RESURSELE TERREI Resursele litosferei Litosfera ofera o mare varietate de resurse naturale, care prezinta valoare economica deosebita. Litosfera se reprezinta,la suprafata, printr-un relief foarte variat, apreciat ca suportal activitatilor umane. calitatile reliefului ca resursa naturala se refera lavarietatea formelor majore si minore, care au grade diferite de favorabilitate pentruamplasarea de asezari si cai de comunicatie, pentru folosinte in agricultura. De asemenea altitudinea reliefului aduce diferentieri in gradul de propicitate a mediului, resimtite in peisaj si in prezenta sau absenta activitatilor umane. Expunerea versantilor aduce moduri diferite de utilizare si de locuire. Resursele de soluri cu grade variate de fertilitate sunt repartizate pe circa 51% din suprafata uscatului, ceea ce inseamna ca unui locuitor al Terrei ii revin numai 0,126 ha. Calitatea de baza-fertilitatea-confera solului valoarea de resursa, care se exprima prin capacitatea de productie a terenurilor folosite pentru obtinerea de biomasa vegetala. Gradul de fertilitate al solurilor rezulta din contributia factorilor genetici, variabili de la o zona de clima la alta. Cele mai rodnice, cu valoare economica ridicata, sunt: -solurile fertile,repartizate pe circa 10% din intinderea continentelor populate si reprezentate molisoluri, aluvisoluri si soluri negre tropicale; -solurile mediu fertile, care acopera 1/3 din suprafata uscatului si au o larga reprezentare in America de Sud, Africa si Australia; -solurile slab fertile (spodosoluri, cambisoluri,umbrisoluri) reprezinta 8-9% din intinderea ucatului dar acopera suprafata mai mare in America de Nord si Eurasia; -solurile nefertile (21,2% din intinderea uscatului) sunt formate din histosoluri (tundra) si aridosoluri (deserturi) pe mari suprafete in Australia Africa, America de Nord si Eurasia. -terenurile slab sau deloc solificate (27,7%) formate din litosoluri montane grohotisuri, stancarii), lacuri, balti, zapezi, ghetari in Eurasia, America de Nord si Antartida. Resursele de substante minerale utile se diferentiaza dupa valoarea lor economica in: -resurse energetice; -resurse metalurgice; -resurse chimice;

-resurse materiale de constructie; Resursele energetice Toate domeniile de activitate folosesc energie. Acest fapt explica importanta combustibililor fosili si a altor resurse, care au o distributie neuniforma in scoarta terestra.Resursele energetice cuprind combustibili fosili (carbunele, petrolul, gazele naturale, sisturile bituminoase),substantele bituminoase radioactive (uraniu, thoriu,plutoniu) si alte resurse neconventionale. Resursele de petrol si gaze naturale formeaza zacaminte a caror valoare economica este data de durata de exploatare. Desigur ca cea mai rentabila este exploatarea zacamintelor supergigantice.Cele mai multe dintre acestea se gasesc in Bazinul Golfului Persic si numai un sfert din numarul lor priveste Federatia Rusa si Kazahstan, Statele Unite ale Americii, Africa de Nord, China si Venezuela. Rezervele sigure de petrol sunt evaluate la 135 miliarde tone, ceea ce ar asigura o durata de exploatare de circa 40 de ani. Cat privesc rezervele totale de gaze naturale sunt apreciate ca sigure circa 300 000 miliarde m, care echivalentul a100 000 miliarde tone si care ar asigura o durata a exploatarii asemanatoare cu cea a petrolului. Repartitia geografica a rezervelor de petrol si gaze naturale se reprezinta prin arii foarte bogate si arii complet lipsite de zacaminte de hidrocarburi. Resursele de carbune se diferentiaza, calitativ, dupa compozitia data de natura resturilor organice, de modul de acumulare si de conditiile in care s-a produs transformarea acestor resturi vegetale. Explicatia este ca din masa vegetala a carei alcatuire a insemnat circa 51% carbon, 6% hidrogen si 43% oxigen, pe masura transformarii in carbuni,s-au eliminat in proportii variabile, oxigen si hidrogen. Astfel, carbunii superiori au o putere calorica mult mai mare, fiind mai carbonificati in comparatie cu cei inferiori. Rezervele mondiale sigure de carbune sunt evaluate la 11000 miliarde tone. Repartitia principalelor rezerve de carbune este neuniforma, in sensul ca ponderea cea mai mare a acestora revine emisferei nordice, mai ales intre 35 si 60 latitudine. Rezervele sigure scot in evidenta faptul ca Statele Unite ale Americii detin ponderea cea mai mare (peste 30%), fiind urmate de Federatia Rusa (23%), China (18%), Australia, Germania, Marea Britanica. Productia mondiala de carbune a urcat in anii ultimului deceniu la 3,7 miliarde tone huila si circa 1 miliard tone lignit si carbune brun. Rezervele de carbune ale Romaniei sunt evaluate la 1,1miliarde tone,

din care 90% reprezinta carbuni inferiori (70% lignit si 30% carbune brun). Dincolo de principalii combustibili fosilieri, in categoria resurselor energetice neregenerabile se mai cuprind sistuturile bituminoase si nisipurile asfaltice. Sisturile bituminoase sunt roci sedimentare caustobiolitice cu o proportie redusa de materie organica, din care se obtin ulei de sist, asemanator petrolului si gaze, la temperaturi de 500 grade C. Aceasta resursa naturala are o valoare economica variabila in functie de continutul in substanta organica si grosimea zacamantului. Astfel, sisturile bituminoase din Australia au peste 30% continut in petrol si sunt urmate de cele din Myanmar, Thailanda, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud, Brazilia, China, Suedia, Spania, Rusia si Estonia. Rezervele mondiale de sisturio bituminoase sunt evaluate la 500 de miliarde tone din care peste 55% sunt stocate in subsolul Statelor Unite ale Americii. Rezerve mai apreciabile mai detin Canada, Brazilia, si Venezuela. Rezervele de nisipuri asfaltice contin o proportie ridicata de hidrocarburi gudronate (ulei lipsit de fluiditate). Rezervele mondiale sunt evaluate la peste 600 de miliarde t.t.c. Cele mai importante zacaminte sunt stocate in Canada,S.U.A. , Venezuela si Federatia Rusa . O alta componenta a resurselor energetice o reprezinta resursele radioactive, ponderea foarte mare revenind uraniului si mai putin thoriului.Caile de obtinere a energiei atomuluii sunt fisiunea si fuziunea. Se apreciaza ca un gram de uraniu elibereaza o cantitate de 20 de milioane de calorii, ceea ce echivaleaza cu 2,5 carbune. Pe metoda fisiunii se bazeaza functionarea centralelor atomoelectrice si fabricarea bombei atomice. Rezervele sigure de minereuri radioactive sunt apreciate la 1,82,0 milioane tone. Resursele geotermice sunt asigurate de caldura interbe ("carbunele rosu") eliberata prin procesele de dezintegrare radioactiva din interiorul litosferei.Geotermia este pusa in evidenta la adancimi variabile in conditiile in care temperatura creste cu 1 grad C la 28-30 metrii adancime, astfel ca la 3000 de metri adancime se inregistreaza in jur de 100 de grade C.Aceasta resursa termica este accesibila prin intermediul apei, care in contact cu magma, se incalzeste, iesind la suprafata prin gheizere sau prin foraje. Geotermia de mare energie se refera la temperaturi ale apei ce variaza intre 150 si 300 de grade C, fiind folosita pentru productia de energia electrica;

Geotermia de joasa energie data de temperaturi ale apei mai mici de 150 de gradeC, dar in medie de 80-90 de grade C, este utilizata pentru alimentari cu apa, termoficarea locuintelor si a serelor. Resursele miniere metalifere Substantele miniere metelifere vizeaza resursele folosite ca materii prime in metalurgie. Pentru metalurgia feroasa se valorifica minereurile de fier, la care se adauga manganul, cromul, nichelul, molibdenul, cobaltul, vanadiul, wolferamul, titanul etc. Cel mai mult utilizat in metalurgie este minereul de fier. -minereul de fier se gaseste in scoarta terestra in zacaminte magmatice, sedimentare si metamorfice, fiind reprezentate sub forma de magnetit, hematit, limonit, siderit si anterit. -magnetitul este minereul cel mai bogat in metal (68-72%) si de aici valoarea sa economica mai mare.Rezervele de magnetit au o raspandire limitata si reprezinta numai 15% din minereul de fier. -hematitul (sub 70% fier) are o raspandire mai larga in scoarta terestra de 33% din rezervele de minereu de fier. -limonitul (48-50% fier) s-a format foarte aproape de suprafata litosferei, in zonele de oxidare a zacamintelor de sulfuri. -sideritul (30-45% fier) formeaza mai rezerve in scoarta terestra. -anteritul (20-30% fier) este un zacamant slab si se exploateaza si in tara noastra. Rezervele sigure de minereuri de fier sunt evaluate la 1. 020 miliarde tone, cele mai importante fiind cantonate in Federatia Rusa, Ucraina, America de Nord si Centrala, apoi in America de Sud, Asia si Australia. Durata exploatrii in conditiile productiei anuale actuale, poate ajunge la 1000 de ani. -minereul de mangan, folosit pentru producerea otelurilor de mare rezistente, se prezinta rezerve exploatabile limitate (3,26 miliarde tone). -minereul de crom are calitatea de a ridica rezistenta la coroziune si oxidare a otelurilor si aliajelor neferoase, fiind folosit si pentru productia de coloranti in siderurgie ca material refractar si in industria sticlei. Cele mai importante zacaminte de crom sunt stocate in depozite statiforme sau lenticulare, in Republica Africa de Sud (peste 2/3 din rezervele mondiale), Zimbabwae ( aproape 23%), apoi in Rusia, Finlanda, Albania, India. -minereul de nichel este utilizat in productia otelurilor inoxidabile, pentru a le conferi rezistenta mecanica si impotriva coroziunii, precum si

pentru productia de coloranti. -minereul de cobalt formeaza rezerve apreciate la 1,5 milioane de tone, acestea fiind concentrate in proportie de 75% in patru tari. -minereul de vanadiu, cu rezerve totale apreciate la 15 milioane tone, este cantonat in proportie de 95% in doua tari. cu ponderi foarte mici este prezent si in alte tari. -minereul de wolfram (tungsten) formeaza rezerve sigure care nu depasesc 1,8 milioane tone, grupate in proportie de 70% intr-o singura tara. Rezerve mai mici se gasesc in proportii variabile si in alte tari. -minereul de tian, folosit la producerea otelurilor speciale, foarte dure si rezistente la coroziune si a aliajelor pentru industria aeronautica. -minereul de molibden, cu rezerve evoluate la 8,5 milioane tone, este stocat in proportie de 75%, in S.U.A. si Chile, dupa care urmeaza Federatia Rusa, China si Peru. Pentru metalurgia neferoasa se folosesc resurse miniere, dintre care cele cu valoare economica mai mare sunt minereurile de cupru, staniu,plumb, zinc, bauxita, aur, argint si platina. -minereul de cupru este continut in rezerve al caror volum este apreciat la mai mult de 600 milioane tone, care va asigura o durata de exploatare de circa 200 de ani. Cele mai mari rezerve sunt cantonate in America Latina (1/3 din rezervele mondiale), cu mari concentrari in muntii Anzi. Rezerve importante sunt si in America de Nord, Africa (17%) si Europa (15%). -minereurile de plumb si zinc sunt de regula, asociate in acelasi zacamant formand minereuri complexe. Rezervele de plumb sunt asociate de la 500 milioane tone care vor asigura o durata de exploatare de 200-300 de ani. Rezervele de zinc, evaluate 540 milioane tone, se vor exploata timp de 250 de ani. Cele mai mari rezerve de plumb si zinc sunt cantonate pe continentul american, care concentreza 1/2 din totalul rezervelor mondiale. -minereul de staniu, intrebuintat in aliaj cu cuprul pentru obtinerea bronzului, formeaza rezerve mondiale de peste 20 de milioane in proportie de 2/3, in Asia de Sud-Est. Zacamintele de cositor sunt adesea asociate cu wolframul si argint. Metale neferoase usoare: -aluminiul si aliajele sale, au o larga utilizare in economie datorita proprietatilor specifice:conductibilitate termica si electrica, densitate mica, maleabilitate, rezistenta la coroziune, este netoxic. Are o larga raspandire in natura, mai ales sub forma de oxizi, iar

principala roca din care se extrage este bauxita. -aurul se gaseste in scoarta terestra sub forma de filoane sau combinatii cu diferite elemente, in minereuri complexe. Zacamintele mari sunt concentrate in Republica Africa de Sud, Federatia Rusa, S.U.A., Canada si Australia. Republica Africa de Sud asigura mai mult de 50% din productia mondiala de aur provenit dintr-un zacamant unic in lume prin continutul de metal, respectiv 7-15 grame/tone minereu, exploatat, in proportie de 70%, in adancimi de 1.500-3.800 metrii. Din productia mondiala de aur (peste 1400 t/ani), cea mai mare parte este destinata, in proportie de 2/3, productiei de bijuterii si a obiectelor de mare valoare, apoi 20% pentru industrie, stomatologie si 13% pentru acoperirea emisiunilor monetare. - minereul de argint se gaseste in gaseste in scoarta terestra in asociere cu minereuri de plumb, zinc, cupru (Mexic, S.U.A, Canada) sau de cupru si aur (S.U.A). Cele mai mari rezerve de argint sunt concentrate in Mexic, S.U.A, Canada, Peru si Federatia Rusa. Rezervele mondiale de argint sunt apreciate la 200 de mii de tone.Valoarea economica a minereului de argint este data de utilizarea sa in poligrafie, electronica, electrotehnica si galvanoplastie. minereul de platina, cu rezerve de 1,5 milioane tone este cantonat in rezerve mai mari in Republica Africa de Sud, Canada, S.U.A, Columbia si Rusia. Platina este utilizata in petrochimie in calitate de catalizator sau in electrotehnica. Resursele chimice cu valoare economica si larga intrebuintare in industrie, sunt in primul rand, sarurile, fosfatii si sulful. Sarurile sunt utilizate in industrie si cu larga repartitie in scoarta terestra sunt sarea geme, sarurile de potasiu si sarurile de magneziu. Zacamintele mondiale de sare gema, apreciate la 1 milion de miliarde de tone, sunt cantonate mai ales in emisfera nordica, in bazine mari din Europa, America de Nord si Asia si mult mai putin in emisfera sudica. Marile rezerve de sare sunt stocate in S.U.A, China, Rusia, Canada, India, Germani, Polonia, Franta, Ucraina, Romania, Spania, Australia, Italia, Brazilia si Mexic. Sarurile de potasiu, cu rezerve evaluate la mai mult de 150 miliarde tone, sunt concentrate in proportie de peste 80% in Canada si Federatia Rusa sau aproape 95% in emisfera nordica. Sarurile de magneziu, asociate, adesea, cu sarurile de potasiu, se

prezinta cu rezerve apreciabile, in Austria, Grecia, Rusia, S.U.A, China si Turcia. Sarurile de sodiu se prezinta si sub forma de azotat natural de sodiu (salpetru de Chile), iar sarurile de potasiu sub forma de azotat de potasiu (salpetru de India), fiecare din ele avand rolul de ingrasamant si de oxidant in metalurgie. Fosfatii sunt de origine organica (fosforite, guano) si de origine minerala (apatita). Rezervele mondiale de fosfati sunt evaluate la 35 miliarde tone si sunt concentrate in proportie de 68% in Africa, unde formeaza o banda continua incepand din Senegal si pana in Egipt, apoi, spre est, pana in Iran. Alte zacaminte sunt disparate in Republica Africa de Sud, Federatia Rusa, S.U.A., China, India, Brazilia, Columbia, Togo. Guano este o depunere de substanta organica, rezultata din acumularea excrementelor si oaselor de la pasarile ce traiesc in climatul uscat sau in pesteri, in largul tarmurilor chilian, peruan, namibian, in insulele Nauru si Curacao. se utilizeaza ca ingrasamantsau pentru extragerea fosforului. Apatita se foloseste la obtinerea fosforului si a ingrasamintelor fosfatice, a chibriturilor, ceramicei si sticlei.Cele mai mari rezerve sunt cantonate in Asia, America de Nord, Africa si Australia. Sulful nativ este prezent, prin zacaminte specifice, in ariile vulcanice din Japonia, Chile, Noua Zeelanda, Sicilia, Mexic, Romania, S.U.A, Polonia, precum si in zacamintele de natura sedimentara din China, India, Iran, Polonia si S.U.A sau in zacaminte gazeifere din zona Golfului Persic, Franta, Canada. Resursele minerale utile nemetalifere sunt cele mai abundente dintre resursele naturale din litosfera si au o larga utilizare in stare naturala sau ca materie prima in industrie. Rezervele de substante minerale utile nemetalifere sunt aproape nelimitate. Dintre rocile eruptive cu valoare economica, mai importante sunt granitul andezitul, bazaltul, riolitul, dacitul, utilizate pentru construirea drumurilor, cailor ferate si monumente. Marile cariere de roci eruptive sunt repartizate in spatiul scuturilor continentale vechi si apoi in ariile vulcanice mai recente. Rocile sedimentare se reprezinta prin varietati de calcar, argile, nisipuri, pietrisuri, folosite in industria liantilor; nisipul cuartos in industria sticlei; argilele caolinoase pentru propductia de portelan si faianta; argilele refractare pentru productia de ceramica.

Rocile metamorfice cu valoare economica deosebita se reprezinta prin marmura, utilizata in constructii, la decoratiuni interioare si exterioare la realizarea unor monumente si obiecte de arta. Zacaminte de marmura, recunoscute pentru calitatea si culoarea lor. Se gasesc in Italia, la Carrara (alba) si in Campania (verde), in Portugalia (albastra), Norvegia (trandafirie), Romania (roza, galbena, vinetie). Alte resurse miniere nemetalifere cu o anumita valoare economica sunt azbestul, baritina, moscovitul, diamantul si diferite pietre pretioase. Rezervele de diamante, folosite ca pietre pretioase pentru bijuterii si in industie , sunt concentrate in cateva tari: Republica democratica ,Congo,Republica Africa de sud ,Federatia rusa, BostsuwoanaNamibia , Venezuela .Unitatea de masura pentru diamant este caratul , fiind egal cu 205,3 mg. Resursele biosferei Valoarea economica a resurselor biosferei este deosebita, daca avem in vedere ca din produsele vegetale si produsele animaliere se asigura hrana, imbracamintea si incaltamintea, materiale de constructie si combustibili, fie in stare naturala, fie prin valorificare industriala. Resursele bisferei se reprezinta prin categorii distincte, care privesc: resursele forestiere, resursele pastorale, plantele cultivate si resursele faunistice. Resursele forestiere Insemnatatea mare a padurii deriva din cele doua mari si importante functii ale ei: Functia economica (furnizoare de material lemnos si produse derivate, protectia unor obiective de interes economic) si functia geoecologica (fiind cunoscuta influenta padurii asupra climei, apelor, solului etc.). Suprafetele ocupate de paduri acum doua milenii circa 56% din uscat s-au restans treptat, incat azi mai ocupa doar circa 30-34% din totalul uscatului (44 mil. km2, echivalentul aproximativ al continentului asiatic). Se poate aprecia ca omenirea a distrus aproape jumatate din padurile de pe suprafata Pamantului prin suprapasunat, incendieri si defrisari, in vederea obtinerii unor terenuri destinate agriculturii, sau in scopuri industriale (lemn de constructie, lemn pentru celuloza si hartie, combustibil).

Acest proces a fost urmat, intr-un timp destul de scurt, de aparitia unor fenomene nefavorabile vietii (aridizarea climei, eroziunea solului, accentuarea inundatiilor, poluarea aerului etc.). Actuala suprafata acoperita de paduri nu poate satisface, in principiu, cerintele mereu crescande ale populatiei lumii. Se impun o serie de masuri cum ar fi: exploatarea rationala, reimpadurirea si reconstructia ecologica a zonelor defrisate, stoparea defrisarii abuzive etc. Repartitia padurilor pe continente este foarte diferita (DOC 1). Aceasta nu da insa o imagine exacta a resurselor forestiere deoarece zonele aride, foarte extinse in anumite continente (Africa, Australia, Asia) impiedica dezvoltarea padurilor. Gradul de impadurire este peste media mondiala in America de Nord si America de Sud, pentru ca in Oceania si Africa sa fie sub aceasta medie din cauza extinderii mari a deserturilor, iar in Asia si Europa datorita defrisarilor efectuate in decursul timpului.

Padurile de conifere acopera circa 1.200milioane ha si, economic, reprezinta o resursa insemnata de masa vegetala, intrucat se caracterizeaza prin numarul restrans de specii, uniformitatea intinderilor cu paduri, trunchiurilor drepte, densitatea redusa si pierderile de lemn in urma separarii ramurilor scurte si subtiri. Padurile de conifere sunt formate, mai frecvent, din brad, molid si pin. In apropierea tarmului vestic al Americii de Nord cresc arborele

mamut si arborele rosu, cu inaltimi de pana la 120 m, apoi tuia gigantica (65 m), laricele, douglasul verde si chiparosul de California. Padurile de foiase din zona temperat-subtropicala sunt formate dintr-un amestec de specii, precum: fagul, stejarul, mesteacanul, castanul, plopul, carpenul, frasinul, paltinul, artarul, aninul, nucul, magnolia, chiparosul de balta, apoi stajarul de pluta, camforul, bambusul, eucaliptul, arborele de gingo si metasequoia. Economic, avand densitati mai mici, aceste paduri furnizeaza mai putin materie lemnoasa (90 m3/ha in America de Nord si 75 m3/ha in Rusia). Padurile intertropicale umede, repartizate intre cele doua tropice, se dezvolta intr-un mediu umed si cald, pe circa 2 miliarde ha (peste 50% din suprafata forestiera a Terrei); cu o mare varietate a speciilor si densitate variabila ajung la productia de masa lemnoasa de 190-370 m3/ha. Speciile de arbori cu valoare econonima deosebita sunt: arborele de cauciuc, mahonul, arborele de quebracho, abanosul, palisandrul, cedrul, palmierul, tackul, santalul, bambusul, arborele de camfor, arborele de unt, castanul, indigetierul, cocaierul, arborele de chinina.

Resursele pastorale cuprind pasunile si fanetele naturale, care se desfasoara pe circa 3.000 milioane ha. Valoarea economica este data de faptul ca pajistile reprezinta baza furajera pentru animalele care ofera lapte, carne, lana si piei. Pajistile se diferentiaza calitativ de la zona rece la zone de savana sau in altitudine, prin formatiuni ierboase cu productivitate variabila. Mai slabe calitativ sunt pajistile de tundra (dincolo de 55 lt. N) si mult mai productive, sezonier, sunt pajistile de stepa, care sustin cresterea bovinelor, ovinelor, cabalinelor, caprinelor, precum si pajistile de savana.

Culturile agricole, desi aparent ocupa o suprafata relativ redusa (11%), constituie principalele surse biotice de agroalimentatie. Aceste culturi agricole reprezinta, pe ansamblul lor, ceea ce s-au putea numi ,,biosfera transformata.

Vegetatia acvatica cu valoare economica se reprezinta prin alge marine de talie mare, apreciate pentru alimentarea populatiei din Japonia, China, apoi pentru furajarea animalelor, intrucat au valoare nutritiva de trei ori mai mare decat a fanului (China, Franta, Islanda, Japonia). Concentratia mare in azot le confera calitatea de ingrasamant pentru cultura plantelor. Algele sunt si materii prime pentru productia de celuloza, alcool, parfumuri, iod, gelatina. Tot algele contin si substante matelifere utile. O alta resursa vegetala acvatica este si iarba de mare, cu folosinte largi in tapiterie. Resursele faunistice ale uscatului sunt representative prin productia de carne, piei, blanuri, oase, grasimi, puf, corn, pene, oua, lapte, cochilii, perle, oferite prin vanat si pescuit, dar si de animalele domesticite. Calitativ, aceste resurse se diferentiaza de la potentialul faunistic de tundra, la cel de padure, de savanna si de stepa. Resursele faunistice ale apelor oceanice sunt repartizate mai mult in spatial platformei continentale si sunt formate din specii de apa dulce/salmastra: midii, stridii, crustacee, pesti (hering, sardea, cod, somon, ton, macrou, calcan), apoi bureti, lamelibranhiate (care produc perle) si vidre de mare (vanate pentru blana). La adancimi mai mari si in largul oceanului pot fi vanate foca, morsa si balena (pentru grasimi, piei, oase). La acestea se adauga si resursele faunistice din apele continetale, formate din specii variate (crap, lin,salau,somn,stiuca),ce populeaza apele curgatoare si lacurile.

Resursele extra-atmosferice si atmosferice Energia solar Captarea energiei solare se poate realiza printr-o mare varietate de filiere i metode, dintre care unele sunt deja utilizate pe scar larg, iar altele nc n stadiul experimental. Energia solar poate fi util omului doar prin conversia ei ntr-o alt form de energie, prin intermediul a diferite metode. a. Bioconversia, desemneaz transformarea natural a energiei solare n biomas, care pune la dispoziia omului o cantitate imens de produse vegetale i animale, toate plecnd de la fotosinteza substanelor organice n plante verzi. Anual se produce pe glob o biomas evaluat la 172 miliarde tone materie uscat, din care o bun parte se acumuleaz permanent, astfel nct, rezervele de biomas continental sunt apreciate la 1800 miliarde tone materie uscat, iar cele din biomasa oceanic la 900 miliarde tone materie uscat (Ph. Cartier, S. Meriaux, 1980). Biomasa a asigurat pn n secolul al XIX-lea cea mai mare parte din consumul energetic al omenirii, iar n momentul de fa, prin combustia biomasei, se obine anual echivalentul a 1.5 miliarde tone combustibil convenional. n majoritatea rilor aflate n curs de dezvoltare, combustia biomasei continu s ocupe primul loc n balana energetic, - 65 % din consumul total de energie din Africa, 50 % n India, 45 % n America Latin. b. Conversia energiei solare n energie termic este realizat prin dou metode clasificate dup temperatura cerut de domeniul de utilizare, respectiv utilizarea la temperaturi joase i utilizarea la temperaturi ridicate. Utilizarea energiei solare la temperaturi joase se realizeaz fie prin absoria radiailor solare de ctre corpuri de culoare nchis (neagr), fie prin crearea efectului de ser, fenomene folosite simultan n construcia de helio-convertoare. Aceste helioconvertoare permit nclzirea unui fluid cu un randament de pn la 60 % la temperaturi de 100C. Astfel de instalaii de nclzire a apei au devenit extrem de numeroase n state ca Japonia, Israel, Cipru, Australia, C.S.I., ajungndu-se pn la "oraele solare", ca Village Hornes din California, n care peste 50 % din necesarul de energie este furnizat de Soare. Numai n S.U.A. se desfac anual pe pia circa 1 milion de captatori solari, iar n Japonia peste 800.000 de buci, utilizarea acestor captatori solari ptrunznd i n Olanda, Germania, Marea Britanie, etc. n ara noastr exist realizri importante n acest sens. INCREST a

construit o serie de helio-convertori, de mrimi diferite, care asigur o parte din energia electric necesar unor obiective. Folosirea energiei solare la temperaturi ridicate, necesit creterea randamentului conversiei termodinamice, printr-un sistem care permite concentrarea radiaiei solare n vederea ridicrii temperaturii sursei. Aceste instalaii sunt mult mai sofisticate, folosesc oglinzi de forme diverse, orientabile prin programare electronic, care ating randamente de 80 % i n a cror focare temperatura se ridic pn la 1700-3500C. Numrul acestor helioconvertoare este ns mic iar capacitatea lor este modest, 1-2 MW, aa cum sunt cele de la Adrano (Italia), Almeria (Spania), etc., prima central de talie ceva mai mare, 10 MW, fiind n construcie la Barstow (California-S.U.A.). Aceste instalaii mai servesc la topirea substanelor greu fuzibile (ex. Montlouis-Frana), la desalinizarea apei de mare (ex. Takent), etc. S-au elaborat i o serie de proiecte de sisteme de oglinzi satelizate care s ilumineze noaptea marile orae sau zonele polare. Pentru viitorul apropiat, se preconizeaz a se construii n Europa centrale de acest tip, cu puteri electrice de 1-3.5 MW. c. Conversia energiei solare n energie electric (fotovoltaic) se obine prin intermediul unor instalaii cu baterii fotoelectrice pe baz de siliciu. Randamentul acestor instalai este ridicat, dar preul lor este mare cu toate c s-a mai redus n ultimul timp (1 kW instalat cost circa 5500). Se folosesc acolo unde nu exist alt surs de electricitate sau la alimentarea cu energie electric a sateliilor artificiali, a unor faruri (ex. n insulele Xisha din R.P.Chinez), a unor relee de televiziune (n Africa), a instalailor de foraj submarin (n golful Mexic), a unor staii de pompare a apei (ex. Dir, n Mali), etc. n 1980 s-a construit i primul avion solar, cu 16.000 celule fotoelectrice, dar care nu dezvolt o putere mai mare de 2.5 CP. De menionat este i ideea lansat de P. Glaser n 1969 de a se construi heliocentrale satelizate, cu celule fotoelectrice i puteri de pn la 10000 MW, a cror producie s fie transmis spre sol sub form de microunde. d. Conversia energiei solare n alt form de energie folosete urmtoarele metode: Folosirea cldurii nmagazinate n stratul superior al apei oceanului, este o idee care aparine francezului A. Arsonval (1881), care poate fi pus n practic n zona intertropical, unde diferena de temperatur ntre suprafa i adncime depete 18C n tot timpul anului. Potenialul evaluat este imens (circa 100000 miliarde kWh anual) i pentru punerea sa n valoare s-au imaginat circuite de gaze care se lichefiaz prin rcire cu

ap adus de la adncime (care are temperatura de 4C) i trece din nou n stare gazoas prin nclzirea cu apa cald cantonat n stratele superioare (cu temperaturi de 25-30C). Mici uzine de acest fel au funcionat la Matanzas (Cuba) nc din 1930, la Abidjann (Coasta de Filde), dar care nu au dat rezultatul scontat. Experimentrile continu totui n S.U.A. (Hawai, Florida), Japonia i Brazilia pentru a gsii o soluie optim n vederea valorificrii acestei energii poteniale. Un procedeu de perspectiv este fotoelectroliza apei, reuit deocamdat experimental, pe baza unor instalaii cu dioxid de titan i platin, folosii ca electrozi ntr-un circuit electric declanat de energia solar. Se obine astfel hidrogen, un combustibil foarte bun, iar randamentele acestor instalaii ating 40 %. Utilizarea energiei solare, n toate variantele prezentate anterior, are i avantajul de a fi inepuizabil, abundent, un pre de cost neglijabil n forma sa brut i mai ales nepoluant, aspecte de mare importan pentru valorificarea ei n viitor. Totui, faptul c numeroase metode de valorificare a acestei energii nu ai depit stadiul de experiment se datoreaz unor servitui inerente densitate slab a fluxului energetic (cel mult 1400 W/m2), intermiten datorit alternanei dintre zi i noapte, nebulozitatea, pre ridicat al instalaiilor de captare i conversie, pierdere de energie prin conversie etc. Se explic astfel numrul redus de instalaii de captare i conversie a energiei solare a cror producie de energie electric este nc foarte mic, i chiar la nivelul anului 2000 nu acoper mai mult de 2 % din consumul de energie al statelor industriale dezvoltate. Energia eolian Energia eolian rezult ca urmare a diferenelor de potenial termic i baric din troposfer, ca urmare a nclzirii neuniforme a atmosferei. Curentul de aer, vntul, care tinde s echilibreze diferenele existente, se remarc prin intensitate, vitez, durat i direcie. Cu ct viteza este mai mare cu att efectul mecanic crete. Astfel, la o vitez de 9,5 m/s efectul mecanic este de 7 kgf/m2 iar la 30 de m/s valoarea se ridic la 220 kgf/m2. Amplificarea energiei mecanice proporional cu cubul vitezei (Legea cubului) are o mare semnificaie pentru captarea i valorificarea energiei eoliene. De asemenea, durata de btaie a vntului, n special durata cu o vitez constant sau crescnd (aa numitele viteze utile - Vu, mai mari

dect viteza de pornire Vo care este egal la majoritatea motoarelor cu 4 m/s), este important pentru evaluarea posibilitilor de exploatare. Cunoaterea celor doi parametrii este necesar la proiectarea i exploatarea instalaiilor energetice eoliene. Se tie faptul c numai o parte a potenialului eolian poate fi recepionat de aceste instalaii i depinde de suprafaa acoperit de roata eolian, precum i de coeficientul de utilizare a vitezei vntului (randamentul motorului eolian). Aadar, valorificarea potenialului eolian depinde de dimensiunile instalaiilor, de puterea acestora i de viteza vntului. Dup unele estimri, potenialul eolian teoretic al Pmntului, pe suprafaa sa total i pe o grosime de 11 km n atmosfer, n cazul unui randament de 100 %, s-ar cifra la 50 mil TWh/an. Conform altor estimri, potenialul eolian al globului este de 2,6x1014 kWh/an. Din acest potenial teoretic se poate folosi cel mult 59,3 %. Pentru ara noastr acest potenial eolian se ridic la 200 mlid. KWh/an, deoarece pe aproape jumtate din teritoriul rii noastre se nregistreaz vnturi cu o vitez medie de minimum 3 m/s i cu o durat de peste 3500 h/an. Pe suprafaa Pmntului energia eolian se manifest neuniform. Potenialul eolian variaz latitudinal, regional i altitudinal. Sub raportul manifestrii sunt luate n considerare trei categorii de teritorii. Preocupri n direcia valorificrii energiei eoliene apar nc din antichitate. Nu se tie cnd s-a nceput folosirea forei vntului pentru navigaie, dar instalaiile eoliene de pompare a apei pentru mcinatul cerealelor au fost utilizate de ctre egipteni, chinezi i persani. Pe la nceputul secolului al IX-lea i fac apariia morile de vnt n Anglia i se vor rspndi n timpul evului mediu n rile de Jos iar mai trziu n Germania i Rusia. La sfritul secolului al XVIII-lea apar construcii de motoare de vnt, urmate la mic distan de motoare eoliene care sunt folosite pentru producerea curentului electric. Criza energetic contemporan a readus n actualitate construcia de centrale electrice eoliene. Ele pot funciona n zonele n care viteza medie anual a vntului depete 5 m/s. Din motive tehnice, centralele eoliene sunt nc destul de puine, potenialul energetic al atmosferei fiind slab folosit, preul electricitii obinute cu ajutorul energiei eoliene fiind cu cca. 30 % mai mare dect al celei obinute prin metode clasice. Prima central electric eolian a funcionat n C.S.I., la Ai-Petri (Crimea). Acesteia i urmeaz o serie de centrale n S.U.A. (Rutland-

Vermont, cu 1.2 MW, Grandpe Know cu 1.2 MW), Marea Britanie (Caernarvon, cu 0.1 MW), Frana (Nogent la Roy, cu 0.6 MW), Canada, Japonia, Olanda. Cea mai mare central eolian pus n funciune (1981) se afl la Brunsttel n Germania. Interesant este programul de cercetare al Ministerului Energiei din Danemarca care, pe baza experienei ctigate i alocrii de fonduri, a construit pn n 1985 un numr de 1400 aerogeneratoare. Lng Aalborg sunt n funcie dou centrale eoliene de capacitate medie cu o putere instalat de 600 KW. Concomitent cu acesta, se desfoar o intens activitate de proiectare i experimentare a unei game variate de tipuri de maini, cu puteri diferite, att cu ax orizontal ct i cu ax vertical. Totodat, la nivelul anului 1985, valoarea exportului de centrale eoliene se ridica la circa 2000 milioane de coroane daneze. n Romnia, aceast surs de energie poate fi utilizat n mod rentabil mai ales n Dobrogea, Delta Dunrii, Brgan, nordul Moldovei i n zona montan. n unele din aceste locuri au fost construite centrale eoliene cu diferite puteri instalate. Pentru viitor se prevede construirea unor centrale electrice eoliene mai mari, pn la 200 MW, pe rmul atlantic al Franei, pe litoralul estic al S.U.A., n Anglia (proiectul Orkney, cu dou centrale). De asemenea, pe coasta vestic i sudic a Australiei se vor construi 300 de generatoare eoliene care vor furniza 20 milioane MW/an. Pentru a avea un randament mai mare, la Hilton Keynes, S.U.A., a fost construit o minicentral solar-eolian alctuit dintr-o turbin eolian de 20 KW, o serie de celule fotovoltaice nsumnd 5 KW i un acumulator pentru stocarea energiei electrice n surplus. Construirea de centrale electrice eoliene ridic ns o serie de probleme care se cer a fi soluionate, cum ar fi: concentrare relativ mic a energiei i variaia acesteia n timp, incapacitatea instalaiilor de a exploata ntregul potenial eolian, fenomenul de oboseal a instalaiilor, condiiile meteorologice nefavorabile din zonele montane (chiciur), lipsa unor mijloace i forme de stocare a energiei eoliene, reducerea preului de realizare a instalaiilor de captare, etc. Este imperioas rezolvarea acestor probleme deoarece sursele clasice de energie sunt ntr-o continu regresie, energia eolian este nepoluant i, n condiii tehnice optime, ieftin. Energia eolian continu s fie folosit n instalaii pentru pomparea apei din adncime, n alimentarea sistemelor de irigaii (ex. n Brgan la Mrculeti), pentru unele maini agricole i pentru obinerea de energie electric n locurile izolate. Numrul centralelor eoliene a ajuns la circa

500000 n S.U.A., 100000 n C.S.I. i de ordinul zecilor de mii n Frana, Australia, Noua Zeeland, etc. Valorificare unor componente atmosferice Folosirea practic a unor componente atmosferice dateaz din a doua jumtate a secolului al XIX-lea, cnd ncepe cucerirea nveliului gazos al Pmntului. Astzi, pe baza celor mai recente i mai precise analize chimice la care a fost supus aerul din imediata apropiere a solului i din primele straturi ale atmosferei, compoziia lui este bine cunoscut. Prin compoziia sa, atmosfera constituie un rezervor important de materii prime, n primul rnd, pentru lumea biotic i n al doilea rnd, pentru producia industrial. Plantele se aprovizioneaz cu azot fie prin fixarea lui direct din atmosfer, fie prin intermediul unor compui nitrici, care odat cu precipitaiile ajung n sol fiind preluai apoi de plante. Se apreciaz c, pe cale indirect, un hectar de teren primete anual 3-4 kg de azot, contribuind la fertilizarea natural a solului. Dup unele estimri, plantele globului ar consuma anual 25.000.000 tone de azot, elibernd n schimb, importante cantiti de oxigen. Oxigenul, element indispensabil vieii n procesele de respiraie i de sintez organic, faciliteaz procesele de arderi, putrezire i descompunere. El se combin cu alte elemente i d oxizi, devenind o surs material i energetic pentru vieuitoare i om (n 24 de ore un adult consum 600 l de oxigen). Totodat, a mai primit utilizri variate n industria siderurgic, fiind folosit pentru convertizoarele cu insuflare de oxigen, n industria chimic, industria construciilor de maini (pentru sudur) i n medicin. Dei dioxidul de carbon se afl n cantiti mici n atmosfer (0.03 %), are o mare nsemntate n viaa plantelor, fiind materia prim de baz n fotosintez i chimiosintez. Legat de acest gaz, se fac cercetri pentru obinerea din dioxid de carbon, n combinaie cu apa i hidrogenul, de combustibili, mase plastice, proteine, etc. De asemenea, unii aerosoli stimuleaz procesele biotice, contribuind chiar la meninerea strii de sntate a omului (aerosolii de NaCl, de ex.). Progresul tehnic nregistrat spre sfritul secolului a XIX-lea permite realizarea n laborator a unor presiuni foarte mari i a unor temperaturi coborte (- 200C). Ca urmare, separarea i utilizarea gazelor atmosferice

devin efective. Prin lichifiere s-a obinut distilarea fracionat a oxigenului (1880), apoi a azotului i a hidrogenului (1888). n condiii extrem de dificile (temperaturi de - 269C), a fost lichefiat i heliul (1908). n urma acestor performane a putut s se dezvolte industria produselor chimice pe baz de azot. Peste 80 % din azotul produs se obine din aer, astfel nct industria chimic fixeaz din aer 45 milioane tone azot anual. ntrebuinarea principal a acestuia este pentru obinerea ngrmintelor chimice. Combinarea direct ntre azot i oxigen, n prezena calciului, duce la obinerea azotatului de calciu, ngrmnt agricol de mare valoare, utilizat nc nainte de al doilea rzboi mondial n Anglia, Norvegia, Belgia, Germania, i ulterior pe o scar din ce n ce mai larg. n prezent, industria ngrmintelor chimice pe baz de azot, mai folosete ca materie prim, pe lng azotul atmosferic i gazul metan, gazele de sond i produse ale industriei carbochimice. Fabricarea anumitor medicamente, a explozibililor, a vopselelor, a mt-surilor, etc., se bazeaz de asemenea pe azotul extras din atmosfer. Heliul, fiind un gaz uor i neinflamabil, este folosit n aeronautic (la umplerea baloanelor i a dirijabilelor). Celelalte gaze rare (neonul, kriptonul i xenonul), se folosesc n industria electronic (la umplerea tuburilor luminiscente). Se poate trage concluzia c, alturi de celelalte geosisteme, atmosfera constituie o valoroas surs de materii prime. Resursele hidrosferei Energia mareelor Energia mareeic, denumit i "crbunele verde", este inepuizabil i disponibil deinnd un potenial imens, de ordinul a 109 MW, dar are un caracter discontinuu i poate fi utilizat doar pe anumite poriuni de litoral. Determinat de atracia exercitat de Soare i Lun asupra apei oceanului, mareea real nregistreaz mari abateri fa de mareea teoretic, datorit configuraiei bazinelor oceanice i marine care produc ntrzieri i interferene ale undelor mareeice. Dac n mod normal mareea nregistreaz dou fluxuri i dou refluxuri n 24 de ore i 48 minute, local ea se prezint sub o mare varietate de tipuri, mergnd pn la mareea diurn, cu un singur flux i un singur reflux.

Valorificarea economic a mareelor este posibil numai acolo unde diferena de nivel dintre flux i reflux depete 8 m, fenomen ntlnit cel mai adesea n golfuri, strmtori, etc. Astfel de amplitudini mareeice sunt specifice rmului continentului nord american (Golful Fundy, n Noua Scoie, -19.6 m, Golful Californiei, la gurile fluviului Colorado, -12.4 m, strmtoarea Hudson, Canada, -11.8 m), pe anumite poriuni de litoral din Europa (Golful St. Malo, Frana, -15 m, Golful Bristol, Marea Britanie, -14.4 m, unele locuri de pe coasta Mrii Albe), Asia (Golful Kombhat, India, -12.4 m, Marea Chinei de Est, -10.3 m, Marea Arabiei, Marea Ohotsk), America de Sud (Golful Gallegos, Patagonia, Argentina) i Australia (Golful Roebuck). Energia mareeic a fost folosit nc din secolele IX-XII pe litoralul apusean al Europei (peninsula Bretagne, Marea Britanie), unde s-au construit primele mori mareeice. Ulterior, n epoca folosirii prioritare a combustibililor fosili, ea a fost neglijat, dar dup 1920 s-au declanat noi preocupri n aceast direcie - studii i proiecte de uzine electrice mareemotrice -, n Frana, Marea Britanie, S.U.A., etc. Energia valurilor Derivnd din energia eolian, potenialul acestui tip de energie este repartizat, ca o consecin, n funcie de frecvena i intensitatea vnturilor, care pun n micare stratul superficial de ap al Oceanului Planetar. Potenialul energetic global al valurilor este evaluat la 50 trilioane KWh/an, energie care s-ar putea valorifica n lungul a 500.000 km. ai coastelor maritime ale Terrei. ns acest potenial nu este distribuit uniform el variind de la o zon la alta. De exemplu, n Marea Britanie, la 1 km. de rm i revine n medie 50 MW n timp ce pe 1 km. de litoral al Mrii Negre revine doar 4.6 MW. Nici la acest tip de energie nu s-a depit faza experimental, cea mai mare parte a instalaiilor aflate n funciune din Japonia avnd doar 375 KW. Cercettorii care lucreaz n acest domeniu rmn ns optimiti n legtur cu viitorul energiei valurilor. Tot n acest stat insular, o filial a firmei "Mitsui Engineering and Shipbuilding Co.", i-a fcut cunoscut intenia de a construii i de a comercializa centrale electrice acionate de valuri, cu puteri ntre 500-1000 KW. n Marea Britanie s-au elaborat proiecte pentru uzine flotante cu puteri de pn la 1000 MW, care ar putea acoperii suprafee de pn la 2.5 km2. Specialiti ai firmei Lockhead, din

S.U.A., au conceput i realizat un mic miniatol artificial destinat captrii energiei valurilor la distane mari de rm. n zona Golfului Riambel, insula Mauritius, se va construii o central bazat att pe fora valurilor ct i pe cea a mareelor, cu o producie estimat la circa 20.000 KWh. Fr ndoial ns c i n aceast direcie unele greuti inerente vor fi nvinse (ex. uzura foarte rapid a instalaiilor metalice n contact cu apa srat, dispersia mare a valurilor i densitatea sczut a energiei, fluctuaia mare a nlimii valurilor, neuniformitatea frontului de valuri, att ca nlime ct i ca lungime, etc.), atunci, cnd costul electricitii clasice, care astzi este de dou ori mai mic dect cel obinut n centralele experimentale pe baza energiei valurilor, va fi mult mai mare dect n prezent, iar interesul acordat de diversele state acestor cercetri va fi n concordan cu situaia energetic respectiv. C. Energia curenilor marini Curenii marini sunt micri pe orizontal, mai mult sau mai puin regulate, ale unor mase de ap oceanic, sub influena vntului i a diferenelor de densitate, temperatur sau salinitate dintre doua puncte. Se apreciaz c, la o vitez a curentului cuprins ntre 50-170 km/24 ore, o reea alctuit din 21 de grupe a 11 turbine fiecare, ancorate ntr-un curent de dimensiunile Gulf Stream-ului, ar putea realiza 10000 MW, producie de energie egal cu cea a 10 atomocentrale. Pentru valorificarea acestui potenial energetic, sunt "antrenate" n cercetare trei grupe de specialiti, unul britanic, unul olandez i unul al Societii Eurocean. Acetia au estimat, ntr-o prim faz a proiectului, costul energiei electrice produse, cost ce se ridic la circa 50-100 milioane KWh, n cazul unor instalaii mari de 5-10 MW. ns, aceast surs nu va putea fi exploatat nainte de anul 2020 fiind necesar de nivel tehnologic mult mai performant dect cel actual. Energia termic a Oceanului Planetar Modalitatea de valorificare a acestui potenial const n conversia diferenelor de temperatur dintre diferitele straturi de ap a mrilor sau oceanelor, n energie electric. n principiu, acest procedeu a fost explicat la punctul d.1 (subcap. 2.1.1.), unde s-a artat posibilitatea conversiei energiei solare stocat n stratul superior de ap al Oceanului Planetar.

Procedeul cel mai cunoscut folosete amoniacul sub presiune. n acest sens, amoniacul lichid, rcit la adncimea stabilit, este pompat ctre suprafa. ntlnind o temperatur mai mare, el se transform n gaz care are fora de a pune n micare un alternator, care genereaz energie electric. Dar dup cum am artat anterior, aceast energie potenial va putea fi exploatat doar n viitor. E. Hidroenergia Energia hidraulic este o surs de energie derivat din energia solar, prin intermediul circuitului apei n natur. Este deci o surs de energie inepuizabil, iar valorificarea sa are loc n instalaii cu randament foarte nalt (80-85 %). Repartiia teritorial a potenialului hidroenergetic este foarte inegal, iar amenajrile necesare pentru utilizarea sa sunt destul de costisitoare. Potenialul hidroenergetic total, sau teoretic, al globului nostru este evaluat la 6.2 milioane MW (54224 miliarde KWh/an). Valoarea sa depinde de debitul rului sau a fluviului respectiv i de profilul su longitudinal, fiind influenat n mod direct de repartiia precipitaiilor i de particularitile reliefului. Cu ct debitul este mai uniform repartizat n decursul anului cu att echiparea hidroenergetic a arterei hidrografice n cauz este mai rentabil, disprnd necesitatea asigurrii unei acumulri de ap, aa cum este cazul fluviilor i rurilor din zona ecuatorial (ex. Zair), sau a celor din climatul temperat oceanic. Existena lacurilor naturale contribuie de asemenea la scurgerea mai uniform n bazinele respective, fapt de care beneficiaz mai ales reeaua hidrografic din regiunile acoperite odinioar de calota glaciar cuaternar (Peninsula Scandinavic, Canada), sau regiunea est-african, loc n care sunt numeroase lacuri de origine tectonic. Dintre continente, Asia deine aproape 41 % din potenialul teoretic global, fiind urmat de Africa (cu circa 19 %), America de Nord (cu circa 11 %) i America de Sud (cu circa 10 %). Se remarc prin potenialul lor hidroenergetic excepional, fluviile Zair (45000 MW numai n zona cataractelor Inga), Enisei, Brahmaputra (Tsangpo), Chang Jiang, Columbia, Parana, Nil i Zambezii. La nivelul statelor, pe primele locuri se situeaz C.S.I. (cu aproximativ 8 % din potenialul energetic al globului), Republica Zair, S.U.A. i R.P. Chinez. n perioada contemporan, cea mai mare parte a potenialului hidroenergetic utilizat este destinat producerii energiei electrice,

reducndu-se numrul instalaiilor mecanice (mori, pive, teampuri, ferstraie, etc.), att de specifice industriei casnice medievale. Odat cu progresele nregistrate n tehnologie, orientarea actual a statelor bogate n resurse hidroenergetice este ndreptat spre construirea de hidrocentrale gigantice, de ordinul miilor de megawai, care produc energie electric foarte ieftin i care reprezint punctele nodale ale unor amenajri complexe (pentru irigaii, navigaie, etc.). Amintim astfel, cascada de hidrocentrale de pe Parana, n frunte cu uzina de la Itaipu, construit de Brazilia i Paraguay, care ajunge la o putere instalat de 12600 MW, devenind cea mai mare din lume. n amonte, Brazilia a construit hidrocentrala Ilha Solteira (3200 MW), iar n aval de Itaipu, Argentina i Paraguay construiesc uzina de la Apipe (3200 MW). n nordul Americii de Sud merit a fi menionate lucrrile de pe rul Caroni, din Venezuela, unde hidrocentrala Guri a ajuns la o putere instalat de 2065 MW (se prevede ca n final s ajung la o putere instalat de 6500 MW) i uzina de pe rul Patia (aflat n construcie), din Columbia, cu o putere instalat de 2640 MW. n lungul fluviului Columbia, S.U.A., exist un ir de hidrocentrale puternice, dintre care cea mai mare este Grand Coulee (6280 MW), iar n Canada, mari uzine hidroelectrice au fost ridicate n Peninsula Labrador (La Grande II, cu 5300 MW, Churchill Falls, cu 5225 MW), pe fluviul Sf. Laureniu i pe Peace River. n bazinul hidrografic al fluviului Enisei, din Rusia, s-a construit hidrocentrala Krasnoiarsk (6096 MW) i se afl n curs de finalizare hidrocentrala de la Suenskoie, n munii Saian (care va avea o putere instalat de 6400 MW), n timp ce apele afluentului Angara pun n micare hidrocentralele de la Bratsk (4600 MW). Alte uzine hidroelectrice funcioneaz pe Volga, Vah, etc. n R.P. Chinez s-a nceput construcia primei hidrocentrale de pe Chang Jiang (la Yichang), cu o putere instalat de 2720 MW. n Africa, uzine hidroelectrice impresionante s-au construit pe Zambezi (Cabora Bassa, n Mozambic), pe Nil (Assuan, n Egipt), etc. Valorificarea forei apelor constituie o veche preocupare n ara noastr, existnd n acest sens o serie de dovezi materiale datate nc de pe vremea getodacilor i a administraiei romane din Dacia. Condiiile naturale (relief, precipitaii, reea hidrografic favorabil, etc.), precum i unele toponime existente n circulaie (moar- mola, roat-rota, fus-fusum, ciutur-cytola, etc.) sunt argumente ce sprijin aceast afirmaie. Prima uzin hidroelectric din Romnia, U.H. Grozveti, a fost construit n perioada 1888-1890 cu menirea de a asigura cantitatea de energie necesar iluminrii unor artere sau instituii din Bucureti. n anii

ulteriori au fost construite mai multe uzine hidroelectrice dar a cror putere instalat nu depea 185 KW (ex. la Caransebe, Bile Herculane, Tople, Baia Sprie, Sadu I, etc.). Dar toate aceste uzine hidroelectrice erau insuficiente fa de consumul de energie electric aflat ntr-o cerin crescnd. Ca atare, s-au investigat i inventariat de ctre numeroi cercettori i instituii de specialitate, potenialul teoretic amenajabil al rurilor Romniei. Pe baza acestor date s-au construit numeroase hidrocentrale cu diferite puteri instalate. n prezent, pe rurile din ara noastr pot fi realizate, n mod tehnic, amenajri hidroenergetice cu o putere instalat de 14900 MW i o cu producie medie anual de energie electric de 40 miliarde KWh, din care 28.4 miliarde KWh/an pe rurile interioare i 11.6 miliarde KWh/an pe Dunre. Utilizarea apei n agricultur Apa n agricultur ndeplinete funcii complexe: intr n constituia solului, plantelor, vehiculeaz materia i energia n sol, biosfer, agrosfer, termoregulator al proceselor biologice, auxiliar n meninerea capacitii forelor i mijloacelor de producie, etc. Astfel, toate procesele fiziologice care au loc n organismele vii se nfptuiesc n prezena apei, aceasta fiind apreciat ca un lichid biologic. Ea deine un procent n constituia plantelor de pn la 80-95 % din greutatea lor, a animalelor cu 50-60 % i a omului cu 60-70 %. Cile de satisfacere a cerinelor de ap sunt naturale (ploi, izvoare) i artificiale (ploi artificiale, irigaii, ridicarea nivelului freatic indirect prin bazine de retenie, etc.). n funcie de cantitatea de ap consumat de diferite plante, conform metabolismului specific, n funcie de regimul i volumul precipita-iilor, precum i de evapotranspiraia potenial, se poate stabilii necesarul de ap pentru diferite culturi irigate. De exemplu, cultura grului n Romnia, n condiii medii, necesit 500 m3/ha/an, n timp ce ntr-un climat tropical arid, aceeai cultur consum 8000-10000 m3/ha/an. Prin necesitile mereu sporite i consumurile mari de ap, agricultura se situeaz printre principalii beneficiari ai acestei resurse. Aceasta se explic n parte i prin lipsa posibilitilor de reciclare a ei. Primele irigaii s-au efectuat n antichitate i au avut la baz tehnici simple, revrsrile n regim natural ale rurilor (Nil, Tigru, Eufrat). Perioada modern a adus cu sine posibiliti de ordin tehnic i noi cerine de extindere ntr-un timp scurt a terenurilor irigate. Sistemele de irigaii sunt de dimensiuni mari,

dotate cu tehnici moderne i sunt concepute n amenajri i cu alte tipuri de lucrri, n special cu hidroenergia. De menionat: sistemul de pe Nil, bazat pe acumularea de la Asuan, sistemele de rul Huang He, sistemele care beneficiaz de apa acumulat n lacurile marilor hidrocentrale de pe Volga, Don, Nipru din C.S.I., marile amenajri din S.U.A. de pe rurile Columbia, Sacramento, Colorado, Rio Grande, etc. Una din cele mai grandioase aciuni, care se impun de urgen, privete amenajarea irigaiilor n regiune Sahelului (Africa). n funcie de disponibilul de ap se pot dezvolta irigaii pe suprafee foarte mari, de peste 1.5 milioane hectare, ceea ce ar rezolva problema foametei cronice din ri ca: Niger, Mali, Mauritania, Senegal, Ciad. Rolul irigaiilor este hotrtor n Orientul Apropiat, unde agricultura, imposibil de practicat fr ajutorul irigaiilor, este concentrat n complexe de pe Tigru i Eufrat. Astfel, contribuia irigaiilor la valoarea produciei agricole ajunge la 2/5 n rile Asiei de sud-est i sud i la 2/3 n Orientul Apropiat i Africa. Ponderea actual n suprafee irigate este deinut de rile aflate n curs de dezvoltare (48 %), urmate de fostele ri socialiste (35.5 %) i de rile dezvoltate (16.5 %). Resursele de ap pentru irigaii sunt reprezentate prin: ape de suprafa (ruri, lacuri, iazuri) i ape subterane (utilizate mai ales n regiunile lipsite de ape de suprafa). Utilizarea acestora din urm este mai dificil din cauza mine-ralizrii i a efectului negativ asupra nivelului ascensional, uneori imposibil de reechilibrat. Resursele secundare constau n apele evacuate din centrele urbane, zonele industriale (n special cele alimentare), sectoare zootehnice, resurse de ap care au avantajul c poart cu ele i elemente fertilizante dar i diferii ageni patogeni care pot avea o influen nefast asupra mediului. Tot ca resurse secundare sunt i apele desalinizate de provenien marin, precum i apele provenite din topirea ghearilor. Utilizarea apei n industrie Dup agricultur, cotat ca cel mai mare consumator de ap, se situeaz industria cu un procent de 21 % din consumul total de ap. Acest aspect se explic prin marea utilitate a apei pentru industrie ca materie prim (mai ales pentru industria chimic), ca element tehnologic auxiliar (lichid de rcire, de splare, etc.) i ca for energetic.

Procesele industriale, inclusiv producerea de energie de orice natur, necesit cantiti difereniate de ap pentru fluxurile i procesele tehnologice. Din analiza consumurilor reiese c industria chimic reclam cele mai mari necesiti: pentru o ton de cauciuc sintetic este necesar 2000 tone de ap, pentru o ton de fibre sintetice se consum 1000 tone de ap. i industria metalurgiei neferoase consum mari cantiti de ap (la obinerea unei tone de aluminiu se consum 1.500 litri de ap). Consumuri specifice mici (sub 90 m3/t produs), caracterizeaz procesele tehnologice de preparare, cum ar fi industria cocsului, industria lemnului, splarea crbunelui, industria produselor lactate, a conservelor, etc.

Alimentarea cu ap a centrelor populate Aezrile omeneti au cunoscut n ultima vreme att extinderea spaial (n latitudine i altitudine), ct i o cretere dimensional, cu precdere n regiunile de la latitudinile mari ale globului ceea ce a dus la concentrri mari de populaie pe un teritoriu foarte mic. Cunoscnd c media pentru consumul de ap este de 400-600 l/om/zi n mediul urban n rile dezvoltate, se nelege de ce alimentarea cu ap a centrelor populate a devenit o problem de prim ordin. Dificultile n alimentarea cu ap a localitilor, n special a oraelor, sunt multiple. Unele in de creterea rapid a populaiei urbane, de concentrarea unor centre puternic populate n regiuni climatice cu resurse modeste de ap (oraele din Orientul Apropiat i Mijlociu, Africa de nord, sud-vestul S.U.A., etc.), de mrimea i gradul de dezvoltare urban a localitilor, iar altele survin din cauza limitrii i restrngerii resurselor locale, a oscilaiilor ivite n consumul de ap (diurne, lunare, sezoniere, anuale), din cerinele calitative obligatorii pe care trebuie s le ndeplineasc aceste resurse de ap, cea ce presupune instalaii speciale de tratare, deosebit de costisitoare, precum i din cauz c alimentarea trebuie fcut n flux continuu i constant. Pentru alimentarea cu ap a centrelor populate se folosesc cele mai variate resurse urmrindu-se n primul rnd, calitatea i cantitatea apei i, apoi, poziia i distana fa de centrul respectiv. Cele mai utilizate sunt apele subterane (freatice i de adncime) datorit calitii lor deosebite, temperaturii i debitelor relativ constante. Oraele Manchester (Anglia),

Detroit (S.U.A.), Milano (Italia), Braov, Arad, etc., folosesc apele subterane pentru alimentarea necesarului de consum. La ora actual, unele centre intens populate sunt afecate de criza de ap, deoarece disponibilitile n resurse de ap sunt sub nivelul cerinelor (Tokyo, Rio de Janeiro, Sao Paolo). Unele manifestri acute n privina lipsei de ap n centrele populate pot surveni i n urma unor perioade secetoase ndelungate. Aa a fost cazul unor orae americane n 1952-1956, cnd s-a recurs la o soluie extrem, alimentarea cu ap uzat dup ce n prealabil a fost reintrodus printr-un proces de reciclare i tratare repetat. Astfel de surse "teriare" trebuiesc folosite ns cu mult grij i numai n situaii excepionale. Bibliografie Berca, Mihai, Ecologie general i protecia mediului, Ed. Ceres, 2000 http://www.referate10.ro/referate-geografie/resursele-naturale1890.html Gteanu, Petre, Fluviile Terrei, ed. Cd press, 2004 Descoperii Minunile lumii, ed. Reader`s digest, 2007