Revista noastra

Colectivul de redacţie

Redactor-şef:Bogdan Baciu

Redactor-şef adjunct:Raluca BocanciRaluca Sofron

Secretar general de redacţie:Dana SchiporAdriana Filip

Redactori:Raluca Prelucă, Teofana Dulgheriu, Ştefan Văleanu,

Elena Popa, Alexandru Mihai, Roxana Sălăgean, Şerban Damian, Anca Mitrea

Grafică computerizată:Bogdan Baciu

Copertă:Mihaela Vasiliu

Tehnoredactare:Paul Nistor, Livia Vasilescu

Coordonatori: prof. dr. Marius-Gabriel Iacob, prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ

Coordonator artistic:prof. Anca Şoldănescu

Redacţia:Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni

Str. Sucevei, nr.105, jud. Suceavatel: 0230/541227

e-mail: [email protected]

CARPE DIEM!

Colegiul Naţional „Nicu Gane“ 1 NR LXXII/ 2011

Carusel

Se spune că în timp ce în urmă rămân paşi, înainte se deschid drumuri. Se întâmplă uneori să alegem drumul care sfârşeşte într-o fundătură, drumul cel mai lung, sau o scurtătură, sau pur şi simplu drumul greşit. Ne întoarcem şi o luăm de la capăt. Poate că nu alegem întotdeauna drumul cel drept, sau poate că nimerim uneori cărarea pierdută. Ne rătăcim sau nu, e bine de ştiut că toate drumurile duc la Roma.

Am învăţat în timp că fiecare zi poate să nu fie bună, dar cu siguranţă ceva bun este în fiecare zi. Trebuie să ne gândim că acelaşi soare, oriunde în lume, în timp ce pentru unii răsare, pentru alţii apune. Trăim o realitate mai frumoasă decât toate visele, iar asta ne ajută să fim fericiţi cu adevărat, nu doar din când în când, şi atunci în gând. Se spune că suma totală a nenorocirilor care încă nu ni s-au întâmplat se numeşte fericire. Poate ar trebui să realizăm mai des cât de fericiţi suntem cu adevărat, deoarece fericirea nu înseamnă să ai ceea ce-ţi doreşti, ci să-ţi doreşti ceea ce ai. Lucian Blaga afirma că viaţa este o plimbare spre somn. Dar somnul naşte vise, şi astfel plimbarea poate deveni memorabilă. Neglijăm însă adesea faptul că visele de azi pot deveni realităţile de mâine.

Fiecare joc de-a viaţa începe într-o copilărie. Copilăria este un început, o cărămidă de temelie, este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu surâs. Este momentul în care păşim cu o debordantă inocenţă spre viitor. Copilăria este singura perioadă din viaţă în care ne dorim cu ardoare să creştem. Un copil spune cu bucurie că are 4 ani şi jumătate. Un adult nu va spune niciodată că are 36 de ani şi jumătate. Paradoxal, după ani şi ani, am vrea să putem fi tineri din nou. La 100 de ani, bucuria de a trăi fiecare zi revine: ”am o sută de ani şi jumătate”.

Şi creştem…adolescenţa pare a fi perioada în care copiii încep să-şi crească părinţii. Un adolescent este un minor care devine uneori o problemă majoră, este o persoană foarte bine informată despre orice lucru despre care nu trebuie să înveţe. Un adolescent este răţuşca cea urâtă, pe cale să devină lebădă la tinereţe.

Tinereţea nu este vârsta, ci intensitatea trăirilor, este o boală din care toţi ne revenim, este soarele prezent în toate anotimpurile. Apoi, omul ajunge la maturitate atunci când e în stare să amâne plăcerile imediate pentru valorile de durată. Maturitatea este acel moment din viaţă când încetezi să mai visezi. Dacă tinereţea este visul, maturitatea este îndeplinirea lui. În final, “bătrâneţea începe ca toamna…cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverie şi doruri vagi”(Octavian Paler). Oamenii intră într-o vârstă de aur tocmai când, măcar pentru o clipă, au uitat de aur.

Fie că alegem să iubim la un moment dat greşit persoana potrivită, sau potrivit persoana greşită, “în faţa dragostei şi a morţii, noi toţi redevenim copii.”

Viaţa este un carusel care se învârte la nesfârşit. Râdeţi des, mult şi din toată inima. Râdeţi până nu mai puteţi şi aveţi nevoie de aer. Bucuriile simple fac adesea diferenţa. Chiar dacă drumul e lung şi, poate, presărat cu pietre, satisfacţia oricărei reuşite e formidabilă…prin urmare, Carpe diem! Gândiţi poate că am omis problemele?...

“-De ce, mărite trandafir, de câte ori îmi dai o floare, pe care ştii că o admir, mă-nţepi în deget şi mă doare?-Îţi spun, şi-ai mei admiratori să-mi ierte nedelicateţea. Durerea face uneori să vezi mai bine frumuseţea!”

Roxana Sălăgean, clasa a XII-a F

La început de drum


Interviu

Luând calea undelor puținului timp liber al doamnei director a Colegiului Național „Nicu Gane”, Elena -Cristina Nechifor, redacția „Revistei Noastre” a reușit să obțină răspunsuri la câteva întrebări ce suscită interesul cititorilor acestei publicații.

1. Bună ziua. Pentru că acesta este primul interviu acordat de către dumneavoastră Revistei Noastre din postura de manager al colegiului, vă rugăm să le spuneţi cititorilor noştri ce reprezintă Colegiul Naţional “Nicu Gane” pentru Fălticeni.

Colegiul Naţional „ Nicu Gane” este o instituţie de învăţământ cu caracter selectiv, elitist, prin tradiţie, dar şi prin activitatea sa prezentă. Reprezintă un factor instituţional al educaţiei, dar şi un aşezământ cultural, stâlp al evoluţiei fălticenene.

2. Ce deosebiri credeţi că există între liceul adolescenţei dumneavoastră şi cel al adolescenţei noastre?Deosebirile trebuie încadrate analizând comparativ generaţiile. Tot ceea ce reprezenta pentru noi ca

liceeni traseu educaţional, speranţă, cadru creativ se regăseşte şi acum din plin la “ Nicu Gane”. Generaţia liceenilor de acum are însă un plus de oportunitate.

3. Ce aşteptări aveţi de la elevii colegiului?Firesc este ca fiecare elev să dorescă să-şi construiască o bază solidă pentru viitorul profesional. Are

tot ceea ce îi este necesar: bază materială, profesori deosebiţi, libertate comunicaţională….mai rămâne doar să înveţe. Şi este o realitate că cei mai mulţi elevi ai noştri sunt maturi şi se pregătesc pentru viitorul lor, având la bază o motivaţie cognitivă.

4. Cum apreciaţi activitatea Consiliului Elevilor?Pentru mine este îmbucurător faptul că există acest Consiliu al Elevilor, cu atât mai mult cu cât îmi

asum responsabilitatea de a-l fi înfiinţat în şcoala noastră în 2005. Lucrurile au evoluat de la an la an, se resimte progresul implicării conştiente şi responsabilizării elevilor .

5. Care a fost ecoul activităţilor desfăşurate cu ocazia Zilelor Colegiului?Raportându-mă la tot ceea ce a prezentat mass-media, au fost aprecieri laudative. Toţi cei care au

făcut vorbire despre acest eveniment au subliniat că a fost frumos, cu înaltă ţinută, profesionalism şi sensibilitate. Ne bucură cuvintele frumoase şi ne oferă satisfacţie pentru că ele încununează un efort intens şi de echipă.

6. Care sunt ultimele performanţe ale elevilor colegiului?Şi în acest an există rezultate deosebite obţinute la olimpiadele şcolare. Avem premii la toate

disciplinele la faza judeţeană, dar şi calificări la faza naţională la disciplinele fizică, chimie, istorie, geografie, limba franceză. Sunt rezultate frumoase înregistrate şi la alte concursuri şcolare: la biologie, informatică, matematică, fizică, limba română, limba engleză, chimie, socio-umane. Oricum, o centralizare a rezultatelor de top o vom avea la sfârşitul anului şcolar. Previziunile sunt optimiste . Aşteptăm materializarea lor în premii la faza naţională. Felicit cu acest prilej toţi elevii care au participat şi au obţinut rezultate deosebite. Aceleaşi sincere felicitări le adresez şi colegilor mei, care au îndrumat elevii pentru obţinerea performanţelor.

continuare în pagina 3...

La început de drum


...continuare din pagina 2

7. Ce proiecte şi parteneriate derulează în acest an colegiul?Se continuă proiectele anterioare, dintre care amintesc Eco –Şcoala şi Împreună pentru o

comunitate bazată pe participare respect reciproc şi sprijin. Şcoala are în acest an activităţi în desfăşurare conform protocoalelor de colaborare şi parteneriatelor încheiate cu: Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, British Council Romania, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, Muzeul de Artă “ Ion Irimescu”, Liceul Teoretic “George Moroianu” Săcele, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Fundaţia Umanitară “Peter”.

8. Cu ce vine nou Colegiul Naţional “Nicu Gane” în 2011?Noul poate să însemne preocuparea noastră constantă pentru dezvoltarea bazei materiale – investiţii

în laboratoare, în baza sportivă, oportunitatea oferită elevilor de a găsi în incintă tot ceea ce le este necesar ( xeroxare, imprimare ).

Noul poate să însemne competiţia între clase - Cea mai performantă clasă .Noul poate fi reprezentat şi de diversificarea activităţilor extraşcolare ş.a.

9. Cum credeţi că am putea promova Colegiul Național „Nicu Gane”, astfel încât să atragem mai mulţi elevi capabili de performanţă?

Elevi capabili de performanţă există în număr mare în şcoala noastră. E nevoie de o strategie proprie de a-i determina să aleagă în mod corect domeniul în care pot face performanţă.

10.Ce schimbări aţi dori să se producă în colegiul nostru?Nu am în vedere schimbări majore, dar îmi propun să fie

evidente ca trăsături distinctive ale şcolii: disciplina, rigoarea, seriozitatea şi cultura organizaţională. Să fie pe deplin dezvoltat acel sentiment al apartenenţei la comunitatea şcolară şi să fie un sentiment trăit cu mândrie de fiecare elev.

11. Cum credeţi că va arăta şcoala românească şi, implicit, colegiul nostru, în viziunea noii Legi a Educaţiei?

Este dificil de oferit un răspuns. Facem acum presupuneri. Legea vine cu multe elemente de noutate, însă pentru a le înţelege pe deplin, aşteptăm metodologiile de aplicare. Toate la timpul lor...

12. Ce hobby-uri aveţi în timpul liber?Din păcate noţiunea timp liber a căpătat un sens ciudat de când sunt director. Am din ce în ce mai

puţin timp pentru mine. Nu mă plâng, îmi place să muncesc şi mă străduiesc să învăţ mereu, să progresez. Îmi place sportul foarte mult, mă relaxează grădinăritul, iar cărţile îmi sunt prieteni buni.

13. Care este ultima carte pe care aţi citit-o? Ne-aţi recomanda-o?Cu drag vă recomand să citiţi „Despre OMUL FRUMOS”. Îl regăsim pe actorul Dan Puric într-o

ipostază delicată, dar interesant de bine exprimată, aceea de exponent al spiritualităţii româneşti. Cartea transmite un anume sentiment al românismului, de care toţi avem nevoie.

14. Ce mesaj doriţi să transmiteţi elevilor de la Colegiul Național „Nicu Gane”?Se impune cu necesitate să rămâneţi cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai înzestraţi, cei mai

ambiţioşi, cei mai ...în toate cele!Pentru că noi toţi, profesorii şi părinţii ...suntem mândri de voi şi ne mândrim cu voi!

Redacţia

”Nicu Gane” - Ţara Minunilor


Hickery, Dickery, Dock, Wonderland'o Rock!

Nicu Gane ia cuvântul,/ ne-a venit şi nouă rândul;/ Nu clipiţi, nu respiraţi,/ citiţi şi vă minunaţi!

Seară mare, sărbatoare, balul nostru ia amploare./ Jokeri, dansatori,valeţi,/ regi, regine,

cântăreţi.. Şi surpriza mare, mare, vine joi cu dansatoare.. Pop cu salsa, house for

dancing,/ veţi cânta "Disco Romancing"./ În luna lui Brumărel,/ vino la noi frumuşel,/

chiar pe douăzeşunu'.../ Se dezlănţuie taifunu' .

Cu un astfel de mesaj, elevii claselor a XII-a A (ajutaţi şi de alţi elevi din clasele

XII-a B, a XII-a D, a XII-a E şi a XII-a H) de la Colegiul Naţional “Nicu Gane”, organizatori ai

“Balului Bobocilor” , ne-au invitat pe data de 21 octombrie 2010 în “Wonderland”. După

o campanie de promovare intensă, organizatorii, împreună cu bobocii participanţi, au

ţinut cu sufletul la gură peste 1200 de spectatori.

Invitaţii-surpriză, trupa de circ “The Sky” din Iaşi, şi-au făcut apariţia în jurul orei

4 p.m. în Fălticeni, invitând trecătorii de pe “Aleea Municipală” să vină la “Balul

Bobocilor” de la Nicu Gane. Programul “Balului Bobocilor” a început la ora 9 p.m, după o

întârziere de aproape o oră, cauzată de mulţimea care mai trebuia să intre în sală.

Intrarea în “Wonderland” au inaugurat-o 3 fachişti de la trupa “The Sky” care au

uimit publicul prin îndemânarea pe care o aveau în a înghiţi/arunca foc. Apoi, locuitorii

din “Wonderland” au început să joace şah, joc întrerupt de Timp, care i-a ameninţat pe

Pălărier (Alexandru Niţă), Alice (Alexandra Andrei), Regina Albă (Ana-Maria Ioan),

Regele Alb (Victor Moş), Regina Roşie (Cezara Lala) şi pe Regele Roşu (Constantin

Sălăgean) că, dacă nu îşi vor găsi înlocuitori, “Ţara Minunilor” va dispărea. Prezentatorii

“Balului Bobocilor”, amintiţi anterior, şi-au împărţit sarcinile, Alice şi Pălărierul fiind ceicare au invitat cele 8 perechi participante pentru titlul de “Alice şi Pălărier/ Miss şi

Mister Boboc“ să îşi facă o prezentare cât mai originală. Cei 16 boboci, fiecare

reprezentând “o Alice” sau “un Pălărier” în stil propriu, au trecut prin 5 probe pentru

a-şi demonstra calităţile potrivite în a câştiga titlurile supreme: “Proba de

Prezentare”, “Proba de Dans”, “Proba de Întrebări-Surpriză”, “Proba de Aptitudini”

şi “Proba Surpriză”, fiind notaţi de juriul format din: prof. Florentina Pavăl, prof. dr.

Marius Iacob, prof. Anca Şoldănescu, elevii Elena Popa, Iustina Dumitriu şi Cozmin

Andrioae. Între probele susţinute de micii Alice şi Pălărieri, au performat mai mulţi

invitaţi speciali, artişti ai Colegiului Naţional “Nicu Gane” precum: Bianca Nedelcu,

Cosmin Pavel, Andreea Gavriloaie, Mena şi Ştefan, echipa de majorete a colegiului,

dar şi două trupe din Suceava: “Posh” şi “Noisy Basterds” care au ridicat publicul în

picioare. Dacă la probele de aptitudini şi de dans bobocii au fost instruiţi de

organizatori cu multe săptămâni dinaintea “Balului Bobocilor”, la proba de întrebări

şi cea surpriză concurenţii şi-au pus în valoare spontaneitatea şi creativitatea pentru

a răspunde la întrebările propuse de Regina Albă şi Regele Alb, dar şi pentru a decora

un joben care să fie pe placul Pălărierului.

Decernarea premiilor a fost făcută chiar de Alice şi Pălărierul care au înmânat fiecărui boboc câte un premiu,

titlul de Miss/Mister Boboc fiind aflat după ce toţi bobocii au primit câte un cadou şi o diplomă din “Wonderland”.

După ce personajele principale din “Ţara Minunilor” au întreţinut suspansul, am aflat cine vor fi înlocuitorii lui Alice

şi ai Pălărierului: Mădălina Pavel (elevă în a IX-a H), respectiv Vlad Ciobanu (elev în a IX-a E), aceştia primind cu

emoţie şi bucurie titlul.

Programul “Balului Bobocilor” de la Colegiul Naţional “Nicu Gane” 2010 a fost încheiat pe ritmurile muzicii

invitatei speciale, Elena Gheorghe, care a fost însoţită de două dansatoare. Astfel, toţi locuitorii din “Wonderland”

au petrecut în stil mare până dimineaţă, reuşind şi să salveze acest tărâm.

Elena Popa, clasa a XII-a A

Cronică noncanonică


“ Cu toţii suntem absurzi; nimeni nu recunoaşte!”

Cu un gând englezesc, Eugen Ionescu dă forme englezeşti unui teatru englezesc, numit în stil englezesc : „ Cântăreaţa cheală”. Opera englezească fiind privită englezesc, precum englezii ar putea spune, un manifest englezesc în literatura englezească, un teatru englezesc de un absurd englezesc apărut din cauza englezilor după cel de-al doilea Război Mondial neenglezesc. În această piesă englezească, cuvântul englezesc: „absurd” denumeşte, asemenea englezilor, o idee englezească opusă gândirii logice englezeşti, a bunului simţ englezesc sau care născoceşte în felul englezesc legile englezeşti ale naturii englezeşti şi ale societăţii englezeşti. Acestui teatru englezesc i s-a atribuit curentul dramatic englezesc al teatrului absurdului englezesc şi înfăţişează perfect, în mod englezesc, degenerarea englezească a rasei umane englezeşti şi a relaţiilor englezeşti dintre oamenii englezi.

Scrisă englezeşte, pare a fi de un genial englezesc, aparent fără fir epic englezesc, fară sens englezesc, dar deţine conotaţii profund englezeşti, specifice englezilor, dar și ale lui Ionescu Eugen. Acesta a avut meritul englezesc de a crea adevărul englezesc al configuraţiei vieţii englezeşti.

Paula Măriuţă , clasa a XII-a F

N A U F R A G I A Ţ I I

De mult timp îmi doream să pot merge să vizitez Africa, să văd cum trăiesc oamenii de acolo, să experimentez modul lor de viaţă. Dar oare cât de puternică să fi fost dorinţa?... Acest lucru urma să-l aflu în scurt timp, când avea să mi se ofere „şansa vieţii mele”.

Pe la începutul verii am primit uimitoarea veste că am loc lângă un grup format din cercetători americani şi ruşi. Două săptămâni mai târziu eram deja într-unul din marile aeroporturi ale lumii, gata de a pleca într-o expediţie de neuitat. M-am întâlnit cu cercetătorii, oameni care nu mă cunoşteau şi pe care nu îi cunoşteam, iar mai târziu avea să aflu că nici ei nu se cunoşteau unii pe ceilalţi. Când am ajuns în avion am observat că mai sunt şi alţi pasageri care au aceeaşi destinaţie cu a noastră. Ne-am ocupat locurile, iar în scurt timp avionul a rulat de-a lungul pistei. Cu toţii eram relaxaţi şi convinşi de faptul că vom ajunge cu bine la destinaţie; nimeni nu bănuia însă nimic în legătură cu adevăratul loc în care avea să ajungă acel avion după aproximativ zece ore de zbor. Însă ceea ce urma să ni se întâmple avea să însemne pentru unii dintre noi o adevărată descoperire, dar, din nefericire, pentru alţii avea să însemne sfârşitul.

La un moment dat am auzit o voce care ne spunea să ne punem centurile deoarece trebuie să aterizăm de urgenţă. Am simţit cum pierdem altitudine şi cum avionul se apropie tot mai mult de pământ. Din cauza vitezei dobândite în cădere, la contactul cu solul pilotul nu a mai putut controla aeronava. S-a auzit o bubuitură puternică şi am simţit cum totul se năruie. Pentru ceva timp, nu ştiu exact cât, nimeni nu a mai văzut, auzit sau simţit ceva; eram cu toţii ca într-o transă. Când ne-am trezit din şoc am realizat că avionul a aterizat forţat. Dar unde?... Ne-am uitat în jur şi am observat că era un fel de pădure tropicală. La zece minute de mers în direcţia S-E de la locul unde s-a oprit avionul, am dat de nisip, apoi apă, apă cât vedeai cu ochii. Când am văzut că la orice margine ieşeam găseam tot apă, ne-am dat seama că era de fapt o insulă. Dar cum se numea acea insulă şi ce fel civilizaţie avea?... Mai târziu, după ce am făcut bilanţul catastrofei, am încercat să evaluăm şansele de a pleca de acolo, iar primul lucru a fost să consultăm hărţile şi să verificăm gradul de defecţiune al avionului. Am descoperit că insula pe care ne aflam nu a fost detectată nici de sistemul GPS al aeronavei şi nici nu se afla pe hărţile găsite la pasageri. Ştiam doar că ne aflam undeva la jumătatea distanţei dintre Africa şi America de Sud, după explicaţiile primite de la copilot, singurul membru al echipajului care a rămas în viaţă, dar care nu a supravieţuit mult timp, decedând spre sfârşitul zilei. Am încercat să cerem ajutor prin mijloacele de emisie-recepţie ale avionului, dar nu a fost posibil, iar telefoanele mobile nu aveau semnal.

Ceea ce ne-a descurajat a fost faptul că din o sută, câţi eram la decolare, mai rămăsesem acum doar şaptezeci şi doi. Norocul nostru a fost că una din condiţiile impuse pentru a putea merge în această croazieră îl constituia cunoaşterea limbilor franceză şi engleză, deoarece se presupunea că în multe zone ale Africii întâlnim vorbitori ale acestora, fie ei membri ai unor organizaţii internaţionale de ajutorare a populaţiei din lumea a treia, fie locuitori ai regiunilor fostelor colonii franceze sau engleze. Aşa am putut afla unul despre altul de unde venim, care este scopul călătoriei pentru fiecare dintre noi şi cu ce am putea contribui, fiecare în parte, la o bună convieţuire până la momentul în care ne vom putea întoarce în lumea civilizată.

Am aflat că printre noi se aflau medici, ingineri, doctori în drept sau ştiinţe politice şi chiar foşti membri ai armatei, demnitari sau conducători militari. Savant, doctor sau orice profesie ai fi avut în lumea civilizată, acum toţi trebuia să fim uniţi pentru a putea supravieţui. Dacă majoritatea dintre noi nu ne vedeam în postura de a trăi în sălbăticie, cu toţii ne puteam supune unor reguli de convieţuire şi fiecare dintre noi era educat spre a respecta drepturile celui de lângă el. De aceea am convenit să propunem şi să supunem la vot un set de reguli care să ne ajute să putem convieţui până la ivirea posibilităţii de a ne întoarce în lumea civilizată. Toţi cei care am supravieţuit ne simţeam ca înviaţi din morţi, iar unii dintre noi chiar am spus că ne-am născut a doua oară, fapt ce ne-a făcut să credem că suntem pe un tărâm al reînvierii şi ne-a determinat să numim acel loc „Insula Reînvierii”.

A doua zi am hotărât să alegem dintre noi pe cei care să ne conducă şi care să fie capabili să ia decizii în ceea ce priveşte întregul grup. Experţii în drept, foştii oameni politici şi foştii conducători militari, mai precis un grup de douăzeci de persoane, au fost aleşi de noi ceilalţi să formeze un parlament. Două zile mai târziu, aceştia ne-au propus spre dezbatere un set de reguli pe care l-au numit sugestiv „Legea Fundamentală de Convieţuire pe Insula Reînvierii”. Era prima constituţie adoptată pe insulă...După cinci zile de şedere aici, cadavrele celor decedaţi au fost scoase din epava avionului şi îngropate pentru a nu deveni un focar de infecţie şi boli pentru cei rămaşi în viaţă. Deoarece nu se ştia religia celor decedaţi, un supravieţuitor care a afirmat că este preot catolic şi dorea să ajungă la o misiune din Somalia a citit câteva pasaje din Biblie şi a făcut cruci din lemn pe care a scrijelit cu un briceag numele după paşapoartele celor decedaţi şi le-a pus la morminte.

Mihai , clasa a IX – a GAlexandru

La limită



În continuare, unul dintre invitaţii speciali, Ioan Onişor, a interpretat trei melodii, conform spuselor sale „una de Blaga, una de vară şi una zglobie”, cea din urmă fiind cântată împreună cu cel de-al doilea invitat, Magda Puşkaş, fost membru al Cenaclului Flacăra, şi anume Bla bla. Au urmat piese precum Gutuia, Copacii fără pădure, Ploaia care va veni şi Vinovaţii fără vină. Atmosfera a fost una de beatitudine: s-a râs, s-a bătut din palme, s-au spus glume şi lumea s-a simţit într-un cadru perfect realizat, chiar şi pentru două ore. Printre melodii am aflat că acea zi nu era deosebită doar pentru noi, ci mai ales pentru Magda Puşkaş care, aşa după cum avea să ne mărturisească chiar ea, împlinea „25 de ani pe un picior şi încă 25 pe celă la l t” . După cum era f i resc , evenimentul s-a încheiat cu tradiţionalul „La mulţi ani!”, iar florile, nici ele nu au contenit să apară.

În final, pentru o persoană care nu a mai participat la un eveniment de un asemenea fel, pot susţine cu siguranţă că nu regret experienţa trăită. Spectacolul de folk a fost ca „un lucru bun printre-atâtea lucruri rele”, aşa cum spunea însuşi marele poet Adrian Păunescu. Cu toate că am fost un public cu o prezenţă impecabilă, „minunat, care ştie destule versuri” potrivit Magdei Puşkaş, este încă trist că dintr-o sală de 100 de locuri, abia 75-80% au fost ocupate. Dezinteresul bate cu dezamăgire aprecierea calităţii.

Raluca Bocanci, clasa a XI-a G

Pastila de folk

Cine-ar fi crezut că-n oraşul nostru provincial o să avem cândva parte de un spectacol de muzică folk? Cine s-ar fi gândit că din nişte simpli ganişti în prima jumătate a zilei, vom deveni adevăraţi folkişti în cea de-a doua?...şi până la urmă cine şi-ar fi imaginat că o generaţie născută după '89 va aprecia şi va înţelege adevărata valoare a unui astfel de gen muzical, în cea mai mare parte în cazul de faţă constituit din melodii ale Cenaclului Flacăra înfiinţat de Adrian Păunescu? Cu toţii ştiaţi că muzica folk este originară din America, îşi are începuturile în 1930, apogeul fiind atins în 1960, cu toţii mai puţin eu, care am aflat tocmai datorită evenimentului respectiv.

oDupă o lungă aşteptare la doar 2 C ne-am văzut intraţi într-o sală nu tocmai călduroasă, însă această stare de „amorţeală” a fost imediat îndepărtată când grupul „Folk Simbol” şi-a făcut apariţia pe scenă: şase membri alături de solistul Mihai Boicu, elev al Liceului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Suceava. Majoritatea celor din sală probabil nu mai fuseseră la un spectacol de muzică folk (eu) şi aşteptau plini de emoţie să vadă de ce această muzică era un adevărat remediu pentru toate relele, de ce reuşea pur şi simplu să te facă să uiţi de realitate, de viitor, transpunându-te doar în dimensiunea strictă a prezentului?...pentru că a fost cu siguranţă o PASTILĂ DE FOLK. Evenimentul a constat în interpretarea mai multor melodii, fie pe versuri din Blaga, Eminescu sau Păunescu, fie creaţii proprii, respectiv ale altor artişti. Acesta a fost deschis de solistul Mihai Boicu, cu melodia De-aş avea, in memoriam Mihai Eminescu (s-au împlinit 161 de ani de la naşterea poetului), solist ce a cântat cinci piese de toate, încheind, aşa cum era de aşteptat, cu vestita melodie a lui Emeric Imre, Nebun de alb.

< Același material>, Teofana Dulgheriu

Un gen care contează

< Spirit tânăr>, Paul Nistor

Poesis


În aşteptare …

Frunzele cad şi vântul cel rece

Suflă fără încetare.

E totul trist şi melancolic,

În aşteptare…

Soarele gălbui şi nostalgic

S-ascunde sub norul cel mare.

E linişte şi pace,

În aşteptare…

Iarba îşi pierde culoarea verzuie

Şi în pământ găseşte alinare.

E pustiu şi fără viaţă,

În aşteptare…

Copacii îşi lasă frunzele să cadă

Şi rămân astfel fără culoare.

E incolor şi prea nostalgic,

În aşteptare…

E greu s-aştepţi ca să apară

Un Făt-Frumos pe-un cal călare.

E tare greu când stai şi plângi,

În aşteptare...

Laura Pupăză ,clasa a XI-a G

Sunt eu

, Sunt o lume de flori Când printre zăpezi îmi aflu sfârşitul

În privirile tale aburindeSub care mă descriu nemuritor,

Un Romeo trezit din somnu-i adânc,Sunt eu însumi Dumnezeu pe Pământ.

Sunt un poem de visuri îngereşti, Eu sunt o carte de poveşti

Despre eternele iubiri.Ce mi le dăruieşte Cerul.

E-o viaţă fără punct,E îngerul meu vesel,Un zâmbet, un sărut,

Când fulgi de nea se cernPe trupul ce-l ating.

Sub aripile-acestui înger îmi aştern Şi dorm şi visez acelaşi înger.

Cu un dulce venin El mă strânge în braţe

Acoperindu-mi faţa cu aripile,Când clipele în loc se opresc

Şi e cald pe Pământ.E o lume pe care atât mi-o doresc…Mă rog unei lacrimi pe o filă de carte.Mă despart cu un zâmbet de moarte

De spaţiu, de timp Şi-i pun flămânda inimă în palme.

În universul care doarmeSunt plin pe mâini de sânge…

Sunt eu rămas o pasăre şi-un dor,Un dor ce nu mai plânge .

Îmi cresc din suflet azi Aripile de zbor.

Denis Munteanu, clasa a XII-a E

Octombrie 3

S-a oprit ploaia!S-au plâns câinii cu blană udă cerului,

E toamnă şi se dezbracă toţi copacii de parcă le-ar fi cald.Îşi asumă riscul păcatului şi al zilelor negre.

Se zbat statuile din ceară, acum ajunse plumb.Umbra în umbră se pierde,Tu mergi zilnic la oră fixă spre neputinţă...

Bat clopote-clopotele din noapte de fug norii, păsările, orele.Îţi tremură mâna când mai aprinzi o...

... o trecătoare plăcereMă ameninţă zâmbetul tău,

Mi-e furtună-n suflet, nu ai de ce intra!Mi-e doar frig și aş vrea să ascult ceva din Vamă...

Iustina Dumitriu, clasa a XII-a A

Râsu’ Plânsu’


Aproape de tine

Striveşte-mă ca pe un fir de iarbă ,sunt o rugă de piatră

ce-o sfarmi cu o daltă de carne,striveşte-mă încet , iubeşte-mă cu grijă,

nicicând nu aş puteasă fiu roua desprinsă

de talpa piciorului tău ...Pe buzele mele

tu eşti o petală de trandafir... Am uitat să ating pustiul din suflet ,

o lume ucisă de-un zâmbet ce doarme.Lasă-mă să zbor, să mă lovesc de tine,în noaptea asta rece cu luna de cleştar să mă conduci pe ultimul meu drum,ca pe un fluture trimis la insectar .

Să fie locul meu de veci doar părul tău ce-mi mângâie obrajii,

din Calea ta să nu te mai opreşti să-mi luminezi în taină paşii.

Atât de mult eu te iubesc încât sunt mort aproape ,

sunt mort. Eşti gândul ce-l trăiesc,oricât pleci de departe.

Îţi scriu un vers acum, către final,să nu mă uiţi pe calea bolnavilor de inimi !

Cuprins de-un dor nebun de aşteptări mă-ndrept către spital.

Denis Munteanu, clasa a XII-a E

J Perle albe pentru zile negre

J Eu m-am născut într-o joi seară pe la prânz …

J Băă, voi sunteţi treizeci de nerozi, eu sunt unul singur.

J Datorită faptului că a început să îi tragă în ţeapă, Vlad Ţepeş le-a devenit antipatic boierilor.

J Dacă v-aţi tâmpit şi nu mai ţineţi minte, notaţi-vă într-un caiet, undeva... Uite: eu am umplut două agende de la începutul anului.

J Puneţi mâna şi învăţaţi, că nici nu ştiţi când vă dau data viitoare o lucrare.

J Nechifor Lipan zăcea pe burtă, cu faţa în sus ...

J Un ofiţer către un soldat: „– Te duc în câmp şi te dau cu capul de toţi pereţii!”

J Decât să moară, Decebal a preferat să se sinucidă, împuşcându-se cu sabia din dotare.

J Cum comentezi citatul X din „Alexandru Lăpuşneanul”?

- Nu am nimic de comentat, sunt întru totul de acord cu autorul ...

J Primul război mondial a avut ca scop uciderea prinţului moştenitor al Austriei, care a fost ucis de un student sârb.

J Optica se ocupă cu studiul ochelarilor.

J La o oră de dirigenţie, diriginta îi întreabă pe elevi: -Copii, spuneţi-mi ceva ce nu aţi reuşit să înţelegeţi în 4 ani de şcoală...

La care un elev mai curajos răspunde: Matematica!

J Un tată corectează pe fiul lui într-un mail: Să ştii că ţi-am primit mail-ul şi tocmai ţi-am pus mia de lei la poştă, dar să ştii că o mie se scrie cu trei de zero, nu cu patru.

J Profesorul de mate’: -De ce să ne mai chinuim atâta la exerciţiu, hai să fim şmecheri din prima.

Culese de...

Alexandru Mihai și Damian Şerban, clasa a IX-a G

Consiliul Elevilor “Nicu Gane”


Un proiect ce nu se lanseaza

ZI DE ZI

Cum filele calendarului ajung aproape de zilele de sfârșit ale lunii octombrie, undeva în jurul intervalului de 22-24 se dă startul unei forfote nebune. O forfotă nebună, pentru că, ”nu-i așa?”, toamna se culeg roadele! Da, luna aceasta se (re)culeg roadele și la Colegiul Naţional Nicu Gane, o seamă de roade peste care 140 de ani de istorie, efort și competenţă profesională și-au însemnat trecerea. Anul acesta, cu o organizare desăvârșită, de la sălile de clasă (pentru care fiecare în parte și-a exploatat imaginaţia și nu doar), la detaliile estetice de pe coridoare și până la rondul de flori proaspăt plantat de la intrarea principală (aceasta doar ca sa fiu cârcotașă, desigur!).

Dacă Zilele Colegiului le încadrăm de obicei la categoriile laude, mulţumiri, și ,,activităţi de casă de cultură'', anul acesta, ce-i drept, am reușit să urmăresc un lung șir de activităţi și evenimente culturale propuse în lista generoasă încadrată în pliantul pentru Zilele Colegiului Nicu Gane 2010, ce nu doar aparent au depășit stadiul de “ activităţi cu participare impusă”, ci și în realitate au oferit pe deplin libertate individuală de selectare a acestora. Lansări de carte, cercuri deschise, concursuri, premieri, lansări de proiecte - activităţi pentru

toată lumea. Sâmbătă, 23 octombrie 2010, a avut loc o

lansare de proiect din cadrul proiectului mare Împreună pentru o comunitate bazată pe participare, respect reciproc şi sprijin desfășurată în incinta amfiteatrului ,, Mihail Sadoveanu'' a Colegiului Naţional „Nicu Gane”, Fălticeni. Acest proiect, un proiect naţional, finanţat de Trust for Civil Society in Central&Easter Europe şi iniţiat de Organizaţia ,,Salvaţi copiii” se bucură de participarea activă a câtorva școli și licee din municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Suceava. Proiectul se desfăşoară în perioada august 2009 – iulie 2011 şi are ca scop creşterea participării copiilor şi adolescenţilor la viaţa şcolii şi a comunităţii, obiectivele urmărite vizând atât creşterea rolului Consiliului Elevilor, cât şi

pregătirea copiilor şi adolescenţilor pentru participare activă la viaţa şcolii şi a comunităţii. O propunere îndrăzneaţă, dacă ne gândim că până la urmă toţi pretindem că aceste principii ne ghidează într-o mai mare sau mai mică măsură acţiunile şi deciziile, dar pe care, într-un final, nimeni nu şi le asumă în mod direct. Reflectând totuşi că în această programă sunt implicaţi circa 6500 de elevi din 70 şcoli din cele 6 judeţe şi Bucureşti, la un scurt calcul, realizăm că şansele ,, lansării pe piaţă'' a unui model de cetăţean, dacă nu perfect, măcar mai documentat şi mai responsabil, cresc. Aşadar, dintre şcolile participante se numără şi Colegiul Naţional Nicu Gane, care a pornit cu înscrierea în concurs a 4 propuneri de proiecte, în urma jurizării, la nivelul şcolii, stabilindu-se proiectul câştigător care va fi implementat de către elevi în perioada august 2010 - februarie 2011. Cu un nume sugestiv, proiectul PORŢI DESCHISE – ZI DE ZI s-a bucurat de atenţia şi aprecierile tuturor.


Consiliul Elevilor “Nicu Gane”



După cum am precizat anterior, lansarea proiectului a avut loc în cadrul Zilelor Colegiului, sub atenta organizare a doamnei profesor dr. Mihaela Bărbăcuţ şi implicarea directă a Preşedintelui Consiliului Elevilor Nicu Gane, Şerban Vornicu şi a echipei de proiect, elevi din clasa a XI-a G, bucurându-se de prezenţa Preşedintelui Comitetului de Părinţi de la nivelul şcolii, a doamnei director, prof. Nechifor , şi a întregului colectiv al Consiliului Elevilor „Nicu Gane”.

Primele intervenţii, ale doamnei profesor Mihaela Bărbăcuţ, nu doar au deschis vioi activitatea matinală de week-end, dar au avut şi un rol de încadrare a elevilor prezenţi în funcţiile pe care le deţin, reamintind scopul şi atribuţiile Consiliului Elevilor în şcoli. Nu în ultimul rând, Preşedintele Consiliului Elevilor a adus la cunoştinţă activităţile desfăşurate în anul şcolar 2009-2010, fiind premiaţi cei ce au fost implicaţi în proiecte ce s-au derulat în cadrul activităţilor de educaţie multi/interculturală şi concursuri pe aceste teme. În cele din urmă, a avut loc lansarea propriu-zisă a proiectului PORŢI DESCHISE – ZI DE ZI, în urma căruia membrii Consiliului Elevilor au fost pregătiţi pentru coordonarea activităţilor, alături de echipa de proiect.

Proiectul a pornit, au susţinut responsabilii acestuia, de la ideea că în rândul tinerilor, ca şi în rândul multor cetăţeni, există persoane ce au dezvoltat o atitudine greşită faţă de instituţiile publice şi organizaţiile menite să existe în folosul cetăţeanului. Astfel, comportamentul persoanelor în cauză şi relaţiile interumane au de suferit. Aşadar, cu siguranţă fiecare dintre noi ne gândim cu nostalgie când avem de înfruntat probleme reale în raport cu instituţiile din comunitatea noastră la Ziua Porţilor Deschise în care acestea apar cetăţeanului ca abordabile şi transparente. O problemă reală pe care echipa de proiect a expus-o cu îndrăzneală a fost aceea referitoare la faptul că de ce să nu ne informăm corect, de ce să nu deţinem instrumentele necesare şi de ce să nu adoptăm comportamentul corect care să ne asigure accesul la instituţiile comunităţii noastre – zi de zi ? Da, sunt până la urmă probleme reale, cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, zilnic. Ce putem face în această privinţă ? Coordonatorii proiectului ne-au propus şase activităţi ce vizează patru grupuri ţintă a câte 25 de elevi diferiţi urmărindu-se o mai bună colaborare cetăţean- instituţie : o vizită de documentare la Primărie ( ,, Invitaţie la primărie '' ), o vizită la biblioteca municipală ( ,, Vreau o carte! ''), o documentare despre serviciul de urgenţă 112 şi SMURD ( ,, 112- apelul de urgenţă'' ), crearea unui atelier de scriere unde vom redacta

documente, vom completa formulare (,,Actele la control!'') şi, publicarea unui ghid redactat de participanţii la proiect care să cuprindă informaţii şi paşii necesari pentru a aborda anumite instituţii ale comunităţii locale, Ghidul Porţi deschise – zi de zi.

Dacă zarurile au fost aruncate, acum de ce mai avem nevoie dacă… Iniţiativă – este! Raţionament – este! Muncă şi competenţă – nu este, ci sunt! Recunoaştere pentru excelenţă instituţională -... (pauză pentru efect dramatic)...ESTE! ( oficial, chiar de pe 22 octombrie). Colegiul Nicu Gane s-a angajat de 140 de ani nu doar să deschidă porţi spre cunoaştere elevilor săi, ci se face responsabil şi pentru poarta pe care o menţine deschisă zi de zi spre o comunitate mai

bună, bazată pe participare, respect reciproc şi sprijin, ceea ce, de fapt, ne dorim cu toţii.

Dana Schipor, clasa a XI-a G

Cristina

Trecut și prezent...


Şcoala - o legătură între generaţii?

Şcoală! Şcoală! Şcoală! Mereu există cineva care te întreabă câte ceva despre ea: „Cum a fost azi la şcoală?”, „Ai luat note astăzi?” sau care îţi vorbeşte despre aceasta astfel: „Dacă nu vei merge la şcoală, să ştii că o să pierzi multe lucruri în viaţă, chiar dacă acum nu realizezi acest fapt”, „Să ştii că şcoala este importantă! Vorba proverbului: <<Dacă n-ai carte, n-ai parte>>”, „Chiar dacă nu îţi place şcoala, tot trebuie să treci pe la ea”. Atunci când eşti mic, mai exact la grădiniţă, ţi se va spune că vei merge la şcoală unde îţi vei face prieteni noi, vei învăţa lucruri interesante şi folositoare, vei putea demonstra că eşti cel/cea mai bun/ă, lăsându-ţi impresia că este foarte uşor (cel puţin asta a fost prima mea impresie despre şcoală). Apoi când ajungi în faţa faptului împlinit, realizezi că, de fapt, ceea ce ţi s-a spus nu este chiar aşa. Într-adevăr, este frumos la şcoală, însă din momentul în care i-ai păşit pragul începe pregătirea pentru propria viaţă, aşa cum spunea şi Jan Amos Komensky: „Toată viaţa este şcoală”.

Tot vorbeam de şcoală, dar de fapt ce este aceasta? Cine este persoana care a spus pentru prima dată ce este o şcoală? Cine a pus bazele ei? Cine îşi mai pune aceste întrebări? Toată lumea priveşte şcoala ca pe o instituţie de învăţământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline necesare pentru ca omul să fie educat, astfel încât acesta să deţină informaţii suficiente legate de cultura generală şi nimic altceva. Astăzi, copiii vin la şcoală doar pentru că sunt obligaţi de lege sau pentru că sunt condiţionaţi cu absenţele, nu pentru că le-ar face plăcere să vină. Foarte rar mai găseşti elevi care să vină din plăcere, iar aceştia sunt etichetaţi drept cei mai buni. Pe vremea mamei mele (nu că ar fi trecut foarte mult timp de atunci), şcoala era considerată importantă, iar dacă lipseai de la şcoală erai foarte aspru sancţionat. Însă pentru ea, aceasta era mult mai mult decât o instituţie care te forma, educa şi pregătea pentru societate, era practic o a doua casă în care un dascăl te ajuta să descoperi tainele încurcate ale acestei lumi. În acea perioadă, regimul comunist impunea o anumită ţinută – la liceu: sarafan bleumarin pe pieptul căruia era cusut numărul matricol, o cămaşă bleu şi pamblica albă pe cap fără de care nu puteai intra în şcoală dacă erai fată şi costume bleumarin pentru băieţi şi un anumit program al Casei Pionierilor. Fiecare elev era obligat să respecte atât uniforma, cât şi planul de desfăşurare al activităţilor. La început, în Casa Pionierilor intrau doar elevii care aveau cele mai bune rezultate la învăţătură, apoi, pe rând, toată lumea devenea pionier. Aceştia primeau o cravată roşie şi depuneau un jurământ, iar fetele purtau fusta bleumarin cu o centură pe care apărea stema ţării, cămaşă albă, iar băieţii pantaloni bleumarin cu cămăşi albe şi toţi trebuiau să poarte băscuţe albe cu insigne. Cu timpul, bineînţeles, cei care erau cei mai buni la învăţătură deveneau comandanţi de detaşament şi aveau tresa galbenă cu cravată cu tricolor, apoi următorii în grad erau comandanţii de grup cu tresă galbenă sau albastră şi şnur roşu, iar cel mai bun din şcoală era comandatul de unitate care avea tresă şi şnur albastru. După aceste lămuriri pot afirma că mama mea a fost mândră să poarte uniforma şcolară, deoarece simţea că odată cu acele haine, ea făcea parte dintr-un tot unitar care era o a doua casă. Tot mama îmi spunea că dacă erai pionier nu însemna să fii doar cel mai bun şi să porţi trese şi şnururi, ci trebuia să mai şi participi la paradele organizate de 1 Mai în cinstea muncii, 23 August de Ziua Naţională a României, apoi mai erai dus la practică toamna la cules de porumb, de cartofi, de mere, iar în funcţie de profilul liceului, erai dus la strung ca să fabrici piese. Atunci când terminai de învăţat, pe lângă studiile tale, mai ştiai şi o meserie şi astfel, chiar dacă nu erai strălucit la învăţătură, ştiai cu siguranţă că îţi vei găsi un loc de muncă. Şi toate acestea se întâmplau pe vremea mamei. Aşa privea ea lucrurile.

Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă treburile sunt mai mult sau mai puţin complicate. De ce spun acest lucru? Pentru că, aşa cum am afirmat mai sus, prima mea impresie despre şcoală a fost ca totul se putea obţine la fel de uşor ca la grădiniţă, dar m-am înşelat. Nu am foarte multe amintiri de la şcoala primară, însă ştiu că totul a început să capete o altă formă şi un alt contur. Păşeam într-o lume nouă, nedescoperită încă de mine unde doar învăţătoarea mea avea cheia succesului. În clasele I-IV ştiu că am purtat foarte puţin timp uniforma în comparaţie cu mama mea, iar în generală uram ideea de uniformă şi nu am purtat-o niciodată, însă acest fapt nu a avut repercusiuni asupra mea, deoarece condiţiile nu mai erau aşa de drastice ca în vremea ei. În schimb, atunci aveam libertatea de a putea participa la diferite concursuri: de română, matematică, fizică, obţinând premii şi recompense atât din partea şcolii, cât şi din partea primăriei, iar aceste lucruri mi-au schimbat gândirea. Părăsind clasa a VIII-a cu o părere despre şcoală în general şi urmând acelaşi liceu ca şi mama mea (transformând acest lucru într-o tradiţie), mintea mea s-a schimbat


Trecut și prezent...



pentru a mia oară, iar ideea de a purta uniformă a devenit ceva reprezentativ pentru mine, chiar dacă în ziua de azi lumea nu mai agreează acest fapt, deoarece fiecare om vrea să iasă în evidenţă prin hainele pe care le poartă, creându-şi astfel propria etichetă.

Ceea ce vreau să spun prin şcoală ca o legătură între generaţii este subliniat de faptul că atunci când eşti într-o unitate de învăţământ trebuie să porţi o uniformă - acea banală îmbrăcăminte pe care elevii în general o urăsc. În momentul de faţă, fie că eşti părinte - aşa cum este mama mea, fie că eşti elev – aşa ca mine- toţi am fost şi unii încă suntem la şcoală şi cu toţii am fost şi suntem obligaţi să purtăm acele haine. Ceea ce este comun generaţiilor e că fiecare se leagă una de cealaltă prin uniformă, chiar dacă ea nu rămâne aceeaşi în timp. Deşi pare destul de banal la o primă impresie, este interesant să vezi că unul din acele aspecte care leagă şcoala de generaţii este tocmai banala, dar reprezentativa uniformă.

Vasilica – Raluca Prelucă, clasa a X-a A

Evadând din prezent

Visând, sperând, simţind, conştientizând sau nu, ne pierdem în detalii sau pur şi simplu nu ne găsim cuvintele atunci când suntem întrebaţi ce este sau ce a reprezentat copilăria pentru fiecare în parte. Lume de miracole şi de uimire a creaţiei, scăldată în lumină ieşind din întuneric,nespus de fragedă şi de uluitoare copilăria este prima vârstă a omului care îl fascinează şi îl sensibilizează făcându-l adult prin frumuseţe şi libertate. Maturi ajunşi, ne e dor...şi e un fel de nostalgie... care nu se mai poate recupera. Cel mult retrăi. Şi cum spuneam... Tânjim... să mai stăm pe genunchii bunicului, să-i trecem prin părul cărunt degetele

noastre mici şi jucăuşe ascultându-i poveştile cu eroi excepţionali. Să alergăm desculţi încercând să prindem fluturi, să construim castele de nisip şi să ne întristăm că valurile înspumate ale mării ni le dărâmă. Am mai vrea să fim naivi şi inocenţi şi să tindem să ajungem doctori docenţi. Ştim bine asta... şi eu, şi tu şi mulţi ca noi, pentru că nu-i aşa? E mai lesne să fii tu cel care pune întrebări şi nu cel care e nevoit să ofere răspunsuri, să ai tu ocupaţia de a nu face nimic special, şi totuşi nimicul tău să fie unul special. Să fii prinţesa iubită a mamei şi soldăţelul de neînvins al tatălui, să te scufunzi şi să aştepţi să fii scos la suprafaţă. Astăzi... doreşte-ţi... să ştii ce e uitarea,

dar să nu fii nevoit să uiţi tot ceea ce ştii, să fii în stare să treci peste timp, dar timpul să nu treacă peste tine. Mâine... încearcă să găseşti ceea ce cauţi, dar caută şi ceea ce încerci să găseşti, sincer visează să nu mai ai atâtea vise neîmplinite, ci vise sincere pe care să le împlineşti. Bucură-te, copile... de odinioară şi dintotdeauna atunci când e momentul... nu te ambiţiona să-l depăşeşti, savurează fiecare clipă, hrăneşte-te cu puţinul de care ai avut noroc să fii înzestrat pentru că vei avea vreme să-l sporeşti. Recunoaşte că atunci când răsfoieşti filele trecutului, imagini şi întâmplări îţi simplifică mult-complicata fiinţă. Şi nu e nici umbră de morală...e doar o constatare a ceea ce am trecut în revistă, a ceea ce am încetat să observ cândva, dar am reuşit să redescopăr până nu demult. E un fel de antrenament pentru ceea ce râvneşti să ajungi: un om MARE care nu a uitat că a fost şi MIC.

Delia Ilie, clasa a XII-a F

<Rugă> Marciana Filip, 6 ani

Eventum


„Zestrea cu datini”

La Colegiul Naţional „Nicu Gane” s-a desfăşurat în perioada 17-19 decembrie 2010 o activitate de promovare a tradiţiilor specifice de iarnă, prin care s-a dorit o întoarcere în timpurile arhaice, o cunoaştere a tradiţiilor, dar şi o modalitate de a-i informa pe elevii colegiului cu privire la trecut, la valoare.

Activitatea, organizată în holul Colegiului Național „Nicu Gane”, coordonată de d-l prof. dr. Codrin Benţa, a constat într-o expoziţie de artă populară cu recuzită din ceremonialul sărbătorilor de iarnă: costume, ţesături şi obiecte din lemn, dar şi dintr-un spectacol de poezie, colinde, urări şi paradă de

costume populare. În cadrul programului artistic au evoluat Ansamblul „Dumbrava Minunată” de la Clubul Copiilor şi Elevilor Făliceni, coordonat de d-l înv. Gheorghe Popa, Corul „Animosi”, dirijat de d-l prof. Dan Sinăuceanu, dar şi Briana Benţa cu recitarea unei poezii.

Părintele Tudorel Neculau a precizat că pe viitor se doreşte la Colegiul Național „Nicu Gane” realizarea unui muzeu etnografic, idee ce va putea accentua importanța tradiţiilor, a culturii şi a valorilor din zona noastră.

Pagină realizată de Adriana Filip, clasa a XII-a F

„Noapte de Crăciun” este sceneta prin care elevele clasei a IX-a F, coordonate de d-na prof. Daniela Pavel, au dezvăluit celor prezenţi adevărata semnificaţie a Crăciunului, ca în finalul spectacolului, în clinchete de clopoţei , să intre în scenă Corul „Animosi” al colegiului, dirijat de d-l prof. Dan Sinăuceanu. Grupul vocal a pregătit un program de colinde atât din repertoriul românesc („Legănelul lui Iisus”, „Velerim şi Veler Doamne”, „Moş Crăciun”, „O veste-am adus”, „Colindăm iarna”), cât şi din cel internaţional ( „White Christmas”, „Jingle Bells”, „Santa Claus is coming to town”, „Rudolph”). Nu au lipsit din programul artistic nici interpreţii vocali. Mădălina Pavel, Andreea Gavriloaia, Cosmin Pavăl şi d-l prof. Dan Sinăuceanu au interpretat câteva colinde celebre ale unor artişti precum Ştefan Hruşcă, Raoul sau Andra.

21 decembrie 2010 a fost ziua în care elevii Colegiului Național„Nicu Gane” au pregătit pentru invitaţii prezenţi în cantina colegiului un spectacol de colinde, teatru şi dans, prin care s-a dorit să se pătrundă în magia Crăciunului, farmecul şi magia acestei sărbători vestind Naşterea Mântuitorului.

COLINDUL elevilor ( Credinţa, Omenia, Legământul, Iubirea, Nădejdea, Dăruirea) a început cu sceneta „Târgul de Crăciun”, interpretată de elevele claselor a IX-a A şi a XI-a F, coordonate de d-na prof. Loredana Nemţoi, pentru a fi continuat de trupa de majorete a colegiului care a prezentat un dans al crăciuniţelor.

„COLIND” cu elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane”

< Rol>

<Expocultură>

O altfel de școală


În perioada 6-10 februarie 2011, 3 Aceştia primesc şi o serie de materiale elevi din judeţul Suceava au participat la un oferite de fundaţia Tineri pentru Tineri, seminar pe tema “Educaţie pentru indispensabile oricărui tânăr aflat în sănătate”, proiect cofinanţat din Fondul pragul adolescenţei. Social European, denumit generic: “ Oferte Dacă la nivel judeţean cursurile au educaţionale inclusive extracurriculare şi avut loc în data de 11 martie 2011(au extraşcolare pentru formarea stilului de participat doi elevi din fiecare unitate viaţă sănătos şi a cetăţeniei active pentru școlară din județ), în colegiul nostru el se copiii din comunităţi dezavantajate, cu desfăşoară încă din luna februarie. precădere rurale în învăţământul Clasele a XI-a G, a XI-a H, a XI-a D şi a VIII-preuniversitar din România”. a au participat la acesta. Elevii sunt

Acest curs a însumat 40 de ore şi a împărţiţi pe grupe de vârstă şi până acoperit module despre sănătate mintală, acum s-au arătat foarte interesaţi de sănătatea mediului înconjurător, educaţie această inițiativă . Unul dintre cursanţi sexuală, igienă şi management de proiect chiar mi-a mărturisit, la sfârşitul unui joc, în domeniul sănătăţii. Pentru că toţi că aşa ar vrea să fie toate orele în liceu și reprezentanţii Sucevei au terminat cu acest lucru nu este întâmplător, un studiu succes acest training, au devenit, la rândul realizat de cercetătorii americani lor, facilitatori în respectivul domeniu. dovedind faptul că receptivitatea este

Consiliul Judeţean al Elevilor mai mare în urma unui training peer-to-Suceava s-a gândit să extindă această peer (de la egal la egal) decât în urma activitate la nivel judeţean, astfel încât o unui curs clasic.mare parte din elevii suceveni să Acest proiect este unul care a beneficieze de un asemenea curs. El pornit de la nivel european şi este foloseşte metode informale şi nonformale şi implementat la nivel judeţean de elevi. se bazează pe latura practică ş i Foarte important este faptul că nu se demonstrativă a domeniului. Joculeţele, predă absolut nimic. Totul se învaţă prin testele, aplicaţiile şi celelalte activităţi au metode noi, prin discuţii, focus grupuri şi loc într-un ambient plăcut, destins, diferit planşe lucrate în grup. Sperăm ca acest orelor de curs, astfel încât elevul să proiect să fie implementat cu success şi în participe activ la desfăşurarea lui. alte licee şi vă aşteptăm cu toţii să

participaţi la el. Nu o să regretaţi!

Bogdan Baciu, clasa a XI-a D

FERICIREA SE NAŞTE DIN SĂNĂTATE

Cultura la ea acasă


Climat cultural în tărâmul uitatului Foltic

22 octombrie poate părea o dată obişnuită a calendarului pentru unii, însă pentru alţii, mai exact pentru

„ganişti” a reprezentat o zi de sărbătoare, o zi învăluită într-un aer de retrospectivă în care Colegiul Naţional „Nicu

Gane” a sărbătorit 140 ani de existenţă şi tradiţie în „tărâmul uitatului Foltic”. Şi-a deschis uşile pentru personalităţi

fălticenene, precum jurnalistul şi scriitorul Grigore Ilisei, foşti directori, foşti profesori, foşti elevi, părinţi şi pentru

mulţi alţi invitaţi de seamă.

Evenimentul a fost deschis de doamna profesor doctor

Mihaela Pavel Bărbăcuţ cu o prezentare a activităţilor

întreprinse în ultimii 10 ani de existenţă a colegiului.

Amintim: revista şcolii, proiecte, cercuri de lectură sau chiar

parteneriate. S-a continuat cu lansarea cărţii Cronici

provinciale, aparţinând celei mai sus menţionate, carte ce a

fost rezumată printr-o serie de MOTTO-uri şi imagini

reprezentative fiecărei părţi. De altfel, lansarea nu a fost

deloc întâmplătoare, autoarea spunând că „…prima parte

se constituie ca un omagiu, prin filiaţia directă cu o unitate

de învăţământ care s-a consacrat deja ca un centru de

iradiere culturală, Colegiul Naţional „Nicu Gane”. Au urmat

două intervenţii, una aparţinând elevei Mihaela Sandu

Vasiliu din clasa a XI-a D, ce a realizat grafica şi ilustraţiile

cărţii în cauză şi cealaltă aparţinând „întâiului romancier dintre publicişti şi cel dintâi publicist între romancieri”,

scriitorului Grigore Ilisei ce a alcătuit predoslovia aceleiaşi cărţi, intitulată Cronici neprovinciale. Câteva cuvinte la

adresa Cronicii provinciale nu le-a avut de spus doar scriitorul Grigore Ilisei, ci şi colegi ai autoarei, precum doamna

profesoară Loredana Nemţoi.

Au luat cuvântul şi elevii Bogdan Baciu şi Adriana Filip ce au vorbit despre revista şcolii, denumită Revista

Noastră, împlinind şi ea cel de-al 71-lea an de existenţă. Având în vedere că evenimentul a avut loc de Zilele

Colegiului, nu putea să lipsească un scurt istoric. Astfel, am aflat că şi-a început existenţa sub forma unui gimnaziu,

sub diferite nume, a devenit liceu, iar din 1999 este ce e şi astăzi, Colegiul Naţional „Nicu Gane”. Totodată, au răsunat

nume de foşti profesori ca Dan Protopopescu (limba şi literatura română), Geo Nichita (istorie) sau A.G. Stino (limba

franceză). Am fost uimiţi să auzim câte personalităţi i-au trecut pragul: Constantin Ciopraga, Eugen Lovinescu sau

Vasile Lovinescu fiind doar câteva dintre ele. Pentru a se mai destinde atmosfera a avut loc şi un program artistic ce a

constat în susţinerea unui moment muzical de corul şcolii, Animosi, sub îndrumarea atentă a domnului profesor de

muzică Dan Sinăuceanu. Totul s-a încheiat sub „egida” piesei de teatru „Gaiţele” scrisă de Alexandru Kiritescu, care a

fost jucată de grupul „Les neuf fantastiques” din clasa a XI-a D. Trebuie amintit că aceasta a obţinut Locul I în mai 2010

la Festivalul de teatru din Iaşi.

Închei prin a mărturisi că evenimentul a fost unul reuşit din toate punctele de vedere, prin intermediul lui

putând realiza, în cazul în care nu am făcut-o până acum, că suntem norocoşi a studia în această instituţie cu dascăli

de la care avem într-adevăr de învăţat, lucru ce-l susţin prin exemplul doamnei profesoare Mihaela Bărbăcuţ.


< Exerciţiu de admiraţie>

Se cuvine să realizăm o oarecare

introducere la această rubrică, deoarece ea va

deveni permanentă şi stăpână pe două pagini ale

revistei. Este o rubrică care vine în susţinerea

comunicării de tip blogging, a elevilor care nu scriu

poezie, nici proză, nici articole jurnalistice, ci doar îşi

exprimă ( liber şi echivoc) părerea proprie despre un

anumit subiect. Toţi posesorii de blog din Colegiul

Naţional “Nicu Gane” sunt invitaţi să contribuie la

perpetuarea și îmbunătățirea acesteia. Nu

divulgăm numele autorilor, vă lăsăm pe voi să îi

descoperiți, accesându-le paginile web.

http://www.intreabapraful.wordpress.com

O plimbare către sine.

Cred că una dintre cele mai deranjante şi intense dureri este cea provocată de tensiunea apărută la încercarea îndelungată de a ţine pleoapele blocate, chiar dacă somnul nu pare a se ivi nici măcar fantomatic. În ciuda faptului că nu vreau să accept realitatea, sperând că măcar de data asta distincţia îmi caracterizează situaţia, mă simt nevoită de a fi pusă ochi în ochi cu obiectivul: e încă o noapte în care nu pot dormi.

De fiecare dată când negura mă ţine trează, camera se transformă într-un spaţiu hiperbolic, iar noaptea devine şi ea un mediu al exceselor. Mă declar absolut fascinată de amplitudinea pe care o are noua realitate şi de măsura în care simţurile mele par a se perfecţiona. Abia acum pot afirma că senzaţiile îmi sunt cu adevărat precise.

Muzicalitatea surdă a inimii e atât de aproape încât îmi trece prin minte că organul sistolic se ascunde undeva pe faţa posterioară a timpanului. Devine din ce în ce mai intensă şi se transformă într-o bătaie aritmică şi sufocantă, iar eu nu mă pot decide dacă o savurez sau îmi displace. Îmi pare că aud cum căldura îmi evaporă până şi ultimul strop de apă din părul încâlcit de după baie, ce seamănă mai degrabă cu o coroană de spini uscaţi din Vestul Sălbatic. Fiecare lovitură cadenţată a secundarului îmi încreţeşte şi mai mult cortexul, creează noi circumvoluţiuni, cu o putere potenţată, simulând o evadare a creierului dincolo de etmoid. Vibraţiile joacă un joc prostesc pentru copii şi am impresia că o fac intenţionat, doar pentru a confunda insomnia cu demenţa.

Imaginile săvârşesc şi ele un dans grotesc al demenţei, executând dezordonat şi obsesiv o mişcare asemănătoare cu mişcarea browniană. Întunericul ce-mi stăpâneşte camera nu e destul de întunecat, iar lumina care pătrunde printre jaluzele mă arde precum razele neîngăduitoare de amiază ale soarelui de vară.Mă găsesc captivă în jocul nenatural al obscurităţii, iar zorile mă prind cu aceeaşi figură lividă, cu aceiaşi ochi injectaţi de nesomn. Fac cunoştinţă cu ziua şi, întrucât pare că suntem mereu la prima întâlnire, mă prezint cuviincios şi spun:

Bună! Numele meu este Insomniac.

INSOMNII 4 Februarie 2011


Blog zone

Zone

http://about-sophie.blogspot.com/

Dada, mă ţin de promisiune şi scriu despre un lucru care îmi zgârie retina zi de zi: mă refer la clasicele greşeli gramaticale. Se pare că ... limba română pune o grămadă de piedici în exprimare şi nu neapărat cea orală, e vorba de cea scrisă! Nu m-aş fi legat niciodată de persoanele care nu stăpânesc bine limba şi care fac anumite greşeli elementare de limbă, fie că ele sunt de ortografie sau gramatică, dar mi se pare penibil să te "lauzi" cu cât de bine stăpâneşti tu celelalte limbi şi cât de dezvoltat ţi-e "simţul limbii", din moment ce tu ai nevoie de un dicţionar ca să porţi o conversaţie banală, ştiind că după primul "bonjour/hello" ( bătaia se dă pe cele două limbi ), ai nevoie de câteva minute bune ca să treci la următoarea replică . Pe lângă faptul că suntem vorbitori "nativi" de engleză şi franceză, ne permitem s-o dăm din când în când şi pe spaniolă ( telenovelele îşi fac simţită prezenţa ) şi astfel facem impresie bună când în loc de "Bună" spunem " Hola ", femeia devine "mujer" şi tupeul nu-i, frăţică, dacă n-ai "cojones" .

Dar să revin la subiectul propriu-zis ( scuzaţi digresiunile ), ca să vă fac o scurtă listă cu cele mai frecvente greşeli gramaticale. E suficient să intru pe FB şi să urmăresc o oarecare "discuție productivă"; astfel se remarcă drept cap de listă : " frumoas-o , drăguţ-o " ( nu am de gând să ţin o lecţie şi să explic de ce şi cum se scriu altfel cuvintele în cauză, e pur şi simplu penibil, mai bine renunţaţi să mai faceţi complimente sau luaţi aminte " frumoaso ", dacă "nai" creier N-AI ( sper că e suficient, dacă "v-a" fi acest post înjurat, VA trebui s-o accept "s-au" ( pont: SAU=ORI, se scrie legat 8- ! ) poate vă veţi enerva ştiind că şi voi scrieți la fel de greşit ortogramele astea " cum ?! , nu aşa se scrie ? ". Sunt multe ortograme care vă dau "bătăi de cap", n-are rost să le înşir chiar pe toate, dar măcar înjuraţi corect (dacă tot o faceţi ). Fir-ar să fie ea limba română, că tare e "grele", dar să facem un minimum de efort şi să le "transcriem" măcar involuntar corect, dacă logică nu-i. V-am pupat !

“ Toate cărțile de gramatică să apeleze la mine” 19 Ianuarie 2011

http://launchbreak12.blogspot.com/


Multă lume vorbeşte despre muzica rock, luând-o în batjocură şi spunând că acest gen semnifică întunericul şi că ascultând-o vei fi „posedat”. De fiecare dată când aud pe cineva spunând acestea sunt sigur că este genul de om “născut pe ritm de house sau manele”. Bineînţeles că încerc să-i explic, de fapt ce înseamnă rock-ul, dar de fiecare dată nu reuşesc pentru că acel om este închis în „incultura” lui şi în lipsa de experienţe de viaţă şi în primul rând pentru că respectivul sau respectiva niciodată nu a ieşit din cercul de manele sau de house. Acest gen de oameni, sunt ca nişte lichele. Se ţin de tine ca lipitoarea de piele. Dacă încerci să le explici că nu au dreptate ei îşi susţin punctul de vedere, până reuşesc să se enrveze pe ei înşişi. De asemena trebuie explicat faptul că rock-ul are un mesaj pe care nu mulţi îl pot înţelege. Întradevăr sunt genuri de rock, cu un mesaj mai mult îndreptat spre împărăţia întunericului, însă nu tot timpul acesta este greşit. Aceste genuri de muzică sunt: Black metal, Death metal, Melodic death-metal. După cum am spus, multe dintre aceste genuri au ca mesaj venirea diavolului pe pământ însă de multe ori se mai vorbeşte şi despre “greşelile” pe care Dumnezeu le-a făcut şi cu omenirea şi cu Îngerul cel rău. Genurile de rock pe care mulţi îl confundă cu Meldoic death-metal este Viking metal-ul. Aici mesajele sunt în mare parte cu caracter istoric. De multe ori este amintit numele lui Dumnezeu dar nu este luat în batjocoră, chair dacă explică destul de clar unele conspiraţii şi unele “greşeli’’ ale lui Dumnezeu. Un alt gen de rock este Folk-metal-ul în care de multe se vorbeşte despre distracţie dar şi despre zilele grele ale oamenilor. Mulţi oameni consideră Heavy metal-ul cel care ar putea aduce desfâul societăţii, dar mesajele şi aici sunt împărţite. De multe ori se vorbeşte despre droguri, băutură, prostituţie, însă aceştia nu au spus niciodată ceva de genul “trăieşte astfel pentru a-ţi fi bine” cum de multe ori se întâmplă în cadrul muzicii house. Mulţi înţeleg rock-ul ca pe un gen de muzică în care toţi “grohăie” neînţelegându-se nimic. Este cu totul şi cu totul greşit. Acel “grohăit” seminifică disperarea şi încercarea de a explica durerea din sfuletul artiştilor.Mulţi nu înţeleg versurile deoarece nu sunt atenţi, ori sunt distraşi de manelele puse de vecin.

Mulţi preferă să sfârşească în incultură decât să asculte muzica bună.Aceasta este greşeala societăţii deoarece promovează doar melodiile comerciale, iar astfel mintea omenească este transpusă într-o stare de nepăsare pentru ca mai apoi să sfârşească în incultura pe care muzica ascultată a impus-o. Nu există nicio soluţie pentru aceste fapte, totul ţine de voinţa fiecăruia. Se spune că gusturile nu se discută, însă când este vorba despre house şi manele, aceste două genuri care sunt doar nişte imitaţii eşuate a muzicii, îi poţi spune celui care ascultă că defapt va sfârşi într-o lume în care incultura şi muzica proastă vor domina, dar din păcate degeaba vei încerca să-i explici, nu va înţelege niciodată că genul pe care îl ascultă de fapt nu este muzică. Aşa că până societatea va promova muzica bună, în fiecare orăşel, sătuc, cartier,stradă vor exista “cocalari” care să spună că “Nicolae Guţă este regele muzicii româneşti”sau că “Nu există cântăreţ mai mare şi mai bun ca Justin Beiber”. Aşa că aveţi voinţă şi ascultaţi muzica bună că dacă vă veţi lăsa pe mâna societăţii veţi muri fără să ştiţi cine au fost The Beatles şi Cargo.

Blog zone

chiar el, „Fălticeniul e un caz rar în istoria şi cultura românească, ţinând

ărâmul Fălticenilor, „centru cont de dimensiunile localităţii, de Tde iradiere culturală” aşa vechimea nu prea mare şi de numărul cum îl numea Grigore Ilisei a format enorm raportat la personalităţile din multe talente în arta scrisului, a cultura şi ştiinţa românească”. Totuşi de teatrului, în arta muzicii sau chiar în precizat este şi faptul că monografia nu plastică. Se pare că nu este singurul care conţine doar date despre personalităţi, consideră aceasta, scriitorul Cătălin ci şi scurte istorii ale lăcaşelor de cult şi Ciolca susţinând că „fără istorie nu ale unităţilor de învăţământ din zonă. suntem nimic”. Această carte a avut ca sursă de

n i d e e a e x p u s ă , a c e s t a inspiraţ ie a lbumul „Făl t iceni” Îîntruchipează o „ i s tor ie aparţinând lui Grigore Ilisei, cel care a culturală”, dacă-mi este permis să o alcătuit şi predoslovia cărţii în cauză, numesc aşa, a oraşului Fălticeni ce poate carte care este la a doua ediţie pentru că fi considerată „oglindă credibilă, aşa cum susţinea cel amintit mai sus este realistă, perfectibilă a spiritualităţii din „o carte de adăugat şi îndreptat”. această parte” aşa după cum şi-a m precizat anterior că aici exprimat crezul domnul profesor de Agăsim nume ce mai răsună limbă română, Neculai Sturzu. De ce o prin prezenţa vie a celor ce le deţin, o istorie culturală? Pentru că scriitorul parte chiar dascăli de “Nicu Gane”. Cătălin Ciolca nefiind „un om al Datorită acestui context lansarea cărţii a scrisului de azi de mâine”, cartea-i avut loc în amfiteatrul „Eugen aduce împreună de la A la Z nume de Lovinescu” al Colegiului Naţional „Nicu rezonanţă încă de acum două secole, cu Gane”. Amintim astfel nume precum: nume ce dăinuiesc pe aceste meleaguri. doamna profesor doctor Mihaela Astfel ia naştere Cartea Fălticenilor de la Bărbăcuţ, domnul profesor doctor A la Z care este un fel de duh spiritual al Codrin Benţa sau domnul profesor acestei aşezări, cu toate că nu întruneşte Neculai Sturzu, dascăli ce şi-au doar nume locale, ci şi din apropierile prelungit activitatea şi în afara orelor de oraşului. Însuşi autorul cărţii s-a curs, relizând ceva pentru întregul remarcat în mai multe domenii precum Fălticeni, şi nu doar pentru elevii săi.lirică, literatură, teatru pentru copii, venimentul în sine a adunat chiar şi critică (recenzii şi cronici de Esub o atmosferă „culturală” întâmpinare) ştiind aşadar cât este de pentru 60 de minute elevi, profesori, important pentru un „spaţiu” să fie scriitori (Grigore Ilisei, Ioan Ţicalo), toţi îmbrăţişat de mai multe domenii dornici a afla că într-adevăr orăşelul culturale. acesta este consemnat în filele unei cărţi

u toate că este la origine „de la A la Z”.Cvalah, a ales să scrie o carte a Fălticenilor pentru că, aşa cum afirma Raluca Bocanci , clasa a XI-a G


Fălticeniul de la A la Z

Fiul adoptiv al Fălticenilor, de la A la Z, situat la C


Profil literar

Jurnal

Astăzi sunt … doar un naufragiat. Cândva, la mijloc de lume, la mijloc de timp, aveam părinţi şi o casă, aveam o viaţă şi un nume: Robinson Crusoe. Acum ... mai sunt cunoscut poate doar ca intrusul care a venit să tulbure liniştea acestor pământuri necălcate.

Octombrie, 1659, Insula ,,Disperării”În urmă cu opt ani am plecat de acasă, un

“adolescent pe mare” contemplând idealuri iluzorii. Şi dacă perla de mare preţ pentru a cărei dobândire un om renunţă la toate bogăţiile e falsă ... ce contează atâta timp cât cel care o are nu ştie? Eu mi-am împlinit visul de a călători, dar îmi doresc să nu o fi făcut niciodată. Mai bine rǎmâneam îngheţat pentru totdeauna la nouǎsprezece ani, înainte de a mǎ îmbarca pe vaporul ce avea sǎ mǎ împingă spre necunoscut. Un vapor se află în siguranţă în port, dar nu pentru asta s-au construit vapoarele. Marea e înşelătoare şi m-a pedepsit pentru inconştienţa din trecut. Pentru că în toate mările există şi puţin munte, m-a aruncat aici, într-un pustiu de neînchipuit, care mă obligă să uit de lume, de casă, de prieteni, de părinţi, de tot. Îmi va lua ceva timp să mă obişnuiesc să trăiesc în condiţiile primitive pe care mi le-a hărăzit destinul, dar...am timp liber, nu-i aşa ? Şi încă mult ... prea mult pentru un simplu om, prea mult timp pentru gânduri, speranţe, temeri. E copleşitor şi e doar începutul. Mă dărâmă neputinţa, inutilitatea, regretele. E greu să accepţi că ar fi putut fi altfel, ar fi trebuit să fie altfel. Aş fi putut muri de bătrâneţe, într-un pat cald, acasă, înconjurat de o familie, de copii, de nepoţi, de lacrimi de iubire. Dar nu am vrut asta. Am preferat să mă avânt de pe cel mai înalt munte, uitând că aripile de ceară se topesc... Am ales să trăiesc o viaţă în care fiecare noapte e un chin, la gândul că mâine m-aş putea trezi în stomacul unui animal sălbatic...şi cu toate astea, încă mai reuşesc să adorm...adorm...

Noiembrie, 1659, Insula ,,Curajului”Un amalgam de stări şi sentimente dansează într-un suflet prea singur ca să-i mai fie teamă…Am observat că

pe insulă, zilele sunt ca pătrăţelele tablei de şah...una albă, una neagră. Azi e o zi albă. Privind în urmă, îmi dau seama că din nimic, am făcut ceva, am făcut totul. Mi-am construit un paradis. Nu am vrut să merg încotro mă ducea cărarea. Am venit în schimb aici, unde nu era nicio cărare, şi am lăsat o urmă. Natura m-a desenat cum a vrut ea, dar am să mă definesc cum vreau eu. Şi ... îmi cer scuze că până acum am fost doar spectator. Cred că uneori mă încearcă sentimente de mândrie, dar faţă de cine m-aş putea mândri, când aici sunt doar eu cu mine ? Faţă de soartă, că i-am venit de hac şi am reuşit să supravieţuiesc? Faţă de animalele pe care le împuşc uneori cu satisfacţie? Ştiu că trişez, dar încă nu vreau să devin hrana hranei mele. Azi sunt fericit. Deja nu mă mai întreb ce caut eu în viaţa mea. Am reuşit până acum să aduc pe insulă toate lucrurile de pe vas înainte de scufundarea acestuia. Spre surprinderea mea, toate s-au dovedit a fi folositoare. Acum am din nou o casă. Nu e chiar acasă, pentru că niciodată nu încetezi să adori căminul în care te-ai născut, ci doar înveţi să trăieşti fără el, dar e totuşi o casă. Mă simt Pygmalionul ei. E statuia mea de o frumuseţe debordantă, punctul meu slab, dar forte totodată. Unii pictori transformă Soarele într-o pată galbenă. Alţii, transformă o pată galbenă în Soare. Eu sunt arhitectul care a transformat o stâncă rece în cel mai călduros şi primitor palat...

Decembrie, 1659, Insula ,,Nostalgiei” Timpul este modalitatea naturii de a face să nu se întâmple toate deodată. Mâine, astăzi vor fi ieri.... Sunt aici

doar de câteva luni, dar simt că îmbătrânesc. Simt că părul mi se albeşte de la rădăcină până la vârf, simt că ridurile îşi fac apariţia...mă dor oasele...mă doare sufletul...mă doare mintea. Luni... mi-e dor de casă, mi-e dor de mama, mi-e dor şi doare. Abia acum, când locuieşte doar la mine-n gând, o iubesc mai mult decât oricând. Uitasem să mai fiu melancolic, dar ...diseară e Crăciunul şi urmează să-l petrec singur, doar cu fiarele naturii. Uneori, speram că va fi altfel. Visam că familia şi prietenii vor fi aici, dar...cum să fie, când de fapt sunt doar o amintire? Crăciun fericit, Robinson Crusoe!...

Ianuarie, 1660, Insula ,,Viselor” O mie de gânduri rod o singură minte... M-am trezit într-o zi cu sentimentul unui gol imens şi nu realizam de

ce duc lipsă. Apoi, când ouăle porumbeilor găsiţi pe insula au crăpat, o scânteie divină mi-a dezvăluit enigma. Simţeam nevoia să-mi văd copiii. Ştiu că nu am copii, dar plănuiam să-i am cândva. Faptul că mă apropii de treizeci de ani mă transformă tot mai mult într-un familist convins.


Mihaela Vasiliu, clasa a XI -a D< Fragmente de primăvară>


Profil literar

...continuare din pagina 20 Visez nopţi la rând o fată mai frumoasă decât orice anotimp, pe care viaţa nu mi-a dat şansa de a o întâlni până acum, dar, deşi pare imposibil, ştiu că viitorul mi-o va scoate în cale într-o zi. Dacă nu acum, atunci într-o altă viaţă, Robinson Crusoe va cunoaşte fata din vis... Îţi promit, „prietene”! Eu te-am adus aici, eu te scap. Într-o zi vei fi fericit... dacă apuci să trăieşti până atunci... Luptă, „amice”, cu tot ce te înconjoară, pentru că partitura vieţii tale încă nu a atins acordul final. Ieri ai pornit de la cheia sol, iar drumul e lung...

Uneori am impresia că o iau razna. Simt nevoia să aud voci, cuvinte în limba mea, semne că viaţa mea a fost reală, nu doar vis cu titlu de volum nescris. În astfel de momente vorbesc cu mine, dar ştiu că nu e nimic mai mult decât o dulce amăgire care mai mult îmi macină existenţa precum rugina, în loc s-o sudeze. Va trebui poate să mă resemnez cândva cu gândul că sfârşitul mă va găsi aici, doar în cazul că m-ar putea căuta în pustietatea asta uitată de toţi. Şi aşteptând, visez... visez fata din vis, raza mea de soare, văpaia de lună, alintul meu de noapte bună...

Februarie, 1660, Insula ,,Amintirilor”Cele mai frumoase amintiri de pe vremea când eram doar un puştiulică de-o şchioapă se împletesc în jurul

“meseriei” de a fi copil şi trebuie să recunosc: până la un moment dat, mi-am făcut datoria cu sârguinţă, dar... oamenii se schimbă şi, cu fiecare pas, se îndepărtează de familie, regretând apoi în van greşelile care le-au schimbat viaţa. Din păcate, sunt încă unul din acei nefericiţi... Ce mi-o fi trebuit mie să-mi iau zborul din cuibul cald în care aveam tot ce mi-aş putea dori acum? Din fericire, am reuşit să trăiesc singur acolo unde semenii nu mi-ar fi dat nicio şansă, dar... până când? Până unde voi reuşi să înaintez pe insula asta, unde fiecare fir de iarbă mă simte duşman şi luptă să-mi îngreuneze trecerea?

Am fost odată ca-n poveşti, copil. N-am ştiut să apreciez această calitate. Astăzi sunt un copil ceva mai mare şi vreau să cred că acum mă aflu într-una din acele aventuri ale eroilor din poveştile preferate şi trebuie să omor balauri. Când jocul se termină, mă dau de trei ori peste cap şi redevin Robinson al mamei. Fiţi voi oameni mari şi importanţi şi ocupaţi, eu vreau să ,,cresc” mic.

Iunie, 1660, Insula „Frigurilor”N-am mai scris de câteva luni în jurnal... E uimitor cum noi, reprezentanţii speciei umane, uităm vechii

„prieteni” (fie aceştia chiar şi de hârtie), care ne-au alinat nopţile de singurătate şi insomnii, atunci când norocul pare să ne surâdă pentru o clipă. Avem însă pretenţia ca ei să ne fie credincioşi o viaţă întreagă, mereu acolo când avem nevoie de un umăr pe care să plângem, o mână care să ne fie sprijin când povara necazurilor ne apasă, un zâmbet. Azi sunt ţintuit la pat de friguri. Am fost şi ieri, voi fi poate şi mâine. Până acum mi-am ocupat timpul cutreierând insula, căutând mâncare, construind garduri, grădini, cultivând sau culegând plante, crescând animale... Acum m-am întors la scris, fiind singura activitate care nu mă solicită aproape deloc. Obişnuiam să-mi petrec zilele în moduri utile pentru a mă ţine departe de gândurile care mă frământă... sper ca în curând să revin la muncile acelea extenuante. Închei acum, pentru că boala nu-mi permite nici să scriu...

Câteva luni mai târziu, Insula „Groazei”Ajutooor! ! ! Scriu, nu ştiu de ce scriu, nu ştiu ce scriu, nici pentru cine scriu... mi-e frică... ajută-mă, Doamne,

şi de data asta şi promit să nu- ţi mai cer nimic niciodată. Spaima e prea mare pentru a mai putea calcula anul sau luna în care am ajuns... oricum, ce importanţă mai poate avea acest detaliu în asemenea situaţie? Singura „scăpare” pare a fi... moartea! Şi e atât de nedrept... am trăit până acum învingând natura şi legile firii, pentru a muri azi mâncat de sălbaticii ce nu cunosc alt stăpân decât gustul cărnii... tremur de groaza pieirii... În faţa ohilor mi se perindă doar imaginea traumatizantă a unor oase aruncate după cină. Puteau fi oasele mele, putea fi soarta mea, putea fi viaţa mea cea pierdută prin resturile acelea. Am văzut barbari savurând carne de om cu o satisfacţie dincolo de orice barieră a conştiinţei. I-am văzut sorbindu-i sufletul din trup ca pe o cană cu apă şi n-am făcut nimic, n-am mişcat un deget… În ce monstru m-a transformat sălbăticia? Salvează-mă, Doamne, să nu fiu felul doi...

Au trecut câteva zile de când am văzut sălbaticii devorându-mi un seamăn... Imaginile acelea mă urmăresc încă, deşi ei nu s-au mai arătat de atunci. Continui să-mi duc existenţa aici, pentru că eu nu am de ales. Aici se încheie jurnalul şi se termină cerneala... aici rămân în continuare uitat de toţi... Dar cu ultima picătură vreau să vă dau un sfat vouă, visătorilor ce contemplaţi marea... Nu vă lăsaţi purtaţi de valuri spre nicăieri. Din când în când, cineva să stea la cârmă pentru a vă tăia elanurile inocente ale vârstei. Asemenea căpitanului care visam să ajung într-o zi, dar care, ca toţi căpitanii, s-a scufundat odată cu vaporul său, am să vă scriu un mesaj. Am să-l bag într-o sticlă şi-am să-l arunc pe mare. Şi dacă cineva, vreodată, undeva, pe-o insulă pustie va întâlni un bătrânel prăjit de soare, uscat de vânt, cu ochii sclipind trist de visuri ne-mplinite, atunci va şti că m-a găsit... Semnat, un naufragiat...Robinson Crusoe

Roxana Sălăgean, pagină de jurnal participantă în finala Concursului Național de Recenzii și Jurnale „Lyceum”, mai, 2010

Prezenţe şi metamorfoze ale fantasticului în literatura românăa fost lansată la Colegiul Naţional ”Nicu Gane”

În data de 23 martie 2011, amfiteatrul Colegiului Naţional „Nicu Gane” a găzduit lansarea cărţii domnului profesor doctor Marius Iacob, intitulată „Prezenţe şi metamorfoze ale fantasticului în literatura română”, fiind o versiune actualizată a tezei de doctorat a acestuia.

La acest eveniment au luat parte atât elevii colegiului cât şi profesorii, iar ca invitaţi au participat doamna director adjunct Liliana Oniciuc şi domnul prof.dr. Constantin Dram, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Domnia sa îşi începe discursul prin a defini fantasticul, spunând că nu este o temă care vizează specialiştii dintr-un anumit domeniu: „ Fantasticul e peste tot şi ne guvernează uneori existenţa”. Acesta mai susţine că fantasticul este legat mai ales de perioada modernă, secolul XIX, o perioadă a rafinamentului cultural şi civilizaţional.

În intervenţia domnului profesor Marius Iacob se defineşte fantasticul folosindu-se trei mari repere: spaţiul ( închis şi extern), temporalitatea (rolul distorsiunii temporale) şi personajul fantastic (străinul, anticarul, strigoiul, visătorul, masca). Autorul afirmă că fantasticul porneşte din realitate, fiind un „efect al unei ecuaţii

logice”, având o coerenţă, o logică, însă „textul fantastic nu oferă soluţii, ci oferă întrebări”.

În continuare, este susţinut faptul că scr i i torul Mihai Eminescu este un deschizător de drumuri în literatura fantastică, fiind un erudit, bazându-se, în anumite proze, pe teorii de tipul metempsihozei. Este prezentat mai apoi cuprinsul lucrării, structurată în cinci părți: partea I - „Teorii şi sistematizări ale fantasticului”, partea II - „De la fantastic la straniu şi fabulos”, partea a III-a - „Spaţiul”, partea a IV-a – « Feţele temporalităţii » şi partea a V-a – « Personajele ».

Prezentarea se încheie cu o nouă intervenţie a domnului Dram, care a făcut câteva referiri la fantasticul din viaţa de zi cu zi şi a încheiat cu o anecdotă, care a destins audienţa.

Anca Mitrea, clasa a XI-a D


Lansare de carte

Algoritm

cosmogonic


Dubito...cogito...sum

Universul se rezumă la timp şi spaţiu. savant, pentru că acesta din urmă, cufundându-se Indiferent dacă acesta s-a format conform în teorii şi formule, uită că este „o fiinţă întru mister teoriei creaţioniste sau teoriei “Marii şi revelare” (Lucian Blaga) şi că este înzestrat cu Explozii” (“Big Bang”), este nedefinit din punct imaginaţie.de vedere spaţial şi temporal. Chiar dacă René Tocmai acest lucru dorea şi Arthur Descartes s-ar supăra pe mine, am curajul să Schopenhauer să-l afirme, însă într-o manieră mai afirm că Universul este o limită cu un n ce încifrată. Acesta nu urmărea decât să tragă un tinde la infinit (Dar cine este n în cazul semnal de alarmă pentru savanţi. În mod normal, Universului?) şi care nu are niciun algoritm de Arthur Schopenhauer trebuia să definească şi rezolvare. Bineînţeles că, la fel ca în toate poezia. Poezia este... şi nu ştiu de unde aş putea ştiinţele exacte, s-a încercat să se creeze un începe... Să încerc din nou: poezia este... Poezia tipar/algoritm în a formula o demonstraţie pe este Soare...Poezia este Lună...Poezia este natură... măsura ipotezei formării Universului. Şi se Poezia este sentiment...Poezia este viaţă...Poezia

este Univers!pare că mai toţi gânditorii lumii, începând cu Şi uite cum, în câteva cuvinte, am primii filosofi cosmologi, precum: Thales,

demonstrat ce este Universul! Desigur, unii autori Anaximandru, Anaximene ş.a. au pus în prim au avut o viziune mai largă asupra Universului şi au plan cosmogonia, ca fenomen ce poate

schimba perspectiva asupra lumii în definit nu doar cosmogonia, ci şi escatologia, aşa ansamblu. Cu toate că ştiinţa a evoluat de cum a făcut Mihai Eminescu în „Scrisoarea I” sau atunci în căutarea adevărului pentru a Lucian Blaga când afirma: „Poezia este veşmânt în demonstra cosmogonia, se pare că se nasc tot care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea!”.mai multe contradicţii sau, cum ar zice Blaise Totuşi, ca să definim cosmogonia, este Pascal: „Căutăm adevărul, dar nu găsim decât necesar să înţelegem termenul de „ars poetica”. incertitudine. ”. Frederich Nietzsche afirma în „Naşterea tragediei”

În încercarea de a face o scurtă că „arta poetică nu este decât o tălmăcire a viselor” incursiune în cosmogonie, am uitat de motto- şi că întreaga creaţie literară universală se află la ul acestei teze. Aşa cum am afirmat anterior, limita dintre apolinic şi dionisiac. Nu doresc să întru ştiinţa evoluează, într-adevăr, într-un pas în amănunte cu teoria despre arta poetică pentru că alert, uşurându-ne modul de trai, însă nu face acest lucru îl poate face oricine după ce citeşte altceva decât să complice procedeul „L'art poétique” de Nicolas Boileau sau după ce va demonstraţiei cosmogoniei. Îi este mai lesne citi o artă poetică în general.

continuare în pagina 24...unui copil să cunoască universul decât unui

“Universul nu se îndreaptă spre ştiinţă, ci spre poezie”

Arthur Schopenhauer


Dubito...cogito...sum

...continuare din pagina 23 fără prea mult efort de artiştii simbolişti. O altă Afirmaţia lui Arthur Schopenhauer provine categorie de poezie a „poeţilor liceeni” este

din secolul al XVIII-lea când lirismul înflorea în cea inspirată din versurile diferiţilor muzicieni mod ameţitor. Cine nu admite că poezia nu la un moment dat. Intrigantă nu e tocmai cunoaşte evoluţie direct proporţională cu evoluţia această inspiraţie, ce ar putea fi fuctificată însă ştiinţei este un egoist sau un cercetător fanatic. într-un mod original, ci ignoranţa pe care o Însă astăzi mai este elocventă această afirmaţie prezintă unii „poeţi liceeni” ce creează astfel când Internetul înlocuieşte biblioteca şi chiar de „stihuri”, în poeziile lor găsindu-se versuri plimbările sub clar de lună? Categoriile de poeţi întregi traduse din unele melodii. actuali sunt infinite. Îngrijorător este faptul că noua generaţie de poeţi se bazează fie pe Poezia trebuie să coboare de pe „regulile” eminesciene, fie doresc să calce pe Muntele Sinai al Literaturii şi să aducă cu ea noi urmele avangardiştilor, fiind nonconformişti, fie table ale legii care să ghideze lirica modernă. încearcă să creeze un nou tip de poezie, dar în final Fără frumuseţea de a citi o poezie bună se pierd. Întrebarea evidentă pe care mi-o adresez actuală, nu ne rămâne decât să rămânem cu este: de ce elevii (în special) de azi nu mai creează impresia că doar în trecut au existat poeţi ca înainte? Bineînţeles că o scuză ar fi Internetul capabili, iar eu sunt ferm convinsă că talente care este indispensabil pentru fiecare dintre noi, există şi astăzi, numai că trebuie descoperite şi acaparându-i şi pe cei mai nestrămutabili bunici. îndrumate către făgaşul corespunzător.

O simplă răsfoire a unei reviste şcolare de azi, citind poeziile unor „poeţi liceeni”, mă duce cu Elena Popa, clasa a XII-a Agândul la epigonii eminescieni ce au fost înlăturaţi

Raluca Sofron, clasa a XI-a G< Comuniune>


Rememorare sentimentală

,, Bătrânul vers va fi o cicatrice…”

Reţeta zilelor de noiembrie e cumva prescrisă dinainte, dacă ne gândim la faptul că mai toţi socotim perioada aceasta din an ca fiind de tranziţie. De tranziţie spre un decembrie festiv, de tranziţie de la huzurul din vară spre ceva mai stabil, mai echilibrat, mai de interior, mai…cultural. La noi, toate acestea s-au manifestat printr-o melancolie pentru Labiş. Şi probabil din motive simple: pentru că-i Labiş şi pentru că-i al nostru. Pe un 8 noiembrie bine înscris în tipare, trei oameni au renăscut dacă nu iubirea, măcar mândria că Nicolae Labiş ne reprezintă zona. Sună ca un început de poveste care promite multe. De aici, cei trei, prof. Gheorghe Dăscălescu ( directorul Muzeului ,,Ion Irimescu''), prof. Elena Croitor (manager al librăriei ,,Creanga de aur''), gazdele activităţii, şi, nu în ultimul rând, doamna profesoară Iulia Murariu au marcat acest moment. Este vorba, de fapt, despre lansarea cărţii POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ, ce poartă semnătura doamnei Iulia Murariu, un eveniment care a reunit iubitori ai poeziei şi din rândul celor mai tineri elevi, şi din rândul oamenilor pentru care poezia întrece graniţa strict de lectură şi din categoria celor care, pur și simplu, sunt iubitori de frumos şi plini de sensibilitate artistică.

Când s-a păşit în interiorul sălii ,,Aurel Băeşu '' a Muzeului Ion Irimescu, Fălticeni, unde s-a desfăşurat activitatea, ce avea să urmeze era premeditat. Premeditat de expoziţia de pictură, de atmosfera creată de muzica lui Tudor Gheorghe pe versurile lui Nicolae Labiş. Ce putea urma? Doar ceva pe măsură! Deschiderea oficiată de gazdele serii, prof. Gheorghe Dăscălescu şi prof. Elena Croitor, care a fost urmată de un moment căruia domnul prof. Neculai Sturzu i-a acordat partea necesară de sensibilitate, un moment in memoriam Nicolae Labiş, ce a reuşit sa contureze şi destinul postum al operei poetului. Atenţia tuturor a fost îndreptată spre unul din momentele-cheie ale zilei, când doamna prof.dr. Carmen Bocăneţ de la a prezentat, făcând referire la câteva idei enunţate, cartea POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ.

Cum era şi firesc, am cunoscut-o mai apoi pe autoarea Iulia Murariu, despre care am aflat că nu este la prima experienţă de acest fel, dar care, după cum chiar domnul prof. Octavian Nestor de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” a remarcat, păstrează nu doar atitudinea, ci şi o înclinaţie a corpului interioară, pusă în comparaţie de acesta cu ,, citirea din sine'', despre care spune că este atât de întâlnită în rândul autorilor de scrieri. Luând cuvântul, domnul profesor Nestor n-a ezitat să facă publicului cunoştinţă cu volumul său de poezii, proaspăt tipărit, purtător al unor însemne mai mult personale, tradus prin două cuvinte: ,, Sublimarea sineleui''. Revenind la motivul principal, pentru care după-amiaza de 8 noiembrie a purtat însemnele tânărului nostru Labiş, dintre cei mai tineri, elevi ai Colegiului Naţional ,, Nicu Gane'', Fălticeni, au reînviat în sufletele iubitorilor de poezie versuri…versuri…versuri: Pastel , Artă poetică , Înaintea serii, Dans, Maturizare , Am iubit. Nu au lipsit, în aceast discret şi intim ,,manifest'' pentru cultura locală şi oameni, oameni simpli pentru care versurile lui Labiş, din ,,Moartea Căprioarei'' răsună involuntar: „Spun tatii că mi-e sete şi-mi face semn să tac. / Ameninţătoare apă, ce lipede te clatini! / Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri/ La ceas oprit de lege şi de datini.” Spre sfârşit, deşi nu s-a făcut auzită, s-a născut o rumoare generală, din nevoia de a spune, de a cunoaşte, de a şti mai mult.

Cert este că o mână de oameni şi-au amintit pe 8 noiembrie de un anumit Labiş, un Labiş care a reuşit să spună tot ce avea de spus până la 21 de ani, un Labiş care acum, când ar fi avut 75 de ani, cu siguranţă încă ar mai fi purtat cicatricea versului. Să-l iubim pe Labiş! , au fost în nenumărate rânduri îndemnaţi cei prezenţi. Cum putem noi să-l mai iubim? Răspunsul e firesc, vine de la sine… Citind…! Citind POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ!

Dana Schipor, clasa a XI-a G

Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”

THE SOCIAL NETWORK

Pentru mine, “The Social

Network” a fost cel mai

aşteptat film al anului, datorită

lui David Fincher, dar şi faptului

că prezintă povestea, probabil,

a celui mai mare fenomen de

pe internet. Veţi vedea cum

Mark Zuckerberg, alături de

Eduardo Saverin au creat

Facebook-ul şi cum goana

după bani l-a făcut pe Mark, să

u i t e d e p r i e t e n i e .

Asemenea Discursului Regelui,

filmul este bazat pe o poveste

reală.

Cinematecă


FILME DE OSCAR

Cele mai multe nominalizări la Oscarul din acest an au fost obţinute de producţia britanică “The King's Speech” (12). Oscarul din acest an ţine aproape concurenţii: la o distanţă de 2 nominalizări este filmul “True Grit” cu 10 nominalizări şi, surprinzător, “The Social Network” şi “Inception” cu câte 8. Alte filme nominalizate sunt Black Swan, The Fighter, Toy Story 3, Alice in Wonderland, The Wolfman, 127 Hours, Winter’s Bone şi The Kids Are All Right. Iată o listă cu principalii câştigători, care au fost anunţaţi în cadrul ceremoniei din 27 februarie 2011 de la Hollywood, precum şi o scurtă descriere a fiecărui film câştigător.

• Cel mai bun film: “Discursul regelui/ The King’s Speech”• Cel mai bun regizor: Tom Hooper – ” Discursul regelui/ The King’s Speech”

• Cea mai buna actriţă în rol principal: Natalie Portman – “Lebada neagră/ Black Swan”• Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth – “Discursul regelui/ The King’s Speech”

• Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale – “The Fighter”• Cea mai buna actriţă în rol secundar: Melissa Leo – “The Fighter”

• Cel mai bun scenariu adaptat: “Reţeaua de Socializare/ The Social Network”• Cel mai bun scenariu original: “Discursul regelui/ The King’s Speech”

• Cel mai bun film de animaţie: “Toy Story 3″• Cea mai bună regie artistică: “Alice în Ţara Minunilor” de Tim Burton• Cea mai bună imagine: “Începutul/ Inception” de Christopher Nolan

• Cele mai bune costume: “Alice în Ţara Minunilor”• Cel mai bun mixaj de sunet: “Începutul/ Inception”

• Cel mai bun montaj de sunet: “Începutul/ Inception”• Cel mai bun montaj: “Reţeaua de socializare/ The Social Network”

• Cele mai bune efecte vizuale: “Începutul/ Inception”• Cea mai bună coloană sonoră: “Reţeaua de socializare/ The Social Network”

THE KING’S SPEECH

Încă nu am reuşit să văd

toate filmele care s-au făcut

remarcate anul acesta, dar

sigur “The King's Speech” îşi

merită laurii. În mare parte,

filmul surprinde problemele

întâmpinate de regele George

al VI-lea într-ale oratoriei şi cum

reuşeşte să treacă peste ele cu

ajutorul unui logoped/fost

actor de mâna a doua pe

nume Lionel Longue. Filmul

surprinde prin simplitate şi prin

personajele sale, puternic

individualizate.

O poveste reală şi un

scenariu de-a dreptul original...

un “must see”.

INCEPTION

"Începutul" este povestea lui

Dom Cobb (Leonardo DiCaprio),

un hoţ desăvârşit, un adevărat

artist în domeniul revoluţionar al

extracţiei, adică al furtului de

informaţii preţioase din minţile

celor care dorm.

Filmul impresioneză prin

efecte speciale şi sunet, lucruri

pentru care a şi câştigat Oscarul,

însă cam atât. Dar nu o să înţeleg

niciodată de ce românii l-au

tradus Începutul, când Inception

se traduce din engleză, simplu şi

clar - Implantarea. Nu suna mai

bine?


THE FIGHTER

D r a m a " T h e F i g h t e r "

relatează povestea reală de

viaţă a boxerului "Irish" Mickey

Wad şi ascensiunea acestuia

de pe străzile rău-famate ale

o r a ş u l u i L o w e l l d i n

Massachusetts spre titlul de

campion mondial la categoria

mijlocie. Încurajat şi susţinut

moral în permanenţă de către

o barmaniţă drăguţă pe nume

Charlene, cu care se implică

într-o relaţie amoroasă, precum

şi de către fratele lui mai mare

Dickie Eklund, Mickey Ward

revine în ring şi demonstrează

că prin muncă, seriozitate

şi talent te poţi ridica la

statutul de celebritate.

Cinematecă


...continuare din pagina 26Oscarul în cifre

32 de milioane reprezintă numărul de telespectatori din Statele Unite care au urmărit gala Oscar în 2007, cea mai mică audienţă de la debutul măsurării acesteia, în 1974.

5.810 este numărul membrilor din colegiul electoral pentru desemnarea câştigătorilor premiilor Oscar.3.400 este numărul de locuri din teatrul Kodak, unde gala premiilor Oscar este organizată în fiecare an,din 2002

1929 este anul primei ediţii a premiilor Oscar, la doi ani după înfiinţarea Academiei de Film americane.1.500 este numărul jurnaliştilor şi angajaţilor din mass-media acreditaţi la Oscar.

300 este numărul aleșilor prin tragere la sorţi, ai locurilor de lângă covorul roşu pe care vor defila celebrităţile.14 este recordul nominalizărilor obţinute de un film, deţinut de "Totul despre Eva" (1951) şi "Titanic" (1998).

12 este recordul nominalizărilor la categoria celui mai bun regizor, deţinut de William Wyler.11 este recordul premiilor Oscar obţinute de un film, deţinut la egalitate de "Ben-Hur", "Titanic" şi

"Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui".10 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut vreodată un premiu Oscar: Tatum O'Neal,în 1974

50 este numărul statuetelor confecţionate pentru această gală. Sunt 24 de categorii de premii, însă pot exista mai mulţi câştigători în cadrul unei singure categorii.

26 este recordul absolut de premii Oscar primite, deţinut de Walt Disney. El deţine, totodată, şi recordul de nominalizări (59).

19 este recordul de nominalizări la Oscaruri, deloc de invidiat, deţinut de inginerul de sunet Kevin O'Connel, care nu a obţinut niciodată acest trofeu.

4 este numărul maxim de premii Oscar primite de un regizor în întreaga lui carieră - John Ford.3,85 este greutatea, în kilograme, a unei statuete Oscar.

THE BLACK SWAN

În f i lmul lu i Dar ren

Aronofsky, Lebăda neagră,

calvarul fizic şi mental al unei

balerine care vrea să atingă

perfecţiunea (Natalie Portman)

e dramatizat într-un registru

senzaţionalist-hiperbolic, cu un

î n t r e g a r s e n a l d e v i s e ,

halucinaţii, zgomote bruşte şi

alte efecte de film horror.

În timp ce eroina se

chinuie să înveţe dificilul rol

dublu al Lebedei Albe / Negre

din Lacul lebedelor, latura ei

senzuală (Lebăda Neagră) se

luptă ca să iasă de sub

controlul laturii ei cuminţi

(Lebăda Albă).

ALICE IN WONDERLAND

Sunt un mare fan Tim Burton,

însă aveam mai multe aşteptări;

credeam c-o să mai schimbe

cumva firul poveştii, o să mai

adauge ceva, dar se pare că

Burton a ales sa nu schimbe nimic

şi să exceleze din punct de

vedere vizual. În schimb, mă

bucur că nu a renunţat la actorii

cu care colaborează foarte des

Johnny Depp şi Helena Bonham

Carter.

Premiile luate de Alice in

Wonder land se datorează

vestimentaţiei şi regiei

artistice.

ŞTEFAN VĂLEANU,

CLASA a XI-a D

Recenzie


-Muzeul inocenţei-Orhan Pamuk

Orhan Pamuk este unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006 şi autorul romanelor recunoscute la nivel internaţional “Mă numesc Roşu” , „Cartea Neagră” , „Zăpada”, „Viaţa cea nouă”. Stilul său este inedit şi pitoresc, dar nu primeşte aceeaşi consideraţie din partea tuturor cititorilor tocmai datorită bogăţiei frazei, a detaliilor , uneori redundante, ce fac trimitere la aspecte deja lecturate, a abundenţei figurilor de stil în paragrafe restrânse.

Cartea, apărută la Editura Polirom în 2010, anunţă de pe prima copertă că Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste.. , dar nu numai atât. Subiectul este extins pe 626 de pagini, construit pe fundalul societăţii turceşti a anilor 1975-1987, moment tensionat al antagoniilor dintre valorile tradiţionale şi modernitatea occidentală. În virtutea acestei idei regăsim o serie de probleme introduse de autor - relaţiile sexuale înaintea căsătoriei , problema virginităţii într-o lume care se vrea modernă, dar nu reuşeşte să se desprindă de vechile valori când chestiunea devine de ordin personal, tensiunile politice ce se răsfrângeau asupra străzilor Istambulului.

Muzeul inocenţei este romanul unei iubiri obsesive, a tânărului Kemal (de 30 de ani, în pragul logodnei) pentru vara îndepărtată Füsun, regăsită printr-o ironie a sorţii, ea fiind vânzătoare într-un magazin din care Kemal dorea un cadou pentru logodnica sa. Această dragoste îi aduce cea mai fericită zi a vieţii -luni, 26 mai 1975- evenimentele povestite începând dinaintea acestei zile. Elementul inovator al romanului este clădirea unui muzeu de memorii personale. Obiectele colecţionate reconstituie povestea inocentă a celor opt ani de aşteptare. În acest sens putem identifica o asemănare cu ciclul În căutarea timpului pierdut.

Din mai multe puncte ale cărţii, observăm că timpul nostru nu coincide cu Timpul povestitorului: „...concepeam în minte mici mănunchiuri de clipe şi minute. Nu trebuia să mă întristez secundă de secundă şi minut de minut, ci doar o dată la cinci minute” (p. 175) . Astfel şi timpul în preajma lui Füsun îşi pierde sensul cotidian: „.. sarcina acelui ceas nu era de-a măsura timpul, ci de-a determina familia să perceapă continuitatea casei şi a vieţii şi de a-i aduce aminte de lumea oficială” (p. 333). Ceasul devine un instrument de măsură a timpului intern, organic al personajelor: „...Ceasul, care ticăia mereu la fel, ne insufla tihnă, făcându-ne să simţim...că noi, cei care stăteam la masă şi mâncam, nu ne schimbaserăm, rămâneam mereu aceiaşi” (p. 335). În cele ce urmează se face referire la concepţia aristotelică despre timp („...şi zicem că timpul este lung sau scurt, măsurându-l cu mişcarea... mişcarea se potriveşte cu măsuri, iar timpul cu mişcarea, pentru că aceste cantităţi sunt continue şi indivizibile” - Fizica, Aristotel). Această trimitere are funcţie simbolică, justificând conceptul lui Kemal de viteză de scurgere a timpului. Astfel el se justifică : „orele şi calendarele n-au fost plăsmuite pentru a ne aduce aminte de Timpul uitat, ci pentru a ne organiza relaţia cu ceilalţi... veghea de opt ani la masa iubitei mele nu mai apare ca o obsesie, ci ca un şir de 1593 de seri fericite.” Aceeaşi integrare în Timpul universal este consemnată de cele 4213 de mucuri de ţigară ce păstrează manifestarea unui sentiment încercat de Füsun. Se poate vedea clar influenţa proustiană, dar în acest caz având ca finalitate abolirea timpului.

Romanul poate fi privit şi ca modalitate de atingere a fericirii. Kemal recunoaşte momentele fericite atât în incipit, cât şi spre finalul naraţiei, dar chiar pierderea lui Füsun şi perseverenţa recuceririi în 2922 de zile pot fi interpretate ca aspecte ale fericirii, regăsite în priviri, gesturi, seri alături de iubită. În acest context, Kemal are revelaţia întregului:“..pricepeam acum, ca pe un adevăr fundamental al vieţii,că mă aflam acolo, că în trupul meu


Recenzie



exista o inimă, o noimă, că totul era zămislit din dorinţă, atingere şi dragoste...

una din clipele cele mai profund spirituale ale vieţii mele.. sensul depinde de

capacitatea de a percepe această comuniune prin forţa dragostei.” (p.287).

Deşi sentimentul rămâne imuabil pe parcursul celor opt ani, natura

umană este vulnerabilă oprobriului societăţii, mai ales în cazul lui Kemal,

care şi-a părăsit logodnica şi stăruie pe lângă ruda căsătorită „cu promisiunea

de a o face mare artistă de film”. Kemal realizează că ”În ciuda tuturor

eforturilor, dragostea, fixaţia mea legată de ea n-aveau cum să devină o

modalitate de a fi părtaş cu cineva, în deplină libertate, la această lume”.

Așadar Füsun trebuia descoperită în sine, în propriile profunzimi.

Muzeul inocenţei atât ca roman, cât şi ca muzeu comemorează “o

viaţă nespus de fericită”, împărtăşită vizitatorilor întocmai pentru a suspenda

timpul şi a le facilita pura dorinţă de a se pierde în celălalt. Recomand cartea

celor răbdători, celor ce înţeleg că în locul perfecţiunii, viaţa ne oferă

organicitate, trăire articulată, recrearea neîncetată a sinelui prin cuvinte,

regrete, bucurii, iubire - ceea ce înseamnă a merge în întâmpinarea propriului destin.Teofana Dulgheriu, clasa a XI-a D

CRĂCIUN ÎN FAMILIA CLASEI A V-a

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie.

Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad si la vâscul din pragul uşii. Şi, cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar mai mult decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani. La asta ne-am gândit şi noi , elevii clasei a V-a, de la Colegiul National “Nicu Gane”, când am pregătit împreună cu doamna dirigintă Maria Lemnariu programul pentru serbarea de Crăciun şi ... cu multă dăruire şi sârguinţă am reuşit să organizăm împreună un spectacol în care am încercat, şi credem că am şi reuşit, să includem toate obiceiurile şi tradiţiile noastre, ale românilor. Am repetat timp de o săptămână, zi de zi şi, cu toţii, am lucrat ca o echipă. Un grup de elevi a cântat colinde tradiţionale. Un grup a urat şi nu au lipsit nici capra şi ursul care au fost jucate de caţiva colegi de-ai noştri cu mult talent. Eforturile noastre au dat

roade. Spectacolul a fost un succes. Părinţii ne-au felicitat, iar noi am reuşit să o facem mândră pe doamna dirigintă.

Cele şapte minuni ale Crăciunului credem că s-au regăsit în casele tuturor: bradul, familia, urăturile, colindele, zăpada, bucatele alese, cadourile. Am simţit spiritul sărbătorilor şi am petrecut alături de cei dragi clipe minunate, uitând de griji şi de nevoi. Am zâmbit cu tot sufletul şi am lăsat deoparte problemele. Serbarea de Crăciun de anul acesta ne-a adus bucurie în suflete şi ne-a făcut să ne simţim ca o familie, deşi nu ne cunoaştem de prea multă vreme, fiind în clasa a V-a. Am reuşit să aducem magia sărbătorilor de iarnă în clasa noastră, în inimile părinţilor şi ale dascălilor noştri. Nu ne rămâne decât să aşteptăm sărbătorile de anul viitor şi să vă dorim tuturor un an nou fericit!

Irina Ciocîrlan şi Ana -Maria Moroşan, clasa a V-a

Workshop


ZILELE ALECART

Pe 15 şi 16 decembrie 2010 au avut loc la Iaşi Zilele Alecart, sărbătorite cu ocazia lansării celui de-al cincilea

număr al revistei de atitudine culturală ALECART. Însă acesta nu a fost singurul motiv pentru care elevi, studenţi şi

profesori s-au întâlnit din nou în aula Universităţii „Petre Andrei” Iaşi. Începând cu acest număr, a intrat în

parteneriat şi Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni care, alături de Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi Colegiul

Naţional din Iaşi, respectiv Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava este dornic a înlătura, la rândul său,

discrepanţa dintre mediul liceal şi cel universitar. Ulterioare manifestării de deschidere, în care s-a adus la cunoştinţă

publicului „ultima achiziţie” în materie de licee şi s-a prezentat numărul în cauză al revistei, au fost cele două

workshopuri cu tematică jurnalistică, intitulate „Jurnaliştii din radio şi televiziune”şi „Jurnalistul viitorului în media

online şi presa scrisă”. Astfel echipa de redacţie a Alecart a avut ocazia să se întâlnească cu adevăraţi profesionişti din

domeniul mass-mediei.

Primul workshop l-a avut drept coordonator pe domnul Daniel Ş a n d r u , c o n f . u n i v. d r. c u specializarea ştiinţe politice. Pentru a fi cât mai bine şi cât mai corect informaţi de ambele părţi, atât în ceea ce priveşte radioul, cât și televiziunea au fost invitaţi la această activitate lectorul univ. dr. Georgeta Condur, realizatoare Tele M şi Florin Chiriac, realizator Radio Iaşi. Discuţia a fost deschisă de politologul Daniel Şandru, care a făcut o scurtă introducere privitor la ceea ce ne va fi adus la cunoştinţă, precizând totodată numele şi ocupaţia invitaţilor. Cuvântul a fost preluat de Florin Chiriac care a încercat să ne împărtăşească unele din tainele radioului. A început prin a face un sondaj privind muzica pe care o ascultăm, datorită crezului său că „noi, adolescenţii, ascultăm radio doar pentru că promovează muzică comercială”, fiind, în acelaşi timp, de părere că house-ul domneşte în preferinţele noastre. Părerile contradictorii nu au contenit să apară, unii din cei prezenţi reuşind chiar să-l convingă că nu ascultăm radioul pe motiv că se difuzează muzică cu caracter comercial sau, în celălalt caz, că ascultăm numai muzică house. Intenţia sa a fost totuşi să sublinieze ceea ce este cu adevărat important, şi anume timbrul, tonul şi vocea animatorului, explicându-ne cât contează modul de a prezenta şi de a transmite, respectiv vocea, care trebuie să fie naturală. În acest scop, afirma că „vocile în radio sunt foarte importante, nu doar prin cuvintele rostite, ci şi prin imaginea omului care vorbeşte în mintea noastră”, încheind cu exemplul inconfundabilei voci în radio, Paul Grigoriu.

Cât despre televiziune, moderatoarea Georgeta Condur a început cu o mică prezentare a acesteia, urmând a dărâma, sau cel puţin a ne informa despre miturile din acest domeniu, precum: ca să fii vedetă de televiziune trebuie să absolvi o facultate în domeniu, ca să fii vedetă de televiziune trebuie să cunoşti pe cineva din interior care să-ţi pună o pilă sau „și eu pot să fac ce face Andreea Esca”. Trei lucruri foarte bine punctate au fost însă problematica promovării exclusiv a lucrurilor negative, problematica emisiunilor regizate şi a limbajului specializat care, conform moderatoarei, „nu poate fi înţeles de mase”. Despre prima s-a ajuns la concluzia că asta-i normalitatea, că dacă spre exemplu pe autostrada Bucureşti-Piteşti se circulă în condiţii bune, nu interesează pe nimeni, însă dacă a avut loc un accident şi circulaţia este blocată, atunci aceasta este o problemă despre care cei din trafic merită informaţi. De altfel, tot în lucrurile negative intră şi aşa-zisele vedete de televiziune apărute peste noapte sau nu, cele din urmă, nici după o perioadă destul de lungă în televiziune nefiind apte a lucra într-un asemenea domeniu, motivele fiind diversificate. În ceea ce priveşte emisiunile regizate, aici este alegerea fiecărui moderator TV în parte. Georgeta Condur ne-a împărtăşit din experienţa proprie, spunându-ne că „eu nu-mi stabilesc dinainte întrebările şi nu mi-e frică să rămân


Ori suntem jurnalişti adevăraţi în radio şi televiziune, ori nu mai suntem…

WORKSHOP „Jurnaliştii din radio şi televiziune”

Workshop



fără”. Cu alte cuvinte, se pare că nu suferă de angoasele moderatorului: lipsa de întrebări într-un anumit punct al emisiunii sau uitarea numelui invitatului. Cât despre ultima problemă, aici s-a căzut de acord că nu vom auzi un medic spunând că „şi-a rupt piciorul”, ci că „are fractură de menisc” sau un poliţist zicând că „i-am pus întrebări lui Vasile”, ci „am interogat martorul principal în acest caz”. De aici rezultă că folosirea limbajului specializat este o cerinţă a mass-mediei. Georgeta Condur a încheiat prin a-i sfătui pe tinerii care vor să opteze pentru o carieră în televiziune că „nu există un traiect foarte bine definit, ci ar trebui să se plece de la o limbă română stăpânită totuşi decent”. Workshop-ul s-a finalizat prin a face o comparaţie între radio şi televiziune, susţinându-se că „radioul este preferat dimineaţa, în special în maşină, dar şi când facem jogging, ne plimbăm cu bicicleta şi în multe alte situaţii, televizorul fiind utilizat acasă, când suntem în bucătărie şi gătim ceva delicios sau când pur şi simplu ne relaxăm stând întinşi în pat”.


Workshopul Jurnalistul viitorului

În cea de-a doua zi a programului desfăşurat în cadrul Zilelor Alecart, a avut loc, în incinta Universităţii Petre Andrei, Iaşi, workshopul intitulat Jurnalistul viitorului. Invitaţi la această dezbatere au fost secretarul de redacţie de la Ziarul de Iaşi, doamna Ivona Burduja, cu rolul de moderator, redactorul-şef al aceleiaşi publicaţii, domnul Toni Hriţac, jurnalist cu experienţă de 20 de ani în domeniu şi un blogger ieşean, specializat în jurnalismul politic.

Întrebarea de la care a pornit această dezbatere a fost: Ce va alege jurnalistul viitorului? Să scrie online sau să continue în presa scrisă? Pentru început, au fost analizate avantajele şi dezavantajele celor două mijloace de informare principale: internetul şi ziarele. Pe măsură ce discuţia avansa, ne-am putut da seama că posesorul blogului, jurnalist de profesie, renunţase la presa scrisă, în favoarea presei online. Discuţia a luat forma unui dialog, în care cele două părţi se completau reciproc, creând astfel o armonie. Unul dintre avantajele sesizate de cei din sală a fost siguranţa informaţiei provenite din presa scrisă, cu cele trei surse obligatorii pe care un jurnalist trebuie să le consulte

înainte de a publica o anumită ştire. Un alt subiect abordat de cei doi invitaţi a fost publicitatea pe internet şi câştigurile aduse de aceasta. Redactorul-şef de la Ziarul de Iaşi a precizat că nu pune accent pe varianta online a ziarului, putându-se baza pe o clientelă fidelă care, cu toate că nu este interesată de toate ştirile din ziua respectivă, cumpără ediţia printată, din obişnuinţă. În continuare, s-au adus în discuţie formele prin care un ziar îşi poate atrage cititorii: publicarea unei imagini şocante pe prima pagină sau plasarea unui titlu scris cu alt tip de font, mai mare faţă de restul scrisului, aceste trucuri fiind utile atâta timp cât nu se încalcă limita bunului simţ. În ceea ce priveşte partea online a presei, jurnalistul specializat în domeniu ne-a vorbit despre evoluţia site-urilor de ştiri, realizând şi o clasificare a lor. S-a analizat şi situaţia în care, la unele ziare, se pune problema desfiinţării sau publicarea ştirilor exclusiv în ediţie online, astfel pierzându-se o bună parte din numărul de cititorii care cumpără ziarul zilnic. Investiţia într-un site de ziar local este mai mare decât câştigul obţinut din reclame, pentru că acestea trebuie să fie de interes general, multe firme sau persoane optând pentru publicitate pe bloguri sau site-uri specializate într-un anumit domeniu. În final, cei trei invitaţi i-au sfătuit pe cei interesaţi în domeniul publicisticii, precizând că este esenţial să existe o experienţă de lucru într-o redacţie de ziar care, totodată, constituie pentru mulţi şi o rampă de lansare în domeniul audiovizualului sau al coordonării unei campanii publicitare de tipul unei colecţii de cărţi,

dvd-uri sau albume, oferită de anumite publicaţii din presa scrisă. Cel de-al doilea jurnalist, cu experienţă în presa online, a spus că „niciodată nu va dispărea presa scrisă, cu toate că omul este din ce în ce mai tentat să se informeze în timp real, cu ajutorul internetului.”

Pentru persoanele aflate în sală, workshopul Jurnalistul viitorului a fost util pentru a înţelege mai bine detaliile care fac diferenţa între presa scrisă şi cea online şi pentru a analiza mai bine situaţiile când sunt puşi să aleagă între cele două modalităţi de informare. Prezentarea aspectelor pozitive şi negative, făcută de invitaţi cu experienţă în domeniu, ne-a ajutat să aflăm detalii din redacţiile ziarelor şi date exacte, extrase din studii realizate în rândul populaţiei.

Şerban Vornicu, clasa a XI-a D

Eveniment cultural

“A exista este un eșec” – Monica Lovinescu

Zilele Monica Lovinescu, la Fălticeni

Monica Lovinescu a fost jurnalistă şi critic literar, cea mai

importantă voce feminină a exilului românesc. Fiica lui Eugen

Lovinescu, după absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti în

1946, devine asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de Artă

dramatică. Obţine o bursă a statului francez şi pleacă la Paris în

1947. Din 1962 trece la microfonul Europei Libere, unde

devine una dintre cele mai iubite şi, după caz, temute voci. Îşi

termină cariera în 1992, la închiderea postului de radio.

Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca. Trec în

nefiinţă în anul 2008, fiind îngropaţi la cimitirul Pacea, din

Fălticeni, în cripta familiei Lovinescu.

În perioada 17-19 noiembrie 2010 au avut loc

manifestări culturale în Suceava şi Fălticeni, intitulate “Zilele

Monica Lovinescu”. Anul acesta jurnalista ar fi împlinit 87 de

ani.

Organizatorii acestui eveniment au fost Consiliul

Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi în parteneriat cu

Biblioteca Universităţii din Oradea: Fondul Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Primăria Fălticeni, Catedra de Filosofie, Ştiinţe

Sociale şi Politice a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Galeria Oamenilor de Seamă Fălticeni, Colegiul Naţional „Nicu

Gane” Fălticeni şi, desigur, după cum spunea şi scriitoarea Angela Furtună, „fluturele care a dat impulsul acestei manifestări”.

Vineri, 19 noiembrie 2010, manifestarile s-au mutat de la Suceava la

Fălticeni, în locul în care însăşi Monica Lovinescu spunea că este centrul

universului pentru ea. Evenimentul a început cu o comemorare la cripta familiei

Lovinescu, urmând ca la ora 11 invitaţii să participe în aula Colegiului Naţional

” Nicu Gane” la colocviul „Monica Lovinescu – Memoria ca formă de salvare”. A

urmat decernarea Premiului Naţional „Monica Lovinescu – Virgil Ierunca” Ediţia

2010, premiu câştigat de Radio Europa Liberă. S-au prezentat apoi părţi din două

filme: “EUROPA LIBERĂ, PARIS” (filmări realizate la Paris în aprilie 1991),

durata: 27 min. Cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alexandru Paleologu, Alain

Paruit şi « Monica Lovinescu : din nou acasă » – Un film documentar de Angela

Furtună, Biblioteca Bucovinei. Fălticeni, toamna 2008. Angela Furtună în dialog

cu cercetătorul Adrian Cocârţă. Evenimentul a fost unul de interes larg pentru

elevii Colegiului „Nicu Gane” şi nu numai. A fost evocată personalitatea Monicai

Lovinescu în toate formele ei, fie ca luptă împotriva sistemelor totalitare, fie

asupra scriitorilor ceauşisti. Domnul profesor Dan Dascălu, citând din fiica lui

Eugen Lovinescu, spunea: continuare în pagina 33...


Eveniment cultural

continuare din pagina 32

”Nu poţi să scrii cu aceeaşi mână delaţiuni şi capodopere”, exprimându-şi regretul faţă de lipsa unei opere fundamentale a

Monicăi Lovinescu, ea concentrându-şi vocaţia pe calea undelor. Tot domnul profesor Dascalu vorbea despre cum primim o

lecţie şi un model de cum ar trebui să fie intelectualul, şi anume un critic perfect. Monica Lovinescu nu s-a ferit să critice unii

scriitori ca Arghezi, Caragiale, Eliade şi a ştiut mereu cum să mulţumească şi cititorul şi autorul. Timbrul său vocal, tăria cu care

îşi susţinea părerea, spiritul critic extrem de dezvoltat, caracterul boem observat în cele două filme, toate aceste caracteristici

s-au potrivit perfect cu imaginea pe care mi-o formasem eu despre Monica Lovinescu.

Am citit de curând apăruta carte – “Jurnal esenţial”. Este o selecţie făcută de Cristina Cioabă din toate cele şase jurnale

apărute deja la Editura Humanitas. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viaţă, asemenea esenţelor de parfum

stăruitoare, greu de uitat. Şi este, de asemenea, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre

istorii din 1981 până în 2000. Tot din acest jurnal aflăm de vizita ziaristei la Fălticeni, din 16 septembrie 1993: “ Fălticeni. Fug

( e termenul exact) pe vechea stradă a copilăriei ( rămasă intactă) în căutarea casei tatei. Mă înşel o primă oară, apoi ajung

( eu singură sau îndrumată) spre cea adevărată. Au dispărut brazii din curte. Proprietarii actuali care au curăţat casa şi au

văruit-o ( fusese un internat năpăstuit) mă duc, triumfali, în biroul tatei. De unde îmi vine imediat să fug. Au împărţit odaia în

două. Prima, un salonaş cu tot felul de “floricele”. A doua: o bucătărie de vară. Cei doi bătrânei sunt binevoitori şi insistenţi. Au

pregătit o gustare. O refuzăm( cu amabilităţile de cuviinţă) şi ne refugiem la Muzeul din casa lui Octav și a lui Netty.” Monica

Lovinescu a mai publicat, la aceeaşi editură,

„La apa Vavilionului I şi II”, „Diagonale” şi

„Cuvântul din cuvinte”.

Un vis al lui Liiceanu: ” Marți, 26 august

2008. M-am sculat la 9 dimineața,

desprinzându-mă dintr-un vis cu Monica și

Virgil. Eram toţi trei împreună, în camera de

jos, iar ei erau incredibil de tineri, pentru că

trecuseră printr-o operaţie miraculoasă. Şi

totuşi îmi erau familiari. Îmi dau seama că

fotografiile lor de tinereţe, cele mai reuşite,

coborâseră în realitate. Nu mă mai săturam

privindu-i. Stăteam foarte aproape de Virgil şi prospeţimea obrazului lui mă uluia. “-Monica, Virgil, am spus, pentru

Dumnezeu, vorbim despre orice în loc să ne bucurăm de cât de minunat arătaţi după operaţia asta extraordinară. Nu înteleg

cum de s-a putut întâmpla aşa ceva! Parcă v-aţi născut din nou!” Monica zâmbea strengăreşte, Virgil zâmbea şi el, cu un

zâmbet care îi lumina toată faţa, trăgând din eternul lui trabuc. Îi priveam ochii nespus de albaştri şi îmi venea să-i ating

obrazul frumos întins, cu tenul uşor bronzat. “N-au mai mult de 28 de ani”, mi-am spus şi m-am trezit”.

După un asemenea eveniment, rămâi marcat o perioadă, urmărit de personalitatea celor elogiaţi, cu o mândrie de a fi

fălticenean, cu pofta deschisă pentru lectura abia apărutului „Jurnal esențial”, o reeditare a jurnalelor Monicăi Lovinescu la

Editura Humanitas. Tot la această editură va apărea în curand filmul „Exilul românesc”. Felicit organizatorii şi nu pot decât

să fiu bucuros că la Colegiul Naţional “Nicu Gane” au loc astfel de întâmplări frumoase, cu oameni frumoşi şi de valoare.

Bogdan Baciu, clasa a XI-a D


Recenzie

Un roman Irezistibilcare prezintă pe rând anumite

s t a d i i a l e d e z v o l t ă r i i

personalităţii de poet a Dan Coman este un poet personajului , conţ inând

român născut la data de 27 iulie 1975 confesiuni chiar din sfera în localitatea Gersa, judeţul Bistriţa- intimului, care stârnesc uneori Năsăud. A debutat în revista Minerva hohote de râs şi alteori sunt în 1993. Are studii de filosofie asezonate cu un umor negru. absolvite la Universitatea din Cluj în Primul capitol, numit sugestiv anul 1999. A publicat poezie în “Debut”, descrie bucuria majoritatea revistelor literare cauzată de apariţia primului importante din România. Pentru volum colectiv de poezii al prima sa carte, Anul cârtiţei galbene unor poeţi amatori şi de (2003), a primit Premiul Naţional de interviurile date tuturor Poezie "Mihai Eminescu" (2004) domnişoarelor de la diferite pentru debut şi Premiul pentru debut gazete clujene, bucurie ulterior spulberată de al Uniunii Scriitorilor din România. În 2007, a obligaţia de a merge la o înmormântare a unei rude. susţinut o lectură din poemele sale, traduse în Al doilea capitol, intitulat “O întâlnire cu cititorii”, limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar descrie întocmai vizita făcută de noul poet la o în 2009 a participat la un atelier de poezie şi şcoală din provincie unde copiii de clasa a V-a au traduceri în Suedia (Insula Gotland). În 2010 a fost obligaţi să memoreze versuri pe care nu le primit Premiul Radio România Cultural pentru înţelegeau doar pentru această ocazie specială, poezie şi a beneficiat de o bursă pentru literatură după cum spunea însuşi domnul primar. Din acordată de Akademie Schloss Solitude. A mai păcate, aceste aranjamente stupide, după părerea publicat următoarele cărţi: Ghinga (2005), D personajului, nu au avut efectul dorit, ci din contră, Great Coman, Dicţionarul Mara (2009) şi poetul s-a simţit stânjenit, în timp ce adulţii din Irezistibil (2010). Poemele sale sunt prezente în clasă erau foarte mândri de ei şi de ceea ce au antologii din România, Suedia, Franţa, Serbia, realizat. De parcă nu ar fi fost de ajuns situaţia Ungaria, Slovenia şi Canada. creată, chiar şi soţia primarului, care la prima

Romanul Irezistibil este debutul în proză vedere s-a dovedit timidă, a ajuns la un moment dat al lui Dan Coman cu un subiect destul de amplu şi să devină posesivă şi să-i facă avansuri groteşti putem spune că motivul principal exploatat în invitatului când acesta căuta o cale de scăpare după operă este condiţia nefericită a omului de geniu : ce fusese ameninţat cu moartea. S-a demonstrat “…dacă e frig, mie îmi este cel mai frig. Când e astfel o vorbă românească veche : “socoteala de-cald, mie îmi este cel mai cald. Locul acesta cine acasă nu se compară cu cea din târg”, deoarece l-a ales?”. Este romanul vieţii lui D Great Coman, poetul credea că va face o lectură a unor poezii mai un poet în căutarea succesului şi care, pe drumul uşor de înţeles şi câteva glume perfecte pentru anevoios, îşi pierde nu doar identitatea, ci şi cele copii, dar s-a ajuns să fugă noaptea prin pădurea mai profunde substraturi ale fiinţei. Opera este din vecinătate după un mijloc de transport. alcătuită din 5 capitole fără legătură între ele, dar continuare în pagina 35...


Recenzie

A fi sau a nu fi femeie ?

„Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta bărbatului, nu din capul lui ca să nu-l stăpânească, nici din

picioarele lui ca să nu fie călcată în picioare, ci din coasta lui ca să-i fie egală, sub braţul lui, ca s-o ocrotească, aproape de inima lui ca s-o iubească”, spunea Matthew Henry . Să fie însă acesta principiul care guvernează o lume în care părerile preconcepute ocupă un loc primordial? Categoric nu.

Una din provocările cu care femeile s-au confruntat de-a lungul vremii este discriminarea, acel

tabu pentru societate care ne îndeamnă să judecăm după criterii injuste, ajungându-se adesea la un paroxism prin încălcarea unor drepturi, care sunt, nici mai mult, nici mai puţin decât esenţiale : dreptul la viaţă sau la integritatea corporală. Se simte un dram de inferioritate prin simpla rostire a întrebării : este femeia egală cu bărbatul? Subînţelegem o formă de subapreciere prin faptul că termenul „femeie” este încadrat în „n” tipologii care nu sunt tocmai favorabile, deci mentalitatea este cea care generează discriminare, cu atât mai mult cu cât transmitem prin toţi porii principii ancestrale sub egida aceleiaşi utopii.

Feminismul a luptat zeci de ani pentru ridicarea femeii pe acelaşi piedestal cu bărbatul, pentru a da

valoare acestui titlu şi a-l ridica la rang de onoare în societate. Fie că a jucat rolul „mărului discordiei” în războaie şi conflicte ce au lăsat cicatrici adânci în istorie, fie că au rămas întipărite în minţile multora prin fel de fel de fapte glorioase, femeile au condus din umbră ţări, au avut cariere de succes, încununând destine eterne. În ce sens flutură, deci, steagul egalităţii ? Fluturând în faţa legii, bărbaţii şi femeile au drepturi şi obligaţii egale, dar legislaţia e de tipul „laisser-faire”, dacă observăm statisticile legate de discriminarea mondială, în care România ocupă un binemeritat loc 70, dintr-un total de 134 de ţări.

Pornind de la cea mai simplă formă de manifestare a acestei maladii, amintesc simple replici cu

caracter inofensiv, devenite clişeu , de felul: „sigur e o femeie la volan !”, completată pe un ton înţepător de o alta : „se vede că locul femeii e la cratiţă ...”, urmate de alte forme mai accentuate cu privire la locul de muncă, unde un angajator consideră o femeie inferioară unui bărbat din punct de vedere al rapidităţii, al eficienţei şi al inteligenţei, optând pentru formarea unei echipe exclusiv masculine. Chiar şi în domeniile puternic feminizate, cum ar fi sănătatea, administraţia publică sau învăţământul, posturile de conducere sunt



...continuare din pagina 34 poet, această parte a personalităţii sale se

Al treilea capitol poartă numele personajului, autodevorează când începe să scrie povestioare la

iar împreună cu al patrulea pot fi considerate cele mai îndemnul colegului Teodor.

“normale” din tot romanul. Aici se intră în detaliile În acest roman grotescul, autobiografia şi

filosofice ale condiţiei nefericite a omului înzestrat, fantasticul coexistă, iar dacă ne orientăm după

prin intermediul bursei pentru literatură câştigate în afirmațiile lui Teodor Dună, putem spune că Dan

2010, care l-a dus în Germania la Akademie Schloss. Coman a scris prima “autoficţiune fantastică” din

Se prezintă relaţia pe care o avea cu Dana, o iubire cu literatura română. Este o carte despre viaţă, despre

năbădăi în adevăratul sens al cuvântului, inclusiv un individ care se autodemască orgolios şi când

viaţa extraconjugală şi publicarea poeziilor crede că a descoperit calea de a evada de el însuşi se

mentorului său, ajuns să locuiascaă pe stradă, sub prăbuşeşte sufocat de propriile versuri şi nimic nu

numele lui, acţiune care nu l-a deranjat nici măcar un poate fi mai “irezistibil” pentru cititori : “Acum e

pic. De atunci începe practic degradarea interioară ultima zi. De săptămâni e ultima zi. Nu se sfârşeşte

care va duce la crearea unui nou subconştient lipsit de niciodată….”

scrupule şi condus de visuri de glorie literară, Roxana Şandru, clasa a XI-a H

rămânând în final carcasa unui poet sub lupa unui

prozator, deoarece oricât şi-ar fi dorit el să fie un

Feminitate ...continuare din pagina 35 ocupate tot de bărbaţi, cum e şi în învăţământ : deşi femeile reprezintă 72 % din totalul personalului didactic, procentajul celor cu funcţii de conducere este cu 20% mai redus, iar domeniile feminizate sunt mai prost plătite decât domeniile preponderent masculine : "Există situaţii când femeile sunt plătite mai puţin decât bărbaţii, în ciuda faptului că fac acelaşi tip de muncă (...). Se întâmplă ca femeile să fie mai puţin remunerate decât bărbaţii, deşi posedă un nivel de experienţă echivalent, pentru aceeaşi muncă, ca un rezultat al unei discriminări deliberate", conform unei analize care face parte din proiectul Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010-2012. Încălcarea drepturilor esenţiale ale vieţii, vătămarea unei femei mi se pare forma care atinge punctul culminant al acestei probleme a cărei gravitate capătă rezonanţe tot mai acute. Suspiciuni asupra unui comportament considerat imoral..., conservarea unor tradiţii şi ritualuri vechi ... , ucidere premeditată a membrilor de familie de sex feminin, toate pentru a urma căile dictate de onoare ..., pioni schimbaţi după regulile religiei islamice pe o „tablă de şah” care poate fi destinul oricărei femei musulmane. Aşa arată scenariul scris cu lacrimi de sânge al femeilor care îndrăznesc să fie ele-însele cele care-şi decid soarta, a celor care trezesc cele mai mici bănuieli de încălcare a unui regim de onoare implacabil. Dincolo de văl , misticul este pătruns de o lume în care păcatele se plătesc doar prin vărsare de sânge, iar legile sunt interpretate în aşa fel încât justiţia să permită bărbaţilor să se apere de ruşinea adusă de comportamentul imoral al femeii .

Prezentă în toate colţurile „prăfuite” ale lumii, unde civilizaţia şi respectul refuză categoric orice formă de supunere, discriminarea femeilor nu dispare nici dacă o negăm , nici dacă o tratăm ca pe un obicei stereotip al unei naţii, în cazul nostru , o atitudine de resemnare din care să desprindem faptul că „aşa-i românul”. Soluţionarea problemei se dovedeşte inabordabilă, luând în calcul cele două perspective existente în mintea mea, şi anume : respectarea legislaţiei în vigoare, care interzice vehement propagarea acestui fenomen, o altă soluţie putând fi educaţia . În ceea ce priveşte aspectul legislativ, la nivel naţional se încearcă o uniformizare pe toate nivelurile de luare a deciziilor pentru reducerea diferenţei mari între bărbaţi şi femei. Vorbe goale, spuse-n vânt ?! Rămâne de văzut. Sub aspect educativ, atât „cei şapte ani de acasă”, în forma lor hibridă, cât şi educaţia primită la şcoală ar trebui tratate ca subiect prioritar, iar prin implicarea ambilor părinţi ar fi descurajate toate formele de manifest cu caracter discriminatoriu. Copiii trebuie „modelaţi” în prezenţa ambelor modele, feminin şi masculin, căutând să vadă în jurul lor prototipul unei familii bazate pe respect, sprijin reciproc şi înţelegere, prin risipirea oricărei forme minimale de discriminare, chiar şi în ceea ce priveşte împărţirea sau efectuarea unor sarcini/activităţi cotidiene. Bărbaţii trebuie să-şi mai pună pofta-n cui în afirmarea puterii în casă, să renunţe la statutul de „cocoş” şi să acorde femeii aceleaşi drepturi, chiar dacă este vorba de educaţia copiilor sau impunerea unor reguli ce par lipsite de autoritate, rostite de o femeie. Organizarea unor evenimente de Ziua internaţională a femeii, sensibilizarea mass-mediei cu privire la principiul egalităţii de şanse şi tratament nediscriminatoriu între femei şi bărbaţi, care pot fi desfăşurate sub forme diverse pentru femeile din întreaga lume, de la manifestări de respect, apreciere şi dragoste la celebrarea realizărilor femeilor pe plan economic, politic şi social. După marşuri de protest, discuţii controversate şi aprinse în vederea obţinerii unor drepturi decente de apreciere, s-a ajuns la o decizie satisfăcătoare prin alegerea zilei de 8 Martie ca dată mondială pentru Ziua internaţională a femeii şi astfel am ajuns să o sărbătorim în anul 2011 pentru a 100-a oară. De la începuturile sale în cadrul mişcării socialiste, Ziua internaţională a femeii a devenit ziua universală a recunoaşterii şi celebrării femeii în toate ţările, fie ele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, iar organizaţiile şi guvernele ţărilor din toată lumea sărbătoresc în fiecare an ziua de 8 Martie prin evenimente importante care laudă progresul femeilor şi reamintesc necesitatea continuării acţiunilor care să asigure câştigarea şi păstrarea egalităţii femeilor în toate aspectele vieţii.

Egalitatea sexelor este nefondată în unele conjuncturi ale culturii, unde femeia este lipsită de orice urmă de identitate, bărbaţii fiind avantajaţi şi preferaţi , probabil graţie cromozomului y, dar cert este că această luptă nu se va sfârşi prea curând, oricât de mult s-ar emancipa femeile; după vocea unui martor tăcut, „femeia nu este inferioară bărbatului, nu îi este nici superioară, dar nici egală cu el, ea este pur şi simplu : FEMEIE” .

Raluca Sofron, clasa a XI-a G


Interculturalitate


De vorbă cu Samya

Deşi stăm alături în bancă de pe la începutul liceului, nu

mi-am pus niciodată vreo întrebare despre ceea ce se află în

spatele înfăţişării ei, evident, diferite. Ştiam doar că tatăl ei e

arab, dar nici măcar ţara originară nu o cunoşteam exact. Într-o

zi m-am decis că „prietena mea Samya” e un adevărat izvor de

tradiţii şi culturi, atât de diferite de ale mele, şi că aş pierde o

ocazie grozavă dacă aş lăsa-o să treacă pe lângă mine,

înfrânându-mi curiozităţile. Cum o caracterizează un simţ al

umorului incredibil, a râs când am propus să-i iau un interviu,

dar n-a şovăit o clipă.

„Sigur! Să-i dăm drumul!”

Ÿ Pentru început, spune-mi mai exact locurile de unde-ţi tragi rădăcinile astea „exotice”.

-Tatăl meu este originar din Sudan, iar mama mea este româncă. În concluzie, eu sunt creolă.

Ÿ Îmi amintesc că la începutul clasei a IX -a toţi profesorii, în momentul în care făceau prezenţa, se opreau la

numele tău. E de înţeles, e cam complicat de pronunţat „Siddig-Said-Ahmed Samya”. Ne explici puţin cum e cu

numele de familie?

- (râde) Într-o familie, numele se schimbă de la părinţi la copii. De exemplu, pe bunica mea o cheamă Fatima

Mohamed – Idris, iar pe bunicul Siddig Said – Ahmed. Femeia nu ia numele soţului, dar copiii primesc drept nume de

familie atât numele, cât şi prenumele tatălui, plus prenumele lor. Aşa că tatăl meu avea numele de familie Siddig

Said Ahmed, iar prenumele Elsadig.

Ÿ Să trecem la elementele civilizaţiei din Sudan. Ce religie au cei de acolo?

- Toţi sunt de religie musulmană (islamică).

Ÿ Vorbeşte-mi puţin despre ritualurile cele mai importante, modul, locul, timpul în care se roagă musulmanii.

- Ei se roagă de 5 ori pe zi. Când lucrează între arabi, în general, în ţara lor, se pot ruga oriunde, inclusiv pe stradă.

Un arab care locuieşte într-o ţară străină, unde predomină altă religie, are obligaţia de a se ruga dimineaţa şi seara,

el neputând să se roage în prezenţa ortodocşilor, de exemplu. Înainte de rugăciune, trebuie să respecte anumite

reguli: se spală, nu stă niciodată încălţat, iar în timpul rugăciunii propriu-zise nimeni nu are voie să-l atingă sau să-l

strige pe nume. În privinţa postului, ei postesc o dată pe an, cu o lună înaintea Ramadanului (o sărbătoare foarte

importantă, asemeni Crăciunului pentru ortodocşi. – n.r). Postul constă în a nu mânca şi bea absolut nimic de la

răsăritul până la apusul complet al soarelui.

Ÿ În ceea ce priveşte educaţia, există deosebiri între educaţia primită de un băiat şi cea primită de o fată?

- Să luăm un caz concret: o familie are doi copii, un băiat şi o fată. Fata învaţă tot ce trebuie să ştie o femeie

musulmană de la mama ei. E greşită concepţia conform căreia o fată nu are dreptul să studieze, dar se consideră că

educaţia primită în familie e suficientă, mai ales în familiile foarte bogate, iar băiatul învaţă toate cele necesare de

la tată.

Ÿ Ştim cu toţii că aceia de acolo au o concepţie foarte diferită despre femeie în comparaţie cu noi. Ce drepturi şi

îndatoriri are o femeie de religie islamică şi ce rol are şalul care-l poartă?

- Femeia este foarte respectată în lumea arabă. În legătură cu voalul, fata îl va purta după ce devine domnişoară.

După căsătorie, soţia nu trebuie să apară fără şal în faţa familiei soţului – a fraţilor, surorilor – doar a părinţilor. De

asemenea, soţia trebuie să fie mereu frumoasă, aranjată pentru soţ, asta fiind una din principalele ei îndatoriri –

bunăstarea partenerului de viaţă.


Interculturalitate



Ÿ E adevărat că părinţii aranjează căsătoriile copiilor? Există cazuri în care cei doi nu se cunosc deloc până la

nuntă?

- În cazul unui acord între familii, când fata sau băiatul sunt promişi unul celuilalt, căsătoria e aranjată, iar

acordul nu se mai poate rupe. Nu există cazuri în care cei doi nu se văd deloc; cei doi sunt prezentaţi unul altuia, dar

nu au voie să se împrietenească sau să se apropie.

Ÿ E adevărată şi permisă existenţa unui harem?

- În general, oamenii ştiu că arabii au neveste multe, până la 7-8. Dar este fals. Un arab are dreptul la cel mult 4

neveste, doar în cazul în care este foarte-foarte bogat şi îşi permite să le ofere aceeaşi situaţie materială favorabilă

la toate şi doar dacă prima soţie îşi dă acordul.

Ÿ Există posibilitatea unei nunţi fără permisiunea părinţilor? Ce implică acest lucru?

- În cazul în care un bărbat ajunge să se întreţină singur (lucrează), are posibilitatea de a-şi alege singur viitoarea

nevastă. Sunt rare situaţiile în care doi tineri se căsătoresc pe ascuns; dar dacă cei doi nu păcătuiesc înainte de

nuntă, pot fi iertaţi.

Ÿ Cum este aplicată legea în Sudan? E la fel cum o cunoaştem noi? Cine o aplică?

- Musulmanii nu au un cod penal, cum îl ştim noi. Pentru ei, religia este totul. În ţara noastră legea nu ţine de

religie, ci într-un fel religia de lege. Acolo abaterile de la lege, cum le considerăm noi, sunt abateri de la religie şi

pedepsele sunt aplicate conform Coranului.

Pentru aplicarea pedepselor e necesară

prezenţa a 4 martori. „Legea” e aplicată de

către mai-marii familiei, adică cei mai în

vârstă bărbaţi din familie.

Ÿ Ce lucruri sunt strict interzise în

islamism?

- Pentru ei e absolut interzisă consumarea

cărnii de porc, ei considerând porcul un

animal „spurcat”. Femeile nu au voie să iasă

singure pe stradă şi, în general, să relaţioneze

cu persoane străine fără voia soţului. Nu e

adevărat ceea ce apare prin filme, femei

dansând pentru mai mulţi bărbaţi. Există

astfel de femei care dansează sau cântă, dar

ele sunt necăsătorite, şi aşa aleg să fie de

mici. De altfel, o femeie căsătorită nu poate

dansa decât pentru soţul ei.

Ÿ Despre tineri ce-mi poţi spune? Cum se

distrează ei? Ce fac în timpul liber?

- Tinerii se distrează, în principal, în

interiorul familiei. Ei pot avea prieteni, dar nu

de sex opus şi îşi pot petrece timpul împreună

cu aceştia, dar doar dacă familia îl/o cunosc.

Nu frecventează cluburi sau baruri.

Interviu realizat de....

Dana Grădinaru, clasa a X-a B

Valori eterne


Să ştergem praful clepsidrei şi să reînviem trecutul

Bucureşti, Strada Pangrati. Un loc liniştit, cu aer parizian, luminat de lampadare prăfuite de trecerea timpului. Mă aflu în atelierul meu, unde îmi duc existenţa de multă vreme fiindcă încerc să dau naştere „copiilor” mei, sculpturilor, creaţiilor mele.

Mă bucur când reuşesc să fac perfect conturul mâinilor, când ochii unei sculpturi parcă mă privesc cu profunzimea şi intensitatea necesare, dar mă întristez când ceva nu-mi iese şi, totodată, mă ambiţionez şi corectez, retuşez greşelile, propriile-mi greşeli, inevitabile de altfel.

Acesta sunt eu...Omul din Strada Pangrati din „Micul Paris”, cufundat în dorinţa nebunească de a da viaţă, de a exprima trăiri şi sentimente, în fond, de a exprima viaţa cu tot ceea ce semnifică ea.

Muzica mă ajută...Parcă-mi dă frâu liber imaginaţiei, ideile mele iau primul accelerat şi mă conduc spre unelte şi aşa cioplesc, cioplesc, cioplesc...Nu mai ţin cont de noţiunea timpului, ci mă pierd într-o lume a mea, o lume nemaiîntâlnit de spectaculoasă în care-mi concep lucrările.

Şi nu numai muzica mă ajută. Să nu credeţi că aş fi un singuratic. E cert, când „dau viaţă”, nimeni şi nimic nu mă poate deranja. Atunci sunt doar eu...Dar în rest, mă bucur de sfatul unui bun prieten, de bucuria şi fericirea lui, dar şi el, la rândul său, mă ajută necondiţionat. De prima dată când l-am întâlnit pe Corneliu Baba am ştiut că ceva ne va lega pentru totdeauna şi aceea era prietenia. Ne întâlnim în fiecare dimineaţă pentru că atelierele noastre sunt învecinate şi vorbim despre toate cele. Este un adevărat artist, un om inteligent şi-l apreciez pentru dezvoltatul simţ al umorului de care dă dovadă. Este un maestru al farselor şi nu uită să-mi dovedească acest lucru niciodată.

Sunt un om împlinit. Mă bucur de prieteni, de darul suprem pe care mi l-a oferit Atotputernicul şi mă mai bucur de un lucru: de faptul că iubesc şi sunt iubit. Eugenia, soţia mea, întotdeauna mi-a fost alături, s-a sacrificat chiar şi pentru viaţa mea de artist şi mi-a dovedit mereu că mă iubeşte, lăsându-mă să-mi petrec mare parte din timp în singurătatea atelierului. Ea a fost un impuls pentru mine, uneori şi o muză, a fost chiar „pata de culoare” pentru creaţiile mele, căci poate datorită ei am fost mereu în căutarea frumosului la om, încercând să-l reprezint cât mai delicat şi mai misterios posibil.

Iubesc omul şi la fel de preţios iubesc şi natura. Primăvara este anotimpul meu preferat, când simt că renasc odată cu tot ce e în jur, când devin parcă mai tânăr, mai inspirat şi mai însetat de dorinţa de cunoaştere. Natura este o muzică, o melodie care dacă ai sta doar câteva clipe s-o asculţi, te va îmbăta cu candoarea şi ritmicitatea ei.

Aceste gânduri le scriu pe scaunul meu din atelier, la o lampă care parcă îşi păstrează gazul exact până în momentul când îmi voi termina de aşternut aceste idei. Este o seară de primăvară şi probabil muzicalitatea naturii m-a îndemnat să scriu aceste rânduri.

Am avut dreptate, parcă lampa mi-ar vorbi şi mi-ar spune să închei aici. Gazul este pe final, iar eu termin, nu înainte de a-mi scrie ultimele cuvinte pe ziua de azi: „Poate voi reuşi mâine”.

Şi a venit şi o nouă zi, când am revenit în atelier cu speranţa că astăzi voi da naştere unei noi creaţii. Dar sunt confuz, poate şi puţin dezorientat, nu ştiu ce mi-a perturbat liniştea. Ceva m-a pus pe gânduri, da, aceasta este sintagma potrivită care descrie starea mea din aceste clipe.

Vă spuneam de natură şi de faptul că primăvara este anotimpul meu preferat. Cred că şi ea mă adoră, căci m-a inspirat, mi-a dat o idee pe care am de gând sa o pun în practică chiar acum. De ce să nu fac o creaţie care să definească însăși starea mea din aceste momente? Deja ştiu şi titlul lucrării: „Pe gânduri”.

Şi când credeam că astăzi nu voi fi îndeajuns de în formă pentru a crea, iată că inspiraţia a venit, idei am şi am intrat din nou în lumea mea. Tăcere...Fizic mă aflu în atelier, dar spiritual sunt departe...Repet: în lumea mea.

Mâna-mi parcă singură, uneltele dansează şi mă cuprind şi pe mine în jocul unei noi vieţi, unei noi persoane. Încerc să reprezint prin creaţia-mi în devenire, nu pe mine, nu pe voi, ci pe toţi din această lume care măcar într-un moment al vieţii sunteţi puşi pe gânduri; ochii...Exprimă multe, de aceea, dar şi pentru a schiţa cât mai bine starea amintită, îi fac mari, bine conturaţi, dar închişi. De ce închişi? Să exprime acea supunere, dacă o pot numi astfel-supunerea faţă de viaţă sau de oamenii din jur; şi nu numai supunere, dar şi tristeţe, melancolie, chiar loialitate. Nasul îl fac destul de mic, într-atât încât să nu iasă în evidenţă, ci să reliefeze gura: o gură mică, cu buzele puţin despărţite, întredeschise, care să exprime o oarecare fericire, încredere şi chiar o dorinţă de afirmare. Este chipul perfect, „portretul robot” al tuturor oamenilor puşi pe gânduri, căci exprimă un amalgam de stări şi de sentimente, exact aşa cum suntem fiecare dintre noi măcar

creează


Valori eterne


într-o fracţiune dintr-o secundă a vieţii.Dansul uneltelor se încheie, mâna mi le pune pe masa de lucru, iar eu mă despart încet, dar sigur de

jocul în care am intrat şi revin în lumea reală. Creaţia mea a căpătat contur, am realizat ce-mi doream şi am dat viaţă unui „copil” de-al meu. Nu pot

fi mai fericit de atât... Pentru câteva secunde sunt din nou pus pe gânduri şi-mi zic: „Ba aş putea fi mai fericit.” Şi nu a trecut mult timp de la aceste cuvinte, că uitaţi-mă în drum spre Moldova, departe de aglomeraţia şi haosul „Micului Paris”. Nu mi-a trebuit mult să iau această decizie, fiindcă practic, mă îndrept spre trecut, spre o frântură din existenţa mea, spre copilăria mea. Nu, nu vreau să redevin copil, ci vreau ca şi „copiii” mei să adulmece din această bucată moldovenească, bucată care m-a hrănit în vremuri de mult apuse.

Fericirea mea deplină consta în ideea de a trăi până la sfârşitul vieţii mele într-un oraş mic, liniştit, care să fie dornic de a mă găzdui şi care să-mi merite toate creaţiile în dar. Şi acest ideal de oraş se numeşte Fălticeni. Da! Acum pot spune că mai fericit de atât nu pot fi.

Ei bine, nu este prima dată când vin în acest oraş, ce-i drept, l-am mai vizitat de câteva ori şi de această dată am hotărât să rămân definitiv aici. Multe amintiri mă leagă de aceste locuri şi pe lângă faptul că în decursul anilor am revenit în aceste ţinuturi bucovinene, copilăria şi adolescenţa mea aici şi-au găsit sălaşul. Nu mai este un secret că iubesc Fălticeniul, aşa că pot exclama bucuros: „On revient toujours au premier amour!”. Aici este locul meu, este viaţa mea şi poate aici ar fi trebuit să fie dintotdeauna.

Fălticeni, Strada Mihai Eminescu, numărul 2...un loc absolut încântător, liniştit şi însetat după verdeaţă – aici este „atelierul” meu din Bucovina, este viaţa mea, este visul meu.

Toate creaţiile şi-au găsit un loc potrivit în acest locaş, lor le-am dedicat multe momente din viaţa mea şi fiecare are câte o poveste, ştiută poate doar de mine. Sunt mândru că sunt şi eu cetăţeanul acestui oraş şi mă bucur nespus că pot să colind uliţele pe care-au păşit atâtea personalităţi, uliţe încărcate de istorie.

Îmi place să mă plimb şi cel mai tare mă încântă parcul din spatele muzeului şi banca mea preferată, care a strâns multe din gândurile şi poate şi din ideile mele. Este locul unde pot vorbi pe îndelete cu natura, unde simt cel mai intens vibraţiile muzicii ei şi unde iau naştere idei pentru lucrările mele. Pe această bancă mă aflu şi acum şi ca niciodată când am vorbit despre creaţiile mele, acum mi s-a făcut un dor nespus să le revăd, astfel că păşesc iute pe treptele muzeului.

Le studiez pe fiecare în parte, mă uit atent la ele şi încet, încet, îmi trec prin filtrul gândirii toate poveştile lor, una mai misterioasă ca alta. Ultima pe care o revăd înainte de a mă întoarce pe banca din parc este cea intitulată „Pe gânduri”. Rememorez atunci povestea ei şi cu zâmbetul pe buze mă îndrept spre parc, pentru a nu rata niciun moment din simfonia naturii, acum, primăvara.

Ce gânduri ciudate îmi trec prin minte! Mai bine nu vi le împărtăşesc. Sunt cu adevărat lipsite de logică. Dar...ce zic? Până la urmă, toate au un sens. M-am hotărât: le voi împărtăşi naturii: Îmi imaginam, oare cum ar fi să ia viaţă măcar una din lucrările mele? Da, ştiu...N-are sens această întrebare. Vedeţi? Uneori, banca îmi dă idei foarte ciudate, dar oricum ar fi, nu voi înceta să vin aici şi să mă aşez pe ea ori de câte ori voi simţi nevoia. Poate aici, pe această bancă, mă veţi găsi şi peste un an, doi, zece, cincizeci şi dacă nu aici, atunci sigur voi fi prezent oriunde prin creaţiile mele.

Auzind dorinţa Maestrului, una dintre „copile”, „Pe gânduri”, ca printr-un miracol a luat viaţă: „Deşi întotdeauna am fost pusă pe gânduri şi nu-mi puteam imagina de ce tocmai eu a trebuit să exprim un amalgam de stări şi de sentimente, vă mărturisesc că acesta este singurul moment când confuzia dispare şi numele „Pe gânduri” nu mi se potriveşte. De ce zic asta? Pentru că acum sunt pentru prima dată de când am luat viaţă în atelier absolut convinsă, eu ca şi toate celelalte creaţii ale Maestrului nostru, că reprezentăm pentru toţi cei ce ne văd o dovadă vie a talentului inconfundabil şi a măiestriei lui Ion Irimescu. Probabil după aceste mărturisiri voi reveni la viaţa mea de dinainte şi voi constata pentru a mia oară că numele mi-a fost predestinat şi că îmi revin în minte aceleaşi întrebări eterne despre existenţa mea. Dar acum, cât am căpătat glas, trebuie să spun că nu putem fi decât mândre că noi suntem comoara lui şi că şi-a putut demonstra talentul excepţional dându-ne nouă viaţă şi considerându-ne „copiii” săi.

În aceste câteva momente când eu am luat viaţă la dorinţa aşa-zisă „ciudată” a Maestrului, mărturisesc şi în numele tuturor celorlalte creaţii irimesciene că suntem extrem de onorate să-l reprezentăm cu cinste pe Maestrul nostru, nu doar aici, în Fălticeni, ci în toată lumea. Mulţumim, Maestre Ion Irimescu!

...S-a pus din nou praful peste clepsidra timpului, iar gazul lămpii s-a terminat...Ca şi gazul, acum se încheie şi filele istorisirii, dar singurele lucruri care rămân de neatins şi continue sunt respectul, admiraţia şi iubirea pe care le simţim fiecare dintre noi, ce-i drept, în felul nostru, pentru cel ce a fost, este şi va rămâne Maestrul Ion Irimescu.

Adriana Filip, clasa a XII -a F


CUPRINS

Carusel, Roxana Sălăgean.......................................................................................... 1

Interviu, Redacţia......................................................................................................... 2

Hickery, Dickery, Dock, Wonderland’o Rock!, Elena Popa ............................................4

„Cu toţii suntem absurzi; nimeni nu recunoaşte”, Paula Măriuţă.................................... 5

Naufragiaţii, Alexandru Mihai ....................................................................................... 6

Pastila de folk, Raluca Bocanci .................................................................................... 7

Octombrie 3, Iustina Dumitriu....................................................................................... 8

În aşteptare, Laura Pupăză.......................................................................................... 8

Sunt eu, Denis Munteanu .............................................................................................8

Perle albe pentru zile negre, Alexandru Mihai şi Şerban Damian ...................................9

Aproape de tine, Denis Munteanu................................................................................ 9

Un proiect ce nu se lansează Zi de Zi, Dana Schipor ...................................................10

Şcoala - o legătură între generaţii?, Vasilica- Raluca Prelucă......................................12

„Colind” cu elevii de la „Nicu Gane”, Adriana Filip........................................................ 14

„Zestrea cu datini”, Adriana Filip................................................................................. 14

Fericirea se naşte din sănătate, Bogdan Baciu ...........................................................15

Climat cultural în tărâmul uitatului Foltic, Raluca Bocanci........................................... 16

Insomnii, Anca Mitrea................................................................................................. 17

„Toate cărţile de gramatică să apeleze la mine”, Raluca Sofron .................................. 18

Launch Break, Alexandru Mihai şi Şerban Damian..................................................... 18

Fiul adoptiv al Fălticenilor, de la A la Z, situat la C, Raluca Bocanci.............................. 19

Jurnal, Roxana Sălăgean ...........................................................................................20

Prezenţe şi metamorfoze ale fantasticului în literatura română, Anca Mitrea............... 22

Algoritm cosmogonic, Elena Popa .............................................................................23

„Bătrânul vers va fi o cicatrice”, Dana Schipor ............................................................25

Filme de Oscar, Ştefan Văleanu................................................................................ 26

Muzeul Inocenţei - Orhan Pamuk, Teofana Dulgheriu................................................ 28

Crăciun în familia clasei a V-a, Irina Ciocîrlan şi Ana-Maria Moroşan.......................... 29

Zilele Alecart,Raluca Bocanci, Şerban Vornicu.......................................................... 30

Zilele Monica Lovinescu, la Fălticeni, Bogdan Baciu.................................................. 32

Un roman Irezistibil, Roxana Şandru ..........................................................................34

A fi sau a nu fi femeie, Raluca Sofron ..........................................................................35

Interculturalitate, Dana Grădinaru ..............................................................................37

Să ştergem praful clepsidrei şi să reînviem trecutul, Adriana Filip............................... 39

Documents

Revista noastra