36
120 STILISTIC MUZICAL Conf. univ. dr. MIHAELA MARINESCU Obiective Cursul î i propune s introduc studentul în problematica dis- ciplinei Stilistic muzical , prin cunoa terea no iunii, componentelor i obiectivelor acesteia, dar mai ales prin analiza i compararea dimensiunilor constitutive ale stilurilor muzicale, apelând direct la principalele lucr ri muzicale ce le ilustreaz , conform cronologiei epocilor istorico-stilistice i a reprezentan ilor marcan i ai acestora. Având în vedere c Facultatea de Muzic are un profil peda- gogic, iar studen ii absolven i vor aplica aceast disciplin la catedr sau în via a cultural rural sau urban , con inuturile in seama de cerin ele programelor curriculum-ului de Educa ie muzical pentru înv mântul preuniversitar, clasele V-XII, pentru care sunt preg ti i. Astfel, se va pune baz pe cunoa terea i explicarea stilurilor care direc ioneaz istoria muzicii universale i române ti, insistându-se pe capacitatea studen ilor de a analiza i recunoa te stilurile muzicale dup partituri i audi ii. 1. Obiectul stilisticii muzicale. Conceptul de stil, calit ile stilului i particulariz ri ale stilului muzical Dezideratul permanent al omenirii este comunicarea. Aceast comunicare interuman presupune existen a unor limbaje specifice. În esen a lor, limbajele pot fi generale sau particulare, naturale sau progra- mate. Ele s-au cristalizat în timp i s-au circumscris spa iului, conform unor norme structurale precise ce guverneaz forma iunile umane. Comunicarea se stabile te între indivizi, atât de pe pozi ia de emi tori, cât i de pe pozi ia de receptori, raportul de comunicare fiind determinat de claritatea mesajului, de modalitatea sa de exprimare.

Stilistica muzicala

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Stilistica muzicala

Citation preview

Page 1: Stilistica muzicala

120

STILISTIC MUZICAL

Conf. univ. dr. MIHAELA MARINESCU

Obiective

Cursul î i propune s introduc studentul în problematica dis-ciplinei Stilistic muzical , prin cunoa terea no iunii, componentelor i obiectivelor acesteia, dar mai ales prin analiza i compararea

dimensiunilor constitutive ale stilurilor muzicale, apelând direct la principalele lucr ri muzicale ce le ilustreaz , conform cronologiei epocilor istorico-stilistice i a reprezentan ilor marcan i ai acestora.

Având în vedere c Facultatea de Muzic are un profil peda-gogic, iar studen ii absolven i vor aplica aceast disciplin la catedrsau în via a cultural rural sau urban , con inuturile in seama de cerin ele programelor curriculum-ului de Educa ie muzical pentru înv mântul preuniversitar, clasele V-XII, pentru care sunt preg ti i.Astfel, se va pune baz pe cunoa terea i explicarea stilurilor care direc ioneaz istoria muzicii universale i române ti, insistându-se pe capacitatea studen ilor de a analiza i recunoa te stilurile muzicale dup partituri i audi ii.

1. Obiectul stilisticii muzicale. Conceptul de stil,calit ile stilului i particulariz ri ale stilului muzical

Dezideratul permanent al omenirii este comunicarea. Aceastcomunicare interuman presupune existen a unor limbaje specifice. În esen a lor, limbajele pot fi generale sau particulare, naturale sau progra-mate. Ele s-au cristalizat în timp i s-au circumscris spa iului, conform unor norme structurale precise ce guverneaz forma iunile umane.

Comunicarea se stabile te între indivizi, atât de pe pozi ia de emi tori, cât i de pe pozi ia de receptori, raportul de comunicare fiind determinat de claritatea mesajului, de modalitatea sa de exprimare.

Page 2: Stilistica muzicala

121

Modalitatea de adecvare i de exprimare distinct i indivi-dualizat poart denumirea de stil.

În afara limbajelor comune, stilul are particularit i mai pu inpregnante, dar în sfera creativit ii se ivesc o multitudine de varia iispecifice.

De la defini ia lui George Louis Leclerc conte de Buffone (1707-1788), care spunea c „stilul este omul însu i”, pân la defini ii complexe, implicând corela ii în timp i spa iu, termenul de stil se caracterizeaz printr-o semantic flexibil i variate excep ii, cumu-lând semnifica ii a c ror sfer de determinare este mai larg sau mai restrâns în func ie de sensul pe care îl manevreaz , sau cu care este folosit într-un context sau altul, într-o epoc sau alta.

Dac termenul este folosit în general pentru a desemna modul de via i comportamentul uman, el este folosit i în raport de fiecare unitate uman , este întâlnit desemnând modalit ile de exprimare a limbajelor particulare, precum în limbajele literare, în artele plastice imonumentale, desigur în muzic , în cinematografie, în sport etc. În actualitate, este folosit foarte des în vestimenta ie, coafur , machiaj, via a omului tinzând tot mai mult spre o individualizare i o perso-malizare cât mai accentuat a expresiei umane, pe toate planurile de manifestare.

Dat fiind aceast varietate, o defini ie complex i unanim acceptat a stilului este greu de formulat. Esteticieni i cercet tori ai stilurilor au dat de-a lungul timpurilor numeroase defini ii, diverse ivenite din domenii de activitate distincte. Dic ionarul limbii române moderne îl define te astfel: „Stilul este un mod propriu de exprimare într-un anumit domeniu al activit ii omene ti, pentru anumite scopuri de comunicare. Este un fel propriu de a se exprima al unei persoane, dar i totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folose te un scriitor pentru a ob ine anumite efecte de ordin artistic.”

De cele mai multe ori, defini iile se refer la domeniul literar ilingvistic, dar ele pot fi translate i la domeniul muzical, considerat ca un limbaj aparte, un limbaj al sunetelor muzicale. Putem spune c stilul muzical desemneaz totalitatea mijloacelor de expresie muzicalfolosite de un compozitor. Dar nu numai acestea, ci i modalitatea de îmbinare a lor pentru a ob ine o exprimare logic i coerent , capabils transmit gândul muzical i tr irea formulate de compozitor.

Statutul aparte al muzicii printre celelalte arte, materialul sonor fiind cel mai abstract, genereaz factori specifici în comunicarea

Page 3: Stilistica muzicala

122

muzical . Între creator (emi tor) i public (receptor), de cele mai multe ori intervine un mijlocitor, interpretul, un intermediar cu dublu caracter, de receptor i emi tor, în acela i timp. Interpretul este un receptor pentru compozitor, dar i un emi tor pentru public. De calitatea actului s u de recep ie-emisie depinde transmiterea mai mult sau mai pu in fidel a stilului compozitorului. Astfel, în comunicarea muzical se suprapun dou stiluri, cel al compozitorului i cel al interpretului, care este de dorit a fi cât mai apropiate, dac nu vor putea fi identice, datfiind subiectivitatea ce intervine în actul de receptare artistic .

În definirea stilului apare adesea componenta spiritual , când autorii se refer la comunic rile de ordin literar, artistic sau filosofic. În Orizont i stil, Lucian Blaga leag definirea de aceast component :„Stilul, ca atribut în care înflore te substan a spiritual , e factorul imponderabil prin care se împline te unitatea vie, într-o varietate complex de în elesuri i forme.” i tot marele poet i filosof român î icompleteaz gândul, în stilul s u de a vedea rela ia omului cu lumea idivinitatea: „Stilul, m nunchi de stigme i motive pe jum tate t inuite, pe jum tate relevate, este coeficientul prin care un produs al spiritului uman dobânde te demnitatea suprem , la care poate aspira.”

Tot o definire în stil propriu, aceea a lui Tudor Vianu, teoretician profund i elaborator al unor sisteme de gândire filosofice i estetice fundamentale, ne face o mai precis trimitere la domeniul de referinal stilului: „Stilul este o manier de exprimare, un anumit fel de a- iînf i a ideile, în scris sau în vorbire, în pictur sau sculptur , în arhitectur sau în muzic , este un ansamblu de procedee cu ajutorul c rora un scriitor sau orator, pictor sau dramaturg, arhitect sau compozitor î i exteriorizeaz gândirea artistic .”

Dar s ne apropiem i de lumea muzicii, apelând la o definire formulat de Igor Stravinski în Poetica muzical : „Stilul reprezintmodul special în care un autor î i ordoneaz conceptele i vorbe telimbajul me te ugului s u.” Poate mai simplu i mai direct, muzicianul crator nu face diferen ieri de sens în ceea ce prive te stilul când se referla creatori de limbaje artistice, indiferent de domeniul pe care se mani-fest , atâta timp cât st pânesc conceptele i limbajul „me te ugului” lor.

Stilistica muzical . inând seama de aceste particularit i, stilistica muzical este o disciplin special , apar inând muzicologiei moderne. Având un caracter interdisciplinar, ea î i propune studierea stilurilor muzicale, în mod tiin ific i progresiv, atingând într-o

Page 4: Stilistica muzicala

123

oarecare m sur i domeniul valorilor estetice. Obiectul stilisticii muzicale este opera muzical , privit prin determin rile exterioare, configura ia ei structural , particularit ile de asamblare a factorilor contextuali (melodie, ritm, polifonie, armonie, timbru etc.), ineditul lor, perspectiva integr rii acestor factori în contextul operei, crea ieiautorului i al epocii de definire. Astfel, stilistica muzical studiazstilul muzical din toate punctele de vedere prin care acesta se individualizeaz i se pune în valoare.

Calit i. Pentru c în art este foarte important „cum spui”, stilul trebuie s întruneasc unele calit i de baz . Calit ile generale ale stilului sunt originalitatea, unitatea, claritatea, puritatea i coeren a.

Originalitatea se refer la spiritul creator, noutatea pe care o introduce autorul i coeren a limbajului de baz . Unitatea are în vedere capacitatea creatorului de a- i alege un anume „pachet” de mijloace din multitudinea ce îi este oferit de epoc , de experien a colectiv . Opusul unit ii este eterogenitatea. Claritatea este o calitate esen ial în pro-cesul comunic rii, asigurând în elegerea mesajului formulat de autor. Opusul ei îl constituie obscuritatea, echivocul, nonsensul. Puritatea cere autorului respectarea regulilor propuse, încadrate în propriul stil. Coeren a presupune st pânirea sistemului de înl n uire fireasc a eveni-mentelor sonore, îns i fenomenologia mecanismelor intime ale crea iei i tr irii estetice. Lipsa coeren ei duce la dispari ia expresiei muzicale.

Dintre calit ile particulare ale stilului, detectabile la fiecare compozitor, în func ie de propria personalitate, se pot enumera: simpli-tatea, concizia, naturale ea, fine ea.

Se observ în fenomenele devenirii stilurilor i unele de degene-rescen , între care: manierismul (folosirea mecanic a unor procedee stilistice cunoscute, „în maniera…”, ducând la lipsa originalit ii i a naturale ii), banalitatea (tot o lips de originalitate, care nu duce neap rat la o manier , dar determin s r cirea sensurilor), prolixitatea (define te un stil înc rcat, confuz, complicat, în care autorul nu- i poate st pâni abunden a ideilor muzicale), pasti a (copierea deliberat a stilului unui alt autor), parodia (copierea unui stil în scopul de a-l satiriza, cu efecte comice).

Func ii. Prin opera de art muzical ajung la ascult tori informa iiprivind structura artistic , rela ia temporal stabilit de oper (epoca realiz rii ei artistice), semnifica ia modelului muzical-artistic, determi-nând func ia gnoseologic a stilisticii muzicale. Dar stilul nu define te

Page 5: Stilistica muzicala

124

numai crea ia muzical , ci îi eviden iaz i sensurile expresive, stabilind o rela ie emo ional între oper i receptor (publicul auditor), ceea ce confer stilisticii muzicale i o func ie estetic .

Dimensiunile constitutive. Stilul muzical are o existen complex ,elementele sale constitutive determinându-i configurarea i profilul final. Analiza global a acestora este practic imposibil , dar decelarea fiec rei componente/dimensiuni i stabilirea caracteristicilor structurale ale fiec reia sunt esen iale pentru cunoa terea i delimitarea stilurilor muzicale. Stilurile muzicale eviden iaz morfologii i sintaxe aparte într-o gramatic specific . Pascal Bentoiu, în volumul s u Imagine i sens, nume te acestea „flux sonor articulat”, analizabil prin descompunere irecompunere, „un ansamblu de procedee pur tehnice” care eviden iazstilul muzical respectiv.

Dimensiunile stilistice constitutive. Dimensiunea melodic este primordial în fenomenologia muzical . Ea se constituie într-o unitate macrostructural , cu o organizare intim variabil , desf urat orizontal, determinând o interpretare semantic i fonologic .

Dimensiunea ritmic , determinat de succesiunea temporal a duratelor a cunoscut în timp, în diferite epoci creatoare, diverse sisteme de structurare, pornind de la cele folclorice pân la cele culte, caracterizând crea ia unor compozitori contemporani.

Dimensiunea timbral aduce i ea amprenta unor epoci, dar ipreferin ele proprii compozitorilor, care au investigat i valorificat din plin posibilit ile de expresie timbral .

Dimensiunea polifon se manifest în raport cu primele elemente, reprezentând o modalitate de tratare a acestora pe vertical (suprapunere de melodii). Sincronia sonor (polifon , omofon , eterofon , glogal )este prezent în toate stilurilr muzicale.

Dimensiunea armonic este privit i ea în raport cu dimensiunea melodic , o l rgire a acesteia pe vertical , urmând un traseu de la modal la tonal i atonal, apoi din nou la modal în sensul contemporan al ter-menului, caracterizând epocile creatoare.

Dimensiunea dinamic se aplic la dimensiunile anterioare istrâns legat de acestea, referindu-se la nuan ele care noteaz în detaliu inten iile componistice. Au avut i ele o evolu ie eviden iat în timp, în stilul diverselor epoci.

Dimensiunea agogic define te însu i caracterul muzicii, stabi-lirea tempoului exact determinând i încadrarea într-un anumit stil.

Page 6: Stilistica muzicala

125

Dimensiunea spa ial reprezint densitatea materialului sonor folosit, de la rarefiere la aglomer ri pe plan vertical i orizontal, reali-zând la unii compozitori contemporani texturi, suprafe e sonore intrate în coliziune.

Dimensiunea arhitectural se refer la schemele formelor muzi-cale, specifice unor epoci, dar i la cele îmbog ite sau transformate în procesul creator de c tre personalitatea compozitorului.

Dimensiunea aleatoare este apanajul unor muzici contemporane, în care compozitorii adopt exprim ri având la baz hazardul i liberul arbitru, neîncadrându-se în sistemele compozi ionale standardizate.

Dimensiunea semiotic se refer la ansamblul semnelor muzicale folosite de autor pentru a- i nota în partitur multitudinea de inten ii de tehnic i expresie muzical ale propriei crea ii. Ea a suferit mai multe transform ri de-a lungul epocilor, cristalizându-se treptat, c utându-se coinciden a semnului cu sensul (semantica) inten iei muzicale.

Dimensiunea semantic este dimensiunea cea mai complex icea mai greu de stabilit, dat fiind caracterul neno ional al muzicii. Semnifica ia operei muzicale este variabil i pretabil la interpret ri,luând în considerare factorii obiectivi i subiectivi ai recept riispecific muzicale.

Stilistica muzical se constituie i ca o tiin exact prin analiz ,dar i ca o art a unor interpret ri complexe prin sinteza reprezentat de fiecare oper muzical în sine, în aceea i m sur obiectiv i subiectiv .Ea urm re te opera artistic a fiec rui compozitor, în contextul stilistic general în care aceasta se încadreaz , precum i elementele noi care îmbog esc tradi ia, determinând originalitatea lucr rii muzicale.

Stilurile muzicale se împart în dou mari categorii: 1) stiluri naturale (folclorice) i 2) stiluri cultivate (profesioniste). Obiectul sti-listicii de fa este studierea celei de-a doua categorii, stilurile cultivate sau profesioniste fiind cele care se succed în evolu ia crea iilor de-a lungul epocilor stilistice, constituind o Istorie a muzicii universale.

Stilistica muzical s-a afirmat ca tiin mai recent i, dup mo-dalit ile de abordare ale cercet rii, poate fi:

• Stilistica empiric , bazat pe studiul faptelor de stil din punct de vedere al con inutului expresiv i al ac iunii acestora asupra sensibilit ii ascult torului;

• Stilistica analitic sau descriptiv , care are drept obiectiv principal studiul tipologic, bazat pe criterii diacronice, pe identit i de structur i pe ob inerea datelor din analiza textului muzical;

Page 7: Stilistica muzicala

126

• Stilistica structuralist , aplicat începând cu anii ’60 ai seco-lului XX, care pune accentul pe cercetarea sincron i are în vedere explicarea dinamicii p r ilor componente ale operei, rela ia dintre termeni.

• Stilistica generativ-transforma ional este una dintre cele mai recente, cercetarea f cându-se pe computer. Dup cum o concepe Dinu Ciocan, ea dezvolt în continuare baza de date ob inut prin metodele tradi ionale de analiz a fenomenelor de limbaj muzical irealizeaz clasificarea lor sistematic prin metode structurale.

• Stilistica universal studiaz , prin muzicologia actual , posibi-litatea stabilirii unor elemente de echivalen care s determine crearea unei stilistici panlingvistice universale.

2. Stiluri muzicale ale Antichit ii

Dac se spune c „stilul este omul”, putem considera c stiluri exist de când exist omul pe P mânt. Iar dac ne referim la domeniul artelor, vom putea întâlni diverse stiluri în succesiunea timpului, precum vârstele omului, pentru c , a a cum nota Vasile Iliu , „artele sunt produse temporale ale spiritului uman inteligent, determinate de necesit i spirituale, proprii exclusiv fiin elor umane, produse perfect adaptate unui moment istoric dat i supuse unor reguli naturale, neformulate aprioric, structurate pe baza unor experien e acumulate în timp i coordonate de registrele superioare ale intelectului uman. Aceste reguli difer de la o epoc la alta, de la un popor la altul, de la o etnie la alta i sunt determinante în particularizarea modului propriu de exprimare artistic individualizat , a stilului.”

Condi iile specifice geo-climatice i socio-istorice diferite, pe diferite zone terestre, au determinat conturarea diferen iat a „fami-liilor spirituale”, a culturilor artistice omogene. Ele dateaz din faza constituirii primelor forma iuni socio-economice ale omului primitiv i se structureaz în schemele ini iale ale apartenen ei, arhetipurile,

n scute din straturile enigmatice ale spiritului uman ancestral. Aceste scheme ini iale au fost cristalizate în epoca primitiv a omenirii i au fost cizelate, ca elemente de baz ale identit ii produc iilor artistice, ale stilurilor i ale fiin ei unui neam, în epoca primei orânduiri civi-lizate, Antichitatea.

Într-o prim form , deosebirile dintre stilul folcloric i cel cultivat nu erau esen iale, cel de-al doilea fiind derivat din primul. Apoi, cele

Page 8: Stilistica muzicala

127

dou stiluri fundamentale i-au accentuat tendin ele de diferen iere, arta cultivat c p tând amploeare i pornind pe drumul propriu, dezvolt tori schimb tor. Arta popular i-a p strat mai mult caracterul nealterat,

îmbog indu-se ca fond i determinând cultivarea tr s turilor distincte ale fiec rui popor.

În Antichitate se deosebesc dou stiluri definitorii, unul pentru civiliza iile orientale, iar cel lalt pentru cele europene. Dintre civili-za iile orientale, mai importante sunt cele din Babilon, Egipt, China iIndia, iar dintre cele europene, civiliza ia greac i cea roman .

Stiluri orientale antice Stilul muzical sumero-babilonian se poate cunoa te, ca i multe

alte stiluri, doar din descoperirile arheologice, fragmente de instrumente muzicale, reprezent ri ale acestora i ale unor momente implicând muzicieni i forma ii muzicale, imortalizate pe fresce, basoreliefuri, documente etc. Nu putem ti cum suna muzica în Babilon, dar tim cinstrumentele folosite erau harpa, instrumente de percu ie – tobe, de suflat – flautul arhaic i oboiul, cu coarde – l uta, care acompaniau cân-tecele vocale. Genurile muzicale erau, de asemenea, vocale: imnurile, cântecele de dragoste i bocetele – ale c ror texte poetice s-au p strat,ceea ce nu se poate spune i despre liniile melodice.

Stilul muzical egiptean îl putem reconstitui din documentele aflate în mormintele faraonilor. Muzica era foarte pre uit în Egipul antic, participând la misterele organizate în cinstea marilor zeit i Osiris i Amon-Ra. Lipsa nota iei ne împiedic s cunoa tem suportul melodic

al muzicii egiptene, dar instrumentele folosite erau acelea i ca i în Babilon, iar din desenele aflate în piramide afl m de existen a multor cânt re i, instrumenti ti i dansatori, figura i acolo. Se presupune cmelodia egiptean era preponderent diatonic , cu desf urarea lin a în l imilor, cu ambitus restrâns, în limita unei cvarte sau cvinte (precum flautul folosit la acompaniament). Cântatul coral era practicat în cere-moniile religioase i în procesiunile funerare. Din configura ia corzilor lirei, se pot deduce unele sc ri i structuri modale alc tuite din tonuri isemitonuri, diatonice, cromatice i enarmonice.

Exemplul 1

Page 9: Stilistica muzicala

128

Stilul muzical chinez se poate reconstitui din documente ce dateazdin epoca împ ratului Fu-hi (mileniul IV î.H.), unde se noteaz c natura este cea care na te muzica, iar omul se conduce dup legile cerului.

Din mileniul II î.H. dateaz cristalizarea modului cromatic practicat de chinezi pân ast zi, mod generat de anumite structuri, fiecare sunet purtând denumirea de liu, cu în l ime fix i o stare neutr de echilibru în raport cu celelalte. Din scara totalului cromatic se extr geau anumite sunete pe care se cânta o anumit melodie, n scându-se gama pentatonic (do, re, mi, sol, la). Fiecare mod alc -tuit pe aceste sunete avea o denumire special . Transpunerea celor cinci moduri pe cele 12 linii ale sc rii cromatice determina apari ia a 60 de sc ri diferite ca expresie i culoare sonor . Muzica era diatonic ,preponderent vocal , dar i instrumental . Se întrebuin a o mare varietate de instrumente. De asemenea, ritmurile erau complexe, deri-vate din sistemul ritmic divizionar. Un loc important îl aveau muzica de cult i ritualurile. Muzica veche din China a influen at muzica statelor vecine: Japonia, Coreea, Mongolia, Indochina.

Stilul muzical indian s-a format prin secolele IV-II î.H., de istatul indian este mult mai vechi (de pe la mijlocul mileniului I î.H.). iaici muzica a ocupat un loc foarte important, muzica i dansul fiind considerate pe placul lui Buddha. Cea mai important carte, pentru cultura muzical , este Sâma-Veda, o culegere de cântece scrise pe baza textelor de cult ale Rig-Vedei. Fragmente din povestirile i legendele din Ramayana i Mahabharata au fost transpuse pe muzic , formând renu-mitele Raga, caracteristice stilului indian antic. Sistemul muzical indian avea o structur complex . Imnurile din Sama-Veda erau metrice i se cântau. Din datele sumare r mase sunt precizate numai prelungirile sunetelor pe vocale. Muzica indian antic era monodic , modal , cu rare momente de eterofonie. Scara heptatonic era cunoscut din se-colul IV î.H. i se baza pe consonan e i disonan e, sunetele fiind notate cu literele alfabetului i dispuse în succesiune ascendent . Un sistem propriu numai muzicii indiene este sistemul shruti. El ad uga sc rii principale diverse nuan e de expresie prin micro-intervale. Octava era împ r it în 22 shruti (micro-intervale), dispuse în succesiunea: 4, 3, 2, 4, 4, 3, 2 shruti, pentru a forma sunetele sc rii heptatonice. Ritmica era divizionar (binar i ternar ), fiind foarte important , în acompanierea

Page 10: Stilistica muzicala

129

cântului i dansului marcându-se timpii într-o structur aparte fa de cea a melodiei pe care o acompania. Muzica vocal indian era de o mare varietate, cuprinzând i un stil recitativ:

Exemplul 2

Particularit ile stilistice ale muzicii indiene vechi sunt date i de instrumentele folosite, în special cele de percu ie (cinele, gonguri, timpane etc.), de instrumentele cu coarde (vina, sitar, ravanastrom, saranghi, rabab). Strânsa leg tur a muzicii vocale cu acompaniamentul i cu dansul este o caracteristic de baz a stilului indian. Muzica

indian a influen at muzica rilor din Asia Central – Tibet, Nepal, idin Marea Sudului – Indonezia, Malaezia, Indochina.

Stiluri europene antice

Dintre popoarele europene, cultura antic greac , în general, istilul muzical antic grec, în special, au fundamentat i influen atcultura celorlalte ri europene, stilurile muzicale profesioniste care au ap rut de-a lungul timpului i au format stilistica muzicii universale (europene). Muzica antic greac i stilul s u au fost cristalizate pe parcursul a dou perioade: 1) preistoric (secolele X-VI î.H.); 2) istoricclasic (secolele VI-IV î.H.) i istoric elenistic (secolele III-I î.H.).

De i greu de stabilit cu precizie stilul acestei muzici, din analiza pu inelor documente muzicale rezult c muzica grecilor antici era vocal , instrumental i vocal-instrumental , laic i religioas ,popular i cultivat , în alc tuiri monodice, în care erau folosite ritmul, melodia, m sura. Folosirea termenului de armonie se referea la organizarea sunetelor în melodie i în mod (nu avea accep iunea de ast zi a termenului). Putem avea o imagine asupra particularit ilormuzicii antice grece ti urm rind fragmentul Odei I pitic , C tre

Apollo, atribuit lui Pindar, din secolele V-IV î.H.

Page 11: Stilistica muzicala

130

Exemplul 3

Melodia are o structur tetracordal , cu mers preponderent descendent, sunetul principal aflându-se la mijlocul sc rii muzicale a modului doristi, cu un etos b rb tesc, sever. Traiectul melodic este lin, diatonic, cu salturi mici de pân la cvart , într-un ambitus restrâns, iar ritmica trohaic o p streaz pe cea a textului.

Nota ia muzical era bazat pe literele alfabetului. Se utilizau intervale consonante (cvarte, cvinta, octava) i disonante (semiton diatonic, ton, ter , sext ), consonan ele fiind deduse din tetracorduri. Sistemul modal grecesc (doristi, frigisti, lidisti) era foarte bine fundamentat, modurile fiind utilizate în func ie de ethosul pe care îl produceau. Melopeea greac era în strîns lag tur cu versul poetic, cu ritmul prozodiei, care determina i ritmurile muzicale. Tot structura versurilor determina i forma muzicii grece ti antice. Stilurile generice ale compozi iior melodice, dup cum le teoretiza Aristide Quintilian, erau: 1) stilul ditirambic, 2) stilul nomic i 3) stilul tragic.

Muzica era preponderent vocal , genurile de baz fiind imnurile i mar urile cu caracter declamatoriu. În muzica tragediilor i come-

diilor, un rol important îl avea corul, înso it de dans, care imprima caracterul (grav – în tragedie, vesel – în comedie). Ca instrumente de acompaniament se foloseau aulosul, chitara, lira, sirinxul, crotalele, timpanonul.

Dup primele secole cre tine, arta antic greac este înlocuit de cultura bizantin i de cea roman , care vor dezvolta în muzica profesionist coordonatele stilistice ale Greciei antice, edificând muzica Evului Mediu.

Page 12: Stilistica muzicala

131

3. Stiluri muzicale în Evul Mediu

Evolu ia stilurilor muzicale cultivate este marcat de trecerea de la Antichitatea târzie, corespunz toare primelor secole cre tine, la orânduirea feudal . Planul artistic a fost mereu în strâns rela ie cu cel al credin elor religioase, ca baz spiritual . Apari ia cre tinismului a determinat o direc ie nou de dezvoltare a artelor i, mai ales, a mu-zicii culte. Cre tinismul a influen at culturile laice, în special pe cea cre tin ortodox i pe cea catolic din Europa.

În primele secole dup Hristos, stilul muzicii cre tine era influ-en at de elemente rituale venite din Orientul Apropiat (Antiohia, Siria, Egipt, Ierusalim). Cre tinarea popoarelor europene de la Mediterana, aflate în Imperiul Roman, a însemnat deplasarea centrului cre tinismului spre ora ele europene, Bizan ul i Roma.

Sub egida bisericilor bizantin ortodox i romano-catolic în-treaga cultur , implicit muzica medieval , a cunoscut o dezvoltare semnificativ . Bisericile, catedralele, mân stirile erau centre de cultur ,unde înfloreau toate artele: literatura, arhitectura, teologia, muzica. Muzica era înso itoare a ritualului religios i se practica numai sub forma vocal . Apoi, în partea apusean , au p truns i instrumentele, acompaniind sau în lucr ri de sine st t toare, c lug ri i preo i devenind profesioni ti ai muzicii, dezvoltând forme i genuri muzicale de cea mai mare eficien expresiv în activit ile religioase.

Stilul bizantin i stilul roman pot fi considerate primele stiluri veritabile ale muzicii culte europene. Ele au avut o influen hot -râtoare asupra dezvolt rii muzicii laice culte ulterioare.

În timp ce stilul bizantin (ortodox) a p strat aproape nealterattradi ia muzicii religioase, f r s genereze stiluri laice dezvolt toare, stilul roman a fost generatorul unei bogate arte muzicale laice, dez-voltate în special în partea occidental-european . Acest progres stilistic poate fi urm rit pe parcursul secolelor pân ast zi, trecând prin stilurile: medieval, renascentist, baroc, clasic, romantic, contemporan. Evolu ia s-a datorat mereu efervescentei confrunt ri dintre tradi ionali ti iinovatori, în dorin a de a îmbog i arta componistic muzical cu o din ce în ce mai mare expresivitate.

Stilul muzical bizantin Stilul muzical bizantin s-a format i dezvoltat în Imperiul

Bizantin, între anii 395-1453, fiind integrat artei i culturii bizantine. Dup c derea Imperiului Bizantin, formele sale de manifestare au fost

Page 13: Stilistica muzicala

132

preluate i continuate pe teritoriile popoarelor cre tine balcanice ir s ritene, situate la nordul fostului Imperiu, între acestea num rându-se i rile Române. Marele istoric român Nicolae Iorga urm re te

aceast translare a tradi iilor bizantine în cartea sa Bizan dup Bizan ,enumerând rela iile stabilite în timp, între teritoriile române ti iBizan , între cultura româneasc i cultura bizantin , implicând i dez-voltarea artelor i muzicii bizantine pe p mânt românesc.

Format în Bizan i pe teritoriile Greciei antice, arta bizantin o continu în mare pe cea antic greac . Limba greac s-a impus ca limb a imperiului, iar în mân stirile i bisericile devenite coli ifocare de cultur , au fost preluate lucr rile clasicilor greci, formând, al turi de scrierile sfin ilor p rin i, baza educa iei, tiin ei, artei i gân-dirii bizantine. La fundamentul culturii ortodoxe cre tine stau Sfintele scripturi, literatura hagiografic , melodica imnic .a.

Cercet rile bizantinologice, intensificate în secolul al XX-lea, au definit caracteristicile melosului bizantin i etapele de evolu ie a acestora. În tratatul s u despre Melodica bizantin , Victor Giuleanu aprecia: „Cântul bizantin prinde forme în ambian a cultului cre tin de rit ortodox din primele secole ale erei noastre, nu mult dup c dereaciviliza iei grece ti, cu elemente provenind din amestecul de procedee de origine greco-roman , ebraic i arabo-sirian , la care se vor ad uga, în mod firesc, structuri consistente ale muzicii laice de facturoriental , muzica popular ocupând un loc important în via a cotidiani a ceremoniilor de la curte.”

Studiind stilul muzicii bizantine, Victor Giuleanu detecteazvaria iile acestuia în func ie de perioadele str b tute. P strându- i neal-terate substan a i formele monodice pân în zilele noastre, stilurile muzicii bizantine pot fi definite prin cele trei mari stadii de dezvoltare a mijloacelor de expresie, astfel: 1) cântarea în stil bizantin vechi, stilul paleo-bizantin, manifestat între secolele IV-XII; 2) cântarea în stil bizantin medio-bizantin, plasat între secolele XIII-XVIII; 3) cântarea în stil bizantin nou, stilul neo-bizantin, ca ultim stadiu de dezvoltare în secolele XIX-XX.

1. În perioada paleo-bizantin , stilul paleo-bizantin se caracte-rizeaz printr-o melodic preluat din practica sinagogilor, prin psalmodierea poeziei ritmice a c r ilor sfinte. Cânt rile eminamente vocale erau interpretate în dou feluri: psalmodic i responsorial. Desf urarea cânt rii de acest tip se face printr-o melodie simpl ,senin , alc tuit din formule de început (a), recit ri melodice (b), semicaden e (c) i caden e finale (d).

Page 14: Stilistica muzicala

133

Exemplul 4

Cantabilitatea melodic specific acestei perioade se face printr-un sistem intona ional diatonic modal, cu ambitus redus, cu foremo ional maxim , cu ornamentic melodic , vocalizarea textului, intonarea microintervalic , generând o melismatic bizantin cu tente orientale. Aceste caracteristici s-au p strat în ritul ortodox pe tot par-cursul anilor. Problema de baz a transcrierilor actuale din manuscrisele vechi este cea a nota iei, care a suferit mereu modific ri, existând mai multe etape de nota ie. Prima formul este aceea a nota iei ecfonetice, reprezentat prin semne de culoare ro ie scrise deasupra, dedesubtul sau între cuvintele textului. Interpretarea semnelor este foarte dificil idifer de la o cercetare la alta.

2. Perioada stilului medio-bizantin aduce o dezvoltare stilisticsuperioar . Melurgii i maistorii introduc în vechile melodii ale cânte-celor multe ornamente, melisme, solicitând virtuozitatea interpre ilor.Stilul melismatic este caracteristic manierei papadice de cântare, pe vocalize ample.

Exemplul 5 (Ioan Cucuzel)

Sistemul de nota ie realizat de Ioan Cucuzel a adus multe per-fec ion ri scrierii muzicale, în ideea de a deveni cât mai fidel practicii muzicii de cult. Se perfec ioneaz i textul muzical propriu-zis, pe baza

Page 15: Stilistica muzicala

134

isonului, oligonului i apostrofului, combinate cu alte semne, putându-senota toate intervalele din ambitusul vocal b rb tesc.

Stilul melodic bizantin presupune o organizare muzical pluri-modal , în cele 8 ehuri autentice i plagale (protos, deuterus, tritos, tetrartos). Tot acum se cristalizeaz i modalit ile de cânt bizantin: cântul recitativic, cântul irmologic, cântul stihiraric i cântul papadic.

3.Stilul neo-bizantin, cristalizat în secolul al XIX-lea, este iultima perioad a muzicii bizantine. Ea delimiteaz reforma f cut de Mitropolitul Chrysant împreun cu psal ii Hurmuz Hartofilax i Grigore Levitul, care a simplificat semiografia bizantin prin eliminarea neu-melor orientale, stabilind tipul i caracterul cântecelor uzuale, structura modurilor i formulelor caden iale. Reforma s-a numit chrisantic i a stabilit un num r fix de sunete, dup modelul guidonian; s-a renun at în general la microtonii i la grafia acestora, ceea ce a dus la o s r cire a intona iei, dar la o mai mare precizie în cânt. Tot în aceast perioad se instituie practica isonului, ad ugare la melodia ini ial a unui sunet inutprelung, intonat pe vocala a, apoi s-au ad ugat alte sunete, reprezentând sunetele principale ale modului respectiv. S-a ajuns astfel la prima încercare de „verticalizare” a monodiei bizantine, care a continuat în secolul al XIX-lea prin armonizarea melodiilor i prin introducerea practicii corale în biserica ortodox .

Stilul muzical gregorian

La baza stilului gregorian st tot muzica religioas cre tin a primelor secole, unitar la început atât în Vestul, cât i în Estul Europei. La acest fond comun, muzicile orientale i-au pus prea mult amprenta, deviind uneori de la caracterul auster, seren, pe care muzica de cult trebuia s -l aib . Pentru biserica apusean , Papa Grigorie cel Mare a hot rât ca aceste influen e s fie eliminate i s se p streze puritatea muzicii în cadrul liturgic.

Papa Grigorie a realizat unificarea stilistic a tuturor melodiilor practicate în biseric , fie mai vechi (de provenien ebraic , arian sau greco-roman ), dar i mai noi (unele melodii compuse chiar de el), selectându-le pentru serviciul divin i ad ugându-le textele liturgice latine. A constituit, astfel, un codice al muzicii sacre, în care se reg seau toate cântecele de peste an, intitulat Antiphonarium centonem. Aceste cântece au format fondul muzical gregorian obligatoriu în întregul imperiu liturgic catolic, care cuprindea Europa central i de vest.

Page 16: Stilistica muzicala

135

Aceast ordine stilistic muzical nou , extins pe teritoriu, dar diferitde cea bizantin , a fost impus i înt rit prin edicte biserice ti i bule papale. Stilul gregorian s-a individualizat prin universalitatea structu-ral , prin alc tuirea melodic i ritmic , prin expresia hieratic unic .

Stilul melodic gregorian se caracteriza prin: 1) strâns leg turcu ritualul cre tin catolic; 2) vocalitate, exclusiv monodic , executare individual sau coral , f r acompaniament instrumental; 3) simplitate melodic , sunete egale ca durat , mers treptat, salturi rare, diatonism; 4) desf urare calm , lini tit , solemn , într-un ambitus b rb tescrestrâns la limita unei octave, cu expresie hieratic i grandioas ;5) absen a m surilor, ritm liber, determinat de textele liturgice în limba latin , conturat prin accentele vorbirii; 6) modalism reprezentat de cele 8 moduri biserice ti (4 autentice, 4 plagale).

În interpretare se practica un stil accentus - însemnând o cântare silabic , cvasirecitativ , unei silabe corespunzându-i un sunet, i un stil concentus – în care cântarea psalmodic putea fi simpl sau melismatic , ambele caracteristice cânt rii solo din Alleluia.

În psalmodia simpl existau o form responsorial – rezultat din intercalarea între versetele psalmilor a unui scurt refren interpretat de ansamblu – i o form antifonic – rezultat din divizarea ansamblului în dou coruri care alternau la interpretarea versetelor psalmilor.

Psalmodierea melismatic era caracteristic imnurilor i aclama-iilor Alleluia, dar i unor p r i ale missei – Kyrie eleison.

Exemplul 6

Cea care a contribuit foarte mult la evolu ia artei muzicale a Occidentului a fost nota ia. O preocupare permanent a reprezent rii cât mai fidele a sunetului muzical pe hârtie a dus la inventarea semnelor ce se folosesc i ast zi în nota ia muzicii culte universale. Hucbald iGuido d’Arezzo au perfec ionat scrierea, inventând nota ia modern , pe portativ. Evolu ia a durat trei secole, dar rezultatul este uimitor de

Page 17: Stilistica muzicala

136

eficient. Denumirea sunetelor, portativul, semnele desemnând duratele divizionare etc. sunt câteva dintre elementele de baz ale semioticii inventate de muzicienii occidentali.

Nota ia muzical a venit i în sprijinul dezvolt rii muzicii pe mai multe voci, polifonic , r spunzând necesit ii de sincronizare.

Astfel, muzica gregorian a deschis drumul dezvolt rii muzicii religioase polifonice i a întregii tehnici laice de compozi ie, care a constituit muzica profesionist a Europei pe parcursul mileniului al II-lea.

4. Stiluri vocale polifonice. Ars antiqua / Ars nova

Monodia latin gregorian practicat în secolele VII-IX a generat un nou stil, organizând materialul muzical pe vertical , polifonia, prin suprapunerea melodiilor. Cântul monodic a fost înlocuit de cel poli-fonic, mai întâi în catedrale, precum Notre Dame din Paris, apoi s-a r spândit în toate rile vest-europene.

Polifonia incipient , datorat cântului colectiv la intervale de octav , cvart sau cvint , a dat na tere unor forme i genuri pe care le-au codificat în tratate muzicienii vremii (Hucbald în Musica

Enchiriadis, Guido d’Arezzo în Micrologus).Primele forme de polifonie au fost cele denumite organum. Era

o suprapunere a unei voci principale – o melodie vocal simpl , cu o voce organal .

Exemplul 7

Aceast voce a fost mai apoi multidimensionat , ducând la suprapuneri de mai multe voci i la sisteme savante de dezvoltare a construc iilor polifonice.

O alt form de polifonie primar a fost discantus, un tip de organum realizat prin mersul contrar al vocilor. Leonin a creat primele organum-uri cu melisme, în care vocea organal a fost trecutdeasupra tenorului i dezvoltat melodic în ritm liber.

Page 18: Stilistica muzicala

137

Exemplul 8

Perotin este cel care dezvolt mai mult genul, conferind organum-ului contur ritmic precis, creând organumul triplu i quadruplu.

Exemplul 9 (Viderunt – Perotin)

În aceast perioad , a Artei vechi, se cultiv noi genuri, precum causula i motetul – o pies polifonic la care se ata ase un text ce comenta textul liturgic al unui cantus firmus. Pe lâng acestea mai existau conductus i hoquetus – rezultat din alternan a vocilor (când una cânt , cealalt ine un sunet).

De i se n scuse polifonia, monodia a continuat s coexiste cu aceasta, sub diverse forme i genuri, în cântecele gregoriene (imnuri,

Page 19: Stilistica muzicala

138

antiene, proze), în muzica dramelor liturgice i, mai ales, în muzica laic a trubadurilor, truverilor i minnesangerilor.

În perioada Ars antiqua, polifonia a fost simpl , cu o ritmicvariat , bazat pe consonan e perfecte, rezultate din sincronia verticala sunetelor vocilor.

Paralel cu stilul muzicii religioase s-a dezvoltat i stilul muzicii

laice a trubadurilor, truverilor i minnesangerilor. Muzica laic se p stra înc monodic i era acompaniat uneori de instrumente (viela, chitara). La cur ile seniorilor feudali era cultivat expresia liric ,sentimental , care atr gea mult public. Un atu în plus al acestei muzici este c era practicat în limba popular , drept care putea fi în eleas iaccesibil mul imilor.

Genul cel mai cultivat de trubaduri era chansonul, cu o bogattematic de dragoste, de cruciade, de petrecere, cu con inut moralizator, cavaleresc, pastoral, de dans etc. Melodia acestor cântece se desf urasimplu, într-un ambitus acceptabil vocii, cu o structur diatonic , în mers treptat, u or melismatic, solicitând o virtuozitate vocal . Ritmul era dedus din cel al versurilor i urma m sura celor 6 scheme formulate în aceast epoc . Schema ritmic aleas nu se schimba pe tot parcursul cântecului.

Exemplul 10 (Per conforter ma pesance – Thibaut de Navarre)

Timbrul muzicii laice se limita la vocile b rb te ti, dar insera uneori i instrumente muzicale precum viela, psalterionul, harpa, chitara, flautul. În cea mai mare parte, instrumentele dublau vocea, foarte rar realizând varia ii u oare subordonate vocii.

Formele predilecte de desf urare a muzicii erau de dimensiuni reduse, foarte simple, strofice, cu repetabilitate variabil . Forma bar

(AAB) este cea mai larg r spândit .

Page 20: Stilistica muzicala

139

Stilul muzicii Ars Nova se manifest în a doua perioad stilisticmedieval , circumscris secolului al XIV-lea. Cel care a denumit-o astfel a fost Philippe de Vitry. Apari ia acestui stil nou a fost favorizatde perfec ionarea nota iei muzicale i de extinderea practicii polifonice în crea ia muzical laic .

Philippe de Vitry este cel care elaboreaz i un tratat cu acest titlu, în care sunt descrise caracteristicile muzicii noi. Tot lui îi apar ine i o teorie a disonan ei, subliniind rolul ter elor i sextelor (consonan eimperfecte) în discursul muzical. O alt contribu ie important a sa este în domeniul muzicii mensurata, în nota ia valorilor de note i a în l-imilor, precum i al schimb rii m surilor.

Caracteristicile stilului muzical Ars Nova se contureaz astfel: Melodia are structuri clare, expresive i frumoase. Se întinde pe

un ambitus de 2 octave. Apar mai multe melisme, precum broderii, note de pasaj etc., încadrate i notate în melodie. Mersul melodic este treptat, f r salturi, dar se îmbog e te cromatic, prin altera ii frecvente.

Ritmul cap t o nota ie precis a valorilor, cu durate bine stabilite prin semne adecvate: maxima, longa, brevis, semibrevis, minima, valori corespunz toare celor de azi.

Armonia pe care o instituie Ars nova este un fel de anticipare a tonalismului. Se foloseau cu predilec ie modurile de do i de fa, cu tendin e de conturare a caden elor. În crea ia lui Machault se g sesc tritonul, care duce spre armonia tonal , ca i frecventa folosire a dousensibile. La Machault se afl i prima caden perfect spre un acord perfect final.

Polifonia aduce progrese în plan melodic i în raportul dintre sunete, consonan e perfecte i imperfecte, tratarea riguroas sub raport melodic, ritmic, armonic, arhitectural, conform normelor de crea ie stabilite. Sunt introduse în es tura polifonic instrumente care înlo-cuiesc vocile din alc tuirile polifonice vocale.

Formele muzicale evolueaz la stucturi binare, aducându-se în desf urare introduceri vocale i/sau instrumentale. În cadrul formelor religioase, motetul, conductusul (pe trei voci), genurile de Kyrie eleison, Credo, Gloria introduc i ele momente scrise pe trei voci, desf urându-se cu pu ine melisme.

Muzica laic aduce forme adaptate scriiturii contrapunctice precum: balada, rondoul, laiul, virelaiul, madrigalul, caccia etc.

Page 21: Stilistica muzicala

140

Exemplul 11 (Ma fin est mon commencement – Guillaume de Machault)

5. Stilul polifonic vocal al Rena terii

Rena terea a reprezentat o mi care cultural-artistic modern ,propunând întoarcerea la filosofia i arta antice, luate ca etalon. A fost leag nul „umani tilor”, al creatorilor universali ti, plasa i sub deviza „Cunoa te-te pe tine însu i”. Cercetarea universului, atât a celui ceresc, cât i a celui uman, era preocuparea central a reprezentan ilor acestei epoci.

Plasat între secolele al XV-lea i al XVI-lea, Rena terea muzi-cal reprezint epoca des vâr irii artei contrapunctului vocal. Acum a atins perfec iunea stilul polifoniei vocale, extins pe mari suprafe e ale Europei vestice, nordice i centrale, reprezentan ii s i de seam pro-venind din toate rile: Guillaume Dufay, Gilles Binchois, Johannes Ockeghem, Josquin des Pres, Clement Janequin, Claude le Jeune, Jakob Obrecht, Adrian Willaert, Orlando di Lasso .a.

Creatorii acestei epoci au realizat contrapunctul vocal cel mai înfloritor, ducând aceast tehnic de compozi ie la perfec iune. Au fost cultivate în continuare genurile muzicii religioase – missa i motetul, dar s-a extins i genul muzicii laice, prin tradi ia cântecului cavaleresc ia cântecului popular. Genurile predilecte erau chansonul, madrigalul iliedul polifonic.

Melodia este construit fie spre simplificare, folosindu-se cantus firmus-ul cântului gregorian pe valori mari, reducându-i-se treptat dimensiunea i func ia, fie prin complicarea, accentuarea importan ei cântului gregorian, grefat pe sistemul mensurat al duratelor i integrat savant în dezvolt rile polifonice. În es tura polifonic pot fi întâlnite i

Page 22: Stilistica muzicala

141

alte melodii, ale unor cântece profane, selectate pe criteriul pregnan ei tematice, adecvate travaliului contrapunctic, în special imita iei. Desf -urarea melodic are mai mare suple e intervalic i salturi mai mari de

ter , ambitusul mai amplu, dar dimensiuni mai reduse. Melodia ineseama i de expresivitatea textului poetic, intervalica variabil iabordarea sensibilelor în preg tirea caden elor, abord ri îndr zne e ale cromatismelor aducând un plus de culoare i o mai mare vitalitate muzical . Erau îns reguli stricte pentru mersul intervalic (m rimea isensul) i pentru duratele sunetelor, impuse de travaliul contrapunctic. Mersul pe orizontal i construc ia linear sunt perfect st pânite de regulile contrapunctului, melodia vocal a Rena terii utilizând mersul treptat, prin intervale de secunde mari i mici diatonice, i dezvoltându-se în lungi fraze meandrice. Salturile preg tite i rezolvate în direc ii opuse producerii lor se opresc la sext , septimile i octavele nefiind folosite, la fel i intervalele m rite i mic orate, care erau interzise. Dac apar, în faza târzie a Rena terii, la Gesualdo i la Monteverdi, acestea sunt tratate în mod special, cu reguli stricte.

Ritmica se diversific i ea, în raport de diversificarea intervalici melodic . Exist i aici, îns , reguli stricte de folosire a duratelor i se

observ o folosire a duratelor mai mari la începutul i sfâr itul frazelor melodice, valorile mai mici fiind utilizate în interiorul acestora. Combi-na iile ritmice sunt foarte numeroase. Regulile de folosire se refer la valorile de note utilizate în epoc , începând cu doimea ca unitate de timp. În configura ia ritmic mensurata apare alternan a duratelor, rezultând o mare varietate a formulelor ritmice. În stabilirea ritmicii o mare importan o are textul; astfel, de o anume factur era ritmica polifoniei religioase, urmând textul latin cu organizare liber , neregulati asimetric a valorilor, i alta era factura ritmic a polifoniei laice,

rezultat din simetria i uniformitatea versurilor, impunând tratarea silabic i simultaneitatea duratelor pe vertical .

Armonia renascentist impune noi raporturi de alternan a consonan elor i disonan elor. Se utilizeaz frecvent ter a i sexta în acord, renun ându-se la sonoritatea goal a cvartelor, cvintelor ioctavelor. Se cristalizeaz reguli de tratare a disonan elor, provenite din note de pasaj, întârzieri, broderii. Succesiunea acordic se face liber, neexistând înc func ionalitatea tonal .

Polifonia este eliberat de subordonarea cantusului firmus i se dezvolt pe trei sau patru voci i chiar mai multe (în vestitul Canon „Deo gratia” al lui Ockeghem ajungându-se la 36 de voci). Acum se

Page 23: Stilistica muzicala

142

acord egal importan vocilor. Gioseffo Zarlino a formulat regulile contrapunctului „modern” al Rena terii, realizând o unitate stilistic ide scriitur pân spre sfâr itul perioadei.

Formele muzicale predilecte în polifonia vocal a Rena terii erau cele religioase (missa, motetul) i cele laice (chansonul, madrigalul, liedul polifonic). Forma polifonic specific perioadei este canonul,bazat pe imita ia strict , la dou , trei, patru i chiar mai multe voci.

Exemplul 12 (Summer is icumen in – John of Fornsete)

În crea iile polifoniei vocale renascentiste încep s apar parti-cularit i stilistice na ionale i individuale. Pe un fundal de unitate stilistic , se contureaz un stil flamand – reprezentat de Dufay, Binchois,Ockeghem, Des Pres, Obrecht, un stil francez – reprezentat de Janequin, Le Jeune, Goudimel Costeley, un stil italian – reprezentat de Marenzio, Gesualdo, Palestrina etc.

Stilurile individuale, prin italianul Giovanni Perluigi da Palestrina, flamandul Orlando di Lasso, spaniolul Tommaso Lodovico da Vittoria i englezul William Byrd, marcheaz cele mai importante momente ale

epocii Rena terii, ale polifoniei vocale. Stilurile lor i-au pus pecetea pe stilul epocii, impunându-se prin perfec iune tehnic i expresivitate. Mai mult, autorit ile de la Vatican au decretat prin Conciliul de le Trento (1545-1563) c „Missa Papei Marcelli este un model de scriitur pentru muzica bisericeasc ”, iar stilul lui Palestrina este „stilul oficial al bise-ricii catolice”.

Exemplul 13 (Missa Papei Marcelli – Palestrina)

Page 24: Stilistica muzicala

143

Marii compozitori renascenti ti i-au aliniat crea ia regulilor impuse i astfel au rezultat cristalizarea i cultivarea unui stil general, unitar,

care i-a luat titlul generic de „stilul palestrinian”, f r a-i apar ine în exclusivitate lui Palestrina. Acest stil a devenit stilul epocii, desemnând întreaga crea ie a polifoniei vocale elaborate în a doua jum tate a secolului al XVI-lea. El a însemnat atingerea apogeului unei întregi crea ii renascentiste, perfec iunea stilului vocal polifonic.

Stilul palestrinian impune regulile de compozi ie ale genului coral polifonic.

Melodia, elementul primordial al muzicii Rena terii, continu sfoloseasc monodia gregorian , pe traiectele sale restrictive, în succesiuni diatonice ascendente i descendente, treptate, evitând cromatismele i salturile disonante. Salturile simple sau compuse, disonante, sunt preg tite i rezolvate.

Ritmica p streaz doimea ca unitate de timp, se încadreaz în sistemul mensural (binar i ternar) i dezvolt o mare varietate a combin rii duratelor. Se creeaz tensiuni prin asimetrii ritmice, plasate în punctele culminante ale melodiilor. Din varietatea ritmic a liniilor melodice suprapuse i din combina iile date de accentele ritmice ale textului poetic iau na tere poliritmii.

Polifonia este o es tur de o extraordinar coeziune structurala lliniilor melodice. Din aceast es tur apar dou tipuri de scriitur :sincron i asincron , în func ie de inten ia compozitorului de a face inteligibil textul. Partitura palestrinian poate fi urm rit atât pe dimensiunea melodic orizontal , cât i pe cea armonic vertical ,realizate cu aceea i perfec iune.

Exemplul 14 (O che splendor – Palestrina)

Page 25: Stilistica muzicala

144

Armonia reprezint o sintez a stilului renascentist, dar i un apogeu ce trimite spre tonalismul baroc. Edificiul polifonic palestrinian se aflsub controlul sever al armoniei, dup principiul potrivit c ruia sunetele se afl în raport de consonan perfect sau de disonan natural .

Formele practicate de stilul palestrinian r mân motetul, missa, madrigalul. Madrigalul nu mai este în limba latin , ceea ce d posi-bilitatea ob inerii unor mai mari efecte coloristice, în ansamblul coral. Se prefigureaz reexpozi ia, prin revenirea în final a tematismului poetic i melodic, i, odat cu ea, i ideea de form tripartit , o nou trimitere

spre cuceririle epocii urm toare, a barocului muzical.

6. Stilul muzical baroc. Muzica instrumental

Epoca barocului muzical se plaseaz între sfâr itul secolului al XVI-lea i a doua jum tate a secolului al XVIII-lea. Ap rut mai întâi în arhitectur i pictur , stilul baroc aduce în muzic o mare varietate, o luxurian manifestat pe toate planurile.

Epoc ce preg te te clasicismul, barocul muzical mai este numit i preclasicism. În aceast perioad au loc schimb ri substan iale atât în

conceperea melodic , în desf ur rile ritmice, armonice i polifonice, cât i, mai ales, în formele i genurile muzicale. Al turi de stilul vocal, se emancipeaz i stilul instrumental, determinând genuri specifice. Astfel, monodia acompaniat , tonalismul i instrumentalismul pur sunt cele trei dimensiuni principale pe care se dezvolt muzica în epoca baroc .

Monodia acompaniat provine din fostul discant, ca reac ie la înmul irea exageral a liniilor melodice în polifonie, având tendin a de a simplifica i de a scoate în relief o singur melodie. A ap rut astfel discursul muzical omofon, care a impus organizarea tonal , tonalismul,bazat pe principiul func ionalit ii traptelor modurilor majore iminore, prin gravita ia în jurul unui sunet central. Odat cu emanciparea monodiei, ajung în prim plan i instrumentele muzicale, compozitorii dedicându-le forme i genuri specifice, genurile instrumentale.

Compozitorii cultiv acum o monodie vocal (melodia cu text, acompaniat instrumental) i o monodie instrumental (instrumente solo sau în ansamblu, muzic f r text, a a-numita „muzic pur ”).

Transformarea unor lucr ri polifonice vocale, prin înlocuirea unei voci cu un instrument muzical, duce la apari ia primelor lucr ri mixte, vocal-instrumentale, dar barocul este epoca apari iei unor ample genuri

Page 26: Stilistica muzicala

145

vocal-instrumentale, precum opera, cantata i oratoriul, toate bazându-se pe principiul monodiei acompaniate.

Dezvoltarea muzicii instrumentale este datorat i progreselor ob inute în construc ia instrumentelor, a celor cu coarde din familia vio-rilor (construite de renumi ii luthieri Stradivarius, Amati i Guarneri), dar i a clavecinului bine temperat, a acelui „piano e forte” capabil sredea contraste de intensitate i totodat de expresie.

Bog ia stilistic a barocului muzical se manifest pe multiple planuri, muzica vocal coexistând cu muzica instrumental pur , dar icu formele mixte de muzic vocal-instrumental .

Stilul muzicii vocale În procesul continuu de laicizare a muzicii s-a trecut la o abordare

mult mai liber , creatoare, în cadrul noului stil. Tonul inova iilor l-a dat Italia.

Melodia vocal are o mai mare autonomie în cadrul discursului muzical i câ tig importan odat cu apari ia marilor genuri vocal-instrumentale – opera, oratoriul i cantata. Ele aduc în prim plan doumodalit i de interpretare vocal : recitativul i aria. Recitativul baroc are o organizare sonor tonal , func ional , incluzând toate sunetele unei octave, folosite treptat sau prin salt, în func ie de expresia dorit de compozitor i inflexiunea vorbirii.

Exemplul 15

De asemenea, recitativul putea s fie secco (acompaniat de clavecin sau orchestr , în acorduri placate), dând o mai mare libertate de interpretare cânt re ului, sau accompagnato (cu acompaniament de orchestr ), sever construit, presupunând sincronizarea cânt re ului cu orchestra, care are o partitur participativ .

Melodica ariei este larg i expresiv , pe un ambitus mare, extins în registrul acut pentru soprane i în grav pentru ba i, permi ând

Page 27: Stilistica muzicala

146

soli tilor s - i demonstreze tehnica i calit ile vocale. Tehnica vocalmai este încercat i de numeroasele formule ornamentice: melisma, sunetul filat, trilul, grupetto-ul, tremollo-ul, pasajul, caden a, toate concurând la realizarea ariei de bravur .

Exemplul 16 (Aria Passente spirito din opera Orfeu de Monteverdi)

Ritmul este sub semnul libert ii totale. Unitatea de m sur o constituie p trimea, cu toate subdiviziunile sale, i toate combina iilede structuri fie omogene (egale sau punctate), fie eterogene (egale ipunctate). Ritmurile tip sunt date de ritmica dansurilor populare, folo-sit mai ales în muzica instrumental .

Armonia introduce principiul func ionalit ii tonale, succesiunea treptelor incluzând în special tonica, subdominanta i dominanta. Orice scriitur la mai multe voci are acum suport armonic.

Polifonia are tendin a de a disp rea din preocup rile generale. Ea a supravie uit totu i, în special în genul instrumental, dar cu o tentde subordonare armonic , determinat de tonalism.

Dinamica i agogica sunt dou dimensiuni care încep s intre în constituirea stilului baroc. Termenii de intensitate „piano e forte”

introdu i de Giovanni Gabrieli sunt prelua i de întreaga muzic baroci extin i la folosirea i a altor termeni deriva i, însemnând grada ii de

nuan e. Termenii de tempo devin o prezen indispensabil oric rei lucr ri i existen a lor imprim caracterul, întregului. Uneori, ace ti termeni se

schimb pe parcursul lucr rii muzicale. Ei reprezint un indiciu dat compozitorului pentru orientarea interpretului în spa iul crea iei.

Formele muzicale baroce sunt într-o mare efervescen . Odatcu noile forme i genuri create, apare i stilul specific fiec ruia: stilul operei i al dramei lirice, stilul operei comice, stilul operei balet, stilul baletului, stilul oratorial, stilul cantatei.

Stilul muzicii instrumentale

Crea ia barocului muzical este, desigur, muzica instrumental cult .Ea a determinat apari ia gândirii muzicale abstracte, con tientizarea proceselor i mecanismelor crea iei muzicale, cristalizarea i practicarea

Page 28: Stilistica muzicala

147

unor genuri muzicale instrumentale specifice, perfec ionarea i des -vâr irea construc iei instrumentelor muzicale aflate în uz pân atunci.

Genurile instrumentale care au ap rut în a doua parte a perioadei baroce sunt: ricercarul, fuga, suita, sonata, simfonia, uvertura, con-certul etc. Perfec ionarea acestor forme muzicale instrumentale s-a f cut în a treia perioad a barocului, anticipând formele clasice.

Melodia instrumental se desf oar pe acelea i principii func ionale tonale, dar se extind ambitusul i posibilit ile tehnice de virtuozitate instrumental . Sunt prezente în desf ur rile flexibile ale melodiei instrumentale i salturi, i disonan e, i intervalic mare – divers , atât cât o permite tehnica de execu ie a instrumentului respectiv. În melodica instrumental se folose te tehnica secven rii, a figura iilor armonice.

Exemplul 17 (Concertul pentru 2 piane în Do major de J.S.Bach)

Caracteristicile melodiei instrumentale sunt: o linie sinuoas ,abunden de ornamente, amplificarea virtuozit ii, introducerea caden elor, secven area motivelor i a micromotivelor etc.

Ritmica este determinat de osatura melodic . Apare ca foarte variat , folosind subdiviziunile p trimii. De asemenea, formule ritmice specifice dansurilor populare se integreaz în desf ur rile pieselor instrumentale (allemanda, couranta,sarabanda, giga, menuetul etc.), fie în dansuri separate, fie în componen a suitelor.

Armonia baroc aduce în prim plan organizarea basului general,care determin orice alc tuire melodic simpl sau complex . Totul se bazeaz pe func ionalitatea treptelor în tonalitate, pe acordurile treptelor principale (I, IV, V). Modula iile sunt simple i se realizeazdiatonic sau cromatic. Discursul muzical se realizeaz prin secven e.

Formele muzicii baroce instrumentale, a a cum s-a mai ar tat, pornesc de la ricercar, fug , preludiu, suit i ajung la sonat ,simfonice, concert. Principiul de realizare a fugii a atins apogeul în crea ia lui J.S.Bach.

Page 29: Stilistica muzicala

148

Exemplul 18 (Fuga I din Clavecinul bine temperat caietul I – J.S.Bach)

Crea ia instrumental baroc s-a individualizat prin stilurile specifice colilor italiene (Corelli,Vivaldi, Scarlatti .a.), francez(Couperin, Rameau etc.), german ( Händel, Bach).

7. Stilul muzical clasic. Clasicismul vienez

Clasicismul aduce, în stilistica muzical , m iestria, m sura, echi-librul, ordinea. Între opulen a i luxurian a barocului i sentimentalismul exacerbat romantic, un intersti iu al calmului, clarit ii, sobriet ii este introdus de stilul clasic.

Pentru clasici ti, actul crea iei este un efort intelectual dominat de ra iune. În exerci iul de valorizare a frumosului, compozitorul clasic se retrage, c utând obiectivarea, expresia natural i universal ,dincolo de timp i spa iu. Stilul muzical clasic impune echilibrul for-melor, bitematismul, rezultant a legii contrariilor, formele muzicale tripartite, replic la triada dialecticii hegeliene tez – antitez – sintez .

Dup anul 1750, aceste principii sunt demonstrate de compozitori în crea ia lor, edificând marile forme instrumentale: sonata, cvartetul, simfonia i concertul instrumental. Într-o prim etap , Giovanni Battista Sammartini, Carl Philipp Emanuel Bach, Christoph Willibald Gluck, Johann Stamitz, iar mai apoi, cei trei clasici vienezi – Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart i Ludwig van Beethoven realizeazaceast formul stilistic în evolu ia muzicii universale, prin care se imprim unitate, expresivitate i echilibru formal operei de art muzical .

Melodia este primordial în discursul muzical clasic. Sunetele î icaut succesiunea fireasc , integrate unei gândiri tonale func ionale, în mers treptat ascendent sau descendent, în cel mai comod ambitus al vocilor i instrumentelor. Nimic for at, totul încadrat într-o simetrie p trat , amplificând motive, propozi ii, fraze, perioade muzicale, pre-cum în cea mai clar i ra ional gramatic muzical .

Page 30: Stilistica muzicala

149

Tehnica instrumental spore te în virtuozitate, etalându-se în genurile sonatei, concertului, în care caden ele devin parte integranti notat minu ios, nu numai ca exerci iu de virtuozitate, ci realizând o

unitate perfect cu materialul tematic al lucr rii în întregul ei. Ritmica stilului clasic impune i dezvolt simetriile binare i

ternare, realizând o mai mare varietate combinatorie de ritmuri. Predomin p trimea i subdiviziunile ei valorice, notele lungi ap rândmai rar, mai mult la încheieri i caden e armonice. Unele inser iiritmice anticipeaz ritmica stilului romantic, precum în sonatele de pian de Beethoven (diviziuni ritmice foarte scurte) sau în lucr ri de Mozart (suprapuneri de formule ritmice binare cu cele ternare).

Exemplul 19 (Cvartetul în Si bemol major nr.9 – Mozart)

Armonia, indiscutabil, este cea clasic , tonal . Este sporit num ruldisonan elor i al modula iilor, dar nu se dep e te o limit impus de principiile clasice. Al turi de treptele principale sunt intens folosite icelelalte trepte (în special, la Beethoven), creând rela ii armonice tensio-nate, folosind adesea apogiaturile, notele de pasaj, broderiile. Mar urile armonice sunt un procedeu des întâlnit în travaliul componistic clasic, precum i basul figurat (basul Alberti).

Exemplul 20 (Sonata pentru pian K.V.332 – Mozart)

Polifonia se afl mai pu in în viziunea compozitorilor clasici. Apare în unele trat ri ale muzicii vocale (opera, recviemul, oratoriul – la Mozart i Haydn, chiar la Beethoven – în Missa solemnis, sau în muzica de camer , triouri, cvartete, între care Marea Fug op 133).

Page 31: Stilistica muzicala

150

Clasicismul aduce o simplificare în planul dinamicii, folosind nuan e progresive, dar un mai mare rafinament în stabilirea exact a tempourilor, predilec ia pentru variabilitatea acestora, folosindu-se o mare gam de termeni. La Beethoven, chiar, „tempoul contribuie la sporirea individualit ii stilistice”, cum remarc Vasile Iliu .

Formele muzicale sunt cele consacrate de epoca i stilul clasic: lied, sonat , simfonia, concertul instrumental, tema cu varia iuni, trioul cvartetul, cvintetul. Formele stabilite în clasicism sunt etalon pentru compozitorii epocilor urm toare. Romanticii pornesc de la edificiile sonore clasice spre a inventa, a modifica sau a amplifica.

Componenta timbral a gândirii componistice clasice se referla aparatul orchestrei simfonice pe care îl stabile te acum. Ideea de omogenitate, de sunet rotund i armonios se reg se te în echilibrul sonor realizat prin propor ionalitatea compartimentelor orchestrale. Corzile se aliniaz cu o fomul crescând progresiv num rul, de la 2-4 contaba i, la 4-6 violoncele, 6-8 viole, 8-10 viori II, 10-12 viori I, la care se aliaz compartimentul sufl torilor de lemn, lua i câte doi (flau i, oboi, clarine i, fago i), compartimentul al murilor abia la Beethoven atingând formula de 4 corni, 3 trompete, 3 tromboni, 1 tub , iar compartimentul percu iei, în majoritate, incluzând numai timpani, la Beethoven se amplific i cu trianglu, piatti, tobe. Tot o idee despre echilibrul timbral este cultivarea cu prec dere a cvartetului de coarde, formul de profunzime i omogenitate sonor perfect .

Stilurile individuale exemplare pentru stilul clasic sunt cele ale celor trei mari clasici vienezi, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart i Ludwig van Beethoven. Stilul bethovenian este edificator pentru a urm ri trecerea spre forma de gândire componistic romantic ,confirmând teoriile conform c rora trecerile nu se fac niciodat brusc, ci germenii noului se afl întotdeauna între elementele crea iei anterioare.

8. Stilul muzical romantic

Tr s turi ale stilului romantic se pot urm ri cu anticipa ie în crea ia lui Beethoven, a a cum am mai punctat anterior. Stilul romantic vine îns cu un val de sensibilitate ce se revars în esen a muzical ,operând transform ri de fond i de form . Obiectivitatea clasic este înlocuit de subiectivismul romantic. Echilibrul formelor clasice este spart i l rgit prin forme varia ionale, sau poematice, care includ un

Page 32: Stilistica muzicala

151

scenariu literar epic sau liric, ideatic. Totul pare a se îndrepta spre expresia liric , spre exacerbarea sim urilor, spre aducerea în fa a individualit ii. De aceea, pe un fundal de transform ri generale, pe toate dimensiunile constitutive ale stilului clasic anterior, stilul romantic î i formuleaz caracteristicile prin crea ia fiec rui compozitor în parte: Schubert, Schumann, Mendelssohn-Bartholdy, Chopin, Berlioz, Liszt, Ceaikovski, Grieg, Brahms, Wagner etc. Individualizarea stilistic este mult mai pregnant decât în epocile anterioare.

Melodica romantic l rge te tiparele p trate ale clasicismului, amplificând melopeea, îmbog ind-o cu sensuri i culori ce transpar din armonii, mult cromatizate, din modula ii ce se deaf oar la infinit (vezi melodia infinit a lui Wagner).

Exemplul 21 (Tanhäusser – Wagner)

Linia melodic este mereu înc rcat de tensiuni, mereu pus silustreze o tr ire, un sentiment profund i personal, o imagine din naturcare transmite o anume melancolie, o nostalgie a unor vremi trecute etc. Pentru a descrie toate acestea, desigur, ambitusul este foarte larg, cromatismele abund , adesea ie ind din cadrul tonatit ilor apropiate, migrând spre tonalit i extreme. Minorul este la loc de cinste (vezi piesele pentru pian de Chopin).

Exemplul 22 (Sonata pentru pian în si bemol minor op.35 – Chopin)

Page 33: Stilistica muzicala

152

Textura melodic instrumental se constituie adesea într-o pânzsonor care acoper imagini i sentimente, figura ii armonice, arpegieri rapide, un zbor peste registre, dând mereu sentimentul timpului fugitiv i al nostalgiei clipei pierdute.

Importan a primordial a melodiei, cu toat înc rc tura sa poetic , tensionat , sensibil , se relev cu atât mai mult în genul operei. Poate c cele mai melodioase arii, mai frumos arcuite i mai frumos înve mântate armonic i orchestral sunt cele ale operelor romantice. C ldura sufleteasc se revars din muzicalitatea lor ivibra ia este sus inut de dialogul orchestral, adâncind sentimente. Ariile din operele lui Verdi, Puccini, Massenet, Bellini, Donizetti, Gounod, Bizet fascineaz de un secol i jum tate. Misterul ? Melodia de o noble e i o fine e inegalabile. La fel de fascinante sunt ariile wagneriene, dar mai greu de în eles pentru un public neavizat. Înc rc tura lor spiritualizat creeaz o lume legendar , plin de simboluri, în centrul c reia se afl omul, fa în fa cu divinitatea, cu dragostea, cu moartea. Generoasele idei romantice î i afl suport în substan a melodic atât de m iestrit creat .

Ritmica pus i ea în slujba ilustr rii acestor tr iri se pliazmelodiei, în valori de note din ce în ce mai mici, solicitând agilitatea interpretului. Varietatea ritmic se revars dintr-o inepuizabil sursde inspira ie, cu inventivitatea unui joc sclipind de flash-uri.

Armonia se dep rteaz i ea de centrul tonal, prin cromatiz ri abundente, prin treceri modulatorii dint-o tonalitate în alta. Armonia are rol de culoare, insereaz lumini i umbre în nara iunea imaginatde compozitorul romantic. Accentueaz , îngroa , sau aduce o boare u oar . Armoniile aduc mereu o rezolvare inedit , diferit de cea impus de rigoarea clasic . Rolul melodic este mult prea intens, iar traiectul mult prea personalizat ca s suporte trat ri polifonice.

Recursul la vechile forme se face din ce în ce mai pu in. În schimb, imagina ia brodeaz forme noi, capabile s sus in nara iunea programului propus de autor, sau transform rile produse asupra materialului tematic, într-o derulare continu , ce solicit fie melopeea poematic , fie sistemul varia ional. Simfonia se distan eaz i ea de rigurozitatea clasic , p r ile î i m resc dimensiunile, pe m sura puternicelor sentimente puse în joc. De asemenea, aparatul orchestral se amplific , spre culori noi, dense, sau volatile, spre tente îngro ate pânla grotesc. Timbrul orchestral are rolul de a da via muzical fiec rei nuan e expresive. Orchestrei clasice i se adaug instrumente de suflat de culoare (lemnele se înt resc cu piccolo, corn englez, oboe d’amore, clarinet bas, contrafagot, iar al murile se înmul esc, cornii, trompetele,

Page 34: Stilistica muzicala

153

trombonii se dubleaz , se tripleaz , apar tubele); nici percu ia nu este neglijat (tobe, piatti, campane, trianglu etc.). Orchestra wagnerian are un rol anume în economia dramei muzicale, la fel i cea a lui Berlioz, iubitor de sonorit i tun toare.

Cuceririle romantice în domeniul armoniei, formelor, orches-tra iei se vor dovedi salutare pentru dezvoltarea stilurilor muzicale în secolul XX.

9. Tendin e i stiluri muzicale ale secolului XX

Dac pân în secolul al XIX-lea, se putea defini stilul privit pe o perioad întins de timp i chiar pe spa ii comune, începând cu secolul al XX-lea, stilurile se înmul esc, se fragmenteaz , se densific pe uni-tatea de timp i spa iu.

P ind pragul secolului XX, impresionismul se constituie într-un stil aparte, propus de un compozitor, Claude Debussy, urmat de câ ivaadep i (Ravel, Dukas, Roussel), apoi interesul a sc zut i alte stiluri îi iau luat locul. Expresionismul, ap rut ca i impresionismul, prin adop ie din artele plastice, a f cut câ iva adep i, s-a raliat atona-lismului, dodecafonismului, serialismului, s-a manifestat în crea ialui Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern, Igor Stravinski .a. A traversat Europa spre Est i a p truns în crea ia unor compozitori români, dar a intrat i el în conul de umbr al uit rii. Un stil care a venit s contracareze excesele unor avang rzi ale secolului XX, întor-cându-se spre forma, rigoarea i serenitatea clasic , neoclasicismul s-a manifestat în crea ia compozitorilor francezi interbelici (membrii grupului „celor 6”– Poulenc, Auric, Honegger, Hindemith etc.), dar iîn crea ia unor compozitori ru i (Prokofiev, ostakovici), p trunzândi în coala româneasc de compozi ie (George Enescu, Mihail Jora,

Filip Laz r, Marcel Mihalovici, Zeno Vancea, Anatol Vieru etc.). Pe lâng aceste stiluri bine conturate, s-au mai manifestat diverse

tendin e componistice, sub cupola generic a avang rzilor artistice, punctând o direc ie a aleatorismului, una a spectralismului, una a muzicii concrete, a muzicii electronice i multe altele.

Stilul impresionist, ilustrând imaginea fugitiv , perceput doar printr-o impresie, propus de Claude Debussy, aduce în prim plan o tratare modal a materialului melodic, compozitorul apelând la sc ri hexatonice i pentatonice, care aduc un parfum exotic, o transparensonor i o instabilitate tonal , capabil de a ilustra imponderabile, substan e volatile (aerul, apa, focul).

Page 35: Stilistica muzicala

154

Exemplul 23 (sc ri pentatonice; hexatonic )

Trat rile armonice se pliaz acestor melopei modale, sus inând atmosfera pictural , cu tente de culoare i jocuri de lumini, în care sunt estompate contururile. Aparatul orchestral este i el folosit la poten area expresiei fluide, harpa i flautul conturând imaginile fugitive. Formele muzicale se simplific i tind spre a surprinde tablouri. Imagini, Schi esimfonice, Preludii, desf ur rile monopartite sau tripartite sugereazfie pierderea în neantul f r început i sfâr it, fie înscrierea într-un cerc, al revenirilor continue, într-un perpetuum mobile.

Exemplul 24 (Dialogul vântului cu marea din Marea de Debussy)

Stilul expresionist, pornit tot din direc ia pictural , dar a celei ocante, impregnat de o materie grotesc sau morbid , se manifest

mai mult în unele opere compuse de Arnold Schönberg i de Alban Berg (A teptarea, Pierrot Lunaire de Schönberg, Wozzeck, Lulu de Alban Berg).

Materialul sonor provine dintr-un sector foarte bine teoretizat, al dodecafonismului, reprezentând totalul sc rii cromatice (12 sunete), care, folosit dup anume reguli, desfiin eaz centrul tonal, instituind un nou sistem sonor, atonalismul.

Exemplul 25 (scara dodecafonic – variant )

Experimentele lui Schönberg, care s-a dep rtat de „banalitatea” tonalit ii, au dus la atonalism, reprezentând una dintre op iunile compozitorilor secolului al XX-lea. O alt op iune a fost aflarea unui nou modalism, contemporan, diferit de cele medieval i antic.

Page 36: Stilistica muzicala

155

Dar Schönberg a optat pentru atonalism. Mai mult, împreun cu discipolii s i, Berg i Webern, a tentat serialismul, o rigidizare a pro-iectului componistic, prin supunere la ni te reguli severe de folosire itratare a totalului cromatic, a seriei aplicate sunetelor, ritmurilor, timbrurilor, tuturor componentelor sonore. Toate acestea nu au f cut decât s îngr deasc imagina ia i libertatea de crea ie, sistemul ajungând într-un punct mort. Dovad , însu i Schönberg a renun at la el i s-a îndreptat c tre neoclasicism, revenind chiar la tonalitate.

Stilul neoclasic s-a individualizat prin întoarcerea la gândirea clasic , dar din unghiul de vedere al contemporaneit ii. Dorin a era de a restabili echilibrul clasic, prin reintegrarea muzicii în forme stabile, clare, dar i prin încadrarea melodismului în structuri modale. Modurile folosite erau moduri create, sau moduri populare adaptate. Olivier Messiaen i Bela Bartok au avut un aport substan ial în acest demers. Ca adept al stilul neoclasic, George Enescu a introdus intonarea în sferturi de ton, pentru a reda autenticul cânt rii netemperate, o modali-tate personal de a aborda modalismul contemporan (vezi opera Oedip,Sonata a III-a pentru pian i vioar „în caracter popular românesc”).

Bibliografie

1. Berger, Wilhelm Georg, Muzica simfonic baroc -clasic . Ghid, Editura Muzical , Bucure ti, vol.1, 1967.

2. Berger, Wilhelm Georg, Muzica simfonic romantic . Ghid, Editura Muzical , Bucure ti, vol.2, 1972.

3. Berger Wilhelm Georg, Muzica simfonic romantic -modern .

Ghid, Editura Muzical , Bucure ti, vol.3, 1974. 4. Berger, Wilhelm Georg, Muzica simfonic modern -contemporan .

Ghid, Editura Muzical , Bucure ti, vol.4, 1976. 5. Berger, Wilhelm Georg, Muzica simfonic contemporan . Ghid,

Editura Muzical , Bucure ti, vol.5, 1977. 6. Breazul, George, Muzica primelor veacuri cre tine, în: Pagini din

istoria muzicii române ti, vol.4, Editura. Muzical , Bucure ti, 1977. 7. Ciortea, Tudor, Cvartetele de Beethoven, Editura Muzical , Bucure ti,

1968.8. Comes, Liviu, Melodica palestrinian , Editura Muzical , Bucure ti, 1977. 9. Giuleanu, Victor, Melodica bizantin , Editura Muzical , Bucure ti, 1971. 10. Iliu , Vasile, O carte a stilurilor muzicale, vol. 1, Editura Academiei

de Muzic , Bucure ti, 1996.