27
1. PARTE INTRODUCTIVĂ 1.1. Noţiuni generale Internet-tehnologii se răspândesc cu “viteza luminii” şi în ultimul timp se folosesc în toate domeniile între care şi recrutarea personalului. Numărul de utilizatori a crescut foarte repede în ultimul timp ( vezi figura 1). În România în anul 1998 erau numai 160 mii de utilizatori ai internetului, iar pentru anul 2007 s-a estimat un număr de circa 7 milioane de persoane care au accesat în mod regulat internetul. Cea mai mare parte a utilizatorilor, peste 75 %, au vârsta între 18- 35 ani. 70 % au studii superioare. Potrivit raportului anual privind progresul tehnologiei informaţiei şi comunicării (ICT), în 2007 internetul a atras aproape 40 de milioane de noi utilizatori regulaţi în UE, ajungându-se la un număr total de 250 de milioane de europeni, utilizatori frecvenţi de internet. Toate aceste persoane sunt potenţiali candidaţi pentru ocuparea unui post.

REFERAT MRU

Embed Size (px)

DESCRIPTION

r

Citation preview

Page 1: REFERAT MRU

1. PARTE INTRODUCTIVĂ

1.1. Noţiuni generale

Internet-tehnologii se răspândesc cu “viteza luminii” şi în ultimul timp se folosesc în toate

domeniile între care şi recrutarea personalului. Numărul de utilizatori a crescut foarte repede în

ultimul timp ( vezi figura 1). În România în anul 1998 erau numai 160 mii de utilizatori ai

internetului, iar pentru anul 2007 s-a estimat un număr de circa 7 milioane de persoane care au

accesat în mod regulat internetul. Cea mai mare parte a utilizatorilor, peste 75 %, au vârsta între

18- 35 ani. 70 % au studii superioare.

Potrivit raportului anual privind progresul tehnologiei informaţiei şi comunicării (ICT), în 2007

internetul a atras aproape 40 de milioane de noi utilizatori regulaţi în UE, ajungându-se la un

număr total de 250 de milioane de europeni, utilizatori frecvenţi de internet.

Toate aceste persoane sunt potenţiali candidaţi pentru ocuparea unui post.

Numărul utilizatorilor de internet pe ani

Un specialist din agenţia de recrutare “Metropolis” din Rusia (aceasta agenţie de recrutare cu

peste 650 de angajaţi în 55 agenţii din marele oraşe, ocupă locul 3 în topul agenţiilor de

recrutare) spune: “ în 2000, 60 % din CV soseau prin poşta obişnuită sau persoane depuneau

direct în sediu nostru şi numai 40 % vineau prin fax, astăzi 80 % din CV vin prin poşta

electronică, 15 % vin prin fax şi numai 5 % vin prin poşta obişnuită”. În România în prezent

Page 2: REFERAT MRU

situaţia este la fel. Studiu recente arată că importanţa Internetului a crescut foarte mult în ultimii

ani şi în prezent 80 % din agenţiile de recrutare chestionate au pagină proprie unde publică

anuţuri de recrutare.

A apărut un număr considerabil de agenţii virtuale de recrutare, care au baze de date uneori chiar

şi mai mari decât într-o agenţie clasică. Accesul la aceste baze este deseori gratuit precum şi

depunerea CV-urilor. Aproape toate au motoare de căutare care filtrează CV-urile după anumite

criterii specifice, ceea ce uşurează munca studierii acestora pentru patronii.

Toate aceste date arată importanţa internet-ului în activitatea întreprinderii, care creşte din zi în

zi, mai ales folosul pe care poate să-l aducă în procesul recrutării.

1.2. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE RECRUTĂRII ONLINE

1.2.1. Avantaje

 Avantajele Internetului faţa de celelalte surse de informaţii sunt legate de sistematizarea

informaţiilor, furnizarea unor date mai complete în legatură cu firma angajatoare, descrierea

slujbei, cerinţele necesare apliării şi, nu în ultimul rând, date referitoare la avantajele financiare

oferite de angajator. Pe Internet pot fi găsite liste cu agenţii de recrutare de pe piaţa muncii, care

se ocupă cu intermedierea între angajator şi angajat, ele fiind împărţite pe nivele de poziţii: top

management, middle management, sau în funcţie de specificul jobului vizat: IT, marketing,

joburi în strainătate etc. De asemenea, un alt avantaj este faputl că oricine poate candida, oricine

se poate înscrie pe un site de specializare, orice firmă (dupa ce işi face un cont) îşi poate anunţa

ofertele de job. Trebuie să avem în vedere şi faptul că este şi cea mai simplă şi ieftină metodă de

recrutare la ora actuală.

Însă trebuie menţionat faptul că de aceste avantaje se bucură atât angajatorul cât şi candidatul, iar

în următoarele paragrafe vom menţiona câteva din avantajele fiecărei părţi.

1.2.2 .Avantajele angajatorului sunt următoarele:

costul şi timpul acordat angajării personalului se reduc substanţial, un exemplu elocvent

al dezvoltării acestui fenomen este faptul ca numeroase firme mari precum P&G,ajung să

facă recrutări în proporţie de de 80% prin intermediul internetului

2

Page 3: REFERAT MRU

aria largă de recrutare

numărul mare de candidaţi atraşi

recrutarea concomitentă de candidaţi pentru mai multe job-uri

confidenţialitatea oferită de site-urile gazdă

o mai bună şi ieftină promovare a imaginii firmei prin postarea de banere

operativitatea, adică în timp foarte scurt, care foarte des atinge câteva minute, se pot găsi

zeci sau chiar sute de CV-uri ale persoanelor care se caută

forţa de muncă recrutată pe Internet este înalt calificată,cu studii superioare şi “tânără”.

Specialişti de la www.HumanResources.ro au realizat un studiu şi au “desenat” un

portret al candidaţilor care depun CV-ul online; în acest sens se constată că 80% din

candidaţi au pregătire superioară, 47% dintre candidaţi au vârste cuprinse între 23-27 ani,

ceea ce analiştii consideră a fi un lucru extraordinar pentru un angajator

consumul de muncă este destul de mic deoarece, multe site-uri au motoare de căutare,

care economisesc timp

1.2.3. Avantajele candidatului sunt următoarele:

orice utilizator al unui site specializat în recrutare işi poate depune CV-ul pentru job-ul

respectiv

prin acest mod de aplicare pentru un job se economiseşte mult timp

costul este foarte mic

candidatul are posibilitatea pentru prima oară să afle ce competiţie are prin faptul că poate

vedea numărul aplicanţilor pe postul respectiv.

CV-ul este foarte uşor de completat, informaţiile sunt multe, iar aplicantul are

posibilitatea să îşi etaleze calităţile, iar riscul de a se pierde, deteriora sau alte întâmplari

nefericite este destul de mic

informaţiile sunt transmise cu rapiditate

un mare avantaj pe care acest tip de aplicare îl are este că o se poate face şi pentru job-

urile din străinătate.

Candidatul nu trebuie să se limiteze la un singur job, el poate aplica pentru câte oferte

vrea

Candidatul poate afla dacă angajatorul l-a inclus sau nu în baza lui de date

3

Page 4: REFERAT MRU

Datorită avantajelor prezentate mai sus, piaţa de recrutare online a înregistrat una dintre cele mai

spectaculoase creşteri în ultimii trei ani, ajungînd să deţină cea mai mare acoperire, din punctul

de vedere al numărului de joburi, de pe piaţa locală de profil, surclasând recrutarea prin agenţii

specializate, marea publicitate în publicaţii de specialitate sau târgurile de joburi.

Tot mai mulţi angajatori preferă astfel să posteze anunţuri de recrutare pe site-urile de joburi,

pentru economie de timp, pentru lărgirea bazei de căutare şi pentru atingerea unui public-ţintă de

candidaţi care utilizează în mod frecvent internetul. Candidaţii preferă însă să-şi caute un job pe

site-urile de specialitate, datorită ofertei variate şi economiei de timp. "Dat fiind faptul că tot

procesul de aplicare se desfăşoară pe internet este mult mai simplu şi nu ia atât de mult timp să

aplici pentru un job. În plus, de cele mai multe ori, site-urile de recrutare oferă mai multe detalii

despre joburi decăt ai primi utilizând alte metode de căutare", spune Laura Blaj, dispecer

customer operation în cadrul UPC.

1.2.4 Dezavantaje

După ce, ani la rând, românii au depus personal CV-urile la sediile firmelor angajatoare sau la

firmele de recrutare a forţei de muncă, tot mai multe persoane apelează la varianta de recrutare

online. Metoda este cât se poate de simplă: candidatul intră pe un site specializat de recrutare, îşi

face un cont şi completează un CV pe care-l poate trimite la firmele ale căror anunţuri corespund

profilului şi dorinţelor sale şi care poate fi vizualizat oricând de potenţialii angajatori. „Oricine îşi

poate plasa CV-ul pe site în căutarea eficientă a unui loc de muncă potrivit cu cunoştinţele şi

abilităţile sale, inclusiv cu dorinţe proprii, pentru un anumit domeniu de activitate“, notează

www.yourjobs.ro.

Recrutarea online este o metodă modernă de găsire a unui loc de muncă. Totuşi, aceasta are o

serie de avantaje şi dezavantaje.

Cel mai mare dezavantaj al recrutării online este determinat de riscul angajării atragerii şi

selectării unor candidaţi care ulterior nu se potrivesc postului respectiv.

Totuşi dezavantajele îi privesc atât pe candidaţi cât şi pe angajatori.

1.2.5 Dezavantajele candidatului

4

Page 5: REFERAT MRU

chiar dacă există multe oferte de job, există şi o rată redusă a angajării

chiar dacă tăim în era internetului, foarte puţine firme apelează la această sursă de

recrutare

CV-ul online reprezintă un formular standardizat

statisticile sunt descurajatoare: dintr-o rată de utilizatori de 75% care şi-au aplicat CV-

urile, numai 61% din ei au fost chemaţi cel puţin la un interviu de angajare, însă numai

4% din ei au şi obţinut acel loc de muncă

aplicând online candidatul nu poate să facă dovada tuturor calităţilor sale, aşa cum ar

putea într-un interviú

1.2.6 Dezavantajele angajatorului

lipsa contactului direct dintre angajator şi candidat

riscul obţinerii unor rezultate nesemnificative în urma realizării unei evaluări online

riscul nerealizării raportului optim dintre candidat şi post

incertitudinea cu privire la credibilitatea, acurateţea şi veridicitatea informaţiilor oferite

de candidaţi

preferinţa agnajatorilor pentru o discuţie telefonică cu persoana, pentru a determina

interesul acesteia, va fi greu de înlocuit cu o alternativă virtuală, iar completarea unui

chestionar online nu este suficientă

acest tip de recrutare este valabil doar pentru posturile de entry level şi unele funcţii de

middle management, precum şi pentru posturile temporare, însă va creşte necesitatea

serviciilor de executive search pentru middle şi top management „Dacă ţinem cont de

necesităţi diferite pe segmente diferite, recrutarea clasică şi executive search-ul vor

creşte datoriă ceriţtelor de personal calificat şi foarte bun profesional, ca valoare netă,

calitativă, în timp ce piaţa de recrutare online va creşte prin volum“, consideră Daniela

Necefor, managing partner, Total Business Solutions.

scepticismul cu care este privită această metodă de către potenţialii candidaţi

lipsa ‘educaţiei virtuale’ a românilor trecuţi de 40-50 de ani

se depun candidaturi şi pentru posturile care nu mai sunt valabile

o mare parte din aplicaţiile postate pe internet de cei care vor să se angajeze sunt

superficial întocmite. Candidaţii vor să-şi rezolve rapid problema angajării, motiv pentru

5

Page 6: REFERAT MRU

care aplică la multe posturi, adesea superficial. “O mică parte din CV-uri îndeplinesc

condiţiile de bază. Să aplici la un anunţ online este uşor dacă eşti înscris pe website-ul

respectiv şi mulţi candidaţi decid să aplice chiar dacă evaluează şansele de a fi chemaţi

la interviu ca fiind foarte mici. În schimb, pentru a aplica la un anunţ publicat în ziar,

trebuie să deschizi e-mailul, să ataşezi CV-ul şi eventual să scrii o scrisoare de intenţie,

ceea ce pentru mulţi reprezintă un efort”, - Liviu Constantinescu, Manager-Executive

Search Division al HART Human Resource Consulting

“Poţi avea surprize cu oamenii care consideră internetul un loc de joacă cu CV-urile

asimilându-l uneori cu ascunsul după nume sau date false, lipsa de responsabilitate, ca la

chat”, - Liliana Tănase, director general al firmei de resurse umane Leads Management.

Principalul dezavantaj al recrutării online, însă, este caracterul limitat al pieţei electronice

româneşti a forţei de muncă, o parte din cauza numărului mic de calculatoare şi utilizatori ai

serviciilor de internet. În plus, oamenii sunt cam reticenţi vizavi de această sursă de asigurare

a resurselor umane determinată de o ineficientă organizare a informaţiei.

Cu avantaje şi dezavantaje, recrutarea virtuală este o realitate ce nu mai poate fi evitată,

trebuie doar prelucrată,îmbunătăţită astfel incat să satisfacă atât nevoile candidaţilor cît şi

cele ale angajatorilor.

2.STUDIU DE CAZ

6

Page 7: REFERAT MRU

2.1 Obiectivele cercetarii

            Obiectivele cercetarii sunt:

1) Recrutarea si selectia online reprezinta o metoda ce se desfasoara in timp scurt cu costuri minime.

2) Exista o reala legatura intre factorii de personalitate si ocuparea posturilor vacante de catre cei mai performantii candidati.

3) Gradul de sociabilitate reprezinta o reusita in selectia online.

2.2 Ipotezele cercetarii

I 1. Daca tinerii sunt caracterizati de anumite trasaturi de personalitate ca fiind definitorii pentru ei, atunci in functie de semnificatia respectivelor trasaturi vor avea performante mai bune sau mai slabe in departamentul de recrutare.

I 2. Daca specialistii departamentelor de resurse umane sunt familiarizati cu noile tehnologii, atunci recrutarea si selectia online va fi mai buna.

I 3. Cu cat gradul de sociabilitate este mai ridicat cu atat adaptarea la noile tehnologii va fi mai buna.

2.3. Metode si instrumente de cercetare

         In vederea realizarii studiului am folosit metoda de cercetare cantitativa utilizand ca instrument ancheta pe baza de chestionar.

            Atunci cand se face o cercetare folosind chestionarul, este important sa se stabileasca cat de structurat va fi acesta. Unele chestionare sunt lipsite de verificare, foarte structurate in care respondentul bifeaza anumite activitati care corespund postului sau, in timp ce altele cuprind intrebari deschise care ii permit respondentului sa descrie activitatile pe care le presupune postul sau. In practica, cel mai adesea intalnim chestionarele semistructurate, de tipul celui aplicat in aceasta lucrare si anexat.

7

Page 8: REFERAT MRU

Instrumentul de cercetare este un chestionar offline realizat din 9 de intrebari structurate si inchise, la care subiectul este rugat sa raspunda pe loc prin incercuirea raspunsului relevant pentru el si sa raspunda in scris acolo unde este cazul. Chestionarul aplicat este util in investigarea si depistarea specialistilor din resurse umane care utilizeaza aplicatiile informatice privind recrutarea si selectia online,  dar pune un accent minimal si pe depistarea personalitatii.

Pentru acest chestionar se vor lua in considerare toate raspunsurile, astfel incat prin calcularea lor sa se poata evidentia daca personalul din resurse umane foloseste intr-o mai mare masura sau mai mica internetul in procesul de recrutare si selectie si daca adaptarea la noile tehnologii deriva intr-o masura sau alta din personalitatea si sociabilitatea acestora.

Esantionare

Esantionarea s-a realizat pe 40 de subiecti – toti fiind membrii ai echipei de recrutare din unitatea Cora Bucuresti. Varstele subiectilor fiind cuprinse intre 23 si 35 de ani.

Materiale folosite

Pentru cercetarea cantitativă am utilizat metoda chestionarului. Pentru a obtine date obiective și concludente, formularul a fost urcat pe platforma www.isondaje.ro.

2.4 Chestionar

1. Aveţi internet la domiciliu?

a. Da

b. Nu

2. Cât timp petreceţi online pe zi?

a. Deloc

b. 1-2 ore

c. 2-4 ore

d. Mai mult

3. Sunteţi la curent cu posibiltăţile online de recrutare a personalului?

a. Nu

8

Page 9: REFERAT MRU

b. Relativ

c. Da

4. Care este modalitatea Dumneavoastră preferată de a aplica pentru un job?

a. Online

b. Fax

c. Corespondenţă normală (scrisori)

5. Care dintre urmatoarele site-uri vă este mai familiar?

a. eJobs

b. MyJob

c. BestJob

d. Niciunul

6. De câte ori aţi aplicat online pentru un job?

a. Niciodată

b. O dată

c. De mai multe ori

7. Cum vi se pare această metodă?

a. Avantajoasă

b. Dezavantajoasă

8. Cum vi se pare oferta de job-uri online?

a. Mai redusă

b. Satisfăcătoare

c. Bună

d. Foarte bună

9. Cum apreciaţi evoluţia numărului de persoane care aplică online pentru un job?

a. Va scădea

b. Va rămâne constant

c. Va creşte

2.5 Rezultatele chestionarului

9

Page 10: REFERAT MRU

Pentru a ne forma o idee cât mai clară cu privire la cât de informat este publicul român despre

posibilităţile de recrutare online a personalului, am realizat un studiu de caz . Astfel, prin bunăvoinţa a

30 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani care au acceptat să răspundă la un număr de 9

întrebări am reuşit să tragem o serie de concluzii despre deschiderea românilor faţă de această nouă

alternativă menită să le faciliteze drumul spre angajatori şi angajaţi deopotrivă.

Răspunsurile cumulate la cele 9 întrebări sunt prezentate în Tabelul 2.

Tabelul 2

nr. întrebare a b c d

1 28 2

2 1 14 9 6

3 3 12 15

4 23 1 6

5 18 2 9 1

6 6 9 15

7 27 3

8 0 11 13 6

9 0 0 30

După cum se poate observa din tabel majoritatea persoanelor intervievate au internet la domiciliu, mai

precis 28. Celelalte două persoane nu au internet la domiciliu, însă pot avea acces prin intermediul

prietenilor, vecinilor, internet café-urilor, deci nu sunt mai puţin informate cu privire la acest fenomen.

O bună parte din respondenţi petrec ore întregi în faţa calculatorului fie în interes de serviciu, fie din

interese personale ori pur şi simplu plăcere. Se pare totuşi că pentru moment numărul acesta de ore

depăşeşte rareori 4 însă din studii asemănătoare realizate în ţări mai dezvoltate reiese că el va creşte

dramatic.

10

Page 11: REFERAT MRU

Având în vedere accesul liber la informaţie prevăzut de internet, respondenţii noştri s-au dovedit a fi

informaţi cu posibilităţile de recrutare online a personalului, întrucât jumătate din aceştia au răspuns

“da” la întrebarea “ Sunteţi la curent cu posibiltăţile online de recrutare a personalului?”.

Chiar mai mult, pe lângă faptul că sunt informaţi această metodă pare să-şi fi câştigat un loc important

în preferinţele lor privind metodele de aplicare pentru un job (23 de persoane au ales metoda online în

timp ce doar 7 au optat pentru metodele clasice: fax, corespondenţă normală).

Site-urile de joburi au un grad sporit de notorietate în rândul utilizatorilor de internet, în principal

datorită faptului că pentru ei sunt o metoda comună, rapidă şi accesibilă oricând. Cele mai populare

s-au dovedit a fi eJobs şi BestJob.

Deşi s-au dovedit a fi oarecum sceptici cu privire la oferta de job-uri online (doar 6 se consideră foarte

mulţumiţi de acest aspect), nu ezită să aplice pentru job-urile care le stârnesc curiozitatea (24 dintre

respondenţi au aplicat cel puţin o data online pentru un job). Explicaţia ar putea veni din faptul că 90%

din răspunsuri au caracterizat această metodă ca fiind avantajoasă.

Surpriza cea mai mare a venit din partea ultimei întrebări, mai precis din partea ultimului răspuns,

unanim cu privire la evoluţia numărului de persoane care aleg să aplice online. Toţi cei 30 de

intervievaţi au fost de acord că, în viitor, acest număr va creşte.

3. Ce trebuie să faci pentru a-ţi găsi un job pe internet

Găsirea unui job pe internet este un lucru simplu şi la îndemâna oricui. Vom încerca să vă

prezentăm paşii ce trebuie urmaţi în vederea îndeplinirii acestui scop.

Pasul 1

Căutaţi un site care să corespundă cerinţelor şi preferinţelor dumneavoastră. Exemple:

o www.jobs.regielive.ro

o www. eJobs.ro

o www.BestJobs.ro

o www. MyJob.ro.

o www.greencard.ro

o www.jobs.clubromania.ro

11

Page 12: REFERAT MRU

o www.bursamuncii.ro

o www.jobfair.ro

o www.resume.ro

o www.bursa.rol.ro

o www.resurseumane.ro

Pasul 2

Pentru a ilustra un exemplu noi am ales site-ul www.ejobs.ro. Alegeţi opţiunea Fă-ţi cont acum

şi publică-ţi CV-ul.

Pasul 3

Introdu adresa de e-mail şi parola pentru a putea fi contactat e moderatorii site-ului.

Pasul 4

Completează câmpurile necesare şi în scurt timp iti vei putea alege ofertele pe care le vei primi

în e-mailul tău. Selectează şi opţiunile pe care ţi le doreşti.

Pasul 5

Confirmaţi înregistrarea pe site-ul eJobs.

Pasul 6

Completaţi-vă CV-ul .

Pasul 7

Aplicaţi pentru job-urile care corespund cerinţelor dumneavoastră.

a. Cele mai populare site-uri de recrutare online

Chiar dacă numărul de site-uri, care deservesc piaţa muncii este foarte mare, totuşi 75 % din

totalul accesărilor sunt înregistrate de cele mai populare 5 site-uri. În tabelul următor sunt

prezentate informaţii cu privire la numărul de vizitatori, afişări,etc.

Top10 al site-urilor de joburi (sursa www.trafic.ro)

Vizitatori

(în decurs

+Creştere – Afişări (în

decurs de 7

+Creştere

12

Page 13: REFERAT MRU

Nr. Site-ul de 7 zile) Scădere zile) -Scădere %

1 www.BestJobs.ro 10385 +669 164410 +61 28,42

2 www.HumanResources.ro 7229 +1066 103580 +15280 19,78

3 www.MyJob.ro 4482 +498 47562 +8086 12,26

4 www.1Job.ro 3438 +123 27848 -1406 9,41

5 www.ITgenerator.com 2973 +333 32554 +4551 8,13

6 www.munca.ro 1672 -77 13555 +162 4,57

7 www.ITclimber.com 1218 -194 10585 -3768 3,33

8 www.JobSite,ro 1071 +51 2124 +6 2,93

9 www.bursamuncii.ro 720 -17 3271 -267 1,97

10 www.job-consulting.ro 501 -84 988 -192 1,37

În continuare, sunt descrise câteva site-uri de joburi care pot fi utile în procesul recrutării şi

selecţiei.

www.ejobs.ro

Este un site care listează atât oferte, cât şi cereri de locuri de muncă. Are mai multe site-uri

partenere, ceea ce face că informaţiile sale sa aibă un număr potenţial considerabil de cititori.

www.bursamuncii.ro

Site fără administrator, precizat care prezintă în prima pagină informaţii privind numărul de locuri

de muncă disponibile în Bucureşti, clasificate pe studii. Aceste informaţii se actualizează

săptămânal şi sunt furnizate de Agenţia Municipală de Ocupare şi Formare Profesională Bucureşti.

Site-ul oferă posibilitatea căutării de cereri/oferte de munca sortate pe localităţi, nu şi pe profesii.

Se pot înregistra CV-uri on-line (se acceptă şi fotografii) sau oferte de job-uri on-line. Există şi

posibilitatea abonării la un newsletter.

www.easthunter.com

13

Page 14: REFERAT MRU

Site elveţiano-canadian care asigură servicii internaţionale legate de piaţa muncii. Are

reprezentanţi în Canada şi în mai multe ţări europene, intre care şi România, pentru fiecare

existând site-uri naţionale şi firme partenere. În România firma parteneră este Kontakt Data SRL,

www.kontakt.ro. Site-ul oferă servicii gratuite de căutări de job-uri şi publicări de CV-uri pentru

candidaţi, respectiv căutări de CV-uri şi publicări de job-uri pentru firme şi agenţii de recrutare. În

prima pagina se listează numărul de clienţi înscrişi. Există help şi lista de întrebări frecvente pe

grupe de utilizători. Fiecare site naţional are o pagina de ştiri şi link-uri utile în domeniu. Serviciile

site-ului includ şi traduceri profesionale, înregistrare off-line, precum şi dezvoltare web şi business

to business internaţional pentru firme.

www.itclimber.com

Site în engleză al Rogenerator SA Bucureşti, care facilitează recrutarea specialiştilor IT din

Europa de Est şi din alte ţări în curs de dezvoltare de către companii locale şi occidentale. Listează

numărul de specialişti înregistraţi şi numărul de oferte de job-uri. Există link pentru testarea

gratuită a capacităţilor profesionale (400 de teste pentru specialiştii IT) la www.brainbench.com,

ceea ce poate creşte şansele profesionale. Există ştiri internaţionale de ultima ora în domeniu. Se

pot căuta job-uri după cuvinte cheie. Specialiştii IT se pot înregistra gratuit pentru a găsi job-uri,

pentru a alcătui un CV adecvat şi pentru a fi notificaţi când se ivesc job-uri apropiate calificărilor

lor. Companiile beneficiază, contra cost, de avantaje legate de recrutare-selecţie rapidă şi

multicriterială.

www.job2all.com

Site al Job2all International cu versiune şi pentru România. Conţine un motor de căutare a

candidaţilor după diferite criterii şi oferte de muncă pentru orice domeniu. CV-urile din baza de

date beneficiază de publicitate în România, Olanda, Italia, Spania şi Germania. Pe site se găseşte

un job-engine cu 12 opţiuni de căutare sau căutare avansată (pentru o persoana deja cunoscută).

Există şi facilitate de adresa e-mail. Site-ul conţine un ghid legislativ concis privitor la dreptul la

muncă în România. La „piaţa muncii“ există un buletin informativ lunar.

www.job-consulting.ro

Site fără administrator precizat, unde candidaţii îşi pot înscrie un CV on-line în baza de date. Ei

beneficiază şi de multiple sfaturi şi exemple privind alcătuirea unui CV, a unei scrisori de intenţie

ca şi în privinţa prezentării la interviu. Pe site există şi 11 teste legate de resursele umane şi

14

Page 15: REFERAT MRU

abilităţile psiho-sociale. Firmele dispun de un formular on-line de precizare a datelor despre

candidaţii căutaţi. Angajatorii beneficiază de sfaturi privind intervievarea, criteriile de alegere a

candidaţilor, etapele selecţiei, greşelile care se fac în acest proces, trucurile recomandate unui bun

ascultător (la interviu) şi cele 11 teste de mai sus. Din site nu reiese clar cum se pot căuta în bazele

de date ofertele/cererile de locuri de muncă.

http://jobs.uite.ro

Site cu anunţuri de cereri/oferte de locuri de muncă. Prezintă doar anunţuri care pot fi plasate

gratuit de utilizatori înregistraţi.

www.munca.ro

Site fără administrator precizat pentru cereri/oferte de lucru. În prima pagina se listează ultimele

zece job-uri şi există posibilitatea înregistrării. Există o pagina de link-uri spre site-uri

internaţionale din domeniu. Solicitanţii de locuri de muncă pot să-şi completeze CV-ul, să

contacteze angajatorii sau să fie contactaţi de aceştia. Ofertanţii de locuri de muncă pot, în urma

înregistrării, să contacteze solicitanţii sau să fie abordaţi de către aceştia.

www.snelling.ro

Site în engleză al companiei Snelling Personnel Services. Prezintă compania şi serviciile oferite

clienţilor. Conţine statistici, inclusiv grafice, despre profilul clienţilor, locurile de plasare a lor şi

serviciile oferite până în prezent. Site-ul tratează în detaliu serviciile de recrutare, consulting în

resurse umane ca şi de training oferite de firma. Prezintă ofertele de muncă la ora curentă pentru

clienţii Snelling. Se indică şi datele de contact ale oficiilor din Bucureşti, Timişoara şi Sofia

(Bulgaria).

www.HumanResources.ro

Aş vrea să atrag atenţie pe acest site al agenţiei virtuale de recrutare care pe lângă servicii

tradiţionale oferă şi un alt serviciu modern şi nou pentru România care a pornit etapa nouă în

dezvoltarea Internetului şi metodelor de recrutare. Am în vedere o aplicaţie WAP de recrutare,

disponibilă pe adresa wap.HumanResources.ro , care a fost lansată în colaborare cu Connex.

(Aplicaţii WAP (acces la Internet de pe telefon mobil) sunt accesibile pe orice telefon mobil

compatibil cu WAP). Aceasta are două secţiuni principale: WAP pentru candidaţi şi WAP pentru

15

Page 16: REFERAT MRU

angajatori. Prima dintre acestea conţine o lista a celor mai recente oferte de muncă la care

utilizatorul poate apela şi primi notificări despre poziţiile valide, direct pe telefonul mobil.

MyMessenger este un instrument care îi informează pe candidaţi despre toate evenimentele

importante afişate pe site. A doua secţiune pune la dispoziţie angajatorilor o serie de statistici şi

posibilitatea de a adăuga noi oferte.

www.bestjobs.ro

Site-ul oferă informaţii utile referitoare la CV-uri, scrisori de intenţie sau interviuri. Pe site, toţi

doritorii se pot înregistra gratuit, pentru a fi gasiţi de către firmele pentru care au depus CV-uri.

www.bestjobs.ro oferă şi o bază de date în care poţi să cauţi joburi, un ghid util pentru angajaţi şi

un set de întrebări şi răspunsuri specifice interviului.

www.myjob.ro

Sistemul oferă toate instrumentele necesare recrutării online. Site-ul www.myjob.ro conţine şi un

ghid al carierei, cu modele de CV-uri, recomandări şi modele de scrisori de intenţie. Profilul

fiecărui candidat în parte este verificat înainte ca acesta să poată aplica pentru o poziţie.

4. CONCLUZII

Au trecut vremurile în care cei care işi căutau un job cumpărau în fiecare dimineaţă ziarul pentru a citi

(preţ de o oră) noile oferte de muncă. E suficient să comparăm copiile difuzate lunar de un cotidian

serios care are o secţiune dedicată unor astfel de anunţuri cu numărul de vizitatori ale celor mai bune

site-uri de joburi. Cei din urmă sunt cei dintâi, cel puţin ca volum, şi aceasta în condiţiile în care nu toţi

cititorii unui cotidian caută de fapt de lucru... Doar publicaţiile offline de specialitate mai sunt căutate

pentru ofertele de joburi, dar ele se adresează unui target bine conturat: manageri şi specialişti.

Există multe motive bine întemeiate pentru care recrutarea şi-a mutat sediul online. Candidaţii işi pot

face un cont gratuit pe astfel de site-uri şi pot salva mai multe CV-uri şi scrisori de intenţie, pe care le

pot folosi în funcţie de poziţia pentru care aplică. Adio print-urilor, faxurilor şi scrisorilor

recomandate! În plus, candidaţii nu mai caută în fiecare dimineaţă jobul visurilor - graţie “alertelor”,

aceştia sunt înştiinţaţi pe mail în legatură cu cele mai noi oferte pe domeniul profesional de interes.

16

Page 17: REFERAT MRU

Site-urile de recrutare au reprezentat o “revoluţie” şi pentru managerii de resurse umane: nu trebuie să

îşi mai facă probleme dacă tehnoredactorul a scris bine numele firmei şi nici că bugetul alocat

recrutării nu permite o descriere completă a poziţiei vacante. În afară de aceasta, atunci când postează

un anunţ pe un site de joburi, ei pot fi siguri că se adresează oamenilor care caută un loc de muncă, nu

celor curioşi să afle “ce s-a mai întâmplat” în ultimele 24 de ore.

Apariţia site-urilor de joburi a contribuit la dinamizarea procesului de recrutare, făcându-l mai rapid şi

mai eficient. Chiar dacă acest tip de recrutare poate prezenta unele neajunsuri, ele pot fi remediate prin

iniţiative web-based, care, în timp, vor produce şi o schimbare a „culturii de aplicant” a candidatului.

Odată ce administratorii site-urilor de joburi vor reuşi să blocheze avalanşa de aplicaţii nerelevante,

impunând o serie de filtre pentru selecţionarea candidaturilor cu adevărat justificate, aplicarea online

va fi o soluţie mult mai rapidă, mai simplă şi deci mult mai eficientă pentru angajaţi şi angajatori.

Într-un secol al vitezei în care singura soluţie este adaptarea, managementul resurselor umane s-a

conformat şi el îndreptându-se spre recrutarea online făcând astfel faţă cererilor şi ofertelor ce se află

într-o continuă ascensiune. Către această opţiune se vor îndrepta în viitor majoritatea firmelor precum

şi a candidaţilor confirmând astfel aşteptările iniţiatorilor acestui fenomen.

BIBLIOGRAFIE

http://www.zf.ro/profesii/recrutarea-s-a-mutat-pe-internet-3051446/

http://www.hr-romania.ro/comunitate/articole/hr-it/recrutarea-online.html

http://cariera.ele.ro/Recrutare_pe_internet_%C3%A2_avantaje_si_dezavantaje_--a10035.html

MIHAI, Adrian, ziarul Adevărul, Scrisoarea de intenţie şi CV-ul diferenţiază candidaţii online

la angajare, 11 decembrie 2006

TUTUMAN, Claudia, ziarul Evenimentul Zilei,Internetul-instrument pentru găsirea unui job,05.11.2008

BOLLES, Richard Nelson, Locuri de munca prin internet, Niculescu, 2001, pp. 34-38

BRATOSIN Delia,revista Avantaje, Găseşte-ţi un job prin Internet

17

Page 18: REFERAT MRU

18