21
Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii esalonarii la plata a creantelor bugetare restante datorate bugetului local de cetre persoanele fizice gi persoanele juridice . Prezenta solicitare se intemeiaza pe prevederile art.185 din Codul de procedurd fiscali, Legea nr.20712015, care prevede: '(1) La cererea temeinic justificati a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligaliile fiscale restante urmdtoarele inlesniri la plat5: a) egalonari gi/sau amAndri la plata obligatiilor fiscale, precum gi a obligatiilor bugetare prevdzute la art. 184 alin. (5); b) scutiri sau reduceri de majordri de intarziere. (2) Egalonarea la platd se acordd pe o perioada de cel mult 5 ani, iar amAnarea la platd se acordd pe o perioadi de cel mult 6 luni, dar care nu poate depdgi data de 20 decembrie a anului fiscal in care se acordd. (3) Pe perioada pentru care au fost acordate amdndri sau egalonari la plata, pentru obligatiile fiscale principale egalonate sau amAnate la plati, se datoreazd majordri de intarziere de 0,5% pe lund sau fractiune de lund, reprezentdnd echivalentul prejudiciului. (4) Pe perioada egalondrii si/sau amAndrii la platd, un procent de 50% din majordrile de intarziere reprezentdnd componenta de penalitate a acestora, aferente obligaliilor fiscale egalonate sau am6nate la plata, se amAni la platd. In situatia in care sumele egalonate sau amdnate au fost stinse in totalitate, majordrile de intArziere amdnate la platd se anuleazd. (5) Pentru obligaliile fiscale egalonate si/sau amdnate la plat6, contribuabilii trebuie sd constituie garan{ii astfel: a) in cazul persoanelor fizice, o sumd egal5 cu doud rate medii din egalonare, reprezentdnd obligatii fiscale locale egalonate gi majordri de intdrziere calculate, in cazul egalondrilor la platd, sau o sumd rezultati din raportul dintre contravaloarea debitelor amdnate gi majorarile de intdrziere calculate gi numdrul de luni aprobate pentru amdnare la platd, in cazul amdndrilor la platd; b) in cazul persoanelor juridice garantia trebuie sd acopere totalul obligaliilor fiscale egalonate gi/sau amdnate la platd. (6) Prin hotdrdre a autorititii deliberative se aprobd procedura de acordare a inlesnirilor la platd. (7) In cazul contribuabilului persoand juridicd, acordarea inlesnirilor prevdzute la alin. (1) lit. b) se realizeazd cu respectarea regulilor in domeniul ajutorului de stat." Prin proiectul de hotdrAre initiat propun aprobarea egalonirii la plati a obligaliilor restante datorate bugetului local de persoane fizice 9i juridice, egalonare acordatd conform procedurii stabilite in anexa la prezentul. Pentru recuperarea crean{elor bugetare restante, acumulate de citre contribuabilii persoane fizice gi persoane juridice, ca urmare a dificultdtilor economice 9i sociale specifice societdlii actuale, se impune necesitatea aplicdrii unei proceduri de acordare a unor inlesniri la platd a obligaliilor fiscale men{ionate la art.3 alin.lsi alin.2 din procedurd, atingandu-ne astfel scopul principal al activitatii instituliei noastre, acela de colectare a creantelor bugetului

spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

  • Upload
    others

  • View
    5

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Nr.391 3115.05.2017

REFERAT

Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spreaprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii esalonarii la plata a creantelorbugetare restante datorate bugetului local de cetre persoanele fizice gi persoanele juridice .

Prezenta solicitare se intemeiaza pe prevederile art.185 din Codul de procedurdfiscali, Legea nr.20712015, care prevede: '(1) La cererea temeinic justificati acontribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligaliile fiscale restanteurmdtoarele inlesniri la plat5:

a) egalonari gi/sau amAndri la plata obligatiilor fiscale, precum gi a obligatiilorbugetare prevdzute la art. 184 alin. (5);

b) scutiri sau reduceri de majordri de intarziere.(2) Egalonarea la platd se acordd pe o perioada de cel mult 5 ani, iar amAnarea la

platd se acordd pe o perioadi de cel mult 6 luni, dar care nu poate depdgi data de 20decembrie a anului fiscal in care se acordd.

(3) Pe perioada pentru care au fost acordate amdndri sau egalonari la plata, pentruobligatiile fiscale principale egalonate sau amAnate la plati, se datoreazd majordri deintarziere de 0,5% pe lund sau fractiune de lund, reprezentdnd echivalentul prejudiciului.

(4) Pe perioada egalondrii si/sau amAndrii la platd, un procent de 50% din majordrilede intarziere reprezentdnd componenta de penalitate a acestora, aferente obligaliilor fiscaleegalonate sau am6nate la plata, se amAni la platd. In situatia in care sumele egalonate sauamdnate au fost stinse in totalitate, majordrile de intArziere amdnate la platd se anuleazd.

(5) Pentru obligaliile fiscale egalonate si/sau amdnate la plat6, contribuabilii trebuiesd constituie garan{ii astfel:

a) in cazul persoanelor fizice, o sumd egal5 cu doud rate medii din egalonare,reprezentdnd obligatii fiscale locale egalonate gi majordri de intdrziere calculate, in cazulegalondrilor la platd, sau o sumd rezultati din raportul dintre contravaloarea debiteloramdnate gi majorarile de intdrziere calculate gi numdrul de luni aprobate pentru amdnare laplatd, in cazul amdndrilor la platd;

b) in cazul persoanelor juridice garantia trebuie sd acopere totalul obligaliilor fiscaleegalonate gi/sau amdnate la platd.

(6) Prin hotdrdre a autorititii deliberative se aprobd procedura de acordare ainlesnirilor la platd.

(7) In cazul contribuabilului persoand juridicd, acordarea inlesnirilor prevdzute la alin.(1) lit. b) se realizeazd cu respectarea regulilor in domeniul ajutorului de stat."

Prin proiectul de hotdrAre initiat propun aprobarea egalonirii la plati a obligaliilorrestante datorate bugetului local de persoane fizice 9i juridice, egalonare acordatd conformprocedurii stabilite in anexa la prezentul.

Pentru recuperarea crean{elor bugetare restante, acumulate de citre contribuabiliipersoane fizice gi persoane juridice, ca urmare a dificultdtilor economice 9i sociale specificesocietdlii actuale, se impune necesitatea aplicdrii unei proceduri de acordare a unor inlesnirila platd a obligaliilor fiscale men{ionate la art.3 alin.lsi alin.2 din procedurd, atingandu-neastfel scopul principal al activitatii instituliei noastre, acela de colectare a creantelor bugetului

Page 2: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

local al comunei Aninoasa.Prin esalonarea la plata a acestor restante, se obtin o serie de avantaje atat de catre

autoritatea locala c6t gi de citre contribuabilii afla{i in aceasti situatie, cum ar fi:- imbunatdlirea gradului de colectare a impozitelor gi taxelor locale, prin trecerea

sumelor din categoria "restante" in categoria "curente" gi incasarea lor efectivd conformgraficelor de esalonare;

- constituirea de garantii financiare pe durata egalonarii;-intreruperea/amAnarea procesului de executare silitd asupa contribuabililor cu

restanle gi implicit cheltuirea unor sume necesare executiirii (cheltuieli de informare,publicare, licitatie, etc.),

- imbunatatirea indicatorilor de lichiditate gi solvabilitate ai contribuabililor persoanejuridice, prin transformarea unor datorii restante pe termen lung in datorii pe termen mic saumediu ca urmare a esalonirii;

-oblinerea de informatii actualizate cu privire la materia impozabild apar{inAndcontribuabililor gi eliminarea posibilitalilor de eludare a impunerilor fiscal; -imbundtitireagradului de informare a contribuabililor cu privire la legislalia fiscald in vigoare.

in acelasi timp, consider cd prin acordarea acestor inlesniri, nu se afecteazdactivitatea economicd a persoanelor juridice, sporind astfel disponibilitatea acestora de a-giachita debitele restante la bugetul local, creantele acestora constituind evident o ponderesemnificativd din incasarile provenite din impozite 9i taxe locale.

Av0nd in vedere cele prezentate, solicit consiliului local aprobarea procedurii privindreglementarea acordarii esalonarii la plata a creantelor bugetare restante datorate bugetuluilocal de cdtre persoanele fizice gi persoanele juridice, asa cum a fost prezentata in anexa laprezentul.

Primar,C.MARICESCU

w

Page 3: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Anexa ta referatu t nr.l.{/.|.t.t.{,2[ P.#

PROCBDURAacordirii eqalonirii la pratr pentru crean{ere bugetare restante

datoratelocal de cdtre persoanele fizice gi persoane juridice

privind reglementarea

bugetului

Art.l Instituirea posibiliti{ii acordiriiadministrate de organul fiscal local

organul fiscal competent, definit potrivit art. 38 din Legea nr.207/2015 privind codul deProcedurd Fiscald, la cererea temeinic f ustificatd a contriLuabillior, poate acorda, pentru creanfelebugetare restante pe care le administri1z\,inlesniri laplaf|tsub foima eqaiondrii pentru impozite,taxe, chirii, redeven{e 5i a altor obliga{ii_datorate uug"trtui local, in conditriile prezentei proceduri.In prezenta procedurd, organul fiscal local Ta care se face referiie este CompartimentulImpozite gi Taxe Locale Aninoasa.

Art.2 Beneficiarii egalonirii

Prezenta procedurd se aplicd contribuabiliror, persoanepublic sau privat, indiferent de modul de organizurr, p"ntru o

eqalonirii la platd pentru crean{ele bugetare

fizice qi persoane.iuridice de dreptperioadd de cel mult 5 ani.

Art.3 Obiectul eqalonirii

(l) Eqalonarea laplatd se acordd pentru toate crean{ele bugetare administrate de organul fiscal,dacd sunt indeplinite condiliile prevdzute de prezenta procedurd.(2) Sunt asimilate crean{elor bugetare :

- amenzile de orice fel administrate de organul fiscal local;- crean(ele bugetare stabilite de alte otgun. qi transmise spre recuperare organului fiscallocal, potrivit legii, inclusiv crean{ele bJgetare reiultate din raporturi.iuridice contractualestabilite prin hotdrdri judecdtoreqti sau Jte inscrisuri care, potrivit legii, constituie titluriexecutorii.- crean{ele bugetare reprezentdnd taxe, chirii, redevenle gi alte obliga{ii datorate bugetuluilocal

(3) EEalonarea la plat6 nu se acordd pentru:- creanfe bugetare care au fdcut obiectul unei egalondri acordate in temeiul prezenteiproceduri, care Ei-au pierdut valabilitate;- crean{e bugetare care au scadenfa gi/sau termenul de plat6 dupd data depunerii cererii deacordare a eEalondrii;- creante bugetare stabilite prin acte administrative fiscale care,la data depunerii cererii deacordare a eqalondrii , sunt suspendate in condiliile art. 14 sau l5 din Lege a nr. 55412004,cu modificdrile 9i completdrile ulterioare. In cazul in care suspenaur.u executdrii actuluiadministrativ fiscal inceteazl' dupd data comunicdrii unei decizii de eqalonare la plat6,debitorul poate solicita includerea in eqalonare a creantelor bugetare ce au fbcut obiectulsuspenddrii, precum qi a accesoriilor aferente. In acest scop, organul fiscal competentcomunicd debito-rului o inEtiinfare de platd privind crean{ele bugetare individuali zatein acteadministrative fiscale pentru care a inceiat suspendarea executarii, precum qi deciziilereferitoare la accesoriile aferente.(4) Eqalonarea la platd nu se acordS liii pentru crean{ele bugetare in sum6 totald mai mic6 de300 lei in cazul persoanelor fizice gi 5000 rei'in cazuL p"rroun"tor juridice.

Page 4: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

(5) Perioada de egalonare la platd se stabilegte in funcfie de cuantumul creanlelor bugetare,dupa cum urmeaza:ln cazul persoanelor fizice:* pentru sumele cuprinse intre 301.lei - 2000 lei perioada de eqalonare este de I an;- pentru sumele cuprinse intre 2001 lei * 5000 lei perioada a.

"Eatonare este de2 ani;- pentru sumele cuprinse intre 5001 lei - 7000 lei perioada a. riutonure este de 3 ani;- pentru sumele cuprinse intre 7001 lei - 10000 lei periosd" d";;;i;"are este de 4 ani;;pentru sumele peste 10001 perioada de eqaronare este de 5 ani.In cazul persoanelor iuridice:* pentru sumele cuprinse intre 5001 lei - 25000 lei perioada de eqalonare este de 1 an;- pentru sumele cuprinse intre 25001 lei - 50000

1.i p"rlouJ;;.;;;l""are este de2 ani;- pentru sumele cuprinse intre 50001 lei - 75000 rei pe.loal;;;;;;i""are este de 3 ani;- pentru sumele cuprinse intre 75001 lei - 100000 t"i pe.iouJ" J.li"r""are este de 4 ani;- pentru sumere peste 100000 rei perioada de eqaronare este de 5 ani.

(6) rn cazul pierderii valabilitdtrii, procedura poate fi reluatd dup6 3 luni de la pierdereaeqalondrii;(7) Pe perioada pentru care au fost acordate eqalon^dri. la platd, pentru crean{ele bugetareprincipale eqalonate laplatd, se datoreazd majordri de intarziere de 0,502 pe lund sau fracJiune delun6, reprezentdnd echivalentul prejudiciului.

Art.4 Condi{ii de acordare a eqalonirii la platiPentru acordarea unei eEalondri la plata...un1"io, f,ugetare, debitorul trebuie s6 indeplineasc6cumulativ urmdtoarele condilii :

a) In cazul persoanelor fizice :

- sd aibd constituitd s.arantia potrivit art.7:- sa depuna o declaratie pe propria raspundere a debitorului privind componenta membrilorfamiliei/ qospodariei. conform anexei nr.2 ra orezenr.a:-venitul minim pe membru maior oe ramiiie ri/sau alti membrii majori care fac parte dingospodarie, sa fie mai mare de salariur *i"h L;;;p" economie;

b) In cazul persoanelor juridice

-sd aibd depuse toate declara{iile fiscale:-sd se afle in dificultate generatd de lipsa temporard de disponibilitati bdneEti qi sd aibacapacitate financiard de platd pe perioadu a. '.qutonare.

Aceste situalii se aprecia zd, deorganul fiscal competent pe bazd de-informalii gi/sau documente ,"i.uunr., prezentate decontribuabil sau delinute de organul fiscal;- sd aibd constituitd garan\ia potrivit art.7;- sd nu se afle in procedura insolventrei;- sd nu se afle in dizorvare potrivit prevederiror regare in vigoare;- sd nu li se fi stabilit rdspunderea^potrivit legislaiiei privin-d insolvenla gi/sau r6spundereasolidara, potrivit prevederilo r art. 2,5 Ei .26 din" i egea 207 /2015 privind codul de proceduraFiscald' Prin excep{ie, dacd actele prin care s-i stabilit rdspunderea sunt definitive insistemul cdilor administrative Ei .iudiciare de arac, iar suma pentru aare a fost atrasardspunderea a fost achitat6, condilia se considerd indeprinitd.

! ' -'-

Prin excepfie de la condiliile obligatorii, contribuabilii care nu de(in bunuri in proprietate sauacestea sunt insuficiente pentru a constitui garanliile prevdzute de prezenta procedur[, organulfiscal poate acorda eqalonarea laplatd,daca srinil"o"prilii" celelalte conditii.

Page 5: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Art.5 Cererea de acordarecererea contribuabilului de acordare a eqalondrii la platd, denumitd in continuare cerere,prevdzutd' ?n anexa nr' l, se,depune lu.r.oiul-'o.Janurui tscar ;;;-;;';r.nsmire prin poqtd cuconfirmare de primire Ei se solulioneazdde acesta, fr't"*.n de 30 de ziie de ladatainregistrdrii.La cererea de acordare a eqaionarii la plata r;-;;;;.rd urmdroarele documenre:a,. In cazul contribuabililor persoane lizice:

- fotocopie de pe actul de identitate ut ,otltituntului;- actele doveditoare a veniturilor obtinr;;"1;;r.rinta de la locul de muncd pentru toti[K,::1,ffHi#;nl'"nuti

in declarati;;;;*tr'lu ......-u""""1..2 ta prezenta; cupon de

;r:-j:Xiilrde incasdri si plati pe ultimele 6 luni, in cazut persoanelor fizice autorizate si

- orice arte documente sau informaJii relevante in suslinerea cereriiB. In cazul contribuabililor persoane juridice:- declara{ia pe propria rdspundere a contribuabilului prevdzutd?n anexa nr.3 si copia actuluide identitate;

0"";ffod';o:,'i:T?!it:ijl,f;:'".;m#11'.,'"-estriare depuse ra organur nscar competent,- copia ultimei balan{e de verificare;- situa{ia ?ncasbrilor 5i plalilor pe uliimele 6luni anterioare datei depunerii cererii de acordarea eqalondrii la platd si indicatorii orientativi prevazut. in un""u nr. 4;-certificat constatator emis de oficiul n.girtruiri-cor.4utui in termen de valabilitate;- orice alte documente sau informalii rerJvante ?n suslinerea cererii.

cererea poate fi retrasd de debitor pdnd la emiterea de.cizieide eqalonare la platd sau a decizieide respingere' organul fiscal comunica debitorului dJ,ciziap.in "ur.

,. ;;; de retragerea cererii.Prin retragerea cererii, debitorur nu pierde o."pir1'0. i'i.prn" o nou6 cerere.Art.6 Modul de solu{ionare a cererii(l) Dupd primirea cererii, organul fiscal procedeaza la:-verificarea existentei documentelor necesur. u.J.durii esalonarii la plata pentru creanlelebugetare restante datorate bugeturui rocar de

"at*p..r"""ere fizice Ei.iuridice;- analizarea indeplinirii conditiilor pentru-u.oJu."u:ratonarii ia-ptata pentru creanlelebugetare restante datorate bugetului roc.ar de'cdtr" p..r"o*ele fizice gi iuridice;- invitarea solicitantului pentru intocmirea [."..r"rrr verbar;J;;;;;; de acord prevdzur inanexa nr' 5' in cazul in care indeplineste conditiile pentruacordarea esalonarii;- intocmirea din oficiu a certificaturui de atestare nscat;-lnspectorul din cadrul compartimentului i;;;rt;",rj 1uT., intocmeEre un referat privindindeplinirea condiliilor de egalonu." iu platd,r.o"rot*

".,odelului p.."arri'i,l anexa nr.6a/6b);

(2) cererea contribuabilului se solu{ioneazd de organul fiscal prin Decizie de eqalonare laplatd a crean{elor bugetare (conform modelului iriiat-ut.?n.anexa nr.7), dacd sunt ?ndepriniteconditiile din prezenta procedurd, sau dupl, caz p.in-o..irie de respingere'a cererii de acordare aegalondrii la platd a creanlelor bugetare (conform modeluiui pr.uarrtii;;;" nr.9);cuantumul gi termenele de plata.a.ratelor de eqalonare se stabilesc prin grafice de egalonarecare fac parte integrantd din deciziao. .qatonlr"iuptuta,

Page 6: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

t" ljtr"jlffij: plata se acorda incepand cu data de intai a runii urmatore emiterii deciziei

(4) cererea se solu{ioneazdprindecizie de respingere ?n oricare dintre urmdtoarele situa{ii:a) in cazul cererilor depuse pentru egalonarea crean{elor bugetare prevdzutede art.3alin.3-4;b) nu sunt indeplinite condi{iile dg.acordare prevdzut e ra art.4din prezenta procedura;c) contribuabilul nu depune toate documente iustifi"utiu, n.r.Ja,re soluliondrii cererii;c) cererea qi documentele aferente nu frezinia ni.io mooincarelata oe condiliile deacordare a eEalondrii la platd dintr-; ;;;;';"terioard care u-iort respinsd.d) in cazul stingerii ?n tota^litat", pa"a ir iiti",nit"rii deciziei d"..qutonu relaplatd,, acrean(elor bugetare care au facut ofieciui-...Jir de egalonare ra platd.

Art.7 Garan{ii

Pentru crean{ele bugetare eqalonate, contribuabilii trebuie s5 constituie garan{ii astfel:a) rn cazul,Persoanelor fizice, o sumd egald cu doud ."t" ,n.Jii'lin .gutonare ra pratd",

:;:[ffl,t}i""J,.fi?:' bugetare esalonate-il'- n,u:ora.i de intarzie.e carcura te, in cazulb) rn cazul persoanelor juridice garanfia trebuie sd acopere totarur crean{elor bugetareegalonate la platd,.Garan{iile pot consta in:a) miiloace bdneqti consemnate pe numele debitorului la dispozilia organului fiscal la ounitate a Trezoreriei Statului;b) scrisoare de garanlie emisd de o institufie de credit sau poli16 de asigurare de garan[ieemisd de o societate de asigurare. rn cazulin

"u.. ,rrisoarea de garan{ie/polila de asigurarede garan{ie este emisd de 5 instituti. fi;;";;;;iin. uru.u Romaniei, aceasta trebuie sd fieconfirmatd qi acceptatd de o instituiie d; ;;;;; ,; ae usigu.a.. oln ho,naniu;c) instituirea,sechestrului asigurdtor asupra b;;;;il". proprietatea debitoruruirn cazul bunurilor oferite drept"garan{ie oferta contribuabirurri .rt" insotita de urmdtoareredocumente:

> actul de proprietate al bunului:> raportul de evaluare al bunului:> extrasur de carte funciard actuahzat in cazur bunurilor imobire;

] ;::ii:liff::ij'.,ff*e la Arhiva de ca.anliiR;;;M"biriare, in cazutbunurilor mobire

Art.8 Condifii de menfinereEqalonarea la platd, acordatdcondi!ii:

a) se respectd cuantumul 9i termenele de plat6 din graficul de.eqalonare; Egalon arealaplatdi$i men{ine valabilitatea gi dacd .aia oe .gutonur?.rt* u.nitu t6 pdn' ra urmdtorur termende platd din graficul de eqalonare;-'b) se achitd creanlele bugetare administrate de organul fiscal, nestinse la dataaprob'rii;:"fiXil fil#Xfl

ca'e nu rac obiectut "eutona.?il-i

prata,in termen i. ""r

murt 30 zilec) se achitd crean{ele stabilite de alte organe, qi transmise spre recuperare organurui fiscallocal' precum qi amenzile de orice fel'pentru ;;;;';"rt

"o'nuniluie so.alii dupd datacomunicdrii deciz_iei de eEalonare la plati;d) se achitd crean(ele bugetare curente administrate de organul fiscal, la scadent6 pe toataperioada de acordare a-egalondrii la plat6;

a valabilitifii egalonirii la platdpentru creantele bugetare iqi men{ine valabilitatea in urmdtoarele

Page 7: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

e) se achitd sumele pentru care s-a stabilit raspunderea potrivit prevederilor legislalieiff : Hi;t"*:l*fr i:1 Ji'J: 31;*;;iio"*i o,,i ui, p,;u., i i ;; "^ii

z s q i 2 6 d i n L e ge a

Art.9 Majoriri de int6rziere(l) Pe perioada pentru care au fost acordate eqalondri la plat6, pentru creanlele bugetare

liffl,?:f;',*ffij}tiTffil*ru::ijru;*n'J""r"'a.,i*;;-;; {,;';);ie,una;"; r};rt;;;(2) Pentru creanlele bugetare egalonaie la platd,pe perioada egalondrii, un procent de 50% dinmajordrile deintdrziet., r-pr.r.niana.orp*.n;;;;;;""ritate

a acestora se am6nd Ia pratd. Insituafia in care sumele egalonate au fost stinse in totuiiti., major6rile de intaziere amdnate la plat6se anuleazd.

Art'10 Pierderea valabilitatii esalonarii la plata si consecintele pierderii acesteia

l)Esalonarea la plata isi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispozitiireart'8'organul fiscal emite o decizie de constatu.. u*pi.rderii valabiriiaiii esalonarii la plata(conform modelului ptevazut in Anexa 10),care ,. .orrrrlni.a contribuabilului.

3firfi1T,A Hfg!;ffi"j!ffi: ta ptxFt aftaseinceperea sau continuarea, dupd eaz, aexecutdrii

Art.l 1 Executarea garan(iilorrn cazul pierderii valabilitalii egalondrii lap.latd,organul fiscal competent executdgaran{iile ?n contul obligafiilor fiscale rdmur. n"rtinre'poirivrt prevederiroi coortri de procedurafiscal5.

Art.l2 Suspendarea executirii silite(t) Pentru sumele care fac obiectul eqalondrii laplat|acrean{elor bugetare, nu incepe sau sesuspendd' dupd'caz, procedura de executare si[ita, de ra data up.oua?ii.garondrii lapratd.(2) odat[ cu aprobarea egalondrii la platd, organele fiscale competente comunicd, in scrisbdncilor la care contribuabilul ?9i aie deschis-e .ontrrlt" bancarJ;;t;;; terfiror popritri caredelinldatoreazd sume de bani contribuabilului masura de suspenaur. u-""ecutdrii sirite prinpoprire.

(3) in cazul prevdzut la alin' (2), suspendarea executdrii silite prin poprire bancard,are ca efectincetarea indisponibilizdr|i sumelor uiitoa." f.o"."ir. ain in"ura.ir"^rirnrr. in conturire inlei qi in valutd' incepdnd cu data gi ora .oruni.a.ii cat.e instituliile de credit a adresei desuspendare a executdrii silite prin poprire.

(4) Sumele existente in contrdmAn indisponi b ilizate.pldtri ?n scopul:

la data gi ora comunicdrii adresei de suspendare a executdrii siritecontribuabirur va dispune de acestea numai pentru efectuarea de- achitdrii obligaliilor administrate/recuperate de organele fiscale competente de caredepinde men{inerea vatabilitalii egalondrii i. p[tJ; "'- achitarii drepturilor salariale.

(5) rn cazul ter{ilor poprili, suspendarea executdrii silite are aaefect ?ncetarea indisponibilizariisumelor datorate de acegtia contribuabilului, atdt'i J.to,. pr.r. nte, cdt gi a celor viitoare.

Page 8: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

pand la o noud comunicare din partea organului fiscal privind continuarea mdsurilor deexecutare silitd prin poprire.(6) Mdsurile de executare silitd incepute asupra bunurilor mobile gi/sau imobile proprietateacontribuabilului se suspendd de la data ."r""i.arii deciziei de egalondre la platd.

Art.13 Dispozi{ii finale(l) contribuabilul poate pldti anticipat, parlial sau total, sumele cuprinse in graficur deeqalonare la plat6,.

(2) In situa{ia ?n care persoana fizica.stinge anticipat mai murt de 2 rctedin graficur de eqalonarela platd' organul fiscal, emite oin onciu ""d.;i;i""d.'...ruronu.e prin care reface graficur deeqalonare cu respectarea perioadei de eEalona.e ap.obute (conform *oo.lrlri prevdzutin anexanr'8)' In acest caz' tatele ce fac obieciul stingf.iiTntirtp"t- sunt exigibire ra data pratii .

(3) In situa{ia in care persoana .iuridica stinge anticipat mai mult d,e 4 rate din graficur deegalonare laplatd', organul fiscal,..ii. din oficiui-d;;;;i. de reesalonare prin care ref.ace graficurde eqalonare cu respectarea perioadei de. eqalonar. "p."u",.

(conform modelului prevdzut?n anexanr'8)' In acest caz"ratele ce fac obiectul riinga.iiuilrir;;;. sunt exigibire ra data pra{ii .

(4) organul fiscal competent care emite d,eeiziade eqalonar,e la platd, poate indrepta erorile dinconfinutul acesteia' din oficiu sau la cererea contribuabilului prin ..ii";;; unei noi decizii deeqalonare laplata care va con(ine indreptarea erorilor, aceasta va fi comunicata contribuabilurui.

o. RitJ."oljH';,ffiil*tei proceduri se comp leteaz|in mod corespunzdror cu prevederile codului

Primar,C.Maricescu

Page 9: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Anexa nr.l la procedura de e$alonare

Contribuabilul pJ .. .....i.,.CUI/CIF...prin reprezentant/administrator... ... .

cu domiciliul injudef... ......loc. ..i....... ..........codpostal. ...sector,..., str,........ ,...,... nr.,..........,bloc.... scara...etaj ap tel./fax.. .,...1.........adres6 de e_mail.inregistrat la registrul comer{ului Ia nr...... ....,contIBAN..

Nr inro-.r r,'r!<. /

CEREREde eqalonare Ia plata a creantelor bugetare

In conformitate cu Legea 207 /2015 privind codul de procedura fiscald sinr""' "'1"" " privind acordarea iqalonarii ia plata a creantelor bugetaredatorate bugetului rocal de cdtre persoanere fizice gi.;r.iii.., solicit :

-esalonarea la plata a creantelor bugetare restante,-o perioada a esalonarii de ... ... ..... luni.

Atasez la prezenta urmatoarele documente:

deschi s

H.C.L.restante

Nume si Prenume (semndturl si gtampili)

Page 10: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Anexa nr.2 la procedura de eqaionare

DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDERE

Subsemnatul (a)........,. ,..........., cu domiciliul in

..,CNP.declar pe propria rdspundere' av6nd cunogtin!6 de prevederile art. 326 codpenal privind falsul in declara{ii,sub sancfiunea excluderii de la procedura de egalonare a creanlelor gi sub sancfiunile aplicabile faptei defals in acte publice' cd familia este compusa dintr'un numar de -___' membrii majori, dupa cum urmeaza:- Numele si prenumele

^ ^, -C.N.P:Numele si prenumele

Numele si prenumele

Numele si prenumele

Numele si prenumele

Numele si prenumele

Numele si prenumele

C.N,P:

C.N.P:

C.N.P:

C.N.P:

C.N,P:

C.N,P:

Mentionez ca in component gospodariei mai fac parte urmatoarele persoane maiore:

Numele si prenumele

Numele si prenumele

Numele si prenumele

C.N.P:

C.N.P:

C,N.P:

Data:

Nume, Prenume, Semnitura

8

Page 11: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Anexa nr.3 la procedura de egalonare

DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDERE

Subsemnatul

,cNP.Av6nd calitatea de persoanA ftzicd,ladministrator/asociat,

reprezentantqr- elvr / orvwrcrl, fepfezentant aluv!... .SRL decl ar pe prppria rdspundere, av6nd cunoqtin{d de preveder ile art.326Cnd P^-^l ^-:,,:-i r-r

';;;ilff;SUb Sanctirrnile anli^^r.:t^ r^.^.^: r ^ isub sanc{iunire apricabire faptei de fars in acte puprice, decrar ca:a) nu am sdvArpit fapte inscrise in caTierul judiciar;b) nu a fost iniJiatd qi nu se afld in {esfrgurare nicio procedurd regard penard impotriva meapentru nicio infracliune de orice naturd qi nu am fqst condamnat(d) printr-o hotdr're judecdtoreascd rdmasddefinitivd pentru vreo infracliune legatd de activitatea societdlii, precum nici arte infrac!iuni de oricenAt I trd'

c) indeplinesc toate condiliile cerute de lege pentru egalonarea crean{elor bugetare;d) nu am fdcut obiectul unei hotdrdri judecdtoreqti rdmase definitive pentru gestiunefrauduloas6' abuz de incredere, fals, uz de fals, inqeldciune, delapidare, mdrturie mincinoasd, dare gi luarede mitd' pentru infracliunile prevdzute de Legea nr. 656/2002 pentruprevenirea gi sanclionarea spdldriibanilor' precum gi pentru instituirea unor mdsuri de prevenire gi combatSrii a finantarii actelor de terorism,cu modificdrile gi completdrile ulterioare, pentru infrac{iunire prevdzute ra art. r43-145 din Legea nr.8512006 privind procedura insolvenlei, cu modificdrire gi completdrile ulterioare:e) nu am debite scadente gi neachitate fald de bugetur local, in afara ceror pentru care soricitegalonare la platd.

Subsemnatul (a)'" '...... decrarcdinformaliilefurnizate suntcomplete gi corecte in fiecare detaliu gi in{eleg cd organul fiscar are dreptur de a soricita, in scopur verificdriigi confirmdrii declaraliilor orice documente doveditoare de care dispun.

Nume, Prenume, Semnltura

o

Data:

Page 12: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Elemente de ana

Sold disponibilififi la inceputu

Total incasiri+7+8+9+10+I

incasdri de la clienti

vrrament

avansuri de la

dobAnzi boni

credite acordate care se

in contul curent

sume depuse de asociali ca aportital sau titlu de imprumut pentr

otal plSfi+17+l g+l g+20 +21+22+

platd cdtre furnEonn umeral

pla{t avans cdtre furnizoiisarant (nete

alte cheltuieli (energie, cornbustibil

rmpoztt protrt, alte irnpozite 5i taxe

rs po n I bi ti tati+II+III)

icit de numerar(I+

ent de numerarlf+jlJ

Total

I Indicatori orientativi1 Deficit / Excedent de numerar2 Capitaluri proprii negative3 indatorare financiare calculate ca raport

Total datorii(datorii bugetare+datorii pe termen scurt gi mediu) /cifra de afaceri x 1004 Lichiditate gtobatd

Lg = Active circulante / Datorii totale sub 1 an5 Solvabilitate:S= Total active/Totaldatorii1 Situatia sorduriror din conturire bancare pentru urtima rund inchisS2 situalia sorduriror din conturire de numerar pentru urtima run6 inchis6

:"d*:llj;ldurilor conturitor 462,45s, s42pentru uttima tund inchisd- sintetic ai anatitic

4 Situatia sorduriror conturiror 40g,232,234 pentru urtima rund inchisS

r0

pentru :administratori, asociati.

Page 13: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Str.Constantin Manolescu, nr. I 43Loc.An inoasaj ud.Dambovita

Comuna AninoasacIF 4280108

Nr......,/

atestare fiscal nr. .. .,./ ..

ANEXA Nr.5 la procedura de egalonare

PROCES_VERBAL pE PUNERE DE ACORD

incheiat astd2i, ..,...../.....1...

Subsemnatul(a),Compartimentului impoziGi t.als , am

,.avdnd func{ia de in cadrulla stabilirea sumeloi i"rcr*r, i" *riiticatut Oe

Drept urmare, am constatat cafiscalScu creanfe bugetare..rtant"urmeaza:

.i'..'.care vor face obiectul

pe o perioada de luni.

ftgureaz6 in evidentala platd, dupa cumegalondrii

Majorarideintarzierre

Sumele restante se esaloneaza

Alte menliuni:

Obiecli ie contribuabilului :

Inspector,

1l

Denumirea creantei bugetare Total,care:

Creantebugetareprincipale

Total General

Contribuabil,

Page 14: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Compartimentul de Impozite qi Taxe LocaleNr. /

ANEXA Nr.6 a-pF Ia Procedura de egalonare

A\/IZATPrimar,

are a condi

REFERATSubsemnata,. . . . . . .

impozite si '"xe

rocar ,cd urmare , c;;"ft; ,u;.......,. ... :, l:':i::t: ]L::i":.'".r"TJiffi;lil;.,........cNp/cur,. ..... ,.,......amprocedat la verificarea indeplinirii condiliilor p?ntru acordarea esalonarii prevdzr-ite in procedura privindreglementarea acordarii esalonarii la plata p"nt.u"lean;;;;;; datorate bugeturui rocar de carre persoanerefizice si persoanere juridice aprobata prin HCL nr _/_ , constatand urm.toarele:

Condifii de acordare a eEalondrii la plati

l^a) are constituita garantia potrivit urtJ dinl...ou.u Modul de

tlDA

omponenta membrilor familiei/ gorpo;;;; q a ueolrorulur prrvind

ra.te din gospodarie , sa fie mai mare decat salariul minim brut pe economie

tlDA

I]DA

Concluzii

Propun respingerea esalonarii din urmatoarele motive:

12

t'INU

NU

l

Denumirea creantei Creante bugetare accesoriiPenalitati der intarziere

Total General

lnspector,

Page 15: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Compartimentul de Impozite qi Taxe LocaleNr. /

ANEXA Nr.6 b-pJ Ia

Modul de

Procedura de egalonare

A\/IZATPrimar,

REFERATSubsemnata

impozite si taxe locat ,e& urmare ; a;;;i; ;; / inspector in cadrul copartimenrului

..., .__. , ..depusd de contribuabilulprocedat ra verificarea indeprinirii

"ono4iiio. r[;;;; ";"#X':"Y,:"".,, o.."rrr;; ;; or"."orr" ;;;"iilreglementarea acordarii esalonarii laplaLapentru qreantele restante datorate bugetului lc,car de catre persoanere. fftT'i'fl1:;tri:lT'ffi ;H:l 1T ffil J" "i

-,--_:--, c onsratan d urm dtoarer e

condiII

NU

l3

Conditii de acordare a e$alonirii la) ale depuse toate declarafiilescald

fi scale, la datael iberdrii certificatului de atest

) are capa d*$allnare

) se afl6 in dificultate generatd O. ,,Oru

)) are constituita garantia potrivit uri.Z Oln p...Ou*

) nu se afld in pr.ocedura insolvenlrivind procedurile de prevenir.e a insolven{ei si de insolventdnu se a'd in dizolvar

) nu s-a stabilit .dspunderea, in tr,rrirt@;::*'::i,.5:::]:i',:, a insorvenfei si de insorven{d, qi/sau rasunderrqe,lidarS pot'ivit prevede'ilor art.25 Ei 26 din L,egea207/2015privind codul

;:'.:1i:,:::iit"i"::::l':ll''' olca actere prin care s-a stabirit rdspundent definitive in sisremul cdilor adminirt,.utiu. u, iri,.,*.'Oi';;"i;::".?tj'iolli.r,l|qg***+qg:g u ro,t u.r,ituta, condilia se consideau tost depuse d

)ceret'ea de acordare a egalondrilor. la platd, nu confine obligaliile fis;revAzute la art.3 alin. (3) din procedura aprobat6 prin HCL nr...../......) cererea gi documentet" ut ..n,le acordare a egalondrii la platd prevdzute intr._,esninex

._ r.*!e p,,vqLuLv lnu._o cetere anterioard care a fos

Page 16: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Concluzii

Denumirea lreanteiCreante bugetart;;;sorii

Total General

Inspectoro

L4

Page 17: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Comuna AninoasaLoc.AninoasaStr.C-tin ManolescuNr.143CIF:4280108Nr.... .../

ANEXA Nr.7 Ia procedura de egalonare

creanfelor bugetare

Datele de identificare ale imputernicitului

Denumirea/Numele gi prenumele

DECTZItroe eqalonare tra plati a

In conformitate cu Legea 207/2015 privind codur de procedurd fiscard si H,c.L.nr , .,,.1 .

local de cdrre perso;il"ffi"J0:lt,1,:,u:,t:t:: l: platd' acr-eanlelor bugetare resranre datorate buserur,if::l 5 ::::: :::::*:l: 11,,.";il;'.*:1;i:;'irH:?:':;:#":ffi::?;::,:;,ili::ilffyiiliJ:f,,Jin:::|;:5:H[] indeprinite condifile prevazute in procedura,

Art.l Se acordd egalonarearespectiv -----luni a crean{elor

Ia platd incepand cu data debugetare restante datorate

pe o perio;add debugetului local, in sumalei, reprezentand: totala

ani,

de

Datele de identificare ale contribuabilului

Denumirea/Numele Ei prenumele

e roentificare TiSca

Denumirea --creantelCrea nte bugeta reerccesori i

Penalitati de intarziere

Total General

tt.T

Page 18: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

Art.2 Cuantumul gi termenele de platd acare face parte integrantd din pr"r.ntu O!.lri..

",T.,1",:l_"r11":o1.r..lrei decizi i se poafiscald, in rermen de 3Od. ril.l.-i;;;;";iorganul fiscal emitent al deciziei.

Art.4 Prezenta d,ecizie se comunica con

Ior de egalonare se stabilesc prin graficul de egalonare"

e formula contestatie, in condiliile Codului de procedurdricdrii, sub sancfiun.u o..aj*.ii. C**iri,a se depune la

buabi I ul ui.

ducatorul organului fiscal.

Page 19: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

ANEXA Nr.g la procedura de egalonareComuna AninoasaLoc.AninoasaStr,C-tin ManolescuNr.143CIF:4280108Nr.,....../.

DECTZI Eue reeqalonane la plati a crean{elor bugr:tare

Datele de identificare ale imputernicitului

Adresa:

In conformitate cu Legea 207/2015.privind codul de procedurd fiscald r, ;=".0.*privind reglementarea acordarii esalonarii ra platapentru ..*nt.t" bugetare restante datoratelocal de catre persoanere fizice si persoanele juridice aprobataprin H.c.L nr......../.Lu6nd in considerare cdsunt indeprinite condiliire prevazute ra art.r3.

proceduri i

bugetului

Se emite urmatoarea Decizie:

Art'l ca urmare a platii anticipate a unui nr'de ..... rate, se reface graficur de esaronare prevazut inanexa,care face parte integrantd din prezenta decizie.

Art'2 Impotriva prezentei decizii se poate formula contestalie, in condiliile codului de procedurdJr'ill1TrtT,lT,i.";lT.:lX.f i;;;;; comunicdrii, sub sanctriunea decdderii. contr:statria se depune ra

Art.3 prezenta decizie se comunica contribuabilului.

Conducatorul organului fiscal,

11

Datele de identificare ale contribuabilului

Denumirea/Numele qi prenumeleDenumirea/Numel e qi prenumele

Page 20: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

ANEXA Nr.9 la procedur.a de egalonareComuna AninoasaLoc.AninoasaStr.C-tin ManolescuNr.143CIF:4280108Nr......../.

de respingere a cererii DEclzrE

de acdrdare a eqalonirii la platl a creanfelor bugetare

Datele de identificare ale imputernjcitului

Denumirea/Numele Ei prenumele

CNP

l: :::l::Tlli,'?.,i,1. i^":;:",::::??jj.^gl*1,::111 de procedurd o..u;;i l-'l;;; ;, ; ;* ;;; ;.' T J ;:* mr:l r*iil* d;iii":: ffi :dir,.:q "

iJff ".,

i :: i1 i ".ri,, f o:.1il:Til.*:*-,T::J.,T:#1ffif,"" ;;;.;;;;;;;,'j:":HJ.i::il::n:?:1J,,1.1jJ,::i::il,avdnd'?;;ff1::L'J,T#:ff*T*1ffi;i r;,,,,'l:1T.i:::::::: i:::::l T:::i:: ':u' ii

wa rrrl trBlsl,l'ata la nr. ,,,, , ,,./ , , . ... lJvr Ducltltrlc J urlolce,

i :," m i: ffiil;:H: :H*:i:',*::::* :: : : :j",; ; ;; p ;; ;. ; ;;; ; il ; ; re g, e m e n,are aacorddrii eqarondrii ra pratd pentru;;.*1;;;";ff#,::H:fi."]3il,,J;ffiffil,i:TiJ:l*?,i"ffJff:fizice qijuridice,

Se emite urmdtoarea Decizie:

,., - . ,1"j. Se respinge cererea de acordare aougetului local, pentru urmatoarele motive:......

Art.2 rmpo,,i;;;;;;;;;;;';;;;;ll';;;;;;;;;;i;.;;;;;;;;;, ;;;;;;l;;;i;.;;j;i;; ;; ;;;;;;;,

"#i3 ilrHTnff;t"ffi,f, o'1" 0"" 'omunicdrii, sub sancliunea decdderii. conre,stafia se depune ra

Art.3 prezenta decizie se comunica contribuabilului.

egalondrii la platd, a creanfelor bugetare restante datorate

Conducatorul organ ului fiscal.

l8

Datele de identificare ale contribuabilului

Denumirea/Numele qi prenumele

entltlcare fisae

Page 21: spre - primariaaninoasa.ro · Nr.391 3115.05.2017 REFERAT Subsemnatul MARICESCU CONSTANTIN - primar al comunei Aninoasa, supun spre aprobare C.L procedura privind reglementarea acordarii

ANEXA Nr.l0 la procedura de e,palonare

Avand in vedere :

-decizia de egalonare la platd a creantrelor bugetare nr...../. ........ ;

- prevederile art' 10 din procedura privind reglementarea acordarii esalonarii ra prataa. creantelor bugetare;::::T ili::::: ::.::'"t"'

rocar de carre persoanere nzice si persoanere juridice eLprobara prin H.c.L

Comuna AninoasaLoc.AninoasaStr.C-tin ManolescuNr.143CIF:4280108Nr......../...

urmatoarea Decizie:Se emite

Art.l:: ::::i:J:,"jjl?,ffi:ffi:,'" plata a creanteror bugerare stabirite prin Dispozitia nr.

Datele de identificare ale contribuabilului

Denumirea/Numel e qi prenumele

trtrcare fisca

Datele de identificare ale imputernicitului

Denumirea/Numele gi prenumele

Art.2 hnpotrivaprocedurd fiscald, inContestalia se depune

Art.3 Prezenta decizie

prezentei decizii se poate formula contestalie,termen de 30 de zile de la data comunicdrii,la organul fiscal. emitent al deciziei.

se comunica contribuabilului.

in condiliile Codului desub sancliunea decdderii,

Conducatorul organuluiINITIATOR,

"^.'ff/t9

fiscal,