Sintaxa Limbii Romane

1

ALINA GIOROCEANU

SINTAXA LIMBII ROMÂNE. NOTE DE CURS

2

3

CUPRINS

Semestrul I. Tematică ........................................................................................... 5

Unitatea de învăţare I. Noţiuni introductive .................................................... 7

Unitatea de învăţare II. Unităţile sintaxei .................................................... 10

Unitatea de învăţare III. Relaţiile sintactice ................................................. 18

Unitatea de învăţare IV. Funcţiile sintactice. Predicatul.

Funcţiile sintactice specifice GV............................... 21

Unitatea de învăţare V. Subiectul ...................................................................... 28

Unitatea de învăţare VI. Acordul dintre subiect şi predicat .......................... 31

Tipuri de subiecte propuse pentru examen ....................................................... 36

Semestrul al II-lea. Tematică .............................................................................. 41

Unitatea de învăţare I. Complemente specifice GV ........................................... 42

Unitatea de învăţare II. Complementele (posesiv, prepoziţional,

de agent, comparativ) ............................................ 51

Unitatea de învăţare III. Funcţiile sintactice în GN. Atributul ...................... 62

Unitatea de învăţare IV. Circumstanţialele ..................................................... 66

Unitatea de învăţare V. Circumstanţialele (sociativ,

instrumental, opoziţional, cumulativ, de excepţie).. .76

Aplicaţii. Teste de evaluare ………………………………………….............… 84

Bibliografie generală …………………………………………………………… 95

4

5

Facultatea de Litere

Catedra de limba şi literatura română


Anul al III-lea. Semestrul I

Titular de curs: Alina Gioroceanu

TEMATICĂ:

Noţiuni generale

Unităţile sintactice

Relaţiile sintactice

Funcţii sintactice în GV (predicatul, numele predicativ, complementul predicativ al

obicetului, subiectul)

Indivizii umani, în procesul de achiziţie a limbajului, în învăţarea unei limbi

străine, înmagazinează atât cuvintele din limbă, cât şi structurile propoziţionale (şi

structurile de structuri) posibile într-o limbă. Să poţi construi sens şi să poţi extrage

sens dintr-o secvenţă de elemente dispuse după anumite reguli presupune operaţii de

organizare şi de interpretare a mesajului complexe, specific umane. În cadrul ştiinţei

lingvistice, disciplina care studiază disponibilităţile combinatorii ale cuvintelor şi

îmbinarea acestora în structuri superioare este sintaxa.

„Fără îndoială, cam tot ce înseamnă inteligenţă umană este

sintaxă – fără sintaxă noi am fi cu foarte puţin mai isteţi decât

cimpanzeii.” – William H. Calvin, Cum gândeşte creierul –

Sintaxa-un fundament al inteligenţei, Bucureşti: Humanitas,

2002.

6

7

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I.

Noţiuni introductive

Obiective:

- însuşirea terminologiei de specialitate;

- delimitarea disciplinei sintaxă în cadrul lingvisticii;

- cunoaşterea istoriei conceptului de sintaxa şi a gramaticilor româneşti

Timpul alocat: 2 ore

1. Evoluţia conceptului. Sintaxa ca organizare (gr. syntaxis s.f. „organizare, ordine,

construcţie, aşezare împreună; contingent”)

Ca în orice disciplină cu rădăcini vechi, termenul se modifică de la Antichitatea

greacă până la abordările actuale. Într-o primă fază, evoluează paralel cu logica;

Aristotel îşi întemeiază teoria structurii frazei pe două noţiuni: subiectul şi predicatul

şi pune astfel bazele analizei sintactice. Termenii vor fi preluaţi de gramaticile

următoare, începând cu gramaticienii latini, va trece în gramatica medievală şi va

ajunge gramticile moderne, actuale. Sintaxa va fi abordată în toate aceste lucrări ca

parte a gramaticii.

În Gramatica medievală (de la Port-Royal a autorilor Arnould, Lancelot, Duclos),

de exemplu, sintaxa reprezintă un mod de construcţie, care se axează pe regulile

acordului şi pe regimul determinării.

În lucrările moderne, de sorginte saussuriană, sintaxa este domeniul de studiu al

relaţiilor sintagmatice. Diverse curente lingvistice (funcţionalismul francez,

distribuţionalismul american, şcoala glossematică daneză) privesc componentele

tradiţionale ale gramaticii nedisociat, numind disciplina integratoare morfosintaxă. Ca

un preambul la gramaticile de tip generativ-transformaţional, morfosintaxa are ca

obiect de studiu formele (flexiune şi derivare) şi regulile de combinare care conduc la

construcţia sintagmelor şi a unităţilor superioare.

În gramaticile de tip generativ-transformaţional, sintaxa reprezintă centrul de

greutate al disciplinei gramaticale. În fapt, gramatica este temeiul preocupărilor

lingvistice, iar sintaxa este cea care se ocupă cu studiul principiilor gramaticale, care

organizează structura şi funcţionarea unei limbi, cu studiul unităţilor şi al relaţiilor

identificate în cadrul unui enunţ. Celelalte componente ale gramaticii sunt lexiconul

(setul de cuvinte şi afixe) şi semantica (sensurile asociate cu lexiconul unei limbi, cu

unităţile şi relaţiile din structura frazei).

Majoritatea sintacticienilor actuali recunosc rolul important pe care l-a avut în

dezvoltarea teoriilor recente Noam Chomsky şi colaboratorii săi, începând cu

mijlocul secolului trecut. Gramatica generativă, termen care integrează teoriile

dezvoltate în secolul al XX-lea (v. Ionescu, Emil (2007). Gramatici formale. Cu

referire specială la HPSH, Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.),

consideră că enunţurile iau naştere asemenea programelor de calculator, fiind

generate de un sistem de operare înnăscut. Această abilitate cognitivă ne este

specifică, iar scopul teoriei sintactice ar fi tocmai conştientizarea şi reprezentarea,

modelarea, acestor „diagrame operaţionale” ale minţii noastre.

8

Prin finalitatea propusă, sintaxa actuală se alătură altor ştiinţe (psihologia,

filozofia, ştiinţa computerelor), care îşi propun să descrie şi să explice modul în care

omul gândeşte, în special modul în care utilizează noţiuni abstracte. Aceste ştiinţe

sunt grupate sub denumirea de ştiinţe cognitive.

Precizaţi principalele curente manifestate în teoria sintactică

2. Scurt istoric al gramaticii româneşti

În istoria gramaticii româneşti, preocupările pentru studiul şi întocmirea unei

gramatici a limbii române datează din secolul al XVIII-lea. Dimitrie Eustatievici

Braşoveanul realizează în 1757 prima gramatică românească intitulată chiar aşa:

Gramatica rumânească, rămasă în manuscris. Prima gramatică publicată a limbii

române este cea a lui Samuel Micu, Elementa linguae Daco-romanae sive

Valachicae, tipărită la Viena în 1780. Ion Eliade Rădulescu publică în 1828

următoarea gramatică, la Sibiu, intitulată Grammatică românească. Alţi autori de

gramatici sunt Timotei Cipariu (Gramatec’a limbei romane, în 2 părţi – 1869

Analetica, 1877 Sintetica), Hariton Tiktin (Gramatica română, 1891: Etimologia şi

Sintaxa), Alexandru Philippide (Gramatică elementară a limbii române – 1897).

Pâna la apariţia unei lucrări academice, trebuie menţionate câteva contribuţii

importante în domeniul gramatical: Iorgu Iordan (1937). Gramatica limbii române,

Bucureşti, Al. Rosetti, Jacques Byck (1943). Gramatica limbii române, Bucureşti:

Editura Universul.

Primele gramatici româneşti.

În 1954, sub egida Academiei, apare prima ediţie a Gramaticii limbii române, iar

în 1963, în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei, sub conducerea lui Al.

Graur, a fost elaborată Gramatica limbii române, în două volume. Primul volum se

ocupa de morfologia limbii române, cel de-al doilea volum, dedicat sintaxei.

Abordarea descriptivă a limbii române este realizată în termenii gramaticii

tradiţionale.

Interesul pentru gramatică se va manifesta tot mai pregnant, prin apariţia unor

lucrări care propun o viziune integrală asupra sistemului gramatical al limbii române;

alte lucrări se ocupă fie de părţi ale gramaticii limbii române, fie de diferite probleme

gramaticale, privite prin grila diverselor teorii ale domeniului. Unele lucrări preferă

viziunea descriptivă, altele reţin aspectele normative. Voi aminti aici câteva: Avram,

Mioara (1997, 2001). Gramatica pentru toţi, Bucureşti: Humanitas, G. G. Neamţu

(1986). Predicatul în limba română, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

G. G. Neamţu (2008). Teoria şi practica analizei gramaticale, Piteşti: Paralela 45, D.

D. Draşoveanu (1997). Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj: Clusium,

Irimia, Dumitru (2008). Gramatica limbii române, Iaşi: Polirom, Dimitriu, Corneliu

(2002). Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi: Institutul European, Pană-

Dindelegan (1974). Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română,

Bucureşti: Editura Academiei, Valeria Guţu-Romalo (2000). Corectitudine şi

greşeală. Limba română de azi, Bucureşti: Humanitas, Pană-Dindelegan, Gabriela

9

(2003). Elemente de gramatică, Bucureşti: Humanitas Educaţional, Diaconescu, Ion

(1995). Sintaxa limbii române, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

O abordare modernă asupra limbii este dezvoltată în Gramatica limbii române

(GALR), elaborată sub coordonarea Valeriei Guţu Romalo, de o comisie alcătuită de

cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea din Braşov şi editată

în două volume: vol. I, Cuvântul, vol. al II-lea, Enunţul (2005). În 2008 apare ediţia a

II-a, revizuită. Lucrarea este un adevărat tratat de gramatică (de aproximativ 2000 de

pagini), în care abordarea structurală este corelată cu abordările recente, semantico-

pragmatice.

În 2010, tot în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,

coordonată de Gabriela Pană Dindelegan, este redactată Gramatica de bază a limbii

române (GBLR). Fără a fi o gramatică de uz şcolar, cartea este concepută ca versiune

redusă a GALR, deschisă uzului didactic. Sintetică şi însoţită de un Caiet de

exerciţii, lucrarea urmăreşte, în mare, linia propusă de Gramatica academică

anterioară. Există, totuşi, importante diferenţe faţă de aceasta; se renunţă, astfel, la

funcţia de atribut din gramatica tradiţională, se pune accentul pe structura grupului

sintactic, diferenţiind adjunctul de complement, se distinge propoziţia finită de cea

non-finită etc.

Gramaticile academice româneşti şi tipurile de abordare.

Evaluare:

Unitatea de învăţare II

Definiţi sintaxa şi precizaţi modul de evoluţie a conceptului.

În ce secol apar primele gramatici româneşti şi care sunt autorii?

Care sunt lucrările academice dedicate domeniului gramatical ?

Precizaţi principalele teorii gramaticale dezvoltate în cercetarea gramaticală

a limbii române.

10

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II.

Unităţile sintaxei

Obiective:


- cunoaşterea şi identificarea tipurilor de enunţuri

- operarea cu noţiunile specifice sintaxei româneşti.

Timp alocat: 4 ore

Examinând o limbă dată, gramaticienii încearcă să determine modul în care se

formează enunţurile, cum sunt organizate acestea, care sunt unităţile sintactice care le

structurează. Setul unităţilor inventariate diferă de la cercetător la cercetător, de la un tip

de gramatică la altul.

În tradiţia gramaticii româneşti, analitismul formal diferenţiază două, trei sau

patru tipuri de unităţi sintactice: 1. propoziţia şi fraza, 2. partea de propoziţie, propoziţia

şi fraza, 3. partea de propoziţie, sintagma, propoziţia sau fraza. Toate acestea se

subordonează textului.

Fixând un reper funcţional şi privind studiul limbii ca parte integrantă a ştiinţelor

comunicării, GALR (2005) consideră enunţul drept „unitatea lingvistică”, „unitatea de

bază a comunicării” (p.13). Acesta se poate realiza sintactic prin cuvânt (Foc!), grup

sintactic (Toamnă târzie..., Vino acum!), propoziţie (Pisica zgârie la uşă.) sau frază.

GBLR, în linia gramaticilor generative, reţine ca unităţi ale sintaxei: a. cuvântul,

b. grupul sintactic, c. propoziţia.

II.1. În gramatica de tip tradiţional, partea de propoziţie este acea componentă a

propoziţiei / cea mai mică unitate sintactică purtătoare de funcţie sintactică. Aceasta se

realizează printr-o parte de vorbire sau printr-o parte de vorbire însoţită de un instrument

gramatical.

Adesea, în variaţie liberă cu funcţie sintactică este utilizat şi termenul, mai

nou, poziţie sintactică. Mai bine delimitate terminologic apar utilizate şi explicate

conceptele în GBLR. În timp ce poziţia sintactică este „aşezare ierarhică a constituenţilor

în raport cu centrul de grup” , „într-o poziţie sintactică putând fi atribuite diverse funcţii

sintactice” (p. 665), funcţia sintactică desemnează „relaţia sintactică şi sintactico-

semantică specifică faţă de un centru de grup” (p. 34/ 662), care capătă valori diferite în

plan paradigmatic (clasă de substituţie – v. infra realizările diferitelor funcţii sintactice) şi

în plan sintagmatic (presupune un regent specific şi o restricţie).

Tipologia părţilor de propoziţie:

1. după rolul jucat în interiorul unei propoziţii:

a. principale, când au rolul de subiectul şi predicatul, numele predicativ;

b. secundare, cu funcţia de atributul, complementele (obligatorii: El parcurge 10 km.

sau facultative: Vin la voi negreşit).

2. rolul în relaţia de dependenţă:

a. regent: Creionul meu

11

b. subordonat: creionul meu.

3. după structură (v. Căpăţînă 2007: 28-32)

a. simple: Adina vine la mine.

b. multiple: Adina şi Alex vin la mina.

c. dezvoltate neanalizabile: Tot Adina vine., Intră cu pălăria pe cap, Să vă aduceţi

aminte această clasificare. Între 2 şi 4 e închis.

d. dezvoltate analizabile: Fiindu-i foame, a venit acasă., N-are cine mă îngriji când

sunt bolnav. Devenit ministru, a uitat promisiunile., Drumul de la mare la munte

a fost obositor.

Partea de propoziţie: definire, structură.

II.2. Sintagma (v. Diaconescu 1995) este o unitate sintactică relaţională (compusă din

două părţi de propoziţie) născută în relaţia de dependenţă. Implică doi termeni

purtători de funcţie sintactică, un determinat (regent) şi un determinant (subordonat).

Tipologie:

1. după vecinătatea termenilor:

a. continue: în enunţul Merg vineri la dentist – merg vineri

b. discontinue: merg ... la dentist.

2. în funcţie de calitatea de predicat al regentului:

a. primare: Tata vine luni la mine.: tata vine, vine luni, vine la mine

b. derivate: Studenta aceea este din Craiova.: studenta aceea.

3. în funcţi de calitatea morfologica a regentului:

a. sintagma nominală: studenta aceea, copacul din faţa casei;

b. sintagma verbală: şi-a revenit, a revenit repede;

c. sintagma adjectivală: previzibil pentru toţi;

d. sintagmă adverbială: mereu sus, mult prea devreme

e. sintagmă interjecţională: vai de ei, hai azi.

4. în funcţie de prezenţa/absenţa termenilor:

a. explicite (supra);

b. implicite (în dialog): - Cum vei ajunge acolo? – Cu trenul.

Sintagma: definire, criterii de clasificare.

II.3.Propoziţia:

II.3.1. În gramatică propoziţia este un concept larg utilizat şi, în aceeaşi măsură,

dezbătut, având diferite accepţii. Autoarele Dicţionarului de ştiinţe ale limbii amintesc că,

în calitate de unitate de bază a sintaxei, îi sunt atribuite peste 200 de definiţii. Alţi autori

numără peste 300. Aceste definiţii sunt inspirate din logica modernă (propoziţiei îi e

atribuită o valoare de adevăr), logica clasică (care face referire la calitatea propoziţiei de

comunicare completă constituită din subiect şi predicat), ori sunt rezultatul orientării

structuraliste (care pune accent pe autonomia formală a propoziţiei). Alte definiţii

combină elemente din orientările anterioare şi cuplează trăsăturile autonomie formală,

autonomie de comunicare şi condiţii de adevăr.

12

Definiţia şcolară a propoziţiei este „comunicare cu un singur predicat”. Este

insuficientă însă, existând comunicări (propoziţii!) în care este prezent doar grupul

subiectului:

Toamnă…, Toamnă târzie…, ori în dialog: Cine vine? – Ionel.

Alte definiţii ale propoziţiei:

GA II 1963: 7, 17 „unitatea de baza a sintaxei este propoziţia. Cea mai mică

unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare şi care comunică prin

cuvinte cu indici de predicaţie, o judecată logică sau o idee cu caracter afectiv şi

voliţional”

„cea mai mică unitate sintactică ce presupune întotdeauna un singur predicat”

(Şerban, Vasile, Sintaxa limbii române, Bucureşti, 1970)

Un grup de cuvinte organizate în jurul unui predicat (Sorin Stati, Elemente de

analiză sintactică, 1972, 19; Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române,

1982, 14)

Unitatea sintactică de bază care în principiu este alcătuită dintr-o îmbinare de

cuvinte prin care se transmite o judecată sau voinţa vorbitorului ori se cer

informaţii (Dimitriu, Corneliu, Gramatica limbii române explicată. Sintaxa, Iaşi,

1982, 13)

Ca unitate sintactică superioară sintagmei şi inferioară frazei, propoziţia se

defineşte, în primul rând prin predicaţie. Prin acest act se validează calitatea de

propoziţie, se conferă „unei secvenţe de semne puterea comunicativă”

(Diaconescu Ion, Sintaxa limbii române. I. Unităţile sintaxei, 1992, 100)

În plan logic, predicaţia reprezintă procedeul de atribuire a unor calităţi obiectelor

ori de stabilire a unei relaţii între obiecte sau indivizi. În procesul enunţării, acest

procedeu este asociat cu mărcile sintactice ale predicaţiei. Predicaţia, în acest context,

este codificată de morfemele de mod şi timp (număr şi persoană), specifice suportului

verbal sau, în lipsa acestuia, de intonaţia specifică. În alte alte cuvinte, existenţa

propoziţie este condiţionată de prezenţa unui verb la mod personal (verb-predicat), ori de

prezenţa unei intonaţii predicative (Foc! La stânga!). Există situaţii când suportul verbal

lipseşte, el putând fi recuperat contextual:

Maria vine şi Dan nu. Ştiu că va ajunge, dar nu ştiu când sau unde.

La nivel sintactic, aşadar, existenţa propoziţiei depinde de existenţa predicatului.

În tradiţia gramaticală românească, poziţia predicatului este ocupată şi de modalizatori

(adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative: posibil, probabil, poate, fireşte, cu siguranţă,

negreşit) în cazul în care aceştia sunt urmaţi de conjuncţiile că sau să. Un caz special este

cel al predicatului exprimat prin interjecţii (prezentative - iată, uite -, imperative – hai -

ori onomatopeice). De asemenea, poziţia predicatului mai este ocupată în unele cazuri de

verbe la infinitiv ori supin: a nu se fuma! De refăcut tema!

Definiţi propoziţia.

II.3.2. Criterii de clasificare

Gramaticile clasifică propoziţiile în categorii şi subcategorii, în funcţie de

anumite criterii: scopul comunicării, afectivitate, conţinutul exprimat, aspect/formă,

structură, înţeles.

1. după scopul comunicării, propoziţiile sunt enunţiative şi interogative. În

comunicare solicităm sau transmitem informaţii despre lume sau noi înşine. Transmitem

13

informaţii legate de o stare/acţiune din lumea reală cu ajutorul propoziţiilor asertive. Cu

ajutorul interogativelor, solicităm informaţii legate de situaţii care ne interesează.

Vin mâine. Ne afectează pe toţi încălzirea globală.

Când vii? Care este strategia ta?

Interogativele se deosebesc de enunţiative prin intonaţie, prezenţa cuvintelor

interogative, topică. În cadrul categoriei interogativelor se deosebesc mai multe tipuri. În

funcţie de autonomia sintactică, interogativele sunt directe, independente faţă de un

regent oarecare: când vii? şi interogative indirecte, subordonate ale unui regent cu sens de

informare: mă întreabă când vin, dacă vin, ce să fac. Nimeni nu ştie ce face.

După partea de propoziţie la care se referă întrebarea, interogativele pot fi totale

(atunci când întrebarea se referă la predicat şi se poate răspunde cu da sau nu) şi parţiale

(în celelalte cazuri, când întrebarea se referă la alţi constituenţi ai propoziţiei)

Revii? / Cine ţi-a dat cartea?

În funcţie de răspunsul aşteptat, interogativele sunt propriu-zise, atunci când se

solicită o informaţie şi retorice, atunci când nu se urmăreşte un răspuns.

2. după afectivitate: în funcţie de acest criteriu, interogativele pot fi afective sau

exclamative şi neafective sau neexclamative. Cele afective exprimă starea de spirit a

vorbitorului, atitudinea de admiraţie, plăcere, surprindere, indignare, regret: Ce bine îmi

pare! E foarte drăguţ! Eşti foarte deştept! , iar în cazul interogativelor: Ai venit chiar

tu?! (nu se aşteaptă un răspuns, ci exprimă uimirea, indignarea, ironia). Cele

neexclamative nu conţin elemente care lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului: Mai

rămân cinci minute.

3. potrivit conţinutului exprimat, propoziţiile pot fi :

Reale exprimă o acţiune ori o stare considerată reală şi se construieşte cu

modul indicativ: Rămânem aici o oră. A fost o seară frumoasă. Stăm

mult?

Optative: exprimă o dorinţă şi se construiesc cu optativul: Aş mânca o

portocală./ Ai mânca o portocală? (sau cu conjunctivul (în urări: să

trăiţi bine!)

Potenţiale: exprimă posibilitatea unei acţiuni sau stări şi se construiesc cu

modul condiţional-optativ: N-aş crede asta./ Tu ai crede asta? sau cu

imperfectul indicativ: Preferam o carte. / Prefereai o carte? În

subordonatele cu conjunctivul, propoziţiile au tot o valoare potenţială. Tu

vrei să mergem./ Unde să mergem?

Dubitative exprimă o îndoială, o nesiguranţă şi se construiesc cu

prezumtivul (Va fi ştiind el ceva. / Va fi ştiind el ceva? sau conjunctivul

cu valoare dubitativă (Să fi fost curat?/ Să fi citit Dan ceva?), foarte rar

cu viitorul (Aşa o fi... / Aşa o fi?)

Imperative sunt doar cele enunţiative şi se construiesc cu 1. modul

imperativ: Treci aici! / Mănâncă tot!; 2. alte moduri echivalente: Să vii

imediat! (conj. cu val de imperativ); Îmi vei da ce vreau (ind. viitor); A

nu se fuma în spaţii publice! De reţinut! (infinitiv prezent sau supin).

4. potrivit aspectului (unii autori numesc acest criteriu formă sau calitate -

v. N. Felecan, Sintaxa limbii române. Formă. Sistem. Construcţie, 2002,

11), propoziţiile sunt pozitive (au verbul-predicat la forma afirmativă) şi

negative (au predicatul la formă negativă).

14

Atunci când adverbul de negaţie apare pe lângă alţi constituenţi ai propoziţiei,

propoziţia este afirmativă: Nu eu sunt vinovat. Nu azi trebuia să vii.

Adverbele negative (nici, deloc, defel), pronumele şi adjectivele negative, precum

şi adverbele negative formate cu nici- (niciunde, nicicând, nicicum, nicăieri) apar în

propoziţiile negative, împreună cu adverbul nu care precedă predicatul. Adverbul decât

apare însoţit obligatoriu de adverbul nu: N-a venit decât el.

5. Potrivit criteriului referitor la cuprinderea sau necuprinderea în structuri mai

ample propoziţiile sunt independente sau legate sintactic. Propoziţiile legate sintactic sunt

subcategorizate, potrivit relaţiei dintre propoziţii ca regente şi subordonate.

6. După înţeles, există două tipuri de propoziţii, principale şi secundare.

8. După structură, propoziţiile pot fi:

- neanalizabile: propoziţiile neanalizabile sunt mai puţine în limbă (ca număr şi

ca frecvenţă). Un tip de propoziţii neanalizabile este cel constituit din adverbele de

afirmaţie şi negaţie da şi nu, combinate şi ca ba da, ba nu. Alte tipuri de propoziţii

neanalizabile sunt cele alcătuite din interjecţii, în situaţia în care aceste nu sunt integrate

în propoziţii (Hei!, nu mă vezi?; Mă doare, ah!, mâna). Vocativele pot constitui singure o

propoziţie: Copilule! Adina!

- analizabile: propoziţiile în care relaţiile sintactice sunt explicite, iar funcţiile

sintactice ale cuvintelor pot fi uşor identificate.

În cadrul categoriei analizabile, gramatica tradiţională, potrivit felului

părţilor de propoziţie constituente (principale şi secundare), deosebeşte propoziţiile

simple de propoziţiile dezvoltate. Propoziţiile simple sunt cele alcătuite din subiect şi

predicat: Nu ninge., Toamnă., Vine autobuzul? Propoziţiile dezvoltate sunt constituite şi

din părţi secundare de propoziţie (în grupul nominal sau verbal sunt prezenţi adjuncţii).

După numărul părţilor principale de propoziţie exprimate, propoziţiile

pot fi:

- Bimembre, atunci când ambele părţi principale ale propoziţiei sunt exprimate:

Tata mă ajută.

- Monomembre, atunci când apare doar o parte principală de propoziţie, subiect

sau predicat, exprimată, fără ca cealaltă parte să fie inclusă sau subînţeleasă: ninge la

munte, primăvară timpurie

Altă clasificare a propoziţiilor potrivit criteriului structură face diferenţa între

propoziţiile verbale şi nominale. În general, în gramatica tradiţională, după model

clasic, sunt considerate verbale propoziţiile cu un predicat în structura căruia intră

un verb (predicativ sau copulativ), iar nominale atunci când exprimă „fără

intervenţia niciunui verb, atribuirea unei calităţi (Vorba lungă sărăcia omului; El

savant?) sau existenţa (În casă, nimeni.; Peste tot tăcere.)” (Mioara Avram,

Gramatica pentru toţi, 317.)

Potrivit prezenţei tuturor componentelor unei construcţii explicite, propoziţiile

analizabile pot fi:

a. complete – conţin toate părţile de propoziţie necesare unei organizări interne a

comunicării: Azi ajung la 4.

15

b. incomplete (brahilogice) - reduse la părţi de propoziţie esenţiale pentru

receptarea mesajului. Acestea sunt de două tipuri:

- fragmentare: când se reconstituie uşor din context: Răspunde cineva la telefon?

– Mama.

- eliptice : mai greu de reconstituit, adesea prin aproximatre: Noi atunci – după el

(Ibidem)

Criterii de clasificare a propoziţiei.

Fraza

II.4. Fraza este unitatea sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziţii. Dicţionarul

de ştiinţe ale limbii (2001) specifică, pentru frază, calitatea de enunţ alcătuit din mai

multe propoziţii.

Tipologie:

1. după structură:

a. fraze simple, alcătuite din două propoziţii principale sau dintr-o propoziţie

principală şi una subordonată.

b. complexe: formate din mai mult de două proppoziţii.

2. după tipul relaţiilor existente între propoziţii (v. infra Relaţiile sintactice):

a. fraze formate prin coordonare;

b. fraze formate prin subordonare;

c. fraze formate prin coordonare şi subordonare;

d. fraze incidente.

Enunţul

2.5. Enunţul este unitatea lingvistică a comunicării. Acesta se structurează în jurul

unui predicat al enunţării şi include noţiunile utilizate de gramatica tradiţională

propoziţie şi frază (v. şi GBLR: 660).

Tipologie (potrivit GALR, II):

A. după scopul comunicării:

asertive: E posibil să plouă.

a. în funcţie de tipul de modalizare, enunţurile asertive pot exprima:

1. certitudine (indicativ: Vine la 5);

2. probabilitatea (prezumtivul: O veni la 5. O fi venind la 5);

3. supoziţia (conjunctivul: Să fie 6);

4. neîncrederea (condiţionalul: S-ar părea că a câştigat); pe lângă modurile verbale,

există şi alţi marcatori modali, ca verbele modale (a trebui, a putea, a vrea) ori adverbele

modale (cert, sigur, probabil, negreşit).

b. în funcţie de implicarea sau non-implicarea autorului:

1. Obiective/non-afective: Acum voi pleca.

2. afective: Acum voi pleca!

I. Interogative:

a.directe şi indirecte (Când crezi că vine? / Mă întreabă când cred ca vine. );

16

b. totale, cele la care se aşteaptă un răspuns de tipul da sau nu, parţiale: Cine crezi că

vine? – Doru sau alternative Vine Doru sau Mircea?);

c. modalizate: a. cu ajutorul adverbelor specifice care indică incertitudinea: oare, nu

cumva (Oare mă cunoaşte?, Nu cumva se ascunde?) b. Cu ajutorul verbelor de

modalitate: Vrei să mănânci? Poţi să vii mâine?). c. Cu ajutorul modurilor verbale:

prezumtivul Să fi mâncat prăjitura? Condiţionalul : Ai mânca o prăjitură?;

d. afirmative sau negative: Cine vine? / Cine nu vine? (prezenţa negaţiei determină

modificarea răspunsului).

III. imperative:

a. directe: Vino! Trebuie să mergem să mâncăm!;

b. indirecte, care se deosebesc prin intonaţie de asertive sau interogative.: E bine să

vii cu mine. Vrei să pleci de aici?

IV. exclamative, care exprimă fie admiraţie, mulţumire, fie nemulţumires au reproş:

Ce bine că nu trebuie să mergem la bibliotecă!

B. după structură:

1. realizate printr-o propoziţie sau simple: Vino. Plec mâine. Cine spune ceva? Ce frumos

scrii!

2. realizate printr-o frază sau complexe: Spune ce gândeşti!

Tipologia enunţului.

Enunţ vs. frază: asemănări şi deosebiri.

Grupul sintactic

În analiza structurală a enunţului, GALR II foloseşte frecvent o altă noţiune

gramaticală, grup sintactic. În organizarea ierarhică a enunţului, grupul sintactic

reprezintă o structură de bază, este o componentă a enunţului, o îmbinare de cuvinte

organizată în jurul unui centru sintactic (cuvânt). Grupul sintactic este de mai multe

tipuri, clasificare determinată de clasa gramaticală a centrului de grup:

1. Grupul verbal reprezintă partea componentă a enunţului organizată în jurul unui

centru verbal şi alcătuită din verbul-centru şi constituenţii (actanţii sau/şi

adjuncţii acestuia) legaţi sintactic de verb. Valenţa verbului arată numărul

actanţilor cu care acesta funcţionează: El devine ministru/ce îşi doreşte.;

Începând meciul la trei, şi-a luat liber. Pe lângă actanţi, din grupul verbal pot face

parte şi componente facultative: Îmi trimite scrisoarea vineri. Două poziţii

sintactice există în grupul nominal: complementele (subiectul, complementul

direct, indirect, complementul prepoziţional, numele predicativ, complementul

predicativ al obiectului, complement secundar, complementul posesiv,

complementul de agent şi predicativul suplimentar) şi adjuncţii (diferite tipuri de

circumstanţiale).

2. Grupul nominal reprezintă partea componentă a enunţului organizată în jurul

unui centru nominal şi alcătuită din numele-centru şi elementele dependente:

17

această maşină, maşina dorită de tine etc. Constituenţii ocupă următoarele poziţii

sintactice: determinant (acest elev, un elev), cuantificator (douăzeci de pisici),

modificatorul (oameni importanţi), posesorul (pisica ei), complementul

(nerăbdarea copilei).

3. Grupul adverbial este partea componentă a enunţului organizată în jurul unui

centru adverbial şi alcătuită din adverbul-centru şi elementele dependente:

departe de casă, cât mai sus.

4. Grupul adjectival este o structură sintactică, parte componentă a enunţului

organizată în jurul unui centru adjectival şi alcătuită din adjectivul-centru şi

elementele dependente: bun la matematică, cuprinsă de flăcări etc.

Funcţia sintactică specifică grupurilor adverbial şi adjectival este complementul

comparativ: El e mai bun decât tine. / Merge mai reprede decât tine. Alte funcţii

sintactice întâlnite sunt: complementul indirect (favorabil studenţilor),

complementul prepoziţional (departe de mine), circumstanţial de relaţie (bun la

matematică).

5. Grupul interjecţional reprezintă partea componentă a enunţului organizată în

jurul unui centru interjecţional, alcătuită din interjecţia-centru şi elementele

dependente: hai acasă, hop şi eu, uite ce faci!. Funcţiile sintactice sunt

asemănătoare celor din grupul verbal.

6. Grupul prepoziţional este partea componentă a enunţului organizată în jurul unei

prepoziţii cu rol de centru de grup şi alcătuită din prepoziţia-centru şi elementele

dependente. Prepoziţia impune elementului succedent restricţii cazuale: contra

unei sume, în faţa mesei, contrar obiceiului etc.

Grupul sintactic: definire şi clasificare.

Evaluare

1. Unităţile sintaxei. Privire generală;

2. Partea de propoziţie (definire, criterii de clasificare, tipuri);

3. Propoziţia (definire, criterii de clasificare, tipuri);

4. Fraza (definire, criterii de clasificare, tipuri);

5. Grupul sintactic (definire, criterii de clasificare, tipuri);

6. Tipologia enunţului.

18

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III.

Relaţiile sintactice

Obiective:


- cunoşterea şi operarea corectă cu noţiunile de relaţii sintactice;

- cunoaşterea principalelor contribuţii ştiinţifice în cercetarea limbii române la

nivel sintactic;


Timp alocat: 4 ore

III.1. În studiul sintactic al limbii se ţine seama de ordinea cuvintelor în enunţ şi de

raportul (relaţia) dintre acestea. Mai jos, în primul exemplu, se poate observa

importanţa ordinii, a locului unui element în structura unui enunţ, a modului în care

poziţionarea unui element influenţează relaţia sintactică.

(1)Doar (numai) Maria poate să ne spună ce să facem acum.

Maria doar poate să ne spună ce să facem acum.

Maria poate doar să ne spună ce să facem acum.

Maria poate să ne spună doar ce să facem acum.

Maria poate să ne spună ce să facem doar acum.

Exemplul următor arată cum ordinea nu modifică raportul dintre cuvinte:

Eu mă duc la şcoală marţi.

Eu marţi mă duc la şcoală.

Eu mă duc marţi la şcoală.

Marţi mă duc eu la şcoală.

La şcoală, eu mă duc marţi.

La şcoală, marţi mă duc eu.

Cuvintele nu sunt înşirate în enunţ aleatoriu, ci între ele există marcate anumite

relaţii din care transpare structura enunţului. Atunci când nu mai există marcatori

(acordul, prepoziţii, caz, conjunţii, aderenţă) pentru o relaţie, ordinea cuvintelor

indică relaţia sintactică. Aşadar, ordinea cuvintelor poate influenţa (v. 1) sau nu (v. 2)

relaţia sintactică şi, de aici, semnificaţia unui enunţ. Dar, cu toate că relaţiile dintre

cuvinte nu se modifică în (2), ordinea are rol emfatic, marchează importanţa unui

cuvânt în comunicare.

III.1. Tipuri de relaţii sintactice

În gramatica tradiţională sunt recunoscute doar două tipuri de relaţii sintactice:

coordonarea şi subordonarea. Treptat, apoziţia iese din sfera relaţiilor de

subordonare şi, potrivit caracteristicilor semantice, sintactice şi pragmatice, va fi

tratată de gramaticile moderne ca relaţie sintatică distinctă.

În GALR II, relaţiile sintactice sunt de trei tipuri:

19

2. de dependenţă,

3. de nondependenţă sau de coordonare,

4. de echivalenţă sau apozitivă.

Relaţia sintactică impune o poziţionare sintactică a termenilor implicaţi. Orice

cuvânt cu valoare sintactică poate intra în oricare din aceste tipuri de relaţii.

Ileana, fiica mea, şi Ami sunt prietene.

Ileana ocupă poziţia sintactică de complement (funcţia de subiect), în cadrul relaţiei de

dependenţă, termen coordonat (prim) copulativ în cadrul relaţiei de coordonare, bază în

cadrul relaţiei apozitive.

Tipurile de relaţii sintactice.

Relaţia de dependenţă:

1. Implică existenţa a doi termeni: unul neomisibil numit regent, celălalt

dependent (subordonat) care, de regulă, este omisibil: Văd bine., Floare

roşie. /Locuieşte cu bunicii.

2. Tipuri:

a) Dependenţa bilaterală sau interdependenţa reprezintă acea relaţie dintre doi

termeni care se presupun reciproc. Acest tip de relaţie apare între subiectul şi

predicatul unei propoziţii şi formează nucleul unui enunţ structurat. Fiecare

termen îi impune celuilalt anumite restricţii: subiectul impune predicatului

numărul şi persoana, iar predicatul impune subiectului cazul nominativ.

E primăvară. Fluturii zboară. Ei aduc flori.

b) Dependenţa unilaterală reprezintă relaţie dintre doi termeni: un regent şi un

adjunct/dependent/subordonat. Se manifestă în structuri cu doi termeni: vine

repede, clasă liniştită, dar se identifică şi în structurile ternare în care este

implicat numele predicat, complementul predicativ al obiectului, predictivul

suplimentar, complementul secundar:

Casa este mare. El se numeşte Ion.

I se spune Ion. Este numit director.

El o crede supărată.

Îl învaţă poezia.

La nivelul frazei, dependenţa unilaterală se stabileşte între un cuvânt sau grup

sintactic din propoziţia regentă şi propoziţia subordonată.

Trăsăturile relaţiei de dependenţă.

Relaţia de nondependenţă sau de coordonare:

Se stabileşte între două sau mai multe unităţi sintactice. Unităţile

sintactice aflate în relaţie de coordonare sunt unităţi de acelaşi tip (El vine azi şi

pleacă mâine –propoziţii principale) sau diferite (El spune puţine lucruri şi ce

crede/cum crede – unităţi sintactice diferite: grup sintactic şi propoziţie, cu

funcţii diferite).

Relaţia de coordonare se realizează prin:

1. juxtapunere (parataxă): El vine azi, pleacă mâine.

20

2. joncţiune exprimată prin clase de conectori care, morfologic, sunt

conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare.

Conectori coordonatori:

1. copulativi: conjuncţii şi nici (nici...nici), locuţiuni conjuncţionale: (atât) cât şi,

cum şi, precum şi;

2. disjunctivi: conjuncţii: sau, ori, fie;

3. adversativi: conjuncţii: dar, însă, ci, or; loc. conj.: numai cât, numai că, doar că;

4. conclusivi: conjuncţii: aşadar, deci, carevasăzică/vasăzică; loc. conj: ca urmare,

ca atare, în concluzie, în consecinţă, prin urmare, aşa că, de aceea.

Recunoaşteţi tipul de relaţii sintactice din următoarele exemple:

Relaţia de echivalenţă sau apozitivă se stabileşte între doi termeni, oricare

dintre ei omisibili: Azi, 11 martie, e ziua mea. Unul este numit bază, celălalt apoziţie.

Numărul termenilor implicaţi în relaţie poate fi nelimitat, teoretic vorbind.

Constantinopolul, Capitala Bizanţului, cel mai frumos oraş, ... a căzut sub dominaţie

otomană. De asemenea, termenii implicaţi în relaţia apozitivă pot fi, din punct de vedere

structural, diferiţi.

Sora mea, Ileana, vine mâine. (cuvânt)

În Craiova, oraşul în care s-a născut, n-a ajuns apoi niciodată.(grup nominal)

S-a terminat totul precum a început, ceea ce nu-şi va putea explica niciodată.

(propoziţie-finită)

Evaluare

Nici rezultatele, nici dezvoltarea nu vor fi afectate.

Căutăm jocuri şi jucării sofisticate, precum şi produse pentru copii.

Eşti pe tocuri sau eşti misogin?

Până şi cei mai încăpăţânaţi moldoveni proromâni s-au îngreţoşat

urmărind posturile româneşti de televiziune în noaptea de revelion, numai

că n-au curaj să murmure de frica pierderii unui grant cu care încă mai vor

să se lase umiliţi şi înavuţiţi şi-n 2008.

One tv nu-şi respectă oamenii, ca atare ei pleacă.

(Internet)

1. Tipuri de relaţii sintactice;

2. Relaţia de coordonare (definire, tipuri);

3. Moduri de realizarea a relaţiei de coordonare;

4. Relaţia de dependenţă (tipuri, modalităţi de realizare);

5. Apoziţionarea.

21

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV.

Funcţiile sintactice*

Obiective:


- cunoaşterea şi identificarea predicatului;


nivel sintactic;


Timp alocat: 6 ore

Predicatul

Termenul predicat are mai multe accepţii, în funcţie de disciplina care utilizează

noţiunea. Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Enunţul (2005/2008) aminteşte

următoarele tipuri de predicat:

a) predicatul semantic: componentul propoziţiei care fie alătură unei entităţi o

proprietate, fie stabileşte o relaţie determinată între două sau trei entităţi (GALR

II, 238). El este comentator / este ignorant. Dimineaţa alerg până la serviciu. Este

vecin cu X. El îl ajută pe G.

b) predicatul sintactic: este centrul unui grup sintactic (supra) aşezat într-o poziţie

semantic predicativă. Acesta este centrul unui grup verbal (verbul), dar şi centrul

unui grup aflat în poziţie de nume predicativ, predicativ suplimentar sau apoziţie.

Aceste îşi atrag semantic argumente (sintactic - actanţi) cărora le impun restricţii

formale şi sintactice: X este invidios pe Y, X este aproape de Y.

c) predicatul enunţării, care se realizează ca predicat semantico-sintactic şi

prezintă, în acelaşi timp, trăsătura predicativităţii (trăsătură proprie enunţării).

Predicatul enunţării asigură autonomia enunţiativă şi se obţine prin adăugarea la

predictul semantico-sintactic a morfemelor predicativităţii (MP). Acestea sunt

mărcile deictice ale unui mod personal (mod, timp, persoană, număr) care

însoţesc realizarea gramaticală (forte) a predicativităţii.

GBLR reţine două tipuri de predicat dintre cele prezentate de GALR II: predicatul

semantico-sintactic şi predicatul enunţării, cel din urmă fiind cel care corespunde

termenului predicat utilizat de gramatica tradiţională şi analizat din punctul de vedere al

structurii şi tipologiei.

Verbul este partea de vorbire care, prin ataşarea MP, realizează predicatul

enunţării în următoarele moduri (potrivit schemelor propuse de GALR II):

1. MP se pot ataşa direct verbului, iar construcţia predicativă este redată

printr-un predicat simplu al enunţării: Eu ajung mai târziu.

* În prezentarea funcţiilor sintactice, ţinând seama de finalitatea pregătirii presupusă de ciclul de

licenţă, am adoptat terminologia GALR.

22

Un predicat simplu poate atrage mai multe elemente, ca atare schema expansiunii

unui predicat canonic simplu poate conţine:

(negaţie) (clitic reflexiv/personal ¤ semiadverb) + verb + MP

Nu se mai duce nimeni la film.

Nu o mai ia la fugă.

Predicatul simplu se mai exprimă prin

a. Interjecţie (predicat interjecţional): hai la masă, na-ţi cartea, iată o carte

etc.

b. Verb la mod nepersonal: infinitivul (A se fuma pe sală!)/ supinul (De

adus temele azi.)

c. Adverb (predicat adverbial): Probabil că vin peste două zile. Sigur că mănânc!

2. MP se pot ataşa unui component exterior verbului, unui operator (operator de

predicativitate) verbal care poate avea valoare aspectuală, modală, pasivă. Construcţia

sintactică rezultată a fost numită predicat complex al enunţării (v. exemplele GALR II: X

se apucă de îvăţat lecţia. Ion poate învăţa lecţia. El urmează să înveţe lecţia. Lecţia este

de învăţat. Dorinţa lui X este de a învăţa lecţia).

Schema de expansiune a predicatului complex conţine:

(negaţie) (clitic) (semiadverb) (operator modal3 (operator aspectual2

(operator copulativ/pasiv1 (suport semnatic)))

(Nu mai) Poate să înceapă să fie bun.

Tipuri de predicat complex:

A. după natura operatorului:

a) Mircea este bun. / Mircea devine medic / rămâne prost / se dă prost.

(operator copulativ) sau Mircea este pedepsit / rămâne pedepsit.

(operator pasiv)

b) Mircea începe / urmează / ajunge să fie pedepsit. (aspectual+ pasiv)

c) Mircea trebuie să înceapă să fie pedepsit. (modal+aspectual + pasiv)

d) Mircea trebuie să fie bun. (modal + copulativ)

e) Trebuie să poţi face asta. (modal+modal)

f) Încep a mă da la scris şi la făcut cădelniţa.

g) Mircea ajunge să fie înţelept (ajunge – valoare aspectuală şi copulativă)

h) Mircea pare să fi ajuns să fie bun. (modal + aspectual+ copulativ)

B. după natura morfologică a suportului semantic:

a) predicate complexe nonverbale: cu suport semantic exprimat prin

substantive sau alte tipuri de nume, adverbe, interjecţii:

E vai de el.

Este albastru.

Se numeşte Matei.

c) predicate complexe verbale: cu suportul semantic exprimat prin verb la un

mod nepersonal: infinitiv, supin, conjunctiv:

Trebuie să ajungă.

Pote că vine.

Stă să plouă.

23

3. MP nu se leagă de predicatul semantico-sintactic, ci se ataşează la alt

component al enunţului: Înainte de a pleca la film, a trecut pe la ei.

Predicatul neexprimat:

În unele situaţii, predicatul nu este exprimat, iar propoziţiile care funcţionează

fără predicat sunt numite propoziţii eliptice. Predicatului poate fi recuperat din context.

Recuperarea este integrală în cazul anaforei, în timp ce intenţia de păstrare a vagului

asupra procesului conduce la o recuperare parţială (v. ultimul exemplu).

Eu am nevoie de tine şi tu de mine.

Eu vin, tu nu.

Eu muncesc, tu...

Elementele predicative absente se recuperează şi deictic în exemplele de tipul:

Jos! Apă! Ce casă! Ce idee! Ploaie!

Predicatul: tipuri şi subtipuri.

Funcţii sintactice specifice GV

În gramaticile actuale, orice cuvânt este reprezentat ca o matrice (un tipar /

datum), care concentrează informaţie fonologică, morfologică, sintactică, semantică şi

chiar pragmatică. Pentru ca noi să fim în stare să vorbim şi să înţelegem, trebuie să

înmagazinăm în mintea noastră nu doar cuvintele limbii noastre, ci şi structuri (grupuri,

propoziţii) şi mai apoi structuri de structuri posibile în limba noastră.

În reprezentarea sintactico-semantică a unui enunţ, verbul este imaginat ca un

nucleu in jurul căruia se ordonează alte elemente. Verbul, ca centru al structurii, impune

un tipar, o schemă care trebuie completată cu elemente ce conţin informaţie semantică şi

gramaticală, atât de necesară în procesul enunţării. Astfel, un verb ca a dormi reclamă

prezenţa unui substantiv sau pronume (Căţelul doarme. / El doarme.). Asemănător,

verbul a bate cere prezenţa a două elemente, un Agent şi un Destinatar/Temă: El bate

covorul. A da impune trei prezenţe : El dă o carte copilului. Termenii care „se aşază” pe

spaţiile impuse de verb poartă numele de actanţi sau argumente.

Numele predicativ

Definiţie:

Este un component neomisibil al grupului verbal care are ca centru un verb copulativ.

Funcţia sintactică de nume predicativ este cerută de un verb copulativ şi reprezintă, în

plan paradigmatic, o clasă de substituţie (echivalenţe funcţionale) care are ca termeni

prototipici adjectivul şi nominalul în nominativ. Relaţia sintactică specifică este ternară,

adică se relizează între trei unităţi: verbul copulativ, nominalul-subiect, numele

predicativ.

Exemple prototipice (canonice):

El este Matei/frumos.

24

Grupe de verbe care cer poziţia nume predicativ.

1. a fi:

El este Matei / mare / de la munte, din Bucureşti /ce îşi doreşte.

2. a deveni, a ieşi, a ajunge, a se face,

Orice vis devine realitate. Cine iese câştigător? Hagi ajunge antrenorul Stelei. El se face

ce a visat.

3. a rămâne:

El rămâne acelaşi.

4. a părea, a face (pe), a se da (mare), a trece (drept/de), a se erija (în)

El pare interesant. De cele mai multe ori face pe prostul. El se dă drept altcineva / ce nu

este. Matei trece drept/de învăţat. Moscova se erijează în singurul arbitru.

5. a însemna:

Asta înseamnă mult. A reuşi înseamnă a te strădui.

6. a se chema, a se numi

El se cheamă/se numeşte Popescu.

7. a-i veni, a se ţine, a se prinde

Îi vine cumnat. Se ţin rude. Se prind prieteni.

Clasa de substituţie a numelui predicativ:

I. Nivel propoziţional:

1. adjective: Cei din mulţime sunt nemulţumiţi.

2. substantive în nominativ de diferite tipuri: proprii, comune

nearticulate sau articulate hotărât sau nehotărât: El este Matei./

Balena este mamifer./ Andrei ajunge cosmonaut./ El este

directorul./ El este un cetăţean model.

3. pronume: Ce înseamnă asta?/ Cine te crezi?/ Nu ştiu cine eşti./

Cel mai important lucru este acela căruia îi acorzi cea mai

mare atenţie./ A rămas el însuşi./ Ei sunt mulţi.

4. numerale: Ei sunt trei.

5. grupuri prepoziţionale: Ei sunt de-ai noştri./ Casa e de

cărămidă/. Se dă drept tine./ Părinţii sunt de la munte /din

Banat.

6. grup genitival: Cartea este a profesorului/a mea.

7. adverb: în construcţii personale (cum, aşa, altfel, astfel, cumva,

oicum, altcumva; cât, atât, oricât: Cum este el? Este aidoma

lor. Au rămas împreună.); în construcţii impersoanale (E bine

să ..., E curios că..., E important să...)

Probabil că ... (atunci când nu apare operatorul copulativ, adverbul ocupă

poziţia de predicat simplu al enunţării)

8. interjecţii: E vai de noi!

9. grup verbal cu centrul formă verbală nepersonală (participiu –

Mâncarea este arsă/stricată.; infinitiv A pleca înseamnă a

muri un pic.; supin- Calul este de furat./ Temele sunt de

rezolvat)

25

II. Nivel frastic:

1. Subordonată prediativă conjuncţională, relaţionată cu regenta prin conjuncţiile

că, să, dacă sau prin locuţiunile conjuncţionale ca şi cum, ca şi când, de parcă:

Cel mai important acum e că nu s-a întâmplat nimic.

2. Subordonată predicativă relativă (interogativă sau neinterogativă):

Întrebarea noastră este cine şi unde apare. / El va deveni ce îşi doreşte.

Definiţi numele predicativ şi precizaţi clasele de verbe care impun poziţia

sintactică de nume predicativ

Precizaţi clasa de substituţie a numelui predicativ.

Complement predicativ al obiectului (CPO)

Definiţie:

Este un component neomisibil al grupul verbal organizat de un verb atributiv.

Funcţia de complement predicativ al obiectului este detectabilă, aşadar, în cadrul grupul

verbal şi reprezintă o clasă de substituţie care are ca termen-tip nominalul neprepoziţional

cu formă de nominativ-acuzativ. Relaţia sintagmatică este ternară şi angajează

următoarele elemente: verbul atributiv (trivalent), subiectul, un complement (obiect direct

sau indirect) şi un complement predicativ al obiectului.

Grupe de verbe care cer poziţia complement predicativ al obiectului.

1. A boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a(-i) spune/ zice:

L-au botezat Matei. /Îl cheamă Matei. /Îl denumesc complement. /Îşi intitulează

emisiunea aşa./ L-au numit Matei./ L-au poreclit Regele. / Îi spun/zic regele.

2. A alege, a angaja, a desemna, a unge:

L-au ales deputat/ce a dorit. / L-au angajat contabil. / L-au desemnat premier. / L-au uns

mitropolit.

3. A lua:

Obraznic e cine se ia pe sine drept altul.

Clasa de substituţie

1. Nivel propoziţional

a. Substantiv propriu : L-au numit / poreclit Fane.

b. Substantiv nearticulat: L-au angajat profesor /baci.

c. Grup prepoziţional: L-au uns ca mitropolit. / L-au angajat drept inspector. / L-au

luat de prost.

d. Adverb: Cum l-au denumit? /L-au chemat aşa.

e. Pronume: L-au angajat ceva.

2. Nivel frastic

a. subordonate relative introduse prin pronume sau adverbe relative

L-au denumit cum şi-a dorit. L-au ales ce şi-a dorit.

26

Definiţi complementul predicativ al obiectului şi precizaţi clasele de verbe care

impun această poziţie sintactică.

Precizaţi clasa de substituţie a complementului predicativ al obiectului.

Predicativul suplimentar

Definiţie:

Reprezintă o funcţie sintactică facultativă (spre deosebire de numele predicativ

sau complementul predicativ al obiectului), realizată în structuri ternare derivate;

predicativul suplimentar dezvoltă relaţii sintactice de dependenţă atât cu un verb regent

(sau cu o interjecţie predicativă), cât şi cu un nominal.

Eterogenitatea structurală a construcţiilor cu predicativ suplimentar derivă din

reorganizarea sintactică diferită. Structurile iniţiale pot conţine elementul avansat ulterior

ca predicativ suplimentar fie în poziţie predicativă (1), fie în poziţia de nume predicativ

(2):

(1) El merge şi cântă. ... El merge cântâd.

(2) Îl ştiu pe Victor. Este mecanic. ... Îl ştiu mecanic.

Elemente regente:

1. Verbul regent se poate găsi la diverse diateze, moduri sau timpuri:

Considerată cea mai importantă, fotografia prezentă a schimbat opţiunea juriului.

Analizând singură rezultatul ecografiei, a ajuns la concluzii dureroase.

GALR II (p. 297) înregistrează clasele de verbe care apar frecvent în structuri cu

predicativ suplimentar:

a. verbe de percepţie: a auzi, a simţi, a vedea;

b. verbe ce desemnează procese cognitive: a-şi aminti, a cunoaşe, a

recunoaşte, a şti;

c. verbe ce desemnează procese voliţionale: a dori, a prefera, a vrea;

d. verbe de direcţionare: a expedia, a trimite

e. verbe de prezentare: a arăta, a expune, a prezenta;

f. verbe de observare: a observa, a remarca;

g. verbe de apreciere: a analiza, a aprecia, a caracteriza, a cataloga, a

considera, a estima, a interpreta;

h. verbe de acceptare: a accepta, a admite, a primi;

i. verbe cauzative: a face, a lăsa;

j. verbul a avea.

k. verbele copulative cu excepţia lui a fi.

2. nominalul poate avea diferite funcţii sintactice: subiect, nume predicativ,

complement direct, complement indirect, complement prepoziţional, complement

de agent, circumstanţiale.

În apropiere de casă se află, verde şi răcoroasă, o pădure de pini. (subiect)

L-am simţit laş şi mi-am păstrat cuvintele. (complement direct)

Îmi aduc aminte de tine fericit. (complement prepoziţional)

27

Clasa de substituţie:

I. Nivel propoziţional

1. substantiv: Se credea Ştefan cel Mare / Se ştia prieten cu Mircea./ S-a visat rege.

2. grup prepoziţional (prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale specifice: ca, drept, de,

în calitate de): L-am ascultat în calitate de inculpat. / Drept cine te crezi?/ Îl

bănuiam de-al lor.

3. pronume: S-a visat altul. / Am găsit-o aceeaşi. / Îl considera al său./ Cine se

crede?

4. adjective: Lucrurile considerate importante de alţii, .../ M-a găsit singură.

5. verbe la moduri nepersonale: Îl socoteau a fi fericit. (infinitiv), Îl vedeam privind

în altă parte. (gerunziu), Se simţea afectat de situaţie. (participiu), Băiatul era

considerat de însurat. / O înţelegeam de neacceptat. (supin)

6. numeral: Ei vin doi. / A ieşit prima pe ţară.

7. adverb: Cum te consideră? Îl ştiam aşa.

8. interjecţie: M-a lăsat paf.

II. Nivel frastic:

1. Subordonate relative:

Te-am cunoscut ¹/ cine erai.²/

Te ştiu ¹/ ce fată serioasă eşti²./

Ion a fost auzit ¹/ cum ţipa.²/

2. Subordonate conjuncţionale:

Astăzi sunt aşteptate ¹/ să apară pe internet vocile care au rostit dialogul de mai sus.²/

Te ştiu ¹/ că minţi.²/ (v. GALR II)

Definiţi predicativul suplimentar şi precizaţi clasele de verbe care impun această

poziţie sintactică.

Precizaţi clasa de substituţie a predicativului suplimentar.

28

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V.

Subiectul

Obiective:


- cunoaşterea şi identificarea subiectului;


nivel sintactic;


Timp alocat: 6 ore

Definiţie:

Este un complement ( argument, respectiv actant) al verbului aflat în relaţie

privilegiată cu acesta. „Reprezintă, în relaţie cu verbul, o clasă de substituţie (adică de

echivalente sintactice substituibile în acelaşi context verbal), clasă având ca termen

prototipic nominalul (substantiv, pronume, numeral cu natură pronominală) în nominativ,

iar ca relaţie sintagmatică specifică, relaţia de interdependenţă cu verbul şi acordul pe

care subiectul îl impune verbului-predicat.” (GALR II: 313)

În structurile monovalente, verbul-centru impune funcţia subiectului: Irina râde /

plânge / merge / tuşeşte. În structurile bivalente sau trivalente, aceasta este atribuită de

grupul verb + complement/complemente: Ion arde buruienile; I se face foame (ex.

GALR). Pentru că verbul impune, în gramatică s-a formulat teza dependenţei subiectului

faţă de verb. Există însă verbe care nu admit poziţia sintactică de subiect: verbele

zerovalente (1), monovalente (2) sau bivalente (3):

1 tună, fulgeră, burniţează, se întunecă, se înnoptează etc.

2 mă plouă, mă ninge.

3 îmi pasă de tine, îi arde de tine, i s-a căşunat pe cineva.

Unele construcţii verbale fie admit, fie interzic prezenţa subiectului: Mă apasă la

inimă./Mă apasă inima.; Mă mănâncă pe spate./Mă mănâncă spatele.

În limba română, subiectul poate să fie neexprimat, modalitatea de exprimare a

acestuia fiind controlată tot de verb şi facilitată de flexiunea bogată a acestuia.

Tipologia subiectului:

I. în funcţie de modul realizării:

A. subiect exprimat (lexicalizat) prin

1. grup nominal al cărui centru este un substantiv în nominativ / deictice şi

anaforice în nominativ:

Ana şi studentele au organizat o excursie.

Fiecare/oricare/unii/câţiva/mulţi/doi dintre studenţi a/au organizat o excursie.

Tu eşti timid, aceştia din dreapta sunt neascultători.

„Sunt” e o serie de „am fost”, nu întotdeauna o promisiune de „voi fi”(cf. GALR).

La masă se bea apă şi vin.

2. forme verbale nepersonale:

a. infinitiv

29

A te ocupa de îngeri devine un mod de a revizita întreaga cultură a lumii. (cf. GALR)

Poate ploua oricând.

b. gerunziu

Se aude tunând. Se simte venind o adiere de vânt.

c. participiu după verbe inerent impersonale

Trebuie spus întregul adevăr. Se cuvine făcut acest gest.

c. supin

Rămâne de negociat.

Este de negociat.

Este important/util/uşor de negociat.

3. propoziţii subiective:

a. relative interogative: Ni se spune cine vine. / ce face. / unde merge. / cumîl

cheamă. / cât să vorbim. / încotro ne îndreptăm. / de ce ne prăbuşim economic.

b. relative propriu-zise: Mă sperie /ceea ce s-a întâmplat./ Rămâne /cine este

interesat.

c. relative infinitivale (o structură parţial fixă, arhaică, lipsită de marca infinitivului

a, întâlnită împreună cu verbul existenţial a fi şi cu verbul impersonal a avea):

nu-i ce mânca, nu-i cu cine pleca, nu-i cui cere./ n-are ce se întâmpla, n-are cine

veni.

d. propoziţii conjuncţionale în structuri de tipul: se adevereşte că..., se dovedeşte

că..., se inventeaază că, se bănuieşte că.../ se cuvine să..., trebuie să..., merită să,

se vrea să ..., îmi vine să.../ Mi se explică cum au procedat.. / Nu se ştie dacă

vom reuşi.

B. Subiect neexprimat (nelexicalizat)

1. Subiectul inclus: specific pentru persoanele 1, 2, 4, 5. În acest caz, informaţia se

recuperează contextual. Singura informaţie recuperată total este pentru persoana I (eu

vorbesc, mă cert, merg), pentru celelalte recuperarea se raportează la context.

2. Subiectul subînţeles este un subiect neexprimat, corespunzător unui predicat de

persoanele 3 şi 6. Spre deosebire de subiectul inclus care se recuperează deictic,

subiectul subînţeles se recuperează anaforic.

Compară enunţul Au sfătuit-o pe Ana să renunţe., cu Ana se apucă de lucru şi

mănâncă îngheţată.

3. Subiectul nedeterminat: subiectul corespunzător persoanei a 3-a sau a a 6-a, a cărui

omisiune nu modifică restul proppoziţiei. Apare în construcţii active.

Scrie în ziare. / Spune în cărţi. / Au făcut solduri. / Cum îţi merge. / Merge. / Merge

bine./ Mă priveşte. / Dacă e, îşi dau un telefon după. /Bate, sună la uşă.

II. La nivel structural:

1. simplu: Soneria anunţă musafirii.

2. multiplu: Vine sau Ana, sau Oana./ Vin Ana şi Oana.

3. dublu exprimat: Vine ea Ana./ Mama e şi ea om./ Voinicul face el ce face./

Venim şi noi la petrecere./ Că este încăpăţânat, asta nu e o noutate pentru

mine. / Cel despre care v-am vorbit, acela vine.

30

Excepţii de la nominativ

1. Excepţii reale: în structuri cu relative neinterogative, fără antecedent, în care

relativul apare în poziţia de subiect sau aparţine unui grup nominal aşezat în

poziţia subiectului.

a. Dau cui/oricui cere.(dativ)

b. Cunosc pe cine a intrat. Mă gândesc la cine a intrat/la ce vom face. Mă ţine

la curent cu ce ar trebui să se întâmăple.(acuzativ)

c. Dorinţa oricui vine este să înţeleagă. Efectul a ceea ce s-a făcut este

grav.(genitiv)

2. Structuri cu subiect partitiv (subiecte substantivale şi pronominale precedate

de prepoziţiile de, dintre, din): Au câştigat ... de-ai noştri. / Au venit ... dintre

ei. / Au venit şi ... de ai noştri, şi ... din clasa vecină. Grupul prepoziţional

avansează în poziţia de subiect prin ştergerea componentului mulţi, câţiva,

unii; prepoziţia impune nominalului cazul acuzativ.

3. Structuri atipice (false):

a. Au căzut la mere! Au venit la oameni! Au fugit peste zece din unitate! (peste

şi la au valoare adverbială, nu prepoziţională, aşadar subiectul este exprimat

prin nominal în nominativ: mere, oameni, zece);

b. Cartea mea e nouă, a colegului s-a rupt.(a – pronume semiindependent,

subiect);

c. Au plecat douăzeci şi doi de elevi. (numeralul are valoare adjectivală şi

funcţie de atribut, prepoziţia de se grupează cu acesta);

d. Destul de puţini lipseau. (destul – adverb, compl. cantitativ, prepoziţia de se

grupează cu acesta);

e. O astfel de situaţie nu apare frecvent. Au venit fel de fel de oameni. (astfel –

adjectiv, fel de fel – locuţiune adjectivală cu funcţie de atribut adjectival;

prepoziţia de se grupează cu acestea).

Evaluare

1. Definiţi subiectul în relaţia pe care o dezvoltă cu verbul-

predicat.

2. Precizaţi clasa de substituţie a subiectului.

3. Care sunt tipurile de subiecte întâlnite în limba română şi

criteriile utilizate în clasificare?

4. Precizaţi şi exemplificaţi situaţiile în care subiectul este

exprimat prin cuvinte care nu se află în cazul nominativ.

31

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VI.

Acordul dintre subiect şi predicat

Obiective:


- delimitarea disciplinei sintaxă în cadrul lingvisticii;


nivel sintactic;


Timp alocat: 6ore

Definiţie:

Acordul dintre subiect şi predicat reprezintă un tip de manifestare a relaţiei dintre

două unităţi sintactice, prin repetarea informaţiei gramaticale. În general, relaţia dintre

subiect şi predicat este orientată de la subiect spre predicat, în sensul că acesta preia şi

manifestă gramatical informaţia pentru persoană şi număr: Eu scriu. Voi veţi nota. Nu în

toate cazurile relaţia este marcată. În anumite situaţii este suficientă poziţia termenilor ori

contextul pentru a indica relaţia subiect-predicat şi a fi decodată ca atare:

Ajungând (eu) acasă, am văzut care este situaţia.

Exemple prototipice:

Eu scriu.

Maria se joacă.

Tipurile identificate de GALR II sunt:

I. Acordul tipic

I.1. Acordul în număr

Priveşte forma predicatului combinat cu un subiect care se exprimă printr-un

nume: Doctorul vine mâine. Ei ajung mâine acasă. Nimeni nu stă cu bunica.

I.2. Acordul în persoană

Se identifică în cazul în care predicatul are ca subiect un pronume personal.

Atunci când subiectul este un substantiv de singular sau plural, acordul se realizează la

persoana a III-a, singular sau plural :

Eu mă joc cu pisica. Voi terminaţi tema repede.

Câinele aşteaptă mâncarea.

I.3. Acordul în gen

Se identifică în cazul numelor predicative exprimate adjectival sau în cazul

participiilor pasive:

Desenele sunt foarte importante pentru copii.

Copiii au fost lăudaţi de juriu.

Copiii, lăudaţi de juriu, s-au bucurat de premii.

În cazul substantivelor nume proprii, corelarea cu substantivele moţionale se poate

realiza cu abateri de la regula acordului:

Monica Macovei devine primul comisar european care ....

32

II. Abateri de la regula generală a acordului

Uzul limbii demonstrează că există situaţii în care normele generale ale stabilirii

acordului gramatical sunt încălcate. Aceste situaţii privesc:

II.1. Acordul prin atracţie

Acesta constă în preluarea de către verbul predicat a informaţiilor gramaticale

codificate de către un constituent al grupului nominal al subiectului. Adjuncţii intercalaţi

între subiectul gramatical şi predicat creează o situaţie favorailă încălcării acordului

gramatical: Oricare dintre elevi pot participa. Fiecare dintre cei douăzeci de participanţi

au câştigat.

II.2. Acordul după înţeles

Ţine cont de sensul numelui aşezat în poziţia de subiect. Normele limbii literare

permit ambele realizări (v. GALR II):

Majoritatea a votat împotrivă.

Majoritatea (dintre elevi) au fost trimişi acasă.

Acordul tipic şi acordul atipic în relaţia dintre subiect şi predicat.

III. Situaţii speciale ale acordului dintre subiect şi predicat

III.1. Subiectul este un substantiv colectiv

Există trei situaţii reprezentative pentru realizarea acordului în cazul

substantivelor colective; acestea ţin cont de tipul de substantive colective şi de poziţia

acestora în grupul nominal care ocupă poziţia de subiect. Ţinând seama de numărul

substantivului colectiv, acordul se realizează, în general, la singular:

A sosit un grup de englezi în oraş.

Un stol de vrăbii a trecut rapid., dar şi Un stol de vrăbii au trecut rapid.

Forma de plural întâlnită adesea în cazul acordului rezultă din prezenţa adjunctului (de

vrăbii) cu formă de plural. Unele substantive devin colective în anumite contexte (o

căruţă de bani, o căciulă de mere, o poală de fructe, o găleată de nuci, o avalanşă de

aplauze) şi permit acordul după înţeles.

III.2. Subiectul este un substantiv de tipul fel, tip, specie, soi, rasă

Acestea funcţionează în prezenţa adjuncţilor la plural în acelaşi fel ca

substantivele colective sau contextual colective:

Un fel de soldaţi au invadat străzile.

Un tip de cetăţeni au votat diferit.

O categorie de telespectatori ne-au declarat ...

III.3. Subiectul este inclus într-o expresie partitivă

Expresia partitivă se identifică în prezenţa prepoziţiilor de, dintre, din, care

relaţionează un substantiv de tipul (o/două/mai multe) parte/părţi, o jumătate, un sfert, o

pereche, o duzină, o multitudine, o cantitate sau un cuantificator nedefinit (fiecare,

vreunul, toţi, niciunul) cu alte substantive, colective (clasă, grup, armată) sau masive

(apă, vin, ulei). Acordul se realizează fie formal (gramatical), fie după înţeles, în cazul în

care adjunctul, la plural, este considerat mai adecvat statutului de subiect:

Exempe GALR II:

O parte dintre cursanţi va merge...

Fiecare dintre noi are un scop.

O parte dintre cei veniţi mi-au confirmat

33

Jumătate din bani s-au cheltuit.

Fiecare dintre copiii tăi vor pleca la casa lui.

În situaţia în care este prezent un adverb restrictiv, acordul formal este mai

potrivit (Doar o parte dintre elevi s-a prezentat.), dar se întâlneşte şi acordul după înţeles

(O mică parte dintre părţile manuscrisului au rămas necitite.).

III.4. Subiectul este un nume propriu:

În cazul antroponimelor care au formă de plural, dar înţeles de singular, acordul

se realizează la sigular: Poalelungi a veni mai devreme. Şaptedealuri ne-a ajutat mult.

Dacă înţelesul este de plural, acordul se realizează la plural: Popeştii ne-au ajutat mult.

În cazul toponimelor, acordul se realizează fie la singular, fie la plural, în cazul

substantivelor care permit articularea la plural fie la singular, fie la plural:

Bucureştiul / Hotare este....

Bucureştii / Iaşii /Humuleştii sunt ....

Aceeaşi observaţie este valabilă şi în cazul titlurilor:

„Lumi virtuale” a / au produs senzaţie. (GALR II)

III.5. Subiectul este pronume relativ

a. În cazul relativelor fără antecedent, se întâlnesc mai multe situaţii: cine va selecta

singularul, câte şi câţi pluralul, iar care fie singularul, fie pluralul: Nu ştiu cine

vin /câţi vin /care vin/ care vine.

b. În cazul relativelor cu antecedent, acordul e impus de forma de singular sau

plural a antecedentului:

Este o persoană care ştie ce vrea.

Sunt persoane care ştiu ce vor.

Sunt (eu) unul dintre cei care mă opun. / Sunt unul dintre cei care se opun.

III.6. Subiectul este un pronume personal de politeţe

Diferenţa constă în acordul în gen şi număr, care se realizează potrivit înţelesului:

Domnia Sa este însoţită / însoţit de gardă.

Dumneavostră sunteţi ajutat/ajutaţi/ajutată/ajutate.

III.7. Subiectul este o propoziţie sau o formă verbală nepersonală

Acordul se realizează în acest caz la persoana a III-a singular:

E clar că doreşte să înţeleagă.

A nu-ţi ajuta aproapele e grav.

Se aude că tună. / tunând.

III.8. Subiectul este un termen de metalimbaj

Acordul se realizează la persoana a III-a singular:

„Programul de apărare a prinţeselor” este un film Disney.

Daţi exemple de alte enunţuri care să ilustreze tipurile speciale de acord

prezentate supra.

IV. Acordul impus de diferite tipuri de subiect

IV.1. Subiectul multiplu

34

Subiectul multiplu impune reguli nu foarte stricte în cazul acordului cu numele

predicativ realizat adjectival sau cu participiul pasiv.

I. Acordul se realizează în felul următor, în cazul termenilor coordonaţi copulativ:

a. dacă termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinţe şi unul dintre aceştia este

de genul masculin, acordul se face la masculin: Andrei şi mama sunt îngrijoraţi.

b. Dacă termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinţe şi nume de lucruri,

acordul se face cu numele de fiinţe: Cartea şi scriitorul au fost rememoraţi

astăzi.

c. Dacă termenii sunt nume de lucruri, există mai multe situaţii de acord:

c.1. Când termenii sunt de genul neutru şi feminin, acordul se face la forma comună de

feminin: Para şi mărul sunt coapte.

c.2. Când numele de lucruri sunt de genul masculin şi feminin, important este numărul

substantivului masculin: dacă acesta este la singular, nu sunt impuse constrângeri, iar

acordul se face la feminin plural (Roşia şi ardeiul sunt proaspete.), dacă este la plural,

forma de masculin plural este impusă doar dacă substantivul masculin este cel mai

apropiat de verb (Munţii şi valea sunt împădurite., dar Valea şi munţii sunt împăduriţi.).

c.3. Când numele de lucruri sunt de genul masculin şi neutru, numărul substantivului

masculin este, de asemenea hotărâtor: dacă este la singular, nu impune constrângeri, iar

acordul se realizează la feminin plural (Morcovul şi mărul sunt proaspete.), dacă este la

plural şi neutru la singular, acordul se face la masculin (Morcovii şi mărul sunt

proaspeţi!), iar dacă ambele sunt la plural, genul îl hotărăşte subtantivul cel mai apropiat

de verb (Morcovii şi merele sunt proaspete., dar Merele şi morcovii sunt proaspeţi.).

II. Excepţiile presupun situaţii în care subiectul, deşi multiplu, impune acordul la singular

a. Dacă termenii subiectului multiplu sunt coordonaţi negativ, se întâlneşte şi

acordul la singular: Nici Ana, nici Maria n-a venit/n-au venit.

b. Dacă termenii, la singular, se exclud şi relaţia este codificată prin coordonare

disjunctivă, acordul este la singular: El sau ea a greşit. dar Ea sau ei au greşit.

c. Subiectul postpus conduce la tolerarea acordului prin atracţie: Se aude ploaia sau

vântul. Mă doare capul şi mâinile.

d. Termenii la singular, nearticulat, permit acordul la singular: Carne şi pâine se

găseşte.

e. Comportamentul de bloc semantic a expresiei subiectului impun acordul la

singular: Praf şi pulbere se alege din asta.

f. În cazul în care unul din termenii subiectului multiplu este subliniat prin adverbe

şi locuţiuni de tipul: îndeosebi, mai ales, mai cu seamă, în special, mai întâi, în

primul rând: Frumuseţea şi în special inteligenţa a contat.

g. În cazul predicatului impersonal, acordul este la singular, inferent de structura

subiectului: E greu de înţeles şi explicat.

IV.2. Subiectul inclus şi subiectul subînţeles

Se recuperează fie din informaţia de număr şi persoană a predicatului, fie

anaforic, din context: Eu scriu, citesc, mănânc., Victor merge joi la teatru şi se duce

vinerea la fotbal.

IV.3. Subiectul nedeterminat

35

Se întâlneşte şi în construcţii cu verbul la persoana a III-a, dar şi în construcţii cu

verbe la persoana I şi a II-a:

Bate la uşă.

Ai carte, ai parte.

Evaluare

1. Precizaţi situaţiile tipice şi atipice ale acordului dintre subiect şi

predicat.

2. Ilustraţi, în câteva exemple, situaţiile în care subiectul este

exprimat printr-un substantiv colectiv, substantiv de tipul fel,

specie, soi, pronume relativ, verb la mod nepersonal, propoziţie.

3. Precizaţi regulile de acord în cazul subiectului multiplu.

Exemplificaţi diferite cazuri în care termenii subiectului sunt

implicaţi în diferite relaţii de coordonare (cinci exemple).

36

TIPURI DE SUBIECTE PROPUSE PENTRU EXAMEN:

Variante

I.

1. Propoziţia. Criterii de clasificare.

2. Acordul dintre subiect şi predicat. Acordul prin atracţie: definire, exemple.

3. Se dă textul:

„Ce ciudat! Când e vorba de o mărturisire scrisă, prietenii îţi fac mult mai puţin credit

decât cei care nu te cunosc deloc. Experţi în tine fiind (adeseori sătui de tine) şi

cunoscându-te deopotrivă cu iubire şi răutate, ei au pretenţia că te deţin dincolo de

imaginea pe care, scriind, vrei să le-o propui celorlalţi despre tine.” (Gabriel Liiceanu,

Uşa interzisă, p. 280)

Cerinţe:

a. Subliniaţi predicatele, încercuiţi elementele de relaţie, delimitaţi propoziţiile şi

precizaţi felul lor după înţeles (principale / secundare).

b. Analizaţi sintactic şi morfologic cuvintele subliniate.

c. Indicaţi două subiecte neexprimate.

ll.

1. Enunţul: definiţie şi tipologie (5 exemple).

2. Acordul dintre subiect şi predicat. Acordul după înţeles: definire, exemple.

3. Se dă textul:

„Unii autori români s-au integrat în limbi de circulaţie mare şi, sprijiniţi de

opera lor, au intrat în circuitul mondial. Reprezintă o altă dispută din ce literatură au

ajuns să facă ei parte, însă globalizarea prin exil, vreau să cred că nu este chiar idealul

spre care tindem, chiar dacă experienţa românească în domeniu nu este prea

încurajatoare pentru cei ce vor să se facă auziţi din ţară.” (22, nr. 24/2001, p. 14)

Cerinţe:


indicaţi felul celor cunoscute (SB, PR, PRS, CPO).


c. Indicaţi un predicat complex al enunţării şi un subiect neexprimat.

lll.

1. Grupul sintactic.

2. Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un substantiv

colectiv (2 situaţii şi exemple).

3. Se dă textul:

„Melancolia devine cu atât mai pură cu cât iubirea o învăluie şi o alimentează.

Din asocierea lor se naşte un tremur plăcut şi suav, o graţie a singurătăţii, o presimţire

voluptoasă a nesfârşirii. Nu regretăm noi atunci că nu suntem o fântână de lacrimi, al

cărui izvor să fie nesecat în picuri de transparenţe, ce ar răsfrânge lumea cu sclipiri, mai

fermecătoare decât cele mai divine iluzii şi mai îmbătătoare decât cele mai dulci

reverii?” (Emil Cioran, Tristeţea de a fi, p. 35)

Cerinţe:

a. Subliniaţi predicatele, încercuiţi elementele de relaţie, delimitaţi

propoziţiile şi precizaţi felul lor după înţeles (principale / secundare).

37


c. Ilustraţi prin câte două exemple din text relaţia de dependenţă şi

relaţia de nondependenţă.

IV.

1. Relaţia de nondependenţă

2. Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este într-o expresie

partitivă.

3. Se dă textul:

„A ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a

realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii. Elogiul tăcerii, la

marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o rădăcină mult mai profundă decât

îşi închipuie oamenii.” (Emil Cioran, Pe culmile disperării, p. 197)

Cerinţe:


indicaţi felul celor cunoscute (SB, PR, PRS, CPO)


c. Ilustraţi prin câte două exemple din text relaţia de interdependenţă şi relaţia de

nondependenţă.

V.

1. Relaţia de dependenţă

2. Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un nume propriu.

3. Se dă textul:

„Ceea ce e grav este că lipsa de articulaţie spirituală pare a fi anorganică, legată de

o fatalitate adâncă, de sâmburele existenţei noastre naţionale. Cum să-mi explic

scepticismul atâtor şi atâtor intelectuali de la noi care nu cred în nimic, înainte de a se fi

chinuit cu o problematică de viaţă?” (Emil Cioran, Tristeţea de a fi, p. 88)

Cerinţe:




c. Indicaţi două predicate complexe ale enunţării şi două grupuri nominale.

VI.

1. Relaţia de echivalenţă.

2. Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un pronume

relativ.

3. Se dă textul:

„Ceea ce irită adesea în proza lui Huxley e facilitatea cu care zugrăveşte şi-şi mişcă

personajele, mai ales femeile. Îndemânatic cum e în găsirea epitetelor, se lasă

condus de sugestia lor fonică, de efervescenţa lor instantanee, şi dintr-un om scoate o

păpuşă căreia i se văd toate încheieturile, şi cleiul şi tărâţele.” (Mircea Eliade,

Insula lui Euthanasius, p. 201)

Cerinţe:




38

c. Indicaţi două predicate complexe ale enunţării şi două grupuri nominale.

VII.

1. Predicatul simplu al enunţării.

2. Regulile acordului impus de subiectul multiplu (3 situaţii şi exemple).

3. Se dă textul:

„Căci nimeni nu poate scăpa de blestemul lui propriu. Fiecare are o regiune de

întuneric sacru în care nimeni nu ajunge, fiindcă nimeni nu poate fi iniţiat în misterul

altuia. Şi rămâne de văzut dacă respectivul nu este faţă de el însuşi pe treapta primă a

iniţierii.” (Emil Cioran, Antropologia filosofica, p. 83)

Cerinţe:

a. Subliniaţi predicatele, încercuiţi elementele de relaţie, delimitaţi propoziţiile

şi precizaţi felul lor după înţeles (principale / secundare).


c. Indicaţi două predicate complexe ale enunţării şi precizaţi funcţia în frază a

ultimei propoziţii.

VIII.

1. Predicatul complex al enunţării.

2. Excepţii de la regulile impuse de subiectul multiplu (3 situaţii şi exemple)

3. Se dă textul:

„Medicii numesc această stare depresie. Eu o înţeleg mai bine ca dezagregare a

sistemului de iluzii în virtutea căruia înaintăm, făptuim, ne agităm, dăm contur clipei

următoare şi zilei de mâine. Sistemul de iluzii, acesta este pintenul întregii noastre vieţi,

„morcovul existenţial” pe care viaţa ni-l aşază şi ni-l flutură pe sub nas, planurile pe

care le alcătuim din propria noastră substanţă vitală.” (Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă,

p. 10)

Cerinţe:


precizaţi felul lor după înţeles (principale / secundare).


c. Indicaţi un predicat complex al enunţării, ilustraţi prin câte un exemplu din text

relaţia de interdependenţă şi de echivalenţă.

Alte posibile subiecte privind teoria sintactică:

Numele predicativ: clase de verbe copulative.

Acordul dintre subiect şi predicat. Acordul prin atracţie: definire, exemple.

Numele predicativ: clasa de substituţie.

Acordul dintre subiect şi predicat. Acordul după înţeles: definire, exemple.

Complementul predicativ al obiectului: clase de verbe atributive.

Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un substantiv colectiv

(2 situaţii şi exemple).

39

Complementul predicativ al obiectului: clasa de substituţie.

Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este într-o expresie

partitivă.

Predicativul suplimentar: definiţie, clasa de substituţie.

Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un nume propriu.

Subiectul exprimat: clasa de substituţie.

Acordul dintre subiect şi predicat în cazul în care subiectul este un pronume relativ.

Subiectul neexprimat.

Regulile acordului impus de subiectul multiplu (3 situaţii şi exemple).

Subiectul: excepţii de la nominativ.

Excepţii de la regulile impuse de subiectul multiplu (3 situaţii şi exemple).

40

41

Facultatea de Litere

Catedra de limba şi literatura română


SEMESTRUL AL II-LEA

Titular de curs: Alina Gioroceanu

TEMATICA (poziţii şi funcţii sintactice)

Complementele (complementul direct, complementul indirect, complementul

secundar, complementul posesiv, complementul prepoziţional, comparativul)

Circumstanţialele

Atributul / Funcţiile specifice GN

Apoziţia

OBIECTIVE

- acumularea de cunoştinţe privind nivelul sintactic al limbii

române, potrivit teoriilor recente;

- lărgirea orizontului teoretic prin studiu individual;

- stimularea capacităţii de sinteză în cadrul disciplinei;

- dezvoltarea capacităţii de analiză sintactică;

Număr de ore alocate: 28

42

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I.

Complemente specifice GV

Obiective

- cunoaşterea şi identificarea complementului direct (şi

secundar) şi indirect;

- stimularea corelărilor conceptuale cu noţiunile asimilate

anterior;


Număr de ore alocate: 4 ore

Complementul direct

Definiţie :

Funcţie sintactică/actanţială impusă de un verb obligatoriu tranzitiv şi realizată prototipic

prin nume în acuzativ. În cadrul relaţiei de dependenţă, complementul direct ocupă

poziţia termenului determinant. (v. GALR II, GBLR)


Spune ceva. Mănânc o portocală. O chem pe Andreea. Îl văd pe Andrei. Îl felicit.

Trăsături:

1. realizarea printr-o formă neaccentuată: Il felicit. Mănânc o portocală. – O

mănânc.

2. posibiliatea dublei exprimări: O chem pe Andreea. O văd pe Andreea.

3. schimbarea poziţiei sintactice cu subiectul în structuri pasivizate: Andrei a spus

ceva. / Ceva a fost spus de Andrei. Anrei l-a ajutat pe Mircea. / Mircea a fost

ajutat de Andrei.

Elemente regente:

0. Regentul obişnuit al unui complement direct este verbul tranzitiv care impune numelui

cazul acuzativ. Tipurile sintactice de verbe-regente sunt:

a. monovalente: Mă ninge, mă plouă.

b. bivalente (combinări ale verbului cu doi actanţi): El spune ceva. Eu mănânc o

portocală. El aduce un scaun. / Mă doare inima. / Mă doare în piept.

c. trivalente (combinări ale verbului cu trei actanţi): Monica imi trimite un cadou.

Un prieten îmi aduce veşti bune. El cere date biroului de presă.

Alte elemente regente:

1. verbe si locuţiuni verbale tranzitive, la moduri şi timpuri diferite:

În unele grupuri verbale, funcţia complement direct este obligatorie. Unele verbe

tranzitive impun complementul direct (a da, a oferi, a pune, a trimite, a aşeza, a face, a

spune, a zice, a afirma, a achita, a putea, a începe, a termina, a pune la îndoială, a

scoate/da la iveală, a da în vileag), altele nu: a învăţa, a studia, a lucra, a citi, a-şi aduce

aminte, a ţine minte.

Ţine minte întâmplarea de acum trei ani.

43

Îşi aduce aminte povestea. Dar şi Îşi aduce aminte de povestea aceea.

A constitui: Obiectul rentei viagere îl constituie terenurile cu destinaţie specială situate

în extravilan. (OG/2006)

A presupune : Voluntariatul presupune iniţiativă, implicare, dedicare.

A îmblânzi: Italia îşi îmblânzeşte legile antiimigraţie de teama UE. (Cotidianul)

De asemenea, matricial, unele verbe impun drept complement direct substantive animate,

respectiv neanimate:

Deschide uşa/fereastra.

Mângâie pisica/copilul vs. obrazul copilului.

2. interjecţii cu regim tranzitiv:

Poftim fructele. Ia /Iată merele. Iată ce doreşti. Iată-l.

3. adjectivul dator:

Îmi e dator o carte/nişte bani/viaţa.


Nivel propoziţional:

A. realizări nominale

a. substantive în cazul acuzativ_

- cu prepoziţia pe (considerată şi morfem al acuzativului) în cazul substantivelor care

exprimă o persoană:

A-l respecta pe aproapele nu înseamnă renunţarea la crezul şi tradiţiile proprii.

„Antropologia nu intenţionează să schimbe pe om” (Cioran, Antropologia filosofică, p.

34)

- fără prepoziţie:

Nu se poate trăi în acest context refuzând orice compromis, după cum nu se poate realiza

ceva fără un anumit oportunism, mai corect spus un anumit simţ al oportunităţii Al.

Paleologu, Despre lucruri…, p. 15

b. substituţi substantivali (pronume, numerale)

Efortul ei de a se găsi pe sine a trebuit să înceapă, evident, prin împingerea mea şi a

dragostei noastre într-un plan secundar, în umbră. (Cărtărescu, Jurnal)

Îl aştept pe al doilea/pe el/pe acesta.

Nu aştept pe nimeni.

Nu aştept nimic. Aştept ceva.

Pe toţi i-am trimis acasă.

b. Complementul direct este exprimat printr-o construcţie atunci când demonstrativele

semiindependente al şi cel sunt cuplate cu alte părţi de vorbire, după cum urmează:

1. al este urmat de un adjectiv posesiv sau de un substantiv, respectiv substitut în genitiv,

şi este dublat de un clitic:

Pe ai mei i-am văzut ieri.

Am luat cartea mea, dar pe a colegului tău am lăsat-o.

Lângă ea îi avea pe ai ei.

2. cel, urmat de un numeral sau de o construcţie prepoziţională dublată clitic:

Catrina îi adusese pe cei trei.

Pe cei din spate nu i-am văzut.

44

B. realizări nonnominale:

c. adverbe în –eşte:

Vorbeşte româneşte/moldoveneşte/franţuzeşte.

d. verbe la moduri nepersonale:

- infinitiv: Începe a merge. Nu ştie a vorbi. Poate scrie.

- supin: Se apucă de fumat. Termină de scris. Are de învăţat.

-gerunziu: Văd fulgerând. Am auzit tunând.

Nivel frastic:

Completivele directe sunt relative şi conjuncţionale:

1. completivele relative:

a. cu elemente de relaţie:pronume şi adjective pronominale relative (care, cine, ce, cât,

câtă, câţi, câte, al câtelea, a câta, ceea ce), pronume şi adjective nehotărâte compuse cu

(care, cine, ce, cât: oricare, fiecare, oarecine, oarece etc.), adverbe relative (unde, când,

cum, încotro):

Opreşte pe oricine îi iese în cale.

Vede încotro a plecat.

Nu înţelege cui i se adresează.

b.. Tipologie

Propoziţiile relative sunt de două tipuri:

a. completive relative propriu-zise: Face ce doreşte. Spune încotro merge.

b. completive relative interogative. Acestea au ca regenţi verbe de informare: a

spune, a întreba, a cerceta, a afirma etc. şi nu acceptă ca elemente de relaţie

pronumele nehotărâte şi pe ceea ce.

Remarcaţi, totuşi, utilizările:

Spune ceea ce simte.

Afirmă ceea ce crede.

Precizaţi funcţia sintactică a pronumelui ce şi indicaţi termenul regent:

Nu vrea să asculte ce vrei tu să faci.

Un tip aparte de complement direct, introdus printr-un conector relativ şi aflat la

graniţa dintre nivelul propoziţional şi nivelul frastic, este construcţia infinitivală

relativă: N-are ce face/cui vorbi/de ce se supăra/când ajunge/pe unde trece/cum se

îmbrăca.

2. completivele conjuncţionale:

a. cu elementele de relaţie: conjuncţiile că, să, dacă (cele mai frecvente) ca---să;

locuţiunile conjuncţionale cum că, precum că, cum de.

„Nu vreau să spun prin asta că România nu are istorie” (G. Liiceanu, Uşa interzisă)

„O vorbă din bătrâni spune că nu se caută la dinţi calul de dar. (Capital, nr. 7/2003, p.

4)

Poţi să ne ajuţi? Continuă să scrie. Se întreabă dacă vine.

Am decis ca cei mai buni să fie departajaţi.

Am auzit cum că România este a doua ţară în Europa privind şomajul tinerilor (Internet)

45

Simt precum că roata scapă.. (Internet) / Am mărturisit precum că toate sunt adevărate.

(GALR II)

Întreabă/Nu ştie cum de s-au întâmplat toate astea.

Atunci când completiva directă este antepusă verbului regent, aceasta este reluată printr-

un clitic în acuzativ, clitic cu valoare neutră (o) sau demonstrativ cu valoare neutră,

substantivul faptul:

Pe care i-am văzut, i-am trimis acasă.

Dacă am venit, am făcut-o din respect.

Că nu mănânci, că fumezi mult, asta îţi reproşez./ Că nu mănânci, că fumezi mult, faptul

ăsta ţi-l reproşez.

Consultaţi GALR II, pp. 381-383 privind dubla exprimare a complementului

direct. Urmăriţi dubla exprimare obligatorie, imposibilă şi facultativă.

Variaţii în realizarea complementului direct (realizări noncanonice):

În exemplele

a. Cumpără la cărţi! Spune la minciuni!

La este considerat morfem cantitativ cu sensul „multe”.

b. A pus din cărţi pe raftul de spus. Face de toate.

c. Caută de lucru

Pri elipsa centrului o parte/multe/câteva, poziţia de complement direct este ocupată

de grupul prepoziţional în exemplu b. În c., elipsa este cea a nedeterminatului „ceva”.

d. Nu depinde de ce faci, ci de ce spui. Rezultatul constă în ce spuneţi azi.

Verbele prepoziţionale impun combinarea relatorului cu o prepoziţie pentru realizarea

funcţiei sintactice impuse de regentul din subordonată, de aceea, de ce este

complement direct.

Definiţi complementul direct.

Care sunt clasele de verbe care impun această poziţie sintactică?

Precizaţi clasa de substituţie a complementului direct.

Complementul secundar

Definire

Funcţie actanţială/sintactică în cadrul grupului verbal structurat ternar, în care apare

obligatoriu şi un complement direct.


M-a rugat ceva. M-a întrebat ceva.

Trăsături:

46

1. Conform definiţiei, prezenţa complementului direct în GV este obligatorie: El

anunţă ora plecării. vs. El mă anunţă ora plecării.

2. Spre deosebire de complementul direct, nu poate avea ca regent o interjecţie: *

Iată-mă ceva.

3. În timp ce poziţia complementului direct este caracterizată de un actant +Animat,

complementul secundar se realizează prin –Animat.

4. Complementul secundar nu acceptă înlocuirea cu un clitic în nominativ: Mă

sfătuieşte ceva: m-o sfătuieşte / Mă învaţă biologia. vs. *M-o învaţă.

Elemente regente:

verbe trivalente: a ruga, a învăţa, a întreba, a asculta, a examina, a

trece, a traversa, a sfătui, a povăţui, a informa, a anunţa (pe cineva,

ceva)

În româna actuală există tendinţa de înlocuire a complementului secundar cu

complementul prepoiţional: a învăţa pe cineva despre ceva.



1. substantiv inanimat în acuzativ: te învaţă lecţia, ne anunţă ora exactă, o trece

strada.

2. pronume în acuzativ: te învaţă ceva, îl roagă orice, nu îi anunţă nimic.

3. locuţiune pronominală nehotărâtă: Nu l-a întrebat cine ştie ce/ te miri ce /nu ştiu

ce.

4. verb la infinitiv: Te învaţă a vorbi. Îl convinge a spune.

Nivel frastic:

1. propoziţie relativă: Te învaţă ce să faci / unde să te duci / cum să scrii/ încotro să

te uiţi / când să răspunzi.

2. propoziţie conjuncţională.

Elemente de relaţie: conjuncţiile că, să, dacă, ca...să, locuţiuni conjuncţionale cum că,

foarte rar precum că:

Te sfătuieşte să nu minţi.

Te anunţă că întârzie.

Mă întreabă dacă vin.

L-a anunţat ca la prânz să fie gata.

Te sfătuieşte cum că nu e bine.

Daţi exemple de enunţuri în care propoziţia conjuncţională să fie introdusă

prin precum că ( v. GALR II: 395).

Precizaţi clasa de substituţie a complementului secundar..

Numiţi câteva trăsături specifice complementului secundar.

47

Complementul (obiectul) indirect:

Definiţie:

Funcţie sintactică/actanţială în grupul verbal, reprezentând beneficiarul/destinatarul

procesului codificat prin verb. În cadrul grupurilor interjecţionale, adjectivale sau

adverbiale, ocupă poziţia adjunctului (termenului subordonat).

Exemple canonice:

Îmi trimite cărţi. Trimite cărţi prietenilor. Îmi e frig.

Citiţi în Gramatica limbii române, Dumitru Irimia (2008): Verbul,

tranzitivitatea indirectă.

Trăsături:

1. realizarea prototipică prin clitic sau/şi nume în dativ: v. exemplele de mai sus: Le

trimite cărţi prietenilor. Lor le trimite scrisori.;

2. are ca regenţi verbe, interjecţii, adjective sau adverbe;

3. este, de regulă, constituent obligatoriu în grupurile din care face parte: Lui Andrei

îi revine obligaţia asta. Îi e dor de tine. Ţi-e groază. Poate fi însă şi un

constituent facultativ: El îţi zâmbeşte. El îmi deschide uşa. E fidel obligaţiilor.

Vs. El zâmbeşte. Deschide uşa. E fidel.

De citit Caracterisiticile semantice ale complementului indirect, GALR II

(403-404).

Elemente regente:

A. În grupul verbal este admis de o clasă de verbe care impun nominalului implicat

în relaţie restricţii de formă, recte cazul D:

Nu-mi convine povestea ta. Îmi citeşte nota.

I.Verbele regente sunt:

1. monovalente: Îi plouă şi îi ninge.;

2. bivalente: Îmi prieşte clima., Mi se spune Mitică; I s-a urât cu binele; Îmi e

foame;

3. trivalente: Andrei ne trimite cărţi; I-am făcut un deserviciu. I-a ars două palme.

Mi se face teamă de el.

48

4. în unele scheme, este atras de verbul copulativ cu nume predicativ (exprimat prin

substantiv sau adjectiv): El îmi e/rămâne/devine prieten. Ele îmi

sunt/rămân/devin simpatice.

5. apare, de asemenea, în scheme tetravalente: Ei ni l-au propus director. (V + S+

OI+OD+PRS).

II. Locuţiunile verbale regente:

A aduce aminte, a părea bine/rău, a da naştere:

Lotusul este floarea care a dat naştere lumii, potrivit indienilor.

Îmi pare bine dacă l-am fovorizat pe Gigi Becali.

B. în grupul interjecţional are ca regenţi interjecţii de diverse tipuri:

Na-vă mere! Bravo mie! Vai lumii!

El jap! o palmă copilului. Hârşti! un şut portarului.

C. În grupul adjectival este impus sau admis de unele adjective, precum (v. GALR

II): accesibil, adecvat, analog, anterior, apt, conform, contrar, egal, exterior,

fatal, favorabil, fidel, indispensabil, inerent, inferior, interior, loial, necesar,

ostil, propice, propriu, refractar, superior, tipic, util, binevoitor, dator, drag,

familiar, firesc, păgubitor, potrivnic, premergător, prielnic, recunoscător, scump,

străin, vecin, vrăjmaş:

Este un program conform înţelegerii. (femininul apare de cele mai multe ori cu

nominal cu regim de acuzativ: conformă cu)

Constat că o opinie contrară guvernanţilor este considerată de primul-ministru un

act de nesupunere.

Este util elevilor.

Bugetul este nefavorabil învăţământului.

D. În grupul adverbial, în care centru de grup este un adverb adesea provenit din

adjectiv: adecvat, aidoma, conform, potrivit. O caracteristică a acestuia este că nu

se dublează niciodată.

Vom fi obligaţi să răspundem adecvat fiecăruis pacient.

Aidoma zicalei, Clujul tace şi le face. (Gazeta Sporturilor)

Rusia vrea să repare relaţiile cu NATO, potrivit oficialilor săi. (Internet)

Numiţi câteva trăsături specifice complementului secundar şi verbele regente.


Nivel propoziţional

1. substantive în dativ, dublate de clitice în dativ:

Dispariţiile din Triunghiul Bermudelor se datorează unui asteroid.

Ungurii îi datorează apreciere şi gratitudine lui Cozma.

2. clitice personale sau reflexive:

„Când îi dai banii, nu-i ia din prima, îi mai lasă o vreme pe masă...” (Cristian Tudor

Popescu, Nobelul românesc)

„Dumneavoastră v-aţi ars carnetul PCR în noaptea de 21 decemnrie’98, Liviu Babeş

şi-a ars propriul trup.” (ibidem)

49

3. pronume nonclitice

Puternicul angajament al firmei Avira Soft privind standardele de calitate ii asigura

acesteia o poziţie privilegiată.

Nu aştepta prea mult pentru a-i spune cuiva ceea ce simţi.

4. numerale, adesea dublate de clitice:

Primei îi dau o rochie.

Ambelor le place valsul.

5. numerale în construcţii cu demonstrativul semiindependent „cel”:

Celor două li s-a spus să revină.

Celei de-a doua i s-aspus să revină.

Realizări noncanonice:

1. prepoziţia la cu acuzativul:

Dă apă la animale. Îşi spune povestea la oricine.

2. prepoziţia la cu numerale.

La doi dintre ei li s-a făcut foame.

3. prepoziţia către cu nominale:

Zis-a el către Maria/mine/amândoi.

Nivel frastic

Funcţia de complement indirect se realizează prototipic la nivelul frazei prin subordonată

relativă. Subordonata completivă indirectă este introdusă printr-un conector (pronume şi

adjective relative sau nehotărâte) în cazul dativ, fără antecedent în regentă.

Cui nu-i place,/ nu-i trimit nimic.

Îi pot trimite/ oricui doreşte.

Este potrivnic/ oricărei persoane îl contrazice.

De asemenea, poate fi introdusă prin conectori relativi însoţiţi de prepoziţiile la sau către:

Trimit/ la cine doresc/ scrisori.

A zis/ către cine era acolo.

Tipologia complementului indirect:

1. Simplu (v. situaţiile anterioare), atunci când e exprimat printr-o singură parte de

propoziţie, o propoziţie ori este însoţit de semiadverv:

Trimit şi mamei o scrisoare.

2. Multiplu, atunci când nominalele care îl compun sunt coordonate fie printr-o

conjuncţie coordonatoare copulativă, disjunctivă sau prin juxtapunere:

Nici lui Ion, nici Mariei nu i-a convenit.

Lui X şi Y nu le pasă.

Mie sau ţie trebuie să ne aducă ceva.

3. Gramatica Academiei consideră că în cele mai multe situaţii, complementul indirect

este dublu exprimat (reluat):

Le dă apă animalelor. (în propoziţie, atunci când este exprimat printr-un nominal şi

printr-un clitic, iar în frază, atunci când este exprimat printr-o propoziţie şi printr-un

clitic.)

50

Îi dau cartea Mariei şi oricui vine.

Variaţii în realizarea complementului indirect (construcţiile eliptice):

După substantive nearticulate, prin omiterea unui component de tip adjectiv

participial, ori prin omiterea centrului verbal:

Odă bucuriei (odă închinată bucuriei);

Salutări colegilor/tuturor (transmitem salutări colegilor/tuturor).

După infinitivele lungi, care păsterază caracteristicile verbale, substantivul este

considerat atribut substantival datival (GALR) sau complement în GN (GBLR):

Trimiterea de ajutoare străinilor.

Precizaţi clasa de substituţie a complementului indirect.

51

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II.

Complementele (posesiv, prepoziţional, de agent şi comparativ)

Obiective

- cunoaşterea şi identificarea complementului posesiv,

prepoziţional, de agent şi comparativ;


anterior;



Complementul posesiv:

Definire:

Funcţie sintactică realizată în grupuri derivate, în care există obligatoriu un nominal

„obiect posedat”, cu care complementul în discuţie dezvoltă o relaţie de posesie prin

intermediul regentului. Se realizează, de regulă, în grupurile verbale cu structură ternară.


El îşi respectă părinţii.

Mâinile îmi sunt îngheţate.

Trăsături:

1. prezenţa nominalului articulat cu semnificaţia „obiect posedat” cu care este

stabilită relaţia de posesie;

2. vecinătatea verbului (este aşezat, în general, înaintea verbului);

3. realizarea +Animat;

4. semnificaţia „posesor”/ codifică posesorul.

Se aseamănă cu alte două funcţii sintactice: complementul indirect şi atributul posesiv.

Deosebirile dintre acesta şi complementul indirect sunt de natură sintactico-semantică:

complementul indirect exprimă Beneficiarul, Destinatarul sau Experimentatorul, pe când

complementul posesiv exprimă posesorul.

Elemente regente:

1. verbe la moduri personale şi nepersonale:

a. Bivalente: Îi tremură vocea.;

b. Trivalente: Nu îi ştiu numele., Ne cunoaşte greşelile.;

2. interjecţii: Iată-vă omul! Uite-ţi paltonul!



52

1. clitice reflexive şi personale în dativ, echivalente ale unor adjective posesive: îşi

adună lucrurile (sale). (îşi adună lemne pentru iarnă?). îi admite răspunsul. Îşi

declină responsabilitatea.

2. pronume relative dublate de clitice în dativ: „un militar căruia nu i s-a deschis

paraşuta a murit căzând de la 2000 de metri” (jurnalulbtd.ro), „vând pui persan

căruia nu-i curg ochii” (roportal.ro/anunţuri). Exista o subsztanţă căreia nu-i ştiu

numele.

3. substantiv în dativ dublat de clitic (echivalent cu atributul substantival genitival):

Fratelui tău i-ai spălat hainele. Părinţilor tăi le-ai tocat banii. (ai spălat hainele

fratelui tău, ai tocat banii părinţilor tăi)

Nivel frastic:

Propoziţie relativă fără antecedent, dublată de un clitic pronominal în dativ:

Cui i-au dat Oscarul, îi vedem filmul.

Îî dau lacrimile oricui înţelege sacrificiul.

Observaţii:

1. Este obligatorie dublarea complementului posesiv atunci când este exprimat prin

pronume relativ, substantiv sau propoziţie relativă!

2. cliticul cu funcţie de complement posesiv poate fi dublat de un adjectiv posesiv

sau de un pronume personal în genitiv (Judecătorii şi supleanţii, membrii

ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care

sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită

functţunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese. (Codul civil)/

Lor nu le încape numele în buletin. (click.ro)). În aceste situaţii, enunţul este

emfatic sau pleonastic.

Precizaţi clasa de substituţie a complementului posesiv.

Complementul prepoziţional

Definiţie:

Este funcţie actanţială/sintactică realizată prototipic în grupul verbal prin prepoziţie cu

nominal.


Mă gândesc la tine. Apelez la prieteni. Mă bazez pe prieteni.

Caracteristici:

1. realizarea prototipică prin grup prepoziţional.

2. este, ca şi complementul indirect, component al grupurilor verbale,

interjecţionale, adjectivale sau adverbiale.

53

Observaţii:

Asemănări cu complementul indirect:

- sunt componente ale aceloraşi grupuri,

- au ocurenţă obligatorie sau facultativă în grupurile din care fac parte: El se

pretează la orice/ Azi i-am vorbit profesorului (despre tine).

Ca deosebiri se remarcă regimul sintactic diferit: cazul dativ pentru complementul

indirect, în opoziţie cu cazul prepoziţional.

- complementul indirect se realizează şi clitic, situaţie exclusă în cazul

complementului prepoziţional.

- complementul prepoziţional se exprimă şi prin verbe la moduri nepersonale.

Termeni regenţi:

A. În grupul verbal, complementul prepoziţional are ca regenţi:

1. verbe bivalente : El se împrieteneşte cu tine. El abuzează de răbdarea ta. Vă

mulţumesc pentru tot. El subscrie la părerea ta.

2. verbe trivalente: El a dat cinstea pe ruşine. Nu deosebeşte binele de rău. Mi se

face dor/teamă/milă de ea.

El a devenit prieten/vecin/coleg cu tine.

Cele mai frecvente prepoziţii care determină apariţia complementului

prepoziţional sunt:

a. cu : a culmina cu, a echivala cu, a se identifica cu, a jongla cu +

„verbele simetrice”: a se asemăna cu (Maria se aseamănă cu Ana /Ana

se aseamănă cu Maria), a se alia cu, a se ciondăni cu, a coabita cu a

coincide cu., a se împrieteni cu, a se învecina cu , a rima cu, a rivaliza

cu, a rima cu, a semăna cu, a se socoti cu, a se solidariza cu.

Recomandare: Citiţi în Dumitru Irimia (2008), Gramatica limbii române,

complementul reciproc.

Observaţii privind realizarea cu prepoziţia cu:

Ascult cu atenţie tot ce îmi spui. (aşa: circumstanţial de mod, suprimabil)

De obicei scriu cu stiloul. (circumstanţial instrumental)

Vin la film cu sora mea. (circumstanţial sociativ)

A acordat audienţă păgubiţilor cu avocaţii lor ( ex.GALR II, predicativ suplimentar).

b. De: a beneficia de, a se crampona de, a se debarasa de, a depinde de, a se

desolidariza de, a se dezice, a se dispensa de, a se îndrăgosti de, a se

sinchisi de, a se prevala de, a se teme de: Personalul care beneficiază de

salariul de merit va fi stabilit o dată pe an. Procurorul s-a prevalat de

contractul întocmit.

54

c. La: a atenta la, a apela la, a îndemna la, a se limita la, a participa la, a

predispune la, a se raporta la, a recurge la, a renunţa la, a se rezuma la:

UE se rezumă la victorii mărunte. Leul este predispus la apreciere.

d. Asupra: a se năpusti, a prevala: Iarna s-a năpustit asupra judeţului./ Iarna

s-a năpustit într-acolo.

e. Din: a decurge din, areieşi din, a se retrage din, a rezulta din: Etica

creştină decurge din prietenia cu Cristos.

f. În: a se complace în, a onsta în, a excela în, a rezida în.

g. Pe: a se baza pe, a se bizui pe, a conta pe, a se întemeia pe, a miza pe.

h. Pentru: a milita pentr, a opta pentru, a mulţumi pentru: Adelina Elisei

optează pentru Armani în ziua nunţii.

2. locuţiuni verbale: a-i păsa, a-şi da seama.

B. în grupul interjecţional apare după puţine interjecţii: Vai de mine! Halal de noi!

Mersi pentru masă/Mulţumesc că rezistaţi!

C. în grupul adjectival are ca regenţi adjective propriu-zise, participiale sau derivate

postverbale:

a. străin, plin, capabil: O viaţă plină de lipsuri şi durere. Legea privind

educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă a fost adopatată

ieri de parlamentul României.

b. Încărcat, candidat, asociat, mântuit, despărţit, dispus, despărţit: Nico,

despărţită de soţul ei. Creativitatea, asociată cu problemele psihice, a

fost pusă în evidenţă de specialişti. Băsescu, dispus la un compromis

privind formarea noului Guvern. Cursurile, puse la dispoziţie pe bază de

comandă, beneficiază de reducere.

c. Purtător, dornic, dătător: Tradiţia dătătoare de înţelepciune, Cioroianu-

Morţun formează un duet politic dornic de imagine prin sport.

D. în grupul adverbial:

aproape, departe, conform, potrivit, aidoma, concomitent, simultan, corespunzător:

Iranul este foarte aproape de construirea armei nucleare.

Aidoma cu el, tânjeam spre cer. (Ştefan Augustin Doinaş)

Eşti salarizat corespunzător cu experienţa ta?

Recomandare: Observaţi în GALR II, p. 425, Caracteristicile semantice

ale complementului prepoziţional

Trăsăturile complementului prepoziţional.

Termenii regenţi ai complementului prepoziţional.



1. prepoziţie cu nominal în acuzativ:

Nu era vorba de motani.

El va apela la mine. / Vă e teamă de ceilalţi? / De cine ascultă mafioţii?

Să nu spui despre nimeni că e fericit, până nu moare.

55

2. prepoziţie cu nominal în genitiv:

Vânzările de la Nintendo primează asupra vânzărilor de la Sony.

Bono a pledat împotriva drogurilor.

Călugării iau asupra lor o dramatică schimbare de orbită.

asupra mea (Nu accept să ridice mâna asupra mea. - mea este adj. posesiv în N-

Ac.)

asupră-şi, impotriva-mi: (-şi, -mi, clitice de dativ.)

S-a hotărât asupra a ceva/ asupra a doi vânători (în Ac.)

3. prepoziţie cu infinitiv:

Majoritatea se limitează la a copia referatele.

Eu cred că eficienţa demersului nu rezidă în a face publice problemele ministerului.”

(româniaculturală.ro)

4. prepoziţie cu supin:

E un exemplu demn de urmat.

Mutu, după ce s-a plictisit de jucat fotbal, nu mai poate fi o sursă de încredere.

1. structuri cu gerunziu

Deşi în GALR se consideră că gerunziul nu poate îndeplini funcţia de complement

prepoziţional, există opinii care afirmă contrariul. Astfel, Gramatica academică

atribuie gerunziului funcţia de predicativ suplimentar în structurile în care sunt

regente verbele a se plictisi, a se sătura (S-a săturat dansând. / Se plictiseşte

scriind.). Pentru că verbele impun anumite prepoziţii, unii autori (Căpăţînă, 2008)

consideră de acestea sunt complemente prepoziţionale: S-a săturat de dansat/de dans.

/ S-a plictisit de scris. Totuşi, în exemplele citate este urmată regula generală a

economiei de mijloace, astfel că gerunziul cumulează două funcţii: Dansând (În timp

ce dansa), s-a plictisit de dans. (< El dansa. El s-a plictisit de dansat). Lipsa

marcatorului prepoziţional conduce la soluţia adoptată de GALR.

2.structuri cu supin

Se întoarce/Revine de la scăldat (de la cules, de la arat). – sunt considerate

complemente prepoziţionale cu nuanţă locativă (Căpăţână, 2008)

3. confuzii cu predicativul suplimentar:

Din lebădă, s-a transformat în prinţesă. Enunţul presupune în structura de adâncime:

Ea era lebădă. Ea s-a transformat în prinţesă.; de aici, enunţul prim, în care din

lebădă este predicativ suplimentar.

Nivel frastic:

1. propoziţie relativă:

a.cel mai des este introdusă prin pronume relativ sau nehotărât cu prepoziţie, fără

antecedent în regentă:

O căsnicie nu se bazează pe cine conduce, dacă se merge pe acest principiu e sortită

pieirii.

Aceasta e povestea unei tinere care se îndrăgosteşte de cine nu trebuie.

Se potriveşte cu oricine îi trece pragul.

56

b. introdusă prin pronume şi adverbe relative fără antecedent în regentă:

Românilor nu le pasă ce mănâncă/cum se îmbracă./unde merg în vacanţă/încotro

îndreaptă politicienii ţara.

Un fotbalist accidentat îşi dă seama cât de important e fiecare minut în

iarbă.(Internet)

2. propoziţie conjuncţională:

Bruce Willis se teme că îşi va petrece restul vieţii singur.

Andreea Marin se teme să nu fie recunoscută pe stradă.

Dacă Dorinel se simte apt să joace, atunci o poate face.

Noi ne străduim ca informatiile pe care vi le prezentăm să fie cât mai clare şi reale.

El nu-şi dă seama dacă e adevărat sau nu/încotro a pornit.

Tipologie:

Simplu (v. supra)

Multiplu (elementele coordonate pot fi omise): Italia se confruntă cu ploi şi ninsori

abundente.

Complex (elementele coordonate nu pot fi omise):

Aceştia s-au divizat în tracii de sud şi cei de nord. (*Aceştia s-au divizat în traci de sud.)

Adolescenţa pendulează între necesitate şi contingenţă.

Românii apelează mai degrabă la o agenţie străina decât la una românească.

Clasa de substituţie a complementului prepoziţional.

Tipologia complementului prepoziţional.

Complementul de agent

Definiţie:

Funcţie actanţială actualizată în construcţii pasive; corespunde, din punct de vedere

semantic subiectului din construcţia activă tranzitivă echivalentă.

Exemple prototipice

Piesa este jucată de un excelent trio actoricesc.

Un mod de a efectua aceasta este de a crea un câmp definit de utilizator.

Caracteristici:

1. tip special de complement prepoziţional;

2. realizare la nivel propoziţional prin nominal însoţit de prepoziţiile de/de către;

3. prototipic, are ca regent un pasiv;

4. este adjunct în grupurile verbale şi adjectivale.

Termeni regenţi:

1. în grupurile verbale:

a. verbe la moduri personale, la diateza pasivă cu operatorul a fi: Gramatica a fost

elaborată/întocmită de un colectiv minunat.

b. verbe la moduri nepersonale cu operatorul pasiv:

A reuşit performanţa de a fi căutat de poliţie pentru o poezie. (infinitiv pasiv)

57

A început baschetul la 15 ani, fiind îndrumat de profesorul de sport. (gerunziu pasiv)

c. verbe la moduri nepersonale fără operator pasiv:

Trebuie înţeles de către toţi comercianţii locali şi operatorii de turism că succesul

constă în preţuri rezonabile. (participiu)

Fenomenul Ultras e greu de înţeles de către suporterii de fotoliu. (supin)

c. verbe la moduri personale şi nepersonale, la diateza pasiv-reflexivă:

Se arată de către oficiali/ de către instanţă/ de către apărători

Deja sunt oferite binecuvântări pentru aceste cupluri în SUA şi Canada, afirmându-

se de către unii prelaţi că este un mod de viaţă acceptabil pentru creştini.(Internet)

2. în grupul adjectival

Complementul de agent are ca elemente regente adjective provenite din participii,

inerent pasive, şi adjective postverbale, derivate cu sufixul –bil:

O a treia şi ultimă piesă cunoscută de noi a fost publicată.

Se dovedeşte a fi un factor coruptibil de către factorul de putere.

Amendamentul a fost considerat inacceptabil de către Comisie.

Nu numai agentul (+Animat/+Voinţă) este considerat a îndepli funcţia de

complement de agent. Forţa sau Instrumentul pot îndeplini acest rol:

Fereastra este lovită de vânt.

Brazda este întoarsă de plug. (GALR: 435)

Elementele regente ale complementului de agent.



Nominal în acuzativ cu prepoziţia de sau de către.

a. substantive comune sau proprii:

Doctorul este auzit de pacienţi. Daniel a fost ajutat de medici.

b. pronume:

Mă temeam să nu fiu părăsit de tine /de ceilalţi/ de acesta.

Meciul se joacă de toţi.

c. numerale:

Am fost întâmpinată de primul

d. construcţii cu demonstativele semiindependente al şi cel:

Am fost umiliţi de ai noştri.

Refuzat de cel de-al doilea/cei doi, s-a întors mânios acasă.

Nivel frastic

Propoziţie relativă fără antecedent, introdusă prin pronume relativ precedat de prepoziţia

de sau de către.

A fost autorizat de /de către cine a implementat programul/ de oricine a folosit

programul.

Clasa de substituţie a complementului de agent.

58

Complementul comparativ

Definiţie:

Funcţie sintactică specifică, realizată în grupul adjectival sau adverbial care codifică o

comparaţie referitoare la la caracteristicile graduale ale unui obiect sau proces.


Este mai bun decât el.

Vorbeşte la fel de bine ca tine.

Este cel mai bun dintre toţi.

Trăsături sintactico-semantice:

1. adjunct în grupurile adjectivale sau adverbiale în care, de regulă, centrii au

mărcile comparaţiei;

2. indică reperul, cel faţă de care se realizează comparaţia;

3. are ocurenţă obligatorie sau facultativă;

4. este de mai multe tipuri:

a. comparativ de inegalitate;

b. comparativ de egalitate;

c. comparativ partitiv (în GALR este tratat drept complement prepoziţional,

interpretat ca complement indirect de Corneliu Dimitriu, şi complement de relaţie

de Iordan şi Robu);

d. comparativul proporţional;

e. comparativul ireal.

Termeni regenţi:

a. Adjective şi adverbe aflate la diferite grade de comparaţie.

E mai mic decât/ca mine. La fel de bun ca mine.

A venit mai devreme decât Andreea.

b. Adjective sau adverbe al căror grad de comparaţie se poate reconstitui :

O poveste frumoasă ca o reclamă la detergenţi. (la fel de frumoasă)

Trăsăturile şi termenii regenţi ai comparativului.


1. complementul comparativ de inegalitate:


a. prepoziţia decât urmată de un nominal (substantiv, pronume, numeral) în

acuzativ: Teatrul e mai interesant decât Bursa. Unul e mai interesant

decât altul. Al treilea e mai interesant decât primul.

b. Prepoziţia decât urmată de construcţie cu pronumele semiindependente

cel sau al: Criza văzută de analişti, mai rea decât cea a guvernului Boc.

Alocaţia câinilor, mai mare decât cea a copiilor. Criza apei, mai mare

decât a petrolului. Sfinţirea celor adormiţi, mai mare decât a celor vii.

59

c. prepoziţiile decât şi ca (GALR le numeşte „adverbe de comparaţie”)

urmate de grupuri prepoziţionale, adverbe, verbe: o călătorie mai

frumoasă ca în ianuarie. Vorbeşte mai bine ca ieri. A gândi este mai

interesant decât a şti, dar mai puţin interesant decât a privi. (Goethe)

d. ca şi decât urmate de construcţii complexe: Mă comport mai bine decât

tine la teatru. (<Mă comport mai bine decât te comporţi tu la teatru);

Maşina merge pe nisip mai încet decât trenurile pe un pod neconsolidat.

Nivel frastic

1. propoziţie relativă introdusă prin decât urmat de un pronume sau adverb relativ:

Cine e stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.

2. propoziţie conjuncţională introdusă prin

a. decât urmat de conjuncţie (GALR): E mai bine decât să doarmă. (marcă

a potenţialului), Ajunge mai repede decât dacă ar merge cu trenul.

b. decât cu rol conjuncţional: Piesa lui Shakespeare e mai citită decât au

fost Moromeţii.

Clasa de substituţie a comparativului.

Complementul comparativ de egalitate (CCE):


a. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de nominal (substantiv, pronume, numeral):

marile adevăruri ne sunt prezentate tot aşa de clar ca lumina zile. Vorbeşte la fel

de mult ca mine./primul. Şi-a văzut dosarul gros cât o Biblie, Nu se uită la filme

proaste precum acesta.

b. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de construcţii cu pronumele demonstrative

semiindependente: cartea mea e la fel de importantă ca a ta/cea de acolo. Ei sunt

mândri ca cei doi:

c. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de grupuri prepoziţionale, adverbe, adjective

sau verbe la moduri nepersonale: o călătorie la fel de frumoasă ca în ianuarie

(GALR), tot atât de frumoase cât şi de discrete. Azi a fost la fel de frumos ca ieri.

E tot atât de bună cât şi frumoasă. Genul ăsta de muzică e la fel de interesant ca

a da cu aspiratorul prin casă. Învaţă la fel de mult ascultând ca şi citind.

d. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de construcţii complexe: Aerul e tot aşa de

rarefiat ca la tabăra de pe Eerest. E liniştită ca tine la examen.

Nivel frastic:

a. propoziţie relativă introdusă prin prepoziţiile specifice urmate de pronume şi

adverbe relative: E la fel de trist ca cine l-a trimis. Cum îţi speli mâinile e la fel

de important precum când îţi speli măinile.

b. Propoziţia conjuncţională introdusă fie prin conectorii specifici însoţiţi de

conjuncţii (Ajunge tot atât de repede precum dacă ar merge cu trenul.), fie prin

conectorii specifici cu rol conjuncţional (Mănâncă la fel de bine precum doarme.

E curată cum e zăpada.)

60

Clasa de substituţie a comparativului de egalitate.

Comparativul partitiv

Are ca regent un adjectiv sau adverb la gradul superlativ relativ. Clasa de substituţie

surprinde doar nivelul propoziţional:

1. prepoziţie cu nominal:

Câinele meu e cel mai deştept din lume.

Parlamentui European se vede cel mai bine din Romania.

Vor mai supravieţui cei mai inteligenţi dintre ei /toţi.

2. prepoziţie şi construcţie cu pronumele semiindependente:

Cel mai interesant personaj dintre cei doi/ai voştri./ai lui Caragiale.

Clasa de substituţie a comparativului partitiv.

Complementul comparativ proporţional

Are obligatoriu un element corelativ (pe atât din construcţia pe cât ... pe atât sau cu cât

din construcţia cu cât ...cu atât).



1. adjectiv precedat de elementul de relaţie pe cât (e prepoziţie compusă sau

locuţiune conjuncţională?): Încunună culturile cu un nimb pe cât de fatal,

pe atât de fermecător. (cf. GALR) sau de cu cât (din construcţia cu cât...

cu atât): Îmi pare cu cât mai tristă, cu atât mai înţeleapă. Cu cât mai

multe astfel de iniţiative, cu atât mai multe animale salvate.

2. adverb precedat de elementul de relaţie pe cât: Conduce pe cât de

repede, pe atât de periculos. Sau cu cât... Cu cât conduce mai repede, cu

atât mai bine.

Nivel frastic

Prin propoziţii conjuncţionale introduse prin locuţiunile conjuncţionale pe cât sau cu atât:

Întâlnirea cu Noica, pe cât de benefică mi-a fost în plan cultural, pe atât de nefastă mi-a

fost în planul vibraţiei de fiinţă. (v. GALR)

Cu cât e mai scump, cu atât e mai bine.

Clasa de substituţie a comparativului proporţional.

Comparativul ireal

Se realizează doar la nivelul frastic, prin propotiţie conjuncţională introdusă prin

locuţiunile ca şi cum, ca şi când, de parcă, sau doar prin conjuncţia provenită din adverb,

parcă:

Era (atât de -suprimabil) necăjită de parcă cineva i-a furat buna-dispoziţie.

61

Fuge repede parcă zboară. Fuge parcă zboară. (comparaţie realizată între acţiuni)

Merge repede ca şi cum/ca şi când l-ar goni cineva.

Clasa de substituţie a comparativului ireal.

Complementele. Evaluare.

1. Complementul direct (trăsături, regenţi, clasă de substituţie)

2. Complementul indirect (trăsături, regenţi, clasă de substituţie)

3. Complementul prepoziţional (trăsături, regenţi, clasă de substituţie)

4. Complementul prepoziţional şi complementul indirect: asemănări şi

deosebiri.

5. Complementul posesiv (regenţi, clasă de substituţie)

6. Complementul de agent (trăsături, regenţi, clasă de substituţie)

7. Comparativul: tipologie

8. Comparativul: (regenţi, clasă de substituţie)

62

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III.

Funcţiile sintactice în GN. Atributul

Obiective

- cunoaşterea şi identificarea tipurilor de atribut;


anterior;



Funcţie sintactică specifică, atributul este component obligatoriu sau omisibil într-un grup

cu centru nominal. GBLR, insistând pe valoarea sintactico-semantică pe care o are

componentul dependent în structura unui grup, renunţă la termrnul tradiţional de atribut şi

reţine următoarele funcţii: modificatorul, determinantul, posesivul, complementul.

Recomandare: Reţineţi din GBLR Funcţiile sintactice specifice grupului

nominal.


Casă de lemn.

Exemple bune.

Termeni regenţi:

Nominale de toate tipurile:

1. substantive: Singura lucrare care mi-a plăcut a fost a lui Dragoş.

2. pronume: Toate acelea s-au spus de mult. Aceasta ultimă a apărut acum două

săptămâni. Ala mic vine mâine.

3. numeral: Am văzut două superbe.

Tipologie şi clasă de substituţie


A. potrivit clasei gramaticale prin care se realizează

1. Atributul substantival: se exprimă prin substantiv, o parte de vorbire

substantivizată şi substantiv provenit din altă parte de vorbire:

a. atributul substantival genitival se exprimă prin a.1. substantive şi substitute în

genitiv (Iată dar cum arată privit în zare filigranul neştanţatei legitimaţii de

maghiar- CTP Nobelul românesc, p. 41; Nu mă bazez pe ajutorul aproapelui);

a.2. construcţii analitice, sinonime cu genitivul: atunci când atributele sunt

precedate de numerale sau adjective la plural (diferit, numeros/mulţi, destui,

puţini): părerea a numeroşi / a doi /câţiva/mulţi profesori.

63

Deşi observaţia nu apare în capitolul dedicat atributului, GALR consideră, atunci

când discută complementul indirect, că în construcţiile sportiva deţinătoare a titlului,

om iubitor al cărţilor, echipa câştigătoare a turneului, cele subliniate sunt atribute,

fapt datorat calităţii nominale a regentului în -tor.

b. atribut substantival prepoziţional: b.1. în genitiv: Dezbateri asupra proiectelor

europene s-au mai făcut. Copilul din faţa uşii mă întreabă ceva.; b.2.în acuzativ

bazarea pe salariaţi, întâlnirea cu colegii, relele de după război, transformarea

nisipului în perlă. (prepoziţia specific atributivă este de) b.3. în dativ:

neînţelegerile datorită grabei, rezultatele conform aşteptărilor.

c. Atribut substantival în nominativ: c.1. când un substantiv cu funcţie generică îşi

adaugă un substantiv în nominativ pentru identificare: Oraşul Craiova, râul Olt,

ora zece, pagina cinci.; c.2. provine din transformarea unui grup cu complement

predicativ al obiectului sau cu predicativ suplimentar prin substantivarea

regentului: numirea acestui om ministru, angajarea ei secretară; Nedeclararea

oraş a Băileştiului.

d. Atribut substantival datival: d.1. de natură livrescă: preot deşteptării noastre,

vameş vieţii; d.2. trimiterea de ajutoare străinilor, oferirea de premii

câştigătorilor;

e. Atribut substantival acuzatival: provine dintr-un complement circumstanţial:

renunţarea o vreme la fumat, lăsarea un timp a cererilor deoparte, neachitarea

taxelor un an.

2. Atributul pronominal se exprimă prin pronume şi numerale şi are aproape

aceleaşi subtiburi cu cel substantival:

a. atribut pronominal genitival: se exprimă prin pronume (personale, relative,

interogative, demonstrative, nehotărâte, negative) şi prin unele numerale cu

formă cazuală de genitiv sau prin construcţii echivalente cu prepoziţia a şi

pronume/numeral în acuzativ: Exemple: vorbele lor, vorbele ale căror ecouri se

mai aud, vorbele celorlalţi, vorbele fiecăruia, vorbele nimănui, vorbele

amândurora, respectiv, vorbele a doi dintre ei, găsirea a ceva important. Poate fi

exprimat şi prin construcţie cu semiindependentul al şi adjectiv pronominal:

opinia alor noştri/săi/voştri.

b. Atributul pronominal prepoziţional: se exprimă prin b.1. pronume personal,

reflexiv, posesiv, demonstrativ, relativ, interogativ, nehotărât, negativ precedate

de prepoziţie sau b.2. prin construcţii formate din semiindependentul al sau cel şi

adjectiv posesiv, respectiv un numeral. Cele mai multe exemple se regăsesc în

construcţii comparative (student ca el), partitive (case dintre ale mele, unul dintre

noi, câţiva dintre aceia) sau in grupuri verbale transpuse, prin substantivarea

verbului (plecarea fără aceştia., gândul la cei doi). Poate fi exprimat şi prin clitic

personal precedat de o locuţiune prepoziţională (pădurea din faţa-i, de jur

împreşuru-mi).

c. Atributul pronominal în dativ: c.1. se exprimă prin clitice de pronume personal

şi reflexiv în dativ: mâna-ţi stă pe masă, ochi-şi învârte prin cameră. C.2. poate

fi adjunctul unui substantiv nearticulat cu semnificaţia „grad de rudenie /relaţie

socială” sau apare ca adjunct al unui abstract verbal: nepot acestuia, şef ţie,

conferirea de medalii unora.

64

3. atributul adjectival se exprimă prin diferite tipuri de adjective sau cuvinte

aparţinând altor clase gramaticale, dar care au un comportament adjectival:

a. atributul adjectival exprimat prin adjectiv propriu-zis, locuţiuni adjectivale, alte

părţi de vorbire adjectivizate: Vocile vagi, indistincte, nu încetau; un bărbat în

stare de orice; frunze verzi şi galbene, bărbat bine, o asemenea lege, câini

bărbaţi.

b. exprimat prin participiu: o scrisoare otrăvită către Mitică Dragomir; bloguri

văzute din profil, copiii instituţionalizaţi, ajutaţi de Nestle.

c. exprimat prin gerunziu adjectivizat: ordine crescândă, coşuri fumegânde, răni

sângerânde.

d. exprimat prin numerale: efort înzecit, amândoi copiii sau prin construcţii cu cel şi

numerale ordinale: cel de-al doilea copil, cea de-a zecea foaie; douăzeci de lei.(!

interpretarea lui douăzeci ca atribut adjectival)

e. exprimat prin adjective pronominale (posesive, interogative, relative,

demonstrative, nehotărâte, negative, de întărire): copilul meu, care copil trece

strada, acelaşi copil, fiecare copil, niciun copil, însuşi copilul.

4. atributul verbal:

a. exprimat prin verb la infinitiv, însoţit de prepoziţiile de, fără sau pentru: un mod

de a privi, problema, tipărirea fără a corecta este catastrofală, privitul pentru a

înţelege.

b. exprimat prin verb la supin: fier de călcat, stare de plâns, curaj de invidiat,

mersul la cules de mure.

c. exprimat prin verb la gerunziu: Mă întristează o mamă plângând. Este uşor de

recunoscut la feminin sau la plural pentru că se remarcă lipsa acordului cu

regentul. Un gerunziu care determină un substantiv la masculin sau neutru

singular este încadrat în aceeaşi clasă.

5. atributul adverbial se exprimă prin adverbe singure, în special când însoţeşte

sbstantive de natură verbală, sau însoţite de prepoziţii mersul pe acolo; căderea de

sus. venitul târziu., aşezatul aşa. Poate să fie exprimat şi prin numerale cu valoare

adverbială (cardinale, ordinale adverbiale, multiplicative): mărirea de două ori a

salariului., venirea pentru prima dată; creşterea îndoit a dobânzii.

Unele adverbe ca aievea, alene, anevoie pot fi interpretate şi ca atribute

adjectivale, datorită apariţiei constante neprepoziţionale şi comportamentului de adj.

invariabil.

6. atributul interjecţional: Halal treabă! O tipă wow!

Nivel frastic

1 atributive relative: introduse prin pronume şi adjective relative, nehotărâte-

relative, adverbe relative. Pronumele şi adjectivele realtive pot să aibă sau nu

antecedent în regentă:

Cred că era vorba de sticla cu tuş, pe care o ascunsesem eu nu ştiu unde... (Mihail

Sebastian)

În 1945, printr-o decizie la care nu am fost părtaşi, ne-am trezit extra-europeni,

europeni injectaţi experimental cu un extras de dictatură asiatică. (“Aspirina săracului”)

Dintre atâţia prieteni, câţi am invitat, n-a venit niciunul.

Datoria oricui participă e să-şi păstreze calmul.

65

Ajutorul pentru oricine îl solicita, îl oferea M.

Călătoria în orice ţară străină doreşti e costisitoare.

Locul unde m-am născut mi-e drag.

Modul cum m-a abordat nu mi-a plăcut.

A trecut timpul când făcea ce-şi dorea.

2 atributive conjuncţionale: sunt introduse prin conjuncţii şi locuţiuni

conjuncţionale: că, să, ca .. să, dacă, cum că, precum că:

Întrebarea dacă un calculator gândeşte este la fel cu întrebarea dacă un submarin

înoată.

Croaţia neagă faptul că împiedică aderarea Sloveniei la UE.

Există posibilitatea ca unul dintre noi să se retragă, dar nu voi fi eu.

Îi bate gândul cum că orasul nu e prea bun pentru ei.(Internet)

Care sunt atributele corespunzătoare funcţiilor sintactice specifice GN, potrivit

GBLR?

2. potrivit formei de realizare:

a. simplu: Mă întristează o mamă plângând.

b. multiplu: O vreme rece, mohorâtă. Vin douăzeci sau cinci elevi?:

c. complex: o şosea între Bucureşti şi Craiova, cearta dintre mine şi tata; Distanţa de la

Pământ la Lună.

3. potrivit gradului de dependenţă faţă de regent

1. atribute izolate: sunt marcate grafic prin virgulă şi intonaţional prin pauză. În

acest fel prezenţa lor este facultativă în enunţ. Cele exprimate prin gerunziu, în momentul

în care sunt izolate îndeplinesc funcţia de circumstanţiale:

Copilul suferind vine la spital.

Copilul, suferind, vine la spital.

2. atribute neizolate (tipice): prin gradul de sudură faţă de un centru nominal,

acestea au un rol extrem de important în comunicare, ajutând la identificarea denotatului

sau a referentului (referenţializare).

Precizaţi tipurile de atribut.

66

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV.

Circumstanţialele

Obiective

- cunoaşterea şi identificarea circumstanţialelor de timp, loc,

mod şi cantitativ;


anterior;

- definirea şi identificarea termenilor regenţi şi a claselor de

substituţie;


Numite şi complemente circumstanţiale în gramaticile tradiţionale, acestea sunt

compliniri ale grupului verbal care codifică precizările suplimentare („de circumstanţă”),

referitoare la cadrul discursiv. Circumstanţialele alcătuiesc o clasă eterogenă, diferenţiată,

în general, semantic.

GALR II deosebeşte potrivit criteriului semantico-pragmatic, patru mari grupe de

circumstanţiale:

1. circumstanţiale situative: circumstanţialul de loc şi de timp, care codifică

la nivelul enunţului coordonatele spaţiale şi temporale;

2. circumstanţiale procesuale: circ de mod, cantitativ şi instrumental –

starea, evenimentul sau acţiunea sunt evaluate sau se precizează mijlocul

de realizare;

3. circumstanţiale ale raportului logico-semantic stabilit de locutor: de

cauză, de scop, condiţional, concesiv, consecutiv;

4. circumstanţiale ale corelaţiei secvenţiale (Dumitru Irimia (2008) le

numeşte corelative): opoziţionalul, cumulativul, de excepţie, sociativul şi

circumstanţialul de relaţie. Acestea codifică o nouă informaţie în relaţie

cu anumite componente ale enunţului.

Trăsături sintactice:

Spre deosebire de complementele studiate, a căror prezenţă este în general obligatorie în

grupurile verbale, circumstanţiale sunt, în general, facultative. Există şi excepţii, în cazul

verbelor matricial circumstanţiale:

Oraşul datează din sec. I

Eu locuiesc aici.

Ea procedează corespunzător/bine.

El se comportă incorect.

Elemente regente: verbe şi grupuri verbale (Uneori ne certă. Sunteţi toţi pedepsiţi

acum.), interjecţii (Iată-l acolo.), adverbe (E bine cu sănătatea.), adjective (albă la faţă).

Clasa de substituţie: 1. adverbe, 2. nominale cu sau fără prepoziţii, 3. verbe sau grupuri

verbale la moduri nepersonale, 4. propoziţii.

67

Precizaţi trăsăturile circumstanţialelor.

Circumstanţialul de timp

Definire: constituent al enunţului care fixează coordonatele temporale ale actului

enunţării.


Acum plouă. Nu ştiu când vine. Îl cunoaşte din copilărie.

Trăsături:

1. se realizează definitoriu prin adverbul când,

2. are ocurenţă în general facultativă,

3. este nesuprimabil în cazul unui grup restrâns de verbe (a dura, a dăinui,

a ţine, a programa, a sosi, a junge, a pleca etc.).

Regenţi:

1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: Rămâne acum la

mine. Ajungând devreme la gară, a aşteptat. Sosit târziu, a pierdut trenul.

Obiceiul de a veni târziu i-a adus numai necazuri. A ţinut minte atunci, apoi a

uitat.;

2. interjecţii: Hai acum. La uşă ţârrr! Atunci.

3. adjective şi locuţiuni adjectivale: Era capabil/în stare atunci de orice.



1. adverbe şi locuţiuni adverbiale, adverbe provenite din alte părţi de vorbire şi

numerale cu valoare adverbială:

A rezolvat problema atunci.

Când te întorci?

A pregătit bagajele din timp. Doarme de nu ştiu când. Ziua se plimbă şi noaptea

doarme. Am ascultat-o prima oară la operă. (numeral cu vaoarel adverbială). Eu am

venit la trei, tu după. (adverb provenit din prepoziţie)

2. nominale şi construcţii echivalente în acuzativ (cu sau fără regim prepoziţional):

a. În concediu plec în Moldova. A ajuns după tine/acela/unul/cineva/al treilea.

După cine ai ajuns? Ne vedem la anul!

b. Cel şi al urmate de diverse părţi de vorbire: Vine după al meu. Ajunge după cel

de-al doilea/de acolo.

c. Substantive care redau momente sau intervale de timp (secundă, minut, oră, zi,

săptămână, lună, an/ dimineaţă, seară/ iarnă, vară, toamnă) precedate de

determinanţi cantitativi (tot, întreg, câtva) sau de adjective (următor, viitor,

precedent, acesta, trecut): Cocoşul a cântat toată noaptea. A rămas câtva timp.

Munceşte ore întregi. În anul următor a plecat la munte. Luna aceasta munceşte

din greu.

68

înainte de, aproape de, departe de nu sunt considerate locuţiuni, ci adverbe urmate

de grupuri prepoziţionale (complemente prepoziţionale), ca atare, în exemplul Înainte

de petrecere a venit la mine., înainte de petrecere este interpretat drept grup

adverbial cu funcţie de circumstanţial de timp.

3. nominale şi construcţii echivalente în genitiv: A venit înaintea profesorului / lui

/celor doi /celui de-al doilea.

4. nominale şi construcţii echivalente în dativ, ca excepţie de la genitiv: A venit

înaintea-ţi/în urmă-ţi.

5. verbe la moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, supin):

a. Până a schimba foile, l-a observat profesorul. Mai durează până la a soluţiona

conflictul.

b. Găsind răspunsul, a renunţat la căutare.

c. Până la semănat mai este ceva timp. Trebuie uscat după spălat.

6. construcţii gerunziale şi participiale (cu subiect sau nume predicativ propriu):

Ajungând Maria, toată lumea s-a ridicat. O dată ora încheiată, Maria a ieşit din

sală.

7. construcţii prepoziţionale corelative: A citit de dimineaţa până seara. Rămân

acolo de luni până sâmbătă.

8. structuri eliptice: De când lumea şi pământul, de când lumea lumea, de copii, de

mici, în exemplul Ne cunoaştem de...

Nivel frastic

1. propoziţii relative (introduse prin adverbe relative şi nehotărâte, când, oricând,

orişicând): Banca Naţională a greşit când a permis explozia creditării în

România.

Răspunde oricând suni.

Atenţie, atunci când!

În exemple de tipul Ce se întâmplă în creier (atunci) când îţi dai seama că ai făcut o

greşeală? se impun două interpretări:

a. Când secevenţa atunci când este nedislocată prin virgulă, P2 este circumstanţială

de timp.

b. Dacă între atunci şi când este virgulă, se consideră că propoziţia introdusă prin

când este apoziţie, funcţia circumstanţială fiind preluată doar de atunci.

2. propoziţii conjuncţionale (introduse prin conjuncţii nespecifice ca până, că, unde,

cum şi locuţiuni conjuncţionale specifice îndată ce, imediat ce, după ce, până ce,

de cum, ori de câte ori, odata ce, cât timp, câtă vreme, în timp ce, în vreme ce):

Imediat ce/îndată ce/de cum voi deveni preşedinte, voi aborda direct această criză.

(Obama)

Eşti nemuritor cât timp/câtă vreme înveţi.

Un bărbat a fost internat după ce a băut o bere. Românii folosesc electrocasnicele

până se strică.

Nici nu se opri trenul, că Olguţa sărise de pe scară.

(De) Cum îl scoli, cere demâncare.

Unde îl scoli, cere demâncare.

69

Tipologie:

1. din punct de vedere formal:

a. simplu: exprimat printr-o singură parte de propoziţie sau o singură propoziţie.

b. multiplu: exprimat prin două sau mai multe părţi de propoziţie sau mai multe

propoziţii.

c. complex: exprimat prin construcţii eliptice (de când lumea şi pământul, de când

lumea), prin construcţii care arată durata, adică fie prin substantive specifice

duratei însoţite de cuantificatori (Râde tot timpul.), fie prin construcţii corelative

care arată limitele intervalului temporal (A rămas între 10 şi 3/ de la 10 la 3.).

2. din punct de vedere semantic:

A. circumstanţialul de plasare temporală: situează acţiunea faţă de un reper

temporal, identificând raporturile temporale

a. circumstanţialul de simultaneitate codifică coincidenţa procesuală. Se exprimă, la

nivel propoziţional, prin adverbe şi construcţii de tipul: acum, în acest moment, în

luna aceasta, în prezent, în această dimineaţă/lună/săptămână/zi/clipă. La nivel

frastic, circumstanţiala este introdusă prin marcatorii când, tocmai când, în timp

ce, în vreme ce, cât timp, câtă vreme: El scrie când tu eşti plecat. Bate fierul

până-i cald.

b. circumstanţialul de anterioritate: se exprimă prin adverbe şi locuţiuni adverbiale

specifice (ieri, odinioară, alaltăieri, aseară, demult, pe vremuri, azi-noapte), prin

construcţiile specifice: (acum trei luni, acum câtva timp, în acel an, un an mai

târziu). La nivel frastic, conectorul specific este după ce. Alţi conectori sunt:

imediat ce, de îndată ce, cum, unde, în Cum venea se repezea la mâncare, unde-şi

auzea, din curteni ieşea, domnului vorbea. După ce te studiază, te pictează.

c. circumstanţialul de posterioritate: situează procesul după reperul temporal.

Realizarea specifică este locuţiunea odată şi odată. Alte adverbe şi locuţiuni

adverbiale specifice ca mâine, răspoimâine, construcţii corelative, de acum într-o

oră/săptămână/lună, primîvara voiitoare, peste două zile etc. La nivel frastic,

conectorii specifici sunt până, până să: Până să se întoarcă, am plecat.: Nu am

ezitat, până nu a intrat.

B. circumstanţialul de proximitate codifică „în apropierea reperului

temporal”: acum, într-o clipă, în câteva minute, curând.

C. circumstanţialul de aproximaţie codifică un reper vag: pe luni, spre

seară, în jurul lui orei zece, în preajma Crăciunului, cître miezul nopţii.

La nivel frastic apare în enunţuri de tipul: A stat cât a stat/ce a stat şi aplecat.

D. circumstanţialul intervalului temporal, durata (câteva ore, toată ziua, de

la nouă la două, de trei ani, începând cu ora 5).

E. circumstanţialul generic: întotdeauna, niciodată, mereu.

F. circumstanţialul iterativ: periodic, săptămânal, lunar, anual sau

construcţiile o dată pe an, de două ori pe zi; se poate exprima şi prin

structuri repetitive: zi de zi, oră de oră, din oră în oră.

Clasa de substituţie a circumstanţialului de timp.

Cumul de semnificaţii:

1. cantitativ: Durează 10 ore.

70

2. de loc: Pe drum au decis ce să facă. La arat i-am povestit totul.

3. mod: Zilnic se întreabă asta.

4. sociativ: A răspuns odată cu tine.

5. cauzal: Sunând clopoţelul, a intrat la ore.

6. concesiv: Nu-l ajuţi când poţi s-o faci?

7. condiţional: Când nu reuşeşti, renunţi.

8. consecutiv: A învăţat atâta, până a juns ce trebuia.

9. instrumental: Cu alocuţiunea şi-a terminat datoria.

10. opoziţional: Câtă vreme / în timp ce eşti la lucru, ea citeşte.

Circumstanţialul de loc

Definire:

Este un constituent al enunţului care indică reperele spaţiale ale actului enunţării.


Am ajuns acolo. Nu ştiu unde s-a ascuns.

Trăsături:

1. are ca realizare definitorie adverbul unde,

2. se realizează ca adjunct în grupuri verbale, adverbiale,

adjectivale şi interjecţionale,

3. are ocurenţă în general facultativă,

4. este obligatoriu pe lângă verbe ca a locui, a sta, a pleca, a

amplasa, a se plasa, a se refugia, a izvorî, a se aciua, a

sălăşui.

Elemente regente

1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: A rămas la teatru.

A luat-o la sănătoasa pe câmp. Locuind acolo, nu trebuia să plătească chirie.

2. interjecţii: Hai acasă! Marş acasă!

3. adjective propriu-zise sau provenite din participii: Ele sunt murdare pe mâini;.

Fetele, murdărite pe mâini, au renunţat.; Friptura, făcută pe grătar, a fost

delicioasă.



1. adverbe de loc, singure sau însoţite de prepoziţii (acolo, de parte, aproape,

dedesubt, sus, jos, de acolo, aici, încotro etc.), locuţiuni adverbiale (în faţă, în

dos, peste to, nu ştiu unde, te miri unde, peste : Pădurea se întinde de jur

împrejur, peste tot.)

2. nominale în acuzativ precedate de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, respectiv

de construcţii echivalente cu semiindependentele al şi cel: Merge la serviciu. S-a

ascuns în dulap/sub pat. Merga la el/la toţi/la nimeni/amândoi. Merge spre nu

ştiu unde/la al tău/la cei doi.

3. nominale şi construcţii cu semiindependentele al şi cel în genitiv cu prepoziţii şi

locuţiuni prepoziţionale specifice: înaintea, înapoia, în faţa, în spatele: în faţa

71

casei/lui/dvs/amândurora_/fiecăruia se află o farfurie. Înaintea alor tăi /celui de-

al treilea se găseşte Mihai.

4. nominale în dativ, fără prepoziţie: Stă locului, se aşterne drumului. Înaintea-mi

se află casa.

5. verbe la supin: Vine de la cules.

Nivel frastic:

Se realizează prin propoziţii relative. Conectorii obişnuiţi sunt: unde, până unde, de unde,

încotro, dincotro, oriîncotro, oriunde, de oriunde: A ajuns unde l-ai trimis. Vine de

oriunde se duce.

Oriunde priveşti, vezi cerul.

Circumstanţiala de loc mai poate fi introdusă de pronume şi adjective relative însoţite de

prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale: spre, înspre, lângă, în faţa, în jurul, în spatele,

înaintea, înapoia:

S-a îndreptat spre cine a venit. S-a aşezat lângă ce invitat a poftit.

Clasa de substituţie a circumstanţialului de loc.

Tipologie:

Simplu: Oriunde priveşti, vezi cerul.

Multiplu: Merge la munte şi la mare.

Complex (construcţii prepoziţionale): S-a aşezat între primul şi al doilea. Ţara se întinde

de la munte la mare.

Valori circumstanţiale cumulate:

1. de timp: A decis în parc ce să facă.;

2. de scop: Se duce la muncă.;

3. cantitativ: Merge doi kilometri.

Circumstanţialul de mod

Definire:

Este componentul enunţului care exprimă caracterizarea calitativă a modului de

desfăşurarea al unei acţiuni sau arată modul în care este evaluat enunţul sau o

componentă a enunţului. În funcţie de aceste două caracteristici, se împarte în

circumstanţial de mod propriu-zis şi circumstanţial de modalitate.


El vorbeşte repede. Anunţă tare rezultatul.

Mănâncă, sigur, tot. Pleacă probabil mâine. Din păcate, vorbeşte prea mult.

Trăsături definitorii:

1. circumstanţialul de mod

a. are realizare prototipică prin adverbul cum;

b. codifică o caracteristică sau circumstanţa unui proces;

c. Spre deosebire de alte circumstanţiale sau în prezenţa lor, se plasează imedial lângă

verb (Vede bine noaptea. vs. Vede noaptea bine);

72

d. are în general o prezenţă facultativă; puţine verbe cer complinere obligatorie modală: a

se purta, a se comporta, a proceda, a arăta „a avea aspect”.

2. circumstanţialul de modalitate (de evaluare) caracterizează o

acţiune/proces sub mai multe aspecte, al certitudinii desfăşurării, al

obligativităţii, al modului de realizare din punctul de vedere al

locutorilor. Astfel, este, din punct de vedere semantic, de mai multe

tipuri: de modalitate epistemică, deontică, apreciativă. Rodica Zafiu

adaugă un circumstanţial al enunţării şi un pseudocircumstanţial

conector. (v. GALR: 499)

Care sunt tipurile de complement de mod şi ce le caracterizează?

Complementul de mod propriu-zis

Elemente regente:

1. verbe şi locuţiuni verbale la diferite moduri: Cântă frumos. Mergând repede la

doctor, nu a văzut groapa din asfalt. A luat-o la sănătoasa imediat.;

2. interjecţii: Ţârrr! Deodată la uşă. Hai repede la şcoală!



1. adverb de mod, demonstrativ, relativ, interogativ, provenit din substantiv:

Sare uşor din maşină şi porneşte agale. Munceşte aşa/cumva/astfel/. Nu cântă deloc.

Treaba merge strună. Porneşte glonţ. Priveşte ţintă la mine. Cea mică s-a strâns

ghem. Cum cântă?;

2. adverbe derivate cu sufixe: -eşte, -iş, -âş (bărbăteşte, vitejeşte, bătrâneşte,

prosteşte, şmechereşte, ştrengăreşte, tinereşte, băieţeşte; morţiş, cruciş, pieptiş,

târâş, chiorâş, făţiş): Înfruntă vitejeşte/bărbăteşte/pieptiş adversarul. Se uită

chiorâş la mine.;

3. substantiv cu prepoziţie în acuzativ (cu fără, în, după): Citeşte cu pasiune / mare

interes la vârsta lui. Nu îmi amintesc să fi făcut ceva fără chef. Coboară în

linişte. A organizat totul după recomandările mele /gustul meu.

Alte grupări, de tipul cu greu, cu drag, cu grijă, cu nerăbdare, cu teamă, fără teamă,

fără sfială, fără ezitare, fără greş, după plac, pe plac, pe merit, la întâmplare tind să

devină locuţionale.

4. prepoziţie + substantiv de tipul mod, fel, chip, cu determinanţi: A ordonat actele

într-un mod logic. Într-un fel natural, în chip necunoscut etc.;

5. construcţii de tipul după voia sa, după bunul plac, în voia sorţii, la voia

întâmplării, după placul său care tind să devină locuţionale.

6. locuţiuni adverbiale: a. după modelul prepoziţia pe + verb la supin sau participiu:

pe furate, pe apucate, pe alese, pe dibuite, pe negândite, pe nemâncate, pe

nepregătite, pe neştiute, pe nevăzute, pe neobservate (cunoaşte drumul pe

nevăzute) sau b. pe modelul structurilor repetitive: faţă-n faţă, picior peste picior,

nas în nas, umăr la umăr, mână în mână, ochi în ochi. (Merg braţ la braţ.; Dau

nas în nas.).

7. verbe la gerunziu: Vine fugind, mânâncă înfulecând. (atunci când gerunziul

exprimă o caracteristică a procesului codificat prin verb).

8. interjecţii: Intră lipa-lipa, pâş-pâş.

73

Nivel frastic

Propoziţii relative introduse prin adverbul relativ cum, adverbul învechit precum şi

locuţiunea adverbială după cum:

Dacă jucăm cum am făcut-o cu Olanda şi Franţa, îi batem pe sârbi. (precum)

Guvernul joacă după cum cântă omul lui cocoş.

Clasa de substituţie a circumstanţialului de mod.

Tipologie:

Simplu: Vine fugind.;

Multiplu: Citeşte cu pasiune şi în linişte.;

Complex: A decis în mod corect.. Lasă totul în voia sorţii.

Circumstanţialul de modalitate

Are rol de modificator, la nivelul întregului enunţ sau doar la nivelul unei

componente a enunţului. Caracterizează, astfel, fie întregul enunţ (Sigur, nu se aştepta să

vii.), fie doar un component (A sunat şi a spus că se întoarce, cu siguranţă duminica

viitoare.). Are ocurenţă în grupul verbal (Se scuză, exagerând desigur, că am avut o

problemă.), adjectival (Vă vor oferi o explicaţie probabil bună.) sau adverbial (Aţi ajuns,

parcă mai repede).

Tipologie şi clasă de substituţie:

Din punct de vedere semantic, c de modalitate este de mai multe tipuri:

1. de modalitate epistemică, cel care exprimă certitudinea sau incertitudinea, în diferite

grade. Se exprimă prin adverbe şi locuţiuni adverbiale sau prin substantivele mod/chip

însoţite de prrepoziţia în însoţite de determinanţi: desigur, evident, bineînţeles, sigur, de

bună seamă, cu siguranţă, fără îndoială, în mod sigur, în mod evident – poate, probabil,

parcă.: Fireşte, te voi primi mâine. Poate te voi primi mâine.:

2. de modalitate deontică (exprimă obligativitatea sau permisiunea). Se exprimă prin

adverbe şi locuţiuni adverbiale (obligatoriu, neapărat, necesar, musai, cu necesitate,

eventual) şi prin grupuri cu substantivul mod/chip însoţite de prepoziţia în şi determinanţi

care arată obligativitatea (în mod/chip/fel obligatoriu, necesar): Vreau neapărat să mai

aveţi răbdare. Să-mi aduci o lucrare, musai bună.;

3. apreciativ exprimă o evaluare subiectivă; se exprimă prin locuţiuni adverbiale şi

grupuri cu mod, chip, fel şi determinanţi: din fericire, dn păcate, din nenorocire, în chip

bizar, straniu, într-un fel nefericit, înduioşetor.

La nivelul frazei, se realizează prin propozişii identice cu cele modale, introduse prin

adverbul cum: Cum se ştie, n-au plecat. Cum spuneam, n-aţi greşit. (propoziţii

interpretate şi ca incidente)

Clasa de substituţie a circumstanţialului de modalitate.

74

Circumstanţialul cantitativ

Definire: component al enunţului care exprimă o cuantificare, o caracterizare cantitativă a

unei acţiuni, a unui proces sau a unei stări.


Cântăreşte enorm. (cantitativ propriu-zis)

Cântăreşte 2 kilograme. (cantitativ de măsură)

Trăsături definitorii:

1. codifică o evaluare cantitativă;

2. este o complinire adesea facultativă, în relaţie cu verbele care

desemnează activităţi cuantificabile (a lucra, a învăţa, a desena), dar

apare ca actant în relaţie cu anumite verbe, de tipul: a costa, a cântări;

3. din punct de vedere semantic, exprimă cuantificarea globală (mult, puţin,

tot, destul, prea, destul duficient), cuantificarea aproximativă (oarecum,

cumva, mai mult sau mai puţin), cuantificarea globală progresivă (tot

mai, mereu mai..., din ce în ce), prin indicarea măsurii trei lei, doi bani,

prin raportarea procesului la un altul luat ca reper (cheltuieşte cât câştigă,

cântăreşte cât un geamantan).

Termeni regenţi

1. verbe de tipul a cântări, a măsura, a valora, a face, a se întinde, a avea (Cartofii

cântăresc 10 kg. Drumul măsoară 10 km. Valorează 2 dolari. Terenul face 100

euro, se întide pe trei hectare.;

2. adjective: extraordinar de frumoasă, atât de frumoasă, bilete mult mai scumpe;

3. adverbe: vorbeşte extraordinat de mult, atât de mult,

4. întregul enunţ: marea înaintează spre ţărm cu 2 centimetri anual.

Circumstanţialului cantitativ: trăsături şi termeni regenţi.


1. adverbe, cu sau fără prepoziţii,: mult, puţin, enorm, cât, atât, suficient, ultimele

patru urmate de obicei de prepoziţia de când intră în grupuri adjectivale şi

adverbiale: Vorbeşte mult. Vorbeşte atât de mult. (într-o relaţie de subordonare

unul faţă de altul).

2. adverbe provenite din substantive: îngheţat tun, bocnă; deştept foc, pahar plin

ochi;

3. adjective cu valoare adverbială: slabă moartă.

4. locuţiuni adverbiale: cât mai mult, mai mult sau mai puţin, de ajuns, nevoie mare,

din cale-afară: e deştept din cale-afară.

5. numerale adverbiale, multiplicative: câştigă dublu, triplu, înzecit: E de zece ori

mai rapid.

6. nominal însoţit de determinanţi numerici sau nonnumerici care arată cantitatea:

Valorează 2 euro, 10 lei., câteva milioane., Terenul de la Băneasa se întinde pe

200 de hactare.

7. nominal cu prepoziţie, însoţit de determinanţi numerici: E mai mare de 3 metri.,

S-a îngrăşat cu 20 de kilograme.

75

Nivel frastic

Subordonată relativă introdusă prin adverbe, adjective sau pronume relative sau

nehotărâte, compuse cu ori-:

Trage cât poate la serviciu, apoi ajunge acasă.

Doarme oricât poate. Citeşte câte ore e liber.

Cumpără cu câţi bani are.

Clasa de substituţie a circumstanţialului cantitativ

76

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V.

Circumstanţialele (sociativ, instrumental, opoziţional, cumulativ, de excepţie)

Obiective

- cunoaşterea şi identificarea circumstanţialelor: sociativ,

instrumental, opoziţional, cumulativ şi de excepţie;


anterior;

- definirea şi identificarea termenilor regenţi şi a claselor de

substituţie;

- lucru individual cu Gramatica Academiei – însuşirea tehnicii

de conspectare şi aprofundare a cunoştinţelor pe baza

modelului celor prezentate anterior


Circumstanţialul sociativ

Definire:

Constituent facultativ al enunţului care exprimă asocierea sau absenţa acesteia în

desfăşurarea sau suportarea unei acţiuni cu subiectul, exprimat sau neexprimat.


Vine împreună cu / cu mama.

Trăsături specifice:

1. din definiţie rezultă: prezenţa facultativă şi legătura cu subiectul;

2. poate fi însoţit şi de alte adverbe: laolaltă cu, cu tot cu, care au rolul de

intensificatori.

Termeni regenţi:

1. verbe şi locuţiuni verbale la diferite moduri: Mergând împreună cu el, a ajuns

unde dorea., Lavinia merge cu Ioana la gară.

2. interjecţii predicative: Hai cu mine.

3. adjective participiale şi postverbale: hoţul prins împreună cu complicele, casă

cumpărată cu tot cu pământ., Situaţie previzibilă cu urmări .



Nominale în acuzativ, construcţii echivalente precedate de prepoziţiile cu şi fără şi de

locuţiunile prepoziţionale împreună cu, laolaltă cu, la un loc cu, cu tot cu , cot la cot cu,

dimpreună cu:

A venit cu/fără Maria.

A venit/plecat împreună cu acela/prima /cel de acolo/al meu.

Nivel frastic

Subordonată relativă întrodusă prin pronume şi adjective relative şi nehotărâte

însoţite de prepoziţiile specifice:

77

A plecat fără cine / fără ce tovarăş dorea.

A plecat cu oricare doreşte.

Rămâne impreună cu orice copil vrea.

Cumul de semnificaţii:

Locuieşte cu părinţii. (circumstanţial de loc)

! Tata împreună cu sora au aterizat. (subiect, v. acordul)

Tata a aterizat împreună cu sora.

Am vorbit cu el. (complement prepoziţional - nu acceptă împreună cu)

Scrie cu pixul. (instrumental - nu acceptă împreună cu)

Clasa de substituţie a circumstanţialului sociativ.

Conform modelului din curs, descrieţi următoarele funcţii sintactice:

Circumstanţialul instrumental

Definire:

Constituent al enunţului care codifică mijlocul prin care se realizează un proces.

Exemple prototipice (nume cu prepoziţia cu)

Deschide uşa cu cheia. Dă cu piatra în geam.

Termeni regenţi:

- verbe şi locuţiuni verbale: Merge cu bicicleta. Îşi dă seama citind.

- interjecţii predicative: Pac/zvârrr cu piatra.

- adjective şi locuţiuni adjectivale: E sănătoasă/cu scaun la cap datorită grijii

noastre. Vin obţinut prin zdrobirea strugurilor.



- substantive şi substitute precedate de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale în

genitiv (cu ajutorul, prin intermediul, prin mijlocirea, prin bunăvoinţa), acuzativ

(cu, prin, din, la, în) şi dativ (graţie, mulţumită, datorită):

E ţinut la închisoare cu ajutorul armatei/celor de acolo/alor mei de avocaţi.

Recapătă-ţi energia prin intermediul alimentaţiei!

Fotografie obţinută prin bunăvoinţa părinţilor.

A învins graţie/mulţumită unui gol.

- verbe şi locuţiuni verbale la moduri nepersonale:

Circumstanţialul de relaţie, Circumstanţialul de cauză,

Circumstanţialul de scop, Circumstanţialul condiţional,

Circumstanţialul concesiv, Circumstanţialul consecutiv.

78

Elena Udrea le răspunde pe blog detractorilor, citând din Iorga.

Adunând polen din flori, albinele produc miere.

Am început prin a trăi printre nebuni.

Prea puţine trăiesc bine din cântat.

Nivel frastic:

Subordonate relative introduse prin diferite pronume şi adjective pronominale relative

însoţite de prepoziţiile specifice nominalelor cu funcţie de circumstanţial instrumental:

Nu ştim cu ce bate Clujul provincia.

Contează prin ce priveşti./ În această seară, datorită a ceea ce am făcut astăzi,

schimbarea a sosit în America.

Observaţii

1. circumstanţial de cauză vs. circumstanţial instrumental:

În special circumstanţialele cu relatorul datorită oscilează între a fi interpretate drept

cauzale sau instrumentale: s-a convenit ca datorită să fie utilizat când sensul enunţului

este favorabil (A reuşit datorită muncii.) Totuşi, regula este adeserori încălcată şi

prepoziţia este utilizată şi în construcţii cu sens negativ (Datorită ploii, nu am ajuns când

trebuia., în loc de din cauza---). Adesea, sunt cumulate semnificaţiile: Am ajuns aşa

datorită ţie (bine sau rău).

2. circumstanţial de mod vs. predicativ suplimentar:

Se joacă luptându-se cu săbiile. Se înţeleg privindu-se în ochi..

3. complement instrumental vs. complement de agent:

Când este introdus prin de, este greu de diferenţiat de complementul de agent:

Imaginea înlocuită de (prin) muzică..

Clasa de substituţie a circumstanţialului instrumental.

Circumstanţialul opoziţional

Definire:

Constituent facultativ al enunţului care codifică o situaţie contrară altui component al

enunţului.

Exemple prototipice (nominale cu locuţiunea în loc de):

În loc de x, vine y.

Pleacă în loc să se oprească.

Caracteristici:

1. apariţia în striucturi binare, atunci când verbele-predicat aflate în regentă

şi subosrdonată sunt interpretate antonimic: Doarme în loc să mănânce.;

2. este component al unei structuri ternare atunci când, prin intermediul

verbului regent se angajează într-o relaţie opozitivă cu alt component al

enunţului: În loc de ciocolată, am cumpărat mere.;

79

3. termenii angajaţi în relaţia opozitivă îndeplinesc în cadrul propoziţiei

funcţii sintactice diferite: subiect, predicat, complemente, atribut,

circumstanţiale.

Termeni regenţi:

- verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: Mănâncă fructe în

loc de carne. Ţine minte ce vrea în loc de ceea ce trebuie.;

- interjecţii predicative: Hai la mine în loc de a merge în parc.;

- adjective: Nepotrivit în loc de binevenit, studiul a încins spiritele.;

- adverbe: Mâine in loc de azi, termen prea îndepărtat pentru mine.

Circumstanţialul opoziţional: trăsături şi termeni regenţi.



1. locuţiunile prepoziţionale în locul, în loc de însoţind nominale şi substitute: „În

loc de asta, mă uit la spectacolul dizgraţios al câinilor care se reped la ciolan.”,

Îi laşi pe alţii să voteze în locul tău?, În loc de cei de aici, au venit vecinii., În

locul celor doi au venit alţii.;

2. locuţiunile prepoziţionale specifice cu adverbe: În loc de mâine, e mai bine să vii

acum.;

3. locuţiuni prepoziţionale specifice şi verbe la moduri nepersonale: În loc de a

depune mărturie, a preferat să fugă.; În loc de strâns mâna oricui, s-a apucat de

treabă.

Nivel frastic:

Subordonate conjuncţionale introduse fie prin locuţiunea conjuncţională specifică în loc

să, fie prin conectori nespecifici: câtă vreme, în timp ce, în vreme ce, pe când, când,

dacă, de unde, pentru ca să:

În loc să ne dea bani nouă, Dacia sponsorizează o echipă din Italia.

Observaţii:

1. confuzii

În timp ce/în vreme ce/câtă vreme/pe când unii muncesc din greu, ei se bucură în insule

exotice.

În lumea virtuală este erou, când în realitate este şomer. Când ei devin vedete, alţii

muncesc să le întreţină imaginea. (falsă temporală)

Dacă la Craiova plouă, acolo e soare. (fals condiţional)

De unde ieri plâgea după ţinuturile natale, azi nu mai vrea să audă.

L-au ţinut închis mai mult timp, pentru ca apoi să îl elibereze.

Subordonatele relative sunt introduse prin pronume şi adjective relative însoţite de

locuţiunile prepoziţionale specifice: în loc de cine/în locul cui se aştepta să vină, a sosit

Maria. În loc de câţi invitaţi s-au anunţat, a venit poliţia.

2. Este acceptat ca tip periferic şi opoziţionalul marcat de adverbul decât, atunci

când acesta are semnificaţia „în loc de/în locul”. Se regăseşte în enunţuri pozitive în care

80

există pronumele / adjectivele/ adverbele nehotărâte: altul, alta, altcineva, altceva,

altcumva, altundeva: A ajuns altul decât el., S-a trezit altundeva decât în România.

Clasa de substituţie a circumstanţialului opoziţional.

Circumstanţialul cumulativ

Definire:

Component facultativ al enunţului care codifică o informaţie adiţională, relaţionată cu altă

informaţie conţinută de un alt component al enunţului.

Exemple prototipice: (în afară de/în afara)

În afară de X, a venit şi Y.

Pe lângă X, a venit şi Y.

Caracteristici:

1. relaţionarea cu alt component al enunţului,

2. apariţia în construcţii binare atunci când verbele(-predicat) sunt cele relaţionate.

În afară că dansează(în afară de a dansa), mai şi cântă.;

3. cele mai frecvente construcţii cu circumstanţial cumulativ sunt cele în construcţii

ternare, în care cumulativul este relaţionat cu poziţii sintactice din grupul

predicatului (A devenit şi altceva, decât medic.), respectiv cu subiecte (Pe lângă

Ion, vine şi frate-său.), complemente (În afară de pâine, a luat şi covrigi.) sau

circumstanţiale (În afară de acolo, vine şi aici.).

Termeni regenţi:

- verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: A servit şi tort,pe

lângă prăjituri., Şi-a adus aminte/aducându-şi aminte şi de alte aspecte, pe lângă

cele declarate, a sunat la Poliţie.;

- interjecţii predicative: Na/Poftim şi astea pe lângă celelalte.;

- adjective postverbale: învelită şi cu folie, pe lângă pânză.

Circumstanţialul cumulativ: trăsături şi termeni regenţi.



- nominale însoţite de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale peste, decât, pe lângă,

în afară de, în afara, dincolo de:

Peste cadouri, a mai primit şi o invitaţie la teatru.

A primit şi altceva decât cadouri.

Pe lângă cei de acolo au venit şi alţii.

În afară de frumuseţe e nevoie şi de inteligenţă.

Dincolo de (alături) frumuseţe trebuie să fie şi inteligenţă.

- adverbe însoţite de conectorii specifici: În afară de ieri, a venit şi săptămâna

trecută., I-am dat şi altădată, nu numai azi.

- adjective însoţite de conectorii specifici: Pe lângă frumoasă, e şi inteligentă.

81

- verbe la moduri nepersonale însoţite de conectorii specifici: Pe lângă învăţat,

munceşte foarte mult.; În afară de a vorbi, reînvaţă şi a merge.;

- locuţiuni adverbiale pe deasupra, în plus, în afară de asta, mai mult, mai presus

de asta:

Pe deasupra, vorbeşte prea mult.

În afară de asta, mai şi minte.

Nivel frastic:

- subordonate conjuncţionale introduse prin locuţiunile conjuncţionale: după ce că,

pe lângă că, în afară că, plus că, lasă că, necum că:

După ce că/pe lângă că/în afară că e nepoliticoasă, mai şi întârzie.

Lasă că vine târziu, mai şi minte.

Nici nu-l văzuse, necum să vorbească.

- subordonate relative introduse de pronume şi adjective relative însoţite de

prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale specifice:

Doreşte să facă şi altceva decât să se oprească aici.

Pe lângă ce a cumpărat, a mai primit şi bonus.

Pe lângă cine fusese invitat, au mai venit şi alţii.

1. Observaţi utilizarea corelativelor, adverbele şi, mai, încă şi, nici:

Pe lângă ei au mai venit încă doi.

Pe lângă că e nepoliticos, nici inteligent nu e.

2. Adesea, din cauza marcatorilor comuni circumstanţiala de excepţie este

confundată cu circumstanţiala cumulativă. În delimitare, trebuie să se ţină seama de

semantica diferită.

Clasa de substituţie a circumstanţialului cumulativ.

Circumstanţialul de excepţie

Definire:

Componentul facultativ al enunţului care codifică o excludere din sfera unei predicaţii

semantice (entitate sau însuşire).


Toţi veniseră, cu excepţia Mariei/în afară de Maria.

Nu vrea altceva decât asta.

Trăsături:

1. este în relaţie sintactică cu un regent verbal şi în relaţie semantică cu un alt

termen al enunţului, în sfera căruia operează excepţia.

2. al doilea termen poate fi pronume / adjectiv / adverb nehotărât (cu ori-, alt-, fie-,

vre-: oricare, altceva, fiecare, vreunul, vreodată) şi negative (niciunul, nimic,

nicicând), sau cuvinte cu sentul de „tot”, „întreg”: tot, totdeauna, întregime, mult,

mulţime.

82

3. codifică o excepţie de la ceea ce exprimă subiectul, numele predicativ,

complementele sau alte circumstanţiale.

4. are o istorie derivativă de tipul: Toţi învaţă, tu nu înveţi. vs. Toţi învaţă cu

excepţia ta.

Termeni regenţi:

1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale:

Au ajuns toţi, în afară de tine.

Venind toţi în afară de tine, n-am mai aşteptat.

Nu-şi aduce aminte de nimic decât/în afară de tinereţe.

2. interjecţii predicative:

Iată-ne pe toţi, în afară de Liviu.

Trăsăturile semantico-sintactice şi termenii regenţi ai circumstanţialului de

excepţie



- nominale (substitut) însoţite de prepoziţiile decât, fără sau de locuţiunea

prepoziţională în afară de / afară de sau G + în afara, D + decât:

Nu văzuse nimic altceva decât filmul/pe cei de acolo/pe cei doi / pe ei.

Nu dorea nimic, fără numai o carte.

În afară de mine, nu a spus nimeni nimic.

În afara acestora/lui/ a tuturor, a celor doi, n-a fost nimeni chemat.

Nu i-a spus nimănui, decât mamei sale.

- adverbe şi conectori specifici:

În afară de ieri, nu a venit nicicând.

Nu a mai venit nicicând, decât azi.

- verbe la moduri nepersonale:

În afară de învăţat, nu ştie a face nimic.

În afară de a învăţa...

- construcţii cu excepţia / cu excepţie + determinanţi:

Cu excepţia mea, nu s-a prezentat nimeni.

Analog în construcţii cu gerunziul: Exceptând / excluzând-o pe Maria, n-a venit

nimeni.

- îmbinări cu locuţiunea adverbială mai puţin:

A vorbit cu toţi, mai puţin cu tine.

Nivel frastic

a. Propoziţii relative: introduse prin pronume şi adjective relative însoţite de

elementele de relaţie specifice:

În afară de cine ai spus, nu mai ştiu pe nimeni.

În afara cui ştii tu, nu am fost cu nimeni.

A spus tuturor, mai puţin cui trebuia.

b. Propoziţii conjuncţionale: În afară că doarme, altceva nu mai face.

Observaţi funcţiile sintactice ale nominalelor însoţite de decât:

E mai mare decât tine. (comparativ)

83

N-a venit decât Maria. (subiect)

N-a venit nimeni, decât Maria. (circumstanţial de excepţie).

A mai primit şi altceva decât cadouri. (circumstanţalcumulativ)

Clasa de substituţie a circumstanţialului de excepţie.

Reţineţi din GBLR trăsăturile şi tipologia apoziţiei.

Circumstanţialele. Evaluare

1. Circumstanţialul de loc: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

2. Circumstanţialul de loc: clasa de sustituţie (5 realizări).

3. Circumstanţialul de timp: definire, termeni regenţi (4 clase de termeni).

4. Circumstanţialul de timp: clasa de substituţie (5 realizări).

5. Circumstanţailul de mod propriu-zis: clasa de substituţie (5 realizări).

6. Circumstanţialul de modalitate: definire, clasa de substituţie (3 realizări).

7. Circumstanţialul instrumental: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

8. Circumstanţialul instrumental: clasa de substituţie (3 realizări).

9. Circumstanţialul sociativ: termeni regenţi şi clasă de substituţie (3 realizări).

10. Circumstanţialul cantitativ: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

11. Circumstanţialul cantitativ: clasa de substituţie (5 realizări).

12. Circumstanţialul de relaţie: definire, termeni regenţi.

13. Circumstanţialul de relaţie: clasa de substituţie (5 realizări).

14. Circumstanţialul de cauză: definire, termeni regenţi (3 clase diferite de termeni).

15. Circumstanţialul de cauză: clasa de substituţie (5 realizări).

16. Circumstanţialul de scop: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

17. Circumstanţialul de scop: clasa de substituţie (5 realizări).

18. Circumstanţialul condiţional: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

19. Circumstanţialul condiţional: clasa de substituţie (5 realizări).

20. Circumstanţialul concesiv: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

21. Circumstanţialul concesiv: clasa de substituţie (5 realizări).

22. Circumstanţialul opoziţional: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

23. Circumstanţialul opoziţioal: clasa de substituţie (5 realizări).

24. Circumstanţialul consecutiv: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

25. Circumstanţialul consecutiv: clasa de substituţie (5 realizări).

26. Circumstanţialul cumulativ: definire, termeni regenţi (3 clase de termeni).

27. Circumstanţialul cumulativ: clasa de substituţie (5 realizări).

28. Circumsatnţialulde excepţie: definire, termeni regenţi.

29. Circumsatnţialulde excepţie: clasa de substituţie (4 realizări).

30. Apoziţia: realizare (5 exemple diferite).

84

APLICAŢII. TESTE DE EVALUARE

1. „D-voastră, care ştiţi mai multă sociologie decât ştiu eu, vă mai aduceţi

aminte că la baza întregii activităţi omeneşti şi la baza constituirii societăţii ca realitate

organică stă întotdeauna un act de imitaţie, care este propriu-zis fructificarea actului de

invenţie. Atâta vreme cât un act este unic, el rămâne pur şi simplu individual, nu este încă

social. Actul începe să devină social propriu-zis atunci când este pasibil de imitaţie. Şi

dacă, într-adevăr, imitaţia stă la baza acestui act social, atunci evident că moda, care nu

este decât imitaţie, este un fenomen caracteristic al vieţii sociale în genere.”

Nae Ionescu, Curs de istorie a metafizicei, p. 98

Delimitaţi propoziţiile şi arătaţi felul lor.

Contrageţi propoziţia a doua în partea de propoziţie corespunzătoare.

Precizaţi predicatele din text.

Precizaţi felul numelor predicative din text şi părţile de vorbire prin care

se exprimă

Analizaţi sintactic şi morfologic cuvintele subliniate.

2. „Despărţirea lumii aparenţelor se urmăreşte în sufism pe două căi: una mai

puţin ortodoxă, alta mai ortodoxă; cea mai ortodoxă e mai puţin caracteristică, cea mai

puţin ortodoxă e mai caracteristică şi constă într-un fel de beţie, am zice, un fel de

transportare spirituală, un fel de ieşire din cadrul lumii acesteia.”

Nae Ionescu, Curs de istorie a metafizicei, p. 179

Identificaţi atributele şi apoziţiile din text şi analizaţi-le sintactic şi

morfologic.

Ce fel de propoziţie e cea subliniată?


3. „Totul era limpede ca lumina şi nou,

Răspundeam la acelaşi nume,

Devenisem un fel de ecou

La un fel de a fi în lume.

Până când m-am pierdut din greşeală

În vreo peşteră întunecoasă.

Acum mă aciuez la nimereală

Şi nu mă mai simt nicăieri acasă.”

Marin Sorescu, Apă vie, apă moartă, p. 28

Identificaţi şi analizaţi subiectele şi predicatele.

Identificaţi şi analizaţi părţile de propoziţie multiple şi dezvoltate.

Dezvoltaţi complementele circumstanţiale în propoziţiile

corespunzătoare.

85

4. „Castel de apă-i turnul de ivoriu

Grăbitei lumi îi par un pic năuc

Şi zilnic vin din nori, parcă mă duc.”

Marin Sorescu, Poezii alese de cenzură, p. 81

Extrageţi predicatele din text.

Identificaţi numele predicativ din prima propoziţie şi precizaţi felul

relaţiei sintactice care îl generează, precum şi modalitatea de realizare a

acesteia.

Despărţiţi în propoziţii şi arătaţi felul acestora.

Modul de realizare a relaţiilor sintactice (la nivel propoziţional şi frastic).

caracterizaţi sintagmele din text.

5. „Se pare însă că greşeam, deşi unde şi de ce, încă n-am înţeles. Declaraţiile

oficialilor care s-au dus la Moscova să semneze tratatul şi comentariile care i-au

acompaniat din presă sugerează că dacă România câştigă în alte părţi şi cheltuie în

relaţia cu Rusia, trebuie luate urgent măsuri. Firmele româneşti trebuie convinse sau

chiar subvenţionate (mi-a plăcut eufemismul atât de diafan „stimularea comerţului

reciproc inclusiv prin măsuri de garantare a exporturilor”) pentru a exporta în Rusia şi

nu în altă parte.”

Capital, nr. 30/2003, p. 5

Câte propoziţii există în text?

Precizaţi felul propoziţiilor din text.

Modul de realizare a relaţiilor sintactice dintre propoziţii.


6. „Nu este vorba de opus natura, cu încântătorul ei amestec de ordine şi

dezordine, ordinii stricte, ci de opus un alt tip de ordine celei al formelor goale. Formele

acestea din urmă, libere cum sunt, în loc să modeleze, „deformează„ prea des lumea

omului, nu numai în plan teoretic, ci şi în cuprinsul istoriei; îl fac pe om să-şi piardă

sensurile, glasurile, venind cu un alt glas, cel al „străinului”.”

Costantin Noica, Simple introduceri…, p. 42

Delimitaţi propoziţiile şi arătaţi ce raporturi sintactice se stabilesc între

acestea.

Precizaţi felul sintagmelor din text.


Identificaţi propoziţia subordonată de opoziţie şi contrageţi-o în partea de

propoziţie corespunzătoare.

7. „Şi cu toate acestea profesorii noştri aveau şi au dreptate: e plin de sens să te

întrebi ce ai făcut atunci când nu aveai nimic de făcut; când erai liber să faci orice. E

plin de sens atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. De obicei, oamenii îşi închipuie

că se definesc prin ocupaţiunile lor şi, în primul rând prin activitatea lor socială; dar

omeneşte vorbind, ei se definesc mult mai bine prin iniţiativele pe care le iau singuri şi

86

atunci când sunt liberi să facă orice. Ei însă pun mai mult preţ pe personalitatea lor

socială decât pe valoarea lor umană.”

Constantin Noica, Eseuri de duminică, p. 115

Precizaţi tipologia frazelor.

Identificaţi părţile de propoziţie multiple şi dezvoltate.

Ce raporturi sintactice se stabilesc între propoziţii şi cum se realizează

gramatical acestea?

Analizaţi sintactic şi morfologic complementele (circumstanţiale şi

necircumstanţiale)

Precizaţi felul propoziţiilor subliniate.

8. „Lumea e orientată (ontologic ori logic), e „marcată”. Ce nu e materia

signata, nu este. Politicienii, logicienii şi profeţii n-au curajul să spună: „nu mă

interesează!” filozofia nu se sfieşte să ofenseze lumea.”

Constantin Noica, Carte de înţelepciune, p. 63

Precizaţi relaţiile sintactice stabilite între propoziţii şi între părţile de

propoziţie din text.

Identificaţi şi caracterizaţi sintagmele.

Ce fel de propoziţie e cea subliniată?

9. „Dar gândim intermitent şi în alt sens: gândim cu un aparat finit infinitatea

fiecărui gând. A fi creatură înseamnă a fi fragment. Noi nu suntem Logos-ul însuşi (aci,

şi cu sensul de discurs): suntem particule de Logos, sălaşuri temporale ale lui. De aceea,

până şi înţelepciunea, când ne e dată, ne e dată nu sub forma continuă a discursului, ci

sub aceea momentană a revelaţiei. Iluminarea este –peste tot unde se vorbeşte de ea- un

apogeu al instantaneităţii, un plonjeu scurt în ozonul unei lumi în care, dacă am zăbovi

mai mult, ne-am sufoca. Intermitenţa nu e, aşadar, numai condiţia gândirii, dar şi igiena

ei, ritmul ei real în planul omenescului.”

Andrei Pleşu, Jurnalul de la Tescani, p. 82

Precizaţi numărul propoziţiilor şi felul lor.

Ce funcţie sintactică au verbele din text?

Ce relaţii sintactice se stabilesc între propoziţii şi care sunt modalităţile

de realizare a acestora la nivel gramatical?

Analizaţi sintactic şi morfologic cuvintele subliate.

10. „Pentru un om sănătos, adică pentru un animal, a te preocupa de insomnii

este a te complace în neseriozităţi, fiindcă el nu ştie că sunt unii care ar plăti un somn cu

o avere, cărora le e frică de pat şi care ar sacrifica o ţară pentru inconştienţa din somn,

ce o răpesc în mod brutal amarnicele lucidităţi şi haosul insomniei.”

Emil Cioran, Pe culmile disperării, p. 132

Ce relaţii sintactice se stabilesc între părţile de propoziţie şi care sunt

indicii gramaticali de realizare a acestora?

Stabiliţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate.

87

Transformaţi numele predicativ în propoziţia subordonată

corespunzătoare.

Clasificaţi sintagmele din text din punctul de vedere al naturii

morfologice a determinatului.

11. „Ce bine că după ce ne-am pierdut, ne mai putem arunca în infinit, că avem

dreptul la un salt absolut în nemărginire, că putem participa la anarhia universală, la

tensiunile acestui vârtej. Să străbatem, prinşi în evoluţia lui, până la epuizare, toate

nebuniile acestei mişcări neîncetate, să ne consumăm într-o avântare de cel mai înalt

dramatism, gândindu-ne mai puţin la moarte, cât la infinita noastră nebunie, să realizăm

la paroxism un vis de barbarie cosmică şi de exaltare nemărginită, să plutim prin spaţiu

fără alt scop decât al acestui dinamism absolut.”

Emil Cioran, Pe culmile disperării, pp. 152-153

Stabiliţi tipologia propoziţiilor din text (după toate criteriile de

clasificare).


Identificaţi şi analizaţi complementele din text.

12. „Infinitul fiind progresivitate absolută, este fatal ca să anuleze tot ceea ce are

o consistenţă finită şi o cristalizare formală. Este revelator că arta care exprimă mai bine

infinitul, muzica, este aceea care topeşte formele într-o fluiditate de un farmec ciudat şi

inefabil.”


Stabiliţi felul părţilor de propoziţie din punct de vedere al structurii

Caracterizaţi sintagmele din text (urmărind toate criteriile de clasificare).

Ce relaţii se stabilesc între termenii sintagmelor şi care sunt modalităţile

de realizare a acestora?

Contrageţi subiectivele în părţile de propoziţie corespunzătoare.

13. „Deşi în genere omul este un animal bolnav, se găsesc totuşi destui oameni

sănătoşi, pentru a putea vorbi de sensul sănătăţii în omenire. Cea mai comodă, mai

confortabilă şi mai puţin angajată stare este starea de sănătate. Ea indică nu numai o

prostie organică şi definitivă, dar şi o platitudine de simţire, o absenţă totală a oricărui

risc, o incapacitate de orice acţiune eroică. A fi sănătos înseamnă a umbla prin lumea

aceasta legat la ochi, a nu sesiza nimic din culmile sau adâncimile existenţei. Se poate

lupta împotriva tuturor oamenilor, numai împotriva celor sănătoşi nu, fiindcă aceştia

sunt atât de puţin sensibili, încât nu pot să realizeze în ei nici o formă de transfigurare.”

Emil Cioran, Pe culmile disperării, pp. 158-159

Indicaţi numărul şi felul propoziţiilor din text.

Contrageţi subordonatele circumstanţiale în părţile de propoziţie

corespunzătoare.

Precizaţi părţile de vorbire prin care se exprimă atributele din text.


88

14. „Feriţi-vă de oamenii incapabili de viciu, deoarece prezenţa lor nu poate fi

decât plictisitoare, incoloră şi fadă. Căci despre ce poate vorbi un om incapabil de viciu

decât despre morală? Şi cine n-a depăşit morala înseamnă că n-a adâncit din

experienţele pe care le oferă viaţa, că n-a ratat nici un elan şi n-a transfigurat nici o

prăbuşire.”


Analizaţi predicatele.

Precizaţi felul propoziţiilor după toate criteriile de clasificare.

Precizaţi funcţia sintactică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale.

Contrageţi subordonatele în părţile de propoziţie corespunzătoare.

15. „Oamenii n-au înţeles că împotriva mediocrităţii nu se poate lupta decât cu

suferinţa. Nu schimbi mare lucru prin cultură sau prin spirit, dar modifici inimaginabil

de mult prin durere. Singura armă împotriva mediocrităţii este suferinţa. Prin ea schimbi

temperamente, concepţii, atitudini şi viziuni, schimbi direcţiuni de existenţă, deoarece

orice suferinţă mare şi durabilă afectează fondul intim al fiinţei. Modificând fondul intim

al fiinţei, ea modifică implicit şi raportul acesteia cu lumea.”

Emil Cioran, Tristeţea de a fi, p. 10

Analizaţi complementele (circumstanţiale şi necircumstanţiale) din text.

Identificaţi sintagmele verbale primare şi derivate.

Dezvoltaţi părţile de propoziţie în italic în subordonatele corespunzătoare

şi precizaţi funcţiile sintactice.

16. „A te îndoi permanent de valoarea şi de autenticitatea credinţei tale, a dori

mântuirea şi a avea în acelaşi timp sentimentul unei imposibilităţi de salvare; a dezvolta

radicalismul şi afirmarea într-un fond de negaţie; a iubi simultan viaţa şi moartea sau a

te avânta într-o voluptate dureroasă în neant pentru a câştiga fiinţa, iată expresiuni ale

unei credinţe care nu duce la mântuire, ci amestecă, într-o sinteză ciudată, disperarea cu

afirmaţia. Credinţa pură şi adevărată este un drum înspre lumină, înspre regiuni de

puritate, a căror fosforescenţă te transpune într-o baie de imaterialitate.”

Emil Cioran, Tristeţea de a fi, p. 68

Dezvoltaţi subiectele în subordonatele corespunzătoare

Enumeraţi sintagmele nominale

Precizaţi sintagmele continue.

17. „Începi să înţelegi ce e veşnicia când te afli singur în faţa naturii.

Mediocritatea devenirii îţi pare atunci un atribut pur omenesc. În mod greşit se crede că

germinaţia naturii îţi dă o impresie de mobilitate şi dinamism. Procesul ei de creştere nu

e sensibil imediat; contemplaţia naturii ne transpune, dimpotrivă, într-un calm al

nimicului şi frumuseţea afectează un caracter de irealitate.”

Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, p. 158

Precizaţi felul subiectelor.

Ce funcţie sintactică au cuvintele subliniate?

89

Caracterizaţi frazele din text.

18. „Rămâne, doar, tentaţia vagă de a te aşeza în pat, cu genunchii la gură, pliat

în tine ca înainte de a fi fost expulzat în existenţă, foetus recucerit, renăscut din valul de

greaţă care te împinge încet către ţărmul pre-începutului tău. Nu este acesta modul cel

mai simplu de a dispărea prin retro-gradare, prin gândul că ai putea să ieşi din camera

vieţii prin chiar uşa pe care ai intrat în ea?”

Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă, p. 9

Caracterizaţi propoziţiile

Caracterizaţi sintagmele din prima propoziţie.

Precizaţi părţile de propoziţie dezvoltate.

Precizaţi funcţia sintactică a cuvintelor subliniate.

19. „Ceea ce se numeşte îndeobşte „depresie nervoasă” este o criză prelungită

de luciditate. Depresivul iese din rândul „oamenilor normali” şi începe să vadă altfel.

Această schimbare a calităţii privirii survine ca urmare a degradării stratului protector

pe care, pentru orice om, îl reprezintă sistemul lui de iluzii.”


Identificaţi propoziţiile şi precizaţi felul lor


Ce relaţii sintactice se stabilesc între părţile de propoziţie din prima frază

şi care sunt mijloacele gramaticale de realizare a acestor raporturi?

20. „Cu imensă invidie trebuie să remarcăm faptul că una dintre colegele noastre

de redacţie a ars-o într-un concediu la Neptun. A ars gazul, a ars şi pielea, dar a ars şi

ceva la portofel. Dacă la primele două arsuri s-a descurcat lejer, doar ea şi pielea ei, la

portofel au ajutat-o şi casele de schimb valutar din staţiune. Care, săritoare din fire, au

prins prostul obicei de a cam sări, când vine vorba să afişeze cursurile de schimb,

prezenţa comisionului în ecuaţie.”

Academia Caţavencu, nr. 27/2003, p. 21

Identificaţi sintagmele din prima frază şi precizaţii relaţiile sintagmatice

ce se stabilesc între termenii acestora.

Observaţi părţile de propoziţie subliniate şi indicaţi felul acestora.

Stabiliţi tipul ultimei fraze şi felul propoziţiilor componente.

Care sunt modalităţile gramaticale de marcare a relaţiilor sintactice dintre

propoziţii?

21. a. Delimitaţi propoziţiile din textele de mai jos.

b.Precizaţi felul propoziţiilor cunoscute.

c. Analizaţi cuvintele subliniate.

d. Precizaţi modalităţile de realizare a relaţie de dependenţă la nivelul frazei.

„Priveau împreună avionul care se apropia, în vreme ce crainica aeroportului îi anunţa

pe pasagerii întârziaţi că trebuie să se grăbească. Şi într-adevăr, câteva minute după

90

aceea, zgomotul motoarelor deveni atât de puternic, încât cei doi ar fi putut să repete

aceleaşi cuvinte: frig, da, frig, teribil de frig, fără a se teme că spun banalităţi, pentru că

deja nu se mai auzea nimic. Şi astfel, lăsând în urmă rotogoale de aburi şi cuvinte care

aveau să rămână anonime pentru totdeauna se apropiară de scara avionului.”

Ismail Kadare, Generalul armatei moarte, p. 239.

Alte texte propuse pentru analiză

„Uită-mă, căci vreau să fiu mai slobod din fire –şi n-ai teamă că nu-ţi voi face

concesia vreunei amintiri. Morţi unul altuia, cine ne-ar opri să ne facem de cap în acest

cimitir fără cadavre care e viaţa? Până şi stârvurile au dezertat şi-am rămas singur în

moartea pe care –din neştiinţă divină, ignorant fără de început- numit-o-ai viaţă.”

Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, p. 172

„Fără să fie în intenţiile ei, antropologia umanistă a creat o imagine abstractă a

omului, dincolo de timp şi de istorie. O imagine concretă a omului să o putem câştiga

dacă-l privim ca o fiinţă temporală şi istorică, dacă-l integrăm în existenţialitate. Nu

putem înţelege esenţa şi destinul omului decât considerând ceea ce el a realizat, ceea ce

a produs în decursul dezvoltării vieţii istorice.”

Emil Cioran, Antropologia filosofica, p. 32

„Însă cu un asemenea spirit ingineresc, care a putut pătrunde până în zonele

umane superioare făcând să se vorbească o clipă de „inginerii sufletului”, omul se aşază

într-o condiţie deopotrivă de supracivilizaţie şi de subcultură totemică. A devenit rafinat

la culme şi a redevenit primitiv la culme.”

Constantin Noica, Modelul cultural european, p. 14

„Dar ce perfect e acest laic în cochetăriile lui cu ştiinţa, în aparenta seriozitate

cu care se apropie de teologie, în abilitatea cu care suspectează absolutul , în răzvrătita

lui luciditate de tot ceea ce îl înconjoară şi se săvârşeşte în juru-i.”

Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius, p. 205

„Iar câteva zile în urmă am părăsit Parisul pentru trei luni. Trebuia, cu orice

preţ, să regăsesc lumea în care mă născusem şi în care trăisem până în primăvara 1940.

Ştiam că, foarte curând, lumea aceasta va dispare, condamnată de istorie. Ştiam că mă

număr printre puţinii supravieţuitori şi voiam să-mi fac datoria de martor. Dar ştiam, de

asemenea, că, înapoia catastrofelor şi umilinţelor de tot felul, se află, perfect camuflate,

alte semnificaţii. Mi se părea că încep să le înţeleg.”

Mircea Eliade, Memorii II, p. 132

„La scară umană, lucrul în sine nu este abordabil. Ciudăţenia constă în faptul că

omul modern se simte bine în mijlocul umbrelor din grota platonică. Legile şi normele lui

privesc aceste umbre. Cu toate acestea , imperfecţiile logice ale cuvintelor, descoperite

prin analiza semantică a lor, prin cercetările logice şi epistemologice, trebuie să fie

purificate în vederea desăvârşirii aparatului nostru de cunoaştere.”

Petre Ţuţea, Philosopia perennis, p. 195

91

„Interesant este că şi după vizita lui Anton Dumitriu ceea ce aveam de făcut îmi

părea la fel de limpede. Îmi amintesc o discuţie cu Sorin, după cursul de mecanică

teoretică, în care trăisem înalt alături de Binet formula ce-i poartă numele: îşi exprima

dezgustul pentru fizica pe care ne-o vârau în chip tembel în cap apedeuţii; neîncrederea

faţă de obişnuitul filozofiei, lipsa de determinaţie în privinţa a ceea ce este de făcut.”

H.-R. Patapievici, Zbor în bătaia săgeţii, p. 150

„Oameni care ar fi trebuit judecaţi pentru crime împotriva umanităţii, care

fuseseră arhitecţii sau executanţii ororii, continua şi continuă să se plimbe printre

victimele în viaţă sau să calce, nestingheriţi, peste memoria celor dispărute. Or, nici o

societate nu poate exista în afara justiţiei elementare care se naşte în jurul crimei şi a

pedepsirii ei şi, din acest punct de vedere, societatea noastră continuă să trăiască într-o

injustiţie esenţială.”

Gabriel Liiceanu, Apel către lichele, p. 36

„O mentalitate nu se schimbă prin suprimarea efectului ei. Când spun că „o

grămadă de gunoi este o mentalitate”, spun totodată că efectul vizibil îşi are cauza în

ceva ce nu se vede. Altfel spus, eu nu întâlnesc decât partea vizibilă a mentalităţii, dar

întâlnirea aceasta (dezagreabilă)nu poate fi suprimată decât prin accesul la

interioritatea, insesizabilă, a cutiei craniene în care mentalitatea îşi are sălaşul.”

Gabriel Liiceanu, Apel către lichele, p. 167

„Să nu umblăm, aşadar, la sigiliul ce pecetluieşte iluziile în care suntem genetic

împachetaţi. Pentru că în codul fiinţei noastre iluzia a fost pusă asemenea unei enzime

care, dispărând, ar bloca metabolizarea substanţelor ce face cu putinţă viaţa. Am putea

s-o imaginăm la fel de bine ca pe un strat protector fără de care sufletul ajunge în

contact direct cu luciditatea şi se destramă. Ceea ce nu înseamnă că luciditatea, câtă

vreme iluzia funcţionează, devine pur şi simplu inexistentă şi că atâta vreme cât iluzia ne

menţine ferm pe tărâmurile sănătăţii mentale, adevărurile pe care luciditatea ni le

semnalează ar fi de tot ignorate.”


„În acelaşi timp ideea că n-aş mai scrie mă ucidea. Iar a scrie însemna a mă

exprima. Îmi era indiferent cum. Tot ce voiam era să rămân lipit de mine. Mai precis „să

pun în afară” ceea ce se afla „înăuntrul meu”. Asta însemna „a te exprima” şi acesta

era singurul rost al scrisului.”


„Un autor de jurnal se duce la moarte făcând tapaj, gesticulând, explicând,

justificându-şi trecerea pe aici, crezând oarecum că el va scăpa oarecum de

deznodământul bine ştiut dacă va expune mai convingător felul în care şi-a întrebuinţat

timpul: cum a respirat în cutare zi, cum se învolbura apa pe care a privit-o, ce vise a

visat, ce oameni a întâlnit sau ce i-a spus unul sau altul, ce cărţi a scris şi cum trebuie

înţeleasă „opera lor”.”


92

„Adevărul este că, diferiţi fiind, ne-am trăit unul pe altul ca spectacol şi că

fiecare dintre noi a fost, presupun, capabil să preia de la celălalt, fără ca neapărat să o

recunoască, sugestia pentru o componentă a existenţei care îi lipsea. Dacă datorită lui

am câştigat enorm în planul expresiei, eliberându-mă ludic şi atingând, în interiorul

însuşi al naturii mele crispate, acel grad de cabotinism fără de care comunicarea socială

şi scrisul de o anumită factură nu sunt cu putinţă.”


„În numele cui aceste ferestre

Care nu dau spre nimic?

Munţi împăduriţi cu antene

Unde vin să-şi curme destinul

Păsări din Blaga, cu cap de om.”

Vintilă Horia, Viitor petrecut, p. 56

„M-am trezit gândindu-mă la atrocitate. La cei prinşi fără putinţă de scăpare,

fără speranţă. La iadul pe pământ şi în cer. Beatitudine şi atrocitate îngemănate profund

în creier. Carnea făcută spre a fi storcită, martirizată. Este, în tot ce sunt şi în tot ce

gândesc acum, ceva difuz, o obsesie necoaptă încă, o lume nesedimentată, ca văzută prin

nişte lentile prost reglate.”

Mircea Cărtărescu, Jurnal, p. 97

„Dar oamenii nu renunţă la război în vremea noastră pentru că emoţiile şi

spectacolele lui, seducătoare pentru bărbaţi, n-au încă înlocuire. Religia o vom înlătura

prin beţia artei. Va trebui să fie umplut şi golul lăsat de dispariţia conflagraţiilor, prin

mari serbări şi jocuri care să reproducă luptele de altădată, cu gloanţe oarbe, cu

deplasări de tancuri, manevre navale şi aeriene, urlete de sirenă şi dislocări de

populaţie.”

Mircea Horia Simionescu, Bibliografia generală, p. 87

„Dimineaţa – splendidă. Soarele intră pe fereastră optimist, o adiere parfumată

învăluie lucrurile din cameră. Asta mă mai consolează pentru noaptea nedormită,

agitată.”

Mircea Horia Simionescu, Bibliografia generală, p. 189

„Din această cauză mi-am pus eu întrebarea: şi bolnavii mintal? Nu sunt şi ei

oameni? Nu trebuie să fie transformaţi şi ei? N-ar trebui să beneficieze şi ei de

binefacerile artei, ale literaturii? În măsura posibilului, bineînţeles... Eu unul cred că

bolnavii mintal ai societăţii noastre socialiste nu au nimic de-a face cu bolnavii mintal ai

ţărilor capitaliste şi imperialiste. La noi, noi nu ne abandonăm bolnavii mintal... Noi

credem fără preget că ei pot fi vindecaţi. Oamenii noştri de ştiinţă lucrează zi şi noapte

pentru a găsi noi tratamente pentru vindecarea bolilor mintale... Iar arta, literatura, au,

poate, un cuvânt de spus în această bătălie...”

Matei Vişniec, Istoria comunismului…, Liternet

„La limită, omul fără dileme e Big Brother, Şeful, Conducătorul. Cel căruia nu-i

trece niciodată prin cap că poate greşi, că poate fi monstruos, că e nedorit şi vătămător.

93

Cel care ştie întotdeauna ce face şi nu face decât ceea ce ştiinţa lui cubică, de beton, îi

dicteazăsă facă. Cu omul acesta, cu pericolul acesta se răfuieşte Dilema. Atât cât îi stă în

Putere. Şi atâta vreme cât omul fără dileme nu o va anula scurt, cu un dos de palmă.”

Dilema, nr. 8/1993;

„Aşa cum Piaţa Comună reprezintă în conştiinţa majorităţii celor chestionaţi

doar bunăstare, însă nu şi libera concurenţă şi competenţa muncii, ceea ce ne-a făcut să

nu prea putem ţine pasul nici măcar cu mult mai mult blândele exigenţe ale CEFTA, aşa

ar dori aceiaşi oameni să ne încadrăm în cât mai multe domenii în marea orchestră

mondială, fără a fi la curent cu obligaţiile şi cu efectele ce decurg de aici.”

22, nr. 23/2001, p. 14

„Astfel, integrarea europeană e un fleac. E un fleac –europeneşte vorbind- să

ajungi să te simţi în siguranţă în ţara ta, apărat de legi drepte şi instituţii oneste. E un

fleac să te bucuri de o televiziune independentă, ferită de bunul plac sermonizant al lui

Tartuffe care se ia drept Montaigne. E un fleac să nu-ţi mai fie frică de poliţie, ba

dimpotrivă, să o percepi ca pe o instanţă cooperatoare, slujitoare, cordială. Toate

acestea –şi nimic mai mult- înseamnă integrare europeană.”

Aspirina săracului, nr. 20/2003, p. 17

94

95

Bibliografie generală

*** (1963). Gramatica limbii române, vol. II, Bucureşti: Editura Academiei.

*** (2008). Gramatica limbii române, vol. II, Enunţul, Bucureşti: Editura Academiei.

*** (2010). Gramamatica de bază a limbii române, Bucureşti: Univers Enciclopedic.

Avram, Mioara (1997). Gramatica pentru toţi, Bucureşti: Humanitas.

Bidu-Vrănceanu et al. (2001). Dicţionarul de ştiinţe ale limbii, Bucureşti: Nemira.

Căpăţînă, Cecilia (2007). Sintaxa limbii române, Craiova: Editura Universitaria.

Irimia, Dumitru (2008).Gramatica limbii române, Iaşi: Polirom.

Pană-Dindelegan, Gabriela (2003). Elemente de gramatică, Bucureşti: Humanitas

Educaţional.

Sintaxa Limbii Romane

Text of Sintaxa Limbii Romane

Sintaxa Gramaticii Limbii Spaniole (Curs)

Formarea limbii romane

123120406 D D Drasoveanu Teze Si Antiteze in Sintaxa Limbii Romane

Sintaxa Limbii Romane - Bálint Mihály

Florin D. Popescu - Sintaxa Limbii Romane

Istoria limbii romane

Sintaxa lb romane

didactica limbii romane

Dictionarul Limbii Romane

Gramatica-Limbii-romane - Sintaxa Si Morfologie. Notiuni Genrale

Www.referat.ro-istoria Limbii Romane

Vocabularul Limbii Romane

Gramatica limbii romane

Sintaxa Limbii Romane Actuale.elena Zgarcibaba

Metodica predarii limbii romane

Interdisciplinaritatea limbii romane

50452997 D D Drasoveanu Teze Si Antiteze in Sintaxa Limbii Romane

fonetica limbii romane

Sintaxa Limbii Romane - Valeria Gutu Romalo

Morfologia Limbii Romane

D. D. Drasoveanu - Teze si antiteze in sintaxa limbii romane

Sintaxa Limbii Romane

Cultivarea Limbii Romane

Documents

Sintaxa Limbii Romane

Text of Sintaxa Limbii Romane