23
DIRECŢIA RELAŢII PUBLICE BIROUL COMUNICARE Str. Gheorghe Şincai 37 Fax: +40 262 212 332 430311, Baia Mare, România Email: [email protected] Telefon: +40 262 213 824 Web: www.baiamare.ro 1 ex. / V.A. / 06.05.2014 RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MUNICIPIULUI BAIA MARE ÎN ANUL 2013 MISIUNEA AUTORITĂȚII PUBLICE LOCALE. OBIECTIVE STABILITE PENTRU PERIOADA DE RAPORTARE Viziunea de dezvoltare a municipiului Baia Mare, reieșită din Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Baia Mare şi a Zonei Metropolitane, se fundamentează pe principiile şi orientăriile promovate de Uniunea Europeană în cadrul politicilor şi strategiilor sale comunitare. În acest context, Baia Mare se doreşte a fi un pol de dezvoltare regional, capabil să -şi asume rolul de administrator al resurselor locale şi de generator al dezvoltării economice, condiție pentru un mediu de viață atractiv și confortabil, un oraş deschis, conectat şi competitiv care inovează şi produce, valorificându-și inclusiv identitatea sa culturală. Scopul strategiei de dezvoltare este acela de a agrega obiectivele socio-economice formulate la nivelul local cu priorităţile naţionale, regionale și europene, în concordanță cu schimbările care au loc în p rezent în dinamica economică şi socială la nivelul judeţului şi a Regiunii Nord -Vest. Analiza situaţiei existente, evaluarea principalilor actori activi în domeniile relevante şi consultarea populaţiei din cadrul Municipiului Baia Mare, au permis identificarea următoarelor obiective strategice: - Identificarea oportunităților și demararea soluțiilor de rezolvare a nevoilor de accesibilitate şi mobilitate; - Anticiparea şi satisfacerea așteptărilor comunităţii pentru un mediu curat şi sănătos prin măsuri f erme și permanente; - Evaluarea oportunităților existente în Baia Mare şi localităţile învecinate, prin utilizarea şi remodelarea spaţiului public şi public -privat; - Diversificarea economiei locale, promovarea industriilor tradiționale, realizarea unui p arc industrial, - Dezvoltare urbană integrată şi consolidarea sistemului urban metropolitan; - Eficientizarea serviciilor publice, educaţionale, de asistenţă socială şi sanitară, promovarea dezvoltării resurselor umane şi a incluziunii sociale; - Realizarea unui pact social comunitar ; - Utilizarea metodelor moderne și eficiente ale conceptului de e -guvernare; Pornind de la aceste obiective strategice s-au stabilit următoarele axe prioritare de dezvoltare: - Îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi a mobilităţii urbane; - Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii primare şi conservarea mediului înconjurător;

Str. Gheorghe Şincai 37 Fax: +40 262 212 332 transparenta/Raport privind... · - Amenajarea și dotarea cu echipamente specifice a 12 locuri de joacă (Decebal 14, Aleea Rotundă,

  • Upload
    others

  • View
    9

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

DIRECŢIA RELAŢII PUBLICE

BIROUL COMUNICARE

Str. Gheorghe Şincai 37 Fax: +40 262 212 332

430311, Baia Mare, România Email: [email protected]

Telefon: +40 262 213 824 Web: www.baiamare.ro

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MUNICIPIULUI BAIA MARE ÎN ANUL 2013

MISIUNEA AUTORITĂȚII PUBLICE LOCALE. OBIECTIVE STABILITE PENTRU PERIOADA DE

RAPORTARE

Viziunea de dezvoltare a municipiului Baia Mare, reieșită din Strategia de Dezvoltare Durabilă a

Municipiului Baia Mare şi a Zonei Metropolitane, se fundamentează pe principiile şi orientăriile

promovate de Uniunea Europeană în cadrul politicilor şi strategiilor sale comunitare. În acest

context, Baia Mare se doreşte a fi un pol de dezvoltare regional, capabil să-şi asume rolul de

administrator al resurselor locale şi de generator al dezvoltării economice, condiție pentru un

mediu de viață atractiv și confortabil, un oraş deschis, conectat şi competitiv care inovează şi

produce, valorificându-și inclusiv identitatea sa culturală. Scopul strategiei de dezvoltare este

acela de a agrega obiectivele socio-economice formulate la nivelul local cu priorităţile naţionale,

regionale și europene, în concordanță cu schimbările care au loc în p rezent în dinamica

economică şi socială la nivelul judeţului şi a Regiunii Nord-Vest.

Analiza situaţiei existente, evaluarea principalilor actori activi în domeniile relevante şi consultarea

populaţiei din cadrul Municipiului Baia Mare, au permis identificarea următoarelor obiective

strategice:

- Identificarea oportunităților și demararea soluțiilor de rezolvare a nevoilor de accesibilitate şi

mobilitate;

- Anticiparea şi satisfacerea așteptărilor comunităţii pentru un mediu curat şi sănătos prin măsuri

ferme și permanente;

- Evaluarea oportunităților existente în Baia Mare şi localităţile învecinate, prin utilizarea şi

remodelarea spaţiului public şi public-privat;

- Diversificarea economiei locale, promovarea industriilor tradiționale, realizarea unui parc

industrial,

- Dezvoltare urbană integrată şi consolidarea sistemului urban metropolitan;

- Eficientizarea serviciilor publice, educaţionale, de asistenţă socială şi sanitară, promovarea

dezvoltării resurselor umane şi a incluziunii sociale;

- Realizarea unui pact social comunitar ;

- Utilizarea metodelor moderne și eficiente ale conceptului de e-guvernare;

Pornind de la aceste obiective strategice s-au stabilit următoarele axe prioritare de dezvoltare:

- Îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi a mobilităţii urbane;

- Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii primare şi

conservarea mediului înconjurător;

2

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

-Îmbunătăţirea mediului urban prin dezvoltarea spaţiilor publice şi a reţelelor ecologice pentru

cetăţeni;

-Promovarea creşterii economice și a mediului de afaceri, realizarea expansiunii urbane;

-Promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea infrastructurii sociale şi sanitare;

-Consolidarea reţelelor culturale, sportive și activitatea de tineret.

PROGRAME DERULATE ŞI REZULTATELE OBŢINUTE RAPORTAT LA OBIECTIVELE

PROPUSE

I. MANAGEMENT TEHNIC

-Asfaltarea rețelei de drumuri şi a trotuarelor în Baia Mare, conform planului propus;

-Finalizarea reparaţiilor capitale la podul peste râul Săsar și reabilitare a rhitecturală a zonei;

-Realizarea reparaţiilor capitale pe străzile: Busuiocului, Monetăriei, Nufărului, Olarilor, P -ța

Viitorului, Podul Viilor, Rodnei, Sudului, Țibleșului, Luceafărului, Păltinișului, Castanilor, G.

Garibaldi, Petofi Șandor;

-Reparații curente pe străzile: Banului, Cerbului, Fazanului, str. Închisă, Luminișului, Minerilor,

Nufărului, Oborului, P-ța Revoluției, Universității, Aleea Rotundă, Cuza Vodă, b-dul Decebal, G.

Coșbuc, Ghe. Bilașcu, Motorului, Petru Maior, b-dul Republicii, Saturn, b-dul Traian, Al.

Odobescu, b-dul Independenței, Ion Creangă, Paris, Victor Babeș, Victoriei;

-Amenajarea de sensuri giratorii la intersecția str. Universității cu str. M. Eminescu și intersecția

str. Vasile Alecsandri cu Pășunii;

-Amenajarea și/sau reabilitarea unui număr de 288 locuri de parcare în municipiu;

-Reparații capitale la Pod Herja, cartier Ferneziu;

Valoarea lucrărilor la drumuri: 21.614.287,37 lei din care înteţinere 7.393.900,40 lei, reparaţii

curente 3.211.942,07 lei, reparaţii capitale 10.762.238,43 lei, alte cheltuieli 252.003,88 lei;

Total lucrări siguranța circulației (indicatoare rutiere, semafoare și alte lucrări) : 834.403 lei.

II. APĂ ŞI CANALIZARE ÎN TOATE CARTIERELE

Finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului “Înlocuire conductă de apă şi branşamente pe strada

Olarilor din municipiul Baia Mare”. Valoarea totală a lucrărilor : 411.385,88 lei;

Implementarea proiectului: Axa 1 POS Mediu ”Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi

apă uzată în judeţul Maramureş”, de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI –

Maramureş, prin desfăşurarea procedurilor de achiziţie prevăzute în proiect şi începerea

execuţiei lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din

municipiul Baia Mare, conform Măsura - Fonduri de Coeziune 2009/RO/161/PR/047

„Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş”;

Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, rezervoarelor de apă, staţiilor de pompare,

reţelei de distribuţie şi a reţelei de apă uzată pentru zona Baia Mare EST și Baia Mare VEST,

Realizarea din fonduri proprii de catre S.C. VITAL S.A. a lucrărilor de reabilitare a conductelor

de alimentare cu apă şi a branşamentelor pe strazile: Busuiocului, Corbulu i, Ţibleşului, Mihai

Viteazul și Mioriţei;

3

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Lucrări de gospodărire comunală care au vizat în special lucrări de prevenirea inundaţiilor şi

înlăturarea efectelor acestora;

În anul 2013 s- au realizat lucrări în valoare totală de 2.025.160,99 lei, după cum urmează:

- decolmatare pârâu Racoş;

- preluarea şi dirijarea apelor pluviale către emisar - str. Victoriei - str. Nucului;

- curăţare rigole casetate - str. Barajului- cart. Ferneziu;

- praguri decantoare Valea Usturoiului;

- reparaţii pod şi canal str. Victoriei - str. Valea Roşie;

- nivelare teren zona Romplumb;

- mutare şi recondiţionare grup statuar Millenium;

- timpane pod pepinieră - str. Victoriei;

- staţie autobuz - str. Colonia Topitorilor;

- demolare chioşc - str. Colonia Topitorilor;

- decolmatare rigolă - str. Magnoliei; str. Europa

- decolmatare rigolă casetată - str. Gh. Şincai;

- decolmatare canal - str. Ferenczi Carol;

- demolare clădire - şantier 43 CF; magazie la Grădiniţa Ion Creangă, împrejmuire str. Măgura;

- reparaţie borduri - pod Decebal;

- curăţare rigole - str. Uzinei - cartier Ferneziu;

- realizare zid de sprijin - Valea Usturoiului;

- demolare zid de beton - Zona Hotel Mara;

- decolmatare văi cu buldoexcavatorul;

- realizare drum betonat - str. Cerbului;

- balustradă metalică pod - str. Pandurilor- cartier Firiza;

- apărare mal Valea Roşie;

-aducțiuni de apă rece la : adăpostul de câini, fântâna arteziană Mara 1, Școala ”Vasile

Alecsandri”;

- realizare instalatie de apă caldă menajeră la Liceul Mihai Eminescu (sală sport şi liceu),

Şcoala ”Alexandru Ivasiuc”, Liceul cu Program Sportiv

- realizare sistem de încălzire la Şcoala ”Nichita Stănescu” - sala de sport, Grădiniţa nr. 24

şi Centrul de Informare Turistică.

III. TRANSPORT ÎN COMUN MODERN ȘI CIVILIZAT

- achiziționarea și punerea în circulație a 20 de autobuze noi, marca Solaris Urbino;

-executarea în proporție 50% a lucrăr ilor de extindere a liniei de troleibuz din cartierul Vasile

Alecsandri, în lungime de 5,1 km cale dublă;

-soluţionarea solicitărilor venite din partea călătorilor privind suplimentarea curselor, mutarea sau

amenajarea unor staţii de autobuz, îmbunătățirea condițiilor de transport;

-demolarea staţiilor de autobuz vechi de la Gară și Spital Boli Contagioase şi înlocuirea lor cu vele

tip Euromedia ;

-amenajarea unei noi staţii de autobuz pe strada Mărgeanului;

4

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

-amenajarea staţiei de autobuz pe strada Colonia Topitorilor și a buclei de întoarcere a

autobuzului de pe linia 9;

-Realizarea sistemului sincronizat de semaforizare “unda verde” pe bd. Republicii între strada

Vlad Țepeș și bd. Traian ;

-montarea semafoarelor cu comandă manuală pentru pietoni, pe Bd. Republicii nr.41 și Bd.

Republicii intersecția cu strada Oituz;

- achiziţionarea a 589 indicatoare rutiere reflectorizante și a 400 de stâlpişori protecţie;

-semaforizare intersecția bd. Decebal cu strada Victoriei ;

-modernizarea intersecției semaforizate str. Victoriei - V. Babeș - bd. Decebal

IV. URBANISM ȘI MENAJAREA ZONELOR PUBLICE

- Elaborarea noului Plan Urbanistic General al Municipiului Baia Mare, demersuri pentru obținerea

acordului de mediu;

- Reabilitarea intrării în sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, reconfigurare și reamenajare hol;

- Extinderea și modernizarea Pavilionului Administrativ din Parcul Regina Maria;

- Reabilitarea zonei Monumentului Ostașului Român, reconfigurarea și dotarea intrării în parc

dinspre Podul Viilor și realizarea unei agore în jurul Monumentului;

- Lucrari de reabilitare a Parcului Mara, reamenajarea fântanii arteziene;

- Reabilitare Câmpul Tineretului, faza de proiectare și licitatie;

- Restaurare Colonia Pictorilor – realizarea studiului de fezabilitate;

- Preluarea în administrarea Municipiului Baia Mare a Piețelor Agroalimentare ”Izvoare” și

”Albina”;

- Lucrări de întreținere a Pieței Agroalimentare Obor;

- Recepția lucrărilor de extindere și reabilitare la Hala Agroalimentară de pe str. Gh. Bilașcu;

- Dotarea cu mobilier corespunzător și vitrine frigorifice a piețelor alimentare aflate în subordinea

Consiliului Local;

- Extinderea conductei de gaz și realizarea branșamentelor la spațiile administrare de

municipalitate, sub gradenele stadionului ”Viorel Mateianu”;

- Demolarea construcțiilor ilegale de pe raza munipiului Baia Mare, igienizarea zonelor Craica și

Pirită;

- Întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemului de iluminat public din Municipiul

Baia Mare;

- Realizarea iluminatului ornamental în perioada ”Sărbătorii Castanelor” și a ”Sărbătorilor de iarnă

2013-2014” pe principalele artere de circulație, în piețele și centrele de cartier, parcuri, poduri

peste Săsar, sensuri giratorii.

V. LOCUINŢE SOCIALE ŞI PENTRU TINERI

Realizarea unei dezbateri publice privind soluțiile de îmbunătățire a locuirii sociale în Baia Mare,

incluzand mutarea romilor din zonele ocupate ilegal, respectiv Craica, Pirită și Ferneziu.

Obiective în derulare:

- Bloc de locuinţe ANL, strada Grănicerilor - proiect în faza de studiu de fezabilitate, transmisă la

A.N.L;

5

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

-Reabilitare bloc de locuinţe, strada Melodiei nr.4 - procedură de licitaţie;

-Reabilitare bloc de locuinţe, strada Horea nr.46B - procedură de licitaţie.

VI. RENOVARE CREŞE, GRĂDINIŢE, ŞCOLI ŞI LICEE

-Inaugurarea la 1 octombrie a Creşei nr. 3 , cea mai modernă creşă din România, cu o capacitate

totală de 80 de locuri. Proiectul a fost finanţat integral de la bugetul local;

- Asigurarea condițiilor necesare bunei funcționări a unităților de învățământ preșcolar și

preuniversitar aflate în subordinea Consiliului Local;

- Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” – extindere, modernizare, reabilitare;

- Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” - extindere, modernizare, reabilitare;

- Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” – modernizare;

- Școala ” Lucian Blaga” – execuție centrală termică și instalație de încălzire la clădirea de pe str.

Vasile Alecsandri;

- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 28 – extindere şi modernizare;

- Grădinița cu Program Prelungit nr. 30 – comasare, reparații și modernizare;

- Elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru construirea unei

grădinițe în strada Grănicerilor nr. 126; documentație tehnico- economică pentru o locație cu 12

săli de grupă în Municipiul Baia Mare;

- Elaborarea documentației tehnico- economice pentru reparații capitale la Grădinița ”Step by

step” și Grădinița ”Mihai Eminescu”;

- Reparații curente și capitale la unitățile de învățământ din Municipiul Baia Mare;

- Amplasarea de panouri de protecție în fața fiecărei unități școlare și preșcolare de pe raza

Municipiului Baia Mare.

VII. LOCURI DE JOACĂ PENTRU COPII

- Amenajarea și dotarea cu echipamente specifice a 12 locuri de joacă (Decebal 14, Aleea

Rotundă, Gară, Cuza Vodă 2, Cuza Vodă 10, G. Coșbuc 19, Minerilor, Petru Maior, Motorului,

Valea Borcutului, Lunci, Firiza);

- Amenajarea și dotarea cu instalații noi a locurilor de joacă și de pregatire fizică în Parcul Regina

Maria;

- Amenajare de locuri de joacă în incinta a 14 grădinițe de pe raza Municipiului Baia Mare;

- Amenajarea unui minipărculeț pe strada Petru Maior;

- Înlocuirea unor elemente, instalații și echipamente de joacă a căror durată normată de viață a

expirat și completarea dotărilor la anumite locuri de joacă;

VIII. BAZE SPORTIVE ŞI DE AGREMENT

- Realizarea demersurilor necesare în vederea emiterii unei hotârâri de guvern vizând trecerea în

subordinea Consiliuluii Local a Bazinului Olimpic acoperit și a bazinului descoperit, Stadionului de

atletism din zona Sălii Polivalente ”Lascăr Pană” și a Stadionului de rugby;

- Reabilitarea pistei de atletism din incinta stadionului ”Viorel Mateianu” și punerea acesteia la

dispoziția băimărenilor;

6

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

IX. MANAGEMENTUL MEDIULUI sub sloganul “Baia Mare cel mai curat şi verde oraş din

România”

- Implementarea Convenţiei Primarilor și a Planului de Acțiune pentru Energii Durabile;

- Implementarea Planului de Acțiune pentru Calitatea Aerului în Aglomerarea Urbană Baia Mare și

a Planului Local de Acțiune pentru Protecția Mediului în Municipiul Baia Mare;

- Completarea si actualizarea Registrului Spaţiilor Verzi al Municipiului Baia Mare;

- Înființarea și realizarea managementului Registrului Certificatelor Energetice al clădirilor publice

și private în Municipiul Baia Mare;

- Participarea la actiunile Asociaţiei Municipiilor din România, Asociatiei Orașe-Energie România

şi susţinerea activităţilor acestora.

X. SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE

- Susținerea și participarea municipalității la acţiunea naţională de ecologizare ”Let`s do it,

Romania!”, împreună cu operatorul de salubrizare S.C. DRUSAL S.A, acțiune soldată

cu colectarea a 90 mc de deşeuri;

- Ridicarea gratuită de la populaţie a aparaturii uzate în cadrul Campaniei naţionale de colectare a

deşeurilor și echipamentelor electrice şi electronice;

- Dotarea platformelor de precolectare a deşeurilor menajere cu următoarele tipuri de recipienţi:

> 747 containere de 1,1 mc pentru colectarea deşeurilor menajere; 24 containere 4/7/16 mc

pentru colectarea molozului;

> 234 recipienţi tip “iglu” pentru colectarea selectivă a deşeurilor de: hârtie + carton; plastic

(inclusiv PET); sticlă + doze metalice.

În decursul anului 2013, S.C. DRUSAL S.A. a colectat următoarele cantităţi:

Hârtie şi carton 302.387 t

Plastic şi PET-uri 570.126 t

Metale 328.353 t

Deșeuri electrice și electrocasnice 8 t

- Efectuiarea de lucrări de modernizare şi salubrizare a parcărilor publice cu plată din municipiu;

-Efectuarea activităților specifice de deszăpezire a parcărilor, pieţelor, aleilor pietonale din

parcurile administrate de SPAU;

-Efectuarea deszăpezirii generale a municipiului realizată de către operatorul S.C. ROSAL GRUP

S.A., în conformitate cu Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare,

vizând următoarele operaţiuni:

> combaterea poleiului, degajarea mecanizată cu utilaje cu lame (pluguri) a zăpezii de pe

carosabil,

> degajarea zăpezii de pe:

-trotuare – în zonele de acces și trecerile de pietoni;

-spaţiile destinate staţionării pietonilor în staţiile de autobuz, troleibuz;

- rigole, preponderent în zonele unde sunt amplasate gurile de scurgere.

XI. LUCRĂRI CURENTE ȘI DE ÎNTREȚINERE A ZONELOR VERZI

7

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

- Producerea în regie proprie a răsadurilor şi plantelor ornamentale necesare pentru amenajarea

zonelor verzi din Baia Mare , în cantitate de 658.179 răsaduri ș i flori la ghiveci;

- Plantarea unui număr de 1525 arbuşti, 625 arbori şi 3500 fire de gard viu;

- Achiziționarea și montarea a 1193 bucăți de coșuri stradale pe raza municipiului Baia Mare, în

toate zonele;

- Realizarea zilnică, conform programelor stabilite, a activității de salubrizare stradală şi menajeră,

de către operatorul de salubrizare S.C. DRUSAL S.A.;

-Acțiunea de curățenie generală a municipiului după perioada de iarnă;

-Acţiuni speciale de ridicare a depozitelor necontrolate de deşeuri din municipiu;

-Ecologizarea cursurilor de apă: Lacul de acumulare Firiza, Valea Romană, Valea Usturoiului,

Valea Roşie, Firiza, Săsar, F. Karoly – stăvilar, Pârâul Craica, Valea Borcutului.

XII. GESTIONAREA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂNI

Activități efectuate:

- Serviciul de ecarisaj a ridicat un număr de 285 câini, incluşi în programul de gestionare a câinilor

fără stăpân conform Legii nr.227/2002 (crotaliere, vaccinare anti-rabică, deparazitare şi

reteritorializare sau adopţie;

- Sterilizarea a 201 câini din care 80 masculi și 121 femele;

- Darea spre adopţie a unui număr de 98 de câini.

XIII. MANAGEMENTUL PROTECŢIEI SOCIALE

În anul 2013 au beneficiat efectiv de serviciile sociale şi medicale, precum şi de programe de

asistenţă socială un număr de 56.651 de persoane (figura 1).

Fig.1

1. Unităţi sociale prestatoare de servicii sociale, centre şi cantine sociale:

-Centrul de Zi pentru Copii cu Nevoi Speciale Severe „Ştefan Luchian”;

-Centru Social „Salvaţi Familia/Tranzit”;

-Centrul Social „Şansa Mea”;

8

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

-Centrul Comunitar ROMANII;

-Centrul Social Multifuncțional tip Azil de Noapte

-Cantina de Ajutor Social;

-Cantina 1

-Centrul de Zi pentru Vârstnici CASPEV;

-Centrul Social Multifuncţional RIVULUS PUERIS;

-Centrul Social REGINA MARIA;

-Creşe

2. Obiective

2.1 Eradicarea sărăciei şi a marginalizării sociale

Fig.2

2.2 Ocrotirea pensionarilor şi a persoanelor cu dizabilităţi

3 Beneficiile pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale: 12.302

3.1 Alocații pentru persoane cu dizabilități (alocații duble) 795

3.2 Indemnizații de îngrijire (indemnizație pentru creșterea copiilor de la 2 -

7 ani) 532

3.3 Indemnizaţie însoţitor persoane cu handicap 727

3.4 Asistenţi personali 338

3.5 Facilități: 950

3.5.1 Transport persoane cu handicap 950

3.6 Altele 8.960

3.6.1 Tichete cadou persoane cu handicap Paște, valoare 20 lei 4.480

3.6.2 Tichete cadou Ziua Persoanelor cu Handicap, valoare 20 lei 4.480

4 Altele 27.742

4.1 Tichete cadou pensionari Paște, valoare 20 lei 9.824

4.2 Tichete cadou pensionari Ziua Vârstei a III-a, valoare 20 lei 8.882

4.3 Tichete cadou pensionari Crăciun, valoare 20 lei 8.916

4.4 Premii pensionari - Nunta de aur, valoare 300 lei 120

9

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

2.3 Crearea de locuri de muncă

- În luna aprilie a fost inaugurată în Baia Mare, pe str. Fabricii, o platformă de producție de

îmbrăcare a volanelor în piele aparținând investitorului american TRW, lider mondial în

sisteme de siguranță auto, unde au fost angajate un număr de 700 de persoane.

- Pe platforma de producţie se echipeaza volane pentru marii producători de autoturisme,

investiţia în punctul de lucru de la Baia Mare fiind de câteva sute de mii de dolari. În România,

TRW lucrează cu 14 mari producători de autoturisme, iar în ceea ce priveşte investiţia din

Baia Mare, aceasta face parte dintr-un amplu plan de dezvoltare, demarat din anul 2004 în

România.

În baza Legii 52/2011 în cadrul Serviciului Public Ambient Urban aflat în subordinea Consiliului

Local Baia Mare au fost angajați un număr de 48 de persoane (zilieri).

3. Proiecte sociale

3.1 Proiecte sociale finanţate din fonduri europene:

-Finalizarea proiectului și darea în folosință a „Centrului Social Multifuncțional Rivulus Pueris”

situat pe str. Slavici nr. 1B. Centrul furnizează o serie de servicii sociale, primare și specializate,

pentru vârstnici, copii și tineri. Servicii sociale primare: servicii pentru derularea de activități

educaționale informale, socio–cultural-sportive, pentru joacă și recreere, socializare și petrecerea

timpului liber. Serviciile specializate constă în asistență medicală și servicii educaționa le.

3.2 Proiecte în implementare:

- Modernizarea și extinderea Centrului Social pentru Persoane cu Dizabilități– PHOENIX, vizând

creșterea calității vieții prin reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii sociale.

-Jovens contra a violência de gênero (Tinerii împotriva violenţei de gen), proiect iniţiat de

Municipiul Torino prin Servizio Cooperazione Internazionale e Pace, în care Municipiul Baia Mare,

prin Serviciul Public Asistență Socială, este partener.

3.3 Proiecte în perspectivă:

-Centrul Regional pentru Orientare şi Formare a Tinerilor (Ferneziu);

-Centrul Social Multifuncţional Hortensiei;

-Centrul Comunitar de Servicii Integrate pentru Copil şi Familie (Traian);

-Centrul de Tranzit pentru Copii în Situaţii de Risc.

3.4 Proiecte depuse spre finanțare, aflate în evaluare:

-„ACTIV- O șansă pentru tine”, depus de Asociația Diecezană Caritas Satu Mare în parteneriat cu

SPAS, pe Fondul ONG în România – Servicii sociale și de bază.

-„CIVIC- Increasing the quality of intervention in cases of domestic violence through the

multidisciplinary and interinstitutional approach”, depus de SPAS în parteneriat cu Bethany

Foundation, Suffolk County Council, pe Programul DAPHNE.

-S.a.v.e. NET – Services against violence in Europe Network, în care SPAS este partener, depus

pe Programul DAPHNE.

4. Servicii sociale subvenţionate, finanţări în favoarea altor organizaţii

Nr.

crt

ONG finanţat Tip serviciu

acordat

Grup țintă Valoare

finanțare

din bugetul

local

10

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

1. ASOCIAȚIA”SOLIDARITATEA

SPERANȚEI”

Găzduire Persoane vârstnice

15.000 lei

2 FUNDAȚIA TU ȘI CU MINE Îngrijire la

domiciliu

Persoane vârstnice

21.600 lei

3 ASOCIAȚIA ESPERANDO Servicii

primare și

specializate

Pesoane cu dizabilități 84.000 lei

4 AS. AUTISM BAIA MARE Servicii

specializate

Pesoane cu dizabilități 42.000 lei

5 AS. MEDHELP Îngrijire la

domiciliu

Persoane vârstnice în

stare paleativă

36.000 lei

6 ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ

NEGUVERNAMENTALĂ DE AS.

SOCIALĂ ASSOC

Servicii

primare si

specializate

Pesoane cu dizabilități 50.400 lei

7 FUNDAȚIA SACRO CUORE Servicii

sociale

primare

Copii familii defavorizate 50.400 lei

8 ASOCIAȚIA FEMEILOR

ORTODOXE DIN MARAMUREȘ

”MIRONOSIȚELE FEMEI

Servicii

sociale

primare

25 copii proveniți din

familii sărace

25 vârstnici cu venituri

mici, fără susținători

11.000 lei

9 ASOCIAȚIA DIECEZANĂ

CARITAS GRECO CATOLICĂ-

MARAMUREȘ

Servicii

sociale

primare

600 de elevi vor

beneficia de informare

privind efectele

consumului de tutun și

droguri

17.000 lei

10 CENTRUL DE DEZVOLTARE

DURABILĂ GREENTIN

Servicii

sociale

primare

30 de tineri din familii

monoparentale

15.000 lei

11

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

11 ASOCIAȚIA AUTISM BAIA MARE Servicii

sociale

primare şi

specializate

Conferința:

- profesioniștii care

lucrează cu persoanele

cu dizabilități: psihologi,

psihopedagogi, asistenți

sociali, cadre didactice;

studenții de la

Facultatea de Psihologie

și Asistență socială,

părinți, comunitate

28.000 lei

12 ORGANIZAȚIA CARITAS SATU

MARE

Servicii

sociale

primare

30 de copii şcolari

15 tineri, care provin din

familii dezorganizate,

neşcolarizaţi sau aflaţi în

risc de abandon şcolar

rezidenţi în: Baia Mare,

cartierul V. Alecsandri

18.000 lei

13 ASOCIAȚIA ESPERANDO Servicii de

îngrijire la

domiciliu

50 persoane cu

dizabilități nedeplasabile

sau greu deplasabile

care trăiesc izolate la

domiciliu

27.000 lei

14 ASOCIAȚIA FILANTROPICĂ

SFÂNTUL IERARH IOSIF

MĂRTURISITORUL

10 tineri fără adăpost 7.000 lei

15 AS. PRO VITA Servicii

sociale

primare

15 tineri proveniți din

sistemul de protecție a

copilului, din familii

dezorganizate sau

nevoiașe

15.000 lei

12

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

A.T.O.P BAIA MARE Servicii

sociale

primare

600 de elevi ai şcolilor

băimărene

13.000 lei

ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ

NEGUVERNAMENTALĂ DE AS.

SOCIALĂ ASSOC

Servicii

specializate-

hrană

Persoane care, conform

legii 208/1997, pot

beneficia de cantină

socială

117.532 lei

XIV. SUSŢINEREA PERFORMANŢEI ÎN SPORT ŞI CULTURĂ

Finanţări de la bugetul local:

În anul 2013 au fost încheiate un număr de 114 contracte de finanţare nerambursabilă pentru

programe / proiecte de interes local, respectiv :

• 40 în domeniul sportului, în valoare de 7.765.000,00 lei

• 22 în domeniul culturii, în valoare de 2.874.500,00 lei

• 15 contracte de finanţare pentru tineret, în valoare de 208.880,00 lei

• 37 de contracte de finanţare a cultelor, în valoare de 1.250.000,00 lei

• Total finanţări de la bugetul local în anul 2013: 12.098.380,00 lei.

Evenimente în organizarea directă a Municipiului Baia Mare sau la care municipiul a avut

calitatea de partener:

1 Dragobete Party – Consiliul Local al Tinerilor 24 februarie

2 Semicentenar: „Tradiţie şi excelenţă” organizat de Colegiul

Naţional „Vasile Lucaciu”

30 martie - 05 aprilie

3 Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane 01 - 05 aprilie

4 Olimpiada Naţională Interdisciplinară Tehnică 01 - 05 aprilie

5 Gala Sportului Băimărean 9 mai

6 Ziua Artistului Plastic Băimărean 5 mai

7 Primăvara Băimăreană 10 - 12 mai

8 Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Ursuleţul de Aur ” ,

ediţia XXX

17 - 18 mai

9 Ziua Internaţională a Copilului 30 mai - 2 iunie

10 Ziua Scriitorului - Acordarea titlului „Scriitorul Anului”şi Marele

Premiu pentru Literatură

22 iunie

13

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

11 Festivalul Handbalului Juvenil, ediţia a X-a 28 - 30 iunie

12 Vara Băimăreană 26 - 28 iulie

2 - 4 august

13 Toamna Băimăreană 23 - 29 septembrie

14 Concurs Interjudeţean de Matematică „Argument”, ediţia a V-a noiembrie

15 Iarna Băimăreană 1 decembrie 2013 – 1

ianuarie 2014

XV. MANAGEMENT ADMINISTRATIV, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ PENTRU

BĂIMĂRENI

a. În anul 2013, municipalitatea prin structurile de control, au aplicat 11.495 de amenzi, din care:

- 36 - Protejarea populației împotriva unor activităţi comerciale ilicite;

- 31 - Autorizarea executării construcțiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuințelor ;

- 668 - Sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii

publice;

- 2 - Regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi ;

- 6 - Evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români ;

- 11 - Comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă;

- 2 - Exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice ;

- 54 - Circulaţia pe drumurile publice ;

- 2506 - Regulamentul de aplicare privind circulaţia pe drumurile publice;

- 1 - Creşterea animalelor pe raza Mun. Baia Mare;

- 1664 - Abateri de la regimul parcărilor publice cu plată;

- 5581 Activităţii de control în parcările publice cu plată proprietatea Municipiului Baia Mare,

administrate de Serviciul Public Ambient Urban ;

- o strângere de fonduri de la populaţie pe raza Municipiului Baia Mare de către organizaţiile

neguvernamentale, persoanele juridice şi persoanele fizice ;

- 164 Sancţiuni pentru faptele care constituie contravenţii în domeniul gospodăririi Municipiului

Baia Mare ;

- 665 - Activitatea de blocare/ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor şi/sau

remorcilor staţionate neregulamentar pe domeniul public şi/sau privat al municipiului Baia Mare;

- 4 - Amplasarea teraselor sezoniere pe terenul proprietatea Municipiului Baia Mare, fără contract

de închiriere;

- 1 pt Reglementarea circulaţiei autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu

masa totală maximă autorizată mai mare de 4,5 to în Municipiul Baia Mare ;

-98 – alte fapte care constituie contravenţii în domeniul gospodăr irii Municipiului Baia Mare

b. Acțiuni în colaborare cu :

14

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

- Poliția Municipiului: 24;

-Biroul Poliție Rutieră Baia Mare: 6;

-Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Bogdan Vodă” Maramures : 28;

-S.C. Urbis S.A. : 177;

-S.C. Drusal- Garda Ecologică: 5;

-Instanțe Judecătorești- mandate de aducere: 136;

-Garda de Mediu Comisariat MM: 6;

-Direcția Sanitar Veterinară: 23;

-Direcția de Sănătate Publică: 29;

-ISU Maramureș: 20

-Măsuri preventive și de ordine publică la activitățile culturale, sportive, religioase, p robleme

sociale 45;

-Intervenții, stări conflictuale aplanate: 881;

-Minori găsiți la cerșit și predați Serviciului Public de Asistență Socială: 91;

-Persoane fără adăpost identificate și predate Serviciului Public de Asistență Socială: 301;

-Răspunsuri la sesizări, reclamații: 3.113;

- Asigurare fluidizare trafic, patrulări auto, identificare autoturisme abandonate.

c. Activități Juridice

Total cauze înregistrate în 2013 - 608;

160 cauze soluţionate pe 2013 din care 104 câştigate, 56 pierdute şi 448 pe rol;

Cauze existente pe rol din anii anteriori: 626

- 2011 93

- 2012 85

- 2013 448

În anul 2013 s-au desfăşurat 28 şedinţe ale Consiliului Local din care 12 ordinare, 10

extraordinare şi 6 de îndată;

Au fost adoptate un numar de 445 Hotărâri ale Consiliului Local şi 3015 Dispoziţii ale primarului

Municipiului Baia Mare.

d. Achiziţii

- 45 proceduri de achiziţii publice desfăşurate din care:

> Cereri de oferte: 39

> Licitaţii deschise: 1

> Negociere fără anunţ de participare: 4

> Negociere cu publicarea unui anunţ de participare: 1

Municipiul Baia Mare a efectuat 614 achiziţii directe, în valoare totală de 4.591.340,26 lei din care

231.572,15 lei prin intermediul catalogului electronic SEAP;

S-au realizat 58 de anunțuri publicate în sistemul electronic de achiziții SEAP din care 2 anunțuri

de participare; 6 anunțuri de atribuire; 28 invitații de participare și 20 de anunțuri de atribuire la

cerere de ofertă;

15

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Au fost atribuite 95 de contracte, în valoare totală de 131.198.449,39 lei, fără TVA, după cum

urmează:

Lucrări – 55.757.210,02 lei, fără TVA;

Servicii – 73.861.902,47 lei, fără TVA;

Produse – 1.579.336,90 lei, fără TVA.

e. Stare civilă

- 5441 acte înregistrate în registrele de stare civilă ale municipiului Baia Mare din care 2685

naşteri, 880 căsătorii şi 1856 decese;

- 8680 certificate de stare civilă eliberate cetăţenilor, acte curente, la cerere şi solicitate de alte

primării şi de D.E.P.A.B.D. Bucureşti ;

- 1379 Livrete de familie eliberate;

- 30 de dosare de divorţ pe cale administrativă soluţionate din care 27 finalizate şi 3 clasate ;

- 18917 acte eliberate, din care 18034 cărţi de identitate şi 883 cărţi de identitate provizorie.

f. Urbanism şi amenajarea teritoriului

* Certificate de Urbanism eliberate 1233

* Avize - acord unic eliberate 606

* Autorizaţii de Construire eliberate 590

- Venituri obținute din taxe CU, AC, aviz comisie de urbanism, alte taxe de autorizare : 828.887,82

lei ;

- Certificate de nomenclatură stradală eliberate: 536;

- Contracte închiriere/concesionare terenuri: 711 ;

Total încasat din activități de închiriere/concesionare teren, asocieri 4.090.427,24 lei.

g. Comercial

> Autorizații de funcționare și de vânzare ambulantă noi: 746 ;

> Autorizații de funcționare și de vânzare ambulantă vize: 3116;

> Avize de principiu emise: 566.

h. Comunicare

Acțiuni finalizate:

- Implementarea în cadrul instituţiei a Manualului de Identitate Vizuală;

- 32.982 documente înregistrate la Biroul de Relaţii cu Publicul;

- 965 audienţe realizate de către primar, viceprimari, secretar municipiu, arhitect şef şi

administrator public ;

- 512 mesaje înregistrate și preluate la Telefonul cetăţeanului –0262 211998 -Alo, domnule

primar- şi pe site-ul www.baiamarecity.ro ;

- 133 de solicitări depuse în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes

public soluţionate;

A continuat activitatea de constituire a Consiliilor Civice de Cartier, fiind înfiinţate încă 5 CCC

16

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

XVI. MANAGEMENTUL PROIECTELOR

Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Programe, Proiecte, Strategii a gestionat în anul 2013 un

numar de 26 proiecte, având o valoare totală aferenta Municipiului Baia Mare de 171,869,604.35

lei.

Din totalul de 26 proiecte, situația centralizată este:

-în implementare /în continuare - 15 proiecte;

-finalizate în 2013 – 3 proiecte;

-aprobate în 2013 – 2 proiecte;

-în precontractare în 2013 – 2 proiecte;

-depuse și/sau în evaluare – 2 proiecte;

-în pregatire pentru depunere pentru finanțare – 2 proiecte;

PROIECTE CU CO-FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE

a) Proiecte în implementare

1. Reabilitare-modernizare-extindere corp multifuncţional Colegiul Naţional "Gh. Şincai" Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 23.03.2011

Valoare totală: 6.241.228,92 lei

Rezultate: realizarea unui Centru Multifuncţional în cadrul colegiului, cu funcţii de educaţie,

întâlniri şi conferinţe, recreaţie;

2. Extinderea Colegiului Economic Nicolae Titulescu (CENT) Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţiona l Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 23.03.2011

Valoare totală: 5,188,221.73 lei

Rezultate: extinderea spaţiilor educaţionale, modernizarea celor existente şi dotarea specifică

activităţii de pregătire profesională;

3. Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Grănicerilor din Municipiul Baia Mare

Sursa de Finanțare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 29.08.2011

Valoare totală: 22.810.778,62 lei

Rezultate: reabilitarea suprafeţelor carosabile şi a trotuarelor, realizarea de parcări rezidenţiale,

realizarea pistei de biciclete, amenajarea spaţiilor verzi (aliniamente stradale), canalizaţie tehnic ă

pentru cablurile supraterane;

4. Dezvoltarea eco-reţelei urbane şi a infrastructurii de agrement în cartierul Vasile Alecsandri

Sursa de Finantare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 29.08.2011

Valoare totală: 6.563.733,16 lei

Rezultate: realizarea a opt miniparcuri/locuri de joacă, reabilitarea a 140.000 mp de spaţii verzi,

plantarea de gard viu, arbori şi arbuşti;

5. Reabilitarea şi promovarea identităţii culturale şi istorice Piata Cetăţii Turnul Ştefan

17

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 29.08.2011

Valoare totală: 9,177,470.63 lei

Rezultate: punerea în valoare şi circuit turistic a ansamblului Turnul Ştefan - Biserica Sf. Ştefan,

Biserica Sf. Ecaterina, Biserica Sf. Martin;

6. Modernizarea şi extinderea Centrului Social pentru Persoane cu Dizabilităţi «PHOENIX» Baia

Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 29.08.2011

Valoare totală: 2.550.912,69 lei

Rezultate: crearea unui centru social multifuncţional pentru persoane cu dizabilităţi, parte a reţelei

de centre sociale a Municipiului Baia Mare;

7. Îmbunătăţirea transportului public urban prin extinderea reţelei de troleibuz şi a infrastructurii

aferente în Baia Mare - cartierul Vasile Alecsandri

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 19.09.2011

Valoare totală: 17,907,508.25 lei

Rezultate: extinderea reţelei de troleibuz în cartierul Vasile Alecsandri, prin conectarea acesteia

cu zonele centrale, administrative şi logistice a Municipiului Baia Mare;

8. Creşterea calităţii vieţii urbane prin amenajarea Parcului Public Central

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 12.04.2012

Valoare totală: 15,921,814.75 lei

Rezultate: realizarea unui parc public şi a unui centru expoziţional în zona centrală a municipiului

Baia Mare;

9. Înfiinţarea reţelei de drumuri forestiere a municipiului Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Data semnare Contract de Finanţare: 09.12.2010

Valoare totală: 7,656,839.00 lei

Rezultate: realizarea reţelei de drumuri forestiere a Municipiului Baia Mare cu o lungime totală de

9,96 km;

10. Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii – Municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Data semnare Contract de Finanţare: 10.12.2012

Valoare totală: 1,434,540.00 lei

Rezultate: realizarea unei pepiniere forestiere a Municipiului Baia Mare, pentru asigurarea

regenerării optime şi eficiente a fondului forestier municipal;

11. Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea Str. Oborului din municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 17.01.2013

18

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Valoare totală: 13,393,291.15 lei

Rezultate: reabilitarea suprafeţelor carosabile şi a trotuarelor, realizarea de parcări rezidenţiale,

realizarea pistei de biciclete, amenajarea spaţiilor verzi (aliniamente stradale), reabilitarea şi

extinderea reţelelor de apă/canal;

12. Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Electrolizei din Municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 22.04.2013

Valoare totală: 10,692,326.35 lei

Rezultate: reabilitarea suprafeţelor carosabile şi a trotuarelor, realizarea de parcări rezidenţiale,

realizarea pistei de biciclete, amenajarea spaţiilor verzi (aliniamente stradale), reabilitarea reţelei

de apă/canal;

13. Iniţierea implementării managementului integrat al rezervaţiei de castan comestibil Baia Mare

şi al sitului Natura 2000 ROSCI 0003

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Sectorial de Mediu

Data semnare Contract de Finanţare: 01.10.2010

Valoare totală: 1,487,818.00 lei

Rezultate: elaborarea şi aprobarea Planului de Management a Sitului Natura 2000 – Rezervaţia

de Castan Comestibil Baia Mare, inclusiv reabilitarea ecologică a castanului afectat de „cancerul

de scoarţă”;

14. Managementul integrat al deşeurilor biodegradabile în oraşele Baia Mare, Ivano Frankivsk şi

Vasarosnameny

Sursa de Finanţare: Programul de Cooperare Transfrontalieră HUSKROUA

Data semnare Contract de Finanţare: 2013

Valoare totală: 966,400.60 lei

Rezultate: realizarea unei reţele de staţii de procesare a deşeurilor biodegradabile în oraşele

partenere pentru valorificarea deşeurilor biodegradabile;

15. Îmbunătăţirea mediului în Ivano-Frankivsk şi regiunea învecinată prin aplicarea de tehnologii

sănătoase din punct de vedere al mediului în managementul deşeurilor solide municipale pe baza

experienţei oraşului Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina

2007-2013

Data semnare Contract de Finanţare: 10.12.2010

Valoare totală (Baia Mare): 113,386.50 lei

Rezultate: Transferul de bune cunoştinţe în domeniul managementului deşeurilor urbane, în

special colectare/selectare/valorificare, pentru oraşe înfrăţite;

16. i-SCOPE „Servicii interoperabile Smart City prin Platforma Deschisă pentru Ecosisteme

urbane interoperable

Sursa de Finanţare: Programul de Sprijin al Politicilor TIC; CIP-ICT PSP-2011-5

Data semnare Contract de Finanţare: 15.01.2012

Valoare totală (Baia Mare): 354.375.00 lei

19

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Rezultate: dezvoltarea unui instrument de evaluare a zgomotului ambiental urban, realizarea unui

plan de mobilitate pentru persoanele cu dizabilităţi, analiza potenţialului solar în zona rezidenţială;

17. Town renewal initiatives and activities – exchange of experiences of twinned towns

Sursa de Finanţare: Europa pentru Cetăţeni

Data semnare Contract de Finanţare: 16.05.2012

Valoare totală (Baia Mare): 100,000.00 lei

Rezultate: schimb de experienţă între oraşele înfrăţite cu Municipiul Baia Mare în domeniile:

regenerare urbană, energii alternative, cooperare transfrontalieră;

18. Aktive Partnerschaften - gelebte Freundschaften, Jung und Alt gemeinsam für Europa

Sursa de Finanţare: Europa pentru Cetăţeni

Data semnare Contract de Finanţare: 16.05.2012

Valoare totală (Baia Mare): 75,000.00 lei

Rezultate: schimb de experienţă între oraşe europene în domeniile: protecţia mediului, cultură şi

tradiţii, tineret, administraţie publică locală, cooperare transfronta lieră;

19. QUEST – Quality management tool for Urban Energy efficient sustainable Transport

Sursa de Finanţare: Europa pentru Cetăţeni

Data semnare Contract de Finanţare: 15.01.2012

Valoare totală (Baia Mare): 354.375.00 lei

Rezultate: dezvoltarea unui Plan de mobilitate urbană la nivelul Municipiului Baia Mare;

20. ECLISE – Enabling Climate Information Services for Europa

Sursa de Finanţare: Programul Cadrul pentru Cercetare FP7

Data semnare Contract de Finanţare: 07.09.2011

Valoare totală (Baia Mare): 15.000 lei

Rezultate: dezvoltarea unui instrument de prognoză multianuală pentru evoluţia temperaturilor,

regimului precipitaţiilor, fenomenelor meteorologice extreme, în condiţiile schimbărilor climatice,

cu un orizont de timp pentru anul 2020-2050-2100;

b)Proiecte în contractare

21. Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe în zona Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 2014

Valoare totală: 5,120,000.00 lei

Rezultate: reabilitarea termică a 5 blocuri de locuinţe în Piaţa Revoluţiei;

22. Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe în zona Centrală a municipiului Baia Mare

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional

Data semnare Contract de Finanţare: 2014

Valoare totală: 5,440,000.00 lei

Rezultate: reabilitarea termică a 6 blocuri de locuinţe în zona centrală a Municipiului Baia Mare;

c)Proiecte depuse şi/sau în evaluare

23. Energie verde pentru plămâni

Sursa de Finanţare: Fondul de Mediu

20

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Data semnare Contract de Finanţare: 2014

Valoare totală: 3,996,330.00 lei

Rezultate: utilizarea energiei geotermale pentru încălzirea şi prepararea apei calde în Spitalul de

Pneumoftiziologie Baia Mare;

24. Piste pentru biciclişti în Municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Fondul de Mediu

Data semnare Contract de Finanţare: 2014

Valoare totală: 2,500,000.00 lei

Rezultate: realizarea a 11 km de piste de biciclete în municipiul Baia Mare;

d) Proiecte în pregătire pentru depunere

25. Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe în municipiul Baia Mare – etapa III

Sursa de Finanţare: Programul Operaţional Regional, Axa 1.2.

Data semnare Contract de Finanţare: estimat 2014

Valoare totală: 15,500,000.00 lei

Rezultate: reabilitarea termică a 20 blocuri de locuinţe în Municipiul Baia Mare;

26. Reabilitarea complexului istoric „Colonia Pictorilor” din Municipiul Baia Mare

Sursa de Finanţare: Granturile Norvegiene SEE 2007-2014

Data semnare Contract de Finanţare: estimat 2014

Valoare totală: 16,308,254.00 lei

Rezultate: reabilitarea celor 5 clădiri istorice din cadrul Coloniei Pictorilor.

XVII. MANAGEMENT FINANCIAR

RAPORTAREA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR DEFALCATE PE TIPURI DE PROGRAME

- Totalul veniturilor bugetului local pe anul 2013 au fost de 246.829.621 lei la care s -a adaugat

excedentul bugetar din 2012, respectiv 358.007, rezultând suma de 247.187.628.

- 20.033.150 lei din totalul veniturilor s-au încasat în numerar.

- Din veniturile încasate pe anul 2013, 124.593.180,00 lei sunt venituri proprii.

Pentru a stimula încasările la bugetul local, cetăţenii care şi-au achitat până în 31 martie 2013

impozitele pe clădiri, teren şi asupra mijloacelor de transport au beneficiat de o reducere de 10%.

Bonificaţia s-a acordat atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice şi s-a aplicat pentru sumele

datorate pentru întregul an.

La principalele tipuri de impozite și taxe locale, încasările pe anul 2013 au fost următoarele:

Nr crt Impozite şi taxe locale Suma încasată

1. Impozitul și taxa pe clădiri 27.087.553,69

Impozitul și taxa pe clădiri-persoane fizice 7.206.322,15

Impozitul și taxa pe clădiri-persoane juridice 19.881.231,54

2. Impozitul și taxa pe teren 2.183.397,87

Impozitul și taxa pe teren –persoane fizice 859.565,70

Impozitul și taxa pe teren –persoane juridice 1.323.832,17

3. Taxa asupra mijloacelor de transport 8.710.036,38

Taxa asupra mijloacelor de transport-persoane fizice 4.809.838,21

21

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

Taxa asupra mijloacelor de transport-persoane juridice 3.900.198,17

4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizaţiilor 608.612,27

5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate 338.204,72

6. Taxe judiciare 1.590.492,87

7. Taxe extrajudiciare 1.289.325,30

8. Venituri din amenzi 3.588.489,64

9. Alte taxe locale 470.141,51

Pe capitole de cheltuieli, execuţia bugetului local este următoarea:

DENUMIREA INDICATORILOR COD

INDICATOR

PLATI EFECTUATE/ MII LEI

Autorităţi publice şi acţiuni externe 51.02 14.483,23

Alte servicii publice generale 54.02 703,82

Tranzacţii privind datoria publică şi

împrumuturi 55.02 3.381,60

Ordine publică şi siguranţa naţională 61.02 2.848,24

Învăţământ 65.02 97.352,31

Sănătate 66.02 3.200,04

Cultură, recreere şi religie 67.02 14.694,02

Asigurări şi asistenţă socială 68.02 26.515,18

Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică 70.02 29.452,10

Protecţia mediului 74.02 13.133,39

Acţiuni generale economice, comerciale şi de

muncă 80.02 76,53

Agricultura, silvicultura, piscicultură şi

vânătoare 83.02 2.158,90

Transporturi 84.02 39.055,09

TOTAL CHELTUIELI 247.054,45

EXCEDENT 133.18 133.18

În anul 2013 Municipiul Baia Mare a contractat un credit de 96.400 mii lei. Din tragerile aferente

anului 2013, s-au efectuat următoarele plăţi:

OBIECTIV BUGET ANUAL

Plăti

efectuate/

mii lei

ÎNVĂȚĂMÂNT 65.02.56 6.500 1.414,05

Colegiul Național Gheorghe Șincai - Reabilitare, modernizare,

extindere corp multifuncțional 3.500 1.010,22

Colegiul Nicolae Titulescu - Extindere, modernizare, reabilitare 3.000 403,83

ASIGURĂRI ŞI ASISTENTA SOCIALĂ 500 0,00

22

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

68.02.56

Modernizarea și extiderea Centrului Social pentru Persoanele cu

dizabilități Phoenix 500 0,00

LOCUIŢE, SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ

70.02.56 3.760 1.066,47

Dezvoltarea Eco-rețelei urbane și a infrastructurii de agrement

urban în cartierul V. Alecsandri 2.500 998,55

Reabilitarea și promovarea identității culturale și istorice a Pieței

Cetății Turnul Ștefan 630 67,92

Creșterea calității vieții urbane prin amenajarea Parcului Central 630 0,00

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ŞI VĂNĂTOARE

83.02.56 2.790 2.280,00

Înființarea rețelei de drumuri forestiere a municipiului Baia Mare 2.394 2.170,39

Îmbunătățirea valorii economice a pădurii muninicipiului Baia Mare 396 109,61

TRANSPORTURI 84.02.56 16.450 12.558,17

Îmbunătățirea transportului public urban prin extinderea rețelei de

troleibus și a infrastructurii aferente în cartierul V. Alecsandri 9.050. 6.085,31

Creșterea accesibilității urbane prin modernizare str Grănicerilor 7.000. 6.472,86

Creșterea accesibilității urbane prin modernizare str Oborului 200. 0,00

Creșterea accesibilității urbane prin modernizare str Electrolizei 200. 0,00

TOTAL GENERAL 30.000 17.318,69

OBIECTIVE PRINCIPALE PROPUSE PENTRU ANUL 2014

-Demararea procedurilor pentru realizarea unui serviciu de monitorizare video în întreg municipiul

Baia Mare;

-Reabilitarea Colegiului Național ”Gheorghe Șincai”;

-Reabilitarea Colegiului Național ”Vasile Lucaciu”;

-Reabilitarea blocului Melodiei 4;

-Reabilitarea blocului Horea 46B din fonduri guvernamentale;

-Realizarea unui număr de 30 locuri noi de joacă în cartierele municipiului;

-Reabilitarea P-ței Revoluției ;

-Realizarea proiectului de restaurare a Coloniei Pictorilor;

-Reamenajarea pieței Obor;

-Reabilitarea lacului din Parcul Municipal Regina Maria;

-Reparație capitală a podului Herja ;

-Începerea lucrărilor de modernizare a străzii Electrolizei;

-Începerea lucrărilor de modernizare a străzii Oborului;

-Reabilitarea drumului de centură (str. Europa şi Dumbravei) din fonduri ale CNADNR ;

-Reabilitarea P-ţei Cetăţii şi a Turnului Ştefan;

23

1 ex. / V.A. / 06.05.2014

-Începerea lucrărilor de modernizare a sistemului de orientare și marcaj stradal pe raza

municipiului Baia Mare;

-Realizarea a 3 terenuri de sport;

-Semaforizarea unor noi treceri pentru pietoni şi realizarea sistemului de undă verde pe Bd.

Traian și Bd. Republicii.

Mențiune finală

Prezentul raport cuprinde suma activităților derulate în anul 2013 de către Primăria și Consiliul

Local, în interesul și beneficiul cetățenilor Municipiului Baia Mare .

Cătălin Cherecheş

Primarul Municipiului Baia Mare