100
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR’’ FACULATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE LUCRARE DE LICENŢĂ Coordonator: Lector univ.dr. Irina Toboşaru Absolvent: BUCUREŞTI 2010 1

Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR’’

FACULATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator:

Lector univ.dr. Irina Toboşaru

Absolvent:

BUCUREŞTI

2010

1

Page 2: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR’’

FACULATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Relaţii comerciale şi de cooperare economică dintre România şi Italia; Prezent şi perspectivă

Coordonator:

Lector univ.dr. Irina Toboşaru

Absolvent:

BUCUREŞTI

2010

2

Page 3: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Cuprins

CAPITOLULI: ISTORIC AL RELAŢIILOR DINTRE ROMÂNIA ŞI ITALIA

1.1Capitalul italian în economia românească între anii 1919-1939.........................pag.7

1.1.1 Participatiuni şi finanţări italiene în industria românească..........................pag.11

1.1.2 Evoluţia investiţiilor în România după anul 1934..........................................pag.17

1.2 Capitalul italian în economia românească între anii 1950-1990.......................pag.19

1.3 Condiţiile din România după anul 1990.............................................................pag.21

1.4 Relaţii economice ale României cu Italia după 1990.........................................pag23

CAPITOLUL II: EVOLUTIA COMERTULUI EXTERIOR AL ROMANIEI CU ITALIA IN PERIOADA 2000-2009

2.1 Prezentarea generala a relatiilor Romania –Italia.............................................pag.26

2.2 Schimburile comerciale........................................................................................pag.28

2.2.1 Evoluţia si structura exportului si importului în perioada 2000-2009........pag.33

CAPITOLUL III: CAPITAL ITALIAN IN ROMANIA

3.1. Investiţiile de capital ale Italiei în România în perioada 2000- 2010.............pag.39 3.2.1 ASTALDI SpA....................................................................................................pag.40 3.2.2 Firma Eurotricot................................................................................................pag.42 3.2.3 Societatea ENEL.................................................................................................pag46

3.2.4. BRANDURI ITALIENE DE LUX IN ROMÂNIA........................................pag.49

3.3 Cooperarea economică româno-italiană: realizări şi perspective....................pag.53

CONCLUZII................................................................................................................pag.62

3

Page 4: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

INTRODUCERE

Primul capitol conţine istoricul relaţiilor comerciale româno-italiene, care datează înca de la începutul anului 1919. Prima perioadă face referire la relaţia celor două ţări între anii 1919-1939 şi este împărţită în participaţiuni şi finanţări italiene în industria română şi în evoluţia investiţiilor italiene după anul 1934.

Urmează apoi perioada comunistă cuprinsă între anii 1950-1990, o perioadă în care în ciuda sistemului comunist, România a reuşit să păstreze relaţii foarte bune cu Italia. De fapt, unul din obiectivele de politică externă ale lui Nicolae Ceausescu, a fost acela de a intensifica relaţiile economice cu Italia, fiind conştient de posibilitatea unei dezvoltări mai rapide.

Ultima parte a primului capitol este dedicată perioadei de după căderea comunismului, mai exact cea de după 1990. Această perioadă a semnificat deschiderea unor noi porţi pentru investitorii italieni, si în acelaşi timp consolidarea definitivă a relatiilor româno-italiene, care au cunoscut o dezvoltare fără precedent. La baza acestei consolidări stau întâlnirile avute la nivel prezidenţial, parlamentar sau ministerial.

Capitolul secund se refera la evoluţia comerţului exterior al României in perioada 2000-2010, şi conţine date statistice despre modul în care s-a desfăşurat. Prima parte cuprinde evoluţia exportului si structura acestuia în perioada mai sus menţionată. În acest capitol se evidenţiază modul în care au evoluat exporturile şi schimbările majore care au existat între anii 2000-2010. Acelaşi lucru este analizat si in privinţa importurilor pe care România le-a efectuat in această perioadă.

Capitolul trei este cel in care se observă importanţa capitalului italian in România si modul în care acesta influenţează dezvoltarea economică a României. Acelaşi capitol conţine studii de caz, care fac referire la trei firme importante pentru România. Studiul de caz isi propune să analizeze modul în care aceste firme investesc în România. Mai exact sumele investite, numarul acţinarilor, produsul comercializat, clienţii cărora se adresează acest produs, numărul angajaţilor şi bineînţeles si profitul net obţinut in urma investiţiilor făcute.

Firmele în cauză sunt Astaldi SpA, Eurotricot si Enel. Prima din cele trei vizeaza domeniul constructiilor practic ajuta la rezolvarea problemei esențiale îin România infrastructura unul dintre punctele slabe ale Romaniei , a doua are un istoric bogat in domeniul tricotajelor si activează în România din anul 2000, având sediul în Braşov. Enel este prescurtarea pentru Entitatea Naţională pentru Energie Electrică, companie creată incă din 1962. Enel este considerat cel mai important investitor privat în sectorul energiei electrice din România prin preluarea participaţiilor majoritare la trei companii de distributie şi furnizare a electricităţii.

Partea a 3-a a celui de-al treilea capitol tratează un aspect foarte important pentru relaţiile româno-italiene, si anume cooperarea economică româno-italiană prin prisma realizărilor si perspectivelor. În acest capitol este subliniată importanţa factorilor avuţi în vedere de către investitorii italieni, precum şi strategiile investiţionale. De asemenea un alt subiect important este cel care se referă la componentele mediului de afaceri românesc si efectul acestora asupra rezultatelor firmelor italiene.Tot in acest capitol discutam si despre brandurile de lux italiene cu valoare adaugata mare ce se bucura pe piata romanesca de un succes neasteptat. În final se regăsesc concluziile colaborarii Romaniei cu Italia privind schimburile comerciale.

4

Page 5: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

CAPITOLUL I

ISTORIC AL RELAŢIILOR DINTRE ROMÂNIA ŞI ITALIA

Economia românească dintre cele două războaie mondiale, epoca de referinţă pentru consistenţa investiţiilor italiene în istoria economiei româneşti moderne, a fost urmata de o lungă discontinuitate în anii regimului comunist şi apoi, după 1990, de o reluare în forţă a acţiunilor investiţionale.1

Ponderea ce mai mare a investiţiilor capitalului italian a fost deţinută de către 3 mari bănci italiene (Banca Commerciale Italiană, Credito Italiano şi Banca Italiană di Sconto), bănci care au procedat la dezvoltarea de participatiuni bancar industriale, de creditări şi alte tipuri de finanţări. În fapt, chiar dacă în afara capitalului bancar au existat câteva societăţi italiene din domeniul industrial (cazul societăţii petroliere AGIP), comercial sau al asigurărilor care au derulat activităţi investiţionale în România, se poate admite că, în linii generale, nu a fost posibilă promovarea unei politici de penetrare economică fără sprijinul direct sau indirect al mărilor bănci italiene.

Scurt istoric al bancilor italiene in RomaniaBANCA DI ROMA este una dintre cele mai mari banci din Italia, cu un numar total de peste 1.200 filiale. În plus, aceasta detine 20 de sucursale straine si reprezentante în întreaga lume. Banca di Roma a fost prima bancă italiană care a deschis o sucursală în România, cu scopul de a oferi servicii bancare cu acoperire națională începând cu luna februarie a anului 2001. BANCA ITALO- ROMENA a fost constituită în 1980 si reprezintă primul joint-venture între Italia si România în sectorul bancar. Este prima bancă italiană cu structura proprie in România, prezentă în Bucuresti înca din 1997 si are agenții la Cluj, Oradea, Arad si Timișoara și, în curând, la Brașov și Bacău. Prin tradiție alături de oamenii de afaceri italiani și din totdeauna activă în finanțarea operațiunilor de import-export și în asistența acordată societăților locale, Banca și-a întărit aceasta vocație și capacitatea proprie de răspuns o dataă cu intrarea în Grupul "Veneto Banca". Dobandirea de către "Veneto Banca" a unui procent de 92,3% din capital, în momentul actual, reprezintă un răspuns valabil la cererile de descentralizare a serviciilor financiare, impuse de către economia italiană și, în special din partea de nord-est a Italiei. Banca Italo-Romena are sediul și Direcția Generală în Treviso și, în calitatea sa de institut de credit italian, ofera maximă siguranță economica și financiară oamenilor de afaceri români și străini care operează în România. Parteneriatul existent cu cea mai importantă bancă românească "Banca Comercială Română" care deține un procent de 7,7 % din capital, oferă avantajul unei dezvoltări pe intreg teritoriul românesc.SANPAOLO IMI ia naștere din fuziunea, încheiată în noiembrie 1998, a două mari bănci private, fiecare dintre acestea fiind leader în Italia în propriul segment operativ; aceste două întrprinderi de real succes si cu o evidentă complementaritate, au fost unite printr-un puternic proiect industrial, finalizat cu scopul de a creşte calitatea serviciilor oferite clienţilor, precum şi valoarea pentru acţionari: -pe de o parte, Institutul Bancar San Paolo di Torino, rezultatul evoluţiei istorice a unei congregaţii (“Compania San Paolo“) fondată în 1563 pentru ajutorarea nevoiaşilor, devenită marcă de superioritate ca şi bancă comercială, cu produse proprii de o mare diversitate şi o largă reţea distributivă la dispoziţia unui milion de familii.

1 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

5

Page 6: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

-de cealaltă parte, Institutul Mobiliar Italian, fondat în 1931 pentru susţinerea reconstrucţiilor din sistemul industrial naţional, principal operator în creditul pe termen mediu şi lung precum şi în serviciile financiare oferite societăţilor, cu o vocaţie evidentă de bancă de investiţii şi o bună experienţă în gestiunea fondurilor şi în consultanţa financiară pentru societăţiBANCA C.R. FIRENZE ROMANIA , fostă Daewoo Bank, a devenit parte a grupului bancar cu același nume în martie 2006, dupa transferul către Banca C.R. Firenze din Italia a pachetului majoritar de acțiuni (56,23% din capitalul social). Prin această preluare a fost perfectionat acordul strategic încheiat cu Banca C.R. Firenze în a doua jumatate a anului 2005, acord al carui scop principal este pătrunderea pe o piața bancară cu semnificativ potențial de dezvoltare și, bineînțeles, asigurarea unui suport adecvat pentru clienții grupului CR Firenze prezenți în România. Direcțiile principale de acțiune prevăd dezvoltarea activității de retail, simultan cu introducerea de noi produse pentru persoane fizice și companii. Banca C.R. Firenze România oferă clienților săi toată gama de produse și servicii existente în momentul actual pe piața financiar-bancară din România (depozite la vedere și la termen, credite pentru finanțarea activitții persoanelor juridice, credite acordate persoanelor fizice, etc.). Cea mai consistentă participare a capitalului bancar italian în economia românească a fost realizată de către Banca Commerciale Italiană, Milano în mod direct sau prin afiliata aceştia, Banca Commerciale Italiană e Roma (Romcomit), celelalte două bănci italiene mai sus amintite, prezente pe piaţa capitalului din România, având un aport mai redus de capital financiar. Procentual, la sfârşitul deceniului al treilea, investiţiile realizate de către capitalul italian de tip Comit în ansamblul economiei româneşti au reprezentat aproape 3 % din totalul investiţiilor capitalului străin din România, în raport cu investiţiile de doar 0,68% realizate de către celelalte două mari bănci italiene. Având în vedere natura plasamentelor tuturor celor trei mari bănci italiene cu activitate în exterior se poate afirma faptul că forţa capitalului bancar italian, în raport cu cea a capitalului străin, a fost cea mai evidentă în sectorul forestier (47,45%) şi într-o măsură mai mică în cel bancar românesc (7,32%). Contribuţia efectivă a capitalului bancar italian la dezvoltarea structurilor financiar-industriale romaneşti trebuie văzută în primul rând din perspectiva participatiunilor, a finanţărilor şi a creditărilor, deoarece aceste acţiuni au permis finanţei italiene să participe la creşterea capitalului unor întreprinderi, respectiv la gestionarea şi organizarea acestora. Apoi, se impune a fi avută în vedere furnizarea de tehnologie şi utilaje, asigurarea unui personal calificat şi adesea a unui staff managerial de înaltă ţinută profesională. Nu în ultimul rând, trebuie apreciată contribuţia capitalului bancar italian la înscrierea unor întreprinderi româneşti în circuitul economic european, prin integrarea acestora în mari concerne europene. Cel mai relevant exemplu în acest sens l-au constituit societăţile grupului Foresta Romana, societăţi integrate iniţial concernului Foresta S.A. Milano şi ulterior concernelor elveţiene Foresta Svizzera Romena S.A. Holding, Zurich şi Foresta Romena Holding, Zurich.

Dacă se adaugă la acestea, activitatea capitalului nebancar în domeniul industrial, comercial şi mai ales imobiliar, atunci se poate vorbi în mod indiscutabil despre rolul capitalului italian în modernizarea economiei şi societăţii romaneşti interbelice.

Totuşi pentru un capital precum cel italian, incapabil de a mobiliza surse financiare considerabile, prezenta în economia românească şi-a avut limitele sale investiţionale. Investitorii italieni au fost astfel prezenţi mai cu seamă în sectoare ale industriei romaneşti caracterizate printr-un grad mic de industrializare sau prin utilizarea preponderenţă a materiilor prime locale, adică în sectoare care au presupus investiţii minime, dar câştiguri relativ rapide. Capitalul italian a evitat investiţiile în întreprinderi ale noilor industrii bazate

6

Page 7: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

pe un volum mai mare al importurilor de materii prime sau pe necesarul mai mare de tehnologie (întreprinderi din industria chimică, electrotehnica), industrii care ar fi putut contribui însă într-o măsură mai mare la modernizarea societăţii romaneşti interbelice.2

1.1 Capitalul italian în economia românească între anii 1919-1939

Iniţiativele cu caracter economic în afara Italiei au fost demarate de către stat, bănci şi într-o măsură mai mică de către societăţi industriale, prin participarea la piaţa internaţională de capital. Ascensiunea băncilor italiene începută odată cu demarajul industrializării Italiei la sfârşitul secolului al XIX-lea a făcut că sistemul bancar să aibă un rol major în furnizarea de resurse pentru investiţiile industriale şi comerciale. Al doilea flux de dezvoltare industrială pe care l-a cunoscut Italia în primele două decenii ale secolului al XX-lea a permis creşterea puternică a băncilor italiene pentru că la rândul său dezvoltarea domeniului bancar şi expansiunea financiară a instituţiilor de credit să permită finanţarea şi susţinerea economiei italiene, mai cu seama a industriei. Cu timpul, forţele financiare italiene au fost preocupate de realizarea unei eficiente expansiuni externe. În fapt, expansiunea economică italiană în exterior a echivalat în primul rând cu expansiunea marilor bănci italiene în afara graniţelor statale.

Relaţiile diplomatice intre România şi Italia au fost stabilite la 6/18 decembrie 1879, când primul trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti, Giuseppe Tornielli, îşi prezintă scrisorile de acreditare. Prin stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state, agenţia diplomatică romana din Roma este ridicată la rangul de legaţie (14/26 ian. 1880), N. Kretzulescu fiind acreditat în calitate de de ministru plenipotenţiar (3/15 feb. 1880). La 10 martie 1964, Guvernele României şi Italiei ridică reprezentantele lor diplomatice la nivel de ambasada.

Cele mai însemnate patru bănci private italiene au avut programe de expansiune spre exterior, atât prin participarea la sistemul de împrumuturi europene, cât mai cu seama prin politica de investiţii şi creditări au fost : Banca Italiană di Sconto, Credito Italiano, Banca Commerciale Italiană din Milano şi Banco di Roma. În România au dezvoltat investiţii sub forma plasamentelor bancar industriale doar primele trei bănci amintite. Banco di Roma, interesată pe parcursul perioadei interbelice de expansiunea în spaţiul Europei Central-Orientale, în cel al Rusiei Meridionale, şi al Turciei; a avut câteva proiecte privind crearea de filiale în Polonia, Bulgaria şi România, proiecte abandonate însă ulterior.

Banca Italiană di Sconto, creată în anul 1914 a evoluat în forţă nu însă şi natural până la 1919, deoarece ascensiunea ei s-a realizat pe fondul implicaţii în activitatea întreprinderilor metalurgice Ilva şi Ansaldo, întreprinderi a căror creştere s-a datorat în mod evident comenzilor de război. Cazul acestor societăţi italiene a făcut parte dintr-un adevărat fenomen industrial dat fiind faptul că diferite grupuri industriale europene au profitat din plin de război, speculând noile realităţi şi beneficiind de comenzi pentru război: Citroen (obuze), Renaul (tancuri şi vehicule blindate), Schneider (piese de artilerie), siderurgiştii din Ruhr etc. O parte dintre aceşti speculanţi care au strâns în scurt timp averi uriaşe, formând o clasă a noilor îmbogăţiţi vor da însă foarte repede faliment, firmele Ansaldo şi Ilva, constituind un exemplu în acest sens. Căderea societăţii Ilva în mai 1921, respectiv imprudenţa Băncii Italiană di Sconto de a proceda – în condiţiile conturării crizei bancare din 1921 – la creşterea necontrolată a capitalului şi ai investiţiilor sale, a grăbit falimentul acestei bănci (decembrie 1921).

2 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

7

Page 8: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

A urmat apoi falimentul societăţii Ansaldo, formal înregistrat în anul 1923. Fenomenul a scos la iveală realitatea dependentei băncilor italiene faţă de stat şi faţă de creditorii străini. Pe de altă parte, criza din industria siderurgica italiană a făcut tot mai evidente gravele carente structurale existente în industria grea italiană. Din punct de vedere politic, implicaţiile falimentului Băncii Italiano di Sconto au fost majore şi anume votul de neîncredere acordat guvernului Bonomi, parlamentului şi clasei politice conducătoare italiene care nu au fost în măsură să organizeze o administraţie eficientă a statului. În exterior, Banca Italiană di Sconto a manifestat un prim interes pentru petrolul şi cărbunele din Caucaz, unde a şi creat în anul 1919, Banca Italo-Caucasica. Apoi, între anii 1923-1926, această bancă a fost prezentă la industria minieră românească, prin cumpărarea de acţiuni la societatea Creditul Minier.

Credito Italiano, Milano şi-a făcut simţită prezenţa în Europa Central-Orientala prin acţiunile bancare iniţiate în Albania, Cehoslovacia, Austria şi România. Printre cele mai importante participări industriale s-a numărat prezenta la Banca di Credito Italo-Viennese, la Tiroler Hauptbank din Innsbruck, la Ziwnostanska Bancă şi Boehmische Escompte Bank din Praga. În România, Credito Italiano a fost prezenta în sistemul bancar, prin cointeresarea la Banca Generală a Ţării Romaneşti, Bucureşti (1919-1921) şi în sectorul foriester prin participarea la societatea Forestiera Feltrinelli Tălmaciu. 3

În întreg ansamblul de acţiuni investitionare ale capitalului italian în economia românească interbelica, cea mai substanţială participare a fost realizată de către Banca Commerciale Italiană, Milano, banca în discuţie reuşind să deţină direct sau indirect volumul cel mai mare de plasamente şi în cele mai multe domenii de interes economic (bancar, foriester, metalurgic, minier, alimentar, comercial). Celelalte bănci italiene interesate de investiţii în mediul financiar-idustrial românesc, Credito Italiano sau Banca Italiană di Sconto au înregistrat un volum mult mai redus al participatiunilor şi în domenii mult mai puţine (domeniul bancar şi forestier pentru prima bancă şi minier pentru cea de a două). De asemenea, participarea unor societăţi petroliere sau de asigurări italiene la dezvoltarea mediului de afaceri din România a avut un nivel al investiţiilor mult mai redus decât cel al Băncii Commerciale Italiană.

Pentru a putea fi înţelese demersurile participationale, strategiile sau intenţiile bancare ale capitalului italian reprezentat prin Banca Commerciale Italiană este necesară observarea politicii sale investitionare. Cum exemple de implicare investitionara directă ale capitalului italian în economia românească prin Banca Commerciale Italiană au fost puţine în raport cu promovarea intereselor sale de afaceri prin intermediul Băncii Commerciale Italiană e Romena, respectiv al conexiunilor şi colaborărilor dintre acestea două.

În esenţă, analizarea participării capitalului bancar de tip Comit la dezvoltarea economiei româneşti permite formularea de concluzii cu privire la eficacitatea şi semnificaţia investiţiilor capitalului milanez, în fapt ale finanţei italiene şi spaţiului românesc. Se mai adaugă la această înţelegerea măsurii în care întreprinderile comerciale romaneşti vizate de către capitalul italian s-au integrat ariei investitionare europene.

Aşa cum s-a precizat deja, participarea Băncii Commerciale Italiană în economia românească s-a făcut într-o măsură mică în mod direct, sub forma capitalului italian pur, majoritatea plasamentelor realizându-se prin intermediul Băncii Commerciale Italiană e Romena, adică sub forma capitalului mixt (italo-roman). Promovarea intereselor capitalului italian în România s-a făcut deseori şi în corelaţie cu bănci austriece, germane sau ungare.

3 Anca Stângaciu,, Capitalul Italian in economia romanească între anii 1919-1939 Ed. Fundatia pentru studii europene 2004, pg.35-47

8

Page 9: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Comit a fost prezenta direct în economia românească prin paticipatiuni de tipul creşterii capitalului social sau al cumpărării de acţiuni la doar câteva societăţi industrial-bancare.

În primul rând, banca milaneza a contribuit în anul 1920 la constituirea capitalului social al noii societăţi - Banca Commerciale Italiană e Romena - prin vărsarea a 30 de milioane lei dintr-un total de 50 milioane lei, iar în 1923 a participat la sporirea capitalului acesteia de la 50 de mil. la 100 mil. Lei.

Din punct de vedere acţionar, banca milaneza a deţinut pe parcursul deceniului al treilea, în mod direct, acţiuni la afiliata să romana, Banca Commerciale Italiană e Romena (Romcomit), la societăţile forestiere Foresta Romana S.A. şi Goetz. De asemenea ea a achiziţionat prin Camillor Castiglioni acţiuni la Fabrica de vagoane Astra Arad şi la Fabrica de Hârtie Petrifalau Bucureşti, acţiuni care vor fi gestionate în fapt de către SICMI Lugano aflată sub controlul direct al acesteia.

Ca şi procedura de achiziţionare, banca milaneza a reuşit să deţină acţiuni în spaţiul investitionar romanesc atât prin demersurile sale efective ca şi persoana juridică, cât şi prin achiziţionarea unor astfel de titluri de valoare prin bancheri italieni, ca şi persoane fizice. În primul caz a fost vorba, de pildă, despre achiziţionarea în anul 1924 a 43% din pachetul de acţiuni al societăţii forestiere Goetz, din cadrul grupului forestier Foresta Romană. 4

Pentru al doilea caz este extrem de elocventă scrisoarea băncii italo-romane către banca milaneza, din 2 mai 1923 prin care se arăta ca în conformitate cu instrucţiunile băncii madre, Banca Commerciale Italiană e Romena urma „ să exercite dreptul de opţiune asupra 48.550 acţiuni vechi Romcomit, proprietate a Băncii Commerciale Italiană, depozitate în dosarul băncii de pe lângă Romcomit, de asemenea proprietate a băncii constituindu-se şi 100 de acţiuni, garanţie L. Toeplitz. Rezultă de aici în mod clar faptul că bancherii italieni, deţinătorii unor funcţii manageriale importante în structura băncii madre sau ai celei italo-romane, au contribuit – prin cedarea acţiunilor lor de tip Romcomit - la sporirea proprietăţii acţionare a băncii milaneze.

În altă ordine de idei, trebuie precizat faptul că, deşi oamenii de afaceri italieni cumpărau acţiuni Romcomit sau Foresta Romană pe numele lor ca şi persoane fizice, ei reprezentau ca şi manageri sau consilieri ai băncii madre ai ai afiliatei romane, interesele capitalului italian. Altfel spus, o serie de bancheri italieni deţineau, ca şi persoane fizice, acţiuni la o societatea industrial-bancara, alături de banca milaneza, făcea că puterea de decizie a băncii italiene să fie în raport cu cea romană, considerabil sporită.

Cronologic, banca madre a fost interesată de participatiuni directe în diferite zone ale Europei, în linii mari până la 1923-1924, perioadă după care acţiunile sale s-au îndreptat cu precădere spre piaţa financiară americană, lăsând afiliatelor sale o largă libertate de acţiune participationala. Totuşi, trebuie precizat faptul că, deşi Banca Commerciale Italiană e Romena a acţionat din perspectiva investitionara după această perioadă, adesea în nume propriu, ( achiziţionarea de acţiuni Goetz în anul 1926, obţinerea controlului la fabrica de zahăr Lujani în anul 1929), ea a reprezentat şi promovat permanent interesele capitalului italian în România, în mod concret al Băncii Commerciale Italiană.

În ceea ce a privit procedura achiziţionării de acţiuni în cadrul unor societăţi industrial-bancare romaneşti după 1923-1924, acestea nu mai erau depozitate în dosarul băncii milaneze, ci în dosarul unor societăţi holdinguri, societăţi controlate însă de banca italiană. Materialele arhivistice care cuprind corespondenta Băncii Commerciale Italiană cu afiliata sa din România şi diferite holdinguri dezvăluie modul în care s-a realizat comunicarea casa madre-afiliate-holdinguri. Principiul a fost acela al achiziţionării de acţiuni Romcomit de la acţionari ai băncii italo-romane, pentru contul unei societăţi holding precum Societa Internaţionale di Credito Mobiliare e Immobiliare, Lugano

4 Anca Stângaciu, op. Cit., pg. 35-47

9

Page 10: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

(SICMI). Aceasta era o societate italiană controlată direct de către Direzione Centrale, societate care reprezintă astfel interesele acţionare ale aceleiaşi Bănci Commerciale Italiană.

Pe linie de credite, Banca Commerciale Italiană, ca şi fondatoare a Băncii Commerciale Italiană e Romena a procedat aşa cum era firesc la creditarea acesteia. Susţinerea financiară a băncii italo-romane de către tipul creditelor în cont curent, în avans sau a tratatelor acceptate. Mai exact, intre BCI şi Romcomit, respectiv bănci afiliate institutului bancar milanez a existat o strânsa colaborare bancară de natura creditoriala. Din punct de vedere al condiţiilor de creditare, susţinerea financiară realizată de către banca milaneza în beneficiul BCIR s-a dovedit substanţială şi extrem de avantajoasă. Un exemplu în acest sens l-au constituit creditele din octombrie 1920, credite susţinute de către BCI di alte nouă bănci din reţeaua Comit.

Pe linie de participatiuni bancare, Romcomit a fost prezenta pe parcursul deceniului al treilea la: Bancă şi Casa de Economie Fuzionata Oradea Mare, Casa de Economie „Agrar”, Targu-Mures, Banca Agrara Timisana şi Banca Agrara din Cluj. 5

În Transilvania şi Banat, capitalul bancar italian a manifestat imediat după primul război mondial, un interes deosebit pentru unele dintre băncile de aici. Cele trei bănci amintite mai sus, bănci în preponderenta cu capital ungar până la 1918, au beneficiat în primii lor ani de activitate de o largă participare a băncii italo-romane. Bilanţurile generale ale BCIR publicate la sfârşitul exerciţiului pe anii 1921 şi 1922, indică faptul că din valoarea totală a participatiunilor de 58.223.391 lei pe anul 1921 şi 62.160.689 lei pe anul 1922, participatiunile către aceste trei bănci s-au ridicat la suma de 28.307.500 lei, respectiv 33.219.720 lei.

Obiectivul final al capitalului italian a fost acela de obţinere a controlului managerial şi de transformare a acestor bănci în afiliate Romcomit. În anul 1921, banca italo-romana a preluat controlul asupra acţiunilor financiar-bancare ale Băncii Agrarea Timisana, banca în discuţie devenind astfel o afiliată Romcomit. Celelalte două bănci au trecut sub controlul capitalului italian în anul 1922, constituindu-se ca alte două afiliate ale băncii italo-romane.

1.1.1 Participatiuni şi finanţări italiene în industria românească

Finanţările industriale de tipul creditărilor au fost acordate în folosul societăţilor industriale romaneşti, efectiv de către Romcomit şi doar cu câteva excepţii de către Comit. Trebuie relevat însă faptul că BCIR i-a fost facilitata dezvoltarea unor ample acţiuni participationale şi creditoriale în spaţiul industrial românesc, prin obţinerea unor substanţiale finanţări externe (sistemul Comit), aşa cum s-a arătat deja.

Romcomit a pus la dispoziţia întreprinderilor aflate în sfera sa de interes investitionar, în genere, credite pe termen scurt (până la un an) şi mediu (peste 5 ani) şi doar într-o măsură mai mică credite pe termen lung (peste 10 ani). Tipul creditelor a variat de la creditele în cont curent la cele de scont, acceptaţie sau garanţie. Creditele ordinare (în cont curent) şi finanţările pe termen scurt, reprezentând „activitatea vie a BCIR” au fost foarte des acordate. În anul 1920 printr-o hotărâre a consiliului de administraţie, banca italo-romana a adăugat la creditele în cont curent, operaţiuni „de avans” (di anticipo) : credite de portofoliu, credite ipotecare, credite neipotecare, credite documentare sub formă de acreditive şi scrisori de credit. Banca a acordat de asemenea credite corespunzătoare categoriei de credite în alb (preferenţiale).

Între anii 1920-1929, majoritatea creditelor asigurate de către Romcomit au fost în lei, dar adesea şi în valută. Obţinerea, prin apelul la instituţiile de credit străine, a unor fonduri cu dobânzi reduse cuprinse între 2 – 4 % i-a permis BCIR să acorde societăţilor

5 Anca Stângaciu, op. Cit., pg. 35-47

10

Page 11: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

aflate în sfera de interes credite extrem de avantajoase : precum cele în cont curent creditor cu dobânzi de până la 5%, sau chiar mai mici, pentru creditele în cont curent în alb, însă au existat şi credite acordate fără garanţie, este vorba despre creditele preferenţiale.

În materie de organizare financiară, un principiu promovat cu consecvenţă de către Romcomit a fost acela al derulării politicii de creditare în general pe perioade scurte şi în strânsă corelaţie cu politica de lichidităţi. Într-un raport al BCI din anul 1933, referitor la situaţia financiară a afiliatei romane este apreciată tocmai „optimă situaţie a lichidităţilor”, adică capacitatea acesteia de a face faţă în orice moment obligaţiilor financiare. Pentru intervalul de timp amintit, partea italiană subliniază faptul că deşi afiliata romană nu a atins „ca dimensiuni maximele financiare ale Băncii Romaneşti sau ale Băncii de Credit Roman”, totuşi ea nu s-a aflat spre deosebire de aceste bănci în condiţii de ne lichidităţi şi nici în dependenţă faţă de BNR. În plan local, tradiţia politicii bancare de prudenţă şi lichiditate i-a permis BCIR obţinerea credibilităţii în fata deponenţilor care au asigurat o bună parte din fondurile proprii. Situaţia era oarecum diferită în cazul băncilor cu capital autohton, bănci confruntate cu insuficientă resurselor financiare şi neputinţa concentrării unor importante sume lichide. 6

În deceniul al treilea, pariticipaţiunile industriale ale capitalului italian de tip Comit s-au realizat în industria forestiera, la Carpatina forestiera, de asemenea la Foresta Romana, o structură integrată concernului Foresta S.A. Milano, în industria metalurgica la Astra Arad, la Uzinele şi Domeniile Reşita, în industria zaharului la Lujani, Bucureşti sau în sectorul minier, la Industriile miniere din Banat.

Industria lemnuluiCel mai important exemplu de implicare investiționară al capitalului bancar italian în

industria româneasca s-a înregistrat în sectorul forestier, sector unde acest capital a deţinut mai mult de jumătate (400.476.750 lei, adică 60.45%) din totalul investiţiilor sale industriale. Pe categorii de societăţi investitionare, Forestei S.A. Milano i-a revenit aproape 62,55 % din suma menţionată mai sus, iar Forestirei Feltrinelli din cointeresatia băncii Credito Italiano 37,45%. În fapt, concernul Foresta S.A. Milano a deţinut poziţiile cheie din industria româneasca de profil.

Înfiinţarea concernului Foresta S.A. Milano a fost o rezultantă a necesităţii coordonării întreprinderilor forestiere deţinute de BCI în întreabă arie a Europei Central-Orientale, inclusiv în România. Astfel, 36 de milioane lire italiene din cele 50, cât a avut societate Foresta Milani la debutul sau, au fost folosite în scopul preluării de la Credit-Institut Ungarischer Holzhandler din Budapesta (finanţatoarea comerţului cu lemne a Ungariei) a 22 de societăţi forestiere provenind din teritorii ale fostului Imperiu Austro-Ungar.

Foresta Milano a ajuns treptat una dintre cele mai puternice concerne forestiere europene, controlând zeci de societăţi în România şi apoi prin extinderea în Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia. Pentru înţelegerea relaţiei invetiţionare stabilite de BCI şi Foresta Milano trebuie avută în vedere atitudinea manageriala a băncii milaneze faţă de Foresta S.A., precum şi semnificaţia conceptului de strategie industrială reflectată în viziunea aceleaşi bănci.

Dublare capitalului social al Forestei Milani în 28 martie 1920 la 100 de milioane lire italiene a permis extinderea participărilor industriale şi definitivarea acordurilor cu grupul Grodel şi Allgemeine Depositen Bank din Viena, care dispuneau de resurse forestiere în România. În anul 1921 societatea Foresta Milano şi-a amplificat activitatea prin fondarea unei noi afiliate, Polska Foresta, prin participarea la societatea Goetz, dar şi prin

6 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

11

Page 12: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

achiziţionarea de utilaje care să permită un fel de ciclu vertical al lemnului adică transformarea lemnului brut în semifabricate sau produse finite.

Deoarece Foresta Milano a imobilizat foarte multe resurse în primii săi 4-5 ani de activitate, a fost necesară o sistematizare financiară a acesteia. Un punct nodal în direcţia echilibrării situaţiei sale financiare l-a constituit perfectarea convenţiei din 25 iulie 1924 cu Trust Maatschappij voor Houtbelanger din Amsterdam, firma olandeza aflată sub garanţia societăţii fraţilor Max Siegfried şi Arturo Rosenberg din Monaco. În cadrul acestui acord, Comit a reuşit să stabilească prin prevederi clare propriile raporturi de credit şi finanţare cu Foresta Milano, care era de altfel puternic îndatorat băncii. Textul înţelegerii bilaterale cuprinde declaraţia BCI privind deţinerea de către această a majorităţii capitalului social la Foresta Milano, plus 43% din totalul acţiunilor societăţii Goetz. Măsurile luate au avut pentru Foresta S.A. semnificaţia asigurării unei gestiuni mai eficace, de asemenea au echivalat cu o relativă consolidare a poziţiei sale investitionare în industria forestiera europeană. 7

Totuşi gradul de industrializare al fabricilor de cherestea a fost unul relativ mic, astfel capitalul milanez a fost interesat şi în deţinerea unor fabrici de mobilă, celuloza sau hârtie. Ca şi pondere, capitalul italian a fost cel mai puternic reprezentat în cadrul fabricilor de cherestea, apoi de hârtie, celuloza şi mobila. Dacă este să comparăm aceasta ierarhie a băncilor cu profil lemnos aflate în componenţa Forestei cu cea a principalelor fabrici pentru prelucrarea lemnului din Transilvania, zonă Geografică unde Foresta Romană a deţinut cele mai multe sucursale (4), se poate constata o situaţie similară. Astfel fabricile de cherestea, mobilă, hârtie şi celuloză din industria transilvăneana a lemnului au ocupat primele trei locuri în potenţialul forestier al zonei, atât la capitolul capitalului investit cât şi la cel al forţei motrice, aşa cum rezultă din graficul de mai jos :

Tabelul 1. Capitalul investit, forţa motrică şi numărul maşinilor mari în cazul fabricilor de cherestea, mobilă si celuloză

Sursă: Anca Stangaciu, Capitalul Italian in economia romaneasca intre anii 1919-1939 Ed. Fundatia pentru studii europene 2004

Din punct de vedere tehnic, Foresta Milano a investit în beneficiul întreprinderilor din cadrul grupului Foresta Romana, în primul rând în utilaje forestiere specifice: gatere sau fierăstraie. Astfel, s-a putut constata faptul că numai în sectorul dintre Valea Sucevei şi cea a Mureşului Foresta Romană a deţinut în cele 41 de fabrici ale sale 202 gatere, care

7 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

12

Page 13: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

prelucrau zilnic 25 de metri cubi fiecare. La acestea s-au adăugat alte elemente de tehnologie industrială precum locomotive, vagoneţi sau sine de cale ferată. De exemplu starea critică a reţelei de transporturi din România de la începutul deceniului al treilea (1921) a determinat cumpărarea de către Foresta S.A. Milano a 8 locomotive care au permis folosirea a 350 de kilometru de cale ferată pe care societatea italiană îi avea în concesiune.

În esenţă sa, politica creditoriala promovată de Romcomit în industria forestieră a reflectat rolul economic, precum şi atenţia deosebită acordată de banca unora dintre sucursalele grupului Foresta Română.

A fost cazul sucursalelor Forestei Romane S.A. din Bucureşti şi Galaţi, cărora Romcomit le-a acordat credite consistente. Pentru banca, importanta sucursalei Foreste Romane din Bucureşti a decurs din coerenţa comunicării cu aceasta, ca sediul central al grupului forestier amintit, iar a celei din Galaţi din însemnătatea geografică a zonei. Dintre toate porturile României, portul Galaţi a asigurat Forestei Romane fluxul cel mai mare în exportul produselor lemnoase ceea ce a făcut din acest oraş punctul cel mai important al transportării lemnului spre exterior.

Fig.1:Reprezentarea schematică a prezenţei capitalului italian de tip Comit în industria forestieră româneasca între anii 1921-1926.

Sursă: Anca Stangaciu, Capitalul Italian in economia romaneasca intre anii 1919-1939 Ed. Fundatia pentru studii europene 2004

Industria metalurgica şi siderurgica

Deşi industria metalurgica şi siderurgica, industrie cu specific de prelucrare a presupus investiţii consistente din punct de vedere tehnic sau mecanic, totuşi ea a atras atenţia capitalului italian prin posibilitatea obţinerii unor profituri sporite pe termen mediu şi lung. În unele situaţii (Astra Arad), capitalul italian a intenţionat să preia acţiunile unor întreprinderi aparţinând foştilor investitori austrieci sau germani şi astfel să obţină avantaje de pe urma circumstanţelor politico-economice existente la sfârşitul primului război mondial. 8

8 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

13

Foresta S.A. Milano Banca Commerciale Italiana, Milano

Foresta Romana Banca Commerciale Italiana e Romena

Page 14: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Interesul capitalului italian pentru societatea Astra – Prima fabrica de vagoane şi motoare S.A. Arad, specializată în producţie de locomotive, vagoane, motoare, maşini, muniţie şi armament a fost major.

Societatea a luat naştere în anul 1920 prin contopirea Fabricii de vagoane Johann Weitzer, constituită în 1891 cu Fabrica de automobile Marta, constituită în 1909 sub egida unui grup de bănci romaneşti alături de participarea însemnată a capitalului străin, printre care şi cel italian.

Uzinele de vagoane din Arad care au reprezentat o unitate foarte importantă a industriei de material rulant atât pe plan naţional, cât şi pe plan sud-est european. În cadrul economiei româneşti ele au jucat un rol extrem de important prin întreţinerea şi reînnoirea permanentă a parcului de material rulant al CFR sau prin constituirea unor unităţi industriale de referinţă precum Fabrica de avioane de la Braşov. În fapt, societatea Astra Arad a fost nucleul unui puternic grup industrial în ramura metalurgiei şi a construcţiilor de maşini, grup care a pus bazele unui adevărat concern metalurgic format din uzinele Arad şi societăţile pentru fabricarea materialului rulând din Braşov, Bucureşti şi Satu-Mare.

Implicarea capitalului italian la uzinele de vagoane Astra Arad a reflectat din nou colaborarea dintre Banca Commerciale Italiană şi bancherul Camillo Castiglioni. De altfel, între cele două forţe financiare italiene a existat o puternică convergenta de acţiuni menită să ducă la realizarea unor posibile proiecte comune în domeniul metalurgic. Camillo Castiglioni şi-a manifestat chiar interesul de a fi un aliat al băncii milaneze în sensul creării unui grup metalurgic european. Astfel în 1921, Castiglioni a subscris la capitalul social al Astrei de 75 milioane lei, 50 milioane lei, echivalentul a 75.000 acţiuni. Confruntat cu grave probleme financiare, Castiglioni va ceda la începutul anului 1924 un număr de 73.748 acţiuni Astra Arad, acţiuni depuse în dosarul SICMI de pe lângă Romcomit. Cedarea acţiunilor deţinute de Castiglioni la Astra Arad dezvăluie afinităţile omului de afaceri italian faţă de aceeaşi Bancă Commerciale Italiană.

Prezenţa Capitalului peninsular la Astra Arad a avut dincolo de reprezentarea propriilor interese şi semnificaţie perpetuării poziţiei capitalului austriac şi german, mai exact a acţiunilor deţinute de aceste capitaluri la societatea de fată. Conlucrarea tradiţionala dintre forţele financiare italiene şi cele austriece sau germane s-a aflat de asemenea în legătură cu intenţiile capitalului italian de a controla industrii în spaţiul austriac sau în alte foste state succesoare ale Imperiului Austro-Ungar.

În industria metalurgica, Romcomit a participat de asemenea printr-un „loc de subscripţie” (vărsare de fonduri) la sporirea capitalului social al Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşita. Scopul societăţii aşa cum rezultă din statut a fost acela al achiziţionării de uzine de fier şi oţel, de mine, de stabilimente industriale şi întreprinderi. 9

Industria alimentarăIndustria zaharului a reprezentat un important punct de interes pentru capitalul străin

în ansamblu, capital care a deţinut incă de la începutul secolului trecut peste 80 % din totalul participărilor pe ramura.

Interesul capitalului italian în această ramură a industriei alimentare a fost manifestat pentru Întreprinderea de zahăr Lujani S.A., întreprindere cu sediul central în Bucureşti şi două fabrici de zahăr la Jucica Veche şi Lujani, ambele în judeţul Cernăuţi.

Aflată într-un context al unei industrii caracterizată printr-o evidenta evoluţie, fabrica Lujani înfiinţată în anul 1924, a înregistrat o creştere aproape continuă a rentabilităţii şi productivităţii sale, creştere culminată cu anul de vârf 1926. Capacitatea maximă de prelucrare a celor două fabrici ale întreprinderii a fost în anul 1928 de 2100 tone sfecla în 24 de ore, la un număr de 1940 muncitori, fapt care a situat-o din acest punct de vedere pe locul doi în industria româneasca a zaharului, după Danubiana S.A.R. Bucureşti. Avantajul

9 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

14

Page 15: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

participării la o astfel de fabrică, l-a constituit alături de rentabilitate, independenţă faţă de materiile prime din import.

În ceea ce a privit evoluţia patronala a întreprinderii, ea a trecut în anul 1927 din posesia Băncii Marmorosh Blanc & Co în gestiunea unui grup ceho-roman condus de Banca de Credit Roman.

Alte domenii de interes industialReferitor la întreprinderile aparţinând altor sectoare de interes industrial, precum cele

din sfera industriei petroliere, legăturile de afaceri ale BCIR cu aceasta au fost doar tangenţiale. Societăţile Concordia S.A.R. Ploieşti, Concordia S.A. Bucureşti, Steaua Romana, Astra Romana sau Prahova S.A., s-au construit spre sfârşitul deceniului al treilea în terţi colaboratori ai băncii italo-romane, colaboratori alături de care aceasta a intrat în contact în virtutea relaţiei de cedenta-cesionara, avută la rândul său cu fabrica Phoebus Oradea-Mare.

Implicare de ansamblu a capitalului italian în industria petroliera a fost pe tot parcursul perioadei interbelice una extrem de redusă. Aceasta s-a datorat în mare măsură poziţiilor importante şi greu de surmontat deţinute în industria petroliera româneasca încă din secolul al XIX-lea, de către capitalurile german, american, englez, olandez, precum şi lipsei unei tradiţii a capitalului italian în acest sector industrial. Aşa se explica faptul că din totalul participării capitalului străin în industria petroliera românească, ponderea capitalului italian a fost la sfârşitul deceniului al 3-lea una extrem de redusă (până la 1,50%).

În anul 1926, finanţa italiană a participat alături de cea belgiana la creşterea capitalului Societăţii Industriile Miniere din Banat. Urmare a substanţialului sprijin acordat în scopul sporirii capitalului societăţii la 150 de milioane lei, cele două capitaluri străine au preluat fiecare câte 20 % din acţiuni, restul de 60% fiind deţinut de către capitalul roman.

Ceea ce se poate afirma în concluzie este faptul că Romcomit a fost o instituţie bancară rentabila care a obţinut beneficii importante din diferite plasamente industrial-bancare. Evoluţia profitului net, a cifrei de afaceri şi a ratei profitului înregistrat de către Romcomit reflecta în mod clar această realitate. 10

Tabel 2: Coeficienţii profitului net, ai cifrei de afaceri şi ai ratei profitului înregistrat de către Romcomit între anii 1921-1929 (în lei şi în procente)

ANUL PROFIT NET CIFRĂ DE AFACERI RATA PROFITULUI

1921 3.507.492 19.503.399 19,98%

1922 4.031.679 27.039.136 14,91%

1923 15.004.048 52.375.098 28,56%

1924 21.336.311 66.634.958 32,01%

1925 21.250.984 73.872.091 28,77%

1926 27.924.761 93.600.969 29,83%

10 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

15

Page 16: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

1927 27.154.382 93.342.180 29,51%

1928 27.154.661 112.403.159 24,16%

1929 27.212.541 102.676.288 26,5%

Sursă: Anca Stangaciu, Capitalul Italian in economia romaneasca intre anii 1919-1939 Ed. Fundatia pentru studii europene 2004

11Activităţi ComerialeDin rapoartele Consiliului de Administraţie al Băncii Commerciale Italiană e

Romena rezulta grijă dedicată în mod particular activităţilor de natură comercială (de export), activităţi care au presupus investiţii de dimensiuni mai mici decât cele ce au caracter industrial.

Trebuie precizata ca o importanţă participării a băncii italo-romane, prezenţa să în anul 1921 la Sindex, Consorţiul pentru exportul cerealelor. Participaţia Băncii Commerciale Italiană e Romena la acest consorţiu ca răspuns la cererea guvernului roman a fost de 25 milioane lei. Sindex s-a aflat se pare, în legătură cu Societatea de Grâu din România, societate la a cărei fondare a participat inclusiv BCI.

În linii generale, comerţul a fost o constantă a societăţilor forestiere din sfera de interes a capitalului italian datorită combinării fireşti a activităţilor de aceşti tip cu cele de exploatare, semifabricaţie sau fabricaţie. Tocmai de aceea, capitalul italian a procedat extrem de pragmatic şi eficient la crearea a doua sucursale ale Băncii Commerciale Italiană e Romena, respectiv a doua sucursale Foresta Romana la galaţi şi Brăila, sucursale ce urmau să faciliteze comerţul cu lemne dinspre Basarabia şi Moldova spre exterior. Într-adevăr, comerţul cum material lemnos s-a dovedit pentru capitalul milanez o afacere profitabilă care a permis acumularea unor noi devize. În plus, el a contribuit la o mai rapidă amortizare a investiţiilor forestiere, fiind mai puţin costisitor decât liniile de producţie.

1.1.2 Evoluţia investiţiilor în România după anul 1934

La fel ca şi în cazul celorlalte state europene, anul 1935-1939 au fost pentru România anii refacerii, ai redresării şi ai relativei stabilităţi economice. Continuarea în timpul crizei economice a programului de dezvoltare economică bazat pe industrializare a dus la progresul tehnică şi la creşterea potenţialului industriei în cadrul economiei naţionale. Urmare a acestui fapt, volumul investiţiilor industriale romaneşti (maşini şi utilaje) a crescut între anii 1932-1934 de la 69.984.360 lei la 72.189.912 lei, pentru că în anul 1938 nivelul acestora să ajungă la 95.105.046 lei. Rezultatele pozitive au fost evidente mai cu seamă la nivelul industriei prelucrătoare, industrie care în deceniul al 4-lea a reuşit să

11 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.73-127

16

Page 17: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

satisfacă cerinţele pieţei pentru bunurile de larg consum, precum şi 80% din totalul nevoilor industriale. Pe ramuri, din perspectiva valorii producţiei, ierarhia în cadrul industriei prelucrătoare a fost reprezentată la sfârşitul deceniului al 4-lea de industria alimentară, textilă, chimică, metalurgică, industria hârtiei şi industria materialelor de construcţii.

Ca şi ritm de creştere economică, s-a realizat o dezvoltare mai accentuată a industriilor noi, moderne, de tipul industriei textile, chimice, electrotehnice, în detrimentul industriilor tradiţionale (metalurgie, lemn), aşa cum reiese din tabelul nr.3. În fapt, aceasca a fost o tendinţă general europeană în perioada interbelică. Totuşi, în ciuda dezvoltării acestor noi ramuri industriale, producţia şi consumul în materie de electricitate sau alte produse precum cele chimice s-au dovedit modeste în România, comparativ cu alte state europene. În anul 1938 puterea instalată în uzinele electrice din România se situa pe locul 28, mult după statele din vestul şi centru Europei, iar producţia de acid sulfuric era pe locul 15, fapt care plasa România după statele vestice sau cele central europene precum Germania, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, Olanda sau Polonia. La consumul de energie România se situa pe locul 10, iar la electricitate sau ciment pe locurile 15, respectiv 13.

Un fenomen particular pentru România, s-a dovedit a fi cazul industriei lemnului, unde de la locul 2 deţinut în anul 1921 de această ramură în ansamblul industriilor din România, s-a ajuns doar la locul 8 în anul 1938. Această realitate îşi găseşte explicaţia în procesul de fărâmiţare al structurii industriei amintite, prin preponderenta întreprinderilor cu capitaluri sociale foarte mici. În ceea ce a privit ritmul de creştere al industriei alimentare şi în genere al bunurilor de consum, acesta a fost în România mult mai lent comparativ cu ritmul industriilor bunurilor de consum din Europa Occidentală. 12

Tabel 3:Ritmul de creştere al principalelor ramuri industriale prelucrătoare din România între anii 1925-1938

Tipul de ramură industrială Procentul de creştere

1925 1938

Industria chimică 6,1% 9,8%

Industria mat. de construcţii

2,5% 5,2%

Industria textilă 16,3% 25,6%

Industria electrotehnică 0,3^ 0,9%

Industria metalurgică 17,85% 17,85%

Industria lemnului 15% 15%

Industria alimentară 29,5% 13,3%

Sursă: Anca Stangaciu, Capitalul Italian in economia romaneasca intre anii 1919-1939 Ed. Fundatia pentru studii europene 2004

Se poate afirma în concluzie faptul că la sfârşitul deceniului al patrulea, politica de plasamente a capitalului italian în România a fost foarte redusă, participatiunile băncii

12 Anca Stangaciu, op. Cit., pg.179-197

17

Page 18: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

italo-romane aflându-se într-o evidenta involuţie, iar ritmul creditelor acordate fiind mult mai lent. În fapt, singura prezentă notabila a Băncii Commerciale Italiană e Romena în ultimii ani ai deceniului în discuţie s-a realizat la Foresta Romană. De altfel, chiar şi în industria forestiera românească, Romcomit a păstrat o singură constantă: acordarea de credite.

Regresul Băncii Commerciale Italiană e Romena, scăderea razei sale de acţiune, precum şi involuţia participărilor sale industriale trebuie înţeleasă în contextul efectelor provocate de criză economică mondială, respectiv a dificilei situaţii monetar-financiare din anii următori. În plan intern românesc, a fost vorba cu precădere despre restricţionare comerţului cu devize, comerţ care a îngreunat indiscutabil activitatea sa investitionara în România.

De fapt, în ansamblul deceniului al patrulea, rolul afiliatelor Comit din statele Europei Central-Orientale s-a redus extrem de mult tocmai datorită condiţiilor precare de desfăşurare a schimburilor comerciale (tari cu vălura depreciata, măsuri restrictive). Desigur, la această s-au adăugat dificultăţile existente în cadrul sistemului Comit (lipsa creditelor pe termen lung), precum şi cele cauzate de sistemul acordurilor de clearing.

În ceea ce a privit intervenţia IRI, aceasta nu a rezolvat problema necesarului de vălura şi nici pe cea a însănătoşirii situaţiei trezoreriei marilor bănci italieni cu acţiune în exterior. Dimpotrivă, acţiunile IRI au provocat distorsionări ale gestiunii acestor bănci. Nu în ultimul rând, pe fondul subsumării factorilor economici, ambiţiilor politice ale guvernului fascist de la sfârşitul deceniului al patrulea, capacităţile operative ale instituţiilor bancare au fost considerabil reduse. 13

1.2 Capitalul italian în economia românească între anii 1950-1990

Italia a fost fără îndoială unul dintre statele Europei Occidentale alături de care România a dezvoltat în perioada regimului comunist, seria unor importante relaţii politice, dar mai cu seamă economice. Din punct de vedere diplomatic, la 9 marţi 1964, guvernul României şi cel al Italiei au adoptat hotărârea de a ridica misiunile diplomatice de la Roma şi Bucureşti la rang de ambasada. Referitor la relaţiile economice româno-italiene, acestea au avut o evoluţie lentă pe parcursul anilor 50 pentru că la începutul anilor 60 să apară tendinţe noi: semnarea a două noi acorduri comerciale de durată (1961 şi 1965), crearea unei comisii mixte româno-italiene în domeniul economic.

Pentru Nicolae Ceauşescu, intensificarea relaţiilor româno-italiene a reprezentat un obiectiv de politica externă încă de la investirea să ca preşedinte al Consiliului de Stat (iulie 1967). Raţiunile unui astfel de demers s-au dovedit a fi în primul rând de natură economică, fiind legate de potenţialul economic ridicat şi stadiul avansat de dezvoltare tehnico-ştiinţifica al Italiei. În fapt, deşi România făcea parte din rândul statelor aparţinând grupului CAER, Ceauşescu a fost foarte conştient de posibilitatea unei mai rapide dezvoltări tehnico-ştiinţifică prin colaborarea cu statele capitaliste ale Europei şi în genere ale lumii. Raţiunile politice care au întărit ideea colaborării româno-italiene, au provenit dinspre strânsele legături existente intre Partidul Comunist roman şi Partidul Comunist Italian. Într-o măsură mult mai mică au contat, probabil şi tradiţiile sau afinităţile culturale dintre cele două ţări.

Preocuparea pentru consolidarea relaţiilor comerciale cu Italia a făcut că, încă din 1967, România să înainteze responsabililor italieni o serie de propuneri privind cooperarea în cadrul relaţiilor româno-italiene, iar în anul 1971 să fie creată Camera de Comerţ şi Industrie Romano Italiană, fapt care a facilitat prezenţa a peste 6000 de firme italiene în România. Mai mult, Ceauşescu a reuşit să întărească în anii 70 ideea necesităţii

13 Anca Stângaciu, op. Cit., pg.179-197

18

Page 19: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

intensificării relaţiilor politice şi economice cu acest stat industrializat al Europei Occidentale, întâlnirea sa cu preşedintele italian Giovanni Leone, în 1973, fiind din acest punct de vedere extrem de relevanţă. România a încheiat astfel în acel an un Acord pe termen lung de colaborare economică, industrială şi tehnico ştiinţifică cu Italia. În ianuarie 1977, acordul a fost întărit de o Convenţie semnată între guvernul României şi cel al Italiei privind evitarea dublei impuneri în materie de comerţ exterior, convenţie care a intrat în vigoare începând cu februarie 1979.

Toate aceste demersuri privind cooperarea româno-italiană s-au transpus în modernizări de întreprinderi prin participarea firmelor italiene (firmele Famir şi Novareze), în fabricarea de maşini şi utilaje sub licenţa italiană în industria textila (San Giorgio, Protti) şi industria construcţiilor de maşini (tractoare, maşini agricole, automobile în colaborare cu FIAT). În anii 70-80 au fost create chiar şi firme mixte romano italiene: Rifil (fibre sintetice), Vitama (maşini unelte şi utilaje), Romital, Dampex (produse chimice), Sorimpex (materiale de construcţii) sau în domeniul bancar – Banca româno-italiană – fondată în anul 1980 cu scopul întăririi legăturilor economice dintre România şi Italia.

Schimburile comerciale cu Italia au avut o pondere însemnată în comerţul exterior romanesc încă de la debutul anilor 60’, pentru că în perioada regimului Ceausesc aceste schimburi cu Italia să ocupe locul trei în topul schimburilor comerciale cu statele europene, după URSS şi RF Germania. În anul 1985, ierarhia primelor 5 state europene în comerţul exterior românesc a fost următoarea : URSS ( schimburi comerciale în valoare de 74.322.000 lei valută), R.F. Germania(19.485.000), Italia ( 16.865.000), R.D. Germania (16.737.000) şi polonia (14.955.000).

Schimburile comerciale roman- italiene au cunoscut o dinamică progresivă în toată perioada anilor 60-80, dinamica mai evidentă după semnarea acordului economic din 1973 şi explozivă după 1980. Totuşi, particularităţile de politica internă şi externă ale regimului comunist din România au determinat evoluţia în două subperioade distincte ale comerţului romao-italian, care se impun a fi nuanţate.

Sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, s-a caracterizat printr-o creştere permanentă a exporturilor şi a importurilor dezvoltate cu Italia. Perioada echivalează în linii generale cu epoca de relativa autonomie şi destindere internă promovate în România de către regimul comunist, destindere care în plan social s-a reflectat într-o îmbunătăţire a nivelul de trăi pe care a simţit-o, cu excepţia Albaniei, întreaga Europă Răsăriteana. În materie de comerţ exterior, s-a încercat promovarea unei politici ascendente, exemplul schimburilor cu Italia fiind din acest punct de vedere foarte relevant, în sensul că între anii 1960-1975, schimburile comerciale româno-italiene au crescut de peste 9 ori, mult mai mult decât valoarea schimburilor comerciale ale României cu Comunitatea Europeană în ansamblu. De asemenea, în acelaşi interval de timp, valoarea exporturilor de produse romaneşti spre Italia, aproape s-a dublat la fiecare interval de 5 ani, România reuşind să exporte o serie de produse, de la cele agricole (cereale, fructe, etc) sau alimentare (carne, produse lactate) la cele textile sau siderurgice. 14

În ceea ce a privit importurile, acestea au fost, în genere ( cu excepţia anului 1975), mai mici decât exporturile, dar totuşi apropiate de acestea, fapt care a permis furnizarea de produse atât în beneficiul industriei ( materii prime, utilaje, maşini), cât şi al populaţiei (produse alimentare, articole de îmbrăcăminte etc).

Tabel 4: Schimburi comerciale între România-italia între anii 1960 – 1975

14 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

19

Page 20: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Anul Valoarea totală a schimburilor comerciale ale României

Valoarea schimburilor comerciale cu Italia (mil lei)

Export Import Total

1960 8.189 153 98 2511965 13.071 395 311 7071970 22.865 656 577 12331975 53.095 1.123 1.149 2.273

Sursă: Anca Stangaciu, Romania in contextul integrarii in structurile U.E. Relatii economice romano-italiene, Ed. Economica 2005, Bucuresti

Neostalinismul şi declinul economic al celei de-a două jumătăţi a anilor 70 şi mai cu seamă al anilor 80 a determinat schimbări majore în politică comercială românească, prin promovarea cu agresivitate a exporturilor în detrimentul importurilor, fapt evident şi la nivelul schimburilor bilaterale româno-italiene. Astfel, la mijlocul anilor 80, exporturile de produse romaneşti spre Italia erau de 14.364 milioane lei, Volumul exporturilor spre Italia a crescut de la 1.123.000 lei în 1975 la aproape 3.000.000 lei în 1980, pentru că pe parcursul anilor 80, cuantumul acestora să se intensifice de aproape 5 ori, aşa cum rezultă din următorul tabel.

Tabel 5: Schimburi comerciale între România-italia între anii 1980-1989

Anul Export (mil) Import (mil) Total (mil)1980 2936 1232 41681981 5599 3362 89611982 5212 2036 72481983 10640 1604 122451984 19887 2159 220461985 14364 2501 168651989 999 52 1051

Sursă: Anca Stangaciu, Romania in contextul integrarii in structurile U.E. Relatii economice romano-italiene, Ed. Economica 2005, Bucuresti

Pe categorii de mărfuri, exporturile destinate Italiei s-au constituit la fel ca şi în perioada precedentă, în produse alimentare sau cereale, dar şi în materii prime (petrol, produse lemnoase) sau echipamente. Totuşi, trebuie precizat din nou faptul ca echipamentele şi în general produsele industriale au deţinut o pondere redusă în schimburile cu statele occidentale din cauza competitivităţii lor scăzute, datorate slabei calităţi a acestora şi a tehnologiilor puţin avansate. Adesea, mărfurile industriale romaneşti au fost vândute la preţuri inferioare costurilor lor de producţie şi de foarte multe ori pe pieţe ale „Lumii a treia”. Urmând liniile aceleaşi politici comerciale, importurile de produse din Italia s-au menţinut pe parcursul anilor 80 la un nivel valoric foarte scăzut.

Reducerea drastică a importurilor a fost un fenomen care a denotat în mod evident declinul economic în care s-a aflat România în anii 80. De altfel, în anul 1989, importurile romaneşti din Italia erau de doar 52 mil. Lei.

În concluzie, se poate afirma faptul că fluxul schimburilor comerciale cu Italia a cunoscut în anii 80 o tendinţă generală de creştere datorită exporturilor ( cu excepţia anului 1989), în timp ce fluxul schimburilor cu Uniunea Europeană, a fost pentru aceeaşi perioadă

20

Page 21: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

unul oscilant. Aceasta a reflectat în mod indubitabil, consistenţă şi importantă pe care schimburile bilaterale cu Italia le-au avut în structura comerţului exterior românesc, chiar şi în perioadă extrem de critică a anilor 80. Totuşi în ciuda menţinerii şi promovării unor legături economice tradiţionale, precum cea cu Republica Italiană, România a devenit la sfârşitul anilor 80, datorită măsurilor de tip neostalinist promovate de Ceauşescu, tot mai izolată în plan internaţional.15

1.3 Condiţiile din România după anul 1990

Dizolvarea CAER-ului, de facto în 1990 şi de jure în 1991, a modificat dinamica schimburilor comerciale la nivel european, prin involuţia schimburilor între ţările din zonă şi orientarea acestora spre pieţele vest europene. În perioada care a urmat căderii comunismului în statele Europei Centrale şi de Est, Uniunea Europeană a încheiat cu acestea, 3 tipuri de instrumente de cooperare economică: Acorduri de asociere cu Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, şi România, acorduri de cooperare şi parteneriat cu Rusia, Ucraina, Belarus, şi acorduri de comerţ cu Albania şi Slovenia.

Componenta comercială a acestui acord a intrat în vigoare imediat după ratificarea sa de către Parlamentul României ( 8 martie 1993), mai exact în mai 1993. Acordul european de asociere, avea ca şi obiectiv final, pregătirea graduala a integrării României în structurile U.E. prin dezvoltarea relaţiilor economice, cu precădere a schimburilor comerciale între cele două părţi, prin asigurarea bazei pentru cooperarea economică, socială, financiară şi politica şi prin stabilirea instituţiilor adecvate punerii în primul rând a unor performanţe economice precum extinderea schimburilor de bunuri, servicii sau crearea zonei de comerţ liber.

În legătură cu acest ultim aspect, zona de liber-schimb urma să fie realizată gradual, într-o perioadă de cel mult 10 ani, divizată în două perioade, de câte 5 ani. În principiu, Uniunea accepta suprimarea imediată a restricţiilor cantitative şi abolea drepturile (taxele) de vama pentru produsele industriale în termene relativ scurte, de 5 ani (1997), în condiţiile în care România putea să menţină restricţiile timp de 10 ani şi nu trebuia să reducă drepturile ei de vama decât gradual, după 9 ani. Pentru alte produse decât cele industriale, respectiv textile, siderurgice, agricole şi alimentare, considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale. Astfel, la produsele textile, accesul României pe piaţa Uniunii urma să fie liberalizat gradual , după 7 ani, în timp ce România trebuia să-şi liberalizeze complet importurile gradual, după 9 ani, iar pt produsele siderurgice de la 5 la 9 ani. Toate aceste reglementări erau menite să-i asigure României o perioadă mai mare de timp pentru deschiderea pieţei sale la importurile din Uniune, adică pentru acomodarea la noile realităţi.

O altă serie de dispoziţii prevedea aplicarea de către România a legislaţiei comunitare în materie de concurenţă , precum măsurile excepţionale de durată limitată sub forma taxelor vamale majorate, măsurile antidumping ( în cazul în care vânzarea unei mărfi pe piaţa părţii concurente se făcea la un preţ inferior valorii sale normale, măsurile de salvgardare ( în cazul în care un produs a fost importat în cantităţi atât de mari încât să cauzeze prejudicii părţii concurente).

Acordul făcea de asemenea referiri la circulaţie lucrătorilor, dreptul de stabilire al companiilor şi furnizarea de servicii de către aceste companii pe teritoriul uneia din părţi. Referitor la angajarea lucrătorilor romani în statele comunitare se stipula faptul că aceasta urma să se facă ţinându-se cont de situaţia forţei de muncă din statul membru, sub rezerva legislaţiei sale interne şi în conformitate cu acordurile bilaterale încheiate cu România. În condiţiile legalităţii, lucrătorii romani puteau să beneficieze de un tratament

15 Anca Stângaciu, op. Cit., pg 63-90

21

Page 22: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

nediscriminatoriu în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau concedierea, în comparaţie cu proprii cetăţeni.16

Dispoziţiile relative la apropierea legislaţiilor erau considerate în mod particular importante pentru că acestea trebuiau să asigure buna funcţionare a economiei de piaţă.

Pe linia cooperării economice, Uniunea Europeană îşi propunea să participe la eforturile României privind modernizarea şi restructurarea industriei sau a agriculturii, la crearea de noi întreprinderi sau transferul de „know-how”, la acordarea de asistentă în vederea asigurării unor standarde agroindustriale europene, la reformarea sistemului de învăţământ din România, la recunoaşterea reciprocă a diplomelor din domeniul agricol etc.

În domeniul cooperării financiare, România urma să beneficieze din partea Uniunii de asistenţă financiară sub formă de donaţii şi împrumuturi, aşa cum a fost cazul fondurilor nerambursabile alocate prin programul Pahare, sau al împrumuturilor primite de la banca Europeană de Investiţii.

1.4 Relaţii economice ale României cu Italia după 1990

Căderea regimului comunist şi evoluţia României spre democraţie şi economia de piaţă a făcut că dinamica relaţiilor economice dintre această ţară şi Italia să intre într-un cadru de normalitate, care a permis tradiţiilor economice şi mai cu seama a activităţilor investiţionale italiene în România, atât de prezente în perioada interbelică.17

Relaţiile politice, economice şi culturale româno-italiene au cunoscut după 1990 o dezvoltare fără precedent. Legăturile politice dintre cele două ţări s-au consolidat permanent pe parcursul întâlnirilor avute după 1990 la nivel prezidenţial, parlamentar sau ministerial. Numai la nivel prezidenţial, între anii 1991-2005 au fost organizate 11 vizite, 3 în România, respectiv 8 în Italia. La nivelul miniştrilor de externe, întâlnirile au fost aproape anuale.

Din punct de vedere cultural, în România funcţionează institutul Italian de cultură, cu reprezentanta în cele mai importante oraşe ale României, iar în Italia îşi desfăşoară activitatea Accademia di România la Roma şi Institutul Roman de Cultură şi cercetare umanista, la Veneţia. Relaţiile culturale româno-italiene, s-au dezvoltat de la an la an prin organizarea de schimburi intre diferite regiuni din România şi Italia. La nivel guvernamental, în aprilie 2002, a fost semnat un Memorandum italo-român privind funcţionarea secţiilor şcolare bilingve româno-italiene, precum şi un Protocol de cooperare în domeniul cultural între cele două state. Din punct de vedere administrativ şi al societăţii civile, intre România şi Italia s-au dezvoltat în timp numeroase colaborări de tipul înfrăţirilor, al cooperărilor, al parteneriatelor şi al asocierilor.

În plan economic, în decembrie 1990, guvernele României şi cel al Italiei au semnat acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, acord intrat în vigoare în martie 1995. Adoptarea acestui acord a fost extrem de importanta deoarece el a fixat cadrul dezvoltării şi promovării investiţiilor între cele două state.

Ulterior în anul 1992 a fost semnat în domeniul asistentei financiare, Acordul privind cadrul general al colaborării tehnice bilaterale italo-romane, cu scopul promovării unor proiecte de asistenţă tehnică, consultanta, formare profesionale, studii de fezabilitate şi pre-fezabilitate. Programul se înscria în contextul asistentei generale acordate de către guvernul italian în beneficiul ţărilor Europei Centrale şi de Est.18

16 Romania in contextul integrarii in structurile U.E. Relatii economice romano-italiene, Anca Stangaciu, Ed. Economica, Bucuresti17 Istoria comertului exterior si a politicii comerciale romanesti, Nicolae C. Suta, Bucuresti18 Nicolae C. Suta, Istoria comerţului exterior si a politicii comerciale româneşti Bucureşti

22

Page 23: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Rezultatele importante obţinute în schimburile economice bilaterale au fost facilitate de condiţiile create prin aplicarea prevederilor Acordului European de Asociere a României la Uniunea Europeană, de măsurile cuprinse în protocoalele sesiunilor Comisiei Mixte Interguvernamentale, româno-italiene, de colaborare economică, industrială şi tehnică, în prezent Grupul de Lucru Interguvernamental româno-italian pentru schimburile şi cooperarea economică şi industrială; precum şi de noul impuls dat de direcţiile de acţiune pentru dezvoltarea colaborării economice între cele două ţări stabilite în Declaraţia privind Parteneriatul Strategic româno-italian, semnată în aprilie 1997.

Dat fiind specificul economiei şi în general al investiţiilor italiene, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Cooperării din România, şi Ministerul Industriei, Comerţului şi Artizanatului al Republicii Italiene a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, memorandum intrat în vigoare începând cu august 2002.

Primii ani postcomunişti în România au fost pentru schimburile comerciale româno-italiene, la fel ca şi pentru întregul comerţ exterior românesc, ani de redimensionare şi readaptare, de scădere a exporturilor şi de creştere accentuată a importurilor. Comparativ cu anul 1989, valoarea schimburilor comerciale româno-italiene a scăzut în 1990 aproape la jumătate, adică de la 1.051 la 615 milioane dolari, de asemenea valoarea produselor exportate de România spre Italia a scăzut de la 999 la 519 milioane dolari, în timp ce valoarea mărfurilor importate din Italia a crescut de la 52 la 96 milioane de dolari.Totuşi experienţa unui cadru juridic şi instituţional bine definit, a făcut ca între anii 1992-2005, schimburile economice dintre cele două state să se afle într-o continuă ascensiune, adică într-o creştere de la 751 mil dolari la 9.302 milioane euro.

Tabel 6: Schimburi comerciale dintre România şi Italia între anii 1990-(31.03) 2006 (în mil dolari, iar din 2003 în mil euro)

Anul Total Export Import Şold1990 615 519 96 4231991 470 262 208 53.71992 751 264 487 -223.21993 1.020 406 614 -207.71994 1.636 795 841 -46.31995 2.605 1.243 1.362 -119.31996 3.135 1.384 1.750 -365.91997 3.426 1.643 1.782 -139.11998 3.886 1.827 2.058 -2311999 4.019 1.980 2.039 -59.42000 4.761 2.318 2.443 -124.52001 5.937 2.837 3.099 -261.62002 7.153 3.460 3.692 -232003 7.913 3.773 4.140 -366.52004 8.528 4.929 5.601 -500.72005 9.302 4.270 5.032 -76231.03 2006 2.399 1.180 1.290 -961

Sursă: Nicolae C. Suta, Istoria comerţului exterior si a politicii comerciale româneşti Bucureşti

23

Page 24: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Pe de altă parte, în ciuda creşterii permanente a exporturilor, valoarea acestora a fost depăşită de cea a importurilor, ceea ce a făcut ca şoldul schimburilor României cu Italia să fie începând cu anul 1992, permanent negativ.19

Rolul tot mai important al Italiei în comerţul exterior românesc a făcut că începând cu 1997, această ţară să devină principalul partener comercial al României şi să ocupe de atunci, constant, locul întâi. În anul 2002, următorul partener comercial al României, după Italia, a fost Germania, cu un volum al tranzacţiilor de 5.098 milioane euro (2.293 mil euro exporturi, 2.805 milioane euro importuri), apoi Anglia cu un total al tranzacţiilor de 1.571 milioane euro (849 milioane euro exporturi, 722 milioane euro importuri).

Între anii 1990- 2005, principalele grupe de produse exportate de România în Italia şi care au ocupat permanent primele două locuri au fost materialele textile şi produsele de încălţăminte/ pielărie. Cu foarte mici schimbări ierarhice, următoarele grupe de produse exportate au fost : produsele chimice, maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, produsele minerale, produsele din lemn, materialele plastice, produsele vegetale. Pe categorii de mărfuri, printre articolele exportate frecvent în Italia s-au numărat : tricourile şi maiourile din bumbac (în general confecţiile şi tricotajele), produsele de lenjerie, produsele de pielărie şi încălţăminte, conductele, strungurile, lemnul tăiat şi produsele de mobilă, motorina, benzina şi alte minerale. Este evident faptul că sectoarele interesate în exporturi spre Italia sunt aproape cele tradiţionale, adică sectoarele care se bazează pe o producţie cu o mai mare cerere a forţei de muncă.

Principalele grupe de produse importate de România din Italia şi care şi-au păstrat importantă la ponderea schimburilor în ultimii ani sunt : produsele textile, maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, produsele de încălţăminte şi pielărie, produsele chimice şi materialele plastice, produse minerale, maşinile agricole şi industriale. Pe categorii de mărfuri, importurile din Italia vizează: materialele textile (stofa, mătase, accesorii) maşini, echipamente şi piese de schimb, produse de pielărie(piei crude şi tăbăcite) şi blănuri, metale şi articole din metale, piatră, ipsos, ciment, ceramică, pasta din lemn, accesorii pentru mobilă, hârtie şi carton, produse alimentare. Predominante sunt aşadar mărfurile „ made în Italy”, care comportă un anumit grad de semiprelucrare sau prelucrare sau chiar de finisare. În ansamblu se poate aprecia faptul că importurile din Italia sunt dinamice şi substanţiale, caracterizate de o înaltă prelucrare sau o foarte bună calitate.

Trebuie precizat faptul că schimburile comerciale româno-italiene sunt puternic corelate cu datele realizate de firmele italiene prin investiţii directe în România. Sectoarele cu cele mai mari valori la exporturi aparţin produselor semifabricare şi din sectorul textil, de încălţăminte şi pielărie; sectoarele în care firmele italiene prezente în România îşi orientează majoritatea produselor spre export (Italia sau alte state ale Uniunii Europene). Situaţia este similară în cazul importurilor, unde cele mai mari valori aparţin industriei textile şi a confecţiilor, pielăriei şi articolelor din încălţăminte sau maşinilor, adică aceloraşi sectoare în care se înregistrează un flux major de intrare al materiilor prime semiprelucrate şi al maşinilor utilizate de către firmele italiene în România.20

Raportat la spaţiul italian, cele mai multe schimburi comerciale sunt realizate cu regiunile din Nordul şi Centrul Italiei. Primele 8 regiuni care dezvoltă schimburi comerciale cu România sunt : Venote, Lombardia, Toscana, Marche, Emilia Renagna, Piemont şi Lazio. Acestora le urmează într-o măsură mai mică : Umbria, Poglia, Sardinia şi Sicilia.

În viitor, tendinţele în schimburile comerciale româno-italiene converg în direcţia amplificării acestora. Companiile specializate în studiile de piaţă arată faptul că după

19 www.clubafaceri.ro/info.firmeitaliene20 www.clubafaceri.ro/info.firmeitaliene

24

Page 25: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

integrarea în U.E., comerţul României şi al Bulgariei va fi mai accentuat şi fără şocuri majore.

Totuşi intrarea României în structurile U.E., putea aduce unele modificare în configuraţia schimburilor comerciale. Este vorba în primul rând despre faptul că România ar putea Încerca dezvoltarea mai susţinută a producţiei interne, în aşa fel încât să se renunţe treptat la sistemul lohn, şi să se obţină astfel o scădere a importurilor dinspre Italia şi celelalte state ale Uniunii.

De asemenea, schimbarea comportamentului cumpărătorului roman în sensul creşterii exigentelor acestuia, ar putea determina în timp o modificare a caracteristicilor comerţului exterior românesc. Astfel, preferinţa pentru produsele de calitate mai bună, în detrimentul celor de calitate scăzută, creşterea interesului pentru bunurile de larg consum şi pentru cele de folosinţă îndelungată ar putea genera creşteri sau scăderi ale exporturilor sau importurilor pentru anumite produse. În plus, studiile de piaţă arată faptul că în toate statele integrate recent în Uniunea Europeană, au avut loc creşteri aproape generalizate ale importanţei mărcilor proprii (private label), ceea ce ar putea duce, inclusiv pentru România, la o scădere a importurilor pentru anumite produse.21

CAPITOLUL II

EVOLUTIA COMERTULUI EXTERIOR AL ROMANIEI CU ITALIA IN PERIOADA 2000-2009

2.1 Prezentarea generala a relatiilor Romania -Italia

În Italia, conform statisticilor publicate de Fundaţia Caritas/Migrantes, în 2008 existau peste 23.554 de firme înfiinţate de cetăţeni români.  Principalele societăţi italiene prezente în România: Ansaldo (centrala nuclear-electrică de la Cernavodă), Italstrade (modernizare aeroportul Bucureşti-Otopeni şi construcţie şi modernizare autostrăzi), Agip Petroli (staţii de distribuţie a produselor petrolifere), Incom (confecţii şi tricotaje), grupul Frati (plăci fibro-lemnoase), consorţiul Federici, Todini, Astaldi (modernizare şi construcţie autostrăzi), Ocrim (utilaje pentru morărit-panificaţie), Butan Gas (îmbuteliere gaz metan), Pirelli (cabluri, anvelope), Zanussi (electocasnice), Zoppas (sisteme de încălzire), grupul Radici (fibre şi fire sintetice), grupul Nusco (prelucrarea lemnului), Beltrame (siderurgie), grupul E.N.I. (petrochimie), Marconi 21 Anca Stangaciu, Romania in contextul integrarii in structurile U.E. Relatii economice romano-italiene, Ed. Economica 2005, Bucuresti

25

Page 26: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

(telecomunicaţii), ENEL (distribuţia de energie).Sistemul bancar italian este în prezent reprezentat în România de următoarele grupuri bancare : UniCredit, Veneto Banca, Banca di Roma, Intesa, Monte dei Paschi, Banca Popolare di Verona şi San Paolo IMI Bank Romania.

Cultură şi educaţie

La 21 octombrie 2003 a fost semnat acord de colaborare culturală şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene, semnat la Bucureşti, aprobat prin HG nr. 2273/9 decembrie 2004, publicat în M.O. nr. 1259/27 decembrie 2004.Program de colaborare culturală româno – italian, pentru anii 2002 - 2005, semnat la Bucureşti, la 17 aprilie 2002, în vigoare până la semnarea unui nou program.Document tehnic, semnat în august 2007, privind proiectul pilot de predare a cursului de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcoli italiene în care învaţă un număr important de elevi români. Pe lângă cele 6 lectorate italiene în România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara) şi cele 5 lectorate româneşti în Italia (Padova, Milano, Pisa, Roma, Torino), limba italiană se mai predă la Oradea, Suceava şi în alte centre, iar limba română la Reggio Calabria, Catania, Florenţa, Milano, Napoli, Pisa, Torino şi Udine.Există 4 licee cu clase bilingve româno - italiene ("Dante Alighieri" şi "Ion Neculce" din Bucureşti, "Gheorghe Bariţiu" din Cluj Napoca şi Grupul Şcolar „Transilvania” din Deva). Începând cu anul școlar 2009-2010, o nouă secție școlară bilingvă funcționează în cadrul Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara. În cursul anului 2008, în Italia au fost organizate cicluri de manifestări culturale de amploare („Piazza di Romania”, „Romania-piacere di conoscerti”), dedicate mai bunei cunoaşteri a culturii şi realităţilor româneşti.

TransporturiCompania Naţională Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CN ADNR) colaborează cu diferite firme italiene -Secol Spa, Italstrade Spa, JV Pizzarotti/Tirrena Scavi, Astaldi Spa, Bonifica Spa, Spea Spa, JV Garboli Coicos SpA –Tirrena Scavi Spa pentru construcţia şi reabilitarea infrastructurii rutiere. Turism În ierarhia ţărilor de origine ale vizitatorilor străini în România, după ponderea numărului de sosiri, Italia ocupă locul 6, cu o pondere de 4,64% din total.  Punctele de interes ale italienilor în România sunt: oraşele medievale din Transilvania, mânăstirile din Bucovina, Maramureşul, Bucureşti, Delta Dunării. Comunitatea românească din Italia  Numărul cetăţenilor români rezidenţi în Italia la 1 ianuarie 2009, conform datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică din Italia, era de circa 780.000 persoane (statisticile realizate de Fundaţia Caritas Migrantes aprecia existenţa unui număr de aproximativ 1.016.000 persoane), comunitatea românilor situându-se pe primul loc între comunităţile străine din Italia. Accesul pe piaţa forţei de muncă din Italia Regimul tranzitoriu prevăzut de Tratatele de aderare, adoptat de către guvernul italian în decembrie 2006 pentru lucrătorii români şi bulgari, a fost prelungit şi pentru anul 2010. Guvernul italian a decis acordarea accesului liber în următoarele sectoare: activităţi de

26

Page 27: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

conducere şi de înaltă calificare; agricol; turistic-hotelier; activităţi casnice (menajere) şi de asistenţă pentru persoane (îngrijitoare); construcţii; siderurgie; activităţi sezoniere. În privinţa sectoarelor pentru care nu este prevăzut accesul liber, angajarea lucrătorilor români şi bulgari se realizează printr-o procedură simplificată: angajatorul italian depune, prin intermediul poştei, la Ghişeul Unic pentru Imigrare din cadrul Prefecturii competente o cerere tip de eliberare a autorizării de angajare, în baza căreia lucrătorul român sau bulgar solicită cartea de şedere la chestură, direct sau prin intermediul oficiului poştal.

2.2 Schimburile comerciale

Schimburile comerciale ale României cu Italia se derulează, de la 1 ianuarie 2007, în baza principiilor instituite de regulile pieței interne comunitare precum și cele ale politicii comerciale comune a Uniunii Europene.Acorduri comerciale importante:Acord intre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene pentru promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor, semnat la 6.12.1990 și intrat în vigoare la 27.06.1991 (Monitorul Oficial nr.113 din 23 mai 1991);

Conform datelor publicate de ISTAT (Institutul italian de Statistica), volumul schimburilor comerciale ale Italiei, in 2008, au fost de 743,1 miliarde euro.

Exportul Italiei În anul 2008, exportul Italiei a fost de 365,8 miliarde euro (creștere cu 2,0% față de 2007). Principalii parteneri comerciali ai Italiei la export in anul 2008 au fost: Germania (12,9%), Franța (11,4%), Spania (7,4%), SUA (6,8%), Marea Britanie (5,8%), Elveția (3,7%), Belgia (3,0%), Rusia (2,7%), Polonia (2,4%), Austria (2,4%), Olanda (2,4%), Grecia (2,1%), Turcia (2,0%), China (1,8%), ROMÂNIA (1,5%) – locul 15, și alții. Principalele grupe de produse la export sunt: mașini și utilaje mecanice; metale și produse din metal; mijloace de transport; produse chimice; mașini și aparate electrice si de precizie; textile și îmbrăcăminte; produse alimentare, băutura și tutun; piele și produse din piele; cauciuc, produse din materiale plastice și cauciuc. Importul Italiei În anul 2008, importul Italiei a fost de 377,3 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creștere cu 2,5% fața de 2007. Principalii parteneri ai Italiei au fost: Germania (16,9%), Franța (9,0%), China (5,9%), Olanda (5,5%), Belgia (4,3%), Spania (4,25%), Rusia (3,9%), Libia (3,8%), Marea Britanie (3,3%), Elveția (3,0%), SUA (3,0%), Austria (2,4%), Algeria (1,72%), Polonia (1,73%), Japonia (1,46%), Turcia (1,45%), Elvetia (1,12%), ROMÂNIA (1,1%) – locul 17 și alții. Principalele grupe de produse importate de Italia sunt: petrol si gaze naturale; metale și produse din metal; produse chimice, fire si fibre sintetice și artificiale; mijloace de transport; mașini și aparate electrice și electronice; produse alimentare, băutură și tutun; mașini și aparate mecanice; textile și îmbrăcăminte; produse agricole; etc. Convenție între România și Italia pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și avere si pentru prevenirea evaziunii fiscale, semnata la 14.01.1977 și intrată în vigoare la 06.02.1979 (Monitorul Oficial nr.34-35 din 23 aprilie 1977).

 Tabel nr.1

27

Page 28: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Dinamica schimburilor comerciale - în mil. USD/ din 2003 mil. Euro

1989 Mil. $

2000 Mil. $

2001 Mil. $

2002 Mil. $

2003 Mil. Euro

2004Mil. Euro 

2005 Mil. Euro

2006 Mil. Euro

2007 Miliarde Euro

2008 Miliarde euro

Total 1051.0

4761.9 5937.0 7153.4

7913.7 8528,7

9.302,25 10.592,07 11,49 11,56

Export 999.0 2318.7 2837.7 3460.7

3773.6 4014,0

4.270.11 4.637,18 5,01 5,18

Import 52.0 2443.2 3099.3 3692.7

4140.1  4514,7

5.032.14 5.954,89 6,48 6,38

Sold 947.0 -124.5 -261.6 -232.0 -366.5 - 500,7

- 762,03 - 1.317,71 - 1,47 -1,2

Investiţii: La 31 decembrie 2008, numărul societăţilor mixte româno-italiene înregistrate în România, era de 26.984 (locul I), valoarea capitalului investit fiind de 935,9 milioane euro (locul VI).

Din datele prezentate în tabelul de mai sus se constată că, in ultimii ani, schimburile comerciale româno-italiene au cunoscut o evoluție ascendentă, timp de 10 ani, din anul 1997 până în 2007 Italia fiind primul partener comercial al României. În prezent, Italia este al doilea partener comercial al României, dupa Germaia.

La data de 31 decembrie 2008 totalul schimburilor bilaterale româno-italiene au fost de 11,6 miliarde euro in creștere cu 0,6% fata de 31.12.2007. Exportul a fost de 5,2 miliarde euro, în creștere cu 3,4% față de anul anterior, iar importul de 6,4 miliarde euro, în scădere cu 1,6%.

Italia este a doua piață de desfacere a produselor românești cu o pondere de 15,4% și a doua piață de origine pentru marfurile aduse în România (dupa Germania), cu o pondere de 11,3% din totalul importurilor.

Structura schimburilor de mărfuri in 2008 este urmatoarea:

Export românesc: materii textile și articole din acestea (24,8%), mașini, aparate și echipamente electrice (17,6%), încălțăminte (14,8%), produse metalurgice (14,0%), produse alimentare, băuturi, tutun (4,6%), mase plastice, cauciuc și articole conexe (4,6%), vehicule și echipamente de transport (4,3%), etc.

Import din Italia: mașini, aparate și echipamente electrice (23,9%), materii textile și articole din acestea (16,9%), produse metalurgice (15,2%), vehicule si echipamente de transport (8,7%), piei brute si tăbăcite (6,8%), mase plastice, cauciuc și articole conexe (5,9%), produse chimice (4,7%), etc.

Societati mixte in România

Conform datele statistice publicate de Oficiul Național al Registrului Comertului din România, Italia ocupa unul din locurile importante și în ceea ce privește investițiile străine realizate în țara noastră.La data de 31 ianuarie 2009 erau inregistrate în România 27.100 companii cu capital italian (locul 1, cu o pondere de 16, 9% din totalul numarului de companii străine), iar suma totală investită a fost de 1064,5 milioane euro (locul 6, cu o pondere de 4,8% din valoarea totala a capitalului social subscris de societățile comerciale cu participare străina)

28

Page 29: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Societăți cu capital românesc în Italia

Datele Uniunii camerelor de comerț din Italia arata ca la 31.12.2007 erau înregistrate pe teritoriul italian 6.879 societăți mixte italo-române, care aveau cel putțn un acționar sau președinte al consiliului de administrație o persoană din România. Domeniile de activitate sunt construcții-restructurări, comerț en-gros și en-detail, bar-patiserie, transport, servicii prestate societăților și persoanelor, dulgherie-tâmplarie, agricultură, etc.Totodata, la 30.06.2008, funcționau 23.554 de societăți deschise de persoane române imigrante în Italia (rezidente in Italia). Majoritatea sunt firme individuale, respectiv persoane fizice autorizate care activează majoritatea în domeniul construcțiilor (78,3%), apoi in comerț (6,5%), industria prelucratoare (5%), transporturi, servicii imobiliare.

2.2.1 Evoluţia si structura exportului si importului în perioada 2000-2009

România a înregistrat la începutul anilor 2000 un export în valoare totală de 3.171.584 mil E, produsele exportate rămânând în mare măsură tot cele „tradiţionale”. Exportul de animale vii a fost unul de succes în anul 2001, înregistrând o valoare de 43.939 mil E. Nu acelaşi lucru îl putem spune şi în anul 2002, deoarece exportul de animale vii a scăzut drastic ajungând la valoarea de 28.334 mil E. În anii următori creşterea mică dar constantă a exportului a făcut ca în anul 2007 să se atingă un nivel foarte apropiat de cel din anul 2001 şi anume o valoare de 44.906 mil E.

România a exportat în cantităţi mici şi medii diferite produse, fie alimentare, fie provenite din mediul agricol. Astfel s-au înregistrat exporturi de legume, plante , rădăcini şi fructe comestibile, precum şi de preparate din cereala, din legume sau alimentare.

29

Page 30: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Exportul de combustibili şi uleiuri minerale a oscilat foarte mult în această perioadă. O diferenţă uriaşă de valoare s-a înregistrat între anii 2001 şi 2002 când exportul a crescut de la 60.506 mil E la 258.010 mil E. Acesta a fost punctul maxim atins în această perioadă, în fluctuaţii foarte mari au fost înregistrate în fiecare an. În 2003 şi 2004 exportul a scăzut considerabil ajungând din nou în jurul a 100.000 mil E. În 2005 creşterea a fost din nou una remarcabilă, exportul de combustibili crescând până la 219.182 mil E. Totuşi anii 2006 şi 2007 au avut un trend descendent, iar la sfârşitul acestei perioade exportul a înregistrat cea mai mică valoare atinsă şi anume de 51.012 mil E. 22

În luna ianuarie 2010, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 9582,7 milioane lei (2305,5 milioane euro), iar importurile CIF au însumat 11365,8 milioane lei (2732,3milioane euro). Comparativ cu luna ianuarie 2009, exporturile au crescut cu 18,4% la valori exprimate în lei(19,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 3,5% la valori exprimate în lei (4,4% la valori exprimate în euro). Faţă de luna decembrie 2009, exporturile din luna ianuarie 2010 au scăzut cu 3,5% la valori exprimate în lei (1,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 17,1% la valori exprimate în lei(15,5% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în luna ianuarie 2010 a fost de 1783,1 milioanelei (426,8 milioane euro), mai mic cu 1103,8 milioane lei (265,8 milioane euro) decât în luna ianuarie 2009.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în luna ianuarie 2010 a fost de 7219,5 milioane lei (1743,5milioane euro) la expedieri şi de 7964,1 milioane lei (1923,3 milioane euro) la introduceri, reprezentând 75,3%din total exporturi şi 70,1% din total importuri.Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euroa fost determinată de aprecierea monedei naţionale cu 2,2% în luna ianuarie 2010 faţă de luna ianuarie 2009. În luna ianuarie 2010, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (43,1% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate∗) (34,7% la export şi respectiv 29,9% la import).

22 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia exporturilor in Romania

30

Page 31: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

EXPORTURILE (FOB), IMPORTURILE (CIF) ŞI SOLDUL FOB/CIF AL OPERAŢIUNILOR DE COMERŢ

Exporturi de o valoare medie au fost şi în cazul produselor chimice organice şi anorganice atingând împreună o valoare de peste 25.000 mil E la începutul perioadei. În ceea ce priveşte produsele chimice anorganice, puntul de cotitură a avut loc în anii 2005-2006 când exportul acestora a suferit o creştere semnificativă. Mai exact de la 11.456 mil E în 2005, exportul s-a dublat până la suma de 22.481 în anul 2006, urmând apoi o creştere uşoară până în 2007.

Alte produse care au înregistrat o valoare medie a exporturilor au fost: cauciuc şi articole din cauciuc, piei brute şi tăbăcite, lemn precum şi obiecte din piele. Exportul de cauciuc şi articolele de cauciuc a început să înflorească cu anul 2004, continuându-şi ascensiunea până în 2007 când a şi atins valoarea maximă de 56.914 mil E. Pieile brute şi

31

Page 32: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

tăbăcite au fost exportate constant la o valoare aproximativ egală de la an la an. Ca dovadă a constantei, în anul 2001 exportul a fost în valoare de 40.370 mil E, iar în anul 2007 de 44.423 mil. E. Exportul de lemn a avut o creştere lineara de-a lungul aceste perioade. În anul 2001 valoarea exportata era de 92.099 mil. E, pentru că în anul 2007 să se înregistreze un export de 157.626 mil E, adică o creştere de 71,14 %. La fel s-a comportat şi exportul obiectelor din piele. Cu o creştere constantă acesta a atins în anul 2007 valoarea de 93.606 mil E.

Exporturile de o valoare considerabilă au fost înregistrate de produse precum articole şi accesorii de îmbrăcăminte, fonta, fier, oţel şi aluminiu, cazane, turbine, motoare sau maşini aparate şi echipamente electrice. În cazul articolelor şi accesoriilor de îmbrăcăminte, exportul a crescut în primii 3 ani, ajungând la valoare de 361.168 mil E în anul 2003. Următorii ani această valoare s-a menţinut pentru că în anul 2007 să atingă valoarea de 374.371 mil E. Produsele care au avut cea mai mare valoare de export, valoare care s-a menţinut de-a lungul anilor, au fost cele de încălţăminte şi părţi ale acesteia. Mai exact în anul 2001, exportul de încălţăminte se făcea la valoare de 824.609 mil E. Punctul maxim a fost atins în anul 2003, când valoarea exportului a ajuns la 964.103 mil E, de aici urmând o trasa uşor descendentă, până la valoare de 866.274 mil E în anul 2007. 23

În cazul produselor din fonta, fier şi oţel, schimbări majore s-au petrecut începând cu anul 2005. În acel an, exportul acestor produse era de 158.480 mil E, însă anii următori au fost marcaţi de creşteri importante. În anul 2006 exportul a crescut cu 40.000 de mil până la valoare de 197.208 mil E, iar în 2007 a fost atins punctul maxim de 231.926 mil E. La fel s-a întâmplat şi în cazul exportului de cazane turbine sau motoare. Valoarea exporturilor aproape că s-a triplat până în anul 2007. Primii ani nu au înregistrat creşteri importante, însă din 2005 când valoarea de export s-a ridicat la 187.098 mil E, aceasta a crescut considerabil pentru că în 2006 să ajungă la 262.619 mil E, iar în 2007 să atingă punctul maxim de 335.606 mil E. Maşinile, aparatele şi echipamentele electrice reprezintă un alt produs de succes al exportului românesc. Acesta a înregistrat creşteri colosale, ajungându-se ca în 2007 valoare exportului să se ridice la suma de 492.594 mil E, mai mult decât triplu faţă de anul 2001 (155.223 mil E).

Un alt produs care a înregistrat creşteri de la an la an a fost mobilă şi articolele similare cu o valoare iniţială a exporturilor de 61.598 mil E. Creşterea constantă a făcut ca această valoare să se dubleze, iar în anul 2007 să atingă suma de 136.377 mil E. 24

23 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia exporturilor in Romania24 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia importurilor in Romania

32

Page 33: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Buletin statistic de comert internationalwww. insse.ro

33

Page 34: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

2.2.2Evoluţia importului şi structura acestuia în perioada 2000-2009

România a importat din Italia produse alimentare, legume sau fructe într-o cantitate destul de mică, producţia internă reuşind să acopere necesarul de cerere al romanilor. Odată cu trecerea timpului pretenţiile romanilor au crescut, iar astfel s-a ajuns ca de la importuri cuprinse între 2.500 şi 5.000 mil. E la începutul anilor 2000, acestea să explodeze până la valori de 26 sau chiar 27.000 mil E în anul 2007. Acesta a fost modificarea în cazul unor produse precum carne şi organe comestibile, legume, plante, rădăcini, fructe comestibile precum şi preparate alimentare sau din cereale.

34

Page 35: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

În anul 2001 combustibilii şi uleiurile minerale erau importate într-o cantitate mult mai mare decât cea exportata, astfel importul ajungând la valoare de 115.082 mil E. Dacă exportul a suferit modificări mari în această perioadă este de înţeles că şi importul să lucreze invers proporţional. Deci după un import substanţial în anul 2001, acesta suferă o scădere bruscă în anii ce urmează ajungând în anul 2004 la pragul minim de 23.176 mil E. Din acel moment a urmat o creştere treptată, însă nu s-a mai ajuns niciodată la suma din anul 2001. Astfel în anul 2007, România a înregistrat un import de 46.602 mil E, sumă foarte apropiată ca valoare cu exportul în aceeaşi perioadă.

În schimb România a importat produse farmaceutice de o valoare considerabilă, şi anume 30.383 mil E. România nu a exportat însă astfel de produse, ceea ce înseamnă că importurile au constituit necesarul pentru a acoperii cererea. Punctul de maxim al importurilor de produse farmaceutice a fost atins în anul 2005, când s-a ridicat la suma de 66.924 mil E. În 2007 s-a păstrat însă un nivel ridicat de 42.177 mil E.25

Unul dintre principalele produse importate de România a fost reprezentat de pieile brute şi cele tăbăcite. În anul 2001, 454.119 mil E au fost alocaţi importului acestor produse, suma de zece ori mai mare decât exportul la acea vreme. Importul a crescut cu 50.000 mil E în anul 2002, pentru că apoi să se menţină până în anul 2006, când suma de import era de 521.971 mil E.

De asemenea, România a importat în cantităţi medii produse precum hârtie şi carton, vată, pâslă, ţesături speciale, precum şi articole şi accesorii de îmbrăcăminte. Importul de hârtie şi carton era de 71.393 mil E în anul 2001, în creştere constantă de la an la an. Astfel în anul 2007, importul acestor produse era de 103.087 mil E. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre importul produselor de vată, pâsla şi fire speciale, care în anul 2001 era în valoare de 53.284 mil. E. Acesta a urmat o traiectorie descendentă, scăzând până în anul 2007 cu peste 27%, până la suma de 39.358 mil E.

25 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia importurilor in Romania

35

Page 36: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Dacă exportul de încălţăminte era unul foarte mare în 2001, nici importul nu avea o valoare prea mică. Mai exact România a importat încălţăminte şi părţi ale acesteia în valoare de 216.768 mil E, valoare care s-a păstrat până în 2007 când importul înregistrat era de 237.975 mil E. România a mai importat în cantităţi medii produse de materie primă precum fonta, fier, oţel sau aluminiu. Importul acestora era de aproape 100.000 mil E în anul 2001, pentru că în 2007 să atingă aproape 400.000 mil E. 26

Unul dintre importurile cu un progres bun a fost cel de articole şi accesorii de îmbrăcăminte. În valoare de 42.168 în anul 2001, acesta a crescut treptat până în 2007 când s-a ajuns la un nivel dublu. Asta înseamnă că în anul 2007 România a importat aceste produse pentru o valoare de 95.074 mil E. Importul care a cunoscut una din cele mai mari ascensiuni în această perioadă a fost fără doar şi poate cel de automobile şi alte vehicule. Dacă în primii trei ani diferenţele erau mici, ajungându-se în 2003 la suma de 101.742 mil E, au urmat apoi creşteri remarcabile, astfel în anul 2004 importul se ridică până la 154.092 mil E, adică cu peste 50% mai mult decât în anul precedent. Însă nu a fost suficient, iar importul a continuat să crească şi în anul următor cu aproximativ aceeaşi valoare. Aşadar în 2005 valoare importurilor a fost de 205.515 mil E. Totuşi abia de acum creşterile au fost cu adevărat incredibile, iar în 2006 valoare importurilor era de 303.256 mil. E, pentru că anul 2007 să reprezinte valoarea maximă a importurilor din această perioadă şi anume 521.039 mil E.27

Pe primul loc la capitolul importuri este cel de cazane, turbine şi motoare. Cu o valoare a importurilor foarte mare încă din anul 2001, şi anume de 474.200 mil E, creşterea a fost una enorma încă din primii ani. Astfel în 2005 valoarea importurilor atingea 719.959 mil E şi era în continuă creştere. În 2007 importul acestor produse a semnificat cea mai mare valoare de import înregistrată de România în această perioadă, adică 1.158.234 mil E, suma ce depăşeşte cu mult alte produse importate.Schimburile comerciale intre Romania și Italia pe segmentul agroalimentar s-au ridicat în 2009 la 709,2 milioane de euro (in crestere cu 9,9% fata de 2008 pe baza creșterii exportului către Italia cu 28,9% față de anul precedent, asigurand României o balanță net pozitivă).

Romania a importat din Italia produse agricole și alimentare în valoare de 226,4 milioane de euro, Italia situându-se pe a șasea poziție în topul țărilor furnizoare de astfel de produse, după Ungaria, Germania, Olanda, Bulgaria și Polonia.Principalele produse agro-alimentare exportate de Italia către România au fost: legume-fructe (59,1 milioane de euro), carne și preparate din carne (24,8 milioane de euro), dulciuri și produse de patiserie (18 milioane de euro), pește și conserve de pește (13 milioane de euro), conform ISTAT. S-au inregistrat, de asemenea, valori importante si la importul din Italia de cafea (11,9 milioane de euro), conserve și sucuri din legume și fructe (9,9 milioane de euro), vin (3,5 milioane de euro).Italia s-a confirmat ca primul furnizor de paste făinoase (4,4 milioane de euro) și de ulei de masline (4,2 milioane de euro).Analizând datele statistice publicate de către Institutul Roman de Statistică (INS) pentru primele doua luni ale lui 2010 observăm o relansare a schimburilor comerciale între România și Italia, importurile crescând cu 3,3% iar exporturile cu 0,7%. În ceea ce privește schimburile în domeniul agroalimentar, importurile din Italia au crescut cu 11,6% iar exporturile către Italia cu 38,3% față de aceeași perioada a anului precedent.

26 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia importurilor in Romania27 Datele sunt obtinute pe baza cercetarii proprii privind evolutia importurilor in Romania

36

Page 37: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Putem observa că de-a lungul acestei perioade România şi-a păstrat „tradiţiile” menţinând un export ridicat al produselor finite precum îmbrăcăminte, încălţăminte sau mobilă şi un import la fel de ridicat de materie primă. Acest fapt reflectă faptul că România are în continuare o capacitate ridicată a forţei de muncă şi de asemenea personal calificat în numeroase domenii.

CAPITOLUL III

CAPITALUL ITALIAN ÎN ROMÂNIA

3.1. Investiţiile de capital al Italiei în România în perioada 2000- 2010

Din punct de vedere geografic, investiţiile italiene, la fel ca şi întregul capital străin în România este repartizat (încă) extrem de inegal. Aceasta realizare este legată în genere, de gradul inegal de dezvoltare al economiei, în sensul existenţei unor mari discrepante între diferitele regiuni economice ale ţării şi în particular de specializare teritoriala şi diversificare parţială a industriei romaneşti. Ca urmare, firmele italiene sunt concentrate cu

37

Page 38: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

precădere în zona municipiului Bucureşti şi în zona Timiş, perimetrele în care se concentrează numărul cel mai mare de investiţii cu capital străin din România. Primele demersuri investiţionale ale oamenilor de afaceri italieni s-au organizat la Timişoara, devenita în timp „ la citta rumena colonizzata dagli imprenditori del Nord Est”. Într-adevăr, în octombrie 2004, existau în Timişoara 1875 de firme cu capital italian, fapt pentru care oraşul şi în general zona, pot fi considerate „ un veritabile modelo distrittuale italiano”. De altfel, la Timişoara a fost creat pe lângă Consulatul General Italian, un punct de corespondenţă cu Istituto Nazionale per îl Commercio Estero de la Roma.

Sursa: www.bnr.ro

În timp, investiţiile italiene s-au extins spre alte oraşe din Banat, apoi Transilvania, Maramureş şi într-o măsură mult mai mică spre Moldova, Oltenia sau Muntenia. În anul 2002, distribuţia firmelor italiene pe zone administrative a fost următoarea: Bucureşti, zona de Vest, Centru, Sud-Est, altfel spus oraşele de interes pentru investitorii italieni au fost şi rămân în continuare: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constantă, Arad, Iaşi, Bistriţa sau Oradea. În fapt, dacă analizăm raportul dintre PIB şi forţa de muncă putem constata că judeţele în care investiţiile italiene sunt predominante, înregistrează un PIB/locuitor peste media naţională şi beneficiază de o forţă de muncă sporită pregătită sau cu o pregătire medie mai bună. Judeţele de interes pentru investitorii italieni au ca urmare, un grad mare de industrializare, un PIB ridicat şi un potenţial de forţă de muncă calificat. Pe sectoare de interne, cea mai consistentă participare a capitalului italian atât din perspectiva capitalului social cât şi a numărului de societăţi era înregistrată în anul 2002 în industrie (peste 55%), cu precădere în domeniile tradiţionale ale acesteia: textile şi confecţii, lemn şi mobilă, construcţii, instrumente şi instalaţii, pielărie şi încălţăminte. Într-o măsură mai mică, investitorii italieni erau prezenţi în industria alimentară şi cea a materialelor de construcţii (inclusiv marmură, granit, amenajări interioare). Dată fiind importanta activităţilor de import-export, următorul domeniu de interes pentru firmele italiene era, din punct de vedere al numărului firmelor, domeniul comercial ( în ordine comerţ, engros, şi en detail), căruia îi urmau, serviciile, domeniul agricol, turismul şi transportul, iar din punct de vedere al capitalului social, ordinea era domeniul agricol, comercial, al serviciilor, turismului şi transporturilor.28

28 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

38

Page 39: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Interesul investitorilor italieni se va menţine şi după 2007 în limitele aceloraşi tendinţe sectoriale, datorită complementarităţii dintre economia românească bazată pe o structură predominant tradiţionala şi cea italiană bazată pe utilizarea intensivă a forţei de muncă. Astfel, o dată cu recenta integrare, alături de predominanta investiţiilor italiene în industrie şi comerţ, va creşte probabil şi interesul investiţiilor italiene pentru sectorul serviciilor, pe fondul dezvoltării sistemului bancar şi al serviciilor în general în România şi chiar pentru investiţii în agricultură (crearea de ferme agricole), un domeniu avut deja în vedere în strategiile investitorilor italieni privind Europa de Est şi de Sud.

3.2 Societăţi italiene în România -Studii de caz-

3.2.1 Firma ASTALDI SpA

În Romania, Astaldi este unul dintre constructorii stadionului national «Lia Manoliu», din Capitala, contract semnat în 2007 în parteneriat cu grupul Max Bögl. Compania are in executie lucrările aferente etapei a treia de extindere a Aeroportului Internațional Otopeni, contract în valoare de 130,4 milioane de euro și având ca termen de finalizare anul 2012. Proiectul este realizat în proporție de 13%. Totodata, Astaldi a executat 7% din tronsonul de autostrada Medgidia – Constanța (drum ce va fi definitivat in 2011, în urma unei investiții de 81,4 milioane de euro) si 14% din reabilitarea DN7 (între localitatile Arad și Oradea), contract in valoare de 56,1 milioane de euro.

Compania italiana Astaldi, una dintre cele mai mari companii de construcții care activează pe piața locală, va participa la realizarea celei de-a treia etape a proiectului de dezvoltare și modernizare a Aeroportului Internatțonal Henri Coanda din Otopeni, contract în valoare de 76 de milioane de euro. În urma caștigării acestui contract, valoarea cumulată a contractelor Astaldi pentru modernizarea aeroportului Otopeni a ajuns la circa 290 de milioane de euro.

Astaldi va executa lucrările de extindere a terminalului de sosiri și a celui de pasageri, va renova salonul oficial, va reorganiza fluxul de pasageri și va construi o nouă parcare auto. Lucrările de modernizare vor demara la începutul anului 2008, urmând să se desfășoare pe durata urmatoarelor 36 de luni. Astaldi a început operațiunile în România în urma cu peste 20 de ani, iar firma este implicată, în prezent, în lucrările de reabilitare a aeroportului internațional de la Cluj-Napoca, unde va construi un terminal nou. Valoarea lucrarilor se va ridica la 25 mil. euro. O lucrare importantă la care va participa Astaldi este reconstruirea Stadionului National "Lia Manoliu" in asociere cu compania germană Max Bogl in cadrul unui contract cu o valoare totală de 170 mil. euro. De asemenea, Astaldi a participat la construcția autostrăzii București – Constanța, unde a fost implicată în construcția tronsoanelor Drajna-Fetești, Fetești-Cernavoda, și construiește în prezent pasajul suprateran de la Basarab, în București, contract în valoare de 178 de milioane de euro pe care l-a caștigat în parteneriat cu compania spaniola FCC Construction. Grupul italian Astaldi a realizat în primele nouă luni ale anului trecut venituri de 930 de milioane de euro, în creștere cu 19% fața de aceeași perioadă a anului precedent, și un profit net de 26,8 milioane de euro. În 3 ani se vor construi 22 km de autostrada, 34 de poduri, podete și pasaje și 5 noduri rutiere."Contractul a fost atribuit prin licitație internațională cu precalificare, asocierii FCC Construccion SA/Astaldi SpA, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai

39

Page 40: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

scăzut al ofertei care îndeplinește condițiile tehnice solicitate prin documentația de atribuire", notează valoarea acestuia este de 437.840.505,02 lei fara TVA, echivalentul a 144.730.611 euro cu TVA.Durata contractului pentru executia lucrarilor este de 36 de luni, iar perioada de garanție este de 24 de luni, proiectul incluzând construcția a 22 km de autostrada, 34 de lucrări de artă (poduri, podete, pasaje), 5 noduri rutiere și un spațiu de servicii.Varianta de ocolire Constanța la profil de autostrada ocolește de la nord la sud Municipiul Constanta prin partea de vest. Traseul are ca punct de pornire nodul rutier ce asigura legatura cu DN 2A, în vecinătatea orasului Ovidiu, și se dezvoltă prin Campia Dobrogei de Sud către DN 3 si DN 39, avand ca punct final Poarta 9 a Portului Constanța.Proiectul face parte din Coridorul Pan european IV și reprezintă trosonul final al autostrăzii A2 care leagă Municipiul București de Municipiul Constanța.Potrivit CNADNR, valoarea estimată a investiției era de 167,35 mil. euro, lungimea fiind de 22,2 km. Semnarea contractului de proiectare și de construcție era programată a avea loc intre 5 și 15 decembrie 2007, lucrările urmând să înceapă la 25 decembrie 2007 și să se termine la 25 decembrie 2009. Al treilea contract la Otopeni: înca 76 mil. euro..Preferintele românilor față de firma italiană Astaldi nu s-au schimbat, desi reprezentanții acestora au dovedit de-a lungul timpului că serviciile prestate nu sunt întotdeauna la înălțimea așteptărilor beneficiarilor.La inceputul anului, Astaldi a mai câștigat un contract cu partea română, de data aceasta în valoare de 76 de milioane de euro, obiectivul fiind realizarea celei de-a treia etape a proiectului de dezvoltare și modernizare a Aeroportului Internațional Henri Coanda din Otopeni. Tot italienii de la Astaldi sunt cei care au realizat si primele doua faze ale procesului de modernizare a Aeroportului Otopeni, în baza unor contracte in valoare cumulată de 214 milioane de euro, astfel că totalul lucrărilor se ridica la 290 de milioane de euro. Potrivit prevederilor contractului, Astaldi va executa lucrările de extindere a terminalului de sosiri și a celui de pasageri, va renova salonul oficial, va reorganiza fluxul de pasageri si va construi o nouă parcare auto. Lucrările de modernizare vor debuta curand și vor dura încă 36 de luni. Un contract caștigat de Astaldi, în luna aprilie a anului trecut, privesșe construirea noului terminal de pasageri de la Aeroportul Cluj-Napoca. Licitația internaționala a fost câștigata de joint-venture-ul Asocierea Astaldi-Romairport-UIT. Licitația presupune construirea unui terminal ce va putea asigura tranzit pentru 300 de persoane/ora, atat pentru cei care vin din spațiul Schengen, cât și pentru cei din afară.Suprafața construită presupune 3.952 mp, iar cea desfasurată - 10.812 mp, construcția fiind pe structura metalica, avand subsol și parter. Costurile se ridică la 13,2 milioane de euro. Profituri substanțiale potrivit managerilor filialei românești, Astaldi a avut de câștigat, în perioada 1990 - 2004, 60 de milioane de euro. Firma a furnizat din contractele cu statul român aproximativ 5% din profitul total al companiei. Societatea a câstigat in 2003 licitația pentru reabilitarea unei portiuni de 23 de km din DN 66, între localitățile hunedorene Petrosani si Baru. Compania a câștigat și licitația pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructura de dupa '90, construcția Pasajului Basarab. Cu toate ca din cele 7 firme care au depus oferta până la termenul stabilit, oferta celor de la Astaldi a fost inferioara atât sub raportul prețului, cât și al timpului de execuție, contractul a fost acordat consorțiului Astaldi SpA - FCC Construccion SA. Termenul de finalizare promis este de 29 de luni, iar costurile se ridică la 396,3 milioane de lei, fără TVA.. Compania Astaldi SpA, din Italia, a încheiat anul 2009 în mod pozitiv, consemnând o creștere de 22,4% a vânzărilor. Cifra de afaceri realizată de societate anul trecut a însumat 1,86 miliarde euro, indicele corespunzator pentru intervalul octombrie - decembrie fiind de

40

Page 41: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

469,3 milioane de euro. "Creșterea de peste 20% înregistrată într-un context economic dificil a fost susținută de extinderea operațiunilor pe trei noi piețe, respectiv în Polonia, Chile si Peru. Operațiunile din Italia au contribuit cu 44,9% la cifra de afaceri, în timp ce Turcia și Europa de Est au deținut o cotă de 14,4%, iar aportul de 40,7% a fost adus de piețele traditțonale ale Astaldi (din Africa si America Latinaă)", a declarat Stefano Cerri, presedinte al grupului. Din punct de vedere al categoriei lucrărilor realizate, sectorul de infrastructură a reprezentat 79% din veniturile operaționale, datorită, în special, proiectelor de căi ferate și tuneluri, iar cel de construcții civile și industriale a avut o cota de 12,4%. În ceea ce privește afacerile diviziei de producție a energiei, acestea au însumat 8,6% din total, datorită achizițiilor recente ale fabricilor din Chile si Salvador, precum si reînceperii activității la unitatea din Costa Rica. Portofoliul de contracte / comenzi înregistrat la finele anului 2009 include proiecte în valoare de 9 miliarde euro, din care 2,2 miliarde euro provin din noile activități din Polonia, Chile si Peru, precum și din consolidarea afacerilor în Europa, America Latină, Orientul Mijlociu si Turcia.

3.2.2 Firma Eurotricot

Asociaţii fondatori ai firmei au o experienţă de 20 de ani în domeniul tricotajelor.În urma schimbărilor de regim politic din Europa de Est şi a apropierii acestor pieţe de piaţă Uniunii Europene, aceştia au luat în considerare extinderea activităţii în una din ţările est-europene. Factorii avuţi în vedere în procesul de luare a deciziei au fost:costul şi calificarea forţei de muncă,distanţa faţă de ţară de origine,stabilitatea mediului politic şi de afaceri,facilităţile fiscale oferite investitorilor străini ,infrastructura,diferenţele culturale. În urma analizei tuturor acestor factori,decizia luată a fost în favoarea României,iar ca oraş s-a ales capitala Bucureşti. Astfel în anul 2000 au fost demarate formalităţile pentru deschiderea unei firme în Bucureşti. Întrucât în această fază nu se punea problema cumpărării unui spaţiu propriu de producţie, costul închirierii unei hale a făcut ca să fie luate în calcul posibilitatea deschiderii unui punct de lucru în alt oraş decât Bucureştiul. S-a găsit soluţia spaţiului de la uzina Carpatex Braşov, soluţie care prezenta multiple avantaje:un cost mai redus, utilităţi existente deja, spaţiul funcţionând anterior cu aceeaşi destinaţie şi o mai mare apropiere de partenerul extern.

În luna mai 2001 a fost semnat contractul de închiriere cu uzina Carpatex, în lunile iunie-iulie a fost amenajat spaţial şi importate utilajele şi a început activitatea de recrutare de personal. În luna august 2001 a început activitatea de producţie cu un personal de 69 de salariaţi direct productivi, 3 personal TESA şi 1 tehnician italian care oferea consultanta în domeniul organizării activităţii şi controlului de calitate.29

Numele firmei este “EuroTricot”, alegerea acestuia dorind să sugereze apartenenţa la spaţiul economic european, atât prin originea asociaţilor cât şi prin orientarea spre export a firmei, pe de o parte, iar a doua parte a numelui sugerează domeniul de activitate.

Atât sediul social cât şi sediul operativ se afla în Braşov, str. Nicolae Titulescu nr.2 într-un spaţiul închiriat în incinta uzinei “Carpatex” s.a.; cunoscută uzina braşoveană a moştenit activele fostei întreprinderi de stat dar nu a reuşit să-şi menţină activitatea, în ciuda avantajelor oferite de piaţă românească, în acest mod ajungând să-şi închirieze spaţiile de producţie.

29 Prof. Univ. Dr. Ion Stanciu, Prof. Univ. Dr. Elena Părăianu, Lector. Univ. Ion Schileru, Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998

41

Page 42: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Primii acţionari ai firmei au fost doi cetăţeni italieni, Furegin Cinzia şi Mason Carlo, cu domiciliul în Padova.

Aceştia au căutat pe piaţa italiană potenţiali finanţatori pe care să-i implice în proiectul lor ce constă în a iniţia o activitate de tricotaje şi confecţii de tricotaje în România. Având ca principale argumente experienţa acţionarilor în domeniul tricotajelor, avantajele oferite de piaţă româneasca şi existenţa unui contract de lohn încheiat cu firma Benetton, aceştia au reuşit să atragă doua firme italiene în acest proiect şi astfel capitalul societăţii se măreşte prin atragerea noilor acţionari:

FINEST SPA, o firmă financiară din Porderone, având ca obiectiv sprijinirea firmelor italiene care decid să opereze pe pieţe est europene.

CIEFFE SRL , firma cu sediul în Padova şi care operează în domeniul tricotajelor, cu o participare de 80% din capitalul social. Numărul total al salariaţilor firmei este 251, astfel:

· Direct productivi 224· Cu funcţii de conducere 9· TESA 18

Conform clasificării CAEN, domeniul principal de activitate îl constituie fabricarea de metraje prin tricotare, cod CAEN 1760. Ca activităţi complementare firma prestează şi operaţiuni de confecţii tricotaje precum şi finisaje ale confecţiilor, ca : aplicarea de accesorii, calcare, ambalare.

Produsul principal al firmei a fost la început serviciul de lohn.Orientarea spre acest produs era determinat de stadiul de început al firmei, de experienţa şi de nivelul resurselor.Conducerea firmei urmăreşte dezvoltarea şi în această direcţie, urmărindu-se ca în viitor firma să realizeze propriile produse.

Materia primă este importată din Italia, Germania, Franţa sau din ţară.Produsul finit este exportat clienţilor externi, urmând ca apoi să se îndrepte către consumatori.

Produsele se adresează familiilor în general, persoanelor dinamice, sportive dar şi oamenilor de afaceri şi sunt disponibile intro gama diversă de sortimente şi culori special concepute şi realizate pentru a satisface cerinţele tuturor clienţilor indiferent de vârstă.

Firma produce o gamă de articole de ultimă modă, marca Benetton şi nu numai. Marca şi-a căpătat pe parcursul timpului un binecunoscut renume bazat pe calitate şi pe preţuri acceptabile. De mare importanţă este ambalarea, etichetarea, şi prezentarea directă clienţilor ; menţinându-se în acest caz condiţiile calitative de standarde internaţionale şi cu ambalaje ecologice.

Portofoliul de produse, în continuă schimbare şi reactualizare este creat în departamentele de cercetare-dezvoltare din Italia şi sunt testate pe pieţe de dimensiuni mai mici pentru o bună observare a reacţiei consumatorilor finali înainte de a deveni comenzi viitoare pentru micile firme din estul Europei cu care United Colors of Benetton lucrează în sistem lohn.În crearea acestor articole echipa de creaţie urmăreşte o linie clasică pentru a acoperi toate cerinţele pieţei şi introducerea de elemente moderne pentru generaţiile tinere.

În luna august 2001 Firma şi-a început activitatea de producţie cu două secţii: tricotaje şi confecţii iar în ianuarie 2003 a deschis o a treia secţie – călcătorie, destinată finisării.În 2005 s-a deschis o secţie de spălare, vopsire şi tratare a acestor produse.30

În momentul de fata firma deţine maşini moderne, automatizate şi beneficiază de consultanţă străină în folosirea lor:

Secţia de tricotaje are în dotare:

30 Prof. Univ. Dr. Ion Stanciu, Prof. Univ. Dr. Elena Părăianu, Lector. Univ. Ion Schileru, Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998

42

Page 43: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

· 48 maşini SHIMĂ ŞES FF22, finete12· 12 maşini SHIMĂ ŞES FF22, finete5· 6 maşini SHIMĂ ŞES FF22, fineţe 3· 2 maşini PROTTI · 2 bobinatoare automatizate , toate importate din Italia.

Maşinile sunt foarte uşor programate cu articolele care se doresc a fi fabricate cu ajutorul dischetelor (suport floppy).

Firul recepţionat este prima fază parafinat cu ajutorul celor două maşini de bobinat iar apoi tricotat panouri.Aceste panouri sunt atent controlate şi trimise în următoare secţie – confecţii, unde sunt îmbinate cu ajutorul următoarelor maşini : feston (3); jeturi (58) de fineţe 16, 12, 10, 7, 3; OV (6); traveta (4); maşini de cusut rectilinii şi se recontrolează la manechini (3).

Partea de confecţionat este urmată de la caz la caz, în funcţie de tipul articolului şi al compoziţiei firului utilizat fie de spălare, vopsire, tratare cu balsam şi alte soluţii speciale, fie călcate în cea de-a treia secţie.

Finisarea produselor are loc în călcătorie unde parcul de maşini include: maşini Brother FGF, Brother 11 pentru ataşarea etichetelor de marcă, a mărimii şi a compoziţiei, etichete de preţ (ce diferă în funcţie de ţară de destinaţie), nasturi şi alte accesorii particulare.Produsele (pulovere, fuste, pantaloni, căciuli etc) sunt supuse unui control final pentru a îndepărta orice imperfecţiune urmând a fi călcate la patru prese KASS FG 43. În urma acestei operaţii fiecare produs trebuie să respecte în funcţie de mărime fisa tehnică a articolului cerută de client; marja acceptată fiind de 0,5 cm. Sunt îndepărtate petele de ulei, scamele, firele străine şi apoi sunt ambalate atent în containere speciale .Clientul face un control selectiv al comenzilor iar dacă 0,5% din comandă prezintă probleme întreaga comandă este respinsă urmând a fi fie imputata fie transportată înapoi la firmă şi remediata.

Firma are semnat un contract lohn cu marele concern United Colors of Benetton, una dintre marile firme producătoare şi distribuitoare de articole vestimentare cu sediul în Treviso, Italia încă din 1964.31

Principalele resurse productive şi tehnice îşi au bazele în departamentele de creaţie din Italia iar fabricile de producţie sunt distribuite în principalele tari est-europene ( România, Ungaria, Bulgaria) dar şi pe alte continente : Japonia, Rusia, Tunisia, Egipt, Coreea, Venezuela ,SUA. Firma dispune de puternice surse financiare, de bune surse logistice şi de resurse de marketing, având departamente specializate pe aceste domenii încă din primul an de existenţă.

Compania îşi desfăşoară mai intens activitatea pe teritoriul UE dar şi pe teritoriul ţărilor asociate la UE, în zonele urbane relativ mari, cu o reţea largă de magazine.

Politica de preţ aplicată pe piaţa de către Benetton diferă de la un produs la altul. Astfel pentru produsele similare oferite de către firmele concurente se aplică strategia preţului minim faţă de aceştia.Pentru produsele particulare se recurge la o politică agresivă de preţ până la apariţia pe piaţa de noi variante de articole.

Concernul Benetton are o poziţie bună în momentul actual pe piaţa distribuţiei de articole vestimentare iar obiectivul principal este atingerea poziţiei de lider pe piaţă.Firma îşi propune menţinerea imaginii pozitive create în decursul a zeci de ani de activitate bazată pe o calitate de nivel superior şi o gamă cât mai variată şi modernizata an de an.Firma îşi propune să acopere segmentul de piaţă a marilor săi concurenţi dar şi eventualele segmente din piaţa încă nefructificate din zona UE.

31 Prof. Univ. Dr. Ion Stanciu, Prof. Univ. Dr. Elena Părăianu, Lector. Univ. Ion Schileru, Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998

43

Page 44: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Mai exista colaborări cu firme din Spania ( Laura G), Germania ( Miss Sixty, Comma), Italia ( Sisley, Cieffe, Zara, Rinascente, Upim)

În procesul de producţie au existat colaborări cu numeroase firme din domeniu din diferite oraşe ale ţării : Intercomex – Bucureşti, Augsburg – Piatra Neamţ, Gildatex - Petroşani, Manufacture de Motru – Motru, Manufactura de Nord – Craiova, Fouremme Industries – Sibiu, Tricoelite – Bucureşti, Tricotex – Titu, Merocsilvo – Piteşti, Auronini – Buzău, Maglificio 2002 – Piteşti.

Ştiut fiind faptul că ţara noastră se afla într-o regiune europeană foarte căutată pentru forţa de muncă foarte ieftină şi că acest domeniu al textilelor necesita forţa de muncă extinsă – firma are foarte mulţi concurenţi în ţara dar mai ales peste hotare.

United Colors of Benetton la fel ca alte mari concerne în domeniu au închis 20 de filiale din Italia îndreptându-şi atenţia spre tari est-europene cum ar fi România, Bulgaria, Polonia, Slovacia unde găsesc forţa de muncă ieftină şi chiar specializată în unele cazuri United Colors of Benetton are în România nu mai puţin de 29 de firme cu care lucrează în sistem lohn:

· spălătorii : Martelli Europe Buzău, Grandsert Timişoara· tricotaje, confecţii şi finisare : Eurotricot Braşov; Gnoato, Maglia, GMC din Sibiu;

Kandisky Oradea;Tre-Ro, Tricotex, Paola din Bucureşti; Linia 41 Bihor; Maglia Cluj; Anton Industries Arad; Alpinigi Piteşti; Maglificio 2002 Râmnicu Sărat.

Riscul de a pierde principalul client United Colors of Benetton ( 90% din producţie ) este din acest motiv foarte ridicat .Astfel Eurotricot are ca obiectiv principal menţinerea la cele mai înalte standarde calitative a produselor executate, respectarea termenelor de livrare impuse de client şi o continuă modernizare a parcului de maşini.Alte sute de firme din România pot reprezenta un concurent al firmei din Braşov şi un viitor colaborator al principalului nostru client United Colors of Benetton.

La nivel internaţional, United Colors of Benetton acţionează într-un mediu concurenţial motiv pentru care trebuie să se folosească de inovaţie şi creativitatea în realizarea fiecărui articol şi de fermitate în politica de management.Principalii concurenţi ai marelui concern sunt : Miss Sixty -Italia,Comma’- Germania, Columbus Mode- Spania, Cieffe Italia, Sicem -Franta, Wragler-Lee-Mustang, VH Group. 32

PerspectiveUn prim proiect al conducerii este schimbarea spaţiului actual prin construcţia unui

sediu propriu, o continuă modernizare a parcului de maşini, şi realizarea exportului cu mijloace proprii de transport.

Pe viitor firma îşi propune menţinerea la cele mai înalte standarde calitative în vederea creşterii profitului şi a realizării unei imagini pozitive.Se doreşte realizarea de produse proprii prin lansarea de articole create în interiorul firmei, înfiinţarea unui departament de marketing şi o rupere de sistemul lohn, prin acţionare pe piaţă ca unic producător şi distribuitor a propriilor produse.

3.2.3 Societatea ENEL

Enel (Entitatea Naţională pentru Energie Electrică) a fost creată în Italia la data de 6 decembrie 1962 în scopul producerii, importării şi exportării, transportului, transformării,

32 Prof. Univ. Dr. Ion Stanciu, Prof. Univ. Dr. Elena Părăianu, Lector. Univ. Ion Schileru, Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998

44

Page 45: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

distribuţiei şi vânzării de energie electrică. Crearea companiei a reprezentat cea mai importantă măsură de reformă economică aprobată de Parlamentul Italian de la sfârşitul Primului Război Mondial.33

1992: În curs de privatizare 

La aproape 30 de ani de la începuturile sale, Enel a devenit o companie cotată la bursă, ca un prim pas spre privatizare. Legea 359/1992 a dat dreptul companiei de a desfăşura activităţi care înainte erau rezervate pentru vechea autoritate. Unicul acţionar era în această fază Ministerul Trezoreriei.

1999: Decretul Bersani, privatizarea şi contorizarea digitală 

Se liberalizează industria italiană de energie electrică. Aşa-numitul “Decret Bersani”, ce a intrat în vigoare la 1 aprilie 1999 a definit regulile noii pieţe. Producţia, importul, exportul, achiziţia şi vânzarea de energie electrică au fost liberalizate (în limitele obligaţiilor serviciului public). Aceste activităţi pot fi făcute şi de o singură entitate, atâta timp cât separarea financiară şi operativă este păstrată. În cazul Enel, decretul a determinat crearea de companii separate în acest sector - adică producţie, furnizare, distribuţie şi vânzare către clienţii eligibili – iar compania a fost obligată să îşi reducă capacitatea de producţie la nu mai puţin de 15,000MW (împărţită în trei companii de producţie) până în 2002. În consecinţă, Enel şi-a încheiat procesul de reorganizare prin crearea Enel Produzione, Terna şi Enel Distribuzione.

Acesta a fost anul de începere a privatizării Enel şi a cotării la bursă, prin plasarea a aproape 4 miliarde de acţiuni (cea mai mare ofertă din Europa şi a doua ca mărime din lume atât ca valoare, cât şi ca număr de investitori). La 2 noiembrie, acţiunile Enel erau listate atât la bursa italiană, cât şi la cea din Statele Unite ale Americii. Enel a devenit un holding, cu noi companii create pentru a desfăşura diferite activităţi, de la telefonie până la gaz.

Enel Distribuzione a început un proiect de dezvoltare a unui nou contor digital, pentru a înlocui cele 30 milioane de contoare în funcţiune la momentul respectiv. Rezultatul acestui angajament a fost sistemul de telegestiune automată pentru măsurare integrată, notificarea şi administrarea contractelor de energie electrică, ce foloseşte reţeaua electrică pentru transmiterea datelor.

2002: Codul etic şi un nou model organizaţional 

În data de 28 martie 2002, grupul Enel a conceput un cod etic, un document de o importanţă deosebită pentru companie. Codul exprimă responsabilităţile şi angajamentele etice ale companiei asumate de angajaţi şi membrii Consiliului de Administraţie în desfăşurarea activităţii. Documentul stabileşte principiile generale, standardele de conducere şi mecanisme de evitarea a unui comportament incorect.

În 2002 s-a încheiat procesul de reducere a cotei de piaţă deţinute, conform prevederilor legislative pentru liberalizarea pieţei de energie. De asemenea, a fost iniţiat procesul de schimbare a centrului de focalizare către producţia de energie, cu scopul de a deveni cel mai puternic producător şi distribuitor de electricitate şi gaz.34

Enel este cea mai mare companie energetică din Italia şi cea de-a doua companie de utilităţi din Europa, fiind listată din 1999 la bursa din Milano.  

33 www.enel.ro34 www.enel.ro

45

Page 46: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Enel produce şi distribuie energie electrică în Europa, America de Nord şi America Latină. După achiziţionarea companiei de utilităţi Endesa, împreună cu Acciona, Enel este prezent în 22 de ţări, are o capacitate de generare de 83.000 MW (cifra valabilă pentru primele 9 luni ale anului 2008) şi circa 52 de milioane de consumatori de energie electrică şi gaz natural.  

Enel este compania italiană cu cel mai mare număr de acţionari, 1,7 milioane, şi al doilea distribuitor de gaze naturale din Italia, cu peste 2,5 milioane de consumatori şi cu o cotă de piaţă de 10%.  

Compania are 76,760 de angajaţi la nivel mondial şi deţine centrale hidroelectrice, termoelectrice, nucleare, geotermale, eoliene şi fotovoltaice.

În 2007, Enel a obţinut venituri de 43.6 miliarde de euro, EBITDA de 10 miliarde de euro şi un profit net de 3.9 miliarde de euro.

Enel a fost prima companie de utilităţi din lume care a înlocuit contoarele tradiţionale cu contoare moderne digitale, care fac posibile citirea şi gestiunea în timp real a consumului de energie.

Această inovaţie a permis companiei Enel să implementeze dispozitive care să permită obţinerea de reduceri de consum seară sau în weekend, atrăgând atenţia celorlalte companii de utilităţi din lume. 

Enel în România

Enel este cel mai important investitor privat în sectorul energiei electrice din România, prin preluarea participaţiilor majoritare la trei companii de distribuţie şi furnizare a electricităţii din regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud.

În prezent, operaţiunile Enel în România se desfăşoară prin companiile Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Enel Distribuţie Dobrogea, Enel Distribuţie Banat şi Enel Distribuţie Muntenia.

Prin achiziţia Muntenia Sud, Enel şi-a dublat volumul operaţiunilor, atingând astfel dimensiunea optimă în sectorul de distribuţie a energiei electrice. 

Pe piaţa românească, Enel intenţionează să activeze şi în sectorul producţiei de energie, urmând astfel modelul de activitate al Grupului.

Enel Electrică Banat 

Istoria energeticii bănăţene începe la 12 noiembrie 1884, dată de referinţă pentru societatea noastră, când Timişoara a devenit primul oraş european cu iluminat electric stradal, prin punerea în funcţiune a 731 de lămpi cu incandescenţă, pe o lungime de 59 km. De-a lungul timpului, piaţa energetică din sud-vestul a României a cunoscut o dezvoltare continuă, corelată cu evoluţia economică şi socială a zonei.35

Enel Electrică Banat SA a fost una dintre primele companii cu capital majoritar privat, din sectorul energetic românesc, creată , prin semnarea contractului de privatizare cu investitorul ENEL SpA, în data de 19 iulie 2004.

Enel Electrică Dobrogea

Istoria energeticii din zona Dobrogea porneşte din 1898, când sunt montate primele lămpi cu arc voltaic folosite pentru iluminarea falezei din Constanţa şi a interiorului Cazinoului, continuă cu introducerea în locuinţe şi în obiective comerciale a electricităţii 3

35 www.enel.ro

46

Page 47: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

ani mai târziu, pentru că în 1903 să se realizeze iluminarea Portului Constanţa folosindu-se energia mecanică de la o locomotivă. Primul act care atestă formarea Societăţii Comunale de Întreprinderi Electrice Constanţa este Decretul Regal din 1930.

De atunci până în prezent, zona Dobrogei a beneficiat de o dezvoltare energetică substanţială. O centrală nucleară, reţele pentru irigarea celei mai vaste zone agricole a României, electrificarea Deltei Dunării sau deservirea energetică a unuia dintre cele mai mari porturi ale Europei.

Din iulie 2004, Enel SpA a dobândit o participaţie majoritară în compania de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din Dobrogea, care deserveşte cele 4 judeţe – Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa. Acesta a fost primul proces de privatizare din domeniul energiei electrice în România, iar numele companiei a devenit Enel Electrică Dobrogea

Enel Energie

• 1.450.000 clienţi36

• 530 de angajaţi

 Enel Energie Muntenia

• 1.100.000 clienţi

• 520 de angajaţi

Enel Distribuţie Banat

• 30.000 kilometri de reţea

• 1.530 de angajaţi

Enel Distribuţie Dobrogea 

• 23.000 kilometri de reţea

• 1.300 de angajaţi

Enel Distribuţie Muntenia

• 40.100 kilometri de reţea

• 1.500 de angajaţi

2007:  O nouă structură organizaţională a Enel în România

În urma procesului de separare a activităţii de distribuţie a energiei de cea de vânzare, proces finalizat la 1 iulie 2007, Enel Electrică Banat şi Enel Electrică Dobrogea au fost reorganizate după un nou model funcţional, conform cerinţelor stipulate de legislaţia europeană şi românească. Astfel, a fost creată o companie unică de vânzare a energiei – Enel Energie, companiile de distribuţie Enel Distribuţie Banat şi Enel Distribuţie Dobrogea, precum şi Enel Servicii, care asigură servicii comune pentru aceste trei entităţi.

Perspective

36 standard.money.ro

47

Page 48: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Compania Enel va înveşti câte 150 milioane euro anual, în 2009 şi 2010, în infrastructura de distribuţie, a declarat, luni, vicepreşedintele Euroelectric şi reprezentantul companiei Enel, Fulvio Conti. 37

"Enel va continua investiţiile în România, domeniul energetic din această ţară fiind atrăgător din acest punct de vedere. Enel va înveşti 150 milioane euro anual, în 2009 şi 2010, în infrastructura de distribuţie", a afirmat Fulvio Conti, la conferinţa Eurelectric.38

Investiţiile vor fi direcţionate către îmbunătăţirea reţelei de distribuţie, în sistemul de control al reţelelor şi în noi echipamente. 

"Enel este interesat, totodată, de a înveşti în companiile ce urmează să se înfiinţeze în România. În privinţa acestora pot spune că planul de restructurare a sistemului energetic este o mişcare bună a autorităţilor. Orice măsură de creştere a eficienţei energetice este binevenită. Enel este interesată să investească în astfel de grupuri", a adăugat Conti. 

Ministerul Economiei va lansa în dezbatere publică nouă strategie din sistemul energetic aceasta cuprinzând două companii integrate, care ar putea, potrivit ministrului Economiei, Adrian Videanu, să se finanţeze şi prin listarea unor acţiuni la Bursă.

3.2.4. BRANDURI ITALIENE DE LUX IN ROMANIA

Ermenegildo ZegnaBrandul italian Ermenegildo Zegna oferă în București costume pe masură din

2007. "În ultimii ani s-a produs o creștere mondială de 10% în ceea ce privește serviciul «made to measure», astfel încât această divizie reprezintă o componentă integrată în dezvoltarea brandului Zegna. În România, serviciul "su misura" a generat în sezonul toamnă-iarnă 2008-2009 o creștere de 243,7% a cifrei de afaceri față de aceeași perioadă a anului precedent. Un costum realizat integral din această stofă costă aproximativ 20.000 de euro. Există clienți care au platit prețuri extravagante pentru costume din stofă cu praf de diamant (Diamond Chip), cu fire din aur de 22 de carate (Gold Treasure) sau cu pulbere de lapislazuli. Costumele din astfel de materiale prețioase nu pot fi realizate decat tradițional, prețurile depășind 5.000 de euro. Un costum creat semitradițional costă mai putțn, începand de la 1.200 de euro și este de obicei gata pentru umeras în maxim o lună, în timp ce la un costum cusut în întregime manual se lucrează aproximativ 2 luni de zile. De aproape doi ani, compania lucrează și cu Brioni, celebra casa ce realizează costume "su misura", însa până în momentul de față majoritatea încasărilor provin din vânzările Scabal și Loro Piana. În condițiile crizei financiare, se spune că Stil European Impex este afectată de criză, însă unele afaceri din cadrul companiei, ca de exemplu Casa Frumoasa Store, unde de curând s-a deschis și un Caviar Bar, au consemnat creșteri.

Cele mai populare stiluri de croitorie promovate de magazinele Zegna poartă numele unor orașe cunoscute din Italia: Roma - linia business și cea mai bine vanduta la nivel internațional - și Milano - care promoveaza linii mai atletice. Există și linia Couture, creată într-un stil italian clasic și mult personalizat de către croitor. Prețurile pentru un costum din cele trei game Zegna pornesc de la 2.500 de euro și pot ajunge la peste 10.000 de euro, în funcție de finisari manuale, de stofă și de gradul de personalizare (se pot realiza peste 100 de personalizari la cererea clientului). Costumele "su misura" sunt realizate de obicei de către Matteo Cavaliere, croitorul casei, care vine din Italia de mai multe ori pe an pentru a lua măsurile clienților din România. Aceștia pot alege dintre 450 de stofe, în vreme ce toate căptuselile și accesoriile sunt realizate din fibre naturale,

37 standard.money.ro38 www.capitalul.ro/marketing

48

Page 49: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

bumbac, păr de cal și mătase. Finisajele sunt realizate de mână, de la tiv până la cusăturile etichetei interioare ce poartă numele clientului, iar durata realizarii unui costum pe măsura este între 4 si 6 saptamani.

Unele dintre cele mai scumpe piese din atelier sunt costumele din mătase sau lână și mătase și tinutele de ceremonie cu redingote de mătase, care costă 1.500 de euro, dar care s-au vandut bine.. Pentru un costum realizat pe masura este nevoie de minim trei întalniri: întâlnirea inițiala, când se iau măsurile, prima probă și proba a doua, când costumul este gata pentru a fi livrat. "Mai pot exista însă și probe intermediare, în funcie de complexitatea modelului sau de conformația clientului, ceea ce poate face ca realizarea unui costum să dureze între doua săptămâni și 40 de zile", afirma designerul-croitor. Anual, câteva sute de clienți trec pragul atelierului lui Alexandru Ciucu, mulți dintre ei fiind oameni de afaceri. Cea mai mare sumă cheltuită de un client la o sesiune de cumpărături în atelier a fost până în acest moment de 12.000 de euro.

Brandul autohton Dinasty a lansat la rândul său un serviciu de costume "made to measure", în 2007, în magazinul ALB si NEGRU Exclusive, însa acesta este disponibil și la showroom-ul companiei din Piatra Neamt. Clienții ce doresc un costum pe masură pot alege din țesături speciale Zegna și Drappers și din alte modele decât cele din oferta standard Dinasty, pentru prețuri ce ajung și la 2.000 de euro. Clientul poate alege să-și facă un costum din țesături cu lână în amestec cu mohair sau mătase și să-l accesorizeze cu butoni din argint cu pietre semiprețioase, pantofi si curea din piele de sarpe sau crocodil. Colectiile "de-a gata" Dinasty se gasesc în magazinele ALB si NEGRU (retea creata de Dinasty impreuna cu designerul Agnes Toma) și în magazinele proprii Dinasty. În magazinele ALB și NEGRU se găsesc în principal ținute de ceremonie și cocteil, iar in magazinele proprii Dinasty sunt disponibile colecțiile business și smart-casual. Linia de business se adreseaza clienților cu venituri peste medie care plătesc pentru o ținută completă (costum și accesorii) între 1.000 si 2.000 de lei. Pentru o costumație de ceremonie (costum, cămașă, pantofi, accesorii de gală - vesta si lavalieră sau brâu si papion) prețurile variază între 1.500 si 4.000 de lei, diferența de preț fiind dată în primul rand de materialele folosite pentru costum, camasa si accesorii de gala.

În rețeaua ALB si NEGRU exista pentru clienți cu măsuri atipice și posibilitatea de a-și realiza costume pe comandă pentru un preț mai mic (mai mare cu 20-40% fața de prețul standard al costumului de pe raft), însă aceștia au doar opțiunea modelelor și a stofelor realizate în serie de către Dinasty.

Desi vânzările pentru costumele de ceremonie au crescut anul acesta, spre deosebire de anii anteriori, s-au vândut totuși mai multe costume cu prețuri medii și sub medie, scăzând ponderea vânzărilor pentru costumele de top. Schimbarea obiceiurilor de consum, pe fondul crizei financiare, va duce si la o scadere cu aproximativ 20% a cifrei de afaceri in 2009 fată de 2008, estimează reprezentanții brandului. Cifra de afaceri a companiei Dinasty, care deține o cotă de piața la nivel național de circa 25%, a fost de 6 milioane de euro in 2008.

Însa nu doar pentru costumele realizate pe masură s-au înregistrat anul acesta vânzări semnificative, ci si pentru branduri mai comerciale precum Dior sau Prada. Magazinul italian Mengotti a vandut anul acesta 95% dintre costumele exclusiviste pentru barbati Dolce & Gabbana, cusute cu fir de matase, dar si costume de la Prada, Dior, Neil Barrett sau Etro - cu detalii colorate din casmir si imprimeuri specifice.Mengotti a adus deja in magazin noile colectii de costume Dolce & Gabbana, Prada, Etro si Gucci pentru sezonul toamnă-iarnă, caracterizate prin culori puternice, materiale ca velur cu matase, capse si tintet pentru cei mai nonconformiști. Din colecția pentru sezonul rece deja s-au vandut 15% dintre costume, țn conditiile în care prețurile se situeaza între 1.000-1.900 de euro.

49

Page 50: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Pentru oamenii de afaceri care vor de la costumele lor ceva mai multa culoare, Alexandru Ciucu a deschis la rândul său, în anul 2006, un atelier de croitorie "pe masura". În atelierul lui Alexandru Ciucu s-au purtat anul acesta costumele si camașile business bleumarin, roz/rosu si alb, iar ca model, sacoul cambrat cu revere clasice, pantalonii pana si camasile cu pense. Preturile pentru un costum realizat de catre Ciucu oscileaza intre 700 si 3.000 de euro, în funcție de calitatea țesăturii. Însă unele dintre cele mai extravagante si costisitoare cereri ale clientilor atelierului Alexandru Ciucu au fost tinutele de ceremonii, prin care designerul declară ca vrea sa revigoreze "concepte vestimentare masculine ce impun o atitudine princiară, aristocratică".

Geox Producatorul italian de încaltaminte Geox a vândut singura sa fabrică din România care producea un milion de perechi de pantofi anual și genera vânzări de peste 35 mil. euro. Fabrica Technic Development Timișoara avea aproape 900 de angajați și realiza 5% din producția totală a Geox. Firma a fost cumparata de un alt antreprenor italian prin intermediul companiei VT Manufacturing.

Noul proprietar, Vicenzo Tagliaboschi, 64 de ani, care a mai activat in acest sector în Europa de Est, inclusiv Romania, ii va reangaja pe cei 880 de oameni care mai lucrau pentru Geox si va deveni unul dintre furnizorii de "pantofi care respira".La jumătatea anului trecut, fabrica din Timișoara avea 1.800 de angajati, reprezentantii companiei anuntand la acea vreme ca salariul mediu este de 300 de euro, dar veniturile unor angajati pot ajunge la 700 de euro sau chiar 1.500 de euro.

Geox, care nu a dorit sa faca publica valoarea tranzacției, a vândut anul trecut peste 20 de milioane de perechi de pantofi in 68 de tari, 95% din productie fiind realizata prin parteneriate cu fabrici din Orientul Indepartat si Africa de Sud.Ca rezultat al strategiei de reorganizare a productiei, grupul Geox a decis sa vanda fabrica unui partener care produce de asemenea pentru noi, aceasta mutare neavând legatură cu creșterea costurilor fortei de munca din Romania. Singurul factor care a determinat aceasta decizie a fost volumul mic de producție, care nu justifica deținerea unei fabrici în Timișoara. Suntem însa în continuare interesați să producem aici prin intermediul unor fabrici partenere", a declarat Romina Zanchetta, manager de comunicare pentru Spania si Europa de Est în cadrul Geox.

Acum doi ani Mario Moretti Polegato, președintele companiei, anunța ca 2008 va fi anul în care vânzările la nivel local vor avea o creștere de 84%, pana la nivelul de 2,4 mil. euro, de la 1,3 mil. euro cât s-a realizat cu un an in urma.

Produsele Geox sunt distribuite in Romania prin intermediul companiei Otter Distribution, care a pus 23% din vânzările totale pe 2008, de peste 19 milioane de euro, pe seama brandului italian. Polegato dădea la acea vreme asigurari ca firma nu va reloca si nici nu va renunța la productia din Romania, deoarece costurile cu manopera pot fi suportate.

Parfumul Quartz aparține colecției XJ 17/17 și este creat de casa italiană Xerjoff. Sticluta în care este stocată esența este creată din cuartz și inscripționată cu aur de 18 karate.

În parfumeriile Elysee cel mai scump parfum din Romania, Quartz, care va costa 10.000 euro, devenind cea mai scumpa esenta comercializata in Romania, potrivit proprietarilor parfumeriilor.

"Parfumurile de nisa sunt ediții limitate deaorece necesita materie prima atat de rară si de greu de prelucrat, incat face ca productia sa fie limitata", spune Sergio Momo, nasul care a creat parfumul.

50

Page 51: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Tot procedeul de fabricare al parfumului, dar si al ambalajului, este realizat manual, cu materii prime rare, cum ar fi lemnul negru din Africa de Sud. Crearea colectiilor de parfumuri a durat mai bine de 2 ani.

Quartz detroneaza MDCI, cel mai scump parfum adus in România până în prezent, al carui preț se ridică la 4.000 euro, aflat tot în portofoliul Elysee Conce.

Elysée Concept este onorat să aducă, in premiera si in exclusivitate în România, celebra casă de parfumuri exclusiviste – “XerJoff”, simbol desavârșit al exelentei si rafinamentului artistic.

În 2004, Sergio Momo a infiintat XerJoff International, ca expresie a unei calatorii pe taramul pretios al parfumurilor rare, locul unde se celebreaza afinitatea magica intre minunile naturii si maestria artizanilor italieni.

XerJoff înseamna transcenderea dimensiunii olfactive și patrunderea într-un univers mult mai vast, unde perceptiile si senzorialul intalnesc cu luxul desavarsit.

XerJoff va fi prezent în România în exclusivitate prin magazinele Elysée Concept, începand cu luna octombire 2009. XJ 17/17 este prima colecție a casei XerJoff, si a fost creata, dupa un an de teste, de o echipa cu experienta internationala la Grasse, in sudul Frantei. Colectia contine 4 parfumuri: Elle, Homme, Irisss si XXY.

L-a urmat colectia Shooting Stars , inspirata de caderea meteoritului Sikhote – Alin in 1947 din Siberia; o colectie de 6 parfumuri, fiecare dintre acestea purtând numele unui celebru meteorit cazut pe pamant secolul trecut, sugerand parfumuri pentru doamne: Esquel, Shingl si Dhajala, dar si pentru domni: Dhofar, Uden si Modoc. Alte 2 parfumuri, Kobe si Ibitira s-au adaugat colectiei, intr-o editie limitata. Fiecare dintre cele 299 de sticle de parfum ale colectie Shooting Stars contine un fragment de meteorit.

Colecția Vintage – Casamoratti 1888 intregeste portofoliul XerJoff cu o noua marca de parfumuri inspirata de vechea arta a parfumeriei italiene. Marca recreeaza istoria glorioasei case de parfumuri fondate in Italia între secolele 18 si 19, cu intentia de a salva mostenirea istorica si artistica a acestei epoci pline de stralucire. XerJoff prezinta doua parfumuri din vechea colectie CASAMORATI, una pentru domni – MEFISTO si cealalta pentru doamne – FIORE D’ULIVO.

Nascut dintr-o imensa pasiune pentru parfumuri, stil si rafinament, Elysée isi propune sa aduca in Romania adevaratele puncte de reper in parfumerie. Peste 30 de branduri distribuite in regim de exclusivitate - printre care si esente rare, aflate pe lista de asteptare in tari din intreaga lume - alcatuiesc astăzi portofoliul exceptional al Elysee Concept.

Marca Louis Vuittonoet Hennesy

Louis Vuitton (LVMH) este cunoscută în întreaga lume pentru accesoriile de dama, în special posete. LVMH mai este prezent la nivel local cu lantul de magazine Beauty Shop Sephora, acestea fiind insa aduse in Romania in sistem de franciza, prin compania elena Sephora Marinopoulos.

În Capitala, mai activeaza un magazin al designerului italian Versace, singurul brand comparabil, in sistem de franciză. Tot în franciză funcționează și un magazin sub brandul Escada. Alte case internaționale de modă, precum Dolce&Gabbana sau Giorgio Armani, sunt active in cadrul unor magazine de profil, nu cu unitati proprii.

LVMH este una dintre cele mai mari entitați din industria luxului la nivel mondial și are activitați în domeniul bauturilor, al modei, al bijuteriilor, al cosmeticelor și al retailului selectiv. Compania a avut o cifra de afaceri consolidata de 15,3 miliarde de euro in 2006. Cu toate că în România marca este vândută într-un singur magazin, cu o suprafaţă mai mică de 200 mp, in 2009 vânzările au totalizat 3,1 milioane de euro.

51

Page 52: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

3.3 Cooperarea economică româno-italiană: realizări şi perspective

După căderea regimului comunist, România a devenit o importanţă zona de interes pentru firmele italiene. Totuşi, în prima jumătate a anilor 90, prezenta capitalului italian în România a fost mai redusă decât în alte state fost comuniste. (Polonia, Cehia, Ungaria) fiind vorba astfel despre o relativă prudenta investiţionala care, la acea vreme putea fi explicată prin prezenta factorilor de risc, în primul rând a riscului valutar, a riscului în afaceri şi chiar a celui venit dinspre instabilitatea politica. La acestea se adaugă inconsistenta şi incoerenta politicilor de privatizare şi lipsa unei strategii de atragere a ISD-urilor. De altfel, cadrul legislativ s-a dovedit incoerent, instabil şi lipsit de prevederi clare referitoare la facilităţile acordate investitorilor străini în România.39

La sfârşitul anilor 90, România devenea o ţară de referinţă pentru investiţiile italiene în Europa Central-Orientala, atât la nivelul activităţilor comerciale (import-export) cât şi la nivelul ISD-urilor, iar iniţiativele au aparţinut în primul rând investitorilor din Nord, Nord-Est, apoi din Centru şi într-o măsură mult mai mică din Sudul Italiei. Din datele Institutului Naţional pentru Comerţ Exterior, Bucureşti, rezulta faptul că în anul 2002, investiţiile provenite din Lombardia, majoritare ca şi contribuţie a capitalului social al firmelor italiene în România, vizau dezvoltare de investiţii în zona Bucureşti, regiunea de Vest, Nord-Vest şi Centru, în timp ce firmele din Veneto, majoritare ca şi număr, realizau investiţii cu precădere în zonele vestice sau nord vestice, iar cel din Lazio, mai cu seamă în zona Bucureşti.

În ultimii ani au fost elaborate strategii privind implementarea IMM-urilor în România. Unul dintre proiecte, în care sunt implicate Ambasada Italiei în România, Istituto Nazionale per îl Commercio Estero şi o serie de alte instituţii (Fundaţia Soros), vizează colaborarea descentralizata prin înfrăţiri, intre diferite regiuni italiene şi romaneşti care au structuri economice compatibile: Lazio (turism,IT, domeniul agroindustrial), Basilicata (mobila), Campania (confecţii). De asemenea, a fost avansată oportunitatea extinderii modelului Timiş, prin crearea de întreprinderi mici şi medii italiene şi în alte zone ale ţării. Punerea în practică a acestor proiecte investiţionale ar fi cu atât mai importantă cu cât ele ar duce la crearea unor zone economice prospere, menite să reducă decalajul existent între diferitele regiuni administrative ale României.40

Aspectele referitoare la specificul investiţiilor italiene în România (tipologie, scop, obiective, domenii de interes), precum şi la particularităţile de acţiune (strategii, politici, proiecte) vor fi analizate pe baza cercetării proprii făcute în legătură cu demersurile investiţionale italiene în spaţiul românesc. Prelucrarea şi analizarea datelor obţinute de la reprezentanţi ai firmelor italiene au permis judecaţi de valoare cu privire la caracteristicile rezultate şi chiar perspectivele capitalului italian în România.

Conform datelor oficiale furnizate de către guvernul României privind investiţiile directe italiene, la data de 31 ianuarie 2010, erau înregistrate în România 26.984 de firme italiene cu un capital investit de 935,9 milioane euro, ceea ce înseamnă deţinerea locului 1 (după număr) şi respectiv 6 (după capitalul social) în ierarhia statelor care investesc în România. Dintre acestea, cele mai multe sunt societăţi mixte, româno-italiene, la care se adaugă societăţile cu capital integral italian. Datele incomplete ale chestionarelor folosite

39 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti40 www.clubafaceri.ro/info.firmeitaliene, Italienii propun o strategie speciala de dezvoltare a IMM-urilor romanesti

52

Page 53: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

în monitorizarea firmelor italiene nu permit precizarea unor cifre clare, dar se poate admite faptul că există o tendinţă de creştere a societăţilor cu participare integrală italiană. Pe de altă parte trebuie subliniata ideea că majoritatea firmelor italiene prezente în România, sunt la fel ca şi în cazul sistemului investiţional italian, prevalent familiale, adică de dimensiuni mici şi mijlocii.

Deşi Italia nu este, prin excelenţă, o ţară a investiţiilor masive, totuşi în economia românească se regăsesc câteva din societăţile italiene prestigioase: Ansaldo, cunoscută pentru modernizarea centralei nuclear-electrice de la Cernavoda, Italstrade(achizitionata ulterior de Astaldi) , implicată în modernizarea aeroportului Bucuresti-Otopeni şi în general în construcţie şi modernizare de autostrăzi, la fel ca şi consorţiile Federici, Todini şi Astaldi; Agip Petroli (domeniul petrolifer), Ocrim (utilaje pentru morarit-panificatie), Parmalat (produse lactate, sucuri), Butan Gas (îmbuteliere gaz metan), Pirelli (cabluri), Zanussi (electrocasnice), ENEL (distribuţie de energie), Fiat (construcţii de maşini). Sistemul bancar italian în România este în prezent constituit din 8 bănci: Banca Italo-Romena-Gruppo, Veneto Bancă, Banca di Roma, UniCredit, Banca Înţesa (fosta Banca Commerciale Italiană care a funcţionat în perioada interbelică inclusiv în România), Banca Monte del Paschi, Banca Popolare di Verona, Banca San Paolo şi ÎMI Bank România (fosta West Bank din Arad). Societăţile de asigurări italiene în România sunt reprezentate de Assicurazioni Generali, societate faimoasă în spaţiul romanesc încă din anii 20.

Faptul că investiţiile italiene în economia românească se realizează în principal în formă IMM-urilor este dovedit de numărul mare al firmelor înfiinţate. Dată fiind capacitatea lor de internaţionalizare, o bună parte a firmelor italiene mici şi mijlocii au ca obiectiv de activitate producţia şi comercializarea produselor (în domeniul industrial), iar altă parte vizează doar activităţile de import/export (în domeniul comercial). A treia categorie de societăţi funcţionează în domeniul serviciilor şi dezvolta activităţi specifice (servicii bancar-financiare, asigurări, consulting). De altfel, aşa cum rezultă de pe urma cercetării efectuate prin consemnarea opiniei a 40 de oameni de afaceri italieni, scopul declarat al investitorilor italieni în România consta în reducerea costului de producţie şi vânzarea, de cele mai multe ori, a produselor în Italia sau în alte state ale U.E.

Raţiunile care îi determină pe oamenii de afaceri italieni să investească în economia românească sunt legate de potenţialul economic şi social, precum şi de alte avantaje pe care România le-a prezentat şi le va prezenta ca nou stat al Uniunii Europene. Motivaţia dominantă o constituie însă mâna de lucru ieftină şi care permite astfel reduceri substanţiale ale costului de producţie. În sectoarele industriale tradiţionale, raportul dintre costul manoperei în România şi respectiv Italia este la finele anului 2006 de aproximativ 1 la 10 (industria de confecţii, industria de încălţăminte, industria lemnului). Ca urmare a integrării, se va tinde tot mai mult însă spre reducerea acestui decalaj, fenomen deja vizibil în sectoarele în care România se confrunta cu un deficit de forţă de muncă calificată (industria construcţiilor) sau supracalificata (domeniul IT). Pe termen scurt, forţa de muncă ieftină va rămâne pentru România un atu în atragerea capitalului italian, însă pe termen mediu şi lung acest avantaj va fi puternic diminuat. Creşterile salariale din anii următori ar putea genera delocalizări ale firmelor italiene în interiorul spaţiului romanesc ( de pildă dinspre Banat spre Moldova) sau înafară acestuia.41

În acelaşi context al forţei de muncă, trebuie subliniat un alt avantaj, şi anume, nivelul înalt de calificare sau specializare al angajaţilor romani din cadrul firmelor italiene şi nu numai, realitate evidenţiata inclusiv de presă italiană („mondopera bassa e figure proffesionali qualificate). Piaţa de desfacere, îmbunătăţirea cadrului legislativ, regimul fiscal favorabil, nivelul înalt de dezvoltare economică în creştere sau oportunităţile zonale se pot constitiu în alte avantaje pentru dezvoltarea de investiţii în România. Referitor la

41 Firme italiene si Romania. Delocalozari si localozari productive, Bernardo Gasparini, Cluj, ed. Eikon, 2005

53

Page 54: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

acest ultim aspect, strategia ARIS insista tocmai asupra accentuării facilităţilor regionale pe care autorităţile lovale ar trebui să le acorde investitorilor străini: infrastructura adecvată, resurse umane disponibile, probleme de mediu, parcuri industriale. În sfârşit, din punct de vedere al resurselor naturale, foarte puţine dintre firmele italiene prezente în România apelează la această oportunitate, deoarece majoritatea dintre ele lucrează în sistem lohn, de altfel, chiar şi în cazul societăţilor din industria mobilei, industria confecţiilor, industria materialelor de construcţii, o parte dintre materiile prime semiprelucrate sunt importate din Italia. Firmele care se bazează pe utilizarea masivă a resurselor naturale romaneşti sunt cele din industria lemnului şi industria alimentară.42

Fig2: Importanţa factorilor avuţi in vedere de către investitorii italieni

Sursă: Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

Modelul investiţional promovat aşadar de către firmele italiene în România este acela al IMM-urilor, un model extrem de benefic pentru economia românească. Desigur, România are nevoie de afluxul investiţiilor masive, însă investiţiile mici şi mijlocii rămân esenţiale pentru elasticizarea structurii ramurilor economice romaneşti (de pildă trecerea de la specializarea în industria grea la specializări industriale eficiente), pentru promovarea exporturilor, crearea de locuri de muncă etc. IMM-urile reprezintă modelul cel mai compatibil pentru economia românească cu atât mai mult cu cât structura acesteia se bazează pe predominanta sectoarelor tradiţionale (industriale, agricole), caracterizate printr-o folosire intensivă a mâinii de lucru. Marco Rondină, consilier Unione della Imprese Italiane în România (UNIMPRESA) afirma în ianuarie 2005 faptul că România reprezintă tara în care se pot reproduce cel mai uşor condiţiile de succes ale economiei italiene, adică promovarea IMM-urilor, în aşa fel încât să se ajungă la un adevărat sistem industrial românesc, de model italian. Preluarea şi implementarea fenomenului IMM-urilor de tip italian este importantă pentru faptul că aceasta insistă asupra organizării locale. Italia poate să constituie şi din acest punct de vedere un model în sensul creării unui cadru optim pentru dezvoltarea investiţiilor în România: colaborarea eficienta dintre oamenii de afaceri şi reprezentanţii administraţiei locale, stimularea şi atragerea de investiţii străine prin promovarea unor strategii locale, organizarea şi managementul instituţiilor publice locale.

În scopul obţinerii de profit, întreprinderile italiene mici şi mijlocii prezente în România promovează o serie de strategii productive, bazate pe transferul parţial sau total al

42 www.arisinvest.ro/strategia_aris, Agentia Romana de investitii, Strategii si Prioritati

54

Page 55: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

producţiei. Esenţa acestor strategii consta în reducerea costurilor de producţie ale firmelor italiene prin folosirea forţei de muncă ieftine şi calificate din România.43

Cea mai frecventă strategie investiţională a firmelor italiene se bazează pe sistemul lohn şi constă în importarea de materii prime sau semi-fabricate din Italia în România în vederea obţinerii produsului finit, exportat apoi în Italia. Strategia este aplicată cu precădere în industria textila, industria confecţiilor, industria de încălţăminte, industria mobilei şi într-o măsură mai mică în industria electromecanica, în construcţii şi amenajări interioare.

O altă strategie utilizată mai ales în „sistema moda” (industria modei italiene) este traficul de perfecţionare pasivă, strategie ce constă în descentralizarea spre exterior a anumitor faze de producţie în regim vamal special şi apoi reimportarea semiproduselor pentru a obţine finisajele necesare în vederea păstrării mărcii „Made în Italy”. În astfel de situaţii, taxa operaţiunii de transfer în exterior are în final efect doar asupra valorii adăugate a producţiei şi nu asupra valorii totale a produsului. Indiferent de formă de delocalizare aplicată, conexiunile în sistemul moda implica colaborarea dintre marile firme de modă italiene şi întreprinderile mici şi medii italiene în sensul obţinerii produselor, respectiv transferul de către aceste întreprinderi a unei părţi sau a întregii producţii în România. Un exemplu relevant în acest sens este fabrica de cămăşi Braiconf, Brăila care produce sub licenţa cămăşi şi bluze tricotate pentru celebrele case de modă: Valentino, Versace, Ferre, Stefanel sau Max Mara.

O altă parte din firmele industriale utilizează strategia buy-back, prin care întreprinzătorul italian oferă maşini sau utilaje producătorilor asociaţi locali care plătesc achiziţionările făcute în urma producţiei obţinute.44

În cazul firmelor industriale, dar mai cu seama a celor comerciale, o strategie general utilizată este strategia de import/export. Faptul că firmele italiene dezvolta ample activităţi comerciale rezulta şi din datele privind schimburile comerciale româno-italiene. Astfel valorile mari ale importurilor din industria prelucrătoare (textile,încălţăminte) sau industria constructoare de maşini, denotă în mod clar fluxul mare al intrărilor de materii prime semiprelucrate şi maşini (destinate firmelor prezente în România), dar şi fluxul ieşirilor produselor semi-finite şi finite spre exterior. În legătură cu acest ultim aspect, trebuie precizat faptul că peste 80% din produsele obţinute de către firmele italiene în România sunt exportate în afară: din această pondere 25-30% spre Italia, 60-65% spre alte ţări comunitare şi restul spre tari extracomunitare (SUA, ţările asiatice). În sfârşit, aproximativ 20% dintre produsele obţinute în România sunt destinate pieţei interne, însă tendinţa este de creştere a acestei cote, în perspectiva îmbunătăţirii simţitoare a calităţii vieţii. Printre societăţile italiene care produc doar pentru România, se număra restaurantele sau firmele de catering, dar şi firme specializate în produsele textile, confecţii, utilaje hidraulice, prefabricate, web design, amenajări interioare sau mobila. De altfel tot mai multe firme italiene îşi deschid reprezentante în România cu scopul vânzării şi promovării produselor exclusiv pe piaţa românească, cum ar fi Ideea Casa (amenajări interioare).

Băncile italiene în România adopta strategii specifice domeniului bancar, în strânsă legătură cu prezenţa investitorilor italieni în spaţiul românesc. Obiectivele principale vizează organizarea de servicii bancare şi mai cu seamă acordarea acestora de credite în beneficiul societăţilor cu capital integral italian sau „joint-ventures” care desfăşoară afaceri în România. Unele dintre programe, precum „Mutuo senza frontiere”, au în vedere atragerea unor potenţiali clienţi romani care lucrează în Italia, dar care doresc să-şi construiască case în România.

43 www.arisinvest.ro/strategia_aris, Agentia Romana de investitii, Strategii si Prioritati44 www.balcanionline.it, Strategie per la Romania

55

Page 56: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Toate aceste tipuri de strategii şi politici investiţionale denotă faptul că firmele italiene dezvolta în spaţiul romanesc forme de delocalizare organizate şi bine structurate.

Din perspectiva investitorilor italieni, strategia de dezvoltare a firmei este determinată în primul rând de calitatea înaltă a factorilor (input) şi costul scăzut al mâinii de lucru, apoi de stabilitatea legislativă, de condiţiile care influenţează cererea (creşterea consumului de piaţă în contextul aderării, nivelul investiţiilor din zona sau spaţii comerciale din zona) şi într-o măsură mai mică de prezenţa furnizorilor în domeniile apropiate. 45

Aprecierile privind mediul de afaceri din România reflecta faptul că nivelul resurselor umane şi accesul la sursele de finanţare au cel mai pozitiv efect asupra dezvoltării firmelor italiene. Din punct de vedere al instituţiilor publice care intra în contact cu capitalul italian, se constată o situaţie ameliorata în cazul colaborării dintre firmele italiene – Camera de Comerţ şi Industrie – Agenţia Romană de Dezvoltare şi puţin încurajată în cazul colaborării cu administraţia locală. Intrarea României în structurile UE reclama o îmbunătăţire a programelor locale de stimulare a investiţiilor străine, precum şi existenţa unor strategii locale viabile în acest sens. Pentru îmbunătăţirea cadrului investiţional românesc, se impune de asemenea întărirea colaborării cu mediu universitar. Italia cunoaşte o puternică tradiţie pe linia dialogului dintre mediul de afaceri italian şi universităţi sau institute de cercetare, încât o astfel de experienţa poate constitui un alt model pentru România.46

Tabel 11:Componente ale mediului de afaceri românesc şi efectul acestora asupra rezultatelor firmelor italiene în anul 2006

Componente ale mediului de afaceri Efectul1 Calificare şi calitatea resurselor umane Foarte bun/Bun2 Accesul la surse de finanţare (credite) Bun3 Susţinerea din partea CCI,ARD şi asociaţiilor

patronaleBun/Satisfăcător

4 Infrastructura fizică (drumuri, căi de comunicaţii) Satisfăcător5 Infrastructura administrativă (administraţia locală) Satisfăcător6 Infrastructura ştiinţifică şi tehnologică (relaţia cu

mediu universitar, parcuri industriale)Satisfăcător

7 Resursele umane Satisfăcător/slabSursa: Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii

economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

În ciuda îmbunătăţirii climatului de afaceri există câţiva factori consideraţi de către investitorii italieni ca fiind de evident risc, printre aceştia, cei care ţin de sistemul valutar şi sistemul legislativ. Primul inconvenient trebuie raportat la inflaţie şi modificarea rapidă a preţurilor, iar al doilea aspect la spiritul încă descurajant al legislaţiei romaneşti. Majoritatea investitorilor italieni apreciază legislaţia privind concurenta, legislaţia referitoare la regimul investiţiilor străine şi cea privind mediul fiscal şi valutar ca fiind

45 www.balcanionline.it, Strategie per la Romania46 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

56

Page 57: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

insuficient de clară şi de stimulativa şi în sfârşit, ceva mai încurajanta, legislaţia comercială şi cea privind mediul. De pildă, imperfecţiunile şi carentele textului de lege referitor la concurenţa, favorizează cadrul unei concurente neloiale, care creează astfel inconveniente majore pentru investitorii italieni şi în genere pentru cei străini. Un exemplu concret în acest sens îl constituie dificultatea firmelor italiene de a face faţă competiţiei importurilor de mărfuri chinezeşti, mărfuri care de foarte multe ori sunt copii ale produselor italiene de înaltă calitate, dar care sunt vândute la preţuri mult mai mici decât articolele italiene. Surprinzător este faptul că riscul instabilităţii politice generat probabil de diferitele dispute interpartidice, este perceput ca fiind mai puternic decât riscul în afaceri sau chiar decât infrastructura comercială neadecvată.47

În concluzie elementele care influenţează pozitiv activitatea firmelor italiene în România anului 2006 sunt legate în primul rând de resursele umane şi de scăderea costurilor de producţie, dar şi de contextul integrării ţării (creşterea cererii de piaţă, exporturile spre alte state din zona) în timp ce elementele cu impact negativ se referă la concurenţă neloială, cadrul legislativ prea des modificat şi insuficient elaborat, la problemele de organizare şi management (birocraţia, infrastructura deficitara), la fiscalitate sau la fenomenele sociale (nivel de trăi, migraţie).

Tabel 12: Principalii factori care au influenţat rezultatele şi perspectivele firmelor italiene în România .

FACTORI POZITIVI FACTORI NEGATIVI1. Costul scăzut al forţei de muncă şi calificarea acesteia

1. Concurenţă neloială

2. Cererea pe piaţa de desfacere şi potenţialitatea viitoare

2. Instabilitatea legislativă

3. Colaborarea şi legăturile cu asociaţii din statele vecine

3. Riscul valutar, inflaţia

4. Dezvoltarea actuale şi în perspectivă a economiei româneşti

4. Infrastructura (fizică administrativă) deficitară

5. Integrarea României la structurile UE 5. Birocraţia6. Posibilitatea de a utiliza România ca baza de export pentru alte state

6. Fiscalitatea excesivă

7. Facilităţi legislative (zone defavorizate) 7. Instabilitatea forţei de muncă şi migraţia acesteia

8. Resursele de materii prime 8. Aspecte de mentalitate, etica faţă de muncă9. Proximitatea faţă de statele occidentale (îndeosebi faţă de Italia)

9. Calitatea scăzută a vieţii în România (cererea relativ mică)

Sursă: Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

În ansamblu oamenii de afaceri italieni apreciază mediul investiţional romanesc ca fiind unul propice dezvoltării unei afaceri bazate pe obţinerea de profit şi rentabilitate, într-un cadru cultural şi legislativ apropiat. În general investitorii care consideră că fiind descurajant mediul de afaceri românesc, sunt cei care dezvoltă afaceri în domeniul

47 Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti

57

Page 58: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

comercial sau alimentar, realitate care se afla în legătură cu nivelul de trăi şi cererea relativ mică a populaţiei.

“Fie doar şi împlinirea la sfârşitul acestui an (6 decembrie) a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Republica Italiană constituie un prilej pentru analizarea relaţiilor bilaterale. Dar dincolo de cifrele rotunde sau de momentele aniversare, importanţa relaţiilor româno-italiene este cuprinsă într-un cuvânt plin de semnificaţii: „strategic”, deoarece încă din 1997 statele noastre au semnat un parteneriat pe care au hotărât să-l denumească în acest fel. După cum se ştie, această linie de continuitate în definirea intereselor României, a fost reînnoită anul trecut, când parteneriatul strategic a devenit „consolidat”. Parteneriatul Strategic Consolidat încearcă să definească principalele direcţii ale cooperării, care sunt valabile, cele mai multe, şi în actualul context politic şi economic internaţional şi din ţările noastre. 48

 Unul din farmecele diplomaţiei este de a prezenta doar realităţile convenabile. Dar în cazul relaţiilor italo-române expresiile folosite de diplomaţi au deplină acoperire în realitate doar dacă ne gândim la câteva date statistice privind cooperarea economică:

· la data de 31 decembrie 2008 totalul schimburilor bilaterale româno-italiene a fost de 11,6 miliarde Euro, în creştere cu 0,6% faţă de 31.12.2007. Exportul a fost de 5,2 miliarde Euro, în creştere cu 3,4% faţă de anul anterior, iar importul de 6,4 miliarde Euro, în scădere cu 1,6%;

· Italia este a doua piaţă de desfacere a produselor româneşti cu o pondere de 15,4% şi a doua piaţă de origine pentru mărfurile aduse în România (după Germania), cu o pondere de 11,3% din totalul importurilor;

· conform datele statistice publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din România, Italia ocupa unul din locurile importante şi în ceea ce priveşte investiţiile străine realizate în ţara noastră;

· la data de 31 ianuarie 2009 erau înregistrate în România 27.100 companii cu capital italian (locul 1, cu o pondere de 16, 9% din totalul numărului de companii străine), iar suma totală investită a fost de 1064,5 milioane Euro (locul 6, cu o pondere de 4,8% din valoarea totală a capitalului social subscris de societăţile comerciale cu participare străină);

· la 30.06.2008, funcţionau 23.554 de societăţi deschise de persoane române rezidente în Italia. Majoritatea sunt firme individuale, respectiv persoane fizice autorizate care activează majoritatea în domeniul construcţiilor (78,3%), apoi în comerţ (6,5%), industria prelucrătoare (5%), transporturi, servicii imobiliare.

 Această statistică economică oficială nu poate fi înţeleasă fără un alt element: factorul uman. Conform estimărilor cele mai recente, în România sunt prezenţi peste 220.000 de italieni, de cele mai multe ori implicaţi în activităţi economice. Însă italienii sunt prezenţi în România încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au căutat prosperitatea refuzată în Italia. De altfel, italienii sunt reprezentanţi în Parlamentul României, printr-un deputat, ca o dovadă a recunoaşterii calităţii de minoritate cu trecut istoric.   

După cum se ştie, în Italia sunt peste 1 milion de români stabiliţi în mod legal, şi un număr încă nedefinit de persoane al căror statut rămâne incert. Într-un fel, dacă romanii au colonizat Dacia acum aproape două milenii, urmaşii acestora îşi caută acum  rădăcinile în Peninsulă!”

48 http://nastase.wordpress.com/2009/07/10/relatiile-romano-italiene-prezent-si-perspective/

58

Page 59: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

Pe 22 si 23 iunie, Bucurestiul va deveni punctul de intalnire al principalilor importatori si comercianti de  bijuterii ce provin nu numai din Romania, dar si din tarile din Europa Centrala si Orientala: Bulgaria, Estonia, Kazakstan, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Rusia, Slovacia, Ucraina,  Ungaria si Uzbekistan.   Este un eveniment important, care evidentiaza faptul ca Romania devine o protagonista in peisajul evenimentelor europene la nivel inalt.   Evenimentul, organizat de ICE Bucuresti (Institutul Italian pentru Comert Exterior) pentru prima oara in tara noastra, se va bucura de prezenta a peste 40 dintre principalele companii italiene de bijuterii care vor avea posibilitatea, cu aceasta ocazie, sa intalneasca firme romanesti si straine din domeniul bijuteriilor, a caror activitate este comertul en-gros si en-detail, cu scopul de a consolida prezenta produselor Made in Italy pe piata romaneasca si a celorlalte tari invitate.     Pe durata celor doua zile vor avea loc mai multe actiuni, printre care Workshopul “Bijuterii italiene” cu intalniri B2B, care va avea loc la Hotel Radisson Blue, precum si Serata de Gala din 22 iunie care va fi organizata la Resedinta E.S. Participarea restransa la acest moment special se va limita la invitatii internationali, reprezentantii romani si straini din domeniul bijuteriilor. Masurile de siguranta luate vor fi pe masura importantei si tipologiei evenimentului. Presa de specialitate va fi de asemenea invitata, pe baza acreditarii, atat la Workshop cat si la Serata de Gala.    

Incepand cu anii ’90, piata aurului, a argintului si a bijuteriilor a cunoscut o adevarata “explozie”. In Romania se comercializeaza pe piata oficiala in medie circa 15 tone de bijuterii de aur pe an, dar piata e mult mai dezvoltata, avand in vedere cantitatile importante, dar greu de estimat, comercializate pe piata “neagra”.    Conform datelor furnizate de Federatia Metalelor si Pietrelor Pretioase, circa 10% din cantitatea comercializata o reprezinta aurul de 18 karate, iar circa 85% din bijuterii provin din import.     Procesul de occidentalizare a populatiei este deja inradacinat si tinerele generatii precum si cele de varsta medie poarta articole ale marcilor celebre. Bijuteriile, sinonime ale elegantei, ce completeaza prezenta unei persoane, fac parte din obiceiurile locale.  

Aderarea Romaniei la UE a contribuit in ultimii ani la dezvoltarea pietei bijuteriilor: au intrat noi companii, foarte asteptate, pe segmentul pietei produselor de lux, care ocupa aproximativ 10-15% din piata bijuteriilor.   Cererea pentru astfel de articole a scazut in primul semestru din 2009 cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai mare scadere (de 50%) s-a inregistrat pentru bijuteriile cu preturi medii, in timp ce pentru produsele de lux si cele ieftine scaderea a fost de doar 30%. Companiile din acest domeniu considera ca fiind normala aceasta scadere, data fiind criza economica actuala, dupa perioada de boom inregistrata in anii 2007 si 2008.  Conform datelor comunicate de EUROSTAT, in 2009, Romania a importat la nivel oficial metale pretioase, pietre pretioase si semi-pretioase in valoare de 66.7 milioane Euro. Italia reprezinta principalul furnizor de bijuterii (cu 45.3% din piata), urmata de Turcia, Germania si China.    

Institutul Italian pentru Comert Exterior este agentia Guvernului Italian care promoveaza, sustine si dezvolta schimburile comerciale dintre Italia si celelalte tari ale lumii, oferind servicii de asistenta si consultanta societatilor italiene in procesul lor de internationalizare si implementare a activitatilor lor pe piata externa. ICE ofera informatii si asistenta companiilor straine care doresc sa stabileasca relatii de afaceri cu parteneri italieni.   Sediul central este la Roma, avand o stransa conexiune cu intreaga retea de birouri, foarte ampla:17 in Italia, 116 in strainatate, in 88 tari.  

Biroul ICE de la Bucuresti, prezent in Romania din 1969, ofera servicii de informare, asistenta si promovare a societatilor italiene interesate de piata romaneasca si cea a Republicii Moldova, si promoveaza relatiile de afaceri dintre companiile locale si partenerii italieni. ICE Bucuresti are birouri si la Timisoara si Chisinau.  

59

Page 60: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

CONCLUZII

Volumul schimburilor economice dintre România și Italia s-a ridicat in 2009 la 9,04 miliarde de euro. România a exportat către Italia marfuri în valoare de 4,47 miliarde de euro, în timp ce importurile din Italia au însumat 4,57 miliarde de euro.Schimburile comerciale între România și Italia pe segmentul agroalimentar s-au ridicat în 2009 la 709,2 milioane de euro (în creștere cu 9,9% față de 2008 pe baza creșterii exportului către Italia cu 28,9% fata de anul precedent, asigurand Romaniei o balanța net pozitivă).

România a importat din Italia produse agricole și alimentare în valoare de 226,4 milioane de euro, Italia situandu-se pe a șasea poziție în topul țărilor furnizoare de astfel de produse, după Ungaria, Germania, Olanda, Bulgaria și Polonia.Conform datelor publicate de Institutul Italian de Statistică (ISTAT), principalele produse agro-alimentare exportate de Italia catre Romania au fost:  legume-fructe (59,1 milioane de euro), carne si preparate din carne (24,8 milioane de euro), dulciuri și produse de patiserie (18  milioane de euro), peste și conserve de peste (13 milioane de euro). S-au inregistrat, de asemenea, valori importante și la importul din Italia de cafea (11,9 milioane de euro), conserve si sucuri din legume si fructe (9,9 milioane de euro), vin (3,5 milioane de euro). Italia s-a

60

Page 61: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

confirmat ca primul furnizor de paste făinoase (4,4 milioane de euro) si de ulei de masline (4,2 milioane de euro). 

Analizând datele statistice publicate de către Institutul Roman de Statistica (INS) pentru primele două luni ale lui 2010 observăm o relansare a schimburilor comerciale între România și Italia, importurile crescand cu 3,3% iar exporturile cu 0,7%. În ceea ce privește schimburile în domeniul agroalimentar, importurile din Italia au crescut cu 11,6% iar exporturile catre Italia cu 38,3% fața de aceeași perioadă a anului precedent.

Dimensiunea economică a confluentelor româno-italiene este extrem de relevanţă datorită intensităţii sau chiar a primordialităţii acesteia: Italia este al doilea partener comercial al României, iar România al 16-lea partener partener comercial al Italiei, după mari state ale lumii (state ale Uniunii Europene, SUA sau statele asiatice) şi prima că importanţă din rândul state central-est europene. De asemenea în România firmele italiene dezvolta cele mai ample investiţii din întreaga Europă Centrală şi de Est. La aceasta se adaugă efectul pozitiv al lucrătorilor romani asupra economiei italiene, dat fiind faptul ca romanii constituie cea mai numeroasă comunitate străină din Italia.

Analizarea relaţiilor româno-italiene dintr-o perspectivă comparatistica europeană, a permis evidenţierea importanţei acestora în structura comerţului exterior romanesc: dinamica permanent ascendentă, fluxul şi valoarea mare a schimburilor bilaterale, grupe de produse exportate predominant tradiţionale şi importuri intens prelucrate sau finisate.

Cercetarea făcută în legătură cu activitatea firmelor italiene în România denotă faptul că, în raport cu alte state din Europa Central-Orientala, interesul investitorilor italieni pentru România a fost major în anii 90 şi preponderent după anul 2000. Faptul că România a devenit în ultimii ani tot mai mult o ţară de referinţă pentru investiţiile italiene o demonstrează elaborarea de strategii prin care statul italian doreşte stimularea IMM-urilor italiene în spaţiul romanesc şi într-un context mai larg, în cel balcanic.

Totuşi, Fondul Monetar Internaţional a trimis de curând un semnal de alarmă Italiei, avertizând că recesiunea din Peninsula s-ar putea prelungi şi pe parcursul anului 2010. Această avertizare este conţinuta de un raport al organizaţiei financiare internaţionale, intitulat „Article IV”, făcut public recent.49

În raport se mai precizează faptul că Italia traversează, ca şi celelalte ţări europene, o perioadă caracterizată printr-o puternică degradare a economiei. În ciuda acestui fapt, observa FMI, Italia a reuşit să combată până acum efectele nocive ale crizei economice.

În acelaşi raport, Fondul Monetar Internaţional a confirmat veridicitatea previziunilor sale pentru anii 2008 şi 2009, previziuni care au corespuns cu cele ale Comisiei Europene şi ale băncii Banca d’Italia.

În ceea ce priveşte anul 2010, FMI se dovedeşte mai pesimistă decât Comisia Europeană şi Banca d’Italia, estimând o ulterioară creştere negativă a economiei din Peninsula, spre deosebire de celelalte două instituţii, care prevăd o relansare economică pentru Italia.

În prezent, în România îşi desfăşoară activitatea peste 26984 de firme italiene, valoarea capitalului investit fiind de 935,9 milioane euro majoritatea provenite din Nordul Italiei şi într-o măsură mai mică din zona centrală sau chiar sudică. Cea mai mare parte a firmelor italiene prezente în România sunt societăţi mici şi mijlocii care dezvoltă forme de internaţionalizare bazate pe delocalizarea şi descentralizarea productivă şi au ca obiect de activitate producţia şi comercializarea produselor sau în unele cazuri doar activităţile de import-export.

Raţiunile care îi determină pe oamenii de afaceri italieni să investească în România sunt legate de potenţialitatea economică a ţării (creştere economică progresivă), de

49 www.adevarul.ro, 8.02.2009

61

Page 62: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

resursele de muncă (forţa de muncă ieftină şi calificată), precum şi de avantajele pe care le prezintă România ca nou stat al UE.

Dată fiind complementaritatea dintre economia italiană şi cea românească, firmele italiene sunt prezente cu preponderenta în sectoarele industriale tradiţionale (textile, confecţii, încălţăminte, lemn şi mobilă, construcţii de maşini), la care se adaugă domeniul comercial, agricol, al serviciilor, turismului şi transporturilor. Strategiile industriale utilizate de către investitiorii italieni în România sunt bazate pe sistemul lohn, Traficul de perfecţionare pasivă, pe sistemul buy-back şi în sfârşit în domeniul bancar, pe strategii de tipul „Mutuo senza frontiere”.

Contribuţia capitalului italian în România consta într-un substanţial aport de capital, tehnologie, know-how şi modele manageriale. De asemenea, firmele italiene dezvoltă în România adevărate forme districtuale după modelul IMM-urilor italiene în macro zone precum Timişoara, Cluj, sau Albă. Societăţile cu capital italian pot să se constituie într-un exemplu pozitiv şi eficient inclusiv în domeniul managementului administraţiei locale, al relaţiei cu investitori – administraţie locală, al colaborării universitati-firme sau instituţii publice locale.

Recenta integrare a României în structurile UE va menţine cu certitudine interesul oamenilor de afaceri italieni pentru mediul de afaceri din România din cel puţin câteva motive: perspectivele dezvoltării economice ale ţării, potenţialitatea unei pieţe de desfacere şi a unor cereri tot mai mari, posibilitatea de a utiliza România ca şi baza de export pentru alte state din zonă. Costul scăzut al mâinii de lucru va rămâne şi el un factor de atracţie pentru investitorii italieni, pentru cel puţin câţiva ani, de asemenea vor conta şi resursele naturale şi într-o anumită măsură chiar şi afinităţile cultural-lingvistice existente între cele două state.

Raporturile privilegiate dintre România şi Italia sunt date aşadar de intensele schimburi comerciale bilaterale sau de numeroasă acţiuni investiţionale ale firmelor italiene în spaţiul românesc, dar şi de posibilitatea ca Italia, apropiată prin tradiţie şi cultura, să ofere României modele de dezvoltare durabilă.

BIBLIOGRAFIE

1. Anca Stângaciu, Capitalul italian si Banca Nationala a României în perioada interbelica, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iasi, 2005.

2. Anca Stângaciu, Capitalul italian în economia românească între anii 1919-1939, EFES, Cluj- Napoca, 2004

3. Anca Stângaciu, Investiţii şi investitori italieni în România (1919-1952), EFES, Cluj-Napoca, 2005

4. Anca Stângaciu, Capitalul italian şi Banca Naţională a României în perioada interbelică, Cluj-Napoca, Istitutul de Istorie A.D. Xenopol, Iaşi, 2005.

5. Stangaciu Anca Maria, Investitii ale firmelor italiene in Romania in perioada actuala, ANALELE UNIVERSITATII DIN ORADEA-STIINTE ECONOMICE, Categ CNCSIS B+, nr. 1, 2007

6. Anca Stângaciu, Sovietizarea Romaniei si finalul investitiilor capitalului bancar italian in Romania, ANALELE UNIVERSITATII DIN ORADEA-STIINTE ECONOMICE, Categ CNCSIS B+, nr. 1, 2007, Anca Stângaciu, Marea criză

62

Page 63: Relatii Comerciale Si de Cooperare Economica Dintre Romania Si Italia - Prezent Si Perspectiva

economică şi efectele acesteia asupra investiţiilor capitalului italian în economia României, Revista Bistriţei, Bistriţa, 2005, nr. 17.

7. Anca Stangaciu, Plasamente ale capitalului italian în structuri bancar-industriale din Vestul României între anii 1919-1929, Orizonturi bănăţene, Timişoara, 2004.

8. Anca Stangaciu, Integrarea Romaniei in structurile UE, EFES, Cluj-Napoca, 20059. Anca Stângaciu, România in contextul integrării în structurile U.E. Relaţii

economice româno-italiene, Ed. Economică 2005, Bucureşti.10. Prof. Univ. Dr. Ion Stanciu, Prof. Univ. Dr. Elena Părăianu, Lector. Univ. Ion

Schileru, Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998

11. Sută, Nicolae, Drăgan, G., Istoria comerţului exterior românesc, Ed. Eficient, Bucureşti,1996

12. www.bnr.ro 13. http://www.italtrade.com 14. http://roma.mae.ro 15. http://www.insse.ro 16. www.capitalul.ro/marketing 17. www.enel.ro 18. www.adevarul.ro 19. www.arisinvest.ro/strategia_aris , Agentia Romana de investitii, Strategii si

Prioritati20. www.balcanionline.it , Strategie per la Romania

63