-
Retele de calculatoare
Laborator 1
Retea - interconectare statii de lucru, periferice, terminale se
alte device-uri.
Modelul de referinta OSI ( OPEN SYSTEM INTERCONNECTION ) :
APLICATIE
PREZENTARE
SESIUNE
TRANSPORT
RETEA
LEGATURA DATE
FIZIC
Modelul este alcatuit din 7 nivele. Nivelul Aplicatie
interactioneaza cu utilizatorul. Nivelul fizic e implementat in
hardware. Nivelul legatura de date e implementat in hardware si
software, iar urmatoarele cinci nivele superioare doar in
software.
In principal, Legatura de Date realizeaza functiile:
asigura unul sau mai multe puncte de acces la servicii SAP; SAP
= interfata logica intre doua nivele adiacente. la transmisie,
asambleaza datele in cadre, atasind cimpurile de adrese si
informatia de
control. la receptie, dezasambleaza cadrele, asigura
recunoasterea adresei si controlul erorilor. asigura gestiunea
comunicatiei pe legatura stabilita.
Prima functie este asociata subnivelului LLC ( Logical Link
Control ), subfunctiile acesteia fiind specificate de standardul
IEEE 802.2.Celelalte trei functii sint grupate in subnivelul MAC (
Media Access Control ), pentru care exista trei variante
standardizate ( IEEE 802.3 - 802.5 ).
Obs. Pentru acelasi LLC se pot oferi mai multe optiuni MAC.
-
CONTROLUL ACCESULUI LA MEDIU ( MAC )
Intr-o retea locala, statiile de lucru isi disputa dreptul de
comunicatie prin mediul fizic al retelei. Exercitarea controlului
se poate face centralizat sau distribuit:
centralizat: o statie care doreste sa transmita asteapta pina
cind primeste permisiunea de acces la mediu.distribuit: toate
statiile actioneaza pentru a determina, in mod dinamic, ordinea
in care transmit.
In cazul centralizat, logica din fiecare statie e simpla; se
evita probleme de coordonare si se asigura mai usor parametri cum
ar fi prioritatile statiilor sau o rata garantata de transfer.
Dezavantaje: scaderea eficientei prin concentrarea functiilor de
control si scaderea fiabilitatii ( defectarea controlului duce la
caderea retelei ).Controlul distribuit are o logica mai complexa,
distribuita in statii, dar asigura retelei o fiabilitate mai
mare.
Tehnicile de control al accesului sint de doua tipuri:
SINCRONE: nu sint adecvate LAN-urilor, deoarece necesitatile de
transmisie ale statiilor sint in general nepredictibile.
ASINCRONE:
Round Robin ( rulare prin rotatie ): fiecare statie primeste,
prin rotatie, dreptul de a transmite, controlul putind fi
centralizat sau distribuit.. Neeficient in cazul transmisiei in
rafala, dar eficient cind mai multe statii au date de transmis pe o
perioada lunga de timp.Rezervation ( cu rezervare ): timpul de
utilizare a mediului este impartit in cuante. Fiecare statie care
vrea sa transmita isi rezerva cuanta pe o anumita durata sau pe o
durata nedefinita. Controlul poate fi centralizat sau distribuit.
Metoda este eficienta pentru transmisii continue.Contention ( prin
intelegere ): toate statiile care vor sa transmita concureaza
pentru accesul la mediu. Eficienta in cazul implementarii
distribuite, in conditii de incarcare redusa si pentru transmisii
in rafala.
CONTROLUL LEGATURII LOGICE ( LLC )
Tot ce ofera MAN-urile si LAN-urile 802 este un serviviu
datagrama de tipul "best-effort" ( cea mai buna incercare ).
Uneori, acest servicu este adecvat. De ex., pentru transportul
pachetelor IP nu sint cerute sau asteptate garantii. Un pachet IP
poate fi pur si simplu inserat intr-un cimp de informatie utila al
802 si trimis pe traseul sau. Daca se pierde, asta este.Exista
sisteme in care este de dorit un protocol al legaturii de date cu
control al erorilor si al fluxului.
LLC poate sta deasupra tuturor protocoalelor LAN 802 si MAN; el
ascunde diferentele dintre diferitele tipuri de retele 802 prin
furnizarea unui singur format si a unei singure interfete pentru
nivelul retea.
Nivelul retea de pe masina emitatoare trimite un pachet catre
LLC folosind primitivele de acces ale LLC. Subnivelul LLC adauga
apoi un antet LLC continind numerele de secventa si de confirmare.
Structura rezultata este apoi inserata in cimpul de informatie
utila al unui cadru 802.x si transmisa. La receptor are loc
procesul invers.
-
Asadar, unul din scopurile principale LLC este de a oferi o
modalitate de transfer al datelor intre utilizatori, folosind o
legatura controlata de MAC.
LLC furnizeaza trei servicii:
serviciul datagrama nesigur ( fara conexiuni si fara confirmare
) - necesita un protocol cu o complexiatate minima; se utilizeaza
cind nivelele superioare se ocupa de tratarea erorilor sau in
aplicatii in care se admit pierderi de cadre transmise. Utilizare:
aplicatii de achizitii periodice de date, aplicatii in timp real
care implica redundanta ( prelucrari de voce ), aplicatii care
implica difuzarea de mesaje pentru utilizatorii retelei.Secventa in
timp a evenimentelor pentru un serviciu fara conexiune,
neconfirmat:
DL.UNITDATA.request ........................
DL.UNITDATA.indication ( utilizator serviciu ) ( furnizor serviciu
) ( utilizator serviciu )
Primitivele: DL.UNITDATA.request ( adr.sursa, adr.dest, data,
prioritate ) DL.UNITDATA.indication ( adr.sursa, adr.dest, data,
prioritate )
serviciul datagrama cu confirmare ( fara conexiune, dar cu
confirmare ) - consta din doua servicii inrudite:
DL.DATA.ACK - un serviciu de furnizare garantata a datelor
trimise de la un utilizator LLC sursa si confirmate.DL.DATA.REPLAY
- un serviciu de interogare cu raspuns garantat.
Serviciul DL.DATA.ACK permite unui utilizator LLC sa trimita
date la distanta, cu confirmare imediata privind receptia datelor.
Erorile pot aparea local sau la distanta, cauzate de
imposibilitatea de a transmite sau de lipsa raspunsului de la
celalalt utilizator.
Tipuri de transfer: transfer de date cu confirmare imediata;
transfer nerealizat; interogare; pregatirea unitatii de date prin
asociere cu un SAP.
serviciul sigur orientat pe conexiune - permite stabilirea,
mentinerea si terminarea unei conexiuni logice intre doi
utilizatori la diferite SAP-uri. Stabilirea conexiunii incepe cu o
primitiva DL.CONNECT.REQUEST ( adr.sursa, adr dest, prioritate
).
Situatii in stabilirea conexiunii: conexiune stabilita cu
succes; cereri simultane de conexiune - in care doi utilizatori de
LLC cer simultan o conexiune; rejectie de la distanta -
utilizatorul distant nu poate accepta o cerere de
conexiune; rejectie locala - rejectia conexiunii poate fi facuta
chiar de serviciul LLC local; rejectia locala poate fi datorata:
entitatea LLC de la distanta nu a raspuns niciodata la o cerere de
conexiune sau entitatea LLC nu poate stabili conexiunea datorita
lipsei de tampoane sau unor defecte in interfata.
-
O conexiune logica poate fi anulata atit de utilizatorii de
servicii, cit si de furnizorii de servicii LLC:
deconectare initiata de utilizator deconectare initiata de
furnizor de serviciu
In orice moment de timp, atit utilizatorii, cit si furnizorii de
servicii LLC pot initializa ( RESETA ) conexiunea logica, cu
posibilitatea ca datele sa fie pierdute. Secvente de resetare:
resetare initiata de utilizator cereri simultane de resetare
resetare initiata de furnizor refuz de la distanta: utilizatorul
LLC de la distanta refuza resetul sau entitatea LLC de la distanta
nu raspunde nu exista raspuns
Standardul LLC include specificatii pentru serviciile cerute de
la nivelul MAC. Primitive prin care se asigura serviciile MAC:
MA_UNITDATA.REQUEST ( adr_sursa, adr_dest, prioritate,
clasa_serviciu) transmite toate unitatile de date ( clasa de
serviciu specifica daca se realizeaza o
confirmare a transferului la nivel MAC )
MA_UNITDATA.INDICATION ( adr_sursa, adr_dest, data,
stare_receptie, prioritate, clasa_serviciu )
preia datele furnizate de MA_UNITDATA.REQUEST si confirma daca
receptia a fost efectuata corect sau nu.
MA_UNITDATA_STATUS.INDICATION ( adr_sursa, adr_dest,
stare_transmisie, prioritate_furnizata, clasa_serviciu_furnizata )
primitiva responsabila cu confirmarea ( de la MAC spre LLC ) a unui
serviciu cerut prin MA_UNITDATA.REQUEST
-
ETHERNET
rata de transfer 10Mbps/sec distanta maxima intre 2 statii: 2,5
km procedura de control a legaturii: CSMA/CD complet distribuit cu
rezolvare statistica a concurentei protocol mesaje: cadre de
lungime variabila, furnizare mesaje dupa metoda "best effort"
Retelele Ethernet au urmatoarele limitari:
in orice moment o retea locala Ethernet permite ca o singur
statie sa transmita uneia sau mai multor destinatii; comunicarea
bidirectionala este asigurata prin multiplexarea in timp a
suportului de transmisie, favorizata de transmisia rapida.
controlul erorilor la nivelul legaturii de date este limitat la
detectarea erorilor la nivel de bit in canalul fizic si la
detectarea si inlaturarea coliziunilor.
la nivelul legaturii de date nu se face criptarea datelor pentru
securitate ( aceste operatii se pot face la nivelele superioare
).
viteza este fixa: 10 Mbps. nivelul legaturii de date nu ofera
nici o schema de operare pe nivelele de prioritati. nu exista un
mecanism de protectie impotriva utilizatorilor rau
intentionati.
Model functional al unei retele Ethernet
O retea locala Ethernet poate fi privita din doua puncte de
vedere:
structura logica: elemente componente si modul in care acestea
sint sint integrate in sistem;
implementare: functionaea si modul de realizare a elementelor
componente, precum si interactiunea dintre ele.
Din punct de vedere functional, standardul 802.3 poate fi privit
ca avind patru parti:
specificarea serviciilor MAC: se defineste, din punct de vedere
functional, serviciul furnizat de 802.3 oricarui utilizator sau
oricarui alt nivel mai ridicat. Acest serviciu include facilitati
de transmisie si receptie date si de furnizare a informatiilor de
stare pentru procedurile de tratare a erorilor de pe nivelele
superioare. MAC presupune ca utilizatorul de pe nivelul superior
este LLC, dar acest lucru nu e obligatoriu conform principiului
organizarii pe nivele prevazut de standardul 802.
protocolul MAC: nucleul standardului 802.3, denumit si
standardul CSMA/CD. Specificatiile protocolului MAC definesc
structura cadrelor si interactiunile dintre entitatile MAC.
partea independenta de mediul de transmisie: specifica interfata
dintre MAC si nivelul fizic inferior, incluzind facilitati de
transmisie a doua siruri seriale de biti intre cele doua nivele si
functii de temporizare necesare algoritmului MAC. Se considera ca
statiile sint situate la distanta mica de mediul fizic, astfel
incit doar o mica parte a circuitelor necesare vor fi situate in
MAU, majoritatea hard-ului si tot soft-ul fiind plasate in statie.
Standardul specifica AUI intre statie si MAU, incluzind mediul de
transmisie ( cablul ), semnalele si tehnica de transmisie pe acest
mediu.
partea dependenta de mediu: specifica interfata cu mediul de
transmisie a retelei si semnalele care se transmit pe mediu.
-
Arhitectura IEEE 802.3:
.
.
.Retea Nivele superioare
_________...............________________________
LLC Logical Link Control DTE
Leg Date ________________________ ( Data terminal Equipment
)
MAC Media Access Control
_________................________________________
PLS Physical Signaling
________________________ _____________
AUI Attachement Unit interface------- --------------------
MAU ________________________ ( Medium Attachement PMA Physical
Medium Attachment
Unit ) --------------------- MDI Medium Dependent Interface
------- ________________________
Mediu
__________.............. ________________________
-
Protocolul MAC-Ethernet, descriere CSMA/CD
Protocolul CSMA include un algoritm care specifica ce trebuie sa
faca o statie daca mediul este ocupat. Intr-un astfel de algoritm,
o statie care doreste sa transmita asculta mediul si respecta
urmatoarele reguli:
daca mediul este liber, transmite; daca mediul e ocupat,
continua sa asculte pina cind se elibereaza; apoi transmite
imediat; daca apare o coliziune detectata prin lipsa confirmarii
transmisiei, asteapta o perioada aleatoare de
timp si repeta de la primul pas.
Daca doua cadre intra in coliziune, mediul ramine nefolosit pe
durata transmisiei lor. Pentru secvente lungi in comparatie cu
timpul de propagare, pierderea este considerabila.
Pentru protocolul CSMA/CD trebuie respectate regulile:
daca mediul e liber, transmite ( dupa o mica pauza intre cadre
pentru a asigura timpul de revenire pentru a alte entitati MAC si
pentru mediul fizic );
daca mediul e ocupat, continua sa asculte pina cind se
elibereaza mediul; apoi transmite imediat; daca se detecteaza o
coliziune in timpul transmisiei, transmite un semnal scurt de
bruiaj ( pentru a
se asigura ca toate statiile afla de coloziune ) si apoi
inceteaza transmisia; dupa transmiterea semnalului de bruiaj,
asteapta o perioada aleatoare de timp, apoi reia tentativa de
transmisie ( de la pasul 1 ).
Procedurile anterioare ridica mai multe probleme de timp (
temporizare ), toate depinzind de un singur parametru: PERIOADA
CRITICA ( SLOT TIME ).SLOT TIME reprezinta 4 aspecte importante in
tratarea coliziunilor:
este o limita superioara a timpului necesar pentru a detecta o
coliziune, deci a pierderii de banda de transmisie ( a
productivitatii retelei );
este o limita superioara a timpului de ocupare efectiva a
mediului ( acquisition time of the medium ), adica perioada dupa
care transmisia nu mai sufera coliziuni;
este o limita superioara a lungimii fragmentului de cadru
transmis la aparitia unei coliziuni; este o cuanta de planificare
pentru retransmisie.
Pentru a acoperi aceste functii, durata critica ( Slot Time )
este definita ca fiind mai mare decit suma dintre timpul de
propagare a semnalului dus-intors pe mediul fizic ( de doua ori
timpul necesar ca un semnal sa parcurga drumul de la un capat la
celalalt al mediului fizic ) si timpul de bruiaj ( la nivelul MAC
). Acest timp depinde de particularitatile mediului fizic.
-
Laborator 2
Formatul unui cadru MAC
Exista o deiferenta intre formatul unui cadru specificat de
standardul IEEE 802.3, cadrul Ethernet si cadrul LLC specificat de
IEEE 802.2 .
Formatul unui cadru specificat de standardul IEEE 802.3:
___________Preambul 7 octeti 1010....1010___________SFD 1 octet
10101011
__________ ___________Adr. Dest. 2 sau 6 octeti___________Adr.
Sursa 2 sau 6 octeti___________Lungime 2 octeti
64 octeti ___________( lung minima ) LLC Data 0:1500 octeti,
46:1500 octeti
___________PAD 46:0 octeti ___________Frame Check 4
octetiSequence
____________ ___________
Formatul general al unui cadru Ethernet este asemanator cu cel
al standardului IEEE 802.3, cu diferenta ca, in loc de lungime,
este specificat un tip de cadru. Cimpul tip este utilizat pt a
determina utilizatorul de servicii; e asemanator cu conceptul SAP.
Datele de completare a cadrului sint adaugate, implicit, de nivelul
superior.
Formatul general al unui cadru Ethernet:
____________ ___________Adr. Dest. 6 octeti___________Adr. Sursa
6 octeti___________
64 octeti Tip 2 octeti ( determina utiliz. de( lung. Minima )
___________ serviciu )
Data___________Frame Check 4 octetiSequnce
____________ ___________
-
Standardul IEEE 802.2 ( LLC ) specifica in mod explicit punctele
SAP:
___________Dest. SAP 1 octet___________Surse SAP 1
octet___________ 1 octetControl 1
octet___________Data___________
Semnificatia cimpurilor:
preambul: 7 octeti stabileste sincronozarea bitilor. Secventa de
1 si 0, terminata obligatoriu cu 0. Pentru codificarea Manchester
apare ca un tren de impulsuri cu factorul de umplere pe mediul de
transmisie, ceea ce permite ceasului de la receptie sa se
sincronizeze cu ceasul de transmisie.
SFD ( Start Frame Delimiter ): delimitator inceput de cadru,
contine secventa 10101011, indicind inceputul secventei si
permitind receptorului sa localizeze primul bit dupa preambulul
cadrului si sa alinieze bitii.
Adr. Dest: specifica statia ( statiile ) careia ii este adresat
cadrul. Poate fi o adresa fizica unica, o adresa de grup (
multicast group address ) pentru un grup de statii sau adresa
globala ( pentru toate statiile retelei locale ). In transmisia in
banda de baza de 10 Mbps se utilizeaza numai adrese de 6
octeti.
Adr. Sursa: specifica statia care a transmis cadrul. Dimensiunea
cimpului trebuie sa fie aceeasi cu a adresei destinatie.
Formatul adresei pe 16 biti:______________I/G | adresa de 15 I/G
= 0 - adr. individuala______________ I/G = 1 - adr. de grup
Formatul adresei pe 48 biti:______________________I/G | U/L |
adresa de 46 biti I/G = 0 - adr. individuala______________________
I/G = 1 - adr. de grup
U/L = 0 - adr administrata globalU/L = 1 - adr administrata
local
In adresa sursa, primul bit este intotdeauna 0. O adresa de grup
cu 1 peste tot este o adresa globala cu difuzare catre toate
statiile active din retea.Pentru adresele de 48 biti, al doilea bit
din cimpurile de adresa este pus pe 0, pentru a indica o adresa
gestionata global de catre IEEE la nivel mondial si 1 pentru a
indica o adresa administrata local, la nivel de retea.
lungime: specifica numarul de octeti de date furnizati de LLC
care urmeaza; PAD ( Packet Add Data ): reprezinta o completare la
blocul de date. Pachetul trebuie sa fie suficient
-
de lung pentru a putea face detectarea coliziunilor. Cadrul
trebuie sa acopere cel putin o durata critica ( un SLOT TIME )
pentru a fi transmis. Cind un transmitator detecteaza o coliziune,
nu transmite in continuare cadrul curent. Astfel, apare necesitatea
de a distinge cadrul de secvente incomplete. Acest lucru se rezolva
prin stabilirea lungimii minime a cadrului de 64 octeti. Orice
informatie de date care nu are cel putin 64 octeti va fi completata
cu PAD. Un alt motiv pentru ca un cadru sa aiba o anumita lungime
este acela ca un alt cadru sa nu apara pe linie pina cind primul
bit al cadrului curent nu a ajuns la sfirsitul liniei. Timpul de
propagare dus-intors in cazul cel mai defavorabil ( 2,5 km lungime
) este de 51,2 microsecunde, ceea ce corespunde unui bloc de 64
octeti.
Secventa CRC ( FCS = Frame Check Sequence ): reprezinta un cimp
care contine secventa de control ciclic CRC pe 32 biti. Suma de
control ciclic se realizeaza pentru toate cimpurile cu exceptia
preambulului, inceputul secventei SFD si FCS-ului.
Este specificata si lungimea maxima a unui cadru, din
motivele:
limitarea lungimii tampoanelor de transmisie/receptie la nivel
de statii; prevenirea utilizarii exclusive a mediului de catre o
statie pe perioade lungi de transmisie; caracteristicile nivelului
fizic; facilitati de control al erorilor.
GLOSAR
incapsulare: completarea datelor transmise, la fiecare nivel
dintr-o familie de protocoale, cu o serie de informatii care vor fi
folosite de protocol pentru validarea transmisiei la nivelul
respectiv;
decapsulare ( dezincapsulare ): operatie inversa incapsularii;
la receptie, aceste suplimente de informatie sint folosite spre a
verifica validitatatea entitatii de informatie primite de la
partenerul de pe acelasi nivel;
Entitatile de schimb au denumiri diferite la nivele
diferite:
pentru nivelul fizic: FRAME; pentru nivelul legatura de date:
PACHET; pentru nivelele superioare: MESAJ.
Obs. CSMA/CD Carrier Sense Multiple Access with Collision
Detection.
-
Cablarea 802.3
In mod obisnuit, sint utilizate patru tipuri de cabluri:
10Base5: coaxil gros, 500 m, 100 noduri/segment; 10Base2:
coaxial subtire, 200 m, 30 noduri/segment; 10Base-T: perechi
torsadate, 100 m, 1024 noduri/segment; 10Base-F: fibra optica, 2000
m, 1024 noduri/segment.
IEEE 802.4: Token-busIEEE 802.5: Token-ringIEEE 802.6:
Distributed Queue Dual Bus ( DQDB )IEEE 803.3u: Fast Ethernet
100Base-T4: fire torsadate, 100 m100Base-TX: fire torsadate, 100
m, full duplex la 100 Mbps100Base-F: fibra optica, 2000 m, full
duplex la 100 Mbps pentru distante mari
Modelul CLIENT-SERVER
O aplicatie este eterogena daca procedurile la distanta sint
executate pe diferite tipuri de sisteme de calcul.Server-ul ofera
servicii clientilor din retea care cer acest lucru.Clientul consuma
aceste resurse. Aplicatia client-server reprezinta aplicatia in
care solicitantul actiunii este un sistem de calcul ( sau un proces
) si executantul actiunii este un alt sistem de calcul ( sau un alt
proces ). De exemplu, intr-o astfel de aplicatie clientul trimite
serverului un nume de fisier ( despre care se banuieste ca s-ar
afla pe server ); serverul ii intoarce clientului fie continutul
fisierului, fie un mesaj de eroare daca acesta se afla pe
server.
nume fisierClient Server ( Fisier )
continut fisier
sau mesaj eroare
Scenariul de functionare a mecanismului client-server
procesul server este lansat pe un sistem de calcul. Acesta il
initializeaza si il pune sa stepte cererile clientilor
un proces client este lansat fie de pe acelasi sistem, fie de pe
altul conectat cu el in retea; clientul cere un serviciu, lansind o
cerere de servire.
Dupa ce serverul a rezolvat cererea, trece in starea de
asteptare a noi cereri. De regula, serverele sint proiectate astfel
incit cererile sa fie acceptate numai intr-o forma standard.
-
Clasificarea serverelor
1. Durata contactului dintre client si server:
servere iterative: presupune ca durata cererii si resursele
cererii sa fie cunoscute si sa fie rezonabil de mici ( ex.:
furnizare data si ora );
servere concurente: rezolva cereri al caror timp si resurse
depind de cererea insasi: serverul primeste cererea de la client,
lanseaza un alt proces care va rezolva cererea, dupa care el trece
din nou in starea de asteptare a unei noi cereri de la un alt
client ( ex: tiparire de fisiere, citire fisiere ).
1. Gradul de informatii detinute de server:
servere cu stari ( statefull ): intretine informatii despre
clientii lui ( este interesat daca acestia functioneaza corect sau
nu );
servere fara stari ( stateless ): nu detine informatii despre
clientii lui.
1. Tipul de conexiune folosit:
servere care utilizeaza serviciu orientat pe conexiune:
aplicatii care pretind o siguranta sporita;
servere care folosesc servicii fara conexiune: aplicatii din
retele LAN, servicii NFS si NIS.
Schema de functionare a unui server concurent
La primirea unei cereri, serverul transmite sarcina rezolvarii
cererii unui alt proces.
/* Initializarea comunicatiei */s = socket ( .. );bind ( ..
);listen ( .. );/* Partea ciclica a serverului */for ( ; ; ) {
f = accept ( s, .. );if ( fork ( ) = = 0 ) {
/* Codul procesului fiu, cel care rezolva efectiv cererea
*/}
else {/* Codul serviciului care asteapta o noua cerere */
}/* Partea de terminare a activitatii serverului */
}
OBS.
s-a folosit comunicarea orin socket; fork ( ) permite crearea
unui nou proces; evitarea proceselor ZOMBIE:
ZOMBIE: acel proces de sub UNIX care a fost lansat de un proces
tata, iar acesta nu a mai asteptat terminarea procesului fiu;
dupa ce un proces lanseaza, cu fork ( ), un proces fiu, cele
doua evolueaza in paralel; cind procesul fiu si-a terminat
activitatea, el face un apel sistem exit prin care isi
-
anunta parintele ca si-a terminat activitatea. La rindul lui, la
un moment dat, parintele trebuie sa execute un apel sistem wait
pentru a astepta termibnarea procesului fiu. Acest apel poate fi
facut fie inainte, fie dupa terminarea procesului fiu. Un proces
fiu care s-a terminat este trecut de catre nucleu in starea ZOMBIE
pina cind parintele executa apelul sistem wait.
incepind cu UNIX SYSTEM V Release 4, s-a introdus o posibilitate
simpla de evitare a aparitiei proceselor ZOMBIE: este suficient ca
in partea de initializare a serverului concurent sa apara
secventa:
# include < signal.h >..signal ( SIGCHLD, SIG_IGN );
Astfel, prin apelul signal se cere procesului respectiv sa
ignore ( SIG_IGN ) semnalul de terminare a proceselor fii ( SIGCHLD
).
pentru UNIX BSD ( Berkeley SoftwaRE Distribution ):
# include < signal.h >..void waiter ( ) { /* Functie de
manipulare a apelurilor signal */
wait ( 0 ); /* Sterge fiul recent terminat */signal ( SIGCHLD,
waiter ); /* Reinstalare handler signal */
}signal ( SIGCHLD, waiter ); /* plasat in partea de initializare
*/
Pentru UNIX BSD, efectul unui apel sistem signal este valabil o
singura data.
Actiunea implicita asociata unui semnal ( cea care se executa la
primirea acestuia ) este de terminare a procesului, eventual de un
vidaj de memorie ( care va contine, intr-un fisier numit CORE,
imaginea de memorie a procesului, pentru a putea fi consultata
ulterior ). Exista insa si posibilitatea ca procesul sa desemneze
anumite semnale pentru care sa se execute actiuni specifice.
Aceasta facilitate se realizeaza prin intermediul functiei SIGNAL
care completeaza in zona utilizator, intr-un vector, in pozitia
corespunzatoare unui anumit semnal, adresa rutinei specificata de
utilizator.
Exemplu de server cu stare
OPEN ( nume, mod )Proces client Proces server
Descriptor fisier, lungime STARE:
READ ( descriptor, nr.octeti ) nume, mod, Date citire, nr.octeti
cititi pozitie curenta
Exemplul de mai sus reprezinta un server cu stare care accepta
cereri de citire dintr-un fisier: cererile lansate de clienti: OPEN
si READ; clientul cere serverului sa deschida un fisier
trimitindu-i numele fisierului si modul
de deschidere ( citire, scriere..); clientul primeste inapoi
descriptorul de fisier si lungimea fisierului deschis;
-
clientul cere citirea, din fisierul desemnat de descriptor, a
unui nr de octeti ( maxim lungimea fisierului );
serverul retine starea fisierului care a fost deschis, compusa
din: nume fisier, modul in care a fost deschis, pozitia curenta in
fisier.
Exemplu de server fara stare ( STATELESS )
READ ( nume, mod, nr.octeti, pozitie )Proces client Proces
server
Datele citite, nr.octeti cititi
STARE: nume, mod, poz curenta
exista doar procedura READ ( nu exista OPEN ); clientul ii
transmite toate informatiile necesare citirii, iar el isi intretine
singur
pozitia curenta in fisierul de pe server; de la server - numai
rezultatul citirii.
Laborator 3
SOCKET: primitiva ( la nivel transport ) pentru socluri TCP
folosite in sistemele de operare BERKELEY-UNIX.In general, un
socket este un capat de comunicatie sau punctul final de
comunicatie, fiind in acelasi timp locul unde programul aplicatie
se intilneste cu furnizorul mediului de transport.Doua aplicatii
pot comunica intre ele prin socket doar dupa ce fiecareia dintre
ele sistemul de operare i-a alocat un socket. Exista un numar de
descriptori de socket rezervati pentru aplicatiile de sistem,
restul descriptorilor fiind disponibili.
Interfata socket ( API pentru retelele TCP/IP ) ascunde
utilizatorului detaliile retelei fizice, ea este caracterizata doar
prin serviciile pe care le asigura.Comunicatia prin socket este
parte integranta a nivelului sesiune din modelul OSI.
Sub UNIX, apelurile sistem I/O iau forma unui proces:
deschide - citeste - scrie - inchide
Programatorii UNIX urmeaza aceeasi pasi pentru a obtine accesul
la dispozitivele hard. Astfel, sub UNIX se utilizeaza aceleasi
apeluri sistem pentru a avea acces la o imprimanta, o unitate de
banda sau diverse fisiere. Ca raspuns la astfel de apeluri, functia
intoarce un pointer sau un handle, numit de UNIX descriptor de
fisier care indica spre o intrare intr-un tabel ce descrie fisierul
sau dispozitivul. Un descriptor de fisier UNIX poate indica un
fisier, un dispozitiv hard sau orice alt obiect care realizeaza
operatii sistem I/O.
Facind o analogie cu cele specificate mai sus, pentru a comunica
cu o retea TCP/IP, programul deschide mai intii o conexiune cu
reteaua; la sfirsit, programul inchide conexiunea.Din perspectiva
UNIX, acest concept de proiectare a facut comunicatiile in retea
asemanatoare cu
-
celelalte operatii I/O sistem din UNIX si, deci, usor de
integrat intr-un sistem de operare UNIX.
Asadar, un socket poate fi privit ca un terminal ( endpoint )
pentru comunicatiile in retea. Cind programele folosesc o interfata
socket pentru comunicatii in retea, socket-ul este o reprezentare
abstracta a terminalului in procesul comunicatiilor in retea.
Pentru ca o comunicatie in retea sa se poata produce ( printr-o
interfata socket ), programul respectiv are nevoie de cite un
socket la fiecare capat al conversatiei in retea.
Cind e nevoie de un socket pentru o comunicatie in retea, se
definesc caracteristicile socket-ului si apoi se utilizeaza o
interfata API pentru a cere softului de retea un handle (
descriptor ) care identifica socket-ul.
Daca un handle de fisier indica spre un fisier sau spre un
dispozitiv, un handle de socket nu reprezinta un terminal anume sau
o adresa destinatie. In majoritatea sistemelor de operare, un
handle valabil trebuie trebuie sa indice catre un anumit fisier de
pe hard disk. Totusi, programele bazate pe socket-uri creeaza un
socket si apoi, intr-o alta etapa, conecteaza socket-ul la un
terminal destinatie.In cazul unui program TCP/IP, de exemplu, care
transmite o datagrama folosind protocoale fara conexiune, acesta va
specifica o adresa destinatie pentru datagrama, dar nu va stabili o
conexiune directa cu hostul destinatie; totusi, programul transmite
datagrama la adresa destinatie. Softul de retea ( nivelul IP )
gestioneaza procesul de livrare. API-ul pentru reteaua TCP/IP
necesita o cale prin care sa se obtina un handle I/O valabil fara a
crea o conexiune directa cu adresa I/O destinatie ( calculatorul
host din retea ).
Conexiunea intre 2 socket-uri poate fi orientata pe conexiune (
conexiune punct la punct ) sau poate fi fara conexiune.
Tipuri de socket
Din punct de vedere al transportului efectuat: socket stream
socket datagram
Comunicarea e posibila numai daca la ambele capete e utilizat
acelasi tip de socket.
Interfata socket STREAM defineste un serviciu orientat pe
conexiune. Datele sint transmise fara erori si fara duplicari,
fiind receptionate in aceeasi ordine in care au fost transmise.
Fluxul de date prin retea e realizat astfel incit sa se evite
depasirea unei valori maxime de octeti la un moment dat. Nu se
impun nici un fel de limitari.Pentru socket stream transportul este
realizat folosind TCP. FTP foloseste serviciile oferite de socket
stream.
-
Scenariul aplicatiilor SOCKET STREAM:
Partea de initializare a serverului:
SOCKET: cere nucleului sistemului sa creeze un socket prin care
sa poata fi contactat de clienti: se fixeaza familia de adrese
folosita, tipul de socket folosit: stream sau datagram.
BIND: trimite nucleului numarul de port la care serverul
asteapta sa fie contactat, precum si faptul ca poate fi contactat
prin orice interfata de retea de pe masina server.
LISTEN: cere nucleului sa dimensioneze lungimea cozii de
asteptare la socket si sa confirme primirea cererilor de
conexiune.
Initializare client:
SOCKET: cere nucleului sistemului sa creeze un socket prin care
sa poata fi contactat de clienti; se fixeaza familia de adrese
folosita, tipul de socket folosit: stream sau datagram.
La un moment dat, clientul executa un apel sistem CONNECT, prin
care ii transmite nucleului lui adresa IP si numarul de port ale
server-ului caruia doreste sa-i ceara un serviciu. Nucleul, prin
mecanismul socket, contacteaza serverul solicitat.Serverul, odata
cu lansarea apelului sistem ACCEPT, ramine in asteptare pina cind
un client il contacteaza. Cind a fost contactat, el primeste adresa
IP si numarul de port ale clientului care l-a contactat.
-
Clientul executa unul sau mai multe apeluri sistem SEND prin
care transmite server-ului un mesaj prin care ii cere un serviciu.
Serverul, prin apelurile sistem RECV receptioneaza acest mesaj.
Serverul executa actiunile necesare satisfacerii cererii
clientului. Trimiterea rezultatului de catre server catre client se
face similar: serverul trimite prin apeluri SEND, iar clientul
receptioneaza prin apeluri RECV.
OBS. Apelurile sistem SEND si RECV se comporta ca si functii
UNIX care executa operatii de I/O obisnuite.
Scenariul aplicatiilor SOCKET DATAGRAM:
Interfata socket datagram defineste un serviciu fara conexiune
in care datagramele sint transmise ca si pachete separate.
Serviciul nu asigura garantii ale receptionarii datelor, care pot
fi pierdute ori duplicate, iar datagramele pot ajunge in alta
ordine decit cea in care au fost transmise. Marimea unei datagrame
este limitata de numarul de octeti care pot fi transmisi intr-o
singura tranzactie. Nu se realizeaza nici o dezasamblare si
reasamblare a pachetelor. Transportul e realizat folosind
protocolul UDP. Dintre protocoalele de nivel aplicatie, TFTP si NFS
se bazeaza pe un astfel de socket.
Initializare server si client:
SOCKET: cere nucleului sa creeze un socket prin care sa poata
comunica cu partenerii; se fixeaza familia de adrese, tipul de
socket folosit: stream sau datagram.
BIND: transmite nucleului numarul de port prin care se va
comunica.
-
La un moment dat, clientul executa un apel sistem SENDTO prin
care ii transmite nucleului sau adresa IP si numarul de port ale
server-ului caruia doreste sa-i ceara un serviciu, precum si
mesajul prin care ii cere server-ului un serviciu. Nucleul, prin
mecanismul SOCKET, contacteaza serverul solicitat si ii transmite
mesajul. Daca cererea este compusa din mai multe mesaje, ele sint
transmise succesiv prin apeluri independente.
Serverul, odata cu lansarea apelului sistem RECVFROM ramine in
asteptare pina cind un client il contacteaza. Dupa ce a fost
contactat, el primeste adresa IP, numarul de port ale clientului
care l-a contactat, precum si mesajul prin care i se cere un
serviciu. Apoi, serverul executa actiunile necesare satisfacerii
cererii clientului.
Transmiterea rezultatului de catre server catre client se face
similar: serverul trimite prin apeluri sistem SENDTO, iar clientul
receptioneaza prin apeluri RECVFROM, eventual prin mesaje
succesive, fiecare dintre ele purtind adresele IP de contact si
numarul de port. In acest caz, programul client utilizeaza functia
RECVFROM in locul functiilor RECV sau READ pentru a prelua datele
de la socket.In acelasi timp, programul client apeleaza functia
BIND, dar nu si functia SOCKET. In general, un protocol fara
conexiune nu stabileste o conexiune punct la punct intre cele doua
puncte terminale. In schimb, functia SENDTO necesita ca programul
sa specifice o adresa destinatie drept parametru.
RECVFROM nu asteapta crearea unei conexiuni. In schimb, raspunde
oricaror date care sosesc la portul de protocol legat ( bound ).
Cinf functia RECVFROM receptioneaza o datagrama de la socket, ea
memoreaza adresa de retea a preocesului care a trimis datagrama,
precum si datagrama insasi. Programele ( SERVER si CLIENT )
utilizeaza adresa memorata pentru a identifica procesul emitator (
client ). Serverul trimite datagramele de raspuns ( conform cererii
) la adresa furnizata de functia RECVFROM.
Alegerea tipului de socket
Realizarea unei comunicatii cu o aplicatie existenta implica
folosirea aceluiasi protocol ca si aplicatia respectiva. De
exemplu, daca aplicatia in cauza foloseste protocolul TCP/IP,
atunci socket-ul va fi de tip stream.Socketurile stream asigura cae
mai sigura conexiune, acest lucru realizindu-se cu reducerea
performantei, deoarece sint necesare eforturi suplimentare pentru
mentinerea conexiunii.Socketurile datagram sint nesigure, deoarece
pachetele pot fi ignorate, alterate sau duplicate in timpul
transmisiei, ele putind fi acceptabile daca nu este necesara
siguranta in receptionarea datelor sau daca aplicatia implementeaza
ea insesi un asemenea mecanism folosind serviciile oferite de
socketurile de tip datagram. Creste performanta pentru acest tip de
socket.
Pentru cantitati mari de date se vor utiliza socketuri de tip
stream.
Descriptorul de SOCKET
Cind se creeaza un socket, nu se specifica o adresa. La apelul
functiei SOCKET, implementarea creeaza un socket si intoarce un
handle al acestuia ( un descriptor ) care identifica de fapt o
intrare intr-o tabela de descriptori. Implementarea socket
gestioneaza tabela de descriptori in locul programatorului. Accesul
la tabela de descriptori, ca programator, poate fi realizat numai
prin intermediul descriptorilor de socket.
De fapt, crearea unui socket inseamna alocarea spatiului pentru
memorarea unei structuri de date socket.
Sub UNIX, fiecare proces controleaza o singura tabela de
descriptori de fisiere. Functia SOCKET obtine un descriptor din
tabela de descriptori pentru fisiere. Descriptorul este un pointer
catre o
-
structura interna de date.
Index pentru tabela de 0 Familie de protocoale descriptori
1 Tip serviciu
2 Adresa IP locala
3 Pointer la o structura interna Adresa IP departata
4 Port protocol local
5 Port protocol departat
structura de date socket
STRUCTURA SIMPLA DE DATE SOCKET
Structura de date socket prezentata include elemente pentru
memorarea valorilor parametrilor functiei SOCKET. Structura de date
contine, de asemenea, elemente pentru 4 adrese: adresa IP locala,
adresa IP departata, portul local, portul departat. De fiecare data
cind programul apeleaza functia SOCKET, implementarea socket aloca
memorie pentru o noua structura de date si completeaza familia de
adrese, tipul de socket si protocolul. In tabela descriptorilor de
fisiere, implementarea socket memoreaza un pointer la structura de
date. Handle-ul pe care programul il primeste de la functia SOCKET
este un index la tabela descriptorilor.
Interfata SOCKET nu specifica modul de gestionare a
descriptorilor de socket. UNIX ii gestioneaza la fel cum
gestioneaza descriptorii de fisiere din tabela de descriptori.
Dincolo de descriptorul socketului, detaliile sint dependente de
implementare.
Functia SOCKET creeaza structura de date socket, dar lasa
cimpurile de adrese vide. Pentru a asocia un socket cu o anumita
adresa de retea, trebuie apelate alte functii din socketul API.
Utilizarea paradigmei de SOCKET
Paradigma ( modelul ) interfetei SOCKET pentru comunicatiile de
retea denumeste calculatoarele host sau procesele care comunica -
endpoints ( terminale ). Interfata socket denumeste fiecare
terminal al unei conversatii in reteaua socket.
Modelul client-server face o distinctie intre cele doua puncte
terminale pe baza functiei pe care o indeplineste fiecare punct
terminal. De exemplu, modelul client-server denumeste punctul
terminal care initiaza cererea de servicii de retea ca proces
client sau program client. Punctul terminal care raspunde cererii
clientului este procesul sau programul server.
Nivelul transport utilizeaza porturi de protocol pentru a
identifica anumite aplicatii ( procese ) care ruleaza pe fiecare
calculator host. Ca atare, fiecare proces de retea dintr-un
calculator host foloseste un port de protocol ( asemanator cu un
handle de task ) ca pe o adresa.
-
OBS. Port de protocol TCP/IP = adresa de aplicatie de retea in
cadrul unui calculator host.
O conexiune de retea intre doua programe include 5 elemente:
port de protocol local: spcifica unde primeste un program sau un
proces mesajele sau datagramele;
adresa host local: identifica sistemul host care va primi
pachetele; port de protocol remote: identifica programul sau
procesul destinatie; adresa host departat: sistemul host
destinatie; protocol: specifica modul in care programele transfera
datele prin retea.
Structura de socket care corespunde unui handle de socket
include toate cele 5 elemente de informatie.
Astfel, un SOCKET este o reprezentare abstracta a unui endpoint
in procesele de comunicatie in retea. Structura de date socket
include toate datele necesare unui endpoint pentru comunicatii in
retea. Cind un program doreste sa comunice cu un altul, programul
emitator transmite informatia la un socket, iar API-ul de socket
gestioneaza interfata cu stiva de protocoale TCP/IP.
Structura interna de date socket trebuie sa contina adresele
corecte. Termenul ADRESE SOCKET nu se refera la adresa socketului
in sine, ci mai ales la porturile de protocol si la adresele de
host memorate in structura interna de date socket.
Cind se creeaza un socket cu functia SOCKET, nu se specifica
porturile de protocol sau adresele de host. In schimb, se folosesc
diferite functii API pentru a memora adresele de socket si alte
optiuni de configurare. De exemplu, daca programul va utiliza
socketul ca port server, programul va apela o functie care
specifica portul de protocol local care va fi utilizat. In caz
contrar, daca programul va actiona ca un client de retea, programul
va permite probabil ca implementarea socket sa aloce orice port
disponibil pentru utilizare in momentul in care programul trebuie
sa foloseasca socketul.
Astfel, functia SOCKET aloca spatiu de memorare pentru o
structura de date socket si returneaza un handle pe care programul
il poate folosi pentru configurarea socketului. Parametrii
specificati la creareasocketului vor depinde de scopul programului
( server sau client ), ca si de tipul serviciului de livrare ( flux
de octeti sau datagrame ). Tipul serviciului de livrare determina
protocolul ( TCP sau UDP ) pe care programul il va specifica.
Functiile API pe care le va utiliza programul pentru a memora
adresele de host si porturile de protocol vor depinde de faptul
daca programul va utiliza socketul pentru aplicatii client sau
server.
In orice program de retea, un socket poate fi creat prin
apelarea functiei socket:
socket_handle = socket ( protocol_family, socket_type, protocol
)
Apoi se vor utiliza alte functii pentru configurarea socketului
pe baza modului in care programul va utiliza socketul.De exemplu,
pentru a transfera date printr-un socket, se poate utiliza un flux
de octeti sau datagrame. Sau se poate utiliza un socket pentru a
efectua fie operatii SERVER, fie operatii CLIENT.
-
Structura adreselor SOCKET
Pentru realizarea unei comunicatii este necesara existenta unui
cvintuplu:
{ Protocol, AdresaLocala, ProcesLocal, AdresaDepartata,
ProcesDepartat }
Primul parametru al functiei SOCKET ( care creaza un socket )
identifica o familie de protocoale cum ar fi suita de protocoale
TCP/IP. Deoarece functia SOCKET cere programatorilor sa identifice
protocoalele pe care programele lor le vor utiliza, interfata
SOCKET poate stabili comunicatii in mai multe retele.
Interfata SOCKET utilizeaza constante simbolice pentru a
identifica familiile de protocoale acceptate. De exemplu, constanta
simbolica PF_INET identifica familia de protocoale INTERNET ( suita
de protocoale TCP/IP ). PF_UNIX identifica familia de protocoale
interne UNIX, PF_NFS identifica familia de protocoale XEROX NETWORK
SERVICES.
Legat de familiile de protocoale apar FAMILIILE DE ADRESE.
Interfata SOCKET permite utilizarea mai multor familii de adrese
( o famile de adrese defineste un stil de adresare ). Formatul
adreselor de retea variaza de la o retea la alta. Astfel, a aparut
necesitatea utilizarii conceptului de familie de adrese pentru a
generaliza si mai mult interfata SOCKET in vederea utilizarii pe
mai multe retele.Toate hosturile care sint in aceesi familie de
adrese inteleg si folosesc aceeasi schema pentru adresarea
capetelor socketului.
Familiile de adrese sint identificate prin numere intregi.
Numele acestora incepe cu AF ( Address Family ).
Cea mai importanta familie de adrese este AF_INET ( defineste
adresarea in domeniul Internet ). Pe linga acest tip de familie,
sistemul UNIX recunoaste si alte tipuri cum ar fi AF_UNIX, care
reprezinta sistemul local ( protocoale interne UNIX ), AF_NS pentru
protocoalele XEROX NS, AF_IMPLINK ( pentru IMP - Interface Message
Processor ).
Fiecare stiva de protocoale defineste propria structura de
adrese socket. Numele structurii respective incepe cu sockaddr_ si
se termina cu un sufix unic pentru fiecare tip de protocol.
Structura de adresa socket IPv4 ( numita structura de adresa
socket Internet ) este sockaddr_in, fiind definita prin includerea
headerului .
Definitia Posix.1g pentru sockaddr_in este urmatoarea:
struct in_addr {in_addr_t s_addr; /* pe 32 biti o adresa IPv4
*/
};struct sockaddr_in {
uint8_t sin_len; /* lungimea structurii ( 16 ) */sa_family_t
sin_family; /* valoare AF_INET */in_port_t sin_port; /* nr de port
pe 16 biti TCP */
/* sau UDP */struct in_addr sin_addr; /* adresa IPv4 */char
sin_zero[8]; /* nefolosit */
-
nu toti distribuitorii folosesc cimpul lungime_structura, iar
standardul Posix.1g nu cere acest cimp;
sin_port: portul folosit de aplicatie, in ordinea octetilor din
retea; sin_zero: trebuie setat initial la valoarea zero; cimpul
lungime simplifica manipularea structurilor de socket de lungime
variabila.
Posix.1g cere doar trei elemente in structura sa: sin_family,
sin_addr si sin_port. Pentru implementarile care respecta
standardul Posix este permisa definirea unor elemente suplimentare
in structura socket. Aproape toate implemetarile adauga sin_zero,
pin urmare toate structurile de adrese socket au cel putin 16
bytes.
Tipurile de date pentru s_addr, sin_family si sin_port sint
urmatoarele:
Tip de data Descriere Header
int8_t signed 8-bit integer uint8_t unsigned 8-bit integer
int16_t signed 16-bit integer uint16_t unsigned 16-bit integer
int32_t signed 32-bit integer sa_family_t familia de adrese a
structurii de adresa socket socklen_t lungimea structurri de adresa
socket, normal uint32_t in_addr_t adresa IPv4, normal uint32_t
in_port_t port TCP sau UDP, normal uint16_t
in_addr_t trebuie sa fie de tip unsigned integer de cel putin 32
biti, in_port_t este de tip unsigned integer de cel putin 16 biti,
iar sa_family_t poate fi de tip unsigned integer.Adresele IPv4 pe
32 de biti pot fi accesate prin doua cai diferite. De exemplu, daca
serv este definit ca o structura de adresa socket Internet, atunci
serv.sin_addr atribuie adresa IPv4 pe 32 de biti ca in structura
in_addr, in timp ce serv.sin_addr.s_addr atribuie aceeasi adresa
IPv4 pe 32 de biti ca in in_addr_t ( in mod normal, un intreg fara
semn pe 32 de biti ). Trebuie sa fim siguri ca atribuim corect
adresa IPv4 mai ales cind e utilizata ca argument la o functie.
Structura de adresa socket e utilizata doar pentru un host dat;
structura in sine nu este comunicata intre hosturi diferite, desi
anumite cimpuri ( adresa IP si portul ) sint folosite pentru
comunicatie. Adresele din familia AF_UNIX sint de tip struct
sockaddr_un si sint definite in :
struct sockaddr_un {short sun_family /* AF_UNIX */char sun_path
[108] /* cale spre fisier UNIX */
Structura generica de adresa socket
Structura de adresa socket este intotdeauna fixata prin referire
cind e precizata ca si argument al oricarei functii socket.
Functiile socket care iau unul din acesti pointeri ca si argument
trebuie sa se puna de acord cu structura de adresa socket care
corespunde cu familiile de protocoale suportate.Problema apare in
momentul declararii tipului de pointer. In cazul ANSI C solutia
este simpla: void * este un tip de pointer generic. Solutia aleasa
in 1982 a fost aceea de a defini o structura de adresa socket
generica in headerul :
-
struct sockaddr {uint8_t sa_len;sa_family_t sa_family; /*
familia de adresa: valoare AF_xxx */char sa_data [14] /* adresa
specifica protocolului folosit */
Asadar, functiile socket sint definite printr-un pointer la o
structura de adresa socket generica. Orice apel al functiilor
socket trebuie sa trimita pointerul la structura de adresa socket (
adresa specifica protocolului utilizat ).sa_data este diferit
pentru fiecare familie de adrese. Continutul celor 14 octeti ai
cimpului sa_data este interpretat in functie de familia de adrese
folosita. Unele familii folosesc chiar mai mult de 14 octeti in
acest scop. Acesta este motivul pentru care adresele sint cerute
printr-un pointer la structura si un intreg care reprezinta
lungimea adresei, lungime dependenta de familie.
Fiecare familie de adrese are definita structura proprie de
adresa, structura care se suprapune peste cea generica in momentul
transmiterii ei catre nucleu.
Comparatie intre structurile de adresa socket
-
SOCKET - creeaza un nou punct de capat al comunicatieiBIND -
atasaza o adresa locala la un socluLISTEN - anunta capacitatea de a
accepta conexiuni; determina marimea coziiACCEPT - blocheaza
apelantul pina la sosirea unei cereri de conexiuneCONNECT -
tentativa ( activa ) de a stabili o conexiuneSEND - trimite datele
prin conexiuneRECEIVE - receptioneaza date prin conexiuneCLOSE -
elibereaza conexiunea
In general, un socket este un capat de comunicatie sau punctul
final de comunicatie, fiind in acelasi timp locul unde programul
aplicatie se intilneste cu furnizorul mediului de transport.Doua
aplicatii pot comunica intre ele prin socket doar dupa ce fiecareia
dintre ele sistemul de operare i-a alocat un socket. Exista un
numar de descriptori de socket rezervati pentru aplicatiile de
sistem, restul descriptorilor fiind disponibili.
Interfata socket ( API pentru retelele TCP/IP ) ascunde
utilizatorului detaliile retelei fizice, ea este caracterizata doar
prin serviciile pe care le asigura.Comunicatia prin socket este
parte integranta a nivelului sesiune din modelul OSI.
Sub UNIX, apelurile sistem I/O iau forma unui proces:
deschide - citeste - scrie - inchide
Programatorii UNIX urmeaza aceeasi pasi pentru a obtine accesul
la dispozitivele hard. Astfel, sub UNIX se utilizeaza aceleasi
apeluri sistem pentru a avea acces la o imprimanta, o unitate de
banda sau diverse fisiere. Ca raspuns la astfel de apeluri, functia
intoarce un pointer sau un handle, numit de UNIX descriptor de
fisier care indica spre o intrare intr-un tabel ce descrie fisierul
sau dispozitivul. Un descriptor de fisier UNIX poate indica un
fisier, un dispozitiv hard sau orice alt obiect care realizeaza
operatii sistem I/O.
Facind o analogie cu cele specificate mai sus, pentru a comunica
cu o retea TCP/IP, programul deschide mai intii o conexiune cu
reteaua; la sfirsit, programul inchide conexiunea.Din perspectiva
UNIX, acest concept de proiectare a facut comunicatiile in retea
asemanatoare cu celelalte operatii I/O sistem din UNIX si, deci,
usor de integrat intr-un sistem de operare UNIX.
Asadar, un socket poate fi privit ca un terminal ( endpoint )
pentru comunicatiile in retea. Cind programele folosesc o interfata
socket pentru comunicatii in retea, socket-ul este o reprezentare
abstracta a terminalului in procesul comunicatiilor in retea.
Pentru ca o comunicatie in retea sa se poata produce ( printr-o
interfata socket ), programul respectiv are nevoie de cite un
socket la fiecare capat al conversatiei in retea.
Cind e nevoie de un socket pentru o comunicatie in retea, se
definesc caracteristicile socket-ului si apoi se utilizeaza o
interfata API pentru a cere softului de retea un handle (
descriptor ) care identifica socket-ul.
Daca un handle de fisier indica spre un fisier sau spre un
dispozitiv, un handle de socket nu reprezinta un terminal anume sau
o adresa destinatie. In majoritatea sistemelor de operare, un
handle valabil trebuie trebuie sa indice catre un anumit fisier de
pe hard disk. Totusi, programele bazate pe socket-uri creeaza un
socket si apoi, intr-o alta etapa, conecteaza socket-ul la un
terminal destinatie.In cazul unui program TCP/IP, de exemplu, care
transmite o datagrama folosind protocoale fara conexiune, acesta va
specifica o adresa destinatie pentru datagrama, dar nu va stabili o
conexiune directa cu hostul destinatie; totusi, programul transmite
datagrama la adresa destinatie. Softul de retea ( nivelul IP )
gestioneaza procesul de livrare. API-ul pentru reteaua TCP/IP
necesita o cale prin care sa
-
se obtina un handle I/O valabil fara a crea o conexiune directa
cu adresa I/O destinatie ( calculatorul host din retea ).
Conexiunea intre 2 socket-uri poate fi orientata pe conexiune (
conexiune punct la punct ) sau poate fi fara conexiune.
Primele 4 primitive din stiva SOCKET ( SOCKET, BIND, LISTEN,
CONNECT ) sint executate in aceasta ordine de catre server.
SOCKET - creeaza un nou capat al conexiunii si aloca spatiu
pentru el in tabela entitatii de transport. In parametri de apel se
specifica formatul de adresa utilizat, tipul de serviciu dorit si
protocolul. Un apel SOCKET reusit intoarce un descriptor de fisier
care va fi utilizat in apelurile urmatoare.Soclurile nou create nu
au inca nici o adresa. Atasarea unei adrese se face utilizind
primitiva BIND. O data ce un server a atasat o adresa unui soclu,
clientii se pot conecta la el. Motivul pentru care apelul SOCKET nu
creeaza adresa direct este ca unele procese se ingrijesc de adresa
lor, in timp ce altele nu.Urmeaza apelul LISTEN care aloca spatiu
pentru a retine apelurile primite in cazul cind mai multi clienti
incearca sa se conecteze in acelasi timp.Pentru a se bloca si a
astepta un apel, serverul executa o primitiva ACCEPT. Atunci cind
soseste o unitate de date a protocolului de transport care cere o
conexiune, entitatea de transport creeaza un nou soclu cu acelesi
proprietati ca cel initial si intoarce un descriptor de fisier
pentru acesta. Serverul poate atunci sa creeze un proces fiu sau
fir de executie care va gestiona conexiunea de pe noul soclu si sa
astepte in continuare cereri de conexiuni pe soclul initial.Pe
partea de client, soclul trebuie creat folosind primitiva SOCKET,
dar primitiva BIND nu mai este necesara, deoarece adresa folosita
nu mai este importanta pentru server. Primitiva CONNECT blocheaza
apelantul si demareaza procesul de conectare. Cind acesta s-a
terminat ( unitatea de date a protocolului transport corespunzator
a fost primit de la server ), procesul client este deblocat si
conexiunea este stabilita. Atit clientul, cit si serverul pot
utiliza acum primitivele SEND si RECEIVE pentru a transmite sau
receptiona date folosind o conexiune duplex integral.Eliberarea
conexiunii e simetrica. Atunci cind ambele parti au executat
primitiva CLOSE, conexiunea este eliberata.
Tipuri de socket
Din punct de vedere al transportului efectuat:-> socket
stream-> socket datagram
Comunicarea e posibila numai daca la ambele capete e utilizat
acelasi tip de socket.
Interfata socket STREAM defineste un serviciu orientat pe
conexiune. Datele sint transmise fara erori si fara duplicari,
fiind receptionate in aceeasi ordine in care au fost transmise.
Fluxul de date prin retea e realizat astfel incit sa se evite
depasirea unei valori maxime de octeti la un moment dat. Nu se
impun nici un fel de limitari.Pentru socket stream transportul este
realizat folosind TCP. FTP foloseste serviciile oferite de socket
stream.
-
Scenariul aplicatiilor SOCKET STREAM:
Partea de initializare a serverului:
SOCKET: cere nucleului sistemului sa creeze un socket prin care
sa poata fi contactat de clienti: se fixeaza familia de adrese
folosita, tipul de socket folosit: stream sau datagram.
BIND: trimite nucleului numarul de port la care serverul
asteapta sa fie contactat, precum si faptul ca poate fi contactat
prin orice interfata de retea de pe masina server.
LISTEN: cere nucleului sa dimensioneze lungimea cozii de
asteptare la socket si sa confirme primirea cererilor de
conexiune.
Initializare client:
SOCKET: cere nucleului sistemului sa creeze un socket prin care
sa poata fi contactat de clienti; se fixeaza familia de adrese
folosita, tipul de socket folosit: stream sau datagram.
La un moment dat, clientul executa un apel sistem CONNECT, prin
care ii transmite nucleului lui adresa IP si numarul de port ale
server-ului caruia doreste sa-i ceara un serviciu. Nucleul, prin
mecanismul socket, contacteaza serverul solicitat.Serverul, odata
cu lansarea apelului sistem ACCEPT, ramine in asteptare pina cind
un client il contacteaza. Cind a fost contactat, el primeste adresa
IP si numarul de port ale clientului care l-a contactat.
-
Clientul executa unul sau mai multe apeluri sistem SEND prin
care transmite server-ului un mesaj prin care ii cere un serviciu.
Serverul, prin apelurile sistem RECV receptioneaza acest mesaj.
Serverul executa actiunile necesare satisfacerii cererii
clientului. Trimiterea rezultatului de catre server catre client se
face similar: serverul trimite prin apeluri SEND, iar clientul
receptioneaza prin apeluri RECV.
OBS. Apelurile sistem SEND si RECV se comporta ca si functii
UNIX care executa operatii de I/O obisnuite.
Scenariul aplicatiilor SOCKET DATAGRAM:
Interfata socket datagram defineste un serviciu fara conexiune
in care datagramele sint transmise ca si pachete separate.
Serviciul nu asigura garantii ale receptionarii datelor, care pot
fi pierdute ori duplicate, iar datagramele pot ajunge in alta
ordine decit cea in care au fost transmise. Marimea unei datagrame
este limitata de numarul de octeti care pot fi transmisi intr-o
singura tranzactie. Nu se realizeaza nici o dezasamblare si
reasamblare a pachetelor. Transportul e realizat folosind
protocolul UDP. Dintre protocoalele de nivel aplicatie, TFTP si NFS
se bazeaza pe un astfel de socket.
-
Initializare server si client:
SOCKET: cere nucleului sa creeze un socket prin care sa poata
comunica cu partenerii; se fixeaza familia de adrese, tipul de
socket folosit: stream sau datagram.
BIND: transmite nucleului numarul de port prin care se va
comunica.
La un moment dat, clientul executa un apel sistem SENDTO prin
care ii transmite nucleului sau adresa IP si numarul de port ale
server-ului caruia doreste sa-i ceara un serviciu, precum si
mesajul prin care ii cere server-ului un serviciu. Nucleul, prin
mecanismul SOCKET, contacteaza serverul solicitat si ii transmite
mesajul. Daca cererea este compusa din mai multe mesaje, ele sint
transmise succesiv prin apeluri independente.
Serverul, odata cu lansarea apelului sistem RECVFROM ramine in
asteptare pina cind un client il contacteaza. Dupa ce a fost
contactat, el primeste adresa IP, numarul de port ale clientului
care l-a contactat, precum si mesajul prin care i se cere un
serviciu. Apoi, serverul executa actiunile necesare satisfacerii
cererii clientului.
Transmiterea rezultatului de catre server catre client se face
similar: serverul trimite prin apeluri sistem SENDTO, iar clientul
receptioneaza prin apeluri RECVFROM, eventual prin mesaje
succesive, fiecare dintre ele purtind adresele IP de contact si
numarul de port. In acest caz, programul client utilizeaza functia
RECVFROM in locul functiilor RECV sau READ pentru a prelua datele
de la socket.In acelasi timp, programul client apeleaza functia
BIND, dar nu si functia SOCKET. In general, un protocol fara
conexiune nu stabileste o conexiune punct la punct intre cele doua
puncte terminale. In schimb, functia SENDTO necesita ca programul
sa specifice o adresa destinatie drept parametru.
RECVFROM nu asteapta crearea unei conexiuni. In schimb, raspunde
oricaror date care sosesc la portul de protocol legat ( bound ).
Cinf functia RECVFROM receptioneaza o datagrama de la socket, ea
memoreaza adresa de retea a preocesului care a trimis datagrama,
precum si datagrama insasi. Programele ( SERVER si CLIENT )
utilizeaza adresa memorata pentru a identifica procesul emitator (
client ). Serverul trimite datagramele de raspuns ( conform cererii
) la adresa furnizata de functia RECVFROM.
Adrese SOCKET
Pentru realizarea unei comunicatii este necesara existenta unui
cvintuplu:
{ Protocol, AdresaLocala, ProcesLocal, AdresaDepartata,
ProcesDepartat }
Primul parametru al functiei SOCKET ( care creaza un socket )
identifica o familie de protocoale cum ar fi suita de protocoale
TCP/IP. Deoarece functia SOCKET cere programatorilor sa identifice
protocoalele pe care programele lor le vor utiliza, interfata
SOCKET poate stabili comunicatii in mai multe retele.
Interfata SOCKET utilizeaza constante simbolice pentru a
identifica familiile de protocoale acceptate. De exemplu, constanta
simbolica PF_INET identifica familia de protocoale INTERNET ( suita
de protocoale TCP/IP ). PF_UNIX identifica familia de protocoale
interne UNIX, PF_NFS identifica familia de protocoale XEROX NETWORK
SERVICES.
Legat de familiile de protocoale apar FAMILIILE DE ADRESE.
Interfata SOCKET permite utilizarea mai multor familii de adrese
( o famile de adrese defineste un stil de adresare ). Formatul
adreselor de retea variaza de la o retea la alta. Astfel, a aparut
necesitatea utilizarii conceptului de familie de adrese pentru a
generaliza si mai mult interfata SOCKET in
-
vederea utilizarii pe mai multe retele.Toate hosturile care sint
in aceesi familie de adrese inteleg si folosesc aceeasi schema
pentru adresarea capetelor socketului.
Familiile de adrese sint identificate prin numere intregi.
Numele acestora incepe cu AF ( Address Family ).
Cea mai importanta familie de adrese este AF_INET ( defineste
adresarea in domeniul Internet ). Pe linga acest tip de familie,
sistemul UNIX recunoaste si alte tipuri cum ar fi AF_UNIX, care
reprezinta sistemul local ( protocoale interne UNIX ), AF_NS pentru
protocoalele XEROX NS, AF_IMPLINK ( pentru IMP - Interface Message
Processor ).
Structura unei adrese SOCKET este urmatoarea ( fisierul socket.h
):
struct sockaddr {uint8_t sa_len;sa_family_t sa_family; /*
familia de adrese AF_xx */char sa _data [14]; /* pina la 14 octeti
de */
/* adresa directa */};
sa_data este diferit pentru fiecare familie de adrese.
Continutul celor 14 octeti ai cimpului sa_data este interpretat in
functie de familia de adrese folosita. Unele familii folosesc chiar
mai mult de 14 octeti in acest scop. Acesta este motivul pentru
care adresele sint cerute printr-un pointer la structura si un
intreg care reprezinta lungimea adresei, lungime dependenta de
familie.
Fiecare familie de adrese are definita structura proprie de
adresa, structura care se suprapune peste cea generica in momentul
transmiterii ei catre nucleu.
O adresa Internet este formata din 32 biti si identifica in mod
unic cuplorul de retea. Un host are atitea adrese Internet cite
interfete de retea sint instalate in calculatorul respectiv.
Adresele din familia AF_INET sint de tip struct sockaddr_in si
sint definite in < netinet/in.h > ( structura de adresa
socket Internet ):
struct in_addr {in_addr_t s_addr; /* pe 32 biti o adresa IPv4
*/
};struct sockaddr_in {
uint8_t sin_len; /* lungimea structurii ( 16 ) */sa_family_t
sin_family; /* valoare AF_INET */in_port_t sin_port; /* nr de port
pe 16 biti TCP */
/* sau UDP */struct in_addr sin_addr; /* adresa IPv4 */char
sin_zero[8]; /* nefolosit */
nu toti distribuitorii folosesc cimpul lungime_structura, iar
standardul Posix.1g nu cere acest cimp;
sin_port: portul folosit de aplicatie, in ordinea octetilor din
retea; sin_zero: trebuie setat initial la valoarea zero
-
De remarcat ca structura sockaddr_in include in interiorul ei
structura in_addr.
Adresele din familia AF_UNIX sint de tip struct sockaddr_un si
sint definite in < sys/un.h >:
struct sockaddr_un {short sun_family; /* AF_UNIX */char
sun_path[108] /* cale spre fisier UNIX */
}
Fiecare familie de adrese defineste de obicei propria sa
structura care poate fi suprapusa peste structura sockaddr.Ambele
structuri de adrese specificate incep cu un indicator de familie.
Deci, schimbind indicatorul de familie aceeasi zona de memorie
poate fi interpretata ca un alt tip de adresa:
struct socaddr_in
Familia AF_INET
Port 2 octeti
Adresa IP 4 octeti
Saptiu nefolosit
struct sockaddr_un
Familia AF_UNIX
Nume de cale,maxim 108 octeti
OBS. PORTURI - din perspectiva unei aplicatii, un port este un
capat al unui canal de
-
comunicatie. O aceeasi interfata de retea poate fi folosita
simultan de mai multe aplicatii, fiecare dintre acestea avind
alocat un port. Astfel, pachetele receptionate la nivel fizic vor
fi disttribuite catre aplicatia careia ii sint destinate. Porturile
sint reprezentate de numere intregi de 16 biti, citeva din ele fiin
rezervate pentru aplicatii particulare ale sistemului de
operare.
ORDINEA OCTETILOR IN RETEA - porturile si adresele sint de
obicei specificate pentru apeluri folosind conventia ordonarii
octetilor in retea. Ordinea octetilor in retea poate fi: ordonare
de octeti in stil INTEL sau in stil MOTOROLA ( opusa stilului INTEL
). Ordonarea octetilor in retea pentru schimburile de date intre
host-uri permite host-urilor care folosesc diferite arhitecturi sa
schimbe informatii referitoare la adrese.
Alegerea tipului de socket
Realizarea unei comunicatii cu o aplicatie existenta implica
folosirea aceluiasi protocol ca si aplicatia respectiva. De
exemplu, daca aplicatia in cauza foloseste protocolul TCP/IP,
atunci socket-ul va fi de tip stream.Socketurile stream asigura cae
mai sigura conexiune, acest lucru realizindu-se cu reducerea
performantei, deoarece sint necesare eforturi suplimentare pentru
mentinerea conexiunii.Socketurile datagram sint nesigure, deoarece
pachetele pot fi ignorate, alterate sau duplicate in timpul
transmisiei, ele putind fi acceptabile daca nu este necesara
siguranta in receptionarea datelor sau daca aplicatia implementeaza
ea insesi un asemenea mecanism folosind serviciile oferite de
socketurile de tip datagram. Creste performanta pentru acest tip de
socket.
Pentru cantitati mari de date se vor utiliza socketuri de tip
stream.
-
Laborator 4
Descriptorul de SOCKET
Cind se creeaza un socket, nu se specifica o adresa. La apelul
functiei SOCKET, implementarea creeaza un socket si intoarce un
handle al acestuia ( un descriptor ) care identifica de fapt o
intrare intr-o tabela de descriptori. Implementarea socket
gestioneaza tabela de descriptori in locul programatorului. Accesul
la tabela de descriptori, ca programator, poate fi realizat numai
prin intermediul descriptorilor de socket.
De fapt, crearea unui socket inseamna alocarea spatiului pentru
memorarea unei structuri de date socket.
Sub UNIX, fiecare proces controleaza o singura tabela de
descriptori de fisiere. Functia SOCKET obtine un descriptor din
tabela de descriptori pentru fisiere. Descriptorul este un pointer
catre o structura interna de date.
Index pentru ---------------------- STRUTURA SIMPLAtabela de 0
DE DATE SOCKET descriptori ----------------------
1 ---------------------- 2 ---------------------- 3 pointer la o
structura interna -------- ---------------------- | 4 |
---------------------- | 5 | ---------------------- |
| || || |
\/ | |
------------------------------- | |-----> Familie de
protocoale
Tip serviciu Adresa IP locala structura de Adresa IP departata
date Port protocol local socket Port protocol departat
| \/
Structura de date socket prezentata include elemente pentru
memorarea valorilor parametrilor functiei SOCKET. Structura de date
contine, de asemenea, elemente pentru 4 adrese: adresa IP locala,
adresa IP departata, portul local, portul departat. De fiecare data
cind programul apeleaza functia SOCKET, implementarea socket aloca
memorie pentru o noua structura de date si completeaza familia de
adrese, tipul de socket si protocolul. In tabela descriptorilor de
fisiere, implementarea socket memoreaza un pointer la structura de
date. Handle-ul pe care programul il primeste de la functia SOCKET
este un index la tabela descriptorilor.
-
Interfata SOCKET nu specifica modul de gestionare a
descriptorilor de socket. UNIX ii gestioneaza la fel cum
gestioneaza descriptorii de fisiere din tabela de descriptori.
Dincolo de descriptorul socketului, detaliile sint dependente de
implementare.
Functia SOCKET creeaza structura de date socket, dar lasa
cimpurile de adrese vide. Pentru a asocia un socket cu o anumita
adresa de retea, trebuie apelate alte functii din socketul API.
Utilizarea paradigmei de SOCKET
Paradigma ( modelul ) interfetei SOCKET pentru comunicatiile de
retea denumeste calculatoarele host sau procesele care comunica -
endpoints ( terminale ). Interfata socket denumeste fiecare
terminal al unei conversatii in reteaua socket.
Modelul client-server face o distinctie intre cele doua puncte
terminale pe baza functiei pe care o indeplineste fiecare punct
terminal. De exemplu, modelul client-server denumeste punctul
terminal care initiaza cererea de servicii de retea ca proces
client sau program client. Punctul terminal care raspunde cererii
clientului este procesul sau programul server.
Nivelul transport utilizeaza porturi de protocol pentru a
identifica anumite aplicatii ( procese ) care ruleaza pe fiecare
calculator host. Ca atare, fiecare proces de retea dintr-un
calculator host foloseste un port de protocol ( asemanator cu un
handle de task ) ca pe o adresa.
OBS. Port de protocol TCP/IP = adresa de aplicatie de retea in
cadrul unui calculator host.
O conexiune de retea intre doua programe include 5 elemente:
port de protocol local: spcifica unde primeste un program sau un
proces mesajele sau datagramele;
adresa host local: identifica sistemul host care va primi
pachetele; port de protocol remote: identifica programul sau
procesul destinatie; adresa host departat: sistemul host
destinatie; protocol: specifica modul in care programele transfera
datele prin retea.
Structura de socket care corespunde unui handle de socket
include toate cele 5 elemente de informatie.
Astfel, un SOCKET este o reprezentare abstracta a unui endpoint
in procesele de comunicatie in retea. Structura de date socket
include toate datele necesare unui endpoint pentru comunicatii in
retea. Cind un program doreste sa comunice cu un altul, programul
emitator transmite informatia la un socket, iar API-ul de socket
gestioneaza interfata cu stiva de protocoale TCP/IP.
Structura interna de date socket trebuie sa contina adresele
corecte. Termenul ADRESE SOCKET nu se refera la adresa socketului
in sine, ci mai ales la porturile de protocol si la adresele de
host memorate in structura interna de date socket.
Cind se creeaza un socket cu functia SOCKET, nu se specifica
porturile de protocol sau adresele de host. In schimb, se folosesc
diferite functii API pentru a memora adresele de socket si alte
optiuni de configurare. De exemplu, daca programul va utiliza
socketul ca port server, programul va apela o functie care
specifica portul de protocol local care va fi utilizat. In caz
contrar, daca programul va actiona ca un client de retea, programul
va permite probabil ca implementarea socket sa aloce orice port
disponibil pentru utilizare in momentul in care programul trebuie
sa foloseasca socketul.
-
Astfel, functia SOCKET aloca spatiu de memorare pentru o
structura de date socket si returneaza un handle pe care programul
il poate folosi pentru configurarea socketului. Parametrii
specificati la crearea socketului vor depinde de scopul programului
( server sau client ), ca si de tipul serviciului de livrare ( flux
de octeti sau datagrame ). Tipul serviciului de livrare determina
protocolul ( TCP sau UDP ) pe care programul il va specifica.
Functiile API pe care le va utiliza programul pentru a memora
adresele de host si porturile de protocol vor depinde de faptul
daca programul va utiliza socketul pentru aplicatii client sau
server.
In orice program de retea, un socket poate fi creat prin
apelarea functiei socket:
socket_handle = socket ( protocol_family, socket_type, protocol
)
Apoi se vor utiliza alte functii pentru configurarea socketului
pe baza modului in care programul va utiliza socketul.De exemplu,
pentru a transfera date printr-un socket, se poate utiliza un flux
de octeti sau datagrame. Sau se poate utiliza un socket pentru a
efectua fie operatii SERVER, fie operatii CLIENT.
Functii API socket folosite pentru configurarea unui SOCKET
pentru comunicatii in retea
Utilizare SOCKET Informatie locala Informatie remote
client orientat pe conexiune Un apel al functiei CONNECT
memoreaza atit informatia, cit si pe cea indepartata in
structura
de date socket
server orientat pe conexiune BIND LISTEN & ACCEPT
client fara conexiune BIND SENDTO
server fara conexiune BIND RECVFROM
Model functional al unei retele EthernetProtocolul MAC-Ethernet,
descriere CSMA/CDFormatul unui cadru MACModelul
CLIENT-SERVERScenariul de functionare a mecanismului
client-serverClasificarea serverelor Schema de functionare a unui
server concurentOBS.
