M I N I S T E R U L E D U C A Ţ I E I A L R E P U B L I C I I M O L D O V AUNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

TEZĂ DE AN

Tema:Subiecții infracțiunii

Autor :Dulu ța Nata l i as tudentă grupa 207Conducator ș t i in ț i f i c :Gladch i i Gheorghe

CHIȘINĂU

2014

1

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………3

CAPITOLUL I

Considerații generale privind subiecții infracțiunii.

1.1 Noținea și tipruile de subiecți ai infracțiunii……………………………………………………5

1.2 Conditii generale si speciale pentru a fi subiect activ……………………………………………7

1.3Condiții generale și speciale pentru a fi subiect pasiv …………………………………………..12

CAPITOLUL II

Subiecții speciali ai infracțiunii.

2.1 Persoanele cu funcții de răspundere…………………………………………………………….15

2.2 Militarii………………………………………………………………………………………….21

2.3 Recidiviștii………………………………………………………………………………………23

Concluzii……………………………………………………………………………………………24

Referințe bibliografice……………………………………………………………………………

Introducere

Dreptul este în continuă mișcare este o sintagmă ce se regăsește și în contiună dezvoltare a

relațiilor sociale care ocrotesc societatea și omul ca individ .

2

Necesitatea introducerii a unor noi principii și a unor noi instituții de drept penal general au apărut

ca o evoluție necesară în procesul consolidării ,transparenței,și adaptării europene în general a

știnței dreptului penal.

Dreptul penal fiind o ramură de drept și reprezintă ansamblul normelor juridice dictate de stat prin

care se stabilesc faptele care constituie infacțiuni (crime și delicte),pedepsele ce se aplică și dreptul

statului de a atrage la răspundere penală persoanele care săvîrșesc infracțiuni ,pentru apărarea

ordinii de drept.

În literatura de specialitate dreptul penal apare si sub denumirea de drept criminal această denumire

derivînd de la cuvîntul de origine latină crimen,cuvîn ce are semnificația de faptă infracțională.

Noțiunea de drept penal provine de la cuvîntul de origine latină poena ,pedeapsă reprezentând

sancțiunea ce se va aplica pentru săvîrșirea faptei interzise.

În literatura de specialitate au existat mai multe definiții date acestei noțiuni de drept penal ,dar ne

vom opri cu precădere asupra definiției date de marele penalist român I.Tanoviceanu, care

afirma:”Dreptul penal este acea ramură a dreptului public intern ,care se ocupă de infracțiuni și

pedepsele ce trebuie aplicate acelora care le comit”

Astfel trebuie precizat faptul ca marii autori in domeniul dreptului penal au scos în evidență faptul

că ceea ce este specific dreptului penal este ”dreptul de a pedepsi ” sau dreptul statului de a exercita

represiunea .

3

4

Capitolul I

Considerații generale privind subiecții infracțiunii

1 .Noț iunea de sub iec t a l in f rac ț iun i i

Din definiția infracțiunii ca faptă ce prezintă pericol social ,săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de

legea penală,a rezultat că infracțiunea este o faptă săvîrșită de o persoană fizică,întrucît aceasta

acționează cu vinovăție,cu o anumită poziție psihică față de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Normele dreptului penal adresîndu-se, în principiu,tuturor membrilor societății ,prin încălcarea

acestora orice persoană este susceptibilă de savîrși o infracțiune :în egală măsură toți membrii

societății fiind titulari ai valorilor sociale ocrotite de legea penală ,prin vătămarea sau punerea în

pericol a acestor valori ,orice persoana poate fi supusă în situația de a suporta consecințele

dăunătoare ori periculoase produse prin comiterea unei infracțiuni.Într-un fel sau altul ,deci fie prin

încălcarea obligației de a se conforma prescripțiilor legii penale ,fie prin suportarea consecințelor

provocate de nerespectarea acestor obligații –orice persoană poate fi implicată ,în primul caz în mod

activ și în cazul al doilea în mod pasiv ,în săvîrșirea unei infracțiuni.

Prin notiunea de subiecti ai infractiunii, se desemneaza in doctrina penala, persoanele implicate in

savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor

acesteia. Sunt asadar,subiecti ai infractiunii atat persoana fizica/persoana juridica ce nu si-au

respectat obligatia din cadrul raportului juridic penal de conformare si au savarsit fapta interzisa, cat si

persoana fizica sau persoana juridica beneficiare a ocrotirii juridice penale si care prin savarsirea

infractiunii au suportat consecintele acesteia.

Notiunea de subiecti ai infractiunii nu se confunda cu notiunea de subiecti de drept penal ce

desemneaza persoanele implicate in raporturi de drept penal, fie ca destinatari ai obligatiei de

conformare in cadrul raporturilor juridice penale de cooperare, fie ca beneficiari ai

ocrotirii juridice penale. Subiectii de drept penal prin implicarea lor in savarsirea unei infractiuni

devin subiecti ai infractiunii, cu alte cuvinte, toti subiectii infractiunii sunt si subiecti de drept

penal, dar nu si reciproc.

Tipurile subiecților infracțiunii.

5

În funcţie de modul în care sunt implicaţi în săvârşirea infracţiunii, se facedistincţie între subiecţi

activi sau propriu-zişi ai infracţiunii, care sunt persoanele fizice ce au săvârşit infracţiunea, şi

subiecţii pasivi sau persoanele vătămate care suferă răul produs prin infracţiune.Din cele expuse ne

vom referi la subiecții activiii ai infracțiunii ,și subiecțiii pasivi ai infracțiunii.

 Subiectul activ al infractiunii - persoana fizica ce a savarsit fapta directa si nemiilocit (in calitate

de autor) ori a participat la savarsirea infractiunii (in calitate de instigator sau complice).

Persoana care a savarsit o infractiune este infractor, în legislatie cat si in doctrina penala se foloseste

atat notiunea de infractor, cat si de faptuitor pentru a desemna persoana care a savarsit o fapta

prevazuta de legea penala. Insa, intre cele doua notiuni nu putem pune semnul egalitatii, cea

de faptuitor fiind mai intinsa, desemneaza persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala,

care nu este sinonima cu notiunea de infractiune.

Dupa cum am aratat, infractiunea reprezinta fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie si

care prezinta pericol social. Lipsa vinovatiei sau a pericolului social face ca fapta savarsita prevazuta

de legea penala sanu fie infractiune, iar persoana care a savarsit-o sa nu fie infractor, ci

doar faptuitor.Potrivit codului penal al Republicii Moldova sint pasibile de raspundere penala

persoanele fizice responsabile care in momentul savirsirii infracțiunii ,au împlinit vîrsta de 16

ani.

Subiect al infracțiunii poate fi persoana juridică ,cu excepția autorităților publice,este pasibilă de

răspundere penală pentru fapta prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiții:

a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a

dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite

activităţi;

b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de

constituire sau scopurilor declarate;

c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile

persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost

admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de

conducere a persoanei juridice respective.

(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru

săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul

cod.    

5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru

infracţiunea săvîrșită.

6

Subiectul pasiv al infractiunii -este persoana vatamata penal, adica cea care sufera sau asupra

careia se rasfrange nemijlocit urmarea materiala ori starea de pericol creata prin savarsirea

infractiunii. Aceasta calitate juridica opoate avea atat o persoana fizica, titulara unor drepturi

subiective ori a unor interese legitime, cat si o persoana juridica.

2.Conditii generale si speciale pentru a fi subiect activ.

Pentru ca o persoană să fie subiect activ al unei infracțiuni este necesar ca ea să îndeplinească unele

condiții generale ,cerute oricărei persoane care comite o infracțiune și eventual ,unele condiții

speciale de acestea din urmă ,care sunt prevăzute în textele incriminatorii ale acelor infracțiuni ,cele

dintîi fiind comune tuturor subiecților activi ai infracțiunii rezultă din prevederile părții generale a

Codului penal.

Condiţiile generale privitoare la existenţa subiectului activ sunt următoarele:

a) vârsta

b) responsabilitatea

c) libertatea de voinţă şi acţiune

a)Condiția de vârstă.Infracțiunea fiind o faptă prevăzută de legea penală se săvîrșește cu

vinovăție,se înțelege că pentru a exista infracțiune făptuitorul trebuie să aibă capacitatea psihică de

a înțelege și de a-și manifesta conștient voința.De aceea se pune problema de a ști din ce etapă a

dezvoltării sale:copilărie ,adolescență,maturitate-o persoană fizică dobîndește acele facultăți psihice

care îi oferă posibilitatea de a-si da seama de acțiunile sale și de a le putea stăpîni.

Copilăria fiind o perioadă de formare și dezvoltare fizică ,fiziologică și psihică,este evident că în

această perioadălipsește în mod natural ,datorită unei insuficiențe dezvoltării firești iar nu unei

anomalii sau stări patologice și capacitate de înțelegere și de manifestare a voinței în conformitate

cu exigențele legii penale.Fiecărei etape îii sunt proprii anumite particularități bio-psihice care

reprezintă importanța în legătură cu cerințele necesare pentru formarea capacității juridice

penale.Problema etapei în care o persoană poate deveni subiect al infracțiunii se pune numai în

legătură cu cea a copilăriei și adolescenței nu și a maturității sau bătrîneții .Limita de la care o

persoană poate deveni subiect al infracțiunii a variat în decursul timpului ,deosebindu-se de la o

legislație la alta.În evoluția reglementării ,în această problemă,se observă o ridicare a limitei de

7

vîrstă de la care o persoană nu poate răspunde penal.De subliniat că această limită se plasează în

perioada minorității ,apărînd astfel categoria de infractori minori ,față de care s-a adoptat un sistem

adecvat de sancționare. Legiuitor a stabilit ca vărstă la care o persoană va putea răspunde penal,

deci va deveni subiect activ al infracţiunii, vărsta de 14 ani împliniţi, această vârstă a fost stabilită

având în vedere particularităţile bio-psihice ale minorului. Până la împlinirea vărstei de 14 ani se

prezumă absolut că minorul nu are discernamânt, deci nu are dezvoltarea psiho-fizică necesară

pentru a-şi da seama de importanţa faptelor sale, astfel că în literatura şi în practica de specialitate s-

a apreciat faptul că minoritatea făptuitorului constituie o cauză care înlătură caracterul penal al

faptei. Deşi şi după împlinirea vărstei de 14 ani dezvoltarea bio-psihică nu este completă s-a

prevăzut faptul că minorul între 14-16 ani va răspunde penal numaidacă se dovedeşte că la

momentul săvârşirii faptei a avut discernământ.

Prin discernământ se înţelege capacitataea minorului de a-şi da seama de caracterul socialmente

periculos al faptei şi de a-şi manifesta conştient voinţa, capacitatea privită însă nu în general, ci

raportată la fapta concretă săvârşită .Stabilirea apariţiei discernământului cu care s-a acţionat la

săvârşirea unei infracţiuni are o importanţă practică deosebită, deoarece pot exista cazuri când

în momentul comiterii faptei minorul să nu fii acţionat cu discernământ, în schimbulterior să se

constate cu certitudine existenţa discernământului.1)

Dovada de discernământ trebuie făcută în fiecare caz în parte şi aceasta cadeîn sarcina organelor

judiciare. Dacă nu se face dovada existenţei discernământuluiminorului în momentul săvârşirii

faptei, răspunderea acestuia este exclusă, minorulîn vârstă de 14-16 ani lipsit de discernământ

aflându-se în aceaşi situaţie cu aminorului care nu împlinise vârsta de 14 ani în momentul săvârşirii

faptei , adicănu poate fi, nici el, subiect activ al infracţiunii.Însă minorul care a împlinit vârsta de 16

ani este prezumat că are capacitatepenală, această prezumţie este relativă ea putând fi combătută

prin proba contrarie.

b)Responsabilitatea-A doua condiție pe care trebuie să o realizeze persoana fizică pentru a fi

subiect de infracțiune este responsabilitatea. Responsabilitatea nu trebuie confundata cu

raspunderea penala. Responsabilitatea este o categorie psihologica in timp ce raspunderea penala

este o „categorie juridica. Responsabilitatea este starea psihofizica a unei persoane de a avea

capacitatea reprezentarii conduitei sale si a urmarii acesteia, orientandu-si in mod voit energia fizica

in raport cu aceasta „conduita”. 

8

 Responsabilitatea este definita in doctrina penala ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a-si da

seama de faptele sale (actiuni sau inactiuni), de rezonanta (semnificatia) sociala a acestora precum

si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa, in raport cu aceste fapte.

Responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori: unul intelectiv ce presupune capacitatea

persoanei de a intelege semnificatia actiunilor sau inactiunilor ei, a urmarilor acestora, si

altul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stapan pe actiunile sau inactiunile sale, pe

care le dirijeaza in mod constient. Cei doi factori sunt necesari in stabilirea responsabilitatii. Lipsa

unuia, a celui intelectiv duce la iresponsabilitatea, caz in care lipseste vinovatia; iar cand persoana

este constransa (lipseste factorul volitiv).

Responsabilitatea se prezuma, ca este starea normala a oricarei persoane care a implinit varsta de 16

ani. prezumtia este insa relativa, ea putand fi rasturnata prin dovada contrarie, ca persoana nu si-a

dat seama de actiunile sau inctiunile sale, ori nu si le-a putut stapani.

Potrivit codului penal ,art 22 prevede că -Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care

are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi

manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

  Iresponsabilitatea art 23 prevede că-Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul

săvîrşirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea

seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice,

a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza

hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute

de prezentul cod.

(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de

responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o

boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a

le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri

de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.

c)Libertatea de voință și acțiune-. Pentru ca o persoana sa fie subiect activ al infractiunii si sa

raspunda penal pentru fapta savarsita, este necesar ca pe langa celelalte doua conditii sa o

ideplineasca si pe a treia, si anume posibilitatea de a decide liber si neconstrans asupra savarsirii

infractiunii.

Libertatea de vointa si actiune este conditia generala a subiectului activ al infractiunii, ce presupune

ca aceasta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si libertatea de

9

actiune potrivit propriei sale vointe. Prin libertate de vointa si actiune se intelege aptitudinea omului

de a lua liber decizia infractionala si de a savarsi fapta fara „constrangere”

Daca faptuitorul a actionat sub imperiul constrangerii fizice sau constrangerii morale, fapta nu mai

este imputata acestuia si fiind savarsita fara vinovatie nu este infractiune .

Conditii speciale pentru existenta subiectului activ al infractiunii sunt :

Conditiile speciale pentru existenta subiectului activ al infractiunii sunt acelea care, adaugandu-se

celor generale, sunt necesare pentru ca o persoana fizica sa poata savarsi infractiuni pentru care

legea cere in mod expres un subiect propriu special sau calificat, cum ar fi calitatea de cetatean , in

cazul infractiunii de tradare, ori aceea de functionar, in cazul infractiunii de abuz in serviciu sau

luare de mita (functionar sau alt salariat asimilat functionarului).Nu orice persoana poate savarsi

orice infractiune. Infractiunile pentru a caror existenta se cere ca autorul sa aiba o anumita calitate

se numesc infractiuni proprii, iar subiectul activ al acestor infractiuni poarta denumirea de subiect

activ calificat sau propriu. Subiectul calificat trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege in momentul

savarsirii infractiunii .

Aceste conditii speciale ale subiectului activ al infractiunii se refera la anumite calitati ca de

exemplu:

a)  Cetatenia, pentru infractunile de tradare;

b) Strain, pentru infractiunea de spionaj;

c)  Functionar pentru infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta in serviciu etc.

d) Militar, pentru unele infractiuni contra capacitatii de aparare a patriei.

Subiectul activ pentru care este necesar indeplinirea unei conditii speciale se numeste subiect activ

„calificat sau circumstantiat

3.Condiții generale și speciale pentru a fi subiect pasiv

10

Subiectul pasiv al infracţiunii. In doctrina penală, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana

fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale ocrotite şi care este vătămată ori periclitată prin

infracţiune. De cele mai multe ori subiectul pasiv al infracţiunii este şi persoanapăgubită prin

infracţiune (de ex.: în caz de furt, de distrugere, de delapidare etc). Este posibil ca persoana

păgubită să fie alta decât subiectul pasiv al infracţiunii (de ex.: în cazul infracţiunii de omor –

subiectul pasiv este victima omorului, iar subiectul păgubit este persoana care se afla în întreţinerea

victimei.

Conditii generale pentru a fi subiect pasiv al infracțiunii.

Orice infractiune, are ca subiect pasiv statul, deoarece infractiune aduce atingere ordinii de drept

penal statornicita de catre stat prin normele de drept penal.

Pentru a fi subiect pasiv al infractiunii persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa fie titulara

valorii sociale ocrotite penal.

In majoritatea cazurilor subiectul pasiv al infractiunii este si persoana pagubita prin infractiune(ex.:

in cazul delapidarii). Insa, este posibil si ca persoana pagubita sa fie alta decat subiectul pasiv al

infractiunii „(de exemplu: in cazul infractiunii de omor – subiectul pasiv este victima omorului, iar

subiectul pagubit este persoana care se afla in intretinerea victimei)” 

In principiu, orice persoana fizica sau juridica poate fi vatamata prin intermediul unei infractiuni si

poate dobandi calitatea de subiect pasiv al infractiunii.

Conditii speciale privind subiectul pasiv al infracțiunii

Subiectul pasiv special si imediat este persoana fizica sau juridica, titulara valori sociale vatamate

sau puse in pericol prin „savarsirea infractiunii”

Conditiile speciale privind subiectul pasiv sunt prevazute in continutul unor infractiuni. Astfel, de

ex. pentru infractiunea de ultraj , este necesar ca subiectul pasiv sa fie un functionar ce indeplineste

o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; pentru infractiunea de pruncucidere „subiectul

pasiv trebuie sa fie noul nascut al mamei ucigase”

Categorii de subiecți pasivi ai infracțiunii.

În literatura de juridică se fac diverse clasificări ale subiecților pasivi.Dintre acestea menționăm

următoarele categorii:

11

– subiect pasiv general şi subiect pasiv special. Subiect pasiv general – dar mediat – în cazul tuturor

infracţiunilor este statul, ca reprezentat al societăţii, deoarece orice infracţiune

loveşte ordinea de drept a cărei apărare constituie scopul legii penale. Subiectul pasiv special – şi

imediat – este persoana fizică sau juridică, titulară a valorii sociale ocrotite prin norma de

incriminare. Calitatea de subiect pasiv general conferă statului dreptul de a exercita, prin organele

sale, în numele şi interesului societăţii, acţiunea penală împotriva infractorului, iar calitatea de

subiect pasiv special dă dreptul persoanelor respective de a se constitui ca părţi vătămate în procesul

penal şi, în cazul anumitor infracţiuni, arătate de lege, de a pune în mişcare acţiunea penală

prin plângere prealabilă.

– subiect pasiv principal şi subiect pasiv secundar(adiacent). Aşa după cum s-a arătat mai înainte,

în cazul unorinfracţiuni, în special al celor complexe, fapta vatămă pune înpericol două valori

sociale, ambele ocrotite de lege prinincriminare, dintre care una constituie obiectul juridic principal

şialta obiectul juridic secundar (adiacent). În cazul în care titulariiacestor două valori sociale sunt

două persoane, fizice sau juridice,vom avea doi subiecţi pasivi speciali, dintre care – în funcţie

decaracterul principal sau secundar al valorii sociale căreia i s-a adus atingere în cazul fiecăruia –

unul va fi subiect pasiv principal şialtul subiect pasiv secundar.

– subiect pasiv simplu (necircumstanţiat) şi subiect pasiv calificat (circumstanţiat).

Toate aceste clasificări ale subiecţilor pasivi – fiecare cu o sferă de cuprindere proprie şi cu

caracteristici proprii, sunt utile pentru corecta încadrare juridică a diverselor infracţiuni.

Categorii de subiecti pasivi:

- subiect pasiv general (statul, ca titular al tuturor valorilor sociale);

- subiect pasiv special- persoana fizica sau juridica, titulara a valorii sociale lezate;

- subiect pasiv principal;

- subiect pasiv secundar;

- subiect pasiv simplu (necalificat);

- subiect pasiv calificat.

12

Capitolul II

Subiecții speciali ai infracțiunii

1.Persoanele cu funcții de răspundere

Definiţie.

  Este recunoscută drept persoană cu funcţie de răspundere, persoana înzestrată cu drepturi şi

obligaţiuni la îndeplinirea funcţiei puterii de stat sau acțiunilor cu caracter oragnizațional sau

sau administrativ-gospodăreşti laîntreprinderile de stat sau particulare, instituţii, organizaţii,

permanent sau prinîncredinţarea anumitor împuterniciri.

În legislaţia penală sunt prevăzute 3 categorii de persoane care pot fi atribuite subiectului special și

 anume următoarelor categorii de persoane cu funcţie derăspundere:

1. Persoane care funcţionează permanent sau temporar în instituţii, organizaţii sau întreprinderi de

stat sau individuale, funcţiile cărora sunt legate de obligaţi unilaterale organizaţionale sau

administraţiv-gospodăreşti;

2. Persoane cu împuterniciri speciale;

3. Persoane cu funcţii de reprezentant al puterii de stat.

O particularitate determinantă a persoanei cu funcţie de răspundere estecaracterul obligaţiilor

atribuite de către lege persoanei conform funcţiei executate.În conformitate cu Codul Penal,

persoanele cu funcţii de răspundere sunt în primul rând funcţionarii publici, înzestraţi cu funcţii din

sfera conducerii de stat.Lipsa acestor funcţii la persoane ne demonstrează că ele nu pot fi subiecţi

speciali cu funcţii de răspundere.

Anume de aceasta în lista subiecţilor cu funcţii de răspundere nu pot fi incluse persoane care, deşi

lucrează la întreprinderi de stat, obligaţiile lor funcţionale sunt legate de lucrările

tehnice şi de secretariat. De exemplu: paznicul, portarul,dactilografa, curierul etc.

13

Analiza practicii judiciare ne demonstrează că în mai multe cazuri subiect cufuncţie de răspundere

surit persoanele care în corespundere cu posturile ocupate îndeplinesc obligațiuni organizaționale

sau administraîiv-gospcdăreşti ori sunt reprezentanţii puterii de stat.În mod diferit sunt rezolvate

problemele legate de recunoaşterea ca subiect

special cu funcţie de răspundere a anumitor categorii de persoane cum ar fi: profesorii, medicii şi

vânzătorii.În mod diferit se interpretează problema dacă este necesară, pentru

recunoaşterea persoanei ca subiect cu funcţie de răspundere, îndeplinirea formelor legale a

înlocuiriiinterimare a funcţiilor ori este de ajuns îndeplinirea de facto a funcției cu caracter de

răspundere.

Cert este faptul următor: caracterul funcţiilor îndeplinite de către unele persoanecu funcţii de

răspundere, constituie baza generală pentru recunoaşterea lor. Unele şiaceleaşi categorii de

lucrători, conform caracterului şi conţinutului activităţii sale, potîndeplini funcţii legate de

obligaţiile organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti şifuncţii profesionale sau de producere.

De aceea, elementul hotărâtor în aceste cazuriva fi determinarea faptului dacă persoana dată

îndeplinea în cazul concret obligaţiunide serviciu sau profesional-productive. Acest criteriu se

aplică la toate categoriile delucratori nominalizaţi mai sus

Principalul in determinarea subiectului cu funcţii de răspundere constă încaracterul deosebit al

obligaţiilor, întrucât una şi aceeaşi persoană poate îndeplini atât obligaţii de serviciu, cât şi obligaţii

profesionale.În mediul lucrătorilor medicali, mai des apare întrebarea tragerii Ia răspundere,ca

subiecţi cu funcţii de răspundere, a medicilor, surorilor medicale şi felcerilor. În unele cazuri,

acestea pot fi traşi la răspundere pentru eliberarea buletinelor de boală false, constatarea

invalidităţii, refuzul internării în spital, în alte cazuri tratamentulincorect, care duce la urmări grave,

stoarcerea de bunuri de la bolnavi în legătură

cutratamentul, luarea de mită pentru executarea intervenţiilor chirurgicale sau aavorturilor. Cu toate

acestea, caracterul acţiunilor lucrătorilor medicali în primul şi înal doilea caz este cu totul diferit.

Dacă în primul caz ei îndeplinesc funcţii de serviciuşi anumite obligaţiuni organizaţionale, în cazul

al doilea îndeplinesc numai funcţi profesionale. De aceea, doar pentru prima categorie de acţiuni ei

pot fi traşi la răspundere ca persoane cu funcţii de răspundere, în celelalte cazuri răspunderea

lor fiind pur profesională şi nu de serviciu. Cu toate acestea, lucrătorii medicali care ocupă posturi

cu funcţii organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti (medicul-

şef,şeful secţiei, medicul de serviciu, sora superioară, medicul-expert etc.) sunt consideraţi subiecţi

cu funcţii de răspundere când înfăptuiesc o acţiune ilegala deserviciu, dar nu profesională.

În teorie şi în practică în mod deosebit se rezolvă problema subiecţilor cu funcţiide răspundere a

persoanelor din sfera comerţului şi deservirii sociale în primul rând aceasta se referă la vânzători,

14

bucătari, casieri ş. a., lucrători care poartă răspundere materială. Analiza practicii ne demonstrează

că de regulă aceste persoane sunt trase la răspundere ca subiecţi cu funcţii de răspundere.Ele sunt

trase la răspundere pentru infracţiuni ca luarea de mită, abuz deserviciu, neresponsabilitate etc. Însă

se cunosc unele cazuri când aceste persoane nusunt subiecţi cu funcţii de răspundere.Poziţii diferite

în acest caz ocupă şi savanţii doctrinari. Unii criminalişti se pronunţă categoric împotriva

recunoaşterii acestor persoane ca subiecţi cu funcţii derăspundere, alţii, dimpotrivă, consideră că

orice vânzător poate fi considerat casubiect cu funcţie de răspundere. Pentru argumentarea acestui

fapt se afirmă că înrelaţiile cu cumpărătorii vânzătorul ocupă rol de reprezentant al întreprinderii

decomerţ şi participă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. De el depinderezultatul

contractului. În aşa fel, activitatea profesională în vinderea mărfii areînsemnătate juridică legată de

obligaţiunile administrativ-gospodăreşti şi subiectul eieste persoană de răspundere.

Un interes deosebit prezintă ideile atribuirii persoanelor cu răspundere materialăa calităţii de

subiecţi speciali cu funcţii de răspundere. Totodată, propunerea aceasta cu privire la excluderea din

cercul subiecţilor cu funcţii de răspundere a unor categorii de lucrători, cum ar fi şeful magazinului,

întreprinderilor de alimentaţie publică şi depozitelor, care nu au în supunerea lor subalterni, nu se

poate de spus că este acceptabilă. Argumentul principal al autorului constă în aceea că dacă

persoanele enumeratenu au subalterni, atunci reiese că ele nu au funcţii de conducere. Acest

argument nu poate fi considerat drept unul convingător. Funcţiile organizaţionale şi cu atât maimult

cele gospodăreşti, despre care ne vorbeşte legea, nu trebuie reduse numai laconducerea

subalternilor. După cum se ştie, mulţi funcţionari publici ai aparatului destat nu au subalterni, dar

sunt persoane cu funcţii de răspundere. Excluderea lor dincategoria  persoanelor cu  funcţii  de

răspundere  nu ar fi favorizat  îmbunătăţirea practicii judiciare în lupta cu infracţiunile de

serviciu.De rând cu persoanele care ocupă funcţii de răspundere legate de îndeplinirea

obligaţiilor organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, din categoria subiecţilor cu funcţii de

răspundere fac parte acele persoane care îndeplinesc aceste obligaţiuni conform împuternicirilor

speciale . În legătură cu aceasta, este important de concretizat în primul rând ce sesubînţelege prin

noţiunea de "împuterniciri speciale" şi, în al doilea rând, dacă sereferă  aceste indicaţii  ale legii

numai la învestirea funcţiilor organizaţionale ş iadministrativ-gospodăreşti sau şi ia funcţiile

reprezentanţilor puterii. Împuternicirile speciale reprezintă îndeplinirea împuternicirii cu caracter de

răspundere sau îndeplinirea în baza unui act juridic (ordin, contract de muncă, procură)

a obligaţiunilor organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, adică afuncţiilor persoanei de

răspundere.

Autorităţile publice

15

reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcţii de răspundere. În corespundere cu riscul comun

al persoanelor cu funcţii de răspundere ca subiecte speciale, autorităţile publice posedă

particularităţi specifice, aprecierea corectă a cărora are o importanţă deosebită pentru aplicarea

normelor care prevăd răspundere pentru infracţiunile de serviciu. O dificultate în

aprecierea noţiunii deautoritate publică constă în aceea că în legislaţia penală ea nu este

prevăzută. Nu s-a găsit un numitor comun în privinţa acestei noţiuni nici în celelalte ramuride

drept.Una din particularităţile specifice ale autorităţilor publiceeste atribuireadreptului săvârşirii de

către ele a unor acţiuni de serviciu, care vor da naştere unor urmări necesare pentru o anumită

categorie de persoane, iar, uneori, şi pentru toţicetăţenii. Aproximativ la fel se apreciază conţinutul

principal al funcţiilor autorităţilor  publice de către majoritatea autorilor. Cu unele deosebiri

particulare, în

apreciere sesubliniază esenţialul şi anume că autorităţilor publice le sunt caracteristiceurmătoarele:

învestirea cu împuterniciri legale în relaţii cu persoanele care se află însistemul organelor puterii sau

conducerii, adică nu cu subalternii în relaţiile

deserviciu.Termenul "autoritate publică" nu trebuie tratat unilateral, adică numai cafuncţionari care

reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.La categoria autorităţilor

publice se referă, de asemenea, colaboratorii

organelor de conducere (de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângăactivitatea

nemijlocită, mai sunt înzestraţi cu funcţii

de putere.Din categoria autorităţilor publice mai fac parte, de exemplu, deputaţii,funcţionarii

ministerelor, departamentelor, primăriilor, prefecturilor, consiliilor

localeşi judeţene, înzestraţi cu funcţii de putere; judecătorii, procurorii, colaboratoriioperativi din si

stemul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei,Inspectoratelor de Stat etc.Este evident

că persoana care funcţionează într-un organ sau altul al puterii, dar nu este înzestrat cu funcţii de

putere, nu poate fi autoritate publică. Nu pot fi autoritate publică, de exemplu, secretarele

procuraturii, grefierele, secretarele

tehniceetc.Pot fi evidenţiate unele particularităţi esenţiale ale autorităţilor publice casubiecte

speciale cu funcţii de răspundere:

a) înzestrarea cu funcţii de putere; b) dreptul de a săvârşi acţiuni care dau naştere efectelor juridice

pentru toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor.Conform legislaţiei în vigoare, pentru recunoaşterea

persoanei cu funcţie derăspundere, aşa cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească

obligaţiuniorganizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, ori să ocupe posturi cu funcţii

de putere.Din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere fac parte şi persoanele

careîndeplinesc anumite obligaţiuni în organizaţiile obşteşti care sunt organizate şiactivează în

16

scopuri obşteşti.De aici rezultă că atribuirea, unui sau altui funcţionar, a statutului de persoană

cufuncţii de răspundere nu este legată de momentul formal.Astfel, după părerea noastră, pentru

îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nueste de ajuns executarea

defacto a funcţiei, dar şi de iure, adică funcţia trebuie să fie ocupată conform legii.Întroducând în

lege condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul precizează încă o dată că infracţiunea

poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calităţile (condiţiile)

date.Condiţiile introduse de legislator în conţinutul de infracţiune pentru caracterizarea subiectului

special al infracţiunii urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane pasibile de răspundere

penală pentru infracţiunea concretă, confirmând încă o dată principiul  că nu oricare persoană

fizică şi responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.

De exemplu: ca subiect al infracţiunii, prevăzut în articolul 327, 328 ai C.P., poate fi recunoscut

directorul întreprinderii, inginerul-şef, şeful secţiei de controltehnic sau interimarii lor; în articolul

330 al C.P. - numai persoana oficială; pentrusăvârşirea infracţiunii prevăzute în articolul 251 al C.P.

sunt traşi la răspundere penală numai contabilul şef,  conducătorul întreprinderii,  al instituţiei

şi organizaţiei sau interimarii lor.

Ideea, precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei de drept reduce

numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracţiunea dată este recunoscută

şi de lucrătorii practici.Un şir de infracţiuni sunt săvârşite de către persoane oficiale în timpul

exercitării funcţiunii. La cercetarea faptelor săvârşite de către o persoană oficială este importan ta

stabili: infracţiunea a fost săvârşită în perioada când persoana oficială îşi exercita obligaţiile,

funcţiile de serviciu sau a fost comisă o infracţiune de rând. In ultimul caz, autorul faptei va

răspunde ca o persoană de rând; de exemplu, în cazul când persoana oficială săvârşeşte un act de

huliganism.

2.Militarii

17

O altă categorie a subiectului special sunt militarii, precum şi persoanele care trec pregătirea

militară obligatorie sau de rezervişti în timpul satisfacerii serviciului militar, pregătirii militare

obligatorii, concentrărilor de instrucţie sau de probă.Conform articolelor respective din Codul Penal

sunt supuşi răspunderii pentru infracţiunile contra modului de îndeplinire a serviciului, stabilit

pentru ei, militarii din organele securităţii naţionale, ale afacerilor interne, precum şi persoanele în

privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.Militari sunt persoanele care satisfac serviciul

militar în termen sau prin contract în Armata Naţională,  Ministerul Afacerilor Interne .

Serviciul de Informaţie ş iSecuritate (S.I.S.) şi Ministerul Justiţiei.Serviciul militar este format din

serviciul militar în termen şi serviciul militar  prin contract.Serviciul militar în termen este efectuat

de către cetăţenii Republicii Moldova de sex masculin, indiferent de naţionalitate, situaţia socială şi

religia confesată, care în ziua recrutării au împlinit 18 ani şi care după starea sănătăţii sunt apţi

pentru prestarea serviciului militar pe timp de pace şi nu au dreptul la amânarea sa eliberarea de la

recrutare conform Legii "Cu privire la obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor

Republicii Moldova".Durata serviciului militar în termen la ora actuală este de 12 luni.Începutul

aflării în serviciul militar în termen se consideră ziua venirii recrutului în organul local al conducerii

militare pentru trimiterea lui în unitatea militară,

iar încheierea serviciului militar în termen - ziua în care militarul, prin ordinul comandantului

unităţii militare, este exclus din liste în legătură cu trecerea în rezervaForţelor Armate.În serviciul

militar prin contract în corpul soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor Forţelor Armate ale Republicii

Moldova pot fi angajaţi cetăţenii Republicii Moldova,apţi pentru satisfacerea serviciului militar,

care au studii medii, medii speciale sausuperioare şi care s-au manifestat pozitiv la serviciile

anterioare, locul de studii oridomiciului, din rândul:

- soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor în rezervă;

- militarilor în termen după şase luni din serviciul militar;

- tinerilor ce au atins vârsta de 18 ani.

Persoana se consideră angajată în serviciul militar prin contract din ziua

semnăriide către părţi a contractului, iar eliberată - din ziua în care ,  prin ordinulcomandantului de

unitate, este exclusă din listele personalului, în legătură cu trecereaîn rezerva Forţelor Armate sau în

retragere.

Convenţia de la Geneva din 1949

cu privire la tratarea ostaticilor de război prevede că ostaticii de război ai armatei inamice poartă

răspundere penală conformlegislaţiei în vigoare despre infracţiunile militare pentru acţiunile

săvârşite împotrivaregulilor serviciului militar ale ţării în care se află. Convenţia face excepţie

18

numai pentru ostaticii care au încercat să evadeze. Ea nu recunoaşte ca infracţiune militarăevadarea

nereuşită, şi în caz de evadare repetată evadatul nu este pedepsit.

 Subiecţi ai infracţiunilor militare, de regulă, sunt recunoscute şi persoanelecare au fost incorporate

incorect în serviciul militar şi acei care la momentulsăvârşirii infracţiunii se considerau inapţi

pentru serviciul militar. Circumstanţelenumite, luând în consideraţie gradul de participare, pot servi

drept bază pentrueliberarea de la răspunderea penală şi pedeapsă, condamnarea condiţionată,

amânareaexecutării sentinţei.

3.Recidiviștii

Între subiecţii infracţiunii, dreptul penal deosbeşte şi o categorie specială

acriminalilor, aşa numiţii - recidivişti. Aceasta este o categorie periculoasă ainfractorilor cu caracter

premeditat, care uneori transformă săvârşirea crimelor în"profesie". Noţiunea de recidivă este

sinonimă cu "recădere" (din latină), "a comite ogreşeală încă o dată.

Conform actualei legislaţii recidiva are un nou conţinut prevăzut la art. 34 al Codului penal.

Recidiva.

Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni deo persoană cu

antecedente penale pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.Recidiva se consideră periculoasă în

următoarele cazuri:

19

a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentruinfracţiuni intenţionate a

săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune; b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune

intenţionată gravă saudeosebit de gravă a sâvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau

deosebit degravă.Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:a) dacă persoana anterior

condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvîrşit din nou

cu intenţie o infracţiune;

b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravăa săvîrşit din nou o

infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă. [13]La stabilirea stării de recidivă în

cazurile prevăzute la alin. (l)-(3) se ţine cont şide hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în

străinătate, recunoscute deinstanţa de judecată a Republicii Moldova.

La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:

a) pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;

 b) pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;

c) gentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;

d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art. 111 şi 112".

Prin repetarea infacţiunii se subînţelege săvârşirea de două sau mai multe oriconsecutiv a faptei

criminale de unul şi acelaşi subiect în dependenţă de faptul, dacă afost tras la răspundere pentru

crimele săvârşite mai înainte ori

nu.Cea mai periculoasă repetare o alcătuieşte recidiva infracţiunii cu caracter  premeditat de către

un subiect, care deja a fost judecat pentru delictele săvârşite cucaracter premeditat mai înainte.

Recidiviştii ca subiect al infracţiunii prezintă un pericol social avansat, deoareceei săvârşesc delicte

grave de mai multe ori, pentru care deja au fost judecaţ.Săvârşirea de către recidivişti a unor noi

crime nu este neaşteptată, ea reprezintărezultatul purtării şi moralei subiectului. Persoana care a fost

eliberată, sau care este pedepsită şi săvârşeşte un delict nou, totodată demonstrează că pedeapsa

anterioarănu l-a corectat, nu l-a atras de la săvârşirea unei crime noi.

ecidiva constituie comiterea de către o persoană cu antecedente penale a douăsau mai multe

infracţiuni.Practica aplicării de către instanţa de judecată a legislaţiei în lupta cu recidivacriminală

este inclusă în următoarele documente: articolele Codului Penai, care prevăd răspunderea pentru

săvârşirea unei infracţiuni de către un recidivist deosebitde periculos; se aplică în cazurile când o

persoană a fost declarată, în modul prevăzutde lege, recidivist deosebit de periculos până la

săvârşirea infracţiunii date.

Vinovatul este considerat recidivist deosebit de periculos pe toată durataexecutării pedepsei,aplicată

de către judecată, precum şi după executarea pedepsei,cât timp persoana continua a fi socotită

20

condamnată.Calificarea unei persoane drept recidivist deosebit de periculos este anulată doar în

cazul reabilitării sale.

21