25
1 ANEXĂ la ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr.5570/ 07.10.2011 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PROGRAM SPORTIV SUPLIMENTAR Capitolul I Dispoziţii generale Art.1 Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar cuprinde norme referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ în care este organizat învăţământ cu program sportiv suplimentar şi completează Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Art.2 Respectarea prezentului regulament este obligatorie pentru personalul de conducere, îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorate şcolare, pentru personalul de conducere, îndrumare, control, didactic de predare şi instruire practică, didactic auxiliar, nedidactic, pentru elevii şi părinţii care vin în contact cu unitatea de învăţământ. Art.3 Învăţământul cu program sportiv suplimentar se organizează pentru copiii şi elevii cu aptitudini într-o disciplină sportivă, având ca scop obţinerea performanţelor sportive. Art.4 Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar sunt: a) cluburi sportive şcolare independente b) cluburi sportive şcolare/secţii de club sportiv şcolar în cadrul altor unităţi de învăţământ. Art.5 Unităţile de învăţământ în care este organizat învăţământul cu program sportiv suplimentar funcţionează în baza legislaţiei generale şi specifice, a actelor normative elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a prezentului regulament, a deciziilor inspectoratelor şcolare şi a regulamentului intern al fiecarei unităţi de învăţământ. Capitolul II Organizarea unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar Art.6 (1) Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar, denumite şi cluburi sportive şcolare, se înfiinţează de către Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului, la

REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

  • Upload
    others

  • View
    8

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

1

ANEXĂ la ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr.5570/ 07.10.2011

REGULAMENT

DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE

ÎNVĂŢĂMÂNT CU PROGRAM SPORTIV SUPLIMENTAR

Capitolul I

Dispoziţii generale

Art.1 Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv

suplimentar cuprinde norme referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ

în care este organizat învăţământ cu program sportiv suplimentar şi completează

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Art.2 Respectarea prezentului regulament este obligatorie pentru personalul de conducere,

îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din

inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, denumite în continuare

inspectorate şcolare, pentru personalul de conducere, îndrumare, control, didactic de predare

şi instruire practică, didactic auxiliar, nedidactic, pentru elevii şi părinţii care vin în contact cu

unitatea de învăţământ.

Art.3 Învăţământul cu program sportiv suplimentar se organizează pentru copiii şi elevii cu

aptitudini într-o disciplină sportivă, având ca scop obţinerea performanţelor sportive.

Art.4 Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar sunt:

a) cluburi sportive şcolare independente

b) cluburi sportive şcolare/secţii de club sportiv şcolar în cadrul altor unităţi de învăţământ.

Art.5 Unităţile de învăţământ în care este organizat învăţământul cu program sportiv

suplimentar funcţionează în baza legislaţiei generale şi specifice, a actelor normative

elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a prezentului

regulament, a deciziilor inspectoratelor şcolare şi a regulamentului intern al fiecarei unităţi de

învăţământ.

Capitolul II

Organizarea unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar

Art.6 (1) Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar, denumite şi cluburi sportive

şcolare, se înfiinţează de către Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului, la

Page 2: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

2

propunerea inspectoratelor şcolare.

(2) Clubul sportiv şcolar independent este unitate de învăţământ cu personalitate juridică,

adică are cod fiscal, buget propriu, conturi în trezorerie și întocmește situații financiare şi

deţine denumire, firmă, ştampilă, sigiliu şi alte însemne proprii.

(3) Clubul sportiv şcolar/Secţia de club sportiv şcolar în cadrul altei unităţi de învăţământ este

de nivel liceal, iar personalitatea juridică aparţine unităţii de învăţământ în care funcţionează.

(4) Clubul sportiv şcolar/Secţia de club sportiv şcolar în cadrul altei unităţi de învăţământ are

denumirea unităţii de învăţământ unde funcţionează şi foloseşte ştampila, sigiliul şi alte

însemne proprii acesteia.

Art.7 Cluburile sportive şcolare au rolul de a selecţiona, pregăti şi promova elevii în

activitatea sportivă de performanţă.

Art.8 Cluburile sportive şcolare îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe baza planului-

cadru specific, a programelor şcolare pe discipline sportive, a planului de şcolarizare şi a

prezentului regulament.

Art.9 (1) Cluburile sportive şcolare participă la competiţiile oficiale şi amicale, naţionale şi

internaţionale, cuprinse în calendarul sportiv al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului

şi Sportului, al federaţiilor sportive naţionale, precum şi în calendarul sportiv propriu şi al

altor structuri sportive.

(2) Pentru participarea la competiţiile federaţiilor sportive naţionale, cluburile sportive şcolare

se înscriu la Registrul sportiv şi se afiliază la federaţiile sportive naţionale.

Art.10 (1) Cluburile sportive şcolare au în structură secţii pe discipline sportive, organizate pe

grupe de nivel valoric (începători, avansaţi, performanţă), în conformitate cu prevederile

anexei nr.1 „Cerințe și norme pentru activitatea sportivă de performanță organizată în unitățile

de învățământ cu program sportiv suplimentar”.

(2) Cluburile sportive şcolare independente îşi pot organiza secţii/grupe pe discipline sportive

şi în alte localităţi ale judeţului.

Capitolul III

Managementul unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art.11 (1) Conducerea unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar este asigurată

în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.

(2) La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ cu program sportiv suplimentar din România,

funcţionează Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în educaţie, conform prevederilor

Page 3: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

3

legale în vigoare.

Art.12 (1) Consiliul profesoral al clubului sportiv şcolar independent este alcătuit din

totalitatea personalului didactic de predare, cu norma de bază în unitatea de învăţământ

respectivă, titular şi suplinitor şi are rol de decizie în domeniul instructiv-educativ. Personalul

didactic auxiliar al unităţii de învăţământ este obligat să participe la şedinţele consiliului

profesoral, atunci când se discută probleme referitoare la activitatea acestuia şi atunci când

este invitat, absenţele nemotivate constituindu-se în abateri disciplinare.

(2) Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ în cadrul căreia funcţionează clubul sportiv

şcolar/secţia de club sportiv şcolar este alcătuit din totalitatea personalului didactic de predare

şi de instruire practică, cu norma de bază în unitatea de învăţământ respectivă, titular şi

suplinitor şi are rol de decizie în domeniul instructiv-educativ.

Art.13 (1) Consiliul de administraţie funcţionează conform prevederilor Legii nr.1/2011, ale

Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale

prezentului regulament.

(2) Consiliul de administraţie are rol de decizie în domeniul organizatoric şi administrativ.

Art.14 Catedrele/comisiile metodice se constituie din minimum 3 membri, pe discipline

sportive sau pe discipline sportive înrudite.

Secţiunea a 2-a

Conducerea clubului sportiv şcolar independent

Art.15 Conducerea clubului sportiv şcolar independent este asigurată de către consiliul de

administrație, de director, ajutat, după caz, de un director adjunct. În exercitarea atribuțiilor ce

le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu

comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

Art.16 (1) Directorul exercită conducerea executivă a clubului sportiv şcolar independent, în

conformitate cu responsabilităţile şi atribuţiile conferite de lege şi cu hotărârile consiliului de

administraţie.

(2) Directorul reprezintă clubul sportiv şcolar în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice,

inclusiv cu administraţia şi comunitatea locală.

(3) Directorul îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul inspectoratului şcolar şi

răspunde de întreaga activitate din club.

(4) Directorul răspunde de aplicarea normelor privind protecţia muncii, prevenirea şi stingerea

incendiilor, a măsurilor în caz de calamităţi, a normelor igienico-sanitare, precum şi de pază a

clubului.

(5) Directorul coordonează utilizarea raţională a bazei materiale şi a resurselor financiare.

Page 4: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

4

(6) Alte atribuţii ale directorului sunt cele prevăzute în Regulamentul de organizare şi

funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, adaptate la specificul domeniului.

Art.17 Directorul adjunct îndeplineşte atribuţiile stabilite de către director prin fişa postului şi

preia toate prerogativele directorului în lipsa acestuia.

Secţiunea a 3-a

Conducerea clubului sportiv şcolar/secţiilor de club sportiv şcolar

în cadrul altei unităţi de învăţământ

Art.18 Conducerea clubului sportiv şcolar/secţiilor de club sportiv şcolar în cadrul altei unităţi

de învăţământ este asigurată de către directorul unităţii de învăţământ în cadrul căreia

funcţionează clubul sportiv şcolar/secţia de club sportiv şcolar, ajutat, după caz, de un director

adjunct sau de cadrul didactic coordonator al clubului sportiv şcolar/secţiilor de club sportiv

şcolar.

Art.19 (1) Coordonarea activităţii clubului sportiv şcolar/secţiilor de club sportiv şcolar în

cadrul altei unităţi de învăţământ se asigură de către directorul adjunct/profesorul

coordonator/cadre didactice de specialitate normate/încadrate la club.

(2) În cazul în care coordonarea activităţii este asigurată de către un cadru didactic

coordonator, numit prin decizia internă a directorului, acesta este şi membru de drept în

consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

(3) Atribuţiile profesorului coordonator se stabilesc de către directorul unităţii de învăţământ,

respectându-se specificul activităţii.

Art.20 Prevederile art. 16 şi 17 se aplică şi în cazul clubului sportiv şcolar/secţiilor de club

sportiv şcolar în cadrul altei unităţi de învăţământ.

Capitolul IV

Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic

al unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar

Art.21 (1) În cluburile sportive şcolare activitatea didactică se realizează de către profesori şi

antrenori cu specializare în disciplina sportivă respectivă, conform legislaţiei în vigoare, care

răspund de calitatea muncii prestate şi de realizarea obiectivelor stabilite de conducerea

unităţii de învăţământ.

(2) În cluburile sportive şcolare se încadrează şi se normează posturi specifice pe discipline

sportive, conform legii.

(3) Cluburile sportive şcolare se încadrează cu personal didactic auxiliar şi nedidactic,

conform reglementărilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi

Sportului.

Page 5: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

5

(4) De regulă, la cluburile sportive şcolare se normează cel puţin o jumătate de post pentru un

medic cu competenţe în medicină sportivă.

Art.22 (1) Perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului didactic din cluburile sportive

şcolare se realizează conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(2) Personalul didactic din cluburile sportive şcolare poate participa la cursurile de formare în

specialitate, organizate de federaţiile naţionale pe ramură de sport, în parteneriat cu Ministerul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Art.23 (1) Personalul didactic de predare din cluburile sportive şcolare beneficiază de

concediu de odihnă conform legislaţiei în vigoare. El poate fi programat în concediu de

odihnă în orice perioadă a anului calendaristic, în funcţie de specificul activităţilor de

pregătire şi a calendarului competiţional anual.

(2) Concediile se acordă la cererea personalului didactic, se discută şi se aprobă în consiliul de

administraţie şi se aduc la cunoştinţă, în scris, întregului personal al unităţii de învăţământ.

Capitolul V

Evidenţa, proiectarea şi evaluarea activităţii

Art.24 Evidenţa activităţii în cluburile sportive şcolare cuprinde totalitatea datelor referitoare

la desfăşurarea procesului instructiv-educativ, activitatea de secretariat şi contabilitate, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art.25 (1) Activitatea din cadrul cluburilor sportive şcolare se desfăşoară pe baza

documentelor de identificare, a documentelor manageriale şi a documentelor de analiză şi

sinteză.

(2) Documentele de identificare sunt:

a) actul de înfiinţare a clubului sportiv şcolar;

b) autorizaţia sanitară de funcţionare;

c) organigrama clubului;

d) planul de învăţământ;

e) planul de şcolarizare;

f) certificatul de identitate sportivă;

g) Registrul performanţelor sportive.

(3) Documentele manageriale sunt:

a) documentele elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care

reglementează activitatea cluburilor sportive şcolare;

b) regulamentul intern;

Page 6: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

6

c) proiectul de dezvoltare instituţională (3 - 5 ani);

d) planul managerial pe an şcolar, cu principalele obiective şi activităţi;

e) calendarul competiţional al clubului şi bugetul aferent;

f) proiectele de parteneriat cu unităţi de învăţământ similare din ţară şi din străinătate;

g) protocoalele de colaborare cu diferite instituţii;

h) componenţa consiliului de administraţie;

i) tematicile şedinţelor consiliului profesoral şi ale şedinţelor consiliului de administraţie şi

graficele de desfăşurare;

j) componenţa comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii;

k) componenţa comisiilor metodice şi a catedrelor;

l) componenţa şi atribuţiile comisiilor pe probleme specifice activităţii;

m) încadrarea personalului didactic pe grupe şi niveluri valorice;

n) evidenţa activităţii de perfecţionare şi formare continuă;

o) criterii specifice pentru acordarea gradaţiei de merit;

p) fişa postului pentru fiecare angajat;

q) contractele individuale de muncă pentru întregul personal;

r) fişa anuală de evaluare a activităţii personalului;

s) registrul electronic de evidenţă a salariaţilor.

(4) Documentele de analiză şi sinteză sunt:

a) registrul matricol cu evidenţa elevilor şi dosarele de grupe cu anexele prezentului

regulament;

b) dosarele cu cererile de înscriere ale elevilor sportivi;

c) raportul semestrial şi anual al activităţii;

d) dosarul cu documentele de transfer sportiv, contracte şi protocoale încheiate;

e) orarul activităţilor didactice;

f) condica de prezenţă;

g) registrele de procese-verbale;

h) registrul de inspecţie şcolară;

i) registrul unic de control;

j) baza electronică de date a unităţii de învăţământ;

k) Registrul şcolar al performanţelor sportive.

Art.26 Activitatea la nivelul catedrei se desfăşoară pe baza documentelor comisiei

metodice/catedrei:

a) planul managerial al catedrei;

Page 7: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

7

b) evidenţa membrilor catedrei;

c) încadrarea personalului didactic pe grupe şi niveluri valorice;

d) planificarea şi evidenţa activităţilor metodice;

e) evidenţa activităţii de perfecţionare şi formare continuă;

f) programa de pregătire sportivă practică, elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului;

g) criteriile specifice de selecţie şi de promovare a elevilor sportivi;

h) orientarea metodică, calendarul competiţional şi regulamentele federaţiei naţionale de

specialitate, referitoare la activitatea sportivă a copiilor şi juniorilor;

i) calendarul competiţional intern şi internaţional al catedrei;

j) evidenţa participării elevilor la competiţii şi rezultatele obţinute;

k) evidenţa nominală a elevilor transferaţi sau cu dublă legitimare la alte cluburi;

l) evidenţa elevilor convocaţi la loturile naţionale;

m) evidenţa elevilor convocaţi la centrele olimpice;

n) evidenţa elevilor convocaţi la centrele de excelenţă.

Art.27 (1) Profesorul sau antrenorul îşi desfăşoară activitatea pe baza documentelor de

proiectare practică şi a documentelor de evidenţă.

(2) Documentele de proiectare didactică sunt:

a) planul de pregătire pe ciclu de 4 ani/planul anual de pregătire sportivă/planificările

calendaristice;

b) planul de pregătire pe etapă/pe mezocicluri;

c) proiectarea unităţilor de învăţare;

d) proiectele didactice/schiţele de lecţii;

e) calendarul competiţional.

(3) Documentele de evidenţă sunt:

a) catalogul grupei/caietul profesorului sau antrenorului;

b) evidenţa participării la competiţii şi rezultatele obţinute;

c) măsurătorile antropometrice ale elevilor sportivi;

d) evidenţa controlului medical;

e) evidenţa normelor şi probelor de control periodice ale elevilor şi a rezultatelor obţinute;

f) evidenţa transferărilor elevilor sportivi;

g) evidenţa elevilor convocaţi la loturi naţionale;

h) evidenţa elevilor convocaţi la centrele olimpice;

i) evidenţa elevilor convocaţi la centrele de excelenţă;

Page 8: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

8

j) evidenţa distribuirii echipamentului şi a materialelor sportive.

Art.28 (1) Evaluarea personalului didactic din cluburile sportive şcolare se face în

conformitate cu prevederile legale specifice în vigoare.

(2) Evaluarea activităţii elevilor constă în analiza rezultatelor obţinute la probele de control şi

a celor obţinute în competiţiile sportive oficiale.

Art.29 Anual, până la data de 31 decembrie, cluburile sportive şcolare înaintează

inspectoratelor şcolare bilanţul activităţii unităţii de învăţământ din anul calendaristic

respectiv, conform anexei nr. 2.

Capitolul VI

Părinţii - parteneri educaționali

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art.30 (1) Părinţii/Tutorii legal instituiţi au dreptul şi obligaţia de a colabora cu unitatea de

învăţământ cu program sportiv suplimentar, în vederea realizării obiectivelor educaţionale.

(2) Părinţii/Tutorii legal instituiţi au obligaţia ca, cel puţin o dată pe lună, să ia legătura cu

profesorul/antrenorul grupei/grupelor pentru a cunoaşte evoluţia copiilor lor.

(3) Părintele/Tutorele legal instituit sau susţinătorul legal este obligat, conform legii, să

asigure frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu.

Secţiunea a 2-a

Comitetul de părinţi al grupei/grupelor

Art.31 (1) Comitetul de părinţi al grupei/grupelor se alege în fiecare an, în adunarea generală

a părinţilor elevilor grupei/grupelor, convocată de profesorul/antrenorul care asigură instruirea

elevilor şi care prezidează şedinţa.

(2) Convocarea adunării generale pentru alegerea comitetului de părinţi al grupei/grupelor are

loc în prima jumătate a semestrului I al anului şcolar.

(3) Comitetul de părinţi al grupei/grupelor se compune din 3 persoane: un preşedinte şi 2

membri.

(4) Profesorul/Antrenorul care asigură instruirea elevilor la grupă/grupe convoacă adunarea

generală a părinţilor la începutul fiecărui semestru şi la încheierea anului şcolar. De asemenea,

profesorul/antrenorul care asigură instruirea elevilor la grupă/grupe sau preşedintele

comitetului de părinţi al clasei poate convoca adunarea generală a părinţilor ori de câte ori

este necesar.

(5) Comitetul de părinţi al grupei/grupelor reprezintă interesele părinţilor elevilor în adunarea

generală a părinţilor la nivelul unităţii de învăţământ, în consiliul reprezentativ al părinţilor şi

Page 9: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

9

în consiliul profesoral.

Art.32 Comitetul de părinţi al grupei/grupelor are următoarele atribuţii:

a) sprijină unitatea de învăţământ cu program sportiv suplimentar şi profesorul/antrenorul care

asigură instruirea elevilor la grupă/grupe în activitatea de consiliere şi de orientare

socioprofesională sau de integrare socială a elevilor sportivi;

b) sprijină profesorul/antrenorul care asigură instruirea elevilor la grupă/grupe în organizarea

şi desfăşurarea taberelor, cantonamentelor, activităţilor competiţionale şi a altor activităţi

extraşcolare;

c) are iniţiative şi se implică în îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire sportivă pentru elevii

grupei/grupelor;

d) atrage persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare ori materiale, susţin

programe de modernizare a activităţii de pregătire sportivă şi a bazei materiale a unităţii de

învăţământ.

Art.33 (1) Comitetul de părinţi al grupei/grupelor ţine legătura cu unitatea de învăţământ prin

profesorul/antrenorul care asigură instruirea elevilor la grupă/grupe.

(2) Comitetul de părinţi al grupei/grupelor poate contribui cu o sumă stabilită de adunarea

generală la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ

cu program sportiv suplimentar.

(3) Contribuţia prevăzută la alin. (2) nu este obligatorie, iar neachitarea acesteia nu poate

limita în niciun caz exercitarea de către elevi a activităţilor prevăzute de prezentul regulament

şi de prevederile legale în vigoare. Informarea celor implicaţi cu privire la conţinutul acestui

articol este obligatorie.

(4) Contribuţia prevăzută la alin. (2) se colectează şi se administrează numai de către

comitetul de părinţi, fără implicarea profesorului/antrenorului care asigură instruirea elevilor

la grupă/grupe.

(5) Este interzisă implicarea elevilor în strângerea fondurilor.

(6) Profesorului/Antrenorului îi este interzis să opereze cu aceste fonduri.

(7) Fondurile băneşti ale comitetului de părinţi se cheltuiesc la iniţiativa acestuia sau ca

urmare a propunerii profesorului/antrenorului ori a directorului însuşite de către comitet.

(8) Sponsorizarea grupei/grupelor sau a unităţii de învăţământ nu atrage drepturi în plus

pentru anumiţi elevi.

(9) Se interzice iniţierea de către unitatea de învăţământ sau de către părinţi a oricărei discuţii

cu elevii în vederea colectării şi administrării fondurilor comitetului de părinţi.

Page 10: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

10

Secţiunea a 3-a

Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi

Art.34 (1) La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ cu program sportiv suplimentar

funcţionează consiliul reprezentativ al părinţilor, compus din preşedinţii comitetelor de părinţi

ale grupei/grupelor sportive, după caz, şi ale claselor.

(2) Consiliul reprezentativ al părinţilor îşi desemnează reprezentanţii săi în organismele de

conducere ale unităţii de învăţământ cu program sportiv suplimentar.

(3) Consiliul reprezentativ al părinţilor poate decide constituirea sa în asociaţie cu

personalitate juridică.

(4) Consiliul reprezentativ al părinţilor îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu

prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ

preuniversitar.

Capitolul VII

Elevii unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar

Secţiunea 1

Selecţia, înscrierea şi instruirea elevilor

Art.35 În cluburile sportive şcolare îşi desfăşoară activitatea elevii selecţionaţi pe baza

criteriilor şi normelor de selecţie specifice disciplinelor sportive pentru care se face selecţia.

Art.36 (1) Modalităţile de selecţie, de pregătire şi obiectivele de performanţă ale

grupelor/elevilor sportivi se stabilesc la început de an şcolar pentru fiecare profesor/antrenor

şi sunt aprobate de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

(2) Cluburile sportive şcolare selecţionează elevii din toate unităţile de învăţământ

preuniversitar, potrivit specificului disciplinelor sportive.

(3) Selecţionarea elevilor în cluburile sportive şcolare are caracter permanent şi se desfăşoară

pe parcursul anului şcolar.

(4) Înscrierea elevilor în cluburile sportive şcolare se face pe bază de cerere individuală,

conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

Art.37 (1) Elevii sportivi selecţionaţi pentru cluburile sportive şcolare pot fi grupaţi în

unităţile de învăţământ de pe raza localităţii/zonei/sectorului în clase compacte, altele decât

cele cu program sportiv.

(2) Înscrierea elevilor sportivi în clasele respective se efectuează cu acordul conducerii

unităţii de învăţământ şi al părinţilor/susţinătorilor legali.

Art.38 (1) Procesul de instruire se desfăşoară pe baza planurilor de învăţământ, a planurilor-

cadru şi a programelor şcolare pe discipline sportive aprobate de Ministerul Educaţiei,

Page 11: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

11

Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(2) Planul de învăţământ şi normativele de constituire a grupelor sunt stabilite conform anexei

nr. 4.

(3) Grupele de elevi sportivi se constituie la începutul anului şcolar şi rămân valabile ca nivel

de pregătire pe tot parcursul acestuia, chiar dacă unii elevi au fost promovaţi, transferaţi ori s-

au retras din activitatea sportivă.

(4) Completarea efectivelor se face pe parcursul întregului an şcolar cu elevi sportivi din

grupele de nivel inferior care îndeplinesc cerinţele de selecţie şi promovare sau cu elevi

selecţionaţi de la alte unităţi de învăţământ.

Art.39 Pregătirea elevilor sportivi se realizează pe toată durata anului şcolar, inclusiv în

vacanţele şcolare, şi se eşalonează în funcţie de nivelul grupelor şi de calendarul competiţiilor

sportive.

Art.40 (1) Procesul de instruire se realizează prin lecţii de antrenament cu grupa şi individual,

în funcţie de vârstă, nivel de pregătire, obiective.

(2) Orarul lecţiilor de antrenament este aprobat de directorul unităţii de învăţământ.

(3) Activitatea didactică cu grupa se realizează diferenţiat ca număr de ore, potrivit nivelului

de pregătire al acesteia şi prevederilor planului de învăţământ.

(4) În funcţie de nivelul de pregătire sportivă şi de îndeplinirea obiectivelor de performanţă,

grupele/elevii sportivi pot fi promovate/promovaţi de la un nivel de pregătire la altul.

Art.41 (1) Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar pot organiza

semicantonamente, cantonamente şi tabere de pregătire sportivă, în ţară sau străinătate, în

conformitate cu reglementările legale în vigoare, pe tot parcursul anului calendaristic.

(2) Pe durata acţiunilor de pregătire sportivă şi participare la competiţii, personalul de predare

şi personalul specific disciplinei sportive sunt în activitate şi beneficiază de toate drepturile pe

care le au elevii sportivi, precum şi de toate drepturile prevăzute de legislaţia muncii şi de

contractele de muncă aplicabile.

Art.42 (1) Personalul de predare din cluburile sportive şcolare are obligaţia de a colabora

permanent atât cu şcoala de unde sunt selecţionaţi elevii sportivi, cât şi cu părinţii sau

susţinătorii legali ai acestora.

(2) Conducerile unităţilor de învăţământ, învăţătorii şi profesorii de educaţie fizică şi sport au

datoria de a sprijini activitatea de selecţie a elevilor pentru cluburile sportive şcolare.

(3) În vederea participării elevilor sportivi la acţiuni de pregătire şi la competiţii interne şi

internaţionale, organizate în timpul anului şcolar, conducerile cluburilor sportive şcolare vor

solicita conducerilor unităţilor de învăţământ motivarea absenţelor elevilor sportivi, în

Page 12: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

12

conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de

învăţământ preuniversitar.

Secţiunea a 2-a

Legitimarea şi transferarea elevilor sportivi

Art.43 (1) Elevii înscrişi în cluburile sportive şcolare sunt legitimaţi la secţiile clubului prin

federaţiile naţionale pe ramură de sport sau prin asociaţiile judeţene/ale municipiului

Bucureşti de specialitate.

(2) Retragerea elevilor de la clubul sportiv şcolar se va face prin cerere scrisă şi înregistrată la

unitatea de învăţământ.

Art.44 (1) La solicitarea scrisă a cluburilor de seniori, elevii sportivi pot avea dublă

legitimare, participând în numele acestora la competiţiile destinate seniorilor.

(2) Dubla legitimare se realizează anual, numai cu acordul federaţiilor naţionale pe ramură de

sport şi al unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, pe bază de contracte

scrise. Nerespectarea clauzelor stabilite prin contracte duce la anularea dublei legitimări.

Art.45 (1) Transferul sportivilor din cluburile sportive şcolare se face pe baza reglementărilor

federaţiilor naţionale pe ramura de sport.

(2) Transferul elevilor între cluburile sportive şcolare sau între acestea şi celelalte unităţi de

învăţământ preuniversitar ori universitar cu profil se poate realiza numai în baza acordului de

transfer pe linie sportivă, pe o perioadă determinată sau definitiv.

(3) Transferul elevilor de la cluburile sportive şcolare la alte cluburi din afara sistemului de

învăţământ se realizează numai în baza acordului de transfer sportiv, pe o perioadă

determinată sau definitiv, cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi

cu achitarea obligaţiilor financiare de către clubul care solicită transferul către clubul sportiv

şcolar, respectându-se grilele de transfer stabilite de către federaţiile naţionale pe ramură de

sport. În cazul în care nu sunt stabilite grile de transfer, directorul unităţii de învăţământ cu

program sportiv suplimentar va negocia transferul. Clubul sportiv şcolar la care a fost

selecţionat şi pregătit iniţial elevul sportiv va beneficia de cota de transfer, în funcţie de

numărul de ani în care elevul a fost înscris la acesta.

(4) Transferul elevilor de la cluburile sportive şcolare la alte cluburi din sistemul de

învăţământ sau din afara lui se realizează cu acordul unităţii de învăţământ şi numai dacă

familia sportivului îşi schimbă domiciliul în localitatea unităţii solicitante.

(5) Sumele de bani/Bunurile provenite din transferul elevilor sportivi se folosesc conform

prevederilor legale în vigoare.

Art.46 Sportivii din cluburile sportive şcolare care nu mai frecventează o formă de

Page 13: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

13

învăţământ, dar sunt juniori, pot activa în continuare la aceste cluburi până la terminarea

junioratului, iar transferul lor se face în conformitate cu prevederile art. 45.

Secţiunea a 3-a

Drepturile şi obligaţiile elevilor sportivi

Art.47 Elevii din cluburile sportive şcolare au următoarele drepturi, specifice activităţii

sportive:

a) să beneficieze de facilităţile şcolare stabilite prin normele Ministerului Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului;

b) să folosească în mod gratuit echipamentul şi materialele sportive puse la dispoziţie de către

unitatea de învăţământ pentru pregătirea sportivă;

c) să participe la acţiuni de pregătire sportivă (tabere, semicantonamente şi cantonamente);

d) să primească alimentaţie de efort pentru activitatea sportivă, în conformitate cu prevederile

legale în vigoare;

e) să beneficieze de burse şi alte forme de sprijin material, acordate de Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului;

f) să fie premiaţi în funcţie de performanţele obţinute, conform normelor financiare în vigoare

şi în limita bugetului aprobat;

g) să fie selecţionaţi în loturile naţionale;

h) să beneficieze de asistenţă medicală, corespunzător reglementărilor în vigoare;

i) să beneficieze de asistenţă psihologică.

Art.48 Elevii din cluburile sportive şcolare au următoarele obligaţii specifice activităţii

sportive:

a) să dovedească devotament pentru culorile clubului sportiv şcolar;

b) să ţină la demnitatea de elev sportiv;

c) să frecventeze cu regularitate lecţiile de antrenament şi să se pregătească temeinic pentru a

obţine performanţe din ce în ce mai înalte;

d) să reprezinte cu cinste clubul sportiv şcolar în competiţiile interne şi internaţionale;

e) să poarte însemnele clubului sportiv şcolar;

f) să respecte normele eticii sportive şi ale spiritului de fairplay;

g) să păstreze şi să utilizeze cu grijă materialele şi echipamentul sportiv încredinţat;

h) să fie oneşti, loiali, să aibă o comportare civilizată;

i) să fie corecţi şi disciplinaţi în relaţiile cu colegii şi cu personalul clubului sportiv şcolar, la

antrenamente, pe terenurile de sport şi în societate;

j) să cunoască şi să respecte regulamentele întrecerilor sportive;

Page 14: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

14

k) să cunoască şi să respecte regulile şi normele pentru securitatea/protecţia muncii (S.P.M.)

şi cele de pază şi stingerea incendiilor (P.S.I.);

l) să efectueze examenul medical periodic;

m) să respecte normele igienico-sanitare;

n) să respecte toate prevederile documentelor încheiate cu clubul sportiv şcolar;

o) să nu folosească substanţe interzise care pot îmbunătăţi performanţa sportivă;

p) să respecte regulamentul intern şi regulamentele ministerului;

q) să încheie contracte şi angajamente, la momentul legitimării, cu clubul sportiv şcolar,

conform anexei nr. 5.

Secţiunea a 4-a

Sancţiuni

Art.49 (1) Elevii sportivi care încalcă obligaţiile asumate faţă de clubul sportiv şcolar,

conform prezentului regulament, pot fi sancţionaţi.

(2) Sancţiunile aplicabile elevilor sportivi sunt cele prevăzute în Regulamentul de organizare

şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, adecvate specificului clubului sportiv

şcolar, la care se pot adăuga sancţiunile prevăzute în regulamentele federaţiilor sportive

naţionale şi în regulamentul intern al clubului.

(3) Sancţiunile se comunică în scris elevilor sportivi şi părinţilor acestora.

Capitolul VIII

Baza materială şi finanţarea unităţilor de învăţământ

cu program sportiv suplimentar

Art.50 (1) Pentru buna desfăşurare a activităţii, cluburile sportive şcolare beneficiază de baze

sportive proprii şi de dreptul de acces în bazele sportive care aparţin celorlalte unităţi de

învăţământ preuniversitar de stat, prioritar şi în mod gratuit, după desfăşurarea activităţilor de

educaţie fizică şi sport ale unităţilor de învăţământ respective şi cu acordul conducerilor

acestor unităţi.

(2) Cluburile sportive şcolare pot închiria, în limita fondurilor disponibile, şi alte baze

sportive.

Art.51 În cadrul cluburilor sportive şcolare pot funcţiona, cu respectarea prevederilor legale,

internate/microhoteluri şi cantine şcolare/restaurante pentru elevii sportivi.

Art.52 (1) Finanţarea cluburilor sportive şcolare se realizează prin fonduri alocate de la

bugetul de stat şi de la autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din alte surse

constituite potrivit legii.

(2) Cluburile sportive şcolare pot încheia contracte cu finanţatori, persoane fizice sau juridice

Page 15: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

15

române ori străine, în sensul susţinerii financiare sau materiale a clubului şi a elevilor sportivi.

(3) Respectând cadrul legal, unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar pot

desfăşura activităţi prin care să îşi constituie buget propriu de finanţare, prin organizarea

pentru terţi de activităţi de iniţiere în disciplinele sportive, în afara normei didactice a cadrelor

didactice din unităţile de învăţământ respective, precum şi alte forme de autofinanţare, în

condiţiile legii.

Capitolul IX

Protecţia muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor,

respectarea normelor igienico-sanitare

Art.53 (1) La începutul fiecărui semestru al anului şcolar, în unităţile de învăţământ cu

program sportiv suplimentar se constituie comitete pentru sănătatea şi securitatea muncii şi

comisii pentru paza şi stingerea incendiilor. Preşedinţii acestora se numesc prin decizii ale

directorului unităţii de învăţământ.

(2) Comisiile prevăzute la alin. (1) asigură instruirea şi controlează aplicarea normelor

legale şi cunoaşterea acestora de către personalul didactic, personalul specific de ramură,

personalul nedidactic şi auxiliar şi elevii sportivi, pe bază de semnătură.

(3) Personalul de predare asigură instruirea elevilor sportivi cu privire la regulile şi normele

de securitate/protecţia muncii pe bază de semnătură şi controlează starea de funcţionare a

tuturor aparatelor şi instalaţiilor sportive.

Art.54 (1) Controlul medical al elevilor sportivi este obligatoriu şi se efectuează semestrial

sau ori de câte ori este nevoie şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Profesorii/Antrenorii şi părinţii/tutorii legali răspund de efectuarea controlului medical al

elevilor sportivi.

(3) Elevii sportivi care nu prezintă dovada efectuării controlului medical periodic nu pot

participa la orele de antrenament sportiv.

Capitolul X

Dispoziţii finale

Art.55 În cadrul unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, comisia pentru

evaluarea şi asigurarea calităţii îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile

Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Art.56 Personalul didactic de predare din cluburile sportive şcolare, convocat de federaţiile

sportive de specialitate în loturile naţionale, beneficiază de rezervarea catedrei pentru

perioada solicitată. Drepturile salariale vor fi achitate de către solicitant.

Art.57 Pentru participarea la cantonamente şi tabere sportive, competiţii sportive oficiale şi

Page 16: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

16

neoficiale şi pentru alte activităţi educative extraşcolare, desfăşurate în ţară şi în străinătate,

unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar pot folosi mijloacele de transport în

comun proprii.

Art.58 Activităţile specifice desfăşurate de către personalul de predare în zilele de sâmbătă şi

duminică pot fi introduse în norma didactică.

Art.59 În situaţii excepţionale, modificarea planurilor de şcolarizare de la cluburile şcolare se

poate efectua până la data de 1 octombrie a anului şcolar respectiv, cu aprobarea consiliului

de administraţie al inspectoratului şcolar.

Art.60 Prevederile prezentului regulament completează prevederile Regulamentului de

organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi celelalte dispoziţii legale

în vigoare.

Art.61 (1) Începând de la nivelul grupelor de avansaţi, în termen de 3 zile, elevii sportivi,

împreună cu părinţii/tutorii lor legali, încheie cu conducerile unităţilor de învăţământ un

angajament, conform anexei nr. 5.

(2) Angajamentul priveşte obligaţiile sportivilor şi ale părinţilor/tutorilor legali ai acestora faţă

de unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar, în momentul când aceştia solicită

transferul sportiv la structurile sportive aflate în afara sistemului de învăţământ preuniversitar.

Art.62 Anexele nr. 1 - 5 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Page 17: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

17

ANEXA Nr. 1

la regulament

Cerinţe şi norme pentru activitatea sportivă

de performanţă organizată în unităţile de învăţământ

cu program sportiv suplimentar

Organizarea şi desfăşurarea activităţii grupelor valorice,

determinate de nivelul de pregătire a elevilor

A. Grupa de începători

1. Constituirea şi organizarea grupei

Grupa de începători reprezintă prima structură organizatorică în care sunt cuprinşi

elevii cu aptitudini pentru practicarea sportului de performanţă.

Constituirea grupei se face din rândul elevilor care se disting în lecţiile de educaţie

fizică şi întrecerile sportive la nivel local, care se încadrează în cerinţele de selecţie ale

disciplinei sportive pentru care se constituie grupa şi care acceptă să participe la procesul de

pregătire din cluburile sportive şcolare.

Pe parcursul procesului de instruire pot fi cuprinşi în grupe şi alţi elevi care au fost

depistaţi ulterior ca având aptitudini corespunzătoare.

Numărul de elevi în grupă şi vârsta optimă pentru pregătire sunt prevăzute în anexa nr.

4 la regulament.

2. Volumul de instruire

Volumul de instruire a elevilor din grupa de începători se stabileşte în funcţie de

specificul disciplinei sportive, de perspectiva elevilor selecţionaţi şi de soluţiile adoptate

pentru constituirea normei didactice. În acest sens, grupa de începători poate fi normată cu 4 -

6 - 8 ore de instruire pe săptămână.

3. Durata de instruire

Durata de instruire a grupei de începători este determinată de specificul disciplinei

sportive, de vârsta şi de nivelul de pregătire atins, care să-i permită promovarea în grupa de

avansaţi, conform anexei nr. 4 la regulament.

Pe măsura îndeplinirii de către elevi a cerinţelor de pregătire, promovarea acestora în

grupa de avansaţi se face în mod obligatoriu, indiferent de durata de pregătire prevăzută

pentru grupa de începători.

Page 18: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

18

4. Obiectivele procesului de instruire

Obiectivele procesului de instruire sunt următoarele:

a) constituirea unei grupe stabile din punctul de vedere al componenţei;

b) realizarea unei dezvoltări fizice adecvate disciplinei sportive practicate;

c) dezvoltarea calităţilor/capacităţilor motrice şi îmbunătăţirea parametrilor funcţionali, în

raport cu vârsta şi specificul disciplinei sportive practicate;

d) formarea competenţelor stabilite în programa şcolară pentru disciplina sportivă practicată;

e) instruirea în practicarea disciplinei sportive, conform cerinţelor programei şcolare;

f) transferarea în grupa de avansaţi a sportivilor care îndeplinesc cerinţele de promovare şi

completarea grupei cu alţi sportivi selecţionaţi.

5. Participarea în competiţii

Componenţii grupei de începători vor paricipa la competiţii sportive organizate

preponderent la nivelul unităţii de învăţământ şi, după caz, la cele cu caracter local şi

judeţean.

6. Evaluarea nivelului de pregătire

Verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor se realizează prin:

a) susţinerea probelor de control stabilite pentru disciplina sportivă practicată;

b) analiza şi interpretarea rezultatelor sportive obţinute la competiţiile la care sportivii au

participat.

B. Grupa de avansaţi

1. Constituirea şi organizarea grupei

Grupa de avansaţi se constituie, de regulă, din sportivii promovaţi de la grupele de

începători şi din elevii cu aptitudini deosebite pentru disciplina sportivă respectivă, depistaţi

ulterior.

Numărul de elevi în grupă şi vârsta optimă pentru pregătire sunt prevăzute în anexa nr.

4 la regulament.

2. Volumul de instruire

Volumul de instruire a elevilor din grupa de avansaţi se stabileşte în funcţie de

specificul disciplinei sportive, de perspectiva elevilor selecţionaţi şi de soluţiile adoptate

pentru constituirea normei didactice. În acest sens, grupa de avansaţi poate fi normată cu 8 -

10 - 12 ore de instruire pe săptămână.

3. Durata instruirii

Durata de instruire a grupei de avansaţi este determinată de specificul disciplinei

sportive, de vârsta şi de nivelul de pregătire atins, care să-i permită promovarea în grupa de

Page 19: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

19

performanţă, conform anexei nr. 4 la regulament.

Pe măsura îndeplinirii de către unii elevi a cerinţelor impuse pentru a fi promovaţi în

grupa de performanţă, această promovare se face, indiferent de durata de pregătire prevăzută

pentru grupa de avansaţi.

4. Obiectivele procesului de instruire

Obiectivele procesului de instruire sunt următoarele:

a) omogenizarea grupei din punctul de vedere al achiziţiilor pregătirii fizice şi sportive;

b) aprofundarea procesului de instruire conform cerinţelor programei şcolare;

c) formarea competenţelor stabilite în programa şcolară pentru disciplina sportivă practicată;

d) transferarea în grupa de performanţă a sportivilor care îndeplinesc cerinţele de promovare

şi completarea grupei cu alţi sportivi promovaţi de la grupa de începători sau, după caz,

selecţionaţi;

e) îndeplinirea obiectivelor de performanţă stabilite de conducerea unităţii de învăţământ.

5. Participarea în competiţii

Componenţii grupei de avansaţi vor participa la competiţii sportive organizate la nivel

judeţean, regional/zonal şi naţional.

6. Evaluarea nivelului de pregătire

Verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor se realizează prin:

a) susţinerea probelor de control stabilite pentru disciplina sportivă practicată, cu predilecţie a

celor care se adresează promovării în grupa de performanţă;

b) analiza şi interpretarea rezultatelor sportive obţinute la competiţiile la care sportivii au

participat.

C. Grupa de performanţă

1. Constituirea şi organizarea grupei

Grupa de performanţă se constituie, de regulă, din sportivii promovaţi de la

grupa/grupele de avansaţi şi care îndeplinesc cerinţele participării în competiţiile de nivel

naţional.

Numărul de elevi în grupă este prevăzut în anexa nr. 4 la regulament.

2. Volumul de instruire

Volumul de instruire a elevilor din grupa de performanţă se stabileşte în funcţie de

specificul disciplinei sportive, de perspectiva elevilor selecţionaţi şi de soluţiile adoptate

pentru constituirea normei didactice. În acest sens, grupa de performanţă poate fi normată cu

12 - 14 - 16 - 18 ore de instruire pe săptămână.

Grupele de performanţă normate cu 16 - 18 ore de instruire pe săptămână pot

Page 20: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

20

funcţiona numai dacă îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute în anexa nr. 4 la

regulament.

3. Durata de instruire

Menţinerea elevilor în grupele de performanţă se face până la absolvirea ciclului

superior al învăţământului liceal sau, după caz, până la sfârşitul vârstei de juniorat.

4. Obiectivele procesului de instruire

a) adaptarea procesului de instruire la cerinţelor activităţii sportive de performanţă;

b) formarea competenţelor stabilite în programa şcolară pentru disciplina sportivă practicată;

c) îndeplinirea obiectivelor de performanţă stabilite de conducerea unităţii de învăţământ;

d) promovarea de sportivi în centrele naţionale de excelenţă, în loturile naţionale şi, după caz,

în secţiile cluburilor de seniori.

5. Participarea la competiţii

Sportivii din grupa de performanţă participă la:

a) competiţii de nivel regional şi naţional;

b) competiţii amicale de nivel internaţional organizate de unitatea sportivă şcolară;

c) competiţii oficiale de nivel internaţional organizate de federaţiile sportive.

6. Evaluarea nivelului de pregătire

Verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor se realizează prin:

a) susţinerea probelor de control stabilite pentru disciplina sportivă practicată;

b) analiza şi interpretarea rezultatelor sportive obţinute la competiţiile la care sportivii au

participat;

c) numărul sportivilor promovaţi în centrele naţionale de excelenţă, în loturile naţionale şi,

după caz, în secţiile cluburilor de seniori.

Page 21: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

21

ANEXA Nr. 2

la regulament

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: _______________________________

LOCALITATEA ____________________ JUD._____________________

STR.____________________________________________ NR. ________

TEL.____________________________ FAX. _______________________

Număr de înregistrare: ______________/data: _____________________

Bilanţul activităţii unităţii de învăţământ

- anul calendaristic ____________ -

INDICATORI TOTAL/CLUB TOTAL PE

STATISTICI (NR.) DISCIPLINE SPORTIVE

(NR.)

1. ELEVI SPORTIVI ÎNSCRIŞI

2. ELEVI SPORTIVI LEGITIMATI

3. ELEVI SPORTIVI CLASIFICAŢI (categoriile I, II ,III, maeştri*)

4. ELEVI SPORTIVI CARE ŞI-AU ÎNCHEIAT PREGĂTIREA SPORTIVĂ ÎN CLUB SPORTIV ȘCOLAR

5. * ELEVI SPORTIVI TRANSFERAŢI LA CLUBURI DE SENIORI

6. * ELEVI SPORTIVI SELECŢIONAŢI ÎN LOTURILE NAŢIONALE ( juniori, tineret, seniori)

7. * ELEVI SPORTIVI CU DUBLA LEGITIMARE

8. * REZULTATE ÎN COMPETIŢII INTERNAŢIONALE: europene, mondiale, olimpice ( juniori, tineret,

seniori)

9. * RECORDURI : cadeţi, juniori, tineret, seniori

10. * ELEVI SPORTIVI CAMPIONI NAŢIONALI : copii, juniori, tineret, seniori

11.PARTICIPĂRI ÎN CAMPIONATUL NAŢIONAL: copii, juniori, tineret, seniori

12. SĂLI SPORTIVE/BAZINE DE ÎNOT PROPRII: număr şi grad de uzură

13. TERENURI SPORTIVE PROPRII: număr şi grad de uzură

14. MIJLOACE DE TRANSPORT ÎN COMUN PROPRII (funcţionale)

15. INVENTARUL APARATURII, INSTALAŢIILOR ŞI ECHIPAMENTELOR SPORTIVE

BUGETUL:

CHELTUIELI DE PERSONAL TOTAL: __________________________________

CHELTUIELI MATERIALE TOTAL: __________________________________

VENITURI EXTRABUGETARE TOTAL: __________________________________

CHIRII BAZE SPORTIVE : a) de la bugertul de stat _____________________________

b) din venituri extrabugetare _________________________

NOTĂ:

La indicatorii cu asterisc, se prezintă liste nominale.

Datele cuprinse în bilanţ sunt extrase din evidenţele federaţiilor sportive şi din evidenţele

statistice şi contabile ale unităţii de învăţământ.

DIRECTOR, CONTABIL,

………………… …………………..

Page 22: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

22

ANEXA Nr. 3

la regulament

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: _______________________________

PROFESOR/ANTRENOR: ______________________________________

AVIZUL MEDICAL: __________________________________________

Număr de înregistrare: ______________/data: _______________________

DOMNULE DIRECTOR,

Subsemnatul __________________________________________________, elev la

________________________________, localitatea ______________, clasa _____, vă rog să-

mi aprobaţi înscrierea şi legitimarea ca elev sportiv la C.S.S.

________________________________, disciplina _________________, începând cu data de

______________________.

Mă angajez să respect toate obligaţiile ce-mi revin conform prevederilor

Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv

integrat.

DATE PERSONALE :

Data naşterii (ziua, luna, anul)________________________, localitatea ____________________,

domiciliul _______________________________________________________________.

Certificat de naştere/B.I./C.I.: seria ___, Nr. ______________, eliberat la data de

_________________, de către ____________________________.

Numele şi prenumele părinţilor (susţinătorilor legali):

TATA: _________________________________ ,

MAMA: ________________________________

Telefon acasă: ___________________________, serviciu: ______________________________

Semnătura elevului, Semnătura părintelui, Semnătura profesorului

(antrenorului )

_______________ ________________ ____________________

RECONFIRMAREA ÎNSCRIERII SEMNĂTURA PROFESORULUI

( ANTRENORULUI )

ANUL _______________ ____________________

ANUL _______________ ____________________

ANUL _______________ ____________________

ANUL _______________ ____________________

ANUL _______________ ____________________

SE APROBĂ. DIRECTOR, ………………..

Page 23: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

23

ANEXA Nr. 4

la regulament

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT

- UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PROGRAM SPORTIV SUPLIMENTAR -

PLAN CADRU DE PREGĂTIRE

Grupa Începători Avansaţi Performanţă

Nr. de ore săptămânal 4 – 6 – 8 8 – 10 – 12 12 – 14 – 16 – 18

NORMATIVE

privind numărul de elevi în grupe, vârsta şi durata de pregătire potrivit nivelurilor de instruire:

Nr.

crt. Disciplina sportivă

Nivelul de instruire

ÎNCEPĂTORI AVANSAŢI PERFORMANŢĂ

Nr.

elevi în

grupă

Vârsta

optimă

(ani)

Durata

de men-

ţinere în

pregătire

(nr. ani)

Nr.

elevi în

grupă

Vârsta

optimă

(ani)

Durata de

men-

ţinere în

pregătire

(nr. ani)

Nr.

elevi în

grupă

Vârsta

optimă

(ani)

Durata

de men-

ţinere în

pregătire

(nr. ani)

0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

01. ALPINISM/

ESCALADĂ 12 13-14 2-3 10 15-17 2-3 8

Men

ţiner

ea e

levil

or

în g

rupel

e de

per

form

anţă

se

face

pân

ă la

abso

lvir

ea c

iclu

lui

super

ior

al î

nvăţ

ămân

tulu

i li

ceal

sau

, d

upă

caz,

pân

ă la

sfâ

rşit

ul

vâr

stei

de

junio

rat.

02. ATLETISM 12 10-12 3-4 10 13-16 2-3 8

03. BADMINTON 12 9-11 2-3 10 12-16 2-3 8

04. BASCHET 16 10-12 2-3 14 13-15 2-3 12

05. BASEBALL 20 10-12 2-3 18 13-15 2-3 16

06. BOX 12 13-14 2-3 10 15-17 2-3 8

07. CANOTAJ 12 13-14 2-3 10 15-17 2-3 8

08. CICLISM 12 13-14 2-3 10 15-17 2-3 8

09. CULTURISM 12 13-14 2-3 10 15-17 2-3 8

10. DANS SPORTIV 16 7-9 2-3 12 10-14 2-3 8

11. FOTBAL 22 7-12 2-3 20 13-15 2-3 18

12. GIMNASTICĂ

ARTISTICĂ FEMININĂ 12 6-9 2-3 10 10-12 2-3 8

13.

GIMNASTICĂ

ARTISTICĂ

MASCULINĂ

12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

14. GIMNASTICĂ

RITMICĂ SPORTIVĂ 12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

15. GO 12 6-10 3-4 10 11-14 2-3 8

16. HALTERE 12 10-13 2-3 10 14-16 2-3 8

17. HANDBAL 18 8-10 3-4 16 12-14 2-3 14

18. HOCHEI PE GHEAŢĂ 24 8-12 3-4 22 13-16 2-3 20

19. HOCHEI PE IARBĂ 22 8-12 3-4 20 13-16 2-3 18

20. ÎNOT 12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

21. JUDO 12 7-10 2-3 10 11-14 2-3 8

22. KAIAC – CANOE 12 12-14 2-3 10 15-17 2-3 8

23. KARATE 12 7-10 2-3 10 11-14 2-3 8

24. LUPTE GRECO-

ROMANE 12 10-13 2-3 10 14-16 2-3 8

25. LUPTE LIBERE 12 9-12 3-4 10 13-16 2-3 8

26. OINĂ 20 10-12 2-3 18 13-15 2-3 16

27. ORIENTARE

SPORTIVĂ 12 10-12 2-3 10 13-15 2-3 8

28. PATINAJ ARTISTIC 12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

Page 24: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

24

0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 29. PATINAJ SINCRON 12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

Men

ţin

erea

ele

vil

or

în g

rupel

e de

per

form

anţă

se

face

pân

ă

la a

bso

lvir

ea c

iclu

lui

sup

erio

r al

în

văţ

ămân

tulu

i li

ceal

sau

,

du

caz,

pân

ă la

sfâ

rşit

ul

vâr

stei

de

junio

rat.

30. PATINAJ VITEZĂ 12 8-10 3-4 10 11-13 2-3 8

31. POLO PE APĂ 18 8-10 2-3 16 11-14 2-3 14

32. RUGBY 22 8-12 3-4 20 13-16 2-3 18

33. SANIE 10 9-12 3-4 8 13-16 2-3 6

34. SĂRITURI ÎN APĂ 12 6-10 3-4 10 11-13 2-3 8

35. SCHI ALPIN 10 5-10 4-5 8 11-14 3-4 6

36. SCHI BIATLON 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

37. SCHI - COMBINATA

NORDICĂ 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

38. SCHI FOND 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

39. SCHI ORIENTARE 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

40. SCHI SĂRITURI 10 10-12 3-4 8 13-16 2-3 6

41. SCRIMĂ 12 10-12 3-4 10 13-16 2-3 8

42. SOFTBALL 20 10-12 2-3 18 13-15 2-3 16

43.

SPORT AEROBIC

GIMNASTICĂ

AEROBICĂ

8 6-9 3-4 6 10-13 2-3 4

44. ŞAH 12 6-10 3-4 10 11-14 2-3 8

45. TAEKWONDO WTF 12 7-10 2-3 10 11-14 2-3 8

46. TENIS DE CÂMP 8 6-8 3 6 9-12 3-4 4

47. TENIS DE MASĂ 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

48. TIR CU ARCUL 12 8-12 3-4 10 13-16 2-3 8

49. TIR PUŞCĂ/PISTOL 12 10-12 3-4 10 13-16 2-3 8

50. VOLEI 16 8-12 3-4 14 13-16 2-3 12

51. YACHTING 12 10-12 2-3 10 13-16 2-3 8

NOTĂ: Promovarea grupelor/elevilor de la un nivel de instruire la altul se realizează, de regulă, conform prevederilor Planului

de învăţământ. Elevii sportivi, care depăşesc nivelul de instruire cerut, trebuie să fie promovaţi în grupele de nivel superior.

PREVEDERI METODOLOGICE

Stabilirea plajelor orare diferenţiate pentru acelaşi nivel de instruire sunt condiţionate de:

a) specificul disciplinelor sportive;

b) posibilitatea constituirii "piramidei de performanţă" la nivelul fiecărei catedre/discipline

sportive;

c) normarea cadrelor didactice în funcţie de momentul angajării în club şi calitatea

activităţii desfăşurate.

Soluţiile optime de încadrare/normare a profesorilor/antrenorilor, fără depăşirea numărului

de ore prevăzut de legislaţia în vigoare pentru instruirea practică (16 - 18 ore), sunt

următoarele:

a) 2 - 3 grupe de începători;

b) o grupă de începători + o grupă de avansaţi;

c) o grupă de începători + o grupă de performanţă;

d) o grupă de înaltă performanţă.

Grupele de performanţă, normate cu 18 ore, se pot constitui şi funcţiona numai dacă se

îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) 40% din efectivul grupei este selecţionat în loturile naţionale, conform comunicării scrise

primite de la federaţia sportivă respectivă;

b) toţi componenţii grupei sunt şcolarizaţi în aceeaşi unitate de învăţământ, asigurându-li-se

gratuit cazare, masă, asistenţă medicală şi susţinătoare de efort;

c) orarul şcolar este armonizat cu programul de antrenament;

d) există bază sportivă pentru realizarea întregului program de antrenament.

Page 25: REGULAMENT DE ORGANIZARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT … · Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale prezentului

25

ANEXA Nr. 5

la regulament UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: _______________________________

LOCALITATEA ____________________ JUD._____________________

STR.____________________________________________ NR. ________

TEL.____________________________ FAX. _______________________

Număr de înregistrare: ______________/data: _____________________

SE APROBĂ.

DIRECTOR

L.S.

Semnătura profesorului

ANGAJAMENT

Subsemnatul, ..............................., posesor al C.I. seria ....... nr. ............, C.N.P. ...............,

eliberată de ................ la data de ............., având domiciliul stabil în localitatea ..................,

str. .................. nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., telefon ..........., judeţul ............., în calitate de

părinte (tutore legal) al sportivei (sportivului) ..................., legitimaţie nr. ............., posesor al

C.I. seria ..... nr. ......, C.N.P. ..............., eliberată de .......... la data de ..........., certificat de

naştere nr. ......, eliberat de ................. la data de ........., sportiv (sportivă) la grupa ...........,

disciplina sportivă ......................., a unităţii de învăţământ cu program sportiv suplimentar

......................................... din localitatea ........................., str. .......................... nr. ...., judeţul

........................

Faţă de sus-numita unitate de învăţământ şi recunoscându-ne capacitatea legală pentru

prezentul document, ne angajăm:

- fiul meu/fiica mea, pe perioada cât este sportiv(ă) şi încă 2 ani competiţionali după

terminarea perioadei de şcolarizare, va semna legitimarea pentru orice altă structură sportivă

din afara sistemului preuniversitar, numai cu acordul scris al conducerii unităţii de învăţământ

pentru care semnăm acest angajament;

- nerespectând prevederea anterioară, ne obligăm, atât eu, cât şi fiul meu/fiica mea, să

suportăm contravaloarea tuturor cheltuielilor aferente pregătirii sportive a fiului meu (fiicei

mele), pe toată durata şcolarizării sportive.

Prezentul angajament a fost încheiat în 4 exemplare, pentru: unitatea de învăţământ,

profesor-antrenor, părinte (tutore legal), sportiv(ă).

Semnătură, Semnătură,

Părinte (tutore legal), Sportiv (ă),

………………………. ………………………