Recuprerarea, Reutilizarea si Reciclarea materialelor plastice

În urma unor studii efectuate , s-a demonstrat că fiecare cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5 – 2 kg de gunoi , din care cel puţin jumătate este reciclabil .

În trecut oamenii obişnuiau să repare şi să refolosească tot ce puteau . Populaţia era mai mică şi oamenii trăiau în grupuri mai puţin concentrate . Pe lângă toate acestea , ambalajele folosite erau din materiale care se descompun uşor şi în acest fel reîntoarcerea materiilor prime în natură era mult mai rapidă şi mai simplă . Revoluţia industrială a permis fabricarea pe scară industrială a ambalajelor uşoare , rezistente , care menţin diversele produse alimentare în condiţii adecvate pentru mai mult timp . În acest fel confortul şi accesul la produse din ce în ce mai variate este automat mult mai mare . Evoluţia este în folosul omenirii dar care este tributul pe care trebuie să-l plătim ? Populaţia Globului a crescut foarte mult şi este în continuă creştere , în timp ce resursele sunt din ce în ce mai puţin accesibile . În acest fel în scurt timp riscăm să nu mai avem materiile prime din care să ne realizăm produsele necesare vieţii de zi cu zi .

Ce putem face pentru ca şi generaţiile viitoare să aibă parte de aceleaşi resurse ca şi noi ? Cei trei „ R „ pot reprezenta un răspuns ! Reducerea utilizării resurselor în fabricarea produselor necesare în viaţa de zi cu zi ( preferarea produselor vrac , sau puţin ambalate , în locul celor supraambalate ) .

Refolosirea obiectelor , fie pentru acelaşi scop pentru care au fost realizate ( ex . o sticlă de suc folosită la udatul florilor ) , sau pentru alte întrebuinţări ( ex. o sticlă de plastic folosită pe post de ghiveci de flori ) .

Reciclarea deşeurilor ( prin deşeu se înţelege orice obiect care nu mai este folosit şi este aruncat sau risipit ) .

Efectele reciclării : - reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare

fabricării de noi produse ; - redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă ;

- reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ;

- reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea improprie a unor deşeuri periculoase ;

- reduce poluarea aerului şi a apei . Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel:

- cotor măr – 3 luni - deşeuri de hârtie – 3 luni - ziare – 3-12 luni - chibrituri – 6 luni - filtru de ţigară – 1-2 ani - guma de mestecat – 5 ani - cutii de aluminiu – 10-100 ani - sticle din plastic – 100-1000 ani - pungi din plastic – 100-1000 ani - cărţi de credit – 1000 ani - recipiente din sticlă – 4000 ani

Ce nu se poate recicla : - materiale ceramice ; - spray-uri ; - ambalajele materialelor toxice ; - abţibildurile , şerveţelele , hârtia cerată , hârtia de fax ; - părţile metalice ataşate magneţilor . RECICLAREA PLASTICULUI După anul 1950 , materialele plastice au devenit de mare interes ,

în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult .Consumul anual poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase .

În prezent , există aproximativ 40 de tipuri de plastic , fiecare cu o compoziţie chimică şi proprietăţi diferite , care le fac potrivite pentru o anumită utilizare .

Plasticul este fabricat din petrol , benzină şi cărbune .Cea mai mare parte din materialele folosite pentru fabricarea plasticului provin din reziduurile rafinării petrolului , care altfel ar fi arse sau irosite . Putem spune că prin fabricarea plasticului nu facem altceva decât să utilizăm nişte resurse pe care în mod normal le-am risipi .

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări . În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate , acest lucru se poate face foarte uşor cu ajutorul containerelor speciale amplasate în multe zone ale oraşului .

Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare , datorată în primul rând numărului mare de PET-uri ( polietilen tereftalat – este un material sofisticat de o rezistenţă mare ) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi . Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm , dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil .

Materiale plastice:

AVANTAJE DEZAVANTAJE

• greutate mică

• mare varietate de proprietăţi

• proprietăţi care nu pot fi atenuate cu ale altor materiale

• longevitate

• mod de fabricare uşor

• consum redus de energie pentru fabricarea lor

• volum mare la descărcare

• război biodegradabil

• un grad mare de poluare la incinerarea lor

• numeroşi aditivi care poluează mediul

• mod dificil de reciclare (diversitate mare, proces de descompunere dificil)

• preţ redus • substantele de bază sunt in parte cancerigene sau toxice (ex.PVC)

Ce se întâmplă cu plasticul după ce este folosit ? Deşi nu există date concrete în acest sens , estimările spun că descompunerea plasticului poate dura sute şi chiar mii de ani , astfel că , dacă aruncăm o sticlă de plastic la întâmplare şi nimeni nu o va ridica în urma noastră , putem fi siguri că va fi găsită acolo şi de multe generaţii după noi .

IDENTIFICAREA DIFERITELOR MATERII PLASTICE

Material / Simbol reciclare

Proprietăţi material

Aplicaţiile produsului

Produse cu conţinut de material reciclat

PET /PETE/PETP/

Polietilen tereftalat

Claritate (transparenţă), rezistent, durabil, solid, bariera pentru gaz şi umiditate, reţine carbonatarea, rezistent la căldură .

Butelii (sticle) plastic băuturi nealcoolice, apă, suc, bere, sifon (apă carbogazoasă), sos picant (ketchup) şi ulei. Borcane unt de arahide, murături, jeleu şi gem (dulceată). Film (folie) şi tăvi pentru alimente preparate la cuptor, curele (benzi, chingi) de

Fibre, saci pentru păstrare şi transport îmbrăcăminte, folie şi plăci, containere pentru alimente şi băuturi, covoare, curele (benzi, chingi) de legat, lâna tocită, butelii (sticle, flacoane), jachete scămoşate, folie pentru retenţia solului, filtre. Observaţii:

legat şi containere alimentare sau nealimentare.

Pentru reciclarea containerelor din PET: - spălaţi şi aplatizaţi; puteţi lăsa etichetele, nu însă capacele (sigiliile de la capace); - nu puneţi sticle de produse petroliere (ex.: ulei de motor), de pesticide sau ierbicide.

HDPEPolietilenă de mare (înaltă)

densitate

Proprietăţi bune de barieră pentru umiditate, rigiditate, rezistenţă, durabilitate, rezistenţă la chimicale, permeabil la gaz, uşor de procesat şi uşor de format (prelucrat).

Butelii (sticle) de lapte, apă, suc, cosmetice, şampon, detergent lichid pentru veselă şi lenjerie, înălbitor, recipiente iaurt şi margarină, cutii cereale, carne, navete, pungi, saci şi sacoşe.

Butelii (sticle, flacoane) colorate de detergent lichid pentru veselă şi lenjerie, balsam de rufe, şampon, ulei de motor şi butelii (sticle, flacoane) transparente de lapte şi apă; ţevi, coşuri, navete, ghivece de flori, margini (borduri) de grădină, folie şi plăci, lăzi de gunoi (reciclare), mobilier din

plastic (scaune, bănci), căsuţe pentru câini, produse lumber (compozit plastic+lemn),dale, masă picnic, cutie postală, garduri, containere, lăzi pentru compost, granule. Observaţii: Rezistenta chimica face să fie bun pentru ambalaje casnice şi produse chimice industriale ca detergenţi şi înălbitori. Butelia (sticla) cu pigment (colorant) are o mai bună rezistenţă la crapare decât sticlele fără pigment (colorant).

PVC /V/ Versatilitate, Ambalaje Ambalaje,

Policlorura de vinil

claritate (transparenţă), uşor de amestecat, rezistentă, durabilitate, rezistent la grăsimi, ulei şi chimicale, caracteristici de curgere şi proprietăţi electrice stabile.

transparente alimentare si nealimentare, tuburi medicamente, izolaţii fire şi cabluri, folie şi plăci, produse din industria constructiilor ca ţevi, fitinguri, apărători, dale, benzi transportoare şi ferestre; butelii (sticle, flacoane), pungi pentru sânge, produse din piele sintetică.

legatură pentru foi detaşabile (şină plastic îndosariere), pardoseli, panouri (casete), lambriuri, rigole, flaps noroi, folie şi plăci, dale şi rogojini, ştergătoare de picioare, duşumea elastică , tavă (suport) casete şi CD-uri, cutii electrice, izolaţii cabluri, semnale de trafic, furtun de grădină , lizieră mobilă pentru casă, butelii (sticle, flacoane) pentru detergent vase, geamuri; dale, ţigle, articole instalaţii (ţevi, fitinguri), denivelări pentru viteza, capace (canale) pentru drumuri de acces industriale .

LDPE Polietilenă de mică (joasă)

densitate

Uşor de procesat, rezistent, durabil, flexibil, uşor de lipit (la cald), barieră pentru umezeală.

Pungi (sacoşe) alimentare pentru pâine şi produse congelate, pungi (sacoşe) pentru lăzi/cutii haine, butelii (sticle, flacoane) comprimate pentru miere, muştar. Deasemeni este folosită pentru producerea capacelor flexibile şi este folosită în aplicaţii cu fire şi cabluri electrice. Fibre, covoare, mobilier, caserole şi tăvi pentru alimente, ţevi şi canalizări (rigole).

Învelitori de transport, cutii de gunoi, dale, mobilier, folie şi plăci, containere compost, butelii (sticle, flacoane) de suc natural de lamâie, cutii de muştar, articole plastic-lemn (cherestea gard, etc.).

PP Polipropilena

Rezistent, durabil, rezistent la căldură, chimicale, grăsimi (unsori) şi ulei, bariera umezeală. Punctul înalt de topire face ca produsele să fie

Butelii (sticle, flacoane) pentru ketchup, containere iaurt şi margarină /unt, tuburi, flacoane de medicamente, aplicaţii textile ca şi covoare, sfoară, şnur, frânghie

Carcase baterii auto, semnalizări lumină, cabluri baterii, perii maturi, ştergătoare gheaţă, pâlnie ulei, rastel pentru biciclete, greble, benzi de legat,

rezistente pentru umplerea cu lichide calde.

(funie, corzi), navete rigide şi componente auto.

granule, plăci, tăvi, recipiente pentru iaurt siropuri.

PS Polistiren Versatil, izolator, claritate (transparenţă), uşor de format, punct relativ scăzut de topire.

Ambalaje de protejare, containere, capace, pahare, sticle (butelii, flacoane) şi tăvi, carcase CD, aplicatii de servire a alimentelor, tăvi de expunere a cărnii, cartoane ouă, flacoane aspirină, pahare, castroane, cuţite.

Termometre, comutatoare lumină, izolaţii termice, cartoane ouă, orificii de ventilaţie, tăvi, rigle, rame, ambalaje, ceşti, farfurii (castroane), pahare expandate, ustensile (unelte) diverse.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit, dar posibilităţile sunt vaste. Cu toate că unele mase plastice pot părea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculară diferită. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare în parte. Aceasta poate fi obţinută în mod eficient în fabricile unde materialele reciclabile generate în procesul de producţie sunt uşor de separat.

Infrastrucura. Infrastructura de colectare si prelucrare pentru plastice nu trebuie stabilita la nivel national. In general, aceasta este limitata la zone locale. Insa, multi consumatori care doresc sa recicleze deseurile din plastic constata ca nu exista centre specializate de preluare a acestor deseuri. In multe zone au fost realizate proiecte pilot de colectare separata a deseurilor din plastic, in special a sticlelor PET, acestea avand un rezultat destul de bun. Greutate specifica mica. Raportul volum/greutate pentru deseurile din plastic este foarte mare, in special pentru produsele cu polistiren (PS). Din acest motiv, comunitatile izolate nu-si pot permite sa colecteze si sa transporte plasticele separat. Potentialul de contaminare. Deseurile din plastic aduse la unitatile de procesare sunt, in general contaminate cu materiale straine. Materialele straine, cum ar fi alimentele cauzeaza uzarea granulatorilor si a altor echipamente utilizate in sortarea si reciclarea acestor materiale. Oportunitati de reutilizare si reciclare. Dezvoltarea infrastructurii de colectare trebuie saurmareasca cerintele pietei, astfel incat valoarea materialelor valorificate sa poata acoperi costurile de colectare, prelucrare si transport. Centrele de colectare pot asigura o compactare si balotare a deseurilor din plastic in vederea reducerii costurilor de transport. De asemenea, in cazul mai multor tipuri de deseuri din plastic cu destinatii diferite pentru fiecare, centrele de colectare pot asigura o sortare a acestor deseuri in functie de cerintele unitatilor de procesare si apoi o compactare si balotare a deseurilor gata sortate. Astfel de prelucrari pot fi dezvoltate in functie de evolutia pietei de desfacere a produselor din materiale reciclate.Unitatile de procesare ale materialelor reciclabile isi stabilesc in general instalatiile de prelucrare in zone dens populate, in care se genereaza cantitati mari de materiale valorificabile. Reciclatoriitrebuie sa plateasca costurile de transport la unitatile centralizate. Produsele realizate din plasticul reciclat au un cost de fabricatie mai ieftin fata de cele realizate din materii prima.

Reciclarea PET

Dintre toate materialele reciclabile, plasticul poate fi reciclat cu efortul cel mai puţin.

Majoritatea supermarketurilor au început să introducă pungi biodegradabile. Acestea sunt fabricate din plastic ce se biodegradează în anumite condiţii şi după o anumită perioadă de timp.

Există două tipuri de pungi de acest fel. Există pungi din plastic biodegradabil, care conţine un mic procent de material care nu este fabricat pe bază de petrol, şi pungi din plastic foto-degradabil, care se va degrada atunci când va fi expus la soare.

Biodegradarea plasticului este în permanenţă un subiect de studiu, iar experţii şi organizaţiile nonguvernamentale se străduiesc din ce în ce

mai mult să eficientizeze acest proces, pentru ca nouă să ne fie cât mai uşor să reciclăm.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizeză într-o gamă largă în multe state, deşi mai există unele probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit.

Deşi masele plastice pot părea identice, ele sunt grupe de materiale diferite, având o structură moleculară diferită. Reciclarea depinde de procesul de separare a acestor materiale. Acest lucru poate fi obţinut într-un mod eficient în fabricile care generează materile reciclabile, în urma procesului de producţie.

Identificarea materialelor reciclabile pe categorii poate fi dificilă, existând probleme de identificare, separare şi contaminare. Reciclarea este însă realizată cu succes acolo unde materialel reciclabile clasificabile sunt în cantităţi suficiente, de exemplu ambalaje de paleţi sau saci utilizaţi în industrie sau agricultură.

Cele mai scumpe produse secundare din plastic, cum ar fi cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare şi o gamă largă de echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Identificarea cu precizie a acestor materiale se realizează printr-o tehnică specială numită spectometru. În urma procesării materialele sunt utilizate în manufacturarea echipamentelor electronice şi electrice noi.

Proprietăţile mecanice ale maselor plastice pot fi schimbate în timpul reciclării şi de aceea nu este posibilă reciclarea unei cantităţi mare din acelaşi material după care acesta să fie supus unui nou proces de reciclare.

Cel mai bun exemplu de reciclare a plasticului poate fi reciclarea PET-urilor. Sticlele PET sunt utilizate în cantităţi mari în multe state. Polyethzlene terephalate este numele complet al cuvântului PET. Acesta este un material de o rezistenţă mare care este utilizat cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi.

Sticla de plastic a fost inventată în SUA în anul 1973, reciclarea acesteia începând în 1977.

Având în vedere numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil, avantajul reciclării acestora ar fi enorm.

O problemă în reciclarea acestor materiale este colectarea lor în cantităţi mici de la multe surse, ceea ce presupune un cost ridicat. În unele state politicile administrative îşi asumă o mare responsabilitate în recuperarea de ambalaje şi alte produse. Acest lucru presupune dezvoltarea reciclării maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale costurilor comerciale tradiţionale prin manufacturare şi distribuire, şi în final de către consumator prin preţurile de producţie unor crescute.

Un alt obstacol în realizarea unui proces eficient de reciclare este reciclarea diferitelor tipuri de plastic, ceea ce reprezintă o problemă în ceea ce priveşte incompatibilitatea polimerilor.

O soluţie în acest sens este introducerea aşa numiţilor „compatibilizatori” care crează stabilitate polimerică între legăturile dintre structura diferită a moleculelor maselor plastice. Compatibilizatorii pot face posibilă producerea unui tip de aliaje din plastic de calitate inferioară. Există şapte tipuri de materiale plastice diferite.

Reciclarea plasticului este necesară deoarece descompunerea naturală a acestuia în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani. Prin reciclarea unei tone de plastic se economisesc între 700 şi 800 kg de petrol brut iar din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru patrat de covor.

Conform unui studiu Europa a avut în 2008 o rată de reciclare a plasticului de 29%, fiind depăşită ţinta stabilită de 22,5%. Acest raport a fost realizat de patru organizaţii importante din domeniu şi anume PlasticsEurope, EuPC, EuPR şi Organizaţia Europeană a Asociaţiilor Reciclatorilor de Plastic (EPRO).

Datele arată că în 10 state europene (Germania, Estonia, Cehia, Belgia, Suedia, Austria, Olanda, Norvegia, Slovenia şi Elveţia) au reciclat peste 30% din plasticul utilizat. În schimb, Grecia, Lituania şi Malta au realizat o rată de reciclare de 10%.

Raportul a evidenţiat aportul pozitiv al unor iniţiative europene de reciclare precum şi introducerea schemelor de sortare a deşeurilor mixte din plastic. Se pare că în 2008, în Europa a fost colectat aproximativ 51% din plasticul post-consum, restul ajungând la gropile de gunoi.

Au fost reciclate 5,3 milioane de tone de deşeuri din plastic, 7,8 milioane de tone fiind destinate ca sursă de energie. În ciuda creşterii cu 3% a ratei de reciclare, cantitatea de deşeuri din plastic ajunsă la gropile de gunoi a rămas constantă.

Conform statisticilor efectuate de Comisia Europeană, Europa este sufocată de PET-uri. În ciuda faptului că plasticul este reciclabil, în fiecare zi se reciclează doar un sfert din cantitatea produsă şi pusă în vânzare.

Strategia marilor companii transnaţionale producătoare de băuturi răcoritoare este de a-şi maximiza valoarea brandurilor prin adoptarea conţinutului de PET reciclat în ambalajele lor. Recent a fost inaugurată şi în România, la Caracal, prima capacitate de reciclare a deşeurilor PET şi producţie a granulelor pentru uz alimentar.

Iniţiatorul este o firmă cu capital integral autohton, unul din pionierii PET-ului alimentar din România. Debutul companiei a avut loc în 1996, prima activitate fiind suflarea preformelor PET importate din Europa şi obţinerea flacoanelor PET.

Producţia de preforme a continuat începând cu anul 2000, pentru ca apoi, după o susţinută activitate de analiză şi documentare, să urmeze decizia investiţiei în 2008 în singura capacitate de reciclare bottle to bottle din România. Proiectul a devenit operaţional în cursul lunii septembrie 2009.

Investiţia în reciclarea PET-ului a totalizat peste 4 milioane de euro şi a fost finanţată preponderent din credite bancare. Capacitatea de producţie este de 1.000 de tone de deşeuri PET lunar, ceea ce asigură companiei româneşti o cotă de piaţă de 2,75% din totalul capacităţilor de reciclare PET food grade din Europa.

Procesul de reciclare presupune două etape distincte: etapa de spălare, măcinare şi transformare a deşeurilor PET în fulgi PET, realizată printr-o instalaţie Sorema Italy, şi etapa de granulare şi cristalizare a fulgilor PET şi transformare în granule PET reciclat, realizată prin intermediul unei instalaţii complexe Ereama din Austria, doi dintre cei mai mari producători mondiali de tehnologii în reciclarea plasticului.

Potrivit statisticilor naţionale, în România se consumă anual peste 133.000 de tone de PET alimentar, din care, conform ultimelor estimări, rata de colectare a deşeurilor este de 25%-26%. Până la apariţia investiţiei Esox, cea mai mare parte a acestor deşeuri era reciclată şi transformată în fibre sintetice de Greentech SA Buzău, o investiţie taiwaneză, de pionierat în reciclarea PET-ului din România, altă parte fiind transformată de o serie întreagă de mici antreprenori în fulgi PET destinat exportului, în special de China.

Compania Eco-Rom Ambalaje a recuperat şi valorificat în anul 2009 49% din cantitatea totală de ambalaje pusă pe piaţă de clienţii societăţii, adică aproape 320.000 tone de deşeuri de ambalaj, în scădere cu 6% faţă de 2008, din cauza diminuării activităţilor economice. La sfârşitul anului 2009, portofoliul de clienţi al Eco-Rom Ambalaje ajunsese la 1.470 de companii, în creştere cu 25% faţă de 2008. Balotarea sticlelor din material plastic tip PET a devenit o aplicatie din ce in ce mai importanta avand in vedere ca schemele de colectare si sistemele de depozitare a sticlelor si recipientelor tip PET sunt introduse in tot mai multe tari. Sistemul Presona pentru reciclarea

PET este folosit acum de catre toate fabricile de bere din Suedia si de catre unele dintre cele mai mari fabrici de gen din Europa. Specificatii: Caracteristici speciale

1. perforatorul nostru garanteaza baloti compacti cu cea mai mare greutate posibila

2. pentru a usura manevrarea, balotii finisati sunt dotati cu traverse de prindere pe partea inferioara pentru ridicarea normala cu ajutorul elevatorului cu furca - nu mai este nevoie sa investiti in dispozitive de prindere costisitoare pentru manevrarea balotilor

3. In cadrul procesului de reciclare este adesea important ca sticlele sa ramana intregi si sa poata fi separate - acest lucru va deveni posibil atunci cand sunt balotate cu presa de balotare Presona, datorita tehnologiei sale unice premergatoare operatiei de presare. Sticlele nu vor fi taiate sau deteriorate prin forfecare in timpul operatiei de presare

Principalul punct de desfacere pentru sticlele reciclare de tip PET este piata de fibre. De exemplu, tesatura plusata tip polar este fabricata din PET reciclat. Alte aplicatii includ cablaj, foi de tabla si chiar materiale de constructii. Sortarea de inalta calitate si spalarea permit sticlelor reciclate sa fie refolosite tot ca sticle.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant si se realizeaza intr-o gama larga in multe tari. Exista inca probleme tehnice, economice si structurale de depasit, dar posibilitatile sunt vaste.     Cu toate ca unele mase plastice pot parea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculara diferita. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare in parte. Aceasta poate fi obtinuta in mod eficient in fabricile unde materialele reciclabile generate in procesul de productie sunt usor de separat.   Utilizarea materialelor plastice prezinta probleme de identificare, separare si de contaminare. Dar acolo unde sunt suficiente cantitati de materiale reciclabile clasificabile, de exemplu ambalaje de paleti sau saci utilizati in industrie sau agricultura, reciclarea este realizata cu succes. Cele mai scumpe produse secundare din plastic, precum cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare si o gama larga de echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Spectrometrul este una din tehnicile utilizate pentru a asigura precizia identificarii acestor materiale care, dupa procesare, sunt deseori folosite in manufacturarea echipamentelor electronice si electrice noi. Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel incat nu poate fi posibila reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip reintegrandu-le imediat in acelasi proces de productie. In unele sectoare, prejudecatile impotriva materialelor secundare ramane un obstacol important in reciclarea plasticului, dar aceasta atitudine se

schimba rapid o data cu luarea in considerare a protectiei mediului si a altor influente. Recuperarea ambalajelor de plastic reprezinta cea mai mare provocare, si nu doar in realizarea economica privind colectarea de material suficient segregat pentru a face reciclarea viabila. Sticlele PET, care sunt utilizate in cantitati mari in multe tari pentru bauturi, este un excelent exemplu de reciclare ale ambalajelor . Polyethylene terephthalate - numele complet al cuvantului PET- este un material sofisticat de o rezistenta mare care este utilizat cu foarte mare eficienta ca recipient pentru bauturi. Avantajul reciclarii ambalajelor PET este enorm, data fiind numarul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. Costul de colectare a materialelor in cantitati mici de la o multitudine de surse este principalul obstacol in dinamizarea progresului in reciclarea multor polimeri. In unele tari, politicile administrative isi asuma o mare responsabilitate in recuperarea de ambalaje si alte produse. Aceasta "responsabilitate" presupune dezvoltarea reciclarii maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale costurilor comerciale traditionale - initial prin manufacturare si distribuire, si in final de catre consumator prin preturile de productie usor crescute.  Reciclarea diferitelor tipuri de plastic prezinta o problema in ceea ce priveste incompatibilitatea polimerilor. Oricum, introducerea asa - numitilor " compatibilizatori" care creaza stabilitate polimerica intre legaturile dintre structura diferita a moleculelor a maselor plastice, faciliteaza utilizarea de combinatii. Compatibilizatorii pot face deja posibila producerea unui tip de aliaje din plastic din materiale de calitate inferioara. Procesele continua sa se dezvolte pentru a obtine substantele utilizate in producerea maselor plastice, si pentru a folosi aceste materiale ca materie prima in producerea unor substante diferite. Gunoiul, plasticul nereciclabil, au valoare calorica si pot fi utilizate prin urmare drept combustibil.

     Exista sapte tipuri diferite de materiale plastice. Puteti determina gradul plasticului privind aproape in partea de jos a recipientului. Acest numar corespunde gradului materialului din plastic, conform tabelului de mai sus. Nu sunt incluse toate exemplele posibile. Gruparea separata pe tip de material este obligatorie inainte de a recicla. Populaţia, mare generatoare de deşeuri trebuie să ştie că, cu cât colectarea selectivă la sursă este mai bună, cu atât efortul de valorificare al lor – şi implicit costurile de operare – se reduc. În plus, după cum se ştie, serviciile de salubritate se plătesc la metru cub de deşeu colectat, iar, spre exemplu, 70 % din volumul total al deşeurilor menajere, îl constituie PET-urile.

Managementul ecologic durabil consta in compatibilitatea sociala,economica si ecologica. Investitia care se va face asupra deseurilor este oportuna din punct de vedere ecologic,economic si social.

Din punct de vedere ecologic

- se elimină posibilitatea de poluare a apelor subterane şi de suprafaţă , culevigatul rezultat din fermentarea deşeurilor;

- se micşorează efectele asupra calităţii aerului;

- se micşorează efectele asupra solului;- se micşorează posibilităţile de răspândire haotică a deşeurilor

de mase plastice,haotic sau alte deşeuri uşoare;

- se elimină focarele de apariţie a unor boli;

- se elimină disconfortul creat cetăţenilor.

Din punct de vedere economic

- se diminuează cantităţile de deşeuri depozitabile, prin recuperarea deşeurilorvalorificabile;

- se reduce taxa de salubrizare în funcţie de cantitatea de deşeuri diminuată prin recuperarea deşeurilor valorificabile se aduc

venituri beneficiarului,reducându-se nivelul taxei;

- composturile rezultate pot fi folosite cu bune rezultate în agricultură;- prin sortarea în staţia de sortare şi tratare se extrag cantităţi

suplimentare demateriale reciclabile;

- în viitor cantitatea de gaz metan extrasă poate fi folosită (după o tratareprealabilă) în scopuri energetice.

Din punct de vedere social- - se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor de salubritate;- - se creează noi locuri de muncă;- scade taxa de habitat.

Echipamente pentru reciclarea buteliilor din PET

REDOMA ofera un sistem unic de reciclare a buteliilor din PET care exceleaza prin eficienta costurilor, proiectare flexibila si usurinta in exploatare. Echipamentele sunt disponibile in cateva  versiuni: PET 300, PET 700, PET 700-F, PET 1000, PET 1300, PET 1300-F.  Versiunile care contin litera F sunt echipamente simplificate, care produc fulgi ce pot fi folositi doar pentru producerea fibrelor.  

Caracteristicile principale:

●      Usor de manipulat si de intretinut;●      Accesibilitate usoara;●      Inalt nivel de automatizare, echipamentele sunt dotate cu

panouri de comanda individuale si comanda centralizata;●      Capacitatea la intrare 300,  700, 1000 sau 1300 kg / ora;●      Produs finit deosebit de curat (fulgi PET);

●      Fulgii de PET sunt usor de vandut fiind utilizati in multe domenii;

 Materialul folosit la intrare:Butelii sau containere pre-sortate din PET, chiar si cele murdare colectate din gunoi.Produsul finit: fulgi de PET foarte curati 

Exemple de reutilizare a fulgilor de PET:

●      Fibre pentru carpete, umplutura pentru perne, saltele, jucarii umplute cu fibre, izolatie pentru saci de dormit, imbracaminte, textile pentru imbracaminte, tapiserie etc.

●      Folii sau placi pentru izolarea acoperisurilor, folii subtiri sau mai groase, cutii pentru hrana (rezistente in frigidere si in cuptoare cu microunde) diverse tipuri de cutii sau containere, ambalaje pentru jucarii etc.

●      Benzi pentru fixarea produselor pe paleti, pentru inchiderea cutiilor etc.

●      Forme injectate: componente pentru industria auto (grila din fata radiatorului, manere pentru usi), componente pentru corpuri de iluminat, bunuri de uz casnic, dale pentru pardosele etc.

●      Fulgi de PET pentru aplicatii tehnice: adaos de material reciclat la PET virgin, vopsele (supraconcentrate), amestecuri cu alte mase plastice (ex. policarbonate) si vata de sticla pentru scopuri industriale.

Stadiile procesarii:

●      Premanipularea si pre-sortarea butellilor din PET inaintea introducerii in instalatie;

●      Dozarea; ●      Tocarea;

●      Granularea umeda; ●      Separare murdarie 1 (murdarie, etichete din hartie, granule mici

din PET, noroi);●      Spalarea;●      Separare murdarie 2 (noroi si etichete); ●      Clatire;●      Separare murdarie 3 (noroi fin si etichete);●      Separarea inelelor si a capacelor;●      Separarea murdariei 4 (noroi deosebit de fin);●      Centrifugare;●      Uscarea;●      Umplerea cutiilor sau a sacilor mari.

Masurile de valorificare a deseurilor

Masurile de valorificare a deseurilor contribuie ca produsele, ambalajele, ca si alte materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, sa nu mai ajunga in depozitul de deseuri. Aceste masuri trebuie sa faciliteze mentinerea deseurilor in circuitul economic sau aducerea lor în aceasta zona.

De asemenea, masurile care contribuie intr-un mod incurajator la cresterea capacitatii de valorificare a produselor, ambalajelor si a altor materiale sunt masuri de valorificare a deseurilor (masuri calitative de valorificare), cum ar fi de exemplu masurile de minimizare a continutului de materiale daunatoare al deseurilor, respectiv al produselor secundare, ca si substituirea produselor, ambalajelor si a altor materiale

nevalorificabile cu unele valorificabile.

Valorificarea fractiunilor individuale ale deseului presupune însa o separare între componentele sale valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului deja amestecat, mai ales in domeniul deseurilor menajere, nu este posibilă decat cu mari cheltuieli si de cele mai multe ori cu rezultate insuficiente, materialele individuale sau grupele de materiale trebuie colectate separat, cu ajutorul sistemelor de colectare si supuse unei valorificari înca înainte de amestecarea cu alte parti ale gunoiului.

Aceste masuri prealabile, (care trebuie luate de producatorul, respectiv posesorul deseurilor, astfel incat o valorificare sa fie posibila), apartin de asemenea domeniului masurilor de valorificare a deseurilor. Masurile prealabile cuprind, pe langa organizarea transportului, mai ales separarea deseurilor la locul lor de obtinere (de exemplu în gospodarii, în intreprinderi, în locuri publice si in firme de prestari servicii) în resturi valorificabile si nevalorificabile, ca si strangerea lor în recipiente separate. Acest lucru presupune colaborarea motivata a cetatenilor, extrem de importanta pentru ca este singura care mentine sau falimenteaza sistemul colectarii selective.

Si pentru componente din deseuri cu continut toxic, a caror ramanere în deseuri ar însemna un pericol pentru om si mediu, ar trebui instituite sisteme de colectare selectiva. Acest lucru este de mare importanta, atat din punctul de vedere al obtinerii unor materiale secundare sarace în substante toxice, ca si al detoxificarii gunoiului ramas, care trebuie îndepartat.

In principiu, trebuie avut grija ca masurile colectarii selective sa nu intre în contradictie cu cele de împiedicare a formarii deseurilor. Prin colectarea selectiva a deseurilor valorificabile trebuie încurajat comportamentul responsabil al cetateanului fata de gunoiul sau, ca si o exploatare rationala a resurselor, însa nu trebuie distruse nici eforturile în vederea împiedicarii formarii deseurilor.

Asa cum s-a aratat, valorificarea deseurilor reprezinta doar a doua dintre cele mai bune solutii de gestiune a deseurilor, deaorece prin colectarea si tratarea componenetelor valorificabile ale deseurilor se realizeaza un consum de energie si de resurse destul de ridicat.

Deasemenea, exista diferente între valorificarea materiala si energetica a deseurilor, dupa cum urmeaza:

Valorificarea materiala presupune substituirea materiilor prime, deseul fiind utilizat din nou datorita caracteristicilor sale materiale - cu exceptia folosirii lui imediate ca material combustibil pentru obtinerea de energie.

Valorificarea biologica (compostare, fermentatie) este tot valorificare materiala a resturilor organice, fie ca este vorba despre tratarea realizata conform standardelor industriale ale instalatiilor cu tehnica înalta, fie ca ne situam în zona gospodariilor particulare, a administratiilor comunale sau a gradinilor particulare, unde valorificarea se face pentru nevoile proprii (gospodarii: de exemplu compostare, hranirea animalelor.

Valorificarea energetica presupune folosirea deseurilor ca material combustibil înlocuitor pentru obtinerea de energie. La reciclarea materialelor din plastic mai facem diferenta si între valorificarea materiilor prime si valorificarea materialelor industriale. Alegerea unei metode de valorificare trebuie sa adopte întotdeauna maniera ecologica de valorificare.

Impactul deseurilor asupra mediului

Nici o fiinta de pe Pamant nu poate trai fara oxigen, iar oxigenul nu poate exista fara spatiile verzi. Pentru a putea trai, omul trebuie sa aiba mare grija si sa acorde o importanta speciala spatiilor verzi. Zilnic, mii de metri patrati de padure sunt defrisati. Desi oamenii nu realizeaza,

aceste resurse se vor sfarsi intr-o zi. Acest lucru poate fi evitat prin reciclarea deseurilor biologice.

Cand au inceput sa fie constietizate ca problema deseurile? La aceasta intrebare nu se poate da un raspuns clar. Se stie ca inca de la inceputul epocii crestine in Imperiul Roman exista un sistem de salubritate organizat. Dar, asa cum s-a intamplat si cu multe alte realizari valoroase, si aceasta a fost temporar pierduta in timpul migratiilor.

Cererea de imbunatatire a starii de salubritate a reaparut masiv abia in Evul Mediu. La inceput au existat insa doar putine orase in care cetatenii erau obligati sa pastreze curatenia din fata caselor lor. Conditiile igienice erau in general extrem de precare. Ele au contribuit in mare masura la aparitia devastatoarelor epidemii de ciuma din secolele al XV-lea si al XVI-lea.

Intretinerea curateniei zonelor locuite a inceput sa ia forme organizate in secolul al XVII-lea, dar mai ales in secolul al XVIII-lea. Despre o rezolvare continua si permanenta a problemelor de igiena, prezente in toate tarile Europei, se poate vorbi insa abia abia incepand din secolul al XIX-lea. Cautand cauzele epidemiei de holera din anul 1831 din Anglia, s-a descoperit legatura izbitoare dintre lipsa igienei si riscul de infestare. Astfel, inlaturarea gunoaielor s-a instituit nu numai ca mijloc de prevenire a epidemiilor, ci si ca masura generala de protectie a sanatatii. In anul 1876 a fost inaugurata in Anglia prima statie de incinerare a deseurilor.

Secolul al XX-lea in Europa a stat sub semnul dezvoltarii domeniului salubritatii. Astfel, procesul continuu de mecanizare a muncii a avut drept consecinta aparitia tehnicii de salubrizare, asa cum o folosim si astazi, intr-o forma mai avansata.

Practici existente mult timp, ca depozitarea deseurilor in aer liber sa arderea lor necontrolata, sunt in mare masura depasite, iar eliminarea necontrolata de substante toxice pe calea aerului, a apei si in sol a fost limitata. Depozitarea necontrolata a deseurilor problematice, respectiv

toxice, a dus in multe locuri la aparitia unor zone care reprezinta un pericol pentru mediu si resursele naturale, precum si pentru sanatatea umana.

Pentru binele comunitatii de azi, dar mai ales in scopul protejarii mediului, evacuarea monitorizata a deseurilor trebuie urmarita in Europa prin toate mijloacele. Activitatile de evitare a producerii deseurilor si de revalorificare a acestora stau pe primul loc in cadrul strategiilor de gestionare a deseurilor. Evacuarea extinsa poate fi realizata doar avand in vedere toate componentele unui sistem complet de gestionare a deseurilor, constituit din colectare, revalorificare, tratare si depozitare.

O privire aruncata intr-un recipient de deseuri confirma de fiecare data ca multe lucruri nu trebuie sa ajunga acolo. Este pacat sa ajunga! Nu este deloc inutil sa vorbim despre „comoara din pubela de gunoi"!

In urma unei vizite la rampa de gunoi se pot trage urmatoarele concluzii: excesul de materiale refolosibile si o mentalitate gresita a aruncarii. Hartii, cartoane, sticle, metale, plastic, jucarii, imbracaminte intacta, ustensile gospodaresti inca folosibile si alimente-chiar paini intregi- se regasesc in amestecul de gunoi. Pentru cel sosit in rampa de gunoi, totul dovedeste ca traim intr-o adevarata „societate a risipei".

Cantitatea si natura deseurilor sunt influentate de mai multi factori: clima, frecventa de ridicare, gradul de educare a populatiei, nivelul de trai, gradul de urbanizare si industrializare al orasului. Campioni mondiali la aruncat deseuri sunt S.U.A, cu o cantitate de 720kg/persoana/an. Portughezii arunca 260kg/persoana/an, iar cehii 250kg/persoana/an. Si noi???

Fiecare cetatean al orasului contribuie la cresterea stratului de gunoi cu 350-400 kg/persoana/an. Scopul reducerii deseurilor:

-scad costurile de colectare si transport deseuri si, implicit, tariful platit de populatie si agentii economici;

-scad costurile de depozitare; in prezent, construirea unui nou depozit ecologic de deseuri se ridica la suma de 11 milioane de EURO;

-se elimina materialele periculoase/toxice din volumul deseurilor si, implicit, se reduce poluarea mediului ambiant.

Caldura, umiditatea, bacteriile, lumina... Care este influenta acestor factori in biodegradarea deseurilor aruncate de noi?

Durata de degradare naturala a diferitelor categorii de deseuri in rampa de gunoi: hartie-3-12 luni; cotor mar-3 luni; sticla-4000 de ani; sticla plastic-100-1000 ani; cutie aluminiu-10-100 ani; chibrite-6 luni; filtru tigarete-1-2 ani.

În încheiere, iată câteva din ţintele pe care România trebuie să le atingă în ceeea ce priveşte valorificarea şi reciclarea unor deşeuri:

-         până la sfârşitul anului 2008 trebuiesc reciclate 60 % din ambalajele de sticlă, 60 % din cele de hârtie şi carton, 50 % din metale, 22,5 % din plastic şi 15 % lemn (ceea ce înseamnă o foarte bună colectare selectivă pentru a putea obţine aceste procente de valorificare);

-         până în anul 2010 materialele biodegradabile din deşeuri trebuie reduse cu 25 %;

-        până în anul 2007 rata medie anuală de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice este de cel puţin 2 kg/locuitor.

Eco-Rom Ambalaje

Eco – Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de mai multe companii din industria bunurilor de larg consum, ce are ca obiect de activitate preluarea de la producători a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare a deşeurilor de ambalaj. Înfiinţarea Eco-Rom Ambalaje a reprezentat răspunsul producătorilor la modificările

legislative generate de aderarea României la Uniunea Europeană. Potrivit aquis-ului comunitar, toate statele membre au obligaţia legală de a colecta şi valorifica cel puţin 60% din cantităţile de ambalaj puse pe piaţă de către producători şi importatori.

Dacă în vechile state membre, ţinta minimală de valorificare a deşeurilor de ambalaj de 60% a fost atinsă la sfârşitul anului 2008, România a negociat o perioadă de tranziţie graduală, timp în care ţinta anuală de colectare creşte eşalonat, până ajunge să se alinieze cu standardul european de 60%, la orizontul anului 2013. Pentru anul în curs, ţinta minimală de valorificare a deşeurilor de ambalaj este de 45% din cantităţile totale introduse pe piaţă de producători.

Eco-Rom ambalaje este deţinătoarea licenţei mărcii „Punctul Verde” în România şi liderul pieţei de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Punctul Verde (în germană der Grüne Punkt) a apărut în 1995, cînd organizaţia germană Duales System Deutschland AG a decis transferarea dreptului de folosire a mărcii sale înregistrate către o organizaţie europeană, Packaging Recovery Organisation Europe (PRO Europe). Rolul Punctului Verde este cel al unei asociaţii, iar profitul obţinut se reinvesteşte pentru dezvoltarea infrastructurii.

Prin sistemul "Punctul Verde", agenţii economici pot transfera, prin contract, responsabilitatea de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje către organizaţia Eco-Rom Ambalaje SA, care, la rândul său, încheie parteneriate cu autorităti locale, firme private sau municipale de salubritate şi cu companii care, ulterior, valorifică sau reciclează ambalajele colectate şi sortate.

Marca Punctul Verde este o marcă de dimensiune internaţională, peste 460 de miliarde de ambalaje fiind etichetate cu aceste simbol.

„Punctul Verde" este un simbol care îi arată cumpărătorului că firma producatoare sau importatoare a produselor respective este o

companie care s-a angajat ca ambalajele produselor sale, colectate de la populaţie în containere separate, să fie reciclate sau valorificate.

Eco-Rom Ambalaje a optat pentru implementarea în România a sistemului de colectare selectivă a deşeurilor, considerând că acesta este răspunsul cel mai potrivit pentru realităţile sociale şi economice ale României şi permite îndeplinirea ţintelor europene de valorificare a deşeurilor de ambalaj fără a împovăra financiar consumatorul. Astfel, Eco-Rom Ambalaje a decis să pună la dispoziţia clienţilor săi modelul de colectare „Der Grüne Punkt”, un sistem organizat de management al activităţii de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaj care şi-a dovedit fiabilitatea în mai bine de 30 de state din Europa şi America de Nord.

Eco-Rom Ambalaje funcţionează ca o interfaţă între producători - care sunt clienţii săi - societăţile de colectare a deşeurilor şi autorităţile centrale şi locale. Clienţii Eco-Rom Ambalaje raportează către societate cantităţile totale de deşeuri şi tipul acestora şi plătesc în funcţie de cantităţi şi tipologia deşeurilor un anumit tarif către Eco-Rom Ambalaje.

Din acel moment, obligaţia legală de colectare a deşeurilor de ambalaj revine Eco-Rom Ambalaje. Aceasta, la rândul său, plăteşte un anumit tarif către societăţile de salubritate şi de colectare a deşeurilor care trimit spre reciclare cantităţi de deşeuri în contul clienţilor Eco-Rom Ambalaje.

În plus, societatea raportează periodic către autorităţi cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă, cantităţile colectate şi cele trimise spre reciclare. În anul 2004, societatea a început cu o bază iniţială de 81 de clienţi, în prezent societăţile incluse în sistemul de gestionare a deşeurilor al Eco-Rom Ambalaje sunt în număr de peste 1150.

Pentru a fi atinsă ţinta naţională de valorificare de 60% la orizontul anului 2013, va fi nevoie ca ponderea cantităţilor de deşeuri de ambalaj colectate de la populaţie să crească

în următorii 5 ani de aproximativ şase ori faţă de nivelul actual, ţinând cont de faptul că la populaţie se regăsesc peste 60 de procente din cantităţile totale de ambalaje aflate pe piaţă, restul fiind generat în fluxul industrial-comercial.

Pentru aceasta, Eco-Rom Ambalaje a implementat sistemul de colectare selectivă în 42 de localităţi din România, localităţi având o populaţie însumată de peste 1,8 milioane de locuitori. Obiectivul pe termen mediu al Eco-Rom Ambalaje este de a extinde acest sistem de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaj la nivel naţional.

La finalul anului 2009, portofoliul de clienţi al Eco-Rom Ambalaje se ridica la 1.470 de companii (faţă de 1.153 în anul 2008), în creştere cu peste 25% comparativ cu sfârşitul lui 2008.

Eco-Rom Ambalaje a recuperat şi a valorificat 49% din cantitatea totală de ambalaje pusă pe piaţă de clienţii societăţii, adică aproape 320.000 de tone de deşeuri de ambalaj, din totalul de 652.000 de tone de ambalaje puse în circulaţie de aceştia.

Datorită investiţiilor de la începutul anului 2009, dar şi ca urmare a colaborării companiei cu partenerii săi, numărul localităţilor conectate la serviciile de colectare selectivă în sistemul Eco-Rom Ambalaje a crescut de la 42 la 70, în timp ce numărul de cetăţeni care beneficiază de acest serviciu a ajuns la 2.625.000, comparativ cu 1.800.000 în 2008.

Obiectivele companiei stabilite pentru anul 2009 au fost depăşite cu 25%. Conform rapoartelor de la sfârşitul anului 2009, în cazul ambalajelor din plastic, au fost recuperate şi reciclate 28% din totalul scos pe piaţă, faţă de limita minimă de 12% impusă de lege.

Pentru anul 2010, Eco-Rom Ambalaje şi-a propus ca obiective strategice extinderea parteneriatului public-privat, a serviciilor în localităţile urbane cu precădere şi creşterea eficienţei acţiunilor sale prin monitorizarea atentă a performanţei fiecărei localităţi.

Reciclarea plasticului în alte state

În Europa, plasticul se întâlneşte cel mai frecvent în sectorul ambalajelor (aproape 40%), în sectorul de uz casnic (21,3%) şi în cel al construcţiilor (18%).

Pentru ca populaţia să fie receptivă şi să fie motivată să participe la procesul de reciclare a materialelor din plastic, trebuie implementate anumite tehnici şi soluţii care să faciliteze în primul rând colectarea acestora.

De exemplu, în Suedia, în magazinele alimentare există aparate speciale care compactează PET-urile. În funcţie de numărul de sticle introduse, se eliberează un bon iar la casă cetăţenii încasează suma corespunzătoare.

Astfel sunt motivaţi cetăţenii să strângă sticlele pentru colectare în loc să le arunce, deoarece primesc bani în schimb. De asemenea este protejat mediul, dar sunt conservate şi resursele naturale şi energie.

O astfel de metodă este utilizată şi în Grecia sau în Croaţia. În Danemarca, la cumpărarea unui suc de la supermarket de

exemplu, pe bon este trecută o garanţie pentru sticlă, iar la returnare, clientul primeşte banii pe sticlă înapoi. Sticla poate fi returnată în majoritatea magazinelor.

În Statele Unite ale Americii sunt amplasate aparate speciale de colectare a ambalajelor din plastic sau din sticlă, pentru fiecare astfel de deşeu cetăţenii primesc un bon de 10 cenţi, în schimbul căruia se pot face cumpărături sau se pot primi bani.

În Germania taxa pe PET a avut un rezultat foarte bun, ducând la menţinerea curăţeniei. Garanţia pentru ambalajele din plastic trecută pe bon este de 0,25 Euro. Aceasta se plăteşte la cumpărarea produsului şi

poate fi recuperată la returnarea ambalajelor. Fiecare cetăţean german colectează săptămânal aproximativ 1,5 kg de deşeuri din plastic.

În anul 2008, în Marea Britanie şcolile au găsit o nouă metodă de a lupta cu poluarea. Sticlele de plastic sunt transformate în fibre, din care vor fi confecţionate uniforme pentru elevi.

Aşa-numitele „uniforme verzi” vor duce la economisirea simţitoare a energiei. Preţul uniformelor este cu doar o liră sterlină mai mult decât cele obişnuite. Uniformele vor arăta la fel ca orice haine confecţionate din fibre sintetice, doar că fibrele acestora sunt obţinute doar din sticle de cola, fiind utilizate doar sticle din plstic transparent.

Reciclarea nu este singura formă de valorificare a plasticului. Acesta mai poate fi şi recuperat energetic.

În Europa, mai mult de jumătate din deşeurile de plastic colectate sunt valorificate energetic, fiind folosite în locul combustibililor convenţionali. Asta, datorită puterii calorice mari, comparabile cu cea a cărbunilor superiori.

De pildă, polistirenul expandat are o mare putere de încălzire, chiar mai mare decât a carbonului. El suportă să fie topit în instalaţiile de recuperare energetică, fără a elibera noxe, emisii toxice şi fum.

Recuperarea energetică devine o soluţie atunci când reciclarea costă foarte mult. În plus, uneori, reciclarea devine aproape imposibilă, dacă deşeurile nu sunt colectate direct de la sursă, ajungând în gunoiul menajer, doar dacă provin de la ambalaje foarte murdare.

Argumentele care pledează în favoarea utilizării acestora ca înlocuitor de combustibil convenţional se referă la:

puterea calorică mare, comparabilă cu cea a cărbunilor superiori; costurile mari de reciclare – atunci când deşeurile de mase plastice

nu sunt selectate direct de la sursă şi ajung în gunoiul menajer sau când ele provin din ambalajele  alimentare cu un grad mare de impurificare;

sunt deşeuri nebiodegradabile; prin urmare, trebuie eliminate.Cel mai bun exemplu de reciclare a plasticului poate fi reciclarea

PET-urilor. Sticlele PET sunt utilizate în cantităţi mari în multe state.Strategia marilor companii transnaţionale producătoare de băuturi

răcoritoare este de a-şi maximiza valoarea brandurilor prin adoptarea conţinutului de PET reciclat în ambalajele lor.

În România, procedeul cel mai utilizat astăzi este reciclarea mecanică a deşeurilor de mase plastice. Acesta se face fără modificarea structurii materialului (polimerului), şi constă în operaţiile de extrudare – granulare şi injecţie. Reciclarea prin procedee chimice presupune modificarea structurii intime a materialului (descompunerea polimerului) şi obţinerea materiei prime (monomerul de bază ).

Pentru deşeurile de mase plastice (PE, PP, PVC, etc.) există în România instalaţii de reciclare care însumează o capacitate de peste 22 de mii de tone. Pentru deşeurile de ambalaje din PET există instalaţii de reciclare cu o capacitate de circa 16 mii de tone, care sunt supuse operaţiilor de prelucrare prin măcinare şi spălare, pentru a se obţine fulgi din PET.

Concluzii

Calamităţile naturale din ultimii ani indică faptul că impactul uman asupra mediului este cu adevărat negativ, chiar distructiv. Mai mult, astăzi nu se mai pune accent pe conservarea mediului natural ci pe supravieţuirea speciei umane.

Reciclarea este un concept modern în gestiunea deşeurilor şi presupune reprocesarea materialelor în produse noi. Prin reciclare este

prevenită pierderea unor materiale potenţial folositoare, reduce consumul de materii prime, reduce consumul de energie şi astfel producerea de gaze cu efect de seră.

Materialele reciclabile pot proveni atât din gospodăriile particulare cât şi din industrii: sticlă, hârtie, aluminiu, fier, textile şi plastic. Pentru a putea fi reciclate aceste materiale trebuie sortate pe categorii şi tipuri de produse.

Reciclarea presupune avantaje atât din punct de vedere economic, cât şi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător.

Majoritatea materialelor plastice nu sunt biodegradabile şi persistă în mediul înconjurator timp de sute de ani. De exemplu, pungile de plastic se biodegradează în 20-30 de ani, în timp ce sticlele pot rămane intacte pe termen nedefinit.

Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizeză într-o gamă largă în multe state, deşi mai există unele probleme tehnice, economice şi structurale de depăşit.

Proprietăţile mecanice ale maselor plastice pot fi schimbate în timpul reciclării şi de aceea nu este posibilă reciclarea unei cantităţi mari din acelaşi material după care acesta să fie supus unui nou proces de reciclare.

Reciclarea plasticului este necesară deoarece descompunerea naturală a acestuia în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani. Prin reciclarea unei tone de plastic se economisesc între 700 şi 800 kg de petrol brut iar din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru patrat de covor.

Conform unui studiu Europa a avut în 2008 o rată de reciclare a plasticului de 29%, fiind depăşită ţinta stabilită de 22,5%. Acest raport a fost realizat de patru organizaţii importante din domeniu şi anume PlasticsEurope, EuPC, EuPR şi Organizaţia Europeană a Asociaţiilor Reciclatorilor de Plastic (EPRO).

Cel mai bun exemplu de reciclare a plasticului poate fi reciclarea PET-urilor. Sticlele PET sunt utilizate în cantităţi mari în multe state.

Strategia marilor companii transnaţionale producătoare de băuturi răcoritoare este de a-şi maximiza valoarea brandurilor prin adoptarea conţinutului de PET reciclat în ambalajele lor.

Pentru ca populaţia să fie receptivă şi să fie motivată să participe la procesul de reciclare a materialelor din plastic, trebuie implementate anumite tehnici şi soluţii care să faciliteze în primul rând colectarea acestora.

Reciclarea nu este singura formă de valorificare a plasticului. Acesta mai poate fi şi recuperat energetic.

Recuperarea energetică devine o soluţie atunci când reciclarea costă foarte mult. În plus, uneori, reciclarea devine aproape imposibilă, dacă deşeurile nu sunt colectate direct de la sursă, ajungând în gunoiul menajer, doar dacă provin de la ambalaje foarte murdare.

Eco – Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de mai multe companii din industria bunurilor de larg consum, ce are ca obiect de activitate preluarea de la producători a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare a deşeurilor de ambalaj.