of 23 /23
1 Anexa nr.1 la Hot 280/14.03.2008 STRATEGIA REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD-VEST (TRANSILVANIA DE NORD) in domeniile: SANATATE PUBLICA, SERVICII SOCIALE SI INTERVENTII IN SITUATII DE URGENTA Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest Martie 2008

STRATEGIA REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD-VEST · PDF fileAnaliza situaţiei curente la nivel regional in domeniul infrastructurii serviciilor de sănătate, sociale ... sanatate si serviciile

Embed Size (px)

Citation preview

1

Anexa nr.1 la Hot 280/14.03.2008

STRATEGIA REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD-VEST (TRANSILVANIA DE NORD)

in domeniile: SANATATE PUBLICA, SERVICII SOCIALE SI INTERVENTII IN SITUATII DE URGENTA

Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest Martie 2008

2

CAPITOLUL I Analiza situaţiei curente la nivel regional in domeniul infrastructurii serviciilor de sănătate, sociale şi de interventii in situatii de urgenta Pe parcursul ultimilor 18 ani s-au înregistrat modificări semnificative în comportamentul demografic al populaţiei în România. Începând din anul 1990, populaţia a scăzut într-un ritm mediu anual de 0,15%. Valorile negative ale sporului natural s-au conjugat cu cele ale soldului migraţiei externe. Comparativ cu 1992, în 2002 se remarca reducerea ponderii populaţiei tinere (de 0-14 ani) de la 22,7% la 17,6% (-1,4 milioane persoane) şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 de ani şi peste) de la 11% la 14,1% (+542,4 mii persoane). Aceste tendinţe s-au păstrat şi pe parcursul perioadei următoare. Comparativ cu 1 ianuarie 2003, în 2006 se remarcă reducerea ponderii populaţiei tinere (0-14 ani) de la 17,0% la 15,5% (-271,0 mii persoane) şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 de ani şi peste) de la 14,2% la 14,8% (+85,4 mii persoane). În perspectiva anului 2025, în condiţiile menţinerii constante a nivelului actual al fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, populaţia României s-ar putea diminua cu 2,1 milioane persoane. Scăderea se va realiza în special pe seama populaţiei urbane, diminuarea populaţiei din municipii şi oraşe fiind de peste 4,6 ori mai mare decât cea din comune şi sate. În varianta optimistă (presupunând creşterea fertilităţii şi a speranţei de viaţă), în 2025, ţara noastră ar avea cu 1,3 milioane locuitori mai puţin, iar în cea pesimistă (presupunând scăderea şi apoi menţinerea la un nivel redus a fertilităţii şi creşterea nivelului mortalităţii) populaţia s-ar diminua cu aproape 2,5 milioane locuitori. Populaţia adultă, de 20-64 de ani se va menţine, până în 2010, în jur de 13,7 milioane. După 2010, în populaţia în vârstă aptă de muncă vor începe să intre generaţiile mai puţin numeroase născute după anul 1990. De aceea, segmentul 20-29 de ani se va diminua treptat, ajungând să reprezinte în 2025 între 10,5 şi 11%. În toate variantele de proiectare populaţia de 20-64 de ani va scădea în 2025, ajungându-se la 6,5 milioane locuitori în mediul urban şi 5,8 milioane în cel rural. Grupele “bătrâne”din cadrul acestei populaţii 20-64 de ani vor deveni tot mai numeroase, creând în timp dezechilibre pe piaţa muncii. După anul 2015 acest segment de populaţie va începe să se reducă, grupele “mai bătrâne” (45-64 de ani), bine reprezentate numeric, intrând în cadrul populaţiei vârstnice. În anul 2007, din populaţia totală a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord) de 2.730.132 de locuitori, un procent de 25,25% trăieşte în judeţul Cluj (689.523 de locuitori), urmat de judeţul Bihor, cu o populaţie totală de 594.981 locuitori (21,79% din populaţia totală a regiunii), de judeţul Maramureş cu un total de 515.313 de locuitori (18,87% din total), judeţul Satu Mare cu 367.677 locuitori (13,46%), judeţul Bistriţa Năsăud cu 317.658 locuitori (11,63% din populaţia totală a regiunii) şi judeţul Sălaj cu 244.952 locuitori (8,97% din populaţia totală a regiunii). Din perspectiva evoluţiei indicatorilor umani, pe parcursul ultimilor 18 ani, regiunea a cunoscut o serie de procese negative, între care cele mai însemnate sunt declinul demografic datorat sporului natural negativ şi emigrarea accentuată a populaţiei, în special a celei active. Sporul natural în mediul rural este negativ (-4,5‰) având valori negative în toate cele 6 judeţe (valori cuprinse între -7,6‰ si -2,3‰ în anul 2006). În mediul urban situaţia este mai bună, doar în doua judeţe apărând valori negative: judeţele, Cluj şi Satu Mare. Acesta este o consecinţă directă a discrepanţei la nivel regional între rata deceselor din mediul rural (de 14,9‰), faţă de mediul urban (de 9,8‰) în 2006

3

Toate aceste aspecte au condus la reducerea dramatică a dimensiunii populaţiei active (de la 51,5% în 1999 la 32,70% în 2006). In acest context se impune o regândire profundă, din temelii a sistemului serviciilor de sănătate şi de protecţie socială în vederea prelungirii vieţii active a populaţiei, o reformă structurală care nu poate să nu includă implicarea beneficiarilor, măsuri de descentralizare reală, îmbunătăţirea sistemelor de management şi control, schimbarea radicală a mecanismelor de alocare de resurse în funcţie de eficacitatea, eficienţa şi calitatea serviciilor. Nu în ultimul rând schimbarea structurii de vârstă a populaţiei, prognozată şi pe termen lung, este o caracteristică esenţială, de bază, pentru dimensionarea şi stabilirea tipului de servicii medicale şi mai ales sociale necesare populatiei şi adaptarea programelor investiţionale acestor viitoare nevoi.

Infrastructura de sanatate si serviciile medicale Legea pentru reformă în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 95/2006 are ca obiectiv reglementarea serviciilor în domeniul sănătăţii publice, urmărind eficientizarea furnizării acestora. Prin aceasta se promovează dezvoltarea unui sistem modern pentru tratament şi prevenţie, accesibil tuturor categoriilor de oameni, precum şi a unui sistem eficient pentru situaţii de urgenţă.

În ceea ce priveşte tipurile de unităţi sanitare, acestea sunt organizate pe baza mai multor criterii, în funcţie de nivelul teritorial la care funcţionează şi de gradul de specializare. Din punct de vedere teritorial, spitalele pot fi judeţene, municipale, orăşeneşti şi mai recent comunale. În funcţie de specificul patologiei, spitalele se organizează şi funcţionează ca spitale generale, de urgenţă, de specialitate şi pentru afecţiuni cronice. Din punct de vedere al proprietăţii, acestea pot fi spitale publice, private, sau spitale publice în care funcţionează şi secţii private. Prin urmare, la nivel local (comună, municipiu, oraş), funcţionează spitale generale (care au în structură, de regulă, două dintre specialităţile de bază, respectiv medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală. Gradul de complexitate creşte în concordanţă cu categoria spitalului (clinic, judeţean, de urgenţă), acestea furnizând servicii specializate unei arii teritoriale mai largi, rezolvand urgenţele şi cazurile grave, care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale. Majoritatea clădirilor care adăpostesc aceste unităţi sanitare, precum şi echipamentele care le deservesc sunt într-o stare precară, necesitând investiţii importante pentru a oferi populaţiei servicii la nivelul standardelor minime în domeniu. Cele mai multe dintre aceste unităţi sunt în proprietate de stat. Clădirile sunt în patrimoniul autorităţilor locale (consiliilor locale/judeţene), acestea având obligaţia de a le întreţine şi reabilita, iar coordonarea resurselor materiale şi umane se realizează la nivelul Ministerului Sănătăţii Publice. Echipamentele sunt achiziţionate din bugetul de stat, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice. Spitalele îşi pot achiziţiona echipamentele de care au nevoie, dar bugetul autorităţilor locale este insuficient, fiind în principal alocat pentru finanţarea cheltuielilor de reabilitare şi întreţinere, care intră în responsabilitatea lor şi, prin urmare, achiziţionarea de echipamente rămâne pe ultimul plan. Din perspectiva sistemelor de management si control nu s-au operat modificari majore, in continuare ramanand nesolutionată din punct de vedere institutional participarea la luarea deciziilor strategice a comunitatii locale, precum si a celor interesati (shareholders:

4

beneficiarii finali ai serviciilor, reprezentanţii prestatorilor). Atat la nivel local precum si teritorial rămân deficitare si insuficiente mecanismele de control intern si extern. Resursele financiare rămân in afara unei logici specifice unui mecanism de alocare eficient si in lipsa unei planificari strategice se ajunge la o competiţie pentru resurse din care, finalmente, rezulta un important dezechilibru teritorial în ce priveşte furnizarea serviciilor medicale, accentuat de dezvoltarea iniţiativelor private in domeniu cu consecinţe directe asupra scaderii coeziunii sociale şi teritoriale (regionale). În România, conform Anuarului Statistic din 2007, existau 436 spitale publice, cu 142.034 paturi şi 17 spitale private cu 6504 paturi, cu o medie de 6,6 paturi la 1.000 locuitori, depăşind astfel media UE, de 6,1 paturi / ‰, acest lucru demonstrând clar înclinarea sistemului romanesc spre intervenţie mai degrabă decât spre prevenţie. Clădirile spitalelor necesită reabilitare, iar în ce priveşte calitatea serviciilor furnizate, aceasta este mult sub standardele UE. Pe Regiuni, Bucureşti - Ilfov, cu 10,45 paturi/1000 loc, Vest, Nord-Vest şi Centru au o dotare cu paturi de spital supradimensionată (7,4‰, 7,33‰ şi 7,21‰). Reţeaua unităţilor sanitare a înregistrat in anul 2006, modificări notabile. Astfel a crescut cu 3 numărul spitalelor, cu 11 numărul policlinicilor, cu 1 numărul sanatoriilor balneare, cu 1070 numărul cabinetelor medicale de specialitate, cu 867 cel al cabinetelor stomatologice, cu 101 numărul cabinetelor medicale de medicina generala, cu 386 cel al farmaciilor şi cel al punctelor farmaceutice. Creşterea numărului de cabinete medicale este rezultatul înfiinţării de noi unităţi şi al degrupării societăţilor medicale civile, numărul acestora reducându-se, in 2006, cu 21 de unităţi, al societăţilor stomatologice civile medicale cu 43 unităţi şi al societăţilor civile medicale de specialitate cu 56 de unităţi. De asemenea, ca urmare a creşterii numărului cabinetelor medicale, s-a redus numărul dispensarelor medicale. De remarcat faptul ca această tendinţă de aparentă dezvoltare este in favoarea comunităţilor mai dezvoltate şi în defavoarea unei dezvoltări regionale echilibrate. Privatizarea asistenţei medicale primare a condus la scindarea legăturii dintre asistenţa medicală primară, secundară şi terţiară, ducând la o scădere globală a performanţelor sistemului de sănătate. Medicii de familie nu au putere financiară pentru a-şi asigura dotările minime necesare, ceea ce face ca multe cazuri care ar fi putut fi tratate ambulator, să ajungă în spitale pentru investigaţii de rutină. De aceea, atât durata, cât şi costurile de spitalizare cresc. Infrastructura spitalicească este intr-o situaţie precară, majoritatea spitalelor care necesită reabilitare fiind mai vechi de 50 sau 100 ani. Multe spitale funcţionează în clădiri care nu au autorizaţie de funcţionare (Regiunea Sud-Vest - 94%, Regiunea Nord-Vest - 86% şi Vest - 70%), ceea ce afectează calitatea serviciilor oferite şi siguranţa pacienţilor spitalizaţi. Regiunea Centru are cel mai mare număr de clădiri fără evaluare în caz de cutremur – 70%. De asemenea, în fiecare regiune există clădiri spitaliceşti revendicate, cele mai multe fiind în Regiunea Vest (16%) şi cele mai puţine în Sud Vest (4%).

Tabel 1

5

Situaţia Unităţilor Sanitare pe regiuni de dezvoltare

Regiune Numar Spitale Policlinici Dispensare

Medicale Centre de Sanatate

Unitati Medico-Sociale

Centre de Diagnostic si Tratatmente

Centre Medicale de Specialitate

NE 67 12 23 2 17 1 4 SE 47 12 27 9 4 - 8 S 62 15 37 9 8 2 3

SV 42 34 27 6 11 - 6 V 46 10 34 8 6 1 -

NV 62 15 32 9 6 6 20 C 51 61 23 9 6 9 3 BI 59 101 8 1 2 7 76

Sursa: INS, 2007 Tabel 2

Regiune

% spitale

>100 ani

% spitale >50 ani

% spitale fără

autorizaţie de funcţionare

% spitale fără

evaluare în caz de cutremur

% spitale

revendicate

Estimare necesar reabilitare

(mln. Euro)

NE 29% 29% 61% 8 6% 47,215 SE 30% 34% 55% 4 6% 17,867 S 18% 54% 66% 5 5% 25

SV 25% 46% 94% 2 4% 16,330 V 17% 43% 70% 17 16% 46,871

NV 19% 54% 86% 17 14% 100 C 33% 35% 22% 73% 11% 23,5

Sursa: INS, 2005 În acelaşi timp şi infrastructura ambulatoriilor, fie de spital, fie de specialitate este deteriorată sau insuficientă şi nu permite furnizarea unor servicii eficiente şi de calitate.

Tabel 3 Ambulatorii de spital şi de specialitate

Regiune NE SE S SV V NV C BI Total Ambulatorii de spital si de specialitate 59 44 46 43 46 63 49 43 393

Sursa: INS, 2007 Echipamentele medicale existente sunt vechi, cu un ridicat grad de uzură fizică, unele dintre acestea fiind depăşite tehnic. Ultimele achiziţii sunt din 2000, durata normală de funcţionare a unui echipament fiind de 8 ani. Spre exemplu, peste 700 de aparate de radiologie fără intensificator de imagine (lanţ TV) din spitale nu îndeplineau normele de radioprotecţie a persoanelor, în cazul expunerilor medicale la radiaţii ionizante, motiv pentru care au fost scoase din uz la începutul lui 2006. De asemenea, aparatura compartimentelor de urgenţă, anestezie, terapie intensivă, chirurgie şi din ambulatorii este deficitară, foarte veche şi chiar periculoasă, caz în care defecţiunile sunt frecvente, iar posibilităţile de repunere în funcţiune sunt reduse, din cauza scoaterii din fabricaţie de către firmele producătoare a tipurilor de aparate respective. Totuşi, printr-o simpla comparaţie se poate observa o creştere semnificativa a ambulatoriilor de spital si de specialitate cu aproape 100 de astfel de unităţi de la un număr de total de 296 in

6

2005 la 393 la începutul anului 2007. In regiunea Transilvania de Nord, de la un număr total de 38 s-a urcat un ultimii ani la cel mai mare număr de ambulatorii pentru o regiune: 63 (Bihor-17, Bistriţa-Năsăud-3, Cluj-21, Maramureş-11, Satu Mare-5, Sălaj-6)

Tabel 4 Distribuirea echipamentelor şi necesarul pe regiuni de dezvoltare în 2004

Echipamente CT (2004)

Echipamente RMN (2004) Angiografe - (2004)

Echipamente radio terapie – accelarator

liniar - 2004 Regiune Locuitori (nr)

Existent Necesar Existent Necesar Existent Necesar

Echipamente radio terapie

(telecobalt) Necesar Existent Necesar

NE 3 734 546 6 12 1 4 2 5 3 1

SE 2 846 379 6 9 1 3 1 5 1 0

S 3 329 762 3 11 0 1 0 3 0 SV 2 306 450 4 4 1 1 1 3 1

V 1 930 458 6 11 1 2 2 7 1 1 1 NV 2 737 400 5 8 1 1 4 5 2 1

C 2 530 486 8 6 1 1 4 6 1 BI 2 208 368 17 22 4 7 11 10 2

Total 21 623 849 55 83 10 20 25 44 5 8 2 Sursa: Ministerul Sănătăţii Publice, 2006 Lipsa echipamentelor necesare întârzie diagnosticarea rapidă şi la timp a bolilor şi ca urmare, cresc numărul de îmbolnăviri care necesită tratament spitalicesc, cheltuielile cu spitalizarea şi tratarea. Indicii mortalităţii standardizate pe cauze ale bolilor în 2003/100.000 locuitori prezintă o situaţie îngrijorătoare: 773,4 cazuri în Nord-Vest, urmat de 771,2 în Vest în ceea ce priveşte bolile sistemului circulator, comparativ cu media UE de 270,3 cazuri. Mari probleme există de asemenea în ceea ce priveşte incidenţa bolilor sistemului respirator, a tumorilor, a accidentelor cauzat de autovehicule şi a mortalităţii din cauza afectiunilor sistemului digestiv. Speranţa medie de viaţă în regiunea Transilvania de Nord (70,56 ani) în 2004 a fost mai scăzută decât cea din 2006 (71,38) dar cu toată aceasta creştere ea se menţine sub nivelul naţional (72,22) şi din UE 25 (78,65). Sistemul sanitar din întreaga ţară manifestă o capacitate redusă de a acoperi nevoile populaţiei. Îngrijirea medicală primară continuă să fie un aspect neglijat de autorităţi, iar sistemul de asigurări sociale este subfinanţat şi neorientat managerial din punct de vedere al balanţei cost-beneficii. Investiţiile în sănătate sunt limitate în România (aproximativ jumătate din media de 9% din PIB din UE-25).

Tabel 5

Speranţa medie de viaţă, paturile din spitale şi personalul medico-sanitar în 2006

Speranţa medie de viaţă la naştere

Nr. paturi de spital Nr. medici Nr.

Stomatologi Nr.

Farmacisti Nord-Vest 71,38 19 864 6298 1607 1430 Bihor 70,90 4274 1151 383 383 Bistriţa Năsăud 72,74 1640 410 143 143 Cluj 72,86 7100 3115 641 537 Maramureş 71,17 3344 776 224 209 Satu Mare 69,03 2030 531 143 156 Sălaj 71,04 1476 315 73 82

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 si Eurostat Yearbook 2004 În privinţa unităţilor sanitare aflate în proprietatea statului, regiunea ocupă locul 2 în ţară, însă cu discrepanţe interjudeţene importante, nejustificate de numărul de locuitori. Media înscrierii la medicii de familie este de 92,83%, peste media naţională de 87,97%, cele mai scăzute rate fiind în Cluj şi Satu Mare (judeţul cu cea mai scăzută speranţă de viaţă la nivel naţional).

7

Aproximativ 86% din spitalele din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord) nu au autorizaţii de funcţionare, fapt care afectează calitatea serviciilor oferite şi siguranţa pacienţilor spitalizaţi.

În Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord), se manifestă importante discrepanţe în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale. Statisticile evidenţiază rolul municipiului Cluj-Napoca ca şi centru regional de prestări servicii în domeniul medical precum şi slaba dezvoltare a acestora în judeţele Sălaj, Bistriţa-Năsăud (posibil şi sub influenţa municipiului Cluj-Napoca) şi Satu-Mare. Diferenţe semnificative în accesul la servicii de sănătate pot fi observate si între municipii, oraşe şi comune, diferenţe exprimate prin calitatea serviciilor si tipurile de servicii disponibile în urban, fata de rural (incluzând aici şi oraşele mici). În ceea ce priveşte evoluţia personalului medical în judeţele regiunii se observă, de asemenea, o adâncire a discrepanţelor la nivel regional. În mod excepţional, în perioada 2001-2006, judeţul Cluj a înregistrat o creştere a numărului de medici cu 14,62%, ceea ce este în contrast cu judeţele Satu-Mare şi Bihor, unde totalul medicilor a scăzut cu 30,58% şi respectiv 25,52%. Deşi mai puţin dramatice, scăderi semnificative de personal au fost înregistrate şi în Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, unde numărul medicilor a scăzut cu 11,45% şi 9,62%. În judeţul Sălaj numărul medicilor a rămas relativ constant (scădere de numai 1,94%).

Tabel 6

Numărul de medici (exclusiv stomatologi) la nivelul judeţelor regiunii, în perioada 2001-2006

2001 2002 2003 2004 2005 2006 Nord-Vest 6900 6527 6820 6733 6289 6298 Bihor 1621 1702 1554 1231 1185 1151 Bistriţa-Năsăud 501 437 426 436 421 410 Cluj 3074 2660 3168 3440 3082 3115 Maramureş 810 790 783 744 751 776 Satu-Mare 558 593 552 544 534 531 Sălaj 336 345 337 338 316 315

Sursa: Statistică Teritorială 2006, INS

Aşadar în întreaga regiune, accesul la serviciile de sănătate (chiar asistenţă primară) este limitat, diferenţiat teritorial şi costisitor. Infrastructura de sănătate, aflată din 2003 în proprietatea autorităţilor locale, este inadecvată, învechită, uzată moral şi necesită investiţii importante pentru reabilitare. Echipamentele, de asemenea, dacă există, sunt vechi şi trebuie înlocuite, în special în mediul rural şi urban mic. Serviciile de sănătate se confruntă cu probleme operaţionale şi ca urmare a echipamentelor şi utilităţilor depăşite tehnic şi moral – din camere de boiler, spălătorii, bucătării, şi din alte infrastructuri conexe care asigură funcţionarea spitalului, acestea fiind mai vechi de 25 ani în majoritatea cazurilor. Nu în ultimul rând legătura slabă, neinstituţionalizată, dintre proprietarii infrastructurilor spitaliceşti (autorităţi locale), administratori (reprezentanţii ministerului sănătăţii), beneficiarii finali şi celelalte părţi interesate fac foarte dificilă chiar şi găsirea de ,,soluţii locale” sau implementarea unor proiecte specifice, fie ele de dimensiune redusă. Sistemul medical de urgenţă Sistemul medical de urgenţă este slab dezvoltat. În prezent, cuprinde spitale de urgenţă, departamente specializate în cadrul spitalelor judeţene, servicii de ambulanţă şi servicii SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare). Regiunea Transilvania de Nord are un echipaj de reanimare si unul de descarcerare de tip SMURD.

8

Lipsa investiţiilor în sistemul de sănătate se reflectă şi în situaţia sistemului medical de urgenţă. Acesta operează prin intermediul spitalelor de urgenţă, al departamentelor de urgenţă din spitalele judeţene, şi al serviciilor de ambulanţă şi serviciilor SMURD (Serviciul Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare) în cadrul sistemului naţional de management al situatiilor de urgenţă. Sistemul medical de urgenţă este supraîncărcat şi cu cazuri care nu necesită în mod necesar tratament de urgenţă. Deoarece nu există servicii de asistenţă primară 24 ore din 24, sistemul de ambulanţă şi SMURD acoperă urgenţele, transportul pacienţilor şi solicitările la domiciliu şi se concentrează cu precădere în zonele urbane (cu un timp mediu de răspuns de 15 minute), în zonele rurale timpul de răspuns variind în medie între 30 şi 45 minute. Aceşti timpi ridicati de răspuns se datorează şi calităţii proaste a infrastructurii de transport. În România există 529 ambulanţe de tip B şi C, care includ ambulanţele din dotarea Serviciului Naţional de Ambulanţă şi pe cele SMURD. La nivelul regiunii Transilvania de Nord numărul de ambulanţe aflate în dotare este de 74, din care 11 ambulanţe de tip C. Şi în cazul sistemului medical de urgenţă se poate constata multitudinea de actori implicaţi şi lipsa planificării strategice, operaţionale si a coordonării teritoriale. Rezultatul final constă in aceleaşi discrepanţe imense în calitatea serviciilor şi afectarea coeziunii regionale şi sociale.

Tabel 7 Situaţia sistemului de ambulanţă (B&C) pe regiuni

Regiune Nr. total de ambulanţe

B&C1

Ambulanţe tip C

Ambulanţe tip B

Populaţie(loc.)

Nr. de ambulanţe tip B&C pe 100000 loc.

Bucureşti-Ilfov 60 27 27 2207596 2,70 Centru 113 25 88 2539160 4,30 Nord-Est 48 10 38 3738601 1,26 Nord-Vest 74 11 63 2738461 2,61 Sud-Vest 43 13 30 2317636 1,77 Sud 77 17 60 3342042 2,21 Sud-Est 65 21 44 2850318 2,24 Vest 49 10 39 1939514 2,44 Total România 529 134 389 21673328 2,37

Sursa: Ministerul Sănătăţii, 2005 (date la nivelul anului 2004)

Sistemul de interventii in situatii de urgenta Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a fost infiintat in 15 decembrie 2004, conform H.G.R. 1490 din anul 2004, modificata si completata de H.G.R. 1514 din anul 2005, prin fuziunea Comandamentului Protectiei Civile si Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari ca unitate subordonata Ministerului Administratiei si Internelor. La nivel national IGSU coordoneaza toate organizatiile implicate in managementul situatiilor

1 Ordin nr. 594/04.09.2001 clasifică următoarele:

1. ambulanţă de resuscitare şi terapie intensivă - ARTI (tip C) 2. ambulanţă de urgenţă şi resuscitare – AUR (tip B) 3. ambulanţă transport asistat ATA (tip A1 si A2) – A1 pentru un pacient, A2 pentru mai mulţi 4. ambulanţă transport şi vizite la domiciliu pentru unul sau mai mulţi pacienţi – AT 1 si AT 2.

Ambulanţele de tip B şi C nu pot fi folosite dacă depăşesc 10 ani de la data fabricaţiei.

9

de urgenta, in concordanta cu reglementarile internationale, pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, asigurarea si coordonarea resurselor umane, materiale, financiare si de alta natura necesare restabilirii starii de normalitate.

La nivelul judetelor s-au constituit, sub conducerea prefectilor, comitete judetene pentru situatii de urgenta, din care fac parte presedintele consiliului judetean, sefi de servicii deconcentrate, descentralizate si de gospodarie comunala si alti manageri ai unor institutii si societati comerciale de interes judetean care îndeplinesc functii de sprijin în gestionarea situatiilor de urgenta, precum si manageri ai agentilor economici care, prin specificul activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta

Situatii de urgenta gestionate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (si Inspectoratele Judetene) sunt urmatoarele: incendii, accidente nucleare si/sau urgente radiologice, inundatii, accidente chimice cu implicatii în afara amplasamentului, avarierea grava a sistemelor de gospodarie comunala, explozii necontrolate ale munitiei ramase din timpul conflictelor militare, poluari marine în zona costiera, caderi de obiecte din atmosfera si din cosmos.

Sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţă operează prin intermediul unităţilor integrate de răspuns de la nivel naţional, judeţean şi local, alcătuite din echipaje SMURD, brigăzi de pompieri şi unităţi de protecţie civilă. Evaluarea TAIEX a capacităţii de răspuns a acestor servicii efectuată în 2004 evidenţiază faptul că acestea nu au capacitatea necesară pentru a face faţă unor incidente majore, în special din cauza lipsei echipamentelor şi materialelor necesare, dar şi a sistemului de management care necesită îmbunătăţiri semnificative, inclusiv prin crearea de instrumente de management strategic şi operaţional la nivel regional.

Serviciile SMURD acţionează în cazul operaţiunilor de salvare2 şi au scopul de a completa serviciile de ambulanţă3 şi îmbunătăţi calitatea serviciilor în cazurile critice şi în operaţiunile de salvare speciale.

În momentul de faţă, unităţile de răspuns pentru situaţii de urgenţă sunt localizate în oraşe, în zonele rurale funcţionând servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă. Calitatea echipamentelor de protecţie şi a utilajelor de intervenţie este medie, iar vehiculele pot fi utilizate numai pentru stingerea incendiilor; vehiculele de intervenţie necesare în caz de catastrofe naturale sunt mult sub nivelul standardelor sau chiar inexistente. Pe Regiuni, situaţia dotării cu vehicule pentru situaţii de urgenţă şi necesarul evaluat se prezintă după cum indică tabelul de mai jos:

2 de ex. accidente rutiere, operaţiuni de salvare din apă, salvare de la înălţime, salvare din spaţii închise, căutări, salvare în cazul prăbuşirii clădirilor, salvare din puţuri etc. 3 Evaluarea experţilor TAIEX din Octombrie 2003 a evidenţiat lipsa capacităţii de intervenţie a serviciului de ambulanţă la nivel naţional/judeţean şi faptul că zonele rurale şi oraşele mici nu sunt acoperite corespunzător.

10

Tabel 8 Dotarea si necesarul cu vehicule pentru situaţii de urgenţă, pe regiuni de dezvoltare

NE SE S SV V NV C BI Regiuni Tipuri de vehicule E4 N5 E N E N E N E N E N E N E N

Autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă 111 94 117 102 175 148 93 80 102 91 129 116 110 114 77 135

Autospecială de intervenţie la accidente colective şi pentru Salvări Urbane

0 6 0 6 0 7 0 5 0 4 0 6 0 6 0 3

Autospeciale de cercetare N.B.C.R. (nuclear, biologic, chimic, radiologic)

0 6 0 6 0 7 0 5 0 4 0 6 0 6 0 2

Autospeciale pentru descarcerări grele 0 14 0 18 0 23 0 10 0 13 0 15 0 19 0 19

Autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă –FRAP

0 18 0 18 1 18 0 18 0 15 0 15 0 15 0 15

Ambulanţe de prim-ajutor 0 36 2 36 2 37 1 35 5 34 3 36 7 38 0 33

Ambulanţe de reanimare 1 8 0 8 0 8 1 8 0 8 2 8 1 8 0 8

Centre de comandă şi control 0 6 0 6 0 7 0 5 0 4 0 6 0 6 0 2

Sursa: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, 2006

Gradul de asigurare cu autospeciale pentru munca operativă este în prezent de doar 44,7%. Situaţii similare sunt identificate şi în cazul altor dotări ale unităţilor de intervenţie: aparatele de respirat cu aer comprimat pentru intervenţii au un grad de asigurare de 51%, iar gradul de asigurare cu substanţă stingătoare este de sub 50% atât in cazul pulberilor cât şi în cazul spumogenului lichid.

Infrastructura de siguranţă publică si interventii in situaţii de urgenţă, incendii si dezastre naturale nu este corespunzătoare pentru a face faţă unor incidente majore. Calitatea echipamentelor de protecţie şi a instrumentelor de intervenţie este medie şi adecvată doar pentru stingerea incendiilor; vehiculele de intervenţie în caz de catastrofe naturale sunt dotate mult sub nevoile reale.

Infrastructura pentru servicii sociale Sistemul de servicii sociale este coordonat în România de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Potrivit legislaţiei, sistemul acoperă „complexul de măsuri şi acţiuni necesare pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii”.6

Din totalul furnizorilor de servicii sociale, doar 8% sunt autorităţi locale7, aceasta datorită fragmentării responsabilităţilor în acest domeniu, lipsei resurselor financiare şi umane, unei capacităţi de implementare insuficiente şi lipsei planificării.

4 Existent 5 Necesar 6 Ordonanţa Nr. 68/2004 privind serviciile sociale 7 Proiect Phare RO 0108.02 “Construcţia instituţională a serviciilor sociale”, 2004

11

În ultimii 10 ani a crescut puternic numărul de furnizori de servicii sociale privaţi care s-au implicat la nivelul comunităţilor locale. În prezent, 86% din totalul ONG-urilor furnizează servicii sociale, singure sau în parteneriat public-privat cu autorităţile locale, care deţin marea majoritate a clădirilor. Sistemul de servicii sociale interacţionează cu serviciile medicale, educaţionale, de locuinţe şi de ocupare, în funcţie de situaţia beneficiarilor. Serviciile sociale pot fi furnizate în comunităţi, la domiciliul beneficiarului, în centre de zi şi centre rezidenţiale. Serviciile sociale sunt furnizate de personal calificat care utilizează facilităţi şi echipamente adecvate. Totuşi, şi datorită slabei implicări a autorităţilor locale, serviciile sociale oferite de furnizorii privati sunt mai degrabă cele în care sunt aceştia specializaţi şi nu neapărat cele de care comunităţile locale au nevoie. Astfel se explică migrarea beneficiarilor finali către furnizori, către locul unde se dezvoltă infrastructuri sociale şi nu invers. Tipul de serviciu prestat in centrele rezidentiale rămâne ancorat in jurul unor modele de îngrijire de tip instituţionalizat din anii `80, lipsit de inovativitate şi adesea şi de eficienţă, iniţiativele noi nefiind racordate la cele mai recente ,,bune practici” de pe plan mondial sau european. Nu în ultimul rând serviciile prestate se adresează exclusiv acoperirii în mod mecanic, conform cerinţelor legale minime, a nevoilor de bază ale beneficiarilor, nevoile psihologice, de afecţiune, sau spirituale negăsindu-şi loc în ,,oferta” furnizorilor de servicii. Acest lucru poate fi explicat şi prin foarte mica implicare in sectorul social al cultelor. În fapt întregul sector se comportă din punct de vedere economic conform unei piete monopoliste, cu un singur tip de furnizor care ocupă o poziţie dominantă în piaţa serviciilor sociale. Lipsa unei planificări teritoriale îşi face resimţită şi aici prezenţa, ducând la importante dezechilibre teritoriale cu impact major asupra coeziunii sociale regionale. În ceea ce priveşte repartizarea regională a serviciilor sociale, regiunile Sud şi Sud Vest sunt semnificativ rămase în urmă, având cel mai mic număr de servicii.

Tabel 9 Repartizarea pe regiuni a tipurilor de servicii sociale

Regiunea NE SE S SV V NV C BI Număr servicii sociale 152 126 56 52 127 128 153 92 Sursa: MMFEŞ, Direcţia Asistenţă Socială şi Politici Familiale Sunt, de asemenea, diferenţe mari între furnizorii de servicii sociale din mediul rural şi cel urban: 482 de autorităţi locale în zonele urbane, comparativ cu 167 în cele rurale şi 2224 ONG -uri în mediul urban faţă de 107 în mediul rural.

Tabel 10 Repartizarea furnizorilor de servicii sociale pe judeţele Regiunii de Dezvoltare

Nord-Vest (Transilvania de Nord) Tipul furnizorului/Judeţul BH BN CJ MM SJ SM Asociaţii 18 7 29 10 15 13 Fundaţii 31 2 24 7 10 5 Servicii publice 3 4 7 3 44 5 Cult religios - - - - 13 - Servicii medico-socială 5 - - - 1 - Altele - - 3 - - - TOTAL judete 57 13 63 20 83 23 TOTAL Regiune 259

Sursa: MMFEŞ, Direcţia Asistenţă Socială şi Politici Familiale

12

Centrele rezidenţiale furnizează cazare pentru o perioadă mai mare de 24 de ore şi sunt finanţate din trei surse: bugetul de stat, bugete locale şi surse private. Acestea contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi promovarea independenţei persoanelor pe piaţa muncii. Centrele rezidenţiale furnizează servicii pentru copii, bătrâni, persoane cu dizabilităţi, persoane dependente de consumul de droguri şi alcool, foşti deţinuţi, familii mono-parentale, victime ale violenţei în familie, victime ale traficului de persoane. Restructurarea instituţiilor de tip rezidenţial a avut loc în strânsă legătură cu efortul de a furniza servicii alternative de tip familial la instituţiile de tip rezidenţial. Au fost restructurate instituţiile clasice de mare capacitate (între 100 şi 3-400 locuri), încercându-se reducerea capacităţii şi modularea acestora, pentru a oferi mai mult spaţiu pentru fiecare persoană, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Însă nu toate centrele de plasament şi cele rezidenţiale au fost transformate în acest fel; lipsa banilor şi a experienţei au făcut din acest proces unul lent, în câteva faze, depinzând de fondurile existente sau de priorităţile pre-stabilite. Astfel, infrastructura serviciilor rezidenţiale pentru diverse grupuri sociale defavorizate are o situaţie precară, deoarece echipamentele sunt depăşite, iar clădirile necesită reabilitare. • Centrele rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi sunt la nivelul regiunii reprezentate

prin 18 instituţii. Structura distribuţiei persoanelor cu dizabilităţi pe regiuni şi grupe de vârstă indică existenţa unei mari grupe între 35 şi 59 ani care necesită o atenţie specială, atât în cadrul instituţiilor cât şi la nivelul comunităţilor. Există şi unităţi de asistenţă specială pentru minori cu deficienţe, numărul acestora scăzând în perioada 2000 – 2005 de la 1204 la 362.

Tabel 11 Instituţii pentru persoane cu dizabilităţi pe regiuni de dezvoltare

Regiunea NE SE S SV V NV C B Nr. instituţii 24 14 24 18 18 18 21 10 Nr. persoane instituţionalizate 3362 1837 3262 1544 1730 2175 2720 1240

Sursa: Raportul de Monitorizare 2005, Autoritatea Naţionala pentru Persoane cu Dizabilităţi • Centre rezidenţiale pentru protecţia copilului – La sfârşitul anului 2005 existau 1.382

centre de plasament (995 centre publice - 352 apartamente, 287 căsuţe, 126 instituţii modulate şi 230 instituţii clasice şi 387 centre de plasament private) precum şi 589 servicii alternative la instituţii de tip rezidenţial clasic, dezvoltate de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului. Numărul copiilor protejaţi în centrele publice de plasament a scăzut de la 57181 în 2000 la 28786 în 2005, ca urmare a transferului copiilor în alte locatii, de tip familial (plasament la asistenţi maternali, familia extinsă sau alte familii sau persoane), cât şi reintegrării copiilor în familie, ori părăsirii sistemului de către tinerii care împliniseră 18 ani şi nu-şi continuau studiile.

• Instituţii rezidenţiale pentru persoane vârstnice – la nivel regional sunt 19 instituţii pentru

persoane vârstnice, cu o capacitate totală de 2153 de locuri şi sunt finanţate din bugetele locale. În ultimii ani, sectorul ONG a început construcţia şi dezvoltarea unor noi instituţii pentru persoane vârstnice, între care instituţiile care oferă servicii rezidenţiale sunt cele mai des întâlnite.

Infrastructura socială la nivelul comunităţilor locale furnizează servicii de asistenţă socială primară. Totuşi, problemele sociale din comunităţi sunt mult mai complexe şi sunt probleme care privesc în general populaţia săracă, copii, adulţi, bătrâni, pentru care, in general, sistemul nu oferă, ţintit, servicii.

13

Potrivit Strategiei serviciilor sociale la nivel national, a părut un nou concept, acela de „centre multifuncţionale” care furnizează servicii integrate la nivel local. Aceste centre ar trebui sa furnizeze diferite categorii de servicii (medicale, de consiliere, orientare pe piaţa muncii, work-shop-uri, etc.), adresându-se grupurilor sociale defavorizate. Se estimează că centrele multifuncţionale vor avea la bază un nucleu reprezentat de centru de zi, cantină socială, etc. Aceste centre ar trebui să deservească comunităţi de o anumită dimensiune (în oraşele mari ar trebui să existe mai multe astfel de centre) iar serviciile dezvolte ar trebui să fie conforme cu nevoile acelor comunităţi.

S-a prevăzut că în centrele multifuncţionale va activa o echipă pluridisciplinară care va furniza asistenţă socială adecvată. Din această echipă vor face parte: medici, asistenţi sociali, mediatori sanitari, asistenţi comunitari şi persoane cu alte profesii în domeniu, reprezentanti ai institutiilor de cult. Adresându-se mai multor nevoi comunitare se speră astfel ca pe lângă eficientizarea serviciilor să se obţină o ,,ţintire” mai bună a nevoilor comunităţii prin crearea unui ,,observator”, punct nodal al serviciilor sociale ale comunităţilor.

Aceste centre, pentru realizarea cărora este necesară realizarea un parteneriat extins între ONG-uri furnizori de servicii, culte, autorităţi publice şi alte parţi interesate (asociaţii reprezentând beneficiarii finali), practic nu există şi realizarea acestora, fie prin restructurarea unor servicii existente fie prin crearea de infrastructuri noi este prima prioritate regională. Grafic Asistenţii comunitari îşi desfăşoară activitatea în 19 judeţe (375 asistenţi), acoperind un total de 382.717 utilizatori, în cadrul a 494 comunităţi. Se estimează ca în următorii ani numărul acestora va ajunge la 4000. Infrastructura disponibilă este precară şi nu corespunde nevoilor. Regiunea Vest (4 judeţe), precum şi alte 23 judeţe nu sunt acoperite de acest tip de asistenţă. Asistenţii comunitari sunt în momentul de faţă remuneraţi şi coordonaţi de Ministerul Sănătăţii Publice, ca alternativă administrativă pentru iniţierea procesului de dezvoltare de asistenţi comunitari, aceştia trebuind să devină parte integrantă a echipelor de servicii sociale la nivel comunitar.

În acelaşi timp, infrastructura sociala existenta (cămine pentru bătrâni, centre de zi, adăposturi, cantine sociale etc.) este distribuita aleatoriu, fără o perspectivă teritorială şi inadecvată la nevoile populaţiei, ceea ce face ca serviciile sociale disponibile să fie ineficace, ineficiente şi de slabă calitate, iar accesul populatiei diferentiat si partial.

Promovarea incluziunii sociale este altă problemă de importanţă regională, întrucât în toate judeţele se manifestă diferenţe importante de acces (la servicii medicale şi sociale, la educaţie, pe piaţa muncii) între bărbaţi şi femei, pentru mediul rural, faţă de urban, pentru populaţia rroma, pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru alte grupuri dezavantajate. Aceste grupuri sunt încă supuse riscului de marginalizare socială, determinat în primul rând de discriminare în privinţa accesului. Categoriile cele mai afectate sunt populatia saraca, copii aflaţi în sistemul de protecţie de stat şi cei care părăsesc acest sistem, populaţia rroma, persoanele cu dizabilităţi, varstnicii. Segmentul de populaţie de etnie rroma se confruntă cu o gamă variată de probleme, cum ar fi: educaţie scăzută, lipsa de calificare, o istorie de neparticipare la economia formală, număr mare de copii, lipsa locuinţelor şi condiţii precare de locuit, lipsa

Grafic 12 Asistenti Comunitari pe regiuni de dezvoltare

Sursa: MS-CCSS, 2006

W0%

SE15%C

8%S

10%NW2%

SW38%

B2% NE

25%

NESESNWWCSWB

14

actelor de identitate, stare de sănătate inferioară restului populaţiei. Integrarea socială a rromilor este, conform recomandărilor Comisiei Europene, o prioritate naţională, care însă nu se poate realiza prin promovarea de acţiuni care promovează politici discriminatorii, cu rezultat final în neintegrarea acestei comunităţi.

Numărul copiilor instituţionalizaţi la nivelul regiunii este cu puţin peste media naţională, situându-se sub 1% din totalul populaţiei între vârsta de 0 şi 17 ani.

Tabel 13 Rata copiilor institutionalizati in Regiunea Nord-Vest, la 1 ianuarie 2004

Populaţia la 1 ian. 20040-17 ANI (persoane)

Număr de copii în centre de plasament publice şi private

dec. 2003 0-17 ANI (persoane)

RATA copiilor instituţionalizaţi

%

România 4 623 181 37 660 0,80 Nord-Vest 640 643 5 590 0,87 Bihor 129 230 1 272 1,0 Bistriţa-Năsăud 120 396 1 221 1,0 Cluj 127 889 734 0,6 Maramureş 120 396 1 221 1,0 Satu Mare 86 138 632 0,7 Sălaj 56 594 510 0,9

Sursa: Direcţia Regională de Statistică Cluj În Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord) funcţionează un număr de 18 centre publice de asistenţă socială. Conform Raportului Statistic Semestrial numărul persoanelor instituţionalizate la 30 iunie 2005, la nivelul regiunii, a fost de 2.234, dintre care cele mai multe la Beclean, Satu Mare si Carei.

Sărăcia este un fenomen răspândit în România, mai ales în zonele istorice şi în zonele periferice ale oraşelor şi în zonele rurale. Un studiu recent al Comisiei Anti-Sărăcie din România (CASPIS) arată că sărăcia afectează o mare parte din populaţia României. Rata sărăciei este în descreştere în Nord-Vest şi este mai mică decât în restul regiunilor României, totuşi peste 17% din populaţie continuă să fie afectată de marginalizarea socio-economică. Sărăcia este incă unul dintre factorii care determină accesul inegal la servicii sociale (accesul este facilitat pentru persoanele aflate in nevoie socială in functie de resursele materiale pe care le detin, fie ei, fie aparţinătorii acestora). Se are în vedere totodată că în afara aspectului legat de situaţia generală determinată de nevoia de investiţii în infrastructura socială, la momentul actual trebuie reconsiderată influenţa factorului demografic atunci când se iau decizii privind funcţionalitatea acestora. Schimbarea structurii de vârsta a populaţiei este astfel o caracteristică esenţială, de bază la dimensionarea şi stabilirea tipului serviciilor sociale şi adaptarea programelor investiţionale acestor viitoare nevoi.

15

CAPITOLUL II. Analiza SWOT

Infrastructura socială Analiza SWOT şi dovezi pentru fundamentare

Puncte tari Dovezi pentru fundamentare

Infrastructura fizica existentă în sistemul de sănătate si resursele umane specializate

În 2007, infrastructura de sănătate din Regiunea Nord-Vest includea 62 de spitale, 15 policlinici, 32 dispensare medicale, 9 Centre de sănătate, 6 Unităţi Medico- Sociale, 6 Centre de diagnostic şi tratament şi 20 Centre Medicale de Specialitate - în total 150 de unităţi de sănătate. Raportul dintre numărul unităţilor şi suprafaţa teritoriului arată că Regiunea Nord-Vest are o concentraţie medie mai mare decât majoritatea regiunilor; la aceasta se adauga şi resursele umane specializate adunate în jurul oraşului Cluj (Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”).

Puncte slabe Dovezi pentru fundamentare

- Criza generală din sistemul sanitar se reflecta la nivel naţional, unde farmaciile şi spitalele duc lipsă de medicamente şi echipamente medicale, datorită plăţilor restante ale autorităţilor naţionale.

- În Nord-Vest, 19% din spitale sunt mai vechi de 100 de ani, iar 54% au peste 50 de ani. Mai mult, spitalele sunt dotate numai cu 39% din echipamentul medical necesar.8

Infrastructurile sociale si medicale sunt insuficient dezvoltate, iar accesul populaţiei regiunii la serviciile sociale si medicale este limitat, inegal, mai cu seama pentru cetatenii din mediul rural - Structura organizaţională a serviciilor publice nu răspunde nevoilor

populatiei din mediul rural

Infrastructurile publice neadaptate la nevoile persoanelor cu cerinţe speciale / dizabilitati

- Ponderea persoanelor cu handicap constituie o categorie ce prezintă un important risc de excluziune sociala (in mediul rural ponderea este ceva mai mare 1.64% fata de urban cu 1.12%. - In mediul urban, din totalul de 532 din clădiri publice din Cluj, 46% au fost adaptate pentru a îmbunătăţi accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale in raport cu mediul rural unde acest aspect nu este aproape deloc luat in considerare, nici in ceea ce priveste adaptarea mijloacelor de transport in comun.

Dubla administrare a sistemului de sănătate public duce la neimplicarea la nivel managerial a părtilor interesate (inclusiv blocarea iniţiativelor de reformă)

Administraţiile locale sunt proprietarii infrastructurii de sănătate in timp ce echipamentele si managementul sistemului de sănătate îi revine Ministerului

Capacitatea organizaţională / managerială spitalicească neadaptată în direcţia politicilor si managementului sănătăţii la nivel european

Planurile manageriale nu integrează sub forma unor masuri ce pot fi îmbunătăţite (Planuri de acţiune) informaţii privind investigarea fluxurilor serviciilor, inventarul tuturor serviciilor, date privind satisfacţia beneficiarilor serviciilor, standarde privind asigurarea calităţii serviciilor

Serviciile prestate de furnizorii acreditati acoperă doar nevoile de bază ale beneficiarilor conform cerinţelor legale minime; mentinerea unor modele de ingrijire de tip institutionalizat invechite, lipsite de inovativitate si adesea de eficienta

Serviciile prestate se adresează exclusiv acoperirii în mod mecanic, conform cerinţelor legale minime, a nevoilor de bază ale beneficiarilor, nevoile psihologice, de afecţiune, sau spirituale negăsindu-şi loc în ,,oferta” furnizorilor de servicii. Acest lucru poate fi explicat şi prin implicarea redusa a cultelor in sectorul social.

8 Estimările Ministerului Sănătăţii Publice

16

Lipsa parteneriatului real furnizori-grup tinta-comunitatea locala-administratii publice (inexistenţa centrelor multifuncţionale flexibile)

Aceste centre ar trebui să deservească comunităţi de o anumită dimensiune (în oraşele mari ar trebui să existe mai multe astfel de centre) iar serviciile dezvoltate ar trebui să fie conforme cu nevoile acelor comunităţi, eficienta lor monitorizata de partenerii sociali

Lipsa unui sistem adecvat de control in sanatate, in sistemul de asigurari sociale

Atat la nivel local precum si teritorial ramân deficitare si insuficiente mecanismele de control intern si extern, de control al calitatii; nu exista autocontrol

Lipsa planificării teritoriale strategice, lipsa unui mecanism eficient de alocare a resurselor financiare in sistemul sanitar si cel de servicii sociale publice, ceea ce conduce la creşterea dezechilibrelor teritoriale

Resursele financiare rămân in afara unei logici specifice unui mecanism de alocare si planificare, acest aspect ducând la o competiţie pentru resurse din care, finalmente, a rezultat un important dezechilibru teritorial în ce priveşte furnizarea serviciilor medicale, accentuat de dezvoltarea iniţiativelor private in domeniu cu consecinţe directe asupra scăderii coeziunii sociale şi teritoriale (regionale).

Numărul mare de paturi din spitale comparat cu media UE, ceea ce demonstrează inclinarea sistemului romanesc spre intervenţie mai degrabă decât spre prevenţie

În România, conform Anuarului Statistic 2007, existau 436 spitale publice, cu 142.034 paturi şi 17 spitale private cu 6.504 paturi, cu o medie de 6,6 paturi la 1.000 locuitori, depăşind astfel media UE, de 6,1 paturi/‰

Legătura şi comunicarea slabă dintre autorităţile locale, ministerul sănătăţii şi beneficiarii finali

Legătura slabă, neinstituţionalizată, dintre proprietarii infrastructurilor spitaliceşti (autorităţi locale), administratori (reprezentanţii ministerului sanătăţii), beneficiarii finali si celelalte parti interesate face foarte dificilă gasirea de ,,soluţii locale”, sau implementarea unor proiecte specifice de interes zonal/local, chiar de dimensiune redusă

Lipsa de legătură şi comunicare intre tipurile de „subservicii” din sistemul medical

Sunt nuclee separate, specializate, nu se coreleaza intre ele pentru a trata un anumit numar de pacienti arondati, serviciile de tip ambulatoriu, cabinete medicale de specialitate publice sau private etc.

Lipsa planificării strategice si a coordonării teritoriale in sistemul de interventii in situatii de urgenta, lipsa unui management strategic şi operaţional la nivel regional (dezechilibre teritoriale)

În cazul sistemului de interventii in situatii de urgenţă se poate constata multitudinea de actori implicaţi şi lipsa planificarii strategice, operaţionale si a coordonării teritoriale. Rezultatul final constă in aceleaşi discrepanţe imense in calitatea serviciilor, timpi de raspuns diferentiati in teritoriu si afectarea coeziunii regionale şi sociale

Sistemul actual de servicii sociale nu acopera nevoile tuturor grupurilor tinta (ex. populatia saraca, grupuri-tinta emergente cum ar fi copiii-victime ale emigratiei, consumatorii de droguri etc.)

Problemele sociale sunt mai des întâlnite în rândul populaţiei sărace, la bătrâni şi copii pentru care sistemul în general nu oferă ţintit servicii, nu sunt identificate corect toate tipurile de beneficiari finali si nevoile acestora, incepand de la cele de baza, pana la cele complexe.

Furnizorii privaţi de servicii sociale nu ţin cont de nevoile locale, corect identificate, ci mai degrabă oferă servicii în care ei sunt specializaţi

Datorită slabei implicări a autorităţilor locale, serviciile sociale oferite de furnizorii privati sunt mai degrabă cele în care sunt aceştia specializaţi şi nu neapărat cele de care comunitaţile locale au nevoie, iar in general serviciile prestate se adresează exclusiv acoperirii nevoilor de bază.

Oportunităţi Fonduri europene prin care se finanţează construcţia şi reabilitarea infrastructurii sociale

Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 3

Cresterea numarului de furnizori de servicii sociale privati

În ultimii 10 ani a crescut puternic numarul de furnizori de servicii sociale de natura juridica privata care s-au implicat la nivelul

17

comunitatilor locale

Apariţia conceptului de „centre sociale multifuncţionale” care se adresează grupurilor sociale defavorizate la mai multe niveluri

Potrivit Strategiei nationale a serviciilor sociale, a părut un nou concept, acela de „centre multifuncţionale” care furnizează servicii integrate la nivel local (medicale, de consiliere, orientare pe piaţa muncii, work-shop-uri, etc.), acoperind nevoi multiple

Posibilitatea realizării parteneriatelor reale dintre ONG-uri, autorităţi publice şi alte părţi interesate în vederea oferirii unor servicii de calitate

Aceste centre, pentru realizarea cărora este necesară realizarea un parteneriat extins între ONG-uri furnizori de servicii, culte, autorităţi publice şi alte parţi interesate (asociaţii reprezentând beneficiarii finali), practic nu există şi realizarea acestora, fie prin restructurarea unor servicii existente fie prin crearea de infrastructuri noi este prima prioritate regională

Ameninţări Creşterea disparităţilor infra-regionale în ceea ce priveşte accesul populaţiei la infrastructura socială Continuă investiţiile în infrastructura existentă care asigură servicii sociale la standarde necorelate însă integral cu politicile europene în domeniu sau/şi către categorii din populaţie care nu reflectă întocmai tendinţele demografice care relevă schimbări majore în structura populaţiei în perioada 1992-2025 Creşterea presiunii exercitate de populaţia vârstnică asupra populaţiei active şi asupra sistemului de pensii de stat

Comparativ cu 1992, în 2002 se remarca creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 de ani şi peste) de la 11% la 14,1% (+542,4 mii persoane)

Diminuarea populatiei urbane mai mult decat a populatiei rurale

Scăderea se va realiza în special pe seama populaţiei urbane, diminuarea populaţiei din municipii şi oraşe fiind de peste 4,6 ori mai mare decât cea din comune şi sate

Management deficitar în cadrul unităţilor sanitare, dar si sociale, neimplicarea beneficiarilor finali în luarea deciziilor strategice

Din punct de vedere al sistemelor de management si control nu s-au operat modificari majore, in continuare ramanand nesolutionată din punct de vedere institutional participarea in luarea deciziilor strategice a comunitatii precum si a celor interesati (beneficiarii finali ai serviciilor, reprezentanţii prestatorilor)

Îngrijirea medicală primară continuă să fie neglijată si subfinanţată, nu se ţine seamă de raportul cost-beneficii

Îngrijirea medicală primară continuă să fie un aspect neglijat de autorităţi, iar sistemul de asigurări sociale este subfinanţat şi neorientat managerial din punct de vedere al balanţei cost-beneficii

Sistemul de interventii in situatii de urgenta are o capacitate redusă de a face faţă faţă unor incidente majore

Evaluarea TAIEX a capacităţii de răspuns a acestor servicii efectuată în 2004 evidenţiază faptul că acestea nu au capacitatea necesară pentru a face faţă unor incidente majore, în special din cauza lipsei echipamentelor şi materialelor necesare

18

CAPITOLUL III Strategia Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate, serviciilor sociale şi a celor de intervenţii în situaţii de urgenţă Strategia de dezvoltare regională este rezultatul final al unui proces de consultare şi dezbatere pe tema dezvoltării durabile şi echilibrate a Regiunii, corelat cu nevoile de intervenţie identificate în Analiza SWOT.

Fundamentarea strategiei Dezvoltarea economică a Regiunii este influenţată şi depinde de calitatea serviciilor de sănătate, sociale, a serviciilor de siguranţă publică şi de intervenţii in situaţii de urgenţă acordate populaţiei. De aceea, intervenţiile ce urmează a se realiza au ca scop îmbunătăţirea calităţii şi ridicarea acestor servicii la standarde europene, cu implicaţii pozitive asupra gradului de sănătate şi participării populaţiei la piaţa muncii, asupra creşterii accesului minim al întregii comunităţi din regiune la toate tipurile de servicii.

Strategiile naţionale ale României, în domeniile serviciilor de sănătate, intervenţii în situaţii de urgenţă si serviciilor sociale sunt în concordanţă cu “Orientările Strategice Comunitare pentru perioada 2007-2013”, care prevăd necesitatea reducerii disparităţilor în ceea ce priveşte calitatea şi gradul de acces al populaţiei la servicii de sănătate şi servicii sociale la nivel regional, precum şi necesitatea unor activităţi concrete pentru creşterea calităţii şi eficacităţii acestor servicii.

În acelaşi timp, existenţa acestor tipuri de infrastructuri, care să funcţioneze conform standardelor de calitate minimale în domeniu, constituie o precondiţie pentru realizarea obiectivului Strategiei Lisabona privind creşterea economică şi gradul de ocupare a populaţiei.

Starea de sănătate a populaţiei este determinată de factori genetici, economici, sociali, culturali şi de mediu care influenţează contextul economic în care o ţară evoluează.

În Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Transilvania de Nord), ratele ridicate de sărăcie şi sub-ocupare, precum şi fenomenul de excluziune socială, au condus la o medie a speranţei de viaţă cu şapte ani sub media europeană.

Luând în considerare faptul că cea mai mare parte a infrastructurii spitaliceşti este veche (majoritatea spitalelor având peste 50 sau 100 de ani vechime), o evaluare a Ministerului Sănătăţii Publice asupra situaţiei spitalelor din regiune a identificat un număr de 3 de spitale judeţene a căror structură de rezistenţă permite efectuarea unor lucrări de reabilitare şi echipare. Spitalele judeţene identificate spre reabilitare prin POR sunt Spitalul Judeţean Zalău, judetul Sălaj, Spitalul Judeţean Satu Mare şi Spitalul Judeţean Baia Mare, judetul Maramures.

Aceste spitale judeţene furnizează o gamă largă de servicii medicale: medicină internă, pediatrie, chirurgie, obstetrică–ginecologie, ortopedie, terapie intensivă, oftalmologie, rino-laringologie, etc. şi foarte important; servicii de urgenţă.

Accesul la serviciile de sănătate şi sociale a fost şi continuă să fie dificil, calitatea acestora situându-se în multe cazuri sub standardele în domeniu.

Infrastructura spitalicească precară şi o repartizare neechilibrată a echipamentelor la nivel teritorial obligă populaţia să parcurgă distanţe mari pentru consultaţii /asistenţă între localităţi. Serviciile de sănătate plătite în afara sistemului de asigurări sociale au cunoscut o creştere continuă în timp ce calitatea serviciilor medicale plătite prin sistemul de asigurări sociale a scăzut. Toate acestea împiedică accesul la servicii de sănătate publică de calitate, în special

19

pentru populaţia săracă. În acest context, se impune eficientizarea sistemului de acordare a asistenţei medicale de sănătate în vederea asigurării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor. Este necesară îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale ale clădirilor în care se acordă servicii de sănătate, precum şi înlocuirea echipamentelor medicale uzate cu unele care să se alinieze standardelor în domeniu.

Sistemul de servicii sociale dezvoltat haotic în regiune şi dotările infrastructurale de slabă calitate au condus la o degradare a nivelului de performanţă a asistenţei prin servicii sociale. Serviciile sociale la nivel local trebuie să răspundă nevoilor tuturor grupurilor dezavantajate, nivelul local fiind actorul principal în rezolvarea problemelor grupurilor sociale vulnerabile de o manieră integrată la nivel comunitar. Pentru a atinge un nivel calitativ superior privind infrastructura cât si calitatea serviciilor sociale, este necesar a se raţionaliza reţeaua de servicii sociale, a se investi în infrastructură şi echipamente concomitent cu imbunatăţirea serviciului social prestat pentru ca acestea să ţintească adevaratele priorităţi sociale locale şi să fie în conformitate cu standardele în domeniu. Trebuie menţionat şi faptul că această arie de intervenţie va lua în considerare principiul dez-instituţionalizării promovat de politicile europene şi naţionale în domeniul social. Sistemul de intervenţii pentru situaţii de urgenţă înainte de toate necesită o reformare din temelii a sistemului de management teritorial, prin participarea activă a tuturor operatorilor din sistem pentru echilibrarea şanselor de intervenţie in favoarea tuturor cetăţenilor regiunii, inclusiv a celor care locuiesc în teritoriile inter-judeţene şi rurale. Sistemul pentru situaţii de urgenţă inclusiv pentru intervenţii prespitaliceşti nu este dotat cu echipamente suficiente şi, prin urmare, nu poate face faţă cerinţelor în timp util. Astfel, în cazul accidentelor grave, capacitatea de răspuns nu este garantată, riscul fiind crescut în cazul accidentelor de masă, unde este nevoie de un număr mare de personal şi echipamente pentru intervenţii medicale de urgenţă - în strictă corelare cu operaţiunile tehnice de salvare.

Toate aceste date evidenţiază faptul că populaţia este vulnerabilă în faţa unor dezastre/accidente, ca urmare a insuficienţei dotărilor pentru intervenţii eficiente şi rapide, crescând aşadar pericolul pierderilor umane si materiale. Strategia naţională în domeniu prevede eficientizarea activităţii astfel încât timpul de răspuns în situaţii de urgenţă să fie aliniat standardelor în domeniul intervenţiilor de urgenţă, ceea ce impune achiziţionarea echipamentelor necesare.

Obiectivele şi priorităţile Strategiei de dezvoltare regionale în domeniul serviciilor de sănătate, siguranţă publică şi serviciilor sociale sunt corelate cu cele ale Planului de Dezvoltare Regională Nord-Vest (Transilvania de Nord) 2007-2013, care au fost dezbătute, dezvoltate într-un larg proces participativ, care a condus la realizarea unei Viziuni şi a unor Obiective strategice pe termen lung în ceea ce priveşte comunitatea Regiunii.

Viziunea (2027)

,,Comunităţile din Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) înţeleg să valorifice împreună, respectând principiile dezvoltării durabile resursele naturale, materiale, umane, tradiţiile istorice şi interculturale în scopul unei dezvoltări susţinute, constante care fac din Transilvania de Nord una dintre cele mai dinamice regiuni europene.

Regiunea Transilvaniei de Nord, prin amplasarea şi dotările sale infrastructurale îndeplineşte un rol strategic, de deservire logistică, a teritoriilor de la Vestul, Estul, Sudul si Nordul său.

Domeniile de excelenţă ale regiunii, care se disting prin potenţialul lor inovativ, “dezvoltare tehnologică” şi poziţionarea pe pieţele europene a produselor regionale sunt: agricultura,

20

industria alimentară şi a bunurilor de consum (mobilier şi confecţii), industria de maşini şi echipamente, turismul şi IT&C.

Regiunea dispune de un valoros capital uman, sistemele de educaţie a adulţilor, de formare continuă a adulţilor şi învăţământ universitar fiind recunoscute la nivel internaţional.

Cetăţenii regiunii se disting prin mentalitatea lor inovativă, cooperantă care, alături de un nivel de al calităţii vieţii ridicat (cu un PIB de 55% din media europeană) fac din Transilvania de Nord una dintre destinaţiile preferate de investitori şi turişti în Europa Centrala şi de Est.”

Obiective strategice de dezvoltare pe termen mediu şi lung (2027) Dezvoltarea de avantaje comparative prin investiţii in sectoarele de excelenta ale regiunii.

Racordarea Regiunii la fluxurile internaţionale de mărfuri, turişti, investiţii, informaţii şi valori culturale si asigurarea rolului de deservire ca ,,regiune logistică”

Creşterea investiţiilor în capitalul uman şi social al Regiunii, în vederea asigurării suportului pentru o dezvoltare durabilă

Creşterea eficienţei economiei rurale, conservând totodată calitatea mediului şi patrimoniul etnofolcloric extrem de bogat al Regiunii.

În cadrul Planului de Dezvoltare Regională pentru perioada de programare 2007-2013, a fost elaborată strategia de dezvoltare regională şi definit obiectivul general de dezvoltare a regiunii, cu care se coreleaza prezenta strategie. Strategia Regiunii Nord-Vest pentru îmbunătăţirea infrastructurii sociale A. Sistemul serviciilor de sănătate publică Obiectiv: Imbunatatirea infrastructurii de sanatate si cresterea calitatii serviciilor medicale in Regiunea Nord-Vest Masuri: 1. Dezvoltarea managementului unitatilor prestatoare de servicii medicale la nivel local / judetean / regional

Prin aceasta măsură se are in vedere constituirea unor comitete consultative la nivel de unitate prestatoare de servicii medicale, cu rol de coordonare la momentul planificarii investitiilor, cu atributii in elaborarea de strategii specifice si planuri de actiune pentru sanatate, analizarea periodica a progreselor inregistrate in atingerea obiectivelor stabilite, examinarea rezultatelor, luarea de masuri corective etc. Din acest comitet vor face parte asociatii din domeniu, medici, autoritatile publice locale, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii si mai cu seama reprezentanti ai beneficiarilor finali ai serviciilor medicale (asociatii de pacienti de exemplu). Constituirea acestor comitete va fi unul dintre criteriile care vor sta la baza evaluarii strategica la nivel regional a proiectelor de investitii pentru imbunatatirea infrastructurii de sanatate, deoarece in acest mod se asigura implicarea beneficiarilor finali in luarea deciziei, dar si posibilitatea unei viziuni de coordonare la nivel teritorial atat local, cat si judetean regional. 2. Crearea/dezvoltarea capacităţii de management pentru proiectele de investitii Se vor constitui la nivel de proiecte comitete locale de coordonare (Steering Committees) cu rol operational in realizarea si derularea investitiilor, precum si unitati, sau echipe de implementare (U.I.P. – Unitate de Implementare) cu atributii in management de proiect: design, implementare, derulare bugete etc. Comitetele locale de coordonare trebuie sa includa proprietarii infrastructurii asupra careia se face investitia (autoritatile publice), administratorii

21

infrastructurii, reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica si nu in ultimul rand, reprezentantii personalului angajat in sectia de spital / ambulatoriul care face obiectul investitiei, avand in vedere ca finalizarea investitiei presupune si adoptarea unor proceduri de lucru noi. Membrii Unitatii de Implementare trebuie sa includa un expert in achizitii publice, un expert tehnic, un expert financiar, un inginer constructor – angajati permanenti ai solicitantului, dar si un reprezentant al directiei tehnice a spitalului, pentru efectuarea receptiei pe fazele de constructie si urmarirea derularii proiectului. Coordonatorul Unitatii de Implementare va fi numit de potentialul solicitant. 3. Raţionalizarea şi eficientizarea serviciilor de sănătate, ceea ce presupune dezvoltarea unei strategii de sănătate publică axata pe prevenire, nu tratare, coroborat cu investiţii în medicina primară in vederea eficientizării şi creşterea calităţii tratamentului acordat. Aceasta interventie se poate realiza printr-o colaborare mai strânsă, reala si efectiva intre tipurile diverse de „subservicii” medicale, cum ar fi medicina primara (cabinete medici de familie), cabinetele specializate (diagnostic si ambulatorii) etc. care ar trebui sa functioneze in parteneriat sau in retea. Pe baza unui plan managerial de îmbunătăţire a serviciilor de sănătate (sau strategie privind dezvoltarea serviciilor medicale la nivel micro/local) şi prin monitorizarea şi controlul efectiv al întregului sistem de servicii din subordine, acestia vor putea analiza periodic starea de sanatate a unui portofoliu specific si bine determinat de pacienti arondati, in asa fel incat sa poata lua masuri in timp real in beneficiul pacientilor, sa implementeze campanii de informare sau prevenire a imbolnavirilor etc.

4. Rationalizarea si functionalizarea retelei de servicii medicale secundare si tertiare in vederea asigurarii accesului comun şi egal la servicii de sănătate publică pentru toti cetatenii regiunii În cadrul acestei intervenţii se doreşte reabilitarea / modernizarea infrastructurii pentru ambulatoriile spitaliceşti si pentru spitale, precum si dotarea cu echipamente de specialitate la standarde europene, respectiv dotarea cu acele echipamente necesare intervenţiilor pentru diagnosticarea la timp în situaţii de urgenţă si echipamente moderne pentru investigatii si diagnostic de specialitate. In acest sens, accentul trebuie sa cada pe realocarea sau distribuirea mai eficienta a resurselor in infrastructura existenta, nu pe investitii noi, precum si pe stabilirea unor proceduri clare, cursive, de lucru in investigatii si diagnostic spre folosul pacientilor. Îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti si de ambulatoriu presupune investiţii în modernizarea actualelor clădiri care să conducă la eficientizarea fluxurilor spitaliceşti la standarde europene astfel încât să nu existe strangulări sau stagnări în activitatea medicală, cu accent pe îmbunătăţirea calitatii serviciilor din spitale, reducerea timpului de asteptare pentru investigatii si diagnostic, reducerea numarului de paturi si dezvoltarea tratamentului in regim ambulatoriu.

B. Sistemul de servicii sociale

Obiectiv: Imbunatatirea infrastructurii serviciilor sociale si cresterea calitatii serviciilor sociale in Regiunea Nord-Vest

Masuri: 1. Crearea centrelor sociale multifuncţionale pentru dezvoltarea / modernizarea infrastructurii serviciilor sociale la standarde europene, ceea ce va permite accesul echitabil al tuturor grupurilor dezavantajate de la nivelul regiunii la servicii sociale complexe. Intervenţiile in acest domeniu trebuie dirijate către rezolvarea multitudinii de probleme sociale cu care se confrunta mai multe categorii de persoane, in urma identificarii tuturor categoriilor de grupuri-tinta si nevoilor lor specifice.

22

Existenta unei disparitati evidente intre urban si rural in livrarea serviciilor sociale impune înfiinţarea unei reţele de asemenea servicii la nivelul fiecărui judeţ astfel incat sa se respecte principiul proximităţii, accesibilităţii si flexibilităţii serviciilor. Pentru asigurarea proximitatii si accesibilitatii serviciilor sociale, de dorit ar fi sa se creeze un asemenea centru multifunctional pentru fiecare aproximativ 30.000 persoane (cu prevederea acestor centre in planurile urbanistice zonale). Se vor sprijini acţiuni initiate de administratiile publice (cu rol de liant intre furnizorii de servicii sociale, institutii de cult etc. si de altfel proprietarii majoritatii infrastructurii de servicii sociale) pentru crearea şi dotarea cu echipamente a centrelor sociale multifunctionale, pe baza unor standarde moderne care sa conducă la imbunatatirea mediului social al grupurilor dezavantajate. Centrele multifunctionale sunt menite sa acopere o gamă variată de servicii, cu scopul de a ajuta persoanele aflate în dificultate, mai cu seama pe cele marginalizate economico-social (populatia cu venituri scazute sau saraca) începând cu acceptarea lor în centru, până la rezolvarea problemelor specifice cu care acestea se confruntă, temporar, inclusiv prin organizarea unor ateliere de lucru pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independente şi a competenţelor profesionale, favorizand dialogul intre generatii, diminuand excluziunea sau izolarea sociala a persoanelor apartinand grupurilor dezavantajate.

2. Modernizarea si rationalizarea centrelor rezidentiale din Regiune Pentru centrele rezidentiale existente, se au in vedere investitii pentru restructurarea acestora, reformarea serviciilor oferite, transformarea lor in centre-pilot pe specializari diferite, exemple de bune practici in specialitatea proprie, pentru atingerea obiectivului de scadere a numarului de paturi, sau altfel spus a numarului de beneficiari institutionalizati asistati si implicit cresterea incluziunii sociale (reintroducerea lor cat mai rapida in societate). 3. Imbunatatirea capacitatii de management la nivelul institutiilor prestatoare de servicii sociale prin constituirea comitetelor consultative Îmbunătăţirea managementului şi organizarea sistemului de furnizare a serviciilor sociale presupune o mai buna organizare internă a furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, in asa fel incat sa fie mai bine adaptati la nevoile in continua evolutie ale beneficiarilor, presupune responsabilizarea tuturor actorilor implicaţi în acordarea de servicii sociale pentru funcţionarea eficientă a întregului sistem. Imbunatatirea capacitatii de management presupune constituirea comitetelor consultative pe langa fiecare institutie prestatoare de servicii sociale, compuse din factorii decizionali si direct interesati la nivelul fiecarei comunitati. Prin cresterea implicarii tuturor partilor interesate, respectiv furnizori de servicii sociale, beneficiarii finali, asociatii, reprezentantii autoritatilor publice locale, institutii de cult si alti parteneri sociali va creste calitatea serviciilor sociale oferite si se va asigura integrarea sociala mai rapida a persoanelor aflate in dificultate, fara sa fie necesara institutionalizarea acestora. Managementul centrelor va fi asigurat de reprezentanti ai autoritatilor publice, ai furnizorilor acreditati de servicii sociale, ai unor institutii de cult. In fiecare centru vor activa medici, asistenti sociali / comunitari, psihologi, formatori etc., in functie de nevoile sociale specifice ale beneficiarilor sau comunitatii in care este localizat centrul respectiv. Aceste centre vor acoperi prin serviciile lor atat nevoile de baza ale beneficiarilor lor, cat si nevoile complexe, identitare, spirituale, educative, deprinderi de abilitati si competente etc. adica acelea care pot contribui in mod definitoriu la incluziunea sociala a persoanelor aflate in dificultate. 4. Crearea/dezvoltarea capacitatii de management pentru proiectele de investitii Se vor constitui pentru fiecare proiect de investitii comitete locale de coordonare (Steering Committees) cu rol operational in realizarea si derularea investitiilor, precum si unitati, sau echipe de implementare (U.I.P. – Unitate de Implementare) cu atributii in management de

23

proiect: design, implementare, derulare bugete etc. Comitetele locale de coordonare trebuie sa includa proprietarii infrastructurii asupra careia se face investitia (autoritatile publice), reprezentanti ai Directiei de Asistenta Sociala, administratorii infrastructurii (furnizorii de servicii sociale) si nu in ultimul rand, reprezentantii beneficiarilor finali ai serviciilor sociale. Membrii Unitatii de Implementare trebuie sa includa un expert in achizitii publice, un expert tehnic, un expert financiar, un inginer constructor – angajati permanenti ai solicitantului, un reprezentant al centrului. Coordonatorul Unitatii de Implementare va fi numit de potentialul solicitant.

C. Sistemul de interventii in situatii de urgenta Obiectiv: Imbunatatirea managementului si dotarilor sistemului public de interventii in situatii de urgenta pentru acoperirea optima a riscurilor in Regiunea Nord-Vest

Masuri: 1. Dezvoltarea planificarii strategice si operationale la nivelul intregii regiuni printr-un management mai eficient in sistemul de interventii in situatii de urgenta Îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul regiunii pentru reducerea timpului de intervenţie in acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (incendii, dezastre etc.) se poate asigura prin dezvoltarea capacitatilor de planificare strategica si operationala, prin dezvoltarea managementului de sistem, ceea ce presupune elaborarea de proceduri specifice pentru interventii, coordonare teritoriala, delimitarea clara a responsabilitatilor, alocarea bine directionata a resurselor in sistem etc. In practica, aceasta se poate face prin constituirea unui comitet consultativ la nivel regional care sa includa reprezentanti la nivel de management ai urmatoarelor institutii: consilii judetene si locale, Inspectoratele Judetene pentru Situatii de Urgenta, comitetele judetene pentru situatii de urgenta, Serviciul Mobil pentru Urgenta, Resuscitare si Descarcerare, Casele de asigurari, Spitalul regional de urgenta, baze operationale pentru interventii in situatii de urgenta. 2. Crearea unei baze operationale regionale pentru interventii in situatii de urgenta si dotarea/modernizarea bazelor operationale judetene Conceptul strategic privind organizarea intervenţiilor în situaţii de urgenţă, de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat prevede îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului siguranţei publice prin crearea a unei baze operaţionale regionale. Aceasta va fi localizata în judeţul cu cea mai mare experienţă în acest domeniu, de unde vor fi coordonate intervenţii integrate la nivel regional. In plus, se au in vedere investiţii în achiziţionarea de vehicule şi echipamente specifice, atât pentru dezvoltarea bazei operaţionale regionale, cât şi pentru dotarea bazelor operationale judeţene existente, în funcţie de specificul diferitelor local (zone izolate de munte, zone expuse cutremurelor, inundaţiilor, eroziunii etc.), coroborat cu nevoile deja identificate la nivelul fiecărui judeţ, investitii care vor înlesni intervenţiile integrate în caz de dezastre sau accidente sau reducerea timpului de raspuns. 3. Crearea/dezvoltarea capacitatii de management pentru proiectele de investitii Pentru proiectele de investitii in acest domeniu se va constitui un o unitate de management la nivel regional, formata din reprezentantii Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara constituita la nivelul Regiunii Nord-Vest (administratiile publice), directorul spitalului regional de urgenta si reprezentantii unitatilor Serviciului Mobil de Urgenta, Resuscitare si Descarcerare din regiune.