Ministerul de Educație al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Relații Internaționale Științe Politice și Administrative

Specialitatea Relații Internaționale

Referat

Sistemul Bipolar în stabilirea securității internaționale

Efectuat de : Ursu Ana-Maria, RI, anul III

Verificat de : Ilașciuc Dinu,

Chișinău, 2012

1

CUPRINS

Introducere..........................................................................p.3

1. Aspecte generale privind funcționarea sistemului bipolar

în concordanță cu securitatea internațională...............p.5

2. Războiul Rece – factor major în conservarea securității

internaționale vs situația lumii în post- război rece.....p.7

3. Apariția Rusiei și decăderea URSS............................p.12

Concluzie............................................................................p.16

Bibliografie.........................................................................p.17

2

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Mediul internaţional de securitate actual ca şi sistemul internaţional

în întregul său pot fi înţelese pe deplin doar în strânsă corelaţie cu sistemul internaţional

configurat în timpul războiului rece, ale cărui rezultate directe şi nemijlocite sunt.

Impactul războiului rece asupra prezentului şi chiar viitorului comun al omenirii este mai

important decât s-ar putea crede la prima vedere: în timpul războiului rece s-a format generaţia

de lideri care conduc astăzi MAJORITATEA statelor lumii şi în special principalii actori din

arena internaţională; în timpul războiului rece au fost cristalizate principalele concepţii privind

ordinea internaţională care au modelat atitudinea clasei politice şi a populaţiei; pentru prima dată

în istoria umanităţii, războiul rece a consacrat un sistem internaţional caracterizat de existenţa a

două superputeri globale, diferit faţă de perioada precedentă, definită de existenţa unor puteri

regionale, chiar dacă unele din ele cu aspiraţii globale; stereotipurile mentale formate în perioada

războiului rece încă persistă şi afectează lumea de azi (de exemplu, Rusia încă percepe NATO

ca o ameninţare, deşi are un parteneriat strategic cu această organizaţie); organismele militare ale

statelor au fost proiectate şi construite în timpul războiului rece, în baza unor principii de ducere

a acţiunilor militare care se dovedesc astăzi caduce, dar structurile militare construite atunci sunt

menţinute în linii mari şi astăzi, sau în cel mai bun caz se află în proces de restructurare şi

transformare.

Scopul. Consolidarea principiului de securitatea internațională în concordanță cu

funcționarea ordinii mondiale. Procesul de stabilire a sistemului de securitate în cadrul

bipolarismului lumii.

Obiectivele :

- Caracterizarea sistemului bipolar

- Caracterizarea principiului de securitate colectivă în vederea menținerii ordinii

mondiale

- Estimarea principiilor de funcționarea a războiului rece

- Evaluarea situației comunității internaționale în post-război rece

- Stabilirea etapelor de apariție a Rusiei și destrămarea URSS

Aparatul categorial

securitate colectiva; securitate cooperativa; interese de securitate; riscuri; amenintari;

vulnerabilitati; echilibrul terorii, riscuri asimetrice, Sistemul “postbelic”; superputeri; bipolarism;

3

echilibrul terorii; structura institutionala; cursa inarmarilor; descurajare nucleara; retaliere

masiva; raspuns limitat; strategii nucleare.

4

1. Aspecte generale privind funcționarea sistemului internațional în concordanță cu

securitatea internațională

Pentru a ajunge la tema propriu-zisa este nevoie sa prezentam principalele trasaturi ale

bipolarismului si modul cum s-a prabusit acesta. Competitia confruntarea dintre cele doua

superputeri a fost o lupta pentru putere impregnata ideologic. Fiecare dintre cele doua

superputeri avea o sfera de influenta nemijlocita (SUA - Europa occidentala si America Latina;

URSS - Europa rasariteana), plus anumite zone de interes, recunoscute tacit de cealalta parte

(SUA - Orientul Mijlociu si Africa de Sud; URSS - Sudul islamic). Restul lumii ramanea un

teren deschis competitiei nelimitate dintre cele doua superputeri. Conflictele - asa cum se poate

vedea foarte bine in cazul Orientului Mijlociu - aveau loc acolo unde sferele de influenta/interes

ale celor doua superputeri se intersectau/suprapuneau una peste alta.1

Aceasta competitie dintre SUA si URSS a intrat in faza ei finala incepand cu anii '70

(momentul este arbitrar, deoarece competitia s-a dus de la bun inceput pentru eliminarea

adversarului, fiind, prin urmare, in asteptarile fiecaruia dintre acestia, tot timpul intr-o asemenea

faza). Principalele ei momente in aceste ultime doua decenii au fost:

* Inceputul anilor '70: cand ambele superputeri ajung, pe de o parte, la concluzia necesitatii

regularizarii cursei inamarilor dintre ele (direct, prin intermediul Acordurilor SALT si indirect,

prin initierea negocierilor CSCE si MBFR); in plan geostrategic, confruntarea continua

inregistrand, spre mijlocul anilor '70, o acutizare prin avansurile sovietice spre sudul Africii.

* 1973: razboiul de Yom Kippur (care aduce cele doua superputeri in preajma confruntarii

nucleare) si criza petroliera (care, desi, pe termen scurt, reprezinta un soc pentru Vest, pe termen

mediu si lung ii permite ca, prin trecerea de la societatea industriala spre cea informationala, sa

se rupa in planul dezvoltarii de URSS si tarile aliate acesteia, care raman vestigii ale epocii

industriale intr-o lume din ce in ce mai schimbata).

* Afganistan: in lipsa unor reguli clare de impartire a sferelor de influenta, interventia sovietica

in Afganistan din 1979 - justificata de acestia prin interesul lor fata de dezvoltarile din sudul

islamic – este interpretata de SUA si aliatii lor ca parte a unor planuri de ocupare a Orientului

Mijlociu atat de important pentru functionarea economiei capitaliste datorita uriaselor sale

rezerve de petrol. Reactia Vestului nu se lasa asteptata si se inregistreaza in Polonia, marcand

astfel o mutatie calitativa, deoarece deplaseaza competitia dintre cele doua superputeri in

interiorul sferei de influenta nemijlocita a adversarului. URSS reactioneaza, la randul ei, atat in

1 Waltz, Kenneth, Theory of International Politics, Reading, Mass.: Addison Wesley, 1979, p.845

planul cursei inarmarilor (vezi criza "euro-rachetelor"), cat si al interventiei in Nicaragua,

considerata a fi in sfera de influenta nemijlocita SUA. Acestea din urma reactioneaza in ambele

planuri: in cursa inarmarilor, amplificand la maximum competitia (vezi "razboiul stelelor"),

precum si pe "teren", sprijinind opozitia locala fata de URSS in toate zonele "fierbinti"

(Afganistan, America Centrala, Polonia).

* Momentul Gorbaciov: Dupa o succesiune la conducere care a intarziat reactia sovietica

(Brejnev, Andropov, Cernenko), conducerea este preluata de Gorbaciov (in 1985), care initiaza,

pe de o parte, un proces curajos de dezarmare (urmarind astfel atat iesirea din capcana intinsa de

americani, cat si recastigarea initiativei politice), iar, pe de alta, un amplu proces de restructurare

interna a sistemului (perestroika si glasnost), in paralel cu inceperea discutiilor prevind stingerea

focarelor conflictuale pe glob. Raspunsul SUA a fost in acceptarea negocierilor de control al

armamentelor, dezarmare si reglementare a conflictelor (ceea ce a insemnat deblocarea ONU), in

paralel cu mentinerea presiunii asupra URSS pentru extinderea reformarii sistemului si in tarile

Europei rasaritene.

* 1989: URSS trece la reformarea Estului, inlocuind rand pe rand vechii lideri. SUA (si Vestul)

isi mentin presiunea, producand inlocuirea noilor lideri reformisti ai comunismului cu lideri de

orientare pro-occidentala, precum si transformarea restructurarii sistemului comunist in

inlocuirea sa cu sistemul capitalist.

* 1991: Evaluarea gresita din partea Vestului a fortei URSS de a rezista valului de schimbari si

constientizarea posibilitatii de recuperare definitive a Europei rasaritene. In realitate, odata cu

venirea lui Reagan la putere, SUA si lumea occidentala in general au trecut la o politica dura,

caracterizata, pe de o parte, prin marirea tuturor costurilor competitionale ale URSS (Polonia,

Afganistan, America Centrala), iar, pe de alta parte, prin diminuarea drastica a resurselor acesteia

(accesul la tehnologie, diminuarea artificiala a pretului mondial al energiei, metalelor pretioase si

diamantelor, care constituiau principalele articole de export ale URSS).

Pe acest fundal incep sa apara trasaturile noii ordini mondiale. Astfel, in plan politico-

militar, prin disparitia echilibrului central dintre cele doua superputeri, asistam , pe de o parte, la

redobandirea suprematiei armelor conventionale asupra celor nucleare (cu consecinte directe

pentru sporirea statutului militar si politic al unor tari ca Germania si Japonia), iar, pe de alta, la

independenta conflictelor si echilibrelor locale/regionale, dominate din ce in ce mai mult de

actorii locali/puteri regionale (cu o interventie a celor externi vizibil mai redusa).

6

2. Războiul Rece – factor major în conservarea securității internaționale vs situația

lumii în era post-război rece

Războiul rece nu a fost un eveniment planificat sau anticipat de către principalii actori ce

au participat la el, cu toate acestea confruntarea politică, ideologică şi militară a durat mai mult

decât oricare dintre războaiele "calde" ce au avut loc în lume în ultima jumătate de mileniu.

Chiar dacă este deja o pagină de istorie, războiul rece are consecinţe ce îşi pun amprenta pe

evenimentele ce i-au succedat. Iată de ce el reprezintă un fenomen ce trebuie să fie studiat în

continuare, lecţiile învăţate din studierea sa fiind importante pentru desfăşurarea evenimentelor

pe care le parcurgem în prezent şi cu care ne vom confrunta în viitor. Mediul internaţional de

securitate conţine, în acelaşi timp, atât elemente de continuitate, cât şi de discontinuitate,

faţă de cel din timpul războiului rece. Cu toate acestea, evenimentele ce au avut loc în arena

internaţională în ultimii cincisprezece ani cât şi forţele şi tendinţele ce acţionează în prezent par

să pună în evidenţă o accentuare a schimbărilor şi o reducere graduală a elementelor de

continuitate. În acelaşi timp, două elemente majore – sfârşitul războiului rece şi atacurile

teroriste de la 11 septembrie 2001 – au marcat în mod semnificativ cele două perioade distincte

din evoluţia sistemului internaţional din ultimii cincisprezece ani.

Noul secol în care am păşit de câţiva ani, a început într-o atmosferă de optimism, bazat

pe ideea că odată încheiat războiul rece, lumea se va îndrepta spre o eră de pace şi stabilitate.

Acest optimism avea ca punct principal de sprijin concepţia că o creştere a interdependenţei

economice şi în mod simetric, a prosperităţii a tot mai multe naţiuni şi în consecinţă a unei tot

mai mari părţi a populaţiei, va determina ca utilizarea puterii militare şi a războiului ca

instrumente de promovare a intereselor (naţionale sau de grup) să fie percepută ca un

comportament neacceptabil în relaţiile internaţionale.2

Renunţarea la descurajarea nucleară în relaţiile dintre două superputeri din perioada

războiului rece şi pe cale de consecinţă dintre NATO şi Tratatul de la Varşovia (iar după

autodesfiinţarea acestuia, în 1991, dintre NATO şi fostele ţări comuniste) au determinat trecerea

arsenalelor nucleare în fundalul arenei internaţionale. Aceasta a permis revenirea războiului

în ipoteza de instrument principal al politicii sau, aşa cum arăta Carl von Clausewitz în lucrarea

sa „Despre război", o prelungire a politicii cu alte mijloace. Aceasta a determinat ca în prezent să

fie în curs de desfăşurare o serie de conflicte deschise, dintre care cele mai virulente au loc în

Irak şi Afganistan, în timp ce altele se găsesc în stare latentă sau sunt „îngheţate", având însă o

2 Morgenthau Hans, Politics Among Nations, New York: Knopf, Capitolul 8: “The Essence of National Power”, 1979, p.237

7

mare potenţialitate de reîncălzire, precum cele din Sierra-Leone, Congo, Transnistria, Georgia,

Kosovo etc.

În plus, în reconfigurarea raportului mondial de putere, puterea militară se manifestă

inevitabil ca un ingredient indispensabil, la care fac apel toţi protagoniştii – principali sau

secundari. Analiştii în problemele securităţii internaţionale încearcă să determine care sunt

elementele din mediul internaţional care pot produce îngrijorare la adresa securităţii şi bunăstării

cetăţenilor lumii şi ce poate fi făcut pentru a atenua sau chiar înlătura sursele de turbulenţă.

Aceleaşi întrebări au fost puse şi acum două sute, o sută sau cincizeci de ani, răspunsurile fiind

însă de fiecare dată diferite.

În mod evident, procesul reevaluării securităţii naţionale şi internaţionale ce fusese

modificat prin sfârşitul războiului rece, a fost din nou modificat prin introducerea în această

ecuaţie globală a elementului terorism internaţional, o forţă de o amploare cu care lumea nu s-a

mai confruntat niciodată până acum deşi terorismul şi colaborarea internaţională între terorişti

existau, lipsind însă amploarea globală. Dacă prima jumătate a secolului trecut a fost cea mai

sângeroasă perioadă din istoria umanităţii, cea de-a doua jumătate a fost printre cele mai puţin

semnificative din acest punct de vedere. Fără îndoială, consecinţele unui război nuclear între cele

două superputeri din timpul războiului rece – URSS şi SUA – ar fi fost devastatoare pentru

întreaga omenire, dar realitatea este că războiul a fost utilizat doar la periferia sistemului

internaţional din timpul războiului rece şi nu între actorii principali. Aceştia şi-au ales cu bună

ştiinţă zonele de intervenţie militară, de exemplu Vietnam pentru SUA şi Afganistan pentru

URSS, astfel încât să nu provoace o reacţie majoră în plan militar din partea părţii

adverse. Putem chiar aprecia că aceste conflicte au îndeplinit rolul unor adevărate supape ce au

permis eliberarea tensiunii acumulate în sistemul internaţional.3

Securitatea este un concept ce are dimensiuni variabile. Ceea ce ne face să fim sau să ne

simţim în siguranţă (adică dimensiunile fizice şi psihologice ale securităţii) depinde de două

fenomene elementare, fiecare dintre acestea putând avea valoare diferită. Cea mai evidentă

provocare la adresa securităţii sunt factorii care ameninţă tocmai valorile pe care punem

preţ. Cele mai obiective dintre acestea sunt ameninţările fizice, ca de exemplu capabilitatea unui

stat de a-şi distruge adversarii prin utilizarea puterii militare.

Ameninţările psihologice – ceea ce ne face să ne simţim în siguranţă sau nu – sunt de

cele mai multe ori mult mai puţin palpabile şi concrete şi sunt mult mai subiective, fiind o

problemă de interpretare personală, în cele mai multe cazuri. Diferite persoane de exemplu,

3 Rossenau James, Turbulenţă în politica mondială. Bucureşti: Editura Academiei Române, 1994, p.738

percep în mod diferit propria lor stare de securitate în condiţiile unei aceleaşi ameninţări. Modul

în care diferite persoane, la fel de bine ca şi diferite state se simt ameninţate de terorismul

internaţional reflectă această dimensiune.

Aceasta ne conduce spre o a doua variabilă a securităţii, care este interpretarea proprie,

diferită a mediului internaţional de securitate. În mod evident, cele două aspecte variabile sunt

dependente unul de altul. Un mediu mai ostil va diminua mai mult şi mai rapid dimensiunea

psihologică a securităţii decât un mediu benign, în care se manifestă mai puţini adversari şi

competitori care să pună în pericol propriile interese de securitate.

Impactul asupra mediului înconjurător al pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii

internaţionale s-a schimbat în mod considerabil de la sfârşitul războiului rece. În prezent, de

exemplu, nici unul dintre statele deţinătoare de arme nucleare nu au nici un motiv raţional

şi plauzibil de a folosi aceste arsenale şi deci să producă distrugeri masive planetei noastre .

Încă din anul 1997 SUA apreciau că nu mai aveau nici un competitor din aceeaşi clasă valorică,

după dezmembrarea URSS (a se vedea Quadrennial Defence Review, 1997, 2001 şi 2006).

Această situaţie s-a menţinut şi după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 şi se menţine şi

în prezent.

Din aceste cauze ne aflăm acum într-o perioadă de reevaluare a ameninţărilor din mediul

internaţional de securitate şi de reconsiderare şi ajustare a capacităţii de răspuns şi contracarare a

acestor ameninţări prin utilizarea tuturor instrumentelor de putere la dispoziţia statelor şi

comunităţii internaţionale. În cadrul acestei reevaluări un loc important trebuie acordat surselor

şi aspectelor nemilitare ale securităţii.4

Pentru o lungă perioadă de timp securitatea militară şi securitatea naţională au fost

sinonime şi aproape că se puteau confunda. În timpul războiului rece ameninţarea militară a

fost forma principală a competiţiei între cele două superputeri, URSS şi SUA, şi apoi între cele

două alianţe pe care ele le conduceau. Totuşi, chiar în timpul războiului rece, în strategiile

naţionale de securitate ale unora dintre ţările occidentale au început a fi analizate şi aspectele

nemilitare ale securităţii naţionale, în special cele din domeniul economic. Lărgirea domeniilor

pe care le considerăm că afectează securitatea naţională cât şi cele internaţionale a avut loc în

mod continuu şi gradual. Printre aspectele nemilitare "securitatea economică" de exemplu, a fost

lărgită astfel încât să cuprindă securitatea mediului înconjurător. La domeniile clasice ale

securităţii au fost adăugate recent aspecte care sunt în parte militare şi în parte nemilitare. Un

4 Kissinger Henry, Diplomaţia, Bucureşti: Editura All, 1999, p.1429

exemplu concludent al acestor aspecte nemilitare de securitate îl constituie problema

terorismului internaţional.5

În perioada de după sfârşitul războiului rece, elementele militare, cele semimilitare şi cele

nemilitare ale securităţii se întrepătrund şi se intercondiţionează, în primul rând datorită faptului

că elementele tradiţionale ale securităţii militare au un caracter mult mai puţin intensiv dar au

amploare mai mare decât în perioada precedentă a războiului rece.

Caracteristica majoră a mediului actual de securitate rămâne, chiar după 11 septembrie

2001, absenţa pericolului unui conflict major (de mare intensitate), desfăşurat între puterile

principale ale lumii de azi, de tipul unui război mondial sau de tipul celui ce ar fi putut avea loc

acum cinsprezece ani, prin transformarea războiului rece într-unul fierbinte. Datorită faptului că

ameninţarea existentă în timpul războiului rece, de declanşare a unui conflict nuclear între cele

două superputeri SUA şi URSS ca urmare a unei erori de interpretare sau a escaladării

necontrolate a unui conflict, nu a fost înlocuită cu o ameninţare echivalentă ca nivel de

periculozitate, pentru securitatea globală şi pentru ordinea internaţională, aspectele semimilitare

şi cele nemilitare ale securităţii au căpătat o importanţă mai mare în zilele noastre. În cea mai

mare parte, aceste ameninţări au existat şi în perioada anterioară, dar au fost privite de toţi

protagoniştii cu mai puţină atenţie. O altă parte a ameninţărilor sunt însă de dată mai recentă.

Pe de altă parte, datorită globalizării, dimensiunile semimilitare şi nemilitare ale

securităţii privesc, din ce în ce mai mult, întreaga comunitate internaţională, efectele acestor

ameninţări extinzându-se în zone tot mai îndepărtate şi nelimitându-se strict la un stat sau altul

dintre cele direct vizate. Din toate aceste motive rolul instrumentului militar în modelarea

mediului internaţional de securitate actual este mult mai nuanţat şi mai polivalent, are un caracter

interdisciplinar şi mai puţin agresiv.

Sfârşitul ordinii mondiale bazate pe bipolaritate a marcat în mod egal finalul unei ere de

stabilitate şi de echilibru relativ al forţelor adverse. Vidul de putere care a urmat, a deschis o

adevărată cutie a Pandorei a conflictelor, care până atunci fuseseră îngrădite şi ţinute sub control

de către cele două superputeri, în cadrul ordinii mondiale create de războiul rece şi de echilibrul

ideologic şi militar ce se impuseseră drept consecinţă a acestuia. Cea mai mare parte a acestor

conflicte au fost şi continuă să fie conflicte intrastatale, care au izbucnit în regiuni unde

slăbiciunea guvernelor statelor a devenit mai accentuată într-un cadru de securitate nou şi 5http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune=Azimut

%2021 ( vizitat 04.11.2012)

10

amorf. Lumea a devenit mai nesigură, iar popoarele, grupurile etnice şi guvernele urmăresc

scopuri şi obiective mai complexe decât înainte. Liniile de despărţire şi graniţele dintre acţiunile

guvernelor, popoarelor, forţelor militare şi populaţiei civile, sectorului public şi celui privat au

devenit mult mai estompate şi neclare.

Am asistat la apariţia unei noi generaţii de combatanţi, entităţile substatale, grupurile

non-naţionale şi trans-naţionale, a căror identitate este fundamentată pe o bază comună, ca de

exemplu ideologia, apartenenţa tribală, cultura, etnicitatea, religia, geografia, activităţile

economice ilegale sau pe o combinaţie a unora sau a tuturor acestor factori. Aceste entităţi au

devenit mai violente şi vizează să modifice echilibrul intern al forţelor pentru a-şi promova

propriile interese. Exacerbat până la extrem, un asemenea conflict are ca rezultat o fragmentare

totală a structurilor statale şi societale şi împinge într-o stare de anarhie multe zone şi regiuni în

care se manifestă şi inducând o creştere a violenţei globale în cadrul sistemului internaţional.6

Un număr de factori alimentează caracterul schimbător al conflictelor şi posibilitatea

materializării acestora. Globalizarea a intensificat interacţiunea economică dintre state şi a

redus relevanţa frontierelor statelor. În timp ce un asemenea fenomen este în mod general

pozitiv pentru statele dezvoltate din punct de vedere economic, efectele negative ale globalizării

au făcut să apară un segment important de populaţie defavorizată, în special în Orientul Mijlociu,

în Africa şi în Asia. Globalizarea va continua să amplifice diferenţele dintre cei bogaţi şi cei

săraci, să mărească competiţia pentru resursele strategice şi în special pentru cele energetice,

creând tensiuni care vor putea genera conflicte, mai ales în regiunile cu o creştere demografică

rapidă. Cei perdanţi în acest proces de dezvoltare constituie astăzi o bază de recrutare, iar

teritoriile ţărilor lor au devenit baze de antrenament şi sanctuare pentru reţelele teroriste şi

criminale, care exploatează în interes propriu instrumentele, disfuncţionalităţile şi servituţile

globalizării. Instrumentele principale ale acestor reţele sunt internetul şi tehnologia modernă a

informaţiei care le permite să comunice, să acioneze şi să se deplaseze aproape oriunde în lume

fără a fi detectaţi. Transparenţa şi permeabilitatea frontierelor nu va face decât să complice şi mai

mult procesul de gestionare a securităţii naţionale şi internaţionale, permiţând tensiunilor şi

conflictelor să se propage cu uşurinţă dintr-o ţară în alta.

Trebuie să ne aşteptăm ca momentul declanşării unor conflicte viitoare ca şi cel al

finalizării lor să nu fie foarte clare şi, de asemenea, este de aşteptat ca nu toate conflictele să fie

urmate de o stare de pace. Dimpotrivă, contextul de securitate va evolua spre o zonă

crepusculară, între pace şi război. Câmpul de luptă al conflictelor actuale şi viitoare nu mai este

6 http://www.armyacademy.ro/reviste/2_2005/a6.pdf (vizitat 04.11.2012)11

monopolizat de armatele convenţionale ale statelor, ci este partajat de o gamă largă şi crescândă

a actorilor capabili să utilizeze forţa şi violenţa în moduri diverse şi diferite. Având în vedere

lărgirea spectrelor posibile, se simte nevoia unei strategii corespunzătoare, care să ia în

considerare o gamă largă de răspunsuri, în care mijloacele militare şi cele nemilitare să fie

utilizate în mod proporţional şi complementar.

3. Apariţia Rusiei şi decăderea URSS.

Fără îndoială, înfrângerea lui Hitler în al Doilea Război Mondial este cel mai important

eveniment geopolitic al secolului XX, deşi unii specialişti conferă acest calificativ

destrămăriiUniunii Sovietice. Prăbuşirea Germaniei naziste şi împărţirea de către marii aliaţi a

sferelor deinfluenţă pe continentul european au marcat începutul unei noi noi ere în istoria

omenirii,dominată de 2 superputeri – Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii. Pentru a

opriextinderea influenţei sovietice pe continentul european, puterile occidentale au înfiinţat, în

1949,Alianţa Nord-Atlantică, opusă blocului politico-militar condus de Uniunea Sovietică şi

cunoscutsub numele Tratatul de la Varşovia. Referindu-se la ameninţările ce veneau din partea

Moscoveila adresa Occidentului, premierul britanic Winston Churchill a declarat că Iosif Stalin

şi ambiţiilesale geopolitice au determinat Occidentul să se unească într-o alianţă politico-

militară, văzută demulţi ca un scut pentru valorile occidentale

1.Astfel, înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice părea să aibă două dimensiuni - cea a

apărării comune a valorilor lumii occidentale împotriva oricăror forţe care puteau să pericliteze

prosperitatea şi chiar existenţa ei (idee inclusă în articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord) şi

starea reală a lucrurilor, generată de pericolul expansiunii sovietice.7 Lupta dintre Statele Unite şi

Uniunea Sovietică pentru noi sfere de influenţă s-amaterializat în războaiele din Coreea,

Vietnam, Afganistan şi în alte confruntări militare înAfrica şi America de Sud.8 Militarizarea

unei regiuni cu sprijinul uneia din cele două superputeri era urmată de obicei de o declanşare a

ostilităţilor soldate cu zeci de mii de morţi. Însă, pe lângă componenta militară a acestei

confruntări de interese geopolitice globale, exista şi o pronunţată componentă ideologică a

Războiului Rece. Fiecare din cele două tabere şi-a asumat o funcţie moralizatoare, încercând să

schimbe lumea şi atacându-se reciproc la nivelul propagandei de stat (în cazul Uniunii Sovietice)

şi la nivelul presei şi societăţii civile (în cazul Statelor Unite). În timp ce americanii vorbeau

despre importanţa extinderii democraţiei şi a libertăţii în lume, sovieticii promiteau o societate

nouă, în care oamenii se vor iubi şi pacea va domni în veci, şi îi persecutau pe cei care se

împotriveau „păcii universale”, prevestită cu atâta ardoare de comuniştii de la Moscova. Pe

7 Fidler Jiri, Mareș Peter, Istoria NATO , Institutul European, Iaşi, 2005, p. 14.8 Ibidem, p.7.

12

fondul confruntării sovieto-americane, care s-a întins pe a doua jumătate a secoluluiXX, putem

recunoaşte că Statele Unite şi Occidentul în ansamblu au avut un important avantaj ideologic şi

economic, creat şi consolidat treptat, prin dezvoltarea democraţiei participative şi aprincipiilor

economiei de piaţă. Aceste principii, implementate cu succes pe teritoriul american,au acordat

Statelor Unite legitimitatea necesară pentru anunţarea şi, respectiv, îndeplinirea unor importante

sarcini cu acoperire globală, în care principala raţiune pornea de la necesitatea menţinerii unei

dezvoltări economice sustenabile şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în

opoziţie cu valorile sistemului sovietic. Însă, la fel ca orice putere ce monopolizează un sistem

sau altul, Statele Unite nu au renunţat să culeagă principalele roade ale procesului pe care l-au

iniţiat şi pe care îl controlează într-o oarecare măsură. Modelul american a ajuns să fie

respectat, imitat şi invidiat.

Prin urmare, din toate modelele de dezvoltare economică, multe ţări au conştientizat

necesitatea apelării la tipul de economie promovat de Occident pe plan internaţional. Tipul

economiei de piaţă consacrat este cel anglo-saxon, întâlnit în Canada, Anglia şi America, unde

actul politic îşi are justificarea în cel economic. Astfel, pentru a înţelege esenţa expansiunii

americane după destrămarea URSS, trebuie să ne axăm pe câteva aspecte ale evoluţiei

economice a Statelor Unite de-a lungul utlimelor decenii, odată cu accentuarea procesului de

globalizare. Una din caracteristicile modelului american este (fără nici o exagerare) ambiţia de a

cuceri economic cât mai multe zone din afara ţării. Prin acest model al extinderii a fost posibilăşi

consacrarea dolarului ca a principalei valute utilizate pe plan internaţional. Pe de o parte,

SUAsunt recunoscute ca principala putere militară a lumii, întrecându-i pe sovietici în Războiul

Rece; pe de altă parte, există suficiente ambiţii în rândul americanilor de a-şi exporta modelul

economic şi politic în lume, bazându-se pe instrumentele de care dispun (armată, comunicaţii,

economie dezvoltată).

Lumea "postbelica", asa cum am cunoscut-o intre 1945-1989, a reprezentat un moment

aparte in istoria omenirii: niciodata inainte si, probabil, mult timp de acum incolo, sistemul

international nu a ajuns si nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atat de mare.

Practic, in plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii caracterizate de echilibre locale

erau conectate la echilibrul "central" dintre cele doua superputeri. Iar aceasta avea loc pe

fundalul unui sistem economic cu caracter global. O asemenea infatisare a sistemului

international se datoreaza consecintelor celui de-al doilea Razboi Mondial, dintre care

enumeram:9

9 Pascu, I.M., Teoria relatiilor internationale / note de curs, Bucuresti: Universitatea Dimitrie Cantemir, 2001, p.2713

* Reasezari majore in echilibrul mondial de putere: puterile invinse (Germania, Japonia si

Italia) au iesit pur si simplu din joc, iar altele – chiar invingatoare (Marea Britanie, Franta, sau

China), desi au ramas in joc, nu au mai contat; disparitia imperiilor coloniale (prima faza a

disparitiei imperiilor s-a petrecut in Europa, dupa primul Razboi Mondial) a fost, in egala

masura, atat o ilustrare, cat si o cauza a caderii suferite de Marea Britanie si Franta dupa razboi.

Venirea in prim plan a SUA si URSS - puteri extra-europene, fara aportul carora

infrangerea Germaniei nu ar fi fost posibila - a marcat aparitia BIPOLARISMULUI.

Confruntarea lor a fost, in acelasi timp:

- o lupta clasica, desi gigantica, pentru putere;

- o lupta ideologica (ideologia ca instrument al puterii: pentru ce URSS a dorit ca tarile est-

europene sa devina comuniste ?)

* In plan tehnico-militar, aparitia armei nucleare si a rachetelor a schimbat destinul omenirii;

razboiul este substituit de cursa inarmarilor (al carei scop era mentinerea "echilibrului terorii"),

deoarece izbucnirea lui ar fi insemnat distrugerea civilizatiei umane. La fel a fost si cu "razboiul

prin terti".

* In plan economic, lumea a ajuns sa fie dominata de Statele Unite, care, pe baza uriaselor

resurse de care a ajuns sa dispuna in urma mobilizarii lor pentru razboi, au ocupat pozitiile cheie

in economia mondiala, ale carei institutii cu caracter global le-au creat dupa cum au vrut

(acordurile de la Bretton Woods);

Institutiile ordinii mondiale postbelice au aparut in urmatoarea succesiune:

1944 - Acordurile de la Bretton Woods, 1945 - Organizatia Natiunilor Unite (Consiliul de

Securitate), 1947 - Tratatul de la Dunquerque (intre Franta si Marea Britanie indreptat impotriva

Germaniei), 1948 - Tratatul de la Bruxelles (care a creat UEO), 1949 - Crearea NATO (ca o

expresie a cooperarii politico-militare a americanilor cu vest-europenii in fata pericolului

sovietic), 1949 - Crearea CAER, 1955 - Crearea Tratatului de la Varsovia (ca raspuns la

includerea Germaniei in NATO) 1957 - Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune (ca o

expresie a competitiei economice a vest-europenilor cu americanii) - prefatata de o serie de

acorduri si institutii anterioare, 1972-1975 - Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa

(ca o incercare 43 de a uni cele doua jumatati ale continentului aflate in confruntare una cu alta)

Liniile de forta ale sistemului international postbelic erau urmatoarele:

14

* Pe plan politico-militar

- Confruntare Est-Vest

- Colaborare Vest-Vest si Est-Est (blocurile=expresie a dominatiei superputerilor asupra

propriilor aliati)

* Pe plan economic

- competitie Vest-Vest

- Relatia Est-Vest era de fapt o relatie Nord-Sud

Principalele amenintari in cadrul sistemului erau preponderent VIZIBILE si EXTERNE

(pericolul unei agresiuni din partea blocului opus). Concret, cele doua zone de amenintare

proveneau din:

* posibilitatea unei erori (pe fundalul mecanismului descurajarii reciproce)

* posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local

In ceea ce priveste mecanismele de reglementare a competitiei, necesare ca urmare a realizarii

reciproce ca, necontrolata, ea poate duce la dezastru, fiind, in acelasi timp expresia conflictului

in conditiile adancirii interdependentelor, acestea erau:

* In plan politico-militar - negocierile de control al armamentelor si dezarmare:

1963: Nuclear Test Ban Treaty, 1971-72: SALT, 1987: Intermediate Nuclear Forces, 1991:

Conventional Forces in Europe, 1992: START

• In plan economic - Grupul G7 (si cu tenta de coordonare politica) pentru evitarea consecintelor

negative ale unilateralismului intr-o lume interdependenta, precum si pentru impiedicarea

translarii competitiei economice in planul politico-militar.

CONCLUZIE

În cadrul sistemului bipolar, alianţele tind să devină permanente ( exemplu : N.A.T.O.),

iar în plin plan este interesul general al alianţei. Aceasta este solidă atunci când există un 15

echilibru al forţelor relative dintre state, sau când unul dintre state se erijază în arbitru sau

protector (exemplu : SUA în cadrul NATO).

Teoriile moderne ale ,relaţiilor internaţionale au supus atenţiei, ca modele sau stări de

ordine internaţională semnalată în decursul istoriei, pe acelea de pace precară (sau ordin

tulburată) şi stare de război. Abordările din acest domeniu postulează că ordinea , în măsura în

care ea există , depinde de configuraţia de putere, dar şi de practicile statelor (coaliţii , alianţe,

masuri unilaterale de înarmare şi expansiune).

Principala caracteristica a SI in timpul Războiului Rece bipolarismul, politica

internaționala fiind monopolizata aproape in întregime de către cei 2 mari poli de putere: URSS

si SUA. Caracteristica esențiala a Războiului Rece consta in faptul ca el nu a fost un conflict

armat,deschis,in sensul tradițional al cuvântului. Specific este si faptul ca sistemul s-a întors la

tradiționala balanța de putere,cu 2 talere. Echilibrul puterii nu a fost unul constant si egal intre

cele 2 părti ale balanței pe tot parcursul Războiului Rece. Deasemenea cele 2 super puteri își

împart întregul glob pamântesc in sfere de influenta. Prin intermediul politicii

de”Îngrădire”(Contaiment) a SUA si de expansiune teritoriala a URSS, cele 2 super puteri ajung

sa-si delimiteze sferele de influenta la nivel global, ajungând sa aibă granițe comune. Astfel,in

perioada Războiului Rece apar un nou tip de actori internationali - Aliantele militare (blocurile

militare: NATO si OTV), dar si de actori universali (ONU).

BIBLIOGRAFIE

1. Fidler Jiri, Mareș Peter, Istoria NATO , Institutul European, Iaşi, 2005, p.

14.16

2. Kissinger Henry, Diplomaţia, Bucureşti: Editura All, 1999, p.142

3. Morgenthau Hans, Politics Among Nations, New York: Knopf, Capitolul 8:

“The Essence of National Power”, 1979, p.237

4. Pascu, I.M., Teoria relatiilor internationale / note de curs, Bucuresti:

Universitatea Dimitrie Cantemir, 2001, p.27

5. Rossenau James, Turbulenţă în politica mondială. Bucureşti: Editura Academiei Române, 1994, p.73

6. Waltz, Kenneth, Theory of International Politics, Reading, Mass.: Addison

Wesley, 1979, p.84

7. http://www.armyacademy.ro/reviste/2_2005/a6.pdf (vizitat 04.11.2012)

8. http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune=Azimut%2021 ( vizitat 04.11.2012)

17