Silabus Metodologia Cercetarii Stiintifice

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ŞI GESTIUNEA AFACERILOR

Str. Teodor Mihali nr. 58-60, 400591, Cluj-Napoca, România

Tel: 0264 418655; Fax: 0264 412570e-mail: [email protected] http://www.econ.ubbcluj.ro

METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

● Suport de curs

● Bibliografie

CLUJ-NAPOCA2011-2012

CUPRINS

http://www.econ.ubbcluj.ro/

mailto:[email protected]

I. INFORMAŢII GENERALE........................................................................................3

Date de identificare a cursului........................................................................................3Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite...........................................................................3Descrierea cursului.........................................................................................................3Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs.............................................................4Materiale bibliografice obligatorii.................................................................................4Materiale şi instrumente necesare pentru curs...............................................................5Calendar al cursului........................................................................................................5Politica de evaluare şi notare..........................................................................................6Elemente de deontologie academică..............................................................................6Studenţi cu dizabilităţi....................................................................................................7Strategii de studiu recomandate.....................................................................................7

II. SUPORTUL DE CURS...............................................................................................8

Modulul I: : Introducere în universul tematic al disciplinei..................................10Modulul II: Clasificarea lucrărilor ştiinţifice – lucrarea de licenţă, disertaţie şi doctorat în registrul cercetării ştiinţifice................................................................16Modulul III: Managementul cercetării ştiinţifice economice (I).............................22Modulul IV: Managementul cercetării ştiinţifice economice (II)...........................27Modulul V: Managementul cercetării ştiinţifice economice (III)...........................32Modulul V:Managementul cercetării ştiinţifice economice (IV)

III. ANEXE.....................................................................................................................53

Bibliografie...................................................................................................................53Glosar de termeni.........................................................................................................54Scurtă biografie a titularului de curs............................................................................58

2

I. INFORMAŢII GENERALE

Date de identificare a cursuluiDate de contact ale titularului de curs:

Nume şi prenume: Lumperdean Ioan

Birou: str. T. Mihali, nr 58-60, cam. 131-

134

Telefon: 40 + 0264-41.86.52 int. 5743

Fax: 40 + 0264-41.25.70

E-mail: [email protected]

Consultaţii: se vor afişa la momentul

respectiv.

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Metodologia cercetării

ştiinţifice

Codul cursului:

Anul, Semestrul:

Tipul cursului: opţional

Pagina web a cursului:

Tutori: Ioan Lumperdean

Adresa e-mail tutori:

[email protected]

[email protected]

Disciplina Metodologia cercetării ştiinţifice îşi propune familiarizarea

masteranzilor cu succesiunea logică a preocupărilor şi activităţilor ştiinţifice, cu normele

româneşti şi europene în vigoare, cu uzanţele şi necesităţile în construirea discursului

ştiinţific în domeniul economic prin:înţelegerea importanţei investigaţiei şi cercetării

ştiinţifice; surprinderea principalelor etape ale dinamicii cercetării ştiinţifice

economice;relevarea principalelor metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele economice;

însuşirea şi dezvoltarea abilităţilor necesare elaborării şi susţinerii lucrării de

licenţă;sprijinirea în alegerea şi elaborarea, dacă este cazul, a lucrărilor de masterat şi

doctorat

Descrierea cursului

Cursul de faţă reprezintă o prezentare a conceptelor esenţiale din domeniul

managementului cercetării ştiinţifice economice, concepte care au menirea de a forma şi

dezvolta abilităţile necesare pentru stabilirea temelor ştiinţifice de masterat şi doctorat,

3



documetarea ştiinţifică, elaborarea şi susţinerea lucrărilor cu tematică economică. Orice

activitate economică se fundamentează pe studii şi analize ştiinţifice, iar aceste obiective

pot fi atinse numai prin cunoaşterea problemelor medodologiei în ştiinţele economice,

prin multimetodica şi designul cercetării ştiinţifice. În acest sens disciplina Metodolgia

cercetării ştiinţifice vine să prezinte: tehnicile şi strategii ştiinţice operaţionale, etapele şi

dinamica cercetării ştiinţifice, proprietatea intelectuală şi dreptul de autor, valorificarea

teoretică şi aplicativ-practică a cercetărilor ştiinţifice economice, clasificarea lucrărilor

ştiinţifice economice, metode, tehnici şi instrumente de cercetare ştiinţifică în domeniul

economic, elementele constitutive ale textului ştiinţific cu tematică economică, rolul

masteratului şi doctoratului în activitatea ştiinţifică economică şi în profesiunea de

economist.

Disciplina de Metodologia cercetării ştiinţifice se adresează atât persoanelor care

doresc urmeze o carieră didactică şi ştiinţifică, cât şi celor care dorescc să implenteze

metode şi strategii ştiinţifice, moderne, cu deschidere europeană şi intrnaţională în

micro, macro şi mondoeconomie, în mediul priavt şi public.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Disciplina de Metodologia cercetării ştiinţifice îmbină două modalităţi de

învăţare de pregătire a masteranzilor prin expunera-prelegere şi prin antrenarea în

dezbaterile tematice. Prin expunera-prelegere masteranzii au posibilitatea să ia parte la

audierea unei pe o tematici specifice, iar prin dezbateri cu titularul de curs, pot fi

exemplifice şi clarificate conceptele şi noţiunile teoretice prezentate, pot fi exemplificate

şi cunoscute etapele cerectării ştiinţifice, începând cu stabilirea temei şi traseele care

acestei. În acelaşi timp, masteranzii vor fi stimulaţi să ia parte la un proces de învăţare

activă, prin implicarea lor în realizarea unor proiecte de cercetare ştiinţifică economică,

prezentarea sau susţinerea orală, redactarea şi prezentarea de referate şi comunicări,

participare la sesiuni, simpozioane şi congrese ştiinţifice, perfecţionarea prin lucrările de

la studii masterale şi şcoli doctorale, editarea de studii şi lucrări, participarea la lansări,

expoziţii şi târguri de carte, imprimarea pe suport electronic particpare la proiecte,

contracte de cercetare şi granturi.

4

Materiale bibliografice obligatorii

1.Avramescu, A., Cândea, V., Introducere în documentarea ştiinţifică, Bucureşti,

Ed. Academiei, 1960.

2.Berceanu, B. Radu, Panaitescu, Iulian, Prezentarea lucrărilor ştiinţifice.

Metodologia activităţii autorului, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968.

3.Chelcea, Septimiu, Cum redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un

articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, Bucureşti, comunicare.ro , 2007.

4.Constantinescu, N.N., Probleme ale metodologiei de cercetare în ştiinţa

economică, Bucureşti, Ed. Economică, 1998.

5.Enăchescu, Constantin, Tratat de teoria cercetării ştiinţifice, Iaşi-Bucureşti,

Ed. Polirom, 2005.

6.Ferréol, Gilles, Flageul, Noël, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală,

Ed. Polirom, Iaşi, 2007.

7.Grawitz, Madeleine, Méthodes des sciences sociales, Paris, Ed. Dalloz, 1993.

8.Leon, Gh. N., Cum se scrie o carte cu privire specială la economia politică,

Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1936.

9.Lumperdean, Ioan, Matiş, Dumitru, Mustaţă, Răzvan, Ghid privind elaborarea

şi prezentarea lucrările de licenţă şi disertaţie, www.econ.ubbcluj.ro/informaţii...

FSEGA.pdf

10.Matiş, Dumitru, Mustaţă, Răzvan, Ghidul pentru elaborarea şi prezentarea

referatelor de doctorat, www.econ.ubbcluj.ro/informaţii...FSEGA.pdf

11.Marga, Andrei, Argumentarea, Cluj, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europe,

2006.

12.Popescu, Constantin, Ciucur, Dumitru, Răboacă, Gheorghe, Iovan, Daniela,

Metodologia cercetării ştiinţifice economice, Bucureşti, Ed. ASE, 2006.

13.Pohoaţă, Ion, Paradigme de gândire. Introducere în epistemologia

economică, Iaşi, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, 1994.

14.Saunders, Mark, N.K., Lewis, Philip, Thornhill, Adrian, Research Methods

for Business Students, Pearson Education Limited, 2000.

5

http://www.econ.ubbcluj.ro/informa%C5%A3ii

15.Schuwer, Philippe, Tratat practic de editare, Timişoara, Ed. Amarcord, 1999.

16.Şerbănescu, Andra, Cum se scrie un text, Ed. Polirom, Iaşi, 2007.

17.Zaiţ, Dumitru, Spalanzani, Alin, Cercetarea în economie şi management.

Repere epistemologice şi metodologice, Bucureşti, Ed. Economică, 2006.

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Optimizarea activitaţilor didactice prin utilizarea manulelor şi cursurilor universitare,

prin conslutarea de monografii, culegeri de texte, bibliografii, legi şi hotărâri privind

organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat şi doctorat, prezentări

Power Point, folii, retroproiector, videoproiector, laptop, acces la internet. De asemenea,

mastarenzii vor putea lua parte la o serie de simulări în cercetarea ştiinţifică economică,

participarea la sesiunii ştiinţifice, workshopuri, susţinerii publice a şucrărilor de

disertaţie şi doctorat.

Calendar al cursului

Activităţi Tematica abordată Responsabilităţile

masteranzilor

Locul de

desfăşurare

Întâlnire I:

Activităţi didactice

Introducere în tematica

disciplinei: prezentarea

liteaturii şi a univerului

conceptul

Parcurgerea bibliografiei

de specialitate

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Întâlnire II:

Activităţi didactice

Etapele cercetării

ştiinţifice economice

Parcurgerea bibliografiei

Realizarea unui proiect

de cercetare ştiinţifică

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Examen final Prezentrarea/susţinera

proiectului ştiinţific

Interactivitate şi

dezbaterea proiectelor

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări

ulterioare, acestea urmând să fie comunicate masteranzilor.

6

Politica de evaluare şi notare

Modalitatea şi criteriile de notare a masteranzilor pentru disciplina Metodologia

cercetării ştiinţifice are în vederea următoarele aspecte:

- interactivitatea la activităţile didactice;

- elaborarea unui proiect de cercetarea ştiinţifică economică în congruenţă cu

tema lucrării de disertaţie;

- susţinera şi argumentarea proiectului;

Cerinţele şi rigorile de redactare a proiectului ştiinţific vor fi aduse la cunoştinţa

masteranzilor în cadrul primei întâlniri stabilite să aibă loc cu aceştia.

Silabusul de faţă reprezintă un suport minimal, care trebuie completat cu

bibliografia indicată, iar pentru promovarea examenului şi obţinerea notei finale se

recomandă impliacarea activă la activităţile didactice.

Elemente de deontologie academică

Cercetarea ştiinţifică reprezintă o activitate responsabilă care implică participarea

activă a autorului, etică şi onestitate în munca de documentare şi elaborare a lucrării

ştiinţifice. Respectarea dreptului de autor şi al porprietăţii intelectuale este o cerinţă sine

qua non în activitatea ştiinţifică. Plagiatul se respinge şi se pedepseşte prin lege. Legea

nr.8 din 14 martie 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe publicată în

Monitorul Oficial, nr.60/26 martie 1996 şi Codul etic al UBB stabilesc modul de aplicare

a protecţiei dreptului de autor. Intră sub incidenţa plagiatului:

- realizarea proiectului de cercetare ştiinţifică de către o altă persoană;

- copierea sau preluarea, parţială sau totală, a unui text, a unei lucrări sau/şi

proiect de cercetare;

- preluarea de texte, de pe internet fără ghilme şi trimitere la pagina de web;

- preluarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora sau

menţionarea în notele bibliografice;

- însuşirea rezultatelor muncii ştiinţifice a altor autori fără consemnare surselor

bibliografice.

7

Masteranzii cu dizabilităţi

În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau

intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii

prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa

întrebările lor legate de tematica cursului Metodologia cercetării ştiinţifice pe adresa de

email a titularului de curs, menţionată la începutul acestui silabus, putând primi

lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului. De asemenea pot trimte

proiectele lor ştiinţifice pe aceiaşi cale, iar în cazuri speciale pot ne pot apela prin

numerele de telefon ale centralei FSEGA

Strategii de studiu recomandate

Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de următoarele

recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate

în cadrul cursului:

1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării

unităţilor de curs.

2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în

silabus şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori.

3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea

temelor indicate spre studiu.

II. SUPORTUL DE CURS

Modulul I: Introducere în universul tematic al disciplinei

Unitatea de curs 1: Ştiinţa, cercetarea, creaţia şi cunoaşterea ştiinţifică.

Unitatea de curs 2: Metoda ştiinţifică, teoria şi metodologia cercetării ştiinţifice.

8

Unitatea de curs 3: Formarea, evoluţia şi dezvoltarea sistemului ştiinţelor

economice.

Unitatea de curs 4: Ştiinţele economice fundamental-teoretice.

Unitatea de curs 5: Ştiinţele economice aplicativ-practice..

Unitatea de curs 6: Deschiderile interdisciplinare, ştiinţele economice de

frontieră. Provocării, proiecţii şi priorităţii în secolul XXI.

Modulul II: Clasificarea lucrărilor ştiinţifice – lucrarea de licenţă, disertaţie şi

doctorat în registrul cercetării ştiinţifice

Unitatea de curs 1: Criterii şi sisteme de clasificare.

Unitatea de curs 2: Lucrări de sinteză, monografii, tratate, compendii.

Unitatea de curs 3: Instrumente de lucru: bibliografii, enciclopedii şi dicţionare.

rapoarte şi referate, articole, studii, eseuri ştiinţifice.

Unitatea de curs 4: Lucrările de licenţă şi masterat .

Unitatea de curs 5:Lucrarea de doctorat.

Modulul III: Managementul cercetării ştiinţifice economice (I)

Unitatea de curs 1: Selectarea ariei de interes şi stabilirea temei sau problemei

de cercetat.

Unitatea de curs 2: Structura/cuprinsul preliminar şi/sau provizoriu al lucrării.

Unitatea de curs 3: Documentarea. Forme de documentare: directă, bibliografică,

virtuală.

Unitatea de curs 4: Redactarea lucrării

Unitatea de curs 5:. Prezentarea şi argumentarea lucrării în faţa comisiilor de licenţă şi masterat

Modulul IV: Managementul cercetării ştiinţifice economice (II)

Unitatea de curs 1: Metode, tehnici şi instrumente de cercetare în ştiinţele

9

economice.

Unitatea de curs 2: Metode, tehnici şi instrumente de cercetare cantitative şi

expermentale în ştiinţele economice

Unitatea de curs 3: Inducţia şi metod deductivă, tehnici de măsurarea

cantitativă şi calitativă în ştiinţele economice

Unitatea de curs 4: Metoda istorică şi statistică observaţia şi experimentul în

cercetarea ştiinţelor economice

Unitatea de curs 5: Studiul de caz

Unitatea de curs 6: Ipoteze relaţii cauzale şi concluzii în explicarea fenomenelor

şi realităţilor economice

Modulul V: Managementul cercetării ştiinţifice economice (III)

Unitatea de curs 1:Structura textului ştiinţific.

Unitatea de curs 2: Introducerea

Unitatea de curs 3: Motivaţia, importanţa şi metodologia cercetării

Unitatea de curs 4 Bibliografiei sau referinţele bibliografice:

Unitatea de curs 5: Tehnici de redactarea a lucrării

Unitatea de curs 6: Metode şi tehnici de susţinere a lucrării la nivelul comisiei

de evaluare

Unitatea de curs 7: Prezentarea lucrării de către student/mastertand va avea în

vedere următoarele aspecte

Modulul VI: Incursiune în literatura de specialitate cu o biblilografie adnotată

Unitatea de curs 1: Preocupări pentru investigatigaţia ceretării ştiinţifice economice

Unitatea de curs nr.2: Forme de idetificare bibliografică

Unitatea de curs 3: Proprietatea intelectuală şi dreptul de autor

Unitatea de curs 4: Bibliografie adnotată

10

MODULUL I: Introducere în universul tematic al disciplinei

Scopul şi obiectivele

1. Familiarizarea studenţilor/masteranzilor cu principalele concepte şi noţiuni

utilizate în cadrul cercetării ştiinţifice.

2. Cunoaşterea etapelor din evoluţia şi dezvoltarea sistemului ştiinţelor

economice.

3. Carcateristicile ştiinţelor economice fundamental-teoretice.

4. Carcateristicile ştiinţelor economice aplicativ-practice.

5. Deschiderile interdisciplinare.

6. Ştiinţele economice de frontieră.

7.Provocării, proiecţii şi priorităţii în ştiinţele economice în secolul XXI.

Unitatea de curs 1: Ştiinţa, cercetarea, creaţia şi gîndire ştiinţifică

Există diferite înţelesuri ale "ştiinţei". Potrivit empirismului, teoriile ştiinţifice

sunt obiective, verificabile empiric, şi sunt predicţii ale rezultatelor empirice care pot fi

confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.

În contrast cu aceasta, realismul ştiinţific defineşte ştiinţa în termeni ontologici:

ştiinţa încearcă să identifice fenomene şi entităţi, forţele care le cauzează, mecanismele

prin care ele exercită aceste forţe, şi sursele acelor forţe în sensul structuriilor interne ale

acestor fenomene şi entităţi.

Chiar şi în tradiţia empirică, trebuie să fim atenţi asupra faptului că predicţia se

referă la rezultatul unui experiment sau studiu, mai degrabă decât a prezice viitorul.

11

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ontologie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Realism_%C5%9Ftiin%C5%A3ific

http://ro.wikipedia.org/wiki/Falsificabilitate

http://ro.wikipedia.org/wiki/Empirism

Cercetarea ştiinţifică este această artă a evadării din multe probleme mici într-o

problemă mai generală, şi apoi a antrenării restului societăţii în această evadare. Drumul

pe care se face evadarea este un nou limbaj.

Activitatea de cercetare se referă la producerea de noi cunoştinţe, care pot fi noi

numai dacă sunt recunoscute ca atare pe plan internaţional. În caz contrar, nu poate fi

vorba de o activitate de cercetare, ci de documentare.

Modelul ştiinţific este o formulă care înzestrează societatea şi are o existenţă

obiectivă în afara persoanelor. Pentru acest motiv trebuie să vorbim de sistemul

cercetării ştiinţifice ca despre un subsistem al societăţii ţi despre cercetare ca despre o

activitate socială.

Creaţia ştiinţifică repezintă produsul unei cercetări ştiinţifică.

Cercetarea ştiinţifică constituie sursa economiei, deşi aceasta nu este singura ei

funcţie socială. În plus cercetarea ştiinţifica se auto-produce, se multiplică din ea însăşi

(spre deosebire de valorile materiale, cele ştiinţifice nu se consumă, nu se pierd),

produce un învăţământ ştiinţific, face educaţie şi instrucţie, şi prin toate acestea ea

conduce la superioritate socială.De asemenea cercetarea ştiinţifică este motorul

dezvoltării socio-economice în statele puternic industrializate şi în majoritatea ţărilor în

curs de dezvoltare.

Gândirea ştiinţifică se diferenţiază de gândirea empirică prin faptul că: operează

cu abstractizări şi generalizări; presupune demersuri strict organizate şi se bazează pe

investiţii profunde; operează multirol cu volumul şi conţinutul cunoştinţelor acumulat

istoric; presupune căutare creativă şi flexibilitate; include aptitudini cognitive, care

permit căutarea creatoare a noului; face posibil transferul de strategii şi cunoştinţe,

presupune capacitatea de a elabora ipoteze şi proiecte; utilizează analiza structurală şi

cercetarea sistemică; are o desfăşurare multifazică şi multidimensională; avansează până

la nivelul generalizărilor constructive; exercită intercorelarea dintre componenta

teoretică şi cea experimentală.

Unitatea de curs 2: Metoda ştiinţifică, teoria şi metodologia cercetării ştiinţifice

12

Metoda: din greaca veche de la meto= spre şi odos= cale, drum. Metoda un

ansamblu coeerent de procede şi tehinici.

Metoda ştiinţifică: instrument folosit de cercetător pentru:

a) cunoaştere şi rezolvarea unei probleme;

b) cale de prefigurare a unor posibile soluţii la una sau mai multe

probleme;

c) cale de testare a soluţiei sau soluţiilor pentru a găsii altele mai bune.

Metodologia cercetării ştiinţifice reprezintă totalitatea tehnicilor de a observa şi

de a acumula cunoştiinţe necesare întocmirii şi prezentării unei lucrări ştiinţifice.

Metoda ştiinţifică sau procesul ştiinţific este fundamental pentru investigaţia ştiinţifică şi

pentru dobândirea de către comunitarea ştiinţifică de noi cunoştinţe bazate pe dovezi

fizice.

Metoda ştiinţifică costă în următoarele faze:

Observarea unui fapt

Formularea unei probleme

Propunerea unei ipoteze

Realizarea unui experiment controlat, pentru a testa validitatea ipotezei

Teoria este o categorie filozofică, (corelată cu categoria practică) ce desemnează

reflectarea abstractă, conceptuală a realităţii obiective. Teoria se află în interacţiune cu

practica, avându-şi izvorul în necesităţile practicii sociale. Teoria reprezintă o

generalizare a practicii şi îşi atinge scopul deplin şi criteriul de verificare prin aplicarea

rezultatelor ei în practică. Teoria este o formă a cunoaşterii raţionale, ansamblu de

cunoştinţe conceptuale ordonate sistematic, decurgând din unul sau mai multe principii

generale şi oferind o descriere şi o explicaţie a unui domeniu al realităţii.

Teoria ştiinţifică, fiind strâns legată, confirmă şi dezvoltă ipoteza, căreia îi

conferă certitudine şi generalitate.

13

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ipotez%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cunoa%C5%9Ftere

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comunitare_%C5%9Ftiin%C5%A3ific%C4%83&action=edit

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etiin%C5%A3%C4%83

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Investiga%C5%A3ie&action=edit

Unitatea de curs 3: Formarea, evoluţia şi dezvoltarea sistemului ştiinţelor

economice.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că investigaţia ştiinţifică este cea care

corespunde metodei ştiinţifice, un proces al cărui scop este evaluarea cunoştinţelor

empirice. În sens mai larg, cuvântul ştiinţă deseori descrie orice domeniu de studiu

sistematic sau cunoştinţele căpătate în urma acestui studiu.Obiectivul istoriei ştiinţei este

de a cerceta apariţia şi evoluţia istorică a ştiinţelor şi a disciplinelor lor respective. Ea

foloseşte în acest scop, printre altele, metodele cercetării istorice. Oamenii de ştiinţă,

care se ocupă cu istoria ştiinţei, deseori provin din disciplina pe care o analizează istoric,

ceea ce,în domenii foarte complexe este indispensabil. În acest caz,istoria ştiinţei apare

ca o parte istorică a respectivei discipline.

Ştiinţele economice au o îndelungată istorie. Se poate vorbi, chiar de istoria ştiinţelor

economice. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea asistăm

la autonomizarea şi multiplicarea ştiinţelor economice ceea ce a condus la actualul

sistem al ştiinţelor economice constituit din ştiinţele economice fundamental-teoretice şi

ştiinţelor economice aplicativ-practice. Sistemul ştiinelor economice are la bază :

1.Evoluţiilor ascendente şi contradictorii a realităţilor economice;

2.Complexitatea vieţii economice;

3.Accentuarea interdenţilor economice;

4.Specializările vieţii şi activităţilor economice;

5.Progresele generale din ştiinţele socio-umane şi nautrale.

Unitatea de curs 4: Ştiinţele economice fundamental-teoretice

În litertura de specilitate nu există o viziune unitară privind dlimitările şi clasificările din

câmpul ştiinţelor, inclusiv din cel al ştiinţelor economice. Principiile şi criteriile de

clasificare a ştiinţelor dintotdeauna au fost puncte de plecare într-o activitate. Printre

cele mai importante putem evidenţia:

- domeniul de studii;

- metode şi metodologii de incvestigaţie;

- funcţionalitatea;

14

http://ro.wikipedia.org/wiki/Empiric

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cuno%C5%9Ftin%C5%A3%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C4%83_%C5%9Ftiin%C5%A3ific%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Om_de_%C5%9Ftiin%C5%A3%C4%83

- semnificaţia etc.

Ştiinţele economice au fost clasificate în ştiinţe economice fundamental-teoretice şi

aplicativ-practice. Din rândul ştiinţe economice fundamental-teoretice amintim:

economia politică, istoria doctrinelor economice, istoria economică, statistica

economică.

Unitatea de curs 5: Ştiinţele economice aplicativ-practice.

S-au fundamentat, dezvoltat şi afirmat pe măsura dezvoltării economiei datorită

intersului pentru elucidarea necunoscutului în cunoaşterea economică ca rezultat al

deciziilor raţionale ale actorilor individuali (familii, firme) şi din domeniul micro, macro

şi mondoeconomiei, ca rezultat al interacţiunii sistematice a tuturor agregatelor unei

economii (cererea agregată, investiţiile, nivelul preţului). Ştiinţele economic aplicativ-

practice se împart de regulă în management, marketing, contabitate, finanţe şi

cercetează comportamentul unei la nivel micro, nacro şi mondo economic a agenţilor şi

subiecţilor economici.

Unitatea de curs 6: Deschiderile interdisciplinare, ştiinţele economice de

frontieră. Provocării, proiecţii şi priorităţii în secolul XXI.

În timp ce cercetăriile empirice ale lumii naturale au fost practicate încă din

Antichitate (de ex: de Aristotel), iar metodele ştiinţifice utilizate încă din perioada Evul

Mediu (ex: Ibn al-Haytham), ştiinţa modernă este regasită în epoca modernă timpurie,

odată cu fenomenul istoric cunoscut sub numele de “Revoluţia Ştiinţifică” din secolele

XVI şi XVII. Ca domeniu academic, istoria ştiinţei a luat fiinţă în anul 1873 prin

publicarea operei lui William Whewell, Istoria Ştiinţelelor Inductive.Un studiu mai

amănunţit care a facut din acestă ramură istorică o disciplină individuală a fost publicat

de catre George Sarton, ”Introducere în Istoria Ştiinţei”. Istoria Matematicii, Istoria

Tehnologiei sau Istoria Filozofie sunt domenii tratate distinct, dar care au reprezentat

surse deosebit de importante în definitivarea acestei discipline ca domeniu de sine

stătător, autonom. Atomizările ştiinţifice nu au închis dialogul dintre ştiinţe, iar odată cu

apariţia ştiinţei moderne s-au adîncit abordările interdiscpilinare, inclusiv în ştiinţele

economice. Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu

15

privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o

convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.”

Interdisciplinaritatea poate fi inţeleasă ca opusul autonomiei, în sensul că

interesul manifestat pentru multe domenii ale cunoaşterii reprezintă o recunoaştere a

dependenţei arhitecturii de concluziile acestora. Spaţiul în care pot fi căutate cunoştinţele

ajutătoare este nelimitat, din moment ce toate aceste cunoştinţe privesc în vreun fel pe

cel căruia ii este adresat obiectul arhitectural. In practică se preferă disciplinele

umaniste, în cazul cărora legătura cu destinatarul demersului este mai

evidentă.Interdisciplinaritatea nu este reversul autonomizării în privinţa relaţiilor cu

celelalte arte. Deşi arhitecţii s-au inspirat pe tot parcursul secolului 20 din producţia de

pictură şi sculptură contemporane, totuşi interesul principal de studiu nu se îndreaptă în

această direcţie. S-au nascut astfel şi s-au afirmat ştiinţele economice de graniţă sau

interdisicplinare: cibernetică, eco-economia, socilogia economică, psihologia

economică, matematica economică, etc. Provocării, proiecţii şi priorităţii în secolul XXI

impun tot mai mult abordarea interdisciplinară a fenomenelor economice.

Bibliografie modul:










Ed. Polirom, 2005.




8.Pohoaţă, Ion, Paradigme de gândire. Introducere în epistemologia economică,

16

Iaşi, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, 1994.

Modulul II: Clasificarea lucrărilor ştiinţifice – lucrarea de licenţă, disertaţie şi

doctorat în registrul cercetării ştiinţifice

Unitatea de curs 1: Criterii şi sisteme de clasificare.

Comunicarea interumană este axată, în primul rând, pe o relaţie între parteneri în

context social. Comunicarea „interumană se bazează pe un ansamblu de procese

psihomotorii specifice umane, limbajul, în care un loc deosebit de important revine

componentei conştiente, gândirii”.În literatura de specialitate sunt descrise numeroase

forme ale comunicării. Cea mai uzitată este aceea realizată după instrumentul de

codificare a informaţiei şi canalul de transmitere a mesajului. Din această perspectivă

există: comunicare verbala, comunicare nonverbala, comunicare interpersonala,

comunicare intrapersonala, comunicare publica, comunicare de grup. Modalităţile de

comunicare în domeniul ştiinăei sunt: monologul scris (în lucrări şi documente ştiinţifice

şi tehnice), monologul oral (în prelegeri, expuneri, sau comunicări), dialogul oral (în

cadrul colocviilor, seminariilor şi dezbaterilor stiintifice).

Beneficiile comunuicării şi publicării rezultatelor ştiinţifice: se extinde baza de

cunoştinţe în domeniu; se îmbunătăţeşte calitatea cercetării;se deschide accesul altor

cercetători la informaţie, permiţându-le extinderea cercetărilor; se îmbunătăţeşte

calitatea vieţii. În funcţie de ţintele comunicării şi cunoaşterii ştiinşifice, dar şi de efortul

autorului sau autorilor, în literatura ştiinţifică, ca expresie a activităţii umane s-au impus

următoarele criterii de clasificare:

a) criterii care derivă din tematica abordată;

b) criterii care derivă din scopul urmărit;

c) criterii care derivă din dimensiunea lucrării.

Unitatea de curs 2: Lucrări de sinteză, monografii, tratate, compendii.

Observarea ştiinţifică a fenomenelor economice se bazează pe cunoasterea

conditiilor în care se desfăşoară activitatea economică şi iniţierea unor acţiuni bine

definite pentru realizarea cât mai eficientă a scopului propus sunt premise ale unei

17

conduceri ştiinţifice performante în orice domeniu al activităţilor umane incluse în

categoria fenomenelor economice respective: producţia, consumul, schimbul şi utilizarea

bunurilor şi a serviciilor. Cunoaşterea economică poate fi considerată drept ştiinţifică

numai în măsura în care are ca obiect punerea în evidentă a acestor relaţii şi dacă ea

cercetează şi explică fenomenele economice prin interactiunea variabilelor care le

determină influenţându-le marimea. Sinteză este o metodă prin care se realizează

compararea şi unirea diferitelor elemente ale unui ansamblu. Prin sinteză, ideile sunt

aduse la convergenţă spre o nouă idee, mai simplă şi mai clară (sublinierea tezei şi

antitezei într-o realitate superioară – Hegel).

În consecinţă în cercetarea ştiinţifică lucrările de sinteză au rolul de-a prezenta

ansamblul rezultatelor ştiinţiifce într-un domeniu sau altul, inclusiv, în ştiinţele

economice. Tratul şi Compendiul sunt tot lucrări de sinteză, dar de obicei reprezintă

opera mai multor autori. Conţinutul este unul al literaturii economice consacrate.

Monografia este cercetarea direcţionată, pe o temă precisă, cu scopul transmiterii

de informaţii şi date. Monografia este o lucrare de referinţă. Lucrarea de doctorat este o

monografie.

Unitatea de curs 3: Instrumente de lucru: bibliografii, enciclopedii

dicţionare, manuale, cursuri universitare, culegeri, crestomaţii.

În cercetarea şi analiza ştiinţifică sunt necesare manuale, cursuri universitare, culegeri,

crestomaţii: Acestea au rolul de informare directă şi rapidă a cititorului, cu date şi

informaţii consacrate. Nu putem desfăşura o activitatea de informare şi documentare

ştiinţifică fară astfel de lucrări. Astfel de construcţii ştiinfice au fost publicate în edituri

româneşti şi internaţionale de prestigiu, dar în prezent o largă utilizarea au sursele de pe

intrernet. Pentru aceasta se pot accesa: American Economic Associationn, EconLit:

http:// www.econlit/orgindex.html , în baza de date IBSS (International Bibliography of the

Social Sciences): http://www.lse.ac.uk/collections/IBSS/ , în CEEOL (Central Eastern

European Online Library): http://www.ceeol.com De asemenea pot fi accesate bazele de

date din siturile bibliotecilor universitare din ţară.

Unitatea de curs 4: Lucrărea de licenţă şi disertaţie

18

http://www.ceeol.com/

http://www.lse.ac.uk/collections/IBSS/

http://www.econlit/orgindex.html

Lucrarea de licenţă se execută la terminarea facultăţii de catre student şi are ca

scop sintetizarea elementelor studiate la disciplinele parcurse conform planului de

învâţământ al Facultăţii, prin corelarea interdisciplinară a problemelor la nivelul

specializarii alese de către student. Această lucrare trebuie să aiba un caracter bazat pe

cercetare ştiinţifică şi să se elimine pe cât posibil caracterul descriptiv. Normele

metodologice de redactare sunt stricte şi trebuie respectate. La realizarea lucrării de

licenţă studentul are unul sau doi profesori îndrumători împreună cu care va realiza

lucrarea de licenţă. Lucrarea de licenţă este o etapă importantă din traseul studiilor

academice. Fără aceasta, studentul nu poate dobândii calitatea de absolvent şi, în

consecinţă, diploma care certifică această calitate. De aceea, aceasta se mai numeşte,

prin tradiţie, şi lucrare de diplomă, deşi simpla existenţă a lucrării de licenţă nu le

asigură absolvenţilor diploma universitară. Mai mult actualele reglementării în vigoare

au statuat sintagma lucrare de licenţă.

În Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca,

normele de pregătire şi organizare a lucrării de licenţă au fost relementate prin Ghidul

lucrărilor de licenţă şi disertaţie (Nivel licenţă şi masterat), care poate fi accesat pe

www.econ.ubbcluj.ro

Unitatea de curs 5: Lucrarea de doctorat

Lucrarea de doctorat sau Teza de doctorat este o lucrare ştiinţifică prezentată de

un candidat pentru a obţine titlul de doctor (în ştiinţe), (DEX).Doctoratul constituie cel

de-al treilea ciclu al sistemului de educaţie românesc, vizând formarea de vârf a unei

elite ştiinţifice de economişti în cadrul şcolii doctorale şi se adresează celor mai buni

absolvenţi ai ciclului masteral. Teza de doctorat conţine 2 componente:

- program de pregătire bazat pe studii universitare avansate;

- program de cercetare ştiinţifică.

Se organizează în instituţiile de învăţământ superior şi în instituţiile de cercetare

aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale la propunerea Consiliului Naţional de

Atestare a Titlurilor.

19


I.O.D. elaborează regulamente proprii de organizare şi desfăşurare a doctoratului în

condiţiile legii.

Se organizează în ştiinţe şi în arte pe domenii fundamentale. Conducătorii de

doctorat pot fi profesori universitari, profesori universitari consultanţi şi cercetători

ştiinţifici principali gradu 1 care au titlu de doctorat. Se organizează şi fară frecvenţă.

Durata la forma normală este de 3 ani. Durata doctoratului la forma fară frecvenţă se

stabileste de conducerea IOD.

Dincolo de acestea trebuie să avem covingerea că conţinutul lucrarii de doctorat

este autentic din punct de vedere ştiinţific şi că este bazat pe o cunoaştere temeinică a

ariei de cercetare asumate de doctorant. Eloborarea şi redactarea tezei de doctorat sunt

urmate de prezentarea şi susţinerea acesteia în faţa catedrei de specialitate. Ghidul

privind elaborarea si prezentarea referatelor doctorale la FSEGA poate fi accesat pe

www.econ.ubbcluj.ro

Bibliografie modul







FSEGA.pdf





6.Pohoaţă, Ion, Paradigme de gândire. Introducere în epistemologia economică,

Iaşi, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, 1994.

7.Saunders, Mark, N.K., Lewis, Philip, Thornhill, Adrian, Research Methods for

Business Students, Pearson Education Limited, 2000.


20




Modulul III: Managementul cercetării ştiinţifice economice (I)

Unitatea de curs 1: Selectarea ariei de interes şi stabilirea temei sau problemei

de cercetat.

Activitatea de elaborare a lucrării ştiinţifice, trebuie să reprezinte o continuare firească a

activităţii universitare şi de pregătire profesională a studenilor, masteranzilor şi

doctoranzilor. Scopul acestor lucrării este cel al finalizării studiilor şi atingerea unor

standarde de calitate în profesiunea aleasă. Pe de altă parte, lucrare de licenţă sau

disertaţie şi de doctorat trebuie să reprezinte şi să facă dovada consistenţei în

specializarea urmată pe parcursul anilor de studii. Pentru a răspunde acestor cerinţe, mai

întâi, studenţi sau masteranzi trebuie să se preocupe de delimitarea temei sau stabilirea

titlului lucrării. Această activitate se poate realiza prin cunoaşterea şi exploatarea ofertei

catedrelor şi cadrelor didactice din facultatea noastră, dar şi prin propunerile făcute de

studenţi sau masteranzi. Titlul lucrării trebuie să acopere aria studiilor şi ştiinţelor

economice. Nu se poate alege un titlul, pentru lucrarea de licenţă sau masterat, care se

referă sau se regăseşte în câmpul de investigaţie al ştiinţelor şi/sau disciplinelor

neeconomice. Pot fi abordate teme interdisciplinare, dar care au ca obiect de analiză

sfera vieţii şi activităţii economice. Titlul lucrării poate fi precedat de un supratitlu sau

urmat de un subtitlul prin care autorul să delimiteze, mai precis, sfera investigaţiei sale.

Concomitent cu alegerea titlului sau a temei lucrării se alege conducătorul sau

îndrumătorul ştiinţific. Activitatea de cercetare a studenţilor/masteranzilor vizează

elaborarea unei lucrări sub directa coordonare a unui cadru didactic care este doctor în

ştiinţe şi care desfăşoară activităţi didactice şi ştiinţifice la Facultatea de Ştiinţe

Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca. Nu se poate elabora o lucrare de

licenţă sau masterat fără existenţa şi îndrumarea unui cadru didactic. Este preferabil să

existe o compatibilitate între tema aleasă şi cadrul didactic îndrumător, cu alte cuvinte

tema propusă sau aleasă să intre în sfera de activităţi didactice şi ştiinţifice ale

conducătorului ştiinţific. De reţinut că între îndrumătorul sau conducătorul ştiinţific şi

21

student sau masterand trebuie să se realizeze o comunicare cât mai bună, fără obligaţia

cadrului didactic de-a întocmii baza documentară şi variante prefinale şi finale ale

lucrării. Efortul principal revine studentului sau masterandului, iar cadrul didactic are

obligaţia de-a venii cu sugestii, corecturii, modificării în structura capitolelor sau în

maniera de elaborare a discursului ştiinţific. Tot conducătorul ştiinţific, la fel ca un bun

antrenor, trebuie să-i ofere celui care susţine lucrarea, date despre modul sau manierea

de susţinerea sau prezentare a lucrării de licenţă sau mastrerat,despre exigenţele

comisiei, sau a unui membru al acesteia, fără însă a crea avantaje speciale pentru

absolventul său.

Revenind la tema lucrării amintim ca aceasta trebuie să reflecte apartenţa

studentului/masterandului la specializarea urmată pe perioada studiilor. Aceasta nu

presupune focalizarea atenţiei numai pe catedrele şi cadrele didactice de la secţia sau

specializarea respectivă. Se poate opta pentru oricare cadru didactic, din facultate,

indiferent de catedra sau disciplina predată şi de activitatea ştiinţifică prestată, în

condiţiile unei teme cu conţinut economic interdisciplinar. Nu sunt restricţionări faţă de

statutul disciplinei, obligatorie, opţională, în trunchiul comun sau pe specializări. Dacă

studentul sau masterandul urmează, la facultatea noastră, două sau mai multe

specializări, nu poate să opteze pentru aceeaşi temă şi să elaboreze o singură lucrare de

licenţă. Acest aspect este valabil şi în cazul în care sunt urmate studii, la nivel de licenţă

şi masterat, la alte facultăţii cu sau fără profil economic. Poate însă să se utilizeze baza

informativă şi documentară a temei sau a subiectului şi pot fi dezvoltate cercetările

interdisciplinare, multidisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare. Prin aceasta se

realizează o anumită integrare între diferite domenii ale cunoaşterii şi utilizarea unui

limbaj comun, dar şi a unui schimb de idei, informaţii, noţiuni, concepte, metode şi

tehnici de cercetare. În acest context, titlul şi conţinutul lucrării, pot fi adaptate şi

nuanţate, fără să prezinte suprapuneri, paralelisme sau unele repetări sau reluări care

contravin exigenţei şi eticii ştiinţifice şi academice.

În funcţie de cerinţele conduceri academice a facultăţii, a catedrelor şi cadrelor didactice

se vor întocmii documentele preliminare şi se vor obţine avizele necesare pentru

acceptarea şi înregistrarea temei.

22

Unitatea de curs 2: Structura/cuprinsul preliminar şi/sau provizoriu al lucrării.

După stabilirea şi acceptarea temei studenţi sau masteranzi trebuie să aibă în vedre

elaborarea şi prezentarea conducătorului sau îndrumătorului ştiinţific a structurii sau

proiectului lucrării, care trebuie să cuprindă, în mod distinct, următoarele elemente:

- Introducere în tematică lucrării;

- Motivaţia, importanţa şi metodologia de cercetare utilizată;

- Propunerii privind structura lucrării sau succesiunea capitolelor şi

subcapitolelor;

- Concluziile ce decurg din activitatea ce va fi desfăşurată;

- Repere sau referinţe bibliografice cunoscute şi cele care urmează să fie

consultate în vederea documentării şi elaborării lucrării.

Structura sau proiectul lucrării este de fapt cuprinsul preliminar şi/sau provizoriu al

lucrării. Opţiunea pentru acest demers se face în funcţie de cercetările anterioare,

bibliografia orientativă consultată, sugestiile conducătorului ştiinţific, importanţa şi

actualitatea temei, preocuparea sau preferinţa autorului pentru anumite segmente din

tema tratată etc. Această structură are un caracter provizoriu şi se poate modifica în

funcţie de informaţiile obţinute, posibilităţile de documentare, schimbările şi noutăţile

din câmpul cercetărilor ştiinţifice, părerile şi concluziile autorilor, intervenţiile

conducătorului ştiinţific, limitele şi constrângerile conjuncturale şi temporale sub

imperiul cărora se desfăşoară activităţile ulterioare.

Unitatea de curs 3: Documentarea. Forme de documentare: directă,

bibliografică, virtuală.

Această etapă este consacra muncii de documentare prin depistarea şi întocmirea

bibliografiei pentru tema aleasă, prin consultarea acesteia şi a informaţiilor oferite de

alte surse: documente oficiale, informaţii şi documente economice edite şi inedite, presă,

reviste şi publicaţii de specialitate, site-uri etc. Este etapa cea mai complexă, dar şi cea

mai importantă care asigură substanţialitatea lucrării. Activitatea de documentare asigură

cunoaşterea rezultatelor şi dezbaterilor ştiinţifice pe tema abordată dar şi baza de plecare

23

pentru viitoare lucrare de licenţă sau masterat. Activitatea de documentare nu poate fi

exhaustivă datorită volumului mare de date şi informaţii, precum şi datorită caracterului

limitativ, prin numărul de pagini, şi specificitatea lucrărilor de licenţă şi masterat. În

astfel de situaţii se impune o documentare şi informare selectivă, dar cât se poate de

reprezentativă, prin inventarierea şi consultarea datelor şi informaţilor cu cea mai mare

relevanţă pentru tema abordată. Pe măsura desfăşurării activităţii de documentare se

impune selectarea, ordonarea şi prelucrarea datelor şi informaţilor. Se recomandă

dezvoltarea unei activităţi de cercetare a studentului care să vizeze realizarea unei lucrări

de diplomă sau disertaţie, a cărei principale caracteristici se regăsesc în una dintre

următoarele două categorii.

Unitatea de curs 4: Redactarea lucrării

După activitatea de documentare pentru lucrarea de licenţă sau masterat se impune

elaborarea sau redactarea acesteia. Este o operaţiune importantă care presupune la rândul

ei mai multe etape. Mai întâi trebuie să se procedeze la asigurarea unei concordanţe

între structura preliminară şi baza documentară şi să se facă corecţiile şi modificările

necesare. Urmează etapa de delimitare şi redactare a textului, pe capitole, subcapitole,

studii de caz, concluzii, anexe, reprezentări grafice, imagini, bibliografie. Nu există o

reţetă unică în redactarea unui text, dar se impun câteva aspecte care oferă lucrării

consistenţă şi relevanţă: exprimare concisă, claritate, înlănţuirea logică a ideilor,

abordarea critică a problematicii, originalitate, respectarea normelor gramaticale şi a

celor ortografice şi de punctuaţie. Ideile, opiniile, afirmaţiile din textul lucrării să se

bazeze pe bibliografia consultată şi pe propriile analizeze. Este de preferat să se facă

distincţia între rezultatele anterioare şi cele ale absolventului sau masterandului, să se

poată depista cu uşurinţă contribuţia adusă în câmpul cercetărilor economice prin

lucrarea asumată. Un aspect deosebit de important este respectarea dreptului de autor

reglementat prin legislaţia internaţional, europeană şi românească. Pentru respectarea

legii şi protecţia autorilor în ţara noastră funcţionează: „Oficiul Român pentru Drepturile

de Autor”. În activitatea de redactare a lucrării, în literatura de specialitate s-a impus

24

formula: EARS care înseamnă Elimină – Adaugă – Reorganizează – Substituie. Aceasta

presupune o adaptare permanentă a textului în funcţiei de documentaţia realizată,

evoluţia cercetărilor în domeniu, cerinţele conducătorului ştiinţific, exigenţele şi

importanţa temei etc. Eliminarea se impune atunci când informaţiile despre subiect

abundă şi/sau se suprapun şi sunt deja extrem de cunoscute. Adăugirile sunt necesare

pentru argumentarea opiniilor exprimate şi consolidarea textului şi a concluziilor.

Reorganizarea este o activitate necesară spre finalul lucrării cu scopul stabilirii structurii

finale, în funcţie de date şi informaţiile prezentate, de succesiunea logică a discursului

ştiinţific. Substituirea nu înseamnă eliminarea sau înlocuirea unor texte cu altele, ci mai

degrabă identificarea informaţilor şi argumentelor care susţin cercetarea şi renunţarea la

cele de prisos sau la cele arhicunoscute şi mai puţin necesare în construirea textului.

Unele lucrări de licenţă sau masterat au un caracter teoretic mai accentuat, iar altele mai

aplicativ. În funcţie de tema trată se pot insera în cuprinsul acestei studii de caz. Uneori

lucrarea însăşi este un studiu de caz. Indiferent de situaţie studiile de caz sunt necesare şi

utile în demersurile ştiinţifice. Studiul de caz ca strategie de cercetare a apărut în

perioada interbelică, dar s-a impus în literatura ştiinţifică după Al Doilea Război

Mondial. Pentru ilustrarea acestora puteţi folosii în cuprinsul lucrării casetarea

informaţilor prezentate.

Un text pentru o lucrare de licenţă sau masterat, poate fi ilustrat cu tabele, grafice,

imagini etc. În literatura economică contemporană a fost subliniată, de către celebrul

economist american Paul A. Samuelson, importanţa utilizării şi interpretării tabelelor şi

graficelor. El spunea că acestea exprimă evoluţiile în timp a unor tendinţe economice şi

sunt indispensabile pentru un cercetător în tainele economiei, cum este „ciocanul pentru

tâmplar”. Pentru ca acestea să fie mai bine vizualizate se recomandă realizarea în

structura sau cuprinsul lucrării a unei secţiuni numită: Lista tabelelor, graficelor şi

imaginilor. Dacă lucrarea prezintă şi elemente evolutivi ale unor fenomene şi procese

economice se poate realiza o cronologie a acestora.

Unitatea de curs 5: Prezentarea şi argumentarea lucrării în faţa comisiilor de licenţă şi masterat

25

Este etapa finală a activităţii întreprinse de studenţii sau masteranzii care au

desfăşurat elaborat o lucrare de licenţă sau de disertaţie. Pentru aceasta este necesară o

consultare atentă cu îndrumătorul ştiinţific şi pregătită cu multă minuţiozitate expunerea

în faţa comisie. O reuşită în această ordine de idei impune o serioasă pregătire

psihologică alături de cea informaţională şi de cunoaştere a subiectului lucrării. La

acestea se adaugă pregătirea logistică concretizată în configurarea C.D.-urilor, a slid-

urilor, a computerelor, tipărirea unor texte pentru handout-urilor etc. Un aspect

important din această etapă este calibrarea temporală a prezentării şi încadrarea în

timpul alocat expunerii şi răspunsurilor la întrebări. Relevantă este şi anticiparea

întrebărilor şi pregătirea răspunsurilor. Există întrebări specifice acestei situaţii care

vizează opţiunea pentru tema tratată, bibliografia consultată, contribuţia autorului,

intenţiile de viitor, ideile mai importante din cuprinsul lucrării şi aplicabilitatea în

economia reală şi dezvoltarea universului teoretic etc. Opiniile membrilor comisiei

trebuie tratate cu mult discernământ, estimările fără exuberanţă, iar eventuale critici, mai

ales dacă sunt întemeiate, cu cumpătarea şi eleganţa necesară unei susţineri publice a

lucrării de licenţă sau de masterat. Puteţi dialoga, cu membrii comisiei, numai prin

soliditatea pregătirii, cunoaşterii temei şi acurateţea argumentelor. Este bine să fiţi

informaţi despre modul de desfăşurare a activităţii de prezentare şi susţinere a lucrării,

inclusiv prin asistarea la astfel de activităţi înainte şi/sau în timpul exemenului.

Bibliografie modul











26


FSEGA.pdf



7.Marga, Andrei, Argumentarea, Cluj, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europe, 2006.

8Popescu, Constantin, Ciucur, Dumitru, Răboacă, Gheorghe, Iovan, Daniela,





Modulul IV: Managementul cercetării ştiinţifice economice (II)

Unitatea de curs 1: Metode, tehnici şi instrumente de cercetare în ştiinţele

economice.

Procedeele definitorii metodei în ştiinţele economice, frecvent utilizate sunt

urmatoarele abstractizarea, inducţia; deducţia îmbinarea metodei istorice cu cea logică;

analiza cantitativă şi calitativă metoda statistică. Printre tehnicile de cercetare ştiinţifică

cunoscute se numără: identificarea subiectului, documentarea analizarea faptelor

analizarea informaţilor prin metode specifice economice.

Cecetarea fundamentală are drept scop cunoaşterea şi înţelegerea lumii care ne

înconjoară, deschiderea unei noi perspective prin lărgirea universului explicării realităţii.

Etapele cercetării : documentarea-observarea faptelor, colectarea datelor şi clasificarea

acestor pregătirea teoretică complexă a celui care efectuează cercetarea. Metoda de

cercetare reprezintă modalitatea specifică de investigare a fenomenelor abordate în

cadrul obiectului de studiu dintr-o ramură a ştiinţei. Pentru ca o cunoaştere să fie cât mai

exactă, ştiinţifică, în sensul ca ea să permită descoperirea esenţei fenomenelor abordate,

a principiilor sau regulilor (legităţilor, ce le determină apariţia şi evoluţia, permiţând

formularea unitară a acestor principii cât şi după caz, a previziunilor fundamentale pe

ele, ea trebuie să posede un complex adecvat de metode de cercetare. Dintre aceste

metode enumerăm: metoda logică ,metoda comparativă, metoda istorică, metoda

cercetării sociologice concrete, metoda cantitativă, metoda experimentului, metoda

27

sistemică şi structural-funcţională, etc. Fiecare dintre aceste metode cuprinde în realitate

un grup de metode utilizabile, în mod specific, în cercetarea, analiza şi interpretarea

fenomenelor juridice.

Metoda comparativă (comparativă sau comparatistă) este utilizată la nivelul

cercetării economice prin abordarea simultană a aceleiaşi fenomen sau proces economic

existente simultan sau succesiv în aceeaşi societate sau în diferite societăţi sau

diversitatea şi specificul instituţiilor din diferite societăţi sau sisteme economice. În acest

fel se evidenţiază factorii care determină unitatea sau diversitatea şi specificul

instituţiilor şi activităţilor economice din diferite etape istorice din acelaşi stat sau din

alte state diferite, atât în ceea ce priveşte forma cât şi conţinutul acestora.Metoda

presupune compararea unor fenomene comparabile între ele de exemplu proprietatea

infalţia, cocurenţa, etc. Metoda istorică, utilizată frecvent în cercetarea economică,

permite analiza evolutivă în timp şi spaţiu, a fenomenelor economice în succesiunea

dezvoltărilor istorice şi în contextul social-politic dat, relevarea cauzelor şi

împrejurărilor care au determinat şi favorizat apariţia, dezvoltarea şi repetarea unor

fapte, fenomene şi procese economice. Metodele cercetării sociologice concrete prin

efectuarea unor investigaţii directe, prin intermediul anchetelor chestionarelor, etc.),)

permit formularea unor concluzii şi aprecieri asupra fapte şi fenomene economice. În

acest sens se conturează tot mai clar aportul sociologiei economice ca formă de

investigare interdisciplinară.

Unitatea de curs 2: Metode, tehnici şi instrumente de cercetare cantitative şi

expermentale în ştiinţele economice.

Metodele cantitative sunt utilizate în cercetarea economică în analiza unor

fenomene economice permit formularea unor observaţii şi concluzii privind cauzele şi

tendinţele în modul de manifestare al unor fenomene şi, în mod corespunzător,

formularea de propuneri în activitatile şi politicile economice.. În acest sens metodele

statistice sunt frecvent utilizate în domeniul economici conducând la apariţia statisticii

economice.

Metoda experimentului (experimentală), în general, mai puţin utilizată în

domeniul socio-economic, a primit totuşi, în ultimul timp, o aplicabilitate tot mai extinsă

28

în materia unei reglementări, cum ar fi, de exemplu, organizarea economică, salarizarea,

stabilirea preţurilor şi impozitarea veniturilor etc., ceea ce permite acumularea unei

anumite experienţe printr-o verificare prealabilă conferită de o asemenea aplicaţie

parţială (în unităţi pilot ) şi provizorie a unui anumit mod de reglementare înainte de a se

trece la adoptarea reglementării propriu-zise cu caracter global şi stabil într-un anumit

domeniu.

Unitatea de curs 3: Inducţia şi metod deductivă, tehnici de măsurarea

cantitativă şi calitativă în ştiinţele economice

Inducţia presupune elaborarea unor ipoteze rezultate din inspectarea datelor

empirice. Scopul ei este acela de a permite construcţia de teorii. Inducţia porneste de la

particular pentru a ajunge la general.

Metoda deductivă, pe de altă parte, presupune elaborarea de ipoteze rezultate dintr-

o teorie. Scopul ei este acela de a testa teoria.

Metoda porneşte de la date generale pe care le reuneşte într-o teorie, pe scurt ea

pleacă de la general pentru a ajunge la particular.

Tehnicile de măsurare cantitativă în ştiinţele economice sunt utilizate în cercetarea

economica în analiza unor fenomene economice comensurabile permiţând formularea

unor observaţii şi concluzii privind cauzele şi tendinţele în modul de manifestare al unor

fenomene.

Indicatorii calităţii produselor constituie expresii cantitative ale caracteristicilor

acestora şi arată masura în care un anumit produs, în procesul utilizării, îndeplineşte

condiţiile specifice destinaţiei sale.

Daca un indicator al calităţii se referă la o singură caracteristică el se numeste

indicator simplu; dacă se referă la mai multe caracteristici sau la întreg produsul el se

numeşte indicator complex, iar dacă serveşte ca bază la caracterizarea calităţii prin

comparare se numeşte indicator de bază.

În funcţie de sursa de informaţie, indicatorii calităţii produselor pot fi planificaţi şi

efectivi (faptici). Calitatea poate fi urmarită şi analizată printr-o serie de indicatori la

baza carora se pun caracteristicile esenţiale care exprimă parametrii funcţionali ai

produselor.

29

Unitatea de curs 4: Metoda istorică şi statistică observaţia şi experimentul în

cercetarea ştiinţelor economice

Metoda istorică în cercetarea ştiinţei economice, permite analiza evolutivă în timp

şi spaţiu, fenomenelor economice în succesiunea dezvoltărilor istorice şi în contextul

social-politic dat, relevarea cauzelor şi împrejurărilor care au determinat şi favorizat

apariţia, dezvoltarea şi dispariţia unei instituţii juridice, a unui tip istoric de drept şi

economie. Metoda statistică în cercetarea ştiinţelor economice este utilizată pentru

prelucrarea, analizarea şi interpretarea rezultatelor, permiţând generalizarea datelor de la

un eşantion la întreaga colectivitate.

Observarea naturală a fenomenelor economice constă în studierea şi preluarea

datelor şi informaţiilor economice brute, din mediul în care s-au produs şi au fost

studiate, fară alte intervenţii ulterioare asupra lor.

Cunoaşterea condiţiilor în care se desfăşoară activitatea economică şi iniţierea unor

acţiuni bine definite pentru realizarea cât mai eficientă a scopului propus sunt premise

ale unei conduceri ştiinţifice performante în orice domeniu al activităţilor umane incluse

în categoria fenomenelor economice respective: producţia, consumul, schimbul şi

utilizarea bunurilor şi a serviciilor. Cunoaşterea economică poate fi considerată drept

ştiinţifică numai în masura în care are ca obiect punerea în evidenţă a acestor relaţii şi

dacă ea cercetează şi explică fenomenele economice prin interacţiunea variabilelor care

le determină influenţându-le marimea. Cu cât este mai bine folosită corelaţia dintre

cunoaştere şi activitatea practică cu atât se dezvoltă mai bine întreprinderea şi societatea

în ansamblu şi de aceea legătura dintre cunoastere şi activitatea practică trebuie luată în

considerare la toate nivelele de conducere. În aceste condiţii triada analiza-decizie-

acţiune reprezintă condiţia sine qua non a unui management ştiiţific.

Indiferent de nivelul la care se execută activitatea de conducere în orice domeniu

implică cunoaşterea cu precizie a situaţiilor concrete din unitatea studiată în vederea

stabilirii complexului de cauze şi factori care o determină, fapt ce reclamă efectuarea

unei analize economico-financiare care să prezinte o hartă a realităţii de care va trebui să

se ţină seama în deciziile de viitor.

30

Unitatea de curs 5: Studiul de caz

Studiul de caz ştiinţific conceput de cercetători ştiinţifici, în cadrul unui proces de

cercetare ştiinţifică aplicativă, pentru a prezenta rezultatele investigaţiilor realizate. în

prima parte a unui asemenea studiu, autorul său prezintă aspectele teoretice şi

conceptuale ce urmează a fi ilustrate. Apoi sunt prezentate - de regulă, în ordine

cronologică - faptele ce urmează a fi analizate şi evaluate. Este preferabil ca, la acest tip

de studiu de caz, să nu se solicite utilizatorului său să elaboreze o soluţie, ci să se

prezinte soluţiile efectiv stabilite şi implementate de organizaţia avută în vedere. în

continuare sunt prezentate - comparativ cu conceptele prezentate în prima parte a

studiului, evenimentele produse şi rezultatele obţinute, astfel încât să se poată stabili

dacă teoria s-a verificat practic. Pot apărea două situaţii: fie evenimentele au fost prezise

de teorie şi rezultatele au fost la înălţimea aşteptărilor, fie evenimentele nu au fost

prezise de teorie şi rezultatele au fost slabe. În unele situaţii, mai rare, teoria poate fi

invalidată (cel puţin în situaţia descrisă în studiul de caz), fie atunci când, deşi

evenimentele s-au desfăşurat conform teoriei, s-au obţinut rezultate slabe, fie atunci

când, deşi evenimentele nu s-au desfăşurat conform teoriei, s-au obţinut rezultate bune.

În asemenea situaţii, autorul sugerează unele modificări ale elementelor teoretice/

conceptuale menţionate astfel încât acestea să poată prezice mai bine evenimentele de

tipul celor prezentate în studiu.

Unitatea de curs 6: Ipoteze relaţii cauzale şi concluzii în explicarea fenomenelor

şi realităţilor economice

Ipoteza ştiinţifică constă în anticiparea întrebărilor de cercetare înaintea realizării

efective a cercetării. Reprezintă o fază mai complexă a bazei de formulare a

interogaţiilor de cercetare. Tentativele de răspuns la întrebări se numesc ipoteze, prin

urmare ipoteza este de fapt un răspuns provizoriu la o întrebare. Ipotezele au rolul de a

orienta cercetarea ştiinţifică.

În ştiinţa economică ipotezele economice se elaborează conform unor cunoştinţe

existente vizând modificarea sau susţinerea acestora. Ipotezele ştiinţifice trebuie să fie

simple, specifice, clare conceptual, fiabile şi pertinente.

31

Relaţiile cauzale şi concluziile sunt parte intrinsecă în orice cercetare ştiinţifică,

inculusiv în cea economică. Ele reprezintă marcatorii unei cercetări ştiinţifice, iar

mesajele către beneficiarii activităţii ştiinţifice sunt mai uşor receptate.

Bibliografie modul










Ed. Polirom, 2005.

6.Ferréol, Gilles, Flageul, Noël, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală,

Ed. Polirom, Iaşi, 2007.






FSEGA.pdf



11.Marga, Andrei, Argumentarea, Cluj, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europe,

2006.



13.Pohoaţă, Ion, Paradigme de gândire. Introducere în epistemologia

economică, Iaşi, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, 1994.

32


14.Saunders, Mark, N.K., Lewis, Philip, Thornhill, Adrian, Research Methods

for Business Students, Pearson Education Limited, 2000.

15.Schuwer, Philippe, Tratat practic de editare, Timişoara, Ed. Amarcord, 1999.




Modulul V: Managementul cercetării ştiinţifice economice (III)

Unitatea de curs 1:Structura textului ştiinţific.

Fie că trebuie să redactăm o lucrare pentru seminar, pentru un simpozion sau

pentru o conferinţă, o lucrare de licenţă, disertaţie sau doctorat textul ştiinţific trebuie să

cuprindă, în esenţă, următoarele elemente sau părţi componente: titulatura, rezumatul

într-o limbă de circulaţie, introducerea, tratarea (cuprinsul), încheierea, bibliografia

folosită şi indicele dacă e cazul.

Titlul trebuie ales astfel încât să informeze cât mai exact asupra conţinutului

lucrării respective. Alegerea titlului trebuie tratată cu atenţie maximă pentru că partea ce

se bucură de cea mai mare circulaţie este tocmai titlul. El trebuie să atragă suficient

atenţia, să sugereze conţinutul şi domeniul de aplicare al lucrării.

Rezumatul are scopul de a informa cititorul, în câteva cuvinte, atât asupra

conţinutului cât şi asupra concluziilor la care s-a ajuns. Ca putere de circulaţie,

rezumatul se situează între titlul şi articolul propriu-zis al lucrării pentru că el este

reprodus în planuri editoriale, în reviste de referate, fişe sau alte forme de semnalare.

Cum rezumatul apare de cele mai multe ori în limbi străine, se înţelege că este foarte

răspândit. De multe ori rezumatul apare publicat şi independent, ceea ce trebuie să ne

facă şi mai atenţi la redactarea lui. O altă uzanţă este că pentru participarea la o

conferinţă, ca să fie acceptată o lucrare, trebuie trimis înainte un rezumat al acesteia

(aşa-numitul abstract). Se poate întâmpla ca rezumatul să folosească şi unui cititor grăbit

care îşi poate face o idee despre conţinutul articolului respectiv.

33

Introducerea se redactează cu scopul de a pregăti cititorul în vederea lecturii. Ea

are rolul unei prefeţe de la o lucrare. In introducere se vor menţiona importanţa şi

actualitatea problemei cercetate, stadiul la care a ajuns cercetarea în domeniul respectiv,

metodele principale de cercetare şi eventualele dificultăţi de informare şi documentare.

Tratarea (sau, în termeni uzuali, cuprinsul) constituie partea cea mai importantă

a unei lucrări ştiinţifice. Fiind partea cea mai amplă, tratarea trebuie să fie bine

structurată, astfel să evidenţieze contribuţia cât mai originală a autorului la cercetarea

respectivă. Subdiviziunile acestei părţi pot avea dimensiuni diferite: de la un paragraf la

un capitol. Ideile fiecărei subdiviziuni trebuie bine înlănţuite. Un lucru important de care

trebuie să ţinem seama este acela de a nu ne pierde în detalii nesemnificative care ar

putea abate atenţia cititorului de la subiectul principal al lucrării. Eventualele informaţii

secundare pot fi evacuate în note de subsol peste care un cititor mai puţin interesat de

subiect poate trece cu uşurinţă.

Incheierea are rolul de a prelua ideile autorului şi de a le fixa în memoria

cititorului. Aici se reiau concluziile din obligatoriu la redactarea unei lucrări ştiinţifice,

aplicându-se toate regulile stabilite în acest sens.

Unitatea de curs 2: Modelul structurii sau cuprinsul unei lucrări ştiinţifice

IntroducereMotivaţia, importanţa şi metodologia cercetării AbrevieriLista tabelelor, graficelor şi casetelorCap 1. Titlul primului capitol

1.1. Subcapitolul 11.2. Subcapitolul 21.3. ....

Cap 2. Titlul celui de al doilea capitol2.1. Subcapitolul 12.2. Subcapitolul 2

2.3. ....

Cap 3. Titlul celui de al treilea capitol3.1. Subcapitolul 1

34

3.2. Subcapitolul 23.3. ....

Cap.4. Studiu de caz

Cap 5. Concluzii generale aferente lucrării

Bibliografie sau Referinţe bibliografice

Unitatea de curs 3: Introducerea motivaţia, importanţa şi metodologia cercetării

Introducerea trebuie să reprezinte o imagine succintă a stadiului actual al cunoaşterii în

sfera tematicii abordate, demersul ştiinţific al studentului, precum şi rezultatele obţinute,

fie ele de natură conceptuală sau practică.

Motivaţia, importanţa şi metodologia cercetării trebuie să cuprindă elemente precum:

obiectivele cercetării desfăşurate, metodele şi tehnicile de cercetare utilizate, descrierea

detaliată şi clară a procesului de cercetare ştiinţifică, importanţa cercetării pentru sfera

cunoaşterii, precum şi modalităţile de identificare (cuantificare) a rezultatelor cercetării.

Dacă demersul ştiinţific este unul cu caracter preponderent practic, atunci se impune

precizare distinctă şi clară a etapelor parcurse pentru realizarea efectivă a lucrării.

Esenţa şi conţinutul cercetării derulate de către student sau masterand trebuie să se

regăsească la nivelul fiecărui capitol din cadrul lucrării.

Ultimul capitol al lucrării se recomandă a fi alocat formulării concluziilor generale ale

cercetării întreprinse, precum şi propunerile iniţiate de student, ca urmare a concluziilor

conturate.

Lucrarea de licenţă sau disertaţie trebuie să aibă la bază o documentare solidă, reală,

autentică şi relevantă (SRAR), regăsită la nivelul referinţelor bibliografice.

Unitatea de curs 4: Bibliografiei sau referinţele bibliografice

Pentru identificarea şi utilizarea bibliografiei sau a referinţelor bibliografice se

recomandă următoarele aspecte:

utilizarea unor surse de documentare autentice şi reale;

35

în cadrul referinţelor bibliografice se recomandă ca articolele ştiinţifice

publicate în literatura de specialitate, să beneficieze de o pondere

semnificativă;

se apreciază ca fiind o condiţie minimală pentru asigurarea unui nivel

ştiinţific mediu ca referinţele bibliografice prezentate la finalul lucrării să

se regăsească integral în textul materialului elaborat;

nu este admis la nivelul bibliografiei existenţa unor referinţe a căror

utilizare nu poate fi identificată în textul lucrării;

în vederea asigurării unui nivel ştiinţific semnificativ se recomandă ca

ponderea tipului de referinţe bibliografice în totalul acestora să fie astfel:

minim 50% articole publicate în jurnale sau alte publicaţii

similare naţionale şi/sau internaţionale;

maxim 35% cărţi de specialitate publicate în ţară şi străinătate;

maxim 10% articole publicate în volume ale conferinţelor

ştiinţifice desfăşurate pe teritoriul naţional;

maxim 5% materiale nepublicate (prelegeri la conferinţe, teze de

doctorat, cursuri, manuale universitare, materiale distribuite în

cadrul workshop-urilor, etc.)

Dacă se consideră oportun ataşarea la o astfel de lucrare a unor anexe, care vin în

sprijinul susţinerii demersului ştiinţific întreprins, se recomandă ca ponderea acestora

raportată la numărul total de pagini al lucrării să fie maxim 20%. De asemenea graficele

tabele, imaginile nu trebuie să se substituie textului, ci să fie numai o completare şi

susţinere a acestuia.

Unitatea de curs 5: Tehnici de redactarea a lucrării

Pentru identificarea şi utilizarea bibliografiei sau a referinţelor bibliografice se

recomandă următoarele aspecte:

utilizarea unor surse de documentare autentice şi reale;

36

în cadrul referinţelor bibliografice se recomandă ca articolele ştiinţifice

publicate în literatura de specialitate, să beneficieze de o pondere

semnificativă;

se apreciază ca fiind o condiţie minimală pentru asigurarea unui nivel

ştiinţific mediu ca referinţele bibliografice prezentate la finalul lucrării să

se regăsească integral în textul materialului elaborat;

nu este admis la nivelul bibliografiei existenţa unor referinţe a căror

utilizare nu poate fi identificată în textul lucrării;

în vederea asigurării unui nivel ştiinţific semnificativ se recomandă ca

ponderea tipului de referinţe bibliografice în totalul acestora să fie astfel:

minim 50% articole publicate în jurnale sau alte publicaţii

similare naţionale şi/sau internaţionale;

maxim 35% cărţi de specialitate publicate în ţară şi străinătate;

maxim 10% articole publicate în volume ale conferinţelor

ştiinţifice desfăşurate pe teritoriul naţional;

maxim 5% materiale nepublicate (prelegeri la conferinţe, teze de

doctorat, cursuri, manuale universitare, materiale distribuite în

cadrul workshop-urilor, etc.)

Dacă se consideră oportun ataşarea la o astfel de lucrare a unor anexe, care vin în

sprijinul susţinerii demersului ştiinţific întreprins, se recomandă ca ponderea acestora

raportată la numărul total de pagini al lucrării să fie maxim 20%. De asemenea graficele

tabele, imaginile nu trebuie să se substituie textului, ci să fie numai o completare şi

susţinere a acestuia.

37

Unitatea de curs 6: Prima pagină a unui lucrări de licenţă sau masterat

COPERTA:

Prima pagină a lucrării va fi aproximativ aceeaşi cu cea a copertei, doar că sub textul

„Lucrare de licenţă” sau „Lucrare de disertaţie” se va adăuga titlul lucrării.

38

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAIFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ŞI GESTIUNEA AFACERILORCLUJ NAPOCA

Lucrare de licenţăLucrare de disertaţie

Coordonator ştiinţificProf.univ.dr. Dumitru Matiş

Student MasterandAdrian POPA

2009

Rezultatele activităţii de cercetare a studenţilor sau masteranzilor, concretizate prin

lucrarea de licenţă sau disertaţie este supus analizei şi dezbaterilor la nivelul comisiei de

licenţă sau de disertaţie.

Pentru depunerea lucrării în vederea susţinerii se recomandă respectarea următoarelor

reguli:

Structura lucrării este propusă de către student şi supusă analizei

coordonatorului ştiinţific;

După elaborarea şi redactarea efectivă a lucrării aceasta este oferită spre

analiză coordonatorului ştiinţific;

În vederea depunerii lucrării la secretariatul facultăţii, pentru a putea fi

susţinută în faţa comisiei, trebuie să existe acordul coordonatorului

ştiinţific;

Lucrarea de diplomă sau disertaţie se depune la secretariatul facultăţii în

termenul anunţat de către decanatul facultăţii;

Studentul va depune la secretariat un exemplar din lucrare, în format

tipărit şi electronic (pe CD), iar un alt exemplar (în ambele formate) se

înmânează coordonatorului ştiinţific.

Unitatea de curs 7: Regulile şi normele de prezenta a lucrarii, în cerinţele catedrelor şi

exigenţele cadrului didactic.

La susţinerea lucrării în faţa comisiei se va respecta următoarea procedură:

La momentul indicat de către şeful de comisiei, studentul sau masterandul

va susţine efectiv lucrarea;

Timpul alocat pentru susţinerea lucrării este de maxim: 15 min.;

După susţinerea acesteia de către student, se alocă 5 min. pentru notarea

întrebărilor venite din partea membrilor comisiei;

Timpul alocat pentru răspunsurile studentului la întrebările primite este

de maxim 10 min.;

39

După răspunsurile acordate de student comisia are abilitatea de a face

discuţii, aprecieri şi analiză critică constructivă aferentă lucrării

prezentate;

La finalul acestor discuţii şeful comisiei de evaluare îşi exprimă opinia în

legătură cu lucrarea susţinută şi acordă în numele întregii comisii nota

aferentă lucrării prezentate.

Pentru stabilirea notei se vor avea în vedere următoarelor criterii de evaluare:

1. Complexitatea nivelul conţinutului ştiinţific al lucrării;

2. Capacitatea de sinteză şi gradul de coerenţă dovedit de către student;

3. Structura lucrării analizate;

4. Valoarea şi relevanţa referinţelor bibliografice studiate;

5. Existenţa metodologiei de cercetare şi a motivaţiei cercetării;

6. Valoarea rezultatelor obţinute ca urmare a cercetării desfăşurate;

7. Capacitatea de a prezenta în faţa membrilor comisiei lucrarea elaborată;

8. Gradul şi capacitatea de a răspunde la toate întrebările adresate de membrii

comisiei;

9. Respectarea prevederilor prezentului ghid şi a cerinţelor formulate de

catedre şi cadrele didactice coordonatoare.

Prezentarea lucrării de către student/mastertand va avea în vedere următoarele

aspecte:

Se va respecta timpul alocat prezentării;

Prezentarea lucrării va fi susţinută de o prezentare grafică în Powerpoint,

astfel:

Primul slide al prezentării va conţine aceleaşi elemente precum

prima pagină a referatului;

40

Al doilea slide trebuie să prezinte principalele teme abordate la

nivelul lucrării, fără a face o trimitere directă la capitolele

acesteia;

Prezentarea unei lucrări trebuie să răspundă la următoarele

întrebări:

Care este tematica generală a lucrării?

Care sunt principalele aspecte studiate la nivelul acesteia?

Care este stadiul cunoaşterii în domeniul sau aria de cercetare

a lucrării?

Care sunt elementele relevante aferente lucrării elaborate?

Care sunt principale rezultate ale cercetării şi documentării

desfăşurate?

Care sunt concluziile generale care se desprind ca urmare a

cercetării efectuate şi care sunt propunerile formulate de

student sau masterand?

Se recomandă, în vederea respectării timpului alocat, utilizarea unui număr

de maxim 15 slide-uri cu următoarele caracteristici ale textului scris:

TimesNewRoman, 22 pct., Justify.

Se recomandă:

A nu se citi prezentarea de pe slide-uri sau alte materiale;

A nu se utiliza elemente grafice care nu au legătură directă cu textul

prezentării sau nu prezintă elemente cu caracter ştiinţific;

A nu se utiliza efecte sonore pe parcursul prezentării;

Numerotarea slide-urilor astfel încât membrii comisiei şi studentul să

conştientizeze cât a mai rămas din prezentare;

A se focaliza expunerea pe tema abordată fără introduceri şi explicaţii

colaterale sau fără legătură cu tema tratată.â

O ţinută şi atitudine comportamentală în concordanţă cu importanţa

momentului prezentării şi susţinerii unei lucrări de licenţă sau masterat.

41

Modulul VI: Incursiune în literatura de specialitate cu o biblilografie adnotată

Unitatea de curs 1: Preocupări pentru investigatigaţia ceretării ştiinţifice economice.

Începuturile investigaţiilor privnd managementul cercetării ştiiţifice pot fi detectate încă

din antchitate şi evul mediu. Preocupări sistematice întâlnim abia cu naşterea ştiinţei

moderne, în Renaştere, pentru a lua un având semnificativ în secolele următoare. Secolul

al XX-lea a consacrat activităţile respective. S-au conturat şi dezvoltat filosofia, teoria şi

metodologia ştiinţei. Astfel de procupări întâlnim şi în câmpul ştiinelor economice, fiind

reprezentate de economicşti de marcă ca Adam Smith, David Ricardo, Fr. List, Karl

Marx, Joseph Schumpeter Wesley Clair Mitchell, Simon Kuznets, Milton Friedman. La

noi în ţară s-au preocupat Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Ion Răducanu, Gr.

Mladenatz, Mihail Manoilescu, Dumitru Z. Furnică, Gheorghe Zane, Gh. N. Leon, Ghe-

ron Netta, Victor Jinga, Gheorghe Dragoş, Ştefan Zeletin, Dimitrie Gusti, Henri H.

Stahl, George Em. Marica, VictorJinga, Joseph Schumpeter, Gheorghe Zane, Gromoslav

Mladenatz. Foarte cunoscute în literatura şi bibliografia de specialitate sunt lucrările

semnate de N.N. Constantinescu, Popescu, Constantin, Ciucur, Dumitru, Răboacă,

Gheorghe, Iovan, Daniela, de Zaiţ, Dumitru, Spalanzani, Alin. (vezi bibliografia)

Unitatea de curs 2: Forme de idetificare bibliografică:

Pentru o consultarea rapidă şi clasificarea lucrărilor ştiinţifice, inclusiv în domeniul

economic au fost stabilite coduri şi indexuri de idetificare. Cele mai cunoscute sunt:

ISBN, ISSN, CIP şi DL.

Unitatea de curs 3: Proprietatea intelectuală şi dreptul de autor

Unitatea de curs 4: Bibliografie adnotată

1.Chelcea Septimiu, Cum să redactăm o lucrare de licenţă o teză de doctorat un articol

ştiinţific, Ediţia a IV, revăzută şi adăugită, comunicare.ro, Bucureşti, 2007.

Lucrarea vă prezintă într-o formă sintetică ce este o lucrare de licenţă, care sunt

principalele etape în alegerea titlului, documentarea, elaborarea, redactarea şi susţinerea

acesteia. Capitolul 1: Întrebări, răspunsuri posibile şi un imperativ; Capitolul 2: Norme

de redactare; Capitolul 3: Capcanele punctuaţiei; Capitolul 4: Finisarea lucrării; Anexa

A: Prezentarea unei disertaţii; Anexa B: Expresii şi locuţiuni în limba latină. Pentru

accesibilitatea lucrării autorul a sistematizat şi prezentat textul în mai multe subcapitole,

42

cu trimitere directă la problematica abordată şi a întocmit: Index de autori şi Index de

teme. Lucrarea poate fi comandată prin E-mail: [email protected], iar informaţii

suplimentare obţineţi la www.editura.comunicare.ro

Septimiu Chelcea este şi autorul lucrării Metodologia cercetării sociologice, Ediţia a

treia, Ed. Economică, Bucureşti, 2007, o abordare mai amplă a metodelor şi tehnicilor de

cercetare ştiinţifică din câmpul cercetării sociale, îndeosebi sociologice, dar cu referire şi

la problemele economice. De altfel, opţiunea autorului de-a publica lucrarea în Editura

Economică ne dovedeşte deschiderea spre economie şi multiple sale influenţe şi

conexiuni în viaţa şi realitatea socială.

2.Eco, Umberto, Cum se face o teză de licenţă. Discipline umaniste, Ed. Polirom, Iaşi,

2006.

Umbertro Eco este licenţiat în estetică şi profesor la Universitatea din Bologna. A

predat la cele mai prestigioase universităţi din lume, fiind Docotor Honorius Causa, a

peste 50 dintre ele. Experienţa dobândită, dar şi procesul de masificare a învăţământului

superior din Italia, l-a determinat să publice, în 1977, lucrarea Come si fa una testi di

laura. Deşi se adresează studenţilor de la disciplinele umaniste, lucrarea s-a bucurat de o

largă audienţă şi în rândul studenţilor de la disciplinele economice, tehnice, artistice etc.

Este lucrarea cu cea mai largă audienţă în mediul academic din numeroase universităţi

europene, nord-americane, asiatice, nord-africane, fiind tradusă în mai multe limbi de

circulaţie internaţională. Ediţia în limba română, este una revăzută de autor, şi vă

informează, în cele şase capitole, despre: I. Ce este o teză de licenţă şi la ce foloseşte; II.

Alegerea subiectului; III. Cercetarea materialului; IV. Planul de lucru şi sistemul de

fişe; V. Redactarea; VI. Concluzii. Fiecare capitol are mai multe subcapitole şi

paragrafe prin care se realizează o sistematizare a problematicii şi o mai mare

accesibilitate pentru studenţi. Lucrarea o puteţi procura din librării sau prin consultarea

site-lui www.polirom.ro

Ferréol, Gilles, Flageul, Noël, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Ed.

Polirom, Iaşi, 2006.

Gilles Ferréol este profesor de ştiinţe sociale la Universitatea din Poitiers (Franţa), fiind

cunoscut pentru lucrările sale de epistemologie şi analiză sociologică. Are o bogată

43

http://www.polirom.ro/


activitate didactică în ştiinţele comunicării şi de consiliere în elaborarea şi susţinerea

lucrărilor ştiinţifice.

Noël Flageul s-a specializat în ştiinţele economice şi tehnicile de comunicare, pe baza

experienţei acumulate în domeniul bancar, dar şi în cel didactic prin activitatea

desfăşurată la Universitatea Lille III (Franţa) şi organizarea cursurilor de vară de la

Bologne-sur-Mer.

Lucrarea Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, în traducerea Anei Zăstroiu şi

cuvântul introductiv, intitulat Argument, semnat de Corneliu Bîlcă (care s-a bucurat de

un stagiu de pregătire şi sprijinul profesorului Gilles Ferréol, în Franţa, este un ghid

important în alegerea unui subiect sau teme, în documentarea şi incursiunea ştiinţifică şi

mai ales în prezentarea şi comunicarea, prin metodele şi tehnicile scrise şi orale a

rezultatelor activităţilor ştiinţifice cu ocazia unor reuniuni sau examene. Experienţa

practică şi didactică în domeniul ştiinţelor sociale şi economice, exemple prezentate,

schemele, graficele şi tabelele întocmite, precum şi selecţia unor texte reprezentative din

literatura social-economică recomandă lucrarea de la sine şi ne oferă deschiderea spre

pragmatismul vieţii economice. Din cuprins reţinem: 1.Înţelegerea şi definirea precisă a

scopului; 2. Căutarea şi organizarea ideilor; 3. Să te exprimi în aşa fel încât să

comunici eficient; 4. Rezumatul şi comentariul; 5. Sinteza; 6. Dizertaţia; 7. Expunerea;

8. Discuţia urmate de textele fireşti de final: Bibliografie, Index de nume proprii, Index

tematic, Teme cuprinse în cadrane.

Vasile Nechita, Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat. Ghid

practic, Satu Mare, ECO PRINT, 2007.

Lucrarea de numai 120 de pagini, într-un format de buzunar, se întemeiază pe

experienţa autorului şi surse bibliografice tipărite, dar mai ales, oferite de internet.

Aceasta o să vă faciliteze, mai uşor, aflarea situri şi accesarea textelor Are trei capitole:

I. Operaţii premergătoare; II. Operaţii de elaborare; III. Operaţii consecutive

elaborării. Fiecare capitol este împărţit în mai multe subcapitole, foarte chibzuit

dimensionate şi într-o succesiune logică ordonate. Este un adevărat ghid practic, din care

poţi depista şi înţelege fiecare pas ce trebuie făcut pentru încununarea cu succes a

redactării şi susţinerii lucrării de licenţă sau a celei de disertaţie pentru masterat. În

44

finalul lucrării, veţi întâlnii subcapitolul: Referinţe comentate, prin care se prezintă într-o

formă rezumativă sursele bibliografice cele mai relevante. Anexele I şi II ne prezintă,

după opţiunea autorului, oglinda coperţii şi a paginii sau foii de titlu1

Constantin Popescu, Dumitru Ciucur, Gheorghe Răboacă, Daniela Iovan,

Metodologia cercetării ştiinţifice economice, Editura ASE, Bucureşti, 2006.

Autorii lucrării, cadre didactice la Academia de Studii Economice Bucureşti, întreprind

pe baza unei bogate documentaţii şi a experienţei proprii, o incursiune în istoria,

epistemologia ştiinţelor economice şi metodologia cercetării ştiinţifice. Sunt oferite

răspunsuri referitoare despre rolul ştiinţele economice contemporane , despre metodele,

tehnicile şi procedeele folosite în investigaţia ştiinţifică economică. Un capitol distinct se

referă la redactarea şi susţinerea publică a lucrărilor economice. Informaţii şi comenzi

la www. ase.ro şi [email protected]

Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Ediţia a III-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2007.

Lucrare răspunde nevoilor stringente în elaborarea unui text, ca rezultat direct şi

obligatoriu în investigaţia ştiinţifică, ca mijloc principal de comunicare a autorului cu

cititorii. Sunt prezentate etapele redactării textului, modalităţile de organizare a

textului,structura texului şi argumentaţia acestuia. Lucrarea o puteţi procura din librării

sau prin consultarea site-lui www.polirom.ro

ANEXA

Bibliografie:

1.Bernal, J.D. Ştiinţa în istoria societăţii, Bucureşti, Ed. politică, 1964.

2.Beveridge, W.I., Arta cercetării ştiinţifice, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968.

3.Burja, Vasile, Voiculescu, Florea, Burja, Camelia, Voiculescu, Elisabeta, Didactica ştiinţelor economice. Ghid metodologic cu caracter aplicativ, Ed. Irecson, 2006.4. Chelcea S, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative. ediţia 3-a, Ed. Economica, Bucureşti, 2007.5.Dumitraşcu, D., Trepte spre ştiinţă. Elemente de propedeutică a cercetării ştiinţifice, 1 Textele de pe copertă şi foaia de titlul, precum şi caracterele sau fonturile folosite pentru acestea, pot fi realizate în funcţie de opţiunea autorului, a conducătorului ştiinţific, dar mai ale în funcţie de instituţia organizatoare a examenului de licenţă şi masterat.

45

http://www.polirom.ro/

Cluj, Ed.Dacia, 1974.6.Eco, Umberto, Cum se face o teză de licenţă. Discipline umaniste, Iaşi, Ed. Polirom, 2006.7.Florescu, Stela, Margareta, Managementul cercetării ştiinţifice, Bucureşti, Ed. ASE,.2006.8.Hirschman, Albert, O., Morala secretă a economistului, Bucureşti, Ed. Nemira, 1998.9.Korka, Mihai, Universităţile româneşti în faţa integrării în spaţiul european de învăţământ superior, Ed. Politeia, Bucureşti, 2002.10.Labarre, Albert, Istoria cărţi, Iaşi, Institutul European, 2001.11.Lumperdean, Ioan, Introducere în istoria economiei de piaţă, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2002.12.Marga, Andrei, University Reform Today, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2005.Marinescu, Cosmin, Educaţia: perspectivă economică, Bucureşti, Ed. Economică, 2001.13.Mladenatz, Gromoslav, Cunoaştere şi metodă în ştiinţa economică, Bucureşti, f.a.14.Nechita Vasile, Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat. Ghid practic, Satu Mare, 2007. 15.Newton, Richard, Managementul de proiect. Măiestrie în livrarea proiectelor, Bucureşti, Ed. Codecs, 2006.16.Popescu, Constantin, Ciucur, Dumitru, Răboacă, Gheorghe, Iovan, Daniela, Metodologia cercetării ştiinţifice economice. Caiet pentru atelier, Bucureşti, Ed. ASE, 2006. 17.Popper R. Karl, Logica cercetării, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.Mitul contextului. În apărarea ştiinţei şi a raţionalităţii,Bucureşti, Ed. Trei, 1998.18.Rossi, Paolo, Naşterea ştiinţei moderne în Europa, Iaşi, Ed. Polirom, 2004. 19.Schumpeter, Joseph A., History of Economic Analysis, New York, 1954.20.Zane, Gh., Elemente pentru studiul economiei politice, Iaşi, 1938.21.Internet.

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA şi internet

Glosar de termeni

Metodologie - parte a logicii casre se ocupă de studiul metodelor folosite în

diferitele domenii ale cercetării ştiinţifice. Ea susţine obiectul epistemologiei ca abordare

istorică şi descriptivă a metodelor de cunoaştere, ca reflecţie asupra ştiinţelor prin casre

se poate ajunge la o metodă universal valabilă, care să generalizeze, prin simplificare,

cercetarea ştiinţifică.

Metoda (de la cuvintele greceşti meto – „spre” şi odos „cale, drum”)- ansamblu

coerent de procedee şi tehnici prin care se realizează un mod determinat deprocedee,

46

considerate metode generale de gândire prin care se poate ajunge la adevăr: deducţia

(drumul de la general la particular) şi inducţia (calea de la particular la general). Analiza

(studiul detasliilor unui ansamblu) şi sinteza (reconstituirea ansamblului din elementele

sale componente) sunt şi ele procedee (metode) prin care gândirea şi acţiunea practică

pot ajunge la atingerea unui scop (realizarea demersului ştiinţific prin care se ajunge la

descoperire sau la un anumit rezultat în cercetare).

Procedeu - concept folosit deseori ca substituent pentru metodă. Practic, acest

termen acoperă un sens mai precis al modalităţii de a realiza o acţiune, încadrându-se

într-o dimensiune concretă a metodologiei (ca primă treaptă a acesteia, fcuprinzând

metode-procedee specifice). Astfel, pentru cercetarea economică, în grupul procedeelor

se încadrează metodele furnizate de statistică (indicii, calcul dispersional, corelaţia şi

regresia), econometrie (cele mai mici pătrate, verosimilitatea maximă, modelarea

econometrică, analiza componentelor principale), de matematică (inducţie matematică,

calcul aferenţial şi integral, programarea matematică etc.) sau concepte şi metode din

ştiinţa economică şi administrarea afacerilor (metoda elasticităţii, analiza economică

structurală, analiza economică comparatică, analiza componentelor de bilanţ, substituţia

în lanţ etc.)

Procedeele de cercetare sunt componentele concrete ale metodei prin care se

produce acţiunea propriu-zisă, directă asupra obiectului (culegerea, prelucrarea, analiza

şi interpretarea).

Tehnica – o manieră de a produce acţiune prin mixajul dintre activităţi ale

omului şi tehnologii, echipamente etc., cu rol auxiliar şi ajutător. Nu rareori tehnica se

confundă cu metoda mai ales în cazul studiilor şi cercetărilor cu caracter pozitiv,

experimental şi aplicativ.

În vorbirea curentă, termenul „tehnică” este asociat cu elementele tehnice ale

acţiunii (tehznică de lucru: prelucrarea electronică a datelor; tehnică avansată – care

foloseşte echipamente uzate fizic şi mai ales, moral). În economie, termenul „tehnic”este

asociat elementelor metodologice care au dimensiuni şi formă concrete cronometrării şi

fotocronometrării – prin care se pot face înregistrări directe ale timpurilor de execuţie,

deplasărilor în spaţiu; tehnica sondajelor, bazată pe o anume modalitate de a afla opinii;

47

tehnica reuniunilor pannel – modalitate procedurală de a găsi poziţii sau atitudini

concrete faţă de anumite probleme importante care nu se păstrează la soluţii

identificabile cantitative etc.).

Instrumentul – partea fizică a acşiunii de cercetare, car se oferă ca element

ajutător; ordinator, plater, imprimantă, scanner etc. Uzual se foloseşte conceptul

„instrument de lucru” şi elemente ajutătoare de intermediere: chestionarul, graficul,

abacul, diagrama, fişa de înregistrare, tabelele de calcul, distribuţiile standard. În

cercetare, în general, sunt instrumente şi cataloagele bibliografice, referatele şi sintezele

de referate, notele de lectură etc. Care sunt legate de documentarea bibliografică.

Algoritm – succesiune de simboluri, operatori şi operaţii prin care se poate

atinge rezultatul pentru o problemă dată în mod mecanic. În mod obişnuit, un algoritm

este parcurs în etape, fiecărei etape corespunzându-i un rezultat parţial din rezolvarea

problemei.

Analiză : o metodă de cercetare prin care un fapr sau un sistem este descompus

în principiile şi/sau elementele sale componente. Este un procedeu general de gândire

prin care se realizează trecerea de la ceea ce este vizibil şi complicat la ceea ce este

simplu, dar invizibil (în ştiinţele pozitive), ceea ce caută în compartimentul uman o

motivaţie esenţială, cauze profunde (în analiza psihicului). Este considerată şi ca proces

prin care cercetătorul îşi construieşte concluziile pe baza teoriei folosite, a problemelor

puse şi observaţiilor realizate. Există două niveluri ale analizei: la primul se realizează

construcţia de bază a demersului în timpul şi pe baza derulării studiului empiric; al

doilea propune formularea explicaţiilor ştiinţifice pe baza unui sistem metodologic

adecvat realizat prin codificare, ajustarea datelor, construirea sau selectarea

instrumentelor şi argumentaţie critică şi demonstratie.

Analogie – apropierea prin asemănare şi pentru comparare între obiecte, procese,

situaţii, noţiuni sisteme etc. Între care poate exista o anumită relaţie sau interdependenţă.

Ca metodă de studiu (de cercetare) a unui sistem, analogia realizează o comparare cu un

alt sistem cunoscut sau mai uşor de studiat. Deseori este substituit prin interfaţă, care

include asemănarea dintre obiect, procese sau sistem sub anumite aspecte pe baza

asemănărilor sub alte aspecte.

48

Antiteza – temeiutile unei idei opuse altei idei considerate iniţiale (teza= prin

care se realizează dezvoltarea didactică spre sinteză; uzual, prin antiteuă se realizează

contrapunerea între două noţiuni, idei sau judecăţi, fenomene, situaţii etc., pentru a

realiza contrastul, diferenţele şi a ajunge astfel la punerea în relief a caracteristicilor

semnificative ale acestora (ca elemente situate în opoziţie).

Argument – element sau succesiune de elemente cu rol de probă sau dovadă

într-un enunţ sau într-o propoziţiei; prin argument este susţinută o poziţie, o idee, prin ea

însăşi sau în opoziţie cu o alta vizând acelaşi lucru.

Argumentaţie – un ansamblu de argumente prin care se susţine aceeaşi

concluzie sau o poziţie ştiinţifică; poate fi susţinută prin raţionamente logice inductive

sau deductive.

Categorie – legătura sau interfaţa dintre faptele şi conceptele care le reprezintă,

prin intermediul căreia se poate realiza o ordonare a datelor corespunzătoare şi

operaţionalizarea elementelor teoretice prin raportarea lor la realitatea pe care încearcă

să o caracterizeze; un ansamblu unitar şi omogen (având aceleaşi semnificaţii sau

semnificaţii apropiate, caracteristici formale sau proprietăţi similare) de unităţi de

analiză.

Cauzalitate – relaţie stabilă între două sau mai multe fenomene sau procese prin

intermediul căreia se realizează poziţionarea reprezentării, obiectelo9r reale; după

Aristotel, există patru cauze care pot explica obiectele: eficienţă, materială, formală şi

finală; Cauzalitatea este şi un mod de a considera starea şi evoluţia lumii reale prin

simplificare şi coordonare.

Cauză – forţa sau acţiunea careproduce un efect. Prin cauză este diferit motivul,

elementul iniţial sau imediat anterior care produce sau poate produce un anumit efect.

Codificare – operaţiune de atribuire de simboluri, de regulă numerice, pentru

obiect, fapte, evenimente, elemente ale lumii reale sau imaginare, cu scopul de a facilita

comunicarea sau a o face posibilă numai pentru un grup desemnat de indivizi; în

cercetare se foloseşte codarea (codoficarea sau codajul) datelor obţinute prin observare,

rezultate din texte, imagini, înregistrări etc. cu sensul de delimitare a componentelor

elementare (unităţi de analiză) ale acestora, operaţiune însoţită de definirea precisă a

49

categoriilor în care acestea se încadrează şi urmată de plasarea unităţilor de analiză în

aceste categorii într-o anumită ordine.

Completitudine - sau coerenţă internă - criteriu de validitate al unei teorii

conform căruia explicaţiile propuse nu trebuie să conţină contradicţii interne.

Concept – un cuvânt (la nominalişti) sau o realitate de spirit (la raţionalişti) prin

care se exprimă o idee abstractă şi generală; unitate a reprezentării teoretice cu ajutorul

căreia se poate realiza formularea teoretică a explicaţiei unui fapt sau fenomen, se poate

dezvolta o judecată, în raport fie cu obiectul (funcţia reprezentativă), fie cu subiectul

(funcţia comprehensivă).

Conceptualizare – construcţie de reprezentări explicative generalizatoare pentru

fapte sau realităţi empirice sau pentru elemente ale imaginarului necesar a fi comprimate

în formule identificabile şi posibil a fi folosite pentru alte fapte, realităţi sau elemente

din aceesşi clasă; este necesară pentru comunicarea de specialitate, reprezentarea stărilor

sau evoluţiilor, înţelegerea şi explicarea acestora.

Concluzie – rezultat sau concluzie logică la care se ajunge prin analiza datelor

folosite în cercetare; termenul este folosit pentru a surprinde şi elementele cu caracter

rezumativ dintr-un studiu sau un raport de cercetare, principalele rezultate obţinute,

implicaţii, limite, întrebări noi, sugestii pentru continuarea cercetarilor etc.

Condiţie – cerinţă carea are caracter de obligativitate sau care se impune obiectiv

sau subiectiv pentru ca o acţiune săse producă sau pentru ca un raţionament sau demers

să poată fi realizat.

Constructivism – poziţie epistemologică faţă de abordarea faptelor conform

căreia cercetătorul creează el însuşi mijloacele potrivite pe care le va folosi pentru a

identifica şi explica caracteristici şi proprietăţi intrinseci realităţii (sociale); constructul

realizat de cercetător pentru cunoaştere ia forma metodologiei sau strategiei de cercetare.

Construit – concept sau simbol special creat sau conceput şi definit de cercetător

în scopul realizării unei anumite acţiuni.

Contextualizare – plasarea cercetătorului în contrextul realităţii de studiat

pentru a spori gradul de realism al proiectului respectiv, fie prin confruntarea teoriilor

50

cunoscute cu fapte singulare identificate în realitate, fie prin construcţia empirică a

obiectului de cercetat.

Criteriu – aspect specific pe baza căruia se poate realiza poziţionarea unor

variabile, obiecte, fapte etc.; element caracteristic ce permite aprecierea coerentă şi

structuratăa componentelor unui sistem sau sistemelor diferite înre ele.

Critică – apreciere obiectivă, pe bază de fapte, argumente sau demonstraţii, a

unei dimensiuni sau a unui aspect dintr-o cercetare; critica poate fi întreprinsă în diferite

momente ale unei cercetări atât la nivel teoretic, cât şi la nivel experimental sau aplicat.

Date – informaţii surprinse şi înregistrate prin intermediul unor elemente unitare

ireductibile sau considerate ca atare, caracterizând un domeniu al realităţii observabile;

ele pot fi obiective, reprezentative, semnificative sau interpretative şi, într-un ansamblu

structurat şi orientat, formează şi caracterizează un fapt real.

Deducţie – proces de extragere raţională a unei explicaţii, unei concluzii sau idei

din sisteme teoretice existente; este specifică pozitivismului, aici construcţia cunoaţterii

sau teoretizarea fiind realizate pe baza derivării logice a unor adevăruri din altele

exprimate prin teoriile existente (verificate, deci), urmând ca verificarea să fie realizată

ulterior; cunoaşterea se realizează deci prin acumulare de enunţuri şi explicaţii derivate

logic în aşteptarea unei falsificări (refutabilitatea popperiană) sau unei verificări pe baza

faptelor cunoscute sau posibil a fi cunoscute.

Definiţie - precizarea sensului existent sau atribuit unui element sau unei

variabile considerate în cercetare; este cel mai important aspect al poziţionării corecte

într-un demers de cercetare.

Demers – manieră de a realiza un progres, o evoluţie pozitivă într-un

raţionament sau într-o acţiune prin care se propune demonstrarea sau impunerea unei

poziţii, a unei idei. Prin demers se poate atinge un obiectiv sau un scop. Demersul este

susţinut prin premise, raţionamente, analize etc.

Descoperire – noutate absolută la care se ajunge printr-un demers de cercetare

orientat sau printr-o aparentă revelaţie (numai momentul este rezultat al întâmplării,

demersul fiind realizat printr-o incubaţie mai mult sau mai putin îndelungată; demersul

de cercetare în sine prin care se urmăreşte identificarea, înţelegerea şi explicarea unor

51

fapte sau practici noi sau repunerea în cauză a unor teorii sau explicaţii anterioare este

caracterizat deseori prin termenul descoperire; descoperirea ca rezultat alcercetării nu

este supusă aprecierii în conformitate cu anumite criterii ştiinţifice (de scientificitate),

doar propoziţiile conclusive derivate din acestea trebuind să fie conforme cu ceea ce

presupune validarea lor pentru a avea apoi un statut teoretic.

Efect – consecinţa sau rezultatul unei acţiuni, unui grup sau scucesiune de

acţiuni, unui eveniment sau unui mod de a vedea sau percepe realitatea.

Emic – considerarea poziţiei (punctului de vedere al) cercetătorului în abordarea

procesului sau fenomenului studiat, care realizează studiul din interior, în opoziţie cu

modul etic de abordare care este supus unei analize dinspre exterior.

Enunţ - o modalitate de a exprima o judecată sau de a formula datele unei

probleme. În sensul logicii, în cercetare, enunţul apare ca o propoziţie prin care se face o

apreciere (afirmaţie sau negaţie) despre un lucru, despre un fapt sau despre un alt

element al unei cercetări.

Epistemologie – filosofia practicii ştiinţifice sau ştiinţa ştiinţelor, un sistem de

reguli şi principii care orientează cercetarea şi cercetătorul în procesul de căutare a

noutăţii, în producerea şi explicarea unei cunoştinte. Sistemele epistemologice se

identifică prin paradigmele pe care s-au fondat şi dezvoltat; pozitivizm, constructivism

etc.

Euristic(ă) – (din grecescul heurisko – „a descoperi”) – metodă de căutare prin

care se poate ajunge, în etape succesive, de tip algoritmic (prin eliminare), la cunoştinţe

noi sau fapte despre care anterior nu se ştia nimic. De regulă, căutarea are loc prin

eliminarea a ceea ce nu corespunde premiselor de bază sau obiectivelor propuse.

Explicaţie – proces raţional sau hermeneutic de generare a unei relaţii de

legătură între anumite fapte ale realităţii, pe baza unor raţionamente sau interpretări

asupra obiectului studiat pornind de la relaţii între cauze şi efecte, funcţii manifeste şi

latente, intenţii sau experienţe trăite sau imaginate; ea are o funcţie de înţelegere şi o alta

de comunicare, în acelaşi timp.

Fapt – eveniment sau fenomen produs şi observat, rezultat sau consecinţă a unei

acţiuni, manifestare a unui comportament, element de bază al studiului de cercetare.

52

Fenomenologie – mod de a descrie producerea şi rezultatele faptelor sau

evenimentelor, metodă a filosofiei care propune identificarea şi prezentarea structurilor

transcendente ale conştiinţei pe baza descrierii faptelor sau evenimentelor (fenomene) şi

fără recurge la construcţii conceptuale; obţinerea de explicaţii prin recurs la prezentarea

şi interpretarea fenomenelor în sine.

Funcţionalism – viziune epistemologică asupra cercetării conform căreia

obiectele asupra cărora se produce acţiunea de cunoaştere sunt forme permanente ale

existenţei sociale şi sensul activirăţii umane şi sociale; el este rezultatul manifestării unor

relaţii de interdependenţă din cadrul sistemului social caracterizat de anumite valori,

norme, roluri, structuri, proceduri.

Generalizare – proces de extindere a concluziilor formulaste prin anumite

enunţuri sau propoziţii asupra unor alte obiecte sau fapte decât cele studiate (considerate

prin eşantion, observate, disponibile etc.); semnificativitatea şi reprezentativitatea

eşantionului, ca şi posibilitatea reproducerii studiului cu aceleaşi rezultate sunt condiţii

ale generalizării în abordările cantitative; pentru generalizările din abordările calitative,

plauzibilitatea propoziţiilor sau enunţurilor ca şi convergenţa şi caracterul

noncontradictoriu la nivel teoretic (metateoretic) sunt condiţii obligatorii.

Hermeneutică – sistem sau mod de interpretare a textelor, arta sau ştiinţa de a

produce explicaţii pe baza interpretării textelor religioase, filosofice, istorice; ceea ce se

referă la interpretarea elementelor unui discurs sau unei expuneri în sens de sensuri

posibile ce pot fi atribuite simbolurilor sau codurilor pe care s4e bazează.

Holosm – manieră de abordare în cercetare prin care realitatea supusă studiului

(un sistem social sau unul social+economic, cum este întreprinderea, de exemplu) este

considerată ca un tot ireductibil, o structură globală care condiţionează indivizii şi le

determină atitudinile, comportamentale etc.

Inducţie – construirea de reprezentări generale (teoretizare) pe baza studiului

datelor empirice disponibile; explicaţiile astfel realizate sunt produsul identificării unor

regularităţi stabile şi semnificative în structura sau modul de organizare a datelor

rezultate din observare.

53

Interpretativ – manieră de a căuta explicaţii prin intermediul încercării de a

înţelege sensurile atribuite de indivizi realităţii sociale; poziţionare activă faţă de

subiectivismul actorilor individuali sau sociali.

Intuiţie – capacitate de a cunoaşte sau recunoaşte imediat o anumită situaţie sau

de a anticipa nonconştient (sic!) o anumită evoluţie; este rezultatul acumulării de

cunoştinte şi experienţă, al unei activităţi interioare intense şi orientate mai ales

incoştient spre asocieri şi conexiuni subiective; poate fi stimulată prin dezvoltarea unei

atitudini atente faţă de orice schimbare intervenită în realitatea interioară sau exterioară.

Ipoteză - (din greacă; hipo – „sub” şi thesis – „poziţie”) – adevăr posibil, încă

nedovedit, enunţat cu titlulde explicaţie provizorie a unei realităţi (probleme, fapte,

cauze) sau o soluţie provizorie pentru o problemă reală. Putem formula ipoteze minore

(sau ipoteze legi) prin care se anticipează neapărat o lege sau legalitate şi ipoteze majore

(sau ipoteze-teorie) prin care se propune o explicaţie asupra ansamblului universului. În

demonstraţiileformale, ipoteza este o propoziţie admisă ca fiind dată pentru o problemă

sau un enunţ acceptat (valabil) pentru demostrarea unei teoreme (mai corect de folosit în

acest caz termenii „axiomă” şi „postulat”).

Măsurare – atribuire de valori cifrabile diferitelor variabile sau caracteristici

dintr-o cercetare în funcţie de anumite reguli şi pe baza unor unităţi de bază (de măsură)

prestabgilite.

Model – reprezentare sistemică, simplificată a unui sistem real, formă abstractă

(codificată, simbolizată) de prezentare a realităţii cu ajutorul căreia se poate analiza

sistemul originar într-un mod pertinent şi eficace.

Ontologie – considerarea reelităţii în sine. Ca esenţă profundă (la pozitivişri), dar

şi natura ca realitate vizibilă; modalitate filosofică de a aborda principiile funcţionării

lumii reale.

Operaţionalizare – sistem de reguli şi proceduri prin care se poate realiza

construcţia unui proiect de cercetare într-o formă concretă şi articulată; manieră de

trecere de la teorie la practică (traducere) sau de la practică la teorie (abstractizare).

54

Paradigmă – model sau schemă special construite pentru a facilita abordarea

realităţii dintr-un domeniu; paradigma poate fi folosită pentru a caracteriza o dominantă

intelectuală sau una epistemologică faţă de cunoaştere într-o anumită perioadă de timp.

Pozitivism – poziţie epistemologică faţă de abordarea cercetării ştiinţifice prin

carestudiul esteadus la identificarea şi analiza regularităţilor şi legităţilor care ar trebui să

guverneze lumea. Generalizarea se produce după ce din observare se poate deduce

faptul că explicaţia avansată este adevărată atâta timp cât ea nu a fost contrazisă (nu au

apărut fapte sau evenimente care să o contrazică).

Premisă – precizează coordonatele unui început de demonstraţie sau o afirmaţie

pe seama căreia se pot desprinde concluzii. Într-un silogism, premisele sunt determinate

prin fiecare dintre cele două propoziţii iniţiale din care se poate trage o concluzie.

Principiul – este un element standardizat, o regulă sau o propoziţie primă prin

care se realizează un început de acţiune. În mod obişnuit, în cercetare se fixează, ca

punct de plecare, un principiu sau un ansamblu de principii. Principiul poate fi logic,

valabil pentru orice gen de cunoaştere (identitatea, noncontradicţia, terţul exclus) sau

moral, impus conduitei umane în promovarea oricărei acţiuni. Principiile sunt diferite de

postulatele teoretice, care au formulare arbitrară, însă prin aplicare realizează demersuri

sau demonstraţii valabile şi absolut necesare.

Problematica = problematizare – punerea într-un enunţ complet şi complex a

unei probleme de cercetare, o construcţie conştientă şi raţională realizată în jurul unei

probleme şi a metodologiei de rezolvare prin care se anticipează căile şi mijloacele ce

trebuie puse în operă pentru rezolvare.

Problemă – chestiune de rezolvat care se pretează unei dezbateri; dificultate

pentru care trebuie găsite soluţii, modalităţi de depăşire; situaţie instabgilă sau riscantă

pentru care se impune o decizie pentru a o soluţiona; o întrebare, un subiect ce implică

îndoială, incertitudine sau dificultate si pentru care se caută un răspuns, soluţie sau se

propune o discuţie clarificatoare.

Proces – înlănţuire de fapte sau evenimente care acţionează prin forţe interne sau

externe derivate generând energie şi producând influenţă asupra altor fapte sau

evenimente.

55

Propoziţie – o combinare şi succesiune de cuvinte prin care se exprimă o idee

completă. În demonstraţiile formale (matematică) propoziţia este o teoremă pe care se

sprijină o demonstraţie a unei alte teoreme mai importante sau care oferă suportul

stabilirii unui rezultat fundamentl pentru un domeniu al matematicii.

Raţionament – dezvoltare logică a unui demers printr-o succesiune de judecări

pentru a ajunge la o concluzie. Raţionamentul poate fi deductiv (de la general la

particular) şi inductiv ( de la particular la general). Există şi o formă particulară de

raţionament, realizat prin sinteza celorlalte două, şi care este o practică în matematică,

numit ca atare raţionament matematic.

Reducţionism – filosofie şi manieră de a trece de la un domeniu sau sistem real

la un altul particular, considerat semnificativ şi fundamental, prin studierea căreia se pot

obţine soluţii/şi sau generalizări acceptabile sau rezonabile.

Refutare (refutabilitate) – criteriu de testare şi validare a enunţurilor teoretice

cdonform căruia concluziile rezultate trebuie să fie în concordanţă cu faptele apărute

până la acel moment, adică să nu fi fost „falsificate”; o experienţă sau evenimente

ulterioare pot demonstra că acele concluzii sunt false, dar până al această falsificare

(refutare) teoria respectivă rămâne adevărată.

Restricţie – Limită maximă sau minimă impusă pe baze obiective sau subiective,

într-o demonstraţie, într-un raţionament sau într-un demers de cercetare. Formal,

restricţiile se exprimă prin limite inferioare sau superioare, respectiv prin intervale

închise sau deschise. În materie de comportament restrictiv apare ca barieră, limită ce nu

poate fi sau nu trebuie să fie depăşită.

Silogism – reprezintă un raţionament deductiv sau un mod de realizare a unui

demers care face legătura între concluzie şi premisele care au fost iniţial avute în vedere,

fără implicarea nici unei alte propoziţii subînţelese. Deseori este folosit ca substitut

conceptual al deducţiei.

Simulare – strategie de cercetare prin care se realizează o reproducere

aproximativă a reaslităţii pentru a face posibilă rezolvarea unei probleme sau numai

pentru a o înţelege mai bine; se bazează pe considerarea posibilei apariţii sau intervenţii

a unor evenimente, fenomene sau procese în realitate probabile, dar nu sigure.

56

Sinteză - metodă prin care se realizează compararea şi unirea diferitelor

elemente ale unui ansamblu. Prin sinteză, ideile sunt aduse la convergenţă spre o nouă

idee, mai simplă şi mai clară (sublinierea tezei şi antitezei într-o realitate superioară –

Hegel).

Strategie de cercetare – sistem complex de reguli, metode, tehnici, instrumente

şi know-how necesare realizării unei cercetări anume, precum şi etapizarea propusă

pentru realizarea demersului respectiv.

Taxonamie = taxinomie studiu teoretic al fundamentelor, legilor, regulilor şi

principiilor de clasificare, referitor la clasificări sau tipolpgizări ale datelor, clasificare a

elementelor unui ansamblu dat sau unei structuri.

Tateologie – abordare teoretică prin prisma finalităţilor sau scopului care stau la

originea acţiunii, faptelor sau evenimentelor.

Teorie – un sistem structurat, coerent şi noncontradictoriu de concepte, enunţiri

şi explicaţii cu privire la o anumită realitate empirică (de regulă) sau abstract-imaginară.

Termen – are aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul, cu nuanţări speciale, în

anumite situaţii: elementele unei comparaţii, element primar de structură, indivizibil

dintr-un enunţ, în matematică se referă la componentele unei structuri date (monoamele

unui polinom, elementele unei sume sau diferenţe etc). În cercetare apare cuvântul

termen, ca dată fixă sau sfârsit de perioadă numai pentru precizarea unor momente date

ale demersului sau pentru o raportare specială la timp.

Testare – probarea sau exprimarea decisivă prin care se realizează susţinerea

unie judecăţi, a unei ipoteze sau unei soluţii propuse. În general, în cercetare se

realizează testarea de ipoteze şi soluţii.

Validare – Act sau acţiune prin care se acceptă sau se impune caracterul de

adevăr pentru un raţionament, o ipoteză, un enunţ sau o soluţie.

Variabilă – reprezentare conceptuală şi deseori simbolic-formală a unor

fenomene, procese sau caracteristici identificabile ale acestora prin care se poate realiza

relaţionarea, manaliza şi explicarea realităţii dintr-un anumit domeniu.

57

Zetetică – (din grecescul zetetik – „a cerceta”) – o metodă de cercetare bazară

exclusiv pe studiul cauzei şi naturii lucrurilor, aproximare a metodei analitice de

cercetare.

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA şi internet

Scurtă biografie a titularului de curs

INFORMAŢII PERSONALE

Nume LUMPERDEAN IOAN

Naţionalitate Română

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea

Afacerilor, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60

Prof. Univ. Dr. Catedra de Economie politică

Predarea de cursuri şi seminarii: Istoria economiei, Introducere în metodologia cercetării

ştiinţifice, Instituţii economice internaţionale (nivel licenţă), Evoluţii economice în secolul

XX, Instituţii economice internaţionale, Instituţii şi centre de putere economică (nivel

masterat), Metode generale de cercetare şi metodologia elaborării lucrărilor ştiinţifice (Şcoala

doctorală din FSEGA)

- Membru în comisii de referate şi teze de doctorat, dizertaţii masterat şi lucrări de licenţă;

- Coordonator lucrări de dizertaţii masterat şi lucrări de licenţă;

- Activităţi de cercetare şi publicare;

58

- Membru în stafful unor reviste, centre şi institute de cercetare;

- Organizator de manifestări ştiinţifice;

- Director de grant.

- STUDII ABSOLVITE:

- Şcoala generală Lechinţa (1962-1970)

- Liceul "Andrei Mureşanu" Bistriţa (1970-1974)

- Fac. de Istorie şi Filosofie, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca (1975-1979)

-CARIERA PROFESIONALA:

- 1979 - 1988 - instructor U.A.S.C. - C.U. - Casa de Cultură a Studenţilor Cluj

- Napoca;

- 1982 - 1988 - cadru didactic asociat la Catedra de istorie a Universităţii

"Babeş- Bolyai";

- 1988 - 1990 - asistent universitar (suplinitor) la Catedra de ştiinţe socio -

umane - Institutul Politehnic Cluj - Napoca;

- 1990 - 1993 - asistent universitar (titular) - Catedra de Economie politică -

Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj - Napoca;

- 1993 - 2000 - lector universitar la Catedra de Economie politică - Facultatea

de Ştiinţe Economice, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj - Napoca;

- 2000 - 2005 - conferenţiar universitar la Catedra de Economie politică -


- 2005 - prezent - profesor universitar la Catedra de Economie politică -


- TITLUL ŞTIINŢIFIC: doctor în istorie (1999); doctorand în economie din

2005.

- DOMENII ÎN ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ: istoria economiei, gândire economică, presă

şi publicistică economică, semantică istorică şi economică; globalizare, metodologia

cercetării ştiiţifice economice

- PREMII OBŢINUTE:

- Menţiune specială la cea de-a XIV Conferinţă Naţională a Cercurilor

Ştiinţiice Studenţeşti - 25-26 noiembrie 1978;

- Premiul "Gheorghe Bariţiu" al Academiei Române dat în Bucureşti la

21.XII.2001 cu Nr.6/1 - consemnat şi în "Academica", nr.1-2, noiembrie-decembrie 2001,

p.24.

59

-Diplomă de Excelenţă conferită de Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj

pe anul 2002.

Premiul „David Prodan” – Fudaţia culturală Magazin Istroic” şi BNR

- MEMBRU ÎN DIFERITE SOCIETĂŢII ŞTIINŢIFICE ÎN ŢARÂ ŞI STRĂINĂTATE:

- Societatea de istorie şi retrologie agrară din România, România Bucureşti;

- Fundaţia Culturală: "General Berthelot" România, Cluj - Napoca;

- International Association of Experts in Rural Tourism (I.A.E.R.T.) - Asociaţia

Intrenaţională a Experţilor în Turism Rural - Perugia (Italia), Via Bonaventura, 8.

- Associazion Culturale Amicizia Italia-Romana Perugia (Italia), Via del

Roscetto, 22;

- Comisia de istorie economică şi istoria gândirii economice a Academiei Române;

- SPECIALIZĂRI ÎN STRĂINĂTATE: 1994 - stagiu de pregătire la Céntre ď Études des

Relation Internationales et Stratégique de pe lângă Université Libre de Bruxelles - Belgia;- ORGANIZATOR DE MANIFESTĂRI ŞI ACTIVITĂŢI ŞTIINŢIICE: organizarea

împreună cu prof.univ. dr. Gheorghe Ciobanu, a Simpozionului de istorie şi teorie economică

"Victor Jinga", cu participare intrnaţională, Cluj-Napoca 11-13 mai 2006. Conferinţei

ştiinţifice internaţionale: „Economia României în Uniunea Europeană. Exigenţe. Şanse.

Provocări17-19 mai 2007, Implicarea în organizarea Conferinţei ştiinţifice internaţionale:

„Competitiveness and European Integration”, 26-27 october 2007; Implicare în organizarea

Adunării Generale AFER, Coordonarea activităţii de imagine din FSEGA, Implicare în organizarea

spaţiului expoziţional „Galeriile ExpoEconomica”

- LIMBI STRĂINE: franceză - engleză.

- LOCUL DE MUNCĂ: România, jud. Cluj, mun. Cluj-Napoca, Universitatea

"Babeş-Bolyai", Fac. de Ştiinţe Economice, Str.Teodor Mihali, Nr.58-60, tel.41.86.55;

41.86.53.

- DOMICILIUL ACTUAL: România, jud. Cluj, mun. Cluj-Napoca, Str.

Năsăud, Nr.14, sc.I, ap.20; e-mail: [email protected] şi ioan.lumperdean

econ.ubbcluj.ro

LUCRĂRI RECENTE

60

1.Literatura economică românească din Transilvania la începutul epocii moderne, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., 1999.2.Economia între real şi virtual, coordonatori: Gheorghe Ciobanu, Ioan Lumperdean, Cluj - Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001.3.Introducere în istoria economiei de piaţă, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2002.4.Publicistica economică românească din Transilvania (1800-1850), Cluj-Napoca, Ed. Tribuna, 2004.5.Interferenţe economice moderne, Cluj-Napoca, Ed. Alma Mater, 2004.6.Romanian Economic Journalism in Transilvania in the First Half of the Nineteenth Century, Cluj-Napoca, Romanian Cultural Institute, Center of Transylvanian Studies, 2005. 7. Wirtschaftsgeschichte eine einfuhrung, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2006, 255p. (în colaborare cu Mihaela Salanţă şi Rudolf Graf).8.Ghidul lucrărilor de licenţă şi disertaţie, pe www.econ.ubbcluj.ro (în colaborare cu D. Matiş şi R. Mustaţă)9.Istoria Transilvaniei, vol.III, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008. (capitolele despre istora economiei)10. Istoria economiei, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2009.(în colaborare cu Mihaela Salanţă-Rovinaru, Rudolf Gräf)11. . Demographic Changes in the Time of Industrialization (1750-1918). The Example of the Habsburg Monarchy, Edited by Ioan Bolovan, Rudolf Gräf, Harald Heppner, Ioan Lumperdean, Romanian Academy, Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2009.12.Relaţia rural-urban: ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2010.

61


Documents

Silabus Metodologia Cercetarii Stiintifice