România Rurală – nr. 13

România RuralăReţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Numărul 13 Anul II, DECEMBRIE 2014

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

IULIANA BĂNCESCUCultura populară, reper al identității naționale

„SUB ZARE DE SOARE”Festivalul colindului la Slobozia

ȘERBAN TERȚIUMăștile din lemn, unicat, tradiție și meșteșug

ASOCIAȚIA „CĂMARA SĂRULEȘTI”

COLINDA ÎN MARAMUREȘ

România Rurală – nr. 13

II

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ şi nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre MADR şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro, www.rndr.ro

USR, Departamentul Publicaţii, Decembrie 2014ISSN 2284-8665ISSN-L 2284-8665© RNDR, 2014

Reproducerea textelor acestei publicaţii este autorizată cu condiţia menţionării sursei.Tipărit în România.

Copyright fotografii: CJCPCT Ialomița, Ioan Borlean, Arhiva INP - Iuliana Băncescu, CJCPCT Giurgiu, GAL Țara Vrancei, GAL „Poarta Transilvaniei “, Asociația „Cămara Sărulești”, Iuliana Căutiș, Nicolae Ghedzira, Gal Sud-Vest Satu Mare, GAL „Nicolae Roznovanu”, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Asociația Comunelor din România

BRĂILAB-dul Independenţei, nr. 282, et. 1, cod poştal 810124, [email protected]

Tel.: 0339 732 009, Fax: 0339 732 016

CRAIOVAStr. Libertăţii, nr. 19, Facultatea de Agricultură și Horticultură, cam. L-311, et. 2,

cod poştal 200421, [email protected].: 0251 460 377, Fax: 0251 423 651

ZALĂUStr. Kossuth Lajos, nr. 49, cod poştal 450010, [email protected]

Tel.: 0360 404 056, Fax: 0360 404 158

TÂRGU MUREŞStr. Mihai Eminescu, nr. 60, cod poştal 540331, [email protected]

Tel.: 0365 430 349, Fax: 0365 430 351

IAŞIZona de Agrement Ciric - Complex de Agrement Ciric, cod poştal 700064, [email protected]

Tel.: 0332 881 281, Fax: 0332 881 282

TIMIŞOARAB-dul Take Ionescu, nr. 53, et. 2, birou 26, cod poştal 300074, [email protected]

Tel.: 0356 460 982, Fax: 0356 460 983

TÂRGOVIŞTEStr. Vărzaru Armaşu, nr. 7A, cod poştal 130169, [email protected]

Tel.: 0345 100 025, Fax: 0345 100 605

BUCUREŞTIStr. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, cod poştal 020961, [email protected]

Tel.: 0316 900 214, Fax: 0316 900 215

BIROURILE REGIONALEUnitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală

1

EDITORIAL ............................................................................................................................................................................3

INTERVIUIuliana Băncescu: „Cultura populară este un reper al identității noastre naționale, alături de credința ortodoxă și limba română”........................................................................................................................................................4

DEZVOLTARE RURALĂ Magia sărbătorilor de iarnă la români – obiceiuri şi tradiţii ..................................................................................................8Colindul de altădată ................................................................................................................................................................ 14„Sub zare de soare“ - Festivalul colindului la Slobozia ...........................................................................................................16Colinda în Țara Maramureșului .............................................................................................................................................20Jocul măștilor – obicei străvechi din Țara Vrancei ...............................................................................................................24„Corindătorii“ vestesc Nașterea Domnului la „Poarta Transilvaniei” ..................................................................................26

OAMENIȘerban Terțiu - Măștile din lemn, unicat, tradiție și meșteșug ............................................................................................30Artizanii duc mai departe tradiția în Țara Maramureșului ....................................................................................................34

EXPERIENŢEAfacerea mea: Asociația „Cămara Sărulești” .....................................................................................................................38Comunitatea mea: Ansamblul „Valea Mostiștei” – promotor al obiceiurilor și tradițiilor locale .................................. 41

LEADER LA ZIGAL Sud-Vest Satu Mare ........................................................................................................................................................44GAL Nicolae Roznovanu .........................................................................................................................................................46

EVENIMENTE M.A.D.R.Întâlnirea celor mai reprezentativi membri ai RNDR - „Economia socială în spațiul rural“ .............................................48

MEMBRII RNDR SE PREZINTĂAcademia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” ....................................................................................50Asociația Comunelor din România .........................................................................................................................................51

Cuprins


2

3

Din Bucovina până în Oltenia, din Dobrogea și până în Banat, obiceiul popular al colindelor aduce spiritul sărbătorilor de iarnă.

Repertoriul tradițional al obiceiuri-lor românești, desfășurate cu ocazia Crăciunului și Anului Nou, cuprin-de colinde de copii, colinde de ceată (cele mai îndrăgite), cântece de stea, plugușorul, sorcova, jocul cu măști, dansuri, teatrul popular și religios și o serie de practici familiale, care au reușit să înfrunte trecerea timpului, conferind autenticitate și spirituali-tate sărbătorii Crăciunului, o sărbă-toare a păcii și liniștii sufletești.

Și la orașe, dar mai ales în lumea sa-tului, povestea Crăciunului - cu ură-rile colindătorilor la geam, cu bradul împodobit și miresmele îmbietoare de cozonac - se trezește la viață, în fiecare an, sub lumina licărindă a fă-cliei de ceară, pentru a ne reaminti că Nașterea Domnului este șansa pe care, noi, oamenii, am primit-o pen-tru a fi binecuvântați.

Pe tot cuprinsul țării, Crăciunul este însoțit, în comunitățile locale, de manifestări artistice care întregesc atmosfera creată de colindele speci-fice acestei sărbători. O dezlănțuire a dansului tradițional cu măști ani-mă scenele festivalurilor organizate cu acest prilej. Acest spectacol este un alt mod de a păstra vii obiceiurile dintr-o comunitate.

Tocmai despre modalitățile de a păstra, conserva și valorifica tezau-rul artistic al culturii populare ne vorbește în paginile interviului, care deschide acest număr al revistei, dna dr. Iuliana Băncescu, doctor în

filologie, specializarea folclor, cerce-tător principal gradul II la Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Patrimoniu Cultural Imaterial, având ca motto: „Cultura populară este un reper al identității noastre naționale, alături de credința ortodoxă și limba română”.

Cu toate că, astăzi, în societatea în care trăim, nu mai există comunitatea tradițională de altădată, colindătorii nu mai au aceeași recuzită și poate nici aceleași costume populare, totuși obiceiurile, în special cele de Crăciun și An Nou, există iar unele dintre acestea vor fi prezentate în paginile revistei.

Magia colindului de odinioară, din județul Ialomița, colinda în Țara Ma-ramureșului sau „corindătorii” de la „Poarta Transilvaniei”, care vestesc Nașterea Domnului, alături de Jo-cul măștilor, obicei străbun din Țara Vrancei, precum și festivalul de colin-de de la Slobozia întregesc atmosfera de sărbătoare a vieții de la țară din această perioadă.

Povestea sărbătorilor de iarnă este continuată de povestea unor OA-MENI, meșteri populari, care duc mai departe tradiția, moștenită de la străbunii lor, în Țara Vrancei și Țara Maramureșului.

Din EXPERIENȚA comunității din comuna Sărulești, județul Călărași, aflăm că SE POATE! Ansamblul de dansuri populare „Valea Mostiștei” promovează obiceiurile și tradițiile locale prin tenacitate și devotament, fiind răsplătit cu numeroase premii în țară și străinătate, iar Asociația „Cămara Sărulești” face față tuturor dificultăților și inițiază o afacere prin care oferă tuturor produse de patise-rie și cofetărie după rețete tradițio-nale, fără conservanți sau aditivi.

Rubrica „Leader la zi“ vă aduce în aten ție alte două GAL-uri: GAL Sud-Vest Satu Mare și GAL Nicolae Rozno-vanu, care ne prezintă realizările lor în teritoriul pe care îl coordonează.

Încheiem acest număr al revistei prin prezentarea a doi membri RNDR, și anume Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și Asociația Comunelor din România.

Nu putem să încheiem însă fără să facem cititorilor noștri o urare: „Acum te las, fii sănătos / Și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios / Române să fii bun!”

Editorial

Colindul, comoară de suflet și cultură

Viviana Vasile, Team Leader al proiectului „Înființarea și Sprijinirea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală”

Foto: Ioan Borlean


4

Iuliana Băncescu,Doctor în filologie, specializarea folclor, cercetător ştiinţific principal gradul II în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, Direcţia Patrimoniu Cultural Imaterial

Interviu

„Cultura populară este un reper al identității noastre naționale, alături de credința ortodoxă și limba română.”

Pentru început vă rugăm să ne explicați ce reprezintă patri moniul cultural imaterial?

Iuliana Băncescu: Cuvântul „pa-trimoniu“ provine din latinescul patrimonium, care înseamnă „moște-nire paternă”. Există un patrimoniu cultural material și unul imaterial.

Conform legii privind protejarea pa-trimoniului cultural imaterial, acesta este definit ca „totalitatea practici lor, reprezentărilor, expresiilor, cunoștințelor, abilităților împreună cu instrumentele, obiectele, artefac tele și spațiile culturale asociate acestora pe care comunitățile, gru purile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural”. Mai pe înțelesul tuturor, patrimoniul cultural imaterial repre-zintă tot ce înseamnă text, muzică, obicei, știința de a face ceva, credin-țele, practicile tradiționale...

Este patrimoniul cel mai perisabil în timp, pentru că depinde de factorul uman. La această oră, când societatea în care trăim nu mai este o comunita-te tradițională, după toate canoanele, așa cum era până la începutul seco-lului XX, acest patrimoniu se află în pericol pentru că, de multe ori, un singur om dintr-o comunitate știe o doină, o colindă, știe să cioplească lemnul într-un anumit fel, cunoaște o anumită rețetă tradițională și toate acestea dispar odată cu acești oameni care dețin știința de a face un obiect sau de a practica un obicei, o piesă tradițională.

Astăzi, majoritatea tinerilor, și nu numai ei, sunt interesați în mai mică măsură să conserve aceste obiceiuri, să le transmită mai departe, dacă nu cunosc valoarea acestui patrimoniu și nu sunt educați în acest scop. Aici

intervine rolul comunității, al facto-rilor locali care au atribuții în dome-niul cultural, pornind de la directorul căminului cultural, profesorii și învă-țătorii din școală, mergând până la primărie, direcțiile culturale județene și instituțiile naționale cu atribuții în domeniul patrimoniului și al culturii, care au datoria să se ocupe de con-servarea, sub orice formă, a acestui patrimoniu care se află în pericol de dispariție, prin înregistrarea lui pe suport audio, video sau foto, pentru a rămâne în acea comunitate, în situ-ația în care conservarea in situ nu va mai fi posibilă.

Prin conservarea acestui patrimoniu imaterial ne păstrăm, practic, spiri-tualitatea. Este o sumă de valori pe care am moștenit-o și pe care suntem datori să o transmitem generațiilor viitoare.

Biserica are, de asemenea, un rol im-portant în conservarea patrimoniului cultural și spiritual, în primul rând prin conservarea dreptei credințe și prin păstrarea nealterată a legătu-rii omului cu Dumnezeu, dar și prin grija pe care o manifestă față de pa-trimoniul local.

Rolul acestui patrimoniu, mai ales al tradițiilor și obiceiurilor calendaristi-ce și ale vieții de familie, era acela de a aduna comunitatea și de a o pune în comuniune. În comunitatea tradi-țională, oamenii se adunau la clacă, la șezătoare, la nuntă, la colindat, se ajutau reciproc, își cunoșteau nevoi-le, bucuriile, dar și necazurile, se vizi-tau, se interesau unii de alții. Acest fel de viață era o prelungire a liturghiei (care, în limba greacă, înseamnă slu-jire) și punea oamenii față în față, în comunitate și în comuniune. Para-

5

doxal, în zilele noastre, în ciuda exis-tenței atâtor mijloace moderne de comunicare, acest mod de viață este mult diluat.

Vă rugăm să ne prezentați câteva aspecte ale activității pe care o desfășurați în cadrul Institutului Național al Patrimoniului.

Iuliana Băncescu: Activitatea pe care un cercetător o desfășoară în ca-drul acestui institut constă, în primul rând, în cercetare de teren, pentru că specificul direcției noastre este de a face cercetare aplicată. În acest sens, activitatea constă în documentare in situ, pentru a observa și înregistra, pe orice suport, un obicei, pentru a ve-dea faza actuală în care se află, a face diferențele față de alte zone și față de ceea ce au constatat clasicii etnolo-giei și folclorului, pe care îi avem ca reper.

O altă latură a activității noastre este aceea a prelucrării informației, a ela-borării de articole, lucrări științifice, cărți, proiecte multimedia, participa-rea la simpozioane, schimburi de ex-periență, prezența la emisiuni radio și chiar realizarea de filme etnologice.

În concluzie, activitatea mea ca etno-log înseamnă cercetarea, conserva-rea, promovarea și valorificarea a tot ceea ce ține de cultura populară con-temporană, de patrimoniul cultural imaterial.

Cum privesc oamenii din mediul rural activitatea pe care o desfășurați? Vă sprijină?

Iuliana Băncescu: Oamenii din mediul rural se arată bucuroși în prezența celor care manifestă interes față de cultura și spiritualitatea lor și sunt dornici să împărtășească tot ceea ce au moștenit de la străbuni.

Uneori, am fost impresionată de inte-resul pe care oamenii dintr-o comu-nitate îl manifestă față de obiceiurile vii, dar și față de cele care nu se mai practică și de grija pentru valorile pe care le-au creat și moștenit.

Batrânii regretă că a dispărut comu-nitatea tradițională care exista în ti-nerețea lor și că tinerii nu mai mani-festă același interes față de păstrarea patrimoniului cultural, față de viața comunitară tradițională, față de valo-rile create de comunitatea lor.

Există totuși și tineri care iubesc și conservă aceste valori, însă mai mult sub forme moderne, cum ar fi specta-

Căiuți și ofițeri la Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă, Suceava, 2012

Plugușor din Câmpulung Moldovenesc Suceava

Fotografii: Arhiva I.N

.P. autor Iuliana Băncescu


6

strict de context. Un text sau un obi-cei se menține într-o comunitate nu-mai dacă exprimă o nevoie a aceste-ia. Acest context menține, dar poate face și să se schimbe sau să dispară textul respectiv, deoarece folclorul, mai ales cel actual, cunoaște o dina-mică deosebită.

Textele care dispar din viața comuni-tății intră în repertoriul pasiv. Dacă ne referim la obiceiurile de iarnă din această perioadă, trebuie să spu-nem că o bună parte dintre colinde, de exemplu, le regăsim astăzi în re-pertoriul pasiv. De aceea, este foarte important, în prezent, ca acest reper-toriu pasiv să fie înregistrat pe orice fel de suport, pentru că, altfel, se va pierde.

Cum apreciați contribuția pe care o aduce cultura populară patrimoniului național?

Iuliana Băncescu: Contribuția pe care o aduce cultura populară este una definitorie. Este un reper al identității naționale, alături de limba română și credința ortodoxă. Avem numeroase exemple ale unor mino-rități care și-au pierdut patrimoniul cultural popular și au fost asimilate de majoritari. Deci, prin conservarea culturii populare se conservă și iden-titatea unui neam.

Cultura populară este cartea de iden-titate a poporului român, care vor-bește despre arhitectura țărănească, despre psihologia țărănească, despre obiceiuri, muncă, felul de a gândi, de a sărbători, despre modul de a trăi și vedea viața și lumea, în general, de a reacționa și acționa asupra lumii. Pierderea acestui patrimoniu cultu-ral înseamnă pierderea identității unui neam.

Se ajunge, astfel, la omul fără rădă-cini, care trăiește angoasa existenția-lă, care nu știe de unde vine, nu mai are repere în viață, sau nu găsește soluții în momentele de criză, deoa-rece spiritualitatea tradițională oferă omului valori verificate în timp, de generații, repere, încredere și suport.

colul. Dar constatăm și faptul că, în ultimii ani, creația în stil tradițional devine o latură tot mai prezentă a culturii populare, deși în comunită-țile tradiționale aceasta era mult mai puțin reprezentată.

Spectacolul este și el un mod de a păstra viu un obicei într-o comunitate, cu toate dezavantajele lui, și anume, faptul că se pune accentul pe latura spectaculară în detrimentul celei rituale, se omit anumite secțiuni din obicei pentru a putea fi reprezentat pe scenă, faptul că publicul nu face întotdeauna parte din comunitate și nu cunoaște acel obicei, nu se regăsește în el, așa cum este firesc într-o comunitate de tip tradițional. Cu toate acestea, repet, spectacolul este și el o formă de conservare a obiceiurilor dintr-o comunitate, mai ales în contextul societății moderne în care trăim noi.

În continuare, vă rugăm să definiți noțiunea de folclor și locul pe care îl ocupă acesta în activitatea dumneavoastră.

Iuliana Băncescu: Folk lore în-seamnă „înțelepciunea poporului” și, de aici, tot ce a fost creat de aceasta se poate defini, în termeni generali, ca folclor. Dar sensul științific al ter-menului se referă mai ales la ceea ce ține de text.

Noi obișnuim să folosim termenul de cultură populară, care este mai larg și cuprinde tot ce a creat înțelepciunea populară, pe plan material și spiritual, adică arhitectură, obiceiuri, ocupații, practici și obiecte tradiționale, port, credințe, superstiții etc.

Acesta este obiectul nostru de activi-tate. În cultura populară însă, dacă ne referim la text, acesta este legat

Irod din Balcăuți, județul Suceava, 1950

Banda lui Bujor teatru popular, pe scenă la festival, 1993

7

Cum se face cunoscută cultura populară în afara granițelor țării?

Iuliana Băncescu: Mesagerii, ambasadorii culturii populare sunt, în prezent, românii plecați din țară, institutele culturale românești din străinătate, bisericile românești din diaspora, diferite ONG-uri sau chiar persoane particulare care promovea-ză valorile naționale, inclusiv pe plan interna țional.

Paradoxal, oamenilor plecați în stră-inătate le lipsește spiritualitatea co-munității tradiționale din care provin și atunci revin la valorile ei, încer-când să recreeze această comunitate în diaspora, în contextul societăților multietnice și pluriconfesionale de acolo, unde păstrarea și afirmarea identității este un lucru deosebit de important și uneori, apreciat.

Nu în ultimul rând, instituțiile statu-tului fac eforturi de promovare a cul-turii populare în afara granițelor ță-rii, prin expoziții, festivaluri și târguri internaționale organizate în Româ-nia, dar și în străinătate, schimburi de specialiști și de artiști, publicații și filme.

Care sunt zonele în care, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, obiceiurile și tradițiile se păstrează cel mai bine?

Iuliana Băncescu: Ca să definim niște caracteristici, am putea spune că obiceiurile cu jocuri ale măștilor se conservă mai bine în Moldova, colindele și Viflaemul sau teatrul de irozi, în Transilvania. Există însă zone, microzone, subzone, localități conservatoare, în toată țara, fiecare, cu specificul său. Din păcate, acestea au devenit niște insule într-o mare a modernității.

Mai există și mentalitatea româneas-că tradițională care, într-un anumit procent, conservă obiceiurile chiar și în marile orașe.

De exemplu, de Crăciun se colindă și la sat și la oraș, iar copiii primesc da-ruri sau bani. Nu mai există comuni-tatea tradițională de altădată, nu mai există recuzita și poate nici aceleași costume populare, dar obiceiul se păstrează, comunitatea manifestân-du-și interesul față de el.

În ultimii ani, se promovează festiva-lurile de colinde, organizate pe zone.

Capra din Scobinți, județul Iași

Grup de colindători din „Vatra Moldoviței” Suceava, la festivalul „ Sub zare de soare” Slobozia

Fiecare județ are festivalul său de co-linde. Ele se organizează în capitala de județ și adună reprezentanți din cele mai conservatoare sate.

Pentru interpreții obiceiului, ansam-bluri sau grupuri de colindători, este important că sunt văzuți de comu-nitate, că sunt pe scena unui festival județean sau național, că sunt văzuți la televizor. Deci, pentru aceștia, fes-tivalul reprezintă un mod de stimula-re a conservării obiceiului, chiar dacă vorbim aici de spectacol, un mod de a-și promova valorile, de a le face cu-noscute și altor comunități. Iar dato-rită Internetului, unele dintre aceste valori dobândesc circulație internați-onală.

Foto: Arhiva C

JCPC

T Ialomița


8

Magia sărbătorilor de iarnă la români – obiceiuri şi tradiţii

Postul Crăciunului

Postul Crăciunului este, în felul său, un paradox, un post de bucurie, deși, în tradiția creștină, postul înseamnă pocăință, asceză, întristare. Dar acest post prevestește Nașterea lui Mesia, este un post ușor, cu dezlegare la pește în fiecare sâmbătă, duminică și sărbătoare mai importantă.

Pentru comunitatea de până la înce-putul secolului XX, aceasta era peri-oada șezătorilor, întrucât, în nopțile lungi de iarnă, era vreme destulă pentru lucrul de mână, dar și pentru serbări. Mai mult decât atât, atunci se cunoșteau flăcăii cu fetele, pentru a se căsători, după Bobotează.

În privința sărbătorilor din post, ele debutează cu Filipii de toamnă, în pe-rioada 12 - 23 noiembrie. În această perioadă, femeile nu dădeau gunoiul afară, ci îl strângeau după ușă, nu îm-pungeau cu acul, ca să nu le ia lupul oile, lipeau gura sobei ca să se lege gura lupului, sau atârnau de lemnul coșului o secure, ca să fie ferite de pa-gube. Se spunea că cine ține Filipii își apără casa de foc, de șerpi, de strigoi și stricăciuni, dar mai ales de pagube-le provocate de lupi.

Pe 21 noiembrie este o altă sărbătoa-re importantă, cunoscută în popor sub numele de Ovidenie. Este vorba de Intrarea în Biserică a Maicii Dom-nului. În popor se spune că, în aceas-tă zi, cerurile se deschid și animalele vorbesc. Se fac praznice pentru cei ce au suferit moarte năpraznică.

O mare sărbătoare la sfârșitul lui no-iembrie, pe 30, este cea a Sfântului

Andrei, cinstit ca apostol al români-lor, întrucât, din spusele istoricului Eusebiu al Cezareei reiese că lui i-a revenit, prin tragere la sorți, să pro-povăduiască Evanghelia în părțile Traciei și ale Scythiei, inclusiv în Do-brogea de astăzi.

Pe 4 decembrie se prăznuiește Sfân-ta Varvara (Barbara), izbăvitoarea de otravă, de bube și păzitoarea lumii de Antihrist. Nu se opăresc rufe, nu se țese, nu se coase în această zi. Copiii nu au voie să mănânce boabe. Se spu-ne că mamele îi îmbărburează pe co-pii (le ung fața cu miere, apoi îi spală cu apa în care au spălat icoana).

Cu strășnicie se mai ține și Sfântul Spiridon, Făcătorul de minuni (12 decembrie).

Pe 6 decembrie urmează un sfânt săr-bătorit din dragoste, Sfântul Ierarh

Nicolae, care a strălucit prin milos-tenie, înțelepciune și propovăduirea dreptei credințe, apărând Biserica de învățătura ereticului Arie. În aminti-rea bunătății acestui sfânt, și astăzi românii le dau daruri de Moș Nicolae copiilor, care le găsesc în ghetuțe sau sub pernă, în dimineața acestei zile.

În popor se spune că Sfântul Nicolae ține paza soarelui care, sătul de mers pe același drum și scârbit de ceea ce vede, vrea să fugă. Alții spun că a fost podar, corăbier sau pescar și că are darul de a-i ocroti pe cei ce călătoresc pe ape. Este considerat ocrotitorul săracilor și dătătorul de noroc la mă-ritiș al fetelor sărace. De asemenea, se spune că el aduce zăpadă, iar dacă ninge de ziua sa, va fi iarnă grea.

Pe 20 decembrie se sărbătorește Ig-natul care este, în tradiția creștină, sărbătoarea Sfântului Ignatie Teofo-

Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu postul Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Dezvoltare rurală

Colindători la gazde Ciocănești, județul Suceava

Fotografii: Arhiva I.N

.P. autor Iuliana Băncescu

9

rul. În datinile românilor, această zi a rămas prin ritualul sacrificării por-cului, fără conotații sacre astăzi, deși folcloriștii văd în acest act o substitu-ire a jertfelor omenești, sărbătorirea unei zeități, a unui „spirit agrar”.

Acest sacrificiu se face, în prezent, mai mult pentru a îndestula cu car-ne și produse tradiționale sărbătorile care urmează și întregul an. Latura practică predomină acum asupra ce-lei ritual-ceremoniale, deși se poate vorbi despre un întreg ritual al pre-gătirii porcului. Acesta, după ce este înjunghiat, este pârlit, apoi spălat cu mălai și acoperit cu o pătură. În unele locuri, i se face o tăietură în formă de cruce, în frunte. Copiii se suie căla-re pe porc, ca să aibă noroc tot anul. Apoi se scot intestinele și mărunta-iele, se tranșează carnea, se fac pre-paratele tradiționale (caltaboși, tobă, lebăr, sângerete, cârnați, tochitură, drob - cighir etc.). În aceeași zi se face și nelipsita „pomană a porcului”, cu vecinii și cei ai casei.

Tot legat de tăierea porcului este obi-ceiul numit Vasilca, practicat între Crăciun și Anul Nou de cei de etnie romă sau de feciorii din sat.

Căpățâna porcului se împodobea cu mărgele, cercei, voal de mireasă, co-roană de flori. Se punea pe o tavă, pe care se mai așezau bani (chiar de aur), argint și friptură. Se pleca la co-lindat cu capul de porc astfel împo-dobit. Pe vremuri, colindătorii cu Vasilca purtau cămașă albă, brâu roșu sau negru, opinci. Acum se îmbracă „cu ce au”, dar păstrează, parțial, tex-tul colindului și acompaniamentul (la

acordeon sau la fluier, ori mai multe instrumente muzicale).

Ziua de Ajun, 24 decembrie, este cu-noscută ca zi de post aspru. În trecut, femeile mâncau numai seara prune uscate sau poame fierte. Se făcea și un dulce tradițional, numit turte cu juflă, scutecele lui Iisus sau pelincile Maicii Domnului, din turte subțiri, coapte pe plită și umplute cu o cre-mă obținută din sămânța de cânepă zdrobită sau, mai nou, cu nucă.

Când se mătură, seara, gunoiul nu se dă afară, ca să nu ai supărări și pa-gube la vite. Coșurile se mătură și fu-ninginea se aruncă în vie, ca aceasta să se încarce cu struguri. Găinilor li se dădea să mănânce din sită, ca să ouă mult.

În dimineața acestei zile, cetele de co-pii umblau din casă-n casă cu colin-da. Obiceiul se mai numea MoșAjunul, Bunădimineața, Colindișul sau Bunădimineața la Moș Ajun. În unele locuri (Oltenia, Transilvania), colindătorii se numeau pițerei sau pizerei și erau conduși de un vătaf. Datina era ca, atunci când intrau în casă, să scormonească focul din va-tră. Ca daruri primeau covrigi, colaci, turte, mere, nuci.

Dar cel mai cunoscut obicei de Ajun este mersul cu icoana. Acum, obice-iul durează mai multe zile înainte de Crăciun și nu mai este practicat de băieții din corul bisericii, ci de preot, însoțit de dascăl. Ei colindă din ca-să-n casă, stropind cu aghiazmă casa și locatarii, cântând troparul Nașterii Domnului.

Sărbătoarea Crăciunului

Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, este zi de mare bucurie și binecuvântare pentru creștini. Prima consemnare a sărbătoririi Crăciunu-lui la 25 decembrie apare în anul 325. Deoarece creștinii nu doreau să țină aceste sărbători păgâne, s-a ales data de 25 decembrie pentru a celebra ambele sărbători și a impune sărbă-toarea creștină. Până atunci se sărbă-torea la 6 ianuarie, odată cu Botezul Domnului, sub numele de Epifanie sau Teofanie, care înseamnă Arătarea Domnului.

În comunitatea românească actuală, sărbătoarea Crăciunului are caracter eminamente creștin, fiind sărbătorită atât prin participarea la slujbele bise-ricești, cât și prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urmă este colindatul, atât de cunoscut ca obicei specific românilor încât colindatul de ceată bărbătească a fost recunoscut de UNESCO și introdus în patrimoniul cultural al umanității.

Obiceiul se practică în Ajunul Crăciunului, de seara până în dimineața zilei de Crăciun. Există și locuri unde se colindă în două sau în toate cele trei zile ale sărbătorii. În alte locuri, din Muntenia, Moldova și Transilvania de Răsărit, se colindă și la Anul Nou.

După mesajul lor, colindele pot fi re-ligioase (creștine), care vestesc lumii nașterea lui Hristos, laice (sociale, păgâne) care creează o atmosferă le-gendară referitoare la lume și stihii, oprindu-se mai mult asupra a trei as-pecte din viața satului: cel gospodăresc, puterea și frumusețea tinerilor, eroismul și iubirea, în perspectiva căsătoriei.

Colindătorii sunt purtătorii și trans-mițătorii unui mesaj către gazde. Fie el magic, de urare, de legitimare a ce-tei sau creștin, mesajul colindătorilor dorește să aibă efect asupra gazdei, să-i aducă bogăție, prosperitate, în noul an, să o schimbe făcând-o mai bună, mai credincioasă, mai fericită,

Colindători cu duba în Banat


10

tată, traistă, clopoței, dube sau alte instrumente muzicale (cel mai ade-sea fluier), în anumite zone, o pangli-că roșie sau tricoloră pe piept, peste mijloc sau la bâtă. Frecvente sunt, în prezent, și ornamentele din beteală, hârtie creponată, globuri sparte, pa-iete etc.

Repetițiile se fac de la începutul postului până la Sfântul Nicolae sau chiar cu câteva zile înainte de Crăciun. Tradiția era ca o ceată să-și aleagă o gazdă, un om mai bogat din sat, la care organiza și petrecerea de Crăciun. Ca daruri, colindătorii primeau colaci, mere, nuci, dulciuri, cârnați și produse din carne de porc. Mai recent, primesc exclusiv bani. La casele unde nu erau primiți sau găseau poarta încuiată, rosteau „des-colindări”, formule de urări nega-tiv-umoristice adresate gazdei, ori luau poarta și o mutau din loc.

În prezent, se poate vorbi de un ca-racter în general creștin al colinda-tului. Colindătorii îi simbolizează pe îngerii care cântau deasupra ieslei din Betleem, slăvind nașterea Prun-cului Iisus. Pe lângă această „veste minunată”, care se află în centrul ce-lor mai multe colinde contemporane,

mai sănătoasă. Colindătorii poartă di-ferite denumiri: ceată de colindă tori, ceată de feciori (în Transilva nia), ceată de juni (în ținutul Sibiu-Făgă-raș), bute, butea feciorilor (junilor) (în ținutul dintre Olt și Târnave), beze (în Câmpia Transilvaniei și Năsăud), dubași (în Hunedoara Vestică și ținu-tul Hălmagiu-Beiuș), preucă (în Țara Loviștei), zoritori (în Țara Bârsei), călușeri (în zona dintre Sibiu și Strei, întrucât colindătorii urează și joacă jocul cu acest nume) etc.

Constituirea cetei și „repetițiile” sunt legate de bogăția repertoriului de co-linde și de atribuțiile cetei. Ceata este bine organizată. Are, în primul rând, un conducător (vătaf, primar, jude, birău, marcoton și, mai nou, șef), care îndeplinește și rolul de casier, fi-ind și cel care introduce fetele în joc, cu altă ocazie. Cel ce duce darurile este numit iapă, cal, desăgar, purcică, goagă, mihoi. Mai există, uneori, și un supraveghetor al proviziilor ce-tei (crâșmar, căprar, colacar, chelar, făgădaș, borbirău).

În general, colindătorii poartă costu-mul popular de sărbătoare, adăugând pălării sau căciuli. Uneori poartă o bâtă sau măciucă, special ornamen-

colindele religioase mai vorbesc des-pre Patimile Domnului, despre sfinți, despre Maica Domnului, despre bă-trânul Crăciun, despre trădarea lui Iuda, sfârșitul lumii etc.

Colinda populară se distinge prin faptul că își precizează destinatarul. Există colinde de fată, de flăcău, de copil, de cioban, de preot, de pescar etc., cu caracter de urare. Există, de asemenea, colinde ce au ca temă lup-ta cu leul, ciuta, colinde de înstrăina-re (mai ales adresate feciorilor care pleacă la oaste).

În zilele Crăciunului, până la Sfântul Vasile sau chiar până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua. Ei se numesc stelari, crai, colindari sau colindători. Umblă în cete mici, cu o stea făcută dintr-o sită veche, cu șase, opt sau douăsprezece colțuri triunghiu-lare, învelite în hârtie colorată. În centru au icoana Nașterii Domnului. Miezul cântării lor se referă la căuta-rea și aflarea pruncului Iisus de către magi sau crai. Dar cântarea cuprinde și o parte a troparului Nașterii Dom-nului și o orație către gazde. Prin zona Muscelului, există obiceiul ca stelarii să-și închine steaua, la întâl-nirea a două cete.

Uneori, ei colindă împreună cu Vicleimul (Irozii, Viflaemul), teatru popu-lar care prezintă scene de la Nașterea Domnului, a găsirii de către Iosif și Maria a unui loc pentru a-L naște pe Iisus, a magilor, a păstorilor, a ucide-rii pruncilor de către Irod, a căutări-lor acestuia pe la cărturarii vremii, a chinuirii lui Irod de către draci. În zi-lele noastre, se mai practică în Tran-silvania și, sporadic, în variante mun-tenești sau moldovenești. Acolo unde există, este un adevărat spectacol, care se încheie cu o suită de colinde, în văzul întregii comunități adunate.

Tradiția populară spune că e bine să păstrezi primul colac de la colindeț, să-l dai vitelor cu care te duci la târg, ca să vină oamenii să le cumpere, cum vin la colindețe. Gunoiul mă-turat între Crăciun și Bobotează se strânge și fie se aruncă pe straturi, ca să nu le mănânce viermii, fie se arde

Scena păstorilor din Viflaem, Vișeul de Sus, județul Maramureș, 1994

11

și cu el se afumă vitele, ca nimeni să nu le poată vătăma. Unii sar peste foc în zilele Crăciunului, ca să le piară frica. Femeile stau pe vine, ca să stea cloștile pe ouă. Alții spun că e bine să mănânci carne de pasăre în ziua Cră-ciunului, ca să fii peste vară ușor ca pasărea. Și în zilele noastre mai exis-tă astfel de credințe. Dar, în general, acum ele provoacă un zâmbet, amin-tind numai de vremurile de altădată.

În prezent, Crăciunul este o sărbă-toare de familie, când se adună co-piii, părinții și nepoții la masă, par-ticipă la slujbele bisericii, îi primesc pe colindători sau fac parte ei înșiși din cete. Crăciunul este considerat sărbătoarea păcii, când orice conflict încetează.

Anul Nou

Denumit și Crăciunul Mic, Anul Nou este mai mult o sărbătoare laică păgâ-nă decât una religioasă. Ea marchează trecerea în noul an civil (anul nou bi-sericesc începe la 1 septembrie), fiind și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare. În această perioadă se în-tâlnesc mai multe obiceiuri populare, având, în general, caracter distractiv sau de urare, dar implicând și tradiția românească, mai veche sau mai nouă.

Înnoirea anului conține în sine ideea perfecțiunii începuturilor, a beatitu-

în mijloc, fiind înconjurată de celelal-te măști, după cântarea la fluier, sau la strigăturile flăcăilor care au sarcina de a o juca.

În zona Transilvaniei, capra poartă denumirea de turcă. În zona Hune-doarei, turca se numește și cerb sau cerbuț. Capul turcii are specifice două coarne înalte, împodobite cu beteală, panglici și clopoței. Uneori este îm-podobită cu fâșii lungi și multicolore de pânză sau, mai nou, de hârtie co-lorată. Se spune că turca era jucată de oamenii însurați. Flacăii se temeau să o joace, căci se credea că pentru șase săptămâni se depărtează de ei îngerul cel bun și sunt lăsați în voia celui rău.

În ziua de Anul Nou, turca „moare”. Este „împușcată” de un fecior, „în-mormântată” de „popă” și bocită de „preoteasă”, firește, toți, feciori mas-cați. Masca se așează cu capul în jos, până ce se termină „pomana” (ospă-tarea feciorilor de către fete). Apoi fe-ciorii împart turca, fiecare luând bu-cata pe care a dat-o când a fost făcută.

În zona Munteniei și Olteniei, capra poartă denumirea de brezaie, înso-țită de moș, babă și alte personaje mascate, care prezintă diferite scene comice. În zona Muscelului, are cap de lup, barză, vulpe, câine, cocoș sau vultur. Glumește, cântă, îi înveselește pe bătrâni, îi sperie pe copii, dă ghes tinerilor.

În Bucovina, capra se numește malancă, închipuind o pereche de bă-trâni. Casele gospodarilor trebuie să fie curate, căci pe celelalte le mur-dărește cu funingine moșneagul din ceată.

Caprele dansau împreună cu Ursul dansuri grotești, iar mascații impro-vizau unele scene comice tradițio-nale. În zilele noastre, în Moldova, acolo unde se joacă Ursul, acesta este un joc de sine stătător. Ursul joacă în-demnat de ursar, în ritmul tobelor și al fluierăturilor.

Ceata este completată de alți mascați: „moși”, „babe”, „domnișoare” etc., toți, flăcăi din sat. Măștile sunt con-Turca

dinii vârstei de aur. De aceea este așteptată cu bucurie. Românii consi-deră că există o corespondență între îmbătrânirea anului și vârsta sfin-ților din calendar. Cei sărbătoriți la sfârșitul anului sunt moși (Moș An-drei, Moș Nicolae, Moș Crăciun), iar cei serbați la început sunt considerați tineri (Sfântul Vasile).

Așa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat, în co-munitatea românească, de urarea cu plugușorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca și jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești. Sunt obiceiuri care încă se păstrează. Poate datorită caracterului lor spec-tacular, sau pentru prilejul de a pe-trece pe care-l oferă comunității.

Remarcăm că nici de Anul Nou nu lipsesc colindele. Ele însă vestesc această sărbătoare și conțin urări pentru noul an. Am întâlnit în Mara-mureș și colinde creștine, care conțin îndemnuri morale și sfaturi. Acum, ca și la Crăciun, există obiceiul de a trimite și primi felicitări cu urări pen-tru Noul An.

Cele mai răspândite obiceiuri popula-re sunt jocurile mimice, în care pre-domină măștile de animale.

În toate jocurile de tip turcă, brezaie, capră, recuzita centrală este capul de animal cu cioc clămpănitor, făcut din lemn și jucat de un flăcău. Între capră, turcă și brezaie există foarte multe asemănări. Uneori, ele se iden-tifică. Diferă numai denumirea, în funcție de zona în care se practică. Cu capra se umblă de la Crăciun până la Bobotează.

Denumirea de capră este specifică zonei Moldovei. Caprele din Moldo-va, cu bot de lemn clămpănitor, au specifice coarnele mai mici și mai puțin împodobite decât în restul țării. Ele sunt acoperite cu covoare și une-ori poartă pe spinare o fâșie cu clo-poței. Caprele dansează împreună cu ursul dansuri grotești. Celelalte per-sonaje mascate care le însoțesc pre-zintă adesea scene comice, cu aluzie la comunitate sau la evenimente ac-tuale. În mod tradițional, capra joacă


12

fecționate din cârpe, blănuri de oaie, de iepure, costumele din haine vechi, iar recuzita din obiecte casnice demo-date, bâte etc. În Bucovina, țâganii se dau pe față cu funingine și se împo-dobesc cu pene. În Maramureș se pot întâlni cete de draci, care, în zăngă-nitul tălăngilor, care le sunt agățate de costumul din blană, saltă pe ulițe după colindători.

De Anul Nou există mai multe obice-iuri specifice fiecărui ținut. În Moldo-va se întâlnesc cele mai multe datini la această sărbătoare. Toate sunt puse în scenă de ceata de feciori. Mai deosebiți sunt Împărații din Bosanci, județul Suceava, cu costume alcătui-te din pene colorate. Ei joacă diferite jocuri și urează gazdelor, la sfârșit. Căiuții sunt un obicei specific jude-țului Botoșani, dar și altor județe ale Moldovei. Ceata, mai mică sau mai mare, în funcție de vârsta participan-ților, colindă din casă-n casă, jucând în ritmul fluierăturilor și strigături-lor, precum și al muzicii, dacă își per-mit flăcăii mai mari să o plătească. Costumul include un cap de cal din lemn, împodobit cu beteală și hârtie colorată.

Un obicei unic în țară se desfășoară în Bucovina, la Anul Nou. Este vor-ba despre Bungheri. Costumați în uniforme militare asemănătoare ce-lor ale generalilor austrieci, ei joacă în cerc și rostesc strigături de joc și licențioase. Sunt acompaniați de in-strumente de suflat și tobe, în ritmul Arcanului, dans specific acestei zone.

Un obicei general, practicat de ro-mâni cu prilejul Anului Nou, este Plugușorul. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea româneas-că, plugușorul este o colindă agra-ră declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pen-tru obținerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad, era o prezență nelipsită în cadrul acestei colinde.

Plugușorul se recită din casă-n casă, în Ajunul Anului Nou, seara sau chiar până în dimineața Anului Nou. Era

practicat de copii sau adolescenți, ca și acum. Dar se spune că, mai demult, îl practicau numai bărbații în puterea vârstei. Recitarea textului este însoți-tă de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor.

În dimineața Anului Nou, ca o con-tinuare a Plugușorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă semințe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scur-tă prin Bucovina („Sănătate! Anul Nou!”), primind în schimb bani, fruc-te, nuci, colaci. Mai recent, însă, s-a generalizat formula de la sorcovă, prezentă, inițial, în centrul Moldovei: „Să trăiți / Să-nfloriți/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!”

Altă formă de colind de Anul Nou este Sorcova. Mai demult, la Sfântul An-drei, se puneau în apă, la înflorit, ra-muri de măr, păr sau vișin. Cu ele se colindă din Ajun, până în dimineața zilei de Sfântul Vasile. Astăzi acestea sunt înlocuite cu sorcove făcute din flori de hârtie colorată, ornate cu be-teală. Obiceiul este practicat de copii, care intră în casă și le lovesc, pe rând, pe gazde, cu sorcova, recitând formu-la. Prin Buzău, Prahova, Argeș, Te-leorman și Olt se colindă mai intâi la fereastră, spre a le deștepta pe gazde.

În noaptea de Anul Nou se spune că se deschid cerurile, iar cui prive-ghează și le vede deschise, i se va da orice va cere. Se spune că animalele vorbesc, povestind tot ce au făcut în timpul anului. Se mai spune că așa

cum e omul la Anul Nou va fi tot anul (vesel sau trist). Mai demult, se un-gea cu untură și cărbune de tei pe la ferestrele și ușile grajdului, ca să nu intre strigoaicele, să strice vitele. Se puneau busuioc, cercei sau salbă la parul de la gard, pe casă sau pe clăile de fân. Se spunea că dacă în diminea-ța Anului Nou vei găsi obiectul rou-rat, este semn de noroc. Încă și acum se mai face plăcinta cu răvașe, pe care se scriu calități sau diferite trepte de bogație.

Boboteaza

Numită și Epifanie (arătarea Dom-nului), Boboteaza este unul dintre cele mai mari praznice creștine. Este sărbătoarea Botezului Domnului în Iordan, de către Sfântul Ioan Boteză-torul. În primele trei secole creștine, se celebra odată cu Nașterea Domnu-lui, tot la data de 6 ianuarie. Este o mare sărbătoare a românilor pentru că, în această zi, s-au arătat toate Per-soanele Sfintei Treimi, tot acum sfin-țindu-se și Aghiazma Mare.

Cu câteva zile înainte de Bobotează, preotul umblă „cu ajunul”; colindă fi-ecare casă, cântând troparul sărbăto-rii și stropind cu aghiazmă oamenii și locul. Dacă sosește în ziua Ajunului, este întâmpinat cu mâncare de post (prune uscate fierte, grâu fiert, mere etc.), pentru că ajunul Bobotezei este zi de post aspru. Oamenii îl întâmpi-nă pe preot cu lumânarea aprinsă, la poartă. Uneori îl și conduc cu câteva

Bungheri din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava

13

case mai încolo, la ieșire. Copiii îl în-soțesc și îi anunță sosirea, strigând înaintea lui Chiralesa! (de la greces-cul Kir eleison = Doamne, miluiește). Aceasta mai ales în Bucovina și Mol-dova.

Peste tot în țară se face sfințirea mare a apei (Aghiazma Mare), cu care se sfințesc obiectele. Cu această apă se stropesc casele, oamenii, animalele, păsările. Oamenii cred că este izbă-vitoare de boli, sfințitoare și purifica-toare. Ea se bea 9 zile după Bobotează și, în cursul anului, de către cei opriți de la Sfânta Euharistie. Se păstrează ani de zile, cu credința că această apă este nestricăcioasă.

În satele de la Dunăre este obiceiul ca, după sfințirea apei, preotul să arun-ce în fluviu o cruce (sau trei cruci, în mare). Băieții sar în apă și înoată până când unul dintre ei prinde cru-cea. În mai multe locuri din țară se sfințește, la Bobotează, apa râului sau a vreunui izvor care trece prin sat.

De asemenea, în prezent, se practi-că, în sudul țării, un obicei numit, pe alocuri, încuratul cailor. Caii sunt împodobiți cu ciucuri (canafi) și apoi sunt botezați de preot cu aghiazmă, împreună cu stăpânii lor. În unele locuri intră și în apa râurilor, care a fost sfințită de preot. La biserici, se fac cruci din gheață, se trag focuri de armă pentru alungarea spiritelor rele.Ca să nu se spurce apa sfințită, nouă

zile după Bobotează nu se spală rufe. Fetele iau o floare din cele ce împo-dobesc crucea la Bobotează și cred că, dacă o vor pune sub pernă, își vor visa viitorul soț.

În comuna Morteni din județul Dâm-bovița se face un obicei unic, cu-noscut sub denumirea de Steag sau Geavrele. Cu o săptămână - două înaintea Bobotezei, băieții iau de la femeile mai în vârstă geavrele (batis-te). În ajunul Bobotezei, se strâng la o gazdă, unde le cos, pe un par înfă-șurat în tricolor, lung de 9-11 metri. În vârf îi pun cruce, ciucuri, tricolor și busuioc. De Bobotează, steagurile din cele patru sectoare ale localității se sfințesc în centru, de către preot. Apoi fiecare ceată colindă din poar-tă-n poartă, ridicând steagul de trei ori în sus. De Sfântul Ioan, a doua zi, îl desfac, la aceeași gazdă. Își numără banii câștigați și-și povestesc întâm-plările de la umblatul cu steagul. Ei repetă, conștiincios, acest obicei în fiecare an. Căci se spune că, dacă nu-l mai fac un an, nu mai au voie să-l facă vreme de șapte ani.

Sfântul Ioan Botezătorul

Prăznuirea Sfântului Ioan Botezăto-rul, pe 7 ianuarie, încheie ciclul sărbă-torilor de iarnă. Este sărbătoarea „ce-lui mai mare om născut din femeie”, care L-a botezat pe Cel propovăduit de El ca Mesia, Hristos-Dumnezeu.

În această zi, oamenii se stropesc cu apă, se cufundă în râuri, iazuri sau jgheaburi, iar feciorii din sat udă cu apă de fântână sau din căldărușa po-pii fetele din sat.

Cei care poartă numele de Io(a)n sunt iordăniți (udați sau aruncați în sus), până când dau un dar. În Muntenia, obiceiul se numește Vălărit și este practicat de feciori. Aceștia umblă din casă-n casă, „botezând” și ridi-când pe oricine întâlnesc. Ca dar, iordănitorii primesc bani, iar mai demult primeau carne. Seara fac pe-trecere cu toate fetele pe care le-au iordănit acasă sau la fântâni. În zona Sibiului, obiceiul poartă numele de Muiatul Ionilor, fiind dedicat doar celor ce poartă acest nume.

Prin fastul și diversitatea lor, sărbă-torile de iarnă sunt cele mai ample și mai spectaculoase din cultura po-pulară actuală. Aceste trăsături ale lor au făcut să fie atât de mult ex-ploatate în cadrul unor spectacole și festivaluri de folclor, încât și acestea din urmă au devenit tradiție. În acest sens, putem menționa festivalurile de la Sighetu Marmației, Suceava și multe alte festivaluri desfășurate în capitalele de județe, care au ajuns la peste 20 de ediții.

În calendarul românilor, acest ciclu de sărbători este foarte important. Este perioada anului cu cele mai multe sărbători, cea mai bogată în semnificații și evenimente creștine, cea care îi leagă pe români mai mult de tradițiile populare și de locurile natale, cea care impune comunității românești alte ierarhii, altă stratificare socială decât cea obișnuită.

Acest material nea fost pus la dispoziție prin amabilitatea doamnei dr. Iuliana Băncescu, din lucrarea sa „Obiceiuri tradiționale din România. Sărbători în imagini”, editată de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, București, 2006, Colecția „Tradiții”.Muiatul Ionilor la Tălmăcel, județul Sibiu


14

Cu origini străvechi unele datând din perioada precreștină obiceiurile de iarnă au suferit importante transformări dea lungul timpului. Îngrijorător este însă faptul că, în ultima perioadă, o parte dintre acestea nu se mai practică, dispărând rapid.

În zona folclorică Vlașca se găsesc reprezentate aproape toate obiceiu-rile desfășurate în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, cu frumusețea și specificul ce caracterizează fiecare localitate în parte.

„Cea mai bogată colecție de colinde, care a intrat în atenția Centrului de Conservare, am întâlnit-o în comu-na Găujani, localitate aflată pe malul Dunării, la circa 25 km de Giurgiu, spre Zimnicea”, ne mărturisește dna prof. Carmen Pețanca, directoarea Centrului Județean pentru Conserva-rea și Promovarea Culturii Tradițio-nale Giurgiu și ne descrie în continu-are obiceiul colindatului de altădată.

Până nu demult, era încă viu obice-iul adulților de a colinda tot satul în noaptea de Ajun (24 spre 25 decem-brie). Acest obicei era practicat nu-mai de către bărbați. Ei se pregăteau din timp, întâlnindu-se în fiecare sea-ră, la câte unul acasă, pentru a învăța colindele. Obiceiul respecta un ritual ce începea cu adunarea colindători-lor, în seara zilei de Ajun, în centrul satului. Aici se împărțeau în 7-8 cete, de regulă în aceeași formulă ca în anii anteriori. Fiecare ceată era alcătuită din 4 persoane (flăcăi, adulți, dar și bătrâni), împărțiți în grupe de câte

doi ce cântau antifonic (câte o frază fiecare).

După ce se împărțeau și se stabileau cetele, venea rândul repartizării „sec-toarelor”, unde fiecare ceată avea să colinde în acea noapte, deoarece nu mergeau două cete în aceeași zonă sau la aceeași casă. De obicei, se știa ce „sector” are fiecare, dar, pentru a nu exista neînțelegeri, ritualul se re-peta în fiecare an.

La despărțire, conform obiceiului, trebuiau să plece cântând același co-lind, „La mijloc de sat“:Lerului, leruluiLa mijloc de satCetele sempartLeruluiCareau apucat.

Ajunși la casele gospodarilor (care-i așteptau cu porțile deschise), ce-tele cântau un colind de fereastră. Existau mai multe colinde (Întreabă sfinții pe Hristos, Lastăi ușă bună, Pusa casa lângă drum, Ma trimis Sfânta Marie etc.), dintre care se ale-gea unul singur.

Dacă ajungeau după 12 noaptea, se cânta colindul „Scoală, scoală domn din casă”. În cazul în care gazda vroia să-i primească în casă, bătea în geam și îi chema. La intrare, cântau colin-dul „Doi șade”.

Nu luau loc decât după terminarea colindului, când se așezau la masa special pregătită pentru ei. După ce erau cinstiți de gazde, colindătorii trebuiau să cânte pentru membrii fa-miliei. Primul era colindul pentru soț și soție. Dacă soții erau din sate dife-rite, se cânta „Pe-l buhaz de mare”. Se cântau apoi colindele pentru co-pii: colinde de fată (Șiși mai are Ion, are; Cam din susu, cam din josu), colinde de băiat (Încalică Vodă, Li li, li li, calule; Stă murgu legatu etc.). În cazul în care gazda avea mai mulți băieți, ceata interpreta colindul „Trei feciori într-un botez“. Mai exista un colind specific ce se cânta doar la casa preotului: „Pe câmpul Ierusalimului“.

La final, colindătorii primeau „cola-cul colindătorului” (un colac anume făcut pentru acest obicei), peste care se puneau fructe, carne și bani.

Colindul de altădată...Motto: „Frumoase sunt tradițiile și obiceiurile din străbuni…“

„Plugul adulților”, 1982

15

Colinde culese din vatra folclorică Vlașca

L-astă-i ușa bunăLastăi ușă bună,Mulți junei sadună,Stătură, bătură,

Din gură grăiară: ’Cest domn bun din casă,Din cas’ de la masă,Deor fi deadormit,Scoalăte, deșteaptă,Cafară te cheamă,Doi, trei chemători,Juni colindători,

Și tot mai grăise: ’Cest domn bun din casă,Din cas’ de la masă,Tu portar de porți,Poarta sămi descui,Poarta porților,Ușa caselor,Noi ca săi băgăm,Păștei junei buni,Juni colindători.

Și tot mai grăiară: Dăst domn bun din casă,Din cas’ de la masă,

Tu chelar de mese,Bunătăți săntinzi,Făclii sămi aprinzi,Bucate sămi pui.

Și tot mai grăise: Dăst domn bun din casă,Tu chelar de buți,Bun vin sămi aduci,Vin din nouă buți,Și să le numești,Să le pritocești,Prin cane leșăști,Pahare domnești,Tu să le numești,Lăștei junei buni.

Bună vreme gazd-aleasăBună vreme gazdaleasă,Florile dalbe, flori de măr.Bună vreme mândră casă,Florile dalbe, flori de măr.Gazdă dacă nu ne crezi,Vinoafară să ne vezi.Să vezi neaua afânată,

De din zare, pânăn poartă.Iată pică picurele,De argint, de mii de stele.Promoroaca stă ciorchină,Peste pomii din grădină.Să vezi neaua albăn vie,Anu’Nou, cu bucurie!

SemănatulAnul nou cu bine,Cu zile senine, Și cu fericire.Anul Nou cu sănătate,Căi mai bună decât toate.Vă fie tărie,Traiun armonie.Anul Nou cumbelșugare,Și cu spor la fiecare.Norocun tot locul,Săși aibă sorocul.Anul Nou cu voie bună,După datina străbună,La casă, la masă,Cantro zi aleasă.La anul și la mulți ani!

Fotografii: Arhiva C

JCPC

T Giurgiu




16

„Sub zare de soare“ Festivalul colindului la Slobozia

În folclorul românesc, colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu al culturii populare tradiționale, cel mai bogat și colorat prilej de mani-festări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Nașterea Domnului, de a-L întâmpi-na cu urări, daruri, petreceri, cântece și jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.

În Ialomița, în fiecare an, în luna de-cembrie au loc o serie de manifestări cultural-artistice dedicate sărbători-rii celui mai frumos și așteptat mo-ment al anului: Crăciunul.

Cu acest prilej, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Cultu-rii Tradiționale Ialomița și Consiliul

Local Slobozia organizează în fiecare an, la Slobozia, tradiționalul festival al colindului „Sub zare de soare“.

În acest an, festivalul a fost organizat în data de 12 decembrie.

La acest festival, de anvergură na-țională, sunt invitate să participe grupuri de colindători din județul Ialomița, precum și grupuri de colin-dători din județele Maramureș, Boto-șani, Vaslui, Brăila, Buzău, Constan-ța, Hunedoara, care prezintă cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de iarnă specifice zonei de unde provin.

Programul festivalului include o paradă a colindătorilor pe străzile orașului și un spectacol susținut de grupurile participante. De fiecare dată, evenimentul este înregistrat și

transmis în zilele de Crăciun pe un post național de televiziune - parte-ner media al festivalului.

Acest festival de colinde reprezintă pentru locuitorii din zonă un prilej de mare bucurie și creează o atmo-sferă deosebită, de sărbătoare, în preajma Crăciunului.

Organizatorii speră, ca de fiecare dată, ca festivalul de colinde de la Slobozia să readucă magia obiceiuri-lor și tradițiilor de altădată, specifice sărbătorilor de iarnă, urările colindă-torilor amintind de vremea copilări-ei, când pe ulițe răsunau pretutindeni colindele.

În continuare, vă prezentăm cele mai reprezentative grupuri de colindători ale județului Ialomița.

Ansamblul de colindători copii „Colinda’’, din Jilavele județul Ialomița

17

Grupul de colindători ai Ansamblului folcloric „Colinda“ din Jilavele

Incontestabil, este unul dintre cele mai apreciate grupuri de colindători din Ialomița, cunoscut atât în țară, cât și peste hotare.

Înființat în urmă cu peste 50 de ani, ansamblul folcloric din Jilavele a fost prezent la festivalurile de gen din țară (Sighetul Marmației, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Iași, Hunedoara, Bu-curești), dar și peste hotare (Austria, Franța, Ungaria), unde s-a bucurat de un real succes.

Grupul este format din copii și adulți, îndrumătorul grupului – Simion Victor – acordând o atenție deosebită transmiterii folclorului local din generație în generație.

Are numeroase înregistrări la Radio și Televiziune, iar la Electrecord a înre-gistrat o casetă audio cu cele mai fru-moase colinde, cu titlul „Județ Mare“.

Dintre colindele reprezentative cân-tate de ei amintim Prichi, prichi și Trei crai de la răsărit (Steaua).

Grupul de colindători „Credinţa“ din Cocora

Cunoscut în întreg județul, grupul pre zintă, de mai bine de 20 de ani, co-lindele din vatra folclorică a satului.

A participat la numeroase festivaluri de colinde din țară: Râmnicu Vâlcea, Sighetul Marmației, Sibiu, București.

Grupul este condus și îndrumat de rapsodul Gruia Stan și de direc-torul Căminului cultural, Petruța Avrămiță.

Colinde reprezentative: Prin cel cer - colind de fată; Mai la vale - colind de casă.

Grupul de colindători din Vlădeni

Face parte din cea mai bogată zonă folclorică a județului Ialomița. Colin-dele grupului au fost editate în mai multe culegeri de folclor ialomițean.

Ele sunt preluate de la bătrânii satu lui și valorificate scenic de către tineri.

Grupul de colindători a participat de-a lungul timpului la festivaluri de colinde din Constanța, Maramureș, Hunedoara, București. Îndrumătorul grupului este directorul Căminului cultural, Mariana Alexandru.

Din repertoriu: Cerbul - colind de flă-cău.

Grupul de colindători „Valurile Dunării“ din Giurgeni

Așezată pe malul Dunării - drumul fără pulbere - localitatea Giurgeni este una dintre vetrele folclorice foar-te bine conturate din Ialomița.

De-a lungul timpului, de aici au fost culese nenumărate cântece, doine, balade, colinde. Una dintre cele mai reprezentative formații artistice de amatori de aici este grupul de colin-dători, înființat cu peste 40 de ani în urmă.

Aceștia au cules și valorificat colinde-le străvechi, dovadă stând culegerile de folclor din Giurgeni editate de-a lungul anilor. Au participat și repre-

Fotografii: CJC

PCT Ialom

ița

Ceata de colindători „Credința” din Cocora județul Ialomița


18

zentat județul Ialomița la festivaluri din țară (Constanța, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Iași) și străinătate (Bălți – Re-publica Moldova).

Din repertoriu: La tulpină, la doi meri – colind de tineri căsătoriți.

Grupul de colindători „Spicul“ din satul Luciu, comuna Gura Ialomiţei

Face parte din Ansamblul folcloric țărănesc „Spicul”, care își desfășoară activitatea de peste 50 ani. Este cel mai reprezentativ mesager al folclo-

rului ialomițean, participând la nu-meroase manifestări de gen din țară și străinătate.

Colindătorii din Luciu sunt inconfun-dabili, colindele lor având o inestima-bilă valoare și frumusețe. Au fost pre-zenți de-a lungul timpului pe scenele festivalurilor de datini și obiceiuri din Sighetul Marmației, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Hunedoara, Sibiu, Vrancea, Iași, București, Bălți (Republica Mol-dova).

Au realizat numeroase înregistrări la Radio și Televiziune.

Succesul lor se datorează autenti-cității repertoriului, ținutei scenice ireproșabile și, nu în ultimul rând, îndrumătorilor grupului, profesorii Anica și Mihai Casian.

Repertoriu reprezentativ: Colindul mare de casă; Sub aripa cerului - co-lind de copil.

Grupul de colindători „Spicul” din satul Luciu

Sub aripa cerului – colind de copil (fragment)Sub aripa cerului,Oi, lerui Doamne !Miesteo dalbă mânăstire,Iarăn sfânta mânăstire,Esteo dalbă biserică.Iarăn dalba bisericăEste Bunul DumnezeuȘi cu sfânt, Sfântul IonȘi cu bătrânul CrăciunȘi cu Maica Precesta.Și cuacest preot din casăEi citeau și se rugau,Făceu sfânta liturghie,Cu potcapu de tămâie,Și cu un corn de prescură,Și cu un pahar de vin.Iară Maica Precesta,Ochiintro partearunca,Întro parte la Răsărit,Vedeun stol de porumbei,De departe mil văzurăDe aproape le vorbiră:„Iar voi stol de porumbeiCe umblați, ce trepădați,Voi, solia să vio dați?“Grăi stol de porumbei :„Nu suntem stol de porumbei,Suntem pâlc de îngerei…”

19

Ceata de colindători din comuna Vlădeni Ialomița

Ceata de colindători „Valurile Dunării” din comuna Giurgeni județul Ialomița


20

Pornind de la bisericile din lemn, multe dintre ele aflate în patrimoniul UNESCO, continuând cu pitorescul satelor, cu obiceiul de a îmbrăca por-tul popular chiar și la muncă și termi-nând cu viața de zi cu zi a sătenilor, totul este unic și inconfundabil.

Pe aceste meleaguri, sărbătorile creș-tine sunt respectate cu sfințenie, viața oamenilor de aici împărțindu-se între spiritualitate, munca la câmp, crește-rea animalelor și meșteșuguri.

Simplitatea vieții acestor oameni, dar și buna ei rânduială nu pot să nu te impresioneze.

Cel mai bun mod de a simți obiceiu-rile și tradițiile maramureșene este acela de a vizita aceste meleaguri în perioada sărbătorilor de iarnă, când totul îmbracă straie de sărbătoare, pe străzi răsună colindele, gospodinele prepară bucate tradiționale, pun pe mese fețe de masă cu ciucălăi, pe pe-reți ștergare și pe pat perne brodate.

Crăciunul și Anul Nou sunt aștepta-te în casele maramureșenilor, ca de altfel pretutindeni, cu bucurie și cu gânduri de bine. De aceea, tot ceea ce se face în perioada sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 7 ianuarie) este pus sub semnul binelui, bucuriei,

Colinda în Țara Maramureșului

Maramureșul oglin deș-te poate cel mai bine viaţa rurală autentică, obiceiurile și tradiţiile fiind bine conservate în această zonă.

Orice trecător ce popo-sește pe aceste melea-guri are senzaţia unei alte lumi, în care tim-pul s-a oprit în loc.

21

opti mismului care se răspândesc prin frumoasele colinde, ce se încheie cu urări de sănătate, adresate gazdelor, belșug în toate și rod bogat.

Poate nicăieri nu se simte mai tare parfumul Crăciunului ca în Mara-mureș, unde cete de colindători, co-coni mici și mari, în straie populare, care mai de care mai mândru de por-tul său, fac urări gazdelor primitoare și-și umplu desagii cu nuci și colaci, cozonaci și cârnați, cu vin și horincă.

În Maramureș, de Crăciun, lumina nu se stinge, iar poarta trebuie lăsată deschisă pentru colindători. Tradiția spune că nu trebuie să rămână nicio casă necolindată, ba chiar este o ru-șine pentru gospodarul pe care îl oco-lesc colindătorii.

Colindul se întinde până după miezul nopții, iar duminica feciorii și fetele se întâlnesc la biserică, pentru marea slujbă de Crăciun. În general, repertoriul include colin-de specifice copiilor, grupurilor de fete și feciori, precum și bătrânilor.

Unele dintre colinde sunt de inspi-rație religioasă, creștină, alte colinde aduc în prezent rituri dispărute în ne gura vremurilor, dar care au rămas vii prin mesajul lor artistic, profund uman. Așteptând colindătorii Complex Casa tradițională Borlean, Vadu Izei, Maramureș

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă MARMAȚIA

Fotografii: Ioan Borlean


22

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă

MARMAȚIA

23

Un exemplu în acest sens este colinda „La gră-dina raiului“, care se poate auzi în timpul aces-tor sărbători la Vadu Izei, o comună maramu-reșană așezată la confluența văilor Iza și Mara, care se mândrește cu cele mai frumoase porți sculptate, dar și cu păstrarea tradițiilor și obi-ceiurilor de Crăciun.

La grădina raiuluiLa grădina raiuluiȘadeAdam cu Eva luiȘiși plânge păcatul lui.Șiși plânge șiși tânguieșteCă de rai se despărțește:Raiule, grădină dulce,De la tine nu maș duceDe mirosul florilorDe dulceața pomilor.Noi departe am zinitMurgu ni so ciumpăzit.De la apa lui IordanDin curțile lui AdamAducând pe domnul SfântDomnul nost, domnul HristosCă pe toți din iad neo scos.Rămâneți gazde cu pace și cu sănătate,La mulți ani și buni, Să ajungeți și alți Crăciuni!

Uliță în Vadu Izei, Maramureș

Coconii din Vadu Izei, la festival

Fotografii: Ioan Borlean


24

Țara Vrancei este un ținut de legendă, în care tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile sunt strâns legate de oameni, cu istorie și de natură.

În această zonă, tradițiile legate de sărbătorile de iarnă, vechi de secole, sunt păstrate și în zilele noastre, ca elemente de stabilitate și unitate.

Un obicei distinct, specific Țării Vrancei în perioada sărbătorilor de iarnă, este jocul măștilor de Crăciun și de Anul Nou.

Măștile, realizate din lemn sau piele de oaie sau capră, sunt specifice zo-nei Nereju din munții Vrancei. Jo-curile cu măști din această parte a Țării Vrancei sunt obiceiuri arhaice, cu semnificații agrare și pastorale în tradiția populară.

La origine, acestea erau ceremonii care semnificau întoarcerea perio-dică a morților, ocazie cu care erau purtate tot felul de măști cu chip de animale – capra, ursul, calul.

Întoarcerea inevitabilă a lumii mo-derne spre mit presupune și reinter-pretarea semnificațiilor lui profun-de, capabile să dezvăluie un univers sacru, revelat în practicile ritualice. Jocurile cu măști se desfășoară în anumite momente ale anului, în spe-cial de Crăciun, la spargerea Anului Vechi.

Jocurile cu măști au loc la finalul pe rioadei rituale - ceremoniale și reprezintă un mod de purificare, pregătindu-ne să intrăm mai „curați” în Anul Nou.

Apariția mascaților trebuie pusă în concordanță cu „degenerarea” tim-

Jocul măștilor – obicei străvechi din Țara Vrancei

25

Fotografii: GA

L Țara Vrancei

pului. În mentalitatea arhaică, mă-știle reprezintă spiritele moșilor și stră moșilor care transmit principiul fertilității în Noul An, prin dialog, gesturi și jocuri.

Se poate spune însă și că deghizarea cu ajutorul măștilor este o modalita-te de refulare a tensiunilor sufletești acumulate peste an, masca oferind garanția deplinului anonimat și deci posibilitatea înfăptuirii unor gesturi pe care nimeni nu și le-ar permite în viața cotidiană.

Măștile cele mai răspândite sunt ca-pra și ursul, iar jocul lor constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular. Costumația boga-tă, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile și strigăturile fac trimitere la energia renașterii, ca transformare cosmică pentru Noul An.

Jocul măștilor din Țara Vrancei re-prezintă un obicei străvechi, care reu-șește să adune laolaltă zeci de mas-cați, motivația profundă fiind aceea a sporirii puterii de schimbare la față a timpului, Anul Vechi care, sub presiu nea cetelor de mascați, trebuie neapărat să lase locul Anului Nou, timpului primenit și reîmprospătat.

Expresii ale unei culturi străvechi, măștile rearmonizează omul contemporan cu spiritul moșilor și strămoșilor, deschizând o fereastră spre o lume pierdută, dar ale cărei ecouri încă se mai aud în pragul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.


26

În continuare, vom prezenta doar câ-teva dintre tradițiile specifice comu-nei Negreni.

Între sărbătorile de peste an, Crăciu-nul, cu datinile sale, aduce în comu-nă un farmec aparte. În fiecare an, la

vremea colindatului, flăcăii satului se adună, din timp, în cete să vestească Nașterea Domnului.

După lăsarea serii, în Ajunul Crăciu-nului, localnicii consideră începute sărbătorile de iarnă, care sunt un prilej de bucurie pentru toți locuito-rii satelor, dar și pentru cei care vi-zitează, în această perioadă, comuna. Bărbații duc în case lemne pentru foc și fac ultimele pregătiri prin gospo-dărie.

Femeile așază bunătățile culinare pe masă și pun în mijloc o lumânare, iar copiii cei mici așteaptă cu nerăbdare „corindătorii“.

„Corindătorii“ vestesc Nașterea Domnului la „Poarta Transilvaniei”Adevărată poartă de intrare în județul Cluj, comuna Negreni prezintă un potențial turistic, folcloric și etnografic extraordinar, prin frumusețile sale naturale și prin tradițiile păstrate dea lungul veacurilor de generațiile care au sfințit aceste locuri.

Tradițiile sunt elemente de continuitate spirituală peste generații, care păstrează și transmit mai departe datini, ceremonii, obiceiuri, tehnologii și diverse informații, inclusiv istorice.

27

Copiii mai mărișori, adolescenții și tinerii sunt deja plecați la biserică, unde primesc binecuvântarea preo-tului, apoi, de aici, vor merge pe la fiecare casă.

Colindatul începe cu copilașii cei mai mici, care vestesc Nașterea Domnului.

Ei colindă în grupuri mari pe la casele de gospodari. Încep, de fiecare dată,

de la casa parohială, de unde pornesc apoi către toate casele din sat.

Colindul se încheie abia în ziua Cră-ciunului, când cetele de „corindători“

Fotografii: GA

L „Poarta Transilvaniei“


28

„Lăsați cu Steaua?”, răsunând apoi colindul.

„Corindătorii” sau feciorii sunt cete de flăcăi, însoțite de muzicanți, care colindă în Ajunul Crăciunului pe la casele oamenilor, în special acolo unde sunt fete de măritat, iar în serile de Crăciun organizează jocul la Cămi-nul Cultural.

Comuna fiind așezată pe cinci dealuri, flăcăii se organizează în mai multe cete, cum ar fi: ceata de la Osoiele-Bogomir, ceata de la Prelu cele, ceata de la Bucea, ceata din Susani și ceata din Josani.

Colindatul feciorilor este pregătit dinainte. De la Sfântul Nicolae, doi dintre tineri, gazdele de corinzi, își adună colegii de ceată și încep să în-vețe colindele și rolurile pe care le are fiecare.

Gazda de corinzi trebuie să-și angaje-ze muzicanții și să cumpere vinul cu care sunt serviți toți cei care participă la joc.

Îmbrăcați în costum popular, pe cap cu cușme negre de astrahan, pornesc

și toți localnicii se adună la biserică pentru slujba religioasă, realizând astfel un ciclu complet.

Copiii cu vârste între 7 și 16 ani merg cu Steaua, fiecare formație (ceată) fiind alcătuită din 8 membri: gazda de stea (șeful stelei), Irod, Amidon, Gașpar, Melchior, Pitic (Voltezar), 2 bitușeri (moși).

Gazda de stea își caută echipa cu care să învețe rolurile de teatru religios pe care le-au moștenit de la străbunii lor și pe care le păstrează cu sfințenie.

Îmbrăcați în straie tradiționale, că-măși albe de pânză, ornamentate cu cusături în fir roșu și albastru, cu panglica tricoloră peste mijloc, comă-nace pe cap, cu crucea în față și săbii în mâna dreaptă, după ce au fost bi-necuvântați de către preot, ei pornesc din dealul bisericii, în diferite direc-ții, cuprinși de bucuria ce se așterne peste sat, amplificată de zăngănitul clopoțeilor legați la picior.

La fiecare poartă, unul dintre ste-lari, după ce salută cu „Bună seara lui Crăciun”, întreabă respectuos:

29

spre casele sătenilor. La poartă, un fecior din ceată întreabă capul fami-liei dacă îi primește cu colindatul.

Dacă sunt primiți, intră în curtea gos-podarului pe ritmurile muzicii, apoi muzica se oprește și încep să cânte la

fereastră colinda: „Și ne lasă gazdăn casă”.

Atunci când în colindă se spune „Și neaprinde o lumânare / Și ne deschide ușile...”, gazda deschide ușile și sunt poftiți în casă.

Se așază în două semicercuri și con-tinuă să colinde.

Dacă în casă este fată de măritat, se cântă colinda „Fată dalbă”, iar dacă nu, se cântă colinda „Bună veste”, urmate de câteva strigături.


30

Așa l-am întâlnit pe Șerban Terțiu, crestând cu cuțitoaia o bucată de lemn de arin, dându-i o formă umană, în atelierul său din Chiricari, un cătun de pe dealurile comunei

Nereju, Țara Vrancei. Astfel ia ființă o mască hâdă, martor al miturilor dacice, o mască purtată la priveghi, care alungă spiritele rele, într-un dans ciudat, alert, zgmotos.

Șerban Terțiu este unul dintre foar-te puținii meșteri populari care mai creează măști tradiționale din lemn sau piele, măști artizanale specifice tradițiilor din munții Țării Vrancei.

Șerban Terțiu Măștile din lemn, unicat, tradiție și meșteșug

Oameni

„Veșnicia sa născut la sat” acesta este un motto pe care îl auzim des. Vom înțelege asta cel mai bine abia atunci când vom vedea un meșter popular crestând o bucată de lemn, bine aleasă, cu un cuțit vechi, moștenit de la tatăl său. Un cuțit tocit de muncă, pe care încă se mai vede pecetea fierarului care la făcut acum câteva zeci sau sute de ani.

31

Este un om simplu și modest, mân-dru de lucrările sale, care pot fi vă-zute în expoziții la Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul Astra din Sibiu, la târgurile și festivalurile tradiționale din toată țara.

A făcut măști din lemn sau piele de când se știe, învățând această meserie, ca o artă, de la tatăl său, Pavel Terțiu, unul dintre marii meșteri populari ai Vrancei, care la rândul lui a învățat meșteșugul de la tatăl său, Ion Amăriei Ursu. Șerban Terțiu folosește și astăzi uneltele de la tatăl și bunicul său, spunându-le pe nume: „cârlan”, la cuțitul ondulat cu care răzuie interiorul bucății de lemn din care va ieși o mască, „cuțitoaie”, „șfredel”, „coarbă”, o unealtă cu care dă ma nual găuri în coarnele care vin aplicate pe mască, și „criță”, la fierăstrăul cu lamă subțire.

Acasă la meșterul Șerban, pe dea-lurile Nerejului, unde peisajul este ca din povești, măștile sunt la loc de cinste, agățate pe pereți, printre multe diplome, afișe și fotografii cu tatăl său, vestit sculptor, ale cărui lucrări pot fi văzute la Galeriile de Artă din Focșani.

Nea Șerban este un om primitor și cald, povestește cu zâmbetul pe buze cum merge, cu microbuzul sau cu trenul, la festivalurile din țară, având măștile în genți sau sacoșe. Privește mândru o mască mare de lemn, cu coarne de berbec, care tronează pe perete lângă steagul cu Țara Vrancei.

Spune că măștile din lemn sunt mai greu de făcut, meșterește abia una pe zi, în timp ce măștile din piele de capră sau de oaie sunt mai ușor de re-alizat, face chiar două pe zi. Lemnul utilizat este de esență moale, de arin, tei, salcie sau plop. Folosește și boabe

Fotografii: GA

L Țara Vrancei


32

de fasole pentru dinți, păr de la ani-male, coarne de berbec. Uneltele, așa cum am amintit, sunt vechi, din fami-lie, la fel ca și tiparele după care taie, precum și metodele folosite pentru a spăla și usca pieile. Toate măștile sunt unicate, nu seamănă una cu alta, unele sunt vesele, altele triste, unele sunt pictate cu migală de meșteșuga-rul cu părul albit de vreme.

Nea Șerban spune că meșteșugul ăsta nu este pentru orice om, iar pentru el înseamnă legătura cu străbunii de la care a moștenit darul de a face măști de sărbători, de petrecere, dar și de înmormântare, așa cum sunt cele care acoperă chipurile uncheșilor din Ne-reju când joacă Chipărușul, un obicei precreștin, unic în lume, păstrat cu sfințenie și practicat de către nerejeni și astăzi, în serile de priveghi.

Mângâie părintește părul unei măști și spune amuzat că măștile vesele se vând mai bine, cele cu coarne fiind mai greu de transportat. Ne mărtu-rișește cu mândrie că meșteșugul său va fi dus mai departe de către două din cele patru fete ale sale. Nea Șer-ban știe cât de valoroasă este această artă pe care o face cu atâta dragoste și, de aceea, ca angajat al Școlii de

Arte din Focșani, a format un grup de elevi, cărora le dezvăluie tainele re-alizării unei măști tradiționale. Este mulțumit de lucrările lor și are încre-dere că meșteșugul său va fi dus mai departe spre alte generații.

Meșterul devine serios atunci când se așază pe scaunul de dogărie, își aranjează uneltele și apucă o bucată de lemn. Schițează rapid cu creio-nul forma unei fețe umane, ținând o măsură de patru degete de marginea

lemnului. Este îndemânatic și atent cu cuțitoaia, așchiile de lemn proas-păt tăiate se adună pe jos, iar lemnul parcă se înmoaie în mâinile lui. Ur-mând conturul creionat, cuțitul său special și vechi despică bucăți mici de lemn, mai întâi în zona gurii, apoi la nas și la ochi. Din instinct perforea-ză manual găuri în bucata de lemn, apoi face tăieturi cu un fierăstrău cu lama subțire. Din când în când se mai oprește din lucru, povestind cum merge prin toată țara la festivalurile

Foto

: GA

L Ța

ra V

ranc

ei

33

tradiționale, iar forma umană a lem-nului se vede din ce în ce mai clar, zâmbind parcă la meșterul popular.

Lenuța Terțiu, soția meșteșugarului nostru, este și ea angajată la Școa-la de Arte. La un război de țesut pe care-l are în atelierul familiei, reali-zează țesături, ștergare și prosoape tradiționale, specifice Țării Vrancei. Meșteșugul țesutului l-a învățat de la mama sa. Firele pe care le folosește sunt colorate natural, prin metode

tradiționale, folosind coji de nucă, frunze de arin sau de ceapă, soc, dud și plante aromatice.

Împreună, cei doi meșteri cărora le-am trecut pragul atelierului sunt mândri de lucrările lor, atât de fru-moase și speciale, lucruri de o mare valoare artistică și spirituală.

Atelierul lui Șerban Terțiu, un tărâm al unei lumi demult apuse, ne dezvă-luie o latură a culturii populare româ-

nești. Poate că pare greu de crezut, dar toată viața meșterul popu lar și-a câștigat existența făurind măști, du-când tradițiile și obiceiurile strămo-șilor săi prin toată țara. Nerejeanul nostru își amintește cu nostalgie că înainte de ‘89 avea mai multe co-menzi decât timp de a le lucra, iar măștile sale tradiționale erau expuse la Muzeul Satului din București sau Casa de Cultură din Focșani. Acum, însă, este optimist și mulțumit când oamenii îi admiră munca și îi apreci-ază talentul. Simplitatea cu care po-vestește despre meșteșugul lui spo-rește frumusețea stranie a măștilor care i-au ieșit din mâini.

Meșteșugul măștilor tradiționale este o îndeletnicire care trebuie să dăinuie. De aceea, este lăudabilă preocuparea Grupului de Acțiune Locală Țara Vrancei, care promovează această tradiție a neamului Terțiu, pentru că spiritualitatea unui popor este definită, în primul rând, de valorile culturii sale populare. Măștile lui Șerban Terțiu au fost deosebit de apreciate la Bruxelles, la Festivalul produselor locale din cadrul evenimentului „Open Days 2014”, acolo unde GAL ȚARA VRANCEI a promovat produsele tradiționale și meșterii populari din zonă.


34

Între realizările artistice textile ale Maramureșului, țolurile ocupă locul cel mai important. Calitatea

țesăturii, valorile cromatice și întrea-ga compoziție ornamentală le pla-sează în rândul celor mai de seamă creații artistice din țara noastră. Ca în toate manifestările artei noastre populare, și la covoare există o mare varietate ornamentală și cromatică, păstrând elementele unui stil artistic unitar, caracteristic zonei.

Este cunoscut faptul că lemnul con-stituie una dintre cele mai vechi ma-terii prime prelucrate de om, aceasta

datorându-se ușurinței obținerii sale, posibilităților de prelucrare, chiar cu mijloace rudimentare, cât și multi-plelor și variatelor sale utilități.

În Maramureș, nu există obiecte de uz gospodăresc la care să nu fie folo-sit lemnul ca materie primă. Dintre acestea amintim: fântânile, gardu-rile, prilazele, podețele și, nu în ul-timul rând, bisericile și porțile, care sunt definitorii pentru această zonă a țării. Mobilierul este o altă categorie importantă de produse artistice din lemn, reprezentat prin lavițe, scaune, dulapuri, leagăne, lăzi, mese, păre-

tare, dulapuri-colțare, cuiere pentru ulcioare, blidare și lingurare.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, la Nicula, în județul Cluj, s-au executat primele icoane pe sticlă. Această teh-nică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu apariția atelierelor de turnare a sticlei.

Creatorii acestor icoane pe sticlă sunt țărani români care, cu un bagaj mi-nim de cunoștințe, au reușit să dea viață unor opere de o valoare artisti-că deosebită, prezente astăzi în toate marile muzee ale țării și în colecții particulare din România și din străi-nătate.

Artizanii duc mai departe tradiția în Țara Maramureșului

În Maramureș, țesutul are o largă răspândire și o importanță economică deosebită în gospodărie. Există sate specializate în țesutul covoarelor, cergilor, țolurilor, dar și al fețelor de masă, cearșafurilor, ștergarelor de rudă și desagilor. Cergile sunt țesături groase de lână, confecționate în special pentru acoperirea patului, dar și un element de decor în interiorul casei, unde se remarcă prin rafinamentul compoziției.

Foto

grafi

i: Io

an B

orle

an

35

Maria Moldovan, țesătoare de cergi

S-a născut la 15 februarie 1930, în Vadu Izei. A învățat meșteșugul de la mama ei. Lucrează de la vârsta de 21 de ani.

Atunci când nu țese, se ocupă de gos-podărie, agricultură și de grădina cu flori, care-i este foarte dragă.

Realizează cergi de diferite mărimi și cu motive deosebite, specifice regiunii din Vadu Izei. În 1997, își amenajează atelierul tradițional, fiind sprijinită de Fundația O.V.R. „Agro-Tur-Art” și de programul PHARE Turism ru-ral, coordonat de O.V.R. Internatio-nal. Atelierul este deschis permanent vizi tatorilor dornici să cunoască mo-dul de realizare a cergilor tradiționale din Vadu Izei, țesute în război după obiceiul vechi maramureșan.

Ajunsă acum la vârsta senectuții, lu-crează cu multă plăcere și creează lu-cruri autentice, utilizând cu predilec-ție albul, negrul și roșul, culori tipice pentru Vadu Izei.

Vasile Apan, sculptor în lemn

S-a născut la 1 ianuarie 1938, în Vadu Izei, fiind al doilea fiu al crâsnicului din sat. Moștenește îndemânarea de a ciopli de la tatăl său, dar se perfecți-onează lucrând în echipa meșterului Gheorghe Borodi.

Lucrează începând din anul 1965 și realizează mai multe porți maramu-reșene, atât în Vadu Izei, cât și în alte zone ale țării.

Încurajat de maestrul Vasile Kazar, care, în 1967, își stabilește reședința de vară la Vadu Izei, Vasile Apan în-cepe realizarea unor lucrări figurati-

ve (totemuri) deosebit de expresive.Participă la mai multe expoziții de artă populară în țară și în străinătate (1970 în Olanda, la Haga, cu o expo-ziție de măști tradiționale din Vadu Izei-Maramureș).

Realizează un fus cu zurgălăi înalt de 13 m în grădina publică din Brai-ne-le-Comte – Belgia. Împreună cu Bledea Petru, cumnatul său, și Li-viu și Vasile, nepoții săi, realizează și poarta de la intrarea în acest parc belgian.

Este sprijinit de Fundația O.V.R. „Agro-Tur-Art” și de programul PHARE Turism rural 1997, coordo-nat de O.V.R. International, pentru

amenajarea unui atelier, unde pri-mește vizitatori, precum și pentru realizarea unor cursuri de inițiere în sculptura tradițională din Mara-mureș. Deoarece este un bun cunos-cător al tradițiilor locale, sursa inspi-rației fiind tradiția locală, realizează fusuri, linguri, blidare, rozete, lăzi de zestre, porți sculptate și figuri stiliza-te, desprinse din realitate, dar și din mitologia populară maramureșeană.

Întrucât cei doi fii ai săi nu i-au urmat meșteșugul, inițiază cu multă plăce-re alți tineri în taina meșteșugului sculpturii tradiționale.


36

Ileana Borlean, ţesătoare de covoare

S-a născut la 25 noiembrie 1972, în Vadu Izei. Învaţă meșteșugul de la mama ei, ca de altfel şi alesul co-voarelor.

Din 1995, începe să experimenteze vopsitul vegetal şi apoi să realizeze covoare în stilul tradiţional ma-ramureșean.

Vopseşte lâna cu ajutorul plantelor pe care le culege şi le pregăteşte din timp pentru momentul când se va ocupa cu vopsitul lânii de oaie Ţurcană.

Face un curs de formare în domeniul ţesăturilor şi al vopsitului lânii, susţinut de Fundaţia O.V.R. „Agro-Tur-Art” şi de programul PHARE Turism Rural, coordonat de O.V.R.

În 1997, sprijinită de O.V.R. Internaţional, creează un atelier de vopsit tradiţional, deschis vizitatorilor care sunt interesaţi să descopere vechiul obicei al lucrului la războiul de ţesut şi al vopsitului vegetal. Coloritul este tipic zonei, utilizând albul, negrul, roşul, galbe-nul şi verdele.

Ioan Borlean, pictor de icoane pe sticlă

S-a născut la 15 martie 1958, în Vadu Izei. În mare parte autodidact, o fiinţă sensibilă, cu-rioasă şi polivalentă, s-a dedicat întru totul artei, prin care a conservat toată spiritualita-tea şi modestia luminoasă din bătrânul Ma-ramureş. Păstrează în picturile sale tradiţiile satului natal.

A avut numeroase expoziţii în Belgia, Franța, Anglia, România. De asemenea, icoanele lui se găsesc în colecţii particulare din România, Germania, Anglia, Belgia, SUA, Danemarca, Franţa, Italia, Japonia.

Ioan Borlean este și un membru activ al Asociaţiei „Ţara Maramureşului”, o asocia-ţie care promovează dezvoltarea Mara mu-re şului, ţara jocului, a generozităţii şi a di-namicii, care şi-a conservat excepționalul pa trimoniu tradițional cultural.

Aici tradiţia este considerată o resursă pentru viitor şi nu o relicvă, de aceea Țara Maramureşului se poate dezvolta fără a-şi pierde sufletul.

Foto

grafi

i: Io

an B

orle

an

37


38

Vă rugăm să ne spuneți când a început totul și sub ce auspicii?

Silvia Anghel: În anul 2010, Fun-dația Soros, în cadrul proiectului Rures, un proiect de economie socia-lă, a început selecția unor comunități din România (în final au fost 25 de comunități, dintre care 3 din județul Călărași), în vederea înființării unor întreprinderi sociale. Condițiile im-puse au fost destul de dure, solicitân-du-se participarea unei comunități cu probleme reale, în care deficitul for-ței de muncă să fie accentuat. Cum în comunitatea noastră (și nu numai), femeile sunt dezavantajate datorită statutului social restrictiv, de multe ori, în familie ele având doar rolul de mamă și gospodină, fără a aduce venituri, ne-am gândit că înființarea unei întreprinderi sociale, care să aibă în prim-plan o activitate speci-fic feminină, ar fi de bun augur. Am început selecția printre femeile din

comunitate și ne-am oprit la 20 de persoane deschise ideii de întreprin-dere socială.

Începutul a fost greu pentru că, în România, noțiunea de întreprindere socială era ceva nou. Totuși, am por-nit la drum cu mult entuziasm. Fiind într-o zonă de câmpie, Bărăganul, unde preponderentă este agricultura, ne-am gândit ce putem face pentru a înființa o întreprindere viabilă. Cu ajutorul consultantului de la Funda-ția Soros, care a fost alături de noi pe tot parcursul acelei perioade de de-but, am ajuns la concluzia că la Săru-lești se pot face conserve tradiționale pentru iarnă. Având din abundență corcodușe, ne-am gândit să începem cu producerea gemului de corcodușe. Chiar înainte de înființarea întreprin-derii, am început să lucrăm în echi-pă, pentru că este foarte importantă latura de comunicare și, astfel, ne-am apucat să facem conserve după rețete

Asociația „Cămara Sărulești”

Experiențe: Afacerea mea

Primul „pas” pe carel vom face în Cămara Sărulești este legat de începutul acestei afaceri. Pentru aceasta, neam adresat dnei Silvia Anghel, președinte și membru fondator al Asociației „Cămara Sărulești”.

tradiționale de la bunici, fără conser-vanți sau aditivi: gem, compot, zacus-că, murături. Am făcut câteva serii si am văzut că merge.

De unde ați procurat materia primă pentru conserve și unde leați preparat?

Silvia Anghel: Fructele le colectam din comunitate, iar legumele erau cultivate într-o grădină amenajată pe pământul pus la dispoziție de prima-rul comunei, Călin Petre Alexandru. Conservele le pregăteam în gospodă-riile personale, pentru că nu aveam un spațiu al nostru. Când am văzut că această întreprindere socială în-cepe să capete formă, am demarat formalitățile de constituire. Primul pas a fost stabilirea sediului. Acesta ne-a fost pus la dispoziție de către primărie, într-o fostă cantină a actu-alei Școli Generale „Sărulești Gară”. Spațiul trebuia renovat, deoarece clă-direa era destul de deteriorată. Pen-tru aceasta era nevoie de mulți bani, care au fost obținuți din sponsorizări și de la Fundația Soros, prin proiectul SEN. Pasul următor a fost punerea bazei legale a întreprinderii, forma-litățile durând un an și ceva, adică până la finele lui 2012.

Ca formă legală, am fost constituiți într-un ONG, Asociația „Cămara Să-rulești”, formată din 13 mem bri fon-datori, printre care și întreprinderea socială, având scop lucrativ.

De mare ajutor ne-a fost fundația, care, prin consultantul său, ne-a spri-jinit cu sfaturi necesare etapelor de constituire. Totodată, fundația ne-a asigurat, din fondurile proiectului, întreaga aparatură de care aveam ne-voie: aragaz, robot de bucătărie, etu-vă de sterilizat, adică tot ce ne trebuia

39

pentru a produce conserve tradițio-nale românești. Aceasta a fost prima idee. Să devenim o întreprindere so-cială care să producă conserve.

Între timp, pentru că fundația deținea deja utilaje de cofetărie și patiserie, s-au gândit să diversificăm activita-tea. Spațiul nu ne permitea să desfă-șurăm ambele activități, așa că am avut de ales între a produce conserve sau produse de patiserie și cofetărie. Am hotărât să începem cu acestea din urmă, deoarece se valorifică mai repede. Fiind o întreprindere socială, profitul se reinvestește și astfel activi-tatea capătă un ritm mai alert.

Nu am renunțat total la ideea de a produce și conserve tradiționale, dar pentru aceasta trebuie să ne extin-dem, avem nevoie de mai mult spa-țiu.

Activitatea întreprinderii a fost inau-gurată la data de 1 noiembrie 2014, după ce au fost îndeplinite toate ce-rințele Direcției Sanitar-Veterinare, care, de altfel, ne-a îndrumat cu bu-năvoință în obținerea autorizației de funcționare.

Fotografii: Asociația „C

ămara Sărulești” &

Iuliana Căutiș


40

Ce personal aveți în prezent?

Silvia Anghel: În prezent, în labo-rator lucrează două persoane, cărora fundația le-a asigurat efectuarea unor cursuri și practica timp de trei luni la Hotelul Novotel, de unde au dobân-dit cunoștințe și deprinderi necesare meseriei de cofetar și patiser. Activi-tatea noastră se desfășoară de la șase dimineața la șase seara, cu abnegație și creativitate, pentru a obține produ-se naturale din rețete tradiționale, ca cele făcute în casă, folosind ca ingre-diente unt, lapte, ouă, brânză, făină, zahăr, fără consevanți, coloranți și premixuri.

Care sunt produsele pe care le realizați și cui sunt ele destinate?

Silvia Anghel: În principal, reali-zăm produse de patiserie: ștrudele cu

mere, cu brânză, prăjituri cu fructe, gogoși, turtă dulce, fursecuri, chiar și pizza, care sunt adresate copiilor de la școală, de cele mai multe ori, pentru gustarea din pauza mare, dar și torturi, realizate la comandă pen-tru diferite evenimente: aniversări, sărbători onomastice, nunți, botezuri etc. Deja oamenii au aflat de noi, iar prețurile sunt accesibile.

Fiind o întreprindere socială, ați avut și activități de ajutorare a persoanelor nevoiașe?

Silvia Anghel: După obținerea au-torizației, timp de o lună, am făcut produse pe care le-am donat copiilor de la școală și persoanelor nevoiașe.

Am participat la o activitate în aer liber, împreună cu copiii de la școa-lă, și am pregătit o salată de iarnă. Apoi toți cei prezenți au fost invitați

la masă, unde, pe lângă salata prepa-rată, au fost servite și 400 de sarmale pregătite tot de noi.

Pentru Crăciun, ne-am gândit să dăm în dar copiilor de la școală pachețele cu figurine din turtă dulce, un produs specific acestei perioade.

Pentru că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, ce produse veți pregăti?

Silvia Anghel: Pe masa de sărbă-tori, alături de mâncărurile tradițio-nale, există și dulciuri. Torturile sunt cele mai căutate în această perioadă, urmate de cozonaci cu umpluturi diverse și apetisante, dar și checuri, care sperăm că se vor comanda în nu-măr mare.

În final, vă rugăm să ne spuneți dacă sunteți mulțumită de ceea ce ați realizat până acum și dacă ați vrea să schimbați ceva?

Silvia Anghel: Trebuie să spun că a fost greu, ne-am lovit de multe ori de birocrație, dar ne-am mobilizat și am depășit toate greutățile. Nu a existat o ușă pe care să nu reușim să o des-chidem. Pe de altă parte, am fost și ajutați și sprijiniți de autorități (Pri-mărie și DSV) și am realizat un înce-put pe care dorim să-l ducem mai de-parte. Profitul obținut îl vom investi în dezvoltarea întreprinderii. Ne vom extinde activitatea cu realizarea de conserve tradiționale pentru iarnă. Dar, nu trebuie să uităm că scopul nostru este de a ajuta și persoanele aflate în dificultate și în acest sens trebuie să perseverăm.

41

Ansamblul „Valea Mostiștei” – promotor al obiceiurilor și tradițiilor localeDespre comuna Sărulești se amintește prima oară în hrisovul de danie al domnitorului Radu cel Frumos (1463). Până în anul 1962, comuna sa numit Pârlita, denumire care ar avea legătură, fie cu acțiunea localnicilor de a pârjoli pământurile și casele în calea invadatorilor otomani, care au trecut prin foc și sabie satele aflate la nordul Dunării, fie cu ciuma ce bântuia în timpul domnitorului CarageaVodă și care nu a ocolit nici satele din comună. Locuitorii acestor sate, în credința că vor scăpa, au ars casele și vetrele satelor, mutânduse de pe un mal pe celălalt al râului Mostiștea.

Prin Decretul 799/1964, comuna Pârlita primește denumirea de Sărulești, denumire legată de drumul tradițional al sării, către porturile dunărene de la acea vreme, Oltenița și Cornățel, drum instituit odată cu începutul comerțului cu sare de către Salinele Prahova.

D upă această scurtă prezen-tare a localității Sărulești, obținută prin amabilitatea

domnului Nicolae Ghedzira, expert în Dezvoltare Rurală în cadrul GAL „Valea Mostiștei”, ne adresăm dom-niei sale, în calitate de fondator al Ansamblului de dansuri populare „Valea Mostiștei”, cu rugămintea de a ne da amănunte despre înființarea

acestuia, componența lui, prin ce se individualizează în rândul celorlalte ansambluri și care este activitatea desfășurată în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cum a pornit ideea înființării ansamblului de dansuri populare?

Nicolae Ghedzira: Ansamblul de dansuri a fost înființat în anul 2009 și este finanțat de Primăria Comunei Sărulești. El a fost gândit ca un instrument care să conserve și să promoveze tradițiile și obice-iurile locale, oferind în același timp posibilitatea unei abordări atipice de formare și educare a copiilor. Ansam-blul trebuia să devină un numitor co-mun al tuturor factorilor interesați să promoveze o altă imagine a comunei și a locuitorilor, un mijloc de institu-ționalizare a parteneriatului comu-nitate-școală-administrație publică. Acest tip de parteneriat a adăugat va-lențe noi capitalului social local care, încet dar sigur, se creează și se fun-damentează prin asemenea inițiative. Chiar dacă ideea a aparținut adminis-

Comunitatea mea

trației locale, școala a rezonat rapid și corespunzător, la fel și comunitatea.

Poate ar trebui să evidențiați beneficiile acestui parteneriat.

Nicolae Ghedzira: Cuantifica rea beneficiilor nu este simplu de reali-zat, deoarece gradul de satisfacție nu se măsoară prea ușor. Dacă vorbim de beneficii, am putea să ne gândim, mai întâi, la un nou mod de educație și formare de care se bucură copiii noștri. Muzica și dansul constituie un limbaj comun, care creează punți de legătură nebănuite. Se produce o dezinhibare și o responsabilizare a tinerilor și până la urmă chiar a pă-rinților. Aceștia se simt pătrunși de importanța participării lor alături de copii, la evenimente a căror prezen-tare, de regulă, începe astfel: Urmează, din România, din Călărași, Ansamblul de dansuri populare „Valea Mostiștei!”

Care este activitatea ansamblului evenimentele și concursurile la care participă și ce premii a obținut?

Fotografii: Nicolae G

hedzira


42

Nicolae Ghedzira: Ansamblul pro-movează portul popular, dansurile şi tradițiile existente în zonă. Calitatea manifestărilor artistice, dovedite de membrii ansamblului de dansuri, constituie motivul pentru care aces-ta este invitat şi participă la diverse festivaluri ale dansului popular din România şi de peste hotare. Este mereu prezent la festivalul „Hora mare”, organizat în fiecare an la Că-lărași, dar participă și la evenimente similare organizate în localitățile din Microregiunea Valea Mostiștei. De fiecare dată, aprecierile spectatorilor şi ale persoanelor care au analizat calitatea exprimării artistice au fost generoase, în termeni superlativi. Răspunzând unor invitații de peste hotare, Ansamblul „Valea Mostiștei”

a reprezentat cu mult succes Comu-na Sărulești, județul Călăraşi, dar în același timp şi România. În Turcia, la festivalul de dansuri populare de la Cinarcik, în Bulgaria, la festiva-lurile dansului popular de la Velin-grad, Kainardja şi Silistra, aplauzele spectatorilor şi distincțiile dobândite au confirmat profesionalismul tine-rilor artiști. Ansamblul a fost invitat să participe şi la edițiile viitoare ale acestor manifestări artistice.

Acum ar fi momentul să ne vorbiți despre componența ansamblului, din câți membri este format și care sunt categoriile de vârstă, dar și despre sursa de inspirație pentru întocmirea repertoriului ansamblului.

Nicolae Ghedzira: Ansamblul este constituit dintr-un nucleu de 16 persoane, băieți și fete, elevi ai Șco-lii Gimnaziale Sărulești. La repetiții participă însă mai mulți. Este nevoie și de rezerve! Vârsta nu constituie un criteriu deoarece, în timp, copiii cresc odată cu ansamblul, se duc spre alte școli și cineva le ia locul. Ansamblul este viu și se transformă, purtat pe umerii generațiilor.

Referitor la sursa de inspirație, re-pertoriul ansamblului a preluat ele-mente specifice dansurilor populare tradiționale existente pe Valea Mos-tiștei, elemente pe care coregrafii le-au asamblat în suite de dansuri deo-sebit de apreciate. Dar, ținând sea ma că ansamblul reprezintă, de multe ori, România la festivaluri și concur-suri internaționale, în repertoriul său sunt incluse și dansuri specifice altor zone ale țării. Componența multi-etnică a zonei, existând un număr mare de romi, a creat interesul pen-tru dansurile specifice acestei etnii. În momentul de față, ansamblul in-troduce în repertoriul său și dansuri ale etniei rome.

Cu multă muncă și răbdare, maestrul coregraf Mailat Aurel, împreună cu echipa sa de instrumentiști, au reu-șit să transfere dansatorilor abilități artistice, greu de imaginat inițial. Cu o pasiune pornită din inimă, acesta a modelat, în timp, copiii și tinerii care i-au trecut prin mână. Ideea de vo-luntariat a stârnit în jurul ansamblu-lui numeroase intervenții și susțineri care au dovedit că se poate.

Venind vorba despre susținere, cum se poate defini, în cadrul ansamblului, parteneriatul existent între comunitatea locală și școala din comună?

Nicolae Ghedzira: Ansamblul de dansuri, dincolo de manifestarea ar tistică, a creat un model de bună prac tică, în care factorii locali for-mează un parteneriat complemen-tar. Acest parteneriat este favorabil pentru toți. Exigențele susținerii an samblului au creat noi responsa-bilități care anga jează toți factorii.

43

Administrația locală susține finan-ciar coregrafia și deplasările ansam-blului, școala oferă logistica necesară (spațiul necesar re petițiilor), parti-cipă la procesul de selectare a dan-satorilor și identifică oportunități de participare la diferite evenimente. Comunitatea și, în special, părinții copiilor din ansamblu susțin acti-vitatea acestuia prin voluntariat și sponsorizări. Ansamblul generează coeziune și colaborare.

Și, pentru că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, care sunt activitățile ansamblului cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou?

Nicolae Ghedzira: În perioada sărbătorilor de iarnă, ca în fiecare an, ansamblul nostru susține spectacole prilejuite de serbarea pomului de iarnă, sosirea lui Moș Crăciun, ală-turi de colindători, evenimente mult iubite și așteptate de copii. Poate, aici, ar trebui să facem mai mult, pentru că este loc de mai mult. Viitorul va semnala, cu siguranță, un progres în acest sens.

În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, imaginea comunei și a lo-cuitorilor ei, cu portul, dansul și cân tecul zonei, creează factori de atractivitate și interes.

Ansamblul „Valea Mostiștei”, izvorât din mijlocul acestei entități, arată că SE POATE!

Fotografii: Gheorghe G

hedzira


44

Oamenii din mediul rural privesc cu speranță spre cea mai recentă structură publicprivată, destinată îmbunătățirii activității și vieții în mediul rural. În massmedia se vorbește tot mai des despre Grupurile de Acțiune Locală, înființate prin programul LEADER, și se știe că acestea reprezintă parteneriate între autoritățile locale, sectoarele private și civile și că rolul lor este acela de a pregăti și implementa strategiile de dezvoltare locală.

GAL are sarcina de a identifica ne-voile satului românesc, de a lua deci-zii privind alocarea resurselor finan-ciare ce îi sunt puse la dispoziție, de a implementa o strategie de dezvoltare locală, de a administra fondurile cu maximă responsabilitate, cu scopul de a asigura dezvoltarea durabilă a teritoriului pe care îl reprezintă.

Asociația Grupul de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare a fost înființată în anul 2011. Cei 100 de membri au

în componență 19 unități administra-tiv-teritoriale, 3 instituții publice, 46 de parteneri privați (reprezentanți ai unori societăți comerciale, întreprin-deri individuale, persoane fizice auto-rizate și cooperative) și 32 de membri din sectorul civil (ONG-uri, asociații sportive, așezăminte de cult).

Tocmai această diversitate a parte-nerilor a fost motorul succesului, nu ușor de atins, dar satisfăcător și pre-țios.

Teritoriul vizat de Grupul de Acțiu-ne Locală Sud-Vest Satu Mare este alcătuit din două microregiuni: Mi-croregiunea Tășnad și Microregiu nea Câmpia Careiului și a Ierului. Cu-prin de 18 comune (Andrid, Berveni, Cămin, Căpleni, Căuaș, Cehal, Ciu-mești, Foieni, Petrești, Pir, Pișcolt, Sanislău, Santău, Săcășeni, Sălacea, Săuca, Tiream, Urziceni) și orașul Tășnad. Suprafața totală a teritoriu-lui este de 1 099 km², având 49560 locuitori, cu o densitate a populației de 45 de locuitori/km².

Asociația Grupul de Acțiune Locală Sud - Vest Satu Mare, prin Planul de Dezvoltare Locală, a avut la dispo-ziție suma de 2 285 270,00 de euro, din care au fost contractate proiecte în valoare de 2 087 319,00 de euro.

În perioada 2012-2014, în urma ape-lurilor de selecție, au fost depuse 71 de proiecte, din care au fost contrac-tate 52, după cum urmează: 2 proiec-te pe măsura 41.112, cu valoare ne-rambursabilă de 28 000 de euro, 15 proiecte pe măsura 41.121, cu valoare nerambursabilă de 436 960 de euro, 2 proiecte pe măsura 41.123, cu va-loare nerambursabilă de 281 491 de euro, un proiect pe măsura 41.141, cu valoare nerambursabilă de 4 500 de euro, 6 proiecte pe măsura 41.312, cu valoare nerambursabilă de 152 315 de euro, 4 proiecte pe măsura 41.313, cu valoare nerambursabilă de 492 831 de euro, 21 de proiecte pe măsura 41.322, cu valoare nerambursabilă de 651 222 de euro și un proiect pe mă-sura 421, cu valoare nerambursabilă de 40 000 de euro.

Proiecte finalizate

Până în prezent, au fost finalizate cu succes 6 proiecte, pe care le mențio-năm în continuare.1. Titlul proiectului: Achiziționarea

unui tractor agricol de către Kind Henriette Întreprindere Individuală din localitatea Căpleni, județul Satu Mare. • Beneficiar: Kind Henriette Între-

prindere Individuală.

Leader la zi

Grupul de Acțiune Locală SudVest Satu MareÎntre o poveste de succes în Europa și o firavă, dar sigură, construcţie de viitor pentru satul românesc

45

• Valoarea totală a proiectului: 67 580 de euro.

• Ajutorul public nerambursabil: 27 250 de euro.

• Prin proiect s-a achiziționat un tractor performant.

2. Titlul proiectului: Achiziționarea unor utilaje agricole de către Întreprinderea Familială Schradi Istvan din localitatea Căpleni, județul Satu Mare.• Beneficiar: Schradi Istvan Între-

prindere Familială.• Valoarea totală a proiectului:

61 876 de euro.• Ajutorul public nerambursabil:

19 960 de euro.• Prin proiect s-au achiziționat un

tractor performant și o semănă-toare.

3. Titlul proiectului: Achiziționarea de mașini agricole la Holzman Otto Întreprindere Individuală din localitatea Tășnad, județul Satu Mare .• Beneficiar: Holzman Otto Între-

prindere Individuală.• Valoarea totală a proiectului:


25 750 de euro.• Prin proiect s-a achiziționat un

tractor performant.

4. Titlul proiectului: Dotări cu echipamente la SC 2004 SZILAGYI SRL.

Beneficiar: SC 2004 Szilagyi SRL.• Valoarea totală a proiectului:


27 449 de euro.• Prin proiect s-au achiziționat uti-

laje agricole, semănătoare cu disc și o prășitoare.

5. Titlul proiectului: Dotarea fanfarei din Comuna Căpleni cu instrumente muzicale.

• Beneficiar: Comuna Căpleni.• Valoarea totală a proiectului:


20 875 de euro.• Prin proiect s-au achiziționat in-

strumente muzicale și uniforme pentru fanfara din comună.

6. Titlul proiectului: Dotarea serviciilor publice cu utilaje și echipamente în Comuna Foieni, județul Satu Mare.

• Beneficiar: Comuna Foieni.• Valoarea totală a proiectului:


26 000 de euro.• Prin proiect s-au achiziționat

echipamente pentru întreținerea spațiilor verzi.

Beneficiarii despre GAL Sud-Vest Satu Mare

Kiss Zoltan, primar al comunei Ber-veni: Sunt foarte mulțumit de programul LEADER și de echipa GAL SudVest Satu Mare. Sa format o colaborare foarte strânsă între GAL și comuna Berveni. Angajații ne stau la dispoziție la orice oră a zilei și neau ajutat în rezolvarea problemelor apărute. Am fost printre primii care au depus proiecte pe măsura 41.322. Am achiziționat instrumente muzicale pentru fanfară, reușind astfel să reînființăm fanfara din Berveni. Prin același proiect am dotat serviciul public cu utilaje moderne în vederea întreținerii spațiilor verzi din comună.

Mosdoczi Vilhelm, primar al co-munei Căpleni: În primul rând, sunt foarte mândru de succesul proiectului nostru, depus la GAL SudVest Satu Mare, și în al doilea rând sunt foarte fericit că două persoane fizice din comună vor beneficia de fonduri prin programul LEADER.

Roka MariusAndrei, primar al co munei Căuaș: Vreau să vă spun că eu am încredere în programul LEADER, sunt șanse foarte mari ca această abordare de jos în sus să funcționeze mai bine decât altele, actorii locali participă la luarea de decizii, ceea ce mă face fericit. Sunt foarte mulțumit de GAL, fiindcă au criterii de selecție locală, sunt evidențiate problemele și slăbiciunile teritoriului, la care sunt găsite soluții locale.

În octombrie 2014, am organizat a II-a ediție a „Zilei LEADER”, un eveniment important pentru aso-ciația noastră, ce fructifică munca GAL. Scopul acestui eveniment este promovarea Programului LEADER, prezentarea bilanțului activităților desfășurate de Asociația Grupul de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare la încheierea celor trei ani de func-ționare, mediatizarea proiectelor de succes, prezentarea lor prin partici-parea directă a beneficiarilor.


46

Sediul GAL „Nicolae Roznovanu” – din comuna Zănești, județul Neamț

Membri ai Ansamblului folcloric „Miorița” Piatra Șoimului, județul Neamț

Grupul de Acțiune Locală NICOLAE ROZNOVANU

Grupul de Acțiune Locală NICOLAE ROZNOVANU reprezintă parteneriatul publicprivat constituit din 56 de membri, repartizați astfel: 8 instituții publice (orașul Roznov, comunele Dochia, Borlești, Mărgineni, Piatra Șoimului, Tazlău, Zănești și comuna Balcani, din județul Bacău); 33 agenți economici; 15 ONGuri.

Teritoriul GAL Nicolae Roznovanu aparține regiunii Nord-Est a Româ-niei, are o suprafață de 694,01 km², este amplasat în județele Neamț și Bacău și are o populație de 51 242 de locuitori.

GAL Nicolae Roznovanu a semnat contractul de finanțare la data de 19.01.2012, iar activitatea propriu-zi-să a început-o la data de 02.04.2013.

Valoarea totală a strategiei este de 2 453 659 de euro, din care alocarea totală pentru sprijinul nerambursabil aferent proiectelor depuse pe măsuri-le cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală este de 2 044 716 euro.

Până la data de 30 noiembrie 2014, GAL Nicolae Roznovanu a depus la AFIR proiecte în valoare totală eli-gibilă de 2 033 930 de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorție de 99,47%, iar valoarea proiectelor contractate, la aceeași dată, este de 1 819 090 de euro, respectiv un pro-cent de 88,97%.

În prezent, sunt în implementare 19 proiecte contractate de benefici-ari pu blici și privați. Dintre acestea, nouă proiecte sunt contractate de co-munele din GAL Nicolae Roznovanu pe sub-măsura 41.322 - „Renovarea,

dezvoltarea satelor, îm bunătățirea serviciilor de bază pen tru economia și populația rurală și punerea în va-loare a moștenirii rurale”, totalizând o valoare publică de 1 152 341 de euro. Trei proiecte, însumând o valoare publică de 599 749 de euro, au fost contractate de beneficiari privați pe sub-măsura 41.312 - „Sprijin pentru

crearea și dezvoltarea de micro-între-prinderi”, în trei localități din mediul rural al teritoriului GAL.

În cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL a fost vizată și dezvol-tarea sectorului agricol prin imple-mentarea a șapte proiecte contrac-tate de beneficiarii din acest sector,

47

Promovarea și susţinerea valorilor culturii tradiţionale și a obiceiurilor locale din teritoriul GAL Nicolae Roznovanu este obiectivul general al proiectului de cooperare interteri torială, în cadrul unui parteneriat încheiat cu alte șase GAL din România.

respectiv un proiect în valoare publi-că de 40000 de euro pe sub-măsura 41.112 - „Insta larea tinerilor fermieri” și șase proiecte în valoare publică de 27000 de euro pe sub-măsura 41.141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”.

GAL Nicolae Roznovanu mai are trei proiecte în evaluare la structurile AFIR: un proiect notificat ca eligibil pe sub-măsura 41.111 - „Formare pro-fesională, informare și difuzare de cu-noștințe”, în valoare publică de 9 997 de euro și două proiecte însumând o valoare publică de 204 933 de euro, pe sub-măsura 41.322 - „Renovarea, dez voltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în va-loare a moștenirii rurale”.

La sfârșitul lunii noiembrie 2014, un proiect pe Măsura 421 - „Implemen-tarea proiectelor de cooperare”, în valoare publică de 10 000 de euro, este în evaluare la GAL.

Pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală, GAL Nicolae Roz-novanu a desfășurat numeroase ac-tivități de promovare a Strategiei de Dezvoltare Locală și a organizat eve-nimente de informare privind rezul-tatele obținute.

O atenție deosebită a fost acordată promovării tradițiilor și culturii lo-cale în materialele de prezentare a GAL, incluzând imagini cu obiective culturale, pentru a sensibiliza facto-rii decizionali din județul Neamț, în vederea sprijinirii reabilitării acesto-ra, precum și populația din teritoriu, care a început să conștientizeze va-loarea culturii tradiționale, tezaurul material și imaterial moștenit.

Pensiunea tradițională „Casa Bunicii” – Tazlău, județul Neamț

Mănăstirea Tazlău – ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare


48

În zilele de 20 și 21 noiembrie 2014 a avut loc, la Hotel Golden Tulip Times, București, întâlnirea celor mai reprezentativi membri RNDR, având ca temă de discuții „Economia socială în spațiul rural”.

După cuvântul de bun venit, adresat de dna Viviana Vasile, team leader în cadrul Unității de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală, a fost prezentată agenda evenimentului.

Seria prezentărilor a fost deschisă de dl Bogdan Alecu, director în cadrul AM PNDR, care a prezentat tema PNDR 20142020 Economia socială LEADER.

Din partea Institutu lui de Economie Socială, a participat la această întâl-nire dna Ancuța Vameșu, care a pre-zentat tema Importanța economiei sociale în spațiul rural. În cadrul acestei teme, s-a evidențiat ideea că dezvoltarea rurală este un proces în care economia socială poate să furni-zeze comunităților instrumentele de organizare și de gestiune/valorificare a resurselor locale.

În cadrul economiei sociale, coopera-tiva este o formă de organizare care prezintă numeroase avantaje, printre care se numără reducerea numărului de intermediari din lanțul de distri-buție, reducerea riscului de a nu avea desfacere, asigurarea furnizării ma-teriilor prime necesare producției de calitate bună la un preț rezona-bil, deschiderea de noi perspective pentru producătorul/lucrătorul care poate adopta noi tehnologii care să-i permită practici mai productive.

Din păcate, un studiu al Comisiei Eu-ropene privind sectorul cooperatist a relevat că România are cea mai mică cotă de piață în acest sector, cu doar

1%, față de majoritatea statelor mem-bre ale UE, unde cota este mai mare de 10% (Olanda, Danemarca, mai mare de 70%). În același studiu s-a arătat că regimul fiscal al cooperati-velor agricole reprezintă cheia suc-cesului în Europa și a insuccesului în România.

Desfășurarea conferinței a continuat apoi cu prezentarea temelor: Actori ai dezvoltării de întreprinderi sociale în mediul rural, susținută de dna Marilena Andrei, de la „Fundația pentru o societate deschisă”, și urma-tă de Daniela Tarnovschi, reprezen-tanta aceleiași fundații, care a vorbit despre MERI - România, Rețeaua pri marilor implicați în incluziunea socială a romilor. La lansarea rețe-lei și-au exprimat interesul pentru aceasta aproxi mativ 40 de comuni-tăți, iar dintre obiectivele stabilite enumerăm: creș terea capacității de atragere de fonduri pentru comu-nitățile de romi, creșterea gradului de influențare a deciziei politice cu privire la prioritățile/nevoia de fi-nanțare în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile de romi, precum și facilitarea și promo-varea schimburilor de experiență în-tre municipalități/localități în ceea ce privește bunele practici de incluziune a romilor.

Partea a doua a conferinței a fost des-chisă cu prezentarea temei Absorbția fondurilor destinate mediului rural în comuna Cumpăna, jud. Constanța, susținută de viceprimarul Florin Neagu.

O a doua prezentare cu tema Absorbția fondurilor destinate mediului rural în microregiunea Valea Mostiștei, jud. Călărași a aparținut dlui Nicolae Ghedzira, consultant, promo tor al programului LEADER în județul Călărași, care a precizat că microregiunea Valea Mostiștei s-a în-ființat prin intermediul programului LEADER în anul 2008, prin acțiuni de constituire a unei structuri asoci-ative, ONG, de tip Grup de Acțiune Locală (GAL).

Prin utilizarea resurselor și a meto-do logiei LEADER, microregiunea Va-lea Mos tiștei va asigura locuitorilor săi, până în anul 2020, un standard de viață corespunzător, prin imple-mentarea procesului de dezvoltare rurală durabilă, bazat pe dezvoltarea de capacități locale și pe valorificarea resurselor naturale existente. În vizi-unea de ansamblu asupra dezvoltării teritoriale, în concordanță cu PNDR, activitatea GAL s-a centrat pe trei as-pecte-cheie: facilitarea transformării și modernizării agriculturii pentru

evenimente M.A.D.R.

Întâlnirea celor mai reprezentativi membri ai RNDR „Economia socială în spațiul rural“

49

a o face mai competitivă și pentru a contribui la creșterea economică din teritoriu; valorificarea potențialului natural, cultural și a așezării geogra-fice a teritoriului, în scopul susținerii dezvoltării turismului de agrement, sprijinirea dezvoltării antrepreno-riatului și facilitarea tranziției forței de muncă din domeniul agricol către sectoarele economice non-agricole.

În cadrul conferinței au fost prezen-tate, în două momente distincte ale desfășurării ei, Exemple de succes în dezvoltarea de întreprinderi sociale în mediul rural.

Un prim calup de exemple a avut în vedere: producția de pavele și bol-țari; tâmplărie; produse de patiserie și cofetărie; distribuție de lemn de foc; servicii de coafor, servicii agrico-le. Au luat cuvântul: Ionuț Androne, de la Grupul Județean de Sprijin în Economia Socială Brașov; Dorinel Țintea, de la Întreprinderea Socială Podenii Noi, județul Prahova; Silvia Anghel de la „Cămara Sărulești”, ju-dețul Călărași; Gheorghe Percu, de la Asociația ADPROD de administrație și producție, Dîlga, județul Călărași; Vasile Ghencea, de la Asociația de Dezvoltare a comunei Măxineni, ju-dețul Brăila; Elena Blendica, de la Asociația de Dezvoltare Comunitară THELL, județul Brașov.

Aceasta din urmă este o întreprin-dere socială înființată cu sprijin din Fondul Social European, prin proiec-tul RURES „Spațiul rural și economia socială în România”, implementat de Fundația Soros, în calitate de benefi-ciar.

Proiectul a acoperit costurile progra-melor de formare în domeniul antre-prenoriatului, costurile de înființare și cele de dotare cu o parte din echi-pamentele necesare desfășurării ac-tivității în salonul de coafură. Rețeta succesului s-a justificat prin ajutorul financiar în momentul înființării; contextul local prielnic tipului de afa-cere ales (piață de desfacere sigură); sprijinul din partea autorității locale; strategia de marketing bine pusă la punct; experiența membrilor în ges-

tionarea afacerilor, alături de multă muncă, seriozitate, bună colaborare și toleranță între membrii asociației. Într-un proiect de Educație pentru să nătate a fost semnat un partene riat cu Școala Gimnazială Teliu, în cadrul căruia s-au achiziționat produse de igie nă personală în valoare de 4030 de lei, din fondurile asociației, și s-au identificat șase copii din familii cu si-tuație financiară precară, care au be-neficiat de tunsori gratuite.

Cel de-al doilea set de exemple de reușită în dezvoltarea de întreprin-deri sociale au vizat producția texti-lă, brutăria, apicultura, prelucrarea metalelor la rece și legumicultura. Au luat cuvântul Carmen Popa, de la Asocia ția pentru Dezvoltare Rurală „Dor Mărunt”, județul Călărași; Pe-tru Pădureț Nichifor, de la Asociația IMPACT Trușești, județul Botoșani; Constantin Cocoreanu, de la Asocia-ția „Speranța Tudora”, județul Boto-șani; Viorel Stănescu, de la Asociația BETEL-ROM Verești, județul Sucea-va; Gabriel Ganea, de la Asociația AGROSER Gura Șuții, județul Dâm-bovița.

Asociația IMPACT Trușești din jude-țul Botoșani a fost înființată în cadrul Proiectului RURES - Spațiul Rural și Economia Socială în România, imple-mentat de Fundația Soros România, având ca scop, printre altele îmbună-tățirea nivelului de trai și educație a persoanelor vulnerabile, indiferent de sex, origine, etnie, convingeri și care se află în orice formă de dificul-tate, prin combaterea sărăciei, inclu-ziunea socială și dezvoltarea durabilă a comunității.

Întreprinderea socială „Cuptorul de basm”, parte componentă a Asocia-ției IMPACT, aduce pe piață produse de panificație concepute după rețete tradiționale și coapte în cuptor tradi-țional cu lemne: pâine, colaci, batoa-ne, cornuri cu gem, rulouri cu mere, checuri, cozonaci etc.

Întreprinderea socială promovea-ză incluziunea so cială prin locuri de muncă pentru persoanele dezavan-tajate din comuna Trușești, oferind locuitorilor produse de calitate. O parte din profitul obținut va fi rein-vestită, iar o altă parte folosită pen-tru susținerea unor cauze sociale din comunitate și pentru lansarea de noi proiecte.

Asociația BETEL-ROM reprezintă o comunitate de romi din comuna Verești, județul Suceava, care trăiesc de pe urma meseriei lor tradiționale, lucrarea fierului și a altor metale la rece, producând găleți, cazane, sobe de tablă. Asociația este formată din 7 membri, iar întreprinderea are 3 angajați. Se speră că numărul lor se va mări prin angajarea altor tineri, cu posibilități limitate pe piața muncii.

Lucrările primei zile au fost încheiate de dna Daniela Giurcă, care a prezentat tema „Posi bilitățile finanțării întreprinderilor sociale din fonduri destinate spațiului rural”. Ziua a doua a conferinței a fost rezervată deplasării la Asociația „Cămara Sărulești”, unde au fost degustate produse de patiserie și cofetărie proaspăt scoase din cuptor și vizitării comunei Dragoș Vodă, din județul Călărași.

Foto: ww

w.rndr.ro


50

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe IonescuȘișești” (ASAS) împlinește în acest an 45 de ani de existență sub această titulatură, dar rădăcinile sale datează din secolul al XIXlea.

Prima instituție dedicată cercetării științifice a luat ființă în 1886, sub denumirea de Stațiunea Centrală Agronomică, iar în anul 1895 au fost create primele două institute de cercetări din domeniul creșterii ani-malelor: Institutul de Cercetări Veterinare „Pasteur” și Institutul Zootehnic.

La începutul secolului XX, sub presi-unea problemelor social-economice din mediul rural, s-a impus necesi-tatea dezvoltării cercetării științifi-ce, pusă în slujba nevoilor practice ale agriculturii. Se creează, astfel, în anul 1927, Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Prin structura sa, formată din secții și rețea de stațiuni de cerce-tare, ICAR-ul a reprezentat, în acele vremuri, centrul național călăuzitor al muncii de cercetare și de aplicare în producție a rezultatelor obținute.

O etapă importantă în istoria cerce-tării științifice agricole a fost înfiin-țarea Academiei de Agricultură din România, în anul 1941, ai cărei membri titulari erau mari personali-tăți ale timpului: ingineri agronomi și silvici, biologi, medici veterinari și economiști.

În anul 1945, Academia de Agricultură este dizolvată abuziv.

Necesitatea organizării și conducerii unitare a activității de cercetare știin-țifică, în cadrul disciplinelor agricole, a determinat crearea, în 1962, a Institutului Central de Cercetări Agricole (ICCA), care a funcționat până în noiembrie 1969, când a fost înființată Academia de Științe Agricole și Silvice.

ASAS are calitatea de legatar de drept al patrimoniului științific, ma-terial și funciar, al ICAR-ului, Academiei de Agricultură și ICCA.

În cei 45 de ani de existență, ASAS a urmărit cu perseverență și fidelitate dezideratul major de a oferi funda-ment științific agriculturii româ-nești, pentru dezvoltarea sa moder-nă și multifuncțională, antrenând în progresul său dezvoltarea întregului mediu rural. În același timp, a pro-movat preocupări de conservare, ameliorare și gestionare durabilă a solului, apelor și biodiversității. ASAS a dezvoltat colaborări fructu-oase cu institute de cercetare asupra mediului, climei, rețelei hidrologice

și pădurilor, institute care au înțeles însemnătatea muncii îndreptate spre scopuri comune, în beneficiul națio-nal, solicitând integrarea lor în siste-mul național de cercetare, coordonat de ASAS.

Un obiectiv prioritar al ASAS a fost reprezentat și de refacerea relațiilor de comunicare și colaborare cu insti-tuții științifice similare din alte țări. S-a urmărit, în principal, racorda-rea activității științifice autohtone la spațiul de cercetare european, actua-lizând obiectivele de cercetare ale științei agronomice românești față de obiectivele europene și provocările majore ale Mileniului III.

În prezent, preocupările ASAS vizea-ză restructurarea rețelei unităților de cercetare, concentrarea activității pe probleme privind efectele schimbă-rilor climatice, protejarea resurselor naturale și a biodiversității, securita-tea și siguranța alimentară, precum și transferul rezultatelor cercetării științifice în practica agricolă.

Membrii RNDR se prezintă

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe IonescuȘișești” Forumul naţional al știinţei agronomice românești, la 45 de ani

„Aflândune la cumpăna dintre ani, urez agricultorilor, specialiștilor din agri cultură, tuturor celor care trudesc pentru ca populația să aibă hrana necesară, multă sănătate, bucurii cu împliniri La mulți ani! “

Prof. dr. Gheorghe SIN, președintele ASAS.

51

Asociația Comunelor din România (A.Co.R.) a fost înființată în 1997, ca o asociație a autorităților locale, având ca membri comunele din România. În prezent, numărul membrilor este de peste 1500 de comune, din toate județele României.

Asociația Comunelor din România urmărește reprezentarea unitară a intereselor membrilor în relația cu instituțiile centrale, dar și cu cele de la nivel european sau internațional. Din 2006, A.Co.R. este membru cu drepturi depline în Consiliul Co-munelor și Regiunilor din Europa (CCRE/ CEMR), iar din 2009 este membră a Rețelei Asociațiilor de Au-torități Locale din sud - estul Europei (NALAS).

Dintre obiectivele menționate în statutul asociației, putem enumera: armonizarea intereselor comunelor membre în vederea dezvoltării eco-nomico-sociale echilibrate a acestora; promovarea unor forme de colabora-re și întrajutorare reciprocă a comu-nelor membre; crearea și întreținerea unui sistem informațional integrat, precum și organizarea unor corpuri de specialiști, capabili să analizeze și să ofere soluții pentru rezolvarea pro-blemelor comunelor; activități de for-mare și perfecționare profesională.

Participarea activă la îmbunătățirea cadrului legislativ, care vizează in-teresele comunelor, prin realizarea unui parteneriat activ și constant cu administrația publică județeană și administrația publică centrală.

Realizarea unor acțiuni în comun cu Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc și, implicit, cooperarea cu aceasta în vederea editării revistei lu-nare „Albina românească”.

Implementarea strategiilor și a pro-gramelor pentru stimularea dezvoltă-rii sociale și economice, echilibrate și durabile a mediului rural, în vederea

eliminării accelerate a diferențelor de civilizație față de mediul urban.

Mobilizarea și implicarea în activități pentru formarea și perfecționarea aleșilor locali și a funcționarilor pu-blici care să confere administrației publice locale eficiență și dinamică.

Atragerea de investiții prin crearea de parteneriate viabile între admi-nistrația publică locală a comunelor, societatea civilă și mediul de afaceri.

Reprezentarea unitară a intereselor comunelor în raporturile cu admi-nistrația publică centrală, organizații neguvernamentale și terți de pe plan intern și internațional.

Valorile A.Co.R.Aproape de oameni și împreună cu oamenii la rezolvarea treburilor pu-blice locale.

Capacitatea de dezvoltare a unui par-teneriat durabil cu celelalte structuri asociative ale administrației publice locale, în vederea promovării puncte-lor comune, fără să renunțăm la ceea ce ne diferențiază, astfel încât să atin-gem standardele de dezvoltare impu-se de integrarea europeană.

Oferirea posibilității fiecărei comune din cadrul asociației noastre de a-și construi și afirma identitatea locală în spațiul național, european și nu numai.

Responsabilitatea și unitatea în di-versitate, chezășia succesului nostru.

Acţiuni desfășurateAsociația efectuează periodic studii, analize și cercetări privind situația economico-socială a comunelor din România, ultimul document, Agenda Comunelor din România, fi-ind elaborat în 2012, document care analizează problemele complexe ale comunelor din România și care pre-zintă soluții la probleme identificate. Prevederi ale acestui document au fost incluse în Programul de Guver-nare 2009-2012. Asociația organi-zează anual Adunarea Generală, la care participă peste 400 dintre co-munele membre, precum și membri ai Guvernului României. A.Co.R. or-ganizează, în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), precum și cu firme private de instruire, cursuri de formare și perfecționare profesională.

Asociația este implicată în organiza-rea periodică a Forumului cooperării descentralizate francoromâne (îm-preună cu Ministerul Administrației și Internelor și Ambasada Republi-cii Franceze în România) și a Forumului cooperării descentralizate belgianoromâne (în parteneriat cu Ambasada Regatului Belgiei în Ro-mânia).

Asociația Comunelor din România are 40 de filiale județene cu persona-litate juridică proprie care desfășoară la nivel județean servicii de cooperare în domenii de interes pentru comu-nele membre.

Asociația a implementat proiecte din fonduri europene nerambursa-bile postaderare, în valoare de peste 25 000 000 de lei, cofinanțate din Fondul Social European.

În perioada 20072013, Asociația Comunelor din România a imple-mentat trei mari proiecte strategice în care a avut rolul de beneficiar și a reușit să obțină rezultatele scontate, să ducă la bun sfârșit activitățile sti-pulate în contractele de finanțare.

Asociația Comunelor din România


52

Vă invităm să participaţi la redactarea revistei

Doriţi să împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră de dezvoltare rurală pentru o posibilă publicare în revistă?

Fotografii şi imagini

• Imaginile trebuie să ilustreze o experienţă.

• Imaginile se vor transmite ca fişiere electronice separate (rezoluţie înaltă >300 dpi şi > 850 KB).

• Toate fişierele care conţin imagini vor fi trimise în format .JPEG

• Vă rugăm să includeţi un titlu scurt pentru fiecare fotografie/ imagine transmisă, precum şi numele fotografului/autorului.

Scrisori către Redacţie

• Scrisorile trebuie să fie legate de o temă de dezvoltare rurală şi să nu depăşească 200 de cuvinte.

• Redactorii pot interveni asupra textului, pentru a-l adapta la stilul, lungimea, claritatea şi acurateţea necesare şi nu garantează că toate scrisorile vor fi publicate.

• Atunci când spaţiul este insuficient, scrisorile care nu sunt publicate în revistă pot fi publicate pe website-ul RNDR.

Vă invităm să ne trimiteţi experienţele dumneavoastră, fotografii, scrisori şi articole la adresa: [email protected]

Ghid de participare Aceste indicaţii sunt orientative pentru omogenizarea contribuţiilor. Autorii înţeleg că redacţia poate modifica textul primit, pentru o mai bună înţelegere.

• Autor: Trebuie identificat cu nume, prenume şi ocupaţia actuală.

• Introducere: Trebuie inclusă o scurtă introducere care să evidenţieze relevanţa subiectului prezentat.

• Lungimea articolului: 400 – 800 cuvinte

• Informaţii corecte: Nu prezen-taţi decât informaţii de care sunteţi 100% sigur şi pe care le puteţi susţine. Menţionaţi sursa infor-maţiilor, atunci când prezentaţi date care provin de la alte instituţii sau organizaţii.

• Stil: Vorbind despre un articol de revistă, este de dorit ca textul să nu semene cu un raport. De aceea, sunt indicate:

» o exprimare simplă; » date relevante pentru a susţine ideea principală a articolului, şi nu toate detaliile proiectului; » evitarea excesului de acronime; » denumirea completă, urmată de acronim, trebuie inserată atunci când apare prima dată în text; » evitarea comentariilor şi a refe-rin ţelor externe care pot fi contro-versate sau greşit înţelese.

Deschişi Către Viitor

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

CONTACT:Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: [email protected], Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin

FEADR prin Măsura 511 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Decembrie 2014

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.

Documents

România Rurală – nr. 13