of 72 /72
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” CURS DE LIMBA LATINĂ SINTAXA PROPOZIŢIEI

sintaxa propozitiei

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: sintaxa propozitiei

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”

CURS DE LIMBA LATINĂ

SINTAXA PROPOZIŢIEI

Iaşi - 2001

Page 2: sintaxa propozitiei

CUPRINS

Cuvânt înainte

I Funcţii sintactice şi semantice ale formelor cazuale1. Nominativ2. Genitiv3. Dativ4. Acuzativ5. Ablativ6. Locativ

II Modurile în propoziţiile independente1. Indicativ2. Conjunctiv3. Imperativ4. Infinitiv5. Participiu6. Gerunziu7. Gerundiv8. Supin

III Acordul între subiect şi predicat

Texte aleseLoci antiquiLoci immutati

2

2

Page 3: sintaxa propozitiei

CUVÎNT INAINTE

Cursul de limbă latină pentru semestrul al –III-lea, destinat studenţilor de la română-I.D.D., tratează de o manieră inevitabil succintă şi intenţionat simplificatoare materia esenţială a sintaxei propoziţiei. Chiar şi aşa, am fost nevoiţi să renunţăm la consideraţiile generale privind felurile propoziţiilor şi părţile de propoziţie (accesibile în gramaticile româneşti menţionate în bibliografie), acordînd, în schimb, un spaţiu mai larg problematicii sintaxei cazurilor şi a modurilor verbale. Sintaxa cazurilor, îndeosebi, constituie un element fundamental în înţelegerea limbii latine. De fapt, aşa cum au subliniat unele gramatici de dată mai recentă, această sintagmă nu este întru totul adecvată, de vreme ce paginile dedicate sintaxei cazurilor se ocupă, în cea mai mare parte, de chestiuni legate de sensurile cazurilor. Or, obiectul sintaxei nu-l constituie semantica. Prin urmare, trebuie să devină limpede distincţia între aspectul funcţional-sintactic al analizei (predicat, subiect, atribut, complement) şi aspectul ei semantic (diverse valori de sens ale cazurilor). Numai cunoaşterea funcţiilor sintactice, dar mai ales a valorilor semantice ale cuvintelor poate asigura - pînă la un punct - inteligibilitatea unui text în latină.

Sperăm ca, prin exemplele care însoţesc explicaţiile de natură teoretică şi prin numeroase exerciţii recapitulative, studenţii să înţeleagă şi să asimileze această materie destul de dificilă, astfel încît să reuşească să traducă singuri cu relativă precizie o cît mai mare parte din textele alese, din finalul cursului. Menţionăm că, spre a uşura acest demers, am grupat textele selectate în Loci antiqui (texte adaptate unei experienţe lingvistice incipiente) şi în Loci immutati (texte stabilite în ediţii critice).

3

3

Page 4: sintaxa propozitiei

I FUNCŢIILE SINTACTICE ŞI SEMANTICE ALEFORMELOR CAZUALE

NOMINATIV

Nominativul este, prin excelenţă, cazul subiectului, dar poate avea şi alte valori sintactice:

a) subiectLabor omnia vincit.Munca le învinge pe toate.Tu mihi concilias.Tu cîştigi pentru mine.Dux atque imperator vitae mortalium animus est.Sufletul este conducătorul şi stăpînul vieţii muritorilor.

b) atribut adjectival al subiectului.Senatus perturbatus discedit.Senatul tulburat peste măsură s-a retras.

c) apoziţie a subiectuluiSychaeus, Didonis coniux, ei veteres thesauros recludit.Sychaeus, soţul Didonei,îi arată vechi tezaure.

d) nume predicativ; prezintă această funcţie după verbe:1) copulative (fio, videor, appareo, nascor, maneo)

2) apelative la diateza pasivă (appellor, nominor etc).3) elective la diateza pasivă (creor, eligor).

4) sentiendi la diateza pasivă (putor, existimor, ducor, habeor).Iupiter pater et rex habebatur omnium.Iupiter era considerat tatăl şi regele tuturor.Iustitia erga parentes pietas nominatur.Spiritul de dreptate faţă de părinţi se numeşte pietate.Numa Pompilius rex creatus est.

Numa Pompilius a fost ales rege.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE:Traduceţi textele şi precizaţi valorile sintactice şi semantice ale formelor

cazuale:Hic puer natus est felix.

4

4

Page 5: sintaxa propozitiei

Imperator Traianus in bello Dacico triumphator fuit.Illorum beata mors videtur, horum vita laudabilis.Ad urbem Romam venerunt.Boni nautae diu maribus orbis terrarum navigant.Illi reges tyranni appellantur.Quam sapientes Druides fuerunt !Tu mihi videris omnium opinionem non sequi.Hi cives rege liberati sunt.Cicero dicax erat et facetiarum amans.

5

5

Page 6: sintaxa propozitiei

GENITIV

GENITIVUL ATRIBUT

I. GENITIVUL POSESIV sau AL APARTENENŢEIIndică posesorul sau obiectul posedat.

In domo Caesaris sumus.Suntem în casa lui Cesar.Caesar concilium Lutetia Parisiorum transfert.Cesar transferă adunarea la Lutetia, oraşul parisilor.Idem principes civitatum ad Caesarem reverterunt.Aceiaşi capi ai triburilor s-au întors la Caesar.

Genitivul apartenenţei poate depinde şi de verbele esse, videri etc., cu funcţie predicativă.

Terra est hominum ut caelum Dei.Pămîntul este al oamenilor, după cum cerul este al lui Dumnezeu.Grates persolvere dignas non opis est nostrae.A aduce mulţumiri demne nu este de datoria noastră.Haec domus patris est. Această casă este a tatălui.

I. II GENITIVUL ORIGINII, FILIAŢIEI.Indică fie filiaţia, fie înrudirea.

Hectoris nostri filius.Fiul (prietenului) nostru Hector.Xantipa, Socratis uxor fuit.Xantipa a fost soţia lui Socrate. Livia Rutilii (subînţeles uxor) XCVI annos excessit Terentia Ciceronis CIII.Livia <soţia > lui Rutilius a murit la 96 de ani, iar Terenţia <soţia > lui

Cicero la 103.

III. GENITIVUL SUBIECTIV (Genitivus subiectivus)Depinde de un substantiv de origine verbală şi indică subiectul acţiunii

determinate.

6

6

Page 7: sintaxa propozitiei

Clamor virum = viri clamant. Strigătul bărbaţilor = bărbaţii strigă.Amor parentum = parentes amant. Dragostea părinţilor = părinţii iubesc. Reverentia liberorum parentes delectat.Respectul copiilor (copii respectă) îi desfată pe părinţi.Invidia pauperum saepe divites afficiuntur = pauperi invident.Invidia săracilor (săracii invidiază) îi supără adesea pe cei bogaţi.

IV. GENITIVUL OBIECTIV (Genitivus obiectivus)Indică obiectul acţiunii implicite în numele determinat.

Legum contemptio detrimentum attulit rei publicae.Dispreţul legilor ( a dispreţui legile) a adus daune statului.Est enim difficilis cura rerum alienarum.Căci este grea grija ( a avea grijă de lucruri) lucrurilor străine.

V. GENITIVUL CALITĂŢII (Genitivus qualitatis)Exprimă calităţi şi caracteristici ale fiinţelor şi obiectelor, dar şi determinări de

timp, vîrstă, măsură etc.Puella egregiae pudicitiae.Fată de mare modestie.Vulpes singularis calliditatis.Vulpe de o deosebită viclenie.

Magister durae severitatis. Profesor de mare asprime.

Domus magnae opulentiae. Casă foarte îmbelşugată. Puer decem annorum. Copil de zece ani. Fossa quindecim pedum. Şanţ de cincisprezece picioare. Imperator aliquem exilio trium annorum condamnavit. Împăratul a condamnat pe cineva la un exil de trei ani.

VI. GENITIVUL EXPLICATIV SAU EPEXEGETICUS (gr.epexegeomai= prezint, explic)

7

7

Page 8: sintaxa propozitiei

Se întîlneşte după un substantiv cu sens generic, indicînd specia sau precizînd sensul.

Apud vos poetae nomen sanctum est.La voi este sacru numele de poet.Vixit in Italia piperis arbor.În Italia creşte arborele de piper.Nomen pacis dulce est.Numele păcii este plăcut.Hic arbor fici est.Acesta este un smochin.Nomen Caesar.Numele de Cesar.Nomen sapientis.Numele de înţelept.Urbs Patavi.

Oraşul Patavium.Urbs Romae. Oraşul Roma.

VI. GENITIVUL CONŢINUTULUI SAU AL MATERIEI (Genitivus materiae)Indică materia din care este confecţionat un obiect sau conţinutul său.

Aula auri.Oală de aur.Flumina lactis.

Rîuri de lapte.Montes auri. Munţi de aur. Copia frumenti. Belşug de grîu.

VII. GENITIVUL PARTITIV (Genitivus partitivus)Genitivul partitiv indică totul din care se ia sau se consideră o parte. Se

întîlneşte după:a) substantive colective (pars, multitudo, copia, numerus, agmen,

grex,manus, pondus).Minima pars eorum.Cei mai puţini dintre ei.

Immensum argenti pondus et auri.

8

8

Page 9: sintaxa propozitiei

Cantitate imensă de argint şi aur.b) Adjective la comparativ şi superlativ

Minor fratrum.Fratele mai mic. Puellarum pulcherrima.Cea mai frumoasă dintre fete.Clarissimi oratorum Romanorum sunt Cicero et Hortensius. Cei mai vestiţi dintre oratorii romani sunt Cicero şi Hortensius.

c) Pronume (interogative, nehotărîte, demonstrative)Quis nostrum ?.

Care dintre noi ?. Nihil certi. .

Nimic sigur.Nemo mortalium.Nimeni dintre muritori = nici un muritor.Hoc honoris.Acest grad de cinstire.Ultimus Romanorum.Ultimul dintre romani.Multi nostrum.

Mulţi dintre noi. .d) Numerale cardinale şi ordinale

Duae sororum mearum profectae sunt.Două dintre surorile mele au plecat.Decem milia passuum.Zece mii de paşi.Septimius atque ultimus regum.Al şaptelea şi ultimul dintre regi.

VIII. GENITIVUL DE CANTITATEEste o formă particulară a genitivului partitiv care depinde de:a) substantive care exprimă cantitatea (copia, modius, pondus, vis, urna)

Mulier magnam lacrimarum vim profudit.Femeia a vărsat multe lacrimi.

b) adjective neutre substantivizate şi pronume la genul neutru (numai în cazurile nominativ şi acuzativ): multum, plus, plurimum, tantum, quantum, minus, aliquid, quid, nihil, hoc, id, illud, quod, quidquid.

Tantum pecuniae arripuit latro, quantum repperit.

9

9

Page 10: sintaxa propozitiei

Hoţul a furat atîţia bani cît a găsit.

GENITIVUL CU ROL DE COMPLEMENT

1.Cer genitivul adjectivele care indică:a) memoria ( memor, immemor).

Omnes cives hominem immemor beneficii oderunt.Toţi cetăţenii urăsc pe omul care uită de binefacere.

b)dorinţa sau aversiunea (avidus, studiosus, cupidus, fastidiosus, avarus).

Romani iuvenes laudis avidi erant.Tinerii romani erau însetaţi de glorie.

c) experienţă, practică, cunoaştere, ignoranţă (peritus, imperitus,prudens, imprudens, conscius, gnarus, insolens).

Erat in oppido multitudo insolens belli.În cetate era o mulţime neobişnuită cu războaie.

d) participarea ( particeps, communis, proprius, alienus etc.).Complures nobiles erant participes consilii Catilinae.Mai mulţi nobili erau părtaşi (luau parte) la planul lui Catilina.

Observaţie: Cer genitivul şi unele adjective la gradul superlativ.

Semper ego optarem pauperrimus esse bonorum.Eu aş dori să fiu întotdeauna cel mai lipsit de < aceste> bunuri.

2. Cer genitivul verbele care exprimă:a) memoria sau uitarea (genitivus memoriae): memini, reminiscor,

recordor, commemor, mentionem facio).Palinurus meminisse viae non potest.

Palinurus nu poate să-şi amintească drumul.Huius diei semper memini.Îmi amintesc întotdeauna de această zi.

b) ideea de acuzare/ învinuire/absolvire( verba iudicialia: accusare, absolvere, damnare, condamnare, appellare. Acest genitiv se numeşte genitivus criminis.

Miltiades accusatus est proditionis.Miltiade a fost acuzat de trădare.

c) Ideea de pedeapsă ( genitivus poenae)Hi damnati mortis fuerunt.

10

10

Page 11: sintaxa propozitiei

Aceştia au fost condamnaţi la moarte.d) estimări valorice, evaluări cantitative ( genitivus pretii)

Quanti est?Cît costă?Parvi duco.

Costă puţin.Emit tanti,quanti Pythius voluit.Cumpără atît cît a vrut Pythius.

Genitivul urmează şi după verbe impersonale care exprimă un sentiment ( miseret, piget, pudet, paenitet, taedet).

Tamen me tui misceret.Totuşi îmi este milă de tine.Misere laborum.Fie-ţi milă de suferinţele mele.

Cer genitivul, de asemenea, verbele tranzitive la participiul prezent; în acest caz, genitivul indică nuanţa de permanenţă.

Patiens frigoris.Care suportă frigul ( întotdeauna).

Cînd este construit cu acuzativul, Patiens frigus.

indică o stare momentană. Cer genitivul adverbele care indică timpul sau locul (ubi, usquam, aliquo, postideo, eo, ubicumque). Nunc ubi terrarum es?

În care loc al pămîntului eşti?Tum temporis, te laudabam.Pe vremea aceea te lăudam.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE:Traduceţi textele şi precizaţi valorile sintactice şi semantice ale formelor

cazuale:

Terentia Ciceronis septimum et centisimum explevit annum.Turpissimam servitutem deditionis nomine appellant.Memoria vestri mihi grata est.Catilina proditionis accusatus est.Quis spem salutis habet ?Cupiditas divitiarum magna est.

11

11

Page 12: sintaxa propozitiei

Iuvenes semper appetentes gloriae sunt.Quis vestrum nescit quid amor est?Iudices capitis hominem innocentissimum condemnavere.Adventus Caesaris nuntiatus est.Accusatus est furtis.

12

12

Page 13: sintaxa propozitiei

DATIV

Este prin excelenţă cazul complementului indirect. Determină verbe,adjective şi interjecţii, prezentînd diferite valori semantice.

I. Dativul de atribuire determină:1.verbe tranzitive active şi pasive (concedere, dare, mittere, scribere,

dicere).

ACTIVE PASIVE Tibi librum donebo. Liber donebitur tibi. Ţie îţi voi da o carte. Cartea îţi va fi dată ţie.

2. verbe intranzitive în latină, tranzitive în română (invideo , suadeo, persuadeo, ignosco, pareo, studeo).

Germani agriculturae non student.Germanii nu se ocupă cu agricultura.Persuadent civibus.Ei îi conving pe cetăţeni. Parcent urbi. Ei cruţă oraşul. 3. verbe compuse cu prepoziţie (praepono, obstare, deesse,

anteponere,preferro, inferro, praestare, detrahere)Phocion Atheniensis saepe exercitibus praefuit.Adesea Phocio Atenianul a condus armata.Isti etiam deorum templis sunt nefarios ignes inferre conati.Aceştia au încercat să dea foc pîngăritor chiar şi templelor zeilor.

II. Dativul posesiv (Dativus possesoris) se foloseşte atunci cînd locutorul subliniază nu neapărat posesorul, ci obiectul posedat. Astfel:

* Termenul care indică posesorul stă în dativ.* În locul verbului habeo construit cu nominativul, se foloseşte esse construit

cu dativul.* Obiectul posedat este subiect în cazul nominativ.

Dativul posesiv este cunoscut şi sub formulele: " sum pro habeo", sau “dativul cu esse”.

Mihi filius unus est.Eu am un singur fiu.

în loc de:

13

13

Page 14: sintaxa propozitiei

Unum filium habeo.Amplissimae tibi fortunae sunt.Tu ai cele mai mari avuţii.Scipioni cognomen erat Africanus. Scipio avea cognomenul (porecla) Africanul.

III. Dativul interesului indică persoana în folosul sau în dauna căreia se îndeplineşte acţiunea verbului (Dativus commodi vel incommodi).

Non solum nobis divites esse volumus, sed liberis, propinquis, amicis.Nu vrem să fim bogaţi numai pentru noi, ci şi pentru copii, rude, prieteni.Homo non sibi soli natus est.Omul nu s-a născut numai pentru sine.Nemo errat uni sibi, sed dementiam spargit in proximos.Nimeni nu greşeşte numai în defavoarea lui, ci împrăştie şi printre cei mai apropiaţi prostia sa.

IV. Dativul de scop (Dativus finalis). Dativul folosit pentru a indica scopul pentru care se săvîrşeşte o acţiune (exprimată de verb) se întîlneşte în exemple de tipul:

Dies colloquiis constitutus est.S-a fixat o zi pentru întrevederi.Dare dono.A da în dar.Locum castris deligere.A alege loc pentru tabără.Sociis auxiliis veniamus !Să venim aliaţilor în ajutor !

V. Dativul etic (Dativus ethicus <gr. ethikos) este reprezentat de în pronumele personale mihi, tibi, vobis şi indică persoana implicată moral în acţiunea exprimată de verb.

Tu mihi istius audaciam defendis ?Tu îmi aperi îndrăzneala acestuia ?Quid mihi Celsus agit ?Ce-mi face mie Celsus ?Hoc vinum durabit tibi usque ad solstitium.Acest vin îţi va ţine pînă la solstiţiu.

14

14

Page 15: sintaxa propozitiei

VI. Dativul punctului de vedere (Dativus iudicantis) indică persoanele pentru care enunţul din propoziţii este adevărat. Este folosit mai des cu participii pentru a indica poziţia geografică sau determinarea temporală.

Hoc est oppidum primum Thessaliae venientibus ab Epyro.Aceasta este prima cetate a Thesaliei pentru cei care vin din Epir.Via eunti aliquid extremum est.Pentru cel care merge pe drum există un capăt.

VII. Dativul de agent (Dativus auctoris). Arată persoana care îndeplineşte acţiunea exprimată de verb în cadrul conjugării perifrastice pasive cu rol de subiect logic şi pe lîngă unele forme verbale pasive, în special la perfect.

Caesari omnia uno tempore erant agenda.Toate trebuiau să fie făcute de Caesar numai atunci. = Caesar trebuia să le facă pe toate numai atunci.Mihi consilium captam iamdiu est.A fost o hotărîre luată de mine din timp.Haec mihi tractanda sunt.Acestea trebuie să fie tratate de mine. = Eu trebuie să le tratez pe acestea.Hic liber nobis legendus non est. Noi nu trebuie să citim această carte.

VIII. Dativul dublu desemnează situaţia în care dativul de scop se află în aceeaşi propoziţie cu dativul interesului/de scop.

Nemini meus adventus labori fuit.Pentru nimeni sosirea mea nu a fost un chin (spre chin).P.Sulla auxilio cohorti venit.P. Sulla a venit în ajutorul cohortei.

IX. Dativul complement al adjectivelor apare atestat pe lîngă adjective care exprimă:

a) avantajul sau dezavantajul (utilis, inutilis, perniciosus, noxius, salutaris)

Illud consilium Atheniensibus utile fuit.Acel plan a fost util atenienilor.

15

15

Page 16: sintaxa propozitiei

b) simpatia, prietenia, aversiunea sau duşmănia (amicus, inimicus, familiaris, gratius, invisus, acceptus etc)

Coriolanus consilia patriae sibique inimica coepit.Coriolanus a luat hotărîri potrivnice patriei şi sieşi.

c) apropierea sau depărtarea (vicinus, proximus, comnunis, propinquis etc.)

Consul flumini propinqua posuit castra.Consulul a aşezat tabăra aproape de fluviu.

d) asemănarea sau deosebirea (similis, dissimilis, par, impar, aequalis, contrarius etc.)

Canis lupo similis est.e) uşurinţa, adecvarea, dificultatea (facilis, difficilis, idoneus, aptus,

opportunus etc.)Hi libri puero apti sunt.Aceste cărţi sunt potrivite pentru copil.

X. Dativul după interjecţii:Vae victis.Vai de cei învinşi.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE:Traduceţi textele şi precizaţi valorile sintactice şi semantice ale formelor cazuale:

Caesari venienti occurrit.Filius tuus sororibus benignus est.Asiae reges vobis inimici sunt.Romani hostibus cedere recusaverunt.Id Romanis faciendum est.Hunc librum dono misi.Navigantibus ad aliquod sidus dirigendus est cursus.Crassus sociis nostris milites subsidio misit.Mihi pulcherrima et peregregia amica est.Labienus castris praeficitur.

16

16

Page 17: sintaxa propozitiei

ACUZATIV

Acuzativul constituie prin excelenţă, cazul “raportului imediat” prin care acţiunea verbală îşi găseşte aplicarea ei nemijlocită.

I. ACUZATIVUL - COMPLEMENT DIRECTCOMPLEMENTUL obiect direct se exprimă prin cazul acuzativ, depinzînd de

toate verbele tranzitive din limba latină. Am făcut această ultimă precizare, întrucît nu toate verbele tranzitive din latină sunt tranzitive în limba română.

1. Între tranzitivele din latină, atragem atenţia asupra următoarelor categorii de verbe:

a) care exprimă un sentiment (doleo, fastidio, reformido, lugeo, horreo, queror, lamentor, rideo etc.)

Cuncti Romanorum nomen horrebant.Toţi se îngrozeau de numele de romani.Fortunam rei publicae lugeo.Deplîng soarta statului.Ipsam victoriam horrebam.Mi-era teamă chiar şi de o victorie.

b) care exprimă o percepţie fizică (oleo, redoleo, sapio, sitio). Satia te sanguine,quem sitisti.

Satură-te de sîngele de care ai fost însetat.c) alte verbe, precum abdico, defficio, delecto, desum, despero etc.

Nostros vires deficiebant. Alor noştri le lipseau forţele.

d) verbe de mişcare intranzitive care prin compunere cu prepoziţii care cer cazul acuzativ, devin tranzitive.

Hannibal imperavit puero ut omnes fores aedificii circumiret.Hannibal a poruncit unui sclav să treacă rînd pe rînd pe la toate porţile edificiului.

ACUZATIVUL INTERNUnele verbe intranzitive, care au înţeles deplin prin ele însele( vivo, servio,

pugno), pot fi însoţite de un substantiv (de obicei determinat de un adjectiv în acuzativ, numit intern). Acuzativul obiectului intern este astfel numit întrucît derivă – semantic şi/sau formal - din verbul care-l conţine implicit.

Omnes volunt beatam vitam vivere.Toţi vor să ducă o viaţă fericită.Claram pugnam pugnavisti.

Ai purtat o bătălie vestită.

17

17

Page 18: sintaxa propozitiei

ACUZATIVUL DUBLUDenumeşte situaţia în care într-un enunţ apare un acuzativ complement direct

(al persoanei) şi un alt complement direct (al lucrului). Acesta din urmă poate avea, uneori, funcţia de nume predicativ.

Ancum Marcium regem populus creavit.Poporul l-a făcut rege pe Ancus Marcius.Plato escam malorum appellat voluptatem.Plato numeşte plăcerea hrana oamenilor răi.Aurelius duxit uxorem optimi viri filiam.Aurelius a luat (de) soţie pe fiica unui om foarte bun.Senatus Catilinam et Manlium hostes indicat.Senatul îi declară duşmani <ai patriei> pe Catilina şi Manlius.

ACUZATIVUL DE RELAŢIEIndică la ce anume se referă acţiunea verbului. Se exprimă prin acuzativul

unor pronume sau adjective la genul neutru.Id gaudeo.Mă bucur de (în ce priveşte) asta/acest lucru.Illud te accuso.Te acuz (în ce priveşte) de acest lucru.Hoc cogor.Sunt constrîns la (în ce priveşte) acest lucru.

Sub influenţa limbii greceşti acuzativul de relaţie a unui substantiv este întîlnit îndeosebi în limbajul poetic.

Tremit artus. Tremură din (în ce priveşte) încheieturi.Frontem tergaque et latus tuti.Protejaţi la (în ce priveşte) frunte, spate şi şold.

ACUZATIVUL EXCLAMATIVSe explică cîteodată prin eliziunea unui verb şi indică persoana sau lucrul ce

constituie obiectul exclamaţiei.Pro deum fidem !În numele zeilor !O caecam cupiditatem !O, poftă oarbă !Heu me miserum !Ah, nefericitul de mine !O, inanes nostras contentiones.

18

18

Page 19: sintaxa propozitiei

O, disputele noastre fără rost.

ACUZATIVUL CU FUNCŢIE DE SUBIECT LOGICAcest tip de acuzativ este cerut de verba ca: piget, taedet, pudet, paenitet

etc., care se construiesc cu acuzativul cu funţie de subiect şi cu genitivul cu funcţie referenţială.

Populum iudicii sui paenitebat. Poporul se căia de hotărîrea lui. Me civitatis morum taedet. Mă dezgustă obiceiurile cetăţii/Eu sunt dezgustat de obiceiurile cetăţii. Volo vos paeniteat.Vreau ca voi să vă căiţi.

II. ACUZATIVUL - COMPLEMENT CIRCUMSTANŢIAL

I. Acuzativul poate exprima întinderea în spaţiu şi timp. a) Indică cuantificări ale spaţiului şi timpului.Pentru a indica lungimea, lăţimea

sau înălţimea unui obiect se foloseşte acuzativul după adjective ca: latus, longus, altus sau după substantive ca longitudo, latitudo şi altitudo.

Fossa duodetriginta pedes lata erat.Şanţul era larg de douăzeci şi opt de picioare.Fines Helvetiarum in longitudinem milia passuum ducenta quadraginta in latitudinem centum octoginta patebant.Teritoriul helveţilor avea în lungime două sute patruzeci de mii de paşi, iar în lăţime o sută optzeci.Triginta annos habeo.Am treizeci de ani.Multos annos vixit.A trăit mulţi ani.Tricesimum annum agis.

Ai treizeci de ani.b) distanţa, ideea de depărtare se exprimă în acuzativ depinzînd de verbele

abesse sau distare.Abest decem dierum iter.Este departe la zece zile de drum.Ad tertium lapidem castra habuere.Aveau tabăra la al treilea miliar.

c) vîrsta; complementul vîrstei se poate exprima prin:1. acuzativ plural (cu numeral cardinal), urmat de participiul natus;

19

19

Page 20: sintaxa propozitiei

2. acuzativ singular ( cu numeral ordinal), urmat de participiul agens.Tiberius,undeviginti annos natus, profectus est.Tiberius, în vîrstă de 19 ani, a plecat.Marius, tricesimum annum agens, profectus est.

Marius, în vîrstă de 30 de ani, a plecat.d) acuzativul de direcţie este cerut în limba latină de verbe de mişcare şi indică

punctul spre care se îndreaptă acţiunea exprimată de verb. Se construieşte: - fără prepoziţie

Redetis Romam.Să vă întoarceţi la Roma.

- cu prepoziţile ad/apudLegati pervenerunt ad ducem militum.Solii au ajuns la comandantul soldaţilor.

- cu prepoziţia in In templum venisti cum fratre tuo.In templu ai venit cu fratele tău.

e) acuzativul spaţiului parcurs se exprimă fără propoziţieTriduo septingenta milia passuum ambulare.A parcurge în trei zile şaptezeci de mii de paşi.

ACUZATIVUL - COMPLEMENT AL VERBELOR DE MIŞCARE COMPUSE CU PREPOZIŢIILE: AD, TRANS, PRAETER, CIRCUM.

Caesar aequitum magnam partem flumen transgreditur.Cesar trece fluviul cu o mare parte a cavaleriei.

III.ACUZATIVUL - COMPLEMENT DE SCOPPentru exprimarea finalităţii unei acţiuni, se foloseşte acuzativul precedat de

ad, depinzînd de verbe sau adjective care indică aptitudinea, potrivirea sau adecvarea (aptus, idoneus, natus, accommodatus).

Ossa commissuras habent ad stabilitatem aptas.Oasele au încheieturi potrivite pentru menţinerea stabilităţii.

IV. ACUZATIVUL ADVERBIAL Acuzativul se foloseşte adverbial în următoarele situaţii:

a) ca pronume şi adjective la neutru singular (nihil, multum, tantum, aliquid, solum etc.).

Nihil me clamor iste commovet.Acest strigăt nu m-a impresionat deloc.

b) expresii de tipul magnam partem, id genus, partim….partim.

20

20

Page 21: sintaxa propozitiei

Scis me antea orationes aut aliquid id genus solitum scribere. Ştii că eu obişnuiam să scriu discursuri sau ceva de acest gen.

V. ACUZATIVUL INSTRUMENTALCînd acţiunea se săvîrşeşte prin intermediul unei persoane, latina utilizează

cazul acuzativ precedat de prepoziţia per.Augustus per Tiberium Pannonicum bellum administravit.August a condus războiul împotriva Pannoniei prin intermediul lui Tiberius.

EXECIŢII RECAPITULATIVE:Traduceţi textele şi precizaţi valorile sintactice şi semantice ale formelor

cazuale:

O rectam honestamque vitam !Multa scelera legem et vindicem effugiunt.Haec mulier sui pueri fatum miserabatur.Caesar Commium regem constituit.Haedui pugnam malam nuper pugnaverunt.O diem illum funestum !Me pudet nequitiae tuae.Eos paenitet illorum morum.Horribilem illum dies aliis, nobis faustum putamus.Horatius decessit Romae aetatis agens septimum et quinquagesimum annum.Milites hoc moneo.Id laborat.Id non dubito. Quid te rogavi ?

21

21

Page 22: sintaxa propozitiei

ABLATIV

Ablativul (ablativus casus) este, prin excelenţă, cazul complementului circumstanţial. Etimologic, ablativul provine de la ablativus (participiul verbului aufero abfero, a separa. În esenţă, ablativul exprimă ideea de separaţie, de îndepărtare, de privare etc., dar include şi funcţiile altor două cazuri specifice indoeuropenei comune, dispărute formal în latină, respectiv instrumental-sociativ şi locativ.

Cele trei funcţii fundamentale ale ablativului sunt:I. Ablativul propriu-zis sau ablativul separativ;II. Ablativul instrumental-sociativ;III. Ablativul locativ.

I. Ablativul propriu-zis/separativ (ablativus separativus)Exprimă in sens propriu sau figurat:

a) îndepărtarea/separaţia;b) originea/ provenienţa;

c) comparaţia;d) materia;e) subiectul de tratat;f) privarea;

g) agentul;h) partitiv.

a) Ablativul separaţiei/ îndepărtării sau al punctului de plecare urmează după verbe, substantive şi adjective (pello, prohibeo, desisto, deficio, abduco, remotus, defectio, liber etc.). Poate fi utilizat cu sau fără prepoziţii, cele mai des întîlnite fiind a, ab, e, ex. Indică persoana sau lucrul de care se separă, se îndepărtează, se eliberează, se abţine cineva/ceva.

Libero te metu.Te eliberez de teamă.Legiones abduces a Bruto.Îndepărtezi legiunile de Brutus.Gallos ab Aquitanis Garumna flumen dividit.Fluviul Garumna îi separă pe gali de aquitani.Pauci potuerunt a tyrannis patriam liberare.Puţini au reuşit să elibereze patria de tirani.

22

22

Page 23: sintaxa propozitiei

b) Ablativul originii/provenienţei (Ablativus originis)Se construieşte îndeosebi cu verbele nascor (la participiu perfect natus, sau

orior şi, în mod frecvent, cu participiile prognatus, procreatus, satus,oriundus, fără, sau cu prepoziţie.

Amplissimo genere natus.Născut dintr-un neam foarte nobil.Parentibus nati humilibus.Născuţi din părinţi de origine modestă.Ex me natus es !Eşti născut din mine.Belgae orti sunt a Germanis.Belgii se trag din germani.Ex cupiditatibus odia nascuntur.

Ura se naşte din dorinţe.

c) Ablativul comparaţiei (Ablativus comparationis)În propoziţiile care includ un comparativ de superioritate sau de inferioritate, al

doilea termen al comparaţiei este un ablativ fără prepoziţie:1. întotdeauna cînd se exprimă printr-un pronume relativ şi în expresiile cu

sens generic sau absolut ( spe…., opinione…, solito maior…, celerius etc.).Locutus est Cato, quo nemo erat prudentior.A vorbit Cato faţă de care nimeni nu era mai înţelept.Spe atque opinione maior praeda ferebatur.Era adusă o pradă mai mare decît speranţa şi părerea tuturor.2. de preferinţă în interogativele retorice cu sens negativ sau în propoziţiile

negative.Quis clarior in Graecia Themistocles ?Cine a fost mai vestit în Grecia decît Themistocles ?Nihil est virtute amabilius.Nimic nu este mai plăcut decît virtutea.

d) Ablativul materiei (Ablativus materiae)Se referă la materia din care (vezi legătura cu ideea de separaţie) este făcut

sau alcătuit ceva. Însoţit de prepoziţiile ex sau de se întîlneste după verbe ca: fingere, facere, constare,esse etc.

Naves totae factae erant ex robore. Toate corăbiile erau făcute din lemn de stejar.

23

23

Page 24: sintaxa propozitiei

Haec sunt pocula ex auro.Acestea sunt pahare de aur.Hodie vidi templum de marmore.Astăzi am văzut un templu construit din marmură.

e) Ablativul subiectului de tratat (Ablativus argumenti)Pe lîngă nominativul clasic al titlurilor, se întîlneşte uzul ablativului

prepoziţional (de) atunci cînd dintr-o întreagă materie ( subiect de tratat) se ia în considerare doar un aspect.

De oratore vs Orator

f) Ablativul privativSe întîlneşte după verbele careo, egeo, orbo şi după adjectivele derivate cel

mai adesea din acestea (egenus, orbus, nudus, expers, inops).Pecunia patria privatus est.A fost lipsit de banii tatălui.Res publica nuda a magistratibus eo tempore fuit.În acea perioadă statul a fost lipsit de magistraţi.

g) Ablativul de agentEste însoţit de regulă de prepoziţia ab şi se întîlneşte după verbe pasive,

indicînd autorul acţiunii exprimate de verb. Totus ager campanus possidetur a plebe.Tot terenul agricol din Campania este posedat de plebe/ în posesia plebei.Eo corpora a feris laniata vidi.În acel loc am văzut corpuri sfîşiate de fiare.

h) Ablativul partitiv Este întîlnit după numerale cardinale.

Duo ex filiis iam viri sunt.Doi dintre fiii mei sunt deja bărbaţi.Uni ex agricolis multum, secundo autem et tertio nihil dederunt.Unui agricultor (unuia dintre agricultori) i-au dat mult, însă celui de-al doilea şi celui de-al treilea nu le-au dat nimic.

II. Ablativul instrumental-sociativExprimă în mod esenţial mijlocul sau instrumentul prin intermediul căruia se

realizează o acţiune exprimată de verb.

24

24

Page 25: sintaxa propozitiei

a) Ablativul instrumentului (Ablativus instrumenti)Cornibus tauri, apri dentibus, morsu leones se tutantur.Taurii se apără cu coarnele, porcii mistreţi cu colţii, leii muşcînd.Aut vi aut fraude fit iniuria.Nedreptatea se face fie prin forţă, fie prin înşelăciune.

În cadrul acestei categorii se include şi ablativul abundenţei, deşi acesta nu exprimă de o manieră strict logică un raport instrumental. Era utilizat de latinofoni:

- pe lîngă adjective şi verbe care indică abundenţa (dives, locuples, refertus, onustus, affluens etc.):

Haec insula referta divitiis est.Această insulă este plină de bogăţii.Mare piscibus abundant.Marea e plină de peşti.

- pe lîngă adjective şi participii ca: dignus, indignus, praeditus, ornatus, imbritus.

Ille egregius homo magno ingenio praeditus est.Acest om distins este înzestrat cu un mare talent.Vir patre, avo, maioribus tuis dignissimus es !Eşti un bărbat prea demn de tatăl tău, de bunicul tău şi de înaintaşii tăi!Amica mea parvis opibus ac facultatibus praedita est.Prietena mea este înzestrată cu puţine mijloace şi posibilităţi.

b) Ablativul sociativ (Ablativus sociativus)Se recunoaşte cu uşurinţă după utilizarea prepoziţiei cum.

His de rebus cum Pomponio, cum Camillo, cum quibus vobis videbitur considerate.Sfătuiţi-vă în privinţa acestor lucruri cu Pomponius, cu Camillus, cu care veţi crede de cuviinţă.Me una vobiscum servare non possum.Nu pot să mă salvez împreună cu voi.Exierant cum Crasso adulescentes.Tinerii ieşiseră împreună cu Crassus.

Unele gramatici includ în această categorie ablativele care exprimă:

a)relaţia/limitarea;b) măsura/cantitatea;

25

25

Page 26: sintaxa propozitiei

c) modul;d) calitatea;e) cauza;f) preţul.

a) Ablativus relationis sive limitationis. Indică obiectul/obiectele la care se referă acţiunea exprimată de verb, reprezentînd în fond o limitare.

His de libris hodie in consilio diu discutavimus.Astăzi am discutat mult timp în adunare despre aceste cărţi.Eorum ego vitam mortemque aestimo, quoniam de utraque siletur. Eu socotesc la fel viaţa şi moartea acestora, fiindcă despre amîndouă nimeni nu spune nimic.

b) Ablativul măsurii/cantităţii (Ablativus mensurae)Benevolentiam non ardore amoris sed stabilitate iudicemus.Judecăm bunăvoinţa nu după înflăcărarea dragostei, ci după statornicia ei.Sol multis partibus maior est quam terra.Soarele este mai mare de mai multe ori decît pămîntul.

c) Ablativul de mod (Ablativus modi) indică cum se desfăşoară acţiunea exprimată de verb. Se construieşte fără prepoziţie sau cu prepoziţiile cum sau sine.

Magna cum cura ego illum curari volo.Vreau ca el să fie îngrijit cu mare atenţie.

d) Ablativul calităţii (Ablativus qualitatis)Are o valoare descriptivă, referindu-se la stări de spirit momentane şi la calităţi

fizice.Memoria non semper es optima !Nu întotdeauna ai o memorie foarte bună !Vir magno ingenio. Bărbat de mare spirit. Horatius parva statura erat. Horaţiu era de statură mică.

e) Ablativul cauzeiGramaticile disting un ablativ al cauzei interne referitor la sentimentele

propriului suflet (amore pereo, anxius ira), de un ablativ al cauzei externe.Maereo iniquitate tua.

26

26

Page 27: sintaxa propozitiei

Mă întristează nedreptatea ta.Exsultare laetitia coepit.A început să tresalte de bucurie.Iste rei publicae calamitate laetatur.Acesta se bucură de nenorocirea abătută asupra statului.

f) Ablativul preţului (Ablativus pretii)Indică, de regulă, suma plătită pentru o tranzacţie. Se întîlneşte mai ales după

verbele emo, vendo, dedimo, mercor,aestimo.Emi virginem triginta minis.Am cumpărat o fată cu 30 de mine.

g) Ablativul locului de trecere (Ablativus prosecutivus)Se construieşte fără prepoziţie.

Ibo hodie hac via ut celeriter ad te veniam.Voi merge azi pe acest drum ca să ajung repede la tine.

III. 1. Ablativul locativ (Ablativus locativus)a) Ablativul locativ se întrebuinţează fără prepoziţii pentru numele de oraşe şi

substantive care indică locul (regione, parte, loco).Aequo loco pugnavimus.Am luptat în cîmp deschis.Totis castris pugnatur.

Se luptă în toate taberele.Carthagine quotannis annui bini reges creabantur.În fiecare an, în Carthagena, se alegeau cîte doi regi pe un singur an.

b) Ablativul locativ se construieşte cu prepoziţiile in sau subAmbulo in horto cum amicis.Mă plimb în grădină cu prietenii.Non omnem frugem in omni agro reperire possis.Nu poţi găsi orice roadă in orice ogor.Sub monte consedit.S-a aşezat la poalele muntelui.

2. Ablativul timpului (Ablativus temporis)Poate răspunde la întrebările: quando ? = cînd, quanto tempore ? = în cît

timp?Qua nocte natus Alexander est, eadem Dianae Ephesiai templum deflagravit.În aceeaşi noapte în care s-a născut Alexandru (cel Mare) a ars şi Templul Dianei din Efes.

27

27

Page 28: sintaxa propozitiei

Caesar Tarraconem paucis diebus pervenit.Cezar a ajuns la Tarragona în cîteva zile.

Ablativul de timp mai poate răspunde la întrebările:

a) Quotiens in temporis spatio ?De cîte ori într-un interval de timp ?In hora saepe ducentos versus dictabat.Într-o oră dicta adesea două sute de versuri.

b) Quanto ante ? Quanto post ?= Cît timp inainte ? Cît timp după ?

Tribus post annis in Graeciam ibo.Voi merge in Grecia peste trei ani.

c) Ex quo ? De cînd ? De cît timp ? Cato ab adulescentia confecit orationes.

Cato a alcătuit discursuri încă din adolescenţă.

28

28

Page 29: sintaxa propozitiei

LOCATIV

Existenţa acestui caz nu este luată în considerare, de obicei, de gramaticile tradiţionale pe considerentul că în latina clasică nu s-au păstrat decît cîteva relicte ale acestui vechi caz indoeuropean. După cum se ştie, locativul indica de o manieră statică, locul, dar şi plasarea în timp. Aşadar, locativul însumează două valori semantice:

a) spaţialab) temporală

a) Locativul spaţial În ce priveşte substantivele comune, cele mai des întîlnite forme de locativ sînt: domi(acasă), humi(la pămînt), ruri (la ţară), militiae, viciniae (în vecinătate)

Sex. Ruscius ruri semper habitavit.Sex. Ruscius a locuit întotdeauna la ţară.

Romae,Brundisii, Carthagini, Athenis, Gadibus, Tarenti, Capuae etc. constituie exemple de locativ spaţial întrebuinţate pentru numele de oraşe.b) Locativul temporal .

Forme ca vesperi, luci, tempori, temperi, die septimi sunt mai bine atestate în latina arhaică.Heri vesperi apud me Hirtius fuit.Ieri seară a fost la mine Hirtius.Cum primo luci domum venisse dicitur.Se spune că a ajuns acasă la crăpatul zorilor.

Dispărut aproape în totalitate la nivel formal încă din faza clasică a dezvoltării limbii latine, locativul a fost concurat de ablativ la nivel semantic şi formal, fiind în cele din urmă complet substituit.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE:Traduceţi textele şi precizaţi valorile sintactice şi semantice ale formelor

cazuale:Cum Galiis bellum gesserunt.Res publica maximis periculis liberata est. A patre suo puella vocatur.Hunc librum magna cum amabilitate tibi dabo.Multi barbari sub terra habitabant.

29

29

Page 30: sintaxa propozitiei

Caesar ex castris hodie profectus est.Silviae mater curis aegra fuit.Mater iunior patre est. Arbor decem pedibus altior muro est.Paucis ante diebus hostes oppidum deleverant.Victor, homo magnanimitate, multos pueros pauperes adiuvavit.Pilo vulneratus est.Cato de magnitudine animi solebat dicere.Non bonus somnus de prandio.Tiberius a nobilibus atavis ortus est.Melle dulcior est.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE

30

30

Page 31: sintaxa propozitiei

TRADUCEŢI TEXTELE ŞI PRECIZAŢI FUNCŢIILE SINCTATICE ŞI SEMANTICE ALE FORMELOR CAZUALE:

O mei filii tres, non debetis esse miseri. Ad mortem enim nunc venio, sed pars mei, animus meus, semper remanebit. Dum eram vobiscum, animum non videbatis, sed ex factis meis intellegebatis eum esse in hoc corpore. Credite igitur animum esse eundem post mortem, etiam si eum non videbitis, et semper conservate me in memoria vestra.

( Cicero, De Senectute 22.79-81)

Poetae per litteras hominibus magnam perpetuamque famam dare possunt; multi viri, igitur, litteras de suis rebus scribi cupiunt. Trahimur omnes studio laudis et multi gloria ducuntur, quae aut in litteris Graecis aut Latinis inveniri potest. Qui, autem, videt multum fructum gloriae in versibus Latinis sed non in Graecis, nimium errat, quod litterae Graecae leguntur in omnibus fere gentibus, sed Latinae in finibus suis continentur.

( Cicero, Pro Archia 11.26, 10.23)

Si ex his studiis delectatio sola peteretur, tamen, ut opinor, hanc animi remissionem humanissimam ac liberalissimam iudicaretis. Nam ceterae neque temporum sunt neque aetatum omnium neque locorum; at haec studia adulescentiam alunt, senectutem oblectant, res secundas ornant, adversis perfugium ac solacium praebent, delectant domi, non impediunt foris, pernoctant nobiscum, peregrinantur, rusticantur.

( Cicero, Pro Archia 7.16)

Dies dicti sunt a deis quorum nomina Romani quibusdam stellis dedicaverunt. Primum enim diem a Sole appellaverunt, qui princeps est omnium stellarum ut idem dies caput est omnium dierum. Secundum diem a Luna appellaverunt, quae ex Sole lucem accepit. Tertium ab stella Martis, quae vesper appellatur. Quartum ab stella Mercurii. Quintum ab stella Iovis. Sextum a Veneris stella, quam Luciferum appellaverunt, quae inter omnes stellas plurimum lucis habet. Septimum ab stella Saturni, quae dicitur cursum suum triginta annis explere. Apud Hebraeos autem dies primus dicitur unus dies sabbati, qui apud nos dies dominicus est, quem pagani Soli dedicaverunt. Sabbatum autem septimus dies a dominico est, quem pagani Saturno dedicaverunt.

( Isidor din Sevilla, Origines 5.30, sec.7.)

II MODURILE ÎN PROPOZIŢIILE INDEPENDENTE

31

31

Page 32: sintaxa propozitiei

Valorile semantice ale modurilor în limba latină sunt parţial identice cu cele din română.

INDICATIV

Uzul indicativului, mod al realităţii şi al certitudinii, găseşte în general o corespondenţă perfectă în limba română. Indicativul se foloseşte în:

I. Propoziţiile enunţiativeAtragem atenţia asupra faptului că, deşi în latină unele verbe şi locuţiuni

verbale sunt la indicativ, în limba română se traduc (în funcţie de context) prin condiţional-optativ la diateza activă (cînd în latină se foloseşte indicativul prezent) şi pasivă (cînd în latină se foloseşte indicativul perfect).

Menţionăm următoarele categorii:1. Verbe sau locuţiuni verbale (possum, debeo, decet, licet, oportet,

necesse est).Quomodo possum non esse popularis ?Cum aş putea să nu fiu democrat ?Volebam loco magis deserto esse.Aş fi vrut să fiu într-un loc mai pustiu.Pro Pompeio emori possum.Pentru Pompei aş putea să mor.Quis mihi potest aut debet esse coniuctior quam is ?Cine mi-ar putea fi sau ar trebui să-mi fie mai aproape decît acesta?

2. Expresii impersonale:(facile est/erat; longum est/erat; melius est; optabilis est, dementis est/erat).

Longum est omnia enumerare proelia. Ar fi prea lung (ar dura prea mult) să enumăr toate luptele.

3. Verba voluntatis (volo, nolo, malo).Eumenes copias divisit, non ut voluit, sed ut militum cogebat voluntas.Eumenes a împărţit trupele, nu cum ar fi vrut, ci după cum cerea voinţa soldaţilor.

4. Verbele “a crede”, “a se aştepta”, “a-şi imagina” în expresii cu sens negativ la trecut (numquam putabam/putavi/putaveram = n-aş fi crezut niciodată; quis putabat ?/putavit ?/putaveram = cine ar fi crezut?)

Ego tantum esse in homine sceleris, audaciae, crudelitatis numquam putavi.

32

32

Page 33: sintaxa propozitiei

Nu mi-aş fi închipuit niciodată că într-un om ar putea exista atîta nemernicie, obrăznicie şi cruzime.

II. Propoziţiile interogative (simple sau duble/disjunctive).A. Propoziţia interogativă simplă

În latină, propoziţia interogativă simplă utilizează indicativul şi poate fi introdusă de:

1. adjective, adverbe sau pronume sau pronume interogative (quis, quid; qui, quae, quod; numquis ? quisnam ? uter ? quantus ? ubi ? quomodo ? quando ? quamobrem ?

Quis dedit?Cine a dat?

2. particule interogativea) - ne (enclitic)

Omnisne pecunia dissoluta est ?Oare toată suma s-a plătit ?

b) num (introduce o interogativă retorică cu sens negativ).Num tristitiam superare possumus ?Oare n-am putea depăşi tristeţea ?

c) nonne (introduce o interogativă retorică cu sens afirmativ).Poetae nonne versus componere volunt ?Oare poeţii n-ar vrea să scrie versuri ?Nautae nonne navigare volunt ?Oare corăbierii n-ar vrea să navigheze ?

d) an (uneori introduce o interogativă retorică cu sens negativ, echivalînd în mod frecvent cu particula num, dar mai este folosită şi cu sensul lui nonne după o interogativă introdusă de pronume, adjective sau adverbe interogative).

An potest esse molestum ?Ar putea fi oare dăunător (acest lucru) ?

B. Propoziţia interogativă dublă/disjunctivăSe introduce prin: a) utrum…an

Utrum ea vestra an nostra culpa est.Această vină este a voastră sau a noastră.

b) -ne….an.Romamne venio, an hic maneo, an Arpinum fugio ?Să vin la Roma, să rămîn aici sau să fug la Arpinum ?

33

33

Page 34: sintaxa propozitiei

c) …an.Cuius ea culpa fuit ? Militum an imperatorum ?A cui a fost această greşeală ? A soldaţilor sau a conducătorilor [de oşti]?

C. Propoziţia exclamativăQuam multos milites fertur se habuisse ille dux.Cât de mulţi soldaţi se spune că a avut acel comandant.

CONJUNCTIV

34

34

Page 35: sintaxa propozitiei

Dacă indicativul este modul obiectivităţii, conjunctivul este, în general, modul subiectivităţii. În propoziţiile independente exprimă următoarele valori semantice:

posibilitate nesiguranţă dorinţă urare concesie presupunere îndemn sfat

1. Conjunctivul hortativSe foloseşte la timpul prezent. Sensul negativ (conjunctiv hortativ-prohibitiv) al

unei propoziţii este dat de ne.Cum dignitate moriamur.Să murim cu demnitate.Ne diis irascamur.Să nu-i supărăm pe zei.De me nihil timueritis.Să nu-mi purtaţi deloc de grijă.Ne difficilia optemus.Să nu dorim ceea ce este dificil [de îndeplinit].Ne quid fiat contra exempla maiorum.Să nu se facă nimic împotriva pildelor strămoşilor.

2. Conjunctivul dubitativ

Exprimînd o îndoială, o nesiguranţă, apare întotdeauna în propoziţii interogative directe. În latină se foloseşte:

a. conjunctivul prezent, dacă incertitudinea se referă la o acţiune prezentă sau viitoare.

Rogem te ut venias ! Non rogem !<Trebuie> să te rog să vii ! Sau nu !

b. conjunctivul imperfect dacă incertitudinea se referă la o acţiune trecută.Cur illum non defenderem ?De ce nu-l voi fi apărat ?

35

35

Page 36: sintaxa propozitiei

3. Conjunctivul potenţialExprimă posibilitatea unui fapt pur imaginar. Se foloseşte:

a) conjunctivul prezent sau perfect dacă posibilitatea se referă la o acţiune prezentă sau viitoare (videatur,dixerit).Quis hoc credat?Cine ar putea să creadă acest lucru?

b) conjunctivul imperfect (putaret, videres), dacă posibilitatea se referă la o acţiune trecută.Haud facile discerneres utrum imperatori an exercitui carior esset.Nu ai fi putut să distingi cu uşurinţă dacă el a fost mai drag comandantului sau armatei.

Sensul negativ se exprimă prin non.

4. Conjunctivul deziderativ sau optativÎn propoziţiile afirmative este însoţit de conjuncţia utinam (o, dacă, o, de-ar fi),

iar în cele cu sens negativ de utinam ne, utinam nemo, utinam numquam etc. Diferitele nuanţe deziderative sînt exprimate prin toate cele patru timpuri ale conjunctivului:

a) prezentul exprimă o dorinţă sau o urare realizabilă în prezent.Utinam saluti nostrae consulere possimus !O, de-am putea să veghem asupra salvării noastre !

b) perfectul exprimă o dorinţă sau o urare realizabilă în trecut. Utinam vere auguraverim !

O,de-aş fi prezis cu adevărat!c) imperfectul exprimă o dorinţă care nu s-ar fi putut realiza în prezent, un

regret.Utinam quidem illi principes vixerent !O, de-ar trăi acei principi !

d) mai mult ca perfectul exprimă o dorinţă irealizabilă în trecut.Utinam ut culpam, sic etiam suspicionem vitare potuisses !Măcar de-ai fi putut evita bănuiala, cum ai scăpat de vină !

5. Conjunctivul concesivExprimă o afirmaţie sau un fapt considerat adevărat.De obicei, e precedat de

licet sau succedat de sane.a) cînd concesia se referă la o acţiune prezentă, se foloseşte conjunctivul

prezent;Fremant omnes licet, dicam quod sentio.Chiar dacă toţi se indignează, eu tot am să spun ce simt.

36

36

Page 37: sintaxa propozitiei

b) cînd concesia se referă la o acţiune trecută, se foloseşte conjunctivul perfect.

Ne aequaveritis Hannibali Philippum: Pyrrho certe aequabitis.Chiar dacă nu-l veţi putea egala pe Filip cu Hannibal, cu Pirus sigur.

Pentru exprimarea sensului negativ se face uz de negaţia ne care poate fi însoţită de sane.

6. Conjunctivul ipoteticExprimă o ipoteză sau o supoziţie. Se exprimă prin:a) prezent sau perfect cînd supoziţia este considerată ca fiind posibilă în

prezent sau trecut.Roges me; nihil respondeam.<Să spunem că> tu mă întrebi <ceva>; n-am să-ţi răspund nimic.

b) imperfect sau mai mult ca perfect cînd supoziţia este considerată ireală în trecut.

Dedisses huic animo par corpus, fecisset id quod optabat.<Să zicem că tu> ai fi putut da acestui suflet un trup pe măsură, ar fi făcut ce-ar fi dorit.

IMPERATIV

37

37

Page 38: sintaxa propozitiei

Exprimă o poruncă care poate fi pozitivă sau negativă.A. Imperativ pozitiv.1. Imperativul prezent este folosit numai la persoana a II-a, singular şi plural.

Egredere aliquando ex urbe !Ieşi o dată din oraş !

Cu aceeaşi funcţie semantică se utilizează pentru celelalte persoane conjunctivul hortativ/prohibitiv (persoanele a II-a şi a III-a singular şi plural).

2. Imperativul viitor se foloseşte:a) cînd porunca trebuie să fie îndeplinită după un anumit interval de

timp;Cras scribito!Să scrii mîine!

b) cînd porunca presupune o datorie morală, o dispoziţie legală sau testamentară sau un precept;

Parentes diligito !Iubeşte-ţi părinţii !

c) cînd porunca e legată de o propoziţie subordonată la viitor.Cum perveneris, scribito.Cînd vei veni, scrie-mi.

B. Imperativ negativ1. Pentru exprimarea unui îndemn, unei porunci, cu sens negativ, limba latină

foloseşte, după model grec, la persoana a II-a, singular şi plural: a) ne cu conjunctivul perfect dacă porunca este energică;

Ne transieris !Să nu treci !Hannibal, ne transieris Hiberum.

Hannibal, să nu treci Ebrul.b) perifraze construite cu noli/nolite însoţite de infinitiv.

Noli agere ! Să nu faci !Noli isto modo agere cum Verre.Să nu te porţi astfel cu Verres.

2. Pentru celelalte persoane se foloseşte conjunctivul prezent precedat de particula ne.

Fac ne quid aliud cures.Nu te mai îngriji de altceva.

INFINITIV

38

38

Page 39: sintaxa propozitiei

Prezintă două forme:A. NominalăB. Verbală

A. INFINITIVUL CU FUNCŢIE NOMINALĂ.

1.Infinitivul are rol de subiect după expresii impersonale (aequum est, iustum est, rectum est, humanum est, consuetudo est, tempus est etc.) şi după verbe impersonale (oportet, decet, expedit, licet, conceditur, placet, paenitet, taedet,interest, refert, videtur).

Errare humanum est.Nunc decet caput impedire myrto.Acum este nimerit să pui pe cap coroană de mirt.

2. Infinitivul cu rol de nume predicativ. Secernere a corpore animum est mori. A separa sufletul de trup înseamnă a muri.

Vim hoc quidem est adfere. Acest lucru înseamnă să provoci violenţă.

3. Infinitivul în rol de complement direct se foloseşte după:a. Verbe ca: possum, queo, nequeo, debeo, soleo, coepi.

Coepi scribere epistulas.Am început să scriu epistole.

b. verba voluntatis: (volo, nolo, malo, studeo) Hoc facere possum.

Pot să fac acest lucru.Cantare volebat.Voia să cânte.

c. Verbe de tipul (duco, suesco, statuo, constituo, decerno, scio, conor, nitor, agredior etc.).

Vincere scis.Ştii să învingi.

B. INFINITIVUL CU FUNCŢIE VERBALĂ

39

39

Page 40: sintaxa propozitiei

I. Infinitivul cu funcţie verbală care are un subiect propriu alcătuieşte o propoziţie numită infinitivală. Există două construcţii de acest tip (care vor fi tratate pe larg în cursul Sintaxa frazei):

1. Nominativ cu infinitiv.2. Acuzativ cu infinitiv.

II. Alte valori ale infinitivului:Infinitivul istoric se foloseşte în propoziţii independente enunţiative (îndeosebi

în naraţiuni şi descrieri) în locul indicativului imperfect.Vigiles tumultuari, trepidare, moliri portam.Străjile făceau zarvă, se agitau, zgîlţîau poarta.

Infinitivul exclamativ apare cu funcţie de predicat în propoziţii independente cu valoare exclamativă în care subiectul însoţit sau nu de particula enclitică –ne este la cazul acuzativ.

Meme incepto desistere victam ? Eu, cea învinsă, să renunţ la gîndu-mi ?

PARTICIPIUL

40

40

Page 41: sintaxa propozitiei

A. PARTICIPIUL CU FUNCŢIE NOMINALĂ

1. Participiul cu funcţie de atributVirum in villa habitantem vidi.Am văzut un bărbat care locuieşte în oraş.Timotheus a patre acceptam gloriam multis auxit virtutibus.Timotheus a sporit gloria moştenită de la tată cu multe virtuţi.

2. Participiul substantivizatNavigantibus moveri videntur ea quae stant.

Celor care merg cu corăbiile li se pare că sunt în mişcare cele care stau locului.

3.Participiul cu funcţie de nume predicativErat Iugurtha appetens gloriae. Iugurtha era dornic de mărire. Is erit oboediens.El va fi supus.

4. Participiul cu funcţie de element predicativ suplimentarPecora natura prona atque ventri oboedientia finxit.Natura a plăsmuit animalele cu capul în jos şi supuse pîntecelui.

B. PARTICIPIUL CU FUNCŢIE VERBALĂ

1. Participiul coniunctUtilitas commutata amicitias dissolveret.Interesul, odată schimbat, ar distruge prieteniile.

2. Ablativul absolutPontifices et augures Romulo regnante nulli erant:ab Numa Pompilio creati sunt.În timpul domniei lui Romulus nu existau preoţi prezicători: au apărut o dată cu Numa Pompilius.

GERUNZIUEste un substantiv verbal cu declinare proprie, avînd funcţie de complement.

41

41

Page 42: sintaxa propozitiei

Ridendo castigat mores.Rîzînd se îndreaptă moravurile.

GERUNDIV

Este un adjectiv verbal cu funcţie de atribut.Consul placandis dis dat operam.Consulul îşi dă silinţa să-i înduplece pe zei.

În cadrul construcţiei perifrastice pasive,gerundivul însoţit de verbul sum are funcţie de nume predicativ.

Magna dis immortalibus habenda est gratia.Trebuie să arătăm o mare recunoştinţă zeilor nemuritori.

SUPIN

Este un substantiv verbal de genul neutru care îndeplineşte funcţia de subiect/complement.

Nefas est dictu miseram fuisse tale senectute.Nu e permis să afirmi că o asemenea bătrîneţe a fost nefericită.Legatos mittunt subsidium rogatum.Trimit soli pentru a cere sprijin.

EXERCIŢII RECAPITULATIVETraduceţi textele şi precizaţi valorile modurilor:

Res vero bonas verbis electis dictas quis non leget ? Nos rebus optimis non poetarum voce moveamur ?

Avaro quid mali optes, nisi vivat diu ?Nequiquam deos implores: irati infestique sunt.

Ne quis ius civium violet ! Fortes simus. Quemquamne fuisse tam sceleratum ! Milites ex urbe exire potuerunt. Hostibus erat spes capiendi urbem. Legatos miserunt rogatum auxilium. Fac, obsecro te, ut omnia sciamus. Exspecta, amabo te.

42

42

Page 43: sintaxa propozitiei

Stude, non ut plus aliquid scias, sed ut melius. Octavia, cave credas.

Catilina dixit duo corpora esse rei publicae, unum debile infirmo capite, alterum firmum sine capite.Secundas res splendidiores facit amicitia, et adversas partiens communicansque leviores.Catilinam exitium rei publicae intra moenia molientem ex urbe expuli.

Appellandi tempus non erat.Cimon numquam in hortis custodem imposuit fructus servandi gratia.

Omnia te gubernante naufragia metuebam.At Romani domi militiaeque intenti festinare, parare, alius alium hortari, hostibus obviam ire, libertatem, patriam parentisque armis tegere.

EXERCIŢII RECAPITULATIVE

43

43

Page 44: sintaxa propozitiei

TRADUCEŢI TEXTELE ŞI PRECIZAŢI VALORILE MODURILOR:

Civitas bellum sine causa bona aut propter iram genere non debet. Si fortunas et agros vitasque populi nostri sine bello defendere poterimus, tum pacem conservare debebimus; si, autem, non poterimus servare patriam libertatemque nostram sine bello, bellum erit necessarium. Semper debemus demonstrare, tamen, magnum officium in bello, et magnam clementiam post victoriam.

(Cicero, De Officiis 1. 11.34-36; De Re Publica 3. 23.34-35)

Nihil cum amicitia possum comparare; di hominibus nihil melius dant. Pecuniam alii malunt; alii, corpora sana; alii, famam gloriamque; alii, voluptates-sed hi viri errant, quoniam illa sunt incerta et ex fortuna veniunt non ex sapientia. Amicitia enim ex sapientia et amore et moribus bonis et virtute venit; sine virtute amicitia non potest esse. Si nullos amicos habes, habes vitam tyranni; si invenies amicum verum, vita tua erit beata.

(Cicero, De Amicitia; L.A. 6.)

Magnus ille Alexander multos scriptores factorum suorum secum semper habebat. Is enim ante tumulum Achillis olim stetit et dixit haec verba: “Fuisti fortunatus, o adulescens, quod Homerum laudatorem virtutis tuae invenisti.” Et vere! Nam, sine Illiade illa, idem tumulus et corpus eius et nomen obruere potuit. Nihil corpus humanum conservare potest; sed litterae magnae nomen viri magni saepe conservare possunt.

(Cicero, Pro Archia 24)

Magistri boni discipulis sententias suas dicere non semper debent. Discipuli Pythagorae in disputationibus saepe dicebant: “Ipse dixit!” Pythagoras, magister philosophiae eorum, erat “ipse” : sententiae eius etiam sine ratione valuerunt. In philosophia autem ratio sola, non sententia, valere debet.

(Cicero, De Natura Deorum 1.5.10.)

Nasica ad poetam Ennium venit. Cum ad ianuam Ennium quaesivisset et serva respondisset eum in casa non esse, sensit illam domini iussu id dixisse et Ennium vero esse in casa. Post paucos dies, cum Ennius ad Nasicam venisset et eum ad ianuam quaereret, Nasica ipse exclamavit se in casa non esse. Tum Ennius “Quid?” inquit, “Ego non cognosco vocem tuam?” Nasica respondit: “Vae, homo es

44

44

Page 45: sintaxa propozitiei

impudens! Cum ego te quaererem, servae tuae credidi te non in casa esse; nonne tu mihi ipsi nunc credes?”

(Cicero, De Oratore 2.276)

Cimon celeriter ad summos honores pervenit. Habebat enim satis eloquentiae, summam liberalitatem, magnam scientiam legum et rei militaris, quod cum patre a puero in exercitibus fuerat. Itaque hic populum urbanum in sua potestate facillime tenuit et apud exercitum plurimum valuit auctoritate.Cum ille occidisset, Athenienses de eo diu doluerunt; non solum in bello, autem, sed etiam in pace eum graviter desideraverunt. Fuit enim vir tantae liberalitatis ut, cum multos hortos haberet, numquam in his custodias poneret; nam hortos liberrime patere voluit ne populus ab his fructibus prohiberetur. Saepe autem, cum aliquem minus bene vestitum videret, ei suum amiculum dedit. Multos locupletavit; multos pauperes mortuos suo sumptu extulit. Sic minime mirum est si, propter mores Cimonis, vita eius fuit secura et mors eius fuit omnibus acerba.

(Nepos, Cimon)

III. ACORDUL ÎNTRE SUBIECT ŞI PREDICAT

45

45

Page 46: sintaxa propozitiei

În general, ca şi în limba română, predicatul verbal se acordă cu subiectul în număr şi persoană.Totuşi în latină se întîlnesc numeroase situaţii în care acordul între subiect şi predicat nu se supune acestei reguli. Menţionăm însă că formele de perfect pasiv şi de la conjugările perifrastice implică şi acordul în gen şi caz, identic cu acordul între subiect şi numele predicativ. Caesar orationem habuit.

Cezar a ţinut o cuvântare.Cicero Pater Patriae appellatus est.Cicero a fost numit Pater Patriae.Carthago delenda est.Cartagina a fost distrusă.

Cînd există două sau mai multe subiecte, predicatul este exprimat prin verb, de regulă la numărul plural.

Rex regiaque classis profecti sunt.Regele şi flota regală au plecat.

În aceeaşi situaţie predicatul poate fi exprimat prin verb la numărul singular, dacă se face o referire la fiecare subiect în parte sau la cel mai apropiat subiect în raport cu predicatul.

Orgetorigis filia atque unus e filis captus est.Au fost luaţi prizonieri fiica şi unul dintre fiii lui Orgetorix.

Acordul la plural se face dupa înţeles cînd, deşi există un singur subiect, acesta face parte dintr-o sintagma sociativa.

Caesar cum sociis fortiter pugnaverunt.Cezar a luptat împreună cu aliaţii cu putere.

În cazul numelui predicativ exprimat printr-un adjectiv, acordul se face in principiu în gen, număr si caz.

Pectora sunt ipso turbidiora mari.Inima e mai zbuciunată decât marea însăşi.

Cînd numele predicativ este exprimat printr-un substantiv, acesta se acordă cu subiectul numai în caz.

Divitiae sunt saepe causa malorum.Bogăţiile sunt adesea pricina nenorocirilor.

De obicei, acordul se face numai la masculin cînd subiectele au genuri diferite.Pater mihi et mater carissimi sunt.

46

46

Page 47: sintaxa propozitiei

Tatăl şi mama îmi sunt foarte dragi.

In cazul mai multor subiecte, acordul se face numai cu substantivul considerat drept cel mai important de către locutor.

In me omnium vestrum ora atque oculos esse conversos.Spre mine s-ai îndreptat feţele şi privirile voastre, ale tuturor.

Acordul se realizează uneori si după sens (constructio ad sensum) ca de pildă, în cazul în care subiectul este un substantiv colectiv (pars, multitudo, civitas) sau pronumele nehotarîte quisque si uterque.

Magna pars vulnerati aut occissi sunt.O mare parte au fost răniţi sau ucişi.Turba seniorum adventum hostium exspectabant.Mulţimea celor vârtnici aştepta sosirea duşmanilor.Cohortes pompeianos a tergo sunt adorti.Cohortele pomeiene au fost atacate pe la spate.

TEMĂ● Transmiteţi în scris traducerea unei pagini în latină din Texte alese. Precizaţi funcţiile sintactice şi semantice ale substantivelor şi verbelor din fragmentele alese de dumneavoastră.● Prin ce cazuri se exprimă locul şi timpul în limba latină?

BIBLIOGRAFIE1. Barbu N. I., Vasilescu I.T., Gramatica latină, Bucureşti, 1969.2. Bujor I. I., Chiriac Fr., Gramatica limbii latine, Bucureşti, 1979.3. Haussig C., Troll P., Stosch W., Lateinische Kurzgrammatik, Frankfurt am

Main, 1975.4. Ghiselli A., Concialini G., Il libro di latino. Teoria, Bari, 1984.5. Dan Sluşanschi, Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, 1984.6. Pârlog M., Gramatica limbii latine, Bucureşti, 1996.

TEXTE ALESE

47

47

Page 48: sintaxa propozitiei

LOCI ANTIQUI

Mihi nullas epistulas mittis. “Nihil est,” inquis, “quod scribam”. At hoc ipsum scribe: nihil esse quod scribas; vel illa verba sola a quibus maiores nostri incipere solebant: “Si vales, bene est; ego valeo.” Hoc mihi sufficit; est enim maximum. Me ludere putas? Serio peto. Fac ut sciam quid agas. Vale.

(Plinius, Epistulae 1.11)

Et cum oratis non eritis sicut hypocritae, qui amant in synagogis et in angulis platearum stantes orare ut videantur ab hominibus: amen dico vobis, receperunt mercedem suam. Tu autem cum orabis, intra in cubiculum tuum et, clauso ostio tuo, ora Patrem tuum in abscondito; et Pater tuus qui videt in abscondito reddet tibi…..Sic ergo vos orabitis: Pater noster qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum; adveniat regnum tuum; fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra. Panem nostrum supersubstantialem da nobis hodie, et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris; et ne inducas nos in temptationem: sed libera nos a malo.

(Vulgata, Matei 6.5-6, 9-13)

Cum Caedmon corpus somno dedisset, angelus Domini ei dormienti “Caedmon”, inquit, “canta mihi principium creaturarum”. Et statim coepit cantare in laudem Dei creatoris versus quos numquam audiverat, quorum hic est sensus: “Nunc laudare debemus auctorem regni caelestis, potestatem creatoris et consilium illius, facta Patris gloriae, qui, omnipotens custos humani generis, filiis hominum caelum et terram creavit.” Hic est sensus, non autem ordo ipse verborum quae dormiens ille cantavit; neque enim possunt carmina, quamvis optime compositia, ex alia in aliam linguam ad verbum sine detrimento sui decoris ac dignitatis transferri.

(Beda, Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum 4.24; sec.8)

Mures inierunt consilium quo modo se a catto defendere possent et quaedam sapientior quam ceterae ait: “Ligetur campana in collo catti. Sic poterimus eum eiusque insidias vitare.” Placuit omnibus hoc consilium, sed alia mus “Quis igitur”, inquit, “est inter nos tam audax ut campanam in collo catti ligare audeat?” Respondit una mus: “Certe non ego.”. Respondit alia: “Certe non ego audeo pro toto mundo catto ipsi appropinquare.” Et idem ceterae dixerunt.

Sic saepe homines, cum quendam amovendum esse arbitrantur et contra eum insurgere volunt, inter se dicunt: “Quis apponet se contra eum? Quis accusabit eum?” Tum omnes, sibi timentes, dicunt: “Non ego certe! Nec ego!” Sic illum vivere patiuntur.

48

48

Page 49: sintaxa propozitiei

(Odo de Cerinton, Narrationes, sec. 12 )

In illa ecclesia erat scholaris parvus. Cum hic die quadam versus componere ex ea materia a magistro data non posset et tristis sederet, diabolus in forma hominis venit. Cum dixisset: “Quid est, puer? Cur sic tristis sedes?” respondit puer: “Magistrum meum timeo quod versus componere non possum de themate quod ab eo recepi.” Et ille: “Visne mihi servire si ego versus tibi componam?” Puer, non intellegens quod ille esset diabolus, respondit: “Etiam, domine, paratus sum facere quidquid iusseris-dummodo versus habeam et verbera vitem.” Tum, versibus statim dictatis, diabolus abiit. Cum puer autem hos versus magistro suo dedisset, hic, excellentiam versuum miratus, timuit, ducens scientiam in illis divinam, non humanam. Et ait: “Dic mihi, quis tibi hos versus dictavit?” Primum puer respondit: “Ego, magister!” Magistro autem non credente et verbum interrogationis saepius repetente, puer omnia tandem confessus est. Tum magister “Fili”, inquit, “ille versificator fuit diabolus. Carissime, semper illum seductorem et eius opera cave.” Et puer diabolum eiusque opera reliquit.

(Caesar din Heisterbach, Miracula 2.14; sec.13 )

LOCI IMMUTATI

49

49

Page 50: sintaxa propozitiei

Artior quam solebat somnus (me) complexus est…..(et) Africanus se ostendit ea forma quae mihi ex imagine eius quam ex ipso erat notior. Quem ubi agnovi, equidem cohorrui,…..quaesivi tamen viveretne ipse et Paulus pater et alii quos nos exstinctos arbitraremur.

“Immo vero,” inquit, “hi vivunt qui e corporum vinclis tamquam e carcere evolaverunt; vestra vero quae dicitur vita mors est. Quin tu aspicis ad te venientem Paulum patrem?”

Quem ut vidi, equidem vim lacrimarum profudi. Ille autem me complexus atque osculans flere prohibebat. Atque ego ut primum fletu represso loqui posse coepi, “Quaeso,” inquam, “pater sanctissime atque optime, quoniam haec est vita, ut Africanum audio dicere, quid moror in terris? Quin huc ad vos venire propero?

“Non est ita,” inquit ille. “Nisi enim deus is, cuius hoc templum est omne quod conspicis, istis te corporis custodiis liberaverit, huc tibi aditus patre non potest. Homines enim sunt hac lege generati, qui tuerentur illum globum quem in hoc templo medium vides, quae terra dicitur, iisque animus datus est ex illis sempiternis ignibus quae sidera et stellas vocatis…..Quare et tibi, Publi, et piis omnibus retinendus est animus in custodia corporis, nec iniussu eius a quo ille est vobis datus ex hominum vita migrandum est, ne munus humanum adsignatum a deo defugisse videamini…..Iustitiam cole et pietatem, quae cum sit magna in parentibus et propinquis, tum in patria maxima est. Ea vita via est in caelum et in hunc coetum eorum qui iam vixerunt et corpore laxati illum incolunt locum…..quem vos, ut a Grais accepistis, orbem lacteum, nuncupatis.

Et ille, “Tu vero…..sic habeto non esse te mortalem, sed corpus hoc, nec enim tuis es quem forma ista declarat, sed mens cuiusque is est quisque, non ea figura quae digito demonstrari potest. Deum te igitur scito esse; siquidem deus est qui viget, qui sentit, qui meminit, qui providet, qui tam regit et moderatur et movet id corpus cui praepositus est quam hunc mundum ille princeps deus.”

(Cicero, Somnium Scipionis,2ff., De Re Publica, 6.10 ff. )

Eisdem temporibus Persarum rex Dareus, ex Asia in Europam exercitu traiecto, Scythis bellum inferre decrevit. Pontem fecit in Histro flumine, qua copias traduceret. Eius pontis, dum ipse abesset, custodes reliquit principes quos secum ex Ionia et Aeolide duxerat; quibus singularum urbium perpetua dederat imperia. Sic enim facillime putavit se Graeca lingua loquentes qui Asiam incolerent sub sua retenturum potestate, si amicis suis oppida tuenda tradidisset. In hoc fuit tum numero Miltiades. Hic, cum crebri adferrent nuntii male rem gerere Dareum premique a Scythis, hortatus est pontis custodes ne a Fortuna datam occasionem liberandae Graeciae dimitterent.

Nam si cum eis copiis, quas secum transportarat, interisset Dareus, non solum Europam fore tutam, sed etiam eos qui Asiam incolerent Graeci genere liberos a Persarum futuros dominatione et periculo. Id facile effici posse; ponte enim rescisso regem vel hostium ferro vel inopia paucis diebus interiturum. Ad hoc consilium cum plerique accederent, Histiaeus Milesius…[dixit] adeo se abhorrere a ceterorum consilio ut nihil putet ipsis utilius quam confirmari regnum Persarum. Huius cum sententiam plurimi essent secuti, Miltiades…Chersonesum reliquit ac rursus Athenas

50

50

Page 51: sintaxa propozitiei

demigravit. Cuius ratio etsi non valuit, tamen magnopere est laudanda cum amicior omnium libertati quam suae fuerit dominationi.

Dareus autem, cum ex Europa in Asiam redisset, hortantibus amicis ut Graeciam redigeret in suam potestatem, classem quingentarum navium comparavit eique Datim praefecit et Artaphernem, eisque ducenta (milia) peditum, decem equitum milia dedit-causam interserens se hostem esse Atheniensibus quod eorum auxilio Iones Sardis expugnassent suaque praesidia interfecissent. Illi praefecti regii, classe ad Euboeam appulsa celeriter Eretriam ceperunt, omnesque eius gentis cives abreptos in Asiam ad regem miserunt. Inde ad Atticam accesserunt ac suas copias in campum Marathona deduxerunt. Is abest ab oppido circiter milia passuum decem.

Hoc tumultu Athenienses tam propinquo tamque magno permoti auxilium nusquam nisi a Lacedaemoniis petiverunt Phidippumque, cursorem eius generis qui hemerodromoe vocantur, Lacedaemonem miserunt ut nuntiaret quam celerrimo opus esse auxilio. Domi autem creant decem praetores, qui exercitui praeessent, in eis Miltiadem; inter quos magna fuit contentio utrum moenibus se defenderent an obviam irent hostibus acieque decernerent. Unus Miltiades maxime nitebatur ut primo tempore castra fierent…

Hoc tempore nulla civitas Atheniensibus auxilio fuit praeter Plataeenses; ea mille misit militum. Itaque horum adventu decem milia armatorum completa sunt, quae manus mirabili flagrabat pugnandi cupiditate; quo factum est ut plus quam collegae Miltiades valeret.

Eius ergo auctoritate impulsi Athenienses copias ex urbe eduxerunt locoque idoneo castra fecerunt. Dein postero die sub montis radicibus acie regione instructa non apertissima-namque arbores multis locis erant rarae-proelium commiserunt hoc consilio ut et montium altitudine tegerentur et arborum tractu equitatus hostium impediretur, ne multitudine clauderentur. Datis, etsi non aequum locum videbat suis, tamen fretus numero copiarum suarum confligere cupiebat, eoque magis quod, priusquam Lacedaemonii subsidio venirent, dimicare utile arbitrabatur.

Itaque in aciem peditum centum (milia), equitum decem milia produxit proeliumque commisit. In quo tanto plus virtute valuerunt Athenienses ut decemplicem numerum hostium profligarint, adeoque eos perterruerunt ut Persae non castra sed naves petierint. Qua pugna nihil adhuc exsistit nobilius; nulla enim umquam tam exigua manus tantas opes prostravit.

(Nepos, Miltiades 3-5 )

C. PLINIUS TACITO SUO S.

Ais te adductum litteris, quas exigenti tibi de morte avunculi mei scripsi, cupere cognoscere, quos ego Miseni relictus (id enim ingressus abruperam) non solum metus, verum etiam casus pertulerim: ‘quamquam animus meminisse horret, incipiam’. Profecto avunculo ipse reliquum tempus studiis (ideo enim remanseram) impendi; mox balineum, cena, somnus inquietus et brevis. Praecesserat per multos dies tremor terrae minus formidolosus, quia Campaniae solitus; illa vero nocte ita

51

51

Page 52: sintaxa propozitiei

invaluit, ut non moveri omnia, sed verti crederentur. Inrumpit cubiculum meum mater: surgebam in vicem, si quiesceret, excitaturus. Resedimus in area domus, quae mare a tectis modico spatio dividebat. Dubito, constantiam vocare an imprudentiam debeam (agebam enim duodevicensimum annum): posco librum Titi Livi et quasi per otium lego atque etiam, ut coeperam, excerpo. Ecce amicus avunculi, qui nuper ad eum ex Hispania venerat, ut me et matrem sedentes, me vero etiam legentem videt, illius patientiam, securitatem meam corripit. Nihilo segnius ego intentus in librum. Iam hora diei prima, et adhuc dubius et quasi languidus dies. Iam quassatis circumiacentibus tectis, quamquam in aperto loco, angusto tamen, magnus et certus ruinae metus. Tum demum excedere oppido visum: sequitur vulgus attonitum, quodque in pavore simile prudentiae, alienum consilium suo praefert ingentique agmine abeuntes premit et inpellit. Egressi tecta consistimus. Multa ibi miranda, multas formidines patimur. Nam vehicula, quae produci iusseramus, quamquam in planissimo campo, in contrarias partes agebantur ac ne lapidibus quidem fulta in eodem vestigio quiescebant. Praeterea mare in se resorberi et tremore terrae quasi repelli videbamus. Certe processerat litus multaque animalia maris siccis harenis detinebat. Ab altero latere nubes atra et horrenda ignei spiritus tortis vibratisque discursibus rupta in longas flammarum figuras dehiscebat: fulgoribus illae et similes et maiores erant. Tum vero idem ille ex Hispania amicus acrius et instantius ‘Si frater’ inquit, ‘tuus, tuus avunculus vivit, vult esse vos salvos; si periit, superstites voluit: proinde quid cessatis evadere ?’ Respondimus non commissuros nos, ut de salute illius incerti nostrae consuleremus. Non moratus ultra proripit se effusoque cursu periculo aufertur. Nec multo post illa nubes descendere in terras, operire maria; cinxerat Capreas et absconderat, Miseni quod procurrit, abstulerat. Tum mater orare, hortari, iubere, quoquo modo fugerem; posse enim iuvenem, se et annis et corpore gravem bene morituram, si mihi causa mortis non fuisset. Ego contra salvum me nisi una non futurum; deinde manum eius amplexus addere gradum cogo. Paret aegre incusatque se, quod me moretur. Iam cinis, adhuc tamen rarus. Respicio: densa caligo tergis imminebat, quae nos torrentis modo infusa terrae sequebatur. ‘Deflectamus’, inquam, ‘dum videmus, ne in via strati comitantium turba in tenebris obteramur’. Vix consederamus, et nox, non qualis inlunis aut nubila, sed qualis in locis clausis lumine extincto. Audires ululatus feminarum, infantium quiritatus, clamores virorum; alii parentes, alii liberos, alii coniuges vocibus requirebant, vocibus noscitabant; hi suum casum, illi suorum miserabantur; errant qui metu mortis mortem precarentur; multi ad deos manus tollere, plures nusquam iam deos ullos, aeternamque illam et novissimam noctem mundo interpretabantur. Nec defuerunt, qui fictis mentitisque terroribus vera pericula augerent. Aderant, qui Miseni illud ruisse, illud ardere falso, sed credentibus nuntiabant. Paulum reluxit; quod non dies nobis, sed adventantis ignis indicium videbatur. Et ignis quidem longius substitit, tenebrae

52

52

Page 53: sintaxa propozitiei

rursus, cinis rursus multus et gravis. Hunc identidem adsurgentes excutiebamus; operti alioquin atque etiam oblisi pondere essemus. Possem gloriari non gemitum mihi, non vocem parum fortem in tantis periculis excidisse, nisi me cum omnibus, omnia mecum perire misero, magno tamen mortalitatis solacio credidissem. Tandem illa caligo tenuata quasi in fumum nebulamve discessit; mox dies verus, sol etiam effulsit, luridus tamen, qualis esse, cum deficit, solet. Occursabant trepidantibus adhuc oculis mutata omnia altoque cinere tamquam nive obducta. Regressi Misenum curatis utcunque corporibus suspensam dubiamque noctem spe ac metu exegimus. Metus praevalebat; nam et tremor terrae perseverabat, et plerique lymphati terrificis vaticinationibus et sua et aliena mala ludificabantur. Nobis tamen ne tunc quidem, quamquam et expertis periculum et expectantibus, abeundi consilium, donec de avunculo nuntius.

Haec nequamquam historia digna non scripturus leges et tibi, scilicet qui requisisti, inputabis, si digna ne epistula quidem videbuntur. Vale.

(Plinius, Epistolae, VI, 20)

C. PLINIUS TRAIANO IMPERATORI

Sollemne est mihi, domine, omnia, de quibus dubito, ad te referre. Quis enim potest melius vel cunctationem meam regere vel ignorantiam instruere ? Cognitionibus de Christianis interfui numquam: ideo nescio, quid et quatenus aut puniri soleat aut quaeri. Nec mediocriter haesitavi, sitne aliuquod discrimen aetatum, an quamlibet teneri nihil a robustioribus differant, detur paenitentiae venia, an ei, qui omnino Christianus fuit, desisse non prosit, nomen ipsum, si flagitiis careat, an flagitia cohaerentia nomini puniantur. Interim in iis, qui ad me tamquam Christiani deferebantur, hunc sum secutus modum. Interrogavi ipsos, an essent Christiani. Confitentes iterum ac tertio interrogavi supplicium minatus: perseverantes duci iussi. Neque enim dubitabam, qualecunque esset, quod faterentur, pertinaciam certe et inflexibilem obstinationem debere puniri. Fuerunt alii similis amentiae, quos, quia cives Romani erant, adnotavi in urbem remittendos. Mox ipso tractatu, ut fieri solet, diffundente se crimine plures species inciderunt. Propositus est libellus sine auctore multorum nomina continens. Qui negabant esse se Christianos aut fuisse, cum praeeunte me deos appellarent et imagini tuae, quam propter hoc iusseram cum simulacris numinum afferri, ture ac vino supplicarent, praeterea male dicerent Christo, quorum nihil posse cogi dicuntur, qui sunt re vera Christiani, dimittendos esse putavi. Alii ab indice nominati esse se Christianos dixerunt et mox negaverunt; fuisse quidem, sed desisse, quidam ante triennium, quidam ante plures annos, non nemo

53

53

Page 54: sintaxa propozitiei

etiam ante viginti. Hi quoque omnes et imaginem tuam deorumque simulacra venerati sunt et Christo male dixerunt. Adfirmabant autem hanc fuisse summam vel culpae suae vel erroris, quod essent soliti stato die ante lucem convenire carmenque Christo quasi deo dicere secum in vicem seque sacramento non in scelus aliquod obstringere, sed ne furta, ne latrocinia, ne adulteria committerent, ne fidem fallerent, ne depositum appellati abnegarent. Quibus peractis morem sibi discedendi fuisse rursusque coeundi ad capiendum cibum, promiscuum tamen et innoxium; quod ipsum facere desisse post edictum meum, quo secundum mandata tua hetaerias esse vetueram. Quo magis necessarium credidi ex duabus ancillis, quae ministrae dicebantur, quid esset veri, et per tormenta quaerere. Nihil aliud inveni quam superstitionem pravam, inmodicam. Ideo dilata cognitione ad consulendum te decucurri. Visa est enim mihi res digna consultatione, maxime propter periclitantium numerum. Multi enim omnis aetatis, omnis ordinis, utriusque sexus etiam vocantur in periculum et vocabuntur. Neque civitates tantum, sed vicos etiam atque agros superstitionis istius contagio pervagata est; quae videtur sisti et corrigi posse. Certe satis constat prope iam desolata templa coepisse celebrari, et sacra sollemnia diu intermissa repeti pastumque venire victimarum, cuius adhuc rarissimus emptor inveniebatur. Ex quo facile est opinari, quae turba hominum emendari possit, si sit paenitentiae locus.

(Plinius, Epistolae, X, 96)

TRAIANUS PLINIOActum, quem debuisti, mi Secunde, in excutiendis causis eorum, qui Christiani ad te delati fuerant, secutus es. Neque enim in universum aliquid, quod quasi certam formam habeat, constitui potest. Conquirendi non sunt; si deferantur et arguantur, puniendi sunt, ita tamen, ut, qui negaverit se Christianum esse idque re ipsa manifestum fecerit, id est supplicando dis nostris, quamvis suspectus in praeteritum, veniam ex paenitentia impetret. Sine auctore vero propositi libelli in nullo crimine locum habere debent. Nam et pessimi exempli nec nostri saeculi est.

(Plinius, Epistolae, X, 97)

54

54