UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

ŞCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE

Rezumatul tezei de doctorat

STRESUL PSIHIC ŞI STRATEGII DE COPING

LA ANGAJAŢII DIN SISTEMUL ENERGETIC Coordonator ştiinţific : prof.univ.dr. NICOLAE MITROFAN

Doctorand : BAICAN BIANCA SIMONA

BUCUREŞTI 2011

CUPRINSUL TEZEI

INTRODUCERE

PARTEA I

1. STRESUL PSIHIIC

1.1. Conceptul de stres

1.1.1 Apariţia şi evoluţia conceptului de stres psihic

1.1.2. Elemente generale privind stresul psihic

1.1.2.1. Factorii stresori şi influenţa lor

1.1.2.2. Markerii stresului psihic

1.1.2.3. Tipuri de stres psihic

1.2. Stresul psihic şi efectele sale

1.2.1. Nivele de receptare a stresului psihic

1.2.2. Efecte ale stresului psihic

1.2.3. Consecinţele stresului psihic

1.3.Stresul şi dezvoltarea individului

1.3.1. Reactivitate pe etape de vârstă

1.3.2. Influenţele stresului asupra dezvoltării individului

1.3.3. Stresul ocupaţional

2. METODE ŞI TEHNICI DE CONTROL A STRESULUI

2.1.Managementul stresului

2.2.Metode şi tehnici specifice de control a stresului

2.3.Coping – strategia de adaptare la stres

2.3.1. Copingul ca strategie

2.3.2. Clasificarea strategiilor de coping

2.3.3. Metode de evaluare a coping-ului

3. STRESUL ŞI INFLUENŢELE LUI ASUPRA PERFORMANŢELOR

3.1. Stresul la locul de muncă

3.1.1. Relaţia stres – performanţă

3.1.2. Măsurarea stresului

3.2.Soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă

3.2.1. Managementul organizaţional de combatere a stresului

3.2.2. Modele de prevenţie a stresului la locul de muncă

3.2.3. Umorul la locul de muncă

PARTEA II

4. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

4.1. Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale

4.2. Metodologia cercetării experimentale

4.2.1. Obiectivele cercetării experimentale

4.2.2. Ipotezele de lucru

4.2.3. Locul şi durata cercetării

4.2.4. Diversitatea eşantionului studiat

4.2.5. Metode care au stat la baza cercetării

4.2.6. Instrumente şi probe folosite în cercetarea experimentală

4.3. Desfăşurarea cercetării experimentale

4.4. Prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor cercetării experimentale

4.5. Compararea rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale

5. CONCLUZII FINALE

5.1. Concluzii generale

5.2. Contribuţii personale

5.3. Direcţii viitoare de cercetare

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ziua de azi, când în toate societăţile dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, omul este

supus la numeroase şi variate solicitări, psihicul uman este asaltat, agresat de numeroşi stimuli

(agenţi stresori) într-un fel sau altul. Stresul denumit generic „boala secolului douăzeci” şi

chiar a secolului douăzeci şi unu, în opinie personală, a provocat mai multă durere şi mai mult

dezechilibru al sănătăţii în general decât orice altceva cunoscut de medicina modernă. Acest

impact uneori devastator asupra fiinţei umane se datorează schimbărilor survenite în mediu şi

societate care sunt mult mai rapide decât puterea de adaptare a individului uman.

Datorită specificului societăţii româneşti şi a culturii de masă pentru menţinerea

sănătăţii psihice, există încă prejudecăţi referitoare la recurgerea la sfatul unor specialişti

atunci când psihicul resimte negativ impactul evenimentelor sociale. Acest studiu şi-a propus

identificarea unei modalităţi care poate contracara şi diminua efectele stresului, asupra

personalului din sectorul energetic, personal cu vârste şi pregătire educaţională diferite, din

medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflată permanent sub

„tensiune”.

Premisa de la care s-a pornit a fost aceea că trăsăturile de personalitate joacă un rol

important în explicarea diferenţelor interindividuale în ceea ce priveşte stilurile de adaptare la

solicitările stresante, specifice vieţii şi activităţii din domeniul energetic, iar stimularea şi

dezvoltarea acestor trăsături pot conduce la o contracarare a efectelor stresului ocupaţional.

Din acest motiv s-a recurs la o modalitate de coping neintruzivă, care şi-a dezvoltat

potenţialităţile în cadrul unui grup semnificativ de angajaţi în mod indirect, studiindu-se

efectele generate la nivel de grup de muncă şi de organizaţie.

Eforturile generale ale specialiştilor sunt focalizate, atât la nivel european, cât şi la

nivel mondial, atât pe prevenirea stresului, cât şi acordarea unei asistenţe specializate pentru

dezvoltarea competenţelor angajaţilor, necesare pentru a face faţă mai eficient solicitărilor

posturilor pe care le ocupă. La aceste eforturi se adaugă şi lucrarea prezentă, care prin

evidenţierea efectelor unei anumite modalităţi de coping, cea bazată pe umor, se aliniază

efortului general de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului

ocupaţional.

PARTEA I

Prima parte a lucrării urmăreşte fundamentarea teoretică a contextului ştiinţific în

care se încadrează prezentul studiu. Argumentele teoretice care au fundamentat studiul

prezent au fost prezentate pe parcursul a trei capitole.

CAPITOLUL 1. Stresul psihic

În CAPITOLUL 1 s-a urmărit definirea multidimensională a stresului cu pornirea de

la cuvântul de origine, din limba latină, până la cele mai recente definiţii date de diferiţi

oameni de ştiinţă subliniindu-se în final următoarele caracteristici: este un sindrom

multisimptomatic, ce se manifestă ca o stare generalizată de disconfort fizic şi psihic, este

generat de percepţia subiectivă a unor factori sau evenimente cu care individul intră în contact

de-a lungul vieţii, poate fi prevenit sau ameliorat când este instalat prin diferite metode şi

tehnici ce pot fi involuntare sau voluntare, chiar dezvoltate.

Tot în acest prim capitol este delimitat conceptual şi ca forme de manifestare stresul

psihic, indicându-se atât situaţiile care îl pot produce, cât şi efectele pe care le poate genera cu

consecinţele lor la nivelul individului. Stresul psihic, ca formă de percepţie afectiv-emoţională

a tot ceea ce intervine nou în viaţa individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze şi

frecvenţe (eustresul), dar după ce asigură un optim funcţional individului, el poate deveni

dăunător, conducând la dezechilibre şi tulburări funcţionale prin modificări cognitive, afective

şi comportamentale (distresul). Prezentarea particularităţilor percepţiei la anumite vârste a

stresului psihic a conturat un tablou general pentru percepţia stresului ocupaţional, dar mai

ales cum individul îşi dezvoltă abilităţi de adaptare la stres.

Această argumentare teoretică a servit studiului în clasificarea factorilor de stres

după importanţa lor pentru angajaţii în sectorul energetic, precum şi în identificarea nivelului

pe autoevaluare a efectelor resimţite la nivel fizic şi psihic de fiecare.

CAPITOLUL 2. Metode şi tehnici de control a stresului

CAPITOLUL 2 prezintă anumite metode şi tehnici ce pot fi utilizate atât în prevenţia

stresului, cât şi în ameliorarea acestuia atunci când efectele şi consecinţele lui sunt resimţite şi

instalate. Metodele şi tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare

(organizaţional şi individual), precum şi pe etapa de eficienţă maximă (prevenţie, ameliorare,

control/gestionare).

La nivel organizaţional sunt prezentate trei tipuri de strategii antistres:

1. Strategiile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii

insatisfacţiei în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică,

adaptarea iluminatului şi climatului termo-ambiental, ergonomizarea spaţiilor şi

mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt şi eficient.

2. Strategiile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din

organizaţie prin accesul tuturor angajaţilor la săli de sport, diete şi tratamente

speciale.

3. Strategiile terţiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin

programe de relaxare, antifumat şi antialcool, şi prin consilierea gratuită a

persoanelor care suferă de pe urma stresului cu menţinerea totală a confidenţialităţii.

Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidenţiate următoarele:

a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea

înlăturarea consecinţelor)

b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri)

c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igienă de hrănire, activitate fizică, conduite

preventive faţă de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice).

d) Conduite vizând creşterea eficienţei filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor

de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) şi combaterea unor modalităţi

de adaptare la stres pentru individ.

Ca strategie individuală de ajustare a stresului, a fost detaliat prezentată în cadrul

acestui capitol, cea denumită coping, care este descrisă a fi o strategie multidimensională de

control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situaţiei, fie a aprecierii subiective. Conceptul

de „coping” a fost elaborat de Lazarus şi Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria

copingul ca un simţ al controlului personal, o dispoziţie de personalitate care reduce stresul în

viaţă. Ca strategie de relaţionare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a

individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenţiei (prin evitare sau creşterea

vigilenţei), modificând semnificaţia subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau

reevaluarea evenimentului, evidenţierea umorului) şi modificând termenii momentani ai

relaţiei individ-eveniment (înfruntare a situaţiei-problemă în scopul rezolvării acesteia prin

planuri de acţiune). Aceste trei modalităţi de orientare a conduitei de adaptare la stres

determină modificarea modului de percepere a situaţiei, la reevaluarea potenţialului stresant.

Fig 1. Modificări aduse de strategiile de coping

Focalizându-se mai mult pe acest gen de strategie, în acest capitol sunt prezentate şi

diferite clasificări ale copingului, propuse de-a lungul timpului de: Lazarus (1984, 1987) care

a distins copingul focalizat spre problemă şi copingul focalizat spre emoţie, Suls şi Fletcher

(1985) au propus diferenţierea între copingul evitant şi cel vigilent, iar Paulhan şi Bourgeois

(1995) au evidenţiat strategiile pasive şi strategii active. În 2002 Schwarzer şi Knoll au făcut

distincţia între patru tipuri de coping: reacţional, anticipat, preventiv şi proactiv /dinamic.

Detalierea acestei strategii de relaţionare cu stresul a fost strict necesară pentru

asigurarea bazei teoretice intervenţiei propuse în cadrul studiului, intervenţie care prin

stimularea unei anume strategii de coping şi-a propus să facă stresul mai suportabil pentru

angajaţii sectorului energetic.

CAPITOLUL 3. Stresul şi influenţele lui asupra performanţelor

Întrucât stresul generat de locul de muncă se află pe locul doi în ierarhia problemelor

de sănătate profesională în U.E., CAPITOLUL 3 şi-a propus să analizeze în amănunt acest

gen de presiune care acţionează asupra oamenilor în această perioadă socio-istorică de la

sfârşitul primului deceniu din mileniul III.

Datorită faptului că în multe domenii de activitate se constată o creştere a insecurităţii

şi instabilităţii (programului şi conţinutului muncii), că angajarea şi promovarea la locul de

muncă nu au ca principal criteriu meritocraţia, evenimentele ce se succed în viaţa unui individ

angajat profesional îşi amplifică frecvenţa şi presiunea, stresul devenind un mod constant de

viaţă, solicitând o continuă adaptare din partea omului.

În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres

profesional, sau ocupaţional, fie ca stres organizaţional, fiecare dintre aceste concepte având

câte o particularitate care o diferă de celelalte. Reunind toate aceste accepţiuni a

conjuncturilor care pot afecta omul activ, s-a conturat următoarea idee: stresul de la locul de

muncă include stresul ocupaţional/profesional care implică impactul condiţiilor şi conţinutului

muncii asupra individului şi stresul organizaţional care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor

stabilite la locul de muncă.

Fig 2. Surse de stres la locul de muncă

La nivel conceptual se presupune că există 4 tipuri de relaţii între nivelurile de stres la

locul la de muncă şi performanţa individuală sau organizaţională: o relaţie negativă atunci

când scade productivitatea ca şi consecinţă a stresului, o relaţie liniară pozitivă când

productivitatea ar putea creşte, o relaţie în formă de U în care starea uşoară de stres ar putea

spori productivitatea până la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă

variantă în care nu există nici o relaţie între cele două elemente.

Studiul prezent constată relaţia iniţial ascendentă până la un optim funcţional între

stres şi productivitate, care prin creşterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea

element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluţii pentru

prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul

de depistare a nivelului de stres resimţit, până la descrierea amănunţită a nivelurilor şi

formelor de prevenţie şi intervenţie.

Există trei feluri de a preveni stresul la locul de muncă, care pot diminua mult

impactul stresului asupra individului şi a grupului, reducând impactul major al stresului

asupra productivităţii şi dezvoltării societăţii economice:

a. prevenirea primară – depistarea şi prevenirea atacurilor la sănătate, prin eliminarea

surselor de risc, printr-o bună organizare a muncii;

b. prevenirea secundară – vizează depistarea precoce a atacurilor la sănătate şi intervenţia

din timp pentru remedierea situaţiei;

c. prevenirea terţiară – prevenirea atacurilor cronice şi permanente asupra sănătăţii

Atunci când stresul este deja resimţit şi provoacă o serie de simptome cuprinse în

denumirea de insatisfacţie în muncă, este afectat însuşi motorul motivaţional care stimulează

productivitatea. În această situaţie, organizaţia sau persoana pot alege una din multitudinea de

căi de a răspunde insatisfacţiei, percepute ca şi conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale

(empatia, discuţia cu sine, încadrarea în timp şi prezenţa activă), tehnici perceptive

(ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respiraţia) şi tehnici de mişcare (postura, echilibrul,

distanţa, rezonarea), toate acestea fiind denumite şi tehnici non-verbale.

O altă soluţie comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori

combativă, este ergonomia, adică adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la

funcţiile fizice şi psihice ale omului.

Un spaţiu mai larg, în fundamentarea teoretică, a fost destinat evidenţierii valenţelor

pozitive ale umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care poate fi o

strategie de coping foarte eficientă. Din acest punct de vedere s-au subliniat proprietăţile

excepţionale ale râsului pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului demonstrate

ştiinţific de medicină şi de psihologie. De asemenea sunt subliniate calităţile umorului în a

menţinea o stare de relaxare, de bună dispoziţie, de a stimula creativitatea şi mai ales

relaţionarea în cadrul organizaţiei, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de

atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism

de coping cu reale implicaţii în ameliorarea presiunii resimţite de situaţiile stresante,

determinând atenuarea efectelor fizice, psihice şi comportamentale, precum şi puterea de

antidot a umorului pentru stresul şi problemele cotidiene, fiind uneori o soluţie foarte eficientă

de scădere a tensiunii şi a apăsării exercitată de situaţie asupra persoanei.

PARTEA II

CAPITOLUL 4. Cercetarea experimentală

Stresul psihic şi strategii de coping la angajaţii din sistemul energetic

Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale

Partea a doua reuneşte etapele majore ale unei cercetări socio-psihologică

longitudinală cu caracter ameliorativ, alături de concluziile obţinute în urma studiului empiric.

Tema generală a cercetării a fost legată de influenţa stresului psihic asupra performanţelor

profesionale şi modalităţi de prevenire sau ameliorare a tulburărilor cauzate de factorii stresori

specifici locului de muncă, punctual focalizarea fiind pe identificarea şi evaluarea

modalităţilor de coping cu cel mai ridicat grad de impact asupra performanţei în muncă.

CAPITOLUL 4 prezintă în prima sa parte etapa constatativă a cercetării în care s-au

depistat factorii stresori cu cel mai mare impact asupra angajaţilor din sectorul energetic,

precum şi nivelurile de reactivitate la aceştia, utilizându-se un eşantion reprezentativ de peste

400 de subiecţi. În a doua parte a acestui capitol este prezentată etapa experimentală care a

constat în implementarea unui program de stimulare a umorului, pentru ca în a treia parte să

fie prezentate observaţiile făcute asupra ameliorării nivelului de resimţire a stresului,

finalizate prin conturarea unor concluzii.

Obiectivele şi concluziile etapei constatative.

Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmăreşte unul din cele

două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării:

O1. Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi

efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic;

Urmărind această coordonată esenţială, s-au stabilit obiectivele specifice

corespunzătoare, pentru a contura direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape.

O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora

asupra sănătăţii fizice şi psihice;

O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi

afectarea productivităţii;

O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă;

O1.4. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de

presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice;

O1.5. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea

individuală la locul de muncă;

Tabelul 1. Structura demersului investigativ realizat în etapa constatativă

Obiectiv general Obiective specifice

etapei

Metode de

cercetare

Instrumente de investigare

Metode statistico-

matematice O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii

O1. – Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic

O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă

Ancheta pe bază

de chestionar

Metoda testelor

Job Stress Survey - Chestionarul JSS Chestionar de percepţie a relaţiilor cu locul de muncă – constituit din: - Scala de adaptare prin umor - Chestionarul – stiluri de umor - Scala PANAS - testeul ASSET

� frecvenţa indicatorilor � coeficientul de corelaţie simplă Bravais -Pearson (r); � testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii (t); � tehnica de analiză Anova.

În etapa constatativă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-a investigat un

eşantion din populaţia ţintă care are următoarele caracteristici: N=439, cu o repartiţie pe sexe

de 93% bărbaţi şi 7% femei, şi o proporţie a vârstelor de 27% tineri, 42% persoane adulte şi

31% persoane peste 50 ani.

Prima parte a analizei a fost orientată spre identificarea relaţiilor dintre stresori

specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul

energetic, obţinând următoarele rezultate. Raportându-se datele obţinute la fiecare obiectiv

specific s-au desprins următoarele aspecte:

a) Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra

sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.1.)

♦ Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi la nivelul sănătăţii fizice şi psihice au fost

identificaţi ca a fi următorii:

Tabel 2. Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi

Factori stresori Proporţii la

nivelul colectivului

Echipament neadecvat sau de slabă calitate Personal insuficient pentru realizarea unor sarcini Insulte personale din partea superiorilor, colegilor, consumatorilor Salariu inadecvat Neîndeplinirea sarcinilor de către colegi Sprijin ineficient din partea şefului Lipsa posibilităţilor de promovare

55% 47% 43% 40% 38% 38% 35%

Ca efecte asupra sănătăţii s-au identificat că cel puţin 7 simptome care relaţionează

puternic semnificativ cu toate situaţiile de stres ocupaţional, iar ca efecte general resimţite s-

au constatat următoarele:

♦ asupra sănătăţii fizice cel mai mare impact îl are presiunea stresului (22%), existând relaţii

puternic semnificative între simptomele la nivelul sistemului digestiv şi stres (r = .105/

.155 /.172; p < 0,01);

♦ sănătatea psihică este afectată în proporţii mari de stresul general resimţit la locul de

muncă (62,5%), precum şi de presiunile unor situaţii imediate (66,6%) ca şi lipsa

sprijinului organizaţional, existând relaţii puternic semnificative între simptomele psihice

(oboseală şi iritabilitate constantă) şi stres (până la r = .244; p < 0,01);

♦ la nivel comportamental cele mai puternice efecte se resimt din partea presiunii

momentane ale stresorilor specifici profesiei (77%) existând relaţii puternic semnificative

între afectările comportamentului (evitarea altor persoane) şi stres (până la r = .197; p <

0,01).

În concluzie percepţia generală a stresului şi lipsei sprijinului organizaţional are

efecte resimţite dominant în zona psihică, afectând uneori sănătatea. Presiunea stresului

ocupaţional afectează cel mai mult comportamentul.

b) Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi

afectarea productivităţii (Obiectivul 1.2.);

Ca efecte asupra performanţelor au fost identificate semnificative legături între

eficienţa în muncă şi 6 tipuri de stres ocupaţional, iar între perceperea propriei productivităţi

sunt strânse legături cu 2 tipuri de stres. Relaţiile dintre stresul ocupaţional şi eficacitate,

indică faptul că percepţia generală a stresului, ca şi presiunea situaţiilor problematice

influenţează foarte mult eficacitatea (r = .197; p < 0,01). În acelaşi timp productivitatea este

mai strâns dependentă de presiunea situaţiilor problematice (r = .120; p < 0,05) şi deloc

afectată de lipsa sprijinului organizaţional.

c) Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă

(Obiectivul 1.3.);

Tabel 3.Corelaţiile stabilite între starea de sănătate şi percepţia propriei eficacităţi

Aprecierea stării de

sănătate Pearson Correlation ,125**

Sig. (2-tailed) ,006 SIMPT13. Sentimentul ca nu faceti faţă profesional sau personal N 439

Pearson Correlation ,294 **

Sig. (2-tailed) ,000 SIMPT20. În ultimele 3 luni, cât de productiv(a) v-aţi simţit în munca dvs.?

N 439

Relaţia dintre starea de sănătate percepută şi eficienţa, implicit productivitatea

autoevaluate, este puternic semnificativă, indicând faptul că deteriorarea stării de sănătate,

prin resimţirea stresului specific locului de muncă, afectează eficacitatea angajaţilor în

sectorul energetic.

d) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de

presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.4.);

Pentru a stabili această relaţie, s-a apelat la două analize statistice, prima încercând să

identifice ce influenţă are copingul prin umor asupra stresului ocupaţional, iar a doua ce tipuri

de umor sunt specifice eşantionului, având în vedere particularităţile acestuia (dominanţă

masculină de vârstă adultă). În urma evaluării semnificaţiei relaţiilor s-au identificat corelaţii

puternic semnificative între copingul prin umor şi presiunea resimţită la locul de muncă (r =

.124; p < 0,01), ca şi acelaşi mod de adaptare la stres şi lipsa sprijinului organizaţional (r =

.130; p < 0,01). Din analiza statistică a reieşit o relaţie semnificativă şi între copingul prin

umor şi presiunile stresului momentan specific muncii (r = .104; p < 0,05). Aceste relaţii au

indicat o posibilă eficacitate crescută a umorului utilizat ca strategie de coping. Pentru a

stabili ce tip de umor este specific şi dominant utilizat în combaterea stresului, s-a recurs la

identificarea puterii semnificaţiei între patru tipuri de umor şi stresul specific locului de

muncă. S-a constat astfel, că utilizarea umorului pentru facilitarea relaţiilor corelează direct şi

puternic semnificativ cu toate cele trei tipuri de stres resimţit la locul de muncă (r = 131 / 181

/.235; p < 0,01) ceea ce permite interpretarea că există o necesitate de coeziune a unui grup,

care să faciliteze trecerea mai uşor peste situaţiile stresante. Cele mai semnificative şi

puternice relaţii există între umorul agresiv şi tipurile de stres specifice locului de muncă. (r =

.129 până la r = 200; p < 0,01), ceea ce indică faptul că organizaţiilor cu membrii dominant de

sex masculin are o mare predispoziţie pentru utilizarea umorului sarcastic, manipulator, de

înjosire, sau defăimător. Umorul pentru auto-discreditare, insinuare, sau negarea defensivă

(selfdefeating humor), indică corelaţii directe semnificative cu situaţiile de stres (r = .128

până la r = . 157; p < 0,01) subliniind tendinţele angajaţilor de a proiecta asupra propriei

vulnerabilităţi dificultăţile sarcinilor, dar mai ales a resimţirii unei suprasolicitări din partea

grupului organizaţiei prin exploatare excesivă, atunci când apar presiuni în cadrul sarcinilor.

e) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea

individuală autopercepută la locul de muncă (Obiectivul 1.5.);

Între resursele de adaptare şi control a stresului prin umor şi sentimentul de a nu face

faţă profesional (eficienţa) există o corelaţie directă puternic semnificativă (r = .125; p <

0,01), ceea ce nu se poate aprecia că există între productivitatea autoevaluată şi copingul prin

umor. Acest gen de relaţii între copingul de umor şi percepţia autoeficacităţii şi

productivităţii, indică faptul că umorul contribuie direct la mobilizarea individului, însă nu îi

creşte productivitatea în mod direct, ci mai mult facilitează modificarea semnificaţiei

evenimentului stresant şi reevaluarea lui pozitivă. Umorul poate atrage după sine mai multă

productivitate, numai în contextul unei colaborări în echipă, a obţinerii sprijinului

organizaţional şi nu individual. În consecinţă indivizii cu simţul umorului dezvoltat nu sunt

neapărat mai productivi, ci pot facilita productivitatea grupului din care fac parte,

mobilizându-l, sau resemnificând gradul de presiune al momentului stresant.

În concluzie – stresul la locul de muncă are efecte resimţite atât la nivelul sănătăţii,

cât şi al relaţiilor cu şi în cadrul muncii, dar şi asupra productivităţii şi eficacităţii la

persoanele angajate în sectorul energetic. În acelaşi timp umorul manifestă o largă utilizare ca

strategie de combatere a stresului la locul de muncă pentru 81% din subiecţii eşantionului.

Aceste elemente încurajează stimularea umorului ca strategie de coping pentru a facilita

adaptarea la situaţiile generatoare de stres specific locului de muncă.

Metodologia cercetării experimentale

Etapa ameliorativă a debutat cu selectarea celor două loturi, urmărind să se respecte

caracteristicile generale ale eşantionului investigat în scop constatativ. Lotul experimental cu

următoarele caracteristici N = 60, subiecţi de sex masculin 92%, subiecţi de sex feminin 8%,

tineri 30%, subiecţi peste 35 ani 70%. Lotul de control a avut şi el caracteristici similare: N =

60, subiecţi de sex masculin 90%, subiecţi de sex feminin 10%, tineri 33%, subiecţi peste 35

ani 67%. Întrucât în urma analizei realizate pe eşantionul lărgit s-a constatat o bună

deschidere spre umor în relaţionarea şi aprecierea stresului la locul de muncă, stabilindu-se

dezvoltarea acestuia ca strategie de coping. Selecţia lotului experimental a avut un criteriu

suplimentar, acela de a grupa subiecţii (la selecţie) pe două subgrupe: subiecţi cu simţul

umorului scăzut (sublotul A cu N = 30) şi subiecţi cu simţul umorului dezvoltat (sublotul B cu

N = 30). Această caracteristică a vizat în principal evidenţierea umorului ca strategie de

coping, fiind vorba de umor voluntar, urmărindu-se astfel realizarea celui de-al doilea obiectiv

general: identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor

stresului la nivelul profesiunii de energetician.

În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv general şi obiectivelor specifice

desprinse din acesta, au fost parcurse trei etape investigative după cum urmează:

Tabel 3. Momentele etapei ameliorative

Momente/etape Demers investigativ Derulare

Etapa 1

A. Selecţia loturilor -experimental -de control B. Pregătirea colaboratorilor

Timp – 4 luni Organizare – selectarea lotului experimental N=60 – selectarea lotului de control N=60 – instruirea managerilor organizaţiilor pentru implementarea modificărilor de mediu organizaţional şi periodic în relaţionarea cu angajaţiiFinalizare – pregătirea monitorizării implementării variabilelor

Etapa 2

Manipularea variabilelor

Timp – 6 luni Organizare – intervenţii manageriale V.I. a1 – intervenţie individuală V.I. a2 – intervenţii asupra contextului V.I. a3 Finalizare – observaţii asupra comportamentului subiecţilor şi atmosferei generale de la locurile de muncă

Mom

entu

l II

E

tapa

am

elio

rati

v ă

Etapa 3

Testarea postexperimentală

Timp – 4 luni Organizare – aplicarea chestionarelor la subiecţii din lotul experimental şi cel de control – analiza datelor relevate de chestionare Finalizare – interpretarea analizei realizate

Etapa 2, experimentală, a constat în implementarea unui program de stimulare a

umorului care a cuprins următoarele modalităţi de intervenţie:

Denumirea programului: Program de stimulare a umorului ca strategie de coping

Durata programului: 6 luni

Perioada de desfăşurare: mai – octombrie 2010

Grup – ţintă: angajaţi ai Societăţii comerciale FDEE „ Electrica Distribuţie Transilvania Sud”

SA Braşov

Scopul programului: stimularea umorului ca strategie de coping pentru o mai eficientă

adaptare la stresul resimţit la locul de muncă

Obiectivele programului:

� Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de

sănătate a individului

� Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra

performanţelor organizaţionale

� Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea

adaptării la stresul locului de muncă

Metode şi tehnici de manipulare a variabilelor

1. program de stimulare a umorului grupului – introducerea unor situaţii şi prezentări cu

caracter relaxant, umoristic:

■ felicitări amuzante de ziua angajatului, sau de sărbători tradiţionale,

■ note informative hazlii,

■ organizarea unor zile tematice cu implicarea familiilor angajaţilor.

2. intervenţia individuală prin consiliere psihologică ca modalitate de obţinere a cooperării şi

interpretării corecte a schimbărilor de context

3. intervenţia asupra contextului ca modalitate de stimulare a relaţiilor bazate pe umor:

■ postere amuzante făcute de anumite grupuri de angajaţi,

■ panouri de afişaje cu imagini foto surprinse la locul de muncă.

Obiectivele şi ipotezele etapei experimentale

Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa constatativă au conturat un ghid de

intervenţie (experimental) pentru etapa ameliorativă, care s-a concentrat pe realizarea celui

de-al doilea obiectiv general al cercetării:

O2. Identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor

stresului la nivelul profesiunii de energetician.

Această coordonată esenţială pentru experimentare, s-a bazat pe următoarele

obiectivele specifice:

O2.1. – Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de

sănătate a individului;

O2.2. – Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra

performanţelor organizaţionale;

O2.3. – Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea

adaptării la stresul locului de muncă

Urmărind aceste obiective, în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea

experimentului, s-au propus spre testare următoarele ipoteze:

IG – dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul

ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul indivizilor din organizaţie vor fi

ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează

sănătatea fizică şi psihică.

Din ipoteza generală au fost particularizate o serie de ipoteze de lucru focalizate pe

concluziile evidenţiate în etapa constatativă. Aceste ipoteze au vizat următoarele aspecte:

IL1 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul

organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere

al sănătăţii fizice şi psihice;

IL2 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul

organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor

de stres ocupaţional;

IL3 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel

organizaţional şi individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din

punct de vedere al productivităţii şi eficienţei;

IL4 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un

management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă;

Urmărind realizarea celui de-al doilea obiectiv general, în etapa ameliorativă, ne-am

propus testarea unei ipoteze generale: dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume

strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul

indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează

productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică (ipoteza generală).

Concluziile etapei experimentale

Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa ameliorativă au facilitat testarea

următoarelor ipoteze de lucru realizându-se următoarele conexiuni:

a. S-a urmărit identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de

sănătate a individului (Obiectivul 2.1.), pornind de la ipoteza că dacă modalităţile de

coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea

nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice

(Ipoteza de lucru 1);

Stimularea umorului, ca strategie de coping, a evidenţiat faptul că indiferent de

atributul personal de a avea sau nu simţul umorului dezvoltat, la orice individ starea sănătăţii

are de suferit din cauza stresului de la locul de muncă, umorul având proprietatea de a

ameliora efectele, de a produce o adaptare mai uşoară:

♦ în urma implementării experimentului, relaţiile dintre umorul utilizat la locul de muncă şi

efectele stresului la nivelul sănătăţii fizice s-au diminuat, dar destul de sensibil ca

semnificaţie la nivel digestiv (scade de la r = .449; p < 0,01, la un r = .430; p < 0,01), însă

în mod radical la nivel sistemului muscular (scade de la p < 0,05, la un p < 0,8).

♦ impactul stimulării umorului, ca strategie de adaptare la nivel psihic, a dus la accentuarea

relaţiei invers proporţionale între stres şi copingul prin umor, astfel că tăria semnificaţiei a

crescut în partea postexperimentală de la r = -.256; p < 0,01, la r = -.332; p < 0,01 (pentru

resimţirea epuizării, oboselii), şi de la r = -.274; p < 0,05, la r = -.317; p < 0,05 (pentru

iritabilitate constantă) indicând astfel o creştere a rezistenţei psihice în faţa stresului.

♦ apelând la efectul de scădere a simţului umorului ca urmare a stresului generat de locul de

muncă s-a observat că acesta este un simptom puternic resimţit de majoritatea angajaţilor,

iar dacă în faza preexperimentală acest simptom apărea ca a fi într-o puternică relaţie

directă cu stresul organizaţional (sprijinul colectivului), în faza postexperimentală puterea

semnificaţiei relaţiei scade foarte mult, trecând de la de la r = .375; p < 0,01, la r =.281; p

< 0,05. Această observaţie vine să întărească şi să susţină efectul tonifiant, asupra

psihicului, din partea umorului în percepţia stresului mai ales la nivelul relaţiilor, ceea ce

indică o influenţă indirectă, adică creşterea sprijinului organizaţional dezvoltată prin umor

duce la diminuarea efectelor stresului pe plan psihic. Acelaşi efect relaţionat cu stresul

general pierde din puterea semnificaţie, legătura scăzând, dar nu semnificativ, în timp ce

în relaţie cu presiunea unor evenimente imediate se constată din nou o puternică scădere a

legăturii (de la r = .450; p < 0,01, la r =.299; p < 0,05), ceea ce sprijină ideea că

momentele de dificultate cu presiune mare sunt resimţite mai uşor prin creşterea

sprijinului organizaţional, al grupului, al echipei. Pentru verificarea impactului real al

umorului stimulat în cadrul cercetării s-a recurs, pentru acest simptom, la compararea

valorilor între mai multe loturi (unul din ele fiind un studiu făcut la nivel european):

Tabel 4. Compararea valorilor simptomului „pierderea simţului umorului”

Lot experimental Lot de control Simptom

Lot UE (1541)

Eşanţion (439) preexperim. postexperim preexperim. postexperim

Pierderea simţului umorului

31% 25% 32% 16% 27% 29%

♦ în urma evaluărilor din cadrul studiului prezent s-a putut observa faptul că efectele

stresului nu sunt diferit resimţite datorită calităţii individuale de a avea simţul umorului

(bazat pe umor involuntar), ci datorită utilizării umorului ca strategie de adaptare

(voluntar) la stresul de la locul de muncă, de aceea se poate afirma că persoanele cu simţul

umorului dezvoltat nu au o rezistenţă fizică crescută, dar au o capacitate psihică de

adaptare mai mare (prin resemnificarea situaţiilor problematice).

♦ din punct de vedere comportamental, cea mai inedită constatare a fost aceea de recurgere

la asistenţă de specialitate în cazul resimţirii disconfortului fizic şi psihic, datorat stresului,

pentru că ea a evidenţiat faptul că nu există o relaţie semnificativă între copingul prin

umor şi alarmarea pentru sănătatea personală. Astfel în faza preexperimentală relaţia între

cele două era nesemnificativă, pentru ca în faza postexperimentală să rezulte o întărire a

relaţiei de r = .247; p < 0,05, ceea ce indică o semnificaţie redusă. Această constatare

indică o tendinţă de ignorare a tulburărilor echilibrului sănătăţii datorate stresului.

♦ influenţele avute de stimularea umorului voluntar au putut fi verificate şi prin compararea

modificărilor survenite la nivelul frecvenţelor pentru anumite simptome (fizice, psihice,

comportamentale) datorate stresului la locul de muncă, focalizat pe cele două loturi

comparabile, constatându-se în tab.5 că în timp ce valorile scad pentru lotul experimental,

ele rămân constante, sau chiar înregistrează anumite creşteri pentru lotul de control:

Tabel 5. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii efectelor stresului Lot experimental Lot de control Simptom

preexperim. postexperim preexperim. postexperim Lipsă de apetit sau apetit excesiv de mare

37% 32% 22% 21%

Dureri de cap dese 27% 22% 10% 11%

Sentimente de mânie sau enervare generate prea uşor

20% 16% 10% 11%

Dispoziţie fluctuantă resimţită

10% 5% 12% 14%

Dificultăţi de concentrare

17% 14% 10% 9%

Evitarea contactului cu alte persoane

18% 12% 9% 9%

♦ Aceste concluzii vin să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea

modalităţilor de coping prin umor va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional

din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice cu specificaţia că ameliorarea în

resimţire este mai puternică în plan psihic, decât în plan fizic. Prin aceste observaţii se

aduc unele ajustări opiniilor specialiştilor, care susţineau că o persoană cu simţul

umorului dezvoltat este mai sănătoasă fizic şi psihic, chiar mai productivă, iar umorul

creşte imunitatea la stres. Ceea ce trebuie semnalat în urma acestor concluzii, nu este

numai faptul că efectele stresului la locul de muncă sunt resimţite de către orice persoană

angajată, în mod diferit, ci faptul că aceste efecte sunt ignorate de cei cu simţul umorului

dezvoltat şi în mod special de bărbaţi (utilizarea dominantă a umorului agresiv şi defensiv

predispune la mascarea şi ignorarea unor afecţiuni). Ignorarea efectelor fizice, resimţite

în urma stresului profesional, poate afecta pe termen lung iremediabil sănătatea

persoanei, chiar dacă psihic îşi creează o oarecare ecranare prin umor.

Pornind de la ideea că în literatura de specialitate sunt susţinute efectele benefice ale

umorului şi în special ale râsului pentru sănătatea fizică şi psihică a individului, dar mai ales

la nivelul eficacităţii lui profesionale, persoana cu simţul umorului dezvoltat fiind mai

productivă, mai creatoare şi mai eficientă, s-au propus în cadrul acestui studiu analize care să

arate impactul umorului voluntar asupra acestor performanţe.

b. S-a propus identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra

performanţelor organizaţionale (Obiectivul 2.2.), urmărind efectul produs dacă

modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi

individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere

al productivităţii şi eficienţei (Ipoteza de lucru 3);

♦ relaţia dintre stresul generat de locul de muncă şi performanţele organizaţionale a fost

stabilită de multe alte studii, ea fiind confirmată şi de studiul prezent, eficacitatea fiind

evaluată de fiecare individ în raport cu intensitatea şi frecvenţa stresului general, în timp

ce productivitatea este autopercepută din prisma organizaţiei, adică din modul în care

omul simte sprijinul organizaţional. Din acest punct de vedere s-a observat tendinţa de a

exterioriza cauzele unei productivităţi mai scăzute, în timp ce eficacitatea este

autoevaluată mai obiectiv în raport cu toţi factorii de stres.

♦ modificările survenite în semnificaţia relaţiilor dintre eficacitate şi stres după

implementarea experimentului, indică foarte clar impactul pozitiv al dezvoltării umorului

voluntar, pentru că dacă la început existau relaţii puternic semnificative (r > .341; p <

0,01) între eficacitate şi 6 din 9 tipuri de stres specific locului de muncă, la finalul

experimentului eficacitatea se mai află în relaţii destul de slab semnificative (r < .280; p <

0,05) cu doar 2 din 9 tipuri de stres. Acest lucru indică o mare semnificaţie a umorului

pentru percepţia eficacităţii, această idee fiind susţinută de relaţiile puternic semnificative

(de la r = .698; p < 0,01) pe care le are cu umorul utilizat pentru destinderea situaţiilor

problematice.

♦ modificările survenite în percepţia productivităţii şi relaţiilor ei cu stresul organizaţional

sunt relativ slab semnificative (r < .270; p < 0,05), dar după cum am prezentat anterior nu

existau relaţii puternice nici în faza preexperimentală, ceea ce indică faptul că percepţia

productivităţii este puternic influenţată de umor. În acest sens relaţia dintre productivitate

şi copingul prin umor este puternic semnificativă, tăria relaţiei crescând mai mult după

experiment ((de la r = .401; p < 0,01)

♦ evidenţierea impactului umorului voluntar asupra percepţiei eficacităţii şi productivităţii

este susţinută şi de valorile comparate între lotul experimental şi cel de control:

Tabel 6. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii eficacităţii proprii Lot experimental Lot de control Simptom

preexperim. postexperim preexperim. postexperim Sentimentul că nu faceţi faţă profesional sau personal

18% 7% 8% 7%

Productivitate scăzută

12% 9% 4% 4%

♦ Toate aceste argumente susţin concluzia că prin stimularea umorului ca mecanism de

coping se poate induce o motivaţie şi o eficienţă crescută, care la rândul lor conduc la

creşterea productivităţii, dar numai în relaţie cu sprijinul organizaţional resimţit. Această

concluzie confirmă ipoteza de lucru care presupunea că dezvoltarea umorului ca strategie

de coping va duce la scăderea nivelului de resimţire a stresului la locul de muncă la

nivelul eficienţei şi productivităţii. Nuanţa semantică este foarte importantă, diferind de

ideea că o persoană cu simţul umorului dezvoltat este mai eficientă şi mai productivă,

subliniindu-se faptul că umorul stimulat ca strategie de coping a generat o modificare

pozitivă în autoevaluarea eficacităţii şi productivităţii proprii. Prin această concluzie

care confirmă ipoteza de lucru s-a realizat şi obiectivul propus pentru această dimensiune

a studiului, acela care îşi propunea identificarea gradului de impact a strategiilor de

coping prin umor asupra eficienţei şi productivităţii.

Întrucât impactul umorului voluntar asupra percepţiei stresului ocupaţional şi

organizaţional are o plajă largă de influenţe, s-a urmărit la ce niveluri s-au înregistrat cele mai

puternice modificări în urma experimentului. Pentru aceasta cu ultimul obiectiv specific au

fost conexate două ipoteze de lucru, care presupuneau pe de o parte puternice influenţe din

partea umorului voluntar asupra relaţiilor din cadrul organizaţiei, iar pe de altă parte

stimularea satisfacţiei în muncă.

c. S-a intenţionat determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în

vederea adaptării la stresul locului de muncă (Obiectivul 2.3.), presupunând că dacă

modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci

va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres

ocupaţional (Ipoteza de lucru 2) şi dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate

atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a

satisfacţiei în muncă (Ipoteza de lucru 4);

♦ pornind de la constatarea că între relaţiile de la locul de muncă şi umor există puternice

legături, iar umorul voluntar a câştigat putere în legătură în urma experimentului (r = .404;

p < 0,01), s-a constatat în final că umorul influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul

organizaţional, transformându-se la un moment dat în umor colectiv.

♦ stimularea umorului voluntar a generat modificări la nivelul relaţiilor organizaţionale,

stimulând sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care

este un factor important de sprijin în faţa situaţiilor stresante.

Tabel 7. Compararea evoluţiei relaţionării prin umor între lotul experimental şi cel de

control Lot experimental Lot de control

preexperim. postexperim preexperim. postexperim

redusă 18,3% 5,4% 20% 20,3% medie 68,3% 72,7% 65% 74,1%

Relaţionare prin umor

bună 13,3% 21,9% 15% 5,6% redusă 0 0 0 0 medie 40% 36,6% 41,6% 42,6%

Oportunităţi de prietenie

bună 60% 63,4% 58,4% 57,4% redusă 5% 0 8,3% 11,1% medie 38,3% 38,1% 36,6% 59,2%

Menţinerea relaţiilor

bună 56,6% 61,9% 55,1% 29,7%

♦ modificări ale percepţiei relaţiilor din organizaţie generate de umorul voluntar s-au

constatat şi la persoanele cu un simţ al umorului redus (sublotul A), ceea ce permite

interpretarea că umorul se transferă prin contagiune atunci când este utilizat frecvent ca

strategie împotriva stresului la locul de muncă în cadrul echipelor de lucru.

Tabel 8. Modificări ale relaţiilor dintre umor şi relaţiile organizaţionale la sublotul A

(cu simţul umorului scăzut) preexperimental

Humor coping

Affiliative humor

Selfenhancing humor

Agresivve humor

Selfdefeating humor

Oportunităţi de prietenie

Pearson Correlation ,189 ,349 ,116 ,075 ,331

Menţinerea relaţiilor

Pearson Correlation ,081 -,418* -,507** -,224 -,092

postexperimental

Humor coping

Affiliative humor

Selfenhancing humor

Agresivve humor

Selfdefeating humor

Oportunităţi de prietenie

Pearson Correlation ,460* ,506** ,275 ,180 ,414*

Menţinerea relaţiilor

Pearson Correlation -,002 -,460* -,515** -,251 -,080

♦ dacă la debutul experimentului existau legături semnificative între stresul organizaţional

(resimţit ca lipsa sprijinului) şi relaţiile deja existente în organizaţie (r = .272; p < 0,05),

prin stimularea umorului voluntar aceste relaţii îşi pierd complet tăria semnificaţiei, ceea

ce indică faptul că la resimţirea stresului se mobilizează în grupuri, pe echipe, bazându-se

unii pe alţii în cadrul organizaţiei în virtutea relaţiilor deja existente.

♦ Aceste constatări indică două lucruri fundamentale: stimularea umorului voluntar ca

strategie de adaptare la stres facilitează relaţionarea în colectiv, ajungându-se la un

umor colectiv care este liant pentru relaţii, motivant şi stimulant, mai ales în munca pe

echipe; umorul se transferă în cadrul organizaţiei prin contagiune, de la persoanele cu

simţul umorului dezvoltat, care îşi însuşesc strategia de adaptare mai uşor, spre

persoanele cu simţul umorului mai puţin dezvoltat, care au nevoie de o perioadă mai

îndelungată pentru familiarizarea cu această strategie. Cele două concluzii confirmă

ipoteza de lucru care presupunea că umorul voluntar va atenua gradul de resimţire a

lipsei de sprijin organizaţional ca factor de stres.

♦ între stresul resimţit la locul de muncă şi satisfacţia muncii prestate este una din relaţiile

care a evidenţiat anumite particularităţi prin stimularea umorului voluntar, întrucât s-a

stabilit că din perspectiva dimensiunilor investigate, satisfacţia este dependentă direct de

relaţia stabilite în organizaţie. Astfel lipsa sprijinului organizaţional corelează puternic cu

insatisfacţia în muncă şi accentuarea intenţiilor de schimbare a locului de muncă (r = .334;

p < 0,01), iar satisfacţia în muncă este legată semnificativ de oportunităţile de relaţionare,

ca şi de relaţiile deja existente ((r = .381 / 386; p < 0,01) mai ales după implementarea

experimentului.

♦ măsura în care umorul influenţează această dimensiune a adaptării profesionale, precum şi

în ce relaţie se află cu stresul organizaţional, a fost identificată prin tipul de umor care a

influenţat aceste dimensiuni, acesta fiind umorul utilizat în situaţii presante (selfenhancing

umor), numit şi umor de autoapărare, ceea ce susţine ideea transmiterii prin contagiune a

umorului în perioade de dificultate.

♦ Astfel se poate concluziona că umorul poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul

de muncă prin latura ei psihosocială. În sprijinul acestei concluzii vine şi opinia lui M. B.

Wanzer, care a constat, că angajaţii spun că simt o mai mare satisfacţie la locul de muncă

atunci când lucrează cu cineva cu simţul umorului sau când umorul este folosit „corect”

în situaţii adecvate şi, în plus, îi ajută să depăşească situaţiile de stres. Această concluzie

vine să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea umorului voluntar

dezvoltă un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în

muncă cu menţiunea că acest management depinde foarte mult de grupul profesional în

care este încadrat angajatul, mai ales de susţinea grupului. Confirmarea ipotezelor legate

de legăturile dintre adaptarea organizaţională şi umorul voluntar indică faptul că la

stresul generat de locul de muncă adaptarea se face mult mai uşor prin umor voluntar

dacă este precedată de acomodarea în grupul profesional.

Analizând influenţele sesizabile şi cuantificabile ale umorului voluntar se poate

concluziona că acestea se resimt la nivel individual prin adaptarea la stres cu efecte în

diminuarea deteriorării sănătăţii, apoi la nivel organizaţional în care prin acomodarea la grup

a individului acesta intră în contact cu umorul colectiv care are valenţe mobilizatoare sporind

performanţele şi satisfacţia în muncă. Prin aceste concluzii s-a îndeplinit şi obiectivul referitor

la stabilirea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la

stresul locului de muncă.

Fig 3. Efectele copingului prin umor pe nivele

CAPITOLUL 5. Concluzii şi consideraţii finale

În CAPITOLUL 5 sunt sintetizate principalele concluzii privind fundamentarea

teoretică şi intervenţia empirică realizată. În continuare prezentăm sintetic rezultatele obţinute

în cadrul cercetării, raportate la obiectivele urmărite.

Sinteza rezultatelor cercetării

Cercetarea a avut două etape distinctive care s-au focalizat pe identificarea nivelului

de stres resimţit de angajaţii din sectorul energetic şi dezvoltarea unei strategii de coping care

să faciliteze adaptarea la stresul specific profesiei şi respectiv să amelioreze efectele deja

resimţite ca stres profesional.

Etapa constatativă a avut în vedere conturarea unui tablou cât mai fidel al efectelor

stresului, dar şi a relaţiilor stabilite între stres şi umorul utilizat la locul de muncă, pentru un

eşantion de 439 de angajaţi. Colectarea datelor s-a bazat pe îmbinarea unor metode cantitative

(ancheta pe bază de chestionar, metoda testelor), iar prelucrarea acestora s-a realizat în cadrul

programului computerizat SPSS 12, utilizându-se metode statistico-matematice variate

(analiza corelaţională, testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii, regresia

multiliniară, tehnica de analiză ANOVA etc.).

Conform rezultatelor etapei constatative s-au putut identifica un număr de factori

stresori (11) cu mare incidenţă în starea sănătăţii fizice şi psihice, care determină dominant

modificări în comportament, stimă de sine (autoevaluare defavorizantă) şi performanţele

individuale. Determinând, în cadrul acestei etape, relaţiile existente între anumite simptome şi

anumite tipuri de umor specific locului de muncă, s-a decis ca strategia de coping aleasă să fie

stimulată, în cadrul experimentului, să fie umorul.

Întrucât această etapă a permis identificarea unor variabile psihoindividuale ale

angajaţilor, care le conferă sau nu o mai mare disponibilitate pentru relaţionarea prin umor,

ne-am propus ca în cadrul etapei a doua, cea ameliorativă, să valorificăm atât potenţialul celor

înzestraţi nativ cu simţul umorului, dar şi predispoziţiile ascunse, a celor care nu au manifestat

un simţ al umorului dezvoltat. De aceea lotul experimental s-a constituit din două subloturi pe

baza acestei caracteristici.

Etapa ameliorativă a presupus implementarea unor metode de stimulare a umorului ca

strategie de coping, în urma cărora s-a făcut o nouă investigare a nivelului de stres perceput la

locul de muncă. Dacă în opinia multor specialişti, simţul umorului a devenit o trăsătură de

caracter, care conferă individului abilitatea de a se integra şi acomoda mai uşor în noi

contexte sociale, iar alte opinii susţin că oamenii care râd mai mult sunt mai sănătoşi şi mai

productivi, s-a recurs la analiza statistică din acest punct de vedere a subiecţilor componenţi ai

lotul experimental.

Cercetarea prezentă a constatat şi stabilit statistic că persoanele cu un simţ al umorului

crescut nu au o rezistenţă fizică mai mare, dar capacitatea lor de adaptare le conferă o mai

bună rezistenţă psihică. Cu alte cuvinte, gradul crescut de adaptabilitate la stres, favorizează

un nivel crescut de acceptabilitate a simptomelor unei afecţiuni fizice, simptomele fiind la

rândul lor factori de stres, iar umorul protejând psihic gradul de alarmare. Rezistenţa psihică

generată de umor determină o alarmare tardivă faţă de simptomele unui dezechilibru al

sănătăţii fizice, ceea ce poate determina agravarea unor boli. În cadrul analizei, s-a mai

evidenţiat un semnal de alarmă, acela că alarmarea tardivă prin ignorare a simptomelor, poate

fi deseori însoţită de reţinerea de a apela la consultul unui specialist. Întrucât eşantionul a fost

format dominant din subiecţi de sex masculin, se poate concluziona că în general bărbaţii care

au dezvoltat simţul umorului, coroborat cu un umor dezvoltat şi utilizat voluntar,

conştientizează greu necesitatea de a apela la un specialist, atunci când sesizează tulburări la

nivelul sănătăţii fizice şi psihice.

Particularizând la aria ocupaţională a subiecţilor se poate aprecia că stresul specific

muncii în sectorul energetic generează simptome fizice, psihice şi comportamentale afectând

sănătatea globală şi funcţionalitatea eficientă a individului prin efectele sale, care pot şi

ameliorate prin intermediul umorului voluntar, însă există riscul ca efectele resimţite totuşi să

fie de multe ori ignorate, s-au deturnate în comportamente nocive (alcool, tutun, stimulente),

evitându-se prezentarea la un specialist (medic, psiholog, consilier, psihiatru). Datorită

particularităţilor activităţii prevăzute în sectorul energetic, unde riscul este mult crescut,

atunci şi nivelul de percepţie a stresului este specific, repercutându-se dominant în sfera

psihocomportamentală, care răspunde involuntar cu umor agresiv, tip de umor echilibrat prin

dezvoltarea strategiei de umor voluntar.

Toate aceste argumente şi concluzii au confirmat ipoteza referitoare la faptul că

stimularea adaptării prin umor voluntar la situaţiile de stres profesional poate ameliora sau

diminua resimţirea efectelor stresului asupra sănătăţii. În aceeaşi idee vine şi afirmaţia lui

Taylor (1992) care susţinea că „umorul şi optimismul unei persoane poate influenţa starea de

sănătate prin tentaţia de a-şi menţine poziţia afectivă pozitivă chiar şi în situaţii de stres acut”.

Baza ştiinţifică ce oferă la ora actuală posibilitatea înţelegerii depline a relaţiei dintre simţul

umorului şi sănătate face obiectul unei discipline denumită: psiho-neuro-endocrino-

imunologia, care se bazează pe teoria că emoţiile şi gândirea, prin intermediul căilor

sistemului nervos, influenţează secreţia de hormoni şi reglează activitatea sistemului imunitar.

Analiza minuţioasă a modului în care umorul influenţează interrelaţionarea în cadrul

organizaţional şi efectele acesteia pentru satisfacţia în muncă, productivitate, autoevaluarea

eficacităţii şi dezvoltarea reacţiilor emoţionale pozitive, a permis următoarea interpretare:

umorul voluntar influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul organizaţional, stimulând

sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care este un factor

important de sprijin în faţa situaţiilor stresante. Relaţiile pozitive stimulate prin umor pot

determina transformarea sprijinului ocupaţional din factor stresor, prin lipsa lui, în factor de

creştere a satisfacţiei în muncă şi de ameliorare a resimţirii stresului ocupaţional. Deci umorul

poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul de muncă prin latura ei psihosocială în

cadrul căreia am identificat un nivel de umor colectiv, rezumat într-o stare de spirit

mobilizantă, cu valenţe ameliorative în situaţii de limită, de panică, prin raportarea individului

la colegii/grupul căruia îi aparţine.

Întrucât în opinia lui Maslow satisfacţia este cel mai important element motivaţional,

dar satisfacţia în muncă nu conduce în mod necesar la îmbunătăţirea performanţelor, s-au

identificat şi relaţiile existente între umorul voluntar ca strategie de coping şi eficienţa, care

este pilonul de bază al productivităţii. Faptul că între copingul prin umor şi autoaprecierea

eficienţei şi productivităţii există conexiuni semnificative care au suferit accentuări ale

legăturilor după stimularea umorului voluntar, indică influenţa acestuia asupra performanţelor

personale. Astfel se poate aprecia că satisfacţia psihosocială, sau latura ei de umor colectiv,

pot evident conduce la îmbunătăţirea performanţelor, respectiv a eficacităţii şi productivităţii.

Aceste observaţii confirmă ipotezele iniţiale, transformându-le în următoarea concluzie cu

caracter general: umorul stimulat în cadrul organizaţional, ca mecanism de coping, conduce la

diminuarea resimţirii efectelor stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi

eficienţei, prin creşterea sprijinului organizaţional şi dezvoltarea gradului de satisfacţie

psihosocială.

Impactul pozitiv al activităţilor din cadrul programului ameliorativ, de stimulare a

umorului, a fost evidenţiat de rezultatele fazei postexperimentale, în care la nivelul lotului de

control nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între scorurile obţinute în pretest şi posttest

sub aspectul variabilelor dependente investigate, rezultate care demonstrează că efectele

stresului nu pot fi ameliorate la nici unul din nivele (individual şi organizaţional), fără

utilizarea unor strategii de adaptare.

Simţul umorului este atât o perspectivă asupra vieţii, un mod aparte de a percepe

lumea, dar şi un comportament care exprimă această perspectivă. Umorul este o calitate a

percepţiei care permite individului experimentarea unui tonus psihic bun, pozitiv, chiar şi

atunci când se confruntă cu adversitate, fiind mult mai eficient când este împărtăşit cu alţii.

Toate aceste calităţi ale umorului, nu îl transferă totuşi într-o tehnică infailibilă, pentru că ea

depinde foarte mult de cultura individuală şi gradul de civilizare a fiecărui individ, întrucât

limitele care trebuie respectate într-o relaţionare bazată pe umor pot fi uşor depăşite din lipsă

de educaţie a celor implicaţi în relaţionare. Umorul este o strategie care dacă face parte din

caracterul individului ca o calitate numită „simţul umorului” poate fi favorizantă dezvoltării

unei adaptabilităţi situaţiilor generatoare de stres. Dacă nu face parte din structura

personalităţii individului ca trăsătură de caracter, atunci el este eficient ca adaptare la stres din

perspectiva grupului, a organizaţiei., devenind tonifiant şi stimulator în situaţiile de criză, prin

atenuarea efectelor resimţite individual întrucât este resimţit sprijinul/suportul grupului.

În ansamblu, intervenţia formativă implementată s-a dovedit relevantă statistic sub

aspectul a două variabile dependente: starea sănătăţii fizice şi psihice, resimţirea satisfacţiei în

muncă şi intenţiilor de schimbare a locului de muncă, ceea ce echivalează cu validarea

parţială a programului experimental. Cercetarea îşi justifică relevanţa în contextul necesităţii

acute de a acţiona în direcţia prevenirii şi combaterii fenomenului de stres profesional, oferind

o posibilă modalitate de intervenţie în această direcţie, la nivelul angajaţilor din sectorul

energetic.

Contribuţii personale

Principala contribuţie adusă de lucrarea prezentă constă în participarea la validarea şi

omologarea instrumentelor de evaluare: Chestionarul JSS, pentru care eşantionul de bază al

cercetării a constituind 29% din eşantionul total utilizat pentru validarea pe România a acestui

chestionar (439 din 1533 subiecţi); Chestionarul de percepţie a relaţiilor cu locul de muncă

fost utilizat experimental, pentru a reduce un factor de stres suplimentar ce ar fi fost declanşat

prin aplicarea unui număr de alte 7 chestionare diferite. Aceste instrumente s-au dovedit

deosebit de utile în a desprinde unele aspecte specifice muncii în sectorul energetic şi analiza

datelor relevate de ele au permis luarea deciziei ca în perioada experimentală să fie utilizat ca

strategie de coping rezervele de umor ale subiecţilor.

Din punct de vedere teoretic, lucrarea prezentă a adus o modestă contribuţie în

reunirea accepţiunilor despre conjuncturile ce pot afecta omul activ, astfel s-a conturat

următoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupaţional/profesional, care

implică impactul condiţiilor şi conţinutului muncii asupra individului şi stresul organizaţional

care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor stabilite la locul de muncă. (vezi fig.2)

De asemenea, lucrarea a scos la lumină faptul că simţul umorului nu dă imunitate la

boli, ci face să se evite evidenţierea tulburărilor apărute la nivelul sănătăţii, fie prin ignorare,

fie prin autosugestionare că nu i se poate întâmpla nimic rău, aceste atitudini faţă de propria

persoană putând fi dăunătoare, dacă sunt menţinute pe perioade îndelungate, întrucât pot

facilita accentuarea unor boli.

O altă idee importantă reieşită din analiza şi interpretarea datelor, care este o

contribuţie reală a acestui studiu empiric, este aceea că suportul grupului este esenţial atât în

dezvoltarea umorului ca mecanism de coping, adică de adaptare conştientă, formându-se prin

contagiune un spirit al umorului colectiv, mobilizator şi atenuator al efectelor presiunii

stresului.

Dacă din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de

persoane între care există legături integrative de tip funcţional, comunicativ, afectiv şi

normativ, iar sintalitatea grupului este totalitatea particularităţilor esenţiale, edificatoare

pentru profilul moral al unui grup, denumită şi personalitatea unui colectiv, atunci orice grup,

sau colectiv poate avea între particularităţile esenţiale şi un nivel de umor comun, care

caracterizează grupul şi influenţează dezvoltarea lui. Ştiind că sintalitatea grupului nu se

modifică dacă pleacă cineva sau dacă vine un nou membru, decât dacă personalitatea acestuia

este foarte puternică sau dacă deţine o poziţie influentă, putem considera că şi nivelul de umor

are aceeaşi particularitate, ba chiar mai mult, umorul fiind mobilizator este un factor care

influenţează foarte mult adaptarea la grup a oricărui nou venit.

Direcţii viitoare de cercetare

Rezultatele studiului prezent oferă o alternativă pentru a se acţiona în organizaţii,

mai ales în cele formate dominant din bărbaţi, pentru diminuarea efectelor resimţite datorită

stresului de la locul de muncă, aceea a dezvoltării unor relaţii bazate pe umor voluntar, şi a

unei strategii de coping prin umor. Din acest punct de vedere studiul prezent a înregistrat

anumite probleme care s-au evidenţiat în urma analizei datelor. Aceste probleme pot constituit

teme pentru viitoare cercetări.

Ameliorarea temerilor de apelare la specialist atunci când angajaţii resimt puternic

efectele stresului ocupaţional ar fi una din temele care ar putea constitui o nouă temă de

cercetare, iar acest lucru se poate face prin schimbarea prejudecăţilor legate de consultarea

unui psiholog sau consilier, creşterea încrederii în ajutorul primit din partea altora, mai ales la

subiecţii de vârstă adultă.

Rezultatele studiului prezent atrag atenţia asupra necesităţii unei cunoaşteri

aprofundate a factorilor stresori care pot afecta mai mult sănătatea psihică, întrucât s-a

evidenţiat un impact mai mare al stresului asupra acestui nivel al individului. Legat de această

temă se poate încerca identificarea modificărilor ale mediului profesional care să relaxeze

interrelaţionarea.

Metodele de îmbunătăţire a sprijinului organizaţional ca factor de ameliorare a

efectelor stresului şi implementarea lor la nivelul organizaţiei ar fi o altă temă de cercetare,

care ar completa studiul prezent, ca şi alte cercetări dedicate ameliorării stresului resimţit la

locul de muncă.

Deşi în UE problema stresului profesional şi a combaterii efectelor sale este intens

dezbătută, în România aceasta apare destul de rar la nivel discursiv şi este aproape invizibilă

în strategiile de management, iar psihologii trebuie să acţioneze în această direcţie, mai ales

când intervenţia lor se focalizează pe prevenţie şi ameliorare.

Bibliografie selectivă

1 Abric J. A., 2002 Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi 2 Albu, M., 1998 Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura

Clusium, Cluj-Napoca 3 Alluisi,E.A.,

Fleischman, E.A, 1992 Human performance and productivity: Stress And performance effectiveness, LEA Hildsdale, New Jersey

4 Aldwin, C. M., 1999 Stress, Coping, and Development: An integrated perspective, The Guilford Press, New York

5 Alexandrescu, L., 1993 Rolul diferenţiat al stresului în etio-patogenia unor boli psihice cu caracter reactiv sau endogen şi importanţa sa pentru profilaxia psihiatrică primară, Teza de doctorat , UMF Carol Davila, Bucuresti

6 Amado G., Guittet A., 2007

Psihologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iaşi

7 Aniţei, M. 2007 Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iaşi 8 Aniţei, M. 2009 Locul si rolul psihologului in comunitate- actualitati si

perspective in psihologia romaneasca, Conferinta internationala de psihologie „Psihologul in comunitate”, Arad, 17-20 septembrie 2009, comunicare prezentată şi publicată în volumul conferinţei, Ed. Universitatii Vasile Goldis, Arad

9 Aniţei, M. Chraif, M. 2010

Metoda interviului in psihologia muncii, Editura Universitara, Bucureşti

10 Aryee, S., Luk, V., Leung, A., Lo, S.,1999

Role Stressors, Interrole Conflict,and Well-Being: The Moderating Influence of Spousal Supportand CopingBehaviorsamong Employed Parentsin Hong Kong. Journal of VocationalBehavior,54, 259-278

11 Baban, A., 1988 Stres si personalitate, Ed.Presa Universitara Clujeana, Cluj- Napoca

12 Bakker, A.B., Demerouti, E., Euwema, M.C.,2005

Job Resources Buffer the Impactof Kob DemandsonBurnout.Journal of Occupational Health Psychology,10, 2, 170-180

13 Blalock, I. A., Interaction of cognitive avoidance coping and stress in

Joiner Jr., Th. E, 2000 predicting depression/anxiety, Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1

14 Bogatyi, Z., 2004 Manual de psihologia muncii si organizationala, Editura Polirom, Iaşi

15 Bogathy, Z., 2007 Manual de tehnici şi metode în psihologia muncii şi organizaţională. Editura Polirom, Iaşi

16 Borangic, C., 2007 Vulnerabilitatea la stres, Revista de Somatoterapie, nr.17/2007, Bucureşti

17 Brotheridge, C.M., Lee, R.T., 2005

Impact ofWork-Family Interference on General Well-Being: A Replicationand Extension. International Journal of Stress Management, 12, 3, 203-221

18 Brate, A., 1996 Stresul ocupational si perceperea lui la militari si electricieni. Dizertatie/Master (Coordonator stiintific: prof. univ. dr. Horia Pitariu), Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca

19 Capotescu , R., 2006 Stresul ocupational – teorii, modele, aplicatii, Editura Lumen, Iaşi

20 Carver, C. S., Scheier, M. F., Weintraunb, J. K., 1989

Assessing coping strategies; a theoretically based approach, Jurnal of Personality and Social Psyehology, nr. 56

21 Carlson, D., Deer, C.B, 2003

The Effects of Internal Career Orientation on Multiple Dimensions of Work-Family Conflict, Journal of Family and Economic Issues,Vo1.24(1)

22 Chelcea, S., 1995 Cunoaşterea vieţii sociale, Editura I.N.I., Bucureşti 23 Chelcea, S., 2001 Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si

calitative, Editura Economica, Bucuresti 24 Clocotici, V.,

Stan, A., 2000 Statistica aplicată în psihologie, Editura Polirom, Iaşi

25 Cocoară, M., 2005 Definire, manifestare, prevenire. Editura Crisserv, Mediaş 26 Cohen, S.,

Edwards, J.R., 1989 Personality characteristics as moderators of the relationship between stress and disorder. In R.W. Neufeld (Ed.), Advances in the investigation of psychological stress., Chicester : John Wiley & Sons

27 Cooper, C.L., Payne, R. (Eds.), 1991

Personality and stress: Individual differences in the stress process. Chichester, England, Wiley

28 Cooper, C.L., Sloan. G., Williams. S., 1988

The Occupational Stress Indicator: Management guide. Windsor: NFER-Nelson

29 Denny R., 2002 Communicate to win, Kogan Page Limited 30 Dewe, P.J.,

O'Driscoll, M.P., 2001 Organizational Stress: A Review And Critique Of Theory, Research And Applications, Thousand Oaks, CA: Sage Publications

31 Creţu, T., 2001 Psihologie generală, Editura Credis, Bucureşti 32 Cristea, D., 2001 Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, Cluj 33 David, D., 2006 Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura

Polirom, Iaşi 34 Derevenco, P.,

1936-1986 Un bilanţ de cercetări internaţionale despre stres,1987, 1993, 1994, Revista de psihologie

35 Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., 1992

Stresul în sănătate şi boală. De la teorie la practică. Editura Dacia, Cluj-Napoca

36 Elloy. D.F., Smith, C., 2003

Patterns of Stress, Work-Family Conflict, Role Conflict. Role Ambiguity and Overload Among Dual-Career and Single-Career Couples: An Australian Study, Cross Cultural Management, vol.1

37 Eysenck, M., 1989 Personalizy, stress arousaland cognitive process in stress transactions.Advances in theInvestigation of Psychological Stress, Ed.J.Wiley and Sons, Chichester

38 Floru, R., 1974 Stresul psihic, Editura Enciclopedica Romana, Bucureşti 39 Fried , M., 1982 Endemic stress, Am.J.Orthopsychiat 40 Freud, A., 1996 Eul şi mecanismele de apărare, Editura Polirom, Iaşi 41 Freud S., 1999 Opere-Comicul şi umorul, Editura Trei, Bucureşti 42 Ford, M.T.,

Heinen, B.A., Langkamer, K.L., 2007

Work and family satisfaction and conflict: A meta-analysis of cross-domain relations. Journal of Applied Psychology, 92 (1), 57-80

43 Gardner, W., Reithel, B., Foley, R., Cogliser, C., Walumbwa, F., 2008

Attraction to Organizational Culture Profiles: Effects of Realistic Recruitment and Vertical and Horizontal Individualism Collectivism, SAGE

44 Gelade, G., Gilbert, P., 2003

Work Climate and Organizational Effectiveness: The Application of Data Envelopment Analysis in Organizational Research, SAGE

45 Giardini, A., Frese, M., 2006

Reducing the Negative Effectsof Emotion Work in Service Occupations: Emotional Competence Asa Psychological Resource.Journal of Occupational Health Psychology,11, 1, 63-75

46 Goodrick, G.K., Kneuper S., Steinbauer J.R., 2005

Stress perceptions in community clinic: a pilot survey of patiens an psysicians, Journal of Community Health, Aprilie

47 Goliszek, A., 1998 Învingeţi stresul, Editura Teora, Bucureşti 48 Goldstein, J.,1998 Why we watch: The attractions of violent entertainment. New

York: Oxford University Press 49 Golu, M., 1993 Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti 50 Golu, M., 2000 Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti 51 Golu, P., 2002 Fundamentele psihologiei sociale, Editura ExPonto,

Constanţa 52 Golu, P., 2001 Perspective noi asupra grupurilor sociale în Zlate, M.,

(coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, Iaşi 53 Greenberg, J.S., 1999 Stress management, Sixth edition. Boston Burr Ridge, WCB

McGraw-Hill 54 Hammen, C., 2005 Stress and Depression. Annual Review of Clinical

Psychology, 1, 293-319 55 Hauck, P., 2004 Depresia nervoasă , Editura Polimark, Bucureşti 56 Hayes, C., 2006 Stress Relief for Theachers, Routledge, Taylor & Francis

Group, London and New York 57 Hobfoll, St. E.,

Pekrun, R., 1999 Anxiety, stres, and coping, International Journal, Horwood Academic Publischers, vol. 12, nr. 2

58 Holdevici, I., 1995 Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Editura Victor, Bucureşti

59 Holdevici, I., 1996 Elemente de psihoterapie, Editura All, Bucureşti 60 Holdevici, I., 2005 Psihoterapia cognitiv-comportamentală: Managementul

stresului pentru un stil de viaţă optim. Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti

61 Holt, R., 1982 Occupational stress, Editura Free Press, New-York 62 Holt, R .,

Gualaberger, L., 1982 Handbook of stress, Free Press, New-York

63 Hoffman,W., Brate, A., Purcia, D.C., 2001

Introducere in psihoterapia comportamentala. Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu

64 Hurrell, J.J., Jr., Nelson , D.L., Simmons B.L.,1998,

Measuring job stressors and strains : Where we have been, where we are and where we need to go. Journal of Occupational Health Psychology, Vol. 3, No. 4

65 Iamandescu, I.B., 1993 Stresul psihic şi bolile interne, Editura All, Bucureşti 66 Iamandescu, I.B., 1994 Psihologie medicală, Editura Infomedica, Bucureşti 67 Iamandescu, I.B., 2002 Stresul psihic: din perspectivă psihologică şi psihosomatică.

Editura Infomedica, Bucureşti 68 Ionescu, S.,

Jacquet, M-M., Lhote, C., 2002

Mecanismele de aparare, Editura Polirom, Iaşi

69 Ionescu, Ş., 2007 Mecanismele de apărare-teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, Iaşi

70 Jolov, G., 1984 Stresul şi stabiltatea psihică, Voennye Znanija 71 Kenny, D.T.,

Cooper, C.L.,2003 Introduction: Occupational Stressand Its Management International Journal of Stress Management, 10,4,275-279

72 Lazarus, R., 1999 Emotion and Adaptation, Oxford University Press, New-York 73 Legeron P., 2003 Cum sa te aperi de stres, Editura Trei, Bucuresti 74 Luban-Plozza, B.,

Pozzi, U., Carlevaro,T.,1997

Viaţa alături de stres, Editura Contact Internaţional, Iaşi

75 Luban-Plozza,B., Poldinger,W., Kroger,F., 1996

Bolile Psiho-somatice în practica medicală, Editura Medicală, Bucureşti

76 McKelvey R.S., Pfaff J.J., Acress J.G., 2001

The relationship between chief complaints, psychological distress and suicidal ideation in 15-24 -year -old patients presenting to general practitioners, Med. J. Aust

77 Maslow, A., 2008 Motivaţie şi personalitate, Editura Trei, Bucureşti 78 Miclea, M., 1997 Stres si apărare psihică, Presa Universitara Clujeană, Cluj

Napoca 79 Millward, L., 2005 Understanding Occupational and Organizational

Psychology, Thousand Oaks, CA: Sage 80 Minulescu, M., 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică,

Editura Garell Publishing House

81 Mitrofan, I., 2005 Reflexia psihologica a celor patru elemente in dinamica integrarii ego-ului cu sine. Incursiune intr-o posibila analiza holistica de simbol., Rev. de psihoterapie Experienţială nr. 30, iunie, 2005

82 Mitrofan, I., 2005 Consilirea psihologica. Cine, ce, cum ?, Editura SPER, Bucureşti

83 Mitrofan, N., 1994 Etalonarea si reetalonarea testelor – o urgenta a psihologiei romanesti, in Revista Psihologia, nr. 6/1994, p. 2-3

84 Mitrofan, N., 2000 Psihometria şi direcţiile ei de dezvoltare la început de mileniu în Zlate, M., coord., Psihologia la răspântia mileniilor II-III, Editura Polirom, Iaşi

85 Mitrofan, N., 2001 cap. „Psihometria si directiile ei de dezvoltare la inceput de mileniu”, în Psihologia la raspantia mileniilor (coord. M. Zlate), Ed. Polirom, 2001

86 Mitrofan N., Mitrofan, L., 2005

Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi

87 Mitrofan N., 2009 Testarea psihologicã. Aspecte teoretice şi practice. Editura Polirom, Iaşi

88 Mocan, I., 2005 SPSS. Introducere în analiza datelor. Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu

89 Moldovan, O., Eisikovits,M., Baban, A., Varga, E, 1994

Implicaţiile psihologice ale stresului, Revista de psihologie

90 Nicolau, A., 1997 Reprezentările sociale. Psihologia câmpului social, Editura Polirom, Iaşi

91 Nielsen, IK, Jex, SM, Adams, GA, 2000

Development and validation of scores on a two dimensional Workplace Friendship Scale. Educational & Psychological Measurement, 60(4), 628-643

92 Ogden, B., 1996 Combaterea stresului, U.S. Naval Institute Proceedings I 93 Paulham, M.

Bourgeois, 1995 Stress et coping: les stragies d’ajustement a l’adversite, PUF Nodules, Paris

94 Panisoara, O, Panisoara G., 2005

Managementul resurselor umane, Editura Polirom, Iasi

95 Percek, A., 1992 Stresul şi relaxarea, Editura Teora, Bucureşti 96 Pitariu, H., 2000 Managementul resurselor umane. Evaluarea performantelor

profesionale. Editura All Beck, Bucuresti 97 Pitariu, H., 2004 Stresul profesional la manageri. Corelate ale personalitatii in

contextul situatiei de tranzitie social – economica din Romania, nr. 93- 122, Editura ASCR

98 Pitaru, H., Miclea, H., 1996

Colocviu despre stres, Editura Teora, Bucureşti

99 Nicolescu, O. , 2001 Managementul modern al organizaţiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti

100 Răşcanu,R., 1989 Capitolul Socioterapie, în vol. Psihiatrie, sub redacţia V. Predescu, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti

101 Răşcanu, R., 1995 Elemente de psihologia comunicarii, Editura Universitatii din Bucureşti, Bucureşti

102 Răşcanu, R., 2000 Introducere în psihologie aplicată, Editura „Ars Docendi”, Bucureşti

103 Răşcanu R., 2001 coautor Zlate M., coord

Psihologia la răspântia mileniilor, Editura Polirom,Iasi

104 Răşcanu, R., 2003 editia a II-a

Psihologie şi comunicare, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti,

105 Raşcă, L., Deaconu, A., 2002

Comportamentul organizaţional şi gestiunea resurselor umane, Editura ASE, Bucureşti

106 Roco M., 1996 Eu în relacie cu ceilalţi. În: Psihoteste, Editura Ştiincifică şi Tehnică, SA, Bucureşti, 1994, cap.8, p. 155-164, 1996

107 Roco M., 1999 Socializarea sau construirea socială a realităţii. În: 29 de teste pentru a te cunoaşte (red. Adrian Neculau), Editura Polirom, Iaşi, 1996, 1999, p. 94-114

108 Roco M., 2007 Creativitate şi inteligenţă emocională. Edicia a III-a, Editura Polirom, Iaşi,

109 Scherrer, J., 1993 Oboseala, Editura Humanitas, Bucureşti 110 Shvedin, B., 1995 Rezistenţa la stres, Revista Morskoj Sbornik, Nr,7 111 Sousa, F., 1996 Luarea hotărârii în condiţii de stres, Revista Baluarte, Nr.5 112 Stora, J.B., 1999 Stresul, Editura Meridiane, Bucureşti 113 Şchiopu U., 1997 Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti 114 Tellier, J,

Frumuşani, D. R. 1999 Resurse umane şi dezvoltare organizaţională, Editura Cavalioti, Bucureşti

115 Ticu, C., 2004 Evaluarea psihologica a personalului, Editura Polirom, Iaşi 116 Tudose, F., 2007 Psihologie clinică şi medicală, Manual, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti 117 Ursu, M.A, 2007 Stresul organizaţional, Editura Lumen, Iaşi 118 Vercellino, D., 2008 Sănătate organizaţională, suport de curs, SNSAP, Facultatea

de comunicare şi relaţii publice, www.scribd.com/sanatatea-organizatională

119 Verza E., 1997 Dictionar de psihologie (coautor), Ed. Babel, Bucuresti 120 Verza E., 2005 Comunicarea totala, in Revista de Psihopedagogie nr.2/2005 121 Verza E., 2006 Valentele comunicarii totale, vol. Simpozionului Centenarul

Psihologiei Romanesti, Bucuresti, 2006 122 Williams, S.,

Cooper, C.L., 1997 The Occupational Stress Indicator. In: R.J. Wood & Zalaquett, C. (Eds), Evaluating stress: A book of resources. Huntsville, TX Sam Houston State University

123 Watson, D., Clark, L. A., Tellegen, A. 1988

Development and validation of brief measures of positive and negative affect: The PANAS scale. Journal of Personality and Social Psychology

124 Zlate, M., 1997 Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti 125 Zlate, M., 2000 Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi 126 Zlate, M., 1999 Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi 127 Zlate, M., 2000 Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti 128 Zlate, M., 2005 – 2007 Tratat de psihologie organizaţional-managerială,vol-II,

Editura Polirom, Iaşi 129 Zorlentan, T.,

Burdus, E., Managementul organizatiei, Editura Holding Reporter , Bucuresti

Caprarescu, G., 1995 130 *** Investigarea si psihodiagnoza stresului socio-profesional -

articol în Revista Psihologia Resurselor Umane, nr. 2/2003 si reprezinta puncte de vedere autorizate ale Asociatiei de Psihologie Industriala si Organizationala din România

131 www.testcentral.ro Instrumente de măsurare a stresului ocupaţional 132 www.uib.no

/rg/bbrg/projects/naq NAQ, The Negative Acts Questionnaire, Bergen Bullying Research Group

133 www.scritube.com Positive affectivity and negative affectivity scale-momentary (PANAS)