Standardizarea Mai 2012 2012 web.pdf · › STAS 1434-83, Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentări convenţionale, indicator; › STAS 9796/1-82,

StandardizareaMai 2012 • www.asro.ro

ASROASRO

Ceaiul şi standardizarea

Produse cosmeticeStandardizarea în domeniul desenului tehnic O sută de ani de la scufundarea Titanicului

R e v i s t a A s o c i a ţ i e i d e S t a n d a r d i z a r e d i n R o m â n i a

PUBLICAŢIE OFICIALĂ A ASOCIAŢIEI DE STANDARDIZAREDIN ROMÂNIA

COLEGIUL DE REDACŢIE

Prof. Dr. Ing. Mircea Bejan – Universitatea

Tehnică Cluj Napoca

Prof. Dr. Andrei Iliescu– Universitatea de

Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Nicolae Drăgulănescu –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Laurentie Sofroni –

UP Bucureşti

Prof. Dr. Ing. Constantin Militaru –

UP Bucureşti

REDACŢIE

Speranţa Stomff

Maria Bratu

Jeni Toma

COPERTA ŞI TEHNOREDACTARE

Ştefania Kraus

Foto coperta

Fotolia

ASRO – Editura STANDARDIZAREA

Str. Mendeleev 21-25

Tel: 021/316 77 24

Fax: 021/317 25 14

www.asro.ro

www.standardizarea.ro

DIRECŢIA STANDARDIZARE

Tel/Fax: 021/312 47 44

DIRECŢIA PUBLICAŢII

Redacţie – Marketing

Tel: 021/316 99 74

VÂNZĂRI ŞI ABONAMENTE

Serviciul Vânzări – Abonamente

Tel: 021/316 77 25

Fax: 021/317 25 14; 021/312 94 88

© Toate drepturile rezervate ASRO

STANDARDIZAREAASROASRO ISSN 1220-2061

Invitaţie .............................................................................................................1

Standardizarea în domeniul desenului tehnic ....................................3

Noutăţi legislative apărute în luna aprilie 2012 ................................6

Dezvoltarea durabilă ....................................................................................8

Produse cosmetice ..................................................................................... 10

Combaterea contrafacerii prin Internet ............................................ 13

Ceaiul şi standardizarea ........................................................................... 14

O sută de ani de la scufundarea Titanicului ...................................... 18

Biocombustibili pentru aparatele de zbor ........................................ 19

ISO 31000, Managementul riscului ........................................................ 21

Oraşele viitorului ........................................................................................ 23

Dispozitive medicale ................................................................................. 26

Vehicule de înaltă tehnologie ................................................................ 27

Specificaţiile geometrice ale produselor ....................................... 28

Securitatea vehiculelor electrice....................................................... 29

ISO şi alimentaţia ........................................................................................ 30

ISO şi apa ....................................................................................................... 31

Platforma de metadate extensibile (XMP) a Adobe devine standard internaţional ............................................. 32

Cuprins

STANDARDIZAREA | mai 2012 1

INVITAŢIEADRESATĂ UNIVERSITĂŢILOR DIN ROMÂNIA DE A PARTICIPA LA CONFERINŢA STRATEGIC IMPORTANCE OF EDUCATION ABOUT STANDARDISATION – A DIALOGUE WITH ACADEMIA AND INDUSTRY

Către Universitatea

Domnului/Doamnei Rector,

Stimată Doamnă/Stimate Domn,

În calitate de organism naţional de standardizare, Asociaţia de Standardizare din România îşi propune să intensifice relaţiile dintre standardizare şi educaţie. Apropierea standardizării de educaţie reprezintă un obiectiv cheie al strategiei de dezvoltare a standardizării naţionale, pornind de la nece-sitatea formării complete a viitorilor specialişti care vor intra pe piaţa forţei de muncă.

Standardizarea este prezentă în toate domeniile economiei naţionale, iar standardele naţionale, europene şi internaţionale reprezintă instrumente-suport pentru întreg procesul de fabricaţie şi co-mercializare a produselor şi prestare a serviciilor. Mai mult, standardele reprezintă referenţiale recu-noscute pentru procesul de reglementare, supraveghere a pieţei şi pentru achiziţiile publice.

Deoarece standardizarea se află încă în stadiul de enigmă pentru actualii studenţi, viitorii speci-alişti, educarea în domeniul standardizării va contribui la:

Cultivarea cunoştinţelor cu privire la elementele cheie ale pieţei;-

Completarea abilităţilor tehnice prin înţelegerea componentelor principale ale activităţii de - standardizare;

Pregătirea pentru lucrul într-un mediu competitiv, unde aplicarea standardelor este inerentă;-

Promovarea inovării.-

Considerăm introducerea standardizării în planurile de învăţământ ale universităţilor de învăţă-mânt superior din România drept următorul pas spre alinierea învăţământului românesc la cel euro-pean. Universităţi precum cele din Rotterdam, „Erasmus University”, „University of Strathclyde”, Scoţia sau chiar „University of Mumbai”, India, au adoptat deja această disciplină în programele lor de mas-terat.

În acest sens, considerăm necesar un dialog între comunitatea standardizării şi cea din dome-niul educaţiei naţionale, pentru identificarea paşilor care trebuie urmaţi în vederea atingerii acestui obiectiv.

EVENIMENT

2

În acest context, organizaţiile europene de standardizare (CEN, CENELEC, ETSI) organizează pe 29 iunie, la Bruxelles, conferinţa europeană Strategic importance of education about standardi-sation – a dialogue with academia and industry. Conferinţa va reuni reprezentanţi din industrie, autorităţi publice şi reprezentanţi ai mediului academic din toate statele membre ale Uniunii Euro-pene şi va reprezenta o bună oportunitate pentru schimbul de opinii şi experienţe cu privire la acest subiect.

Vă transmitem invitaţia de a participa la acest eveniment din partea României. Persoanele inte-resate sunt rugate să ia legătura cu ASRO pentru a intra în posesia agendei conferinţei.

Menţionăm că nu sunt asigurate cheltuielile de transport şi cazare aferente.

Având în vedere că numărul participanţilor este limitat, vă rugăm să ne transmiteţi intenţia dum-neavoastră de a participa la conferinţă până cel târziu 20 mai 2012, pentru confirmarea participării cu organizatorii evenimentului.

Nu ezitaţi să redirecţionaţi această invitaţie oricărui coleg sau colaborator interesat.

Cu stimă,

Mircea Martiş

Director General


Desenul tehnic este un lim-baj comun de exprimare

la nivel internaţional care are ca principal rol realizarea legăturii între concepţie, proiectare şi exe-cuţie şi permite astfel circulaţia, înţelegerea şi dezvoltarea tehni-cii. De aceea, standardizarea în acest domeniu este foarte activă. Activitatea de standardizare se desfăşoară în cadrul comitatului tehnic CT 55.

Desenul tehnic este o reprezentare gra-fică realizată cu ajutorul unor reguli convenţionale stabilite la nivel inter-naţional în scopul reprezentării unor obiecte, suprafeţe etc. care urmează fi executate.

Prin desenul tehnic se exprimă şi se transmit conceptele tehnice privind structura, funcţionarea, estetica şi rea-lizarea obiectelor celor care urmează să pună în practică aceste concepte. Este un limbaj tehnic ce permite exprimarea tuturor ideilor şi transmiterea datelor necesare realizării produsului tehnic.

Practic, desenul tehnic este un limbaj comun de exprimare la nivel internaţi-onal care are ca principal rol realizarea legăturii între concepţie, proiectare şi execuţie şi permite astfel circulaţia, în-ţelegerea şi dezvoltarea tehnicii.

Acest lucru a condus la o standardizare completă a metodelor utilizate pentru descrierea pieselor prin utilizarea de-senului tehnic şi la elaborarea de noi metode pentru a preciza caracteristicile geometrice şi stările suprafeţelor.

Activitatea de standardizare în do-meniul desenului tehnic se desfăşoară într-un mediu în care:

Specificaţiile pentru proiectare şi execuţie în toate domeniile au importanţă •majoră, de exemplu în construcţii, mecanică, construcţii navale, industria pe-trolieră şi aeronautică;Este nevoie de o înţelegere, comunicare şi aplicare a standardelor la nivel •global;Este în creştere tendinţa de a utiliza subcontractori, consultanţi sau servicii •externalizate care trebuie să înţeleagă în detaliu cerinţele pe care trebuie să le respecte, deoarece documentaţia tehnică de produs serveşte ca bază pentru interpretarea contractelor, adesea făcând parte integrantă din acestea;Cererea în creştere pentru micşorarea timpului scurs de la conceptul proiec-•tului până la produsul final necesită eficienţă mai ridicată în ceea ce priveşte schimbul de informaţii privind documentaţia tehnică de produs. Dezvoltarea tot mai rapidă care are loc în comunitatea IT necesită standarde pentru docu-mentaţia tehnică de produs cât mai stabile şi cu recunoaştere cât mai largă. Tehnologia care are la bază computerul este în creştere şi oportunitatea inter-•acţiunilor umane este astfel redusă chiar şi în cadrul unei companii, mai ales dacă este organizată în divizii separate, inclusiv geografic. Prin urmare, este necesar să se modeleze cunoştinţele relevante pentru integrarea în sistemele CAD/CAM/CAQ.

Implementarea standardelor pentru documentaţia tehnică de produs conduce la:reducerea costurilor;•asigurarea calităţii;•scurtarea timpului de la concept la produs;•furnizarea unei platforme de comunicaţie;•reducerea riscurilor de interpretare greşită.•

Creşterea utilizării tehnologiei informaţiei în realizarea documentaţiei de produs a accentuat câteva aspecte noi, dintre care au fost identificate următoarele ca având importanţă deosebită:

clasificarea;•date privind managementul documentelor;•date privind conţinutul documentelor tehnice;•modelarea produsului.•

Standardele disponibile pentru documentaţia tehnică de produs includ, în gene-ral:

reguli de desen – prezentarea desenelor tehnice şi a dimensiunilor acestora;•reguli privind documentaţia – clasificarea produselor, sistemelor, documente-•lor etc.;managementul informaţiilor tehnice privind produsul – ex. păstrare, modifi-•care;modelarea produsului;•clasificarea documentelor, sistemelor etc.;•terminologia – limbaj unificat al documentaţiei;•simboluri;•echipament de desen şi suport media pentru desene. •

Standardizarea în domeniul desenului tehnicJeni Toma, expert principal standardizare

STANDARDIZAREA ROMÂNĂ

4

Standardele sunt elaborate atunci când există o cerere importantă a industriei, pieţei sau a autorităţilor, în cadrul comitetelor tehnice de standardizare care au competenţe în acel domeniu.

Elaborarea standardelor se realizează având la bază principii bine definite: cererea pieţei, deschiderea către toate părţile inte-resate, transparenţa, consensul.

Activitatea de standardizare naţională în domeniul desenului tehnic se desfăşoară în cadrul comitetului tehnic CT 55 – Do-cumentaţie, desen tehnic şi simboluri grafice.

După cum arată şi denumirea comitetului tehnic, TC 55 se ocupă cu standardizarea:documentaţiei tehnice de produs (inclusiv a desenelor tehnice), realizată manual sau cu ajutorul calculatorului, pentru •crearea condiţiilor optime de execuţie, gestionare, arhivare, regăsire, reproducere, schimb şi utilizare;simbolurilor grafice, a culorilor şi formelor acestora, stabilirea principiilor de elaborare, coordonare şi aplicare a simbolu-•rilor grafice.

În momentul de faţă comitetul tehnic CT 55 are un patrimoniu de 161 de standarde în vigoare, atât standarde naţionale, cât şi standarde europene şi internaţionale adoptate ca standarde române.

Ca exemplu, câteva din standardele din patrimoniul CT 55 sunt cele referitoare la principiile generale de reprezentare (seria SR EN ISO 128):

SR EN ISO 128-20:2002 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 20: Convenţii de bază pentru linii

SR EN ISO 128-21:2002 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 21: Proiectarea liniilor în sistemele CAD

SR ISO 128-22:2009 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 22: Convenţii de bază şi aplicare pentru linii de indicaţie şi linii de referinţă

SR ISO 128-24:2009 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 24: Linii pentru desenele de inginerie mecanică

SR ISO 128-25:2009 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 25: Linii pentru desenele de construcţii navale

SR ISO 128-30:2008 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 30: Convenţii de bază pentru vederi

SR ISO 128-34:2008 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 34: Vederi pe desenele industriale

SR ISO 128-40:2008 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 40: Convenţii de bază pentru rupturi şi secţiuni

SR ISO 128-44:2008 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 44: Secţiuni în desenele industriale

SR ISO 128-50:2008 Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 50: Convenţii de bază pentru reprezentarea suprafeţelor rupturilor şi secţiunilor

În ceea ce priveşte activitatea de standardizare viitoare, pentru 2012, comitetul tehnic CT 55 şi-a propus:să participe mai activ la elaborarea standardelor internaţionale şi europene şi la întreaga activitate desfăşurată în cadrul •comitetelor tehnice de la ISO şi CEN să adopte următoarele standardele internaţionale ca standarde române:•

ISO 128-1:2003, › Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 1: Convenţii de bază pentru execuţie;ISO 128-23:1999, › Desene tehnice. Principii generale de reprezentare. Partea 23: Linii pentru desenele de construcţii;ISO 15786:2008, › Desene tehnice. Reprezentarea simplif icată şi dimensionarea găurilor.

să traducă standardele europene adoptate în anii anteriori ca standarde române prin metoda filei de confirmare sau a •anunţului:

SR EN ISO 13567-1:2002, › Documentaţie tehnică de produs. Organizarea şi denumirea layerelor CAD. Partea 1: Vedere de ansamblu şi principii; SR EN ISO 13567-2:2002, › Documentaţie tehnică de produs. Organizarea şi denumirea layerelor CAD. Partea 2: Con-cepte, format şi coduri utilizate în documentaţia pentru construcţii;SR EN ISO 11091:2002, › Desene de construcţii. Desene de peisaj.

să revizuiască următoarele standarde:•STAS 1646-76, › Orientare geometrică şi sens de mişcare; STAS 10936-82, › Desene tehnice. Indicarea marcării produselor; STAS 1146-84, › Desene tehnice. Reguli de execuţie grafică a diagramelor; STAS 1434-83, › Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentări convenţionale, indicator; STAS 9796/1-82, › Desene de construcţie si arhitectură. Terminologie; STAS 9796/2-82, › Desene de construcţie şi arhitectură. Metode de proiectare ortogonală.

Activitatea comitetelor tehnice se desfăşoară atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. În cea mai mare parte, comitetele teh-nice naţionale sunt organizate ca oglindă a comitetelor tehnice europene şi/sau internaţionale, dar mai există şi excepţii.


La nivel internaţional, comitetului tehnic român CT 55 îi corespund comitetele tehnice internaţionale de mai jos: ISO/TC 10 – Documentaţie tehnică de produs ÂISO/TC 145 – Simboluri grafice Â

Scopul activităţii comitetului tehnic internaţional ISO/TC 10 este standardizarea în ceea ce priveşte documentaţia tehnică de produs (inclusiv desenul tehnic), realizată manual sau cu computerul, în scopul facilitării pregătirii, managementului, depozi-tării, reproducerii, schimbului şi utilizării acesteia. La activitatea de standardizare a ISO/CT 10 participă 18 ţări cu statut de membri cu drepturi depline şi 46 de ţări cu statut de membri observatori.

În momentul de faţă, sunt în vigoare 164 de standarde internaţionale referitoare la documentaţia tehnică de produs. De ase-menea, se află în curs de elaborare sau în curs de revizuire următoarele standarde:

ISO/CD 10209 Technical product documentation. Vocabulary. Terms relating to technical drawings, product definition and related productsISO/CD 129-1 Technical drawings. Indication of dimensions and tolerances. Part 1: General principlesISO/WD 13444, Technical drawings. Dimensioning and indication of knurling ISO/WD 14084-1, Process diagrams for power plants. Part 1: Diagram rulesISO/WD 14084-2, Process diagrams for power plants. Part 2: Graphical symbols for general application

La nivel european, comitetului tehnic român CT 55 îi corespund comitetele tehnice europene de mai jos: CEN/SS F01 - Desene tehnice ÂCEN/SS F16 - Simboluri grafice ÂAECMA (European Association of Aerospace Industry) - Serii aerospaţiale Â

Comitetul subsectorial european de standardizare CEN/SS F01 – Desene tehnice, are ca domeniu de activitate elaborarea standardelor referitoare la desenul tehnic. Datorită interesului comun faţă de acest domeniu, cât şi faptului că, indiferent de zona în care se utilizează standardele de desen, trebuie să fie global recunoscute, activitatea acestui comitet european de standardizare se desfăşoară în paralel cu cea a comitetului tehnic internaţional ISO/TC 10. Astfel, toate standardele din pa-trimoniului comitetului CEN/SS F01 sunt şi standarde internaţionale şi fie au fost adoptate de CEN/SS F01 după aprobarea lor la ISO, fie au fost elaborate în colaborare cu ISO/TC 10.

Ţinând seamă de larga utilizare a standardelor de desen tehnic, Editura Standardizarea, din a publicat o colecţie de standarde comentate, în două volumeLucrarea, denumită Desen tehnic. Desene tehnice în construcţia de maşini are la bază standardele de desen tehnic în vigoare la această dată şi este formată din două volume:

Volumul I, publicat în 2009 şi revizuit în 2012, cuprinde trei capitole mari care au rolul:să familiarizeze cititorul cu standardizarea internaţională, europeană şi naţională în domeniul •desenului tehnic, furnizându-i informaţii privind standardele în vigoare sau cele care urmează să fie elaborate la nivel internaţional sau să fie adoptate ca standarde române; să prezinte succint regulile de bază pentru desenul tehnic, cu exemple sugestive, astfel încât citi-•torul să aibă toate elementele necesare pentru a putea realiza sau înţelege un desen tehnic; să furnizeze o colecţie cu extrase din 30 de standarde de desen tehnic care să completeze cunoş-•tinţele de bază prezentate în capitolul II atunci când este necesară cunoaşterea detaliilor sau a unor metode de reprezentare speciale; extrasele din standarde cuprind prima pagină (pentru a se vedea din ce document este extras textul) şi toate paginile tehnice; pentru o mai uşoară utilizare au fost eliminate paginile care cuprindeau preambulul naţional, european sau internaţional, cele cu bibliografia şi cele cu componenţa comitetului tehnic.

Volumul II, publicat în 2012, cuprinde trei capitole mari care au rolul:să familiarizeze cititorul cu aspecte generale privind standardizarea internaţională, europeană şi •naţională în domeniul desenului tehnic; să prezinte succint modul de reprezentare a organelor de maşini: piese filetate, organe de asam-•blare, arcuri, angrenaje, caneluri, lagăre etc.; să furnizeze o colecţie cu extrase din 20 de standardele de desen tehnic care se referă la subiec-•tele de mai sus.

6

Noutăţi legislative apărute în luna aprilie 2012Mihaela Vorovenci, jurist ASRO

Prezentul articol conţine în prima parte noutăţile legislative ale normelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi în a doua parte pe cele publicate în Monitorul Oficial al României din luna aprilie 2012.

Partea I - Legislaţie comunitară

1.1 Publicarea titlurilor şi a referinţelor standardelor armonizate cu unele dintre Directivele Noii Abordări – redăm titlurile comunicărilor Comisiei Europene, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ( JOUE), care conţin referinţa şi titlul standardului armonizat, referinţa standardului înlocuit, precum şi data încetării prezumţiei de conformitate a standardu-lui înlocuit:

1.1.1 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei 1999/5/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 1999 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora, publicată în JOUE C 104/1 din 11.04.2012.

1.1.2 Comunicare a Comisiei în cadrul punerii în aplicare a Directivei 2004/108/CE a Parlamentului European şi a Con-siliului din 15 decembrie 2004 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică şi de abrogare a Directivei 89/336/CEE, publicată în JOUE C 104/38 din 11.04.2012.

1.1.3 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei 2009/105/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la recipientele simple sub presiune (versiune codificată), publicată în JOUE C 104/59 din 11.04.2012.

1.1.4 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei 97/23/CE din 29 mai 1997 a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea legislativă a statelor membre referitoare la echipamentele sub presiune, publicată în JOUE C 104/61 din 11.04.2012.

1.1.5 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei Consiliului 90/385/CEE din 20 iunie 1990, privind ar-monizarea legislativă a statelor membre referitoare la dispozitivele medicale implantabile active, publicată în JOUE C 123/1 din 27.04.2012.

1.1.6 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei Consiliului 93/42/CEE din 14 iunie 1993 referitoare la dispozitivele medicale, publicată în JOUE C 123/6 din 27.04.2012.

1.1.7 Comunicare a Comisiei în cadrul implementării Directivei 98/79/CE din 27 octombrie 1998 a Parlamentului Euro-pean şi a Consiliului privind dispozitivele medicale pentru diagnostic în vitro, publicată în JOUE C 123/31 din 27.04.2012.

1.2 Acte comunitare care conţin referiri la standarde

1.2.1 Orientări privind Regulamentul delegat (UE) nr. 244/2012 al Comisiei din 16 ianuarie 2012 de completare a Direc-tivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor prin stabilirea unui cadru metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerinţelor minime de performanţă energetică a clădirilor şi a elementelor acestora, publicată în JOUE C 115/1 din 19.04.2012.

1.3 Acte normative fără referiri la standarde, dar importante pentru mediul de afaceri

1.3.1 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 313/2012 al Comisiei din 12 aprilie 2012 de modificare a anexelor IV şi VIII la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune, publicat în JOUE L 103/17 din 13.04.2012.

LEGISLAŢIE ŞI STANDARDIZARE


1.3.2 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 314/2012 al Comisiei din 12 aprilie 2012 de modificare a Regulamen-tului (CE) nr. 555/2008 şi a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 în ceea ce priveşte documentele de însoţire a transportului de produse vitivinicole, precum şi registrele care trebuie păstrate în sectorul vitivinicol, publicat în JOUE L 103/21 din 13.04.2012.

1.3.3 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 333/2012 al Comisiei din 19 aprilie 2012 privind autorizarea unui pre-parat de diformiat de potasiu ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 492/2006, publicat în JOUE L 108/3 din 20.04.2012.

1.3.4 Regulamentul (UE) nr. 347/2012 al Comisiei din 16 aprilie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de omologare de tip pentru anumite cate-gorii de autovehicule în legătură cu sistemele avansate de frânare de urgenţă, publicat în JOUE L 109/01 din 21.04.2012.

1.3.5 Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 26 martie 2012, de modificare a Deciziei 98/213/CE privind procedura de atestare a conformităţii produselor pentru construcţii în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte ansamblurile de pereţi despărţitori, publicată în JOUE L 109/20 din 21.04.2012.

1.3.6 Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 29 martie 2012 de modificare a Deciziei 1999/94/CE privind procedura de atestare a conformităţii produselor pentru construcţii conform articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului referitor la produsele prefabricate din beton normal, din beton uşor sau din beton celular autoclavizat, publicată în JOUE L 109/22 din 21.04.2012.

1.3.7 Regulamentul (UE) nr. 351/2012 al Comisiei din 23 aprilie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de omologare de tip pentru instalarea pe autovehicule a sistemelor de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie, publicat în JOUE L 110/18 din 24.04.2012.

Partea a II-a - Legislaţie naţională

2.1 Acte normative care conţin referiri la standarde

2.1.1 Ordin nr. 88/2012 din 02/04/2012 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformităţii în vederea introdu-cerii pe piaţă a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 239 din 09/04/2012, prevede la art. 9 pct. b: „Cererea pentru certificarea conformităţii în vederea introducerii pe piaţă a produsului, denumită în continuare cerere pentru certificare, trebuie să fie însoţită printre alte documente şi de declaraţia de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050”.

2.1.2 Ordin nr. 12/2012 din 06/04/2012 pentru aprobarea condiţiilor-cadru asociate autorizaţiei de înfiinţare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 20/04/2012.

8

Organizatorii Salonului Ma-nipularea Mărfurilor. Echi-

pamente şi Sisteme, care a avut loc la mijlocul lunii martie, au desfă-şurat o anchetă pentru a cunoaş-te preocupările întreprinderilor în domeniul dezvoltării durabile, care erau acţiunile iniţiate de ele şi politica lor pe termen mediu în acest domeniu.

Cifrele, comentariile şi analizele care se degajă din acest sondaj sunt edificatoare şi pozitive. Primele constatări: 69% din întreprinderile chestionate sunt preocu-pate de conceptele dezvoltării durabile şi 77% din persoanele prezente la ma-nifestare consideră că acest demers se va accentua în anii următori. Marile între-prinderi sunt cele mai interesate de acest subiect. Cu cât întreprinderea este mai mare, cu atât ea este mai preocupată de dezvoltarea durabilă: 80,77% dintre soci-etăţile cu 100-249 de salariaţi şi 83,61% dintre cele cu 500 de salariaţi au iniţiat un demers de dezvoltare durabilă.

69% din întreprinderile chestionate sunt preocupate de conceptele dezvoltării durabile

Principala motivaţie: respectarea reglementăriiImplementarea unui asemenea demers într-o întreprindere ţine de resortul responsabilului cu dezvoltarea dura-bilă, care face parte din Serviciul Ca-litate, igienă şi securitate (31,5%) şi se subordonează direct echipei conducerii (22,94%). Demersul de implementare este motivat de „respectarea reglemen-tării” (menţionată de 34,46% dintre persoanele interogate), de voinţa de a

se înscrie într-un „demers etic şi cetă-ţenesc” (24,51%) şi în optimizarea pro-cesului industrial care permite creşterea productivităţii” (21,49%). Concret, ac-ţiunile de dezvoltare durabilă imple-mentate până acum de întreprinderi nu modifică organizarea lor. Constituirea „echipelor de calitate, igienă, securi-tate sau protecţia mediului” (81,15%), „implicarea şi responsabilizarea salari-aţilor” (76%) şi economiile de energie (75,39%) sunt cele trei măsuri cel mai frecvent adoptate. Urmează apoi „trata-rea deşeurilor” (metale grele, lichide to-xice şi compuşi organici volatili), men-ţionată de 68,07% dintre persoanele interogate, „optimizarea fluxurilor de transport” (68,05%) şi „utilizarea ma-teriilor prime reciclabile sau reciclate” (66,39%). Dacă achiziţia de maşini şi echipamente proiectate ecologic este rar întâlnită în întreprinderi (28,95%), aproape 47% dintre persoanele intero-gate afirmă că ţin seama de „aplicarea procedeelor de mediu” în alegerea fur-nizorilor lor. Printre alte acţiuni aplicate figurează: adoptarea demersului de în-altă calitate a mediului (HQE), utiliza-rea energiei solare, recuperarea apei de ploaie şi utilizarea de filtre cu particule pentru cărucioare electrice.

Dezvoltarea durabilăJean-Claude Tourneur

STANDARDIZAREA EUROPEANĂ


MâineUn procent de 77% dintre persoanele interogate consideră că dezvoltarea durabilă se va accelera în cadrul între-prinderii lor în anii următori, o opţi-une împărtăşită în mod deosebit de întreprinderile de peste 500 de salari-aţi (83,48%). În următorii trei ani, în-treprinderile şi-au planificat măsuri de achiziţie a maşinilor şi echipamentelor proiectate ecologic (28,07%), reducerea ambalajelor (23,46%) şi scăderea con-sumului de apă şi fluide şi înlocuirea lor prin aer rece şi aer comprimat (18,07%). Acţiunile prevăzute pe termen mediu necesită adesea regândirea proceselor întreprinderii.

Profesiile vizitatorilor Salonului Manipularea Mărfurilor45% dintre vizitatori vin din industrie;35% vin din domeniul transportului şi al logisticii;10% vin din domeniul comerţului.

Funcţii

29% dintre vizitatori sunt directori sau şefi de serviciu;16% sunt preşedinţi-directori generali;

Servicii

23% lucrează în serviciile de logistică, transport, expediţie sau depozitare;17,5% se subordonează direct conduce-rii generale;10% lucrează în serviciul mentenanţă şi lucrări noi.

Cărucioare electriceUtilizatorii de cărucioare electrice sunt interesaţi de reciclare:

39,86% dintre utilizatori şi cum-›părători au semnat un contract de locaţie de lungă durată, în care re-ciclarea este inclusă şi asigurată de furnizor;27,05% dintre proprietari subcon-›tractează sfârşitul ciclului de viaţă a cărucioarelor electrice;15,30% dintre proprietari se ocupă ›ei înşişi de reciclarea cărucioarelor electrice;doar 7,5% dintre proprietari nu le ›reciclează.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 322, martie 2012

Informaţii europene pentru companii

europene!

InfoStandard

ASRO vă oferă aplicaţia „InfoStandard”, instrument de informare, documentare în domeniul standardelor europene şi

internaţionale adoptate de ASRO.

10

Domeniul produselor cos-metice este în plin avânt

pe piaţă. El se înscrie într-un context reglementar în plin pro-gres, graţie „noului regulament” Produse cosmetice (CE) nr. 123/29, emis de Parlamentului European şi de Consiliu pe 30 noiembrie 2009, care va regle-menta introducerea pe piaţa a produselor cosmetice în Uniunea Europeană. Această dispoziţie plasează standardizarea pe un loc privilegiat din punct de vedere al securităţii sanitare a acestor pro-duse în Uniunea Europeană.

Pentru a ghida factorii din domeniul produselor cosmetice pe plan european şi internaţional, standardizarea s-a or-ganizat de mai mulţi ani în comitete tehnice (TC), cu ISO/TC 217, Produse cosmetice, CEN/TC 392, Produse cosme-tice şi CEN/TC 347, Metode de analiză a alergenilor. În Franţa, comisia S91K, Produse cosmetice, este oglinda acestor comitete tehnice. Rolul principal al acestor comitete de standardizare este să stimuleze, prin redactarea de standarde, armonizarea practicilor şi metodelor pe plan internaţional, facilitând schimbu-rile comerciale şi contribuind la pro-tecţia sănătăţii consumatorilor. În acest

cadru, un anumit număr de dosare, pre-cum bunele practici de fabricaţie, me-todele analitice, metodele de evaluare a protecţiei solare, microbiologia şi ter-minologia pentru produsele cosmetice biologice şi naturale, au fost identificate şi au dat naştere la grupuri de lucru pe plan european şi internaţional, precum şi la grupuri oglindă franceze. Articolul de faţă se referă la acestea şi la lucrările în curs de desfăşurare.

ISO 22716, referinţa comună„Respectarea bunelor practici de fabri-caţie este prezumată când fabricaţia este efectuată conform standardelor armoni-zate aplicabile”. Acest extras din regula-mentul european (CE) nr. 1223/2009 (articolul 8) arată că publicarea stan-dardului NF EN ISO 22716 cu privire la bunele practici de fabricaţie a pro-duselor cosmetice a permis să se anti-cipeze regulamentul. În 2005, Comisia Europeană a acordat mandat CEN-ului să elaboeze bune practici de fabricaţie pentru produsele cosmetice, urmărind lucrările ISO. „Acest standard, publicat în ianuarie 2008, este utilizat de auto-rităţile naţionale în cadrul inspecţiilor lor”, precizează Pascal Gidoin, şef de proiect la AFNOR şi ISO cu privire la redactarea standardului ISO 22716. Înainte de punerea în aplicare a regula-mentului european, în iulie 2013, fabri-canţii şi autorităţile de reglementare se pot baza pe acest standard.

Identificarea ingredientelor interzise sau reglementateDirectiva Produse cosmetice (76/768/CEE), care repertoriază 1 500 de in-grediente interzise sau reglementate, serveşte de mai mulţi ani drept referinţă în acest domeniu. Pentru a elabora refe-renţiale comune pentru toţi partenerii, experţii WG 3 au început să lucreze la metodele de standardizare, pentru a identifica şi a cuantifica prezenţa ingre-dientelor sau a urmelor de substanţe in-dezirabile în produsele cosmetice (im-purităţi ale anumitor materii prime). Pierre-Antoine Bonnet, coordonator al grupului de lucru francez şi internaţio-nal cu privire la metodele analitice apli-cate în domeniul cosmetic, este încre-zător cu privire la rezultatul lucrărilor. „Statele vor cădea de acord cu privire la metodele recunoscute ca fiabile şi per-tinente pentru a atesta calitatea produ-selor cosmetice pe piaţă”. Trei proiecte de standarde de metode analitice au fost discutate în cursul ultimei reuniuni a acestui grup, din luna martie. Primul pentru materii prime şi produsele finite, pentru a verifica conţinutul de metale grele reziduale. Al doilea, referitor la substanţe care provoacă alergii. Al trei-lea, pentru a doza şi a detecta prezenţa ftalaţilor în produsele cosmetice.

Patru standarde pentru evaluarea protecţiei solareLa nivel internaţional, pentru acelaşi produs de protecţie solară, metodele de evaluare pot fi diferite în funcţie de regle-mentarea naţională. Acest lucru obligă la o nouă încercare a produselor cosmetice la nivel local şi generează „probleme de ordin etic când încercările sunt realizate in vivo la om, cu expunere la UV şi cos-turi suplimentare”, precizează Domi-nique Moyal, coordonator la AFNOR al grupului de lucru cu privire la metodele de evaluare a protecţiei solare şi şef de proiect la ISO pentru redactarea stan-dardului ISO 24444. Experţii grupului de lucru WG 7, Metode de evaluare a pro-tecţiei solare, lucrează din 2006 la patru standarde. Primul, ISO 24444, publicat în noiembrie 2010, se referă la determi-narea in vivo a factorului de protecţie

Produse cosmeticeAmandine Ibled


solară (FPS). Al doilea, ISO 24442, este în stadiul de FDIS (ultimul stadiu de vot cu privire la standard) şi se referă la de-terminarea in vivo a protecţiei UVA. Al treilea, ISO 24443, curând în stadiul de FDIS, se referă la determinarea in vitro a protecţiei UVA. Al patrulea proiect, ISO 24445, în stadiul de document de lucru, se referă la determinarea in vitro a factorului de protecţie solară, bazată pe măsurarea transmitanţei. La care se adaugă un nou subiect privind con-diţiile de imersie efectuată la încercă-rile de rezistenţă la apă a FPS in vivo (ISO 16217). „Comisia europeană a pu-blicat în 2006 o recomandare care furni-zează reguli care se referă la măsurarea eficacităţii şi afişarea sa la produse solare şi a dat mandat pentru ca metodele de măsurare a eficacităţii să fie standardi-zate”, explică Dominique Moyal.

Evaluarea calităţii microbiologiceCalitatea microbiologică este un ele-ment esenţial al siguranţei produselor cosmetice. Dar, în lipsa armonizării în domeniul lor, fabricanţii trebuie să răs-pundă la referenţiale diferite, adesea far-maceutice, chiar alimentare, în funcţie de stat. Această lipsă de coerenţă faţă de cerinţele referitoare la calitatea micro-biologică a produselor cosmetice con-stituie o adevărată frână în calea comer-cializării lor la nivel internaţional. După ce a publicat nouă standarde referitoare la evaluarea calităţii microbiologice a produselor cosmetice, experţii grupului de lucru WG 1 finalizează la ora actuală standardul ISO 11930, Încercarea ef ica-cităţii şi evaluarea păstrării unui produs cosmetic. Obiectivul este să se „realizeze o abordare globală a protecţiei antimi-crobiene a produselor cosmetice, inclu-zând o analiză a riscului microbiologic, un protocol de încercare detaliat, precum şi criterii pertinente pentru produsele cosmetice”, declară Sylvie Cupferman, expertă la AFNOR şi ISO în domeniul microbiologiei. Lucrările WG 1 capătă o importanţă deosebită în cadrul noului regulament european pentru produse cosmetice căci, începând din iulie 2013 (dată de aplicare a acestui text), fabri-canţii vor trebui să furnizeze rezultatele încercărilor la care se referă standardul ISO 11930 în raportul de siguranţă al fiecărui produs, pe piaţă.

începând din iulie 2013 fabricanţii vor trebui să furnizeze rezultatele încercărilor la care se referă standardul ISO 11930 în raportul de siguranţă al fiecărui produs, pe piaţă

Produse biologice şi naturale: definiţii comuneExperţii grupului de lucru WG 4 elabo-rează din iunie 2010 un standard referitor la definiţii şi criterii tehnice pentru in-gredientele şi produsele cosmetice natu-rale şi biologice. Or, majoritatea statelor posedă referenţiale diferite. Ei se bazează în general fie pe standarde naţionale, fie pe referenţiale de drept privat (asociaţii, organisme de certificare) pentru produ-sele cosmetice naturale şi biologice. „Tre-

buia în primul rând să ţinem seama de ce doreau delegaţiile întrucât există multe state reprezentate şi tot atâtea moduri de a aborda produsele”, declară Isabelle Orquevaux, coordonatoare a grupului de lucru. De exemplu, în ţările asiatice, utili-zarea tradiţională a plantelor ocupă un loc important. Comisia Europeană urmăreşte lucrările ISO pe acest subiect întrucât există o cerere puternică din partea con-sumatorilor pentru o înţelegere mai bună a definiţiilor şi o armonizare europeană”, adaugă ea.

NOTIFICARE, AUTORIZAŢIE ŞI CERTIFICAREExistă două mari modalităţi de introducere pe piaţă a produselor cosmetice: notificarea şi autorizaţia de introducere pe piaţă. Notificarea este larg utili-zată, mai ales în Europa. Potrivit Intertek, „ea permite un acces rapid la piaţă. Controalele sunt realizate înainte de introducerea pe piaţă. Invers, unele state solicită o autorizaţie de introducere pe piaţă, care poate lua forma unei certi-ficări a conformităţii. Controalele sunt realizate, deci, înainte de introducerea pe piaţă de către laboratoare de stat sau de laboratoare recunoscute de au-torităţi”. Paralel cu aceste condiţii, se adaugă cerinţe specifice pentru compo-nentele produsului finit, precum ingredientele (Reach), pachetele sau, pentru obiectele promoţionale, publicitatea la locul comercializării (PLV). Începând din 11 iulie 2013, produsele cosmetice vândute pe piaţa Uniunii Europene vor trebui să răspundă noii reglementări a produselor cosmetice (1223/2009/CE). Acest regulament va înlocui directiva „istorică” 76/768/CEE.

Punctele importante:evaluare toxicologică;yaplicarea de bune practici de fabricaţie ISO 22716;yîncercări de laborator potrivit standardelor europene;yverificarea dosarului produselor cosmetice;ynotificarea;yverificarea şi traducerea etichetei.y

Alte pieţe utilizează notificarea, precum statele din Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN) sau Statele Unite. Pentru exporturile către Arabia Saudită (KSA-Kingdom of Saudi Arabia), Kuweit (KUKAS: Kuwait Conformity Assurance Scheme), Kenya (PVoC), Nigeria (SONCAP), Algeria sau Rusia (GOST R), fabri-canţii trebuie să se asigure că produsele lor răspund cerinţelor reglementării locale.

12

Produse cosmetice şi vopsele de părInformarea cu privire la buna utilizare a produselor cosmetice se înscrie în cadrul misiunilor Agenţiei Franceze pentru Securitatea Produselor din Do-meniul Sănătăţii (AFSSAPS). Agen-ţia pune la dispoziţia specialiştilor din domeniul sănătăţii şi a publicului un ansamblu de documente de informare. Produsele cosmetice sunt utilizate zi de zi de toată populaţia. Totuşi, ca orice produs, ele trebuie să fie corect utilizate, pentru a limita apariţia de efecte inde-zirabile mai mult sau mai puţin grave, legate de o utilizare greşită. Vigilenţa în domeniul produselor cosmetice, sistem de supraveghere a efectelor indezira-bile grave şi al riscului de efecte inde-zirabile legate de utilizarea produselor cosmetice, a fost aplicată de AFSSAPS din 2004. De atunci, Agenţia a primit un număr tot mai mare de declaraţii cu privire la efectele indezirabile ale vop-selelor pentru păr. Grupul de lucru Se-curitatea utilizării produselor cosmetice (SEPC), care ţine de comisia de cosme-tologie, a elaborat două documente care reamintesc recomandările de utilizare corectă. Unul este consacrat produselor cosmetice în general, celălalt se referă în

mod deosebit la vopselele permanente utilizate la domiciliu sau la coafor. Su-porturi didactice destinate publicului larg şi profesioniştilor din domeniul coafurii au fost realizate pe baza aces-tor recomandări. Agenţia reaminteşte că orice efect indezirabil secundar grav, care survine după utilizarea unui pro-dus cosmetic trebuie să fie comunicat. Pe de altă parte, AFSSAPS reamin-teşte că orice persoană care doreşte să obţină formula calitativă a unui produs cosmetic şi/sau informaţii existente în domeniul efectelor indezirabile care rezultă din utilizarea sa, poate să o so-licite fabricantului, reprezentantului său sau responsabilului cu introducerea pe piaţă. Această cerere trebuie adresată prin poştă, fax sau e-mail, precizându-se, pentru produsul respectiv:

denumirea, marca, categoria sau yculoarea produsului; informaţiile dorite.y

Aceste informaţii trebuie adresate prin poştă, fax sau e-mail într-un termen de trei săptămâni de la primirea cere-rii.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 322, martie 2012

În lucrare, sunt analizate aspectele privind si-guranţa şi fiabilitatea sistemelor tehnologice specifice construcţiei de maşini. Pe baza experi-enţelor autorilor şi având la dispoziţie o bogată documentare din literatura de specialitate, se prezintă aspectele tehnice ale sistemelor teh-nologice, respectiv aspectele economice şi ale managementului în domeniul siguranţei în funcţionarea acestora.În cuprins: Sistemul tehnic şi tehnologic; Sigu-ranţa în funcţionare a unui echipament; Sis-temele tehnice şi componentele dinamice de bază; Bazele defectării în sistemul tehnologic; Funcţionarea sistemelor tehnologice specifice construcţiei de maşini; Supravegherea funcţi-onării; Metode de previzionare a funcţionării; Sistemul de asigurare al fiabilităţii sistemelor; Managamentul creşterii siguranţei în func-ţionare; Managementul riscului în sistemele tehnologice. Lucrarea se adreseaza specialiştilor, inginerilor din proiectare, producţie şi cercetare, cadrelor didactice şi studenţilor din învăţământul tehnic superior.

SIGURANŢA ÎN FUNCŢIONAREA SISTEMELOR TEHNOLOGICE

Autorii: Prof. dr. ing. Rata Muntean VasileProf. dr. ing. Militaru ConstantinAsist univ. drd. Lucian Traian SeverinDrd. Ing. ee. Militaru Emil

Editura STANDARDIZAREA vă recomandă:


Toamna trecută, la iniţiativa Vămii franceze, s-a desfăşurat la Paris un seminar cu privire la

fenomenul comercializării mărfurilor contrafăcute prin Internet.

Acest seminar avea loc în urma adoptării la nivel european, în martie 2010, a unui plan vamal îndreptat împotriva fenome-nului contrafacerii. Seminarul a reunit la Cetatea Ştiinţelor şi Industriei (Cité des Sciences et de l’Industrie), responsabili şi anchetatori pe Internet din statele Uniunii Europene, precum şi de la Comisia Europeană şi factori privaţi (federaţii socio-profesionale, laboratoare farmaceutice, societăţi de e-comerţ, site-uri de comercializare a produselor prin Internet. Schim-bul de experienţă al grupurilor de lucru a durat două zile cu privire la capacităţile de investigare ale anchetatorilor pe In-ternet, desfiinţarea filierelor ilicite şi colaborarea cu sectorul privat, pentru a lupta împotriva contrafacerii prin Internet. Directorul general al Vămii, Jérome Fournel, a amintit faptul că infractorii utilizează tot mai mult Internet-ul şi că este necesar să se dea un răspuns adaptat specificităţii acestui in-strument. El a precizat că participanţii au convenit cu privire la necesitatea unei adaptări permanente a răspunsului la con-trafacerea prin Internet, pentru a fi eficace şi a proteja statele, economia legală şi consumatorii. Jerome Fournel a prezentat apoi „recomandările de la Villette”:

Combaterea contrafacerii prin Internet, identificând au- ytorii şi interceptând mărfurile şi integrând aceste orien-tări în planurile de acţiune;Studierea evoluţiei pe care să o parcurgă dispozitivul ju- yridic pentru a lupta eficace împotriva contrafacerii prin Internet;Explorarea posibilităţii de a crea în fiecare stat o unitate ynaţională de luptă împotriva fraudei prin Internet, în mod deosebit pentru a lupta împotriva contrafacerii;Promovarea cooperării între diferitele autorităţi de con- ytrol şi încheierea de parteneriate cu operatorii, fie ei titulari de drepturi, operatori de e-comerţ sau de plăţi online;Tratarea consecinţelor fiscale şi bugetare ale profiturilor yrealizate de grupurile de infractori care practică contra-facerea;Utilizarea de către state a unor instrumente tehnologice yşi a unor mijloace juridice care să permită lupta împo-triva contrafacerii prin Internet;

Consolidarea utilizării de reţele de informaţii în lupta yîmpotriva contrafacerii prin Internet şi crearea unei re-ţele de corespondenţi naţionali;Adaptarea reglementării comunitare la creşterea puter- ynică a traficului de contrafaceri prin Internet, utilizând expediţia rapidă a mărfii sau expediţia prin poştă;Întărirea, în consecinţă, a controalelor vamale în centrele ypoştale şi în cele de expediere rapidă a mărfurilor;Promovarea adoptării unei proceduri de tratare simplifi- ycată a acestor mărfuri, pentru a întări capacitatea de in-tervenţie a autorităţilor vamale prin aplicarea de mijloace juridice adaptate evoluţiei contrafacerii;Efectuarea de anchete pe baza fluxurilor financiare sus- ypecte legate de tranzacţiile prin Internet, pentru a des-fiinţa reţelele de infracţiune organizată care afectează procesul comercializării de produse prin Internet.

Pe baza acestor recomandări, Comisia Europeană s-a angajat să înfiinţeze un grup de experţi care să susţină acţiunea sta-telor membre în domeniul monitorizării orientărilor generale de luptă împotriva contrafacerii prin Internet şi al schimbu-rilor de bune practici.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 323, aprilie 2012

COMBATEREA CONTRAFACERII PRIN INTERNET Jean-Claude Tourneur

14

Aceste două documente au fost elabo-rate de comitetul tehnic ISO/TC 34, Produse alimentare, subcomitetul SC 8, Ceai, care lucrează pe subiect de la crearea sa, în 1974, cu scopul de a fa-cilita comerţul internaţional cu ceai şi a garanta respectarea calităţii aşteptate de consumatori. În acest scop, furnizăm linii directoare şi o abordare comună cu privire la metodele de analiză validate la nivel internaţional.

Bun pentru inimăBăutură populară de mai multe secole, ceaiul este considerat de mulţi oameni un factor de promovare a unui stil de viaţă sănătos. Hidratant şi bogat în po-lifenoli, în aceeaşi măsură ca fructele şi legumele, ceaiul este considerat bun pentru inimă. De asemenea, se esti-mează că el contribuie la combaterea diabetului şi a unor tipuri de cancere. Un progres considerabil a fost reali-zat cu ajutorul standardelor referitoare la ceai – ISO 3720:2011, Ceai negru. Definiţii şi caracteristici de bază şi noul standard ISO 11287:2011, Ceai verde. Definiţie şi caracteristici de bază, în care este vorba pentru prima dată de conţi-nutul minim de polifenoli. Publicarea acestor două standarde, care constituie o etapă marcantă în lucrările echipei in-ternaţionale de experţi care participă la

Ceaiul şi standardizareaAndrew Scott

Potrivit unui proverb japonez, „omul care nu a băut ceai nu este capabil să înţeleagă adevărul şi frumuseţea”. El i-a inspirat pe

mulţi dintre noi, specialişti în domeniul ceaiului, în cercetările şi lucrările noastre şi ne-a permis să întrezărim în timpul activităţii noastre, câteva dintre frumuseţile care sunt asociate acestui produs. Am progresat mult în ultimul timp la ISO, la lucrările referitoare la ceai şi ne bucurăm de publicarea, în acest an, a unui nou stan-dard referitor la ceaiul verde şi de revizuirea standardului referitor la ceaiul negru. Ambele standarde îşi aduc o contribuţie importantă la cunoaşterea ştiinţifică a ceaiului şi a rolului său în promovarea unui stil de viaţă sănătos.

1 000 de miliarde de ceşti

Cu 3,8 miliarde de tone în 2008, producţia de ceai (verde şi negru) a crescut cu peste 800 mi-lioane de tone în ultimii zece ani. Aceste cifre corespund consumului a peste 1 000 de miliarde de ceşti de ceai pe an la nivel mondial. Aproape jumătate din producţie este destinată exportu-lui şi, potrivit estimărilor recente, este o piaţă care atinge 70 miliarde de dolari americani pe an. Comerţul internaţional cu ceai continuă să joace un rol esenţial în economia mondială – o veste bună pentru băutorii pasionaţi de ceai, dar şi pentru cele 30 de state care îl produc.

STANDARDIZAREA INTERNAŢIONALĂ


SC 8, trebuie plasată în contextul său: ceaiul este consumat în lumea întreagă şi suscită o adevărată pasiune.

Ceaiul creşte într-un copacArborele de ceai aparţine familiei ca-meliilor (camellia sinensis (L.) O. Kuntze). La Muzeul ceaiului, de la Hangzhou (China), putem vedea că, la origine, arborele de ceai este un arbore care, în stare sălbatică, este foarte înalt. În culturi, el este tăiat pentru a facilita recoltarea frunzelor. Prima varietate de arbore de ceai, Camellia sinensis (tipul chinezesc) a fost descoperită în provin-cia Sichuan. Cea de-a doua varietate, assamica (tipul Assam), a fost desco-perită la un interval considerabil după prima, în nordul Indiei. Ceaiul pe care îl bem astăzi provine din arbuşti obţi-nuţi prin hibridizarea celor două vari-etăţi. Cultura ceaiului se efectuează în general la 1 200 m altitudine, adesea în plantaţii izolate.

Verde, negru … Care este diferenţa?Producţia de ceai, fie el verde sau ne-gru, începe cu recoltarea sau culegerea frunzelor. Cea de-a doua etapă este uscarea, care are loc la 12 ore după cu-legere, după ce, în prealabil, au fost în-lăturate frunzele umede. Etapele urmă-toare sunt apoi distincte pentru ceaiul verde şi cel negru. Pentru a obţine ceaiul verde, frunzele sunt încălzite rapid la temperatură înaltă, fie la aburi (tradiţia japoneză), fie în bazine de cupru (tra-diţia chineză). Acest tratament serveşte la neutralizarea sau la denaturarea en-zimelor care reacţionează la polifenoli, evitând astfel oxidarea. Frunzele sunt apoi rulate şi tăiate. Conţinutul de po-

lifenoli – care sunt antioxidanţi con-stituiţi în principal din molecule mici numite catehine – este practic acelaşi cu cel al frunzei din arbore. Pentru fabrica-rea ceaiului negru, după uscare, frunzele sunt rulate şi tăiate, fapt care are drept efect ruperea structurii moleculare. Su-curile eliberate se amestecă cu enzimele, pentru a produce prin reacţie de oxidare polifenoli, care dau infuziei de ceai ne-gru culoarea lor caracteristică. Durata procedeului enzimatic variază de la o fabrică de ceai la alta. Caracteristicile ceaiului negru obţinut vor depinde de durata procedeului, de varietatea arbo-relui de ceai, de situarea geografică şi de proprietăţile agronomice ale plantaţiei. Oxidarea şi fermentarea durează în me-die 30-60 de minute. Ceaiul este apoi uscat la temperatură înaltă în uscătoare, pentru a opri procesul de fermentare.

Noile standarde îi asigură pe consumatori că nu vor fi dezamăgiţi de calitatea ceaiului

Polifenolii din ceaiul negru sunt, prin-tre altele, teaflavinele şi tearubiginile. Produse sub efectul polimerizării cate-hinelor de către enzime, ele au o greu-tate moleculară mai mare şi au culoarea roşie.

Se aplică pretutindeniLa începutul elaborării standardelor internaţionale în acest domeniu, s-a convenit ca metodele de analiză să se bazeze pe cunoştinţele ştiinţifice cele mai avansate şi să fie aplicabile labora-toarelor şi plantaţiilor de ceai şi uzine-lor de ambalare. Principiile directoare fiind accesibilitatea şi uşurinţa la utili-zare, echipamentele specificate în stan-dardele şi metodele de încercare sunt

echipamente curente. Pentru a distinge ceaiul verde de cel negru, este suficient să se compare conţinutul de polifenoli, caracteristic ambelor ceaiuri, şi de cate-hine, ale căror proporţii sunt mult mai ridicate în ceaiul verde. Nu a fost uşor să se pună la punct metode validate la nivel internaţional pentru acest tip de polifenoli. SC 8 a început prin a elabora un standard pentru ceaiul negru, ceaiul cel mai comercializat în lume (80% din volumul mondial). Prima ediţie a acestui standard internaţional cu privire la cea-iul negru, ISO 3720:1977, îşi propunea să promoveze bunele practici de fabri-caţie. Ea punea accentul pe standardele din domeniul culegerii şi trierii, pentru a evita comercializarea de frunze de ca-litate defectuoasă. Pentru a sprijini acest standard, au fost elaborate opt metode de analiză, pentru verificarea compozi-ţiei. Dacă metoda de analiză prezentată în standardul ISO 10727:2002, Ceai şi ceai solubil sub formă solidă. Determina-rea conţinutului de cafeină. Metodă prin cromatografie lichidă de înaltă perfor-manţă nu a pus nicio problemă, punerea la punct a metodelor pentru măsurarea conţinutului de polifenoli s-a dovedit mult mai complexă.

Problema polifenolilorPutem măsura conţinutul de polifenoli totali din ceai datorită unui procedeu chimic care utilizează reactivul Folin-Ciocalteu, elaborat de Sigleton şi Rossi în 1965. Această metodă, care permite detectarea polifenolilor, indiferent de greutatea lor moleculară (catehine, teaflavine şi tearubigine) este descrisă în standardul ISO 14502-1:2005, De-terminarea substanţelor caracteristice din ceaiul verde şi din ceaiul negru. Partea 1: Determinarea conţinutului de polife-noli totali din ceai. Metodă colorimetrică utilizând reactivul Folin-Ciocalteu. Cu

16

ocazia primei încercări internaţionale, a fost pusă la punct o metodă încercată de 20 de laboratoare participante din diferite state producătoare şi impor-tatoare de ceai. Rezultatele obţinute, deşi foarte încurajatoare, au arătat că metoda şi modalităţile de încercare tre-buiau îmbunătăţite. Apoi, reproductibi-litatea procedurilor de extracţie, probele pentru încercare (importante volume de ceai măcinat omogenizat) şi stabi-litatea probelor de sucuri polifenolice extrase au fost îmbunătăţite. Un număr de 24 de laboratoare au luat parte la cea de-a doua încercare internaţională, iar îmbunătăţirile aduse metodologiei au permis progrese considerabile în rezul-tate. Analiza conţinutului de polifenoli totali din ceai poate de acum înainte să fie realizată uşor de către laboratoarele de exploatare, dar şi comercianţi, între-prinderile de ambalare şi comercianţii en detail.

Măsurarea coeficientului de catehineMăsurarea coeficientului de catehine (ISO 11287:2011) este importantă pen-tru a distinge ceaiul verde (care conţine multe catehine), de ceaiul negru, care, în schimb, este bogat în teaflavine şi tea-rubigine. Când am pus la punct această metodă de analiză, nu exista o substanţă

de referinţă pe piaţă pentru catehină. A trebuit, deci, să începem prin a pregăti una. Catehinele au fost purificate în la-boratoarele Unilever, caracterizate (da-torită tehnicii de rezonanţă magnetică nucleară), analizate din punct de ve-dere al omogenităţii şi umidităţii, apoi ambalate cu grijă în săculeţi, pentru a reduce la minimum absorbţia de umidi-tate. Un tratament cu azot a fost aplicat pentru a evita orice oxidare. Etaloanele

de catehină purificată sunt higroscopice; iată de ce încercarea internaţională cu pri-vire la ceai cuprinde şi evaluarea conţinutu-lui de apă. Un etalon de cafeină disponibil pe piaţă a fost inclus, de asemenea, în în-cercarea de laborator. Astfel, rezultatele obţinute pot fi utili-zate pentru calcularea coeficientului de răs-puns masic referitor la etalonul de catehină şi la etalonul de cafeină. Aceşti coeficienţi se găsesc în standardul ISO 14502-2:2005, Determinarea sub-stanţelor caracteristice din ceaiul verde şi din ceaiul negru. Partea 2: Determinarea catehi-nelor din ceaiul verde. Metodă prin cromato-grafie în fază lichidă

de înaltă performanţă. Acest standard permite analiştilor să măsoare cu exac-titate conţinutul de catehine, fără a fi necesar să se procedeze la caracterizarea de înalt nivel a probei de catehină care s-ar impune fără aceasta. Metoda aplică o tehnologie rapidă şi larg răspândită – cromatografia în fază lichidă de înaltă performanţă (CLHP) care permite să se detecteze şi să se cuantifice catehinele. Pentru a reduce la minimum variaţia rezultatelor, toate laboratoarele partici-pante au primit, pentru CHLP, coloane ambalate şi încercate în mod identic. Cele 16 laboratoare internaţionale care au luat parte la prima încercare interna-ţională a acestei metode de analiză au lucrat pe două probe de ceai solubile, una de ceai verde şi una de ceai negru. Rezultatele obţinute s-au dovedit foarte încurajatoare, dar şi aici îmbunătăţirile s-au dovedit necesare. Odată ce ele au fost aduse, cea de-a doua încercare în laborator a fost realizată cu 14 labora-toare internaţionale. De această dată, fiecare laborator a primit patru probe: două de ceai verde şi două de ceai ne-gru, măcinate şi omogenizate înainte de prelevarea probelor. Precizia analizei s-a dovedit mai bună.

VerdictDupă publicarea, în 2005, a standar-dului ISO 14502, care a stabilit me-tode validate de analiză a conţinu-tului de polifenoli şi de catehine din ceai, am colectat datele referitoare la ceaiul verde şi negru. Probe care pro-veneau din exploatări cunoscute, din

Ceaiul – o pasiuneExistă numeroase moduri de a savura o ceaşcă de ceai. În India, ceaiul „fiert” constituie o tradiţie. Frunzele de ceai sunt fierte prima dată în apă, apoi a doua oară, după ce s-a adăugat lapte. Indienii se reunesc adesea la colţul străzii pentru a bea ceai şi a discuta cu vânzătorii ambulanţi.

Chinezii îşi prepară ceaiul într-o cană acoperită cu un capac. Oriunde s-ar duce, fie că sunt la birou, într-un parc sau într-un tren, ei nu se despart niciodată de ea şi o umplu cu apă caldă pe parcursul întregii zile.

În Orientul Mijlociu şi în unele zone din Africa, ceaiul constituie băutura tradiţională de fiecare dată când oamenii se întâlnesc. Se adaugă zahăr, foi de mentă şi cardamom.

În Statele Unite, ceaiul este pregătit cu apă caldă. Apoi este răcit, pentru a fi savurat rece, cu bucăţi de gheaţă şi cu lămâie. Ruşii utilizează un samovar în care fierb ceai negru foarte concentrat în apă mai multă sau mai puţină şi îl beau fără lapte. Se spune că ceaiul este şi mai bun dacă este băut dintr-o far furioară.

În Marea Britanie, ceaiul se prepară cu apă clocotită într-un ceainic. În general, este servit cu lapte, care se varsă înainte de a adăuga ceaiul. De asemenea, se servesc biscuiţi. În Tibet, unele triburi au obiceiul de a adăuga unt şi puţin sare. În China şi Japonia, frumu-seţea, serenitatea şi esenţa ceaiului sunt evidenţiate prin ceremonii deosebit de rafinate. Dar pretutindeni unde se bea ceai, criteriul este acelaşi: calitatea.


principalele state producătoare de ceai au fost culese, apoi analizate tot anul, pentru a ţine seama de variaţiile sezo-niere. Datele, colectate din aproape 100 de probe de cele 17 laboratoare inter-naţionale participante, au fost verificate pentru a garanta că rezultatele sunt comparabile şi de bună calitate. Au fost realizate analize statistice, astfel încât să includă o variaţie a rezultatelor probelor de ceai şi să se excludă o variaţie legată de tehnici de analiză defectuoase. Câ-teva analize s-au dovedit insuficiente, dar calitatea de ansamblu a datelor era astfel asigurată. Rezultatele consemnate de dl Ullrich Engelhardt, profesor la Universitatea din Braunsweig (Germa-nia) au fost publicate în Jurnalul Com-poziţiei şi Analizei Alimentelor – Jour-nal of Food Composition and Analysis. Potrivit studiului, conţinutul minim de polifenoli din ceaiul negru este de 9% (9 g pentru 100 g), iar cel de ceai verde, de 11% (11 g pentru 100 g), iar proporţia de catehine ar trebui să fie mai mare sau egală cu 50%. Compoziţia polifenolică este specificată în două standarde in-ternaţionale – ISO 3720 pentru ceaiul negru şi ISO 11287 pentru ceaiul verde – stabilind astfel o distincţie clară între cele două tipuri de ceai.

Calităţile ceaiuluiAceste standarde noi oferă avantaje preţioase: ele consolidează încrederea în comerţul internaţional cu ceai şi garan-tează consumatorilor că ceaiul va avea o calitate care nu le va dezamăgi aştep-tările. În afară de faptul că furnizează o compoziţie polifenolică validată la nivel internaţional a ceaiului verde şi a celui negru, ele stabilesc o bază ştiinţifică solidă pentru evaluarea impactului cea-iului asupra sănătăţii. Este vorba despre o mare realizare în înţelegerea propri-etăţilor antioxidante ale polifenolilor prezenţi în ceai.

Standardele cu privire la ceai au făcut un mare progres introducând pentru prima dată conţinutul minim de polifenoli

Cercetarea ştiinţifică cu privire la aceşti polifenoli şi efectele lor asupra sănătăţii s-a dezvoltat considerabil în ultimii zece ani. Aceste studii se referă mai ales la efec-tul ceaiului asupra sistemului cardiovascu-lar, combaterea diabetului şi a unor tipuri de cancere. Ceaiul are calităţi benefice: este hidratant, este un stimulant intelec-tual, ajută la controlul greutăţii (în mod deosebit, ceaiul verde, datorită epigallo-

catehinelor gallates (EGCG). Cercetarea în domeniu face obiectul unor discuţii în reuniuni specializate precum simpozioa-nele internaţionale în domeniul ceaiului, care au loc la New York şi Washington. Ea este evaluată de Administraţia Sta-telor Unite pentru Alimente şi Băuturi (FDA) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care îi estimează interesul cu titlu de informaţii sanitare pentru public. Până în prezent, dovada calităţii compoziţiei ceaiului ne-gru şi a ceaiului verde lipsea. Standardele ISO (ISO 14502-1, ISO 14502-2, ISO 11287 şi ISO 3720) vin să remedi-eze acest aspect datorită liniilor directoare pe care ele le furnizează pentru a defini şi analiza ceaiul şi, în mod deosebit, pentru a valida conţinutul minim de polifenoli. În acest sens, este vorba despre instrumente indispensabile pentru oamenii de ştiinţă care doresc să facă lumină cu privire la ca-lităţile ceaiului pentru sănătate.

Activitatea nu se opreşte aici…Revizuirea standardului ISO 3720 şi noul standard ISO 11287 publicat în acest an constituie avantaje importante pentru ISO/TC 34/SC 8, dar activitatea nu se opreşte aici. Două subiecte sunt actualmente în fază de studiu: teanina şi ceaiul alb. Teanina este un compus important al ceaiului. Ea are calităţi în combaterea agnoziei şi a tulburării defi-citare a atenţiei. Punerea la punct a unei metode de analiză a teaninei, validată la nivel internaţional, va fi utilă pentru a sprijini cercetarea cu privire la acest as-pect al ceaiului şi la efectele sale asupra sănătăţii. Ceaiul alb, al doilea subiect în studiu, este interesant, deoarece el este tot mai comercializat şi ar fi util să îi informăm pe consumatori cu privire la calităţile sale.

Andrew Scott, biochimist, s-a specializat în cercetarea cu privire la metabolismul medicamentelor (în cursul studiilor sale de doctorat la Universitatea din Surrey, cu sprijinul Glaxo) şi biochimie alimentară (în cadrul Chorleywood and Campden Food Research Association – Asociaţia de Cercetare în Domeniul Alimentelor

Chorley şi Campden). În 1991, el a lucrat la Tetley Group (Grupul Tetley), filiala Tata Global Beverages (Băuturi Tata Global). El a ocupat funcţia de director în domeniiul ştiinţei şi tehnologiei, lansând produse inovatoare pe pieţele mărcii în întreaga lume. Membru al comitetului BSI AW8 cu privire la ceai din 1991, în 2004 dl Scott a fost numit preşedinte al ISO/TC 34, Produse alimentare, SC 8, Ceai. Comitetul a lucrat la numeroase standarde pentru determinarea conţinutului de substanţe caracteristice din ceai, şi mai recent, cu privire la standardul pentru ceai verde şi actualizarea celui referitor la ceaiul negru, ambele publicate în acest an. El a lucrat şi cu Grupul interguvernamental cu privire la ceai în perioada 2005-2010, al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu privire la reglementările în domeniul pesticidelor în producţia de ceai din America de Nord, Uniunea Europeană, Australia şi India.

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus+, vol. 3, nr. 3, martie 2012, revista Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, fiind reprodus cu permisiunea Secretariatului Central al ISO www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 franci elveţieni. Abonamente: [email protected]

Standarde în domeniul ceaiului elaborate şi adoptate de Asociaţia de Standardizare din România

SR 13348-1:1996 Ceai. Metode de analiză. Determinarea azotului proteic după metoda Kjeldahl. Metoda spectrofotometrică

SR ISO 1572:2009Ceai. Pregătirea probei măcinate cu conţinut cunoscut de substanţă uscată

SR ISO 1573:1997Ceai. Determinarea pierderii de masă la 103 grade C

SR ISO 1575:1999 Ceai. Determinarea cenuşii totale

SR ISO 1577:1999Ceai. Determinarea cenuşii insolubile în acid

SR ISO 1839:1997 Ceai. Eşantionare

SR ISO 3103:2009Ceai. Prepararea infuziei pentru examenul organoleptic

SR ISO 6079:1999Ceai solubil sub formă solidă. Spe-cificaţii

SR ISO 7513:1999Ceai solubil sub formă solidă. Determi-narea conţinutului de apă (pierdere de masă la 103 grade C)

SR ISO 7514:1999Ceai solubil sub formă solidă. Determi-narea cenuşii totale

SR ISO 9768:1998 Ceai. Determinarea extractului apos

18

În septembrie 1934 s-a produs o nouă tragedie: un accident dramatic la bordul unui vas de croazieră de lux, SS Morro Castle, soldat cu moartea a 130 de per-soane. Acest lucru a arătat clar că proiec-tarea vasului, materialele utilizate pentru construcţia sa, practicile discutabile ale echipajului şi lipsa de instruire au favo-rizat propagarea flăcărilor care au dis-trus nava. Această catastrofă a condus la cerinţe noi de securitate la incendiu. Regulile de securitate maritime au fost modificate, mai ales cele care specificau utilizarea de materiale ignifuge, realizarea de sisteme de alarmă contra incendiului pe navă, grupuri electrogene de urgenţă, obligaţia de a forma echipajele în dome-niul procedurilor de luptă contra incen-diului şi de a acorda o atenţie mai mare exerciţiilor şi procedurilor de securitate la incendiu. S-au întreprins numeroase re-forme cu privire la condiţiile de acordare a diplomelor ofiţerilor din marina comer-cială. Tragedia Titanicului şi a SS Morro Castle au jucat astfel un rol major, con-ducând la crearea unui organism interna-ţional permanent în domeniul securităţii maritime. În 1948, o convenţie interna-ţională punea bazele a ceea ce va deveni mai târziu Organizaţia Maritimă Inter-naţională (OMI). Dacă obiectivul primei

OMI era să se ocupe de problemele de securitate, o nouă problemă nu întârzie să îşi facă apariţia: poluarea. În 1967, nau-fragiul petrolierului Torrey Canyon şi de-versarea a peste 100 000 de tone de petrol brut pe coastele Marii Britanii au deschis ochii asupra riscului mareelor negre pen-tru mediul marin. În câţiva ani, OMI a stabilit o serie de măsuri care şi-au pro-pus să prevină asemenea accidente şi să reducă la minimum consecinţele lor. Ea a abordat, de asemenea, ameninţările care planează asupra anumitor operaţii de ru-tină şi a stabilit Convenţia Internaţională pentru Prevenirea Poluării de către Nave (MARPOL). În 1961, ISO devenea cea de-a doua organizaţie neguvernamentală care obţinea statutul de observator şi co-laborator al OMI. Acest parteneriat avea să fie consolidat în 1995 cu adoptarea de către ISO/TC 8, Nave şi tehnologie mari-timă, a unei noi viziuni strategice pentru a îmbina mai bine cerinţele industriei cu cele ale organismelor de reglementare. Un loc important a fost acordat cola-borării active cu OMI şi alte organisme guvernamentale şi de reglementare. Mar-cată de lucrările de standardizare axate pe procese şi sisteme, această colaborare recunoştea importanţa de a angaja toate părţile interesate – de la transportul ma-ritim, la construcţia navală – şi de a ţine seama de problemele de durabilitate. De atunci, parteneriatul strategic cu OMI nu a încetat să capete amploare. Delegaţiile ISO/TC 8 participă la toate reuniunile co-mitetelor şi subcomitetelor OMI. Necesi-tăţile OMI sunt astăzi sprijinite de peste o sută de standarde ale ISO/TC 8 (publicate sau în curs de elaborare), iar lista continuă să se lungească. În acelaşi mod, nume-roase standarde ISO sunt citate în lucră-rile OMI: Codul de securitate la incendiu, Codul navelor de mare viteză, convenţiile SOLAS şi MARPOL şi alte regulamente, rezoluţii şi circulare ale OMI (în ceea ce

priveşte navigaţia, siguranţa, securitatea la bord a vaselor, dispozitivele de salvare, managementul apelor de balast, emisi-ile şi eliminarea deşeurilor). Activităţile ISO/TC 8 sunt centrate pe standardizarea în domeniul siguranţei pe mare, securită-ţii transporturilor maritime (şi a lanţului de aprovizionare), a mediului marin, a na-vigaţiei şi exploatării navelor. Două stan-darde au fost elaborate. În primul rând, seria ISO 28000, cu privire la sistemele de management al siguranţei lanţului de aprovizionare. Acest standard generic, care se aplică tuturor tipurilor de organizaţii, din toate sectoarele, bazat pe o evaluare a riscurilor eventualelor perturbări care ar putea interveni de-a lungul lanţului, este singurul standard internaţional publicat în domeniu care ar putea ocaziona o cer-tificare a conformităţii. Cel de-al doilea este seria ISO 30000, cu privire la recicla-rea navelor, care facilitează implementa-rea uniformă a cerinţelor OMI în întregul sector. Rămân multe de făcut în acest do-meniu, confruntat nu numai cu provocări noi de ordin economic şi de mediu, dar şi cu probleme de siguranţă şi de securitate. Sunt în curs iniţiative pentru a promova Codul polar al OMI şi a lupta contra pi-rateriei (de exemplu, utilizarea gărzilor armate la bordul navelor sau a noilor ame-najări care să izoleze echipajele etc). De asemenea, comitetul examinează ultimele realizări ale tehnologiei marine pentru in-stalaţii maritime şi nave. Progrese semni-ficative sunt realizate în domeniul salvării, protecţiei la incendiu şi al ecologiei (efi-cacitatea energetică, combustibilii marini, managementul apelor de balast, impactul zgomotelor navelor asupra ecosistemelor marine şi emisiile eliberate în aer). Trage-dia Costa Concordia, la începutul acestui an, ne aminteşte că în domeniile siguran-ţei pe mare, al securităţii şi al mediului, activitatea nu încetează niciodată. Guver-nele reiau reglementările pentru a le aduce eventuale modificări. De asemenea, ISO trebuie să „tragă învăţăminte din experi-enţă” şi să elaboreze standardele necesare împreună cu OMI. Menţinând această „direcţie”, ISO va continua să furnizeze la timp standardele necesare, pentru a oferi guvernelor şi industriei răspunsurile de care au nevoie.

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus+, vol. 3, nr. 4, aprilie 2012, revista Organizaţiei Internaţionale de Standardizare, fiind reprodus cu permisiunea Secretariatului Central al ISO www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 franci elveţieni. Abonamente: [email protected]

O sută de ani de la scufundarea TitaniculuiObiectiv: Securitatea

În aprilie 1912, în Atlanticul de Nord, Titanicul se lovea de un ais-berg şi se scufunda, făcând 1 500 de victime. În urma acestei tra-

gedii umane fără precedent, comunitatea internaţională s-a mobili-zat pentru a întări cerinţele în domeniul echipamentului de salvare, al stabilităţii navelor şi consolidării structurilor, precum şi a dotării navelor cu echipamente etanşe. Pentru a răspunde preocupărilor publicului, au fost introduse noi reglementări şi a fost adoptată Convenţia Internaţională pentru Salvarea Vieţii Umane pe Mare (SOLAS), care impune un număr suficient de bărci de salvare pentru toate persoanele aflate la bord, precum şi alte măsuri de securitate.

Căpitanul Charles H. Piersall, preşedinte al ISO/TC 8, Nave şi tehnologie maritimă


În primăvara trecută, un avion A-10 Thunderbolt a

zburat exclusiv cu un amestec de combustibil din biomasă şi JP-8 convenţional, inaugurând primul zbor de acest tip. Aeronava A-10 a fost alimentată cu un amestec de JP-8 convenţional şi carbu-rant din biomasă derivat din camelină, o cultură de asolament similară cu soia şi cu muştarul. Biroul de certificare a combustibililor alternativi se pregăteşte să încerce biocombustibili proveniţi din uleiuri vegetale şi din grăsimi animale. Ele fac parte dintr-o familie de com-bustibili care – precizează armata ame-ricană – este denumită hydro-treatable renewable jet sau carburant HRJ. Ingi-nerii speră să creeze combustibili din biomasă pe care Air Force îi va certifica în vederea utilizării lor pentru întreaga flotă de aeronave.

Un lung proces de cercetare şi dezvoltareAcest zbor A-10 a constituit ultima etapă a unui lung proces de cercetare şi dezvoltare care evaluează biocombusti-bilii rezultaţi din diverse surse. Potrivit Air Force, o parte a acestui proces con-stă în a încerca diferite tipuri de mate-riale din biomasă şi metode de tratare a biomasei. Până la un anumit punct, cercetătorii pot elabora noi combusti-bili, specificând proprietăţile chimice, de exemplu, combustibili care nu lasă reziduuri. Jeff Braun, de la Ministerul Apărării, subliniază că Air Force nu a decis încă materia primă, compoziţia combustibilului nefiind importantă atâta timp cât acesta îndeplineşte speci-ficaţiile de securitate şi întruneşte per-formanţele cerute.„Dorim să elaborăm combustibili care să fie cât mai adaptaţi aviaţiei, cât mai economic posibil şi care să aibă cel mai redus impact asupra mediului”, declară un purtător de cuvânt al aviaţiei mili-tare. Laboratorul de cercetare al Air Force a investit mulţi bani în cercetarea mediului, mai ales în ciclul de viaţă al emisiilor de gaze cu efect de seră şi al altor factori de elaborare de substanţe pentru biocombustibili. „Încercăm să

înţelegem tipu-rile de procese de fabricaţie a celor mai buni biocombusti-bili”, adaugă un specialist de la Air Force. Combustibilii HRJ prezintă un avantaj esenţial pentru Air Force: ei pot fi produşi în rafinăriile existente. Nu este nevoie să se construiască noi infrastructuri. To-tuşi, noi locaţii de producere a combus-tibililor din biomasă, precum HRJ sau „motorina verde” sunt în curs de con-struire. Tyson Foods este pe cale de a construi una din aceste rafinării, care va trata grăsimile animale care provin din uzinele sale agroalimentare pentru a crea combustibili din biomasă. O altă întreprindere, denumită Alt Air Fuels, construieşte o uzină pentru producerea combustibilului HRJ lângă o rafinărie existentă în statul Washington.

Investiţii şi economii„Costul combustibilului rezultă din costul produsului de bază. Tratarea nu este prea scumpă. Există locuri unde puteţi obţine produse de bază aborda-bile, cel puţin aşa estimează specialiştii de vreme ce rezultă capitaluri cu care se vor construi noi uzine”, afirmă unul dintre aceşti specialişti, Tim Edwards. Air Force este cel mai mare consumator de combustibili din Ministerul Apără-rii, dar nu consumă decât cantitatea pe care ar consuma-o o companie aeriană de dimensiune medie. Ea cooperează strâns cu specialiştii din profesie în ca-drul unui consorţiu alcătuit din com-panii aeriene comerciale şi fabricanţi de motoare, denumit The Commercial Aviation Alternative Fuels Initiative (iniţiativa în favoarea carburanţilor al-ternativi pentru aviaţia comercială). Se estimează că de îndată ce biocombusti-bilii vor obţine certificarea de utilizare, economiile la scară îi vor face aborda-

Biocombustibili pentru aparatele de zborJean-Claude Tourneur

bili, calitatea lor fiind echivalentă cu cea a combustibililor pe bază de petrol. Combustibilii din biomasă pot fi com-puşi şi din alge şi alte uleiuri vegetale. Cele două opţiuni fac obiectul unor studii temeinice realizate de sectorul aviaţiei şi de Air Force. „Acolo unde am putut lucra cu uleiul de alge, am do-vedit că aceşti carburanţi se aseamănă mai mult cu uleiul de camelină cu care am zburat”. Convinşi că algele vor fi un factor de reuşită, oamenii investesc sute de milioane de dolari în acest pro-iect, ajutându-ne să facem din acestea o materie primă pentru aplicaţii aeronau-tice”, a afirmat Tim Edwards. A reduce cererea şi a creşte oferta reprezintă cele două axe ale strategiei energetice ale Air Force. Se pune accentul pe proiectare şi pe fabricarea de motoare mai eficace, mai curate. O altă expertă – Betty Ro-driguez – precizează că realizările în domeniul biocombustibililor şi crearea de combustibili compuşi, eficace, care pot fi utilizaţi fără nicio modificare a avionului sau a sistemelor fac parte din strategia Air Force. „În perioada în care Air Force se pregăteşte să înceapă în-cercările de certificare a combustibililor HRJ, oamenii de ştiinţă din laboratorul de cercetare studiază viitoarea generaţie de combustibili noi, compuşi din surse de biomasă celulozică sau derivaţi din procedee de fermentare ultraperfecţio-nate, care produc hidrocarburi. Aceste procedee sunt departe de a fi gata pen-tru certificare întrucât ele necesită a fi dezvoltate în continuare, dar ele sunt promiţătoare”, declară ea.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux, nr. 323, aprilie 2012

20

STANDARDE ADOPTATE DE ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA ÎN DOMENIUL BIOCOMBUSTIBILILOR

SR EN 14774-1:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Partea 1: Umiditate totală. Metodă de referinţă

SR EN 14774-2:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Partea 2: Umiditate totală. Metoda simplificată

SR EN 14774-3:2010Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de umiditate. Metoda prin uscare în etuvă. Parte 3: Umiditatea eşantionului pentru analiza generală

SR EN 14775:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de cenuşă

SR EN 14918:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea puterii calorice

SR EN 14961-1:2010 Biocombustibili solizi. Specificaţii şi clase de combustibili. Partea 1: Cerinţe generale

SR EN 15103:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea densităţii în vrac

SR EN 15148:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea conţinutului de materii volatile

SR EN 15210:2010 Biocombustibili solizi. Determinarea rezistenţei mecanice a granulelor. Partea 1: Granule

SR EN 15484:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea clorului anorganic

SR EN 15485:2008Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea sulfului. Metoda prin spectrometrie de raze X cu dispersie după lungimea de undă

SR EN 15486:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de sulf. Metoda prin fluorescenţă în ultraviolet

SR EN 15487:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de fosfor. Metoda spectrometrică cu molibdat de amoniu

SR EN 15488:2008Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda prin spectrometrie cu absorbţie atomică cu cuptor de grafit

SR EN 15489:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea acidităţii totale. Metoda titrării cu indicator de culoare

SR EN 15490:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea pH-ului

SR EN 15491:2008 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea acidităţii totale. Metoda titrării cu indicator de culoare

SR EN 15492:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea concentraţiei de clorură anorganică şi sulfat. Metoda prin cromatografie ionică

SR EN 15691:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea reziduului uscat (materii nevolatile). Metoda gravimetrică

SR EN 15692:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de apă. Metoda titrării potenţiometrice Karl Fischer

SR EN 15721:2009Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de alcooli superiori, metanol şi impurităţi volatile. Metoda gazcro-matografică

SR EN 15769:2009 Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea aspectului. Metoda vizuală

SR EN 15837:2010Etanol – component de amestec pentru benzină. Determinarea conţinutului de fosfor, cupru şi sulf. Metodă directă prin spectrometrie de emisie optică cu plasmă cuplată inductiv (ICPOES)

SR ISO 1388-1:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 1: Generalităţi

SR ISO 1388-10:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 10: Estimarea conţinutului de hidrocarburi. Metoda distilării

SR ISO 1388-11:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 11: Metodă pentru detectarea furfurolului

SR ISO 1388-12:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 12: Determinarea timpului de permanganat

SR ISO 1388-3:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 3: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi mici. Metoda fotometrică

SR ISO 1388-4:2008Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 4: Estimarea conţinutului de compuşi carbonilici prezenţi în cantităţi moderate. Metoda titrimetrică

SR ISO 1388-5:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 5: Determinarea conţinutului de aldehide. Metoda colorimetrică vizuală

SR ISO 1388-6:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Parte 6: Determinarea miscibilităţii cu apa

SR ISO 1388-7:2008Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 7: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,01% şi 0,20% (V/V)]. Metoda fotometrică

SR ISO 1388-8:2008Etanol de uz industrial. Partea 8: Determinarea conţinutului de metanol [conţinut de metanol între 0,10% şi 1,50% (V/V)]. Metoda colorime-trică vizuală

SR ISO 1388-9:2008 Etanol de uz industrial. Metode de analiză. Partea 9: Determinarea conţinutului de esteri. Metoda titrimetrică după saponificare


Graţie standardului ISO 31000*, organizaţiile dispun de un

instrument de management care le va permite să identifice şi să gestioneze riscurile.

Acest standard, care oferă în primul rând un cadru organizaţional, nu are scopuri de certificare şi este prea puţin operaţional, dar permite întreprinderii să ia în calcul riscurile la nivel global. În această calitate, el răspunde unei preo-cupări crescânde a managerilor. A fost nevoie de cinci ani pentru ca standardul ISO 31000, referitor la ma-nagementul riscului, să vadă lumina zilei. Este un standard de recomandări, nu de cerinţe. Standardul nu impune întreprinderilor cerinţa certificării; el constituie un cadru organizaţional pentru o mai bună luare în calcul a ris-curilor care străbat activitatea oricărei organizaţii. Bazat pe culegerea de bune practici, ISO 31000 conţine piste pen-tru ca responsabilii de activităţi care pot constitui o sursă de riscuri accidentale sau cronice grave pentru persoane sau mediu să facă demonstraţia controlului riscurilor cu care se confruntă. „Obiec-tivul său este să armonizeze procesul de management al riscului şi definiţiile legate de el în standardele existente şi viitoare, să stimuleze o cultură a riscu-lui şi să ofere recomandări cu privire la crearea unui cadru de management al riscului şi de management al procese-lor asociate”, aminteşte François Bou-cher, şef de proiect la AFNOR. De aici caracterul puţin operaţional pe care i-l reproşează unii factori din cadrul în-treprinderilor. Director asociat la cabi-netul Ad’Aptus, Jean Le Ray, specialist în domeniu şi coordonator al lucrărilor consacrate controlului riscurilor la Edi-tura AFNOR, ponderează acest punct de vedere: „A conduce o întreprindere înseamnă a gestiona mai multe riscuri. Să faci certificabil un standard de ma-nagement al riscului ar însemna să dai

* Asociaţia de Standardizare din România – organismul naţional de standardizare – a adoptat standardul ISO 31000:2009 cu in-dicativul SR ISO 31000:2010 şi titlul: Manage-mentul riscului. Principii şi linii directoare

un fel de „chitanţă” de management unei organizaţii.

Stabilirea unui cadruGeneric, ISO 31000 poate fi imple-mentat în orice structură, indiferent de mărimea ei şi de domeniul de activitate şi vizează direcţiile organizaţiei. „Acest standard va permite în practică forma-lizarea unor demersuri care existau ade-sea în cadrul organizaţiilor. El va atrage atenţia managerului întreprinderii cu privire la necesitatea de a se interesa puţin mai mult de managementul riscu-lui şi mai ales de formalizarea demersu-lui său”, sintetizează Jean Le Ray. Căci, în zilele noastre, toţi managerii cunosc incertitudinile inerente exercitării misi-unii lor. Totuşi, managementul riscului este organizat adesea în mod intuitiv. El este adesea descentralizat în cadrul fiecărui serviciu sau atelier şi rare sunt instrumentele utilizate pentru a conferi convergenţă, coerenţă şi, deci, eficacitate acestui demers. Furnizând un cadru ge-neral, ISO 31000 constituie un adevărat instrument care ajută managerul orga-nizaţiei să construiască un sistem global de management al riscului. Şi, deşi nu descrie precis sistemul de management, el este proiectat pentru a ajuta o enti-tate să includă incertitudinile de toate tipurile în sistemul său de management global. „Chiar dacă nu este un instrument foarte operaţional, standardul ISO 31000 oferă câteva căi de structurare a mana-

gementului riscului. De exemplu, el este suficient de explicit cu privire la modul de a formaliza un demers de mana-gement al riscului. Pe de altă parte, el enunţă principii în acest scop şi descrie un proces de management al riscului, cu diferitele sale etape. Până acum niciun standard nu a abordat subiectul riscului într-un mod atât de omogen”, declară consultantul.

Definirea priorităţilorDatorită standardului ISO 31000, or-ganizaţiile vor avea la dispoziţie un in-strument care le va permite să identifice şi să-şi gestioneze riscurile în mod glo-bal. Iată un punct de plecare deosebit de important pentru orice demers de luare în calcul a riscurilor în cadrul manage-mentului unei organizaţii. „Acest stan-dard permite organizaţiei să se angajeze într-un demers global şi, mai ales, să-şi ierarhizeze priorităţile în domeniul ma-nagementului incertitudinilor”, afirmă Jean Le Ray. ISO 31000 cuprinde două părţi. În prima, standardul invită managerii să se situeze în mediul lor, iar cea de-a doua se ocupă de tratarea riscurilor. Procedând la această diho-tomie, documentul are ca obiectiv să îl facă să conştientizeze pe manager că managementul riscului trebuie gândit din punctul de vedere al unor elemente contextuale interne şi externe. „În cadrul ISO 31000, prima noţiune care in-tervine în descrierea procesului de

ISO 31000, Managementul risculuiFrançoise Sigot

22

management al riscului este analiza me-diului. Mai ales că un asemenea demers nu se realizează după o reţetă unică şi sigură!”, afirmă Jean Le Ray. „Văd une-ori întreprinderi care, sub pretext că riscurile sunt exogene şi că nu le influ-enţează, au tendinţa de a nu le lua în seamă. Acest standard ne aminteşte că riscurile pot fi ierarhizate şi dacă nu pot fi tratate şi influenţate radical, este po-sibil să fie luate în seamă şi adaptat de-mersul de management cu atât mai mult cu cât, în afară de aceste instrumente, riscul este în primul rând o problemă care ţine de oameni întrucât ei sunt cei care îl tratează. Deci, chiar dacă un standard poate oferi un cadru, el nu va furniza reţete”, conchide expertul. Stan-dardul este un instrument inteligent şi indispensabil în domeniul riscului şi o metodologie în serviciul identificării şi a managementului oricărui eveniment care poate influenţa în mod pozitiv sau negativ atingerea unui obiectiv.

ISO 31000 şi alte standardePe de altă parte, nu trebuie ignorat caracte-rul cu adevărat operaţional al ISO 31000. Având astăzi un caracter stimulativ, el va servi mâine ca bază pentru construirea de noi versiuni ale ISO 9001**, ISO 14001** sau BS OHSAS 18001**. „În introducerea sa, standardul îşi anunţă foarte clar obiec-tivul. El va „alimenta” celelalte standarde. Deja vorbim despre risc în noua versiune a ISO 9001”, observă Jean Le Ray. Astfel, organizaţiile se vor putea familiariza şi vor începe să elaboreze strategii de luare în

** Asociaţia de Standardizare din România – organismul naţional de standardizare – a adoptat acest standard ca standard român. A se vedea nota de la sfârşitul articolului

calcul şi de management al riscului, gra-ţie standardului ISO 31000. Apoi le va fi uşor să folosească aceste strategii când are loc o certificare a calităţii, a mediului sau a securităţii. Pe de altă parte, ISO 31000 va putea fi utilizat prin intermediul unui ghid de implementare. În sfârşit, acest instru-ment stabileşte un cadru pentru comitetele ISO care doresc să elaboreze un standard pentru scopuri de certificare în domeniul managementului riscului. În acest caz, ISO 31000 va constitui referinţa şi „toată lumea va vorbi aceeaşi limbaj” când se va pune problema să se lucreze la noţiunea de risc, în cadrul unei organizaţii. Mai rămâne încă un element, probabil mai abstract, dar foarte aşteptat de întreprinderi: pentru că au un impact asupra vieţii unei organizaţii, incertitudinile de toate tipurile au calitatea de a fi elemente care favorizează construi-rea unui sistem de management. Astfel, un sistem de management al riscului trebuie să permită luarea în calcul a dimensiunilor sociale, economice şi de mediu ale vieţii unei organizaţii. În acest fel, întreprinde-rile vor dispune de coerenţă pe plan intern şi de o bază solidă de lucru.

Activitatea ISO după elaborarea standardului ISO 31000Publicat de ISO la sfârşitul lui 2009, standardul ISO 31000 are deja nişte detractori. „Pentru mulţi, în special pentru organizaţiile care nu posedă o cultură temeinică de management al riscului, ISO 31000 nu este suficient de amplu în ceea ce priveşte modalităţile”, declară François Boucher. Sursele de riscuri au devenit mai numeroase şi mai complexe. Din cauza acestor fenomene şi a creşterii aşteptărilor societăţii în domeniul luării în calcul a riscurilor şi

tratării acestora, ISO a considerat nece-sar să elaboreze documente de referinţă şi de bune practici care să faciliteze im-plementarea ISO 31000. ISO a creat o structură care îşi propune să precizeze noul standard, un comitet de proiect (PC) dedicat managementului riscului. El are ca obiectiv să urmărească lucră-rile realizate de ISO cu privire la ma-nagementul riscului, care s-au concre-tizat în 2009 în publicarea standardului ISO 31000, Managementul riscului. Principii şi linii directoare şi a Ghidului 73, Managementul riscului. Vocabular. Acest comitet de proiect are mandatul de a elabora un ghid de implementare a standardului ISO 31000 şi de a evalua necesitatea de a elabora alte documente de referinţă privind managementul ris-cului. Paralel cu aceste activităţi, ISO a lansat recent lucrări cu privire la subiecte în care managementul riscului constituie un element central al demersului. De exemplu, înfiinţarea unui comitet teh-nic Asset Management, pentru a ajuta întreprinderile să gestioneze riscurile şi să protejeze activele organizaţiei. Un comitet de proiect dedicat managemen-tului activelor (asset) management a fost, de asemenea, creat la cererea Insti-tutului Britanic de Standardizare (BSI), pentru a elabora un standard în trei părţi cu privire la managementul acti-velor. Prin asset management trebuie să se înţeleagă managementul activelor şi al investiţiilor materiale ale unei orga-nizaţii, adică ansamblul de activităţi şi de practici (sistematice şi coordonate) prin care un organism îşi optimizează şi îşi gestionează durabil resursele, mijloa-cele, performanţele, riscurile şi costurile de-a lungul ciclului său de viaţă, în sco-pul concretizării planului său strategic.

Traducere: Maria Bratu, din: Enjeux. Cahier Qualité en mou-vement, nr. 322, martie 2012

STANDARDE DIN CUPRINSUL ACESTUI ARTICOL ADOPTATE DE ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

EN ISO 9001:2008, cu indicativul SR EN ISO 9001:2008 şi titlul: Sisteme de management al calităţii. Cerinţe;

EN ISO 14001:2004, cu indicativul SR EN ISO 14001:2005 şi titlul: Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare;

OHSAS 18001:2007, cu indicativul SR OHSAS 18001:2008 şi titlul: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe.


Dar lipsa unui acord la nivel internaţio-nal cu privire la teme, definiţii şi proce-duri face dificilă compararea cerinţelor minime de performanţă energetică în-tre state sau înţelegerea şi compararea datelor colectate care măsoară utiliza-rea energiei în clădiri. Din acest motiv, avem nevoie cât mai repede posibil de un set de standarde internaţionale co-erente care să trateze evaluarea şi cal-culul, etalonarea, etichetarea şi cele mai bune practici. Aceste standarde ne vor permite să realizăm comparaţii bogate în învăţăminte în ceea ce priveşte uti-lizarea reală a energiei, economiile per-mise de noile tehnologii şi de energiile regenerabile la nivel mondial. Acest lucru va facilita pătrunderea pe piaţă a serviciilor legate de utilizarea energiei în clădiri. Comitetul tehnic ISO/TC 163, Performanţa termică şi utilizarea ener-giei în mediul construit şi ISO/TC 205, Proiectarea mediului intern al clădirilor, au creat grupul de lucru mixt (GTM)

ISO/TC 163/GT 4, Performanţa ener-getică a clădirilor printr-o abordare ho-listică, pentru a răspunde necesităţii de îmbunătăţire a standardelor referitoare la eficacitatea energetică a clădirilor.

Consumul de energie al clădirilor reprezintă aproximativ 40% din utilizarea energiei la nivel mondialMisiunea GTM este să asigure o coe-renţă maximă între standarde şi noile studii desfăşurate de cele două comitete care se ocupă de eficacitate şi de per-formanţa energetică a clădirilor, inclu-siv de sistemele tehnice. În plus, GTM lucrează la elaborarea de propuneri care îşi propun să definească o abordare ISO a performanţei energetice a clădirilor; acestea vor fi studiate în cadrul comite-telor tehnice pertinente şi al organelor de înalt nivel ale ISO. GTM benefici-ază la ora actuală de participarea exper-ţilor din 17 state.

Cerinţe de performanţă şi clasificareCele două aplicaţii fundamentale ale acestor standarde sunt:

Să decidă conformitatea cu re-yglementările cărora li se supune construcţia din punct de vedere al limitării la energii primare şi la o cantitate dată de energie;

Dick (H.A.L.) van Dijk şi Essam E. Khalil

Consumul de energie al clădirilor, inclusiv controlul climatizării, aparatele electrice de uz casnic, iluminatul şi alte echipa-

mente instalate reprezintă 40% din consumul de energie la nivel mondial. Aceste cerinţe energetice pot fi reduse în numeroase mo-duri şi economiile de energie care ar putea fi realizate în domeniul construcţiilor datorită aplicării eficacităţii energetice vor ajuta la re-ducerea consumului de energie la nivel mondial.

Oraşele viitorului

24

Să practice transparenţa în opera-yţiunile financiare prin intermediul certificării energetice şi/sau al afi-şării unui nivel de performanţă energetică.

Pentru aceasta este nevoie de proceduri transparente, verificabile, clare, solide şi reproductibile. Evident, acestea vor tre-bui să fie formulate astfel încât să poată fi adaptate la diferenţele naţionale (climă, cultură, utilizările construcţiei şi tipologiile spaţiului construit, compor-tamentul ocupanţilor, cadrele politice şi juridice şi reglementările din domeniul construcţiilor).

Program de lucruLa ora actuală, GTM lucrează la trei studii noi care se referă la segmentele superioare ale piramidei. Primul este

ISO 16344, Performanţa energetică a clădirilor. Termeni, definiţii şi simboluri comune pentru evaluarea performanţei şi certif icarea energetică. Obiectivul său nu este să furnizeze termeni generali şi definiţii utilizate în proiectarea clă-dirilor, ci să ofere termeni, definiţii şi simboluri comune, indispensabile pen-tru a se proceda la o evaluare transpa-rentă şi clară a performanţei energetice, dinspre partea de sus spre cea de jos a piramidei. Ţinând seama de utilizarea termenilor, definiţiilor şi simbolurilor în diferite standarde plasate sub egida ISO/TC 163 şi a ISO/TC 205, docu-mentul va apărea într-o primă etapă ca raport tehnic (TR). Cel de-al doilea studiu este ISO 16343, Performanţa energetică a clădirilor. Metode de expri-mare a performanţei energetice şi de certi-ficare energetică a clădirilor. El se referă la segmentul al doilea al piramidei. Şi

ultimul, dar nu cel mai puţin impor-tant, ISO 16346, Performanţa energe-tică a clădirilor. Evaluarea performanţei energetice globale. Cel de-al treilea stu-diu nou se referă la segmentele 3, 4 şi 5 ale piramidei. Studiul nou ISO 12655, Prezentarea utilizării energetice reale în clădiri, decurge din aceste proiecte esenţiale în domeniul performanţei energetice. Obiectivul său este să fur-nizeze o metodologie care să servească ca bază comună pentru reunirea de date privind măsurarea consumului de ener-gie al construcţiilor şi procedând astfel, să permită comparaţii analitice paralele. Având în vedere similarităţile evidente, studiul nou ISO 12655 îşi propune o coerenţă maximă cu cele trei studii menţionate mai sus, fapt care constituie un pas nou spre armonizare.

Adoptarea unei viziuni piramidale

Evaluarea performanţei energetice globale a unei clădiri, inclusiv a siste-melor tehnice, se descompune în mai multe segmente succesive. Ansamblul poate fi reprezentat schematic sub forma unei piramide. Din partea de sus în cea de jos a piramidei, fiecare etaj se îmbogăţeşte cu precedentul:

Segmentul 1: în vârful piramidei figu-rează elementul principal, şi anume performanţa energetică a clădirii;Segmentul 2: unul sau mai mulţi indi-catori numerici care exprimă perfor-manţa energetică (cum ar fi utilizarea energetică globală pe m2 de suprafaţă a podelei încălzite, performanţa ener-getică), o clasificare, precum şi mij-loace de a exprima cerinţele de per-formanţă energetică minimă (PEmax);Segmentul 3: principiile şi procedurile în domeniul ponderării diferiţilor vec-tori energetici (electricitate, gaz, pe-trol sau lemn) când aceştia sunt asoci-aţi pentru a forma un ansamblu global de energie furnizată (şi exportată). De exemplu, acest lucru ar putea fi ex-primat în termeni de energie primară totală (Ep) sau de emisie de bioxid de carbon (ECO2).Segmentul 4: clasificarea tipurilor de clădiri (de exemplu, birouri, locuinţe sau magazine) şi specificarea condiţi-ilor limită ale clădirii;Segmentul 5: procedurile care se referă la repartiţia necesităţilor de energie şi

la pierderile de energie ale sistemului, al căror scop este să se cunoască pre-cis zonele consumatoare de energie;Segmentul 6: necesităţile de energie şi utilizarea energetică a fiecărei aplicaţii (încălzire, climatizare etc) şi interacţiu-nile dintre una şi cealaltă;Segmentul 7: datele de intrare pe com-ponente, ca proprietăţile transmisiei căldurii, infiltrarea aerului, proprietă-ţile solare ale ferestrelor, performanţa energetică a componentelor sistemu-lui şi eficacitatea iluminatului.

Standardele care se referă la condiţiile

limită cuprind condiţiile climatice ex-terne, condiţiile de mediu în interior (confort termic şi vizual, calitatea aeru-lui de interior etc), ipotezele convenţi-onale asupra activităţilor (ocupare) şi restricţiile juridice naţionale. Este indispensabil ca toate segmentele pi-ramidei să utilizeze termeni, definiţii şi simboluri comune. Acest lucru este valabil pentru termeni precum necesi-tăţile de energie, sistemele de mana-gement tehnic al clădirii, consumul de energie auxiliară, pierderile recupera-bile ale sistemului, energia primară şi energia regenerabilă.

Fig. 1 Performanţa energetică (PE) globală a clădirii


Stabilirea unui cadru de ansamblu modular pentru procedurile de performanţă energetică este necesarGTM a recunoscut că este imperativ necesar să se stabilească un cadru de an-samblu care va permite elaborarea unor proceduri de performanţă energetică care leagă elemente precum: încălzirea, răcirea, iluminatul, ventilatoarele, apa caldă şi apa-ratele, precum şi interacţiunile lor. Acest cadru ar oferi statelor posibilitatea de a adopta proceduri urmând o abordare pe etape şi beneficiind de un sprijin pe mă-sură, în contextul naţional sau regional, în funcţie de aplicaţie. Paralel cu aceasta, mai multe grupuri de lucru ale ISO/TC 163 şi ale ISO/TC 205 s-au lansat în studii noi care se referă la segmentele inferioare ale piramidei şi care acoperă subiecte variate precum debitul de aer şi ventilaţia, siste-mele de încălzire şi lumina zilei în clădiri. Provocarea principală pentru GTM este să coordoneze aceste activităţi, pentru asigurarea unei coerenţe globale. În acest scop, un document de lucru care oferă o viziune strategică de ansamblu a fost pre-gătit şi este actualizat în mod regulat. Do-cumentul conţine:

Un tur de orizont al standardelor yşi al noilor studii în curs, care sunt prevăzute sau care lipsesc, privind evaluarea performanţei energetice a clădirilor, utilizând o abordare holistică;Reguli de bază pentru redactarea de ystandarde, utilizând o abordare holis-tică, pentru a se asigura transparenţa şi a elimina orice ambiguitate;Propuneri cu privire la legături cu ydomenii de standardizare interna-ţională foarte apropiate.

GTM a convenit reguli de bază şi se pregăteşte să le transforme în reguli tehnice precise, în strânsă colaborare cu toate grupurile de lucru respective. Aceste reguli stabilesc o structură co-mună pentru fiecare standard, distin-gând clar procedurile comune de speci-ficul naţional şi regulile comune, pentru ca fiecare standard să fie elaborat cu relaţii intrare-ieşire care sunt clare şi ra-ţionalizarea celorlalte opţiuni.

Cooperarea pentru elaborarea de standarde internaţionaleLa începutul lunii aprilie 2011, CEN a acceptat un al doilea mandat din partea Comisiei Europene (M/480) pentru ela-

borarea unei noi generaţii de standarde referitoare la performanţa energetică a clădirilor. Această evoluţie este conside-rată o îmbunătăţire majoră a standarde-lor CEN care sprijină Directiva Uniunii Europene Performanţa Energetică a Clă-dirilor (EPBD), publicată în 2007-2008. Este fascinant să se constate potrivirea activităţilor pe care le desfăşoară ISO şi CEN, fie că este vorba despre sincroni-zare, obiective, ambiţii, de plan de lucru sau de legături ale personalului. Aceasta

arată necesitatea unei colaborări strânse în cadrul Acordului de la Viena. Cele două organizaţii vor elabora standarde cu adevărat mondiale în domeniul per-formanţei energetice a clădirilor.

Traducere: Maria Bratu, din: ISO Focus+, vol. 3, nr. 3, martie 2012, revista Organizaţiei Internaţionale de Stan-dardizare, fiind reprodus cu permisiunea Secretariatului Central al ISO www.iso.org). Editor: [email protected]. Un abonament anual costă 158 franci elveţieni. Abona-mente: [email protected]

Dick (H.A.L.) van Dijk este director în domeniul cercetării în cadrul Organizaţiei Olandeze de Cercetare în Domeniul Ştiinţelor Aplicate (TNO). El este şi coordonator

al proiectului CENSE (European Center for Environmental and Sustainability Research), care îşi propune să pregătească recomandările pentru viitoarea generaţie de standarde CEN (şi/sau CEN/ISO) referitoare la performanţa energetică a clădirilor (2007-2010). Dl van Dijk este coordonator al grupului de lucru mixt ISO/TC 163-ISO/TC 205, Performanţa energetică a clădirilor printr-o abordare holistică.

Essan E. Khalil este profesor în domeniul ingineriei mecanice la Universitatea din Cairo (Egipt) şi preşe-dinte al Comitetului Cod Arab pentru Con-diţionarea Aerului. El

este membru al Societăţii Americane a Ingine-rilor în Domeniul Încălzirii, Răcirii şi al Aerului Condiţionat (American Society of Heating, Refrigerating Air-Conditioning Engineers – ASHRAE), al Societăţii Americane a Inginerilor Mecanici (American Society of Mechanical Engineers – ASME) şi al Institutului American de Aeronautică şi Astronautică – American In-stitute of Aeronautics and Astronautics (AIAA); el a contribuit la peste 430 de articole şi la 4 lucrări în engleză. Dl Khalil este coordonator al grupului de lucru mixt ISO/TC 163-ISO/TC 205, Performanţa energetică a clădirilor printr-o abordare holistică.

26

Dispozitive medicale

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) şi Comisia Electroteh-nică Internaţională (CEI) au publicat de curând un nou ghid pentru a

ajuta redactorii de standarde să abordeze în mod complet aspectele de securi-tate în standardele referitoare la dispozitivele medicale.

Ghidul ISO/CEI 63:2012, Ghid pentru elaborarea aspectelor de securitate şi includerea lor în standardele internaţionale referitoare la dispozitivele medicale, înlocuieşte şi îmbunătăţeşte ediţia din 1999. El trimite la cadrul de manage-ment al riscului specificat în standardul ISO 14971:2007, Dispozitive medi-cale. Aplicarea managementului riscului la dispozitivele medicale.

O abordare globală trebuie stabilită între fabricanţi, utilizatori, autorităţile de reglementare şi alte părţi interesate, pentru a putea planifica şi a pune la punct standarde de securitate pentru dispozitivele medicale. Într-o logică de coerenţă cu privire la modul în care trebuie abordate aspectele de securitate la elaborarea standarde-lor, o coordonare strânsă este indispensabilă în cadrul comitetelor însărcinate cu diferitele dispozitive medicale şi între aceste comitete diverse.

Proiectat pentru a îmbunătăţi interfaţa dintre comitetele care elaborează aceste standarde şi părţile interesate, Ghidul ISO/CEI 63 îşi propune, de asemenea, să optimizeze utilizarea resurselor, limitând lucrările în domeniul securităţii dispoziti-velor medicale doar la standardele de care piaţa are neapărat nevoie.

Alfred M. Dolan, coordonator al grupului de lucru care a actualizat ghidul, menţionează avantajele pe care această nouă ediţie le va aduce utilizatorilor, explicând îmbunătăţirile pe care ea le prezintă faţă de cea din 1999.

„Ghidul ISO/CEI 63:2012 identifică elementele comune tuturor standardelor referitoare la securitatea dispozitivelor medi-cale şi recomandă o secvenţă logică, pentru a le aborda într-un cadru de management al riscului conform cu cel al ISO 14971. El propune un context foarte util pentru coerenţa standardelor în acest sens.

Comparativ cu ediţia precedentă, noul ghid pune şi mai mult accentul pe noţiunea de risc şi insistă asupra necesităţii de a considera legătura de cauzalitate între fenomenele periculoase şi pagubele pe care ele le pot genera. Obiectivul standardelor respective este de a stabili cerinţe de ordin tehnic sau operatoriu care se aplică pentru controlul acestui risc”.

Ghidul ISO/CEI 63 va fi util tuturor organismelor ISO şi CEI angajate în elaborarea de standarde care tratează securitatea dispozitivelor medicale. În afară de ISO şi CEI, el va servi organizaţiilor cu activităţi de standardizare de importanţă inter-naţională, regională şi naţională, care îşi propun să pregătească sau care sunt pe cale de a realiza standarde şi/sau documente analoage în acest domeniu.

Domnul Eamonn Hoxey, preşedinte al ISO/TC 210, Managementul calităţii şi aspecte generale care corespund dispozitivelor medicale, consideră că noul ghid va furniza recomandări precise pentru toate standardele care se referă la dispozitive medicale. „Ghidul ISO/CEI 63:2012 va furniza o abordare armonizată a noţiunii de securitate la elaborarea de standarde în domeniul securităţii dispozitivelor medicale. De asemenea, el va ajuta fabricanţii şi utilizatorii să colaboreze eficient pentru a asigura securitatea şi performanţa dispozitivelor medicale utilizate în unităţile de îngrijire a sănătăţii din lumea întreagă”.

Ghidul ISO/CEI 63 a fost elaborat în colaborare de ISO/TC 210, Managementul calităţii şi aspecte generale care corespund dis-pozitivelor medicale, şi CEI/SC 62A, Aspecte generale ale echipamentelor electrice utilizate în practica medicală, în cadrul grupului de lucru mixt Aplicarea managementului riscului la dispozitivele medicale. El poate fi achiziţionat de la organismul naţional de standardizare – Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat de presă ISO nr. 1513/2012


Vehicule de înaltă tehnologie

La ora actuală, când dispunem de echipamente noi precum sistemele de conducere asistată sau de dispozitivele electronice, vehiculele sunt tot

mai complexe şi devine indispensabil să se identifice riscurile potenţiale ale defectărilor componentelor şi ale software-ului care ar putea avea consecinţe dramatice. Aceasta este constatarea care a determinat ISO să publice un nou standard care îşi propune să garanteze securitatea funcţională a sistemelor electrice şi electronice ale vehiculelor rutiere.

Noul standard, ISO 26262, Vehicule rutiere. Securitate funcţională:

Furnizează şi sprijină un ciclu de viaţă al securităţii (management, pro-•iectare, producţie, utilizare, mentenanţă, scoatere din uz),Descrie o abordare bazată pe riscul specific industriei automobilelor (ni-•veluri de integritate a securităţii vehiculelor);Ajută la evitarea riscurilor reziduale;•Poate fi utilizat pentru a valida şi a confirma niveluri de securitate;•Furnizează cerinţe cu privire la relaţiile cu furnizorii.•

Nicolas Becker, şef de proiect al grupului care a elaborat standardul, a declarat: „Securitatea constituie una din provocările esenţiale ale dezvoltării automobilelor în viitor. Ea priveşte toate tehnologiile – mecanică, pneumatică, electrică, electronică, etc. Cu cât automobilele sunt echipate cu sisteme electronice, cu atât este mai important să se vegheze ca orice defectare po-tenţială să fie evitată sau restrânsă pentru ca securitatea să fie deplină. Industria are nevoie de procese sigure de dezvoltare a sistemelor şi trebuie să poată demonstra că toate cerinţele de securitate ale sistemelor sunt respectate. Noul standard 26262 serveşte acestui scop”.

ISO 26262 este adaptarea standardului CEI 61508, Securitatea funcţională a sistemelor de comandă electrice şi electronice progra-mabile referitoare la securitate la cerinţele specif ice ale automobilelor particulare şi ale vehiculelor utilitare uşoare. ISO 26262 poate fi utilizat pentru toate activităţile care se referă la ciclul de viaţă a sistemelor de securitate, mai ales a comenzilor electrice şi software-urilor în cursul proceselor de proiectare, producţie, management şi service.

Standardul este alcătuit din mai multe părţi, publicate în 2011 în următoarea ordine:

Partea 1: Vocabular;Partea 2: Managementul securităţii funcţionale;Partea 3: Faza de proiect;Partea 4: Dezvoltarea produsului la nivelul sistemului;Partea 5: Dezvoltarea produsului din punct de vedere al materialului;Partea 6: Dezvoltarea produsului din punct de vedere al software-ului;Partea 7: Producţie şi utilizare;Partea 8: Procese de sprijin;Partea 9: Analize legate de nivelurile de integritate a securităţii automobilului.

Standardul ISO 26262, Vehicule rutiere. Securitate funcţională, a fost elaborat de ISO/TC 22, Vehicule rutiere, subcomitetul SC 3, Echipament electric şi electronic. El poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abona-mente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.


28

Specificaţiile geometrice ale produselor

ISO şi organismul danez de standardizare (Danish Standards – DS), membru al ISO pentru Danemarca, au publicat împreună un ma-

nual cu privire la specificaţiile geometrice ale produselor (GPS). În acest do-meniu, 120 de standarde furnizează o bază armonizată la nivel internaţional pentru desenul tehnic, cu avantaje pentru fabricare şi comerţ.

Acest manual în limba engleză, The ISO Geometrical Product Specif ications Handbook. Fiind your way in GPS – Manualul ISO pentru Specif icaţii Geo-metrice ale Produselor. Găsiţi-vă drumul în GPS, a fost pregătit de Henrick S. Nielsen, preşedinte al comitetului tehnic ISO/TC 213, care a elaborat stan-dardele GPS, cu participarea organismelor naţionale membre ale ISO din 23 de state.

Standardele GPS furnizează un limbaj internaţional de simboluri pentru a exprima toleranţele în desenul tehnic. Astfel, desenul unei componente re-alizate într-o ţară poate fi trimis într-o altă ţară, la celălalt capăt al planetei, unde, datorită specificaţiei GPS, va putea fi înţeles şi utilizat pentru a fabrica piese, fără ca proiectantul desenului şi furnizorul pieselor care trebuie fabri-cate să vorbească aceeaşi limbă.

Dl Nielsen a afirmat: „Parţial, scopul acestei publicaţii este să servească drept manual în şcoli şi universităţi tehnice. De asemenea, ea va putea fi utilă în scopuri autodidactice şi cu titlu de lucrare de referinţă.

Pe de-o parte, obiectivul este să se permită cititorului să dobândească un bagaj suficient de cunoştinţe pentru a fi capabil să citească şi să interpreteze desenele GPS şi, pe de altă parte, să ştie să utilizeze vocabularul şi sintaxa pentru a exprima cerinţele geometrice ale unei componente sub formă de cerinţe GPS corect formulate”.

Datorită ilustraţiilor colorate uşor de înţeles şi exemplelor precise, manualul explică cititorului regulile de bază, pentru a inter-preta limbajul grafic GPS şi furnizează o procedură etapă cu etapă, pentru toleranţele componentelor şi produselor.

De asemenea, manualul arată modul în care cei care contribuie la realizarea unui produs, de la ideea iniţială, la fabricare şi verificare, pot beneficia de utilizarea GPS. Toleranţele GPS pot exprima mai precis cerinţe funcţionale, autorizând marje mai mari de toleranţă, astfel încât componentele devin mai ieftin de fabricat.

Manualul The ISO Geometrical Product Specif ications. Fiind your way in GPS (378 de pagini, format B5, în engleză, ISBN 978-87-7310-721-8) poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88. Traducere: Maria Bratu – Comunicat de presă ISO nr. 1506/2012


Securitatea vehiculelor electrice

Vehiculul dvs. electric este sigur ? Sunteţi ferit de un şoc electric? Pen-tru a înlătura aceste temeri, ISO a elaborat un standard care tratează

specificaţiile de securitate proprii vehiculelor electrice şi hibride. Obiec-tivul? Să îi protejeze pe utilizatori contra pericolelor legate de electricitate. ISO 6469-3:2011, Vehicule electrice rutiere. Specif icaţii de securitate. Partea 3: Protecţia persoanelor contra şocurilor electrice, va servi drept sprijin pentru piaţa mondială emergentă de vehicule electrice.

Egbert Fritsche, preşedinte al subcomitetului SC 21, comitetul tehnic ISO/TC 22, care a elaborat standardul, a declarat: „În viitor, vehiculele vor fi mai curate. Ele vor consuma mai puţină energie, iar nivelul lor de emisii va fi mai scăzut, chiar nul. Activitatea noastră constă în a pregăti această schimbare prin elaborarea de standarde ISO, pentru a face astfel încât noile tehnologii pentru automobile să protejeze mai mult mediul, să fie mai eficiente, mai sigure şi mai eficace.

Ţinem să ne asigurăm de faptul că, constructorii automobilelor dispun de cele mai bune standarde care există pe piaţă şi că riscul de şocuri electrice cu automobilele electrice va fi cât mai redus posibil. Acesta este obiectivul pentru care a fost elaborat standardul ISO 6469-3”.

Trebuie recunoscut faptul că vehiculele electrice şi funcţionarea lor rămân încă un mister pentru automobilistul mediu, obiş-nuit cu motoarele cu ardere internă. În prezent, când interesul pentru aceste noi mijloace de transport câştigă teren, fiabilitate lor va juca un rol decisiv în ceea ce priveşte pătrunderea pe piaţă şi încrederea consumatorilor. Pentru a soluţiona această pro-vocare şi a susţine dezvoltarea şi difuzarea vehiculelor electrice, o serie de standarde sunt indispensabile.

ISO 6469-3:2011 specifică cerinţele referitoare la sistemele electrice de propulsie şi dacă, este cazul, la sistemele electrice auxiliare racordate galvanic, ale vehiculelor electrice rutiere. Acest standard, care este cea de-a treia parte a ISO 6469, este destinat a fi utilizat cu părţile 1 şi 2.

Acestea au fost publicate în anii precedenţi cu următoarele titluri:

ISO 6469-1:2009, Vehicule electrice rutiere. Specif icaţii de securitate. Partea 1: Sistem de stocare a energiei, reîncărcabil, la bordul vehiculului (RESS);ISO 6469-2:2009, Vehicule electrice rutiere. Specif icaţii de securitate. Partea 2: Măsuri de securitate funcţională şi protecţie contra defectărilor vehiculului.

Continuarea standardelor ISO 6469 a fost realizată de comitetul tehnic ISO/TC 22, Vehicule rutiere, mai precis de subcomi-tetul SC 21, Vehicule electrice rutiere.

Standardul ISO 6469-3:2011 poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abona-mente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.


30

ISO şi alimentaţia

Soluţiile ISO pentru a asigura calitatea şi siguranţa în domeniul alimentar fac obiectul unei noi broşuri – ISO şi alimentaţia, care oferă o vedere de ansam-blu a standardelor internaţionale existente şi al ajutorului pe care ele îl pot furniza.

Astăzi, mai mult ca oricând, produsele alimentare traversează regulat fronti-erele teritoriilor naţionale, de la un capăt la altul al lanţului de aprovizionare. Standardele internaţionale ale ISO sunt o garanţie a încrederii faţă de produ-sele şi băuturile pe care le consumăm întrucât ele veghează ca reţeta pentru asigurarea calităţii, siguranţei sanitare a alimentelor şi eficacităţii să fie aceeaşi pretutindeni în lume.

Această broşură subliniază avantajele abordării ISO, bazată pe consens, care permite să se ofere o platformă pentru stabilirea de instrumente concrete da-torită înţelegerii şi cooperării tuturor părţilor interesate vizate, de la produ-cătorii agricoli, la fabricanţii de produse alimentare, trecând prin laboratoare, autorităţi de reglementare, consumatori, etc.

1 000 de standarde ISO, din 19 000, câte există la ora actuală, sunt consa-crate domeniului alimentaţiei şi abordează subiecte variate precum maşinile agricole, logistica, transportul, fabricaţia, etichetarea, ambalarea şi depozitarea. Standardele ISO sintetizează cea mai bună expertiză în lume şi o difuzează atât în statele dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Ele sunt astfel

instrumente puternice pentru a interveni în faţa provocărilor mondiale.

Această publicaţie evidenţiază avantajele standardelor ISO pentru industrie, autorităţile de reglementare şi consumatori şi aminteşte că, implementând standardele ISO cu aplicare voluntară, întreprinderile subscriu în mod activ la principiile pe care ele le întruchipează: calitate, transparenţă şi securitate.

ISO colaborează strâns cu părţile interesate esenţiale pentru lanţul alimentar de aprovizionare, pentru a garanta pertinenţa standardelor sale pentru piaţă şi adoptarea lor de către aceasta. Datorită abordării sale multipartite, ISO regrupează contribu-ţiile industriei, guvernelor, cercetării, universităţilor, organizaţiilor internaţionale şi ONG-urilor. Organizaţiile care contribuie la elaborarea standardelor ISO cu privire la produsele alimentare sunt Codex Alimentarius, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Iniţiativa Mondială în Domeniul Siguranţei Alimentare, Federaţia Internaţională a Lap-telui şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a nu menţiona decât câteva.

ISO şi alimentaţia, broşură publicată în engleză şi franceză, poate fi achiziţionată de la organismul naţional de standardizare – Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88. De asemenea, ea poate fi descărcată gratuit sub formă de fişier PDF de pe site-ul ISO.



ISO şi apa

Soluţiile ISO pentru a acţiona asupra provocărilor vitale ale apei în lumea întreagă fac obiectul unei noi broşuri intitulată: ISO şi apa. Acest document de patru pagini oferă o vedere de ansamblu a standardelor internaţionale exis-tente la ora actuală şi a sprijinului pe care ele îl furnizează.

Esenţială pentru viaţă, aprovizionarea cu apă este condiţionată, totuşi, de anumiţi factori: secetă, penurii, schimbarea climei, contaminarea şi poluarea, cererile marilor oraşe, irigaţia intensivă şi creşterea populaţiei, al cărei nivel de viaţă s-a îmbunătăţit. Provocările în domeniul apei nu cunosc frontiere şi necesită un răspuns mondial.

Standardele ISO oferă soluţii tehnologice, o terminologie şi practici mai bune armonizate, permiţând statelor care împart aceleaşi resurse de apă să lucreze împreună în mod eficace. Ele sunt instrumente puternice care dau posibilita-tea utilizării unor soluţii mondiale eficiente în toate regiunile lumii.

Această nouă broşură evidenţiază avantajele demersului ISO, bazat pe con-sens şi trece în revistă soluţiile pe care organizaţia le propune în domeniul apei pentru bune practici de întreprindere, managementul resurselor, evalua-rea riscurilor, sistemele de măsurare şi infrastructurile. Ea examinează modul în care standardele ISO cu privire la apă facilitează managementul durabil al apei şi sporesc potenţialul său, atenuând problema rarităţii sale şi contribuind la realizarea Obiectivelor mileniului, ale Naţiunilor Unite.

Din colecţia sa de 19 000 de standarde internaţionale, ISO a elaborat peste 550 de standarde care se referă în mod specific la apă. Ele abordează probleme precum managementul activităţilor de servicii referitoare la sistemele de alimentare cu apă pota-bilă şi canalizări, aprovizionarea cu apă potabilă în situaţii de criză, irigaţia, calitatea şi conservarea (de exemplu, hidrometria, metodele de prelevare a probelor din apă şi amprenta apei) şi infrastructura (de exemplu, canalizările, robinetăria şi contoarele de apă).

ISO lucrează în strânsă colaborare cu părţile interesate din domeniul apei, pentru a garanta pertinenţa standardelor sale şi adoptarea lor de către piaţă. Prin intermediul abordării lor multipartite, ea grupează contribuţiile industriei, guvernelor, cer-cetării, universităţilor, organizaţiilor internaţionale şi ONG-urilor. Printre organizaţiile care îşi aduc contribuţia la elaborarea standardelor ISO cu privire la apă, figurează mai ales Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Meteorologică Mondială, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Asociaţia Internaţională a Apei şi Organizaţia Internaţională a Consumatorilor, pentru a nu cita decât câteva.

Ţinând seama de contribuţia importantă pe care standardele internaţionale şi-o pot aduce pentru a răspunde la această provo-care vitală pe plan mondial, apa a devenit una dintre priorităţile strategice ale ISO. Un grup de studiu special, creat recent, s-a străduit să identifice domeniile în care standardizarea ar putea fi utilă şi a emis o serie de recomandări pentru lucrările viitoare. Veţi şti mai multe în legătură cu acest subiect citind broşura ISO şi apa.

ISO şi apa, broşură publicată în engleză şi franceză, poate fi achiziţionată de la Asociaţia de Standardizare din România, Ser-viciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88. De asemenea, broşura poate fi descărcată gratuit, sub formă de fişier PDF de pe site-ul ISO.


32

Platforma de metadate extensibile (XMP) a Adobe devine standard internaţional

Aţi consultat sau aţi modificat metadatele unui fişier? Chiar dacă nu este cazul, există mari şanse să fi făcut acest lucru de curând. Platforma de

metadate extensibile (XMP), care serveşte la balizarea informaţiilor electro-nice, face parte integrantă, de acum înainte, din peisajul documentelor digi-tale. Şi datorită unui nou standard al ISO, utilizatorii vor putea avea o înţele-gere aprofundată a modelului de date XMP.Standardul ISO 16684-1:2012, Tehnologie grafică. Specif icarea platformei de metadate extensibile (XMP). Partea 1. Model de date, punere în serie şi para-metri principali, oferă creatorilor de conţinuturi un mijloc uşor de a integra informaţii preţioase cu privire la proiectele lor. Acest document va interesa pe oricine doreşte să utilizeze metadate XMP, mai ales pe dezvoltatorii şi pe utilizatorii finali de aplicaţii care manipulează metadate pentru resurse de toate tipurile. Platforma XMP a Adobe este o tehnologie de balizare care oferă utilizato-rilor posibilitatea de a integra date (cunoscute sub denumirea de metadate) privind un fişier sau fişierul însuşi. Datorită XMP, aplicaţiile de birotică şi sistemele de publicare a conţinuturilor „back-end” beneficiază de o metodă comună pentru a reproduce şi a exploata aceste metadate preţioase. Această soluţie facilitează mai ales managementul proceselor, automatizarea lanţurilor de publicare (workflow) şi managementul drepturilor, tot atâtea activităţi în care standardul ISO 16684-1 are un rol de jucat. Frank Biederich, director în domeniul ingineriei la Adobe Systems, a declarat: „Este foarte încurajator să vezi că ISO avan-sează conceptul de metadate deschise şi extensibile, publicând prima parte a specificaţiei XMP a Adobe sub formă de stan-dard internaţional. Aceasta va permite experţilor din industrie să influenţeze direcţia pe care o va urma platforma XMP şi să stimuleze inovaţia în exploatarea unui ecosistem stabilit de metadate. Fidel angajamentului său continuu de transparenţă, Adobe prevede să îşi extindă participarea la alte grupuri ale ISO, pentru a susţine dezvoltarea şi standardizarea lanţurilor de publicare, bazându-se pe metadate XMP”.Metadatele pot optimiza în mare parte exploatarea resurselor în cazul lanţurilor de publicare colaborativă. De exemplu, un fişier imagine ar putea conţine metadate precum titlul de lucru al documentului, descrierea sa sau drepturile de proprietate intelectuală aferente. Accesul la aceste metadate facilitează anumite sarcini: este mult mai uşor să se realizeze o cercetare a imaginilor, să se găsească legendele lor sau să se determine autorizarea drepturilor de copiere (copyright clearance) pentru a le utiliza.Noul standard ISO 11684-1:2012, Tehnologie graf ică. Specif icarea platformei de metadate extensibile (XMP). Partea 1: Model de date, punere în serie şi parametri principali, se bazează pe prima parte a specificaţiei XMP, elaborată de Adobe Systems. Trecerea sa în rândul standardelor internaţionale garantează stabilitatea şi longevitatea definiţiilor sale şi încurajează o inte-grare mai amplă şi o interoperabilitate mai mare a platformei XMP cu alte standarde existente. Dl Biederich a adăugat: „Odată cu avântul suporturilor digitale, este din ce în ce mai important să se ştie să se gestioneze eficace metadatele. Platforma de metadate extensibile a Adobe constituie o infrastructură de metadate puternică pentru in-dustrie şi o tehnologie larg acceptată, în mod deosebit în domeniul managementului imaginilor şi al documentelor.Platforma XMP ajută vânzătorii de sisteme de exploatare şi societăţile de software-uri să schimbe în mod transparent in-formaţii legate de suporturile utilizate, dar serveşte şi fabricanţilor de aparate fotografice, care aplică metadate la conţinut, la începutul procesului de creaţie”.ISO 16684-1:2012 tratează două componente esenţiale ale metadatelor XMP: modelul de date şi punerea în serie. Standardul stabileşte, de asemenea, un set de proprietăţi fundamentale, şi anume elementele de metadate XMP care pot fi aplicate la multiple formate de fişiere şi domenii de utilizare. Părţile care vor urma vor aborda validarea formală a sintaxei XMP şi XML pentru descrierea elementelor XMP de interfaţă a utilizatorului (UI). În plus, ISO 16684-1:2012 va servi ca bază pentru unele lucrări ale ISO referitoare la domenii specifice precum, de exemplu, ISO/TC 42, Fotografia, GT 8, Imaginea electronică a fotografiei sau ISO/TC 171, Aplicaţii de management al documentelor, SC 2, Aplicaţii, GT 5, Aplicaţii pentru managementul documentelor. Studiu de aplicare PDF/A.

ISO 16684-1:2012, Tehnologie graf ică. Specif icarea platformei de metadate extensibile (XMP). Partea 1: Modele de date, pu-nere în serie şi parametri principali, a fost elaborat de Adobe şi adoptat de ISO/TC 130, Tehnologie grafică, în cadrul proce-durii „pe cale expresă”. Standardul poate fi achiziţionat de la organismul naţional de standardizare – Asociaţia de Standardi-zare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente ([email protected]), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.


Deveniţi membru ASRO ACUM!Asociaţia de Standardizare din România este conform legii singurul organism autorizat din ţară care vă poate oferi standardele europene adoptate în ultima perioadă în număr foarte mare (17 613) precum şi standarde-le române originale sau cele internaţionale ISO, CEI adoptate, aflate în colecţia naţională de standarde, care, în acest moment, are 28 000 de standarde în vigoare.

Indiferent de mărimea companiei dvs., asiguraţi-vă că standardele îşi joacă importantul lor rol în succesul afacerii pe care o deţineţi.

Procuraţi-vă din timp standardele necesare activităţii dumneavoastră! Noi vă ajutăm să o faceţi în condiţii avantajoase.

ACUM vă este oferită oportunitatea de a deveni membru ASRO, care vă aduce numeroase avantaje financiare.

Cu numai 1500 Lei, cotizaţia anuală, membrii beneficiază de următoarele reduceri şi gratuităţi:

GRATUIT, veţi primi principalele publicaţii din domeniul standardizării: Abonament la revista Standardizarea; Abonament la Buletinul Standardizării; InfoStandard monopost fără actualizare.

Alte facilităţi:

25% din preţul abonamentului la standardele române; 25% din tariful perceput certificării produselor dvs; 10% din tariful cursurilor organizate de ASRO;GRATUIT, beneficiaţi de instruirea responsabilului cu standardizarea din firma dvs.

Consultaţi site-ul ASRO www.asro.ro pentru informaţii suplimentare.

Contactaţi-ne ACUM pentru a beneficia şi dvs. cât mai repede de toate avantajele de care se bucură membrii ASRO!

Revista „Standardizarea” este editată de Editura STANDARDIZAREATelefon : 021-316 99 74, e-mail: [email protected] , www.standardizarea.ro

Răspunderea privind corectitudinea informaţiilor prezentate revine în întregime autorilor. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este interzisă, fără acordul scris al redacţiei.

Revista „Standardizarea” se poate procura prin abonament sau la liber numai de la ASRO.Costul unui abonament anual este de 163,5 lei, TVA inclus.Preţul unui număr din revista „Standardizarea”, în afara abonamentului, este de 15,5 lei, TVA inclus

ISO – Organizaţia Internaţională de Standardizare (înfiinţată în 1947)

Domenii de activitate: elaborare de standar-de pentru produse şi servicii în domeniul neelectric (servicii, construcţii, chimie, agri-cultură, standarde fundamentale, produse

de uz casnic şi timp liber, inginerie mecanică, materiale metalice, materiale nemetalice, sănătate, mediu şi pro-tecţia vieţii, transport şi ambalaje) şi tehnologia informa-ţiei (JTC 1) şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 163 membriNumăr de comitete tehnice: 224Număr de documente de standardizare în vigoare: peste 19 203

CEI – Comisia Electrotehnică Internaţională (înfiinţată în 1907)

Domenii de activitate: elaborare de standar-de pentru produse şi servicii în domeniul electric (standarde generale în electrotehni-că, electronică, inginerie electrică), sisteme

de certificare şi acreditare.Număr de membri: 81 membri, 83 asociaţiNumăr de comitete tehnice: 174Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 146

ITU – Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii (înfiinţată în 1865)

Domeniu de activitate: telecomunicaţiiNumăr de membri: 191 de state membre, peste 700 de membri clasificaţi pe sectoare de activitate şi 100 de membri afiliaţi

CEN – Comitetul European de Standardizare (înfiinţat în 1961)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul neelectric (servicii, construcţii, chimie şi agricultură, standarde fundamentale,

produse pentru casă şi timp liber, inginerie mecanică, materiale metalice, materiale nemetalice, sănătate, me-diu şi protecţia vieţii, transport şi ambalaje), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 32 membri, 18 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 307Număr de documente de standardizare în vigoare: 14 498

CENELEC – Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică (înfiinţat în 1973)

Domenii de activitate: elaborare de stan-darde pentru produse şi servicii în dome-niul electric (standarde generale în elec-

trotehnică, electronică, inginerie electrică), sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: 32 membri, 12 afiliaţiNumăr de comitete tehnice: 75Număr de documente de standardizare în vigoare: 6 529

ETSI – Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii (înfiinţat în 1993)

Domenii de activitate: elaborare de standarde pentru produse şi servicii în domeniul telecomunica-

ţiilor şi sisteme de certificare şi acreditare.Număr de membri: peste 700 din 60 de ţăriNumăr de comitete tehnice: 32Număr de documente de standardizare în vigoare: 21 343

ORGANISME INTERNAŢIONALE DE STANDARDIZARE

ORGANISME EUROPENE DE STANDARDIZARE

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA – ASROADRESĂ POŞTALĂ: Str. Mendeleev, nr. 21-25, 010362, sector 1, Bucureşti, ROMÂNIA

www.asro.roe-mail: [email protected], [email protected]://magazin.asro.rohttp://standardizare.wordpress.com/

Secretariat Director General: Tel: 021/316 32 96, Fax: 021/316 08 70Serviciu vânzări–abonamente: Tel: 021/316 77 25, Fax: 021/317 25 14, 021/312 94 88Birou Imagine şi Relaţii Parteneriale: Tel: 021/316 77 26Serviciu Formare profesională: Tel/Fax: 021/313 55 26Organismele de Certificare: Tel: 021/313 55 16; Tel/Fax: 021/316 77 28Marketing-Redacţie, Producţie: Tel: 021/316 99 74; 021/316 59 12Biblioteca electronică: 021/316 77 25

© ASRO 2012

Documents

Standardizarea Mai 2012 2012 web.pdf · › STAS 1434-83, Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentări convenţionale, indicator; › STAS 9796/1-82,