425
RESURSE ŞI DESTINAŢII TURISTICE NOTE DE CURS Mihai ANTONOVICI

Resurse Si Destinatii Turistice Suport de Curs

Embed Size (px)

DESCRIPTION

suport de curs

Citation preview

RESURSE ŞI

DESTINAŢII TURISTICE

NOTE DE CURS

Mihai ANTONOVICI

Mediaş – 2013

Cuprins

Capitolul 1 Concepte, definiţii şi noţiuni de bază ale turismului internaţional1.1. Principalele noţiuni şi definiţii utilizate în turismul internaţional

1.1.1.Conceptele de turism şi turist1.1.2. Categorii de turişti1.1.3. Definiţii utilizate în turismul internaţional

1.2. Principalii indicatori utilizaţi în cuantificarea dimensiunilor turismului internaţional

Capitolul 2 Fluxurile turistice internaţionale2.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale2.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale2.2.1. Formarea, în spaţiu, a fluxurilor turistice internaţionale2.2.2. Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaţionaleCapitolul 3 Cererea şi oferta turistică mondială3.1. Creşterea dimensiunilor turismului mondial3.2. Oferta turistică mondială3.2.1.Caracteristicile ofertei turistice3.2.2.Oferta mondială de cazare turistică3.3. Turismul internaţional în ţările Uniunii Europene3.3.1. Fluxurile internaţionale de turişti în ţările Uniunii Europene3.3.2. Oferta de cazare turistică a ţărilor Uniunii Europene, pe regiuni3.3.3. Previziuni, pe termen mediu şi lung, ale evoluţiei cererii turistice, la nivel mondialCapitolul 4 Potenţialul turistic - factor determinant al activităţii turistice4.1. Tabloul structural al resurselor turistice4.1.1 Componente şi criterii de grupare4.1.2 Resursele turistice naturale4.1.3. Resursele turistice antropiceCapitolul 5 Regiuni geografice şi turistice ale lumii5.1.Probleme teoretice5.1.1. Istoricul cercetărilor – regiune geografică5.1.2. Principiile regionării turistice5.1.3. Metodologia analizei turistice regionale5.1.4.Unităţile taxonomice ale regionării turistice5.1.5.Tipologia regiunilor, zonelor şi a centrelor turistic5.2.1.Europa - Profilul continentului5.2.2. Regiuni turistice5.2.2.1. Europa Nordică (Scandinavia)5.2.2.2. Arhipelagul britanic5.2.2.3. Europa Vestică / Atlantică5.2.2.4.Ţările de jos5.2.2.5. Europa Sudică (Mediteraneană)5.2.2.6. Regiunea turistică est-italiană5.2.2.7. Regiunea turistică greco-egeană5.2.2.8. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici5.2.2.9. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului5.2.2.10.Regiunea turistică a munţilor Pirinei5.2.2.11. Regiunea turistică a munţilor Alpi5.2.2.12.Peninsula Balcanică5.2.2.13. Europa centrală

5.2.2.14. Europa central-estică5.3. Asia- Profilul continentului5.3.1.Regiuni turistice5.4. America -Proflul continentului5.4.1. Zone turistice5.4.2. America de Nord5.4.2. America Centrală5.4.4. America Latină Andină5.4.5. America Latină / Atlantică5.5. Africa - Profilul continentului5.5.1. Zone turistice5.6. Australia şi Oceania - Profilul continentului5.6.1. Zone turisticeCapitolul 6 Destinaţii turistice pe glob şi în România6.1. Destinaţii turistice pe glob6.2. Destinaţiile turistice tradiţionale6.3.Destinaţia alpină6.4.Destinaţia Litoralul Atlantic6.5.Destinaţia culturală6.6.Destinaţia balneară6.7.Destinaţii turistice noi6.8.Destinaţii turistice exotice6.9.Destinaţii turistice în România

Capitolul 1

Concepte, definiţii şi noţiuni de bazăale turismului internaţional

Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic şi social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluţii mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” şi care a devenit, prin amploarea activităţilor desfăşurate, prin contribuţia la crearea produsului brut mondial şi la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii.

Deşi termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activităţile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceştia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare1 sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichităţii.

Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activităţi ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum călătoriile de studii la şcoli şi universităţi de prestigiu din Anglia sau Franţa, organizarea de mari târguri şi chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renaşterii, călătoriile de plăcere şi cele motivate de curiozitatea intelectuală.

Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franţuzescul „tour” şi se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere şi agrement, în Franţa, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest a Franţei, cea de Sud (Midi), de Sud-Est şi regiunea Bourgogne.

Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci şi unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, în mod esenţial, la dezvoltarea activităţii turistice, în primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turistice.

În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o excursie colectivă, transportând un grup important de militanţi, la o manifestare dedicată moderaţiei, cumpătării şi sobrietăţii. Zece ani mai târziu, el avea să şi devină primul mare tur-operator european.

Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară şi să se dezvolte, tot în Marea Britanie, primele agenţii de turism şi primele călătorii organizate la preţuri ieftine, către sfârşitul secolului şi-au făcut apariţia şi primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar şi hotelăria de categorie medie şi „mica hotelărie”2.

Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul explozivă, pe fondul evoluţiei profunde, economice, sociale, tehnologice şi politice, a umanităţii. Sporirea puterii de cumpărare a populaţiei şi a dimensiunilor timpului liber au făcut posibilă apariţia turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după cel de-al doilea Război Mondial.

Creşterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism şi pentru petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor şi mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile să răspundă, cât mai bine, cererii şi chiar să stimuleze creşterea acesteia.

1 Py, Pierre, Le tourisme, un phénomène économique, Nouvelle édition, La documentation Française, Paris, 2002, p. 7

2 Idem, p. 8

1.1. Principalele noţiuni şi definiţii utilizate în turismul internaţional

Călătoriile în afara graniţelor ţării au cunoscut creşteri anuale superioare evoluţiei altor indicatori ai dezvoltării economice şi comerciale, datorită progreselor înregistrate, îndeosebi în tehnologiile şi echipamentele utilizate în transporturi, în infrastructura de acces, dar şi ca urmare a extinderii, în ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentaţie, agrement etc.

O analiză pertinentă şi eficace a turismului internaţional, ca fenomen economic, trebuie să se bazeze pe definiţii cât mai clare, precise şi, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiţii utilizate în acest domeniu.

1.1. 1.Conceptele de turism şi turist

Conceptul de turism a apărut după cel de turist. Noţiunea de turism vine de la transcripţia în limba engleză a cuvântului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, în acea perioadă, călătoria de studii, dezinteresată, pentru descoperiri culturale, cu precădere, pe care o efectua, în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie iniţiatică, menită să permită cunoaşterea unor culturi străine, avea ca finalitate perfecţionarea educaţiei respectivilor tineri.

Efectuarea acestui „tur” îl consacra, de fapt, pe respectivul tânăr, ca „Gentleman”. Aşadar, în acea perioadă, cuvântul „turist” era aplicabil, îndeosebi, călătorilor englezi şi abia în secolul al XIX-lea avea să fie extinsă şi pentru călătorii francezi, în bună măsură datorită publicării operei lui Stendhal, intitulată Memoriile unui turist (1838)3.

La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism şi turist.

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) defineşte turistul ca fiind „orice persoană care se află într-o altă ţară sau în alt loc, situat în ţara sa de reşedinţă, altul decât cel ce corespunde domiciliului său obişnuit şi pentru care motivul principal al vizitei este altul decât acela de a exercita o activitate remunerată la locul vizitei sale”.

La rândul său, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), referindu-se la turiştii străini, îi defineşte pe aceştia ca fiind persoane care nu îşi au reşedinţa în ţara de destinaţie şi sunt admişi în acea ţară pe baza unei vize (dacă aceasta este cerută), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanţă, vizite la prieteni şi rude, sănătate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turiştii trebuie să petreacă cel puţin o noapte (să înnopteze) într-o unitate de cazare colectivă sau privată, în ţara de destinaţie, iar durata sejurului lor nu poate depăşi 12 luni4.

În privinţa turismului, OECD a formulat propria sa definiţie, respectiv: „activităţile persoanelor care călătoresc către sau îşi petrec sejururile în afara mediului lor obişnuit, pentru o perioadă consecutivă de mai puţin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, cu nu au legătură cu exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat”5.

Definiţia dată noţiunii de turism, de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este următoarea6: Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri

3 Idem4 Recommendations on Statistics of International Migration, Revision 1, Statistical papers, Series M, Nr. 58, United Nations, New York, 1998 (Glossary) 5 Tourism Satellite Account: Recommended Methological Framework, Eurostat, EECD, WTO, UNSD, 20016 O.M.T., Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 5* Noţiunea de loisir semnifică timp liber, respectiv “timpul liber de care poate dispune o persoană în afara ocupaţiilor sale obişnuite…”, ca factor de influenţă a cererii turistice [vezi Gabriela Stănciulescu (Coordonator), Lexicon de termini turistici, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177].

situate în afara reşedinţei lor obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, prin călătorie înţelegând, în sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând atunci când persoana respectivă urmează să desfăşoare, în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare, etc.).

1.1.2. Categorii de turişti

În majoritatea statelor lumii sunt acceptate şi utilizare clasificările de bază ale OMT privind categoriile de turişti, realizate în 1963, respectiv 1968, clasificări vizând două criterii principale: motivele călătoriei (sejurului) şi durata voiajului (sejurului).

Motivul principal al călătoriei (vizitei) este acel motiv în absenţa căruia călătoria sau vizita nu ar mai fi fost efectuată.

Motivul călătoriei este criteriul prin care se face distincţia dintre turişti şi ceilalţi călători.

În anul 1963, OMT a propus clasificarea în şase grupe a motivelor pentru care oamenii fac turism:

- timp liber, odihnă, vacanţe;- vizite la rude şi prieteni;- afaceri, motive profesionale;- tratament medical;- pelerinaje şi alte motivaţii religioase;- alte motive.În 1968, OMT a propus o clasificare a turiştilor în trei categorii:a) – turiştii propriu-zişi, care călătoresc de plăcere, în timpul lor liber;b) – turiştii de afaceri, cărora le sunt asimilaţi toţi cei care călătoresc din motive

profesionale;c) alte categorii de turişti.După durata sejurului pot fi identificate două categorii de vizitatori:a) excursioniştii (vizitatori de o zi, care nu înnoptează în locul vizitat)b) turiştii propriu-zişi (adică acei vizitatori care stau cel puţin o noapte în locul vizitat).

1.1.3. Definiţii utilizate în turismul internaţional

Definiţia dată de Organizaţia Mondială a Turismului7 (O.M.T.), în privinţa noţiunii de turism este următoarea: „Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive”.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, înţelegând, prin călătorie, în sens larg, deplasarea dintr-o localitate în alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând când

7 O.M.T. Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 5* Prin noţiunea de loisir înţelegem timp liber, respectiv “timpul liber de care poate dispune o persoană în afara

ocupaţiilor sale obişnuite…”, ca factor de influenţă a cererii turistice [vezi Gabriela Stănciulescu (coordonator), Lexicon de termeni turistici, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177]

persoana respectivă urmează să desfăşoare în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare ş.a.).

În funcţie de o ţară dată, conform definiţiilor EUROSTAT8, se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

1) Turismul intern, cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări care călătoresc doar în interiorul acelei ţări, dar în afara reşedinţei lor obişnuite.

2) Turismul receptor, cuprinzând activităţile non-rezidenţilor care călătoresc într-o ţară dată, alta decât cea unde îşi au reşedinţa obişnuită.

3) Turismul emiţător (emitent), cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări date, care călătoresc şi îşi petrec sejururile într-o altă ţară decât cea în care îşi au reşedinţa lor obişnuită.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri, rezultând următoarele categorii ale turismului:

a) Turismul interior, format din turismul intern şi turismul receptor;b) Turismul naţional, format din turismul intern şi turismul emiţător (emitent)c) Turismul internaţional (al unei ţări), format din turismul emiţător şi turismul receptor.

O definiţie oficială a turismului internaţional a fost adoptată, la solicitarea O.M.T., în cadrul Conferinţei internaţionale privind statisticile şi sondajele, în iulie 1991. Această definiţie porneşte de la noţiunea de „vizitator” şi face distincţia dintre „turist” şi „vizitator de o zi” sau „excursionist”.

Clasificarea călătorilor internaţionali, realizată de Organizaţia Mondială a Turismului, este prezentată în figura nr. 1.1.

Figura nr. 1.1.: Clasificarea călătorilor internaţionali

8 www.ec.europa.eu/eurostat

Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului (OMT)

Vizitatorul internaţional

Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe ţări reprezintă un călător internaţional. Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator”, care reprezintă conceptul de bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiţiei oficiale a O.M.T., nu toţi călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internaţional” desemnează „orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşedinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara vizitată”.

Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi ceilalţi călători internaţionali sunt9: reşedinţa şi motivaţia călătoriei.

- Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) indică faptul că se referă la toate persoanele care nu îşi au locul lor de reşedinţă în ţara vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări care locuiesc în mod permanent (îşi au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetăţean al unei ţări A, având reşedinţa în ţara B şi care vizitează ţara C, cheltuie banii pe care i-a câştigat în ţara B şi este influenţat, în decizia de alegere a destinaţiei turistice, de eforturile de promovare turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după ţara sa de

9 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Economica, Paris, 2007, pp. 8-9

reşedinţă şi nu după naţionalitatea sa, în scopul de a putea cunoaşte cât mai precis diferitele pieţe turistice şi transferurile de valută efectuate.

- Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi persoanele care se deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit pentru munca sa.

La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca perioada de şedere în ţara vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea acestei perioade transformându-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei ţări.

Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru mai puţin de 12 luni şi al cărui principal scop al călătoriei este diferit de exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.

Turistul internaţional

Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.

Următoarele categorii de călători nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali10:

a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li se alătură;

b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea graniţei şi lucrează în ţara învecinată;

c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc;

d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într-o ţară, prin controlul

paşaportului, precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.

Definiţia turiştilor internaţionali este, deci, următoarea: Turiştii internaţionali sunt vizitatori temporari, care se află pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:

- loisir (petrecerea timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;- afaceri, familie, deplasări profesionale.Din această definiţie se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică doar

„vacanţierilor”, adică persoanelor plecate în vacanţă, incluzând, de exemplu, şi persoanele aflate în călătorii de afaceri.

Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest caz) care nu petrece nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv ţara vizitată.

În turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie foarte mare, îndeosebi pentru micile ţări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât

10 ***Eurostat, Newcronos, www.ec.europa.eu/eurostat

timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt înregistraţi, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” şi nu la „turişti”.

Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai importanţi decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care „consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.

1.2. Principalii indicatori utilizaţi încuantificarea dimensiunilor turismului internaţional

Indicatorii principali de cuantificare a circulaţiei turistice cuprind şi redau, într-o exprimare sintetică, matematică, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii ce sunt utile pentru măsurarea fenomenului şi a efectelor sale, pentru anticiparea tendinţelor de evoluţie şi pentru fundamentarea politicii de dezvoltare turistică11.

Aceşti indicatori furnizează şi cuantifică informaţiile necesare acţiunilor de politică turistică, permiţând, totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acţiuni12.

Paleta indicatorilor utilizaţi în turism este foarte largă. Astfel, aceştia pot fi direcţi (rezultaţi în mod nemijlocit din sursele de înregistrare) sau indirecţi (prelucraţi), pot fi simpli sau agregaţi, cantitativi sau valorici, globali sau potenţiali, principali sau derivaţi etc.

Indicatorii simpli pot fi, la rândul lor, economici sau sociali, cu referire la mărimi şi variabile turistice, la distribuţia, evoluţia şi interacţiunea acestora, atât în timp, cât şi în spaţiu sau pot fi indicatori (indici) sintetici, ce cuantifică relaţiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând, în prealabil, calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic analizat.

Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s-a convenit ca toate ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) să-şi armonizeze metodologia evidenţei statistice a turismului internaţional, iar unitatea de măsură de bază, ce dă dimensiunea fizică a consumului turistic, să fie considerat turistul, adică însuşi consumatorul de servicii turistice.

Volumul fizic al fluxurilor turistice internaţionale este urmărit prin indicatorii „număr de sosiri” ale turiştilor străini, respectiv „număr de plecări” ale turiştilor naţionali, la frontiera ţării emiţătoare.

Cei mai importanţi indicatori ai turismului internaţional pot fi clasificaţi13 astfel:a) indicatori de bază, referitori la cei doi factori corelativi ai pieţei (cererea şi oferta)

şi care au scopul de a urmări repartiţia, evoluţia şi modificarea în tendinţe a acestor mărimi, precum şi modificarea structurii lor în timp şi spaţiu (indicatori ai cererii reale, respectiv ai circulaţiei turistice şi ai cererii potenţiale şi indicatori ai ofertei, în principal cei privind baza tehnico-materială a turismului);

b) indicatori ai corelaţiei dintre cerere şi ofertă (capacitatea pieţei, gradul de ocupare a capacităţii etc.);

c) indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, în ansamblul său ori asupra anumitor sectoare ale acestora;

d) indicatori ai utilizării forţei de muncă, ce reflectă situaţia, repartiţia şi evoluţia ocupării forţei de muncă, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale şi după alte criterii.

Comisia de statistică a OMT a propus următorul sistem de indicatori ai turismului:A. Indicatori ai cererii turistice globale, interne şi externe;

11 Minciu, Rodica, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 96

12 Cristureanu, Cristiana, Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 3513 Idem, p. 38

B. Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unităţi de cazare turistică, agenţii de voiaj şi alte întreprinderi din sectorul turistic;

C. Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă şi ofertă-cerere;D. Indicatorii efectelor economice;E. Indicatorii densităţii turistice, la nivel teritorial şi al popualţiei;F. Indicatorii potenţialului turistic al pieţelor;G. Indicatorii ocupării forţei de muncă.Dintre indicatorii circulaţiei turistice internaţionale, cei mai importanţi pot fi

consideraţi următorii:- numărul turiştilor sau numărul de sosiri ale turiştilor internaţionali;- numărul de înnoptări (sau de zile-turist) ale turiştilor internaţionali;- durata medie a sejurului;- densitatea circulaţiei turistice;- preferinţa relativă pentru turism;- volumul încasărilor din turismul internaţional;- volumul cheltuielilor pentru turismul internaţional.

Calculul principalilor indicatori ai circulaţiei turistice

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulaţiei turistice se folosesc: numărul turiştilor, numărul mediu de turişti, număr zile-turist; durata medie a sejurului, încasările din turism, densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor etc. O parte din aceşti indicatori (număr turişti, număr zile turist, încasările din turism) se obţin direct din informaţiile furnizate de sursele amintite.Alti indicatori se pot calcula in baza unor formule.

Indicatorul număr de turişti se obţine din cumularea informaţiilor cuprinse în diferite documente statistice, calculându-se efectiv la sfârşitul anului calendaristic, dar şi pe perioade mai mici, în funcţie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulaţie turistică sau pe tipuri de acţiuni, zone turistice etc.

Indicatorul număr mediu de turişti se obţine prin punerea în relaţie a numărului de turişti cu un aspect economic, putem obţine astfel: număr mediu de turişti pe zi, lună sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulaţiei turistice într-un anumit interval (calendaristic sau sezon turistic):

,

unde: T – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă datăn – numărul zilelor din perioada respectivăNumărul înoptări sau numărul zile-turist se obţine din înregistrările în spaţiile de

cazare, prin însumarea numărului de zile de şedere al fiecărui turist; se poate determina pe tipuri de unităţi de cazare, pe tipuri de acţiuni, pe zone provenienţă a turiştilor etc.

Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile –turist (NZT) şi numărul de turişti (T):

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă, regiune etc.

Densitatea circulaţiei turistice pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia rezidentă a ţării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei X (P):

De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi zone (jud. Constanţa, în perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulaţiei turistice) sau ţări (Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară.

Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară etc); se calculează ca raport între numărul de turişti dintr-o ţară Y care se îndreaptă spre o ţară X (T1) şi populaţia rezidentă a ţării de origine Y (P):

O altă metodă de obţinere a preferinţei relative a turiştilor o reprezintă punerea în relaţie a numărului de turişti dintr-o ţară A care vizitează o ţară B (T1) şi totalul emisiunii turistice a ţării respective A (T). Această metodă este însă mai puţin practică datorită faptului că nu toate ţările urmăresc fluxul de turişti (emisia turistică):

Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizaţi sunt: volumul total al încasărilor din turism, care se urmăreşte pe zone turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi comerciale, etc. şi încasarea medie pe zi –turist (turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor şi numărul zile-turist (turişti).

Statisticile interne ale fiecărei ţări pot crea condiţii pentru calcularea altor indicatori, conţinutul şi valoarea lor informaţională fiind expresia acurateţei metodelor utilizate.

Indicatorii fizici şi valorici ai circulaţiei turistice se folosesc în practica internă şi internaţională şi fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor internaţionale (OMT, GATT, OECD, etc)

Capitolul 2 Fluxurile turistice internaţionale

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere şi unul de ofertă” turistică14, iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt condiţionate de caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare diversitate, care determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.

Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti15.

Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având economii dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-şi permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult mai numeroase, cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.

Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din punct de vedere economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi pot permite să plătească preţul unor călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece călătoriile rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod similar cumpărării de bunuri din import.

Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice (naturale şi antropice) deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de încasări valutare din vânzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate, în ţările respective, de către turiştii străini care le vizitează.

2.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionaleExistă mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor

internaţionale în scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării fluxurilor turistice internaţionale.

François Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale16: cele motivate de preţuri, de climat şi de diverse motive personale ale turistului.

a) Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara frontierelor ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile preţurilor produselor turistice practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort, diversitate a serviciilor şi calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al salariilor din industria turistică, în unele ţări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de lucru” (adică utilizează un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind ridicată, atunci putem înţelege mai bine de ce pot să apară diferenţe importante ale preţurilor unor produse turistice similare, în funcţie de costul forţei de muncă utilizate în turism, în ţări diferite.

Acest „diferenţial al preţurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru motivaţiile turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau pentru vest-europenii care îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.

b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internaţional al turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe, din Oceanul Indian şi din Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind

14 Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992, p. 81 15 Minciu, Rodica, op. cit., p. 5716 Vellas, François, op. cit., pp. 10-11

„garanţia” că, acolo, turiştii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face baie, în mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie”.

c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii principale:

- Loisir* şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate în afara timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă, dorinţa de „smulgere” sau „evadare” din mediul său obişnuit, descoperiri culturale, vizite la rude şi prieteni, practicarea unor sporturi etc.

- Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În această categorie sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care efectuează escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune, salariaţii care lucrează la instalarea unor utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de până la un an).

- Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde etc.).

După alţi autori17, atât turismul de reuniuni, cât şi turismul practicat de participanţii la manifestări expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori profesionali), precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.

- Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina profilactică (preventivă): „repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în această categorie, şi sejururile în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice de orice natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).

- Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot să dureze un întreg an şcolar sau chiar mai mult.

- Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizită la un loc sfânt.

Într-o altă abordare, se poate aprecia că18 un turist îşi va alege o destinaţie turistică internaţională în următoarele situaţii:

- oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;- produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor ridicate,

fie datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică turiştilor străini;

- absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu, posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarnă etc.);

- cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu, vizitarea Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris etc.).

În funcţie de aceste motive, corelate şi cu altele19, cum ar fi: existenţa unor factori naturali deosebiţi, dorinţa de cunoaştere, participarea la evenimente cultural-artistice, ştiinţifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii20:17* Timp liber, de care poate dispune o persoană, în afara ocupaţiei sale obişnuite (conform Lexiconului de termeni turistici – coordonator Gabriela Stănciulescu, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177)? Davidson, R., Business Travel, Pitman Publishing, Londra, 1994, p. 118 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, Economica, Paris, 1995, p. 2819 Minciu, Rodica, op. cit., p. 5720 Gray, P. H., International Travel – International Trade, Lexington Books, Londra, 1970, p. 117

a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiţii naturale (existenţa zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de destinaţii, principalele criterii de selecţie sunt preţurile şi distanţele.

b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaştere (având motivaţii culturale – de participare la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în alegerea destinaţiei este, în aceste cazuri, calitatea ofertei şi diferenţierea acesteia faţă de ofertele interne, de produse similare.

2.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale

Fluxurile turistice internaţionale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale schimburilor economice internaţionale. Ponderea cea mai mare, în circulaţia turistică internaţională, o au fluxurile turistice interne şi cele intra-regionale (realizate între ţările situate în aceeaşi regiune turistică).

Statisticile internaţionale arată că peste trei sferturi dintre voiajele internaţionale se desfăşoară pe distanţe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau între ţările cu economie dezvoltată, din Europa, America de Nord şi Asia21. Analiza fluxurilor turistice internaţionale se realizează utilizând atât indicatori fizici (numărul de sosiri la frontiere), cât şi valorici (încasări din turismul internaţional).

2.2.1. Formarea, în spaţiu, a fluxurilor turistice internaţionale

La scară globală, câteva bazine turistice emiţătoare domină fluxurile turistice internaţionale. Astfel, principalele 10 ţări emiţătoare de turişti, împărţite între America (SUA şi Canada), Europa (Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi Spania) şi Asia (Japonia), reprezintă, împreună, peste 40% din bazinele de cerere turistică la nivel mondial. Acestea reprezintă principalele ţări bogate ale lumii.

Mai mult de jumătate dintre turiştii internaţionali au, de fapt, domiciliul în ţări europene, ceilalţi provenind de pe continentul american (sub 20%) şi din Asia de Sud şi Pacific (regiune ce înregistrează cele mai ridicate ritmuri de creştere ale sosirilor de turişti internaţionali, în ultimii ani), în timp ce, împreună, Africa şi Asia de Sud abia ating 3%.

Ţările cu economie dezvoltată reprezintă atât marii emiţători de turişti, cât şi principalele destinaţii turistice ale lumii, astfel că ambele „capete” ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate, în principal, în Europa şi America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari bazine de destinaţie turistică sau „trei mari lacuri de vacanţă ale lumii”, cum le-a denumit Georges Cazes22, amplasate în jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emiţătoare, care reprezintă „inima” sistemului, precum şi la frontierele destinaţiilor turistice emergente. Cel mai important dintre acestea este bazinul euro-mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe ţărmul nordic al Mării Mediterane. Celelalte două sunt: bazinul America de Nord – Caraibe, zonă denumită şi „Mediterana americană”23 şi bazinul Asia de Est şi Pacific.

Repartiţia fluxurilor turistice în jurul celor trei mari bazine de destinaţie evidenţiază caracterul discontinuu al spaţiului turistic şi caracterizează, la scară mondială, inegalităţile, observabile pe plan economic, al nivelului de dezvoltare sau al puterii de cumpărare ale diferitelor regiuni ale lumii.

21 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 11422 Cazes, G., Fondements pour une géographie du tourisme et des loisirs, Bréal, Paris, 199223 Stock, M. (coordonator), Le tourisme. Acteurs, lieux et enjeux, Belin, Paris, 2003, p. 131

Cele trei mari bazine turistice prezintă trei caracteristici comune24, respectiv:1) Apropierea de marile „surse de bogăţie”, ce constituie „rezervoarele” de

turişti care deţin o parte importantă a populaţiei cu putere de cumpărare suficient de mare pentru a-şi permite consumuri turistice importante, cu caracter ludic şi recreativ, în cadrul sejururilor lor în străinătate.

2) Bazinele respective suprapun două zone constituite din ţări cu niveluri de viaţă extrem de contrastante. Astfel, cele mai vechi ţări frecventate aparţin categoriei ţărilor celor mai bogate, în timp ce „prelungirile” lor meridionale corespund categoriei ţărilor în curs de dezvoltare. Avantajele economice şi sociale favorizează o „glisare” a fluxurilor turistice de la un ţărm, la altul, al Mediteranei, către graniţele Asiei de Sud – Est şi către Sudul frontierei Statelor Unite ale Americii sau Mexicului, spre ţărmurile din America Centrală. Aceste fluxuri răspund unei puternice atracţii a turiştilor pentru regiunile cele mai însorite, indiferent că este cazul unui climat mediteranean, subtropical sau tropical. În aceste locuri, sezoanele turistice sunt mult mai etalate în timp. Fiecare dintre aceste bazine este dominat de clientele regionale, privilegiate, ce reprezintă între 2/3 şi 3/4 din totalul turiştilor, situaţie explicabilă prin apropierea geografică dintre locul de domiciliu şi cel de destinaţie turistică. Deplasările respective, ce urmează aproximativ aceleaşi fuse orare, facilitează realizarea de sejururi scurte, fără ca turiştii să sufere de neplăcerile legate de decalajele orare.

3) Existenţa unor legături privilegiate, de ordin istoric, cultural, lingvistic, politic etc. Astfel, vechile colonii au păstrat, în general, utilizarea limbilor europene, facilitând primirea persoanelor de diferite naţionalităţi, care vorbesc aceste limbi. Circulaţia turistică este facilitată, de asemenea, şi de procedurile de simplificare a formalităţilor vamale şi de frontieră, prin acorduri bilaterale privind adaptarea unor măsuri comune în acest scop.

Fluxurile turistice internaţionale se împart în două mari categorii, care se completează sau se alimentează reciproc25, respectiv:

1) Fluxuri intra-regionale (în interiorul aceloraşi regiuni turistice)2) Fluxuri inter-regionale (între marile regiuni turistice ale lumii)De remarcat că, la nivel mondial, fluxurile intra-regionale au cea mai mare pondere în

totalul fluxurilor turistice, de cca 80%.1) Circulaţia turistică intra-regionalăSe pot distinge două categorii de fluxuri turistice intra-regionale:a) – Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în aceeaşi

regiune cu ţările vizitate (de exemplu, turiştii italieni care vizitează Spania)b) – Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în afara

regiunii vizitate (de exemplu, turiştii americani sau japonezi care vizitează, succesiv, Spania, Franţa şi Italia, ţări aflate în aceeaşi regiune turistică, generând, astfel, un flux turistic intra-regional).

Ponderea cea mai mare o au fluxurile intra-regionale din prima categorie menţionată mai sus.

Europa şi America de Nord deţin, împreună, peste 85% din totalul fluxurilor intra-regionale, la nivel mondial. Statisticile arată că cca 85% din călătoriile în Europa provin tot din ţări europene. Cele mai importante fluxuri turistice intra-europene sunt următoarele26:

- cel orientat pe direcţia Nord – Sud , de tip sunlust;

24 Idem, p. 14025 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 114-11626 Minciu, Rodica, op. cit. (2005), p. 58

- cel având ca punct de pornire ţările vest-europene, cu economie dezvoltată, către destinaţii aflate în ţările din Estul continentului, ce dispun de oferte variate (fluxuri de tip wonderlust şi sunlust).

Mai recent, după anul 1990, a început să se dezvolte şi un flux invers, pornind din Estul continentului, spre ţările din Vestul Europei, mai slab ca intensitate şi având ca motivaţie dorinţa de cunoaştere, de tip wonderlust.

Motivele pentru care Europa se menţine ca lider în turismul intra-regional sunt27

următoarele:- Europa cuprinde un număr mare de ţări, cu potenţial turistic variat, diferit şi de mare

valoare;- Deplasarea turiştilor, dintr-o ţară în alta, se realizează pe cale terestră (rutieră şi

feroviară), ceea ce face să scadă preţul transportului, respectiv al călătoriei turistice;- Cea mai mare parte a turismului intra-regional se realizează între ţări limitrofe;- Apartenenţa la Uniunea Europeană şi absenţa ori simplificarea formalităţilor de

trecere a frontierei facilitează deplasările turistice.Cea de-a doua mare destinaţie turistică a lumii, după Europa, este continentul

american, în cadrul căruia, principalele fluxuri intra-regionale se desfăşoară între SUA şi Canada, precum şi dintre aceste două ţări şi destinaţii din zona Mării Caraibelor şi din America Centrală.

În privinţa regiunii Asia de Est şi Pacific, fluxurile turistice intra-regionale sunt dominate de turiştii japonezi, care frecventează, în special, ţări învecinate: China (inclusiv Hong Kong şi Taiwan) şi Coreea de Sud.

2) Circulaţia turistică inter-regionalăCele mai importante fluxuri turistice inter-regionale sunt reprezentate de călătoriile

turiştilor europeni spre America de Nord, în special din motive de afaceri, precum şi spre Asia de Est şi Pacific, motivate, în principal, de dorinţa cunoaşterii culturii şi civilizaţiei acestor zone, dar şi, tot mai mult, în ultimii ani, pentru turismul de tip sunlust.

Un alt flux turistic important este cel ce pleacă din America de Nord spre Europa şi spre Orientul Îndepărtat, atât pentru turismul de afaceri, cât şi pentru cel de vacanţă. La acestea, mai poate fi menţionat şi fluxul, aflat în creştere, ca dimensiuni al turiştilor europeni, spre continentul african (în câteva ţări ale Africii de Nord şi în Africa de Sud).

Continentul european se menţine, în ultimele decenii, ca prima destinaţie turistică mondială, chiar şi în condiţiile în care au apărut noi destinaţii mondiale, ce atrag, anual, tot mai mulţi turişti şi, astfel, îşi sporesc, continuu, cota de piaţă. Dacă în anul 1995 Europa deţinea o pondere de două treimi din totalul turiştilor internaţionali, în prezent, ponderea este de cca 55%, deşi, în valori absolute, numărul turiştilor care au vizitat Europa a fost în creştere, de la un an la altul.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat începutul unei scăderi a volumului fluxurilor turistice spre şi dinspre America de Nord, reducerea numărului turiştilor americani înregistrând un mare declin, în toate regiunile importante, receptoare de turişti şi, în special, în Europa, fenomen care s-a atenuat treptat, în anii următori. America de Nord şi cea de Sud primesc, împreună, în medie, în jurul a 10 milioane de turişti pe an, din Europa, fluxurile respective îndreptându-se, în special, spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a SUA. Urmează, ca pondere a destinaţiilor, Insulele Caraibe şi America Centrală. Spre această zonă se îndreaptă turiştii din America de Nord, precum şi din Europa şi Japonia.

Din punctul de vedere al ritmului de creştere a circulaţiei turistice, cea de-a doua regiune a lumii, ca destinaţie turistică, este continentul asiatic. Asia de Vest primeşte circa jumătate din numărul de turişti care vizitează acest continent, iar fluxurile ce înregistrează cea

27 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 115

mai importantă dinamică sunt cele ale turiştilor europeni care au ca destinaţie Asia de Est şi de Sud.

Cea de a patra destinaţie mondială regională este Africa. Spre acest continent s-au înregistrat chiar diminuări ale fluxurilor turistice, în ultimii ani. Circa 70% din totalul numărului de turişti veniţi în Africa se opresc în nordul continentului, majoritatea lor fiind europeni, iar, mai recent, a crescut numărul celor ce ajung în Africa de Sud.

2.2.2. Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaţionale

O caracteristică a fluxurilor turistice, în comparaţie cu celelalte componente ale circuitului economic mondial, o constituie etalarea inegală în timp, prin sezonalitate.

Cauzele sezonalităţii turistice sunt28, pe de o parte, naturale (poziţia geografică, succesiunea anotimpurilor, condiţiile de climă, atractivitatea şi varietatea valorilor culturale, istorice, de artă), acestea datorându-se, în principal, climei, cât şi cauze (condiţii) economico-organizatoare şi sociale (printre care, structura anului şcolar şi universitar, regimul concediilor plătite şi durata lor etc.).

Dimensiunile optimului sezonier pentru turism şi recreare variază, în distribuţia sa pe glob. Astfel, este bine cunoscut exemplul Mediteranei, unde sezonul cald este lung, de peste 6 luni/an. Factorii naturali influenţează sezonalitatea fluxurilor turistice, acţionând în zona bazinului ofertei turistice, respectiv la destinaţiile turistice29.

Sezonalitatea cea mai accentuată se înregistrează spre ţările cu industrie turistică dezvoltată, precum Austria, Elveţia, Portugalia, Italia, Turcia etc. Dimensiunea relativă a sezonalităţii este cu atât mai mare, cu cât valorile coeficienţilor sezonalităţii sunt mai mari, respectiv când există diferenţe mai mari între circulaţia turistică din luna cu aflux turistic minim şi cea din luna cu aflux turistic maxim30.

În alte ţări, printre care Germania, ţările scandinave, Japonia, Australia sau Marea Britanie, circulaţia turistică este etalată mai uniform, pe parcursul anului, în principal datorită ofertei turistice, care nu depinde de factorii naturali (climă, relief), fiind o ofertă specializată, în principal, pe turismul de afaceri, de reuniuni şi de week-end.

Analizând situaţia Spaniei, putem constata o sezonalitate scăzută, în această ţară, în pofida specificului ofertei, dependente de climă. Explicaţia constă în politica turistică adoptată şi în eforturile conjugate, din partea autorităţilor publice şi a investitorilor din turism, care şi-au fixat ca principal obiectiv prelungirea sezonului turistic, obiectiv pe care l-au atins. Un alt exemplu, aparent paradoxal, ca şi în cazul Spaniei, dar situat la cealaltă extremă, este cel al Belgiei, care înregistrează o sezonalitate deosebit de accentuată, în raport cu oferta sa turistică, axată, în special, pe turismul de afaceri şi de congrese. Această situaţie se explică prin poziţia geografică a Belgiei, expusă sezonalităţii manifestate în ţările vecine (Olanda, Germania şi Franţa), spre care şi din care fluxurile turistice tranzitează această ţară, îndreptându-se spre alte destinaţii turistice.

28 Idem, pp. 119-12029 Jugănaru, I.-D., Managementul restructurării în turismul românesc de litoral, Teză de doctorat, ASE Bucureşti, 2004, anexa 1330 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 119-120

Capitolul 3Cererea şi oferta turistică mondială

Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de înnoptări (zile-turist), precum şi prin partea de încasările înregistrate în balanţa de plăţi a unei ţări la capitolul „turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcţie de capacitatea de cazare

turistică, în principal, cea hotelieră, precum şi prin numărul de produse turistice oferite de organizaţii de turism.

Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalităţi în repartiţia internaţională a fluxurilor turistice31. Astfel, ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în progres, nu deţin decât mai puţin de o treime din totalul sosirilor de turişti internaţionali, la nivel mondial. Aceste evoluţii sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra-regionale, care reprezintă mai mult de 30% din turismul internaţional, în lume.

3.1. Creşterea dimensiunilor turismului mondial

Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în ultimele trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) înregistra 222 de milioane de sosiri ale turiştilor internaţionali, numărul acestora a ajuns la 808 milioane, în anul 2005 şi la cca 922 milioane de sosiri, în 2008, conform estimărilor provizorii ale O.M.T.32

Pe de altă parte, creşterea încasărilor obţinute din turismul internaţional s-a realizat într-un ritm şi mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internaţional, la nivel mondial, totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2008, acestea au atins, conform estimărilor O.M.T., cifra de 944 miliarde de dolari SUA (iar aceste cifre nu includ şi încasările din transporturile turistice internaţionale).

În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni turistice ale lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într-un ritm superior celui al numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali (de exemplu, în anul 2005, faţă de 2004, rata de creştere a încasărilor  a fost de 7,7%, faţă de 5,6%, rata de creştere a numărului de sosiri), remarcăm primul loc deţinut de Europa, cu 51% din totalul de încasări (exprimate în $ SUA, urmată de Americi, cu 21,3% şi de Asia de Sud şi Pacific, cu 18.9% din totalul încasărilor mondiale (vezi tabelul nr.3.2.)

Se poate observa că Europa deţinea, în 2005, o pondere de 51% din totalul încasărilor din turismul mondial, deşi, din punctul de vedere al numărului de sosiri, în acelaşi an, cota de piaţă a Europei, la nivel mondial, era de peste 54,6%, în timp ce regiunea Americilor deţinea 21,3% din totalul încasărilor la nivel mondial, deşi cota de piaţă a acestei regiuni, ca număr de sosiri ale turiştilor internaţionali, era de doar 16,5%. Aceasta evidenţiază faptul că, în medie, încasările cele mai ridicate pe turist nu s-au înregistrat pe continentul european.

3.2. Oferta turistică mondială

Oferta turistică se poate defini ca fiind cantitatea de bunuri şi servicii turistice ce pot fi oferite pe piaţă, la un preţ dat, într-o anumită perioadă de timp sau ca „ansamblul serviciilor şi bunurilor finale, propuse consumatorilor de către sectorul turistic”33 şi se măsoară prin capacitatea echipamentelor, a structurilor de cazare turistică, de alimentaţie publică, a mijloacelor de transport turistic etc.

Prin ofertă turistică înţelegem atât potenţialul turistic, format din atracţiile turistice (naturale şi antropice), cât şi baza tehnico-materială specifică turismului (unităţile de cazare,

31 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 1632 Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă , www.world.tourism.org33 Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique, Nouvelle edition, La documentation Française, Paris,

2002, p. 57

alimentaţie, agrement etc.), precum şi forţa de muncă din domeniul turismului şi prestările de servicii ce alcătuiesc produsele turistice34.

Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii şi bunuri finale oferite de sectorul turistic şi consumate pe parcursul unei perioade determinate şi se măsoară prin numărul de vizitatori ai unui obiectiv turistic, numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare, numărul de pasageri transportaţi etc. sau poate fi exprimată valoric, ca cifră de afaceri realizată de întreprinderile din acest sector.

Sfera de cuprindere a ofertei turistice este mai largă decât cea a producţiei turistice. Astfel dacă oferta turistică este de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, producţia turistică nu poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se materializează doar pe măsura afirmării şi manifestării cererii.

Oferta şi producţia turistică prezintă o serie de caracteristici, printre care:- o puternică eterogenitate;- o creştere diversificată;- rigiditate- adaptare imperfectă la cerereÎn opinia profesorului francez François Vellas35, cele mai importante caracteristici ale

producţiei turistice sunt următoarele:1)- Cea mai mare parte a producţiei serviciilor turistice este sezonieră, ceea ce implică necesitatea unei mari flexibilităţi a structurilor şi a gestionării ofertei;2)- Producţia serviciilor turistice necesită utilizarea intensivă a forţei de muncă, ceea ce agravează problemele provocate de caracterul sezonier al activităţii turistice, determinând necesitatea utilizării, cu preponderenţă, a forţei de muncă sezoniere.3)- Producţia serviciilor turistice (ca şi a altor servicii) este nestocabilă, ceea ce face ca, de exemplu, orice loc de cazare turistică sau de transport neutilizat într-o anumită perioadă, nu poate fi păstrat, pentru a fi oferit în altă perioadă, când ar exista cerere pentru acesta, iar capacităţile neutilizate generează costuri importante pentru respectivii prestatori de servicii.

3.2.1.Caracteristicile ofertei turisticePrincipalele caracteristici ale ofertei turistice sunt urmatoarele:

Eterogenitatea oferteiProdusele turistice sunt extrem de diversificate, ele reprezintă un „amalgam” de

prestări de servicii şi de bunuri diverse, furnizate turiştilor. Aceste bunuri şi servicii pot fi grupate în două mari categorii36:

a) Resurse turistice, care, la rândul lor, pot fi:- resurse naturale (peisaje, floră, faună, plaje, munţi etc.);- resurse socio-culturale (monumente, muzee, manifestări artistice, folclorice, sportive

etc.);- resurse tehnologice.Forţa de atracţie a acestor resurse este diferită în timp (în funcţie de sezon) şi în spaţiu

(ştiut fiind faptul că o destinaţie mai îndepărtată este mai puţin frecventată, datorită costului mai ridicat al călătoriei).

b) Echipamentele şi serviciile oferite turiştilor, care, împreună, fac posibilă exploatarea resurselor turistice: mijloace de transport, unităţi de cazare şi de alimentaţie

34 Minciu, Rodica, Economia turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 151

35 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 7736 Py, Pierre, op. cit., p. 58

publică, echipamente culturale, sportive, de agrement şi o serie de alte servicii, cum este, de exemplu, cel de ghid turistic.

Creşterea diversificată a producţiei turisticeCapacităţile producţiei turistice (elemente atractive, mijloace, echipamente etc.)

înregistrează ritmuri diferite de creştere, datorate evoluţiilor şi repartiţiei clienţilor şi a destinaţiilor turistice.

Rigiditatea ofertei turisticeAceastă rigiditate se datorează caracteristicilor produsului turistic37, respectiv:- lipsa de mobilitate a acesteia, care nu se poate deplasa, fiind nevoie ca turistul, în

calitate de consumator, să se deplaseze la locul ofertei turistice;- nestocabilitatea produselor turistice;- caracterul inelastic al producţiei turistice, produsul turistic fiind, adeseori, puţin

adaptabil, în cazul schimbării cererii. Dar această rigiditate nu trebuie să fie exagerată, deoarece unele componente ale unor

produse turistice se pot substitui între ele. Astfel, se poate înlocui, de exemplu, un tip de unitate de cazare, cu un altul (un hotel cu o vilă sau o pensiune turistică), având aceeaşi categorie de clasificare sau se poate înlocui trenul cu avionul, pe anumite distanţe ş.a.m.d.

Inadaptarea relativă a ofertei la cerereRigiditatea ofertei turistice şi condiţiile de utilizare a capacităţilor existente, în special

în privinţa unităţilor de cazare turistică, antrenează o serie de dezechilibre între ofertă şi cerere. Aceste dezechilibre se manifestă în două moduri:

- în anumite cazuri, capacitatea de producţie există şi poate răspunde cererii, dar este subutilizată;

- în alte cazuri, oferta nu corespunde cererii, nefiind adecvată acesteia sau fiind insuficientă cantitativ. De exemplu, adeseori lipsesc produsele adaptate pentru tineri, pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru amatorii de turism sportiv sau cultural.

3.2.2.Oferta mondială de cazare turistică

Alături de serviciile de transport, cele de cazare turistică reprezintă două dintre serviciile turistice de bază, ce nu pot lipsi din componenţa oricărui produs turistic, aşa cum rezultă, de fapt, din însăşi definiţia turismului.

În lume există o mare varietate tipologică a „structurilor de primire” cu funcţii de cazare turistică. Astfel, alături de hoteluri, care, la rândul lor, pot fi de mai multe categorii, există moteluri, vile turistice, pensiuni, bungalow-uri, campinguri turistice etc. la rândul lor, acestea se pot clasifica după categoria lor de confort (de regulă, clasificarea fiind făcută după numărul de stele – de la 1, la 5 sau de flori, în cazul pensiunilor turistice rurale), după scopul lor (comercial sau necomercial) sau după alte criterii. În ultimele decenii, o creştere deosebită a fost înregistrată în privinţa numărului de noi reşedinţe secundare sau case de vacanţă, al cărui număr total este foarte greu de estimat, în lipsa unor statistici riguroase, în fiecare ţară.

Hotelăria mondială

Hotelul reprezintă unitatea tradiţională de cazare turistică. În ultimele decenii, expansiunea deosebită a hotelurilor, în lume, s-a concretizat nu doar în aşa-numita hotelărie tradiţională, modernizată şi adaptată cererii (de exemplu, prin apariţia şi dezvoltarea lanţurilor hoteliere voluntare şi a lanţurilor integrate), dar şi în crearea de noi formule de para-hotelărie, adaptate anumitor segmente ale cererii de cazare turistică.

37 Idem, p. 123

Sectorul hotelier corespunde atât caracteristicilor industriei grele, cât şi celor ale industriei „mâini de lucru”, respectiv38:

- industriei grele, prin importanţa investiţiilor efectuate şi a capitalului imobilizat pe termen mediu şi lung, corespunzând construcţiilor imobiliare;

- industriei „mâinii de lucru”, datorită faptului că reprezintă o activitate de servicii, iar hotelurile necesită un număr mare de lucrători pe cameră, în special în cazul unităţilor de categorie superioară.

De aici rezultă că ţările industrializate dispun de un avantaj comparativ considerabil, deoarece acestea pot să mobilizeze mijloacele necesare pentru finanţarea unor asemenea investiţii. În schimb, ţările în curs de dezvoltare nu reuşesc, întotdeauna, să beneficieze de avantajele date de faptul că îşi pot procura cu uşurinţă forţa de muncă necesară, datorită dificultăţilor pe care le au în finanţarea infrastructurilor necesare dezvoltării turistice şi pentru a asigura managementul serviciilor într-un mod concurenţial.

Această creştere este bazată pe raportul calitate/preţ excepţional a infrastructurilor hoteliere şi pe dezvoltarea marilor lanţuri hoteliere internaţionale, precum şi a lanţurilor locale. În schimb, ţările Asiei de Sud au înregistrat creşteri mai puţin rapide şi dispun de capacităţi hoteliere reduse.

3.3. Turismul internaţional în ţările Uniunii Europene

Principalele caracteristici ale turismului internaţional în ţările Uniunii Europene, conform informaţiilor cuprinse în buletinele EUROSTAT39, sunt următoarele:

- turismul receptor (al nerezidenţilor) reprezintă cca 40% din totalul înnoptărilor în unităţile de cazare colectivă din ţările UE-25,această pondere fiind mai ridicată faţă de medie, îndeosebi în ţările de mai mici dimensiuni;

- activitatea turismului receptor se concentrează, în principal, în cel de al treilea trimestru al anului (din luna iunie, până în septembrie, inclusiv), cu excepţia Austriei, unde vârful sezonului turistic este în perioada iernii (în primul trimestru al anului). În ţările UE-25, mai mult de o treime din numărul total de înnoptări ale nerezidenţilor au fost înregistrate în perioada iulie-septembrie;

- cea mai mare parte a turiştilor care călătoresc în UE sunt originari din ţările membre ale Uniunii (88% din totalul înnoptărilor sunt cele înregistrate în turismul intern sau realizate de vizitatori provenind din celelalte state membre ale UE-25);

- Spania, Italia şi Franţa înregistrează cel mai mare număr de înnoptări ale nerezidenţilor;

- dintre locuitorii statelor UE-25, cel mai mult călătoresc germanii, britanicii şi olandezii;

- Spania este principala destinaţie a turiştilor din UE-25, urmată de Italia şi Franţa;- Grecia este singura ţară din UE-25 în care turismul receptor este puternic dependent

de un sezon turistic (de perioada estivală);- în general, durata medie a sejurului pentru călătoriile de minimum 4 nopţi este mai

mare, pentru turismul emiţător, decât pentru turismul intern; - în cadrul UE-25, per ansamblu, încasările şi cheltuielile turistice, practic, se

echilibrează.

3.3.1. Fluxurile internaţionale de turişti în ţările Uniunii Europene

38 Vellas, François, op. cit. (2007), pp. 78-7939 Bovagnet, François-Carlos, Statistiques en bref. Industrie, Commerce et Services. Population et conditions

sociales, nr. 5/2006 şi Spörel, Ulrich, “Le tourisme récepteur et le tourisme émetteur en Europe”, în Statistiques en bref, Industrie, Commerce et Services. Population et conditions sociales, nr. 52/2007, www.epp.eurostat.ec.europa.eu

Turismul în UE este puternic integrat, iar turismul transfrontalier constituie un factor foarte important pentru statele Uniunii Europene. Astfel, în anul 2005, din totalul înnoptărilor înregistrate în unităţile hoteliere 87,5% au fost fie cele ale cetăţenilor naţionali (59,1%), fie ale rezidenţilor din celelalte state membre ale UE – 25 (28,4%), celelalte 12,5 % dintre înnoptări aparţin turiştilor nerezidenţi, provenind din ţări din afara UE-25.

În anul 2005, turiştii străini au petrecut peste 880 de milioane de zile-turist (înnoptări) în unităţile de cazare turistică situate în staele membre ale UE-25, ceea ce reprezintă, practic, 41% din totalul înnoptărilor înregistrate pe ansamblul statelor Uniunii Europene.

Trei sferturi din numărul total de înnoptări au fost înregistrate în hoteluri, iar celălalt sfert în alte unităţi de cazare colectivă, cum ar fi camping-urile, locuinţele de vacanţă şi hanurile pentru tineret. Tabelul nr. 3.4. cuprinde fluxurile de turişti provenind din alte ţări, către fiecare stat membru al UE-25, în anul 2005.

Faţă de anul 2004, numărul total al înnoptărilor înregistrate în ţările UE-25 a crescut cu 2,1% (880 milioane, în 2005, faţă de 862 milioane, în 2004), o creştere inferioară mediei mondiale.

Spania (cu 210 milioane de înnoptări), Italia (cu 141 milioane) şi Franţa (cu 108 milioane) s-au clasat pe primele trei locuri, în anul 2005, în privinţa acestui indicator, urmate de Marea Britanie (cu 74 milioane), Austria (70 milioane), Germania (48 milioane) şi Grecia (41 milioane). Clasamentul este, însă, diferit, dacă analizăm ponderea înnoptărilor nerezidenţilor în totalul înnoptărilor turiştilor înregistraţi. Astfel, pe primele locuri se situează, în acest clasament, ţări de mici dimensiuni, precum Malta, Cipru şi Luxemburg, cu peste 90% în fiecare dintre aceste ţări. Pentru Malta şi Luxemburg, precum şi, într-o măsură mai redusă, pentru Cipru, explicaţia constă, desigur, în dimensiunile reduse ale acestor state, unde rezidenţii au puţine motive să-şi petreacă sejururile turistice atât de aproape de propriul domiciliu. La polul opus, în acest clasament, se situează Germania, cu doar 14% pondere a înnoptărilor nerezidenţilor, faţă de totalul înnoptărilor înregistrate. Media înregistrată de acest indicator, la nivelul celor 25 de state ale UE, a fost (în 2005), de 40,9%.

Practic, în toate statele membre ale UE-25, nerezidenţii au petrecut un număr mai mare de înnoptări în hoteluri şi unităţi de cazare turistică asimilate acestora, decât în celelalte categorii de unităţi de cazare colectivă, fapt explicabil prin ponderea importantă a turismului de afaceri, precum şi datorită faptului că, în străinătate, este, în general, mai simplu să efectuezi o rezervare la un hotel, decât într-un alt tip de unitate de cazare turistică.

Pe ansamblu, în ţările UE-25, turiştii nerezidenţi au fost cazaţi, în proporţie de 45,5% în hoteluri şi unităţi asimilate şi doar 32% în celelalte tipuri de unităţi de cazare colectivă.

În privinţa principalelor ţări de origine a turiştilor (turismul receptor, pe fiecare ţară), se poate constata că, pe primele trei locuri s-au clasat: Germania, Marea Britanie şi Olanda. Cei mai mulţi dintre turiştii provenind din aceste trei ţări emiţătoare, au avut ca destinaţii 7 dintre ţările membre UE-25 şi alte două state din afara UE, respectiv SUA şi Norvegia. În numeroase cazuri, principalele ţări de origine a turiştilor sunt ţările vecine. Astfel, turiştii germani au plecat în Republica Cehă, în Danemarca, Olanda, Austria şi în Polonia, în timp ce turiştii olandezi au fost cei mai numeroşi în ţări precum Belgia, Germania şi Luxemburg. După acelaşi criteriu, al numărului de înnoptări realizate de nerezidenţi, italienii s-au aflat pe primul loc în Slovenia, iar cehii în Slovacia, în timp ce, pentru Finlanda, Suedia a reprezentat principala ţară de origine a turiştilor, iar pentru Suedia a fost Norvegia.

Turiştii germani s-au clasat pe primul loc, din punct de vedere al numărului de înnoptări efectuate, în 10 ţări, ponderea acestora fiind între 15,8%, în Letonia şi 55,1%, în Austria. Pe de altă parte, turiştii britanici s-au clasat pe primele locuri în 5 ţări (toate acestea fiind destinaţii estivale, din Europa de Sud, în timp ce turiştii olandezi au înregistrat cele mai multe înnoptări în trei ţări apropiate, respectiv Belgia, Germania şi Luxemburg.

Turiştii americani s-au aflat pe primul loc în Marea Britanie, cu 20,2% din totalul înnoptărilor efectuate de nerezidenţi, în timp ce Norvegia a fost prima ţară de origine a turiştilor străini pentru Suedia, cu 24,5% din numărul de înnoptări ale nerezidenţilor.

Din analiza acestor date, se pot constata40 următoarele:1) – Doar trei ţări sunt puternic dependente de un singur grup de turişti, reprezentând

peste 50% din totalul înnoptărilor turistice. Este vorba de Cipru, unde turiştii britanici au reprezentat 55,8% din totalul înnoptărilor, de Austria (unde turiştii germani au petrecut 55,1% din totalul înnoptărilor) şi de Estonia (unde turiştii finlandezi au înregistrat 53% din totalul înnoptărilor).

2) – Doar trei ţări neeuropene apar în lista principalelor pieţe a nerezidenţilor care au vizitat ţările UE. Este vorba de SUA (principala ţară de origine pentru Marea Britanie, a doua ţară de origine a turiştilor pentru Germania şi a treia ţară de origine pentru Italia şi Polonia), de Norvegia, ţară ce nu face parte din UE, principala ţară de origine a turiştilor pentru Suedia şi a treia ţară de origine pentru Danemarca şi de Rusia (a treia ţară de origine a turiştilor pentru Cipru, Letonia şi Finlanda).

În anul 2005, turiştii europeni (ai ţărilor UE-25) au efectuat aproape 900 de milioane de sejururi turistice, repartizate aproape în mod egal între sejururile de scurtă durată (între una şi trei înnoptări) şi sejururile de lungă durată (de patru sau mai multe înnoptări). Patru ţări au totalizat, împreună, aproape două treimi din numărul total al acestor sejururi (Franţa, cu 186 milioane, Germania, cu 156 milioane, Marea Britanie, cu 122 milioane şi Spania, cu 110 milioane). În privinţa sejururilor de scurtă durată (de până la 3 zile), pe primul loc s-a situat Franţa, urmată de Spania, Marea Britanie şi Germania, în timp ce, în clasamentul privind sejururile de lungă durată (de cel puţin 4 zile), pe primul loc s-a situat Germania, urmată de Franţa, Marea Britanie şi Italia.

Per total, statele membre ale UE-25 au înregistrat aproape 235 milioane de sejururi turistice în străinătate, reprezentând cca 26,3% din totalul sejururilor.

Turiştii germani şi britanici au realizat 77, respectiv 48 milioane de sejururi, ceea ce reprezintă, împreună, mai mult de jumătate din totalul sejururilor turistice în străinătate înregistrate în statele UE-25, în anul 2005. În acest clasament, după cele două ţări menţionate, urmează Franţa, cu 20 milioane de sejururi, Olanda, cu 14 milioane şi Italia, cu 11 milioane. În 12 state ale UE-25 ponderea sejururilor efectuate în străinătate este mai ridicată decât media pe totalul ţărilor Uniunii Europene. Pentru toate ţările membre ale UE, sejururile în străinătate de lungă durată (4 zile sau peste) au fost mai numeroase decât cele de scurtă durată.

Analizând doar situaţia sejururilor de lungă durată în străinătate, se pot distinge41 trei principale grupe de ţări, respectiv:

a) ţările pentru care se poate observa o preferinţă netă pentru sejururile în străinătate, care reprezintă peste două treimi din totalul sejururilor cu durata de 4 sau mai multe zile (Luxemburg, Irlanda, Slovenia şi Danemarca);

b) ţările în care sejururile în străinătate reprezintă între o treime şi două treimi din totalul sejururilor de 4 sau mai multe zile (Lituania, Estonia, Austria, Olanda, Republica Cehă şi Ungaria). Toate aceste ţări au înregistrat o proporţie a sejururilor de lungă durată în străinătate superioară mediei din ţările UE-25, care a fost de 41,9%, în 2005;

c) ţările pentru care sejururile în străinătate reprezintă mai puţin de o treime din totalul sejururilor cu durata de cel puţin 4 zile (Finlanda, Italia, Portugalia, Polonia, Franţa, Spania şi Grecia), ponderea sejururilor de lungă durată în străinătate fiind, pentru aceste ţări, considerabil sub media înregistrată în statele UE-25.

40 Spörel, Ulrich, op. cit., p. 341 Idem, p. 5

Principalele destinaţii turistice pentru turiştii comunitari (luând în calcul sejururile de cel puţin 4 zile) au fost Spania, Italia şi Franţa. Spania a reprezentat principala destinaţie pentru sejururile turistice ale rezidenţilor din opt alte ţări comunitare, în special ţări situate în Nordul Europei, precum şi cele două ţări vecine. Franţa a reprezentat prima destinaţie pentru turiştii originari din 5 alte ţări ale UE, în timp ce Germania a fost prima destinaţie pentru 4 alte ţări UE. Doar două ţări necomunitare s-au clasat printre primele trei destinaţii favorite ale turiştilor originari din ţările UE (Turcia – cea de a treia destinaţie favorită pentru turiştii letoni şi lituanieni şi SUA, cea de a treia destinaţie favorită pentru turiştii irlandezi şi britanici).

În privinţa încasărilor din, respectiv a cheltuielilor pentru turismul internaţional, se poate constata că, în anul 2005, acestea, practic, s-au echilibrat, pentru ansamblul ţărilor membre ale UE-25.

Astfel, cheltuielile pentru turism, în situaţiile evidenţiate în balanţele de plată ale ţărilor UE-25, s-au ridicat, în anul 2005, la cca 235,6 miliarde de euro, iar încasările din turismul internaţional au fost de 232,6 miliarde de euro.

Încasările au fost mai mari decât cheltuielile într-o proporţie de două ori sau chiar mai mult, în ţări precum Grecia (de 4,5 ori), Spania (de 3,2 ori), Malta (de 2,8 ori), Portugalia (de 2,6 ori) şi Cipru (de 2,5 ori).

Spania a beneficiat de încasările din turism cele mai ridicate dintre toate ţările UE-25 (38,5 miliarde euro), urmată de Franţa (34 miliarde euro), Italia (28,4 miliarde euro), Marea Britanie (24,7 miliarde euro) şi Germania (23,5 miliarde euro). De altfel, ultimele două ţări menţionate au fost şi cele care au înregistrat cele mai importante cheltuieli pentru activităţile turistice, dintre toate statele UE. Împreună, Germania (cu 58,4 miliarde euro) şi Marea Britanie (cu 48 miliarde euro), acestea totalizează cca 45% din totalul cheltuielilor efectuate de turiştii din ţările membre ale UE.

Analizând aceste clasamente, putem observa, de exemplu, că o ţară de dimensiuni relativ mici, cum este Olanda, se clasează pe locul 5, în funcţie de volumul cheltuielilor efectuate pentru deplasări turistice în afara graniţelor ţării (de aproape 13 milioane euro, în anul 2005), precum şi Belgia, aflată într-o situaţie similară, clasată pe locul 7 (cu aproape 12 miloane euro, volum al cheltuielilor turistice externe, în acelaşi an).

Astfel de informaţii se pot dovedi deosebit de utile în orientarea eforturilor de promovare a destinaţiilor turistice ale unei ţări, cu prioritate către potenţialii turişti din acele ţări care cheltuiesc, anual, cele mai mari sume, pentru deplasările lor turistice externe.

3.3.2. Oferta de cazare turistică a ţărilor Uniunii Europene, pe regiuni Se apreciază42 că principalele caracteristici ale ofertei turistice, în profil regional, în

ţările Uniunii Europene, sunt următoarele:- Destinaţiile tradiţionale ale turismului estival (zonele litorale), în ţările UE, dispun

de cele mai importante capacităţi de cazare;- Numărul cel mai mare de locuri (paturi) în unităţile de cazare turistică se află în 7

regiuni din Franţa, dintre primele 20 de regiuni NUTS-2* ale UE-25;- Numărul total de înnoptări efectuate în mai mult de jumătate dintre primele 20 de

regiuni NUTS-2 ale UE-25 s-au înregistrat în Italia (6 regiuni) şi Spania (5 regiuni);

42 Spörel, Ulrich, “Le tourisme régional dans l’Union Européenne”, în Statistiques en bref, nr. 27/2006* Clasificarea regională NUTS a UE, intrată în vigoare din iulie 2003 şi extinsă la ţările UE-25, începând cu data

de 1 mai 2004, împarte teritoriul economic al statelor membre ale UE în 89 de regiuni de nivel NUTS-1, în 254 de regiuni de nivel NUTS-2 şi în 1214 regiuni de nivel NUTS-3. În pofida obiectivului ce vizează asigurarea ca toate regiunile de dimensiune comparabilă să figureze în acelaşi nivel NUTS, fiecare nivel mai conţine, încă, regiuni ce diferă, în mod considerabil, ca suprafaţă, populaţie, putere economică sau din punct de vedere administrativ. Această diversitate, la nivel comunitar, nu reprezintă, adeseori, altceva decât reflectarea situaţiei existente la nivel naţional, în ţările respective.

- Cele mai ridicate ponderi ale turiştilor străini au fost înregistrate în regiuni ce cuprind oraşe culturale şi capitalele ţărilor respective, precum şi în regiunile insulare.

Numărul de locuri-paturi reprezintă principalul indicator ce exprimă capacitatea de cazare la scară regională. La nivelul UE, numărul de locuri-paturi (de cazare) este înregistrat în hoteluri şi unităţi asimilate acestora, în locuinţe de vacanţă, camping-uri şi în celelalte unităţi de cazare colectivă, precum hanurile pentru tineret şi reşedinţele turistice.

Prin hoteluri înţelegem, conform metodologiei EUROSTAT, hotelurile propriu-zise, hotelurile-apartament, motelurile, hanurile turistice pentru automobilişti, hotelurile balneare, cluburile de vacanţă şi alte unităţi similare, care oferă servicii hoteliere suplimentare, faţă de cele privind asigurarea cazării şi a curăţeniei în camere şi în instalaţiile sanitare.

În categoria unităţilor asimilate celor de tip hotelier sunt incluse camerele mobilate şi pensiunile, reşedinţele turistice şi alte unităţi de cazare similare închiriate, ce oferă servicii de tip hotelier limitate. Această categorie include şi pensiunile familiale, camerele de oaspeţi şi fermele.

Categoria celorlalte unităţi de cazare colectivă include locuinţele de vacanţă, camping-urile turistice şi alte unităţi de cazare colectivă, respectiv:

- Locuinţele de vacanţă, ce cuprind unităţile de cazare colectivă administrate în comun: apartamente hoteliere, ansambluri de cazare sau bungalow-uri transformate în apartamente, care oferă un minimum de servicii comune (în afara serviciului de îngrijire şi curăţenie zilnică);- Camping-urile turistice, ce cuprind unităţile de cazare colectivă situate în interiorul unor terenuri împrejmuite şi destinate instalării, în cadrul acestora, a corturilor, rulotelor, remorcilor şi autorulotelor. Toate acestea au câte o administraţie comună şi oferă un număr de servicii turistice (magazine, servicii de informare, de animaţie etc.); - Alte unităţi de cazare colectivă, ce includ hanurile pentru tineret, dormitoarele comune pentru turişti, căminele de vacanţă pentru persoanele de vârsta a treia, unităţile de vacanţă aparţinând unor întreprinderi, utilizate de salariaţii acestora, căminele universitare şi şcolare şi alte unităţi similare, având câte o administraţie comună, creată cu un anumit scop social şi care, adesea, beneficiază de subvenţii.

Indicatorul număr de locuri-paturi exprimă numărul de persoane care pot să îşi petreacă noaptea dormind în paturile puse la dispoziţie într-o unitate de cazare, făcând abstracţie de paturile suplimentare ce ar putea să fie instalate la cererea clienţilor. Un loc-pat poate să reprezinte, de asemenea, un loc sau o cabină (în cazul vaporului), ce poate găzdui o persoană. Termenul de loc-pat se referă la un pat simplu, de o persoană, paturile de două persoane fiind considerate ca având două locuri, iar un amplasament într-un camping echivalează cu patru locuri (paturi), atunci când numărul real de locuri nu este cunoscut.

Numărul de înnoptări turistice sau numărul zilelor de sejur turistic reprezintă fiecare înnoptare petrecută de un turist sau pentru care un client s-a înregistrat într-o unitate de cazare turistică individuală sau colectivă, prezenţa fizică a acestuia nefiind indispensabilă.

Capacitatea de cazare turistică în regiunile costiere (litorale) ale UE

În anul 2004, dintr-un total de 254 regiuni NUTS-2, de pe teritoriul UE-25, un număr de 16 (respectiv 6,3%) deţineau peste 200 de locuri-paturi de cazare la 1.000 de locuitori, ceea ce dovedeşte o importanţă relativ ridicată acordată turismului în regiunile respective. La cealaltă extremă, 139 de regiuni (adică 54,7%) s-au înscris în categoria celor 50 de locuri-paturi sau mai puţin, la mia de locuitori. Nouă dintre statele membre ale UE aveau cel puţin o regiune din categoria celor cu peste 200 de locuri-paturi, respectiv Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda. Din categoria regiunilor cu cele mai

puţine locuri-paturi (sub 50) la mia de locuitori, majoritatea acestora se situau în noile state membre ale UE-25, din Europa Centrală şi de Est.

Grecia, Italia şi Austria sunt ţările unde numărul regiunilor (câte trei din fiecare dintre aceste ţări) din categoria cu peste 200 de locuri-paturi la 1.000 de locuitori este cel mai important. Cele mai ridicate cifre au fost înregistrate, din acest punct de vedere, în regiunea Notio Aigaio, din Grecia, cu 532 locuri, în Insulele Baleare, din Spania, cu 464 locuri şi în regiunea italiană Bolzano, 455 de locuri. Pentru aceste două ultime regiuni menţionate, cifrele corespund unui număr mare absolut de locuri-paturi, în timp ce pentru Notio Aigaio, cifra respectivă rezultă dintr-o populaţie redusă ca număr, aşa cum se întâmplă în multe regiuni periferice, care sunt, în general, regiuni insulare, precum Corsica (din Franţa), Ionia Nisia (din Grecia) şi Äland (din Finlanda).

Destinaţiile tradiţionale ale turismului estival, cum sunt cele din Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru şi Malta, înregistrează mediile cele mai ridicate ale indicatorului număr de locuri (paturi) de cazare turistică la mia de locuitori, la fel ca şi Luxemburg-ul, Austria şi ţările nordice (Danemarca şi Suedia). În schimb, Polonia (cu 15 locuri-paturi la mia de locuitori) şi statele baltice (Lituania – cu 9, Letonia – cu 10 şi Estonia – cu 24) au înregistrat, de departe, cele mai scăzute date medii.

De remarcat şi faptul că, valorile obţinute, în privinţa numărului locurilor (paturi) de cazare, în regiunea portugheză Algarve şi regiunea Notio Aigaio, din Grecia, erau de aproape 8 ori mai mari faţă de densitatea medie a ţărilor respective.

De cealaltă parte, diferenţele relative cele mai mici, dintre media naţională şi regiunea având numărul de locuri (paturi) cel mai ridicat din ţara respectivă, au fost înregistrate în Finlanda, Republica Cehă şi Slovacia. În aceste ultime două ţări menţionate, densitatea numărului de locuri-paturi este repartizată într-un mod relativ egal între regiuni şi variază între jumătate şi dublul mediilor, de 42 de locuri-paturi la mia de locuitori, în Republica Cehă şi de 30 de locuri (paturi) în Slovacia.

În afara densităţii numărului de locuri (paturi), numărul absolut al acestora, pe regiuni şi repartiţia lor între diferitele categorii de unităţi de cazare reprezintă un indicator important privind caracteristicile şi capacitatea ofertei turistice a unei regiuni. Graficul nr. 3.1. evidenţiază primele 20 de regiuni NUTS-2 ale UE-25, în funcţie de numărul de locuri-paturi, împărţite pe principalele categorii de unităţi de cazare, în anul 2004.

Astfel, în anul 2004, aceste 20 de regiuni au totalizat peste 250.000 de locuri (paturi) de cazare turistică. Şapte dintre ele sunt situate în Franţa, iar câte 5 în Spania şi Italia. Se poate observa că majoritatea locurilor (paturilor) era deţinută fie în hoteluri şi unităţi asimilate, fie în camping-uri, cu excepţia Insulelor Baleare, Canare şi a comunităţii Valencia, unde numărul de locuri (paturi) în locuinţele de vacanţă reprezintă proporţia cea mai importantă ori se află pe locul al doilea. De asemenea, se poate remarca faptul că 16 dintre cele 20 de regiuni analizate au acces direct la litoral sau sunt chiar insule.

Gradul de utilizare a locurilor de cazare turistică în Europa, pe regiuni

Principalul indicator utilizat pentru furnizarea de informaţii detaliate privind utilizarea locurilor de cazare, pe regiuni, este numărul de înnoptări (sau de zile-turist) petrecute în unităţile respective. Conform metodologiei statistice a Eurostat, numărul de înnoptări sau numărul zilelor de sejur turistic reprezintă fiecare înnoptare petrecută de un turist sau pentru care un client s-a înregistrat într-o unitate de cazare turistică individuală sau colectivă, prezenţa fizică a acestuia nefiind indispensabilă. Statisticile disponibile privind oferta turistică permit, de asemenea, evidenţierea informaţiilor privind originea turiştilor care solicită această ofertă de cazare, respectiv clasificarea acestora în turişti din ţara lor de origine (turişti naţionali sau rezidenţi) şi turişti proveniţi din alte ţări (nerezidenţi).

Analiza ponderii înnoptărilor petrecute într-o ţară sau o regiune dată, după originea turiştilor, ne indică gradul redus de internaţionalizare a turismului. Trebuie să se ţină seama, însă, şi de faptul că această repartiţie depinde, de asemenea, de caracteristicile turiştilor, respectiv de formele de turism practicate (ex: călătorii de afaceri sau în interes personal etc.), precum şi de dimensiunea (mărimea) ţării/regiuni

Graficul nr. 3.2. prezintă primele 20 de regiuni (NUTS-2) ale UE-25, unde au fost înregistrate cele mai multe înnoptări, per total, structurate după originea turiştilor (naţionali şi internaţionali).

Din punct de vedere al mărimilor absolute înregistrate, putem observa că 14 din cele 20 de regiuni nu atingeau nici măcar jumătatea numărului de înnoptări petrecute în Insulele Canare, unde numărul de înnoptări a fost cel mai ridicat, dintre toate regiunile NUTS-2 ale UE. Cu excepţia a 6 dintre ele (mari oraşe culturale şi capitale, precum Île de France, cu Parisul, Oberbayern, cu München şi Lombardia, cu Milano sau regiuni montane, precum Rhônes-Alpes, în Franţa, Bolzano, în Italia şi Tirol, în Austria), toate celelalte regiuni (dintre cele clasate între primele 20) au acces la litoral şi sunt, astfel, destinaţii turistice estivale clasice pentru turiştii rezidenţi şi/sau străini. Regiunile respective se află în Spania (5), Italia (4), Franţa şi Germania (câte două) şi în Danermarca (ţară considerată, în ansamblul ei, ca o regiune NUTS-2).

Comparând numărul de turişti străini cu cel al turiştilor naţionali, în cele 20 de regiuni analizate, se poate observa că proporţia turiştilor naţionali în cele 3 regiuni din Germania este foarte ridicată (între 79% şi 97,4%), faţă de toate celelalte regiuni. Dimpotrivă, regiunile din Spania, Franţa şi Italia, cuprinse în această listă, se caracterizează, în general, prin ponderile cele mai mari ale turiştilor nerezidenţi, în totalul înnoptărilor, exemplul cel mai reprezentativ, în acest sens, fiind Tirolul, din Austria. De altfel, doar în trei regiuni din Spania, trei din Italia, una din Franţa şi una din Austria, ponderea turiştilor străini (ca număr de înnoptări) a depăşit-o pe cea a turiştilor naţionali. Aceste opt regiuni fac parte dintre destinaţiile turistice cele mai căutate din Europa, pentru turismul de plajă (Insulele Baleare, Canare şi Catalunia, în Spania şi Veneto, în Italia), pentru turismul cultural şi urban (Île de France, cu Paris-ul şi Lazio, cu Roma) sau pentru turismul montan (Bolzano, în Italia şi Tirol, în Austria).

3.3.3. Previziuni, pe termen mediu şi lung, ale evoluţiei cererii turistice, la nivel mondial

În pofida unei evoluţii neuniforme şi dificil de previzionat, a turismului, în ultimii ani, Organizaţia Mondială a Turismului îşi menţine previziunile sale pe termen lung, pornind de la premise că tendinţele structurale nu s-au schimbat în mod semnificativ şi constată că ritmul de creştere observat până în anul 2000 a depăşit previziunile iniţiale.

Astfel, din cele 1561 milioane de sosiri prevăzute a se înregistra în anul 2020, se estimează că 76% vor proveni din turismul intra-regional, faţă de 82%, în anul 1995, evoluţia fiind mai lentă (+3,8% pe an), faţă de cea a turismului pentru destinaţii mai importante, a cărui pondere va spori de la 18%, la 24% (cu un ritm mediu de creştere de 5,4% pe an).

Analizând evoluţia pe marile zone turistice mondiale, observăm că Europa îşi va păstra poziţia dominantă, chiar dacă îşi va diminua ponderea în totalul sosirilor mondiale de turişti internaţionali, în timp ce Americile îşi vor pierde, din anul 2015, locul al doilea în clasamentul mondial pe regiuni turistice, în beneficiul Asiei de Est şi Pacific şi Orientului Mijlociu, care vor înregistra ratele de creştere cele mai ridicate.

Şi clasamentul primelor 10 ţări, în privinţa numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali va cunoaşte schimbări importante. Astfel, se poate observa că se previzionează ca R.P. Chineză să ajungă în anul 2020 pe primul loc în lume, înaintea Franţei. De asemenea,

Hong-Kong-ul, Federaţia Rusă şi Republica Cehă se vor regăsi printre primele 10 destinaţii turistice mondiale43.

Putem observa că, dacă la numărul de turişti internaţionali ce se estimează că vor fi înregistraţi de R.P. Chineză, în anul 2020, se adaugă şi cei estimaţi pentru Hong Kong (care este parte componentă a R.P. Chineze), suma cumulată a acestora ar ajunge la 186,6 milioane de turişti , superioară numărului cumulat al turiştilor străini anticipat pentru Franţa şi Spania, primele două ţări europene din clasamentul respectiv.

Capitolul 4Potenţialul turistic - factor determinant al activităţii turistice

Din capitolul alocat discuţiei ofertei turistice potenţiale, am remarcat existenţa unei intime legături între aceasta şi zona de destinaţie (teritoriul sau spaţiul turistic) cu încărcătura ei cantitativ - calitativă de elemente ce pot trezi interesul turistic, ceea ce ne sugera să localizăm aşa numitul "bazin al ofertei turistice".

Cu alte cuvinte, oferta turistică se evidenţiază printr-o amplasare teritorială destul de rigidă.

De asemenea - cum remarcă şi distinsul profesor Ion Mac - "(...) ea ţine mai mult de natura locurilor şi de încărcătura cu elemente (generale şi speciale) rezultate din munca creativă a omului". Iată de ce, în înţelegerea analistului menţionat, faţă de care ne exprimăm şi noi acordul, totalitatea componentelor (naturale şi create de om) aplicate în dinamica existenţei actului turistic dintr-un spaţiu geografic dat, considerat ca loc de destinaţie turistică, reprezintă potenţialul ofertei turistice.

Sintetic, semnificaţia acestei mărimi este redată de formula:O = P(F + l) + Pt unde:

O = oferta turistică;P = potenţialul turistic;F = fondul turistic;I = infrastructura (generală şi specifică);Pt = produsul turistic (ansamblul bunurilor şi prestaţiilor turistice).

Produsul turistic (Pt) reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor puse la dispoziţia vizitatorilor la locul de destinaţie (de sejur). El nu trebuie confundat cu potenţialul turistic (P), care înglobează fondul turistic şi infrastructura.

Aşadar, potenţialul turistic este o categorie larg cuprinzătoare, frecvent utilizată în limbajul de specialitate, menită să asigure înţelegerea structurii şi funcţionării sistemului turistic.

43 *** Ministerul Transporturilor, al Echipamentului, Turismului si Mării, Direcţia de Turism, Turismul de A la Z , Turismul Mondial, www.tourisme.gouv.fr

Într-o accepţiune generală, el desemnează ansamblul elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care prezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie premise pentru dezvoltarea activităţii de turism.

Literatura de profil oferă câteva încercări de cuantificare a lui, dar dificultatea înfăptuirii acestei intenţii provine din imposibilitatea aprecierii cantitative riguroase a componentelor sale, mai ales a componentelor naturale ale structurii sale.

Multe din ele sunt aspecte calitative ale mediului înconjurător, ceea ce face ca evaluarea să poarte o încărcătură mare de subiectivism.

O variantă a acestei intenţii ar fi ecuaţia:P = I i x I d x I a

unde: P = potenţialul turistic;Ii = indicele de ierarhizare a ariilor (spaţiului / teritoriului) turistice;Id = indicele de dotare a teritoriului turistic (în înţelesul său larg);Ia = indicele de accesibilitate în teritoriu.

Relativitatea aprecierii este indusă de Ii.Diminuarea subiectivităţii în evaluarea potenţialului turistic s-ar putea asigura prin

introducerea indicilor valorici. La baza obţinerii acestora va sta analiza atractivităţii, subordonată, la rândul său,

modului în care obiectivele supuse interesului turistic răspund unor cerinţe , cum ar fi: - - unicitatea (pe plan local, regional, mondial);- cota atractivă intrinsecă (legată de intimitatea fenomenului, obiectivului), - modul şi timpul în care satisface cererea turistică (sezonier, anual, efemer,

deschis, închis etc.), - dificultatea sau uşurinţa punerii în valoare; - cheltuielile de menţinere a valorii sale turistice.

Dinamica potenţialului turistic, în calitatea sa de componentă a ofertei, constituie premisa unei evoluţii corespunzătoare a cererii.

Creşterea cantitativ-calitativă a acestuia lărgeşte corespunzător proporţia cererii şi asigură satisfacerea unei mase mai mari de solicitanţi.

Pentru a realiza o activitate turistică eficientă trebuie cunoscute şi mereu ajustate relaţiile dintre cerere şi potenţialul turistic la dispoziţie, relaţii cărora le sunt proprii:

- interdependenţa şi interacţiunea reciprocă între cele două componente;- neuniformitatea şi neechivalenţa acestora în decursul timpului şi în planuri

spaţiale locale şi regionale;- dinamismul acestor relaţii, având ca suport faptul că atât cererea, cât şi potenţialul

turistic evoluează continuu, sunt supuse unor situaţii aleatoare şi pot fi influenţate prin politici de piaţă (preţuri şi tarife);

- primatul evoluţiei cererii sub toate aspectele, faţă de cea a potenţialului turistic, urmare a gradului ridicat de rigiditate al ofertei turistice;

- periodicitatea apariţiei unui dezechilibru dintre cele două componente, sub dublă ipostază:

a- potenţialul turistic nu poate satisface componentele cererii, fapt care obligă pe solicitanţi să se adapteze penuriei;

b- potenţialul turistic depăşeşte necesităţile cererii, ceea ce determină scăderea eficienţei. In astfel de situaţii trebuie intervenit cu facilităţi care să sporească interesul turistic al populaţiei şi o etalare mai uniformă a acestuia pe întreaga perioadă a unui an calendaristic. - importanţa determinării echilibrului între cele două componente prin

statornicirea unor studii pluri - şi interdisciplinare (geografice, economice, sociologice etc.) care au ca sarcină determinarea volumului şi structurii ofertei turistice necesare în viitor în conformitate cu opţiunile purtătorilor cererii, dar şi de a influenţa cererea spre a se adapta la situaţia existentă într-un moment dat. în această direcţie se poate acţiona prin pârghiile

economice: preţurile la transporturile generale, cheltuielile suplimentare pentru vize, veniturile populaţiei ş.a.

In concluzie, cele două câmpuri de forţă - cel al cererii şi cel al potenţialului turistic (în calitatea sa de componentă a ofertei) modelează, în ultimă instanţă, dinamica fluxului turistic (intensitatea circulaţiei turistice, durata sejurului etc.), volumul şi structura prestaţiilor turistice din cadrul unei anumite perioade.

4.1. Tabloul structural al resurselor turistice

4.1.1 Componente şi criterii de grupareNu de puţine ori, în teoria şi practica turistică, semnificaţiile termenilor "ofertă" şi

"produs" sunt aproape sinonime cu cele ale termenilor de "resurse" şi "destinaţii".Diferenţa dintre ei este mai degrabă contextuală decât conceptuală.Oamenii nu călătoresc pe distanţe prea mari şi nu-şi irosesc timpul sau banii pentru a

merge într-un loc care nu le oferă ceva deosebit. împărţirea inegală a turismului, în jurul lumii, este o dovadă în acest sens.

Intre dorinţa oamenilor de a călători şi atracţia lor pentru o anumită destinaţie există o strânsă şi complexă interdependenţă.

Aceasta o reprezintă atracţiile unei destinaţii turistice, care încurajează oamenii pentru a merge acolo.

Deci, lipsa unor astfel de atracţii înseamnă lipsa turismului. Un obiectiv turistic trebuie să aibă însă ceva mai mult decât atracţii, trebuie să aibă

amenajări şi facilităţi, care reprezintă fie infrastructura generală, fie infrastructura specifică.Infrastructura generală cuprinde şosele, aeroporturi şi porturi navale, gări, prestări de

servicii, comunicaţii şi alte facilităţi asemănătoare care înlesnesc turiştilor găsirea şi folosirea unui obiectiv.

Infrastructura specifică cuprinde amenajări şi facilităţi precum: locuri de cazare, servicii de alimentaţie publică, magazine, puncte de recreere, distracţie ş.a.

Infrastructura generală este, de regulă, dirijată de autorităţile publice centrale (guvernele), folosindu-se pentru aceasta veniturile din impozite, taxe, accize etc.

Spre deosebire, infrastructura specifică este dirijată şi administrată mai ales de întreprinzătorii particulari, ajutaţi fiind, în mică măsură şi numai în anumite perioade, de subvenţii provenite de la guvern.

Infrastructurile generale şi specifice, combinate cu punctele de atracţie, diferenţiază destinaţiile turistice cu succes de cele cu mai puţin succes.

Altcineva ar putea grupa resursele în următoarele categorii: 1) atracţii, 2) infrastructură şi facilităţi (incluzând facilităţile turistice). Aceste componente globale şi generale pot fi subîmpărţite în mai multe subdiviziuni

detaliate:I.Resursele (atracţiile) naturale, spre exemplu, sunt cele create de natură, fără intervenţia omului, cuprinzând: pământ, topografie, cursuri de apă (inclusiv apele termale şi minerale), climă, floră, faună.II.Resursele concepute şi dezvoltate de oameni (elementele umane ale ofertei), cum ar fi:

1.- oamenii şi cultura lor, folclorul, obiceiurile, religia etc.; 2.- atracţiile culturale, istorice, arhitecturale (muzee, catedrale, teatre, monumente, festivaluri, artă etc.); 3.- infrastructură, însemnând cam acelaşi lucru cu facilităţile.

Această clasificare a resurselor turistice va constitui structura discuţiilor noastre din acest capitol.

Reţinem însă că, nu există o delimitare netă între elementele umane şi cele naturale ale ofertei (de exemplu, cazul unui parc urban).

Dar, faptul că resursele diferă una de alta, îşi conservă individualitatea, pe de o parte, şi se susţin reciproc, sunt complementare, pe de altă parte, explică validitatea conceptuală a

acestei clasificări, chiar dacă, în contrast cu alte tipologii, trasarea unei linii de demarcaţie la nivel operaţional poate fi imposibilă.

Există şi alte grupări ale resurselor, care folosesc criterii diferite. Putem reţine câteva din ele:

A. După relaţiile (legăturile) lor cu turismul/recreerea distingem următoarele categorii de resurse:1)primare sau inerente - cele ce n-au în esenţa lor relaţii directe cu turismul şi recreerea. Turismul este unic în aceea că el singur poate transforma într-un folos productiv multe din aceste aparent "fară folos" resurse naturale şi create de om. Unele din aceste resurse pot constitui chiar obstacole pentru alte activităţi economice, cum ar fi unele masive muntoase. Alte resurse, ca arhitectura excesivă din trecut (cu costuri foarte mari şi fară posibilitate economică de recuperare la vremea respectivă) pot numai acum - datorită turismului să devină surse de venituri considerabile;2) secundare sau derivate - cele ce de la originile lor sunt conectate cu turismul şi recreerea. Artificial create de oameni pentru nevoile de odihnă şi recreere ale acestora, ele se evidenţiază prin parcurile urbane sau cele de distracţii ("Disney World", de pildă).

B. Potrivit întinderii spaţiale a pieţei, distingem următoarele resurse: 1) locale,2) regionale, 3) naţionale,4) internaţionale.

C. După nivelul de evaluare al lor, întâlnim resurse:1) absolute; 2) relative (prin comparaţiile dintre resurse situate în arii diferite şi cu destinaţii diferite).

D. Din punctul de vedere al caracterului atracţiilor ce compun resursele turistice, distingem următoarele structuri:

1.sistemul atracţiilorPrimare

- naturale- umane

Secundare- naturale- umane

2. evenimentul atracţiilorPrimare

- naturale ex.: eclipse solare, erupţii vulcanice, aurore boreale- umane ex.: festivaluri religioase, etc

Secundare- umane ex.: festivaluri, aniversări, ceremonii religioase, etc

Literatura din domeniu reţine şi alte tablouri structurale ale resurselor turistice, dar care, considerăm noi, nu prezintă un interes deosebit din perspectivă economică.

4.1.2 Resursele turistice naturale

După unii specialişti, nu toate mediile naturale pot fi privite ca resurse. E.S.Zimmerman, de exemplu, referindu-se la calităţile de "a fi" sau "a nu fi" resurse

ale unor lucruri, s-a exprimat succint: "Resurse nu sunt: ele devin. În legătură cu aceasta, Zimmerman vedea resursele ca extinzându-se şi contractându-

se în raport cu efortul şi comportamentul uman .

Numai acea parte a mediului natural care este folositoare din plin devine o resursă. Ceea ce în prezent nu poate fi folosit pentru orice motiv, nu constituie o resursă. Acelaşi raţionament vizează şi resursele turistice. Numai ceea ce este obiect al existenţei cererii este resursă.Urmând această linie de gândire, am putea împărţi resursele în existente şi potenţiale.Resursa este astăzi un termen important în lucrările şi studiile economice şi geografice. Dar, dacă în cadrul acestora constatăm o abundenţă de discuţii în ceea ce priveşte

resursele naturale pentru industrie şi agricultură, rareori acest aspect vizează recreerea şi turismul.

De asemenea, aplicarea practică a contribuţiilor geografiei fizice în problema evaluării resurselor naturale pentru turism şi recreere este foarte modestă.

Această omisiune ar putea fi atribuită, pe de o parte, atitudinilor tradiţionale privind raţiunile întrebuinţării naturii pentru existenţa umană, iar pe de altă parte, noutăţii problemei.

Recunoaşterea acestei situaţii explică de ce relativ mai puţină cercetare a fost întreprinsă în ceea ce priveşte resursele naturale pentru turism/recreere, comparativ cu cercetările resurselor pentru alte ramuri ale economiei.

Problema este complicată din cauza faptului că cele din urmă sunt produse ale unor părţi particulare ale mediului natural (de exemplu, acest sistem al resurselor naturale formează fondul turistic natural, cu componente singulare mai puţin remarcabile şi mult mai dificil de analizat decât resursele pentru industria tradiţională.

Un alt motiv pentru care s-a acordat puţină atenţie resurselor naturale pentru turism/recreere este faptul că respectivele destinaţii sunt de o importanţă marginală pentru alte industrii, iar concurenţa pentru resurse între turism şi alte industrii a crescut în ultimii ani tot mai mult, în special din cauza rivalităţii pentru spaţiu (pământ) între turism şi câteva industrii de bază, cum ar fi: mineritul, industria de cherestea şi unele componente ale activităţii apicole.

Turismul foloseşte în primul rând resurse ce pot fi reînnoite, care într-un anumit sens sunt "libere" sau aproape libere (de exemplu, frumuseţea peisajelor, clima, favorabilă, aerul nepoluat) şi pentru care industria turistică nu plăteşte în vederea achiziţionării lor, deci nu sunt cuantificate din punct de vedere economic.

Frecvent, fară turism, valoarea lor economică ar fi mică sau de neglijat. Faptul că resursele turistice sunt reînnoibile şi au o permanentă valoare economico-

socială, culturală şi oferă, prin întrebuinţarea lor, satisfacţii consumatorilor plasează turismul într-o poziţie favorabilă comparativ cu alte activităţi.

El poate prospera în aria de acţiune a legilor economice ale producţiei de bunuri substanţiale şi servicii.

De exemplu, alternativa oferită de turism în zonele muntoase, unde economia tradiţională s-a prăbuşit în concurenţă cu noua tehnologie (sugestiv, în acest sens, este cazul turismului dezvoltat în Alpi, unde agricultura tradiţională nu poate concura cu agricultura modernă).

Sau, un alt exemplu, este cel al zonelor cu sate pescăreşti "moarte" ori al oraşelor manufacturiere din nordul "Noii Anglii" (SUA) şi din provinciile Canadei maritime, care au beneficiat de noi posibilităţi economice ca rezultat al dezvoltării turistice.

De asemenea, deosebit de sugestive sunt şi cazurile unor insule, mai ales cele mici şi suprapopulate, în cadrul cărora orice resursă convenţională (energetică, minerală) este absentă, dar există resurse turistice "libere" (plaje exotice deosebite, ape oceanice calde şi nepoluate, recife de corali, vulcani impresionanţi etc.) care nu sunt revendicate de alte industrii.

Iată de ce, turismul pare să fie singura alternativă, alături de o agricultură specifică, în cele mai multe din Insulele Caraibe, de exemplu.

Desigur, turismul nu întrebuinţează numai resurse refolosibile / regenerabile, ci şi din cele neregenerabile (petrol, cărbune, gaze ş.a.). Totuşi, turismul nu este un domeniu energo-intensiv, faţă de alte sectoare economice.

Cu toate acestea însă, astăzi mai mult ca oricând, modul de gândire după care resursele pentru alte industrii, în special resursele nerefolosibile şi neregenerabile, sunt limitate, şi, opus acestora, resursele turismului/recreerii sunt daruri nesfârşite ale naturii, se dovedeşte a fi incorect.

Lipsa de discernământ în amenajarea şi dezvoltarea unor zone turistice, excesul în dimensionarea afacerilor agricole şi industriale, care agresează mai mult sau mai puţin sistemul resurselor oferite de natură, au dus la neglijarea unui alt fapt important, cel al relaţiei dintre om şi mediul natural de care este strâns legat.

Mediul fizic din natura înconjurătoare nu poate fi privit exclusiv ca sursă a prosperităţii prin diminuarea sa continuă, ca o arie de expansiune economică exponenţială. Se impune o schimbare în atitudinile noastre faţă de acest mediu, faţă de rolul acestuia în petrecerea preţiosului timp liber ce-1 avem la dispoziţie.

Deci, natural sau fizic, mediul trebuie privit nu numai ca o sursă de materie primă, ci şi ca o sursă de bucurie, destindere şi revigorare psihică.

Pentru a şti mai concret despre ce este vorba, se impune o abordare sistemică a resurselor turistice naturale.

Sub acest aspect, în anul 1950, Marion Claswon a propus o clasificare a resurselor naturale pentru recreere, care mai târziu a fost dezvoltată într-o lucrare, în colaborare cu Jack

După aprecierea specialiştilor menţionaţi, atracţiile naturale pot fi subîmpărţite în trei categorii: climat, peisaj (decor) şi faună.

Climatul. Soarele şi apa au constituit din totdeauna atracţii naturale de mare interes. Odată ce transportul feroviar a devenit realizabil, căile ferate au fost construite rapid,

legând mediile urbane mai mari sau mai mici din interiorul ţărilor şi continentelor spre regiuni litorale cu plaje accesibile, aşa încât oamenii s-au putut îndrepta spre acestea din urmă în grupuri tot mai numeroase.

Planeta noastră dispune de o mulţime de plaje celebre, cum sunt: Blackpool şi Brighton în Anglia, Scheveningen în Olanda, Deauville în Franţa, Atlantic City în SUA, precum şi multe altele. Aceste plaje sunt relativ apropiate centrelor populate majore şi de aceea sunt ieftine şi uşor de găsit.

Plajele sud-europene au fost din totdeauna populare scandinavilor, ale căror ţări de origine se caracterizează printr-un climat cu ierni lungi, reci şi întunecate şi ale căror plaje, chiar şi vara, nu sunt prea atractive. Aşa se şi explică de ce, în cadrul bazinului turistic tradiţional al Europei Occidentale, principalul flux turistic este cel ce porneşte din nord spre bazinul mediteranean .

Marii poli turistici ai bazinului mediteranean - Costa de Azur, Coasta Lidi (de la Marea Adriatică), Coasta Brava (Catalania Spaniolă) şi Coasta del Solo (Malaga) - absorb şi pot asigura condiţii pentru 10-15 milioane turişti anual. Se adaugă acestor regiuni de coastă, tot în bazinul mediteranean, insulele: Cipru, alături de Corfu, Creta şi Cy dadele (care aparţin Greciei).

De fapt, zona mediteraneană reprezintă cea mai mare localizare turistică mondială (1/3 din încărcătura turistică mondială şi aproximativ 1/2 din cea regional-europeană).

Teritoriile sudice care integrează zonele cu plaje au devenit tot mai populare, nu numai pentru oamenii bogaţi ce şi-au stabilit reşedinţe secundare în perimetrul acestora, ci şi pentru restul populaţiei atrasă de soare şi apă.

Plajele din Florida, Hawaii, Mexic şi Caraibe au ajuns să atragă vizitatori tot timpul anului pentru vacanţe sau vizite pe vasele de croazieră.

Unele organizaţii au folosit în scop propriu dorinţa publică pentru soare şi plaje. Astfel, încă din anii '30, în Anglia au fost organizate "taberele de vacanţă Butlin",

prima fiind deschisă la Skegness în 1936, complet echipată cu jocuri, elemente de distracţie şi de amuzament.

Taberele Butlin sunt încă operative şi astăzi, conturându- se ca un segment distinct şi sigur al pieţei turistice.

O componentă importantă a pieţei internaţionale a plajelor o reprezintă Clubul Mediteranean (prescurtat Club Med).

Primul Club Med deschis în 1949 la Majorca a inaugurat seria de peste 80 de cluburi existente în prezent în jurul lumii.

Din informaţiile pe care le deţinem, un Club Med nu dispune de un sistem organizatoric absolut al distracţiei oferite, dar fiecare caz oferă o largă varietate de activităţi sportive libere.

De aceea, în acord cu una din broşurile sale publicitare, deviza Clubului Med este de "a înapoia vizitatorilor din mediul urban, aflaţi în vacanţă, satele trecutului - cu toate libertăţile lor, dar fară ipocrizia lor".

Mulţi indivizi vizitează plajele nu numai pentru soare, ci şi din motive sportive, cum sunt: navigaţia şi skiul nautic. Din perspectiva acestei motivaţii, există astăzi o mulţime de plaje recreative renumite în lume, de exemplu: Copacabana în Rio de Janeiro (Brazilia), Montego Bay (Jamaica), Waikiki (Hawaii) sau Surfers Paradise pe Coasta de Aur a Australiei.

Din păcate, datorită reziduurilor şi scurgerilor poluante din conducte şi canale, precum şi a pierderilor de hidrocarburi din vasele de transport maritim, unele plaje au fost puternic poluate.

Altele au devenit excesiv de aglomerate, încât vizitatorii trebuie să plătească pentru a le folosi (de exemplu, plajele de pe Riviera Italiană au devenit adevărate suprafeţe de aglomerări publice).

Pentru plaje mai puţin aglomerate o persoană poate plăti pentru accesul zilnic, iar dacă cineva doreşte rezervare de acces pe plajă, poate aranja acest lucru prin apartenenţa la un club care deţine o parte a plajei.

Calitatea de membru în club permite accesul la o anume parte a plajei pentru un sezon.Cu siguranţă, clima şi plajele nu reprezintă singura combinaţie care atrage turiştii. Schiorii caută zăpadă şi înălţimi în perioada de iarnă. Sub acest aspect, zona arcului alpin din Centrul Europei, în calitatea sa de componentă

structurală a bazinului tradiţional al Europei Occidentale, constituie cel mai important spaţiu turistic montan din întreaga lume (cu cca.13 milioane de primiri anuale).

Aici, la loc de frunte se situează renumitele staţiuni franceze (Chamonix, Megdve, Aix le Bains), elveţiene (Davos, Crans-Montana), austriece (Innsbruck), italiene (Cortina d'Ampezzo, de exemplu, în Dolomiţii italieni) etc.

Într-adevăr, schiul a reprezentat cea mai dinamică atracţie din ultimii 25 de ani (de exemplu, industria austriacă a skiului s-a triplat în acest interval şi dispune de peste 1500 de instalaţii pe cablu pentru skiori).

Totuşi, în prezent cererea pentru acest minunat sport de iarnă pare să fi atins un nivel al saturării sale, ceea ce sporeşte optimismul multora, deoarece, aşa cum s-au poluat plajele, tot aşa se pot polua şi munţii, cu pârtii şi telescaune.

Decorul (peisajul). Termenii "decor" şi "peisaj" sunt sinonimi, ei desemnând combinaţii ale variatelor resurse naturale, în cadrul cărora intervenţia omului se face tot mai simţită, ca elemente ale unui întreg.

Turiştii care se deplasează în zone de decor natural, cum sunt munţii, sunt preocupaţi de climat, dar în măsură mult mai mică decât cei care au nevoie de soare pentru plajă sau de zăpadă pentru schiat.

Şi în acest caz dezvoltarea societăţii şi-a pus amprenta. După ce trenurile au uşurat călătoriile la distanţă, europenii au fost atraşi de Alpi, iar nord- americanii de M-ţii Rocky.

Vizitatorii din munţi doreau să le parcurgă traseele, să-i escaladeze şi doreau să-i admire aşa cum erau, fară a avea nevoie de sporturi inventive, cum este skiul, de exemplu. Şi astăzi munţii încă atrag oameni pentru frumuseţea lor naturală, aşa cum se întâmplă şi cu alte localizări naturale, cum ar fi: canioanele (Marele Canion din Arizona - SUA), formaţiunile stâncoase (Stânca Ayer din Australia), vulcanii (Vezuviu în Italia), recifele de corali (Marea Barieră de Corali - Australia) etc.

Apa, privită separat de cea marină, poate fi de asemenea o atracţie decorativă, ceea ce este un motiv pentru care turiştii gravitează spre destinaţii cum sunt: Cascada Niagara (SUA şi Canada), Cascada Victoria pe râul Zambezi (Zimbabwe - Africa), Districtul Lake (Anglia), gheizerele şi gheţarii Islandei sau gheizerul Old Faithful (bătrânul credincios) din parcul naţional Yellowstone (SUA).

Turiştii mai sunt atraşi, de asemenea, de peisajele multicolore ale toamnei din Noua Anglie (SUA), sau Ardeni (Belgia), precum şi pentru a vedea cireşii înfloriţi din Japonia, sau lalelele din Olanda. Mlaştinile Angliei atrag alte tipuri de oameni, pădurile tropicale trezesc interesul altora, iar alţii preferă deşertul.

Fauna. Fauna constituie o altă atracţie naturală. Şi în acest caz constatăm o diversitate de manifestare a relaţiei dintre om şi natură.

Unii percep fauna ca ceva de observat şi admit în timpul unei vizite printr-un parc african, cum ar fi: Serengeti (Tanzania), Murchison Falls (Uganda), Kruger (Africa de Sud), sau în timpul unei deplăsări pentru a vedea pinguinii din Antarctica, urşii polari arctici, ori diferitele forme de faună întâlnite într-o excursie de-a lungul Amazonului şi, de ce nu, Dunării şi Deltei acesteia.

Alţi turişti apreciază fauna prin ceva prins la capătul undiţei sau împuşcat cu o armă de vânătoare. Aceşti turişti, nu de puţine ori, pot fl o sursă importantă de venituri guvernamentale, obţinute din taxele plătite pentru permisele de vânătoare şi pescuit.

4.1.3. Resursele turistice antropiceAlternativa atracţiilor naturale este cea a atracţiilor artificiale, create şi organizate de

oameni. Multe oraşe atrag turiştii pentru că sunt locuri cu o activitate diversificată şi constantă ce poate încânta vizitatorii.

Acest tip de turism este numit uneori "turism urban". Este însă greu de aflat dacă vizitatorii aleg oraşele pentru activitatea lor sau pentru

bunurile lor fizice. Turiştii vizitează Parisul pentru atmosfera sa, ori pentru a admira Tumul Eiffel sau Palatul Versailles?

Marile oraşe ale lumii, cu rezonanţă turistică deosebită, dispun de o listă impresionantă, prin intensitatea atracţiei, de destinaţii, cum ar fi: Tumul înclinat din Pisa (Italia), ruinele romane din Bath (Anglia) sau turnurile Eiffel din Paris ori cel al Londrei. Mai mult, întreţinerea şi conservarea unor clădiri istorice sunt sprijinite adesea de turiştii vizitatori.

Chiar şi bisericile sau catedralele pot câştiga bani suplimentari, permiţând turiştilor să strecoare monezi în aşa-numitele "cutii ale milei". Sunt însă şi cazuri când obiectivele turistice au suferit din cauza turiştilor. De exemplu, obiectivul istoric Stonehenge din Anglia, ameninţat cu prăbuşirea sa cauzată de supratasarea terenului de la baza ruinelor cel reprezintă, a fost împrejmuit cu un gard de protecţie.

Palatele, ca Versailles în Franţa, şi castelele, precum Castelul Windsor din Anglia, atrag alţi turişti. Unii preferă să viziteze monumente, precum Arcul de Triumf din Paris. Alţii se perindă prin sate-restaurant, precum Williamsburg (Virginia - SUA), sau pe fostele câmpuri de bătălii ca Gettysburg (Pennsylvania - SUA) ori Waterloo (Belgia).

Alţi turişti preferă muzeele. Cele cu renume mondial includ: Muzeul Britanic din Londra, Muzeul German din Munchen, Muzeul Louvru din Paris, Muzeul Naţional de Antropologie din Mexico City, precum şi Muzeul Ştiinţei şi Industriei din Chicago.

Unii turişti lud ca prioritate vizitarea bibliotecilor sau 'diversităţilor istorice. Construcţiile guvernamentale sau olitice atrag, de asemenea, turiştii. Aici pot fi incluse: Kremlinul din Moscova, Parlamentul din Londra, Casa ^Ibă din Washington sau Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Mulţi turişti sunt atraşi de locurile civilizaţiilor dispărute sau de locuri arheologice, precum: piramidele din Egipt, Stonehenge din Anglia, templele maiaşe din Mexic sau Maciu Piciu din Peru. Alţii preferă contactul cu culturile încă existente, cum sunt cele ale bascilor din Pirineii spaniolo-francezi, marocanilor din Marrakesh sau ale olandezilor din Pennsylvania

Numeroase festivaluri se înscriu în ansamblul atracţiilor pentru nenumăraţi turişti ai globului, cum sunt: Festivalul de la Edinburgh, Carnavalul de la Rio, Mardi Gras în New Orleans, Sărbătoarea din octombrie din München sau Festivalul apelor din Stokholm. Unele festivaluri sunt de esenţă religioasă. Dintre acestea, Jocurile pasiunii - de la Oberammergan în Germania - este apreciat ca unul din cele mai celebre, cu o vechime organizatorică de peste 350 ani şi o periodicitate, de obicei, de 10 ani. Locuri sau construcţii religioase atrag, de asemenea, o mulţime de turişti, spre Vatican (Roma), Westminster Abbey (Londra) şi Templul Mormon (Salt Lake City - SUA, statul Utah). în această categorie putem include şi mormintele sfinte religioase, ca cel de la Fatima (Portugalia) şi Lourdes (Franţa).

Muzica, artele, dansul şi teatrul atrag, la rândul lor, foarte mulţi turişti. Baletul marelui teatru din Moscova, Corul bărbaţilor vienezi, Madrigalul bucureştean, dansurile populare din multe ţări europene şi teatrele marilor oraşe, incluzând Parisul, Londra şi New York, după aprecierile multor analişti, nu ar putea supravieţui iară turişti.

În sfârşit, producţia unor obiecte de artă şi artizanat, cu o pondere importantă a muncii manuale deosebit de creativă, poate constitui un important stimulator de turism. Cu titlu de exemplu, putem nominaliza: Italia - renumită prin obiectele de pielărie, Cehia - pentru cristalul de Bhoemia, Irlanda - pentru pânză, indienii Cherokee şi Navajo - pentru ceramica lor, iar eschimoşii canadieni - pentru sculpturile lor în rocă.

Capitolul 5 Regiuni geografice şi turistice ale lumii

5.1.Probleme teoretice5.1.1. Istoricul cercetărilor – regiune geografică

Încă din antichitatea greacă şi romană (sec. VII î. Hr.) se schiţează douaă direcţii în ceea ce priveşte geografia (Dionisă I., 1977) şi anume: direcţia de geografie generală şi direcţia descriptiv- regională. Cea de a doua se mai numeşte şi Chorographie şi se baza pe observaţii directe având ca obiect de studiu oicumena (teritoriu locuit). Printre cei care s-au ocupat de cea de-a doua direcţie se numără: Herodot, Polibiu, Strabon.

Perioada Renaşterii şi a marilor descoperiri geografice (sec. XIV - XVII) contribuie la dezvoltarea celor două direcţii. Călătoriile, cuceririle de noi teritori, colonizările permit îmbunătăţirea cunoştinţelor geografiei regionale. Varenius B. în lucrarea „Geographia generalis” (1650) împarte ştiinşa geografiei în generală şi specială. Cea specială adica geografia regională era subdivizată în: Chorografie (descria întinderi mari de teren) şi Topografie (se ocupa cu descrierea unor porţiuni mai mici a suprafeţei terestre).

Contribuţii în geografia regională şi-au adus:Alexander von Humboldt (1769 - 1859) – prezintă faptele în dinamica şi cauzalitatea

lor;Paul Vidal de la Blache (1845 - 1918) - este considerat întemeietorul geografiei

regionale şi umane. El arată că „rezultatul influenţelor reciproce dintre societate şi natură se concretizează în formarea regiunilor geografice, caracterizate prin trăsături specifice ale condiţiilor naturale, social economice şi istorice.”(Nicoară L.,2002)

Lucien Gallois(1857 - 1941) sesizează că noţiunea de „regiune geografică este mult mai completă decât cea de regiune naturală, caci ea descrie peisaje mai mult sau mai puţin umanizate şi structuri economice şi demografice schimbătoare şi diversificate.”După al doilea Război Mondial, regiunile geografice au primit un accentuat sens economic, funcţional. Au fost legate de existenţa unor centre polarizatoare, suprapunându-se arealelor de influenţă ale unor mari centre urbane.A. Chollez (1942) distinge regiuni naturale şi regiuni umane; chiar realizează o ierarhie a

spaţiilor în : -domenii – date de relie şi climă, -medii – după formele de viaţă, - regiuni – individualizate prin comunităţile umane şi activitatea acestora. O. Tulippe (Geografia regională a Belgiei) arată că regiunea geografică este un spaţiu în care factorii fizici şi umani au un caracter constant, conferindu-i o anumită personalitate geografică.

În şcoala românească geografică, contribuţii privind definirea şi delimitarea regiunilor geografice a adus Vintilă Mihăilescu – Geografia Teoretică (1968). El consideră că „regiunea geografică desemnează un anumit teritoriu cu un conţinut complex integral, rezultat din asocierea şi interrelaţiile existente între elementele naturale şi cele social economice. Este un teritoriu care, indiferent de întindere, se remarca prin aspect, structură şi funcţii specifice, deosebite de ale ţinuturilor vecine. Deci are un conţinut şi anumite limite.”V.A Spork (1961) distinge două tipuri de regiuni: omogene (reg. Rurale cu economie agrară) şi cu structură ierarhizată (apar în jurul oraşelor).

Et. Juillard (1962) studiază trecerea de la regiunea omogenă la cea polarizată. În viziunea lui regiunea este un speţiu funcţional organizat de metropolă şi sateliţii săi. Consideră regiune un teritoriu cu raza de 50 – 100 km şi o populaţie de 3-8 milioane locuitori. A. Dauphine (1979) deefineşte regiunea ca un sistem spaţial deschis, dialectic

dezechilibrat, principiul unităţii dominând forţele diversităţii, de mărime inferioară naţiunii. Se pot deosebi trei tipuri de regiuni din punct de vedere spaţial:

regiuni omogene (naturale, antropice)

regiuni polarizate (definite prin: poli în jurul cărora gravitează un teritoriu; reţea care asigură legăturile între poli; câmp spaţial – spaţiu în care fiecărui punct îi corespunde un vector cu valoare dată de poziţia sa)

regiuni anizotropice (este unitatea a cărei formă spaţială se ordonează de-a lungul uneia sau mai multor axe, ex. Coasta de Azur)Regiunile turistice prezintă similitudini, de la caz la caz, cu aproape toate tipurile de regiuni geografice menţionate, dar cele mai însemnate sunt cu regiunile polarizate, definite prin poli, reţea şi câmp spaţial- Într-o regiune turistică de acest tip, polii sunt reprezentaţi de centre turistice (sau obiective turistice), reţeaua e constituită de căile de comunicaţie, iar câmpul spaţial de valenţele turistice ale peisajului geografic.

5.1.2. Principiile regionării turisticePrincipiul obiectivităţii constă în existenţa şi individualizarea reală, obiectivă, a unităţilor teritoriale, pe baza dispunerii în teritoriu a elementelor geografico-turistice.Principiul omogenităţii relative şi a comunităţii teritoriale are în vedere desfăşurarea continuă ăntr-un anumit spaţiu geografic a unor asocieri specifice de resurse turistice şi forme de exploatare a acestora. Acest principiu se bazează pe existenţa unicităţii prin diversitate.Principiul genetic stipulează modul unitar de formare şi evoluţie a unui spaţiu geografic. Modul de geneză şi evoluţie a diverselor teritorii explică densitatea în unitate a resurselor turistice şi a modalităţilor de valorificare ale acestora.Principiul selectării elementelor directoare.

Elementele directoare sunt acelea în jurul cărora se grupează celelalte elemente şi procese. Selectarea acestora se face pe baza analizei cantitative şi calitative, având în vedere o serie de indicatori sau aspecte. În privinţa resurselor naturale şi antropice se iau în considerare: arealul de manifestare, ponderea într-o anumită unitate teritorială, perspectivele valorificării în timp.

Principiul funcţionalităţii rezultă din acţiunea conexă, integrată, a tuturor componentelor geografice. Funcţionalitatea turistică a unui teritoriu presupune existenţa fluxurilor turistice conexe, caracterizate printr-o anumită intensitate şi distribuţie spaţială. Pompei Cocean (1996) consideră că acest principiu este decisiv în individualizarea şi delimitarea zonelor turistice. Limitele acestora coincid cu apariţia rupturilor funcţionale (praguri), materializate în teritoriu prin existenţa fâşiilor sau arealelor de discontinuitate sub aspectul activităţilor turistice.

Principiul complexităţii ia în considerare diferenţierle grupărilor teritoriale ale tuturor componentelor turistice: resurse atractive naturale, antropice, baza de cazare, de tratament, de agrement, căile de comunicaţie, circulaţia turistică, formele şi tipurile de turism.

Principiul unicităţii constă în nerepetarea identică ăn spaţiu şi timp a fenomenului turistic.

Principiul comparabilităţii unităţilor taxonomice ale regionării turisticeSe referă la posibilitatea comparării diferitelor unităţi teritoriale din punct de vedere geografico-turistic.

5.1.3. Metodologia analizei turistice regionaleAnaliza regională grupează ansamblul demersurilor utilizate pentru a identifica, a caracteriza şi a delimita regiunile geografice în interiorul unui stat sau a unui spaţiu mai vast, la baza

specificităţilor şi a relativei lor autonomii de funcţionare sau de organizare, (Nonn Martin,1980).Regionarea geografică se împarte din punct de vedere al complexului de elemente luate în considerare în:

Regionare sintetică (are în vedere mediul geografic cu componenta fizico geografică şi antropică)

Regionare analitică (operează pe baza variaţiei spaţiale a unui singur element sau elemente care aparţin aceleaşi ramuri de activitate: regionare turistică, regionare agricolă, climatică, etc.)

Regionare sintetică parţială, plasată între cele două amintite (reprezentată prin regionarea fizico-geografică, geografico-umană)

Cercetarea turistică regională este o variantă a regionării geografice şi presupune mai multe etape caracteristice oricărui studiu geografio-regional:Etapa de documentare – constă în adunarea tuturor informaţiilor posibile, pa baza materialelor bibliografice, a datelor statistice, a materialului cartografic. Informaţiile se referă la:

- potenţialul turistic natural şi antropic,- istoricul activităţii turistice,- baza materială,- circulaţia turistică,- forme de turism.

Etapa de cercetare pe teren – continuă şi aprofundează etape anterioară prin observaţii directe.Materialul adunat în cele două etape stă la baza evaluării conţinutului fondului turistic şi activităţilor turistice, fiind esenţial în procesul de analiză şi regionare turistică.Etapa de prelucrare a informaţiilor, de sintetizare şi generalizare – are ca rezultat elaborarea trăsăturilor esenţiale cu diferenţieri specifice pe subdiviziuni teritoriale. Elaborarea unui material cartografic exact cu un grad de generalizare adecvat scopului contribuie la perceperea deosebirilor din spaţiul analizat.Etapa finală – delimitarea regiunilor turistice. Fiecare regiune turistică va fi caracterizată prin anumite trăsături referitoare la resursele turistice, baza materială, circulaţia turistică, formele şi tipurile de turism practicate, gradul şi posibilităţile de amenajare turistică, relaţiile dintre atractivitatea turistică şi mediul înconjurător.

În procesul de delimitare a regiunilor turistice ca regiuni omogene, se poate aplica metoda descompunerii teritoriului analizat în arii elementare definite prin unul sau „n” caractere.1.3.1 Regiuni turistice definite printr-un singur caracter.Dacă unităţile elemetare cu caracter turistic se grupează într-un ansamblu continuu, regionarea este posibilă chiar facilă. Totuşi există situaţii când apar zone de tranziţie, în care elementele caracterizate prin prezenţa caracterului turistic sunt răspândite neuniform, fiind amestecate cu unităţi în care acesta e absent. Se procedează la subdivizarea în unităţi taxonomice de rang inferior: zone, areale, etc.1.3.2 Metoda ariilor elementare definită prin două caractere se aplică în cadrul fenomenului

turistic care se diferenţiază pe două laturi: potenţial turistic şi activitate turistică.Pe Glob există numeroase regiuni cu un potenţial turistic natural ridicat dar slab

valorificat şi regiuni dezvoltate cu potenţial turistic modest, dar cu activitate turistică intensă. Regiunea turistică se evidenţiază clar atunci când cele două caractere sunt prezente în aceleaşi unităţi elementare.

La nivel macroteritorial apare uneori situaţia a trei regiuni omogene: una care cuprinde unităţile elementare unde e răspândit caracterul 1 respectiv resursa turistică, o alta unde nu e

prezent nici un fel de caracter; şi o a treia individualizată prin prezenşa caracterului 2 – atractivitatea turistică şi cu un potenţial turistic redus.1.3.3 Metoda ariilor elementare definită prin „n” caractere (până la 8-9 variabile).Se pot considera variabile: 1- potenţialul turistic al reliefului 2- potenţialul turistic hidrologic 3- potenţialul turistic climatic 4- potenţialul turistic antropic 5- potenţialul turistic peisagistic 6- baza de cazare şi tratament 7- căile de comunicaţie şi tratament 8- intensitatea fluxurilor turistice 9- specializarea turistică (dată de tipul predominant de turism)

Pentru fiecare variabilă se întocmeşte câte o hartă de distribuţie la aceaşi scară, după care hărţile respective se suprapun. În general, rezultă nuclee sau areale, cu suprafeţe variate, în care sunt prezente aproape toate caracterele (=regiuni turistice propriu zise), iar în jurul lor se desfăşoară arii în care limitele date de extensiunea fiecărei variabile se succed sau se întretaie, ori conturează areale restrânse, bine individualizate.

5.1.4.Unităţile taxonomice ale regionării turistice Având în vedere structura complexă a fenomenului turistic se procedează la o tratare analitico-sintetică, pornind de la unităţi elementare de tipul punctului turistic. În funcţie de extinderea şi diversificarea fenomenului turistic în teritoriu, se ajunge la suprafeţe tot mai mari şi la nivele de integrare şi funcţionalitate superioară: arealul, zona şi regiunea turistică.Punctul turistic este reprezentat de un element (resursă) cu valoare turistică şi infrastructura necesară punerii lui în valoare.Complexul turistic concentrază pe suprafeţe relativ restrânse mai multe obiective turistice şi una-două localităţi turistice.Arealul turistic este o suprafaţă destul de variabilă ca întindere pe care se găsesc mai multe obiective turistice şi mai multe localităţi turistice sau centre turistice. În situaţia existenţei uni singur obiectiv turistic, aceasta îndeplineşte rol de nod polarizator al arealului (arealul turistic Depresiunea Dornelor – Munşii Căliman, centru polarizator Vatra Dornei)Zona turistică include un număr însemnat de puncte şi centre turistice, grupate sau nu sub formă de complexe şi areale turistice şi aflându-se în legături de colaborare şi complementaritate. De cele mai multe ori zonele turistice se suprapun unor diviziuni de ordin natural , administrativ sau economic din necesitatea asigurării complementarităţii.Regiunea turistică cuprinde teritorii vaste în care fenomenul turistic se desfăşoară în întreaga lui complexitate. Ca nivel teritorial ele sunt inferioare ţărilor, individualizânde-se în cadrul acestora. Există şi situaţii în care depăşesc graniţele unei ţări rezultând regiuni de rang superior transfrontaliere (reg. turistică alpină).Caracteristica principală a zonei turistice este specificitatea, iar cea a regiunilor turistice este diversitatea în unitate. (Cocean P., 1996)

5.1.5.Tipologia regiunilor, zonelor şi a centrelor turistice1.5.1 Regiunilor turistice le este caracteristică practicarea uniu tip de turism polivalent,

cu forme de organizare şi practicare variate. Departajarea lor se face pe baza criteriului tipului de turism.

Regiuni turistice litorale / balnear-maritime se caracterizează prin asocierea unor factori naturali proprii (plaje, insolaţie, apă sărată), a unor dotări tehnico-materiale şi servicii

de calitate superioară, puternic concentrate spaţial. Activitatea turistică amnifestă o accentuată sezonalitate în climatul temperat propriu-zis (sezon estival de 3 luni) şi în cel mediteranean subtropical (sezon de 6 luni). Sunt regiunile care concentrază cea mai mare parte a fluxurilor turistice anuale.

Regiunile turistice montane s-au format prin valorificarea unui suport natural valoros, condiţionat de relief, clima, ape, vegetaţie, faună. Dotările turistice facilitează climatoterapia, sporturile de iarnă, agrementul, drumeţiile, alpinismul. Se evidenţiază o dublă sezonalitate – estivală şi hibernală.

Regiuni ale turismului cultural se leagă de vestigiile unor vechi civilizaţii (reg. turistică a Nilului – Egipt, reg. turistică a Gangelui).

Regiuni turistice complexe îmbină resursele turistice naturale cu cele antropice, fiecare din categorii participând în proporţii diferite de la un caz la altul. În cadrul acestora se îmbină toate formele şi tipurile de turism.

1.5.2 Zonele turistice au un potenţial turistic mai puţin diversificat decât al regiunilor care a condus la dominarea unui anumit tip de turism.

Zonele turistice balneare – s-au dezvoltat în timp datorită unor izvoare minerale, ape termale, mofete, nămoluri. Repartiţia lor este condiţionată de fâşiile de discontinuitate geologică – geomorfologică. În această categorie pot fi incluse şi zonele balnear –maritime. (zona litorală a Georgiei, litoralul bulgăresc)

Zonele turismului montan şi de sporturi de iarnă – se individualizează în cadrul regiunilor turistice de acelşi tip. (Alpii Savoiei – Chamonix- Chambery)

Zonele turismului cultural – ocupă teritorii mai restrânse decât regiunile turistice culturale. Cuprind câteva centre turistice cu vestigii istorice, cu arhitectură deosebită şi cu numeroase muzee. Se includ şi marile aglomeraţii urbane polifuncţionale. (zona Veneţia- Padova, Verona, Florenţa-Pisa, Beijing, Tokyo)

Zonele turismului rural – s-au conturat mai recent, din necesitatea populaţiei urbane de a se refugia în locuri mai liniştite. Sunt medii prielnice pentru odihnă, recreere, drumeţii, activităţi practice.

Zone pentru turismul „inedit” – ele se bazează pe acţiuni care provoacă „senzaţii tari”. Sunt incluse: zone ale turismului de tip „safari”; zone turistice ale marilor parcuri naţionale pentru protecţia faunei; zone ale turismului de tip „croazieră”; şi zone ale alpinismului de escaladare a vârfurilor montane foarte înalte.

1.5.3 Tipologia centrelor turistice este mult mai variată decât a regiunilor şi a zonelor turistice. Centrele turistice se adaptează fondului turistic major devenind celule funcţionale de bază, care dau nota de ansamblu a unui teritoriu. Se diferenţiază: centre turistice litorale, montane, ale turismului terapeutic, culturale; dar şi centre ale turismului festivalier, centre pentru turismul sportiv, centre ale turismului religios / pelerinaj, sau centre pentru turismul de afaceri.

II.Europa5.2.1 Profilul continentului

Europa face parte din categoria continentelor mici, fiind clasificat al şaselea (penultimul) după suprafaţă (10.034.000km²). Din punct de vedere geografic este aşezată în emisfera nordică, în plină zonă temperată, cu prelungiri în zona subtropicală mediteraneană şi în zona

rece dincolo de Cercul Polar. Se desfăşoară pe cca. 4000km între Marea Mediterană (Capul Matapan/ Tanairon) şi Oceanul Arctic (Capul Nordkin) şi pe cca. 5600km de la Oceanul Atlantic (Capul St. Vicent) până la Munţii Ural.

Denumirea provine de la cuvântul fenician „EREB” care înseamnă „apus de soare”, după cum denumeau aceştia ţinuturile de la apus de Marea Egee, loc de unde plecau corăbiile lor spre Marea Mediterană.

66% din suprafaţa Europei aparţine usctului continental, 27% aparţine peninsulelor; iar 7% insulelor.

Europa are ţărmuri foarte articulate şi dantelate (39.000km adica 1km de ţărm la 240km² de uscat), complexe ca geneză şi variate din punct de vedere peisagistic şi valoare turistică. Amintim ţărmurile înalte cu fiorduri: Scandinavia, Islanda; cu schären: Marea Britanie; cu riass: pen. Iberică; cu estuare: Oc. Atlantic; cu limane: Marea Neagră; dalmatice: Marea Adriatică; vulcanice: I-lele Lipari; sau ţărmuri joase lagunare: Islanda, Marea Baltică, Marea Nordului; cu plaje şi cordoane: Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Neagră; sau cu delte: Dunăre, Volga, Pad.

Relieful Europei este destul de variat, se află dispus între -28m (nivelul Mării Caspice) şi 4810m (vf. Mont Blanc – M. Alpi) şi apare sub forma mai multor trepte: câmpii, podişuri, dealuri, munţi.Munţii sunt concentraţi în jumătatea de vest a continentului, fiind prezenţi la limitele sale răsăritene şi sud estice; jumătatea de est (Marea Câmpie Rusă) are un relief monoton cu altitudini reduse. În funcţie de originea sistemelor montane se disting patru mari regiuni morfologice: munţii caledonieni din nord, marea câmpie nord-europeană, munţii hercinici şi regiunea alpino-mediteraneană.Munţii caledonieni se întind de la arhipelagul Spitzbergen în Scandinavia până în insulele Britanice. Se caracterizează prin orientare NE-SV, altitudini nu prea mari (2469m- vf. Galdøpiggen – Alpii Scandinaviei) şi urme ale glaciaţiunii cuaternare: circuri, văi glaciare, vârfuri piramidale, fiorduri, lacuri.Marea câmpie nord- europeană are un relief relativ monoton, uşor vălurit. Dimensiunile câmpiei cresc pe măsura înaintării spre est, de la 200km în Germania la 600km în Polonia şi acoperă practic toată jumătatea estică a continentului (Marea Câmpie Rusă).Munţii hercinici (forma unui uriaş W) se întind din sudul Irlandei prin NV (masivul Armorican), centrul (Masivul Central Francez, munţii Cevennes) şi NE Franţei (Vosgi), apoi Munţii Pădurea Neagră şi Masivul şistos Renan (Germania), Patrulaterul Boemiei (Cehia), Munţii Lysa Gora (Polonia), Munţii Dobrogei, colinele Doneţului (Ucraina), Ural (Rusia). Altitudinile se apropie de 1900m (vf. Puy de Sancy în Masivul Central Francez – 1886m) şi dispun de însemnate resurse ale subsolului (cărbuni, minerale feroase şi neferoase).Regiunea alpino-mediteraneană se desfăşoară în sudul celei precedente şi este formată la sfârşitul mezozoicului (terţiar – cutările alpine). Caracteristici:

- activitatea vulcanică marcată în relief în regiunea Carpaţilor româneşti este prezentă şi azi în arealul mediteranean (Etna , Vezuviu, Stromboli);

- glaciaţiunea cuaternară şi-a pus amprenta în cadrul sistemului muntos alpin: văi aprofundate, circuri glaciare enorme care găzduiesc gheţari ( Aletsch – cel mai mare gheţar de vale din Europa, 26,8km lungime şi 117,6km²), lacuri mari şi adânci (Maggiore cu fundul cuvetei lacustre la -175m altitudine absolută; Como, Lugano, Garda -295m altitudine) în nordul Italiei, Annecy în Franţa, Neuchatel, Leman, Bodenesse în Elveţia

Clima Europei este caracterizată de mai multe zone şi tipuri de climat: zona arctică şi subarctică cu climate de tip oceanic şi continental în Europa Nordică, zona temperată cu climat oceanic (atlantic), de tranziţie şi continental (în Europa Vesticică, Centrală şi Estică) şi

zona subtropicală (mediteraneană), oceanică şi continentală în Europa Meridională, iar ariile montane înalte este un climat montan cu subtipul alpin pe crestele înalte.Hidrografia Europei se caracterizează printr-o mare densitate a reşelei hidrografice şi o frecventă prezenţă a lacurilor, de diverse origini. Apele au debite însemnate şi dată fiind energia reliefului nu prea mare s-au realizat în sec. XX canale magistrale care leagă marile nordice (M. Nordului, M. Albă, M. Baltică) de cele sudice (M. Caspică, M. Neagră, M. Azov). Fluviile Europei de Est: Volga (cel mai lung – 3531km), afl. Kama (2032km), Ural (2530km) cu vărsare în M. Caspică; Nipru (2201km), Don (1870km), Nistru (1352km) cu vărsare în M. Neagră, M. Azov; Pečora (1809km), Dvina de Nord (1302km) care se varsă în Oceanul Arctic. Între canalele navigabile care au făcut din Moscova port la 5 mari amintim: canalul Belomorsk – Baltiisk (200km), Moscova – Volga (127km), Volga – Don (101km, Volga – Neva – Marea Baltică (368km).În Europa de Vest în afara Dunării (singura arteră fluvială care curge de la V la E traversând Europa Centrală pe 2860km) fluviile sunt scurte dar cu debite importante favorabile transporturilor fluviale. Cel mai important este Rhinul (1326km) legat de alte râuri navigabile printr-o serie de canale: Mosel, Dortmund – Ems, Mittelandkanal, Rhin – Marna, Rhin – Rhône. Din 1992 este legat şi de Dunăre, realizând o axă fluvială trans euuropeană între M. Neagră şi M. Nordului. Alte fluvii: Vistula(1047), Elba (1165km), Weser (805km), Sena (776km), Loire (1032km), Rhône (812km). În I-lele Britanice apele sun scurte dar navigabile: Severn (338km), Thames/Tamisa (336km), Trent (290km).Lacurile Europei sunt numeroase dar neregulat dispuse. Numai in Finlanda există peste 100.000 de lacuri, iar în Nordul Câmpiei Ruse şi Pen. Scandinavă sunt cele mai mari (Ladoga – 18.400km², Onega; Vänern – 5585km², Vättern, Mälaren în Suedia). Lacurile glaciare din regiunea Alpilor sunt mai mici, sub 600km²: Geneva, Konstanz/Bodenesse; dar adânci – uneori cu fundul sub nivelul Oceanului Planetar (Como, Garda, Maggiore – Nordul Italiei).În corelaţie cu clima, pe teritoriul Europei se individualizează următoarele zone de vegetaţie: tundră în nord, în lungul litoralului arctic; păduri de conifere – taigaua siberiană – cu molid, brad, zadă, mesteacăn, ce coboară până la latitudinea oraşului St. Petersburg; pădurile de foioase cu fag, gorun, ştejar care ajung până la Pen. Iberică, Italică, Balcanică; silvostepa din Câmpia Rusă şi Câmpia Română; Stepa specifică Europei de Est; mediteraneană sau subtropicală, specifică litoralului Mării Mediterane în sudul Franţei, Spaniei, Corsica şi Grecia; desişuri xerofile (garriga în Franţa, Spania, frigana în Grecia, Creta) etc. Alături de aceste zone se dezvoltă şi vegetaţia montană, cu etajare pe verticală (păduri de gorun, fag, molid) şi cea alpină la partea superioară (pajişti, afin, merişor, smârdar) .Fauna Europei se caracterizează prin aceeaşi mare diversitate şi ăntr-o strânsă legătură cu zonele de vegetaţie. Se evidenţiază zonele: arctică(urs polar, focă), tundră (ren, vulpe polară, leming, gainişa polară), taiga (elen), pădurile de foioase (urs, cerb, mistreţ), stepă, mediteraneană (şacal, scorpion, brosca ţestoasă), de munte (capra neagră, muflonul european, marmota aplină, vulturul).Populaţia Europei, de cca 773 milioane locuitori (2000), o situează pe locul II între continentele cu o densitate medie diferită, între 18 loc/km² în nord şi 150 loc/km² în vest, alcătuită din trei grupe principale: romanică, germanică şi slavă, la care se adaugă şi alte popoare: finougricii, grecii, balticii etc.În ansamblu, ţările europene se disting printr-un grad ridicat de industrializare, o agricultură intensivă şi o dezvoltată infrastructură a transporturilor, care asigură un trafic mare de mărfuri, persoane, inclusiv turişti.Privind potenţialul turistic, Europa, prin cadrul său natural, se înscrie cu atracţii turistice de mare varietate şi spectaculozitate, iar prin istoria sa multimilenară a lăsat urme materiale şi

spirituale de o deosebită valoare, care dăinuie până astăzi şi care constituie obiective de mare interes.

Cel mai important tip de turism practicat este cel balnear-maritim (cca ¾ din fluxurile anuale de turişti). Principalele zone sunt: bazinul Mării Mediterane cu amenajările de pe litoralul Spaniei cu celebrele „costa”, i-lele Baleare, litoralul Franţei, Italia cu „rivierele”; Marea Adriatică, Egee; Marea Baltică şi Marea Nordului unde acest tip se practică într-un sezon mai scurt; Oceanul Atlantic, Marea Neagră.

Un alt tip de turism este cel montan practicat din sec. XIX în Alpi, unde există numeroase staţiuni în zona înaltă şi în zona lacurilor glaciare de vale. Alte amenajări pentru practicarea acestui tip de turism mai există şi în Munţii Tatra, Carpaţi, Rodopi, Pirinei sau Alpii Scandinaviei.

Turismul de cură balneară cu ape minerale sau termale este cea mai veche formă de turism practicată încă de pe vremea romanilor.

Fluxurile turistice sunt generate, de asemenea, de importante vestigii istorice sau „comori” de artă, unele ţări precum: Italia, Grecia, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Spania, având din acest punct de vedere o poziţie privilegiată. Ele au păstrat numerose mărturii ale civilizaţiilor trecute inclusiv operele ale marilor artişti ai Renaşterii şi au constituit cele mai mari muzee ale lumii.Dacă am raporta numărul de turişti primiţi de o ţară la numărul populaţiei remarcăm că Andorra are cca. 16 mil. turişti anual urmată de San Marino cu 3,3 mil. turişti anual. Dar efectivele cele mai mari se înregistrează în Franţa (70mil.), Spania (50mil.), Italia (35mil.) urmate de Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Austria, Cehia, Germania, Elveşia, Grecia, Portugalia. Ca venituri obţinute din turism se remarcă Franţa, Italia, Spania cu 27-30 md.$ anual, Marea Britanie cu 20 md.$ anual, Austria, Germania cu 12-16 md.$, Polonia 8,6 md. $, Turcia şi Elveţia cu 8 md. $, Olanda, Belgia.

5.2.2. REGIUNI TURISTICE5.2.2.1. Europa Nordică (Scandinavia)Cuprinde teritoriul format din Peninulele: Scandinavă, Kola, Yutlanda, precum şi numeroase insule din Mrea Baltică, Oceanele: Atlantic şi Arctic. Ca relief , reprezintă un complex de câmpii, podişuri şi munţi vechi peste care şi-a pus amprenta glaciaţiunea cuaternară. Se evidenţiază: arealul Munţilor Scandinavici, cu fielduri, gheţari, creste alpine, fiorduri şi insule; arealul podişurilor piemontane în trepte şi cu depresiuni; şi arealul câmpiilor litorale joase şi mlăştinoase circumscrise Mării Baltice. Clima este aspră (polară, temperat-continentală, oceanică), cu veri scurte şi ierni lungi cu prezenţa zilei şi nopţii polare, iar gheţarii ocupă suprafeţe restrânse (aprox. 5000km²).Hidrografia este bogată, cu râuri scurte cu cascade, şi numeroase lacuri care formează un adevărat labirint hidrografic. În cadrul vegetaţiei, taigauă (păduri de răşinoase şi mesteacăn) şi pădurile de amestec sunt larg extinse, această regiune înregistrând cel mai mare indice de împădurire din Europa, tundra şi silvotundra fiind mai restrânse.Din punct de vedere istoric, civilizaţia care stă la baza acestei regiuni sunt vikingi.

NORVEGIA/ „ŢARA FIORDURILOR”/ „ŢARA ZILELOR ŞI NOPŢILOR POLARE” / „ŢARA AURORELOR BOREALE”/ „ŢARA CASCADELOR”

Nume oficial Regatul NorvegieiFormare independenţa1905/ graniţele

actuale 1905Capitala Oslo

Nr. populaţie 4.695.134 locuitoriDensitate 12 loc./km²

Suprafaţă 386.318km² (cu insulele din jur)Limbi vorbite Norvegiana, finlandeza

Religii Evanghelişti luterani 89%, romano-catolici 1%, altele 10%

Etnii Norvegieni 93%, suomi 1%, alte 6%

Forma de guvernământ Monarhie constituţională (regat ereditar)

Rege: Harald VMoneda naţională coroană norvegiană (NOK) = 100

øre Antichitatea acestei ţări este dominată de vikingi – triburi germanice care unificate în 900 d. Hr. întreprind expediţii spre Islanda, Groelanda, America de Nord şi Mediterana. Timp de 600 de ani face parte din alte forme statale îmreună cu Islanda, Suedia, Finlanda sub conducerea Danemarciei. Ajunge în posesia Suediei de unde îşi proclamă independenţa în 1905. În al doilea război mondial este ocupată de germani până în 1945. Este membră NATO.Relieful, a cărui forme se constituie ca principale atracţii turistice, este rezultatul ridicărilor tectonice asimetrice de la sfârşitul neozoicului şi adâncirii râurilor, modelării glaciare plesistocene şi ulterior a creşterii nivelului oceanic, cu individualizarea fiordurilor. Partea înaltă este dominată de platouri uşor ondulate (uneori ocupate de gheţari – Jostedalsbreen 468km²), acoperite cu tundră montană şi turbării deasupra cărora se înalţă martori de eroziune. Râurile scurte cu numeroase şi spectaculoase cascade (Mardalsfössen – 297m cădere – cea mai mare din Europa) şi cu un imems potenţial hidroenergetic, întregesc frumuseţea peisajului natural, completat de numeroase obiective cultural-antropice.Ţărmul foarte dantelat, cu fiorduri, pătrunde adânc în interior (fiordurile Stavanger, Tröndheim- 179km, şi Sögnefjord-204km lungime) expune către Marea Norvegiei o platformă continentală dominată de numeroase insule stâncoase (Skjergaard- important domeniu pentru pescuit, Svalbard- domeniu important pentru expediţiile arctice).

Pe teritoriul Norvegiei se evidenţiază patru areale turistice, suprapuse principalelor zone economice(Nicoară L., 2002):

A.) Arealul turistic sud -esticSe întinde pe cele mai mari vârfuri ale Alpilor Scandinavi (Galdhöpiggen – 2469m, Glittertind-2470m) acoperite de gheţari, cu văi spectaculoase care se lorgesc spre Golful Oslo, însoţit de o îngustă câmpie colinară (principala regiune agricolă a ţării).Este puternic industrializată, are cea mai mare populaţie cu numeroase oraşe mari şi mijlocii şi este polarizată de Oslo.

Ca centre turistice se remarcă: Oslo situat în fiordul cu acelaşi nume, de 100km lungime, port cu peste 400 de cheiuri specializate. Este construit în amfiteatru, până în 1925 se numea Christiana, azi e un important centru industrial, comercial şi turistic. Obiective turistice: există 40 de insule pe terioriul oraşului, cea mai mare fiind Malmøya (0,56 km²). Oslo are 343 de lacuri, cel mai mare fiind Maridalsvannet (3,91 km²). Acesta este şi sursa cea mai importantă de apă. Cel mai înalt punct este Kirkeberget, cu 629 m. Din punct de vedere cultural istoric se pot vizita: 13 Muzee: Poştei, Schiului, Folcloric (într-un parc), “Kon-Tiki”- construit pe două nivele, într-un imens acvariu, galerii de artă, 5 teatre, cetatea Akershus (sec. XIV- XV), Palatul Regal, Parlementul, Institutul Nobel, Biserica lui Gol (sec. XII), Catedrala (Domkirke), Primăria, casele memoriale Amundsen şi Nansen, statui, case vechi.În afară de Oslo, pe cursurile superioare ale râurilor se află staţiuni, centre internaţionale de schi şi ale sporturilor hivernale: Lillehammer (pe Lägen, unde s-au organizat jocurile olimpice

din 1994), Fagernes, Gol, Strand. Acestea sunt completate de staţiuni de recreere, climaterice situate la altitudini mai joase pe malurile lacurilor: Hamar, Mes, Dalen.

B.) VestlandetOcupă fâşia atlantică şi este renumită pentru mărimea şi mulţimea fiordurilor: Sognefjord (204 km lungime), Hardangerfjord. Fiordurile şi principalele oraşe sunt străbătute de trasee turistice cu vaporul.Fiordurile, cascadele, gheţarii (Jöstedalsbreen – 855km², cel mai mare din Europa), peisajul insulelor din faţa litoralului, oraşele: Bergen(renumit prin casele din lemn – sec. XVIII, muzeul Marinei, Agriculturii, şi Târgul de peşte unde se etalează cele mai diferite tipuri de specii de peşti), Stavanger (cu Catedrala şi Biserica Medievală în stil anglo- normand), constituie obiective turistice de mare atracţie.

C.) TröndelagCuprinde sectorul central al Munţilor Scandinaviei cu altitudini reduse favorabile agriculturii (cea mai nordică zonă agricolă de pe Glob - 64º latitudine), circumscris fiordului Tröndheim. Oraşul cu acelaşi nume este centrul polarizator al zonei se remarca prin frumoasa catedrală în stil gotic care este cea mai mare din toată Scandinavia şi sutele de căsuţe mici din lemn. Alte staţiuni: Storen, Oppdal, Rörös.

D.) Arealul turistic nordicEste dominat de tundra montană, stâncării, insule de dimensiuni mari, aşezări rare şi mici. Este zona populată cu un număr mare de laponi (20.000 – 40.000) şi are ca centre turistice: Narvik oraş-port renumit prin frumuseţea aureolelor polare, Ny–Alesund – cea mai nordică aşezare de pe Glob(arhip. Svalbard), Mo I Rana centru al sporturilor de iarnă. Forme de turism: de circulaţie (tranzit) cu valenţe culturale, odihnă, recreere.

SUEDIANume oficial Regatul Suediei

Formare 1523/1905Capitala Stockholm

Nr. populaţie 9.127.058 locuitoriDensitate 20 loc./km²Suprafaţă 449.964km²

Limbi vorbite SuedezaReligii Luterani 89%, romano-catolici 2%,

altele 9%Etnii Suedezi 91%, finlandezi şi suomi

3%, alţi europeni 6%Forma de guvernământ monarhie constituţională, regat

ereditarrege: Carl XVI Gustaf

Moneda naţională coroană suedeză (SEK) = 100 öre

Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheţii ultimei glaciaţiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vînători-culegători, trăind în primul rînd din ceea ce Marea Baltică le putea oferi.În secolul IX şi secolul X, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerţul, atacurile şi colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră.

În 1397, cele 3 ţări scandinave : Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărţit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent.Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hăţurile Europei de Nord şi în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei şi a declarat-o Mare Ducat rusesc.Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducând la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod paşnic în 1905. Suedia a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO)

Relieful Suediei este predominant de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi:În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maximă prin vf. Kebnekajse 2111m. Spre est munţii sunt mărginiţi de un podiş, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a ţării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podişul Smaland (alt. 377m) şi câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemănătoare Danemarcei învencinate. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) şi Mälaren (1140 km²). Zonele mlăştinoase acoperă peste 10% din suprafaţa ţării.Lacul Mälaren a fost cândva un golf al Mării Baltice care pătrundea adânc în interiorul ţării. Mişcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălţat pamânturile despărţind apele golfului de cele ale Balticii, formând lacul Mälaren. Între lac şi mare se formează un cordon litoral care nu mai permite accesul corăbiilor spre interior şi obligă crearea unui punct de tranzit pe uscat. Aşa a apărut oraşul Stockholm la zona de contact dintre mare şi uscat cu un dublu rol: economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent) şi strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor care urmăreau şi prădau corabiile negustoreşti). Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.

Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule 450 km), dar cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) şi de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a Suediei şi face legătura între lacuri si râuri pe o distanţă de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm.Fluvii şi râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne.

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul din Golf, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C, cu maxime de peste +28 - +30°C anual. La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune

activităţi diurne fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează câteva ore.Din punct de vedere geografic şi turistic se individualizează patru areale:

A.) NorrlandCu peisaje destul de pitoreşti, bogate resurse de fier (exploatarea de la Kiruna) şi centre turistice la: Sundsvall, Kramfors şi Luleå cu monumente istorice.

B.) Suedia centralăCapitala Suediei- Stockhölm / “Veneţia Nordului”, este situată de o parte şi de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică şi pe câteva insule ale lacului Mälaren (total insule 14), legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50 de poduri. Obiective turistice: Palatul Regal (stil baroc italian), Catedrala Storkystan (stil gotic), Palatul Parlamentului, Primăria (stil elveţian), Opera, Teatrul Dramatic, 43 de muzee.Upssala, renumit prin cea mai veche Universitate din lume (sec. X), mormintele – tumuli funerari- ai primilor regi ai Ţării, şi canalul Götta. Din Götteborg, întemeiat în sec. XIII şi locuit la început de olandezi, se poate ajunge la Stockhölm traversând o zonă de mare frumuseţe prin cascada “Boneta Vrăjitorului”, prin lacurile tactono- glaciare : Vännern şi Mällaren, cu ajutorul unor ecluze.

C.) SmålandCuprinde zona lacurilor Vättern importantă din punct de vedere turistic.

D.) ScaniaEste regiune agricolă a Suediei, dar şi turistică din cauza litoralului şi apropierea de Danemarca. Centru turistic – Malmö, al treile oraş din ţară.

FINLANDA

Nume oficial Republica FinlandaFormare 1917/1947Capitala Helsinki

Nr. populaţie 5.238.460 locuitoridensitate 15,491 loc./km²Suprafaţă 337.030 km²

Limbi vorbite Finlandeza, suedeza, suomiReligii Luterani 895, romano-catolici 1%,

altele 9%Etnii Finlandezi 93%, altele 7%

Forma de guvernământ Republică parlamentarăPreşedinte ales pe 6 ani

Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

În Evul Mediu, regatul Suediei a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinarea acesteia.În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus, iar în 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordurile despre viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii (comunişti) şi Albi (social-democraţi şi liberali). Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918.În 1939, în virtutea pactului Ribbentrop-Molotov, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu prin tratatul de la Paris din 1947, dar şi-a păstrat independenţa, spre deosebire de alte state baltice.Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.

Geografia Finlandei este diferită faţă de alte ţări Nordice. Ţara se învecinează cu Suedia, Norvegia şi Rusia şi se află între Marea Baltică, Golful Botnic şi Golful Finlandei. Chiar dacă unele ţări au puncte geografice care se extind după extremitatea nordică a Finlandei, această ţară îşi pastrează titlul de cea mai nordică ţară din Europa, având majoritatea suprafeţei dincolo de latitudinea de 60º nord. Aproape o pătrime a ţării se află în interiorul Cercului Polar de Nord.Sunt aproximativ 1.107 km de coastă în golful Finlandei (sud), Marea Baltică (sud-vest) şi Golful Botnic (vest). Ţărmul este foarte articulat, cu numeroase golfuri şi lagune. În apele teritoriale se găsesc nenumărate insule.

Una din cele mai mari influenţe asupra reliefului au avut-o gheţarii continentali cuaternari, care au modelat suprafaţa ţării. Când gheţarii s-au retras, acum mai bine de 10.000 de ani, au lăsat în urmă morene, drumlins şi eskers. Miile de lacuri din partea sudică a ţării stau mărturie prezenţei de odinioară a gheţarilor. Forţa lor a săpat fundurile lacurilor, care s-au umplut cu apă provenită din topire. Retragerea gheţarilor este, pe scara timpului geologic, atât de recentă, încât căile de scurgere ale apelor nu au avut timp să se formeze complet.Finlanda „ţara celor 1.000 de lacuri şi insule„: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei.Două treimi din Finlanda sunt acoperite de păduri, o treime aflându-se la nord de Cercul Arctic. Climatul este variat, temperatura medie fiind de - 3ºC în Ianuarie (la Helsinki) şi 20ºC în Iulie. Se individualizează trei areale geografice şi turistice:

A.) Litoralul FinlandezCel mai dezvoltat economic, cu populaţia cea mai mare şi cu principalele oraşe industriale, comerciale, culturale şi turistice:  Helsinki: considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenţei a numeroase firme internationale, precum Nokia sau Laponia Jewellery, este un oraş atragator şi pentru turişti, o imbinare de cultură urbană, modernism şi tradiţie. Iniţial, oraşul de pe coasta de sud a Finlandei a fost un mic oraş pescăresc, fiind modernizat în 1812, în timpul stăpâniri ruseşti. Obiective: Catedrala de Tuomionkirkko, un amestec de renaştere gotică şi biserica ortodoxă rusă, chiar dacă astăzi este biserică luterană; Suomenlinna (fortăreaţă ridicată în 1748) - supranumită “Gibraltarul Nordului”, în centrul capitalei apare Sala Finlandia – gazda a numerase întruniri internaţionale. Catedrala Kalevala – realizată în subteran, muzeul Naţional, stadionul olimpic (1952), numeroasele parcuri, gradina zoologică (cea mai veche din Europa - 1889).Turku: a fost capitala Finlandei în trecut, dar după 1812 şi-a pierdut această calitate. După un incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraş a trebuit reconstruit până la frumuseţea de astăzi, dezvoltându-se rapid. Considerat înca de mulţi finlandezi ca adevarata capitală a ţării, este şi locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria ţării. Se pot vizita numeroasele muzee, care povestesc istoria strălucitoare şi în acelaşi timp tragică a oraşului, Castelul Turku şi Catedrala, datând din secolul XIII. În Catedrală veti găsi şi Muzeul de Istorie, fascinant pentru cei care vor sa descopere trecutul Finlandei. O legendă spune că Turku este oraşul de Crăciun al Finlandei. În fiecare an, preţ de câteva săptămâni, Moş Crăciun devine adevăratul stăpân al oraşului, având loc numeroase petreceri, spectacole şi manifestări specifice.

B.) Lacurile FinlandezeCea mai reprezentativă zonă turistică a Finlandei din punct de vedere al potenţialului natural. Centru turistic – oraşul Tampere - este cel mai mare oraş din ţările nordice de pe continent (200.000 locuitori). Important centru universitar, iar în afara celor două universităţi mai există şi numeroase alte instituţii de învaţământ. Este în acelaşi timp şi un important centru cultural

al Finlandei, cu numeroase teatre şi spectacole diverse, de la muzică şi literatură la artă plastică. Obiective: Piaţa Centrală (Pyynikki Ridge), Catedrala (Pispala), Turnul de Observare Pyynikki şi Nasinneula - care este cea mai înaltă clădire din Finlanda (168 m), cu un restaurant rotitor la 124 m înălţime.

C.) Finlanda de Nord - Laponia Cel mai important centru turistic este oraşul Rovaniemi (aşezat pe Cercul Polar chiar sub Steaua Polară) - febra aurului a atras la începutul secolului XIX numeroşi aventurieri în acest oraş, ceea ce a dus la o creştere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei Lappland (Laponia). Clădirile moderne sunt împrejmuite de o regiune naturală şi superbă de sălbaticie arctică. Este şi un centru universitar, cu câteva muzee şi regiune unde se pot face excursii sau schia. Laponia ocupă zona arctică a Europei Nordice, desfăşurându-se pe teritoriul Norvegiei, Suediei, Finlandei, Rusiei (Pen. Kola). Laponii, locuitorii de origine mongoloidă, se înfrăţesc cu renul care le asigura hrană, îmbrăcăminte, unelte de muncă şi mijlocul de transport; prin modul lor de viaţă reprezintă un deosebit interes turistic.

DANEMARCANume oficial Regatul Danemarcăi

Formare 950/ 1944Capitala Copenhaga

Nr. populaţie 5.447.084 LocuitoriDensitate 128,48 loc./km²Suprafaţă 43.094 km²

Limbi vorbite Daneza, feroeza, inuitaReligii Luterani 89%, romano-catolici 1%,

altele 10%Etnii Danezi 96%, feroezi şi inuiţi 1%,

alţii 3%Forma de guvernământ monarhie constituţională

Regină Margareta IIMoneda naţională coroană daneză (DKK) = 100 øre

Originile exacte ale Danemarcei s-au pierdut în istorie. Cea mai veche Danevirke este din secolul al şaptelea, în acelaşi timp cu noul alfabet runic. Cel mai vechi oraş, Ribe, a fost fondat în jurul anului 700.Până în secolul al 10-lea danezii au fost cunoscuţi sub numele de vikingi, colonizând, atacând şi având relaţii comerciale cu toate regiunile Europei, alături de norvegieni şi suedezi. În diferite momente, regele Danemarcei a controlat părţi din Anglia şi Irlanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Franţa, în special Normandia şi Insulele Virgine, Tranquebar în India, Estonia şi ceea ce este astăzi Germania de nord. Uniunea cu Norvegia a fost dizolvată în 1814, când Norvegia a intrat într-o nouă uniune cu Suedia (până în 1905).Mişcarea liberală şi naţională daneză a căpătat avânt în anii 1830, şi, după Revoluţiile de la 1848 din Europa, Danemarca a devenit o monarhie constituţională, la 5 iunie 1849.După al doilea război mondial, Danemarca a devenit unul dintre membrii fondatori ai NATO şi, în 1973, s-a alăturat Comunităţii Economice Europene (mai târziu, Uniunea Europeană).

Danemarca este constituită din peninsula Yutlanda (Jylland) şi 443 insule care au primit nume, din care 76 nu sunt locuite. Cele mai mari insule sunt Zealand (Sjælland) şi Funen (Fyn). Multe dintre insulele mai mari sunt legate prin poduri; Podul Oresund leagă Zealand de Suedia, Marele pod al centurii leagă Funen de Zealand, şi Micul pod al centurii leagă Iutlanda de Funen. Feriboturile fac legătura cu insulele mai mici.

Ţara este în cea mai mare parte plată, cu mici zone înalte, cel mai înalt punct natural fiind Møllehøj, la 170,86 de metri. Alte dealuri în aceaşi zonă, la sud-est de Århus sunt Yding Skovhøj cu 170,86 metri înălţime şi Ejer Bavnehøj cu 170,77 metri. Climatul este temperat, cu ierni blânde şi veri răcoroase. Iernile nu sunt deosebit de friguroase, având temperaturi medii în jur de 0,5 °C, iar verile sunt răcoroase, cu medii de 16 °C. Vântul suflă foarte des, fiind mai puternic pe timpul iernii şi mai slab vara. Danemarca are, în medie, 170 de zile ploioase pe an, cele mai puternice ploi apărând în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie. Trăsăturile geografice şi turistice permit împărţirea în patru areale:

A.) Yutlanda de Vest, Centrală şi de NordCu o agricultură dezvoltată, comerţ şi pescuit. Centru comercial şi turistic – oraşul Esbjerg, cu multe obiective turistice

B.) Yutlanda de Est şi arhipelagul danezCentre turistice: Alborg, Arhus, Odense

C.) CopenhagaCuprinde oraşul şi aria periurbană puternic industrializate. Copenhaga este capitala Danemarcei. Numele său în daneză, København (portul comercianţilor) aminteşte de poziţia sa strategică la Marea Baltică. Este situată pe coasta orientală a insulei Sjælland şi în mica insulă d'Amager, faţă în faţă cu strâmtoarea Øresund. Oraşele suedeze Malmö şi Landskrona se află pe coasta opusă.Copenhaga este celebră în bună parte pentru festivalurile şi petrecerile organizate pe perioada verii, foarte apreciate atât de localnici cât şi de turiştii care vin din întreaga lume.În mai, timp de trei zile, la Copenhaga are loc un fastuos carnaval, cu paradă, dans, concerte, spectacole, în luna iunie,  potrivit tradiţiei danezii şi turistii se strâng pe plaje în jurul focurilor improvizate, în amintirea ritualurilor de purificare vechi de milenii. Obiective: muzee şi galerii: Ny Carlsberg Glyptotek, cu numeroase colecţii interesante - artefacte etrusce (capitol la care Copenhaga este depăşita doar de Italia), precum şi un mare număr de lucrări ale marilor maeştri; Charlottenborg, palat în stil baroc, unde arhitectura clasică şi complicată reuşeşte perfect să dea o nouă dimensiune artei moderne; Muzeul National, cu numeroase expozitii permanente, între care şi cea dedicată perioadei vikinge; Frederiksborg Kronborg Slot, din Helsingor, care a fost sursa de inspiraţie pentru castelul din piesa lui Shakespeare, Hamlet. Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Copenhaga este Gradina Tivoli, unde se află şi un parc de distracţii, foarte apreciat. Copenhaga nu ar fi la fel fără una dintre cele mai faimoase statui din bronz din istorie, înfăţişând-o pe Micuţa Sirenă. La Palatul Amalienborg turiştii pot admira în fiecare zi, la prânz, complicatul ceremonial de schimbare a gărzii.

D.) Insulele Groenlanda şi FaeröeGroenlanda /“Ţara oamenilor” este un teritoriu autonom, parte a Regatului

Danemarcei. Teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic şi Oceanul Arctic, format din insula cu acelaşi nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) şi o mulţime de insule şi insuliţe din apropiere. Locuit de eschimoşi şi europeni. Administrat de DanemarcaOraşe- Sisimiut/Holsteinsborg(4900loc), Ilulissat/Jakobshavn(4200loc),Maniitsooq/Sukkertoppen (3135 loc).Relief de podiş şi de munte (cea mai mare parte acoperită de straturi groase de gheaţă) Clima arctică. Vegetaţie săracă.

Insulele Feroe/ "Insulele Oilor", sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoţia, Norvegia şi Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 şi, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorităţii problemelor de stat, exceptând apărarea (nu deţin o armată proprie organizată, care rămâne responsabilitatea Danemarcei, cu excepţia unei mici poliţii şi a Pazei de Coastă) şi relaţiile externe.

Insulele Feroe sunt de origine vulcanică şi au o vârstă de aproximativ 60 de milioane de ani (de trei ori mai în vârstă decât Islanda). Singurul izvor termal aminteşte de acest lucru. Insulele sunt formate din bazalt, care alternează cu alte straturi mai puţin dure. În Tvøroyri există coloane de bazalt cu apariţii de huilă, care arată existenţa unei foste păduri pe insule. Clima în Insulele Feroe este de tip oceanic, umedă şi extrem de schimbătoare, cu veri răcoroase şi ierni blânde. Cauzate de locaţia în calea Curentului Atlanticului de Nord, în Insulele Feroe sunt întâlnite temperaturi blânde comparativ cu latitudinea la care se află. Temperaturile medii din timpul verii şi timpul iernii sunt de 11°C, respectiv de 3°C. Porturile sunt lipsite de gheaţă tot timpul anului, iar zăpada ocazională, care cade în zonele locuite, în timpul iernii, se topeşte foarte repede, imediat ce se aşează.Aerul este de cele mai multe ori curat şi deseori bate un vânt rece (mai ales în sud-vest).

Prin vitregia cadrului natural şi a distanţelor mari faţă de ţările emitente de turişti, cele două insule nu prezintă interes turistic, deocamdată.

ISLANDA/ „ŢARA FOCULUI ŞI A GHEŢII”

Nume oficial Republica IslandaFormare 1944/1944Capitala Reykjavik

Nr. populaţie 309.699 loc.Densitate 2,9 loc./km²Suprafaţă 103.000km²

Limbi vorbite Islandeza, englezaReligii Luterani 93%, atei 6%, alte religii

1%Etnii Islandezi 94%, danezi 1%, altele

5%Forma de guvernământ Republică

Preşedinte Moneda naţională coroană islandeză (ISK) = 100

aurarIslanda a fost colonizată în secolole IX şi X de scandinavi, celţi, irlandezi şi scoţieni. Islandezii sunt foarte mândri de parlamentul lor, care este, de altfel, primul din lume. Acest parlament, pe care l-au numit Althing, a fost înfiinţat în anul 930.Islanda a rămas independentă timp de 300 de ani, după care a intrat succesiv sub suzeranitatea Norvegiei, apoi a Danemarcei.Islanda a redevenit independentă în 1944, după ce Regatul Islandei, în uniune personală cu Danemarca, a devenit republică.

Teritoriul ţării reprezintă un podiş de bazalt (alt. 640-760 m), din care se ridică circa 100 de conuri vulcanice, dintre care mulţi sunt activi, aproximativ 130 (Hekla, Laki, Vatnajökull 2000m -gheţarul cu cel mai mare volum de gheaţă din Europa, 900 m pătură groasă, Hofsjökull, 1765 m, Mýrdalsjökull, 1450 m); gheizere – marele Geyser înconjurat de alţii 50 mai mici, aruncă la 70m înălţime coloana de apă fierbinte (76-85ºC), izvoare fierbinţi, gheţari masivi (cei mai extinşi din Europa, totalizând 11.800km²). Câmpiile ocupă zonele restrânse de litoral.

Râuri: Blanda, Jökulsá, Skjálfandafljót, Þjórsá, Hvítá. Lacuri glaciare: Þingvellir, Thoris. Clima temperat oceanică, cu ierni blânde. Vegetatie de tundră, plantaţii de conifere. Fauna: diverse specii de păsări, peşti, balene.

Islanda etalează cele mai pitoreşti şi constante aspecte peisagistice legate de stâncăriile bazaltice, geyzeri, gheţari, coaste litorale. Vatnajokull este cel mai mare gheţar din insulă şi de pe continent (142km lungime, 1000m grosime), iar Hekla, este cel mai cunoscut vulcan a cărui ultimă erupţie a avut loc în 1990.Reykjavík este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de Cercul Polar. Se află în sud vestul ţării, în golful Faxaflói - o regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori. Etimologia Reykjavík-ului se deatorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin "golful aburilor".

5.2.2.2. Arhipelagul britanicEste teritoriul european în plin Ocean Atlantic a cărui inluenţe climatice se răsfâng în peisaj, în activitatea social-economică, inclusiv turistică. Situate în vestul continentului şi separate de acesta prin stâmtoarea Calais (32km lăţime) din Marea Mânecii, I-lele Britanice reprezintă o unitate turistică distinctă. Sunt prezente peste 1000 de insule componente, dintre care Marea Britanie şi Irlanda sunt cele mai mari, celelalte fiind grupate în mici arhipelaguri. Dintre acestea amintim: Shetland, Orkney, Hebride, Man, Wight, Anglo-normande. Suprafaţa totală însumează 314.600km². Legăturile continentale se fac prin căile maritime (fery-boat-ul), aeriene sau prin tunelul submarin din Marea Mânecii – Eurotunelul – rutier şi feroviar între Dover şi Calais lung de 51,7km , deschis în 1994.

MAREA BRITANIE / REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORDNume oficial REGATUL UNIT AL MARII

BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD

Formare 1770/1922Capitala Londra

Nr. populaţie 60.587.300 locuitoriDensitate 246/km²Suprafaţă 244,820   km²

Limbi vorbite Engleză, galeza, corniş, irlandeza şi scoţiana

Religii Anglicana 47%, presbitarieani 4%, romano-catolica 9%, altele 40%

Etnii Englezi 80%, scoţieni 9%, nord irlandezi 3%, alţii 9%

Forma de guvernământ Monarhie constituţionalaRegina Elisabeta a IIa

Moneda naţională Lira sterlină – 100 penii

Istoria milenară şi destul de zbuciumată a i-lei, începând cu sosirea triburilor celte (mul. I î.Hr.) şi continuând cu ocupaţiile romană, anglosaxonă, vikingă, normandă şi formarea Imperiului colonial Britanic a reuşit sa creeze în câteva secole o civilizaţie specifică, ce a reuşit să supravieţuiască peste vreme. Această bogată moştenire, cu vestigii preistorice şi mai târziu romane, anglo-saxone, normande, scandinave: catedrale şi castele medievale, valori spirituale şi materiale tezaurizate în numeroase muzee, operele artistice specifice civilizaţiei şi culturii medievale şi contemporane care se află în majoritatea oraşelor, face din Marea Britanie o valoroasa destinaţie turistică, iar turismul a devenit o industrie majoră şi o componentă de bază a economiei.

Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare. Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia - Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei. În Insula Irlanda, provincia Irlanda de Nord are o graniţă terestră cu Republica Irlanda.Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059 locuitori şi este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St. Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Basei Suverane din Cipru.

Relieful Angliei constă în majoritate din coline joase, despărţite, de la nord la sud, de un lanţ de dealuri şi munţi (Cumbria, Munţii Pennini). Altitudinile vîrfurilor muntoase nu depăşesc 1000 m. Râurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent şi Ouse. Ţara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon (1085 m). La nord se găsesşte insula Anglesey. Cel mai mare oraş este capitala, Cardiff, urmat de Swansea, Newport şi Wrexham.Geografia Scoţiei este variată, cu porţiuni joase în sud şi est, şi porţiuni muntoase (highlands) în nord şi vest, unde se află şi Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vîrf din Regat. În largul coastelor scoţiene se găsesc numeroase insule, cele mai importante fiind arhipelagurile Hebride, Shetland şi Orkney. Oraşele principale sunt Edinburgh, Glasgow, Aberdeen şi Dundee.Irlanda de Nord are un relief predominant colinar. Oraşele majore sînt Belfast şi Londonderry.

Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci şi foarte multe precipitaţii pe tot parcursul anului. Principalii factori de influenţă asupra climei constau în latitudinea nordică a ţării (între 50° şi 60° N), vecinătatea imediată a Oceanului Atlantic şi, în special, încălzirea apelor din jurul Insulelor Britanice de către Gulf Stream. Variaţiile de temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influenţată puternic de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale şi tropical-continentale. Marea Britanie este situată la confluenţa maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în nord. În aceasta zonă, variaţiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot înregistra toate tipurile de vreme.Regiuni turistice:

A.) Anglia de est şi sud – estRegiune care se ramarcă prin sectoare de plajă la Marea Nordului şi Marea Mânecii şi o economie caracterizată printr-un grad mare de dezvoltare a industriei şi serviciilor. Din punct de vedere turistic oraşele incluse se remarcă prin obiectivele cultural –istorice valoroase, plajele parcurile naţionale, polderele din Est. Centre turistice: Londra, Oxford, Cambridge, Winchester, Canterbury, Brighton, etc.

Londra acoperă o suprafaţă de 1579 km². Londra este port pe Tamisa, râu navigabil. Râul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar până în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de râu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele câteva coline (ex. Parliament Hill, Primrose Hill) nu au fost piedici semnificative.

Diviziuni: City of London ("Cetatea Londrei") este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. West End ("Capătul de vest" - al vechiului oraş) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale.La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, pub-uri, cluburi şi sex shop-uri.City-ul şi West End formează centrul Londrei ("Central London").Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei de est. În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra). În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon, dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii '50-'70 din zona Caraibelor.La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich, care marchează meridianul zero al lumii.Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay.În Londra funcţionează cel mai vechi metrou din Europa (1861) care însumează 400 km. Oraşul concentrază peste 70 de obiective turistice, monumente arhitectonice, istorice şi de artă, muzee, teatre, parcuri, pieţe: Catedrala St. Paul’s (sec. XVII-XVIII), biserica gotică a Mănăstirii Westminster (sec. XIII-XIV), Palatul Eltham, Palatul Buckingham, Palatul Parlamentului (sec. XIX), Turnul Victoria, Orologiul Big-Ben, British Muzeum (1753), Observatorul Astronomic al Meridianului Zero, podurile de pe Tamisa, parcuri: Hyde Parc (sec. XVIII).

Oxfordul este locul unde se îmbină romantismul oraşului medieval cu vitalitatea centrului universitar internaţional.Orice vizită adevărată a centrului cultural Oxford , ar trebui să înceapă de la The Oxford Story - o expoziţie neconvenţională care prezintă istoria de 800 de ani a universităţii. Cei care vizitează expoziţia se pot aşeza în băncile în universitate în epoca medievală. Atracţii principale ale Oxfordului sunt: Clădirile colegiilor: Merton College, cel mai vechi colegiu din Oxford, înfiinţat în anul 1264; All Souls College, colegiu amplasat într-o clădire impresionantă cu două turnuri şi cu ceas solar, proiectat de Christopher Wrena; Divinity School, clădire din secolul al XV-lea realizată în stil gotic; Muzeul Ashmolean (1683); Teatrul Sheldonian (1662-1669); Observatorul astronomic; Grădina Botanică.Monumentele: Catedrala St. Frideswide a colegiului Christ Church (1170-1180, completată în 1225, cu un turn şi cu construcţii adiacente ridicate în anii 1525-1546), Capela Colegiului Merton (1276); Capela Colegiului Magdalen (1475-1481); Capela Colegiului Lincoln (sec. 17); Redcliffe Camera (1739-1749).Cea mai vestită bibliotecă a Oxfordului, The Bodleian Library datează de la începutul secolului XVII. Colecţia de cărţi numără peste 5 milioane de volume. The Bodleian Library,

fiind una dintre puţinile biblioteci consacrate pe plan britanic, are privilegiul obţinerii unui exemplar din fiecare carte publicată pe teritoriul Marii Britanii. Regulile interioare sunt foarte stricte, nimeni nu are voie să părăsească incinta clădirii cu un volum de carte, totul se studiază în sălile de lectură. Nu fac excepţie nici măcar membrii familiei regale.

Cambridge centrul administrativ al comitatului Cambridgeshire în regiunea Est din Anglia. Oraşul este în principal cunoscut pentru Universitatea Cambridge, cea de a 2-a ca vechime din Regatul Unit, după cea din Oxford. Universitatea Cambridge a luat naştere în secolul al XIII-lea, sub forma unor şcoli religioase situate pe lânga mănăstiri franciscane şi dominicane. În 1290, Papa Nicolae al IV-lea a recunoscut statutul universitar al oraşului Cambridge, după ce universitatea a ieşit de sub tutela mănăstirilor. La Universitatea Cambridge au predat mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei universale: Erasmus din Rotterdam care a predat aici latina şi greaca, Isaac Newton care a devenit în 1669 profesor de matematică şi de fizică.

Se mai pot vizita: Canterbury – cu catedrala din sec. XI-XV, renumită pentru vitralii; castelele din Windsor (reşedinţa suveranilor englezi) şi capela St. George, Sussex, Kent; Winchester cu o frumoasa catedrala, un castru roman sau vestigii medievale.

„The South Coast” este marcată de un ţărm înalt, cu faleză. Se detaşează staţiunile: Great Yarrmouth (sud-est), Southend, Brighton, Eastbourne, Southsea.

B.) Anglia de sud-vestInclude districtele Cornwall, Devon, Somerset, Dorset, Wiltshire, Avon şi Gloucester. Turismul litoral dispune de condiţii ceva mai favorabile sub aspect climatic, dar ţărmul este în general înalt, cu faleze, riass şi plaje fragmentate. Centre litorale de importanţă turistică sunt: Bournemouth, Weymouth, Torquai, Brixham, Plymouth, Falmouth, Minehead, Avonmouth.

Bristol - numele oraşului provine din limba engleză veche în care "brycgstow" înseamnă "locul de la pod". Podul este şi astăzi simbolul oraşului şi atrage numeroşi turişti.

C.) MiddlandsCuprinde partea centrală a Angliei predominată din punct de vedere peisagistic de Munţii Penini, dealuri, câmpie, parcuri naţionale.Centre turistice: Birmingham - un Burg Metropolitan în cadrul Comitatului Metropolitan West Midlands în regiunea West Midlands. Pe lângă oraşul propriu-zis Birmingham, districtul conţine şi oraşul Sutton Coldfield.Centrul acestuia atrage mulţi vizitatori datorită clădirilor din epoca Victoriană, incluzând Primăria, Consiliul local, Muzeul Oraşului şi Galeria de Artă cu colecţiile pre-Raphaelite. De asemenea există multe clădiri istorice precum Biserica Sf Martin din secolul al XIV-lea, Catedrala Sf. Philip şi catedrala catolică Sf. Chad. Coventry- oraş medieval, cu parcuri, palate, catedrale şi biserici (sec XI); dar renumit şi prin consrucţia de autoturisme. Leicester, Nottingham – centre industriale şi universitare, cu numeroase monumente din sec. XII, XV şi XVI. Stratford-Upon-Avon - are origini anglo-saxone şi s-a dezvoltat ca un târg în perioada medievală. Datorită asocierii cu numele lui Shakespeare, Stratford este un vestit punct turistic, fiind vizitat de peste două milioane de turişti anual. În oraş se mai află biserica Sfânta Treime (Holy Trinity Church), unde a fost botezat Shakespeare şi unde este înmormântat.Stonehenge - se află în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de oraşul Amesbury, Wiltshire.Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliţi - menhire), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost aşezate ca nişte praguri alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanţ exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcţia este înconjurată de un lanţ circular care măsoară 104 m în diametru. În

interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Alte centre turistice: Derby, Sheffield.

D.) Anglia de NordOcupă sectorul de insulă la nord de Golful Wash. Resursele turistice naturale, prezente prin aspecte peisagistice şi parcuri naţionale, sunt complectate de zestrea culturală de mare valoare artistică şi historică.Centre turistice importante: York, Lincoln, Leeds, Lancaster, Dirham, Manchester, Liverpool; Blackpool, Skegness – importante staţiuni la Marea Irlandei şi Marea Nordului.

E.) Ţara Galilor (Wales)Ţinut muntos – Munţii Cambrieni cu variate aspecte peisagistice glaciare şi litorale. Din punct de vedere turistic deţin monumente istorice şi de artă. Clădiri medievale, biserici, catedrale: Gloucester, Worcester, Swansea, Cardiff – capitala provinciei şi principapul centru economic şi turistic.

F.) ScoţiaEste partea cea mai accidentată, din punct de vedere al reliefului, din Insula Britanică. Predomină un peisaj straniu, în care munţii cu păşuni întinse se întretaie cu văi glaciare adânci, în care se află lacuri glaciare lungi şi înguste denumite “loch”. Lacul “Loch Ness” este foarte spectacular, având o lungime de circa 37 km şi o adâncime de 230 m, dar foarte îngust (1,5 km). Se spune că în acest lac trăieşte un animal de apă misterios şi monstruos(supravieţuitor al epocii glaciare), care uneori iese la suprafaţă.Scoţia are cele mai vechi castele fiecare cu legenda lui: Castelul Balmoral- reşedinţa de vară a regidor britanici (sec. XIX), Castelul Holyrood din Edinburgh – fosta reşedinţă regală a Scoţiei (sec. XVI), Castelul din Duenfermline – oraş unde se află celebra catedrală unde şi-au gasit odihna numeroşi regi ai scoţiei. Alte castele pline de istorie: Crothes, Craigiavar, Fraser.Edinburgh - este un oraş de pe coasta de est a Scoţiei, şi capitala acesteia din 1437. În oraş se află sediul Parlamentului scoţian, care a fost restabilit în 1999. Edinburgh este celebru pentru festivalul său, care grupează mai multe festivaluri mai mici.Oraşul Edinburgh a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.Glasgow – renumit pentru construcţiile navale, aici s-au lansat transatlanticele “Quinn Mary”şi “Quinn Elisabeth”.Alte centre turistice: Dundee, Aberdeen, Clydeside.

G. ) Irlanda de NordAreal predominant montan, cu peisaje dominate de glaciaţiunea cuaternară, râuri scurte cu cascade, lacuri glaciare (Loch Neagh cu 296 km² şi 15m adâncime). Cel mai important centru turistic şi economic : Belfast – capitala provinciei

IRLANDANume oficial Irlanda

Formare 1922/1922Capitala Dublin

Nr. populaţie 3.969.558 locDensitate 56,48 loc./km²Suprafaţă 70.280 km²

Limbi vorbite Irlandeza, EnglezaReligii Romano-catolici 88%, anglicani

3%, alte religii 9%Etnii Irlandezi 95%, altele 5%

Forma de guvernământ Republica constituţională

preşedinteMoneda naţională Euro (EUR) – 100 cenţi

În constiuţia republicii, numele ţării este doar Irlanda (Éire în irlandeză) deşi numele Republica Irlandeză este folosit pentru nu a se confunda cu Irlanda de Nord şi cu întreaga insulă Irlanda. Capitala Irlandei este la Dublin.

Insula Irlanda are o suprafaţă de 84.421 km², din care 70.273 km² aparţin Republicii Irlandeze. Irlanda este complet înconjurată de Oceanul Atlantic, deşi porţiunea de apă între Irlanda şi Marea Britanie este cunoscută ca Marea Irlandeză.Coasta de vest a Irlandei este compusă din dealuri şi munţii cu înălţime mică, cel mai înalt punct fiind la 1041 m. În centrul ţării există în majoritate teren plat, favorabil pentru agricultură şi traversat de râuri ca şi Shannon şi de lacuri. Centrul ţării conţine şi zăcăminte majore de turbă, turba fiind printre cele mai importante resurse naturale a Irlandei.Clima Irlandei este influenţată de Curentul Atlanticului de Nord şi este destul de blândă. Verile nu sunt foarte calde, iar iernile sunt geroase foarte rar. Precipitaţiiile sunt foarte frecvente, mai ales în formă de ploi. În unele părţi ale ţării, până la 275 de zile pe an sunt ploioase. Dublin este un centru cultural major în Irlanda. Cartierul Temple Bar este o zonă cunoscută mondial pentru viaţa sa de noapte şi este populară cu persoane din Regatul Unit şi alte părţi a Europei. In centrul Dublinului se află Colegiul Trinity, cea mai renumită universitate din Irlanda. În Dublin se găsesc cele mai mari şi prestigioase muzee din Irlanda: Muzeul Irlandez de Artă Modernă, Galeria Naţională Irlandeză, Galeria Municipală Hugh Lane, Biblioteca Chester Beatty şi trei filiale a Muzeului Naţional a Irlandei.

5.2.2.3. Europa Vestică / AtlanticăCuprinde statele europene cu faţadă atlantică, cu un climat oceanic, peisaje de câmpie, dealuri, podişuri hercinice, munţi vechi şi litoralul cu dune de nisip.Se individualizează două subzone: Franţa şi Ţările De Jos.

FRANŢANume oficial Republica Franceză

Formare 843/1957Capitala Paris

Nr. populaţie   62.662.842 loc.Densitate 92,86 loc./km²Suprafaţă 674.843 km² 

Limbi vorbite Franceza, germana, catalana, bretona, basca

Religii Romano-catolici 88%, musulmani 8%, protestanti 2%, altele 2%

Etnii Francezi 90%, nord-africani 6%, germani 2%, alţii 2%

Forma de guvernământ democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială (mai

multe partide)Moneda naţională Euro (EUR)- 100 cenţi

Este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi

a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008.

Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică. Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populaţie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franţa, derivă din denumirea domeniului feudal al Capeţienilor din jurul Parisului.După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entităţi statale: Francia orientală, Francia occidentală şi între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entităţii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franţei.Prestigiul internaţional al Franţei a crescut spre sfârşitul secolului al XII-lea şi pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franţei pe plan internaţional, conflictul luând sfârşit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois.Secolul al XVI-lea este marcat de dominaţia Spaniei ce se uneşte cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Abia cu venirea lui Henric al IV-lea şi Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franţa a reuşit să iasă din conul său de umbră (1648 şi 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei ţări. Această perioadă este marcată şi de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franţa nu reuşeşte să îşi impună supremaţia în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.În urma Primului război mondial Franţa iese victorioasă dar suferă pierderi demografice şi economice imense. Criza economică şi politică din anii 1930 facilitează capitularea Franţei la începutul celui de al doilea război mondial în 1940 ce duce la dizolvarea celei de a treia republici şi la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Deşi marea parte a teritoriului francez se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii.Franţa metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii şi Marea Nordului şi de la Munţii Alpi şi Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul .

Franţa posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul şi vestul ţării(Bazinul Parisului şi Bazinul Acvitaniei; Culoarul Rhônului Câmpia Alsaciei; Colinele Bretagne, Normandiei şi Véndee= Masivul Armorican) până la lanţurile muntoase din sud (Munţii Pirinei) şi sud-est (Munţii Alpi), aceştia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4.810m). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munţii Vosgi, precum şi largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne şi Sena.

Climatul temperat oceanic cu evidente nuanţe locale (mediteraneene, montane, alpine), cu temperaturi anuale între 10-14ºC, dertermină o varietate de formaţiuni vegetale, protejate în numeroase rezervaţii şi parcuri naţionale.O mare importanţă turistică îi este conferită de cele două faţade: atlantică şi mediteraneană dar şi de varietatea cadrului natural şi patrimoniul cultural. Potenţialul turistic al Franţei este valorificat prin puternica infrastructură care permite practicarea unor forme diferite de turism. (în 1999 a ocupat locul I în lume înregistrând 71,9 mil. de turişti)

Se pot identifica zece areale turistice:A.) Paris – Champagne

Arealul se suprapune Bazinului parisului având ca şi nod polarizator capitala Paris.Parisul sau “oraşul lumină” este amplasat pe ambele maluri ale Senei, a fost fondat în sec. I î.Hr. sub numele de Luteţia, este cucerit de romani în 52 î.Hr., devine capitala definitivă a Franţei în 987. (Cucu V., 1982)Sub aspect administrativ este împărţit în 20 de arondisme iar din punct de vedere cultural- artistic este de inegalat. Sunt 13 universităţi (Sorbone 1253), 80 muzee (Louvre cu o suprafaţă de 60000m²), 120 de galerii de artă, zeci de teatre care au facut sa-şi merite titlul de “polul mondial al artelor”.Obiective turistice: Monumente şi clădiri: Turnul Eiffel - simbolul Parisului, este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. Numit după arhiectul său, Gustave Eiffel, este una dintre principalele destinaţii turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Structura a fost construită în 1887-1889 ca să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarului Revoluţiei franceze. Trei sute de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării lifturilor. Turnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit, era cea mai mare clădire din lume. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale.Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.Arc de Triumph - monument din centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franţei şi onorând pe cei care au murit în luptă.Les Invalides - Muzeu şi loc de veci pentru mulţi soldaţi francezi şi pentru Napoleon; Conciergerie - închisoare foarte veche unde mulţi membri ai regimului monarhic au stat înainte de moartea lor la revoluţia franceză; Palais Garnier - sediul Operei din Paris;Catedrala Notre-Dame (1163 -1250). Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului XIII, fiind prima capodoperă a stilului gotic timpuriu. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului

târziu. În interior coloanele au proporţii impozante, 130 m lungime, 35 m înălţime, nava principală este împodobită cu statui şi picturi.Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice.Sorbonne - universitate faimoasă, fondată în Evul Mediu, Statuia Libertăţii - o versiune mai mică a statuii din portul din New York pe care Franţa a dăruit-o Statelor Unite în 1886; Pantheonul din Paris - biserică şi mormânt al celor mai mari personalităţi ale Franţei; Sainte-Chapelle - capelă din secolul XIII.; Place des Vosges - piaţă din districtul Marais creată în timpul domniei lui Henric al IV-leaMuzee: Luvrul - clădirea este un fost palat regal situat în inima oraşului Paris, între malul drept al râului Sena şi Rue de Rivoli. Curtea sa principală se află pe axa bulevardului Champs-Élysées (Axe historique). Este unul dintre cele mai vechi şi mai mari muzee din lume, cu o lungă istorie în păstrarea patrimoniului artistic al Franţei, de la regii capeţieni până la imperiul Napoleonic. Louvre-ul deţine unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, dacă nu cumva cel mai cunoscut: „Gioconda“ (sau Monalisa) de Leonardo da Vinci. Luvrul a fost deschis prima oară pentru public în 1793, de atunci fiind îmbogăţit în permanenţă. Muzeul are trei aripi: Denon, Sully şi Richelieu. Intrarea în Luvru se face printr-un mini Arc de Triumf facut special pentru acesta.Muzeul d'Orsay - un muzeu de artă găzduit într-o gară din secolul XIX convertită, şi care conţine în special opere impresioniste; Centrul Georges Pompidou, cunoscut şi ca Beaubourg - o clădire neobişnuită care găzduieşte muzeul de arte moderne şi un centru cultural cu o mare bibliotecă publică. Lângă această clădire se află şi atelierul Constantin Brâncuşi; Musée Rodin - o mare colecţie de opere ale celui mai celebru sculptor francez;Musée du Montparnasse - detaliază istoria comunităţii artistice din Montparnasse;Musée Cluny, cunoscut şi ca Musée National du Moyen-Age, găzduieşte o mare colecţie de artă şi obiecte din Evul Mediu, inclusiv ciclul de tapiserii Doamna cu licornul; Musée Picasso.Alte zone ale Parisului: Montmartre - zonă istorică pe o colină, unde se află şi Basilique du Sacré-Cœur şi care este faimoasă şi pentru cafenele şi atelierele multor artişti importanţi; Champs-Élysées - faimoasă stradă din lume, un bulevard de obicei plin de turişti; Rue de Rivoli - magazine elegante pentru turişti; mergand catre Place de la Bastille se poate vedea şi Opera din Paris.Place de la Concorde - piaţa din care porneşte Champs-Élysées, cunoscută în trecut ca Place de la Revolution, locul obeliscului şi al ghilotinei ; Place de la Bastille - actuală piaţă, este locul unde se afla Bastilia până la Revoluţia Franceză.Cimitirul Pere Lachaise - unul dintre cele mai populare obiective pariziene, conţine mormintele multor francezi faimoşi, cât şi al oamenilor faimoşi din toată lumea care au ajuns să trăiască în Franţa (inclusiv români).Cartierul latin - unde se găsesc Pantheonul şi Sorbonne.Viaţa de noapte este bine reprezentată prin: Le Lido - cabaret de pe Champs-Élysées faimos pentru spectacolele exotice şi unde, ca soldat american în permisie cu nişte prieteni, Elvis Presley a dat un concert ad hoc; Bal du Moulin Rouge, Le Crazy Horse Saloon, Les Folies Bergère - cluburi de noapte faimoase.Pentru recreere: Disneyland Resort Paris - parc de distracţii din estul oraşului.Palatul de la Versailles - fostul palat regal în oraşul Versailles din sud-estul Parisului. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenţei. Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.Basilica Saint Denis - catedrală gotică foarte veche şi loc de veci al multor monarhi francezi, aflată în nordul oraşului.

Champagne se află în nord-estul Franţei şi se învecinează la nord cu Belgia. Are o formă alungită pe axa nord-sud, având o lungime maximă de aprximativ 350 km. În nord se află o parte din masivul ardeni, cu înălţimi de peste 600 m. partea sudică este formată din platouri situate la aproximativ 300-400 m, străbătute de râuri ce curg spre vest: Sena, Marne şi Aisne. Regiunea este cunoscută mai ales prin calitaea vinurilor: Champagne, Coteaux Champenois, Rose de Riceys, Coteaux Champenois Rouge şi numeroasele podgorii.

B.) Lorraine – AlsaciaArealul cuprinde estul Franţei întinzându-se peste Munţii Vosgi, Câmpia Lorenei.Centre turistice: Strasbourg – oraş milenar, sediul Parlamentului European.Obiective turistice: catedrală gotică (turn de 140m), Casa Kammerzell din al XV-lea secol, Palatul Rohan şi Muzeul de artă modernă, Universitatea (sec.XII) unde a învăţat Napoleon Bonaparte. Annecy – oraş medieval dominat de castelul cu acelaşi nume; Metz şi Thionville în Lorraine şi Mulhouse în Alsacia.

C.) Auvergne – BourgogneOcupă partea central sudică a Franţei, Masivul Central Francez, Munţii Cevennes, Podişul Limousine (V). Relieful este sub forma unui platou înalt, tăiat de văi adânci. Nordul regiunii este o zonă deluroasă. Cel mai înalt vârf este Puy de Sancy cu 1886 m.Oraşul principal este Clermont-Ferrand şi este cea mai mare aglomeraţie din regiune, cu 400.000 de locuitori, aproximativ o treime din populaţia totală a regiunii. Datorită reliefului munots, regiunea desparte două axe de comunicare în Franţa, cea de-a lungul Ron-ului şi cea de-a lungul coastei Oceanului Atlantic. O asemenea situare nu a fost favorabilă dezvoltării economice şi urbane şi a contribuit la stagnarea (regresia) demografică a regiunii.Frumuseţea cadrului natural şi profilul agricol predominant permit ca turismul rural să aibă o largă extindere în acest areal, formele de cazare la fermieri fiind diverse: case de vacanţă – gítes, camere de oaspeţi, pensiuni, ferme –han, gítes pentru copii, gítes de grup, gítes de etapă- pentru amatorii de drumeţii în circuit, excursii, pescuit, etc.Centre turistice: Vichy- staţiune balneară cu ape minerale şi termominerale; Clermont-Ferrand; Limoges.

D.) Rhône – Alpes – JuraSe află în estul Franţei şi este suprapusă depresiunii Rhône – Saône, masivelor Alpi şi Jura şi podişurilor Langres – Bourgogne.Munţii Alpi ramura Alpii Savoiei constituie principala atracţie turistică a anului prin peisaje şi amenajările tuirsice de mare anvergură.Staţiuni tuirstice: Chamonix - reprezintă „Mecca europeană” a alpinismului şi al sporturilor montane. Oraşul se situează în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont-Blanc(4807 m), foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. În localitate se află mai multe vârfuri care depăşesc 4000 m: Piscul Verde (l'Aiguille Verte), Marii Jorasses (les Grandes Jorasses), Dintele Uriaşului (la Dent du Géant), Muntele Blestemat (le Mont Maudit) şi Muntele Alb din Tacul (le mont Blanc du Tacul). Staţiunea datează de 235 ani şi este cunoscută ca centru internaţional al sporturilor de iarnă (3 trambuline, 2 patinoare, 3 teleferice, 6 tele-schiuri) dar este renumită şi prin complexul de instalaţii mecanice ce traversează masivul (telefericul Aiguille du Midi construit în 1955 şi unic în lume prin cele cinci puncte de sprijin ce leagă Chamonix de Val d’Aosta – Italia şi trenul cu cremalieră Montenvers, din 1909, care urcă la Mer de Glace cu peste 15 km de pârtii de schi).

Alte staţiuni: Les Tignes (1086m), Argentière (1255m), Vallorcine (1260m), Briançon, Mountiers, Albertville – staţiune care a găzduit în 1992 Jocurile Olimpice ; Val d’Isere cu 300km piste, 120 de teleferice; Les Saisies; Tignes; Les Arcs – Bourg St. Maurice, La Plagne, Le Menuires – Val Thorens(cea mai înaltă staţiune de schi din Europa 2300m) –parte integrantă a domeniului “Trois Vallèes”; Meribel.Pe versantul vestic al Alpilor s-au dezvoltat staţiuni montane: Aix-Les-Bains staţiune cu ape termale, sulfuroase, alcaline dar şi staţiune pentru sporturile de iarnă ; Chambery ; Grenoble – oraş medieval, capitală turistică a Alpilor, centru al sporturilor de iarnă şi universitar şi cu un patrimoniu cultural istoric; Gap, Digne.Munţii Jura (1723m) oferă peisaje carstice valoroase iar aşezările rurale favorizează dezvoltarea turismului rural (agroturism). Principalul centru turistic Besançon - cu cele 400 de hectare de parcuri, grădini şi spaţii verzi, 2000 de hectare de păduri şi 7 dealuri, este considerat primul oraş "verde" din Franţa. Este un oraş ce a fost mereu fruntaş în ceea ce priveşte calitatea ecologică. S-au depus eforturi suplimentare prin instalarea unei reţele de transport în comun 100% ecologică (autobuze care funcţionează cu gaz natural).Centre turistice pe valea Rhônului: Lyon - oraşul conservă un important patrimoniu cultural, de la vestigii din epoca romana pâna la construcţii din secolul XX. Partea cea mai valoroasă a oraşului, şi anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourvière, colina Croix-Rousse, cu o suprafaţă de 500 ha, face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii al UNESCO, din 1998. Câteva nume poartă renumele oraşului în toată lumea: Antoine de St. Exupery, autorul "Micului Prinţ", Fraţii Lumiere – inventatorii cinematografului, Rabelais – autorul lui Gargantua şi Pantagruel, Urbea medievală "Vieux-Lyon" şi bijuteriile sale arhitecturale (Hotel Bullioud, Paterin, Gadagne, Galeria Philibert Delorme, Turnul Rozelor), insolitele "traboules" – pasaje secrete din timpul Rezistenţei, Catedrala de pe Colina Fourviere, Catedrala St. Jean, etc. St. Etienne; Vienne, Montelimar, Orange, Avignon - este situat pe malul stâng al Ronului în departamentul Vaucluse, la 640 km sud-est de Paris şi la 80 km nord-vest de Marsilia. Centrul istoric din Avignon a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

E.) Riviera Franceză(Mediterana Franceză)Se desfăşoară între Capul Bon spre vest, şi staţiunea Menton, în est, către Italia.Riviera Lyoneză (Golful Lyon) se caracterizează printr-un ţărm jos, cu plajă întinsă, dar care nu se remarca prin amenajări prea deosebite. Pe litoralul Languedoc, la vest de delta Rhônului, lung de 160km, dispune de o puternică infrastructură şi şase nuclee turistice, microstaţiunii dotate cu mici porturi turistice: Port Vendres; Perpignan; Narbonne; Carcassonne; Sete; Montpellier - este un oraş însorit din sudul Franţei, situat pe coasta Mediteranei, între Marsilia şi graniţa cu Spania. Atracţiile turistice principale sunt: Muzeul de Arta Fabre, Grădina oraşului (Jardin de Plantes), Catedrala Sf. Petru şi strada istorica Esplanada Europei; Marsillia - situată în vechea provincie franceză Provence (Provença în occitană) şi pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port comercial al ţării.Coasta de azur este regiunea de coastă a Franţei la Marea Tireniană. Una dintre cele mai cunoscute zone de litoral din lume, Coasta de Azur, se continuă în est cu Riviera Italiană prin Monaco.Staţiuni turistice importante: Cannes staţiune balneară unde se organizează anual Festivalul Internaţional de Film. Printre obiectivele turistice majore ale oraşului se numără cheiul la Croisette, muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul St. Marguerite (sec. XI, locul întemniţării "Măştii de Fier"), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu acelaşi nume); Antibes – staţiune cu caracter permanent şi cu un obiectiv turistic important Muzeul Pablo Picasso; Nice - este un important centru turistic şi staţiune baneară, fiind supranumită "capitala Coastei de Azur".Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul Matisse, Muzeul de Arte (situat în Palatul Koţebu), palatul-muzeu Massena (sec.

XVIII-XIX), oraşul vechi cu palatul-muzeu Lascaris (sec.XVII) şi catedrala St. Reparat (sec. XVII), grădina şi ruinele castelului (sec. XI-XVII), ruinele oraşului roman Cimenelum (inclusiv amfiteatrul roman din sec. I-II), mănăstirea franciscană din Cimiez (sec. XIII-XVII) cu un superb rozariu, grădina botanică Phoenix cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de operă (sec. XIX), catedrala ortodoxă rusă (sec.XIX) ; Monte Carlo – renumită staţiune de lux cu o faleză pitorească şi plaje frumoase (Larvotta) şi cu o puternica infrastructură pentru divertisment; Monaco- Principatul Monaco este al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta mediteraneană, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă până la 63m peste nivelul mării; La Condamine; Menton; Grasse.

F.) PirineiArealul se suprapune munţilor omonimi (2887m) la sud-vest de graniţa cu Spania şi se impun prin peisaje alpine, glaciare şi carstice. Caracteristicile definitorii ale peisajelor Pirineilor sunt: absenţa lacurilor mari, precum acelea din vârfurile laterale ale Alpilor, pasuri montane la altitudini ridicate, şi relativ rare; numeroase torente montane numite gaves, care formează adesea cascade, depăşite în Europa doar de cele scandinave; frecvenţa cu care capătul superior al unei văi ia forma unui semicerc de culmi abrupte, numit local un cirque. Cea mai înaltă cascadă se află la Gavarnie (462 m), pe râul Gave de Pau; Cirque de Gavarnie, din aceeaşi vale, este poate cel mai cunoscut exemplu de cirque.Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, şi sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-Luchon şi Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de la Bagnères-de-Bigorre (Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude) şi Campagne (Aude), sunt în principal selenitice, şi nu foarte calde.

G. ) Aquitania – GaronneOcupă Bazinul Aquitaniei iar din punct de vedere peisagistic se impune peisajul de câmpie. Centre turistice : Toulouse ; Bordeaux - centrul istoric vechi al oraşului Bordeaux a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO ; şi staţiunile la Atlantic: Biarritz ; Bayonne ; Les Sables ; St. Martin pe i-la Ré (N).

H.) LoireSe întinde pe bazinul râului cu nume omonim. Loara este cel mai lung fluviu al Franţei, având o lungime de 1020 Km. Este, de asemeni, singurul fluviu francez al cărui bazin este în întregime cuprins între graniţele naţionale.

Fluviul Loara izvorăşte din Masivul Central de la o altitudine de 1425 m. Prin lungimea şi poziţia sa geografică, Loara a servit ca punte de legătură între porturile de le Atlantic, centrul şi sudul bazinului parizian, Masivul Central şi axa rhodaniană.Loara traversează regiuni deosebit de frumoase ale Franţei iar, principalele puncte de atracţie, care au făcut – o celebră în toată lumea, le constituie zecile de castele construite de – a lungul fluviului: Amboise, Angers, Azy-Le Rideau, Blois, Chambord, Chaumoni Sur Loire, Chenonceaux, Chinon. Centre turistice în acest areal sunt: Loches, Nântes, Nevers, Le Puy, Roane, Sancere, Saumur, Bourges, Argenton, Pitiers, Moulins, Laval.Pe faţada atlantică se desfăşoară sectorul de plajă, pe ţărm sau pe insule şi se remarcă: St. Nazaire şi La Buale.

I.) Bretagne – NormandiaOcupă partea de vest a Franţei pe peninsulele Bretagne şi Cotentin. Peisagistic şi turistic se impune ţărmul Atlanticului la Golful Biscaya sau la Marea Mânecii. Cele mai importante centre turistice: Brest, Rennes, Le Havre.

J.) Picardie – FlandraAreal localizat în Nord-Vestul Franţei cu importante centre turistice precum: Lille, Roubaix, Dunkerque şi staţiunile Boulogne şi Calais.

5.2.2.4.Ţările de jos / BeneluxBELGIA

Nume oficial Regatul BelgieiFormare 1830/1919Capitala Bruxelles

Nr. populaţie 10.584.534 locDensitate 344,32 loc./km²Suprafaţă 30.528 km²

Limbi vorbite franceză, germană, flamandaReligii Romano-catolici 88%, protestanţi

2%, altele 10%Etnii Flamani 58%, valoni 33%, italieni

2%, marocani 1%, altele 6%Forma de guvernământ monarhie constituţională

regele Albert IIMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Diverse naţiuni şi culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celţi şi romani până la francezi şi olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul campaniei lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în regiune sunt unite treptat în Ţările de Jos Burgunde. În timpul domniei lui Carol Quintul acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Ţările de Jos de sud se află sub dominaţia spaniolă şi apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate în Prima Republică Franceză. La prăbuşirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii şi al Luxemburgului sunt ataşate unui nou stat Regatul Unit al Ţărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez. În 1830 izbucneşte o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la independenţa Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominaţia Franţei, Marile Puteri decid instaurarea unui rege terţ, Leopold de Saxe-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de prinţi germani. Belgia îşi impune o politică de neutralitate, politică nerespectată de către puterile beligerante în cele două războaie mondiale. Participă activ în cadrul uniunii economice Benelux şi este de asemenea unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.

Teritoriul Belgiei se împarte din punct de vedere geografic în trei regiuni: câmpia costieră în nord-vest, platoul central şi ţinuturile muntoase ale Ardenilor (400-700m) din sud-est. Urmând exemplu Ţărilor de Jos, în câmpia costieră au fost amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o vale fertilă iar ţinutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în nordul Franţei.

Principale fluvii sunt Escaut şi Meuse. Climatul este temperat cu influenţe maritime puternice, cu precipitaţii importante pe tot parcursul anului. Temperaturile medii lunare variează între 3°C în ianuarie şi 18°C în iulie iar precipitaţiile medii variează între 51 mm în februarie şi 78 mm în iulie.Centre turistice:Bruxelles, principal centru politic, economic, şi turistic (capitala europeană), fondat în sec VIII- X pe un ostrov al râului Schelde, de unde şi numele bruk- pod, sella- lac. În partea de

sus a oraşului se află Parlamentul, Palatul Regal (sec XVII - XX), ministerele, muzeele pictorilor flamanzi, catedrale, biserici, parcuri. Aici se află celebrul pavilion “Atomium”(1958) care reproduce structura atomului (8 sfere gigantice de oţel de 2,3t fiecare, unite prin ţevi şi ridicate la 100m înălţime). Heysel – Mini Europa, deschis în 1995, o realizare unică unde se poate urmării pe viu la scară redusă, istoria, cultura şi tehnologia ţărilor din Comunitatea Europeană prin cele cca. 300 de monumente realizate la scara 1/25, amplasate de-a lungul unor alei mărginite de peisaje deosebite (Turnul din Pisa, Turnul Eiffel, Turnul Londrei, Arcul de Triumf, etc.). Serele Regale – construize de regele Leopold II, deschise publicului în lunile aprilie- mai, cu o colecţie unică de plante exotice.Anvers este un oraş din regiunea Flandra din Belgia. Anvers este unul din cele mai mari porturi europene, fondat în sec XVI, cu multe edificii medievale în stil gotic. Muzeul Plantin-Moretus din Anvers a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este oraşul diamantelor, unde se vănd, se cumpără şi se şlefuiesc cele mai frumoase diamante din lume.Bruges recunoscut port medieval din Flandra, deţine numeroase clădiri medievale frumos ornamentate, basilici (Basilica din Bruges păstrează, potrivit legendei, un flacon cu Sfântul Sânge) canale, porturi, pieţe, cheiuri medievale (Cheiul Verde). Centrul vechi istoric al oraşului este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este recunoscut ca “oraş fermecător al arhitecturii clasice” şi al “artei dantelelor”.Alte centre: Liege cu clădiri medievale, fabrici de sticlă (sec XVI), Gand – castelul conţilor, manufacturi de bumbac şi lână (sec. XVII); localităţi istorice: Waterloo – bătălia napoleoniană (18 iunie 1815); rezervaţia naturală Kalmthout sau plajele de la Ostende.

OLANDA/ „ŢARA DE JOS”/”ŢARA LALELELOR”/”ŢARA POLDERELOR”/

Nume oficial Ţara de JosFormare 1579 /1648 Capitala Amsterdam

Nr. populaţie 16.135.992 loc. Densitate 321 loc./km²Suprafaţă 41.526 km²

Limbi vorbite neerlandeză (+ frizonă în Frizia) idiş, limburgheză, neersaxonă,

romaniReligii Romano-catolici 36%, protestanţi

27%, musulmani 3%, altele 34%Etnii Olandezi 82%, altele 18%

Forma de guvernământ Monarhie constituţională  - Monarh Beatrix a Olandei

Moneda naţională Euro (EUR)Un sfert din teritoriul Ţărilor de Jos se află sub nivelul mării cu altitudine medie, statul având cea mai joasă altitudine din lume. De asemenea este una dintre ţările cele mai dens populate din lume. Este cunoscută pentru digurile, morile şi lalelele sale, dar şi pentru toleranţa sa pe plan social. Este membră NATO şi UE. Pe teritoriul său se află sediul Curţii Penale Internaţionale

Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman şi rege al Spaniei, regiunea face parte din cele 17 Provincii ale Ţărilor de Jos, care includeau şi Belgia actuală. După ce şi-a obţinut independenţa faţă de Spania în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă şi

economică în secolul XVII. Această perioadă, în timpul căreia Olanda şi-a creat colonii şi dependenţe în lume este cunoscută ca şi secolul de aur.După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, a fost creat un regat olandez împreună cu Belgia şi Luxemburg în 1815. Belgienii au devenit independenţi începând cu 1830 ca şi luxemburghezii.

Se remarcă prin peisajul de câmpie (dune de litoral, câmpie cu „poldere”, cămpie cu nisipuri „zandres” şi mlaştini), reţeaua densă de râuri şi canale, şosele şi căi ferate (primul loc/glob).Centre turistice:Amsterdam – capitala constituţională a ţării, port de talie continentală (30 bazine – 500ha şi 28km de cheiuri pentru vasele oceanice şi 140ha şi 18km pentru vasele fluviale), este denumit şi „Veneţia Nordică”, fiindcă se află în mare parte sub nivelul mării. Se impune prin clădiri de epocă: biserici şi catedrale, edificii de bănci (35), hoteluri şi restaurante de lux, baruri, cabarete, teatre; 600 de poduri peste cele 100 de canale. Obiective: Palatul Regal (sec XVII) – înălţat pe 13.654 de piloni; Rijks – Museum cu pânze inestimabile din pictura olandeză; Biblioteca Universitară (sec. XVII) cu peste 50.000 de cărţi; Gara Centrală, construită pe 3 insule mici şi sprijinită pe 8.687 piloni de fundaţie; moara Bloem – arata rolul morilor de vânt (macinatul cerealelor, prepararea hârtiei, uleiului, în desecarea lacurilor), digurile de peste 2000km care adăpostesc polderele olandeze (terenuri scoase de sub apă). Alte obiective: domul, catedrale, Casa Rembrandt, aeroportul Schiphol aflat la 4,5m faţă de nivelul mării, cel mai mare din Europa.Haga – reşedinţă regală şi administrativă de stat cu numeroase monumente de arhitectură, de istorie şi de artă.Obiective: Palatul Huis ten Bosch (reşedinţa regală); Mauritshuis. Rotterdam – “regele” porturilor europene şi al doilea în lume după New York, aşezat pe Rhein la 30km de ţărmurile Mării Nordului, cu peste 30km de cheiuri pentru nave maritime şi 25km pentru cele fluviale. Construcţiile vechi medievale sau mai recente sunt intercalate cu edificii noi precum: tunelul pentru transport auto pe sub râul Maas, turnul Euromast(100m), Marele Stadion, aeroportul Europort.Alte centre industriale dar şi cu valenţe turistice: Utrecht, Eindhoven, Gröningen, Zeeland – Marile Diguri, Kinderdink – mori de vânt. La graniţa cu Belgia se află oraşul Baarle – Nasan o atracţie turistică deoarece e singurul oraş european în care graniţa între două state trece prin mijlocul oarşului(cafeneaua De Engle- are salonul în Olanda şi terasa în Belgia). Este partia lalelelor care se cultivă încă din 1593 şi primul furnizor mondial a sute de specii(cele mai mari culturi se află în sudul oraşului Haga).

LUXEMBOURG

Nume oficial Marele Ducat de LuxemburgFormare 1867 / 1867 Capitala Luxemburg

Nr. populaţie  468.571 locDensitate 181,2 loc./km²Suprafaţă 2.586 km² 

Limbi vorbite Luxemburgheza, Franceza, Germana

Religii Romano-catolici 97%, altele 3%Etnii Luxembourghezi 73%, rezidenţi

străini 27%Forma de guvernământ Monarhie  - Marele Duce Henric

Moneda naţională EuroIstoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcţia Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortăreţe s-a dezvoltat treptat un oraş care a devenit centrul unui stat mic dar important. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moştenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreaţa Luxemburg a fost în mod constant mărită şi întărită de cei care au ocupat-o, între alţii, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii şi francezii. Chiar şi după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, ţara a devenit obiectul unei dispute între Prusia şi Olanda.Revoluţia belgiană dintre 1830–1839 a înjumătăţit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a ţării, pur francofonă, a fost transferată Belgiei. Independenţa Luxemburgului a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia şi Franţa. În acelaşi an 1839, Luxemburg s-a alăturat Confederaţiei germane.Regele Olandei a rămas şeful de stat al Luxemburgului, cu titlul de mare duce al Luxemburgului până în 1890. La moartea lui Wilhelm al III-lea, tronul Olandei a revenit fiicei sale, Wilhelmina, iar Luxemburg (pe tronul căruia nu puteau sta femei) i-a fost dat lui Adolph de Nassau-Weilburg.Luxemburg a fost invadat şi ocupat de Germania în timpul primului război mondial şi al celui de-al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich.În timpul celui de-al doilea război mondial, Luxemburg şi-a abandonat politica de neutralitate, alăturându-se Aliaţilor în lupta împotriva Germaniei. Guvernul său, în exil la Londra, a format un mic grup de voluntari, care au participat la invazia Normandiei. A devenit un membru fondator al NATO şi al ONU în 1946. În 1957, Luxemburg a devenit unul dintre cele şase state fondatoare a Comunităţii Economice Europene (devenită apoi Uniunea Europeană), şi în 1999 s-a alăturat ţărilor care au adoptat moneda unică, euro. Mai multe organisme europene îşi au sediul în Luxemburg.

Luxemburgul este una dintre cele mai mici ţări din Europa. În vest se mărgineşte cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafaţă dublă faţă de cea a ţării.Nordul ţării face parte din Munţii Ardeni, e format din dealuri şi munţi joşi, cel mai înalt punct fiind Buurgplaatz, de 559 m. Restul ţării este de asemena deluros.Graniţa estică a Luxemburgului e formată de râurile Mosel (Moselle), Sauer (Sûre) şi Our.Capitala Luxembourg este un important centru industrial, comercial, şi turistic, supranumit „Oraşul celor 83 de poduri”, are fermecătoare monumente de arhitectură: castele, biserici în stil gotic, poduri, pieţe, hoteluri de lux (Palatul Grand- Ducal, Castelul Comter).Alte centre turistice: Echternach, Vianden, Wietz.

5.2.2.5. Europa Sudică (Mediteraneană)Se suprapune părţii de sud a continentului şi cuprinde peninsulele: Iberică, Italică, Balcanică cu insulele limitrofe din Marea Mediterană. Bazinul Mediteranean se desfăşoară pe teritoriul Spaniei, Franţei, Italiei, Greciei, şi Maltei, între Gibraltar şi râul Evros(Mariţa).

1. Peninsula IbericăEste cea mai vestică şi cea mai sudică dintre cele trei peninsule din sudul Europei (iberică, italică şi balcanică). Este a treia peninsulă din Europa, cu o suprafaţă de 582 860 km², izolată de restul continentului prin Munţii Pirinei. Se caracterizează printr-o accentuată masivitate, fiind alcătuită din munţi şi podişuri înalte, altitudinea medie fiind de cca. 660m. Clima este determinată de expunerea atlantică, supusă unor mase de aer cald şi temperat, şi afro-

mediteraneană cu aer fierbinte şi uscat. Pe litoralul vestic temperaturile medii sunt, iarna, de 7 - 10ºC, iar în sud-est de 12 ºC. În interior se manifestă un climat temperat-continental. Vegetaţia specifică este reprezentată prin: păduri de fag, stejar, pajişti în nord-vest, stepă şi pădurile de gariga în partea centrală, formaţiuni de palmito şi tomillares pe litoral, completate de o faună tipică mediteraneană.Râurile cu văi bine dezvoltate sunt tributare Atlanticului (Duero, Tojo, Guadiana, Guadalaquivir), dar şi Mediteranei (Ebro).

SPANIA/ “ŢARA TOREADORILOR”/”a CÂNTECULUI ŞI DANSULUI”/”a VINURILOR SUPERIOARE”

Nume oficial Regatul SpanieiFormare 1492/1713Capitala Madrid

Nr. populaţie 45.116.894locDensitate 89,4 loc./km²Suprafaţă 504.645 km²

Limbi vorbite

spaniolă, cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare şi Valencia, galiciana în Galicia, araneza în Catalonia şi basca în

Ţara Bascilor şi Navarra.Religii Romano-catolici 96%, altele 4%Etnii Spanioli castilieni72%, catalani

17%,galicieni 6%, alţii 5%Forma de guvernământ monarhie parlamentară, Rege-Juan

Carlos I, Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, şi al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp.În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare şi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol

care a reprezentat şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic.Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la NATO în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

Cadrul natural este reprezentat de un podiş înalt de 700 – 1000m (Mesetta) situat în partea centrală, despărţit de Cordiliera Montană Centrală (2592m) în Mesetta de Nord (700-1000m), calcaroasă, cu peisaje aride, cu vegetaţie rară, drenată de Duero (Castilia Veche şi Leon) şi Mesetta de Sud (600-700m), străbătută de Tojo şi Guadiana, mai fragmentată şi cu peisaje mai atrăgătoare către vest (Estremadura) şi platouri calcaroase aride şi dezolante către est (Castilia Nouă) şi sud (La Mancha). La vest, Mesetta trece în trepte spre Câmpia Portugaliei, spre nord-vest în Galicia, podişul fragmentat de râuri coboară în ocean prin golfuri de tip “rias”, la nord este închisă de Munţii Cantabrici (2600m), calcaroşi, la est de Munţii Iberici (2300m), iar la sud se desfăşoară Cordiliera Betică (3478m) de la Atlantic la Mediterana, ca o barieră climatică pentru litoralul mediteranean. În nord-est, Câmpia Aragonului este închisă de Munţii Iberici şi Munţii Pirinei (3403m) la graniţa cu Franţa. Litoralul mediteranean şi atlantic, varietatea şi pitorescul peisajelor naturale, valorile spirituale completează zestrea turistică de mare valoare, care face din Spania să fie considerată între primele destinaţii turistice din Europa. Este o regiune extinsă de la Strâmtoarea Gibraltar la frontiera cu Franţa şi include riviera cu celebrele “coste”, precum şi arealele sau centre turistice învecinate ori intercalate.De la sud-vest la nord-est se succed :

A.) Costa del SolTorremolinos a moştenit locuri cu un puternic aer popular (ca de exemplu cartierul marinăresc La Carihuela), ca şi abundente vestigii ale bogatului său trecut (la Torre del Homenaje). Posibilităţile oferite de Torremolinos sunt nenumărate: de la băile în mare şi posibilitatea de a face plajă în aproape orice perioadă a anului, până la practicarea diferitelor sporturi. Plaje renumite sunt: La Carihuela (Montemar), din nisip de origine vulcanică (2100m – lungime şi 60m – lăţime), Bajondillo, Los Alamos (El Cañuelo), Playamar, din nisip alb fin (1000m – lungime şi 45m – lăţime. Monumente: biserica parohială Nuestra Señora del Carmen, Casa de los Navaja (dovada arhitecturii nobiliare din sec. al XIX-lea), Torre de Pimentel/Molinos (simbol al patrimoniului oraşului, care îi dă şi numele), Cortijo del Tajo (unde au fost descoperite importante rămăşiţe arheologice). Malaga - Fenicienii au fondat oraşul Malaka aici, în jurul anului 1000 î.Hr. Acest nume provine probabil din cuvântul fenician pentru sare, deoarece peştele era sărat în apropiere de port.

În secolul al VIII-lea, Spania a fost cucerită de mauri, iar oraşul a devenit un important centru comercial. Iniţial, Málaga a aparţinut de Califatul de Cordoba. După căderea dinastiei umayazilor, a devenit capitala unui regat separat, dependent însă de Granada. La sfârşitul Reconquistei, recucerirea Spaniei, Málaga a redevenit creştină, în 1487.Oraşul a fost puternic bombardat de forţele aeriene italiene şi franciste în tmpul războiului civil spaniol în 1936. Turismul de pe Costa del Sol din apropiere a impulsionat economia oraşului în anii 1960.Locuri de vizitat în MálagaAlcazaba (în limba arabă - fortăreaţă), Castelul Gibralfaro, Catedrala, în stil greco-roman, pe locul unei vechi moschei maure, a fost începută în 1528 şi terminată în 1719, Portul- unul dintre cele mai importante din Spania., Fundaţia Picasso - casa memorială a lui Picasso, Museo Picasso Málaga, Museo Interactivo de la Música, Museo Municipal (muzeul oraşului), Museo de Artes y Tradiciones Populares (Museul de Arte şi Tradiţii Populare), Palacio Episcopal (Palatul episcopal), Iglesia del Sagrario (biserică), Palacio de los Condes de Buenavista, Plaza de Toros (arena de coridă).

B.) Costa Virgen (până la Cabo de Gata, spre est)- cu Almeria, veche colonie feniciană şi romană

C.) Costa Luminosa – cu Aquilas, Mojacar, Mazarron – până la Cartagena, unde se află fortificaţii romane şi alte vestigii istorice, azi al 3 lea port al Spaniei.

D.) Costa Blanca – de la sud de Elche şi Alicante până la Golful Valencia(Denia) – include: Benidorm, Villajoyosa, Calpe.În prezent, Alicante este unul dintre cele mai moderne şi mai frumoase oraşe de pe coasta Spaniei. Această metropolă, denumită în limba catalană Alacant, este (alături de Barcelona şi de Valencia) unul dintre cele mai importante porturi şi staţiuni turistice la Marea Mediterană şi totodată, principalul centru comercial şi de pescuit al regiunii Valencia.

E.) Costa de Levante – cu Valencia principal centru turistic şi comercial.Numele original în latină al oraşului era „Valentia”, însemnând „vigoare”, „curaj”. Destinatiile turistice care merita mentionate sunt: Marques de Dos Aguas Palace, National Ceramics Museum, The Old Walls, Plaza del Ayuntamiento, The Porta de la Mar si The Old Santodomingo Convent, Falero Museum si, desigur, City of Arts and Scientes. „La Lonja de la Seda” („Bursa Mătăsii”) din Valencia a fost înscrisă în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.Alte obiective: parcul amenajat în albia fostului râu care traversa oraşul şi care prin anii '70 a inundat oraşul şi apoi a fost deviat prin afara oraşului, portul şi piaţa de peşte - în zonă va avea loc cursa de Formula 1 -, Plaza del Torro cu arena pentru coridă şi Gara, Plaza Mayor, Mercado Central, Oceanograful cu spectacolul de delfini, Umbrarul - o mică gradină botanică în care se aude discret muzica şi este acoperită de o structura metalică deosebită, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinţă Principe Felipe care găzduieşte şi o expoziţie cu obiecte recuperate de pe Titanic.

F.) Costa del Azahar – (Sagunto – Capul Tortosa) Castellon de la Plana: cu parcul central, arena pentru coridă, Plaza Santa Clara, Plaza Ayuntamento - piaţa primăriei - cu Mercado Central, catedrala Ave Maria, turnul pieţii şi ceasul solar iar apoi centrul vechi al oraşului unde se poate face şi shopping - pentru cei interesaţi Zara, Springfield, Cortefil etc. Puerto Azahar - portul turistic al oraşului cu faleza şi terasele din jur. Benicassim cu cele 5 plaje ale sale - Voramar, Almadrava, Torre San Vicente, Els Terrers şi Heliopolis, parcul acvatic Aquarama, Museum Bodegas Carmelitano - muzeul gastronomiei şi tradiţiilor, Muzeul şi Biserica cu obiecte religioase, picturi, cărti şi instrumentele primitive cu care se realiza celebra băutura " Licor Carmelitano " specifică zonei şi facută din plante culese din munţii din apropiere.

Benicarlo: El Jardin del Papagayo cu păsări exotice, Muzeul arheologic, Calle ( strada ) San Joaquin costruită în secolul 13 şi conservată, pieţele General Aranda şi San Bartolome. Staţiunea are 3 plaje.

G.) Costa Dorada se desfăşoară până la nord de Barcelona, având staţiuni renumite precum: Cambrilis, Salon, Torragona, Sitges, Badalona.

H.) Costa Brava- fastonată de golfuri pitoreşti atrăgătoare, cu o mare densitate de staţiuni: Blanes, Lloret de Mar, Palamos, Pineda de Mar, Rosos

Barcelona - este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este de asemenea al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe coasta Mediteranei, 160 km sud de lanţul muntos Pirinei, care reprezintă graniţa cu Franţa. Oferă o oportunitate unică pentru turişti, de a se plimba de la rămăşiţele romane spre cetatea medievală, şi spre oraşul modern cu bulevardele sale deschise şi toate intersecţiile lăsate largi de colţurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine.O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poţi vedea prestigioasa operă El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre alte clădiri interesante.Remarcabilă este moştenirea oraşului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit şi a lucrat la Barcelona, şi care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell şi imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcţie din 1882, fiind finanţată din bani publici ca şi catedralele din Evul Mediu. Se aşteaptă să fie terminată până în 2020.Există un muzeu care conţine lucrări mai puţin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinereţea sa. În districtele moderne ale oraşului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaţionale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele şi altele. Pentru vederi spectaculare ale oraşului şi liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreaţă care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic şi Palatul Sportiv şi Grădinile Botanice. La marginea oraşului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri înălţime, cu un parc de distracţie în vârf.O zonă turistică inclusă în aceasta regiune este zona turistică Sierra Nevada-Granada.Sierra Nevada atinge înălţimea maximă din Spania (3481m), adăposteşte cel mai sudic gheţar din Europa şi este frecventat pentru sporturile de iarnă, având o reţea de staţiuni pitoreşti.Granada este faimoasă datorită construcţiilor sale istorice, din vremea maurilor, dar şi din perioada gotică sau renascentistă. Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi de chitară.Cele mai importante construcţii din perioada maurică aparţin Palatului Alhambra (Medinat al-hambra = oraşul roşu; datorită stâncilor roşii pe care este construit). Reprezintă o aglomerare de palate, cele mai mari lăcaşe de cult de acest tip din Spania. Alhambra a fost construită în secolele XIII şi XIV, pentru a servi ca reşedinţă a regilor mauri. Este celebră pentru tavanele sale din stuc(un material realizat dintr-un amestec dintr-un agregat, un adeziv şi apă. Aplicat umed, se întăreşte prin uscare, devenind un solid dens) şi fântâna cu lei. Deşi regele Carol al V-lea a ordonat construcţia palat aici - care nu a fost niciodată terminat - ansmablul s-a conservat bine.Palatul Alhambra, Grădinile Generalife (Alhambra) şi cartierul Albaicín din Granada au fost înscrise în anul 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În Albaicin se găsesc cuevas, renumitele locuinţe ale rromilor din peşteri.

În partea estică a Spaniei pe lângă Granada şi alte centre istorice completează turismul balnear-maritim prin oferta lor de turism cultural: Lorca, Murcia, Albacete, Almansa, Teruel, Lerida, Gerona.

Zona turistică a Insulelor Baleare - sunt un arhipeleag în vestul Mării Mediterane, formând o comunitate autonomă din Spania. Capitala comunităţii autonome este Palma de Mallorca. Comunitatea autonomă este compusă din o singură provincie. Limbile oficiale sunt catalana şi spaniola. Principalele insule sunt Mallorca, Menorca (Minorca), Ibiza (Eivissa) şi Formentera, toate destinaţii turistice populare. O insulă mai mică este Cabrera.Din punct de vedere istoric insulele au fost cucerite pe rând de romani, vandali, bizantini, arabi şi catalano-aragonezi. Menorca a fost o dependenţă britanică până în secolul XVIII.

Se remarcă printre staţiuni: Palma de Mallorca, Puerto Soller, Alcudia(în Ila Mallorca), Mahon şi Ciudadela(Menorca), Ibiza, etc.Un tur complet al oraşului Palma de Mallorca va cuprinde neapărat în circuitul său obiective cum ar fi Pueblo Espanol - muzeu arhitectural conceput ca un mic orăşel, adunând laolaltă machete ale celor mai importante lucrări din arhitectura spaniolă clasică, şi centrele comerciale importante – Av. Jaume III şi Porto Pi, precum şi porturile comerciale, Castell de Bellver - construit pe ruinele unui sit musulman, adăposteşte un muzeu al descoperirilor arheologice şi sculpturi clasice, având şi avantajului unei minunate perspective asupra golfului.Centrul istoric al oraşului, în care se pot vizita: Catedral de Mallorca şi Museo Catedralicio – situate în apropierea mării, Banys Arabs – băile arabe, Museo de Arte Espanol Contemporaneo. În oraş sunt numeroase biserici, pieţe, şi palate.

Exceptând litoralul mediteranean şi unele sectoare litoral atlantice, fondul turistic al Spaniei este dominat de tip cultural-istoric.

Regiunea turistică nord-vestică beneficiază de o largă faţadă la oceanul Atlantic, climă umedă şi blândă, păduri de foioase, relief muntos şi de podiş, câmpie litorală îngustă. Include Galicia, Asturia, Ţara Bascilor.Din punct de vedere istoric, Galicia este urmaşul Gallaecia Romana care includea şi părţi din Castilia de vest din zilele noastre şi Portugalia. Limbile oficiale ale comunităţii autonome sunt galiciană, sau galego (în spaniolă gallego) şi castelană. Ambele limbi au statut oficial şi sunt predate în şcoli. Principalele oraşe sunt Vigo, A Coruña, Pontevedra, Lugo, Ferrol, Ourense şi Santiago de Compostela, capitala.

Din punct de vedere geografic, cea mai importantă funcţie a Galiciei este prezenţa a multe spaţii în formă de fiord pe coasta de nord şi de vest. Acestea sunt numite rias şi sunt divizate în Rias Altas şi Rias Baixas. Mare parte din populaţie locuieşte lângă Rias Baixas, unde se află mai multe centre urbane ca Vigo şi Pontevedra. Rias sunt importante pentru pescuit, transformând coasta Galiciei în una dintre cele mai importante zone de pescuit din lume. Peisajul spectacular al coastei şi multele plaje atrag un număr mare de turişti.Terenul este format dintr-un lanţ de munţi joşi, traversate de râuri mici care nu sunt navigabile, dar care produc putere hidroelectrică. De fapt, Galicia are atât de multe râuri mici de a fost numită "ţara celor 1000 de râuri." Cele mai importante râuri sunt Miño şi Sil, care are un canion spectacular. Ţara Bascilor din nordul Spaniei este marginită de Oceanul Atlantic şi Franta. Regiunea este binecuvântată cu peisaje mirifice, o coastă neatinsă de turismul în masă şi un patrimoniu cultural bogat, care separă această regiune de restul Spaniei şi Europei. Din nefericire, cea mai

neobişnuită zonă a Spaniei este renumită şi datorită separatiştilor başti, a căror activitate teroristă a umbrit reputaţia acestei zone încă din anii 60.Rezervaţiile naturale, dealurile şi munţii de aici sunt un magnet pentru cei cu simţul aventurii, alpinişti şi fanii sporturilor extreme. Cultura şi istoria se întâlnesc în palatele renascentiste, catedralele gotice şi mulţimea de muzee ce abundă în Bilbao şi Vitoria-Gestaiz. Localnicii vorbesc propria limbă - euskera - limbă care nu are nicio legatura cu cea spaniolă şi cu nicio altă limbă din lume. Şi nu doar limba ciudată, ci şi gastronomia, arta, muzica şi sporturile, fac din această regiune un tărâm cu adevarat special. Bascii originari sunt priviţi ca fiind ultimii supravieţuitori ai triburilor aborigene care au populat odată Europa. Centre turistice: San Sebastian, Bilbao – capitala, Vitoria.

Zona turistică Aragon se extinde de-a lungul râului Ebru, în sudul Navarei şi în provincia La Rioja. Centre turistice: Aragon, Zaragoza, Huesca.Specificul oraşului Zaragoza îl dă faptul că aici coexistă mărturii a patru culturi diferite în această urbe a diversităţii: Zaragoza romană, Zaragoza creştină, Zaragoza maură (arabă) şi Zaragoza evreiască.Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea urbe romană putem admira, chiar şi azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano şi Termas de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie înconjurate de tot felul de blocuri şi case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora.Având o istorie aparte, oraşul se găseşte la jumătatea drumului dintre Barcelona şi Madrid, fiind foarte aproape şi de Pirinei.În prezent, oraşul Zaragoza este împărţit în două de râul Ebru, cu multe poduri, precum Puente de piedra, Puente de hierro, Puente de la Almozara etc.

Regiunea turistică centrală este formată din Castilia Veche şi Castilia Nouă.Castilia Veche, suprapusă platoului omonim cu fundament vechi, de 700 -800 m

altitudine, parte integrantă a Mesetei spaniole, are un peisaj mai auster, condiţionat de nuanţa continentală a climei, cu precipitaţii relativ reduse, vegetaţia naturală fiind mai sărăcăcioasă (,,garriga”, stepa). Duero şi afluenţii săi se alimentează din lanţurile montane care o închid pe trei laturi (Munţii Cantabrici, Munţii Iberici, Sierra de Guadarrama şi Sierra de Gredos).Burgos - devenit capitala Regatului Castiliei şi Leonului m sec. al Xl-lea, este depozitarul celei mai mari grupări de monumente în stil gotic din Spania -Catedrala Santa Maria, biserici (San Esteban), Casa de Miranda; are un mare complex mănăstiresc, apoi palatul regilor Castiliei, monumentui închinat eroului national El Cid, muzee; Plaza del Toros este renumită pentru coridele anuale;Leon, fosta capitală a regatului cu acelaşi nume, păstrează vestigii romane, catedrala, Biserica San Isidore (sec. XII), Mănăstirea San Marco (muzeu);Valladolid - cel mai mare oraş din Castilia Veche, nod de comunicaţii - este un important centru cultural, cu universitate din 1346, Colegiul Santa Cruz (ce include o mare bibliotecă şi muzeu), biserici (Nuestra Sefiora la Antigua si San Pablo), catedrala;Salamanca - oraş cultural de mare traditie si nod de polarizare turistică, - Medina del Campo — mare târg în Evul Mediu;Alte centre turistice: Segovia , Avila, Zamora, Palencia.

Castilia Nouă - de la Sierra Guadairama şi Sierra de Gredos, până la Sierra. Sub aspectul interesului turistic se detaşează net arealul din nordul Castiliei Noi şi în special cel al capitalei.Madrid este a patra mare metropolă a Europei ca potenţial demografic şi unul dintre cele mai importante complexe turistice. Este o metropolă cultural-ştiinţifică (Academia Regală Spaniolă, două universităţi, 20 teatre, 30 muzee mai importante etc.) Obiective turistice: Piaţa Mayor, Piaţa Sfintei Cruci, Piaţa Catedralei Sf. Isidoro, Piaţa Muzeului Prado; sunt renumite cele trei porţi ale vechiului oraş medieval - Puerta de Alcade, Puerta de Toledo şi Portillo de

San Vicente, Arcul de Triumf, Palacio Real, Casa Cervantes, primaria, biserici, 91 mănăstiri, apoi Fântâna Zeitei Cibele, Puente de Toledo, statuile regilor Filip al III-lea şi Filip al IV-lea, monumentul închinat lui Cervantes; Muzeul Prado (de la sfârşitul sec. XVIII) este celebru prin galeria de pictură (El Greco, Rafael, Tizzian, Goya, Rubens).In apropiere de Madrid (45 km nord-vest) se afla El Escorial, fosta resedinţă a regilor Spaniei, azi muzeu.Toledo este declarat oraş-muzeu naţional.La vest de Platoul Castiliei Noi, Estremadura, regiune mai joasă (200- 300 m), atrage prin cursurile râurilor Tajo şi Guadiana, care datorită intersectări unor linii de falie (de-a lungul cărora relieful cade în trepte spre vest) prezintă numeroase repezişuri 51 cascade, precum şi lacuri de acumulare antropice cu scopuri multiple. Se remarcă două centre turistice: Merida (pe Guadiana), Caceres. Andaluzia etalează peisaje variate - de la câmpia joasă, drenată de Guadalquivir, ce se racordează cu campia litorală, la munţi cu altitudine mijlocie (Cordiliera Betica şi Sierra Morena), peisaje agricole cu plantaţii (vită-de-vie, măslini) şi păduri montane; de la ţinuturi cu climă de tip continental, la cele cu climă mediteraneană influenţată de ocean.Ca centre turistice se impun principalele două oraşe - Sevilla şi Cordoba -, ambele situate pe malurile Guadalquivirului.Sevilla, este a patra aglomeraţie urbană a Spaniei, conservă vestigii din toate perioadele istorice (mine, ziduri, porţi - Puerta del Sol -, podul Alcantara), edificii monumentale împodobite cu o arta de mare rafmament - impozanta catedrala gotică în care este mormântul lui Cristofor Columb, biserici (Santa Maria la Blanca, Santo Tome), moschei (Giralda), Alcazarul. Este capitala folclorului andaluz (dansul ,,flamenco”) şi a coridelor. Dispune de o puternică infrastructură turistică.Cordoba este renumit pentru înaltul nivel la care a ajuns aici civilizaţia arabă. A fost capitala emiratului şi a califatului de Cordoba (sec. VIII-XI), inclusă apoi în regatul Castiliei (1236). Este celebră moscheia din sec. al VIII-lea, transformată în catedrală.Fâşia litorală oferă pe aproape întreaga lungime dintre Gibraltar şi frontiera cu Portugalia condiţii deosebit de favorabile pentru cura heliomarină, beneficiind de climat cald şi plaje întinse. Între Huelva şi Cadiz (cu amplasare foarte favorabilă turismului litoral, port) se desfaşoară Costa de la Luz, cu plaje întinse şi staţiuni balneare maritime - Sanlucar de la Barrameda, Chipiona, Cadiz.Spania se impune în turismul mondial ca a doua mare receptoare (dupa Franţa), veniturile încasate din turism (27 miliarde dolari anual) având o contribuţie însemnată la echilibrarea balanţei schimburilor externe. Două treimi din turiştii străini provin din Franţa, Portugalia, Germania şi Marea Britanie.. MALTA

Nume oficial Republica MaltaFormare 1964/1964Capitala Valletta

Nr. populaţie  402 668 locDensitate 1 274 loc./km²Suprafaţă 316 km²

Limbi vorbite Malteza, EnglezaReligii Romano-catolici 98%, altele 2%Etnii Maltezi(amestec arabi,sicilieni,

spanioli,italieni, englezi)96%, altele 4%

Forma de guvernământ democraţie parlamentară  -

Preşedinte Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Republica Malta este o ţară insulară în Europa de sud. Consistând dintr-un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la sud de Italia şi la nord de Tunisia, aceste insule amplasate strategic, au fost cucerite şi stăpânite de diferite puteri pe parcursul secolelor.Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma (în Via Condotti 68) cel mai mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stareţia din Malta).Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii Europene.

Statul maltez cuprinde şase insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²), Comino (ca. 3 km²), insula Filfla (care înseamnă "boabă de piper"), cele două insule gemene St.Paul. Insula principală, Malta, este formată din cinci districte, Gozo şi Comino constituindu-se împreună într-un al şaselea. Cea de-a patra insulă, ca mărime, nelocuită, a fost bază militară britanică, bază pe care aceştia au dinamitat-o la părăsirea ei, Filfla (0,06 km²).La Valletta este construit pe o peninsulă, în care se află două porturi naturale, Marsamxett şi Portul Mare. Oraşul a fost fondat în 1566, prin construirea bisericii.În La Valetta se află mai multe biserici, cea mai remarcabilă fiind Catedrala Sfântul Ioan, în trecut Biserica Cavalerilor. Alte atracţii turistice sunt Palatul Marilor Maeştrii (acum Parlamentul Maltez) şi un Muzeu Naţional de Arte Frumoase. Oraşul La Valletta a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.Alte atracţii turistice: monumentele megalitice de la Tarxiex (sec III-IV Î.Hr), Mdina, Rabat, Musta- fortificaţii, peisagistice: Grota Albastră.Chiar dacă nu are ieşire la Mediterană amintim la acest capitol şi de Portugalia, parte integrantă a peninsulei Iberice.

PORTUGALIANume oficial Republica Portugheză

Formare 1139/1640Capitala Lisabona

Nr. populaţie 11.317.192locDensitate 123 loc./km²Suprafaţă 92.391 km²

Limbi vorbite portughezăReligii Romano-catolici 97%, protestanţi

1%, altele 2%Etnii Portughezi 98%,africani şi altele

2%Forma de guvernământ republică parlamentară

Preşedinte

Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţiInclude şi două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore (Açores) şi Insulele Madeira.Împărţirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura şi climatul atlantic de cel mediteranean. Totuşi, Portugalia cu graniţele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi naţiuni din Europa. A descoperit şi a pierdut un imperiu, şi-a abandonat şi şi-a recâştigat autonomia, iar de la

revoluţia din 1974, care a pus capat perioadelor dictatoriale, şi-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-şi fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor aşezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Alvarez Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului şi al înfloririi economice şi culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumatatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele 17-18, de Olanda şi Anglia. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată de către Spania. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecţie militară (Revoluţia Garoafelor Roşii), iniţiată de forţele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar şi deschide calea reinstaurării democraţiei. Se prăbuşeşte astfel, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-şi independenţa Guineea-Bissau, insuele Capului Verde, São Tomé şi Príncipe, Mozambic şi Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni şi tentative de puciuri militare de stânga şi dreapta, frecvente restructurării în lumea partidelor politice jaloneaza drumul Portugaliei spre o democraţie pluralistă echilibrată, cale soldată cu admiterea ţării în 1986 în Uniunea Europeană. Portugalia însăşi a intrat în Uniunea Europeană în 1986, pierzând o altă colonie asiatică, Macau, retrocedată suveranităţii chineze, în decembrie 1999.

Portugalia continentală este împărţită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri importante sunt: Douro, Minho şi Guadiana. Ca şi râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord, relieful este format din munţi. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount Pico (2.351 m), în Azore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, şi clima de aici este ceva mai călduroasă şi mai uscată decât în nordul răcoros şi ploios.

Ca centre turistce se impun: Lisabona (Lisboa), Estoriall, Porto, Cabo Roca şi staţiunile: Faro, Lagos, Nazarte, Altura.Inima oraşului Lisabona este „Baixa” sau "Oraşul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge şi Catedrala Santa Maria Maior. „Mănăstirea Jerónimos” şi „Turnul Belém” din Lisabona au fost înscrise în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.Obiective turistice: Castelo São Jorje (Castelul Sf.Gheorghe), pe colina cea mai înaltă a oraşului, Cartierul Alfama, cu străzi înguste şi pitoreşti (singurul care a supravieţuit marelui cutremur din 1755), Sé de Lisboa (Catedrala Santa Maria Maior), Convento do Carmo.La începutul sec. XVII monumentul cel mai significat era "Aqueduto das Águas Livres" (apeduct pentru aprovizionarea Lisabonei cu apă potabilă). La sfârşitul sec.XIX urbanizarea a fost extinsă nu numai în zona de lângă râul Tejo, dar şi la exterior (actualul bulevardul Libertăţii). În 1934 a fost construită Piaţa Marquês de Pombal. Urbanizarea de la finele sec.XX e marcată de o arhitectură aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras (1985, arhitect Tomás Taveira), Centrul Cultural Belém (inaugurat în 1991), Staţia Oriente (1998, arhitect Santiago Calatrava), Turnul Vasco da Gama şi Oceanarium (1998, arhitect Peter Chermayeff).

Insulele Azore (sau Açores în portugheză) sunt un grup de insule situate în mijlocul Oceanului Atlantic, la aproximativ about 1.500 km de Lisabona şi 3.900 km de coasta de est a Americii de Nord.Arhipeleagul este împrăştiat pe o zonă a paralelei care trece prin Lisabona (39º, 43'/39º, 55' Lat. Nordică), dându-i un climat moderat, cu oscilaţii anuale de umiditate. Cele nouă insule au o suprafaţă totală de 2.355 km². Suprafeţele lor individulae variază între 747 km² (São Miguel) şi 17 km² (Corvo).Originea vulcanică a insulelor este relevată de conurile şi craterele vulcanice de pe insule. Pico, un vulcan ce se înalţă 2.351m pe insula cu acelaşi nume, are cea mai mare altitudine din Azore.Centrul „Angra do Heroísmo” de pe insula Terceira (Azore) a fost înscris în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Madeira (din portugheză madeira, însemnând pădure) este un grup de insule portugheze din nordul oceanului Atlantic. Constând din două insule locuite (Madeira şi Porto Santo) şi trei insule nelocuite, formează împreună cu Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice) Regiunea Autonomă Madeira. Madeira constitutuie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene.Arhipeleagul Madeira face parte din Macaronesia, o regiune de orgine vulcanică, alături de insulele Capul Verde, Azore, Selvagens şi Canare. Cea mai mare insulă din cadrul arhipeleagului, Madeira (cu o suprafaţă de 741 km2) are un relief predominant muntos, cu înălţimea maximă de 1861 m (vf. Pico Ruivo). Ţârmul nordic este abrupt şi sălbatic.Amplasarea geografică şi relieful muntos determină un climat blând, cu temperaturi medii situate între 22ºC vara şi 16ºC iarna. Clima subtropicală este favorabilă culturilor de viţă de vie (cu renumitul vin de Madeira), trestie de zahăr, bananieri, portocali, lămâi.Funchal, cel mai mare oraş din Madeira, este situat pe coasta sudică a insulei principale. Pe lângă capitală, mai există alte câteva oraşe importante, şi anume Porto Santo, Machico, Cámara de Lobos, Santa Cruz das Flores şi Santana.

2. Regiunea turistică mediteraneană francezăse suprapune în mare parte provinciilor Languedoc - Roussilon şi Provence.Litoralul mediteranean francez se divide în cinci sectoare, cele estice intrate de timpuriu în circuitul turistic, iar cele de la vest de Marsilia mai recent.

Coasta Vermeille se întinde de la frontiera cu Spania până la sud de Narbonue, este joasă cu limanuri şi lagune, iar densitatea staţiunilor mai redusă: Banyuls, Port Vendres, Collioure, Le Barcares, Leueate.

În sectorul Cote d'Ametist (ce se prelungeste până la gurile Ronululi), caracteristicile morfologice menţionate anterior se accentuează, dar densitatea staţiunilor creşte: Narbonne Plage, Cap d'Agde, Sete, Canton, Grande Matte, Port Camargue. În Delta Ronului se întinde rezervaţia Camargue (9 366 ha).Staţiunile litorale sunt dublate spre interior, la distante mici, de alte centre turistice: Perpignan - cu multe vestigii medievale (castele, fortificaţii), catedrale, muzee; Carcassonne - pe Canal du Midi, oras cu iz medieval; Narbonne - fondat de romani, beneficiază de apropierea unui liman maritim şi de edificii medievale de valoare (palate); Beziers - mare piaţa de vinuri, cu o catedrală din sec. XIII-XIV; Montpellier - centru cultural-istoric, cu palate, biserici, muzee şi staţiune balneoclimaterică; Nimes - numit Roma franceză, are vestigii istorice romane (turnul Magne, Capitoliul, Amfiteatrul, Termele); organizator de coride; Avignon - fostă posesiune şi reşedinţă a papilor în sec. al XlV-lea (Palatul Papal, asezat pe Rhone); la fel şi Aries - ce adăposteşte vestigiile romane eel mai bine păstrate din toată Franţa (Colloseumul, Termele lui Constantin, Obeliscul din centrul oraşului), a fost loc favorit de creaţie a lui Van Gogh (P. Cocean, 1998).

Între gurile Ronului şi Toulon se desfăşoară Coasta de Azur Varois, unde se impune Marsilia - oraş de generaţie antica (Massilia romană), are ca trăsătură majoră suprapunerea şi amestecul de stiluri cu numeroase vestigii arhitecturale, muzee, primul port comercial al ţării, mare centru turistic. Toulon beneficiază de o amplasare pitorească, faleză calcaroasă, centru turistic de importanţă cultural-istorică, staţiune balneo-maritimă.Aix-en-Provence - la nord de Marsilia - este un important centru cultural ţi turistic la baza Alpilor, iar mai spre est cu o poziţie asemănătoare - Brignoles.

Coasta Maurilor flanchează până la Cap Camarat masivul hercinic omonim, remarcându-se staţiunile: Les Salins, d'Hyeres, le Lavandou, Cavaliers, La Royol, Bormes şi Insulele Hyeres.

Perla Mediteranei Franceze o reprezintă Coasta Esterelului, desfăşurată până la frontiera cu Italia, care include şi micul principat Monaco. Concentrează cele mai numeroase şi frecventate staţiuni de talie mondială din bazinul mediteranean: Saint-Tropez, Saint-Maxime, Saint-Raphael, Cannes, Antibes, Nisa, Monte Carlo, Menton şi altele. Se mai considera ca adevarată ,,Coasta de Azur" sectorul de la est de Cannes (P. Cocean, 1998).

MONACONume oficial Principatul Monaco

Formare 1861/1297Capitala Monaco-Ville

Nr. populaţie 32,490 loc.Densitate 166.61 loc./km²Suprafaţă 1,95 km²

Limbi vorbite franceză, italiana şi engleza.Religii Romano-catolici 89%, protestanţi

6%, altele 5%Etnii Francezi 47%,italieni 16% şi altele

37%Forma de guvernământ monarhie constitutionala

Prinţ Albert al II-leaMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Principatul Monaco este al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta mediteraneană, la 18 km est de Nisa, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă până la 63m peste nivelul mării. Monaco este cunoscut pentru peisajul natural şi clima însorită. Temperatura minimă medie este în ianuarie de 8°C, iar în iulie 26°C.Din PrincipatuI Monaco, alături de Monte Carlo - renumit pentru luxul său, cazinouri, cursele de formula unu, muzee (Oceanografic de Antropologie) -fac parte La Condamine şi Monaco-Ville, Cannes găzduieşte anual Festivalul Internaţional de Film, iar Nisa este principala aglomeraţie urbană polarizatoare a Coastei Esterelului. În apropiere, Villefranche-sur-Mer este polul portuar de croazieră al Franţei.Sectoarele litorale de la est de Marsilia (şi în special Coasta Esterelului) beneficiază de condiţii naturale de excepţie - alături de clima mediteraneană însorită, şi apa marină, îmbinarea muntelui cu marea - prin intermediul unei faleze calcaroase - şi vegetaţia tipică au un efect deosebit. Apropierea de Alpi şi clima blandă favorizează şi turismul de iarnă - mai ales la Nisa, Cannes, Saint-Tropez -primele două fiind cele mai importante centre de convergenţă turistică. Sunt dublate de staţiuni climaterice bazal-alpine: Grasse şi Pence.

Insula Corsica are un farmec aparte, datorită relativei izolări, a menţinerii în masură mai mare a elementelor tradiţionale în aspectul asezărilor şi viaţa locuitorilor, vestigiilor istorice şi peisajului natural mai puţin alterat prin interveitţia antropică. Ca centre turitstice se pot menţiona: Bastia, Ajaccio(capitala), Porto-Vecchio. Turismul rural are mari posibilităţi de dezvoltare.

3. Regiunea mediteraneană vest italianăCuprinde latura peninsulară de la Marea Ligurică şi Marea Tireniană, Insulele Sicilia, Sardinia şi altele mai mici. Litoralul Italian vestic se desfăşoară în continuarea celui francez, în provinciile Liguria, Toscana, Laţium, Campania şi Calabria.

a) Importanţă mai însemnată au Riviera di Ponente şi Riviera di Levante, unde peisajele de mare frumuseţe rezultă din conexiunea Alpilor Maritimi şi Apeninilor Ligurici cu litoralul Mării Ligurice.In staţiunile renumile pentru climă, apă şi plajele lor se imbină turismul de cură heliomarină şi agrement cu turismul cultural: Ventimiglia, Bordighera, San Remo – oraş, vechi şi pitoresc, organizează renumitul festival de muzica uşoară ; Imperia, Allassio, Albenga, Savona - renumită prin faianţa produsă aici începand cu sec. al XVI-lea.Geneva cel mai mare port al Italiei, frumos amplasat, dispune de numeroase monumente arhitecturale (castele, palate, biserici), cartiere şi pieţe pitoreşti, casa şi monumentul lui Giuseppe Garibaldi; este locul de baştina a lui Cristofor Columb şi Paganini.Pe Riviera de Levante se succed Porto Fino, Santa Margherita Ligure, Rapallo, Chiovari, Sestri levante, La Spezia, ultimul centru urban şi economic important, cu dotări turistice de confort ridicat şi diversificat (vile, hoteluri, locuri de agrement), care este trăsătura caracteristică întegii regiuni.

b) Toscana Maritimă se caracterizează printr-un turism complex. Staţiunile litorale au densitate mai mică - Marina di Carrara, Viareggio, Marina di Pisa, Livorno (port însemnat şi cu şantiere navale), Cecina, Donoratico Mare, Follonic. Se adaugă Insulele toscane: Elba (cu Portoferaio, insula pe care a fost exilat Împaratul Napoleon în 1814), Capraia, Gorgona, Montecristo, Giglio.La distanţă mică de ţărm se află Carrara (recunoscută pentru producţia de marmură); Lucca şi mai ales Pisa - pe raul Arno, centru cultural istoric, renumită prin monumente celebre ca Turnul Înclinat, Domul şi Universitatea foarte veche.

c) Fluxurile turistice din Lazio sunt polarizte de Roma, însă turismul litoral este intens şi în această zonă, staţiunile balneo-marine fiind frecventate îndeosebi de populaţia capitalei şi apoi de alohtoni. În randul lor se înscriu: Civitavecchia, Lido di Ostia, Anzio, Nettuno, Circeo (lângă care se întinde Parcul National Circeo, ce cuprinde muntele omonim cu Grotta dele Capre). Urmeaza Terracina şi Gaeta.Foarte importantă este categoria staţiunilor climaterice şi balneoclimaterice piemontane (de la poalele Apeninilor, Sabini), ca loc de recreere în principal a locuitorilor Romei: Tivoli (pe Tibru), într-un areal cu frumoase cascade, Palestrina, Frascati, Velletri, arealul lacurilor Albano şi Lai Nemi — cu Marino, Castel Grandolfo, Genzano di Roma, apoi Bracciano (langă lacul omonim). Dintre staţiunile balneare termale este cunoscută pe plan internaţional Viterbo.Roma, prima metropolă a Italiei a reprezentat focarul iradierii civilizaţiei în interiorul marelui imperiu şi în afara lui. Întemeiată în 53 î. Hr., în arealul celor şapte coline străbătute de Tibru, a cunoscut o dezvoltare progresivă rapidă, ajungând la dimensiuni greu de imaginat pentru un oraş antic (1,5 mil. loc. sub împaratul Augustus). Capitală a statului papal din 756, devine apoi un strălucit centru al Renaşterii Europene şi capitala statului italian unificat din 1871.Este considerat oraşul cu cele mai multe monumente din lume (Enciclopedia Statelor Lumii, 1981), dintre care se impun: Colloseum, Fommul Roman, Capitoliul, Columna lui Traian,

templele închinate zeiţelor Vesta, Fortuna, Virilis, Termele lui Augustus şi Caracalla, Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever, Augustus, Constantin cel Mare, Porta Latină, Mausoleul lui Adrian, transformat în castelul San Angelo, bazilicile Santa Maria Maggiore, San Paolo, San Piedro şi Capela Sixtină din Vatican, alte numeroase biserici. Cuprinde pieţe de un farmec deosebit (Piaţa Spaniei) şi fântâni (Trevi, Naiadi, Fiumi), palate (Colonna, Canceleria, Quirinale, Farnese, Laterano) şi vile (Medici, Farnesina, Giulia), statui, poduri. Are 20 mari muzee şi galerii de artă (o parte în Vatican) şi 20 de teatre.

d) Activităţile econornice în general şi cea turistică în particular ale Campaniei sunt polarizate de Napoli, a treia metropolă a Italiei. Aşezat la poalele Vezuviului, se remarcă prin agitaţia şi coloritul vieţii cotidiene, dar şi prin valoaroase monumente de artă: Domul, clădirea universităţii, palate (Palatul regal cu biblioteca natională), Muzeul Naţional, pieţe de mare frumuseţe (Garibaldi), cheiul Santa Lucia.Vulcanul Vezuviu (1277 m altitudine) reprezintă o arie de recreere şi drumeţii, fiind interesant şi din punct de vedere ştiinţific. În apropiere, intens vizitate sunt ruinele oraşului antic Pompei, acoperit cu un strat gros de cenuşă (20 m) în urma erupţiei vulcanului Vezuviu în anul 79 d. Hr. şi a cărei deshumare a început în 1749. Alte două oraşe de la poalele vulcanului au fost îngropate definitiv cu lavă şi lahar (noroi vulcanic) - Herculanum şi Stabiae. Interesant este faptul că la începutul erei noastre acestea aveau în principal funcţie de recreere şi odihnă, deci turistică.De o importanţă deosebită se bucură turismul litoral, de cură heliomarină şi agrement, cu mari posibilităţi de desfăşurare atât pe litoralul peninsular — în staţiunile cunoscute ca Pozzuoli, Sorento, Amalfi, Salerno cât şi în insulele din apropiere: Capri, Ischia, Ponza, Palmarola. Capri dispune de peisaje deosebit de frumoase, cu grădini de citrice, forme carstice (Grotele de Azur), vile impresionante, unele transformate în muzee.

e) Calabria se înscrie mai mult prin potenţialul său turistic natural -peisaje montane - (Apeninii Calabriei cu Munţii Sila şi Parcul Naţional omonim), mari valenţe pentru turismul litoral (Gioia Tauro, Tropea, Belvedere Maritimo, etc.) - şi cultural, adăpostit îndeosebi de oraşe ca: Reggio di Calabria (cu vestigii romane şi feudale), Crotone (fostă colonie greacă, în care a trăit Pitagora), Cosenza, Catanzaro. Insulele Lipari deţin vulcani activi (Stromboli), peisaje inedite şi condiţii pentru cura heliomarină şi recreere.

f) Insula Sicilia se caracterizează prin extinderea rapidă a activităţii turistice în ultimele decenii, pe baza resurselor atractive naturale în interior -peisajele montane, cu vulcanul Etna, cheile Alcantara -, ale obiectivelor cultural-istorice, îndeosebi din centrele urbane polarizatoare - Palermo, Catania, Messina şi Siracusa - şi mai ales a turismului litoral, în numeroase staţiuni: Taormina, Acireale, Augusta, Sciacca, Marsala -din est şi sud-vest — sau cele de pe ,,Riviera Palermitana" - Milazzo, Cefalu, Bagheria - şi de la Golful Castellammare.

g) Insula Sardinia are caracteristici asemănătoare, turismul litoral dezvoltându-se prin formarea unor staţiuni în anii '70 (,,Riviera Sarda"), acestea acoperind în prezent toate sectoarele: estic (Arbatay, Olbia, Insula Maddakna), nord-vestic (Porto Torres, Alghero), sud-vestic (Insulele Antioco şi San Piedro), sudic (Cagliari). Obiectivele cultural-istorice se găsesc la Cagliari -capitala insulei şi port -, Sassari, Oristano.În Sardinia şi Sicilia au început să fie valorificate marile posibilităţi pentru extinderea turismului rural, în funcţie de potenţialul peisagistic, etnografic şi al gradului mai ridicat de conservare al mediului rural tradiţional.

5.2.2.6. Regiunea turistică est-italiană

Prezintă o mare desfăşurare latitudinală (aproape cât cea vestică) de-a lungul Mării Adriatice, ajungând în sud până la Golful Taranto şi Marea Ionică. Pe o bună parte din lungimea ei (dar îndeosebi în sectoral central) fâşia litorală trece - prin intermediul unei trepte piemontane deluroase — spre versanţii abrupţi şi fragmentaţi de râuri ai Apeninilor. În sectorul nordic, aceasta se prelungeşte cu Câmpia joasă a Padului, iar în cel sudic se continuă cu o arie deluroasă extinsă, ori ocupă întreaga Peninsulă Salentino.Turismul litoral deţine şi aici prioritate, îmbinându-se mai ales în extremităţile regiunii (Veneto, Apuglia) cu turismul de tip cultural.Sectoral lagunar dispune de mici staţiuni - Grado, Lignano, Caorle, Chioggia - şi importantele centre turistice Trieste (poarta de acces spre Italia şi Marea Mediterană) şi Veneţia.Veneţia, oraşul lagunei, cu un mileniu de istorie glorioasă (sec. VIII-XVIII) îşi etalează unicitatea prin amplasare şi îmbinarea apa-spatiu habitual, construcţii (medievale şi renascentiste) diferite ca tendinţe arhitecturale, dar perfect închegate într-un stil propriu şi cu o mare aglomerare a operelor de artă. Nodul polarizator - ca interes turistic şi sub aspect spatial - îl constituie recunoscuta piaţă San Marco, unde se află Basilica San Marco şi Palazzo Ducale (Palatul Dogilor) — expresie a desăvârşirii artistice, ,,a fastului si gradilocvenţei" (P. Cocean, 1998). Alături, Grand Canale este axa de circulaţie majoră. Sunt specifice străzile înguste şi canalele, podurile şi punţile curbate (Ponte della Paglia, Ponte dei Sospiri), piaţetele însolite, zecile de biserici: Santa Maria della Salute, Santa Maria Formosa (sec. XIX), Santa Maria dei Miracoli (sec. XIV), Madoha del Orto (sec. XIV), San Giacometto (sec. V), San Paolo (sec. IX), San Giacomo (sec. XIII), San Zaccaria etc.Intensitatea turismului litoral şi densitatea staţiunilor este maximă la sud de Ravenna (oraş istoric, reşedinţă a Imperiului Roman de Apus la începutul sec. al V-lea, al doilea ca importanţă din statul pontifical la începutul sec. IX); Cervia, Cesenatico, Rimini, Riccione, Cattolica, Pesdaro, Fano, Senigallia, Ancona (vechi port roman); urmeaza Pescara, Ortona, Termoli, Insulele Tremiti.În nordul Peninsuhi Gargano se află un sistem lagunar, la est staţiunea Vieste, iar în interior Muntele Gargano şi staţiunea climaterică Monte San Angela. Urmează spre sud staţiunile Manfredonia, Barletta, Molfetta, oraşul Bari cu objective cultural-istorice, apoi Monopoli, Brindisi (cu rezonanţă istorică), iar la Golful Taranto Gattipoli; Taranto - fondat ca şi colonie grecească, cu opere de artă (templul doric, domul etc.), mare port.

Între regiunea turistică est-italiană şi zona turistică a Apeninilor este plasat stătuleţul liliputan San Marino, care constituie un puternic focar de receptare turistică - 3,4 milioane turisti pe an - ceea ce reprezintă de 136 de ori mai mult decat populaţia sa (cel mai ridicat indice de receptare turistică după Monaco).Situat la marginea nord-estică a Apeninilor, la 18 km de Marea Adriatică (Rimini), are un relief colinar dominat de cele trei vârfuri calcaroase ale lui Monte Titano (738 m), climat foarte plăcut (mediteranean) şi păduri pe o buna parte din suprafaţă.

Nume oficial Republica San MarinoFormare 1631/1631Capitala San Marino

Nr. populaţie 27.336 loc.Densitate 448 loc./km² Suprafaţă 61 km²

Limbi vorbite italiana şi engleza.Religii Romano-catolici 93%, altele 7%Etnii Samarinezi 80%,italieni 19% şi

altele 1%

Forma de guvernământ Republică  - Căpitani Regenţi Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

San Marino a luat naştere în anul 301 d. Hr. prin întemeierea primei aşezări de către refugiatul Marinus de Dalmaţia, devenit apoi sfânt. S-a dezvoltat în jurul mănăstirii cu acelaşi nume şi a devenit stat independent din sec. al XIII.lea, fiind cea mai veche republică din lume (1263).Capitala, San Marino are numeroase obiective turistice: vestigii ale fortificaţiilor celor trei incinte şi cele trei turnuri, porţi vechi, biserici vechi (San Francesco, Basilica del Santo - ce adăposteşte relicvele Sfântului Marino, etc.), palate (Palazzo del Governo, Palatul Valloni - în care se află biblioteca naţională), case vechi, grupuri statuare, muzee (Muzeul de ceară).Oraşelul Borgo Maggiore este recunoscut pentru activitatea filatelică (ce aduce 10 % din veniturile statului), cu Muzeul Filatelic şi Numismatic, situat într-unul din palatele localităţii, prin biserica San Antimo şi Fabrica de Porţelan.Dotările turistice sunt de o calitate deosebită, predominând cele rustice. San Marino atrage şi prin peisajul contrastant (înălţimi calcaroase — pădure -asezări cu iz medieval), climatul plăcut şi amenajări sportive (între care circuit de formula I).

GRECIA/ REPUBLICA ELENĂ

Nume oficial Republica ElenăFormare 1829/1947Capitala AtenaNr. populaţie 10,665,989 locDensitate 82 loc./km²Suprafaţă 131,940 km²Limbi vorbite Greaca, turca, macedoneana.Religii Greco -catolici 98% musulmani

1%, altele 1%Etnii Greci 98%, altele 2%Forma de guvernământ Republică  - preşedinteMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată, timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente. Ţărmurile mării Egee au văzut dezvoltarea primelor civilizaţii europene, şi anume cele ale minoanilor şi miceenilor. După ce acestea au început să cadă, a urmat o "Eră Neagră" până în 810 î.Hr., când a apărut o nouă civilizaţie elenă. A fost Grecia oraşelor-state care stabilea colonii în Mediterană, care rezista invaziilor perşilor şi a cărei cultură va fi baza civilizaţiei elene, după căderea imperiului lui Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei).Această cultură a avut o influenţă majoră asupra romanilor, care deşi au reuşit să treacă de armata grecească decăzută în 168 î.Hr., au fost cuceriţi ei înşişi de civilizaţie. Pe când era o provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar când imperiul s-a împărţit în două, Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit o natură grecească. Din secolul IV până în secolul XV, Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit atacurilor din vest şi din est, până când pe 29 mai 1453, Constantinopulul a căzut în faţa otomanilor.Domnia otomană se va păstra până în 1821 când grecii îşi declară independenţa. După încheierea Războiul Grec de Independeţă în 1828, Grecia alege calea unei monarhii, înfiinţându-se Regatul Greciei (1833). În secolul XIX şi la începutul secolului XX, Grecia

încearcă să-şi însuşească populaţia vorbitoare de greacă din Imperiul Otoman, crescând încetul cu încetul în teritoriu şi populaţie, până în 1947, când ajuge la mărimea sa de astăzi.După cel de-al doilea război mondial, Grecia a trecut printr-un război civil ce a durat până în 1949, după care a aderat la NATO în 1952. Pe 21 aprilie 1967 armata a preluat puterea în urma unei lovituri de stat, formând aşa-numitul "Regim al Coloneilor". În 1973 regimul a abolit monarhia greacă. Problema Ciprului a dus la prăbuşirea dictaturii militare în 1974 şi la stabilirea unei republici democratice în 1975, după un plebiscit. Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981 şi a adoptat euro ca monedă în 2001.

Ocupă partea sudică, peninsulară şi insulară a Peninsulei Balcanice, scăldată de apele Mărilor Mediterană, Egee şi Ionică. Are un relief muntos, intens fragmentat de văi şi depresiuni. Se impun: Munţii Pindului (2637 m) cu peisaje carstice interesante, trecând şi în Peninsulele Peloponez şi Attica, Câmpia Thesaliei, străjuită de Munţii Olimp (2911 m) şi Munţii Rodopi, care se prelungesc până la vestitul Munte Athos (2033 m), în Peninsula Calcidică. Varietatea şi pitorescul peisajelor montane şi ale golfurilor marine sunt completate de o vegetaţie specifică, cu tufişuri de maquis, păduri de măslin, chiparos şi frasin, specifice unui climat mediteranean (8,8°C iarna şi 27-28°C vara). Grecia insulară, predominant muntoasă, cu pitorescul peisajelor marine, carstice sau vulcanice, are trăsături naturale şi culturale de mare atracţie pentru turişti.Sub aspect natural, economic şi turistic se pot delimita următoarele areale:

GRECIA CONTINENTALĂ cuprinde unitatea montană a Pindului, Rodopilor şi Câmpiilor Thesaliei, Salonicului şi Strumei şi a litoralului marin, cu peisaje variate. Se impun legendarul Munte Olimp ce domină Câmpia Thesaliei şi Epirului, peisaje montane şi de litoral cu stâncării, cele carstice, cu chei şi peşteri (Perana - cea mai importantă) de pe ţărmul ionic sau defilee şi canioane adânci, cu pereţi verticali, de pe litoralul egeean. Alături de valorile etnofolclorice prezente în toate localităţile rurale, se află şi importante atracţii cultural-istorice în unele centre turistice: Salonic, întemeiat în 35 î.Hr. de regele Macedoniei Casandru - capitala provinciei Grecia de Nord, azi al doilea oraş al Greciei, important centru industrial, comercial şi turistic, cu numeroase obiective: Tumul Alb, Arcul şi Palatul lui Galerius (sec. XITI), ruinele palatului regal, Agora Romană, bisericile bizantine Sf. Apostoli (sec. VI) şi Biserica Sf. Dumitru (sec. V-VI), Muzeul de Arheologie. Vergina - oraş sacru al regilor macedoneni cu sarcofagul de marmură al lui Filip al HI-lea, vestigii antice. Pella - capitală a regatului Macedoniei, unde s-a născut împăratul Alexandru Maccdon, azi un imens muzeu (6 ha). Stagira - locul de naştere al filozofului antic Aristotel. Alexandroupolis - oraş antic, cu vechiul său far, recunoscut şi prin icre conservate şi caviar. Dion - la poalele Olimpului, cu o falnică cetate, vestigii antice, muzeu, de aici se urcă spre vârful sacru al antichităţii. Ossa - ce adăpostea centaurii din antichitate. Meteora - un fenomen natural unic în lume - coloane de gresie şi conglomerate erodate în forme bizare - cu numeroase mănăstiri (Schimbarea la Faţă, Varlaam şi Sf. Ştefan) cu prezenţe culturale româneşti. Alte centre: Voios, Larissa şi Lamia - cu o vechime de peste 4000 de ani.

GRECIA INSULARĂ - include partea vestică şi extrernitatea sudică a ţării: Insulele Ionice şi Epirul, vestul Peloponezului şi Insula Creta.

a) Insulele ionice (Kerkrade), au peisaje pitoreşti, cu vegetaţie relativ bogată, posibilităţi de plajă şi agrement nautic, vestigii istorice, aşezări rustice. Aici se înscriu: Insula Corfu (Kerkyra) - cu oraşul omonim, Insula Paxos, Insula Cefalonia, Insula Leucas, Insula Ithaka (patria lui Ulise), Insula Zakynthos.Munţii Pindului (2637 m) formează coloana vertebrală a părţii peninsulare de la nordul Golfului Corint, oferă peisaje pitoreşti, conservate parţial în Parcul Naţional Pind, forme de relief carstic şi calcaros (peşteri, chei), etalate pană la ţărmul Mării Ionice, ţărm însoţit de o îngustă câmpie litorală cu plaje. Câteva mici aşezări urbane primesc tot mai mult o funcţie

turistică: Loannina (lângă lacul omonim), Arta, Igumenitsa, Preveza, Amphilokhia, Agrinion (aproape de Lacul Trikhonis), Mesolongion (la Golful Patras). b) Peloponezul - cu peisaje mediteraneene montane şi litorale - este aria de constituire a civilizaţiei miceniene a aheilor (sec. XVI-XII î.Hr.), derivată din cea cretană. Acesteia i-au urmat epoca ,,obscură" (sec. XII-VIII î.Hr.) - după cucerirea doriană -, perioada greacă-arhaică (sec. VIII-VI î.Hr.) şi civilizaţia greacă clasică (sec. V, IV î.Hr.).Vestigiile arheologice sunt numeroase în partea vestică şi sudică a Peloponezului la: Elis, Olimpia, Pylos, Messena, Sparta (cu ruinele celebrei cetăţi dorice). Olimpia, asezată într-un cadru pitoresc, semnifica locul de început al Jocurilor Olimpice (776 î.Hr.), şi unde se găsesc ruinele Templului lui Zeus, statuia acestuia sculptată de Fidias, ale Templului Herei, altarul lui Cronos (pe muntele Cronion).Patras este centrul urban şi turistic principal din nord-vestul zonei, iar micile localităţi turistice - ca Loutra, Pyrgos, Kyparissia, Filiatra, Pylos, Kalamai, Kotronas — au perspective certe, precum şi Insula Kythira (cu o poziţie avantajoasă).c) Insula Creta (8280 km2) este teritoriul pe care s-a dezvoltat prima civilizaţie din Europa (minoică), comparabilă ca vechime cu cea a Egiptului antic, şi care a stat la baza civilizaţiei grecesti continentale. Au fost descoperite vestigiile a 93 de oraşe (O. Drîmba, 1998), cele mai importante fiind Cnossos, Phaistos, Mallia, Praisos, Zakros, Gortys. Fiind pe direcţia rutelor maritime din Mediterană, aici au lasat urme romanii, arabii, veneţienii (cetatea Candia).Circulaţia turistică este încă modestă, dar are perspective reale de intensificare, datorită peisajelor montane cu păduri relativ întinse (conifere mediteraneene) şi mai ales a condiţiilor foarte bune de cură heliomarină. Activitatea a demarat în mici staţiuni sau localităţi turistice: Rethimnon, Chania, Iraklion (capitala insulei), Irapetra, Sitia, Nikolaus.

5.2.2.7. Regiunea turistică greco-egeanăPrincipalul oraş al acestei regiuni care îndeplineşte şi rolul de nod polarizator este Atena.Atena a cunoscut o evoluţie glorioasă, mai ales în Grecia Antică, fiind locuită de oameni încă din Epoca Bronzului şi guvernată până în jurul anului 1000 î.C. de regi ionieni.

a) Acropola din Atena a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Obiective turistice: Acropole, Areopagul, Arcul lui Adrian, Templul lui Zeus, Muzeul Naţional de Arheologie, Muzeul Bizantin, Muzeul Benakis, Muzeul Războiului Plaka -oraşul vechi zis şi cartierul zeilor, Colina Lycabetus, Piaţa Sindagma unde se află şi Clădirea Parlamentului, Stadionul din Atena, Grădina Naţională, Complexul Olimpic.Acropolele din Athena - aşezate pe aşa numita “Stanca Sacra” a Atenei, reprezintă cel mai important site al Atenei. În timpul Perioadei de Aur a lui Pericle, aici s-au construit unele dintre cele mai reprezentative capodopere arhitecturale ale epocii. Rămăşiţele primelor aşezări de pe Acropole datează din perioada Neolitică. De-a lungul secolelor piatra dealului a fost în continu folosită fie pentru locurile de cult fie pentru casele de locuit. În timpul perioadei clasice (450-330 î.Hr.) trei importante temple au fost construite pe ruinele celor vechi: Panteonul, Erechtheion, si Templul lui Nike, dedicate lui Athena Parthenos, Athena Polias, si respectiv Athena-Apteros Nike.

Templul Olimp - locul a fost locuit din timpuri preistorice iar cultul zeului Zeus, este atestat încă de la început. În 515 î.Hr. Peisistratos cel tânăr, începe contrucţia monumentalului templu care însă nu este finalizată datorită sfârşitului tiraniei în Atena. Mai târziu templul este finalizat de către împaratul roman Adrian în 124/125 d.Hr. În interiorul templului se găsea o colosală statuie (din aur şi fildeş) a lui Zeus.

Destinaţii exotice: Halkidiki se află în nordul Greciei, în Macedonia, şi este compusă din 3 braţe Kassandra, Sithonia şi Muntele Athos. Cu o linie de coastă ce se întinde pe o distanţă de 522 km, ale cărei plaje variază atât ca forme cât şi ca dimensiuni, de la plaje lungi

cu nisip fin, la plaje mici, la golfuri pitoreşti, porturi mici, sate tradiţionale pescăreşti. Cea mai frumoasă zonă din nordul Greciei, această peninsulă şi-a păstrat dintotdeauna acelaşi farmec. Pădurile, plajele cu nisipul fin, golfuleţele ascunse, oraşele istorice şi sătucurile pitoresti fac deliciul turiştilor.

Insula Thassos cea mai nordică insulă a Mării Egee, are 22 km de la est la vest şi 26 km de la nord la sud, fiind înconjurată de 93 de km de litoral. "Insula de smarald" este un loc cu o istorie fascinantă şi de o frumuseţe rară. Ca obiective turistice amintim Muzeul Arheologic din Limenas, Muzeul Popular din Kallirachi, Muzeul Vaghis din Skala Potamias, siturile arheologice din Limenas şi Alyki, castelul din Potos, mănăstirea Sf.Pantelimon din Skala, Sotira din Alyki. Plajele insulei (Prinos, Skala Kallirachis, Skala Marion, Tripiti, Psili Amos, Potos, Pefkari, Makryammos, Crysi Ammoudia, Paradisos Beach) au un farmec aparte.Posibilitatile de divertisment pornesc de la tavernele şi restaurantele cu meniuri specifice, continuă cu cluburile de noapte şi barurile mici de pe faleză, cu muzică şi dansuri traditionale, cu nenumăratele magazine şi se termină cu posibilitatea practicării sportului (ski nautic, surfing, scufundări, tenis, echitaţie).

Santorini este o insulă mică, situată în sudul complexului de insule Ciclade din Grecia. Primul său nume a fost Strongyli (Rotund), mai târziu a fost numit Calliste (Cea mai frumoasa). Numele Santorini este unul mai recent, şi vine de la biserica de pe insula, închinată Sf. Irene. În mijlocul insulei se află un lac cu apă albastră, care s-a format pe locul unui vulcan foarte vechi care, conform legendei, a distrus continentul pierdut, Atlantis, atunci când a erupt acum 3500 de ani, îngropând oraşul antic Akrotiri. Insula Santorini are două oraşe, Fira şi Ia, situate în zonele cele mai înalte ale insulei. Aici sunt construite hoteluri, restaurante, baruri şi o multime de alte facilităţi turistice. Santorini are două plaje accesibile, Perissa şi Kamari, amândouă caracterizate prin nisipul vulcanic de culoare neagră.

Insula Corfu este o insulă cosmopolită, sofisticată, care combină în mod fericit relaxarea cu distracţia şi o intensă viaţă de noapte. Acoperită de plantaţii de măslini, chiparoşi şi lamâi. Oraşul Corfu, capitala insulei, este asezat pe relicvele diferitelor civilizaţii care s-au împletit aici de-a lungul timpului, creând o atmosfera unică. Orasul este o combinaţie dintre Veneţia şi Napoli, un pic din Franţa şi un strop din Anglia, şi bineinţeles este Grecia.

b) Grecia de Nord - se desfăşoară de-a lungul graniţei cu Republica Macedonia şi cu BulgariaSalonic este al doilea oras ca mărime, acest oraş a fost tărâmul lui Alexandru cel Mare, numit dupa sora acestuia, Thessaloniki, atunci cand a fost fondat în 316 î.H. In 1917 oraşul a fost distrus de un incendiu masiv, şi a fost reconstruit după aceea. Din cauza zonei predispuse la cutremure, pe care este ridicat, Salonic are clădiri joase, lucru care îi oferă un farmec aparte. Datorită faptului ca oraşul a fost o lungă perioada sub dominaţie otomană, aici au ramas biserici bizantine şi muzee care găzduiesc artefacte şi arta bizantină. Un obiectiv interesant se găseşte în Piaţa Dikasterion - Forumul Roman, pe două nivele, care în antichitate reprezenta ''inima'' oraşului. Acesta a fost descoperit în anul 1960 şi în cadrul lui se află un mare teatru, de altfel locul cel mai bine conservat din Forum şi care înca mai este folosit ocazional, pentru concerte, în timpul verii. Insula Rodos - cea mai mare insulă din Arhipelagul Dodecaneselor, a devenit un centru regional important, mulţumită poziţiei sale, climatului şi atracţiilor naturale. Este cunoscută ca Insula Soarelui. Capitala, denumită tot Rhodos, este situată în nordul insulei şi este compusă practic din trei oraşe: modern, antic şi medieval. Insula abundă în locuri încântătoare şi interesante, ce merită vizitate, cum ar fi Valea Fluturilor, satul Triada, lângă anticul Lalyssos pe vârful Filerimos, unde în secolul XV a fost ridicată mănăstirea cu acelaşi nume, ruinele templelor lui Atena şi Zeus, Kameiros (Kamiros) şi ruinele oraşului Dorian, Kalithea cu băile termale. In sfârşit, întreaga insula este înconjurată de plaje splendide, echipate pentru relaxare şi sport. Muntele Athos este un munte (2.033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de

360 km²) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Central, unde îşi au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Karyes.

c) Sporadele (greacă - insule împrăştiate) sunt un grup de insule din Marea Egee ce aparţin de Grecia.Sporadele de Nord - cuprind 80 de insule fiind numite şi „Insulele Magneziei”: Skyros, Skopelos, Skiáthos, Alonnisos.Sporadele de Sud -cuprind cca. 170 de insule din care 30 sunt locuite şi situate în faţa coastei Anatoliei. O mare parte din ele aparţin de Insulele Dodecaneze, cu excepţia insulelor din nordul Sporadelor de Sud (Samos, Ikaria şi Fourni) ce aparţin de prefectura Samos: Samos, Ikaria, Patmos, Kos, Rhodos.

Alături de cele 6 regiuni turistice tratate, care fac parte din bazinul turistic mediteranean, în Pen. Italică şi Iberică se individualizează mai multe zone turistice.

5.2.2.8. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici cuprinde Apeninii Abruzzi, Apeninii Umbrici şi Apeninii Toscano-Emiliani (extremitatea nord-vestică - Apeninii Ligurici — şi sectoarele sudice - Apeninii Campani, Apeninii Lucani şi Apeninii Calabriei - converg spre celelalte regiuni sau zone turistice ale Italiei).Apeninii Nordici sunt formaţi predominant din fliş, Apeninii Centrali (între izvoarele râurilor Tibru şi Volturno) din calcare mezozoice şi terţiare, pliate în cute strânse, iar Apeninii Sudici sunt cei mai complecşi, fragmentaţi sub formă de masive izolate, cu culmi netezite şi versanţi abrupţi, despărţite de defilee şi depresiuni adânci. Se detaşează Gran Sasso ce atinge altitudinea maximă din Apenini (2914 m), despărţit de Monte Velina (2487 m), prin culoarul râului Aterno, în care este localizat pitorescul oraş turistic L 'Aquila, iar mai spre sud Sulmona — centru turistic cu vestigii romane şi monumente renascentiste, staţiune climaterică. Acestora li se alătură Rieti şi Terni, pe râurile din nord-estul Munţilor Sabini.Apeninii Abruzzi etalează forme de relief carstic (peşteri) şi calcaros (chei), forme glaciare pe areale restrânse, defilee. Aceste elemente sunt ocrotite parţial în Parcul Naţional Abruzzo (29 000 ha) şi Rezervaţia Naturală Sasso Fratino — pădure tipică din Apeninii Centrali.În Masivul Gran Sasso se practică sporturile de iarnă, susţinute de câteva mici staţiuni -Assergi.Apeninii Umbrici sunt flancaţi la vest de cursul superior al Tibrului, între acesta şi frumosul lac Apeninii Toscana Emiliani prezintă o culme mai unitară ( 2165 m în Mt. Cimone) au peisaje pitoreşti, cu elemente mediteraneene la poale (până la 500 m altitudine), păduri de stejar, castan, fag, tufişuri subalpine. Muntele Cimone adăposteşte un parc naţional de 20 000 ha.Bazinul râului Arno concentrează cele mai importante aşezări şi obiective turistice din această zonă. Apele termale sunt utilizate în complexul de centrale electrice Larderello şi în renumita staţiune balneară Montecatini Terme, dublată de Monsummano Terme.Oraşe turistice de importanţă mijlocie, cu monumente arhitecturale şi climat foarte plăcut sunt: Pistoia, Prato, Empoli, Arezzo, Pontassieve, Borgo Son Lorenzo.Acestea sunt mult eclipsate prin valoarea monumentelor şi operelor de artă de Florenţa (Firenze), un adevărat oraş-muzeu, unul dintre principalele centre ale Renaşterii, în prezent, centru al Toscanei, a devenit republică comunală în 1115, remarcându-se în Europa medievală prin nivelul de dezvoltare al meşteşugurilor, comerţului şi activităţii bancare. A fost secole la rând capitala Marelui Ducat al Toscanei şi chiar a Regatului Italiei (1865-1870). Este locul de naştere sau de creaţie a unor celebrităţi din domeniul artelor şi al ştiinţei (Michelangelo, Galileo Galilei). Dintre extrem de numeroasele monumente de artă se pot menţiona: biserici

vestite - Santa Maria del Fiore, Domul, Santa Croce, San Lorenzo; palate - Medici (familia dominantă în sec. XV-XVI), Strozzi, Palazzo Yecchio (al Signoriei) -, muzee şi galerii de artă (Uffizi, Bargello), biblioteci ş.a.

5.2.2.9. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului se circumscrie fâşiilor piemontane alpino-apenine şi parţial Câmpiei Padului, din provinciile Veneto, Lombardia, Piemont, Po şi Emilia-Romagna. Este aria de cea mai mare concentrare a populaţiei şi oraşelor şi cu cel mai înalt nivel de dezvoltare economică din Italia, cu o istorie complexă. Fondul turistic antropic este întregit de cel natural, prin clima blândă şi pitorescul arealelor submontane. Milano, a doua metropolă a Italiei şi primul centru ca importanţă economică, este aşezat pe treapta de tranziţie dintre câmpie şi munte, într-o arie de convergenţă hidrografică. Între edificiile monumentale se impune prin grandoare Domul, cea mai mare clădire în stil gotic din Italia, dar influenţat de baroc datorită perioadei lungi de construcţie şi remodelare (sec. XIV-XIX); este cel mai vizitat obiectiv turistic al oraşului. Celebre sunt şi teatrul de operă „La Scala" sau castelul „Sforzza". Are numeroase biserici vechi — St Ambrogio (sec. XII), St Eustorgio (sec. XII-XIII). Santa Maria delle Graţie (sec. XV), în care se află celebra pictură „Cina cea de taină" a lui Leonardo da Vinci), San Lorenzo -, muzee, pinacoteci; Galeria de Artă Modernă, Academia de Ştiinţe, universitatea.Torino este renumit pentru producţia de autoturisme, dar beneficiază de o poziţie favorabilă turismului montan (la poalele Alpilor Piemontezi) şi de tranzit, prin căile de comunicaţie ce-1 leagă de Franţa prin pasul şi tunelul Mont Cenis. Ca şi monumente se remarcă Domul, palatul regal (sec. XVII), Palatul Carignano (azi muzeu). Novara — între Milano şi Torino — este important nod de comunicaţii, făcând legătura spre Pasul Simplon şi Elveţia; centru cultural - cu „Institute Geografico de Agostini", clădiri monumentale (primăria - sec. XIII - , palat, catedrală).

La poalele ramei montane nordice, centre turistice active sunt:Verona - oraş foarte vechi (sec. III î. Hr.), cu vestigii romane (Arena, teatrul, porţi), vestigii medievale, clădiri monumentale (Biserica San Zeno Maggiore şi altele, Domul, Palatul comunal, Castellvecchio); locul nemuritoarei poveşti de dragoste „Romeo şi Julieta"; este punct de plecare spre aria montană (Bolzano); Mai enumerăm Vicenza, Udine, Brescia (Duomo Vecchio sec, XII; Palatul Martinengo, Bergamo - la poalele Alpilor Lombarzi - adăposteşte biserica Santa Maria Maggiore (sec. XII - XIV), Monza - aproape de Milano - atrage un mare număr de vizitatori în cadrul circuitului automobilistic de formula I; are o veche catedrală şi castel regal.

Marginea sudică a Câmpiei Fadului, de la contactul cu îngusta fâşie piemontană a Munţilor Apenini, este marcată de un lanţ de oraşe mari, însemnate centre cultural-istorice, cu o concentrare deosebită de obiective şi cu fluxuri turistice foarte intense, asigurate de o excelentă infrastructură de comunicaţii terestre (autostradă, şosea, cale ferată) între Milano şi Rimini.Piacenza, aşezat pe malul drept al Padului, are numeroase palate din Renaşterea timpurie, catedrala din sec. XII-XIII, primăria în stil gotic (sec. XIII).Parma - veche aşezare etruscă, celtică şi apoi romană, centru universitar, cu clădiri monumentale (catedrala romanică din sec. XII. Palatul Farmese), muzee.La vest de Parma, Ia limita Apeninilor, se află cunoscuta staţiune balneară Salsomaggiore Terme.După Reggio-Emilia spre est, urmează Modena, cu una din primele universităţi din lume (sec. XII), Academie de arte şi literatură, numeroase clădiri monumentale - catedrala (sec. XI-XV), Biserica San Pietro, palatul ducal.

Bologna - cel mai mare oraş din Emilia-Romagna - este un renumit centru cultural al Italiei, având cea mai veche universitate din Europa (1119), o faimoasă bibliotecă, pinacotecă, muzee, construcţii monument cum ar fi: palatul comunal (sec. XIII-XV), turnurile înclinate Garisenda şi Asinelli, palatele Bevilaqua şi Poggi.

Italia reprezintă una din ariile de mare concentrare a fluxurilor turistice mondiale (7 - 8 % din numărul turiştilor internaţionali), receptând anual în jur de 40, 45 mii. vizitatori (Germania -30 %, apoi Franţa şi SUA), dar cu oscilaţii foarte mari de la un an la altul (57 mii. în 1997, respectiv 35 mii. în 1998).

5.2.2.10.REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR PIRINEIEste a doua regiune turistică montană transfrontalieră bine individualizată din Europa, după cea alpină, extinzându-se pe teritoriul a trei state naţionale. Costitue atât arie de legătură, cât şi zid de separare, între două mari ţări - Franţa şi Spania - precum şi leagănul unuia dintre ministatele Europei – Andorra.Coloana vertebrală a Pirineilor care uneşte Atlanticul de Mediterană, formată din granite şi granodiorite dure - s-a edificat în cadrul orogenezei hercinice. Peste acestea s-au adăugat alte roci, îndeosebi strate groase de calcare în cretacicul superior, care au permis geneza unei mari bogăţii de forme carstice. În era terţiară s-au depus armăturile exterioare de fliş, gresii şi calcare, mai subţiri şi mai puţin dure, ce avansează mai mult pe flancuri (P. Cocean, 1998). Creasta lor principală are aspectul unui zid crenelat, modelat de gheţarii cuaternari, nefiind traversată de nici o apă curgătoare de suprafaţă, dar cu trasee subterane curioase, în special a izvoarelor Garonnei ce se formează pe versantul sudic (în bazinul Ebrului).Potenţialul turistic al reliefului est condiţionat în primul rând de formele glaciare (circuri, creste, văi glaciare, morene) şi de relieful carstic (peşteri, avenuri, grote), apoi de cel fluvial — văi înguste şi spectaculoase, cu cascade sau cu mici lărgiri la confluenţe, unde s-au cantonat aşezări pastorale (transformate în ultimele decenii în cochete staţiuni montane). Potenţialul turistic hidrografic este dat îndeosebi de sutele de lacuri (glaciare în majoritatea lor covârşitoare), de apele minerale şi termale, de gheţarii de circ, iar cel biogeografic de vegetaţia etajată (până la pajişti de tip alpin) şi elementele faunistice rare în spaţiul european (capre negre, marmote, urşi, vulturi bărboşi, cocoşi de munte, potârnichi de zăpadă, somoni, păstrăvi-curcubeu). Nu este de neglijat nici potenţialul climateric, cu indici climato-turistici ridicaţi, în funcţie de etajarea altitudinală de-a lungul unei paralele cu valoare mică în cadrul continentului.

Valenţele turistice ale elementelor fizico-geografîce, precum şi ale celor antropice, se asociază într-un potenţial peisagistic deosebit de însemnat şi variat. Acestea stau la baza practicării turismului montan de sporturi de iarnă şi agrement, a turismului curativ şi balneo-climateric, a turismului cultural-instructiv şi religios (cu predominanţă în aşezările mai mari de la periferie) şi, în consecinţă, a turismului complex prin îmbinarea lor.Circulaţia turistică este asigurată de o infrastructură de comunicaţii rutiere bine dezvoltate şi moderne. Sub aspect spaţial-geografic, politico-administrativ şi funcţional, regiunea turistică a Pirineilor poate fi divizată în:

a) Zona turistică a Pirineilor spanioli se desfăşoară în nordul provinciei Navarra, Huesca, Lerida şi Gerona (ultimele trei fiind cuprinse în regiunile Aragon şi Catalonia).Navarra este un vechi ţinut de creştere a animalelor şi de cultură a pomilor fructiferi, unde s-a format unul din primele regate medievale spaniole. Panplona — capitala provinciei, principalul centru economic şi cultural — este şi o însemnată localitate turistică la poalele Pirineilor, renumită pentru „fiestele" cu tauri de la începutul lunii iulie; dispune de mai multe monumente medievale: Biserica San Saturnino (sec. XIII), catedrală din sec. XIV-XV,

fortăreaţă (sec. XVI). Staţiuni pentru sporturile de iarnă: Roncesvalles, Izaku (sub vârful omonim de 2020 m), Elizondo.In nodrul provinciei Huesca (din regiunea Aragon), la frontiera cu Franţa, se întinde sectorul cel mai înalt al culmii principale a Pirineilor, cu şase vârfuri ce depăşesc altitudinea de 3000 m, între care Pico de Aneto (3404 m), Monte Perdido (3355 m). Lângă acesta din urmă a fost fondat în 1918 Parcul Naţional Văile de Ordeso (sau Rio Ara), în prezent cu o suprafaţă de 15 000 ha. Staţiunile de sporturi de iarnă şi climaterice - Canjranc, Sallent, Panticosa (cu ape termale), Torla (pe Ara), Bielsa şi Salinas (pe Cinca), Benasque, Bizberii, Ainsa, Boltana, Jaca, Tiermas.Sectorul catalan al Pirineilor scade uşor în altitudine, fiind străbătut de trei şosele transmontane, din care una prin Andorra şi alta pe valea Garonnei.Staţiunile încep de la poalele lui Pico de la Maladeta, cu Viella, Esterri de Aneu, Seo de Urgel şi Puigcerda (pe Segre), Alp, Ribas de Freaser, Ripoll.

b) ANDORA

Nume oficial Principatul AndorraFormare 1278/1278Capitala Andorra la VellaNr. populaţie 71.822locDensitate 194 loc./km²Suprafaţă 468 km²

Limbi vorbite catalană, spaniolă, franceză,portugheză

Religii Romano catolici 94%, altele 18%Etnii Spanioli 46%, andorieni 28%,

francezi 8%, altele 18%Forma de guvernământ monarhie parlamentarăMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Datorită relativei sale izolări, Andorra s-a situat în afara centrului istoriei europene, având doar puţine legături cu alte ţări în afară de Franţa şi Spania. Totuşi, în ultima vreme, turismul intensiv şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi de transport au scos ţara din starea de izolare, iar sistemul său politic a fost modernizat în anul 1993, când Andorra a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Predomină net turismul de tranzit, datorită rolului comercial al capitalei -Andorra la Vella (unele mărfuri sunt aproape la jumătate preţul faţă de ţările vecine, în special articolele tehnice, carburanţii, băuturile şi ţigările), facilitat de căile rutiere moderne şi de plasarea între Franţa şi Spania. Dispune şi de o bază de cazare adecvată (peste 350 hoteluri şi hanuri).Pe o suprafaţă restrânsă dispune de un peisaj natural de excepţie - vârfuri înalte, creste, circuri, lacuri glaciare. Este axat pe cursul superior al râului Valira (afluent al râului Segre), al cărui bazinet de obârşie este presărat cu mici localităţi pitoreşti: Soldeu, Canillo, Ordina, Enchamp, San Julia, Les Escaldes, La Massama. Toate îşi accentuează funcţia de staţiuni climaterice, cu profil sportiv (schi, alpinism). De interes turistic sunt şi unele biserici, Notre Dame de Meritxell fiind important loc de pelerinaj (P. Cocean, 1998).

c) Zona turistică a Pirineilor francezi are o tradiţie mai îndelungată şi o circulaţie turistică mai mare decât cea spaniolă (care se dezvoltă puternic în ultima perioadă). Turismul montan propriu-zis (de sporturi de iarnă, recreere şi climateric) este puternic susţinut de o serie de localităţi turistice şi staţiuni balneare de la baza munţilor, unde predomină deci turismul cultural şi cel curativ, în această categorie se includ: Tarbes, Lourdes, Bagneres de Bigorre, Barbazan, Saint Gaudens, St. Gifons, Paniers, Foix, Quillan, Ille sur la Tet.

Printr-o deosebită splendoare şi însemnătate turistică se remarcă Pirineii înalţi (Hautes - Pyrenees), între Aspe şi Garonne. în acest sector sunt concentrate majoritatea vârfurilor de peste 3000 m (şase), între care Mont Perdu (3352 m), Vignemale,Balaitous. Peisajele de o măreţie rar întâlnită se caracterizează prin creste ascuţite cu vârfuri înalte, între care se cuibăresc circuri mari, continuate cu văi glaciare cu numeroase praguri şi cascade. Aşa sunt Creasta Diavolului (la est de Vf. Balaitous), Creasta Arlet (bazinul Aspe), circul Gavarnie şi cascada omonimă de 400 m înălţime (în bazinul văii Luz), circurile Lescup şi Ansaliere (în bazinul Aspe).Zeci de lacuri glaciare, situate în curcuri şi mai ales pe văile modelate de gheţari împânzesc arealul montan înalt (Badet, Ayons, Espagnol, Blanc etc.). Li se alătură lacuri de acumulare create în primul rând în scopuri hidroenergetice (de exemplu Cap-de-Long şi Oredon, din bazinul superior al râului Aure), iar lângă Tarbes şi Lourdes sunt lacuri destinate sporturilor nautice (al doilea, de baraj morenaic).O categorie aparte o reprezintă peşterile cu vestigii de artă preistorică, Pirineii deţinând cea mai bogată concentrare de acest tip din lume. Excelează în acest sens peştera Le Bastide (cu picturi policrome de animale diverse), apoi Gargas („templul mâinii"), la care se adaugă multe altele (P. Cocean, 1998).Pentru protejarea numeroaselor elemente naturale rare, de-a lungul frontierei cu Spania, între văile Aspe şi Aure, a fost creat Parcul Naţional al Pirineilor Occidentali (46 000 ha) şi rezervaţia naturală Neouvielle (în juruî masivului omonim).Cel mai mare centru turistic al Pirineilor francezi este Lourdes, datorită pelerinajelor religioase legate de „minunea" înfăţişării fecioarei Maria (începând din 1858), care are harul vindecării diverselor boli prin intermediul apelor minerale.

5.2.2.11. REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPIEste regiunea care exprimă cel mai bine pe plan mondial valenţele turistice ale unei arii montane complexe, valorificate la un nivel superior.Alungiţi, sub formă arcuită, pe 1200 km - de la Coasta de Azur la Câmpia Panonică —, Munţii Alpi se întind pe teritoriul a şapte state naţionale: Franţa, Italia, Elveţia, Liechtenstein, Austria, Germania şi Slovenia.Dezvoltarea turismului a pornit de la câteva comune şi orăşele bine plasate, care au devenit staţiuni montane bine cunoscute în perioada postbelică (Chamonix, Megeve, Davos, Crans-Montana, Innsbruck etc.). Principalele caracteristici care au contribuit la dezvoltarea la un nivel foarte înalt a turismului sunt: poziţia geografică deosebit de favorabilă în raport cu ariile emiţătoare de turişti, facilitarea accesului prin căi rutiere modernizate, căi ferate electrice cu cremalieră, transport pe cablu, poteci marcate, o echipare complexă pentru deservire turistică (cazare în forme variate, alimentaţie, agrement). Munţii Alpi constituie leagănul şi aria de amplă dezvoltare a turismului rural, iar în cadrul acestuia a agroturismului (Elveţia, Franţa, Austria, Germania).Se practică intens turismul pentru sporturile de iarnă, alpinismul şi drumeţiile, îmbinate cu climatoterapia, agroturismul, iar în anumite puncte (de obicei spre baza altitudinală a regiunilor montane) turismul balneoclimateric. Turismul cultural apare ca un tip complementar, în centrele umane mai însemnate din ariile limitrofe. Se conturează patru zone turistice în statele cu extensiune mai mare a Alpilor (Franţa, Italia, Elveţia, Austria) şi areale turistice în celelalte trei.

1) Zona turistică a Alpilor francezi — prezintă două sectoare diferite: Alpi Savoyei — înalţi, cu umiditate relativ ridicată, foarte bine valorificaţi turistic -, respectiv Alpii Provensali - mai joşi şi mai uscaţi, cu un grad mai moderat de atragere în circuitul turistic; se termină spre sud-est prin Alpii Maritimi, între ele se situează Alpii Dauphine. Alpii Savoyei şi

Dauphine se impun prin masivitate altitudinală - excelând Mont Blanc (4110 m), Vanoise (3860 m) şi Pelvoux (4103 m) -, peisajele etajate (în primul cele de altitudine cu gheţari extinşi), lacurile glaciare şi cele antropice de acumulare, văile spectaculoase create de râuri, în special de cursurile superioare ale lui Isere, Arve, Maurienn şi Durance. În Masivul Vanoise a fost creat cel mai întins parc naţional (53 000 ha).Staţiunile turistice au mare densitate şi varietate, dotări diversificate, ca forme de cazare (hotreluri, vile, cabane, pensiuni familiale, campinguri) sau agrement-sport (pentru schi, alte sporturi, echitaţie etc.). Turismul rural şi agroturismul au luat o amploare deosebită printr-o politică de stat stimulatoare, se extinde şi în Prealpii francezi.Ca staţiuni reprezentative se pot menţiona: Chamonix, Argentiere, Le Houches, Les Contamines, St. Gervais - toate la poalele Mont Blancului; Megeve, Thones, Clusaz; Evian-les-Bains şi Thonon-les-Bains - pe ţărmul lacului Geneva, staţiuni balneoclimaterice; Annecy - lângă lacul omonim; Aix-les-Bains - cu profil balneoclimateric - lângă lacul Bourget; Chambery (are şi atracţii culturale -castelul Ducelui de Savoya, casa lui J J. Rouseau), Albertville - cu monumente de artă (castelul Rouge din sec. XIII, Muzeul Savoyard), gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1990; Grenoble - cu multe vestigii medievale, centru cultural-universitar, a găzduit Olimpiada din 1968; Val d'Isere, Bonneval, La Berar de (sub Muntele Pelvoux), Briancon.În Alpii Provensali se găsesc: Le Pra, Allons, Isola, St. Martin, St. Julien, Puget, Castellane.Chamonix, aproape de frontiera cu Italia şi Elveţia, este dominată de crestele înzăpezite, circurile şi văile cu gheţari (Mer de Glace) ale Mont Blancului, fiind deservită de tren cu cremalieră şi de telefericul ce traversează masivul până în Văile d'Aos, de care este legată mai ales prin tunelul de 11,5 km. Este un celebru centru al sporturilor de iarnă (numeroase pârtii de schi, trambuline, trei teleferice, teleschiuri etc.) şi al alpinismului.Alături de arealul Mont Blanc se impune pentru sporturile de iarnă, recreere şi climatoterapie complexul „Trois Vallees", dintre văile Isere şi Maurienn, cu staţiunile Val Thorens (cea mai înaltă pentru schi din Europa), Courchevel, Meribel şi satul de vacanţă Pralognan din Parcul Naţional Vanoise.

2) Alpii Italieni ocupă aproape tot flancul sudic al lanţului alpin (de la Marea Ligurică la graniţa cu Slovenia) şi cuprind trei sectoare: verstic, central şi estic.a) Sectorul vestic - de la Marea Ligurică până la râul Tace, în vestul provinciei Piemont - creşte în altitudine de la sud spre nord, prezentând câteva noduri orografice din care se desprind culmile ce scad în altitudine spre est, separate de văi numeroase şi pitoreşti (Stura, Dora Riparia, Chisone, Aosta, Sesia).La sud de valea Dora Riparia se individualizează Alpii Cozie, cu Monte Viso (3841 m), acoperit de un gheţar. Staţiunile de altitudine - Bardonecchia, Sestriere, Crissolo, Prazzo - sunt dublate de altele mai joase - Susa, Pinerolo, Paesana, Dronero.Valea Aosta este spectaculoasă, cu multe staţiuni (St. Vincent, Verres, Pont St. Martin) şi reprezintă o axă importantă de circulaţie, continuată pe sub Mont Blanc la Chamonix.La frontiera cu Elveţia se desfăşoară Alpii Pennini, formaţi din trei masive de peste 4000 m altitudine - Combin, Matterhorn şi Monte Rosa (4634 m) -, pe teritoriul Italiei fiind doar versanţii lor sudici. Staţiuni: Domodossola (pe Toce), Cervinnia şi Breuil (sub Matterhorn), La Thuille - la poalele Mont Blancului -, Balme, iar Aosta are funcţii complexe (industrială, administrativă, turistică), fiind un centru reprezentativ al sporturilor de iarnă.b) Sectorul central - de la râul Toce la valea Adigelui. Specificitatea acestuia este dată de mărimea şi mulţimea lacurilor glaciare. Excelează prin suprafaţa şi frumuseţea lacurilor glaciare de vale de pe afluenţii Padului, formate în spatele morenelor terminale: Maggiore, Como, Garda, d'Iseo, Varese,

Alpii Italieni Centrali sunt străbătuţi de o reţea de căi de comunicaţie densă şi modernizată, ce asigură legături facile cu Elvaţia şi Austria, având ca principal nod radiar Milano: spre Berna prin Pasul Simplon, spre Ziirich pe râul Ticino, spre St. Moritz pe lângă Lacul Como, spre Innsbruck prin Pasul Brennero.Peisajele alpine veritabile se desfăşoară în partea central-nordică, de o parte şi de alta a cursurilor superioare ale râurilor Adda şi Adige (transversale în bună măsură). La sud de valea Adda se alungesc pe direcţia vest-est Alpii Orobi (2600-3050 m), cu staţiuni ca Tartano sau Corona. La nordul aceleaşi văi, la frontiera cu Elveţia, masivele Bernina-Zupp depăşesc 4000 m; la poale se află Chiesa şi Sondrio.Între cursurile superioare ale Addei şi Adigelui (ce se alimentează din lacuri glaciare), în arealul Masivului Ortles (3 905 m) se întinde Parcul Naţional Stelvio, cel mai mare din Italia (95 000 ha). Aproape de izvoarele celor două râuri sunt frumoasele staţiuni de altitudine Bormio şi San Valentino, Merano şi Bolzano, Madona di Campiglio. Toate sunt renumite pentru extraordinarul cadru natural şi posiobilităţile de practicare a sporturilor de iarnă, inclusiv concursuri internaţionale. Se adaugă alpinismul, drumeţiile, posibilităţile de recreere şi climatoterapie.A doua categorie de staţiuni o formează cele situate la altitudini mai mici, în mod cu totul prioritar pe ţărmurile principalelor lacuri glaciare: Maggiore -Pallanza (Verbania), Baveno, Stresa; Como - Como, Cernobbio, Rezzonico, Bellagio, Lecco (lângă ramificaţia sud-estică a Lacului Como de pe râul Adda); Garda — Riva sul Garda, Limone, Garghano, Toscolano; Iseo — Iseo, Lovere.c) Sectorul estic atinge înălţimile maxime la est de Pasul Brennero, la frontiera cu Austria - Gran Pilastro (3510 m), Sasso Nero (3370 m) şi Collaito (3435 m) -, precum şi în Alpii Dolomitici (3342 m). Cunoscute pe plan modial pentru concursurile de ski sunt staţiunile Cortina d'Ampezzo şi Val Gardena din Alpii Dolomitici, la care se adaugă tot în aria de altitudine mare Canazel, San Giovanni.La altitudini moderate, spre sudul sectorului se remarcă Belluno (pe Piave), Tolmezzo, Tarvisio — staţiuni climaterice -, iar Levico Terme are profil balneoclimateric.Munţii Alpi pătrund în nordul Sloveniei sub forma a trei culmi - Alpii Mieni (cu vârful Triglav - 2864 m), Alpii Karawanken (2558 m) şi Pohorje - , formând un areal turistic însemnat.

Alpii lulieni etalează cele mai spectaculoase peisaje — mici gheţari, o gamă largă a reliefului glaciar (circuri, văi glaciare), lacuri glaciare (Bled, Bohinj etc.), văi adânci (izvoarele Savei), pajişti alpine şi păduri de conifere, în cadrul lor se află Parcul Naţional Triglav, ce protejează cele mai tipice elemente alpine.Principalele staţiuni pentru sporturi de iarnă şi climaterice din cadrul lor sunt: Bled - lângă lacul omonim, Bohinj, Jesenice.Ljubljana, capitala Sloveniei, este localizată într-un bazinet depresionar de la poalele Alpilor lulieni, pe un afluent al Savei. Deţine primatul în toate domeniile importante ale vieţii social-economice slovene şi numeroase monumente arhitecturale şi vestigii istorice cu rol de repere turistice: castelul cetăţii (sec. XII), biserica franciscană, catedrala, Palatul Krijan, podul Dragonilor, fântâna barocă etc.Maribor al doilea oraş al ţării, este aşezat pe valea Dravei, la poalele Muntelui Pohorje. Are, de asemenea, bogate monumente istorice şi de artă: primăria din 1515 (în faţa căreia se află statuia Maicii Domnului), catedrala Sfântul loan Botezătorul (sec. XII), biserici (Sfânta Magdalena, din sec. XIII), muzee. Muntele Pohorje formează un complex turistic de recreere.Aria premontană este favorabilă curei balneoclimaterice, în staţiuni ca Rogaska Slatina, Rudenska Slatina, Dobrna, Rimske Toplice.

3) Zona turistică a Alpilor Elveţiei ocupă 58 % din suprafaţa ţării, este cea mai tipic alpină, mai intens şi mai complex valorificată. Se asociază strâns cu zona turistică a Podişului Elveţiei, care deţine principalele oraşe.Văile Rhonului şi Rhinului - ce curg în sensuri opuse, având trasee aproape perfect simetrice pe direcţia sud-vest - nord-est - separă Alpii Elveţiei în două părţi, care la rândul lor cuprind câte trei areale turistice (rezultând şase areale).

a) Arealul turistic sud-vestic se desfăşoară de-a lungul frontierei cu Italia şi Franţa, incluzând Alpii Penini şi valea Rhonului (în cantonul Valais).Adăugând şi masivul Mont Blanc (la joncţiunea triplei frontiere) — ce pătrunde cu extremitatea nord-estică în Elveţia - este sectorul montan cel mai înalt din Europa, deoarece la graniţa cu Italia se înalţă Monte Rosa (4634 m) şi Matterhorn (4477 m). Gheţari imenşi (Gorner, Monte Rosa) se prelungesc din creasta principală spre nord, dominaţi de vârfuri piramidale (Matterhorn), abundă lacurile glaciare de vale şi văile glaciare tipice, etajelor de vegetaţie se succed spre valea Rhonului.Este domeniul sporturilor de iarnă şi alpinismului, secondate de climatoterapie. Staţiunea Zermatt — de sub Matterhorn — are cel mai lung sezon de schi din Europa. Reţeaua staţiunilor de altitudine (1500 - 2000 m) - Mauvoisin, Arolla, Saas Almagell etc. - este completată cu numeroase cabane ce urcă până la 3500 m, deservite de teleferice., iar cu Franţa pe la vest de Mont Blanc, spre Chamonix.Valea Rhonului are aspectul unui lung culoar, deosebit de pitoresc, cu un climat de adăpost, favorabil turismului climateric şi în special agroturismului, ajuns la un nivel foarte avansat de dezvoltare (Ernen, Valeze). Este presărată cu multe orăşele - localităţi turistice sau staţiuni - ce deţin obiective cultural-istorice: Brig, Sion (capitala cantonului, cu castel medieval), Saillou (localitate medievală), Martigny-Viile (cu muzeu galo-roman), St. Maurice, Monthey.

b) Arealul turistic vestic se suprapune Alpilor şi Prealpilor Bernezi, coborând către Podişul Elveţiei, până la capătul nordic al Lacului Thun.Alpii Bernezi culminează în Aletschhorn (4195 m), Jungfrau (4158 m) şi Finsteraarhorn (4274 m) - acoperiţi de gheţari foarte extinşi (Aletsch - 27 km lungime -, Grindelwald), flancaţi de staţiuni pentru sporturi de iarnă şi recreere: Grindel-Wald, Jungfraujoch, Stechelberg, Crans Montana (pe versantul sudic). Prealpii Bernezi sunt brăzdaţi de râul Aare şi afluenţii săi (Simme, Saane), care au creat văi spectaculoase, cu cascade, în valea Aare se succed importantele lacuri glaciare Brienz şi Thun, însoţite de numeroase staţiuni, între care se impun Interlaken, Brienz, Thun şi Spiez.Interlaken este o renumită staţiune climaterică, are vestigii medievale (castele), un sat turistic. Este foarte dezvoltat turismul rural, îndeosebi sub forma agroturismului.

c) Arealul turistic sudic - al Alpilor Lepontini - şi a lacurilor Maggiore-, mărginit spre nord de o barieră montană înaltă, în care excelează St. Gotthard (de pe versantul nordic al căruia izvorăsc Rhinul şi Rhonul) cu altitudini de peste 3000 m. La poalele lor sunt staţiuni ca: Bedretto, Airolo, Campo, Olivone, Valbella.Cele mai renumite centre turistice- staţiuni sunt în partea sudică a acestuia: Bellinzona (capitala cantonului), Locarno (lângă Lacul Maggiore); Lugano şi Melide - pe ţărmul Lacului Lugano.

d) Arealul turistic sud-estic este străbătut de valea Innului, dar se întinde în nord-vest până în valea Rhinului.Valea Engandin (a Innului), de o remarcabilă frumuseţe, presărată cu lacuri glaciare spre obârşie, este păstrătoarea vechiului dialect retoroman. Alpii Retici o flanchează spre graniţa cu Italia, atingând înălţimi de 3000 - 4000 m (Piz Bernina- 4049 m), acoperit de gheţari şi pajişti alpine, în cadrul lor, Parcul Naţional Elveţian (aproape 17 000 ha). În valea Engandin se află renumita staţiune St. Moritz — cu dotări hoteliere de lux, amenajări ultramoderne pentru schi - dar şi altele ca Silvaplana (lângă lacul omonim), Sameda.

e) Arealul turistic central-nordic al Alpilor Elveţiei se întinde la nord de valea superioară a Rhinului, din Alpii Glarici până la Podişul Elveţiei, între cursul superior al râului Aare şi lacurile Walen - Zurich legate printr-un canal.Alpii Glarici ating înălţimi de 3200 - 3600 m, fiind frecventaţi pentru sporturile de iarnă, recreere, drumeţii montane, cură climaterică. La baza lor se află centre turistice urbane climaterice de sprijin pentru ascensiunile montane: Andermatt Engelberg, Altdorf, Linthal, Olarul, Mels.La contactul Preaplilor Glarici cu Podişul Elveţiei s-a format cel mai complex sistem lacustru al ţării, constituit din Lacul Celor Patru Cantoane (străbătut de râul Renss), Lacul Zug, Lacul Zurich şt altele mai mici. În subarealul respectiv este caracteristic turismul balneoclimateric, îmbinat cu cel cultural şi recreativ, în centre ca Luzern, Schwyz, Zug, Sarnen.

f) Arealul turistic alpin nord-estic ocupă o suprafaţă mai restrânsă decât celelalte, la vest de Rhin, între Walensee şi Bodensee. Altitudinile moderate (care doar în câteva puncte depăşesc 2000 -2200 m), marea extindere a pădurilor de foioase şi conifere, climatul moderat, condiţionează predominarea turismului cliirmtcric şi de recreere în oraşe turistice ca: St. Gallen (cunoscut pentru broderii şi tArgurilc anuale), Herisau, Appenzell-toate cu funcţii administrative şi culturale -şi în numeroase aşezări rurale. Funcţii turistice balneoclimaterice îndeplinesc unele cenlre de lângă Lacul Walen (Weesen, Walenstadt) şi Boden (Rorschach).Alpii Bavariei formează un areal turistic. Altitudinile sunt modeste (1500 2000 m în medie), cresc spre sud, maximum 2963 m în Zugspitze. Cu toate acestea, sunt intens frecventaţi turistic, reprezentând singurul areal montan autentic din Germania. Staţiuni pentru practicarea sporturilor de iarnă: Garmisch, Partenkirchen şi Oberstdorf, Fussen, BerchtesgadenLiechtenstein reprezintă un ministat şi un miniareal turistic, incluzând o succesiune de trepte altitudinale de pe dreapta Rhinului şi multe vârfuri de peste 2000 m aparţinând Alpilor Vorarlberg şi Rhatikon.Predomină turismul de tranzit (130 000 înnoptări, 60 000 turişti străini), principalele obiective fiind în capitala Vaduz (5000 loc.) — castelul princiar, galeria de artă şi muzeul poştal -, apoi castelul Gutenberg şi ruinele altor trei castele.Zona montană are facilităţi deosebite pentru sporturile de iarnă, fiind cunoscută staţiunea Malbun.

4) Zona turistică alpină din Austria. Alpii şi Prealpii Austriei au o orientare generală vest-est, sub forma a două, sau a mai multor lanţuri paralele. In cadrul lor se pot separa cinci areale turistice.a) Arealul turistic Vorarlberg ocupă extremitatea vestică a Austriei până la Pasul Arlberg. Centre turistice mari sunt: Bludenz, Dornbirn, Bregenz (la Lacul Boden).b) Tirolul vestic şi central are ca centru polarizator oraşul Insbruck şi este străbătut de Inn. Constituie cel mai important areal turistic al Austriei prin frumuseţea peisajelor şi varietatea ofertei turistice a Alpilor Calcaroşi şi Centrali, despărţiţi de valea Innului: forme de relief variate (glaciare, carstice, fluviatile) şi spectaculoase, râuri sălbatice şi lacuri glaciare, ape minerale, domenii de schi, aşezări umane cu amplasare şi arhitectură pitorească şi dotări turistice variate, tezaurul etno-folcloric tirolez. La nord de valea Innului se întind Alpii Calcaroşi, ca o continuare a Alpilor Bavariei, cu numeroase abrupturi, văi în chei, peşteri, lacuri glaciare, faună piscicolă (păstrăv). Valea Innului are porţiuni de defileu ce alternează cu mici depresiuni în care sunt amplasate aşezări primitoare, armonizate cu mediul înconjurător. Alpii Centrali, la sud de Inn, au osatură cristalină cu petice de calcare, ajungând la 3500 - 3700 m altitudine, de unde şi varietatea peisajelor alpine (creste, gheţari, pajişti alpine); continuă spre est în cuprinsul întregii zone.

Innsbruck - capitala landului Tirol - este simbolul turismului tirolez şi austriac, centru internaţional al sporturilor de iarnă, atrăgător şi prin arhitectura sa cu vestigii medievale (castele), catedrale, biserici şi o veche universitate. Alte staţiuni, dintre care menţionăm: Solbad Hali, Schwaz, Pettnen; la nord, în Alpii Calcaroşi, Pertisau, Maurach, Biberwier, Elmen; iar în Alpii Centrali, Mittelberg, Huben, Brenner, Zell-am-Ziller. Valea Ziller este celebră pentru bogăţia folclorului şi serbările populare de la începutul lunii mai.

c) Arealul turistic Tirolul de Est se întinde în partea centrală a Alpilor Austrieci, între râurile Inn-Ziller (vest) şi Saalach - Gasteiner (afluenţi ai râului Salzach, în est).Este un spaţiu de drumeţii montane, de petrecere a vacanţelor, agrement şi sporturi nautice. Turismul rural are tradiţii încă din sec. al XIX-lea. Nu lipsesc nici amenajările pentru sporturile de iarnă, în acest sens excelând Kitzbuhel. Alte staţiuni sunt: Saalbach, Jochberg, St. Johann in TirolCa staţiuni de mare altitudine se remarcă Enzinger - Boden, Franz Jozsef's Hohe, Hinterbichl; staţiuni de vale - Krimml, Kaprun, Badgastein (balneoclimaterică), St. Johann-im-Walde. Lienz — la poalele sudice, pe valea Dravei - este centrul turistic, cultural şi administrativ.

d) Arealul turistic al Alpilor şi Prealpilor Salzburgului. Alpii Salzburgului se desfăşoară în continuarea Alpilor Calcaroşi sub forma unor masive separate de văi, din cotul format de râul Salzach (Vf. Hochkonig, 2938 m), de-a lungul râului Enns, până în cotul acestuia din urmă.Cel mai impunător este Masivul Salzkammergut (Vf. Dachstein, 2996 m), cu peisaje alpine şi forme carstice de anvergură (Peştera Mamutului). La poalele lui nordice se află staţiunile balneare şi climaterice Bad Ischl şi Bad Aussee precum şi Halhtatt (pe malul lacului omonim) - de la care provine denumirea primei vârste a fierului, pe baza descoperirilor arheologice făcute aici, cu un mare complex arhitectural.Prealpii Salzburgului scad în altitudine spre nord, la contactul cu Podişul Austriei înşiruindu-se o salbă de lacuri glaciare (Attersee, Abersee, Traunsee). Pe malul acestora se găsesc o serie de staţiuni: Wolfgang, St. Gilgen,. Ebensee, Weissenbach, Fuschl. S-au dezvoltat în aria de influenţă a oraşului Salzburg.Salzburg pitoresc amplasat pe malurile Salzachului, străjuit de castelul de pe un pisc izolat, constituie nodul polarizator al acestui areal turistic, locul de manifestare plenară a turismului cultural. Cunoscut ca oraşul festivalurilor muzicale „Mozart", are o serie de obiective cultural-istorice, cum ar fi Casa Memorială Mozart, Castelul Hohensalzburg, catedrala barocă (domul), palate (Hellbrunn, Mirabell), muzee, în apropiere este popasul turistic „La Calul Bălan" (V. Glăvan, 2000).Alte centre turistice sunt: Radstadt (în valea Enns) şi Bischofshofen (pe Salzach).

e) Arealul turistic Carinthia — Stiria este cel mai extins, fiind localizat în sud-estul Alpilor Austriei. Niedere Tauern — încadraţi în cea mai mare parte de Enns şi Mur. Caracteristicile alpine sunt etalate în jumătatea vestică, unde sunt prezente multe staţiuni montane: Kerschbach, Unter Tauern, St. Nikolai, St. Michael, Lessach, Murau, St. Peter, St. Johann-am-Tauern. Mai spre est.Oraşele şi centrele turistice principale din Stilia joasă sunt aşezate îndeosebi în valea Murului: Leobsn, Bruck şi îndeosebi Graz capitala landului Stiria, al doilea oraş al Austriei, centru turistic şi cultural cu o veche universitate (1586), muzee, monumente arhitecturale (catedrală gotică, două palate baroce, Casa Landului, Mausoleul lui Ferdinand al II-lea).Valea Dravei este însoţită de numeroase lacuri de acumulare antropică sau glaciare, fiind o axă turistică de prim rang (cu 25 - 30 localităţi turistice). Centrele turistice mai mari sunt Klagenfurt (capitala landului Carinthia), Villach şi Spittal, iar staţiunile propriu-zise sunt amplasate în primul rând pe malul lacurilor: Valden şi Portschach - la Lacul Worther;

Millstatt şi Ossiach - lângă lacurile omonime. Se adaugă staţiunile montane ca St. Lorenzen (pe Gail) sau Malta, Gmunden Inner Leoben — în aria montană nordică.Alături de regiunea turistică alpină, în Austria se mai individualizează două unităţi turistice de rang mijlociu, în partea nordică - nord-estică a ţării.

- Arealul turistic Viena, puternic polarizat de capitală, se suprapune spaţiului de contact dintre Depresiunea Vienei şi podiş, avansând pe valea Dunării în amonte până la Melk, iar spre sud-est până la Lacul Neusiedler.Viena — veche aşezare celtică, apoi castru şi aşezare romană (Vindobona), cu o istorie glorioasă şi înfloritoare ca şi capitală a Imperiuluui Austriac se întinde la poalele masivului Wienerwald, pe ambele maluri ale Dunării, dar cu predilecţie pe cel drept, unde este nucleul cel mai vechi al aglomeraţiei urbane. Pe lângă marele rol economic, financiar şi ca nod vital de comunicaţii, excelează prin vocaţia sa culturală, dispunând de opt instituţii de învăţământ superior (între care două universităţi), Academia Austriacă de Ştiinţe, 500 biblioteci publice, peste 20 muzee şi galerii de artă, 15 teatre, este sediul unor instituţii şi organisme ale ONU. Clădirile monumentale sunt grupate în mari pieţe (Heldenplatz, Stefanplatz), mărginite de parcuri extinse şi îngrijite. Se impun palatele Hofburg, Schonbrunn, Obere Belvedere, Untere Belvedere, Parlamentul, Primăria, Opera, Burgtheater, Stephansdom, alte biserici, Universitatea, Ansamblul arhitectonic al Naţiunilor Unite, casele memoriale Bethoven, Mozard, Schubert. Pe malul stâng al dunării se extinde marele parc de agrement şi distracţii Prater.Împrejurimile Vienei sunt arii receptoare pentru turismul de week-end, mai ales cea sud-vestică mai înaltă şi cu mici staţiuni balneare (Baden, Bad Voslau), sau împrejurimile Lacului Neusiedler - loc de agrement, cu mici localităţi turistice şi reşedinţe secundare de vacanţă.

- Arealul turistic din vestul Podişului Austriei se întinde spre graniţa cu Germania, de la valea Dunării (Passau - Linz) până la contactul cu Prealpii Salzburgului. Acest contact este marcat de prezenţa lacurilor glaciare - Attersee, Traunsee — şi de apariţia apelor termo-minerale. Potenţialul respectiv este valorificat în staţiuni sau localităţi turistice ca Attersee, Gmunden, Bad Hali, Ried, Steyr.Dunărea străbate un frumos defileu după Passau, până în amonte de Linz. Deşi mare centru al industriei grele, Linz este un oraş plin de vegetaţie, cu cartiere de vile, dominat de un renumit dom (catedrală în stil gotic) (P. Cocean, 1998). Era o importantă aşezare strategică romană (Lentia), apoi medievală şi fuedală târzie, cu un castel, palat, biserici (St. Martin, din anul 779).Austria are un turism foarte intens, atât internaţional receptor, cât şi intern, de sejur şi de tranzit. Prin turismul său internaţional receptor se situează pe locurile 6 - 7 pe glob, cu 25,5 milioane turişti străini în 1999, şi încasări de peste 13 miliarde dolari, care reprezintă 28 % din totalul exporturilor sale. Indicele de receptare turistică este foarte ridicat (315 %), urmând unor state liliputane din Europa. Ceva mai mult de jumătate din turiştii străini provin din Germania.

5. Zona turistică a Podişului Elveţiei şi Munţilor Jura se alătură zonei turistice a Alpilor Elveţiei, cu care se află în strânse relaţii de cooperare şi complementaritate, în interiorul ei se diferenţiază o serie de areale turistice.

a) Arealul Lacului Geneva se caracterizează prin îmbinarea turismului balneoclimateric şi de recreere cu cel cultural şi existenţa a două centre polarizatoare (Geneva şi Lausanne).Lacul Leman este printre primele ca mărime de geneză glaciară din Europa (580 km2 şi 310 m adâncime). Climatul de adăpost şi existenţa plajelor, apropierea munţilor (spre care pornesc linii teleferice), amenajările complexe, inclusiv pentru agremennt nautic, au făcut din fâşia limitrofa lacului „Coasta de Azur a Elveţiei", cu numeroase staţiuni de diferite dimensiuni.

Geneva - a doua aglomeraţie urbană a Elveţiei şi prima de limbă franceză - se impune ca un centru turistic complex (balneoclimateric şi cultural), cu obiective ca: Palatul Naţiunilor (Chillot), universitatea (înfiinţată de Jean Calvin în sec. XVI), Colegiul St. Antoine, catedrala, primăria, palate, muzee. Este un oraş al congreselor internaţionale, găzduind sediile unor organisme ale ONU (Crucea Roşie Internaţională, OMS).Lausanne - aşezat în terase pe ţărmul nordic al Lacului Leman, veche aşezare romană, oraş liber din 1434 - este renumit ca staţiune balneoclimaterică. Condiţiile prielnice de la această adevărată „mare interioară" a Elveţiei sunt valorificate la maximum într-o serie de alte staţiuni: Versoix, Coppet, Nyon, Morges, Cully, Vevey, Montreaux, Vitteneuve.

b) Arealul turistic Berna-Neuchâtel - Jura Centrală este complex, asociind arii de podiş, lacustre şi montane.Berna - situat în Mittelland, pe valea Aare - a devenit oficial capitală a Confederaţiei Elveţiene în 1848. Funcţia administrativă, dublată de cea culturală şi de rolul de cel mai mare nod de transporturi al ţării, fizionomia urbanistică, îi conferă i importantă funcţie turistică. Oraşul vechi are pieţe atrăgătoare cu clădiri monumentale, statui, fântâni arteziene. Se remarcă cele două turnuri ale vechii cetăţi, Bundeshaus (clădirea Parlamentului), Primăria, catedrala, mănăstirea gotică, universitatea, Muzeul Alpilor.

Munţii Jura - ce însoţesc cele două lacuri cu partea lor centrală, calcaroşi, cu un relief tipic concordant cu structura - au văi spectaculoase, cu abrupturi, chei în sectoarele transversale (clusses), microdepresiuni în sectoarele longitudinale, unde sunt cantonate sate turistice sau orăşele turistice - Le Loch, St. Imier. c)Arealul turistic Basel-Jura de Nord. Basel este poarta fluvială a Elveţiei, prin aşezarea sa pe ambele maluri ale Rhinului în punctul terminus de pătrundere a navelor de tonaj însemnat, şi prin legătura ce o asigură canalul Rhin-Rhon cu Marea Mediterană. A treia aglomeraţie urbană a Elveţiei îşi are începuturile în perioada romană, o veche universitate (1460) şi catedrală (sec. XI-XV) şi muzeu de artă. Târgurile comerciale şi carnavalurile îi amplifică funcţia turistică.Munţii Jura au versanţi domoli în partea nordică, peisaje încântătoare, peşteri şi numeroase sate cu funcţie turistică de recreere. Munţii Jura, în ansamblu, constituie unul din domeniile de amplă manifestare a turismului rural şi agroturismului. Ca localităţi turistice urbane se pot menţiona: Delemont, Porrentruy, Moutier şi Liestal.

d) Arealul turistic Zurich are ca centru puternic polarizator cea mai mare aglomeraţie urbană a Elveţiei, aşezată la capătul nordic al lacului omonim, legat la rândul lui de Rhin prin râul Limmat. Devenit „oraş imperial liber" în 1218, Zurich s-a dezvoltat continuu, ajungând primul centru economic şi financiar al confederaţiei. Dispune de o infrastructură turistică foarte dezvoltată (130 hoteluri, variate ca vechime şi arhitectură).În subarealul lacustru foarte complex — cu lacurile Zurich (88,5 km2, 143 m adâncime maximă), Zug, Greifen, Hallwiler şi altele - s-au format multe staţiuni şi localităţi turistice: Zug, Rapperswil, Wadenswil, Meilen, Wetzikou, Uster, Baden.

e) Arealul turistic al Lacului Boden (Konstanz) are profil balneoclimateric şi de agrement nautic, dublat de turismul recreativ şi cultural. Konstanz este o staţiune renumită pentru dotările şi amenajările turistice (hoteluri, vile, divertisment, agrement nautic) şi pentru târgurile de produse agricole. Altele sunt: Arbau, Romanshorn, Kreutzlingen, Steckborn. Din Lacul Boden (537 km2), Elveţiei îi revine o treime.Elveţia reprezintă un pol de atracţie turistică major, primind anual 12 - 13 milioane turişti (de aproximativ 2 ori mai mult decât populaţia ţării), care cheltuiesc aproximativ 9 miliarde dolari, contribuind în proporţie ridicată la volumul exporturilor Elveţiei. Structura naţională a străinilor este mai diversificată decât în cazul Austriei (cam jumătate provin din SUA, Marea Britanie şi Germania).

GERMANIA

Nume oficial Republica Federală GermaniaFormare 1871/1990Capitala BerlinNr. populaţie  82,400,996 locDensitate 230,80 loc/ km²Suprafaţă 357.021 km²Limbi vorbite germana, engleză Religii protestanţi 34%, romano catolici

33%, musulmani 3%, altele 30%Etnii Germani 92%, altele 8%Forma de guvernământ republică federală - preşedinteMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord (dominată de Prusia), apoi Bavaria precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin violenţă. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio. Politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. În 1941, naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942-1943 balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiţionat.În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia) şi Prusia Răsăriteană — au fost anexate de Polonia şi URSS. Cei mai mulţi locuitori germani ai acesor regiuni, aproximativ 10 milioane înainte de război, au fost expulzaţi. În urma războiului, Germania a fost împărţită în patru „zonede ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat

în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană.Germania de vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat.Statul unit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume.

Principalele zone şi areale turistice se individualizează în Bavaria, în ariile masivelor hercinice şi pe literalele mărilor din nord.

a) Zona turistică a Podişului Bavariei. Se individualizează între Alpii Bavariei, Jura Şvabă, Jura Franconiană şi Pădurea Boemiei, acestea având la rândul lor importanţă turistică diferenţiată (Alpii Bavariei sunt incluşi la regiunea turistică alpină).Podişul Bavariei — mai înalt în sud şi vest (600 - 800 m) şi mai jos în nord-est (sub 500 m) etalează peisaje deosebit de plăcute, în care alternează colinele împădurite (foioase şi conifere), cu terenurile agricole dominate de pajişti şi parcele cultivate. Aşezările „rurale" au toate facilităţile urbanului şi structură aglomerat-răsfirată sau sunt dispersate sub formă de ferme. Totul denotă o valorificare a spaţiului geografic de o raţionalitate extremă.Munchen, hiperextins pe malurile Isarului, îşi manifestă vocaţia de focar de istorie şi civilizaţie prin numeroase construcţii monumentale în diferite stiluri, într-o succesiune cronologică din Evul Mediu timpuriu până în prezent: construcţii gotice (catedrala), renascentiste, baroce (palatele Nymphenburg şi Holstein), rococo, neoclasice (construcţiile de pe Ludwigstrasse, Gliptoteca), moderne (sediul BMW, turnul de televiziune, stadionul olimpic), statui monumentale. Are unul din cele mai importante teatre din Germania, universitate, muzee, galerii de artă, două pinacoteci.Cursul Dunării este punctat de numeroase oraşe turistice: Passau; Ingolstadt; Ulm - la confluenţa Dunării cu Illerul, deţine o celebră catedrală gotică din sec. XIV; Sigmaringen - cu palatul unde s-a născut şi a copilărit Carol I, primul rege al României; Tuttlingen.Un element de mare atracţie turistică îl constituie Lacul Konstanz (Bodensee), frecventat pentru agrement nautic, recreere, cură balneoclimaterică, pescuit. Ţărmurile sunt presărate cu numeroase golfuleţe şi mici staţiuni. Se remarcă în mod deosebit Konstanz (partea germană, mai extinsă, renumită pentru dotările turistice, arhitectură şi poziţia pitorească), Radolfzell, Lindau.

b) Arealul turistic Pădurea Neagră (Schwarzwald) - grefat pe masivul hercinic omonim (1495 m în vf. Feldberg) şi fâşiile adiacente, se evidenţiază prin pitorescul peisajelor înverzite, a văilor - cum ar fi Brigach şi Brege, care formează Dunărea - , prin prezenţa apelor termo-minerale, a mulţimii micilor staţiuni şi localităţi turistice. Prin modul de amenajare, valorificare şi ocrotire, întregul areal montan este transformat tntr-un adevărat parc natural. Turismul rural, cu vechi tradiţii, a ajuns la cea mai avansată fază de dezvoltare.Dintre staţiunile climaterice se pot menţiona: Schonau, St. Blasien, Schramberg, (pe Brege), Villingen (pe Brigach), St. Georgen, Freudenstadt, Baiersbronn. Staţiunile balneoclimaterice sunt foarte dense în partea nordică, mai fragmentate: Baden-Baden, Bad Rippoldsau, Wildbad, Bad Herrenalb; se adaugă Badenweiler (S V) şi Bad Durrheim (SE).Fâşia marginală este marcată de prezenţa centrelor turistice polarizatoare. Culoarul Rhinului, la frontiera cu Franţa, este o axă de concentrare a căilor de comunicaţie şi a oraşelor - Karlsruhe, Offenburg, Freiburg (centru universitar, cu clădiri medievale); Lorrach.Sttutgart - capitala landului Baden-Wurttemberg, cunoscut pentru uzinele Daimler-Benz şi Porsche, electrotehnică şi optică - este un mare nod de transporturi pe Neckar, oraş turistic şi cultural, cu Academie de Arte Frumoase, studiouri cinematografice, două castele, biserică în stil romanic cu adaosuri gotice.

c) Zona turistică a Rhinului Mijlociu şi a Masivului Renan cuprinde două elemente morfologice distincte: Valea Rhinului între Manheim şi Koln, respectiv masivele şistoase hercinice.Masivul Şistos Renan - podiş înalt, nivelat, bine împădurit - este compartimentat de accidentele tectonice şi râuri (Mosel, Nahe, Lahn şi Sieg, unele cu meandre încătuşate, tipic fiind Mosel) - în masive secundare: Eifel, Hunsruck (816 m) şi Pfalzerwald - pe stânga Rhinului - şi Taunus (880 m), Westerwald, Saucrland - pe dreapta, în Masivul Eifel sunt specifice maar-urile, lacuri formate în depresiuni create prin erupţii şi explozii vulcanice în neozoic. Este un domeniu de rucrcere şi drumeţii, cu turism rural. Liniile de factură favorizează emanaţiile de ape termo-minerale şi cura balneară în numeroase staţiuni: Bad Kreuznach, Wiesbaden, Bad Soden, Bad Homburg, Bad Nauheim, Bad Bertrich, Bad llfinningen etc.Valea Rhinului este largă de la sud de confluenţa cu Neckarul (la Mimheim) până la Mainz. Spre aceasta converg două importante centre turistice: Frankfurt pe Main nod al transporturilor aeriene, centru universitar, cu biserici, catedrală, muzee şi casa natală reconstruită a lui Goethe. Mainz, oraşul lui Guttenberg, cu Muzeul Tiparului şi Tipăriturilor, conservă clădiri vechi (biserici, catedrala romanică, palate, castel), este centrul universitar şi turistic, mare piaţă a vinurilor, favorizat de poziţia la confluenţa Rhin-Main. Pe malul opus, Wiesbaden îndeplineşte şi funcţia de staţiune balneoclimaterică.De la Mainz la Bonn se desfăşoară Defileul Rhinului, axat pe un graben bine individualizat, mai îngust şi spectaculor până la confluenţa cu Mosel (Birgen -Koblenz). Este cel mai renumit areal turistic din Germania (alături de Alpii Bavariei), prin măreţia şi densitatea castelelor, a frumuseţii văii şi mozaicul peisagistic agro-pomi-viticol — forestier.Koblenz este un însemnat nod de comunicaţii terestre şi port la confluenţa Moselei cu Rhinul, oraş istoric cu monumente arhitectorice şi centru de vinifîcaţie.La capătul nordic al grabenului Rhinului (după Drachenfels, unde Siegfried a ucis balaurul) se profilează Bonn - fosta capitală a RFG (1949 - 1991), oraş cultural, fostă reşedinţă a prinţilor electori de Koln, fondat ca şi castru roman. Koln constituie a patra mare aglomeraţie urbană din Germania, cu funcţii complexe, între care cea cultural-turistică. S-a dezvoltat pe vatra unei importante aşezări romane, fiind cunoscut apoi sub numele de Colonia, în" arhitectură se impune Domul St. Peter, în stil gotic (sec. XIII, cu refaceri ulterioare), una dintre cele mai impunătoare catedrale din lume.Zonei turistice a Masivului Renan i se alătură două areale turistice, cu similitudini, din statele învecinate - Belgia şi Luxemburg.Arealul turistic Ardent - Namur ocupă sud-estul Belgiei, trăsăturile peisajului din Podişul Ardeni fiind asemănătoare cu cele din Masivul Renan, dar cu o aplatizare mai accentuată. Spre nord-vest, aria deluroasă din Namur face trecerea spre văile Meuse - Sambre, pe care sunt situate oraşe importante, mai mult cu profil industrial, însă şi cu obiective de interes turistic: Charleroi, Namur; Liege - dispune de biserici monumentale (Sainte-Croix, St. Barthelemy, St. Denis), clădiri vechi (casa Curtius), muzee (Ansembourg).In Ardennes se impun Masivul Hautes Fagnes (692 m) - cu parcul naţional omonim, staţiunile Spa (balneare) şi Malmedy -, fenomenele carstice şi staţiunile de la marginea nord-vestică - Hotton- sur-Ourthe (peşterile „O mie şi una de nopţi", Han-sur-Lesse (cu o peşteră ce are cel mai înalt tavan din Europa, 129 m) -şi localităţile turistice St. Vith, La Roche - en- Ardenne, Bastogne.

d) Zona turistică central-sud-estică din Germania este axată pe Munţii Pădurea Turingiei - Pădurea Franconiei - Metaliferi, la care se ataşează Munţii Rhon (vest), Munţii Harz (nord) şi depresiunile adiacente de pe Elba, Saale şi Wesser. Peisajele sunt atrăgătoare, caracteristice masivelor hercinice aplatizate, cu vegetaţie forestieră bogată (foioase), pajişti şi

culturi agricole spre periferie. Este o zonă de recreere şi drumeţii, unde se dezvoltă turismul rural. Turismul cultural are un important câmp de manifestare în mai multe centre urbane vechi. Nu este de neglijat cura balneoclimaterică, pe baza izvoarelor minerale şi termale, în condiţii de climat moderat în toate arealele zonei, la: Salzgitter Bad, Bad Harzburg, Bad Lauterberg, Bad Sooden, Bad Langensalza, Bad Plersfeld, Bad Salzungen.Ca staţiuni climaterice montane se pot menţiona: Altenberg, Adorf, Sonneberg, Suhl, Zella-Mehlis, Tanne.Centrele turismului cultural: Dresden - reşedinţa administrativă a landului Saxonia, centru universitar, cu galerie de pictură, monumente arhitectonice în stil baroc (Palatul Zwinger); Meissen - vechi centru al porţelanului, cu clădiri de epocă; Chemnitz - cu Schossberg - Museum; Zwickau are biserici gotice (St. Maria, St. Catarina), alte construcţii vechi monumentale, din sec. XV-XVI (palatul Oberstein, primăria Gewandhaus); Eisenach -oraşul lui J. S. Bach, conservă clădiri de epocă; Leipzig — la limita zonei, mare oraş din partea estică renumit pentru târgurile internaţionale ce atrag oameni de afaceri şi turişti, este mare centru universitar (două academii şi universitate din 1409), cu clădiri monumentale ca Thomaskirche (în care se află mormântul Iui Bach), Nikolaikirche, Primăria veche, Bursa şi Casa de comerţ; Halle - are numeroase monumente de artă (biserici, domul, primăria, Marienkirche), ruinele castelului Moritzburg. Hannover - este un mare nod de transporturi, cu numeroase obiective turistice: Markkirche, Leibnitzhaus, Primăria veche, muzee etc.În partea vest-sud-vestică se remarcă: Gottingen - cunoscut centru universitar şi al industriei cinematigrafice, cu biserici în stil romanic şi gotic. Se alătură Bamberg - lângă Mâine, oraş cu aspect medieval, cu o frumoasă catedrală prin ansamblurile de sculpturi -, iar mai la sud, Nurnberg - pe canalul Main-Dunăre, centru de învăţământ superior, cu un vechi castel (sec. XI), Sebalduskirche şi Lorenzkirche din secolele XII-XV.

e) Arealul turistic Berlin. Berlinul, cea mai importantă metropolă a Germaniei a redevenit capitala ţării după unificare, în 1991, zidul ce separa cele două părţi ale lui fiind dărâmat în 1989. Format din două aşezări -Colin şi Berlin - întemeiate spre sfârşitul sec. ai XI-lea, Berlinul a cunoscut o puternică ascensiune după consfinţirea ca şi capitală a Prusiei, în 1709. Este primul nod de comunicaţii al ţării, cel mai mare centru cultural, cu Academia de Ştiinţe (fondată în 1700), Academia de Arte Frumoase, universităţi (Humboldt - 1809), teatre, muzee, galerii de artă. Ca monumente de artă se remarcă: bisericile Nikolaikirche şi Sophienkirche, Catedrala Marienkirche (sec. XII- XIV), palatele Charlottenburg şi Schwerin, castelul Griinewald, Poarta Brandenburg, Opera Germană de Stat, Berliner Rathaus, Reichstagul, Insula muzeelor (Altes Museum, Pergamon, Bode etc.).La sud-vest de Berlin, este aşezat Potsdam, fostă reşedinţă a regilor Prusiei, perioadă din care datează castelul rezidenţial şi castelul Sans-Souci.În jurul Berlinului se circumscriu localităţi turistice cu clădiri istorice şi largi spaţii verzi, cum sunt: Konigs, Strausberg, Bernau, Oranienburg, Hemingsdorf, Nauen, iar ceva mai spre vest - Brandenburg - oraş istoric, ce conservă turnuri din zidul vechii cetăţi, catedrala din sec. X, XII, Biserica St. Gothard.Aria din jurul capitalei reprezintă un spaţiu de recreere, presărat cu pâlcuri de pădure şi numeroase lacuri de origine glaciară şi antropică, folosite pentru agrement nautic şi pescuit.

f) Zona turistică baltică a Germaniei se integrează în bazinul turistic al Mării Baltice, formând împreună cu zonele daneză şi poloneză regiunea turistică baltică de sud-vest.Cu toate că elementele climatice (temperatură, insolaţie, umiditate) sunt mai puţin favorabile, litoralul de la Marea Baltică înregistrează un aflux însemnat de turişti în sezonul estival (în primul rând interni), pentru cură, recreere şi agrement.Principalele staţiuni se aliniază între Insula Fehmarn şi Golful Pomeraniei: Dahme, Travemunde, Wismar, Ostseebad Rerik, , Warnemunde, Barth, Stralsund, cele din Insula Rugen -Dranske, Breege, Putgarten si Sassnitz (cu legături de ferry-boat spre Danemarca şi

Suedia), Binz - şi apoi din Insula Usedom - Peenemunde, Zinnowitz, Seebadheringsdorf. Peisajul maritim este ocrotit în rezervaţii naturale, ca cele din Insula Rugen.Oraşe-porturi însemnate sunt Kiel, Lubeck şi Rostock, care făceau parte din Liga Hanseatică; au o arhitectură specifică, dată de îmbinarea stilurilor din mai multe perioade.La sudul litoralului baltic, colinele Mecklenburg, modelate de calota glaciară pleistocenă, cu numeroase lacuri şi păduri de pin, oferă multiple puncte de recreere şi agrement. Schwerin — principal oraş, centru administrativ şi cultural, conservă o parte din vechea arhitectură (dom, castel, clădiri vechi).

5.2.2.12.Peninsula BalcanicăDelimitată de Marea Adriatică şi Marea Ionică spre vest, Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee spre sud-est şi Marea Mediterană către sud, Peninsula Balcanică, cu o suprafaţă de 468.000 km² (a treia în Europa), are trăsături geografice complexe: ţărmuri înalte şi foarte crestate cu peninsule foarte crestate, golfuri înguste (Salonic, Corint), o puzderie de insule, o parte continentală, muntoasă, cu peisaje variate, iar la ţărm câmpii litorale cu plaje.Munţii Dinarici, Pindului, Balcani şi Rodopi şi depresiunile care pătrund ca nişte culoare spre sud, în toate direcţiile şi ocupate în parte de câmpie, dau nota dominantă a configuraţiei reliefului. Clima este continentală în interiorul peninsulei, mai blândă în depresiuni şi mai aspră pe munţi şi mediteraneană în lungul ţărmului şi în insule. Hidrografia este reprezentată prin numeroase râuri aparţinând Bazinului Dunării (Morava, Sava, Isker) sau mărilor limitrofe (Vardar, Struma, Mariţa) şi lacuri mari, tectonice sau carstice. Vegetaţia specifică mediteraneană sau de munte cu păduri mixte, de foioase şi conifere, păşunile şi fâneţele îmbogăţesc aspectele peisagistice ale peninsulei.In aceste condiţii naturale, de mare diversitate, istoria multimilenară s-a impus printr-o mare nuanţare, politică, economică şi culturală specifică popoarelor care o locuiesc, mesagere ale unor civilizaţii perene de-a lungul veacurilor şi care se regăseşte în obiective turistice de mare valoare, care alături de litoralul mediteranean sau al Mării Negre dau forţa de atracţie turistică a acestei peninsule, confirmată de intensitatea mare a fluxurilor de vizitatori.

SERBIA – MUNTENEGRUNume oficial Uniunea Statală a Serbiei şi

MuntenegruluiFormare 1992/1992Capitala BelgradNr. populaţie 10.832.545 locDensitate 105,8  loc./km²Suprafaţă 102.350 km²Limbi vorbite sârbăReligii Ortodoxi 65%, musulmani 19%,

romano catolici 4%, altele 12%Etnii Sârbi 62%, albanezi

17%,muntenegreni 5%, altele 16%Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Dinar sârb, euro (€, EUR) =

100 eurocenţi

Cuprinde partea central-vestică a peninsulei şi se caracterizează printr-o varietate de peisaj, dar şi de diversitatea formelor de relief, predominant muntos (Munţii Serbiei, sudul Alpilor Dinarici de peste 2500 m), Câmpiile Voivodinei, Moraviei şi litoralul adriatic – o fâşie destul

de îngustă. Potenţialul turistic natural, variat, este completat de obiective cultural-istorice de mare valoare turistică.Între 1918-1992 Iugoslavia a fost un stat federal, compus din şase state federative. In 1991-1992, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina şi-au proclamat independenţa de stat. În şcoala arhitecturală a Moraviei se impun bisericile şi mănăstirile de mare frumuseţe din sec. XIV-XV (Studelnica, Gracanica, Decani) în stilul vechi sârbesc sau sârbo-bizantin. Fosta Iugoslavia este renumită şi prin parcurile sale naţionale bine organizate sub aspectul circulaţiei turistice: Porţile de Fier, Titovo Uzice, Crana Gora. Localităţile rurale deţin comori etnografice de mare valoare şi diversitate (costume, folclor muzical, literar, coregrafic), care încântă pe vizitatorii acestor meleaguri, fiind atracţii de mare interes turistic. Renumite sunt şi podgoriile Serbiei, Kosovei şi Voivodinei cu vinurile nobile parfumate şi aromate.Între principalele centre turistice amintim:

BELGRAD - Beograd - oraş dunărean, aşezat în arealul Câmpiei Dunării Mijlocii, cu o veche istorie (aşezare celtică - Singidunum), de peste 2000 de ani, distrus şi refăcut de fiecare dată. Renumit prin băile romane ale antichităţii şi zidurile albe ale cetăţii (de unde şi denumirea dată de slavi "Oraşul Alb"), oraşul păstrează din epoca otomană o singură moschee (sec. XVII) şi cetatea Kalemegdan, unde se poate vizita Poarta Stambulului şi Poarta Orologiului, zidurile albe turceşti din interior şi cele roşii (austriece) din exterior, parcul Kalemegdan cu mormântul în formă de hexagon a lui Domad Ali Paşa, o serie de catacombe, porţi, palate, muzee, pieţe. De pe terasa cetăţii se deschide o frumoasă panoramă spre Insula Veliko Ratno; oraşul Zemun - cu monumentul Victoria (1929) şi Novo Beograd, de peste râul Sava, cu clădiri moderne, monumente, parcuri şi hoteluri.

NOVI SAD, capitala provinciei autonome Voivodina, un frumos oraş de câmpie şi dunărean, cu fortăreaţa Petrovaradin ("Gibraltarul Dunării") sec. XVII-XVIII, pe o suprafaţă de cea 112 ha, important târg internaţional; în apropiere Parcul Naţional Truska Gora, cu mănăstirile Hapovo şi Krusedal, o zonă de mare interes cinegetic.Localităţile culturale şi turistice: BAR, CLADOVA, BELA CRKVA, NEGOTIN de pe fluviul Dunărea, din arealul Porţile de Fier, care se înscriu cu aspecte peisagistice carstice spectaculoase ale Munţilor Dobrianske şi Miroci Pianina şi vestigii romane sau medievale de mare valoare (Tabula Traiana, drumul roman, ruinele unor castre romane) şi Parcul Naţional Porţile de Fier, care se prelungeşte în România.

PRIŞTINA - capitala Kosovei, centru comercial şi minier, cu edificii medievale, mai ales turceşti, azi un oraş modern; în apropiere renumitul centru religios Gracanica; zonă recunoscută în festivaluri folclorice şi cu o frumoasă moschee.

PODGORICA - capitala Muntenegrului, o veche aşezare, dezvoltată pe fortăreaţa antică Medun, cu numeroase vestigii antice şi medievale. Arealul Muntenegru se impune printr-un relief muntos (2500 m) în forme spectaculoase, unde este amenajat şi interesantul . Parc Naţional Crana Gora.

Spre sud se află o îngustă dar frumoasă câmpie litorală, cu plaje amenajate "Riviera Muntenegrului", în estul căreia se află, la graniţa cu Albania, pitorescul lac tectonic Shkoder (Skadarasko lezero). Oraşele porturi-staţiuni sunt Bar, cu o frumoasă plajă; Kotor - aşezat într-un cadru pitoresc al Golfului Kotorska „polul" ploilor din Europa: 5000 l/m2/an, staţiune de litoral pentru sporturi nautice, cu vestigii istorice şi ansambluri murale, şi Budva.Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, odihnă şi cură heliomarină, de tranzit.

SLOVENIA

Nume oficial Republica Slovenă

Formare 1991/1991Capitala LjubljanaNr. populaţie 2.011.473 loc.Densitate 99,22 loc./km²Suprafaţă 20.273 km²Limbi vorbite slovenăReligii romano catolici 96%, musulmani

1%, altele 3%Etnii Sloveni88%, Sârbi 2%, croaţi

3%,musulmani 1%, altele 6%Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Se presupune că triburile slave, strămoşii slovenilor de astăzi, s-au aşezat în zonă în secolul al VI-lea. Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven şi primul stat slav stabil, s-a format în secolul al VII-lea. În 745, Carantania şi-a pierdut independenţa în faţa Imperiului franc. Numeroşi slavi s-au convertit la creştinism.Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven şi primele documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar.În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mişcarea "Primăvara popoarelor" în Austria. După prăbuşirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, denumit ulterior (1929) Regatul Iugoslavia. După refacerea Iugoslaviei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a format la 25 iunie 1991 după obţinerea independenţei faţă de Iugoslavia. Slovenia s-a alăturat NATO pe 29 martie 2004 şi Uniunii europene pe 1 mai 2004.

Aşezată în nord-vestul Peninsulei Balcanice se suprapune Alpilor Iulieni şi Podişului Karst, unităţi naturale cu atracţii şi peisaje turistice de valoare mondială. Este vorba de Podişul calcaros al Alpilor Dinarici, cu o paletă variată de forme şi fenomene specifice regiunilor carstice (29 % din suprafaţa ţării este ocupată de calcare), cu platoul Karst (de unde şi noţiunea de "karst"), ciuruit de doline, lapiezuri (130-150 doline / km² şi 15-20 lapiezuri / m²) şi numeroase peşteri (peste 3500), renumite prin lungimea lor, polietajarea galeriilor şi gama variată a formelor concreţionare. Peştera Postojna - un sistem de cinci galerii cu o lungime de 23 km, a intrat de mult în circuitul turistic, fiind electrificată şi amenajată pentru vizitare (poteci, cale ferată cu trenuleţ electric, lungă de 3 km), muzeu al peşterilor din Slovenia. Alte peşteri electrificate şi amenajate pentru vizitare sunt: Predjana, Rakek, Pianina etc.În Alpii lulieni se află un relief glaciar fermecător cu circuri şi văi glaciare, versanţi abrupţi şi prăpăstioşi ca şi vârfuri acoperite cu zăpezi permanente şi mici gheţari care alcătuiesc decorul vechii cetăţi medievale Emona. De pe vârful Triglav (2863 m) se desfăşoară întreaga panoramă a munţilor cu Castelul din împrejurimi şi renumitul "Parc Naţional Triglav" înfiinţat în 1924 pe o suprafaţă de 20 kmp, cu cele 7 lacuri glaciare (Bled), cu floră şi faună alpină ocrotită, cabane turistice.Ca centre turistice se remarcă: Ljubljana, capitala administrativă şi culturală a Sloveniei, este recunoscută prin vestigiile sale romane şi numeroase edificii medievale baroce, renascentiste sau otomane, prin festivalurile şi concursurile internaţionale găzduite de acest oraş. Bled - oraş pe malul lacului omonim, cu cele două castele medievale, hoteluri, vile, campinguri,

dotări de agrement nautic, ştranduri şi locuri de pescuit, constituie o atracţie turistică europeană. Maribor - oraş pitoresc cu multe vestigii istorice.

CROAŢIA

Nume oficial Republica CroatăFormare 1991/1991Capitala ZagrebNr. populaţie 4.496.869 locDensitate 83 loc./km²Suprafaţă 56.542 km²Limbi vorbite Croata, sârba, slovenă, maghiarăReligii romano catolici 76%, ortodoxi

11%, musulmani 1%, altele 12%Etnii Sârbi 12%, croaţi 78%, altele10 %Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Kuna- 100 lipa

Croaţii au ajuns în Dalmaţia şi în Panonia în secolul al VII-lea. Condusă de prinţi croaţi, duci din anul 852, Dalmaţia cuprizând şi teritoriul Panoniei, după o perioadă de stăpânire bizantină şi carolingiană, a devenit un puternic regat independent în anul 924. Din 1102 croaţii au devenit vasali ai regelui Ungariei.Secolul XV - Regatul Ungar are mult de suferit din cauza expansiunii otomane, care ajung să cucerească Bosnia şi Herţegovina. În aceeaşi perioadă, teritoriul Dalmaţiei este în cea mai mare parte stăpânită de veneţieni.Rezultatul Bătăliei de la Mohács, 1526, a determinat Parlamentul Croat să-şi ofere ţara, habsburgilor. Datorită acestora, până în secolul al XVIII-lea, cea mai mare parte din teritoriul croat a fost eliberat de sub stăpânirea turcilor. În mare parte, acest teritoriu, a fost modelat de cuceririle otomane. Istria, Dalmaţia şi Dubrovnik, au intrat cu timpul, între anii 1797 şi 1815, sub autoritatea habsburgilor.După Primul război mondial, Croaţia s-a alăturat Statului slovenilor, croaţilor şi sârbilor (aproximativ Slovenia, Croaţia şi Bosnia), care împreună cu Serbia, a format ulterior Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. Iugoslavia a fost invadată în perioada celui de Al II-lea război mondial, Croaţia fiind transformat într-un stat fascist marionetă, numit Statul Independent al Croaţiei. Ulterior înfrângerii puterilor axei, Iugoslavia a devenit republică federală socialistă.Alături de Slovenia, Croaţia şi-a declarat independenţa pe data de 25 iunie, 1991, având ca urmare războiul croat pentru independenţă. Prima ţară care a recunoscut noul stat a fost Germania, în decembrie 1991.

Are forma literei "V" cu vârful în nord-vest, iar cele două braţe delimitează Bosnia şi Herţegovina, având o largă ieşire la Marea Adriatică. Cadrul natural pitoresc şi variat este dat de Munţii Alpii Dinarici, care se înscriu cu cele mai pitoreşti peisaje, între care cele carstice (peşteri, depresiuni, lapiezuri, doline, râuri subterane) sunt cele mai spectaculoase, de la renumitul podiş carstic din Peninsula Istria la podişurile şi depresiunile carstice (polje) Likka, Duvno, Popovo, care se înşiră în lungul litoralului dalmatin. Către Marea Adriatică, munţii coboară în trepte, formând litoralul adriatic, de o fermecătoare frumuseţe cu faleze înalte, golfuri şi promontorii stâncoase întinse, plaje şi o puzderie de insule (725) ce brăzdează ţărmul. Spre est, o zonă de podiş şi de depresiune tectonică (Slavonia) axată pe văile Dravei şi Savei (afluente fluviului Dunărea) completează peisajul croat.Climatul temperat-continental şi mediteranean în regiunea de coastă determină o vegetaţie de pădure (în principal foioase), caracteristică Europei Centrale şi Mediteraneene, în contextul

protejării şi conservării naturii s-au amenajat numeroase parcuri, cel mai recunoscut fiind Parcul Naţional Plitvice - cu peisaje deosebite, un complex de cascade şi lacuri carstice situate la 520-630 m altitudine.Cel mai important areal turistic în reprezintă RIVIERA DALMAŢIANĂ, care cuprinde coasta Istriei şi Dalmaţiei, o fâşie îngustă cu numeroase golfuri şi promontorii, insule şi peninsule muntoase, faleze şi plaje însorite, înşirate de-a lungul ţărmului şi cu o frumuseţe naturală deosebită, cu o climă caldă mediteraneană şi monumente de artă, ce atrag milioane de turişti.Numeroase fenomene hidrogeologice, legate de izvoarele calde submarine, de turbioanele marine ("mori" de mare), vegetaţia mediteraneană frumos colorată în toate anotimpurile, şi localităţile, multe cu caracter de cetate şi cu monumente de artă interesante, renumitele staţiuni turistice sau pitoreştile sate de pescari, marea albastră cu temperaturi de peste 25°C, se alătură celorlalte atracţii turistice, care fac din această rivieră, una dintre cele mai atractive locuri de vacanţă din Europa.De-a lungul ţărmului de peste 700 km, adăpostit de Alpii Dinarici şi străbătut de o modernă autostradă, se înşiruie oraşele - staţiuni (cu sporturi nautice, plaje amenajate, hoteluri şi vile dar şi monumente de artă): Pola, Rabac, Rijeca, Nin, Zadar, Biograd, Split, Omis, Brela, Podgora, Dubrovnic, iar la sud Hercegnovi, Igalo, Kotor, Persen, Risau.Printre sutele de insule (725) de-a lungul coastei, numai 66 sunt locuite, cele mai importante pentru turism sunt: Krk, Rab, Paq, Cres, Brac, Korcula (unde s-a născut celebrul navigator Marco Polo), iar Arhipelagul Kornati, constituit din 110 insule, mai mari sau mai mici, deşertice şi aride, constituie o atracţie unică în Europa. Principalele oraşe-staţiuni sunt: Split - centru comercial şi cultural, cu faimosul palat al lui Diocleţian (sec. IV), numeroase vestigii romane şi medievale, muzee, galerii şi teatre, vile, piscine etc. Dubrovnic - întemeiat în sec. VII, situat la poalele unui pitoresc munte (Srdj) pe o mică peninsulă, într-un decor fermecător, edificii: cetatea antică şi medievală, ansambluri de artă, biserici, străzi medievale, pieţe şi parcuri, palate, muzee, biblioteci, multe hoteluri şi vile de lux, cazinouri. Zagreb - capitala ţării aşezată pe Sava, centru cultural şi turistic important, cu numeroase edificii medievale (Gornji Grad şi Kaptel), muzee, galerii de artă. Rijeka - centru comercial, cultural şi turistic, port, muzee, galerii de artă, teatre, edificii romane şi medievale.

BOSNIA – HERŢEGOVINA

Nume oficial Bosnia şi HerţegovinaFormare 1992/1992Capitala SarajevoNr. populaţie  4.025.476 loc. Densitate 79loc./km²Suprafaţă 51.129 km²Limbi vorbite Bosniaca, croata, sârbaReligii romano catolici 15%, ortodoxi

sârbi 31%, musulmani 40%, protestanţi 4%, altele 10%

Etnii Bosniaci44%, sârbi 31%, croaţi 17%, altele8 %

Forma de guvernământ Republică federala - preşedinteMoneda naţională Marka – 100 pfennigi

Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herţegovina are loc în secolele VI-VII. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herţegovina devine obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaţilor şi, după 1102 şi Regatul Ungariei.

Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această perioadă, mare parte din populaţia slavă din Bosnia-Herţegovina se converteşte la religia islamică. Între 1878-1918, Bosnia-Herţegovina intră în componenţa Imperiului austro-ungar, ca o provincie administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei.În anul 1918, Bosnia-Herţegovina intră în componenţa Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herţegovina este obiect al conflictului dintre sârbi şi croaţi, fiind divizată în anul 1929 între banovina Croaţiei şi restul regatului.Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herţegovina, între 1992 - 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenţiei comunităţii internaţionale prin Acordul de la Dayton.

Ocupă partea vestică a Peninsulei Balcanice, cu un relief predominant muntos dat de Munţii Metaliferi ai Bosniei şi Alpii Dinarici, cu multe vârfuri de peste 2000 m, cu bogate fenomene carstice de mare frumuseţe, cu văi adânci şi defilee, unde s-a amenajat şi un mare Parc Naţional - Trebevic.Turismul joacă un rol important în economie, turiştii fiind atraşi în special de staţiunile balneoclimaterice şi peisajul montan cât şi de vestigiile istorice şi manifestările folclorice.Sarajevo capitala Bosniei şi Herţegovinei, cunoscut prin vechea piaţă turcească, ce-i dă un parfum oriental şi numeroase moschei, băi turceşti, baruri de noapte cu specific turcesc, dar şi înnoiri contemporane (o parte distruse în războiul civil). Aşezat într-un cadru pitoresc, cu renumitul Parc Naţional Trebevic, a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984. Alte centre de interes turistic: Mostar, Banja Luka, Tuzla, Foca.

MACEDONIA

Nume oficial Republica MacedoniaFormare 1991/1991Capitala SkopjeNr. populaţie 2.045.262 loc.Densitate 81 loc./km²Suprafaţă 25.713 km²

Limbi vorbite Macedoneană,albaneza, sârbo-croata

Religii Creştini 74%, musulmani 26%Etnii Macedonieni 67%, albanezi 23%,

turci 4%, sârbi 2%, altele 4 %Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Dinar Macedonian – 100 deni

Ocupă partea centrală a Peninsulei Balcanice, cu peisaje montane şi de podiş (Alpii şi Prealpii Dinarici) cu alternanţe de văi pitoreşti (Vardar), platouri şi culmi montane, peisaje carstice spectaculoase (peşteri, cheile Vardar) şi lacuri tectonice de mare frumuseţe: Ohrida, Prespa. Parcurile Naţionale Bitola şi Mavropo adăpostesc peisaje deosebite, cu păduri şi tufişuri mediteraneene.Localităţile rurale deţin comori etnofolclorice de mare valoare şi diversitate, fiind atracţii de mare interes turistic, la care se adaugă şi renumitele podgorii cu vinuri parfumate şi aromate.Skopje, situat pe râul Vardar, un oraş roman (Scupia), care, cu toate distrugerile suferite la cutremurul din 1963, păstrează numeroase monumente istorice şi culturale, mănăstiri, biserici medievale, moschei, un important centru industrial, comercial şi turistic al ţării. Alte centre turistice: Ohrid, Bitola, Tetova.

Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, de tranzit.

ALBANIA/ „ŢARA VULTURILOR”/ „ŢARA TREPTELOR PE VERTICALĂ”

Nume oficial Republica AlbaniaFormare 1912/1921Capitala TiranaNr. populaţie 3.600.523loc.Densitate 134 loc./km²Suprafaţă 28.748 km²Limbi vorbite albaneza, greaca, macedoneanaReligii Creştini 20%, musulmani 70%,

romano-catolici 10%Etnii albanezi 86%, greci 12%, altele 2

%Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională lek albanez (ALL) = 100 quindarka

Aşezată în vestul Peninsulei Balcanice, pe pantele Munţilor Pindului la Marea Adriatică fiind recunoscută prin bitumul natural, conservele de peşte, produsele agricole mediteraneene şi industria meşteşugărească. O ţară muntoasă, cu un relief fragmentat ce coboară în trepte către litoralul dalmaţian, unde lasă loc unei frumoase câmpii literale, faleze montane şi peisaje însorite.Clima temperat continentală şi subtropicală pe litoral, văile râurilor Drino, Vjase şi lacurile tectonice Prespa, Ohrida şi Shkoder sau cele de pe litoral (Terebuf) îmbogăţesc şi sporesc atracţia peisagistică a ţării.Principalele centre turistice sunt: Tirana capitală, principalul centru economic, politic şi cultural al ţării cu valori turistice importante: moscheea (sec. XVITI), cu Turnul Orologiului, Piaţa Skanderberg, palate, muzee, teatru, Biblioteca Naţională. Elbasan - oraş medieval unde s-a născut marele patriot Skanderberg. Alte centre turistice de rezonanţă sunt: Shkoder, Berat şi Korce.Litoralul adriatic este important prin pitorescul falezelor şi plajelor însorite, dar şi prin valoarea istorică şi artistică a oraşelor presărate cu vestigii ale unor cetăţi antice: Durres, Fieri - oraş tipic de câmpie, cu case mici rustice, Girocastro - aşezat în Epirul Albanez, este oraş muzeu al celor 1000 de scări, celebru prin aşezarea şi poziţia sa pitorească, dar şi prin arhitectonica cu mare rafinament. Sarande şi Buthrotum, la Marea Ionică, în apropierea Insulei Corfu, cu multe vestigii istorice şi plaje însorite, peisaj pitoresc, plantaţii de rodii şi portocali.

BULGARIA

Nume oficial Republica BulgariaFormare 1908/1947Capitala SofiaNr. populaţie 7.322.000 locDensitate 69,5loc./km²Suprafaţă 110.910 km²Limbi vorbite Bulgara, turca, macedoneana,Religii Creştini 84%, musulmani 13%,

romano-catolici 1%, evrei 1%, altele 1%

Etnii Bulgari 85%, turci 8%, macedonieni 3%, români 3%

Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională leva bulgară

Ocupă partea nord-estică. a Peninsulei Balcanice, având, în general, un aspect montan şi de podiş şi o deschidere largă către Marea Neagră, în relief se impun Masivele Balcani şi Rila - Rodopi despărţite de marea Depresiune a Tracici, ce se continuă spre vest cu Depresiunea Sofiei. Podişul Moesiei, către Dunăre, şi un lung litoral maritim către est, reprezintă unităţi bogate în aspecte peisagistice şi resurse turistice naturale şi antropice. Condiţiile de climă variate (montan, temperat-mediteranean), determină diverse asociaţii vegetale care completează aspectele peisagistice şi favorizează diferite forme de turism.Se disting mai multe areale turistice:

a) LITORALUL MĂRII NEGRE este extins pe 349 km lungime, între Vama Veche şi Rezovo în sud şi prezintă trăsături variate. Renumit este cel dintre Kaliakra şi Balcik, unde se desfăşoară un golf larg deschis cu o faleză înaltă de 35 m din calcare albe ce strălucesc ca argintul în soare, de unde şi denumirea pitorescului ţărm "Coasta de Argint" (36 km) cu staţiunile Tuzla (cu băi de nămol) şi Balcik (staţiune port). Ţărmul Batovei (10 km lungime, înalt de 80 m), cu vestita vale Batova, cu întinse plantaţii de liliac, migdal, smochin este urmat de "Coasta de Aur", cu renumitele plaje "Nisipurile de aur" până la Varna. Desfăşurate pe cea 8 km, sunt acoperite cu nisip fin auriu şi formează un brâu de 150 m lăţime, la baza falezelor ce depăşesc 100 m alt. Aici se află renumitele staţiuni: Zlatni Piaseti şi Drujba cu hoteluri, sate de vacanţă şi oraşul staţiune Varna, vechi de peste 3000 de ani, cu plaje şi izvoare termale, în continuare sunt plaje înguste cu nisip fin; între Biala şi Emina se află o interesantă rezervaţie geologică "Pădurea Pietrificată" la 18 km de Varna. De-a lungul golfului Burgas este plaja Pomorie şi oraşele-staţiuni: Nesebar, Burgas,Ahtopol, Rezovo şi renumitul sat turistic Sozopol - un adevărat muzeu al satului bulgăresc.

b) MUNŢII RILA - RODOPI, cel mai înalt masiv din peninsulă (2925 m în Vf. Musala), oferă peisaje de mare atractivitate şi varietate inclusiv lacuri glaciare pitoreşti, dispuse în amfiteatru, şi o serie de staţiuni montane: Vitoşa, Pamporovo (60 km de pârtii, 16 teleferice), Boroveţ ("Sinaia bulgărească"), cu multe pârtii de schi. În localitatea Şiroka (Poiana Largă) există o formaţie de 100 de cimpoaie, unică în Bulgaria, iar Mănăstirea Rila (sec. XIV) reprezintă un obiectiv de mare valoare istorică şi culturală, cu manuscrise preţioase, inclusiv din Ţările Române Medievale, loc sfânt, venerat de toţi bulgarii, astăzi muzeu naţional.

c) SOFIA - PLOVDIV se suprapune depresiunii Sofia în nord-vest, pe cursul superior al râului Iskar şi Tracia în sud-est, în Câmpia Mariţei, pe râul omonin şi constituie una din axele turistice importante, între Europa Centrală şi de Sud, autostrada europeană TEM. Sofia, cel mai „înţelept" oraş al Bulgariei, aşezat chiar în centrul Peninsulei Balcanice; capitala ţării, oraş antic, medieval, centru turistic principal al ţării, cu obiective de mare valoare artistică şi istorică: catedrală Aleksander Nevschi (1904-1912), Biserca Sf. Sofia (sec. V-VI), impunător monument de istorie şi de artă, Biserica Sf. Gheorghe, Tumul Cetăţii Sofia (sec. V-VI), Biserica „Boiana" - biserica-muzeu în patrimoniu UNESCO, muzee (40), moschei (Buyuk), Universitate etc.

Plovdiv - situat în Câmpia Mariţei, oraş antic fondat de regele Filip al Macedoniei, cu numeroase vestigii istorice, arheologice, biserici, muzee, renumit târg internaţional. Sapareva Bania, cu cele mai fierbinţi izvoare din Europa (103°C) şi cu un geyser de 6-7 m înălţime.

d) MUNŢII BALCANI constituie un sistem de munţi care se desfăşoară de la vest la est între Valea Timokului şi Marea Neagră, cu altitudini maxime de 2373 m (Vf. Botev). Versantul sudic domină Depresiunile Karlovo - Kazanlâk, renumite prin culturi de trandafiri. Interesează sub aspect turistic, depresiunile Karlovo -Kazanlâk (Valea Trandafirilor), unde se cultivă trandafiri roşii de Damasc şi albi de Anatolia (circa 2000 de specii); există un institut de cercetări în acest scop, un Parc Naţional al Trandafirilor (70 ha) şi „sărbătoarea trandafirilor" (mai -iunie). Gabrovo, Târnovo - oraş medieval, care conservă întreaga istorie a Bulgariei (Cetatea Ţareveţ), fostă capitală, oraş-perlă a arhitecturii medievale bulgare, declarat monument istoric şi de cultură al ţării. Ca obiective: Biserica Sf. Dumitra (sec. XI), Biserica „40 de mucenici", clădiri medievale, satul Arbanasi cu case medievale, biserici, vestigii medievale şi antice.

e) PODIŞUL MOESIC ocupă aria de la nord de Balcani, până la Dunăre unde se află o serie de localităţi cu rezonanţă istorică, legate şi de Războiul de Independenţă din 1877-1878: Plevna, Griviţa, Rahova. Ruse - fondat în anul 69, centru comercial, punct de frontieră cu România.

5.2.2.13. Europa centralăELVEŢIA/ „ŢARA CELOR 22 DE CANTOANE”

Nume oficial Confederaţia ElveţianăFormare 1291/1857Capitala BernaNr. populaţie   7 508 700 locDensitate 181 loc./km²Suprafaţă 41.285 km²

Limbi vorbite Germana, Franceza, Italiana, Reto-romana

Religii romano-catolici 46%, protestnţi 40%, altele 14%

Etnii Germani 65%, francezi 18%, italieni 10%, altii 7%

Forma de guvernământ Republică Federală - preşedinteMoneda naţională Franc Elveţian

În anul 1291, reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianţă, care le-a unit în lupta contra autoritatii sporite a Austriei, deţinǎtoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgarten din 1315, elveţienii au înfrânt forţele habsburgilor, asigurându-şi cvasi-independenţa faţă de aceştia.În Tratatul de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. În 1798, forţele revoluţiei franceze au cucerit Elveţia. Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa elveţiană, iar puterile europene au acceptat să recunască neutralitatea elveţiană definitivǎ.Elveţia a adoptat o constituţie federală în 1848, revizuită profund în 1874, care a stabilit responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare şi comerţ. De atunci se continuă cea mai bună politică economică şi socială care a caracterizat Elveţia de-a lungul timpului.Elveţienii sunt cunoscuţi pentru neutralitatea lor istorică şi pentru că nu au participat militar în nici un război mondial. În 2002 Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizatiei Naţiunilor Unite.

Elveţia este alcătuită din trei unităţi naturale, desfăşurate pe o direcţie SV - NE. Munţii Alpi (58,5 % din suprafaţă) cu cele mai mari altitudini, de peste 4000 m, imenşi gheţari, forme glaciare, văi pitoreşti, păduri, Podişul Elveţian (Mittelland), cu o altitudine medie de

580 m, lacuri, păduri, păşuni (31,5 %) şi Munţii Jura (10 %) la nord cu forme calcaroase şi văi transversale. Numeroasele culoare de vale longitudinale şi transversale şi păsurile înalte, ce favorizează transportul şi turismul, faimoasele cascade de pe Rhein şi Rhone sau pe afluenţii lor, alături de formele glaciare, culmile şi crestele alpine, formele carstice şi de podiş, constituie elementele de bază ale reliefului.Clima este temperat-continentală cu nuanţă alpină pe culmile de peste 2000 m, precipitaţii abundente (700-2000 mm) cu inversiuni termice pe culoarele de vale; lacurile şi fohnul încălzesc clima în aria podişului, iar pe văile adăpostite ale Rheinului şi Khonului se cultivă viţă de vie.Reţeaua hidrografică densă şi cu debite bogate este formată din afluenţii Rheinului, Rhonului şi Dunării dintr-o mulţime de lacuri naturale 1484 (dintre care 1358 în Alpi, 112 în podiş şi 14 în Munţii Jura) şi 79 antropice, multe de un mare interes turistic şi numeroase canale care leagă râurile sau lacurile.Se pot delimita trei areale turistice suprapuse unităţilor naturale care, în general, facilitează activitatea de turism.

a) ELVEŢIA ALPINĂ ocupă partea de sud a ţării cuprinzând aria alpină şi prealpină a acesteia. Alpii Elveţiei fac parte din Alpii Occidentali şi se desfăşoară sub formă a trei arcuri, orientate de la SV la NE în partea sudică: Alpii Penini (Valezi) şi Lepontini la mijloc, Alpii Bernezi, Masivul celor 4 cantoane şi Alpii Glarici, iar la nord Prealpii Elveţieni.Se impun mai multe subareale turistice:VALEA RHONULUI, cuprinsă în cantonul Valais, se remarcă staţiunile: Monthey, St. Maurice (cu o bazilică interesantă, muzeu), Vernayaz (cu frumoasle chei ale râului Trient), Les Marecottes (grădină zoologică alpină), Martigny (muzeu gallo-roman), Saillon (oraş medieval, cel mai bine conservat), Sion (capitala cantonului, castele medievale), St. Leonard (cel mai mare lac subteran navigabil din Europa), Valeze (centru de degustare a vinurilor), Crans-Montana (renumită staţiune de iarnă, cu numeroase pârtii şi teleferice), Raron (mormântul poetului Rainer), Riederaip (centru ecologic alpin, acces spre Gheţarul d'Aletsch), Ernen (sat turistic tipic valez), Munster, staţiune montană (biserică, reputat monument istoric). ALPII PENINI (Valezi), în sudul Rhonului, la graniţa cu Italia, grandioşi, cu înălţimi de peste 4000 m (Masivul Monte Roşa cu Vf Duforspitze - 4634 m, al doilea după Mont Blanc, 4807 m), gheţari imenşi (Monte Rosa, Gorner, Grenz, Zmult), peisaje fermecătoare (piramida Matterhorn), staţiuni turistice: Zermatt (1620 m sub Matterhorn) - paradis al schiorilor şi alpiniştilor, cu cel mai lung sezon de schi, telefericul Micul Cervin - cel mai înalt din Europa (3384 m). Saasfee - metrou alpin (cel mai înalt funicular subteran din lume - 3500 m, o cale ferată la 3131 m ajungând la cabana Regina Margareta cu o superbă panoramă sub Vf. Guifetti. Aici este cel mai înalt baraj din lume - Mauvoisin - 3500 m şi cel mai înalt lac antropic din Europa (Grande Dixence, 2364 m) iar o serie de cabane urcă până la 3500 m altitudine. ALPII BERNEZI la nord de Valea Rhonului cu altitudini de peste 4000 m, imense suprafeţe de zăpadă permanentă şi gheţari, unii dintre cei mai mari (Aletsch - 115 km², 27 km lungime, Gletsch - 20,8 km², Grindelwald 29, 5 km²), peisaje dintre cele mai spectaculoase, lacuri glaciare pitoreşti, staţiuni turistice de rezonanţă europeană: Interlaken - sat turistic şi renumită staţiune montană, cu castele medievale, de aici se urcă la 4000 m altitudine; Grindelwald (1034 m), vestită staţiune, punct de plecare spre puncte cu importante pârtii de schi ca Matterhorn (3701 m), Schrukhorn (4978 m), Eiger (3970 m); Jungfraujoch, încă din 1912, o cale ferată cu cremalieră urcă din staţiune şi apoi străbate tunelul Jungfraujoch până la cea mai înaltă staţie C.F. din lume (3454 m) şi importantă staţiune alpină omonimă. Aici, sub staţiune, se află Palatul de Gheaţă.

PREALPII ELVEŢIENI (2100-2300 m) între Aar şi Rhone o prezintă peisaje dintre cele mai spectaculoase cu cascade pe văile Aar, Sarine şi Sinime. Este zona Lacurilor glaciare Thun şi Brienz (2360 m) cu staţiunile Thun, Brienz şi Interlaken.ALPII ŞI PREALPII CELOR 4 CANTOANE - la est de râul Aar, care se continuă cu Alpii Glarici, puternic fragmentaţi, în masive nu prea înalte (3600 m) dar cu privelişti încântătoare, cu gheţari, văi pitoreşti, cascade, defilee şi mici bazinete unde se află frumoase oraşe: Andermatt, Aldorf, Glarus şi Weesen, locuri de pornire în ascensiuni pe munţii din apropiere, în Prealpi, pe Reuss, se întâlnesc Lacurile celor Patru Cantoane, străjuite de masive montane de peste 2000 m, o regiune pitorească, pe malurile cărora se află renumita staţiune Lucerna (Luzern). ALPII LEPONTINI, la sud de Rhein, puţin înalţi (3.400 m), dar pitoreşti, cu gheţari, văi adânci, cascade, chei şi abrupturi, păsuri ce trec înspre Italia la lacurile glaciare de o mare frumuseţe Maggiore, Lugano şi Como pe malurile cărora se află renumite staţiuni (cu o populaţie italiană) de mare interes turistic: Bellinzona, San Michele, Corbara, Lugano, Locarno, Brissago, Melida, Chiosso şi Bignasco, care se remarcă prin o vegetaţie luxuriantă, numeroase biserici, castele şi edificii de mare valoare arhitecturalăALPII RETICI ocupă ramura estică a Alpilor Elveţiei, cu altitudini de circa 3000 m, cu peisaje pitoreşti, gheţari, văi cu cascade, chei, domenii schiabile. Staţiuni turistice: Davos (1560 m), cu cea mai mare pistă pentru sporturile pe gheaţă din lume, St. Moritz (1845 m), peisaj spectaculos, hoteluri de lux, domeniu schiabil ultraamenajat, Arosa „paradisul schiorilor şi alpiniştilor", Silvoplana (3000 m) „Terasa Soarelui", cu amenajări de mare rafinament, recunoscută prin oferirea unui pahar cu lapte (cald, rece) turistului la sosire.

b) ELVEŢIA DE PODIŞ. "Ţara de Mijloc" se suprapune Podişului elveţian Mittelland la poalele Alpilor şi Prealpilor, cu un relief deluros (700 - 1000 m), peisaje pitoreşti, un climat de adăpost, lacuri glaciare de mare frumuseţe şi cu oraşe vechi - burguri medievale - renumite centre economice dar şi turistice. Se grupează câteva subareale:GENEVE - LAUSANNE - în SV ţării şi circumscris Lacului Leman (Geneva), cel mai mare din Elveţia (581 km ², 330 m adâncime, 72 km lungime şi 13,8 km lăţime). Pe faleza sa se află câteva oraşe- staţiuni de renume mondial. Geneva - la ieşirea Rhonului din lac, oraş celtic, romanizat, azi un important centru balnear, turistic, economic şi politic internaţional care concentrează sediile unor organizaţii internaţionale ca: ONU, Biroul Internaţional al Muncii, Crucea Roşie Internaţională etc. Un oraş frumos cu multe parcuri, catedrale - Sf. Petru (unde a predicat Calvin), biserici, palate (Wilson), fântâni arteziene, muzee (Ceasurilor), statui (J.J. Rousseau), renumit şi în industria ceasurilor. Nyon, Laussane - pe malul nordic la 60 km de Geneve, renumită staţiune, Vevey, staţiune renumită adaptată pentru tineret; Versois - microstaţiune cu ruine romanice; Rolle (centru de degustare a vinului); Montreaux - staţiune de lux, cu vile şi hoteluri luxoase şi un faimos Cazino, grădini şi parcuri; NEUCHATEL - BÎEL - conturat în jurul Lacurilor glaciare Neuchatel (215 km²) şi Biel, interesant prin frumuseţea lacurilor şi peisajelor limitrofe şi oraşelor - staţiuni omonime, cu vestigii istorice şi dotări turistice şi culturale importante. BERNA - FRIBOURG - cu mari valenţe turistice legate de pitorescul lacurilor şi al localităţilor (sate turistice şi oraşe) cu valori culturale. Berna devenit capitală a Confederaţiei în 1848, cu numeroase monumente de artă, pieţe, fântâni arteziene, statui, orologii, catedrală gotică (sec. XVI). Oraşul vechi este legat prin 5 poduri de cel nou. Se remarcă Tumul Ceasului (sec. XVI), Muzeul Alpilor, Cazinoul cu o frumoasă panoramă spre Alpi, Universitatea (1528), strada Kramgasse, bogată în fântâni şi sculpturi, clădirile a numeroase organizaţii internaţionale, a Bursei federale etc. Fribourg - oraş medieval cu vestigii istorice şi monumente de artă, important centru turistic.

ZURICH - BADEN, circumscris lacului Zurich. Zurich - capitala cantonului şi a "capitalurilor" prin bursa de aici; Cetatea Turicum - devine oraş cu tradiţie economică în sec. XIII, iar în 1218 are titlul de "oraş imperial liber", important nod feroviar şi aerian european; celebru prin Universitate (1883) şi Conservator (1876), cu numeroase grădini şi muzee, catedrale şi biserici dispune de peste 130 de hoteluri, unele vechi de secole. Alte centre: Baden şi Brugg.LACUL CONSTANZ (Bodensee) 531 km² şi 252 m adâncime, străbătut de Rhein, situat la graniţa cu Germania, reprezintă împreună cu aria limitrofă un subareal de mare valoare turistică prin peisaje, Valea Rheinului, agrementul nautic, zestrea culturală şi dotările turistice din localităţile aferente. Constantz - staţiune turistică renumită, St. Galleo - oraş-grădină, recunoscut prin broderiile şi dantelăriile realizate aici ca şi prin târgurile anuale, Herisau, Appenzell, Winthertur, renumite prin cadrul natural de mare frumuseţe, cu interesante obiective turistice.

c) ELVEŢIA JURASIANA se suprapune Munţilor Jura (1600 m), calcaroşi, cu abrupturi, chei şi peşteri, culmi care coboară brusc spre lacurile: Biel, Leman, Neuchatel. Se remarcă oraşele: La Chateaux de Funds, şi Basel (Bale) - fortăreaţă romană, aşezat pe Rhein, la punctul terminus de navigaţie al vaselor de marc tonaj, denumit şi "Poartă de aur a ţării", fiindcă pe canalul Rhon - Rhein se accede la Marea Mediterană. Este bogat în vestigii istorice: Muzeul de artă, Târgul Elveţian de Mostre şi Marele Carnaval ce se manifestă timp de 3 zile, Universitatea (1460).

AUSTRIA

Nume oficial Republica AustriaFormare 1918/1919Capitala VienaNr. populaţie 8.150.835 loc.Densitate 97loc./km²Suprafaţă 83.871 km²Limbi vorbite GermanăReligii romano-catolici 78%, protestnţi

5%, altele 17%Etnii Germani 93%, altii 7%Forma de guvernământ Republică Federală - preşedinteMoneda naţională euro

Locuită încă din sec. IV î.Hr. de celţi, acest ţinut devine provincie romană, înglobată, apoi, imperiilor franc şi romano-german şi devenind ducat autonom în 1156. Din 1278 intră în stăpânirea dinastiei de Habsburg până în 1918, când a fost proclamată Republica Austria, din 1955 devenind stat neutru.

Ţară alpină şi dunăreană, Austria este alcătuită din trei mari unităţi de relief: Alpii de Est (70 % din teritoriu), Câmpia estică cu Bazinul Vienei (20 %) şi Podişul Hercinic din nord-estul Dunării.Sub aspect turistic se impun Alpii cu cele trei mari sectoare paralele: Alpii Calcaroşi la nord, de 2500-2900 m, Alpii Centrali, desfăşuraţi pe circa 400 km lungime, Alpii Sudici calcaroşi. Climatul temperat - continental, cu multe nuanţe locale explicate de altitudine determină o vegetaţie etajată, formată îndeosebi din păduri de foioase (stejar, fag) şi conifere, care ocupă 38,9% din suprafaţa ţării, populate cu specii de interes cinegetic. Păşunile alpine şi montane împreună cu stâncăriile, zăpezile şi gheţarii îmbogăţesc frumuseţea peisajelor, la care se adaugă şi reţeaua hidrografică formată din Dunăre (300 km) şi afluenţii ei, precum şi

numeroase lacuri naturale sau antropice folosite pentru pescuitul sportiv, agrement nautic, plajă şi înot.Datorită poziţiei geografice, în Austria se realizează un important tranzit internaţional de mărfuri, persoane şi turişti, pe Dunăre, cale ferată (5900 km), artere rutiere modernizate ce depăşesc 33.000 km (autostrăzile de la vest la est şi de la nord la sud) şi aeriene. Resursele turistice naturale şi cultural-istorice de mare atracţie îi conferă Austriei o vocaţie turistică internaţională, în care se impun aspectele peisagistice de mare frumuseţe, domeniile schiabile, satele şi staţiunile turistice (din Tirol), staţiuni balneare, centrele turistice cu o zestre istorică şi culturală impresionante.Se disting mai multe areale turistice:

a) VORALBERG ocupă colţul vestic al Austriei, cu o unitate montană calcaroasă de peste 2700 m până la Pasul Arlberg (1802 m). Prezintă peisaje carstice şi alpine pitoreşti, sate agropastorale cu tradiţie turistică, râuri în cascade şi chei sălbatice. Lacul Boden (Constantz) constituie o atracţie turistică importantă prin amenajările şi posibilităţile oferite pentru agrement şi recreere.Centre turistice: Bludenz, Dornbirn, Bregenz - staţiune turistică pe malul lacului.

b) TIROL reprezintă cel mai important areal turistic al ţării, unul din imaginile de marcă ale turismului austriac. Ocupă aria montană vestică a Alpilor Calcaroşi la nord şi Centrali la sud, despărţiţi de Valea Innului. Aspectele peisagistice, văile şi formele de relief dintre cele mai variate şi spectaculoase, întinsele domenii schiabile până la peste 3000 m altitudine, lacurile numeroase ce îmbogăţesc peisajul şi paleta de agrement, aşezările umane de mare pitoresc, renumite ca centre sau staţiuni turistice prin dotările pentru sporturile de iama sau de vară, monumentele istorice şi arhitectonice, tezaurul etnofolcloric tirolez sau apele minerale, constituie o parte din potenţialul turistic de excepţie al Tirolului.Alpii Calcaroşi (Alpii Bavariei) la nord şi vest de Valea Inn, cu peisaje carstice spectaculoase, chei (Lech), abrupturi, peşteri (Grota Hundalm) şi râuri repezi cu fond pisciol (păstrăv), lacuri glaciare, unele cu amenajări turistice: Pertisau, profilată pe sporturi nautice, Kramsach (144 teleferice, 435 km pistă de schi, saună, patinoare). Valea Inn cu un culoar larg de 2-3 km de mare spectaculozitate, cu aspect de defileu, chei sau depresiuni mici în care s-au dezvoltat aşezări de mare pitoresc. Farmecul peisagistic şi turistic îl dau terasele înalte adevărate "balcoane" deasupra văii presărate cu aşezări rurale pitoreşti, excelente puncte de belvedere, cu ample panorame foarte mult căutate de turişti pentru odihnă, recreere, activităţi sportive. Aici se află Innsbruck, capitala Tirolului, simbol al peisajului alpin tirolez şi al spiritualităţii, centru alpin internaţional pentru sporturi de iarnă, oraşul olimpiadelor de iarnă, cu vestigii medievale, castele, catedrale, biserici, Universitate (1677).Alpii Centrali - cristalini, cu petice de calcare, desfăşuraţi la sud de Valea Innului, sunt cei mai impozanţi din Austria prin relieful înalt şi cu largi panorame, trecători la mari altitudini, iar la peste 3000 m altitudine cu relief glaciar. Aici se concentrează peisaje glaciare spectaculoase şi peste 65 % din gheţarii Austriei, renumiţi prin vocaţia lor turistică (Gross Glockner ocupă 20 kmp, 34 km lungime şi 250 m grosime). De menţionat spectaculoasa şosea turistică transalpină de mare spectaculozitate "Grossglockner" - Innsbruck - Valea Sili - pasul Brenner (1370 m) - Italia (lungă de 37 km, care la 3500 m atinge marginea gheţarului) cu denivelare de 800 m, cu 42 de poduri, cel mai renumit „Podul Europei" peste Valea Sili (820 m lungime, 190 m înălţime) urcă la 3500 m la marginea gheţarului. Sunt construite foarte multe teleferice pentru panorame. Sporturile de iarnă au condiţii dintre cele mai bune, în Tirol se află 96 de staţiuni pentru sporturi de iarnă din care 33 au denivelări la pârtii de peste 1000 m şi 8 la peste 1600 m alt.

Staţiuni turistice: Innsbruck (olimpică), Imst, Hallstal, Sankt Anton, Hochgurgl (2150 m), cea mai înaltă din Austria (Sankt Anton), Vent, Vengel (cu piste de schi), Seefeld, Bad Mehrn, Bad Ladis (balneare).

c) SALZBURG ocupă extremitatea estică a Alpilor Calcaroşi, respectiv Alpii Salzburgului (2713 m) ce trec treptat către est în Podişul Austriei. Se caracterizează prin aspecte peisagistice de mare varietate (carstice, alpine), ape minerale cu valori terapeutice renumite, fonduri cinegetice şi piscicole, vestigii arheologice şi ale epocii medievale. Atracţii turistice, ape minerale sau termale, între staţiunile balneare: Bad Ischl (fostă reşedinţă imperială), Bad Hali, Basktein, Bad Tolz, iar ca obiectiv cultural-istoric, complexul arhitectural Hallstat - cu case medievale şi vestigii arheologice din epoca de bronz, dispuse pe terase suspendate şi legate prin scări şi arcade. Salzburg -important centru cultural şi economic al ţării aşezat pe râul Salzach (424 m), deţine valoroase monumente istorice: castelul episcopal (sec. XVI), catedrală barocă (sec. XVIII), casa memorială Mozart, cu vestite festivaluri muzicale şi teatrale internaţionale.

d) CARINTHIA - STYRIA ocupă partea central-sudică a Austriei suprapunându-se prelungirilor estice ale Alpilor Stiriei (2396 m) şi Leitha, cu peisaje variate (peşteri, chei, abrupturi, forme domoale), lacuri naturale şi antropice ce îmbogăţesc atracţiile turistice. Apele minerale şi interesante monumente istorice şi de artă sunt răspândite în tot arealul, în Carinthia, drenată de Drava, denumită şi "Riviera Austriacă", se găsesc circa 26 de localităţi turistice şi balneare cu plaje şi peisaje superbe, unele aşezate pe malul lacului Worther, legate între ele prin şalupe şi vaporaşe .Alte centre turistice: Leibnitz, Bruck, Eisenenz etc.

c) VIENA se suprapune Bazinului Dunării, o câmpie joasă, inclusiv cea Moravă, unde colinele din jur, pădurile şi lacurile îmbogăţesc aspectele peisagistice, iar localităţile dispun de interesante monumente istorice şi de artă. Dunărea -importanlă axă fluvială, prezintă importanţă şi prin agrementul nautic (croaziere) introdus în activitatea de lurism. Cel mai important centru turistic este Wien (Viena), capitala ţării. Apare documentar în 881 cu numele de Wien (după pârâiaşul care-1 traversează), iar în 1800 devine al doilea oraş european după Paris, între Ring şi Gurtel, cele două centuri de formă inelară s-a dezvoltat zona rezidenţială şi comercială veche de peste 200 de ani. Ca obiective se remarcă: castelele Schonnbrunn (sec. al XVIlI-lea) în stil baroc (replică la Versailles), Belvedere, Primăria Rathaus şi Marele Portal cu Turnurile Păgânilor, Palatul Hofburg - azi muzeu cu bijuteriile imperiale. Universitatea (1365) şi Biblioteca Imperială, casele Beethoven, Mozart, Schubert, domul roman, catedrală St. Ştefan (sec. XIV, stil gotic), Musikverein - sală de concerte frumos ornamentată, parcurile: Prater - cu privelişti spre Dunăre şi oraş, Donaupark, cu tumul televiziunii (300 m înălţime). Krems, Hainburg - oraş situat în defileul dintre Munţii Leitha şi Carpaţii Mici "Poarta Hungarica", cu numeroase obiective turistice.

f) PODIŞUL AUSTRIEI ocupă NE Austriei, suprapunându-se unităţii de podiş şi cu-loarului Dunării, cu peisaje variate, ape minerale, lacuri glaciare, păşuni, terenuri agricole. Lacurile se impun prin fondul piscicol. Linz - cel mai important centru economic, cunoscut pe vremea romanilor ca un cap de pod peste Dunăre, întărit cu castre, cel mai vechi monument fiind Biserica Sf. Martin (779), primăria (XVII) şi alte case medievale şi castele (sec. XVII). De la Passau, Dunărea intră într-un frumos defileu, iar până la Linz traversează Defileul Nibelungilor la Mathausen.

În regiunea Europa Centrală se poate vorbi şi despre Germania, ţară tratată la Regiunea turistică a Munţilor Alpi.

5.2.2.14. Europa central-esticăAceasta subzonă, circumscrisă sistemului montan carpatic, se suprapune sectorului polonez al Câmpiei Nordice Europene, podişurilor şi munţilor vechi, hercinici ce se continuă din Europa

Centrală şi Câmpiile Dunărene la sud de Carpaţi. Climatul oceanic, moderat de pe litoral trece treptat către un climat temperat - continental, spre sudul câmpiei, ce determină o varietate de formaţiuni vegetale: păşuni şi terenuri agricole, mlaştini şi păduri de pin sau mixte cu brad şi foioase. Acestea împreună cu bazinele râurilor (Odra, Vistula, Dunărea), legate prin canale şi mulţimea lacurilor glaciare dau farmecul peisagistic şi turistic. Munţii Carpaţi constituie coordonata de bază a Europei Central - Estice şi reprezintă continuarea directă a Alpilor care, împreună, constituie sistemul montan alpino-carpaţic cu peisaje deosebit de atractive.în Europa Central - Estică se cuprind: CEHIA, SLOVACIA, POLONIA, UNGARIA şi ROMÂNIA.

CEHIANume oficial Republica CehăFormare 1993/1993Capitala PragaNr. populaţie 10.241.138 locDensitate 130 loc./km²Suprafaţă 78.866 km²Limbi vorbite cehă, slovacă, maghiarăReligii romano-catolici 39%, atei

38%,protestanţi 3%, altele 20%Etnii Cehi 81%, moeavi 13%, slovaci

6%Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională coroană cehă

Arheologii au descoperit dovezi ale aşezărilor umane în această zonă datând din neolitic.Statul ceh a apărut către sfârşitul secolului IX când a fost unificat de către dinastia Přemysl. Conflictele religioase precum Războaiele husite din secolul al 15-lea şi Războiul de treizeci de ani din secolul al 17-lea au avut un efect devastator asupra populaţiei locale. Boemia a căzut apoi sub influenţa habsburgilor şi a devenit o parte a Austro-Ungariei.După prăbuşirea imperiului în urma primului război mondial, s-a format republica independentă Cehoslovacia în 1918. Noul stat conţinea importante minorităţi germane, maghiare şi poloneze. Deşi Cehoslovacia era un stat democratic şi liberal ce garanta şi implementa drepturi culturale şi lingvistice minorităţilor sale (şcoli în limba germană în zonele vorbitoare de limba germană), statul centralizat nu garanta autonomie politică teritorială minorităţilor sale, rezultând în nemulţumire şi un curent puternic în rândurile minorităţilor de a se desprinde de Cehoslovacia. Hitler a profitat de ocazie, şi, cu sprijinul Partidului German din Sudeţi al lui Konrad Henlein, a ocupat regiunea sudetă cu majoritate germană prin Pactul de la München. Polonia a ocupat zonele majoritar poloneze din jurul oraşului Český Těšín, în timp ce Slovacia a câştigat o mai mare autonomie, statul fiind redenumit „Ceho-Slovacia”. În cele din urmă Slovacia s-a desprins în 1939 şi restul teritoriului ceh a fost ocupat de Hitler care a instituit aşa-numitul Protectorat al Boemiei şi Moraviei. Din 1945 până în 1948 în jur de 3 milioane de germani, aproape întreaga minoritate germană din Cehoslovacia interbelică au fost expulzaţi în Germania şi Austria. În consecinţă, 15,000 - 30,000 de germani au murit. Doar unei părţi dintre ei, care au activat în rândurile rezistenţei sau de care era nevoie din motive economice, i s-a permis să rămână, deşi mulţi au emigrat din cauza sentimentelor anti-germane din Cehoslovacia postbelică.

În 1948, o Cehoslovacie reconstituită a căzut în sfera de influenţă sovietică. În 1968, o invazie de către trupele Pactului de la Varşovia a stopat eforturile liderilor ţării de la liberlaiza regimul şi de a crea un „socialism cu faţa umană” în timpul Primăverii de la PragaÎn 1989, Cehoslovacia şi-a recâştigat independenţa politică prin „Revoluţia de Catifea”. La 1 ianuarie 1993 ţara s-a împărţit în mod paşnic, creându-se republicile independente Cehia şi Slovacia.Republica cehă s-a alăturat NATO în 1999 şi Uniunii Europene la 1 mai, 2004.

Aşezată în Europa Central - Estică, cu un relief predominant de podiş vechi al Boemiei, este formată din Munţii Metaliferi (1244 m) în partea de NV, Pădurea Cehă şi Sumavă în SV, la graniţa cu Germania, Colinele Ceho-Morave (837 m) spre SE către Depresiunea Moravă şi Munţii Krkonose şi Jeseniky (1602 m) la graniţa cu Polonia care se înscriu cu peisaje deosebit de atractive, în sudul Podişului Cehiei (Boemiei) pe râul Vltava şi afluenţii acestuia se află lacuri de mare interes turistic (Lipen), iar pe Elba, Vltava, Morava şi Oder se pot deplasa ambarcaţiuni turistice pentru agrementPoziţia geografică în centrul Europei are o importanţă deosebită în transporturile în tranzit inclusiv turistice. Lipsa ieşirii la mare este suplinită de utilizarea unor căi navigabile fluviale: Vltava, Elba, Odra. Este străbătută de drumurile europene E 12, E 14, E 60, iar magistrala E 85 o traversează de la vest la est.În raport cu concentrarea de valori turistice se pot delimita mai multe areale turistice:a) PRAGA - capitala Cehiei, oraş milenar (anul 928), supranumit "oraşul de aur", "oraşul cu peste 100 de turle", aşezat pe terasele pitoreşti ale Vltavei şi colinele Podişului Boem, în Depresiunea Praga. Vltava este traversată de 13 poduri, primul pod de piatră construit în Europa Centrală (1357). Podul Carol I, lung de 520 m, ornamentat cu turnuri gotice, în oraş se pot vizita şi admira: Cetatea Veche, Castelul Hradcany (sec.X), Catedrala Gotică "Sf. Vit" (cea mai mare din Europa Centrală) cu 27.000 vitralii; Malo-Strana cartierul foştilor nobili cu palate şi grădini; Mănăstirea „Loreta" cu obiecte de cult, haine împărăteşti (Mantia D-nei Clara cu 6000 de diamante).

b) BOEMIA CENTRALA se suprapune Podişului Cehiei şi Depresiunii Praga cu peisaje variate şi castele medievale. Se remarcă satul erou Lidice distrus de fascişti în al doilea război mondial. Staţiuni balneare remarcate sunt: Podebrady, Bilina, Msene, Sadska, Tovsen, cu ape carbogazoase, alcaline, sulfuroase.

c) BOEMIA DE SUD ocupă sudul podişului omonim şi Munţii Boemiei cu peisaje pitoreşti, fond cinegetic, lacuri (Lipen), ape minerale, castele, centre turistice, între staţiunile balneare mai importante sunt: Trebon (staţiune din 1883 cu clădiri de epocă); Bechyne, Vrazu, Pisku.

d) BOEMIA OCCIDENTALĂ se suprapune părţii vestice a Cehiei. Munţii Pădurea Boemiei, Pădurea Cehiei, împăduriţi sau cu păşuni întinse, fond cinegetic şi piscicol, ape minerale. Karlovy-Vary (Karlsbad) situată la 380 m altitudine; renumita staţiune balneo-climaterică cunoscută din 1348, ridicată la rang de oraş în 1375 de regele Carol al IV-lea de unde şi denumirea de "Băile lui Carol", are 12 izvoare, unele arteziene, ape termale de 40 -72° C şi dispune de o puternică bază de tratament, cazare şi agrement, alături de numeroase monumente istorice: Marianske - Lazne (Mariensbad) - a doua staţiune a ţării la 680 m alt. cu 40 de izvoare şi dispune de un peisaj pitoresc cu păduri, parcuri, lacuri cu echipamente pentru sporturi. Alte centre turistice - Plzen, oraşul berii, cu numeroase monumente istorice.

e) BOEMIA DE NORD cuprinde nordul Cehiei, cu munţi împăduriţi şi bogaţi în ape minerale, dar şi localităţi cu importante monumente istorice şi de arhitectură. Recunoscute sunt staţiunile balneare: Dubi, Tepijce, Libverda cu ape termale, radioactive, carbogazoase, utilizate în boli cardiace sau reumatismale. Alte centre turistice: Liberec, Lablonec.

f) BOEMIA ORIENTALA închide spre NE Podişul Boemiei, unde se impun, pe lângă aspectele peisagistice şi izvoarele minerale, numeroase castele şi biserici. Ca staţiuni se remarcă: Zeleznice, Belchrad, Beloves, Bohdanec, folosite în afecţiuni locomotorii, reumatismale şi nervoase. Subzona deţine peste 20 de castele şi monumente de arhitectură în stil baroc, rococo, gotic ce adăpostesc diferite colecţii, trofee, muzee.

g) MORAVIA ocupă partea estică a Colinelor Ceho-Morave, Depresiunea Moravă şi Munţii Beschizii Moravo-Silezieni (1325 m). Se înscriu cu o mare varietate de peisaje, importante rezerve de ape minerale, păduri mixte cu fond cinegetic, văi spectaculoase, centre urbane, aşezări rurale cu importante monumente istorice şi de artă sau elemente etnofolclorice. Se remarcă, aici, carstul morav, care pe o suprafaţă de 100 km² se prezintă cu peisaje date de păduri, chei prăpăstioase şi fenomene carstice de suprafaţă şi adâncime, de mare valoare estetică şi ştiinţifică: Grota Punka, cu avenul de 139 m adâncime lângă oraşul Blansco; Casa de Basm; Grota Caterina; Peştera Balcarka vestită prin succesiunea de culori ale concreţiunilor (alb, verde, roşu).Apele minerale au favorizat apariţia unor importante staţiuni balneare: Teplice, Bludov, Darkov, Slatinice, Karlovo Studanca, Velke Loziny care tratează diferite boli psihice, digestive, cardiovasculare, respiratorii.

SLOVACIA

Nume oficial Republica SlovacăFormare 1993/1993Capitala BratislavaNr. populaţie 5.414.937 loc.Densitate 111 loc./km²Suprafaţă 48.845 km² Limbi vorbite slovacă, maghiară, cehă, alteleReligii romano-catolici 60%, atei

10%,protestanţi 8%, ortodoxi 4%, altele 18%

Etnii Cehi 1%, maghiari 11%, slovaci 85%, alţii 3%

Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională coroană slovacă (SKK)

Începând cu aproximativ 450 î.Hr., pe teritoriul actual al Slovaciei s-au aşezat celţii, care au construit oppida puternice în Bratislava şi Havránok. Populaţia de origine slavă s-a aşezat în teritoriul actual al Slovaciei în secolul V d.Hr. După dezintegrarea Moraviei Mari, la începutul secolului X, maghiarii au anexat treptat teritoriul actual al Slovaciei. La sfârşitul secolului X, Slovacia de sud-vest a fost încorporată în Principatul Ungar, aflat pe atunci în expansiune (după anul 1000 devine Regatul Ungariei). Mare parte din Slovacia a fost integrată în Regatul Ungariei până în c.1100, iar regiunile din nord-est până în c.1300. Datorită nivelului său de dezvoltare economică şi culturală ridicat, Slovacia şi-a menţinut o poziţie importantă în cadrul noului stat. Rezultatul invaziei mongole din 1241, şi al foametei derivate, a fost o pierdere masivă de populaţie. Cu toate acestea, Slovacia medievală a fost caracterizată mai degrabă de oraşe active, construcţia multor castele de piatră, şi dezvoltarea artelor. În 1467, regele Matei Corvin a fondat prima universitate în Bratislava, dar instituţia a fost desfiinţată după moartea acestuia.După ce Imperiul Otoman şi-a început expansiunea pe teritoriul Regatului Ungariei, ocupând Buda la începutul secolului al XVI-lea, centrul Regatului s-a mutat către Slovacia, iar

Bratislava a devenit capitala „Ungariei Regale” în 1536. Dar războaiele otomane şi revoltele frecvente împotriva Monarhiei Habsburgice au cauzat distrugeri, în special în zonele rurale. Pe măsură ce turcii s-au retras din Ungaria în secolul al XVIII-lea, importanţa Slovaciei în cadrul regatului a scăzut, deşi Bratislava şi-a menţinut statutul de capitală a Ungariei până în 1848, când Budapesta a fost declarată noua capitală.În timpul revoluţiei din 1848-49 slovacii au fost de partea împăratului austriac, deoarece scopul lor era separarea de partea ungară a monarhiei austriece, dar nu şi-au putut îndeplini obiectivul. În timpul Dualismului Austro-Ungar (1867-1918), slovacii au avut de suferit de pe urma politicii dure de maghiarizare a guvernului ungur.Slovacia şi Republica Cehă au constituit din noiembrie 1918 până în decembrie 1992 Cehoslovacia (cu excepţia perioadei 1939 - 1945, când a existat Republica Slovacă (1939-1945). Ţara a redevenit independentă în 1993, prin separarea de Cehia, la trei ani după Revoluţia din 1989, care a pus capăt regimului autoritar comunist impus de către sovietici după Primăvara de la Praga din august 1968. Slovacia face parte din Uniunea Europeană de la 1 mai 2004, precum şi din NATO.

Are un cadru natural variat, în general montan, în care se impun Munţii Carpaţii Vestici, iar în partea de sud, cele două sectoare de câmpie: Câmpia Dunării Mijlocii în represiunea Bratislavei, la vest, şi Câmpia Slovaciei Orientale la est, podişurile mai restrânse ocupă partea central-sudică a ţării la sud de Munţii Metaliferi Slovaci şi nord-estul acesteia, între Munţii Vihorlat şi Beschizii Rasăriteni la graniţa cu Polonia. Carpaţii Vestici prezintă o axă cristalină de peste 80 km lungime, înaltă, culminând cu Vf. Gerlachovsky 2655 m din Masivul Tatra Mare (cel mai înalt din lanţul Carpatic). Sunt fragmentaţi de numeroase văi şi depresiuni care adăpostesc o populaţie relativ densă şi numeroase centre urbane. Au forme glaciare bine dezvoltate şi păstrate.Principalul curs de apă este Dunărea (172 km pe teritoriul Slovaciei) care primeşte o sene de afluenţi (Nitra, Hron). Clima este temperat -continentală cu precipitaţii bogate. Covorul vegetal este format din păduri de conifere, mixte şi pajişti alpine care adăpostesc o taună numeroasă ocrotită în rezervaţii, între care Parcul Naţional Tatra înaltă (unul dintre cele mai întinse din Europa).Areale turistice:

a) SLOVACIA OCCIDENTALĂ ocupă Depresiunea Bratislavei, cunoscută de Câmpia Mică a Dunării Mijlocii - un şes neted de 100-600 m, unde Dunărea se desparte în două braţe din care navigabil este cel nordic sau Dunărea Mică, iar pe cel principal la graniţa cu Ungaria s-a construit hidrocentrala Glacikovka. La V şi NV depresiunea este dominată de Carpaţii Mici (768 m) şi Albi (790 m) cu peisaje variate şi atractive şi importante staţiuni balneare de rezonanţă europeană: Peistany, aşezată pe râul Vah, la 162 m altitudine, cu ape termale (69° C) cu hoteluri luxoase şi divertisment cultural (la 80 km de Bratislava); Bezovec - centrul turismului de vară şi iarnă; Nimnica, Luilacovice, Zilina etc.Atracţiile naturale sunt completate de cele cultural-istorice de mare valoare aflate în centre sau localităţi turistice, între care amintim: Bratislava - vechi oraş aşezat pe Dunăre, capitala Slovaciei, puternic centru cultural şi industrial cu numeroase obiective turistice: fortul - castel, cetatea medievală Devin, muzee, pitoreasca Insulă Zytny închisă de cele două braţe ale Dunării. Cele peste 22 de castele medievale în stil baroc, rococo, gotic (Beckov, Ledvice) atrag atenţia turiştilor.

b) SLOVACIA CENTRALĂ se suprapune Munţilor Tatra Mare (2250 m) şi Tatra Mică (2043 m) (sectoarele vestice); Fatra Mare şi Mică (1700-1592 m) şi Metaliferii Slovaci (1459 m), iar în partea de sud Podişul Krupinei. Se înscrie prin peisaje de mare varietate şi pitoresc, date de alternanţa culmilor montane cu văi sălbatice sau umanizate, a arealelor cristaline sau carstice, importante domenii schiabile, lacuri, ape minerale, atracţii culturale între care peste 20 de castele şi forturi medievale. Ca staţiuni balneare se remarcă: Sliac situată într-un parc

dendrologic pitoresc şi oferă o frumoasă panoramă spre masivele montane învecinate (Tatra Joasă, Tatra Mare, Metaliferi); Bojnice, Korytnica, cu ape termale, bicarbonatate şi nămoluri terapeutice folosite în afecţiunile locomotorii, ale sistemului nervos periferic etc.; Valea Hron (sate cu etnografie şi folclor, arhitectură populară conservată), numeroasele castele gotice şi fortificaţii medievale: Antol, Bojnice, Orava.

c) SLOVACIA ORIENTALĂ dispune de un relief variat, în care se impun, în partea de vest, Masivele Carpatice Tatra şi Metaliferii Slovaci, în est Podişul Ondavei, dominat de Beschizii Rasăriteni şi Câmpia Slovaciei Orientale închisă de Munţii vulcanici Virkolat. Principalele atracţii turistice sunt:Parcurile Naţionale: P. N. Tatra înaltă (Tanap) - suprafaţa de 70.000 ha (peste 50.000 ha protejate), cea mai spectaculoasă arie montană din Slovacia din punct de vedere turistic şi ştiinţific. Are peste 20 de vârfuri ce depăşesc 2500 m, circa 100 lacuri glaciare, forme carstice, glaciare, elemente floristice şi faunistice deosebite. Este bine organizat şi amenajat pentru turism; Paradisul Slovac din Tatra Joasă (partea estică), Metaliferii Slovaci şi o parte din Podişul Ondavei, ce etalează peisaje carstice unicate; grote renumite (Dobsina), chei, defilee, râuri cu cascade, platouri carstice cu specii floristice specifice (Gemer).Tatra Înaltă reprezintă „paradisul turismului" prin resursele sale favorabile drumeţiei montane, sporturilor de iarnă (centrul de schi al ţării), tratamentului balnear, sporturilor nautice, pescuitului şi vânătorii sportive. Cele mai importante staţiuni: Strbske Pleso, Stary Smokovec (cu cele mai bune piste de slalom), Tatranska Lomnica, Skalnate Pleso (pârtii de schi în sezonul primăvară-vară).Munţii Metaliferi Slovaci cu o panoramă asupra întregii Slovacii Orientale cu centre de schi echipate cu telescaune şi trasee marcate pentru schiul de fond. Un centru de schi este Jahodna, preferat pentru locuitorii oraşului Kosice. Alte centre de schi cu vaste domenii schiabile amenajate, piste de coborâre, telescaune, teleferice în „Paradisul slovac" sunt: Cergov, Dedinky şi Mlynky.Râuri şi lacuri glaciare sau antropice amenajate pentru agrement şi recreere ce interesează turismul intern şi internaţional; Lacul Doraasa pe râul Ondava, cu un baraj de 36 m înălţime. Staţiunile balneare - o altă ofertă turistică cu rezonanţă internaţională: Bardejov; Strbske Pleso, Novi Smokovec (1010 m).Peşterile frumos concreţionate, renumite pe plan european: Grota Belianska - cea mai atractivă din Tatra, Dobsina - peştera cu gheaţă din "Paradisul Slovac". Tezaurul etnofolcloric de mare bogăţie şi arhitectură populară (satele cu casele de lemn de la poalele Tatrei înalte, din regiunea Spis, muzee de artă populară, biserici de lemn, ceramică tradiţională.

POLONIA

Nume oficial Republica PolonezăFormare 1918/1945Capitala VarşoviaNr. populaţie 38.518.241loc.Densitate 122 loc./km²Suprafaţă 312.683 km²Limbi vorbite poloneză, germană,Religii romano-catolici 93%, ortodoxi 3%,

altele 4%Etnii Polonezi 98%, germani 1%, alţii

1%Forma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională zlot polonez (PLN) = 100 grosze

Teritoriul Poloniei a fost populat încă din prima jumătate a mileniului I î.Hr. de triburi slave, care, prin unificarea micilor principate feudale, au format în a doua jumătate a sec X primul stat polon, care cu timpul a suferit o serie de convulsii, fărâmiţări feudale, cotropiri, până în 1918 când Polonia îşi declară Independenţa, iar graniţele actuale se află din 1945, în urma Conferinţei de la Potsdam.Polonia este situată în nordul Europei Centrale, la Marea Baltică şi se desfăşoară de la est spre vest pe aproximativ 700 km, iar de la nord la sud pe 650 km. Pe teritoriul Poloniei se succed de la nord la sud o serie de unităţi naturale, cu trăsături specifice geo-istorice şi turistice: Marea Câmpie Poloneză, Podişurile Lubiin-Lvov şi Poloniei (Malopolska), Munţii Sudeţi, Subcarpaţii Polonezi şi Munţii Carpaţi.Polonia dispune de o bogată reţea de ape colectate de Vistula şi Odra, numeroase lacuri îndeosebi de baraj morenic (glaciar), renumite fiind zonele lacustre din câmpiile colinare ale Pomeraniei şi Mazuriei (peste 2700), care dau un peisaj pitoresc, folosit din plin în turism.Climatul temperat, cu nuanţă oceanică, montană şi alpină în sud, oferă o vegetaţie de păduri mixte sau de conifere şi păşuni care alături de o bogată faună, sunt ocrotite în numeroase rezervaţii.O serie de canale leagă râurile Vistula şi Odra de cele din Germania facilitând accesul fluvial şi turistic al Poloniei în Marea Nordului.

a) POLONIA DE NORD. Ocupă câmpia morenaică înaltă şi litoralul baltic, unde predomină peisajul de câmpie, vălurit, în care se impun numeroase cuvete lacustre, unele amenajate pentru agrement şi odihnă.Litoralul baltic este un subareal de peste 500 km lungime, cu importante atracţii turistice legate de sistemul de plaje marine, dar şi obiective cultural-istorice. Se impun centrele: Szczecin - oraş bimilenar (2500 ani), cel mai mare port maritim al ţării, cu numeroase muzee, castelul cnejilor (sec.XIV), biserici, parcuri, Piaţa Blonia, cu 200 de platani; Goleniow - o veche cetate (sec. XIII), primărie (sec. XVI), cu numeroase vestigii; Insula Wolin - cea mai mare a Poloniei cu păduri, lacuri, Parcul Naţional (46 kmp) aşezat într-o zonă pitorească a insulei, centru turistic important; Lebork, Leba. Pe litoralul N-V se află oraşele - staţiuni: Puck şi Hei cu frumoase plaje şi monumente istorice medievale; Sopot - staţiune maritimă balneară (sec XIII), renumită pentru festivalul internaţional de muzică uşoară, cu o plajă excelentă şi dotări modeme; Gdansk - capitală de voivodat, cetate slavă fortificată cu porţi, turnuri, bastioane, castele, biserici, muzee; Elblag -oraşul lui N. Copernic, marele învăţat şi astronom a cărui memorie se regăseşte în turnul, muzeul şi catedrala unde a fost înmormântat.

b) POZNAN-WARSZAWA. Se suprapune câmpiei centrale joase, drenată de sistemele hidrografice Vistula - Varta - Notec şi canalele lor unde peisajul agricol şi obiectivele culturale din principalele oraşe constituie atracţii turistice importante. Varszawa (Varşovia) - situată pe Vistula, la 25 m altitudine, divizată în 7 cartiere. Are numeroase obiective turistice: oraşul vechi cu Palatul Regal, biserici, muzee şi oraşul nou (sec. XVI-XVIII) cu numeroase palate, castele, biserici, grădini, Casa Memorială Fr. Chopin; Parcul Naţional. Oraşul a fost distrus în al doilea război mondial şi refăcut complet în toate detaliile. Este important centru cultural şi universitar. Poznan - cu palate, biserici gotice şi baroce, muzee, important centru comercial, loc de desfăşurare a unor târguri internaţionale renumite, în împrejurimi, parcuri naţionale, cu lacuri glaciare şi păduri de răşinoase.

c) PODIŞUL KRAKOW- LIUBLIN. Ocupă partea central-sudică cu peisaje domoale, dar atractive. Numeroase centre şi localităţi turistice se impun în circuitul turistic polonez: Wroclaw - capitala Sileziei Inferioare, oraş vechi cu bogate monumente istorice şi de artă: biserici gotice, Primăria, Universitatea, Parcul Naţional Karkonosze din Munţii Sudeţi (1603 m) cu peisaj glaciar, forme bizare pitoreşti, în Munţii Sudeţi, într-un cadru natural atractiv, se află multe oraşe-staţiuni. Klodzko - important centru turistic montan. Wieliczka -staţiune balneară cu o vestita mină de sare, cea mai veche din Europa. La 60 m adâncime se află saline

în care s-au amenajat săli de spectacol, capele, sculpturi şi candelabre în sare de mare valoare artistică, iar la 135 m adâncime se află Muzeul Salinelor, în apropiere se află multe oraşe medievale cu cetăţi, palate, catedrale, mănăstiri, complexul mănăstiresc benedictin Lysa-Gora (sec. XII), parcuri naţionale (cu mufloni, cerbi, vulturi).

d) POLONIA MONTANĂ. Cuprinde Munţii Tatra înaltă (2499 m), Beschizi şi Subcarpaţii Poloniei. Reprezintă cel mai pitoresc areal cu forme glaciare, carstice, peisaj alpin, lacuri, păşuni, păduri, parcuri naţionale de mare interes turistic, ce se continuă în Slovacia. Centrul turistic montan îl reprezintă staţiunea climaterică şi de tratament Zakopane (800-1000 m) cu sporturi de iarnă, alpinism, primul concurs de schi (1911). Podhale - cea mai interesantă zonă folclorică a Poloniei. Sub Munţii Beschizi, oraşul Bielsko Biala - important punct de ascensiune în drumeţii montane.

UNGARIA

Nume oficial Republica UngarăFormare 1918/1947Capitala BudapestaNr. populaţie 9.981.334 loc.Densitate 107,84 loc./km²Suprafaţă 93.030 km²Limbi vorbite UngarăReligii romano-catolici 64%,calvini 20%,

lutherani 4% altele 12%Etnii Maghiari 90%, germani 2%, alţii

8%Forma de guvernământ Republică constituţională -

preşedinteMoneda naţională Forint (HUF)

Locuit din antichitate de triburi ilirice, tracice şi celtice, teritoriul Ungariei devine, parţial, în anul 10 î.Hr. provincie romană (Pannonia). în anii 896-900 se stabilesc aicitriburile fino-ugrice, originare din Ţinutul Volgăi; Arpad Ştefan I unifică triburile ungurilor, adoptă creştinismul şi în anul 1000 se proclamă rege. în 1867 devine regat în Imperiul Austro-Ungar, care după 1945 revine la statutul de republică. Are o populaţie de 10,2 mii loc., cu o densitate medie de 109 loc / kmp; populaţia urbană, peste 55 %; cele mai importante oraşe sunt: Budapesta (2,2 mii loc), Miskolc, Debrecen, Szeged, Pecs şi Gyb'r.

Stat continental situat în partea central-estică a Europei, pe cursul mijlociu al Dunării, este situat la intersecţia unor importante căi de comunicaţie, ceea ce favorizează circulaţia turistică. Aşezată în Depresiunea Pannonică, Ungaria are un relief predominant de câmpie şi dealuri joase, peste 84% din teritoriul ţării se menţine sub 200 m altitudine: Câmpia Joasă, Alfold, la est de Dunăre, cea înaltă, Dunantul, la vest, zonele colinare: Bakony (709 m), Vertes, Mecsek (682 m), ca şi munţii nordici: Matra (1015 m), Biikk (958 m) cu peisaje odihnitoare, au numeroase atracţii turistice. Ungaria are un climat temperat, iar vegetaţia este formată din păduri de foioase şi pajişti silvostepice. Hidrografia este dominată de Dunăre cu afluenţii săi: Tisa, Criş, Drava şi Lacul Balaton (598 km2), cel mai mare din Europa Centrală, bine amenajat din punct de vedere turistic.Pe teritoriul Ungariei se pot delimita areale turistice cu particularităţi distincte:

a) BUDAPESTA Cuprinde, alături de marele oraş, şi câmpia dintre Dunăre şi Tisa, ţinut bogat în obiective cultural-istorice, dar şi peisaje de atracţie turistică. Budapesta -denumită "Perla Dunării", "oraşul nemuririii" şi al "izvoarelor tămăduitoare", este aşezată pe ambele maluri ale Dunării, în ale cărei ape se află Insula Margarita, o bijuterie a oraşului prin

valorile artistice şi culturale ale acesteia. Ca obiective se remarcă: Amfiteatrul Roman, Clădirea Parlamentului (sec.XIX), Catedrala Matthias (gotic) cu turnul Magdalenei, parcul central, grădină zoologică şi botanică, una dintre cele mai vechi din Europa (1866), Metroul (1896), trei Universităţi. Apele minerale au favorizat dezvoltarea unor staţiuni balneare dotate cu echipamente de tratament modern şi hoteluri luxoase. Cele mai recunoscute sunt: Rac, Rudas, Gellert (cu cel mai luxos hotel), Csaczar (10 surse termale), Balf; în Insula Margarita s-au construit hoteluri balneare renumite, folosind apele termale, în apropierea oraşului se află foarte multe campinguri, moteluri. Szeged (Seghedin) - un oraş vechi, port pe Tisa cu numeroase monumente. Harkany - staţiune renumită în ape termale.

b) BALATON. Cuprinde lacul şi câmpia de la sud de acesta şi la vest de Dunăre. Lacul Balaton - cel mai mare lac din Europa Centrală, desfăşurat pe 77 km lungime, la poalele Munţilor Bakony cu o suprafaţă de aproximativ 600 km², şi adâncime de 3-4 m, mai mică pe malul sudic, favorabil balneaţiei şi plajei. Astfel, pe malul sudic predomină plajele, iar staţiunile turistice şi de agrement formează un cordon unitar, în schimb pe malul nordic, peisajul este colinar, atractiv cu păduri şi văi frumoase. Denumit şi "Marea Ungariei", lacul Balaton, prin varietatea cadrului natural, apa sărată, izvoarele minerale, aşezări cochete şi staţiuni balneare, reprezintă a doua atracţie turistică a ţării. Pe malul lacului sau în apropiere s-au dezvoltat numeroase localităţi sau staţiuni turistice: Keszthely (capitala lacului), cu plaje, castel, Muzeul Balaton, Heviz -staţiune vestită cu ape termale; Tyhany - staţiune amplasată pe peninsula omonimă alungită cu o frumoasă biserică (baroc) a Mănăstirii „Bences", ce domină lacul cu 200 m altitudine. Din staţiunile Balatonului se pot face excursii atractive în împrejurimi: Veszprem - oraş pitoresc bogat în monumente istorice. La sud de Balaton se desfăşoară Colinele Somogy (312 m) şi Munţii Mecsek (682 m) care îl îmbogăţesc şi îl înviorează. Oraşul Pecs de la poalele Mecsekului este recunoscut în instrumente muzicale, centru industrial şi cultural.

c) UNGARIA DE NORD. Se suprapune dealurilor şi munţilor din nordul ţării ca şi câmpiei din NV, unde elementele peisagistice deţin un loc important, alături de valorile cultural-istorice din localităţile şi centrele turistice. Se impun: Mişkolc - centru turistic cu ape minerale şi numeroase obiective istorice; Borşod cu grotele Aggtelek şi Josvafo cu hoteluri şi campinguri; Tokay - important centru viticol.

d) UNGARIA DE EST. Se suprapune câmpiei de la est de râul Tisa unde se impun peisajele de câmpie stepică, aridă, unele obiective cultural-istorice şi apele minerale de largă răspândire, ce au permis dezvoltarea unor renumite staţiuni balneare: Karcag, Debrecen, Hajduszoboszlo- numită şi "Mecca Reumaticilor", Sârvar, Gyula - cu băi termale (42 -72°C).Debrecen - cel mai important centru turistic, oraş medieval cu monumente istorice şi de artă, muzee, Colegiu (XVI), Universitate (1912), nod de comunicaţie.

2.2.7. EUROPA DE ESTSe desfăşoară de la nord la sud pe circa 2600 km, începând de la Marea Albă până la Marea Neagră şi Marea Caspică, iar de la vest la est se întinde pe aproximativ 2400 km de la Bugul de Nord - la graniţa cu Polonia până la Munţii Ural.Un element specific al Europei de Est îl constituie peisajul puţin contrastant şi diferenţiat dat de întinsele câmpii, în care se intercalează podişuri şi dealuri colinare.Poziţia ei continentală se reflectă şi în climatul continental stepic sau polar cu vegetaţie şi faună specifice, de la tundra cu renul şi vulpea polară la stepa şi semideşerturileCaspicei.

MOLDOVA (BASARABIA)

Nume oficial Republica Moldova

Formare 1991/1991Capitala ChişinuNr. populaţie 4,3 milioane loc.Densitate Suprafaţă 33.843 km²Limbi vorbite moldoveană, română, rusăReligii Ortodoxi 98%, evrei 2%Etnii Moldoveni 65%, ucrainieni 14%,

ruşi 13%, alţii 8%Forma de guvernământ Republică parlamentară -

preşedinteMoneda naţională Leu moldovean = 100bani

În Evul Mediu, Principatul Moldova a fost un stat suveran care se întindea de la munţii Carpaţi până la Nistru, la Marea Neagră şi la Dunăre. În anul 1538 a intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Acesta a încheiat în anul 1775 o tranzacţie cu Casa de Habsburg, prin care nordul Moldovei a trecut sub administraţie austriacă şi a fost organizat ca Ducat al Bucovinei. Imperiul Rus, învingător în luptele cu Imperiul Otoman, şi-a încorporat în anul 1812 teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. Partea dintre Prut şi Carpaţi, rămasă autonomă sub suzeranitate otomană, s-a unit în 1859 cu Ţara Românească şi a format Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei, cunoscute şi ca Principatele Dunărene. Ulterior acestea au format România. La rândul ei, Basarabia a fost împărţită în 1940 între Republica Moldova şi Ucraina, căreia i-au fost atribuite ţinutul Hotin şi Bugeacul.

Desfăşurată la est de râul Prut, Moldova cuprinde şi o fâşie îngustă pe malul stâng al Nistrului, desfaşurându-se pe circa 150 km pe axa vest-est şi 350 km pe direcţie nord-sud. Se suprapune reliefului colinar al Podişului Moldo - Podolic în partea de nord şi celui de câmpie în sectorul sudic. Dealurile sunt reprezentate prin Platoul Moldovei la nord (250-300 m), calcaros, stepic şi puţin împădurit, Câmpia Moldovei de Nord (200-250 m), o câmpie înaltă, stepică, situată între platoul din nord şi Podişul Central Moldovenesc sau Dealurile Codrului (429,5 m, altitudinea maximă din ţară) împădurit şi fragmentat. Câmpia din sudul ţării este stepică, mai înaltă (200-240 m) - Câmpia Moldovei de Sud, şi mai joasă (20-100 m) - Câmpia Joasă a Nistrului şi Câmpia Joasă Litorală a Mării Negre.Clima este temperat - continentală moderată (temperatura medie 8°C în nord şi 10°C în sudul ţării), cu veri călduroase (20-22°C în iulie) şi ierni friguroase (-3 ~ -5°C în ianuarie), precipitaţii reduse (400-550 mm), vânturi reci şi viscole, iarna.Apele Moldovei sunt, în general, afluente Nistrului (Răuţ, Ichol, Bac, Camenca) şi Prutului (Racovăţ, Ciugur, Lăpuşna etc.), iar altele din sud se varsă direct în Marea Neagră. Pe râuri s-au amenajat multe lacuri pentru irigaţii, alimentare cu apă, dar şi pentru odihnă, turism, agrement nautic şi pescuit sportiv (Străşeni, Ivancea, Ţaul, Manta, Dubăsari etc.). Areale turistice:

a) EDINEŢ - OCNIŢA. Se suprapune Platoului Moldovei şi dispune de resurse turistice variate, naturale şi antropice. Este străbătut de magistrala rutieră europeană Cernăuţi - Odessa (pe tronsonul Criva - Lipcani - Edineţ), se individualizează trei subareale turistice:EDINEŢ cuprinde partea de vest, respectiv Toltrele Prutene şi se impune prin resurse turistice naturale de mare valoare turistică, la care se adaugă şi unele obiective culrural-istorice: aspecte peisagistice carstice de mare frumuseţe ale platoului colinar calcaros (calcare recifale); formele carstice de atracţie turistică, precum: peşterile (de la Criva - cu concreţiuni de gips, Caracuşeni, Brânzeni, Horodişte etc.), defilee, chei carstice şi cataracte de pe afluenţii Prutului etc; lacul Costeşti şi pitoreştile golfuri de la vărsarea râurilor Ciuhuru şi Racovăţ;

apele minerale bicarbonatate, sulfuroase, sodice cu debite medii la Zăbriceni, Edineţ, Criva, Rosoşani.OCNIŢA ocupă partea NE şi se impune prin atracţii naturale de-a lungul Nistrului şi unele obiective cultural-istorice dispersate în teritoriu, între care enumerăm: defileul Nistrului cu structuri geologice şi forme de relief spectaculoase, rezervaţii geologice (Naslavcea, Mereseuca), ape minerale bicarbonatate de la Ocniţa Sat şi Otaci.DONDUŞENI închide partea SE şi se remarcă prin aceleaşi trăsături naturale (platou uşor vălurit şi forme mai accidentate spre Nistru), dar atracţiile turistice au, îndeosebi, valoare culturală. Se impun printre obiectivele turistice următoarele: aspectele peisagistice colinare şi ale Defileului Nistrului; parcuri dendrologice, forme carstice (peşteri), ape minerale bicarbonatate, sulfuroase, magneziene, calcice la Crişcăuţi.

b) BĂLŢI se suprapune Câmpiei Moldovei de Nord cu un relief colinar (230-250 m), brăzdată de o reţea densă de râuri pe cursul cărora s-au amenajat multe iazuri. Centre turistice: Bălţi, Floreşti, Drochia, Glodeni.

c) CODRU cuprinde Podişul Moldovei Centrale, respectiv Dealurile Codrului, puternic împădurite, fragmentate de râuri şi cu cele mai mari altitudini din Moldova.ORHEI ocupă partea NE prezintă obiective cultural-istorice de valoare naţionala într-un peisaj de mare frumuseţe, între acestea amintim: peisaje spectaculoase calcaroase cu stânci recifale, Cheile Răuţului (Trebujeni, Butuceni, Furceni); parcul dendrologic Ivancea; lacuri, podgorii şi crame (Peresecina), fond piscicol în iazuri; păduri, ape minerale bicarbonatate (Orhei).Centru turistic: Orhei.TELENEŞTI dispune de un potenţial turistic cu precădere cultural-istoric, ape minerale bicarbonatate, sulfuroase (Teleneşti).CĂLĂRAŞI în partea central-vestică . Centre turistice: Călăraşi, Nisporeni, Ungheni. Staţiune balneoclimatică: Hârjauca (Codru).HÂNCEŞTI ocupă sectorul sudic şi dispune de importante obiective turistice naturale şi cultural-istorice: păduri, iazuri, parcuri dendrologice, etnografie şi folclor: Hânceşti, Lăpuşna, Toniai, Bestemac etc.Centre turistice: Hânceşti.

d) CHIŞINĂU ocupă aria periurbană a capitalei Moldovei, o parte colinară a Dealurilor Codrului şi una de câmpie şi luncă ale Nistrului. Aici se concentrează importante resurse turistice naturale şi antropice, cum sunt: aspecte peisagistice, păduri de interes peisagistic, ştiinţific (Căpriana), lacuri, iazuri, podgorii şi crame vestite (laloveni, Cricova), ape minerale; obiective cultural-istorice: biserici, catedrală, mănăstiri (Căpriana), monumente de artă, muzee: Chişinău, Măşcăuţi, Coşniţa.Baze de odihnă: Vadul lui Vodă, Străşeni.

e) SOROCA ocupă aria colinară a Dealurilor Nistrului şi Dealurilor Podolice în care râul şi-a sculptat un impunător defileu. Cuprinde o mare varietate de obiective turistice concentrate în trei subareale turistice. Este traversat de drumuri modernizate care trec în Ucraina sau leagă aceste locuri de Magistrala europeană Cernăuţi - Odessa.

b) DUBASARI cuprinde partea de nord a arealului şi ultimul sector de defileu al Nistrului incluzând o seamă de resurse turistice, precum: aspecte peisagistice, forme carstice, ape minerale, obiective cultural-istorice: mănăstiri, case memoriale, muzee: Roghi, Goian, Dubău.Centre turistice: Dubăsari.Baze de odihnă: Golercani.Alte areale: CAHUL (Centre turistice: Cahul, Leova); VULCĂNEŞTI - CĂINĂRI se suprapune Câmpiei Moldovei de Sud (apele minerale bicarbonatate, sodice, sulfuroase (Congaz, Comrat, Vulcăneşti); podgorii renumite (Taraclia, Ciadâr-Lunga); ) NISTRU INFERIOR (Centre turistice: Tiraspol, Tighina, Grigoriopol)

ŢĂRILE BALTICESe suprapun litoralului baltic, cu golfurile Riga şi Finic, precum şi Câmpiei Baltice şi cuprinde ţările: Lituania, Letonia şi Estonia, strâns legate prin comunitatea condiţiilor naturale, dezvoltarea istorică şi culturală, dar diferenţiate ca tradiţii, obiceiuri, artă naţională.Condiţiile naturale sunt specifice Câmpiei Baltice, o câmpie literală, joasă şi colinară spre interior, cu păduri mixte de conifere şi fag, cu dealuri morenice (234 m) şi numeroase depresiuni ocupate de lacuri; clima oceanică, cu temperaturi uşor negative în ianuarie, favorizează turismul îndeosebi în lunile februarie, iunie şi iulie.

LITUANIA

Nume oficial Republica LituaniaFormare 1991/1991Capitala Vilnius Nr. populaţie 3.436.561 locDensitate 55.1 loc./km²Suprafaţă 65.200 km²Limbi vorbite lituaniană, rusă Religii romano-catolici 83%, protestanţi

5%, alţii 12%Etnii lituanieni 80%, polonezi 7%, ruşi

9%, alţii 4%Forma de guvernământ Republică parlamentară -

preşedinteMoneda naţională Litas =100 cenţi

Ţinut de veche locuire, Lituania a fost ocupată în sec. al XHI-lea de cavalerii teutoni, de care s-a eliberat în anul 1410, apoi în 1569 se uneşte cu Polonia, cu denumirea "Reci Pospolita" ("Republica Aristocrată"); ocupata de germani şi ruşi, devine stat independent între 1918 - 1940. Se remarcă următoarele centre turistice:

Vilnius oraş aşezat pe colinele de la confluenţa râurilor Vilni şi Neris - de unde şi denumirea; impresionează prin cartierul vechi cu numeroase monumente istorice: Castelul de Sus, turnurile medievale, acoperişurile ascuţite ale turlelor bisericilor, Piaţa Ghediminas cu arhitectura medievală, resturile cetăţii medievale cu turnul clopotniţei, ale cărei bătăi sunt transmise prin radio în toată ţara, Pinacoteca (fosta catedrală din 1387), Biserica Sf. Ana (stil gotic, sec XV), numeroase biserici catolice, Palatul Expoziţiilor - cu arhitectură medievală barocă şi clasică, Catedrala Sf. Petru şi Pavel - cel mai grandios şi frumos edificiu religios (2000 sculpturi), Universitatea (XVI, gotic, baroc, clasic) -fosta Academie a Iezuiţilor, Parcul Trinapolis.Kaunas - oraş situat la 100 km de Vilnius, înfiinţat în anul 1030 pe fundaţiile cetăţii medievale din piatră cu ziduri groase de 13 m. Dispune de numeroase obiective turistice: Colina şi Casa lui Napoleon (pe unde a trecut Napoleon cu armata spre Rusia), zidurile cetăţii medievale, muzee, biserici.Saubai - oraş situat în centrul ţării, între numeroase lacuri pe vatra unei vechi cetăţi (IX-XIE) cu un superb castel şi Muzeul "Augra" de etnografie şi istorie, ce deţine o interesantă colecţie de monezi (sec XIV-XVIT) şi instrumentar gospodăresc.

Lituania dispune şi de izvoare de ape minerale şi nămoluri terapeutice folosite în staţiunile: Falanga, Birstonas, Lichenas, Druskininkai - una dintre cele mai vechi din ţară, aşezată într-o frumoasă pădure de pin pe terasele Râului Neman.

LETONIA/ „ŢARA CHIHLIMBARULUI”

Nume oficial Republica Letonă Formare 1991/1991Capitala RigaNr. populaţie 2.331.500 loc.Densitate 36 loc./km²Suprafaţă 64.589 km²Limbi vorbite letonă, rusăReligii Ortodoxi 9%, romano-catolici

24%, lutherani 55%, alţii 21%Etnii letoni 57%, bieloruşi 4%,

ucrainieni 3%, ruşi 32%, alţii 4%Forma de guvernământ Republică parlamentară -

preşedinteMoneda naţională Lats =100 santimi

Ţară Baltică la Golful Riga (500 km - lungime), independentă din 1991 prin desprinderea de fosta U.R.S.S.. Aşezată la litoralul baltic şi pe Râul Daugava, are un relief de câmpie joasă de litoral şi colinară în rest. Dunele de nisip de pe litoral, colinele morenice, pădurile de pin, brad, alternante cu câmpii agricole, numeroasele lacuri (peste 3500), multe navigabile şi râuri (1100), dau nota dominantă a peisajului leton.Centre turistice:Riga - deţine o multitudine de monumente arhitecturale. Situată pe Daugava şi legată cu poduri peste apă, Riga a fost întemeiată în anul 1201 şi a făcut obiectul unor rivalităţi religioase, iar în 1561 a fost declarată "oraş liber", împreună cu ţara a fost ocupată de Suedia, apoi de Rusia în 1721 şi devine capitala statului sovietic leton până în 1919, apoi a statului liber leton până în 1940 când a trecut din nou sub comunism până în 1991.Oraşul denumit "Micul Paris", oraşul parcurilor, grădinilor, pădurilor - parcuri naturale este un important centru industrial, universitar, cultural şi turistic.Pe circa 50 ha se găsesc circa 200 de obiective cum sunt: Domul -impresionant prin impunătoarea arhitectură, vitralii, vestita orgă (6768 tuburi de la 13 mm la 10 m lungime, din lemn şi metal ce dau o polifonie deosebită), săgeata cu giruetă - cocoş din vârful edificiului, zidurile cetăţii, muzee, numeroase clădiri de epocă (cu giruete), biserici între care: Sf. Petru cu o clopotniţă de 120 m şi un ascensor ce facilitează admirarea unei frumoase panorame; Iura , Rundola.Litoralul Mării Baltice - pitoresc, cu peisaje frumoase şi staţiuni balneare cu sanatorii şi hoteluri de lux: Iurmala şi Pirani, cu ape minerale şi nămoluri terapeutice.

ESTONIA

Nume oficial Republica EstonieiFormare 1991/1991Capitala TallinnNr. populaţie 1.342.409 locDensitate 29 loc./km²Suprafaţă 45.226 km²

Limbi vorbite Estonă, rusăReligii Ortodoxi 25%, lutherani

evanghelici 56%, alţii 19%Etnii Estoni 62%, ruşi 30%, alţii 8%Forma de guvernământ Democraţie parlamentară -

preşedinteMoneda naţională coroană estoniană (EEK) = 100

sentePe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care au fost asimiliaţi de către fino-ugrici. Ţara a trecut printr-un vast proces de creştinizare, iniţiat de germani şi danezi prin câteva războaie în 1208, urmând ca aceasta să fie cucerită în 1227. Din Evul Mediu şi până în Epoca Modernă, Estonia a fost controlată de diverse puteri nord-europene, precum Danemarca, Suedia, Polonia şi în final Rusia.Estonia şi-a declarat independenţa după invazia germană, care a urmat retragerii bolşevicilor din ţară. Estonia a devenit independentă după ocupaţia germană, în Războiul Libertăţii (24 februarie 1918). Dar a fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 şi incorporată cu forţa în august 1940. În final, a devenit independentă doar după dezintegrarea acestei uniuni (sfârşitul lui 1990), la data de 20 august 1991. De aceea, 20 august este o sărbătoare de stat în Estonia.În anii 1990, Estonia s-a apropiat de Europa Occidentală, fiind legată cultural şi istoric cu aceasta. A devenit membră a NATO pe 29 martie 2004 şi a Uniunii Europene pe 1 mai 2004.Este cea mai nordică dintre ţările baltice, aşezată între Golfurile Riga şi Finic, are un relief de câmpie litorală şi colinară, cu altitudini joase, iar aproape 9 % din teritoriu este ocupat de insule. Este ţara lacurilor (1500) ca şi Finlanda vecină, cu care se aseamănă prin istorie şi grai.Ca centre turistice se impun:

Tallin - oraş industrial, comercial, cultural şi turistic, are peste 4500 de monumente arhitectonice şi istorice. Fosta cetate medievală, aşezare de negustori, reşedinţă a clerului şi feudalilor, are aspect medieval cu străzi înguste, ziduri şi cetăţi cu porţi deschise, pieţe sobre şi biserici numeroase cu turnuri gotice şi acoperişuri cu giruete (pescăruşi, cocoşi, dragoni, sirene, ostaşi din aramă), care fac parte din văzduhul oraşului, turnuri cu diferite denumiri şi înălţimi (până la 47 m). Aici s-a născut stilul gotic nordic. Oraşul de Jos se apără prin poarta "Margarita cea Grasă" cu un enorm turn în potcoava (24 m diametru), care adăposteşte Muzeul de Istorie, iar vechiul Turn Ravel - o sală de concerte. Tartu - cel mai vechi oraş eston, Haapsalu - oraş insular, Pirita - staţiune cu o plajă lungă, pădure de pin, iaht-club, ruinele Mănăstirii Sf. Brigitta (lângă Kadriog).

BELARUS

Nume oficial Republica BelarusFormare 1991/1991Capitala MinskNr. populaţie 11.196.394 loc.Densitate 50 loc./km² Suprafaţă 207.600 km²Limbi vorbite bielorusă, rusăReligii Ortodoxi 60%, romano-catolici

8%, alţii 32%Etnii Bieloruşi 78%, ruşi 13%,

polonezi 4%, ucrainieni 3%, alţii 2%

Forma de guvernământ Preşedinţie Moneda naţională Rubla bielorusă= 100 kopeks

Locuit din timpuri străvechi, o mare parte a teritoriului Belarusului (Rusia apuseană), a intrat, începând din secolul IX, în componenţa Rusiei Kievene. La sfârşitul secolului XVIII, teritoriul Belarusului a fost anexat de Rusia. Populaţia din Belarus a participat la evenimentele revoluţionare din 1905-1907, precum şi la cele din februarie şi noiembrie 1917. În timpul primului război mondial, Belarus a devenit teatrul de luptă al beligeranţilor, partea de vest a ţării fiind ocupată de trupele germane. În noiembrie 1917, în Belarus s-a instaurat puterea sovietică, iar la 1 ianuarie 1919 s-a constituit R.S.S. Bielorusia. Prin tratatul ruso-polon de la Riga (martie 1921) partea de vest a Belarusului a trecut la Polonia. La 30 decembrie 1922, Belarus a intrat în componenţa U.R.S.S; în noiembrie 1939, Belarusul apusean a fost inclus în R.S.S. Bielorusia. Ocupat în 1941 de trupele hitleriste, în Belarus s-a organizat o puternică mişcare de partizani. În iulie 1944, a fost eliberat de trupele sovietice. La 25 august 1991 Belarus şi-a proclamat independenţa.

Ţară est-europeană, situată în bazinul superior al fluviului Nipru, într-un peisaj de câmpie (Polesia), dominat de coline morenice (346 m) cu numeroase lacuri glaciare şi mlaştini.Prezintă interes turistic prin zestrea de monumente istorice şi de artă din unele centre urbane. Minsk - principalul oraş industrial, comercial, cultural, ştiinţific şi turistic, amintit pentru prima dată în 1067, la începutul sec XI devine capitala cnezatului Minsk, care în sec. XIV a fost alipit la Lituania, în 1569 a redevenit centrul voievodatului Minsk, în 1769 intră în componenţa Rusiei, iar din 1919 este capitala Republicii Minsk. Recunoscut ca oraş al ceasurilor "Zarea" şi autocamioanelor "Maz" este an centru urban cu pieţe şi bulevarde largi, clădiri medievale, zidurile cetăţii, turnuri, biserici în stil gotic, baroc, muzee. Gomel - al doilea oraş ca mărime, important centru industrial, cultural şi turistic, cu muzee, monumente istorice şi arhitecturale.

UCRAINA

Nume oficial UcrainaFormare 1962/1962Capitala KievNr. populaţie 46.481.000loc.Densitate 77 loc./km²Suprafaţă 603.700 km²Limbi vorbite ucraineană, rusăReligii Ortodoxi 95%, evrei 1%, alţii 4%Etnii Ucraineeni 73%, ruşi 22%, alţii

5%Forma de guvernământ republică parlamentarăMoneda naţională grivnă ucraineană (UAH)

Situată în SV Europei de Est, se suprapune unui relief variat (montan, de podiş şi câmpie) având ieşire la Marea Neagră şi Marea Azov.Peisajul de câmpie este predominant fiind dat de Câmpia Niprului (100 - 150 m alt), Doneţului (100 m) şi Pontică (sub 100 m) care coboară spre Marea Neagră. Câmpiile sunt vâlurite, acoperite cu ierburi de stepă, silvostepă, terenuri agricole şi local păduri de stejar şi frasin. Podişul Volhino-Podolic este fragmentat şi continuă spre est cu Podişul Doneţului, un vechi lanţ montan ajuns la 300-325 m înălţime, în partea de V şi NV se desfăşoară Munţii Carpaţi aşezaţi în culmi paralele de 1500-1600 m atingând maxima de 2058 m în Vârful Hovirla, sunt fragmentaţi de văi şi depresiuni şi bine împăduriţi, în sudul Ucrainei se

desfăşoară Peninsula Crimeea (25.300 kmp) legată de continent prin Istmul Perecop şi despărţită de Asia prin Strâmtoarea Kerci cu un relief format din câmpie netedă şi joasă şi Munţii laila (1545 m) calcaroşi, cu un climat şi vegetaţie mediteraneene, plaje însorite şi faleze spectaculoase.Ucraina are un climat temperat-continental cu precipitaţii reduse, iar hidrografia este dată de Nipru, Nistru, Bug, Donul cu afluenţii lor, legate prin canale pe care s-au amenajat lacuri cu funcţiuni multiple, inclusiv turistică, de agrement nautic şi croazieră.Dispune de o reţea rutieră densă, cu arterele turistice internaţionale Cernăuţi -Chişinău - Odessa şi Albita - Chişinău - Odessa - Minsk.Areale turistice:

a) CRIMEEA. Variat sub raport natural, cu munţi calcaroşi şi vulcanici, cu peisaje pitoreşti montane şi de litoral maritim, cu plaje stâncoase sau nisipoase, faleze, abrupturi, toate de mare frumuseţe. Climatul subtropical, vegetaţia formată din chiparos, laur, magnolie, smochin, brad, pin de Crimeea; lacurile sărate, izvoarele vocluziene în ana carstică şi spectaculozitatea peisajului au permis amenajarea, de-a lungul litoralului şi îndeosebi la Yalta, o serie de staţiuni balneoclimaterice cu renume mondial. Yalta - "Perla Crimeei", situată la baza Munţilor Roman-Kos, pe ţărmul unui golf, la adăpost de vânturi, într-o vegetaţie luxuriantă şi un peisaj de mare frumuseţe; se remarcă prin numărul mare de zile senine, grădinile, plajele, amenajările pentru odihnă şi este legată de numele iluştrilor oameni de cultură care au poposit aici sau de Conferinţa din 1945 când şefii statelor U.R.S.S., S.U.A. şi M.Britanie au împărţit lumea postbelică. Alte staţiuni: Alupka, Alustat, Eupatoria, Feodosia, Livadia, Sevastopol - mare port maritim şi nod de comunicaţii rutiere; oraş-staţiune cu mare valoare turistică şi istorică. Aşezat pe o colonie greacă, apoi oraş medieval cu grădini, parcuri, biserici, clădiri de epocă, staţiune de cercetări maritime. Kerci - oraş -port şi staţiune cu clădiri medievale, muzee, expoziţii.Litoralul Mării Negre are numeroase oraşe şi staţiuni: Odessa, Cetatea Albă.

b) UCRAINA CENTRAL - ESTICĂ. Străbătută de fluviile Nipru şi Don cu lacurile sale pitoreşti, cuprinde peisaje variate, iar atracţiile turistice sunt concentrate în marile oraşe: Kiev - principalul oraş industrial, economic, cultural şi important centru turistic al ţării, oraş medieval. Oraşul vechi păstrează zidurile Cetăţii "Poartă de Aur" (sec. X), Catedrala Sf. Sofia (sec.XI) cu 13 cupole placate în aur, Mănăstirea Laura Pecersky (sec. X) - cea mai veche, palate, muzee. Oraşul nou "Al Grădinilor" (60% din suprafaţă) cu noile cartiere, bulevarde mari.

c) UCRAINA VESTICĂ se suprapune regiunii Cernăuţi, fondată din Carpaţii şi Subcarpaţii Ucrainei ce se impun prin peisaje variate şi pitoreşti, tradiţii etnofolclorice specifice, fond cinegetic şi piscicol. Cernăuţi - oraş pe Prut, centru industrial, cultural şi turistic al Bucovinei de Nord; atestat documentar ca punct de vamă; în Evul Mediu o puternică cetate - Tetina, azi în mine; în 1775, împreună cu Bucovina de Nord, a fost cedat Austriei până în 1918 când s-a unit cu România, apoi în 1940 a trecut la U.R.S.S. - Ucraina. Are numeroase biserici, clădiri medievale, Universitate; Lvov - important centru comercial cu numeroase obiective turistice, în decursul istoriei aparţinând Poloniei, Austriei, Ucrainei.

RUSIANume oficial Federaţia RusăFormare 1962/1962Capitala MoscovaNr. populaţie 145.537.200 loc.Densitate 8,5 loc./km²Suprafaţă 17.075.200 km²Limbi vorbite Rusa (şi altele în republicile

federale)Religii Ortodoxi 75%, alţii 25%Etnii ruşi 82%, tătari 4%, ucraineeni

3%, alţii 11%Forma de guvernământ Republică federală semi-

prezidenţială - preşedinteMoneda naţională Rublă= 100 kopeks

Pe teritoriul Rusiei, locuit încă din mileniul I î.Hr., din sec W d.Hr. s-au stabilit triburile slave, între Marea Baltică şi Marea Neagră, care au creat în sec VIU-K statul feudal rus cu centrul la Kiev, ce se destramă în sec XII când este cucerit de mongoli, în sec XIV-XV are loc unificarea cnezatelor în jurul Marelui Cnezat al Moscovei, apoi sunt cucerite pe rând teritoriile vecine, iar în sec XVII este inclusă Siberia şi Rusia devine imperiu de stat multinaţional, care sub Petru I cunoaşte o remarcabilă dezvoltare economică, politică şi culturală, în 1922 se constituie U.R.S.S. formată din 15 republici unionale, 20 republici autonome, 8 regiuni autonome, districte naţionale. Rusia, ca şi republicile unionale şi o parte din cele autonome au devenit după 1991 independente.

Aşezată pe două continente - Europa Estică şi Asia, Rusia este cel mai întins teritoriu de pe glob, desfaşurându-se pe circa 10.000 km VE, (străbătută de 11 fuse orare) şi de peste 4000 km NS între Marea Barents şi Marea Caspică „Ţara în care Soarele nu apune niciodată", când în Oceanul Pacific apune la Marea Baltică răsare.Aşadar, aici se întâlnesc cele mai vaste câmpii, depresiuni, râuri şi fluvii cu lunci foarte largi şi delte, podişuri dintre cele mai diverse ca morfologie şi peisaj şi munţi sau sisteme muntoase cu structură, vârstă şi aspecte diversificate şi atractive pentru turism. Astfel, câmpiile sub 300 m alt. reprezintă 44%, podişurile şi munţii mijlocii până la 1500 m - 40% şi munţii peste 1500 m circa 16% din suprafaţă. Se remarcă faptul că Rusia Europeană are relieful predominant de câmpie şi podiş, iar partea asiatică montan şi de podiş.Condiţiile climatice sunt, de asemenea, dintre cele mai diferite, de la clima arctică cu cele mai geroase ierni (-71°C la Oymyakon)şi până la cea subtropicală, iar zonele de vegetaţie, în raport cu clima, se desfăşoară de la tundra şi taigaua rusească cea mai întinsă de pe glob, pădurile de amestec până la stepa caspică, semideşerturile şi vegetaţia subtropicală din sudul Rusiei.În Rusia există 23 de Parcuri Naţionale.Reţeaua hidrografică, deosebit de complexă este formată din fluvii lungi: Obi-Irtâş (5400 km), Enisei-Angara (5039 km), Lena (4400 km), Amur, Volga (3700 km), Ural; lacuri naturale: Baikal, artificiale, mlaştini şi gheţari.Teritoriul Rusiei dispune de un potenţial turistic de mare diversitate ca structură, complexitate şi valoare pentru turism, partea europeană concentrând cea mai mare parte dintre obiectivele turistice. Se remarcă două subzone: Rusia Europeană şi Rusia Asiatică. RUSIA EUROPEANĂSe suprapune peste mai multe unităţi naturale care se întind de la Marea Baltică la Munţii Ural şi de la Marea Barents în nord la Marea Caspică în sud. Se pot contura cinci areale turistice:

a) MOSKOVA cuprinde partea centrală cu peisaje colinare şi de câmpie, fluvii şi canale, importante centre turistice şi o densă reţea de căi de comunicaţie. Moskova (Moskwa) - cel mai mare oraş european, aşezat pe Râul Moskova într-un peisaj colinar cu un climat continental excesiv, este cel mai important centru industrial, economic, cultural şi turistic al ţării; mare nod de comunicaţii cu ieşire la cinci mări prin intermediul canalelor, mari aeroporturi. Vizitarea Moscovei începe cu Kremlinul, un ansamblu arhitectural fortificat care cuprinde palate, biserici, catedrale înălţate cu sute de ani în urmă şi dominate de frumoase turnuri cu acoperişuri piramidale - Turnul Spaski cu orologiul Kremlinului şi muzee, închisă

de 2,5 km de ziduri masive din cărămidă roşie, întărită cu 20 de turnuri şi patru porţi, incinta triunghiulară a Kremlinului (28 ha) cuprinde monumente istorice de mare valoare turistică: palate precum Granovitaia (sec. XV-XVI), Palatul Senatului (sec. XVffl), Teremnoi Dvoreţ (sec. XVII), Palatul Mare al Kremlinului (sec. XIX), cel mai mare, bogat în muzee, Palatul Congreselor (1961); biserici şi catedrale, monumente străvechi ale arhitecturii ruse adevărate comori de icoane, fresce, picturi de valoare mondială, muzeele - circa 58 , galeriile de stat Tretiakov (5000 de picturi valoroase, 3000 de opere antice, 900 de sculpturi).

b) VOLGA reprezintă aria circumscrisă fluviului Volga cu o înşiruire de lacuri imense (amenajate turistic) şi centre turistice vizitabile într-o croazieră de mare frumuseţe pe această magistrală albastră, elogiată în literatura, pictura şi muzica rusească. De-a lungul fluviului şi al bazinului său se află câteva oraşe-porturi, centre turistice importante: Volgograd (Ţariţin), Saratov - cu clădiri de epocă, catedrale, Kuibâşev (Samara) - cu multe muzee; Kazan - oraş medieval, capitala R.A. Tătare, fostă reşedinţă a hanilor de pe Volga, Universitatea (fost templu grecesc - Pantheonul de pe Volga); Gorki (Nijni Novgorod), Kalinin (Tver), cu multe monumente istorice şi de artă, Palatul Ecaterinei, muzee.

c) LITORALUL BALTIC se suprapune câmpiei litorale baltice cu litoral linear, lacuri glaciare de mare frumuseţe, unele amenajate pentru agrement şi odihnă: Ladoga (18.400 km² cu 660 de insule), Onega (9.600 km²) cu oraşul Petrozavodsk (Kalininisk) şi peisaje atrăgătoare.Sankt Petersburg - cel mai mare oraş nordic, supranumit "Veneţia Nordului" - al doilea oraş rusesc aşezat la golful Finic pe râul Neva -, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Rusiei şi Europei cu circa 500 de poduri care leagă insulele din golf cu numeroase monumente istorice şi de artă, muzee, instituţii universitare, întemeiat ca fortăreaţă în 1703 de ţarul Petru cel Mare, între obiectivele turistice de valoare internaţională amintim: Palatul de Iarnă (baroc), fostă reşedinţă a ţarilor, azi Muzeul Ermitaj - unul dintre cele mai mari din lume; Catedrală, Palatul Marelui Stat Major (XVm) cu Arcul de Triumf (Carul Gloriei) şi Coloana Alexandrovskaia (1812), Palatul Amiralităţii (XIX) cu renumitul turn de 72 m ce are în vârf o corabie de aur, ridicate în memoria victoriei din 1812 împotriva lui Napoleon; Piaţa Decembriştilor; Catedrala "Petru şi Pavel" cu mormântul lui Petru cel Mare, numeroase teatre, parcuri, muzee, ansambluri arhitectonice. Alte centre turistice: Petrodvoreţ, Puşkin; Pavlovsk, -fostă reşedinţă a ţarilor, reuneşte ansamblul palatului şi parcului; Lomonosov; Novgorod cu vechi catedrale (Sf. Sofia - 1045-1050), Kaliningrad (Konigsberg), port la Marea Baltică cu numeroase monumente: Domul (XIV), clădiri de epocă, muzee, biserici, catedrale, castel.

d) MAREA ALBA - BARENTS cuprinde câmpia joasă şi litoralul mărilor: Albă şi Barents cu multe golfuri-estuare ale fluviilor Onega, Dvina, Peciora. Condiţiile naturale polare cu peisajele deosebite date de colinele morenice, mulţimea insulelor, peninsulelor, golfurilor, lacurilor glaciare, ca şi splendidele aurore boreale, care îmbracă orizontul ca nişte draperii în culorile curcubeului, reprezintă atracţii de mare interes turistic. Două oraşe atrag şi concentrează turismul de aici: Murmansk - oraş-port în Peninsula Kola cu fiorduri şi peisaj polar deosebit de pitoresc şi Arhanghelsk - oraş-port la Marea Albă, care intră în circuitul porturilor polare până la Vladivostok.

e) LITORALUL CASPIC se suprapune părţii sudice a Rusiei Europene cu peisaje pitoreşti de litoral cu plaje, câmpii, coline. Pe litoralul Mării Negre se află multe staţiuni balneare de la Novorossilsk până la Soci - cea mai importantă prin valoarea peisajelor de litoral şi montan, ape minerale, echipament turistic. La Marea Caspică se întâlnesc staţiunile: Derbenţ, Mahacikala şi oraşul Astrahan în Delta Volgăi cu interesante monumente istorice, iar pe continent, oraşele: Krasnodar, Stavropol, Peatigorsk, Rostov pe Don, importante centre turistice prin obiectivele medievale, pe care le etalează.

f) MUNŢII URALI ("Muzeul Mineralogic") cuprinde lanţul Munţilor Urali care se desfăşoară de la nord la sud delimitând Europa de Asia. Extinderea şi varietatea de peisaje, de

mare atractivitate (polare, de tundră, glaciare, carstice, vulcanice, stepice, de litoral) conferă Uralilor valenţe turistice atât vara, cât şi iarna.

RUSIA SIBERIANA (ASIATICĂ)Cuprinde Rusia Asiatică, de la Munţii Urali la Oceanul Pacific, climă, vegetaţie şi relief de mare diversitate şi atracţie pentru turism. Siberia a fost umanizată îndeosebi în secolul XX, când au apărut circa 700 de aşezări şi oraşe noi cu o populaţie de peste 25 mii. locuitori. Aceste localităţi reprezintă puncte de concentrare sau dispersie în imensa Siberie, pentru turismul care încă este la începuturile sale. Magistralele siberiene leagă arealul cu Rusia Europeană şi Asia Centrală. Interes deosebit prezintă taigaua, peisajele polare, „aurole boreale" şi animale de interes vânătoresc: zebelină, samur, vulpe argintie etc.

a) SIBERIA VESTICA se suprapune Câmpiei Siberiei Apusene, între Munţii Ural şi Fluviul Enisei (cea 1,7 mii km²), cu un relief uniform, mlăştinos, deschis spre Oceanul Arctic şi închis din celelalte zări de munţi de peste 1500 m alt.; clima trece de la cea polară în nord, la cea temperat - continentală spre sud, realizându-se temperaturi de minus -45°~-54°C, iama şi 5°C (nord) şi 20°C (sud), vara, iar vegetaţia este specifică de taiga şi de mlaştini, înspre nord, de tundră. Cel mai mare oraş al Siberiei de Vest este Novosibirsk, port pe Obi, nod de comunicaţii, centru industrial, cultural şi ştiinţific ("orăşel academic"), iluminat de „aurorele boreale". Dispune de teatre (Teatrul de operă şi balet, recunoscut în toată Rusia), galerii de artă cu icoane din sec. XV-XVI, muzee. Pe Fluviul Obi sunt mai multe oraşe - porturi de importanţă turistică: Omsk, Tobolsk, Tomsk, cu clădiri din sec. XVin - XIX, universitate, (1888), muzee, iar pe un afluent al Irtâşului se află oraşul Tiunien.

b) SIBERIA CENTRALA, cuprinsă între fluviile Enisei şi Lena, corespunde unei asociaţii de podişuri (Pod. Siberiei Centrale), câmpii maritime spre Oceanul Arctic şi fluviatile pe râurile şi fluviile interioare, precum şi unor masive montane, către sud. Aceşti munţi şi podişuri alimentează fluvii cu un imens potenţial energetic, aici amenajându-se hidrocentrale uriaşe (Bratsk cu Lacul Angara pe râul omonim, Krasnoiarsk cu Lacul Enisei). În aria montană, râurile au văi pitoreşti, un curs repede cu numeroase cascade (Angara, Tunguska), lacuri naturale şi antropice de mare frumuseţe. Se impune lacul tectonic Baikal (31.500 km², cu o lungime de 636 km, lăţime de 68 km, cel mai adânc de pe glob - 1741 m) de mare frumuseţe peisagistică, dar şi de importanţă ştiinţifică şi economică ("muzeu viu" cu peste 1200 de specii de animale şi 600 de specii de plante endemice, un bazin piscicol impresionant). Parcul Naţional Barguzin (280.000 ha) adăposteşte tigrul siberian şi foca baikaliană.Siberia Centrală este ţinutul coloşilor industriali, aici afiându-se importante centre urbane şi turistice, precum: Irkutsk, capitala Siberiei Centrale, important oraş industrial, cultural, nod de comunicaţii; Krasnoiarsk (pe Enisei), Cerembova , Iakutsk (Lena), Norilsk etc.

c) SIBERIA ESTICA (Extremul Orient rusesc), cu cele aproximativ 3 mii. km², reprezintă cel mai îndepărtat tărâm asiatic, situat la est de fluviul Lena până la Oceanul Pacific. Ţinut predominant muntos cu îngheţuri persistente, litoral arctic, tundră şi taiga, o mare varietate de animale, râuri mari şi numeroase, lacuri glaciare, vulcani activi şi stinşi, numeroase insule stâncoase, vulcanice, gheţari şi cu urşi polari etc.Transsiberianul St Peterburg-Vladivostok asigură legătura Siberiei Orientale cu Rusia Europeană, cu Mongolia şi China.Se impun prin natura lor: Peninsula Kamciatka (330 mii km²), cu două şiruri de munţi despărţite de o depresiune, cu circa 120 de vulcani, din care 28 sunt activi (Kliucevski 4750 m, cel mai înalt munte din Rusia), gheţari (866 kmp), multe lacuri, vulcanice sau glaciare, vegetaţie diversă şi animale cu blană scumpă (hermelină, zibelină, vulpe argintie), reni domesticiţi sau sălbatici.Centru turistic: Petropavlovsk oraş industrial, bază de pescuit, centru cultural.

Peninsula Ciukotsk, în extremitatea nord - estică a Asiei (49.000 km²), traversată de Cercul Polar, cu relief montan, climat polar, tundră, nopţi polare, reni, vulpi polare.Insula Sahalin, muntoasă şi cu câmpii literale, climă musonică, taiga formată din zadă sau brad şi molid. Centru turistic: Oha.Peisajele de tundră, nopţile şi zilele polare, plimbările cu sania trasă de câini reprezintă alte atracţii turistice.Pe continent se găsesc două centre turistice: Vladivostok, port la Marea Japoniei, nod de comunicaţii, punct terminus al căii ferate transsiberiene centru industrial, comercial, cultural, bază a flotei de baleniere şi pentru vânătoare de blănuri scumpe, vânătoare de balene. Habarovsk, port pe fluviul Amur, centru industrial, cultural şi turistic.

III Asia5.3.1. Profilul continentului

Asia este continentul cu cea mai mare suprafaţă (29,7% din uscatul planetar) şi având populaţia cea mai numeroasă (60,5 % din populaţia Terrei). Desfăşurat în întregime în emisfera nordică (masa continentală), Asia poate fi numit continentul marilor contraste, în Asia se află punctul cel mai semeţ (Chomolungma 8 848 m) şi cel mai coborât al uscatului planetar (ţărmul Mării Moarte 403 m sub nivelul Oc Planetar), alături de climatul polar se în-tâlneşte cel ecuatorial, alături de polul ploii de pe Terra (Cherrapunji, India) există spaţii în care nu cad precipitaţii uneori ani de zile (Rub'al Khali, Pen. Arabia). În Asia se află cea mai întinsă zonă endoreică (apele nu au legătură cu Oc. Planetar) (Asia centrală) şi unele din cele mai mari fluvii ale Terrei (Yangze = Changjiang 6 300 km; locul 3 pe glob). Asia cunoaşte mari diferenţieri şi ale învelişului vegetal (de la zonele cu pâlcuri de ierburi aride la cele tropicale-ecuatoriale cu vegetaţie exuberantă). Asia se înscrie în aria antropogenezei, aici aflându-se cele mai populate state ale globului (China, India), dar şi statul cu cea mai mică densitate (Mongolia, l ,5 loc/km2). În Asia au apărut primele oraşe şi s-au dezvoltat primele civilizaţii (în Mesopotamia, India, China), dar, în plină eră a cuceririi spaţiului cosmic (la care

participă şi state asiatice — Rusia, China, Japonia, India), se mai află populaţia pe treapta cea mai coborâtă a evoluţiei societăţii umane (ex. tribul tassaday, în Filipine). POZIŢIA GEOGRAFICĂ. Asia are partea continentală în emisfera nordică, pătrunzând însă, prin arhipelagul indonezian, dincolo de Ecuator, până la 11° lat. S (ins. Roti). Coordonatele masei continentale sunt: 1°16' lat. N (capul Piai = Bulus) — 77°43' lat. N (Capul Celiuskin) şi 26°04' long. E (capul Baba, Pen. Asia Mică) şi 169°40' long. V (capul Deznev, Pen. Ciukotska). Distanţele între punctele extreme sunt de cca 7 800 km de la N la S şi de cca. 10 000 km de la V la E. Asia este înconjurată din trei părţi de apele Oc. Planetar, în NV limita fiind oarecum convenţională, pe linia Munţii Urali—fluviul Ural—Marea Caspică—Munţii Caucaz, limită care o separă de Europa, cu care formează o singură masă de uscat numită Eurasia. Până la 1869 Asia era legată prin istmul Suez şi de Africa, fapt care dădea unitate deplină uscatului Lumii Vechi, în N Asiei este scăldată de apele mărilor componente ale Oc. Arctic (Kara, Laptev, Marea Siberiei Orientale), în E de apele Oc. Pacific (mările Bering, Ohotsk, Japoniei, Chinei Orientale şi Chinei de Sud), în SE de mările ce fac legătura dintre Oc. Pacific şi Oc. Indian (mările Timor, Arafura, Banda) şi în S de Oc. Indian cu Marea Arabici, Golful Arabo-Persic, Golful Aden şi Marea Roşie, în sfârşit, în V, pe o scurtă porţiune (la scara continentului), Asia este scăldată de apele mărilor Mediterană, Egee, Marmara şi Neagră.ETIMOLOGIE. Asia este un nume foarte vechi, intrat în uz din antichitate. Derivat probabil din asirianul asu, care înseamnă „răsărit", el a fost utilizat la început de greci pentru a desemna regiunea aflată la E de ţara lor. După unele aprecieri, acest nume l-a primit iniţial câmpia din jurul Efesului (oraş în Asia Mică), a fost extins la Anatolia de azi şi apoi a căpătat conţinutul spaţial pe care îl cunoaştem în prezent.SUPRAFAŢA. Cu cei 44 470 549 km2 (din care 12 836 900 km2 revin Rusiei), Asia este cel mai mare continent al Terrei, reprezentând 29,7% din masa uscatului terestru şi 32,6% din uscatul locuit (fără Antarctica). Din suprafaţa Asiei, 784 300 km2 sunt suprafeţe acvatice, 17,9% o reprezintă peninsulele (Asia Mică, Pen. Arabia — cea mai mare pen. de pe Terra, India, Indochina, Malaya, în S şi V, Coreea în E, Kamcatka, Ciukotska, Jamal şi Tajmyr în NE şi N), iar 6% insulele şi arhipelagurile înconjurătoare. O parte din insule sunt de mari dimensiuni (Kalimantan/Borneo 735,7 mii km2 şi Sumatera 425 mii km2 în arh. indonezian, Honshu în arh. japonez — 227 mii km2). La nivelul statelor continentului, există mari disproporţii spaţiale, în Asia se desfăşoară cel mai întins stat de pe glob, Rusia, alături de care se află China, stat şi el de dimensiuni continentale (9 572 900 km2), precum şi alte state cu mari suprafeţe: India (3 165 596 km2 — locul 7 pe glob), Kazahstan (2 724 900 km2), Arabia Saudită (2 248 000 km2), Indonezia (l 919 317 km2), Iran (l 645 258 km2), Mongolia (l 566 500 km2). Aceste 7 state deţin împreună 722% din suprafaţa Asiei în acelaşi timp, unele state au sub l 000 km2 fiecare (Maldive 298 km2, Singapore 646 km2, Bahrain 695 km2).RELIEF, în Asia se întâlnesc unităţi morfologice de dimensiuni impresionante, adevărate recorduri la nivel planetar (cel mai înalt şi întins podiş — Tibetul, cel mai înalt sistem muntos — Himalaya-Karakorum). Vulcanismul neogen şi cel actual înscriu Asia de E şi SE în cunoscuta zonă cu seismicitate ridicată a „Cercului de Foc al Pacificului". Lanţul muntos terţiar, ce traversează Asia de la V la E, din Anatolia până în arhipelagul indonezian, constituie în sectorul său cel mai semeţ o limită climatică între Asia musonică şi Asia aridă, şi una biogeografică între regiunea palearctică şi cea indiană. Relieful este în general înalt, Asia fiind continentul (locuit) cu altitudine medie cea mai ridicată (960 m), având punctul cel mai înalt (Chomolungma, 8 848 m), dar şi punctul cel mai coborât al scoarţei terestre, în zona Mării Moarte (403 m sub nivelul Oc. Planetar). Podişurile (unele aflate la mari alt. — ex. Tibet) sunt unitatea de relief cea mai răspândită (44,6% din suprafata Asiei), munţii deţin 292% iar câmpiile 262% din supr.

Orogeneza terţiară a unit platformele precambriene din N, siberiana şi chineză — completate cu formaţiuni mai noi (paleozoice şi mezozoice) — cu cele din S, platformele arabă şi indiană (desprinse din vechiul continent Gondwana). Sistemul muntos de vârstă terţiară, cu înălţimile cele mai mari în partea sa centrală (munţii Himalaya — Karakorum), prezintă trei noduri orografice puternice, în care se întâlnesc şi din care pornesc lanţuri muntoase ce cuprind între ele vechi structuri de platformă, azi podişuri cu dimensiuni con-siderabile. Astfel, în V continentului se află nodul orografic al Armeniei, în care se întâlnesc lanţurile montane ale Munţilor Pontici (în N) şi Taurus şi Antitaurus (în S), ce închid între ele Podişul Anatoliei. Din nodul orografic al Armeniei (cu vârful Ararat — 5 137 m) pornesc spre SE, pe de o parte munţii Zagros, continuaţi de munţii Makran şi Suleiman, iar pe de altă parte (prin S Mării Caspice), Munţii Elburz, continuaţi cu munţii Kopet Dag şi Hindu Kush. Între aceste două lanţuri muntoase, ce se unesc în nodul orografic al Pamirului, se află podişul întins şi arid al Iranului. Din Pamir se desprind — spre SE — lanţurile munţilor Karakorum — Himalaya (cel mai înalt sistem muntos al planetei, cu 96 din cele 109 vf. cu altitudini mai mari de 7 315 m şi toate cele 19 vf. care trec de 7 900 m), iar spre E lanţurile munţilor Kunlun Shan — Altun Shan — Nan Shan (alt. 4 500 -7 700 m). Aceste două impresionante lanţuri montane închid între ele cel mai mare şi mai înalt podiş de pe glob (Tibet/Xizang, alt. medie 4 785 m, apropiată de altitudinea max. a munţilor Alpi din Europa, Mt. Blanc — 4 807 m), în SE acestui podiş (în zona Yunnan) există al treilea nod orografic, din care se desprind munţii Arakan Yoma (în V, în Myanmar) şi Cordiliera Anamitică (în E), care străbat Pen. Indochina şi cuprind între ele, în Thailanda şi Laos, o zonă de platouri (mai extins fiind podişul Korat). Ultima secţiune a acestui uriaş sistem muntos terţiar se desfăşoară în insulele arhpelagului indonezian şi filipinez, prin munţi cu altitudini destul de ridicate (Kinabalu 4 101 m, în ins. Kalimantan). Acest sector insular, continuat spre N de munţii din arhipelagul japonez, Pen. Kamcatka şi Extremul Orient rusesc (Dzugzur, munţii Koreacilor), cuprinde unii din cei mai tineri munţi din A. şi cunoaşte o intensă activitate vulcanică şi.seismică, fiind situat în arealul „Cercului de Foc al Pacificului" Lanţurile muntoase formate în paleozoic şi mezozoic şi ridicate diferenţiat în timpul orogenezei terţiare se desfăşoară în lungul podişurilor Asiei centrale şi nordice şi al câmpiilor orientale. O serie de munţi mai puţin extinşi — Tarbagatai (alt. max. 3 816 m) şi Dzungarskij Alatau (alt. max. 4 442 m) — şi separaţi prin culoare tectonice fac trecerea spre munţii Tian Shan, cu alt. ce depăşesc 7 000 m (Pik Pobedy 7 439 m), desfăşuraţi pe direcţia V—E, învecinându-se spre S cu puternicul nod orografic al Pamirului (alt. max. 7 495 m) Munţi vechi se întâlnesc în Asia nordică — munţii Byrranga (pen. Tajmyr), în Asia de Est — Munţii Sihote Alin (în Rusia), Munţii Coreei, munţii Marele Khingan şi Micul Khingan (în China), a căror orientare generală este N—S şi apoi în zona marginală a scuturilor sudice — munţii de rift (fractură) din SV Pen. Arabia (Hijaz-Asir-Yemen) şi cei ce mărginesc la V şi E Pen. India (Ghaţii de Vest şi Ghaţii de Est)

Podişurile sunt dispuse în interiorul marilor lanţuri montane terţiare (Tibet, Iran,Anatoliei, Korat ş.a.), la marginea sudică a acestora sau între cele două mari generaţii de munţi (cea nouă — terţiară şi cea veche — paleozoico-mezozoică). În partea centrală a continentului se desfăşoară o serie de podişuri, mai mari fiind Podişul Gobi (cca. 2 mii. km 2), cu aspect depresionar, podişurile Kashgariei (cu deşertul Takli Makan) şi Jungariei, două compartimente ale unei vaste zone endoreice aflate la nordul munţilor tineri Kunlun Shan — Nan Shan şi separate prin prelungirile estice ale munţilor Tian Shan. În Asia nordică se desfăşoară Podişul Siberiei Centrale (între fluviul Enisei şi Lena) şi Podişul Aldan, ambele în nordul liniei montane Saian—Jablonovyi—Stanovoi. În sudul continentului se desfăşoară Podişul Arabici (în pen. omonimă) şi Podişul Dekkan în Pen. India. Specific Asiei este Podişul de Loess, în nordul munţilor Qin Ling şi traversat de Fluviul Galben/Huanghe. Gro-simea acestei roci necimentate de vârstă cuaternară atinge 600 m. Două podişuri alcătuite din

roci vechi paleozoice, ce apar pe alocuri la zi, sunt Kazahstan şi Turgai (ambele în Kazahstan). În zona insulară a Asiei podişurile ocupă suprafeţe restrânse. Altimetric, podişurile variază de la peste 4 500 m (în Tibet) la l 600-2 500 m (în podişul Yunnan din sudul Chinei), la 900-1 200 m în Podişul Gobi şi l 000 m în Podişul Siberiei Centrale, la cca. 900 m în Podişul Anatoliei şi sub 500 m în Turgai (în S Munţilor Urali)

Câmpiile ocupă poziţii periferice în cadrul continentului, cele mai mari fiind în partea de V şi NV — Câmpia Siberiei Occidentale (c. 3 mii. km2) şi Câmpia Turanului (desfăşurată între munţii Tian Shan şi Marea Caspică, câmpie aridă acoperită cu deşerturi nisipoase şi deprresiuni în care sunt cantonate lacurile Arai şi Balhas). Extinsă este şi Marea Câmpie a Chinei de N (cu alt. sub 50 m), construită de fluviile Huanghe şi Huaihe şi continuată spre NE cu câmpia Dunbei, drenată de fluviul Sungari. O a doua formă de câmpii este cea a câmpiilor aflate în sudul munţilor terţiari, la contactul acestora cu vechile scuturi (arab şi indian). Este vorba de Câmpia Mesopotamiei, drenată de Tigru şi Eufrat, şi de Câmpia Indo-Gangetică (drenată de Indus în V, Gange şi Brahmaputra în E). Câmpii de mica întindere sunt cele din bazinele tectonice, apoi câmpiile din Pen. Indochina, cu o mai mare extensiune în zona de vărsare a fluviilor Mekong, Menam, Salween. Câmpiile însoţesc zonele litorale, inclusiv ale Asiei insulare, mai dezvoltate fiind cele din insulele mari (în S ins. Kalimantan, în S ins. Honshu, E ins. Sumatera) O caracteristică a reliefului Asiei o constituie şi marea dezvoltare a vulcanismului actual, în special în zona insulară din E şi SE. Astfel, în ins. Sumatera există 10 vulcani activi, în ins. Java 20 vulcani activi, în arh. Filipinez 12 (între care, cu erupţii recente, Taal), în arh. japonez 50 de vulcani activi, iar în Kamcatka peste 20 de asemenea vulcani, între care Klyuchevskaja Sopka (cel mai înalt din Asia, 4 750 m). O erupţie extrem de puternică a înregistrat în anul 1883 vulcanul de pe ins. Krakatau din arh. indonezian, care a provocat moartea a 36 000 persoane.

CLIMA. Este variată, de la cea ecuatorială în arhipelagul indonezian la cea polară din insulele arctice şi nordul continentului. Deasupra Asiei, în părţile centrală şi nordică, în anotimpul rece se instalează un centru de ridicată presiune atmosferică (anticiclonul siberian), a cărui influenţă se extinde şi spre V (în Europa), iar vara se instalează o minimă barică, mai pronunţată în Podişul Iranului şi pe cursul inferior al Induşului. Aceste două regiuni barice orientează circulaţia din şi spre Oc. Indian. Vara, masele mai umede formate deasupra oceanului, regiune cu presiune mai ridicată decât a uscatului asiatic, se îndreaptă spre conti-nent, provocând ploile musonice în India şi Indochina. În această ultimă zonă acţionează şi fronturile atmosferice din zona Oc. Pacific. Munţii Himalaya-Karakorum constituie un obstacol insurmontabil în calea maselor umede oceanice, în nordul lor climatul fiind deosebit de arid. În Asia răsăriteană acţionează, până în zona arhipelagului Kurilelor, musonul dinspre Oc. Pacific, în perioada de schimbare a direcţiei maselor principale de aer fiind frecvente furtunile tropicale (taifunurile).

Iarna, o dată cu instalarea unor presiuni deosebit de ridicate pe continent, direcţia circulaţiei atmosferice se schimbă, munţii Himalaya-Karakorum constituind din nou o barieră, acum însă în calea maselor de aer rece continental, în schimb, întreaga Asie centrală, Asia de N, parţial Asia de V se află sub influenţa acestei mase de mare presiune, în ianuarie înregistrându-se temperaturi sub 0° C pe 2/3 din suprafaţa continentului. Asia de E (zona insulară) este ferită de rigorile termice ale acestei mase de aer, care, traversând spaţiul marin al Mării Japoniei şi Mării Ohotsk, îşi măreşte umiditatea şi provoacă ninsori abundente pe versanţii expuşi (cei V) ai lanţurilor muntoase din reg. Local se întâlnesc un climat subecuatorial (în arh. indonezian: în ins. Timor şi alte ins. sudice), un climat de tip mediteranean, cu ploi de iarnă suficiente în zona Levantului (Asia de S V). Specifice Asiei sunt însă climatul arid şi cel musonic. Climatul arid, cu nuanţe termice şi pluviale extreme în zonele interioare ale Arabici, prezintă mai multe aspecte regionale: rece (în zona podişului înalt al Tibetului, în bazinul depresionar de înălţime — peste 2 500 m — Tsaidam), temperat

(Asia centrală — deşerturile Karakum, Kyzylkum, Betpak-Dala, Ust'Urt) şi tropical (Pen. Arabia şi NV Pen. India —deşertul Thar, apoi în Iran şi sudul Afghanistanului). Climatul musonic prezintă şi el variante: una tropicală, mai cunoscută şi mai răspândită (din India şi până în sudul Japoniei), şi alta temperată în Extremul Orient rus, în insulele arhipelagului japonez (parţial) şi în Pen. Coreea. Valorile meteorologice reprezentative pentru această varietate se înscriu ca maxime (unele dintre ele) la nivel planetar.HIDROGRAFIA. Relieful şi clima (mai ales regimul precipitaţiilor) diferenţiază aspectele hidrografice ale Asiei. Apele curgătoare se îndreaptă, dar nu în totalitate, spre Oc. Planetar, existând mai multe arii endoreice, cea mai importantă şi cea mai mare de pe Terra fiind în Asia centrală, extinsă din zona Mării Caspice (în V) până dincolo de munţii Tian Shan (în E), în această regiune unele ape sunt adevărate fluvii: Amudaria (2 540 km) şi Sârdaria (3 019 km), altele au dimensiuni ceva mai reduse; unele se varsă în lacuri mari (Arai, Balhas), altele se pierd în nisipuri şi mlaştini sărate sau în oaze unde întreaga lor apă este utilizată în scopuri agricole între apele curgătoare ale acestei zone endoreice — în afara celor menţionate — se află Tarimul/Tarim He (2 030 km), care străbate deşertul Takli Makan, pierzându-se în nisipurile acestuia (înainte de 1924 se vărsa în lacul Lop Nur/Lob Nor), Murgab şi Tedzen, ce coboară din Hindu Kush spre deşertul Karakum (Turkmenistan), în prezent unite cu Amudaria prin canalul Karakum. Cea mai mare parte a teritoriului Asiei este însă străbătută de ape ce se îndreaptă spre cele trei oceane învecinate, spre Marea Mediterană şi Marea Neagră. Spre Oc. Arctic se îndreaptă marile fluvii siberiene: Obi (5 410 km), Enisei (5 540 km), Lena (4 400 km) şi Kolyma (2513 km), care au debite mari şi prezintă primăvara inundaţii, în sectoarele mijlocii şi inferioare ale lor, din cauza dezgheţului mai timp una dia cursul superior. Spre Oc. Pacific se îndreaptă Amurul (4 667 km), cu Sungari şi Ussuri, apoi fluviile din China, Huanghe (5 464 km), Yangze (6 300 km, al treilea fluviu al planetei) şi Xijiang (Fluviul Perlelor — 2 197 km), apoi fluviul ce traversează Pen. Indochina: Hong Ha (l 140 km), Mekong (4 350 km), care formează la vărsare o mare deltă (70 000 km2) şi Menam (l 200 km), în Oc. Indian se varsă Salween (2 400 km), cu izvoarele - Tibet, Gange (2 510 km), cu afluentul său Brahmaputra (care îşi are izvoarele în Tibet, reuşind să străpungă în E bariera munţilor Himalaya 2 900 km), Indus (2 900 km, şi el cu izvoarele în Tibet), în Golful Arabo-Persic se varsă fluviul Tigru (l 850 km) şi Eufrat (2 800 km), unite în cursul inferior sub numele de Shatt Al-Arab. Lacurile Asiei au o mare răspândire si au origini diferite: sectoare ale unor mări preexistente, cum sunt Marea Caspică (371 000 km2, cel mai mare lac de pe glob) şi lacul Marea Aral (66 500 km2 în 1960, azi doar 33 800 km2), lacuri tectonice (Baikal, 31 500 km2, cel mai adânc lac de pe glob — l 620 m ad. max.), Issyk Kul (în Munţii Tian Shan, la l 609 m alt., 6 280 km 2), Marea Moartă (980 km2', într-o deprsiune sub nivelul Oc. Planetar), Hovsgol Nuur (în Mongolia, 3 400 km2) ş.a. Altele sunt găzduite de platouri de lavă (Van Golii 3 760 km2 şi Rezayeh 5 775 km2, ambele în Podişul Armeniei). Numeroase sunt lacurile în cratere vulcanice (întâlnite mai ales în insulele din partea de SE şi E); o serie de lacuri se află în regiunile carstice (Podişul Anatoliei); există şi lacuri de baraj natural. Specific lacurilor din Asia aridă este gradul ridicat de salinitate al celor mai multe dintre ele (salinitate max., apele Mării Moarte, 260%o, de 7,5 ori mai mare decât a Oc. Planetar). Amenajările hidrotehnice au dus la crearea unor lacuri artificiale, multe cu supr. apreciabile, între acestea din urmă, sunt de amintit lacurile Bukhtarma (5 500 km2), pe Irtys, Bratsk (5 476 km2) pe Angara, Kamensk (4 500 km2) pe Obi, Sanmensia (2 350 km2) pe Huanghe, Krasnoiarsk (2 130 km2) pe Enisei.VEGETAŢIA Asiei a fost influenţată în dispunerea şi componenţa ei de unele evenimente geologice, de dispunerea reliefului (în special de bariera biogeografică a munţilor Himalaya) şi de elementele climatice (ariditatea tipică unei mari părti a continentului). Nu trebuie omisă nici influenţa factorului antropic, în linii mari, zonele de vegetaţie se asociază zonelor climatice. Cel mai puţin afectată de intervenţia antropică este Asia nordică, cu vegetaţia ei de

tundră în insulele arctice şi în nordul părţii continentale, apoi cu vegetaţia forestieră, de conifere — cunoscuta taiga siberiana, componentă a celei mai mari păduri de pe glob (taigaua eurasiatică, de la Marea Baltică la Oc. Pacific). Specifice taigalei sunt laricea (37% din supr.) şi pinul (24%). Molidul ocupă doar 4% (el nu rezistă la temperaturi prelungite mai coborâte de —38° C, şi nu este întâlnit decât rar la est de Enisei). Turbăriile extinse însoţesc această zonă forestieră. Pădurea de foioase apare în Asia nordică, în regiunea Mării Ohotsk (cu plopi, anin, mesteacăn), în zona fluviului Amur şi a afluntului său Ussuri apar în plus arţari, nuci, ulmi si tei ş.a. cu specii locale (tei manciurian, frasin manciurian) în sudul pădurii siberiene se dezvoltă silvostepa, stepa tipică, stepa aridă şi stepa cu săraturi. Silvostepa se întinde (pe direcţia V— E) în sudul Câmpiei Siberiei Occidentale, apoi între Amur şi Huanghe (pe direcţia N-S). Stepa tipică se află în Podişul Kazahstanului, unde parţial a fost înlocuită în ultimele decenii eu plante de cultură (cereale mai ales); spre sud, ea trece în stepele deşertice, în care vegetaţia este discontinuă, iar ca element specific apare pe văile seci din Karakum saxaulul, un arbore fără frunze; în alte zone deşertice se întâlnesc plante halofile. În deserturile reci (Tibet, Pamir) apare vegetaţia specifică tundrei. Stepa mai este întâlnită şi în Asia de V, între munţii Zagros şi litoralul Mării Mediterane, remarcându-se prin bogăţia speciilor (peste 2000). Tipică Asia este regiunea biogeografică a Extremului Orient, unde climatul musonic creează o mare varietate de specii temperate şi tropicale, China deţinând recordul în privinţa speciilor de plante (peste 15 000, în afara celor inferioare, de genul muşchilor sau ciupercilor), între speciile de arbori (peste 60 numai arbori înalţi), se află stejarul, arţarul, mesteacănul, castanul, alături de magnolii, arborele lalea, arborele de camfor şi, pe alocuri, metasequoia. De asemenea, spre sud se întâlnesc palmieri şi numeroase varietăţi de bambus. Dacă pădurea în China ocupă în prezent suprafeţe reduse vegetaţia tipică acestei regiuni se păstrează aproape intactă în Japonia (66,8% din supr. ţării este împădurită) şi ocupă zone importante în Coreea. Zona Asiei de sud (regiunea biogeografică indiană) a suferit mai puţin de pe urma evenimentelor geologice, plantele rămânând în forme apropiate de cele din perioada terţiară. Caracteristică este bogăţia de specii a pădurii tropicale umede (numai în ins. Sumatera şi Java se întâlnesc peste 3 000 specii de arbori). FAUNA Asiei a suferit şi ea influenţa barierei munţilor Himalaya. Zona de tundră cunoaşte o vie animaţie în cursul scurtei veri boreale, după care rămân peste iarna lungă lemingii (mici rozătoare) şi câteva specii de păsări care trăiesc în tunele făcute în zăpadă, hrănindu-se cu muşchi şi licheni, în taiga, viaţa animală este mai bogată, în taigaua est-asiatică întâlnindu-se peste 300 specii de păsări (în cea europeană sunt doar 20, din pricina influenţei calotei glaciare cuaternare). Sunt numeroase mamiferele arboricole, multe cu blană preţioasă, în schimb, reptilele şi batracienii sunt foarte rari. Se remarcă în această zonă nord-asiatică lacul Baikal, cu o faună specifică, având multe endemisme. În stepe sunt comune rozătoarele şi ierbivorele, diverse specii de antilope, cai sălbatici şi cămila cu două cocoaşe (bactriană); între păsări se remarcă dropia, în Asia de E, componentă şi ea a regiunii biogeografice palearctice, fauna este originală, cu tigri (sibenan, care s-a extins de aici în Asia de SE şi în India de N), iar ca animal specific, rar întâlnit în prezent, ursul panda uriaş (în munţii din E Tibetului); panda obişnuit vieţuieşte în Himalaya. Animalul specific Asiei de V, dromaderul, pare a fi originar din stepele din jurul Mării Caspice. În regiunea biogeografică indiană, fauna este în cea mai mare parte tropicală şi se aseamănă cu cea a Africii.

5.3.1.REGIUNI TURISTICEPrin extinderea sa, configuraţia şi diversitatea cadrului natural şi îndeosebi mulţimea popoarelor şi a etniilor cu istoria, civilizaţia şi cultura lor, Asia oferă o mare varietate de tradiţii turistice naturale, de obiective cultural-istorice, unele de valoare universală.Se pot individualiza, astfel, mai multe regiuni turistice:

3.2.1. Asia central - esticăCuprinde o vastă întindere asiatică, îndeosebi continentală, dar şi oceanică cu peisaje alpine, cu gheţari si tundră, de desert şi semideşert, subtropicale, musonice şi oceanice. Pe acest subcontinent au apărut, s-au individualizat şi dezvoltat culturi şi civilizaţii milenare pe care le regăsim astăzi, diferenţiate în anumite subzone şi anume: China, Mongolia, Coreea şi Japonia.

CHINA/”ŢARA DRAGONULUI”/ „ŢARA SOARELUI RĂSARE”

Nume oficial Republica Populară ChinezăFormare 960/1999Capitala BeijingNr. populaţie   1 306 313 812 loc.Densitate 140 loc./km²Suprafaţă 9,572,419 km²Limbi vorbite chineza (mandarina),Religii Nereligioşi 59%, credincioşi

tradiţionali 20%, alţii 21%Etnii Chinezi 93%, alţii 7%Forma de guvernământ Republică semi-prezidenţială cu

dictaturăMoneda naţională yuan (renminbi) =10 jiao

Istoria Chinei, după cronicile antice, începe 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi 2500 î.e.n. în ariile rîulul Huan He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unei sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte civilizaţia chineză.După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobândească mîncare, să ţese şi să construiască case. Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 î.e.n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane în perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (ieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie. Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin cu numele Zhou. Zhou care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală"(Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 8OO de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina "mandatul cerului", care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după ce a câştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză, care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe război dacă acesta îşi declară independenţa.

În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpînire portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat să păstreze economia de piaţă din aceste zone, conform sistemului "o ţară, două sisteme".

Cuprinde partea central-estică a Asiei şi cu o largă deschidere spre ocean, China măsoară de la vest la est mai mult de 5.200 km şi circa 5.500 km de la nord la sud. Ţărmurile sale scăldate de patru mari şi delimitate de arce de insule (peste 5000) însumează 18.000 km şi sunt marcate de golfuri favorabile amenajării de porturi.Pe teritoriul Chinei, predominant montan, se individualizează trei trepte de relief ce coboară gradat de la vest spre litoralul estic. In partea de SV se desfăşoară cea mai înaltă şi masivă unitate montană, de peste 4.400 m - Podişul Tibet, denumit şi "Acoperişul Lumii", străjuit la sud de cei mai înalţi munţi din lume - Himalaya (Vf. Everest 8848 m), iar la nord de lanţuri montane de peste 6000 m alt. Către ţărmul mării se dezvoltă regiuni colinare (1000 m) şi câmpii (100-200 m). Relieful este foarte divers, de la cel alpin şi glaciar, la cel deşertic, carstic şi loessic sau de câmpie şi litoral.China reprezintă şi un mozaic de climate, de la cel temperat - rece sau moderat, la cel subtropical şi ecuatorial (cu 2-3 recolte de orez pe an); pe platouri şi depresiunile înalte clima este deşertică, iar la peste 3000 m altitudine, alpină şi de tundră.Aceasta determină o mare varietate de plante şi animale, China având toate plantele din zonele ecuatoriale, tropicale, temperate şi reci ale lumii, dar sunt şi specii specifice Chinei. De asemenea, deţine şi cele mai multe specii de animale sălbatice din lume. Printre cele 100 de specii rarisime şi preţioase se întâlnesc: ursuleţul Panda, rinopitecul, maimuţa de Taiwan, sturionul alb. In acest sens au fost create peste 274 de rezervaţii naturale cu o suprafaţă de peste 16 milioane ha.China are o bogată reţea de ape şi lacuri, dar şi izvoare minerale. Fluviile şi râurile însumează peste 220.000 km, au debite mari şi prezintă cursuri dintre cele mai pitoreşti, cu repezişuri, cascade, defilee şi chei, dar şi sectoare navigabile (Yangtze, Huanghe, Amur, Zhujiang).Se disting opt areale turistice:

CHINA DE NORD – EST - cuprinde o arie complexă cu munţi nu prea înalţi (Hinganul Mare - 1749 m) care înconjoară o arie depresionară de câmpie, drenată de fluviul Sungari, care se impune prin peisaje variate şi atrăgătoare şi mai ales centre cu obiective turistice valoroase. La frontiera cu Coreea, în Munţii Baitcushan (2744 rn), într-un crater vulcanic se află impunătorul Lac Tianchi (Lacul Cerului) ale cărui ape debordează peste mal şi se prăbuşesc prin cascadă, de la înălţimea de 250 m. Centre turistice importante: Shenyang - fostă capitală a dinastiei Qing (1644-1912), renumit prin Palatul Imperial cu o vechime de peste 350 ani, o monumentală construcţie în stilurile arhitecturale han, mongol; Munţii Qianshan cu numeroase obiective turistice, mănăstiri, temple, pagode, Templul Izvorul Dragonului. Dalian, Harbin - centru economic şi turistic cu Expoziţia Lampioanelor de Gheaţă; Changchun.

CHINA DE NORD - ocupă Câmpia Chinei de Nord cu Delta fluviului Huanghe (Fluviul Galben) de-a lungul căruia se găseşte leagănul civilizaţiei si al naţiunii chineze, precum şi un întins podiş (Platoul de Loess), cu peisaje stâncoase, forme reziduale bizare, atractive şi variate, izvoare minerale, dar mai ales centre cultural istorice de mare interes. China de Nord este renumită şi prin cele două mari realizări ale antichităţii: Marele Zid, construit în sec.V. î.Hr. şi reconstruit în timpul dinastiei Ming (1362 - 1644) şi care apare ca un dragon uriaş cu o lăţime de 5-8 m în partea superioară, înalt de 5-10 m, ce şerpuieşte circa 6700 km din centrul ţării până la ocean. Este cea mai grandioasă construcţie umană; Marele Canal (Beijing -Yongzhou) lung de 1794 km, cu o vechime de peste 2400 de ani, cel mai mare din lume şi navigabil tot timpul anului, inclusiv pentru turism. În câmpie şi de-a lungul litoralului Mării Galbene prezintă importanţă centrele turistice: Beijing (Pekin), capitala ţării

din 1271, cu o vechime de 3000 de ani, vestită prin celebrele monumente: Palatul Imperial, Palatul de Vară (280 ha), Palatul Armonici, Pagoda Albă, Templul Cerului, Templul Norilor Albaştri, Podul lui Marco Polo, Mausoleul dinastiei Ming, Grota Zhoukondian (din colina Langgen, cu osemintele omului de Pekin de acum 500.000 de ani) şi Marele Zid de 50 km. Pekinul este cel mai vechi oraş al Chinei şi este alcătuit din două oraşe: interior - cu reşedinţa împăratului si nobilimii feudale, Palatul Imperial de o mare vastitate, armonie si frumuseţe artistică (de fapt, sute de palate, parcuri, tezaure de artă, podul cu cele 17 arcade) şi oraşul exterior cu temple şi pagode; în NV se află oraşul modern cu Universitatea, Biblioteca şi clădiri contemporane. Alte centre: Tian - Jin; Chengde; Jinam -oraşul izvoarelor termale (72) şi împrejurimi de mare atracţie. Colina celor 1000 de Buddha, Muntele Sacru Taishan cu lemple celebre; Qufu - locul de naştere al filozofului Confucius, Kaifeng, Datong, Taiyan , Lanzhou , Xian (Sian) - străveche capitală de peste 2000 de ani, important centru comercial, de unde pornea celebrul Drum ai Mătăsii cu celebre monumente şi cea mai mare grupare de morminte ale antichităţii; renumitul muzeu dintr-o peşteră, vechi de 2000 de ani, cu 6000 de soldaţi - statuete de teracotă - echipaţi şi în formaţie de luptă, cu atelaje hipice.

CHINA DE EST ŞI SUD – EST - se suprapune Câmpiei Chinei de Est, de la gurile Fluviului Yantzi şi poalele Munţilor Chinei de Sud cu peisaje dintre cele mai variate, de la cele de litoral cu plaje şi faleze, la cele de câmpie, de podiş carstic şi montan. Câmpia fertilă şi fluviul au permis de timpuriu dezvoltarea unei economii şi civilizaţii înfloritoare, arealul etalând centre turistice dintre cele mai importante, unele metropole economice de renume internaţional.In subarealul de câmpie se disting câteva centre turistice de mare atracţie: Shanghai, metropolă industrială şi comercială, pagode, palate, parcuri. Hangzhou -capitala mai multor dinastii, vechi de peste 1000 de ani, renumit prin pitorescul peisajului său: Lacul de Vest, temple, pagode, pavilioane, statui, grote cu statui (Pagoda celor şase statui din cărămidă smălţuita, celebră pentru China Antică). Mătasea de Hangzhou este renumită în toată lumea de peste 1000 de ani. Nanjing ; Suzhou; Huangshan - cunoscut prin farmecul dat de cele 72 de piscuri (1800 m) cu stânci de forme curioase, izvoare termale, păduri de pin, pavilioane, chioşcuri pentru belvedere.

CHINA CENTRAL – SUDICĂ - se desfăşoară de la Munţii Tinlin în nord şi până la graniţa de sud a ţării, iar la vest până la poalele Masivului Tibetan - Himalayan. Cuprinde peisaje şi fenomene carstice de mare atracţie în Podişurile Guizhou şi Yunnan, peisaje pitoreşti ale Bazinului Sichuan (Bazinul şi Fluviul Roşu) şi de Depresiunea lacurilor Chang-Jiang (Fluviul Albastru) şi peisaje montane variate. Arealul dispune şi de obiective cultural-istorice interesante. Chengdu - oraş milenar, vestit pentru templele cu statui şi inscripţii vechi de peste 1800 de ani, sisteme de irigaţii de circa 2000 de ani, bucătărie deosebită, broderii, peisaje pitoreşti. Wuhan; Kunming. Pădurea de Piatră (Shilin) la 120 km, un peisaj carstic celebru (26.600 ha). Cea mai spectaculoasă „pădure" de acest gen de pe glob, cu numeroase vârfuri cu nume metaforice: „Rinoceri privind Luna", „Pasărea Phoenix aranjându-şi penele" etc.

CHINA DE SUD-VEST - ocupă aria cea mai înaltă a Chinei Tibet - Himalaya ("Acoperişul Lumii"). Tibetul este cel mai înalt podiş din lume (4000-5000 m altitudine) cu o suprafaţă de cca. 2 milioane km² înconjurat de lanţuri montane de peste 6000 m. Clima rece, uscată şi aspră, determină semideşerturi şi deserturi de piatră, cu o vegetaţie formată din sute de specii de plante medicinale, iar dintre animale sunt recunoscute yacul şi capra de munte cu părul fin din care se face caşmirul. Centrul turistic important şi capitala provinciei: Lhasa - situat la 4000 m altitudine, "Oraşul însorit" este legat de China prin trei şosele şi o linie aeriană. Se remarcă prin "Potala" - un ansamblu arhitectural antic, refăcut şi restaurat acum 300 de ani în două culori (Palatul Alb şi Palatul Roşu) şi locuit de urmaşii dinastiei Dalai Lama. Palatul este susţinut de 10.000 de coloane, are 12 etaje şi 40 m înălţime. "Acoperişul

Lumii" - constituie practic o rezervaţie naturală cu: cirezi de yaci şi măgari slăbatici, păsări, gheţari şi pământuri virgine.Pentru turişti s-a amenajat gheţarul Qiyi (3 kmp) în provincia Ganshu, la cea. 126 km de localitatea Jiayuguan.

CHINA DE NORD –VEST - include podişurile deşertice de la nord de Munţii Altintag (6161 m) şi Nanshan (6346 m), până la graniţa de N-V a Chinei, respectiv sudul Deşertului Gobi, Depresiunea Tarim cu Deşertul Takla - Makan, iar la nord peste culmile Munţilor Tianshan, Depresiunea Djungariei. Este un peisaj de podiş înalt de 1000-2000m, pietros, arid, deşertic cu vegetaţie rară şi lacuri sărate, iar în oaze apar sate şi oraşe. Depresiunea Turfan (200 km lungime, 70 km lăţime, -154 m sub nivelul mării) se remarcă prin nisipuri de dune, lacuri sărate şi soluri nisipoase, care, irigate, permit culturile de bumbac şi viţă-de-vie. Prin culoarele de vale şi printre dune s-au strecurat acum 2100 de ani caravanele ce străbăteau "Drumul Mătăsii”. Urumqi - oraş aparţinând la 13 naţionalităţi.

TAIWAN - Insulă chineză în Oceanul Pacific. Centru administrativ Taibe, cu un relief montan, un peisaj de pădure tropicală cu întinse şi însorite plaje, bine amenajate. Turismul este concentrat în centrele: Tainan, Taibe, Taiznong, Gaoxiong cu artă tipic chinezească, temple, pagode, pavilioane, parcuri, palate, plaje.

HONG-KONG - situat în SE Chinei, fostă colonie britanică din 1842, revenită la China în 1997; are o suprafaţă de 1000 Km². Oraşul, îmbrăcat de verdeaţă şi înconjurat de ape are două părţi: Victoria, capitala situată pe Insula Hong-Kong şi Kowloon. Are un peisaj tropical umed şi exotic cu golfuri superbe; impresionează aglomerarea de zgârie nori, restaurante şi palate plutitoare, locuri de agrement luxoase, panorama Peag Tram (450 m alt.), pieţe, bazaruri. Este un oraş cosmopolit cu numeroase obiective turistice: grădini, pagode, temple (Templul celor 1000 de budhişti, Mân Mo) de mare valoare artistică. Un tunel leagă oraşul de continent.

MONGOLIA

Nume oficial MongoliaFormare 1924/1924Capitala Ulan BatorNr. populaţie   2.791.272 loc.Densitate 1loc./km²Suprafaţă 1.564.116 km²Limbi vorbite Mongola,chineza, rusaReligii Budişti tibetani 96%, musulmani

4%Etnii Chinezi 2%, mongoli 90%, kazahi

4%, ruşi 2%, alţii 2%Forma de guvernământ Republică parlamentară -

preşedinteMoneda naţională Tugrug - 100 mongos

Denumită "Ţara cu Cerul Albastru", "Ţara Deşertului Gobi", "Ţara Păstorilor Nomazi", a fost locuită încă din antichitate de popoare nomade (huni); s-a constituit în sec. al XVI-lea sub Ghenghis-Han ca stat feudal, care, după moartea acestuia, s-a destrămat în două şi apoi în mai multe state, fiind înglobate în Imperiul Chinez, în 1921 îşi recapătă independenţa, iar în 1924 se proclamă republică.

Ţinut muntos, înalt, arid până la excesiv, deşertic în cea mai mare parte a ţării, pe teritoriul Mongoliei se disting mai multe unităţi naturale, care determină şi resursele turistice:

Munţii Altaiul Mongol (4356 m), Hangai (4031 m) şi Hentei în partea central-vestică, fragmentaţi, cu gheţari, păşuni şi tundră, între culmile acestora apare Depresiunea Semideşertică a Lacurilor (Valea Lacurilor) cu numeroase lacuri sărate şi dulci; la nord, în Bazinul Râului Selenga apare un podiş carstic, iar în partea estică Deşertul Gobi, pietros şi arid cu vegetaţie săracă.Obiective turistice:Ulan Bator reprezintă principalul centru turistic, aşezat în nordul ţării, la 1300 m altitudine. Este centrul politic, administrativ, comercial şi cultural al ţării, întemeiat în 1639 ca reşedinţă a şefului suprem al bisericii lamaiste (Ugro) era împărţit în patru cartiere: călugări, prinţi, negustori şi meseriaşi, iar iurtele la periferie. Ca obiective: palate, muzee: Naţional, de Arte. Munţii din împrejurimi prezintă peisaje pitoreşti.Deşertul Gobi reprezintă o atracţie turistică interesantă atât prin aspectul de deşert, al vieţii de nomad, plimbări cu cămila, cât şi prin peisaje deosebite: munţi vulcanici cu forme bizare şi roşietice, coloanele bazaltice ca nişte orgi, Parcul Naţional Gobi cu frumuseţile sale, mirajele optice ale deşertului, "Trecătoarea condorilor" (minunea din Gobi), o vale întunecoasă cu versanţi arizi şi fragmentaţi de torenţi, pe fundul căreia, când plouă, se dezvoltă o vegetaţie exuberantă cu ierburi ce dau un parfum deosebit.Karakorum - oraş în plin deşert, construit de Ghenghis-Han, fostă capitală cu ziduri, turnuri de pază, palate. Pe locul ei, în sec. al XV-lea, călugării lamaişti din Tibet au construit prima mănăstire buddhistă de pe teritoriul Mongoliei, primul monument de arhitectură mongolă conservat până în prezent (Erdene-Dza).

COREEA DE NORD

Nume oficial Republica Populară Democratică a Coreei

Formare 1948/1953Capitala PhenianNr. populaţie 22,4 milioane loc.Densitate 202 loc/km²Suprafaţă 120 500 km²Limbi vorbite coreană,chinezăReligii Atei 100%Etnii Coreeni 100%Forma de guvernământ Dictatură comunistă - preşedinteMoneda naţională won nord corean = 100chon

Cadrul natural oferă aspecte peisagistice dintre cele mai variate şi pitoreşti, care încadrează obiectivele cultural-istorice reprezentative pentru civilizaţia şi cultura coreeană.Phenian (Phenyang) - oraş milenar întemeiat în 1122 î.Hr., iar între anii 427 şi 668 devine capitala statului. Este amplasat pe coline (200-260 m), pe care s-au realizat ziduri şi fortăreţe de apărare, în oraşul vechi se pot admira: zidul de piatră, pavilioane, porţi, Foişorul de pază, Mănăstirea Enmensa (cea mai frumoasă clădire a oraşului), tumul astronomic (din 647, primul din Asia Orientală); în sec. al VII-lea a fost întemeiată prima şcoală superioară unde se preda matematica şi medicina, în 991 s-a înfiinţat una dintre cele mai vechi edituri din lume, iar în sec. XVI a apărut prima enciclopedie a Coreei (55 volume). Wonsan - oraş secular cu pavilioane, fântâni arteziene, pagode, parcuri. Litoralul prezintă aspecte peisagistice aparte, plaje cu parcuri de conifere şi faleze montane abrupte, care constituie atracţii pentru vizitatori.

COREEA DE SUD

Nume oficial Coreea de SudFormare 1948/1953Capitala SeulNr. populaţie 49.024.737 locDensitate 480 loc./km²Suprafaţă 99.646 km² Limbi vorbite coreană, chinezăReligii Budişti 47%, protestanţi 38%,

romano catolici 11%, confuciianişti 3%, alţii 1%

Etnii Coreeni 100%Forma de guvernământ Republică prezidenţială- preşedinteMoneda naţională Won sud coreean= 100chon

Seoul - vechi oraş fortificat, capitală a Coreii din 1394 până în 1905, deţine palate (patru palate regale cu templul regal şi Grădina secretă) vechi de secole, porţi, temple, muzee, grădini, parcuri; în apropiere, satul folcloric construit în 1973 pentru a reda viaţa patriarhală coreeană. Chejudo, o insulă vulcanică cu stânci bazaltice ce are forme bizare de mare spectaculozitate (în urma erupţiei din 1007).Munţii Suraksan, pe coasta de est, cu peisaje spectaculoase, relief accidentat, favorabil pentru alpinism, sporturi de iarnă, cu staţiuni de litoral renumite pentru frumuseţea peisajelor sau a falezelor.

JAPONIA/"Ţara Soarelui Răsare"/"Ţara Crizantemelor"/a "Arbuştilor Florali"/a "Florilor de Cireş" (sakura)/a "gheişelor"/a "cutremurelor" (cea 1100 / an).

Nume oficial JaponiaFormare 1590/1972Capitala TokyoNr. populaţie 127.417.244Densitate 337 loc./km²Suprafaţă 377.835 km²Limbi vorbite Japoneza, coreana, chinezaReligii Budişti şi shintoişti 76%, budişti

16%, altele 8%Etnii Japonezi 99%, alţii 1%Forma de guvernământ Monarhie constituţională – ÎmpăratMoneda naţională Won sud coreean= 100chon

Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Japonia poartă războaie cu China (1894-1895) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905). După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război.

În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima şi Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945.Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.

Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici. Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani activi din Japonia precum şi numărul mare de cutremure. Cu toate acestea, se susţine că aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Totuşi, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi. În Japonia se află 200 de vulcani, dintre care 50 sunt activi. În aceasta tara au loc 4-5 cutremure zilnic.Japonia se diferenţiază în mai multe areale turistice, corespunzătoare marilor insule care o compun:

HOKKAIDO - cea mai nordică insulă a arhipelagului, cu peisaje variate şi pitoreşti date de un relief muntos cu vulcani activi (Asahi) şi ape cu praguri şi cataracte, lacuri şi izvoare termale, terenuri favorabile sporturilor de iarnă; reprezentative pentru turism sunt şi parcurile naţionale: Shikotsu - Toya, Akan. Centre turistice importante: Sapporo - metropolă, centru turistic atractiv prin poziţia sa la baza Munţilor Vulcanici, expoziţii de sculptură în gheaţă, Olimpiada albă din 1972. Hakodate, Otaru - staţiuni cu ape termominerale şi Nagano cu Olimpiada Albă din 1998.

HONSHU - ocupă cea mai mare insulă a Japoniei prezintă un cadru natural variat şi pitoresc, în care predomină peisajul vulcanic montan şi de platou, de culoare şi depresiuni tectonice cu câmpii sau lacuri de mare frumuseţe, ţărmuri înalte cu faleze şi plaje, câmpii litorale cu golfuri. Se remarcă vulcanul Fuji-Yama (San) de 3770 m şi stins din 1707, al cărui con este acoperit cu zăpadă circa 10 luni pe an, în timp ce la poalele lui înfloresc cireşii. Vulcanul Asma-Yama (1700 m) este cel mai activ de pe glob şi este bine supravegheat de un observator geofizic. Cele mai reprezentative centre turistice între care: Tokyo cea mai mare metropolă, capitala ţării, legat de San Francisco (S.U.A.) prin cel mai lung cablu submarin (13.700 km), împreună cu oraşele Yokohama şi Kawasaki, Tokyo constituie cea mai mare conurbaţie din Japonia. Este un oraş al templelor, pagodelor, parcurilor cu poduri şi stânci artificiale, dar şi al construcţiilor şi clădirilor ultramoderne în stil american. Impresionează Palatul Imperial înconjurat de parcuri, ziduri medievale şi şanţuri cu apă, Templul Kannon, centrul de distracţii Asakusa, parcul Hibya cu clădirea Curţii Supreme, Universitatea, numeroase muzee, locul festivalului florilor de cireş (sakura), Turnul Televiziunii (334 m), Ginza, cartierul luxului, cartierul Shin-Yuku cu uriaşa piaţă subterană; linia de metrou (110 km), trenul ultrarapid "Hikart" ce leagă Tokyo de Osaka (500 km). Tokyo dispune de cea. 2000 de temple, muzee, 32 universităţi, 600 cinematografe etc. Nikko - un oraş aşezat într-un parc naţional, de o inegalabilă frumuseţe (păduri, cascade, defilee, lacuri, toate pe platoul Oze). Aici arhitectura japoneză în lemn a atins apogeul: pagode roşii de 5-7 etaje, temple. Kamakura; Yokohama; Kyoto - oraşul - muzeu al Japoniei, pe malul lacului Biwa, întemeiat în sec. al VlII-lea, fostă

reşedinţă imperială (794-1868), cel mai mare centru turistic al ţării (peste 8 mii. turişti anual), dispune de mari comori de artă: peste 1500 de temple ahintoiste (Templul Raugeoiu cu cele 1001 feţe ale lui Buddha, statui din lemn acoperite cu aur), pagode buddhiste (pagoda din aur din parcul Kiakaku), muzee, palate imperiale, sanctuare. Cartierul Gyon din Kyoto este cel mai vestit pentru gheişele (fete de 8-12 ani, cu o educaţie aleasă şi specializate în arta dansului, cântecului, armoniei ceaiului etc.). Nara, Osaka, Hiroshima - Clopotul Păcii, statuia copiilor ucişi, parcul Păcii cu un muzeu, castel (sec. al XVI-lea).

KYUSHU - Ocupă insula omonimă, cu peisaj montan vulcanic şi de câmpii litorale, râuri scurte cu cascade şi numeroase parcuri naţionale: Aso, Kirishima-Yaku, cu peisaje vulcanice, izvoare termale, plante şi animale specifice. Nagasaki - oraş-port, ce a suferit bombardamentul atomic din ultimul război mondial. Fukuoka - mare centru bancar şi comercial cu palate, temple,pagode.

SHIKOKU - cuprinde insula cu acelaşi nume, vulcanică cu peisaje pitoreşti. Atracţia turistică o reprezintă Parcul Subacvatic pe care turiştii îl pot vizita parcurgând ingenioasele "alei" formate din tuburi transparente fixate pe fundul mării. Centre turistice: Matsu Yama, Taka Matshu.

3.2.2. Asia de sud-estCuprinde statele din Peninsula Indochina şi vastul sistem insular cuprins între Oceanele Indian (V) şi Pacific (E), percum şi Australia (S).Peninsula Indochina (1.850.000 km²) continuată cu Peninsula Malacca (1000 km lungime), ocupă colţul de SE al Asiei. Are un relief predominant muntos ce înconjoară podişuri înalte (1000-2500 m), iar câmpiile ocupă spaţii restrânse pe cursurile inferioare sau la vărsarea fluviilor (Mekong, Menan, Songlcoi).Clima este tropicală, musonică, umedă şi caldă, ce dă posibilitatea dezvoltării pădurilor tropicale umede cu mangrove pe litoral şi foioase sau conifere pe culmile înalte, care adăpostesc o faună variată de elefanţi, tigri, pantere, jaguari (în junglă), antilope, rinocer, numeroase păsări şi insecte.Hidrografia este alcătuită din râuri şi fluvii cu debite mari, ce formează văi înguste, adânci şi pitoreşti în munţi, iar fenomenul de flux de la gura lor de vărsare favorizează pătrunderea vaselor oceanice pe distanţe mari în amonte, dând posibilitatea dezvoltării activităţii turistice.Insulele de la sud desfăşurate de-o parte şi alta a Ecuatorului sunt în general muntoase, vulcanice, cu peisaje, dar şi atracţii cultural-istorice specifice civilizaţiei asiatice, locuite din cele mai vechi timpuri.Se individualizează două subzone turistice: una continentală (Indochina) şi cealaltă insulară (Insulele Sud Estice), în care se conturează mai multe areale.

INDOCHINACorespunde peninsulei Indochina şi are mai multe areale.

BIRMANIANume oficial Uniunea MyanmarFormare 1948/1948Capitala Yangon sau RangoonNr. populaţie 127.417.244Densitate 337 loc./km²Suprafaţă 678.500 km²Limbi vorbite BirmanezăReligii budişti 87%,creştini 6%,

musulmani 4%, hinduişti 2%, altele 1%

Etnii Birmanezi 68%, alţii 32%Forma de guvernământ Dictatură militară - preşedinteMoneda naţională Kyat = 100 pyas

Locuită din timpuri străvechi, pe teritoriul Myanmar, primul stat feudal birman (Regatul Păgân) apare în sec. al Xl-lea, dispare sub invazia tătarilor, în sec. XVI-XVIII se pun bazele unui nou regat birman, cucerit de englezi, în 1948 îşi proclamă independenţa. Are o infrastructură redusă. Arhitectura şi sculptura birmaneză de un înalt rafinament se reflectă prin frumuseţea templelor, palatelor, pagodelor. Denumirea de ţara "celor 1000 de pagode" nu confirmă realitatea, deoarece numai în capitala de o mare frumuseţe a vechiului regat se aflau cea 5000 de pagode pe aproximativ 30 km² (din care se mai păstrează 2000).Rangoon-Yangon (Mingaledon) - port fluvio-maritim, centru politic, economic, comercial, vechi centru budhist, oraş turistic important cu palate, pagode, temple. Impresionează pagoda Shwe Dagon (Soarelui) în întregime aurită, cu 300 de turle mai mici, ce tronează Dealul Elefanţilor de peste 2500 de ani din secolul VI î.Hr. La construirea turlei centrale de 120 m înălţime s-au folosit 25 t aur, 100 t argint, iar clopotul din bronz are 25 t. Este înconjurată de alte temple aurite şi zeci de statui ale lui Buddha. Mandalay - capitala ultimei dinastii deţine câteva sute de pagode, adevărate capodopere, cea mai frumoasă fiind cea de pe colina oraşului, de unde şi denumirea de oraş "al perlelor", temple, palate şi 729 de plăci de marmură cu inscripţii sacre plasate fiecare într-un templu.

THAILANDA

Nume oficial Regatul ThailandeiFormare 1238/1907Capitala BangkokNr. populaţie 62.354.402 loc.Densitate 121 loc./km²Suprafaţă 514.000 km² Limbi vorbite Thailandeza (Thai)Religii budişti 95%,creştini 1%,

musulmani 3%, hinduişti 2%, altele 1%

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ Monarhie constituţională - regeMoneda naţională Baht= 100 stangs

Originea Thailandei este legată în mod tradiţional de scurta existenţă a regatului fondat in 1238, după care, mai marele regat a luat fiinţă la mijocul secolului XIV. Cultura thailandeză a fost influenţată, in cea mai mare parte, de China şi India. Contactul cu diversele puteri europene a început în secolul XVI dar, în ciuda presiunii continue, Thailanda este singura ţară din sud-estul Asiei care nu a fost niciodată ocupată de vreo putere europeană, totuşi influenţa vestului, inclusiv ameninţarea cu forţa, a condus la multe reforme in secolul XIX şi concesii majore intereselor mercantile britanice (de aceea mulţi istorici includ Thailanda în „Imperiul Britanic neoficial”).Revoluţia din 1932, în mare masură fără vărsare de sânge, a condus la o monarhie constituţională. Cunoscută la început ca Siam, ţara şi-a schimbat denumirea prima dată în Thailanda în 1939, şi definitiv în 1949, după reîntoarcerea la vechiul nume dupa al II-lea Război mondial. În timpul conflictului Thailanda a fost intr-o alianţă dezavantajoasă cu Japonia; tragând învăţăminte, Thailanda a devenit un aliat al SUA. Au urmat apoi o serie de lovituri de stat, dar ţara a progresat către democraţie începând cu anii 1980.

Calendarul oficial în Thailanda se bazează pe Era budistă, care este cu 543 de ani înaintea calendarului vestic. De exemplu, anul 2000 este acelaşi cu anul 2543.Pe 26 decembrie 2004 coasta vestica a Thailandei a fost devastată de un val tsunami de 10 metri înălţime ce a urmat cutremurul din Oceanul India cutremurului din Oceanul indian în anul 2004, producând peste 5.000 de victime în Thailanda, jumătate dintre acestea fiind turişti.

Alături de bambasul "arborele cu 1000 de întrebuinţări", Thailanda prezintă interes prin miile de temple buddhiste (20.000), pagode strălucitoare cu acoperişuri multicolore, artizanatul de mare rafinament. Muzeul în aer liber de lângă capitală reflectă aceste tradiţii ale poporului.Bangkok - oraş-port pe fluviul Menam, capitala Thailandei din 1782, denumit şi "Veneţia Orientală", datorită mulţimii canalelor, a ambarcaţiunilor, a celor peste 300.000 de locuitori ce trăiesc în aceste "locuinţe" sau în locuinţe lacustre, a modului de organizare a pieţei (pe bărci) sau "Oraşul îngerilor" (Krunk Thep), a fost construit în 1350. Ca obiective: d 300 de temple şi pagode, Marele Palat construit pe o insulă artificială este o bijuterie artistică, Capela Templului lui Buddha din smarald, alei decorate cu statui. Chiang-Mai - oraş al trandafirilor, fostă capitală (1296), cu temple, pagode, necropolă regală, palate.

MALAYSIA/ Ţara "cauciucului natural" şi a "uleiului de palmier"Nume oficial MalaysiaFormare 1957/Capitala Kuala LumpurNr. populaţie 26.902.000 loc. Densitate 78 loc./km²Suprafaţă 329.750 km² Limbi vorbite MalayReligii islamism, buddhism, hinduism, creştinism.

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Monarhie constituţională

Moneda naţională

Ringgit

Locuită din timpuri străvechi şi aflată la confluenţa civilizaţiilor indiană, chineză şi indoneziana, pe teritoriul Malaya au apărut centrele comerciale: Singapore (sec. al XII-lea) şi Malacca (sec. al XIV-lea), iar în sec. XIII-XV s-a constituit statul feudal Malaya. Cucerit de portughezi, olandezi, englezi, devine independent, în 1957, Federaţia Malaya, din care, în 1965, se retrage Singapore. Este un stat multietnic şi multiconfesional (malaysieni, indieni, chinezi, pakistanezi etc.).

Este format dintr-o parte continentală -Malaya, situată în partea meridională a Peninsulei Malacca- şi o parte insulară -Sarawak şi Sabah, care se găsesc în vestul şi nordul Insulei Kalimantan. Cadrul natural este muntos, cu trei culmi montane separate prin depresiuni alungite nord-sud, drenate de râuri şi terminate în regiunea litorală de câmpii mlăştinoase, în aria montană estică se află Parcul Naţional al Malaysiei. Peisajele sunt variate, cu păduri umede tropicale montane, mangrove şi de plajă. Insulele au un peisaj montan împădurit, cu altitudini de peste 4000 m şi de câmpii litorale joase, mlăştinoase, cu întinse culturi de Hevea brasiliensis (arbore de cauciuc natural).Malaysia oferă atracţii turistice dintre cele mai atrăgătoare: păduri luxuriante cu peste 1500 de specii de plante în care trăiesc o mare varietate de animale, peisaje inedite, insule şi plaje cu nisipuri fine, tradiţii folclorice şi etnografice (artizanat), mari manifestări: Ramadan, Anul

Nou Chinezesc, Deepavali - festivalul hindu al luminilor, Crăciunul; o diversă şi multirasială cultură şi civilizaţie reflectate în numeroase temple, pagode, palate. Complexele comerciale sofisticate, amplasate în toate ariile şi centrele turistice, completează oferta de distracţii turistice ale Malaysiei. Kuala-Lumpur - aşezat în SV peninsulei, nod de comunicaţii, important centru comercial şi industrial, a fost întemeiat în 1859, iar în 1963 devine capitala Malaysiei. Este amplasat într-o zonă de mare frumuseţe şi este un paradis al templelor, pagodelor, muzeelor, magazinelor. Se remarcă: Moscheea Naţională, numeroase temple, parcuri, Centrul de Artizanat, palate, Petronas Twin Towers (Turnurile Gemene Petronas), care este cea mai înaltă clădire de pe glob (500 m), unite prin Podul Suspendat, lung de 57 m, unicat în domeniul zgârie-norilor pe glob, la a cărei realizare a participat şi arhitectul român Vlad Simionescu.Atracţiile turistice sunt diseminate în toată ţara şi se pot distinge unele areale:

a) PERLIS - cu reşedinţa regală Arau, peşteri şi lacuri de acumulare.b) KEDAN - cu Moscheea Mare, Palatul Vechi, bazar, plaje, cascade fascinante şi

Insula Langkawi cu frumoase plaje şi hoteluri de lux precum şi parcul cu cele şapte fântâni, ce formează şase bazine suspendate.

c) PENANG se impune prin farmecul plajelor, Parcul Naţional, Biserica Sf. George (una dintre cele mai vechi, 1818), Templul Buddhist - cel mai mare şi cel mai frumos din SE Asiei, Templul Şarpelui, Moscheea de Stat, Expoziţia Fluturelui (100 de specii de fluturi şi insecte vii, în habitatul lor natural, unică în lume).

d) PERAK - cu temple, moschei şi grădini japoneze, sanctuarul de păsări Kuala Gula - păsări exotice, care cuibăresc numai aici, staţiunea montană Bukit Larut cu o pitorească panoramă spre ţărmul vestic.

e) SELAN GOR se impune prin: Parcul Templelor (500 ha) cu floră, faună specifică, cascade, peşteri, Complexul turistic Mimaland (121 ha), cu cabane şi case construite pe lac, Parcul Naţional Kuala Selan Gor..

f) MALACCA unde se îmbină arta europeană cu cea islamică, hindusă şi chineză- cu biserici în stil oriental şi occidental, palate, moschei, temple, pagode, mausolee, Casa Memorială a proclamării independenţei (1912).

g) PAHANG cu temple, palate şi renumite plaje, parcuri naţionale - Taman Negară -cel mai vechi parc tropical din lume; Insula vulcanică Palan Tioman cu plaje pitoreşti.

h) TERENGGANU în N-E peninsulei cu peisaje spectaculoase montane, de faleză şi plajă, cu parcuri de recreere (prin junglă) deţine comori etnofolclorice şi plaje pentru broaştele ţestoase Rantau Abang.

i) SARAWAR situat în NV insulei Kalimantan şi etalează peisaje tropicale montane şi de litoral, staţiuni, parcuri naţionale, plaje, muzee, Poşta Centrală, unică în aceste părţi prin arhitectura sa, cu coloane corintice.

SINGAPORE

Nume oficial Republica SingaporeFormare 1957/Capitala SingaporeNr. populaţie 4.326.000 locDensitate 6.389loc./km²Suprafaţă 704 km² Limbi vorbite Malaeză, chineză, tamila, englezaReligii buddhism, hinduism, islamism, catolicism.

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%

Forma de guvernământ

Republică parlamentară - preşedinte

Moneda naţională

Dolar singaporez

Integrat în Compania Engleză a Indiilor Orientale în 1819, devine colonie a Coroanei britanice, ocupat de japonezi, eliberat în 1945, devine din nou colonie britanică, iar în 1965 se proclamă republică, dar rămâne în Commonwealth.Insulă în SV Peninsulei Malacca, cu relief deluros în centru şi ţărmuri joase mlăştinoase cu golfuri mici, tip estuar, la periferie, împreună cu alte 40 de insule mai mici formează oraşul -stat Singapore.Fondat de malaysieni şi numit "Tumasik" - "Oraşul de la mare", numele actual provine de la cuvintele sanscrite Pura - Singra - "Oraşul leului". Singapore este un caleidoscop colorat de obiceiuri, de rase, culturi, dialecte şi religii, creatorul unor opere monumentale: temple indiene cu sculpturi luminate feeric, moschei cu ornamente spledide pe cupole ca şi pe biserici sau statui, numeroase parcuri şi grădini fantastice Haw Park Willa - ce redau "o ţară" ca în poveşti, vestitul parc chinezesc "Balsamul Tigrului" (păzit de un uriaş tigru de piatră), muzeul "Casa Jadului", ce dispune de o fabuloasă colecţie de piese rare de jad sculptat.În Singapore se află multe grădini şi parcuri: Grădina botanică (32 ha), Parcul Merlion, cu o uriaşă sculptură - simbol al oraşului, Grădina de orhidee Mandai, Grădina chinezească, Grădina Zoologică, Paradisul Crocodilului, Acvarium (6000 de specii). Alături de temple şi pagode prezintă interes şi numeroase muzee, monumente, străzi (strada arabă), cartiere, clădiri: Clădirea de Concerte Victoria (1862), Teatrul (1905).Insula Sentosa, staţiune a oraşului, accesibilă prin ferry - boat sau telecabină se oferă prin: plajă, agrement nautic, Parcul cu Fluturi (de interes mondial), muzeu maritim (subacvatic).

LAOSNume oficial Republica Populară Democrată LaoFormare 1953/Capitala VientianeNr. populaţie 6.521.998loc.Densitate 25 loc./km²Suprafaţă 236.800 km²Limbi vorbite LaoReligii buddhism,

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Republică socialistă- preşedinte

Moneda naţională

Kip laos

Pe teritoriul său, populat de triburi lao, venite din sudul Chinei, a luat fiinţă în sec. K Regatul Lan Sang, care se prăbuşeşte în 1284 sub mongoli, reconstituit se separă în două regate şi este supus, apoi, Thailandei, Franţei, Japoniei; devine independent în 1953.Pe teritoriul Laosului existau numeroase temple, palate, pagode, mărturie a unor strălucite civilizaţii, dar au fost distruse în timpul războaielor. Cel mai important centru turistic este Vientiane - oraş-port pe Mekong, întemeiat în sec. XIII, unde au rezistat cca. 24 de temple, pagode, palate cu statuia lui Buddha. Luan-Prabang - oraş-port pe Mekong,centru comercial şi turistic, întemeiat în sec. XIV, pagode, temple, bibliotecă cu vechi manuscrise, sanctuare. Alte centre turistice: Savannakhet şi Pakee.

KAMPUCHIA (CAMBODGIA)

Nume oficial Regatul CambodgieiFormare 1970/Capitala Phnom PenhNr. populaţie 13 971 000 loc.Densitate 78 loc./km²Suprafaţă 181 035 km² Limbi vorbite KhmeraReligii buddhism,

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Monarhie constituţională- rege

Moneda naţională

Riel şi dolar american

În mileniul I î.Hr. triburile thai şi annamite se stabilesc pe teritoriul Kampuchiei, locuit de populaţia khmeră, înfiinţat în sec. IX, Regatul Khmer de la Angkor se destramă în sec. XIII şi este ocupat pe rând de Siam. Armam, francezi, japonezi; în 1945 devine independentă ca regat şi în 1970 ca republică, care este încă în reorganizare politică şi administrativă.Este situat în partea sudică a Peninsulei Indochina şi prezintă un cadru natural puţin variat, peisaje de câmpie (90 %), înconjurate de cele de podiş (E) şi montane (V), iar spre Golful Thailanda, peisaje de litoral cu plaje şi mlaştini. Pădurea tropicală (74 %) şi savana specifice climatului tropical - musonic, fluviul Mekong cu afluenţii săi, lacurile, mlaştinile şi canalele constituie elementele naturale de interes turistic.Pe teritoriul Kampuchiei s-a dezvoltat o importantă civilizaţie khmeră reflectată de ansamblul arhitectural; de la Angkor, în Câmpia Lacurilor, de numeroasele temple, pagode, palate, în parte distruse.Angkor (din oraşul Siem Reep) - vechea capitală a Imperiului Khmer renumit pentru vestigiile de artă khmeră: Templul Angkor Vat şi reşedinţa regală Angkor Tom (sec. X-XIII). Pfanom Penh - port pe Mekong, nod de comunicaţii, aeroport internaţional, oraş străvechi, capitala statului Angkor (sec. XV-XVI şi în 1863), Cambodgiei din 1953 şi Kampuchiei (din 1978); etalează temple, pagode, palate, muzee, mausolee.

VIETNAM

Nume oficial Republica Socialistă VietnamFormare 1945/Capitala HanoiNr. populaţie 84.238.000 locDensitate 253 loc./km² Suprafaţă 331.689 km² Limbi vorbite VietnamezaReligii buddhism,

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Republică socialistă - preşedinte

Moneda naţională đồng (₫)

Se află în partea estică a Peninsulei Indochina, ocupând o fâşie de ţărm lungă de 2500 km. Dispune de un cadru natural variat: peisaje montane (3245 m) şi de podiş în nord şi centru, de câmpie şi câmpie literală şi delta Fluviului Mekong (Fluviul Roşu).Clima diferă de la cea tropicală-rnusonică în sud, la cea temperată-musonică în nord şi se reflectă în pădurile tropicale şi savane.Ca şi în statele vecine, în Vietnam s-a dezvoltat o strălucită civilizaţie, care se mai păstrează în marile oraşe: Hanoi - port pe Hong Ha, oraş străvechi, capitala regatului, iar din 1976 a Vietnamului independent. Deţine numeroase temple (Van Nien - sec. XV, închinat lui Confucius), pagode (Marele Buddha, sec. XI), pavilioane, palate, mausolee. Ho Si Min, întemeiat în 1778 sub denumirea de Saigon, ocupat de francezi, capitala provinciei, cu temple, pagode, muzee, palate; Hue - fostă capitală a Regatului vietnamez, cu temple, pagode, clădiri vechi. Nha Trang, o frumoasă staţiune turistică.

INSULELE SUD-ESTICEINDONEZIA/ „Salba de smaralde a Ecuatorului".

Nume oficial Republica Socialistă VietnamFormare 1945/Capitala JakartaNr. populaţie 241.973.879 locDensitate 131 loc./km² Suprafaţă 1,919,440 km²  Limbi vorbite IndonezianaReligii islamism, buddhism, hinduism

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Republică - preşedinte

Moneda naţională RupiahPe teritoriul Indoneziei, locuit din vremuri străvechi, iau fiinţă la începutul erei noastre o serie de principate, influenţate de civilizaţia indiană şi chineză. Din sec. XV islamismul devine religia dominantă, din sec. al XVI-lea este colonizată de portughezi, olandezi, japonezi, iar în 1945 devine independentă.Indonezia este formată din peste 13.600 de insule, cel mai mare arhipeleag de pe glob, desfăşurată între Oceanul Indian şi Oceanul Pacific, pe o lungime de 5500 km şi situată la o convergenţă majoră de căi maritime. Teritoriul Indonezian cuprinde: Sondele Mari (Sumatera, Yawa, Kalimantan, Sulawesi), Sondele Mici (Băii, Timor, Flores, Maluku) şi Irianul de Vest. Relieful este muntos, vulcanic şi coraligen; ţărmurile sunt înalte sau cu câmpii litorale. Clima este ecuatorială (25-26°C), precipitaţii bogate, dar şi cu sezon uscat, ceea ce face ca 64 % din suprafaţă să fie ocupată cu păduri ecuatoriale, iar în rest savane şi mlaştini cu mangrove.Indonezia se evidenţiază sub aspect turistic prin peisajul exotic, vegetaţia luxuriantă cu arbori mirifici, oraşele multicolore, templele fabuloase, străjuite de majestuoase conuri vulcanice, comorile etnofolclorice, habitatul specific.

a) Jawa - insulă muntoasă, vulcanică (peste 300de vulcani, din care 15 cu peste 3000 m altitudine; (Semeru - 3676 m, 36 sunt activi, 7 sub supravegherea vulcanologilor), de un pitoresc aparte prin peisajele tropicale, vulcanice sau marine pe care le etalează.Djakarta - oraş în NV insulei, întemeiat în 1527, în prezent important centru comercial, industrial şi cultural. Denumit şi "Perla Orientului" sau "Fortăreaţa Albă", impresionează atât prin arhitectura veche cât şi prin cea ultramodernă. Se remarcă prin: Palatul Prezidenţial, clădirile ministeriale, bazaruri, fortăreţe, muzee (de marionete), moschei, biserici, temple,

palate, pagode (a lui Buddha). Grădinile, parcurile şi fântânile completează zestrea artistică a oraşului; Bogor, Bandung.

b) Medan - port maritim, al treilea oraş al ţării cu palate, moschei, în apropiere, recunoscuta fermă de crocodili şi rezervaţia cu urangutani. Palembang - port mondial, construit din lemn pe piloni. Insula Krakatau distrusă de explozia deosebit de puternică a vulcanului omonim în 1883 (ultima erupţie -1980) şi are 815 m altitudine.Alte centre turistice: Braotangi, Bukittingi, Batang Palupuh centru florar, unde creşte cea mai mare floare din lume - Raffloria Acnoldi, coroana are l m diametru şi cântăreşte 7 kg.

c) KALIMANTAN ocupă o parte din Insula Kalimantan (Borneo) cu un relief de platou şi dealuri, care dă un peisaj spectaculos. Este interesant habitatul insular cu case pe "piloni". O serie de oraşe sau sate sunt construite pe piloni în mijlocul unor mlaştini. Balikpapan prezintă interes prin contrastul dintre locuinţele pe piloni ale localnicilor şi cartierul rezidenţial străin, construit pe o colină.

d) BALI- Insula aparţine Arhipelagului Sondele Mici şi este renumită prin frumuseţea peisajelor tropicale şi vulcanice cu palmieri şi flori uriaşe, fermecătoare şi arta sa originală (sculptură, pictură, dans, ceremonii închinate zeilor). Este numită şi "Insula Paradisului".Dispune de staţiuni balneare cu plaje şi hoteluri de lux (Kuta), pavilioane plutitoare, pagode, sate fortificate, temple, mănăstiri buddhiste, parcuri cu broaşte ţestoase uriaşe. Denpasar, capitala insulei, este punct de plecare în excursiile din insulă, muzeu de artă balineză; Sanur cu hoteluri de lux, muzeul pictorului Le Mayeur; Kuta staţiune balneară cu plaje.

FILLPINE

Nume oficial Republica FilipinelorFormare 1898Capitala ManilaNr. populaţie 72,2 milioane locDensitate 276 loc./km² Suprafaţă 300.400 km² Limbi vorbite Tagalog (filipineza) şi englezaReligii islamism, buddhism, hinduism

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Republică - preşedinte

Moneda naţională Peso filipino În 1521, Fernando Magellan debarcă în Cebu şi Matacan şi inaugurează epoca cuceririi spaniole (în 1571 se formează oraşul Manila). În 1898, statul Filipinez îşi proclamă independenţa. Tratatul de pace de la Paris din 1898, care încheie Războiul Hispano-American, cedează arhipelagul Statelor Unite, care înăbuşă în anul 1901 mişcarea de eliberare naţională. În 1935 este ales primul preşedinte naţional al ţării, Manuel Luis Quezón. Arhipelagul este ocupat între 1942 şi 1945 de trupele japoneze. La 4 iulie 1946, se proclamă republică independentă. Preşedintele Ferdinand Marcos (1965-1986) promovează o politică de modernizare a vieţii economice şi sociale, dar şi un regim autoritar. În 1983 este asasinat Benigno Aquino, un lider al opoziţiei. După demisia lui Ferdinand Marcos, este aleasă preşedinte (între 1986 şi 1992), Corazòn Aquino, văduva liderului asasinat.

Constituie un grup de insule (peste 7000), înşirate pe circa 1800 km în vestul Oceanului Pacific, lângă Groapa Mariane (10.500 m adâncime), majoritatea fără nume; cele mai mari sunt: Luzon şi Mindanao, Negros, Mindora, Cebu etc. Insulele sunt muntoase, vulcanice sau coraligene, câmpiile însoţesc litoralul, pătrund tentacular în interior şi prezintă

peisaje de păduri tropicale şi de savană, în păduri cresc peste 2500 de specii de arbori (mahon, tek, bambus) şi peste 900 varietăţi de orhidee ("Insula Orhideelor").Filipine etalează peisaje de mare atractivitate, plaje însorite, dar şi valori culturale renumite, în Insula Palawan există o importantă rezervaţie ornitologică, arheologică şi speologică, cu plaje, păduri, cascade, grote.Manilla - oraş-port fondat de spanioli în 1571, deţine numeroase muzee, teatre, universităţi. Davao - cel mai mare oraş din Mindanao cu un centru comercial şi cartier chinezesc. Quezon - City - zonă administrativă şi rezidenţială, fostă capitală (1948-1976) cu monumente istorice şi de artă.

3.2.3. Asia de sudSe suprapune părţii sudice a continentului Asiatic, cuprinzând Peninsula Industan şi partea continentală limitrofă.Zona ocupă un teritoriu vast şi deosebit de divers sub aspect fizico-gcografic: muntos (Himalaya, Karakorum), de podiş (Dekan, Beluchistan), de deşert (Thar, Registan) şi de câmpie (Indogangetică), ceea ce se impune şi în varietatea peisagistică dată de relief şi bioclimatele prezente: peisaj de tundră şi gheţari, de păduri, montane, tropicale şi savane, de stepă şi deserturi, care se reflectă şi în diferenţierea teritorială a resurselor turistice naturale.Dar această zonă turistică se înscrie unei arii cu o cultură şi civilizaţie multimilenară, unde artei şi ştiinţei indiene li se alătură cele persane, helenistice, arabe sau musulmane, a căror cohabitare conferă importante valenţe turistice diferenţiate de la o ţară la alta.În cadrul zonei turistice se individualizează şapte areale turistice: India, Ceylon, Nepal, Buthan, Pakistan, Bangladesh şi Afganistan.

INDIA

Nume oficial Republica India,Formare 1947Capitala New DelhiNr. populaţie 1,112,225,812 locDensitate 329 loc./km² Suprafaţă 3,287,590 km² Limbi vorbite limba hindi, limba engleză şi alte 21 de limbiReligii islamism, buddhism, hinduism

Etnii Thai 83%, chinezi 12%, alţii 5%Forma de guvernământ

Republică federală - preşedinte

Moneda naţională

rupia

Pe teritoriul Indiei, locuit din timpuri străvechi de dravidieni (mii. 4 î.Hr. ) în NE şi arieni (sec. .II î.Hr.) în NV, triburi indo - europene, care au creat o puternică civilizaţie, s-au constituit în sec. X-VII î.Hr. primele state sclavagiste. Cuceririle făcute de perşii lui Darius şi grecii lui Alexandra Macedon (sec. IV î.Hr.) au înlesnit legăturile comerciale şi culturale cu lumea hitită, persană şi elenă, cu reflexe în arta şi cultura indiană. Apogeul civilizaţiei antice este atins de imperiile Mauria (sec. 4-2 î.Hr.) cu celebra capitală Pataliputra, care a dăinuit peste şase secole şi Gupta (sec. IV - V d.Hr.) cu o nouă perioadă de înflorire a ştiinţelor şi artelor. Urmează perioada de fărâmiţări feudale şi diferite invazii scitice, bunice, arabe. Se evidenţiază Imperiul Marilor Moguli (1526-1858) cu capitalele la Agra şi Delhi. Ulterior a

fost ocupată de portughezi, francezi, englezi; devine independentă în 1947 (împreună cu Pakistanul, care s-a desprins în 1956).India multimilenară este ţara artei şi civilizaţiei milenare, a templelor şi a palatelor neasemuite, a unei arhitecturi de excepţie, a ornamentelor şi sculpturilor.

India ocupă Peninsula Hindustan, partea sudică a continentului şi zonei turistice. Se individualizează mai multe areale fizico-geografice, cu trăsături peisagistice de mare valoare turistică legate de diferenţierile orografîce şi bioclimatice.Munţii Himalaya şi Karakorum (8611 m în Vf. Godwi) ocupă partea nordică şi NV a Indiei şi se caracterizează prin cele mai mari înălţimi, peisaje alpine, gheţari, lacuri glaciare, parcuri naţionale. Câmpia Indo-Gangetică de pe marile fluvii Indus, Gange şi Brahmaputra se desfăşoară la poalele Munţilor Himalaya ca o fâşie lată de 250-300 km şi lungă de 3000 km, între Golfurile Arabic la vest şi Bengal la est. Situată sub 100 m altitudine, câmpia este netedă, cu mlaştini, grinduri şi mangrove în deltă, cu un bioclimat umed, musonic în est (la Cherapundji se află polul ploilor pe Glob - 10874 mm medie anuală, cu un maxim de 22.987 mm) şi unul de deşert în sudul Câmpiei Pundjab. Podişul Dekan ocupă Peninsula India, alcătuit din platouri muntoase, uneori vulcanice de 400-500 m, dar şi înălţimi de 1500 m, cu savană şi climă musonică, mărginit de Munţii Gătii de Vest (1892 m) şi Gătii de Est (1680 m), ce trec în câmpia literală şi lagunară, Malabar (1400 km lungime) în vest şi Coromandel (700 km lungime) în est. în nord sunt Munţii Windya şi Pura (1500-1600 m), iar la sud Munţii Tukardamon (2695 m).Condiţiile bioclimatice sunt variate de la gheţari, tundră, păduri montane în nord la păduri tropicale, savană în est şi ierburi cu tufişuri şi peisaje de oaze în NV. Aria insulară este formată din Insula Ceylon şi altele mai mici coraligene: Laccadive şi Maldive.Particularităţile naturale şi cultural-istorice permit individualizarea a şase areale turistice:

a) INDIA DE NORD - VEST se impune ariei montane Himalaya - Karakorum şi părţii de est a Câmpiei Indusului, respectiv Deşertul Thar. Sub aspect peisagistic se individualizează: peisaje alpine cu gheţari, relief glaciar, lacuri glaciare, văi cu cascade şi defilee, Defileul Indusului de o mare frumuseţe în bazinul căruia, la 4590 m, se află o interesantă mănăstire buddhistă, unul dintre cele mai înalte locuri de pe glob cu aşezări permanente, peisaje de stepă aridă, deşertice (Thar) cu dune de nisip.Acest areal este unul din leagănele civilizaţiei Indiene, încă din mileniul II î.Hr., instalându-se triburi ariene cu o civilizaţie înfloritoare, găsită azi într-o serie de centre turistice. Delhi - "Inima Indiei" (dil = inimă), oraş fondat în sec. I î.Hr. de rajahul Dillu, capitală antică şi modernă, nod de căi de comunicaţii, centru economic şi cultural. Se păstrează vestigii de mare valoare istorică şi culturală, alături de muzee, teatre şi alte instituţii culturale, între care amintim: Coloana de Fier de peste 1500 de ani, construită din fier pur (99,97 %), înaltă de 10 m; Fortul Vechi, o perlă a arhitecturii indiene, Fortul Roşu, ridicat în 1638 din gresie roşie, care adăposteşte palate din marmură albă de Agra, moschei de mare valoare artistică: Moscheea Perlelor, minaretul Kutub Minor (1220), socotit una din cele şapte minuni ale lumii, cu 5 etaje (3 de granit, 2 de marmură) şi 379 de trepte; Observatorul Astronomic (1725), strada comercială Chaudi cunoscută pentru pieţele de aur şi argint; Universitatea (sec. XI). New-Delhi, oraş geometric, centru administrativ, cultural, politic, construit în 1911, unde s-a ridicat clădirea circulară a Parlamentului, Palatul Prezidenţial şi diferite ministere. Magistrala Rappeth lată de 350 m este mărginită de grădini cu bazine şi fântâni arteziene; Muzeul Naţional, Poarta Indiei monument comemorativ. Jaipur "Oraşul Roz" la,sud de New Delhi, cunoscut prin palate, grădini, galerii, bazaruri şi străzi comerciale.În Munţii Himalaya se remarcă staţiunea climaterică şi de sporturi de iarnă Smila (2200m alt.)

b) INDIA DE NORD ocupă Câmpia Gange - Brahmaputra fluvială, cu un păienjeniş de ape şi canale. Delta Gange - Brahmaputra şi cu sistemul urban antic şi modern ce s-a construit aici (Agra - Kanpur - Benares) reprezintă sub aspect natural, dar şi istorico-cultural,

o adevărată Mesopotamie. Fluviul Gange este "Fluviul Sfânt", unde se află "Lăcaşul Zeilor" (la care oamenii vin şi azi cu evlavie să se roage) şi se întâlneşte India arhaică (Benares - Agra, Patna şi Kanpur). Agra - capitala Imperiului Mogul, oraş-muzeu situat într-un imens parc cu cele mai atractive şi frumoase palate şi moschei din India şi din lume; Mausoleul Taj - Mahal (1630-1652), o uriaşă bijuterie din marmură. Benares (Varanasi) cel mai important oraş - centru religios al Indiei cu sute de palate, temple, moschei, construite din marmură roşie. Kanpur - oraş medieval, centru religios, cu temple, moschei, palate, fermecătoare parcuri şi grădini cu fântâni arteziene. Templu hindus.

c) CALCUTTA cuprinde Delta Fluviilor Gange - Brahmaputra litorală, o câmpie mlăştinoasă cu multe braţe şi canale şi habitate deltaice specifice, Calcutta, "oraşul iutei" sau "Poarta Bengalului", port în deltă, este centrul administrativ şi politic al Bengalului, deţine importante monumente de artă antică, islamică, europeană, medievală, dar şi clădiri monumentale, magazine şi hoteluri de lux, contemporane. Se remarcă: Catedrala Sf. Paul, Academia de Arte Frumoase, Muzeul de Artă Industrială, Marele Parc "Maiden", Grădina Zoologică şi Botanică, palate măreţe, temple, moschei şi minarete.

d) INDIA DE NORD - EST se suprapune ariei montane de la poalele Munţilor Siwalik şi Khasi, în Bazinul fluviului Brahmaputra, cu un peisaj montan spectaculos, parcuri naţionale, fond cinegetic, etnografie şi folclor, interesante monumente de artă (temple, mausolee).

e) INDIA DE VEST ocupă partea de vest a Indiei continentale, la -Golful Arabic, un areal mlăştinos către ocean şi deşertic în nord (Deşertul Thar). Amdabad - oraş-port, principal centra turistic medieval, cu muzee, moschei, temple, mausolee din marmură multicoloră şi clădiri monumentale. Alte centre turistice: Vadodara, Surat, Udaipur.f) INDIA PENINSULARĂ se suprapune unui cadru natural variat, cu platouri şi munţi, cu savane şi păduri tropicale, câmpii lagunare joase cu plaje întinse, ceea ce conduce la o mare diversitate peisagistică. Pe litoralul vestic, mai fragmentat, cel mai reprezentativ centru turistic este Bombay (Mumbay) - "oraşul bumbacului", situat pe o mică insulă din Marea Arabiei, cel mai mare port al Indiei. Oraş medieval, cosmopolit, cu numeroase grupări religioase, deţine o zestre importantă de edificii istorice, temple, palate, muzee, Universitate (1857), grădini suspendate pe colina Malabar. Spre est, Nagpur; Haiderabad ; Bangaiore ; Mysore (Maisur) cu Palatul Maharajahului (1897), o uriaşă clădire, unde se desfăşura renumitul festival Desserha (la care maharajahul apărea călare pe un elefant şi în haine splendide ca frumuseţe), moschei, temple, muzee.

SRI LANKA

Nume oficial Sri LankaFormare 1948/1948Capitala ColomboNr. populaţie 19.607.519 loc.Densitate 329 loc./km² Suprafaţă 65.610 km² Limbi vorbite singaleza, tamila şi uzual engleza.Religii Buddhism69%, hinduism15%, creştinism8%,

islamism8%

Etnii Singalezi 74%, tamilezi i 18%, alţii 8%Forma de guvernământ

Democraţie perlamentară- preşedinte

Moneda naţională Rupie Sri Lanka =100 cenţi

Pe teritoriul Ceylonului, în sec. VI î.Hr, ia naştere un regat singalez cu capitala la Kandu, iar în sec. III î.Hr., pătrund triburi tamile din sudul Indiei şi se răspândeşte buddhismul. în sec. XVI se stabilesc la Colombo portughezii, apoi olandezii, iar în 1795, englezii ocupă insula transformând-o în colonie până în 1972, când îşi proclamă independenţa.Ţară recunoscută prin scorţişoară, lemn preţios, ceai, cauciuc, grafit, pietre preţioase, dar şi vestigii istorice de mare valoare turistică.

Cuprinde Insula Ceylon din Oceanul Indian, separată de India prin Strâmtoarea Palk. Relieful este muntos, mărginit de înguste câmpii literale, cu plaje frumoase, lagune şi pâlcuri de palmieri, în depresiuni se practică culturi intense, în terase, de orez şi ceai. Clima este tropicală cu precipitaţii bogate, unde creşte o vegetaţie luxuriantă de junglă cu lemn preţios (abanos, teck, mahon) şi orhidee, zboară peste 400 specii de păsări şi zburdă cea 100 specii de mamifere. Ţărmurile sunt renumite prin cele mai frumoase recife de corali din lume, de unde şi toponimul Sri-Lanka "strălucitorul", dat de miile de culori sclipitoare ale apelor oceanului, recunoscute şi prin faimoasele perle naturale sau de cultură.Ţară recunoscută prin scorţişoară, lemn preţios, ceai, cauciuc, grafit, pietre preţioase, dar şi vestigii istorice de mare valoare turistică. Colombo (Kolamba) - oraş - capitală întemeiat de portughezi, denumit "Oraşul Grădină", renumit prin moschei graţioase, teatre buddhiste şi brahmane, muzee şi palate, biserici în stil doric ridicate de olandezi. Kelanya Vikar - "Locurile Sfinte" pe unde a trecut Buddha în sec. VI î.Hr., muzee, temple, universitate buddhistă, grădină botanică.

PAKISTAN

Nume oficial PakistanulFormare 1947/1971Capitala IslamabadNr. populaţie 162 419 946 locDensitate 188 loc./km²Suprafaţă 803 940 km² Limbi vorbite urdu, engleză, şi limbi locale neoindiceReligii islamism, hinduism, buddhism, catolicism

Etnii Punjabi, sindhi,mohajirForma de guvernământ

Regim militar

Moneda naţională Rupie pakistaneză= 100 paisa

Pakistanul a cunoscut de-a lungul istoriei dezvoltarea civilizaţiei Indus (mileniul 3-2 î.Hr.), invazia arienilor (mil. 2 î.Hr.), dominaţia Persiei şi a lui Alexandru cel Mare (329-325 Î.Hr.). Cunoaşte civilizaţiile înfloritoare Mauria şi Gupta (sec. 4-5 d.Hr.), sultanului Ghasui (sec. 12-13) şi Imperiului Marilor Moguli (sec. 16-19, până la colonialismul englez, de sub care se eliberează în 1947, iar între graniţele actuale se află din anul 1971.

Este aşezat în partea de N-V a Indiei, cu un relief variat: Munţii Hindukush (7690 m), ramură a sistemului Himalayan, Podişul Beluchistan (3000 m) şi cu Deşertul Thar în SE şi Delta Indusului în sud. Clima tropical-uscată se înscrie cu peisaje de stepă şi deşert în partea de podiş şi câmpie, dar munţii sunt împăduriţi şi au precipitaţii bogate. Indusul (3180 km) cu afluenţii săi, drenează Pakistanul şi îndulceşte ariditatea prin sursa de apă ce o asigură pentru irigat.

Pakistanul este adevărata ţară a contrastelor sub aspect natural, dar şi social-economic, urmărind viaţa nomadismului pastoral în munţi până la mediul urban, care creşte vertiginos, iar populaţia brahmană nomadă sau sedentară oferă exemplu de ospitalitate şi curtoazie pentru turişti.Islamabad modernă capitală a statului contruită în 1961, "Oraşul Islamului", un centru urban modern. Attck - aşezare medievală cu fortificaţii. Rawalpindi - important centru turistic cu moschei, palate, mausolee, fostă capitală (1959-1967). Lahore - oraş medieval cu o putere comercială mare şi cu vestigii istorice de valoare din perioada Mogulă, palate, moschei, bazare, mausolee. Karachi - cea mai mare metropolă, fostă capitală (1947-1955) cu bulevarde largi, parcuri şi grădini suspendate pe colinele din jur, palate, moschei, universitate, parcuri şi grădini etc.

NEPALNume oficial Republica Federală Democratică NepalFormare 1769/1969Capitala KathmanduNr. populaţie 27.133.000 locDensitate 196 loc./km²Suprafaţă 147.181 km² Limbi vorbite nepalezăReligii hinduism, buddhism, islamism.

Etnii nepalezi, bihari, tharuForma de guvernământ

republică - preşedinte

Moneda naţională Rupia nepaleză = 100 paisaRegatul Nepal se află în nordul Indiei, în inima Munţilor Himalaya, la graniţa cu China şi India. Orografic, dar şi bioclimatic, Nepalul este aşezat într-un amfiteatru: Himalaya cu 9 vârfuri peste 8000 m altitudine din cele 14 (Annapurna - 8075 m, Mahaslu - 8125 m), Munţii Siwalik şi Himalaya Joasă cu altitudini de 3000 m şi depresiuni drenate de afluenţii Gangelui, în care se concentrează cea mai mare parte a populaţiei, iar în sud, Piemontul Terai umanizat în mare parte.Faima Nepalului este dată nu numai de ascensiunile pe Himalaya, ci şi de climatul tropical, blând şi umed, cu aer pur şi înmiresmat de florile câmpului, sedativ în partea joasă şi tonic - stimulent, în munţi. Nepalul este o destinaţie turistică pentru alpinism şi ascensiune în Himalaya, studierea florei medicinale, climatoterapie şi turism itinerant cu valenţe culturale. Kathmandu (kath -lemn de cedru, mandu - templu) - oraş-capitală aşezat în centrul ţării pe un platou de 1500 m altitudine formează cu încă 2-3 orăşele o conurbaţie extinsă pe 3 km. Are valoare turistică importantă prin mulţimea templelor, sanctuarelor (2700), edificii istorice, muzee, în Piaţa Palatului se află Templul Regal, cel mai mare din ţară, ridicat pe o piramidă cu 5 etaje; în Parcul Central este vechiul templu construit dintr-un singur cedru. Mustang - unde orezul se cultivă la 5000 m altitudine şi se coace în câteva săptămâni (datorită razelor soarelui, rarefierii şi purităţii aerului) cu multe temple şi mănăstiri. Palan -oraş dedicat lui Buddha, unic în Nepal, aici se află celebrul hotel "Yetti", pentru cei ce-1 cautăpe omul zăpezii.

BANGLADESH

Nume oficial Republica Populară BangladeshFormare 1971/1971Capitala DhakaNr. populaţie 144,319,628Densitate 1002loc./km²Suprafaţă 144,000 km² Limbi vorbite limba BengaliReligii islamism, hinduism, buddhism. Etnii bengalezi, popoare tribale, hinduşiForma de guvernământ

Republică parlamentară - preşedinte

Moneda naţională

Taka= 100 paisa

Istoric şi cultural, Bangladesh-ul a făcut parte succesiv din regatele Mauria şi Gupta, din Imperiul Marilor Moguli şi din colonia britanică India, independenţa este recunoscută de Pakistan în 1974. Sub aspect turistic prezintă o importanţă redusă.Se află la est de India şi ocupă cea mai mare parte a Deltei Gangelui şi Brahmaputrei. Cadrul natural este în proporţie de 90 % de câmpie plană cu altitudini de 9 m, traversată de Gange şi Brahmaputra, despletite în numeroase braţe şi canale, care, alături de lacurile şi mlaştinile deltei, dau aspectul de submers al acesteia. Către est se desfăşoară ana montană (1230 m) ce domină oraşul Chitta Gong, iar la nord, dealuri joase acoperite cu plantaţii de ceai. Are un climat-tropical -musonic cu o vegetaţie luxuriantă.Capitala Dacca cu vestigii istorice medievale, temple, moschei, muzee. Chitta Gong - cel mai mare port al ţării cu temple, moschei şi clădiri istorice.

BHUTANNume oficial Regatul BhutanFormare 1656/1656Capitala ThimpuNr. populaţie 2,232,291 loc.Densitate 45loc./km²Suprafaţă 47,500 km² Limbi vorbite limba Dzongkha şi limba englezăReligii islamism, hinduism, buddhism. Etnii bengalezi, popoare tribale, hinduşiForma de guvernământ

Monarhie - rege

Moneda naţională

Ngultrum= 100 chetrum

Aşezat în SE Munţilor Himalaya, Bhutan, "Ţara Dragonului Fulgerului" sau "Ţara de la capătul Tibetului", are un peisaj predominant montan (7300 m Vf. Chomo Lhari), deosebindu-se trei trepte de relief: Himalaya de 6000-7000 m altitudine, cu văi adânci de 3600-4000 m, cu o climă aridă şi peisaj stepic; Himalaya mijlocie sub 3000 m cu văi fertile, bine populate şi climă subtropicală - umedă şi zona colinară cu un climat umed (7000 mm / an) cu junglă şi mlaştini. Punakha este principalul centru comercial, cultural şi turistic cu numeroase moschei şi minarete de mare valoare artistică, temple, muzee. Thimphu (Timbu) - capitala de vară situat

într-un peisaj pitoresc, recunoscut prin artizanat, numeroase temple, moschei, muzee, aici fiind sediile guvernamentale.

AFGANISTANNume oficial AfganistanFormare 1919/1919Capitala KabulNr. populaţie 28.717.213 locDensitate 43 loc./km²Suprafaţă 647.500 km²Limbi vorbite Limba persană (Dari), PashtuReligii islamism, hinduism, mozaismEtnii afgani, tadjici, uzbeciForma de guvernământ

Regim islamic

Moneda naţională Afghani = 100 pulsOcupă NV Indiei şi prezintă condiţii naturale variate: montane în nord - Munţii Hindukush (7690 m) din care pornesc trei culmi de peste 3500 m alt., separate de văi longitudinale; Munţii Suleiman (3441 m), podişul înalt de 2000 m ce se continuă cu zone deşertice (Registan) adevărate câmpii pietroase; câmpia piemontană fertilă, cea mai importantă zonă agricolă de la poalele Munţilor Hindukush. Clima este tropical-uscată, deşertică în sud şi mai umedă în nord.Vestigii istorice şi culturale ale acestor civilizaţii se află în câteva centre turistice: Kabul - oraş antic, situat pe un străvechi drum istoric şi comercial , străbătut de ostile lui Alexandru cel Mare sau caravanele lui Marco Polo. Se păstrează vechile fortificaţii, mausoleul Şahului Nadir, mormântul regelui Timur, moschei, minarete, uriaşa statuie a lui Buddha (53 m înălţime, săpată în gresie acum 1500 ani), bazar, parcuri, muzee, grădini şi palate. Istaîif - cu etnografie şi folclor. Heart - vechea capitală a lui Timur Lenk, mare împărat mogul, recunoscut prin. folclor, covoare şi pielicele de Karakul. Kandahar - veche capitală şi nod de drumuri comerciale antice şi medievale. Guldara - cu vestigii buddhiste, temple, moschei, palate. Toate vestigiile istorice din centrele turistice au o mare rezonanţă culturală.

3.2.4. Asia central-vesticăCuprinde teritoriul dintre Marea Caspică la vest şi unităţile montane Himalaya - Tian Şan - Altai la est, alcătuit din trei mari regiuni naturale: Câmpia Turanului, Podişurile Mujod Jar şi Kazahstan, precum şi Munţii Pamir-Tian Şan.Zona beneficiază sub aspect natural de atracţii turistice şi peisaje dintre cele mai pitoreşti: montane, alpine şi fluviale în zona montană şi de podiş.

KAZAHSTANNume oficial Republica KazahstanFormare 1971Capitala AstanaNr. populaţie 15.185.844 loc.Densitate 5.6 locuitori/km²Suprafaţă 2.717.300 km²Limbi vorbite Kazaha (oficială), Rusa

Religii islamism, ortodoxism.Etnii kazahi, ruşi, germani, ukraineniForma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Tenge = 100 tein

Aşezat în vestul Asiei Centrale, cu o largă ieşire la Marea Caspică şi Lacul Aral. Se suprapune Asiei Centrale Joase (Câmpia Turanului, Podişurile Jugodjar şi Kazahstan) şi Asiei Centrale înalte (Munţii Tian Şan, Tarbagatai şi Altai) cu un relief diferit cu dune de nisip tip barcane, câmpie, forme glaciare, lacuri, gheţari, climă şi vegetaţie variate, de la deşert la cele alpine de tundră, ce conduc la crearea unor peisaje şi curiozităţi de mare valoare turistică.Alma Ata (Almatu - părintele mărului), oraşul străvechi situat în SV ţării, într-un amfiteatru pitoresc format la poalele Munţilor Alatau, o adevărată oază şi adăpost pentru caravanele "Drumului Mătăsii", distrus şi refăcut în 1860, devine capitală în 1929. Este un oraş pitoresc înconjurat de livezi de meri, cu multe vestigii medievale: Catedrală (din lemn, 56 m înălţime), Palatul Căsătoriilor, muzee, diferite monumente istorice şi de artă. Talgar -oraş specific cazah. Karaganda - oraş cu cele mai vechi exploatări miniere din ţară (1883), Muzeul Mineritului.

UZBEKISTAN/"Ţara aurului alb", "Ţara Şeherazadei" sau "Ţara Horezmului"Nume oficial Republica UzbekistanFormare 1991/1991Capitala TaşkentNr. populaţie 26.851.195 loc.Densitate 60 locuitori/km²Suprafaţă 447,400 km²Limbi vorbite uzbecaReligii islamism, creştinismEtnii uzbeci, ruşi, tătariForma de guvernământ

Preşedinţie democratică

Moneda naţională SOM = 100 teen În hotarele sale se prezintă un relief variat cu peisaje deşertice, stepice (Câmpia Turanului şi Lacul Arai, Podişul Ust'urt, sectoare din deserturile Kâzâl - Kum (230.000 kmp) şi Kara Kum (320.000 kmp), cu dune tip barcane şi cruste de sare), montane şi alpine (Munţii Tian-Şan şi Depresiunea Fergana - 154 m).Clima este stepică, deşertică şi montană cu o vegetaţie similară, iar dintre animale predomină specii cinegetice: antilopa saiga, leopardul, ursul; oile karakul şi cămila constituie unele din bogăţiile ţării. Irigaţiile au făcut din Uzbekistan una dintre cele mai mari cultivatoare de bumbac (1/2 tonă pe locuitor), iar viţa de vie este o cultură tradiţională.Taşkent - oraş străvechi, cunoscut din sec. II î.Hr., azi mare centru economic, politic şi cultural, aşezat la poalele Munţilor Tian Şan şi dispune de numeroase vestigii cultural-istorice. Oraşul vechi era împărţit în patru părţi fortificate, iar în centrul oraşului este Palatul fortificat al împăratului (3 ha), unde se află şi vestita închisoare Zindan. Din perioada Tamerlan se află numeroase monumente istorice fortificate, moschei, mausolee, medrese (şcoli), palate. După alipirea la Rusia, oraşului vechi i s-a alăturat unul modern cu bulevarde largi, parcuri, hoteluri de lux. Samarkand; Buhara; Fergana - oraş situat într-un peisaj de mare pitoresc, cu o climă blândă, de adăpost, pe "Drumul Mătăsii", recunoscut prin: moschei, palate, cetăţi, mausolee, culturi de bumbac.

TURKMENISTANNume oficial Turkmenistan

Formare 1991/1991Capitala AşgabatNr. populaţie  5.110.023 loc.Densitate 9,9 loc./km²Suprafaţă 488.100 km²Limbi vorbite turkmenă, rusa, uzbecăReligii islamism, creştinismEtnii uzbeci, ruşi, tătariForma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Manatul Turkmen = 100 tenge

Se suprapune, în parte, Deşertului Kara-Kum, câmpiei litorale caspice şi Munţilor Kopet Dag, cu peisaje variate, condiţii de climă subtropicală-deşertică. Peisajul deşertic a fost transformat, prin irigaţii (Canalul Canalgheld, 1.000 km şi mii de alte canale), într-unul al lanurilor de grâu şi orez, grădinilor cu pepeni şi bumbac sau pajiştilor pentru renumitele oi karakul. Ţărmul mării cu un şir de peninsule este pitoresc şi are plaje frumoase. Munţii Kopet Dag (3100 m) sunt pitoreşti şi dispun de nesecate izvoare, ce alimentează râurile captate pentru irigaţii. Valea Erik-Kala etalează peisaje atractive (are un imens luciu de ape -lacuri) şi este vestită prin podgoriile sale cu struguri negri "kara-uria" (cu cel mai mare conţinut de zahăr din lume) şi vinurile "Erik -Kala", ca şi bostănăriile sale. Aşgabat (Aşhabad), aşezat la poalele Munţilor Kopet-Dag, este un oraş pitoresc prin peisajul înconjurător şi în arhitectura sa. După cutremurul din 1948, oraşul a fost reconstruit în arhitectura anterioară, îmbinându-se stilul baroc şi maur. Ca obiective: Muzeul Artei Aplicative (vestit prin covoarele de Aşgabat), cel mai mare din Asia Centrală (şi cel mai mare covor din lume: 193,5 m² şi 865 kg), Biblioteca Centrală, moschei, minarete, parcul central cu vegetaţie luxuriantă. Krasnovodsk - port la Marea Caspică, oraş modern cu monumente istorice şi de artă. Nebit -Dag - oraş în plin deşert, cu parcuri şi grădini frumoase.

KIRGHIZSTAN (KIRGHIZIA)Nume oficial Republica KârgâzăFormare 1991/1991Capitala BişkekNr. populaţie  5.146.281 loc.Densitate 25loc./km²Suprafaţă 198.500 km²Limbi vorbite Kârgâza, RusaReligii islamism, creştinismEtnii uzbeci, ruşi, tătariForma de guvernământ Republică - preşedinteMoneda naţională Som= 100 teen

Ţară predominant montană, Kirghizstan îmbină peisaje şi atracţii turistice dintre cele mai pitoreşti: alpine, cu vârfuri şi creste stâncoase, forme glaciare, gheţari şi zăpezi veşnice, lacuri tectonice şi glaciare de mare frumuseţe, râuri cu defilee, praguri şi cascade, peisaje montane cu păduri de conifere (bradul zvelt de Tian-Şan), submontane şi de vale cu climă de adăpost şi vegetaţie specifice. Teritoriul este locuit de peste 2000 de ani de kirghizi, populaţie nomadă, stabilită aici şi renumită în creşterea oilor cu lână foarte fină şi a cailor de rasă, dar se mai cultivă şi bumbac, viţă de vie şi plante aromate, folosite la parfumuri. Bişkek - oraş nou, aşezat la poalele Munţilor Tian-Şan, într-un peisaj de mare frumuseţe, situat la întretăierea dramurilor caravanelor comerciale cu cele ale nomazilor. Condiţiile de climă aridă sunt îndulcite de numeroase parcuri cu fântâni arteziene, renumită fiind şi plantaţia de ulmi pe 230

ha sădită în 1883 în nordul oraşului. Ca obiective turistice: Cetatea Pişpek, clădirile Parlamentului şi Academiei de Ştiinţe, Muzeul (cu o colecţie rară de covoare), în apropiere, defileul râului Ala-Arcea, de mare spectaculozitate.

TADJIKISTANNume oficial Republica TadjikistanFormare 1991/1991Capitala DuşanbeNr. populaţie  6.507.000 loc. Densitate 45 loc./km²Suprafaţă 143.100 km²Limbi vorbite TadjicaReligii islamism, creştinismEtnii uzbeci, ruşi, tadjicaneziForma de guvernământ

Republică - preşedinte

Moneda naţională SomoliTeritoriu montan, cu vârfuri de peste 7000 m altitudine, puternic fragmentat de văi adânci (Amu Daria, Sâr-Daria) şi depresiuni (Fergana), adăposteşte şi un climat blând propice culturilor de bumbac, viţă de vie, pomi fructiferi, sericicultură, dar şi cu gheţari şi zăpezi veşnice pe culmile de peste 3000-4000 m alt (gheţarul Fedcenko - 77 kmp), lacuri glaciare şi tectonice, iar mai jos pădurile de conifere.Duşanbe (Aneşambe) - oraş înconjurat de munţi cu zăpezi permanente şi cu o arhitectură modernă, multe parcuri, alei galonate de perdele verzi ce apără pietonii de arşiţa soarelui. Oraşul păstrează o serie de monumente arhitecturale: moschei, biserici, Biblioteca Naţională, renumită prin manuscrise orientale, în împrejurimi livezi de pomi fructiferi, vii, plantaţii de bumbac, tutun, orez şi peisaje de mare frumuseţe. Sunt recunoscute staţiunile montane: Obi - Garun şi Magia - Obi Garun.

3.2.5. TranscaucaziaCuprinde teritoriul adiacent Munţilor Caucaz, situat între Marea Neagră şi Marea Caspică şi care se prezintă ca o zonă înaltă montană şi de podiş cu depresiuni interioare şi câmpii litorale marginale, forme de relief orientate în general pe direcţiile NV-SE.Se individualizează astfel: Munţii Caucazul Mare (5633 m în Vf. Elbrus) dispuşi între Marea Neagră şi Marea Caspică pe o lungime de 1200 km şi o lăţime de 90 km, caracterizaţi prin vârfuri înalte şi ascuţite (4 vârfuri peste 5000 m), masivitate mare, lipsa văilor transversale, gheţari (cea 2000 kmp), numeroase râuri şi lacuri glaciare, peisaje alpine şi vulcanice şi fonduri cinegetice şi piscicole bogate şi variate.Depresiunea Transcaucazică Kura - Rion, la sud de Caucazul Mare şi drenată de două râuri, Rion spre NV şi Kura către SE, care formează Câmpia Rionului (Colhidei) pe litoralul Mării Negre cu peisaj pitoresc, climă şi vegetaţie mediteraneană şi Câmpia Kura (Azerbaidjană) la litoralul Caspic, cu dune, mlaştini, climă şi vegetaţie de semideşert; în SE Câmpia Lenkoran, pitorească cu plaje frumoase, peisaje de dune alternate cu plantaţii de citrice. Transcaucazia este închisă la sud de Munţii Caucazul Mic, lanţ muntos mai scund (4090 m în Vf. Ararat), cu peisaje alpine glaciare, vulcanice.Zonă locuită din cele mai vechi timpuri de popoare care au contribuit la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei universale, ale căror vestigii reprezintă azi atracţii de mare valoare turistică şi educativă. Se disting trei subzone:

ARMENIA

Nume oficial Republica ArmeniaFormare 1991/1991Capitala ErevanNr. populaţie  3.326.448 loc. Densitate 112 loc./km²Suprafaţă 29 800 km²Limbi vorbite armeanăReligii ortodocşi de rit armean, creştinism, islamismEtnii armeni, azeri, kurziForma de guvernământ

Republica - preşedinte

Moneda naţională Dram armean= 100 loumaŢară muntoasă, în care se îmbină pitorescul munţilor cristalini, vulcanici şi calcaroşi, cu peisajele variate ale podişurilor şi depresiunilor înalte, cu farmecul gheţarilor sau al râurilor, cu praguri şi cascade spectaculoase (Râul Arax), cu lacuri de mare frumuseţe (Sevan) şi o vegetaţie ce îmbracă aspecte diferite de la tundra montană la pădurile de foioase până la cele subtropicale şi plantaţii de citrice. Se individualizează Lanţul muntos al Cancazului Mic cu vârfuri vulcanice şi pline de legende (Aragat 4090m şi Ararat 5163m în Turcia), drenat de Râul Arax, cu soluri fertile şi civilizaţii antice."Ţara din înaltul cerului" - o adevărată cetate montană din care ţâşnesc piscuri semeţe acoperite cu cupole de gheaţă, este una dintre ţările cu o civilizaţie trimilenară, unde alături de peisajul natural de un pitoresc deosebit se impun oraşele prin frumuseţea şi bogăţia de monumente istorice şi de artă. Armenia este un adevărat muzeu în aer liber ce cuprinde peste 4000 de monumente istorico-arhitectonice antice, medievale sau contemporane.Se impun, în acest sens, câteva centre turistice: Erevan, capitala ţării şi unul dintre cele mai vechi oraşe din lume (peste 2780 ani) situat pe malul râului Rozdvan, impresionează prin îmbinarea dintre arhitectura nouă, inedită şi originală cu blocuri policrome din tuf vulcanic şi bazalt, pieţe, bulevarde şi străzi largi şi a vechiului oraş antic şi medieval. Prezintă interes vestigiile cetăţii Erebuni - declarată rezervaţie arheologică -muzeu, colina Arin - Berd cu zidurile unei puternice fortăreţe şi ruinele unor strălucite palate şi temple assiriene (782 î.Hr.), Colina Roşie - întărită cu o fortăreaţă cu turnuri şi cea 20 de încăperi (sec. VII î.Hr.), bijuteriile, armele, tăbliţele cu scriere cuneiformă găsite aici sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie. Ecimiadzin - oraşul monumentelor antice, centru al bisericii armeano-gregoriene, după adoptarea creştinismului ca religie în stat, în anul 301 (Mecca armenilor de pretutindeni). Se remarcă: Catedrala (303 e.n.) una dintre primele lăcaşuri creştine (construită pe temelia unei biserici păgâne), temple, biserici. Dilijan - renumită staţiune balneară. Dzin - oraş în Câmpia Araratului cu ruinele palatului regal, temple, catedrale. Sevan - staţiune montană celebră (la 2000 m ) cu plaje, grădini şi sate de vacanţă, biserici, mănăstiri, aşezate pe malul lacului omonim.

AZERBAIDJAN/ "Ţara Focului",Nume oficial Republica AzerbaidjanFormare 1971Capitala BakuNr. populaţie  8.360 000Densitate 60 locuitori/km²Suprafaţă 86 600 km²Limbi vorbite azerăReligii islamism, creştinism

Etnii azeri, armeni, ruşiForma de guvernământ

Democraţie reprezentativă - preşedinte

Moneda naţională Manat = 100 gopikJumătate din teritoriu este ocupat de munţi: către NE Munţii Caucazul Mare (4000 m alt.), iar la SV Munţii Caucazul Mc cu peisaje alpine, vulcanice şi carstice, care cuprinde şi Podişul Karabah. Între cele două lanţuri de munţi se află Câmpia Kura-Arax, unde apar numeroase izvoare de ape minerale, iar către SE se află Câmpia Lenkoran, roditoare şi cu un peisaj pitoresc. In aria montană peisajul este îmbogăţit prin lacuri glaciare, râuri cu praguri şi cascade, păduri de conifere şi foioase.Aceste atracţii turistice, naturale sunt completate cu un bogat potenţial cultural-istoric şi de arhitectură răspândit în toate oraşele şi localităţile ţării.Baku - "metropola Mării Caspice a petrolului", cel mai mare oraş al Transcaucaziei, este aşezat în Peninsula Apşeron, într-un frumos amfiteatru. Străvechi oraş (sec. IX-X) cu cetăţi, minarete, băi medievale, bazare este format din două orăşele: Alb şi Negru, unde se pot vizita cetăţi cu porţi, moschei şi minarete, un labirint de străduţe în stil medieval, Minaretul Sânâk Kala, o celebritate a artei islamice de acum nouă secole; Palatul Şirvansahilor (XV), o podoabă a străvechiului oraş; Poarta Semaka ce trece în oraşul modern, legendarul "turn al fetelor" (sec. XII) de 28 m, unul dintre cele 200 de monumente istorice ale Peninsulei Apşeron. Semaha - oraş străvechi, recunoscut prin celebrele covoare şi vinuri, dar şi prin numeroase monumente istorice şi de arhitectură. Seki -oraş vechi (peste 2600 ani) bine conservat cu Palatul Hanilor (sec. al XVIII-lea) una din cele mai remarcabile opere arhitecturale azerbaidjene. Susu - staţiune balneoclimaterică (1800 m) cu ape minerale, cu cetăţi şi muzee. Adjikend - staţiune balneoclimaterică (1200 m alt.) cu ape termale şi peisaj pitoresc. Caucazul Mare se remarcă prin numeroase staţiuni turistice legate de practicarea sporturilor de iarnă, cu peisaje de mare frumuseţe, cu zăpezi veşnice şi gheţari. Recunoscute sunt staţiunile: Pirculi, Barda şi Lacul Zaligheli cu insule, peninsule, peşteri, mausoleuri.

GEORGIANume oficial GruziaFormare 1991/1991Capitala TbilisiNr. populaţie  4.693.892 loc.Densitate 67 loc./km²Suprafaţă 69.700 km²Limbi vorbite GeorgianaReligii islamism, creştinismEtnii georgieni, armeni, ruşi, azeri.Forma de guvernământ Republică constituţională - preşedinteMoneda naţională Lari = 100 tetri

Ţara dispune de un relief variat predominant montan: Munţii Caucazul Mare şi Caucazul Mic, despărţiţi de Câmpia Rionului (Colhidei). Condiţiile de climă subtropicală la malul mării şi în câmpie, temperată şi alpină în munţi şi de relief au determinat aspecte peisagistice variate de la cele de litoral, câmpie, la cele montane, completate de numeroase izvoare minerale, care au permis apariţia unor staţiuni balneoclimaterice.Tbilisi - oraş străvechi, aşezat pe Râul Kura, într-un peisaj pitoresc. Denumirea derivă de la izvoarele termale (Tbili - cald), din apropiere, unde a fost strămutată capitala ţării (de la Mtheta). Turiştii pot vizita o suită de monumente istorice şi de artă: Biserica Djvari (sec. VI),

perlă a arhitecturii antice georgiene; templul Metehi (XIH), mausolee, cetăţi în oraşul vechi, iar în cel nou se remarcă Palatul Guvernamental, muzee, parcuri, largi bulevarde.Mtheta - prima capitală a Gruziei creştine, cu ruine de cetăţi, temple, catedrală, castelul reginei Tamara. Abhasia - oraş aşezat într-un peisaj de mare pitoresc cu biserici rupestre, temple, palate, moschei. Telavi - centru viticol, pe valea Kura (400 de soiuri de struguri) cu palate, mănăstiri, catedrale.Georgia dispune de o salbă de staţiuni maritime, de mare frumuseţe şi bine dotate (case de odihnă, hoteluri, sanatorii): .Piţunda, Suhumi, Batumi, Poti, Adişi, Vaneli.

3.2.6. Asia de vest şi sud-vestSe suprapune unei vaste arii circumscrise teritoriului de la vest de Peninsula Industan până la Marea Caspică şi Marea Neagră la nord, Marea Mediterană la vest, Marea Roşie şi Marea Arabiei la sud-vest şi sud. Este o zonă complexă sub aspectul reliefului, cu unităţi de podişuri înalte, munţi, câmpii litorale cu plaje, dealuri stâncoase sau cu dune de nisip (erguri şi barcane). Are un climat variat de la cel subtropical-umed la semideşertic, deşertic sau montan-alpin. Prin particularităţile naturale, istorice şi culturale, ce se înscrie prin valenţe turistice diferite, se evidenţiază mai multe subzone turistice: Asia Mică, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu şi Arabia.

ASIA MICĂTURCIA

Nume oficial Republica TurciaFormare 1923/ 1939Capitala AnkaraNr. populaţie  69,660,559 loc.Densitate 230 loc./km²Suprafaţă 780,580 km²Limbi vorbite turcaReligii islamism (99%) creştinism (ortodocşi).Etnii turciForma de guvernământ

Republică - preşedinte

Moneda naţională Lira turcă= 100 kruralTurcia este aşezată pe continentul european şi în Asia, în Peninsula Anatolia, strâmtorile Bosfor şi Dardanele făcând legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană peste Marea Marmara.

Relieful este variat, predominând podişurile şi munţii, iar câmpiile înguste apar în lungul ţărmului şi în special la gurile râurilor. Podişul Anatoliei cuprinde partea de mijloc, este mai înalt (1700 - 2400 m), fragmentat cu masive montane perpendiculare pe ţărm în vest, mai scund, cu depresiuni, mlaştini şi lacuri sărate, platouri de lavă si vârfuri izolate de peste 1800 m, în centru; Anatolia de Est (800 - 1500 m) prezintă masive vulcanice (3000 m) având chiar mici gheţari pe vârfuri (Munţii Argeni); Podişul Armeniei (1400 - 3000 m) ocupă estul ţării şi este alcătuit din platouri de lavă şi munţi vulcanici (Vf. Ararat 5165 m, locul unde s-a oprit biblica corabie a lui Noe), depresiuni tectonice cu lacuri sărate (Lacul Van). Partea nordică este mărginită de Munţii Pontici, sub formă de lanţuri paralele, bine împăduriţi, cu înălţimi de peste 3000 m, râuri cu defilee, şi care domină câmpii fertile la Marea Neagră. Munţii Taurus (3726 m) constituie rama sudică a podişurilor, jalonează-litoralul mediteranean, cu frumoase peisaje, carstice (chei, peşteri), în partea europeană, două lanţuri montane închid o câmpie vălurită cu vegetaţie mediteraneană şi măslini, drenată de Râul Ergene.

Clima variată de la temperat continentală cu caracter stepic şi semideşertic la cea subtropicală pe litoral se impune şi în vegetaţie prin păduri de pin de Alep, castan, citrice pe litoral.

a) în PARTEA EUROPEANĂ, care pătrunde ca o pensinsulă în mările Neagră (Cornul de Aur) şi Marmara, strâns legată de Europa prin artere rutiere şi feroviare se detaşază câteva centre turistice de importanţă internaţională şi anume: Istanbul, fondat în 658 î.Hr. de megarieni şi denumit Byzantion, apoi Antonion, sub stăpânirea romană şi ridicat la rang de capitală în 330 d.Hr. de către Constantin cel Mare cu numele de Neo-Roma (Roma Nouă), schimbat ulterior în Constantinopolis. Oraşul este aşezat pe 7 coline, unite cu ziduri străpunse prin 7 porţi de acces. Obiective: 36 monumente istorice şi de artă: Zidurile Istanbulului (sec. rV-VII) - dispuse în două şiruri în jurul oraşului, cu turnuri circulare; Catedrala Sf. Sofia (337-361) ridicată de Constantin cel Mare şi fiul acestuia - cel mai grandios monument al vremii (cupola de 55 m înălţime, luminată de o coroană de 40 de ferestre, 107 coloane policrome, mozaicuri), transformată după 1453 în moschee când i s-au ridicat cele 4 minarete, Palatul împăratului (sec. X), unul dintre cele mai caracteristice clădiri ale artei bizantine. Dintre monumentele turceşti se impun moscheele (peste 20); Moscheea Albastră (1616), unica moschee turcă cu 6 minarete, grandioasă prin arhitectură şi dimensiuni (replică a catedralei Sf. Sofia), în ale cărei numeroase vitralii predomină culoarea albastră, de unde şi denumirea; Moscheele Eyup, prima moschee din Istanbul (1458), Bayezit, Soliman Magnificul (1557) cu mausoleul sultanului, cea mai splendidă şi somptuoasă moschee; Moscheea Nouă etc. Istanbulul este dominat şi de vestigii ale unor cetăţi antice şi medievale: Cetatea Genoveză, Cetatea Anatoliană (pe ţărmul asiatic), Cetatea Celor 7 turnuri - teribila închisoare de stat unde au murit mulţi voievozi (între care şi Constantin Brâncoveanu), demnitari de stat, sultani, ambasadori străini; Turnul Fecioarei (azi far), Turnul Galata (XVI), 40 de m înălţime - muzeul al pompierilor, etc.Din Istanbul se pot face plimbări pe Bosfor, dar şi pe insulele mărginaşe cu numeroase mănăstiri, plaje, vile şi hoteluri luxoase, staţiuni balneare - Yalova, cu ape termale, sulfuroase, feruginoase, Alavar.Edirne (Adrianopol) - oraş pitoresc aşezat pe o colină pe malul stâng al fluviului Mariţa (Merig), în Tracia, fondat în 117-136 de împăratul Hadrian (Hadrianopolis), cucerit succesiv de geţi, avari, bulgari, cruciaţi; devine capitala Imperiului Otoman în 1380-1453.

b) LITORALUL MĂRII MARMARA şi împrejurimile cu peisaje montane (1767 m) posedă vestigii ale unor civilizaţii strălucite din mileniul in î.Hr. ce dau faima acestui colţ de ţară.Bursa este un oraş într-un decor montan pitoresc cu un climat blând, la Marea Marmara, renumit prin industria mătăsii şi ape minerale, a fost fondat în 188 î.Hr. de Hannibal, cucerit de romani, a devenit una dintre cele mai importante fortăreţe bizantine, azi cu numeroase vestigii istorice, reprezentative pentru civilizaţiile apuse: cetăţi, moschei, mausoleuri, Muzeul Verde, palate. Uludag - staţiune şi centru de schi în munţi (36 km de Bursa).Alte centre turistice: Cekîrge, Mudenia, Apylont etc.

c) LITORALUL MĂRII EGEE îmbină peisajul natural, de mare frumuseţe, îmbogăţit cu plaje, sate de vacanţă şi sate de pescari cu numeroase vestigii istorice, mărturii ale civilizaţiilor vechi de peste cinci milenii şi făurite de hittiţi, greci, romani şi otomani -Bergama (Pergamo) anticul oraş- cetate, important centru de cultură (aici s-a inventat pergamentul care a înlocuit papirusul egiptean), dar şi cu vestigii importante ca: sanctuarul Athenei, templele lui Traian şi Dionyssos, altarul lui Zeus, templul Herei etc. Aici se află una dintre cele 7 biserici ale Apocalipsului (menţionată de Sf. Ion în Cartea Revelaţiei). Izmir (Smyrna) - al doilea oraş al Turciei şi unul dintre cele mai frumoase, situat în amfiteatru, în golful Izmir, loc de desfăşurare a unui târg internaţional. Oraş antic, cetate ce rivaliza cu Troia, cucerit de numeroase popoare ce au lăsat interesante vestigii istorice: agora romană,

temple, apeducte, mormântul regelui Tantal, biserică a Apocalipsului, o serie de muzee: arheologic, Atatiirk şi parcuri. Efes (Ephesus) - unul dintre cele mai importante oraşe antice (sec.XI î.Hr.), principal port la mare, putere comercială, financiară şi culturală. Kusadaşi (Skalanova), construit pe ţărmul unui mic golf pe o insulă de un pitoresc deosebit, denumit şi "Insula Păsărilor" cu o rezervaţie naturală cu plante şi animale. Se impune prin moschei, minarete, vestigii antice, parcuri, Karavanserayi Mehmet Paşa etc. şi printr-o renumită plajă. Pamukkale "Cetatea de Bumbac" - aici este un celebru monument al naturii, format prin depunerile de bicarbonat de calciu din apele termale (35°C) ce formează nişte bazinele, barate de cruste calcaroase alcătuind o cascadă de circa 100 m, unde coloanele calcaroase dau arhitectura specifica. Localitatea este şi o importantă staţiune balneară. Hierapolis - vestita cetate antică aflată la 19 km, cu vestigii bine conservate (basilici şi moschei).

d) LITORALUL MEDITERANEAN se impune prin pitorescul şi varietatea peisajului date de plaje cu nisipuri fine, întrerupte de livezi de portocali, ce conferă atmosfera subtropicală; falezele şi culmile abrupte ale Munţilor Taurus permit practicarea unui turism total: plaje şi sporturi nautice pe apele Mediteranei, schiul pe culmile înzăpezite, tratamentul balnear în staţiuni termale recunoscute. Dar coasta sudică a Turciei, beneficiind şi de climatul subtropical, a fost din timpuri străvechi leagănul unor înfloritoare civilizaţii. Antalya este şi o renumită staţiune de litoral cu hoteluri, piscine, cazinouri, plaja pitorească, unde se ţin prestigioase festivaluri, iar Pergole Parki (Parcul cu bolţi de verdeaţă) este unul din cele mai frumoase din Turcia, în apropiere, cascada Diidera şi Peştera Karain cu urme ale locuirii umane de peste 50.000 de ani, numeroase oraşe, foste cetăţi cu interesante vestigii istorice: Alanya cu cele două ziduri cu 150 de turnuri, ruine de moschei, biserică bizantină, bazar acoperit. Adana - centru istoric, turistic, staţiune de odihnă.

e) TURCIA DE EST ŞI SUD - EST se suprapune Podişului Armeniei şi, în parte, celui Anatoliei, mărginite la nord şi la sud de Munţii Pontici şi respectiv Taurus ce se caracterizează printr-o mare varietate de peisaje montane, alpine, vulcanice cu zăpezi veşnice şi gheţari (Agry Dagâ) - Muntele Ararat, de podiş, păduri, râuri cu cascade, lacuri, dar şi prin valoarea deosebită şi vechimea vestigiilor istorice ale civilizaţiilor apuse. Erzican oraş aşezat intr-o câmpie fertilă şi un peisaj pitoresc, pe locul unei istorice bătălii din 1243 câştigată de mongoli în defavoarea silgiukizilor. Erzurum aşezat pe un platou la 1950 m alt., oraş străvechi cu cetăţi, moschei. Sarikamis - staţiune montană cu peisaj pitoresc, Agri - oraş la poalele legendarului Munte Ararat, staţiune pentru sporturile de iarnă.

j) ANATOL1A CENTRALA, suprapusă Podişului Anatoliei, are o frumuseţe austeră în ariditatea şi varietatea peisajelor ce le etalează, dar conservă mărturii ale unor străvechi civilizaţii ce s-au perindat de-a lungul unei istorii milenare. Ankara, capitala ţării, este situată într-o depresiune intramontană la 850 m alt. aşezare hittită (cca 2000 î.Hr.). De mare interes sunt: Mausoleul Ataturk, fortificaţiile cetăţii, Columna lui Iulian, Templul lui Augustus, băile romane, numeroase moschei, monumente de artă, muzee: Ataturk, Muzeul de Civilizaţie Anatoliană, Muzeul de Etnografie, parcuri, bazaruri, în apropiere locuri de agrement, sporturi de iarnă, staţiuni balneare. Konya; Caesarea; Sivas -important centru comercial pe drumul caravanelor (Persia-Bagdad) cu numeroase monumente religioase: Şcoala Teologică cu minarete duble, Şcoala Teologică Azurie (minaretele acoperite cu faianţă albastră).

g) LITORALUL MĂRII NEGRE are, în general, o câmpie literală bine dezvoltată, la adăpostul Munţilor Pontici cu plaje de nisip intinse şi pitoreşti, care se îmbină armonios cu plantaţii de citrice şi păduri de pin. Localităţile de aici poartă povara civilizaţiilor străvechi, ce s-au succedat pe aceste meleaguri.Amsara fosta colonie a Milletului, într-un peisaj pitoresc, mai păstrează încă, bine conservate, ruinele vechiului oraş grecesc. Sinop , Samsun , Trabzon, mare port la Marea Neagră, înconjurat de munţi pitoreşti, capitală şi important centru cultural şi comercial, unde se pot

vizita zidurile vechiului oraş antic, biserici (Sf. Sofia cu un turn de 30 m, Catedrala Sf. Ana), cea mai veche din oraş.

CIPRU/ „Insula Afroditei"Nume oficial Republica CipruluiFormare 1923/ 1939Capitala NicosiaNr. populaţie   767.314loc.Densitate 84loc./km²Suprafaţă 9.253 km²Limbi vorbite Greacă şi TurcăReligii ortodoxism, islamism, catolicism.Etnii greci, turci, armeni, maroniţiForma de guvernământ

Democraţie parlamentară- preşedinte

Moneda naţională În zona greacă: EuroÎn zona turcă: Liră turcă

Ţară, în general, montană cu două lanţuri de munţi (1953 m alt.) separate de o câmpie, cu un climat mediteranean şi rare păduri de pin negru, cedru cipriot, a fost populată încă din sec. XV î.Hr. de greci; prin poziţia sa strategică a fost stăpânită de egipteni, hitiţi, fenicieni, perşi, romani, arabi, cruciaţi, apoi de englezi până la proclamarea independenţei în 1960.Nicosia - oraş antic, fondat acum 2250 de ani, azi capitala statului, demarcat de "linia verde" ce desparte cele două comunităţi: greacă şi turcă. Oraşul se impune prin zidul Cetăţii Veneţiene (4,5km şi 11 bastioane), numeroase monumente istorice şi de artă: Catedrala Sf. Sofia (gotic), transformată în moschee, bazarul Bedestan, muzee, bibliotecă, hanuri, obeliscul veneţian. Leflke - oraş pitoresc cu cele mai renumite plantaţii de citrice, cu mausoleul lui Vezir Osman Pasa (1839). Kyrenia, pe coasta nordică a insulei, oraş antic cu cetate şi castel veneţian. Portul Girne al oraşului funcţionează din anul 300 î.Hr. şi deţine ca obiecte de muzeu peste 4000 de amfore pentru vin şi cereale, veselă, obiecte de artă găsite în corăbiile naufragiate în port. Famagusta - oraş - port pitoresc şi original ca arhitectură, unul dintre cele mai importante porturi ale vremii, întărit de veneţieni şi otomani. Catedrala Sf. Nicolae (1298, gotic) cel mai frumos monument din insulă, Tumul lui Othello unde s-a petrecut drama lui Othello şi a Desdemonei (eroii piesei lui Shakespeare; Desdemona era soţia guvernatorului Ciprului 1506-1508); palatul veneţian.

ORIENTUL APROPIATLIBAN (FENICIA)

Nume oficial Republica LibanezăFormare 1941/ 1941Capitala BeirutNr. populaţie    4.099.000 loc.Densitate 358 loc./km²Suprafaţă 10.452 km² Limbi vorbite arabăReligii islamism (35% şiiţi, 25% sumiţi), romano-catolici,

ortodocşi de rit armeanEtnii 47% arabi libanezi, 35% creştini libanezi, 5%

palestinieni, armeni, kurzi, sirieni.Forma de Republică- preşedinte

guvernământMoneda naţională Lira libaneză = 100 piastres

Predomina un relief montan: Munţii Liban (3086 m) şi Antiliban (2814 m), despărţiţi de uriaşul şanţ tectonic El Ghar-EL Araba, iar o câmpie literală îngustă se insinuează între mare şi munţi. Zona montană prezintă peisaje pitoreşti, împădurite, dar şi cu zăpezi pe vârfurile înalte de unde şi cuvântul semitic "leban" - albicios. Greabanul median de 900 km lungime pe direcţia N-S apare ca o largă depresiune cu dealuri şi câmpii străbătută în sens invers de râurile Oronte - Litani spre nord şi Iordan - uedul El Araba către sud, iar la mijloc se află Marea Moartă, situată la - 394 in faţă de nivelul mării şi bogată în săruri de brom, iod şi potasiu. Clima mediteraneană favorizează dezvoltarea plantelor citrice (măslin, bananieri, viţă de vie), pădurile veşnic verzi de stejar, platan, chiparos şi mai ales cedru libanez, care îmbogăţesc şi dau farmecul peisajului ţării. La poalele munţilor numeroase izvoare termominerale sunt valorificate în staţiuni balneare.Condiţiile naturale, armonia peisajului montan cu cel marin, bogăţia vegetaţiei, măreţia templelor şi cetăţilor străvechi, eleganţa hotelurilor şi plajelor de pe litoral dau valoarea turistică de excepţie a Libanului, numit şi "Elveţia Orientului".

a) CÂMPIA LITORALĂ, lungă de 250 km, cu peisaje dintre cele mai frumoase şi plaje pitoreşti, se remarcă unele dintre cele mai importante centre turistice. Beirut (Beyrout)-oraş fenician de la sfârşitul mileniului IV î.Hr. (Berytos - izvor, fântână) supus invaziilor greceşti, romane, arabe, cruciaţilor, distrus de un cutremur în 551 d.Hr. şi cucerit de Timur Lenk în 1516. Se mai păstrează numeroase biserici creştine şi moschei: Biserica Sf. loan Botezătorul (1291), zidită de cruciaţi, transformată în Marea Moschee; Marele Serai. Grota Porumbeilor este o stâncă ce se ridică din mare cu o formă bizară. Oraşul modern are bulevarde largi,clădiri mari, hoteluri şi magazine de lux, patru universităţi, multe spaţii verzi, bazaruri, bănci, în apropiere, staţiunea Aley, un fel de Monte Carlo libanez, cu vile elegante, restaurante, cazinouri. Bois de Boulogne - staţiune renumită pentru eleganţa sa. Tripoli - oraş-reşedinţă a Libanului de Nord, fondat în antichitate de negustori veniţi din trei cetăţi: Tyr, Sidon şi Aradus, unde se remarcă şi azi trei cartiere cu numeroase vestigii istorice: moschei, catedrale, castel fortificat, bazare, celebra bibliotecă.

b) MUNŢII LIBANULUI etalează pe lângă peisajul de mare spectaculozitate, staţiuni cu ape minerale sau sporturi de iarnă şi centre cultural-istorice. Zahle, oraş construit în terase la 1000 m alt., staţiune estivală, renumită prin figurile de eroi fenicieni sculptaţi în stâncă.

c) DEPRESIUNEA AL BEQAA, aici se impun alături de peisaje pitoreşti apele termale şi câteva centre turistice: Baalbek oraş străvechi, vestit centru religios al antichităţii.

ISRAELNume oficial Statul IsraelFormare 1948/ 1994Capitala Tel AvivNr. populaţie  6.800.000 loc. Densitate 327 loc./km²Suprafaţă 20.770 km² Limbi vorbite arabă, Religii mozaic 83%, islamism 13%, creştinism 2,3%.Etnii evrei 83% şi arabi 16%.Forma de guvernământ

Democraţie parlamentară - preşedinte

Moneda naţională Shekel nou= 100agorat

Relieful este variat cu peisaje dintre cele mai diverse şi atractive, reprezentate prin Câmpia Sharon litorală cu terenuri fertile; Munţii Galileii (1208 m alt.), ce domină Valea Iordanului şi Depresiunea Beer-Shera; Depresiunea El Araba drenată de Iordan, aridă între Marea Moartă şi Golful Eilat; Lacul Tiberiada şi Deşertul Negev în sud cu munţi calcaroşi.Condiţiile de climă ce variază de la subtropicală umedă, până la cea semideşertică, determină o mare diversitate floristică şi zoogeografică, fiind create cea 280 de rezervaţii naturale cu 168.000 ha, între care două cu caracter de unicat: Parcul Neat Kedaumin parc biblic şi Hai - Bar (viaţa sălbatică) unde animalele trăiesc în mediul natural.Pe teritoriul său se întâlnesc multe areale turistice:

a) HAIFA - Munţii Galileii înglobează câmpia litorală şi munţii limitrofi cu peisaje marine sau montane pitoreşti, dar şi cu obiective turistice interesante, în special religioase, Haifa - un centru industrial şi mare port al ţării. Munţii Cârmei (500 m) cu numeroase mănăstiri (franciscană, carmelitelor) şi biserici "Stela Maris" (1827). Nazareth, oraşul Maicii Domnului sau al Bunei Vestiri - capitala Galileii cu biserica "Buna Vestire" pe locul casei Fecioarei Măria (prima biserică creştină de pe Terra cu icoane bizantine), Izvorul Maicii Domnului, Biserica Sf. losif (Sf. Familii), Biserica Sf. Gavril.

b) CÂMPIA SHARON - PLATOUL CENTRAL - DEŞERTUL NEGEV. Aici se pot vedea vestigiile a cinci milenii de civilizaţie canaaneană şi ebraică, romană şi bizantină, cruciată şi otomană, dar şi ale culturii româneşti (o capelă modernă, manuscrise, piese şi broderii preţioase păstrate în biblioteca şi trezoreria Parohiei Ortodoxe şi Sfântul Mormânt). Ierusalim oraşul sfânt al evreilor, creştinilor şi musulmanilor, capitala ţării şi centrul istoric, spiritual şi naţional al evreilor. Situat pe Muntele Măslinilor (835 m), este un oraş antic, fostă capitală a dinastiei David timp de 400 de ani, cucerit de babilonieni, recucerit de regele Solomon, care a construit cel mai mare templu, centru religios şi naţional al evreilor. Timp de 6 secole s-a aflat sub dominaţia romană şi bizantină. Regele Irod a construit edificii publice deosebite, iar împăratul Constantin al Bizanţului a ridicat o serie de biserici creştinc.Oraşul este împărţit în două părţi: Ierusalimul Vechi "Sf. Cetate" şi Ierusalimul Nou.Bethleem (Cisiordania) (10 km de Ierusalim): aşezat într-un amfiteatru pitoresc cu case albe, cu faţa spre răsărit: Cetatea lui David, locul naşterii lui lisus; Biserica Naşterii lui Hristos, cea mai veche şi originală biserică creştină din Israel, înălţată după naşterea lui lisus, în care o stea de argint (dăruită de Şerban Cantacuzino), fixată în podeaua de marmură roşie indică locul naşterii Domnului. Alte obiective: Sanctuarul Păstorilor, Herodion, fortăreaţa lui Irod, Emas la 12 km de Bethleem cu „Biserica Cina din Emas", Valea Iordanului cu izvoarele din Munţii Hermon (2224 m în Siria) are multe menadre, care în antichitate a avut o extraordinară importanţă religioasă şi simbolică.

SIRIANume oficial SiriaFormare 1941/ 1967Capitala DamascNr. populaţie   19,043,000 locDensitate 96,6 loc/km² Suprafaţă 185.180 km² Limbi vorbite arabă, Religii islamism (90%) şi creştinismEtnii 88% arabi, kurzi, armeni, turciForma de guvernământ

Democraţie parlamentară - preşedinte

Moneda naţională Lira siriană = 100piastres

Relieful este variat, alcătuit din câmpii literale, dominat de Munţii Liban şi Antiliban (2814 m), câmpii înalte şi depresiuni tectonice cu coline şi munţi joşi, platouri calcaroase şi Deşertul Sirian.Clima şi vegetaţia se diferenţiază de la cea mediteraneană pe litoral până la semideşertică şi deşertică în est. De aici şi peisaje de o mare diversitate şi valoare pentru turism.

a) SIRIA VESTICĂ, cu câmpii fertile şi peisaje atractive are ca centre turistice mai importante: Damasc (Dimachq) aşezat într-o oază la poalele Munţilor Antiliban, cea mai veche capitală din lume (sec XVI î.Hr.), oraş locuit neîntrerupt de peste 3500 de ani, important centru comercial şi cultural al antichităţii şi medievalităţii, recunoscut pentru numeroase temple, moschei, biserici, palate, sanctuare şi produse de artizanat, între care stofele şi pânzele de "damasc". Alep, cetate aflată şi azi în măreţia ei, vestită pe vremea hitiţilor, un exemplu de arhitectură militară arabă, fortificata de cruciaţi sub numele de "Castelul Cavalerului", al cărui blazon săpat în piatră (Richard Inimă de Leu) se află şi azi la intrarea în cetate.

b) In DEŞERTUL SIRIEI, atracţiile naturale se împletesc cu vestigiile trecutului istoric. Palmyra - cetate în inima deşertului, oraşul reginei Zenobia, se impune prin minunate colecţii arheologice şi o serie de monumente de mare măiestrie artistică. Templul Baal Shameen - un imens patrulater cu un şir dublu de coloane, un altar de jertfă şi un arc de triumf. Sute de coloane perechi de 12 m, înfipte în nisipul pustiului se pierd în zare până la Templul Morţilor, Teatrul antic cu o coloană şi statui.

IORDANIANume oficial Regatul Haşemit al Iordan