Regionalizare si globalizare

Elevi:

Fenomenul regionalizarii desemneaza tendinta de a vedea statele apartinand aceleiasi regiuni geografice apropiindu-se din punct de vedere economic si/sau politic.

Pana in prezent, motivatia a fost, in primul rand, economica si aceasta a fost transpusa in practica prin adoptarea si inmultirea, treptata, de acorduri regionale, mai intai comerciale, apoi si de alta natura.

Gruparea regionala a mai multor state a dus la formarea asa-numitelor blocuri regionale, ceea ce sugereaza ideea de coeziune, de unitate si solidaritate

Exista mai multe tipuri de uniuni/blocuri regionale, de la cea mai simpla, zona de liber schimb, la cea mai integrata si complexa, uniunea economica.

In zonele de liber schimb sunt eliminate taxele vamale si restrictiile cantitative prinvind produsele comercializate pe ansamblul arealelor lor. Din aceasta categorie fac parte: NAFTA(Acordul de Liber Schimb Nord-American), ASEAN(Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est), APEC(Forumul de Cooperare Economica Asia-Pacific), AELS(Asociatia Europeana a Liberului Schimb), CEFTA(Acordul de Liber Schimb din Europa Centrala) s.a.

Uniunea economica reprezinta tipul cel mai integrat, presupunand, pe langa libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalului, si existenta politicilor macroeconomice comune.

Unica grupare regionala de acest fel este UNIUNEA EUROPEANA, care a inceput ca o piata comuna a carbunelui si otelului (1951) si a continuat ca o piata comuna in toata domeniile liberei circulatii(1957, Comunitatea Economica Europeana). Din 1992 are actuala denumire, realizand ulterior uniunea vamala si monetara, iar in prezent are ca obiectiv uniunea politica si o politica externa de securitate comuna.

Globalizarea este procesul de largire, adancire si accelerare a interconectarilor la scara mondiala in toate aspectele vietii social-economice contemporane.

Asadar nu numai in domeniul economic, cum a fost multa vreme perceputa, ci si in cele social, politic, tehnologic si cultural.

Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării sunt: integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high volume" la cea „high value" care rezulta din cunoaşterea tot mai buna a produselor şi serviciilor folosite pe piaţa, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.

La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de capital erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton Woods, Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute tocmai pentru a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.

Avantajele globalizarii Întreprinderea privata este aptă să

producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de propria putere.

Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-1 poate asigura.

Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi creative şi a accelerat inovaţiile tehnologice.

Dezavantajele globalizarii

În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de securitate socială.

Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri private şi cele publice.

Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale. Pieţele financiare globale pot naşte crize.

Este posibil ca locuitorii din ţările dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare.

Principalele aspecte ale vietii social-economice care reflecta procesul de globalizare sunt:

Natura globala a stiintei si tehnologiei: chiar daca sursele principale ale progresului tehinic sunt tarile dezvoltate, cercetarea se bazeaza pe resursele globale din toata lumea;

Marketingul global: strategia firmelor tinde sa promoveze marci universale, cultura publicitatii devenind o adevarata industrie;

Sistemul financiar mondial: institutiile bancare, agentii ale pietei de capital, organismele financiare internationale formeaza o adevarata retea;

Gradul atins de infrastructura de comunicatii, mai ales prin mass-media, care a dobandit acoperire la scara planetara si instituirea unei retele globale de transmitere/receptare a informatiilor.

Romania in contextul globalizarii

În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o economie predominant agrară la una industrială ( în 1945, avea încă cel mai mare procent de populaţie rurală din Europa – 80% - pe locul următor situându-se Ungaria – 70%), a luptat, cu un rol important, în cele două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii tradiţionale, a trecut prin experimentul bolşevic şi şi-a regăsit vocaţia europeană prin singura revoluţie anti-comunistă sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.

Romania,ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol şi grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale ( în medie pe ultimii zece ani) se situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat.

România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă faţă în mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la începutul secolului XX, ci un stat aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă politică abia în formare şi una managerială aşijderea.