Referat realizat de:

Ene Alexandru

Stan Marius

Panturu Mihai

Focul. Gasirea focului:

Oamenii din specia Homo erectus nu puteau probabil sa aprinda singuri un foc. Insa

ei gaseau focuri aprinse de fulgerele ce loveau iarba uscata. Se pare ca duceau ocreanga aprinsa pana la pestera sau tabara lor si apoi aveau grija ca focul sa nu sestinga zile intregi, sau chiar saptamani.

Gatirea hranei:

Oamenii speciei Homo erectus au descoperit ca plantele si carnea erau multmai gustoase daca erau gatite la foc, astfel ca au inceput sa-si gateascamancarea. Mancarea gatita este mai usor de mestecat. Astfel, consumandmancare gatita, dintii si falcile lor s-au micsorat treptat. Mancand mai multacarne, trupurile lor au devenit mai puternice si mai inalte, iar creierele lormai mari.

La caldura si in siguranta:

Focul ii asigura lui Homo erectus caldura peste noapte. Era folosit si ca arma deaparare impotriva animalelor periculoase, carora le era frica de flacari.

Lumina in intuneric:

Avand un foc aprins, oamenii puteau sa vada si noaptea. Astfel ca ei nu eraunevoiti sa se culce la apusul soarelui, spre deosebire de primii hominizi, si

puteau sa lucreze si noaptea.

Unelte mai bune:

Oamenii speciei Homo erectus au folosit focul la faurirea unorunelte mai bune. Ei au tinut capetele ascutite ale sulitelor delemn la flacara, astfel ca acestea s-au intarit, si au incalzitpietrele pentru a le face mai usor de modelat. Au faurit dinpietre expuse la caldura unelte numite topoare de mana,care aveau muchii foarte ascutite.

http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/10/23/aparitia-focului-istoria-lumii/

1. Focul sacru sau focul purificator: această flacără era

un simbol al puterii zeilor, o manifestare a acestora. În

multe temple existau torțe cu ajutorul cărora se celebra

cultul zeilor. În Grecia Antică, flacăra olimpică avea o

semnificație importantă. Se spunea că nu se stinge

niciodată, iar în timpul Jocurilor Olimpice se organizau

curse cu torțe aprinse cu acea flacără, închinate Atenei.

Zeii focului sacru:

– Agni - mitologie vedică

– Atar (Atesh) - mitologie persană

– Chou Yong - mitologie chineză

– Hestia - mitologie greacă

– Vesta - mitologie romană

2. Focul uman sau al meșteșugurilor: estefocul prieten omului pe care acesta îlcunoaște și îl folosește în meșteșugurile sale.Multor zei care guvernează asuprametalurgiei sau a fecundității li s-a atribuit șiacest foc. Mai târziu, chiar câțiva zei airăzboiului au primit aceleași atribuții, ca niștezei ai focului. În multe mitologii, focul umaneste de fapt foc sacru adus pe pământ șiadaptat de oameni. Mitologia greacă arechiar o legendă legată de acest proces.Titanul Prometeu este cel ce fură focul dinceruri și îl aduce oamenilor, faptă petru careeste crunt pedepsit.

Zeii focului uman: – Hephaistos - mitologie greacă

– Njord - mitologie nordică

– Rosemerta - mitologie celtică

– Vulcan - mitologie romană

Prometeu• Vizitatorii Barajului Vidraru pot admira statuia lui Prometeu

care este situata pe muntele Pleasa. Statuia ni-l înfăţişează pe

Prometeu cu fulgerul în mână, ca simbol al electricității.

• Prometeu era considerat în mitologia greacă drept unul dintre

binefăcătorii oamenilor. Zeus îl înlănţuie pe Prometeu de o

stâncă pe muntele Kazbek din Caucaz, unde un vultur uriaş îi

devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează.

Heracles ucide vulturul şi-l eliberează pe Prometheus, ale

cărui chinuri se sfârşesc. Într-o altă variantă, Prometeu nu s-

ar fi mulţumit să le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el însuşi

oameni din humă, însufleţindu-i cu ajutorul focului.

• Statuia a fost realizată de sculptorul Constantin

Popovici(1938 – 1995) în anul 1965.

3. Focul demonic sau focul mistuitor: pune în evidențăproprietatea focului de a arde, de a distruge. Este un elementmalefic al naturii. De multe ori Infernul sau Lumea morților suntvăzute ca spații ale acestui foc.

Zeii focului demonic:

– Loki - mitologie nordică

Focul văzut în diferite mitologii și religii:

În mitologia persană, focul era venerat înainte de Zoroasru, ca zeitate a vetrei, care era ținută arzând și era asociat purității și dreptății. Templele focului, "dadgah", au fost instituite după anul 500 î.Hr. Zeul Atar sau Atesh este personificarea focului, numele lui însemnând chiar "flacără" în limba persană veche.

În islamism, focul este unul din primele lucruri create de Dumnezeu (Allah). Se spune că odată creat, focul s-a dezlănțuit cu furie și a cerut să îi fie trimiși lui toți păcătoșii pentru a-i pedepsi. Tot din foc a fost creat și demonul Iblis, care a devenit mândru de originile sale (focul era element al purității), la fel ca ceilalți șeitani, (spirite de foc). La început slujitori credincioși ai lui Allah, șeitanii și Iblis s-au răsculat împotriva lui și nu au vrut să i se mai supună. Astfel, în islam avem un exemplu al transformării focului sacru în foc demonic.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Foc_(mitologie)

http://www.marvunapp.com/Appendix/atarnire.htm

Zeul Atar

Simboluri olimpice:

Flacăra olimpică este aprinsă la

Olympia, Grecia şi purtată

până în oraşul gazdă de

atleţi; joacă un rol important

la ceremonia de deschidere

şi arde pe tot parcursul

olimpiadei. Torţa olimpică a

fost introdusă la Olimpiadadin 1936 de la Berlin.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jocurile_Olimpice

Apa. Apa: este un lichid inodor, insipid şi incolor, de cele mai multe ori, sau

uşor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanţă

absolut indispensabilă vieţii, indiferent de forma acesteia, fiind unul

dintre cei mai universali solvenţi. Apa este un compus chimic alhidrogenului şi al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa

este una din substanţele cele mai răspândite pe planeta Pământ,formând unul din învelişurile acesteia, hidrosfera.

Apa în civilizaţia umană: viaţa pe Pământ a evoluat şi s-a adaptat

acestor proprietăţi ale apei. Existenţa formelor solidă, lichidă şi

gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important

pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de

viaţă adaptate variatelor, şi adesea extremelor, condiţii de viaţă.

În istorie, civilizaţiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor

sau mărilor: Mesopotamia, aşa-numitul leagăn al civilizaţiei este

situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar

marile metropole, precum Londra, Paris, New York şi Tokio îşi

datorează succesul în parte accesibilităţii oferite de situarea lângă o

apă, şi înflorirea comercială rezultată. Insulele cu porturi sigure,

precum Singapore şi Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest

motiv. În locuri precum Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, unde apa

nu se găseşte în abundenţă, accesul la apă potabilă a fost şi este o

mare problemă în dezvoltarea comunităţilor umane.

Utilizarea apei de către oameni: toate formele de viaţă cunoscutedepind de apă. Apa este o parte vitală în multe din proceselemetabolismului din interiorul organismului. Cantităţi semnificative deapă sunt utilizate de organism în digestia hranei. Aproape 72% dinmasa corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o bunăfuncţionare, corpul necesită între doi şi şapte litri de apă pe zi pentrua evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul deactivitate, temperatură, umiditate şi alţi factori.

Apa ca o sursă preţioasă: datorită creşterii populaţiei mondiale şi aaltor factori, tot mai puţini oameni beneficiază de apă potabilă.Problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei, odistribuţie mai bună, şi nerisipirea resurselor deja existente. Din acestmotiv, apa este o resursă strategică pentru multe ţări. Au existat de-alungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă şi controlulacesteia. Se prevede că apa ar putea deveni preţioasă precumpetrolul, lucru care ar face din Canada, ce are această resursă dinabundenţă, cea mai bogată ţară din lume. Apa potabilă este maivaloroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv înagricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţiepentru a fi folosită judicios pentru generaţiile viitoare.

Impactul apei asupra religiei şi filozofiei:

Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor, incluzândhinduismul, creştinismul, islamul, iudaismul şi şintoismul.

Spre exemplu, botezul în bisericile creştine este făcut cu apă.

În plus, o baie rituală în apă pură este făcută celor decedaţi în multe religii,incluzând iudaismul şi islamismul.

În islamism, cele cinci rugăciuni zilnice, pot fi efectuate doar după spălareacorpului cu apă curată (Wudu).

Apa este geneza tuturor.

În şintoism, apa este utilizată aproape în toate ritualurile pentru curăţireaunei persoane sau a unui loc.

Apa este menţionată în biblie de 442 de ori, respectiv de 363 de ori, înversiunile sale engleze internaţionale.

Se crede adesea despre apă că ar avea puteri spirituale.

În mitologia celtică, de pildă, Sulis este zeiţa locală a apelor termale;

În hinduism, apa este personificată ca o zeiţă sub numele de Ganga.

De asemenea, diferiţi zei pot patrona diferite izvoare, râuri sau lacuri.

În mitologiile romană şi greacă, Peneus a fost un zeu-fluviu.

În mitologia greacă, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei.

În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun.

Filozoful antic grec Empedocles a elaborat o întreagă doctrină filozofică (un fel de teorie pre-atomistă a lumii) bazată pe cele patru concepte fundamentale ale Universului care erau reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de patru elemente fundamentale, apă, aer, foc şi pământ.

În filozofia clasică chineză, apa, ca element al filozofiei clasice, era unul din cele cinci elemente constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn şi metal.

Apa în Univers:

În afara Pământului existenţa apei a fost dovedită pe multe corpuri cereşti, ca de exemplu:

Enceladus, satelit al lui Saturn.

Europa, satelit al lui Jupiter.

Marte.

Luna.

Apa este una dintre condiţiile presupusei vieţi extraterestre.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83