37
Studiu privind ingrijirea bolnavilor cu Hepatita Virala A Capitolul I Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a ficatului Ficatul este cea mai mare şi complexă glandă din organism fiind o anexă a tubului digestiv, căruia îi elimină în perioadele digestive, secreţia să exocrină-bila. În greutate de aproximativ 1500 g, ficatul ocupă loja hepatică, situată la dreapta etajului supramezocolic, sub bolta diafragmului fiind acoperit la exterior de peritoneu, care-l fixează de pereţi prin ligamentele coronar şi falciform.De mica curbură a stomacului, ficatul este fixat prin epiploonul gastro-hepatic (micul epiploon). Ficatul prezintă două feţe: una superioară (diafragmatică ) convexă şi alta inferioară, viscerală. Faţa inferioară prezintă trei şanţuri sub forma literei H, două anteroposterioare şi unul transversal – hilul, care delimitează patru lobi hepatici: drept, stâng, anterior şi posterior, dintre care cel drept este cel mai mare. În şanţul longitudinal drept se află anterior vezicula biliară, iar posterior vena cavă inferioară. Ca şi plămânii şi rinichii, ficatul are o structură segmentară, lobii săi fiind împărtiţi în segmente, iar fiecare segment este format din lobuli. Sub peritoneu feţele ficatului sunt acoperite de o capsulă fibroasă conjunctivă care la nivelul hilului intră şi se ramifică, până în jurul lobulilor hepatici împreună cu ramuri din artera heptică, vena portă şi elemente nervoase. Prin hil ies din ficat canalele biliare şi limfatice. Lobulul hepatic este unitatea anatomică şi funcţională a ficatului având forma hexagonală. Lobulul hepatic este alcătuit din cordoane celulare hepatice (hepatocite), dispuse radiar spre centrul lobulului. Mai multe cordoane se alătură şi delimitează între ele nişte spaţii –capilare biliare, ce se deschid în canaliculele biliare din spaţiile perilobulare, de unde se continuă cu sistemul canalicular biliar până în hil, unde formează îîÎyuioyioilyil.două canale hepatice, drept şi stâng.

Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Studiu privind ingrijirea bolnavilor cu Hepatita Virala A

Capitolul I

Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a ficatului

Ficatul este cea mai mare şi complexă glandă din organism fiind o anexă a tubului digestiv, căruia îi elimină în perioadele digestive, secreţia să exocrină-bila.În greutate de aproximativ 1500 g, ficatul ocupă loja hepatică, situată la dreapta etajului supramezocolic, sub bolta diafragmului fiind acoperit la exterior de peritoneu, care-l fixează de pereţi prin ligamentele coronar şi falciform.De mica curbură a stomacului, ficatul este fixat prin epiploonul gastro-hepatic (micul epiploon).Ficatul prezintă două feţe: una superioară (diafragmatică ) convexă şi alta inferioară, viscerală.Faţa inferioară prezintă trei şanţuri sub forma literei H, două anteroposterioare şi unul transversal – hilul, care delimitează patru lobi hepatici: drept, stâng, anterior şi posterior, dintre care cel drept este cel mai mare. În şanţul longitudinal drept se află anterior vezicula biliară, iar posterior vena cavă inferioară.Ca şi plămânii şi rinichii, ficatul are o structură segmentară, lobii săi fiind împărtiţi în segmente, iar fiecare segment este format din lobuli.Sub peritoneu feţele ficatului sunt acoperite de o capsulă fibroasă conjunctivă care la nivelul hilului intră şi se ramifică, până în jurul lobulilor hepatici împreună cu ramuri din artera heptică, vena portă şi elemente nervoase. Prin hil ies din ficat canalele biliare şi limfatice.Lobulul hepatic este unitatea anatomică şi funcţională a ficatului având forma hexagonală. Lobulul hepatic este alcătuit din cordoane celulare hepatice (hepatocite), dispuse radiar spre centrul lobulului. Mai multe cordoane se alătură şi delimitează între ele nişte spaţii –capilare biliare, ce se deschid în canaliculele biliare din spaţiile perilobulare, de unde se continuă cu sistemul canalicular biliar până în hil, unde formează îîÎyuioyioilyil.două canale hepatice, drept şi stâng.Împrejurul cordoanelor celulare, intralobular, există o foarte bogată reţea capilară sinusoidală bogat anastomozată, care reprezintă unirea ultimilor ramificaţii ale venei porte şi arterei hepatice din spaţiile perilobulare.Capilarele sinusoide converg spre o venă centrolobulară, de unde se continuă cu vene hepatice sau suprahepatice, ce se deschid în partea posterioară a ficatului în vena cavă inferioară.Ficatul este indispensabil vieţii, la nivelul lui sintetizându-se multiple substanţe pe care le varsă direct în sânge. Astfel toate monozaharidele absorbite prin mucoasa intestinală ajung prin vena portă in ficat unde sunt convertite în glicogen. Sinteza glicogenului hepatic din glucoză este una din principalele funcţii ale ficatului. Dar glicogenul se formează în ficat şi din unele proteine sau din unele lipide, astfel că acest organ este un depozit de glucoză, alături de muşchi.Ficatul, de asemenea, poate sintetiza şi lipide, pe care le depozitează sau le trimite în circulaţie.Aminoacizii absorbiţi ajung în ficat şi unii sunt metabolizaţi de celula hepatică şi folosiţi pentru sinteza proteinelor structurale proprii sau a unor proteine circulante. Ficatul sintetizează factorii de coagulare; participă la menţinerea compoziţiei plasmei sângelui.Vascularizaţia este asigurată de: artera hepatică, care este ramura din trunchiul celiac şi de vena portă care aduce sânge cu rol funcţional.

Page 2: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Lobulul hepatic este unitatea anatomică şi funcţională a ficatului având forma hexagonală. Lobulul hepatic este alcătuit din cordoane celulare hepatice (hepatocite), dispuse radiar spre centrul lobulului. Mai multe cordoane se alătură şi delimitează între ele nişte spaţii –capilare biliare, ce se deschid în canaliculele biliare din spaţiile perilobulare, de unde se continuă cu sistemul canalicular biliar până în hil, unde formează îîÎyuioyioilyil.două canale hepatice, drept şi stâng.Împrejurul cordoanelor celulare, intralobular, există o foarte bogată reţea capilară sinusoidală bogat anastomozată, care reprezintă unirea ultimilor ramificaţii ale venei porte şi arterei hepatice din spaţiile perilobulare.Capilarele sinusoide converg spre o venă centrolobulară, de unde se continuă cu vene hepatice sau suprahepatice, ce se deschid în partea posterioară a ficatului în vena cavă inferioară.Ficatul este indispensabil vieţii, la nivelul lui sintetizându-se multiple substanţe pe care le varsă direct în sânge. Astfel toate monozaharidele absorbite prin mucosa intestinală ajung prin vena portă in ficat unde sunt convertite în glicogen. Sinteza glicogenului hepatic din glucoză este una din principalele funcţii ale ficatului. Dar glicogenul se formează în ficat şi din unele proteine sau din unele lipide, astfel că acest organ este un depozit de glucoză, alături de muşchi.Ficatul, de asemenea, poate sintetiza şi lipide, pe care le depozitează sau le trimite în circulaţie.Aminoacizii absorbiţi ajung în ficat şi unii sunt metabolizaţi de celula hepatică şi folosiţi pentru sinteza proteinelor structurale proprii sau a unor proteine circulante. Ficatul sintetizează factorii de coagulare; participă la menţinerea compoziţiei plasmei sângelui.Vascularizaţia este asigurată de: artera hepatică care este ramură din trunchiul celiac şi de vena portă care aduce sânge cu rol funcţional.

Capitolul II

Hepatita epidemică de tip A

1.Definiţie : Hepatita virală este o afecţiune specifică omului cu manifestări clinice icterice sau anicterice. Evoluează endemo-epidemic, având variate posibilităţi de transmitere, atât pe căi naturale cât şi accidental, pe cale parenterală.

Formele de hepatită: Hepatita virală A( Hepatita virală B( Hepatita virală C( Hepatita de tip D( Hepatita de tip E

Cele mai importante sunt hepatita cu virus A (hepatita epidemică, hepatita infecţioasă, hepatita cu incubaţie scurtă) şi hepatita cu virus B în care este inclusă hepatita de inoculare, hepatita posttransfuzională.

2. Istoric:Remarcate încă din secolul al V-lea î.e.n de către Hipocrat, formele contagioase de icter au fost înregistrate frecvent în secolul XVII şi XVIII cu ocazia campaniilor militare din Flandra, a războaielor lui Napoleon, purtând denumirea de “icter soldăţesc”.

Page 3: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Delimitarea hepatitei virale din marea sferă a icterelor febrile datează de la sfârşitul sec. XIX, primele dovezi asupra etiologiei lor virale fiind aduse abia cu cinci decenii mai târziu(1943).

3.Etiologia hepatitei de tip AHepatita virală A este determinată de virusul hepatitic A (HAV) virus ARN cu dimensiuni mici; este clasat în genul Enterovirus, familia Picornoviridae.Virusul hepatitic A se adaptează pe culturi celulare, este relativ termostabil;, poate fi complet inactivat fie prin fierbere timp de 5 minute, prin autoclavare la 120 grade C, fie prin acţiunea clorului sau a radiaţiilor ultraviolete.Nu există medicaţie specifică etiotropă.

4.EpidemiologieSursa de infecţie o constituie omul bolnav:cu forme clinice manifeste (icterice sau anicterice);cu infecţie inaparentă sau subclinică.Transmiterea se realizează exclusiv pe cale fecal-orală prin:contact direct– apă, alimente contaminate crude sau insuficient prelucrate termic (lapte, carne tocată, salate, stridii, scoici);contact indirect– obiecte contaminate: veselă, lenjerie, jucării, closete etc.Există şi posibilitatea contaminării prin sânge, aceasta fiind întâlnită numai în spitale sau laboratoarele medicale.

5. Simptomatologie: Perioada de incubaţie este între 21-35 zile . Perioada prodromală (preicterică) durează între 3-7 zile.Ex. subiectiv: Manifestările generale constau în apariţia :-febrei (fără frisoane) moderate-discretă ce durează 3-5 zile ;-durerilor musculare, uneori şi a celor articulare.(Manifestările digestive sunt: greaţă, vărsături, anorexie, dureri epigastrice, balonări, constipaţie;( Manifestările neuropsihice sunt sub formă de astenie pronunţată, ameţeli, cefalee, insomnie, irascibilitate.Ex. obiectiv: pune în evidenţă o hepatomegalie; urina este redusă cantitativ şi închisă la culoare. Perioada de stare (icterică) se caracterizează prin apariţia icterului şi atenuarea simptomelor generale şi nervoase.Icterul poate fi:-galben deschis în formele uşoare -rubiniu în formele medii -intens în hepatitele prelungite.Urina se închide mai mult la culoare luând aspectul de “bere brună” sau acaju.Scaunele devin decolorate, rar sunt albe.Ficatul este mărit (moderat la adult, mai accentuat la copil) el depăşind rebordul costal cu câtiva cm., fiind de consistenţă moale şi dureros la palpare, cu marginea ascuţită bine delimitată.

În sânge se constată:( leucopenie cu limfocitoză, monocitoză; bilirubina crescută de la 5-10 mg.% în formele comune, până la 15-30 mg.% în cele severe;

Page 4: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

( enzimele TGP (transaminaza glutamic piruvică) şi TGO (transaminaza glutamic oxalică) au valori crescute de 400-2000 U.I./ml. datorită leziunilor hepatice crescute; reacţia Timol este pozitivă (+++);sunt crescute şi Imunoglobulinele M.Perioada de declin: se constată regresiunea simptomelor, astfel dispar semnele digestive, icterul cedează, urina se decolorează, scaunele se recolorează, iar hepatomegalia cedează.Perioada de convalescenţă: se delimitează greu, vindecarea anatomică a ficatului facându-se în 4-6 luni.

6.Complicaţii şi secheleComplicaţiile sunt variate, astfel pot apărea anemii hemolitice, suferinţă cronică a pancreasului, infecţii bacteriene şi parazitare a căilor biliare.Pot apărea şi complicaţii nervoase postinfecţioase, cu patogenie imună; apar rar polinevrite, mielite etc.Nu determină hepatită cronică şi nici ciroză hepatică.

7.Imunitatea:În urma infecţiei cu HAV bolnavul dobândeşte imunitate specifică ce durează toată viaţa.Nu s-au înregistrat recidive şi reîmbolnăviri.60-90% din adulţi posedă Anticorpi antiHAV (majoritatea după infecţii inaparente).

8.Metode de îngrijireConstau în: A. Examenul clinicB. Examenul de laboratorC. Metode de investigaţii

Examenul clinic cuprinde:Inspecţia Palparea PercuţiaAscultaţia

Inspecţia: la inspecţia bolnavului în perioada de stare, la cei cu formă uşoară şi comună de boală, vom urmări coloraţia tegumentelor şi mucoaselor, cât şi eventualele elemente purpurice.Palparea: este principala metodă de examinare a ficatului. În mod normal ficatul poate fi explorat prin palpare numai sub recordul costal şi în epigastru. Palparea ne furnizează date asupra mărimii ficatului, a consistenţei, suprafeţei, mobilităţii şi sensibilităţii sale la presiune. Se execută în decubit dorsal şi apoi în ortostatism. Procedeele de palpare sunt bimanual şi monomanual.( Procedeul bimanual. Bolnavul stă în decubit dorsal, ţine genunchii flectaţi, respiră liniştit, iar examinatorul stă în dreapta lui. Faţa palmară a mâinilor se aşează pe abdomen, cu degetele îndreptate spre torace; se deprimă uşor şi succesiv peretele abdominal, apropiindu-se mâinile de rebordul costal, în timp ce pacientul este invitat să respire mai adânc.Procedeul monomanual. Examinatorul se aşează către capul bolnavului, încercând să exploreze marginea inferioară a ficatului cu degetele de la mâna dreaptă încovoiate în formă de gheară, în timp ce bolnavul este rugat să facă mişcări respiratorii ample. În hepatita A palparea pune în evidenţă hepatomegalia, ficatul este de consistenţă normală cu suprafaţa netedă.

Page 5: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Percuţia: Necesară pentru a stabili corect dimensiunile ficatului şi pentru a determina marginea superioară a matităţii hepatice . Mai întâi se determină marginea superioară percutând de sus în jos pe linia medioclaviculară dreaptă. Se procedează la fel pe liniile: parasternală, axilară şi scapulară dreaptă. În mod normal limita superioară a matitătii se află:-pe linia parasternală la marginea inferioară a coastei a 6-a;-pe linia medioclaviculară la marginea inferioară a coastei a 6-a;-pe linia axilară la marginea inferioară a coastei acoastei a 7-a;-pe linia scapulară la coasta a 10-a.Limita inferioară se află prin palpare cu ajutorul percutiei superficiale, efectuată de jos în sus sub rebordul costal drept.Distanta dintre limita superioră şi cea inferioară ne arată dimensiunile ficatului, astfel pe linia medioclaviculară ficatul masoară 9-11 cm, pe linia axilară 7-8 cm, iar pe linia parasternală 7-9 cm.În timpul percutiei pacientul nu trebuie să inspire profund, limita superioară a matitătii deplasandu-se in inspiratie fortată cu 6-7 cm.Ascultaţia ficatului nu dă informaţii despre modificarea acestuia.

Examenul de laboratorCuprinde trei grupe de analize:( examene curente: leucograma, VSH-ul;( examene patogenice = sindrom de hepatocitoliză(alterarea integritătii celulare)

În sânge:- enzima alaninaminotransferaza (ALAT) denumită şi transaminaza glutamic piruvică -TGP-creste de 20-100 ori peşte valorile normale (Normal=4-13U.I./l);enzima aspartaminotransferaza (ASAT) sau transferaza glutamic oxalică creste şi ea atingand valori ridicate (Normal=5-17U.I/l).bilirubina creste şi ea ajungand pană la valori ce depăsesc cu mult valoarea normală: 50-60 mg%. În sânge valoarea normală a bilirubinei este: bilirubina directă = 0,1-0,4 mg%

bilirubina totală =0,6-1mg%test de disproteinemie = reactia Timol este pozitivă (+++);determinarea imunoglobulinelor (Ig) sau imunelectroforeza este importantă pentru a stabili etiologia hepatitei: în hepatita virală A sunt crescute Ig M (Normal = 5-150 g/100ml);sideremia – se recoltează sânge cu un ac de platină. Valoarea normală a sideremiei este de 90-140 g%.În urină se constată cresterea pigmentilor biliari şi a urobilinogenului.Recoltarea urinii:Pregătirea psihică: se explică bolnavului necesitatea şi tehnica recoltării urinei. Se recoltează urina proaspătă din prima mictiune.Pregătirea fizică: se realizeăza toaleta organelor genitale externe.Material necesar pentru recoltarea urinii: sticlută uscată şi curată.Tehnica: se apropie sticluta de jet; primul jet se aruncă şi se colectează urina din jetul din mijloc in cantitate de 10 ml.examenele specifice sunt esentiale, deoarece permit evidentierea agentului viral. În hepatita virală de tip A s-a reusit izolarea virusului HAV din fecale prin imunoelectroscopie.

Page 6: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

C. Metode de investigaţii

Metodele de investigaţii sunt :Scintigrama hepaticăEcografiaPunctia biopsică hepaticăLaparoscopia

(Scintigrama hepatică (cu izotopi radioactivi) constă in inregistrarea imaginii ficatului; se poate realiza cu ajutorul următoarelor substante radioactive: Au198, roz Bengal, technetiu, albumină umană. Calea de administrare obisniută este cea I.V, apoi se detectează cu ajutorul unui contor de scintilaţie.Rezultatul examinarii –scintigrama – este o imagine constituită din densităti de semne (liniute paralele, puncte), pe hartie sau pe film scintigrafic. Lipsa de fixare a substantelor radioactive, datorită unor leziuni distructive sau inlocuirea tesutului normal, realizeaza imagini lacunare (abces, chist, tumori).

(Ecografia permite obtinerea de imagini ultrasonice a ficatului care sunt utile pentru diagnostic. Pacientul nu necesită o pregătire specială, doar cu o zi inainte i se va administra regim hidric, iar in dimineaţa examinarii nu mănancă.

Punctia biopsică hepatică constă in scoaterea unui fragment din ficat cu ajutorul unui ac de puncţie . Scopul puncţie i biopsice este de a supune fragmentul de ţesut extras examenului histopatologic.Puncţia hepatică se practică pentru diferenţierea hepatitelor epidemice prelungite de hepatitele cronice şi pe acestea la rândul lor, de cirozele hepatice.

Materialul necesar unei puncţii hepatice biopsice:-ace de puncţie hepatică sterile (cu mandren) ;-seringă de 10ml sterilă ;-seringă + ace pentru anestezie locală;-soluţie de Novocaină 1%, soluţii dezinfectante: alcool, alcool iodat;-tampoane, comprese sterile ;câmp steril, leucoplast;-cutie Petry –sterilă cu ser fiziologic.Pregătirea bolnavului: psihică = se explică bolnavului necesitatea efectuării biopsiei şi se linişteşte in cazul in care este agitat. specială = cu trei zile inainte se determină : TS (timp de sângerare)=normal 2-4 minTC (timp de coagulare) =timpul scurs de la aşezarea picăturii de sânge pe lamă până la coagulare (normal 6-8 min); TQ (timpul de protrombină) Normal=10-15 secTot cu trei zile inainte şi incă o zi după puncţie , pacientul este supus unui tratament cu medicamente hemostatice cum sunt: vitamina K, calciu, vitamina C, administrate I.M.

Locul puncţie i :pe linia medioclaviculară dreaptă, sub rebordul costal când bolnavul prezintă hepatomegalie;

Page 7: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

(pe linia axilară posterioară dreaptă in spatiul al IX-lea sau al X-lea intercostal.Pozitia bolnavului depinde de locul unde va fi realizată puncţia.decubit dorsal cu braţul drept ridicat deasupra capului când ficatul este mărit de volum;decubit lateral stâng cu braţul drept ridicat deasupra capului.Tehnica :-se dezbracă bolnavul;-se aşează in poziţia corespunzatoare;-asistenta va dezinfecta şi badijona regiunea in care urmează a se realiza puncţia (soluţiile utilizate sunt alcool iodat 1 %);-medicul execută anestezia locală cu NOVOCAINĂ 1%;-asistenta badijonează din nou regiunea cu alcool iodat şi fixează un câmp steril sub locul puncţie i;-bolnavul va inspira profund şi se va opri, timp in care medicul va introduce acul şi va recolta tesut hepatic ,apoi va indepărta brusc acul;asistenta badijonează din nou regiunea şi aplică niste comprese fixate cu leucoplast.Îngrijiri dupa puncţie :Se asează bolnavul in decubit lateral drept cu o pungă de gheată pe locul puncţie i şi va sta 30 min. Apoi timp de 24-48 ore va sta in decubit dorsal fără să părăsească patul.Se continuă tratamentul cu medicamente hemostatice timp de 24 ore.Incidente şi accidente:Tuse instantanee sau hemotorax moderat determinat de atingerea pleurală; poate apare hemoragia sau socul pleural.

Laparoscopia –explorarea suprafeţei ficatului cu ajutorul laparoscopului. Pot fi explorate fata inferioară şi marginile anterioare.Principiul laparoscopiei este simplu: se realizează un pneumoperitoneu prin insuflarea a circa 3-6 l CO2. Astfel, intre peretele abdominal anterior şi viscere se crează in mod artificial spatiul necesar manevrării instrumentelor. La nivelul ombilicului se pătrunde cu un trocar de 10 mm diametru, prin care se introduce apoi laparoscopul cuplat la o videocameră miniaturizată. Astfel, pe un monitor TV se vizualizează organele abdominale şi toate operatiunile chirurgicale ce se vor executa in continuare sub control video.In cazul operatiilor chirurgicale laparoscopice se vor introduce prin alte trei trocare plasate in puncte diferite, instrumente speciale, unele cuplate la curentul electric prin intermediul cărora se vor efectua diferite acte chirurgicale (extragerea vezicii biliare, indepărtarea apendicelui, prelevarea de fragmente –punctia biopsică hepatică).Toate căile de acces sunt etanşe, deoarece pierderea necontrolată a gazului din peritoneu face imposibilă continuarea interventiei.Laparoscopul are formă tubulară şi este prevăzut cu un sistem optic şi o sursă de lumină rece (nu arde viscerele) şi se introduce in cavitatea peritoneală prin trocar ce are la extremitatea proximală un ventil ce opreşte ieşirea aerului din cavitatea peritoneală;mandrinul stilet depăşind lungimea tubului cu 1 cm, cu vârful ascutit cu două sau trei tăişuri, are rolul de a asigura pătrunderea trocarului in cavitatea peritoneală. Laparoscopul este prevăzut şi cu un sistem de fibre optice ce asigură legătura cu monitorul; un sistem de iluminat şi un sistem de spălare a lentilei.Pregătirea materialelor: - casoleta cu câmpuri sterile, casoleta cu mănuşi de cauciuc sterile;-fenobarbital, meprobamat, atropina fiole, alcool iodat;-aparat pentru insuflarea aerului; ac Veress, sistem de aspiratie; 3-4 seringi de 2-10 ml sterile;-bisturiu steril, pense hemostatice sterile, fire de catgut;-laparoscopul – cu toate anexele sterile;

Page 8: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

-substanţe analeptice şi cardiotonice pentru tratamentul unor eventuale accidente; soluţie izotonă NaCl (0,9 g%).Pregătirea pacientului (fizică şi psihică):Se anunta pacientul şi i se explică importanta şi necesitatea tehnicii.În ziua precedentă şi in dimineata zilei de examen, i se efectuează clisma evacuatoare.În ziua precedentă i se administrează un regim hidric.Cu o jumatate de oră inainte de interventie, se poate administra pacientului o fiolă de fenobarbital sau 400 mg meprobamat şi 0,5 mg atropină.Se rade suprafata paroasă a abdomenului şi se spală tegumentul cu alcool iodat.Se transportă pacientul in sala de examinare, se ajută să se dezbrace şi să se urce pe masa de examen.Tehnica – Laparoscopia se realizează in anestezie peridurală sau in anestezia generală cu I.O.T.

După instalarea anesteziei:-Cu două pense-rădască, se ancorează de o parte şi de alta a ombilicului şi in polul său cranial , se face o incizie de 2 mm.-Perpendicular, se introduce acul Veress a cărui penetrare in abdomen determină 2 declicuri; al aponevrozei şi al peritoneului.-Cu o seringă, se introduce ser fiziologic prin acul Veress, apoi se aspiră:-dacă acul revine, el se află in grosimea peretelui;-dacă nu revine, inseamnă că se află in peritoneu;-dacă la aspiratie se extrage sânge, urină sau continut intestinal, acul a pătruns intr-un viscer abdominal.-Se conectează la ac sistemul de insuflare şi se introduc 3-6 l CO2 pană ce atinge o presiune de 12 mm Hg, după care se extrage acul Veress.-Incizia prin care s-a introdus acul se lărgeste cu bisturiul cat să permită pătrunderea unui trocar cu diametrul de 8-12 mm.-Se pătrunde trocarul in cavitatea peritoneală, apoi se scoate stiletul ascutit şi se introduce laparoscopul.-Pentru a impiedica iesirea aerului din abdomen, canalele trocar sunt prevăzute cu o clapetă ce se inchide automat in momentul scoaterii stiletului;Se efectuează inspectia cavitatii abdominale.-Pentru a manevra viscerele abdominale, dar şi pentru a recolta fragmentele bioptice,este necesară introducerea incă a unui trocar, prin care se pătrunde in abdomen cu o pensă lungă (pentru manevrarea viscerelor) sau cu un electrocauter (pentru biopsie).-După terminarea manevrelor, se scot laparoscopul şi pensa de manevră, se exuflă CO2 din cavitatea peritoneală, se indepărtează canulele trocar.-Se suturează plăgile prin care acestea au fost introduse, apoi se pansează.Ingrijirea pacientului după tehnică:-Se imbracă pacientul şi se transportă in salon, in patul lui cu foarte mare grijă.-Se supraveghează atent; timp de două ore nu va mânca nimic, iar in ziua respectivă va consuma numai lichide.-Se aplică pungă cu gheaţă la nivelul ficatului (dacă examinarea a fost insotită şi de puncţie biopsică).-In ziua urmatoare, i se efectuează un examen radioscopic abdominal (facultativ).-Dacă tranzitul intestinal se opreste, se efectuează o clismă evacuatorie.-In ziua a cincea de la intervenţie se indepărtează firele de sutură sau agrafele.Incidente şi accidente

Page 9: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Subfebrilitate, hemoragii (prin leziuni vasculare), emfizem subcutanat, leziuni superficiale sau profunde ale organelor abdominale, infectarea plăgilor abdominale.

9.Tratament Dată fiind tendinţa către vindecare a marii majorităti a hepatitelor virale şi absenţa până in prezent a unei medicaţii etiologice, obiectivul principal al tratamentului este cruţarea ficatului de asocierea altor noxe pe lângă cea infecţioasă (efort, abuz alimentar, toxice, complicaţii biliare septice etc.).Susţinerea ficatului şi favorizarea regenerării (fenomen care apare rapid in ficatul supus agresiunii virale) ar face posibilă preintâmpinarea evoluţiei severe şi cronicizarea.Tratamentul este igieno-dietetic şi medicamentos.Repausul fizic şi intelectual este obligatoriu. De la debutul bolii şi pănă la dispariţia icterului, repausul va fi la pat, apoi in perioada de convalescenţă va fi relativ (10-20 ore culcat), timp de 2-3 luni. Bolnavul de hepatită, odată considerat vindecat, va putea să-şi reia activitatea abia după 2-3 luni cu program de muncă redus. Se recomandă să fie dispensarizat timp de cel putin 2 ani, controlându-i-se starea de sănătate la intervale de 2-3 luni.Dieta va ţine seama de faptul că la hepatita virală acută există o hipofermentie gastrică, biliară şi pancreatică şi deci să nu ceară un efort digestiv prea mare. Alimentaţia trebuie să fie suficientă caloric, să conţină material plastic şi, pe cât posibil, să fie variată şi adaptată gusturilor bolnavului. În regimul alimentar, baza va fi constituită de glucide uşor digerabile, cu proteine şi vitamine suficiente şi cu o cantitate moderată de grăsimi.Regimul va fi alcătuit şi in raport cu perioada evolutivă a bolii.In primasăptămână se vor da: compot, sucuri de fructe, lichide zaharate, supe de legume cu fainoase, miere, dulceaţă, marmeladă, biscuiti, lapte, iaurt, brânză de vaci proaspătă, pâine prăjită.Din a douasăptămână se vor adăuga: ouă moi sau ochiuri in apă, unt proaspăt, carne slabă (pui, viţel, vacă) sau peşte slab (ştiucă, şalău) pregătite rasol cu adaos de ulei şi lămâi, soteuri de leume, morcov ras.In săptămâna a treia se trece către un regim alimentar complet, rămânând excluse: conservele, mezelurile, sosurile cu rantas, grăsimile prăite, condimentele nocive, alcoolul, legumele bogate in celuloză.Tratament medicamentosPentru tulburările dispeptice se preferă fermenţii pancreatici (tratament substitutiv), alcaline usoare şi colagene usoare (prafurile Bourget). Pentru insomnii şi stări de nelinişte este preferabil să prescriem CLORHIDRAT. Greţurile şi vărsăturile se tratează cu METOCLOPRAMIDA (REGLAN) –1 comprimat de 3 ori/zi sau EMETIRAL – 1 tablet de 2 ori/zi, sau TORECAN.-Corticoterapia este indicată doar in formele severe, prelungite. Se administrează PREDNISON 1 mg/kg corp, in doză unică la ora 9 sau 10 dimineata, o dată la 2 zile, 7-10 zile cu intrerupere bruscă.-Glucoza, vitaminele, aminoacizii, medicatia hepatotropă CIANIDANOLUL (CATERGEN) nu influenţează evoluţia, dar este util mai ales in formele grave.-Se indică o dietă hidro-glucido-lipidică prin sondă gastrică, picătură cu picătură, cu suficiente calorii, vitamine şi săruri minerale.-In caz de vărsături se fac perfuzii intravenoase cu soluţii glucozate sau saline, nu cu acizi aminaţi.-Se administrează NEOMICINA per os 4-6 g in 24 ore şi hepatoprotectoare +ARGININA-SORBITOL /perfuzie I.V. lentă 200 ml /oră şi anume 500-1000 ml/zi; TROFOPAR zilnic 2 ml I.M;-Se corectează acidoza, se combate anemia şi se controlează repetat analizele.

Page 10: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Tehnica perfuziei I.V.Materiale necesare:-soluţiile Arginina, sterile şi incălzite la temperatura corpului;-aparat de perfuzie cu rezervorul inchis ;-ace pentru puncţie venoasă;-compresă sterilă, alcool iodat pentru dezinfecţia tegumentului;-benzi de leucoplast.

Pregătirea perfuzieiSe ataşează aparatul de perfuzie la flaconul de Arginină; se deschide rezervorul şi se indepărtează bulele de aer din tubul de cauciuc. Se inchide rezervorul, se ataşează acul la tubul de cauciuc. Membrul la care urmează a se face punctia venoasă este adus in abducţie fiind sprijinit de o pernă mai dură. Se dezinfectează tegumentele şi se introduce acul in una din venele din plica cotului şi se dă drumul la rezervor de la aparatul de perfuzie, lăsându-se să picure, şi se reglează la timpul 40-60 picături/minut. Se fixează acul cu benzi de leucoplast in porţiunea imediat vecină a tubului de pielea bolnavului.

Capitolul III

Prezenţarea bolnavilor Bolnavul A1.Interviul Identificarea persoanei:Numele şi prenumele: Teodoru TudorVarsta :17 aniGreutatea :50 kgInăltimea :165 cmData internării:5-I-2000Mediul familialStarea civilă :necăsătoritCopii:--Frati,surori: 2Persoane care pot fi anunţate :părinţiiAdresa :Str.Gării, nr 20,bl. C2,ap. 7 –IAŞIMediul profesional : elev cl.XIMediul socialNaţionalitate:românăReligie: ortodoxăDiagnostic : Hepatita AIstoricul boliiBolnavul relatează apariţia unor fenomene pseudogripale insoţite de fenomene digestive (greţuri,anorexie, constipaţie) in urmă cu o săptămână. Urmează tratament cu Eritromicina timp de 2 zile. In urmă cu 4 zile, bolnavul remarcă apariţia urinilor hipercrome şi a icterului sclerotegumentar.Motivele internăriiGreţuri ,vărsăturiAnorexie

Page 11: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

CefaleeFebră –37,2 °CConstipatie+balonare abdominalăUrine hipercromăIcter sclerotegumentarExternarea s-a realizat la 15 I 2000.In spital bolnavul a primit tratament cu hepatoprotectoare, vitamine ,şi a urmat regim alimentar.

2.Nevoile fundamentale ale bolnavului după principiul Virginiei HendersonNr. crt.

Nevoia fundamentală Manif.de independ.

Manif.de dependentă

Surse de dificultate

1. A respira 15 r/min2. A bea şi a mânca - Anorexie Astenie

greţuri3. A elimina Vărsături

Constipatii:-1 scaun/72 ore;urini hipercrome

boală

4. A se misca şi a păstră o bună postură

Repaos la pat Fatigabilitate

5. A se odihni 9 ore /zi6. A se imbrăca şi dezbrăca Autonom,

conform varstei7. A fi curat,ingrijit şi a

avea tegumente protejateIsi asigură singur igiena

8. A păstra temp. corpului in limite normale

37,2°C Prezenţa virusului in organism

9. A evita pericolele Evită pericolele10. A comunica Comunicativ11. A se realiza Elev12. A se recrea Diminuarea

interesului de a se recrea

Fatigabilitate

13. A invăţa Interes in acumularea de informaţii legate de boală

14. A-şi practica religia Conform credinţelor proprii

Page 12: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

3. Plan de ingrijireNumele şi prenumele: Teodoru Tudor

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii6-I-2000 1.subfebrilitate:

37,2°C-scăderea temperaturii spre limite normale

-repaus la pat-comprese reci pe frunte-administrarea de antitermice:PARACETAMOL 2 tb.

Se constată o ameliorare a stării generale

2.greaţă -combaterea greţurilor -aerisirea camerei-administrarea de antiemetic:METOCLOPRAMID 2 tb.

3.ameţeli, cefalee -tratarea lor -administrarea de CALCIU GLUCONIC 1 fiolă I.V.

8-I-2000 1. subfebrilitate -scăderea temperaturii PARACETAMOL 3 tb.2. constipaţie -combaterea ei -administrarea de CIOCOLAX 1 tb.

seara3. arsura gastrică -inlăturarea durerii -administrarea de DICARBOCALM 2

tb.Probe de laborator efectuate:-sânge :TGP

- se recoltează 2 ml de sânge fără substanţă anticoagulantă

Val. normală: TGP=4-13 U.I/lValoare obt.: TGP=550U.I./l

-bilirubina -se recoltează 5 ml fără substantă anticoagulantă prin PV.

Val. normală:Bilirubina totală 0,6-1 mg%Valoare obţ.:Bilirubina=62 mg%

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii-urina –sumar urină -urina proaspătă in cantitate de 10 ml. Valoare patologică

-culoare brună ca berea-prezenţa urobilinogenului

10.I.2000 1.icter sclerotegumentar

-admistrarea de hepatoprotectoare

- METASPAR 4 tb. de 3 ori/zi se admistrează inaintea meselor

2.inapetenţă -indepărtarea ei -admistrarea de vitamina C 3 tb.

Repetarea analizelor: TGP. -sânge - PV Valoare obtinutăTGP=90 U.I/l

-bilirubina -sânge - PV Valoare obtinută:bilirubina totală este de 16 mg%

13-I-2000 fatigabilitate -tratarea ei -vitaminoterapieStarea generală se imbunătăţeşte. Se constată apariţia apetitului, abdomenul este nesensibil la palpare. Ficatul şi splina in limite normale. Se externează la data de 15-I-2000 cu condiţia de a respecta regimul alimentar constituit din ceai, paine, dulceaţă, compot, lapte acru, budinci, mămăliguţă cu brânză de vaci. Se introduce treptat untul, mierea de albine, cartofi cu carne tocată. Este necesar să păstreze repausul fizic şi psihic, urmând ca după o lună să se prezinte la control.

Page 13: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Bolnavul B1.Interviul Identificarea persoanei:Numele şi prenumele: Ciolan PatriciaVarsta :8 ani Greutatea :20 kg.Inălţimea :100 cm.Data internării: 18-III- 2000Mediul familialStarea civilă : necăsătorităFrati,surori: 1Persoane care pot fi anuntate : parinţiiAdresa : Bd Independenţei, bl.C3, Sc.A, et.2, ap.10 - IASIMediul profesional : elevă clasa IMediul socialNationalitate:românăReligie: catolicăDiagnostic : Hepatita virală icterică AIstoricul bolii: in urmă cu 10 zile constată apariţia durerilor abdominale epigastrice şi in hipocondrul drept, inapetenţă, greţuri. De asemenea, se constată prezenţa urinilor hipercrome şi a scaunelor decolorate.Motivele internariiGreţuri Vărsaturi Astenie Hipertrofie amigdaliană bilateralăFebră –37,2 °CIcter sclerotegumentarExternarea s-a realizat dupa 14 zile la data de 1-IV-2000. Starea generală a bolnavei la externare este bună; apetitul este normal; abdomen suplu, nedureros; splina nepalpabilă, limba saburală, murmur vezicular inăsprit.In clinica de boli infecţioase unde a fost internată, bolnava a urmat tratament cu hepatoprotectoare- SILIMARINA 2tb., cu vitamine, şi a tinut regim alimentar bogat in -glucide: dulceaţă, gem, miere de albine, compot;-proteine: brânză de vaci, iaurt;-fructe şi legume proaspete.La indicaţia medicului, bolnava va trebui să respecte timp de o lună regimul igienodietetic, precum şi respectarea repaosului fizic.

2.Nevoile fundamentale ale bolnavului dupa principiul Virginiei HendersonNr. Crt.

Nevoia fundamentală Manif.de independ.

Manif.de dependentă

Surse de dificultate

1. A respira 25 resp./min2. A elimina -vărsături

-urini hipercrome-scaune decolorate

boală

3. A se mişca şi a păstra o bună postură

repaus la pat oboseală

Page 14: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

4. A bea şi a mânca inapetenţă greţuri 5. A se odihni 10 ore/zi6. A se imbrăca şi a se

dezbrăcaautonom

7. A fi curat, ingrijit şi a avea tegumente protejate

necesită ajutor in satisfacerea nevoii

astenia

8. A păstra temperatura corpului in limite normale

36.5°C

9. A evita pericolele este inaptă in satisfacerea nevoii

durerea, fatigabilitatea

10. A comunica comunicativa11. A se realiza elevă cl I12. A se recrea Interesată de a-

si satisface nevoia

13. A invăţa relativ astenia14. A-si practica religia religioasă

Page 15: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

3.Plan de ingrijireNumele şi prenumele: Ciolan Patricia

Problema Obiective ingrijiri Interventii Concluzii19-III-2000 1.greţuri, vărsături -traterea lor -aerisirea camerei

-administrarea de antiemetice:EMETIRAL-1 tb.

2.inapetenţă -crearea apetitului -vitaminoterapieVITAMINA C- 3tb.

3.dureri epigastrice şi in hipocondrul drept

-combaterea durerii -administrarea de ALGOCALMIN 1 fiolă I.V

20-III-2000 1.recoltarea de sânge şi urină

-nu mănancă şi nu bea nimicProbe de laborator-sânge- hemoleucograma

-se recoltează 7 ml. de sânge prin PV cu heparină

Valori normale:-hematii 3500000/mm3-Hb:11.5-14 g%-Leucocite:5000-8000/mm3-Plachete:150000200000/mm3Valori obtinute:-Hematii:3910000-Hb:12.5g%-Leucocite: 4000-Plachete:185000

Problema Obiective ingrijiri Interventii Concluzii20-III-2000 -sânge: bilirubina -se recoltează 5ml. de sânge

prin PV. fără substanţă anticoagulantă

Valoare normală:-bilirubina totală 16 mg.%Valoare obţinută:-bilirubina28 mg.%

-transaminaza glutamic piruvică(TGP)

-se recoltează 2ml. de sânge prin PV. fără substanţă anticoagulantă

Valoare normală:TGP:1-19 U.I/lValoare obţinută:TGP:100 U.i/l

-urina: -examen fizic -sumar urină

-urina in cantitate de 10 ml.(prima urină de dimineaţă)

Valori obţinute:-culoare hipercromă-prezenţi pigmenţi biliari

2.icter sclero-tegumentar

-protecţia ficatului -administrarea de hepatoprotectoareSILIMARINA 2tb.

23-III-2000 -repetarea analizelor-TGP

Val.obt.:TGP:70U.I/l

-bilirubina Val.obţ.:Bilirubina:19 mg%

Explorarea fcţ. ficatului

-Ecografia abdominală -nu mănancă şi nu bea -ficatul este difuz, consistentă moa-le,splina nepalp.

Problema Obiective ingrijiri Interventii Concluzii

15

Page 16: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

26-III-2000 Lambliază -examen coproparafitologic-distrugerea lambliilor

-recoltarea sterilă a materiilor fecale-FASIGYN doză unică de 60 mg./kg greutate corporală

Interpretare:-prezenţi chişti lamblia

Starea generală a pacientei se ameliorează, dar la indicaţia medicului va urma regimul bogat in glucide şi va respecta repaosul fizic şi intelectual. Se va prezenta la control peste 1 lună.

Bolnavul C

1.Interviul Identificarea persoanei:Numele şi prenumele: Molnar SebastianVarsta :23 aniGreutatea :58 kgInalţimea :170 cm.Data internării:16-III-2000Mediul familialStarea civila :necăsătoritCopii:-Frati,surori:1 Persoane care pot fi anuntate :părinţi, prietenaAdresa :str.Tatarasi, nr 64, IasiMediul profesional : muncitor necalificatMediul socialNationalitate:românăReligie: ortodoxIstoricul boliiDebutul bolii se constată in urmă cu 4 zile prin fatigabilitate, inapetenţă, greţuri, vărsături, dureri abdominale in hipocondrul drept. Nu a urmat tratament ambulator.Motivele internariiGreţuri ,vărsături;Fatigabilitate; Scăderea apetitului;Urini inchise la culoare;Scaune decolorate;Scădere in greutate(5 kg intr-osăptămână);Splina palpabilă, dureroasă.Externarea s-a realizat la 1-IV-2000 cu starea generală ameliorată.In spital bolnavul a primit tratament cu hepatoprotectoare, colecostechinetice şi a tinut regim lactohidrozaharat, regim pe care il va menţine şi la domiciliu.

2.Nevoile fundamentale ale bolnavului dupa principiul Virginiei HendersonNr. crt.

Nevoia fundamentală Manif.de independ. Manif.de dependentă Surse de dificultate

1. A respira 18 respiraţii/min2. A elimina Vărsături,

constipatie,urini hipercrome

Hepatită

16

Page 17: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

3. A se mişca şi a păstra o bună postură

Relativ satisfacute

4. A bea şi a mânca Inapetenţă Boala5. A se odihni 8 h/zi6. A se imbrăca şi a se

dezbracaConform vârstei

7. A fi curat, ingrijit şi a avea tegumente protejate

Işi asigură singur igiena

8. A păstra temperatura corpului in limite normale

37,1°C Prezenţa virusului

9. A evita pericolele Evită pericolele10. A comunica Comunicativ 11. A se realiza Muncitor necalificat12. A se recrea Diminuarea

interesului de a se recrea

13. A invăţa Interes in acumularea de informaţii legate de boală

14. A-şi practica religia Conform credinţei proprii

17

Page 18: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

3.Plan de ingrijire

Numele şi prenumele: Molnar SebastianProblema Obiective ingrijire Interventii Concluzii

16-III-2000 1.greţuri, vărsături -combaterea lor -aerisirea camerei-administrarea de METOCLOPRAMID

2.subfebrilitate (37,1°C)

-revenirea temp. spre limite normale

-repaus la pat-administrarea de antitermicePARACETAMOL 2tb.

3.inapetenţă -creşterea apetitului -vitaminoterapieVITAMINA C –4 tb.

17-III-2000 1.icter sclerotegumentar

-protecţia ficatului -administrarea de medicamente hepatoprotectoare:ARGININĂ 500-1000 ml/zi

2.explorarea funcţiilor ficatului

-ecografia abdominală -nu mănancă şi nu bea -ficatul este mărit in volum, splina este dureroasă, palpabilă

Probe de laborator efectuate-sânge-TGP

-se recoltează sânge prin puncţie venoasă fără substanţă anticoagulantă

Valori normaleTGP=1-19 U.I/lValoare obtinutăTGP=425U.I/l

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii-sânge- bilirubina -se recoltează sânge prin

puncţie venoasă fără substantă anticoagulantă

Bilirubina totală16 mg.Valoare obtinută 80 mg.

-urina- sumar urină -se recoltează urină proaspată 10 ml.

Valoare normală:-alb. absent-gluc.absent-rare leucociteValorile obţinute:-albumina absentă-rare leucocite-bilirubina prezentă

19-III-2000 1.meteorism -tratarea lui -se administrează ANGHIROL –3tb.

2.fatigabilitate -tratarea ei -vitaminoterapie3.icter sclerotegumentar

-protectia ficatului LIV 52 –4tb.ARGININA –perfuzie I.V

25-III-2000 1.inapetenţă -cresterea apetitului -vitaminoterapieVITAMINA C –3tb.

2.repetarea analizelor -TGP -sânge- PV 3ml. TGP=100 U.I/l-bilirubina -sânge- PV 2ml Bilirubina totală are

valoarea de 40mg%29-III-2000 constipaţie -tratarea ei -administrarea de FORLAX 1

18

Page 19: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

plic seara

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii 30-III-2000 Repetarea analizelor -sânge- TGP. TGP=30 U.i/l

- bilirubina B=20 mg%-sumar urină -prezenti pigmenti

biliariBolnavul se externează cu starea generală bună, ficatul şi splina in limite relativ normale.Se externează la data de 1-IV-2000 cu condiţia de a respecta regimul alimentar constituit din ceai, paine, dulceaţă, compot, lapte acru, budinci, mămăliguţă cu brânză de vaci, carne slabă, soteuri de legume. Se introduce treptat untul. Este necesar să păstreze repaosul fizic şi intelectual, urmând ca după o lună să se prezinte la control.

Bolnavul D

1.Interviul Identificarea persoanei:Numele şi prenumele: Diaconu DorelVarsta : 20 aniGreutatea : 70 kg.Inalţimea : 180 cm.Data internării: 6-IV-2000Mediul familialStarea civilă : necăsătoritCopii: -Frati,surori: 4Persoane care pot fi anuntate : prietenaAdresa : str Pacurari, nr 62 IASIMediul profesional : muncitoriMediul socialNationalitate:română Religie: ortodoxăIstoricul boliiBolnavul relatează apariţia unor fenomene digestive: greţuri, anorexie, constipatie insoţită de febră in urmă cu 3 zile. Prezintă şi dureri abdominale; remarcă apariţia urinilor hipercrome şi a icterului sclerotegumentar.Motivele internăriiGreţuri ,vărsăturiFebrăUrine hipercromeIcter sclerotegumentarExternarea s-a realizat la 18 IV 2000. In spital bolnavul a primit tratament cu hepatoprotectoare, vitamine ,şi a urmat regim alimentar.

2.Nevoile fundamentale ale bolnavului dupa principiul Virginiei HendersonNr. crt.

Nevoia fundamentală Manif.de independ. Manif.de dependentă

Surse de dificultate

1. A respira 18 respiratii/min2. A elimina vărsături, afecţiunea

19

Page 20: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

urini hipercrome

3. A se misca şi a păstra o bună postură

relativ

4. A bea şi a mânca inapetenţă greţuri5. A se odihni 8 ore/zi6. A se imbrăca şi a se

dezbrăcaisi satisface singur nevoia

7. A fi curat, ingrijit şi a avea tegumente protejate

preocupat in a-si satisface nevoia

8. A păstra temperatura corpului in limite normale

37,2°C Infecţia hepatocitelor

9. A evita pericolele evită pericolele10. A comunica comunică cu

personalul medico-sanitar

11. A se realiza muncitor12. A se recrea interesat13. A invăţa dornic de a acumula

informaţii14. A-si practica religia conform credinţelor

proprii

20

Page 21: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

3.Plan de ingrijire

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii 7-IV-2000 1.subfebrilitate:

37,3°C -scăderea temperaturii -repaus la pat

-administrarea de antitermice:ASPIRINA –2tb.(după mese)

2.greată -combaterea greţurilor administrarea de EMETIRAL-2tb.aerisirea salonului

8-IV-2000 -nu mănancă şi nu bea nimic-probe de laborator-sânge-colesterolul

-se recoltează sânge prin PV 5 ml fără substantă anticoagulantă

Valoare normală colesterol:1,8-2,2 g%Valoare obtinută colesterol:3 g%

transaminaza glutamic piruvică (TGP)

-sânge prin PV. Val.obt.TGP=110U.I/l

-bilirubina -sânge prin PV Val.obt.bilirubina=30 mg.%

-urina -urina proaspătă 10 ml

Valori obt.:-prezenţi pigmenţi biliari-culoare hipercromă

Problema Obiective ingrijire Interventii Concluzii10-IV-2000 1.constipaţie -tratarea ei -administrarea de

RHAMNOLAX3 tb. seara

-diminuarea dificultaţilor

2.fatigabilitate -indepărtarea ei -vitaminoterapieVIPLEX 2tb.

14-IV-2000 1.repetarea analizelor -TGP Valoare obţinutăTGP=50 U.I/l

-bilirubina Valoare obţinutăB=12 mg.%

Administrarea de hepatoprotectoare:SILIMARINĂ 3tb.

Bolnavul se externează cu o stare generală bună. Se constată revenirea la limite normale a probelor TGP şi bilirubina, reducerea icterului. Bolnavul a urmat şi regim alimentar constituit din ceai, pâine, dulceaţă, compot, lapte acru, budinci, mămăliguţă cu brânză de vaci. Se introduce treptat untul, mierea, cartofi cu carne tocata, regim pe care il va continua şi ambulator. Este necesar ca pacientul să pătreze şi repausul fizic şi intelectual, urmând ca după o lună să se prezinte la control.

Capitolul IVEducaţie pentru sănătate

Măsuri de combatereBolnavii de hepatită virală A se depistează cat mai precoce, preferabil in preicterică, cu izolarea lor in spitale in primele 24 ore de la depistare.Declararea nominală a bolnavului de hepatită este obligatorie in primele 24 ore de la depistare.Durata de izolare a bolnavilor in spital sau la domiciliu este de minim 30 zile de la debutul bolii.

21

Page 22: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Ancheta epidemiologică este obligatorie pentru fiecare caz de hepatită, stabilindu-se dacă bolnavul a fost anterior in contact cu alţi bonavi, in familie sau la şcoală sau in alte colectivităti sau dacă prezintă in antecedentele din ultimele 6 luni spitalizari, tratamente, intervenţii stomatologice, transfuzii etc. Măsuri in cadrul spitalelor şi secţiilor de hepatită viralăSe vor asigura măsuri riguroase de dezinfecţie a materiilor fecale, veselei, instrumentarului medical.Fiecare bolnav de hepatită virală confirmat sau suspect va avea instrumentar individual (seringi, ace, termometre).Personalul medico-sanitar şi de ingrijire din secţiile de hepatita virală va fi instruit asupra măsurilor de protecţie de care trebuie să ţină seama pentru a nu contacta hepatita.In instituţiile pentru copii preşcolari in care a apărut un caz de hepatita virală, admiterea de noi copii va fi permisă numai sub protecţie de Imunoglobuline umane normale administrate in doza unică de 0,1-0,2 ml/kilocorp.

Măsuri de dezinfecţie in focarVor fi aplicate măsuri riguroase de dezinfecţie tinându-se seama de rezistenţa virusului hepatic A la factorii fizici şi chimici. Pentru dezinfecţia produselor patologice (fecale, urina, sputa) se vor folosi: soluţie 2% cloramina sau soluţie de var 20% in care produsele vor sta 2 ore inainte de a fi varsate in WC-uri.Se vor dezinfecta termometrele, ploştile urinare, căzile de baie, WC-urile. Rufele bolnavului vor fi ţinute inainte de a fi spălate, in cloramina 0,2%, timp de o jumătate de oră. Vesela se va fierbe ; dupa ce a fost bine spălată de resturile de mâncare.

Profilaxia hepatitei de tip APopulaţia va fi lamurită de necesitatea respectării şi aplicării regulilor de igienă individuală. Spălatul pe mâini cu apă şi săpun inaintea tuturor meselor, după folosirea WC-urilor şi de cate ori se murdăresc trebuie să constituie deprinderi necesare tuturor categoriilor de populaţie.In mediul urban se impune mărirea numărului de WC-uri publice şi in şcoli, in mediul rural amplasarea acestora să se facă in conformitate cu normele sanitare in vigoare. Acestea trebuie intreţinute in cele mai bune condiţii şi dezinfectate in permanentă cu clorură de var.Dată fiind posibilitatea de transmitere hidrică a hepatitei virale se impune ca in localităţile unde aprovizionarea cu apă se face prin fântâni, să se asigure o bună ingrijire a acestora, să fie protejate cu capac şi dezinfectate cu clorură de var.In localităţile in care s-au inregistrat ascensiuni epidemice de hepatită virală intr-un interval de tip scurt este necesar ca populaţia să fie sfătuită de a consuma apă fiartă, iar legumele, fructele şi zarzavaturile numai după ce au fost bine spălate.

CAPITOLUL VIngrijirea bolnavilor cu hepatită virală A la domiciliu

Ingrijirea bolnavilor in mediu familial, ridică o serie de probleme in faţa personalului de specialitate, care trebuie rezolvate cu familia bolnavului.Ingrijirea bolnavilor la domiciliu trebuie condusă după aceleaşi principii ca şi ingrijirea bolnavilor in spital. Mediul familial nu intruneşte insă condiţiile favorabile existente in institutiile organizate in acest scop. Transformarea mediului familial in vederea crearii

22

Page 23: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

condiţiilor optime de ingrijire a bolnavului in limita posibilităţilor – fără a perturba prea mult viaţa familiei – este sarcina cea mai importantă a asistentei care ingrijeşte bolnavi la domiciliu. Capacitatea ei de convingere, alături de cunoştinţele temeinice profesionale trebuie să-i fie de multe ori arme de luptă contra unor concepţii retrograde, invechite şi individuale ale aparţinătorilor in problema ingrijirii bolnavului. Tocmai din acest motiv ingrijirea bolnavilor la domiciliu necesită cunoştinţe profesionale mult mai temeinice şi o experientă profundă, pentru ca asistenta să poată aplica in orice condiţii, cu mijloace cât de rudimentare tot ceea ce este esenţial pentru a ajuta medicul la stabilirea diagnosticului şi aplicarea corectă a tratamentului.Problemele cele mai importante ale ingrijirii bolnavilor la domiciliu sunt urmatoarele:crearea condiţiilor igienice corespunzătoare de mediu;asigurarea bazei materiale a ingrijirii bolnavului;menţinerea igienei personale şi deservirea bolnavului la pat;supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale organismului;aplicarea corectă a tratamentelor prescrise;Camera bolnavului trebuie să fie cat mai luminoasă, uscată şi usor de incălzit. Din acest motiv se va alege din locuinţa camera cea mai bună pentru bolnav.Dacă familia are numai o singura cameră, patul va fi asezat in partea cea mai luminoasă a camerei. Temperatura camerei să se păstreze in jurul 20°C, iar pentru bătrâni, copii şi bolnavi anemici 24°C. Vara cand temperatura este prea intensă, se vor intinde cearceafuri umede in fata ferestrelor, care impiedică pătrunderea razelor arzătoare ale soarelui sau a curentilor de aer incalziţi. Fumatul, prepararea alimentelor ca şi staţionarea inutilă a vizitatorilor in cameră sunt interzise pentru a nu vicia aerul din camera. Camera va fi aerisită zilnic, cel putin de 3 ori: dimineaţa, imediat dupa masă şi seara inainte de adormirea bolnavului. Iarna, când se deschid geamurile pentru aerisire, bolnavul va fi bine acoperit, iar pe cap i se va pune un prosop.Perdelele şi covoarele groase vor fi indepărtate din cameră, ele fiind adevărate rezervoare de praf, iar măturatul se va face cu cârpa udă, pentru a nu ridica praful in cameră.Pentru bolnav trebuie asigurat patul cel mai corespunzător. Suprafaţa acestuia trebuie să fie dreaptă, elastică, dar tare. Patul se va aşeza in apropierea geamului, cu capul spre lumină, in aşa fel incât să fie accesibil din trei părţi personalului de ingrijire.Instrumentarul şi materialele necesare ingrijirii bolnavului trebuie să fie asigurate de asistentă. Ea trebuie să aibă cele necesare totdeauna la indemână şi deci trebuie să le poarte cu sine intr-o geantă corespunzătoare. Astfel ea trebuie să aibă seringi in număr şi capacitate corespunzatoare injectiilor şi prelevărilor de sânge, pe care le va efectua. Mai sunt necesare 2-3 pense, o foarfecă, sonde pentru evacuarea vezicii la femeie şi barbat, mănuşi de cauciuc, alcool, alcool iodat şi echipament de protectie.Bolnavul ingrijit la domiciliu trebuie supus aceluiaşi regim de viaţă ca şi in spital. Dacă nu se poate ridica din pat, in fiecare zi trebuie să i se facă toaleta completă, la fel ca şi in cazul bolnavilor spitalizaţi: baie parţială la pat, ingrijirea părului, toaleta cavitătii bucale.Pentru prevenirea escarelor de decubit se vor aplica toate procedeele cunoscute. Alimentaţia se va face conform indicaţiilor de regim.In cazul bolnavilor de hepatită virală A regimul alimentar este constituit din alimente bogate in glucide: dulceaţă, marmeladă, miere de albine; proteine: lapte, iaurt, branza de vaci, unt proaspat, ouă, carne slabă (pui, vitel, vacă), sau peşte slab(stiucă, salău), pregătite rasol, la care se adaugă sorteuri de legume: cartofi, spanac, orez, morcov ras, supele de legume şi zarzavat.Asistenta va trebui să se asigure că bolnavul respectă regimul alimentar prescris.De asemenea ştiindu-se că bolnavul trebuie dispensarizat 2 ani,asistenta va recolta sânge şi urină o dată la 2 luni pentru a determina TGP şi bilirubina şi respectiv sumarul de urină.

23

Page 24: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

Pentru supravegherea functiilor normale şi modificate patologic ale organismului, asistenta va conduce foaia de temperatură şi pentru bolnavii ingrijiţi la domiciliu.Temperatura, pulsul, respiraţia, cantitatea de urină emisă trebuie inregistrate. Tot ceea ce asistenta observă la bolnavi sau i se comunica prin apărţinători, trebuie să-si noteze in carnetul ei pentru a le aduce la cunoşţinta medicului.Aplicarea corectă a tratamentului precris necesită o strânsă colaborare intre medic, asistenta şi familie.Asistenta va avea grijă ca medicamentele bolnavului să fie ţinute intr-un loc inaccesibil copiilor din casă şi să pună la dipoziţia bolnavului numai doza unică.Sondajele, injecţiile le va face personal. Activitatea asistentei care ingrijeşte bolnavii la domiciliu trebuie să se desfăşoare pe baza unui plan bine stabilit, tinând seama de toate criteriile de urgente, gravitate, infecţiozitate, domiciliu şi posibilitate de transport.Asistenta nu trebuie să cririce lipsa materialelor necesare, sau necorespondenţa lor, ci va incerca cu multă binevoinţă să asigure pentru bolnav cele mai potrive condţii de ingrijire cu mijloacele ce le va avea la dispozţie.O preocupare deosebită a asistentei, care umblă de la un bolnav la altul, trebuie să fie prevenirea transmiterii infecţiilor secundare. In vederea realizării acestui scop va lucra numai cu instrumentar sterilizat, va arde pansamentele vechi, iar la bolnavii infecţiosi va tine un halat separat care il va lăsa acolo până la dezinfecţia terminală. Este necesar ca asistenta să se spele pe mâini, să folosească mănuşi, măşti şi dezinfectante in cursul epidemiilor aerogene.

24

Page 25: Studiu Privind Ingrijirea Bolnavilor Cu Hepatita Virala A

25