UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

ROLUL IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN FORMAREA

RESURSELOR BUGETARE ALE ROMÂNIEI

Student:MIHAI HORIA CONSTANTIN

Specializarea: FINANTE BANCI

Anul: II

Grupa: IV

TARGOVISTE

2009

1

CUPRINS

I. Locul şi rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România.......1

I.1 Politica fiscală.....................................................................................1

I.2 Caracterizarea generală a impozitelor................................................6

I.3 Sistemul bugetar – buget public consolidat........................................8

I.4 Concurenţa fiscală.............................................................................10

I.5 Taxa pe valoarea adăugată...............................................................11

I.6 Accizele.............................................................................................14

I.7. Taxele vamale în sistemul fiscal din România.................................16

II. Studiu de caz privind impozitele indirecte.......................................19

II.1 Analiza evolutiei impozitelor în veniturile bugetului de stat şi locul impozitelor

indirecte.................................................................................................19

III. Concluzii..........................................................................................22

Bibliografie...........................................................................................24

2

I. Locul si rolul impozitelor indirecte in sistemul fiscal din Romania

I.1 POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală reprezintă un instrument important prin care statul poate acţiona în vederea creşterii şi dezvoltării economice. Totodată, politica fiscală reprezintă un atribut al suveranităţii naţionale şi o componentă a politicii economice a fiecărei tări, contribuind la finanţarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor.

Încă de la constituire Comunitatea Economică Europeană şi-a propus să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţii economice a statelor membre, cu scopul dezvoltării continue şi echitabile, oferind o creştere rapidă a nivelului de trai, o stabilitate sporită şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre statele membre.

În cadrul U.E., responsabilitatea politicii fiscale revine în principal statelor membre. Rolul U.E. este de a compatibiliza sistemele fiscale naţionale, nu numai între ele dar şi în raport cu obiectivele urmărite prin Tratatele fundamentale.

Măsurile fiscale decise de statele membre care au în vedere existenţa pieţei commune nu trebuie să împiedice libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului sau să distorsioneze concurenţa. Eficacitatea fiscalităţii se poate observa atât din modul în care impozitele şi taxele se reîntorc la bugetul de stat sub forma calităţii serviciilor cât şi în modul în care ele asigură, în mod sustenabil , menţinerea şi extinderea bazei de impozitare. Relaxarea fiscală este un pilon important prin care statul poate detensiona mediul de afaceri din România, stimula iniţiativa privată si de a încuraja oficializarea economiei ascunse. O fiscalitate ridicată comportă o serie de ameninţări la adresa economiei reale: rigidizează evoluţia şi restructurarea ofertei interne şi ascunde o parte din activitatea economică faţă de contabilizarea naţională. Politica fiscală este un ansamblu de instrumente de intervenţie ale statului prin impozite şi taxe.

Politica fiscală, se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice.O asemenea activitate declanşează1 un proces de redistribuire,în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari,care le utilizează conform dorinţei lor,diferită de aceea a posesorilor iniţiali.

Prin politica fiscală se stabileste volumul resurselor financiare, precum şi provenienţa resurselor financiare.

Obiectivele politicii fiscale arată impactul pe care aceasta îl are asupra economiei,impact care poate fi favorabil sau nefavorabil.Obiectivele politicii fiscal-bugetare sunt strâns correlate cu funcţiile politicii şi efectele lor asupra economiei naţionale preum şi cu rezultatele obtinute prin folosirea impozitelor si a împrumuturilor de stat.

Instrumentele politicii fiscale arată modul în care se constituie şi acţionează în procesul de aplicare a impozitelor, taxelor şi celorlalte mijloace de colectare a veniturilor bugetare. Eficacitatea politicii fiscale rezultă din consecinţele pragului de suportabilitate a presiunii fiscale prin reducerea efortului productiv, fraudă şi evaziune fiscală, evaziune internaţională.

1

3

Consolidarea predictibilităţii, stabilităţii şi transparenţei politicii fiscale este un obiectiv prioritar pentru guvern în următorii ani. Politica fiscală este concepută astfel încât să susţină obiectivele de convergenţă, prin menţinerea deficitului bugetar la un nivel prudent cu scopul continuării procesului de dezinflaţie şi menţinerii deficitului extern în limite sustenabile, prin stimularea unor rate de colectare îmbunătăţite, prin promovarea de măsuri de lărgire a bazei de impozitare şi creşterea calităţii cheltuielilor publice. Consolidarea calităţii finanţelor publice circumscrisă într-un cadru bugetar coerent pe termen mediu reprezintă obiectivul prioritar al Guvernului, iar succesul său constituie condiţia principală pentru atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu şi pentru promovarea unei funcţionări eficiente a stabilizatorilor automaţi.

În ceea ce priveşte obiectivul specific pe termen mediu, am pornit de la premisa că deficitul guvernamental structural va fi de 0,9% din PIB în 2011. Acest nivel asigură o marjă suficientă de siguranţă pentru evitarea depăşirii limitei de 3 % din PIB a deficitului bugetar, în condiţiile apariţiei unor posibile şocuri adverse la adresa ritmului de creştere economică.

Eforturile pe termen mediu ale Guvernului sunt îndreptate către furnizarea unor servicii publice îmbunătăţite, care să cuprindă un sistem de învăţământ şi pregatire profesională de calitate ridicată, o reţea modernă şi sigură de transport şi servicii prompte şi eficiente de sănătate, prin creşteri susţinute ale investiţiilor nete în sectorul public, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor de la Uniunea Europeană. În plus, se vor lua măsuri pentru crearea unor condiţii propice în scopul menţinerii sustenabilităţii finanţelor publice pe termen lung.

Administrarea cu eficienţă a resurselor financiare este esenţială pentru acest obiectiv, pentru a permite îmbunătăţiri susţinute ale rezultatelor politicii fiscale pe termen lung. În acest sens, introducerea bugetului pe programe, creşterea flexibilităţii cheltuielilor şi consolidarea cadrului bugetar pe termen mediu pe trei ani în planificarea financiară guvernamentală vor asigura obţinerea sporurilor de eficienţă anticipate pentru cheltuielile sectorului public.

Reforma legislaţiei fiscale impune reducerea continuă a scutirilor şi exceptarilor acordate la plata impozitelor şi a taxelor, cu scopul creşterii transparenţei mediului de afaceri, îmbunătăţirii competiţiei şi lărgirii bazei de impozitare.

Viziunea fiscală trebuie să fie calitativă şi prin stimularea iniţiativei şi prin respectul faţă de asumarea riscului.

În mod obişnuit, fiscalitatea este o formă de integrare a contribuabilului într-un circuit economic în care el, pe de o parte, contribuie la alimentarea sistemului iar pe de altă parte este beneficiar al politicilor publice.

În România, fiscalitatea2 a fost interpretată de contribuabili drept o agresiune, devenind un factor de încordare în raporturile economice. Ei nu au simţit, fie că a fost vorba de firme, fie că a fost vorba de contribuabili individuali, o relaţie partenerială. Întâi de toate, statul nu a transformat o bună parte din impozite în servicii publice, ci a dezvoltat o birocraţie care a ajuns să o depăsească pe cea din perioada comunistă. Administraţia publică nu este prin ea însăşi un serviciu public. Ea este furnizoare de servicii numai în mãsura în care se dovedeste eficienţă a administraţiei conţine şi elemente cuantificabile, dar şi o seamă de elemente necuantificabile, non-tangibile. De pildă, credibilitatea instituţiilor statului, gradul de încredere pe care îl au

2

4

cetăţenii în acestea sunt bunuri care înlesnesc funcţionarea societãtii. Administraţia publică este, în prezent, într-o anumită măsură o instituţie folosită pentru a asigura funcţionarilor publici diverse forme de rentă, şi mai puţin o instituţie furnizoare de servicii publice.

Pentru a fi o relaţie partenerială, selectivă şi stimulatorie, fiscalitatea trebuie să genereze obligaţii şi drepturi de ambele părţi. Statul cel mai adesea nu şi le respectă pe ale sale. De la nereturnarea taxei pe valoarea adăugată, cuvenită prin lege şi plata la timp a sumelor pentru medicamentele compensate, şi până la onorarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale prin bugetul de stat sau prin companiile care îi aparţin, statul este cel mai rău platnic al economiei româneşti. În loc să fie un garant al bunei funcţionări a pieţelor, statul devine cel mai mare infractor al mediului economic.

În aceste condiţii, fiscalitatea este privită nu ca o formă de integrare a contribuabilului într-un mecanism contractual deschis, ci ca o formă de agresare şi de izolare a acestuia. Forţat de proliferarea administraţiei publice şi de propria neîndemînare în gestionarea banilor publici, guvernul are tendinţa creşterii impozitelor sau a introducerii unor impozite noi. Potrivit unor evaluări efectuate de asociatiile patronale, în România se plătesc peste 200 de impozite către administraţia centrală şi locală, ceea ce face ca economia românească să înregistreze recordul european al celui mai mare număr de impozite. Cotele de impozitare, mai ales în ce priveşte impozitarea foţei de muncă, sunt aplicate unor niveluri mult mai reduse în comparaţie cu alte ţări, ceea ce sporeşte dificultăţile contribuabilului. Aceasta face ca un număr important de firme să fie împinse în afara pieţei. Comportamentul rational, optimal, nu le îndeamnă să-şi achite obligaţiile fiscale, ci condiţia supravieţuirii lor stă tocmai în neonorarea obligaţiilor de plată la buget. Această atitudine merge până într-acolo încât adesea firmele ajung să obţină profituri nu din îmbunătăţirea producţiei prin investiţii suplimentare, ci prin neplata unor obligaţii cum ar fi taxa pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit. Această interpretare a fiscalităţii, ca pe un obstacol în calea supravieţuirii sau dezvoltării mediului economic este extrem de dăunătoare şi arată cât de departe suntem de o economie deschisă, de piaţă.

Politica fiscală trebuie să se bazeze pe un parteneriat între stat şi contribuabil. Comportamentul fiscal al statului nu mai trebuie să fie abuziv. Raţionalitatea gradului de fiscalitate va permite o mai bună receptivitate a contribuabilului faţă de sarcina fiscală. Impozitarea corectă şi stimulativă a veniturilor globale constituie un mijloc important pentru consolidarea acestui parteneriat.3

I.2 CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR

3

5

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum.

Suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu include cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu, astfel încât nu mai suportă acest impozit.

Perceperea impozitelor indirecte, cum s-a arătat, are loc la vânzarea mărfurilor ori prestarea serviciilor. Aceasta înseamnă că ele sunt cuprinse în preţuri, pe care corespunzător le majorează. Când cumpărătorii transformă veniturile în mărfuri, cantitatea pe care ei o obţin este diminuată cu mărimea impozitelor indirecte pe care le plătesc. Impozitele indirecte, prin urmare determină scăderea veniturilor reale ale acestora (cele nominale nu sunt afectate).

Din cele prezentate, rezultă că impozitele indirecte se aşează asupra vânzărilor, dar se percep de la cumpărători. De aici le provine denumirea, în sensul că se realizează prin contribuţii indirecte (persoana care suportă impozitul este taxată indirect). Plata lor către stat, de regulă, se face de către agenţii economici(industriaşi, comercianţi, etc.) care însă le recuperează de la consumatori prin preţuri.

Practicarea impozitelor indirecte constituie, incontestabil, cea mai flagrantă încălcare a principiului echităţii fiscale. Ele sunt prelevări mascate şi nu pot fi cunoscute de suportatori. Sunt puţini cei care îşi dau seama cât de mare este partea din cheltuielile lor destinată impozitelor pe consum. Cu toate acestea, se practică în toate ţările, având o arie mai largă ori mai restrânsă de aplicare.. Mai ales în economiile subdezvoltate ponderea lor este mare pentru că prelevările asupra veniturilor sunt reduse. Apoi, sunt uşor de perceput şi au randament fiscal ridicat (mai cu seamă în perioadele de avânt economic). Pe de altă parte, se apreciază că sarcina fiscală este mai uşor de suportat, deoarece plata acestor impozite se face treptat pe măsura efectuării de cumpărături (totuşi, cei cu venituri mici sunt puternic afectaţi).4

Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate prelevări. Se practică frecvent taxele de consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale şi diferite alte taxe considerate tradiţionale. Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie cu titlu nerambursabil

datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

Impozitul are caracter universal ca o consecinţă a suveranităţii statului şi el este o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa statului, făcând parte organică din el.

În momentul introducerii unui impozit se are în vedere ca acesta sa aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic. Prin elasticitate se întelege capacitatea impozitului de a se adapta la cerinţele statului. Spre exemplu în momentul în care cheltuielile la bugetul de stat cresc, impozitul este necesar să poată fi majorat corespunzător sau invers.

4

6

Prin introducerea unui impozit, statul urmareste două directii şi anume: producerea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice şi folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a unor ramuri economice, stimularea ori reducerea producţiei sau consumul unor mărfuri, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea relaţiilor comerciale cu străinatatea.

În cazul în care statul doreşte să impulsioneze dezvoltarea unei ramuri sau subramuri economice stabileşte taxe vamale ridicate pentru produsele din import, reduce sau scuteşte de plata impozitelor produsele autohtone, micşorează impozitele directe stabilite in sarcina intreprinzatorului care îşi plasează capitalurile în ramura sau subramura respectivă, facilitând armonizarea accelerată a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al societăţii de capital din ramura sau subramura respectivă. Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin măsuri fiscale constand în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate: reducerea nivelului taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor ăine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecţionist la importul anumitor mărfuri, iar restrangerea exportului anumitor mărfuri străine se poate realiza prin instituirea de taxe vamale la exportul acestora. Acest procedeu se practică în ţările în curs de dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime şi semifabricate şi pentru a încuraja exportul de produse manufacturiale.

Impozitele sunt plăţi care se fac de către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil, în schimbul acestora plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Impozitele pot fi folosite ca mijloc de redresare a situaţiei economice5. Spre exemplu, pentru stimularea investiţiilor particulare, în unele ţări a fost adoptată măsura de reducere a impozitului aferent venitului investit în masini, utilaje şi alte echipamente utile. În vederea reducerii inflaţiei se recurge frecvent la măsura de majorare a impozitelor.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social, diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice. În ţările dezvoltate din punct de vedere economic prin intermediul impozitelor şi taxelor se procură între 80–90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a interveni în activităţile economice; impozitele pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activităţi economice, de creştere sau reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs , de stimulare sau îngrădire a comerţului exterior etc.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcţii, dintre care se poate menţiona rolul de instrument de redistribuire a unei părţi din PIB între clase şi pături sociale, între persoane fizice şi juridice etc.

Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social şi politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii ştiinţifice:5

7

a) după trăsăturile de fond şi de formă , pot fi grupate în impozite directe şi indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice în funcţie de veniturile şi/sau averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct şi de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. Caracteristic acestor impozite este faptul că în intenţia legiuitorului, subiectul şi suportatorul sunt una şi aceeaşi persoană însă uneori acestea nu coincid.

În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării la impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi personale.

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri, fabrici, magazine etc), făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite şi impozite obiective şi pe produs, deoarece se aşează asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil.

Impozitele personale ţin cont de situaţia personală a subiectului impozabil, de aceea se mai numesc impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi prestării unor servicii (transport, spectacole etc), ceea ce înseamnă că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumaţie, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru şi de înregistrare.

b) după obiectul impunerii impozitelor pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli;

c)în funcţie de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare şi impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului, în această categorie se includ impozitele pe venit, taxele de consumaţie.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei acţiuni sau în vederea atingerii unui ţel care nu are caracter fiscal. Astfel, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice şi a tutunului, se urmăreşte limitarea consumului, având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.

d) după frecvenţa cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot fi permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului şi incidentale sau întâmplătoare, când se instituie şi se încasează o singură dată (de ex. impozitul pe avere se face pe profiturile excepţionale de război);

e)impozitele mai pot fi grupate şi după instituţia care le administrează. Din acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei şi impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administraţiei centrale de stat şi impozite ale organelor administrative de stat. I.3 SISTEMUL BUGETAR – BUGET PUBLIC CONSOLIDAT

Bugetul în sine este un act juridic în care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile publice în care se prevăd şi se aprobă prin

8

lege veniturile şi cheltuielile anuale ale statului şi ale instituţiilor publice legate de formarea resurselor financiare publice pe de o parte şi de repartizarea acestora sub forma creditelor bugetare pe de altă parte şi în final ca instrument de politică financiară întru-cât în acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală şi cheltuielile bugetare cu rol important în plan social-economic.

Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi mijloacele cu care se acoperă. În acest scop se stabileşte un raport între resursele financiare publice – provenite în principal din impozite şi taxe – şi nevoile sociale. Astfel, pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabile se stabileşte capacitatea de satisfacere a nevoilor generale. Bugetul public este instrumentul de programare de executare şi de control asupra execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

Bugetul public este un sistem unitar de buget format din:- bugetul de stat;- bugetul asigurărilor sociale de stat;- bugetul local;- bugetul fondurilor speciale;- bugetul trezoreriei statului;- bugetul instituţiilor publice autonome;- bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul local şi bugetul fondurilor speciale după caz;- bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri ce se asigură din fonduri publice;- bugetul fondurilor externe nerambursabile;Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate şi reunite în două categorii:- bugetul public naţional format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul public;- bugetul general consolidat – este ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar agregate şi consolidate

Odată cu trecerea la economia de piaţă, specialiştii utilizează noţiunea de buget general consolidat al statului, care reprezintă întregul sistem bugetar, ce cuprinde bugetul public şi implicit bugetul de stat.6

Utilizarea noţiunii de buget general consolidat al statului este o practică acceptată de specialiştii în domeniu, luând în calcul că la fundamentarea bugetului public se ţine cont de toate aspectele legate de bugetele care administrează banul public.Teoria bugetului consolidat al statului este potrivită unei economii de piaţă, în condiţiile în care se fac proiecţii bugetare ce pot asigura creşterea puterii şi independenţei instituţiilor publice, datorită dezvoltării posibilităţilor de finanţare şi adiminuării datoriilor.

6

9

Astfel, prin bugetul general consolidat al statului se permite elaborarea unor politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea echilibrului macroeconomic, în perioadele viitoare.

Consolidara bugetară se referă la operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente în vederea evitării dublei evidenţări a acestora, incluzând şi ajustările determinate de intrările anuale de credite externe şi rambursarea ratelor. Bugetele prezentate sunt formate la rândul lor din venituri şi cheltuieli. Acestea consolidate la nivel naţional evidenţiază fondurile financiare publice şi nivelul efortului financiar public urmărindu-se asigurarea echilibrului între nevoile şi resursele publice. Deficitul de finanţat se stabileşte la nivelul bugetului general consolidat. Este cunoscut faptul că veniturile publice reprezintă limite minime ce pot fi depăşite iar cheltuielile publice reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite intru-cât acestea ar genera dezechilibru la nivelul bugetului public.

I.4 CONCURENŢA FISCALĂ

Problemele puse de controlul concurenţei fiscale, la nivelul UE, sunt, din punct de vedere teoretic, extrem de sensibile. Dintr-un punct de vedere mai practic, al construcţiei europene, deşi sunt dificile, datorită necesităţii rezolvării într-un timp rezonabil (de a se tempera, dacă nu elimina complet concurenţa fiscală), acestea reclamă găsirea unor soluţii în acord cu legislaţia comunitară.

Analiza concurenţei fiscale dintre colectivităţile locale, privind fiscalitatea directă a persoanelor, consumul colectiv şi protecţia socială, arată că mobilitatea individuală duce la o segregaţie geografică în funcţie de venit, care, în absenţa repartizării juste a impozitelor şi taxelor, riscă să adâncească într-o manieră cumulativă inegalităţile de potenţial fiscal între colectivităţi. Privind fiscalitatea întreprinderilor, în prezent nu este pus clar în evidenţă efectul diferenţelor de fiscalitate asupra alegerilor de localizare a activităţilor, concurenţa fiscală între colectivităţile locale fiind vădită. Ea generează, ca şi pentru prelevările asupra economiilor, fenomene de concentrare spaţială a activităţilor şi o întărire cumulativă a inegalităţilor de potenţial fiscal; tot ea este şi la originea câştigurilor facile ale întreprinderilor nou-înfiinţate şi a sporului de sarcini fiscale ce apasă asupra poziţiilor mai puţin mobile.7

Impozitul pe venit ocupă o importanţă aparte în sistemul fiscal al oricărui stat, el fiind fără îndoială, important din punct de vedere psihologic, deoarece contribuabilul resimte direct prelevarea asupra veniturilor sale. Prin aceasta, impozitul pe venit se deosebeşte de impozitul pe societăţi sau de TVA, al căror impact fiscal se poate repercuta parţial prin intermediul preţurilor bunurilor şi facturilor asupra altor agenţi economici.

Impozitarea veniturilor şi a patrimoniilor persoanelor respectă, în toate statele membre, principiul rezidenţei: contribuabilul este supus legislaţiei fiscale naţionale a statului în care îşi are rezidenţa şi e ţinut să achite impozitele ce-i revin, oricare ar fi provenienţa geografică a veniturilor sale. În prezent nu mai 7

10

există nici un obstacol teoretic în calea permanenţei sistemelor naţionale distincte şi eventual foarte disparate de impozitare a veniturilor, în afară de constrângerile generate de mobilitatea rezidenţială a cuplurilor. Într-adevăr, în ciuda afirmării principiului liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii Europene şi a posibilităţii teoretice oferite tuturor cetăţenilor Uniunii Europene de a-şi alege rezidenţa şi de a lucra în ţara membră pe care o aleg, mobilitatea rezidenţială a persoanelor rămâne slabă printre statele Uniunii Europene; şi persistenţa obstacolelor culturale, lingvistice şi de altă natură incită la previziunea că ea nu ar trebui să crească în mod considerabil pentru majoritatea populaţiei în anii următori.

I.5 Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată. reprezintă una dintre cele mai moderne şi eficiente componente ale politicii fiscale din ţările europene occidentale.

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter general care se aplică o singură dată produselor indiferent dacă acestea reprezintă bunuri de consum sau mijloace de producţie, precum şi asupra serviciilor.

Taxa pe valoarea adăugata (impozitul unic incasat fracţionat cum mai este denumit), se calculează asupra creşterii de valoare, adăugat de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intră sub incidenţa acestui impozit.

Plătitorii de TVA sunt toţi agenţi economici care vând produse, execută lucrări sau prestează servicii.

Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrărilor şi a serviciilor la preţurile de facturare. Materia impozabilă este suma globală a vânzării. Suportatorul este consumatorul final.

În sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

b) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabila;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una din actvităţtile economice.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde şi importul de bunuri.

Pentru operaţiunile din interioriul ţării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt:

- persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile realizate;

- beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

11

La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care importă bunuri în România. Persoanele fizice datorează taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile introduse în ţară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată8 este constituită din:* preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează;* suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii.* pentru alte livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni.Impozitele, taxele, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

În baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată nu se cuprind următoarele:a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor. b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing; d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare; e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia; f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează9 în următoarele situaţii: a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) în situaţia în care reducerile de preţ sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării; d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;

8

9

12

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România.Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimată în valută, aceasta se converteşte în moneda naţională a României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în vamă a bunurilor importate.

Cotele de taxă pe valoarea adăugată Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.

Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii; b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii; c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare; d) livrările de produse ortopedice; e) medicamente de uz uman şi veterinar; f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepţia operaţiunilor pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

În cazul schimbărilor de cote se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei. Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun.

I.6 Accizele

13

Accizele reprezintă o parte importantă a impozitelor indirecte, iar rolul pe plan fiscal, economic şi social, este în conrinuă creştere în România, ca ţară în plin proces de tranziţie la economia de piaţă. Pentru România accizele reprezintă o importantă pârghie fiscală, folosită tot mai des în ultima perioadă.

Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie, în ţările în care se aplică, o sursă de venituri apreciabilă, facil de obţinut, la un cost puţin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează în general băuturile, ţigările, automobilele şi carburanţii, şi furnizează majoritatea veniturilor procurate de aceste taxe speciale de consumaţie.

Accizele, spre deosebire de taxele generale asupra consumului, pentru că intră în forma preţului înainte de TVA, sunt considerate a nu fi impozite ad valorem. Faptul că se aplică fie asupra valorii în vamă, asupra cărora se adaugă taxele vamale, în cazul produselor importate, fie în suma fixă asupra cantităţilor livrate de petrol şi gaze naturale, determină, ca in condţiile de inflaţie, valoarea reală a veniturilor bugetare pe care le produc, să se diminueze.

Deosebirea esenţială a taxelor speciale de consumaţie faţă de TVA este aceea că, accizele se datorează într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către importatori, producători sau achizitori, în timp ce TVA se aplică la fiecare stadiu al circuitului economic. Accizele intra în baza de impozitare a TVA.

Nivelul şi calculul accizeiAccizele se calculează prin aplicarea cotelor procentuale asupra bazei de

impozitare care reprezintă: a) pentru produsele din producţia internă - contravaloarea bunurilor livrate,

exclusiv accizele; b) pentru produsele din import – valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la

care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale stabilite, potrivit legii, la importul unor categorii de produse;

c) pentru bunurile introduse în ţară de persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici, dar comercializate prin agenţi economici - contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.

Pentru cafea, cafea cu înlocuitori şi cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură, asupra cantităţilor importate.

Plătitorii de accizePlătitorii de accize sunt:

* agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate - care produc sau importă astfel de produse.* plătitori de accize sunt agenţii economici importatori.* persoanele fizice care introduc în ţară autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv rulate.

Momentul exigibilităţii accizei intervine:

a) pentru produsele din producţia internă, la data efectuării livrării, la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură, la data la care au fost

14

consumate pentru reclamă şi publicitate şi, respectiv, la data înstrăinării ori utilizării în oricare alt scop decât comercializarea; b) pentru produsele importate, la data înregistrării declaraţiei vamale de import.

Momentul datorării accizelor îl constituie: a) data efectuării livrării pentru producători; b) data efectuarii formalităţilor de vămuire pentru importatori; c) data cumpărării pentru agenţii economici achizitori; d) data vânzării bunurilor.

Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă. În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

Neplata accizelor sau a impozitului la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, la termenele stabilite, atrage majorarea sumei de plată cu 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.Calculul majorărilor de întârziere se face din ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată şi până în ziua plăţii inclusiv.În cazuri justificate, Ministerul Finanţelor poate aproba eşalonarea, amânarea plăţii accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, după caz, precum şi eşalonarea, amânarea, reducerea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Accizele sunt în general sensibile la inflaţie10, ajungându-se în perioada de inflaţie puternică la o scădere a randamentului acestora. Faptul că se aplică asupra valorii în vamă, la care se adaugă taxele vamale în cazul produselor importate, sau în sumă fixă asupra cantităţilor de petrol livrate, face ca aceste taxe să-şi diminueze randamentul în condiţii de inflaţie puternică. Creşterea accizelor are un impact negativ asupra populaţiei.

O sporire a accizelor va reduce venitul real al consumatorilor prin creşterea preţurilor produselor importate. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care funcţia ofertei nu este complet inelastică, situaţie care se întâlneşte pentru o mare parte a produselor de consum. Dacă oferta nu este complet inelastică, atunci producţia produselor impozitate va scădea. Chiar dacă masa monetară din economie nu a scăzut, pe termen scurt, aceeaşi cantitate de bani va fi utilizată pentru a cumpăra o cantitate mică de produse, ceea ce va determina presiuni inflaţioniste.

Dacă, creşterea accizelor nu poate fi evitată, cel puţin două reguli pot fi avute în vedere pentru ca presiunile inflaţioniste să fie minime:

- creşterea accizelor să se refere la produsele care afecteaza un segment mic al consumatorilor;

- creşterea să fie aplicată produselor la care elasticitatea ofertei în raport cu preţul este mai mică.

De aceea, accizele reprezintă o pârghie fiscală care trebuie folosită foarte atent pentru a nu şa o creştere a inflaţiei.

I.7 Taxele vamale în sistemul fiscal din Romania

10

15

Taxa vamală reprezintă un impozit perceput de stat asupra mărfurilor în momentul în care trec graniţele vamale ale ţării respective în scopul importului, exportului sau tranzitului acestor mărfuri. Taxele vamale aplicate pe un teritoriu vamal sunt cuprinse într-un tarif vamal.

Teritoriul vamal reprezintă teritoriul pe care se aplică acelaşi tarif vamal care poate să coincidă sau nu cu teritoriul naţional al ţării, existând însă situaţii de extindere a teritoriului vamal (uniunii vamale) precum şi situaţii de restrângere a teritoriului vamal (antrepozite vamale, zone libere etc.). În condiţiile actuale de creştere a interdependenţei economice între state se manifestă o tendinţă obiectivă de reducere a taxelor vamale.

Taxele vamale apar ca urmare a interventiei statului în comerţul internaţional, această intervenţie realizându-se pe două căi: direct şi indirect.

Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor, fie prin reglementarea schimburilor. Intervenţia directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate perturba relaţiile dintre state şi poate avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în perioadele următoare.

Intervenţia indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea schimburilor internaţionale. Ceea ce se impune este valoarea în vama a produselor care fac obiectul tranzacţiei externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin lege.

Deoarece taxele vamale sunt multiple ca număr, ca mod de aşezare şi fiecare având efecte diferite, pentru a elabora o plitică vamală corespunzătoare intereselor generale ale statului se impune o clasificare a lor. Mulţimea taxelor vamale poate fi ordonată astfel:a) în funcţie de obiectul impunerii, taxele vamale vizează importurile , exporturile sau fluxurile de tranzit: • taxele vamale de import se percep asupra mărfurilor importate când trec graniţele vamale ale ţării importatoare, sunt achitate de firmele importatoare şi sunt incluse în preţul de desfacere pe piaţa internă a importatorului, fiind suportate de consumatorii finali.• Taxele vamale de export se percep asupra mărfurilor indigene la exportul acestora şi sunt percepute la un nomenclator redus de mărfuri şi pe timp limitat sau limitarea exportului unor produse de bază în vederea prelucrării la intern.• Taxele vamale de tranzit se percep asupra mărfurilor străine aflate în trecere pe teritoriul vamal al ţării respective.b) După modul de percepere se disting: • taxe vamale specifice ce se calculează pe unitatea de măsură fizică ( masă, volum) a mărfurilor şi presupune existenţa unui tarif vamal foarte detaliată, ce cuprinde o descriere amănunţită a mărfurilor.• Taxe vamale ad-valorem se prelevă sub forma unui procent determinat asupra valorii mărfii importate. Avantajul este că ele nu cer un tarif vamal prea detaliat, iar din punct de vedere al veniturilor bugetare se aliniază în mod continuu preţurilor fiind calculate sub formă de procent.• Taxe vamale mixte ce se calculează în special ca adaos la cele precedente.c) După modul de fixare se împart în: • taxe vamale autonome ce sunt stabilite de stat în mod independent, fără nici o înţelegere prealabilă cu alte state.

16

• Taxe vamale convenţionale ale căror nivele au fost convenite de stat prin înţelegeri cu alte state conform celor stite în acordurile comerciale încheiate. Statul stabileşte pentru anumite mărfuri taxe vamale mai reduse în comparaţie cu cele autonome.• Taxe vamale preferenţiale care sunt aplicate de stat în cadrul importurilor din state cu un regim comercial preferenţial mai favorabil decât cele aplicate în mod larg ţărilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate. Taxele vamale preferenţiale pot fi unilaterale sau reciproce.d) în funcţie de plătitorii taxelor vamale: • taxe vamale percepute de la persoane fizice • taxe vamale percepute de la persoane juridice.e) după scopul impunerii: • taxe vamale fiscale ce sunt, de obicei, mai scăzute şi se percep cu scopul de a aduce un anumit venit statului.• Taxe vamale protecţioniste, care sunt taxe al căror scop principal este crearea unei bariere pentru mărfurile străine, prin care se urmăreşte eliminarea concurenţei străine pe piaţa ţării respective şi expansiunea pe pieţele externe.

În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecţie a economiei se constată:• tendinţa de a utiliza taxele vamale ca modalitate de punere în practică comercială internaţională a principiului nediscriminării, a clauzei naţiunii celei mai favorizate între doi parteneri. Orice avantaj care se acordă între terţe ţări de către unul din parteneri trebuie extins şi în raporturile dintre ei.• Tendinţa de reducere a taxelor vamale în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate între ţările membre GATT(Organizaţia Mondială a Comerţului) ca urmare a desfăşurării unui şir de negocieri tarifare multilaterale în cadrul acestui acord.• Tendinţa de reducere în general a semnificaţiei nivelului taxei vamale.

Caracterul de protecţie al unui tarif vamal este evidenţiat de prioritatea care i se acordă de fiecare ţară unuia dintre cele două scopuri: protecţia desemnată să elimine sau să reducă importul prin creşterea preţurilor sau obţinerea unor venituri pentru bugetul ţării importatoare .

Pentru calcularea ratei efective a protecţiei vamale se ţine seama de taxele vamale prelevate asupra materialelor încorporate în produsul finit respectiv, stabilindu-se gradul de protecţie a valorii adăugate în procesul de prelucrare.Există 4 categorii de taxe vamale: 1. Taxe vamale liberale în care nivelul preţului extern al unui produs se majorează cu o taxă care permite ca preţul intern să fie mai mic decât preţul de producţie internă a produselor.2. Taxe vamale egalizatoare ce aduc la acelaşi nivel preţul intern cu preţul de producţie interna al produsului.3. Taxe vamale restrictive în care preţul intern este mai mare decât preţul intern de producţie.4. Taxe vamale prohibite la care nivelul preţului intern creşte foarte mult, scăzând interesul pentru produsul respectiv. Plătitorii taxelor vamale sunt persoane juridice în al căror obiect de activitate sunt prevăzute şi operaţiuni de import, cât şi persoane fizice autorizate să efectueze astfel de operaţiuni.

17

De asemenea , pot deveni subiecţi ai impunerii şi persoane fizice neautorizate atât în cazul introducerii bunurilor în ţară, cât şi în cazul scoaterii din România , dar dacă depăşesc o anumită valoare sau plafonul valoric de scutire în vigoare la data trecerii frontierei.

Taxele vamale sunt prevăzute în Tariful Vamal de Import al României, fiind exprimat în procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, exprimată în lei şi se percep de organele vamale , pentru ca în final să fie vărsate la bugetul de stat.

Potrivit Codului Vamal al României , pe teritoriul României pot fi instituite prin lege porturi şi zone libere în care bunurile introduse sau scoase sunt exceptate de la plata taxelor vamale . Prin aceasta normă se reglementează excepţii de la impunerea vamală prin instituirea unor teritorii (porturi libere şi zone libere de comerţ) care nu fac parte din teritoriul vamal al ţării.Portul franco permite intrarea şi ieşirea mărfurilor indiferent de provenienţa lor , fără să fie supuse plăţii taxelor vamale.

II. Studiu de caz

II.1 Analiza evoluţiei impozitelor în veniturile bugetului de stat şi locul impozitelor indirecte

18

În cadrul resurselor publice, ponderea cea mai mare o înregistrează veniturile cu caracter fiscal, mobilizate în special sub forma impozitelor directe şi indirecte.Proporţia de participare a celor două categorii de impozite(directe şi indirecte) la formarea veniturilor fiscale a fost diferită în perioada cuprinsă în studiu, asa cum rezultă din „Tabelul nr. 1” si din „Tabelul nr. 2”pe anii 2002 – 2008.

Evoluţia nivelului veniturilor fiscale, a impozitelor indirecte si a

impozitelor directe în perioada

2002 – 2008

Tabelul nr. 1-mii lei-

An Venituri fiscale Impozite directe Impozite indirecte

2002 168.008.125 45.685.022 122.323.1032003 223.569.335 50.489.245 173.080.0902004 269.306.813 58.416.966 210.889.8472005 336.119.600 75.238.100 260.881.5452006 467.804.424 139.256.324 328.548.1002007 521.858.500 157.701.150 364.157.3502008 668.884.950 264.914.149 403.970.801

Comparând informaţiile cuprinse în tabel, rezultă o evoluţie aproximativ aceeaşi în cazul veniturilor fiscale ca la veniturile totale, putem spune o creştere constantă până în 2004, pentru ca din 2005, evoluţia veniturilor fiscale să fie ceva mai ridicată, creştere ce se datorează faptului modificării legislaţiei de la an la an, datorită modificării cotelor, etc.

Dacă în perioada 2002-2003 impozitele indirecte aveau un aport mai mare la formarea veniturilor bugetului general consolidat, comparativ cu impozitele directe, începand cu anul 2004, raportul dintre cele două categorii de impozite se inversează, accentul fiind pus pe creşterea încasărilor din impozite indirecte la formarea resurselor publice. Astfel, faţă de ponderea cea mai ridicată în totalul veniturilor bugetare înregistrată în anul 2003, impozitele directe îşi diminuează contribuţia la constituirea fondului bugetar.Această reducere vizează atât diminuarea ponderii impozitului pe profit, cât şi a impozitului pe salarii, ceea ce impune găsirea unor surse alternative de venituri bugetare.

Evoluţia nivelului impozitelor indirecte urmează aceeasi coordonitate ca şi în cazul celorlalţi indicatori analizaţi anterior.

Spre deosebire de impozitele directe, impozitele indirecte au avut până în anul 2004 inclusiv, un nivel mai scăzut, pentru ca dupa 2004, nivelul impozitelor indirecte sa le depăşească valoric ajungând în anul 2004 să aibă o pondere de două ori mai mare în totalul veniturilor fiscale.

În concluzie, afirmăm faptul că impozitele indirecte în anul 2002 au reprezentat 71% din totalul veniturilor fiscale (cel mai ridicat nivel din perioada

19

analizată), diminuându-se uşor până la nivelul de 60% în anul 2008, dar precizăm de asemenea faptul că această diminuare este uşoara în raport de la an la an deoarece datorită acelorlaşi cauze premergătoare schimbării legislaţiei de la un an la altul.

Ceea ce este semnificativ pentru perioada analizată este această mutaţie în structura resurselor fiscale, constând în tendinta de devansare a impozitelor directe de către cele indirecte.

Grafic evoluţia nivelului impozitelor directe şi indirecte în perioada 2002 – 2008 se prezinta în Figura: 2.1.

Pentru a putea determina care sunt impozitele care au cunoscut de-a lungul perioadei analizate o tendinţă de creştere mai pronunţată, vom proceda la realizarea unui grafic în care vom compara evoluţia impozitelor directe cu evoluţia impozitelor indirecte, această evolutie este prezentată în figura nr. 2.2.

Figura 2.2.

Evoluţia nivelului impozitelor directe şi indirecte în perioada 2002 - 2008

0

50,000,000

100,000,000

150,000,000

200,000,000

250,000,000

300,000,000

350,000,000

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

AN

impoziteindirecteimpozitedirecte

20

În concluzie, analizând informaţiile şi reprezentarea grafică putem afirma că dacă în perioada 2002-2004 nivelul impozitelor directe a crescut, astfel ca din anul 2004 până în anul 2006 să-şi păstreze o „creştere” aproape constantă, urmând ca din 2006 să aibă o tendinţă ascendentă în formarea veniturilor fiscale.

Pe lângă acestea, impozitele indirecte au avut o tendinţă de creştere de la an la an ajungând ca în anul 2008 să deţină aproape ¾ din totalul veniturilor fiscale ale bugetului de stat pe anul respectiv.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat.

În cadrul resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare o deţin veniturile cu caracter fiscal neprovenind din impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice, din impozitul asupra proprietăţii ( impozite directe); din impozitele indirecte de tipul taxelor de consumaţie, taxelor vamale, taxelor de timbru şi de înregistrar

II. CONCLUZII

0

50,000,000

100,000,000

150,000,000

200,000,000

250,000,000

300,000,000

350,000,000400,000,000

450,000,000

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Evoluţia impozitelor directe faţă de cele indirecte

impozite directe

impozite indirecte

21

Impozitele indirecte aduc o contribuţie importantă la formarea resurselor bugetare, resurse pe care statul le poate utiliza la realizarea programelor economice şi sociale pe care şi le propune.

În multe ţări dezvoltate, pentru a încuraja exportul unor produse cu un grad înalt de prelucrare, statul acordă exportatorilor diferite facilităţi fiscale (scutiri,reduceri sau restituiri ale impozitelor indirecte instituite asupra exportului).

În Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie şi Norvegia se acorda scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru produsele destinate exportului (în special manufacturate).

În România, în condiţiile introducerii taxei pe valoarea adăugată, cota de impozitare a fost astfel stabilită încât să le egalizeze pe cele din impozitul pe circulaţia mărfurilor.

Principalul avantaj al taxei pe valoarea adăugată pentru economiile de tranziţie este acela că noua structură a impunerii pe vânzări ajută la sfărâmarea cercului vicios al mecanismului de formare a preţului şi al intervenţiilor de corectare a dezechilibrului microeconomic.Taxa pe valoarea adăugată ajută economia să se îndrepte spre un sistem fiscal mai sigur pentru agenţii economici,caracterizat de transparenţă pentru autorităţi.

Oportunitatea introducerii taxei pe valoarea adăugată a fost privită atât din punct de vedere economic cât şi fiscal-bugetar.

Într-o economie normală, când relaţiile dintre agenţii economici decurg în conformitate cu legile economiei de piaţă, iar plăţile decurg cu maxim de operativitate, taxa pe valoarea adăugată poate acţiona ca o pârghie de stimulare a accelerării vitezei de rotaţie a mărfurilor şi capitalurilor, dar în condiţiile blocajului financiar din România, taxa nu a avut efectele scontate.

Cu privire la accize, se poate spune că ele au avut o evoluţie ascendentă atât în mărime absolută cât şi în procent.O parte a acestei creşteri se datorează, ca şi în cazul taxei pe valoarea adăugată, influenţei inflaţiei.

Introducerea accizelor este argumentată de nevoile tot mai mari ale bugetului de stat, precum şi de a limita sau chiar de a stopa consumul de produse dăunătoare sănătăţii.

Accizele, prin aplicarea lor, protejează anumite ramuri ale ecomomiei, acţionând concomitent şi paralel cu taxale vamale.Se urmăreşte frânarea consumului de înaltă tehnologie importată de diverşi agenţi economici.

Taxele vamale au şi ele mai multe scopuri, cel mai important dintre ele fiind acela de a proteja industria naţională şi a aduce venituri bugetului statului.

Taxele vamale au un rol deosebit în promovarea exportului, România aliniindu-se altor ţări în ceea ce priveşte utilizarea cotei zero pentru exporturile româneşti.Doar unele produse, îndeosebi cele brute neprelucrate, au restricţii vamale.În ceea ce priveşte importurile, taxele vamale au un impact deosebit ajungând de la zero la 100% asupra valorii produselor în vamă.De asemenea, pentru unele bunuri de investiţii, statul acordă o reducere substanţială sau chiar elimină taxele vamale.

Modificarea tarifului vamal periodic vădeşte preocuparea statului de a alinia obiectivele taxelor vamale cu întreaga strategie financiară a acestuia.

Impozitele indirecte vor constitui principala sursă de venit la bugetul de stat. Pentru o anumită perioadă de timp vor fi menţinute actualele prevederi în domeniul TVA.

22

Efectele pozitive ale relaxării fiscale asupra venitului şi profitului, vor permite, în perspective, alinierea TVA până la nivelul de 16%, în acordul cu prevederile acquis-lui comunitar.

Romania ar trebui să continue să acorde atenţie speciala îmbunătăţirii calităţii şi metodologiei calculării PNB şi a conturilor naţionale, asigurând exhaustivitatea acestora. De asemenea, Romania ar trebui să îmbunătăţească calcularea bazei TVA.

BIBLIOGRAFIE

23

1.Iulian Vacarel , - „Finanţe publice”, Editura Economica siGh. D. Bistriceanu Pegagogica R.A., Bucuresti , 2007Tatiana Mosteanu

2. - Legea Nr. 571/2006, privind Codul Fiscal

3. - www.ziarul financiar.ro

4. - www.mfinante.ro

5. - www.fiscalitate.ro

24