ROLUL PATRIMONIULUI URBAN ÎN CONSTRUIREA …

ROLUL PATRIMONIULUI URBAN ÎN CONSTRUIREA IDENTITĂŢII

CULTURALE

Asist. univ. dr. / Cercet. șt. II Florentina-Cristina MERCIU

The role of urban heritage in creating cultural identity. Cultural identity represents an interesting

topic to adress in several disciplines such as psychology, philosophy, sociology, human geography, spatial planning and

antropology. The valences of urban heritage (historical, architectural, cultural, social, symbolic) associate it with

cultural identity. In order to understand the complexity of the urban space, it is necessary to study the cultural

context which is a fundamental element in the analysis of the urban space and which can be extrapolated to the

analysis of the tourism capitalization. Cultural identity and tourism are closely linked. The elements of urban heritage

facilitate various forms of socio-cultural interactions in which the local population and tourists participate and which

refer to elements of intangible heritage that take place in heritage buildings or in conventional spaces represented by

various public spaces that represent elements of cultural identity, such as markets, historical centers, due to the fact

that are related to a series of events in the history of the city or to proeminent personalities. The aim of this study is to highlight the elements associated with the cultural identity of urban centers.

Whether a city is historical or not, or regardless of its dominant economic function, it has elements of cultural

identity. National and internationally representative cities have been selected as case studies for their cultural

heritage as elements of cultural identity.

Key words: built heritage, iconic buildings, heritage management, economic value, cultural policy.

I. Introducere

Conservarea patrimoniului urban reprezintă o acţiune prioritară la nivel internaţional, deşi se pune

tot mai mult accent şi pe valoarea economică a acestuia (Kiera, 2011; Merciu et al. 2020; Vukonić, 2018) în

contextul unei dezvoltări urbane intensive care a generat efecte negative asupra patrimoniului cultural

(Boussaa, 2018), adesea confruntat cu alegerea dintre protecţie şi conservare, sau distrugere şi

reamenajare (Sadowski, 2018). Valoarea economică a proprietăţilor de patrimoniu este dată de valoarea

de utilizare şi cea monetară, aceasta din urmă fiind evaluată după caracteristicile particulare ale

elementelor de patrimoniu cultural precum: valorile istorică şi culturală: statutul de monumentul istoric,

anul construcției, stilul arhitectural, autenticitate (originală, parţial adaptată sau total adaptată (Iorgulescu

et al., 2011; Ruijgrok, 2006; Kharitonov, Smirnova, Vilenskii, 2019).

1I. Metodologie

Din punct de vedere metodologic, acest studiu a fost axat predominat pe analiza patrimoniului

urban prin prisma caracteristicilor sale de bază (unicitate şi ireversibilitate), fiind astfel frecvent legat de

imaginea culturală şi implicit turistică a oraşelor. Valenţele patrimoniului urban (istorică, arhitecturală,

culturală, socială, simbolică) îl asociază cu identitatea culturală. Pentru a evidenţia legăturile dintre

patrimoniul urban şi identitatea culturală a fost realizată o documentare susţinută, utilizându-se variate

publicaţii de specialitate din diferite domenii conexe (geografie culturală, turism, antropologie, planificare

17

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii

Teritoriale, Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, Bucureşti,

e mail: [email protected]

teritorială, sociologie, psihologie). Pentru elaborarea studiului a fost utilizată metoda analizei şi sintezei cu

scopul de a evidenţia, pe de o parte particularităţile patrimoniului urban, fiind menţionate în acelaşi timp şi

provocările legate de conservarea şi promovarea acestuia ca element de identitate culturală într-un

context al urbanizării accelerate care uneori limitează posibilităţile de conservare a acestuia şi ridică o

problematică sensibilă a reutilizării patrimoniului urban. Pe de altă parte, au fost evidenţiate legăturile

dintre patrimoniul urban şi identitatea culturală prin relaţiile speciale stabilite cu locul şi oamenii (a

populaţiei locale sau a turiştilor) sub influenţa directă a factorilor socio-culturali şi politici. Totodată, prin

intermediul acestui studiu a fost evidenţiat şi faptul că indiferent dacă un oraş este istoric sau nu, sau

indiferent de funcţia sa economică dominantă prezintă elemente de identitate culturală. Un caz aparte este

reprezentat de oraşele industriale ale căror elemente de identitate culturală sunt reprezentate de

obiectivele economice şi cele cu funcţie socio-culturală care individualizează aceste centre urbane prin

elementele culturii industriale locale. Astfel, au fost selectate ca studii de caz oraşe reprezentative la nivel

naţional şi internaţional pentru patrimoniul lor cultural (ex. Florenţa al cărui centru istoric este înscris în

Patrimoniul UNESCO).

I1I. Rezultate

Identitate culturală reprezentă un subiect interesant de abordat în cadrul mai multor discipline

precum psihologie, filozofie, sociologie, geografie umană, planificarea teritorială şi antropologie (Kaymaz,

2013; Morales Cortes, 2013; Munasinghe, 2000; Ilovan, 2020; Merciu, Cercleux, Merciu, 2020; Lewicka,

2018). În contextul actual când sunt înregistrate numeroase schimbări de ordin social, economic,

preocupările sunt orientate către conservarea identităţii culturale în mediul urban care înregistrează cele

mai rapide schimbări în mediul fizic şi cel cultural (Kaymaz, 2013).

Identitatea culturală este definită ca "rezultat al anilor, secolelor unei comunități care trăiește şi

interacționează în teritoriul adiacent, ceea ce înseamnă că aceasta a fost formată din continuitatea sa

naturală cu trecutul, un rezultat natural al unei posesiuni existenţiale neperturbate pe care oamenii pur şi

simplu îl au" (Tomlinson, 2003 citat de Metzingen, 2006, p. 1).

Pentru a înțelege realitatea urbană este necesară studierea contextului cultural care reprezintă un

element esenţial în analiza spaţiului urban şi care poate fi extrapolată analizei din perspectiva valorificării

turistice. Identitatea culturală şi turismul sunt în mod inevitabil legate. Turiştii moderni caută experienţe

culturale autentice şi produse locale unice (Urošević, 2012).

Există o interdependenţă puternică între identitatea culturală şi zonele geografice, o legătură care

are o mare importanță pentru bunăstarea omului, stabilitatea sa emoţională şi ataşament lui faţă grupurile

de la nivel local, regional şi naţional (Ljubinko Pušić, 2004, p. 1).

Fiecare oraş este unic din perspectiva patrimoniului său cultural care îi imprimă trăsături

particulare din punct de vedere al ţesutului urban (morfologia urbană), cât şi a unei atmosfere specifice

imprimată de elementele de patrimoniu imaterial, de colaje ale istoriei, de personalitățile marcante ale

oraşului şi interacțiunile care au loc în spațiul urban respectiv. Patrimoniul şi diversitatea sunt elemente

puternice pe care oraşele se bazează pentru a-şi contrui cultura specifică. Patrimoniul arhitectural şi istoric

precum şi diversitatea cartierelor contribuie la crearea unei identităţi urbane unice. Spaţiul construit este

o expresie a culturii în formă materială (Shanghai Manual, 2012 citat de Merciu, Ilovan, Cercleux, 2020).

Elemente de patrimoniu cultural, precum muzee, palate, săli de operă, de teatru sau simple străzi şi

cartiere pot deveni simboluri ale identităţii culturale (Merciu, Ilovan, Cercleux, 2020).

Un oraş, istoric sau nu, dobândeşte o valoare de patrimoniu, fiind un un cadru codificat. Ca atare,

această calitate semnificativă din punct de vedere cultural poate fi proclamată drept patrimoniu urban

18

Florentina-Cristina MERCIU - Rolul patrimoniului urban în construirea identității culturale

(Munasinghe, 2000, p. 76). În acest cadru codificat există o serie de simboluri prin a căror decriptare se

poate descoperi identitatea culturală a centrului urban respectiv. (Fig. 1, 2)

Modelele morfologice caracteristice oraşelor sunt conferite de elementele de patrimoniu

arhitectural, stilul/stilurile arhitecturale specifice, geometria sistemului de străzi (Fig. 3), sistemul de

blocuri, modul de organizare a spațiilor deschise şi a celor verzi.

Patrimoniul cultural reprezintă o selecție de elemente din trecut şi care sunt păstrate şi în prezent,

acesta fiind legat de ceea ce societatea consideră că este valoros, respectiv acele elemente care posedă un

înțeles pentru respectiva societate şi care vor fi conservate şi valorificate în funcție de preocupările actuale

(Sutherland et al., 2002; Tweed, Sutherland, 2007; Graham, Howard, 2008 citați de Morales Cortes, 2013,

p. 11).

19

ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. XI , nr. 11/2020

Fig. 1a) Ateneul Român b) Clădirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) - clădiri simbol ale Bucureştiului

Sursa: arhivă personală

Fig. 2 a) Teatrul Dramatic din Municipiul Galaţi b) Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi


Identitatea urbană este definită de elementele sale naturale şi antropice, de caracteristicile sociale,

culturale şi istorice. Identitatea unui oraș are caracteristici proprii definite de mai mulți factori şi

individualizează acel oraş între alte centre urbane. Identitatea urbană este definită prin intermediul a trei

elemente: natural, antropic și peisaj (Saģlic, Kelkit, 2017, p. 37; Beyhan, Çelebi Gürkan, 2015, p. 160):

-elementele de identitate provin din modul de dispunere a elementelor de cadru natural:

topografia arealului, climat, vegetație, elemente hidrografice, geologice şi locaţia generală, asigurând

oraşului o fizionomie distinctivă, marcând diferențierile oraşului față de alte oraşe (Gospodini, 2002);

-elementele de identitate provin din caracteristicile populației (demografice, instituționale,

culturale, socio-economice);

-elementele de identitate provin din peisajul antropizat, constând în peisajul rezultat în urma

planificării teritoriale a teritoriului; peisajele urbane reprezintă imaginile culturale ale unui oraş (străzi,

bulevarde, clădiri monumentale, exemple de arhitectură civilă). Modalitatea de planificare a peisajului

urban are un rol important în conturarea imaginii urbane şi implicit a identității urbane.

Compoziției unice a elementelor urbane, li se adaugă structurile sociale bazate pe rasă, religie,

modele de viață, activități culturale, tradiții unice, modele de investiții ceea ce conferă în ansamblu

diversitatea patrimoniului urban (Munasinghe, 2000, p. 77). Ca atare, sunt necesare mai multe instrumente

de evaluare pentru a analiza patrimoniul urban şi modul cum este evaluat de către comunitatea sa.

Patrimoniului urban îi sunt asociate mai multe valori culturale principale: vechime, istorică,

artistică, socială, culturală, naţională, religioasă, arhitecturală, de utilizare, perenă şi estetică (Ianoş et al.,

2014; Merciu, Merciu, Cercleux, 2018; Merciu et al., 2020;). Acestora se adaugă valorile economică şi

turistică, ca valori derivate sau valori impuse extern. O altă categorie de valoare, cea extrinsecă, asociată

elementelor de patrimoniu cultural, reprezintă o valoare inerentă ce se referă la datoria morală de a

proteja elementele de patrimoniu cultural (Munasinghe, 2000, p. 78).

Conştientizarea culturală a spațiului urban promovează interacțiunea socială şi astfel o continuitate

a vieții, implicit a celei culturale, asigurându-se desfăşurarea producției culturale în mod permanent sau

simpla participare a populaţiei la activităţi culturale (Fig. 4, 5).

Indivizii şi societăţile din care aceştia fac parte codifică spaţiul urban prin aceste interacţiuni, iar

conştientizarea ajută la această codificare. Indivizii identifică nişe în spaţiul urban pentru a menţine relaţiile

sociale dorite în cadrul subculturalității lor şi altele. Nișele, denumite locuri, sunt modelate în funcţie de

împrejurări, permiţând expresie de sine şi dispunere în spaţiu şi timp (Munasinghe, 2000, p. 78).

20


Fig. 3. Centrul istoric al Florenţei înscris în Patrimoniul UNESCO


Conştientizarea spaţiului în care s-a născut şi trăieşte o persoană este asociată şi cu gradul de

ataşament a acelui loc particular i care este asumat într-o perioadă mare de timp. O persoană poate fi

legată de un loc emoţional sau funcţional. Altman şi Low (1992) citaţi de Kaymaz (2013) au încercat să

definească tipologiile teoretice ale ataşamentului de loc (p. 743):

• ataşamentul genealogic (format prin strămoşi, moştenirea familiei);

• legătura economică (drepturi de proprietate, loc de muncă);

21


Fig. 4. Festivalul "Vara Magică" sub genericul "Anul Beethoven la Bucureşti" organizat în aer liber în faţa

Ateneului Român (august 2020)


Fig. 5. Fostă fabrică de coniac din Cluj-Napoca amenajată pentru desfăşurarea de activităţi culturale


• ataşamentul prin pierderea sau distrugerea unui loc;

• legătura cosmologică (prin relaţia spirituală şi mitologică);

• legătura prin religie sau activităţi culturale;

• naraţiuni (poveşti, legende, etc.)

Conform autorilor Scannell şi Gifford (2010 citați de Kaymaz, 2013), ataşamentul de loc poate

apărea atât la nivel individual, cât şi la nivel de grup. Memoriile personale şi experienţele influenţează

gradul ataşamentului de loc la nivel individual. Pe de altă parte, ataşamentul de loc este construit prin

experienţe istorice împărtăşite şi semnificații simbolice ale unui anumit loc.

Dimensiunea a doua relaţionată procesului psihologic implică următoarele 3 componente: afectivă

(conexiunea emoţională), cognitivă (memorii, credinţe, cunoştințe) şi comportament (ataşamentul este

exprimat prin acţiuni).

Ataşamentul de loc are diferite scopuri şi scări în sensul locului cu anumite caracteristici fizice.

Totodată, dimensiunea locului este divizată în dimensiuni: socială (prin natura activităţilor desfăşurate) şi

fizică (ataşamentul faţă de unele elemente de patrimoniu natural sau construit).

Ataşamentul faţă de loc este influențat de mai mulţi factori precum caracteristicile socio-

demografice, factorii de mediu (familiaritatea faţă de un loc, activităţile prestate în anumite locuri),

experienţe trecute, cultură, factori psihologici, factori biologici şi locul în sine (Najafi, Shariff, 2011 citaţi de

Kaymaz, 2013). Ataşamentul faţă de un loc este legat de comportamente prietenoase faţă de mediul

respectiv (Halpenny, 2010 citat de Kaymaz, 2013). În diferite studii s-a indicat faptul că oamenii care

dezvoltă înţelesuri şi emoţii pozitive faţă de un loc, au tendinţa de a proteja acel loc particular pentru ei

(Kaymaz, 2013).

Relaţia dintre ataşamentul față de un loc şi identitatea locului este considerată o temă

controversată în rândul cercetătorilor. Unii cercetători consideră că identitatea locului este o dimensiune

a ataşamentului faţă de loc, în timp ce alţi cercetători sugerează că identitatea locului este necesară pentru

formarea ataşamentului faţă de loc (Lewicka, 2018). De asemenea, sunt cercetători care sunt de părere că

identitatea locului şi ataşamentul față de loc sunt două concepte distincte.

Termenul identitatea locului are o dualitate în înțelesul său. În planificarea spațială şi design,

identitatea locului este în general legată de locul în sine şi se referă la unicitatea unui loc care este

rezultatul a interacţiunii dintre caracteristicile fizice şi utilizatori. De exemplu, Stobbelaar şi Pedroli (2011)

citaţi de Kaymaz (2013, p. 745) utilizează termenul de "identitatea peisajului" pe care îl definesc ca

unicitatea percepută a unui loc. Aceeaşi autori consideră că percepţia are la bază atât o dimensiune

personală, cât şi una socială şi unicitatea este reflectată prin interacţiunea dintre mediul fizic şi factorii

sociali.

În mod contrar, în psihologie conceptul de "identitatea locului" este un aspect "personal" şi legat

de propria identitate. Acest termen este definit ca "acele dimensiuni ale sinelui care definesc identitatea

personală a unui individ în relația cu mediul fizic prin intermediul unui model complex de idei, credințe,

preferințe sentimente, valori, scopuri şi tendințe comportamentale, deprinderi conştiente şi inconştiente

relevante pentru acel mediu" (Proshansky, 1978 citat de Kaymaz, 2013, p. 745). Simplificând definiţia

acordată de Proshansky, acesta este de părere că mediul fizic influențează identitatea personală ca rezultat

al interacţiunii dintre o persoană şi un loc.

Locația este considerată ca un reper social important în ceea ce priveşte cultura, clasa,

naționalitatea, nivelul veniturilor, atitudinile unei persoane, a unui grup social etc.

Oraşele nu sunt doar construcții fizice, ci implică şi structuri sociale. Există o relaţie mutuală între

caracteristicile fizice ale unui oraş şi locuitorii săi. În timp ce dimensiunea fizică a unui oraş (clădiri, spaţii

22


deschise şi verzi, străzi etc.) este formată sub influenţa cetăţenilor, aceasta la rândul ei modelează stilul de

viaţă al populaţiei şi identitatea socială în timp (Kaymaz, 2013, p. 747). Oraşele sunt un produs al

continuităţii interacțiunii dintre mediul fizic şi viaţa socială; imaginea lor reflectă experienţele, credinţele şi

valorile unei anumite comunităţi. Astfel, identitatea unui oraş este ansamblul caracteristicilor fizice şi

sociale care îi conferă unicitate (Ocakçı, Türk, 2012 citați de Kaymaz (2013, p. 747). Sensul de apartenență

este important în percepţia identităţii urbane. Identitatea este parte a imaginii unui oraş (Lynch, 1960 citat

de Kaymaz, p. 747). Compoziția şi caracteristicile componentelor fizice ale mediului construit influențează

sensul locului perceput de membrii comunităţii locale.

În contextul analizei identităţii culturale asociată patrimoniului urban, ne putem referi la situaţia

particulară a oraşelor industriale a căror identitate culturală este conferită de elementele arhitecturale

industriale, funcţionale sau abandonate, acestea din urmă reprezentând simboluri ale trecutului industrial

(Cercleux, Merciu, Merciu, 2012; Cercleux, Ianoş, Merciu, 2019; Doğan, 2019; Cercleux et al., 2018;

Kazanskaya, Sobor, 2019; Teodorescu et al., 2016). Aceste simboluri ale culturii industriale pot fi uşor

reperate în spaţiul urban datorită aspectelor morfologice diferenţiate după tipul de industrie (Merciu,

Merciu, Stoian, 2012): clădiri industriale (furnale, topitorii, hidrocentrale, uzine chimice), hale de

depozitare, turnuri de apă, gări (fig. 6, 7, 8, 9 a, b, 10 a, b). Acestora se adaugă clădiri administrative

precum şi clădiri cu valoare socio-culturală (cazinouri ale muncitorilor, cartiere muncitoreşti) (Cercleux,

Ianoş, Merciu, 2020; Merciu, Merciu, 2014).

23


Fig. 6. Turn de extracţie a minei de cărbune Aninoasa, judeţul Hunedoara


Fig. 7. Fabrica de bere Griviţa, Mălţăria din Bucureşti


24


Fig. 8. Fabrica de tutun din Florenţa


Fig. 9. Gara din Bristol, Regatul Unit


Fig. 10. Gara din municipiul Iaşi


Obiectivele industriale cu valoare istorică pot reprezenta elemente de identitate teritorială şi în

cadrul oraşelor cu un profil funcţional mixt. Clădiri industriale vechi au şi o certă valoare arhitecturală care

reflectă perioada de construire acestora, de cele mai multe ori fiind legate de etapelor de început ale

evoluţiei urbanistice a centrelor urbane (ex. pentru Bucureşti – cea mai veche fabrică de bere Luther,

denumită după naţionalizarea din perioada comunistă, Griviţa).

Patrimoniul construit este definit ca unul dintre elementele cele mai importante de autenticitate şi

care reflectă identitatea unui centru urban. Patrimoniul construit include înţelesuri simbolice pentru

cetățeni și vizitatori deoarece de cele mai multe ori evenimentele istorice semnificative sunt asociate

acestuia. Clădirile unui oraş relatează o poveste a trecutului cu înţelesuri şi valori culturale asociate. De

aceea, patrimoniul construit este considerat ca un indicator distinct al identităţii urbane. Totodată, alături

de clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, cele noi sunt asociate cu imaginea oraşului şi identitatea sa

de către cetățeni şi vizitatori (Kaymaz, 2013, p. 749).

Spaţiile publice aduc cetăţenii laolaltă, asigurând oportunităţi de relaxare, recreere, socializare,

desfăşurare de activităţi artistice, sportive, participarea publicului la activităţi culturale. Spaţiile publice sunt

strict legate de identitatea spaţiului, dinamizează viaţa oraşului şi creează un sentiment de comunitate

(Kaymaz, 2013, p. 750).

Patrimoniul cultural susţine identitatea culturală. Măsurile de conservare a patrimoniului cultural

trebuie să asigure, pe de o parte punerea în evidenţă a formelor vechi urbane şi a noilor utilizări care sunt

esenţiale pentru identitatea culturală în acord cu nevoile actuale ale populaţiei, construindu-se astfel o

imagine proiectată a oraşului în viitor.

Concluzii

Elementele de patrimoniu urban, atât cele fizice cât şi cele intangibile, conferă identitate culturală

distinctă centrelor urbane. Patrimoniu urban este asociat frecvent imaginii turistice ale centrelor urbane,

generând o imagine puternică atât în rândul vizitatorilor, cât şi a populaţiei locale. În contextul actual se

ridică problema protecţiei patrimoniului urban aflat sub permanenta presiune a ritmului accelerat al

urbanizării care generează uneori piederi semnificative de patrimoniu cultural, mai ales în centrele urbane

mari. Valenţelor asociate patrimoniului urban, precum cea arhitecturală, istorică, culturală, socială,

simbolică, perenă, li se adaugă şi valoarea economică a cărei evaluare se realizează prin estimarea valorii de

utilizare şi a valorii monetare a clădirilor de patrimoniu. Localizarea proprietăţilor de patrimoniu

predominat în zona centrală a oraşelor, dimensiunea acestora, precum şi lucrări de pictură, sculptură

asociate monumentelor arhitectonice, determină ca valoare monetară să fie mai mare decât cea a

clădirilor care nu sunt incluse în lista de patrimoniu. Totodată, conservarea acestora implică costuri foarte

ridicate, fapt care generează uneori preferinţa de a fi restaurate şi reutilizate necorespunzător calităţii

acestora de monumente istorice cu scopul de a se obţine profituri ridicate.

Valoarea socială a clădirilor de patrimoniu este corelată cu rolul acestora de a facilita forme

variate de interacţiuni socio-culturale la care participă populaţia locală, cât şi turiştii şi care se referă la

elemente de patrimoniu cultural intangibil (festivaluri, activităţi culturale) care se desfăşoară în clădiri de

patrimoniu sau în spaţii neconvenţionale, reprezentate de diferite spaţii publice, care reprezintă elemente

de identitate culturală, precum pieţe, centre istorice, ca urmare a faptului că acestea sunt legate de

personalităţi marcante sau de o serie de evenimente din istoria oraşului.

25


Mulţumiri

Acest studiu a fost finanţat de un proiect al Autorităţii Naţionale Române pentru Cercetare şi

Inovare CCDI-UEFISCDI, numărul proiectului: 52 PCCDI /2018 (PATCULT#RO), cod: PN-III-P1-1.2-

PCCDI-2017-0686: "Platformă pluridisciplinară complexă de cercetare integrativă şi sistematică a

identităților şi patrimoniului cultural tangibil şi non-tangibil din România".

Bibliografie

LeBlanc S. (2015), The complexities of cultural identity in the future operating environment, APOJ, vol.

15, nr. 2, pp. 1-6.

Beyhan Ş. G., Çelebi Gürkan Ü. (2015), Analyzing the relationship between urban identity and urban

transformation implementations in historical process: The Case of Isparta, International Journal of Architectural

Research, vol. 9, nr. 1, pp. 158-180.

Boussaa D. (2018), Urban regeneration and the search for identity in historic cities, Sustainability, vol.

10, 48, pp. 1-16.

Cercleux Andreea-Loreta, Merciu Florentina-Cristina, Merciu G.-L. (2012), Models of technical and

industrial heritage re-use in Romania, Proceedings of Conference Landscape, Environment, European

Identity, 04-06 noiembrie 2011, Bucureşti, Procedia Environmental Sciences, vol. 14, pp. 216-225, Elsevier.

Cercleux Andreea-Loreta, Merciu Florentina-Cristina, Bogan Elena, Florea-Saghin Irina, Paraschiv

Mirela (2018), Industrial restructuring in small and medium sized towns from Romania – evolution background

and positive perspectives with challenges, Analele Universităţii din Oradea, Seria Geografie, XXVIII, vol. 2, pp.

109-209.

Cercleux Andreea-Loreta, Ianoş I., Merciu Florentina-Cristina (2019), Silent and expressive buildings

in the architectural heritage of Fieni, a Romanian small industrial town / Edifici silenti ed expressivi a Fieni, una

piccola città industriale rumena, Territorio, vol. 91, pp. 77-86.

Doğan Evinç (2019), The absent presence of abandoned industrial spaces in Belgrade: A semiotic study

through photographic imagery, pp. 55-76, în: Doğan Evinç (ed.), "Reinventing Eastern Europe: imaginaries,

identities and trasnformations", Transnational Press London, United Kingdom, 178 p.

Gospodini Aspa (2002), European cities and place-identity, Discussion paper series, vol. 8, nr. 2, pp.

19-36.

Ianoş I., Saghin Irina, Stoica Ilinca Valentina, Zamfir Daniela (2014), Perennial values and cultural

landscapes resilience, 2nd World Conferecne on Design, Arts and Education DAE 2013, Procedia Social and

behavioral Sciences, vol. 122, pp. 225-229.

Ilovan Oana-Ramona (2020), Discursul oficial despre identitatea teritorială a României în prezent, Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 167 p.

Iorgulescu F., Alexandru F., Crişan G., Kagitci M., Iacob M. (2011), Considerations regarding the

evaluation and valorization of cultural heritage, Theoretical and Applied Economics, vol. XVIII, nr. 12 (565),

pp. 15-32.

Kaymaz Isil (2013), Urban landscapes and identity, Chapter 29, pp. 739-760, În: Advanced in

Landscape Architecture.

Kazanskaya L., Sobor V. (2019), Historical railway bridges of Russia as objects of architectural heritage,

Urbanism, Arhitectură, Construcţii, vol. 10, nr. 2, pp. 123-132.

Kharitonov A., Smirnova O., Vilenskii M. (2019), Principal of green architecture for the historical part

of Sain-Petersburg, Urbanism Arhitectură Construcţii, vol. 10, nr. 2, pp. 103-112.

26


Kiera A. (2011), The local identity and design code as tool of urban conservation, a core component of

sustainable urban development – the case of Freemantle, Western Australia, City & Time, vol. 5, nr. 1, pp. 3-17.

Kepczynska-Walczak, A., Walczak, B. M. (2015). Built heritage perception through representation of its

atmosphere, Ambiances, vol. 1, pp. 1-15.

Lewicka M. (2008), Place attachment, place identity, and place memory: restoring the forgotten city past,

Journal of Environmental Psychology, vol. 28, pp. 209-231.

Ljubinko Pušić M. (2004), Sustainable development and urban identity a social context, Spatium, vol.

11, pp. 1-6.

Merciu Florentina-Cristina, Merciu G.-L., Stoian Daniela, 2012, Patrimoniul arhitectural industrial

românesc - trecut şi prezent, Urbanism Arhitectură Construcţii, vol. 3, nr. 3, pp. 25-36.

Merciu F. Cristina, Merciu G.-L. (2014), GIS solutions adapted to the needs of local public

administration in the urban regeneration of the old centre of Petrosani municipality (Hunedoara county), Journal of

Applied Engineering Sciences (JAES), vol. 2 (17), pp. 60-66.

Merciu Cristina, Merciu G.-L., Cercleux Andreea Loreta (2018), The role of the museums for the

development of cultural tourism in Bucharest municipality, Springer Proceedings in Business and Economics,

Innovative Business Development – A global Perspective, Proccedings of 25th International Economic

Conference of Sibiu (IECS 2018), pp. 173-186.

Merciu Florentina-Cristina, Ilovan Oana-Ramona, Cercleux Andreea-Loreta (2020), Visual imagery

and construction of territorial identity through iconic buildings. Case study: The Romanian Athenaeum, Bucharest,

Territorial Identity and Develoment, on line first, pp. 37-67.

Merciu Florentina-Cristina, Ianoş I., Cercleux Andreea-Loreta, Merciu G.-L. (2020), Evaluation of

the economic values of urban heritage in the central area of Ploiești municipality, Proceeding of the International

Conference Knowledge-Based Organization, vol. 26, nr. 2, pp. 58-62.

Merciu Florentina-Cristina, Cercleux Andreea-Loreta, Merciu G.-L..(2020), Identification and

interpretation of the territorial identity elements of a small industrial town using postcards. Case study: Anina,

Romania – Chapter 10, In: Banini Tiziana, Ilovan Oana-Ramona (eds.), Representing Place and Territorial

Identities in Europe: Discourses, images, and practices, Springer Nature Switzerland AG Cham, Switzerland,

pp. 119-131.

Metzingen Ana Sofia (2006), Outlet city Metzingen an urban cultural identity based on consumption,

paper presented at 42nd IsoCaRP Congress.

Morales Cortes Margarita (2013), Cultural heritage and urban regeneration: the conflict between

identity and development strategies in the city of Valparaiso, 55 p., dissertation, Barlett Scholl of Graduate

Studies University College London, disponibil la https://www.academia.edu/16356220/

Cultural_Heritage_and_Urban_Regeneration_The_conflict_between_Identity_and_Development_Strateg

ies_in_the_city_of_Valparaiso, accesat la 02.02.2020.

Munasinghe Harsha (2000), Heritage protection and cultural identity, Nordisk Arkitenkturfoskning,

vol. 3, pp. 75-81.

Ruijgrok E.C.M. (2006), The three economic values of cultural heritage: a case study in the Netherlands,

Journal of Cultural Heritage, vol. 7, nr. 3, pp. 206-213.

Sadowski M. M., (2018), Urban cultural heritage: managing and preserving a local global common in the

twenty-first century, Journal of Heritage Management, vol. 2, nr. 2, pp. 125-151.

Saģlic E., Kelkit A. (2017), Evaluation of urban identity and its components in landscape architecture,

International Journal of Landscape Architecture Research, vol.1, nr.1, pp. 36-39.

Urošević N. (2012), Cultural identity and cultural tourism – between the local and the global (a case

study of Pula, Croatia), Singidunum Journal of Applied Sciences, vol. 9, nr. 1, pp. 67-76.

27


Teodorescu Camelia, Vânturache R., Teodorescu O., Diaconu D. C. (2016), Proposal for functional

conversion – Faur area, Bucharest, Urbanism, Arhitectură, Construcţii review, vol. 7, nr. 2, pp. 137-146.

Vukonić B. (2018), Similarities and differences of historical cities as tourism destinations, Acta Turistica,

vol. 30, nr. special, pp. 83-94.

Watson, S., Waterton, E. (2010), Reading the Visual: Representation and Narrative in the Construction

of Heritage, Material Culture Review, vol. 71, pp. 84-97.

* * * (2012) UNITED NATIONS DEPARTMENT OF ECONOMIC AND SOCIAL AFFAIRS

(UNDESA), Shanghai Manual: A Guide for Sustainable Urban Development in the 21st Century, disponibil

la: https://sustainabledevelopment.un.org/content/documents/shanghaimanual.pdf, accesat 06.02.2020

* * * (2018) Raport ştiinţific proiect nr. 52/2018 (PATCULT#RO), cod: PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017

-0686: "Platformă pluridisciplinară complexă de cercetare integrativă şi sistematică a identităților şi

patrimoniului cultural tangibil şi non-tangibil din România".

Primit în redacţie: 30.06.2020

Revizuit: 09.12.2020

Acceptat pentru publicare: 16.12.2020

28


https://sustainabledevelopment.un.org/content/documents/shanghaimanual.pdf

Documents

ROLUL PATRIMONIULUI URBAN ÎN CONSTRUIREA …