Relațiile României cu Vaticanul – Concordatul

Invitaţi speciali: Nunțiul Apostolic în România și RepublicaMoldova, E.S. Arhiepiscopul Francisco Javier Losano

Sebastian, Președintele Conferinței Episcopilor Români,I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Romano-Catolic de București

Ioan Robu, Membrul titular al Academiei Române, Prof.univ.dr. Răzvan Theodorescu, Decanul Facultății TeologiceRomano-Catolice – Universitatea București, Părintele Prof.

Dr. Wilhelm Dancă si Lectorul Universitar Doctor,Universitatea București și Universitatea Iași, Părintele Prof.

Dr. Șerban Tarciziu

Transcript

ADRIAN NĂSTASE: Realizaă m astaă zi, aici, la casa Titulescu, o dezbatere pe o temaă mai puţin examinataă

îîntr-un astfel de cadru. Este o temaă care ţine sș i de istorie, ţine şi de prezent, ţine sș i de zona politicaă , ţine şi

de zona religioasaă , ţine îîn mare maă suraă de istoria Romaî niei, de unele dispute politice care au avut loc îîn

perioada interbelicaă , dar ţine paî naă la urmaă sș i de un moment foarte interesant îîn viaţa bisericii catolice.

Aşa cum ştiţi foarte bine, de curaî nd, la Vatican, s-au produs schimbaă ri importante îîn ceea ce privesște

biserica, îîn ceea ce privesște organizarea ei sș i îîn acelasș i timp numirea noului Papaă . Tema de astaă zi poate fi

privitaă din multe unghiuri. Eu sunt obisșnuit saă privesc aceste teme din zona dreptului internaţional şi mi

se pare ca meritaă saă revedem unele dintre aspectele, poate mai puţin evidente, poate mai puţin cunoscute

legate de calitatea de drept internaţional a Vaticanului. Nu voi intra îîn amaă nunte pe aceste chestiuni de

ordin juridic, dar sigur vom discuta, vom avea posibilitatea saă examinaă m relaţia dintre tratate şi

concordate, natura concordatului.

1

Cred caă am spus ceva ce nu trebuia şi a îînceput saă piuie un aparat sau, dimpotrivaă , este o subliniere

necesaraă . Din acest motiv, cred caă şi pentru cei mai tineri, este util saă revedem unele dintre aceste

concepte, saă le vedem îîn semnificatșia lor istoricaă dar şi îîn semnificaţia lor actualaă . Evident, distinşii

oaspeţi, vor vorbi mai bine decaî t mine pe acest subiect, momente importante 1870, 1928, 1984, relaţia

statului Italian cu Sfaî ntul Scaun, momente care au avut şi o componentaă politicaă importantaă dar şi rolul

de a clarifica o relaţie care de-a lungul timpului a fost destul de complicataă .

Este o mare onoare pentru noi, vaă spuneam, saă avem astaă zi, ca invitaţi, pe Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic

îîn Romaî nia şi Republica Moldova, Francisco Sebastian, de asemenea, IÎnalt Prea Sfinţia Sa Ioan Robu,

Arhiepiscopul şi Mitropolitul romano-catolic, pe domnul Profesor Universitar Razvan Theodorescu,

membru titular al Academiei, de asemenea pe Paă rintele Profesor Wilhem Dancaă , decanul facultaă ţii

teologice Romano-Catolice, de asemenea pe Paă rintele Profesor Şerban Tarciziu, lector universitar la

Universitatea din Iaşi.

Rolul meu de a deschide aceastaă dezbatere se îînchide aici şi vaă propun saă ascultaăm îîntr-o ordine pe care

am convenit-o, a fost un concordat îîntre noi, am stabilit saă existe o prezentare a temelor pe care le-am

sugerat pentru astaă zi îîn urmaă toarea ordine: la îînceput Paă rintele Profesor Wilhelm Dancaă va prezenta

relaţia îîntre bisericaă şi stat. Vaă rog.

PĂRINTELE PROFESOR WILHELM DANCĂ: Domnule Preşedinte, IÎnalt Prea Sfinţiile Voastre, domnilor

Academicieni, doamnelor şi domnilor, dragi prieteni, sunt pentru prima dataă îîn aceastaă casaă , îîn sediul

acestei Fundaţii, şi impresia e pozitivaă . IÎmi place nota asta de solemnitate, intimitate şi cred caă asta

favorizeazaă şi o aprofundare a unor gaî nduri care la prima vedere pot paă rea abstracte sau îîndepaă rtate îîn

istorie ca loc îîn care ele s-au concretizat. Deci sunt îîntr-o casa primitoare şi, cred eu, favorabilaă unor

reflecţii cu caracter şi teologic şi istoric. Fiindcaă tema ce mi-a fost îîncredinţataă comportaă aceste douaă

dimensiuni, una teologicaă şi cealaltaă istoricaă .

Relaţia dintre bisericaă şi stat se îîncadreazaă îîntr-un orizont teologic şi unul istoric. Aceastaă relaţie îîntre

bisericaă şi stat se prevaleazaă de faptul caă un creştin este şi un cetaă ţean sau, cum s-ar spune îîn limba latinaă ,

,,cristianus sibul civis" sau invers ,,civis idem cristianus" adicaă cel care merge la bisericaă face parte sș i

dintr-o cetate. Intraă aici îîntr-o tensiune dialecticaă , drepturile creştinului şi drepturile cetaă ţeanului,

datoriile, la fel, ale cetaă ţeanului şi ale creştinului. Adicaă e tensiunea dintre puterea temporalaă , spunem noi,

şi puterea spiritualaă .

IÎn istoria Bisericii Creştine, de la îînceputuri şi paî naă astaă zi, sunt trei tipuri de rapoarte îîntre puterea

spiritualaă şi puterea politicaă . Mai îîntaî i separarea, apoi distincţia sau deosebirea, dar nu pentru a fi

separate ci pentru a fi unite, şi îîn al treilea raî nd confuzia. Separarea a fost de la îînceput şi a avut trei2

grade. Mai îîntaî i ignorarea bisericii, apoi a fost persecutarea bisericii şi apoi acceptarea sau tolerarea

bisericii. Primele trei veacuri din istoria bisericii se îîncadreazaă îîn aceastaă schemaă de gaî ndire. Anatole

France îîntr-o carte a lui intitulataă ,,Procuratorul Palestinei" îîşi imagineazaă un dialog cu Pillat, undeva la

poalele muntelui Vezuviu, el fiind la pensie acolo, şi îîl îîntreabaă : ,,Ai auzit cumva de creştini?", ,,Nu", ,,Ai

auzit cumva de Iisus Hristos?", ,,Nu". Şi acesta este adevaă rul. Caă îîn prima parte a existenţei bisericii, ea a

fost o comunitate micaă , faă raă o relevanţaă politicaă , socialaă , de aceea mulţi au şi ignorat-o. IÎnsaă simplitatea

îînvaă ţaă turii, dedicarea, determinarea, motivaţiile lor spirituale, au facut din acea micaă comunitate, micaă

familie, saă devinaă o bisericaă mare şi importantaă .

Ca saă ilustrez angajamentul primilor creştini, vreau saă vaă spun doar ataî t, caă din primii treizeci şi doi de

Papi ai bisericii , douaă zeci şi opt au fost martirizaţi şi foarte mulţi alţii, pe urmele lor, şi-au dat viaţa

pentru credinţa îîn Iisus Hristos, îîn Dumnezeu Tataă l, Fiul şi Duhul Sfaî nt şi credinţa lor a fost pecetluitaă cu

saînge. Timp de 250 de ani de caî nd au fost declanşate primele persecuţii cu IÎmpaă ratul Nero din anii 60-64.

Timp de 250 de ani, biserica a fost persecutataă sistematic. Mii, zeci de mii de oameni şi-au dat viaţa

pentru credinţa creştinaă . Asta staă la baza forţei, vitalitaă ţii, dinamismului bisericii.

Iataă caă anul aă sta se îîmplinesc 1700 de ani de la Edictul de la Milano, caî nd biserica s-a bucurat de acest

privilegiu al libertaţii de a-şi manifesta îîn public credinţa. IÎnsaă nu a fost o libertate garantataă peste tot,

fiindcaă îîn multe alte zone ale Imperiului, îîn continare biserica nu s-a bucurat de libertatea aceasta

politicaă , ci a trebuit saă o caî ştige. Ei bine, îîn aceastaă luptaă , saă spunem, a caî ştigaă rii libertaă ţii, recunoscutaă de

puterea politicaă , s-a concretizat raportul dintre puterea politicaă şi puterea spiritualaă , puterea bisericii şi a

statului. Primul Episcop care trebuie menţionat îîn aceastaă baă taă lie pentru drepturile bisericii şi libertatea

bisericii, este Episcopul de Milano, Ambroziu sau Ambrozie. Anul 380 este foarte important. IÎmpaă ratul

Theodosie, a cerut, sub presiunea unei facţiuni ariane, saă restituie acea catedralaă din Milano la dispoziţia

IÎmpaă ratului, saă o restituie grupaă rii ariane. Episcopul de Milano, Ambroziu, a spus aşa: palatele şi casele

imperiale aparţin IÎmpaă ratului. Casa lui Dumnezeu aparţine Episcopului. Atunci s-a prefigurat prima dataă

o tensiune îîntre puterea politicaă şi puterea spiritualaă .

Un alt moment important îîn delimitarea celor douaă puteri şi a respectaă rii autonomiei fiecaă reia, adicaă

puterea spiritualaă se ocupaă de cele spirituale, cea temporalaă se ocupaă de cele paă maî nteşti, s-a îîntaîmplat îîn

anul 476 cu Papa Gelazius sau Gelazie I, care sub presiunea, iaraă şi, a unor grupaă ri eretice, monovizite.

IÎmpaă ratul de atunci, Anastazie I, a dat o maî naă de ajutor acestor grupaă ri, care erau îîn partea orientalaă a

Imperiului şi Papa Gelazie i-a spus caă nu trebuia saă se amestece îîn aceste chestiuni care ţin de teologie, de

spiritualitate, de viaţa bisericii, el avaî nd competenţe doar îîn domeniul temporal. Nu la fel s-a îîntaî mplat

dupaă 476, caî nd Imperiul Roman de Apus s-a praă buşit şi pe fondul acestor evenimente care au urmat

praă buşirii Imperiului Roman de Apus, Episcopul Latin şi-a caî ştigat tot mai mult prestigiu şi pentru caă3

IÎmpaă ratul Constantin a mutat capitala de la Roma la Constantinopol şi nu a mai avut un partener politic

prezent pe teritoriul Episcopiei Romei. De aceea, îîntr-un fel a devenit tutorele sau garantul unitaă ţii

bisericii îîn Orient. Vaă amintesc caă acolo au apaă rut cele mai multe erezii, acolo s-au celebrat primele

Concilii ale bisericii, pentru caă paă rinţii bisericii de la îînceput erau de culturaă greacaă şi acolo aveau mintea

luminataă şi fierbinte astfel îîncaî t nuanţele mergeau paî naă la rupturi şi lupte pe viaţaă şi pe moarte. Ca saă

gaă sescaă un garant al unitaă ţii bisericii, aceşti episcopi care nu ajungeau la un acord, au cerut ajutorul

IÎmpaă ratului şi efectiv îîn felul acesta de fiecare dataă saă intervinaă îîn viaţa bisericii, saă spunaă aceasta este

credinţa sau acesta este patriarhul oraşului Constantinopol. Figura aceasta a raportului dintre politicaă şi

bisericaă , dintre puterea spiritualaă şi puterea politicaă , îîn Orient, se numeşte CEZARO PAPIS. Adicaă

dominaţia IÎmpaă ratului şi controlul saă u asupra vieţii bisericii, lucru care s-a dus de-a lungul veacurilor

mult, taî rziu.

IÎn Occident, îîn schimb, nuanţele au fost provocate şi formulate îîn funcţie de eveniment. Cum am spus,

dupaă 476, episcopii caî ştigaă tot mai multaă autoritate, importanţaă , astfel îîncaî t ei controleazaă şi puterea, la

un moment dat, soarta creştinilor din punct de vedere paă maî ntesc şi din punct de vedere spiritual. Dar la

îînceput erau de-o importanţaă şi de un rol deosebit spiritual. Lucrul acesta a mers paî naă îîn anii 754, pe

vremea lui Carol cel Mare, caî nd el preia o parte din prerogativele bisericii şi controleazaă de data aceasta

soarta bisericii, mai ales îîn ce priveşte educaţia şi numirea unor episcopi pe teritoriile francilor. Sigur şi

acea îîncoronare, dacaă vreţi, îînvestituraă dataă din partea Papei, era tot un rod ale acestei colaboraă ri dintre

puterea politicaă şi puterea spiritualaă , dar de data aceasta sub Carol cel Mare, un accent pus spre politic,

dupaă care, puterea a fost preluataă de Papi, adicaă de Episcopii Romei şi s-a ajuns paî naă îîn Evul Mediu, la

ceea ce se numea atunci, lupta pentru îînvestituraă şi dominaţie, de data aceasta, a spiritualului asupra

politicului. Acest tip de putere se numeşte puterea sau justiţia ierarhicaă sau sacerdotalaă , cum au numit-o

unii specialişti îîn raportul acesta îîntre stat şi bisericaă .

Ei bine, au evoluat evenimentele şi puterea Papilor s-a deplasat foarte mult îînspre temporal, spre politic,

astfel îîncaî t, unii interpretau dacaă noi suntem staăpaî nii destinului veşnic al tuturor oamenilor, ce ne

îîmpiedicaă saă ne ocupaă m şi de destinul acesta paă maî ntesc care este oricum subordonat şi relativ, şi uşor,

uşor, unele tendinţe ale puterilor Papilor şi cei care erau prin preajma lor, au mers îîn aceastaă direcţie.

Oricum au avut loc rupturi îîn bisericaă , au fost Papi şi anti-Papi, au fost îîmpaă raţi care nu au mai fost

îîmpaă raţi recunoscuţi doar politic nu şi religios. Dau un exemplu, la îîntaî mplare, cu Grigore al VII-lea şi cu

Frederic al II-lea, acela care s-a opus, saă spunem aşa, puterii pe care o avea Papa şi a fost depus din

puterea sa, din privilegiul saă u de rege al Siciliei. A refuzat saă accepte asta, iar Ludovic al IX-lea, care este şi

Sfaî nt, un îîmpaă rat al Franţei, a spus caă Papa nu a procedat bine, i-a trimis o scrisoare şi i-a spus caă nu se

amestecaă îîn aceste chestiuni, dar caă raă maî ne îîn continuare rege, pentru caă este un drept natural, pentru caă4

a fost ales de oameni sau îînvestit îîn mod natural, pe caî nd puterea spiritualaă nu arataă acest drept saă se

amestece îîn problemele de naturaă politicaă şi paămaî nteascaă .

IÎn sfaî rşit, chestiunea aceasta a mers îîntr-o direcţie, îîn care, îîn cele din urmaă , a condus la asumarea

responsabilitaă ţii din punct de vedere spiritual de caă tre episcopii Romei şi spre secolul al XV-lea, XVI-lea,

pe la 1500, dupaă ce au faă cut caî teva Concilii, caî nd Occidentul era divizat, erau trei anti-Papi, la un moment

dat fiecare rege îîşi dorea un Papaă care saă -l îînvesteascaă . Cu Conciliul de la Constant, cu Conciliul de la Bazaă ,

s-au pus îîn discuţie aceste prioritaă ţi îîn tensiunea dintre politic şi spiritual. IÎn cele din urmaă , Papii au

recurs la aceastaă formulaă a Concordatului, a acordului cu puterile civile, puterile politice.

Primul acord a fost îîncheiat pe la 1526 cu IÎmpaă ratul de atunci de la Viena, urmaă torul a fost cu cel a

Franţei, şi aşa mai departe, îîn istorie au urmat mai multe tipuri de acorduri, de concordate, pe sectoare

specifice. De exemplu îîntre Sfaî ntul Scaun şi IÎmpaă ratul de la Viena s-a stabilit caă dreptul de a numi

Episcopii îîl are Papa şi nu IÎmpaă ratul sau dreptul de a atribui sau de a distribui parohiile, la fel, ar trebui

faă cute doar cu acordul episcopilor locului şi nu cu acordul princeptului şi altele asemenea îîn aceste

acorduri.

Deci, formula Concordatului, apare îîn aceastaă perioadaă pe un fond de pierdere a importanţei statului

Pontifical şi a puterii pe care o aveau Papii la vremea respectivaă şi din necesitatea de a sublinia mai mult

misiunea spiritualaă pe care o are biserica şi slujitorii ei. IÎn modernitate, principiul care a guvernat

raportul dintre bisericaă şi stat se poate formula îîn aceastaă expresie, acest slogan, dacaă vreţi, ,,O bisericaă

liberaă , îîntr-un stat liber” .

Cel care a iniţiat aceastaă dezbatere şi caî ştigarea acestei autonomii a spiritului îîn raport cu temporalul sau

cu politicul, a fost Papa Leon al XIII-lea care îîncadra relaţia aceasta de parteneriat îîntre bisericaă şi stat, de

colaborare, îîntr-un cadru saă naă tos din punct de vedere juridic. Era importantaă chestiunea aceasta ca saă fie

o respectare corectaă a unor norme de drept. Statul Pontifical, aşa cum era atunci, era subiect de drept

internaţional şi putea saă îîncheie acorduri cu alte state sau cu alte regate, tocmai îîn virtutea faptului caă era

sș i partener juridic.

Aceastaă chestiune a raportului dintre stat şi bisericaă îîntr-un cadru juridic legitim a fost aprofundataă şi

dusaă mai departe de Conciliul Vatican II, 1962 - 1965, îîntr-o declaraţie despre libertatea religioasaă

intitulataă ,,Diguitatis humane”, mutaă accentul acestui raport dintre stat şi bisericaă , nu pe un cadru juridic

legitim, aşa fundamentat, ci pe demnitatea umanaă . Deci fundamentul libertaă ţii şi autonomiei bisericii îîn a-

şi exercita misiunea sa, nu e un cadru legitim, caă poate fi la un moment dat şi votat saă fie legitim, printr-un

consens nu ştiu de care, gaî ndiţi-vaă la Stalin şi la Hitler, toţi legitimi au fost, şi saă fie fundamentat pe

demnitatea umanaă , deci mai îîn adaîncime. Cu alte cuvinte biserica are drepturi saă revendice libertatea,

pentru misiunea sa, îîn virtutea demnitaă ţii umane care e îînzestrataă cu libertate şi conştiinţaă . Mai mult5

decaî t ataî t, îîntr-un alt document, tot al Conciliului Vatican II, ,,Bucurie şi Speranţaă” se numeşte, tot îîn

perioada asta, formulat şi promulgat îîn 1964, la numaă rul 76, se mai adaugaă ceva, şi anume caă ataî t statul

caî t şi biserica se bucuraă de autonomie deplinaă îîn domeniul propriu de referinţaă , dar colaboreazaă atunci

caî nd este vorba de destinul integral al persoanei umane, al fiinţei umane. Deci îîncheie parteneriate

tocmai pentru a atinge acest obiectiv, binele îîn integral al omului. Şi mai are îîncaă o precizare, şi anume caă

atunci caî nd avantajele care i-ar proveni sau ar putea saă soseascaă îîn dreptul bisericii printr-o relaţie cu

statul ce ar îîmpiedica exercitarea liberaă a misiunii sale spirituale, biserica saă renunţe la acele drepturi sau

avantaje. E o afirmaţie foarte curajoasaă , pe care a preluat-o şi Papa Francisc şi îîn momentul de faţaă

vorbeşte îîn aceşti termeni. De exemplu, acum o saă ptaă maî naă s-a îîntaî lnit cu toţi episcopii din Italia,

Episcopatul Italian şi le-a spus printre altele urmaă torul adevaă r: misiunea noastraă este spiritalaă , nu suntem

elemente ale unei structuri, ale unei organizaţii. Noi avem o misiune spiritualaă şi se realizeazaă printr-o

daă ruire totalaă îîn favoarea acestei misiuni spirituale. A formulat un fel de credo, mai concret le-a spus:

„Dacaă vreţi saă vaă ocupaţi de politica italianaă , e treaba dumneavoastraă . Nu eu am saă maă ocup de politica

italieneascaă , de ceea ce se îîntaîmplaă îîn Italia.” Lucrul acesta l-a mai spus şi îîntr-o altaă îîmrejurare, chiar la

îînceputul Pontificatului saă u, caî nd a subliniat cu multaă taă rie caă biserica nu este un O.N.G., este o realitate

umanaă şi divinaă , o misiune spiritualaă care priveşte destinul veşnic al omului. Ideea aceasta a libertaă ţii şi a

autonomiei îîn exercitarea misiunii, noi promovaă m mai departe dialogul dintre stat şi bisericaă , pledaî nd

pentru parteneriate sau acorduri sau concordate, care saă urmaă reascaă dezvoltarea, îîmplinirea integralaă a

fiinţei umane. IÎn continuare vor vorbi ceilalţi despre concordate. Mulţumesc.

ADRIAN NĂSTASE: Mulţumesc îîn mod deosebit Paă rintelui Profesor Dancaă pentru aceastaă retrospectivaă ,

acestaă prezentare istoricaă deosebit de interesantaă .

Ar fi enorm de multe lucruri de adaă ugat numai şi pe acest capitol al relaţiei dintre stat şi bisericaă . Vaă aduc

aminte dezbaterea deosebit de tensionataă legataă de introducerea unor referiri la valorile creştine îîn

constituţia europeanaă şi tocmai din punctul de vedere al statului laic şi mai ales perspectiva francezaă şi

cea care - mai ales din punctul de vedere al Poloniei, dacaă îîmi aduc bine aminte - sugera o referire, cel

puţin îîn partea introductivaă , a tratatului la valorile creştine.

Au fost numeroase astfel de iniţiative, mai ales îîn ultima vreme, şi cred caă meritaă saă ne aplecaă m şi asupra

acestor chestiuni. Acum, îînsaă , am saă îîl rog îîn continuare pe Paă rintele Profesor Şerban Tarciziu, saă ne

prezinte instituţia Concordatului, pentru unii dintre noi, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest

concept, cred caă astfel de precizaă ri pot fi foarte utile. Vaă rog.

6

PĂRINTELE PROFESOR ŞERBAN TARCIZIU: Doamnelor şi domnilor, îîntr-adevaă r de-a lungul secolelor

biserica şi statul au stabilit relaţii care s-au concretizat îîn acorduri sau convenţii, numite îîn general

Concordate.

Referitor la termenul de Concordat, trebuie spus caă el, deşi este utilizat pentru a indica orice tip de acord

dintre autoritatea bisericeascaă şi cea laicaă , este actualmente autorizat pentru a desemna acele acorduri

care, caăpaă taî nd forma cea mai solemnaă a unui tratat internaţional sau a unei convenţii diplomatice, au

conţinutul cel mai amplu şi stabilesc un adevaă rat statut juridic al bisericii, al slujitorilor ei şi al

credincioşilor îîn interiorul unei ţaă ri. Ele mai reglementeazaă , uneori, şi principalele aspecte care pot fi

obiectul relaţiilor dintre bisericaă şi stat, cum ar fi litigiile, controversele sau colaboraă rile. Se poate spune,

aşadar, faă raă a îîncerca o definiţie tehnicaă , Concordatul este un acord dintre Sfaî ntul Scaun şi stat, prin

intermediul caă ruia sunt reglementate anumite aspecte care intereseazaă îîntr-un anume fel ambele paă rţi.

Concordatul este o instituţie clasicaă şi tradiţionalaă dupaă cum am auzit îîn conferinţa precedentaă . Este o

instituţie clasicaă a dreptului bisericii, care îîn opinia lui Giuseppe Della Torre, a reprezentat secole de-a

raî ndul modelul şi elementul central al relaţiilor dintre bisericaă şi stat.

Pe de altaă parte, totul ne permite saă credem caă , îîn ciuda noilor configuraă ri posibile, ale relaţiilor juridico-

formale dintre cele douaă autoritaă ţi, el va continua saă aibaă şi îîn viitor, un rol important. Scopul concret al

Concordatelor, precum şi forma şi conţinutul lor, au suferit de-a lungul timpului imprtante modificaă ri.

Aceste modificaă ri s-au datorat ataî t circumstanţelor caî t şi nevoilor timpului şi ale locului. Acelaşi Giuseppe

Della Torre noteazaă îîn acest sens, o profundaă diferenţaă îîntre concordatele vechi şi cele moderne. Deşi

concordatele din toate timpurile au îîn comun voinţa ambelor paă rţi de a ajunge la un acord pe un anumit

subiect şi de a respecta ceea ce s-a stipulat de comun acord, acţionaî nd îîn consecinţaă . Vechile concordate

seamaă naă mai curaî nd cu actele de concesiune sau cu bulele prin care biserica acordaă unor principi ori ţaă ri

anumite privilegii, drepturi sau facilitaă ţi. De fapt, aceste concordate, ne spune Giuseppe Della Torre, se

stabilesc îîn interiorul unor relaţii sociale impregnate puternic de conceptul Christianitas. Mai precis, îîntr-

o societate temporalaă de creştini, îîn care dualismul era conceput mai degrabaă îîn termeni de putere

politicaă decaî t de societate şi îîn care era îînraă daă cinat simţul de responsabilitate al principelui şi simţul

spiritual al supuşilor saă i.

IÎn schimb, concordatele moderne, aşa cum a fost Concordatul lui Napoleon din anul 1801, sunt adevaă rate

tratate sau convenţii solemne bilaterele îîncheiate îîntre bisericaă şi stat ca instituţii sau subiecţi autonomi

independenţi, cu caracter de subiect internaţional. IÎn acest context social diferit, concordatele sunt

concepute ca acorduri juridice pentru a rezolva probleme de interes comun îîntre douaă societaă ţi distincte,

cea religioasaă şi cea civilaă . Acorduri îîntre douaă autoritaă ţi suverane, aşadar independente una de cealaltaă ,

fiecare cu scopuri foarte distincte. Rod al negocierii bilaterale îîntre subiecţi suverani egali, concordatul îîşi7

fundamentezaă validitatea şi îîşi determinaă obligativitatea pe normele de drept internaţional pozitiv, care

acţioneazaă îîn acest caz ca principiu dinamic. Poletti afirmaă caă sunt rare cazurile îîn care concordatul

stabileşte durata (inaudibil)

cel cu Romaî nia care la articolul 20 afirmaă caă tratatul a intrat îîn viguare o dataă cu schimbul de ratificaă ri şi

caă paă rţile contractante s-au folosit de facultatea de a îîl denunţa, anunţaî nd acest lucru cu un preaviz de

şase luni.

Caracterul internaţional al concordatului a îînceput saă se impunaă dupaă Primul Raă zboi Mondial, odataă cu

alocuţiunea Papei Benedict al XV-lea, din 21 noiembrie 1921, îîn care este expusaă doctrina îîncetaă rii

concordatului pentru succesiunea dintre state (inaudibil).

Odataă cu stabilirea caracterului indisolubil al Concordatului din tratatul îîncheiat de caă tre Pius al II-lea cu

guvernul italian, trebuie subliniat totuşi caă îîncaă din anul 1906, Papa Pius al X-lea afirma îîn Enciclica

,,Vehemenete nos” caracterul internaţional al Concordatului şi chiar îînaintea lui, îîn anul 1850, Cardinalul

Antonelli, pe atunci secretar de stat al Sfaî ntului Scaun, vorbea de disponibilitaă ţile îîn materie ecleziasticaă ,

aşa îîncaî t paă rţile se obligaă reciproc saă respecte ceea ce s-a stipulat. IÎn felul acesta concordatele dobaî ndesc

caracterul de tratate internaţionale.

Voi vorbi acum despre diferitele teorii referitoare la natura juridicaă a concordatelor. Concordatul a dat

naştere la dezbateri aprinse pentru a-i fi determinataă natura juridicaă . Teoriile propuse au fost numeroase

şi adesea contradictorii. Ele îînsaă , pot fi reduse la trei. Prima, teoria legalistaă sau regalistaă , ca saă folosesc o

expresie spaniolaă , teoria privilegiilor şi teoria contractualaă .

Teoria legalistaă sau regalistaă , dogmanizaî nd absolutismul statal, afirmaă supremaţia absolutaă şi

incontestabilaă a statului asupra bisericii de vreme ce el este unicul legiuitor şi unica sursaă juridicaă de

drept. De aici decurge caă bisericii, nefiindu-i recunoscut statutul de entitate juridicaă intrinsecaă , îîi este

conferitaă personalitatea juridicaă printr-un act formal de concesiune, emanat de statul suveran. Procedaî nd

astfel, statul situeazaă biserica îîn raî ndul asociaţiilor, organizaţiilor ori societaă ţilor private, iar prin

Concordat el îîi acordaă o serie de concesiuni pe care le şi poate revoca dupaă cum crede de cuviinţaă . IÎn acest

caz, Concordatul nu este altceva decaî t o simplaă lege civilaă , internaă care, ca orice altaă lege, depinde îîn mod

exclusiv de autoritatea statului şi din care nu rezultaă nicio obligaţie cu caracter juridic. Ori, o astfel de

teorie este contraraă doctrinei catolice, deoarece Sfaî ntul Scaun este dotat cu o realaă personalitate juridicaă

internaţionalaă .

Diametral opusaă , teoria privilegiilor, consideraă caă biserica acordaă anumite privilegii ori drepturi statelor,

cu scopul ca acestea saă -i recunoascaă libertatea religioasaă care îîi este datorataă . Aceastaă teorie nu este decaî t

parţial conformaă cu natura lucrurilor şi cu istoria.

8

Cea de-a treia teorie este teoria contractualaă . Aceasta are la bazaă teoria potrivit caă reia valorile religioase

şi ale politicii au dobaî ndit fiecare, îîn timp, o configuraţie instituţionalaă . Statul, prin auto-

instituţionalizarea societaă ţii politice, iar biserica prin instituirea ei de caă tre Hristos. Biserica şi statul sunt

aşadar douaă instituţii. Din punct de vedere instituţional, biserica şi statul sunt mutual independente şi

autonome. De aceea, aceste douaă instituţii trebuie saă -şi stabileascaă singure, de vreme ce nu existaă nici o

altaă instituţie care saă le fie superioaraă , de comun accord (inaudibil). Argumentele teoriei contractuale

sunt urmaă toarele: Primul argument are îîn vedere faptul caă Sfaî ntul Scaun este subiect de drept

internaţional. Daî nd un Concordat, Sfaî ntul Scaun se prezintaă ca subiect autonom şi independent,

autoritate suveranaă , egalaă îîn faţa oricaă rui stat. Cel de-al doilea argument are îîn vedere procedeul prin care

se ajunge la stipularea unui Concordat. Este cel urmat pentru a se ajunge la îîncheierea de relaţii

diplomatice, conform cutumei internaţionale şi anume prezenţa plenipotenţialilor, solemnitatea

protocoalelor, schimbul de ratificaă ri. Cel de-al treilea argument, are îîn vedere conţinutul. Paă rţile

contractante, deşi îîşi revendicaă fiecare autoritate, exclusivaă . Cel de-al patrulea argument are îîn vedere

efectele tratatului. Paă rţile contractate, statul şi Sfaî ntul Scaun, au o serie de prevederi juridice, care trebuie

saă fie respectate şi la care nu se poate renunţa (inaubidil) nuanţat de clauza ,,Rebus sic stantibus” adicaă

lucrurile raă maî n aşa cum sunt. Aceastaă clauzaă îîşi extinde obligativitatea paî naă şi la aceia care deşi nu au

participat la stipularea tratatului, ar dori saă -l denunţe îîn mod unilateral.

Problema naturii juridice a concordatelor este o temaă fundamentataă , îîn jurul caă reia s-a declanşat îîn

secolul al XVII-lea o disputaă ce a evoluat pe tot parcursul secolelor XVIII - XIX şi paî naă îîn prima jumaă tate a

secolului XX şi îîn care existaă astaă zi pare saă se fi ajuns la un pact de convergenţaă cu privire la principiul

,,Pacta sunt servanda" acceptat ca normaă şi principiu al dreptului internaţional. Concordatele fiind

reglementate de dreptul natural şi de cel al popoarelor pentru care ,,Pacta sunt servanda" este o explicaţie

a procedurii de formare şi de punere îîn aplicare. Concordatele trec dincolo de legislaţia statelor

contractante, specificaî nd şi punaî nd îîn practicaă concesiunile reciproce. Un astfel de mod de lucru este

atestat, de exemplu, de caă tre Codul de Drept Canonic, care la Canonul al treilea stabileşte validitatea

convenţiilor stipulate, chiar atunci caî nd se aflaă îîn contrast cu acest nou cod promulgat îîn anul 1983.

Astfel, angajamentele asumate de Sfaî ntul Scaun prin ratificaă ri solemne nu se pot abroga şi nici nu se poate

face vreo derogare de la ele. De aceea, pentru a fi acceptat orice tratat internaţional, inclusiv Concordatul,

are nevoie de o ratificare solemnaă îîn parlament. O astfel de proceduraă de acceptare nu ar fi necesaraă dacaă

elementele stipulate îîn tratat ar fi prevaă zute de legislaţia obişnuitaă a statului.

Cu privire la originile principiului ,,Pacta sunt servanda", opiniile referitoare la originile acestui principiu

care asiguraă obligativitatea tratatelor şi care devin sursaă pentru normele (inaudibil). Pozitiviştii afirmaă caă

obligativitatea care provine din principiul ,,Pacta sunt servanda" este o normaă universalaă legataă de ideea9

de tratat. Ea se impune prin faptul caă doi sau mai mulţi subiecţi subscriu unui tratat. De aceea, obligaţia

este cu totul independentaă de voinţa contractanţilor. Aceastaă tezaă pune un accent pe ,,Opinio iuris sive

necessitatis", element formal al uzanţei. Uzanţa devine sursa dreptului îîn relaţiile reciproce, o

uniformitate constantaă îîn timp şi este îînsoţitaă de convingerea (inaudibil) stabilind principiul ,,Pacta sunt

servanda" ca fundament al concordatului, caî t şi al tratatelor internaţionale.

De fapt, orice tratat, chiar şi cel care are un caracter nedefinit este stipulat îîn funcţie (inaudibil) IÎntr-

adevaă r, se constataă adesea, schimbaă ri profunde ale circumstanţelor faţaă de paă rţi ale sale, astfel îîncaî t el sau

paă rţile sale afectate ajung saă devinaă inutil sau inutile, daă unaă toare sau chiar nedrepte. IÎn aceste cazuri,

clauza devine supapa de siguranţaă a tratatelor, a unei eventuale aplicaă ri excesiv de riguroase a

principiului ,,Pacta sunt servanda". Aceasta a fost adoptataă de caă tre biserica catolicaă caî nd Papa Pius al XII-

lea afirma îîn Enciclica sa ,,Sumi Pontificatus", la numaă rul 58, urmaă toarele: ,,Este adevaă rat caă odataă cu

trecerea timpului şi cu maturizarea substanţialaă a circumstanţelor neprevaă zute sau poate imprevizibile,

îîn momentul stipulaă rii, un tratat sau unele dintre clauzele sale pot saă devinaă sau cel puţin saă paraă

nedrepte sau imposibil de pus îîn practicaă sau prea îîmpovaă raă toare pentru una dintre paă rţi. Caă nd acest

lucru se îîntaî mplaă , trebuie imediat saă se procedeze la o discuţie corectaă (inaudibil) schimbaă rii profunde a

circumstanţelor unui tratat, nu ataî t suspendarea lui automataă şi îînceperea de tratative care saă ţinaă cont

de noile circumstanţe şi care saă ia, eventual, îîn consideraţie îînlocuiri sau suprimaă ri ale unor paă rţi. De

aceea, atunci caî nd se face analiza, trebuie saă se aibaă îîn vedere, nu doar principiul (inaudibil). Aceste trei

noţiuni au dezvoltat probleme importante îîn sfera dreptului internaţional.

IÎn concuzie, aş sublinia faptul caă îîn viaţa Concordatelor, are mai puţinaă importanţaă momentul negocierii,

cel al ratificaă rii sau al transformaă rii ori executaă rii lui, caî t mai ales interpretarea clauzei ,,Rebus sic

stantibus" îîn situaţia modificaă rii condiţiilor existente îîn momentul semnaă rii lui. IÎn astfel de situaţii este

afectat şi principiul obligativitaă ţii ,,Pacta sunt servanda". Dupaă cum am spus mai sus, şi Romaî nia a

îîncheiat un Concordat cu Sfaî ntul Scaun, ratificat îîn data de 25 mai 1929 de caă tre Senat şi patru zile mai

taî rziu, la 29 mai de caă tre Camera Deputaţilor. Ulterior statul romaî n a denunţat acest Concordat, mai

precis pe data de 17 iulie 1948.

ADRIAN NĂSTASE: Mulţumesc foarte mult paă rinte profesor pentru caă expunerea pe care atși faă cut-o. A

fost admirabilaă . Sunt convins caă dacaă ar trebui saă discutaă m tezele pe care ni le-aţi prezentat, numai pentru

aceste aspecte pe care le-aţi adus acum, îîn mijlocul nostru, ar trebui saă staăm mai multe ore pentru a

comenta. Tema sigur caă este pasionantaă , eu îîncerc saă maă reţin îîn a face prea multe comentarii, dar caî teva

comentarii aş dori saă fac, totuşi.

10

Problema Concordatului, din punctul meu de vedere, se leagaă paî naă la urmaă de subiectele care îîncheie

acordul respectiv. IÎn mod evident, dupaă tratatul de la Laterno, Sfaî ntul Scaun sau mai bine zis Papa, din

caî te am îînţeles eu, este şi şeful bisericii catolice dar este şi şeful unui stat, aşa cum a fost stabilit îîn relaţia

cu statul Italian. Vaticanul îîncheie tratate, Sfaî ntul Scaun îîncheie concordate. Existaă , au o naturaă identicaă .

Concordatul este practic o specie îîn genul proxim care este tratatul internaţional, prevaă zut de Convenţia

de la Viena, sau are o naturaă distinctaă .

Dacaă spunem natura juridicaă a Concordatului, de la îînceput consideraă m caă este vorba de un acord juridic.

Deci nu mai are rost saă mai mergem îîntr-o altaă zonaă , aceea a unor acorduri diferite. Dacaă Vaticanul este un

subiect drept atipic sau suis generis, cum spun juriştii, dacaă cele 44 hectare care reprezintaă teritoriul saă u

şi populaţia restraî nsaă pe care o are Vaticanul, pun îîntotdeauna îîn dificultate specialiştii îîn Drept

Internaţional de a include îîn totalitate Vaticanul îîntre subiectele Dreptului Internaţional, evident caă şi

natura acordurilor îîncheiate trebuie saă facaă distincţie, şi unii fac distincţie, şi distinsul paă rinte profesor, a

araă tat foarte clar, îîn doctrina privilegiilor, evident ceea ce prevaleazaă este tocmai dimensiunea spiritualaă .

Dar ceea ce cred caă este important, dincolo de aspectele care ţin de dreptul de legislaţie, de celelalte

aspecte care contureazaă identitatea de stat pentru Vatican, problema cea mai importantaă , care a fost

adusaă îîn discuţie, şi sigur caă este vorba de o succesiune pe care a-ţi urmaă rit-o de la relaţia bisericaă - stat,

apoi doctrina sau abordarea legataă de natura concordatelor şi evident aspectul legat de respectarea

Concordatului îîncheiat îîn 1927 de Romaî nia cu Sfaî ntul Scaun, spun Sfaî ntul Scaun pentru caă acordul de la

Laterano a fost îîncheiat ulterior.

IÎn aceste condiţii, aici vreau saă spun un lucru care cred caă trebuie avut îîn vedere. ,,Pacta sunt servanda",

principiul respectaă rii cu bunaă credinţaă a acordurilor internaţionale, este un principiu care are şi o bazaă

cutumiaraă şi are un fundament îîn Carta Naţiunilor Unite şi clauza ,,Rebus sic stantibus" nu funcţioneazaă

decaî t îîn Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor. Dar vreau saă spun un lucru care este cunoscut,

cred, de caă tre cei mai mulţi din aceastaă salaă : Romaî nia nu este parte, nu a ratificat privind dreptul

tratatelor tocmai din acest motiv, aceastaă prevedere care ar fi pus pentru unii sub semnul îîntrebaă rii

rezultatele sau efectele unora dintre marile tratate internaţionale la care Romaî nia ţine foarte mult. Şi

schimbarea condiţiilor fundamentale ar fi putut saă sugereze caă unele dintre acele tratate pot fi repuse îîn

discuţie.

Deci, pentru Romaî nia, clauza ,,Rebus sic stantibus", nefiind vorba de un fundament cutumiar aici, aşa cum

este vorba la ,,Pacta sunt servanda", este vorba de o regulaă convenţionalaă care sigur se aplicaă pentru

paă rţile care au ratificat Convenţia de la Viena. De aceea, acestaă construcţie şi aceastaă analizaă , cred caă

trebuie saă ţinem seama şi de acest aspect special care este legat de anumite considerente politice, juridice,

pe care Romaî nia le-a avut şi îînainte de 1989 şi dupaă 1989. 11

IÎn orice caz, problema ca atare, este extrem de interesantaă şi din punct de vedere teoretic şi din punct de

vedere practic. Sigur, concordatele au funcţionat masiv îîn perioada interbelicaă . IÎn ceea ce priveşte

Concordatul cu Romaî nia, aş vrea saă -l ascultaă m îîn continuare pe IÎnalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Ioan

Robu şi dupaă aceea, sigur, vom comenta sau îîn orice caz vom discuta şi aceste aspecte.

MITROPOLITUL IOAN ROBU: Domnule Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, şi daţi-mi voie saă vaă spun

domnule Prim-Ministru, Excelenţa Voastraă Nunţii Apostolici, domnule Academician, domnilor

Academicieni, doamnelor şi domnilor, daţi-mi voie saă stau jos, vaă vaă d pe toţi acum, vaă rog daţi-mi voie saă

stau jos. Vaă mulţumesc.

Acum am saă vorbesc la microfon. Am intitulat intervenţia mea ,,Concordatul dintre Romaî nia şi Sfaî ntul

Scaun. Privire retrospectivaă". Spuneam mai îînainte domnului Adrian Naă stase caă am faă cut o mare afacere

cu aceastaă îîntaî lnire a noastraă . Eu am propus tema concordatului pe bazaă caă episcopul meu auxiliar este

specialist pe tema Concordatului şi el va fi vorbitorul principal. Şi, la urmaă , am ajuns eu saă vorbesc despre

Concordat, dumnealui fiind acum ocupat cu altceva. Oricum, vaă rog saă fiţi siguri caă ceva pot saă vaă

îîmpaă rtaă şesc din cele pe care le veţi asculta acum.

Aşadar, istoria Concordatului dintre Romaî nia şi Sfaî ntul Scaun îîşi are originea îîn politica guvernelor

Romaî niei, care îîncepaî nd cu a doua jumaă tate a secolului al XIX-lea au caă utat îîn mod continuu un sprijin

internaţional pentru recunoaşterea suveranitaă ţii şi a independenţei teritoriului naţional, lucru foarte

important. Prima tentativaă de realizare a Concordatului s-a îînregistrat la jumaă tatea secolului al XIX-lea,

1859-1863, imediat dupaă Unirea Principatelor Romaî ne, îîn timp ce a doua îîncercare a avut loc dupaă

Independenţa Statului Romaî n, 1877, şi proclamarea Regatului Romaî niei, 1881. IÎn ambele cazuri,

eforturile au fost iniţiative ale statului Romaî n, care dorea astfel saă -şi consolideze relaţiile internaţionale,

obţinaî nd recunoaşterea din partea Sfaî ntului Scaun.

Noua configurare a Europei, imediat dupaă Primul Raă zboi Mondial, ca şi noile realitaă ţi politice interne ale

Romaî niei care realizase unirea tuturor provinciilor sale îîn 1918, au influenţat îîn mod decisiv şi decizia

Sfaî ntului Scaun de a finaliza tratativele, de a îîncheia Concordatul cu Romaî nia. Scopul era acela de a

reglementa relaţiile politice cu statul Romaî n şi îîn acelaşi timp de a restabili relaţiile îîntre statul Romaî n şi

biserica catolicaă din Romaî nia. Se cuvine amintit caă la jumaă tate secolului al XIX-lea, 1853, Sfaî ntul Scaun

crease îîn Transilvania o administraţie eclezialaă pentru biserica romano-catolicaă , îîn 1883 a îînfiinţat

arhiepiscopia catolicaă din Bucureşti, iar îîn 1884 a îînfiinţat diaceza din Iaşi. Deci acestea au fost îînainte de

Concordat.

Documentele din arhiva Vaticanului, precum şi maă rturiile principalilor protagonişti din partea statului

Romaî n, dovedesc faă raă umbraă de echivoc, caă toate guvernele Romaî niei care reprezentau cele mai12

importante partide politice ale timpului, au dorit îîncaă de la îînceput saă ajungaă la semnarea unui acord

onest şi durabil cu Sfaî ntul Scaun. Dar pentru aceasta au fost necesare tratative care au demonstrat

excepţionala determinare şi pregaă tire a negociatorilor romaî ni, conştienţi caă textul final al Concordatului

trebuia saă ţinaă cont, pe de-o parte de dreptul canonic al bisericii, iar pe de altaă parte de opiniile

episcopilor din ţaraă , a episcopilor catolici. Durata oarecum lungaă a tratativelor, invocataă adesea de criticii

Concordatului, se explicaă şi prin faptul caă ambele paă rţi au aşteptat realizarea şi aplicarea îîn Romaî nia a

unui pachet legislativ care faă cea posibilaă îîncheierea tratatelor internaţionale dar şi a acestui tratat, a

Concordatului. Este vorba de Constituţia Romaî niei din 1923, apoi de Legea de Organizare a Bisericii

Ortodoxe Romaî ne din 1925 şi Legea Cultelor din 1928. Documentele de arhivaă confirmaă maă rturiile

diplomaţilor romaî ni, şi anume caă Sfaî ntul Scaun a adoptat îîn permanenţaă o atitudine îînţelegaă toare faţaă de

cererile şi observaţiile paă rţii pentru a evita îîntaî rzierea tratativelor. Acest lucru se va observa şi îîn 1928,

atunci caî nd Sfaî ntul Scaun prin intermediul Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti din simpla voinţaă de a

face ca tratatul saă fie caî t mai curaî nd supus dezbaterii îîn parlament pentru a fi ratificat a aceptat

observaţiile ministrului de externe romaî n la interpretatrea unor articole din Concordat. A existat îînsaă , un

punct asupra caă ruia Sfaî ntul Scaun nu a faă cut concesii. Constituirea ierarhiei catolice care era un atribut

exclusiv al Sfaî ntului Scaun, al bisericii. Sș i caî nd spun constituirea ierarhiei catolice, nu trebuie saă ne

gaî ndim la un singur act faă cut odataă pentru totdeauna ci, mai de grabaă la o succesiune de acte îîn timp, care

saă asigure bisericii aceleasș i drepturi de a numi, de a constitui ierarhia catolicaă . Pentru caă ar fi putut,

simplu, odataă ce ar fi fost faă cut Concordatul, am ierarhia catolicaă îîn toataă tșara, îîn toate diacezele sș i apoi,

dupaă un timp, nu mai pot merge mai departe cu reconstruirea ei, caă ci asșa se îîntaî mplaă , mor sș i episcopii

catolici ca sș i cei ortodocsș i.

Ataî t negociatorii romaî ni, sprijinitși sș i de familia regalaă , îîmpreunaă cu partidele politice, caî t sș i semnatarii

concordatului sș i al legii de ratificare al acestuia, au scos îîn evidentșaă faptul caă semnarea tratatului a

contribuit considerabil la sporirea prestigiului politic al Romaî niei. E suficient saă -i amintim îîn acest sens

pe minisș trii Duca sș i Aurel Vlad care, referindu-se la importantșa Concordatului, afirmau caă era Concordatul

cel mai favorabil îîncheiat paî naă acum din punctul de vedere a statului Romaî n. Toate guvernele Romaî niei

care au dovedit continuitate îîn principiile politicii externe, inclusiv îîn ceea ce privesște Concordatul, au

îîntșeles necesitatea îîncheierii acestuia sș i valoarea lui. Este suficient saă amintim unul din avantajele pe care

ratificarea Concordatului le-a adus pentru Romaî nia, aspect care a avut un rol decisiv atunci caî nd senatorii

sș i deputatșii l-au ratificat îînainte de 1929. Prin stabilirea granitșelor Romaî niei, s-a realizat un pas

important îîn consolidarea statului Romaî n.

Sș i ca orice proiect bun, trebuia criticat sș i Concordatul. Totusș i îîn ce privesște contestaă rile Concordatului,

îînregistrate îîn acea vreme, trebuie reamintit faptul caă acestea nu au fost semnificative. Iar importantșa lor13

a fost exagerataă îîn unele lucraă ri cu caracter polemic. Astfel, asșa cum era de asșteptat, atitudinea cea mai

criticaă a fost a reprezentantșilor ierarhiei ortodoxe, îîn frunte cu Mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Baă lan.

S-a putut desprinde îînsaă , caă ierarhia ortodoxaă , nu a atacat ataî t Concordatul semnat la 10 mai 1927, caî t

ideea Concordatului îîn sine. O a doua tșintaă a criticilor au fost guvernele romaî nesști implicate, acuzate de

traă dare, prin semnarea unui Concordat considerat cel mai mare pericol natșional pentru poporul romaî n.

Vasile Goldisș , o personalitate expertaă îîn domeniul Concordatului, afirma îîn 1928 caă protestele clerului

ortodox îîmpotriva Concordatului, erau mai de grabaă manifestaă ri platonice ale unor sentimente vagi de

nelinisș te fatșaă de un necunoscut. Goldisș mai afirma caă Biserica Ortodoxaă Romaî naă nu avea nici un motiv

pentru a adopta o pozitșie ataî t de vehementaă îîmpotriva Concordatului deoarece interesele sale nu erau

lezate îîn niciun fel. Biserica Ortodoxaă , scria Goldisș , manifestase mai de grabaă o invidie nejustificataă . Al

doilea grup de protestatari îîl reprezentau caî tșiva oponentși maghiari din Transilvania sș i Ungaria, catolici sș i

reformatși, care sș i-au exprimat nemultșumirile cu caracter politic sș i religios. Acest lucru trebuie îîntșeles îîn

contextul unei animozitaă tși reale îîntre minoritatea maghiaraă sș i statul romaî n. Saă nu uitaă m, Concordatul

consfintșea sș i Unirea din 1918, Unirea cea Mare. Critici sș i retșineri au fost sș i din partea bisericii romano-

catolice, ca retșeta criticilor saă fie caî t de caî t completaă . Nici Arhiepiscopul Latin de Bucuresști, Netzhamer, nu

era multșumit de perspectiva deschisaă a pregaă tirii Concordatului, cu prezentșa la Bucuresști a unui

Mitropolit greco-catolic. El s-a alaă turat astfel atitudinii ortodoxe, care nici ea nu era bucuroasaă saă aibe aici,

la Bucuresști, un Mitropolit greco-catolic. Trebuie saă recunoasștem caă negocierile nu au fost deloc usșoare îîn

aceste conditșii.

Asș aminti, lungile tentative purtate de reprezentantșii Romaî niei sș i ai Vaticanului, atunci caî nd a fost vorba

de juraă maî ntul de credintșaă din partea preotșilor catolici sș i de programa studiilor îîn semnaă rile diacezane.

Juraă maî ntul de credintșaă , din partea preotșilor catolici, era cerut de Legea Cultelor. Sfaî ntul Scaun a refuzat

mereu cu fermitate acest lucru, reafirmaî nd caă niciodataă îîn trecut nu fusese inclusaă o cerere similaraă îîntr-

un text de Concordat. IÎn plus, reprezentantșii Sfaî ntului Scaun aduceau ca argument faptul caă nici preotșii

ortodocsș i nu erau obligatși saă presteze un juraă maî nt similar.

IÎn sfaî rsș it, reafirmau caă ar fi trebuit saă ajungaă juraă maî ntul Episcopilor, pe care Sfaî ntul Scaun l-a acceptat îîn

formula propusaă de guvern, îîn care ei promiteau fidelitate totalaă fatșaă de rege, constitutșie sș i legile tșaă rii, îîn

numele lor personal ca episcopi, dar sș i îîn numele preotșilor. Cu programa studiilor îîn seminariile catolice, a

fost o altaă dezbatere destul de aprinsaă , deoarece s-a insistat asupra necesitaă tșii ca proiectele saă fie

comunicate autoritaă tșii guvernului, pentru caă se dorea o concordantșaă cu proiectul legii pentru regimul

general al cultelor.

Dupaă tratative extenuante, s-a ajuns la formula îîn care s-a acceptat ca ministerul saă fie doar informat

asupra programelor de inspectșie sșcolaraă . Pe de altaă parte, îîn seminarii trebuie saă se studieze limba sș i14

istoria natșionalaă , îîn conformitate cu programa stabilitaă de autoritatea bisericeascaă , îîn îîntșelegere cu

ministerul competent, îîn asșa fel îîncaî t, saă nu aibaă loc o ingerintșaă îîn studiile teologice sș i saă fie compatibile

cu caracterul religios. Putem spune caă prin Concordat erau reglementate organizarea sș i drepturile

bisericii catolice îîn interiorul statului romaî n unitar, faă raă vreun avantaj al bisericii catolice îîn comparatșie

cu biserica ortodoxaă romaî naă sau cu alte culte.

Parafrazaî nd caî tșiva politicieni ai vremii, putem spune caă prin Concordat, biserica catolicaă nu a primit alte

drepturi îîn afaraă de cele garantate de constitutșie sș i de legea cultelor sș i nu a primit nimic îîn plus fatșaă de

ceea ce poseda deja îîn acel moment. Sș i vaă dau un exemplu. IÎn Concordat s-a discutat îîndelung despre

sșcolile confesionale, sșcoli confesionale avea biserica catolicaă dar sș i alte culte. Biserica Ortodoxaă Romaî naă

nu avea. Dar îîn momentul caî nd s-a discutat Concordatul, biserica catolicaă deja avea sșcoli, avea sșcoala de la

Bucuresști din 1823, apoi cred caă îîn 1852 au fost îînfiintșate sșcolile pentru fete de caă tre doamnele engleze de

pe Pitar Mosș , sș i îîn 1861 Sș coala de baă ietși, îînfiintșataă de fratșii sșcolilor cresștine. Asșa îîncaî t, îîn momentul

Concordatului se consfintșesș te un lucru deja existent, functșional, Sș coala Confesionalaă , catolicaă . Sigur caă

episcopii au avut de luptat pentru ca saă introducaă îîn sistemul sșcolar romaî nesc, sșcoala confesionalaă

catolicaă pentru caă ortodocsș ii nu aveau acest lucru sș i, sigur, mentalitatea colectivaă nu accepta noutaă tșile,

mai ales noutaă tșile catolice. Sș i cum era sșcoala, cu vesșnica acuzaă , tentativaă de prozenitism sș i asșa mai

departe.

Oricum sș i dupaă 1989, eu am vaă zut ce îînseamnaă saă intervii cu ceva din parte catolicaă care nu s-a mai auzit

îîn lumea ortodoxaă . Sș i sigur, am avut probleme sș i cu îînceputul sșcolilor catolice, a unui liceu de aici din

Bucuresști, a unui colegiu. Mereu s-a pus, sș i e firesc saă se punaă , problema comparatșiei, biserica ortodoxaă

are? Dacaă nu are de ce saă avetși voi? Sigur la sșcoli merge, treacaă meargaă , dar a mai intervenit la un moment

dat un lucru interesant. Am avut solicitaă ri, mai ales pe linie italianaă , saă facem sș i noi un centru la Contantșa,

un fel de club pentru marinarii catolici care vin din toataă lumea. Sș i au venit reprezentantșii, au îîncercat îîn

diferite feluri, nu s-a ajuns la niciun rezultat. De ce? S-a spus, Biserica ortodoxaă are? Nu are. Atunci voi de

ce saă avetși? Sș i paî naă la urmaă nu s-a faă cut. Este un bar undeva deschis dar nu se cheamaă ceea ce avem îîn

toataă lumea, un centru pentru marinarii catolici, care circulaă din port îîn port ca saă gaă seascaă o casaă , saă

spunem, o altaă casaă ca la ei îîn tșaraă . Sș i de aceea spun, ca saă aibaă sșcoalaă , biserica a luptat îînainte de

Concordat.

Concordatul de fapt consfintșea o stare de lucruri sș i nu numai a bisericii, a sșcolilor dar sș i a diacezelor. Saă ne

gaî ndim, diacezele erau constituite îîn momentul Concordatului. Ele s-au constituit, îînsaă , nu faă raă greutate.

Concordatul, simplu, trage concluzia existentșei lor. Dar ce interesa biserica prin îîncheierea Concordatului,

era tocmai continuitatea sistemului diecezan îîn Romaî nia, îîn biserica de ambele rituri din Romaî nia.

15

Maă scuzatși caă m-am îîndepaă rtat, de asta am scris, ca saă nu maă îîndepaă rtez. Deci, cum este cunoscut deja, pe

data de 10 mai 1927, dupaă tratative lungi sș i intense, reprezentantși ai Guvernului Romaî niei sș i cei ai

Sfaî ntului Scaun, au semnat textul Concordatului. Sș i din partea Romaî niei a semnat textul Vasile Goldisș ,

ministrul Cultelor de atunci, îîmpreunaă cu ministrul Penescu, care era ministrul de atunci de pe laî ngaă

Sfaî ntul Scaun, din partea Romaî niei. Iar din partea Vaticanului a fost Pietro Gaspari.

Ministrul Cultelor, Aurel Vlad, a fost acela care a prezentat Senatului sș i Parlamentului textul Concordatului

pentru a fi ratificat. Sș i el a fost ratificat la 27 mai 1929, iar de Parlament la 29 mai 1929.

Domnule presședinte, noi nu am planificat saă avem îîntaî lnirea de astaă zi la un aniversar. Dar sunt lucruri

care nu se îîntaî mplaă , eu cred caă sunt providentșiale, uitatși-vaă , faă raă saă fi stabilit, caă ne-am îînvaî rtit îîntre zilele

28, 29 sau 30, din alte motive am spus 29, dar 29, asșa a fost.

Ce contșine Concordatul? Nu vaă speriatși caă nu iau toate articolele la raî nd, dar am saă îîmi amintesc caî teva

titluri. Textul contșine 24 de articole care garantau libertatea practicilor religioase catolice pe teritoriul

Romaî niei, aminteau de constitutșia ierarhiei catolice pentru riturile grec, latin sș i armean, ca sș i organizarea

de diaceze doar îîn interiorul frontierelor tșaă rii, garantau raporturi dintre Sfaî ntul Scaun sș i biserica romano-

catolicaă din Romaî nia, reglementau modalitaă tșile de alegere a episcopilor sș i formula de juraă maî nt sș i

rugaă ciunea pentru suveran, garantau deplina liberate a episcopilor îîn exercitarea functșiilor lor

ecleziastice sș i îîn administrarea diacezelor sș i asșa mai departe.

IÎn acest fel, sșcolile catolice, nu m-am mai referit la ele, au cunoscut, dupaă 1827, o evolutșie faă raă precedent

ataî t din punct de vedere calitativ caî t sș i cantitativ. Aflate direct sub autoritatea episcopilor, aceste sșcoli s-

au bucurat de un prestigiu special îîn timpul perioadei interbelice, dar sș i dupaă , reprezentaî nd o experientșaă

educativaă reusș itaă , dar care a fost distrusaă ulterior îîn totalitate de reformele comuniste din 1948.

Imediat dupaă instaurarea regimului communist, guvernul a îînceput o adevaă rataă campanie de denigrare a

bisericii catolice sș i a Sfaî ntului Scaun, violaî nd îîn mod grav sș i dispretșuind uzantșele internatșionale, parte a

dispozitșiilor Concordatului cu Sfaî ntul Scaun. S-au îînregistrat îîn acest caz, numeroase abuzuri sș i presiuni

din partea regimului îîmpotriva bisericii catolice de ambele rituri, din Romaî nia, care reprezentau îîn

acelasș i timp, îîncaă lcaă ri ale Concordatului. La data de 19 iulie 1948, guvernul Romaî niei a anulat unilateral

Concordatul semnat îîn anul 1927 cu Sfaî ntul Scaun, ca sș i acordurile ulterioare survenite îîn ratificarea

tratatului. Caă ci îîn afaraă de textul Concordatului, au avut loc sș i ulterioare acorduri îîntre Romaî nia sș i Vatican,

acorduri care de mai multe ori se îîntorceau spre o îîntșelegere mai precisaă a textului Concordatului.

Negarea Concordatului a determinat sș i o stare de panicaă îîn raî ndul populatșiei catolice din Romaî nia, care

vedea îîn actul de anulare unilateral al Concordatului, o probaă evidentaă caă regimul comunist nu era dispus

îîn niciun fel, nici saă respecte legislatșia internaă , nici saă o respecte pe cea internatșionalaă .

16

Am convingerea, caă dacaă Concordatul nu ar fi fost anulat, el ar fi putut saă devinaă un instrument util pentru

toate celelalte culte din Romaî nia, îîn timpul comunismului. Am aceastaă convingere pentru caă statul nu

putea saă respecte doar o bisericaă sș i pe celelalte saă le uite, mai ales caă trebuia saă uite o bisericaă foarte

puternicaă , biserica ortodoxaă sș i biserica greco-catolicaă la fel. Dar raă maî ne o convingere. Din paă cate,

consecintșele imediate ale anulaă rii unilaterale ale Concordatului, au fost dintre cele mai grave. Treptat a

fost adoptataă o legislatșie anti eclezialaă care sș tergea din viatșa publicaă orice urmaă din prevederile

Concordatului, biserica greco-catolicaă unitaă cu Roma, era scoasaă îîn afara legii, iar biserica romano-catolicaă

a fost supusaă unei puternice presiuni, cu scopul evident de a impune un statut prin care se dorea

îînfiintșarea unei biserici catolice îîn Romaî nia, care saă nu aibaă nicio legaă turaă cu biserica Romei, cu Sfaî ntul

Scaun. Un proiect care din fericire a esșuat.

Doresc saă amintesc caă relatșiile dintre Sfaî ntul Scaun sș i Romaî nia au fost îîntrerupte caî teva decenii sș i reluate

ulterior, îîn anul 1990, faă raă a repune îîn discutșie problema Concordatului. Vreau saă vaă aduc un exemplu din

cele multe, dintre ataî tșia oameni care dupaă anularea Concordatului au avut de suferit, din toate bisericile,

din toate cultele. Dar maă refer la o personalitate din biserica noastraă , provenitaă din biserica catolicaă ,

Monseniorul Vladimir Ghica. El a fost omul care a avut simtșul bisericii sș i care a raă mas pe loc, îîn Romaî nia,

desș i avea ocazia saă plece din tșaraă , departe de iadul comunist. Dar a raă mas. A raă mas pentru a fi cu poporul

romaî n sș i cu biserica din care faă cea parte. Ori, de ce spun lucrul acesta, ca o obligatșie pe de-o parte, fatșaă de

el, caă sș i-a dat viatșa din dragoste fatșaă de poporul romaî n sș i de biserica din care faă cea parte, pe de-o parte,

iar pe de altaă parte, ca saă vaă fac o invitatșie tuturor, chiar dacaă nu vetși primi invitatșia, pe 31 august, noi vom

avea beatificarea Monseniorului Ghica, recunoscut ca martir al bisericii catolice. Va fi liturghia la

Romexpo, catedrala noastraă e prea micaă , am spus o facem acolo gaî ndindu-maă caă vetși veni sș i voi sș i ca saă

îîncaă pem bine la Romexpo. Vaă invit, asșadar, la liturghia din 31 august, orele 11.00. Suntetși invitatșii nosștri.

Vaă multșumesc.

ADRIAN NĂSTASE: IÎnalt Prea Sfintșia Voastraă , vaă multșumesc foarte mult pentru aceastaă analizaă , pentru

invitatșie, pentru cuvintele pe care le-atși rostit, pentru ideile pe care le-atși adus aici, pentru dezbatere.

Sigur caă acesta este subiectul cel mai delicat, saă spunem, pentru îîntreaga dezbatere de astaă zi sș i probabil

caă ar fi foarte multși cei care ar prezenta puncte de vedere oarecum diferite. Cei care l-au citit pe Onisifor

Ghibu, cei care l-au citit, sștiu eu, pe Valeriu Anania, sunt multși care au considerat îîntr-o cheie complet

diferitaă , ceea ce s-a îîntaî mplat, felul îîn care s-au desfaă sșurat negocierile pentru finalizarea Concordatului sș i

implicatșiile sale.

Evident caă , îîn Ardeal mai ales, acest subiect era sș i foarte sensibil. Unele dintre teme, asșa cum le sș tiu eu, nu

avem vreme saă le discutaă m acum, astaă zi, aici, ele prezentaî nd foarte mult interes pentru vremea aceea. Sș i17

de aceea, îîn parlament, dezbaterile au fost extrem de dure, initșiativele pentru denuntșarea Concordatului

au existat îîn mai multe raî nduri, baă taă liile politice îîn mare maă suraă poate sș i pentru ratșiuni de rotativaă

guvernamentalaă , au reprezentat, au îînsemnat, una dintre temele cele mai sensibile. Au fost aici, pe de-o

parte guvernul Averescu, dar sș i Iuliu Maniu care a sprijinit ratificarea Concordatului. Echipele care îîn

perioada aceea au îîncercat, pe de-o parte saă clarifice prin declaratșii interpretative unele dintre aspectele

care tșineau mai curaî nd de dreptul canonic sau de notșiuni mai putșin obisșnuite sau cunoscute îîn diplomatșia

traditșionalaă .

Inclusiv Nicolae Titulescu a îîncercat îîn 1928 saă obtșinaă unele clarificaă ri pentru unele dintre aceste

prevederi. Acum, sigur caă discutșia din punctul de vedere al bisericii ortodoxe, a avut sș i o anumitaă

componentaă de îîncercare de a proteja ceea ce paă rea îîntr-un fel, mai ales pentru zona de sud sș i zona de est,

o invadare a spatșiului religios sș i consemnarea la nivelul statului, îîn mod diferit de formulele din Grecia

sau din alte paă rtși, un alt rol sau punerea îîn semn de egalitate îîntre biserica traditșionalaă , biserica

dominantaă , cum era ea numitaă , sș i biserica catolicaă .

Aceastaă baă taă lie s-a simtșit extrem de puternicaă îîn perioada interbelicaă . Problema, din punctul meu de

vedere, este dacaă aceastaă formaă , care era din punctul de vedere al Vaticanului îîn traditșia unor tratate care

îînsemnau mecanisme de protectșie pentru minoritaă tșile etnice sș i îîn acea perioadaă au existat foarte multe

astfel de tratate, inclusiv vizaî nd populatșia din Romaî nia. Aceastaă formulaă era sș i o îîncercare, mai ales

pentru Romaî nia, dupaă schimbaă rile de dupaă Primul Raă zboi Mondial, o formulaă de protectșie din partea

bisericii catolice, a ceea ce paă rea a fi o minoritate religioasaă . O comunitate care avea nevoie de un anumit

tip de protectșie.

IÎntrebarea mea, retoricaă la acest moment, este dacaă îîn conditșiile actuale, aceste formule, aceastaă formaă de

îîntșelegere, Concordatul, avaî nd aceste obiective, cel putșin sub anumite aspecte, se mai justificaă ?

Sigur, fiind vorba de o bisericaă care spre deosebire de biserica ortodoxaă nu este autocefalaă , ci are nisș te

legaă turi necesare cu Sfaî ntul Scaun, evident caă apar unele chestiuni care au nevoie de anumite reguli care

saă fie stabilite. Dar conditșiile, contextual, sunt mult modificate. Nu sunt un specialist îîn aceastaă materie sș i

îîmi cer scuze pentru aceastaă intruziune îîntr-o zonaă care este este extrem de sensibilaă , dar cred caă multe

dintre schimbaă rile care au avut loc dupaă îîncheierea Raă zboiului Rece îîn Europa de Raă saă rit, creeazaă conditșii

asșa cum s-a sș i vaă zut prin vizita istoricaă a Sș efului bisericii catolice la Bucuresști, îîntr-un moment

extraordinar. Sprijinul acordat pentru proiecte politice deosebite, vizita unui Patriarh ortodox la Vatican,

care a reprezentat de asemenea un moment de istorie.

Toate aceste lucruri ne arataă caă suntem îîntr-un alt context sș i de aceea, probabil caă , lectșia aceasta de istorie

ne poate ajuta saă îîntșelegem cum a functșionat lumea îîn care Romaî nia s-a situat îîn perioada interbelicaă , dar

saă facem o comparatșie sș i saă gaî ndim sș i la timpurile pe care noi le traă im acum. Am faă cut acest comentariu18

ceva mai lung, dar sștiu caă vretși saă -l ascultatși îîn continuare pe domnul profesor Raă zvan Theodorescu,

domnul ministru al Culturii sș i Cultelor sș i care sunt convins caă vaă va da explicatșii sș i mai bune pe aceste

subiecte. Vaă rog, domnule profesor.

RĂZVAN THEODORESCU: Vaă multșumesc domnule presședinte Adrian Naă stase, IÎnalt Prea Sfintșiile Voastre,

dar datși-mi voie, pentru caă sunt cu 24 de ore îînaintea unei interventșii chirurgicale la un genunchi, o saă vaă

rog saă pot sta jos.

Vaă maă rturisesc caă m-am simtșit ataî t de bine la Fundatșia Titulescu sș i de aceea sunt ataî t de casual îîmbraă cat,

îîntr-ataî ta sobrietate, vin din examenul de la facultate, unde ca o altaă potrivire, IÎnalt Prea Sfintșia Voastraă ,

studentșii mei au avut a trata relatșiile îîntre ortodocsș ie sș i catolicism îîntre Conciliul de la Lyon sș i Conciliul de

la Florentșa. Deci, maă vedetși îîntr-o atmosferaă , continuaî nd discutșiile, atunci caî nd îîl ascultam cu mult interes

sș i am îînvaă tșat foarte mult dintr-un domeniu îîn care sunt total nepriceput, de la dumneavoastraă , domnule

profesor, de la IÎnalt Prea Sfintșia Sa sș i de la presședintele nostru, specialist îîn drept constitutșional, dar

ascultaî ndu-l pe colegul Dancaă , care este mai nou coleg de Academie, este Membru Corespondent al

Academiei Romaî ne, eram transportat doar îîn atmosfera de azi dimineatșaă sș i a comentariilor care îîn

ultimele zile s-au faă cut, îîn legaă turaă cu o carte a mea, recent tipaă ritaă , îîn impresionatul tiraj de trei sute de

exemplare, care se numesște „Cele douaă Europe”, unde discutșia mea este de un anumit tip, pornind de la

argumente istorice, sș i îîndraă znesc saă spun sș i culturale sș i teologice, eu fiind, am mai vorbit despre acest

lucru aici, partizanul ideii caă nu existaă o unitate europeanaă , din fericire, caă sunt douaă Europe, una

ortodoxaă sș i alta catolicaă sș i protestantaă , complementare, divergente, acum amicale sș i îîn niciun caz nu

formeazaă o cazarmaă europeanaă .

Dar plecaî nd de aici, vreau saă vaă spun caî t de impresionat sunt caă Fundatșia Titulescu organizeazaă o

asemenea dezbatere pe o tematicaă foarte specialaă , de drept constitutșional pe fond, dar sș i de istorie

culturalaă îîn genere. Eu am fost impresionat acum douaă zeci sș i ceva de ani de incultura a destui membrii al

Crune-ului, care descopereau cu uimire problema confesionalaă , îîn vremea evenimentelor de la Taî rgul

Muresș . Eram presședinte al televiziunii sș i mi se puneau tot felul de îîntrebaă ri, eram chemat, intervievat, se

afla cu uluire caă secuii sunt catolici sș i caă ceilaltși sunt calvini sș i unitarieni îîn spatșiul Muresșului sau al

Salontei, erau nisș te uluiri pe care eu le-am îîntșeles imediat. Erau uluirile chiar sș i ale unor lideri politici

importantși, uluirile unei lumi care fusese private îîn vremea aceea la orisș ice discutșie referitoare la istoria

religioasaă sau istoria confesionalaă a Europei.

Mai taî rziu am descoperit lumea occidentalaă , îîntr-o necunoasștere a acestor aspecte, americanii de la

Harvard lanseazaă mai demult, frumoasa tezaă a lui The King Country Syndrom, sindromul tșaă rilor îînrudite.

Cum? Confesional sș i religios. A pus îîntrbarea ce va fi caî nd dispare comunismul? Ce ciocnire va mai fi îîntre19

lumea vesticaă sș i cine îîi va lua locul? Raă spunsul a fost: va veni acest schimb, care s-a verificat imediat cu

destraă marea Iugoslaviei, cu formulele politice sș i confesionale, Croatșia sș i Slovenia sprijinite îîn primul raî nd

de Vatican, Austria, Germania, comunistul Eltșan, transformat îîntr-un mare ortodox, sprijinind pe

comunistul Milosșevici, devenit sș i el un mare ortodox sș i, cireasșa de pe tort, momentul caî nd Arabia Sauditaă ,

Turcia, Irak-ul, Iran-ul, au anuntșat sprijinul lor pentru Bosnia sș i Hertșegovina. Era o eclatantaă dovadaă caă

politologii de la Harvard nu se îînsșelaseraă .

Mai taî rziu, aceastaă necunoasștere a elementelor confesionale sș i religioase, au determinat, poate vaă amintitși

acel moment caă nd doi politicieni occidentali, germanul Klaus Kinkle sș i belgianul Goethe Martens au

crezut caă pot saă reia cuvaî ntul Papei Pius al II-lea, ,,Europeus sivae cristianus”, dar îîn nisș te conditșii cu totul

special ale cruciadelor virtuale sș i au spus, Uniunea Europeanaă este un club cresștin. Sș i a doua zi pe staă zile

Bruxelles-ului sș i Berlin-ului erau miile, sutele de mi de islamici care strigau: „Sș i noi suntem europeni!”.

Aceastaă problemaă , ataî t de sensibilaă , nici la noi nu a fost discutataă . Iataă aici, la Fundatșia Titulescu,

pornindu-se de la acest element, la care eu nu maă pricep caî tusș i de putșin, am de îînvaă tșat foarte mult, al

Concordatului, se discutaă asemenea chestiuni. Eu, îîn caî teva cuvinte, pot saă depun maă rturie pentru un

lucru foarte precis, nu pentru caă presședintele Fundatșiei se numesște Adrian Naă stase, dar vreau saă spun caă

fiind membru al guvernului Naă stase sș i ministru al Culturii sș i Cultelor, am avut a continua o politicaă a

guvernelor anterioare, a guvernului Isaă rescu sș i guvernului Radu Vasile, îîn materie de relatșii cu Vaticanul.

Atși mentșionat, mentșionaă m îîntotdeauna, acea vizitaă a Papei, a unui Papaă . Eu vaă maă rturisesc caă sunt

ortodox sș i descendent al unui episcop ortodox, dar acest Papaă catolic a fost pentru mine sș i raă maî ne pentru

mine, pentru tot restul vietșii, cea mai covaî rsș itoare personalitate pe care am îîntaî lnit-o, sș i am îîntaî lnit-o de

douaă ori. Vreau saă vaă spun caă la Vatican, discutșiile care au avut loc, Papa o dataă m-a primit îîn calitatea mea

de ministru, am fost putșin bizantin, ca orice ortodox, sș i i-am multșumit pentru o scrisoare apostolicaă din

1995, îîn care Carol Voitilaă explica lumii catolice ce sursaă reprezentau capadocienii, caă acolo se gaă sesște

genuind, marea sș i exprimat îîn grecesște, marea credintșaă care trebuie saă stea îîn fatșa îîntregii lumi cresștine,

mai apoi despaă rtșite, referirea mea la ,,Orientale lumen”, avea un singur martor, presședintele Ion Iliescu, s-

a transformat îîntr-un lucru care m-a impresionat, mi-a tșinut maî na vreo cinci minute sș i mi-a vorbit despre

valoarea ortodocsș iei. E greu de spus ce a fost Carol Voitilaă , sș i vaă spun eu, un ortodox fervent. A doua oaraă

am avut sșansa, nu maă refer la lucruri care maă depaă sșesc, legislatșia, dar îîn freimul acestei legislatșii, acestui

Concordat, care sș i eu cred caă nu trebuie saă mai existe îîn noua structuraă europeanaă , am putut face caî teva

lucruri, prin marea bunaăvointșaă sș i îîntșelegere a caă peteniilor Vaticanului, dincolo de Carol Voitilaă . Vreau saă

vaă spun caă , o îîntaî lnire pentru mine de neuitat, continuataă sș i la Bucuresști mai apoi, a fost cardinalul Paul

Poupard, care era omologul meu, ministrul culturii. Aveam I had my dream, ca saă spun, sș i gratșie

binecuvaî ntaă rii Papei, care era îîn faza sa de boalaă avansataă , dar ne-a primit totusș i, sș i gratșie lui Paul20

Poupard, am putut face expozitșia Sș tefan cel Mare. Unde? IÎn Saloanele Sixtine. I-am vorbit despre

scrisoarea caă tre Six al-IV-lea sș i mi-a spus ,,Alors, on fait ca dans les sallons preè s de la Chapelle Sixtine”. Nu

mi-a venit saă cred sș i s-a faă cut. Sigur am avut din nou, aici, am fost bizantin. Paul Poupard avea doi idoli îîn

viatșaă : Carol Voitilaă sș i Mircea Eliade. Sș i aflaî nd caă eu sunt singurul romaî n îîn viatșaă citat de Mircea Eliade îîn

„Istoria Religiilor”, a manifestat un entuziasm care a mers paî naă la acea expozitșie, sștiu IÎnalt Prea Sfintșia

Voastraă caă atși fost atunci, vaă revaă d îîn fotografiile.

A fost îîntr-adevaă r impresionant, cu nu sștiu caî tși cardinali sș i cu caî teva obiecte de la Putna, dupaă aceea s-a

vorbit despre cardinalul Torrent, pentru cei mai multși este cel care a anuntșat de curaî nd cine este noul

Papaă . Cardinalul Torrent era un fel de ministru de externe al Vaticanului, cu care am discutat problema

greco-catolicaă . Vreau saă spun caă asta se îîntaîmpla îîn 2002, cred, sau 2003 sș i trebuie spus, era monitorizat,

se pregaă tea Praga, se pregaă tea momentul N.A.T.O.

Noi aveam, astaă zi putem saă o spunem, monitorizare a lui State Departament, foarte claraă . Erau caî teva

probleme. Problema erovistaă , caî nd IÎnalt Prea Sfintșia Sa Robu sș i Patriarhul Teoctist s-au supaă rat pe noi caă

le-am dat eruvisștilor drept de cetate, dar unul dintre membrii Watch Tower-ului de la Washington era un

eruvist, sș i sunt cinci. Problema Holocaust-ului sș i problema greco-catolicaă . Clerul ortodox era foarte

îîmpaă rtșit. Era marea îîntșelepciune a Patriarhului Teoctist sș i era caracterul belicos al unui mare caă rturar, pe

care profesorul Naă stase l-a amintit adineauri, care era Mitropolitul Ardealului sș i cu care nu era foarte usșor

saă tratezi problema Nicula sau altele. Sș i atunci, tșin minte, cardinalul Torrent avea o haî rtie îîn fatșaă sș i m-a

îîntrebat cu o voce blaî ndaă : ,,Putetși saă -mi spunetși ce se îîntaî mplaă cu biserica din strada Polonaă , numaă rul

50?”. O precizare, era sediul Episcopiei greco-catolice. IÎntaî mplaă tor, stau aproape, era sș i parohia unde

mergeam eu sș i mi-am dat seama caă povestea este absolut inconturnabilaă . Sș i cu îîntșelepciunea Patriarhului

Teoctist, trebuie saă o spun, îîn amintirea sa, lucrurile s-au rezolvat sș i m-am îîmbraă tșisat cu Cardinalul

Poupard, îîn curtea plinaă de flori, caî nd el a venit, era cu dumneavoastraă , saă preia acea bisericaă .

Sș tiam care sunt discutșiile cu clerul ortodox. Prietenul meu bun, care staă îîn primul raî nd, maestrul avocat

Ion Chelaru, maă invitase la franciscanii de la Roman saă le vorbesc. Vreau saă vaă spun caă episcopal ortodox

s-a supaă rat pe mine atunci. De ce m-am dus la franciscani? Noi trebuia îînsaă saă traă im îîn spiritul acesta de

concordat. Sș i l-am îîntrebat atunci, ca saă nu mai fac o gafaă , nu maă pricepeam atunci îîn detaliu îîn aceste

lucruri, îîl aveam tot timpul alaă turi de mine pe secretarul de stat care era Laurentșiu Taă nase, cu care m-am

îîntșeles admirabil, dar erau dificultaă tși îîn problema greco-catolicaă . Una dintre cele trei probleme pe agenda

State Departament. Sș i îîn momentul acela l-am îîntrebat pe cardinalul Torrent: „Asș putea eu ca ministru, ca

reprezentant al statului, saă maă îîntaî lnesc cu clerul greco-catolic din Transilvania, pentru a discuta nisș te

lucruri?”. Convenisem cu domnul Naă stase sș i cu Mihai Taă naă sescu saă daă m fiecaă ruia loc unde sunt greco-

catolici putșini, o bisericaă de lemn. Lucrul acesta convenisem, convenisem multe alte lucruri cu clerul21

ortodox sș i cu clerul greco-catolic, dar puteam saă fac acest lucru? Sș i mi-a spus: „Nu e foarte normal, dar

dacaă credetși caă e politic, facetși-o”. Sș i gratșie lui Laurentșiu Taă nase, el a avut curaj, i-a adunat la el la

Departamentul de Stat, sș i ne-am îîntaî lnit, cred caă a fost unic îîn istoria ecleziasticaă a Romaî niei

contemporane, ne-am îîntaî lnit cu totși episcopii greco-catolici sș i am putut discuta nisș te lucruri. Vaticanul

daăduse faveur acestui lucru.

Sș tiu caă îîn continuare relatșiile, aici sunt foarte subiectiv, eu cred caă ceea ce a faă cut Ioan Paul al II-lea, aura

pe care a dat-o Vaticanului, este irepetabilaă . Toataă lumea paă rea faă cutaă spre concordie, spre îîntșelegere, nu

numai fatșaă de ortodocsș i, dar ortodoxia conta foarte mult.

Teza mea din cartea recent apaă rutaă sș i foarte criticataă , este caă îîn divergentșaă sș i convergentșaă , catolicismul,

ortodoxia sș i protestantismul au a-sș i spune cuvaî ntul sș i foarte curaî nd, probabil, îîntr-un fel sau altul,

Islamul, eu fiind un om care se îîntreabaă adesea, am vorbit aici ce se va îîntaî mpla cu Turcia, caă îîn Europa nu

existaă numai Uniunea Europeanaă , Uniunea Europeanaă care s-ar putea la un moment dat saă se transforme

îîn altceva, dar existaă marii jucaă tori, ortodoxa Rusie sș i islamica Turcie, care sunt fundamentale. Ei bine, îîn

aceastaă atmosferaă care este totusș i creataă de concordat, atmosfera post-comunistaă , îîn ciuda putșinei culturi

care a existat, la care a existat sș i momentul la care se referea sș i domnul Naă stase, caî nd s-a renuntșat la ideea

iudeo-cresștinaă , acest lucru vine din putșina culturaă a politicienilor. Acum 81 de ani, exact, un catolic englez,

deci o rara avis saă fi catolic englez, Cristopher Dowtson, a scris o carte admirabilaă , ,”The amasing of

Europe„, sș i acolo spunea: ,,Europa este construitaă pe ideea cresștinaă”. Ideea cresștinaă , reprezentataă prin

confesiunile sale. Nu exista altaă solutșie de a îîntșelege istoria europeanaă . Sș i chiar ce se îîntaî mplaă acum, de

foarte multe ori, luatși sociologia lui Max Weber, luatși traditșia, raportaî nd îîntre confesiune sș i economie, am

vaă zut de curaî nd, sș i cu asta termin, economisștii nu se gaî ndeau la asta. Noi nu cunosșteam, îîntaî mplaă tor am

gaă sit-o, salariul mediu îîn fostele tșaă ri comuniste. Grupul îîntaî i, tșaă ri catolice sș i protestante, grupul doi, tșaă ri

ortodoxe, grupul trei, Albania. Paî naă îîn zilele noastre. De ce? Nu vaă gaî nditși saă cititși cartea mea caă a fost

scoasaă îîn prea putșine exemplare, dar totul merge paî naă la urmaă la educatșia omului, cum cresște el, cum se

formeazaă el, îîntr-un fel catolicul, îîntr-un fel protestantul, îîntr-un fel ortodoxul, chiar dacaă sș i unii sș i altșii

sunt cresștini. Vaă multșumesc domnule Presședinte.

ADRIAN NĂSTASE: Multșumesc foarte mult domnule profesor academician, pentru aceste maă rturii, pentru

aceste maă rturisiri, pentru felul îîn care atși readus îîn timpul pe care îîl traă im unele dintre îîntaî mplaă rile care

au marcat viatșa politicaă , prin raportare la ceea ce s-a îîntaîmplat îîn comunitaă tșile religioase, îîn viatșa cultelor.

Sș i îîmi permitetși o singuraă remarcaă personalaă . Am impresia caă discutaî nd uneori, foarte aprins, despre

relatșiile îîntre biserica catolicaă sș i biserica ortodoxaă , uitaă m caă problemele pot saă aparaă din alte zone. Am

fost raportor la Adunarea Parlamentaraă a Consiliului Europei pe problema sectelor religioase. A fost o22

temaă care pe mine m-a marcat foarte mult sș i probabil caă nu realizaă m caă adeseori, adversarul, ca saă spun

asșa, este îîn afaraă , este îîntr-o zonaă de iratșionalitate, de fanatism sș i lucrul acesta ar trebui saă ne preocupe.

Sș tiu caă am depaă sș it cele douaă ore traditșionale îîn dezbaterile noastre, dar sper caă v-a faă cut plaă cere saă

ascultatși paî naă acum aceste interventșii sș i de aceea maă graă besc saă -l invit saă ia cuvaî ntul pe Excelentșa Sa

Francisco Javier Lausano Sebastian, Nuntșiul Apostolic îîn Romaî nia sș i îîn Republica Moldova, care ne-a faă cut

deosebita onoare de a fi prezent la dezbaterea noastraă . Avetși cuvaî ntul Monsenieur.

EXCELENȚA SA FRANCISCO JAVIER LAUSANO SEBASTIAN: Presședinte Adrian Naă stase, arhiepiscop

Robu, domnule profesor Theodorescu, academicieni, onorataă audientșaă , dragi prieteni, îîn primul raî nd

doresc saă multșumesc Fundatșiei Europene Titulescu pentru invitatșia îîn acest loc important din Bucuresști,

limba romaî naă , cum totși sș tim, e o limbaă cultaă , frumoasaă , dar nu e usșoaraă . Din paă cate pot vorbi doar douaă

minute, schimb îîn englezaă .

And in another hall, there was a conference like this and the speaker was addressing for two hours and

three hours and during the time, the audience, they were leaving. One went, the other went in such a long

speech out, out, and after four hours it was only one person in the back seating, only one. And so, the

speaker said, in the end of my speech I want to thank you Sir, because you was here. And than, the man

said, no, no, I'm the next speaker. The presidence of the different conferences participants, here and there,

professor Tarcitșiu, archiepiscop Robu, professor Teodorescu and professor Dancu, they explaint to you

many details about the conteint of this meeting, this conference. So, for me, cred caă e suficient cinci

minute saă vorbesc. The introduction of President Adrian Naă stase it was the presence of the concordat, fact

in today, in the world and the curch of today. Very breef, I must say that you know the concordate is an

agreement or a threaty between the Holly Seat. When we talk about the Holly Seat we must distingues a

little bit about Vatican, Holly Seat and the catholic curch. There are three realites. The Vatican, as the

professor said, is a small theritory in Rome, the Holly Seat is the presidence of that terithory but with the

romans current it means the Pope and the different (inaudibil) in the Roman currien, is bigger, of course

and than the catholic curch is the reality in the world. So is a treaty between the Holly Seat and a sobrane

estate that deals with the recognition and privileges of the catholic church in a particular country and

with secular matters that impact in curch interest such as accession as the right of the state of influence,

the selection of bishops, the education, the school and so on. I want to show, before professor

Theodorescu, this book published by Romanian Embassy to the Vatican to the Holly Seat, on the occasion

of the 17-th anniversary on the diplomatic relations between the Vatican and Romania. And in this book,

La Romania e la Santa Sede, here you have the text of the concordate, it was addressed Arhibishop Robu,

the text was in french and in Italian, our friend said before, our Excellency Goldisș , president, and he23

represented the king of Romania, Ferdinand the First, then, by any chance, the end of the Concordate is

the picture of Nicolae Titulescu, here agreeding to the Denuncio in Bucharest, in one of those

occasions.Already three minutes are gone, and I must be very breef . I had only two more minutes. The

Concordate in the world today is something actual, why? Because the catholic curch has one main

porpose about the comunites, the catholic communites, is the freedom of the belivers. The main pourpose

of any Concordate is the freedom of the belivers. And this is very actual and very important. And on that

main topic, there are many subjects like education, culture,health and all the matters, you here on radio,

tv, every day and they are threaty in the bilateral relations between Romania and the rest of the world and

in the multilateral diplomacy in Geneva, New York, Paris and many other places. To give you an ideea of

the actuality of the Concordate, in agreemance, is that in the past, of course, somebody mentioned here

the first Concordate in history was 1000 years ago, between the Pope and the Imperor Henry XV-th. And

after that has been so many Concordates between the catholic curch and the political power, that Pope

should probably need one library from here to here, all full of books, because are so many. To give you an

ideea, the last one from the year 2000 until the year 2009, are in this book. Only nine years recently. And

the main of this Concordate is, as I said before, to preserve the freedom of the curch. I am very greatfull to

the person were talked about the history about the past and about the realities of what is today Romania,

what was during the centuries before. And look into the history, and look into the conflicts we were living

in this country, for many years, even confessional conflicts, the only point I should try to (inaudibil) is to

all of you, especially to historiens and to the men, women of culture you are, is please respect always the

truth. The truth is all even if is ugly, respect the truth. That is one of the principals in my activites and in

my mission. But not forgetting the past, the history and my main concern is the the present of Romania,

the present of Europe, the present of the world and that*s why, President Naă stase, I congratulate you

because the present of young people, here in this hall, is also relevant, because they are interested in the

past of the country but abave all in the future of this contry. My mission in Romania, already for four years

and a half is very challenging, demanding and full of satisfactions and warries at the same time. This is

part of the activites of the Holly Seat, of the Pope of Rome, of the catholic curch in your country, throught

the Apostolic Nontiature. Because to talk about the Presidency of Rome in Romania throught the

Apostolic Nontiature and throught the Nonte, personally, because as many as you know the diplomatic

relations, in those countries, were stablished in 1920. There were four Apostolic Nuntio and than arrives

the communism and the new regim has sever diplomatic relations with the Holly Seat and after the falling

of the communism, immediately the new gouvernement reestablished the relations and after, they were

also four Nontios, and the number four, for the moment, happened to Romania. So, because my five

minutes are finished already, and the activity of a Nontio in Romania is very, very long, I prefer simply to24

present you this book wich I published one month ago, titled ,,Nuntșiul Papal din Romaî nia. Ecumenism sș i

diplomatșia, my two main porpoises in this country. And I give as a gift to President Naă stase.

ADRIAN NĂSTASE: Thank you very much Your Ecellency, au trecut cele cinci minute. Dragi prieteni, I am

the last specker sș i traduc, sunt ultimul vorbitor.

Sper caă atși avut o dupaă -amizaă interesantaă sș i caă , sigur, chiar dacaă acest subiect este mai putșin obisșnuit

pentru discutșiile noastre, atși vaă zut caă paî naă la urmaă îîl regaă sim pe Nicolae Titulescu paînaă sș i îîn subiectul

acesta. Sș i îîntr-un fel, vedetși caă , ecumenism sș i diplomatșie îînseamnaă îîn definitiv sș i ceea ce am discutat noi

astaă zi, aici, pentru caă paî naă la urmaă existaă , asșa cum existaă politicaă agraraă , cum existaă politicaă industrialaă ,

orice putere are sș i o anumitaă dimensiune a politicii îîn materie spiritual, îîn materie religioasaă , nu numai

pentru culturaă dar sș i pentru culte. Sș i aici suntem, paînaă la urmaă , îîn zona îîn care, uneori, lipsa de îîncredere,

anumite suspiciuni, genereazaă nevoia unor forme de garantare, unor garantșii care sunt internatșionale sau

interne.

Faptul caă acum, la aceastaă dezbatere participaă sș i domnul Chelaru, cel care se ocupaă de reformularea

Constitutșiei, cred caă este un lucru extrem de important, caă paî naă la urmaă , unele dintre chestiunile pe care

noi le discutaă m sș i care aveau un anumit tip de rezolvare îîn trecut, pot fi rezolvate sș i îîn forma aceasta

îîmbunaă taă tșitaă , a dreptului intern, pe baza unor standarde care saă fie de nivelul cel mai îînalt sș i care saă

asigure garantșiile firesști pentru libertatea religioasaă , pentru toate cultele sș i pentru totși cei care doresc saă -

sș i exercite acestaă libertate.

IÎnchei, multșumindu-vaă , îîn mod deosebit dumneavoastraă , cei care atși faă cut aceste prezentaă ri, Excelentșa

Voastraă , Monsenieur, domnule Profesor, dragi prieteni, sper saă vaă convingem caă dorim saă continuaă m

aceste linii de dezbateri mai curajoase, pentru caă uneori apar unele semne de îîntrebare îîn legaă turaă cu

lipsa de traditionalism a unora dintre temele pe care le abordaăm.

Asș dori ca peste douaă saăptaă maî ni saă discutaă m despre statul Kosovo, saă vedem sș i chestiunile de principiu,

chestiunile juridice dar sș i chestiunile de fapt. Adeseori, realitatea merge mai repede decaî t capacitatea

noastraă de a fotografia juridic unele dintre aceste realitaă tși.

Vaă multșumesc îîncaă o dataă foarte mult, îîn mod deosebit invitatșilor nosștri dar sș i dumneavoastraă pentru

raă bdare. Sș i ne vedem îîn curaî nd.

25