59
UNIVERSITATEA “BABEŞ BOLYAI” CLUJ NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR TEZĂ DE DOCTORAT Rezumat CONTRIBUŢII LA PERFECŢIONAREA MANAGEMENTULUI FINANCIAR AL SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE Conducător ştiinţific Profesor universitar doctor Lazăr CISTELECAN Doctorand, Ec. N. M. UDREA 2007

Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

UNIVERSITATEA “BABEŞ BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI

GESTIUNEA AFACERILOR

TEZĂ DE DOCTORAT

Rezumat

CONTRIBUŢII LA PERFECŢIONAREA

MANAGEMENTULUI FINANCIAR AL

SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE

Conducător ştiinţific

Profesor universitar doctor

Lazăr CISTELECAN

Doctorand,

Ec. N. M. UDREA

2007

Page 2: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

1

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE ................................................................................................ 1

1. O temă de certă actualitate ................................................................................. 1

2. Stadiul cunoaşterii ............................................................................................... 3

3. Demersul cercetării ............................................................................................. 7

Capitolul 1. PIAŢA ASIGURĂRILOR .......................................................... 10

1.1. Conceptul, structura, caracteristicile, operatorii şi parametrii pieţei

asigurărilor............................................................................................................. 10

1.2. Piaţa asigurărilor din România .................................................................... 16

1.2.1. O privire retrospectivă ................................................................................ 16

1.2.2. Starea actuală ............................................................................................... 22

1.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei internaţionale de asigurări................. 27

1.3.1. Conceptul de piaţă internaţională în asigurări ......................................... 27

1.3.2. Componente ale pieţei internaţionale de asigurări ................................... 28

1.3.3. Principalele entităţi geografice ale pieţei internaţionale de asigurări .... 29

1.3.3.1. Cadrul general ......................................................................................................... 29

1.3.3.2. Pieţele de asigurare din Europa ............................................................................... 32

1.3.3.3. Piaţa de asigurare din America de Nord .................................................................. 38

1.3.3.4. Pieţele de asigurare din Asia ................................................................................... 39

1.3.4. Piaţa asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma

integrării europene ................................................................................................. 41

1.3.4.1. Legislaţia comunitară implementată în legislaţia românească ................................ 41

1.3.4.2. Regrupări pe piaţa românească de asigurare .......................................................... 43

Capitolul 2. ENTITATEA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN AREALUL PIEŢEI

ASIGURĂRILOR ............................................................................................. 48

2.1. Tipologie .......................................................................................................... 48

2.2. Cadrul legislativ de constituire, organizare, funcţionare şi supraveghere54

2.3. Reţeaua teritorială.......................................................................................... 60

Page 3: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

2

2.4. Structura de personal .................................................................................... 66

2.5. Structura portofoliului ................................................................................... 72

2.6. Conţinutul şi obiectivele managementului general al societăţii de

asigurare ................................................................................................................. 87

Capitolul 3. DE LA GESTIUNE FINANCIARĂ LA MANAGEMENTUL

FINANCIAR ÎN ACTIVITATEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE .. 91

3.1. Gestiunea în societăţile de asigurare ............................................................ 91

3.2. Conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii financiare a societăţii

de asigurare .......................................................................................................... 93

3.3. Conţinutul şi obiectivele managementului financiar .................................. 97

3.3.1. Conţinutul managementului financiar ....................................................... 97

3.3.2. Obiectivele specifice managementului financiar în societăţile de

asigurare ................................................................................................................ 105

3.3.3. Factori de influenţă a managementului financiar .................................. 109

3.3.3.1 Factori specifici ........................................................................................ 109

3.3.3.2. Influenţa riscurilor globale asupra managementului în asigurări......111

Capitolul 4. MANAGEMENTUL FINANCIAR AL CICLULUI

ECONOMIC, STUDIU DE CAZ - S.C.ASIROM S.A. ............................. 115

4.1. Managementul ciclului de finanţare ........................................................... 116

4.1.1. Cadrul metodologic. ................................................................................... 116

4.1.2. Studiu de caz S.C.ASIROM S.A. .............................................................. 127

4.2. Managementul ciclului de exploatare în asigurări ................................... 130

4.2.1.Implicaţii manageriale ale gestiunii ciclului de exploatare ..................... 131

4.2.2 Implicaţii manageriale ale finanţării ciclului de exploatare în societăţile

de asigurare........................................................................................................... 132

4.2.2.1. Prime ..................................................................................................................... 135

4.2.2.2. Rezervele ............................................................................................................... 140

4.2.2.4. Studiu de caz ......................................................................................................... 148

4.3. Managementul ciclului investiţional ........................................................... 150

4.3.1. Tipologia investiţiilor în societatea de asigurări .................................... 153

4.3.2. Plasamentele ............................................................................................... 154

Page 4: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

3

4.4. Managementul rezultatelor financiare ....................................................... 157

4.4.1. O analiză de ansamblu ............................................................................... 157

4.4.2. Studiu de caz ............................................................................................... 160

Capitolul 5. PARGHII SI INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI

FINANCIAR IN ASIGURARI. ..................................................................... 166

5.1. Pârghii ........................................................................................................... 166

5.2. Instrumente ................................................................................................... 167

5.2.1. Instrumente de previzionare financiară .................................................. 167

5.2.2. Instrumentele suport curente .................................................................... 180

5.2.3. Instrumentele suport post-faptic .............................................................. 180

5.2.3.1. Bilanţul .................................................................................................................. 181

5.2.3.2. Contul de rezultate ................................................................................................ 186

5.2.3.3.Tabloul fluxurilor de numerar ................................................................................ 191

5.2.3.4. Politicile contabile şi notele explicative la situaţiile financiare ............................ 194

5.3. Controlul –pârghie a managementului financiar în asigurări ................. 196

5.3.1. Elemente conceptuale ................................................................................ 196

5.3.2.Necesitatea, funcţiile şi rolul controlului în asigurări .............................. 197

5.3.2.1. Necesitatea controlului .......................................................................................... 197

5.3.2.2. Funcţiile controlului .............................................................................................. 199

5.3.2.3. Rolul controlului ................................................................................................ 200

5.3.3. Cadrul general de organizare şi funcţionare a controlului în asigurări200

5.3.3.1. Controlul autorităţii de stat asupra activităţii societăţilor de asigurare,

brokerilor şi agenţilor de asigurare................................................................................. 201

5.3.3.2. Controlul intern organizat şi dispus de acţionarii companiei de asigurări ........... 205

Capitolul 6. DIRECŢII ŞI ARGUMENTE DE PERFECŢIONARE A

MANAGEMENTULUI FINANCIAR ......................................................... 215

6.1. Emergenţa pieţei asigurărilor, între realitate şi deziderat ....................... 215

6.2. Marketingul, în arealul societăţilor de asigurare ...................................... 218

6.2.1. Caracteristici ale marketingului în domeniul asigurărilor .................... 218

6.2.2. Rolul personalului şi al clientului în domeniul asigurărilor ................. 221

6.2.3. Analiza mediului intern al firmei ............................................................. 223

6.2.4. Analiza mediului de marketing ................................................................ 225

Page 5: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

4

6.2.5. Mediul socio-cultural al domeniului asigurărilor .................................. 226

6.2.6. Mediul tehnologic ...................................................................................... 228

6.2.7. Stategia de piaţă şi mixul de marketing .................................................. 228

6.2.7.1. Segmentarea pieţei; alegerea pieţei ţintă ............................................................... 228

6.2.7.2. Poziţionarea serviciilor ........................................................................................ 229

6.2.7.3. Strategia de piaţă .................................................................................................. 230

6.2.7.4. Mix-ul de marketing ............................................................................................. 233

6.3. Brokerajul, factor dinamizator pe piaţa asigurărilor .............................. 234

6.3.1. Brokerul de asigurare - operator al pieţei asigurărilor .......................... 234

6.3.1.1. Scurt istoric – cadrul legislativ, funcţii, dinamică ................................................ 235

6.3.1.2. Activitatea brokerilor de asigurare pe piaţa românească ...................................... 237

6.3.1.3. Activitatea de brokeraj pe piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor ..... 240

6.4. Bancasigurare un parteneriat de perspectivă ........................................... 242

6.5. Reasigurarea, pârghie în managementul financiar al societăţii de

asigurare ............................................................................................................... 244

6.5.1. Conceptul şi funcţiile reasigurării ............................................................ 244

6.5.2. Formele şi tehnicile reasigurării ............................................................... 246

6.5.2.1. Reasigurarea facultativă ........................................................................................ 247

6.5.2.2. Reasigurarea obligatorie ....................................................................................... 247

6.5.3. Pool-urile de reasigurare ........................................................................... 248

6.6. Informaţia şi fluxurile informaţionale, elemente de bază ale

managementului financiar în asigurări ............................................................ 250

6.6.1. Direcţii de perfecţionare ale sistemului informaţional în societăţile de

asigurări ................................................................................................................ 261

6.7. Managementul financiar al societăţiilor de asigurare, în coordonate

prospective ........................................................................................................... 264

6.7.1. Elemente de perfecţionare a managementului capitalurilor ................. 267

6.7.2. Elemente de perfecţionarea a managementului ciclului de expolatare 270

6.7.3. Elemente de perfecţionare a ciclului de investiţii .................................... 276

6.7.4. Elemente de perfecţionare a managementului rezultatelor financiare 279

6.7.5. Elemente de perfecţionare a politicii şi practicii dividentelor ............... 280

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................ 286

Page 6: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

5

INTRODUCERE

PIAŢĂ, ASIGURARE, GESTIUNE, MANAGEMENT

1. Managementul financiar, în general, managementul financiar al societăţilor de asigurare,

constituie o temă a cărei abordare este de certă actualitate.

Capacitatea de a acumula avere, reprezintă principala funcţie a unei întreprinderi care

fiinţează în economia de piaţă. Managementul sau conducerea întreprinderii, cuprinde totalitatea

obiectivelor şi scopurilor strategice, a resurselor precum şi modalităţile de realizare a lor. Putem

afirma astfel, faptul că, managementul este o activitate continuă, bazată în principal pe elementele

de bază ale sale (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control), dar numai împreună şi

sprijinit de cunoştinţele şi calităţile unui manager. Procesul de management se aplică nu numai

organizaţiilor ce au ca scop profitul, dar şi organizaţiilor non profit. Cunoştinţele actuale în

domeniul managementului sunt rezultatul unui proces îndelungat şi continuu de cercetare. Multe

dintre teoriile ce stau la baza ştiinţei managementului datează din perioada industrială. Astfel,

managementul poate fi abordat atât din punct de vedere al teoriilor de management, abordare

grupată în diversele şcoli, de la cea clasică la cea contemporană, cât şi din punct de vedere al

compartimentului specific dintr-o întreprindere, care cuprinde: managementul resurselor umane, al

investiţiilor, al rezervelor, al contabilitaţii, cel financiar, etc.

Managementul financiar se încadrează în subsistemul decizional şi de control al

întreprinderii, care prelucrează şi oferă informaţii atât din interiorul, cât şi din exteriorul

întreprinderii. Principala preocupare a managementului financiar o reprezintă conducerea

subsistemului fondurilor financiare, succesul acestei activitaţi fiind vital pentru supravieţuirea

firmei.

Principalul obiectiv al managementului financiar al unei întreprinderi este acela de a

maximiza valoarea ei indiferent dacă este vorba de surse sau de utilizarea lor.

În cadrul unei societăţi de asigurare, managementul financiar, prezintă anumite

particularităţi, legate de necesitatea de a se încadra în reglementările specifice legate de solvabilitate

şi de evidenţa contabilă a unei societăţi de asigurare. De asemenea, trebuie să se ţină seama şi de

limitele impuse societăţilor de asigurări în ceea ce priveşte volumul răspunderii asumate. De

exemplu, în România, volumul de activitate al unei societăţi de asigurare nu trebuie să depăşească

de cinci ori capitalul social, împreună cu rezervele. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi

caracterul social, specific asigurărilor, prin care societăţile de asigurări încasează prime de asigurare

de la persoane fizice şi juridice, şi le investesc pentru obţinerea celor mai ridicate profituri, ţinând

seama însă de constrângerile legale privind riscurile asumate.

Cele mai multe reglementări financiare din domeniul asigurărilor se referă la investiţiile

permise pentru fiecare categorie de fonduri şi includ procentul maxim care poate fi investit în

obligaţiuni de stat şi în alte tipuri de investiţii.

Înţelegerea aspectelor financiare este esenţială pentru succesul unei societăţi de asigurări;

aceasta determină stabilitatea financiară, care la rîndul ei, este absolut necesară asigurării

deţinătorilor de poliţe. Ca şi celelalte societăţi, cele de asigurări caută să creeze valoare pentru

proprietarii lor prin maximizarea valorii societăţii.

Managementul financiar al societăţii de asigurare este diferit de cel al societăţilor din alte

sectoare de activitate, avînd caracteristici unice, cum ar fi: proporţia redusă de active imobilizate şi

de creanţe financiare, utilizarea minimă a gradului de îndatorare, societăţile de asigurare nu au

nevoie de creanţe pe termen lung, pentru că ele pot folosi fondurile asiguraţilor. Aceste fonduri,

constituite din rezerva de primă, rezerva de daună pentru asigurătorii de bunuri şi răspundere civilă

şi rezerva tehnică pentru asigurătorii de viaţă, pot fi investite.

2. Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturale,

împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării

societăţii, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire şi limitare a calamităţilor

naturale, a accidentelor, bolilor etc. Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi

Page 7: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

6

stabilite decât cu o mare aproximaţie. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi1 care îşi

distribuiau marfa în mai multe vase, făcînd astfel o dispersie a riscului, nu şi o protecţie.

Asupra studierii începuturilor asigurărilor, dezvoltării şi perfecţionării acestei activităţi

specifice, s-au aplecat în cercetările lor mai mulţi autori, printre care putem aminti: profesorul

Trenerry C.F., în lucrarea The Origins and Early History of Insurance2, Clayton R., British

Insurance3, Smet R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes

4, care au analizat

primele forme de asigurare, dezvoltarea acestei activităţi în diferitele etape ale dezvoltării societăţii

omeneşti, pînă în prezent.

Dezvoltarea asigurărilor este strîns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor

maritime, care determină şi aparţia reasigurării, adică a asigurării asigurătorilor. Printre cercetătorii

care au aprofundat natura asigurărilor şi a conducerii acestei activităţi enumerăm: Hansell D.S.,

Introduction to Insurance5, Golding C.E., A History of Reinsurance

6, şi Hammond J.D., The

Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and Insurance7. Majoritatea

autorilor au statuat faptul că, nu toate evenimentele ce pot provoca pierderi pot fi protejate de

societăţile de asigurare. Pentru a fi asigurabil, riscul trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre

care, principale sunt, producerea sa să ducă la pierderi financiare, să fie posibil, dar nu inevitabil şi

nici cert şi nu în ultimul rînd să fie întîmplător.

Deasemenea, o mare parte a activităţii de cercetare s-a ocupat de perfecţionarea conducerii

unei societăţi de asigurare, de managementul asigurării, care a urmat traiectoria schimbărilor din

economie, a mediilor de afaceri mereu în schimbare şi greu de previzionat, generând o creştere a

gradului de complexitate a procesului de luare a deciziilor şi de orientare spre profit. Evoluţia

managementului a fost determinată de schimbarea forţelor dominante ale sistemelor economice,

guvernată de managementul erei industriale, în care capitalul era totul în economie, ajungând în

prezent într-o eră a informaţiei şi a globalizării.

Despre analiza managementului în asigurări, dezvoltarea şi perfecţionarea lui, au scris:

Duncan W.J., Great Ideals în Management8, Williams C.A., Heins R.M., Risk Management and

Insurance9, Halpern P., Weston F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale

10. Cercetările asupra

managementului societăţilor de asigurare au încercat să răspundă la întrebări referitoare la

obiectivele principale ale echipei manageriale în funcţie de etapă, elementele de strategie pe termen

scurt, mediu şi lung, precum şi dacă „arta managementului” poate avansa atît de mult, încât orice

completări ulterioare ale tehnicilor de management nu pot rezista decât puţin timp, pentru a fi apoi

înlocuite, şi dacă se poate găsi un model de bază care să conducă la o nouă înţelegere.

Activitatea de cercetare în domeniul asigurărilor în ţara noastră, se întinde pe o perioadă de

peste 136 de ani, avînd trei etape, corespunzătoare cu perioadele de dezvoltare a asigurărilor. Prima

etapă a început în anul 1871, cînd a fost înfiiţată prima societate de asigurări şi s-a încheiat în anul

1948, cînd a fost introdus sistemul economiei planificate. Dezvoltarea asigurărilor în această

perioadă s-a făcut în condiţiile specifice economiei de piaţă, atingînd performanţele cele mai înalte,

în perioda interbelică.

Perioada celei de-a doua jumătăţi al secolului al XIX-lea, pînă la începutul primului război

mondial, a fost epoca de proliferare a societăţilor autohtone de asigurări. Amintim dintre cele mai

reprezentative: Transilvania (1886), Dacia (1871), România (1873), Naţionala (1882), Generala

(1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleană (1911).

1 Bikelhaupt, D.L., General Insurance, 9th edition, Homewood, IL 1974, pag. 62.

2 Trenerry, C.F., The Origins and Early History of Insurance, London, 1926, pag. 108-120.

3 Clayton, R., British Insurance, London, Elek Books, 1971.

4 Smet, R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes, Paris, pag. 87-132.

5 Hansell, D.S., Introduction to Insurance, Practical Guide, LLP, London, 1996.

6 Golding, C.E., A History of Reinsurance, Sterling Offices Ltd., 1927.

7 Hammond, J.D., The Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and Insurance, Glenview, III,

Scott, Foresman and Company, 1968. 8 Duncan, W.J., Great Ideals în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.

9 Williams, C.A., Heins R.M., Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill Insurance Series, New York,

1985. 10

Halpern, P., Weston, F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale, Editura Economică Bucureşti, 1998.

Page 8: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

7

Evoluţia societăţilor de asigurare este puternic marcată de pătrunderea şi dezvoltarea

capitalismului în Principatele Române, de concentrarea şi centralizarea capitalului. Proliferarea

asigurărilor şi cetralizarea capitalului pe plan intern a fost însoţită de o expansiune externă a celor

mai puternice societăţi din Principatele Române. Astfel, primele societăţi de asigurări din Bulgaria

au apărut ca filiale ale societăţilor Dacia-Română (1881) şi Naţionala (1889).

După primul război mondial, în activitatea de asigurări, se remarcă o pătrundere masivă a

capitalului străin. Dintre acestea, cea mai largă activitate au avut Adriatica din Italia, Victoria din

Berlin, Sun din Londra şi Pheonix din Viena.

În preajma celui de-al doilea război mondial, 11 din cele 21 de societăţi de asigurare din

România, care reprezentau peste 70% din capitalul social al întregului sector de asigurări, erau sub

controlul direct al marilor monopoluri străine, profiturile fiind în cea mai mare parte expatriate.

Această etapă, din punct de vedere a cercetării fenomenului asigurării a fost caracterizată de

o bogată bibliografie străină în principal din Anglia şi Franţa, dar au fost şi cercetători români care

s-au aplecat în studiile lor şi asupra fenomenului asigurărilor, cum ar fi Maria Trandafirescu, prin

lucrarea „Momente din istoria asigurărilor agricole din România, Probleme de asigurări”, Pitu D.I.

cu lucrarea „Prima Ardeleană” apărută la Institutul de arte grafice „Dacia Traiana” s.a., Sibiu

1941.

Cea de-a doua etapa începe cu anul 1948 în urma actului de naţionalizare, societăţile de

asigurare au trecut în proprietatea statului, constituind monopolul statului în domeniul asigurărilor

pînă în anul 1990.

Perioada monopolului de stat din punct de vedere al cercetării, este marcată în plan

istoriografic de studiul: „Apariţia şi dezvoltarea asigurărilor în România” apărut în volumul „

Materiale teoretice pentru învăţămîntul profesional în Administraţia Asigurărilor de Stat” avînd

trei ediţii, şi făcînd referire la toate formele de asigurări practicate pe teritoriul României. De

asemenea, au fost traduse lucrări din literatura sovietică cum ar fi: Konşin F.V.: „Asigurările de stat

în URSS”11

. În aceeaşi perioadă au publicat şi autori români, cum ar fi Văcărel I., „Finanţele

Republicii Socialiste România”12

, şi reeditate anumite lucrări, cum ar fi „Momente din istoria

asigurărilor agricole din România”, a d-nei Trandafirescu M. în 1973, la Bucureşti. De asemenea,

despre activitatea de asigurare s-a ocupat şi profesorul Rîmniceanu I., „ Asigurările de stat în

Republica Socialistă România”13

, unde, după o prezentare a elementelor principale ale asigurării, a

mecanismelor asigurărilor, defineşte o mare parte a contractelor de asigurare, inclusiv a celor prin

efectul legii şi de reasigurare, iar în capitolul al 12-lea analizează elementele de gestiune

economico-financiară ale Administraţiei Asigurărilor de Stat.

Cea de a treia etapă a început după evenimentele social politice de la finele anului 1989. La

29 decembrie 1990 a fost emisă Hotărîrea Guvernului nr. 1279, prin care s-a desfinţat ADAS,

activitatea acesteia fiind preluată de trei societăţi comerciale.

În prezent, piaţa asigurărilor se prezintă ca o piaţă privată, majoritar fiind capitalul străin.

Din punctul de vedere al cercetării, după anul 1990, este evidentă o efervescenţă a

publicaţiilor şi a autorilor, apărând totodată şi multe reviste despre domeniul asigurărilor.

Printre primii autori, preocupaţi de domeniul asigurărilor au fost: Văcărel I., Bercea F., cu

lucrarea „Asigurări şi Reasigurări”14

, Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de

asigurări”15

, Alexa C., Ciurel V., Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”16

, Cistelecan

L., Cistelecan R., „Asigurări Comerciale”17

, Constantinescu D. A. şi colaboratori, colecţia

„Naţionala”, cuprinzând peste treizeci de volume numai despre problematicile asigurărilor, Ciumaş

C., „Asigurările Intenaţionale- Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III” 18

, Şeulean

11

Konşin F.V.: „Asigurările de stat în URSS”, apărută în Editura de Stat pentru literatura economică şi juridică,

Bucureşti, 1954. 12

Văcărel I. „Finanţele Republicii Socialiste România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. 13

Rîmniceanu I., Asigurările de stat în Republica Socialistă România, Editura Cluj Napoca, 1984. 14

Văcărel I., Bercea F. avînd lucrarea „Asigurări şi Reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti 1993. 15

Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991. 16

Alexa C., Ciurel V., Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura All, Bucureşti, 1992. 17

Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări Comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 1996. 18

Ciumaş C., „Asigurările Intenaţionale- Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III” Editura Intelcredo,

Deva, 2001.

Page 9: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

8

V.,ş.a., „Asigurări comerciale. Teorie şi practică.”19

, Lungu N.C., „Asigurările de viaţă şi

modernizarea acestora”20

, Purcaru I. „Matematică şi asigurări”21

.

Majoritatea acestori autori, au explicitat fenomenul asigurării, plecând de la esenţa asigurării,

adică, transferarea de către asigurat unei alte persoane, pericolul pierderii financiare determinate de

producerea unui eveniment, adică dispersia riscului, având la bază principiul mutualităţii, potrivit

căruia, fiecare asigurat contribuie prin plata primelor de asigurare la crearea fondului de asigurare,

din care se suportă valoarea daunelor suferite de asiguraţi. Astfel, scopul asigurării îl constituie

protecţia financiară, respectiv punerea asiguratului în situaţia patrimonială existentă înainte de

producerea dezastrului, şi nu obţinerea unui profit sau îmbogăţirea asiguratului

Managementul financiar al societăţilor de asigurare, are ca principal obiectiv, faptul de a

conduce subsistemul fondurilor financiare, iar succesul acestei activităţi este vital pentru existenţa

societăţii. Cunoaşterea şi studierea managementului financiar, în toate aspectele sale (de la

informaţii financiare, fonduri financiare, la decizii şi control financiar), devine din ce în ce mai

importantă. Pe măsură ce dimensiunea internaţională devine tot mai importantă, iar capacitatea de a

previziona implicaţiile tuturor fenomenelor susceptibile de a se produce scade, devine tot mai

importantă experienţa financiară.

3.Cercetarea managementului financiar al societăţilor de asigurare se înscrie pe linia valenţelor

actuale şi prospective ale României, în contextul tranziţiei la economia de piaţă.

Demersul cercetării a fost asumat şi a fost astfel conceput încât să includă ca preocupări

principale analiza entităţii organizaţionale în arealul pieţei asigurărilor, tiplogia investiţiilor în

societăţile de asigurare, pârghiile şi instrumentele folosite în managementul financiar al asigurărilor

şi modalităţile de perfecţionare ale managementului financiar.

Abordarea surprinde secvenţial aspecte teoretice, metodologice şi practice în legătură cu

problema cercetată. În succesiune cercetarea vizează:

- Piaţa asigurărilor (Capitolul 1) - locul de întâlnire al celor două componente ale pieţei, cererea de

asigurare şi oferta de asigurare. În primul plan cercetarea vizează entităţile instituţionale şi

economice care activează pe piaţa asigurărilor şi care au diferite statute juridice. În al doilea plan,

se prezintă o retrospectivă a pieţei asigurărilor din România, de la apariţia primelor preocupări de

întrajutorare în cadrul comunităţilor săteşti, amploarea activităţii de asigurare în timp şi starea

actuală a pieţei asigurărilor. În al treilea plan, cercetarea se referă la piaţa internaţională de

asigurări, componentele acesteia, principalele entităţi geografice ale pieţei internaţionale şi piaţa

asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma integrării europene.

- Entitatea organizaţională în arealul pieţei asigurărilor (Capitolul 2) - Cercetarea vizează, într-un

prim plan, cadrul tipologic al entităţilor pe piaţa asigurărilor, cadrul legislativ de constituire,

organizare, funcţionare şi supraveghere al pieţei asigurărilor. În al doilea plan, se cercetează

instrumentele manageriale folosite de societăţile de asigurare pentru crearea unei structuri optime

de personal. De asemenea, se prezintă structura de portofoliu pe piaţa asigurărilor din România,

cu modificările survenite în timp ca urmare a apariţiei unor riscuri noi şi ca urmare a modificării

cererilor de asigurări.

- De la gestiunea financiară la managementul financiar în activitatea societăţilor de asigurare

(Capitolul 3) - tratează în principal activităţiile şi deciziile care participă la reglarea fluxurilor

financiare generate de încasarea primelor de asigurare, plăţi de despăgubiri, plasarea şi

fructificarea fondurilor atrase. De asemenea, cercetarea aprofundează obiectivele managementului

financiar cu privire la planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţii financiare.

- Managementul financiar al ciclului economic (Capitolul 4) - se axează în principiu, pe abordarea

specifică a celor trei componente ale ciclului economic: în prim plan, managementul ciclului de

finanţare, iar în planul al doilea ciclul de exploatare. De asemenea, în planul al treilea se

analizează managementul ciclului investiţional, tipologia investiţiilor în societăţile de asigurare şi

plasamentele acestora. Cercetarea s-a efectuat prin studiu de caz la S.C.ASIROM S.A.

19

Şeulean, V., Barna, F., Herbei, R., Mutaşcu, M., Răileanu, M., Asigurări comerciale. Teorie şi practică, Editura

Mirton, Timişoara, 2001. 20

Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003 21

Purcaru, I., Matematică şi asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 1994.

Page 10: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

9

- Pârghiile şi instrumentele managementului financiar în asigurări (Capitolul 5)- Vizează

caracterul complex şi operaţional al pârghiilor manageriale, şi a fost structurată în trei categorii de

pârghii manageriale şi anume: informaţionale, gestionare şi decizionale. Pentru a fi puse în

valoare, pârghiile informaţionale au drept suport trei categorii de instrumente: de previziune,

curente şi postfaptice. Instrumentele managementului financiar au fost analizate şi exemplificate

într-un studiu de caz la S.C. ASIROM S.A. În acest cadru s-a pus în evidenţă, o pârghie

importantă a managementului financiar, controlul, din punct de vedere al necesităţii, a funcţiilor,

a tehnicilor de realizare şi a rolului acestuia în asigurări.

- Direcţiile şi argumentele de perfecţionare a managementului financiar (Capitolul 6) – constituie o

sinteză a cercetării întreprinse şi relevate în finalul tezei de doctorat. Analiza surprinde:

emergenţa pieţei asigurărilor în evoluţia sa, între realitate şi deziderat; cadrul de implicare şi

rezervele de perfecţionare a tehnicilor şi activităţilor de marketing pe piaţa asigurărilor; contextul

intensificării brokerajului ca factor dinamizator al pieţei asigurărilor; parteneriatul de perspectivă

pe care îl oferă bancasigurarea; caracterul de pârghie al reasigurării în perfecţionarea

managementului financiar al societăţilor de asigurare. În acelaşi cadru, se realizează o sinteză a

soluţiilor de perfecţionare a managementului financiar al ciclului de finanţare, de exploatare şi de

investiţii în societăţile de asigurare.

Rezultatele la care am ajuns în demersul cercetării noastre, privit prin totalitatea eforturilor

depuse, suntem conştienţi de faptul că, în cel mai bun caz, au o valoare doar relativă. Ne vom putea

considera mulţumiţi dacă cercetarea noastră se va putea constitui, eventual, în puncte de sprijin pentru

alţi specialişti care doresc să se aplece, în cercetările lor asupra acestui domeniu.

Sperăm ca prin lucrarea de faţă, să creştem interesul privind managementul financiar al

societăţii de asigurare, a domeniului asigurărilor în general, atât pentru simpli cititori, pentru

specialiştii din domeniu, dar mai ales pentru cei care sânt chemaţi să ia decizii financiare optime şi

oportune care să ducă la îndeplinirea scopului propus.

În aceste momente de bilanţ a cercetărilor noastre, aducem deosebite mulţumiri domnului

profesor universitar doctor Lazăr Cistelecan, pentru îndrumarea paşilor noştri pe cărarea pregătirii

doctorale, prezentându-i acum toată preţuirea noastră.

Mulţumirile noastre se adresează şi colectivului Catedrei de Finanţe din cadrul Facultăţii de

Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, pentru

opiniile şi sugestiile exprimate pe parcursul susţinerii examenelor şi referatelor de doctorat, care ne-

au fost de un real folos.

Nu în ultimul rând, adresăm mulţumiri deosebite familiei, pentru sprijinul cald acordat pe tot

parcursul stagiului doctoral.

Capitolul 1.

PIAŢA ASIGURĂRILOR

Conceptul, structura, caracteristicile, operatorii şi parametrii pieţei asigurărilor

Piaţa asigurărilor poate fi definită drept cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează

operaţiuni de asigurare în baza unor contracte între asigurător şi asigurat.

La acest nivel are loc întâlnirea celor două componente ale pieţei, şi anume cererea de

asigurare cu oferta de asigurare. În cadrul ofertei de asigurare regăsim, în primul rând,

asigurătorii, prin aceştia înţelegându-se organizaţiile specializate şi autorizate să presteze o

activitate în domeniul asigurărilor, iar pe linia cererii de asigurare regăsim asiguraţii, persoane

fizice sau juridice, în calitatea lor de purtători de riscuri, interesaţi în prevenirea şi protecţia

riscurilor prin apelare la pârghia asigurărilor.

Între ofertanţi şi solicitanţi se află intermediarii, adică brokerii de asigurare şi agenţii de

asiguare, iar coordonarea generală a pieţei revine entităţii de supraveghere, adică Oficiului de

Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare, până în anul 2000, respectiv Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, după anul 2000.

Cu privire la operatorii prezenţi pe piaţa asigurărilor, au fost sintetizate următoarele aspecte:

1) OSAAR a desfăşurat activitatea de supraveghere a societăţilor de asigurări pe baza Legii

nr.47/1991 şi a Hotărârii Guvernului nr.574/1990, în perioada 1991-2000.

Page 11: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

10

2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor22

a fost înfiinţată în urma promulgării Legii nr.

32/2000 luând locul O. S. A. A. R.

3) Societăţile de asigurare sunt agenţi economici specializaţi care activează în regim

comercial şi concurenţial şi care îşi asumă preluarea protecţiei de risc, având însă ca principal scop

profitul.

4) Asiguraţii sunt după caz, entităţi fizice şi juridice aflate sub incidenţa unor variate riscuri

care îşi caută şi acceptă protecţia oferită prin asigurare.

5) Agenţii de asigurare23

sunt persoane fizice sau juridice care au un contract legal cu

societatea de asigurare prin care încheie contracte de asigurare cu asiguraţi, din partea societăţilor,

în schimbul unei indemnizaţii, procent din suma asigurată

6) Brokerii de asigurare, 24,25

sunt intermediari, care au ca obiect de activitate consilierea

asiguratului şi încheierea unui contract de asigurare optim pentru asigurat, fiind plătiţi de către

asigurător printr-un comision.

Activitatea brokerilor s-a definit26

astfel: „o persoană juridică română sau străină,

autorizată în condiţiile prezentei legi, care negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau

juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare şi

acordă asistenţă pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după

caz”.

7) Comisariatul de avarii - administrează contractele de asigurare ale asiguraţilor (persoane

fizice sau juridice) cu domiciliu pe teritoriul României, implicaţi în evenimente cauzatoare de

prejudicii unor cetăţeni străini, aflaţi temporar pe teritoriul României sau pe teritoriul lor de

domiciliu.

8) Biroul Român Carte Verde27

- este autoritatea în domeniul asigurărilor de autovehicule

care au incidenţă externă. Această structură are la bază Biroul Asigurătorilor Auto din România,

denumit generic BAAR care a preluat arbitrajul în regularizarea daunelor externe de la ADAS.

9) Entităţi cu profil bancasigurare28

- majoritatea instituţiilor bancare sunt implicate în

parteneriate cu societăţile de asigurare, în unele cazuri deţinând şi participaţii la societăţi de

asigurare, sau făcând parte din acelaşi grup financiar.

Piaţa asigurărilor din românia, a fost abordată în două ipostaze:

1. O privire retrospectivă evidenţiază faptul că în România, asigurările în forme organizate se

localizează în jurul anilor 1870. Totuşi, o reglementare unitară a întârziat sa apară circa şase

decenii. Până în anul 1930 România a fost singurul stat din Europa lipsit de o lege care să

reglementeze industria asigurărilor. Până la Legea timbrului din anul 1927 contractele şi poliţele de

asigurare nu erau sub protecţia legii care să apere atât interesele asiguratului cât şi ale asiguratorilor.

Dintre toate actele normative apărute în această perioadă, cel mai important act normativ

care reglementa activitatea societăţilor de asigurare a fost Legea nr. 216 pentru construirea şi

funcţionarea intreprinderilor private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare, din 7

iulie 1930, cu modificările ulterioare, menţionate mai sus.

În perioada interbelică piaţa asigurărilor din România a cunoscut un maxim al numărului

societăţilor de asigurare (Graficul din figura 1.1.)

Piaţa asigurărilor în România a avut o evoluţie ascendentă până în anul 1929 când

funcţionau 31 societăţi de asigurare, apoi a intrat în declin; în anul 1935 erau 22 societăţi de

asigurare, iar în anul 1938 numărul acestora a fost de 21 societăţi de asigurare.

22

Activitatea Comisiei de Supraveghere-partea I, cap I-Organizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. 23

.Bistricianu, Gh.,D., Bercea, Fl., Macovei, E.,I., Dictionar de asigurari, Editura Stiintifica, Bucureşti, 1991, pag.22. 24

Constantinescu, D.,A., Dobrin M., -Conjunctura pietei mondiale a asigurarilor-1999, Ed.Bucureşti, 2000, pag.25. 25

Bennett, C.,-Dictionar de asigurari,Editura Trei,Bucureşti, 2002, pag.128. 26

Legea nr. 76/ 2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare şi

supravegherea asigurărilor, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003. 27

Legea societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor nr.32, publicată în Monitorul Oficial nr.148/2000. 28

Cistelecan, L., Cistelecan, R.,- Op.cit. pag.153.

Page 12: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

11

Dinamica societăţilor de asigurare in perioada 1922 - 1938 pe piaţa

românească de asigurare

1517

20 21

24 24

30 31

2527 27

25 2422 21 20 21

0

5

10

15

20

25

30

35

1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938

Ani de zile

Num

ăr s

ocie

tăţi

societăţi de asigurare

Sursa: www.1asig.ro

Fig. 1.1. Dinamica societăţilor de asigurare în perioada 1922-1938 pe piaţa românească

de asigurare

Capitalul total se ridica la 400 milioane lei cu rezerve de prime pentru ramurile elementare

(incendiu, transport, accidente, furt, etc.) de circa 200 milioane lei şi cu rezerve pentru ramura de

viaţă de peste 2 miliarde de lei.

Al doilea razboi mondial a adus cu sine şi stagnarea activităţii de asigurare. Multe dintre

aceste societăţi şi-au încetat activitatea. În 1945 mai funcţionau numai 13 societăţi de asigurare

româneşti şi 5 reprezentanţe străine. Putem afirma că acţionarii marilor companii de asigurare cu

capital străin ale vremii au anticipat evoluţia economică a României, retrăgându-se treptat de pe

piaţa prin vânzarea portofoliilor sau cedarea acestora.

În anul 1948 naţionalizarea a lovit întreaga economie. Pe lângă intreprinderile din industrie

s-au naţionalizat şi societăţile de asigurare29

, care au trecut în proprietatea statului cu toate activele

şi pasivele lor, fiind integrate economiei planificate. Societăţile de asigurare naţionalizate sunt

prezentate în tabelul 1.1. Naţionalizarea a intervenit dupa 78 de ani de funcţionare în cazul societăţii

de asigurare „DACIA-ROMÂNIA", 67 de ani pentru "NAŢIONALA" şi 55 de ani de activitate de

asigurare a societăţii "GENERALA". Societăţile de asigurare au funcţionat în vechea organizare

până la 01 septembrie 1949 când au fost puse în lichidare30

. În ziua publicării Decretului

nr.362/1949 toate întreprinderile şi societăţile de asigurare, prevăzute într-o listă anexă ce faceau

parte integrantă din decret, se considerau dizolvate de drept şi îşi încetau activitatea, intrând în

lichidare.

Guvernarea timpului, nu a respectat nici o procedură legală în vigoare la aceea dată, decât

dispoziţiunile actului normativ (decretului). La aceeaşi dată, Societatea Comercială de Stat de

Asigurări (C.A.S.) îşi înceta activitatea de asigurare şi se limita numai la operaţiuni de reasigurare.

Lichidarea acestor intreprinderi şi societăţi de asigurare s-a făcut numai în baza normelor din decret,

fără a fi respectate dispoziţiunile statutelor, codului de comerţ şi orice alte legi sau dispoziţiuni în

vigoare referitoare la lichidare

Singurul capital străin acceptat de conducerea politică de la acea vreme a fost cel sovietic31

prin "Societatea generală de asigurări Sovieto-Română pe acţiuni „SOVROMASIGURARE",

înfiinţată la data de 29 iulie 1949.

Tabelul nr.1.1 – Lista societăţilor de asigurare naţionalizate la 11 iunie 1948

Denumirea intreprinderii (fondata în

anul)

Sediul

1. Asigurarea Românească (1923) Bucureşt

i

2. Agricola Fonciera (1906) Bucureşt

i

3. Caledonian Română (1930) Bucureşt

i

29

Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări. miniere şi

de transporturi (publicată în Monitorul Oficial nr.133bis din 11 iunie 1948). 30

Decretul nr.362 din 1 septembrie 1949 pentru dizolvarea şi lichidarea întreprinderilor şi societăţilor de asigurare

(publicat în Buletin Oficial nr.58 din 1 septembrie 1949).

31

Decretul 345 din 19 august 1949 pentru înfiinţarea Societăţii unice generale de asigurări SovietoRomana pe

acţiuni (publicat în Buletin Oficial nr.54 din 20 august 1949).

Page 13: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

12

4. Compania de Asigurare Bucureşt

i

5. Dacia România (1871) Bucureşt

i

6. Naţionala (1882) Bucureşt

i

7. Prima Ardeleană (1911) Cluj

8. Prima Societate de Înmormântare Braşov

9. Steaua României 1921) Bucureşt

i

10. Adriatica (reprezentanta) (1929) Bucureşt

i

11. Metropola (1928) Bucureşt

i

12. Standard (1931) Bucureşt

i

13. Minerva Cluj Sursa: www. 1asig.ro

Din anul 1952 s-a creat32

Administratia Asigurărilor de Stat - ADAS ca instituţie specializată

în activitatea de asigurare, reasigurare şi comisariat de avarie. Normele tehnice de lucru,

regulamentele de funcţionare precum şi condiţiile generale şi speciale de asigurare, tarifele de

prime, sumele asigurate au fost emise de către Ministerul Finanţelor, activitatea de asigurare

devenind astfel monopol de stat pentru o perioadă de 38 de ani. Rolul ADAS nu poate fi ignorat.

În perioada respectivă piaţa românească a interacţionat cu pieţele externe în domeniul

asigurării de autovehicule în Europa de Vest pe baza Convenţiei Carte Verde, iar în pieţele din

Europa de Est ce intrau în componenţa Pieţei CAER prin Convenţia Carte Albastră (organizaţie

similară Connveţiei Carte Verde, proprie ţărilor din Europa de Vest).

2. Starea actuală a pieţei asigurărilor, surprinde procesul de tranziţie la economia de piaţă

2.1. După anul 1990 piaţa asigurărilor din România revine într-o organizare liberală influenţată,

teoretic, de cerere şi ofertă. Primii paşi au fost făcuţi prin transformarea Administraţiei

Asigurărilor de Stat33

la 29 Decembrie 1990, în trei entităţi34

economice distincte cu patrimoniu

individual şi portofoliu separat, denumite: S.C. Asigurarea Româneaască S.A. (ASIROM), S.C.

Astra S.A. şi Agenţia de Comisariat de Avarie S.C. Carom S.A.. Legislaţia35

(provizorie)

permitea constituirea unor societăţi pe acţiuni sau S.R.L. Era posibil să se înfiinţeze o societate

cu răspundere limitată în domeniul asigurărilor cu un capital de numai 100.000 lei. În baza Legii

nr. 47/1991 s-a aprobat ca limită a capitalului minim subscris, pentru societăţile de asigurare,

care se înfiinţau, un cuantum de 25 mil. lei.

Ulterior prin Ordinul O.S.S.A.R., iar după anul 2000 prin Ordinul C.S.A. a fost stabilită limita

minimă a capitalului social, modificată în sens crescător de mai multe ori, ultima fiind prin Ordinul

C.S.A. nr. 3105/2005, unde limitele de capital au fost majorate astfel:

5 mil. RON, pentru activitatea de asigurări generale exceptînd asigurările obligatorii;

8 mil. RON, pentru activitatea de asigurări generale;

8 mil. RON, pentru activitatea de asigurări de viaţă.

32

Decretul nr.38/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.710/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.831/l952,

Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.828/1952.

33

Decretul nr.471 din 20 decembrie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, publicat în Monitorul

Oficial nr.161, din 28 decembrie 1971. 34

Hotărârea Guvernului României privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, nr.

1279/1990 din 8 decembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr.145 din 17 dec.1990. 35

Legea nr.47, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor,

Monitorul Oficial, Partea I, nr.151, din 19 iunie 1991.

Page 14: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

13

Legislaţia nu a impus restricţii de solvabilitate, norme prudenţiale în domeniul asigurărilor.

Evoluţia numerică în timp a societăţilor ce au desfăşurat activitate de asigurare în România este

prezentată în tabelul nr. 1.2.

Tabelul nr.1.2.- Evoluţia numarului de societăţi de asigurare în Romania perioada 1991-2006

Anul 1991 1996 1997 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006

Număr

societăţi

de

asigurare

55 47 55 64 73 48 44 45 42 41

Sursa: Rapoarte emise de autoritatea de supraveghere OSSAR36 şi CSA37

O analiză a pieţei asigurărilor după reorganizarea activităţii societăţilor de asigurare în baza

Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor a permis formularea

unor concluzii şi aprecieri impuse de realităţi practice la acea vreme. Din cele 73 de societăţi de

asigurare existente pe piaţă la sfârşitul anului 2000, pentru unele societăţi nu s-a mai solicitat

autorizaţie, altele au fuzionat sau în unele situaţii s-au efectuat transferuri de portofoliu. Au fost şi

situaţii în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a luat măsura suspendării activităţii. Un caz

mediatizat de retragere a autorizaţiei de funcţionare a fost cel al societăţii de asigurare GRUP AS,

ajungându-se în anul 2003 la declararea falimentului de către Tribunalu1 Municipiului Bucureşti38

.

Practic existenţa activităţii de asigurare din România a fost indisolubil legată de numărul

societăţilor de asigurare cu drept de funcţionare. Astfel de la începuturile activităţii de asigurare

numărul societăţilor a fost relativ constant în perioada interbelică, redus la minim în perioada

centralismului economic şi apoi după anul 1990 se observă o dezvoltare aceelerată şi o sedimentare

a acestora potrivit graficului din figura nr.1.2.

0

20

40

60

80

1922 1924 1926 1928 1930 1932 1934 1936 1938 1991 1997 2000 2003 2005

Numarul societatilor

Sursa: Statistica societatilor anonime din Romania, vol.XXI, Bucuresti,1939, Rapoartele de activitate OSSAR şi CSA

Figura nr.1.2. Dinamica societăţilor de asigurare în perioada 1922-2003 pe piaţa romanească

de asigurare

Considerăm că, s-a dat un semnal pozitiv din care rezultă faptul că în sfârşit piaţa asigurărilor

din România are o direcţie bună de dezvoltare. În etapa actuală mecanismul constituirii societăţilor

de asigurare se prezintă sintetic astfel: societăţi comerciale pe acţiuni sau societăţi mutuale de

asigurare înmatriculate în Registrul Comerţului numai după avizul favorabil dat de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor care se acordă în maxim 4 luni de la solicitare

2.2. Referinţele cu privire la piaţa internaţională a asigurărilor privesc: conceptul de piaţă

şi operatorii specifici, structurile zonal geografice şi comportamentul acestora.

1) Piaţa internaţională a asigurărilor există şi funcţionează. Ea este reprezentată de ansamblul

pieţelor naţionale, regionale, zonale şi continentale privite prin prisma mecanismelor care le asigură

convergenţa şi le atenuează şi le rezolvă divergenţele. Constituie un întreg ca scop, chiar dacă

componentele structurale evoluează dinamic şi concurenţial.

Dispersia internaţională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai

multe moduri: prin asigurare directă, posibil prin participarea asigurătorilor străini în calitate de

coasigurători alături de societăţile naţionale, sau prin transferarea unor părţi a riscurilor asumate de

societăţile naţionale, prin reasigurare internaţională.

36

OSSAR - Oficiul de supraveghere a asigurărilor şi reasigurărilor (1990-2001). 37

CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor -începând cu 2001. 38

Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3211/31.01.2003.

Page 15: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

14

2) Tipurile de societăţi, companii pe care le întâlnim pe piaţa internaţională în calitate de

asiguratori sunt:

-societăţi comerciale de asigurare, companii de reasigurare, companii captive de asigurare şi

reasigurare, asociaţii mutuale, sindicatele Lloyd’s, pool-rile de subscriere.

Sunt puse în evidenţă elemente care conturează specificul funcţional şi operaţional al fiecărei

tip de entitate care activează pe piaţa internaţională a asigurărilor.

3) Principalele entităţi geografice care marchează structural piaţa internaţională de asigurări a

constituit un obiectiv al cercetării.

Pieţele de asigurări cele mai reprezentative la nivel mondial sunt cele care se află în cele mai

importante centre economice ale lumii, din America, Europa, Asia, Africa şi Oceania. Fiecare

dintre aceste pieţe zonale sunt în fapt pieţe internaţionale, deoarece o mare parte sau chiar cea mai

mare parte a activităţii de asigurare încheiate, provine de la societăţi de asigurare şi reasigurare din

alte ţări şi influenţează în mare măsură uzanţele şi practicile altor pieţe.

Pe aceste pieţe activează în general societăţile de asigurare menţionate mai sus şi

intermediarii, adică brokerii. În general pe aceste pieţe contractele de asigurare de valori mari nu

sunt încheiate direct, ci prin intermediari, brokerii, având şi scopul stabilirii celor mai bune legături

între asiguraţi şi asigurători, după cum reiese şi din tabelul 1.3.

Redăm mai jos principalele entităţi ale pieţei internaţionale de asigurare, din punctul de

vedere al volumului de prime în anii 2005 şi 2006:

Tabelul nr.1.3. Volumul primelor de asigurare pe principalele regiuni ale lumii

VOLUMUL PRIMELOR SUBSCRISE PE REGIUNI ÎN ANUL 2006 (milioane

USD)

Regiunea Asigurări de viaţă Asigurări non-viaţă Total

2005 2006 2005 2006 2005 2006

AMERICA 556.121 601.784 690.520 727.945 1.246.641 1.329.729

EUROPA 812.226 940.586 522.830 544.295 1.335.057 1.484.881

ASIA 578.567 602.266 186.644 198.553 765.221 800.819

AFRICA 29.676 35.468 13.042 14.200 42.718 49.667

OCEANIA 26.968 29.214 29.222 29.102 56.190 58.316

TOTAL 2.003.557 2.209.317 1.442.258 1.514.094 3.445.816 3.723.412 Sursa : Swissre Sigma 2007

Se remarcă autoritatea Europei asupra tuturor celorlalte zone, chiar faţă de America şi faţă de

Asia. Creşterile cele mai semnificative sînt remarcate în cadrul asigurărilor de viaţă care au evoluat

mai repede decât cele nonviaţă. În zonele din Africa şi Oceania, se observă un nivel scăzut al

primelor comparativ cu celelate zone, cât şi un ritm lent de dezvoltare în perioada analizată.

Din punct de vedere al densităţii asigurărilor, precum şi a gradului de penetrare în PIB,

putem concluziona faptul că se păstrează aceaşi ierarhie şi ordine ca şi în tabelulu 1.3. Cea mai

mare densitate de asigurări pe plan mondial se regăseşte la asigurările nonviaţă în America de Nord,

iar cea mai mică, la acelaşi fel de asigurări în zona Africii. Zona Americii de Nord domină, de altfel

la ambele forme de asigurare,

A. La nivelul Europei de Est, cele mai reprezentative pieţe sunt cele din Rusia, Polonia,

Cehia şi Ungaria. Ele deţin aproximativ 80% din piaţa de asigurări a Europei de Est. Din cele patru

ţări, enumerate mai sus, Rusia este cea mai mare piaţa de asigurări. Statele Baltice, deşi au pornit de

la un nivel redus de dezvoltare, au demonstrat cea mai rapidă evoluţie. Primirile în reasigurare pe

care le efectuează companiile din aceste ţări nu sunt reprezentative; de multe ori de-a lungul anilor,

dificultăţile de plată a daunelor au făcut ca societăţile cedente, serioase şi de renume să evite

parteneri din aceste ţări astfel încât nu sunt puţine cazurile în care afacerile sunt ,,proaste” datorită

nepriceperii, inabilităţii sau alegerii unor forme contractuale nepotrivite de către companiile de

asigurări directe. La nivel mondial, această piaţă de asigurări reprezintă mai puţin de 1% din piaţa

de asigurări mondială39

. Participarea societăţilor Europei de Est pe pieţele mari de asigurări şi

39

Ciurel, V., Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura ALLBECK, Bucureşti,

2000.

Page 16: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

15

reasigurări este redusă, astfel încât, încă o lungă perioadă de timp, ele nu pot deveni concurente

serioase ai asigurătorilor existenţi. Perspectivele pieţei Europei de Est sunt bune, deşi situaţia

economică, inflaţia, afectează negativ dezvoltarea asigurărilor, în special a celor de viaţă.

Ca o trăsătură specifică, se poate observa faptul că gradul de penetrare în PIB al asigurărilor

non viaţă este mai mare decât la asigurările de viaţă, iar această constantă se păstrează pe întreaga

perioadă menţionată. Exemplul României, arată faptul că, deşi pe total, gradul de penetrare a

crescut, la asigurările de viaţă a scăzut.

Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006 în Europa Centrală şi de Est (milioane

USD), se relevă în tabelul nr.1.4.

Tabelul nr.1.4. Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006 în Europa Centrală şi

de Est (milioane USD)

ŢARA

2004 2005 2006

Asig.

de

viaţă

Asig.

non

viaţă

Total Asig.

de

viaţă

Asig.

non

viaţă

Total Asig.

de

viaţă

Asig.

non

viaţă

Total

POLONIA 2.828 4.604 7.431 3.925 5.517 9.443 5.793 6.153 11.94

6

CEHIA 1.720 2.673 4.393 1.871 2.998 4.869 2.083 3.221 5.304

UNGARIA 1.179 1.708 2.887 1.492 1.871 3.363 1.936 1.853 3.789

RUSIA 3.544 12.809 16.351 904 16.61

8

17.52

1

571 20.932 21.50

3

SLOVACIA 603 885 1.488 631 1.069 1.700 704 1.116 1820

ROMÂNIA 251 818 1.068 318 1.192 1.510 405 1.638 2.043

LITUANIA 85 245 329 104 272 376 164 362 526

ESTONIA 64 188 252 101 214 315 124 251 375

BULGARIA 64 401 465 86 593 679 102 673 775

UCRAINA 29 2.894 2.924 63 2.405 2.468 89 2.649 2.738

SERBIA&M 34 444 478 45 476 521 57 517 574

SLOVENIA 531 1.278 1.809 576 1.348 1.924 678 1.486 2.164

CROAŢIA 260 838 1.098 323 928 1.250 373 1.030 1.403

ALTE ŢĂRI 37 659 699 52 821 874 230 819 1.049

TOTAL 11.229 30.444 41.673 10.491 36.32

2

46.813 13.309 42.700 56.00

9 Sursa: Swissre.Sigma, 2005,2006, 2007.

Creşterile cele mai semnificative le-au avut ţări ca Polonia, Rusia, România, iar Ucraina a

scăzut, deşi trendul general a relevat creşterea pe întreg ansamblul ţărilor din zona menţionată. De

asemenea se poate observa o creştere mai mare a asigurărilor de viaţă faţă de asigurările nonviaţă la

majoritatea ţărilor.

B. La nivelul pieţei din Europa de Vest activează una dintre cele mai prestigioase instituţii

care are preocupări în domeniul asigurărilor prin realizarea de rapoarte şi studii, adică C.E.A.

(Comitetul European de Asigurări).40

Asistăm la o globalizare şi la o ,,fuziune” a serviciilor financiare, chiar la un

management financiar global, percepute atât la nivelul companiilor, cât şi la nivelul consumatorului.

Conform ultimului raport C.E.A., reiese că 8 ţări membre ale Uniunii Europeane deţin aproximativ

84% din totalul pieţei de asigurări europene. Acestea sunt Marea Britanie (deţine cel mai mare

volum de prime încasate), Germania, Franţa, Italia, Olanda, Spania, Elveţia şi Belgia.

Cât priveşte evoluţia primelor de asigurare acestea se prezintă în tabelul 1.5.

Este evidentă poziţia de lider a Marii Britanii, în compania ţărilor din vest, precum şi faptul

că are şi cel mai dinamic ritm de creştere, faţă de ţări ca Elveţia a cărei dezvoltare a fost negativă, în

condiţiile dublării veniturilor în Europa de Vest, datorită scăderii asigurărilor de viaţă, dar şi a

creşterii atât a ponderii cât şi absolut, al asigurărilor nonviaţă.

40

CEA Annual Report 2006.

Page 17: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

16

Tabelul nr. 1.5. Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006, în Europa de Vest

(milioane USD)

ŢARA

2004 2005 2006

Asig.

de viaţă

Asig.

non

viaţă

Total Asig.

de viaţă

Asig.

non

viaţă

Total Asig.

de viaţă

Asig.

non

viaţă

Total

M.BRITANIE 189.591 105.241 294.831 199.612 100.629 300.241 311.691 106.676 418.367

FRANŢA 128.813 65.811 194.624 154.058 68.162 222.220 177.902 73.262 251.164

ITALIA 82.083 46.728 128.811 91.740 47.453 139.194 89.576 49.103 138.679

GERMANIA 84.535 106.261 190.797 90.225 107.026 197.251 94.911 109.636 204.544

BELGIA 24.112 14.741 38.853 31.026 15.367 46.393 25.081 12.807 37.889

SPANIA 23.592 32.311 55.903 25.518 34.757 60.275 28.285 37.528 65.813

ELVEŢIA 24.067 17.939 42.006 22.747 18.330 41.077 23.363 18.395 41.758

SUEDIA 15.790 8.285 24.075 18.866 8.844 27.710 20.032 9.150 29.182

LUXEMBURG 8.203 1.333 9.535 12.071 1.456 13.527 14.585 1.895 16.480

ALTE ŢĂRI 102.548 74.527 177.076 112.983 80.237 193.219 155.160 125.843 281.003

TOTAL 683.334 473.117 1.156.511 758.846 482.261 1.241.107 940.586 544.295 1.484.881 Sursa: Swissre.Sigma,, 2005,2006, 2007.

Sub aspectul volumului de prime, aşa cum reiese în tabelul 1.5., se disting 3 grupe de ţări:

În prima grupă sunt incluse Franţa, Germania şi Marea Britanie, care reprezintă împreună

56% din totalul primelor încasate de ţările Uniunii Europene foarte apropiate între ele.

Al doilea grup cuprinde 4 ţări, şi anume Italia, Olanda, Elveţia şi Spania, care reprezintă

împreună 25% din volumul primelor încasate de ţările membre ale UE, fiecare având ponderi

cuprinse între 11% şi 4%.

Celelalte ţări, a căror pondere în totalul volumului primelor de asigurare este de 19%, sunt

incluse în cea de-a treia grupă.

Nivelul dezvoltării economice al ţării este principalul factor al mărimii şi dimensiunii unei

pieţe de asigurări. Acest nivel de dezvoltare diferit este pus în evidenţă şi din simpla comparare a

celor două categorii de ţări cuprinse în analiză, dacă Polonia, cea mai puternic dezvoltată dintre

ţările Europei Centrale şi de Est, are la asigurările de viaţă un nivel de 2.828 mil. USD în anul 2004

şi creşte pînă la 5.793 mil. USD în anul 2006, mai mult decât dublu, în Marea Britanie, prima dintre

ţările din vestul europei, are la aceiaşi formă de asigurare un nivel de 189.591 mil USD în anul

2004, şi creşte până la un nivel de 311.676 mil USD în anul 2006. De aici, putem trage o concluzie

interesantă la prima vedere, şi anume, faptul că, deşi Polonia a avut un ritm de creştere mai mare

decât Marea Britanie, distanţa dintre ele s-a mărit, datorită bazei de raportare total discrepantă.

Piaţa de asigurări a Europei de Vest sau a Uniunii Europene, deţine un loc deosebit de

important la nivel mondial luptându-se pentru supremaţie cu celelalte două pieţe majore, SUA şi

Japonia.

Page 18: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

17

41

Figura nr. 1.3. Ponderea primelor încasate de ţările membre UE în total piaţa comunitară

La acest nivel suma totală de prime încasate în anul 2006 în primele 9 luni a fost de: 873.

574. mii EURO.

În figura nr.1.3. este prezentată ponderea asigurărilor încheiate la nivelul pieţei comunitare în

statele membre în funcţie de tipul de asigurare, adică asigurări de viaţă sau generale42

. Se constată

o pondere deosebit de mare la asigurările de viaţă în Luxemburg, Finlanda Belgia, şi Suedia. În

primele două state ponderea asigurărilor de viaţă depăşeste 80% din totalul primelor de asigurare

încasate. Letonia are cea mai scăzută marjă de asigurări de viaţă, ponderea acestora fiind de numai

7% din totalul asigurărilor.

În Marea Britanie care este liderul european în ceea ce priveşte primele încasate, ponderea

asigurărilor de viaţă faţă de cele generale, este ridicată, având o proporţie de aproximativ 68% din

totalul asigurărilor. Franţa este destul de aproape de procentajul Marii Britanii cu 61%. Germania

care ocupă locul doi în încasarile de prime la nivelul UE şi are o piaţă destul de echilibrată, cu un

procentaj de 53% în asigurări generale şi 47% reprezentând asigurări de viaţă.

C. Piaţa de asigurări din America de Nord are o dimensiune atât de mare, încât nici o altă

piaţă din lume nu poate rivaliza cu ea din acest motiv, fapt ce a dus la dezvoltarea unei vaste şi

foarte puternice reţele de reasigurare. Portofoliul intern, deosebit de bogat a atras societăţi de

asigurare şi reasigurare din exteriorul graniţelor americane, către cea mai reprezentativă piaţă, cea

din New York.

Considerată ca fiind cel mai bun exemplu de liberalism economic raspândit în întreaga lume,

Statele Unite, în ceea ce privesc asigurările sunt organizate în pieţe extrem de reglementate şi de

controlate.

Asigurările sunt domeniu care este de competenţa fiecăruia dintre cele cincizeci de state

federale şi dacă un operator doreşte să funcţioneze în întreaga ţară, trebuie să se supună celor 50 de

legislaţii diferite de cele ale Statului Federal, a Districtului Columbia şi a Districtului Puerto Rico şi

trebuie să obţină 51 de agreeri separate pe lângă cele ale celor 50 de administraţii federale, plus cea

a Districtului Columbia şi eventual agreerea Districtului Puerto Rico43

.

Piaţă canadiană ţine seama de piaţă americană (structuri federale întărite de particularismul

cultural al regiunii Quebec, organizaţie economică şi socială) şi de piaţă britanică de unde sunt

originari principalii asiguratori (preponderentă în distribuţie, metode de subscriere inspirate din

piaţa londoneză). Partea asiguratorilor străini este în jur de 60% în asigurările de stricăciuni, şi ei

41

Sursa: CEA annual report 2006.

43

Ecole Nationale d’Assurances de Paris - Manuel International de L’Assurance, Editura Economica, cap.17.

Ponderea primelor incasate de tarile membre UE în total

piaţă comunitara

23%

17%

16% 11%

5% 5%

4%

3%

16%

GB United Kingdom

DE Germany

FR France

IT Italy

NL The Netherlands

ES Spain

CH Switzerland

BE Belgium

Celelalte ţări aparţinand pieţei comunitare din cadrul UE

Page 19: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

18

provin îndeosebi din Statele Unite, Marea Britanie, Ţările de Jos, Franţa şi Elveţia, dar în asigurările

de viaţă partea capitalului străin este limitată la o treime.44

D. Pieţele de asigurare din Asia, au drept lider şi în acelaşi timp şi cea mai interesantă piaţă,

pe cea a Japoniei45

, pe care o regăsim în lupta pentru supremaţia mondială împreună cu cea nord

americană. Cele două pieţe sunt într-o luptă acerbă în care doar piaţa comunitară europeană are

şanse să intre. Deşi mărimea şi populaţia Japoniei sunt net inferioare celei a Statelor Unite, aici

piaţa de asigurare şi reasigurare generată probabil şi de intensitatea calamităţilor naturale a atins un

volum de prime şi o dezvoltare încât este considerată cea mai stabilă piaţă de asigurări la nivel

mondial.

Piaţa din Tokyo oferă cea mai mare capacitate de absorbţie a reasigurărilor. Tokyo, este

singura piaţă din lume care încheie toate tipurile de tranzacţii. Pe această piaţă activează două mari

companii specializate, una pentru reasigurări generale non-viaţă şi o altă mare companie pentru

reasigurări de cutremure. Cu excepţia acestora, toate companiile desfăşoară activităţi de asigurări

directe şi reasigurări.

Pieţele cele mai importante sunt deţinute de asigurarea de viaţă care reprezintă o parte

preponderentă a activităţii asiguratorilor în Japonia(80,1%), în Coreea (77,9%, ) în Taiwan (67,7%).

Referitor la pieţele internaţionale din ţările ce nu au ajuns la un nivel de maturitate în

asigurări, activitatea de asigurare şi reasigurare a căpătat, în ultimii ani, amploare, în America

Latină şi în Africa, dar datorită instabilităţii politice, aceste zone sunt încă privite cu reticenţă. În

aceste zone asigurările şi reasigurările internaţionale au contribuit la dezvoltarea pieţelor naţionale.

E. Piaţa asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma integrării

europene

Integrarea României în Uniunea Europeană a determinat luarea unor măsuri care să

contribuie la respectarea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor pentru aderare, respectiv

emiterea legislaţiei armonizate. În acest sens, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în România a

elaborat legi şi acte normative armonizate cu cele din Uniunea Europeană.

Un exemplu de adaptare a legislaţiei româneşti îl reprezintă unele amendamente aduse prin

Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, printre care şi

acela de a permite societăţilor de asigurare compozite autorizate până la 31 decembrie 2005 să

desfăşoare în continuare ambele categorii de asigurări, dar cu separarea completă a managementului

acestora. Această decizie a fost luată având în vedere faptul că directivele europene lasă la

latitudinea Statelor membre varianta de separare (separare juridică sau doar a managementului)

precum şi argumentele suplimentare aduse de reprezentanţii pieţei în susţinerea unei astfel de soluţii

pentru România.

Principala preocupare şi obligaţie în acelaşi timp, a pieţei româneşti de asigurare este de a-şi

alinia legislaţia la Directivele Europene mai precis a Consiliilor şi Comitetelor privind asigurările şi

controlului asigurărilor din cadrul Parlamentului European. În Teza de doctorat, am redat cu titlu de

exemplu, câteva din Directivele Parlamentului European, precum şi câteva Decizii ale diverselor

comisii din domeniul asigurărilor. Legislaţia comunitară implementată în legislaţia românească, este

compusă din mai multe directive ale Parlamentului European sau ale Consiliului European din

domeniul asigurărilor, care reglementează totalitatea aspectelor din acest domeniu.

F. Regrupări pe piaţa românească de asigurare

Referitor la ultimele regrupări din piaţa românească de asigurări, cea mai spectaculoasă

mişcare este considerată schimbarea structurii acţionariatului la ASIROM. Astfel acţionarul

majoritar al ASIROM, a vândut pe Bursa Rasdaq 30,51% din acţiuni austriecilor de la Vienna

Insurance Group (VIG), pentru 146 milioane lei (46,79 milioane euro). Acţionarul majoritar, d-l

Ioan Nicolae deţinea, prin Interagro anterior tranzacţiei 59% din acţiunile ASIROM şi 8,3% prin

Rafinăria Astra Ploieşti. În urma preluării acţiunilor ASIROM, care are o cotă de piaţă de 10,46%,

Vienna Insurance Group a ajuns pe primul loc pe piaţa asigurărilor. VIG este prezent în România,

direct sau indirect, în acţionariatul Omniasig, Omniasig Asigurări de Viaţă, Unita şi Agras care

împreună au o cotă de piaţă de 17%.

44

Scoala Nationala de Asigurari Paris - Manual de Asigurari Internationale, Ed.Economica, cap.17. 45

Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003, pag. 152.

Page 20: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

19

O altă mişcare interesantă este preluarea de către grupul bulgar Eurohold a peste 75% din

acţiunile Asitrans Asigurări, incluzând achiziţia de titluri, creşterea de capital, precum şi pachetul

majoritar al vânzării auto şi afaceri imobiliare şi are o capitalizare curentă de 180 milioane de euro.

La începutul anului 2007 în luna martie, fondul ceh de investiţii PPF Investments a ajuns să

controleze peste 70% din acţiunile Ardaf Cluj-Napoca, după ce a preluat, prin intermediul Sabile

Limited din Cipru, un pachet de 56,19% din titluri de la Ovidiu Tender pentru 35 milioane de euro.

Anterior PPF intrase în acţionariatul Ardaf cumpărând acţiunile deţinute de avocatul Daniel Voicu

pentru 7,3 milioane de euro.

În plus, s-a parafat şi o schimbare importantă în acţionariatul unei alte companii – Astra.

Grupul austriac Uniqa şi-a majorat participaţia la 50% plus o acţiune, după ce a cumpărat 23% din

acţiunile acestei firme de la fostul acţionar majoritar, Nova Trade.

Austriecii vor controla aproape 40% din piaţa RCA şi Carte Verde, asigurări pentru care se

luptă majoritatea companiilor. Pe segmentul poliţelor Casco, grupul controlează după preluarea

ASIROM, 27% din piaţă, potrivit raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul

trecut. Noua achiziţie a austriecilor le va majora semnificativ numărul de clienţi, ASIROM fiind una

dintre cele mai cunoscute companii de asigurări din România, mai ales în mediul rural.

Analizând în mod global, pe primul semestru al anului 2007, asigurătorii din România au

înregistrat o creştere nominală a primelor brute subscrise, pe segmentul asigurări generale, de

30,6% de la 2,267 miliarde lei la (708 mil. euro), cât au înregistrat în primele luni din 2006.

Companiile de asigurări din România au plătit indemnizaţii brute în valoare de 1,57 miliarde

lei (471 milioane de euro) în primul semestru al acestui an, în creştere cu 32,2% faţă de acelaşi

interval din 2006, când valoarea indemnizaţiilor a fost la 1,187 miliarde lei.

Asigurărie generale au cea mai mare pondere în totalul indemnizaţiilor plătite, de 1,48

miliarde lei (444 milioae euro), în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2006, când acestea

erau de 1,12 miliarde lei. Indemnizaţiile brute plătite de societăţile de asigurări în urma poliţelor de

asigurări de viaţă s-au ridicat la 87,2 milioane de lei (26,2 milioane de euro), cu 31,27% mai mult

faţă de acelaşi interval din 2006.

În anul 2006 societăţile de asigurare au înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de

5,72 miliarde lei (1,67 miliarde euro), creştere cu 29,70% faţă de anul anterior, ca urmare a

majorării tarifelor de prime şi a creşterii numărului de contracte. Din totalul primelor brute

subscrise la nivelul pieţei de asigurări în anul 2006, aproximativ 4,59 miliarde lei (1,3 miliarde

euro) au reprezentat primele brute subscrise din asigurări generale, iar 1,13 miliarde lei (320,6

milioane de euro) au rezultat din contracte încheiate pentru asigurări de viaţă, potrivit C.S.A.

Asigurările generale au continuat să deţină cea mai mare pondere în total prime brute subscrise,

respectiv 80,1%, comparativ cu anul 2005, când aceasta era de 76,5%.

Achiziţia făcută de Uniqa, ridică la 42% cota capitalului austriac în ansamblul pieţei de

asigurări. Nouă firme de asigurări au în spate acţionari austrieci, din care cinci sunt plasate în topul

celor mai mari zece jucători de profil. Piaţa de asigurări este dominată, peste tot în lume, de

jucătorii mari, cu forţă financiară. Faptul că în România sunt prezente acum aproape toate marile

grupuri internaţionale nu face decât să integreze piaţa locală în circuitul european. Intrarea fostei

Wiener Stadtische transformată în Vienna Insurance Group a însemnat, dincolo de o creştere a

calităţii serviciilor în piaţă, şi o contrabalansare a poziţiei Allianz-Ţiriac. În acest moment, grupurile

austriece formează un pol de putere, care este benefic pentru concurenţă.

Remarcăm cu uşurinţă, prioritatea capitalului austriac, care domină piaţa asigurărilor din

România, prin cele trei societăţi: Vienna Insurance Group, Grupul Erste şi Grupul Uniqa.

Considerăm faptul că piaţa românească a asigurărilor, aşa cum arată şi ultimile schimbări

din acţionariatul marilor companii româneşti, este foarte atractivă acum, cînd încă nu a ajuns la

maturitate, iar ritmul de creştere de la un an la altul este încă intens.

Prezentăm în tabelul 1.6. primele zece societăţi, din piaţa românească a asigurărilor la finele

trimestrului întîi al anului 2007, cu menţiunea acţionarului majoritar:

Page 21: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

20

Tabelul nr.1.6. Primele 10 companii de asigurare din România în trimestrul I 2007

Sursa: www.1asig.ro

În concluzie, considerăm fatul că, în contextul continuării creşterii economice precum şi a

beneficiilor aduse de aderarea României la Uniunea Europeană, piaţa asigurărilor din Romînia va

continua ritmul ascendent înregistrat pe primul semestru a anului 2007, şi în perioada imediat

următoare.

Capitolul 2.

ENTITATEA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN AREALUL PIEŢEI ASIGURĂRILOR

În acest capitol am analizat entitatea organizaţională în arealul pieţei asigurărilor, vizând în

prim plan cadrul tipologic al entităţiilor de pe piaţa asigurărilor, şi funcţiile lor sugerând activităţi

specifice. Principalele entităţi din domeniul asigurărilor sunt: societăţile comerciale pe acţiuni şi

societăţile mutuale de asigurare.

A. Societăţile comerciale pe acţiuni:

a) sunt unităţi instituţionale private sau mixte pe acţiuni a căror funcţie principală constă în

aceea de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici şi populaţie;

b) colectează, transformă şi redistribuie disponibilităţile financiare sau transformă riscurile

individuale în riscuri colective;

c) funcţionează ca entităţi economice a căror scop principal este realizarea profitului;

d) funcţionează pe baza legii societăţilor comerciale şi a legii privind societăţile de asigurare

şi supraveghere a asigurărilor;

e) pot fi constituite numai ca societăţi pe acţiuni la care acţionarii semnificativi şi persoanele

semnificative sunt aprobaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

f) vor avea acţiunile nominative, cu toate elementele prevăzute de lege. Acţiunile pot fi

tranzacţionate prin societaţile de valori mobiliare şi prin intermediul bursei.

Uneori pentru a-şi proteja poziţia, acţionarii majoritari prevăd în statut ca societatea să fie

declarată societate închisă sau majorarea de capital să fie făcută prin intermediul drepturilor

preferenţiale de subscriere (DPS). În primul caz nu pot subscrie la majorarea de capital şi alte

persoane din afara sistemului. Drepturile preferenţiale de subscriere, conferă vechilor acţionari

dreptul de a subscrie cu prioritate noile acţiuni emise pe piaţa primară. În funcţie de numărul de

acţiuni deţinute, acţionarii au drepturi şi obligaţii proporţionale cu acestea.

Conducerea se realizează de către adunarea generală a acţionarilor, care alege şi revocă

membrii Consiliului de Administraţie şi hotăreşte politica economică şi comercială a firmei.

Administrarea societăţilor pe acţiuni din domeniul asigurărilor se realizează de către

Consiliul de Administraţie, ai căror membrii se aleg de către acţionari în cadrul Adunarii

Generale. O atribuţie importantă a acestuia este elaborarea unor politici manageriale în concordanţă

cu strategia de dezvoltare a societăţii. În unele cazuri consiliul de administraţie poate transmite o

parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie format din membrii aleşi ai acestuia. Consiliul de

Administraţie are ca atribuţii angajarea şi încadrarea personalului din funcţiile de conducere,

LOC COMPANIA ACŢIONAR MAJORITAR

PRIME BRUTE

SUBSCRISE

(MIL. EURO)

1 ALLIANZ-ŢIRIAC Grupul Allianz - Germania 97,85

2 BCR ASIGURĂRI Grupul Erste - Austria 64,99

3 ASIROM Grupul Interagro – România 64,42

4 OMNIASIG Vienna Insurance Group - Austria 58,87

5 UNITA Vienna Insurance Group - Austria 45,00

6 ASIBAN Grupul Erste, prin BCR, 25% 41,01

7 ASTRA-UNIQA Grupul Uniqa – Austria 35,44

8 ING ASIGURĂRI DE

VIAŢĂ

Grupul ING - Oalnda 34,35

9 GENERALI Grupul Generali – Italia 29,44

10 BT ASIGURĂRI Grupul Financiar BT - România 21,57

Page 22: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

21

întocmirea şi supunerea spre aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli, întocmirea bilanţului

contabil, a contului de profit şi pierdere, a propunerilor de repartizare a profitului şi întocmirea

programului de investiţii pentru exerciţiul financiar următor.

Ca în orice entitate economică, într-o societate de asigurare se regăsesc asimilate funcţiile

care sugerează activităţi specifice:

a. Funcţia de cercetare - dezvoltare se realizează la nivelul direcţiilor de specialitate din

cadrul societăţilor de asigurare;

b. Funcţia de producţie în asigurări constă în contractarea, încasarea, urmărirea derulării

contractelor de asigurare, dezdăunarea, etc.;

c. Funcţia de gestionare a asigurărilor se realizeaza prin gestionarea portofoliului de

asigurări. Clasificarea portofoliului de asigurări se face în raport cu stadiul contractelor de asigurare

şi cu situaţia juridică a asiguraţilor;

d. Funcţia financiar - contabilă organizează contabilitatea, elaborează şi urmareşte

execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, auditul financiar intern, stabilirea primelor de asigurare

şi analiza economico - financiară a rezultatelor;

e. Funcţia de personal analizează şi evaluează postul, planifică nevoia de forţă de muncă şi

o recrutează, asigură selecţia profesională, promovarea şi asigură condiţiile de muncă.

B. Societăţi mutuale de asigurare Cu toate că legislaţia permite, pe piaţa asigurărilor din

România această categorie de asigurători nu a apărut. Considerăm necesar şi am analizat secvenţial

această problemă. Societaţile mutuale au la bază principiul individualizării riscului. O societate

mutuală în funcţie de felul asigurării practică prime de asigurare diferenţiate. Dacă la asigurările de

deces, prima de asigurare este uniformă pentru toţi cotizanţii, la asigurările imobiliare prima este în

funcţie de suma asigurată. Prin acest mecanism se diminuează variabilitatea portofoliului, se

modifică riscul mediu, implicit primele plătite de asiguraţi. Asociaţiile mutuale au avut cea mai

spectaculoasă dezvoltare în Franţa.

În esenţă societăţile de asigurare funcţioneaza fie pe principiul profitului (cel mai adesea), fie pe

principiul echilibrului '"venit-cost" (cazul societăţilor bazate preponderent pe mutualitate, ca de

exemplu în asigurările maritime cluburile P&I46

. Faţă de societăţile clasice de asigurări

contractuale, cluburile P&I se deosebesc prin anumite trăsături speciale:

- urmăresc protejarea membrilor lor prin indemnizarea acestora pentru pierderile suferite ca

urmare a angajării răspunderii lor faţă de terţi (docheri, marinari, proprietarii mărfurilor transportate

pe navă, proprietarii instalaţilor portuare);

- principul dominant al organizării şi funcţionării unui club P&I este mutualitatea, clubul

deosebindu-se fundamental de societăţile tradiţionale de asigurare prin faptul ca activitatea sa este

lipsită de profit, potrivit ecuaţiei: " cotizaţii + venituri din investiţii = daune + cheltuieli";

- membrii cluburilor P&I au reconstituit dubla calitate de asigurat şi asigurător, fiecare fiind

desdăunat prin contribuţiile celorlalţi membrii şi participând, prin contribuţiile proprii, la

desdăunarea celorlalţi membri;

- cluburile P&I acoperă numai riscurile ce nu pot fi acoperite printr-o asigurare obişnuită

(contractuală).

În al doilea rând, se evidenţiază, cadrul legislativ de constituire, organizare, funcţionare şi

supraveghere a pieţei asigurărilor care în

România este reprezentat prin acte normative care reglementează constituirea societăţilor de

asigurare şi activitatea desfăşurată de acestea. Modul în care cadrul legislativ a marcat intrarea

societăţilor de asigurare pe coordonatele tranziţiei către economia de piaţă poate fi sintetizat astfel:

a) înlăturarea monopolului de stat prin desfiinţarea A.D.A.S. şi constituirea primelor trei

societăţi de asigurare concurenţiale47

;

b) reglementarea, constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare, cu

capital privat, intern şi străin48

;

46

Ludwith, N. F., The Place of P&I Clubs în the Insurance Market, London, 1967. 47

Ordonanţa de Urgenţă nr.61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi

reasigurările în România, Publicată în MonitorulOficial al României nr.334, Partea I, 2005. 48

Legea privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, nr.47 din 16

iunie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr.l51, Partea 1, din 19 iulie 1991.

Page 23: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

22

c) instituirea suprareglării pieţei;

d) instituirea fondului special pentru protejarea asiguraţilor49

;

e) reconsiderarea structurii portofoliului de asigurări prin renunţarea la asigurările prin

efectul legii (Legea 136/1995) şi reglementarea conţinutului cadru al contractului de

asigurare; 50

f) instituirea asigurării de răspundere civilă auto obligatorie prin renunţarea la asigurarea prin

efectul legii şi perfecţionarea normelor tehnice aferente (legea 136/1995;H.G.906/1998); 51

g) reglementarea funcţionării pieţei de asigurări prin eliminarea de pe piaţă a societăţilor cu

răspundere limitată.52

;

h) reconsiderarea unor prevederi ale Legii36/2000 privind funcţionarea societăţilor de

asigurări53

;

i) reconsiderarea cadrului de reglementare a raportului de asigurare prin contract54

;

j) reglementări privind redresarea financiară, falimentul şi armonizarea cu normele Uniunii

Europene;55

În continuare, sunt prezentate pe larg, condiţiile de constituire, cadrul de organizare,

condiţiile funcţionare, tipologia entităţilor, precum şi supravegherea pieţei asigurarilor.

În al treilea rând, s-au analizat pe larg structurile organizaţionale ale societăţilor de

asigurare mai reprezentative din România, atît a sediului central, cît şi în profil teritorial. Prezentăm

mai jos o organigramă a unei societăţi de asgurare în sistem clasic:

Cel mai mare avantaj al unei astfel de structuri funcţionale constă în faptul că organizaţia

este structurată în jurul unor experţi. Asemenea persoane sunt specialişti în domeniul lor de

activitate şi se presupune că au capacitatea de a rezolva eficient problemele specifice care apar.

49

Hotărârea Guvernului României privind atribuţiilor Oficiului de Supraveghere a activităţii de asigurare şi

reasigurare, nr.574, din 23 august 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr.182, Partea I din 11 septembrie

1991. 50

Legea privind asigurările şi reasigurările în România, nr.136 din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial

al României nr.303, Partea I, din 30 decembrie 1995. 51

Legea privind asigurările şi reasigurările în România, nr.136 din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial

al României nr.303, Partea I, din 30 decembrie 1995; H.G.906/1998. 52

Legea nr. 32/2000 a societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor publicată în Monitorul Oficial nr.148 din

10 aprilie 2000. 53

Legea nr.403/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi

supravegherea asigurărilor. 54

Legea nr.172 /2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în

România. 55

Legea nr.503 /2004 privind redresarea financiara şi falimentul societăţilor de asigurare.

Page 24: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

23

Figura nr.2.1. - Organizarea unei societăţi de asigurare în sistem clasic

Iar, la polul opus, un sistem specific al altei societăţi, şi anume

Nederlanden:

Figura nr.2.2. – Organigrama unei societăţi de asigurare în sistemul specific de la

Nederlanden

Câteva reflexii critice asupra organizării funcţionale a societăţiilor de asigurare din ţara

noastră, se impun:

în primul rând, specific pentru o societate de asigurare comparativ cu alte domenii, în ceea

ca priveşte organizarea structurală rezidă în diferenţele dintre categoriile de gestiuni ale

diferitelor verigi. Astfel, dacă în cadrul unei sucursale teritoriale se poate vorbi în principal

de gestiunile: veniturilor, obligaţiilor fiscale, despăgubirilor şi a resurselor umane, la nivelul

central, pe lângă centralizarea tuturor gestiunilor enumerate mai sus apar gestiuni în plus

SEDIUL SOCIAL

Centrala

Sucursala Cluj Sucursala Brasov Sucursala Alba

Agent de asigurare Reprezentanta Salaj Reprezentanta Bistrita

Nasaud

Agentia Orasul Agentia LUNA

de SUS

Orase mici

Punct de lucru

Colaboratori

Colaboratori

Reprezentanta

Covasna

Reprezentanta

Harghita

Colaboratori Persoane fizice

autorizate

Reprezentanta Sibiu Reprezentanta

Hunedoara

Agentia (oras) Agentia

(comuna)

Punct de lucru

comuna

Agheent

colaborator

Centrala Nederanden

ALTE DIRECTII Sales Manager SM ALTE DIRECTII

Centru Zonal Regiunea

Banat Crisana Regional

Manager RM

Centru Zonal Regiunea

Moldova Regional

Manager RM

Centru Zonal Regiunea

Muntenia Regional

Manager RM

Centru Zonal Regiunea

Transilvania Regional Manager RM

Centru Zonal Regiunea

Oltenia Regional Manager RM

Agentie Unit Manager

UM la nivel de oras

Consultanti financiari

Head Manager agentii de asigurare colaboratori

Agentie Unit Manager UM

la nivel de municipii

Consultanti financiari

Head Manager agentii de asigurare colaboratori

Agentie Unit Manager UM

la nivel de municipii

Consultanti financiari

Head Manager agentii de asigurare colaboratori

Page 25: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

24

cum ar fi: a rezervelor din asigurare şi de daune şi a rezultatelor etc. Astfel, încât verigile

teritoriale nu pot exista decât integrate organic în ansamblu;

în al doilea rând, se constată o modificare a stucturilor funcţionale ca urmare a externalizării

anumitor activitaţi, cum ar fi cele legate de daune, fie prin dirijarea lor spre service-uri fie

spre societăţi de intermediere specifice;

în al treilea rând, însăşi activitatea de baza se poate diminua (în condiţiile creşterii

volumului de încasări) facând astfel loc activităţiilor de intermediere şi de brokeraj, aparând

şi dezvoltându-se activitatea de subscriere şi modificând drastic structurile organizatorice

proprii;

în al patrulea rând, din punct de vedere al perspectivei, apreciem că în următorii ani, fiecare

societate de asigurări se va specializa în unul sau mai multe domenii: distribuţie, elaborarea

produselor de asigurare, subscriere, prelucrarea informaţiilor din asigurare, soluţionarea

daunelor, managementul investiţiilor, etc.

În al patrulea rînd, se analizează structura de personal a societăţii de asigurare, care trebuie

să creeze şi să păstreze un mediu favorabil salariaţilor săi. Este necesar să se realizeze legături între

scopurile firmei şi scopurile salariatului.

Elementele cele mai reprezentative sunt: selecţia personalului, stabilirea atribuţiunilor de

serviciu, care trebuie să cuprindă informaţii detaliate despre post, compartiment, cerinţele

specifice, atribuţiile, limitele de competenţă, precun şi responsabilităţiile. Deasemenea alte

elemente importante ale structurii de personal sunt: evaluarea performanţei şi recompensarea.

Datorită specificului muncii în asigurări, care se bazează pe mecanismul de redistribuire a

adaosului de primă sub formă de comision, am prezentatun model specific, în fig. nr. 2.3., astfel:

Comisioanele aferente contractelor se ce derulează conferă un confort financiar constant şi

pe termen lung. Astfel, la asigurările de viaţă, chiar dacă intervine decesul persoanei în primul an

de asigurare, se plăteşte beneficiarului doar un procent din suma asigurată (de exemplu 50%).

Distribuirea comisionului regresiv în perioada de

valabilitate a poliţelor

0

20

40

60

80

100

120

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Perioada de asigurare (ani)

Va

loa

rea

: P

rim

ei d

e

as

igu

rare

bru

tă, a

pri

me

i

ne

tă ş

i a

co

mis

ion

ulu

i (l

ei)

prima de asigurare brută

comision de

intermediere

prima de asigurare neta

Figura nr.2.3. Distribuirea comisionului de intermediere regresiv la încasarea primelor de

asigurare

Page 26: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

25

Figura nr.2.4. Structura organizatorică în cadrul sediului central al unei societăţi de

asigurare

Dacă în fig. nr.2.4., am evidenţiat o structură specifică a sediului central aunei societăţi, în

fig. nr. 2.5., şi fig. 2.6. , am arătat organigrama unei sucursala, respectiv a unei filiale, care este

direct subordonată sucursalei.

Adunarea

Generală a Acţionarilo

r

Consiliul de

Administraţi

e

Preşedinte

Director

General

Direcţia

juridic

Direcţia de

control şi

revizie

Serviciu de

verificari

daune

Serviciu de

control şi

revizie

Ispectori

verificari

daune la

sucursale

Ispectori

verificari

daune la

sucursale

Oficiu

juruduc

Sucursale

Consilier

juridic

Director

general

Adjunct

Coordonator

vânzări

produse de

asigurare

Director

general

adjunct

Birou de

control şi

revizie

teritorial

Birou de

control şi

revizie

teritorial

Birou de

control şi

revizie

teritorial

Direcţia de

asigurări

persoane

Directia de

asigurari de

raspundere

civila

Direcţia de

asigurari gen

de bunuri

Serviciul

reasigurari

Serviciul

asigurari

Direcţia

contabilitate

Directia

investitii

Serviciul

Contabilitate

Serviciul

financiar

Serviciu

contabilitate

de la

sucursale

Page 27: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

26

Figura nr.2.5.- Structura organizatorică în cadrul sucursalei unei societăţi de asigurare

Reprezentanţele au numai structuri de colectare a prime lor de asigurare şi uneori câte un

salariat de la celelalte compartimente funcţionale. În figura 2.6. ilustrăm cazul ideal în care sunt

prezente toate compartimentele:

Figura nr.2.6.- Structura organizatorică în cadrul reprezentanţei unei societăţi de asigurare

Putem denumi organizarea prezentată schematic mai sus drept o organizare clasică care se

regăseşte la cele mai importante societăţi de asigurare de pe piaţa asigurărilor din România.

În al cincilea rând, structura portofoliului, reprezintă un element specific domeniului

asigurărilor, denumit generic : portofoliu de asigurare.

În general, portofoliul reprezintă ansamblu de componente specifice într-un sistem unitar ca

funcţie şi scop. În asigurări portofoliul reprezintă setul de forme, produse de asigurare asumate de

asigurător, sau totalitatea primelor de asigurare încasate, având termene de plată diferite, între lunar,

trimestrial, anual şi multianual, aspect ce determină cota de piaţă a societăţii de asigurare. Acest

aspect determină în cel mai înalt grad valoarea unei acţiuni la bursa a unei societăţi de asigurare,

coroborat şi cu aspecte referitoare la daunalitate, plasamente, investiţii şi procentul dat în

reasigurare. În cercetarea noastră, am exemplificat evoluţia atât a primelor brute subscrise, cât şi a

primelor brute încasate, pe total piaţă de asigurare din România, luând în calcul un areal de atimp

semnificativ.

Prezentăm mai jos în tabelul 2.1., Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din

Romania pentru 2006 în funcţie de prime brute subscrise:

Tabelul nr.2.1. Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania pentru 2006

DIRECTOR

Birou control Director Adjunct Sef Serviciu Daune Contabil Sef Consilier juridic

Serviciul asigurari

administratie portofoliu

şi relatii cu publicul

Inspectori de

asigurare

Inspectori cu sarcini

de birou

Agenti de asigurare

Inspectori daune Serviciul financiar

Serviciul contabilitate

Birou administrativ

personal

Casieri

DIRECTOR

Colaborator Agentia Z Compartiment

contabilitaet Inspector asigurare Inspector dauna Agentia X

Page 28: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

27

Top 10 Clasament General Anul2006

COMPANIE PRIME BRUTE SUBSCRISE

RON mil

1. ALLIANZ-TIRIAC 1.115,84

2. ASIROM 600,69

3. OMNIASIG 536,07

4. ASIBAN 436,81

5. ING Asigurări de Viaţă 435,85

6. BCR Asigurări 423,96

7. ASTRA-UNIQA 304,27

8. GENERALI 301,00

9. UNITA 259,22

10. BT Asigurări 211,00 Sursa: Revista de Specialitate PROFIL Asigurări

Deasemenea, în lucrarea noastră am prezentat şi clasamentele primelor 10 societăţi din

România, în anul 2006, în funcţie de primele brute subscrise la asigurările de viaţă şi la asigurările

non viaţă, care au arătat o ierarhie apropiată în ceea ce priveşte asigurările non viaţă cu clasamentul

general, şi o ierarhie schimbată la asigurările de viaţă, prin apariţia societăţilor specializate în

asigurări de viaţă, şi anume: ING Asigurări de Viaţă, AIG Life pe primele locuri.

Ca nivel de prime de asigurare brute subscrise cât şi ca urmare a rezultatelor financiare

obţinute, ASIROM, se situează pe locul doi în topul celor 10 societăţi de asigurare, după

S.C.Alianz-Ţiriac. Această situaţie poate avea mai multe cauze, între care: preluarea în asigurare a

unor riscuri cu acţiune frecventă, dispersia scăzută a riscurilor preluate, nemobilizarea

corespunzătoare a aparatului de achiziţie asigurări, publicitate necorespunzătoare a noilor forme de

asigurare şi în ultimul caz operativitate scăzută în deservirea clienţilor.

Redăm mai jos în tabelul 2.2., caracteristicile protecţiei de risc la cele 6 societăţi de asigurare.

Tabelul nr.2.2. Oferta protecţiei la risc a următoarelor societăţi

Societatea

Caracteristici ale protecţiei de risc

Omogene

Cu acoperirea

unor riscuri

suplimentare

Cu acperirea unor

riscui

complementare

Cu

acoperire

buchet

Acoperirea

secvenţială a

unor riscuri

ASIROM 60 19 17 3 35

ALIANZ-

ŢIRIAC 35 6 4 3 2

UNITA 28 9 3 3 -

ARDAF 16 5 4 1 -

GENERALI

ASIGURĂRI 14 3 6 - -

BCR

ASIGURĂRI 25 6 3 - 2

Sursa : prelucrare realizată de autor

În al şaselea rând, am abordat conţinutul şi obiectivele managementului general al

societăţii de asigurare, precum şi funcţiile sau atributele specifice domeniului asigurărilor.

Managementul din punct de vedere etimologic derivă din latinescul manus, exprimat în sens

acţional, de manevrare care este preluat în italiană ca mannegio – prelucrare manuală, pentru ca mai

târziu să îl regăsim în engleză to manage, care înseamnă a administra, a conduce, iar prin derivare s-

Page 29: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

28

a ajuns la termenii de manager şi management. Dar, aşa cum preciza şi Peter Drucker “nu există un

cuvânt german sau francez care să redea corespunzător sensul cuvântului englez management”, nu

există nici un alt cuvânt în limba română care să redea întocmai conţinutul acestui termen.

Datorită caracterului său complex, de-a lungul timpului definiţia managementului a

cunoscut mai multe variante, dintre care enumerăm doar câteva:

Henry Fayol aprecia: “conducerea înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona

şi a controla”.56

W. Jack Duncan afirmă că: “Managementul este procesul în care managerul operează cu trei

elemente: idei, lucruri şi oameni, realizând obiectivul prin alţii”.57

C. Russu precizează că: “Managementul constituie o ştiinţă prin care se explică, în mod

sistematic, fenomenele şi procesele ce se produc în conducerea organizaţiilor, dar şi o artă ce

reflectă latura sa pragmatică şi care constă în măiestria de a se plia realităţilor diferitelor situaţii, în

condiţii de eficienţă, pe baza cunoştinţelor ştiinţifice”.58

Peter F. Drucker defineşte ciclul managerial, şi îl apreciază propunând următoarea formă:

informaţie - decizie - obiective - rezultate - feed-back, subliniind importanţa informaţiei în

management.

Aşadar, managementul poate fi considerat ca un proces complex desfăşurat de către

compartimentul decizional din firmă, în scopul folosirii raţionale a tuturor resurselor existente în

vederea realizării obiectivelor propuse, a creşterii productivităţii muncii, şi în final, a profitului59

.

Esenţa managementului o reprezintă funcţiile sau atributele lui. Cel care a identificat şi

analizat procesele de management pentru prima dată a fost Henry Fayol, în cadrul lor definind cinci

funcţii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul. Ulterior, alţi

specialişti au partajat diferit procesul de management şi au delimitat alte funcţii.

Însă, având în vedere natura sarcinilor implicate de desfăşurarea procesului de management

numeroşi autori delimitează cinci funcţii: de previziune, de organizare, de antrenare, de coordonare,

de control - evaluare60

.

Funcţia de previziune, sau “ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul firmei?”, care se

concretizează în prognoze, în planuri şi bugete;

Funcţia de organizare, sau “cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei?”;

Funcţia de coordonare, sau “organizarea în dinamică”, coordonarea se poate manifesta sub

două forme: bilaterală, care se derulează între un manager şi un subordonat, şi respectiv

multilaterală, care presupune comunicare concomitentă între un manager şi mai mulţi subordonaţi61

;

Funcţia de antrenare, sau funcţia care răspunde la întrebarea “de ce personalul societăţii

participă la stabilirea şi realizarea obiectivelor circumscrise acesteia?”;

Funcţia de control-evaluare, sau “cu ce rezultate s-a finalizat munca depusă?”, închide

ciclul procesului de management. Această funcţie cuprinde patru faze:

măsurarea rezultatelor;

compararea realizărilor cu obiectivele stabilite iniţial, evidenţiind eventualele abateri;

stabilirea cauzelor care au generat abateri;

efectuarea corecturilor care se impun prin acţionarea asupra cauzelor care au generat

abateri negative.

Managementul organizaţiilor (entităţilor economice) are un caracter sistemic reflectat în

primul rînd prin componentele, (formele) sale: management juridic, management tehnic,

managementul resurselor umane, managementul financiar etc.

În cercetarea noastră, am încercat să reliefăm specificul domeniului asigurărilor, care

determină componente specifice, cum ar fi: managementul despăgubirilor, a rezervelor tehnice de

primă sau de daune.

56

Fayol, H., Administration industrielle et general, Dunod, Paris, 1964. 57

Duncan, W.J., Great Ideas în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989. 58

Russu, C, Management, Ed. Expert, Bucureşti, 1993. 59

Pastor, I., Petelean, A., Principiile managementului modern, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004, pag.13. 60

Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ediţia a III-a revizuită, Editura Economică, 1999, pag.43. 61

Nicolescu O., Verboncu I., Op.cit, pag.45.

Page 30: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

29

Capitolul 3.

DE LA GESTIUNE FINANCIARĂ LA MANAGEMENTUL FINANCIAR ÎN

ACTIVITATEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE

O problemă deosebit de actuală o reprezintă studiul gestiunii financiare a societăţilor de

asigurare, cu tot ce are mai specific acest domeniu şi până la managementul financiar, în formele

sale specifice din asigurări. De fapt pentru studiul acestor aspecte, în lucrarea noastră, am abordat

elementele definitorii ale gestiunii financiare, conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii

financiare, precum şi conţinutul, obiectivele şi factorii de influenţă a managementului financiar în

societăţile de asigurare.

Conceptul de „gestiune” potrivit dicţionarelor explicative se referă la administrarea bunurilor

unei instituţii, intreprinderi sau persoane; răspunderea păstrării bunurilor şi a mânuirii fondurilor

unei instituţii, ale unei intreprinderi sau persoane62

. Gestiunea, putem spune, reprezintă totalitatea

operaţiilor privind primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor materiale sau ale valorilor băneşti care

aparţin altcuiva, fiind îndeplinite de un salariat în cadrul serviciului. Conceptul apare din perioada

romană când patrimoniul entităţilor statului era gestionat cu o mare rigurozitate.

Scopul gestiunii economice îl reprezintă obţinerea în timp util a unui volum cât mai mare de

utilităţi, corespunzătoare calitativ, în condiţiile folosirii eficiente a factorilor de producţie

Pentru exemplificare am ales cazul resurselor umane, deoarece în multe societăţi de

asigurare se dedică puţin timp acestui aspect, accentul fiind pus pe vânzări. În acest context

precizăm că în ceea ce priveşte resursele umane ale unei societăţi este necesară urmărirea a cinci

activităţi: planificarea necesarului de personal; selectarea persoanelor potrivite; dezvoltarea

potenţialului uman; evaluarea şi remunerarea personalului; precum şi activităţi legate de climat şi

activităţi sociale.

În majoritatea societăţilor de asigurări este desemnată o persoană care să se ocupe de

selectarea noilor angajaţi. De cele mai multe ori, această persoană este managerul, dar la societăţile

mari această atribuţie este delegată unui angajat. De exemplu, directorul de reprezentanţă angajează

agenţii de asigurare din zona sa de responsabilitate. Dar uneori, chiar dacă decizia iniţială se ia de o

persoană însărcinată, decizia finală se ia tot de către manager.

Periodic societăţile de asigurări realizează programe de pregătire bine structurate. Managerul

societăţii de asigurare trebuie să se asigure că personalul de care dispune este bine pregătit, iar

activitatea este orientată spre îndeplinirea obiectivelor organizaţionale.

Conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii financiare ale societăţii de

asigurare, relevă un anumit specific faţă de alte sectoare de activitate.

Specific pentru o societate de asigurare în ceea ce priveşte cadrul de manifestare a gestiunii

financiare, este diferenţa dintre categoriile de gestiuni. Dacă la nivelul unei sucursale teritoriale se

poate vorbi în principal de gestiunile veniturilor, obligatiilor fiscale, a despagubirilor şi a resurselor

umane, la nivelul central al sediului social, pe lânga centralizarea tuturor gestiunilor enumerate mai

sus, de la toate sucursalele, apar gestiuni specifice, cum ar fi: gestiunea capitalurilor constituite şi

acumulate, gestiunea rezervelor atât din activitatea de asigurare cât şi din reasigurare, precum şi

gestiunea rezultatelor societăţii de asigurare ca un întreg şi care prin interacţiune funcţionează ca un

sistem. Prin mecanism financiar al unei entităţi, adică o societate de asigurare se înţelege totalitatea

relaţiilor care alcătuiesc finanţele, un ansamblu de reguli de transformare a efectului utilizării

fondurilor avansate şi mai ales consumate în rezultate financiare

În domeniul asigurărilor gestiunea financiară cuprinde practic totalitatea operaţiunilor şi

activităţilor care participă la reglarea fluxurilor financiare generate de încasarea primelor de

asigurare, plata indemnizaţiilor de despăgubire, plasarea şi fructificarea fondurilor atrase precum şi

operaţiunile financiare pentru administrarea şi dezvoltarea societăţii de asigurare.

În contextul unei „economii de piaţă” prevalează funcţiile:

a) de acoperire a pagubelor;

b) de prevenire a pagubelor;

c) financiară, justificate mai ales în relaţiile de piaţă.

62

Crihaia, L. şi colectiv, Dicţionar Enciclopedic, Editura CARTIER Bucureşti, 2003, pag 369.

Page 31: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

30

Într-o piaţă liberă controlul obiectelor asigurabile nu se poate face pentru că nu există nici un

drept de a inventaria bunurile asiguratului.

În literatura de specialitate definiţiile date managementului financiar sunt numeroase.

Unele, pornind de la funcţiile managementului şi aplicându-le funcţiei financiare consideră

managementul financiar ca "un proces prin care are loc planificarea, organizarea, conducerea şi

controlul activităţii financiare din cadrul întreprinderii, respectiv atragerea, repartizarea şi utilizarea

resurselor financiare în scopul realizării obiectivului strategic de maximizare a valorii

întreprinderii"63

. Alţi autori consideră managementul financiar ca fiind "un lanţ de procese de

reglare, generate la rândul lor de un lanţ de procese de decizie, ce pune în evidenţă reglajul

prospectiv şi cel retrospectiv al traiectoriei pe care aceste procese o urmează în derularea lor"64

, sau

raportându-l la domeniul său de activitate, se apreciază că acesta "se ocupă de toate aspectele

referitoare la modul în care îşi utilizează firma resursele financiare în scopul maximizării profitului

pe termen lung”65

.

Managementul financiar mai poate fi definit şi ca "o funcţie al cărui scop constă în

asigurarea permanentă a întreprinderii cu fondurile necesare, înregistrarea şi evidenţa valorică a

resurselor materiale şi financiare şi controlul rentabilităţii operaţiunilor angajate cu aceste fonduri"66

Ca parte integrantă a managementului general, managementul financiar se referă la

planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţii financiare.

Potrivit sferei sale de atribuţii, managerul financiar este chemat să răspundă la câteva

întrebări având ca obiect strategiile financiare ale întreprinderii:67

Care este profitabilitatea întreprinderii?

Ce tendinţă prezintă rata profitului şi cât de competitivă este firma?

Cum se prezintă situaţia capitalurilor întreprinderii?

Care este situaţia financiară generală a întreprinderii şi care sunt principalii factori de

influenţă?

Ce volum de lichidităţi deţine întreprinderea?

Firma are capacitatea de a-şi achita datoriile curente?

Care sunt termenele de achitare a datoriilor şi de încasare a creanţelor?

Există concordanţă între încasări şi plăţi?

Cum este respectată regula echilibrului financiar?

Sunt eficiente cheltuielile realizate?

Raporturile dintre principalele categorii de cheltuieli sunt favorabile întreprinderii?

Deţine firma un sistem de urmărire a costurilor pe produse?

Cum sunt elaborate deciziile financiare?

Se efectuează întocmirea planurilor şi programelor financiare la timp?

Care sunt riscurile majore pe care trebuie să le depăşească firma în afacerile desfăşurate?

Conducerea unei societăţi de asigurări presupune o serie întreagă de eforturi, a căror

finalitate să o regăsim în obţinerea şi menţinerea unei balanţe echitabile între cele cinci funcţii ale

managementului, astfel încât să se asigure succesul societăţii pe piaţă.

În cadrul demersului nostru, am prezentat pe larg aspectele specifice din domeniul

asigurărilor, ale funcţiilor managementului financiar.

Prima funcţie, este funcţia de previziune. Aşadar, “Care este misiunea, scopul societăţii de

asigurări?” este o primă întrebare la care un manager trebuie să găsească răspunsul. Deşi

planificarea nu reuşeşte “previzionarea exactă a viitorului, ea va minimiza numărul situaţilor în care

societatea este luată prin surprindere”. Iar în situaţia în care această planificare este bine

fundamentată, beneficiile rezultate vor depăşi cu mult costurile aferente acesteia.

63

Petelean, A., Managementul financiar, Editura Appendix, Târgu-Mureş 2002, pag.2. 64

Trenca, I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul Cluj Napoca, 1997, pag.606. 65

Amstrong, S., Manual al tehnicilor de management, pag.237. 66

Florea, Ş., Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Editura Victor, Bucureşti 1997,

pag.11. 67

Moyer, R.Ch., McGuigan, R. J., Rao, P.R., ContemporaryFinancial Management Fundamentals, Thomson, Ohio,

2003.

Page 32: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

31

Cea de-a doua este funcţia de organizare, pe care am abordat-o în primul capitol, după

cum am arătat aduce o serie de întreagă de particularitaţi în cadrul unei societăţi de asigurări.

A treia funcţie este funcţia de antrenare. Prin fondurile pe care le centralizează temporar şi

prin rezervele constituite asigurătorii contribuie la finanţarea şi creditarea economiei dar şi la

menţinerea procesului de producţie în mare măsură compensând pagubele produse de societăţile

comerciale ca urmare a unor calamităţi naturale sau accidente.

Ultima funcţie este funcţia de control. Această funcţie ţine cont de mediul concurenţial

existent pe piaţă. În contextul actual funcţia de control se realizează cu acordul proprietarului.

Alinierea standardelor de asigurare la piaţa unică europeană obligă asigurătorii de a realiza acest

control prin complectarea unor chestionare care să ofere informaţii.

Ţinta stabilită la finalizarea efortului managerial, luând în discuţie ca alternative, este:

creşterea valorii de piaţă a acţiunilor şi deci a întreprinderii, sporirea averii acţionarilor şi creşterea

profitului, toate acestea atât în plan funcţional cât şi în plan financiar, comportă astfel, o analiză

selectivă68

, după cum urmează:

Obiectivele specifice managementului financiar în societăţile de asigurare, urmăresc realizarea funcţiilor fundamentale ale întreprinderii, ceea ce impune ca deciziile luate să

asigure realizarea acestora.

Aceste obiective ale managementului financiar se pot asocia uneia sau alteia din următoarele

trei alternative, după cum urmează:

1. Alternativa creşterii valorii acţiunilor:

a) creşterea valorii acţiunilor şi deci a valorii societăţii de asigurări .

b) parteneriatul bancassurance poate influeţa creşterea valorii societăţii de asigurare;

c) valoarea acţiunilor prezintă interes pentru deţinător.

2. Alternativa creşterii averii acţionarilor:

a) în asigurări de regulă acţionariatul este mai restrâns numeric, dar participarea la constituirea

capitalului este mai consistentă;

b) capitalul social este restricţionat prin prisma limitei minime.

c) averea acţionarilor poate creşte pe seama profitului distribuit sub forma dividendelor, dar şi pe

seama profitului nedistribuit, în măsura capitalizării acestuia sub forma rezervelor.

3. Alternativa creşterii profitului:

a) profitul realizat sau creşterea profitului poate reflecta o situaţie financiară bună.

b) în asigurări apar situaţii în care o societate înregistrează pierderi şi cu toate acestea ea nu intră în

categoria societăţilor cu o situaţie financiară dificilă, aşa cum rezervele se integrează în costurile

activităţii, chiar dacă se constituie pe seama veniturilor, este posibilă încheierea exerciţiului

financiar cu pierderi;

c) mizând pe obţinerea profitului, nu se poate ignora faptul că acesta se raportează specific la

fiecare exerciţiu financiar, prin masa, respectiv valoarea şi prin rata profitului.

Obiectivele de bază ale managementului financiar în sectorul asigurărilor sunt canalizate în

două direcţii importante: maximizarea profiturilor şi averii acţionarilor.

a. Maximizarea profiturilor. În teoria clasică a întreprinderilor acesta este obiectivul

predominant al managerilor firmei, iar toate deciziile ce se iau de către aceştia trebuie să

urmărească realizarea unui profit maxim Managerul financiar trebuie să ţină seama de gradul de

risc în alocarea resurselor societăţii69

.

b. Maximizarea averii acţionarilor. Estimarea valorii întreprinderii este dată de pieţele

financiare pentru întreprinderile cotate la bursă. Pe aceste pieţe, cursurile acţiunilor ţin cont de

rentabilitate şi risc. Pentru întreprinderile necotate de bursă, pieţele bursiere constituie o bază de

referinţă.

Factorii de influenţă ai managementului financiar, au fost analizaţi prin prisma specificului

domeniului asigurărilor, cum ar fi:

Caracterul aleatoriu al daunelor;

Forma juridică a asigurării. Modul de organizare şi conducere a activităţii de asigurare este

68

Moyer, R.Ch., McGuigan, R J., Rao P R., Contemporary Financial Management Fundamentals, Thomson, Ohio,

2003. 69

Florea Ş., Op.cit., pag.20-21.

Page 33: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

32

diferit în funcţie de forma specifică de asigurare;

Ramura de asigurare. Influenţa ramurii de asigurare asupra managementului duce la

împărţirea asigurărilor în două categorii: de bunuri şi de persoane;

Sfera de cuprindere în profil teritorial. În funcţie de sfera de cuprindere în profil teritorial,

asigurările se împart în: asigurări interne şi asigurări externe;

O categorie specifică asigurărilor, care influenţează managementul financiar al societăţii

de asigurare o reprezintă riscurile. Vom alege pentru exemplificare riscurile globale. Riscurile

globale sunt acele riscuri determinate de o serie de cauze de ordin tehnic, economic, social,

financiar, monetar etc. şi se interpun în activitatea curentă de asigurare, putând conduce în final la

insolvabilitatea şi chiar la ruinarea societăţilor de asigurări. Riscurile globale se clasifică în riscuri

tehnice, riscuri investiţionale şi alte riscuri.

Riscurile tehnice sunt determinate de clasele particulare practicate de către societatea de

asigurare, de cele mai multe ori, acestea fiind rezultatul unor factori care nu ţin de controlul

asigurătorului

riscul de eroare - apare atunci când tarifele de prime de dovedesc insuficiente ;

riscul de deviere - apare atunci când pe parcursul desfăşurării activităţii societăţii de asigurare,

daunele şi costurile administrative au o evoluţie diferită de cea care a stat la baza calculului

primelor de asigurare;

riscul de evaluare - apare atunci când rezervele de prime nu sunt suficiente ;

riscul cheltuielilor de exploatare - apare la contractele de asigurare încheiate pe termen lung ;

riscul daunelor majore - apare atunci când, în aceeaşi perioadă, are loc producerea unui număr

excesiv de daune pentru care o societate de asigurări va trebui să le plătească;

riscul de cumul - apare în cazul daunelor de genul catastrofelor (de exemplu, uragan, cutremur

de pământ, inundaţii etc.) care pot produce o acumulare a daunelor într-o anumită zonă

geografică ce pot determina periclitarea situaţiei financiare a societăţii de asigurări;

riscul de creştere - apare atunci când o societate de asigurări se dezvoltă excesiv şi necontrolat;

riscul de lichidare - apare atunci când, în cazul încetării activităţii de asigurare, obligaţiile

financiare ale unei societăţi de asigurări sunt mai mari decât fondurile constituite ale acesteia.

Pe lângă riscurile tehnice şi cele investiţionale există şi o serie de alte riscuri care pot avea o

influenţă semnificativă asupra managementului unei societăţi de asigurare:

riscul de participare - apare atunci când o societate de asigurări participă ca acţionar la alte

societăţi comerciale;

riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor - apare atunci când asigurătorul garant este

pus în situaţia de a plăti o garanţie în îndeplinirea unei promisiuni făcute unei terţe

persoane;

riscul în legătură cu înregistrarea unor pierderi datorită unor terţi apare atunci când anumiţi

terţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate faţă de societatea de asigurare;

riscul general al afacerilor - apare atunci când în economie apar schimbări ce pot influenţa

negativ activitatea societăţii de asigurări;

riscul managerial - apare atunci când echipa managerială nu este competentă.

Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, principalii factori care favorizează

aceste riscuri sunt: economia de piaţă şi legile specifice acesteia; pieţe financiare nesigure;

caracterul ciclic al economiei; diminuarea atenţiei acordate valorilor etice.

Capitolul 4.

MANAGEMENTUL FINANCIAR AL CICLULUI ECONOMIC, STUDIU DE CAZ -

S.C.ASIROM S.A.

În acest capitol , am tratat managementul finanaciar al ciclului economic, cu cele trei

componenteale sale, adică: ciclul de finanţare, ciclul de exploatare, ciclului de investiţii şi a ciclului

operaţiunilor financiare.

În primul rând, am analizat managementul ciclului de finanţare, plecând de la capitalul

subcris şi vărsat, care, fapt specific pentru societăţile de asigurare constuie cel de-al treilea front de

rezistenţă al unei societăţi de asigurări, în ipoteza producerii unor riscuri în masă, ori a unor riscuri

Page 34: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

33

grele, după încasările curente de primă şi după rezervele constituite. El poate fi majorat, prin

emisiune şi subscriere suplimentară, ori pe seama rezervelor constituite din profit nedistribuit

În gestiunea financiară a societăţii, o problemă de un interes deosebit o reprezintă structura

financiară, adică raportul optim dintre capitalurile împrumutate pe de o parte, şi capitalul propriu,

pe de altă parte. Structura financiară a firmei este optimă atunci când se realizează un nivel cât mai

ridicat de rentabilitate. Acest fapt este nespecific pentru societăţile de asigurare, unde marea masă a

capitalului provine din aportul acţionariatului şi din primele de asigurare, iar o mică parte o

reprezintă veniturile financiare a rezervelor şi alte venituri financiare din plasamente şi din

capitalul iniţial vărsat.

Analiza efectuată asupra gradului de capitalizare a societăţilor de asigurare de pe piaţă a scos

în relief o situaţie critică asupra gradului de omogenizare a pieţei. Din totalul de 46 societăţi de

asigurare autorizate, primele şase societăţi de asigurare clasate după valoarea capitalului social,

reprezentând o cotă de 13% din piaţă, deţin mai mult de jumătate din totalul capitalului social

subscris şi vărsat (53,31%). (tabelul 4.1.) Un alt aspect specific al societăţilor de asigurare este

determinat de însuşi obiectul de activitate, şi anume activele patrimoniale ale societăţilor de

asigurare.

Tabelul 4.1. Capitalul socialal societăţilor de asigurare în dinamica 1995-2006

Mil. ROL

Anul/indicator

Cap.soc.subscris

vărsat

Total Forme de proprietate

Publica Privat mixta Privat

autohton

1995 - subscris

- vărsat

76.665 32.791 - 43.874

70.034 32.791 - 32.743

1996 - subscris

- vărsat

119.263 23.791 61.389 34 083

103.671 23.791 67.844 35.202

1997 - subscris

- vărsat

178.401 38.592 40.985 98.824

172.129 38.592 21.333 112.204

1998 - subscris

- vărsat

405.149 37.581 273.036 94.532

395.864 37.581 268.520 89.663

1999 - subscris

- vărsat

101.1854 106 559 580.774 324.591

1.009.269 106 559 579.855 322 885

2000 - subscris

- vărsat

1.605.483

1.605.164

50.400

50.400

985.809

985.530

569.274

569.234

2001 - subscris

- vărsat

2.313.319

2.835.599

53.555

53.555

1.760.765

2.283.045

498.899

498.999

2002 - subscris

- vărsat

3.921.924

3.914.047

- 637.865

637.865

3.284.059

3.276.182

2003 - subscris

- vărsat

495.413.105

446.346.636

-

-

293.066.000

267.376.085

202.347.000

178.970.000

2004 - subscris

- vărsat

685.819.920

527.919.551

- 378.108.509

110.403.680

307.711.142

417.515.870

2005 - subscris

- vărsat

888.438.922

733.850.550

- 435.509.088

403.535.350

452.929.840

2006 - subscris

- vărsat

1.255.772.986

405.287.079

- 850.075.836

750.075.836

505.697.150

566.211.243

Structura capitalului social al societăţilor de asigurare, pe categorii de investitori în anul

2006 se reflectă în figura nr.4.1.

Categoriile de active admise să reprezinte rezerve tehnice pentru asigurător sunt: titluri de

stat şi titluri emise de autorităţile administraţiei publice70

, terenurile şi construcţiile71

; depozitele

bancare72

.

70

Evaluate la valoare nominală şi dobânda aferentă perioadei trecute de la data subscrieri până la data evaluării. În

această categorie pot fi cuprinse până la 100% din rezervele tehnice.

Page 35: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

34

COTA DE PARTICIPARE

59.16%

41.23%

investitor strain

investitor autohton

Figura. 4.1. Structura capitalului social al societăţilor de asigurare, pe categorii de investitori

în anul 2006

Vânzarea produsului de asigurare se poate face şi printr-o reţea teritorială mobilă formată

numai din agenţi de asigurare dotaţi cu autoturisme achiziţionate în sistem leasing. Acestor structuri

de distribuţie a produsului li se asigură uneori un sediu închiriat. Situaţia prezentată pune sub

semnul întrebării necesitatea şi oportunitatea activelor din categoria imobilizărilor în patrimoniul

societăţilor de asigurare. Situaţia este oarecum avangardistă, deoarece pieţele de asigurări

dezvoltate care distribuie asigurările prin intermediul telefonului, al Internetului, băncilor şi prin

sistemele de distribuţie create de marile magazine nu simt nevoia unor active patrimoniale fixe. În

tabelul 4.2. se prezintă activele patrimoniale pe piaţa asigurărilor din ţara noastră în anul 2006.

Tabelul 4.2. Structura activelor patrimoniale, în anul 2006, pentru întreaga piaţă a

asigurărilor din România

Nr.

poz.

Structura activelor

patrimoniale

Valoarea

agregată

% din

total

Creştere faţă de anul

anterior

1 Imobilizări corporale 739.378.200 8,8 8,77

2 Imobilizări necorporale 4.503.220.348 53,6 12,5

3 Imobilizări financiare 1.320.978.177 15,7 32,42

4 Conturi la bănci şi caserie 422.605.423 5 52,47

5 Alte active 1.410.442.000 16,9 8.7

Total 8.396.623.670 100 26,40 Sursa: CSA raport 2006

71

Pot reprezenta maxim 40% din rezervele tehnice, înregistrate la valoarea actuală stabilită de un evaluator autorizat şi

agreat. Se acceptă valoarea cea mai mică obţinută prin cel puţin două din cele trei metode de evaluare (cost, randament

şi comparaţie pe piaţă). Pentru această categorie de active nu se acceptă o valoare mai mare de 10% din rezervele

tehnice pentru un singur teren sau construcţie. Construcţiile acceptate se vor asigura la un alt asigurător sau se vor auto-

asigura condiţionat de cedarea a 70% din răspundere în reasigurare. 72

Depozitele bancare nu pot depăşii 60% din totalul rezervelor. Disponibilităţile în lei se iau în considerare la valoarea

nominală fără dobânda aferentă, iar cele în valută vor fi evaluate la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a

României. Nu se admit depozitele colaterale constituite pentru garantarea unor instrumente bancare. A se vedea Ordinul

nr.1 al Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru modificarea şi completarea Normelor nr.6/2001 privind

categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorului, Monitorul Oficial, partea I, nr.71 din 31

ianuarie 2002.

Page 36: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

35

Patrimoniul73

este reprezentat de totalitatea bunurilor, precum şi a drepturilor aparţinând

unei persoane fizice sau juridice. Sensul economic al conceptului de patrimoniu se referă la

ansamblul bunurilor exprimate în bani, inclusiv rezultatul folosirii lor, ce aparţin persoanei

respective. Sensul juridic al conceptului de patrirnoniu74

se referă la toate drepturile şi obligaţiile cu

conţinut economic ale unui subiect de drept

O parte importantă a cercetării este, reprezentată printr- un studiu de caz la S.C.ASIROM

S.A. dând un caracter concret şi explicit lucrării noastre. Pe parcursul cronologic al lucrării, referirile

la S.C. ASIROM, S.A. şi comparaţiile acesteia cu celelalte societăţi din domeniul asigurărilor a avut

rolul unui exemplu. În continuare am prezentat elementele definitorii ale societăţii mai sus amintite,

de începuturile sale până în anul 2006.

Pentru exemplificare, vom reda mai jos evoluţia capitalului social subscris şi vărsat şi a

elementelor de patrimoniu la S.C.ASIROM S.A. în perioada 1991-2006 se prezintă în tabelul nr.4.3.

Tabelul 4.3 Evoluţia capitalului social subscris şi vărsat şi a elementelor de patrimoniu la

S.C.ASIROM S.A. în perioada 1997-2006

Anul CAPITAL

SOCIA

L

TOTAL ACTIVE Lei RON

Disponibilităţi

bancare

Active

imobilizate

din care:

Titluri de

participaţie

Debitori Alte active Total active

1991 300.000 1.352.160 27.890 17.800 72.120 3.870 1.473.840

1992 350.600 2.026680 306.460 164.630 33.260 219.560 2.750.590

1993 350.600 2.815.340 993.300 332.910 72.770 393.090 4.607.410

1994 1.049.780 8.363.550 2.405.020 383.330 337.180 252.090 11.741.17

0

1995 1 119.110 10938.590 3.724.460 878.450 920.770 45.370 16.507.64

0

1996 1.119.110 17.353.070 5.693.200 878.460 922.660 237.130 25.084.52

0

1997 1.119.110 39.484.000 12.261.540 1.112.130 1.410.000 2.623.460 55.779.000

1998 2.917.790 100.960.650 20.898.830 1.147.700 2.1942.20 2.172.500 126.226.200

2000 2.917.790 155.724.190 102.880.240 24.767.850 3.209.540 4.483.340 266.297.310

2001 7.797.990 214.416.830 128.236.940 34.186.190 4.535.300 19.987.520 367.176.590

2002 12.162.000 309.450.000 104.000.000 64.400.000 7.020.000 20.000.000 425.950.000

2003 63.786.000 312.000.000 113.400.000 113.000.000 8.020.000 15.100.000 427.459.000

2004 63.786.000 322.540.000 131.976.000 431.976.000 8.140.000 79.525.000 464.270.000

2005 63.786.000 328.312.000 120.202.000 420.202.000 8.210.000 50.511.000 472.780.000

2006 63.786.000 373.360.000 140.563.000 400.563.000 9240.000 61.516.000 475.650.000 Sursa: www.asirom.com.ro

În al doilea rând, am analizat managementul ciclului de exploatare în asigurări care, reflectă

cadrul specific în care se realizează asumarea protecţiei de risc şi prestaţia propriu-zisă de acoperire

a riscului în ipoteza producerii acestuia. Sintetic, ciclul de exploatare se regăseşte schematic în

relaţia:

Bani Prestaţii Profit/Pierdere

(Încasări de prime) (Angajamente de despăgubire şi

alte cheltuieli)

Managementul ciclului de exploatare în asigurări are valenţe complexe dar specifice.

Organizarea activităţii de asigurare este astfel concepută încât societatea de asigurări:

a) să-şi asume angajamente conform structurii de portofoliu avizată;

73

Noţiunea de patrimoniu se regăseşte pentru prima dată în dreptul roman având semnidficaţia averii familiale, după

care a reprezentat totalitatea bunurilor ce pot face obiectul unui act juridic de schimb comercial. 74

xxx, Dicţionarul de Economie, Editura Economică, Bucureşti, ediţia a-II-a, 2001, pag. 326.

Page 37: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

36

b) să realizeze subscrierea de prime brute şi să asigure încasarea acestora în corelaţie cu

riscurile asumate;

c) să asigure o trezorerie activă, pozitivă pe seama căreia societatea să facă faţă în orice

moment cerinţelor aleatoare de acoperire a riscurilor produse şi asumate.

Ciclul de exploatare include activitatea de procesare a asigurărilor (vânzarea asigurărilor);

gestionarea portofoliului (evidenţa şi monitorizarea încasărilor de prime subscrise); tratarea

efectelor generate de riscurile produse (constatare, evaluare a pagubelor şi determinarea

indemnizaţiilor / despăgubirilor de asigurare). În cadrul ciclului de exploatare activele circulante

specifice societăţilor de asigurări se regăsesc în: disponibilităţi băneşti, titluri financiare, prime de

încasat, respective creanţe şi recuperări din reasigurări75

. Importantă este de asemenea gestionarea

corectă a disponibilităţilor băneşti ale societăţii prin modul în care se structurează fructificare

acestora. Ciclul de exploatare constituie cadrul în care asigurătorul susţine prima linie a frontului

de protecţie de risc asumată şi în care se interferează interesele asigurătorului şi asiguraţilor, aşa

cum se reflectă în figura 4.2.

Figura 4.2. Schema de principiu a ciclului de exploatare în societăţile de asigurare

Principalele elemente care formează veniturile societăţii sunt sumele sau valorile încasate

sau de încasat din: executarea obligaţiilor contractuale privind asiguraţii; avantaje pe care societatea

de asigurări a consimţit să le primească; executarea unor obligaţii legale sau contractuale privind

terţii; venituri extraordinare.

În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului se cuprind de asemenea veniturile din:

producţia imobilizată; eliberarea rezervelor tehnice; plasamente; diminuarea sau anularea

provizioanelor; cedarea activelor; alte venituri. Potrivit legii, contabilitatea veniturilor se ţine pe

categorii de venituri, care se grupează astfel:

a) Venituri din exploatare provin în principal din: prime brute subscrise la asigurări

facultative şi obligatorie de RCA; prime din reasigurare; despăgubiri recuperate din acţiuni civile în

regres şi plătite prin fraudă; servicii prestate; redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; eliberarea

rezervelor tehnice;

75

Constantinecu, D.A., şi colab., Op .cit., pag.43.

Reglementări contabile armonizate cu Directivele Europene şi Standardele internaţionale de contabilitate (Decizia

ASIROM nr.233/2002).

Bani /

încasări

Gestiune

financiară

Vânzare

poliţe

Procesare

asigurări

Gestionare de

portofoliu

Asumare

protecţie

de riscuri

Caz

asigurat

Nu s-a

produs

S-a produs Cheltuieli

despăgubiri indemnizaţii

Venit /

profit

pierdere

B

B’

B’+

B’-

Page 38: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

37

b) Veniturile din plasamente sunt compuse din dobânzi şi fructificări ale rezervelor tehnice

şi de capital, ale titlurilor de valoare, plasate în investiţii, dobânzi bancare, în plasamentele masei

monetare, în depozite bancare şi la vedere;

c) Venituri excepţionale, reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală

curentă a societăţii de asigurare. În cazurile în care vinovaţii pentru pagubele produse asiguratului

sunt terţe persoane care nu au asigurare de răspundere civila valabilă, se introduce acţiunea de

regres;

d) Venituri din provizioane şi ajustarea la inflaţie, cuprinzând venituri din provizioane

pentru riscuri şi cheltuieli din provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor şi altor elemente de

activ, venituri din fondul comercial negativ, venituri din provizioane privind plasamentele.

Spre exemplificare, încasările de prime din asigurările facultative, practicate de

S.C.ASIROM S.A. au crescut de peste 36 de ori în 1996 faţă de 1991, avănd o evoluţie ascendentă

conform datelor prezentate în tabelul 4.4.

Diferenţa dintre totalul veniturilor şi cel al cheltuielilor societăţii de asigurări formează

profitul brut. Profitul se formează şi se calculează ca atare numai la nivelul societăţii de asigurări,

deoarece practic acoperirea cheltuielilor din venituri, ca de altfel şi realizarea propriu-zisă a

gestiunii financiare, nu este de conceput la nivelul sucursalelor. Acest lucru îşi găseşte explicaţia în

caracterul aleatoriu al cheltuielilor cu plata despăgubiri lor şi a sumelor asigurate. Existenţa unor

diferenţieri mari, în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor cu plata despăgubirilor, de la o sucursală

la alta şi de la un an la altul, permite aplicarea gestiunii financiare numai la nivelul societăţii de

asigurări.

O categorie specifică societăţilor de asigurare este constituită de către rezerve.

Tabel nr.4.4. Volumul total al primelor de asigurare subscrise la S.C.ASIROM S.A.

Anul Volumul primelor de asigurare subscrise RON

Prime de asigurare

subscrise la

asigurările de viaţă

Prime subscrise la

asigurări generale

TOTAL

1991 280 000 540 000 820 000

1992 310 000 1 040 000 1 350 000

1993 440 000 2 120 000 2 560 000

1994 820 000 4 730 000 5 550 000

1995 2 280 000 11 660 000 13 950 000

1996 3 690 000 19 690 000 23 380 000

1997 5.420.000 82.897.490 88.317.490

1998 8.790.000 96.698.000 104.480.000

1999 21.079.000 144.437.000 165.516.000

2000 27.328.000 163.247.000 190.575.000

2001 36.153.000 191.025.000 247.178.000

2002 52.820.000 210.980.000 263.800.000

2003 79.335.935 417.151.111 496.486.046

2004 89.001.039 426.986.164 515.987.203

2005 82.569.433 491.001.257 573.570.690

2006 90.920.000 509.770.000 600.690.000 Sursa: Analiza activităţii ASIROM perioada 1991-2006; Raport anual C.S.A. pentru perioada 1997- 2006.

În lucrare s-a prelucrat pe larg, având în vedere specificul activităţii unei societăţi de

asigurări determinat, în primul rând de caracterul aleatoriu al riscurilor şi în al doilea rând al

daunelor, remarcând şi faptul că aceastea îşi constituie pe lângă fondul de rezervă menţionat mai

sus şi alte fonduri de rezervă sau rezerve tehnice76

:

rezerva de prime;

rezervele de daune ;

76

Constantinescu D. A., Dobrin M., Tănăsescu P., Op.cit., pag.456-458, pag.80-85.

Page 39: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

38

Alte categorii de rezerve tehnice:

rezerva pentru daune apărute, dar nenotificate,

rezerva pentru riscuri neexpirate,

rezerva pentru catastrofe,

rezerva pentru egalizarea daunelor.

În al treilea rând, am cercetat managementul ciclului investiţional din cadrul societăţilor

de asigurări, care are un conţinut şi un cadru specific. În sectorul asigurărilor investiţiile directe,

corporale sunt prezente iar abordarea lor nu ridică probleme deosebite faţă de alte sectoare de

activitate, implicând fundamentarea necesităţii, oportunităţii şi eficienţei lor în plan tehnic,

organizaţional şi financiar. Înfăptuirea lor presupune declanşarea şi realizarea procesului

investiţional şi punerea lor în exploatare.

„Cumpără ceva, păstrează-l şi apoi aşteaptă creşterea valorii lui” Această expresie descria

strategia de investiţii a asigurărilor pâna în anii 80.77

Principalele elemente necesare pentru fundamentarea unei decizii de investiţii sunt:

Tipul investiţiei şi comparaţia cu ceilalţi concurenţi;

Informaţii calitative şi cantitative;

Studiul de piaţă;

Estimarea nivelului vânzarilor, costurilor şi cheltuielilor de capital.

Politica de investiţii în societăţile de asigurări se cere a fi stabilită pentru un anumit orizont

de timp. În principiu la orizontul de timp ales se scontează pe asigurarea unei corelaţii conform

căreia maturitatea activelor societăţii va coincide cu maturitatea pasivelor societăţii. Această

corelaţie este în măsură să asigure societăţii satisfacerea nevoilor de lichidităţi

Tipologia investiţiilor în societatea de asigurări constau în:

achiziţionarea de terenuri, construcţii şi alte active corporale şi necorporale pe termen

lung;

achiziţionarea de instrumente şi alte bunuri specifice activităţii societăţilor de asigurare;

plasamente în titluri, efecte bancare, acţiuni la entităţi comerciale, etc;

Plasamentele reprezintă în societăţile de asigurare forme prioritare ale rezultatelor

financiare.

Normele Nr. 6/200178

privesc categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale

asigurătorului care practică asigurări generale şi evaluarea lor; regulile de dispersare a

plasamentelor şi coeficientul de lichiditate.

În ce se pot plasa rezervele tehnice? Cum se evaluează? La ce valoare? În ce moment?

Categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorului sunt:

titluri de stat şi titluri emise de autorităţile administraţiei publice locale;

trenuri şi construcţii;

conturi curente la bănci şi depozite bancare;

fonduri de investiţii şi valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri de

participare);

alte active.

În al patrulea rând, am anlizat managementul rezultatelor financiare,din domeniul

asigurărilor este considerat cel mai dificil dintre toate categoriile managementului financiar.

Aceasta pentru că societaţile de asigurări realizează fluxuri financiare, încasări, vânzarea unor

produse virtuale (promisiunea de plăţi indemnizaţii şi despăgubiri, dacă evenimentul pentru care şi-

a asumat protecţia se va produce). Dacă riscul se va produce vor interveni fluxuri financiare de

plăţi. Dacă riscul nu se va produce încasările băneşti se vor transpune în rezultate financiare

pozitive. Şi într-un caz şi în cel de-al doilea societatea va avea cheltuieli de administrare a riscurilor,

de gestionare a asigurărilor de constatare şi evaluare a cazurilor de daune.

Se poate afirma faptul că, rezultatele financiare depind în mare măsură de factori aleatori,

imprevizibili, (numărul de contracte încheiate, primele de asigurare stabilite şi în timp, încasate,

77

Constantinescu, D.A., Dobrin, M., Radu A.D., Leon M., Costache A., Management financiar în asigurări, Colecţia

Naţionala, Bucureşti, 1999, pag. 157. 78

Publicate în Monitorul Oficial al României nr.666 din 23 octombrie 2001.

Page 40: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

39

angajamentele de sumă asigurate şi asumate, probabilitatea producerii riscului, amploarea

pagubelor, fluxul de trezorerie şi evoluţia sa în timp, nivelul rezervelor constituite şi evoluţia lor,

modul de plasare şi fructificare a rezervelor şi a altor disponibilităţi băneşti, cheltuieli de

administrare şi de gestiune, fiscalitate). Desigur rezultatele financiare depind şi de factori

previzibili.

Managementul rezultatelor financiare în societăţile de asigurări comportă un grad de

complexitate mai ridicat faţă de alte sectoare. Există factori de cauzalitate specifici, între care:

obligativitatea constituirii capitalului social în limite minimale impuse, de autoritatea

de supraveghere, dar în corelaţie cu structura avizată a portofoliului;

dorinţa expresă a acţionarilor de a-şi fructifica aportul de capital, prin dividende ori

prin tranzacţionarea acţiunilor;

obligativitatea plaţilor de prime de către asiguraţi, ca o condiţie a dreptului de

dezdăunare;

O companie care vinde asigurări generale de bunuri şi răspundere civilă sau asigurări de

viaţă are nevoie de o marja cel puţin egala cu fondul minim de garanţie pentru clasele de asigurare

pe care le tranzacţionează. Noţiunea de solvabilitate este legată de cerinţa principală ca un

asigurător să deţină permanent o valoare a active lor mai mare decât a obligaţiilor. Prima Directivă

Europeană a stabilit la începutul anului 1960 un standard minim de solvabilitate a primelor

subscrise (24%), a despăgubiri lor plătite (34%) şi a rezervelor tehnice (19%). Aceste valori pe care

nu puteau fi atinse decât un sfert din asigurători. În România conceptul este introdus în anul 2000,

odată cu aplicarea legii societăţilor de asigurare şi reasigurare din România.

Marja de solvabilitate generează un plus atenţie la supravegherea activităţii asigurătorilor

înainte de a intra în incapacitate de plată cu indemnizaţiile de despăgubire datorate. Un alt scop este

de a reduce probabilitatea de insolvabilitate.

Calculul marjei de solvabilitate minime are în vedere raportul dintre primele brute

subscrisedin acre se scad primele anulate şi media despăgubiri lor plătite şi a rezervelor de daune

din ultimii 3 ani

Marja de solvabilitate disponibilă, aferentă activităţii de asigurări generale, desfăşurată la

nivelul întregii pieţe era la data de 31.12.2006, de 996.166.815 lei. Această valoare a depăşit nivelul

marj ei de solvabilitate minimă la aceeaşi dată, de 440.201.478 lei. La data analizată toate

societăţile îndeplineau cerinţele legale de solvabilitate. În cazul S.C. ASIROM S.A. pe parcursul a 5

ani marja de solvabilitate a evoluat astfel:

Anul 2002 2003 2004 2005 2006

Marja de solvabilitate 1,61 2,09 2,06 1,98 1,58

Aspect relevat grafic în figura nr.4.3.

0

0.5

1

1.5

2

2.5

2002

2003

2004

2005

2006

Figura nr.4.3. Marja de solvabilitate

Din analizarea datelor de mai sus putem remarca stabilitatea societăţii menţionate din

punctul de vedere al marjei de solvabilitate, observându-se totuşi o descreştere continuă,

începând din anul 2003.

Page 41: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

40

Capitolul 5

PARGHII SI INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI FINANCIAR IN ASIGURARI.

În acest capitol am analizat pe larg pârghiile şi instrumentele managementului financiar în

asigurări, vizând caracterul complex şi operaţional al lor. Deasemenea, în continuare am prelucrat o

pârghie mai deosebită a managementului financiar şi anume controlul, atât din punct de vedere a

necesităţii lui, a funcţiilor lui, cât şi a rolului deosebit pe care îl are în asigurări.

În primul rând, apreciem faptul ca pârghiile au un caracter complex şi operaţional şi pot fi

structurate pentru analiză în trei categorii şi anume: informaţionale, gestionare şi decizionale.

Pârghiile informaţionale, sunt oferite de sistemul informaţional specific domeniului

asigurărilor, prin cele trei componente ale sale79

:

a) sistemul informaţional statistico-matematic

b) sistemul informaţional operativ curent

c) sistemul informaţional financiar-contabil.

Pârghiile gestionare sunt puse în evidenţă de modul de concepere a structurii organizatorice

a societăţilor de asigurare, în plan teritorial, (prin sucursale, agenţii, puncte de lucru, ori prin birouri

teritoriale, după caz) precum şi prin modul de concepere a structurii interne a verigilor teritoriale ale

societăţii, astfel încât să fie acoperite, prin funcţii, locuri de muncă, ori compartimente, activităţile

specifice: asigurare, daune, financiar-contabile, juridic, secretariat-administrativ.

Pârghiile decizionale constitue atributul factorilor de autoritate, organe abilitate ori persoane

cu funcţii manageriale. Adunarea Generală, Consiliul de Administraţie, conducătorul

compartimentului financiar-contabil, şefii unor compartimente, din cadrul societăţii de asigurare pot

face uz de pârghiile decizionale în funcţie de atribuţiile lor. Ele pot lua forma unor simple

monitorizări, după cum pot lua forma deciziilor, ordinelor, hotărârilor etc.80

În al doilea rând, plecând de la formele pe care le pot avea pârghiile utilizate în

managementul financiar al societăţilor de asigurare, este evident rolul pe care îl deţin pârghiile

informaţionale. Pentru a fi puse în valoare pârghiile informaţionale se relevă prin trei categorii de

instrumente: de previziune, curente şi postfaptice. Fără a intra în detalii vom remarca locul pe care

îl au în derularea unei activităţi eficiente în societăţile de asigurare.

Previziunea financiară este o funcţie de bază a managementului financiar, deoarece orice

decizie financiară este premergătoare oricărei decizii economice. Previziunea financiară are drept

scop stabilirea unor orientări privind desfăşurarea viitoare a activităţii financiare.

Instrumentul utilizat în previziune este bugetul. Bugetul, se întocmeşte înaintea

desfăşurării activităţii şi este întocmit pentru nevoile interne ale firmelor, factorii de influenţă fiind:

cererea;

concurenţa;

vechimea produselor / servicilor oferite;

gradul de înnoire a produselor;

evoluţia preferinţelor şi pretenţilor consumatorilor;

evoluţia unor indicatori macroeconomici.

Instrumentele previzionale în economia societăţii de asigurare sunt ilustrate în figura 5.1.

iar în sinteză, conţinutul acestora se reflectă în bugetul de venituri şi cheltuieli- B.V.C.

Bugetul “producţiei” din cadrul unei firme este “transformat” într-o societate de asigurări

în bugetul vânzărilor, urmat de bugetul cheltuielilor şi de bugetul de numerar. 81

În procesul de stabilire a unui buget, managementul societăţii trebuie să răspundă la mai

multe întrebări, cum ar fi: ce perioadă de timp trebuie acoperită?, cînd începe perioada?, trebuie

stabilit un minim sau maxim de buget?, poate fi modificat pe parcurs sau este fix ?. Nu există

răspunsuri universal valabile pentru aceste întrebări. Fiecare societate de asigurare trebuie să ia în

considerare avantajele şi dezavantajele, în funcţie de strategia proprie stabilindu-şi astfel propriile

priorităţi. Pentru a se adapta cerinţelor de raportare a bilanţului anual, majoritatea societăţilor de

79

Cistelecan, L., Cistelecan, R., Asigurari comerciale, Editura “Dimitrie Cantemir”, Târgu Mures, 1967. 80

Ecole nationale d’Assurance de Paris, Manuel Internationale d Assurance, Editura Economică, Paris 1999, Cap. 4-5. 81

Nicolescu, O.,Verboncu I., Management – Editura economică, ediţia III revizuită,

Page 42: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

41

asigurare folosesc un fel de calendar, ca bază pentru buget şi pentru sistemul de raportare. Acest

calendar reprezintă o facilitate pentru a face comparaţii de la un an la altul.

Bugetul este principalul instrument financiar de creştere a răspunderii organelor colective de

conducere şi a personalului în gospodărirea raţională a fondului de asigurare, de întărire a ordinii şi

disciplinei financiare în sfera asigurărilor, de stimulare a creşterii continue a activităţii de

asigurare82

. Bugetul cuprinde două părţi, venituri şi cheltuieli şi patru capitole, după cum urmează:

Capitolul I: Veniturile din activitatea de asigurare, venituri financiare şi alte venituri;

Capitolul II: Cheltuielile se prognozează pe destinaţii;

Capitolul III: Rezultatele;

Capitolul IV: Date informative.

Figura 5.1. Bugetarea în economia societăţii de asigurare

Am analizat, etapele principale ale bugetului, şi anume: elaborarea bugetului, aprobarea

bugetului, aplicarea bugetului şi rectificarea lui.

În continuare, am prezentat instrumentele suport curente, unde sunt reprezentate toate

documentele cu care se procesează asigurarea, documente de perfectare, derulare şi finalizare, şi

care de astfel stau la baza înfăptuirii gestiunii financiare a societăţii, prin reflectarea în

contabilitatea exerciţiului financiar. Principalele documente curente, necesare procesării asigurărilor

sunt: oferta de asigurare tip, cererea de asigurare, nota de calcul privind o anumită asigurare, poliţa

sau contractul propiu-zis, chitanţa de încasare, borderoul de depunere, precum şi situaţile

centralizatoare pe forme de asigurare, şi perioade de timp.

Bilanţul, reprezintă principalul instrument post-factum în managementul financiar.

În prima etapă a reformei (1990-1994) modelul de bilanţ adoptat se inspiră din sistemul

francez şi corespunde în principiu cu prima schemă de bilanţ prevăzută de Direcţia a IV-a (art.9).

Abordarea bilanţului este una de tip patrimonial specifică de altfel şi ţărilor Europei

continentale unde recursul la piaţa de capital este mai redus decât în zona anglo-americanâ. Forma

bilanţului este bilaterală.

82

Trenca I., Op.cit,.p.128

Bugetul

vânzărilor de

asigurari

Bugetul

resurselor

umane

Bugetul

activităţii de

asigurare.

Bugetul

investiţiilor

- plasamente

capital

- plasamente

rezerve

Bugetul

rezultatelor

cerere oferta incasari

prime

Plata

- indemnizaţiilor

- despăgubiri

numar structură

persoane

cheltuieli

salariale profit pierdere

dividende Cheltuieli

administrative şi

de achizitie

Page 43: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

42

Formatul bilanţului prevăzut de OMF 1752/2005 respectă marea majoritate a structurilor şi

judecăţilor Directivei a V-a Europene dar există şi câteva diferenţe:

- Directiva a IV-a oferă posibilitatea înscrierii creanţei privind capitalul subscris nevărsat fie

ca prima rubrică a bilanţului fie ca element component al activului circulant. Ordinul a reţinut doar

cea de-a doua variantă;

- Directiva a IV-a prevede înscrierea cheltuielilor de constituire în cea de-a doua rubrică

înaintea activelor imobilizate considerându-se că aceasta reprezintă un activ fictiv necesitatea

capitalizării fiind o opţiune de probat;

- Directiva a IV-a reuneşte sub acelaşi element cheltuielile în avans şi venituri de primit

considerându-le conturi de regularizare. Ordinul separă cheltuielile în avans (rubrica C) de

veniturile de primit (în rubrica B2) la creanţe comerciale sold cont 418);

- Directiva a IV-a reuneşte de asemenea cheltuielile de plătit şi veniturile în avans

considerându-le conturi de regularizare.OMF1752/2005 separă veniturile în avans (postul I) de

cheltuielile de plătit (D sau G, prin soldul contului 408);

- Directiva a IV-a prezintă ca post distinct al provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli

provizioanele pentru impozite amânate (considerându-le o categorie distinctă de datorii care

corespund definiţiei provizioanelor). OMF 1752/2005 înscrie astfel de datorii în cadrul rubricilor D

sau G (soldul contului 441), ceea ce poate genera dificultăţi în realizarea unor analize financiare mai

amănunţite.

Cu toate aceste inadvertenţe, varianta de bilanţ prevăzută de Ordinul 1752/2005, reprezintă

un model care deschide noi orizonturi în studiul poziţiei financiare a întreprinderii.

Contul de rezultate, prezintă în cadrul societăţilor de asigurare, anumite particularităţi

specifice, prin contul tehnic al asigurărilor generale, contul tehnic al asigurărilor de viaţă şi

conturile de rezultate.

- Contul tehnic al asigurării generale este un instrument de analiză care arată pe tipurile de

asigurări generale, modul cum s-a desfăşurat activitatea societăţii pe parcursul unui an financiar.

Contul tehnic al asigurării generale se referă la veniturile din prime nete de reasigurare, venituri din

prime brute subscrise, prime cedate în reasigurare, variaţia rezervei de prime, variaţia rezervei de

prime cedate în reasigurare, cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare, daune plătite, variaţia

rezervei de daune, variaţia altor rezerve tehnice de daune, cheltuieli de exploatare nete.

- Contul tehnic al asigurărilor de viaţă cuprinde în structura sa veniturile din prime brute

subscrise, venituri din prime nete de reasigurare, venituri din plasamente, sume plătite, variaţia

rezervei de daune, variaţia rezervei tehnice, cheltuieli de exploatare nete, cheltuieli de achiziţii.

- Contul de profit şi pierdere.

Începînd cu 01.01.1994, conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991 şi HG 704/1993,

întreprinderile erau oligate să întocmească un cont de profit şi pierdere având la bază clasificarea

după natura economică a cheltuielilor şi a veniturilor, iar forma de prezentare a structurilor în cadrul

acestuia era acea listă. Această alegere făcută de normalizatorii români a fost influenţată probabil şi

de specialiştii francezi care ne-au consiliat dar şi de interesul de satisfacere cu precădere a nevoilor

informaţionale ale statului.

Deşi în OMF 1752/2005 apar câteva explicaţii legate de caracterul curent şi respectiv

extraordinar o prezentare mai amănunţită a acestor elemente s-ar impune. Se poate constata că deşi

sunt regăsite prevederi ale normei IAS 1, totuşi structura contului de profit şi pierdere se apropie

mai mult de Directiva a IV-a).

Faţă de reglementarea anterioară se pot observa câteva modificări:

reglementarea actuală pune în evidenţă cifra de afaceri netă care pe lângă veniturile din

vânzarea mărfurior şi producţia vândută, cuprinde şi subvenţiile de exploatare aferente cifrei de

afaceri nete;

indicatorul producţia exerciţiului nu apare explicitat dar poate fi calculat prin însumarea

producţiei vândute cu variaţia stocurilor şi cu venituri din producţia imobilizată;

prezentarea cheltuieilor privind prestaţiile externe în cadrul postului « Alte cheltuieli de

exploatare » poate duce la o interpretare eronată a naturii şi a gradului de semnificaţie a

acestora. În cazul multor întreprinderi aceste cheltuieli au o pondere semnificativă iar IAS 1

Page 44: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

43

recomandă regruparea în posturi intitulate « Alte cheltuieli » doar a celor care au o mărime

nesemnificativă şi sunt de aceeaşi natură sau îndeplinesc aceleaşi funcţii;

se observă o detaliere a veniturilor din subvenţii de exploatare în funcţie de destinaţia lor

pentru vânzări, pentru materii prime, pentru plata prsonalului;

în cadrul cheltuielilor de exploatare s-au cuprins o serie de ajustări a căror determinare nu este

tocmai uşoară deoarece se obţin prin scăderea veniturilor din cheltuieli;

cheltuielile şi veniturile financiare sunt prezentate mult mai detaliat faţă de reglementarea

anterioară datorită diversificării tranzacţiilor pe pieţele de capital;

introducerea indicatorului, « rezultatul pe acţiune », reprezintă o informaţie utilă în aprecierea

performanţelor întreprinderii.

Toate aceste îmbunătăţiri aduse de OMF 1752/2005 alături de inadvertenţele faţă de IAS

1 se înscriu într-un amplu program de dezvoltare al sistemului informaţional contabil început în

1990 şi neîncheiat încă. Totuşi unii specialişti reproşează faptul că normalizatorul nu a prezentat

structurile ambelor modele de cont de profit şi pierdere, lăsând libertatea întreprinderilor de a opta

pentru un model sau altul în funcţie de valenţe informaţionale vizate în gestiunea economică a

acestora.Totuşi într-una din notele explicative este prezentată o analiză a rezultatului de exploatare

care operează cu o clasificare a cheltuielilor de exploatare după funcţia acestora.

În al treilea rând, controlul – pârghie a managementului financiar în asigurări, s-a analizat

pe larg, pornind de la necesitatea lui, la funcţiile lui şi la rolul controlului în procesul managerial,

cercetând în continuare cadrul general de organizare şi funcţionare a controlului în asigurări.

Necesitatea controlului este determinată în mare măsură de nevoia de protecţie a intereselor

cum sunt: asiguraţii, acţionarii, salariaţii, instituţiile statului, partenerii de afaceri şi investitorii.

Prin funcţiile controlului se realizează contribuţia sa la îndeplinirea scopurilor manageriale.

Principalele funcţii ale controlului sunt:

Funcţia de evaluare a rezultatelor, funcţia preventivă, funcţia de documentare, funcţia recuperativă,

funcţia informaţională, şi funcţia educativă.

Controlul este întotdeauna dispus şi impus de o autoritate. Nu este o acţiune solicitată de

entitatea economică controlată, dar aceasta suportă controlul, pentru că nu se poate opune. În acelaşi

timp, controlul are atribuţii de îndrumare. În timpul desfăşurării controlului unităţile controlate sunt

îndrumate să înlăture deficienţele, să adopte cele mai corespunzătoare metode de activitate, să

cunoască temeinic normele în vigoare.

Direcţiile esenţiale de organizare a controlului sunt o eficientizarea a muncii, întărirea

ordinii şi disciplinei în activitatea financiar-contabilă, descoperirea operaţiilor nereale, neeconomice

şi nelegale, preîntâmpinarea apariţiei deficienţelor, neregulilor şi pagubelor, evaluarea eficienţei

rezultatelor obţinute, remedierea abaterilor constate.

Controlul efectuat pe piaţa asigurărilor este organizat, dispus sau solicitat în limitele nevoii

de cunoaştere de către părţile interesate a căror nevoie am detaliat-o mai sus. Pentru o bună

funcţionare a pieţei asigurărilor, părţile interesate organizează în mod direct sau indirect mecanisme

de control pentru a obţine o informaţie reală şi în timp util în funcţie de domeniul de interes. În

domeniul asigurărilor controlul se manifestă pe mai multe paliere şi în diverse planuri. Formele

controlului în asigurări sunt diverse:

(1) Controlul extern este executat de către Parlament, Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor, Ministerul Finanţelor Publice şi alte instituţii abilitate;

(2) Controlul intern se exercită de structuri proprii ale asigurătorului. Controlul intern se

organizează în funcţie de factorul timp şi poate fi preventiv, concomitent sau ulterior operaţiunilor.

Controlul preventiv se organizează de către fiecare subunitate, astfel încât efectele acestuia să

prevină operaţiuni eronate sau ilegale care vor genera pierderi financiare. Controlul concomitent

stopează pe flux informaţional erorile sau fraudele, oprind la sursă producerea pierderilor financiare

sau acţionând pentru încasarea corectă a primelor de asigurare. Controlul ulterior (cea mai

complexă formă de control) se manifestă sub forma controlului financiar sau de gestiune în funcţie

de obiectivele de atins. În funcţie de arealul informaţional prelucrat controlul intern poate fi de fond

sau tematic.

Page 45: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

44

Capitolul 6

DIRECŢII ŞI ARGUMENTE DE PERFECŢIONARE A MANAGEMENTULUI

FINANCIAR

Acest capitol, reprezintă sinteza cercetării noastre, prin argumentele şi soluţiile pe care le

propune, fiind un set variat şi complex. Această analiză, are la bază cercetarea emergenţei pieţii

asigurărilor, marketingului în arealul societăţilor de asigurare, a rolului activităţii de brokeraj,

actualitatea şi perspectiva parteneriatului bancasigurare, importanţa reasigurării, rolul informaţiei şi

a fluxurilor informaţionale, precum şi o suită de elemente de perfecţionare a managementului

capitalurilor, ciclului de exploatare, ciclului de investiţii, a rezultatelor financiare şi nu în ultimul

rând a politicii şi practicii dividentelor.

În primul rând, în legătură cu emergenţa piaţei asigurărilor din România, din

analiza efectuată şi din investigaţiile întreprinse câteva aspecte pot fi remarcate:

-are loc o relativă stabilizare numerică a societaţilor de asigurare ;

-penetrarea capitalului străin constituie o realitate. După cum am arătat anterior, ponderea

capitalului străin pe piaţa asigurărilor a prezentat o evoluţie ascendentă de la an la an;

-perfecţionarea structurii portofoliului şi îmbunătăţirea ofertei de asigurări;

-diversificarea tehnicilor de asigurare şi perfecţionarea raporturilor dintre asigurător şi

asigurat constituie o cerinţa majoră a economiei de piaţă. După cum se ştie, după 1996,

asigurările prin efectul legii au fost desfiinţate. În aceste condiţii asigurările facultative de

bunuri au devenit o necesitate obiectivă;

-în ultima perioadă, pe piaţa asigurărilor a apărut un număr mare de brokeri de asigurare;

-activele pe piaţa asigurărilor au crescut semnificativ;

-rezultatele financiare au evut un trend ascendent. Din analiza efectuată rezultă că un număr de 10

societăţi de asigurare deţin 85% din volumul total al profitului net, în timp ce participarea celorlalte

societăţi este timidă;

-gradul de penetrare a asigurărilor în PIB a fost în anul 2006 de 1,67% faţă de 1,54%, în anul

anterior, contribuţia majoră la formarea primelor subscrise a continuat să fie adusă de asigurările

generale, avînd o pondere de circa 80%. Pentru anul 2007, se preconizează o creştere a primelor

brute subscrise pentru cele două categori de asigurare pînă la aproximativ 8 miliarde lei, ajungînd la

un grad de penetrare estimat de peste 2%;

-liberalizarea pieţei asigurărilor în România şi implicit apariţia pe piaţa a unui număr mare de

societăţi care şi-au propus să acapareze piaţa asigurărilor într-un ritm alert, prin folosirea unor

metode şi mijloace variate a condus adeseori şi la practicarea unei concurenţe neloiale pe piaţa

asigurărilor. Un factor determinant în eliminarea acestor practici l-a avut apariţia brokerilor pe piaţa

asigurărilor, care neavând ca scop încheierea de contracte cu o anume societate, au determinat în

mare parte eliminarea concurenţei neloiale dintre societăţi;

În al doilea rând, caracteristicile marketingului în asigurări sunt generate de

caracteristicile produselor de asigurare, influenţând în mod semnificativ proiectarea programelor de

marketing.

O companie de asigurare trebuie să ia în considerare cinci caracterisici principale ale

serviciilor atunci cand realizează un program de marketing: intangibilitatea, inseparabilitatea,

variabilitatea, perisabilitatea şi lipsa proprietăţii.

Un studiu important a indicat existenţa unui număr de zece factori determinanţi ai percepţiei

calităţii al unui serviciu de asigurare, respectiv criteriile utilizate de consumatori pentru a aprecia un

serviciu:

accesibilitate (serviciul este accesibil şi oferit la timp ?);

credibilitatea(compania prestatoare este credibilă şi de încredere?);

gradul de cunoaştere (furnizorul de servicii înţelege cu adevărat nevoile

consumatoriilor );

încrederea (este serviciul demn de încredere şi consistent?);

siguranţa (serviciul este sigur ?);

competenţa (personalul este competent, având cunoştiinţele necesare pentru a presta un

serviciu de calitate ?);

Page 46: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

45

comunicarea (cât de bine a explicat compania serviciul ?);

amabilitatea (personalul este politicos şi atent la dorinţele clientului ?);

disponibilitatea (este personalul dornic şi operativ în prestarea serviciului ?);

aspectul fizic (personalul, ambianţa şi alte atribute tangibile reflectă o calitate

ridicată?).83

Primii cinci factori determinaţi, se referă la calitatea rezultatului serviciilor de asigurare în

vreme ce ultimii cinci se referă la calitatea prestaţiei personalului propriu-zis.

Mediul intern al societăţii de asigurare este alcătuit din totalitatea elementelor ce asigură

realizarea obiectivului de activitate al acesteia. Acesta intră în acţiune nu ca o sumă aritmetică, ci ca

un ansamblu în care componentele “conlucrează ”, condiţionându-se reciproc, potenţându-se sau

anihilându-se una pe cealaltă după caz. Rezultă deci, că mediul intern are deopotrivă un conţinut

static şi unul dinamic.

În esenţă, mediul extern al firmei de servicii, nu se deosebeşte de cel al firmelor ce

tranzacţionează bunuri decât prin importanţa diferită a componentelor sale şi a particularităţile

unora dintre ele.

Macromediul, constituit din forţe care acţionează la nivel global (demografice, economice,

naturale, tehnologice, politice şi culturale ) îşi pune amprenta asupra activităţii firmei de servicii pe

trmen lung, prin generarea de nevoi noi detectabile prin analiza tendinţelor sale şi pe termen scurt

prin influenţe excitabile asupra micromediului şi, în special, asupra clienţilor (piaţa firmei) şi

furnizorilor de forţă de muncă (personalul).

Micromediul, firmei de servicii, constituit din componentele care acţionează direct,

permanent şi puternic asupra activităţii sale diferă în mare măsură de domeniul bunurilor prin

particularităţiile unora dintre ele (clienţi şi concurenţi) şi importanţa altora (furnizorii de forţă de

muncă).

Un sondaj realizat de G.F.K. Research Institute, relevă zece criterii esenţiale în alegerea

companiei de asigurări de viaţă figura 6.1. Primele cinci criterii sunt în ordine: să fie o companie

serioasă, profesionalismul acesteia, să fie o companie în care să poţi avea încredere, să ofere

siguranţă şi să fie o companie solidă financiar. Ceva mai puţin importante în alegerea unei companii

de asigurări sunt anii de existenţă ai acesteia, dacă este cunoscută sau nu, dacă are prime de

asigurare accesibile, dacă are servicii de calitate şi dacă este o companie puternic capitalizată.

Figura nr.6.1. Criterii esenţiale în alegerea companieie de asigurări

84

Motivele pentru care un procent important din populaţia României nu intenţionează să

cumpere o poliţă de asigurare de viaţă sunt în ordine: alte priorităţi financiare (36%), nu m-am

83

Kotler Philip, Amstrong Gary, Saunders John, Wong Veronica “Principiile marketingului ”,ediţia europeană, Editura

Teora, Bucureşti, 1999,

84

GFK Researche Institute, martie 2000 Cotidianul „Adevărul ” din 17 aprilie 2001.

Page 47: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

46

gândit la asta (29%), nu am bani (25%), nu am încredere în societăţile de asigurare (12%),

asigurăriile de viaţă sunt prea scumpe (10%), nu am suficiente informaţii (8%), sunt prea tânăr să

mă gândesc la o asigurare de viaţă (8%), nu cred că o asigurare de viaţă mă poate proteja (5%), nu

am avut timp (4%), nu mă interesează (1%). Toate aceste date au fost prezentate cu ocazia unui

seminar organizat în luna februarie 2001 de către Violeta Ciurel, care în 2001 ocupa funcţia de

preşedinte al societăţii Nederlanden Asigurări de Viaţă.

Internetul este unul dintre instrumentele moderne de comunicare rapidă care se află în plină

expansiune, dovadă fiind creşterea spectaculoasă a tranzacţiilor pe acesată cale înregistrată în ultima

perioadă, precum şi utilizarea acestuia de către un număr cât mai mare de oameni.

Potrivit unui sondaj efectuat de către Media Controller, cei mai mulţi utilizatori au acces la

Internet la serviciu (35%), acasă (27%), 15 % atât acasă cât şi la serviciu, iar 23% apelează la

Internet Café-uri pentru a naviga.

În cercetarea noastră, se continuă, cu analizarea strategiei de marketing şi a mix-ului de

marketing, unde am aprofundat : marketingul de masă, marketingul ţintă, segmentarea pieţeişi alte

elemente deperfecţionare a strategiilor şi a poziţionării pe piaţă a societăţii de asigurare.

În al treilea rând, brokerajul operator al pieţei asigurărilor determina profesionalizarea

pietii asigurărilor. Brokerii de asigurare negociază pentru clienţii lor, asiguraţi ori potenţiali

asiguraţi, persoane fizice sau juridice, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare şi acordă

asistenţă pe durata derulării contractelor, ori în legătură cu regularizarea daunelor, deci, desi sustine

interesul asiguratului, brokerul este platit de către asigurator.

Conform Legii nr.32/2000 brokerii de asigurare se înscriu în categoria intermediari în

asigurări, alături de agenţii de asigurare, persoane juridice abilitate în baza autorizării unui

asigurător să negocieze sau să încheie în numele şi pe contul asigurătorului contracte de asigurare

cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul încheiat cu acesta.

Brokerul pune pe primul loc interesele solicitantului, şi în acest sens este obligat prin

definiţie, uzanţe să-şi utilizeze întreaga pregătire profesională teoretică şi practică pentru a încheia

cea mai bună asigurare, protecţia optimă cu o primă de asigurare rezonabilă.

În continuare, am analizat pe larg: cadrul legislativ al înfiinţării şi funcţionării brokerajului

în asigurări, un scurt istoric a acestei activităţi în România, funcţiile brokerului de asigurare şi o

dinamică a activităţii de brokeraj

În tabelul nr.6.1. redăm situaţia activelor totale şi a capitalului social al brokerilor de

asigurare.

Tabel nr.6.1. Activele totale şi a capitalului social al brokerilor de asigurare

Anul Nr.societăţi Total active Capital social subscris Capital social vărsat RON

2003 204 40 173 195 4 874 336 4 817 712

2004 234 93 444 319 7 033 357 6 989 849

2005 281 155 720 417 12 373 716 12 283 716

2006 313 235 521 586 14 985 334 14 884 384 Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 2003, 2004, 2005, 2006

Din tabelul de mai sus reese că numărul societăţilor de asigurare a crescut cu 14,7% în anul

2004 comparativ cu anul precedent, cu 20,1% în anul 2005 faţă de 2004. Într-un ritm mai ridicat au

crescut activele societăţilor de brokeraj, şi anume cu 132% în anul 2004 faţă de 2003, cu 16,4% în

anul 2005 comparativ cu 2004, şi cu 51,24% în anul 2006 faţă de anul 2005. Aceeaşi situaţie de

creştere se înregistrează şi în cazul capitalului social subscris şi în cazul capitalului social vărsat.

Referitor la capitalul social vărsat, anul 2005 constituie un an semnificativ pentru acest indicator în

sensul creşterii acestuia cu 75,74%.

În tabelul nr.6.2. sunt redate rezultatele financiare ale brokerilor de asigurare.85

85

Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în anii 2003, 2004, 2005.

Page 48: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

47

Tabelul nr.6.2. Rezultatele financiare ale brokerilor de asigurare RON

Anul Nr.societ. de

brokeraj

Societăţi

cu profit

Societăţi cu

pierderi

Profit net

2003 204 121 53 11 808 053

2004 234 175 59 25 343 362

2005 281 206 75 48 573 681

2006 313 220 93 67 882 104 Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 2003, 2004, 2005, 2006.

După cum se observă în tabelul nr.6.2. profitul net al societăţilor de brokeraj a înregistrat

creşteri substanţiale, fiind aproape dublu de la an la an. Această situaţie se datorează încrederii

crescânde a populaţiei pe de o parte şi a societăţilor de asigurare pe de altă parte, brokerii fiind cei

care reprezintă interesele asiguraţilor dar şi aceia care promovează pe piaţă produsele asigurătorilor.

Se poate afirma că brokerii desfăşoară o activitate extrem de importantă şi valoroasă pentru

clienţii lor. Ei sunt mai mult decât agenţi de iniţiere, sunt specialişti care cunosc legislaţia

societăţilor de asigurare, practicile şi condiţiile concrete şi funcţionează ca intermediari între

profesionişti experţi.

În al patrulea rând, un alt flux de achiziţie este vânzarea asigurării ca produs bancar, în

cadrul parteneriatului bancasigurare. Practic, asigurarea este distribuită de societăţile cu profil

bancar ca produs suplimentar oferit clienţilor băncii. În literatura de specialitate cercetătorii au

radiografiat dimensiunea bancasigurării şi avantajele părţilor implicate în proces86

. Bancherii au

avantajul faţă de asigurători prin numărul mare al clienţilor care pot forma o piaţă potenţială pentru

asigurare. Reţelele mari de distribuţie şi practicarea vânzării direct la ghişeele băncii elimină reţeaua

de intermediari şi reduce costurile. Asigurătorii au de asemenea avantaje, prin gestiunea financiară

şi capacitatea financiară. Fondurile atrase de la asiguraţi sunt foarte importante pentru bănci.

Asigurătorii, prin reţeaua de vânzare mobilă, satisfac cererile în timp real. În anul 1999, după 20 de

ani de dezbateri, congresul SUA a anulat actul Glass – Stegall87

. Acesta interzicea băncilor să deţină

societăţi de asigurare sau firme de brokeraj. Ca rezultat, industria serviciilor financiare a fost

divizată în trei ramuri: bănci comerciale, asigurători şi societăţi de brokeraj. Actul de modernizare a

serviciilor financiare (Gramm–Leach–Bliley Act) permite afilieri între cele trei segmente ale

industriei financiare88

.

În Europa, combinaţia bănci-asigurări a adus o creştere a fenomenului cunoscut ca

bancassurance prin integrarea totală a serviciilor bancare de retail şi operatorii de asigurări. Pe

piaţa asigurărilor din România ideea de bancasigurare a apărut în 1992 prin crearea Băncii de

Export Import a României EXIMBANK. Tabelul nr. 6.3. prezintă situaţia grupurilor financiare

româneşti care practică bancasigurare:

Tabelul nr 6.3. – Situaţia grupurilor financiare care practică Bancasigurarea în România

Nr.

crt.

Denumire Acţionari

1. ASIBAN S.A BCR, BRD, CEC şi ISAF

2. BCR Asigurări BCR

3. SAR Transilvania Banca Transilvania

4. CARPATICA ASIG Banca Carpatica

5. PETROAS Banca Romexterra

86

Ciumaş C., Asigurările Internaţionale – arhitectură şi problematică la debutul mileniului III, Editura Intelcredo,

Deva, 2001, pag.54.; Cistelecan, L., Ştefan, D., Crişan. T., Bancasigurare realitate şi perspective, Rev

FINANTE,BANCI,ASIGURĂRI nr.10 11, 12/2004, nr.1/2005. 87

Actul datează din anul 1933 şi compartimenta industria de servicii financiare în vigoare de la crah-ul financiar din

perioada interbelică. 88

CITYCORP şi TRAVELLERS GROUP au anunţat în anul 1998 planul de fuziune. Operaţiunea era ilegală pentru

piaţa americană la aceea dată. Dacă nu intervenea retragerea actului GLASS-STEAGALL, TRAVELLERS GROUP ar

fi trebuit să elimine activităţile de asigurare în următorii 5 ani.

Page 49: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

48

În al cincilea rând, am analizat reasigurarea, ca pârghie în managementul financiar al

societăţii de asigurare, definind conceptul reasigurării şi funcţiile acesteia, într-o primă fază.

Apoi, am prelucrat şi analizat formele cele mai importante ale reasigurării, atât cele obligatorii cât şi

cele facultative, cu toate elementele lor definitorii.

Reasigurarea poate fi realizată în formele, prezentate în tabelul nr. 6.4. :

Tabelul 6.4. – Forme de reasigurare

Reasigurare

Facultativă Obligatorie

Proportională Neproportională Proporţională Neproporţională

Excedent

de daună

Oprire de

daună /

Excedent de

daună

agregată

Cotă

parte

Excedent

de sumă

Facultativ/

obligatorie

Excedent de daună Oprire de

daună /

excedent de

daună

agregată

Per

risc

Excedent

de daună

agregată

Comform evoluţiei în decurs de zece ani, se poate observa o mare stabilitate a primelor două

locuri, precum şi o mai mare distanţă faţă de celelalte societăţi, distanţă care s-a mărit în ultimii

zece ani, determinând astfel o desprindere faţă de ceilalţi competitori.

Principalii reasiguratori sunt cuprinşi în tablelul 6.5.:

Tabelul nr.6.5. Topul companiilor de reasigurare în anii 1996 şi 2006

Nr.

crt.

Anul 199689

Anul 200690

Gupul Prime de

reasigurare nete

subscrise

(milioane USD)

Gupul Prime de reasigurare

nete subscrise (milioane

USD)

1. Munich Re Group 10.927,3 Munich Re 28.889,40

2. Swiss Re Group 8.648,5 Swiss Re 25.780,20

3. General & Cologne Re

Group 5.665,1

Berkshire

Hathaway Re 10.580,00

4. Lloyd’s 4.137,3 Hannover Re 10.125,90

5. Alliantz 3.944,7

GE Insurance

Solutions 8.173,00

6. Zurich Group 3.535,1 Lloyd's 7.653,10

7. Hannover Re Group 2.629,2 Allianz Re (1) 5.586,10

8. Gerling Global Re 2.292,0 Everest Re 4.531,50

9. Assicurazioni Generali 2.225,5 XL Re 4.149,30

10. American Re 1.908,2 PartnerRe 3.852,70

Deasemenea se poate consata faptul că societatea Lloyd’s, a pierdut locul 4 ajungând pe

locul 6, iar societatea Allianz Re, de pe locul 5 pe locul 7 având creşteri relativ mici comparativ cu

primele clasate.

În al şaselea rând, am analizat informaţia şi fluxurile informaţionale, elemente de

bază ale managementului financiar în asigurări, definind aspectele de bază şi determinând unele

direcţii de perfecţionare ale sistemului informaţional în societăţile de asigurări:

Mecanismele pieţei asigurărilor, trebuie perfecţionate după ce a fost armonizate cu

reguli din Uniunea Europeană şi pentru a realiza un deplin acord între piaţa din România

şi cea europeană;

89

World Insurance Report, S&P, Financial Times – 4 Septembrie 1998. 90

World Insurance Report, S&P, Financial Times – 8 Martie 2007.

Page 50: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

49

Bonitatea societăţii de asigurare trebuie să fie determinată de orice persoană interesată.

În acest sens, un vot important îl are transparenţa indicatorilor economici ai societăţii de

asigurare;

Exercitarea cu mai multă fermitate a controlului de către Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor din Romania asupra activităţii desfăşurate de asigurători;

Crearea unor mecanisme profesionale de control în domeniul asigurărilor;

Prevenirea fraudei din partea propriilor salariaţi;

Crearea unei baze de date cu asiguraţii importanţi, actuali şi potenţiali;

Informatizarea societăţilor de asigurare;

Colaborarea între societăţile de asigurare pentru eficienţa şi combaterea fraudei;

Măsuri de prevenire şi înlăturare a cauzelor care generează riscuri în mod frecvent;

Elaborarea unui cod de conduită al brokerilor de asigurare;

Dezvoltarea activităţii brokerilor de interes naţional şi local;

Îmbunătăţirea serviciilor prestate de asigurători care solicită despăgubiri în urma unor

pagube produse bunului asigurat;

Pregătirea pieţei asigurărilor în vederea aplicării semnăturii electronice la vânzarea

contractelor şi poliţelor de asigurare prin sistemul informatic;

Specializarea unei instanţe judecătoreşti în dreptul asigurărilor;

Eliminarea de pe piaţa a asigurărilor care prejudiciază imaginea despre economia

asigurărilor din România pe plan extern;

Perfecţionarea mecanismelor de pe piaţa asigurărilor după intrarea pe piaţă a

societăţilor de asigurare din străinătate.

În al şaptelea rând, am prelucrat şi am propus o analiză a managementul financiar al

societăţiilor de asigurare, în coordonate prospective.

Principalele idei care pot fi reţinute în ceea ce priveşte perfecţionarea managementului

financiar sunt sintetizate astfel:

1) Managerului financiar trebuie să-i fie conferite atribuţii privind luarea deciziilor şi controlul

în ceea ce priveşte problemele întreprinderii, în ansamblul ei şi nu doar a celor din arealul

financiar întrucât toate problemele întreprinderii au ca punct iniţial şi final – banii.

2) Mediul în care acţionează managerul financiar este foarte important şi în continua evoluţie.

Noile pieţe apărute, precum şi noile instrumente financiare, corelate cu volatilitatea crescută

a mediului financiar, fac mai dificilă sarcina managerului financiar în prezent, faţă de

trecut. Se impune deci o bună pregătire profesională, competenţă, curaj, iniţiativă şi mare

răspundere.

3) Managerii financiari trebuie să integreze funcţiunea financiară în ansamblul celorlalte

funcţiuni ale intreprinderii. La fel ca şi în cazul managerului general, experienţa şi

cunoştinţele managerului financiar contribuie la luarea deciziilor majore care implică

utilizarea resurselor.

4) Sarcina care revine managerului financiar este dificilă, datorită existenţei incertitudinii. Deşi

se pot face o serie de previziuni şi în condiţiile în care nu se iau în consideraţie riscurile

existente, orice indicaţie de tip managerial trebuie să ţină seama şi de risc.

5) Un instrument foarte vehiculat în teoria financiară modernă, care integrează toate aspectele

financiare în cadrul unei pieţe eficiente. Pentru domeniul asigurărilor piaţa eficientă trebuie

înţeleasă în contextul intereselor, “divergente” dintre asiguratori şi asiguraţi şi al

concurenţei, dintre societăţile de asigurare. Piaţa eficientă în asigurări este şi va rămâne un

deziderat.

6) Funcţiunea financiară este vitală pentru firmă. Nu numai că ofera o viziune asupra firmei

într-un cadru holistic, dar succesul înregistrat de aceasta funcţiune poate asigura o mai mare

profitabilitate firmei. Profitabilitatea se refera nu numai la obţinerea şi vânzarea de bunuri şi

de sevicii, ci include şi utilizarea instrumentelor de reducere a riscului, cum ar fi swap-urile

şi speculaţiile valutare.

O altă cale de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare o

reprezintă perfecţionarea managementului capitalurilor.

Page 51: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

50

Deciziile financiare pe care trebuie să le ia întreprinderea trebuie să ofere răspunsuri la

următoarele întrebări:

1. Este necesar să se împrumute fonduri ?

2. Dacă da, care trebuie să fie structura finanţării, ţinînd seama de cele trei mari categorii de

surse de finanţare ?

3. Presupunînd că întreprinderea are fluxuri de fonduri continue atât în, căt şi în exterior, în

ce măsura trebuie să se realizeze plăţile discreţionare ?

Deasemenea, în lucrarea noastră am mai analizat structura optimă a capitalului unei societăţi

de asigurări, precum şi impotanţa influenţei tipului de proprietate.

O altă cale de perfecţionare a managementului financiaral societăţii de asigurare o reprezintă

perfecţionarea a managementului ciclului de explatare. Pentru analizarea activităţii societăţilor de asigurări, de bunuri şi răspundere civilă se

folosesc trei tipuri de indicatori:

1) Ratele de solvabilitate;

2) Ratele de lichiditate;

3) Ratele de rentabilitate.

Aceşti indicatori se calculează pe baza datelor din bilanţ şi a datelor din contul de profit şi

pierderi, fiind ajustaţi pentru o analiză comparativă.

1) Ratele de solvabilitate Exprimă, capacitatea unei societăţi de asigurări de a emite noi poliţe. Aşa cum băncile

menţin un echilibru între creditele acordate şi depozitele atrase, tot aşa, societăţile de asigurări

trebuie să menţină un echilibru între primele subscrise şi capitalul social plus rezerve

2) Ratele de lichiditate

Lichiditatea se referă la capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile ce-i revin. Această

capacitate este dependentă de cash-flow-urile societăţii, de relaţia dintre active şi datorii şi de natura

activelor disponibile pentru acoperirea unei datorii. Pentru determinarea caracteristicilor lichidităţii

unui anumit activ, trebuie luate în considerare durata de timp necesară transformării activului în

numerar şi valoarea estimată a se obţine.

3) Ratele de rentabilitate

Măsurarea rentabilităţii unui asigurator şi a activităţii de asigurare este o activitate

importantă şi complexă, de multe ori contraversată. Capacitatea unui asigurător de a fi rentabil va

garanta supravieţuirea şi creşterea firmei. Este posibil însă ca rentabilitatea unei societăţi de

asigurări să fie interpretată greşit. Rentabilitatea asigurătorilor determinată pentru o perioadă de

câţiva ani reflectă condiţiile concurenţiale în domeniul asigurărilor şi arată cum au evoluat

asigurătorii comparativ cu organizaţiile din alte sectoare. Rentabilitaea indică dacă condiţiile

existente sunt suficient de actractive pentru a atrage fluxuri de capital în domeniul asigurărilor, în

vederea extinderii capacităţii de asigurare.

O altă cale de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare o

reprezintă perfecţionarea ciclului de investiţii

Profitul net din investiţii, este format din dobândă, dividende, venitul obţinut din investiţiile

în active imobilizate minus cheltuielile efectuate în activitatea de investire. Asigurătorii obţin profit

prin investiţia în titluri financiare. Aceştia deţin două surse de fonduri prin investiţii, valoarea netă a

asigurătorului (capitalul propriu plus profitul nerepartizat) şi fondurile oferite de asiguraţi (rezervele

pentru primele necuvenite, rezerva de daună şi rezerva pentru soluţionarea dosarelor de daună).

De asemenea, există factori care limitează capacitatea de subscriere a asigurătorului.

Normele contabile reprezintă unul dintre aceşti factori. Atunci când o noua poliţă este emisă, trebuie

deduse cheltuielile de subscriere care reduc reduc valoarea netă a firmei. Asigurătorul trebuie să

menţină o valoare netă minimă pentru a-şi continua activitatea. Dacă surplusul asiguraţilor este

epuizat, asigurătorul este considerat insolvabil, chiar dacă acesta are o valoare netă pozitivă. Aceste

reglementări contabile prevăd o limită absolută pentru desfăşurarea activităţii de subscriere.

Conducerea societăţii de asigurări nu doreşte mărirea volumului de prime pâna la limita lui

absolută, pentru că surplusul este necesar amortizării pierderilor neanticipate din activele investite şi

a erorilor de estimare a rezervei de daună.

Page 52: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

51

În plus, societatea poate să nu angajeze o anumită parte din valoarea netă, pentru a beneficia

de flexibilitate în activitatea de lansare de noi produse sau realizarea de achiziţii.

Un alt factor de limitare a creşterii volumului de prime îl constituie scăderea marjei de profit

odată cu emitere de poliţe noi.

Datorită incertitudinii privind pierderile potenţiale din contractele de asigurări, societatea

poate limita vânzările înainte ca pierderile din subscriere să atingă valoarea profitului din investitii.91

Societăţile de asigurare au încercat „imunizarea” unei parţi din portofoliul de investiţii faţă

de riscul pierderilor de capital din vânzarea forţată de obligaţiuni la preţuri scazute. ”Imunizarea„

aceasta presupune investirea activelor în aşa fel încât să se înregistreze intrări de numerar sub formă

de venituri din dobânzi, iar, la scadenţa titlurilor financiare, ieşirile de numerar să se facă pe baza

rezervei de daună. Totuşi, dacă inflaţia determină modificarea cash-flow-urilor viitoare, imunizarea

unui portofoliu de obligaţiuni nu mai este posibilă. Există totuşi numeroase modele matematice

folosite la sincronizarea scadenţelor activelor cu scadenţele datoriilor de platit, astfel încât

asigurătorii să poată reduce.

O altă orientare de perfecţionare a managemetului financiar al societăţii de asigurare este

perfecţionare a managementului rezultatelor financiare.

Analiza financiară a unei societăţi de asigurări urmăreşte aceleaşi principii folosite la

evaluarea oricărei societăţi. Conceptele de lichiditate, grad de îndatorare, profitabilitate sunt

aplicabile şi societăţilor de asigurări. Caracteristicile specifice operaţiunilor de asigurare determină

anumite modificări în aplicarea acestor concepte.

Majoritatea firmelor de afaceri îşi pot estima costurile cu precizie înainte de stabilirea

preţurilor la produsele lor. Societăţile de asigurări nu pot face acest lucru. Ele trebuie să stabilească

mai întâi preţurile serviciilor prestate şi apoi costurile lor. De asemenea, preţurile curente trebuie să

se determine pe baza previziunii costurilor finale, costuri aşteptate să apară în perioada pentru care

s-au încasat primele. Această modalitate unică de stabilire a preţului influenţează situaţiile

financiare prin constituirea rezervelor de daună. Cunoaşterea preciziei cu care sunt constituite şi

menţinute rezervele este fundamentală pentru evaluarea unui asigurător.

Rolul de intermediar financiar al societăţilor de asigurare va influenţa analiza situaţiilor

financiare întocmite de acestea. De fapt, un asigurător administrează două portofolii de riscuri ce

pot fi descrise prin prisma profiturilor estimate şi a diferenţelor apărute între profiturile obţinute şi

cele previzionate. Un asigurător îşi măreşte fondurile sale prin emiterea de contracte de asigurare.

Acestea formează portofoliul de subscriere (asigurări). Rezultatele ce vor fi obţinute din activitatea

de asigurare nu sunt cunoscute de la început şi depind de daunele finale şi de experienţa

asigurătorului în efectuarea cheltuielilor.

De asemenea, asigurătorii au o stuctură diferită a capitalului, în comparaţie cu alte tipuri de

societăţi. Structura capitalului se referă la diverse forme de finanţare permanentă, reprezentate de

datoria pe termen lung, de acţiunile preferenţiale şi de acţiunile comune. De regulă, societăţile de

asigurări nu includ în structura capitalului datorii pe termen lung şi/sau acţiuni preferenţiale. În

schimb, capitalul necesar este obţinut de la deţinătorii de poliţe, de la acţionari şi din reinvestirea

profiturilor. Lipsa datoriei pe termen lung din structura capitalului face ca numeroase rate ale

îndatorării utilizate în analiza financiară să fie inadecvate în cazul asigurătorilor, în cazul în care nu

sunt modificate.

În lucrare, pentru analizarea societăţilor de asigurări de bunuri şi de răspundere civilă a fost

utilizat un set de indicatori de bază. Aceşti indicatori s-au bazat iniţial doar pe informaţiile

financiare statutare, dar, cu timpul, acestea au fost ajustate spre a fi comparabile cu cele din alte

domenii de activitate.

O ultimă direcţie de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare este

perfecţionare a politicii şi practicii dividentelor.

Modelele financiare standard descriu valoarea intrinsecă a societăţii de asigurări ca fiind

valoarea actualizată a tuturor fluxurilor viitoare de numerar Acestea iau forma dividendelor în

numerar primite de acţionari pe un orizont de timp nelimitat, sau a dividendelor plătite într-o

perioadă limitată plus valoarea finală a acţiunilor la sfârşitul acestei perioade. Presupunând că rata

91

Ciumaş C., Economia Asigurărilor, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.

Page 53: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

52

rentabilităţii firmei este egală cu costul capitalului sau şi, în absenţa incertitudinii, a impozitelor, a

costurilor de tranzacţionare, proprietarii nu au preferinţă între încasarea unui venit periodic sub

formă de dividend şi reţinerea tuturor câştigurilor pentru creşterea fiecărei acţiuni a firmei. În acest

context, politica de dividend a unei firme are un efect neutru asupra valorii acesteia. Dar, din

punctul de vedere al incertitudinii, al impozitului aplicat în mod diferit asupra dividendului şi al

câştigurilor de capital, al costurilor de finanţare externă, al imperfecţiunilor şi al ineficienţelor

pieţei, conceptul de dividend nu este neutru, relevând faptul că managerii înclină spre reţinerea

profiturilor neplătind dividende.

Societăţile cu un singur asociat plătesc dividende, pentru că asociatul doreşte acest lucru.

Conducerea unei societăţi pe acţiuni se confruntă cu un spectru larg de preferinţe individuale ale

acţionarilor şi trebuie să decidă ce este mai bine pentru firmă. În procesul decizional, managerii au

în vedere obiectivul de maximizare a valorii de piaţă a firmei. Dacă profiturile vor fi reinvestite cu o

rată mai mare decât costul capitalului, se va indeplini acest obiectiv, dar absenţa dividendelor

curente va influenţa negativ preţul de piaţă al acţiunilor.

Acţionarii şi managerii multor societăţi cunosc faptul ca valoarea de piaţă al firmei se

bazează în final pe dividendele acordate acţionarilor, în plus, apare un acord tacit, prin care, odată

ce programul de acordare a dividentelor a fost iniţiat, el va fi continuat, devenind o prioritate a

firmei.

O politică de dividend optimă este aceea care maximizează valoarea firmei. Dacă valoarea

firmei este maximizată printr-o politică de acordare a unor dividende mari, mici sau chiar prin

neacordare de dividende, aceasta depinde de condiţiile economice existente.

Din cauza creşterii incertitudinii pe termen lung. Din punct de vedere al raportului risc –

rentabilitate, nerepartizarea profiturilor pe termen scurt în vederea acordării unor dividende mai

mari în viitorul îndepărtat este o acţiune riscantă, care implică aplicarea unei rate de capitalizare

(actualizare) ridicate asupra profitului aşteptat. Aceasta reduce valoare de piaţă a firmei.

Factorii determinanţi ai politicii de dividend într-o societate de asigurări

Practicile financiare ale asigurătorilor sunt diferite de cele ale societăţilor comerciale.

Decizia privind plata unor dividende este mult mai complexă, din cauza aspectelor unice ale

activităţii financiare în asigurări, cum sunt:

Prezenţa mai multor tipuri de societăţi: pe acţiuni, de tip mutual şi de schimb

reciproc;

Reglementările existente şi concurenţa imperfectă;

Reglementările speciale de determinare a profitului;

Structura unică a activelor şi capitalului;

În unele cazuri, afilierea la un holding.

Câştigurile (pierderile) de capital pot avea o influenţă mare asupra dividendelor societăţilor

de asigurări de răspundere civila şi de bunuri; aceasta se întamplă din cauza structurii activelor lor.

Faţă de societăţile comerciale, cele mai multe active ale asigurătorilor sunt formate din lichidităţi

(numerar, depozite bancare), titluri financiare şi bunuri imobiliare.

Deşi consecinţele asupra rezultatelor societăţii sunt importante, dividendele sunt rareori

reduse. Dividendele sunt tratate de societate ca un cost fix ce reduce flexibilitatea financiară a

firmei.

O alternativă de distribuire a profiturilor societăţii către acţionari este răscumpărarea

acţiunilor societăţii. Această activitate are ca rezultat o reducere permanentă a dividendelor viitoare,

o creştere a flexibilităţii şi poate creşte valoarea de piaţă a acţiunilor rămase. Un dezavantaj al

acestei activităţi este reducerea capacităţii firmei de a obţine profit.

Oficiile de supraveghere a activităţii asigurătorilor sunt concentrate supra dividendelor

acordate din cauza problemelor legate de solvabilitate. Distribuirea de dividende poate afecta

liniştea şi siguranta unui asigurător. Din dorinţa de protejare a asiguraţilor, oficiile de supraveghere

a activităţii asigurătorilor limitează capacitatea asigurătorului de a distribui fonduri către acţionari

dacă în acest fel se prejudiciază interesul asiguraţilor.

Page 54: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

53

BIBLIOGRAFIE

I. Cărţi

1. Albu, C. I., Asigurarea creditului, Ed.Rosetti, Bucureşti, 2002.

2. Alexa, C., Ciurel V., ş.a., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura All,

Bucureşti, 1992.

3. Angelescu, C., şi colectiv, Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

4. Armstrong, S., Manual al tehnicilor de management.

5. Balaure,V., coordonator, Adăscăliei, V., Boboc Ş., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop Al. N.,

Teodorescu, N., “Marketing”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.

6. Bennet, C.,- Dictionar de asigurări,Editura Trei,Bucuresti,2002.

7. Bikelhaupt, D.L., General Insurance, 9th edition, Homewood, IL 1974 .

8. Bistricianu, Gh,D, Bercea Fl., Macove, E.,I., Dictionar de asigurări, Editura Stiintifica,

Bucuresti,1991.

9. Bistriceanu, Gh. D., Lexicon de finanţe, bănci, asigurări, Vol.I, Editura Economică, Bucureşti,

2001.

10. Bogdan, I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

11. Bogdan, M. D., Sistemul informational în societăţile de asigurare, Editura ANTET, Bucureşti,

2003.

12. Bogdan, M. D., Asigurări prin efectul legii, obligatorii sau facultative, în ,,Economia şi

societatea românească la începutul mileniului trei", Editura Universităţii „Petru Maior" Târgu

Mureş, 2003.

13. Bostan, I., Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

14. Boulescu, M., Ghiţă M., Controlftnanciar fi expertiză contabilă, Editura Eficient, Bucureşti,

1996.

15. Burlaud, A., Simon C. 1., Le contrâle de gestion, Edition La Decouverte & Syros, Paris, 1997.

16. Charbonnie, J., „Le marketing en assurance ”

17. Cistelecan, L., Cistelecan R., Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mures,

1996.

18. Cistelecan, L,. Economia, Eficienta şi Finantarea investitilor, Editura Economica.

19. Cistelecan, R., Contabilitatea financiară, Editura Universităţii "Petru Maior" Târgu Mureş,

2000.

20. Ciumaş, C., Asigurările internaţionale. Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III,

Editura Intelcredo, Deva, 2001.

21. Ciumaş, C., Economia Asigurărilor, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.

22. Ciurel, V., Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura

ALLBECK, Bucureşti, 2000.

23. Clayton, R., British Insurance, London, Elek Books, 1971.

24. Cockerell, H. & Green E., The British Insurance Business-A Ghide to its History& Records,

Sheffield Academic Press, Sheffield, England, 1994.

25. Constantin, A., Ciurel, V.,Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All,

Bucureşti, 1992.

26. Constantinescu, D. A., Asigurări şi reasigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

27. Constantinescu, D. A., Dobrin M., Ungureanu A.-M., Rotaru A., Ghenciu A., Popescu D.,

Stoica A. – Analiza managerială a firmei, Colecţia Naţională, Bucureşti 1999.

28. Constantinescu, D. A., Dobrin M., Tănăsescu P., Asigurări şi reasigurări, Colecţia Naţională,

Bucureşti, 1999.

29. Crihaia, L. şi colectiv, Dicţionar Enciclopedic, Editura CARTIER Bucureşti, 2003.

30. Constantinescu, D.A., - Asigurări şi Reasigurări, Culegere de probleme şi studii de caz,.

Bucureşti 1999.

31. Constantinescu, D.A., - Asigurări şi reasigurări, Editura tehnică Bucureşti 1998.

Page 55: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

54

32. Deteşan, A., Ionescu C., Rus I., Albini L., Răspunderea patrimonială a personalului, Editura

Economică, Bucureşti, 1988..

33. Didier, A., The Language of Insurance, Ed.ARS Longa, 1997.

34. Dijmărescu, I., Management, Academia Română de Management, Bucureşti,1993.

35. Duncan, W.J., Great Ideals în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.

36. Fayol, H., Administration industrielle et general, Dunod, Paris, 1964.

37. Florea, Ş., Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Editura Victor,

Bucureşti 1997.

38. Galiceanu, I., Organizarea şi eficientizarea asigurărilor de bunuri în România, Editura

Universitaria, Craiova, 1995

39. Giurgiu, A., Conceptul „Gestiune financiară a unităţilor economice”. Conţinut şi sferă de

aplicabilitate, în: Probleme ale gestiunii financiare în unităţile economice de stat, Editura

Academiei R.S. România, Bucureşti, 1977

40. Giurgiu, A., Bunduchi, M., Stâneanu, Gh., Mecanismul financiar al întreprinderii, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

41. Gliga, I., Drept financiar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970..

42. Gordon, MI şi Shapiro – Capital Equipament Analyses; The Requind Rate of Profit,

Management Science, vol.3, 1956.

43. Golding, C.E., A History of Reinsurance, Sterling Offices Ltd., 1927.

44. Gusti, D., şi colectiv, Enciclopedia României - vol.IV - Economia Naţională. circulaţie.

distribuţie şi consum, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1943.

45. Halpern, P., Weston F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale, Editura Economică Bucureşti,

1998.

46. Hammond, J.D., The Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and

Insurance, Glenview, III, Scott, Foresman and Company, 1968.

47. Hansell, D.S., Introduction to Insurance, Practical Guide, LLP, London, 1996.

48. Kotler, P., Amstrong G., Saunders J., Wong V. “Principiile marketingului”, ediţia europeană,

Editura Teora, Bucureşti, 1999.

49. Lambert, D.C., Economie des Assurances, Editura Armand Colin, Paris 1996.

50. Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003.

51. Luca, G.P., Olariu N., Elemente de management financiar, Editura Dosoftei, laşi 1994.

52. Ludwith, N. F., The Place of P&I Clubs în the Insurance Market, London, 1967.

53. Gavrileta, D.M., Societăţile captive de asigurări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004.

54. Manolescu, G., Managementul financiar, Editura Economică Bucureşti 1995.

55. Mihăescu, L., Management în asigurările comerciale, Ed. Universităţii “Lucian Blaga” din

Sibiu, 2002.

56. Mihoc, Gh., Ionescu N., Curs de matematici pentru statisticieni şi economişti, Editura Tehnică,

Bucureşti, 1956.

57. Moise, I, Metodologie daune societatea de asigurare Grup As, Bucureşti, 2000.

58. Moldoveanu, N.,Instrumentarea dosarelor de daună în asigurări. Strategii. Metode. Tehnici,

Ed.Bren, Bucureşti, 2004.

59. Moyer, R.Charles, McGuigan R James, Rao P Ramesh, Contemporary Financial Management

Fundamentals, Published by Thomson South-Western, 2003.

60. Mureşan, M., Gestionarea patrimoniului agenţilor economici, Editura Dacia, Cluj Napoca,

1999.

61. Naghi, M., Gherasim, N., Lazăr, D.D., Mihuţ, I., Mureşan, C.A., Nistor, V.C., Paina, N., Plăiaş

I., Pop M.C., Pop M.D., Syego, I., Vorjak, A., „Bazele marketingului ”, Ed. Presa Universitară

Clujeană, 2002.

62. Negoescu, Gh., Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter-Ego Cristian.

Galaţi, 1995.

63. Negoiţă, I., Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura Etape, Sibiu, 2001.

64. Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ediţia a III-a revizuită, Editura Economică, 1999.

65. Nistor, I., Finanţele întreprinderii, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.

Page 56: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

55

66. Oană, Gh., Oprea N., Matei N., Isac P., Cartea cenzorilor din societăţile comerciale, Editura

Saeculum I. O., Bucureşti, 1995.

67. Olteanu, V. „Marketingul serviciilor ”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.

68. Pastor, I., Petelean, A., Principiile managementului modern, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004.

69. Pereş, I., Popovici, D., Control financiar şi expertiză contabilă, Editura Mirton, Timişoara,

1996.

70. Petelean, A., Managementul financiar, Editura Appendix, Târgu-Mureş 2002.

71. Petre, B., Gestiunea financiara a intreprinderii în economia de piaţa, Editura fundatiei,

Bucureşti 1999.

72. Popovici, D., Teoria şi tehnica asigurării-reasigurării de persoane, Ed.Orizonturi universitare,

Timişoara, 1999.

73. Purcaru, I., Matematică şi asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 1994.

74. Roşu, A., Evaluarea proprietăţii imobiliare, Colecţia Biblioteca ANEAR, Bucureşti, 2002.

75. Russu, C., Management, Ed. Expert, Bucureşti,1993.

76. Şeulean, V., Barna, F., Herbei, R., Mutaşcu, M., Răileanu, M., Asigurări comerciale. Teorie şi

practică, Editura Mirton, Timişoara, 2001.

77. Smet, R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes, Paris.

78. Şchiopu, C., Inspecţia proprietăţilor în scopul evaluării, Editura Iroval, Bucureşti, 2003.

79. Trenca, I.., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul Cluj Napoca, 1997.

80. Trenerry, C.F., The Origins and Early History of Insurance, London, 1926.

81. Todea, A., Investiţii, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006.

82. Văcărel. Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti, 1998.

83. Vasile, I.., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura meteora Press SRL, Bucureşti, 2002.

84. Duncan, W.J., Great Ideas în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.

85. Udrea, N.M., coautor, Sisteme expert financiar bancare în asigurări, Editura „Alma Mater”

Sibiu, 2002.

86. Zimolo, A., Normative and Management Characteristics of Motor Third Party Liability

Insurance în the World, New York, 20-25.10.2002

87. Williams, C.A., Heins R.M., Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill

Insurance Series, New York, 1985.

88. xxx – Materiale teoretice pentru învăţămîntul profesional în Administraţia Asigurărilor de Stat,

Bucureşti, 1971.

II. Studii şi articole

1. Cistelecan, L., Implicaţii ale globalizării în asigurări, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr.1 din

ianuarie 2002.

2. Cistelecan, L., Radu A., Intervenţia statului în asigurări, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr. 1

din ianuarie 2002

3. Cistelecan, L., Bancasigurare, realităţi şi perspective, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr. 11,

nr. 12 din octombrie 2004; nr. 1/2005.

4. Galiceanu, M, Galiceanu, I., Bilanţul societăţilor de asigurare, Revista Finanţe Bănci Asigurări,

nr. 10 din octombrie 2003.

5. Gavrilaş, Gh. Consideraţii cu privire la conceptul, conţinutul, structura şi surse de constituire a

capitalului,. Revista Finanţe Publice şi Contabilitate, nr. 4 din aprilie 2003.

6. Gavriletea, M., Tendinţe ale reasigurărilor în SUA şi în UE., Revista Finanţe Bănci, Asigurări.,

nr. 10 octombrie 2004.

7. Trandafirescu, M., Momente din istoria asigurărilor agricole din Romănia, Probleme de

asigurări – Culugere de studii şi referate, Bucureşti 1973.

8. Cistelecan, L. Ştefan, D., Bogdan, M. D., Udrea, N.M., Coordonate ale managementului

financiar în societăţile de asigurări, în ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS, Series

OECONOMICA, FINANŢE – CONTABILITATE 8/2006, vol. II, p.82-89.

9. Bogdan M.D, Udrea, N.M., Procedee şi tehnici de identificare a fraudelor în asigurări, în

volum, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca, 2000.

Page 57: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

56

10. Udrea, N.M., Aspecte ale evaluării veniturilor şi cheltuielilor unei societăţi de asigurare

teritorială,, în volum, Fundaţia şi Universitatea „Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, 2001.

11. Bogdan, M.D, Udrea, N.M., Contractul de asigurare, parghie de recuperare a prejudiciului

creat de riscul asigurat sau pierdere financiara, în volum, Universitatea Oradea, 2001.

12. Bogdan, M.D, Udrea, N.M., Fluxuri informationale în societăţile de asigurare, Universitatea

„Dimitrie Cantemir” Tg. Mures, 2001, apărută în volumul II, p. 40.

13. Bogdan, M.D, Udrea N.M., Fuziuni, Achiziţii şi Falimente în Asigurări ca efect a aplicării

Legii nr.32/2000, în vol.II Lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice, Universitatea “Petru

Maior” Tg. Mures, 2001, p.40-49.

14. Udrea, N.M., Unele aspecte ale managementului riscului în asigurări în BINOMUL SĂRĂCIE-

BOGĂŢIE şi INTEGRAREA ROMÂNIEI în UNIUNEA EUROPEANĂ, vol.II,, Universitatea

„Lucian Blaga” din Sibiu 2005, p.493-497.

15. Udrea, N.M., Piaţa asigurărilor,, în ECONOMIA şi SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, la

începutul mileniului trei, Editura Universitară „Petru Maior” Tîrgul-Mureş, vol. II, FINANŢE

CONTABILITATE, INFORMATICA ECONOMICĂ 2002, p.240-245.

16. Udrea N.M., The brockerage activity, component on the insurace market, realities and

perspectives în Romania, în ANALELE UNIVERSITĂŢII din Oradea, ŞTIINŢE

ECONOMICE, TOM XVI, 2007, vol. II, p. 633-639.

17. Udrea N.M., Managementul reasigurării, comunicare la Simpozionul “Risc şi asigurare în

coordonate manageriale şi financiare” Universitatea “Petru Maior” Tg. Mures, (1 iunie 2007),

în curs de publicare.

18. Simina, L., Simina, O., Particularităţile, organizarea şi baza financiară a asigurării reciproce

a armatorilor, în “Economia şi societatea românească la începutul mileniului trei”, volumul II,

Editura Universităţii “Petru Maior “ Tg. Mureş, 2002.

III. Cercetare pe bază de proiect.

1. Cistelecan, L. Ştefan, D., Bogdan, M. D., Udrea, N.M., Mărginean, C., Spătăcean, O.,

Şumandea, R., Stefan, A.,: Managementul riscului în asigurări în contextul integrării europene

şi al globalizării,, GRANT de cercetare finantat CNCSIS nr.472/2005-2007.

IV. Legislaţie.

1. Constantinecu, D.A. şi colab; Reglementări contabile armonizate cu Directivele europene şi

Standardele internaţionale de contabilitate (Decizia ASIROM nr.233/2002.).

2. Legea asigurărilor şi reasigurărilor din România nr. 136/1995, publicată în Monitorul Oficial

nr. 303 din 30 decembrie 1995.

3. Legea nr. 31/1999 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial, Partea III-a,

nr. 126-127/1999)p.

4. Legea nr. 32/2000 a societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în

Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000.

5. Legea nr. 76/2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de

asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 193 din 26

martie 2003.

6. Lege privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor nr.32 din 30 aprilie 2000,

publicată în M. Oficial nr. 48 din 10 aprilie 2000.

7. Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006

Bucureşti.

8. Legea nr. 47, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din

domeniul asigurărilor., publicată în Monitorul Oficial, nr. 151,din 19 iunie 1991.

9. Legea nr. 403 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000

privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, Publicat în Monitorul Oficial,

Partea I nr. 976 din 25 octombrie 2004.

Page 58: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

57

10. Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de

asigurări. miniere şi de transporturi, Publicată în Monitorul Oficial nr.133 bis din 11 iunie

1948.

11. Legea nr.503 /2004 privind redresarea financiara şi falimentul societăţilor de asigurare.

12. Lege nr.240 din 7 iunie 2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de

produsele cu defecte, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.552 din 22 iunie 2004.

13. Decretul nr. 362 din1 septembrie 1949 pentru dizolvarea şi lichidarea întreprinderilor şi

societăţilor de asigurare., publicat în Buletinul Oficial nr. 58 din 1 septembrie 1949. Emitent:

Ministerul Justiţiei.

14. Decretul nr.345 din 19 august 1949 pentru înfiinţarea Societăţii unice generale de asigurări

Sovieto –Română pe acţiuni., publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 20 august 1949. Emitent:

Marea Adunare Naţională.

15. Decretul nr. 470 din 20 decembrie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România,

privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat., publicat în Monitorul

Oficial nr.161 din 28 decembrie 1971.

16. Decretul nr.38/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.710/1952, Hotărârea Consiliului de

Miniştri nr.831/l952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.828/1952.

17. Hotărîrea Guvernului României nr. 1279 din 08 decembrie 1990 privind înfiinţarea unor

societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor., publicată în Monitorul Oficial nr.145

din 17 decembrie 1990.

18. Hotărîrea Guvernului României, nr.704 din 14 decembrie 1993, pentru aprobarea unor măsuri

de executare a Legii contabilităţii nr.82/1991. publicată în Monitorul Oficial nr, 303 din 22

decembrie 2003.

19. Hotărârea Guvernului României privind atribuţiilor Oficiului de Supraveghere a activităţii de

asigurare şi reasigurare, nr.574, din 23 august 1991, publicată în Monitorul Oficial al

României nr.182, Partea I din 11 septembrie 1991.

20. Ordinul nr. 3108/2003 pentru modificarea şi completarea Normelor privind informaţiile şi

documentele cerute pentru autorizarea brokerilor de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul

preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2001.

21. Ordinul nr. 3106/2003 pentru modificarea şi completarea Normelor privind limita minimă a

capitalului social vărsat, respectiv a fondului de rezervă liberă vărsat al asigurătorilor, puse în

aplicare prin Ordinul nr. 6/2002.

22. Ordinul nr. 3101/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind registrul asigurătorilor şi

brokerilor de asigurare.

23. CSA: Lista societăţilor de asigurare la 31 august 2004. Publicată în MO al României, partea I,

nr.686/23.09.2004

24. Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3211/31.01.2003.

25. Sentinţa civilă nr.297/13.02.2003 a Tribunalului Bucureşti - Secţia VII-a Comercială.

26. Decizia nr.3567/09.08.2004 de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi de stabilire a stării de

insolvabilitate a S. C. CROMA S.A (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.762 din 20

august 2004).

27. Ordonanţa de Urgenţă nr.61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995

privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României

nr.334, Partea I, 2005.

28. Norme nr 385 din 28 noiembrie 2003 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor

abligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule

şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2004 (Publicate în

Monitorul Oficial, Partea I, nr,858 din 3 decembrie 2003).

29. Ordinul nr.6 din 10 octombrie 2001 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea

în aplicare a Normelor nr.6/2001 privind categoriile de active admise să reprezinte rezervele

tehnice ale asigurătorului care practică asigurări generale, reguli de dispersare a

plasamentelor precum şi coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.

666 din 23 octombrie 2001.

Page 59: Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea

58

30. Ordinul ministrului finanţelor nr.1385 din 26 iunie 1996 pentru aprobarea Normelor

prudenţiale privind păstrarea lichidităţilor şi plasamentelor investiţionale ale societăţilor din

domeniul asigurărilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.135 din 28 iunie 1996.

31. Decizia nr.151/1993 a directorului general al S.C. ASIROM S.A. privind organizarea şi

funcţionarea controlului financiar de gestiune.

32. Decretul nr.209/1976 privind Regulamentul operaţiunilor de casă.

V. Alte surse

1. Daniel, I., BANCASSURANCE - o instituţie de mare viitor - prea puţin cunoscută în România

Adevărul economic, 13 septembrie, 2006.

2. World Insurance Report, S&P, Financial Times.

3. Statistique de l′ AGSAA, Paris, 1982.

4. Activitatea Comisiei de Supraveghere - Organizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

5. Administratia Asigurărilor de Stat din Romania - Materiale teoretice pentru invatamantul

profesional în asigurări, editia a II-a, Bucuresti 1970.

6. “Dictionarul complet al economiei de piaţa”, Editura SMM Business Books, Bucureşti, 1995.

7. Dicţionar de economie, ediţia a doua, Editura Economică, 2001.

8. Ecole Nationale d’Assurances de Paris - Manuel International de L’Assurance, Editura

Economica.

9. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Raport 2001-2006.,Bucureşti.

10. www.swissre.com

11. www.asirom.com.ro

12. www.generali.ro

13. www.allianz.com

14. www.allianztiriac.ro

15. www.primm.ro

16. www.1asig.ro

17. www.ardaf.ro

18. www.ingasigurări.ro

19. www.avus.com

20. Alte surse de pe internet.