SRUCTURA PĂMÂNTULUI

DATE GENERALE

• Raza = 6378 km.• Suprafaţa = 5.1 x 108 km²• Masa = 5.974 x 1024 kg• Densitatea = 5.515 g/cm3 • Gravitaţia = 9.87 m/s2

• Viteza de rotaţie = 11 km/s• Albedoul = 0.36• Temperatura la suprafaţă = 290K• Lungimea zilei = 23 h 56 min.• Durata anului = 365,25 zile• Distanţa faţă de Soare = 1.496 x 108 km

ÎNVELIŞURILE PĂMÂNTULUI

• ATMOSFERA: învelişul extern, 1000-1500 km.

• HIDROSFERA: înveliş discontinuu, totalitatea mărilor, oceanelor, râurilor.

• BIOSFERA: învelişul viu, totalitatea plantelor şi animalelor.

• PEDOSFERA: învelişul de sol.• ANTROPOSFERA.

• LITOSFERA: învelişul extern solid al Pământului

LITOSFERA

• Alcătuire: Scoarţa terestră, sau crusta + Partea externă periferică a Mantalei (aprox. 100 km grosime).

• Crusta: material rigid, mai puţin dens decât rocile din mantaua superioară:

-crusta oceanică: 5-10 km, densit 3 g/cm3 , bazalt.

-crusta continentală: 20-70 km, 2,7 g/cm3 , granit.Cea mai subţire Valea Rift, E. Africii şi W. SUA, cea mai groasă în zonele montane.

Astenosfera: pătură plastică, alcătuită din magmă fluidă vâscoasă, cu proprietăţi neomogene pe adâncimea sa, sediul unor importante mişcări ale materiei, ce determină deplasarea plăcilor scoarţei.

DETERMINAREA STRUCTURII PAMANTULUI

Pe baza studiilor de seismologie (propagarea undelor seismice).Unde seismice = vibratii mecanice care apar in interiorul pamantului.

Unde P = primare, cele mai rapide,longitudinale, trec prin solide, lichide, gaze.

Unde S = secundare, mai lente,transversale, trec numai prin solide.

Reflectie seismografica

Refractie seismografica

STRATURILE PĂMÂNTULUI

• Nucleul: partea centrală, Ni, Fe, între 2940-6370 km, temp > 4000 gr. C.

-nucleu interior: solid, 13 g/cm3, raza 1220 km

-nucleu exterior: lichid, 11 g/cm3 , grosime 2250 km.

• Mantaua: NIFE-SIMA, 83 % din vol. pământ, între 60-2940 km, 5,5 g/cm3 , temp 2000 gr. C.

• Crusta

DATE PRIVIND CRUSTA, MANTAUA ŞI NUCLEUL PĂMÂNTULUI

CRUSTA

• Iniţial a fost de tip bazaltic, apoi o pătură granitică s-a suprapus peste cea bazaltică.

• Pătura sedimentară: roci sedimentare, grosime variabilă, densitate 2,5 g/cm3

• Pătura granitică: zona SIAL, granite, granodiorite, gnaise, densitate 2,7 g/cm3

• Pătura bazaltică: zona SIMA, roci bazaltice.

GROSIMEA CRUSTEI

Grosimea crustei oceanice în dreptulInsulei Hawai este de 5 km.

Grosimea crustei continentale în estulCaliforniei este de 25 km, iar în Great Valley,Sierra Nevada de 60 km.

Hotarul dintre crustă şi manta este numit discontinuitatea Mohorovicic, sau Moho (dupăcroatul care a descoperit-o). Nu s-a ajuns încă până la această adâncime, deşi ruşii ausăpat în Peninsula Kola până la 12 km adâncime.

Picăturile albastre arată locul în care materialul mairece şi dens se scufundă în manta. Aproape desuprafaţă, cea mai mare parte a materialului rece estesituat în vechile rădăcini ale plăcilor continentale.Lespezile sub-tabulare ale litosferei oceanice par a fi reciclate în masa din şanţurile oceanice.

Picăturile roşii sunt materiale (pene) maicalde sau mai puţin dense care se ridică pecreasta oceanelor. O pană uriaşă se extindeîn estul Pacificului.

STUDIUL CRUSTEI TERESTRE

Geofizicienii pot face hărţi cu unele proprietăţi fizice alezonei studiate: forţa gravitaţională, forţa câmpului magnetic,conductivitatea electrică, radioactivitatea, reflectanţaspectrală etc.

Crusta Pământului poate fi exploratăîn detaliu cu ajutorul tehnicilor echo-sonare, asemănătoare undelor radar.Ele redau crusta, ca şi sonogrameledin spitale, rezultând aşa-numitelesecţiuni seismice reflectate.

ZONE ALE SCOARŢEI TERESTRE

În raport cu compoziţia geochimică, 2 zone:

-Zona de dezagregare: la suprafaţă, presiune redusă, temperatură moderată. La suprafaţă fenomene de oxidare şi hidratare, în zona inferioară (zona de cimentaţie), fenomene de cristalizare şi recristalizare şi de diageneză.

-Zona de metamorfism: între 9km şi 50, 60 km adâncime, presiune din ce în ce mai ridicată, temperatură din ce în ce mai mare.

ISOSTAZIA

Plăcile tectonice pot să se ridice sau să se afunde (isostazie), deoarece crusta flotează la suprafaţa mantalei ca şi cuburile de gheaţă într-un pahar. Când crusta câştigă în greutate (gheţari sau ridicarea munţilor), ea se afundă în manta. Dacă greutatea dispare, crusta revine la forma iniţială.

Acest proces explică modificările în nivelul mării din E. Canadei şi Scandinavia (creşteri de 1m în ultima sută de ani), cauzate de gheţarii de acum 10000 ani, care acum se topesc.

PLĂCILE TECTONICE

Bucati ale crustei, sparte separat, care se deplaseaza datorita actiunii curentilor de convectie.-8 plăci mari tectonice: africană, antarctică, eur-asiatică, indo-australiană, Nazca,Nord americană, pacifică, sud americană-alte câteva plăci continentale mici: anatoliană, arabică, caraibeană, Cocos,filipineză, somaleză.

CONVERGENTA PLACILOR TECTONICE

PLACI DIVERGENTE PLACI OCEANICE SI CONTINENTALE CONVERGENTERezultat: rifturi, cute, noi cruste si oceane. Rezultat: santuri si munti vulcanici continentali.Exemple:Riftul Atlantic mediu si o noua crusta sub Oc. Atlantic. Exemple: santul Filipine si Mtii Sierra Nevada.

2 PLACI OCEANICE CONVERGENTERezultat: santuri si insule vulcanice.Exemple: insulele si santul Aleutian.

2 PLACI CONTINENTALE CONVERGENTE

Rezultat: munti.Exemple: Mtii Himalaia si Appalanch

2 PLACI ALUNECARezultat: falii.Exemplu: falia San Andrea.

POLII MAGNETICI AI PĂMÂNTULUI

• Polii magnetici ai Pământului nu coincid cu cei geografici, ci sunt depărtaţi de aceştia la 11 grade.

• Înclinarea magnetică se modifică în timp; în 3000 de ani, polul magnetic se apropie de cel geografic.

• Nu se ştie cât timp trece până ce polii magnetici se inversează. Dacă s-ar produce într-o anumită perioadă (ex 1000 ani), atunci pt acea perioadă nu ar mai exista câmp magnetic pe Terra, radiaţiile cosmice nu ar mai fi deflectate de la supraf. Pământului de către câmpul magnetic, iar pagubele genetice produse organismelor vii ar fi f. mari.

• Magnetometrul măsoară variaţia câmpului magnetic. Rocile ce conţin magnetit produc anomalii magnetice pozitive, iar unele roci sedimentare anomalii negative.