Sociologia educației

Egalitate de șansă și Minorități

Albuleț Roxana-SînzianaConstantin Emilia

Cristea Ionela-CătălinaDumitru Andreea

Duță Teodora-Mădălina

Pedagogie an II

CUPRINS

Egalitate de șanse. Egalitatea de şanse în sociologia educaţiei. Egalitate de şanse la intrare în sistemul de

învăţământ. Grupurile etnice. Minoritatea rromă. Minoritatea maghiară.

I. Egalitate de șanse Egalitatea de şanse (equal opportunities) –

conceptul conform căruia toate fiinţele umane sunt libere să-și dezvolte capacităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse de roluri stricte.

În condiţiile unei societăţi care acceptă inegalitatea în funcţie de poziţia social-profesională, devine crucială asigurarea unor şanse egale de acces tuturor membrilor societăţii la aceaste poziţii în funcţie doar de capacităţile şi eforturile lor individuale.

II. Egalitatea de şanse în sociologia educaţiei

Tema egalităţii şi inegalităţii de şanse educaţionale reprezintă una dintre temele centrale din domeniul sociologiei educaţiei.

Diversitatea tematică, varietatea perspectivelor teoretice sau a abordărilor metodologice nu au făcut decât să susţină actualitatea şi fecunditatea acestei problematici, care transpare în diferite variante:

- inegalitatea şanselor raportate în privinţa învăţământului;

- determinanţii sociali ai reuşitei;- legătura dintre funcţionarea şcolii şi atribuirea poziţiilor

şi statusurilor.

III. Egalitate de şanse la intrare în sistemul de învăţământ

Egalitatea de şanse la intrare este explicată prin modelul culturalist, susţinut de variate cercetări empirice şi teorii, de exemplu: raportul lui Coleman.

Relaţiile dintre variabile precum apartenenţa etnică, reuşita academică şi controlul asupra mediului, analizate în raportul Coleman pot fi sintetizate astfel:

Raport Coleman (1964, S.U.A)

a) copiii grupurilor minoritare (în special negrii) puţin probabil că vor fi elevi buni (spre deosebire de cei albi), chiar dacă şi aceştia valorizează educaţia şi reuşita şcolară;

b) copiii grupurilor minoritare nu au sentimentul controlului asupra propriului mediu de viaţă; copiii cu un control redus asupra propriului mediu de viaţă nu pot deveni elevi buni.

IV. Grupurile Etnice Grupurile etnice sunt acele grupuri sociale cu tradiţii

culturale comune care au sentimentul identităţii ca subgrup în cadrul societăţii dominante.

Membrii acestor grupuri diferă de ceilalţi membri prin anumite trăsături culturale specifice: limba distinctivă, religie, tradiţii folclorice (obiceiuri, îmbrăcăminte), tradiţii culturale, comportament sau mod de viaţă.

Grupurile etnice sunt minorităţi etnice sociale cuprinse în  cadrul societăţii dominante care le controlează.

Grupuri etnice din România

În urma recensământului din 2011 s-a constatat că:

Maghiarii şi romii reprezintă cele mai numeroase minorităţi etnice din România, reprezentând 6,5 şi, respectiv, 3,2% din populaţia stabilă a României, conform rezultatelor provizorii ale recensământului din 2011.

Alte etnii cu mai mult de 20.000 de reprezentanţi declaraţi la recensământul de anul trecut au fost ucrainenii, germanii, turcii, ruşii lipoveni şi tătarii.

Date statistice Institutul Naţional de Statistică

Conform rezultatelor recensământului, din totalul populaţiei stabile, 16.870.000 de persoane, reprezentând 88,6% din total, s-au declarat români.

Populaţia de etnie maghiară a fost la recensământ de 1.238.000 de persoane, iar numărul celor care s-au declarat rromi a fost de 619.000 de persoane.

Cei mai mulţi rromi declaraţi se află în judeţul Mureş, 8,8% din locuitorii acestuia.

Aplicație

■ În clasele compuse dintr-un anumit număr de copii rromi şi o majoritate de români s-a observat că doar o mică parte a elevilor din etnia minoritară participă activ la lecţii.

Atunci când se adresează clasei întrebări care solicită formularea unor concluzii pornind de la fapte observate în clasă, mereu ridică mâna să răspundă aceiaşi elevi. De cele mai multe ori, cei care solicită să răspundă sunt români. Acelaşi fenomen s-a observat şi în ceea ce priveşte participarea elevilor la activităţile în laboratoare, activităţile practice sau activităţi extraşcolare; aceiaşi elevi – în special băieţi, din grupul majoritar al românilor – îşi asumă aproape toate responsabilităţile.

Fetele şi elevii minoritari îşi asumă, de obicei, roluri pasive, mulţumindu-se să acorde asistenţă „liderilor” sau pur şi simplu să se aşeze lângă ei şi să-i privească cum lucrează.

Rromii constituie una dintre cele mai vechi entități etnice din România și una dintre cele mai numeroase.

Problema rromilor nu se mai poate pune și, mai ales, nu se poate rezolva numai în termenii etnografiei sau sociologiei;

există o dimensiune pedagogică a acestei probleme, iar identificarea și valorificarea ei constituie una dintre cele mai importante premise ale integrării rromilor și armonizării relațiilor interetnice.

V. Minoritatea rromă

Problemele principale pe care guvernul le-a identificat referitor la educaţia rromilor din România sunt legate de:

slaba participare în sistemul de învăţământ, precum şi abandonul şcolar timpuriu;

tendinţa de a crea clase separate, doar pentru copii rromi; neimplicarea membrilor comunităţilor rrome în programele

de remediere şcolară; numărul ridicat al şomerilor din acest grup etnic; absenţa cursurilor de calificare şi recalificare pentru rromi.

Statisticile arată, însă, că frecventarea școlii de către rromi, la nivel european, e foarte redusă: aproximativ 30-40% dintre copiii rromi merg cu

regularitate la școală; jumătate dintre ei nu au fost niciodată cuprinși într-

o instituție de învățământ; doar într-un procent mic frecventează ciclurile

gimnazial și liceal.

În domeniul școlarizării rromilor, s-au încercat mai multe variante, care au vizat fie structura școlii, fie metodele de predare (Liegeois, 1995, p. 211).

Înființarea de școli speciale pentru rromi nu s-a dovedit totdeauna o idee bună, aducând cu ea un soi de discriminare și de imposibilitate de adaptare și integrare.

Un avantaj al claselor speciale este acela că asigură o receptare și îmbogățire a propriei culturi, mai ales dacă învățătorul este de aceeași etnie.

Totuși, rromii resping, de cele mai multe ori, ideea claselor specializate, în care văd o formă clară de discriminare.

Vizionare filmuleț

”Educația rromilor din România, în atenția presei franceze”

Mărturisiri ale copiilor rromi

Am un profesor care spune: “Aţi observat că, în momentul în care intră un ţigan, toată lumea spune că miroase urât?” şi îmi vine să strig în gura mare, “Domnule profesor, acum, de exemplu, vă puteţi da seama că este un ţigan în clasă?”

O colegă de-a mea credea chiar că locuiesc într-un cort (în timpul liceului) […] I-am spus “Vino să mă vizitezi, să vezi unde stau,” şi a trebuit să vină pentru a se convinge că nu locuiam în cort!

Anca este mândră că este de etnie rromă: „țiganii se ajută între ei și îi ajută pe cei care au nevoie de ajutor, le dau de mâncare. Românii nu fac așa ceva, ne spun că suntem negri, dar ei merg la solar să se bronzeze. Noi suntem bronzați natural și asta-i bine.”

VI. Minoritatea maghiară

În România educația multiculturală se bazează pe ideea că minoritațile ar trebui să învețe în limba lor maternă și să aibă propriile unități de învățământ.

Diferențierile pornind de la limbă nu sunt privite ca ceva care ar putea genera dezavantaje.

Pentru etnicii maghiari, școlile sau clasele cu predare exclusiv în limba maghiară sunt o problemă de autonomie culturală și ca atare au un sens pozitiv:

Chiar dacă calitatea educației în aceste unități nu este neapărat ridicată sau mai bună decât în școlile mixte sau în școlile „românești” percepția pozitivă este susținută de profesori, media și politicieni.

Aplicație Grupa I - Descrieți câteva diferențe privind

achizițiile culturale ale oamenilor, datorate aparteneței la diferite rase sau clase sociale, observabile în comunitatea dv. sau la alte comunități.

Grupa II - Concepeți un program de educație multiculturală într-o școală cu elevi aparținând mai multor etnii. Ce acțiuni credeți că ar trebui să cuprindă?

Bibliografie

Diaconu, M. (2004). Sociologia educației. București: Editura ASE. Neculau, A. Ferréol. G. (1996). Minoritari, marginali, excluși. Iași:

Editura Polirom. Popovici, D. (2003). Sociologia educației. Institutul Europen, Colecția

Universitară 54. Ulrich, C. (2007). Sociologia educației. Ministerul Educației și

Cercetării, Proiectul pentru Învățământul Rural. http://www.oportunitatiegale.ro/pdf_files/Asigurarea%20educatiei%2

0minoritatilor%20rome.pdf http://www.recensamantromania.ro/ http://www.rom-up.eu/ http://www.rtv.net/educatia-romilor-din-romania-in-atentia-presei-fran

ceze-video_3263.html

Vă mulțumim!