RURAL FEST satul tradițional din inima BucureștiuluiMuzeul viticulturii și pomiculturii goleștiAtelierul de covoare oltenești din tismana

România RuralăRețeaua Națională de Dezvoltare Rurală

Numărul 6 Anul II, octombrie 2014

RĂDĂCINI DE ȚARĂ EUROPEANĂ

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

CARMEN MIHAELA BOTEANU Meșterii populari sunt cei care transmit mai departe patrimoniul culturalPAULA POPOIUPe noi ne reprezintă ceramica tradițională, portul popular, cântecele populare și obiceiurile autentice

România Rurală – nr. 6

BRĂILAB-dul Independenței, nr. 282, et. 1, cod poștal 810124, usr.sud.est@rndr.ro

Tel.: 0339 732 009, Fax: 0339 732 016

CRAIOVAStr. Libertății, nr. 19, cod poștal 200421, usr.sud.vest.oltenia@rndr.ro

Tel.: 0251 460 377, Fax: 0251 423 651

ZALĂUStr. Kossuth Lajos, nr. 49, cod poștal 450010, usr.nord.vest@rndr.ro

Tel.: 0360 404 056, Fax: 0360 404 158

TÂRGU MUREȘStr. Mihai Eminescu, nr. 60, cod poștal 540331, usr.centru@rndr.ro

Tel.: 0365 430 349, Fax: 0365 430 351

IAȘIZona de Agrement Ciric - Complex de Agrement Ciric, cod poștal 700064, usr.nord.est@rndr.ro

Tel.: 0332 881 281, Fax: 0332 881 282

TIMIȘOARAB-dul Take Ionescu, nr. 53, et. 2, birou 26, cod poștal 300074, usr.vest@rndr.ro

Tel.: 0356 460 982, Fax: 0356 460 983

TÂRGOVIȘTEStr. Vărzaru Armașu, nr. 7A, cod poștal 130169, usr.sud.muntenia@rndr.ro

Tel.: 0345 100 605, Fax: 0345 100 025

BUCUREȘTIStr. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, cod poștal 020961, usr.bucuresti.ilfov@rndr.ro

Tel.: 0316 900 214, Fax: 0316 900 215

Textul acestei publicații are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informații suplimentare despre MADR și USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro, www.rndr.ro

USR, Departamentul Publicații, Octombrie 2014ISSN 2284-8665ISSN-L 2284-8665© RNDR, 2014

Reproducerea textelor acestei publicații este autorizată cu condiția menționării sursei.Tipărit în România.

Copyright fotografii: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, MADR

BIROURILE REGIONALEUnitatea de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală

1

EDITORIAL ............................................................................................................................................................................3

INTERVIUCarmen Mihaela Boteanu: Meșterii populari sunt cei care transmit mai departe patrimoniul cultural .............................. 4

DEZVOLTARE RURALĂ Cramele Ostrov – calitatea unui vin de tradiție..................................................................................................................... 8Magiunul de Topoloveni, ambasador al gustului românesc tradițional ...............................................................................10Paula Popoiu: Pe noi ne reprezintă ceramica tradițională, portul popular, cântecele și obiceiurile autentice ...................12Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești ...............................................................................................................16Calendar Festivalurile Toamnei ............................................................................................................................................ 20Ouă încondeiate cu motive și tradiții brănene – Gabriela Clinciu, meșter popular ............................................................ 22Maramureșul, destinație de ecoturim ................................................................................................................................... 24Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești .......................................................................................................................... 28

OAMENIPovestea doamnei Olaru, meșter olar din satul Olari ........................................................................................................... 32

EXPERIENȚEAfacerea mea: Pensiunea Casa Cartianu și Cula muzeu Cartianu .................................................................................. 34Comunitatea mea: Atelierul de covoare oltenești din Tismana ...................................................................................... 38

LEADER LA ZIGAL “Colinele Olteniei” .......................................................................................................................................................... 40GAL “Lunca Joasă a Siretului” ...............................................................................................................................................41

ȘTIRI ȘI EVENIMENTERural Fest – Satul tradițional din inima Bucureștiului ....................................................................................................... 42Știri și evenimente MADR ..................................................................................................................................................... 46Conferința RNDR : „Ferme mici și asociere” ........................................................................................................................ 48Prima întâlnire a Comitetului Național de Coordonare a RNDR ........................................................................................ 49

MEMBRII RNDR SE PREZINTĂ ...................................................................................................................................50

Cuprins

România Rurală – nr. 6

2

3

etalon. În acest număr vă prezentăm Maramureșul din perspectiva unei destinații certificate de ecoturism. Veți vedea cum asocierea devine un factor esențial pentru promova-rea destinației de ecoturism Mara-Cosău-Creasta Cocoșului.

Tot despre asociere, de această dată în domeniul agriculturii, veți citi în pagina dedicată Conferinței RNDR „Ferme mici și asociere” ce a avut loc la Iași. De asemenea, vă informăm despre stabilirea celor opt Grupuri Tematice de Lucru (GTL) cu ocazia întâlnirii Comitetului Național de Coordonare (CNC) a RNDR.

Dintr-un interviu cu doamna Carmen Mihaela Boteanu - Director General Adjunct în cadrul MADR, AM-PNDR vom afla că în noul PNDR vor fi spri-jinite activitățile meșteșugărești non-agricole (olărit, brodat, prelu-crarea lânii, a lemnului, a pielii), dar și alte activități ce vizează investițiile în producerea și comercializarea produselor de artizanat și, totodată, investiții în sectorul prestării servi-ciilor agro-turistice.

Continuăm seria interviurilor cu doamna Paula Popoiu – director ge-neral al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, care ne va prezenta proiectele viitoare ale celui mai vizi-tat muzeu din București din ultimii ani. De la Muzeul Satului trecem la

prezentarea Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, unicul muzeu de acest fel din România, un veritabil reper al istoriei și tradiției argeșene.

Vă prezentăm doi membri RNDR a căror activitate s-a identifi-cat în dese rânduri cu promova-rea meșteșugurilor și a produse-lor tradiționale: Asociația Femeilor din Mediul Rural și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

În paginile acestui număr vom pătrunde în două ateliere de meșteșuguri specifice zonei Olteniei, trecând de la olăritul caracteristic stațiunii Horezu la covoarele țesute în Tismana și comercializate pe piețele europene. Vom face și o opri-re în apropierea municipiului Târgu Jiu la Pensiunea Casa Cartianu, în curtea căreia se află Cula-muzeu Cartianu.

Veți mai putea citi despre două produse tradiționale românești: Magiunul de Topoloveni și vinul de Ostrov, dar și despre povestea doam-nei Clinciu și talentul său de a în-condeia ouă cu motive tradiționale brănene.

Viviana Vasile, Team Leader al proiectului „Înființarea și Sprijinirea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală”

Tradițiile, obiceiurile și meșteșugu-rile reprezintă identitatea unei nații. Ele au fost transmise din generație în generație, luând forma unei moșteniri culturale. România se mândrește cu un astfel de patrimo-niu și, mai mult decât atât, îl poate valorifica.

În acest număr am ales să prezentăm cititorilor noștri locuri și oameni di-rect implicați în arta meșteșugurilor, care se identifică cu autenticitatea obiceiurilor românești, dar și per-soane care se implică activ în conser-varea și în promovarea activităților tradiționale meșteșugărești prin or-ganizarea evenimentelor și a târguri-lor tradiționale. Este și cazul eveni-mentului „Rural Fest”, care a reușit, timp de o zi, să transforme un colț al Bucureștiului într-un sat autentic românesc. Reprezentanța Comisiei Europene în România, inițiatoarea acestei manifestări, a strâns laolaltă 150 de meșteșugari, artizani și pro-ducători tradiționali, oferindu-le vi-zitatorilor o interacțiune inedită cu aceștia. Evenimentul „RuralFest” a făcut parte din Campania Comisiei Europene „Politica Agricolă Comună – Pentru rădăcini mai puterni-ce”, campanie promovată în toate cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene.

Continuăm seria prezentării eveni-mentelor tradiționale cu o manifesta-re din Bucovina, comuna Ciocănești. Veți citi în paginile noastre despre Festivalul Național al Păstrăvului, un eveniment inițiat și organizat din anul 2004 și până astăzi de ANTREC România. Despre mai multe târguri și manifestări organizate în diver-se colțuri ale țării veți putea citi în Calendarul Festivalurile Toamnei.

De multe ori când ne referim la tradiții, Maramureșul devine un

România își promovează tradițiile!

Editorial

România Rurală – nr. 6

4

Carmen Mihaela Boteanu, Director General Adjunct în cadrul MADR, AM-PNDR

interviu

Meșterii populari sunt cei care transmit mai departe, cu responsabilitate, prin talentul lor într-un anumit domeniu, patrimoniul cultural

Ce loc au tradițiile și meșterii populari într-o societate mo-dernă din anul 2014?

Carmen Boteanu: Tradițiile și implicit meșterii populari reprezintă expresii ale identității culturale și co-munitare locale. Tradiția înseamnă însă o sumă de valori, o experiență a comunității în mijlocul căreia ne

naștem, iar meșterii sunt cei care transmit mai departe, cu responsa-bilitate, prin talentul lor într-un anu-mit domeniu al artelor tradiționale, patrimoniul cultural imaterial.

Tradițiile reprezintă, totodată, che-ia pentru păstrarea autenticității și valorificarea specificității unei anumite comunități sau regiuni.

Tradițiile, prin valoarea specifică, fac diferențierea de kitschurile ce au pătruns pe piață având prioritate în preferințele oamenilor din cauza prețurilor scăzute.

Anul 2014 este Anul Fermelor de Familie, iar noul PNDR pune accent pe dezvoltarea IMM-uri-lor (inclusiv neagricole) și spri-

5

jinirea tinerilor fermieri mult mai mult decât precedentul Program. Agricultura în Româ-nia tinde să se concentreze din ce în ce mai mult pe comunități locale. În opinia dumneavoas-tră, de ce este importantă aceas-tă schimbare de perspectivă?

Carmen Boteanu: Consider că, în situația economică actuală în care accesul la capital este limitat, spri-jinul pentru crearea de noi activități non-agricole viabile, acordat micilor întreprinzători, reprezentați atât de fermele de mici dimensiuni cât și de membrii familiilor acestora, este esențial pentru diversificarea econo-miei rurale, a absorbției de forță de muncă excedentară din agricultură și pentru dezvoltarea economică în ansamblu a zonelor rurale.

În România, majoritatea fermelor individuale se caracterizează prin-tr-o putere economică redusă, fiind orientate în principal spre autocon-sum. Aceste ferme sunt caracteri-zate printr-o structură de producție foarte diversificată, determinată de necesitățile gospodăriei, precum și printr-o dotare tehnică redusă și ne-corespunzătoare, ceea ce împiedică creșterea productivității și obținerea unui surplus de produse destinate vânzării. În acest context, este ne-cesar un sprijin specific pentru dez-voltarea fermelor mici orientate spre piață.

Ce măsuri există în PNDR 2014-2020 pentru finanțarea meșteșugurilor și a tradițiilor rurale?

Carmen Boteanu: În perioada de programare 2014-2020, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, activitățile non-agricole (in-clusiv activitățile meșteșugărești) vor fi sprijinite în cadrul măsurii 6 – „Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor”, respectiv submă-sura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone ru-

rale” și submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

Astfel, prin aceste submăsuri, va fi stimulată diversificarea activităților din zonele rurale, crearea de noi al-ternative de venit și de noi locuri de muncă.

Vor fi sprijinite activitățile mește-șugărești (de exemplu activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole, respectiv olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii), dar și alte activități precum investiții pen-tru producerea și comercializarea propriilor produse non-agricole și investiții pentru prestarea de servicii și agro-turism.

În plus, proiecte de acest tip pot fi finanțate în cadrul măsurii LEA-DER, dacă acestea sunt identificate ca priorități în strategiile de dez-voltare locală realizate la nivelul comunității.

Câți bani sunt disponibili pen-tru meșteri și asociațiile de pro-fil? Ce condiții trebuie să înde-plinească beneficiarii acestor fonduri?

Carmen Boteanu: Doresc să menționez că, pentru activitățile ne-agricole ce pot fi realizate de meșterii și de asociațiile de profil, pot fi dez-voltate proiecte în cadrul submăsuri-lor 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.4 „Investiții în crearea și dez-voltarea de activități neagricole”, ce beneficiază de o alocare financiară totală estimativă de 250 milioane de euro (din FEADR, la care se adaugă contribuția de la bugetul de stat).

De asemenea, pentru măsura LEA-DER, în cadrul căreia pot fi dezvol-tate astfel de proiecte, este alocată valoarea estimativă de 652 milioane de euro (din FEADR, la care se adau-gă contribuția de la bugetul de stat).

Astfel, submăsura 6.2 „Sprijin pen-

tru înființarea de activități neagrico-le în zone rurale” dispune de o aloca-re estimativă de 100 de milioane de euro, iar beneficiarii sunt fermierii sau membrii unei gospodării agri-cole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată și micro-întreprinderile/întreprinderile mici nou înființate.

Totodată, solicitantul trebuie să prezinte un plan de afaceri care să conțină cel puțin elementele obliga-torii prevăzute de regulamentele de dezvoltare rurală, investiția trebu-ie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de activități sprijinite prin sub-măsură, iar sediul social și punctul de lucru trebuie să fie situate în spațiul rural.

Submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagri-cole” beneficiază de o alocare esti-mativă de 150 de milioane de euro, beneficiarii fiind microîntreprinde-rile și întreprinderile mici existente, din spațiul rural, precum și fermele care își diversifică activitatea de bază prin înființarea sau dezvoltarea unei activități non-agricole în cadrul în-treprinderii deja existente, care se încadrează în categoria microîntre-prinderilor și întreprinderilor mici.

Aceleași condiții de eligibilitate din cadrul submăsurii 6.2 și menționate anterior sunt prevăzute și la aceas-tă submăsură. În plus, solicitan-tul trebuie să asigure cofinanțarea investiției și să demonstreze viabili-tatea economică a acesteia.

Care va fi valoarea maximă a proiectelor din această zonă? Ce diferență este față de PNDR 2007-2013?

Carmen Boteanu: Pentru sub-măsura 6.2 cuantumul maxim al sprijinului este de 70.000 de euro/proiect în cazul activităților pro-ductive, servicii medicale, sanitar-veterinare, servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement

România Rurală – nr. 6

6

și alimentație publică și 50.000 de euro/proiect în cazul altor activități, inclusiv activitățile meșteșugărești.

Precizez că sprijinul va fi acordat pe baza unui plan de afaceri sub formă de sumă forfetară în două tranșe, astfel: 70% din cuantumul maxim al sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 30% din cuantumul maxim al sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare, cu respectarea cerințelor din planul de afaceri. Implementarea planului de afaceri trebuie să dema-reze în termen de cel mult nouă luni de la data deciziei de acordare a aju-torului.

Pentru submăsura 6.4 sprijinul public nerambursabil va respecta condițiile sprijinului de minimis și nu va depăși 200.000 de euro/bene-ficiar pe trei ani fiscali. Intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90%.

În PNDR 2007-2013, sprijinul pen-tru acest tip de proiecte se acorda în cadrul măsurii 312, valoarea ma-ximă fiind tot de 200.000 de euro/proiect.

În ceea ce privește proiectele depuse în cadrul măsurii LEADER, valoarea maximă a sprijinului este de 200.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului pentru proiectele genera-toare de venit de maximum 90% (în funcție de domeniul de intervenție), iar pentru proiectele negeneratoare de venit, de 100%.

Pe lângă articolul 19 din Regu-lamentul 1305/2013, mai există și articolul 20 care subliniază importanța îmbunătățirii acce-sului populației la serviciile de bază din zonele rurale. Meșterii și asociațiile de profil pot acce-sa deci fonduri și prin măsuri privind dezvoltarea satelor sau activități turistice? Care sunt condițiile?

Carmen Boteanu: Într-adevăr,

pentru diminuarea decalajelor care există încă între mediul rural și cel urban și pentru îmbunătățirea calității vieții în satul românesc, prin intermediul măsurii 7 „Servicii de bază și reînnoirea satelor în zone-le rurale” prevăzută de articolul 20 vor fi sprijinite investițiile în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică din mediul rural și investițiile asociate cu protejarea patrimoniului cultural din spațiul rural.

Referitor la sprijinirea activităților turistice, menționez că acest obiec-tiv va fi realizat prin sub-măsura 7.6 „Investiții asociate cu protejarea pa-trimoniului cultural”, prin care se va oferi sprijin financiar pentru proteja-rea obiectivelor de patrimoniu cultu-ral de interes local. Aceste investiții vor avea un impact pozitiv asupra tu-rismului rural și vor stimula dezvol-tarea mediului de afaceri din spațiul rural.

Beneficiarii acestei submăsuri sunt comunele sau asociațiile acestora, ONG-uri, unități de cult și persoane fizice autorizate și societăți comerci-ale care dețin în administrare obiec-tive de patrimoniu cultural de clasă B, de utilitate publică.

Pentru a putea beneficia de spri-jin în cadrul acestei sub-măsuri, solicitanții trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili, nu trebuie să fie în insolvență sau inca-pacitate de plată și să se angajeze să asigure întreținerea investiției. De asemenea, investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipu-rile de sprijin prevăzute prin măsu-ră și să se realizeze în spațiul rural. Pentru patrimoniul cultural imobil de interes local, investiția trebuie să se regăsească în lista obiectivelor de patrimoniu de interes local clasa B, conform legislației naționale în vi-goare și să fie introdusă în circuitul turistic la finalizarea acesteia.

Asocierea a fost menționată ca

un element cheie în sectorul agroalimentar odată cu imple-mentarea noului PNDR. Este o soluție și pentru meșterii po-pulari? Cum ar putea aceștia să procedeze?

Carmen Boteanu: România va facilita o mai bună integrare a pro-ducătorilor agroalimentari pe piață și la nivelul lanțului valoric. Pentru producătorii mai mici, accentul va fi pus pe stimularea asocierii și pe îmbunătățirea accesului la credite pentru investiții, în timp ce pentru marii actori este nevoie de investiții în modernizare pentru conformarea cu cerințele UE, precum și pentru creșterea competitivității pe piața internațională.

Asocierea producătorilor agricoli a fost limitată ca urmare a unui set complex de motive. Printre cele mai importante se numără respingerea de către fermieri a ideii de a intra în „cooperative”, precum și lipsa abilităților și a cunoștințelor pentru conducerea acestor structuri. Drept urmare, mai puțin de 1% din produ-cătorii agricoli români fac parte din structuri organizate, față de 34% me-dia UE (MADR).

De asemenea, meșteșugarii pot be-neficia de sprijin în cadrul proiecte-lor de cooperare finanțate prin mă-sura LEADER, pentru activități co-mune de promovare, ca de exemplu participări la târguri, expoziții și alte evenimente specifice.

Din experiența PNDR-ului tre-cut, ați observat un număr mare de proiecte depuse de meșteri, artizani, artiști populari? Au fost multe proiecte eligibile?

Carmen Boteanu: În cadrul PNDR 2007-2013, prin măsura 312 „Sprijin pentru crearea și dezvolta-rea de micro-întreprinderi” s-a ur-mărit, printre altele, și încurajarea activităților meșteșugărești și a altor activități tradiționale, fiind spriji-nite investițiile pentru dezvoltarea

7

activităților meșteșugărești, de arti-zanat și a altor activități tradiționale non-agricole cu specific local (prelu-crarea fierului, lânii, olăritul, broda-tul, confecționarea instrumentelor muzicale tradiționale etc.), precum și marketingul acestora prin mici ma-gazine de desfacere a propriilor pro-duse obținute din aceste activități.

Astfel, din totalul proiectelor con-tractate în cadrul acestei măsuri la finalul anului 2013, 34 dintre acestea prevăd investiții pentru dezvoltarea activităților meșteșugărești și de ar-tizanat.

Daca ați fi meșter popular, în ce meșteșug v-ați specializa și de ce?

Carmen Boteanu: Artizanatul, în special confecționarea de costu-me populare tradiționale reprezin-tă o oportunitate de valorificare a

specificității fiecărei comunități, pre-zentând și interes din punct de ve-dere turistic, deoarece acestea con-stituie puncte de atracție în cadrul expozițiilor / târgurilor tradiționale și pot fi achiziționate și ca suveniruri, generând venituri pentru meșterii populari.

Totodată, recomand orienta-rea meșterilor populari atât că-tre confecționarea costumelor tradiționale, cât și către sculpturi realizate în lemn și piatră, pictură și olărit.

În încheiere, menționez că m-a im-presionat în special afirmația lui Mircea Malița, membru al Academi-ei Române referitoare la costumul popular românesc, și anume:

„Costumul românesc este un monu-ment în sensul propriu al cuvântu-lui. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei,

ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul româ-nesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociază cu hora sa-tului, cu cimiliturile și cu poveștile populare; el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neîntre-cutul său sistem de autoghidare și adaptare”.

În acest context, Ziua internațională a Iei, sărbătorită în data de 24 iunie, reprezintă o oportunitate de promo-vare a tuturor regiunilor românești, prin meșteșugul țesutului costumu-lui popular care constituie un model de perfecțiune și detaliu.

România Rurală – nr. 6

8

dezvoltare rurală

Tărâm mirific, prielnic culturii viței de vie și vinului, ce se întinde de-a lungul malului drept al Dunării pe Terasa Superioară, Ostrovul și-a recâștigat faima de odinioară da-torită fraților Oana Camelia Belu și Horia Culcescu, ce au combinat cu succes cultura viței de vie, afacerile și turismul.

Domeniile Ostrov se află în sud-ves-tul Dobrogei, în unghiul format de Dunăre cu granița Bulgariei, și cu-prind 1300 de hectare de viță de vie (inclusiv centrele viticole Ostrov și Lipnița). Arealul viticol a fost extins după anul 2006, prin reconversia plantațiilor de vii și livezi (struguri de masă în struguri de vin). Arealul include și 500 de hectare de livadă (măr, cais, piersic, prun, vișin, nuc, cireș) și 200 de hectare de teren ara-bil (cereale, legume, plante furajere).

În conformitate cu criteriile teh-nologice, climatice și legislative, plantațiile de vie din țara noastră sunt grupate în șapte regiuni viticole clasate B și C, iar Domeniile Ostrov (cu centrele și plaiurile viticole Os-trov și Lipnița) fac parte din Regiu-nea Viticolă VII, clasa C II, podgoria Oltina, ce include 22 de localități.

Condițiile prielnice pentru obținerea

unui vin de calitate se datorează fap-tului că majoritatea plantațiilor viti-cole sunt localizate pe pantele tala-zului dunărean.

Crama Ostrov, cu o capacitate de producție de 150 de tone/zi și de de-pozitare de 450 de vagoane, alături de Crama Lipnița cu o producție de 200 de tone/zi, sunt principale-le unități de producție ale S.C. OS-TROVIT S.A. Firma a fost înființată în 1991 și preluată din anul 2001 de cei doi frați Horia Culcescu și Oana Belu, care se ocupă cu multă dăruire și pasiune de acest domeniu.

Plantațiile și tehnologia de vinificare se ridică la standarde europene, vi-nurile obținute având particularități de originalitate și distincție. Dome-niile Ostrov au devenit un brand pu-ternic pe piața de profil, brand sub care Ostrovit SA produce vinurile din podgoria Ostrov.

Anul 2013 a fost un an prielnic cul-turii viței de vie, existând un raport foarte bun între cantitate și calitate, producția de struguri ridicându-se la 12.000 de tone, cu un total de 10 milioane de litri de vin. Stația de îmbuteliere poate ajunge până la 12 milioane de sticle convenționale/an, ambalaje bag-in-box, cifra de afaceri pentru anul 2013 ridicându-se la 28 de milioane de lei. Din producția de vin din 2013, circa 5% a fost destina-tă exportului în țări precum Spania, Polonia, Bulgaria, Belgia, Germania și, mai ales, Republica Populară Chi-neză. În timp, se dorește pătrunde-rea pe piața occidentală europeană, dar și în Statele Unite și Canada.

Domeniile Ostrov produc atât vinuri cu denumire de origine controlată – D.O.C., cât și vinuri cu indicație geografică (de exemplu, Terasele Du-nării), majoritatea vinurilor produse fiind seci.

Varietățile roșii sunt Cabernet Sau-vignon, Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir, Shiraz și Rebo, în timp ce varietățile albe sunt Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Feteas-că Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Muscat Otonel și Crâmpoșie, acest ultim soi fiind un vin răcoritor ce amintește de vinurile „verzi” din nordul Portugaliei. Există și vinuri rose din soiurile Merlot și Cabernet Sauvignon.

Vinurile sunt încadrate în gamele premium (Domeniile Ostrov, Reser-ve, Cuvee Rose Magnum, Cetatea Durostorum), medium (Domeniile Ostrov, Cossa di Vino, Păcuiul lui Soare, Prieten vechi, Danubius, Nea

Cramele Ostrov – calitatea unui vin de tradiție

9

Fănică, Alta la Rând) și low (Premiat de Ostrov, Blanc de Ostrov).

Domeniile Ostrov produc vinuri și pentru supermarket-uri, din gama medium, comercializate sub marcă proprie. În ceea ce privește majori-tatea vinurilor premium, acestea se comercializează în rețeaua HoReCa.

În 2014 s-a lansat pe piață gama Naiada, în care se regăsesc soiuri-le românești Crâmpoșie, Fetească Albă, Neagră, dar și Chardonnay și Syrah, soiuri recunoscute pe plan internațional.

Totalul investițiilor pentru anii 2013-2014 se ridică la trei mili-oane de euro, o parte din fonduri fiind folosite pentru reabilitarea rețelei subterane de conducte pen-tru irigații și înnoirea sistemului pe 2000 de hectare. De asemenea, se investește și în modernizarea tehno-logiei de vinificație, achiziționându-se echipamente viti-pomicole pentru creșterea calității vinului în valoare totală de 800.000 de euro (tractoa-re viti-pomicole, mașini de pretăiat, desfrunzit și cârnit, cultivatoare, tocătoare, mașini de stropit și ferti-lizat). Un nou sistem de irigare prin picurare, care deservește suprafața de 400 de hectare (200 de hectare viță de vie și 200 de hectare pomi fructiferi), a fost implementat și cu ajutorul unui program FEADR.

Având în vedere locurile încărcate de istorie în care se află Domeniile Os-trov, în arealul acestora se derulează un program de investiții în obiective turistice menit să atragă atât turiștii români, cât și străini. Valoarea totală a proiectului este de circa 4 milioane de euro. La finalul acestor investiții, pe teritoriul Domeniilor Ostrov vor funcționa două pensiuni (Naiada și Beciul Boieresc), un restaurant cu specific local dobrogean, Duros-torum cu 250 de locuri (în incinta cramei Ostrov), un complex de agre-ment ecvestru, hotelul Dionis (în ve-cinătatea Cramei Lipnița) și un cen-tru de oenologie transfrontalier Ro-mânia-Bulgaria. Majoritatea acestor investiții au fost deja finalizate.

Investițiile de la Domeniile Ostrov s-au realizat prin accesare de fonduri

europene sau cu fonduri proprii. Ast-fel, plantațiile de viță de vie pentru struguri de vin au beneficiat de pro-grame cu finanțare europeană, iar plantațiile noi de struguri de masă și pomi fructiferi s-au realizat cu re-surse proprii.

Pentru atragerea turiștilor pe dea-lurile dunărene ale Ostrovului, în fiecare an se desfășoară în luna oc-tombrie Festivalul Vinul Nou, în care este prezentată tradiția zdrobirii strugurilor, dar și cea a degustării vinului, însoțite de un amplu spec-tacol de muzică populară. În cadrul Domeniilor Ostrov se află Muzeul Vinului ce prezintă expoziția „În-

ceputuri – eseu muzeografic”, unde se pot admira unelte vechi specifice culturii și culesului viței de vie, dar și artefacte.

Cine dorește să cunoască mai bine tradițiile dobrogene poate vizita sa-tele pitorești și atracțiile din împre-jurimile Ostrovului, precum Mă-năstirea Dervent cu Crucea de Leac, Peștera Sfântului Andrei, ocrotitorul României, sau Cetatea Bizantină Vi-cina de pe insula Păcuiul lui Soare. Excursiile la Domeniile Ostrov sunt ca o întoarcere în timp pe parcursul a trei culturi și civilizații, de la cea geto-dacă, la cea greacă și romană.

România Rurală – nr. 6

10

Magiunul de Topoloveni, ambasador al gustului românesc tradițional

Magiunul de Topoloveni este un pro-dus obținut din cel puțin patru so-iuri de prune proaspete românești, netratate chimic, fiind 100% natu-ral, fără aditivi alimentari, E-uri, conservanți, gluten sau zahăr adău-gat.

Prepararea acestuia se face în ca-zane cu pereți dubli pentru a păs-tra calitățile nutritive ale prunelor proaspete, având la bază o rețetă tradițională atestată documentar din 1914. Temperatura la care se prepa-ră magiunul este de maximum 68 de grade Celsius, fără foc direct, timp de 12-14 ore, pentru a se evapora în-treaga apă. Astfel, se obține o pastă vâscoasă concentrată de prune, cu un gust dulce-acrișor, ce poate fi tar-

tinabilă și consumată ca atare sau ca desert, în produsele de patiserie.

Magiunul de prune Topoloveni a fost certificat de Institutul de Cercetări Alimentare ca aliment funcțional, contribuind la menținerea stării op-time de sănătate, datorită aportului de macroelemente, microelemente, macronutrienți și micronutrienți, atât timp cât este consumat în mod curent, fiind considerat un dulce să-nătos, cu efecte benefice asupra oa-selor, dinților, sistemului imunitar și a celui nervos.

Conform unui studiu realizat la In-stitutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.C. Paulescu”, magiunul de prune Topoloveni poa-

te fi consumat inclusiv de persoanele bolnave de diabet, cu acordul medi-cului curant.

Compania Sonimpex Topoloveni, producătorul român al magiunului a accesat două programe de promo-vare pe fonduri europene, fiecare cu o perioadă de derulare de 3 ani. Magiunul de prune Topoloveni, un adevărat ambasador al gustului ro-mânesc tradițional, este singurul produs din România care a obținut certificatul de „Indicație Geografică Protejată” acordat de Uniunea Euro-peană.

Programul de promovare al Sonim-pex Topoloveni se derulează în peri-oada 2013-2016 în Elveția, Norvegia

11

Magiunul din prune Topoloveni are următoa-rele certificări de calitate:• Protected Geografical

Indication (EU);• „Superior Taste Award”,

Institutul pentru Gust și Calitate Bruxelles, 2010, 2011;

• Official Supplier of Royal House of Romania (Furnizor oficial al Casei Regale a României);

• Ambassador of the “Roma-nian traditional taste“- (brandul turistic al României – oferit de Ministerul Turismului, postat pe etiche-ta produsului);

• Certificat ”Atestarea Calită-ții” - Centrul Național de Teste Comparative;

• Produs tradițional recoman-dat de BIO ROMÂNIA;

• Cod NATO: NCAGE: 1A64L.

și Federația Rusă, magiunul de pru-ne remarcându-se la o serie de eve-nimente din cele trei țări, manifes-tări la care au participat și renumiți bucătari șefi și reprezentanți ai unor lanțuri hoteliere. Acest proiect are o valoare totală de aproximativ 981.000 de euro. Un alt proiect, cu o valoare totală de 544.000 de euro, vizează promovarea magiunului pe piețele din America de Nord și Ori-entul Mijlociu.

Pe lângă magiunul de prune, compa-nia mai produce dulcețuri 100% na-turale din fructe și petale de flori, dar și zacuscă de legume (unele prove-nind din culturi atestate ecologice), precum și pastă de roșii. Dulcețurile „Topoloveana”, brand sub care aces-tea au apărut pe piață, sunt făcute din afine, coacăze, caise, căpșune, cătină, cireșe, flori de salcâm, gutui, goji, nuci verzi, topinambur și vișine.

Compania Sonimpex este singurul producător cu capital integral româ-nesc ce activează în domeniul pre-lucrării și conservării fructelor fără

zahăr adăugat, aditivi alimentari ori agenți de conservare.

Magiunul de Topoloveni este prezent la evenimente cu degustări atât în țară, cât și peste hotare, la show-uri culinare din străinătate și în campa-nii pentru diabetici, fiind expus și la standurile de prezentare de produse tradiționale în cadrul Conferinței Naționale „Ferma de familie: nucleu

al agriculturii durabile” organizată de RNDR împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România.

Produsele companiei Sonimpex Serv Com sunt listate în lanțurile de retail din România și în magazinele Natu-ralia, Nic, Planteea, Ki-Life, acope-rind toate zonele țării.

România Rurală – nr. 6

12

PAULA POPOIU, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București Pe noi ne reprezintă ceramica tradițională, portul popular, cântecele și obiceiurile autentice

Ați studiat arte plastice, istorie și teoria artei. Ce v-a condus spre o carieră de muzeograf și cum ați ajuns director la Muzeul Satului?

Paula Popoiu: Am absolvit fos-tul Institut de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, astăzi Universitatea Națională de Arte (UNARTE). Pe vremea aceea, adică până prin 1981, se mai făcea carte foarte serioasă în această instituție. Mai trăiau încă marii profesori Vasile Drăguț, Radu Florescu. Unul dintre profesorii ti-neri de atunci era Andrei Pleșu. Am avut de la cine învața. Tot atunci se faceau materii foarte practice, cum erau și muzeologia sau conservarea patrimoniului. Am făcut chiar și re-staurare, geometrie descriptivă (cu Zamfir Dumitrescu), noțiuni de chi-mie și fizica aplicabile la conservarea de patrimoniu. Am lăsat la urmă, și nu întâmplător, materia care m-a reorientat către meseria de acum - etnologia. Am avut ca profesor de is-toria civilizațiilor pe Dinu Giurescu, care ne vorbea despre tot felul de lu-cruri minunate care atunci ne erau atât de îndepărtate, pentru că niciu-nul dintre noi nu trecuse vreodată de granițele României.

Profesorii au avut un rol imens în alegerile pe care le-am făcut și nu contenesc să-i amintesc și să le mulțumesc pentru că au jucat rolul unor adevărați îndrumători în viața mea. Îmi pare rău pentru tinerii de astăzi care nu prea mai au modele de calibrul celor pe care i-am enumerat.

13

Un muzeu în aer liber este o idee inedită și acum, dar mai ales în 1936, când a fost înființat Muzeul Satului din București. Prezentați-ne câteva momente esențiale în evoluția muzeului. Câte case, biserici și alte expo-nate găzduiește acum Muzeul Satului și cum sunt întreținute?

Paula Popoiu: Construirea unui muzeu în aer liber este o idee care aparține sfârșitului de secol XIX când, în 1891, se construia Muzeul Skansen în Stockholm, considerat a fi cel mai vechi muzeu în aer liber din Europa. Teoretic, Muzeul Satului a urmat acest model suedez.

Constituit în 1936, prin strădania Școlii sociologice de la București condusă de profesorul Dimitrie Gusti, Muzeul Satului a parcurs, evi-dent, perioade de dezvoltare și decă-dere. A funcționat însă totdeauna ca un muzeu paradigmă, cunoscut în toată Europa și folosit ca model de muzeele din țară.

Agresiunea comisă asupra muze-ului în perioada de după 1990, în condițiile unui management defec-tuos și a două incendii devastatoare,

determinase o scădere nemeritată a prestigiului acestei instituții, recupe-rat, credem, în integralitate, pentru că astăzi Muzeul Satului este cel mai vizitat din tară și comparat cu muzee europene de același fel; putem spune că suntem foarte bine receptați și de colegi, și de turiștii occidentali.

În 1936, când muzeul s-a deschis, a fost un eveniment cultural deosebit care ilustra peste 10 ani de cercetări de teren făcute de cei mai renumiți intelectuali ai vremii, în 600 de sate ale României. Preocupat de găsirea unui teren potrivit pentru organi-zarea viitorului muzeu, profesorul Gusti și colaboratorii săi apropiați au acceptat propunerea Primăriei Capitalei de a-l “organiza în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa, de curând asanat și al cărui prilej de deschidere să fie festivitățile Lunii Bucureștilor din acest an”.

Dimitrie Gusti ne-a lăsat o mărturie scrisă (discursul la deschiderea mu-zeului în mai 1936) în care exprimă în cifre extraordinara dăruire și for-midabilul efort cu care s-a construit

muzeul în numai două luni: “Casele ne-au venit în 56 de vagoane, care au transportat o cantitate totală de 470.564 kg. Nu erau simple bârne care puteau fi aruncate de ici-colo, ci fiecare parte era un obiect de preț, care urma să fie mânuit cu grijă. Majoritatea lor erau bârne sculptate, ba chiar, cum a fost cazul cu Biserica de lemn din Maramureș, bârne cu prețioasă pictură pe ele. Noroc că cei care au desfăcut casele și cei care le-au construit la București au fost înșiși meșterii satelor. Din fiecare sat au sosit sătenii cei mai pricepuți la asemenea treburi. Numărul lor a fost de 130. Și, cum lucrările erau urgente, le-am adăugat mâna de lu-cru din București, zidari, vopsitori, dulgheri, ridicători de schele și sala-hori. Până la sfârșit, se perindaseră prin șantierul nostru 1.046 lucră-tori, numai pentru ridicarea gospo-dăriilor țărănești, fără să socotim pe aceia întrebuințați în construcția unei săli centrale de Muzeu, în for-mă de clopotniță, cu arhondaric, și nici lucrătorii municipiului care au organizat drumurile, lumina etc. Socotiți pe zile de lucru, acești mun-citori au lucrat 5.729 zile, iar, adău-

România Rurală – nr. 6

14

gând și cele 3.900 zile ale sătenilor meșteri, totalul s-ar ridica la 9.629 de zile de lucru, adică la vreo 25 de ani și 250 de zile ... Numai datorită unei pregătiri de peste zece ani am putut construi în mai puțin de două luni Muzeul Satului Românesc, pen-tru care altfel ar fi fost nevoie de mulți ani”.

Astăzi, am ajuns la 360 de monu-mente, între care nu mai puțin de cinci biserici. În colecții avem nu mai puțin de 60.000 de obiecte valoroa-se și peste 200.000 de documente. Muzeul Satului din București este mai mult decât un simplu muzeu în aer liber; el este un moment al isto-riografiei de specialitate și un model constituit în timp.

Aveți meșteri cu care colaborați, sculptori, pictori etc?

Paula Popoiu: Avem zeci de cola-boratori nu numai din țară, ci și din străinătate. Colaborăm cu țări euro-pene și din tot restul lumii și nu amin-tesc decât marele premiu obținut în Cuba pentru expoziția de tradiții românești sau colaborarea cu țări precum Thailanda, India, Indonezia, Mexic, Peru etc. Dar, sigur, promo-varea cea mai susținută o facem

creației tradiționale românești, dar și modului de viață românesc, pri-vit însă într-o legătură sistemică de civilizații cu influențe mai mult sau mai puțin reciproce. Promovăm pe cât posibil originalitatea civilizației noastre tradiționale ca sinteză între Orient și Occident, dar și ca rezultat al unei sinteze multiculturale aproa-pe unice în Europa.

Care este în prezent procesul prin care se adaugă noi elemen-te în acest spațiu? Meșterii din țară pot veni cu sugestii și idei de noi exponate sau puneți ac-cent mai mult pe antichități, obiecte cu valoare istorică?

Paula Popoiu: Prima noastră da-torie este de a îmbogăți colecțiile cu mărturii ale trecutului nostru, de a ilustra un mod de viață tradițional, dar asta nu înseamnă că am rămas încremeniți în proiect și refuzăm prezentul. Sigur că acceptăm suges-tii și idei de la colaboratori, dar lu-crăm ca niște profesioniști, pe bază de planificări, principii, proceduri chiar. O mare parte a programelor noastre sunt dedicate promovării creației contemporane, meșterilor și artiștilor; multe programe și pro-

iecte sunt dedicate copiilor și tine-rilor, tocmai pentru a-i determina să prețuiască patrimoniul etnologic la adevărata valoare și la rândul lor să împiedice pierderea ireversibilă a acestor comori identitare.

Muzeul Satului este una din-tre destinațiile preferate ale turiștilor străini în Capitală, dar și ale românilor. Cum se pre-zintă datele referitoare la vizi-tatori, sunt mulți, puțini? Anul 2014 a fost un an bun?

Paula Popoiu: Suntem optimiști! Statistic, suntem cel mai vizitat mu-zeu din țară, la egalitate cu Muzeul Antipa în anul 2013. Speram că în 2014 vom atinge cifra de 400.000 de vizitatori. Vom vedea la sfârșit de an. A fost un an bun de altfel, cu mulți vizitatori. Am fost vizibil mai căutați și în străinătate, unde am avut mul-te invitații pe care le-am onorat în cea mai mare parte. Important mi se pare a aminti colaborarea cu Horniman Museum, unul dintre cele mai mari muzee din Marea Britanie, care a expus pe o perioadă de un an colecția de obiecte românești pe care o dețin din 1950. Au fost foarte impresionați de muzeul nostru și am

15

fost invitați să participăm la această acțiune, cu ajutorul ICR Londra.

Cum preferă turiștii să-și pe-treacă timpul la Muzeul Satului?

Paula Popoiu: În Muzeul Satului îți dai seama că aparții Europei de multă vreme, iar istoria recentă a mu-zeului ne arată interesul pe care l-au manifestat față de acest colț deosebit al Capitalei marile personalități ale lumii – regi, diplomați și președinți ai unor puternice țări - care l-au vizi-tat și au scris în Cartea de Onoare cu-vinte de admirație pentru unicitatea monumentelor și pentru atmosfera negăsită niciunde altundeva.

O vizită la Muzeul Național al Satului îți oferă posibilitatea unui circuit de două până la șase ore prin muzeu, care permite grupurilor sau fami-liilor să admire panorama unui sat tradițional. Aici se poate călători de la munte la câmpie, din secolul XVIII până în secolul XX, se pot percepe diferențele și asemănările dintre zo-nele etnografice. La sfârșitul vizitei, poți pleca cu imaginea unui mod de viață dispărut și în același timp me-reu viu. Vizitatorii sunt interesați de târgurile de la muzeu, de ,,degusta-rea” aromelor satului, de cântece și dansuri. Oamenii se plimbă, discută, rămân uneori o zi întreagă. Mai ales mamele cu copii mici ne vizitează des și cu plăcere. Pentru ele avem tot felul de programe și încurajăm hră-nirea sănătoasă a copiilor nu numai prin produsele bio pe care le oferim, dar și prin conferințe despre hrana sănătoasă. Muzeul este un loc de pro-menadă, dar și de învățare. Muzeul este cunoscut pentru târguri ale meșterilor populari, tabere de vară pentru copii, demonstrații privind unele obiceiuri tradiționale, spec-tacole de muzică și jocuri populare care atrag un public numeros.

Ce activități oferiți oamenilor în afară de vizitat? Povestiți-ne puțin despre târguri, sărbători, zile festive.

Paula Popoiu: Oferta pentru cei ce

ne vizitează este foarte variată: târ-guri, demonstrații de meșteșuguri, ateliere pentru copii, spectacole, conferințe. Toate acestea au aproape caracter permanent. Expoziții tem-porare sunt frecvente și cu tematică foarte generoasă. Pe lângă expoziții specifice, avem și multe expoziții de artă plastică, fie cu artiști debutanți sau profesioniști din țară, fie din alte țări. Colaboram cu toate am-basadele din București pentru desfășurarea programului „Dialogul civilizațiilor”, așa că pe lângă prezen-tarea României tradiționale, turiștii noștri sunt îndemnați să cunoască și să iubească și alte civilizații.

La ce fel de evenimente lega-te de tradiții și meșteșuguri participați în străinătate și ce impact credeți că au în ceea ce privește promovarea culturii române?

Paula Popoiu: De la început, adi-că din 2005, mi-am propus să ies cu muzeul din limitele profesiona-le și teritoriale. Avem multe pro-iecte desfășurate în Israel, Marea Britanie, Franța, Cehia, Ungaria, Serbia, Cuba, China - ca să enumăr doar pe cele din ultimii trei ani. Participăm la conferințe, la sesiuni științifice, dar mai ales organizăm expoziții, spectacole, demonstrații cu meșteri. Impactul este unul for-midabil și receptarea adevăratei cul-turi tradiționale în străinătate este una deosebită. Dar subliniez „adevă-ratei culturi tradiționale”, nu a celei contrafăcute. Nu ne reprezintă micii și grătarele, cât mai ales ceramica tradițională, portul popular, cânte-cele și obiceiurile autentice.

Cum privesc tinerii oportu-nitățile de promovare a tradi-țiilor românești - aici nu ne refe-rim doar la meșteri sau artizani, ci și la următoarea generație de etnografi, muzeografi, istorici etc?

Paula Popoiu: Muzeul Satului are acum un colectiv tânăr. Tinerețea lor,

entuziasmul și prospețimea abordă-rii se bazează însă pe experiența ce-lor de la care au preluat ștafeta și sub îndrumarea cărora se formează. Noi nu am închis ușa pensionarilor, ci i-am chemat alături de noi pentru a ne ajuta în formarea tinerei generații. Tinerii își doresc să lucreze în locuri ca Muzeul Satului, dar oportunitățile sunt puține, salariile mici, motivarea doar spirituală. Din păcate, este greu să cooptezi tineri pentru activitățile culturale.

Muzeului Satului încurajează totuși meșterii populari valoroși, pe care i-a promovat prin toate mijloacele, contribuind în acest fel la împiedica-rea dispariției unor centre cunoscute de meșteșugari sau artiști populari.

Ce simțiți când vă gândiți la ca-riera dumneavoastră la Muzeul Satului? Care au fost împliniri-le, dezamăgirile?

Paula Popoiu: Cariera mea va con-tinua și după ce poate voi apuca să fiu pensionată. Încă nu e vremea, dar nu mă gândesc la pensie ca la moarte și nici nu stau în așteptarea ei. Mai am multe de scris, multe de facut. Ars longa, vita brevis. Ceea ce gândești și vrei să faci nu se termină nicioda-tă. Viața mea este legată în cea mai mare măsura de Muzeul Satului. Aici am lucrat imediat după facultate, aici m-am reîntors după al doilea in-cendiu tocmai cu gândul reconstru-irii și construirii a ceva nou pe ceva vechi. Aceasta ar fi pe scurt definiția tradiției. Dacă e să răspund concret la întrebare - ce simt când mă gân-desc la cariera mea? - atunci spun că mai am multe de făcut și simt că nu pot termina tot ce mi-am propus. Dar cine termină vreodată, în viață, ce și-a propus? Așa că nu sunt dez-amăgită. Sunt bucuroasă și recunos-cătoare lui Dumnezeu în primul rând pentru că mi-a oferit oportunitatea de a face. A face ceva ce va rămâne cumva în istoria acestui oraș. O mică parte de muzeu (zona sud sau satul nou), o carte, o cercetare, poate chiar un tânăr format în respectul a ceea ce este și cui îi aparține ca individ.

România Rurală – nr. 6

16

Festivalul Național al Păstrăvului de la CiocăneștiTradițiile renasc în „Comuna-muzeu în aer liber”, la poalele Suhardului

În dulcele meleag al Bucovinei, ascul-tând susurul Bistriței Aurii, comuna Ciocănești își așteaptă turiștii într-un colț de suflet românesc. La umbra bătrânului Suhard și-nconjurată de Obcina Mestecănișului, Ciocăneștiul se întinde de-o parte și de alta a Bistriței Aurii, pe o distanță de 16 km. Situată la înălțimea de 850 m, în partea nordică a Carpaților Orientali, comuna este formată din cele două sate Ciocănești și Botoș. Populația comunei însumează 1350 de locuitori.

De la „puii pe case” la un veritabil muzeu în aer liber

Ciocăneștiul este considerat, pe bună dreptate, un veritabil păstrător al patrimoniului tradițional, datorită conservării frumuseților autentice, o unicitate dată de casele sătenilor ale căror fațade sunt încondeiate. În Ciocănești se încondeiază și ouăle și casele. Modelele pictate poartă nu-mele de „pui pe case”, fiind inspirate

din cusăturile întâlnite pe porturile bucovinene. Acestea simbolizează întâmplări, etape și obiceiuri din viața sătenilor.

Începând cu anul 2004, Ciocăneștiul poartă cu mândrie titulatura de „Comună-Muzeu în aer liber”

Culorile inițiale folosite pentru în-condeierea fațadelor caselor erau

17

negrul, verdele și albul. Astăzi s-au adăugat și nuanțe de maro, galben și roșu. Tradiția „puilor pe case” a por-nit de la domnul Tomoioagă, fost pri-mar al Ciocăneștiului și un veritabil sculptor în lemn. Prima casă încon-deiată, Casa Muzeu Țăran Leontina, a devenit una dintre principalele atracții ale comunei, alături de Mu-zeul Ouălor Încondeiate și bisericile din zonă.

Festivalul Național al Păstrăvului – povestea unui festival devenit tradiție

Povestea Festivalului Național al Păstrăvului își scria primele rân-duri în vara anului 2004. Începând din acel an, membrii ANTREC Ro-mânia alături de ANTREC Suceava, cu sprijinul autorităților locale, au pus la punct strategia promovării comunelor mai puțin cunoscute din Bucovina. Astfel, prin organizarea unei manifestări tradiționale s-a urmărit valorificarea potențialului turistic rural și, totodată, promo-varea tradițiilor și a gastronomiei românești.

Plutăritul de-atunci, plutăritul de astăzi

Începând cu data de 11 august 2014, Ciocăneștiul a intrat în „Săptămâna

plutăritului”. Cu această ocazie a fost readusă la viață tradiționala ocupație a sătenilor, plutăritul.

Au trecut sute de ani de când plu-tele de lemn cârmuite de dibacii vâslași își croiau destinele în pluti-re pe Bistrița, tocmai până la Bicaz. Turiștii și sătenii au asistat și au par-ticipat activ la construcția plutelor, pentru ca mai apoi acestea să fie lan-sate la apă. Sute de vizitatori purtați de cărunții vâslași din comună au plutit ore-n șir pe Bistrița Aurie, bu-

curându-se de o experiență inedită.

În data de 15 august, cu ocazia săr-bătoririi Hramului comunei, a fost organizat un spectacol folcloric dedi-cat plutașilor, care ajunși la vârsta de peste 70 de ani, povesteau cu glasuri tremurânde povești născute la ma-luri și purtate de apele Bistriței.

În asentiment cu nostalgia plutăritu-lui de altădat’, cu ocazia festivalului, a fost lansată cartea „Năluci pe ape – plutașii”, a autorului Paul Brășcanu,

În perioada 16-17 august 2014, Ciocăneștiul a găz-duit cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național al Păstrăvului. Din programul festivalului n-au lipsit concur-suri de pescuit la muscă, ateli-ere de plutărit, expoziție de lăzi de zestre, concursuri locale („Cea mai frumoasă grădină cu flori”, „Cea mai frumoasă casă tradițională”, „Cel mai frumos port popular”), expoziție gas-tronomică tradițională, seri de poezie și muzică folk, recita-luri de muzică populară, Hora Plăieșilor, vizită la stâna din Suhard, deschiderea minei tu-ristice Oița.

România Rurală – nr. 6

18

volum în care este povestită evoluția istorică a plutăritului bucovinean: „Au plecat departe plutașii, iar ur-melor lor, săpate în drum fără pul-bere, sunt azi… năluci pe ape” , scrie în cartea sa, Paul Brășcanu.

Expoziție de lăzi de zestre și povestea fetelor de măritat

O secțiune specială în programul manifestărilor prilejuite cu ocazia Festivalului Național al Păstrăvu-

lui a reprezentat-o organizarea unei expoziții de lăzi de zestre cu expo-nate din localitate, dar și din zonele învecinate: Botoșani, Suceava, Vatra Dornei, Iași și chiar din Republica Moldova.

Inițiativa născută cu un an în urmă avea să fie dusă mai departe și în acest an în spațiul expozițional din incinta Casei de Cultură „Florin Gheucă”. Cu prilejul expoziției, et-nografi veniți din Botoșani, Iași, Bacău, Republica Moldova, alături de doamnele Minorica Dranca - di-rector al Muzeului de Etnografie și Folclor din Vatra Dornei și Dorina Paicu - Președintele Asociației Cul-turale „Vechea Bucovină”, au prezen-tat lucrări având ca temă importanța lăzilor de zestre în viața familiilor bucovinene. Cu cât lada de zestre era mai plină, cu atât mireasa era mai harnică, iar dacă zestrea se întindea până în podul casei, era semn că fata e bună de măritat.

Descoperind tradițiile stânelor din Suhard

Cu ocazia Festivalului Național al Păstrăvului, cei prezenți au partici-pat la o incursiune pe muntele Su-hard. Prima oprire a fost făcută la Mănăstirea „Sfânta Cruce”, unde turiștii au luat parte la slujba bise-ricească. A fost un prim popas de suflet într-un loc pitoresc, de unde zările se deschideau spre ținuturile dornene și spre satele Bucovinei. Drumul a continuat spre înalturile senine ale Suhardului până la Stâ-na Șfețărie, unde organizatorii și-

19

au primit invitații cu tradiționalul colac cu sare și cu pahare de afina-tă. Oaspeții au degustat bunătățile pregătite la stână: caș, urdă, brânză de oaie, cașcaval, mămăligă, cârlan jintuit și alte preparate cu specific de oaie, tradiționale gastronomiei stâ-nelor bucovinene. Atmosfera de voie bună a fost asigurată de ansambluri-le din zonă care au interpretat în vârf de munte cântece tradiționale din folclorul bucovinean.

Bunătățile din păstrăv au fost transformate în artă culinară

O secțiune aparte, pe placul iubito-rilor gastronomiei pescărești, a re-prezentat-o expoziția-concurs gas-tronomic cu preparate tradiționale din păstrăv. Printre participanți s-au numărat săteni, proprietari de pen-siuni și bucătari din zonă. Aceștia au încântat prin creativitate și, mai ales, prin gust. În urma jurizării au fost acordate diplome pentru varie-tatea produselor promovate, cea mai bună rețetă de borș de pește, ingeni-ozitatea preparării rețetei de pizza cu păstrăv, originalitate în servirea păs-trăvului cu nucă, cea mai frumoasă prezentare și pentru „Platoul Păstră-varului”.

România Rurală – nr. 6

20

Sfârșitul toamnei aduce o serie de manifestări tradiționale menite să sărbătorească bucuria culegerii roa-delor pământului și să promoveze produsele locale. Acestea au rolul de a menține vii obiceiurile specifice lo-cului în care se desfășoară.

17-19 octombrie - Sărbăto-rea Zaibărului și a Prazului, Băilești, județul Dolj

Manifestarea include o „Caravană a Zaibărului”, o incursiune la produ-cătorii de zaibăr, cu un car alegoric ce, promovează evenimentul cu aju-torul tinerilor îmbrăcați în costume tradiționale. Aceștia sunt însoțiți de fanfara populară de la Ciuperceni. La festival vor fi expuse produse specifi-ce de toamnă alături de zaibărul de Băilești, spectacolul fiind întregit de muzică și dansuri populare, dar și de muzică ușoară pentru tineret. Pro-

gramul este susținut de ansambluri folclorice de amatori și profesioniști din țară și din Bulgaria.

24-26 octombrie - Festivalul Vi-nului, Timișoara

Timișorenii organizează anual un festival în care sunt prezentate pre-parate culinare obținute din recolta toamnei, alături de vinuri din pod-gorii renumite ale țării. În afară de oferta gastronomică bogată, au loc concerte de muzică populară. Festi-valul se desfășoară pe platoul de la Stadionul „Dan Păltinișanu”.

24-26 octombrie - Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2014”, Focșani

Viticultorii își etalează bogățiile muncii lor, în cadrul unui festival în care organizatorii oferă premii pentru cei care au produsele agri-cole cele mai frumoase. Chiar dacă producțiile de struguri au ajuns la jumătate față de cele din anii trecuți, acestea oferă perspectivele unui vin

Calendar Festivalurile Toamnei

21

de colecție datorită calității struguri-lor culeși. De-a lungul timpului, fes-tivalul a fost un bun prilej de întâl-nire a oamenilor de afaceri români și străini, dar și între autoritățile românești și străine, cu scopul de a încheia parteneriate de promovare a muncii podgorenilor vrânceni.

25-26 octombrie - Focul lui Su-medru, Moeciu, Brașov

Focul lui Sumedru este un ceremo-nial nocturn de înnoire a timpului calendaristic, care se desfășoară în jurul unui rug imens aprins de ti-neri, pe cel mai înalt deal din sat. Femeile împart covrigi, nuci, mere și băutură. După ce se stinge focul, participanții iau cărbuni aprinși cu ajutorul cărora își fertilizează grădi-nile și livezile. Momentele artistice de muzică și dans cu trupe din zona Bran, întregesc acest ritual.

Și în Argeș are loc ceremonialul de purificare în Ziua de Sfântul Dumi-tru.

31 octombrie - 1 noiembrie - Festivalul Hanurilor, Hanul Ancuței, Tupilați, Neamț

Festivalul Hanurilor are ca scop re-învierea obiceiurilor și tradițiilor ospitalității românești din timpul hanurilor de altădată, aducând

în prim plan obiceiuri culinare și meșteșuguri ce se dezvoltau odinioa-ră în jurul hanurilor tradiționale.

8-9 noiembrie - Cupa Deltei la Știucă, Crișan, Tulcea

Evenimentul ce se va desfășura în apropierea localității Crișan, pe brațul Sulina, va include concursuri

de pescuit știucă, pe parcursul a trei manșe, timp de trei zile. Pescuitul se va face în zonele lacurilor Bog-daproste, Trei Iezere și Căzănel, iar peștii prinși vor fi aruncați înapoi în apă.

La eveniment vor participa și reprezentanți ai mass-media, pe lângă pescarii sportivi, amatori și profesioniști, dar și membri ai asociațiilor cu profil pescăresc.

România Rurală – nr. 6

22

Încondeierea ouălor este o tradiție veche care se practică în Europa în preajma sărbătorilor de Paști sim-bolizând sosirea primăverii, acest obicei fiind considerat un simbol al purificării.

Ouăle se încondeiază de adevărați artiști, meșterii populari pictân-du-le cu artă și migală. Tradițiile se moștenesc din generație în generație. Un astfel de artist este și doamna Ga-briela Clinciu, o brăneancă autentică născută în satul Poarta, care partici-pă la diferite târguri meșteșugărești, indiferent de anotimp. La acestea, ea își prezintă micile opere fira-ve, ce nu reprezintă altceva decât o demonstrație a talentului și măies-triei sale în tehnica încondeierii ouă-lor cu motive tradiționale din zona Branului.

Imaginația sa bogată face ca ouă-le pe care sunt reliefate obiceiurile

Ouă încondeiate cu motive și tradiții brăneneGabriela Clinciu, meșter popular

tradiționale și peisajele rurale din Bran să fie unice. Ouăle sunt picta-te cu dansatori populari, oameni la munca câmpului, flora și fauna zo-nei, motive pascale, fiecare ou sim-bolizând o adevărată poveste.

Gabriela Clinciu spune povestea sa-tului prin ouă încondeiate, adevărate tablouri sau cărți prin care poți citi filă cu filă despre oameni, activități și locuri.

Ouăle decorative se pot încondeia, folosind o chișiță, numai după ce s-a scos conținutul cu ajutorul unei se-ringi și după ce s-au spălat bine în in-terior, gaura fiind acoperită cu ceară pentru a nu fi vizibilă.

Ceara de albine ce urmează a fi fo-losită se pregătește dinainte într-un vas din metal, pus pe o sursă de căl-dură pentru a o menține lichidă.

Modelele sunt variate, de la cele zo-omorfe (pește, cocoș, pomul vieții),

23

geometrice (regăsite pe costumele populare naționale), cosmice (soare, stele) și până la cele cu motive reli-gioase. Modelele care simbolizează viața țăranului, cu uneltele din gos-podărie, sunt folosite cu predilecție de către doamna Gabriela Clinciu, îndrăgostită de tradițiile ce i-au sti-mulat talentul de netăgăduit, pe lân-gă moștenirea acestuia de la mama sa. În afară de talent și imaginație, pictarea unui ou presupune și multă răbdare.

Culorile utilizate pentru încondeie-rea ouălor sunt de natură vegetală, iar zonele de pe suprafața oului care se doresc a rămâne albe se acoperă cu ceară pentru a împiedica pătrun-derea culorii. Se pot aplica straturi succesive de culori, după dorință, având grijă ca partea de culoare ce nu trebuie să fie acoperită să fie dată cu ceară deasupra, lăsându-se circa 15 minute pentru ca fiecare culoare să intre în ou.

Pentru a obține ouă încondeiate tradiționale se urzește mai întâi mo-delul pe ou, se introduce în baie de vopsea galbenă, după care pe culoare se completează modelul dorit, astfel încât acesta să rămână galben. Se introduce apoi oul în vopsea roșie și se completează modelele alese pe cu-loarea respectivă. La final, oul se in-troduce în vopsea neagră, apoi se dă prin flacără și se șterg toate rându-rile de vopsea aplicate anterior, pen-tru ca acolo unde s-a aplicat modelul roșu să rămână roșu și la fel cu toate culorile. Fondul unde nu s-a aplicat

ceară rămâne negru.

După terminarea procedurii, oul încondeiat se ține la cald pentru a fi îndepărtat și ultimul strat de ceară, după care se șterge cu o cârpă și se unge cu ulei pentru a oferi strălucire și protecție.

Culorile nu sunt alese întâmplător, ele având o anume semnificație. Al-bul simbolizează puritatea, albastrul cerul infinit și apa dătătoare de viață, negrul fertilitatea, roșul viața în sine și galbenul soarele.

Ouăle încondeiate cu motive brăne-ne au altă tehnică, folosindu-se ceară colorată, cu ajutorul căreia se fac mo-delele inspirate din viața de zi cu zi și chiar din amintiri personale: căsuțe tradiționale, căpițe de fân, țărani ce vin cu grebla de la muncă ori taie lemnele, plecatul oilor la munte, mo-tive de pe costumele tradiționale și covoarele țărănești, crucea Paștelui, cetina bradului, spicul grâului, berze ce se întorc primăvara, Steaua, roata carului, clopotele bisericii, fierul plu-gului ori hora țărănească.

Doamna Gabriela Clinciu este pre-zentă la multe dintre festivalurile și sărbătorile organizate de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), precum Ziua Națională a Turismului Rural Româ-nesc, Festivalul Mușcatelor din Bran, Sărbătoarea Margaretelor, dar și în cadrul altor târguri, unde își demon-strează măiestria cu care a înzestrat-o Dumnezeu.

Știați că:

• ouăle erau oferite drept cadou de către țărani, atunci când mergeau cu marfa la oraș în preajma Sărbătorilor Pascale, celor care veneau să cumpere produse de la ei?

• ouăle folosite la încondeie-re sunt cele de găină și de gâscă, pentru că pe cele de rață nu se prinde vopseaua tradițională?

România Rurală – nr. 6

24

Maramureșul, destinație de ecoturismDrumeții verzi printre tradiții

Maramureșul, ținut încărcat de is-torie, autenticitate și natură, acest colț de suflet tradițional românesc, atrage de la an la an din ce în ce mai mulți turiști, atât din țară cât și din străinătate. Acest lucru trebuie să ne încânte, dar, totodată, ne va face să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește obligativitatea practicării unui turism durabil și responsabil.

Autenticitatea, haina vie a Maramureșului

Autenticitatea este cea mai de preț haină a Maramureșului. Și cât de bine-i stă cu ea… Această haină este țesută în timp și încă se țese cu fie-care zi ce trece. Natura cu verdele-i sălbatic, meșterii ce-și însuflețesc iscusința, meșteșugurile și arhi-

tectura caselor, sunt detalii ce se împletesc în acest port autentic maramureșean. Doar de noi depinde cum păstrăm vie această haină de preț, de noi depinde să nu o deșirăm și tot de noi depinde să nu facem din ea doar un obiect de admirat prin vreun colț de muzeu.

În localitățile Sârbi și Breb avem vâl-tori ce-și spumegă dorul covoarelor de altădat’. În Desești avem bunicile care mai torc și-și țes dibăcia în timp ce bunicii-și învăță nepoții despre morărit și despre sculptat prescuri-nicere și fuse cu zurgălăi. În Hoteni avem porțile impunătoare ce-și duc vârsta sub lemn, de-o parte și de alta a ulițelor care au purtat și vor mai purta atâția și-atâția ani pașii veniți de aproape ori de departe. Sunt pașii turiștilor veniți să descopere autenti-citatea unui Maramureș care așa tre-buie să rămână și de acum înainte, verde, autentic și tradițional.

Drumeție verde la Rezer-vația Tăurile din Hoteni

De cum lăsăm în urma noastră satul Breb, în care Prințul Charles deține

Pentru proprietarii de pen-siuni din zonă, Asociația WWF-Romania a organizat în satul Breb un training având ca temă practicile de ecotu-rism și importanța conservării naturii, tradiției și arhitecturii locale. Informațiile s-au dove-dit a fi foarte utile pentru pro-prietarii de pensiuni, aceștia fiind instruiți în direcția obținerii certificatelor de eco-turism. Un accent important s-a pus pe oferta de agrement și încurajarea drumețiilor verzi și implicit a unui turism responsabil.

25

patru case tradiționale, ne îndrep-tăm spre Hoteni, poarta de plecare către unul dintre traseele verzi ale Maramureșului, Tăurile și Turbăria de la Hoteni. Traseul cu o durată de 45 de minute și marcaj cruce roșie este accesibil tuturor categoriilor de turiști, fiind o adevărată bogăție naturală pentru cei pasionați de bi-odiversitatea acestui areal. Părăsind ulița Hoteniului și lăsând în urma noastră bătrâna biserică de lemn din sat, ne angajăm în urcare ușoară pe o cărare ce străbate o livadă de meri. Cu fiecare pas făcut, zările ni se deschid, oferindu-ne perspective încântătoare spre crestele munților Maramureșului. După 25-30 de minute de la plecarea noastră din centrul Hoteniului ajungem la alti-tudinea de 500 m, într-o zonă bogat înierbată. Zona de câmpie ce alter-nează cu fânețele și zonele destinate culturilor agricole întregesc moza-icul peisagistic tipic acestor melea-guri. Din acest punct până la tăurile din Hoteni, cărarea șerpuiește prin-tr-un crâng de stejari, arini, cireși sălbatici și plopi tremurători. Este unicul loc din Maramureș în care întâlnim exemplare rare de stejar (Quercus robur) și lintiță (Spirodela polyrrhiza).

Tăurile din Hoteni sunt declarate rezervație naturală de interes local, situate la înălțimea de 530 m pe arealul Piemontului Săcel-Șugatag, sectorul piemontan al Munților Gu-tâi. Întinzându-se pe o suprafață de 15 ha, tăurile s-au format ca urma-re a alunecărilor de teren ce au dat naștere celor două lacuri și zonei de tinov plutitor. Turbăria specifică zo-nei mlăștinoase are o grosime de 2,5 m, plutind pe oglinda lacustră cu o adâncime de patru metri. Flora este reprezentată de specii de rogoz, mă-rar de baltă, trifoi și diverse specii de alge. Evidențiem prezența a două specii de plante carnivore, roua ce-rului – specie ocrotită specifică tino-vurilor montane și otrățelul de baltă. La capitolul faună, întâlnim sala-mandra carpatică, șarpele de casă (Natrix, natrix), broaște țestoase, broaște de lac și specii de pești. Accesul în zona mlăștinoasă se face

pe pontoane de lemn îmbrăcate în mușchi verzi și alge lacustre. Între-gul areal emană sălbăticie, diversi-tate florală și faunistică, fiind o ade-vărată bogăție verde ascunsă dincolo de tradițiile Maramureșului turistic.

Maramureșul – destinație de ecoturism

Din fericire, veștile ce vin dinspre ținutul maramureșean sunt îm-bucurătoare datorită titlului de „destinație de ecoturism” pe care zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului a primit-o în 2014.

Acest lucru a fost posibil, în mare

măsură, datorită demersului în-ceput în anul 2013 prin semnarea „Parteneriatului Local pentru Dez-voltarea și Promovarea Destinației de Ecoturism Mara-Cosău-Creasta Cocoșului”. Un total de 12 organizații și instituții din sfera economică și a turismului zonal împreună cu Au-toritatea Națională pentru Turism, World Wildlife Fund România și Asociația de Ecoturism din Româ-nia au trasat principalele obiective: integrarea și dezvoltarea serviciilor și infrastructurii de ecoturism, pro-movarea întregii destinații de eco-turism, conservarea și valorificarea zonelor naturale cu caracter de arii protejate - natură, peisaj rural, patri-moniu cultural și arhitectural.

România Rurală – nr. 6

26

Zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului - de la natură la tradiții

Fragment de suflet autentic maramureșean, zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului se întinde pe o suprafață de 46.000 ha. Turiștii vor găsi șapte arii naturale protejate, sate tradiționale în care oamenii spun povești despre locuri și locu-rile spun povești despre oameni, peisaje agricole desprinse dintr-un firesc rural, bisericile din lemn ale Maramureșului, dintre care două aflate în Patrimoniul UNESCO.

Ținutul istoric al Maramureșului, delimitat de râurile Mara și Cosău, se învecinează la sud cu Munții Gutâiu-lui, spre est cu Valea Cosăului, spre nord cu Munții Igniș – Rezervația Poiana Brazilor și spre vest cu Valea Brazilor.

Oferta de drumeții verzi este gene-roasă, iubitorii de natură putând opta pentru trasee spre Tăurile Mo-rărenilor și Chendroaiei, Pădurea Crăiasca, Cheile Tătarului, Iezerul Mare, Mlaștina Vlășinescu și, pen-tru amatorii de drumeții montane și turiștii bine pregătiți, drumeție pe Creasta Cocoșului.

Cei interesați să descopere și să asimileze tradițiile, meșteșugurile și poveștile oamenilor și a satelor maramureșene pot opta pentru vizi-te în localitățile Breb, Desești, Sârbi, Budești, Călinești, Ocna Șugatag etc. Turiștii vor admira porțile de lemn maramureșene, semn de distincție socială a gospodăriilor. Porțile sunt sculptate în lemn de stejar păstrând motive specifice precum pomul vieții, simboluri solare și dintele de lup. Dincolo de porți, gospodarii își duc mai departe povestea meșteșugului tradițional. Pe unii îi găsim lucrând lemnul, confecționând unelte agrico-le, așezând scărițe și cruci de lemn în sticlele de horincă, pe alții îi vedem împletind coșuri și garduri din nu-iele, în timp ce pe doamne le găsim cosând de mână la cămeși sau făcând celebrele clopuri maramureșene.

27

România Rurală – nr. 6

28

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii GoleștiPași prin istoria și cultura locurilor tradiționale

Muzeul Golești deține o structu-ră muzeistică cu reprezentativitate națională, un veritabil patrimoniu în care se reflectă atât istoria fami-liei boierilor Golești, cât și istoria zbuciumată a culturii și civilizației tradiționale românești. Înființat în anul 1939 de către Carol al-II-lea, întregul ansamblu de astăzi este for-mat din două secții: Secția Istorie-Etnografie și Secția Aer Liber – Mu-zeul Viticulturii și Pomiculturii din România.

Ansamblul Goleștilor – singurul ansamblu laic feudal fortificat din RomâniaImpresionanta structură muzeistică este formată din clădirea centrală, Conacul Goleștilor, cea mai veche construcție ridicată de către Stroe

Leurdeanu în anul 1640. Conacul este înconjurat de ziduri de cărămidă cu înălțimi cuprinse între doi și cinci metri, ziduri cu contraforturi, mete-reze și turnuri de apărare în cele pa-tru colțuri. Având destinația de mu-zeu memorial al familiei Goleștilor, conacul prezintă în interior piese de mare valoare: mobilier de epocă, obiecte personale, tablouri, cărți, documente și multe alte obiecte cu semnificație istorică ce au aparținut atât boierilor Golești, cât și rudelor Alexandru Davila, Carol Davila, Ni-colae Grant și George Bengescu.

Școala slobodă obștească – localul primei școli su-perioare cu predare în limba română din mediul ruralDeschisă la data de 1 mai 1826 de că-

tre marele cărturar Dinicu Golescu, școala a avut un puternic caracter democrat, cu acces neîngrădit tutu-ror categoriilor sociale. Pe băncile școlii aveau să învețe, din manu-alele gratuite, atât copiii țăranilor nevoiași, copiii romilor cât și fiii bo-ierilor argeșeni. Totodată, ne referim la o școală mixtă, fiindcă la Școala slobodă obștească de la Golești învățau și fete și băieți. Pentru fete existau programe speciale prin care erau instruite ca viitoare mame și gospodine, însușindu-și deprinderi aferente responsabilităților casnice. De-a lungul anilor, figuri marcan-te ale istoriei românilor au predat în cadrul școlii din Golești, printre acestea numărându-se și Aron Flo-rian, Ion Heliade Rădulescu și Ni-colae Nicolau. Dinicu Golescu a fost inițiatorul primelor manifestări tea-trale în cadrul școlii românești. La sfârșitul anului școlar erau organi-

29

zate mici piese de teatru unde tine-rii învățăcei erau responsabilizați cu mici roluri artistice.

Foișorul de pază al Conac-ului Goleștilor – amintirea lui Tudor VladimirescuAlături de Școala slobodă obștească, identificăm Foișorul de pază al co-nacului. Accesul se face pe scările de lemn ce ne conduc până în partea superioară unde se află o încăpere funcțională, cu rol expozițional. Loc încărcat de însemnătate istorică, Foișorul reprezintă spațiul în care și-a trăit ultimele zile de libertate Tu-dor Vladimirescu, între 18 și 21 mai 1821. Astăzi, expoziția inaugurată în anul 1981 și dedicată Revoluției de la 1821 poate fi vizitată în încăperea foișorului.

Ansamblul de clădiri istorice este întregit de clădirea Bolniței (loca-lul primului spital pentru săraci înființat pe o moșie românească de către Banul Radu Golescu), baia tur-cească, dependințele conacului unde se pot vizita Secția de Etnografie și Artă Populară a județului Argeș și Expoziția de istorie a Goleștilor. În fața complexului muzeal se află Bi-serica Goleștilor, care poartă Hra-

România Rurală – nr. 6

30

Golești și-a păstrat caracterul viu, beneficiind de îmbunătățiri tema-tice. Noi și noi monumente au fost achiziționate, lor alăturându-se unel-te, instalații tehnice, piese de mobili-er și de port tradițional pe care astăzi le regăsim în interiorul caselor. Toate acestea clădesc patrimoniul cu suflet românesc al Goleștiului. Cadrul na-tural este cât se poate de reprezen-tativ, remarcându-se alternanța li-vezilor de pomi fructiferi cu loturile de viță de vie. Și, ca ambianța să fie completă, ferma de animale domes-tice întregește acest concept de „mu-zeu-viu”.

tradițională. Nu sunt prezentate sim-ple case, ci ansambluri de gospodării care transmit mesajul cultural spe-cific fiecărei zone. Din cadrul aces-tor gospodării autentice nu lipsesc construcțiile anexe și instalațiile complete specifice pomiculturii și viticulturii.

Plimbându-ne pe ulițele muzeului în aer liber vom descoperi gospodării provenind din zonele lor de origine, construcții datând din secolul al-XIX-lea, unele coborând chiar în se-colul al XVIII-lea. În toți acești ani, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii

mul Sfintei Treimi. Aceasta a fost înălțată de către Stroe Leurdeanu în anul 1646. Existența unei biserici construite pentru familia boierilor Golești denotă calitatea aristocratică a familiei acestora.

Muzeul Viticulturii și Po-miculturii din România – la pas printre tradițiile unui loc unicat în Româ-nia și în EuropaPovestea acestui muzeu singular în România își scrie primele rânduri începând cu anul 1966, când s-au pus bazele proiectului muzeal dedicat unor ocupații tradiționale de bază în istoria românilor, pomicultura și vi-ticultura. Situl etnografic se întinde pe o suprafață de 10 hectare având peste 60.000 de piese muzeale și 228 de monumente clasa A.

Muzeul în are liber nu a fost gân-dit doar ca o înșiruire a caselor sau a construcțiilor relevante zonelor de proveniență, ci ca un sat auten-tic românesc din secolul al XIX-lea, în care plimbarea pe ulițe să-ți sugereze o călătorie prin România

31

Instituțiile administrative tradiționale satului româ-nesc însuflețesc patrimo-niul muzeisticDin patrimoniul arhitectural al muzeului în aer liber nu lipsesc nici instituțiile administrative tradiționale satului românesc. Pri-măria, biserica, școala și chiar ha-nul ca instituție cu rol economic, unde se stabileau relațiile comer-ciale importante pentru economia comunității, completează firescul redescoperirii autenticității rurale specifice, atât trecutului, cât și pre-zentului.

Primăria comunei Hârsești, Argeș (1910 – 1911) a fost donată muzeului în anul 2008 de către comunitatea din Hârsești. Transferarea și re-montarea acesteia au durat doi ani de zile, astfel că din anul 2010 pri-măria a fost inclusă în circuitul de vizitare. Construcția tradițională din lemn, lipită cu pământ și vărui-tă, are în componență patru camere cu roluri funcționale: camera pri-marului, camera registrului agricol, camera contabilului și cea a notaru-lui.

Școala satului este specifică zo-nei Comănești, județul Bacău. Înălțându-se pe o temelie de piatră de râu, școala este formată din două încăperi despărțite de un culoar și camera cancelariei.

Hanul de răscruce (1860), originar din zona Posești-Pământeni, județul Prahova, este un monument emble-matic al construcțiilor tradiționale românești cu un rol important în evoluția comerțului țărănesc din secolul al XIX-lea. Hanul are planul format din două săli mari de câr-ciumă cu mobilier specific, două ca-mere destinate cazării, o bucătărie, camera hangiței și beciul cu rol de depozit al alimentelor și butoaielor de vin.

Instalațiile specifice viticultu-rii și pomiculturii spun adevărate povești din istoria îndeletnicirilor tradiționale. Fiecare gospodărie are câte o astfel de instalație specifică zonei pe care o reprezintă. Pover-ne, cazane de țuică, teascul cu pene, teascuri cu șurub central, țarcuri cu corfe pentru călcatul struguri-lor, butii cu cercuri de lemn, lojnițe pentru uscat fructe sunt mărturii ale tradițiilor ce pot fi redescoperite vizitând Muzeul din Golești

Muzeul Național Golești investește în educație, conservarea tradițiilor și promovarea acestoraDe-a lungul anului, colectivul de specialiști organizează o serie de evenimente și ateliere de creație pentru elevi și copii, dorind ca meșteșugurile argeșene, dar și cele din alte colțuri ale țării, să fie înțelese la adevărata lor valoare și, totodată, să fie purtate mai departe de copiii care se vor simți atrași de aceste în-deletniciri tradiționale. Muzeografii și cercetătorii științifici ai muzeului, împreună cu profesorii, educatorii și învățătorii, meșterii populari și core-grafii de dansuri folclorice formează echipa de succes pentru buna orga-nizare a acestor evenimente.

Ateliere de creație și eve-nimente organizate • Motive decorative

tradiționale pe ceramică;• Arta picturii pe sticlă;• Țesături tradiționale din

lână;• Arta confecționării păpușilor

tradiționale;• Arta prelucrării lemnului;• Atelier de jucării;• Confecționarea împletituri-

lor din sfoară de cânepă.

Evenimente și programe speciale:• Școala altfel: Să știi mai

multe, să fii mai bun;• Obiectul etnografic și poves-

tea lui;• Grădina de legume și flori;• Să gătim ca la bunica!;• Povestiri la ferma de

animale;• Joii Mari la Muzeul Golești;• Vacanța de vară... la țară;• Jocuri românești la Hora

Satului;• În pași de menuet;• „Te uită cum ninge,

Decembre...”;• Echitație cu cai lipițani și

ponei.

România Rurală – nr. 6

32

Povestea doamnei Olaru, meșter olar din satul Olari

Oameni

Patria ceramicii românești, așa cum mai este cunoscut Horezu, se află la o altitudine de circa 500 de metri în depresiunea mărginită de Munții Căpățânii și Măgura Slătioarei, chiar în centrul județului Vâlcea, la mijlo-cul șoselei ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu.

Arta olăritului s-a transmis din generație în generație cu ajutorul familiilor de olari ce au perpetuat tehnica de prelucrare a lutului. „Pă-mântul este luat numai de pe Dealul Ulmetului”, povestește doamna Vasi-lica Olaru despre meșteșugul mode-lării lutului în vase ce iau diverse for-me și chipuri. Doamna Olaru, meșter olar veritabil ce a moștenit talentul de la părinți și pe care l-a transmis mai departe fiicei sale, arată cu plă-cere oricărui vizitator cum se naște un vas de ceramică dintr-un simplu pumn de pământ.

Procesul de fabricație este în întregi-me manual, ajungând să își implice întreaga familie în realizarea vaselor din lut. După ce frământă o bucată de lut cu puțină apă, curățată în preala-bil de impurități, o pune pe roată și o modelează după dorință, în numai câteva minute ieșind o farfurie, un castron, o vază, o cană sau un ulcior.

Formele circulare cu contur regulat se obțin datorită roții care se învârtește. Apoi, se ia vasul și se depozitează într-un loc uscat. Urmează, a doua zi, uscarea la cald în cuptor, într-o încă-pere separată de casă, unde doamna Olaru are micuțul atelier. Procesul se repetă de două ori, așa cum cere teh-nica olăritului la noi, ca vasele din ce-ramică să fie arse de două ori. După o primă ardere, ce durează o zi, se lasă la răcit o noapte, iar a doua zi se mai ard o dată, după ce sunt date cu malț.

După a doua ardere, vasele sunt pre-gătite pentru pictat, procedeu care se realizează cu ajutorul cornului de vită umplut cu vopsea și al penei de gâscă din capătul acestuia, numită gaiță, prin care se scurge vopseaua din corn. Motivele aplicate sunt cu valuri, flori stilizate, pești, spirale, stele, frunze, păuni, șarpe, ghirlan-de, ghinde, spice de grâu și zeci de puncte dar, cel mai des, cu cocoșul de Hurez, ce reprezintă un simbol al depresiunii, căpătând și statut EDEN 2008. Pe vasele de ceramică de Ho-rezu, cocoșul este reprezentat din profil, cu capul ridicat, ciocul deschis și cu coada înfoiată, simbolizând vigilență și mândrie.

Culorile utilizate la pictat sunt puține, de la brun, verde, albastru, alb și până la roșu închis.

Strada Olari, din Horezu, unde s-a născut și trăiește doamna Vasilica Olaru, este centrul acestui meșteșug al ceramicii de Horezu.

Horezu este un oraș cunoscut și pen-tru țesăturile și broderiile deosebite realizate de mâinile dibace ale feme-ilor, pictura religioasă, dar și prelu-crarea artistică a lemnului.

Una dintre atracțiile turistice ale zo-

33

nei este Mănăstirea Hurezi, aflată la numai doi kilometri de intrarea în oraș (în satul Romanii de Jos), mă-năstire ce a fost ridicată de domnito-rul Constantin Brâncoveanu, obiec-tiv intrat în patrimoniul UNESCO. Înainte de a intra în incinta ei, se poa-te vizita o Expoziție a Meșterilor Po-pulari ce cuprinde vase din ceramică și porturi populare. De asemenea, pașii vizitatorului pot poposi la Bi-serica Urșani, ctitorită în 1800, con-siderată monument unic în țară, da-torită picturii naive din interior sau la Biserica din Horezu. La Centrul de Ceramică Olari, turiștii sunt invitați să asiste la procesul de fabricație și chiar să modeleze singuri vasele din lut. La Galeria de Artă Populară, găz-duită de Casa de Cultură Constantin Brâncoveanu, turiștii pot vedea o expoziție cu numeroase vase din ce-ramică din toată țara.

Exponatele prezentate în cele șapte încăperi spațioase reliefează evoluția ceramicii românești din ultimele trei decenii, atât în ceea ce privește teh-nica de prelu