14
STUDIUL DE CAZ PUBLICITATEA ÎN CADRUL FIRMEI BETTY ICE Societatea comercială Betty Ice din judeţul Suceava este un reper important în activitatea de producţie de îngheţată din România, cu o vastă şi semnificativă experienţa, marchează 15 ani de activitate susţinuta în domeniul producţiei şi distribuţiei de îngheţată. Mereu ne dorim să fim cei mai buni în ceea ce facem, oricare ar fi ţelul nostru. Iar de la vis la realizarea lui este un drum nu intotdeauna uşor. A fost nevoie de luni şi ani de cautări, de încercări, de reuşite şi uneori de nereuşite, pentru ca Betty Ice devină ceea ce este azi - o companie care are un cuvant de spus pe piaţa românească de îngheţată. Pe parcursul timpului, societatea, fiind permanent interesată de cerinţele şi rigorile clienţilor săi şi în acelaşi timp de evoluţia pieţei în domeniu, a cunoscut numeroase transformări, adoptând politici de dezvoltare a direcţiilor de producţie şi distribuţie la nivel naţional. Dezvoltarea companiei a condus în timp la mai multe achiziţii de utilaje de ultima generaţie, pentru ca in 2006 toată munca şi eforturile noastre să fie rasplătite cu una din cele mai moderne fabrici de ingheţată din Europa 33

Studiu Caz Cosmina

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Studiu Caz Cosmina

STUDIUL DE CAZ

PUBLICITATEA ÎN CADRUL FIRMEI BETTY ICE

Societatea comercială Betty Ice din judeţul Suceava este un reper important în

activitatea de producţie de îngheţată din România, cu o vastă şi semnificativă experienţa,

marchează 15 ani de activitate susţinuta în domeniul producţiei şi distribuţiei de

îngheţată.

Mereu ne dorim să fim cei mai buni în ceea ce facem, oricare ar fi ţelul nostru. Iar

de la vis la realizarea lui este un drum nu intotdeauna uşor.

A fost nevoie de luni şi ani de cautări, de încercări, de reuşite şi uneori de

nereuşite, pentru ca Betty Ice să devină ceea ce este azi - o companie care are un cuvant

de spus pe piaţa românească de îngheţată.

Pe parcursul timpului, societatea, fiind permanent interesată de cerinţele şi rigorile

clienţilor săi şi în acelaşi timp de evoluţia pieţei în domeniu, a cunoscut numeroase

transformări, adoptând politici de dezvoltare a direcţiilor de producţie şi distribuţie la

nivel naţional.

Dezvoltarea companiei a condus în timp la mai multe achiziţii de utilaje de

ultima generaţie, pentru ca in 2006 toată munca şi eforturile noastre să fie rasplătite cu

una din cele mai moderne fabrici de ingheţată din Europa

Prin profesionalizarea actului de comerţ s-au introdus noi standarde de calitate în

ceea ce priveşte distribuţia directă, fapt care a dus la creşterea numărului de clienţi, astfel

încât tot mai multe magazine beneficiază direct de experienţa reprezentanţilor noştri, prin

livrarea imediată a comenzilor lansate de fiecare client şi tot odata la creşterea optimizări

vânzărilor eficienţei activităţii de distribuţie a produselor de îngheţată către clienţi, prin

depozitele punctelor de lucru din ţară.

Datorită unui management eficient, un management ce se traduce prin respectarea

standardelor de calitate, regulilor esenţiale ale unui act de comerţ compatibil cu

standardele europene, prin implementarea unui sistem logistic modern şi în continuă

dezvoltare reprezentat de peste 200 de autofrigorifice specializate si peste 20 000 de

33

Page 2: Studiu Caz Cosmina

congelatoare, S.C Betty Ice S.R.L. are un portofoliu important de clienţi şi o evoluţie

pozitivă a principalilor indicatori economico-financiari, ocupând în prezent locul doi în

topul producătorilor de ingheţată.

Misiunea noastră este caracterizată de dorinţa de a creşte în continuare, de a

păstra şi de a îmbunătăţi calitatea produselor.

Toate încercările, munca, cercetarea ne-au făcut să înţelegem că intervenţia

noastră în creaţia naturii trebuie să fie cât mai redusă, iar acest lucru ne-a determinat să

ne alegem ingriedientele cu mare atenţie.

Produsele firmei

Obiectivul firmei este de a creşte în continuare, de a păstra şi îmbunătăţi calitatea

produselor. La Betty Ice putem spune că fiecare sortiment reprezintă o adevărată „operă

de artă”: delicată, fină, cremoasă, în combinaţii deosebite cu fructe, alune, topping-uri şi

alte bunătăţi, pe care lăsăm consumatorii să le descopere.

Societatea comercială Betty Ice oferă o gamă variată de produse, de la ingheţata la

cupă pe care o comercializează cu ajutorul tonetelor amplasate în marile parcuri sau alei

pietonale până la torturi de ingheţată.

Produsele Betty Ice se împart în mai multe categorii şi anume: Betty Ice Premium,

Betty Ice Standard, Betty Ice Economic

Din categoria Betty Ice Premium fac parte urmatoarele produse:

Betty Bel Canto

Betty Armony

Betty Toledo

Betty Lido

Betty Balleto

Betty Squash

Din categoria Betty Ice Standard fac parte urmatoarele produse:

34

Page 3: Studiu Caz Cosmina

Betty Minuto

Betty Varity

Betty Moana

Betty Destiny

Din categoria Betty Ice Economic fac parte urmatoarele produse:

Betty Ice Vafa

Betty Ice Quickly

Având în vedere obiectul de activitate s-a pornit în producţia de îngheţată

omologându-se o reţetă STAS, adaptată şi prelucrată cerinţelor pieţei moderne:

Reţeta este:

lapte praf 1,5% degresat;

zahăr;

grăsimi vegetale (ulei de palmier);

cacao;

arome natural identice;

Produsele din gama Betty Ice se încadrează în faza de creştere, însă sunt şi unele

în faza de lansare cum ar fi : Betty Blue, şi ingheţata la cupă cu aromă de iaurt si fructul

pasiunii. Obiectivele firmei pe termen scurt, mediu şi lung influenţează maniera în care

aceasta pune accentul pe un produs sau altul şi modul în care este gândită gestiunea de

ansamblu a portofoliului de produse.

Publicitatea în cadrul firmei

35

Page 4: Studiu Caz Cosmina

„Promite numai ceea ce poţi oferi, şi oferă mai mult decât ai promis!"

Factorii care influenţează preţul sunt: cererea pentru produsul respectiv, costul

suportat până la vânzare, calitatea percepută a produsului, etapa în ciclul de viată,

concurenţa precum şi strategia promoţională şi de distribuţie.

Raţiunea oricărei activităţi economice este profitul, de aceea firma Betty Ice,

trebuie să acorde o importanţă deosebită stabilirii preţului care să determine maximizarea

profitului. Cele mai simple şi mai utilizate metode de stabilire a preţului au ca punct de

plecare costul.

Folosind metoda pragului de rentabilitate vom calcula preţul minim.

CV costuri necesare producţiei (energie, apă, etc.); acestea reprezintă

aproximativ 40% din costurile totale.

CF cheltuieli cu materii prime, depozitare, transport, salarii personal care nu au

legătură directă cu producţie (contabilitate, marketing, etc.).

Cheltuielile reprezintă 65% din preţ ; astfel in functie de ingredientele folosite

preturile produselor variaza, în cazul ingheţatei Betty Ice Premium preţul de

comercializare ajunge la 5,5 RON, pentru Betty Ice Standard preţurile sunt mai

reduse şi variaza intre 2,5 RON şi 3,5 RON iar Betty Ice Economic se adresează

persoanelor cu venit mic şi are un preţ de 2 RON.

Adaosul comercial din magazinele de desfacere reprezintă 15% din preţ

Firma Betty Ice propune pentru produsele sale următoarele preţuri, preţuri optime

pentru piaţa românească, preţuri care vor permite cumpărătorului actuali si viitori,

achiziţionarea rapidă a produselor.

are preţul cuprins între 4 RON şi 5,5 RON

are preţul cuprins între 2,5 RON şi 3,5RON

36

Page 5: Studiu Caz Cosmina

are preţul cuprins între 2 RON şi 3 RON

În concluzie preţurile practicate de Betty Ice sunt mici având în vedere raportul

calitate- preţ şi ceea ce ofera concurenţi autohtoni precum Bucovina, Natanael etc; clienţi

au posibilitatea să alegă dintr-o gamă variată de produse la preţuri cât mai accesibile.

Distribuţia, care include totalitatea activităţilor ce au loc în timp şi spaţiu, de la terminarea produsului până la intrarea lui în consumul final, deţine rolul de intermediar între producţie şi consum, asigurând finalizarea activităţii oricărui producător şi obţinerea de către consumator a bunului care-i satisface necesitatea.

Reţeaua de distribuţie a firmei Betty Ice este formata din:

magazine specializate – comercializează linii restrânse de produse, dar cu un

sortiment variat pentru fiecare linie în parte;

supermarketurile – în prezent acestea au recurs la îmbunătăţiri pentru a atrage

mai multi clienti. Ele ofera o gamă larga de produse;

magazinele generale de cartier – mici magazine, care comercializează o linie

limitată de produse de uz curent, cu o vânzare rapida. Acestea sunt deschise pâna

târziu şi sunt situate în apropierea locuinţei cumparatorului.

tonete amplasate în marile parcuri şi pe cele mai importante alei pietonale;

acestea ofera un moment de bucurie copiilor şi o oaza de racoare consumatorilor

deoarece sunt specifice sezonului estival;

Se foloseşte strategia canalelor multiple concurenţiale: unui grup de clienţi i se

vinde direct, prin magazinele proprii; altora prin distribuitori. Lunar se verifică de către

specialişti modul de transportare, condiţiile de depozitare, termenul de valabilitate etc.

37

Page 6: Studiu Caz Cosmina

Cele mai reprezentative magazine sunt supermarketurile care practică

autoservirea ca forma de vânzare. Ele oferă o gamă variată de ingheţată iar consumatorul

isi poate allege singur produsul fară a fi influenţat.

Îngheţata “Betty” se gaseşte în toate tipurile de magazine precum şi în cofetării,

restaurante, terase. Acestor tipuri de clienţi societatea Betty Ice le livrează îngheţată vrac.

Fabrica de ingheţată Betty Ice are o capacitate de circa 100 de tone de ingheţată

pe zi. Circa 90% dintre vânzări se realizează în sezon, adică în perioada mai-august

inclusiv. Firma suceveană Betty Ice dispune de un numar de 120 de autovehicule cu

ajutorul cărora aprovizionează toţi agenţi economici.

Distribuţia Betty Ice acoperă aproximativ

14.000 de puncte de vânzare în perioada verii,

compania având circa 13 filiale la nivel naţional.

Vasile Armenean mai deţine 50% din compania

Arlina Prod Com, distribuitorul ingheţatei Betty Ice

în Bucureşti.

Astfel, distribuţiei îi revine rolul hotărâtor în

asigurarea cursivităţii proceselor economice, întrucât ea finalizează activitatea unui

producător, încheind ciclul de producţie şi asigurând resursele băneşti pentru reluarea

activităţii economice.

În acest fel se răspunde mai bine aşteptărilor consumatorilor, cu atât mai mult cu

cât consumatorul permanent “cere servicii tot mai precise, individualizate şi

personalizate”

Promovarea produselor

38

Page 7: Studiu Caz Cosmina

Promovarea, conţine activităţile legate de promovarea vânzărilor, publicitate,

relaţiile publice, promovarea directă şi forţa de vânzare. Promovarea reprezintă

activitatea ce comunică meritele produsului şi convinge clientul să-l cumpere

Acţiunile de promovare a vânzărilor pot viza: creşterea cantitativă a vânzărilor pe

anumite pieţe, reducerea timpului de adoptare a deciziei de cumpărare, creşterea

vânzărilor din anumite produse sau sortimente , creşterea prestigiului firmei pe anumite

pieţe.

Principalele tehnici utilizate in promovare sunt:

reducerile de preţuri

demonstraţiile

jocurile şi concursurile

acordarea de premii

publicitatea la locul vânzării

merchandising-ul

cadourile promoţionale .

Betty Ice a demarat pe 20 iunie 2007 difuzarea primului spot publicitar; însă

campania TV cuprindea 2 spoturi a câte 30 de secunde; unul care se adresează în special

adolescenţilor 14-20 de ani, şi celalalt în special pentru femei 20-35 ani.

Comunicarea pe TV va fi completată prin:

• outdoor - panotaj stradal la munte - Valea Prahovei şi la mare - Costinesti, pe

perioada iulie-august;

• internet: adresa www.bettyice.ro şi vom fi prezenţi cu bannere pe mai multe site-

uri de entertainment şi lifestyle.

• animaţii scurte (10 secunde) pe TV screenurile din intersecţiile mai multor

oraşe: Suceava , Iasi , Constanta,Piatra Neamt , Botosani (in intervalul iulie-august);

• Betty Ice s-a implicat în sponsorizarea şi participarea la diferite târguri şi

expoziţii care au avut loc pe plan local;

Pentru a obţine o recunoaştere a firmei atât în judeţul Suceava, cât şi pe plan

naţional, departamentul de marketing al firmei a decis asocierea numelui firmei cu un

simbol pentru a construit imaginea unei mărci înregistrate, care să poată concura cu

celelalte „trade mark”-uri existente pe piaţă.

39

Page 8: Studiu Caz Cosmina

O altă formă de promovare este participarea la diverse expoziţii si tărguri în

cadrul cărora, se va intra în contact direct cu publicul căruia i se vor oferi informaţii

detaliate despre ingheţata Betty Ice. Totodată pentru promovarea mărcii se va pune la

dispoziţie ingheţată pentru degustare si se vor “distribui” publicului pixuri, brelocuri,

şepci, steguleţe etc. cu însemnele firmei.

Betty Ice la târgul de toamnă Produs în Bucovina au testat noul tort festiv de

îngheţată Betty Blue pe care vi-l şi recomandăm.

Creat după o reţetă proprie, din lapte şi ingrediente proaspete de cea mai bună

calitate, tortul festiv Betty Blue este un desert fin şi cremos, numai bun de savurat

împreună cu toţi cei dragi. Forma de prezentare practică, în ambalaj termorezistent de

2.000 ml, a fost astfel concepută încât să permită porţionarea şi servirea a 12 felii

generoase de îngheţată. De aceea, noul tort festiv Betty Blue poate fi un cadou inspirat,

servit cu plăcere la aniversări şi evenimente, sau un desert pentru toată familia.

Tortul festiv Betty Blue este disponibil în două

variante, menite să satisfacă cele mai rafinate gusturi: tortul

festiv Betty Blue de ciocolată conţine bucăţi crocante de

ciocolată belgiană Callebaut, iar tortul festiv Betty Blue fructe

de pădure încorporează zmeură, mure şi afine culese proaspete

din munţii Bucovinei. Reţeta nu foloseşte înlocuitori de pulpă.

Tot ca formă de promovare poate fi considerată şi

informarea publicului (în special pe plan local) prin aşa-zisele “sampling-uri” în care se

împart fluturaşi cu oferta firmei, preţurile sau modalitatea de achiziţionare

Respectarea drepturilor consumatorilor

Orice persoană care cumpară, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii se

numeşte consumator. Drepturile consumatorilor sunt:

- dreptul de a alege

- dreptul de a fi informat corect asupra produselor şi serviciilor şi de a fi educaţi

pentru a face o alegere cât mai avantajoasă

- dreptul de a fi în siguranţă

40

Page 9: Studiu Caz Cosmina

- dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protejarea propriilor interese

- dreptul de a avea acces la o gamă variată de mărfuri

- dreptul de a fi protejaţi contra riscului de a cumpăra bunuri care le pun în pericol

sănătatea

- dreptul de a fi despăgubiţi atunci când bunurile nu corespund

Concluzii

publicitatea în cadrul firmei îmbracă forme diverse

deși sunt respectate ingredientele prezentate în pliante totuși prețurile afișate nu

sunt conforme cu cele reale

etichetele nu contin toate elementele specificate.

Eticheta produselor reprezintă orice material scris, imprimat, ce trebuie să conţină:

- denumirea produsului;

- numele şi adresa producătorului, distribuitorului sau importatorului înregistrat în

România;

- data durabilităţii minimale/termenul de valabilitate;

- cantitatea netă;

- condiţii speciale de depozitare şi folosire, dacă este cazul;

- locul de origine sau provenienţă a produsului;

- lista cuprinzând ingredientele folosite, specificând cantitatea;

- instrucţiuni de utilizare.

41