of 216 /216
VLADIMIR CINEZAN COMUNA RECEA CRISTUR O AŞEZARE CALDĂ

RECEA CRISTUR Recea... · conglomerate și nisipuri caolinoase, un cadru geologic favorabil de manifestare a proceselor torențiale prin rezistența redusă a rocii la eroziune. Este

  • Author
    others

  • View
    12

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of RECEA CRISTUR Recea... · conglomerate și nisipuri caolinoase, un cadru geologic favorabil de...

  • 1

    VLADIMIR CINEZAN

    COMUNA

    RECEA CRISTUR

    O AŞEZARE CALDĂ

  • 2

    Redactare şi tehnoredactare: Andreia E. Precub

    Colecţia: MONOGRAFII

    Coordonator colecţie: Prof. Dr. Nicolae Sabău

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CINEZAN, VLADIMIR Comuna Recea Cristur / Vladimir Cinezan. - Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2014 Bibliogr. ISBN 978-973-8099-49-4 908(498 Recea-Cristur)

    Mulţumim pentru sprijinul acordat în alcătuirea prezentei lucrări Primăriei şi

    Consiliului Local Recea Cristur, bibliotecarei Alexandra Mureşan, preotului

    Iuliu Câmpean şi juristului Vasile Moşuţ.

    © Editura ECOU TRANSILVAN, Cluj-Napoca, 2014

    e-mail: [email protected]

    telefon: 0745.828.755; 0364730441

    www.edituraecou.ro

    mailto:[email protected]://www.edituraecou.ro/

  • 3

    VLADIMIR CINEZAN

    COMUNA

    RECEA CRISTUR

    O AŞEZARE CALDĂ

    Editura Ecou Transilvan

    2014

  • 4

  • 5

    „Țăranul este omul absolut.”

    Petre Țuțea

    Ne străduim să alcătuim această lucrare monografică sub tutela spuselor

    filozofului Petre Țuțea, cu convingerea că Țăranul este la temelia mișcărilor

    sufletești care ordonează mersul spre mereu înainte. Așezăm, cu respect,

    Țăranul în mijlocul evenimentelor care au făcut și continuă să facă din Recea

    Cristur o vatră de simțire românească în Transilvania dorurilor noastre.

    RECEA CRISTUR - PUNCT FIERBINTE AL UNIVERSULUI

    – predoslovie –

    Istoria omului este legată de arealul generos oferit spre dezvoltare în

    timp și spațiu de cea mai mare planetă telurică a sistemului nostru solar,

    singura cunoscută ca adăpostind viață: Pământul, numit și „Terra” sau,

    spectaculos, „Planeta albastră”, datorită apelor care îi acoperă 70,8% din

    suprafață. Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani și este

    socotită a fi a cincea planetă ca mărime, dar, dacă atmosfera ar fi luată în

    calcul, baza solidă împreună cu atmosfera Terrei ar avea un diametru mai

    mare decât al planetei Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar

    (212.000 km, față de 140.000 km). Termenul „Terra” provine din limba latină

    și înseamnă „pământ”, cuvânt pe care noi îl folosim generic pentru a

    desemna suprafața întregului glob, dar și ca factor de stabilitate, cu sens de

    zonă propice pentru activități specific umane (a ara pământul, a avea în

    stăpânire o bucată de pământ). Termenul provine din latinescul

    „pavimentum”, care avea sensul de „pavaj”, drum pietruit”.

    Uscatul Pământului se subîmparte, convențional, în șapte continente,

    Europa fiind continentul care ocupă 6,8% din suprafața terestră, incluzând

    aproximativ 50 de state. România este statul european care se întinde între

    limitele 43º 37’ 07” și 48º 15’ 06” latitudine nordică, respectiv 20º 15’ 44” și

  • 6

    29º 41’ 24” longitudine estică, fiind a douăsprezecea țară ca mărime din

    Europa. Se suprapune unui spațiu teritorial european centrat în jurul

    Carpaților Românești și a regiunilor înconjurătoare acestora, munții fiind

    bariera care separă climatele continentale aspre din est de cele vestice, de tip

    oceanic și adriatic. Inelul Carpaților ascunde, în mijlocul țării, o depresiune

    largă, Transilvania, numită de geomorfologi podiș, cea mai mare depresiune

    din interiorul arcului carpatic, mărginită de cele trei ramuri carpatice care își

    iau numele după poziția față de această vastă zonă depresionară: Carpații

    Orientali – spre est; Carpații Meridionali – spre sud; Carpații Occidentali –

    spre vest.

    Podișul Transilvaniei a fost format în câteva etape, prin acțiuni tectonice.

    Teritoriul era acoperit de ape în Pleistocen, pentru ca în Halocen zona să fie

    supusă colmatărilor, modelare determinată de mișcările scoarței. Mezozoicul

    a adus sedimentarea fostului bazin maritim prin materiale aduse din munți,

    cimentate și transformate în gresii, marne și argile, totul datorându-se

    eforturilor de cutare și ridicare a Carpaților din jur, astfel că în Cretacic,

    ultima parte a erei Mezozoice, întreaga Depresiune Transilvană era deja

    uscat. În prezent, suprafața zonei este bazată pe clasa argilosolurilor, cu

    tipurile brun-roșcat și cenușiu, și pe clasa cambiosolurilor, cu tipurile

    reprezentative: brun-roșcat de pădure și brun-acid de pădure.

    Termenul „Transilvania” este vechi, apare în documente prin anul 1195,

    sub forme adjectivale („ultrasilvanus”, „transilvanus”, „transilvaniusis”) sau

    substantivale („Transilvanae”), cu sensul de „țară” („regiune”) aflată dincolo

    de marile păduri („Silvania”). Regionimul este derivat din latina medievală de

    cancelarie, format din alăturarea a doi termeni: „trans” („peste”, „dincolo”) și

    „silva” („pădure”), cu sensul de „teritoriul de dincolo de pădure”. Numele

    sugerează o zonă bogată în vegetație, greu de pătruns. În Legenda Sancti

    Gerardi, la începutul secolului al XII-lea, teritoriul este denumit Partes

    Transsylvana (Părțile de dincolo de pădure) sau, simplu, Transsylvana. La

    sfârșitul secolului al XII-lea, în „Gesta Ungarorum”, cronica întocmită de

    notarul regal P., zis Anonymus, este menționat sinonimul redat în textul latin

    sub forma „Erdeuelu”. Într-un document din anul 1432 apare menționat

    toponimul popular „Ardeal”, termen atestat încă din anul 960, când îl găsim

    sub forma „Ardil”, într-o scrisoare a regelui hazar Iosif adresată rabinului de

    Cordoba, subliniind bogăția în aur și argint a teritoriului. Toponimul „Ardeal”

  • 7

    este de origine daco-latină, din ”Ardil” derivând formele „Ardalia” și

    „Ardelia”, cu sensul de spațiu deluros (deal), înalt („ard”) care se mărginește

    cu țări axate pe depresiuni (P. Tănciulescu, 1985). Termenul a fost preluat de

    maghiari care, în documentele din secolele XIV-XVIII, i-au schimbat atât

    literele („Erdeli”) cât și sensul (țară bogată în aur, țară de dincolo de pădure).

    Această formă este prelucrarea sub aspect fonetic a denumirii din maghiara

    modernă „erdö elve”. Denumirea germană, „Siebenbürger” (Șapte cetăți), a

    fost tradusă de asemenea din latina de cancelarie, atestată sub formele

    „Septem urbium” (1241), respectiv „Septemcastris” (1248), pentru ca în 1296

    să fie folosit termenul Siebenbürgen.

    Primul autor care s-a ocupat de originea numelui Transilvania a fost

    umanistul Enea Silvio Piccolomini, cel cunoscut mai târziu ca papă, sub

    numele de Pius al II-lea.

    Podișul Transilvaniei cuprinde Podișul Someșan, Podișul Târnavelor și

    Podișul Secașelor. În sudul Podișului Someșan se întinde zona Dealurilor

    Clujului și Dejului, care în vest vine în contact cu Depresiunea Almaș-Agrij, iar

    în nord cu Dealurile Șimişna-Surduc și Culoarul Someșului. Înspre nord-vest

    exstă o legătură mai largă cu Dealurile de Vest și Câmpia de Vest prin Jugul

    Intracarpatic.

    Podișul Someșan reprezintă compartimentul nord – nord-vestic al

    depresiunii Transilvaniei, un teritoriu complex și cel mai extins din punct de

    vedere morfostructural. Are un relief fragmentat, cu o serie de insule răzlețe

    de cristalin (Preluca, Ticău), cu formațiuni de calcare și gresii dure. Predomină

    formațiuni miocene, constituite din argile cu intercalații de gresii,

    conglomerate și nisipuri caolinoase, un cadru geologic favorabil de

    manifestare a proceselor torențiale prin rezistența redusă a rocii la eroziune.

    Este poarta de legătură a Transilvaniei cu regiunile din nord-vest. În această

    zonă spectaculoasă, așezată din punct de vedere morfologic în zona

    dealurilor, se găsește județul Cluj care are o suprafață de 6.674,4 km pătrați,

    reprezentând 2,8% din teritoriul României. Județul Cluj este unitatea

    administrativă succesoare a Comitatului Cluj, până în anul 1925 purta

    denumirea de „județul Cojocna”, an în care s-a comasat orașul Cluj cu județul

    Cojocna, teritoriul primind numele de județul Cluj.

    Printre comunele județului Cluj se află comuna Recea Cristur, vatră de

    simțire românească.

  • 8

  • 9

    I. RECEA CRISTUR - VATRĂ DE SIMŢIRE ROMÂNEASCĂ

    - studiu monografic -

    Satul, stâlp de susținere pentru „veșnicie”, cum învăluia acest univers

    contorsionat în mister poetul „mirabilei semințe”, Lucian Blaga, este pentru

    locuitorii lui matca de unde se descoperă pe ei înșiși ca făuritori de zbucium

    istoric, continuatori ai efortului de generații de a oferi pământului bucuria

    roadei. Țăranul este uvertura născută pentru simfonia gliei și lui, truditorului

    suprem, îi dedicăm această carte, convinși că „țăranul este omul absolut”,

    cum îl înzidea filosoful Petre Țuțea.

    A. POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI MATEMATICĂ

    Comuna Recea Cristur (Récekeresztúr – în limba maghiară) are poziția

    geografică definită în raport cu elementele de relief care o înconjoară. Ca

    așezare geografică este cuprinsă în nord - vestul județului Cluj, situată în zona

    Dealurilor Gârboului, la poalele estice ale Dealului Cacova, pe cursul superior

    al râului Lonea.

    Din punct de vedere morfologic, comuna este așezată în regiunea

    dealurilor, cu altitudine medie de 435 m.d.m., altitudinea maximă fiind de

    590 m în Dealul Măgurii.

    În componența comunei intră nouă localități:

    Recea Cristur – reședință de comună, localitate de rangul IV;

    Căprioara – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Ciubanca – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Ciubăncuța – sat aparținător, localitate de rengul V;

    Elciu – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Escu – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Jurca – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Osoi – sat aparținător, localitate de rangul V;

  • 10

    Pustuța – sat aparținător, localitate de rangul V;

    Poziția matematică este definită în raport cu meridianele și paralelele

    care o mărginesc. Astfel, comuna are teritoriul definit între paralela de 47º

    04’ 0” latitudine nordică și meridianul de 23º 31’ 60” longitudine estică, sau

    47.0667 și 23.5333 în grade zecimale.

    Poziția UTM este FT 91.

    Referința Joint Operation Graphics: NL – 34-03;

    Fusul orar standard – UTC/GMT - +2;

    Ora de vară (DST) – EEST (UTC +3).

    Vecinii comunei Recea Cristur sunt:

    - la nord, comunele Rus și Zalha din județul Sălaj;

    - la vest, comuna Gârbou, județul Sălaj;

    - la sud, comuna Panticeu; județul Cluj;

    - la est, comuna Bobâlna, județul Cluj.

    Accesul spre comuna aflată la granița cu județul Sălaj se face prin DJ

    109A, dinspre municipiul Cluj-Napoca (distanță 42 km), prin comuna

    Panticeu, drum care traversează Recea Cristur de la un capăt la altul, pe o

    distanță de 15 km. Legătura dintre satele comunei se face prin DJ 108A și

    108B, către Căprioara, Pustuța și Elciu, prin DC 161, către Escu, Jurca și

    Ciubăncuța și prin DC 162 spre Osoi. Lungimea drumurilor comunale pe raza

    suprafeței administrative: DC 109A – 15 km; DC 139 – 4,8 km; DC 162 – 3,8

    km; DC 161 – 1,8 km. Lungimea totală a drumurilor care străbat comuna este

    de 32 km, dintre care drumuri comunale pietruite – 21 km și drumuri locale,

    de pământ – 11 km.

    În luna august 2005 s-a refăcut drumul spre satul Jurca, sat izolat în urma

    inundațiilor din vara acelui an. De asemenea, s-a turnat îmbrăcăminte

    asfaltică pe drumul dintre Dealul Jurcii-Ciubanca, pe o distanță de 8 km, și pe

    un tronson de 4 km între localitățile Ciubăncuța-Osoi. A fost reabilitat drumul

    dintre Panticeu-Elciu, pe o distanță de 4,5 km, porțiune propusă pentru

    asfaltare.

    Suprafața totală a comunei Recea Cristur este de 7.619 ha, (76,19

    kilometri pătrați), din care 424 ha intravilan și 7.196 ha extravilan.

    Suprafața agricolă este de 5.449 ha, din care:

    - pășuni naturale – 1.585 ha (611 ha în proprietatea Primăriei și 979 ha în

    proprietatea localnicilor);

  • 11

    - fâneațe naturale – 1.273 ha;

    - teren arabil – 2.591 ha.

    Suprafața neagricolă este de 2.170 ha, din care:

    - păduri – 1.792 ha;

    - ape – 41 ha;

    - drumuri – 135 ha;

    - curți și construcții – 131 ha;

    - terenuri neproductive – 71 ha.

    Pe teritoriul comunei se găsesc nouă tipuri de sol și mai multe subtipuri

    grupate în cinci clase: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, soluri

    hidromorfe, soluri neevoluate (trunchiate).

    - conținutul humusului – între 3-5 %

    - ph-ul are valori – între 5.0-7.0.

    Cu ocazia recensământului populației efectuat în toamna anului 2011

    populația comunei Recea Cristur era de 1.351 locuitori, cu un număr de 935

    de locuințe și 561 de gospodării. Densitatea era de 22,36 locuitori pe

    kilometrul pătrat.

    La momentul alcătuirii prezentei monografii, în anul 2013, Primarul

    comunei este Rus Laurian Alexandru, viceprimar – Mureşan Ioan, iar secretar

    – Mureşan Lazăr.

    Din perspectiva infrastructurii, comuna Recea Cristur are două școli cu

    clasele I-IV, șase cămine culturale, nouă biserici ortodoxe și trei case de

    adunare pentru penticostali, cămin pentru vârstnici, dispensar uman cu un

    cabinet pentru medicul de familie și un cabinet pentru medicul stomatolog,

    precum și un dispensar veterinar.

    Situația privind distanțele dintre satele comunei și suprafețele teritoriilor

    administrative ale acestora:

    Recea Cristur: suprafața teritoriului administrativ – 14 kmp;

    Căprioara: suprafața – 7 kmp, distanța față de Recea Cristur – 1 km;

    Ciubanca: suprafața – 9 kmp, distanța față de Recea Cristur – 3 km;

    Ciubăncuța: suprafața – 8 kmp, distanța până la Recea Cristur – 10 km;

    Elciu: suprafața – 11 kmp, distanța față de Recea Cristur – 9 km;

    Escu: suprafața – 7 kmp, distanța față de Recea Cristur – 8 km;

    Jurca: suprafața – 6 kmp, distanța față de centrul de comună – 9 km;

    Osoi: suprafața – 12 kmp, distanța față de ReceaCristur – 15 km;

  • 12

    Pustuța: suprafața 6 kmp, distanța față de Recea Cristur – 8 km.

    Alte distanțe între satele comunei: Escu – Pustuța – 3,1 km; Jurca –

    Pustuța – 2,2 km; Osoi – Pustuța – 5,3 km.

    Interesantă este situația oferită de statistica din anul 1977, privind

    distanțele și suprafețele satelor aparținătoare de comuna Recea Cristur:

    sate distanța de centrul com.

    dist. oraș dist. spital dist. stație CFR

    suprafața vetrei

    Recea Cristur

    35 km 0 35 km 89,7

    Căprioara 2 km 33 2 km 33 27,8

    Ciubanca 14 37 14 37 27,7

    Ciubăncuța 10 35 10 35 26,4

    Elciu 8 43 8 43 44,5

    Escu 7 33 7 33 22,3

    Jurca 7 33 7 33 12,3

    Osoi 14 37 14 37 36,1

    Pustuța 9 26 9 26 12,7

    Existența spitalului din centrul de comună era benefică pentru

    arondarea locuitorilor la actul medical, aceștia având de parcurs mai bine de

    30 de km până la cel mai apropiat oraș cu stație CFR, Gherla.

    Unul dintre indicatorii structurii spațiale privind așezările rurale este

    coeficientul de arealitate, rezultat din raportul dintre numărul de așezări din

    comuna respectivă și suprafața în km pătrați a comunei. Potrivit acestui

    criteriu, pentru comuna Recea Cristur valoarea coeficientului este apropiată

    de media națională (18,1 kmp/așezare).

    Indicele de centralitate al unei comune este dat de distanța medie dintre

    centrul administrativ și satele aparținătoare. Portivit acestui criteriu, indicele

    pentru comuna Recea Cristur este de 8,04.

    Un alt element care definește structura așezării este indicele de

    dispersie, calculat în urma stabilirii populației totale, cu excepția celei a

    localității de reședință, totul înmulțit cu numărul satelor aparținătoare, fără

    reședință, totul împărțindu-se la numărul total al populației. Indicele este cu

    atât mai mare cu cât numărul localităților care intră în componența comunei

    este mai mare. Din acest punct de vedere, indicele pentru comuna Recea

    Cristur este de 7,54.

  • 13

    Așezările rurale se definesc pe baza unor criterii bine stabilite, care

    urmăresc forma, textura și structura vetrelor, precum și poziția acestora în

    raport cu formele de relief, totul urmărind caracterul funcțional al relațiilor

    din interiorul vetrei satului, dar și funcționalitatea generală privind

    promovarea relațiilor cu sistemul general al localităților, în special cu cele

    învecinate. Vetrele satelor comunei Recea Cristur sunt, în general, adunate, cu

    tendințe de dispersie tentaculară de-a lungul văilor și a drumurilor locale, în

    special în cazul centrului de comună. Vetrele ocupă nucleul central al satelor,

    cu elemente de confluență hidrografică la nivelul teraselor I și II, doar în cazul

    localităților Ciubanca și Căprioara vatra se întinde de-a lungul liniarităților de

    acces. Energia de relief a comunei este cuprinsă între 45-50 m.

    Comuna face parte din Regiunea de Nord-Vest, a șasea regiune din cele

    opt regiuni de dezvoltare din România, care cuprinde șase județe: Satu Mare,

    Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud. Este vecină cu Regiunea 5 Vest,

    cu Regiunea 7 Centru și cu Regiunea 1 Nord-Est, are suprafața de 34.159

    kilometri pătrați, ceea ce reprezintă 14,32% din suprafața României și o

    populație de 2.577.490 locuitori.

    Recea Cristur se înscrie între cele 15 comune care fac parte din arealul

    Dealurilor Clujului și Dejului. Arealul are un caracter agrar, suprafețele

    agricole reprezentând 84% din total, în timp ce pădurile ocupă 18,40%,

    cultivându-se cereale, cartofi și leguminoase. Pentru anul 2008 s-a estimat

    suprafața cultivată pe întreg arealul ca fiind de 11.835 ha cu cereale, 1.735 ha

    cu cartofi și 1.047 ha cu leguminoase. Ramură de bază a activității comunelor

    este creșterea animalelor, care se desfășoară în sistem extensiv, unde fiecare

    gospodărie își asigură necesarul propriu de produse animaliere, iar surplusul

    este valorificat pe piețele din Dej, Gherla sau chiar Cluj-Napoca. Dintre satele

    acestui areal, specialiștii consideră Bobâlna, Panticeu, Aluniș și Recea Cristur

    ca fiind specialiste în creșterea ovinelor, cu peste 2.500 de capete pe

    localitate. Pentru Recea Cristur se estimează peste 20.000 hl de lapte și peste

    5.000 kg producția de lână. (Amalia Izabele Mihalca, „Potențialul agricol al

    Dealurilor Clujului și Dejului”, în Geographie Napocensis, Anul V, nr. 1/2011).

    Ca măsură pentru întreg arealul este recomandată transformarea

    agriculturii de subzistență într-una modernă, cu valențe ecologice, prin

    mecanizarea avansată și forță de muncă având un nivel de calificare mai

  • 14

    ridicat. Pentru Recea Cristur recomandările specialiștilor converg în câteva

    direcții:

    - atestarea producătorilor ecologici specializați pe creșterea animalelor;

    - specializarea în cadrul culturilor de câmp a cartofului;

    - revitalizarea suprafețelor de livezi.

    Comuna este inclusă alături de alte 13 comune, în GAL Someș Transilvan,

    teritoriu de dezvoltare identificat în cadrul Regiunii de Nord-Vest, cu o

    suprafață totală de 1.048 kilometri pătrați, cuprinzând 14 comune și 84 de

    sate. Comuna Recea Cristur este nominalizată în cadrul acestei unități de

    dezvoltare rurală, alături de comunele Bobâlna și Vultureni, în Pachetul 1

    „Pajiști cu Înaltă Valoare Naturală” și în Pachetul 2 „Practici agricole

    tradiționale”. În analiza făcută comunelor din acest GAL, Recea Cristur este

    notată ca având o rată a sărăciei de 37,60, profunzimea sărăciei (deficitul de

    consum) fiind de 12,40%, iar severitatea sărăciei este estimată la 5,90%. Rata

    sărăciei este mare, având în vedere că celelalte comune ale teritoriului au

    rata estimată între 29-35%.

    Un element care contribuie la dinamizarea activităților comunei este

    cooptarea acesteia în Zona Metropolitană Cluj-Napoca, din care fac parte 28

    de comune. Municipiul Cluj-Napoca este principalul pol de dezvoltare al

    acestei unități.

    Numele „Recea” se mai întâlnește la alte comune din România:

    - o comună din județul Argeș, pe cursul superior al râului Teleorman;

    - „Reci” este o comună din județul Covasna, la poalele Munților Bodoc;

    - o comună din județul Brașov, situată în depresiunea Făgăraș, pe râul

    Săvăstreni;

    - o comună în județul Maramureș, situată în depresiunea Baia Mare, la

    poalele Munților Gutâi, pe râul Lăpuș;

    - „Recea” este un toponim întâlnit în satul Berindu, comuna Sânpaul,

    județul Cluj.

  • 15

    B. RELIEF, CARACTERISTICI GEOMORFOLOGICE

    Județul Cluj are un relief preponderent deluros și colinar, în această

    structură se înscrie și perimetrul comunei Recea Cristur, dominat de dealuri

    conturate altitudinal de izohipsele de 400 și 600 m (dealurile Leordeni,

    Prapadiș, Dealul Ghițului, Dealul Butii). Zona face parte din Dealurile Clujului

    și Dejului, subunitate ce alcătuiește partea de sud a Podișului Someșan.

    Teritoriul s-a format către finele sarmațianului, când mișcările tectonice

    întrerup culoarul marin de legătură al bazinului cu regiunea panonică, în bazin

    rămâne un lac ce se va restrânge treptat, realizându-se uscatul de la nord-

    vest și vest spre centru. Fenomenul a debutat în sarmațianul superior și s-a

    încheiat în dacian. Întreaga regiune a devenit o câmpie fluvio-lacustră. În

    prezent, aspectul general al teritoriului este de platou fragmentat de văi care

    îl străbat de la sud spre nord.

    Relieful din arealul comunei Recea Cristur, prin caracteristicile

    morfografice și morfometrice, are aspectul tipic pentru regiunile de deal, cu

    interfluvii rotunjite încadrate de văi care capătă forma unor culoare de lunci

    și terase. Se pot distinge două areale biopedoclimatice. În partea central-

    vestică este arealul treptelor joase de la partea estică a Munților Apuseni, iar

    arealele marginale înalte cuprind zone cu vegetație de tip forestier mai bine

    conservat, cu soluri argilo-iluviale și intrazonale (litomorfe), zonă specifică

    pentru așezările dispersate aparținătoare de comuna Recea Cristur.

    Teritoriul a început să funcționeze ca o arie sedimentară după

    tectogenezele de la sfârșitul Cretacicului. Structura geologică prezintă două

    tipuri de unități. Astfel, fundamentul este de tip carpatic, alcătuit din șisturi

    cristaline, iar cuvertura sedimentară prezintă două etape:

    - sedimente din cretacicul superior și miocenul inferior, caracterizate pe

    alternanțe de formațiuni continentale (aluviale și proluviale);

    - sedimente din miocenul mediu (badenian), cu formațiune

    reprezentativă tuful de Dej care atinge grosimi de 10-500 m pe marginea

    depresiunii.

    Teritoriul comunei are forme geo-morfologice variate: versanți, terase și

    lunci. Face parte din zona Dealurilor Clujului și Dejului, componenta centrală

  • 16

    a arealului, cea cuprinsă între interfluviile Luna – Borșa. Energia de relief a

    Dealurilor Clujului și Dejului are valori de 250-300 m. Cele mai reprezentative

    înălțimi: Dealul Lombului – 684 m, Dealul Melcului – 617 m, Dealul Techintău

    – 633m.

    Regiunea are complexitate morfostructurală determinată de evoluția

    geologică ce se manifestă într-o mare diversitate a formațiunilor structurale

    care domină, cum sunt: gresiile, argilele, nisipurile și calcarele. Acestea sunt

    dispuse pe blocurile cristaline scufundate la adâncimi diferite. Principalele văi

    sunt orientate către est și sud, iar frecvența cuestelor orientate spre sud și

    sud-vest este condiționată de înclinarea stratelor dinspre sud-vest către nord-

    est. Valorile fragmentării verticale nu depășesc 140 m, iar valorile densității

    fragmentării sunt destul de reduse, între 0,7 și 2 km/km pătrat. În harta de

    risc a județului Cluj privind alunecările de teren, întocmită în anul 2009,

    comuna Recea Cristur este nominalizată printre zonele cu risc mare, alături

    de alte comune: Cojocna, Feleac, Petreștii de Jos. Harta oferă informații

    despre valorile de vulnerabilitate, de hazard și de risc de pe raza unităților

    administrativ teritoriale respective, pentru măsurile locale de stabilizare și

    zonele cu restricții de construcție.

    Versanții sunt forme de relief specifice pentru dealurile din Podișul

    Transilvaniei, cu front de cuestă (versant mai înclinat) orientat pe direcția NE,

    cu eroziuni și surpări frecvente. În cazul reversului cuestei, versantul mai lin

    se bazează pe un strat sedimentar mai rezistent. Versanții mai lungi sunt cei

    cu expoziție nordică, de regulă slab înclinați, mai puțin afectați de eroziuni

    sau alunecări, situație întâlnită pe Dealul Jurcii, Dealul Leordeni, Dealul Butii,

    Dealul Pustuței și Dealul Cernului (Cernucului). Acești versanți au suferit de-a

    lungul timpului defrișări masive, fiind favorabili pregătirii pentru culturi

    agricole.

    Fondul terenurilor agricole îl constituie terasele de la poalele dealurilor

    și de pe malurile firelor de apă, constituind teren propice pentru așezarea

    vetrelor așezărilor. Sunt bine reprezentate solurile negre de fâneață

    (faeziomuri) care se asociază frecvent cu cernoziomurile cambice și

    pseudorendzinale, formând areale favorabile dezvoltării culturilor.

    În general solurile din zona comunei sunt de clasă medie (II-III) din punct

    de vedere al calității, cele din luncile apelor sunt aparținătoare clasei

    superioare (I-II), cu potențial de fertilitate ridicat, dar unele suprafețe de deal,

  • 17

    mai puțin întinse, aparțin clasei slabe (IV-V), cu factori limitativi datorită

    eroziunii și hidromorfismului. Pe lunci, domină aluviunile și solurile aluvionale

    cu fertilitate sporită datorită conținutului bogat în substanțe nutritive,

    regimului hidric și drenajului natural. Solurile hidromorfe ocupă suprafețe

    restrânse, reprezentate de soluri negre de fâneață umedă și lăcoviști, fiind

    utilizate pentru pășuni și fâneațe. Sunt zone cu soluri silvestre brune,

    accesibile culturilor de câmp, dar acestea necesită aplicarea de îngrășăminte

    organice și minerale. Suprafețe mici sunt acoperite cu sol brun de pădure slab

    podzolit.

    Versantul drept al văii Lonea este mai prelung, dezvoltând terase pe care

    s-au înfiripat localitățile. Terasa pe care este situat satul Recea Cristur are

    aspect de interfluviu, cu o lățime de peste 400 de metri.

    Un element care conduce la perspective certe de dezvoltare a comunei

    este cadrul natural divers, cu unități morfologice bine structurate: lunci,

    terase, versanți, grad mare de împădurire, dealuri a căror înălțime maximă

    este de 590 m în Dealul Măgurii.

    C. CLIMA

    „Omul își făurește sufletul

    după clima vremurilor în care trăiește”.

    Alexandru Cantacuzino

    La nivelul României, clima este temperat-continentală de tranziție,

    specifică țărilor din Europa Centrală. În acest context, județul Cluj beneficiază

    de un climat continental moderat, la adăpostul oferit de Munții Apuseni, cu o

    etajare a reliefului care determină caracteristici climatice specifice fiecărei

    zone în parte.

    Comuna Recea Cristur este în siajul Jugului Intracarpatic, larga

    deschidere spre nord-vest, care permite o circulație a maselor de aer

    predominant din vestul și nord-vestul continentului. Comuna se află pe

    traseul marcat de acest Jug Intracarpatic, o deschidere largă, de până la 100

    km între Munții Apuseni, în sud, și Carpații Maramureșului, în nord. Prin

  • 18

    această poartă largă pătrund mase de aer umede și mai reci din vest și sud-

    vest, conferind regiunii un climat relativ răcoros și umed. În anotimpul rece,

    comuna este sub circulația frecventă a maselor de aer de natură maritimă

    polară sau arctică, legate de activitatea centrilor barici islandez și scandinav.

    Sunt mase de aer reci și umede. Vara, comuna este supusă circulației maselor

    de aer din vestul și nordul Mediteranei, legate de circulația sud-vestică,

    aducând un regim termic moderat, dar și precipitații.

    Factorii climatogeni care au o influență directă asupra variației în timp și

    spațiu a elementelor climatice sunt: radiația solară, dinamica atmosferei și

    suprafața adiacentă.

    La nivelul comunei Recea Cristur, radiația solară directă are valoarea

    cuprinsă între 110-115 kcal/cm pătrat/an, valoare apropiată de media

    națională, acoperindu-se necesarul de energie.

    Prin poziția și intensitatea lor, principalele sisteme barice ale

    continentului (anticiclonul azoric, ciclonul islandez, ciclonii mediteraneeni)

    influențează circulația generală a atmosferei, cu frecvență mai mare a

    circulației vestice în zona comunei. Masele de aer cu frecvență mare, care

    afectează teritoriul comunei sunt:

    - mase de aer polar-maritime, reci și umede, transportate de circulația

    vestică și sud-vestică, ce pătrund la sfârșitul primăverii și vara;

    - mase de aer tropical-maritime, care pătrund dinspre Atlanticul de

    Nord, aduc o vreme geroasă și relativ umedă iarna, cu zăpadă din abundență,

    iar primăvara și toamna produc înghețuri;

    - mase de aer tropical-maritime, care pătrund dinspre sud și sud-vest și

    determină iarna cețuri și masive căderi de zăpadă, iar vara determină multă

    instabilitate.

    Suprafața subdiacentă, reprezentând suprafața teritorială cu toate

    particularitățile ei (morfologice, hidrografice, biopedografice), este un

    element esențial în influențare, elementele climatice, putând suporta și

    activități antropice.

    Regimul pluviometric al comunei Recea Cristur este cel al zonei

    Dealurilor Clujului și Dejului, cantitățile medii de precipitații fiind de 600-700

    mm/an. Variația cantităților de precipitații în cursul unui an, și repartiția

    teritorială a precipitațiilor medii din Podișul Someșan, cu referire și la zona

    comunei Recea Cristur, este oferită de un studiu al unui grup de cercetători,

  • 19

    pe o perioadă de aproape 40 de ani, între anii 1970 și 2008. Situația comunei

    este raportată la cantitățile medii de precipitații anotimpuale, semestriale și

    anuale de la nivelul municipiului Cluj-Napoca (în mm):

    Stația meteo

    anotimp anotimp anotimp anotimp semestru semestru anual

    iarna primăvara vara toamna cald rece

    Cluj-Napoca

    76,8 mm

    141,4 238,5 115,1 401,6 170,2 571,7

    Recea Cristur

    104,8 142,0 203,0 127,5 360,2 217,1 577,7

    Primăvara, ca urmare a intensificării activității ciclonice din Atlantic și

    prin pătrunderea maselor de aer mai umed, cresc cantitățile de precipitații

    față de cele din timpul iernii, dar vara nivelul precipitațiilor este mai scăzut

    decât în zona municipiului. Acest fapt se datorează arealului jos al comunei,

    situat la adăpostul interfluviului ce separă bazinul Someșului Mic de cel al

    Almașului. (Victor Socorovschi, Trăian Tudose, Horea Sălăgean, Petre Roman

    – „Variația în cursul anului și repartiția teritorială a precipitațiilor medii din

    Podișul Someșan”, în Geographia Napocensis, Anul IV, Nr 2 / 2010.)

    În iunie 2012 precipitațiile căzute în zona comunei Recea Cristur au atins

    cota de 26,9 l/mp.

    Datorită influenței aerului pătruns prin Jugul Intracarpatic, potențialul

    termic și valorile climaterice ale comunei Recea Cristur sunt cele ale unei

    clime temperate de tip continental moderat:

    - temperaturi medii anuale în jur de 8-9 grade, cu diferențe între

    regiunile joase și culmile dealurilor legate de gradimentul termic de 0,5 grade

    C – 0,7 grade C / 100 m;

    - temperatura medie în iulie: 23 grade, în ianuarie, -5 grade;

    - vânturile bat: iarna, dinspre nord-est și est, vara, dinspre sud-vest și

    vest;

    - durata medie a primului îngheț – 8 octombrie, a ultimului îngheț – 24

    aprilie;

    - umiditatea relativă – medie anuală de 74%;

    - durata de strălucire a soarelui este moderată – medie de 2.000

    ore/an, cu valori lunare între 47 de ore în decembrie și 282 de ore în iulie;

  • 20

    - ceața este favorizată de factori generali advectivi - dinamici de relief,

    împărțiți în an = 70 zile/an.

    - radiația solară anuală ajunge la valoarea medie de 115-117 kcal/cm

    pătrat, cu peste 80 kcal/cm pătrat în sezonul cald;

    - valoarea nebulozității medii anuale este în jur de 5,5, iar a umidității

    relative de 70-75%;

    - zile senine propriu-zise: 55-60 pe an;

    - circa 60-70 de zile de vară, în lunile iulie și august se produc până la 10

    zile tropicale;

    - seninul se înregistrează în aproape 120 de zile, cerul este acoperit

    complet în mai mult de 130 de zile.

    - cca. 125 de zile cu precipitații, dar cu puține ploi torențiale.

    D. HIDROGRAFIE

    „Apa este o emoție care curge”.

    Alberto Casiraghy

    Județul Cluj este fundamentat pe bazinele a trei râuri fundamentale:

    Someșul, Crișul Repede și Arieșul. Apele care udă zona comunei Recea Cristur

    sunt incluse în bazinul Someșului.

    În zona Dealurilor Clujului și Dejului, din care face parte și comuna Recea

    Cristur, resursele de apă sunt deficitare, cu valori de 1-2 litri pe secundă pe

    kilometrul pătrat, față de media pe țară de 4,17 litri pe secundă pe kilometrul

    pătrat.

    După caracterele genetice, apele de pe teritoriul comunei Recea Cristur

    se încadrează în categoria apelor curgătoare cu un curs permanent sau

    temporar, care formează rețeaua hidrografică și apele freatice din stratele

    acvifere aflate la diferite adâncimi, acestea apărând în diferite locuri sub

    formă de izvoare.

    Cea mai importantă apă curgătoare este Valea Lonea sau Lona, râu de

    ordin hidrografic V, care colectează apele tuturor organismelor torențiale sau

    pâraielor de pe interfluviul care le separă. Date despre caracteristicile râului

    Lonea oferă Stația hidrometrică de la Luna de Jos:

  • 21

    - suprafața bazinului – 172 km pătrați;

    - altitudinea medie – 421 m;

    - lungimea cursului – 31,5 km;

    - panta medie – 8 m //km;

    - Q maxim – 146 m cubi pe secundă;

    - Q minim – 0,609 m cubi pe secundă;

    - Q – 3.525 litri pe secundă pe km pătrat.

    Râul Lonea izvorăște de la limita de nord a județului Cluj, traversează

    localitățile: Recea Cristur, Panticeu, Dârja, Pâglișa, Dăbâca și Luna de Jos, apoi

    se varsă în Someșul Mic. Traversează Dealurile Clujului și Dejului pe axa lor

    mediană, debitul mediu anual al râului este de cca 1 mc/s, dar în perioadele

    de ploi abundente sau la topirea zăpezii debitul poate atinge 30 - 35 mc/s.

    Valea are lunci bine exprimate, lățimea lor se înscrie ca întindere între

    300 m, până la aproape un kilometru.

    Dintre afluenții Lonei, mai important este Groapa, afluent de dreapta, dar

    adună și apele mai multor pâraie. Astfel, pe teritoriul satului Panticeu, în Lonea

    se varsă Valea Cubleșului și pârâul Sărata sau Gomboșoaia care, la rândul său,

    adună, în perioadele ploioase, apele pârâiașului Pârâul Sec. Afluent de stânga al

    Lonei este pârâul Călacea. Pârâul Ciubăncuței se îndreaptă spre comuna

    Șimișna și se varsă în Someșul Mic. Pârâul Elciu se varsă în Valea Budușului, pe

    care e satul Cubleșul Someșan.

    Afluenții râului Lonea sunt pâraie de ordin hidrografic VI, care beneficiază

    de un regim hidrografic de tip vestic transilvănean, cu debite de apă variabile,

    sensibile la intervalele ploioase, cu debite mici de apă, sub 0,5 mc/s și cu pante

    de scurgere care nu depășesc 6-7 m/km. Scurgerea majoritară este primăvara,

    cu un nivel de 44-50%, iar cea mai mică scurgere se înregistrează între lunile

    august – noiembrie, cu valori între 3-4%. Aceste pâraie autohtone au

    alimentare pluvio-nivală moderată, datorită evapotranspirației bogate. Pe văile

    secundare și pe afluenții torențiali energia de relief este sub 100 m.

    Un pericol pe valea Lonei îl reprezintă viiturile. Ritmul scurgerii devine

    puternic în urma precipitațiilor abundente, atingând valori de până la 25 l/s/km

    pătrat. Dețin ponderea viiturile de origine pluvială, circa 55%, în număr mai mic

    sunt viiturile de origine pluvio-nivală. Frecvența lunară de producere a viiturilor

    prezintă un maxim primăvara, în luna martie, dar și în aprilie și mai, iar în lunile

    de toamnă, septembrie și octombrie, frecvența acestora are un nivel minim. În

  • 22

    luna martie, volumul maximal al scurgerii are un procent variind între 15-20%

    din totalul scurgerii anuale. Debitul maxim obișnuit este de circa 150 metri cubi

    pe secundă. Scurgerea și debitele minime se înregistrează toamna, cu

    precădere în septembrie, fiind de 0,3-2,5% din totalul scurgerii anuale,

    alimentarea fiind aproape exclusiv subterană.

    Specific pentru râul Lonea este faptul că, datorită poziției favorabile față

    de advecția maselor de aer cald și umed din vest, viiturile din iarnă pot depăși

    ca frecvență pe cele din vară. În general, frecvența viiturilor pe anotimpuri

    atinge un maxim primăvara, cu 55% din totalul acestora, iar iarna, pe Lonea,

    frecvența viiturilor atinge peste 20%. Cea mai scăzută frecvență este toamna,

    cu valori punctuale ale viiturilor între 5-11% din totalul acestora. Debitele

    maxime ale viiturilor au atins valori în jurul a 146 metri cubi pe secundă. În

    ultima perioadă, viituri s-au manifestat în martie 2005, iulie 2008, iunie 2010,

    iar în 7 ianuarie 2013 a existat o avertizare hidrologică pentru un posibil pod de

    gheață pe Lonea. În iunie 2010, viitura a afectat DJ 109A spre Ciubanca, a fost

    rupt un corp de drum și distruse podețele de la km 54 + 500 și km 55 + 200,

    circulația desfășurându-se cu dificultate.

    Viiturile sunt periculoase pentru că determină fenomene speciifice:

    inundații, procese de eroziune, poluare, constituind diferite grade de risc, cu

    efecte asupra mediului, dar și asupra omului și a activităților lui. Datorită

    viiturilor se modifică mediul geografic prin eroziunea de suprafață și torențială,

    eroziunea albiei, transportul de sedimente, modificarea albiilor în plan și pe

    verticală, modelarea teraselor și chiar prin schimbarea cursului râului.

    Creșterea nivelului râului Lonea a adus modificări în profilul transversal și

    longitudinal al patului râului, prin eroziunea liniară și laterală. Eroziunea

    laterală a dus și la degradarea malurilor depășind procente importante din

    lungimea acestora. De exemplu: 210 m în 1981, 1.440 m în 1989 și 710 m în

    anul 1999.

    Satația hidrometrică de la Luna de Jos a fixat pentru râul Lonea cotele care

    necesită intervenție în cazul viiturilor. Astfel CA (cota de atenție) este de 270, CI

    (cota de inundații) este de 320, iar CP (cota de pericol) este 370.

    Arealele de dezvoltare mare a organismelor torențiale sunt în

    împrejurimile satelor Panticeu și Recea Cristur.

  • 23

    Turbiditatea se încadrează, în general, între valorile de 200-450 g/m cub,

    dar datorită torențialității precipitațiilor și despăduririlor, în unele zone, valorile

    turbidității depășesc valoarea de 450 g/m cub.

    Scurgerea solidă are valori cuprinse între 0,8-2,0 t/ha/an.

    Pe apele din arealul Dealurilor Clujului și Dejului, iarna se produce gheață

    la mal, apoi sloiuri și chiar pod de gheață. Din totalui iernilor, frecvența de

    producere a gheții la mal și a sloiurilor este între 88% și 100%. Din datele

    oferite de stația hidrometrică de la Luna de Jos, pe apele râului Lonea data

    medie a producerii gheții la mal era 5 decembrie, în perioada 1981-1998. (Alina

    Daciana Dumitra – „Caracteristici ale fenomenelor de îngheț din depresiunea

    Almaș - Agrij și Dealurile Clujului și Dejului”, în Geographia Napocensis, Anul II,

    Nr. 2, 2008).

    Cea mai timpurie apariție a gheții la mal s-a înregistrat pe Lonea la data de

    1 noiembrie în iarna 1991-1992, iar cea mai târzie apariție a fenomenului

    datează din 17 decembrie a iernii 1997-1998. Cea mai târzie dispariție a

    sloiurilor a fost consemnată la 22 martie 1987. În iernile friguroase s-au format

    poduri de gheață peste râul Lonea. Cea mai timpurie formare a unui pod de

    gheață s-a înregistrat la data de 11 noiembrie 1995, iar cea mai târzie formare

    a fenomenului datează din 5 februarie 1986. Durata maximă a podurilor de

    gheață de pe râurile din Dealurile Clujului și Dejului este între 73 și 93 de zile,

    pentru râul Lonea cea mai mare durată a podului de gheață a fost de 86 de zile

    în iarna 1984-1985.

    Apele freatice nu au o calitate potabilă ridicată, datorită mineralizării și

    durității ridicate, datorită prezenței carbonaților și sulfaților de calciu, cât și

    proprietăților biologice și bacteriologice necorespunzătoare. Ele se găsesc în

    structurile paleogene din nord-vest, predominând apele sulfatate, cu duritate

    medie. Aceste ape freatice variază ca adâncime în funcție de formele de relief

    și de înclinarea stratelor, pe terase adâncimea ajunge până la 4-5 metri, iar pe

    treimea superioară a versanților depășește 5 metri. Depășirile la indicatorii

    NO2 și cei bacteriologici, trec peste limita de potabilitate datorită factorilor

    naturali, dar și unor limite ale activităților umane:

    - lipsa sistemelor de colectare, transport și epurare a apelor uzate

    menajere;

    - existența unor rampe neamenajate de deșeuri menajere, precum și cele

    rezultate din activități zootehnice;

  • 24

    - grupuri sociale din gospodării individuale construite în apropierea

    fântânilor sau a surselor de apă, neprotejate prin betonarea pereților.

    Variația mare a indicatorilor CCOMn (indicatorii regimului de oxigen) se

    datorează atât inundațiilor, cât și neigienizării periodice a surselor de apă

    pătabilă.

    E. VEGETAȚIA

    „Nu mă satur niciodată să învăț acest alfabet mare al naturii.

    În fiecare zi caut să descopăr o literă nouă”.

    Victor Hugo

    O componentă a cadrului natural în raport cu care omul își definește

    statutul este vegetația sau flora. Fiecare comunitate își are leagănul într-un

    univers care-i oferă posibilități de a-și modela traiectoria pornind de la ce-i

    oferă spațiul înconjurător, acea natură ocrotitoare ce i-a îndemnat pe

    strămoși să întemeieze acolo o așezare durabilă. Pădurea, râul, lunca, clinul

    dealului sunt adevărate pietre de hotar pentru cei care și-au durat într-un

    anume loc împământenirea, elemente de la care pornesc vechile și noile

    legende locale. Universul specific rural, aproape contopit cu „râul, ramul”,

    aduce și specificitatea fiecărei așezări, omul găsind în miracolul naturii

    sămânța de înțelegere de la care pornește raportul cu semenii și încrederea

    în propriul miracol. Ocrotit de natură, satul de la munte, de la șes sau

    echilibrat în păienjenișul deltei se regăsește mereu în încercarea mereu

    repetată de a se modela după tipicul și legea nescrisă a spațiului hărăzit. Om

    și natură sunt mărcile timpului asumat, însăși permanența.

    La nivelul întregii țări, vegetația cuprinde un număr total de 3.500 de

    specii, grupate în genuri, familii și clase floristice.

    Pentru coborâtorii din limba latină, cuvântul „Flora” aduce imaginea

    zeiței romane a florilor și a tinereții, amintindu-i omului de miracolul naturii

    înconjurătoare în care își desăvârșește propriul miracol al vieții. Pentru

    locuitorii comunei Recea Cristur, universul ondulat deal – vale este matca

  • 25

    veșniciei „care s-a născut la sat”, după afirmația de substanță a poetului

    Lucian Blaga.

    Regiunea comunei se include în provincia dacică, în cadrul a trei etape.

    Mare parte a comunei face parte din etajul intermediar, cel a gorunului, cu

    altitudini între 400-700 metri.

    Pentru localitățile comunei Recea Cristur natura se oferă cu

    generozitate, de la iarba câmpului până la șerpuirea cărării printre dealuri și

    păduri, oferind un cadru propice dezvoltării în timp și spațiu. Caracteristic

    este slaba zonalitate verticală, suprafețele păduroase (făgete, gorunete,

    stejărete) sunt intercalate cu pajiști secundare și derivate, dar și cu terenuri

    agricole, provenind din intercalarea culturilor în poieni și defrișarea pădurilor

    din vechime.

    Dintre formațiunile de biocenoze locale marcate pentru județul Cluj,

    zona comunei Recea Cristur se înscrie în perimetrul a două formațiuni:

    - zona silvostepei continentale transilvane, prezentă în Podișul Măhăceni

    și în estul Dealurilor Clujului și Dejului, reprezentată prin graminee stepice și

    pâlcuri de gorun și stejar, cu o productivitate moderată;

    - zona nemorală inferioară, care are caracter subcontinental și se

    extinde în Dealurile Clujului și Dejului, reprezentată de gorunete și

    carpenetele transilvane cu productivitate mare (7,5-11,5 mc/ha/an).

    În mare parte, aproape întreg teritoriul comunei se suprapune etajului

    pădurilor de stejar și fag. Pădurea este un complex ecosistem natural, având

    un caracter peren, structurat pe verticală. Rolul pădurii este acela de factor

    de echilibru a ecosistemului general, având atât funcții de protecție, de

    producție, de agrement, dar și de reglare a climei. De exemplu, un hectar de

    pădure înmagazinează și reține cca 10.000 metri cubi de apă, fiind un

    adevărat regulator al debitelor lichide și solide.

    Odinioară pădurile acopereau în zona comunei Recea Cristur un spațiu

    important, fiind dese, puțin bătute de om, încât și drumurile care legau satele

    comunei ocoleau, urmând înălțimile mai puțin împădurite. Factorul antropic a

    modificat spațiul forestier, defrișările din ultimele secole au conturbat

    compoziția vegetației, dar suprafețele forestiere sunt încă destul de bine

    reprezentate.

    Peisajul silvestru compact este întrerupt de vegetația forestieră formată

    din arbori izolați sau pâlcuri de arbori cu „efect de insulă” în zonele de

  • 26

    contact dintre pădure și pajiștile naturale. În prezent, sunt 50 de hectare de

    păduri de stejar în hotarul Bonfarca (toponim cu origine în numele baronului

    Banffy), alte 50 de hectare în Zăpade și 49 de hectare în Fundul Văii. Ciubanca

    are alte 50 de hectare de pădure în locul numit Valea Popii.

    Asociația Composesorală Recea Cristur deține 148 ha de pădure în

    Zăpade, Fânețe și Dumbrava, iar Asociația „Leordeana” ara în posesie 100 ha

    de pădure de stejar și carpen.

    Etajul superior al pădurilor este ocupat de fag (Fagus silvatica), arbore

    important prin masa lemnoasă pe care o oferă, dar și pentru diverse

    preparate din medicina populară. Jirul, fructul fagului, care cade în lunile de

    toamnă, era utilizat din vechime pentru un anumit untdelemn. Se folosește și

    ca hrană pentru porci, în special mistreții îl consideră o delicatesă. Coaja

    fagului este febrifug și un tonic amar, fiind unul dintre echivalenții europeni ai

    chininei, alături de scoarța de salcie. Și gudronul de fag se folosește în unele

    boli de piele și la vindecarea afecțiunilor respiratorii. Făgetele au

    productivitate ridicată, între 7,8-12 mc/ha/an.

    Sub etajul fagului se întind pe un areal mai larg pădurile de stejar

    (Quercus robur) și alte specii: carpenul (Carpinus betulus), gorunul (Quercus

    petraea), cerul (Quercus cerris), frasinul (Fraxinus excelsior), mugurii căruia

    tratează bolile de ficat și rinichi, iar semințele au proprietăți afrodiziace. Se

    întîlnesc pe veranții domoli pâlcuri de ulmi (Ulmus foliacee), de tei (Tilea

    cordata) și de mesteceni (Betula pendula), arbori care ocupau spații

    consistente în trecut.

    Speciile arbustive se dezvoltă la limita pădurilor, dar și ca asociații

    independente. Dintre arbuști, se remarcă tulichina (Daphne mezereum) prin

    florile tubulare de culoare alb spre roz, numit popular „piperul lupului”. Cu

    valențe medicale este lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), cunoscut ca plantă

    medicinală în perioada Renașterii, un bun cicatrizanat, iar uleiul din lemn

    cîinesc are efect contra durerilor articulare și pentru reducerea celulitei.

    Porumbarul (Prunus spinosa) este arbustul ale cărui flori au o acțiune sedativă

    și diuretică, iar semințele au proprietăți afrodiziace. Alți arbuști din arealul

    comunei Recea Cristur: sângerul (Cornus sanguinea), măceșul (Rosa canina) și

    scorușul (Sorbus aucuparia).

    În zona culturilor agricole sunt răspândite ierburile asociate, care pot

    duce la compromiterea culturilor: pirul (Agropyrum repens), pălămida

  • 27

    (Cirisium arvense), volbura (Convolvolus arvensis), susaiul (Sanchus asper),

    etc. Plante caracteristice stepei, inferioare din punct de vedere nutritiv, se

    întâlnesc pe pantele însorite: coada șoricelului (Achilea millefolium), firuța

    (Poapratensis), colilia (Stipa copilata), ovăsciorul (Arrhenatherium elautis).

    Pajiștile colinare secundare sunt acoperite de iarba vântului (Festuca

    agrostientum) și păiușul roșu (Festuca pseudorina).

    Vegetația naturală de pe fâneațe și pășuni este dominată de plante cum

    sunt: macul (Papaver rhocas), plantă specifică zonelor depresionare ale

    Transilvaniei, și brândușa (Crocus tommasinianus), care populează întinderile

    mai ales în sezonul prevernal.

    Plantele valoroase pentru pășunat se găsesc din belșug pe versanții

    expuși la umiditate, multe dintre acestea având proprietăți curative. Dintre

    acestea: ghizdeiul (Lotus corniculatus), principala plantă furajeră, ajută la

    coaugularea sângelui, întărirea sistemului imunitar, dezintoxichează corpul, în

    special ficatul; iarba-fânului (Anthoxanthum odoratum), care dă fânului un

    miros plăcut; sânișoara (Sanicola europaea), ceaiul de sânișoară are

    proprietăți antiinflamatoare, tonice și antihemoragice, precum și eficiență

    împotriva dizenteriei; leurda (Allium) sau usturoiul sălbatic, reduce nivelul

    colesterolului, previne apariția trombozei și accidentelor vasculare și crește

    imunitatea organismului; slăbănogul (Impatiens noli), ceaiul plantei se

    folosește contra durerilor de stomac și constipației; trifoiul alb (Trifolium

    repens); trifoiul roșu (Trifolium pratense); lumânărica (Verbascum

    phlomoides), cu acțiune expectorantă și analgezică; silnicul (Glechoma

    hederaceum). Prin vegetația naturală de pe fâneațe și pășuni se întâlnesc și

    alte specii, ca: păpădia (Taraxacum oficinalis), pirul gros (Convolvulus

    arvensis), traista ciobanului (Copella bursa pastoris), măcrișul (Rumex

    acetora) și tremuriciul (Briza media).

    În luncile apelor cresc specii hidrofile, cum ar fi rogozul (Carex

    pseudoziperus), iarba-ciutei (Doronicum austriacum), călțunul-doamnei

    (Geum rivale), odogaciul (Saponaria officinalis), brusturele dulce (Petasites

    hybridus), lumânărica (Verbascum phlomoides), plantă cu acțiune

    expectorantă, analgezică și diuretică, etc.

  • 28

    F. FAUNA

    „Animalele împart cu noi

    privilegiul de a avea suflet”.

    Pitagora

    Termenul „faună” este de origine latină, reprezentând zeița romană a

    fertilității și a femeilor. Din fauna unui anume areal geografic fac parte toate

    viețuitoarele, cuprinzând microfauna și macrofauna, care se pliază pe

    realitățile vegetației și alcătuiesc un tot comun cu acestea. Și fauna, asemeni

    vegetației, se structurează altitudinal, contribuind la individualizarea unor

    biocenoze cu rol determinant în menținerea echilibrului ecologic și trofic.

    Vegetația zonei comunei Recea Cristur este bogată, fapt care determină

    și o bogăție a faunei entomologice, ihtiologice, aviare și o mare diversitate a

    mamiferelor și amfibiilor, ceea ce face ca zona comunei să fie favorabilă

    turismului, în special pentru cel cinegetic.

    Apele Lonei adăpostesc pești specifici apelor de munte, ca trofee pot fi

    exemplare frumoase de porcușor (Gobio gobio), boiștean (Phoxinus

    phoxinus), clean (Leuciscus cephalus) sau grindel (Nemachilus barbatulus).

    În continuă zbatere deasupra întinderilor de ape găsim libelula comună

    (Colopterix splendes) și cohorta de fluturi (Eublema suavis).

    Bogate sunt speciile herpetofaunei: broasca râioasă verde (Bufo viridis),

    broasca râioasă brună (Bufo bufo), năpârca sau șopârla fără membre (Anguis

    fragilis), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele de alun (Coronella

    austriaca), gușterul (Lacerta viridis), șarpele de apă (Natrix tessolatus),

    salamandra (Salamandra salamandra), etc.

    Numeroasă ca indivizi și variată ca specii este ornitofauna. În zona

    comunei cuibăresc păsări sedentare: pițigoiul (Parus major), graurul (Sturnus

    vulgaris), guguștiucul (Streptopelia decaocta), coțofana (Pica pica),

    porumbelul domestic (Columba livia), fluierarul de zăvoi (Tringaochropus),

    etc. Printre speciile migratoare se numără: ciocârlia (Alauda arvensis), cinteza

    (Alauda arvensia), privighetoarea (Luscinia megachynchos), cucul (Cuculus

    canonos), rândunica (Hirundo rustica), mierla (Turdus merula), porumbelul

  • 29

    gulerat (Columba palumbus), cel mai mare dintre porumbeii de pe la noi,

    iernează în părțile sudice ale Europei, etc.

    Păsările de pradă ies în special noaptea: buha mare (Bubo bubo) care

    are ca pradă exemplare de stăncuțe (Corvus monedula), dar și șobolanul

    cenușiu (Rothus norvegicus); huhurezul mare (Strix uralensis); uliul păsărar

    (Accipiter nisus), răpitor de zi; acvila (Hieraeus pennatus); uliul porumbar

    (Accipiter gentiles).

    Specii termofile (iubitoare de căldură) și fotofile (iubitoare de lumină)

    sunt cele care cuibăresc la limita pădurilor, în zone cu tufărișuri. Dintre

    acestea: muscarul mic (Ficedula parva), ierunca (Bonasa bonasia), sitarul de

    pădure (Scolopax rusticola), ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos

    leucotos), măcăleandrul (Erithacus rubecula), fâsa de pădure (Authus trivialis),

    silvia cu cap negru (Sylvia atricapiella), și botgrosul (Cocothraustes

    cocothraustes).

    În lunci, pe terenurile umede, viețuiesc reptile, cum este șarpele orb

    (Anguis fragilis).

    Dintre mamiferele mici se găsesc exemplare ca: șoarecele gulerat

    (Apodemus flavicolis), veverița (Sciurus vulgaris) sau dihorul pătat (Vormela

    peregusta), iar dintre speciile insectivore: chițcanul de pădure (Sorex araneus)

    și cârtița (Tulpa europaea).

    Trofee de vânătoare valoroase se pot obține din pădurile aparținătoare

    comunei: iepurele (Lepus europaeus), vulpea (Canis vulpes), căpriorul

    (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), bursucul (Meles meles) și lupul

    (Canis lupus), o apariție din ce în ce mai rară. Lupul execută, de obicei, mișcări

    sezoniere pe verticală, în timpul iernilor grele coboară în zona colinelor din

    apropierea localității Căprioara.

    Pentru gospodărirea fondului forestier cinegetic, județul Cluj a fost

    divizat în fonduri de vânătoare grupate în perimetrele a opt Ocoale Silvice. În

    zona de nord-est a județului, Ocolul Silvic Dej are șapte asemenea fonduri de

    vânătoare, iar Ocolul Silvic Gherla zece, printre acestea figurând și fondul de

    vânătoare Panticeu, din care face parte și comuna Recea Cristur.

  • 30

  • 31

    II. ISTORIC

    „Ne întoarcem spre trecut,

    ca să descoperim izvoare, nu ape stătute”.

    Vasile Ghica

    A. URME DE LOCUIRE

    În împrejurimile Clujului s-au găsit urme de viață plasate de specialiști în

    Paleoliticul Mijlociu, cu aproximativ câteva sute de mii de ani î. Ch. În zona

    Căpușului Mic s-a descoperit un toporaș din piatră cioplită, socotit a fi de

    acum mai bine de 400.000 de ani. Valea Someșului a constituit din vechime

    un teritoriu propice vieții, la fel ca văile afluenților, zonă cu așezări protejate

    de o vegetație bogată și cu perspective în ceeea ce privește procurarea

    hranei.

    Valea Lonei oferea aceste condiții și viața s-a desfăsurat necontenit în

    acest spațiu. S-au descoperit urme ale locuirii din timpuri străvechi în jurul

    localităților aparținătoare comunei Recea Cristur, siturile arheologice din

    zonă au fost declarate monumente istorice, intrând în Patrimoniul cultural

    național al României. Valoros prin descoperiri este situl arheologic de la

    Căprioara, în punctul „Săliște”, aflat la capătul nordic al satului, între șosea și

    stâlpii de înaltă tensiune. Descoperită în anul 1968, așezarea de la Căprioara

    conține dovezi de locuire din neoliticul mijlociu, epoca bronzului, epoca

    romană și din epoca migrațiilor. În neolitic (cca. 6.000-3.000 î.Chr.)

    meșteșugul practicat era metalurgia cuprului și a aurului. Se lucra în „tehnica

    martelării”, ori în cea a „turnării”, realizându-se diferite tipuri de unelte,

    podoabe sau piese de cult. Acestea au fost găsite izolat, în diferite depozite,

    printre acestea fiind amintit și depozitul de la Ciubanca, cu diferite tipuri de

    topoare, dălți, cuțite, inele și coliere. În acest depozit de la Ciubanca s-au

    descoperit artefacte specifice culturii Tiszapólgar (D. Diaconescu), cum este și

  • 32

    toporul de tip Mezökeresztes, sau ceramica din faza finală a neoliticului

    târziu, atunci când se abandona tradiția neolitică de fabricare a ceramicii.

    Siturile din perimetrul comunei Recea Cristur au fost încadrate în lista

    monumentelor sub diferite coduri:

    - așezare „Săliște” – Căprioara, din epoca bronzului,

    cod: CJ – I – m – A – 06993.03.8;

    - așezare „Săliște” – Căprioara, perioada de tranziție la epoca bronzului,

    Cultura Coțofeni, punct „Tarnița – Lupoaia”, cod: CJ – I – s - A – 06994;

    - așezare „Săliște” – Căprioara, epoca romană,

    cod: CJ – I – m – A – 06993.02;

    - așezare „Săliște”- Căprioara, epoca migrațiilor,

    cod: CJ – I – m – A – 06993.01.

    În „Repertoriul arheologic” sunt menționate cu descoperiri și locuri din

    Recea Cristur: „Ambruș”, Dealul Olarului” și „Coasta Tăului”. S-au găsit în

    aceste perimetre cărămizi, fragmente ceramice și monede aparținând unei

    așezări rurale din Dacia romană intracarpatică. Chiar dacă descrierea

    materialelor descoperite nu este detaliată, specialiștii confirmă că este foarte

    probabil vorba de o așezare rurală de epocă romană în apropierea satului de

    astăzi.

    La Ciubanca, în punctul „Valea Popii”, la sud de sat, pe valea dinspre

    Ciubăncuța, s-au descoperit urme ale unei așezări din epoca bronzului și din

    neolitic, un adevărat depozit de topoare, iar la Ciubăncuța, în locul numit „În

    Față”, urme ale locuirii din epoca bronzului timpuriu, neolitic. O așezare

    eneolitică a fost descoperită la Escu, în locul „Zăpadea”, socotită a fi urmele

    unei locuiri civile.

    Zona actualei comune Recea Cristur a fost străbătută de străvechi

    „drumuri europene”, fapt care a permis o comunicare constantă cu regiunile

    înconjurătoare. Astfel, este semnalat drumul scoicilor, care lega Marea

    mediterană de părțile nordice, străbătând actualele județe Cluj și Sălaj spre

    nord-vest. A funcționat în neolitic și bronzul timpuriu, pentru transport de

    cochilii de tip Dentalium aduse dinspre Mediterană spre nord, ca elemente de

    decor (mărgele) și mijloace de plată. Un alt drum care intersecta zona era

    drumul ambrei, care venea dinspre nordul Ungariei, prin actualele județe

    Sălaj și Cluj, spre Marea Neagră. Era frecventat în epocile istorice „mai noi”:

  • 33

    epoca bronzului, a fierului și romană, ca o ramificație a marelui drum al

    ambrei dinspre Marea Nordului spre Mediterană.

    Marele Lexicon Revai conține informații conform cărora aceste locuri au

    fost populate în perioada preromană, iar după venirea romanilor localitatea

    Recea a devenit un centru cu activitate economică statornică. O dovedesc și

    descoperirile de la „Ambruș” și „Dealul Olarului”. Imediat după războaiele

    traiane de cucerire a Daciei, Napoca romană este cunoscută ca simplu vicus,

    și ajunge oraș în timpul împăratului Hadrian, devenind capitală a Daciei

    Porolissensis. Orașul câștigă în prestanță și deține un vast teritoriu

    înconjurător, cu așezări subordonate consiliului decurial. Albia râului Someș

    este de importanță strategică, pe acolo treceau drumurile care facilitau

    transportul de mărfuri și alimente către Gherla, castru unde era staționată

    Legiunea a V-a Macedonica. Romanii foloseau și drumurile secundare, de

    rangul doi, care urmau albiile afluenților Someșului. Un asemenea drum

    înspre castrul de la Gherla era și cel de pe valea Lonei, ceea ce a dus la

    înflorirea localităților traversate de râu. Chiar dacă nu s-au descoperit vestigii

    romane în perimetrul comunei Recea Cristur, faptul că în localitățile

    învecinate s-au găsit asemenea vestigii dovedește o viață înfloritoare pe

    aceste locuri. Este cazul urmelor unei așezări romane fortificate de pe

    teritoriul comunei vecine Gârbou, probabil un castru roman din secolul I d.

    Hr. Cercetări întreprinse în zona Recea Cristur ar scoate la lumină urme ale

    locuirii din perioada romană.

    În secolele următoare retragerii aureliene, viața și-a urmat cursul,

    zguduită în anumite perioade de invazia popoarelor barbare. Începând cu

    secolul X erau condiții favorabile cristalizării unei viețuiri politice voievodale,

    cu influența pe acest teritoriu a autorității voievodului Gelu. Localitatea Recea

    poate să fi făcut parte, în timpurile străvechi, din acele forme administrative

    obștești conduse de sfatul bătrânilor și cneji, cunoscute sub numele de

    „Românii populare”. Ulterior a făcut parte din voievodatul lui Gelu, apoi din

    comitatul Doboca, din numitul Solnoc Dinlăuntru și, mai târziu, din comitatul

    Solnoc – Doboca, sau după numele popular Varmeghia Solnoc – Dăbâca,

    termen preluat după denumirea maghiară: Szolnok Doboka Vármegye. (În

    limba germană: Komitat Szolnok Doboka) Acest comitat era o unitate

    administrativă a regatului Ungariei, funcționând între anii 1876-1920, având

    capitala în Dej.

  • 34

    După primul război mondial se face o nouă reorganizare administrativă,

    județul păstrându-și denumirea, fiind alcătuit din opt plase, patru secretariate

    comunale, 82 secretariate cercuale și 312 comune rurale. Recea Cristur este

    una dintre comunele incluse în acest comitat. Denumirea se va modifica după

    anul 1920, devenind județul Someș, în urma Decretului Regal nr. 2465/1925,

    capitală fiind Dejul. Comuna Recea Cristur face parte din acest județ, plasa

    Gârbou. Județul Someș a fost desființat în urma reformei administrative din 6

    septembrie 1950, comuna Recea Cristur fiind repartizată în județul Cluj.

    De numele voievodului Gelu se leagă formarea satului Voievodeni, dar și

    o serie de locuri de pe valea Lonei, aparținînd de Osoi și de valea Pusta. Se

    spune că după omorârea voievodului Gelu în preajma Gilăului, Tuhutum

    căpetenia armatei maghiare s-a îndreptat spre Dăbâca urmând, probabil,

    cursul Someșului Mic și apoi drumul de pe valea Lonei, din aval spre amonte.

    În fața pericolului, familia voievodului precum și slujitorii de la curte, dar și

    mulți români din zonă, au luat drumul codrului, pornind în pribegie. Condiții

    prielnice au găsit pe un platou din Valea Lonea, undeva după coama celui mai

    înalt deal întâlnit, pe actualul loc numit Osoi, la capătul Văii Pusta, aproape de

    Vârful Ciuha. În timp, la Osoi s-a format o localitate în jurul familiei și a

    oamenilor voievodului, a urmașilor acestora, pentru localitate încetățenindu-

    se numele de Casa Voievodului, atestată documentar în 1320. Localitatea a

    crescut numeric și s-a extins pe platoul Rimeților, de cealaltă parte a Vârfului

    Ciuha, și, treptat, au fost abandonate vechile gospodării de la Osoi. Au rămas

    urme ale vechilor construcții și așa se explică faptul că o anume parte din

    zona superioară a Văii Pusta, mai jos de Osoi, poartă numele „la Șuri”. Se

    spune că în acea zonă sunt îngropate clopotele bisericii din Casa Voievodului.

    Valea Pusta izvorăște din Platoul Osoi și trece prin acel loc numit „La

    Șuri”. Vârful Ciuha se înalță la sud de Platoul Osoi, este impunător, de pe el se

    poate vedea monumentul de pe Dealul Bobâlna. Pe acel vârf, în vremuri

    străvechi, se aprindeau ruguri de avertizare pentru satele de jos, vestind

    pericolul la apropierea dușmanilor și tot de acolo se recepționau și alte

    semnale de pe alte dealuri.

    Primul stat medieval întemeiat a fost Voievodatul Transilvaniei. Lucrarea

    lui Anonymus, „Gesta Hungarorum” pomenește că la venirea maghiarilor,

    secolul X, existau trei formațiuni prestatale, cele conduse de Gelu, Glad și

    Menumorut. În estul Depresiunii Transilvaniei era Voievodatul lui Gelu, având

  • 35

    capitala la Dăbâca, pe Valea Lonei, formațiune din care făceau parte și

    localitățile comunei Recea Cristur.

    Al doilea voievodat menționat din secolul al XI-lea este cel condus de

    Gyula, o formațiune statală întinsă și foarte bogată (apulentissimum).

    Conform Gestei, Tuhutum, unul dintre cei șase conducători ai triburilor

    maghiare, a cucerit Voievodatul lui Gelu, fiind ales conducător al acestei

    formațiuni după moartea lui Gelu. Tuhutum a fost ales „domn” al „țării

    ultrasilvane” în adunarea care s-a ținut la Esculeu (Așchileu), în apropierea

    localității Recea, semn că zona era o structură puternică., făcând parte din

    cea mai puternică unitate teritorială a vremii. Întreg spațiul „ultrasilvan” era o

    structură confederativă alcătuită din trei unități teritoriale majore, organizare

    caracteristică formelor incipiente ale statalității din spațiul românesc

    medieval: cea de pe văile Almașului și Someșului Mic, cea de pe văile

    Nadășului și Borșei și cea de pe văile Lujerdiului și Lonei, din care făcea parte

    și Recea. Adunarea reprezenta, probabil, o instituție fundamentală a

    sistemului politic al „țării ultrasilvane”, având caracterul unei întâlniri

    periodice a factorilor de decizie din cele trei unități componente. Deoarece

    Esculeu (Așchileu) se afla exact la locul de întâlnire a celor trei unități

    teritoriale, este firesc să se desfășoare adunarea în acea parte a „țării”.

    Gyula (Gyla, Jula) urmașul lui Tuhutum, s-a ridicat împotriva regelui

    maghiar Ștefan I, dar a fost înfrânt și principatul, din care făcea parte și

    localitatea Recea, a intrat sub suzeranitatea regelui Ungariei, fiind condus de

    un voievod numit. În secolul al XII-lea începe colonizarea cu secui și sași.

    Voievodatul era împărțit în comitate: Doboka, Colozs, Torda. Stăpânirea

    maghiară s-a suprapus peste acea structură confederativă alcătuită din cele

    trei unități teritoriale majore, în care se găsea localitatea Recea.

    B. ATESTĂRI

    Satele din Transilvania intră în documente odată cu trecerea de la o

    stăpânire funciară bazată pe o tradiție orală la una scrisă, moment care

    coincide cu intrarea de facto în administrația Regatului Ungariei, care se

    suprapune unei structuri sociale românești mai vechi.

  • 36

    Localitățile aparținătoare comunei Recea Cristur au început să fie

    menționate în documentele vremii începând cu secolul al XII-lea, cu

    modificări ale toponimelor. (După Coriolan Suciu, „Dicționar istoric al

    localităților din Transilvania”, B, 1968).

    1. Recea Cristur (Rècekeresztúr)

    - coordonate geografice - 47º 04’ 00” latitudine nordică

    - 23º 31’ 60” longitudine estică

    - 47.0667 latitudine în grade zecimale

    - 23.3160 longitudine în grade zecimale

    - altitudine – 401 m deasupra nivelului mării;

    - poziția UTM este FT91, referința Joint Operation Graphics – NL 34-03;

    - fusul orar atandard – UTC/GMT +2.

    Este localitatea centru de reședință a comunei, aflată la odistanță de 356

    km de București, la o depărtare de 45 de km de municipiul Cluj-Napoca și la

    30 de km de orașul Gherla.

    - La recensământul din anul 2002 avea 660 de locuitori.

    - cod Siruța (Sistemul Informatic al Registrului Unităților Teritorial –

    Administrative din România) – 59130.

    Atestarea documentară a satului Recea Cristur datează din anul 1320.

    Toponimul comunei implică existența a două localități distincte, până în

    secolul al XV-lea. Cea mai veche era Recea, formată în zorii Evului Mediu.

    Termenul este de origine slavă, „reci” însemnând „șanț”, „hotar”, indicând

    existența hotarului unui cnezat de vale din Evul Mediu timpuriu, locuitorii

    având sarcina de a apăra granița acestuia. În Recea (Reche) era reședința unui

    nobil, Pavel, menționat ca Paul de Reche, probabil urmaș al vechilor cnezi

    localnici. Cealaltă localitate, Cristur (Kerestur), era în anul 1332 parohie

    catolică cu hramul Sfintei Cruci (Sancta Croce), deci, probabil, cu populație

    maghiară. Recea nu este amintită ca fiind parohie catolică, ceea ce induce

    ideea că era locuită de populație ortodoxă, deci de români. Unificarea celor

    două localități s-a petrecut în secolul al XV-lea, prima atestare documentară a

    unificării datând din anul 1478, dar, probabil, a fost realizată mai de timpuriu.

  • 37

    În anul 1320 apare prima datare sub forma poss. Kereztur. Tot din

    secolul al XIV-lea sunt înregistrate formele: la 1332 – sacerdos de Sancta

    Cruce și în 1349 – Keresztur. Din secolul al XV-lea, la 1478, apare în

    documente o altă denumire, surprinzând unificarea celor două localități:

    Reche – Kereszthur. Între secolele XVI – XIX, localitatea apare în documentele

    vremii sub mai multe denumiri: Ráczkeresztur – 1588; Reczie Kerezthwr – în

    diferite înscrisuri din anii 1587 – 1589; Recse-Keresztur și Recze-Keresztur –

    1681; Rèse Keresztúr - 1733, în Conscripția „Klein”; Recse-Kereztúr - 1750, în

    Conscripția „Aron”; Retzekeresztur – 1825; Ricze-Keresztur – 1850, în

    Statistica Transilvaniei; Rècse-Keresztúr și Ricea-Cristur, denumire

    românească, forme apărute în „Buletinul Guberniului Provinciale pentru

    Marele Principat Transilvania” – 1854.

    2. Căprioara – (Kecskeháta)

    - coordonate geografice: - 47º 06’ 06” latitudine nordică;

    - 23º 31’ 44 ” longitudine estică;

    - altitudine: 431 m.d.m.;

    - locuitori: 156 la recensământul din anul 2002;

    - cod Siruța: 59158.

    Prima atestare este din secolul al XV-lea, localitatea fiind pomenită, la

    1461, într-un document- registru, sub forma census quinquagesimalis de

    Kechkehath, ca urmare a plății de către localnici a qinquagesimei, birul impus

    românilor, dovadă că avea o veche organizare românească. Alte denumiri

    datând din secolul al XV-lea: Ketskehát, în anul 1463; Kechkehago, în anul

    1470. Din documentele secolului al XVI-lea se găsesc următoarele denumiri:

    Keczkehát, în anul 1577 și Kecskehát, în 1579. Un secol mai târziu, la 1659,

    numele satului apare sub forma Kekzikehat. În Conscripția „Klein”, la 1733,

    este înserată forma Kecskeháta, pentru ca în același secol al XVIII-lea, în

    Conscripția inițiată de generalul Bukow, la 1760 – 1762, numele să apară sub

    forma Ketskehata. În anul 1854, „Buletinul Guberniului Provinciale pentru

    Marele Principat Transilvania” vol. II. Mănunchiul IV (partea românească cu

    chirilice) notează forma Kekskeháza.

    Între 1880 – 1910, satul face parte din comitatul Szolnok – Doboka, plasa

    Csákigorbói, din 1920 numele plasei este Solnoc – Dăbâca, plasa Ciachi –

  • 38

    Gârbou, în perioada interbelică, la 1930, este aparținător de județul Someș,

    plasa Gârbou, în 1941 este sat component al județului Kolozs, iar din 1956

    este inclus în județul Cluj, raionul Dej. Din anul 1966 devine sat component al

    comunei Recea Cristur.

    Termenul „căprioara”, devenit toponimul Căprioara, fonetic Căpriuara, a

    fost încadrat în sistemul morfologic ungar sub forma „Kaprevára”, de unde

    forma „Kaprevár”, prin deglutinare. Este o realitate evoluția românescului u

    în maghiarul v. Etimologic, termenul „căprioara” derivă din latinescul

    „capriola” („cupreola”).

    Numele „Căprioara” îl mai are un sat din comuna Săvârşin, judeţul Arad

    şi un sat din judeţul Tulcea. Același nume îl poartă: pensiunea Căprioara,

    situată la 10 km de Baia Mare, pe malul lacului de acumulare Firiza;

    complexul turistic Căprioara, din Gârda de Sus, jud. Alba; cabana Căprioara de

    la poalele masivului Piatra Craiului în comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș; un

    hotel din Poiana Brașov; pensiunea Căprioara, din Voroneț, zona Bucovina; o

    pensiune din Malnaș Băi, situată la 22 de km de Sf. Gheorghe, pe malul

    Oltului, jud. Covasna; pensiunea Căprioara din Șieu Măgheruș.

    3. Ciubanca – (Alsócsobónka)

    - situată în partea de nord a comunei, are următoarele coordonate

    geografice: - 47º 09’ 47” latitudine nordică

    - 23º 34’ 26” longitudine estică;

    - poziția UTM este FT 92, iar referința Joint Operation Graphics este NL

    34 – 03;

    - altitudine: 441 m.d.m.;

    - 173 locuitori înregistrați cu ocazia recensământului din 2002;

    - cod Siruța: 59167.

    Începând cu secolul al XIV-lea, localitatea este cunoscută în diferite

    înscrisuri sub mai multe denumiri: Chubanka, în 1314, într-o Diplomă

    regească; sacerdos de villa Chocanika, în 1332; poss. Sen terra Chubonka, în

    anul 1343; Chobanka, în 1378. Abia în secolul al XVI-lea, la 1554, localitatea

    este pomenită sub forma Alsochyobanka (Ciubanca de Jos), făcându-se

    distincția de Ciubăncuța, localitate care apare pentru prima dată în

    documentele vremii ca „Ciubanca de Sus”, adică Felsöcsobonka. Din anul

  • 39

    1600, la granița dintre secole, se păstrează numele Also Csobanka. Secolul al

    XVII-lea oferă alte denumiri ale localității: în 1616 – Csobanka, în 1625 – Also

    Chiobánka, în 1637 – Also Czobanko. Conscripția „Aron”, din anul 1750,

    notează satul ca fiind Also Csubanka, pentru ca în Conscripția generalului

    Bukow, la 1760-1762, numele să fie trecut ca Also Csobánka. Înscrisurile din

    secolul al XIX-lea păstrează forme din ce în ce mai apropiate de cele ale limii

    române. Astfel, în anul 1839 găsim formele: Alsó Tschobánk și Csóbanka –

    gyin – Zsosz; în anul 1850, în „Statistica Transilvaniei în 1830 și 1850” numele

    satului este trecut ca fiind Csobankutz, iar în ”Buletinul Guberniului...” din

    anul 1854, localitatea este denumită Also – Csobánka, dar și Ciobăncuț.

    Privitor la numele satului, dexonline merge pe varianta unui termen de

    origine turcă (Csobanka = cioban), dar se merge și pe un termen cuman,

    avându-se în vedere conviețuirea cu acest popor migrator la cumpăna dintre

    primul și al doilea mileniu al erei creștine. „Ciobanca” era folosit pentru

    denumirea de „păstoriță”. (Alexandru Pele, „Elemente lexicale românești”)

    Este greu de demonstrat cum s-a răspândit toponimul Ciubanca în nordul

    Transilvaniei, deoarece ardelenii au avut puțin de-a face cu otomanii și nu

    există dovezi fonetice prin care să se dovedească schimbarea vocalei o în u

    după anul 1400, când ardelenii au avut primele contacte cu turcii. Această

    modificare fonetică este specifică limbii române, atât în perioada sa de

    formare, cât și mai apoi, ca urmașă a latinei populare carpato – balcanice și

    există probe care ar fi putut duce la transformarea termenului din cumană

    (cioban) în ciuban.

    Toponimul Ciubanca întărește prezența românilor în Panonia,

    confirmată și de Anonymus care scrie că la sosirea lui Arpad în Panonia a aflat

    acolo „blachi ac pastores romanorum”, adică păstorii români. Aceștia erau

    daci romanizați, prezenți acolo cu câteva decenii mai devreme de venirea

    maghiarilor, ca supuși ai regelui Carol cel Mare. Edificator este faptul că o

    hartă care a fost tipărită în 1900, la Editura Cartographia din capitala

    Ungariei, reține o localitate Csobanka, situată la vest de Dunăre, în Munții

    Pilis, la nord-vest de Budapesta, o denumire care seamănă cu cea a

    oiconimelor Ciubanca din Transilvania și Ciobanca din Basarabia.

    Din anul 1966 face parte din comuna Ciubăncuța, alături de satele Escu,

    Jurca, Pustuța și Osoi.

  • 40

    4. Ciubăncuța – (Felsöcsobanka)

    - coordonate geografice: - 47º 08’ 32” latitudine nordică;

    - 23º 33’ 11” longitudine estică;

    - locuitori – 145 la recensământul din 2002;

    - cod Siruța – 59176.

    Satul, numit și Ciubanca de Sus, s-a format în secolul al XVI-lea prin roire

    din localitatea Ciubanca, în trecut numită Ciubanca de Jos.

    Începând cu secolul al XVI-lea, localitatea Ciubăncuța este pomenită în

    documente: la 1554 apare sub denumirea de Chiobanka; în anul 1560 este

    numită sub forma Felsö – Chobánka, iar într-un document dinspre sfârșitul

    secolului, la 1591, găsim atestare sub denumirea Felseo – Chyobanka, pentru

    ca la granița dintre secole, în anul 1600, să fie numită Felseo – Csobánka. Din

    secolul al XVII-lea, din anul 1625, a rămas denumirea Felseo Chiobanka.

    Conscripția „Klein”, din anul 1733, folosește denumirea Felsö Csobánka,

    pentru ca în statistica din 1850, numele satului să fie Csubanka. „Buletinul

    Guberniului” din anul 1854 folosește mai multe denumiri: Felsö – Csobánka și

    Ciobonca, iar din anul 1900 se păstrează toponimul apropiat de cel actual:

    Csobánkucze.

    Toponimul „Ciubăncuța” este de origine turcă, fiind o formă diminutivală

    a termenului care denumește „femeia - păstor”.

    5. Elciu – (Völcs)

    - coordonate geografice: - 47º 04 ’ 52” latitudine nordică;

    - 23º 34’ 06” longitudine estică;

    - altitudine – 440 m.d.m.;

    - poziția UTM este FT 91, iar referința J.O.G. este NL 34 – 03, fusul orar

    standard UTC/GMT +2, care devine UTC/GMT +3 la ora de vară;

    - populație – 133 locuitori la recensământul din 2002;

    - cod Siruța: 59185.

    Interesant de remarcat privitor la numele satului este că termenul „elciu”

    este întâlnit pe vremea Eteriei, însemnând „funcţionar superior”.

  • 41

    Secolul al XIV-lea aduce satul în circulația documentelor, la 1378, sub

    denumirea Wlch. Mai multe denumiri folosesc înscrisurile din secolul al XV-

    lea: Welchy – la 1419; Welch – la 1427 și Weulch – la 1452. Din secolul al XVI-

    lea se păstrează formele: Wewicz – la 1561; Veolchy – la 1577 și Veolcz – în

    anul 1591. În Conscripția „Klein”, la 1733, apare toponimul Felcsu, iar în

    Conscripia „Bukow”, la 1860-1862, numele să fie ortografiat Völtz. Secolul al

    XIX-lea propune forme diferite ale numelui localității: Jètsu – la 1830, Völcs și

    Feltsu – în statistica din toamna anului 1850 și Völcz sau Felciu – în „Buletinul”

    din anul 1854.

    6. Escu – (Veck)

    - sat izolat, aflat la extremitatea nordică a județului Cluj;

    - coordonate geografice: - 47º 07’ 42” latitudine nordică;

    - 23º 31’ 43” longitudine estică;

    - cod Siruța: 59184.

    Localitatea cunoaște prima atestare în același secol și an cu Elciu, într-un

    document din anul 1378, sub forma Vrock. În secolul al XVI-lea înscrisurile

    rețin mai multe denumiri ale satului: Weech – în anul 1511, Wechk – în 1561,

    Veszk – în 1589 și Vechke – în 1591. Abia cu prilejul Conscripției de la 1733 a

    „tuturor preoților și locuitorilor români din Transilvania”, efectuată în timpul

    episcopului Ioan Inochentie Micu – Klein, găsim înserat din nou numele

    localității sub forma Laczka. Într-o altă conscripție de la mijlocul secolului al

    XVIII-lea, cea întocmită de vicarul episcopesc Petru Pavel Aron, la 1750, găsim

    toponimul Jecskul, pentru ca în Conscripția românilor făcută de generalul

    baron Nicolae adolf von Bukow, între anii 1760 – 1762, să se găsească forma

    Vaczk. Recensământul oficial din anul 1850 notează alte două toponime:

    Vecsk și Jeczk, iar în anul 1854, în Buletinul Guberniului Provinciale,

    localitatea să aibă mai multe denumiri, mai apropiate de forma actuală:

    Vèczke și mai ales Fețcu.

    Localitatea se centrează ca denumire pe sufixul românesc -„esc”, -

    „ească”, care continuă sufixul latin -„iscus”, cu origini străvechi indo-

    europene. Se pare că a existat și în limba traco – dacă. Are drept

    corespondențe semantice în portugheză (-„esco”), spaniolă (-„isco”) și în

    sardă (-„iscu”). În prezent este brand românesc, precum terminația „ov” sau

  • 42

    „ski” la slavi, particula „o” la irlandezi, sau particula „di” la italieni. Aceste

    sufixe „esc”, „ească” sunt la origine sufixe antroponimice, având semnificația

    de „urmașii unui strămoș comun”, dar în obștile sătești au dobândit în

    toponimie și alt sens suplimentar, mai concret, de „posesiune comună a

    urmașilor unor strămoși”. În urma destrămării obștilor sensul a evoluat spre

    mai generalul „ posesiunea cuiva”.