Sisteme Informatice

1.1. Sistem, Sistem informaţional, Sistem informatic

În cadrul studiului procesului de proiectare a sistemelor informatice,

esenţială este noţiunea de sistem. Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente

(componente) interdependente între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe

baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv. Conform

teoriei sistemelor, orice organism economic este un sistem.

În funcţie de cât de detaliată este analiza, un sistem comportă nouă

caracteristici:

Fiecare sistem acceptă un număr de intrări, prelucrează informaţia

furnizată de acestea şi trimite rezultatele către ieşiri şi de aici, în mediul în care

evoluează sistemul. Limitele sistemului îl separă pe acesta de mediul în care

acesta se maninfestă. Prin intermediul interfeţelor un sistem comunică cu mediul.

Un sistem există doar în mediul care îl conţine şi va interacţiona cu acesta prin

datele şi informaţiile primite.

Un sistem este alcătuit din componente. Acestea, numite şi susbsisteme

între care se stabilesc diverse relaţii, pot fi formate din elemente componente

indivizibile sau din grupuri de elemente agregate. De exemplu, departamentul

financiar-contabil al unei întreprinderi este format prin agregarea persoanelor care

îndeplinesc funcţii de această natură, la fel şi departamentul de management al

resurselor umane.

Proiectarea subsistemelor este foarte importantă deoarece, în cazul în care

sistemul în ansamblu nu mai funcţionează corecat, „repararea” acestuia ar trebui să

fie posibilă prin simpla înlocuire a subsistemului care a cauzat defecţiunea.

Limitările sistemului se referă la constrângerile impuse de parametrii

acestuia (de exempleu capacitate de memorare sau viteză) în funcţie de care

sistemul trebuie să funcţioneze pentru a-şi atinge scopul pentru care a fost

realizat.

Există câteva noţiuni importante referitoare la studiul sistemului.

Descompunerea este foarte utilă atunci când se încearcă înţelegerea funcţionării

unui sistem complex. Acesta va fi descompus în subsisteme mai simple, a căror

structură poate fi analizată şi înţeleasă pe rând, fără a se lua în calcul interferenţele

între subsisteme. Funcţionarea unui calculator personal poate fi înţeleasă mai uşor

dacă se studiază mai întâi funcţionarea fiecărui modul în parte (procesor, North

Bridge, Sout Bridge, memorie, etc.).

Modularitatea derivă direct din descompunere şi uşurează procesul de

depanare a sistemului.

Cuplarea se referă la faptul că sistemele sunt interdependente deşi ar trebui

să fie cât mai independente posibil. Astfel, defectarea unui subsistem ar antrena

deteriorarea în lanţ a tuturor subsistemelor şi, în final, nefuncţionarea

sistemuluiprincipal. Dacă independenţa este asigurată, se poate înlocui doar

componenta defectă, procesul de depanare şi reparare scurtându-se mult.

Coeziunea reprezintă măsura în care un subsistem poate îndeplini o singură

funcţie.

Sistemul informaţional se bazează, conform denumirii, în special pe

informaţii. Acesta cuprinde ansamblul informaţiilor interne şi externe utilizate în

cadrul organizaţiei precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor, procedurile şi

tehnicile de obţinere a informaţiilor (plecând de la datele primare) şi de difuzare a

informaţiilor, precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea şi

prelucrarea datelor. Sistemul informaţional nu se referă doar la modul în care se

utilizează instrumentele puse la dispoziţie de TI&C ci şi la modul în care oamenii

interacţionează cu tehnologia într-o instituţie.

În domeniul economic, sistemul informaţional asigură legătura între

sistemul decizional şi cel operaţional.

Un sistem informaţional poate fi reprezentat ca în figura 1:

Sistem operaţional

Sistem decizional

Sistem informatic

Date, informaţii

Decizii automatizate

Sistem informaţional

Figura 1. Relaţia sistem informatic- sistem informaţional.

Notă: În cadrul acestui curs, prin organizaţie se va referi o intreprindere, instituţie,

societate comercială.

Funcţiile unui sistem informaţional sunt următoarele:

• să colecteze informaţii din sistemele operaţional şi decizional

precum şi informaţiile ce provin din mediul extern;

• să memoreze aceste informaţii precum şi informaţii rezultate din

prelucrarea lor;

• să asigure accesul la memorie în vederea comunicării informaţiilor

stocate;

• să prelucreze informaţiile la cererea sistemului operaţional şi a

sistemului de conducere.

Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii

organizaţiei, prin urmare de folosirea echipamentelor hardware şi a produselor

software pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Utilizarea

calculatoarelor în cadrul sistemului informaţional (SI) al unei organizaţii conduce

la definirea componentei Sistem Informaţional Automatizat (SIA) – care cuprinde

numai lucrările realizate cu ajutorul calculatoarelor. Din acest punct de vedere,

relaţia SI – SIA poate fi reprezentată ca în figura 2.

Sistem informatizat Procesor de informaţii Informaţie Reguli

Sistem manual

Sistem

Om

Calculator

Fişiere manuale

Fişiere informatice

Reguli şi proceduri

scrise

Programe şi Structuri de date

Fig. 2. Relaţia SI – SIA

Definiţie.

Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care

furnizează informaţii pentru a sprijini activităţile de la nivel operaţional şi

activităţile de management într-o organizaţie, utilizând echipamente hardware şi

produse software, proceduri manuale, o bază de date şi modele matematice pentru

analiză, planificare, control şi luarea deciziilor.

Obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic

îl constituie asigurarea conducerii cu informaţii reale şi în timp util, necesare

fundamentării şi elaborării operative a deciziilor.

Elaborarea sistemelor informatice impune modelarea sistemului

informaţional al organizaţiei cu ajutorul unui formalism prin care să poată fi

reprezentată cât mai sugestiv şi fidel realitatea din cadrul sistemului informaţional.

Pentru organizaţii de complexitate mică, informatizarea poate însemna

realizarea unei singure aplicaţii informatice referită de asemenea ca sistem

informatic.

Sistemele informatice complexe pot fi descompuse în subsisteme, care la

rândul lor pot fi descompuse în aplicaţii destinate unor categorii de utilizatori,

aplicaţii care la rândul lor pot fi constituite din unul sau mai multe programe scrise

în diverse limbaje de programare după cum este ilustrat în figura 3.

Sistem Informatic

Subsistem 1 Subsistem 2 Subsistem n

Aplicatia 2.1 Aplicatia 2.k

Program 2.k.1 Program 2.k.s

Fig.3. Sistem informatic, subsisteme, aplicaţii, programe

Sistemele, subsistemele şi aplicaţiile informatice sunt produse informatice

numite şi produse software. Un produs informatic este constituit din programe care

accesează baza de date şi din documentaţia necesară pentru utilizarea şi

întreţinerea programelor. Acestea se realizează în baza unor metodologii şi

necesită parcurgerea unor etape începând cu specificarea cerinţelor şi terminând cu

implementarea, exploatarea şi întreţinerea lor.

Sistemul informatic economic este un ansamblu structurat de elemente

intercorelate funcţional pentru automatizarea procesului de obţinere a informaţiilor

şi pentru fundamentarea deciziilor. Sistemul informatic este inclus în sfera

sistemului informaţional atâta vreme cât în cadrul sistemului informaţional vor

exista o serie de activităţi care nu vor putea fi automatizate [11].

1.1.1. Componentele sistemului informatic

Un sistem informatic este compus din [11]:

− baza informaţională;

− baza tehnică;

− sistemul de programe;

− baza ştiinţifică şi metodologică;

− factorul uman (resursele umane);

− cadrul organizatoric.

Baza informaţională cuprinde:

− datele supuse prelucrării;

− fluxurile informaţionale;

− sistemele şi nomenclatoarele de coduri.

Pentru o întreprindere entităţile bazei informaţionale pot fi grupate după

cum urmează:

− pentru activitatea de aprovizionare: stocuri de materiale, intrări

materiale, consumuri de materiale, contracte cu furnizorii, programe de

aprovizionare;

− pentru activitatea de producţie: tehnologii şi reţete de fabricaţie,

program de lucru, norme de muncă şi consumuri de manoperă;

− pentru activitatea de desfacere: stocuri de produse, contracte cu clienţii,

realizări contracte;

− pentru activitatea de marketing: evoluţia cererii şi a ofertei, dinamica

preţurilor, elasticitatea cererii şi a producţiei;

− pentru activitatea financiar-contabilă: solduri şi rulaje contabile,

calculaţia costurilor, bugete de venituri şi cheltuieli, contabilitatea

analitică şi sintetică;

− pentru activitatea de personal: evidenţa personalului, salarizări, dotări

social-culturale şi gestiunea lor;

pentru activitatea de cercetare-dezvoltare: studii tehnico-economice, proiecte

tehnice, investiţii, etc.

Baza tehnică este constituită din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere,

transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, locul central revenind calculatoarelor

electronice.

Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor utilizate pentru

funcţionarea sistemului informatic în concordanţă cu funcţiunile şi obiectivele

stabilite. Sunt avute în vedere atât programele de bază (software de bază) cât şi

programele aplicative (software de aplicaţie).

Baza ştiinţifică şi metodologică este constituită din:

− algoritmi;

− formule;

− modele;

− tehnici de realizare a sistemelor informatice.

Resursele umane constau din:

− personalul de specialitate: analişti, programatori, ingineri de sistem,

analişti-programatori ajutori, operatori, etc.;

− beneficiarii sistemului.

Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare şi

funcţionare (ROF) al unităţii în care va fi utilizat sistemul informatic.

La realizarea şi utilizarea unui sistem informatic trebuie avute în vedere

următoarele componente hard şi soft: reţele, echipamente, produse software de

bază, produse software de aplicaţie.

Echipamente

− Echipamente de calcul : calculatoare, staţii grafice, pentru servere de

reţea, servere de baze de date, staţii de lucru (clienţi, utilizatori), UPS-

uri;

− Echipamente de comunicaţie : router-e, hub-uri, modem-uri, switch-uri.

Produse software

Produse software de bază:

− Sisteme de operare pentru serverul de reţea (Windows Server, Mac OS

X Server, Red Hat Enterprise Linux) şi pentru staţiile de lucru sau

clienţi (Windows 10, Ubuntu Linux, Mac OS X);

− Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date (ORACLE, Microsoft SQL

Server, MySQL, ACCESS, DB2 etc.);

− Sisteme GIS (Geographical Information System) – utilizate pentru

realizarea aplicaţiilor pentru stocarea şi prelucrarea datelor spaţiale;

− Limbaje (medii) de programare – utilizate pentru realizare software de

aplicaţie.

Produse software de aplicaţie – produse program ce constituie aplicaţiile şi

subsistemele sistemului informatic.

1.1.2. Clasificarea sistemelor informatice

Sistemele informatice se clasifică după mai multe criterii .

1. În funcţie de domeniul de utilizare, sistemele informatice pot fi pentru :

− conducerea activităţilor economico-sociale

− conducerea proceselor tehnologice

− cercetare ştiinţifică şi proiectare tehnologică

− activităţi speciale.

2. În funcţie de elementul supus analizei:

− sisteme informatice orientate spre funcţii;

− sisteme informatice orientate spre proces;

− sisteme informatice orientate spre date;

− sisteme informatice orientate spre obiecte;

− sisteme informatice orientate spre cunoştinţe.

3. După modul de organizare a datelor:

− sisteme bazate pe fişiere;

− sisteme bazate pe tehnica bazelor de date: ierarhice, reţea, relaţionale,

orientate-obiect;

− sisteme mixte.

4. După metoda folosită în analiza şi proiectarea sistemelor:

− sisteme dezvoltate după metoda sistemelor;

− sisteme dezvoltate după metoda clasică a ciclului de viaţă;

− sisteme dezvoltate după metoda structurată;

− sisteme dezvoltate după metoda orientată-obiect;

− sisteme dezvoltate după metoda rapidă(RAD);

− sisteme dezvoltate după metoda echipelor mixte(JAD);

− sisteme dezvoltate după metoda prototipurilor.

5. După gradul de centralizare:

− sisteme centralizate;

− sisteme descentralizate;

6. După gradul de dispersie a resurselor sistemului informatic:

− sisteme informatice locale (bazate pe reţea locală, staţii de lucru):

− sisteme informatice distribuite (date distribuite).

7. După gradul de automatizare a activităţilor de analiză şi proiectare a

sistemelor informatice:

− sisteme informatice dezvoltate pe baza analizei şi proiectării clasice;

− sisteme informatice analizate cu instrumente automate şi proiectate

clasic;

− sisteme informatice bazate pe instrumente diverse de automatizare a

analizei şi proiectării;

− sisteme informatice dezvoltate cu instrumente de tip CASE.

În funcţie de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura

organizatorică a societăţii, există sisteme informatice:

− pentru conducerea activităţii la nivelul unităţilor economice;

− pentru conducerea activităţii la nivelul organizaţiilor economico-sociale

cu structură de grup;

− sisteme informatice teritoriale;

− pentru conducerea ramurilor, subramurilor şi activităţilor la nivelul

economiei naţionale;

− sisteme informatice funcţionale generale.

1.1.3. Ciclul de viaţă al unui sistem informatic

Sistemele informatice (SI) se caracterizează printr-un ciclu de viaţă care

începe cu decizia realizării unui nou SI care să corespundă mai bine noilor cerinţe

ale utilizatorilor şi se încheie cu decizia de înlocuire a SI existent cu unul nou, mai

performant. Ciclul de viaţă se desfăşoară pe etape în cadrul fiecăreia fiind definite

faze şi activităţi specifice.

Încă de la început facem menţiunea că, indiferent de etapa istorică sau

metodologică, sistemele sunt abordate prin prisma ciclului lor de viaţă. Ele apar se

dezvoltă, descresc şi pier, sau printr-un nou ciclu, se perfecţionează, dând naştere

unei alte versiuni sau chiar unui nou sistem. Mutaţiile din domeniul tehnologiei

informaţionale şi al metodelor de abordare a sistemelor s-au reflectat şi în ciclul de

viaţă al dezvoltării sistemelor, fie prin schimbarea etapelor acestuia, fie prin

modificarea opticii de parcurgere a lor. Spre exemplu, odată cu abordarea

orientată-obiect a sistemelor, s-au lansat şi noi modele ale ciclului de viaţă .

Prin parcurgerea materialelor de specialitate, se poate constata că numărul

fazelor/etapelor variază de la trei (de exemplu analiza, proiectarea, implementarea)

la peste douăzeci. Există mai multe modele ale ciclului de viaţă, multe dintre ele

cunoscând o evoluţie în timp. Spre exemplu, modelul cascadă (figura 1.3) prevede

parcurgerea mai multor etape ale ciclului de viaţă care se derulează secvenţial

fiind însă permisă la nevoie revenirea la etapa parcursă anterior în vederea

îndepărtării neajunsurilor identificate în etapele superioare ale ciclului de viaţă.

Etapele ciclului de viaţă a unui sistem informatic în modelul cascadă sunt:

1. Analiza şi definirea cerinţelor – sunt definite scopurile, serviciile şi restricţiile

pe care trebuie să le îndeplinească sistemul informatic, prezentate într-o manieră

încât să poată fi înţelese atât de către utilizatorii sistemului cât şi de personalul de

proiectare.

2. Proiectarea sistemului şi a software-ului – stabilirea cerinţelor pentru

hardware şi software şi elaborarea arhitecturii generale a sistemului. Funcţiile

sistemului informaţional vor fi reprezentate astfel încât să poată fi transformate în

unul sau mai multe programe executabile.

3. Implementarea şi testarea unităţilor de program – proiectarea software-ului

din etapa anterioară este transpusă într-o mulţime de programe sau module

program şi verificarea faptului că fiecare program sau modul satisface specificaţia

sa.

4. Integrarea şi testarea sistemului – integrarea şi testarea programelor şi

modulelor program ca un sistem complet pentru a ne asigura că cerinţele

informaţionale sunt satisfăcute. După testare sistemul este livrat beneficiarului.

5. Exploatarea şi întreţinerea sistemului – este faza în care sistemul informatic

este efectiv utilizat de către beneficiar şi în care sunt descoperite şi rezolvate

eventuale erori de proiectare şi programare şi omisiuni în cerinţele informaţionale

iniţiale.

Fig. 4. Etapele ciclului de viaţă a unui sistem informatic în modelul cascadă.

1.1.5. Ciclul prelucrării datelor pentru sistemul informatic

Operaţiunile care se execută asupra datelor, din momentul apariţiei lor,

pentru a genera informaţii semnificative şi relevante sunt referite la un loc prin

noţiunea de ciclul prelucrării datelor, care cuprinde cinci faze [46]: culegerea

datelor, pregătirea datelor, prelucrarea datelor, întreţinerea fişierelor şi obţinerea

informaţiilor de ieşire.

Faza de culegere a datelor cuprinde două activităţi fundamentale :

− observarea mediului care generează datele, fie printr-un observator

uman, fie prin diverse echipamente;

− înregistrarea datelor, fie prin scrierea lor în documentele sursă, fie prin

captarea lor sub diferite forme cu ajutorul unor echipamente speciale.

Faza de pregătire a datelor constă într-un număr de operaţii executate

asupra datelor pentru a facilita prelucrarea lor ulterioară şi anume:

− clasificarea datelor, care implică atribuirea de coduri de identificare

(simbol cont, cod secţie, etc.), astfel încât datele să fie incluse în

submulţimile corespunzătoare;

− gruparea datelor, adică acumularea intrărilor similare, pentru a fi

prelucrate în grup;

− verificarea datelor cuprinde o mare varietate de proceduri pentru

controlul corectitudinii datelor, înainte ca ele să fie prelucrate;

− sortarea datelor, prin care grupurile de date sunt aranjate în loturi de

înregistrări, după criterii de ordonare numerică, alfabetică, alfanumerică

sau de timp;

− cuplarea a două sau mai multe loturi de înregistrări într-unul singur;

− transmiterea datelor de la un punct la altul;

− transcrierea datelor dintr-o formă în alta, astfel încât să se efectueze

trecerea de la scrierea de mână la cea tipizată sau de la documentele

scrise la mediile specifice.

Faza de prelucrare a datelor, poate să includă activităţi, cum sunt:

− calculaţiile cuprind unele forme de tratare matematică a datelor;

− compararea supune unei examinări simultane două sau mai multe tipuri

de date între care există o legătură logică (ex. soldul final şi cel final);

− sintetizarea este o activitate importantă prin care se comasează

informaţiile;

− filtrarea este o altă operaţiune prin care se extrag datele ce vor fi supuse

prelucrărilor următoare;

− restaurarea, prin care sunt aduse datele din memorie într-o formă

accesibilă omului, pentru prelucrarea umană în continuare, sau într-o

formă prelucrabilă tot pe calculator.

În faza de întreţinere a fişierelor există mai multe activităţi, dintre care

amintim:

− memorarea (stocarea) datelor în vederea utilizării lor viitoare;

− actualizarea datelor memorate astfel încât să surprindă cele mai recente

evenimente;

− indexarea datelor pentru a înlesni o uşoară regăsire a lor;

− protecţia datelor memorate, care cuprinde o mare varietate de proceduri

şi tehnici pentru prevenirea distrugerii lor sau a accesului neautorizat.

Ultima fază a ciclului de prelucrare a datelor este obţinerea informaţiilor de

ieşire. Informaţiile de ieşire pot fi regăsite în una din următoarele trei forme:

documente, rapoarte, răspunsuri la întrebări. De cele mai multe ori, datele nu

parcurg toate activităţile, iar unele dintre ele pot să nu treacă prin toate cele cinci

faze.

Fazele ciclului prelucrării datelor sunt ilustrate în figura 5.

Fig. 5 Ciclul prelucrării datelor

1.1.6. Sisteme informatice de gestiune

Sistemele informatice de gestiune sunt sisteme integrate care creează şi

actualizează o bază de date unică din documentele primare, care va fi ulterior

prelucrată pentru obţinerea situaţiilor specifice fiecărui utilizator.

Sistemul informatic de gestiune implică următoarele patru componente

interdependente: domeniile de gestiune, datele, modelele, regulile de gestiune.

Domeniile de gestiune corespund activităţilor desfăşurate în cadrul firmei:

activitatea de personal, activitatea de producţie, activitatea comercială, activitatea

financiar-contabilă, activitatea de cercetare-dezvoltare.

Datele reprezintă „materia primă” ce urmează a fi prelucrată în cadrul

sistemului informatic pentru obţinerea informaţiilor necesare luării deciziilor la

toate nivelurile manageriale:operaţional, tactic, strategic.

Modelele de gestiune grupează procedurile specifice unui domeniu, iar

regulile de gestiune definesc prelucrările ce se efectuează asupra datelor şi modul

de utilizare a informaţiilor conform obiectivelor sistemului.

Sistemul informatic de gestiune reuneşte subsisteme informatice specializate

pe domenii între care se manifestă interacţiuni specifice. Fiecare subsistem definit

grupează procese informaţionale omogene, specifice unui anumit domeniu.

La nivelul fiecărui subsistem vor fi definite aplicaţii distincte

corespunzătoare acestor activităţi. La rândul lor aplicaţiile sunt formate din

proceduri descompunându-se în module reprezentând secvenţe de cod prin care se

realizează o funcţie independentă din cadrul procedurii.

Exemplu. O procedură pentru operaţia de actualizare se va descompune în

următoarele module:

1. modulul coordonator al funcţiei de actualizare;

2. modulul pentru realizarea funcţiei de adăugare de înregistrări;

3. modulul pentru funcţia de ştergere înregistrări;

4. modulul pentru funcţia de modificare a înregistrărilor din baza de date.

În figura 6 este reprezentată schema de principiu pentru sistemul integrat al

contabilităţii incluzând contabilitatea de gestiune şi contabilitatea financiară.

Fig.6. Sistem informatic de gestiune integrat al contabilităţii.

1.2. Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile sunt secvenţe de etape individuale care ajută la realizarea

produsului final, în cazul nostru sistemul informatic. Majoritatea metodologiilor

implică utilizarea câtorva tehnici, cum ar fi observarea directă şi interviurile cu

utilizatorii sistemului informatic vechi.

Tehnicile sunt procedurile aplicate cu scopul de a asigura completitudinea şi

inteligibilitatea unei lucrări pentru ceilalţi membri ai echipei.

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acţiune complexă, care

îmbină un număr mare de activităţi: analiză, proiectare, implementare, exploatare.

În plus, reclamă resurse umane, materiale şi financiare însemnate, pe o perioadă

considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obţinerii unui

sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o

succesiune bine stabilită de etape şi subetape şi utilizarea unor metode şi tehnici

adecvate. Aceste observaţii au condus la conturarea unor metodologii de realizare

a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură

indestructibilă, legătură reflectată şi de faptul că în mod logic şi practic calitatea

realizării unor activităţi din etapele şi fazele precedente influenţează în mod

decisiv calitatea activităţilor din etapa care urmează.

1.2.1. Conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind:

• modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului

dintre variaţiile sistemului şi dinamismul său;

• regulile de formalizare a datelor şi proceselor de prelucrare;

• instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea

documentaţiei;

• modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei

etape (ciclul de viată);

• definirea modului de lucru, rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a

raportului dintre ei;

• modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare,

urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui

proces, stabilind:

• componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape,

subetape, activităţi, operaţii) şi conţinutul lor;

• fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile,

procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.

În funcţie de modul de abordare şi domeniul de aplicabilitate, metodologiile

utilizate sunt:

− metodologii din domeniul gestiunii: AXIAL (firma IBM), MERISE

(Ministerul Industriei, Franţa), IE (James Martin), SSADM (Marea

Britanie);

− metodologii orientate obiect: OMT (General Electric -SUA), OOD

(Michael Jackson);

− metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice: SDM

/ S, METHOD/ 1 Arthur Andersen, NAVIGATOR (Ernst & Young -

James Martin).

1.2.2. Metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici,

instrumente, procedee de lucru .

Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă

modul unitar sau maniera comună în care analiştii de sisteme, programatorii şi alte

categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului

informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului

informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite

tehnici de lucru.

Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice

reprezintă felul în care se acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode,

pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare. Prin

aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria

personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate.

Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în

proiectarea sistemelor informatice se face în conformitate cu o serie de principii şi

în limita unor metodologii de lucru care se adoptă în funcţie de situaţia reală la

care se referă.

În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat

trecerea la abordarea sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau,

mai bine zis, cu analiza şi descompunerea funcţională (în fiecare modul există câte

o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect. Pe parcurs s-au impus două

strategii de abordare şi anume:

− strategia top down (de sus în jos);

− strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).

În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi

componente prin rafinări repetate, metoda de proiectare putând fi descrisă sub

forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare şi cu

module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi

economico-sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o

astfel de diagramă ierarhică. Pentru unităţi economice productive în organigramă

se disting următoarele patru nivele de reprezentare:

− nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi

consiliul de administraţie;

− nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);

− nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de

proiectare, cercetare (laboratoare) care asigură conducerea operativă a

sistemului prin şefii lor;

− nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează

funcţia de producţie a sistemului economic.

În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care

se extinde treptat pe măsura înaintării în realizarea sistemului.

În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două

strategii.

Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin

prisma celor mai mulţi autori astfel:

− metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii

funcţionale;

− metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese,

deoarece diagramele fluxurilor de date se întrebuinţează pentru

descrierea proceselor;

− metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute

ca urmare a popularizării puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES

MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui CHEN;

− metode orientate-obiect.

Caracteristici esenţiale ale principalelor metode

Informaţia este văzută de DeMarco, ca fiind posibil de abordat prin trei

perspective specifice sistemelor informaţionale sau prin trei dimensiuni: date,

funcţii, comportament [46].

Datele sunt reprezentate sub formă de atribute (având în vedere structura

lor), înseamnă ceea ce este stocat şi reflectă structura statică a sistemului.

Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi

văzut şi ca un proces, întrucât elementele sistemului despre care se păstrează

datele de rigoare sunt supuse unor transformării funcţionale, prin intermediul

proceselor.

Comportamentul este invocat pentru a reda o altă modalitate de percepţie a

sistemului, influenţa evenimentele şi proprietăţilor sistemului, şi sugerează

dinamica lui.

Metoda descompunerii funcţionale (orientate funcţii)

Dintre autorii remarcabili care au abordat descompunerea funcţională îi

enumerăm pe câţiva cum ar fi DeMarco, Yourdon şi Constantine, Jackson, Page-

Jones, Warnier-Orr, Dahl, Marco&Gowan. Descompunerea funcţională este cea

care anunţă apariţia proiectării structurate şi analizei structurate. Fiecare funcţie

este descompusă în subfuncţii, până se obţin structuri uşor de transpus în

instrucţiunile limbajelor de programare.

Metodele fluxurilor de date (orientate-proces)

Prin această metodă analiştii efectuează reprezentarea lumii reale prin

simboluri care reprezintă fluxul datelor, transformările datelor, stocarea datelor,

entităţi externe, etc. Metoda orientată spre procese are încă un mare grad de

asemănare cu descompunerea funcţională.

Metode orientate spre informaţii (orientate-date)

Două realizări importante în domeniu au dat tonul unei orientări în

abordarea sistemelor: modelarea datelor cu ajutorul diagramelor entitate-relaţie, de

către Peter P. Chen (1976) şi ingineria informaţiei, în viziunea lui James Martin.

Metoda orientată-obiect

Metodele OO constituie o categorie particulară a metodelor de dezvoltare

software, care privesc construirea sistemelor pentru care clasa reprezintă unitatea

arhitecturală fundamentală. Clasa este o grupare logică a obiectelor care au aceeaşi

structură şi un comportament similar. O clasă poate fi divizată în subclase cu

proprietatea că subclasele moştenesc proprietăţile clasei şi în plus pot avea

proprietăţi suplimentare. Un sistem informatic este gândit ca un ansamblu de

obiecte autonome astfel încât datele şi prelucrările (metodele) sunt definite în

cadrul aceleiaşi structuri şi anume obiectul.