Maria TOMAProgramele de sprijin financiar au crescut competitivitatea sectorului apicolCercetarea, baza dezvoltării apiculturii românești Slujitor la curtea reginei „Apis mellifera carpatica”Apicultura organizată aduce plusvaloare satului

România RuralăReţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Numărul 19 Anul II, Februarie 2015

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

BRĂILAB-dul Independenţei, nr. 282, et. 1, cod poştal 810124, usr.sud.est@rndr.ro

Tel.: 0339 732 009, Fax: 0339 732 016

CRAIOVAStr. Libertăţii, nr. 19, Facultatea de Agricultură și Horticultură, cam. L-311, et. 2, cod poştal 200421,

usr.sud.vest.oltenia@rndr.roTel.: 0251 460 377, Fax: 0251 423 651

ZALĂUStr. Kossuth Lajos, nr. 49, cod poştal 450010, usr.nord.vest@rndr.ro

Tel.: 0360 404 056, Fax: 0360 404 158

TÂRGU MUREŞStr. Mihai Eminescu, nr. 60, cod poştal 540331, usr.centru@rndr.ro

Tel.: 0365 430 349, Fax: 0365 430 351

IAŞIZona de Agrement Ciric - Complex de Agrement Ciric, cod poştal 700064, usr.nord.est@rndr.ro

Tel.: 0332 881 281, Fax: 0332 881 282

TIMIŞOARAB-dul Take Ionescu, nr. 53, et. 2, birou 26, cod poştal 300074, usr.vest@rndr.ro

Tel.: 0356 460 982, Fax: 0356 460 983

TÂRGOVIŞTEStr. Vărzaru Armaşu, nr. 7A, cod poştal 130169, usr.sud.muntenia@rndr.ro

Tel.: 0345 100 025, Fax: 0345 100 605

BUCUREŞTIStr. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, cod poştal 020961, usr.bucuresti.ilfov@rndr.ro

Tel.: 0316 900 214, Fax: 0316 900 215

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ şi nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre MADR şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro, www.rndr.ro

USR, Departamentul Publicaţii, Februarie 2015ISSN 2284-8665ISSN-L 2284-8665© RNDR, 2015

Reproducerea textelor acestei publicaţii este autorizată cu condiţia menţionării sursei.Tipărit în România.

Copyright fotografii: Asociația Crescătorilor de Albine din România, Institutului de Cercetare–Dezvoltare pentru Apicultură, Mihai Giurgilă, Ionel Drăgan, Albinel Firescu, Iulian Zamfir, GAL Asociația Angustia Egyesület, GAL Ceahlău, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas - Constanța, Stațiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, www.dreamstime.com.

BIROURILE REGIONALEUnitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală

1

EDITORIAL ..............................................................................................................................................................................3

INTERVIU

Maria TOMA, director MADR, Direcția Organizări de Piață în Sectorul Zootehnic - Programele de sprijin financiar au

crescut competitivitatea sectorului apicol ..............................................................................................................................4

DEZVOLTARE RURALĂ

România, un rai al albinelor „Atunci când albinele vor dispărea de pe suprafața Pământului, omul va mai avea doar

patru ani de trăit” – Albert Einstein ..................................................................................................................................... 10

Cercetarea, baza dezvoltării apiculturii românești - Dr. Bioch. Cristina Mateescu, director general al Institutului de

Cercetare–Dezvoltare pentru Apicultură ............................................................................................................................. 15

OAMENI

O iubire din copilărie a devenit o afacere profitabilă la maturitate ....................................................................................24

Apicultura, de la hobby la stil de viață ..................................................................................................................................28

Slujitor la curtea reginei „Apis mellifera carpatica” .............................................................................................................30

EXPERIENŢE

Ferma mea - Pentru un fost lăcătuș mecanic, apicultura înseamnă pasiune și profit ........................................................34

Comunitatea mea - Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu - Apicultura organizată aduce plusvaloare satului ...............36

LEADER LA ZI

Grupul de Acțiune Locală Asociația Angustia Egyesület ....................................................................................................40

Grupul de Acțiune Locală Ceahlău ........................................................................................................................................42

ŞTIRI ŞI EVENIMENTE .........................................................................................................................................................44

MEMBRII RNDR SE PREZINTĂ

Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas - Constanța ....................................45

Stațiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Pomicultură Iași ..............................................................................................50

Cuprins

România Rurală – nr. 19

2

3

revistei România Rurală. Totodată, ci-tind veți descoperi adevărate afaceri care au pornit de la pasiunea pentru albinărit.

Apicultura a fost și rămâne o activi-tate agricolă importantă, mai ales da-torită rolului deosebit pe care albina îl are în păstrarea biodiversității, în creșterea producțiilor agricole ca ur-mare a polenizării și, nu în cele din urmă, pentru că oferă oamenilor mi-nunatele și binefăcătoarele produse apicole. România a fost și continuă să fie un model în apicultura mondială, prin tot ce înseamnă acest domeniu: albina, apicultorii profesioniști, baza materială, cercetarea, baza meliferă, producțiile de înaltă calitate.

Este de notat că apiterapia, un sector important în apicultura mondială, s-a născut în România.

Viviana Vasile, Team Leader al pro-iectului „Înființarea și Sprijinirea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală

personalități marcante a apiculturii mondiale și să dezvolte industria că-reia i-a pus bazele Veceslav Harnaj, un inginer constructor născut în anul 1917, într-o comună din Basarabia. Pasiunea pentru apicultură și prime-le cunoștințe în domeniu i-au fost dă-ruite de tatăl său, preot în comuna na-tală. Pe tot parcursul vieții, a împletit armonios activitatea profesională în domeniul tehnic cu marea dragoste pentru apicultură.

Integrarea în Uniunea Europeană a adus beneficii întregii industrii pusă pe picioare de profesorul Harnaj. Mai mult, pentru apicultori, un mare aju-tor îl reprezintă Programul Național Apicol și sprijinul acordat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. În acest număr al revistei noastre veți găsi informații despre aceste oportunități de finanțare.

Ce face azi în România un institut de cercetare privat și cum funcționează o asociație profesională înființată în urmă cu aproape 60 de ani, vă invi-tăm, de asemenea, să vedeți în paginile

„Dacă vreți să adunați mierea, nu răs-turnați stupul”, a spus Dale Carnegie (1888-1955), un celebru autor ameri-can de cărți despre auto-îmbunătățire, salesmanship, vorbit în public și abilități interpersonale. Apicultorii români știu asta și, de-a lungul tim-pului, în ciuda intemperiilor sau a vre-murilor grele, nu au distrus ceea ce s-a clădit. Au continuat pe un traseu care s-a dovedit a fi câștigător și care i-a condus spre afaceri rentabile.

Albinăritul pe meleagurile noastre este o îndeletnicire milenară, dar cea mai mare dezvoltare, mai ales ca afa-cere, a cunoscut-o prin anii ̀ 60, când România era al cincilea producător mondial de miere. Și asta, datorită unui om despre care se zice că și-a depășit epoca: Veceslav Harnaj. El a făcut din apicultură o adevărată in-dustrie care, chiar dacă ar putea pă-rea incredibil, are la bază miniscula albină. Tot el a pus bazele cercetării apicole în țara noastră și, în același timp, a făcut ca apicultura românească să fie un model pentru cea mondială. Una dintre marile realizări ale profe-sorului Veceslav Harnaj este asocierea între apicultori, în plin comunism. În anul 1957, Veceslav Harnaj a înființat Asociația Crescătorilor de Albine din România, organizație profesională care funcționează și azi și care are în proprietate Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

Pentru țările democratice era de ne-crezut ca într-o țară comunistă, unde statul controla tot, să apară un tip de asociere care se apropia de un sistem privat. Întrebat fiind de jurnaliști cum e posibil, profesorul Harnaj a răspuns: „Statul nu a trebuit să-și desfacă ba-ierele pungii ca să construiască ce e aici. Totul s-a făcut cu banii apicul-torilor din România, ai zecilor de mii de oameni care fac parte din asocia-ția noastră”.

Până la urmă este vorba de a pune su-flet într-o afacere viabilă. Pasiunea i-a adus pe apicultori împreună, i-a fă-cut să ducă mai departe munca unei

Apicultura, un model românesc de succes

Editorial

România Rurală – nr. 19

4

De ce a fost nevoie să se reali-zeze un program special pentru sectorul apicol? Care este scopul programului?

Maria Toma: Prin Regulamentul (CE) nr. 1221/1997, Consiliul a stabilit regulile generale privind acțiunile de îmbunătățire a producției și comercia-lizării mierii. Este recunoscut faptul că apicultura europeană este un sector al agriculturii ale cărui funcții principale sunt activitatea economică și dezvolta-rea rurală, producția de miere și alte produse apicole și menținerea echili-brului ecologic.

Conform prevederilor Regulamen-tului Consiliului Uniunii Europene nr. 1.234/2007 de instituire a unei

organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole, trebuie să se stabilească pentru o perioadă de trei ani un program național care să vizeze îmbunătățirea condițiilor de producție și comercializare a produselor apicole în Uniunea Europeană.

Scopul de bază al programului este:- sprijinirea activităților de profilac-

tică și combatere a varoozei; - sprijinirea analizelor fizico-chimi-

ce ale mierii; - achiziționarea materialului biologic

pentru refacerea șeptelului apicol care favorizează obținerea produse-lor apicole de cea mai înaltă calitate în stupine, precum și înlocuirea stupilor deteriorați în pastoral.

Acest Program Național Apicol se demarchează de PNDR?

Maria Toma: Programul Național Apicol (PNA) face parte din Pilonul I, în care sunt incluse plățile directe că-tre fermieri, fie din bugetul național, fie din FEGA.

În cazul PNA, cofinanțarea se face 50% din buget național, 50% din fon-duri FEGA. PNDR gestionează pro-grame de investiții din Pilonul II cu finanțare din FEADR.

Trebuie asigurată o anumită coerență între acțiunile programelor apicole și alte măsuri care rezultă din diferite politici comunitare atunci când se im-plementează programele.

Maria TOMA, director MADR, Direcția Organizări de Piață în Sectorul Zootehnic Programele de sprijin financiar au crescut competitivitatea sectorului apicol

Interviu

5

Guvernului nr. 556/2008, apicul-torii au primit sprijin financiar în valoare de 40.110.367 lei.

- prin Programul Național Apicol pentru perioada 2011 – 2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene din 14 septembrie 2010 de aprobare a programu-lui de îmbunătățire a producției și comercializării produselor api-cole prezentat de România în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului și de stabilire a contribuției Uniunii la acest program și prin Hotărârea Guvernului nr. 245/2011, apicul-torii au primit sprijin financiar în

De când și cum funcționează PNA și care este structura sa pe ani?

Maria Toma: Încă din anul 2008, apicultorii din România au beneficiat de măsuri de sprijin financiar aprobate în Programul Național Apicol, astfel:- prin Programul Național Apicol

pentru perioada 2008 – 2010, aprobat prin Decizia Comisiei Europene din 17 august 2007 pri-vind aprobarea Programului de îmbunătățire a producției și a co-mercializării produselor apicole, elaborat de România în temeiul Regulamentului Consiliului nr. 797/2004 și prin Hotărârea

Este și acest program avizat de Comisia Europeană?

Maria Toma: Conform art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 917/2004 al Comisiei care conține modalitățile de aplicare a Reglementării (CE) nr. 797/2004, cu modificările ulterioare, statele membre comunică programele apicole Comisiei înainte de 15 aprilie a primului an acoperit de program, din perioada de trei ani.

Programul Național Apicol pentru perioada 2014 – 2016 a fost aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aproba-re a programelor de îmbunătățire a producției și comercializării produ-selor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului și de stabilire a contribuției Uniunii la aceste programe.

Există constrângeri din partea Uniunii Europene legat de PNA? Ce avem sau ce n-avem voie să facem prin acest program?

Maria Toma: Trebuie să se evite ori-ce compensare suplimentară datora-tă unei combinări de ajutoare și orice contradicție în definirea acțiunilor!

În elaborarea programului sunt consultate și asociațiile profesionale?

Maria Toma: Da. Conform pre-vederilor art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 797/2004 al Consiliului din 26 aprilie 2004 privind acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de producție și comercializare a pro-duselor apicole: „Programul apicol se elaborează în strânsă colabora-re cu organizațiile reprezentative și cooperativele apicole. Este comu-nicat Comisiei care hotărăște apro-barea lui în conformitate cu proce-dura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 pri-vind organizarea comună a piețelor în sectorul ouălor”.

România Rurală – nr. 19

6

perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinu-lui financiar, beneficiarii PNA 2014 – 2016 sunt: „Apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autoriza-te, întreprinderi individuale și între-prinderi familiale constituite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către per-soanele fizice autorizate, întreprin-derile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completă-rile ulterioare, organizate în asociații de crescători de albine, federații, uni-uni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute, conform legislației în vigoare.”

PNA 2014-2016 aduce schimbări față de programele anterioare?

Maria Toma: Da, achizițiile produ-selor decontate prin PNA se pot face direct sau prin intermediul formei aso-ciative, față de PNA anterioare, când aceste achiziții se puteau face doar prin intermediul formei asociative.

valoare de 87.883.257,5 lei.- Comisia Europeană participă la

finanțarea acțiunilor din Program cu 50% din cheltuielile efectu-ate de România pentru fiecare acțiune accesată, excluzând TVA.

- Exercițiile financiare ale Programului se stabilesc de la da-ta de 16 octombrie a fiecărui an până la data de 15 octombrie a anului următor, iar acțiunile cu-prinse în acesta se aplică anual de către beneficiari, de la data de 16 octombrie a anului în curs pâ-nă la data de 31 august a anului următor. Plățile aferente se fac în timpul exercițiului financiar.

Care este stadiul actual al Programului Național Apicol?

Maria Toma: Programul este în de-rulare, termenul limită de depune-re a cererii și a documentelor care o însoțesc fiind data de întâi august a fiecărui an. Decontarea sumelor cuve-nite se realizează de către APIA până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Care sunt acțiunile programului?

Maria Toma: Conform prevederi-lor Regulamentului nr. 1234/2007, acțiunile care sunt incluse în pro-gramul apicol 2014-2016 sunt următoarele:a) asistența tehnică pentru apicultori

și grupuri de apicultori;b) lupta contra varoozei;c) raționalizarea transhumanței;d) măsuri de asistență pentru

laboratoarele de analiză a caracte-risticilor fizico-chimice ale mierii;

e) măsuri de asistență pentru re-popularea șeptelului apicol comunitar;

f) colaborarea cu organismele speci-alizate în realizarea de programe de cercetare aplicată în domeniul apiculturii și al produselor apicole.

Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile de eligibilitate?

Maria Toma: Conform prevederilor H.G. nr. 1050/2013 pentru aprobarea Programului național apicol pentru

7

fizico-chimice care atestă cali-tatea mierii. Cheltuieli eligibile:– prețul fără TVA pentru setul de

bază de analize fizico-chimice ca-re să ateste calitatea mierii și care trebuie să cuprindă: • determinarea hidrometilfurfu-

rolului (HMF) din miere;• determinarea glucozei și fructo-

zei din miere;• determinarea conținutului de

apă;• examen organoleptic;• determinarea indicelui

diastazic.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aproba-re a programelor de îmbunătățire a producției și comercializării produ-selor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului și de stabilire a contribuției Uniunii la aceste programe valoarea sprijinului financiar este de 50% de la bugetul de stat și 50 % de la bugetul UE, respec-tiv 20.045.340 euro, și 89.091.513 lei, distribuită astfel:• anul 2014 - 6.683.690 euro, re-

spectiv - 29.705.660 lei; • anul 2015 - 6.684.930 euro, re-

spectiv - 29.711.171 lei; • anul 2016 - 6.676.720 euro, re-

spectiv - 29.674.682 lei.

a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de mătci și pentru achiziția medicamentelor nece-sare pentru tratarea familiilor de albine;

– prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de roiuri pe faguri egal cu 20% din familiile de albine deținute de către apicultor la data depunerii cererii de solici-tare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 50 de roiuri și pentru achiziția medicamentelor necesa-re pentru tratarea acestora;

– prețul fără TVA pentru achiziția unui număr maxim de familii de albine egal cu 30% din familiile de albine deținute de către apicultor la data depunerii cererii de solici-tare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 50 de familii și pentru achiziția medicamentelor necesa-re pentru tratarea acestora.

3. achiziționarea de stupi în ve-derea reformării stupilor uzați în urma deplasării acestora în pastoral;Cheltuieli eligibile:– prețul fără TVA pentru achiziția

de stupi utilați conform tehnolo-giei apicole, dar nu mai mult de 30% din totalul stupilor deținuți de apicultor la data depunerii ce-rerii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic.

4. decontarea analizelor

Care sunt măsurile din PNA 2014-2016 și ce acțiuni sunt spri-jinite? Vă rugăm să le explicați în detaliu pe fiecare în parte.

Maria Toma: În PNA 2014 – 2016 sunt incluse următoarele acțiuni: 1. achiziționarea de medica-mente, funduri de stupi pen-tru control sau funduri de stupi antivarooa;Cheltuieli eligibile:- prețul fără TVA al medicamente-

lor pentru combaterea varoozei, achiziționate pentru întregul efec-tiv de albine deținut de apicultor la data depunerii cererii în vede-rea solicitării ajutorului financiar;

- prețul fără TVA al medicamentelor pentru combaterea varoozei, folo-site pentru apicultura ecologică, achiziționate pentru întregul efec-tiv de albine deținut de apicultor la data depunerii cererii în vede-rea solicitării ajutorului financiar, în cazul apiculturii ecologice;

- prețul fără TVA al fundurilor de stupi pentru control sau al fundu-rilor de stupi antivarooa.

2. achiziționarea de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine;Cheltuieli eligibile:– prețul fără TVA pentru achiziția

unui număr maxim de mătci egal cu 50% din familiile de albine deținute de către apicultor la da-ta depunerii cererii de solicitare

Cursul euro este stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 31 decembrie 2012, la valoa-rea de 4,4445 lei, conform art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.913/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a sistemu-lui agromonetar al euro în sec-torul agricol și de modificare a anumitor regulamente.

Programul Național Apicol 2008 – 2010

Programul Național Apicol 2011 - 2013

Conform Deciziei CE din 17 august 2007:

Conform Deciziei CE din 14 septembrie 2010:

- pentru anul 2008 – 1.985.267 €; - pentru anul 2011 – 3.473.395 €;

- pentru anul 2009 – 1.966.151 €; - pentru anul 2012 – 3.462.218 €;

- pentru anul 2010 – 1.975.931 €. - pentru anul 2013 – 3.446.343 €.

Conform H.G. nr. 556/2008 (curs € - 3,3835 lei):

Conform H.G. nr. 245/2011 (curs € - 4,2325 lei):

- pentru anul 2008 – 6.717.150 lei; - pentru anul 2011 – 14.701.144,33 lei;

- pentru anul 2009 – 6.652.471 lei; - pentru anul 2012 – 14.653.837,68 lei;

- pentru anul 2010 – 6.685.562,5 lei. - pentru anul 2013 – 14.586.646,74 lei.

Situația comparativă PNA 2008 – 2010 cu PNA 2011 – 2013 - valoarea sprijinului

România Rurală – nr. 19

8

Programul Național Apicol 2008 – 2010

Programul Național Apicol 2011 - 2013

- în anul 2008 – 16,8 %; - în anul 2011 – 99,85 %;

- în anul 2009 – 53,8 %; - în anul 2012 – 98,34 %;

- în anul 2010 – 99,8 %. - în anul 2013 – 100 %.

Anii indicatori 2008 2009 2010

Nr. beneficiari 3.683 5.432 4.120

Nr. solicitanți 65 79 90

Mătci - buc. 7.200 13.243 17.808

Familii de albine - buc. 1.134 11.508 40.977

Roi pe faguri - buc. 510 3.405 8.987

Roi la pachet - buc. 494 1.401 1.300

Anii indicatori 2011 2012 2013

Nr. beneficiari 5.365 7.964 7.076

Nr. solicitanți 110 144 147

Mătci - buc. 16.923 33.641 29.936

Familii de albine - buc. 66.698 85.619 60.712

Roi pe faguri - buc. 6.969 18.509 40.823

Roi la pachet - buc. 2.240 8.820 13.062

Stupi -buc. 48.569 73.925 109.365

Analize - seturi 48 44 44

GBP + materiale informative 500 / 2.500 350 / 2.500 341 / 200

Programul Național Apicol 2008 - 2010 Programul Național Apicol 2011 - 2013

1. Lupta contra varoozei: 1. Asistență tehnică pentru apicultori și grupuri de apicultori:

- achiziția de medicamente pen-tru tratarea întregului efectiv de albine deținut de apicultor

- Tipărirea și multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură și a materiale-lor informative, respectiv flayere, afișe, broșuri

2. Refacerea șeptelului apicol: 2. Combaterea varoozei

- achiziția de mătci, roi la pachet, roi pe faguri și familii de albine

- Achiziționarea de medicamente, produse biologice, suplimente nutritive, biostimula-tori și funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa pentru rase de albine omologate în România din apicultura convențională / ecologică.

3. Susținerea refacerii efectivului de familii de albine pe teritoriul național:

- Achiziționarea de mătci, roi la pachet, roi pe faguri și familii de albine din rase omo-logate în România

4. Raționalizarea stupăritului pastoral:

- Achiziționarea de stupi în vederea reformării stupilor uzați în urma deplasării aces-tora în pastoral

5. Asistență pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii:

- Efectuarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Situația comparativă PNA 2008 – 2010 cu PNA 2011 – 2013 - Măsuri

Gradul de absorbție:

Monitorizarea rezultatelor 2008 – 2010:

Monitorizarea rezultatelor 2011 – 2013:

9

raza căruia își are sediul înregistrat în actele de constituire, documentele justificative prevăzute în actul nor-mativ amintit.

Pentru acțiunile prevăzute în Program, termenul-limită de depunere a cererii și a documentelor care o însoțesc este data de întâi august a fiecărui an.Decontarea sumelor cuvenite se rea-lizează de către APIA până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Din perspectiva dumneavoastră, cum credeți că va evolua apicul-tura din România în perioada următoare?

Maria Toma: Datorită programe-lor de sprijin financiar accesate de că-tre apicultori, sectorul apicol a cunos-cut o dezvoltare semnificativă, prin înființarea sau modernizarea fermelor apicole, ceea ce adus la îmbunătățirea și creșterea competitivității acestui sector.

Programele europene sau naționale destinate apicultorilor au vizat dezvol-tarea fermelor de semi-subzistență, in-stalarea tinerilor fermieri sau pentru îmbunătățirea condițiilor de producție și comercializare a produselor apico-le. Astfel, prin accesarea acestor pro-grame, apicultorii au putut achiziționa material biologic cu valoare certificată, stupi și utilaje apicole moderne pentru dezvoltarea acestei activități în vede-rea obținerii de produse competitive atât pe piața internă, cât și la export.

Este bine cunoscut faptul că în țara noastră consumul de miere este redus. Există programe care să stimuleze consumul pentru ca astfel să crească profitabilitatea exploatării mierii și a produse-lor apicole?

Maria Toma: Nu există programe specifice în derulare, însă prin fieca-re târg de profil din țară apicultorii promovează, cu succes, consumul de miere!

asociative produsele și solicită anual ajutorul financiar prin intermediul formei asociative legal constituite din care fac parte.

Reprezentantul formei asociative con-stituită legal, pe baza cererilor și a do-cumentelor depuse de beneficiari, de-pune la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, sau centrul municipiului București, pe

Cum pot potențialii beneficiari să acceseze măsurile din PNA?

Maria Toma: Conform prevederilor H.G. nr. 1050/2013 pentru aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinu-lui financiar, beneficiarii PNA pentru perioada 2014-2016 achiziționează direct sau prin intermediul formei

România Rurală – nr. 19

10

Istoria apiculturii românești, pe scurt

Apicultura – îndeletnicire multimi-lenară a populației acestor meleaguri – a fost mereu favorizată de o climă blândă și de natura darnică. Se spu-ne, pe bună dreptate, că teritoriul țării noastre este «raiul albinelor»: are câmpii și pășuni îmbelșugate cu o sumedenie de plante melifere, păduri întinse, cele mai însemnate specii de pomi fructiferi și culturi întinse de floarea-soarelui.

Herodot, părintele istoriei, consemna despre locuitorii ținuturilor geto-da-cice și, în special, despre cei din zona Dunării inferioare, că își întemeiau puterea economică, printre altele, pe creșterea albinelor și comercializarea produselor lor.

La fel de adevărat este și faptul că românii au depus o strădanie

neobosită în toate veacurile pentru perfecționarea stupăritului în pas cu cerințele vremurilor.

În spațiul vital al românilor a existat din cele mai vechi timpuri o școală de apicultură, transmisă prin viu grai de la o generație la alta, și o mișcare api-colă de masă.

În anul 1785 apare la Viena pri-ma lucrare românească destina-tă popularizării apiculturii, cu titlul „Economia stupilor”, scrisă de Ioan Molnar-Pinariu.

În anul 1823 apare o altă carte, „Cultura albinelor”, scrisă de api-cultorul și profesorul bănățean Ioan Tomici, fondator al școlii românești de apicultură.

Ca urmare a participării la Congresul apicultorilor germani, organizat la Salzburg, în septembrie 1872, Nicolae Grand a înființat, la întoarcere, împre-ună cu Vichentie Scheleian, „Asociația apicultorilor din Banat”, care în anul 1873 a editat revista «Apicultorul» – tribuna de răspândire a stupăritului național în țară și în străinătate.

România, un rai al albinelor„Atunci când albinele vor dispărea de pe suprafața Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit” – Albert Einstein

Pe aceste meleaguri, apicul-tura apare ca o îndeletnicire importantă a celor care tră-iau aici, încă din timpuri stră-vechi. Ținuturile dacice de ieri, România de astăzi, au fost și au rămas o țară a florilor și un rai al albinelor.

Aici, în spațiul carpato-dună-rean, albina românească, Apis Mellifera Carpatica, a făcut le-gendă și a intrat în istorie.

Dezvoltare rurală

11

În prezent, în jurul al-binei există o adevărată industrie

În primii zece ani după 1989, în România s-a produs descreșterea efectivelor de albine și, implicit, a producției; în schimb, azi am ajuns să ne situăm în primele trei locuri în Uniunea Europeană, ca efective.

În lume se produc între 1,3 – 1,5 mili-oane de tone de miere anual, reprezen-tând aproximativ 1% din producția de zahăr. De asemenea, sectorul bio s-a dezvoltat după 1989, cuprinzând în certificare bio peste 100.000 familii de albine cu producții de până la 3.500

O etapă importantă în organizarea apiculturii românești este atinsă în decembrie 1915, când are loc la Palatul Camerei de Comerț din București pri-mul Congres al crescătorilor de albi-ne din România, înființându-se cu această ocazie Societatea Națională de Apicultură. Aceasta a reprezentat activ stupăritul românesc în activita-tea apicolă internațională prin parti-ciparea la Congresele Apimondia or-ganizate la Torino (1928), Paris (1932), Bruxelles (1935), Paris (1937), Zurich (1939).

„Asociația Crescătorilor de Albine din România reprezintă una dintre cele mai importante asociații apico-le din România și singura cu ocupare națională prin filialele profesionale existente în fiecare județ. Constituită în anul 1957, ca organizație obștească, și recunoscută oficial în 1958, Asociația Crescătorilor de Albine din România a cunoscut o dezvoltare re-marcabilă, foarte rapidă, în perioa-da următoare”, povestește Ioan Fetea – președintele ACA România (foto).

În anul 1958, Asociația Crescătorilor de Albine din România a aderat la Federația Internațională a Asociațiilor din Apicultură – APIMONDIA, iar în 1965 s-a organizat la București cel de-al XX-lea Congres International Jubiliar al Apimondia, precum și prima Expoziție-Târg Internațională de Apicultură care a dus faima api-culturii românești peste hotare. La acest Congres al Apimondia, pro-fesorul Veceslav Harnaj a fost ales președinte, conducând cu succes des-tinele federației internaționale timp de 20 de ani.

Ioan Fetea susține că înainte de 1958, anul înființării Asociației Crescătorilor de Albine din România, apicultura era dezorganizată, se realiza în mod ne-economic, dar în anii imediat urmă-tori, aceasta a cunoscut o dezvoltare deosebită.

„În perioada regimului comunist, apicultura s-a bucurat de cea mai mare dezvoltare și apreciere globa-lă. Sprijinul pentru apicultori, în acea perioadă, neimpozitarea, transportul

gratuit al stupilor în pastoral, baza meliferă asigurată și fără chimicale, biostimulatorii subvenționați, dez-voltarea sistemului de învățământ și cercetarea apicolă, sunt câteva dintre oportunitățile create pentru acest sec-tor. În schimb, perioada postdecem-bristă, pe lângă lucrurile bune – fon-duri europene și cele oferite de statul român, a adus și dezbinare, lipsă de viziune în politica agricolă, legislație neadecvată etc. Însă apicultorii sunt oameni optimiști și dragostea față de această minusculă, dar însemnată insectă – albina – ne va ține uniți și consecvenți în dezvoltarea și păstra-rea acestui sector agricol minunat”, a precizat președintele ACA România.

România Rurală – nr. 19

12

piața internă este greoaie (din cauza TVA-ului mare, a evaziunii fiscale), iar la export cerințele sunt deosebite.” Există însă și apicultori asociați, fir-me, asociații care doresc dezvoltarea tuturor membrilor și valorificarea mai eficientă a producției (deși este dificil), iar Asociația Crescătorilor de Albine din România este, din acest punct de vedere, cea mai complexă cooperativă din Uniunea Europeană și nu numai.

Asociația Crescătorilor de Albine, cea mai veche organizație profesiona-lă, a dezvoltat apicultura românească

Singura organizație profesională care funcționează și are reprezentativi-tate la nivel național este Asociația Crescătorilor de Albine din România. Înființată în anul 1958, ca asociație profesională, apolitică, ACA România a urmărit și urmărește dezvoltarea sectorului apicol național și asigura-rea unui cadru tehnico-organizatoric

„La noi, susține Ioan Fetea, spiritul latin face ca rezultatele să fie altele. Desigur, sunt și excepții și nu puține. În apicultură, după 1989, asociațiile au apărut ca ciupercile după ploa-ie. Sunt peste 300, dintre care poate unele doar pe hârtie, doar ca să fie la număr. Mirajul fondurilor naționale și europene a dus la apariția multora dintre ele. Se formează doar pentru a depune cereri pentru apicultori prin Programul Național Apicol și apoi vor dispărea odată cu dispariția fondu-rilor. Este anormală această situație, în condițiile în care în țările dezvol-tate din Uniunea Europeană există una-două, maximum trei astfel de forme asociative. Problema e că nu mai există coeziune, iar promovarea intereselor apicultorilor se face foarte greu pentru că trebuie să se țină cont de toate aceste «voci», fără a exista un principiu de reprezentativitate. Și mai este un lucru. Dacă în sectorul agricol, proprietarii pun împreună terenul, în apicultură nu se va realiza niciodată o asociere prin unirea stupinelor, iar investițiile care se fac în multe for-me asociative duc doar la procese, pentru că desfacerea produselor pe

tone de miere. „Din păcate, consumul de miere și produse bio este scăzut în România, marea majoritate a aces-tor produse luând drumul exportului. Lipsa de sprijin financiar și în acest domeniu duce la limitarea dezvoltării lui”, afirmă Ioan Fetea.

În prezent, apicultura a devenit un sec-tor interesant și performant în toate privințele. Rolul albinei în polenizare a crescut foarte mult, după ce agricul-tura industrială a distrus alți poleniza-tori; astfel a crescut și interesul pentru protejarea acestei insecte. S-a dezvol-tat în jurul ei o adevărată industrie de utilaje, de medicamente, de procesa-re, apiterapie, laboratoare de cerceta-re. Toate acestea duc la dezvoltarea în continuare a sectorului apicol.

Mirajul banilor i-a „unit” pe apicultori

Ca în orice sector al agriculturii, și în apicultură formele asociative ar trebui să fie benefice, să-și arate utilitatea în mod real. Așa se întâmplă în alte țări.

13

optim pentru desfășurarea corespun-zătoare a acestei îndeletniciri și me-serii în România. Dezvoltarea acestei Asociații, s-a făcut la nivel național, afirmă președintele ei – Ioan Fetea. „Asociația Crescătorilor de Albine din România are organizate filiale profe-sionale și societăți comerciale Apicola în toate județele. Aceasta a înființat în 1965 cel mai mare Combinat Apicol din Europa, care produce utilaje și fa-guri pentru apicultori și are un sector de produse cosmetice foarte apreciate. În 1974, ACA România a înființat actu-alul Institut de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură – ICDA București care, pe lângă cercetarea din domenii ca patologie, bază meliferă, genetică și ameliorare și tehnologie apicolă, are și un sector de producție a me-dicamentelor de uz apicol și apitera-pie. Profesorul Veceslav Harnaj, care a fost timp de 25 de ani președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România și timp de 20 de ani președintele Apimondia, este ctito-rul acestui sector în România. Mai mult, a integrat în această vastă ac-tivitate și fostul liceu apicol, prelu-at în prezent de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și care nu mai are nici o clasă de apicultură. Asociația Crescătorilor de Albine din România a fost singura formă asoci-ativă din România (până prin anul 2007) care s-a preocupat, alături de statul român, de dezvoltarea acestui sector”, a menționat Ioan Fetea.

Creșterea numărului de apicultori și a numărului de familii de albine s-a făcut treptat, dar constant. În anul 1989, România deținea un șeptel de peste 1.418.000 familii de albine. Atât familiile de albine, cât și proprieta-rii acestora aparțineau de Asociația Crescătorilor de Albine din România.

În următorii zece ani, efectivele de familii de albine au scăzut la puțin peste 600.000, din cauza lipsei po-liticilor agricole în acest sector, dar și apariției posibilităților de a obține câștiguri dintr-un comerț ilicit.

Astăzi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale raportează un efec-tiv de 1.538.908 familii de albine. Prin

urmare, după atâția ani, România și-a refăcut efectivele în apicultură.

În România, la ora actuală sunt înregistrați puțin peste 37.000 de apicultori. Aproximativ 20.000 din-tre aceștia sunt membri ACA și dețin peste 1.050.000 de familii de albine (mai mult de 75% din total).

Peste 500 de apicultori, care dețin în jur de 60.000 familii de albine, sunt înscriși în Cooperativa Albina Meliferă. Aceasta aparține Asociației Crescătorilor de Albine din România și a fost înființată pentru recunoașterea unor punctaje pe fonduri europe-ne, nerecunoscute membrilor ACA (Măsura 112 de instalare a tinerilor fermieri).

România a făcut pionie-rat în apicultură

Anual, România exportă peste jumă-tate din producția anuală de miere, susține președintele ACA. „Referitor la export, nu avem cum să influențăm prea mult prețul. Economia de piață îl stabilește în funcție de cerere și de ofertă. Seriozitatea noastră, și mai ales calitatea mierii, sunt cele care determină prețul la export. Cu toate acestea, mierea românească este plă-tită ceva mai bine datorită calității ei. La nivel intern, prețul a crescut an de an, iar în 2014 a fost un preț mulțumitor, în condițiile în care lip-sa de producție a dus la creșterea prețului. Ciudat, dar adevărat, deși România are excedent de miere, între

România Rurală – nr. 19

14

multe altele la nivel județean. În anul 2006, Parlamentul României a votat Legea 509, care prevedea introduce-rea mierii în școli, alături de lapte și corn, tocmai pentru a crește popula-ritatea acestui produs natural și să-nătos. Legea nu s-a aplicat însă și a fost abrogată anul trecut. Am reali-zat și un spot publicitar non-comer-cial cu avizul MADR, al Ministerului Sănătății, pe care nicio televiziune nu vrea să-l preia. Avem, de asemenea, o revistă proprie – România Apicolă – care apare lunar de peste 35 de ani și în care, pe lângă articole despre tehnologie, patologie apicolă și bază meliferă, promovarea produselor api-cole ocupă un loc de cinste. Credem că acest sector ar trebui ajutat mai mult, nu numai de către Asociația Crescătorilor de Albine din România, dar și de alții”, a punctat Ioan Fetea.

Aderarea României la Uniunea Europeană a adus în fața apicultori-lor o serie de reglementări privind nor-mele sanitar-veterinare și calitatea produselor. Interdicția folosirii anti-bioticelor și a altor substanțe chimice în tratamentele familiilor de albine, a organismelor modificate genetic și așa mai departe, au fost câteva provocări pe care apicultorii le-au înțeles; din acest punct de vedere, lucrurile s-au așezat repede și calitatea produselor nu a avut de suferit. „România are apicultori cu o pregătire profesională desăvârșită, care se adaptează sau fac eforturi de adaptare la toate cerințele sanitar-veterinare, scopul nostru fi-ind de a aduce în fața consumatorului produse naturale, curate, de calitate, respectând toate rigorile legislative”, a adăugat Ioan Fetea. El a ținut să spe-cifice că în condițiile actuale, când cri-za economică a creat mari probleme în lume și la noi, interesul pentru apicul-tură este enorm. Cererea tot mai mare de produse naturale, sprijinul finan-ciar alocat pentru agricultură și api-cultură, recunoașterea totală a rolului albinei în păstrarea unui mediu curat și a biodiversității, fascinația organi-zării și activității în stup sunt câteva dintre premisele care vor asigura în continuare o perspectivă bună și sigu-ră pentru dezvoltarea acestui sector.

de familii de albine. Deși producem anual peste 20.000 tone de miere, iar mierea românească este medalia-tă de peste 40 de ani la toate târguri-le internaționale, consumul pe cap de locuitor se situează undeva între 400-500 grame, unul din ultimele locuri din Uniunea Europeană.

ACA România încearcă, ce-i drept modest, să promoveze atât mierea, cât și celelalte produse ale stupului. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (ICDA), unitate a Asociației Crescătorilor de Albine din România, promovează și utilizează toate produsele stupului într-o gamă vastă de produse apiterapeutice.

„România a făcut pionierat în apicul-tură. Organizăm anual, la București, două târguri naționale apicole și

10-15% din mierea consumată într-un an se importă. Problema e că se importă uneori «surogate» de mie-re, din țări extra-comunitare, fără a fi luate măsuri de taxare și protejare a produsului autohton. Acest lucru nu face decât să crească presiunea asupra prețului intern, mierea fiind plătită mult sub prețul cheltuielilor, dar mai ales sub valoarea sa biolo-gică. Necunoașterea proprietăților mierii de către mulți consumatori, a faptului că mierea naturală cristali-zează, constituie azi factori care fac ca acest consum de miere în România să fie încă foarte redus”, a adăugat Ioan Fetea.

Deși România este o țară cu tradiție în creșterea albinelor, deși țara noas-tră se situează pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul

15

asociație a apicultorilor, înființată cu un secol în urmă, a devenit în mod le-gal Asociația Crescătorilor de Albine din România, cea mai mare asociație profesională, apolitică și non-profit din țară, cu un număr foarte mare de membri pentru că i-a avut pe aproa-pe toți apicultorii țării, care s-a gândit

Cristina Mateescu: Este o istorie mai lungă. Apicultura pe teritoriul car-pato-danubiano-pontic este tradiție. Se vorbește din scrierile istorice că nu se putea trece peste Dunăre din cauza mulțimii albinelor.

Prin 1958, ceea ce cândva a fost o

Un institut de cercetare privat

Se știe că apicultura este o înde-letnicire milenară. Când a luat ființă Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură și de ce a fost nevoie de un institut?

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură reprezintă rezultatul mai multor sisteme de organizare pe care cercetarea apicolă le-a cunoscut de-a lungul evoluției sale.

Prima instituție de profil în cercetarea apicolă românească s-a înființat în anul 1930, în cadrul Institutului Național de Zootehnie din București. Apoi, în anul 1957 s-a înființat Stațiunea Centrală de Apicultură și Sericicultură, aceasta fiind rezultatul unificării celor două domenii de activitate - api-cultura și sericicultura - într-o singură instituție, care funcționau deja în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice. În 1971, în cadrul Asociației Crescătorilor de Albine din România s-a înființat un Centru de Studii, Proiectare și Învățământ Apicol.

Cel mai important moment în cercetarea apicolă românească s-a înregistrat în iunie 1974 când s-a înființat Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură, reunind Stațiunea Centrală pentru Apicultură și Sericicultură cu Centrul de studii, proiectare și învățământ apicol ce aparținea Asociației Crescătorilor de Albine din România. Acest moment istoric se datorează pro-fesorului Veceslav Harnaj (1917-1988), președinte al APIMONDIA (1965-1985) și al Asociației Crescătorilor de Albine din România (1957-1982).

Funcționând într-o clădire nouă, aparținând ACA România, dotată cu o bază materială foarte bună și echipe de cercetători de înaltă valoare, ICP Apicultură a devenit în scurt timp un institut de referință în diverse specialități apicole, cu o activitate științifică complexă.

Activitatea de cercetare a fost structurată pe subdomenii, asemănător struc-turii organizaționale a APIMONDIA: Genetica și ameliorarea albinelor; Tehnologii apicole; Resurse melifere și polenizare; Chimia și tehnologia pro-duselor apicole; Apiterapie; Patologie apicolă.

În anul 1997, pe fondul noii legislații apărute și a transformărilor din sistemul economic și de cercetare românesc, ICP Apicultură a devenit SC Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură SA, unitate de cercetare-dezvoltare de drept privat, aparținând Asociației Crescătorilor de Albine din România, structura și obiectivele acestuia rămânând neschimbate.

Cercetarea, baza dezvoltării apiculturii româneștiDr. Bioch. Cristina Mateescu, director general al Institutului de Cercetare–Dezvoltare pentru Apicultură

România Rurală – nr. 19

16

Așadar, ideea a fost ca institu-tul să se ocupe în primul rând de sănătatea albinelor, dar și de valorificarea producției sau de cercetarea acelor valențe pe care le descoperim la miere.

Cristina Mateescu: Și nu numai, pentru că, vedeți dumneavoastră, institutul are o paletă foarte lar-gă de activități. Apicultura impli-că foarte mult, pe de-o parte albi-na în sine, deci, genetica, biologia ei, apoi intervenții în tehnologia de întreținere a acestor albine, apoi să-i găsim sursele cele mai valoroase de cules ca să avem miere, deci, resur-se melifere, surse de hrană, de polen pentru ele și bineînțeles, să asigu-răm polenizarea culturilor. Apoi, de ce facem apicultură dacă nu pentru

să le vină în întâmpinare răspunzând cerințelor acestora. Așa s-a născut din 1965, cu ocazia celui de-al 20-lea Congres Internațional de Apicultură Apimondia care s-a ținut la București, complexul apicol actual, fostul combi-nat apicol. După aceea, văzând cererile apicultorilor și dezvoltarea apiculturii care era foarte rapidă, a fost necesar să se caute soluții la probleme grave cum erau, de exemplu, sănătatea albi-nelor, confruntarea apicultorilor cu o serie de alte afecțiuni mai puțin cunos-cute până atunci sau care deveniseră mai agresive. Astfel, a fost necesară înființarea Institutului de Cercetare pentru Apicultură. Inițial s-a numit Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură, devenind ulterior Institut de Cercetare-Dezvoltare pen-tru Apicultură.

a obține produse apicole. De aceea, a fost necesară o valorificare a pro-duselor stupului pentru sănătate și alimentație, denumită astăzi apitera-pie, care de altfel a și marcat puțin is-toria lumii. Mă refer la faptul că încă din 1974, chiar dacă nu a aparținut inițial institutului, ci de-abia din 1977, profesorul Vaceslav Harnaj, o legendă a apiculturii mondiale, a cre-at primul centru medical de apitera-pie din lume, unde s-au făcut tot felul de studii clinice pentru a descoperi efectele produselor stupului asupra sănătății omului.

La baza creării acestui institut au stat principiile comisiilor perma-nente științifice ale Apimondia, care este Federația Internațională a Asociațiilor de Apicultură, de

17

protozoarul care se cheamă nosema. Și aici s-au perfecționat: dacă la înce-put erau nosema apis, acum ne con-fruntăm cu un alt protozoar care este nosema ceranae, venit probabil tot de pe meleaguri asiatice și trebuie să fa-cem față acestei situații. Protofil este unul dintre aceste produse, de aseme-nea cu autorizație de comercializare. Rezultatele pe care le obțin apiculto-rii sunt foarte bune, dovadă fiind și cererea foarte mare care a crescut an de an pentru tratamentul natural al familiilor de albine.

Sigur că nu ne oprim aici. Există și alte boli, există boli bacteriene, boli infecto-contagioase. Avem proiecte de cercetare în derulare care au ca scop tocmai găsirea unor remedii cât mai naturale cu putință pentru a asigura calitatea produselor apicole.

Aminteați faptul că institutul a fost creat și pentru a dezvolta tehnologii.

Cristina Mateescu: Sigur. S-au cre-at tot felul de tehnologii, noi modele de stupi, noi modele de rame colectoare pentru propolis, pentru polen, diferite

unde nu era periculoasă pentru albina locală. Ajungând în Europa a deve-nit varroa jacobsoni, un acarian care afectează albina adultă și puietul și în felul acesta a trebuit să găsim un mij-loc de a-l combate. Agresivitatea aces-tui acarian a crescut atât de tare încât nu se mai numește varroa jacobsoni, ci varroa destructor. Institutul nos-tru a dezvoltat două medicamente pe baza unor principii active care în mod normal sunt cotate ca pesticide, însă acestea sunt substanțe active pentru tratamentul bolii și se pare că cererea apicultorilor arată faptul că se obțin rezultate foarte bune. Apicultorii au încredere în aceste produse pe care le folosesc de foarte multă vreme, iar ceea ce ne bucură extraordinar de tare este că acarianul nu a căpătat toleranță la acest produs.

De asemenea, știind că în tratamentul unor boli bacteriene sau create de pro-tozoare nu este voie să se folosească antibiotice pentru că acestea se regă-sesc în miere, fapt ce depreciază cali-tatea ei, am creat un produs pe bază de plante, poate printre foarte puținele din lume, care asigură sănătatea al-binelor atât din punct de vedere al imunității, dar și pentru a combate

altfel singura federație care se ocu-pă de o insectă. Nu există o federație internațională a calului sau a vacii, dar la albine există. Există o strânsă legătură între apicultorii din lume, fiecare cu problemele lor, există un mare schimb de informații care a aju-tat foarte mult și s-a ajuns la conclu-zia că este imperios necesară crearea și dezvoltarea unui institut apicol.La ora actuală, pornind de la niște studii pilot în faze pilot, rezultate în urma cercetărilor, s-au creat o serie de produse medicamentoase care în acest moment au autorizație de co-mercializare, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură deținând și certificatul de bună prac-tică, de fabricație GMP pentru aceste medicamente de uz veterinar.

În ce privește sănătatea albine-lor, cu ce se confruntă azi api-cultorii și ce face în acest sens institutul pe care-l conduceți?

Cristina Mateescu: Principala boa-lă care la ora actuală a devenit un fla-gel mondial este varooza, care inițial a pătruns în Europa, plecând pe la în-ceputul secolului XX din Insula Java,

România Rurală – nr. 19

18

de matcă - corect spus lăptișor pen-tru matcă - al păsturii, al veninului de albine. Mai corect, veninul ar tre-bui numit apitoxină pentru că nu este venin decât atunci când este în cor-pul albinei. De-a lungul timpului, am reușit să punem la punct, în cadrul institutului, o serie de formule ale unui unguent și apoi un liniment pe bază de venin de albine. Este o cinste pentru institut, cât și pentru Agenția Medicamentului că a recunoscut proprietățile antiinflamatorii, antire-umatismale ale acestui venin de albi-ne. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură este recunoscut la nivelul Comitetului Național Tehnic pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului și împreună lu-crăm pentru a definitiva niște legi care să pună în valoare produsele apicole.

ICDA, un model în afara granițelor țării

Referitor la rezultatele cercetării în acest domeniu, unde se situ-ează ICDA în raport cu cerceta-rea pentru apicultură din lume?

Au fost o serie de formule care rezistă de-a lungul timpului, formule de pro-duse care inițial au fost medicamente și care, prin noua legislație au devenit suplimente alimentare. Putem spu-ne cu mândrie că în acest domeniu România a făcut un pas înainte, în sen-sul recunoașterii propolisului ca me-dicament, sub două forme de prezen-tare, respectiv tinctură și supozitoare. Institutul nostru deține autorizația de punere pe piață pentru două medica-mente naturale pe bază de propolis.

Este un rezultat care poate fi extra-polat la nivel mondial, pentru că știți foarte bine că legislația în domeniu este foarte severă. Molecula chimică este mult mai acceptată, mai agrea-tă pentru că este reproductibilă prin sinteză, în timp ce un produs natu-ral are variațiile lui. Din acest mo-tiv, zic eu, este un mare merit al specialiștilor din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului care chiar au luat în calcul rezultatele ce pot fi obținute cu acest produs. Aș merge mai departe pentru a spune că valori-ficăm potențialul și altor produse cum este cazul polenului, al lăptișorului

modele care în timp nu au făcut decât să-l ajute pe apicultor să obțină mai re-pede producția. Cu timpul au fost puse în valoare și alte produse ale stupului decât cele cunoscute, cea mai mare speranță pentru viitor fiind propolisul. Se vorbește foarte mult despre propo-lis, foarte multă lume este tentată să recomande. În medicină se spune că există boli și pacienți. Bolile se ma-nifestă diferit, fiecare pacient are un anume sistem imunitar care tolerea-ză sau nu o anumită medicație. Ceea ce i se potrivește unuia nu este valabil pentru altul. De aceea suntem diferiți. Din acest motiv am creat un Centru medical de apiterapie, tocmai pentru a pune bazele științifice ale folosirii acestor produse ale stupului pentru sănătatea umană.

Foarte important pentru institu-tul nostru a fost acest colectiv de cercetare privind sănătatea omu-lui și alimentația sa. S-au studiat proprietățile fizico-chimice farma-cologice ale propolisului, cu spriji-nul medicilor din centrul medical, al farmaciștilor, biochimiștilor, biolo-gilor care au lucrat în acest colectiv.

19

obținute grație polenizării cu albine. Este vorba de legume, de fructe, de culturile de câmp, cu care noi ne hră-nim. Pe de-o parte cultura se dezvoltă, trebuie să-i ajutăm pe cei din vegetal, dar pe de altă parte suntem afectați noi pentru că albina este expusă unor noxe, pentru că protejând planta ajun-gem să nu mai protejăm albina.

Apis Mellifera Carpatica, albina autohtonă trebuie păstrată

Să discutăm și despre ceea ce în-seamnă genetica și ameliorarea în acest domeniu.

Cristina Mateescu: Datorită pro-gramelor naționale apicole care au fost implementate, deja derulăm cel de-al treilea Program Național Apicol cu fonduri europene și fonduri naționale. Apicultura s-a dezvoltat, în sensul că apicultorii au beneficiat de creșterea posibilităților de a achiziționa fami-lii de albine, mătci selecționate. Țin să menționez că ocupându-ne de al-bină suntem deținătorii certificatului

Cristina Mateescu: Există stațiuni de cercetare, desigur, în diferi-te colțuri ale lumii. Am putea spu-ne că după modelul nostru s-a cre-at Institutul Național din Franța, cu care, de altfel, am avut și o colabora-re foarte fructuoasă. Undeva aproape de coasta Atlanticului, la Rochelle, am avut un studiu foarte important care privea utilitatea diferitelor spe-cii de polen și accesibilitatea acesto-ra pentru albine, în sensul că multe specii de polen cu potențial terapeutic ar putea ajuta albina, asigurându-i o stare de imunitate foarte bună, care să o facă să reziste la diferite boli. Sigur că mai există stațiuni de cer-cetare specializate în produse apicole undeva în Elveția, mai există un cen-tru de cercetări în Polonia, dar care se raportează strict la câteva dome-nii din cadrul apiculturii, cum ar fi terminologie sau genetică și ameli-orare. Ceea ce s-a creat la institutul nostru prin profesorul Harnaj a fost tocmai o chintesență a ceea ce poa-te să însemne apicultura cu toate as-pectele ei, pornind de la grija față de mica insectă și până la valorificarea producției ei.

Ați amintit rezultatele, ne-ați dat și exemple. Ați reușit să valorificați aceste exemple și pe plan internațional?

Cristina Mateescu: Din doi în doi ani, România este prezentă la toate congresele internaționale ale Apimondia și multe dintre rezultate-le cercetărilor științifice au fost publi-cate în reviste de specialitate, reviste cotate, iar noi, cercetătorii am trecut toți prin același purgatoriu al certifi-cării noastre ca cercetători științifici. Da, poate ceea ce este important este că suntem un institut privat. Noi aparținem Asociației Crescătorilor de Albine, așa am fost creați de la bun început și am rezistat chiar așa-ziselor intemperii comuniste sau soci-aliste. Lucrurile au funcționat corect. O importanță majoră o acordăm va-lorificării resurselor nectaro-poleni-fere de la noi și asigurării polenizării culturilor cu ajutorul albinelor. Există tendința de a aduce noi specii, unele sunt autofertile, autopolenizante, al-bina nu mai are atât de multă resursă de polen. Să nu uităm că o treime din alimentele pe care le consumăm sunt

România Rurală – nr. 19

20

de mătci de elită numărul 1 și singu-rul din România. Deci, institutul are stațiuni de creștere de mătci pe diferite ecotipuri găsite în țară și este princi-palul furnizor pentru regine de elită atât pentru cei care au nevoie să-și creeze stupină de multiplicare, cât și pentru apicultorii care au nevoie să-și înlocuiască reginele.

Programele naționale apicole care se derulează au un efect benefic asupra apiculturii, alături de celelalte pro-grame de dezvoltare rurală. Mă refer la cele două măsuri pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru fermele de semi-subzistență, care au stimulat api-cultorii să-și creeze stupine cu efective bune și sănătoase, mai ales că au parte și de ajutor pentru a păstra sănătatea albinelor, una dintre măsuri fiind cea de protecție împotriva varoozei. Toate medicamentele anti varroa au fost de-contate, chiar și suplimentele nutritive care conduceau la o mai bună stare de imunitate, deci de rezistență a familii-lor de albine împotriva varoozei. Ceea ce este iar îmbucurător și ține până la urmă de protecția consumatorului

a fost o altă măsură de sprijin, aceea legată de calitatea mierii, în sensul că se decontează apicultorului un buletin de analiză cu cinci parametri esențiali pentru a-și putea vinde mierea în piață sau în altă parte. Este un lucru foarte bun și acesta.

Faceți cercetare și pe partea de genetică și ameliorare a mătcii. Care sunt albinele care se pre-tează condițiilor climatice din țara noastră?

Cristina Mateescu: Preocuparea noastră este tocmai de a păstra fon-dul genetic autohton, cel mai bine adaptat la condițiile pedoclimatice și de floră de pe acest teritoriu. S-a în-cercat de-a lungul timpului să se adu-că în buzunar orice fel de cutiuță, cu o matcă italiană, cu o matcă caucazi-ană, dar cel mai rău a fost introduce-rea unor hibrizi din dorința de a face producții zise explozive. Este vor-ba de hibridul buckfast, care doar în primul an dă rezultate, după care nu mai poate fi multiplicat și atunci este un lucru destul de greu de menținut.

Ei bine, noi am încercat și la nivelul Asociației Crescătorilor de Albine, dar și la nivelul institutului nostru să sen-sibilizăm și Ministerul Agriculturii tocmai pentru a oferi protecție albi-nei autohtone, așa cum și slovenii au reușit să-și păstreze albina Carnica. Noi avem aici Apis Mellifera Carpatica. Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie ne-a acor-dat cu ani în urmă certificatul numă-rul unu de matcă de elită, noi asigurând mătcile pentru diferite zone ale țării care au ecotipuri specifice. Este vorba de ecotipul de podișul Moldovei — la Iași avem o stație zonală de creștere a mătcilor — apoi de ecotipul specific Deltei Dunării și zonei Luncii Dunării, la Bididia la Tulcea, apoi avem albina de deal-munte, zona Cislău și undeva lân-gă Buzău, la Florica, și mai avem albina noastră de stepă, din Bărăgan, la pa-tru stupine din zona Băneasa și Moara Vlăsiei. Fiecare dintre aceste stupine are apicultori certificați și cercetători științifici care au grijă să ofere mătci de foarte bună calitate pentru ca în țara asta să se mai păstreze această rasă autohtonă — Apis Mellifera Carpatica.

21

cu alte specii de albine, de asigurarea alimentației corecte a albinelor, a igi-enei și stării lor de sănătate pentru a obține produse de bună calitate care pot fi verificate.

Ați scos un ghid de bune practici.

Cristina Mateescu: Meseria de api-cultor este recunoscută și, ca atare, in-stitutul nostru este autorizat să orga-nizeze cursuri de specialitate pentru profesia de apicultor. Sigur că tot know-how-ul cercetătorilor noștri a fost pus, pentru a veni în sprijinul apicultori-lor, între coperțile acestei cărți care se numește „Manualul cursantului”, din care el își poate lua toate datele nece-sare din punct de vedere științific, dar și sfaturile practice care se regăsesc în Manualul Apicultorului, publicat de-a lungul timpului de către ACA.

stupului și neproducând nimic, sunt eliminați.

Ghid de bună practică în apicultură

Apicultura românească, api-cultorii români au toate date-le necesare pentru a face față concurenței?

Cristina Mateescu: S-au luat fon-duri europene în apicultură, ceea ce arată interesul apicultorului de a se dezvolta. Membrii Asociației Crescătorilor de Albine împreună cu specialiștii noștri din institut participă la toate conferințele, unde apicultorii sunt instruiți, le sunt expuse o serie de probleme legate de fiecare speci-alitate, de biologia albinei, de preve-nirea încrucișării albinelor noastre

V-aș ruga să dezvoltăm puțin partea de organizare a stupului.

Cristina Mateescu: Sarcinile într-un stup sunt extrem de bine de-finite și fiecare generație de albine, din momentul în care iese din ou și până când moare, îndeplinește o anume activitate, de aceea niciodată lucru-rile nu se vor suprapune și stupul va funcționa întotdeauna. Există o regi-nă, o matcă, singura femelă care poate depune ouă din care pot ieși indivizi. Această matcă sau regină trăiește cel mai mult. Ea poate ajunge până la pa-tru ani de viață, în timp ce o mică albi-nă lucrătoare trăiește în sezonul activ cam 40 de zile. Misterul vieții lungi a reginei este hrănirea în exclusivi-tate cu lăptișor pentru matcă, de aia i-am spus pentru matcă, gândindu-ne și la denumirea din limba engleză sau franceză, royal jelly, deci, jeleu regal. Într-adevăr, este hrană rega-lă, are o compoziție extraordinară ce prelungește viața, motiv pentru care la un anumit moment s-a și crezut că s-a descoperit elixirul tinereții fără bătrânețe. Prin anii ‚50, pacient a fost însuși Papa Pius al 12-lea, care, bolnav fiind, a consumat lăptișor de matcă și și-a recuperat sănătatea la o vârstă înaintată. Este adevărat că toate lu-crurile trebuie luate cu măsură pen-tru că acest gel super concentrat are în el o serie de compuși care pot con-duce la anumite tulburări hormonale, deci, acest produs trebuie consumat în dozele recomandate. Este un produs delicat și foarte concentrat în princi-pii active. Să revenim la organizare. Albinele foarte tinere — doicile, au ro-lul să producă lăptișorul pentru matcă, cu glandele lor, doicile hrănind matca. Au îmbătrânit și devin culegătoare, sau devin apărătoare ale stupului ori cercetași. Când ajung la bătrânețe, si-gur că nu mai pot să facă față și atunci rămân pe lângă stupi, dar construiesc. Încep să construiască fagurii de ceară pentru că atunci sunt active glandele lor ceriere. Vedeți cât de bine este or-ganizată societatea. Este o societate de amazoane, trebuie să recunoaștem, pentru că trântorii care sunt depuși ca ou tot de către regină sunt folosiți doar pentru a asigura împerecherea mătcii, după care, devenind un consumator al

România Rurală – nr. 19

22

tei sau alte flori, plante medicinale pot conține pe ele acest clostridium botuli-num. Acești pori se pot afla și în aspi-ratorul de praf sau în praful din casă. Incriminarea mierii este o problemă care ridică foarte mari semne de în-trebare, pentru că cel puțin la nivelul țării noastre nu cred că am auzit de un raport care să ateste faptul că mierea este cea vinovată de apariția botulis-mului infantil.

Polenul este un alt produs care stă la baza dezvoltării familiei de albine. Fără polen albinele nu pot produce lăptișor de matcă, nici ceară și nici venin. Este alimentul proteic de bază, este dacă vreți esențial pentru sănăta-tea ficatului, pentru că el conține toți aminoacizii esențiali și neesențiali de care organismul are nevoie. Polenul conține fibră vegetală naturală, puțin diferită de fibra celulozică, este vorba de amidon, considerat a fi o fibră a vi-itorului. Să nu uităm că polenul este gametofitul masculin și poate ajuta bărbații după vârsta de 50 de ani, fi-ind recomandat în alimentația lor toc-mai pentru a preveni instalarea unor

o produce, de aceea avem „Ghidul de bune practici”, ca să-i învățăm pe api-cultori cum să producă mierea, în ce condiții, cât de igienic. Dacă nu o supra-expun, dacă nu o depozitează în locuri improprii, mierea este bună pentru a asigura o funcționare corectă a siste-mului cardio-vascular. Mierea este, de asemenea, un bun suport pentru sănă-tatea hepatică, ajută copiii în creșterea staturo-ponderală, ajută la asimilarea mai facilă a calciului la nivelul siste-mului osos, este -dacă vreți- cel mai bun laxativ natural, deoarece conține fructoză. Există încă o controversă care reprezintă pentru mine una dintre pro-vocările la nivelul Comisiei de apitera-pie Apimondia, al cărei vicepreședinte sunt, tocmai de a demonstra omenirii că problema botulismului infantil pro-dus de miere la sugari este o chestiu-ne care ține strict de regulile de igie-nă ce sunt respectate de apicultori și nu de faptul că mierea ar conține ne-apărat prin ea însăși pori de acest mi-crob. Deci, toată problema este legată strict de igienă, iar ceea ce trebuie să amintim e că lucrările de specialita-te menționează faptul că și florile de

O altă contribuție a institutului, alături de Asociația Crescătorilor de Albine, a fost ca prin specialiștii noștri să punem la punct „Ghidul de bună practică în apicultură”. Încercăm să facem tot ce ne stă în putință să venim cu produse noi în sprijinul apicultorilor, pentru a le facilita activitatea, dar și în sprijinul albinelor, care trebuie să fie sănătoase, productive, blânde și liniștite, cum este albina românească.

Produsele apicole și bene-ficiile lor

La final, să vorbim și despre api-terapie, despre produsele apicole și beneficiile lor.

Cristina Mateescu: Este un subiect greu de tratat în câteva cuvinte, dar în linii generale, trebuie să spunem cam la ce s-a dovedit a fi bun fiecare pro-dus apicol folosit ca materie primă în diferite combinații. Să pornim de la antica miere, cel mai vechi dulce des-coperit de om pe acest pământ. Mierea ține de apicultor și de tehnica lui de a

23

vitamine ale grupului B, nu există vi-tamină a grupului B care să lipsească din compoziția lăptișorului. De aceea, este util în stările de carență de vitami-ne sau în afecțiuni cum este retardul în dezvoltarea neuro-psihomotorie a copiilor. Este un neuro-transmițător extrem de important deoarece conține acetilcolină, conține aminoacizi și pro-teine care ajută la refacerea celulei he-patice, este adjuvant în afecțiuni - tul-burări de dinamică sexuală, datorită conținutului în precursori hormonali. Lăptișorul de matcă este foarte bun pentru prevenirea osteoporozei, de-oarece așa cum am menționat ajută la asimilarea calciului, la nivelul țesutului osos.

Veninul de albine și-a dovedit și el efi-cacitatea în sănătatea oamenilor da-torită acțiunii antiinflamatorie. Este foarte util în toate artritele reumatoide chiar și în scleroza multiplă care este din ce în ce mai frecventă din cauza intoxicărilor organismului nostru de-a lungul timpului cu tot felul de compo-nente chimice. Sunt din ce în ce mai multe cazuri de tineri care prezintă

afecțiuni, cum ar fi inflamația glan-dei prostatei.

Un alt produs de colectură, pe care al-bina îl recoltează din mediu, este pro-polisul, care poate reprezenta o mare speranță pentru viitorul sănătății noas-tre naturale. Propolisul este un ames-tec de rășini care oferă organismului nostru proprietăți antioxidante deose-bite. Se merge acum pe resveratrol, pe tot felul de antioxidanți. Ei bine, pro-polisul conține foarte mulți polifenoli. Propolisul este un imunomodulator deosebit, ajutând sistemul imunitar, oferind suport pentru pacienții care sunt supuși la radio sau chimioterapii în cancer, nemaivorbind de acțiunea sa antitumorală. Vorbim apoi despre sis-temul cardio-vascular pe care îl ajută foarte mult. Este util în afecțiunile he-patice și se dovedește destul de eficient împotriva hepatitelor, iar lista poate continua.

Vorbim apoi de produse care sunt pro-prii albinelor, produsele de secreție, am menționat lăptișorul pentru mat-că, care este un adevărat cocktail de

această leuconevraxită, adică o demie-linizare la nivelul țesutului nervos cen-tral și asupra căruia veninul de albine poate contribui foarte mult, mai ales în stadiile incipiente. Evident, cu o terapie combinată cu fitoterapie și cu alte pro-duse ale stupului. Se poate merge din ce în ce mai mult și pe ideea de utilizare a veninului în afecțiunea canceroasă, poate chiar și în cosmetică, pentru a îndepărta ridurile – dar aici aș avea o oarecare rezervă, pentru că tenul este destul de sensibil, iar veninul de albine sau apitoxina este destul de agresivă.

Mai sunt produsele derivate, este vor-ba de păstură sau de pâinea albinelor, este vorba de polenul depozitat ca re-zervă de către albine. Există și un alt produs al stupului, puietul de trântor din care s-a creat extractul de larve de trântori — Apilarnil, pe care l-a desco-perit și l-a înregistrat un vechi apicul-tor, Nicolae Ilieșu.

Să nu uităm ceara, fără de care indus-tria electronică, electrotehnică, far-maceutică și cosmetică nu ar putea să existe.

România Rurală – nr. 19

24

Mihai Cătălin Giurgilă este un apicul-tor originar din satul Adjudeni, comu-na Tămășeni, județul Neamț. Deși ni-meni din familia sa nu a practicat vre-odată apicultura, destul de rar întâl-nită în satul său natal, s-a îndrăgostit iremediabil de ea.

„Dragostea față de albine am pre-luat-o sau mi-am însușit-o de la învățătorul din satul meu natal, dar

O iubire din copilărie a devenit o afacere profitabilă la maturitate

și de la un alt bătrân, dintr-un sat ve-cin. Mi-a fost drag să văd la ei în gră-dină, în curte, albine și m-am ținut de ei până ce m-au inițiat cât de cât, încă de pe la vârsta de 12-13 ani. Părinții mei nu au avut stupi, dar eu, umblând prin preajma casei învățătorului, ră-mâneam fascinat de cum lucra dânsul acolo, cum scotea ramele din stupi, cum se uita și verifica. De multe ori rămâneam ore în șir lipit de gardul lui și îl întrebam pe învățător diferite lucruri”, ne-a povestit Mihai Cătălin Giurgilă.

Primul stup, cumpărat cu banii din alocație

Încântat de tot ce aflase, i-a cerut ma-mei să îi cumpere albine, dar cum mai avea patru frați și veniturile familiei nu erau foarte mari, visul său nu s-a putut concretiza. Totuși, mama sa l-a îndrumat să meargă și să învețe mai multe de la domnul învățător. „M-am

dus la domnul învățător și i-am zis că îmi sunt dragi albinele și că vreau să fac această meserie și să învăț pen-tru mine. Apoi, domnul învățător m-a chemat iarna la el acasă, mi-a dăruit o carte din bibliotecă și mi-a zis să o citesc, iar la primăvară să merg din

Apicultura se poate învăța în cele mai mici detalii și poa-te deveni un stil de viață. Cel puțin asta ne-a spus Mihai Cătălin Giurgilă, din Târgu-Frumos - județul Iași, care a pornit de la zero, iar în prezent are o afacere prospe-ră, derulează proiecte europe-ne și îi învață pe alții tainele apiculturii.

Oameni

25

nou la el ca să-mi predea o lecție în stupină. Tot atunci, ca să-mi atragă curiozitatea, m-a dus în grădină, a luat un furtun și l-a băgat pe urdiniș, la stup, și am ascultat cum iernau al-binele. Aceea a fost prima lecție”, își amintește tânărul apicultor, în vârstă de 34 de ani. Tot atunci a aflat că dacă zumzetul este ca un sunet de frunze înseamnă că albinele suferă de ceva, iar dacă se aude un bâzâit puternic și scurt, înseamnă că modul de iernare decurge normal. Chiar dacă la început nu distingea diferențele, muzica mi-cilor vietăți l-a încântat și a învățat în timp să le distingă sunetele.

Primul stup l-a achiziționat din alocația de elev, iar în primul an i-au murit toate albinele. Nu s-a descurajat și a mers mai departe. „Am început de la 1-2 stupi. În primul an mi-au mu-rit pentru că așa se întâmplă, dar nu m-am dezamăgit. Pe vremea aceea un stup era 80.000 de lei vechi”, spune Mihai Cătălin Giurgilă.

De atunci a avut mereu 10 – 30 de stu-pi în grădina părintească, chiar și când a plecat la școală la Iași, unde a ab-solvit cursurile Școlii Profesionale cu specializarea Lăcătuș Mecanic și ale Liceului Mecanic Nicolina.

Albinărit îmbinat cu muzică

Tot la Iași a absolvit și Școala parti-culară de cântăreți „Sfânta Cecilia“, Școala de Arte Populare din Iași, secția canto, dar și diverse cursuri de apicultură organizate de Institutul de Cercetare Apicolă Poeni, precum și unul organizat, la Iași, de Ministerul Agriculturii, desfășurat pe o perioa-dă de 6 luni. „Armonia dintre mine și albine se realizează și prin cântec. Ambele sunt o artă. Dacă nu iubești albina, nu îți aduce nici satisfacție și nu îți dă nici venit. Dacă îți este drag de albine și le îngrijești cu drag și dacă le dai ceea ce au nevoie, nu se poate să nu te răsplătească. În schimb, trebuie să fii foarte atent, foarte serios, pentru că apicultura nu suferă amânare. Albina trebuie îngrijită la timp, cu dragoste și cu pri-cepere. Tot timpul trebuie să te do-cumentezi, să citești. Apicultura nu se mai face ca pe vremea bunicilor și acum au apărut tehnologii noi”, ne zice zâmbind apicultorul, care susține că are două meserii — cea de apicultor și cea de cantor și organist la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton” din Târgu Frumos.

Blog pentru albine

Tânărul a lucrat și peste graniță, tot în domeniul apicol și s-a întors în țară cu informații suplimentare. Acum, el este cel care îi ajută pe viitorii apicul-tori, iar pe lângă sfaturi a dăruit și 30 de familii de albine. Informații oferă și prin intermediul blogului său per-sonal, Totul despre apicultură: http://apicultorii.blogspot.ro/. „În jurul meu se învârt foarte mulți tineri pe care i-am mai ajutat, le-am mai dat fami-lii de albine și prima întrebare a lor este despre cât dă un stup. Eu le zic să întrebe prima dată cum se îngrijește ca să se obțină performanță. Un stup bun trebuie să dea cam 24 de kilogra-me de miere, dacă este o familie bună. Dacă te ocupi și cu colectarea polenu-lui, a propolisului, sunt multe lucruri care aduc bani din apicultură, dar noi, cei care facem apicultură pasto-rală, ne axăm foarte mult pe miere, produsul finit“, a precizat apicultorul.

Afacere prosperă cu bani de la UE

În prezent, apicultorul practică stu-păritul staționar și, ocazional, pe

România Rurală – nr. 19

26

cel de tip pastoral. Tipul de stup fo-losit este cel de tip orizontal cu 18 rame, dar deține și 10 familii în stu-pi verticali cu magazin. „Foarte că-utat este materialul genetic, adică să vindem mătci, familii de albine. Prin asta se fac bani foarte frumoși, iar cu ajutorul Uniunii Europene și al statului român am reușit să mai creștem puțin. Fondurile europe-ne dezvoltă apicultura româneas-că“, declară Mihai Cătălin Giurgilă, care a realizat proiecte prin Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri și Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență.

Astfel, a plecat de la 77 de familii de albine și a ajuns la 165 de familii, din care a mai vândut, pentru că toamna, spune el, preferă să le unifice pentru a nu întâmpina riscuri pe perioada iernării.

Accesarea fondurilor europene nu a fost chiar ușoară, dar nu s-a lăsat până nu a depus proiectele pentru accesarea

celor două măsuri: „După ce am ter-minat școala, am venit în zonă și mi-am luat un teren în arendă, unde mi-am amplasat stupina. Când am auzit că se vor da aceste fonduri europene, am început să facem demersuri ca să le accesez. Era foarte greu la înce-put, pentru că am fost în prima sau a doua sesiune și nu era nimic clar, nu se știa ce se va întâmpla. Când um-blam cu dosarele de la primărie, mă alungau că cică nu îmi dă nimeni bani degeaba. Atunci nu m-am descurajat și am luptat împreună cu un prieten de la Iași, care este medic veterinar“, povestește tânărul apicultor.

Din banii obținuți prin aceste finanțări și-a cumpărat 5000 de metri pătrați de pământ, pe care a înființat o liva-dă de pruni și de meri, a împrejmu-it terenul, a tras apă și curent. Toate acestea le-a realizat doar cu ajutorul soției sale, pentru că în acest domeniu, dacă soția nu te susține și înțelege, nu poți reuși.

Albina românească, re-gină pe teritoriul țării noastre

Ca varietate, folosește doar Apis Mellifera Carpatica sau albina ro-mânească și nu vrea să aducă albi-ne din afara țării, așa cum fac alți apicultori. „Este foarte rezistentă la iernat. Au început oamenii să aducă mătci de prin Italia. Iarna pe care o avem în Moldova ne salvează, dar ne și distruge dacă aducem o matcă din zona caldă, cum ar fi din Italia sau din Spania. Nu o să reziste aici la noi, pentru că genetic nu este făcută ca să reziste la gerurile și la iernile acestea grele și lungi și vom pierde“, susține tânărul apicultor, care nu este de acord să se strice rasa românească, deoarece este o albină blândă, care aduce destul de mult nectar.

Una din problemele cu care mulți api-cultori s-au confruntat a fost gân-dacul de stup. În România, datorită

27

albina aflată la iernat, mai ales dacă are cantitatea de miere necesară.

Important de știut, mai ales pentru ti-nerii apicultori, este că albina trebuie să fie lăsată pe vată, și în apropierea stu-pinei nu trebuie făcut niciun zgomot. Pentru albine, esențial este să trăiască bine iarna, să aibă hrană, tratamente începute încă de la 15 august, și liniște.

Despre albine spune că trebuie să iubești aceste vietăți atât de gingașe, altfel niciodată nu vor exista rezultate. Iar pentru tinerii care vor să acceseze fonduri europene are un sfat: să nu își bată joc de această îndeletnicire.

nevoie de liniște. Nu trebuie să fie deranjate, stresate. De acum ne pre-gătim pentru alte activități, cum ar fi să începem să facem rame, să pro-curăm anumite lucruri de care vom avea nevoie în sezonul activ. Cei care fac pastoral își caută deja vetre, se orientează unde să se ducă. În mare, activitatea nu este chiar atât de soli-citantă. Am putea să ne mai apucăm de citit, să ne mai documentăm, să aflăm de tratamente noi, să mai lec-turăm o carte de specialitate, o revis-tă și să mai facem anumite controale auditive”, este de părere apicultorul din Târgu-Frumos, care îi sfătuiește pe colegii săi să nu deranjeze deloc

iernilor mai grele care nu îi permit să se dezvolte, a dispărut, dar în conti-nuare le dă mari bătăi de cap apicul-torilor din alte țări și, cu precădere, din America.

Pe timpul iernii, pentru a veni în aju-torul albinelor, Mihai Cătălin Giurgilă pregătește hrană pentru albine, deși „nu este frumos și nici corect“. Le pune turtițe deasupra cuibului pe care ori le face el din miere de albi-ne cu zahăr pudră, ori le cumpără de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București. „În pe-rioada de iarnă nu prea sunt mari intervenții, întrucât albinele au

România Rurală – nr. 19

28

Bănățeanul Ionel Emil Drăgan a privit la început apicultura ca pe un hobby, din dorința de a se relaxa în mijlocul naturii, după 30 de ani de „urbaniza-re“. Întors în satul natal, a achiziționat 20 de colonii (familii) de albine, iar după doi ani, apicultura a devenit pa-siune și afacere.

„Am început cu câțiva ani în urmă, când mă gândeam că peste 10 ani voi ieși la pensie și o să am nevoie de un venit consistent, întrucât pensiile de stat sau cele private nu pot acoperi nevoile unei familii de vârsta a tre-ia. Am pornit de la 20 de stupi și am ajuns la peste 170. Spun „peste”, pen-tru că iarna nu a trecut și, la stupari, primăvara se număra bobocii, iar în ultimii ani mortalitatea din timpul ier-nii a crescut din cauza bolilor, frigului și a lipsei de cules din toamnă, uneori

depășind 10% din efective”, ne-a po-vestit apicultorul care valorifică mie-rea, propolisul, polenul și ceara.

Valorificarea o face pe piața liberă, la târgurile apicole și pe internet, în ma-gazine on-line sau rețele de socializare.

Apicultura practicată co-rect e o afacere sigură

Dacă unele domenii și meserii apar și dispar de pe piață, apicultura este una dintre îndeletnicirile foarte vechi care dăinuie și care este îndrăgită din ce în ce mai mult.Mai mult, apicultura este o meserie nobilă care ajută la dezvoltarea mai multor domenii agricole prin poleniza-rea realizată de albine. Afacere devine însă rentabilă după câțiva ani de când începi să te ocupi de ea. „În general, în primii trei-cinci ani, nu este afa-cere. Abia după cinci ani de investiții și dezvoltare poate deveni afacere, dacă este practicată corect și dacă și condițiile meteo sunt favorabile. O fa-milie de două - patru persoane poate trăi din ea abia de la 120-150 de stupi în sus. Din cauza prețurilor mici ale produselor apicole din România, dacă ai mai puțin de 100 de stupi, nu se poate trăi doar din apicultură“, afir-mă apicultorul.

Apicultura, de la hobby la stil de viață

Ionel Emil Drăgan este un antre-prenor din Banat care, după ce a încercat să dezvolte mici afaceri în mai multe domenii, s-a foca-lizat pe apicultură. A început cu 20 de stupi și a ajuns la peste 170. Își dorește să îndulcească lumea și crede că apicultura ar trebui studiată din școală, pen-tru a se putea dezvolta constant.

29

E nevoie de o susținere mai eficientă

Domeniul apicol din România s-a dez-voltat datorită măsurilor 112 și 141 derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, din perioada de programare 2007-2013. O provo-care o reprezintă acum modificarea unității dimensiunii economice (UDE) în PNDR 2014-2020.

Câteva dintre problemele cu care se confruntă în prezent apicultorii sunt folosirea necontrolată a pesticidelor de către alți fermieri, care ucid albinele, lipsa asocierii și sumele mici date de procesatori - 50% din prețul de vân-zare en detail — un preț mult prea mic față de munca depusă. Ar fi util să exis-te cooperative apicole zonale care să

presteze servicii de achiziție, proce-sare și de promovare în țară și în afa-ra granițelor

Apicultura ar trebui stu-diată din școală

România se situează, din punctul de vedere al producției de miere de albi-ne, pe locul trei la nivelul Europei, după Spania și Italia. Pentru o dezvoltare constantă a acestui sector este nevoie de o tehnologizare mai mare, reface-rea bazei melifere și chiar scă-derea TVA-ului. „TVA-ul la vânzare este o di-ficultate pentru producătorii apicultori care sunt persoane juridice, iar pentru cei care sunt persoane fizice este o po-vară la achiziționarea echipamentelor necesare”, crede Ionel Emil Drăgan.

El consideră că dezvoltarea apicultu-rii ar trebui începută în sistemele de educație, mai ales în școlile de mese-rii. Acest domeniu ar putea fi promo-vat în școlile de la sate prin cursuri opționale de apicultură, cu ajutorul apicultorilor voluntari. „Aș crea în fi-ecare euroregiune un centru de cer-cetare apicol, pentru ameliorarea și dezvoltarea materialului genetic, cât și pentru cercetarea și tratarea noilor boli apărute. Aș stimula formarea de cooperative apicole în fiecare euro-regiune și aș crea un brand de miere pentru fiecare”, ne-a spus apicultorul bănățean, care crede că fiecare dintre cei ce lucrează în acest domeniu ar tre-bui să urmeze cursuri de calificare. Un alt pas ar trebui făcut în intensificarea controalelor veterinare pentru a pre-veni extinderea bolilor și a focarelor.

România Rurală – nr. 19

30

Slujitor la curtea reginei „Apis mellifera carpatica”Povestea noastră are loc la o „curte re-gală”, așa cum am sugerat deja în titlu. „Curtea regală” a albinei romanești, numită de oamenii de știință „apis mellifera carpatica”, s-a înteme-iat aici, pe teritoriul României, sub influența și în condițiile pedo-cli-matice specifice, dar mai ales dato-rită existenței unei baze melifere de excepție în zona aceasta. Se spune că România este „paradisul albinelor”, iar livezile autohtone sunt adevăra-te „citadele” ale acestor viețuitoare. Fără îndoială, se poate spune că aceas-tă îndeletnicire, stupăritul, este unul dintre sectoarele agriculturii cu cea mai veche tradiție. Strămoșii noștri, dacii, se ocupau cu creșterea albine-lor de la care obțineau miere, ceară și alte produse apicole. Însuși părintele istoriei, Herodot, atestă în secolul al V-lea î.Hr. existența albinelor la nordul Dunării, notând că... „În ceea ce pri-vește albinele, numărul lor este atât de mare pe malul stâng al Dunării, încât împiedică pe oameni să treacă mai departe”. Aceasta este o primă atestare documentară a stupăritului

Când imitația s-a dovedit a fi valoroasă...

Eroul nostru a fost sortit să se ocupe de albine. Păi, cum altfel, dacă părinții

pe teritoriul României. Mai există, de asemenea, multiple izvoare istorice, descoperiri arheologice și surse fol-clorice care dovedesc continuitatea neîntreruptă a apiculturii în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Veceslav Harnaj - unic în apicultura mondialăS-a născut la 7 noiembrie 1917 în localitatea Baimaclia, raionul Căușeni, Basarabia și a decedat la 28 octombrie 1988 în București. A fost un dis-tins om de știință, profesor universitar, fondatorul apiculturii moderne românești. Împreună cu o seamă de colaboratori apropiați din domeniul științei, care se ocupau cu creșterea și îngrijirea albinelor, profesorul Veceslav Harnaj a reușit să constituie Asociația Crescătorilor de Al-bine din România.

În 1965, distinsul om de știință român a fost ales președinte al Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori, cunoscută sub numele APIMONDIA. Până la acea dată, statutul acestui forum mondial preve-dea că o persoană nu poate fi aleasă președinte mai mult de două manda-te de câte cinci ani. La finalul celui de-al doilea mandat, ca o apreciere a competenței de care a dat dovadă, adunarea generală a hotărât schimbarea statutului APIMONDIA. În acest fel, Veceslav Harnaj a fost președintele acestei federații până în anul 1985, când sănătatea nu i-a mai permis. Totuși după anul 1985 a fost ales președinte de onoare până la sfârșitul vieții.

31

Nobila meserie de api-cultor, învățată încă din copilărie

„Marea mea dragoste, însă, au fost și rămân albinele”, ne mărturisește Albinel Firescu. Copilăria și-a pe-trecut-o într-un sat așezat pe o vale, undeva între păduri, cu o floră meli-feră bogată și cu foarte mulți stupi. Alerga între prisacă și cărți, alături

Potrivit unor documente de arhivă, emise de cancelaria domnitorului Constantin Brâncoveanu, neguțătorii de la Veneția cumpărau mari cantități de ceară, care se folosea la călăfătu-irea corăbiilor venețiene. Drept con-cluzie, remarcă Albinel Firescu, api-cultura este o ocupație tradițională a poporului român, dar și un mod de viață, mierea tradițională fiind folo-sită ca medicament și ca aliment (mai ales în zilele de post)”.

l-au numit Albinel. Și nu întâmplător. Bunicul domniei sale, apicultor, s-a aflat adesea în preajma ilustrului om de știință Veceslav Harnaj care, la rân-dul său, avea un fecior cu numele de Albinel. De aceea, nu e de mirare că a urmat exemplul unui asemenea om. Mai ales că îi împărtășea pasiunea. De ce să nu vrea ca nepotul său să poarte și el un nume sortit practicării apicul-turii. Mai mult decât atât, nepotul l-a îndrăgit la rându-i pe renumitul sa-vant: „Pentru mine, ne spune Albinel Firescu, marele om de știință Veceslav Harnaj a fost și va fi un exemplu de urmat”.

Stupăritul – parte com-ponentă a etnografiei po-porului roman

Aparent, drumul vieții a luat-o în altă direcție decât fusese sortit. Victor Albinel Firescu este unul dintre ro-mânii care îndrăgesc istoria, viața sa-tului, a studiat evoluția culturii ma-teriale și spirituale, în calitate de et-nograf la Muzeul Județean Gorj, fi-ind absolvent al Facultății de Istorie din Craiova și doctor în etnografie. Ca etnograf, este organizatorul a nu-meroase expoziții desfășurate în aer liber la Muzeul Arhitecturii Populare din Curtișoara, în care au fost eta-late numeroase etape din trecut ale meșteșugurilor și ale obiceiurilor de-mult apuse. Totuși, nu s-a depărtat prea tare de pasiunea sădită în suflet de bunicul său, a făcut cercetări etno-grafice detaliate în domeniul albină-ritului în zona Olteniei, susținând că etnografia și apicultura se împletesc. A fost fericit să descopere „primele for-me de stupi, acelea din buturoaie sau din coșnițe împletite, cu o evoluție te-matică mai târziu, pe stupii sistema-tici, stupii dadant, așa cum se făceau ei din două rânduri de scânduri la mijloc cu căptușeala din talaș.”, două dintre aceste tipuri de lăzi mai vechi, cam de prin anii ’60, fiind donate de el Muzeului «Arghezi», de la Mărțișor. „Trebuie remarcat faptul că în epo-ca feudală se emiteau acte de danii întocmite de domnitorii români asu-pra unor prisăci sau a unor suprafețe de pământ pentru așezarea stupilor.

România Rurală – nr. 19

32

de bunicul său: „Mergeam dimineața și îngrijeam albinele, iar după amia-za ne așezam și citeam poeziile lui Eminescu, ale lui Arghezi – și el api-cultor –, nuvelele lui Liviu Rebreanu și ale lui Ion Agârbiceanu.”

Se poate pricopsi cineva din apicultură?

Este o întrebare firească în acest dome-niu de activitate. Albinel Firescu zice că a primit un răspuns și unul dintre primele sfaturi de la un bătrân apicul-tor, când încă era la școală. Pe atunci se ducea la Asociația Apicultorilor din Craiova pentru a-și procura faguri tip. Acolo a întâlnit un om de vreo 80 de ani care i-a spus: „Taică! Albinei să nu-i iei ce-i al ei, că-i păcat. Ea te va scoate din orice încurcătură cu acul, doar cu condiția să nu-i iei rezerva aia de miere cu care trebuie să ier-neze.” Apoi i-a spus cam așa: „Vei fi stupar! Amărât nu vei fi! Sărac nu vei fi, dar nici procopsit nu vei fi! Dar nu uita condiția: să respecți albina.”

„Cel ce gândește singur și scormone lumina...” (Tudor Arghezi)

Albinel Firescu, ca apicultor, are acum aproape două sute de stupi în județul Mehedinți, într-o localitate, aproape de Strehaia, de unde este de loc. Prin 2009 a primit sprijin financiar de circa 18 000 de euro, o sumă pe care și-ar fi dorit-o mai mare, dar atât i-au permis condițiile impuse atunci de măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri. Spune că dacă ai acum 120 de stupi, câți avea el atunci, poți primi mai mult. Și adau-gă: „Cred că dacă atunci aș fi primit undeva la vreo 50 000 de euro, aș fi lăsat orice serviciu și m-aș fi ocupat doar de fermă.”

Banii i-a folosit conform proiectu-lui care prevedea ca o treime să fie investiți direct în fermă, restul fiind necesari pentru instalarea tânărului fermier. Și-a luat o centrifugă pen-tru 20 de rame, un topitor de ceară

pe aburi, un solar, 50 de cutii noi de stupi – pe celelalte și le-a înnoit pe banii lui an de an, câte 10 – 15 pe an. Este mulțumit că a putut să-și facă o clădire în care să-și poată adăpos-ti utilajele, cutiile pentru stupi – nu îi mai intrau moliile de ceară, care îl determinau an de an să topească 500 de faguri – și condițiile de exploatare s-au îmbunătățit. „Cu aceleași eforturi pe care le făceai la 50 - 60 de familii, poți să ții 200 de stupi. A fost pentru mine un imbold. Am început să fo-losesc o tehnologie mai bună, m-am consultat cu alți apicultori de la care am învățat tehnici noi și în felul aces-ta am crescut.”

Asocierea este bună până se poticnește

Este membru al asociației ProApis, care are sediul în Drobeta Turnu Severin și care cuprinde o arie în zona Caransebeșului, Mehedințiului și o parte din Gorj și din Dolj. Este fericit că în interiorul asociației a reușit să își convingă o parte dintre colegii care aveau 10-15 familii de albine să accese-ze fonduri pe măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență. „Și chiar au reușit. Sunt apicultori, chiar dintre aceia care nu depășeau zece familii și acum au 50 – 60 de stupi. Este o mare bucurie și pentru

mine.” Din păcate și aici spiritul des-trămării își spune cuvântul, ca în ma-joritatea asociațiilor de pe la noi. „Am încercat să facem o mică făbricuță în care să ne îmbuteliem mierea, să aibă etichete, dar a fost ca în fabu-la cu racul, broasca și știuca. Nu am ajuns la niciun rezultat, din păcate.” Crede că această meteahnă, de a nu se înțelege românii între ei, le este sădită în gene, pentru că problema este mai veche decât cea sugerată de cei mai mulți astăzi, adică reacția la colectivi-zarea forțată din timpul comunismu-lui. El, ca etnolog, amintește de descri-erea făcută de Constantin Rădulescu-Motru în „Psihologia poporului ro-mân”, scrisă în 1935: „Românului nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie.”

Desfacerea, o problemă și pentru apicultori

Ne-a povestit că a colaborat o perioa-dă cu o firmă despre care spunea că „lucrează ceva mai corect decât alții, adică achiziționează mierea pe baza analizelor pe care le fac la mine aca-să, nu trebuie să mă duc cu bidoanele sau butoaiele după mine, și sunt făcu-te foarte serios, la Bruxelles, nu așa

33

oriunde. Apoi ne respectă identitatea și pe rafturile magazinelor apare bor-canul pe eticheta căruia scrie: produs în ferma lui Albinel, adică nu ames-tecă mierea cum fac alții, care iau de la mine o tonă de miere de salcâm, de la altul o tonă sau două și așa mai departe, iar apoi o amestecă și zic: miere de salcâm din Oltenia sau din România. E bine să fie personalizată și pentru că, pe de o parte, îl face pe apicultor mai responsabil, altfel piața îl taxează, și pe de altă parte, se înlă-tură orice suspiciune cu privire la cei care fac miere de calitate..”

Mierea o vinde pe piața internă. Spune că este foarte greu pentru un mic pro-ducător să realizeze actele pentru ex-port. „Procesatorii sunt, zice el, cei care realizează exportul. Asociațiile sunt destul de slabe pentru a putea să-și proceseze singure mierea, cu costuri minime.” Dar chiar și piața internă este, după părerea domniei sale, aglomerată de produse venite din China și de nu se știe unde, cu tot felul de energizanți, pe care cumpărătorul neavizat nu le poate deosebi, mai ales că nu citește eticheta. Sunt produse chiar scumpe, dar proaste calitativ.

„Bio” s-ar putea, dar nu prea ușor

Albinel Firescu susține că mierea pleacă de la noi cu indicația de „mie-re convențională”, ceea ce însemnă că ar putea fi considerată miere bio, dar legislația impune niște reguli, iar apicultorii nu le pot îndeplini pentru că nu au mijloace. „Sunt prea puține organisme de certificare, nu prea sunt produse bio pe care să le putem uti-liza în procesul nostru de producție (medicamentație, faguri), fără de care nu suntem certificați. Și chiar dacă reușim și găsim niște faguri de calitate care ar putea să se încadre-ze, din păcate nici ei nu au certifica-rea de bio. Apoi e foarte grea peri-oada de conversie. De exemplu, eu am avut cutiile noi pe care le-am cumpărat în urma proiectului, vop-site cu vopsea pe bază de apă; cele vechi, cele mai multe, aveau vopsea pe bază de ulei, pentru a rezista mai

bine intemperiilor pentru că eu am stupina pe vatră, nu în pavilion, ne-făcând pastoral. Ei bine, nu am primit certificare nici pentru cele care erau vop-site pe bază de apă din cauză că nu era toată ferma în condițiile impu-se. Ar fi trebuit să am spații separate și pentru extracția de miere, și pentru păstrarea utilajelor. Și așa am ajuns în situația de a renunța.”

Mai mult de la cercetarea românească

Simte nevoia unei mai mari impli-cări a statului în susținerea acestei ramuri. Și-ar dori să se investească mai mult pe domeniul cercetare. „Am avut un complex apicol excepțional, institutul apicol face acel tratament împotriva păduchelui varooa, trata-ment care este de foarte bună calita-te.” Consideră că foarte multe tehno-logii venite din exterior nu sunt foarte bune. Numește chiar „poluare biolo-gică” importul de mătci din alte părți. „Eu am luat 20 de mătci dintre care șase sau șapte au murit, iar din cele-lalte n-au fost productive decât vreo cinci. Apoi, nu mi se pare normal să pui faguri de plastic pe rame sau, cum spun unii, să administrezi tratament cu amitraz, substanță folosită la oi, nu la albine.”

Este foarte necăjit că nu poate găsi în România decât zahăr obținut din

trestie, pentru hrana albinelor în pe-rioadele dificile. Nu înțelege de ce nu se mai fabrică zahăr din sfeclă, care este mult mai bun. Este nevoit să cum-pere tot felul de substanțe, pe post de înlocuitori, obținute din porumb, în care nu are încredere.

Inventator cu brevet și medalie

S-a considerat întotdeauna un api-cultor cu suficientă experiență, spu-nând aceasta cu multă modestie pen-tru că în orice moment apar situații neprevăzute, care necesită adaptare și improvizație. Așa s-a născut o idee ce a dus la construirea unui dispozitiv unicat în domeniul apiculturii. A rea-lizat un hrănitor având un suport pen-tru albine. Cu acest dispozitiv inven-tat a participat la Salonul de Inventică de la Geneva din anul 2003. Juriul a apreciat invenția, iar autorul a primit medalia de bronz. A fost apreciat mai întâi pentru noutate în domeniu și apoi pentru faptul că acea construcție are un sistem de hrănire a albinelor cu efect stimulativ sau pentru comple-tarea rezervelor de hrană în vederea iernatului. Un asemenea dispozitiv asigură această hrănire în interiorul stupului, eliminând în totalitate peri-colul de furtișag din hrana albinelor, precum și riscul înecării albinelor în siropul respectiv”.

România Rurală – nr. 19

34

De meserie lăcătuș mecanic, Iulian Zamfir din Racovițeni, județul Buzău, a făcut Liceul Industrial Metaloglobus din București, înainte de 1989, după care a lucrat la Întreprinderea Suveica București. După 1990, din cauza realităților sociale, s-a întors acasă, în Racovițeni și s-a apucat de cres-cut animale: vaci, boi, capre și de lu-crat pământul, adică vreo trei hectare. De crescutul animalelor nu s-a lăsat nici acum, dar mai are în plus iepuri și porumbei.

Datorită animalelor pe care le avea a ajuns prin 1993 și la apicultură. „Aveam boi cu care făceam arătură și m-am dus cu un vecin de-al meu, la un băiat din Udrea, să-i arăm. Seara, ne-a întrebat cât să ne dea, iar eu, văzând că are doi stupi lângă casă, i-am cerut să mi-i dea mie. El mi-a zis că unul este gol și doar unul este plin. Nici el, dar nici eu, de altfel, nu ne pricepeam în domeniu. Și asta a fost plecarea mea în apicultură. De la doi stupi“, ne-a povestit Iulian Zamfir.

Mai multe familii de albi-ne prin intermediul fon-durilor europene

De la doi stupi, apicultorul din Racovițeni a ajuns să aibă în prezent 230 de familii de albine. Nu ar fi putut ajunge însă la acest număr, spune el, dacă nu ar fi accesat fonduri europe-ne. „Am făcut un proiect pe Măsura 112, pentru tinerii fermieri. Îi datorez

multe și domnului Socol Dumitru, in-ginerul de la APIA Buzău, care ne-a ajutat“, a spus Iulian Zamfir, unul din-te primii aplicanți din județ pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri.

Valoarea totală a proiectului depus în 2009 a fost de 19.000 de euro. „Aveam 121 de familii de albine atunci și pe urmă am dezvoltat 230 de familii, din care pot să fac și roiuri. Dar nu am

Iulian Zamfir din Racovițeni,

județul Buzău, a pornit aface-

rea de la doi stupi, dintre care

unul gol, în urmă cu 22 de ani.

Acum are 230 de familii, a de-

rulat un proiect pe Măsura 112

în valoare de 19.000 de euro și

muncește în continuare ca să

își extindă afacerea. La ora ac-

tuală, Iulian Zamfir este unul

dintre cei mai mari apicultori

din județ și are o poveste dem-

nă de un scenariu de film.

experiențe

Pentru un fost lăcătuș mecanic, apicultura înseamnă pasiune și profit

Ferma mea

35

autorizație pentru asta și nu pot face așa ceva. Eu am mai dat la oameni cărora le-a plăcut, cum mi-a plăcut și mie, și fără bani. Le-am dat ca să aibă și ei, ca un hobby, așa cum am avut eu, dar în cazul meu, ulterior s-a transformat într-o muncă zilnică“, a mai spus apicultorul buzoian care a furat meserie de la un coleg apicul-tor. Mergea să îl ajute la extracții, la transport pentru că îi erau dragi al-binele, iar acesta, văzându-l atât de ambițios, l-a îndemnat să se facă api-cultor. „De la prietenul meu, Dumitru Ionel, care avea peste 100 de fami-lii, am învățat absolut tot. El a lucrat la Apicola Cândești și eu datorită lui am reușit. Greutăți în apicultură sunt multe, dar și satisfacțiile sunt mari”, zice Iulian Zamfir.

Apicultorul buzoian vrea să-și dezvolte afacerea

Pe lângă înmulțirea numărului de fa-milii, accesarea fondurilor europene l-a ajutat să-și achiziționeze și utila-jele necesare desfășurării în condiții optime a acestei afaceri. Astfel, a achiziționat de la stupi, la vată de stu-pină, centrifugă, generator, chiar și o rulotă apicolă – cam tot ce este nece-sar în apicultură. I-ar fi mai ușor să transporte cu un vagon, dar încă nu are unul pentru că „l-a cam ținut tim-pul de anul trecut în loc“.

Cu toate că acum un an nu a reușit „să facă nimic“, după cum spune, apicultura este un domeniu rentabil. El produce miere de salcâm, de tei, de floarea-soarelui, iar de rapiță nu

mai face din cauza timpului, deoa-rece anul trecut a fost ploios și rece. Valorificarea o face prin intermediul firmelor mari care prelucrează mierea și o îmbuteliază.

Îndrăgostit de albine, spune că „dacă oamenii ar fi organizați ca ele, vă dați

seama ce bine ar fi?”. Pasiunea sa pen-tru aceste ființe mici nu a trecut și la fiul său care a urmat cursurile unui li-ceu agricol. „Mai mult, acum este la Politehnică în anul III la Facultatea de Inginerie Mecanică. El mă ajută foarte mult în apicultură, dar mi-a zis că nu poate să stea cu mine să facă meseria asta că, cică, nu face bani. Eu sunt însă mulțumit. Eu mi-am trăit viața. Copiii au altă mentalitate”, ne-a mărturisit apicultorul.

Chiar dacă fiul nu vrea să îi calce pe urme, apicultorul buzoian se gândește să-și dezvolte afacerea. Următorul pas va fi achiziționarea a unui vagon apicol sau chiar două. „Nu pot să mă las de apicultură. Am băgat aproape două tone de zahăr acum un an. Cine mă aude nu mă crede”, a încheiat Iulian Zamfir.

România Rurală – nr. 19

36

de la înființare, Cooperativa Agricolă Prisaca a apicultorilor din județul Giurgiu este una dintre cele mai di-namice din țară. O dovadă în acest sens este și faptul că au un magazin propriu, chiar în orașul Giurgiu. Mai mult, pe o suprafață de 70 m2, apicul-torii pot găsi tot ce au ei nevoie, mai ales că aceștia procesează mierea. „Colaborăm și cu fabrici de procesa-re a mierii, respectiv Apicola Pastoral Georgescu SRL de la Jilava, Tremot Dobre și Fiii SRL, precum și cu fa-brica de la Bragadiru care este mai aproape”, ne-a mai spus președintele cooperativei.

Mai mult, prin toți acești pași au reușit să facă multe vizite pentru schimb de

luat fonduri europene și-au implemen-tat cu succes proiectele. În prezent, se lucrează în cadrul acestei cooperati-ve la atragerea de noi fonduri pentru apicultorii membri.

Magazin propriu de des-facere, schimburi de experiență, ascensiune profesională

Chiar dacă începutul a fost greu, ca orice început de altfel, dar și din cauza mentalității unor mai vechi structuri apicole, după cum afirmă Alexandru Petcu, activitatea a intrat pe un făgaș normal. Acum, la șase ani

Nevoia de asociere este o realitate ca-racteristică întregului domeniu agri-col. Astfel, era aproape imposibil ca apicultorii din județul Giurgiu să nu se lovească de acest aspect. Cooperativa Agricolă Apicolă Prisaca Giurgiu a luat ființă în 2009, înregistrarea ei făcân-du-se la 23 ianuarie, după ce câțiva apicultori au înțeles importanța ei și forța pe care o pot avea printr-o astfel de organizare. Înființarea a fost sprijinită de Oficiul Județean de Consultanță Agricolă, după cum ne-a mărturisit președintele ei, Alexandru Petcu: „Putem spune că unirea api-cultorilor din județ s-a datorat ve-chiului proverb românesc că «nevoia îndeamnă pe om»... Ne-am dorit să înființăm această cooperativă care să fie rentabilă, rezistentă la concurența pieței de desfacere. Apoi, posibilita-tea de accesare a fondurilor europene este mai simplă atunci când ești într-o cooperativă sau grup de producă-tori. Odată înființați în baza Legii nr. 566/2004, un număr de 50 de apicul-tori care întruneau condițiile respec-tive au putut să acceseze fondurile europene, prin Măsurile 141 și 112.”

Măsura 112 avea ca obiectiv instalarea tinerilor fermieri, iar Măsura 141 spri-jinirea fermelor de semisubzistență. În anul 2014, primii apicultori care au

Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu - Apicultura organizată aduce plusvaloare satului

Comunitatea mea

Apicultorii asociați în cadrul Cooperativei Agricole Prisaca Giurgiu au înțeles că împreună sunt mai puternici și pot evo-lua mult mai rapid. Chiar poți obține profituri satisfăcătoare și poți întemeia o afacere care să îți aducă satisfacții pe ter-men lung. Profesionalismul, respectul față de albine, dez-voltarea aptitudinilor teoreti-ce sunt alte elemente cheie în creșterea albinelor.

37

noastre. Acest fapt a fost facilitat și prin Programul Național Apicol 2014-2016 care oferă posibilitatea apicul-torului, prin forma asociativă, să be-neficieze de o reducere a prețului pe produse.

„O altă problemă a apicultorilor este legată de Ordonanța 195/2005, referi-tor la utilizarea îngrășămintelor chi-mice, pesticidelor și erbicidelor care ucid albinele. În zonele Izvoarele, Slobozia de Giurgiu și Bolintin Deal au murit anul trecut foarte multe al-bine, iar «colaboratorii» noștri ne-au găsit tot pe noi vinovați, lucru care nu

Mătcile românești sunt adaptate condițiilor de la noi

Una dintre problemele cu care se con-fruntă apicultorii din județul Giurgiu este cea a mătcilor, având în vedere că albina românească Apis Mellifera Carpatica a început să fie agresată de mătci din alte zone, care nu sunt adaptate la condițiile noastre clima-tice. Apicultorii din această coopera-tivă au achiziționat mătci doar prin Institutul Apicol de la București, care se adaptează foarte bine condițiilor

experiență, cum ar fi de exemplu cea din Luxemburg, cea din Bulgaria de la Varna, cea din Austria de la Graz. Pentru anul 2015 se dorește realiza-rea unei excursii tematice împreună cu apicultorii la Belgrad. „Această formă de organizare este foarte bună pen-tru că aduce apicultorul la magazinul propriu. El nu are decât să-și urmă-rească ascensiunea profesională, iar celelalte probleme legate de activitatea lui le îndeplinește conducerea coope-rativei. Vreau să mulțumim pe această cale Ministerului Agriculturii pentru că în toamna anului 2014 ne-a ajutat cu acea hotărâre de guvern pentru ajutorul de minimis pentru apicultu-ră, un lucru foarte bun întrucât anul 2014 a fost puțin mai sărac”, a com-pletat Alexandru Petcu.

Apicultorii s-au confruntat în 2014 cu un an ploios și albinele au stat mai mult în stup.

Tinerii, deschiși asocierii

În ultima vreme, tot mai mulți tineri și-au manifestat interesul față de aceas-tă formă de organizare. În prezent, Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu a ajuns la 113 membri, dintre care foar-te mulți sunt tineri, atrași poate și de modul în care ceilalți membri au ales să-și manifeste suportul față de ei. Astfel, Adunarea Generală a aprobat decernarea unor diplome în fiecare an pentru cel mai tânăr apicultor, dar și pentru cel mai vârstnic. Dar aces-ta nu este singurul beneficiu de care se bucură membrii săi. „Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu a venit în ajutorul fermierilor susținându-i să facă și cursuri de calificare în meseria de apicultor și să obțină un atestat de participare la o formă superioară de pregătire profesională. Această formă de pregătire profesională este organi-zată anual de către Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, care vine în aju-torul apicultorului pentru a intra în contact cu cele mai noi cuceriri ale apiculturii. Ca dovadă a acestei pre-ocupări, avem și doi apicultori care au cursuri de crescători și vânzători de mătci la nivel de județ”, precizează Alexandru Petcu.

România Rurală – nr. 19

38

este adevărat. Noi nu avem probleme cu agricultorii, ci cu factorii de deci-zie, mai mari decât suntem noi și de aici apar niște nereguli. Să sperăm că anul 2015 va fi un an bun, în care atât producătorii de miere, cât și be-neficiarii vor fi mulțumiți”, a încheiat președintele cooperativei.

Mai devreme sau mai târ-ziu se vor vedea rezultate-le cooperativelor

Aristița Zlate este unul dintre pri-mii membri înscriși în Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu și partici-pă activ atât la producția de miere, cât și la promovarea acestei idei de cooperație. „Mai devreme sau mai târziu se vor vedea rezultatele coope-rativelor. Cei care sunt mai reticenți or să se lovească de problema neîn-scrierii într-o cooperativă, pentru că nu vor putea accesa fonduri eu-ropene și nici să predea mierea, ne-având o formă autorizată și nefiind înscriși într-o formă asociativă. Dar asta rămâne la aprecierea dumnealor și timpul le rezolvă pe toate”, spune apicultoarea.

Aristița Zlate ne-a declarat că nu a avut o tradiție în familie legată de creșterea albinelor, dar nevoită fiind să renunțe la serviciu, a privit apicultura ca pe o afacere. Încet, încet a început însă să se și îndrăgostească de această meserie. Din punctul său de vedere, dacă oame-nii ar prelua măcar jumătate din orga-nizarea albinelor și diviziunea muncii într-un stup, ar fi excelent. Mai mult, ar fi numai cooperative agricole în toa-te sectoarele agriculturii.

Afacerea cu albine a pornit-o chiar de la zero, după ce un fost coleg de ser-viciu a rugat-o să aducă în curtea sa câteva familii de albine pentru împe-rechere. Curioasă din fire, a început să pună tot mai multe întrebări și a fost fascinată de felul de lucru al al-binelor. A primit cadou trei rame și de atunci a început să facă investiții și să se dezvolte.

Albinele, niște gâze minu-nate, agresate constant

Deși nu a scăpat de înțepăturile albi-nelor, Aristița Zlate spune că este o norocoasă că nu e alergică. Dar nu al-binele sunt agresorii, ci oamenii care nu țin cont de ele și folosesc substanțe

care le ucid. „Ele sunt niște gâze mi-nunate pentru oameni, numai că ei le agresează pe toate căile posibile. Satisfacțiile pe care ni le dau albine-le sunt mult mai mari decât ce le ofe-rim noi lor și săracele sunt bombar-date de tot felul de agresori. Eu le-aș ridica o statuie celor care reușesc să hrănească poporul ăsta, dar sunt și unii agricultori care nu au un minim de decență și folosesc substanțe care le agresează foarte tare pe albine și se depopulează stupine întregi din această cauză”, spune Aristița Zlate.

Din punctul său de vedere, dacă s-ar folosi substanțe selective pentru al-bine, ar fi împăcată toată lumea. Dar, pentru un câștig rapid, unii folo-sesc și substanțe interzise și nu sunt amendați sau măcar controlați de că-tre instituțiile avizate. „Nu sunt deloc trași de mânecă de instituțiile care ar trebui să-i supravegheze și să le mai atragă atenția uneori, cum ar fi Garda de Mediu sau Direcția Fitosanitară. Eu m-am lovit de niște probleme și credeam că aceste instituții sunt un fel de pompieri. Când am dat tele-fon, am fost pusă să dau e-mail sau să fac înștiințare scrisă. Mi s-a părut mult prea greoaie modalitatea de a te

39

„Prin Uniunea de Ramură mi s-a fa-cilitat lucrul acesta. Avem alți colegi care se ocupă de îmbuteliere, amba-lare, cum sunt cei de la Alexandria, de la Bragadiru de Teleorman, care au linie de fabricație. Tot prin fon-durile europene, prin Măsura 121 - Modernizarea exploatațiilor agrico-le, au făcut investiții și au achiziționat o linie de îmbuteliere. Noi colaborăm să strângem o cantitate de miere de la anumiți colegi din cooperativă și o înmagazinăm la Bragadiru, iar de aici se livrează la beneficiarii din stră-inătate și pe piața românească, în hi-permarketuri”, a specificat apicultorul Petrică Țogoe.

Produsele sale sunt comercializate și în magazinul deținut de Cooperativa Agricolă Apicolă Prisaca, dar și în piețele, târgurile și expozițiile agroa-limentare. O garanție clară a calității produselor apicole este dată de faptul că fiecare stupină deținută de membrii acestei cooperative care au accesat fon-duri europene este autorizată din punct de vedere sanitar-veterinar.

mierii pentru toate produsele. Toate derivatele stupului le extrag de la stup, numai în condiții foarte igieni-ce, cu un laborator după standarde europene”, ne-a declarat Petrică Țogoe care și-a început pregătirea teoretică prin absolvirea unui curs de inițiere desfășurat prin Camera Agricolă a județului Giurgiu, după care a mai făcut și alte cursuri de perfecționare și de specializare.

Dorința sa este ca pe viitor să duble-ze efectivul de familii de albine și să achiziționeze utilaje mai performante și o linie de îmbuteliere.

Export facilitat prin Uniunea de Ramură a Cooperativelor Agricole Apicole

Produsele le valorifică atât pe piața din România, cât și pe cea din Uniunea Europeană, în Germania și Franța, unde a ajuns prin Uniunea de Ramură a Cooperativelor Agricole Apicole, la care este afiliată Cooperativa Agricolă Prisaca Giurgiu.

ajuta, din punctul acesta de vedere”, a mai spus apicultoarea.

O altă problemă cu care se confruntă doamna Zlate este legată de proteja-rea culturilor agricole. Deși primăriile ar trebui să anunțe apicultorii când se face erbicidarea, acest lucru nu se în-tâmplă mereu. Mai mult, în perioada înfloririi, legea spune clar că nu se fo-losesc decât substanțe selective, ceea ce nu este mereu respectat.

Însă, cu toate aceste necazuri, aceas-tă afacere îi aduce, de mai bine de 15 ani, satisfacții atât morale, cât și de ordin material. Totul trebuie făcut cu profesionalism și trebuie avut în vede-re că asocierea este una dintre cheile succesului. Mai mult, apicultura este o investiție serioasă și foarte frumoa-să. „Îmi doresc să se gândească toți la albine, să nu le mai bombardeze cu atâtea pesticide și să învățăm din experiența altora, pentru că un om deștept învață din greșelile altora, nu din ale lui. Eu mut albinele din lo-cul respectiv dacă sunt anunțată că se stropește, dar pe ceilalți poleniza-tori – furnici, fluturi – nu ai cum să-i anunți. Este păcat că unii oameni nu se gândesc și la ce va rămâne după noi”, a concluzionat Aristița Zlate.

Prin asociere, apicultorii își pot dezvolta afacerile

Petrică Țogoe a înțeles că asocierea este unul dintre pașii naturali pe care trebuie să-i facă pentru a-și dezvolta afacerea, mai ales că accesarea fondu-rilor europene cerea înscrierea într-o formă asociativă. Aprovizionarea cu materiale necesare acestui domeniu sau cu medicamente se face astfel în condiții mult mai avantajoase.

Dacă înainte de a accesa Măsura 141 avea 25 de stupi, în prezent deține 90 de familii de albine și intenționează să se dezvolte. Dar acesta nu a fost singu-rul pas înainte pe care l-a făcut.„Conform planului de afaceri am achiziționat și utilaje performante. Am luat o centrifugă electrică cu pa-nou de comandă, utilaje din inox, am construit un laborator de extracție a

România Rurală – nr. 19

40

de salcie energetică este prevăzut cu discuri de tăiere. Tractorul dispune de plug cu 4+1 trupițe cu sistem de în-toarcere, grapă rotativă cu lățime de lucru de 4 m, scarificator cu adâncime de lucru între 45-65 cm, erbicidator cu lățime de lucru (aripă) între 16-20 m, mașină concepută pentru a planta între 4-6 rânduri de salcie energetică în același timp, la o adâncime de plan-tare de 15-30 cm.

Achiziție de utilaje la o fer-mă în care se cultivă salcie energetică

În cadrul GAL Asociația Angustia Egyesület, un proiect de succes este „Achiziție de utilaje la fermă inova-tivă”, depus în sesiunea 06.11.2013 – 13.12.2013 și având ca beneficiar o Întreprindere Individuală din comu-na Poian, județul Covasna.

Prin acest proiect de investiții, Domokos F. Árpád Întreprindere Individuală și-a propus dotarea fer-mei cu utilajele necesare tehnologi-ei de cultivare a cerealelor și salciei energetice. În cadrul proiectului, s-a dorit achiziționarea a două tractoa-re, primul cu o putere de 185-230 CP, iar al doilea cu o putere de 120-140 CP. Sistemul de recoltare a culturilor

Valoarea totală a proiectului este de 399.940 de euro, din care ajutorul public nerambursabil este de 199.970 de euro, cofinanțarea privată fiind de 199.970 de euro.

Printr-o utilizare bună a resurselor umane și a factorilor de producție, Domokos F. Árpád Întreprindere Individuală obține producții ridicate și de o calitate superioară. De exemplu,

Grupul de Acțiune Locală Asociația Angustia Egyesület

Leader la zi

Grupul de Acțiune Locală Asociația Angustia Egyesulet a luat ființă în septembrie 2010, iar pe data de 20 ia-nuarie 2011, GAL a sem-nat Contractul de Finanțare cu Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care zona benefi-ciază de 2,9 milioane de euro. GAL Angustia Egyesület, cu se-diul în comuna Estelnic, are în componență 12 localități din zona Târgu Secuiesc, județul Covasna: Brețcu, Cătălina, Cernat, Estelnic, Ghelința, Lemnia, Mereni, Ojdula, Poian, Sânzieni, Turia și Zăbala.

GAL Angustia Egyesület re-prezintă un parteneriat în-tre administrațiile locale, administrația județeană și entități private din comunele membre.

41

la salcia energetică, producția este de 21-24 de tone la hectar, la porumb boa-be, de 5800 kg la hectar, iar la tritica-le, de 3500 kg la hectar.

Pe fondu l c a mpa n i i lor de conștientizare a necesității trecerii la surse de energie regenerabile, se înregistrează o creștere a consumului de biomasă. Există o tendință de dez-voltare a centralelor mici de producere a curentului electric pe baza bioma-sei din plantații. Creșterea continuă a prețului gazului va genera o trecere la surse alternative de energie, mai ieftine, mai ales în cazul firmelor de industrie alimentară și pentru încăl-zirea halelor industriale.

Piața de lăstari de salcie este în con-tinuă creștere. În zona noastră există forță de muncă disponibilă. Prin ur-mare, există posibilitatea de a valo-rifica un întreg șir de oportunități de ordin economic și social, cu efecte fa-vorabile asupra dezvoltării economiei rurale locale.

România Rurală – nr. 19

42

Grupul de Acțiune Locală CeahlăuGrupul de Acțiune Locală Ceahlău s-a constituit în anul 2010 ca ur-mare a asocierii a 13 reprezentanți din domeniul public rural și a 28 de reprezentanți din domeniul privat și ai societății civile, dornici să se implice în dezvoltarea microregiunii Ceahlău. Teritoriul inclus în GAL Ceahlău este omogen din punct de vedere geogra-fic, situându-se în regiunea de dezvol-tare Nord-Est: 12 localități fac parte din județul Neamț (orașul Bicaz și co-munele Tașca, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Dămuc, Hangu, Poiana Teiului, Grințieș, Ceahlău, Fărcașa, Borca și Pipirig), iar o comună, din județul Suceava (comuna Râșca).

Toate localitățile fac parte din Zona Montană Defavorizată, dar sunt in-cluse și în Zona Agricolă cu Valoare Naturală Ridicată.

De asemenea, teritoriul inclus în GAL Ceahlău prezintă aceeași omogenita-te și din punct de vedere economic. Astfel, localitățile au o structură eco-nomică asemănătoare, desfășoară aceleași tipuri de activități, dispun de resurse similare și se confruntă cu aceleași probleme.

Avantajele microregiunii Ceahlău sunt reprezentate de gradul scăzut de po-luare al acestei zone, nivelul ridicat al biodiversității, fond forestier și ci-negetic bogat, existența unor impor-tante resurse naturale (izvoare dulci, minerale, sulfuroase și sărate), mate-riale de construcții, resurse floristice și faunistice deosebite, resurse pei-sagistice importante, existența unor zone protejate de interes național și unor formațiuni carstice cu potențial turistic ridicat. Totodată, existența suprafețelor mari de pășuni în aceas-tă microregiune poate susține dezvol-tarea fermelor zootehnice.

În acest context, pornind de la pro-blemele identificate la nivelul celor 13 localități incluse în microregiu-nea Ceahlău, abordate într-un ca-dru integrat și corelate cu obiecti-vele Fondului European Agricol de

prioritățile strategice de dezvoltare identificate.

Până în acest moment, la nivelul asociației noastre au fost contractate 31 de proiecte însumând 1.734.072 de euro, reprezentând 99,87% din valoa-rea totală alocată.Din cele 31 proiecte, 23 au fost con-tractate de către reprezentanții sec-torului public (comune membre în GAL), a căror valoare reprezintă 74% din valoarea publică nerambursabilă alocată, iar 8 proiecte au fost contrac-tate de reprezentanți ai sectorului pri-vat, a căror valoare reprezintă 25,81% din valoarea publică nerambursabilă alocată.

Mediul natural reprezintă unul dintre principalele simboluri ale microregiu-nii Ceahlău, dar și una dintre princi-palele resurse de care depinde dezvol-tarea economică a localităților compo-nente. Din cauza defrișărilor ori a de-gradării pădurilor, cât și a lipsei unor utilități și servicii de protecție împo-triva inundațiilor, a lucrărilor de con-solidare a malurilor și regularizare a

Dezvoltare Rurală și cu potențialul lo-cal de dezvoltare, utilizând abordarea LEADER - „de jos în sus”, s-a elaborat Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) 2011-2015, selectată spre finanțare în prima sesiune de depunere a SDL, în cadrul axei IV LEADER, de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR).

Priorități strategice de dezvoltare

Ca urmare a analizelor socio-eco-nomice întreprinse și a consultării comunităților locale, s-au stabilit ur-mătoarele priorități strategice de dez-voltare: dezvoltarea turismului; valo-rificarea resurselor locale; creșterea atractivității economice. Astfel, în perioada de programare 2011-2015, GAL Ceahlău gestionează fonduri nerambursabile de 2.159.020 de euro, din care 1.736.380 de euro reprezintă bugetul destinat proiec-telor ce se pot implementa la nive-lul microregiunii, în conformitate cu

43

cursurilor de apă, în mai multe comu-ne de pe teritoriul asociației s-a con-statat o vulnerabilitate a comunităților umane rurale ce sunt expuse unui risc major de inundații.

În acest context, prin actuala strategie au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare totală de 434.270 de euro, destinate proiectelor ce vizau lucrări de refacere și modernizare a infras-tructurii, de prevenire și de protecție împotriva inundațiilor.

Suma alocată a fost în întregime con-tractată, opt dintre cele treispreze-ce comune beneficiind de fonduri ne-rambursabile destinate acestui tip de investiție, valoarea medie fiind de 53.000 de euro pe proiect. Până în prezent au fost finalizate cinci proiecte contractate și implementate de comu-nele Tașca, Bicaz Chei, Dămuc, Pipirig și Grințieș, iar trei proiecte sunt încă în implementare de către comunele Hangu, Fărcașa și Bicazu Ardelean, cu termen de finalizare în 30.09.2015.

Proiect GAL Ceahlău im-plementat cu succes în comuna Tașca, Neamț

Un proiect de succes este cel imple-mentat în satul Neagra, comuna Tașca, județul Neamț. Proiectul a vizat ame-najarea torentului Morii prin corecta-rea albiei pe o lungime de 280 de me-tri liniari și realizarea a 560 de metri liniari de diguri nou construite.

Comuna Tașca este amplasată în par-tea de Sud-Vest a județului Neamț, în apropierea orașului Bicaz, fiind tra-versată de drumul național DN 12 C, Piatra Neamț - Gheorghieni. În această comună există torenți ce-i străbat teri-toriul, ocupând terenuri constituite din albii și maluri, situate în intravilanul și extravilanul localității, terenuri ne-productive, care fac parte din domeniul public. De asemenea, precipitațiile sunt abundente în zonă, ceea ce determină inundarea terenurilor și gospodării-lor populației comunei. Analizându-se necesitățile comunității privind preve-nirea pierderilor economice prin redu-cerea riscului de inundații în zonele

rurale și ale terenurilor silvice și agri-cole, s-au stabilit ca priorități lucrări de corectare a torenților pentru pre-venirea inundațiilor.

În acest context, comuna Tașca a depus la GAL Ceahlău proiectul „Amenajare torentul Morii, satul Neagra, comu-na Tașca, județul Neamț” în data de 10.12.2012, pe Măsura 41-125 c, Sesiunea nr. 5 de lansare de apeluri de proiecte. În data de 27.12.2012 a fost selectat la nivel GAL spre finanțare, iar în data de 17.09.2013 s-a semnat con-tractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP). Valoarea proiectului a fost de 68.505 de euro, din care 47.912 de euro finanțare nerambursabilă, iar 20.593 de euro contribuție proprie. Proiectul s-a implementat în perioada 27.12.2013 - 17.09.2014 (dată la care a fost înche-iat procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor).

Activitățile principale desfășurate în cadrul proiectului au fost următoarele:- organizarea și derularea procedu-

rilor de achiziții pentru atribuirea contractelor de consultanță pen-tru implementarea proiectului și de lucrări de construcție și corec-tare torent;

- desfășurarea lucrărilor de construcție prin utilizarea de materiale naturale, în deplină co-muniune cu mediul: piatră brută și lemn;

- pregătirea și depunerea cererii de plată pentru rambursarea cheltu-ielilor efectuate.

Impactul avut asupra comunității prin realizarea acestei investiții a fost de protejare a unei suprafețe de 19,5 ha de teren prin crearea condițiilor de scurgere a apelor mari la viituri fără producere de inundații, eroziuni de maluri și transport aluvionar, prin construcția de canale, rigole, praguri și baraje.

Așadar, în perioada scurtă de imple-mentare a strategiei de dezvoltare lo-cală și de funcționare a asociației, s-a demonstrat că, pe baza specificității sale, abordarea LEADER poate con-tribui la o dezvoltare echilibrată a te-ritoriului microregiunii CEAHLĂU. Implicarea factorilor locali în dezvol-tarea zonelor în care sunt activi poate contribui la o dezvoltare locală dina-mică, pe bazele unei strategii de dez-voltare locală pregătită, implementată și gestionată de reprezentanții GAL.

România Rurală – nr. 19

44

știri și evenimente

APIA a plătit aproape 800 milioane euro către sectorul vegetalAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la începutul acestui an și până pe 10 februarie 2015, a autorizat și efectuat plăți totale către beneficiari în valoa-re de 3,5 miliarde lei, ceea ce repre-zintă 799 milioane de euro, având ca destinație principală cererile de plăți pe suprafață depuse de fermieri în Campania 2014.

Astfel, în perioada 20.01 – 10.02.2015 a fost efectuată plata pentru cir-ca un milion de fermieri, în valoa-re de 685,7 milioane de euro, repre-zentând plata finală SAPS, având ca

sursă de finanțare Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA).Concomitent cu plata diferenței SAPS, APIA a acordat plățile aferen-te Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (fostele PNDC) în sector vegetal pen-tru care s-au depus cereri în cursul Campaniei 2014, cuantumul pe hec-tar fiind reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 1.171/29.12.2014 pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vege-tal, care se acordă pentru anul 2014.

Sumele totale plătite până la acest mo-ment pentru Ajutoarele Naționale de

Tranziție în sector vegetal – Campania 2014 sunt în valoare de 443 de milioa-ne de lei (100.491.092 euro). Reamintim că, APIA a plătit în peri-oada 16.10. – 30.11.2014 suma de 641 milioane euro, reprezentând plăți în avans aferente Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) - Campania 2014, către 1.001.417 fermieri.

Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit 94% din alocarea totală aferentă plăților direc-te pe suprafață, respectiv SAPS și ANT în sectorul vegetal, pentru anul 2014.

Ajutoare naționale tranzitorii pentru ovine și caprine

Cuantumul ajutoarelor naționale tran-zitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine și caprine, pentru cere-rile depuse în anul 2014, a fost apro-bat de Guvernul României. Potrivit proiectului Ministerul Agriculturii, valoarea acestor ajutoare trebuie să se încadreze în limita sumei de 275.651 mii de lei, care se asigură de la bugetul de stat prin suma aprobată de MADR pe anul 2015. Cuantumul primelor prevăzute se calculează prin rapor-tarea sumei totale la efectivul de ani-male eligibile. Procedura de acordare a primei prevăzută este reglementată

de Ordinul ministrului Agriculturii nr. 573/2014 pentru aprobarea mo-dului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelu-lui de cerere pentru acordarea ajutoa-relor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine, ovine si caprine și a ajutoarelor specifice pen-tru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de oaie sau capră din zonele defavori-zate, în anul 2014, cu modificările și completările ulterioare.

Peste 680 milioane lei – ajutoarele naționale tranzitorii pentru bovineValoarea totală pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zo-otehnic, pentru specia bovine, pentru cererile depuse în anul 2014, va fi de peste 680 de milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.Suma alocată pentru plată se distri-buie în două feluri:• 130.710.000 de lei pentru schema

decuplată de producție în sectorul

lapte;• 549.313 mii de lei pentru schema

decuplată de producție în sectorul carne.

Cuantumul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pen-tru specia bovine, pentru cererile de-puse în anul 2014, se calculează prin raportarea sumei de 130.710 mii de lei la cantitățile de lapte livrate și/sau

vândute direct eligibile și prin rapor-tarea sumei de 549.313 mii de lei la efectivele de bovine eligibile.

Plata ajutoarelor naționale tranzito-rii în sectorul zootehnic, pentru spe-cia bovine, pentru cererile depuse în anul 2014, va fi realizată de APIA și rețeaua sa teritorială.

45

Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas – Constanța se află, astăzi, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”. ICDCOC Palas coordonează la nivel național activitatea de cer-cetare din domeniul creșterii ovinelor și caprinelor, colaborând cu stațiuni zonale de cercetare: SCDCOC Popăuți – Botoșani, SCDCOC Reghin – Mureș, SCDCOC Caransebeș – Caraș Severin, SCDCOC Bacău, SCDCOC Bilciurești – Dâmbovița și SCDCOC Rușețu – Buzău.

Domeniul principal de activitate îl reprezintă îmbunătățirea performanțelor morfoproductive la rasele de ovine și de capri-ne autohtone.

Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas - Constanța

Istoria ICDCOC Palas

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor de la Palas, județul Constanța este cel mai vechi cen-tru de cercetare zootehnică din România. În anul 1897, prin Decizia nr.9173 din 07 octombrie, emisă de Ministerul Agriculturii, Comerțului și Domeniilor, se înființează prima Oierie Sistematică de la noi din țară

Membrii RNDR se prezintă

- „Oieria Națională” de la Palas. La înființare, „Oieria Palas” avea în administrare din domeniul pu-blic suprafața de teren de 848,77 ha, suprafață destinată în totalitate cer-cetării în domeniul creșterii oilor. Din 1897 până astăzi, această instituție nu și-a schimbat niciodată profilul de activitate.

În cei peste 100 ani de existență ai ICDCOC Palas s-au succedat mai

multe perioade distincte prin obiec-tivele și realizările urmărite în activi-tatea de cercetare și producție.

În perioada 1897-1919 s-a înce-put studiul ameliorării oilor Țigaie și Spancă și al aclimatizării unor rase și a metișilor obținuți prin încrucișarea raselor autohtone cu rasele importate: Merinos Precoce, Southdown, Oxford și Shrophire.

În perioada 1925-1945 s-a format Merinosul de Palas prin încrucișarea oilor existente cu berbeci din rase-le Merinos Rambouillet și Merinos semi-precoce german (din crescăto-ria Leutewitz din Germania), urmată de izolare reproductivă și selecție în direcția sporirii producției de lână.

1946-1961 este perioada în care „Oieria Palas” a fost trecută în sub-ordinea Institutului de Cercetări Zootehnice, fiind organizată ca stațiune de cercetare sub denumirea de Stațiunea Experimentală Palas. În

România Rurală – nr. 19

46

această perioadă a fost perfecționată rasa Merinos de Palas prin încrucișare de infuzie cu rasele Merinos de Stavropol și Caucazian, urmată de izo-lare reproductivă și selecție în direcția sporirii producțiilor de lână și carne. Rasa Merinos de Palas a fost omolo-gată în anul 1960.

Perioada 1962-1969. Prin reor-ganizarea activității de cercetare și producție, în anul 1962 se înființează Stațiunea Experimentală Dobrogea în patrimoniul căreia sunt inclu-se Stațiunea Experimentală Palas, Stațiunea de Cercetări Agricole Valul lui Traian și Stațiunea de Cercetări Viticole Murfatlar. Sarcina principa-lă a noii unități de cercetare era de difuzare în producție a rezultatelor obținute și acordarea de consultanță tehnică unităților de producție agri-colă din Dobrogea.

Perioada 1970-1980. Începând cu data de 07 aprilie 1970 are loc o nouă reorganizare, înființându-se

Stațiunea Centrală de Cercetări pen-tru Creșterea Ovinelor Palas în sub-ordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice București, având ca scop co-ordonarea și dezvoltarea cercetări-lor la specia ovină pe întreaga țară. Activitatea de cercetare științifică în această perioadă s-a desfășurat în cadrul Bazei Palas, precum și în stațiunile de cercetări zootehnice de la Rușețu-Buzău, Popăuți-Botoșani, Moroieni-Dâmbovița, Bonțida-Cluj, Sighet-Maramureș și SCA Lovrin-Timiș.

Perioada 1981-1989. În anul 1981 prin Decretul Consiliului de Stat nr.170, ia ființă Institutul de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas –Constanța, având în subordine opt stațiuni și anume: SCPCO Popăuți -Botoșani; SCPCO Secuieni - Bacău; SCPCO Rușețu - Buzău; SCPCO Bilciurești – Dâmbovița; SCPCOC Reghin - Mureș; SCPCOC Cristian - Sibiu; SCPCO Carei - Satu-Mare și

SCPCOC Caransebeș - Caraș-Severin. În această perioadă au fost create la-boratoare de cercetare în domeniul creșterii ovinelor și caprinelor în stațiunile de cercetare agricolă de la Oradea, Turda, Jucu, Târgu Jiu și Stațiunea de Taurine de la Sighetul Marmației.

La sfârșitul anului 1989, ICPCOC Baza Palas avea în administrare suprafața de teren de 1563 de hecta-re, dintre care 1422 de hectare arabi-le și un efectiv de ovine și caprine de 12000 capete.

După anul 1990, institutul a pierdut jumătate din baza materială ca urma-re a înființării Societății Comerciale Ovis Palas SA prin Hotărârea Guvernului nr.273/1991. Prin aplica-rea prevederilor Legii nr.18/1991 și a protocolului de departajare a patri-moniului, încheiat cu SC Ovis Palas SA, institutul a pierdut 858 de hec-tare de teren, dintre care 800 de hec-tare arabile.

47

Realizări deosebite obținute în activitatea de cercetare științifică

Rasa Merinos de Palas a fost cre-ată în cadrul institutului, fiind omo-logată ca rasă în anul 1960. Poate fi considerată cea mai perfecționată rasă de oi din România, fiind com-petitivă pe plan internațional cu rase de tip Merinos. Producția medie de lână fină la berbeci este de 10-12 kg, iar la oi 5-7 kg. Sporul mediu zilnic la îngrășare: 180-210 grame, iar gre-utatea corporală medie la vârsta de 6 luni: 35-40 kg. Producția de lapte totală pe oaie este de 100-120 litri (lapte marfă 30-40 de litri).

Institutul a furnizat zeci de ani re-producători pentru ameliorarea efec-tivelor de ovine din zona de câmpie a țării. În prezent, datorită schim-bării direcțiilor de creștere și ex-ploatare a ovinelor din România că-tre producțiile de carne și lapte s-au diminuat efectivele rasei Merinos, aceasta existând în patrimoniul gene-tic al ICDCOC Palas într-un nucleu de 500 capete aflat în vârful piramidei ameliorării, pentru care s-a elaborat un program de conservare genetică.

Rasa Țigaie de Rușețu a fost cre-ată la SCPCO Rușețu, județul Buzău,

în perioada anilor 1962-1985, prin încrucișarea oilor Țigaie cu berbeci Corriedale și Romney Marsh, urmată de izolare reproductivă și selecție în direcția sporirii producțiilor de lână semifină și carne. A fost omologată ca rasă în 1988.

Rasa Țigaie de Rușețu a fost folosită la ameliorarea producțiilor de lână, car-ne și lapte la efectivele de ovine Țigaie crescute în zona de influență a stațiunii.

Rasa Karakul de Botoșani a fost creată la SCPCO Popăuți, județul Botoșani, în perioada anilor 1948-1988, prin încrucișarea oilor Țurcană neagră și Țurcană brumărie cu berbe-ci Karakul negru și Karakul brumă-riu proveniți din import (Germania și URSS). A fost omologată ca rasă în anul 1988. Paralel cu ameliorarea liniilor clasice de culoare (neagră și brumărie) în ultimii ani au fost cre-ate noi linii colorate – sur, roz, maro și alb. Rasa este competitivă pe plan internațional.

După 1989, cercetarea științifică din domeniul creșterii ovinelor și capri-nelor a fost orientată spre rezolvarea unor direcții prioritare în domeniul ameliorării genetice a celor două spe-cii și al perfecționării tehnologiilor de creștere, reproducție, hrănire și ex-ploatare, astfel încât România să-și

asigure o dezvoltare durabilă care să-i permită ofertarea pe piața comunita-ră a unor produse specifice de bună calitate și igienice, conform cu nor-mele europene.

Activitatea de cercetare a institutu-lui s-a concretizat în ultimii 20 ani în realizarea a 100 de proiecte de cer-cetare, care, în urma finalizării, au condus la 91 de soluții tehnice și reco-mandări cu caracter aplicativ repre-zentând noi creații biologice, tehno-logii optimizate și metode moderne de creștere a producțiilor la ovine și caprine care au fost propuse ca ofertă pentru transfer în producție.

ICDCOC Palas – Constanța a publicat rezultatele obținute prin proiectele de cercetare, în cărți șibroșuri.

În 2012, institutul a omologat Rasa de Carne Palas, comparabilă cu cele mai renumite rase de carne din lume, având avantajul că este bine adaptată la condițiile de mediu din România.

Rasa de Carne Palas a fost obținută prin încrucișarea raselor de ovine Île de France și Merinos de Palas, urmată de izolare reproductivă timp de mai multe generații și selecție în direcția sporirii și îmbunătățirii producției de carne. Berbecii din această rasă sunt foarte solicitați de către crescătorii de ovine din întreaga țară, cererea fiind mult mai mare decât oferta.

Prin folosirea la montă a berbeci-lor din Rasa de Carne Palas se obțin miei hibrizi de carne cu viteză mare de creștere și consum redus de fu-raje comparativ cu rasele autohtone (Merinos, Tigaie, Țurcană).

Într-o exploatație cu 3000 de oi Merinos, care a utilizat la montă ber-beci din Rasa de Carne Palas, s-a obținut un volum de venituri din va-lorificarea producțiilor (miei hibrizi de carne îngrășați, lână, lapte) în sumă totală de 1.798.000 de lei față de un volum de cheltuieli totale de 1.726.000 de lei, rezultând un profit pe exploatație de 72.000 de lei. Rata profitului a fost de 4,2%, iar profitul mediu pe oaie a fost de 24 lei.

România Rurală – nr. 19

48

Într-o altă exploatație cu ovine Merinos de aceleași dimensiuni, care a folosit berbeci din rasa Merinos, activitatea de creștere și exploata-re a ovinelor s-a încheiat cu pierde-re, aceasta fiind mai mare în cazul în care mieii Merinos au fost livrați imediat după înțărcare. Astfel, prin livrarea mieilor înțărcați cu ocazia sărbătorilor de Paște, pierderea tota-lă pe exploatație a fost de 297.891 de lei, revenind în medie pe oaie o pier-dere anuală de 99 de lei. În situația în care mieii Merinos nu au fost livrați imediat după înțărcare, fiind îngrășați până la vârsta de 150 zile și livrați apoi în viu, pierderea totală s-a diminuat la 120.459 de lei, reve-nind în medie pe oaie circa 40 de lei.

Rasa de Lapte Palas a fost obținută la ICDCOC Palas-Constanța prin încrucișarea raselor Friză (din Germania), Awassi (din Israel) și Merinos de Palas, urmată de izola-re reproductivă și selecție în direcția sporirii producției de lapte. Rasa a fost omologată din anul 2010.Rasa de Lapte Palas este competiti-vă cu cele mai bune rase de lapte din lume, având avantajul că este bine adaptată la condițiile de creștere și exploatare din România (niciu-na dintre rasele de lapte importate, Ostfriză și Lacaune nu s-a adaptat la condițiile de mediu). Prin utilizarea în crescătoriile de ovine a berbecilor din Rasa de Lapte Palas se obțin oi

hibride de lapte care, sub aspectul productivității, sunt superioare ra-selor locale de ovine.

Prin folosirea la montă a berbecilor din Rasa de Lapte Palas în exploatații cu ovine Merinos se obțin oi hibride de lapte, bine adaptate la condițiile de exploatare din zona de creștere. Principalii parametri morfo-produc-tivi și indici de reproducție:- producția totala de lapte - 200 de litri/oaie;- cantitatea de lapte muls (marfă) - 140 de litri/oaie față de 30 de litri de lapte marfă la rasele autohtone;- natalitatea - 110%;- miei înțărcați la 100 de oi (în stoc) - 100 de capete.

Conform calculației, o exploatație care crește 1.000 de oi hibride de lap-te și livrează de Paște mieii obținuți înregistrează o pierdere de circa 30.000 de lei, revenind în medie pe oaie 30 de lei. Pentru a realiza pro-fit, mieii obținuți de la oile hibride de lapte trebuie îngrășați până la vârsta de 150 de zile și livrați la greutatea de 38-40 kg, situație în care se realizea-ză un profit de 43 lei/oaie la o rată a profitului de 5,5%.

Rasa Prolifică Palas este în curs de omologare. Noua rasă a fost crea-tă la ICDCOC Palas prin încrucișări complexe folosind rasele Romanov, Ostfriză, Landrace Finlandez și

Merinos de Palas. Este unicat în România și întrunește condițiile pen-tru a fi omologată ca o nouă creație a institutului.

Caracteristicile Rasei Prolifice Palas:• prolificitatea – 160-180%;• miei înțărcați la 100 de oi fătate –

140-160 capete;• sezon lung de reproducție

(tot anul, cu anestrie în luna februarie);

• producția de lapte marfă – 80-100 litri/oaie mulsă.

Rasa Prolifică Palas poate fi folosită la producerea de miei de carne prin încrucișare cu rasele locale de ovine.

În continuare, menționăm și alte realizări deosebite ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas – Constanța.Crearea de hibrizi de carne la spe-cia ovină: - Suffolk x Merinos de Palas

- Crește producția de carne cu 20-25%;

- Texel x Merinos de Palas - crește producția de carne cu 25-30%.

Crearea de hibrizi de carne la specia caprină: - Boer x Rasa Carpatină - Iezii

hibrizi îngrășați în sistem inten-siv realizează sporuri de creștere mai mari cu 30% fața de cei car-patini, scurtându-se perioada de

49

îngrășare cu 40 zile, fapt ce im-plică o economie de furaje de 15-20%, precum și obținerea unor carcase de calitate.

Crearea de hibrizi de lapte la specia caprină:- Saanen x Carpatină - Caprele

hibride realizează o producție to-tală de lapte muls mai mare cu 28-30% față de rasa Carpatină.

Principalele realizări în domeniul tehnologiilor de creștere și exploatare

• Tehnologii optimizate pentru reproducția ovinelor (optimizarea intervalului dintre fătări; stabilirea diferitelor sisteme de montă, conge-larea materialului seminal, metode de inducere și sincronizare a estru-lui la ovine);

• Tehnologii optimizate pentru hrănirea oilor de reproducție și îngrășarea tineretului ovin în sis-tem semi-intensiv și intensiv (optimizarea structurii rațiilor și a raportului energo-proteic, stabi-lirea celei mai eficiente forme de administrare a unor furaje con-centrate, utilizarea superioară a nutrețurilor grosiere, utilizarea ureei ca înlocuitor de proteină, me-tode de preparare și administrare a furajelor);

• Tehnologii intensive de creștere și exploatare a ovinelor în ferme de mare capacitate;

• Tehnologia creșterii și îngrășării ti-neretului ovin în complexe de tip industrial;

• Tehnologia creșterii și îngrășării ti-neretului ovin pentru lână și carne;

• Tehnologia creșterii tineretului ovin pentru prăsilă;

• Tehnologia de creștere și exploa-tare a ovinelor de reproducție în stabulație permanentă;

• Tehnologia înțărcării precoce și creșterii artificiale a tineretului ovin de la vârsta de 24- 48 de ore după fătare;

• Tehnologia întreținerii ovinelor pe pășuni naturale ameliorate și pe pajiști cultivate;

• Tehnologia recondiționării ovinelor adulte reformate;

• Realizarea de instalații și utilaje pentru mecanizarea lucrărilor de deservire în fermele de ovine (adă-pători automate, instalație pentru îmbăierea și dezinfecția ovinelor, utilaje pentru evacuarea mecaniza-tă a gunoiului);

• Tehnologia creșterii și exploatării ovinelor de reproducție specializate pentru producția de carne și lapte;

• Tehnologia îngrășării mieilor în sis-tem intensiv și semiintensiv;

• Tehnologia înființării pajiștilor în diferite zone pedoclimatice și a ex-ploatării acestora cu ovinele;

• Testarea de noi norme furajere

pentru ovine și caprine stabilite prin noul sistem de furajare a animale-lor rumegătoare, comparativ cu cele utilizate în multe țări europene și elaborarea de rații optimizate pen-tru diferite producții;

• Stabilirea valorii digestibile a fura-jelor utilizate în hrana ovinelor și a unor metode și procedee pentru îmbunătățirea valorii nutritive a acestora;

• Experimentarea unor biotehnolo-gii pentru intensivizarea și dirijarea reproducției – transferul de em-brioni; congelarea materialului seminal de berbec și țap și a em-brionilor; diagnosticul gestației cu ajutorul tehnicii ecografice; metode pentru inducerea și sincronizarea estrului la oi și capre; metode efici-ente pentru însămânțarea artificială a oilor și caprelor cu spermă conser-vată sub diferite forme;

• Experimentarea unor instalații pentru mecanizarea mulsului, tun-sului, administrării furajelor și apei în exploatațiile de ovine și caprine și asimilarea lor în fabricația de serie;

• Elaborarea de proiecte model cu soluții tehnologice și constructive pentru ferme de oi cu dimensiuni de 150-750 de oi mame și pentru ferme de îngrășare a berbecuților cu dimensiuni de 500-2 000 de capete;

• Aplicarea unor metode de prevenire și combatere a infestării parazitare a ovinelor, caprinelor și a pășunilor.

România Rurală – nr. 19

50

Cercetarea

Activitatea de cercetare a ICDP Iași se desfășoară în cadrul a șase laboratoare.1. Laboratorul de Genetică și Ameliorare - tematici de cercetare:- Colectarea și conservarea fon-

dului de germoplasmă la speciile cireș, vișin, piersic și nuc.

- Crearea de soiuri de cireș, vișin, piersic și nuc cu rezistență genetică la patogeni și dăunători, produc-tivitate mare, vigoare redusă și

contabilitate, mecanizare, aprovizi-onare și administrație.

Sediul Stațiunii de Cercetare–Dezvoltare pentru Pomicultură Iași se află situat în partea de NE a orașului Iași, în comuna Miroslava, limitro-fă cu municipiul Iași, pe șoseaua Voinești, care leagă cartierul Galata de Miroslava.

Ca regiune pomicolă, suprafața se pla-sează în Regiunea a VIII-a, respectiv Podișul Moldovei.

În cadrul suprafeței totale de 558,83 ha deținută de stațiune în prezent, plantațiile pomicole au pondere di-ferită pe specii, astfel: mărul ocupă 60%, cireșul 15%, vișinul 10%, prunul 9%, caisul 3% și părul 3%.

Prin Legea 45/2009, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași este unitate de cercetare-dezvoltare cu per-sonalitate juridică, subordonată ierarhic Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”. În prezent, SCDP Iași deține o suprafață totală de 558,83 hectare cu speciile măr, cireș, vișin, prun, cais și păr.

Specialiștii din unitate elaborează documentații tehnico-eco-nomice de înființare și întreținere a exploatațiilor pomicole pentru zona de influență a SCDP Iași, asigurând în același timp consultanță de specialitate.

Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Iași a fost înființată în anul 1977 în urma desprinderii Laboratorului de Pomicultură care a funcționat în perioada 1957-1977 în cadrul Stațiunii de Cercetări Hortiviticole Iași. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași este noua de-numire, începând cu 1 ianuarie 2003.

Prin Legea 45/2009, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași este unitate de cercetare-dezvoltare cu persona-litate juridică, subordonată ierar-hic Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”. Activitatea se desfășoară în cadrul sectorului de cercetare-dezvoltare și a unor compartimente specializate:

Stațiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Pomicultură Iași

51

prun, piersic și ca noutate, nuc altoit din soiuri proprii prin Pepiniera Sârca.

Materialul produs face parte din ca-tegorii biologice superioare și anume: categoria bază și categoria certificat.• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Sârca;• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Miroslava;• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Liliac;• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Depozitul de păstrare a fructelor Sârca, cu o capacitate de 5500 de tone.

Bazele de dezvoltare tehnologică valo-rifică în mod superior rezultatele cer-cetării științifice prin aplicarea celor mai noi verigi tehnologice de cercetare în cadrul plantațiilor pomicole.

Specialiștii din unitate elaborează documentații tehnico-economice de înființare și întreținere a exploatațiilor pomicole pentru zona de influență a SCDP Iași, asigurând în același timp consultanță de specialitate.

4. Laboratorul de Dendrologie - tematici de cercetare:- Îmbunătățirea sortimentului

de plante ornamentale, dendro-logice pentru spații verzi prin aclimatizarea și perfecționarea tehnologiilor de înmulțire a acestora.

- Introducerea în cultură și în proiecte de amenajamente den-drologice a speciilor aclimatizate și naturalizate, în vederea realiză-rii programului de reconstrucție a țării.

5 . L a b o r a t o r u l p e n t r u Producerea materialului săditor pomicol - tematici de cercetare:- Îmbunătățirea tehnologiei de

obținere a pomilor altoiți.- Evaluarea caracteristicilor prin-

cipale, compatibilitatea cu noi soiuri și adaptarea la condițiile climatice zonale a portaltoaielor de specii pomicole.

- Selecția unor biotipuri din flora spontană în vederea utilizării lor ca portaltoi.

6. Laboratorul de Mecanizare - tematici de cercetare:- Îmbunătățirea sistemului de

mașini utilizate pentru lucrarea solului în plantațiile pomicole intensive.

- Tehnici noi privind efectua-rea de lucrări mecanizate în pomicultură.

Dezvoltarea

Compartimentul de Dezvoltare cu-prinde șapte Baze de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură, din-tre care și un Depozit de păstrare a fructelor.• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Velnița – Zanoschi;• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Mădârjești;• Baza de Cercetare-Dezvoltare

Pepiniera Sârca;

Prin Pepiniera Sârca, SCDP Iași co-mercializează anual peste 100.000 de bucăți din toate speciile pomico-le: măr, păr, gutui, cais, cireș, vișin,

fructe de calitate superioară, cu epoci diferite de maturare.

- Stabilirea sortimentelor pomicole pe zonele de maximă favorabilita-te la speciile: măr, păr, cais, prun, cireș, vișin și nuc.

2. Laboratorul de Tehnologii po-micole - tematici de cercetare:- Studiul fundamentării procese-

lor de creștere și fructificare în vederea aplicării diferențiate a tăierilor la pomi și optimizarea în-cărcăturii de rod prin tratamente cu substanțe bioactive.

- Elaborarea unor sisteme de cultu-ră la speciile pomicole în vederea sporirii producției de fructe.

3. Laboratorul de Protecția plan-telor - tematici de cercetare:- Elaborarea tehnologii-

lor de protecție fitosanitară pentru principalele specii pomi-cole prin utilizarea celor mai noi și eficace pesticide, inclusiv a celor biologice.

- Obținerea materialului săditor pomicol liber de boli virotice și de înaltă valoare biologică.

Până în prezent au fost obținute la SCDP Iași 31 de soiuri de specii pomicole diferite.

Soiurile de cireș au fost obținute prin hibridări artificiale sau selecție clonală. Au fost obținute 24 de soiuri la specia cireș: Cetățuia, Cătălina, Bucium, Maria, Tereza, Iașirom, Lucia, Iosif, Amar Maxut, Amar Galata, Ștefan, Golia, Marina, Radu, Oana, Ludovic 1, Cociu 1, Andrei 1, Anda 1, Alex 1, Mihai 1, Paul 1, Margo 1, George.

Soiurile de vișin au fost obținute prin selecții pozitive din populații locale: Pitic, De Botoșani, Timpuriu de Osoi.

La specia nuc au fost obținute soiuri noi prin selecție pozitivă din populațiile locale: Miroslava, Anica, Velnița, Ovidiu.

România Rurală – nr. 19

52

Vă invităm să participaţi la redactarea revistei

Doriţi să împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră de dezvoltare rurală pentru o posibilă publicare în revistă?

Fotografii şi imagini

• Imaginile trebuie să ilustreze o experienţă.

• Imaginile se vor transmite ca fişiere electronice separate (rezoluţie înaltă >300 dpi şi > 850 KB).

• Toate fişierele care conţin imagini vor fi trimise în format .JPEG

• Vă rugăm să includeţi un titlu scurt pentru fiecare fotografie/imagine transmisă, precum şi numele fotografului/autorului.

Scrisori către Redacţie

• Scrisorile trebuie să fie legate de o temă de dezvoltare rurală şi să nu depăşească 200 de cuvinte.

• Redactorii pot interveni asupra textului, pentru a-l adapta la stilul, lungimea, claritatea şi acurateţea necesare şi nu garantează că toate scrisorile vor fi publicate.

• Atunci când spaţiul este insuficient, scrisorile care nu sunt publicate în revistă pot fi publicate pe website-ul RNDR.

Vă invităm să ne trimiteţi experienţele dumneavoastră, fotografii, scrisori şi articole la adresa: publicatii@rndr.ro

Ghid de participare Aceste indicații sunt orientative pen-tru omogenizarea contribuțiilor. Au-torii înțeleg că redacția poate modi-fica textul primit, pentru o mai bună înțelegere.

• Autor: Trebuie identificat cu nume, prenume și ocupația actuală.

• Introducere: Trebuie inclusă o scurtă introducere care să evidenție-ze relevanța subiectului prezentat.

• Lungimea articolului: 400 – 800 cuvinte

• Informații corecte: Nu prezen-tați decât informații de care sunteți 100% sigur și pe care le puteți sus-ține. Menționați sursa informațiilor, atunci când prezentați date care pro-vin de la alte instituții sau organizații.

• Stil: Vorbind despre un articol de revistă, este de dorit ca textul să nu semene cu un raport. De aceea, sunt indicate:

» 0 exprimare simplă; » date relevante pentru a susține ideea principală a articolului, și nu toate detaliile proiectului; » evitarea excesului de acronime; » denumirea completă, urmată de acronim, trebuie inserată atunci când apare prima dată în text; » evitarea comentariilor și a referin-țelor externe care pot fi controver-sate sau greșit înțelese.

Deschişi Către Viitor

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

CONTACT:Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: info@rndr.ro, Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală“. Proiect cofinanţat prin

FEADR prin Măsura 511 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Februarie 2015

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.