12
[1] S O S E A U A I A N C U L U I istrate roxana alexandra / grupa 42 b i n t r e p i a t a i a n c u l u i s i s o s . p a n t e l i m o n

Soseaua Iancului. Istrate Roxana

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[1]

S O S E A U A I A N C U L U I

istrate roxana alexandra / grupa 42 b

i n t r e p i a t a i a n c u l u i s i s o s . p a n t e l i m o n

Page 2: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[2]

S O S E A U A I A N C U L U I i n t r e p i a t a i a n c u l u i s i s o s . p a n t e l i m o n

Pe durata întregii sale existente, regimul comunist a reusit sa îsi vada mesajul politic exprimat poate cel mai bine, în planificarea arhitecturala din Bucuresti. Arhitectura, vazuta ca stiinta ce proiecteaza cladirile, atât cele de locuit, cât si cele institutionale, nu putea (asa cum nu putea nici un alt domeniu stiintific sau cultural) sa nu fie subordonata modului de gândire al sistemului totalitar comunist, mod de gândire perfect definit prin formula orwelliana a "dublului limbaj" - diferenta dintre discursul oficial si cel real. Principala orientare majora a arhitecturii de pe intregul mapamond ramane, sau- mai exact- devine modernismul. In cautarea unei expresii plastic si individualizate, rigoarea abstracta, disciplina si uniformitatea sa devin alterate, sunt contracarate. Arhitectura perioadei postbelice a fost caracterizată în literatura de specialitate ca o „reexaminare critică a arhitecturii moderne anterioare” (William Curtis), dar şi a valorilor societăţii moderne (inovaţia, libertatea de expresie, progresul tehnologic, eficienţa economică şi socială). Pe fundalul neutru al reconstrucţiei se profilează tendinţe diverse, chiar opuse: internaţional vs. naţional sau regional, universal vs. individual, raţional vs. organic, conservatorism (în sensul tradiţiei Stilului Internaţional) vs. reformism (ca reacţie împotriva acestuia), artă vs. tehnică.

Pentru statele fostului „lagăr socialist”, cursul evoluţiei arhitecturale nu numai că se modifică sau se întrerupe parţial din cauza consecinţelor social-economice ale războiului, cum este cazul celorlalte ţări europene, ci suferă o fractură majoră ca urmare a transformărilor politice radicale. În plus, particularităţile istoriei postbelice a României în contextul Estului comunist se materializează explicit în producţia arhitecturală, care „se dovedeşte mai sensibilă la fluctuaţiile politicului decât la evoluţia ideilor arhitecturale în lume” (Ana-Maria Zahariade). Tendinţele generale ale arhitecturii de după al doilea război mondial se regăsesc în România în special în perioada post-stalinistă, deşi apar sporadic şi încercări mai timpurii (Aeroportul Băneasa, 1944-1947, arh. Mircea Alifanti, Ascanio Damian, Nicolae Bădescu; pavilionul de expoziţii din parcul Herăstrău, 1948, arh. Dimitrie Gusti, H. Stern, Ascanio Damian; Complexul sportiv Floreasca, 1949, arh. Titus Evolceanu, Sofia Ungureanu), care de altfel continuă linia modernistă a perioadei interbelice. Renunţarea la retorica academismului stalinist, promovată de Hruşciov (începând cu un celebru discurs din 1954) şi dublată de distanţarea faţă de Moscova a regimului de la Bucureşti, antrenează reluarea procesului de sincronizare cu agenda modernismului occidental, care devine „stilul oficial” menit să exprime idealul constucţiei socialiste. Noua direcţie se bucură de adeziunea şi chiar entuziasmul arhitecţilor, care proiectează şi realizează în această perioadă numeroase construcţii şi ansambluri remarcabile în special prin calitatea concepţiei arhitecturale, chiar dacă restricţiile economice impuse le diminuează valoarea la nivelul confortului sau al execuţiei.

În acest stil - incipient în România la finele anilor ‘50 si începutul anilor ‘60 - suficient de ambiguu vizual spre a nu

suporta o descriere precisă, au fost edificate în Bucuresti edificii si ansambluri majore. Institutul Politehnic (1962-

1972, arhitect-sef: Octav Doicescu; P.Iubu, C. Hacker, S.Lungu, P. Swoboda, I.Podocea si colectiv) a fost un

asemenea exemplu timpuriu de ansamblu post-stalinist, aflat în căutarea unei expresii monumentale

necontaminate de clasicism. Fragmente si aluzii brutaliste pot fi decelate, fără ca ele să dea seama despre o

conceptie de proiectare "smithsoniană" coerentă. Grile si volume masive, aspre, însurubate în ansamblu sunt

adeseori mascate de finisaje aplicate peste beton. "Expresia sinceră" celebrată de Gheorghe Curischi-Vorona (1981,

344) este subminatã adesea de camuflajul cărămizii aparente, al tencuielilor de tot felul, al ceramicii si chiar al

pietrei. O conceptie mai consecventă cu principiile brutaliste, dar rămasă în cadrele unui monumentalism modern

propriu estului se străvede la Academia "Stefan Gheorghiu" (arhitect-sef Stefan Rulea). Amfiteatrele sunt mase

compacte, detasate din grila de beton a fatadei si expuse ca personaje principale ale fatadei către bulevard.

Page 3: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[3]

În ciuda modernismului său obligatoriu, arhitectura si designul est-europene nu au chestionat niciodată natura

presupus "conservatoare" a mobilierului, în stare să "infecteze" mesajul revolutionar pe care arhitectura locuintei

colective îl purta în sine. Este adevărat că blocurile est europene sunt mai aproape de experimentele Bauhaus si ale

unitătii de locuit decât de "casa comună" constructivistă, în care arhitectura era expresia manifestă a ingineriei

societale. Desi într-o primã fază au fost construite cu prioritate apartamente de una si două camere, precum si

cămine de nefamilisti, către anii ‘80 au început să fie edificate din ce în ce mai multe apartamente cu trei si patru

camere, continând chiar mega-apartamente sociale de cinci camere. (Augustin Ioan, Corporalitatea Arhitecturii

Postbelice)

Cauza imediat postbelicã era criza de locuinte. Statistici oficiale dinainte de 1989 - care trebuie privite cu

circumspectie - vorbesc despre 80% din populatia României din 1944 ca locuind două sau mai multe familii

împreună într-o locuintă. Aceleasi statistici anuntau reducerea acestui procent la 35% în 1965, pentru ca în 1985

"practic fiecare familie să locuiascã într-o locuintă dotată cu confort modern" (CPCP, 1988, 5). 1

În plan politic, este vorba despre acel interval temporal în care regimul, proaspat instituit încearca sa îsi impuna controlul asupra tuturor domeniilor de decizie din stat. Acest lucru nu se putea realiza decât prin ajutorul neconditionat al U.R.S.S. Perioada dintre sfârsitul deceniului al 5-lea si începutul deceniului al 7-lea se traduce prin dependenta totala, politica, administrativa si ideologica, de puterea sovietica. Aceasta dependenta este foarte usor observabila în domeniul arhitecturii, unde Bucurestii încearca sa devina o copie a Moscovei. Cel mai bun exemplu este Combinatul Poligrafic Casa Scânteii (construit în anii 1952-1957), copie fidela a Universitatii M. V. Lomonosov din Moscova.

Pentru constructiile institutionale, modelul moscovit este fidel respectat. Planul de "transformare socialista" a Moscovei presupunea implantarea "împrastiata" a cladirilor în planul inelar al Moscovei, ca simbol al modernizarii, în replica la turnurile Kremlinului istoric. Se observa si în cazul bucurestean o diversificare a locatiilor alese pentru cladirile exponentiale: Sala Palatului R.P.R. (inaugurata în mai 1960), Palatul Radiodifuziunii, Pavilionul central de expozitii a economiei nationale a R.P.R. Aceasta situatie este diferita fata de ceea ce se va întâmpla în perioada de final a comunismului, atunci când toate constructiile exponentiale vor fi grupate în jurul unei axe Est-Vest.

În ce priveste constructiile functionale, în aceasta perioada începe sa se aplice modelul (ce va fi apoi generalizat) al cartierelor cu blocuri de locuit. Între anii 1955-1970, apartamentele menite sa gazduiasa numarul tot mai mare de muncitori sunt construite la periferia orasului, pe terenuri virane sau în zone suburbane, de-a lungul unor bulevarde de centura sau al soselelor de acces în orase, pe criteriul proximitatii fata de recent construitele unitati industriale. Acest mod de a construi nu afecta zona centrala, istorica a oraselor.

Astfel, pentru început au fost construite, potrivit planului de sistematizare, blocuri în zonele Floreasca, Bucurestii Noi, Vatra Luminoasa. În a doua jumatate a anilor '50, constructiile în Bucuresti s-au desfasurat în zonele Titan (pentru a acomoda peste 200.000 de locuitori în apropiere uzinelor 23 August si Republica, precum si a uzinei Policolor din cartierul Dudesti), Drumul Taberei (în apropierea fabricilor din Militari si Ghencea), Jiului si Berceni (începând cu anii a60). În zonele Militari, Ghencea, Giulesti, Balta Alba au fost demolate strazi constituite din locuinte individuale pentru a face loc, de-a lungul arterelor principale, constructiilor de 6-10 etaje în front continuu.

p e r i o a d a d e î n c e p u t

a n t e 1 9 6 0 .

1 Numãrul mediu de camere/apartament a crescut de la 2,1 în 1965 la 2,4 în 1985, conform studiului Constructii

de locuinte, publicat de CPCP, Bucuresti, fãrã an de aparitie (1988?), pag.5. Invers, numãrul de locuitori/camerã a scãzut de

la 1,9 în 1965 la 1,3 în 1985, obiectivul anuntat fiind de un locuitor/camerã în 2000 (idem, pag.6).

Page 4: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[4]

Ritmul constructiei de blocuri, asa cum afirma propaganda comunista, a crescut an de an: 7.800 apartamente în anii 1957-1958, 7.700 apartamente doar în 1960, 12.400 apartamente în 1961.

Perioada anilor 1960 - 1970 este cea în care regimul comunist a reusit o totala subordonare a

administratiei si economiei a statului, intrând în zona de consolidare a puterii sale. Pe plan politic, perioada corespunde îndepartarii programatice de Moscova si afisarii unei asa-zise linii "independente". În plan arhitectural, aceasta este perioada cea mai prolifica în ceea ce priveste constructia de blocuri de locuit. Acestea, pe lânga constructiile exponentiale, al caror mesaj metaforic este înaltimea si apropierea de Occident (Hotelul Intercontinental, Centrul de Televiziune, Aeroportul Otopeni), au menirea de a demonstra caracterul puternic, durabil al regimului si evolutia sa exponentiala, ca si legaturile ce încep sa se înfiripe între România si statele din afara lagarului comunist.

Sunt preferate acum cartierele-monolit de blocuri, situate nu numai pe marile artere ce le traverseaza,

dar si "în profunzime". Modelul sovietic de blocuri este înlocuit cu cel francez. Constructiile beneficiaza si de un set de norme tehnice, elaborat la jumatatea deceniului al 7-lea.

Multitudinea de blocuri nou-construite are ca scop un deziderat urmarit cu insistenta de conducatorii regimului - atragerea cât mai multor locuitori din mediul rural în mediul urban. Pe data de 29 octombrie 1974 este adoptata legea 58 privind "sistematizarea teritoriilor si localitatilor urbane si rurale". Aceasta stipula: "Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasa a teritoriului tarii, judetelor si comunelor, a localitatilor urbane si rurale, zonarea functionala privind modul de folosinta a terenului, stabilirea regimului de înaltime, a densitatii construite, precum si a densitatii locuintelor, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea cu dotari social-culturale, cu lucrari tehnico-edilitare si cai de comunicatie si transport, pastrarea si îmbunatatirea mediului înconjurator, punerea în valoare a monumentelor istorice si de arta si a locurilor istorice, cresterea eficientei economice si sociale a investitiilor si îmbunatatirea continua a conditiilor de munca, de locuit si odihna pentru întreaga populatie". Un lucru ce suna foarte frumos în teorie.

În practica însa, sistematizarea a însemnat, pe lânga distrugerea a mii de sate, distrugerea aproape totala

a constructiilor urbane traditionale si înlocuirea lor cu blocuri de apartamente, precum si încercarea de mutare a întregii populatii rurale, de peste 11 milioane de oameni, din locuintele unifamiliale, proprietate privata, în apartamente la blocuri, în calitate de chiriasi.

Cutremurul de la 1977 aduce si el noi schimbari în conceptia arhitectonica. În plan tehnic, cladirile construite în urma lui beneficiaza de un set complet de norme antiseismice. În plan politic, este semnalul pentru reevaluarea centrului istoric. Odata cadrul legal stabilit (Legea sistematizarii), în urma desfiintarii Directiei Patrimoniului Cultural National (25 noiembrie 1977), perimetrul central al capitalei României, ramas neatins pâna spre mijlocul deceniului al 8-lea, începe sa fie la rândul lui supus procesului de remodelare urbana.

Un studiu realizat de arh. Constantin Jugurica, director tehnic al Proiect Bucuresti, principala institutie ce avea în sarcina reconstructia capitalei, arata ca, dintr-o arie a Bucurestiului de 9.250 ha, 650 ha sunt ocupate de constructii sanatoase, anterioare anului 1943, 2.150 ha sunt cladiri noi (construite între 1944 si 1970), 800 ha sunt cladiri construite între 1971 si 1975, iar marea majoritate, 5.650 ha sunt constructii vechi, sub standardele moderne. Astfel, constructiile anterioare anului 1943, reprezinta, sub raport teritorial, 7,02% bune si 61% sub standard din total, respectiv din 621.000 de locuinte, 410.000 sunt bune, iar 211.000 sunt sub standard.

Din cele patru alternative ale modificarii structurii centrului istoric propuse la începutul anilor ‘70 (demolare si reconstructie; renovare pe arii întregi; restructurare prin pastrarea constructiilor adecvate, înlaturarea celor inadecvate si inserarea de constructii-plomba; modernizare conform standardelor contemporane) începe sa fie folosita predilect prima dintre ele, sub motivul ca "vechile orase, cu structura lor specifica si reteaua stradala, nu pot fi adaptate la cerintele vietii cotidiene".

Suntem, începând cu mijlocul anilor '70, în tranzitie spre perioada finala, martora a celor mai mari

distrugeri de monumente istorice din Bucuresti.

p e r i o a d a d e m i j l o c .

1 9 6 0 / 1 9 7 0 .

Page 5: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[5]

1 9 7 5 .

“Sistematizarea Capitalei a oferit intotdeauna suficiente prilejuri de dezbateri, fiind un subiect sensibil si cu

reactii contradictorii din partea profesionistilor care au participat( arhitecti, ecnomisiti, sistematizatori, sociologi,

oameni de arta si cultura, cetateni beneficiari). Schita de distematizare presupunea o ampla si sintetica viziunea

asupra intregului process de modernizare a orasului, conditionare reciproca, fireasca a tuturor elementelor sale

component- zone d elocuit, industrial, de reacreatie , transport, etc.- inchegarea unor artere de circulatie judicious

dimensionate, organizarea unuisistem efficient de circulatie si transport, limitarea extinderii teritoriale a orasului,

ceea ce va avea drept rezultat realizarea unei densitati mai mari a constructiilor, evitarea risipei de teren, folosirea

eficienta a acestuia.” (Arhitectura, Nr. 4, 1975)

Programul cincinalului 1976-1980 presupunea o dezvoltare rapida ,concretizandu-se in operatii de mare

amploare ce urmareau realizarea unor constructii de locuinte si social-culturale, caracterizandu-se prin cota

ridicata a numarului de apartamente(150 000) ce urmau a-si avea amplasamente pe artere importante- sos. Stefan

cel Mare, Mihai Bravu, Calea Mosilor, Calea calarasilor, Calea Dudesti, etc., precum si in completarea marilor

ansambluri, Titan, Berceni, Drumul Taberei.

Toate aceste interventii se doreau a fi o manifestare a evolutiei rapide si profunde a necesitatilor colective

si individuale, orientarea politicilor urbane catre asigurarea unor conditii tot mai bune de desfasurare a activitatilor

de orice natura (sociale, economice,culturale) ale populatiei, considerand astfel indisponibile renovarea sau

remodelarea urbana. Aceasta actiune presupunea o participare creatoare complexa, eforturi tehnice, materiale si

economice foarte mari, in legatura cu necesitatile si posibilitatile tehnico-economice de la momentul respectiv.

“Perioada 1960-1975 s-a caracterizat prin construirea ansamblurilor de locuit, aproape in exclusivitate pe

terenuri libere, fara demolari, in imediata apropiere a marilor unitati industriale.” (Arhitectura, Nr. 4, 1975)

Dezvoltarea rapida a industriei din capitala a dus la cresterea populatiei, avand ca rezultat un deficit

semnificativ in ceea ce priveste numarul de unitati de locuit, fapt care a generat nevoia de a gasi solutii de cazare a

surplusului de locuitori, concretizat prin organizarea unor executii rapide, in vecinatatea locului de munca,

folosindu-se de platformele industriale vecine pentru a utiliza eficient instalatiile edilitare.

Insa cerintele aveau sa creasca in continuare, prevazundu-se o crestere a populatiei de la

1 559 000 de locuitori, in 1975, la 1 651 000 de locuitori, in 1980, si dorindu-se cazarea acesteia, precum si

imbunatatirea gradului de confort, cantitativ si calitativ. In incercarea de a rezolva aceste cerinte, doreau sa

construiasca 150 000 apartamente, cu un ritm anual de 30 000 de apartamente. Se aveau in vedere urmatoarele

principii: respectarea perimetrului construibil restrans in conformitate cu prevederile Legii de sistematizare a

teritoriului si a localitatilor urbane si rurale; asigurarea legaturii intre zonele industrial si marile ansambluri de

locuit, realizate in ultimii ani, cu zona centrala a orasului; amplasarea constructiilor de locuinte in apropierea

locurilor de munca; folosirea la maximum a echipamentului edilitar existent in vederea reducerii cheltuirilor de

investitii; continuarea constructiilor in marile ansambluri incepute prin completari si mobilari in vederea

imbunatatirii aspectului si a valorificarii terenului echipat; imbunatatirea sistemului de circulatie pentru transportul

in comun si de vehicule, prin reconsiderarea tramei stradale existente.

La reconstructia unor teritorii si remodelarea altora, din zona centrala, sunt luati in consideratie o serie de

factori: pastrarea fondului existent, al valorilor, realizarea de asocieri armonioase intre noul construit si acest fond,

punerea in valoare a unor zone functionale traditionale, crearea cadrului si ambiantei necesare evidentierii

monumentelor de arhitectura, istorice si de cultura, a cladirilor representative pentru anumite perioade din viata

orasului, momente ale dezvoltarii sale, valorificarea reliefului.

Page 6: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[6]

De aceea, incercarile si realizarile din 1975 doresc sa readuca in ansamblurile nou incepute- sos.

Pantelimon, calea Dorobanti- imagini urbane diferite in intregime fata de cele din Titan, Drumul Taberei, Berceni.

Urmarirea de personalitati distincte, pentru fiecare artera sau zona in parte, inchegarea si amplificarea unei

sisteme de piete urbane, realizarea unei arhitecturi diversificate, cu fronturi compacte, redarea caracterului de

catalizator al vietii sociale pe care l-a avut strada, sunt cai sesizabile in acele inceputuri si aveau sa fie urmarite cu

asiduitate, in rpocesuld e sistematizare al Capitalei.

S O S E A U A P A N T E L I M O N .

“Situat in partea de rasarit, acolo unde domoala apa a Colentinei isi sfarseste, aproape, imbratisarea cu orasul,

oferindu-I la despartire in dar ultimele oglinzi din sirul lacurilor de la miazanoapte, acolo unde se presimte

apropierea racoroasa a padurilor Branestiului si Pustnicului, acolo unde umbrele istoriei se deslusesc in

monumentele de la Cernica si Marcuta, acolo, de-a lungul soselei Pantelimon, s-a inceput edificarea unuia dintre

marile ansambluri ale Bucurestiului. ”( Arhitectura Nr.4, 1975)

Aflandu-se direct relationata cu centrul orasului, prin bulevardul Republicii, si cu celelalte zone, prin intermediul

Inelului Mihai Bravu, soseaua Pantelimon, principal artera de penetratie in zona de est, strabate pe o lungime de

cca 3.5 km un teritoriu dens populat si puternic industrializat.

Anticipate in 1968 prin crearea de mici nuclee de locuinte( ansamblurile Cosmos si Pantelimon 305), actiunea de

urbanizare propriu-zisa a inceput in 1973 , terminata in 1976 prin modernizarea intregului traseu de-a lungul

soselei Iancului si Pantelimon, ca o prima etapa, urmand a se continua cu teritoriile din vecinatate. Aceasta trama

stradala, precum sic elelalte elemente existente, constructii industrial sau alte dotari, ca si configuratia naturala a

terenului, au influentat considerabil si au modelat, determinand semnificativ compunerea sistematizarii.

S-a produs o actiune de restructurare si modernizare, prin punerea in practica a unor principia de urbanizare

ideale. In acest sens s-au urmarit: realizarea de fronturi compacte, deschise in zona principalelor intersectii sis pre

patrunderile in zonele verzi de agreement, deschideri marcate atat prin amplasarea pe teren a cladirilor, cat si prin

numarul de niveluri la unele blocuri, creandu-se un ritm pe parcursul intregului traseu, ritm accentuat si prin

concentrarea, in aceste puncte, a unor magazine, pe doua niveluri, cu profil commercial mai important, cu un

cinematograf, restaurant, terase, magazine general-alimentare, magazine cu articole pentru copii,etc. Astfel de

accente sunt pe soseaua Pantelimon , in intersectia cu soseaua Vergului, la intersectia cu str. Morarilor, cu str.

Socului sau cu soseaua Iancului si bdul. Marelui Stadion.

Transportul in comun, calculate pentru poplatia ce va locui in etapa finala in ansamblu, se va desfasura pe sos.

Pantelimon si sos. Iancului, cu doua linii de tramvai si cu autobuze. Dotarile socio-culturale, amplasate in interiorul

ansamblului, completeaza capacitatea celor existente, satisfacand in acest mod necesitatile populatiei.

Page 7: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[7]

Etapele de realizare sunt desfasurate de-a lungul a 4 ani, ultimul tronson al ansamblului finalizandu-se in anul

1976, pe sos. Iancului. Pentru a face posibila executarea unui numar mare de apartamente, intr-un timp scurt, s-au

folosit prefabricatele si sectiunile directive si refolosibile, cu unele modificari impuse de particularitatea

pozitionarii pe teren al blocurilor. Pentru obtinerea unei plastici variate s-au alternat elementele prefabricate la

nivelul balcoanelor, volumele blocurilor sau prin coloritul finisajelor.

Aspecte de pe santierele muncii socialiste de pe soseaua Pantelimon- 1974

Page 8: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[8]

Page 9: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[9]

1 9 7 7 . S O S E A U A I A N C U L U I

Arhitectura, nr. 6, 1977

Soseaua Iancului incepe a fi realizata din zona extrem-marginala a orasului, urmarind sistematizarea arterei de penetratie est-vest, ajunge in etapa finala in 1977, parcurgand mai bine de 4 kilometrii. Ultimul tronson, dar nu si ultima investitie din zona, ansamblul Soseaua Iancului constituie astazi o prezenta in capitala. O prezenta remarcabila, rezultat al eforturilor a trei factori- investitor, proiectant constructor.

Caracteristic pentru acest ansamblu este profilul transversal asimetric al arterei, generat de existent cartierului Vatra luminoasa, cu cladiri parter si un etaj, cu spatii masiv plantate si bine intretinute. Fara acest front (sud) constructiile noi ale ansamblului cu 8, 10, 11, 14 etaje, cu retrageri de la aliniament, cu arhiectura variata, atat in ceea ce priveste volumetria, cat si detaliile si finisajele, nu se opune, ci se armonizeaza, actionand vizual favorabil in baza contrastelor astfel constituite.

Ansamblul adaposteste un numar considerabil de apartamente (3800), prevazute cu dotarile corespunzatoare, scoli, gardinite, crese si spatii comerciale, precum si lucrarile edilitare care sa asigure confortul urban al locatarilor. Strada propriu-zisa a fost de asemenea modernizata, rezolvata ca o artera de gradul 1, cu carosabil de 21 m, repartizat in 2 fire pe sens si fasie centrala rezervata tramvaielor.

Structurata astfel, cu fronturile noi aproape complet ridicate, Soseaua Iancului constituie legatura ( si totodata artera de degajare) intre Soseaua Pantelimon si Bulevardul Marelui Stadion, pe de o parte, si Soseaua Mihai Bravu ( principala artera inelara a orasului) pe de alta parte, prelungindu-se pana in centrul capitalei prin Bulevardul Republicii.

Ansamblul Iancului ilustra in 1977 o etapa caracteristica a arhitecturii Bucurestiului, fiind elaborate intr-o perioada de cautari de noi mijloace , noi elemente si exprimari cu caracter urban care sa respecte multi parametrii adesea greu de modelat.

Şos. Mihai Bravu spre P-ţa Iancului Şos. Mihai Bravu. Vedere din direcţia P-ţa Iancului spre Bucur Obor

Sursa: Aparu Stefan Daniel, http://www.flickr.com/photos/49210917@N04/4514980085/sizes/z/in/photostream/

Page 10: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[10]

1 9 8 0 .

“Ansamblul Soseaua Iancului- Soseaua Pantelimon (autori: Gheorghe Nadrag, Dinu Hariton, Rene Ghelman) unul

dintre cele mai mari realizari din ultimul timp (26860 apartamente) materializeaza viziuni contemporane ale unor

mari artere de circulatie si penetratie. Este una dintre zonele orasului in acre diferenta intre nou si vechi este poate

cea mai elocventa. “ ( Revista Arhitectura, Nr 1-2, 1980

Anii 1970 - 1980 reprezinta etapa in care s-au realizat cu prioritate arterele importante ale Capitalei, printre care Stefan cel Mare, Mihai Bravu, Calea Mosilor, Colentina, Pantelimon, Oltenitei, Armata Poporului. In paralel s-au construit noi cvartale de blocuri in cele trei mari cartiere. Un pas inainte se inregistreaza in ceea ce priveste suprafata locuibila a blocurilor, care creste pana la 32 mp, valoare valabila tot pentru apartamentele cu doua camere. Dupa anii ‘80 s-a pus accent pe zona centrala, unde s-au realizat apartamente cu suprafete generoase.

Arhitectura, nr. 6, 1977

Page 11: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[11]

Perioada anilor '80, cea de sfârsit a regimului comunist din România, vine în plan politic cu o noua ideologie, cea

a national-comunismului. Aceasta este impusa de conducatorul politic Nicolae Ceausescu într-o încercare de a camufla realitatile economice nefaste prin apelul la un discurs de tip nationalist-extremist, coroborat cu vechea ideologie a comunismului.

Avem, deci, doua dimensiuni ale planului urbanistic în aceasta perioada: pe de o parte distrugerea centrului istoric, actiune fara precedent în cultura româna (asa cum am vazut, în perioadele anterioare se încerca mentinerea si integrarea monumentelor în noile arii construite), pe de cealalta parte proiectele cu mesaj totalitar, grupate în jurul Centrului Civic.

În ce priveste prima dimensiune, avem de-a face, pe lânga demolarile a cartiere întregi (cum a fost, spre exemplu, cartierul Uranus, de pe Dealul Spirii), cu darâmarea deliberata de monumente, în special religioase, sau mutarea lor, cu scopul de a fi ascunse între blocuri. Daca astfel de darâmari au avut loc, în mod necesar, dupa cutremurul din 1977 (cladiri afectate de acest cutremur), politica de demolare a devenit generala începând cu anul 1984. O lista a cladirilor distruse în aceasta perioada (1984-1987) nu poate sa omita monumente istorice precum manastirea Cotroceni (datând din 1679, darâmata în 1984), manastirea Vacaresti (construita în secolul al XVIII-lea si darâmata în 1986), biserica Sf. Spiridon Vechi (din secolul al XVII-lea, darâmata în 1987). Dintre monumentele istorice mutate pentru a fi ferite de ochii locuitorilor mentionam Schitul Maicilor, biserica Olari, manastirea Mihai Voda,etc.

În ceea ce priveste proiectele exponentiale majore ale perioadei (Casa Poporului, Muzeul Muzeelor, Biblioteca Nationala, Complexul institutiilor muzicale reunite, Sala Congreselor), acestea au fost în mare parte influentate de modelul oferit de capitala Coreei de Nord, în urma istoricei vizite facute acolo, la invitatia lui Kim Ir Sen, de Nicolae Ceausescu. Acesta a trimis în 1985 o delegatie de arhitecti si specialisti români la Phenian pentru a vizita palatul prezidential, o sala a congreselor si o sala de sport, în vederea construirii unora similare la Bucuresti. Ulterior au fost stabilite amplasamentele pentru Casa Poporului pe dealul Uranus, Sala Congreselor pe amplasamentul fostului hipodrom de pe Calea Plevnei (ulterior aici avea sa fie începuta constructia cladirii menite sa reuneasca toate muzeele) si Sala de Sport, al carei amplasament avea sa varieze, de la malul Dâmbovitei, la Ciurel-Grozavesti la fostul amplasament al manastirii Vacaresti. Din toate aceste proiecte, doar primul a fost concretizat (având ca sef de proiect pe arh. Anca Petrescu) .

Pornind de la Casa Poporului a fost realizat proiectul Centrului Civic - o axa majora (Calea Victoriei Socialismului, lunga de 3,5 km) traversând orasul pe directia Est-Vest pâna la Piata Alba Iulia, în fronturi continue, rezervate unor "cladiri de locuit cu magazine la parter", cu insertii de cladiri monumentale cu functie publica (o galerie comerciala compacta, biblioteca nationala, complexul institutiilor muzicale reunite). Acest program ar fi trebuit sa devina purtatorul mândriei nationale, expresia potentialului nelimitat al "socialismului multilateral dezvoltat" si opera capitala a "omului nou" si a liderului providential.

Momentul decembrie 1989 surprinde peisajul urbanistic bucurestean într-o situatie dezolanta, care poate fi cu usurinta descrisa chiar si de un observator venit din afara: "[...] vechea inima a orasului distrusa, aproximativ 8.000 de case distruse si 30 de biserici demolate pentru a lasa loc liber unui palat gigantic si pentru un bulevard [...] de-a lungul caruia se însira cladiri rezidentiale masive pentru activistii de partid". În lumina celor prezentate (distrugerile de monumente istorice, alienarea locuitorilor si caracterul intentionat al acesteia), demersul arhitectural comunist este condamnabil. Sub aspect estetic, el a adus mai curând dezavantaje capitalei României.

p e r i o a d a f i n a l a .

anii ‘80

Page 12: Soseaua Iancului. Istrate Roxana

[12]

Revista Arhitectura, Nr. 4, 1975, Probleme ale Dezvoltarii Zonelor Centrale ale Municipiului Bucuresti in Etapa

1976-1980, pag.34-37)

Revista Arhitectura , Nr.6, 1977 , Soseaua Iancului, pag. 30-33

Revista Arhitectura nr. 2/1960, 1/1961, 4/1962, 5/1964.

Municipiul Bucuresti, numar dedicate al revistei Arhitectura, Nr.1-2, 1980

Doicescu, Octav, Studii pentru sistematizarea arterei magistrale nord-sud a orasului Bucuresti in Arhitectura

RPR, Nr.1, 1960, pag. 5-11

Ionescu, Grigore, Arhitectura in Romania perioada anilor 1944-1969,ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1969

Ioan, Augustin, Corporalitatea Arhitecturii Postbelice-- http://www.scritube.com/stiinta/arhitectura-

constructii/AUGUSTIN-IOAN-CORPORALITATEA-A91179.php

Mihaela Criticos, OBIECTIVE ARHITECTURALE 1950-1977: Clădiri cu structuri portante spaţiale

Ana-Maria ZAHARIADE, „Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluţie formală”, în Ana-

Maria Zahariade, Mariana Celac, Augustin Ioan, Hans-Christian Maner, Teme ale arhitecturii din România în

secolul XX, Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2003;

Tom SANDQVIST, Ana-Maria ZAHARIADE, Dacia 1300 – my generation, Simetria, Bucureşti, 2003;

Colceru, Emil, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-au-schimbat-comunistii-fata-

bucurestiului

b i b l i o g r a f i e .