Sinteza: Mediere si arbitraj

METODE ALTERNATIVE DE REZOLVARE A CONFLICTELOR

Obiective:

In societatea contemporana este bine cunoscut faptul ca aglomerarea instantelor de

judecata afecteaza intregul sistem judiciar, ca litigiile aparent banale sunt intarziate din

cauza lentorii si a procedurilor greoie, ca deciziile instantei vin dupa repetate termene si

infatisari, in care justitiabilul pierde bani, timp si nervi, iar rezultatul nu este intotdeauna

satisfacator.

In aceste conditii s-au dezvoltat de-a lungul timpului o serie de metode alternative

de solutionare a disputelor care cuprind practici, tehnici si metode care reprezinta o

alternativa la procesele in instanta.

Termenul “A.D.R.” (Alternative Dispute Resolution) incorporeaza procedurile si

tehnicile de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. Aceste modalitati alternative de

solutionare a conflictelor au aparut ca o reactie la lipsa de eficienta a modalitatilor

traditionale de solutionare a conflictelor.

Practic, modalitatile alternative de solutionare a conflictelor inglobeaza toate

metodele de stingere a conflictelor in afara salii de judecata, metodele A.D.R. fiind

alternative la justitie. Acestea nu ingradesc insa accesul la justitie, in cazul in care

solutionarea conflictului nu e posibila pe calea lor, ramane deschisa posibilitatea initierii

sau continuarii unor actiuni judecatoresti.

Metodele alternative de solutionare a disputelor cuprind o categorie de mijloace si

proceduri de asistare pentru prevenirea si rezolvarea conflictelor in afara instantelor de

judecata, aceste metode incluzand : facilitarea, negocierea, concilierea, medierea si

arbitrajul sau medelele hibride MEDIERE – ARBITRAJ (MED - ARB).

La finalul cursului studentii :

- au inteles particularitatile rezolvarii unei dispute pe baza de interese si pot distinge intre

mediere si alte metode ADR (rezolvare alternativa a disputelor);

- sunt capabili sa identifice aspectele generale si particulare ale conflictului: definire

concept, tipuri, dinamica, analiza conflictului;

- au dobandit cunostinte privind cadrul conceptual necesar intelegerii si aplicarii medierii;

- si-au dezvoltat abilitatile de analiza de oportunitate privind utilizarea medierii pentru

rezolvarea unei dispute;

- au dobandit cunostinte necesare privind procesul de mediere, si-au dezvoltat abilitati de

a pregati si conduce sedinta de mediere;

- cunosc principiile eticii si deontologiei profesiei pentru a decide in cunostinta de cauza

cu privire la procesul de mediere si au abilitati pentru a-si mentine pozitia de neutralitate

si impartialitate ca mediator;

- cunosc modul de organizare a activitatii de mediere si au abilitati de redactare si

gestionare a documentelor cerute de lege referitoare la activitatea mediatorului.

Conceptul de “A.D.R.” – rezolvarea alternativa a disputelor nu se substituie

sistemului judiciar, ci vine in sprijinul acestuia, ca o solutie complementara, in care

partile aflate in conflict cauta sa solutioneze in afara sistemului judiciar problemele

aparute.

Termenul ADR este reprezintă abrevierea pentru ”Alternative Dispute Resolution” –

metode alternative de rezolvare a disputelor, acest acronim definind orice proces sau

procedură de rezolvare a conflictelor, exceptând judecata în instanță. Recent (în ultimii

ani), acest termen a fost înlocuit cu ”Appropriate Dispute Resolution” – metode oportune

de rezolvare a disputelor, sau mai simplu cu ”Dispute Resolution” – metode de rezolvare

a disputelor. Această schimbare a terminologiei reflectă o acceptare și o utilizare tot mai

mare a acestor metode de rezolvare a disputelor ducând astfel la concluzia că aceste

modalități de rezolvare a conflictelor (ADR) nu mai sunt doar o alternativă la procesul în

instanța de judecată.

Există termeni de bază care definesc diferite metode de rezolvare a condlictelor, în

funcție de care este structurat continuumul rezolvării disputelor.

1. Soluție neimpusă versus Soluție impusă

Se referă la rezultatul diferitelor metode ADR. În cazul medierii, mediatorul nu poate

impune părților o anumită soluție, nu poate obliga părțile să ajungă la o înțelegere. În

instanța de judecată, hotărârea pronunțată de judecător este impusă părților care, alegând

acestă cale de rezolvare a disputei, sunt obligate să execute, să aplice decizia

judecătorului.

2. Interese versus Drepturi legale

Medierea, negocierea, concilierea sunt proceduri în urma cărora, soluția la care se ajunge,

este bazată pe interesele părților în conflict. Natura acestor proceduri, modul lor de

desfășurare duc la un rezultat reprezentat de către o înțelegere mutual acceptată care să

satisfacă nevoile și interesele tuturor părților implicate.

3. Participare voluntară versus Participare impusă

Această trăsătură privește modalitatea de referire a dispute/conflictului către o anumită

procedură ADR, element definitoriu privind participarea unei părți sau a tuturor părților.

Diferența se face astfel:

- Proceduri la care participarea este pur voluntară, care nu se pot desfășura de regulă doar

cu prezența unei singure părți și care necesită acordul tuturor părților implicate pentru

începerea procedurii ADR – negociere, mediere, arbitraj.

- Proceduri care se pot desfășura la inițiativa unei singure părți în dispută datorită

prevederilor legale în materie – concilierea și instanța de judecată și care pot avea ca

efect prejudicierea părții lipsă în cazul în care aceasta nu participă la desfășurarea

procedurii ADR – instanța de judecată. În aceste condiții referirea disputei și rezultatul

final nu mai depiind de voința exclusivă a tuturor părților implicate.

4. Prezența exclusivă a părților versus A treia persoană

Prezența exclusivă a părților este caracteristică negocierii directe și concilierii. Avantajele

sunt că aceste proceduri implică costuri minime iar principiul autodeterminării părților

tinde spre absolut. Eficiența acestor metode ADR este însă mică – fără rezultat final,

impasul de comunicare care a generat conflictul nefiind de cele mai multe ori depășit fără

implicarea unei terțe persoane.

Medierea, arbitrajul și instanța de judecată presupun participarea unei terțe persoane

neutre. Costurile de participare la aceste proceduri cresc progresiv. Complexitatea se

modifică. Principiul autodeterminării părților se păstrează în cazul medierii, însă dispare

la arbitraj și instanța de judecată.

Implicarea terței persoane cu putere de decizie în arbitraj și judecată duce la încheierea

acestor proceduri cu un rezultat final fără excepții.

5. Procedură informală versus Procedură formală

Proceduri informale: negocierea, concilierea, medierea – fără reguli procedurale, fără

reguli de conduită, fără termene impuse, fără obligații și fără sancțiuni. Toate aceste

aspecte conduc spre o durată de desfășurare mult mai mică a acestor procese ADR, față

de procedurile informale.

Arbitrajul și instanța de judecată, proceduri formale, implică reguli, drepturi și obligații,

termene și sancțiuni. Timpul necesar acestor procese este foarte mare, complexitatea

crește în detrimentul intereselor părților în conflict.

6. Confidențial versus Public

Negocierea, concilierea, medierea, arbitrajul sunt proceduri ADR private, care au un

caracter confidențial. Procesul în instanța de judecată are un caracter public.

CURS 2 CONFLICTUL

Obiective:

- Cunoasterea notiunii de conflict; definirea notiunii de conflict, intelegerea notiunii din

perspectiva psihologica.

- Cunoasterea specifica a tipurilor de conflict.

- Intelegera tipurilor de conflict si a modalitatiii de remediere a fiecarui tip de conflict.

2.1 Ce este conflictul?

Conflictul este expresia unor interese opuse; este caracteristic societatii si este

endemic in societatile moderne. Un conflict exista atunci cand doi oameni doresc sa duca

la indeplinire actiuni care sunt incompatibile reciproc; ambele persoane vor sa faca

aceleasi lucruri sau vor sa faca lucruri diferite care sunt incompatibile reciproc. Conflictul

prin urmare, poate fi definit ca fiind un dezacord in care partile implicate percep o

amenintare la adresa nevoilor, intereselor si preocuparilor lor. Un conflict este rezolvat

atunci cand se ajunge la identificarea unui set complet de actiuni, compatibile reciproc,

avantajoase reciproc.

Conflictul se refera intotdeauna la ceea ce dorim sa facem; el mai poate fi definit

ca fiind doua vointe opuse astfel incat satisfacerea uneia dintre ele este in detrimentul

satisfacerii celeilalte. Definirea conflictului poate fi extinsa de la persoane fizice la

grupuri, la persoane juridice, state, si natiuni si pot fi implicate in conflict mai mult de

doua parti. Principiile conflictului raman aceleasi.

Pentru a rezolva starea conflictuala trebuie incercata crearea unei situatii

convenabile ambelor parti; sa se obtina multumire reciproca, cooperare, deschidere la

dialog; este practic o relatie de tip “win – win”.

Analiza, prevenirea, managementul si solutionarea conflictelor nu au ca tinta

eliminarea conflictului si nici eliminarea intereselor opuse. Scopul consta in cautarea

acelor forme de comportament conflictual care permit o abordare non-violenta a

intereselor opuse intr-un proces organizat, aranjat a carei desfasurare si rezultat sunt

acceptate de toate partile implicate.

Participantii intr-un conflict tind sa raspunda in baza perceptiilor lor asupra

situatiei si nu in urma unei revizuiri obiective a ei. Ca in orice problema, conflictele

contin dimensiuni de substanta, de procedura si psihologice care pot fi negociate. Pentru

a intelege cat mai bine dimensiunea conflictului trebuie sa luam in calcul aceste elemente.

2.2 Tipuri de conflict:

1. Conflict relational;

2. Conflict structural;

3. Conflict informational;

4. Conflict de evaluare;

5. Conflict de interese.

2.2.1 Conflictul relational – poate fi determinat de:

- emotii puternice;

- intelegeri gresite, stereotipuri culturale;

- slaba comunicare;

- neintelegeri in comunicare;

- comportament negativist repetitiv.

Cum ne adresam unui conflict relational? Care ar fi remediile posibile?

A – Controlul expresiilor negative prin proceduri si reguli.

B – Promovarea unui proces care legitimeaza trairile, sentimentele.

C – Clarificarea perceptiilor – construirea unor perceptii pozitive.

D – Imbunatatirea calitatii si cantitatii comunicarii.

E – Blocare unei atitudini negativiste repetitive.

F – Incurajarea unor atitudini pozitive de solutionare a problemelor.

Emotiile sunt puternice. Intotdeauna ele sunt prezente si este dificil a le gestiona. Ce este

emotia? Psihologii Fehr si Russell observau ca: “toata lumea stie ce este o emotie pana

cand ii ceri sa-ti dea o definitie. Atunci se pare ca nimeni nu mai stie nimic”.

Asa cum folosim noi termenul, o emotie este o experienta traita, simtita; de

regula simti emotia si nu o gandesti. Emotiile pot fi pozitive sau negative. Intr-o

negociere o emotie pozitiva indreptata catre cealalta persoana este foarte probabil sa

reuseasca a crea o relatie de bunavointa, intelegere si o stare de bine. Contrar, furia,

frustrarea si alte emotii negative sunt considerate ca incapabile de a genera un raport de

colaborare intre parti. Desi emotiile sunt adesea un obstacol intr-o negociere, totusi sunt

situatii cand emotiile pot constitui un mare beneficiu.

De exemplu, presedintele Carter a folosit in timpul istoricelor negocieri dintre

Israel si Egipt, puterea emotiilor. I-a invitat pe primul ministru israelian – Menachim

Begin si pe presedintele Egiptului – Anwar Sadat la Camp David. Scopul lui era acela

sa-i ajute pe cei doi lideri in a negocia acordul de pace. Dupa 13 de zile de discutii,

procesul de negociere s-a intrerupt, iar israelienii erau destul de circumspecti ca s-ar

putea junge la un acord.

Carter investise foarte mult timp si energie in procesul de pace. Ar fi putut foarte

usor sa manifeste frustrare, poate chiar sa-l abordeze pe primul ministru israelian cu o

avertizare de a accepta ultima sa propunere sau orice altceva. Dar o astfel de abordare

agresiva l-ar fi putut determina pe Begin sa abandoneze complet procesul de negociere

si totodata s-ar fi riscat avarierea relatiilor personale dintre cei doi lideri.

Carter a facut un gest de un mare impact emotional. Begin a solicitat niste picturi

autografiate ale lui Carter si Sadat pentru a le da nepotilor sai. Carter a personalizat

fiecare poza cu numele unuia dintre nepotii lui Begin. In momentul in care convorbirile

de pace se aflau intr-un mare impas, Carter a inmanat aceste fotografii lui Begin care a

fost vadit emotionat; discutia s-a mutat intre Carter si Begin despre nepotii acestuia din

urma si despre razboi. Acesta a fost momentul decisiv, cheie in negociere. Putin mai

tarziu in acea zi Begin, Sadat si Carter semnau acordul la Camp David1 . Discutia

1 Acordurile de la Camp David au fost semnate de președintele Egiptului Anwar El Sadat și primul ministru

al Israelului Menachem Begin la 17 septembrie 1978, după treisprezece zile de negocieri secrete purtate la

Camp David.[1] Cele două acorduri-cadru au fost semnate la Casa Albă, în prezența președintelui Statelor

Unite, Jimmy Carter. Al doilea dintre aceste aceste acorduri-cadru, Un cadru pentru încheierea unui tratat

deschisa dintre Carter si Begin nu s-ar fi putut intampla daca relatia dintre cei doi ar fi

fost una saracacioasa. Pentru a construi o relatie interpersonala solida este necesar timp si

munca. Carter si Begin au inceput sa stabileasca raporturile dintre ei cu un an inainte de a

incepe negocierile de pace. S-au intalnit la Casa Alba unde primul ministru al Israelului a

fost invitat la o discutie deschisa, privata referitoare la conflictul din Orientul Mijlociu.

Ulterior, dupa cateva luni, Carter si sotia sa l-au invitat pe Begin si sotia sa la o cina

privata vorbind despre lucruri personale.

Carter nu si-a dorit ca negocierile sa esueze, nici Begin, nici Sadat2. Toti aveau un

interes in rezolvarea problemelor. Iar emotiile pozitive pe care Carter le-a folosit in

negociere cu cei doi lideri i-a ajutat sa ajunga la un acord.

In negocieri, emotiile pozitive pot fi benefice din cel putin trei puncte de vedere:

a)– emotiile pozitive te pot ajuta sa identifici mai usor interesele celorlalte persoane;

b)- emotiile pozitive pot accentua o relatie;

c)- emotiile pozitive nu sporesc riscul ca una dintre parti sa fie exploatata.

Cunoastem faptul ca emotiile ne pot ajuta sau dauna intr-o negociere; ceea ce

trebuie sa cunoastem este modalitatea in care le putem manageria si cum putem sa

extragem beneficiile. Nu putem ignora emotiile.

2.2.2 . Conflictul structural

Este un conflict datorat unor cauze ce sunt dincolo de parti si anume:

- modele distructive de comportament sau actiune ;

- control inegal, distribuirea resurselor;

- autoritate, putere inegala;

- modificari legislative;

de pace între Egipt și Israel, a condus direct la Tratatul de pace israeliano-egiptean din 1979, și le-a adus lui

Sadat și Begin Premiul Nobel pentru Pace pe 1978. Primul acord-cadru, însă, Un cadru pentru pace în

Orientul Mijlociu, care trata situația din teritoriile palestiniene, nu a dus la vreun progres semnificativ al

procesului de pace. 2 Acordurile de la Camp David (1978) sunt două acorduri semnate la Camp David, Maryland, Statele Unite,

între Menachem Begin, prim-ministru al Israelului, şi Anwar al-Sadat, preşedintele Egiptului, cu ajutorul

preşedintelui Statelor Unite, Jimmy Carter. Unul dintre acorduri a creat cadrul negocierilor tratatului de

pace între Egipt şi Israel, punându-se astfel capăt unei perioade de aproximativ 30 de ani în care cele două

ţări s-au aflat în război. Acest tratat, semnat în 1979, a adus pacea şi a înapoiat Egiptului Peninsula Sinai,

ocupată de israel în timpul Războiului de 6 zile (1967). Celălalt acord a creat cadrul pentru o pace lărgită în

zonă şi a inclus un plan pentru autoguvernarea palestiniană în Cisiordania şi în Fâşia Gaza, însă prevederile

referitoare la aceasta din urmă nu au fost respectate.

- constrangeri temporale;

- modificare unor factori de mediu, geografici, fizici.

Atunci cand am identificat conflictul ca fiind un conflict structural

COOPERAREA este singura modalitate prin care se va rezolva conflictul. Acest lucru

presupune ca mediatorul va trebui sa deruleze actiuni prin care sa defineasca nevoile, sa

indeplineasca tiparele de atitudine destructiva, sa determine, sa stabileasca o acceptare

corecta si reciproca a procesului decizional din partea partilor, sa transforme negocierea

dintr-o negociere asupra “pozitiei” intr-o negociere asupra “intereselor”, sa schimbe

relatii de mediu si fizice.

2.2.3 . Conflictul informational

Va exista ori de cate ori o parte nu va avea suficienta informatie sau ii va lipsi o

informatie initiala pentru solutionarea diferendului.

Conflictul informational se datoreaza:

1. – lipsei de informatie;

2. – dezinformarii;

3. – consideratii diferite asupra a ceea ce este relevant;

4. – interpretari diferite ale informatiei;

5. – surse diferite de informatie.

Ceea ce este important este ca informatia trebuie sa fie data intr-un mod legitim ambelor

parti; trebuie ca partile sa fie de acord asupra procesului de obtinere a informatiei.

Cum putem remedia un conflict informational?

1.– cel mai important remediu il constituie identificarea;

2.– obtinerea unui acord intre parti asupra informatiei care este cel mai important;

3. – acordul partilor asupra procesului de strangere a informatiilor;

4. – acordul partilor asupra procesului de evaluare a informatiilor.

2.2.4 Conflict de evaluare

Exista in situatia inc are partile au criterii diferite de evaluare a obiectului

conflictului.

Ce poate sa determine un conflict de evaluare?

- emotii puternice;

- informatie incorecta sau lipsa informatiei;

- diferente de viata, ideologie, religie, pozitie sociala, cultura;

- constrangeri externe.

Cum rezolvam un conflict de evaluare?

- identificarea;

- identificarea unor criterii comune de evaluare;

- identificarea unor valori comune;

- evitarea definirii problemei in termen de valori.

2.2.5 Conflictul de interese

Se datoreaza intereselor diferite ale partilor.

Posibile cauze ale nasterii unui conflict de interese:

- competitia;

- interese psihice;

- schimbarea survenita in interesele existente;

- continuturi diferite ale intereselor.

Cum se poate solutiona un conflict de interese?

- identificarea;

- separarea intereselor de pozitii;

- cautarea unor criterii obiective;

- cautarea unor solutii care satisfac nevoile tuturor partilor;

- cautarea unor metode de extindere a optiunilor/resurselor.

Definim interesul ca acea nevoie care trebuie sa fie indeplinita ( interest=deep

need ).

Intr-o situatie conflictuala este foarte important sa stim cum comunicam.

Mediatorul trebuie sa faciliteze comunicarea intre parti sa construiasca o strategie

pentru a initia comunicarea si pentru a asigura procesul comunicarii pe toata procedura

medierii. Este important a se crea intr-o stare conflictuala o anumita relatie care sa

permita negocierea.

O comunicare eficienta presupune sa asculti si sa intelegi cealalta parte. Fara dorinta de a

asculta cealalta parte procesul nu poate sa fie eficient. Trebuie sa existe o balanta intre

afirmatie si ascultare; ele dureaza in timp si trebuie sa fie de calitate implicand discutii

complexe si dificile. Atunci cand partile unui conflict isi pot pune in balanta afirmatiile si

conceptiile si pot asculta cealalta parte, atunci sansele de a se ajunge la o mediere si o

negociere a conflictului cresc.

CURS 3

Negocierea

5.1 Scurte consideratii

5.2 Negocierea principiala

5.2.1. Criterii de negociere

5.2.2.Posibile metode de negociere

5.3 Aplicatii

5.4 Rezumat

5.5 Bibliografie

Obiective

- Cunoasterea specifica a notiunii de negociere.

- Intelegerea si aprofundarea notiunii de negociere principiala.

3.1 Scurte consideratii

Care este modalitatea cea mai buna pentru ca oamenii sa-si rezolve diferendele?

De exemplu care este sfatul cel mai bun pe care cineva poate sa-l dea sotului si

sotiei care vor sa divorteze, cum sa ajunga la o intelegere reciproc avantajoasa fara a se

termina totul intr-un amar si mare scandal?

3.2 Negocierea principiala

Cartea lui Fisher trateaza problematica intelegerii si a limitelor negocierii “

principiale”:

- cum sa tratezi cu cineva care pare sa fie irational sau care are un sistem diferit de

valori/ stil de negociere;

- care este rolul puterii in negociere.

Fiecare negociere este diferita, dar elementele de baza nu se schimba. Ideea

fundamentala în orice negociere este: „dă-mi ceea ce vreau şi-ţi voi da ceea ce vrei”.

Secretul negocierii constă în a reuşi să-l antrenezi pe partener într-un joc de-a „hai să

câştigăm împreună”.

Indiferent daca negocierea priveste un contract, o cearta de familie sau stabilirea

pacii intre natiuni, de regula, oamenii se situeaza in proces de negociere asupra

pozitiilor pe care le detin. Ei adopta o anumita pozitie, se cearta pentru ea si fac

concesii pentru a ajunge la un compromis sau nu.

5.2.1. Criterii de negociere

Indiferent de metoda de negociere aplicata, aceasta trebuie sa urmeze trei criterii:

a) – sa produca in final un acord intelept (daca acest lucru este posibil);

b) – trebuie sa fie eficienta ;

c ) – trebuie sa imbunatateasca sau cel mult sa nu strice relatia dintre parti.

“Un acord intelept” poate fi definit ca fiind acel acord care intruneste/contine interesele

legitime ale fiecarei parti, rezolva interesele conflictuale in mod corect, este durabil si

ia in calcul interesele comunitatii.

Discutand in contradictoriu asupra pozitiilor se vor produce acorduri/ intelegeri

neintelepte.

In aceasta situatie, partile tind sa vada numai propria lor situatie. Cu cat incerci

mai mult sa convingi partea cealalta despre imposibilitatea schimbarii atitudinii/pozitiei

cu atat mai dificil devine. Este foarte important sa poti fi mai deschis la negocieri; ego-

ul tau se identifica cu pozitia ta.

Cu cat mai multa atentie este acordata pozitiilor, cu atat mai putina atentie este

acordata prezentei probleme care se disputa, iar ajungerea la un acord este din ce in ce

mai putin infaptuibila.

Discutand in contradictoriu asupra pozitiei este ineficienta si afecteaza relatia dintre

parti.

Negocierea asupra pozitiilor devine o intrecere de orgolii si vointe. Fiecare parte

va incerca sa determine cealalta parte sa isi schimbe pozitia.

Atunci cand sunt implicate mai multe parti in procesul de mediere, discutiile

asupra pozitiilor devin si mai periculoase.

A fi amabil, “soft” intr-o negociere nu este o solutie.

Intr-o negociere “soft”, standardele difera de negocierea dura si anume sa se faca

concesii, oferte, sa se aiba incredere in partea adversa, etc. Negocierea “soft” pune

accentul pe importanta construirii si mentinerii unei relatii.

Daca ar fi sa alegi intre negocierea “soft” si cea dura ar trebui sa alegi negocierea

de mijloc, cea care va conduce la rezultate intelepte, eficiente si amiabile. Aceasta

metoda de negociere este denumita negocierea principiala sau negocierea asupra

valorilor/meritelor.

5.2.2. Posibile metode de negociere

Metoda negocierii principiale se focuseaza asupra a patru puncte importante care pot

constitui metode de negociere si poate fi folosita in aproape toate circumstantele:

1. Separa oamenii de probleme.

2. Negociaza asupra interesului si nu asupra pozitiei.

3. Creeaza o varietate de posibilitati inainte de a decide ce e de facut.

4. Insista ca rezultatul sa aiba la baza standarde obiective.

Separa oamenii de probleme.

Cu totii cunoastem cat de greu poate sa fie a negocia o problema atunci cand

partile nu se inteleg, devin nervoase si iau lucrurile in maniera personala.

Trebuie sa tinem cont de faptul ca negociatorii sunt in primul rand oameni. Un

aspect de baza intr-o negociere usor de uitat in cazul tranzactiilor cooperatiste sau

internationale este aceea ca avem de a face nu cu niste persoane reprezentative abstracte

a celeilalte parti, ci avem de-a face cu fiinte umane. Acestia au emotii, valori la care tin,

puncte de vedere diferite etc si de aceea pot fi imprevizibili. De aceea, trebuie sa luam

in calcul sentimentele personale ale celor cu care negociem, sentimente care vor avea

un mare impact asupra rezultatului final. Acest aspect uman al negocierii poate sa fie

folositor sau extrem de daunator.

Procesul condus de mediator si care are ca drept final ajungerea la un acord poate

determina o angajare psihologica si un rezultat benefic tuturor partilor implicate.

Oamenilor le place sa se simta bine in pielea lor, iar grija lor referitor la ceea ce

gandesc altii despre ei ii pot determina adesea sa devina mai atenti si sensibili la

interesele celuilalt. Pe de alta parte oamenii au ego-uri, pot fi furiosi, frustrati se pot

simti jigniti sau amenintati.

Daca nu se acorda suficienta atentie aspectului sensibil al persoanei, acest lucru se

va rasfrange negativ asupra procesului de mediere.

A intelege cum gandeste cealalta parte nu este o activitate doar folositoare care te

va ajuta sa rezolvi problema. Tocmai modul lor de gandire este problema. Indiferent ca

inchei o afacere sau rezolvi o disputa, diferente exista.

Având în vedere că cei implicaţi în procesul de negociere sunt întâi de toate

oameni dominaţi de sentimente şi emoţii, este foarte important în orice proces de

mediere ca problema dedusă medierii să fie separată de oamenii implicaţi.

Relaţia contractuală existentă între părţi şi supusă procedurii medierii nu trebuie

să fie îmbunătăţită cu orice preţ prin concesii referitoare la substanţa problemei. Relaţia

partenerială trebuie să se bazeze pe:

- Percepţii adecvate/corecte.

- Emoţii adecvate.

- Comunicare clară.

Să luăm în calcul situaţia unui contract de închiriere şi percepţiile diferite ale

proprietarului şi ale chiriaşului referitor la negocierea contractului de închiriere:

Percepţiile chiriaşului Percepţiile proprietarului

1. Chiria este deja prea mare. 1 Chiria n-a mai fost mărită de

mult timp.

2. Nu-mi permit să plătesc mai mult. 2 Îmi trebuie un venit mai mare din chirie.

3. Apartamentul trebuie să fie zugrăvit. 3 A distrus/ a avariat apartamentul.

4. Cunosc oameni care plătesc mult mai

puţin pentru un apartament asemănător.

4 Cunosc oameni care plătesc mai mult

pentru un aparatament asemănător.

5. Sunt un bun chiriaş fără copii sau

animale.

5 Muzica lui mă înnebuneşte.

Iată un exemplu de percepţii diferite unde dacă se înţelege punctul de vedere al

fiecărei părţi nu înseamnă că părţile vor fi şi de acord în acest sens. Este adevărat că o

mai bună înţelegere a modului de gândire ar putea determina părţile să-şi revizuiască

punctele lor de vedere, iar aceasta reprezintă beneficiul înţelegerii situaţiei.

Conflictul are la bază percepţiile diferite ale părţilor asupra problemei dedusă

mediereii. Problema conflictului este aceea a neînţelegerii de către părţi a obiectului

disputei.

“ Realitatea obiectivă” – nu este punct de discuţii în procesul medierii.

Problema constă în cum este percepută realitatea de către părţi. Adevărul şi legea

nu sunt puncte de discuţie pentru că aceste două elemente nu vor schimba modul de

percepţie al părţilor.

Emoţiile stau la baza comportamentului uman, iar din cercetările medicale s-a tras

concluzia că lipsa emoţiilor determină imposibilitatea luării unei decizii. Acţiunile

noastre sunt rezultatul emoţiilor pe care le reprezentăm, iar gândirea logică este o

piedică în calea emoţiilor liber exprimate. Emoţiile în timpul procesului de negociere au

un rol bine stabilit. Mediatorul trebuie:

1. - să prevină/elimine emoţiile negative.

2.- să creeze/încurajeze emoţii pozitive.

3. – să menţină toate emoţiile în limite acceptabile.

Emoţiile sunt consecinţele percepţiilor părţilor asupra faptelor. Emoţiile aduc în

prim-planul atenţiei ceea ce părţile vor să fie, vor să se întâmple. O dată recunoscute şi

înţelese reciproc de către părţi, emoţiile corect manageriate pot determina un succes al

negocierii.

Roger Fischer şi Daniel Shapiro în cartea lor „Beyond Reason”, referindu-se la

emoţii fac precizarea că noi alegem ceea ce vrem să fim şi că ne construim emoţiile ca

rezultat al celor cinci elemente:

1) – apreciere,

2) – afiliere,

3) – autonomie,

4) – statut social,

5) - rol.

Emoţiile negative pe care le experimentăm provin din ignorarea celor cinci

elemente, iar emoţiile pozitive sunt generate din contră de cele cinci elemente.

Mediatorul trebuie să încurajeze comunicarea non-verbală.

Ce este comunicarea non-verbală?

Este acea comunicare care se bazează pe o atitudine non-agresivă, pe exprimarea

şi împărtăşirea emoţiilor.

Conceptele comunicării non-verbale:

1 – procesul negocierii se bazează pe emoţii, emoţii ce determină înaintarea în

negociere.

2- părţile trebuie să-şi exprime emoţiile pentru ca procesul de negociere să funcţioneze.

3- pentru a înţelege emoţiile părţile trebuie să înţeleagă faptele care au stat la baza

emoţiilor, fapte care trebuiesc a fi explicate, descrise.

4- descrierea faptului generator al emoţiei nu trebuie să ridice obiecţii.

5- o dată ce nevoia este exprimată se poate sugera şi o soluţie.

Există patru etape ale comunicării non-verbale:

1.- descrierea observaţiei.

2 - exprimarea sentimentelor.

3 - exprimarea nevoilor.

4 - exprimarea solicitărilor.

Fara comunicare nu exista negociere. Negocierea este un proces de comunicare

continuu, cu scopul de a se ajunge la o decizie comuna. Nu este niciodata un lucru usor

sa comunici, chiar intre persoane care au un anumit fundament de valori si experienta.

Exista trei probleme in comunicare:

1 – partile nu-si vorbesc una alteia, sau cel putin nu-si vorbesc in sensul de a se face

intelese;

2 – partile par a nu da atentie la ceea ce spun ;

3– neintelegerea/ intelegerea gresita – cand partile vorbesc limbi diferite sansa de a se

intelege/interpreta gresit este foarte mare

Ce putem face atunci cand ne confruntam cu probleme de comunicare?

Ascultarea activa si cunoasterea a ceea ce se discuta.

Ascultarea iti da posibilitatea sa intelegi perceptiile, sentimentele. Daca nu

acorzi atentie la ceea ce se spune si nu demonstrezi ca intelegi ceea ce se spune partile

pot intelege/crede ca nu-i auzi si atunci cand vei incerca sa le explici un punct de

vedere diferit, partile vor considera ca nu ai inteles nimic din ceea ce au spus.

Reformularea este foarte importanta si trebuie sa fie pozitiva si clara. A intelege

ce se discuta nu insemna a agrea. ( a fi de acord ).

Vorbeste pentru a fi inteles.

Negocierea nu este o dezbatere, nici un proces. Nu incerci sa convingi a treia

parte.

Daca comparam negocierea cu un proces legal, atunci situatia se aseamana cu

aceea a doi judecatori care discuta pentru a decide asupra unui caz.

Vorbeste cu un scop.

Cateodata problema tine de prea multa comunicare.

Prevenirea este mai buna.

Este foarte important ca discutiile sa fie structurate si sa aiba loc in asa fel incat sa

nu fie afectate ego-urile persoanelor, sa se separe problema substantiala de relatia ce

trebuie construita.

Construirea unei relatii functionale.

Cu cat mai repede reusesti sa transformi un strain intr-o persoana apropiata, cu

atat negocierea are sanse foarte mari de reusita.

Ne intereseaza problema si nu persoanele implicate.

Separarea oamenilor de probleme este un proces continuu; trebuie sa lucrezi

mereu la el. Lucrul cel mai important este sa tratezi persoanele ca pe fiinte umane si

problemele la valoarea si importanta lor.

Negociaza asupra interesului si nu asupra pozitiei

Sa luam in calcul povestea a doua persoane care se cearta intr-o biblioteca daca

fereastra sa fie deschisa sau sa fie inchisa. Bibliotecarul, incercand sa gaseasca o solutie

ii intreaba pe fiecare imparte de ce este pentru fereastra deschisa – ptr aer curat, iar

fereastra inchisa impotriva curentului. Dupa un minut, bibliotecarul deschide o fereastra

in camera alaturata pentru aer curat si fara current in acelasi timp.

Pentru o solutie inteleapta trebuie sa reconciliem interesele si nu pozitiile.

Exemplul dat constituie o situatie extrem de frecventa multor negocieri. Din

momentul in care problema partilor apare ca un conflict de pozitii, si din moment ce

scopul lor este acela de a conveni asupra pozitiei, in mod natural partile vor tinde sa

creada si sa gandeasca numai despre pozitie. In acest moment orice proces de negociere

ajunge in impas.

Interesele definesc problema

Intr-o negociere, problema de baza se gaseste nu in conflictul pozitional, ci in

conflictul nevoilor, dorintelor, temerilor si preocuparilor fiecarei parti.

Dorintele si preocuparile sunt interese. Interesele motiveaza oamenii. Interesele

sunt locomotiva actiunilor noastre. Pozitia pe care o avem este ceva asupra careia

decidem iar interesele noastre sunt cele care ne determina sa ne decidem de un anumit

fel pozitia.

Tratatul de pace dintre egipteni si israelieni care s-a blocat la Camp David in

1978 demonstreaza utilitatea analizarii pozitiilor. Israelul a ocupat Peninsula egipteana

Sinai in timpul razboiului din 1967. Cand Egiptul si Israelul s-au pus la masa

negocierilor in 1978, pozitiile lor erau incompatibile. Israelul insista sa mentina Sinai.

Egiptul dorea, pe de alta parte retrocedarea Sinai complet.

Analizand interesele si nu pozitiile se poate dezvolta o solutie acceptata de

ambele parti. Interesul Israelului era legat de securitatea si securizarea zonei; nu se

doreau tancurile egiptene la granita. Interesul Egiptului era sa detina suveranitatea

provinciei Sinai; Sinai a fost parte a Egiptului de pe vremea faraonilor.

La Camp David, Presedintele Egiptului si primul ministru al Israelului au cazut

de acord asupra planului de returnare a provinciei Sinai si demilitarizarea zonei.

Reconcilierea intereselor fuctioneaza mult mai bine decat reconcilierea

pozitiilor din doua motive:

1. pentru fiecare interes exista de regula mai multe posibile pozitii care l-ar

satisface. De regula sa adopta pozitia care este cea mai evidenta, asa cum s-a intamplat

cu Israelul care a anuntat ca vrea sa pastreze o parte din provincie.

2. reconcilierea intereselor functioneaza mai bine decat compromisul pozitional

deoarece in pozitii opuse regasim mai multe interese comune decat conflictuale.

Cum identifici interesele?

Interesele sunt pentru părţi întotdeauna legitime şi se află la baza conflictului

dedus spre soluţionare medierii.

Poziţiile reprezintă ce anume solicită o parte celeilalte pentru satisfacerea

intereselor. Întotdeauna poziţiile sunt greu de satisfăcut, va priva cealaltă parte de un

lucru anume care se opune interesului său.

Ori de câte ori problema părţilor va fi considerată ca fiind un conflict de poziţie,

părţile în mod firesc vor tinde să discute despre poziţiile lor ajungându-se adesea într-

un impas.

Întrebarea care se pune în negocierea principială este:” Dacă poziţiile exprimate

de părţi sunt soluţiile potrivite pentru satisfacerea intereselor lor?” „ Dacă putem să

găsim o modalitate ca fiecare parte să-şi vadă interesul satisfăcut şi dacă se poate găsi o

modalitate, o soluţie ca satisfacerea interesului uneia dintre părţi să nu fie frustrant

pentru cealaltă parte?”

Mediatorul trebuie sa ajute părţile în identificarea intereselor reciproce, să le

determine să discute despre interese o data identificate.

Mediatorul va întreba părţile de ce au o anumită poziţie, de ce nu pot accepta şi o

altă poziţie, care le sunt interesele, reuşind astfel să determine părţile să diminueze

adevărata problemă supusă medierii.

Tratatul de pace egipteano-israelian blocat la Camp David în anul 1978

demonstrează necesitatea de a privi dincolo de poziţii. Israelul a ocupat Peninsula

Egipteană Sinai în anul 1967. În anul 1978 Egiptul şi Israelul s-au aşezat la masa

tratativelor de pace, iar poziţiile lor erau incompatibile. Israelul insista în păstrarea

provinciei Sinai, iar Egiptul insista ca această provincie să le fie returată. Au fost trasate

hărţi cu posibile graniţe care împărţeau provincia Sinai între Egipt şi Israel. Pentru

Egipt un astfel de compromis era inacceptabil, iar pentru Israel era de-a dreptul

inacceptabil să returneze în întregime provincia.

Atunci când problema a fost abordată din perspectiva intereselor şi nu a poziţiilor

s-a putut dezvolta o soluţie. Interesul Israelului era acela de securizare a graniţelor, iar

interesul Egiptului consta în suveranitatea provinciei având în vedere că Sinai fusese

provincie egipteană încă din timpul faraonilor.

La Camp David preşedintele Egiptului şi primul ministru al Israelului au fost de

acord în final la un plan de returnare a provinciei Sinai şi de demilitarizare a zonelor de

frontieră care să asigure securitatea Israelului.

Reconcilierea intereselor este de preferat compromisului poziţional. Determinaţi

părţile să discute despre interesele lor, să şi le exprime, punându-le astfel într-o situaţie

de negociere asistată în care interesele sunt identificate şi gestionate în interesul

părţilor.

Putem considera în mod greşit că atunci când părţile au poziţii opuse poziţiilor

noastre înseamnă că au şi interese opuse. Dacă interesul nostru este să ne apărăm

înseamnă că ei vor să ne atace. Dacă interesul nostru este să reducem costul chiriei

înseamnă că interesul lor trebuie să fie mărirea costului chiriei etc.

În multe negocieri o examinare atentă a intereselor va scoate la iveală existenţa multor

interese comune ale părţilor aflate în procedură de mediere.

O eroare care se săvârşeşte în mod frecvent în diagnosticarea unei situaţii de

negociere este asumarea de către fiecare parte a faptului că au aceleaşi interese. Cele

mai puternice interese sunt nevoile umane şi anume: securitate, bunăstare economică,

apartenenţă, recunoaştere, control asupra vieţii.

În multe negocieri se consideră că singurul interes ar fi de natură financiară. Să

luăm în discuţie stabilirea unei pensii de întreţinere în cazul unui divorţ, pensie pe care

soţul trebuie să o plătească soţiei. De ce şi-ar dori o astfel de pensie? Pentru a se simţi

în siguranţă economică, psihologică, pentru recunoaştere şi anume să simtă că a fost

tratată corect şi egal.

În scopul identificării şi discutării diferitelor interese ale fiecărei părţi este indicat

ca mediatorul să facă o listă pentru interesele fiecărei părţi, stimulând astfel părţile să

genereze idei pentru a-şi satisface aceste interese.

Scopul negocierii asistate este de a servi intereselor părţilor, prin facilitarea

comunicării de către mediator. Cealaltă parte poate să nu cunoască ce interese are o

parte lucru ce funcţionează reciproc.

Atunci când părţile vorbesc despre interese înseamnă că vor un viitor reconciliant

ajutându-le să găsească soluţii.

În timpul procesului de negociere în condiţiile în care părţile reuşesc să respecte

câteva elemente cheie şi anume:

1 – să-şi facă cunoscute interesele;

2 – să privească spre viitorul relaţiei parteneriale şi nu în trecut;

3- să analizeze întâi problema dedusă negocierii şi ulterior să caute răspunsul;

4- să fie concreţi şi flexibili – conceptul cheie este acela de specificitate ilustrativă care

presupune gândirea unor mai multe opţiuni care să satisfacă interesul;

5 – să analizeze cu profunzime problema şi să devină agresivi cu partea implicată în

problemă

negocierea va fi una de succes, iar părţile vor ajunge la reconciliere.

Cum ajungem sa identificam interesele?

1. De ce? – o tehnica de baza este aceea de a te pune in situatia celuilalt. Analizeaza

fiecare

pozitie pe care ei o adopta si intreaba-te de ce. De exemplu de ce proprietarul prefera sa-

ti stabileasca chiria an de an intr-un contract de inchiriere pe cinci ani. Raspunsul pe care

poti sa-l obtii reprezinta probabil unul dintre interesele proprietarului. De asemenea poti

sa-l mai intrebi pe proprietar de ce adopta aceasta pozitie particulara daca faci acest

lucru asigura-te ca nu-i ceri o justifcare, ci doresti doar sa-i intelegi nevoile, sperantele,

temerile si dorintele.

2. De ce un? – ia in calcul alegerea lor. O modalitate extrem de folositoare pentru a

descoperi interesele este aceea de a identifica ce asteapta partea adversa de la tine in

primul rand si sa descoperi ce anume i-a impiedicat sa ia acea decizie.

3. Discuta despre interese; fiecare parte are multiple interese – in aproape orice

negociere fiecare parte are mai multe interese. O greseala comuna care poate sa apara

intr-o situatie de negociere este aceea sa presupui ca fiecare persoana are acelasi interes.

Scopul negocierii este de a servi intereselor tale. Ele trebuie sa fie comunicate. Daca vrei

ca partea cealalta sa ia in calcul interesele tale trebuie sa le explici. Ia in calcul

transparenta si veridicitatea celor afirmate.

4. Cele mai puternice interese sunt nevoile umane de baza. Nevoile umane de baza

includ : securitate, bunastare economica, apartenenta, recunoastere, controlul asupra

vietii unei persoane.

5. Constientizeaza faptul ca interesele partii celeilalte sunt parte a problemei

negociate. Fiecare tinde sa fie preocupat mai mult de interesele sale decat sa acorde

atentie intereselor celeilalte parti. Oamenii tind sa creada ca aceia care-i inteleg sunt

inteligenti si simpatici sunt oameni a caror opinie merita sa fie ascultata. Asa ca daca

doresti ca cealalta parte sa ia in calcul interesele tale, atunci incepe prin a demonstra ca

tu apreciezi si intelegi interesele lor

6. Fii concret, dar flexibil. Intr-o negociere vrei sa stii incotro te indrepti si sa fii

deschis la ideile novatoare. De regula, partile vin la o negociere fara un alt plan decat

acela de a astepta ofertele partii celeilalte. Cum poti sa treci de la etapa identificarii

intereselor la etapa dezvoltarii unor optiuni specifice si sa ramai in continuare flexibil

referitor la aceste optiuni. Pentru a-ti converti interesele tale in optiuni concrete

intreaba-te:” Daca maine partea cealalta agreaza optiunea mea, care ar fi aceea”. Pentru

a-ti mentine flexibilitatea trateaza fiecare optiune pe care o formulezi ca fiind o optiune

simplu ilustrativa. Gandeste-te la mai mult de o optiune care sa serveasca interesele

tale. Specificitatea ilustrativa este conceptul cheie.

7. Fii dur asupra problemei si gentil cu oamenii. Poti sa fii cat de dur vrei, atunci cand

vorbesti despre interesele tale. De regula, se recomanda sa fii dur. Aici este momentul

intr-un proces de negociere sa-ti consumi toate energiile agresive. Pe de alta parte trebuie

sa acorzi un suport pozitiv omului direct proportional cu taria vigorii cu care-ti aperi

interesele. O negociere de succes implica fermitate si deschidere.

Creeaza o varietate de posibilitati inainte de a decide ce e de facut.

Generarea opţiunilor / posibilităţilor.

În majoritatea negocierilor există patru obstacole majore care împiedică procesul

de inventare/generare a opţiunilor

1 – judecarea prematură.

2 – căutarea unui răspuns singular.

3 – supoziţia greşită că situaţia este neflexibilă.

4– aplicarea în mod eronat a principiului că: ”rezolvarea problemei este doar problema

celeilalte părţi.”

Pentru ca părţile să reuşească în procesul de identificare a mai multor opţiuni,

mediatorul trebuie:

1 – să separe identificarea opţiunilor de judecarea acestora.

2 – să nu se limiteze la răspunsul singular.

3 – să caute avantaje comune.

4 – să identifice modalitaţi mai uşoare de luare a deciziilor.

(ii) Analiza (iii) Abordare

Diagnosticare Posibile strategii

Simptome. Clasificare Solutii teoretice de

rezolvare

Cauze Identificare idei/optiuni

Se identifica ce anume lipseste

Piedici pentru rezolvare

(i) Problema (iv) Idei practice

Identificare Ce trebuie facut?

Utilizarea unor criterii obiective

Deoarece negocierea principiala are drept scop si finalitatea ajungerea la

acorduri amiabile si eficiente, folosind criterii obiective, reusim sa identificam

standarde si posibile solutii.

Pentru a dezvolta criterii obiective ne raportam la 2 intrebari:

1. cum le dezvoltam?

2. cum le folosim intr-o negociere?

Indiferent de metoda de negociere pe care o folosesti, trebuie ca procesul in sine

sa fie pregatit. Astfel, este oportun sa dezvolti anumite standarde alternative si sa

analizezi modul in care ele se pot aplica situatiei concrete.

Standarde Concrete

In functie de analiza si specificitatea cazului trebuie luate in considerare

urmatoarele criterii pentru identificarea standardelor obiective:

- valoarea pietei;

- precedentul;

- analiza stiintifica;

- standarde profesionale;

- eficienta;

- costuri;

- eventualitatea unui proces, rezultatul dat de o instanta de judecata.

O dată identificată şi analizată, problema va avea o rezolvare având în vedere

faptul că părţile identificând-o în mod corect au generat şi o serie de opţiuni în

rezolvarea ei.

Atunci când discutăm despre luarea unei decizii părţile trebuie să cunoască şi să

aibă o imagine clară asupra a ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este acceptabil.

Aflarea acestui lucru se realizează prin aplicarea metodei denumita BATNA (Best

alternative to a negociated agreement).

Prin aplicarea BATNA partea calculeaza in mod corect pana unde poate negocia

ca solutia finala sa fie acceptabila.

BATNA

Concept dezvoltat de Roger Fischer & William Ury în cadrul Harvard

Program on Negotiation

Best alternative to a negotiated agreement: cea mai bună strategie

alternativă în cazul eşecului negocierilor

"the only standard which can protect you both from accepting terms

that are too unfavorable and from rejecting terms it would be in your

interest to accept"

Derularea unei negocieri are sens doar în măsura în care oferă un

beneficiu egal sau mai mare decât BATNA

BATNA poate reprezenta o ofertă fermă, o înţelegere prealabilă cu

privire la coordonarea strategiilor sau pur şi simplu o estimare cu

privire la opţiunile strategice şi preferinţele celeilalte părţi

BATNA puternică presupune o poziţie de negociere puternică;

întărirea propriei BATNA este o parte esenţială a pregătirii negocierii

În general, propria BATNA nu trebuie dezvăluită adversarului; o

excepţie poate fi situaţia în care acesta o consideră mai slabă decât

e de fapt

BATNA vs. pragul de rezistenţă (walkaway point)

Probleme:

supraestimarea sau subestimarea propriei BATNA şi insuficientă

atenţie acordată identificării alternativelor reale (costuri rezonabile,

oferte ferme etc.)

diferente culturale: deal focus vs. relationship focus;

procesul negocierii poate fi considerat parte a beneficiului,

independent de rezultate

Dezvoltarea BATNA:

Crearea unei liste de alternative care pot fi luate în considerare în

situaţia eşecului negocierilor,

Selectarea celor mai promiţătoare alternative şi transformarea lor în

opţiuni practice,

Identificarea celei mai avantajoase opţiuni – “poliţă de asigurare” în

eventualitatea blocării sau eşecului negocierilor.

BATNA îi permite negociatorului să părăsească negocierea dacă

devine clar faptul că nu poate obţine rezultate avantajoase, oferindu-I

un termen de comparaţie şi un nivel de referinţă cu privire la nivelul

posibil al beneficiilor.

Astfel, negociatorul are un spaţiu mai mare de manevră şi poate folosi

BATNA pentru a-şi întări poziţia (ameninţând cu retragerea sau

făcând publică BATNA).

CURS 4

Istoria medierii

1.1 Scurte consideratii istorice

1.2 Aplicatii

1.3 Rezumat

1.4 Bibliografie

Obiective

Intelegerea necesitatii medierii de-a lungul istoriei si aplicarea acesteia.

Cunoasterea specificului medierii.

Cunoasterea aprofundata a unor modele de aplicare a medierii; modelul francez si

modelul american.

Intelegerea functionarii acestor modele.

Mai mult ca oricand, medierea este un fenomen din ce in ce mai raspandit in intreaga

Europa. Si cand afirm acest lucru, ma refer si la state ca Albania, Bulgaria si Moldova nu doar

la puterile economice ale continentului in care medierea este o institutie bine definita de peste

20 de ani.

Modelul de mediere aplicabil in statele europene este diferit de cel canadian in care

medierea este obligatorie (in toate cauzele civile). Obligativitatea medierii poate sa constituie

un avantaj (se poate considera ca cel care propune medierea nu e sigur pe pozitia sa ) sau un

dezavantaj (partile pot sa nu ia in serios medierea daca aceasta este obligatorie, vezi exemplul

concilierii de la noi).

Fiecare tara si-a adaptat reglementarile din domeniul medierii la specificul local. Daca in

Bulgaria contractul de mediere si chiar intelegerea la care ajung partile pot sa fie orale, acest

lucru nu este valabil in restul Europei. In Serbia este nevoie de experienta in domeniul medierii

sau al solutionarii conflictelor de minim 5 ani pentru a deveni mediator. In Norvegia,

judecatorii pot sa fie si mediatori, lucru care nu este posibil exemplu in Bulgaria. Si exemplele

ar putea continua la nesfarsit. Se remarca insa un un aspect general valabil: in majoritatea

statelor europene medierea este facultativa. A existat in Anglia o incercare de mediere

obligatorie (impusa) insa aceasta s-a dovedit a fi un esec. Totusi, Anglia este o tara in care

medierea este folosita cu un real succes fiind vorba despre medierea facultativa in care partile

considera ca este mai avantajos pentru ele sa apeleze la mediere decat sa initieze o actiune in

instanta.

Polonia este una dintre putinele tari europene in care instanta poate sa trimita cauza la

mediere fara acceptul partilor insa acestea au posibilitatea de a refuza medierea. In alte tari,

instanta de judecata poate sa le propuna partilor sa isi rezolve disputele prin mediere insa nu

le poate obliga sa apeleze la mediere.

Slovenia este un exemplu pozitiv in ceea ce priveste medierea, in anul 2007 finalizandu-se prin

mediere peste 1500 de cauze. Cele mai bune rezultate au fost obtinute in cauzele de dreptul

familiei (70%) iar cele mai dezamagitoare in cauzele civile.

Austria (prima tara in care profesia de mediator a fost recunoscuta printr-un act al

Parlamentului) este un alt stat in care medierea are rezultate, interesant fiind aici faptul ca

intelegerea la care ajung partile dupa mediere este supusa controlului instantei sau notarului,

la fel ca in Legea 192/2006. Tot in Austria, cei care doresc sa devina mediatori, printre alte

conditii trebuie sa aiba varsta de minim 28 ani.

Croatia are o reglementare speciala in domeniul medierii conform careia daca partile au

stabilit sa nu initieze sau continue un proces o anumita perioada de timp ci sa apeleze la

mediere, in cazul in care isi incalca aceasta obligatie asumata de ambele parti, instanta astfel

investita va respinge actiunea lor ca prematura.

Majoritatea tarilor europene au adoptat reglementari in domeniul medierii in ultimii ani:

Albania are o lege a medierii din anul 2003, Austria din 2003, Bulgaria din 2004 (Codul de

Procedura Civila din 2007 este sincronizat cu legea medierii), Croatia din 2003, Macedonia din

2006, Serbia din 2005, Ungaria din 2002 . Moldova a adoptat in cursul anului 2007 o lege a

medierii care urmeaza a fi aplicabila din ianuarie 2008.

Numarul minim de ore de pregatire pentru un mediator difera de la o tara la alta situindu-se

intre 40 de ore si 200 de ore. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a

deveni mediator se refera la varsta, vechime, pregatire profesionala si buna reputatie, fiind

diferite in fiecare tara. Nu exista Coduri etice ale mediatorilor decat intr-un numar restrans de

state europene.

De remarcat, este faptul ca legislatia din domeniul medierii aplicabila in Europa este inspirata

preponderent de modelul american, model care si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului.

In Romania, cazurile solutionate de mediatorii bancari pot fi numarate pe degete, in

timp ce in alte tari cele mai multe dintre conflictele cu clientii se sting inainte de a

ajunge in instanta. In Marea Britanie opiniile mediatorilor sunt obligatorii, in timp ce

in Germania, litigiile care au ca obiect sume mai mici de 750 de euro se pot solutiona

doar pe cale amiabila.

4.1 Activitatea de mediere exista din cele mai vechi timpuri. Istoricii prezuma ca,

cele mai timpurii cazuri de mediere au avut loc pe timpul fenicienilor.

Practica medierii s-a dezvoltat in Grecia Antica, apoi in timpul civilizatiei romane

(Digestele lui Justinian recunosteau medierea). Romanii denumeau mediatorii folosind

o varietate de nume si anume: Internuncius, Medium, Intercessor, Philantropus,

Interpolator, Conciliator, Interlocutor, Interpres, Mediator.

In cursul Evului Mediu medierea a fost privita diferit. Uneori era interzisa

practicarea medierii in relatiile cu autoritatile centrale.

Multe civilizatii au privit mediatorul ca fiind o persoana sacra, demna de un

anumit respect.

Medierea si arbitrajul sunt metode traditionale de rezolvare a disputelor intre

indivizi, corporatii si tari. Partile pot fi de acord sa utilizeze o metoda alternativa de

solutionare a conflictului dupa ce acesta a aparut, sau pot solicita utilizarea unei astfel

de metode in viitor, prin introducerea unei clauze obligatorii de mediere/arbitraj in

contractul lor.

In mediere, o a treia parte neutra se intalneste cu protagonistii conflictului, fie ca

acestia sunt persoane fizice sau juridice si le face sugestii neobligatorii referitor la

modalitatea in care isi pot rezolva controversa.

Din timpuri indepartate, istoria si medierea au fost folosite pentru solutionarea

diferitelor tipuri de dispute. Aceste dispute au fost fie dispute internationale, fie

comerciale, fie de dreptul muncii. Un exemplu recent de mediere internationala este cel

condus de presedintele Jimmy Carter in Bosnia.

In plus sunt numeroase exemple de conflicte internationale care au fost

solutionate prin metode alternative (papii catolici care actionau ca arbitri in cadrul

conflictelor dintre tarile europene in timpul Renasterii).

In afara de domeniul politic, arbitrajul si medierea au fost folosite de oamenii de

afaceri din toata lumea pentru rezolvarea disputelor lor comerciale.

In S.U.A. arbitrajul si medierea sunt adesea folosite pentru rezolvarea disputelor

de dreptul muncii rezultate din interpretarea conflictuala a clauzelor contractelor de

munca, dispute in domeniul constructiilor in general intre contractori si subcontractori

referitor la clauzele de plata a despagubirilor sau intre constructori si proprietari

referitor la clauzele de plata a contractelor, dispute in domeniul dreptului comercial si

al societatilor comerciale referitor la evaluarea activelor, a partilor sociale in cadrul

corporatiilor inchise.

Introducerea unei dispute comerciale pentru a fi solutionata pe calea medierii

si/sau arbitrajului poate fi facuta in mod voluntar de catre parti sau la initiativa unei

agentii guvernamentale.

In S.U.A. Guvernul federal a promovat arbitrajul comercial inca din 1887, cand a

fost adoptata o lege in acest sens. Acest document stipula un mecanism de prezentare

voluntara a disputelor din cadrul dreptului muncii din domeniul cailor ferate catre

arbitraj.

In timp ce in cele mai multe cazuri decizia de a se angaja sau nu o

mediere/arbitraj este o problema ce este decisa de parti. Exista cateva ocazii in care

Guvernul a intervenit in a solicita medierea/arbitrajul unei dispute comerciale atunci

cand s-a simtit ca disputa ameninta nevoile nationale. De exemplu in 1926 Guvernul

S.U.A. a emis RAILWAY LABOUR ACT pentru a monitoriza relatiile de management

al muncii atat in domeniul cailor ferate, cat si in domeniul cailor aeriene.

Sub incidenta acestui document Bordul National de Mediere (National Mediation

Bord ) poate interveni intr-o disputa si poate solicita medierea.

In 1994, pornind de la violentele etnice din Balcani, Centrul Carter a fost un

mediator neutru care a determinat o incetare a focului timp de patru luni. Fostul

presedinte al S.U.A. si sotia sa s-au deplasat in Iugoslavia, in decembrie 1994 pentru a

sustine eforturile de a pune capat luptelor de acolo.

Personalul din cadrul Centrului Carter a avut un deplin succes in sensul incheierii

unui acord de incetare a focului pe o perioada de patru luni. Programul Centrului de

solutionare a conflictelor a monitorizat dezvoltarea in regiune incepind cu luna

februarie 1993. In Balcani, presedintele Carter a avut discutii extinse cu presedintele

Bosniei, Croatiei si Serbiei, cu reprezentantul O.N.U. din fosta Iugoslavie, cu liderii

bosniacilor sirbi, etc. Dupa doua zile de discutii, liderii gruparii musulmane bosniace si

bosniacii sirbi au semnat un acord de incetare a focului. Desi lupta a reinceput dupa

incetarea acordului in mai 1995, personalul Centrului Carter a mentinut liniile de

comunicare deschise intre partile din Bosnia, Departamentul de Stat din S.U.A. si

O.N.U.

Guvernul S.U.A. a avut convorbiri in noiembrie 1995 timp de douazeci si una de

zile in urma carora a rezultat un acord intre Croatia, Bosnia si Serbia, acord care a pus

capat la patruzeci si trei de luni de razboi si a condus la aducerea a 60.000 de militari

NATO in Bosnia in vederea pregatirii alegerilor programate pentru luna septembrie

1996. Centrul Carter, in cadrul programului de solutionare a conflictelor continua sa

monitorizeze situatia in Bosnia si au loc frecvente deplasari la fata locului.

U.S.A.

The quakers au o lunga istorie in practicarea medierii, cat si a arbitrajului.

Modelul american de mediere a fost in proportie de 80% munca celor de la Quakers. In

New York City comunitatea evreilor si-a stabilit un forum de mediere. Imigrantii

chinezi au stabilit Societatea Chineza de Benevolenta pentru a rezolva disputele prin

mediere, dispute legate de viata de familie si de comunitate. In S.U.A. procesele de

solutionare alternativa a disputelor au fost transformate ca alternativa la instanta

incepand cu anul 1913, cand Departamentul de Stat al Muncii din Statele Unite a

elaborat un panel de “comisionari ai concilierii”, care sa rezolve disputele de drept al

muncii. Acesti comisionari au devenit Serviciul de Conciliere al Statelor Unite, iar in

1947 aceasta entitate s-a transformat in Serviciul Federal de Conciliere si Mediere.

In anul 1926, Asociatia Americana de Arbitraj a infiintat un serviciu comercial

pentru rezolvarea disputelor in sectorul privat. Asociatia Curtilor de Conciliere si

Familie a fost fondata in 1963 pentru a promova concilierea in familie ca o alternativa

la procesele de dreptul familiei. Medierea in dreptul familiei a devenit un domeniu

extrem de bogat pentru mediere si au aparut Asociatia de Mediere in Dreptul Familiei si

Academia Mediatorilor in Dreptul Familiei.

In 1980, Congresul S.U.A. a emis actul de rezolvare a disputelor (Disput

Resolution Act) in care se stipula ca toate programele nationale pentru ADR sa fie

administrate de Ministerul Justitiei. Pe plan local guvernele locale si statele au finantat

programe de mediere in scopul rezolvarii disputelor din dreptul familiei, mediului,

contracte guvernamentale, etc.

Constitutia statului Texas stipuleaza inca de la 1845 nevoia de adoptare a unor

metode alternative de solutionare a conflictelor. Si totusi, acest lucru nu s-a intamplat

decat in 1878, atunci cand presedintele Curtii Supreme din Texas, Joe Greenhill s-a

intalnit cu seful primei Curti de Apel, Frank Evans pentru a discuta modalitatea de

reducere a numarului imens de dosare in instanta. In final, Baroul din Houston a

infiintat un Comitet ADR si a solicitat finantare din surse guvernamentale si private

pentru infiintarea unui Centru de solutionare a conflictelor. Un astfel de centru a fost

deschis in luna octombrie 1940.

In 1887, Baroul din Texas – ADR a recomandat o noua legislatie care sa sustina

ADR, legislatie referitoare la taxe, modalitati, etc.

Marea Britanie

Medierea a fost institutionalizata in secolul al XIX-lea fiind recunoscuta cu rol de

sine-statator. A fost emis Actul concilierii in 1896 care reglementa relatiile industriale.

In anii 1980-1990, medierea a cunoscut o perioada de dezvoltare, rolul primordial

avandu-l reformele din justitie, respectiv: in anul 1996 – English Arbitration Act si in

anul 1999- Civil Procedure Rules. Domeniile in care se aplica medierea in Marea

Britanie sunt urmatoarele:

- medierea problemelor familiale in parteneriat cu centrele de asistenta sociala mai ales in

cazurile care implica un minor;

- medierea disputelor comerciale;

- medierea in scoli;

- medierea comunitara, in cazul disputelor care se ivesc in interiorul comunitatilor

datorate zgomotului, disputelor privind spatiul sau comportamentelor anti-sociale;

- medierea victima-atacator, mai ales in cazul tinerilor aflati la prima sau la a doua

infractiune, cazurile variind de la furt la crima. In unele zone din Marea Britanie membrii

ai Politiei sunt antrenati si pregatiti pentru medierea de acest gen.

Olanda

Medierea ca proces asistat de solutionare a conflictelor a existat de secole sub

nume diferite. Aceste activitati de rezolvare a disputelor erau practicate de judecatori,

primari sau alti functionari.

Istoria ne arata ca medierea era cunoscuta cu secole in urma. In secolul al XVI-lea

exista o practica bine documentata in mediere cunoscuta sub numele de Leydn

Peacemakers.

Voltaire si-a familiarizat publicul sau francez cu aceasta institutie, iar oamenii legii in

timpul Revolutiei Franceze au reintrodus “Biroul de Pace” si ulterior judecatorii de

pace in Franta si in Olanda. Dupa introducerea judecatorilor de pace, acestia se

comportau ca mediatorii in salile de judecata. Aceasta era o practica folosita in

disputele de familie, particular in cazurile de divort, cu scopul de a salva casatoria.

In Olanda si in alte state europene Codurile de Procedura Civila stipulau

incercarea de mediere a cazului inainte de audierea in instanta. Astfel de concilieri

preliminare au fost abolite aproape peste tot in Europa in perioada anilor 1950-1960.

In anul 1923, guvernul olandez a introdus institutia Mediatorului Guvernamental

care nu a mai existat dupa al doilea razboi mondial.

In anii 1970-1980 cetatenii olandezi au devenit extrem de nemultumiti de gradul

de accesibilitate al instantelor, de supraaglomerare, de formalism excesiv, de durata

foarte mare a proceselor si de costuri ridicate. In plus se simtea faptul ca instantele de

judecata erau de cele mai multe ori nepregatite in a rezolva esenta problemelor.

Astfel un grup de academicieni si practicieni ai dreptului au luat ca model tehnicile

moderne de mediere din S.U.A. Cel care va combina practica si studiul academic al

medierii incepand cu anul 1974 va fi profesorul de dreptul familiei din Rotterdam, Peter

Hoefnagels.

Asa cum am mentionat medierea moderna s-a nascut in S.U.A., unde aceasta

procedura s-a aplicat in numeroase domenii la sfarsitul anilor ’70. Entuziasmul

americanilor pentru medierea profesionala si institutionalizata s-a raspandit in Europa

la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90. In Olanda, initial reprezentantii sectorului

privat au devenit interesati si implicati in metode alternative de rezolvare a disputelor

inspirati de modelul american si britanic. In 1993 s-a infiintat Institutul Olandez de

Mediere care avea ca principal scop organizarea de campanii de informare a populatiei

despre mediere si stimularea practicarii medierii. Infiintarea acestei institutii a fost

primul semn de institutionalizare a medierii in Olanda. Aceasta structura detine un

registru al mediatorilor acreditati si are legaturi cu alte institutii si departamente

guvernamentale. Pentru a fi inregistrat ca mediator, persoana trebuie sa participe la

cursurile de pregatire profesionala organizate de institut si sa absolve examenul final. In

acest moment sunt inregistrati peste 2000 de mediatori acreditati. Institutul Olandez de

mediere a reprezentat un stimulent pentru guvern, in particular pentru Ministerul

Justitiei care s-a angajat in procesul medierii. Una dintre primele actiuni derulate de

Ministerul Justitiei a fost instalarea platformei ADR in luna august 1996. Principalul

obiectiv era acela de a investiga aplicabilitatea si viitorul medierii in cadrul

procedurilor de instanta.

Canada

Serviciul de Mediere si Conciliere este o agentie guvernamentala canadiana.

Agentia este responsabila pentru furnizarea serviciilor de rezolvare si prevenire a

disputelor pentru sindicate si angajatori sub jurisdictia Codului canadian al Muncii.

Franta

In prezent ADR este promovat de autoritati ca o modalitate de degrevare a

instantelor si de rezolvare a disputelor intr-o modalitate mai simpla, mai rapida si mai

ieftina.

In Franta exista o lunga traditie in ceea ce priveste solutionarea alternativa a

disputelor. Principiul concilierii optionale sau obligatorii ca o faza preliminara a

procesului a aparut in legislatia franceza la intervale variate de timp si in forme diferite

in ultimii 200 de ani. Totusi, exista o practica lunga in Franta de folosire a medierii

pentru rezolvarea disputelor. Concilierea a fost pentru prima oara institutionalizata in

Franta in timpul Revolutiei Franceze. Ganditorii acestei perioade au considerat

concilierea ca fiind metoda ideala de rezolvare a disputelor. Decretul din 16-24 august

1789 stipuleaza concilierea obligatorie pentru toate problemele care cad sub jurisdictia

Curtilor Civile Ordinare. Judecatorii de pace propuneau concilierea ca o metoda

preliminara. Obligatia judecatorului civil era aceea de a solicita concilierea fiind o

obligatie subsecventa introdusa in 1886 in Codul de Procedura Civila francez.

La inceputul secolului XX, obligativitatea concilierii a cunoscut un declin fiind

abandonata ca cerinta legala in 1940-1950. Totusi, in practica, concilierea era inca

folosita de sistemul judiciar francez atat de mult incat era inclusa ca una dintre

misiunille judecatorului civil in noul cod francez de procedura civila la art. 21.

Legislatia recenta doreste sa intareasca concilierea juridica si permite judecatorului sa

delege functiile sale de conciliator unei persoane sau unei entitati sub supravegherea

lui. Astfel legea din februarie 1995 si decretele conexe autorizeaza un judecator sa

numeasca o a treia parte pentru a incerca concilierea partilor sub supravegherea

judecatorului. Legea din 1995 se refera pentru prima oara in legislatia franceza la

mediere. Medierea juridica sub aceasta dispozitie legala este complet optionala si este

necesar consimtamantul partilor pentru numirea unui mediator sa le asiste in rezolvarea

disputelor.

Din momentul adoptarii legii in 1995 si a decretului conex in 1996 Curtile de Apel din

Paris si Grenoble au decis in mod sistematic sa recomande numirea unui mediator.

Acestea sugereaza interventia unui mediator chiar din momentul stabilirii primei

infatisari in cauza respectiva.

Modelul francez de mediere are un procent ridicat de reusita – 80%. Centrul de

Mediere si Arbitraj din Paris specializat in medierea comerciala a dezvoltat tehnici,

reguli si standarde pentru diferite tipuri de ADR.

CURS 5

Principiile etice ale medierii

2.1 Aspecte generale

2.2 Cum functioneaza medierea?

2.3 Principiile etice ale medierii.

2.4 Aplicatii.

2.5 Rezumat.

2.6 Bibliografie

Obiective

- Cunoasterea principiilor medierii; particularitati

- Intelegerea functionarii procedurii de mediere prin insusirea principiilor si a regulilor

etice ale medierii.

5.1 Aspecte generale

Medierea este folosita in toate tipurile de dispute de la divorturi si situatii de drept

civil, la probleme de politica publica si conflicte internationale.

Multe dispute care nu au reusit sa fie rezolvate pe calea negocierii, isi gasesc

solutia pe calea medierii.

In cadrul Natiunilor Unite, actul medierii implica abilitati politice si eforturi

depuse de Secretarul General al O.U.N. si reprezentantii sai, prin intermediul oficiilor

specializate, pentru a nu se utiliza forta si a fi respectate principiile Cartei O.N.U.

5.2 Cum functioneaza medierea?

Desi mediatorul nu poate forta rezultatul, procesul medierii este adesea eficient.

Cheia consta in abilitatea mediatorului de a determina discutii productive pentru ambele

parti, discutii care nu ar fi avut loc fara Mediator.

In acest scop mediatorul ajuta partile sa determine faptele; manifesta empatie si

impartialitate fata de parti; ajuta partile sa genereze idei noi.

Mediatorul isi foloseste abilitatile politice, diplomatice si foloseste persuasiune

pentru a determina partile sa-si imbunatateasca pozitiile. Adesea, dar nu intotdeauna,

mediatorul cunoaste foarte mult despre problemele disputei. Desi multi mediatori sunt

foarte bine pregatiti cu expertiza, nu toti sunt buni profesionisti si provin din foarte

multe segmente profesionale.

Avocatii considera adesea ca scopul medierii este acela de a ajunge rapid si

eficient la o rezolvare a unui caz particular. Cateodata scopul medierii este mai mult de

a imbunatati relatiile interpersonale ale partilor implicate sau sa le invete pe acestea

modalitati mai bune si eficiente de a se adresa pe viitor situatiilor conflictuale.

Adesea mediatorul trebuie sa stie care din aceste scopuri servesc cel mai bine

interesul partilor. Mediatorii tind sa se specializeze in acest sens:

(i) - medierea care se focuseaza pe rezolvarea situatiei → Medierea tip rezolvarea

problemei.

(ii) - medierea care se focuseaza mai mult pe relatii/relationare → medierea

transformativa

In timp ce unii mediatori vorbesc despre neutralitate, alti observatori considera ca

a fi neutru este uman imposibil. Altii au concluzionat ca si mediatorii biosed sunt utili ,

atata timp cat inclinarea lor catre o parte nu este ascunsa si astfel parttile au

posibilitatea de a se proteja impotriva partialitatii mediatorului.

Mediatorii internationali sunt adesea mediatori partiali (subiectivi) deoarece un

mediator eficient international este adesea un ministru sau presedintele unei tari, chiar

daca toata lumea intelege ca tara mediatorului are interesele proprii.

Un exemplu relevant în ceea ce priveşte consecinţele unei decizii luate greşit este

„Războiul de 6 zile” din 1967. În urma unei erori diplomatice între Israel şi Palestina,

conflictul izbucneşte, Israelul urmărind să-şi consolideze graniţele prin anexarea sudului

Libanului şi a Sinaiului. În urma războiului din 5-10 iunie 1967, Israelul obţine

Cisiordania, Sinaiul şi Platoul Golon. Pierderile materiale și umane produse de război

(moartea a 779 de oameni din tabără israelită, respectiv a peste 21 000 din cea

palestiniană, vătămarea a 2560 de israelieni, respectiv a peste 45 000 de palestinieni,

distrugerea a 19 avioane ale Israelului şi a peste 400 de avioane palestiniene, clădiri

distruse etc.) puteau fi evitate prin soluționarea conflictului în mod pașnic.

În prezent, rolul de mediator între cele doua state este jucat de Statele Unite ale Americii,

secretarul de stat al SUA, John Kerry, depunând eforturi pentru a restabili pacea între

Israel şi Palestina. În acest scop, secretarul a făcut cinci vizite în zona de conflict în

ultimele trei luni. În ultima dintre ele, discuţiile s-au desfăsurat timp de 20 de ore între

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii

Palestiniene şi John Kerry.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a îmbunătăţit abilităţile de mediere prin

intermediului Departamenului de Afaceri Politice (Department of Political Affairs).

Unitatea Suport de Mediere (Mediation Support Unit) a DPA înfiinţată în 2006 are rolul

de a planifica procesele de mediere şi de a acorda suport de mediere şi suport financiar în

vederea menţinerii păcii mondiale Această unitate contribuie la popularizarea beneficiilor

medierii la nivelul statelor şi al organizaţiilor regionale. DPA monitorizează dezvoltarea

politicilor globale şi oferă consiliere Secretarului General al ONU în ceea ce privește

prevenirea şi combaterea crizelor.

Misiunile pe care DPA le-a avut de-a lungul timpului se răspândesc pe întreg

mapamondul. A oferit suport personalului diplomatic al ONU, în medierea menită să

regleze disputele dintre Grecia şi fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Negocierile

disputei au început în 1993 şi au continuat din 1999 sub auspiciile diplomatului american

Matthew Nimetz. Deşi diferendele nu s-au soluţionat în totalitate, părțile implicate în

conflict au cooperat şi sunt dornice să coopereze în continuare cu Secretarul General al

ONU şi delegatul său.

În 2007, în Ashgabat şi Turkmenistan a fost înfiinţat Centrul Regional de Diplomaţie

Preventivă al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Asia Centrală (The United Nations

Regional Centre for Preventive Diplomacy for Central Asia), Centru condus de

Reprezentantul Special al Secretarului General, Miroslav Jenča, cu scopul de a asista

guvernele statelor din Asia Centrală pentru a face faţă provocărilor şi ameninţărilor

comune, precum terorismul, crima organizată, traficul de droguri şi poluarea mediului.

Înfiinţat la cererea celor cinci state din regiune, Turkmenistan, Kazakhstan, Tajikistan,

Uzbekistan şi Kârgâzstan, UNRCCA oferă asistenţă în facilitarea dialogului între aceste

state, în prevenirea conflictelor şi încurajara cooperării dintre acestea. În 2010, Centrul a

lucrat intens alături de Guvernul Kârgâzstanului şi organizaţiile regionale pentru

prevenirea acţiunilor violente, pentru a promova reconstrucţia statului şi pentru

încurajarea procesului de democratizare.

La nivel mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite este una dintre numeroasele organizaţii

care se foloseşte de intrumentele politice ale medierii şi diplomaţiei pentru a sprijini

statele în prevenirea şi soluţionarea conflictelor prin mijloace paşnice, pentru a evita

distrugerile şi suferinţele provocate de război.

2.3 Principiile etice ale medierii

Medierea este un proces voluntar, in care exista intreventia celei de-a treia parti

pentru a ajuta partile implicate in solutionarea disputei.

Mediatorul ajuta partile sa-si rezolve disputa, facilitand dialogul si comunicarea

promovand intelegerea, asistand partile pentru identificarea problemelor, intereselor si

posibilelor baze pentru a intelege si in anumite situatii sa ajute partile sa evalueze un Un

exemplu relevant în ceea ce priveşte consecinţele unei decizii luate greşit este „Războiul

de 6 zile” din 1967. În urma unei erori diplomatice între Israel şi Palestina, conflictul

izbucneşte, Israelul urmărind să-şi consolideze graniţele prin anexarea sudului Libanului

şi a Sinaiului. În urma războiului din 5-10 iunie 1967, Israelul obţine Cisiordania, Sinaiul

şi Platoul Golon. Pierderile materiale și umane produse de război (moartea a 779 de

oameni din tabără israelită, respectiv a peste 21 000 din cea palestiniană, vătămarea a

2560 de israelieni, respectiv a peste 45 000 de palestinieni, distrugerea a 19 avioane ale

Israelului şi a peste 400 de avioane palestiniene, clădiri distruse etc.) puteau fi evitate

prin soluționarea conflictului în mod pașnic.

În prezent, rolul de mediator între cele doua state este jucat de Statele Unite ale Americii,

secretarul de stat al SUA, John Kerry, depunând eforturi pentru a restabili pacea între

Israel şi Palestina. În acest scop, secretarul a făcut cinci vizite în zona de conflict în

ultimele trei luni. În ultima dintre ele, discuţiile s-au desfăsurat timp de 20 de ore între

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii

Palestiniene şi John Kerry.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a îmbunătăţit abilităţile de mediere prin

intermediului Departamenului de Afaceri Politice (Department of Political Affairs).

Unitatea Suport de Mediere (Mediation Support Unit) a DPA înfiinţată în 2006 are rolul

de a planifica procesele de mediere şi de a acorda suport de mediere şi suport financiar în

vederea menţinerii păcii mondiale Această unitate contribuie la popularizarea beneficiilor

medierii la nivelul statelor şi al organizaţiilor regionale. DPA monitorizează dezvoltarea

politicilor globale şi oferă consiliere Secretarului General al ONU în ceea ce privește

prevenirea şi combaterea crizelor.

Misiunile pe care DPA le-a avut de-a lungul timpului se răspândesc pe întreg

mapamondul. A oferit suport personalului diplomatic al ONU, în medierea menită să

regleze disputele dintre Grecia şi fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Negocierile

disputei au început în 1993 şi au continuat din 1999 sub auspiciile diplomatului american

Matthew Nimetz. Deşi diferendele nu s-au soluţionat în totalitate, părțile implicate în

conflict au cooperat şi sunt dornice să coopereze în continuare cu Secretarul General al

ONU şi delegatul său.

În 2007, în Ashgabat şi Turkmenistan a fost înfiinţat Centrul Regional de Diplomaţie

Preventivă al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Asia Centrală (The United Nations

Regional Centre for Preventive Diplomacy for Central Asia), Centru condus de

Reprezentantul Special al Secretarului General, Miroslav Jenča, cu scopul de a asista

guvernele statelor din Asia Centrală pentru a face faţă provocărilor şi ameninţărilor

comune, precum terorismul, crima organizată, traficul de droguri şi poluarea mediului.

Înfiinţat la cererea celor cinci state din regiune, Turkmenistan, Kazakhstan, Tajikistan,

Uzbekistan şi Kârgâzstan, UNRCCA oferă asistenţă în facilitarea dialogului între aceste

state, în prevenirea conflictelor şi încurajara cooperării dintre acestea. În 2010, Centrul a

lucrat intens alături de Guvernul Kârgâzstanului şi organizaţiile regionale pentru

prevenirea acţiunilor violente, pentru a promova reconstrucţia statului şi pentru

încurajarea procesului de democratizare.

La nivel mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite este una dintre numeroasele organizaţii

care se foloseşte de intrumentele politice ale medierii şi diplomaţiei pentru a sprijini

statele în prevenirea şi soluţionarea conflictelor prin mijloace paşnice, pentru a evita

distrugerile şi suferinţele provocate de război.

Medierea, prin natura sa, este un proces cursiv si flexibil.

1. Mediatorul trebuie sa se asigure ca partile sunt incunostiintate de rolul mediatorului si

natura procesului de mediere si ca partile implicate au inteles conditiile acordului.

* Mediatorul trebuie sa se asigure ca toate partile inteleg si sunt de acord cu

procesul medierii, rolul mediatorului in proces si relatiile mediatorului cu partile.

* Partile trebuie sa inteleaga procedurile particulare pe care mediatorul

intentioneaza sa le utilizeze.

* Mediatorul trebuie sa se asigure ca partile au inteles termenii acordului, si, daca

e cazul, sa sfatuiasca partile in vederea angajarii unui avocat.

* In situatia in care mediatorul realizeaza ca una dintre parti nu isi poate da in

mod valabil consimtamantul pentru participarea in procesul de mediere, medierea nu

trebuie sa continue/inceapa numai dupa obtinerea acordului in mod legal.

2. Mediatorul trebuie sa protejeze participarea voluntara a fiecarei parti.

Dreptul partilor de a ajunge la un acord voluntar reprezinta centrul procesului de

mediere. Pe cale de consecinta, mediatorul trebuie sa actioneze si sa conduca procesul

de mediere in sensul maximizarii voluntariatului.

In majoritatea cazurilor care nu au ajuns in instanta, partile vin voluntar si

doritoare a procesului de negociere asistata. In situatia in care mediatorul considera ca

una dintre parti a fost fortata sa participe la acest proces de mediere ( de exemplu de

catre familie sau de catre reprezentantul legal ), mediatorul are obligatia profesionala de

a analiza in limitele confidentialitatii daca procesul de mediere trebuie sa inceapa si

daca incepe atunci trebuie sa se asigure ca partea fortata a inteles exact procesul.

Medierile obligatorii cuprind un aspect de nevoluntariat. Mediatorul trebuie sa fie

atent la acest aspect si sa se asigure de faptul ca, desi medierea a fost dispusa de catre

instanta de judecata, totusi un acord se va semna numai daca va fi in avantajul reciproc

al partilor.

3. Mediatorul trebuie sa fie competent in a media conflictul.

Mediatorul trebuie sa aiba suficiente cunostinte referitoare la aspectele

procedurale si substantiale pentru a le da eficienta si asistenta.

Este obligatia mediatorului de a-si pregati inainte de sesiunea de mediere

documentele si declaratiile partilor.

4. Mediatorul trebuie sa mentina confidentialitatea procesului.

Este vital ca mediatorul si toate partile implicate sa aiba o imagine clara

referitoare la confidentialitate inainte ca procesul de mediere sa inceapa. Inainte ca

sesiunea de mediere sa inceapa, mediatorul trebuie sa explice tuturor partilor implicate,

legile aplicabile in materia dezvaluirii informatiilor si sanctiunile aferente.

Mediatorul nu trebuie sa nu divulge informatiile confidentiale fara permisiunea

partilor implicate sau daca este solicitat in conditiile legii.

Mediatorul nnu trebuie sa foloseasca informatiile confidentiale din timpul

procesului de mediere pentru a obtine avantaje personale sau pentru terti sau pentru a

prejudicia interesele altora.

Daca medierea este guvernata de legi care stipuleaza dezvaluirea anumitor

informatii, in atare conditii, mediatorul trebuie sa notifice partile in acest sens inca de la

inceputul procedurii de mediere.

De asemenea, actele, documentele, notele si alte documente in legatura cu cauza

dedusa medierii trebuie a fi depozitate intr-o locatie sigura si pot fi distruse la 90 de zile

dupa finalizarea procesului de mediere sau mai devreme, daca toate partile solicita si isi

dau consimtamantul in acest sens.

5. Mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere in mod neutru, impartial

Mediatorul trebuie sa ramana impartial pe toata durata procesului de mediere.

Mediatorul trebuie sa fie obiectiv, sa evite subiectivismul. Mediatorul trebuie sa depuna

toate diligentele pentru derularea unui proces corect in care fiecare parte are

drepturi/obligatii egale.

Daca mediatorul nu mai poate asigura impartialitatea, acesta trebuie sa se retraga

imediat.

6. Mediatorul trebuie sa se abtina de la furnizarea unei opinii legale.

Mediatorul trebuie sa se asigure ca partile inteleg ca rolul sau este unul neutru, impartial

si nu este avocatul sau reprezentantul vreunei parti. Un mediator nu trebuie sa ofere

opinii legale partilor. Daca mediatorul evalueaza juridic situatia partilor, eventualitatea

unui proces arbitral sau in instanta de drept comun, atunci acesta trebuie sa se asigure ca

partile au inteles ca nu actioneaza ca avocat pentru nici una dintre parti si nici nu exprima

pareri legale.

7. Mediatorul trebuie sa se retraga in anumite circumstante

Mediatorul trebuie sa se retraga din procesul medierii daca:

- medierea este folosita pentru activitati ilegale;

- lipsa consimtamantului;

- conflict de interese;

- imposibilitatea mediatorului de a fi neutru/impartial;

- incapacitate psihica/mentala a mediatorului.

8. Mediatorul nu trebuie sa ofere rezultatul medierii.

Pentru a asigura calitatea procesului de mediere, legea medierii precum şi Codul de etică şi

deontologie profesională, trasează anumite limite ale conduitei mediatorilor în cursul

medierii. Aşadar mediatorul are o dublă obligaţie, una legală (prevăzută de lege) şi una

profesională (prevăzută de Codul de etică şi deontologie profesională) în a respecta etica şi deontologia profesională şi implicit drepturile părţilor în mediere.

A fi neutru şi imparţial nu înseamnă că mediatorul este complet separat de sistemul

conflictual a cărui soluţionare încearcă să o faciliteze.

Mediatorul are o datorie profesională faţă de clienţii săi ale căror interese şi nevoi au o

importanţă maximă.

Mediatorul ajută astfel părţile să îşi comunice şi să înţeleagă propriul adevăr, fără a favoriza

pe vreuna dintre ele şi cu participarea lor să identifice soluţia cea mai potrivită cu care acestea

sunt de acord.

Principii

Principalele reguli după care trebuie să se plieze conduita mediatorului sunt prevăzute în

codul etic adoptat de Consiliul de Mediere la data de 17.02.2007 şi se regăsesc în majoritatea

codurilor ce reglementează conduita mediatorilor din tarile cu tradiţie în exercitarea acestei

profesii.

1. Libertatea părţilor de a recurge la mediere şi de a lua o decizie (Art.2.1. Cod deontologic)

Procedura medierii este în acest moment esenţialmente voluntară, părţile putând să participe

sau nu, putând părăsi medierea în orice moment şi mai ales vor participa în mod nemijlocit la

găsirea unei soluţii a disputei ce face obiectul medierii.

Obligaţia mediatorului este una de diligenţă şi nu de rezultat şi în aceste condiţii rolul părţilor

este mult mai important.

Investirea părţilor cu putere de decizie măreşte responsabilitatea acestora pentru găsirea unei

soluţii comune şi pentru punerea acesteia în aplicare.

Principala responsabilitate în soluţionarea disputei la revine părţilor care vor trebui să suporte

consecinţele propriilor decizii. Medierea le oferă părţilor posibilitatea de a lua o decizie în

cunoştinţă de cauză, după ascultarea tuturor informaţiilor relevante, facilitând comunicarea dintre

ele.

Mediatorul are rolul de a cataliza acest proces fără a fi însă un factor de decizie. Acesta nu

poate forţa luarea unei decizii, impune o anumită soluţie şi nu poate obliga părţile să rămână la

mediere împotriva voinţei lor.

Mediatorul nu le poate oferi părţilor consultanţa legală sau de specialitate, însă le poate

îndruma să consulte un profesionist în domeniul vizat, conştientizându-le de importanţa acestui

lucru pentru a lua o decizie.

Mediatorul are datoria de a informa părţile despre calificarea profesională putând să le asiste

doar în cazul în care aceasta corespunde aşteptărilor părţilor. El trebuie să aducă la cunoştinţa

părţilor ce programe relevante de formare au urmat şi care este experienţa în domeniul respectiv.

2. Independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului (2.3 Cod etic)

Încrederea pe care părţile o au în mediator e susţinută în foarte mare parte de imparţialitatea

şi neutralitatea acestuia, de lipsa oricărei suspiciuni asupra sincerităţii acestuia. În baza acestei

încrederii, părţile dezvăluie diferite informaţii legate de problemele mediate şi îşi încredinţează

cauza spre mediere.

Neutralitatea mediatorului vizează lipsa oricărui interes al acestuia în ceea ce priveşte

rezultatul disputei.

Imparţialitatea, adică obiectivitatea de care dă dovadă mediatorul în timpul procesului de

mediere reprezintă tratamentul egal de care beneficiază părţile şi lipsa oricărei atitudini

favorizatoare faţă de una din părţi.

Mediatorul are obligaţia de a rămâne imparţial pe tot parcursul procesului.

Dacă, în orice moment, acesta nu mai poate conduce medierea în mod imparţial, are datoria

de a renunţa la caz. El poate indica eventual, la cererea părţilor un alt mediator şi reprograma

şedinţa de mediere.

Totuşi, aceste principii, aşa cum am arătat mi sus nu susţin neapărat idea ca mediatorii

trebuie să păstreze o distanţă considerabilă faţă de părţi.

Independenţa mediatorului e o cerinţă firească pentru ca neutralitatea să nu fie afectată.

Având în vedere caracterul voluntar al medierii perpetuarea acestei modalităţi de soluţionare

a conflictelor poate înceta în momentul în care încrederea părţilor în mediator dispare.

3. Confidenţialitatea

Legea 192/2006 şi Codul de conduita garantează confidenţialitatea informaţiilor obţinute în

timpul medierii.

Încă de la începutul şedinţei de mediere părţile sunt informate cu privire la confidenţialitatea

procesului, acest lucru fiind dublat de semnarea contractului de mediere.

Mediatorul are îndatorirea şi dreptul de a păstra secretul profesional.

Pentru a proteja integritatea medierii, mediatorul trebuie sa evite sa discute despre caz, despre

diferitele oferte apărute în mediere, despre modul în care părţile s-au comportat.

De asemenea, el nu poate divulga informaţiile primite în cadrul neutru, de siguranţă al

medierii către alte persoane.

Aceste informaţii pot fi primite în cadrul sesiunilor comune sau separate. Atunci când,

mediatorul va continua medierea şi în sesiuni separate, are obligaţia ca încă din timpul sesiunii

comune să aducă la cunoştinţa părţilor ca acestea îi pot transmite separat informaţii confidenţiale

pe care nu le poate divulga celeilalte părţi.

Informaţiile obţinute din documentele prezentate în timpul medierii de către părţi, au un

caracter confidenţial. Fac excepţie acele documente care prin natura lor sunt publice şi care

puteau fi cunoscute de orice persoană, înainte, în timpul sau după încheierea medierii (hotărâri

judecătoreşti, legi, informaţii publice, etc.).

În cazul în care mediatorul, fără permisiunea părţilor, divulgă anumite informaţii el va

răspunde conform contractului semnat cu acestea, Legii 192/2006, al celorlalte reglementări în

domeniu sau potrivit dreptului comun.

Dacă în timpul medierii, mediatorul îşi încalcă această obligaţie, el va informa părţile despre

acest lucru, medierea putând continua sau întrerupându-se după cum părţile decid.

4. Conflictul de interese

Mediatorul trebuie sa refuze preluarea unui caz atunci când există împrejurări care îl

împiedica să fie neutru şi imparţial.

Foarte important în mediere este totuşi principiul libertăţii părţilor de a lua decizii. Astfel,

obligaţia principală a mediatorului în această situaţie este de a face cunoscut părţilor actualul sau

potenţialul conflict de care acesta în mod rezonabil este conştient şi care ar ridica un semn de

întrebare asupra imparţialităţii şi neutralităţii sale. Dacă în urma acestei dezvăluiri părţile îşi

manifestă interesul de a fi mediate de acesta, mediatorul poate continua medierea. Pentru aceasta

este însă nevoie de acordul unanim al participanţilor la mediere.

Dacă totuşi conflictul de interese ridică serioase îndoieli asupra integrităţii procesului de

mediere, mediatorul trebuie să se retragă.

Calitatea de mediator este incompatibilă cu aceea de reprezentant al unei părţi în cadrul altui

proces (arbitraj sau instanţă) şi cu cea de martor în aceeaşi cauză sau în legătură cu faptele şi

informaţiile aflate în timpul medierii.

5. Accesibilitatea

Mediatorul are obligaţia legală şi profesională ca onorariul, pe care îl negociază cu părţile ce

au solicitat medierea, să fie rezonabil şi proporţional cu interesele din cauză. În cazul în care

onorariul este prohibitiv mediatorul nu face altceva decât să limiteze accesul părţilor la procedura

medierii, procedură care cel puţin de principiu ar trebui să fie mai ieftină decât alte metode

alternative de soluţionare a conflictelor (în speţă instanţa de judecată prin taxele de timbru).

Bibliografie:

Florin Fainisi,Victor Alexandru Fainisi, O institutie juridic tanara - Medierea,

Iunie 2016

Manuela Sirbu, Croitoru-Anghel Diana Monica, Solutionarea alternativa a

litigiilor. Medierea conflictelor, Editura Universul Juridic Noiembrie 2015

Z. Şuştac, C. Ignat, C. Dănileţ, Ghid de mediere, Ed. Universitară, Bucureşti,

2010;

Z.Şuştac, C.Danileţ, C.Ignat, Medierea –standarde şi proceduri, Ed. Universitară,

Bucureşti, 2009;

Abric Jean – Claude – „Psihologia comunicării. Teorii şi metode”, Ed. Polirom,

Bucureşti, 2002;

Cohen Herb – „Arta de a negocia”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008;

Cornelius H., Faire S., „Ştiinta rezolvării conflictelor”, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică,

Bucureşti, 1996;

J.Krivis, N.Lucks, Cum să faci bani ca mediator. Ghid pentru o carieră de succes

în mediere, Editura Consensus, 2008.

F.G.Păncescu, Legea medierii, comentarii şi explicaţii, Ediţia 2, Editura

C.H.Beck, 2008.

S.R.Rădulescu, D.Banciu, C.Dâmboeanu, Justiţia restaurativă. Tendinţe şi

perspective în lumea contemporană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006.

Z.Şuştac, C.Danileţ, C.Ignat, Medierea –standarde şi proceduri, Editura

Universitară, Bucureşti, 2008.

Z.Şuştac, C.Danileţ, C.Ignat, Ghid de mediere, Editura Universitară, Bucureşti,

2009.

V.Tran, Tehnici de comunicare, Editura Print 1999.