Structura ţesutului muscular

Ţesutul muscular este constituit din celule musculare, acesta este bogat inervat şi vascularizat. După particularităţile structurale şi funcţionale ale fibrelor musculare, se deosebesc trei tipuri de ţesut muscular: neted (formează musculatura viscerală), striat (formează masa principală a musculaturii scheletice, reprezintă aproximativ 40% din greutatea corpului), cardiac(ţesut ce constituie peretele contractil al cordului).

Muşchii striaţi: sunt formaţi din fibre musculare, care formează ţesutul muscular propiu-zis şi unele formaţiuni fibroase, la care se mai adaugă vasele şi nervii. Mănunchiurile de fibre care alcătuiesc ţesutul muscular sunt acoperite la exterior cu un ţesut conjunctiv denumit epimisium. Manunchiurile de fibre sunt separate între ele prin septe de ţesut conjunctiv denumite perinisium. Fiecare fibră la rândul său este acoperită de un ţesut conjunctiv fin denumit endomisium. La capetele muşchiului, fibrele de colagen ale epimisiumului, perimisiumului şi endomisiumului se continuă cu cele ale tendonului cu care muşchiul se inseră pe oase.

Spaţiile dintre fibre sunt străbătute de vase de sânge care asigură un debit circulator mare în ceea ce priveşte aprovizionarea cu substanţe de hrănire şi oxigen.

Ultrastructura fibrei musculare: Unitatea funcţională elementară a ţesutului muscular o constituie fibra musculară.

Fibrele musculare sunt celule alungite, având lungimea cuprinsă între 20µm şi 20cm. Sunt multinucleate şi au diametrul între 10 şi 100µm. Ele sunt aranjate în mănunchiuri paralele alcătuind muşchiul. Fibrele musculare sunt alcătuite din sarcolemă, nuclei, sarcoplasmă, miofibrile. Contracţia este determinată de miofibrile.

1

Sarcolema: este o membrană subţire, care la microscopul optic apare formată din două straturi cu grosimea de 5-6nm fiecare, despărţite de un strat de densitate mai mică. Suprafaţa sarcolemei nu este netedă, ci prezintă caveole intracelulare care sunt implicate în transportul de substanţe în interiorul şi în afara fibrei. Peste sarcolemă se află un strat mucopolizaharidic şi în continuare un strat de fibre de reticulină care poate să facă parte din endomisium- strat final de ţesut conjunctiv care acoperă fiecare fibră musculară.

Nucleii: fiecare fibră musculară conţine mai mulţi nuclei elipsoidali. La majoritatea mamiferelor nucleii sunt plasaţi sub membrana periferică (sarcoplasmă). Distribuţia nucleilor este destul de uniformă de-a lungul fibrei, însă la capete în regiunea de ataşare a tendonului, devin mai numeroşi şi mai regulaţi distribuiţi.

2

Sarcoplasma: materialul din interiorul sarcolemei (exclusiv nucleii şi miofibrilele),constituit din cinci componente principale:

matricea sarcoplasmatică: reprezentată de faza fluidă-apoasă în care sunt solubilizateproteine şi unii metaboliţi cu masă moleculară mică.

organite sarcoplasmatice: mitocondrii, microzomi, ribozomi, lizozomi.Mitocondriile: variază ca număr de la muşchi la muşchi, fiind distribuite între

elementele contractile (miofibrile) şi imediat sub sarcolemă. Între miofibrile, mitocondriile tind să se aşeze în şiruri paralele, concentrându-se la nivelul diferitelor zone: de o parte şi de alta a liniei Z, la nivelul benzii I, la nivelul joncţiunii A-I. Localizarea mitocondriilor în structura fibrei musculare înlesneşte aprovizionarea cu ATP a miofibrilelor, asigurându-se astfel energia necesară contracţiei musculare. La examenul ultrastructural apar cu o membrană exterioară, care îmbracă granula într-un strat neîntrerupt.

Microzomii: au formă şi dimensiuni variabile. Membranele microzomiale sunt predominant proteice. Conţin o cantitate mare de ARN.

Ribozomii: sunt particule sferice, formate din ribonucleotide, care participă la sinteza proteinelor.

Lizozomii: au compoziţie asemănătoare microzomilor, conţin diferite enzime proteolitice.

Reticulum sarcoplasmatic: este o formaţiune membranoasă care din punct de vedere morfologic şi funcţionale este compus din două formaţiuni distincte care nu comunică direct una cu cealaltă: reticulum sarcoplasmatic longitudinal (alcătuit din set de canale longitudinale) şi reticulum sarcoplasmatic transversal (set de tubuli orientaţi transversal în fibra musculară, formează baza morfologică pentru dirijarea excitaţiei de la suprafaţa sarcolemei spre interiorul fibrei).

Aparatul Golgi: un sistem de vezicule localizate în sarcoplasmă. Are rol în acumularea şi transportul de substanţe.

Incluziunile sarcoplasmatice: reprezentate de granule de glicogen localizate între miofibrile în vecinătatea mitocondriilor şi a reticulului sarcoplasmatic, precum şi de granule lipidice, localizate tot în vecinătatea mitocondriilor.

Miofibrilele: sunt adevăratele unităţi funcţionale ale fibrei musculare. O fibră musculară conţine circa 2000 miofibrile. Datorită dispunerii miofibrileor paralel una de cealaltă, pe toată lungimea fibrei musculare, aceasta din urmă apare ca striată pe longitudinală. Datorită miofibrilelor care se interdigitează fibra apare striată şi pe transversală. Miofibrilele sunt compuse din unităţi mai mici- miofilamente- existând două tipuri de miofilamente de natură proteică care sunt aranjate în interiorul sarcomerului, paralel unul cu celălalt. Aceste două tipuri de miofilamente au lungimi şi grosimi diferite :

-miofilamente groase care sunt alcătuite în principal din miozină;-miofilamente subţiri alcătuite din actină.

Fiecare miofibrilă este alcătuită din 50-750 miofilamente groase şi 100-1500 miofilamente subţiri. În secţiune transversală miofibrilele au o structură organizată. Organizarea structurală a miofilamentelor subţiri şi groase prezintă o deosebită importanţă în ceea ce priveşte capacitatea ţesutului muscular de a reţine apa, deoarece 65-95% din capacitatea de reţinere a apei de către ţesutul muscular se datorează apei imobilizate în spaţiile dintre miofilamentele care alcătuiesc miofibrilele. Cu cât spaţiile dintre miofilamente sunt mai mari, cu atât capacitatea de reţinere a apei va fi mai mare.

3