Curs 01Curs introductiv

Virusurile sunt agenţi infecţioşi, cauza unor sindroame foarte grave.Varicela în copilarie produce vărsatul de vânt iar la bătrâneţe Zona Zoster( erupţie

pe traseul unui nerv).Variola(vărsatul negru) – vaccinare(virusul a dispărut din natură) + medicamente.

Ultimul caz a fost în 1977. În 1980 se întrerupe vaccinarea.Poliomielita(din apă contaminată) a fost treptat redusă. În 1960 a fost introdus

vaccinul.ISTORIC

1986 – Dimitrie Ivanovski – virusul mozaicului tutunului1989 – Loeffler şi Frosch – virusul febrei aftoase: determină o afecţiune severă la ovine şi caprine. Mortalitate ridicată.1909 – Landsteimer şi Popper – virusul poliomielitic: paralizie infantilă transmisă digestiv.1949 – Enders, Weller şi Robins introduc culturile de celule ca substrat pentru propagarea virusurilor.Virusul poliomielitic – primul cultivat artificial1949 – se infiinţează institutul de virusologie ,,Ştefan S. Nicolau”. Dimesiunile viruşilor sunt de 10-9. Bacteriile au 10-6.

Virusurile se văd numai la microscopul electronic. Virusurile sunt ultrafiltrabile, nu sunt reţinute de filtre de bacterii, se găsesc în filtrate acelulare.

Virusurile plantelor:- structuri filamentoase- deoarece rezoluţia imaginilor la microscopul electronic nu depăşeşte 5 nm se

foloseşte cristalografia cu raze X.- Un atom are 0,2-0,3 nm. Adn-ul are 2 nm în diametru.

Virusurile:- sunt paraziţi strict intracelular: utilizează resursele energetice ale unei gazde.- Virusurile pot paraliza orice celulă- Pătrund în celulă şi o deturnează pentru a îi folosi resursele energetice- Nu doresc să determine boala ci să folosească celula pentru propria replicare.- Bacteriofagi: viruşi ce infectează bacterii- Multiplicarea se face prin ciclu replicativ viral în care acidul nucleic al unui virus

serveşte ca matriţă pentru sinteza unor copii identice de acizi nucleici ce vor constitui baza unor noi virioni.

- Replicare conservativă- Nu cresc pe medii artificiale ci doar pe celule vii- Medii de creştere:

Oul de găină embrionat Animalul de laborator Culturile de celule

Originea virusurilor:

1. teoria regresiei – virusurile sunt nişte forme degenerate de viaţă dependente de o celulă gazdă, în lipsa ei neputând să supravieţuiască

2. teoria evoluţiei paralele – sunt elemente genetice autonomizate(capabile să supravieţuiască semiindependent)

- virusurile posedă oncogene- oncogene virale: replici aproape identice- prioni: organisme mai simple decât viruşii: forme conformaţional schimbate a

unor proteine normale în natură.o Proteinele încep să se autoagrege, ce vor înlocui ţesutul respectiv( adică

ţesutul nervos) cu apariţia unor modificări neurologice şi psihice sub numele de EST – encefalopatii spongiforme transmisibile.

o Prima oară a apărut la oi sub numele de Scrapie caracterizată prin tremurături necontrolate şi deces rapid la manifestarea bolii

o Encefalopatia spongiformă bovină – boala vacii nebuneo nv CJD

noua boală Creutzfellt-Jakobs anxietate pierderea echilibrului paralizii, halucinaţii deces la 1-2 ani de la manifestare

Structura virusurilorVirion:

1. genom =acid nucleic ADN sau ARN, niciodată ambele în acelaşi virus este purtătorul infectivităţii virale este identic cu genomul uman, singura diferenţă este că

virusurile nu au introni2. învelişurile proteice:

sunt codificate de acidul nucleic viral în ciclul replicativ al virusurilor

au un înveliş proteic=capsida alcătuită din mai multe unităţi identice ce poartă numele de capsomere ce se asamblează între ele după o anumită simetrie. Sunt virusuri ce se asamblează după simetrie icosaiedrică şi care asigură volum maxim pentru o suprafaţă cât mai mică. Există virusuri cu simetrie helicoidală( petală de floare).

Amvelopa virală: are structură mult mai complexă: glicolipidoproteică. Seamănă cu membrana celulară prin care trec o serie de prelungiri glicoproteice. Lipidele provin din celula gazdă. Glicoproteinele servesc la ataşarea de diferitele structuri ale celulei gazdă.

Amvelopa este dublu codificată

Curs 2Replicarea viral ă

Relaţia dintre un virus şi o celulă ţintă=ciclu replicativ viralRelaţia dintre un virus şi un macrofag=patogenie

Ciclul replicativ viral1. faza de eclipsă: câteva zeci de minute. Un virion numit parental (părinte) pătrunde

în interiorul celulei ţintă. În timp ce are loc penetrarea, infectivitatea virală este abolită tranzitoriu. Odată pătruns în celula gazdă incepe multiplicarea.

2. creştere logaritmică: dintr-un virion parental iau naştere componentele câtorva sute de mii de virioni noi ce poartă numele progeni. Ţine 6-8 ore.

3. faza de platou: replicarea virală încetează, are loc asamblarea componentelor viruşilor pentru creearea virionilor progeni, complet identici cu cei parentali, ei fiind eliminaţi treptat. Reprezintă faza de echilibru în care virionii progeni sunt egali cu cei ce sunt eliminaţi pentru apariţia unor noi cicluri virale. Platoul ţine 4-6 ore.

I. Faza de eclipsă 1. absorbţia virusului la celula ţintă: virusul nu afectează orice fel de celulă.

Se ataşează receptorilor virali: tropism viral-afinitatea virusului pentru un anumit tip de celulă.

Receptori virali:- imunologici- pentru hormoni - pentru medicamente- pentru factori de creştere- molecule de adeziune celularăVirusul deturnează rolul receptorului celular pentru a se folosi de

celulă. Receptorii sunt receptori de structură de pe suprafaţa virusului – liganzi(anti receptori). Ei se găsesc fie pe suprafaţa externă şi atunci au forma unor proiecţii – de obicei glicoproteine - sau în cazul virusurilor neamvelopate aceşti liganzi virali sunt situaţi în interiorul capsidei virale şi au forma unor canioane.

Receptori de pe suprafaţa celulei limfatice:- de înaltă afinitate – mediază absorbţia virusului

- determină apariţia unor schimbări conformaţionale în structura unor proteine ce vor continua ciclul replicativ.

- de joasă afinitate(coreceptor) – doar mediază absorbţia virusului. Ex: HIV fixează ce celula ţintă CD4. Reeptorul CD4:

- limfocite - monocite - macrofage

Iniţial se infectează monocitele şi macrofagele. La întâlnirea limfocitelor îşi schimbă tropismul pentru acestea.

2. internalizarea

- virusul pătrunde în interiorul celulei ţintă în două moduri:a. pentru virusuri amvelopate: prin procesul numit

fuziune; pe suprafaţa amvelopei virale există nişte proiecţii: factori de fuziune ce joacă rolul paletei de mixer. Paleta amestecă lipide membranare cu cele din amvelopa virală şi formează un canal între virus şi celulă prin care acidul nucleic viral va pătrunde în citoplasma celulei infectate.

b. Pentru virusuri neamvelopate: endocitoza(viropexie): virusul se leagă de receptori de pe celula gazdă. Atunci se produce redistribuirea tuturor receptorilor de pe celula gazdă şi se formează un fel de veziculă, colină peliculizată ce va îngloba virusul. Acidul nucleic viral va pătrunde în interiorul celulei în urma mulării şi formarii unei vezicule.

3. decapsidarea – separarea fizică a virusului de invelişul proteic, ce vor fi distruse de acidul nucleic viral ce va rămâne în interiorul celulei şi va da naştere de virioni. E realizat de proteaze celulare ce distrug proteinele virale. Pentru virusurile ce pătrund prin endocitoză, această etapă are loc în interiorul veziculei endocitare. O dată formată vezicula are loc distrugerea membranei. La virusurile fără fuziune, proteazele distrug membrana în por.

Virusul însuşi prezintă enzime proprii ce distrug membrana când nu mai e nevoie de aceasta – virusurile gripale. Împotriva gripei: medicamente inhibitorii ale decapsidării; acidul nucleic viral nu pătrunde în celulă.

Medicamente:- amantadină- rimantadină

II. Faza de creştere logaritmică1. sinteza proteinelor virale timpurii2. sinteza genomurilor progene – pe matriţa unui virus parental3. sinteza proteinelor virale tardive – proteine structurale

1. Sunt enzimele virusului ce vor conduce formarea, nu vor fi conţinute de virionii formati dar au rol în sinteză.

- inhibă metabolismul celulei gazdă: sinteza de ADN,ARN,proteine

- stimulează replicarea virusului – joacă un rol enzimatic atât în sinteza acizilor nucleici virali cât şi proteinelor virale.

- alcătuiesc nişte nişe în interiorul celulei gazdă unde are loc replicarea virală(incluzii virale). În orice celulă infectată apar incluzii virale.

Virusurile ADN dublu catenare spiralate sunt amvelopate. Replicarea lor are loc în nucleul celulei cu excepţia virusurilor POX(variolic) a căror replicare are loc în citoplasmă.

Genom parental ADN

Polimerază ADN dependentă genomul ADN nou format (enzimă celulă gazdă), copiază serveşte pentru scrierea acidul nucleic viral unui ARNm

ARNm

Aici se traduc proteinele virale herpesvirusurile structurale, traducerea având

hepatnavirusurile loc la nivelul ribozomilor din celula gazdă.

proteine virale

2. Virusurile cu genom ARN – ribovirusurile – cu o singură catenă. Pot fi:* simplu spiralate, cu polaritate pozitivă- serveşte ca ARN mesager. Ex: picorna virusuri-poliomielitic.

Aici genomul parental e ARNm. Pe el se traduc proteine virale timpurii. O anumită proteină va servi ca ARN polimeraza ARN dependentă ce va copia acidul nucleic viral de câte ori e nevoie, furnizând genomurile patogene; pe acestea se vor sintetiza proteine virale structurale.(3)* simplu spiralate, cu polaritate negativă; trebuie sintetizată iniţial o catenă complementară de ARN simplu spiralat (+). Aceasta este realizată de o transcriptază. Ex: orthomixovirusurile3. În celulă avem: genomuri

proteine viraleDacă virusurile se acoperă doar de capsidă-> capsomereDaca virusurile sunt amvelopate pe lângă capsomere-> peplomere= alcatuiesc amvelopa

III. Faza de platou1. maturarea proteinelor virale2. asamblarea acizilor nucleici nou formaţi cu proteine3. eliberarea noilor virioni formaţi

1. majoritatea proteinelor virale structurale sunt sintetizate sub formă de poliproteină. Pentru a fi separate în capsomere ele trebuiesc scindate. Această scindare în subunităţi funcţionale se realizează de proteaze codificate de virus. Urmează asamblarea subunităţilor funcţionale în învelişul numit capsidă(an’mvelopă). Aceasta se realizează după legile proprii(simetrie): helicoidală sau ecosaiedrică. În această dispunere simetrică intervin proteine enzimatice, ce condiţionează procesul astfel încât învelişul final să fie asemenea cu cel iniţial. Dacă proteinele sunt peplomere atunci ele trebuiesc glicozilate, la nivelul aparatului Golgi; glicoproteinele nou formate sunt direcţionate spre

membrana celulară de către nişte molecule din celula gazdă – celule chaperon – peţitori. Ele sunt proteine semnal.

2. se formează un virion cât mai asemănător cu parentalul la un anumit pol al celulei.

3. virionii nou formaţi lovesc în acelaşi loc membrana celulară -> se rupe( prin citoliză) iar celula iniţială moare. Eliberarea virionilor se poate face treptat( prin înmugurire), are loc penetrarea proteinelor virale la nivelul membranei celulare. Proteinele pleacă cu o porţiune din membrana celulară-> amvelopă.

Ex: prin citoliză: virusurile neamvelopate Prin înmugurire: virusurile amvelopate

Sinciţiu: celule fusionate, celulă gigantă, multinucleată.

Relaţia virus-macroorganism

Poarta de intrare – cale respiratorie - leziuni: 1. ac(parenterală)

2. instrumente chirurgicale, transfuzii de sânge (parenteral)

3. prin intermediul unui vector=ţânţar, căpuşă(arbovirusuri)

4. prin muscătura unui animal – virusul rabic- prin tegumente şi mucoase

1. sexual – mucoase genitale – HIV, hepatita B, cancer de col uterin

2. maternofetal - mama->copil – transplacentar, intrapartum, alăptare

3. contact direct – leziuni cutanate de tegumente şi mucoase- digestive: alimente, apa contaminată

La poarta de intrare virusul se înmulţeşte iniţial şi:- poate rămâne la poarta de intrare: răceli- poarta de intrare poate fi organ ţintă(diaree)- poate disemina, fie pe cale limfatică, fie pe calea tecilor nervoase

până la nivelul organului ţintă aflat la distanţă de locul apariţieia. pe cale limfatică: viremieb. pe cale nervoasă: diseminare septinevritică(v.

Rabic)Iniţial virusul nu se manifestă(incubaţie):

- scurtă 6-12 ore: boli diareice;boli respiratorii de 12-14 ore- lungi - bolile colilăriei: 6-10-12 zile

Debutul: semne monotone – cefalee, temperatură(viroze)Faza de stareConvalescenţa

Curs 3

Imunitatea viral ă

Rezistenţa naturală – nespecifică(imediat, în câteva ore)Efectori umorali: interferoniEfectori celulari: celule NK

- e aceeaşi faţă de toate antigenele întâlnite- e foarte rapidă; apare după câteva ore după infectarea virală Dezavantaj: e pasageră(dispare repede).

Răspunsul imun – specific(primar şi secundar)Efectori umorali: anticorpiEfectori celulari: celule imunocompetente

Răspunsul imun este dependent de întâlnirea cu antigenele respective şi se modifică în funcţie de întâlnirea cu antigenele. Asigură “memoria imunologică,,=eveniment cu viaţă lungă, Timp de înjumătăţire lung.

Există răspuns imun:- primar- secundar

Interferonii- apar rapid după începerea infecţiei- sunt glicoproteine secretate de celula gazdă infectată, iar secreţia lor este efectul

infecţiei virale- sinteza interferonilor a fost observată prin experienţe ce vizau infecţii multiple ale

ac. celule - un virus interferă acţiunea următorului virus

Interferonii: 3 tipuri importante1. α: legaţi de leucocite->rol antiviral; în clinică folosiţi pentru tratamentul

hepatitelor virale B şi C.2. β:sintetizaţi de fibroblaste-> folosite pentru efectele în neurologie, se încearcă

un tratament pentru scleroza în plăci.3. γ:secretat de macrofage->are rol imunomodulator; utilizat în neoplazii.

ROL:- antiviral- imunomodulator- antineoplazic->antiproliferative->inhibă dezvoltarea celulelor anormale.

Efect antiviral:A. specii specific ->acţiunea lor maximă e la nivelul specieiB. virus nespecific-> nu contează ce fel de virus este următorul, oricum el

va fi interferat.Sinteza interferonilor când celula e interferată determină un status

antiviral(interferonii vor lega receptori de pe celule învecinate; acţiune paracrină)Există receptori comuni pentru α şi β şi receptori specifici pentru γ.

Se produc nişte modificări în citoplasmă(la nivelul unor proteine James-Hinoze)

Proteine enzimatice=STAT( signal transducer activator transcription). Produc modificări în nucleu către exprimarea unor oligoadenilat sintetaze cu rol important în degradarea ARNm viral.

Se mai induce stimularea protein-kinazei R ce determină inhibarea factorului de initiere a sintezei proteice.

Celulele NK - rezistenţa nespecifică - sunt limfocite granulare mari->au activitate antitumorală; s-a observat că ele nu

apar numai la celulele tumorale ci şi la celelalte celule aormale-> de exemplu infeţie virală.

- la nivelul formelor din celula NK există nişte enzime denumite perforine şi grandrine cu capacitate de a face apoi găuri în membrana celulară-> lizarea determină necroză şi deci moarte celulară.

- orice celulă ce e anormală va fi recunoscută de celule NK, distrusă şi eliminată.- Rol: efectul lor cheie e citotoxicitatea(distrugerea celulelor anormale)- sunt armate de interferon sau alte citokine- IL 10 are rol inhibitor

Macrofagele- rol de fagocitare a celulelor modificate- rol de eliberare de radicali activi de oxigen şi în sinteza de citokine.- armarea celulelor NK implică recunoaşterea unei celule anormale şi apar

interferoni sau a altor citokine.

Rezistenţa specifică Răspunsul imun antiviral

- mecanism reprezentat de partea umorală şi de un efector celular- celulele sunt educate în zone ale organismului ->zone limfopoietice. Organe

limfopoietice:primare şi secundare Primare

- timusul->educă limfocitele astfel încât ele se vor numi limfocite T- măduva osoasă hematogenă->educă limfocitele B

Răspunsul(rezistenţa) dobândită implică proliferarea unor celule limfocitare -> antigen-specifică, el apare când receptorii de pe suprafaţa limfocitului B şi T leagă antigenul dominant . Limfocitele B şi T vor secreta imunoglobuline-anticorpi specifici responsabili pentru eliminarea organismelor extracelulare.

Limfocitele T au 2 roluri:1. rol ajutător->limfocite T-helper->secretă anticorpi ajutând limfocitele B2. rol citotoxic->vor determina liza celulei infectate viralCelule APC(antigen presenting cells)- celule prezentatoare de antigen- pot prezenta antigenul pe suprafaţa lor astfel încât el să fie recunoscut de limfocite;

colaborează cu celule imunocompetente(implicata în efectuarea răspunsului)pentru a determina răspunsul antiviral.

Atât răspunsul imun umoral cât şi cel celular prezintă 2 etape:1. răspuns imun primar- rapid, la câteva zile

- e pasager, dispare după câteva săptămâni- caracterizat de o specificitate redusă pentru antigen;- clase pentru anticorpi: clasa IgM- pentameri cu 10 situsuri de legare a antigenului.

In a doua etapă acest răsouns imun primar este însoţit de un2. răspuns imun secundar

- apare la 2-3 săptămâni de la producerea infecţiei;- este de durată- e dat de clasa IgG – monomeri; se produce fenomenul de maturare a afinităţii

anticorpului pentru antigenRăspunsul imun->umoral/celular->asigură memoria imunologică pentru limfocitele Tsau B cu durată lungă ce vor fi stimulate rapid la momentul unui contact. Reprezintă baza vaccinării.

Răspunsul imun umoralE reprezentat

- de către limfocitele B în urma receţionării epitopilor dominanţi sunt forţaţi să prolifereze clonal şi vor fi stimulate să prolifereze.

- de secreţia de anticorpiStructura imunoglobulinelor

Anticorpii sunt Ig reprezentate de heterodimeri2 lanţuri:

Grele H: IgA-α, IgM-β, IgG-γUşoare: K şi δIgA şi IgG sunt cele care dau răspuns antiviral secundar.IgM apare în răspuns primar.

Ig – există un capăt FC(fragment cristalizabil), reprezentând o structură relativ constantă.În capetele FAB există structuri extrem de variabile( antigen binding).Zone CDR (complement determin region) - puncte de determinare a complemetului->asigură complementul.

Clasele de imunoglobulineIgM -> pentamer -> zona centrală=zona de joncţiuneIG G,A -> monomer

-> la nivelul mucoaselor Anticorpi-> mecanism de acţiune

1. anticorpi cu acţiune de neutralizare-> prin capetele lor FAB leagă structuri superficiale din virus şi pot determina modificări conformaţionale în structura capsidei sau amvelopei-> imposibilitate de a face adsorbţie pe suprafaţa celulei ţintă -> nu mai poate să facă ciclul replicativ.

2. în momentul în care anticorpii recunosc antigenele virale leagă în capătul FC complementul viral care va activa calea clasică->liză pe membrană

3. se poate recunoaşte antigenul de către anticorp-> legarea unor receptori de către macrofage-> receptori FcR şi care determină activarea macrofagelor şi fagocitoza.

1. neutralizarea2. stimulează citotoxicitatea3. activează macrofagele

Răspuns imun celularCaracteristică esenţială a răspunsului imun antiviral. Implicarea preponderentă în

răspunsul imun a răspunsului imun celular. În răspunsul imun, 2 tipuri de celule:1. Limfocite T

a. helper – prezintă pe suprafaţă nişte determinanţi antigenici CD4, existând regiuni glicoproteice pe suprafaţă

b. citotoxice/supresoare-> au pe suprafaţă nişte determinanţi CD82. APC – celule foliculare dendritice(CDF) – ggl. limfatici

- macrofage – intervin în răspunsul specific/nespecificReceptori limfocitari

- limfocitele T vor fi activate să intre în răspunsul imun în momentul legării pe suprafaţa lor a epitopilor dominanţi. Pe suprafaţa limfocitelor T există receptori imunoglobulinici şi care aparţin familiei LTR/TCR.

- TCR recunosc antigene dar el nu poate recunoaşte antigene conformaţionale, nu recunosc epitopi conformaţionali(zone mici polipentidice de 20-30 aminoacizi)

- Rolul de procesare a antigenelor virale în epitopi virali pentru a putea fi recunoscuţi de limfocite T este realizat de APC.

- La nivelul timusului celulele T sunt transformate în celule T naive( pot recunoaşte antigenul dar nu interacţionează cu el decât când în ggl apare antigenul prezentat de APC. ....antigenul prezentat APC-> limfocit activat->efector-> ...limfocit T

- sau se transformă într-o celulă de memorie care peste ani va deveni limfocit T.CMH- complex major de histocompatibilitate, descris în procesul de transplant.CMH de pe suprafaţa celulelor organelor transplantate=CMH de pe suprafaţa celulelor din organismul respectiv.2 clase CMH:

1. clasa 1->produs ubiquitar de pe suprafaţa tuturor celulelor somatice ale organismului. Exceptie: celulele anucleate-hematiiCMH1 prezintă epitopi derivaţi din procesul intracelular al antigenului de către celulele prezentate de anticorpi.

2. clasa 2->situat doar pe suprafaţa imunocomplementului( limfocite B). Prezintă epitopi procesaţi extracelular. Epitopul prez. are 12-25 aminoacizi, este labil.

Prezenţa antigenelor de către cele 2 clase de CMH se realizează după regula procesului constant.

CMH 1- va prezenta antigene limfocitelor T(CD8)CMH 2- va prezenta antigene limfocitelor T helper (cd4)

Fenomenul dublei restricţii Zinhernagel-Doherty CMH-TCR: antigen procesat(peptid)Un singur receptor va recepţiona în acelaşi timp 2 molecule: viral + molecule CMH.

Limfocite T helper

Recepţionează antigenul viral în conjuncţie cu proteina CMH2. Pot fi stimulate să prolifereze clonal dar vor fi stimulate şi mecanisme prin care sunt secretate citokine care vor fi eliberate în mediul extern al celulei şi vor influenţa activitatea altor celule imunocompetente.

Limfocite T-helper- LTh1-> secretă interferine II şi interferonul γ. Stimulează activitatea celulelor

implicate în răspunsul imun celular- LTh2-> secretă citokine->interleukine 4,5,6 acestea având activitate de stimulare

a limfocitelor B. Stimulează răspunsul imun umoral.Limfocitele T->cele care au efect citotoxicitatea

eliberarea trebuie să fie la fel ca şi celulele NK, animate: presupune recepţia antigenului CMH1(CD8) ele trebuie să fie stimulate de citokine, interleukina 2 şi interferonul γ celulele NK n-au nevoie de restricţie, ele absorb tot; în schimb

limfocitele T atacă doar celulele cu antigenul care le-a provocat apariţia.

Mecanismul de citotoxicitate->identice cu cele ale celulelor NK. Există un nou mecanism care nu mai implică necroza ci apoptoza şi sunt implicate FAS liganzi, FASA receptori. E fragm ADN în celulă.

Celulele asigură citotoxicitatea în celula virală1. celule NK – determină liza nerestrictiv de CMH2. limfocitele T citotoxice – determină omorârea specifică, resticţionată de CMH.3. citotoxicitatea – dependentă de anticorpi-> leagă pe suprafaţa macrofagului

receptori FcγR.Imunitatea antivirală

Limfocitele T citotoxice->receptori TCR->agent viralLThelper – reg antigenul viral TCR->CMH2->secretă interleukineLTh2 -> recepţionează răspunsul imun cu CMH2-> sintetizează IL 4,5,6->

anticorpi->neutralizează direct virionii. activitatea complementului poate determina citotoxicitate. creşte numărul de celule macrofage

Rezistenţa:- nespecifică-> umoral(interleukine)- specifică -> celule imunocompetente care recunosc un antigen clar->determină

memoria imunologicăumoral –LTcelulat –LTc

curs 4

Sindroame virale - Neuroviroze Poliomielita(paralizie infatila)

( greaca polios=cenusiu; myclos=maduva)- primulvirus uman descoperit in 1909 de Lamsteier- afecteaza celulele neuronale si embrionare

PICORNAVIRIDAE

- are 3 tipuri antigenice - 1,2,3- picorna - pico= 10-12 m, talie f. mica de ordinul a 20-25 nm.

- rna=ARNSubfamilii:

- enterovirusuri - poarta de intrare digestivă: v. poliomielitice; v coxsackie A(1-24) si B(1-6);v. echo( 33 de subtipuri-> enteric cytopatogenic human orlians); v. enterovirusuri(68-71)

- heparnavirusuri -> tropism pentru ţesuturile hepatice: virusul hepatitei A- rhinovirusuri -> cale de transmisie respiratorie; cuprind agenţi etiologici ai

guturaiului si al răcelilor banale- aftovirusuri -> infectează ovine, bovine, caprine, determină stomatite-> apariţia

unor afte( vezicule pline cu aer. De obicei nu se transmit la om, se pot însa transmite prin consum de lapte nefiert.Strucura:- virusuri cu genom ARN, simplu spiralat, cu polaritate pozitivă- genom nesegmentat - codifica un precursor poliproteic clivat în numai 4 proteine structurale -> alcătuiesc unităţi repetitive ale capsidei virale- au capsida cu simetrie icosaiedrică- sunt neamvelopate

La capatul 5´ exista o porţiune - sit intern de intrare în ribozom(nu codifica proteine)= IRES, foarte important pentru replicarea virala.Ciclu replicativ viral:

- ataşare la receptori specifici: un ag. de citodiferenţiere= CD15 de pe neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvii spinării dar si la nivelul fibrelor musculare si a ganglionilor limfatici.

Rhinovirusurile au receptor comun cu v. coxsackie-A=receptor=o moleculă de adeziune intracelulară ICAM sau CAR. Receptorul= formaţiune filamentoasă care cupleaza canioane formate de 3 din cele 4 proteine structurale ale picornavirusurilor.

Eliberare prin liză celulara după o replicare de 5-6 ore.Patogenia infecţiei cu enterovirusuri:- poarta de intrare digestivă;- replicare iniţială la nivelul orofaringelui - tract intestinal superior - replicare in intestinul subţire- diseminarea virusului pe cale limfatică- al-doilea val replicativ in ganglionii limfatici mezenterici 2-3 zile- zilele 2-5 ale infecţiei, diseminare prin sânge până la nivelul organelor ţintă.Organe ţintă: sistem nervos central(predominant)- eliminarea pasivă de virioni prin materiile fecale: începe in prima săptămână a infecţiei, continuă cel puţin 2 săptămâni sau 2 luni la copii foarte mici si la persoanele imunocompromise.

Apare contaminarea mediului înconjurator prin fecale. Detecţia virionilor prin apele reziduale, indicator de contaminare a mediului.Se pot contamina:- apele curgatoare- apa reziduală- apa potabilă

- pot fi vehiculate virusuri prin particule de prafContaminarea este facilitata de marea lor stabilitate - sunt termostabile, rezistente

la PH acid, rezistente la acţiunea enzimelor proteolitice, a sărurilor biliare, sunt rezistente la tratamentul cu mulţi dezinfectanţi naturali.

Caracteristicile poliomielitei:- frecvenţa mare a infecţiilor asimptomatice- sunt infecţii subclinice, fără manifestare clinică- 4-8% din cazuri - infectii abortive -febra de nivel intermediar (sub 38 C), cefalee, simptomatologie digestivă minoră: greaţă, diaree, se vindecă spontan in 2-3 zile. Replicarea virala continuă cel puţin 10 zile.- 2% cazuri - boală majoră:

-> prima febră abortivă - usoară cefalee, dureri musculare difuze-> faza de aparentă vindecare - 1-2 zile in care scade febra, este faza viremică,

virusul disemineaza prin sange.-> faza cu febră - 39,5 C - faza neurologică a bolii. Apar paralizii acute

flasce(PAF), fără tonus muscular, asimetrică, manifestate la nivelul rădăcinii membrelor, grupelor musculare mari, mai puţin la nivelul musculaturii fine.PAF -> datorita replicarii virale la nivelul măduvii spinării, coarne anterioare, replicare care se manifestă prin neuronoliză, neuronofagie, inflamaţie masivă perineuronală.

- debut brusc= paralizia de dimineaţăLeziunile la nivelul neuronilor medulari - 2-3 săptămâni, datorate compresiei infiltratului inflamator.Forma severa - virusul disemineaza la nivelul trunchiului cerebral-> insuficienta respiratorie umeda, musculatura respiratorieeste pralizata - se impune asistare ventilatorie permanenta.

Vaccinurile antipolio - Intramuscular Poliovirus Vaccine (IPV) - 1952 SALK

-> se administreaza intramuscular-> a tratat virusul cu formaldehida-> injectarea vaccinului - raspuns imun primar-> sinteza de Limfocite T si

anticorpi-> vaccinul nu induce imunitate locala, nu e impiedicata patrunderea in organism.

E impiedicata diseminarea viremica.- 1962 vaccinul polio viu atenuat - SABIN(american)

-> vaccinuri vii atenuate produse prin:- gasirea unui virus nepatogen la om dar care produce manifestari a

animale. Singura boala eradicata e variolaSabin a selectat in laborator - tulpini virale natural atenuate ->le-a atenuat in

continuare( prin cultivari la t supraoptimale) -> vaccin viu atenuat V. polio -> 3 tipuri antigenice

- baza moleculara a atenuarii e distincta pentru fiecare serotip - numar mic de mutatii( 2 pentru polio 2,3; mai multe pentru polio 1)

Avantajele vaccinarii vii:- imita infectia naturala -> induce raspuns imun global(celular, umoral si local)- raspuns imun impotriva tuturor antigenelor( inactivarea poate afecta antigenicitatea)- imunogene consecutiv administrarii pe cale naturala(oral, sub forma de picaturi, pret

scazut, acceptabilitate mare)- capacitatea de a disemina de la vaccinati la contactii acestora - duc la eliminarea virusului din colectivitate.Dezavantajele vaccinarii vii:- reversie la virulenta - poliomielita paralitica asociata vaccinarii(PPAV) - 1/1 mil de cazuri- instabilitate la transport sau stocaj, in absenta lantului de frig- interferare de catre virusuri cu care impart acelasi habitat- reactii severe la imunosupresati- reactogene - grad de atenuare a tulpinii virale.- contaminarea vaccinului cu agenti criptici din substratul de cultivare cu potential patogen sau oncogen. curs 5

Gripa. Virusurile gripale.

Virusurile gripale - familia ORTHOMIXOVIRIDAE- familie cu 3 subtipuri : A,B,CVirusul A -> infecteaza mai multe specii: pasari, mamifere( porci, cai, balene, morse, foci), omulVirusul B si C - infecteaza doar omul

- sunt mult mai conservate decat A ORTHOMIXO -> genom ARN simplu spiralat cu polaritate negativa copiat de o transcriptaza din interiorul virionului. Acidul nucleic e segmentat in 8 minigene - fiecare codifica o anumita proteina virala.

- invelit de o nucleocapsida cu simetrie helicoidala, de o proteina matrice(amorfa la ME) ce realizeaza o legatura intre acidul nucleic si invelisurile proteice si la exterior = o amvelopa ce are la suprafata 2 glicoproteine - hemaglutinina (forma de prisma tronconica)-> alcatuita din doua subunitati (HA1 si HA2 unite de o punte disulfidica).HA1= superficiala iar HA2 e transmembranara). HA are rol esential in initierea replicarii - leaga virusul la receptori celulari specifici care se gasesc in % maxima la nivelul tractului respirator si sunt reprezentate de reziduuri de Acid N-acetilneuraminic(NANA). Partea din HA care se leaga de receptori se gasesc(acid sialic) la HA1. In momentul legarii la receptori aparmodificarii conformationale -> puntile disulfidice dintre HA1 si HA2 se desfac-> proteinele devin vulnerabile la actiunea enzimelor din organele tinta-> se descopera straturile ce acopera virionul.

- internalizarea virusului se face prin endocitoza- decapsidarea - nu e coordonata de proteaze celulare ci de proteine matrice(cu rol

enzimatic), rol de canal prin care pot patrunde protonii din celula gazda-> distrugerea invelisurilor proteice.

- replicare ARN -> ARNss(-)-> ARNss(+)- eliberarea se realizeaza prin inmugurire facilitata de cea de-a doua proteina de

pe amvelopa= neuraminidaza(f. de ciuperca) - rolenzimatic - cliveaza gruparile sialic de pe ramurile polizaharidice ce alcatuiesc receptorii celulari ai celulelor din tractul

respirator -> se inactiveaza functia normala a receptorilor.Nomenclatura:- tipul A,B sau C - definit dupa tipul nucleocapsidei.- subtipul - definit dupa structura HA(16 tipuri) si neuraminidazei(5 tipuri)

Ex: A/H5N1/GuangDong/1996/3- locul izolariivirusului( de cele mai multe ori - un oras din Asia)- locul izolarii- numarul de pasaje care au fost realizate din virusCaracteristiva virusurilor gripale:- marea variabilitate - extrem de pronunata pentru virusul A

- slaba pentru B - absenta pentru C

Virusul A - la virusurile ARN nu exista fidelitatea transcrierii1. DRIFT antigenic - semnaleaza modificari minore de antigenicitate exprimate la nivelul HA si neuraminidazei si e mecanism de selectie minor al tulpinilor virale in adrul aceluiasi subtip.(alunecare antigenica)- ineficiente pentru a pune un nou subtip viral in circulatie- la virusurile A si B- apar epidemii localede gripa2. a) SHIFT antigenic (comutare antigenica) - modificare majora in antigenicitatecu selectia unui nou subtip circulant-doar la virusul A deoarece au spectru de raspandire mai mare-proces de recombinare intre doua virusuri, de la specii diferite, care schima intre ele minigene=reasortarea minigenelor-schimbul de gene se realizeaza in alte organisme gazda, de obicei porcii (virusuri umane+virusuri aviare)De ce apar in specia in Asia de S-E?- zone suprapopulate, active dpdv al migratiei- agricultura cu metode arhaice- revolutia verdeExista 2 forme de gripa aviara:1. minora - usoare simptome gastrointestinale, cu eliminare masiva de virioni - fara mortalitate

- cu posibiitatea raspandirii infectiei - data de tulpini slab virulente (LPAT)

2. majora - data de tulpini inalt patogene (HPAT) - mortalitate inalta 50-100%, virulenta extrema - tulpini neurologice - virusul se elimina prin materiile fecale

b) SHIFT prin traversarea barierei intre specii - un virus gripal aviar se poate transmite direct la om- Conditiile pentru epidemie:

- trebuie sa fie un virus nou- in populatie sa nu existe imunitate impotriva virusului respectiv

- facilitatea diseminarii interumane->apare o pandemie( epidemie de proportii mari, pe mai multe continente)

Majoritatea virusurilor gripale umane au la nivelul puntii de sulf HA1-HA2 un singur reziduu de arginina. Pe legatura pot actiona doar enzime de tip tripsina. In Asia, la pasari, exista mai multe reziduuri de arginina. Din acest motiv se schimba tropismul tisular. Apar complicatii: pneumonie si soc septic.Traversarea s-a produs in 1918 in Spania - 50 milioane de decese.H1N1 - virusul gripal prevalent al populatiei umane, circulant in 1918. El a circulat pana in 1957.In 1957 apare un nou subtip prin reasortarea minigenelor - gripa asiatica->H2N2 - 2,2 milioane de decese.H2 provenita de la pasari. Circula pana in 1968.In 1968 apare gripa Hong Kong-> H3N2 - 700.000 de decese . Circula pana in 1977.In 1977 apare gripa ruseasca-> reaparitia in populatia umana a tulpinii H1N1. Face pana in 50.000 de decese.3. REEMERGENTA( reaparitia) unei tulpini de virus gripal.- din 1977 circula variante de H1N1 si H3N2.Manifestari clinice:- febra mare 38,5 C- cefalee- stare de rau general- mialgii, artralgii- senzatia de om batut- mai putin: nas care curge, ochi care dorComplicatii:

- pneumonie interstitiala cu obstructie la nivel bronsic si aparitia bronsiolitei hemoragice- suprainfectii bacteriene- neurologice->encefalita: tulburari de memorie, de constienta, paralizii, moarte.

Vaccinarea:- cu vaccin inactivat: fie facut din virus gripal intreg (inactivat cu formaldehida)

fie cu virus inactivat din care s-a separat HA virala f- vaccin trivalent: H1N1, H3N2, BSe recomanda vaccinarea:- copiilor pan in 18 luni- batranilor peste 70 de ani- copiilor care merg in colectivitate- personal medico-sanitar, celor care lucreaza in servicii publice- bolnavilor cronici, bolnavilor imunosupresati, femeilor gravide Este administrat intramuscular, la nivelul deltoidului.

Medicamente antigripale- scurteaza durata simptomatologiei- scad contagiozitatea pacientului- previn complicatiileMedicamentele sunt impartite in 2 clase:1. inhibitori ai decapsidarii, actioneaza asupra proteinelor matrice: amantadina,

rimantadina2. inhibitori ai neuraminidazei(active si profilactic) - impiedica eliberarea virionilor din celula infectata:

- oseltamivir(Tamiflu) - tratament: 2 comprimate/zi, 7 zile profilactic: 1 comprimat/zi, 5 zile

- zanamivir(Relenza) - se administreaza prin inhalatii.curs 6

ParamixoviridaeDeriva din Mixoviridae:

- Orthomixoviridae( virusuri gripale) ARNss(-)- Paramixoviridae - au genom nesegmentat continuu(-> stabilitate antigenica)->

duc la infectii ce genereaza infectii pe toata durata vietii.- diametrul este de 150-180 nm - sunt printre cele mai mari- au genomul protejat de o capsida cu simetrie helicoidala- se observa prin teste de imunofluorescenta directa- capsida e protejata de o proteina matrice-> rol in decapsidarea virala- amvelopa cu 2 proiectii pe suprafata:

- prima cu rol de atasare la receptorii celulari- a doua este factorul de fuziune (FF)-> intervine in internalizarea virusului. Amesteca lipidele celor 2 membrane - celulara si virala -> formeaza un por de patrundere. Se realizeaza astfel patrunderea prin fuziune.

- are genom ARNss - nesegmentatParamixoviridae:1. Pneumovirus-> virus respirator sincitial2. Morbilivirus-> virusul rujeolos3. Paramixovirus propriu zis-> v. urlian si virusurile paragripale

1. Pneumovirus - Virusul respirator sincitial (VRS)- are pe suprafata o proteina G ce asigura cuplarea la receptori celulari reprezentati de o molecula de adeziune de pe suprafata tractului respirator( in special tractul inferior)- FF sau factorul de fuziune- este labil, exista foarte puţin in mediul extern - foarte greu de izolat, nu rezistă la transport- rezistă foarte bine in medii cu % mari de aerosoli- diseminează rapid de la o celulă la alta-> ajunge la organele ţinta= bronşiole- se manifesta ca bronşiolita(50-90%)-> constricţia acestor căi aeriene mici. La copii forte mici poate lua forme foarte severe.- bronhopneumonie(5-40%)-> e mai exprimata imflamatia, cu durere toracica, tuse, febra, se vindeca in 2-3 saptamani- 10% din cazuri - laringotraheita acuta obstructiva(crup pseudodifteric)-> semne de bronhoconstrictie, cu spasm expirator(exprimat printr-un strigat), obstructie masiva a cailor respiratorii, se impune ventilatie mecanica.Grupe de risc:- nou-nascuti prematuri, malformatii congenitale, displazii bronhopulmonare,

imunosupresie, avitaminozăTratament( trebuie sa fie extrem de agresiv) - ibuprofen, cortizon- ribavirină - spectru antiviral larg activ mai ales pe viruşi cu genom ARN. Este aplicată sub forma inhalatorie.- paliviz - induce o catastrofă mutagenică. Generează creşterea exponentială de incorporari gresite de nucleotide in interiorul genomului viral-> progeni labili.-polivizumab (Synergis)-pt profiaxia pneumoniei cu VRS in spital-anticorp moniclonal umanizat cu specificitate inalta pentru factorul de fuziune:-se realizeaza prin tehnica hibridoamelor=o linie mielomatoasa (plasmocitom, asigura imobiizarea celulara) derivata din cancer uman care determina sinteza de lanturi grele de Ig+celule splahnice de la animal imunzat cu proteina de interes (PrFF- determina productia masiva de Ac specifici)exantem, 2.Morbilivirus -virus rujeolos-produce rujeola=pojar=measels-transmitere respratorie-contagiune foarte mare-genereaza epidemii in crese, in gradinite-lasa imunitae, in general, pt toata viata-prezinta pe anvelopa o glicoproteina=hemaglutinina(HA) c rol de legare la receptor-modifica membrana hematiilor (contin ac. sialici)-hematiile precipita sub forma de rozeta-are si FF care determina :-internalizarea virusului

-aparitia in vitro pe culturi de celule a unui efect citopatic de tip sinciţial,cateodata cu incluziuni mixte.

-se replica initial la nivelul tractului respirator-incubatie 9-11 zile-asimptomatic, dar inalt contagios-dela poarta de intrare virusul e preluatde limf.T -> il duc la ggl limfatici( o noua replicare)-> sange->organ tinta=piele si mucoase-produs patologic=fracţia limfocitară a sângelui-induce pe perioada bolii o importanta lipsa de reactie a sistemului imun-> duce la complicatii:a) infectii bacteriene severeb)activare unui TBCc)reactivarea unor vrusuri hepatice latente Debutul bolii->prodrome caracteristice ( 2-3 zile)->aparitia unui triplu catar-exprimat la nivel:a)ocular -injectati, ustura, figura de plansb)respirator -rinoree (nas care curge), tuse stranut persistentc)digestiv -greata, varsaturi, diaree-face febra, nu foarte mare( 38°C)-apar eruptii la nivelul mucoasei bucale->se continua pe tot tubul digestiv=enantem-la nivelul mucoasei jugale ( pe int. obrajilor) apar pete albicioas,sidefii, in dreptl primului molar-eruptii tegumentare=exantem, maculo-papular,usor proliginos, pete destul de mari,apar initial la niv extremitatii cefalice, evolueaza 2-3 zile-lasa mici cicatrici care se refac Complicatii (cand exista deficit de Fe, avitaminoza sau/si imunosupresie)

-otita medie-pneumonie( cu celue gigante)-encefalita/PESS-virusul are neurotropism pronuntatPESS= pan encefalita sclerozanta subacuta -leziuni vacuolare, demielinizate, de obicei catre adolescnta, in special la baieti -da monoclonii mari -deficit intelectual progresiv (la inceputcu scaderea performantelor scolare, scaderea capacitatii de concentrare, a atentiei si a memoriei-> degradare progresiva-> moarte-efecte:celule gigantice la nivel pulmonar, cerebral etc.

Paramixo virusuri noi (2)1.Virusul Hendra(1994, Australia)- la persoane care au avut contact cu cai de rasa-simptomatologie severa respiratorie-semne de meningo-encefalita(la doua trei luni sau inregistrat doua decese)-toti cei trei pacienti au avut contact cu cai de rasa2.Virusul Napah-1997-1998, Malaezya-epidemie de encefalita aparuta in conditiile cresterii industriale de porcii-1999 cazuri similare au aparutsi in Singapore la lucratorii din abatoarele care prelucrau porcii importati din Malaezya.-febra, cefale, deteriorarea rapida a starii de constienta, disfunctii ale centrului vasomotor medular-histopatologic-leziuni de vasculita necrozanta cu formarea de sincitii, prezenta unor incluziuni eozinofilice de tip paramixoviral, mixte in neuroni.

Rubeola (pojarelul sau pojarul german)-Virus rubeolos->Fam. Tagoviridae, gen Rubivirus-foarte usoara-foarte contagioasa-incubatie aprox. 20 zile-transmitere respiratorie-debut brusc, fara catar, enantem mai puţin pronunţat-eruptie la nivel tegumentar -maculo-papular, leziuni mult mai mici (ca boabele de orez) care nu conflueaza,nu e proliginoasă, e mai rugoasă la palpare-e subfebrila-nu are manifestari respiratorii-se vindeca in 2-3 zile-se cauta pt diagnostic adenopatii->ggl. retroauriculari si submandibulari de dimensiuni mici, mobili,nedurerosi care persista 2-3 saptamani de la boala-poate afecta si copii si adulti-efecte severe la gravide in primul trimestru de sarcina-> infectarea fatului->malformatii congenitale severe:-cataracta congenitala-malformatii cardiace grave

-surditate 3.

Paramixovirusuri propriu-zise Virusul urlian (oreion-mumps)-transmitere respiratorie-coagiozitate mult mai scazuta-infectii fara manifestari clinice majore-replicare la nivelul tractului respirator sup.-diseminare la nielui tesutului limfatic, la niv periamigdalian-replicare la niv glg. salivare->diseminare catre splina, ggl si tesuturi limfatice secundare-> sange-la 7-10 zile viremia-> virusul se raspandeste catre foarte multe organe, inclusiv salivare-contagiozitate 18-21 de zile-dupa 18-20 zile apar simptomele-inflamatii a glandelor salivare parotide, hipersecretie, adenopatie cervicala pe partea afectata, febraComplicatii-la nivelul SNC->15%cazuri-> meningita-20% inflamatia organelor genitale externe-> orhite, ooforite (mai ales la copilul mai mare)-2-5% pancreatita infectioasa-surditate secundaraPrevenirea rubeolei, rujeolei, oreionului-vaccin -cultivat pe fibroblaste umane, in pasaje succesive, la 30-32°C, atenuarea fizica a virusului=MMR (measels, mumps, rubella)-se realizeaza intre 12-15 luni de viata si intre 4-6 ani-revaccinarea se facela 14 ani la feteVirusuri paragripale-laringotraheita obstructiva (vp de tip III)-crup pseudodifteric-sever la copiii mici-determina la copii:-bronsiolita -pneumonie -traheobronsita la adult:-IACRSCurs 7

Herpesvirusuri

- au genom ARNds( dublu spiralat)- amvelopate- extreme de rezistente la condiţiile mediului extern, au invelişuri ce poarta numele

de tegument pericapsidar- simetrie icosaedrica- 150-200 nmGenomul viral

-alcătuit din 2 spire –lunga -scurtă

- spirele sunt mărginite de secvenţe repetitive care pot face rocade între ele dând naştere la izomeri care explică foarte multe proprietăţi ale herpesvirusurilor, inclusiv latenţa. Latenţa este foarte mare, nu scăpăm de el, el rezistând tot restul vieţii. Rămâne latent în anumite teritorii, ciclul replicativ rămânând suspendat(mai ales în faza producerii proteinelor timpurii). Infecţia se poate astfel relua.Clasificare1. a-herpesvirusuri – sediu al latenţei este reprezentat de neuronii senzitivi de pe rădăcina posterioară a nervilor spinali sau nucleii senzitivi ai nervilor cranieni.2. β-herpesvirusuri – limfocite T, monocite( secundar)3. γ-herpesvirusuri – limfocite B

a-herpesvirusuri - citopatogenicitate înaltă - reactivări frecvente - neurotropism, neuroinvazivitate (SNC) - determină de obicei encefalite acute severe - rata rapidă de multiplicare(se evidenţiază în mai puţin de 24 de ore ->efect citopatic sinciţial, în nuclei există incluzii acidofile patognomice= corpi Corodry A. - există 2 tipuri antigenice

herpes simplex 1 – facial herpex simplex 2 – genital

HS 1 este asociat cu infecţii la nivelul teritoriului facial. HS 2 este asociat cu infecţii genitale.HS 1 – infecţia are loc fie în adolescenţă, asimptomatică( cea primară)

- fie în copilărie= gingivostomatită herpetică – febră, uscăciunea cavităţii bucale, înţepături, vezicule pline cu lichid dar care tind să conflueze, persistă timp de 2 săptămâni, dureroase, deshidratare, ascund sub ele ulceraţii.

- Factori reactivare: expuneri la temperaturi extreme, la soare modificări hormonale traumatisme în cursul unor intervenţii chirurgicale minore stressul în evenimentele cu încărcătură emoţională (+) sau (-) asociat chiar cu pneumoniile bacteriene

- se produc pe teritorii limitate, de obicei la nivel labial- Reactivări:

Dureri, parestezii Fără febră Diametre reduse, nu se răspândesc Pot apărea leziuni de autoinoculare Herpes ocular, ia forma unei keratoconjunctivite -> pot duce la

orbire Veziculele conţin aprox. 10 milioane de virioni/ml.

Forme bipolare – leziuni la nivel facial e însoţită fie de leziune palmară, fie de un panariţiu, etc.

HS 2 -> leziuni de tip vezicular la nivelul organelor externe- BTS- Transmiterea este facilitată de existenţa unor leziuni superficiale,

de coexistenţa unor microorganisme- Veziculele sunt individualizate, care se suprainfectează frecvent- Pot apărea şi pe teritoriu cutanat şi pe teritoriu mucos- Cea mai frecventă BTS- Circa 60% din infecţii nu sunt recunoscute ca HS2.- Semnele clinice sunt nespecifice: leziuni profunde în colul uterin,

sau la nivel uretral(disurie, scurgeri uretrale, vaginale nespecifice), inflamaţii, roşeli la nivelul feselor, dureri labiculare, la nivel sacrat.

- 20% din infecţii sunt asimptomatice- 20% sunt recunoscute ca HS2 – debut dureros, cu înţepături,

uscăciuni, etc.- Există o secreţie virală asimptomatică – însoţeşte replicarea virală,

se facilitează astfel transmiterea virusului.Herpes neonatal – HS2 se transmite şi materno fetal, apar leziuni hemoragice diseminate – externe şi interne. Transmiterea se realizează perinatal( în timpul naşterii), nu placentar. Poate determina encefalită severă la nou născut.

V. Varicelo-Zoosterian(a-herpesvirus)- Transmitere respiratorie- Determină varicela= ,,vărsat de vânt”- Incubaţie – 14-20 zile -> contagiozitate- Simptomatologie bruscă-> leziuni eruptive la nivelul tegumentelor şi

mucoaselor. Există un enantem la nivel bucal – vezicule la nivel gingival şi al părţii dorsale a limbii + adenopatie laterocervicală. Exită un exantem care apare tipic, în valuri, progressive.

- Prima formă a leziunii= formă papulară -> progresează către vezicule cu conţinut clar-> pustule( cu lichid purulent) ce persistă 3 zile -> se acoperă de cruste( rămân circa 2 săptămâni) -> lasă cicatrici.

- Vindecare lentă, în luni de zile, starea pacienţilor e bună însă.- Febra precede cu circa ½ oră apariţia unui nou val eruptiv.- Cicatricile dispar complet

Varicela neonatală- poate apărea la copii malnutriţi- complicaţii: pneumonie, encefalită- varicela neonatală se transmite atât transplacentar cât şi perinatal- pustulele devin hemoragice – doar la nivelul teg. muc.

- Virusul rămâne latent- Nu se reactivează frecvent- Coincide fie cu un stress emoţional puternic, fie cu o intervenţie

chirurgicală, cu înaintarea în vârstă. - Infecţia primară se vindecă, nu se mai face.

- Infecţia secundară= reactivarea virusului= Zona Zoster-> erupţie herpetică pe teritoriul cutanat tributar unui anumit nerv. Debuteză ca o durere ascuţită pe teritoriul unui nerv( fără febră). La două săptămâni apare erupţia tipică. Cele mai severe sunt cele de pe teritoriul unui nerv cranian – se pot suprainfecta. Erupţia persistă 2 săptămâni. Se vindecă greu. După vindecare apare nevralgia post Zoosteriană 4-6-8 luni.

- Efect citopatic sinciţialTratamentul pentru a-herpesvirusuri

- Analogi nucleozidici acidici= substanţe similare bazelor azotate, încorporate în acizii nucleici celulari şi virali.

- Sunt activaţi numai în interiorul celulei infectate -> are loc fosforilarea lor până la forma activă(adaugă 3PO4). Primul PO4 e adăugat de timidinkinază( TK virală ) = proteină timpurie-> poate duce la activarea medicamentului -> competiţia cu nucleotidele normale.

- Au indice therapeutic foarte bun- ACYCLOVIR(Zoovirax)- Descoperirea în 1980 – Gertrude Elion- VALACYCLOVIR (Valtrex)- FAMICICLOVIR (Famfir)

Β-herpesvirusuri- latenţa la nivelul Limfocitelor T1. V. Citomegalic2. V. Herpesul uman 6 produc infecţii asimptomatice sau 3. V. Herpesul uman 7 uşoare, la pers. imunosupresate

V. Citomegalic(CMV)- rată lentă a replicării- citopatogenitate redusă- replicarea e dependentă de stadiul mitotic al celulei gazdă, se replică bine în celulele în curs de diviziune.- are capacitatea de a traversa placenta-> malformaţii congenitale severe(agenţii infecţioşi care le determină se numesc TORCH.

T.O.R.C.H. : Toxoplasma, v. Rubeolos, v. Citomegalic, v. HS2, Others: V. Varicelozosterian, enterovirusuri (cox B), v. Hepatitei

B, HIV, HTLV.- determină malformaţii congenitale dacă femeia face infecţia primară(4%)

în primul trimestru de sarcină.- Efect citopatic-> boală cu incluzii citomegalice

Hepatosplenomegalie Icter Celule mari – incluziuni tipice în ochi de bufniţă

- la pacienţii sănătoşi, infecţia cu v. Citomegalic are simptomatologie minoră

- reactivările sunt rare- la imunosupresaţi: infecţii primare, reactivări

la post-transfuzaţi: mononucleosis like SIDA+CMV: retinite/encefalopatii CMV post transplant: pneumonie- letalitate ridicată >85% Hepatite, colite, encefalite

Tratament:- Gancilovir (IV)- Ciclofovir – pentru retinită CMV – se aplică local

γ-herpesvirusuri- pot determina cancere:

1. v. Epstein-Barr(EBV)2. v. Uman 8 – asociată sarcomului Kaposi= neoproliferare vasculară.

EBV- se transmite pe cale respiratorie, prin contact direct- contagiozitate scăzută- ,,boala sărutului”=,,mononucleoză infecţioasă”- la nivelul epiteliului orofaringian- virusul diseminează rapid în sânge- în infecţia primară – peste 90% din celulele albe sunt mononucleate- clinic:

febră, faringită, adenopatii masive dureroase însoţite de hepatoscleromegalie durează aproximativ o săptămână se face diagnostic diferenţial

- sediul latenţei – limfocite B – replicarea virală este suspendată în faza de sinteză a proteinei timpurii. Ciclul replicativ se continuă în diviziunea Limfocitelor B.

- reactivarea-> cancer: limfom Burkitt – niv palpebral. Este endemic în

Africa(copii 5-10 ani). 20/100.000 carcinom nazofaringian – infiltraţii cu limfocite

transformate leucoplazia viloasă a limbii

Curs 8HIV/SIDA

HIV – human immunodeficiency virus- determină o infecţie cu HIV şi care în ultimă fază poartă numele de

SIDA(sindrom de imunodeficienţă umană dobândită).1981 – boala a apărut1979 – 5 cazuri de Pneumocystis carinii la homosexuali. Boala determinată de Pneumocystis apare doar în cazuri de imunosupresie severă.SUA, LA – 1967-1978 – 2 cazuri de pneumonie cu Pneumocystis carinii – boala venea la adulţi tineri, până atunci sănătoşi, de obicei homosexuali. Toţi pacienţii au decedat având imunitatea extrem de scăzută.Până în 1981 MMWR – 5 cazuri de sarcom Kaposi.

1981 – 26 cazuri de sarcom Kaposi în San Francisco şi New York, toţi homosexuali tineri. Sarcom Kaposi – leziuni tegumentare care se regăsesc la nivelul organelor.

Existau astfel 2 boli rare în comunitatea homosexualilor legate de imunosupresie. Apare la persoane tinere de sex masculin, cu parteneri sexuali multipli.

Prima denumire a bolii: GRID – Gay Related Immune Deficiency

HIV/SIDA Căi de transmitere

* Transfuzii * Droguri cu administrare intravenoasă* Hemofilie( factor de coagulare) –necesită transfuzii- Parteneri sexuali feminini ai toxicomanilor şi hemofilicilor infectaţi- Transmiterea parenterală – determinată prin infecţie cu ace nesterile, în

cursul unor manevre medicale, non-medicale.- Se poate transmite prin intervenţii chirurgicalecu echipament incomplet

sterilizat.- Boala are transmitere sexuală -> homo/heterosexuală - S-a observat că unele femei care prezintă acest sindrom dau naştere la

copii la rândul lor infectaţi în 15-33% din cazuri. transmitere probabilă: dacă mama are o imunosupresie

accentuată. În funcţie de timpul când se prezintă mama la medic.

Transmiterea verticală - în utero 25-35% din cazuri- intrapartum 60-75% din cazuri- postpartum – creşte cu alăptarea

14% ↑ risc la infecţie evolutivă29% ↑ risc la infecţie primară

O dată cu descoperirea medicamentelor anti-HIV rata de transmitere verticală a scăzut; de asemenea naşterea prin cezariană scade transmiterea.

1983 – se stabileşte etiologia virală a bolii prin izolarea virusului – tulpina LAV(limphadenopathy associated virus) – institutul Pasteur şi tulpina HTLV III(human T-all leukemia virus III) – institutul Bethesda SUA1985 – cele două tulpini sunt demonstrate ca aparţinând aceluiaşi virus redenumit HIV(human immunodeficiency virus), familia RETROVIRIDAE.1985 – sunt livrate primele truse de diagnostic imunoenzimatic1985 – e descoperit SIV mucoque(similar immunodeficiencz virus), un important model animal pentru AIDS.

HTLV III – HTLV I : leucemii, limfoame cu celule T paraplegie spastică tropicală

- HTLV II : leucemie cu celule în arici,,heiry cells”

-încadrate în familia RETROVIRIDAE

1985 – descoperirea receptorului CD4 şi a celulelor ţintă de virus. S-a descoperit că HTLV III şi LAV sunt forme diferite al aceluiaşi virus.Retroviridae:

- HTLV (I+II) ->oncovirine- HIV – lentivirine -> determină o infecţie lent progresivă şi se aseamănă

cu o serie de virusuri existente la animale: FIV(feline), EIAV, SIV(maimute)

1986 – se descoperă al doilea subtip HIV, numit HIV2, prezent la persoanele din Africa.HIV - HIV 1-> cel mai virulent şi mai răspândit retrovirus uman, originar din Africa Centrală, determină pandemie.

- HIV 2-> virulenţă scăzută şi rata replicării mai joasă, originar din Africa de Vest

Punctul de intrare în populaţia umană în 1920, de la maimuţe.HIV – derivat al unui virus similar provenit provenit de la maimuţe(gazda naturală, nu fac infecţie, pot transmite virusul la populaţia umană cu virulenţă crescută).

Argumente HIV-SIV1. similitudini în organizarea genomului2. înrudire filogenetică3. bivalenţă în gazda naturală4. areal geografic5. căi plauzibile de transmitere

HIV1 şi HIV2 diferă în proporţie crescută. HIV1 e apropiat filogenetic de SIV – infectează cimpanzei. HIV2 nu e apropiat filogenetic de SIV(simian).

Au existat infecţii succesive în populaţia umană, SIV s-a adaptat şi a început să infecteze populaţia umană.

6. pigmeii din Gabon sunt infectaţi cu o tulpină HTLV nediferenţiabilă de STLV.7. la persoanele ce îngrijesc primate aflate în captivitate a fost raportată transmiterea.

1989 – se descoperă rezervorul natural al HIV1 – SIV provenit de la o subspecie din Africa Centrală, Pantroglodites, troglodites.1992-1993 – variantele genomice ale HIV sunt încadrate în 8 clase(A-H), corespunzătoare principalelor centre ale pandemiei pe baza rezultatului secvenţierii porţiunii genomice hipervariabile V3 a gp120. Media distanţei intercalate este de aproximativ 27%, în timp ce izolatele din aceeaşi clasă nu se deosebesc decât prin 11% din nucleotide. Toate genotipurile provenite dintr-un progenitor comun faţă de care sunt aproximativ echidistante.1994 – un nou subtip HIV – numit HIV O – e descoperit în Camerun, Gabon, Guineea Ecuadorială.1998 – e descoperit subtipul HIV N – la 2 persoane din CamerunHIV1 include 3 subtipuri M(major) – clasele A-H

O(outliner) N(new)

În România apare subtipul particular F rar, care nu se mai găseşte în alte tări din Europa, ci doar în Africa. Alte tipuri: B,C,H

Genomul virusului HIV

- genom ARNssExistă câteva gene importante în acidul nucleic:

1. gene structurale – codifică proteine ce se găsesc în structura virionuluia. gene env(envelope)

- gp 160 – precursor- gp 120 – superficială- gp 41 – transmembranară

b. gene gag – antigenele de grup, cidifică invelişurile proteice suplimentare ale acidului nucleic viral

- P24 – proteina capsidară- P7 – nucleocapsida – proteina care solidarizează capsida cu acidul

nucleic- P17 – matrice – proteina care separă capsida de anvelopă

c. gene pol – codifică complexul polimerază, codifică enzime:- P66 reverstranscriptaza- P11 integraza- P32 proteaza

Informaţia genetică este comprimată si foarte bine organizată.2. gene accesorii – nu se regăsesc în structura altor virusuri şi nici în structura

oncovirusurilor.a. gene reglatorii

- rev – activatorie pozitivă a replicării virale- nef – reglatoare negativă a replicării virale – inhibă replicarea virală- tat – transactivatorie, implicată în relaţia cu factori de transcriere celulari

virusul îşi autocontrolează ciclul replicativb. gene de maturare(le are numai HIV) – apar în faza finală, în asamblarea şi

generarea virionilor- vif – promovează infectivitatea virionilor- vpu – accelerează eliberarea virionilor din celula gazdă- vpr/vpx – intervine în asamblarea virionilor

Virusul rămâne cantonat în sanctuare celulare pe tot timpul vieţii pacientului. La începerea infecţiei, în fiecare zi sunt produşi 1010 virioni/zi.Rt -> ARNpolimeraza gravată de o lipsă de fidelitate -> dacă unul dintre aceşti virioni are un genom incorporate greşit apare o mutaţie care se amplifică cu fiecare replicare virală -> variabilitatea virusului HIV e foarte crescută.

Celula ţintă în infecţia HIV

HIV infectează celula care are pe suprafaţa receptorul CD4 specifice pentru:- limfocite T-helper- monocite, macrofage- celule foliculare dentritice CFD(APC)

CD4 – receptor principalHIV nu creşte pe suporturi celulare -> HeLa, dar aceste celule HeLa s-au transfectat cu antigenul CD4 şi au devenit succeptibile la infecţia cu HIV. HIV necesită pe lângă receptori şi coreceptori

(fără aceştia nu se poate conzinua ciclul replicativ).Coreceptori – receptori pentru chemokine,citochine – substanţe solubile secretate

de un anumit tip de celule.Chemokine – secretate de limfocite T – atrag celule către un focar de infecţie

CD8 – specifică infecţiei umaneAceste chemokine se prind pe receptori speciali -> permit pătrunderea şi

replicarea virusului în celule. Limfocitele T citotoxice nu sunt infectate cu HIV, dar având chemokine pot controla sinteza virală.

Polimorfism populaţional s-a observat că există personae rezistente la HIV. În Thailanda s-au facut studii de prevalenţă în special la prostituate. Acestea

aveau un defect la receptorul pentru chemokine. LTcd8 – homozigote, rezistente la HIV

- heterozigote, supravieţuitori de lungă durată(non-progresii), la populaţia caucaziană.

HIV – progresori rapid -> 3-4 ani fără tratament -> SIDA- non progresori -> rezistă mai mult timp

chemokine->macrofage->receptori pt β chemokine CCR5 ->receptori pt a chemokine CXCR4

Virusul HIV în funcţie de faza infecţiei foloseşte unul sau altul din receptori. În prima fază utilizează receptori pentru β-chemokine(infectează predilect monocite şi macrofage). În faza finală utilizează receptori pentru α-chemokine şi infectează predilect limfocite. În faza timpurie, tulpini:

- macrofagotrope- nonscintizante- rată replicativă scăzută

În stadii tardive ale infecţiei, tulpini:- limfotrope- scintizante( se transmit de la o celulă la alta)â- rată replicativă înaltă

În cursul replicării în acelaşi organism HIV se schimbă în mod major.

curs 9 Infectia cu HIV

Ciclul replicativ viral

- particular datorita reverstranscriptazei din interiorul virionului1. cuplarea glicoproteinei gp120 HIV la CD4( receptor) ulterior acestei cuplari rezulta modificari conformationale , mai bine de ½ din molecule sufera modificari conformationale rezultand epitopi mascati pana atunci care vor facilita legarea la un receptor/coreceptor initiind ciclul replicativ viral.

HIV isi poate modula replicarea in functie in functie de coreceptori(CCR5). Daca virusul cupleaza coreceptori :

a. pentru B-chemochina μn/μO va elibera o cantitate mica de vironi.

b. Pentru CXCR4(α-chemochina) – LTR – va initia o infectie cu eliberare crescuta de virioni si cu rata crescuta a reverstranscrierii.

- in urma atasarii gp120 este expusa proteina transmembranara.2. gp 41( factor de fuziune) produce internalizarea, patrunderea acidului nuclear

viral in genomul celulei si decapsidarea acesteia. In citoplasma celulei ac. nucleici virali parentali ARNss prezenţi in 2 copii diferite se asociază cu reverstranscriptaza care va face ca replicarea sa fie aparte. ARN-ul decapsidat e reverstranscris intr-un AND complementar rezultând ADNc proviral care e transportat in nucleul celulei la nivelul căruia se integrează in AND-ul celular; integrarea si capetele lungi de acid nucleic viral(LTR) se realizează prin intermediul a 2 factori: INTEGRAZA şi LTR(long terminal repeats).În această fază de AND proviral virusul poate rămâne latent fără a porni ciclul replicativ viral pentru perioade lungi. Orice activare a AND-ului proviral va porni si ciclul replicativ; activarea poate fi diversă - orice activare a sistemului imun duce la activarea ciclului replicativ viral. Orice fel de infecţie parazitară, virală, bacteriană determină stimularea sistemului imun şi deci activarea ciclului replicativ viral la fel ca şi orice fel de vaccin.Exista unele gene reglatoare(unice) - activatorii – REV

- negative - inhibă replicarea virusului - NEC

În funcţie de tipul de celulă infectată, virusurile decide dacă vor activa una

sau alta din gene. HIV - monocite, macrofage - genă negativăHIV - infectează fagocite, limfocite – activează gene activatoare Exista gene tat(gena transactivatorie) care activează transcrierea celulară in interiorul virusului prin factori NFKb.

Citochinele proinflamatorii factor important activator al ciclului replicativ viral; citochinele proinflamatorii secretate de limfocite Th 2 au ca funcţie stimularea răspunsului imun umoral. Replic. Active TNF2, IL 4,5,6,10.

Replicarea virusului HIV determină sinteza de citochine proinflamatorii care la randul lor determină reluarea replicarii virale => rata replicarii este enormă. În contrabalanţă cu citochinele proinflamatorii există chemokine sintetizate de Limfocitele T citotoxice care distrug celulele active viral şi distruge posibilitatea ca virionii să-şi găsească alte celule gazdă. Aceste chemochine se leagă de coreceptorii virusului HIV a.î. celulele nu mai au receptori pt virisul HIV.

Celulele infectate cu virusul HIV se menţin pe tot restul vieţii în sanctuare celulare in mucoasa genitală, in ggl. limfatici, SNC unde ciclul replicativ nu continuă. Acestea reprezintă rezervoare permanente de unde virusul HIV se poate replica oricând, chiar dacă pe moment el nu se replică.

În aceste rezervoare există variante virale rezistente la multe anti-retrovirale. Administrarea medicamentelor nu face decât să le selecţioneze. Tulpinile rezistente nu apar în urma tratamentului, tratamentul le va selecta. Tulpinile apar in cursul mutaţiilor din timpul replicării celulare/virală. Aceşti mutanţi sunt păstraţi in rezervoare celulare.

Dacă virusul e scos din starea de latenţă se reia ciclul replicativ viral=>AND->transcris in ARNm. Proteinele sunt traduse în precursori lungi care suferă un proces de prelucrare efectuat de proteaza virală care clivează precursorii în fiecare proteină virală =>reverstranscriptaza (ARNv-ADNp), protează(clivare), integraza(integrează ADNp). Clivarea proteinelor virale în proteine virale finite care sunt ulterior maturate şi unite cu acizi nucleici nou formaţi => virioni progeni care se eliberează din celula ţintă prin înmugurire.

Celula ţintă scoate virionii la suprafaţă şi îi prezintă unor alte celule ţintă=>Limfocite T helper şi apoi ciclul se reia în noile celule ţintă. Limfocitele T-helper ar trebui sa le distrugă, dar tocmai ele sunt celule ţintă.

La nivel de macrofag infecţia are 4 etape:1. infecţia primară (sindrom retroviral activ) – sunt infectate

prevalent monocitele si macrofagele => realizarea infecţiei persistente cu ritm scăzut de replicare. Concentraţia de virus în această fază este crescută în sânge pt. că virusul e eliberat de macrofage şi ajunge în sânge unde nu găseşte altă gazdă. Concentraţia de virus în sânge este de 1010 virioni, cel puţin 107 copii ARN-HIV/ml de plasmă – încărcare virală (viral load) - după aceasta se monitorizează infecţia cu HIV -corespunde unui număr mult mai mare de viruşi în interiorul celulei.O suită de celule T-helper se infectează determinând o scădere a nr. De celule CD4 urmată de o revenire rapidă. Numărul normal de celule CD4 din organism este de 1000-1200 ml sange. În această fază nr. de celule CD4 poate scădea până la 600. Dar această pierdere este compensată de o producere excesivă de celule CD4 din măduva hematogenă. Rolul esenţial în această fază revine macrofagelor(acestea sunt primele infectate cu HIV pentru că ele se găsesc la suprafaţa mucoaselor pe unde pătrunde virusul). Macrofage – cal troian.

În cazul în care o parte din virionii HIV sunt inperceptaţi de anticorpi => complexe Ag-Ac care vor fi din nou preluate de macrofage. Complexele Ag-Ac se pot internaliza şi pe căi alternative.

Aceste macrofage prezintă virioni pe suprafaţa lor. Limfocitele T-helper populează ggl. limfatici. Aceste celule de memorie sunt baza rezervoarelor de virus.

Toată această replicare a virusului nu durează mai mult de 3-7 zile. Clinic în acest moment nu se observă nimic. Semnele clinice sunt nespecifice, doar la 5% din infecţiile HIV se observă în această fază : febră scăzută 38-38,5 ºC asocită cu oboseală, semne identificate cel mai adesea ca gripa. În 40% din cazuri apare o

erupţie cutanată nespecifică diagnosticată ca urticarie , apare pe suprafaţa membrelor superioare sub forma unor macule.

Alte semne(cu frecvenţă scăzută) : cefalee, faringită, adenopatie, vărsături, diaree; extrem de rar : ulcerare la nivelul cavităţii bucale sau mucoasei genitale. Există trombocitopenie, leucopenie – aceste semne trec în 3-4 zile, pacientul aparent îşi revine.

2. infecţie asimptomatică – răspuns imun puternic. Celule prezentatoare de antigen, limfocitele T-helper; Limfocitele T-citotoxice contribuie la distrugerea virusului, determinând o scădere marcată a concentraţiei de virus in sânge de la 107 la 103. Numărul de celule CD4 scade, dar nu atât cât să inducă imunosupresie, scădere la 500-800 , treptată, dar permanentă. Numărul de limfocite distruse=nr de limfocite formate.

Organismul este incă echilibrat. Virusul rezistă în rezervoare celulare sub formă de celule de memorie în ggl. limfatici. Pe măsură ce virusul se replică numărul de celule CD4 începe să scadă.

3. ARC – AIDS related complex -> numărul de celule CD4 e de 200-300/ml sânge. Apare imunosupresie moderată. Primele semne clinice: infecţii oportuniste fără risc letal. Replicarea virusului creşte lent până la 105 copii/ml. Apare variabilitatea virală cu o populaţie virală heterogenă, apar mutaţii virale rezistente, neneutralizabile, care nu pot fi distruse. Se produce treptat inducţia completă a stării de imunosupresie prin distrugerea sistemului imun.

4. AIDS/SIDA – numărul de celule CD4 scade sub 200 => imunosupresie majoră, se produce distrugerea limfocitelor T CD8 => nu mai există citochinele secretate de limfocitele T-helper. Clinic această distrugere a sistemului imun determină apariţia infecţiilor oprtuniste cu risc crescut, infecţii/neoplasme oportuniste ca sarcomerul Kaposi, cancer de col uterin(Papiloma), acestea nu mai pot fi controlate. Apar semne chiar de citopatogenitate virală, manifestate printr-o serie de semne majore ale infecţiei:

a. febră prelungită >38ºCb. diaree cronică fără legătură cu

alimentaţiac. scădere masivă în greutate - peste

10% din greutatea normală a corpului în 8 luni

Faza de SIDA – fază finală definită prin prezenţa a cel puţin 1 din speciile oportuniste cu prezenţa paraziţilor şi germenilor oportunişti.

Infecţie oportunistă: o Parotidită cronicăo Infecţie cu candida

o Herpes facial diseminato Zona Zostero Moluscum contagiosumo Papilomatozăo Scabieo Sarcom Kaposio Encefalopatia HIVo Wosling – topire masivă

muscularăo Infectie EBV

Infecţia asimptomatică poate dura de la câteva luni până la câtiva ani; după aceea intră în stadiul de ARC în caţiva ani şi apoi fără tratament mor în stadiul de SIDA după maximum un an şi jumătate.

Parametrii- imunologic - grad de imunosupresie

-fără imunosupresie CD4>500/ml -imunosupresie moderată CD4 200-500/ml -imunosupresie severă CD4<200/ml

- virusologic - exprimat prin încărcătura virală numărul de ml de ARN/ml plasmă dacă încărcătura virală e sub 5000 copii de ARN doar 5% din

pacienţi progresează spre SIDA la 5 ani. dacă încărcarea virală e 5000-50000 atunci 20% din pacienţi

progresează către SIDA la 5 ani. dacă încărcarea virală e între 50000-90000 atunci 50% din

pacienţi progresează către SIDA la 5 ani. dacă încărcarea virală e >100000 atunci 60% din pacienţi

progresează către SIDA la 5 ani. Există o relaţie directă între nivelul iniţial al încărcării virale şi timpul mediu de in care progresează:

la 5000 timpul mediu e de 10 ani la 5000 – 50.000 timpul mediu e de 7,7 ani la 50000 – 90000 timpul mediu e de 5,3 ani la peste 100.000 timpul mediu e de 3.5 ani

Scopul tratamentului în infecţia cu HIV se asociază cu menţinerea parametrilor:1. clinic – menţinerea pacientului în stadiul asimptomatic cât mai

mult timp2. virusologic – realizarea supresiei replicării virale. Se urmareşte

scăderea încărcăturii virale sub pragul de detecţie al truselor actuale(ozi – sub 50 copii ARN/ml ; acum 5 ani era de sub 5000 de copii ARN/ml)

3. imunologic – păstrarea sau restaurarea funcţiei imunologiceŢinte pentru inhibarea replicării HIV

1. Se poate acţiona la nivelul internalizării virale – inhibă structura factorului de fuziune

2. Reverstranscrierea este inhibată prin inhibarea reverstranscriptazei3. Clivarea precursorilor proteici(inhibă proteazele)

Clasele de medicamente

1. Analogi nucleozidici – inhibitori ai reverstranscriptazei virale (NRTI) (indirect). Substanţe cu structură chimică similară proteinelor normale şi care se încorporează în ADN-ul proviral împiedicând formarea structurii proteice => stopează elongarea lanţului proteic. Primul medicament descoperit: AZT(zidovudina). Virusul a devenit relativ rezistent, din această cauză acest medicament nu se administrează decât pentru a preveni transmiterea fetală.

- lamivudona(Epivir) – medicament activ în infecţiile HIV2. Inhibitorii reverstranscriptazei non-nucleozidice NNRTI – nu au structură

similară a proteinelor. Intervin la nivelul reversscrierii blocând transcrierea ADN proviral. Medicament: Nevirapină

3. Analogi nucleozidici – inhibitorii reverstranscriptazei activă ca atare. Activi în interiorul celulei infectate prin fosforilare – NERT. Medicament: Tenofovir

Aceste 3 clase activează la nivelul reverstranscrierii, însă mecanismul lor de acţiune este distinct.4. Inhibitori ai proteazei HIV. Medicament: Nelfinovir5. Inhibitori ai internalizării virale – stabilizează structura proteinelor

transmembranare. Subunităţile se întrepătrund când se pealizează polul de difuziune. Medicament: fuseon – se interpune între cele două subunităţi inhibând internalizarea virusului.Fuseonul se administrează injectabil(subcutanat).Celelalte medicamente se adminstrează pe cale orală.

Tratamentul infecţiei HIV se face combinat.HAART – terapie combinată cu medicamente cu 2 mecanisme distincte de acţiune – asocierea cu un inhibitor de proteazeHEART – High Expensive(active) AntiRetoviral Therapy

- 2 nucleozide analog RT şi o non nucleozidăHIV e transformată într-o boală cronică

Costul tratamentului unui pacient cu HAART e de 12.000 dolari/an + costul monitorizării + tratamentul infecţii oportuniste + cost terapie profilaxică + profilaxie anti-Candida, anti-Pneumocistis Carinii.

Curs 10

HIVHIV – în 2005 erau 40,3 milioane de infectaţi(total)

- adulţi -38 milioane- femei 17,5 milioane- copii(sub 15 ani) – 2,3 milioane

Infectaţi (nou) în 2005 – 4,9 milioane(total)- cele mai multe persoane infectate cu HIV sunt în Africa subsahariană.

- Există o creştere importantă a numărului de infectaţi cu HIV în Asia de S-E unde există un subtip nou care nu circula anterior. E un recombinat între 2 subtipuri recombinate din Africa.

- În Europa de E şi în ţările foste URSS numărul de infectări a crescut cu 20% în ultimii 5 ani.

- Au loc 14.000 noi infecţii cu HIV în fiecare zi, 95% din acestea în ţările sub şi slab dezvoltate.

- În Africa subsahariană – 1 milion de noi cazuri/an.HIV în România

- este o epidemie pediatrică – copii HIV +, cel mai ales pe cale parenterală. În martie 1990 – 11,2% la copii 0-3 ani şi 0,4% la adulţi În 94-95 apare un nou val de copii infectaţi în

familii(nu la copii din orfelinate), infecţie tot pe cale parenterală(injecţii, etc.)

- există un subtip particular în România – subtipul F( derivat din subtipul A-African)

- pentru prevenirea transmiterii materno-fetale există 2 scheme de tratament în America de Nord + Europa de Vest : admin zidovudinei( cu

3 săptămâni înainte de naştere – 5 doze pe zi la femeie); în cursul naşterii – 2 mg/kg corp I.V.; nou născut- sirop 2 mg/kgcorp 1 la 6 ore timp de 6 săptămâni. Riscul scade de la 25% la 8%.

Nevirapine- un comprimat la femeie la începutul travaliului + 1 doză(2mg/kgcorp) în primele 3 zile ale copilului. Riscul scade de la 25% la 13%.

Naşterea prin cezariană scade riscul cu 50%

Hepatitele viraleClinic:

- Se înregistrează o astenie intensă psihică şi fizică- Stare pseudogripală- cefalee, dureri musculare şi articulare- Stare pseudodigestivă- greaţă, inaăetenţă, dureri abdominale nespecifice

uşoare- Icter- colorarea în galben a mucoaselor şi tegumentelor determinată de

depunerea bilirubinei directe- Colorarea intensă a urinii(ca berea neagră) şi decolorarea materiilor fecale- Hepatomegalie dureroasă spontan şi la palpare- Apariţia unor erupţii- Anomalii biochimice:

Citoliză hepatică accentuată prin care se eliberează enzime-> cresc transaminazele serice (la câteva mii/ml); creşte bilirubina directă, conjugată, creşte moderat fosfataza alcalină

Disproteinemie: cresc γ-globulinele, apar tulburări ale factorilor de coagulare

Precizarea etiologiei- 2 categorii de virusuri

propriu-zise(5) – A....E v. Hepatotrope – determină o altă boală

enterovirusuri – Cox, Echo v. herpetice – E. Bar şi citomegalic arbovirusuri – v. febrei galbene

Virusurile hepatitice propriu-zise A.....E- cu transmitere enterică+digestivă/fecal orală. Determină hepatite cu evoluţie

blândă, cu vindecare. Hepatitele infecţioase (bolile mâinilor murdare): virusurile hepatice A şi E.

- Virusuri cu transnmitere parenterală( prin sânge, tratamente injectabile, operaţii). Determină hepatite severe, cu evoluţie către cronicizare cu inducerea (posibilă) de carcinom hepatic primitiv. Virusurile hepatitei B,C şi D -> hepatite serice.

- Noi agenţi ai hepatitei virale – virusul hepatitel F-> transmitere digestivă, evoluţie severă, rată crescută de mortalitate.

- Virusul hepatitic G-> transmitere parenterală( se găseşte la donatorii de sânge)

Virusul hepatitei A(VHA)- din picornaviridae- diametrul de 20-25 nm- virusuri neamvelopate, genom simplu, spiralat, nesegmentat cu polaritate

pozitivă (+)- Picorna

Enterovirusuri( v. polio, cox A,B, Echo) Heparnavirus(VHA)

- e termostabil; supravieţuieşte 3-4 zile pe mâna nespălată la temperatura camerei, 1-2 zile la temperatura de 25˚C în mediu bogat în proteine; 3-4 luni la temperaturi exterioare în apa râurilor şi apelor curgătoare( în special în zona porturilor- moluştele şi fructele de mare acţionează ca filtre pentru virusul hepatic).

- Supravieţuieşte zeci de ani la temperatura de 4˚C.- Supravieţuieşte la metodele obişnuite de dezinfecţie- Rezistă la PH acid- Se recomandă tratarea suprafeţelor cu % de CL de 10 ori mai mare decât în

mod normal; tratamentul cu ozon a surselor de apă(ozonul= virulicid).

Virusul Hepatic E- aparţine calicivirusurilor- mai puţin rezistente la variaţii mari de temperatură- determină boli la nivelul tractului digestiv- gastroenterite virale- determină mortalitate la femeile însărcinate

Patogenia VHA şi VHE- poarta de intrare – digestivă – ingestia de apă, alimente contaminate- replicare la nivelul orofaringelui- transport la ficat

- excretat prin bilă-> intestin subţire-> sânge -> ficat - excretat în materiile fecale pe toată durata bolii şi în covalescenţă.- Viremia e de scurtă durată – sub 7 zile. Circulă în sânge.- % maximă de virioni se înregistrează la nivelul materiilor fecale – peste 108

virioni/ml.- În ser – 104 virioni/ml- În salivă – sub 100 virioni/ml- Căi de transmitere:

contact personal strâns, utilizare în comun a toaletelor, prosoapelor, tacâmurilor, etc.

Ingestia de apă şi alimente contaminate Prin sânge(foarte rar)

Clinic hepatita A:- incubaţia de 25 zile(15-50 zile)- forme icterice: rare la copii sub 6 ani( sub 10% forme icterice), la adulţi

majoritatea fac forme icterice- nu cronicizează, e uşoară, fără leziuni hepatice- nu rămâne virusul în organism

Clini hepatita E:- incubaţia de 40 zile(15-60 zile)- severitatea creşte cu vârsta- cazurile icterice cresc cu vârsta- evoluţia hepatitei E la gravide în trimestrul 3 de sarcină-> rată de mortalitate

15-23% din femei- în rest la fel ca hepatita A

Prevenire:- respectarea normelor sanitare- asigurarea surselor de apă potabilă- igienă riguroasă- vaccinare: administrare de Ig din sângele pacienţilor care au avut hepatită

A( post şi pre expunere).- Vaccinul anti-HA – e inactivat cu formalină, stabilizat cu clorură de Mg:

HAVRIX – administrat în 2 doze I.M.; VAQTA.- Administrarea 14 zile post expunere a Ig nespecifice

Curs 11

Virusul hepatitei B (VHB)- aparţine hepadnaviridae- genom ADN, parţial dublu spiralat:

spiră lungă completă scurtă, în stare nativă incompletă

- diametre relativ mici – 42 nm- virus amvelopat, capsidă cu simetrie icosaedrică- genom ADN parţial circularizat; alcătuit din mai multe gene suprapuse-> număr

enorm de proteine codificate

- gene preS1, preS2, S-> codifică proteine pentru amvelopa virală(Ag HBs) ce iniţiază cuplarea virusului la receptori de pe hepatocite.

- Gena C – codifică capsida virală(Ag HBc)-> prin clivare -> ->Ag HBe ce este marker de infectivitate virală( e= epidemicitate , evolutivitate). Ag HBe este o proteină virală timpurie( nu structurală).

- Gena P – codifică complexul enzimatic: AND polimeraza VHB, reverstranscriptaza(Rt)

- Gena X – codifică o proteină transactivatoare în relaţie cu factori de transcriere din nucleul hepatocitar, permite activarea unor oncogene(reglează diviziunea şi creşterea normală a celulelor) celulare.

- Sinteza excesivă de proteine > sinteza acizilor nucleici virali-> explică cronicizarea indusă de VHB.

- În interiorul capsidei virale are loc prima etapă din creşterea logaritmică ce reprezintă completarea spirei scurte a ADN(cu ajutorul polimerazei) -> ADNds circularizat.

- Virusul trece în citoplasma hepatică-> distrugerea capsidei virale-> trece ADNv în ANDcelular. ADN-ul viral este transcris în ARNm etalat(liniar), cu lungimea mai mare decât ADN-ul iniţial.

- ARNm serveşte pentru:o Sinteza de proteine virale:

Timpurii(rol enzimatic) Structurale

o sinteza de acizi nucleici virali: ARNm este reverstranscris în ADN complementar cu lungimea egală cu a genomului viral iniţial.

- Noul acid nucleic viral + proteine-> virioni progeny- Disproporţie între sinteza particulelor virale complete/ particule virale vide =

107/1014

- Particula Dane – 42nm, este o particulă virală infecţioasă- Autoagregarea proteinelor virale în exces(p. virale vide) -> particule filamentoase

sau sferice de 22 nm- Concentraţia de virioni infectanţi:

o % crescută 107 -> sânge, ser, exudatul răniloro % moderată 106-> salivă, fluid vaginal, spermă(transmitere prin contact

direct)o % mici -> urină, materii fecale, lacrimi, secreţiile glandelor sudoripare,

lapte matern.VHB se transmite :

- pe cale parenterală- materno fetal(dar nu prin placentă) în cazul femeilor care prezintă infecţie cu

hepatită B activă în cursul naşterii.- Sexuală

Prevalenţa VHB pe glob:- zone cu prevalenţa ridicată-> 8%. 45% din populaţia globului, majoritatea

infecţiilor la naştere sau în copilărie- cu prevalentă intermediară- 2-7%, prezintă markeri. 43% din populaţia globului.

Riscul e de 20-60%. Transmiterea e parenterală.

- Prevalenţă joasă – <2% - 12% din populaţia globului. Transmitere pe cale heterosexuală în general, la adulţi.

Clinic- incubaţie de aproximativ 75 zile(45-180 zile)- cazuri icterice:

până la 5 ani - <10% peste 5 ani – 30%-50%

- cazuri cronice: <5 ani – 30-90% >5 ani – 2%-10%

- mortalitate prematură – creştere cu 15-25%Cronicizarea VHB

1. hepatită cronică persistentă – domină particulele virale vide, neinfecţioase, fără genom, replicare virală scăzută(chiar absentă), leziuni hepatice minime, inflamaţii hepatice minime. Pacientul= purtător cronic de Ag HBs.

2. hepatită cronică activă – domină particule virale complete, replicare virală continuă, leziuni hepatice evolutive, necroză hepatică, infiltrat inflamator masiv-> evoluează către apariţia fibrozei.

3. ciroza – predomină leziuni de fibroză, ficat lemons4. carcinoma hepatic primitive – la pacienţii la care o parte din ADNc se

integrează în nucleul hepatocitar-> transformarea hepatocitelor. 400 milioane de cazuri de infecţie cronică cu VHB:

- 500.000-1.000.000 mor annual- 10% cazuri coinfecţie HIV-VHB

Tratament:- stoparea replicării virale exprimată prin scăderea nivelului ALT; prin

oprirea lezării; scăderea infiltratului inflamator, stoparea fibrozării, dispariţia ADN-VHB din sânge.

- Administrare Interferon a recombinant-> acţiune antivirală, imunomodulatorie. Se administrează în injecţii intramusculare: 10 MIU de 3 ori pe săptămână timp de 6 luni-un an.

- Lamivudina(se poate administra asociat cu Interferon), analog nucleozidic, inhibitor al reverstranscriptazei indirect, prin competiţie cu nucleozidele fiziologice. Se administrează peros 100mg zilnic. Efecte adverse la nivel hematologic(leucopenie severă), dezvoltare rapidă a mutantelor virale rezistente la lamivudină.

- Adefovir(Hopsera) – acţionează la nivelul ADN-polimerazei virale, se administrează asociat cu Interferon.

Metode de prevenţie- vaccinarea antiVHB – cu vaccine care conţine Ag HBs recombinant, în 3

doze 0-1-6 luni, iar răspunsul imun durează o perioadă de peste 10 ani.- Andimistrarea de Ig specifice antiVHB – anticorpi antiHBs prelevaţi din

sângele donatorilor fie vaccinaţi, fie infectaţi anterior cu VHB şi vindecaţi.

Virusul Hepatitic D (VHD)

- este un virus defective, incapabil să se replice singur; are nevoie de un virus helper(VHB) care-i furnizează învelişurile proteice. VHB oferă Ag HBs lui D-> virion hibrid = înveliş proteic(Ag HBs)+Acid nucleic viral tip ARN(D).

- Coinfecţie B-> boală acută severă cu risc scăzut de cronicizare- Superinfecţia B-D peste o hepatită cronică B se suprapune o hepatită D.

Determină creşterea nivelului de leziuni hepatice şi risc crescut de cronicizare severă.

Prevenţie:- vaccinarea AntiHb, prevenind coinfecţia- tratarea corectă a HB cronice – pentru prevenirea suprainfecţiei.

Curs 12

Hepatita C

În 1989 cercetătorii au infectat cu virus hepatitic non A, non B şi au observat la cimpanzei hepatita C. S-a obţinut astfel genomul hepatitei C. Din 1995 există teste pentru heoatita C în România.

VHC genom VHC aparţine familiei Flaviviridae care e inclusă în Arbovirusuri.VHC:

Genom ARNss, polaritate + Genom nesegmentat, dar cu porţiuni hipervariabile în special capătul S´ unde

sunt codificate proteine structurale. Aici apar mutaţii.VHC se prezintă sub forma mai multor genotipuri distincte între care diferenţa de

baze azotate variază între 20-48%. Infecţia cu un genotip viral nu determină proecţie faţă de alte genotipuri-> reinfecţii cu genotipuri distincte sau infecţii cu mai multe genotipuri.

Variabil VHC se manifestă prin existenta unei populaţii eterogene. Există multiple tulpini virale foarte asemănătoare, însă diferite prin mutaţii care nu depăşesc 2-10% din în structura bazelor azotate= cvasi specie virală ce există la pacienţii infectaţi.

Răspunsul imun se îndreaptă către tulpinile virale dominate neglijându-le pe unele ce nu par periculoase, dar care între timp devin populaţie dominantă. Variantele care scapă de răspuns imun se numesc variante non-neutralizabile care explică persistenţa VHC într-un organism infectat-> grad înalt de cronicizare în peste 80% din cazuri.

Variabilitatea e foarte pronunţată la vARN pentru că acestea nu au un sistem care să supravegheze încorporările greşite de nucleotide.

1. Orthoviridae: vir gripale-> variabilitatea duce la pandemii2. Retroviridae: HIV datorită reverstranscriptazei, rată înaltă de replicare-> mutaţii.

Apar tulpini distincte în ceea ce priveşte tropismul. Există tulpini cu antigenicitate distinctă ce determină existenţa subtipurilor. Toate acestea determină dificultăţi în teste de diagnostic, tratamente.

3. VHC: variabilitate ce are ca rezultat cronicizarea. VHC e amvelopat, amvelopa conţine pe suprafaţă proteine înalt hidrofobe ce pot lega β-lipoproteine plasmatice. Legătura dintre proteinele virale şi β-lipoproteinele plasmatice generează un ecran care maschează antigenicitatea VHC-> apare seroconversia tardivă.

Caracteristica infecţiei cu VHC e apariţia tardivă a Ac antivirali= seroconversia tardivă, ceea ce permite:

Replicare Apariţia mutantelor non-neutralizabile Întârzie diagnosticul

În infecţia cu VHC există o fereastră serologică foarte lungă.Ferestre serologice Risc rezidual de transmitere prin sângeHTLV 51z(32-72) 1,56/1 milionHIV 22z(6-38) 2,03/1 milionVHC 82z(54-102) 9,7/1 milionVHB 75z(37-87) 15/1 milion

Pentru scăderea riscului rezidual de transmitere prin transfuzie se realizează testarea de acizi nucleici virali( există în 6 ţări din Europa şi în America de Nord pe seruri amestecate).

Pentru VHB riscul residual de transmitere prin transfuzie a fost scăzut la 9,12/1 milion; riscul se scade cu 42,4%

Pentru HIV – detectarea AgP24: 1,48/1 milionADN/PCR: 1,48/1 milionARN/RtPCR: 1,01/1 milion; riscul se scade cu 50%

Pentru VHCARN/RtPCR: 2,72/1 milion; riscul scade cu 72%. Anul trecut s-a introdus testul

Proclein care detectează prezenţa ARN HIV şi VHC( nu specifică care ARN este HIV/VHC şi se realizează pe pool-uri= amestecuri de seruri).Transaminazele nu sunt specifice pentru hepatita C.

În ciuda unui triaj corect care se face pentru donatori există un risc al transmiterii prin transfuzii datorită ferestrei serologice, dar care poate fi scăzut prin testarea acizilor nucleici.

Factorii de risc asociaţi transmiterii cu VHC 1. riscul transmiterii prin transplant de organe, ţesuturi, celule, măduvă, cristalin, etc.2. riscul transmiterii prin transfuzie3. utilizarea de droguri injectabile intravenos(I.V)

VHC devine activ imediat după infecţie. 30% din utilizatorii de droguri I.V. se infectează cu HIV după 3 ani şi 50% se infectează cu VHC după 5 ani.

4. hemoliza după ani de tratament5. toate căile de transmitere parenterală predispun la infecţie cu VHC.Transmiterea VHC

ineficientă: prin transmiterea spitalicească la personalul sanitar. Există extrem de rare cazuri de transmitere. Dacă se utilizează tehnicile de protecţie nu există risc de transmitere. În rândul personalului medico-sanitar prevalenţa infecţiei cu VHC e de 1-2%, de 10 ori mai scăzut decât cea cu VHB.

transmiterea perinatală a VHC e foarte rară; nu depăşeşte 6% decât în cazul unor paciente suprainfectate cu HIV sau imunosupresate. Transmiterea e posibilă doar dacă nivelul ARN viral e foarte crescut în plasmă, de peste 106 copii/ml sânge. Nu există asociere cu alăptarea. Dacă infecţia cu VHC se produce la copii, evoluţia e asimptomatică pentru 40-

50 ani, iar leziunile nu sunt foarte severe, chiar dacă se cronicizează infecţia.

transmitere pe cale sexuală există dar are eficienţă scăzută. Parteneri stabili-> transmiterea e aproape inexistentă.

VHC şi HIV nu se transmit prin:- sărut- tuse- îmbrăţişare- mâncare- apă- colectivitate de persoane infectate

Pentru reducerea riscului de infecţie cu VHC se iau masurile: screening pentru donatorii de sânge inactivarea produselor derivate din plasmă practici corecte de injecţie controlul strict al infecţiilor servicii de consiliere, în formare, campanii de educaţie:

informează asupra practicilor de risc conduc pacientul către centre medicale vaccinare acolo unde este posibil VHA, VHB

Caracteristicile infecţiei cu VHC 1. infecţie asimptomatică >80% pe perioade lungi2. afectarea în cursul infecţiei acute a ficatului e foarte scăzută3. cronicizarea e de 80%. Cronicizarea creşte cu vârsta.4. rata de progresie către ciroză variază 5-20% în funcţie de factorii favorizanţi.5. mortalitate 1-5%Există 20% dintre cazuri care se vindecă:a. dispariţia ARN VHCb. normalizarea ALTApare menţinerea acestui profil pe aproximativ 50 ani. Nu dispar Ac anti VHC.Pacienţii cu infecţie cronică prezintă ARN detectabil ARN VHC= 105copii/ml.Transmaminazele şi replicarea virală au valori cu vârfuri şi minime de aceea monitorizările se fac o dată la 3 luni. Ca marker care arată replicarea virală e ARN VHC.În diagnosticul hepatitei C e esenţială detectarea ARN VHC în sânge. Testele de triaj nu sunt specifice-> rezultatele fals pozitive care trebuie confirmate de teste imunologice blot.

Hepatita C cronică Agresivă –ascită=acumularea de licid în cavitatea peritoneală -progresează către ciroză, cateodată spre carcinomLa nivel global există aprozimativ 170 mil. De persoane infectate cu VHCEvoluţia catre ciroză se produce in 20% din cazuriMortalitate de 2-5%Apariţia carcinomului hepatic în 3-7% VHC poate persista in rezervoare limfatice, iar în cazul unui transplant hepatic grefa poate fi infectată

Factori care determina cronicizarea:-consumul crescut de acool-varsta crescută-barbaţii cu prognostic rezervatcoinfecţia cu HIV( în SUA şi EU de vest peste 40% din persoanele infectate cu HIV au coinfectie cu VHC)Prevalenţa infecţiei cu VHC e de 10-11%în Egipt

În România:- 40,4% dintre persoanele fară semne clinice prezintă semne ale trecerii prin boală -infecţia e de 4.8% -coinfecţia VHC-VHB e de 1.9% -seroprevalenţa e mai ridicată la femei: 26-35 ani( mai mare la cele peste 55 ani)VHC poate fi achiyiţionat prin:-tansfuzii înainte de 1995-intervenţii chirurgicale majore ( mai mult de 2h)-tatuajeRata coinfecţie HIV-VHB este de 78,3% în România HIV-VHC ESTE DE 2,04% în Romania

SCOPURILE TERAPIEISupresia replicării virale care duce la un tablou asemanator cu cel al hepatitei acute C ce poate fi vindecatăLeziuni în hepatite cronice:-necroza hepatocitară-infiltrat-fibroză hepatocitarăMonoterapia cu interferon are succes in 10-20% din cazuriTerapia combinată cu:-IFN şi recombinat 4-5 MIU/3 ori pe săptamână-Ribovirina ( creste rata încorporărilor gresite de nucleotide, care afecteza capacitatea de replicare şi structura antigenică) 1000-1200 mg/zi-are rata de succes de 55%Interferonul inhibă replicarea virală:

-la niv ARN-sinteza prot. Virale

Prot. Capsidara VHC poate evita degradarea ARNProt. E2 VHC inhiba fosforilarea eIF-2->se sintetizeaza prot.Rata de succes la tratament variaza in funcţie de genotipul viral:-genotipul 2,3 rata de succes 70% pt infecţia cronică 51% pt ciroza-genotipul 1b ( dominant ăn EU) 45% pt înfecţia cronică 10% pz cirozăTratamentul cu interferon şi ribovirină se apreciază prin RVS (raspuns viral susţinut) la 6 luni de la stoparea tratamentului scade ARN în plasmă.

Curs 13

Rela ţia dintre virusuri şi cancere

Carcinogeneza- producerea cancerelor=oncogeneză sau carcinogeneză

1. Iniţierea – modificări genetice determinate de doze subliminare ale unor agenţi transformanţi.

- agenţi fizici: radiaţii, raze UV- agenţi chimici: aditivi alimentari- biologici: virusurile

2. Promovarea – indispensabilă dezvoltării ulterioare a tumorilor- factori necarcinogeni ce cresc frecvenţa sau scad latenţa apariţiei tumorilor;

agenţii transformanţi induc modificări genetice care pot evolua spre cancer sau spre alte afecţiuni.

- În cancer: agent transformant – initiază cancerul -Cofactori – promovează dezvoltarea canceroasă

3. Progresia – acţiunea persistentă sau noi expuneri la agenţii transformanţi – pierderea controlului ciclului de diviziune celular.Cancerul – comportament aberant al diviziunii celulare

Caracterul celulelor transformateMorfologice: aspect, formă variabilă(absenţa fibronectinei din membrană), raport N/C >1, independente de ancorarea la membrana bazală, fără inhibiţie de contact, aberaţii cromozomiale, telomeraza, membrana cu prelungiri.Aspect:

- rotunjit, permanente aglomerări de celule- dispunere dezordonată care nu respectă ordinea din tesuturile normale- formă variabilă – fibronectina e absentă, celula se modulează în funcţie de

spaţiu- poate emite prelungiri ce pot permite celulelor transformate să beneficieze de

aport energetic- raport membrană/citoplasmă=supraunitar- e independent de ancorare la un suport solid- pot disemina prin lichid interstiţial şi pot invada ţesuturi aflate la distanţă unde

îşi reiau diviziunea->metastazia- celulele transformate nu au inhibiţie de contact- celulele transformate se aşează în straturi suprapuse, depăşind limitele

organului-> tumoră.

Cariotipul cromozomialÎn orice celulă canceroasă există aberaţii cromozomiale multiple-> cariotip

cromozomial heteroploid instabil.

- telomerele se scurtează de-a lungul vieţii fiind un marker al îmbătrânirii- în celulele canceroase apare o enzimă înalt activă prezentă doar în viaţa

embrionară la celulele normale-> telomerază- celulele transformate produc energie prin glicoliză anaerobă care consumă

multă energie pentru a produce puţină energie. Privează celulele normale de glucoză.

- Celulele transformate nu au nevoie de factori de creştere pentru că sunt autocrine, secretă proprii factori de creştere, secretă proteaze care digeră membrana bazală a celulelor-> permite diseminarea celulelor canceroase în aceste ţesuturi.

La nivelul unei membrane celulare->celulă transformată-> există neoantigene-> codificate de gazdă-> antigene oncofetaleAntigene:1. antigenul carcinoembrionar – prezent la celulele din viaţa embrionară; celula

dispare şi apoi apare în prezenţa unui cancer de stomac, colon în viaţa adultă. Permite identificarea rapidă a cancerului.

2. α-fetoproteina – specifică pentru cancerele de ficat. La cancerele în care sunt implicate virusuri, apar şi alte antigene.

3. TSTA – tumor specific transpantation antigenes-> produs în cursul infecţiei abortive, persistente.

Gene celulare implicate în oncogenezăSe găsesc în fiecare din celulele noastre.

1. gene oncogene – controlează creşterea şi diferenţierea celulară normală2. gene antioncogene – opresc diviziunea celulară normală dacă apar la nivelul

ADN-ului modificări.- aceste gene pot fi implicate în aparoţia cancerelor.Fie oncogenele sunt

supraexprimate sau antioncogenele sunt suprimate->apar celule canceroaseOncogene = gene care codifică o proteină capabilă să inducă transformarea celulei în vitro/vivo.Oncogene virale(v-onc) - gene similare prezente la virusuri.Proto-oncogene(oncogene celulare)- c-onc -> gene reglatoare implicate în controlul ciclului celular.Oncogene celulare: - mutaţii punctiforme – proteine de novo- repuplicarea localizată a unui segment de ADN ce conţine protooncogena –

supresia unei proteine- translocaţii cromozomiale – ce aduc protooncogene sub controlul unui promotor

diferit. Apare exprimarea aberantă a unei gene.Oncogene virale- fără introni- sunt sub acţiunea reglatoare a unor promotori celulari- mutaţii sau deleţii ce alterează produsul proteic- produsul V-onc e exprimat fuzional cu altă proteină

Oncogenele celulare:- codifică proteine implicate în controlul creşterii şi diferenţierii celulare- factori de creştere: sis≈PDGF

- receptori pentru factori de creştere: erb B-EGFa. receptori hormonali

PDGF asemănător cu sis care produce sarcom viral la maimuţă. Unii receptori pentru factorii de creştere sunt identici cu oncogene virale ce determină cancer la specia aviară şi care e identic cu factorul de creştere. Receptorul e fosforilat datorită activităţii unor kinaze codificate de oncogene celulare. Există oncogene celulare pentru care există replici la nivelul virusurilor.

Mesageri secunzi:PTK membranar: srcPTK solubili, citoplasmatici: ras

Factori de transcriere: jun, fos, mzcPTK activează nişte factori care ajung la nivelul nucleului celular şi care la acest nivel activează factori de transcriere.Oncogenele celulare-> gene dominante. Identice cu gene din interiorul unor virusuri, gene responsabile de apariţia unor cancere.

Antioncogene celulare – gene supresoare ale tumorilor şi care acţionează la anumite puncte de control ale ciclului celular. Determină inhibarea ciclului celular a celulelor care prezintă modificări de ADN.

- receptori pentru hormoni ce inhibă proliferarea celulară- proteine ce acţionează la puncte de control ale ciclulu celular- proteine ce promovează apoptoza- enzime ce participă la repararea ADN. Leziunea ADN-> oprire ciclu celular sau

apoptoza- reparare ADN lezat -> stabilitate genică

Antioncogene:TSG – tumor suppresor genesRb – gena retinoblastului, funcţii reglatorii normale. Inactivarea implică în retinoblastom, carcinom pulmonar, cancer de sân.PS3 – regiuni hipermutabile, inactivate prin deleţii, mutaţii punctiforme, implicate în cancere colorectale, cancere de prostată.

Virusuri1. Oncovirinae(Retroviridae) – ARN2. Papovaviridae – Papiloma HPV. Papilomavirusurile – determină cancer la

persoanele imunocompromise la pacienţii cu transplant de organe; recent şi la persoanele HIV+

3. γ-herpesvirusurile (EBV,HHV8)4. Hepadnavirusurile – HVB5. Oncovironae – HTLV 1 şi 2 -> leucemiiOncovirusuri1. Transformante în vitro şi rapid oncogene în vivo - au oncogene- replicare defectivă ->nu se pot replica singure, au nevoie de ajutorul unui alt

virus sau cofactor.2. Non-transformante în vitro şi lent oncogene în vivo- nu au oncogene- activare inserţională

RetrovirusuriUnele retrovirusuri au gene suplimentare V-onc.Unele retrovirusuri au oncogene în locul unei gene structurale.

Replicare defectivăVirus aviar, falene, sarcomo virusMYB, FMS aceste porţiuni se găsesc şi în Myelocyloma v. (MUC) organismul nostru

- pentru replicare are nevoie de un oncovirus sau factor care să poată forma o amvelopă virală.

RetrovirusuriVirus+ RT ->genom ARN -> ADN proviral-> integrare -> genom ARN + proteineVirus -> integraza-> duce la integraregazdă-> ARN polimeraza celulară -> genom ARN+ proteine

Retrovirusuri non-transformante- nu are oncogene -> ALV(determină limfoame)- ARN-> ADNc proviral->genom celular- ALV – se integrează în genomul celular în mai multe locuri dar, în cazul

tumorilor intotdeauna în acelaşi loc – lângă C-myc.- Oncogeneză prin activare inserţională

Virusurile oncogene ADNGenom viral ADN

ADN polim. ADN ARN polimerază celularăDependentă(celularăSau virală)

ARNm viral

Proteine virale timpurii ce cuplează antioncogene Celulare

TRANSFORMARE

PapovaviridaePapilomavirusuri la om determină 2 tipuri de Poliomovirusuri infecţie în funcţie de locul

SVLIO infecţiei- infecţie litică – infecţia produsă în celule permisive de structură externă ce se

exfoliază- infecţie persistentă – în celule nepermisive din stratul bazal cu transformare

Anti-oncogeneLeziune ADN

Rb asociat cu E7, HPV

P53 asociat cu E6, HPV – degradare

ciclul ADN continuă

reparare insuficientă

instabilitate genetică

transformare

NORMAL: Leziune ADN

Rb, P53 normal

Oprire ciclu celular sau apoptoză

Reparare ADN lezat

STABILITATE

Papilomavirusuri1. Papilom -> carcinom celular scuamos malign( cutan, laringe, esofag, plămân)

Papilomavirusuri -> la 91% din formele de cancer de col uterinMajoritatea cancerelor de cervix, vulvare şi peniene sunt asociate cu HPV tipurile 16, 18, 31, 33 care transformă cheratinocitele umane.

2. Polioma virusuri -> determină cancer la animaleExistă 2 polioma virusuri umane:- C: determină un tip de cancer invaziv la niv nervos- leucoencefalopatie

progresivă multifocală- BK: carcinom renal la pacienţii cu transplant de organe

Transformă celulele când genomul viral e incomplet tradus în proteine timpurii necesare.

Herpes virusuri- virus Epstein- Barr- limfom Burkit(Burkitt’s Lymfoma)- carcinom nazofaringian- boală limfoproliferativă la pacienţii imunocompromişiTransformă limfocitele B umane în vitro.În limfomul Burkit se produce o translocaţie genică. O proteină de pe cromozomul 8 care codifică o oncogenă celulară (C-myc) trece pe cromozomul 14 care codifică sinteza celulară. Sub influenţa unui promotor celular, trece pe altă proteină -> translocaţie genică-> cancereV. Herpetic uman se asociază sarcomului Kaposi 8(HHV8)- gene virale omoloage ciclinelor-> gene celulare implicate în ciclul celular.

Sarcomul Kaposi25-30% HIV+, bărbaţi4-5% HIV+, femei

2-3% HIV+, hemofilici

Hepadnaviridae virusul hepatitei B

Amplificare genică a unui segment de ADN ce contiuă protooncogeneza – supraexpresia proteineiTranslocaţie cromozomială ce aduc protooncogene sub controlul unui promotor diferit – expresie aberantă.

genom ADNRNA polymeraze H(fast enzime)

ARNmRt viral enzyme

Genom ADN

Viruşi implicaţi în oncogeneză activează oncogene celulare-> mutaţie ..... of function inactivează antioncogene -> mutaţie loss of function

Curs virusologie 14

Boli infecţioase emergente

Sindroame a căror incidenţă a crescut în ultimele 2 decade – epidemii de amploare(zoonoze- transmitere incidentală sau traversarea barierei de specie).

Sindroame reemergente- boli anterior controlate prin vaccinare sau care revin în actualitate datorită modificărilor factorilor de mediu sau selecţiei unor mutante virale rezistente la medicamentele virale(malaria, tuberculoza).

Cauze:- variabilitatea virală- schimbări demografice, sociale şi comportamentale ce ţin de gazdă- migraţia, urbanizare, tranziţie- creşterea animalelor în mediu urban sau semiurban- vânatul şi turismul în teritorii exotice- perturbarea echilibrului ecologic( defrişarea sau alte modificări ale mediului)- perfecţionarea metodelor de diagnostic

Modificări ale microorganismelorApariţia unui agent etiologic nou- un patogen introdus într-o populaţie

susceptibilă, într-o nişă ecologică izolată – febre hemoragice virale(VHF), coronavirusul SARS.

Apariţia unui recombinant al unui microorganism ce a circulat şi anterior în teritoriu fără a determina boala sau fiind asociat unui alt profil patogenic. Ex: virusul gripei aviare; enterovirusul 71( determină boli respiratorii).

Apariţia unei mutante cu virulenţă crescută a unui agent patogen obişnuit- flavivirusuri->meningoencefalita West Nile.

Depăşirea barierei de specie-> HIV, prioni(determină encefalopatii spongiforme). Febre hemoragice virale

- sindrom multisistemic sever, cu deteriorarea sistemului vascular şi hemoragii diseminate.

Agenţi etiologici- virusuri ARNss amvelopate, nesegmentate- stabile în medii cu concentraţie proteică ridicată - izolate din sângele unui pacient după câteva săptămâni de stocare la 4ºC.- foarte rezistenţi la aerosoli, uşor vehiculate şi răsândite- sensibil la acid şi detergent

Filovirusuri:- Ebola- Marburg- aspect filamentos al virionilor

Arenavirusuri- virusul Lassa şi arenavirusurile noi

Bunyavirusuri-> vehiculate de ţânţari şi căpuşe- genul Phlebovirus – virusul febrei Rift Valley- genul Noirovirus – virusul febrei hemoragice Crimeea-Congo- genul Hantavirus – agentul febrei hemoragice cu sindrom renal şi agentul

sindromului pulmonar cu hantavirusuri.Flavivirusuri

- virusul febrei galbene, virusul febrei Denga - virusul bolii Ilyosanur, Forest- virusul febrei hemoragice Omsh

VFHSchimbările climaterice şi de mediu(asanarea pădurii tropicale, extinderea

sistemului de irigaţie primitive), deschiderea ecosistemelor izolate anteriorRezervorul natural nu a fost identificat. Studii recente au arătat că liliecii

insectivori pot susţine replicarea şi circulaţia unor concentraţii crescute de Ebola( tulpina Zair) fără simptomatologie aparentă.

Modul iniţial de infecţie este necunoscut. Transmiterea secundară se realizează pe mai multe căi: contact direct interuman( cel mai probabil prin contactul cu sângele sau fluide corporale); percutan, prin refolosirea acelor sau înţepături accidentale; prin contact cu cadavrele în timpul pregătirii de înmormântare; contact direct cu primate nonumanoide infectate sau contactul mucoasei bucale şi conjunctive cu picături infecţioase(un laborant s-a infectat atingând ochii cu mânuşa contaminată); probabil pe cale sexuală.

Anamneza:- călătorie recentă în zone endemice/epidemice- mediu rural- expunere nozocomială- contacte cu artropode sau rezervor( rozătoare)- expunere la sângele unui animal

Clinic- caz suspect VFH: incubaţie 4-10 zile- febră peste 38ºC, durată mai mică de 3 săptămâni- stare generală sever alterată(vomă, dureri toracice, abdominale)- cel puţin 2 din următoarele manifestări hemoragice: rash hemoragic sau purpură,

epistaxis, hemoplazie, hemotemeză, scaune sangiunolente- rată de letalitate ridicată

VFH Ebola4 specii – cu cross reactivitate antigenică variabilă- Zair(letalitate 90%)- Sudan(letalitate 50%)- Coasta de Fildeş( tulpini africane, letalitate indeterminată, un singur caz a supravieţuit)- Preston( tulpini exotice, aparent nepatogene pentru om)1976 – 2 epidemii- în sudul Sudanului – 284 cazuri cu letalitate 53%- în NV Zairului – 318 cazuri, cu rata mortalităţii 88%Alte epidemii de mai mică amploare au survenit în 1977, 1978 în Zair, în 1979 în Sudan cu letalitate mai înaltă.1994 – epidemie la cimpanzeii sălbatici în Coasta de Fildeş, cu un singur caz uman- cea mai recentă epidemie cu febră hemoragică Ebola în sudul Sudanului – 6 decese.

VFH Marburg1967 – epidemie simultană în laboratoarele de culturi celulare din Germania( Marburg, Frankfurt), Iugoslavia. - cazurile index au venit în contact cu ţesut de maimuţă verde provenit din Uganda utilizat pentru prepararea vaccinului antipoliomielitic.- 2005 – Angola, ultima epidemie, mortalitate 35%.

Precauţii VFHIzolare pacienţi

- facilităţi de decontaminare- presiune negativă

Atenţie la contacţii pacientului( familie, intraspitaliceşti) – monitorizare temperatură de 2 ori/zi, 3 săptămâni post contact şi de considerat ribovirina profilactic la orice simptom sugestiv

- echipament de protecţie individuală - echipamentul de unică utilizare/autoclavare

Ciclul de viaţă al arbovirusurilor- rezervorul de virus- păsări şi mamifere sălbatice sau domestice- insecta vectoare – la care se realizează incubaţia extrinsecă, perioada de timp

necesară pentru ca replicarea să asigure un titru suficient pentru infecţia vertebratelor.

- gazda terminală(dead-end) la care viremia este insuficientă pentru a favoriza transmisia

Flavovirusuri – febra galbenă( virusul amaril)- prima epidemie în 1848, în Mexic- produsă de un flavivirus – virusul febrei galbene transmise de ţânţari

- OMS estimează că în fiecare an survin 200.000 de îmbolnăviri din care 30.000 sunt letale.

- Vaccinul viu atenuat antiamaril(Max Theiler – 1930, premiul Nobel pentru Medicină în 1951) – cea mai extinsă epidemie de hepatita B în rândul militarilor americani – 42.000 de cazuri, datorită contaminării albuminei umană utilizată pentru stabilizarea vaccinului antiamaril cu VHB.

- simptomatologia – boala febrilă necomplicată sau evoluţia severă hepato-renală(vomă, durere gastrică, icter, hemoteneză, insuficienţă renală).

- Rata fidelităţii 5-7%- creşte către 20% în unele epidemii la pacienţii spitalizaţi- febră galbenă silvatică(jungle fever) – transmisă între ţânţari şi primele

nonhominoide – omul, gazdă accidentală.- febră galbenă urbană – transmitere umană dar prin muşcătură de ţânţar infectat.- o persoană anterior infectată în ciclul silvativ, revine în mediul urban şi devine

sursa unei epidemii, transmiterea virală fiind preluată de ţânţari peridomestici- variaţii sezoniere în perioada de artropode permanente. Infecţia accidentală a

tânţarilor ce afectează omul.Febra Dengo – flavivirus

- boală febrilă cu debut abrupt – dureri retroorbitale, mialgie, artrozii severeâ- virus transmis de ţânţari- ne există vaccin- în 2004 apar multe victime în BraziliaDupă cel de-al doilea război mondial, urbanizarea excesivă au determinat răspândirea virusului în noi areale geografice.

Virusul encefalitei japoneze- flavivirus endemic în SE Asiei – China şi India- determină meningo-encefalite severe în special la copii – anual peste 50.000 de

decese.- Virusul transmis între animale domestice şi păsări prin ţânţari din specia culex.

Porcul gazdă amplificatoare, omul gazdă accidentală.- Paralizii flasce la copii- Vaccin inactivat- Infecţii asimptomatice

Virusul West Nile- 1937 -> Uganda, izolat iniţial- infecţii endemice în Asia, Orientul Mijlociu- infecţie neurologică( meningite acute sau encefalite, mielite), complicaţie rară

care apare mai ales la persoanele în vârstă.Epidemii de meningoencefalite West Nile

1994 – Algeria1996 – România – 500 de cazuri, 17 decese1997 – Tunisia1999 – Rusia1999 – SUA – 62 de cazuri, 7 decese2000-2004 – SUA – 700 cazuri, 166 decese + 15.000 cazuri infecţii ecvineSE României 1996

- debut iulie, confirmat etiologic septembrie

- afectarea preponderent a adulţilor- prezinţa formelor severe nai ales la bătrâni, uneori cu evoluţie fatală- lipsa izolării enterovirusurilor din scaun- peste 500 cazuri, fatalitate 4-8%- frecvenţa cazurilor e de 7,2 la 100.000 de locuitori- raport infecţii aparente/inaparente: 1/325( se estimează că 94.000 de persoane au

fost infectate cu acest virus în capitală).Definiţie clinică de caz

- febră, frison- agitaţie- somnolenţă, comă- paralizia nervilor cranieni

Serologic- prezenţă anticorpi IgM pentru virusul West Nile în ser, LCR- prezintă seroconversia anticorpilor IgG pentru virusul West Nile de la – la +- creşterea sau scăderea semnificativă a titrului AnticorpilorIzolarea a 2 tulpini:- prin amplificare- PCR pentru ARN viralScenarea pentru emergenţa West Nile- introducerea virusului din Africa în Europa prin intermediul păsărilor migratorii- păsări din Lunca Dunării-> ţânţari-> oameni- importul de ţânţari viruliferi o dată cu importul de fructe şi flori exotice

CATEGORIA A -> microorganisme cu risc crescut de transmitere bioteroristă:- Bacillus anthracis(antrax)- Yersinia pestis (ciuma)- Francisella teularensis(tularimia)- Clostridium botulinum- Smallpox(variola major)- Febre virale hemoragice

CLASA B -> necesită transfuzii pentru transmitere la omCLASA C ->virusuri Hendra şi Nipah, febră galbenă, tuberculoză multirezistentă