Referat

Principiile generale ale contabilității. Principiile de organizare și conducere a contabilității

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, astfel se ocupă cu măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice, asigurând înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori (Legea contabilității nr.82/1991 republicată, art.2 alin.1).

Principiile contabilității sunt ”enunțuri de esență conceptuală foarte generale și delimitate ca sistem de referință pentru construirea informației contabile privind situația patrimoniului, poziția financiară și rezultatul obținut. Prin geneză sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul producătorilor si utilizatorilor de informații contabile, de aceea sunt denumite și reguli sau convenții contabile. Sunt trei principii fundamentale:

1. Principiul dublei reprezentări:

Acest principiu se bazează pe echilibru permanent dintre activele patrimoniale și pasivele patrimoniale, echilibru denumit și egalitate bilanțieră. Dubla reprezentare se realizează cu ajutorul Bilanțului. Dubla reprezentare abordează patrimoniul, privit ca un întreg, sub două aspecte:

- Sub aspectul componenței și alocării elementelor de activ;- Sub aspectul provenienței elementelor de pasiv, capitaluri proprii și datorii.

Cu ajutorul Bilanțului, dubla reprezentare a patrimoniului se bazează pe urmatoarele relații de echilibru:

Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

Sau

Active patrimoniale = Capitaluri proprii + Datorii fată de terți.

2. Principiul dublei înregistrări a operațiilor economice:

Elementele patrimoniale se află intr-o continuă mișcare și transformare. Cu toate acestea, ele se află într-un echilibru permanent, echilibru ce stă la baza dublei inregistrări. „Orice mişcare care afectează un element patrimonial este în mod necesar însoţită de o mişcare inversă şi de aceeaşi importanţă (valoare) asupra unuia sau mai multor alte elemente, astfel încât ecuaţia A - (D +Cp)= 0 să fie întotdeauna verificată". (B. Colasse, Contabilitate generală).

1

Principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice în contabilitate creeaza un raport valoric de echivalenţă utilizări/resurse, intrări/ieşiri aferente mișcărilor individuale ale elementelor patrimoniale, mişcări ce se produc într-un echilibru permanent dat de echilibrul patrimonial .

Ecuaţiile de echilibru nu se mai stabilesc între totalul elementelor de activ și totalul elementelor de pasiv, ci între elementele individuale din Bilanț și elementele contului de rezultate.

Pentru reflectarea existenţelor, a modificărilor şi transformărilor elementelor individuale, contabilitatea utilizează CONTUL.

Dubla înregistrare este determinată în primul rând de dubla reprezentare deoarece, pe toate fazele circuitului economic, elementele patrimoniale sunt tratate sub dublu aspect: al conţinutului şi destinaţiei lor şi al provenienței respectiv al modului de dobândire.

În ai doilea rând, dubla înregistrare este determinată de faptul că mișcarea şi transformarea structurilor din situaţiile financiare generează simultan:

a) operaţiuni de ieşire dintr-o fază sau dintr-un loc şi operaţiuni de intrare într-o altă fază a circuitului economic sau în alt loc;

b) operaţiuni de transformare a unor elemente în alte elemente (atât din Bilanț cât şi din Contul de profit şi pierdere).

Pornind de la relaţia generală de echilibru proprie dublei reprezentări, prin dubla înregistrare se creează cea de-a doua relaţie specifică, şi anume:

Creșterea + micșorarea = creșterea + micșorareaBunurilor drepturilor drepturilor bunurilorEconomice proprietarilor și proprietarilor economice Obligațiilor față și obligațiilor De terți față de terți

Acesta reprezintă ecuaţia dublei înregistrări.

Dubla înregistrare prezintă o importanţă deosebită pentru contabilitate. Ea dă posibilitatea exercitării unui control permanent asupra exactităţii înregistrărilor efectuate cu privire la operaţiile economice şi financiare efectuate de unitatea patrimonială.

3. Principiul dublei determinări a rezultatului

Contabilitatea reflectă mişcări şi transformări complexe, ce determină modificări atât în structura cât şi în mărimea bogăţiei unei întreprinderi, a capitalurilor proprii şi implicit a rezultatului activităţii, ca şi componentă a acestora.

Determinarea rezultatului în contabilitate se poate face în două moduri:

a) dacă rezultatul se calculează în funcţie de activitatea desfăşurată în decursul unei perioade, ecuaţia de echilibru va fi:

VENITURI – CHELTUIELI = REZULTATUL EXERCIŢIULUI

2

b) dacă rezultatul se calculează în funcţie de variaţia bogăţiei (a capitalurilor proprii) ecuaţia de echilibru va fi:

CAPITALURILE CAPITALURILEPROPRII LA PROPRII LA

REZULTATUL = ÎNCHIDEREA - ÎNCHIDEREAEXERCIȚIULUI EXERCIȚIULUI EXERCIȚIULUI

R = CPi - CP0

R = (Ai – DJ) - (A0 - D0)

Când rezultatul exerciţiului se determină în funcţie de variaţia capitalurilor proprii se exclud din calcul valoarea aporturilor acţionarilor ce reprezintă majorarea capitalului social şi distribuirile făcute către acţionarii/asociaţi.

Pe lângă principiile fundamentale metoda contabilităţii utilizează şi principii normative denumite şi convenţii contabile. Acestea au fost enunţate atât pe baza unei abordări conceptuale, a unui demers de cercetare ştiinţifică bazată pe obiectivele și conceptele fundamentale ale științei contabile, cât și pe baza generalizării celei mai bune practici contabile.

Principiile contabilității sunt un mijloc de concretizare al obiectivului acesteia, de a furniza informații pentru fundamentarea deciziilor și de a asigura reprezentarea imaginii fidele.

Principiile contabilității sunt structurate și prezentate în mod diferit, în literatura de specialitate și în unele reglementări contabile.

Profesorii Oprea Călin şi Mihai Ristea grupează principiile contabilităţii în:

1. principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii:

- principiul înregistrării complete şi continue;

- principiul uniformităţii înregistrării contabile;

- principiul fundamentării documentare a înregistrărilor contabile;

- principiul ţinerii contabilităţii.

2. principiile partidei duble:

- principiul dublei înregistrări;

- principiul dublului calcul al rezultatului contabil;

- principiul înregistrării cronologice şi sistematice;

- principiul înregistrării analitice şi sintetice.

3. principiile de observare:

- principiul entităţii contabile;

- principiul continuităţii activităţii;

- principiul independenţei exerciţiilor sau delimitării în timp.3

4. principiile de evaluare:

- principiul cuantificării monetare;

- principiul costului istoric;

- principiul prudenţei.

5. principiile responsabilităţii:

- principiul permanenţei metodelor;

- principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere;

- principiul importanţei relative sau a pragului de semnificaţie;

- principiul necompensării;

- principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;

- principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv.

În Reglementările contabile armonizate cu directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate care se aplică de întreprinderile mari sunt enunţate explicit următoarele principii:

1. principiul continuităţii activităţii;

2. principiul permanenţei metodelor;

3. principiul prudenţei;

4. principiul independenţei exerciţiului;

5. principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv;

6. principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere;

7. principiul necompensării;

8. principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;

9. principiul pragului de semnificaţie.

1. Principiul continuităţii activităţii

Principiul continuităţii activităţii se bazează pe presupunerea că într-un viitor previzibil, unitatea îşi continuă în mod normal activitatea. Întreprinderea nu are intenţia şi nici nu va fi obligată să intre în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii într-o perioadă viitoare. Continuitatea activităţii impune evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii şi la închiderea exerciţiului la valoarea actuală a fiecărui element, în funcţie de utilitatea

4

bunului,starea acestuia şi preţul pieţei. Cheltuielile şi veniturile care privesc perioadele viitoare se stochează în bilanţ, ele urmând să afecteze rezultatele exerciţiilor viitoare.

Dacă administratorii societăţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.

În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii activităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţiile privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei-potrivit căreia persoana juridică nu îşi mai poate continua activitatea.

Dacă nu este asigurată continuitatea activităţii, atunci se renunţă la aplicarea principiilor prudenţei, permanenţei metodelor, independenţei exerciţiului.

Elementele patrimoniale sunt evaluate la valoarea de lichidare (lichidativă) care diferă faţă de valoarea de utilitate. De asemenea, nu se mai stochează în bilanţ cheltuielile de constituire, cheltuielile înregistrate în avans, veniturile înregistrate în avans.

Exemplificare: Un mijloc fix în funcţiune va fi înregistrat în bilanţ la valoarea de 5.000 lei, chiar dacă valoarea de intrare (cost istoric) a fost de 10.500 lei, iar amortizarea cumulată este de 5.500 lei.

Valoarea din bilanţ = Valoare de intrare – Amortizare

= 10.500 – 5.500

= 5.000 lei

2. Principiul permanenţei metodelor

Permanenţa metodelor presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi procedee contabile privind evaluarea activelor şi datoriilor, a veniturilor şi cheltuielilor, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ şi de pasiv şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.

Este cunoscut faptul că metode şi tehnici contabile diferite conduc la rezultate diferite.

Nerespectarea acestui principiu, respectiv modificarea politicilor şi tehnicilor contabile are loc atunci când noua metoda este impusă de lege sau de o autoritate cu atribuţii de normalizare contabilă, precum şi în cazul în care se apreciază că această schimbare va oferi o prezentare mai adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor.

De asemenea, politicile contabile pot fi modificate atunci când intervine o schimbare semnificativă în natura activităţii întreprinderii.

Într-o notă anexă la situaţiile financiare se prezintă:

a) abaterile de la principiile contabile şi schimbarea metodelor de evaluare, menţionându-se:

- natura;

5

- motivele;

- evaluarea efectului asupra patrimoniului, a rezultatului şi a poziţiei financiare;

b) regulile de evaluare alternative, arătându-se:

- elementele afectate şi valoarea acestora la costul istoric;

- baza de evaluare adoptată;

- ajustările efectuate în vederea aplicării regulilor de evaluare alternative;

- influența asupra rezultatului;

- conținutul, limitele și modalitățile de aplicare;

Exemplificare: Dacă se hotărăşte amortizarea unui utilaj prin metoda de amortizare lineară, aceasta nu se va schimba pe toată durata exerciţiului (1 an).Pot fi schimbate metodele în cazul în care o metodă se dovedeşte mai eficientă pentru informarea agentului economic, dar aceasta trebuie justificată în Situaţiile financiare anuale.

3. Principiul prudenței

Principiul prudenței constă în aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încât să se evite transferul asupra viitorului, a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul și rezultatele unei unități economice.

Valoarea oricărui element patrimonial trebuie să fie determinată pe baza principiului prudentei. Aplicarea acestui principiu are în vedere următoarele aspecte:

a) La închiderea exercițiului se iau în considerare numai profiturile recunoscute;b) Se contabilizează toate obligațiile previzibile și pierderile potențiale, chiar dacă acestea

apar între data închiderii exercițiului și data întocmirii bilanțului și nu se contabilizează profiturile probabile;

c) Se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere;

Exemplificare, la inventariere apar următoarele situaţii:

În cazul elementelor de activ:

- minusurile constate între valoarea de inventar şi cea existentă în contabilitate, se înregistrează conform acestui principiu, pe seama amortizărilor în cazul unor deprecieri ireversibile, sau pe seama ajustărilor de valoare în cazul unor deprecieri reversibile;

- plusurile constate la inventariere, în schimb, nu se înregistrează în nici un fel în contabilitate.

În cazul elementelor de pasiv:

- diferenţele în minus, constate ca diferenţă între valoarea descoperită la inventariere şi valoarea contabilă (de pildă, prin confirmări primite de la terţi se constată că datoria faţă de un furnizor este mai mică decât valoarea înregistrată în contabilitate), nu se înregistrează în contabilitate;

6

- în schimb, diferenţele în plus se înregistrează ca şi o creştere de valoare a datoriilor respective.

Astfel:

- în contul de profit şi pierdere va apărea doar profitul realizat la data bilanţului, pentru a nu crea un profit denaturat, existând astfel posibilitatea unei viitoare plăţi de dividende care ar putea afecta semnificativ fluxurile viitoare de numerar (spre exemplu, o creanţă asupra unui client în valoare de 2.000 lei, va fi înregistrată în bilanţ la valoarea de 1.000 lei, dacă clientul este în dificultate financiară, iar probabilitatea de a încasa creanţa faţă de acesta este doar de 50%.);

- se vor înregistra toate creşterile datoriilor şi toate datoriile care se ştie că vor deveni reale după încheierea exerciţiului financiar dar înainte de întocmirea bilanţului (spre exemplu, înregistrarea unui provizion pentru garanţii acordate clienţilor, iar acesta se va concretiza într-o ieşire de resurse după încheierea exerciţiului)

- se vor înregistra toate ajustările pentru depreciere şi toate pierderile de valoare, necesare pentru aducerea la valoarea de piaţă sau de inventar (în cazul elementelor pentru care nu există o piaţă activă) a valorii activelor patrimoniale, indiferent de impactul asupra contului de profit şi pierdere.

Însă, pe de altă parte, în condiţiile acestui principiu, nici nu se permite o supraevaluare a datoriilor, o subevaluare deliberată a activelor şi constituirea de provizioane excesive, deoarece condiţiile calitative credibilitate şi neutralitate ale informaţiei contabile nu ar mai fi îndeplinite.

Este recomandabil să se determine un profit ”mai mic” decât un profit ”mai mare”, prin aceasta împiedicându-se distribuirea de dividende fictive, evitându-se o imagine prea optimistă asupra viitorului care poate să deruteze utilizatorii informațiilor contabile.

4. Principiul independenței exercițiului

Independența exercițiului presupune decuparea, secționarea activității continue a unei unități patrimoniale în exerciții financiar-contabile. Potrivit acestui principiu efectele tranzacţiilor şi alte evenimente sunt luate în calcul în momentul în care acestea s-au produs şi nu atunci când intervine plata sau încasarea de lichidităţi sau echivalente de lichidităţi. Această idee ne conduce la contabilitatea de angajamente (accural accounting).

Independenţa exerciţiului presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor unei unităţi patrimoniale, pe măsura angajării acestora. Veniturile şi cheltuielile influenţează rezultatele exerciţiului la care se referă şi nu ale exerciţiului în care au loc plăţile sau încasările.

Din aplicarea în practică a acestui principiu decurg cel puţin următoarele consecinţe:

1. Necesitatea practicării unei contabilităţi de angajamente în locul contabilităţii de trezorerie;

2. Necesitatea utilizării conturilor de regularizare sub forma cheltuielilor şi veniturilor constatate în avans. Acestea se stochează în bilanţ sub forma creanţelor şi datoriilor exerciţiului financiar în curs faţă de cel următor;

7

3. Necesitatea calculării la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar a deprecierilor ireversibile şi reversibile sub forma amortismentelor şi provizioanelor pentru depreciere;

4. Necesitatea menţionării în Notele explicative a eventualelor cheltuieli şi venituri aferente exerciţiilor financiare anterioare, dar constatate şi contabilizate în exerciţiul curent;

5. Necesitatea contabilizării evenimentelor sau situaţiilor constatate posterior expirării exerciţiului financiar, dar anterior închiderii conturilor (întocmirii situaţiilor financiare);

6. Necesitatea evidenţierii evenimentelor produse în exerciţiul financiar expirat, dar constatate posterior închiderii conturilor.

Un exerciţiu financiar cuprinde o perioadă de 12 luni, respectiv din data de 1 ianuarie până la data de 31 decembrie al aceluiaşi an ( în contabilitatea românească).

Exemplu: O societate comercială a vândut mărfuri în anul financiar curent în valoare de 20.000 lei, sumă care va fi încasată doar în următorul exercițiu financiar. Venitul din vânzarea mărfii va fi înregistrat în exerciţiul financiar curent, şi nu în exerciţiul financiar urmator când se va încasa efectiv suma de 20.000 lei rezultată din vânzarea mărfii.

5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv

în vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

6. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere

Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă bilanţului de închidere al exerciţiului precedent.

Schimbările de procedee de lucru, de metode, nu trebuie să influenţeze situaţia iniţială (bilanţul de deschidere) al noului exerciţiu.

Prin aplicarea acestui principiu se asigură o informare corectă a utilizatorilor informaţiei contabile.

IAS 8 „Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile" prevede că, în situaţia în care în perioada curentă se descoperă erori fundamentale produse în perioadele precedente pentru asigurarea comparabilităţii informaţiilor din situaţiile financiare este necesar să se recalculeze informaţiile corespunzătoare perioadelor precedente, în situaţia modificării politicilor contabile, pentru a asigura comparabilitatea informaţiilor, ele trebuie aplicate retroactiv.

7. Principiul necompensării

„Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive, permise de reglementările legale".

8

Aplicarea principiului necompensării presupune:

1. necompensarea între posturile de activ şi cele de pasiv în bilanţ;

2. necompensarea creanţelor cu datoriile faţă de acelaşi terţ;

3. necompensarea între venituri şi cheltuieli în contul de rezultate.

Compensarea elementelor din situaţiile financiare poate să ducă la o lipsă de informaţii către utilizatorii externi sau la denaturarea veniturilor şi cheltuielilor, ori a activelor şi datoriilor.

8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

„Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică".

Acest principiu caracterizează sistemul de contabilitate anglo-saxon (substance over form principie).

Potrivit Cadrului General de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, paragraful 35: „Pentru ca informaţia să prezinte în mod credibil evenimentele şi tranzacţiile pe care le reprezintă este necesar ca acestea să fie contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul lor şi cu realitatea economică, şi nu doar cu forma lor juridică. Fondul tranzacţiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna în concordanţă cu ceea ce transpare din forma lor juridică sau convenţională".

În cazul în care există o neconcordanţă între cele două, entitatea va înregistra în contabilitate operaţiunile respective, ţinând cont de natura economică a acestora. Exemplificare, o entitate poate utiliza în activitatea sa curentă un utilaj asupra căruia nu are drept de proprietate. Entitatea va înregistra utilajul respectiv într-un cont de active imobilizate, la fel cum a făcut şi cu utilajele asupra cărora are drept de proprietate. Din punct de vedere economic nu există nici o diferenţă între cele două categorii de utilaje şi ca urmare, vor fi înregistrate şi reflectate în contabilitate, în acelaşi mod, neţinându-se cont de fondul juridic.

Un alt exemplu concludent îl reprezintă leasingul financiar în care locatarii recunosc bunurile care fac obiectul contractului în activul bilanţier, concomitent cu recunoaşterea datoriei aferente, chiar dacă nu au drept de proprietate asupra acestora, contractul de leasing.

9. Principiul pragului de semnificaţie (principiul importanţei relative)

Potrivit acestui principiu: Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative, care au aceeaşi natura sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea separată.

Informaţiile sunt semnificative daca o omisiune sau declarare eronată a lor poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor. Cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare trebuie evitate doua extreme:

- să nu fie prea condensate sau agregate deoarece îngreunează utilizarea lor, duc la decizii eronate şi fac dificil controlul;

9

- să nu abunde în detalii inutile şi nesemnificative deoarece se aglomerează traseele de transmitere a lor şi se îngreunează activitatea de interpretare şi utilizare a acestora.

Informaţiile furnizate de contabilitate trebuie să fie relevante, costul acestora trebuie să fie mai mic decât avantajele pe care acestea la produc la utilizatori.

Principiile normative ale contabilităţii implicite(subînţelese)

Pe lângă aceste principii prevăzute în mod explicit în legislația românească, în practică sunt aplicate și alte principii:

- Principiul costului istoric sau nominalismului;- Principiul regularității, sincerității și imaginii fidele;- Principiul entității sau principiul autonomiei întreprinderii;- Principiul periodicității;- Principiul cuantificării monetare;- Principiul recunoașterii rezultatelor;- Principiul recunoașterii veniturilor;- Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile;- Principiul stabilității monetare.

1. Principiul costului istoric constă în înregistrarea elementelor patrimoniale, a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea lor de intrare, numită şi valoare contabilă sau cost istoric.

Potrivit Cadrului General de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau în echivalente ale numerarului sau la valoarea justă din momentul cumpărării lor. Datoriile sunt înregistratele valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite împrejurări, la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau ii echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile.

Cu ocazia inventarierilor anuale şi a lucrărilor de închidere a exerciţiu costurile istorice sunt rectificate prin intermediul armonizărilor şi provizioanele pentru depreciere:

Valoarea provizioanele

contabilă = costul istoric - amortizările - pentru

netă depreciere

Costul istoric este mai mult un procedeu de evaluare, motiv pentru care legislaţia noastră nu-l include în categoria principiilor contabile.

Valoarea unui bun se determină în două moduri, având în vedere criteriul cost sau criteriul câştig:

1. valoarea bunului este dată de consumurile de resurse ocazionate de intrarea bunului în unitate (criteriul cost).

10

2. valoarea bunului este dată de veniturile obţinute prin vânzarea acestuia în prezent sau în viitor (criteriul câştig).

Valoarea unui bun se determină utilizând mai multe categorii de costuri, cum ar fi:

Costul istoric de intrare. Ia în considerare costurile suportate în trecut pentru achiziţionarea sau producerea bunului respectiv;

Costul curent (costul de înlocuire). Se determină în funcţie de consumurile sau plăţile ce ar trebui efectuate în prezent pentru intrarea în unitate a unui bun echivalent;

Valoarea realizabila (de decontare a obligaţiei). Activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau în echivalente ale numerarului care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor;

Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de întreprinderi în elaborarea situaţiilor financiare este costul istoric. La închiderea exerciţiului aceste evaluări se ajustează în funcţie de indicele de inflaţie.

Utilizarea costului istoric prezintă următoarele avantaje:

- calcule contabile mai simple:- informaţiile sunt mai obiective şi mai uşor de controlat;- comparabilitatea informaţiilor în timp şi spaţiu este mai uşoară.

Neajunsurile utilizǎrii acestui principiu rezidǎ în subevaluǎri ale activelor (imobilizǎri şi stocuri), distorsionarea activului net (datoriile nefiind indexate), subevaluarea costurilor cu amortismentele, materialele şi implicit creşterea valorii rezultatului impozabil.

De la acest principiu existǎ derogǎri în cazul activelor şi pasivelor exprimate în devize, şi a instrumentelor financiare care fac obiectul unor evaluǎri periodice la preţul de piaţǎ.

În cazul ţǎrilor cu o inflaţie pronunţatǎ nu se recomandǎ utilizarea acestui principiu, punându-se problema alegerii uneia din cele douǎ metode de contabilitate de inflaţie :

- contabilitatea în costuri istorice indexate

- contabilitatea în valori actuale sau de înlocuire.

2. Principiul regularitǎţii, sinceritǎţii şi imaginii fidele presupune furnizarea cu regularitate de informaţii precise, clare şi complete asupra patrimoniului, rezultatului şi a elementelor extrapatrimoniale. Regularitatea se referǎ la organizarea şi conducerea contabilitǎţii în conformitate cu principiile contabile general admise, iar sinceritatea se referǎ la aplicarea cu bunǎ credinţǎ a principiilor contabilitǎţii. Aplicarea cu bunǎ credinţǎ a principiilor contabile îmbracǎ douǎ forme :

- o formǎ obiectivǎ care implicǎ profesionalismul în aplicarea corectǎ a principiilor

- o formǎ subiectivǎ care implicǎ cinstea şi corectitudinea în prezentarea informaţiilor.

11

Pentru a fi credibilǎ informaţia trebuie sǎ prezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care le consemneazǎ. Numeroşi specialişti în domeniul financiar-contabil considerǎ imaginea fidelǎ ca un rezultat al acţiunii tuturor celorlalte principii.

3. Principiul entitǎţii sau principiul autonomiei întreprinderii presupune delimitarea patrimoniului personal al proprietarilor de patrimoniul firmei. Acest principiu impune contabilitǎţii acţiunea independentǎ urmǎrind realizarea obiectivelor unitǎţii patrimoniale.

4. Principiul periodicitǎţii se referǎ la divizarea artificalǎ a activitǎţii firmei în perioade succesive numite exerciţii financiare la finele cǎrora se determinǎ situaţia patrimoniului şi a rezultatelor. În România exerciţiul financiar este identic cu anul calendaristic.

5. Principiul cuantificǎrii monetare presupune exprimarea prin intermediul unei unitǎţi monetare a stǎrii şi mişcǎrii patrimoniului. În prezent, pe plan internaţional se vorbeşte de o contabilitate a resurselor umane (competenţa salariaţilor, capacitatea managerialǎ a conducǎtorilor, etc.), contabilitatea mediului (grad de poluare, restricţii impuse de mediu, etc.) care vor trebui sǎ cuantifice obiectul lor de studiu sub formǎ bǎneascǎ.

6. Principiul recunoaşterii rezultatelor conform cǎruia se pune problema stabilirii rezultatului: la vânzare, la încasare, la expirarea termenului de garanţie sau pe tot parcursul ciclului de producţie pe mǎsura realizǎrii produselor şi vânzǎrilor.

În contabilitatea financiarǎ se întâlnesc douǎ teze referitoare la recunoaşterea rezultatelor :

- teza conform cǎreia rezultatul sǎ se înregistreze atunci când existǎ cea mai mare probabilitate de obţinere a veniturilor

- teza conform rezultatul trebuie contabilizat pe tot parcursul ciclului de producţie, pe mǎsura realizǎrii produselor şi livrǎrilor.

7. Principiul recunoaşterii veniturilor presupune înglobarea în categoria veniturilor şi a acelor venituri care nu se concretizeazǎ încǎ în rezultat (exemplu: venituri din producţia stocatǎ şi venituri din producţia imobilizatǎ). Noţiunea de venit este organic legatǎ de noţiunea de exploatare. În activitatea de exploatare este inclusǎ activitatea de producţie a exerciţiului care este formatǎ din producţia vândutǎ şi producţia stocatǎ. Rezultatul se înregistreazǎ în momentul realizǎrii producţiei şi se calculeazǎ ca diferenţǎ între veniturile din producţia globalǎ (terminatǎ şi în curs ) şi cheltuielile aferente producţiei globale.

8. Principiul conectǎrii cheltuielilor cu veniturile constǎ în efectuarea cheltuielilor concomitent cu constatarea veniturilor. Acest principiu recomandǎ determinarea mai întâi a veniturilor, şi apoi a cheltuielilor aferente acestora. Din punct de vedere economic se impune asocierea cheltuielilor la veniturile corespondente, funcţie de legǎtura care existǎ între acestea: directǎ sau indirectǎ. Dacǎ legǎtura este directǎ veniturile şi cheltuielile se contabilizeazǎ în momentul efectuǎrii lor, iar dacǎ legǎtura este indirectǎ unui venit aparţinându-i mai multe cheltuieli şi invers, pentru realizarea conexiunii dintre venituri şi cheltuieli este necesarǎ efectuarea unor calcule convenţionale. Din punct de vedere juridic se recomandǎ aplicarea principiului prudenţei, în sensul constatǎrii cheltuielilor în momentul efectuǎrii acestora fǎrǎ a se constata realizarea unor venituri.

12

Exemplu: O societate comercială a înregistrat, în exerciţiul financiar curent, venituri în valoare de 500.000 lei şi cheltuieli în valoare de 200.000 lei. La sfârşitul exerciţiului, societatea a înregistrat un profit de 300.000 lei.

9. Principiul stabilitǎţii monetare presupune cǎ unitatea monetarǎ ca unitate de mǎsurǎ a valorilor economice, este stabilǎ, în caz contrar valorile economice trebuind a se evalua funcție de inflație. Această convenție este valabilă numai pentru statele cu economie stabilă.

Principii de organizare și conducere a contabilității:

1. Principiul documentării

Operațiile patrimoniale se înscriu în contabilitate numai pe bază de documente justificative și legal întocmite.

Documentele se întocmesc la locul și momentul producerii operațiunii. Toate operațiunile înscrise în contabilitate se vor reflecta în documente financiar contabile.

Documente folosite de o firma de producție mortare uscate, gleturi pentru finisaje și tencuieli decorative:

I. REGISTRELE DE CONTABILITATE

1. Registrul-jurnal

2. Registrul-jurnal de încasări şi plăţi

3. Registrul-inventar

4. Registrul Cartea mare

5. Registrul Cartea mare (şah)

II. MIJLOACE FIXE

6. Registrul numerelor de inventar

7. Fişa mijlocului fix

8. Bon de mişcare a mijloacelor fixe

9. Proces-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale

10. Proces-verbal de recepţie

III. BUNURI DE NATURA STOCURILOR

11. Notă de recepţie şi constatare de diferenţe

12. Bon de predare, transfer, restituire

13. Bon de consum

13

14. Dispoziţie de livrare

15. Aviz de însoţire a mărfii

16. Fişă de magazie

17. Fişă de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă

18. Registrul stocurilor

19. Listă de inventariere

IV. MIJLOACE BĂNEŞTI ŞI DECONTĂRI

20. Chitanţă

21. Dispoziţie de plată/încasare către casierie

22. Registru de casă

23. Registru casa în valută

V. SALARII ŞI ALTE DREPTURI DE PERSONAL

24. Stat de salarii

25. Stat de salarii (fără elementele componente ale salariului total)

26. Listă de avans chenzinal

27. Ordin de deplasare (delegaţie)

28. Ordin de deplasare (delegaţie) în străinătate (transporturi internaţionale)

29. Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe)

30. Decont de cheltuieli valutare (transporturi internaţionale)

VI. CONTABILITATE GENERALĂ

31. Notă de debitare-creditare

32. Notă de contabilitate

33. Extras de cont

34. Jurnal privind operaţiunile de casă şi bancă

35. Jurnal privind decontările cu furnizorii

36. Situaţia încasării-achitării facturilor

37. Jurnal privind consumurile şi alte ieşiri de stocuri

38. Jurnal privind salariile, contribuţia pentru asigurări sociale, protecţia socială a şomerilor şi asigurări sociale de sănătate

14

39. Jurnal privind operaţiuni diverse (pentru conturi sintetice)

40. Fişă de cont analitic pentru cheltuieli efective de producţie

41. Fişă de cont pentru operaţiuni diverse

42. Fişă de cont pentru operaţiuni diverse (în valută şi în lei)

43. Document cumulativ

44. Balanţă de verificare

45. Balanţă analitică a stocurilor

VII. ALTE SUBACTIVITĂŢI

46. Situaţia activelor gajate sau ipotecate

47. Decizie de imputare

48. Angajament de plată

2. Principiul înregistrării cronologice și sistematice

Managementul contabilitǎţii are în vedere consemnarea în ordine cronologicǎ a operaţiunilor economice şi sistematizarea şi repartizarea modificǎrilor produse de acestea asupra fiecǎrui element patrimonial, de venit sau cheltuialǎ.

Înregistrarea cronologicǎ a informaţiei presupune consemnarea într-un registru special, denumit Registrul jurnal, a tuturor operaţiunilor economice în ordinea datei realizǎrii acestora.

Înregistrarea sistematicǎ se referǎ sistematizarea şi prelucrarea informaţiei contabile cu ajutorul conturilor deschise pentru fiecare element patrimonial, de venit sau cheltuialǎ care a suferit modificǎri, în cadrul Registrului Cartea mare.

3. Principiul înregistrării sintetice și analitice

Înregistrarea analiticǎ şi sinteticǎ se referǎ la consemnarea datelor şi înregistrarea lor în contabilitate, atât la nivelul structurilor sintetice, cât şi la nivelul structurilor analitice ale elementelor patrimoniale. Structurile sintetice se referǎ la elementele de active, pasive, venituri sau cheltuieli cu o sferǎ mai largǎ de cuprindere. Pentru o evidenţiere mai detaliatǎ a elementelor sintetice acestea se descompun în elemente analitice componente care au o sferǎ de cuprinde mai restrânsǎ.

Ordinea de înregistrare a operaţiunilor contabilitate sinteticǎ - contabilitate analiticǎ se întâlneşte în utilizarea formelor de contabilitate manualǎ. În condiţiile utilizǎrii sistemelor de contabilitate informatizatǎ, informaţia contabilǎ se înregistreazǎ la nivelul cel mai analitic, informaţia sinteticǎ obţinându-se prin însumarea informaţiilor analitice, prelucrare asiguratǎ instantaneu de sistemul de calcul şi gestiune a datelor şi informaţiilor financiar-contabile.

15

Bibliografie:

1. Danciu R., Fundamentele teoretice și practice ale contabilității, Cluj-Napoca, 2003.

2. Prof. Dr. Matiș D., Bazele contabilității, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005.

3. Oprea. C; Ristea M., Bazele contabilității, Editura National, București, 2000.

16