REABILITAREA Si Consolidarea Constructiilor Din Zidarie 2

AN IV-CCIA, SEM. II

CURS OPTIONAL- REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE 2

PROF.DR.ING. TUDOR DAN

1

FACULTATEA DE CONSTRUCTII

DEPARTAMENTUL C.C.I.

AN IV-CCIA, SEM. II



2

CUPRINS

1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE PROTECTIE

A CONSTRUCTIILOR EXISTENTE 4

1.1. Cerinţe fundamentale

1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente

1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri

1.2.2. Niveluri de cunoaştere

1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

1.3. Evaluarea seismica a structurilor

1.3.1. Evaluarea calitativă

1.3.2.4. Metodologia de nivel 3

1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie

1.4.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie

1.4.2. Evaluarea siguranţei seismice

1.4.2.1. Generalităţi

1.4.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

1.4.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:

1.4.3.1. Evaluarea calitativă preliminară

1.4.3.2. Evaluare calitativă detaliată

1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie

1.4.4.1. Siguranţa faţa de efectele acţiunii seismice în planul pereţilor

1.4.4.1.1. Evaluarea forţei seismice de proiectare pentru ansamblul clădirii

1.4.4.1.2. Evaluare preliminară de ansamblu

1.5. Evaluarea finala si formularea concluziilor

1.5.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare

1.5.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor

1.6. Conţinutul raportului de evaluare

2. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE 38

2.1. Generalitati

2.2. Avarii generate de fundatii

2.3. Avarii ale suprastructurii

3. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE 49

5.1. Consideratii generale

3.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

3.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

3.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie

3.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare

3.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

3.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

3.3.1.1. Starea de avariere a structurii

5.3.1.2. Vulnerabilitatea seismică

3.3.1.2.1. Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienţii R3 şi Rconv

AN IV-CCIA, SEM. II



3

3.3.2. Categorii de lucrări de intervenţie recomandate

3.4. Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

3.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenţie

3.4.2. Modele şi metode de calcul

3.4.3. Criterii de verificare

3.5. Lucrări de reparaţie

3.6. Lucrări de consolidare

3.6.1. Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale

3.6.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu

3.6.2.1. Intervenţii fără modificarea alcătuirii structurale existente

3.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale

3.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereţi şi planşee/şarpantă

3.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.

3.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor

3.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor

3.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente

3.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale /seismice.

3.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei

3.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu

3.7. Consolidarea peretilor portanti

3.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate care nu formeaza o retea

3.7.2. Atat peretii cu fisuri izolate, cat si cei care prezinta o retea densa, neregulata de fisuri

3.7.3. La colturi si intersectii legaturile dintre pereti

3.7.4. Repararea fisurilor izolate

3.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire

3.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei

3.7.7. Sistemul cel mai eficient, in scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni

5.7.8. Portiunile de zidarii dislocate

3.7.9. O solutie de consolidare pasiva

3.8. Consolidarea zidariilor neportante

3.8.1. Consolidarea peretilor de umplutura exteriori si interiori

3.8.2. Repararea peretilor neportanti

3.9. Consolidarea stalpilor de zidarie

3.10. Consolidarea arcelor si boltilor

BIBLIOGRAFIE 71

AN IV-CCIA, SEM. II



4

NOTE DE CURS

FACULTATEA DE CONSTRUCTII

AN IV CCIA

DISCIPLINA: REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE II

REABILITAREA STRUCTURILOR

CU DIAFRAGME DIN ZIDARIE PORTANTA

1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE

PROTECTIE A CONSTRUCTIILOR EXISTENTE

1.1. Cerinţe fundamentale

Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească dacă acestea satisfac cu un grad

adecvat de siguranţă cerinţele fundamentale (nivelurile de performanţă) avute în vedere la proiectarea

construcţiilor noi, conform P100 – 1: 2006.

Cerinţele fundamentale, respectiv cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a degradărilor şi

stările limită asociate (starea limită ultimă SLU şi starea limită de serviciu SLS), sunt definite în

Normativul P100 – 1: 2006, unde se indică şi intervalele medii de recurenţă (IMR) de referinţă ale

acţiunilor seismice luate în considerare pentru cele două stări limită.

Diferenţierea siguranţei necesare pentru construcţii aparţinând diferitelor clase de importanţă şi de

expunere la cutremur se face prin intermediul factorului de importanţă γ,() conform P100 – 1: 2006.

Pentru construcţii de importanţă deosebită sau pentru clădiri cu funcţiuni speciale investigaţia poate

avea în vedere şi alte niveluri de performanţă şi/sau alte valori ale IMR ale cutremurelor pe

amplasament.

Pe parcursul utilizării fondului de construcţii existent în România (locuinţe, clădiri social-culturale,

industriale, inginereşti, agrozootehnice etc.), au apărut o serie de degradari/avarii datorită acţiunii

unor factori nocivi de mediu, tasări, explozii, alunecări de teren, prăbuşiri de galerii de mină şi

taluzuri de halde, modificari functionale sau structurale, a regimului de inaltime(mansardari), etc. şi în

special datorită acţiunii solicitărilor din cutremure.

Ca urmare, numeroase construcţii nu mai au capacitatea portantă iniţială pentru a mai putea

prelua noi solicitări ale unor factori de degradare.

În aceste condiţii, punerea în siguranţă a fondului de construcţii care prezintă avarii se impune ca o

necesitate de primă urgenţă.

În perioada de după 1850 şi în special după cel de-al doilea război mondial, în România s-a realizat

un volum mare de construcţii de locuinţe, cu care să se poată acoperi necesităţile sporului de

natalitate, ale procesului de industrializare şi urbanizare, volum impus prin programele de

modernizare ale perioadelor respective.

S-au construit numeroase capacităţi de producţie pentru industriile extractivă, energetică,

prelucrătoare, materiale de construcţii etc., care au necesitat un volum important de construcţii

industriale, agricole, hidrotehnice, inginereşti.

De asemenea, a fost construit un volum important de clădiri social-culturale, administrative, de

sănătate şi ocrotire socială, turistice, de cult etc.

Fondul de locuinţe existent la 31 decembrie 1992, defalcat după structura constructivă, perioada în

care au fost realizate construcţiile, pe categorii de localităţi, este cel prezentat în tabelul 1.1.

Pe zone seismice, locuinţele, care cuprind volumul cel mai mare de construcţii, se distribuie

aproximativ ca în tabelul 1.2.

AN IV-CCIA, SEM. II



5

Din datele de mai sus constatăm că 63,8% din construcţiile de locuinţe sunt situate în zone cu

intensităţi seismice ridicate, din care 35,2% în zonele seismice cu acceleraţii de peste 2,0 m/s2.În

aceste zone se situează foarte multe municipii şi oraşe cu densităţi mari de construcţii (Bucureşti,

Ploieşti, Buzău, Piteşti, Craiova, Slatina, Târgovişte, Galaţi, Brăila, Iaşi, Vaslui etc.), fapt care

justifică constatarea că în aceste zone s-a produs, la ultimele cinci cutremure (10 noiembrie 1940, 4

martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990), volumul cel mai mare de avarii şi colapsuri.

Fără a greşi, se poate afirma, din datele existente, că peste 40% din numărul apartamentelor situate în

fostele zone de grad 7-9 au degradări mari care obligă pe proprietari (stat sau particulari) să ia măsuri

de consolidare şi de retrofitare, pentru a se putea evita, la un eventual cutremur sever, pierderi mari de

vieţi omeneşti şi de bunuri materiale.

La acest volum de locuinţe cu degradări deosebite se mai adaugă şi un volum important de clădiri

avariate din categoria celor social-culturale, industriale, agrozootehnice etc. Sunt numeroase

construcţii degradate în zonele cu pământuri de fundare sensibile la umezire, pământuri care se întind

pe o suprafaţă de peste 20% din suprafaţa ţării, în: Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, care sunt

şi zone cu intensităţi seismice ridicate.

De asemenea, se prezintă cu avarii şi un mare volum de construcţii în regiunile miniere, cele cu halde

de steril, precum şi în regiunile cu masive de sare, alunecări de teren etc.

Menţionăm că pot produce mari degradări construcţiilor de orice fel şi cutremurele de pământ cu

focare de mică adâncime, aşa cum au fost cele din regiunea Banatului, la Banloc-Buziaş, Moldova

Veche, Voiteni şi Herculane, care au reactivat în perioada 12-16 iulie 1991, cu magnitudini care în

general nu au depăşit 5,4 grade pe scara Richter, dar care au avariat peste 2500 de locuinţe şi clădiri

socio-culturale din zonele respective, neconformate şi nedimensionate în mod corespunzător.

Ţinând seama de volumul foarte mare de construcţii cu avarii existent în fondul construit al ţării care

trebuie reparat, consolidat şi chiar retrofitat, considerăm că este necesar să se ia măsuri tehnice şi

organizatorice de urgenţă în proiectare şi execuţie, care să grăbească reducerea riscului de colapsuri

parţiale sau totale, sub acţiunea unor factori de risc de natura celor menţionaţi.

Este de reţinut faptul că acţiunea de consolidare a construcţiilor pune probleme deosebit de complexe,

cu mult mai dificile decât se pun când se proiectează şi se execută construcţii noi.

Tabelul 1.1. CATEGORII DE

LOCALITĂŢI

TOTAL

APART.

DIN CARE, PE STRUCTURI CONSTRUCTIVE

SCHELET

DIN

BETON

ZIDĂRIE

ŞI PLAN-

ŞEE DIN

BETON

ZIDĂRIE

ŞI PLAN-

ŞEE DIN

LEMN

LEMN

ŞI

BILE

PAIANTA

ŞI

CHIRPIC

I

TOTAL ROMÂNIA

Din acestea în:

7.828.171 2.164.053 1.135.945 1.708.800 808.681 2.010.692

MUNICIPII ŞI ORASE 4.054.362 2.134.246 880.278 590.016 106.551 343.271

COMUNE 3.773.809 29.807 255.667 1.118.784 702.130 1.667.421

DIN CARE REALIZATE ÎN PERIOADA: 1977-1992

TOTAL ROMÂNIA

Din acestea în:

1.628.855 1.393.155 129.941 79.465 11.218 15.076

MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.454.670 1.370.000 73.152 8.800 1.218 1.500

COMUNE 174.185 23.155 56.789 70.665 10.000 13.576

1950-1976

TOTAL ROMÂNIA

Din acestea în:

3.800.001 756.864 752.848 947.262 422.376 900.651

MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.723.383 750.307 584.530 219.184 47.003 112.359

COMUNE 2.076.618 6.557 168.318 728.078 395.373 778.292

AN IV-CCIA, SEM. II



6

1921-1949

TOTAL ROMÂNIA

Din acestea în:

2.038.574 14.034 186.589 387.899 355.087 1.094.965

MUNICIPII ŞI ORAŞE 629.817 13.939 161.862 176.274 58.33O 219.412

COMUNE 1.408.757 95 24.727 211.625 196.757 875.553

ÎNAINTE DE 1921

TOTAL ROMÂNIA

Din acestea în:

360.741 - 66.567 294.174 - -

MUNICIPII ŞI ORAŞE 246.492 - 60.734 185.758 - -

COMUNE 114.249 - 5.833 108.416 - -

Tabelul 1.2.

NR. APARTAMENTE ZONE SEISMICE CU ACCELERAŢIE „ag „

0,8 m/s2

1,2-1,6 m/s2

2,0-2,5 m/s2

3,2 m/s2

7.828.171 2.833.798 2.238.857 2.692.891 62.625

100% 36,2% 28,6% 34,4% 0,8%

Pentru elaborarea proiectelor şi execuţia lucrărilor de consolidare se impune folosirea unor cadre

tehnice cu pregătire specială şi cu un înalt grad de conştiinciozitate.

Calitatea constructiilor este rezultanta totalitatii perfomantelor de comportare a acestora in

exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta, a exigentelor utilizatorilor si

colectivitatilor /1/.

Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si

mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor exigente conform

Legea 10/1995-Calitatea in Constructii:

a) rezistenta mecanica si stabilitate (A) ;

b) securitate la incendiu (C);

c) sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului (D)

d) siguranta in exploatare (B);

e) protectia impotriva zgomotului (F);

f) izolatia termica si economia de energie (E);

(literele mici reprezinta ordinea enuntata in Legea 10-1995-modificata in 2007, respectiv literele

mari cerinta esentiala corespunzator atestatelor/stampilelor).

In scopul satisfacerii acestor exigente s-a instituit “Sistemul calitatii in constructii” care se

compune din :

1). reglementari tehnice in constructii ;

2). calitatea produselor folosite la realizarea constructiilor ;

3). agremente tehnice utilizate pentru noi produse si procedee;

4). verificarea proiectelor, a executiei lucrarilor si expertizarea proiectelor si constructiilor (de

specialisti atestati);

5). conducerea si asigurarea calitatii in constructii ;

6). autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in constructii ;

7). activitatea metrologica in constructii ;

8). receptia constructiilor ;

9). comportarea in exploatare si interventii in timp ;

10). postutilizarea constructiilor ;

11). controlul de stat al calitatii in constructii.

Verificarile executiei, proiectelor si realizarea expertizelor se face de catre specialisti atestati ai

MLPAT/MTCT/MDRL/MDRT si anume :

AN IV-CCIA, SEM. II



7

- responsabili tehnici atestati cu executia lucrarilor ;

- verificatori atestati de proiecte ;

- experti tehnici atestati.

Verificarea executiei/respectarea proiectului, se mai urmareste si de “inspectori de santier” atestati,

ca angajati ai beneficiarului lucrarilor.

Reglementarile tehnice in constructii, referitor la proiectarea si executia zidariilor sunt, in evolutia lor

in timp :

- STAS 10109-81;

- Normativ P2-85;

- Normativ P100-1/2006(corespondent EC8), intrat in vigoare in anul 2007;

CR6(Cod Romanesc 6), corespondent EC6;

- standardele de materiale pentru zidarii-SR EN.

STAS 10109-81 reglementa calculul si alcatuirea elementelor din zidarie simpla, complexa, armata si

mixta la sarcini gravitationale si vant.

Normativul CR 6-2006 si P2-85/abrogat, reglementeaza alcatuirea structurilor din zidarie, inclusiv

in zone seismice, precum si calculul structurilor.

Normativul P100-1/2006, reglementeaza proiectarea antiseismica a constructiilor cu indicatii privind

alcatuirea de ansamblu a constructiilor. Deasemenea, in cap.8 sunt prezentate prevederi

referitoare la structurile din zidarie.

Normativul P100-3/2008, cuprinde prevederi privind evaluarea seismica a clădirilor existente in Vol.

I iar in Vol. 2, principii si solutii de consolidare a cladirilor avariate.

O constructie se expertizeaza obligatoriu sau conditionat de :

- avarii ale sistemului structural provocate de cutremure anterioare, incendii, explozii, tasari ale

terenului de fundare, coroziune etc.

- transformari functionale sau ale arhitecturii exterioare ale cladirii care conduc la modificari ale

sistemului structural.

Expertizarea unei constructii existente are ca scop :

evaluarea nivelului de protectie la incarcari gravitationale, la actiuni seismice si la alte actiuni cu

intensitati semnificative ;

fundamentarea si propunerea deciziei de interventie.

1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente

1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri

In conformitate cu Normativul P100-3/2008, evaluarea stari structuri de rezistenta urmareste

etapele de colectare a datelor pe baza documentatiilor existente, identificarea sistemului

structural si a avariilor acestuia.

În vederea evaluării rezistenţei la cutremur a construcţiilor existente colectarea datelor se obţine din

surse cum sunt:

- documentaţia tehnică de proiectare şi de execuţie a construcţiei examinate;

- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;

- investigaţii pe teren;

- măsurători şi teste în situ şi/sau în laborator.

Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:

AN IV-CCIA, SEM. II



8

Identificarea sistemului structural şi măsura în care sunt satisfăcute criteriile de regularitate din

P100-1: 2006. Informaţiile vor fi obţinute, fie din investigaţiile pe teren, fie din planurile proiectului,

dacă acesta este disponibil;

Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;

Identificarea categoriilor de teren clasificate în P100-1: 2006,.

Stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale, precum şi a

proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente.

Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a

elementelor

Precizarea procedurii de stabilire a forţelor seismice de proiectare şi a criteriilor de proiectare

seismică folosite la proiectarea iniţială.

Descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare şi a modului de utilizare

planificat al acesteia şi precizarea clasei de importanţă în acord cu prevederile din P100-1: 2006,

Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii.

Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de remediere –

consolidare executate anterior. Se au în vedere nu numai degradările produse de acţiunea

cutremurelor ci, şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale, tasările

diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau tehnologice, etc.

1.2.2. Niveluri de cunoaştere

În vederea selectării metodei de calcul şi a valorilor potrivite ale factorilor de încredere, se definesc

conform P100-3/2008, următoarele niveluri de cunoaştere:

- KL1: Cunoaştere limitată

- KL2: Cunoaştere normală

- KL3: Cunoaştere completă

Factorii consideraţi în stabilirea nivelului de cunoaştere sunt:

- Geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii şi dimensiunile elementelor

structurale, precum şi ale elementelor nestructurale care afectează răspunsul structural (de exemplu,

panourile de umplutură din zidărie)

- Alcătuirea elementelor structurale, incluzând cantitatea şi detalierea armăturii în elementele

de beton armat, detalierea şi îmbinările elementelor de oţel, legăturile planşeelor cu structura de

rezistenţă la forţe laterale, realizarea rosturilor cu mortar şi natura blocurilor la zidării, etc.

- Materialele utilizate în structură, respectiv proprietăţile mecanice ale materialelor beton , oţel,

zidărie, lemn, după caz.

Nivelul de cunoaştere realizat determină metoda de calcul permisă.

KL1 Cunoaştere limitată

KL1 corespunde următoarei stări de cunoaştere:

- în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile

elementelor structurale sunt cunoscute, fie (a) din relevee fie, (b) din planurile proiectului original şi

al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b), verificarea prin sondaj a

dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor este de regulă suficientă. Dacă se constată diferenţe

semnificative faţă de prevederile proiectului se va efectua o verificare mai extinsă a dimensiunilor.

- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: nu se dispune de proiectul de structură al clădirii şi se

aleg detalii plecând de la practica obişnuită din epoca construcţiei; se vor face sondaje în câteva dintre

AN IV-CCIA, SEM. II



9

elementele considerate critice şi se va stabili măsura în care ipotezele adoptate corespund realităţii.

Dacă există diferenţe semnificative se va extinde cercetarea pe teren şi asupra altor elemente.

- în ceea ce priveşte materialele: nu se dispune de informaţii directe referitoare la caracteristicile

materialelor de construcţie, fie din specificaţiile proiectelor, fie din rapoarte de calitate. Se vor alege

valori forfetare în acord cu standardele timpului, asociate cu teste limitate pe teren în elementele

considerate critice (esenţiale) pentru structură.

Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii

elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.Evaluarea structurii bazată pe KL1

poate fi realizată pe baza unui calcul liniar, static sau dinamic

KL2 Cunoaştere normală



elementelor sunt cunoscute fie (a) dintr-un releveu extins fie (b) din planurile de execuţie a

construcţiei originale şi a eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b) este

necesară verificarea pe teren prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi a dimensiunilor elementelor;

dacă se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului se va efectua o verificare mai

extinsă a dimensiunilor.

- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie extinsă

pe teren sau dintr-un set incomplet de planşe de execuţie. În ultimul caz, se vor prevedea verificări

limitate in-situ a elementelor considerate ca cele mai importante pentru a constata daca informaţiile

disponibile corespund realităţii.

- în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice al materialelor

sunt obţinute, fie din testări extinse in-situ, fie din specificaţiile de proiectare originale. În ultimul caz

se vor efectua teste limitate pe teren.

Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii

elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.

Evaluarea structurii bazate pe KL2 poate fi realizată pe baza unui calcul liniar sau neliniar static sau

dinamic .

KL3 Cunoaşterea completă



elementelor sunt cunoscute, fie (a) dintr-un releveu complet, fie (b) din proiectul complet al

construcţiei originale şi al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b)

verificarea prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor este de regulă suficientă; dacă

se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului se va efectua o verificare mai

extinsă a dimensiunilor.

- în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, fie dintr-o inspecţie

cuprinzătoare pe teren, fie dintr-un set complet de planuri de execuţie. În ultimul caz se vor prevedea

verificări limitate in-situ a elementelor considerate ca cele mai importante pentru a constata dacă

informaţiile disponibile corespund realităţii

- în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale

materialelor sunt obţinute, fie prin testări cuprinzătoare in-situ, fie din documentele originale

referitoare la calitate execuţiei. În acest din urmă caz se vor efectua şi încercări

in-situ limitate.

AN IV-CCIA, SEM. II



10

1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

Evaluarea trebuie să stabilească dacă integritatea materialelor din care este realizată structura a fost

afectată pe durata de exploatare a construcţiei şi, dacă este cazul, măsura degradării rezultate. La

cercetarea construcţiei trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse sub finisaje bine

întreţinute.

Evaluarea va identifica cauzele degradării materialelor

- ca efect al cutremurelor anterioare

- ca efect al tasării terenului de fundare

- ca efect al altor deformaţii impuse: acţiunea variaţiilor de temperatură, a contracţiei şi

curgerii lente a betonului

- ca efect al agenţilor de mediu sau a agenţilor tehnologici, în special a apei fără duritate

sau încărcate cu substanţe agresive de diferite naturi.

În cazul elementelor de beton armat se urmăresc:

- calitatea slabă a betonului şi/sau degradarea lui fizică (de exemplu, din îngheţ-dezgheţ)

sau chimică (de exemplu, carbonatarea sau coroziunea produsă de acţiunea atmosferei

marine);

- existenţa şi gradul de coroziune a oţelului;

- starea aderenţei între beton şi armături;

- deformaţiile remanente semnificative şi fisurile din elementele structurale cu diverse configuraţii şi

direcţii. Interesează în special fisurile deschise peste 1 mm. În cazul pereţilor structurali se vor

examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor şi grinzilor vor fi

urmărite situaţiile cu cedare potenţială cu caracter neductil şi efectele interacţiunii cu pereţii de

compartimentare şi de închidere;

Examinarea stării elementelor şi materialelor va fi înregistrată într-un releveu de degradări detaliat (în

plan şi elevaţie) pentru a stabili efectele asupra siguranţei de

ansamblu a structurii.

În cazul elementelor de oţel se va cerceta:

- rugina, coroziunea sau alte degradări ale oţelului (de exemplu fisuri de oboseală);

- deformaţiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din fenomene de

pierdere a stabilităţii (flambaj, voalare);

- starea elementelor de îmbinare: suduri, buloane, nituri.

În cazul elementelor de zidărie se vor evidenţia:

- rosturi neumplute sau incomplet umplute pe orizontală şi pe verticală;

- degradări ale mortarului din rosturi;

- degradări prin fisurare a cărămizilor;

- fisurarea în ansamblu a pereţilor structurali şi a pereţilor de umplutură a panourilor de

cadru în “x” şi în rosturi orizontale, cu deschideri mai mari de 1mm.

În cazul elementelor de lemn se urmăreşte să se evidenţieze:

- degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acţiunii unor microorganisme;

- despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;

- starea de fixare a cuielor şi a altor elemente de prindere.

1.3. Evaluarea seismica a structurilor

Operaţiile care alcătuiesc procesul de evaluare se pot grupa în două categorii care

constituie:

- evaluarea calitativă, şi respectiv,

AN IV-CCIA, SEM. II



11

- evaluarea cantitativă (prin calcul).

Ansamblul operaţiilor de evaluare calitativă şi cantitativă (prin calcul) alcătuiesc metodologia de

evaluare.

Metodologia de evaluare se diferenţiază funcţie de complexitatea operaţiilor de evaluare.

1.3.1. Evaluarea calitativă

Evaluarea calitativă urmăreşte să stabilească măsura în care regulile de conformare generală a

structurilor şi de detaliere a elementelor structurale sunt respectate în structurile analizate. Natura

deficienţelor de alcătuire şi întinderea acestora reprezintă criterii esenţiale pentru decizia de

intervenţie structurală şi a soluţiilor de consolidare.

Principalele componente ale evaluării calitative privesc următoarele categorii de condiţii.

Condiţii privind traseul încărcărilor

Aceste condiţii au în vedere existenţa unui sistem structural continuu şi sufficient de puternic care să

asigure un drum (traseu) neîntrerupt, cât mai scurt, în orice direcţie, al forţelor seismice până la

terenul de fundare. Forţele seismice care iau naştere în toate elementele clădirii ca forţe masice,

trebuie transmise prin intermediul diafragmelor orizontale (planşeele) la elementele structurii

verticale (de exemplu pereţii structurali sau cadrele), care la rândul lor le transferă la fundaţii şi teren.

La evaluarea construcţiei trebuie identificate eventualele discontinuităţi în acest drum. De exemplu,

un gol de dimensiuni mari în planşeu, lipsa colectorilor şi suspensorilor din planşeu, legătura slabă

între pereţi şi planşeu, ancoraje şi înnădiri insuficiente ale armăturilor în betonul armat, suduri cu

capacităţi insuficiente la elementele metalice etc.

Deficienţe din acest punct de vedere se pot întâlni mai ales la clădirile vechi în care s-au operat

transformări.

Condiţii privind redundanţa

Structurile trebuie astfel concepute şi alcătuite încât să fie satisfăcute două condiţii:

- atingerea efortului capabil într-unul din elementele structurii sau în puţine elemente nu expune

structura unei pierderi de stabilitate.

- structura mobilizează la acţiuni seismice severe un mecanism de plastificare care să permită

exploatarea rezervelor de rezistenţă ale structurilor şi o disipare avantajoasă a energiei seismice.

Condiţii privind configuraţia clădirii

Evaluarea trebuie să evidenţieze abaterile de la condiţiile de compactitate, simetrie şi regularitate care

pot afecta negativ răspunsul seismic. Astfel vor fi identificate discontinuităţile distribuţiilor rigidităţii

la deplasare laterală, ale rezistenţei laterale, ale geometriei, maselor.

Neregularităţile pot apărea pe verticală sau orizontală.

A. Neregularităţi pe verticală

Discontinuităţi în distribuţia rigidităţilor laterale.

Se vor identifica eventualele niveluri slabe din punct de vedere al rigidităţii. Un nivel se consideră

flexibil dacă rigiditatea laterală a acestuia este mai mică cu cel puţin 25% decât a nivelurilor

adiacente. La aceste niveluri efectele de ordinul II sunt sporite şi aici trebuie verificate cu prioritate

condiţiile referitoare la deformaţiile structurale.

Efectele negative ale discontinuităţilor de rigiditate intervin la nivelurile flexibile ale unor construcţii

rigide la restul nivelurilor.

Discontinuităţi în distribuţia rezistenţei laterale

Se vor identifica nivelurile slabe din punct de vedere al rezistenţei, la care se pot concentra

deformaţiile plastice în structură. Un etaj slab este acela în care rezistenţa la forţe laterale este mai

AN IV-CCIA, SEM. II



12

mică cu 30% decât cea a etajelor adiacente. Elementele verticale ale nivelului slab se verifică pe o

schemă de tip stâlp slab – grindă puternică, cu stâlpi articulaţi plastic la extremităţi.

Condiţii privind regularitatea geometrică

Se consideră discontinuităţi geometrice semnificative situaţiile în care dimensiunile pe orizontală ale

sistemului structural activ în preluarea forţelor orizontale prezintă diferenţe mai mari de 30% în raport

cu dimensiunile acestora la nivelurile adiacente. La ultimul nivel sunt permise diferenţe mai mari.

Condiţii privind regularitatea distribuţiei maselor

Se consideră că neregularităţile distribuţiei maselor afectează semnificativ răspunsul seismic al

structurilor dacă masa unui nivel este mai mare cu cel puţin 50% faţă de cele de la nivelurile

adiacente.

Discontinuităţi în configuraţia sistemului structural

Se identifică abaterile semnificative de la monotonia sistemului structural cum sunt întreruperea la

anumite niveluri ale unor pereţi, modificarea dimensiunilor unor pereţi, devierea în plan a unor

elemente de la un nivel la altul. Evaluarea trebuie să evidenţieze efectele acestor discontinuităţi cum

sunt sporurile de eforturi în stâlpi care susţin pereţii întrerupţi, starea de eforturi din planşeul -

diafragmă de transfer, etc.

B. Neregularităţi în plan

Evaluarea construcţiilor va urmări identificarea structurilor în care dispunerea neechilibrată a

elementelor şi subsistemelor structurale produc efecte nefavorabile de torsiune de ansamblu. Pe lângă

determinarea comportării la torsiune în domeniul elastic, se va estima răspunsul seismic de torsiune în

domeniul neliniar prin examinarea relaţiei dintre centrul maselor şi centrul de rezistenţă al structurii.

Se vor investiga în acest context structurile expuse instabilităţii la torsiune.

C. Condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente

Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate

Se va verifica dacă dimensiunea rosturilor respectă condiţiile date în P100 – 1: 2006 si se vor

investiga efectele posibile ale coliziunii dintre cele două clădiri vecine. Astfel:

- dacă planşeele sunt decalate, acestea pot produce şocuri prin lovirea stâlpilor construcţiei

vecine,

- în cazul în care construcţiile sunt diferite ca înălţime, construcţia mai joasă şi mai rigidă poate

acţiona ca reazem pentru construcţia mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei forţe

suplimentare construcţiei joase, în timp ce construcţia înaltă va suferi o discontinuitate însemnată a

rigidităţii, care modifică răspunsul seismic,

- când construcţiile sunt egale ca înălţime şi cu sisteme structurale similare, cu planşeele la

acelaşi nivel, efectul coliziunilor este nesemnificativ, astfel încât se pot accepta dimensiuni de rosturi

oricât de reduse.

D. Condiţii pentru diafragmele orizontale ale clădirilor

Evaluarea seismică a clădirilor trebuie să stabilească măsura în care planşeele îşi îndeplinesc rolul

structural de a distribui în condiţii de siguranţă încărcările seismice orizontale la subsistemele

structurale verticale (de exemplu, la pereţi structurali şi cadre).

Comportarea planşeelor este optimă atunci când acestea sunt realizate ca diafragme rigide şi

rezistente pentru forţe aplicate în planul lor.

În cazul structurilor cu pereti, planşeul trebuie să asigure rezemarea laterală a pereţilor pentru

încărcări normale pe suprafaţa acestora.

Obiectivele evaluarii diafragmelor orizontale de beton sunt reprezentate de aspectele specifice care

intervin la realizarea grinzilor pereţi şi anume:

AN IV-CCIA, SEM. II



13

• preluarea eforturilor de întindere din încovoiere. Cu ocazia evaluării trebuie verificate dacă

armăturile dispuse în elementele de bordare ale planşeului (centuri şi grinzi) sunt suficiente şi dacă

aceste armături sunt continue şi conectate adecvat la placă.

• transmiterea reacţiunilor de la planşeu la reazemele acestuia, pereţi sau grinzi de beton armat sau din

oţel, prin intermediul unor armături perpendiculare pe planul reazemelor. Aceste legături pot servi şi

pentru ancorarea unor pereţi de zidărie la forţe normale pe planul acestora.

• colectarea forţelor distribuite în masa planşeelor şi transmiterea lor la elementele structurii verticale,

atunci când continuitatea legăturii dintre acestea şi diafragmele orizontale este întreruptă de goluri sau

când încărcarea planşeului se transferă structurii verticale prin eforturi de întindere.

Colectarea se realizează prin armături de oţel cu secţiune suficientă şi corect ancorate în masa

planşeului şi în elementele structurii verticale.

• „suspendarea” încărcărilor distribuite în masa planşeului prin armături adecvate, atunci când

eforturile în direcţia de acţiune a forţei seismice sunt întinderi;

• preluarea eforturilor care apar la colţurile intrânde ale planşeelor prin armături de bordare,

ancorate corespunzător;

• preluarea eforturilor din jurul golurilor de dimensiuni mari, prin armaturi dimensionate pe modele

de calcul adecvate, ancorate suficient în masa planşeului.

Evaluarea va stabili efectele pe care discontinuităţile create de golurile de scară, prin rampele şi

podestele acestora, le produc asupra comportării structurii, cum sunt solicitarea de tip element scurt a

stâlpilor, datorate interceptării lor de către rampele scării şi la alte niveluri decât la cotele planşeelor.

Rezistenţa scării se va stabili pe scheme de comportare suficient de acoperitoare având în vedere

efectele grave ale ruperii scărilor asupra siguranţei oamenilor pe durată şi imediat dupa atacul unui

seism puternic.

1.3.2. Evaluarea prin calcul

1.3.2.1. Metodele de calcul

Efectele acţiunii seismice, care urmează să fie combinate cu efectul altor încărcări permanente şi

variabile, în acord cu regulile de comportare date la 4.3.2(4) pot fi evaluate printr-una din următoarele

metode:

- calculul la forţa laterală static echivalentă;

- calculul modal bazat pe spectrul de răspuns;

- calculul static neliniar;

- calculul dinamic neliniar.

În cazul utilizării metodelor de calcul în domeniul elastic, se consideră valori ale forţelor laterale

obţinute prin reducerea forţelor răspunsului elastic prin factorul de comportare.

Verificările elementelor structurale

Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiţiei ca cerinţa seismică să fie mai

mică, la limita egală, cu capacitatea elementului. Verificarea se face în termeni de rezistenţă sau

deformaţii, funcţie de tipul metodei şi natura cedării elementului. Modul concret de realizare al

verificărilor se indică pentru fiecare din metodologiile prevazute la cod P100-06.

Verificările se fac pentru stările limită. Diferentierea asigurării între construcţiile din clase diferite se

face prin amplificarea parametrilor acţiunii seismice cu coeficientul de importanţă.

La evaluarea capacităţilor, valorile caracteristicilor materialelor se afectează cu valorile coeficienţilor

CF, corespunzător nivelului de cunoaştere a construcţiei examinate.

AN IV-CCIA, SEM. II



14

Metodologii de evaluare

Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii cum sunt:

• cunoştintele tehnice în perioada realizării proiectului şi execuţiei construcţiei;

• complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de proporţii

(deschideri, înălţime), regularitate etc.;

• datele disponibile pentru intocmirea evaluarii (nivelul de cunoastere);

• functiunea, importanta şi valoarea clădirii;

• condiţiile privind hazardul seismic pe amplasament; valorile ag maxime pe amplasament, condiţiile

locale de teren, efectele induse potenţiale ale cutremurelor, cum pot fi la alunecările de teren;

• tipul sistemului structural;

• nivelul de performanţă ales pentru clădire.

Construcţiile recente, a căror proiectare şi execuţie a beneficiat de aplicarea unor coduri de proiectare

şi practică modernă nu necesită evaluarea seismică, decât dacă proprietarii acestora doresc să

sporească performaţele lor faţă de cele iniţiale.

În această categorie se pot îngloba toate construcţiile proiectate pe baza Normativului P100/92 şi

construcţiile proiectate pe baza P100/82 având cel mult 5 niveluri, indiferent de sistemul constructiv.

Codul P100-2006 prevede 3 metodologii de evaluare:

• Metodologia de nivel 1 - (metodologie simplificată)

• Metodologia de nivel 2 - (metodologie de tip curent pentru construcţiile curente de orice tip);

• Metodologia de nivel 3 - Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se aplică la

construcţii complexe sau de o importanţă deosebită, dacă se dispune de datele necesare. Metodologia

de nivel 3 este recomandabilă şi la construcţii de tip curent datorită gradului de încredere superior

oferit de aceste metode de investigaţii.


Metodologia de nivel 1 se pot aplica la:

- construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fara pereţi de umplutura din zidărie

- cu până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,12 g.

- construcţii cu pereţi structurali din zidărie de caramida nearmata cu plansee din beton armat

monolit, cu până la 2(3) niveluri sau zidărie, întărită cu samburi şi centuri de beton armat, cu regim de

înălţime până la 5 niveluri amplasate în zone seismice cu valori ag ≤0,12 g.

- construcţii cu pereţi structurali deşi de beton armat monolit (sistem fagure) cu până la 5

niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,16g.

- construcţii de orice tip amplasate în zone seismice caracterizate de valori ag = 0,08g.

Aplicarea metodologiei de nivel 1 la construcţiile de mai sus este valabilă numai dacă acestea aparţin

categoriei de importanţă şi expunere la hazardul seismic 3.

Evaluarea simplificata poate fi utilizată pentru stabilirea unor caracteristici globale ale unor

construcţii proiectate numai pentru incarcari gravitationale, fără un sistem structural definit şi

identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice. Asemenea construcţii sunt, de exemplu,

blocurile înalte (peste 6 - 7 etaje) interbelice, dar şi unele construcţii executate ulterior, până la

apariţia unor regelementări tehnice de proiectare seismică. La asemenea construcţii, o evaluare prin

instrumente de investigare de nivel superior nu este nici posibilă, nici recomandabilă. Aceste clădiri

prezintă de multe ori vicii esenţiale, de conformare şi de alcătuire evidente şi o rezistenţă la forţele

laterale insuficientă ceea ce le fac extrem de vulnerabile la acţiunea cutremurelor. Pentru aceste

clădiri instrumentele de calcul evoluate nu se pot aplica pentru că structura, de altfel foarte slabă, nu

se poate modela cu suficienţă fidelitate, iar efortul de calcul nu se justifică pentru că rezultatul este cât

se poate de previzibil.

AN IV-CCIA, SEM. II



15

La clădirile de acest tip, de regulă, se poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai pe

baza rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.

Metodologia de evaluare de tip 1 poate fi utilizată, opţional şi pentru analiza unor construcţii mai

complexe sau mai importante, în scopul obţinerii unor informaţii preliminarii.

Metodologia de nivel 1 presupune:

- Evaluarea calitativă a construcţiei, pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de etaliere

a construcţiilor. Rezultatele evaluării calitative se înscriu într-o listă, care arată dacă şi masura în care

construcţia şi elementele ei satisfac criteriile de alcătuire corectă. Lista de condiţii este dată în anexele

specifice structurilor din diferite materiale.

- Evaluarea calitativă este completată de verificări prin calcul, folosind metode rapide de calcul

structural şi verificări rapide ale stării de eforturi (a efectelor acţiunii seismice) în elementele esenţiale

ale structurii. Rezultatele acestor verificări se înscriu, de asemenea, în liste de verificare pentru

elementele structurale esenţiale ale clădirii.

Evaluarea prin calcul

Evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare (eforturi şi deformaţii) se face considerând

structura încărcată cu forţa laterală echivalentă (vezi P100-1: 2006) şi procedee simplificate de calcul

privind distribuţia forţelor între elementele verticale ale structurii şi pentru determinarea eforturilor, a

perioadelor vibraţiilor proprii etc.

Verificările se referă numai la starea limită ultimă.

Valoarea factorului de reducere al structurii se ia funcţie de natura structurii şi a materialului din care

este realizat astfel:

Tab. 1.3.Valori q adoptate în metodologia de nivel 1

Tipul de structură

- structuri de beton armat q = 2,5

- structuri din zidărie simplă q = 2,0

- structuri din zidărie întărită cu sâmburi şi centuri q = 2,5

- structuri de oţel q = 3,3

Valorile q indicate sunt valori aproximative (în general acoperitoare), pentru structuri care nu

respectă, decât parţial, regulile de alcătuire ale construcţiilor din zonele seismice.

În cazul când se dispune de date sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţa cladirii şi acestea

permit considerarea unor valori imbunatatite, se vor corecta în consecinta valorile din tabelul 1.3.

Forţa seismică statică echivalentă într-o direcţie orizontală a clădirii se calculează cu expresia din

P100-1: 2006.

Fb = γ Sd(T1) m λ

unde :

Sd(T1)-ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale;

T1-perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul vertical ce conţine direcţia orizontală

considerată;

m-masa totală a clădirii;

γ-factorul de importanţă - expunere al construcţiei, conform 3.2 din P100-1:2006;

λ-factor de corecţie, care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală

efectivă asociată acesteia, ale cărui valori sunt:

- λ = 0,85, dacă clădirea are mai mult de 2 niveluri;

- λ = 1, în celelalte cazuri.

AN IV-CCIA, SEM. II



16

Perioada fundamentală de vibraţie a clădirii în direcţia considerată T, necesară pentru stabilirea valorii

spectrale Sd se poate calcula cu expresia:

T = kT H3/4

în care:

kT-coeficient care are valorile 0,07 pentru structuri în cadre de beton armat şi 0,045 pentru structuri

cu pereţi de beton armat şi pereţi de zidarie

H-înălţimea clădirii deasupra bazei

Valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile pereţilor din încărcările verticale se face pe

baza ariilor aferente de planşeu folosind valorile încărcărilor considerate în gruparea seismică.

1.3.2.3 Metodologia de nivel 2

Metodologia de evaluare de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate aplica metodologia

de nivel 1.

Metodologia de nivel 2 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei de alcătuire

structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare cantitativă

(prin calcul) bazată pe un calcul structural elastic şi factori de reducere diferentiaţi pe tipuri de

elemente.

Principiul metodei de calcul

Efectele cutremurului sunt aproximate printr-un set de forţe conventionale (pseudoforţe) aplicate

constructiei. Mărimea forţelor laterale este stabilită astfel încât deplasările (deformaţiile) obţinute în

urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse structurii de

către forţele seismice.

Relaţia de verificare depinde de modul de cedare, ductil sau fragil, al elementului structural considerat

la diferitele tipuri de solicitare (M,V,N).

În cazul cedării ductile verificarea se face comparând efortul secţional înregistrat sub acţiunea forţelor

laterale şi gravitaţionale, împărţit la un factor de reducere a cărui valoare este specifică naturii ruperii

elementului la tipul de efort considerat.

Prin comparaţia între cerinţe şi capacitate pentru elementele structurale, se obţin astfel informaţii mai

semnificative decât cele furnizate de metodologia din P100/92(96) bazată pe un factor de reducere

unic pe structură stabilit în mare măsură arbitrar.

În cazul cedărilor neductile (cedări fragile) verificarea constă în compararea efortului secţional

rezultat sub acţiunea forţelor laterale şi gravitaţionale, associate plastificării elementelor structurale

ductile ale structurii, cu valorile minime ale rezistenţelor.

Metoda de calcul asociată metodologiei de nivel 2 se aplică numai la structuri la care diagramele de

momente în domeniul elastic sunt aproximativ proporţionale cu valorile rezistenţelor la încovoiere.

Calculul structural

Calculul structural în domeniul elastic poate utiliza una din cele două metode date în P100-1: 2006, în

condiţiile date de cod, respectiv metoda forţelor seismice statice echivalente sau metoda de calcul

modal cu spectre de răspuns.

Se consideră spectrele răspunsului elastic, cu ordonatele nereduse prin factorul q .


Domeniul de aplicare

Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care se doreşte o analiză mai

precisă a performanţelor seismice ale construcţiei şi la construcţii care nu îndeplinesc condiţiile de

regularitate care să permită utilizarea metodologiei de nivel 2.

AN IV-CCIA, SEM. II



17

Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete de condiţii

de alcătuire structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare

prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale sub

acţiunea cutremurelor severe. Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de

proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de execuţie precise. Se pot utiliza

două metode de calcul şi anume:

- metoda bazată pe calculul static neliniar

- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar.

Metodele sunt descrise în anexa D a codului P100-1: 2006.

1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie

1.4.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie

a). Date generale privind construcţia

Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:

• data execuţiei;

• numărul de niveluri;

• forma şi dimensiunile în plan;

• forma şi dimensiunile în elevaţie;

• tipul zidăriei (nearmată, confinată);

• natura elementelor pentru zidărie (argilă arsă, piatră) şi modul de zidire (cu

mortar, zidărie uscată);

• tipul şi materialele planşeelor;

• tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);

• natura terenului de fundare;

• tipul şi materialele fundaţiilor;

• tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.

Informaţiile de mai sus vor fi colectate din documentele disponibile şi/sau prin examinare vizuală.

b). Date privind starea fizică a construcţiei

Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru evaluarea siguranţei la

cutremur a clădirilor din zidărie:

• degradarea fizică a materialelor structurii:

- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei (igrasie), efecte de îngheţ - dezgheţ, degradrea

mortarului;

- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa

microorganismelor şi ciupercilor;

- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de planşeu.

• afectarea structurii din cauze neseismice:

- cedarea fundaţiilor (tasare uniformă/neuniformă);

- împingeri neechilibrate date de arce, bolţi, cupole;

- cedarea planşeelor din încărcări verticale.

• afectarea structurii din acţiuni seismice:

- identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fiecărei fisuri

pe baza tipologiei respective (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin deformaţiile aparente

(vizibile): abatere de la verticală (ieşire din planul vertical, umflare, coborârea/deformarea

bolţilor,etc)

AN IV-CCIA, SEM. II



18

Informaţiile de la b) vor fi colectate prin examinare vizuală şi vor fi consemnate (sub formă de

desene, fotografii, texte) în releveul avariilor/degradărilor care va face parte integrantă din raportul

de evaluare.

c). Date privind geometria structurilor din zidărie

Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:

• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali (lungime, grosime,

înălţime);

• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;

• poziţionarea în plan şi în elevaţie a golurilor (uşi, ferestre) şi a zonelor de perete cu grosime redusă

(nişe) şi dimensiunile acestora;

• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează împingeri

(arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime);

• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau metalice,

grosimea plăcilor de beton;

• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale buiandrugilor.

Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor din zidărie se vor

obţine. cu următoarele precizări:

• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene cotate

corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă semnificativă

la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni geometrice), elementele de zidărie care

generează împingeri (arce, bolţi, cupole), direcţiile de rezemare ale planşeelor şi alcătuirea acestora

(prin sondaj, în zone semnificative - de exemplu la încăperile cu deschiderile cele mai mari).

• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate corespunzător, pentru

fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale, inclusiv

elementele de confinare, şi nestructurale), elementele de zidărie care dau împingeri (arce, bolţi,

cupole) inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste acestea,

rezemările tuturor planşeelor.

d). Detalii constructive specifice structurilor din zidărie

Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:

• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;

• calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul planşeului; existenţa

/ lipsa ancorelor şi tiranţilor;

• existenţa buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere deasupra golurilor şi alcătuirea

acestora;

• prezenţa elementelor structurale care dau împingeri şi a eventualelor elemente capabile să preia /

elimine împingerile;

• existenţa unor zone de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri pentru instalaţii, etc;

• existenţa unor intervenţii ulterioare, necontrolate :

- modificarea poziţiei golurilor din pereţii structurali (modificarea

deschiderii, înălţimii, desfiinţarea totală/parţială a buiandrugilor sau a bolţilor de descărcare);

- deschiderea unor goluri noi;

- desfiinţarea unor goluri (umpluturi de zidărie cu/fără ţesere);

- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.

• prezenţa unor elemente structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:

- elemente majore de zidărie situate la nivelul acoperişului: frontoane, timpane;

AN IV-CCIA, SEM. II



19

- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau la nivelul

acoperişului (coşuri de fum şi de ventilaţie).

• alcătuirea planşeelor:

- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele între acestea);

- dimensiunile elementelor principale şi identificarea esenţelor (în cazul planşeelor de lemn);

- detaliile constructive ale prinderilor de pereţii structurali.

Obţinerea informaţiilor se va face, cu următoarele precizări:

• Inspecţie in teren limitată : va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după desfacerea

tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele elemente:

- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime,

- legăturile între pereţii care se intersectează;

- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora în pereţii pe care se reazemă.

Detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind legăturile între planşee şi

pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia constructivă (clădiri similare) şi de practica curentă

a etapei de construcţie.

• Inspecţii in teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute deasemeni prin examinare vizuală, pentru

fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:

- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1.0 m2);

- sondaje în zidărie pentru examinarea:

* caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;

* legăturilor între pereţii care se intersectează (colţuri, ramificaţii, intersecţii);

* legăturilor între pereţi şi planşee;

- defacerea tavanelor/pardoselilor pentru identificarea alcătuirii / rezemării planşeelor;

- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expert).

Inspecţia in-situ extinsă se va face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor iar inspecţia

cuprinzatoare pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.

e). Proprietăţile materialelor

Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:

* Tipologia şi calitatea zidăriei:

- tipul elementelor pentru zidăriei: cărămizi pline sau cu goluri, din argilă arsă sau silico-calcare,

blocuri de beton obişnuit sau din BCA, piatră de construcţie, fasonată sau brută;

- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului, tipul agregatelor, raportul liant / agregat, gradul de

afectare (carbonatare);

- regularitatea ţeserii şi a grosimii rosturilor verticale şi orizontale;

- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;

- umplerea rosturilor cu mortar : toate rosturile umplute, rosturile verticale neumplute, zidărie uscată

(fără mortar), compactitatea mortarului;

* Precizia geometrică a pereţilor: verticalitate, planeitate;

* Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări sonice,

endoscopie, etc

* Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente şi mortare extrase din

lucrare.

Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se vor face. cu următoarele

precizări:

AN IV-CCIA, SEM. II



20

• Încercări in-situ limitate: se vor face prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a elementelor din

care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru fiecare tip de

zidărie din clădire şi pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.

• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter general, asupra

rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare pentru fiecare tip de material

existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de verificările vizuale de la

încercările limitate.

• Încercări in-situ complete : au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor şi/sau ale

zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se vor face cel puţin trei încercări pentru fiecare tip

de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii. În cazul unor construcţii importante se

recomandă şi:

- încercări de laborator (compresiune diagonală şi/sau compresiune cu forţă tăietoare) pe probe de

zidărie extrase din lucrare;

- încercări de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.

În cazul în care există o corespondenţă tipologică pentru materiale, forma şi dimensiunile

elementelor, detaliile constructive, în locul încercărilor pentru lucrarea respectivă se pot folosi

rezultatele încercărilor de la clădiri similare executate în aceiaşi zonă şi aproximativ în aceiaşi epocă.

Pentru construcţiile proiectate şi executate după anul 1950 rezistenţele zidăriei pot fi luate din

standardele în vigoare la data proiectării/execuţiei (STAS 1031-50 cu modificările ulterioare). Pentru

clădirile construite între cele două războaie valorile de referinţă ale rezistenţelor zidăriei pot fi

considerate cele date în literatura de specialitate (de exemplu V.Asquini Indicator tehnic în

construcţii Ed. Cartea Românească, Bucureşti 1938).

1.4.2. Evaluarea siguranţei seismice

1.4.2.1. Generalităţi

Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie implică două categorii de verificări:

• verificarea ansamblului structurii si a fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică în planul

fiecărui perete;

• verificarea fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui.

Cele două categorii de forţe seismice acţionează simultan asupra pereţilor cu forme complexe (L,I,T)

ceea ce face ca efectele lor să se suprapună în special în zonele de intersecţie.

Verificarea condiţiei de rigiditate pentru solicitarea seismică în planul peretelui nu este necesară, de

regulă, la clădirile cu structura din zidărie.

Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie se face prin coroborarea rezultatelor obţinute

cu categorii de procedee:

• procedee de evaluare calitativă;

• procedee de evaluare prin calcul.

Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de complexitate:

• evaluare calitativă preliminară;

• evaluare calitativă detaliată.

Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de complexitate:

• evaluare preliminară de ansamblu, numai pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;

• evaluare detaliată, pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor şi normal pe planul pereţilor.

AN IV-CCIA, SEM. II



21

Evaluarea detaliată prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor are mai multe

trepte de complexitate în funcţie de modelul şi metoda de calcul folosite:

• modele de calcul liniar elastic:

- metoda forţelor static echivalente;

- metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;

• modele de calcul neliniar:

- calcul static neliniar;

- calcul dinamic neliniar.

Condiţiile de folosire a modelelor şi metodelor de calcul menţionate sunt definite in continuare.

1.4.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

În codul P100-3/2008 sunt date trei metodologii de evaluare a siguranţei seismice a clădirilor din

zidărie:

- Metodologia de nivel 1(NU SE APLICA LA TIMISOARA LA ZIDARIE SIMPLA-ZNA)

- Metodologia de nivel 2 (SE APLICA LA TIMISOARA LA ZIDARIE SIMPLA-ZNA)

- Metodologia de nivel 3 (SE APLICA CONSTRUCŢIILOR IMPORTANTE ŞI

COMPLEXE SI CARE NU SE INCADREAZA LA 1 SI 2)

Metodologia de nivel 1 se aplică la:

clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat

monolit, având înălţime:

- P+2E în zone seismice cu ag = 0,16g-(Timisoara);

- P+4E în zone seismice cu ag 0,12g;

clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat

monolit, având înălţime:

- P+2E în zone seismice cu ag = 0,12g;

- P+4E în zone seismice cu ag = 0,08g.

Metodologia de nivel 1 constă în:

evaluare calitativă preliminară

evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul pereţilor

evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor, dacă evaluarea

calitativă preliminară a identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente majore de zidărie

(calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de prăbuşire, parţială sau totală.

Metodologia de nivel 2 se aplică :

tuturor clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi zidărie confinată cu planşee fără

rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona seismică şi de regimul de înălţime;

clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată cu planşee rigide în plan

orizontal care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodelor de calcul liniar elastic dar care nu se

încadrează în condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1;

clădirilor care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, în condiţiile în care

se urmăreşte determinarea mai exactă a nivelului de siguranţă disponibil (se recomandă în cazul

clădirilor din clasele de importanţă şi de expunere la cutremur I şi II).

AN IV-CCIA, SEM. II



22


evaluarea calitativă detaliată bazată, cel puţin, pe:

- inspecţii în teren extinse;

- încercări in-situ extinse.

evaluarea prin calcul cu metode liniar elastice, pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;

evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor (daca alcatuirea

structural o impune).

Metodologia de nivel 3 se aplică construcţiilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea

metodologiei de nivel 2 şi construcţiilor importante şi complexe în condiţiile în care se urmăreşte o

evaluare mai exactă a performanţelor seismice.


evaluare calitativă detaliată bazată pe:

- inspecţii în teren cuprinzătoare;

- încercări in-situ cuprinzătoare.

evaluare prin calcul cu metode neliniare, pentru acţiunea seismicǎ în plan;

evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.

1.4.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:

1.4.3.1. Evaluarea calitativă preliminară

Evaluarea calitativă preliminară se face ţinând seama de:

• caracteristicile generale ale clădirii;

• starea generală de avariere seismică.

Caracteristicile generale ale clădirii folosite pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:

1. Regimul de înălţime

a. ≤ P+2E (1.1)

b. > P+2E (1.2)

2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal

a. rigide (2.1)

b. fără rigiditate semnificativă (2.2)

3. Regularitatea geometrică şi structurală

a. cu regularitate în plan şi în elevaţie (3.1)

b. fără regularitate în plan sau în elevaţie (3.2)

c. fără regularitate în plan şi în elevaţie (3.3)

Pe baza identificării caracteristicilor de mai sus coeficientul R1 care caracterizează din punct de

vedere calitativ alcătuirea clădirii se ia din tabelele 1.4. si 1.5.

Coeficientul R1 pentru zidăria nearmată. Tabelul 1.4. Rigiditate

planşee

Regim

înălţime

Condiţii de regularitate

3.1 3.2 3.3

2.1 1.1 100 85 70

1.2 85 70 60

2.2 1.1 75 55 40

1.2 55 40 20

AN IV-CCIA, SEM. II



23

Coeficientul R1 pentru zidăria confinată. Tabelul 1.5. Rigiditate

planşee

Regim

înălţime

Condiţii de regularitate

3.1 3.2 3.3

2.1 1.1 100 100 85

1.2 90 85 75

2.2 1.1 85 70 60

1.2 70 55 35

Pentru evaluarea calitativă preliminară, starea generală de avariere se notează în funcţie de gravitatea

avariilor prin punctajul dat în tabelul Tabelul 1.6.

Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente

orizontale (Ah)

Nesemnificative 70 30

Moderate 60 20

Grave 45 15

Foarte grave 25 10

Coeficientul R2 care defineşte gradul de avariere seismică se determină cu relaţia

R2= Av+Ah

1.4.3.2. Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 si 3)

Evaluarea calitativă detaliată se face ţinând seama de:

• criteriile de alcătuire care conform experienţei cutremurelor trecute influenţează decisiv

comportarea seismică a clădirilor din zidărie;

• amploarea fenomenului de avariere seismică.

Aprecierea calitativă detaliată se face prin notare în raport cu următoarele criterii:

1. Calitatea sistemului structural:

- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care depinde

de natura şi calitatea legăturilor între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a legăturilor între

pereţi şi planşee, existenţa ariilor de zidărie aproximativ egale pe cele două direcţii;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6-2006.

2. Calitatea zidăriei:

- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea rosturilor,

gradul de umplere cu mortar, existenţa unor zone slăbite de şliţuri şi/sau nişe, etc;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei conform

reglementărilor în vigoare.

3. Tipul planşeelor:

- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu

pereţii (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a

împiedica răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice perpendiculare pe plan);

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee complete din beton armat monolit

la toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în plan

orizontal.

AN IV-CCIA, SEM. II



24

4. Configuraţia în plan:

- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan,

exprimate prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan,

existenţa sau absenţa bowindow-urilor.

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.

5. Configuraţia în elevaţie:

- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin

absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel,

discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel intermediar;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.

6. Distanţe între pereţi:

- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile

principale ale clădirii;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi – (fagure)

definit conform CR 6-2006.

7. Elemente care dau împingeri laterale:

- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără elemente

care preiau/limitează efectele împingerilor;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor care dau împingeri.

8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:

- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea

fundaţiilor de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări

diferenţiate şi din acţiunea cutremurului;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue

din beton armat.

9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:

- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire

izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1,2,3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa riscului de

cădere a unor componente ale clădirilor vecine;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.

10. Elemente nestructurale:

- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,

timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea

stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.

Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:

criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)

neîndeplinire minoră 810

neîndeplinire moderată 48

neîndeplinire majoră 04

Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.

AN IV-CCIA, SEM. II



25

Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se cuantifică prin

indicatorul

R1 = pi

unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu

În funcţie de amploarea şi distribuţia nivelului de avariere pe întrega construcţie, punctajul

detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul 1.7.

Tabelul 1.7. Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă detaliată

Categoria

avariilor

Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)

Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată

1/3 1/32/3 > 2/3 1/3 1/32/3 > 2/3

Nesemnificative 70 70 70 30 30 30

Moderate 65 60 50 25 20 15

Grave 50 45 35 20 15 10

Foarte grave 30 25 15 15 10 5

NOTĂ Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.

Indicatorul R2 pentru evaluarea calitativă detaliată se calculează cu relaţia:

R2 = Ah + Av

1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie

1.4.4.1. Rezistenţele de proiectare ale zidăriei

Pentru calculul în domeniul liniar elastic, cu considerarea factorului de comportare q (spectrul

redus), rezistenţele de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea capacităţii de rezistenţă la încovoiere cu

forţă axială şi la forfecare, se iau după cum urmează:

1. Valoarea rezistenţei de proiectare la compresiune pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu

forţă axială (fd) se ia egală cu rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei (fm) împărţită la

factorul de încredere CF stabilit conform tabelului 4.1. din P100-3/06

Niv

elu

l

cun

oaş

teri

i

Geometrie

Alcătuirea

de

detaliu

Materiale Calcul CF

KL1 Din

proiectul de

ansamblu

original şi

verificarea

vizuală

prin sondaj

în teren sau

Pe baza proiectării

simulate în acord

cu practica la data

realizǎrii

construcţiei

şi

pe baza unei

inspecţii în teren

limitate

Valori stabilite pe baza

standardelor valabile în

perioada realizării

construcţiei

şi

din teste în teren limitate

LF-MRS CF=1,35

AN IV-CCIA, SEM. II



26

KL2 dintr-un

releveu

complet al

clădirii

Din proiectul de

execuţie original

incomplet şi dintr-

o inspecţie în teren

limitată

sau

dintr-o inspecţie în

teren extinsă

Din specificaţiile de

proiectare originale şi din

teste limitate în teren

sau

dintr-o testare extinsă a

calităţii materialelor în teren

Orice metodă,

conform

P 100 - 1/2006

CF=1,20

KL3 Din proiectul de

execuţie original

complet şi dintr-o

inspecţie limitată

pe teren

sau

dintr-o inspecţie pe

teren

cuprinzătoare

Din rapoarte originale

privind calitatea materialelor

din lucrare şi din teste

limitate pe teren

sau

dintr-o testare

cuprinzătoare

Orice metodă,

conform

P 100 - 1/2006

CF=1,0

În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistenţa medie la

compresiune a zidăriei se poate lua:

- fm = 1,3 fk, unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei stabilită

conform CR 6-2006;

- din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS 1031-50,

STAS 1031-56, STAS 1031-71) utilizând rezistenţa medie a cărămizilor şi a mortarului

determinate prin încercări in-situ la lucrarea respectivă.

2. Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se stabileşte în

funcţie de mecanismul de rupere:

- Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):

CF

ff

M

vmvd

unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal iar M se ia conform (2).

În lipsa unor date obţinute prin încercări in-situ la lucrarea respectivă, rezistenţa medie de rupere la

forfecare în rost orizontal (fvm) se poate lua egală cu:

- fvm = 1,3 fvk

unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere determinată conform CR 6-2006;

- pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se calculează cu relaţiile (4.3a)

şi (4.3b) din CR 6-2006 în care rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei se ia:

fvk0 = 0,045 N/mm2.

- Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):

- CF

f04.0f

M

mtd

unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.

Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie se ia

egal cu:

M = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,

anterior anului 1900);

AN IV-CCIA, SEM. II



27

M = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var

(orientativ, între ani 19001950);

M = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).

În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de rezistenţă se

folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform STAS 10107/0-90,

3.1.7.

1.4.4.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan

1).Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie nearmată

solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:

)15,11(1 d

pp

d

fc

NV

unde

w

p

pl

H - factorul de formă al peretelui de zidărie

unde

Hp înălţimea peretelui;

lw lungimea peretelui;

cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:

cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);

cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);

w

d0

tl

N - efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare Nd.

unde t este grosimea peretelui

d

0d

f

unde fd este rezistenţa de proiectare la compresiune

2. Capacitatea de rezistenţă la forţa tăietoare a peretelui de zidărie nearmată este dată de relaţia

Vf2 = min (Vf21,Vf22)

unde cele două valori se calculează după cum urmează :

2.1. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal:

Vf21 = fvdD't

unde

D' lungimea zonei comprimate a peretelui;

t grosimea peretelui;

fvd rezistenţa de proiectare la lunecare în rost

AN IV-CCIA, SEM. II



28

2.2. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (eforturi principale

de intindere-în scară):

td

tdw

ffb

ftlV 0

22 1

unde

b coeficient cu valori 1,0 b = p 1,5;

ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4) .

(3) Capacitatea de rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la

compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare Vf1, este mai mică decât valoarea forţei

tăietoare Vf2 (Vf21.sau Vf22 )

Pereţii care satisfac condiţia de la (3) sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă (pereţi ductili)

(4) Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă

valoarea forţei tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1 (Vf21.sau Vf22 )

Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi fragili).

(5) În cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine seama

de aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006.

1.4.4.3. Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul clădirii

(metodologia de nivel 1)

În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea capacităţii

de rezistenţă la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi compararea acesteia cu

forţa tăietoare de bază. Capacitatea de rezistenţă se calculează în secţiunea de la baza pereţilor

structurali (secţiunea de încastrare definită în CR 6-2006).

Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare în pereţii

structurali sunt următoarele:

- legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură conlucrarea acestora

pentru preluarea încărcărilor verticale şi seismice;

- planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal; în clădirile cu nniv 3 ultimul planşeu

poate fi din lemn în cazul zidăriei confinate şi în cazul zidăriei fără stâlpişori dacă sunt respectate

condiţiile din CR 6-2006, 7.1.2;

- clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;

- distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt continui până

la fundaţii);

- ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală (mecanismul de rupere în

scară).

Efortul unitar de compresiune (0 în t/m2) în pereţii structurali se calculează cu relaţia:

zyzx

etajetajniv0

AA

Aqn

AN IV-CCIA, SEM. II



29

unde

nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;

qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe suprafaţa

planşeului (t/m2)

Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)

Azx şi Azy ariile de zidărie pe cele două direcţii principale ale clădirii (m2)

Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:

planseu

etaj

etajzyzxzidplanseuetaj,zidetaj q

A

hAAqqq

unde zid (greutatea volumică a zidăriei) şi qplanşeu se iau în funcţie de alcătuirea zidăriei şi a planşeelor

clădirii. Pentru zidăria cu cărămizi pline din argilă arsă se poate considera suficient de precis valoarea

zid = 2.0 t/m3 (inclusiv tencuiala). Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor permanente, şi

fracţiunea din încărcarea utilă stabilită în CR 0-2005.

Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii se calculează pentru direcţia în care aria de

zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:

k

kzcap AS

0

min,3

21

unde

k - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru

zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:

k = 0,06 N/mm2 (6 t/m

2) pentru zidărie cu mortar de var;

k = 0,12 N/mm2 (12 t/m

2) pentru zidărie cu mortar de ciment;

Valoarea k se referă la zidăriile pereţilor neavariaţi; în cazul zidăriilor pereţilor avariaţi, expertul

tehnic va aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii

importante valoarea k se reduce cu 2530% iar în cazul avariilor grave cu 5060%.

Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de

mai sus în funcţie de raportul între cei doi lianţi (ciment/var).

Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistenţă a clădirii se determină cu relaţia:

b

cap

F

SR 3

Unde

Fb = VED este forţa tăietoare de bază;

Scap=Qcap=VRD-capacitatea portanta a structuri/elementului structural

1.4.4.4. Verificarea capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee fără rigiditate

semnificativă în plan orizontal (metodologia de nivel 2)

AN IV-CCIA, SEM. II



30

Capacitatea de rezistenţă se calculează separat, pe ambele direcţii principale, pentru fiecare dintre

pereţii orientaţi cu axa majoră în direcţia de acţiune a forţei seismice.

Pentru fiecare perete se determină, la fiecare nivel (j):

- suprafaţa aferentă de planşeu;

- masa corespunzătoare greutăţii proprii a peretelui (câte o jumătate din greutatea peretelui inferior

şi, respectiv, superior) şi greutăţii planşeului aferent (Gij).

În secţiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:

- forţa axială (G0i) prin însumarea greutăţilor de nivel aferente (Gij)

- efortul unitar de compresiune centrică zi

ij

zi

i00

A

G

A

G

unde Azi este aria secţiunii de zidărie la baza peretelui.

Pentru fiecare perete se determină forţa tăietoare capabilă minimă şi modul probabil de rupere Vfd

(pentru rupere ductilă) sau Vff (pentru rupere fragilă) în secţiunea de la bază, cu metodologia

anterioara

Forţa tăietoare de bază pentru clădire (Fb) se determină conform P100-06

Forţa tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea forţei Fb proporţional

cu greutatea Gi corespunzătoare ariei aferente de planşeu pentru peretele respectiv.

bi

ii,b F

G

GF

unde Gi este greutatea totală a clădirii.

Pentru pereţii fragili ai clădirilor din zidărie confinată la care forţa Fb s-a calculat cu factorul de

comportare q = 2,0, valoarea Fb,i, se multiplică cu raportul 2,0/1,5.

Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete şi pentru fiecare direcţie, cu relaţia

i,b

i,capi3

F

SR

unde Scap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin Vfd sau Vff).

Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia

b

jd kf

fffd

3F

VV

R

unde

jd

fdV suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)

kf

ffV suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).

În sumele respective capacităţile de rezistenţă ale pereţilor se introduc cu valorile:

AN IV-CCIA, SEM. II



31

Vfd,i (Vff,i) = 0 dacă R3i < 0,5;

Vfd,i (Vff,i) 1,5 Fb,i.

1.4.4.5. Verificarea prin calcul liniar elastic a capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee

rigide în plan orizontal (metodologia de nivel 2)

Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar elastic cu

spectrul elastic redus (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu spectre de răspuns) se iau

după cum urmează:

- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;

- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul 2,0/1,5

dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 (în cazul zidăriei confinate)

Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită, eforturile

secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N,V,M) rezultate din calculul liniar elastic al structurii

cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, , se compară cu capacitatea de rezistenţă a peretelui

calculată cu rezistenţele materialelor determinate anterior.

În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale de proiectare

în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice în rigle la toate

nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care zidăria poate prelua

eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.

Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3 se calculează pentru fiecare direcţie. În sumele de la

numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i) pentru care R3i 0,30.

1.4.4.6. Verificarea prin calcul static neliniar a siguranţei pentru efectele acţiunii seismice în

planul pereţilor (metodologia de nivel 3)

Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:

- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect

plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul de

rupere probabil;

- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum urmează:

a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin

forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30% decât rezistenţa de

rupere la compresiune excentrică (calculată cu relaţia D.5);

b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu 0,4% din

înălţimea peretelui;

- pentru clădirile cu 13 niveluri este suficientă verificarea mecanismului de etaj, cu evaluarea

simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.

Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.

Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a produs

scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din lucru a unor

componente ale ansamblului structurii.

AN IV-CCIA, SEM. II



32

Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general indicat la 6.9.2 pentru spectrul elastic

de proiectare (q=1) şi fără aplicarea coeficienţilor de suprarezistenţă (u/1); se aplică reducerea

spectrului elastic prin înmulţire cu coeficientul =0,88 conform anexei A din P 100-1/2006.

În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice echivalente ale

sistemului cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se consideră masele şi

înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod de vibraţie aproximată cu o

linie dreaptă.

Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:

- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi rigide;

- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-plastică

adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în practica curentă nu

este justificată).

1.4.4.7. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor

Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce printr-unul

dintre următoarele mecanisme:

ieşire din plan sau răsturnare, dacă:

- peretele nu este legat cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;

- cedează legăturile peretelui cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;

fisurare/rupere, dacă este depăşită rezistenţa la compresiune excentrică a zidăriei; în acest caz

planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanţei între legăturile cu

planşeele, sau, eventual, într-o secţiune slăbită de goluri sau şliţuri orizontale.

Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe planul peretelui

se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în funcţie de caracteristicile

constructive ale clădirii:

A. În funcţie de legătura între perete şi planşee:

1. Perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat.

2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice / din

lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).

3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul planşeelor cu

grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).

B. În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari:

1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o

singură extremitate.

2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii

perpendiculari) şi înălţime (distanţa între planşee).

3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută,

existenţa armăturilor.

Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică perpendiculară pe plan

se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform capitolului 10 din P 100-1/2006,

relaţia (10.1) considerând:

AN IV-CCIA, SEM. II



33

factorul de reducere q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;

coeficientul de amplificare propriu = 1,0 pentru toţi pereţii din zidărie, cu următoarele excepţii:

- = 1,5 pentru pereţi de faţadă cu legături pe toate patru laturile;

- = 2,0 pentru pereţi de faţadă cu legături numai pe două laturi;

- = 2,5 pentru pereţi şi alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care lucrează în

consolă.

Verificarea rezistenţei legăturilor unui perete cu pereţii perpendiculari va ţine seama de toate

eforturile care se dezvoltă în intersecţie:

- forţe tăietoare şi momente încovoietoare produse de acţiunea seismică perpendiculară pe perete;

- forţe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub efectul forţelor

seismice care acţionează în planul său.

Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:

i. Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare (întreg peretele pe toate nivelurile sau numai pe

un singur nivel, numai o zonă a peretelui);

ii. Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete antrenată de

mecanismul respectiv, se determină:

- încărcările statice verticale (combinaţiile de încărcări din CR 0-2005 care includ efectele

acţiunii seismice) şi excentricităţile de aplicare ale acestora;

- eventualele forţe statice orizontale (împingeri din bolţi, arce, şarpante,etc.);

- forţa seismică orizontală calculată conform (3);

- rezistenţele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea peretelui în ambele

sensuri pe direcţia prinderii, calculate conform (6) ;

iii. Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forţele şi excentricităţile determinate la ii, se

calculează:

- momentul de răsturnare (Mr);

- momentul de stabilitate (Mst).

Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forţele de legătură datorate frecării

iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.

Raportul între momentul de stabilitate şi momentul de răsturnare defineşte gradul de asigurare al

peretelui la stabilitate.

r

stst,3

M

MR

Capacitatea de rezistenţă a prinderilor depinde de:

- rezistenţa piesei de prindere la rupere sau la smulgere;

- rezistenţa peretelui la eforturile concentrate din zona de ancorare.

Calculul rezistenţei de proiectare a prinderilor se face conform anexei E (E.2.3.1).

Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui la rupere din

compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula acceptând diagrama de eforturi de

compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de proiectare egală cu 0,85 fd (neglijând rezistenţa la

întindere a zidăriei). Această situaţie de echilibru implică acceptarea unei stări avansate de fisurare a

peretelui.

AN IV-CCIA, SEM. II



34

Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe plan în starea limită

ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe trasee compatibile cu

geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.

Raportul dintre momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui şi momentul încovoietor maxim

produs de forţa seismică perpendiculară pe plan defineşte capacitatea de rezistenţă a peretelui

perpmax,

cap

rez,3M

MR

1.4.5. Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc seismic

Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan, indicatorul

R3,st, , este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru aceşti pereţi, lucrările de intervenţie pentru

asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acţiunea seismică în planul

pereţilor.

Pentru pereţii structurali care au R3,st 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea seismică

perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, utilizând tabelul 1.10

Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea seismică în

planul pereţilor se face în conformitate cu tabelele 1.8.-1.10., utilizând indicatorii R1R3 calculaţi

conform prevederilor de mai sus.

1.5. Stabilirea clasei de risc a construcţiilor

Rezultatele verificărilor reprezintă elementele esenţiale care fundamentează evaluarea finală privind

starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte global prin vulnerabilitatea

construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia examinată într-o clasă de

vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).

Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a 3 categorii de

condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării. Pentru orientarea în

decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa de risc a construcţiei) şi

la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele 3 categorii de condiţii sunt îndeplinite este

cuantificată prin intermediul a 3 indicatori. Aceştia sunt:

- gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică, notat cu R1, exprima gradul de

îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor

constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.

- gradul de afectare structurală, notat cu R2, care exprimă proporţia degradărilor structurale produse

de acţiunea seismică şi de alte cauze.

- gradul de asigurare seismică, notat cu R3 reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa structurală

seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul folosirii metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în

termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. Acest indicator se determină pentru

ULS.

Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de alcătuire dat în

lista specifică tipului de structură analizat din anexa corespunzătoare tipului de material structural

folosit. Sunt stabilite 4 domenii ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate cu cele 4 clase

de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1 max = 100, corespunzător unei construcţii care

AN IV-CCIA, SEM. II



35

îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele 4 intervale distincte ale valorilor

R1 sunt date în tabelul 1.8.

Tabelul 1.8. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R1

< 30 30 – 60 61 – 95 96 – 100

Indicatorul R2 ia valori pe baza punctajului atribuit diferitelor categorii de degradări structurale şi

nestructurale dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa corespunzătoare

materialului structural utilizat.

Şi în cazul acestui indicator sunt stabilite 4 intervale ale scorului realizat de construcţia analizată,

asociate celor 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R2 max =100, corespunzător unei

construcţii cu integritatea neafectată de degradări.

Cele 4 domenii distincte ale valorilor R2 sunt date în tabelul 1.9.



I II III IV

Valori R2

< 40 40 – 70 71 – 95 96 – 100

Indicatorul R3 evidenţiază capacitatea de rezistenţă şi de deformabilitate a structurii în raport cu

cerinţele seismice. Modul de evaluare al gradului de asigurare seismică depinde de metodologia de

evaluare, după cum urmează:

(a) Metodologia de nivel 1

Raportul R3 se estimează în termeni de rezistenţă prin:

R3= ν adm /q ν med

în care:

νadm-valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale. Valoarea

νadm se dă în anexele B, C şi D pentru elemente de beton, armat, oţel şi, respectiv zidărie.

νmed-efortul unitar tangenţial mediu calculat conform P100-06, 4.3.7.2(6).

q-factorul de reducere corespunzător structurii,

(b) Metodologia de nivel 2

Se determină valorile individuale R3j, pentru fiecare din elementele structurale. Pe baza valorilor

obţinute se stabileşte ponderea elementelor structurale cu cedare fragilă, cu precădere a elementelor

verticale aflate în această situaţie, raportul între rezistenţele elementelor verticale şi cele ale

elementelor orizontale şi se estimează mecanismul structural probabil de disipare al energiei seismice.

Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii şi pentru

încadrarea construcţiei într-o anumită clasă de risc.

Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină aproximativ cu relaţia:

R3=Σ VRdj / (ΣVEd j)/qj

în care:

VRd j-forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j, (sau proiecţia pe orizontală a efortului axial, în

diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţie sunt cele corespunzătoare

mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă tăietoare)

VEd j-forţa tăietoare în elementul j, obţinute pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus

AN IV-CCIA, SEM. II



36

qj-factorul de reducere atribuit elementului pe baza mecanismului potenţial de rupere al acestuia

(valoare dată din anexele B, C, D pentru structuri din beton armat, oţel, respectiv, zidărie).

Pentru elementele cu cedare fragilă V*Edj / q se înlocuieşte cu valoarea rezultată din echilibrul pe

mecanismul de plastificare.

(c) Metodologia de nivel 3

Indicatorul R3 se determină în acest caz în termeni de deplasare, cu expresia:

R3 = ds/du

Unde:

ds-deplasarea laterală impusă structurii de cutremurul de proiectare, pentru starea limită ultimă, la

nivelul ales, de regulă la vârful construcţiei

du-deplasarea laterală ultimă (capabilă) a structurii, la acelaşi nivel.

Cu caracter orientativ, încadrarea construcţiei în clase de risc în baza valorilor R3 se face (inmultind

valorile obtinute cu 100), conform tabelului 1.10.



I II III IV

Valori R3 (%)

< 35 36 – 65 66 – 90 91 – 100

1.6. Conţinutul raportului de evaluare

Raportul de evaluare va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să conducă şi la decizia de

încadrare a construcţiei în clase de risc seismic. Această sinteză va cuprinde, la nivel minimal:

a) Datele istorice referitoare la epoca construcţiei şi la nivelul codurilor de proiectare aplicate, dacă

este cazul.

b) Datele generale care să descrie condiţiile seismice ale amplasamentului şi sursele potenţiale de

hazard.

c) Datele privitoare la sistemul structural şi la ansamblul elementelor nestructurale. Se vor face

aprecieri globale, calitative privind abilitatea sistemului structural de a rezista la acţiuni seismice.

d) Descrierea stării construcţiei în momentul evaluării. Se vor face referiri la comportarea construcţiei

la eventuale cutremure pe care le-a suportat clădirea şi identificarea efectelor acestora asupra clădirii.

Se vor evidenţia, dacă este cazul, degradările produse de alte acţiuni, cum sunt cele produse de

acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau cele rezultate din lipsa de întreţinere a

clădirii.

e) Rezultatele investigaţiilor de diferite tipuri pentru determinarea rezistenţelor materialelor (a

valorilor proiectate, a valorilor realizate şi a valorilor efective în prezent).

f) Stabilirea valorilor rezistenţelor pe baza cărora se fac verificările, pe baza nivelului de cunoaştere

dobândit în urma investigaţiilor (prin aplicarea factorilor de încredere, CF).

g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei.În cazuri

deosebite sau la solicitarea beneficiarului se pot avea în vedere şi obiective suplimentare.

h) Alegerea metodologiei (sau a mai multor metodologii) de evaluare şi a metodelor de calcul

specifice acesteia.

i) Efectuarea procesului de evaluare care cuprinde toate grupurile de operaţii indicate. Completarea

listei de condiţii privind alcătuirea de ansamblu şi de detaliu şi a listei privind starea de integritate a

construcţiei. Calculul structural seismic şi verificările de siguranţă cu stabilirea indicatorilor R1, R2 şi

R3.

AN IV-CCIA, SEM. II



37

j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor construcţiei în clase de risc seismic. Propuneri de soluţii

de intervenţie.

Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei, trebuie

considerate numai scoruri orientative în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită clasă de risc

seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept criteriul critic din

toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de valori, asociat unei

anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa respectivǎ.

Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize

complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a identifica

verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor nestructurale.

Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale

asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului de pierdere a vieţii

oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.

În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa

structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de

diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de

insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială pentru

aprecierea corectă atât a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea potrivită a

soluţiei de intervenţie.

Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr redus de

cazuri pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite: absenţa

unei structuri bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită evaluarea

comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele

referitoare la lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele

critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest motiv,

evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei trebuie să se bazeze pe o analiză

cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între efectele

acestora, operaţii care reclamă competenţa înaltă şi experienţa deosebită.

AN IV-CCIA, SEM. II



38

2. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

2.1. Generalitati

Analizand in ansamblu capacitatea de rezistenta a structurilor din zidarie prin prisma cauzelor care

pot produce deteriorarea sub incarcari sau aparitia defectelor, se intalnesc urmatorii factori esentiali :

modul si masura in care capacitatea de rezistenta a fost asigurata initial, la proiectarea

constructiei, prin conceptia, dimensionarea si alcatuirea acesteia ;

modul in care capacitatea de rezistenta a structurii a fost realizata efectiv la executie (respectarea

proiect, materiale, controlul lucrarilor ascunse etc.) ;

modul in care capacitatea de rezistenta a fost conservata in timp, tinand seama de influentele si

actiunile exterioare intervenite pe parcurs (actiuni seismice, tasari sau rotiri ale reazemelor, modificari

structurale, schimbari de destinatie, conditii de exploatare si intretinere etc.).

Dintre factorii enumerati mai sus, cel mai important si care se trateaza in continuare este cel

legat de actiuni exterioare, datorita unuia din factorii de mai sus.

Nu se pot neglija insa alte cauze care se adauga la efectul produs de actiunile exterioare, in

multe situatii amplificandu-le efectele, de exemplu :

- la cladiri vechi, miscari seismice anterioare si la care nu au fost executate consolidarile

corespunzatoare ;

- degradarea in timp a materialelor sub solicitari mecanice repetate sau agresive care au condus la

scaderea rezistentelor ;

- modificari ulterioare executiei, prin practicarea dezordonata a unor goluri noi in peretii

structurali, modificarea pozitiei peretilor de compartimentare, schimbari de destinatie a unor spatii

etc. ;

- umplerea unor goluri in pereti fara a lega prin tesere, umplutura de plinuri ;

- infiltratii de apa, din diverse surse, la terenul de fundare, cu consecinta deplasarea fundatiilor.

Neeluarea in considerare a degradarilor, in timp, are un efect multiplicativ care conduce la

agravarea sigurantei in exploatare a constructiei(fig.2.1).

Fig.2.1. Efectul multiplicativ al degradarilor si forma curbei de stare

Pentru stabilirea cauzelor care au condus la avarii, in cadrul examinarii preliminare, trebuie

constatate :

- modelul de fisurare ;

- avariile structurale (elemente portante) ;

- avariile nestructurale (elemente neportante ) ;

- mecanismul de avarie ;

- corelatia dintre avarii si actiunile exterioare ;

AN IV-CCIA, SEM. II



39

- evolutia avariilor ;

- valoarea incarcarilor permanente, temporare si exceptionale.

Modelul de fisurare al elementelor de zidarie urmareste aceiasi caracteristici ca si in cazul elementelor

de beton(fig.2.2).

Avariile au in general urmatoarele cauze exterioare :

degradarea materialelor (imbatranire, agenti atmosferici, umiditate etc.) ;

cresterea incarcarilor de exploatare (schimbare de destinatie, supraetajare) ;

actiuni dinamice (vibratii din trafic, actiuni seismice) ;

evenimente exceptionale (lunecari de teren, explozii, ciocniri, incendii, cutremure in zone

neseismice ;

Fig.2.2. Fisuri mecanice tipice la elementele de beton

armat

AN IV-CCIA, SEM. II



40

Tipurile de avarii pot fi :

deplasari rigide ;

deformatii (schimbari de configuratie structurala) ;

fisuri sau crapaturi (deplasari relative ale unor parti de constructie).

Cauzele care produc avariile pot demara :

- la nivelul fundatiilor ;

- la nivelul suprastructurii.

2.2. Avarii generate de fundatii

Avariile produse de fundatii sunt generate de deplasari ale acestora, in plan:

- orizontal;

- vertical;

- rotiri;

Starea de eforturi si de deformatii din deplasari este reprezentata in fig. 2.3…2.5.

In plan orizontal , deplasarile sunt caracteristice fundatiilor de suprafata, pe nisip sau soluri

argiloase ca o consecinta a deformatiilor periodice provocate de absorbtia de apa. Aceste deplasari pot

fi :

- longitudinale;

- transversale;

- oblice.

Realizarea unor fundatii de adancime realizate sub forma unor retele de grinzi, scaderea

nivelului apelor freatice sau dispunerea unor grinzi-tiranti etc., pot elimina fenomenul.

In plan vertical, deplasarile pot fi :

- de capat, sau,

- intermediare.

In ambele situatii, deplasarile pot avea loc pe o lungime mica, medie sau mare, predominante fiind in

consecinta eforturile din T sau M, cu o stare de fisurare in suprastructura in conformitate cu cauza.

Deplasarile verticale sunt cauzate de :

- soluri compresibile, mai ales daca sunt soluri argiloase ;

- permeabilitate la apa a terenului ;

- realizarea unor cladiri invecinate, in etape diferite ;

- supraetajare, mai ales daca este partiala ;

- lipsa de omogenitate a terenului de fundatie ;

- alunecari de teren ;

- avarii ale suprastructurii, care conduc la o redistributie a solicitarilor etc.

Avariile maxime sunt semnalate atunci cand o singura parte a constructiei este supusa la

deplasari verticale. La executia unei constructii noi langa una existenta, trebuie acordata o atentie

deosebita evitarii suprapunerii efectelor celor doua fundatii. O fundatie noua adanca, poate evita acest

fenomen.

AN IV-CCIA, SEM. II



41

Fig.2.3a. Deplasari orizontale

AN IV-CCIA, SEM. II



42

Fig.2.3b. Deplasari orizontale si verticale

Fig.2.4. Distributia fisurilor din deplasari si rotiri

AN IV-CCIA, SEM. II



43

Fig.2.5. Deplasari verticale

Deplasarile rigide (fig.2.6), pot sa nu afecteze structura dar modifica pozitia centrului de greutate,

aspectul cladirii etc.

AN IV-CCIA, SEM. II



44

Fig.2.6.Deplasari rigide

2.3. Avarii ale suprastructurii

Se iau in considerare numai avariile independente de deplasarile orizontale sau verticale, ale

fundatiilor.

Acestea pot fi cauzate de :

a) tasari ale structurii verticale (deformatii pe verticala) provocand avarii de continuitate

structurala. Acestea apar in zidarii, in functie de :

- caracteristicile mecanice ale mortarului

- numarul. si grosimea rosturilor orizontale

- dimensiunile si forma pietrelor de zidarie

- tehnologia de executie, conditii de mediu etc.

Aceste deformatii pe verticala (longitudinale) au o componenta generala pe cladire (uniforma)

si componente locale, antrenand numai parti din cladire, mai ales la un regim de inaltime diferit, sau

la supraetajari locale ;

b) compresiuni mari, (fig.2.7), care conduc la zdrobirea zidariei si la deformatii transversale

mari. Fenomenul urmareste stadiile de lucru ale unei zidarii comprimate, pana la colapsul structurii

(elementului) ;

c) instabilitate(fig.2.8), fie datorita depasirii Pcrt, fie datorita separarii elementului in

subelemente componente, zvelte, cu un Pcrt cu mult mai mic. Flambajul acestora poate fi dupa o latura

sau mai multe ;

d) impingeri provocate de elemente structurale(fig.2.9), care pot aduce la scoaterea din plan

(vertical sau orizontal) a unor elemente, cu deformatii si deplasari mari ;

e) lipsa legaturilor intre pereti pe verticala sau la intalnirea peretilor, rezultand deplasari,

desprinderi la colturi, intersectii etc. ;

AN IV-CCIA, SEM. II



45

f) actiuni seismice provocate de depasirea capacitatii portante la lunecare (forfecarea) in rost

orizontal, compresiune excentrica respectiv la eforturi principale de intindere(fig.2.10). Acestea pot

produce o stare de fisurare singulara sau combinata alaturi de zone cu zidarie zdrobita, ruperea

legaturilor din pereti, deplasari ale acestora, degradarea legaturilor cu planseele etc.

Comportarea de ansamblu a constructiei este fundamental influentata de caracterul legaturilor

dintre elementele structurale, structura neimbinata sau imbinata, legaturi care asigura sau nu asigura

comportarea de “cutie inchisa”, care comporta o rigiditate de ansamblu mult sporita(fig.2.11, 2.12).

Fig.2.7. Fisuri din compresiuni

Fig.2.8.a. Comportarea zidariei comprimate

Evolutia fisurilor

AN IV-CCIA, SEM. II



46

Fig.2.8.b. Pierderea stabilitatii zidariei comprimate

Fig.2.8.c. Flambajul elementelor din zidarie solicitate la compresiune

AN IV-CCIA, SEM. II



47

Fig.2.9. Efectele impingerilor si lipsei legaturilor structurale

Fig.2.10. Avarii din actiuni seismice

AN IV-CCIA, SEM. II



48

Avariile produse de una din cauzele de mai sus trebuie reparate-consolidate, urmarindu-se:

- inverventii pentru conservare ;

- reparare-consolidare pentru refacerea capacitatii portante initiale ;

- consolidare pentru marirea capacitatii portante ;

- interventii pentru micsorarea incarcarilor ;

- reproiectare antiseismica ;

- re-constructie.

Fig.2.12.

Fig.2.11

.

AN IV-CCIA, SEM. II



49

3. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE

3.1. Consideratii generale

Lucrarile de consolidare a zidariilor se executa pe baza unui proiect de consolidare, elaborat in urma

concluziilor de interventie rezultate din EXPERTIZA TEHNICA.

Consolidarile vor tine cont de :

avariile suferite de toate elementele cladirii ;

rezultatele incercarilor asupra materialelor folosite, atunci cand nu exista suficiente informatii sau

nu sunt certe ;

rezultatele verificarii prin calcul a ansamblului structurii ;

incarcarile suplimentare datorate lucrarilor de consolidare.

Proiectul de consolidare trebuie sa fie OBLIGATORIU verificat/avizat de EXPERTUL

ATESTAT care a intocmit Expertiza Tehnica.

Din punct de vedere constructiv consolidarea zidariilor se poate realiza in urmatoarele modalitati :

- consolidare prin substituire ;

- consolidare pasiva ;

- consolidare activa ;

- re-construire.

Consolidarea prin substituire, presupune inlocuirea zonelor avariate cu materiale sau elemente cu

performante ridicate. Astfel se utilizeaza inlocuirea zidariei zdrobite sau fisurate cu o zidarie noua cu

mortar de mare rezistenta, sau “strepi” de beton pe traseul fisurii. Deasemenea se pot introduce

elemente de beton armat care maresc local rezistenta sau intaresc legatura cu pereti adiacenti.

Consolidarea pasiva are ca scop marirea caracteristicilor materialelor in zone delimitate de avarii. Se

utilizeaza :

- consolidarea prin injectarea de mortar sau beton ;

- consolidarea prin realizarea unei retele de perforatii armate si injectate cu beton ;

- injectare cu rasini epoxidice ; (dezavantaje)

- intarirea locala a zidariei cu elemente de beton armat sau otel ;

- descarcarea unor elemente de zidarie prin suspendare pe o structura independenta.

Consolidarea activa are ca scop introducerea unor elemente active care sa se opuna cauzei care a

produs avaria zidariei. Se utilizeaza sistemele :

- introducerea unor grinzi-tiranti din otel in campul elementelor de zidarie (lateral)

- introducerea unor tiranti de otel la baza elementelor care genereaza impingeri in structura;

- dispunerea de bare de otel in scopul precomprimarii elementelor incovoiate sau comprimate

excentric ;

- confinarea elementelor supuse la sarcini verticale (stalpi), cu piese metalice de contur ;

Reconstruirea elementelor avariate presupune demolarea acestora si refacerea lor in solutie initiala

sau in varianta imbunatatita (materiale, schema statica etc.).

In toate variantele acceptate de proiectant este necesara asigurarea :

- unei suficiente legaturi intre elementele noi introduse in structura ;

- transmiterii sarcinilor gravitationale si orizontale la intregul element nou realizat cu dirijarea

incarcarilor pana la terenul de fundare ;

- minimalizarea dezavantajelor unor solutii prin masuri tehnice si tehnologice adecvate ;

- unor rigiditati uniforme pe nivel, fara salturi bruste si fara a avea diferente semnificative intre

elementele structurale.

AN IV-CCIA, SEM. II



50

3.2. Categoriile şi scopul lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al clădirilor

din zidărie

3.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează în două categorii

conceptual diferite:

- lucrări de reparaţie

- lucrări de consolidare

În funcţie de amploarea şi complexitatea lucrărilor de consolidare acestea se clasifică după cum

urmează:

- consolidarea individuală, care implică intervenţii asupra unui număr redus de elemente structurale

cu avarii grave şi foarte grave;

- consolidarea de ansamblu a structurii care implică intervenţii asupra unui număr mare/totalitatea

elementelor structurale şi poate fi făcută:

- cu menţinerea sistemului structural existent;

- cu modificarea sistemului structural existent.

3.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

Lucrările de reducere a riscului seismic al clădirilor din zidărie au ca scop reducerea următoarelor

categorii de risc seismic:

- afectarea siguranţei vieţii;

- pierderi importante, directe şi indirecte, de valori materiale si culturale.

Amploarea şi complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din

zidărie depinde de:

- starea de avariere a structurii din cauze seismice şi neseismice;

- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii, identificat conform P100-3/vol. 1,

anexa D;

- obiectivele de performanţă stabilite pentru clădire după reabilitare;

- severitatea acţiunii seismice de proiectare la amplasament;

Nivelurile de performanţă seismică ale structurilor din zidărie care trebuie să fie realizate după

executarea lucrărilor de intervenţie se stabilesc în corelare cu obiectivele de performanţă seismică

pentru clădirea în ansamblu cerute de investitor / utilizator:

- obiective de performanţă de bază (OPB):

- limitarea degradărilor;

- siguranţa vieţii;

- obiective de performanţă superioare (OPS).

Lucrările de intervenţie prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea unor avarii

majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situaţiile de risc pentru siguranţa vieţii cum sunt cele

generate de prăbuşirea pereţilor sau căderea de pe reazeme a planşeelor.

3.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie

Prin lucrările de reparaţii se urmăreşte ridicarea nivelului disponibil de siguranţă structurală la

acţiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanţă cerut de investitor/utilizator, fără ca

prin aceasta să poată fi depăşit nivelul de siguranţă iniţial.

Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparaţie :

A. Pentru revenirea la nivelul de siguranţă disponibil în momentul producerii ultimului cutremur.

B. Pentru realizarea unui nivel de siguranţă apropiat sau egal cu cel iniţial.

AN IV-CCIA, SEM. II



51

Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru clădirile din zidărie puţin

afectate, mai ales pentru afectări din cauze neseismice sau pentru structurile clădirilor situate în zone

de seismicitate redusă - zonele cu ag≤ 0.12g;

Lucrări de intervenţie de reparaţie pot fi necesare şi când s-au produs degradări limitate (la un număr

redus de elemente) ale proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie

datorită numai acţiunilor fizice, chimice şi biologice.

3.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare

Lucrările de intervenţie de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parţială, a

deficienţelor care conduc la un nivel de siguranţă structurală insuficient în raport cu obiectivele de

performanţă stabilite de investitor / utilizator.

Aceste deficienţe pot proveni din:

- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;

- dimensionarea insuficientă şi/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor structurale/

elementelor de structură;

- degradarea proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie datorată

acţiunilor fizice, chimice şi biologice;

- lipsa/insuficienţa lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi/sau consolidare

Intervenţiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre eficienţele

de dimensionare/alcătuire identificate la 5.3.1.2.3 pentru un număr redus de ansambluri/elemente

structurale.Intervenţia de consolidare individuală a unui element structural este precedată, în toate

cazurile, de o intervenţie de tip reparaţie pentru restabilirea continuităţii aparente a zidăriei.

Intervenţiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre

deficienţele de alcătuire de ansamblu identificate la 5.3.1.2.2. şi include şi consolidarea individuală a

unui număr important de elemente structurale.

3.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

3.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

3.3.1.1. Starea de avariere a structurii

Starea de avariere a zidăriei din acţiunea seismică poate fi încadrată în următoarele clase:

I. Avariere nesemnificativă

II. Avariere moderată

III. Avariere gravă

IV. Avariere foarte gravă

Descrierea stărilor de avariere este dată în continuare.

Starea de avariere nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmeaza:

- pereţi structurali:

- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază;

- posibile fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază;

- spaleţi între goluri:

- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi (pentru efect dominant:

încovoiere cu fortă axială)

- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subţiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi verticale (fără

deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect dominant: forţă tăietoare- lunecare în rosturi);

- fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant:forţă tăietoare-eforturi

principale de întindere).

AN IV-CCIA, SEM. II



52

Starea de avariere moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:


- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări 5÷6 mm în planul de

fisurare;

- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de cărămidă;

- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi)

- spaleţi între goluri

- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori şi în alte

rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu forţă axială)

- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea

rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături în cărămizi (pentru

efect dominant forţă tăietoare- lunecare în rosturi);

- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau în apropierea

acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect dominant: forţă tăietoare-eforturi


Starea de avariere gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:

A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din

capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj sau

B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al spaleţilor

pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.

C. Avariile caracteristice pentru această starea de avariere sunt următoarele:


- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;

- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;

- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;


- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi plus una/mai multe

dintre

- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de extremităţi;

- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos)

- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)

- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea

rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi (efect

dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi);

- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri şi/sau deplasări

mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect dominant: forţă tăietoare-eforturi


Starea de avariere foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:

A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de

10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,

sau

B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul total al

spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,

C. Avariile caracteristice pentru această stare de avariere sunt următoarele:


- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;

AN IV-CCIA, SEM. II



53

- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;

- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;

- deplasari laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).


- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale plus una sau mai multe dintre

- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;

- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)

- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);

- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;

- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect dominat forţa tăietoare-

lunecare în rosturi)

- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.

- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).

Avarierea zidăriei, cu forme de manifestare specifice şi cu niveluri de severitate asemănătoare celor

de mai sus, se poate produce din cauze neseismice prin:

acţiuni mecanice (cedarea fundaţiilor/terenului de fundare);

acţiuni fizice, chimice şi biologice asupra materialelor de construcţie .

Avarierea clădirilor din zidărie datorată acţiunilor mecanice neseismice provine, cele mai multe

cazuri, din una sau din mai multe din următoarele cauze:

cauze datorate naturii terenului de fundare:

- teren de fundare necorespunzător:

- teren în pantă supus alunecărilor active;

- teren compresibil sau sensibil la umezire;

- teren cu rezistenţă insuficientă;

- teren neuniform;

variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, pierderilor din

reţele):

- coborârea nivelului apelor;

- ridicarea nivelului apelor;

- modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:

- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;

- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate;

cauze datorate interacţiunii sol-structură:

- alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:

- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;

- fundaţii din materiale slabe, nearmate sau cu armături insuficiente;

- încărcări neuniforme pe fundaţii;

- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;

- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;

- lipsa legăturilor între fundaţii.

- amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor din precipitaţii

de construcţie;

acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:

- vibraţii din trafic;

- vibraţii/şocuri produse de lucrări de construcţii.

AN IV-CCIA, SEM. II



54

Avarierea clădirilor din zidărie poate fi facilitată/datorată şi acţiunilor fizice, chimice şi biologice

asupra materialelor care se manifestă prin:

- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidăriei prin:

- ascensiunea capilară a apei (igrasie);

- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;

- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune;

- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,

ciuperci,etc).

3.3.2. Categorii de lucrări de intervenţie recomandate

Prevederile din aliniatele următoare referitoare la alegerea categoriei de lucrări de intervenţie în

funcţie de criteriile descrise la 5.3.1. au caracter de recomandare.

Lucrările de intervenţie asupra structurii nu sunt, în general, necesare dacă sunt îndeplinite

următoarele două condiţii:

- afectarea zidăriei este nesemnificativă sau vulnerabilitatea calculată este redusă;

- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au efecte

reduse.

De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.

Pentru cazurile în care:

- avarierea pereţilor structurali este moderată sau vulnerabilitatea calculată este moderată şi

- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au efecte

reduse.

In condiţiile de mai sus dacă efectele deficienţelor de alcătuire au efecte moderate sau dacă

investitorul / utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor de intervenţie structura să satisfacă

obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi oportunitatea unor lucrări de

intervenţie de consolidare individuală a unor elemente structurale

În cazurile în care zidăria este avariată grav, sau dacă vulnerabilitatea este scăzută pentru satisfacerea

obiectivelor de performanţă de bază (OPB) pot fi necesare:

- lucrări de intervenţie de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficienţele de alcătuire de

ansamblu sunt moderate sau majore;

- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de ansamblu

sunt reduse.

Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, aproximativ ⅓÷½ din cel

menţionat la punctele A şi B de la 5.3.1.1. expertul poate examina şi adoptarea unor lucrări de

intervenţie de consolidare/reparare numai pentru elementele avariate cu obligaţia verificării prin

calcul a eficienţei acestora pentru siguranţa ansamblului structurii.

În condiţiile de la (5) dacă investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor de

intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi

eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport cu costurile înlocuirii

clădirii.

În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, în condiţiile descrise la 5.3.1.1. sau dacă

vulnerabilitatea calculată este foarte scăzută, indiferent de severitatea deficienţelor de alcătuire, sunt

necesare lucrări de consolidare de ansamblu.

AN IV-CCIA, SEM. II



55

3.4. Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

3.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenţie

Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficienţelor de alcătuire de ansamblu (vezi

5.6.2.2.) se calculează conform prevederilor din CR6-2006 pentru solicitările respective.

Legăturile dintre pereţii existenţi şi cei noi se dimensionează pentru preluarea eforturilor de lunecare

verticale astfel încât să fie asigurată conlucrarea lor.

În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau torcretat) determinarea

eforturilor unitare în cele două materiale se face în ipoteza conlucrării celor două materiale până în

stadiul ultim de solicitare al celui mai slab dintre ele (dincolo de această limită aportul acestuia se

neglijează).

În cazul menţionat , eforturile în zidărie şi în materialul de placare pot fi determinate:

- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei şi betonului/mortarului de placare;

- neglijând aportul zidăriei şi dimensionând straturile de placare pentru a prelua în totalitate eforturi

secţionale (soluţia este recomandată în cazul zidăriilor din materiale slabe).

În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile mecanice de rezistenţă şi

de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile determinate conform P100-3/Vol.1, Anexa

D, D.3.4.1.7

În ambele cazuri caracteristicile mecanice ale mortarului/betonului de placare şi ale armăturilor se

introduc cu valorile corespunzătoare construcţiilor noi

În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă şi elementele noi se realizează prin ancore

pentru zidărie acestea se verifică pentru rezistenţa la smulgere, la forfecare şi pentru efectul combinat

al acestor solicitări

3.4.2. Modele şi metode de calcul

Modelele şi metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt cele date în P100-

3/Vol.1 Anexa D, D.3.4.1.3.÷ D.3.4.1.6.

Factorii de comportare se iau în considerare în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie, după

efectuarea lucrărilor de consolidare, conform prevederilor din P100-1/2006, cap.8, 8.3.4. în care se

iau valorile:

- αu/α1 = 1.0 dacă forţele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de consolidare cu

zidăria existentă;

- αu/α1 = 1.25 dacă forţele seismice sunt preluate numai prin elementele de consolidare.

În cazul utilizării calcului liniar elastic modelul şi metoda de calcul se iau conform P100-1/2006,

tab.4.1 în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie, după efectuarea lucrărilor de consolidare

3.4.3. Criterii de verificare

Criteriile de verificare a siguranţei seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt cele date

în P100-3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.10.

3.5. Lucrări de reparaţie

Principalele lucrări de reparaţie aplicabile în cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie

sunt:

- reţesere/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături înlocuind elementele rupte cu cărămizi sau blocuri

de piatră asemănătoare celor originare (reţeserea se va face folosind mortar cu proprietăţi cât mai

apropiate de mortarul originar);

AN IV-CCIA, SEM. II



56

- refacerea mortarului din rosturi;

- injecţii cu lapte de var (pentru completarea golurilor);

- injecţii cu lapte de ciment;

- injecţii cu răşini epoxidice (se vor folosi numai răşini pentru care există confirmarea durabilităţii în

timp);

- injecţii însoţite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde);

- matarea crăpăturilor cu mortar de var sau de ciment;

- umplerea crăpăturilor mari (dislocări) cu beton simplu sau mortar-beton armat cu bare din oţel

rotund;

- montarea unor câmpuri de scoabe în "X" în zonele cu dislocări extinse;

- placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii cu tencuială armată (armătură din oţel,

grile polimerice, ţesături din polimeri armate cu fibre)

Repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face ţinând seama de următoarele condiţii:

- fisurile mici (cu deschideri < 2mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general, materiale,

dispozitive şi utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă a întreprinderilor din România;

- fisurile mari (cu deschideri între 2 ÷10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau mecanice;

- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.

Repararea panourilor de zidărie de umplutură se referă la:

- refacerea contactului între cadru şi panou prin umplerea rosturilor cu mortar, pentru asigurarea

conlucrării;

- asigurarea panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul împotriva răsturnării prin profile

metalice dispuse de fiecare parte a peretelui şi fixate de cadru (de exemplu, prin ancore

chimice/mecanice - în cazul cadrelor din beton armat sau prin sudură- în cazul cadrelor din oţel).

3.6. Lucrări de consolidare

3.6.1. Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale

Consolidarea pereţilor structurali din zidărie pentru sporirea rezistenţei se face, de regulă, prin:

- injectarea de mortar / răşină epoxidică care permite sporirea rezistenţei peretelui la forţă tăietoare;

- placarea peretelui pe una sau pe ambele feţe cu tencuiala armată cu plasă din oţel, grile polimerice

de înaltă rezistenţă şi rigiditate,

Notă. Pentru placare nu se vor folosi plasele sudate din sârmă trasă deoarece au deformaţie

specifică de rupere mică

Consolidarea zidăriei prin confinare cu centuri si stâlpişori din beton armat aduce următoarele

avantaje:

- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forţe de compresiune în direcţie

perpendiculară pe sarcina aplicată

- sporeşte rezistenţa în faza elastică

- sporeşte capacitatea portantă

- sporeşte ductilitatea la rupere

Întroducerea stâlpişorilor din beton armat împlică spargeri importante în zidăria existentă şi ancorarea

armăturilor în fundaţii; din acest motiv soluţie trebuie adoptată numai dacă placarea zidurilor nu este

posibilă din diferite motive.

Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uşi/ferestre) se realizează prin:

- sporirea rezistenţei la încovoiere prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile laminate

asociate cu zidăria şi ancorate în pereţii alăturaţi.

AN IV-CCIA, SEM. II



57

- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau cu alte

materiale cu rezistenţă ridicată la întindere

- sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele elemente:

- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore;

- centură tirant la planşeu din oţel rotund/ profile sau beton armat

- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată

3.6.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu

3.6.2.1. Intervenţii fără modificarea alcătuirii structurale existente

3.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale structurii

Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între pereţi, la colţuri,

ramificaţii şi intersecţii lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura transmiterea forţei de lunecare

verticală corespunzătoare comportării ca secţiune compusă (cu forma în plan I,L,T).

Realizarea/refacerea acestor legături este una dintre conditiile necesare pentru realizarea "cutiei"

spaţiale (box system).

Situaţia anterioara poate proveni din:

- deficienţe de execuţie: de exemplu, ziduri neţesute ca urmare a folosirii elementelor pentru zidărie

cu înălţimi diferite în pereţii respectivi;

- intervenţii ulterioare: de exexmplu, pereţi structurali adăugaţi fără ţesere cu cei existenţi.

Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă următoarele procedee:

- inserţia de bare de oţel rotund în găuri forate înclinat în zidărie şi umplute ulterior cu mortar;

- inserţia de bare de oţel rotund/platbande în rosturile de aşezare ale elementelor

- inserţia de stâlpişori din beton armat la intersecţia pereţilor;

- introducerea de centuri / tiranţi la nivelul planşeelor;

- post-tensionare.

Centurile vor forma conturi închise, se vor executa de preferinţă, pe ambele feţe ale peretelui, sub sau

peste planşeu, şi vor fi ancorate în zidăria adiacentă (centuri aderente). Armarea centurilor se face

conformprevederilor din P100-1/2006, 8.5.4.2.2.

Prin utilizarea tiranţilor se obţine şi:

- îmbunătăţirea legăturii între structura orizontală (planşee sau bolţi) şi structura verticală (5.6.2.1.2);

- reducerea sau eliminarea împingerilor arcelor şi bolţilor (5.6.2.1.3);

- sporirea forţelor de compresiune în zidărie pentru creşterea rezistenţei la forţă tăietoare.

Note:

1o.Folosirea tiranţilor este recomandată la zidăriile care au o rezistenţă suficient de mare.

2o. Se recomanda o uşoară pretensionare a tiranţilor în scopul obţinerii unei conlucrări structurale

satisfăcătoare chiar pentru valori mici ale încărcării.

3.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereţi şi planşee/şarpantă

Executarea lucrărilor pentru legarea pereţilor de planşee este necesară în cazul clădirilor cu planşee

alcătuite din elemente care descarcă pe o singură direcţie (cu grinzi din lemn sau metalice) astfel încât

pereţii paraleli cu grinzile rămân, de regulă, fără legături laterale pe mai multe niveluri.

Legarea pereţilor de planşeele cu grinzi din lemn sau profile din oţel se face, de regulă, prin ancore

metalice fixate la exteriorul peretelui şi de mai multe grinzi ale planşeului.

Dacă planşeul se consolidează prin suprabetonare armată armăturile se ancorează în zidăria adiacentă

pe toată lungimea peretelui. Elementele majore din zidărie care se dezvoltă peste ultimul planşeu

AN IV-CCIA, SEM. II



58

(calcane, timpane, frontoane) se vor ancora de şarpana clădirii care va fi consolidată în mod

corespunzător pentru a prelua forţele datorate acţiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui.

3.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.

Lucrările din această categorie se aplică, după caz, clădirilor ale căror planşee au rigiditate

nesemnificativă în plan orizontal:

- planşee din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi, fără

suprabetonare armată sau cu şapă nearmată cu grosimea ≤ 30 mm;

- planşee din lemn;

- planşee din grinzi metalice (profile laminate) şi bolţişoare de cărămidă

Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la

extremităţi, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu

plasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/ m; dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se

îndepărtează (pentru a evita supra încărcarea) şi se adaugă şapa armată menţionată.

Pentru planşeele din lemn procedeele pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt, în principal,

următoarele:

- adăugarea, pe grinzile existente, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de

scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o faţă de direcţia grinzilor); scândurile se prind de

grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea lunecărilor;

- prinderea de grinzile de lemn, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de zăbrele din

platbande din oţel care se ancorează în pereţii de contur;

- realizarea unei suprabetonări armate legată corespunzător cu grinzile din lemn şi cu pereţii de

contur.

În cazul planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă sporirea rigidităţii se realizează prin

sudarea la partea inferioară a profilelor a unui sistem de zăbrele din platbande din oţel care se

ancorează în pereţii de contur; în cazul clădirilor vechi, orientativ sfârşitul secolului XIX, se va

verifica dacă oţelul profilelor este sudabil.

3.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor

Eliminarea împingerilor laterale date de arcele sau bolţie de zidărie se realizează, de regulă prin

introducerea:

- tiranţilor din oţel, ancoraţi corespunzător în masivul de zidărie; se recomandă ca acesţi tiranţi să aibă

o pretensionare uşoară;

- centurilor din beton armat.

Împingerile laterale date de şarpante se pot elimina prin:

- adăugarea unor elemente suplimentare, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare, destinate să preia

împingerile;

- refacerea şarpantei după o schemă statică fără împingeri.

Efectele împingerilor pot fi preluate şi prin adăugarea unor elemente structrale cu rezistenţă şi

rigiditate adecvate (contraforţi, pereţi interiori suplimentari,etc)

3.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor

Lucrările pentru consolidarea fundaţiilor pot fi necesare în următoarele situaţii:

- pentru fundaţiile din materiale slabe : piatră, cărămidă sau beton simplu;

- pentru fundaţiile care nu pot prelua solicitările capabile (N,M,V) ale pereţilor structurali din

secţiunea de la bază;

- pentru clădirile la care soluţia de intervenţie implică adăugarea unor încărcări permanente

importante prin: placarea cu beton armat a pereţilor, înlocuirea planşeelor din lemn cu planşee din

beton armat, supraetajarea clădirii;

AN IV-CCIA, SEM. II



59

- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului şi/sau interacţiunea

sol/structură .

Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt:

- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;

- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;

- subzidirea fundaţiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a stratelor cu rezistenţă

suficientă;

- lărgirea fundaţiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat.

3.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente

Aceste lucrări se realizează, de regulă, prin adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi, stâlpi din

zidărie) cu caracteristicile geometrice şi poziţiile stabilite în funcţie de categoria deficienţelor care

trebuie să fie corectate.

Eficienţa acestui tip de intervenţie este condiţionată de :

- asigurarea conlucrării cu structura existentă pentru toate tipurile de încărcări;

- integrarea fundaţiilor elementelor noi în ansamblul fundaţiilor clădirii, luând măsuri pentru evitarea

tasărilor diferenţiate

3.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale /seismice.

Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:

- unii pereţi structurali nu continuă până la fundaţii;

- legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul scării

lângă perete);

- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul planşeului

la casa scării).

Pentru corectarea acestei deficienţe se poate proceda după cum urmează:

a. Se adaugă pereţi structurali, pentru completarea discontinuităţilor din sistemul iniţial de scurgere a

eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural iniţial dacă discontinuitatea se datorează unei

intervenţii ulterioare.

b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor verticale

în cazul planşeelor cu rezemări de ordin superior.

c. Se completează sistemul de centuri.

În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va

examina traseele "deviate" pe care se scurg forţele, va identifica punctele slabe susceptibile de

avariere prematură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală.

3.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei

Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplineşte cerinţele de redundanţă

structurală precizate în P100-1/2006, 4.4.1.2.

Sporirea redundanţei se realizează prin:

- adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi sau stâlpi din zidărie) în zonele în care ruperea

unui singur element poate provoca pierderea stabilităţii întregii clădiri (de exemplu, în cazul

spaleţilor/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colţurile clădirilor);

înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitatea sporită prin lucrări adecvate de consolidare

Elementele adăugate trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea de acelaşi ordin de mărime cu cea a

elementelor cu care vor conlucra la preluarea forţelor orizontale

Soluţia de consolidare a elementelor a căror rupere pune în pericol stabilitatea clădirii poate fi

acceptată numai dacă prin procedeul folosit se asigură şi o ductilitate suficientă.

3.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu

AN IV-CCIA, SEM. II



60

Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan orizontal dacă

dispunerea pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică prin intervenţii în

timpul exploatării (prin suprimarea totală/parţială a unor pereţi), astfel încât rezultă efecte de răsucire

de ansamblu importante.

Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se

reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea eficienţei acestei intervenţii se recomandă:

- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;

- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor goluri;

soluţia este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin intervenţii ulterioare

În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va

examina, printr-o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor structurale,

starea de eforturi din structură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală a elementelor ale

căror solicitări totale depăşesc capacităţile de rezistenţă respective cu mai mult de 10÷15%.

Consolidarea locală are în vedere sporirea rezistenţei şi a ductilităţii elementelor respective.

3.7. Consolidarea peretilor portanti

Avariile caracteristice ale zidariilor portante sunt : fisurarea dupa directia uneia sau ambelor

diagonale, fisuri orizontale in zona mediana pe inaltimea peretelui, dislocarea si sfaramarea partiala a

zidariei, aparitia fisurilor la intersectii, ramificatii si colturi, care afecteaza conlucrarea peretilor,

striviri locale la nivelul reazemelor altor elemente, forfecarea stalpilor de zidarie si a plinurilor dintre

golurile de ferestre. Peretii de zidarie pot prezenta concomitent mai multe avarii de tipul celor

mentionate.

Aceste avarii se pot repara- consolida cu una din procedeele prezentate in continuare.

3.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate care nu formeaza o retea

generala, se poate face prin : camasuirea intregului perete, tiranti metalici, consolidari locale cu plase

sudate aplicate in dreptul fisurii, prin injectare cu mortar fluid/pasta de ciment, “cusaturi” cu strepi

de beton, prindere-tesere cu scoabe (fig.13.), etc.

La zidariile la care din diferite motive nu pot fi aplicate procedeele aratate, consolidarea se poate face

prin indepartarea treptata, incepand de jos, a caramizilor degradate din dreptul fisurilor si rezidirea

zonei respective(fig.3.14a).). Se va acorda o atentie deosebita asigurarii legaturilor dintre zidaria

existenta si cea noua prin udarea caramizilor, umplerea completa a rosturilor cu mortar etc.

Consolidarea zidariei fisurate, cu dislocari ale caramizilor numai la nivelul fisurii, se poate face cu 3-

4 strepi de beton.

In acest scop, incepand de jos se indeparteaza pe inaltimea a 3-4 asize caramizile degradate din

dreptul fisurii si se inlocuiesc cu beton de clasa Bc10. Intervalele dintre strepi se zidesc din nou cu

caramida, urmarindu-se realizarea unei legaturi cat mai bune cu strepii si cu portiunile nedegradate ale

zidariei.

3.7.2. Atat peretii cu fisuri izolate, cat si cei care prezinta o retea densa, neregulata de fisuri pot

fi consolidati prin injectarea in zidarie a unui mortar fluid, a unei paste de ciment sau rasina

epoxidica . In acest scop fisurile se curata de praf cu un jet de aer comprimat, se spala cu apa, dupa

care pe zidaria degradata, pe ambele fete, se aplica un strat de mortar de ciment de 3-4 cm grosime.

Concomitent cu tencuirea, in fisuri, se introduc pe o adancime de cca. 5 cm stuturile prin care

urmeaza sa se faca injectarea. Ele se monteaza la intervale de 1-1,5 m in lungul fisurii si se fixeaza cu

AN IV-CCIA, SEM. II



61

mortar. Presiunea de injectare nu va depasi 3 atm. Injectarea se face initial prin teava situata la baza

fisurii. Dupa ce mortarul a inceput sa se scurga in afara prin teava urmatoare, primul stut se astupa cu

un dop si injectarea se continua prin stutul urmator. Operatia se repeta prin injectarea mortarului

succesiv prin fiecare stut.

3.7.3. La colturi si intersectii legaturile dintre pereti consolidarea se realizeaza cu plase sudate

ancorate intre ele cu bare de otel-beton introduse in rosturi orizontale prin gauri perforate in 3 sectiuni

pe inaltimea zidariei. O alta solutie practica o constituie “teserea” cu armaturi introduse in perforatii

care ulterior vin injectate cu pasta de ciment sub presiune sau dispunerea de tiranti(fig.3.14b)…3.15).

3.7.4. Repararea fisurilor izolate se poate face cu 2 plase sudate cu ochiuri de 10 cm, aplicate in

lungul fisurii si legate intre ele cu agrafe conform procedeului aratat la pct.3.2.3.(fig.3.16).

3.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire se poate face prin

aplicarea procedului descris la pct.5.2.3. Suplimentar se curata de mortar 2 rosturi orizontale dintre

caramizile de la partea superioara a zidariei se injecteaza mortar de ciment fluid conform procedeului

aratat la pct.5.2.2.

3.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei se face prin aplicarea pe cele 2 fete ale acesteia a doua plase

sudate din STM 3-5 mm cu ochiuri de 10-20 cm. Plasele se leaga intre ele cu agrafe din otel-beton

6 mm prevazute cu ciocuri care se introduc prin gauri executate in acest scop in zidarie, la intervale

de 50-60 cm pe ambele directii. Gaurile se vor executa cu bormasina si vor avea diametrul de 25-30

mm pentru a putea fi umplute cu mortar.

Camasuirea se va realiza cu mortar marca M5-M10, cu pompa de mortar,(sau cu mistria) cu

care se vor umple atat crapaturile din zidarie, cat si golurile prin care s-au introdus agrafele.

Operatia de camasuire va fi precedata de indepartarea caramizilor sfaramate, a tencuielii si curatirea

rosturilor, dupa care zidaria va fi periata si spalata.

3.7.7. Sistemul cel mai eficient, in scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni seismice il

constituie camasuirea cu diafragme de beton armat(fig.3.19, 3.20). Grosimea camasuielii este de

6...20 cm, cu o clasa de beton minim C12/15. Camasuirea poate fi asociata cu armarea zidariei prin

realizarea de perforatii armate si injectate cu beton, armaturile din perforatii avand si rolul de a lega

straturile de beton respectiv zidarie pentru a conlucra (zidarie mixta).

3.7.8. Portiunile de zidarii dislocate se vor consolida cu tiranti metalici sub nivelul planseelor

curente sau imediat deasupra planseului de peste ultimul nivel(fig.5.15, 5.18). Tirantii se vor ancora

de ziduri portante exterioare nedegradate cu profile laminate, platbande asezate pe cant etc., astfel ca

sa fie asigurata repartizarea uniforma a eforturilor .

3.7.9. O solutie de consolidare pasiva o constituie introducerea de stalpi din beton armat legati de

zidaria existenta cu perforatii armate(fig. 3.21,3.22). Stalpii se pot dispune pe o latura sau doua laturi

ale peretilor, perforatiile de 35 fiind armate cu bare 16, umplute cu mortar min. M.50.

AN IV-CCIA, SEM. II



62

Fig. 3.13. Consolidarea prin tesere cu scoabe de otel-beton 6 sau injectare cu pasta de ciment

sau rasini epoxidice si tencuiala armata

1. zidaria existenta; 2. Traseul fisuri; 3. Stut pentru injectare; 4. Inchidere

spatiu de langa stut cu ipsos; 5. Tencuiala armata;

AN IV-CCIA, SEM. II



63

Fig. 3.14b). Repararea intilnirilor dintre pereti cu perforatii armate si injectate cu pasta de

ciment sub presiune

Fig.3.14.a).Reparatii prin rezidirea zidariei cu strepi de

caramida sau beton

AN IV-CCIA, SEM. II



64

Fig.3.16. Repararea locala a fisurilor izolate

Fig. 3.17. Repararea fisurilor din zidarie izolate, la colturi sau buiandrugi, cu plase de

armatura si mortar torcretat

Fig.3.15. Consolidarea suplimentara a unui colt de zidarie cu legatura compromisa, cu tiranti.

AN IV-CCIA, SEM. II



65

Fig.3.18. Consolidarea zidariilor cu tiranti

Fig. 3.19.Consolidarea prin camasuire a peretilor de zidarie cu diafragme de beton armat

AN IV-CCIA, SEM. II



66

Fig. 3.21. Intarirea zidariei cu stilpi de beton armat legati de zidarie cu perforatii armate

Fig. 3.20. Camasuirea stilpilor

de zidarie cu beton armat

Plasa sudata

AN IV-CCIA, SEM. II



67

Fig.3.22. Realizarea conlucrarii dintre stilpi de beton si zidarie

3.8. Consolidarea zidariilor neportante

3.8.1. La consolidarea peretilor de umplutura exteriori si interiori cu grosimea egala sau mai

mare de 12.5 cm se va tine seama ca acesti pereti,in special atunci cand au fost bine impanati,

rigidizeaza structura. In consecinta, repararea lor prin inlocuirea portiunilor degradate se va face

treptat, trecand de la un perete la altul, evitandu-se demolarea lor concomitenta la un acelasi nivel.

3.8.2. In general repararea peretilor neportanti se va face prin inlaturarea caramizilor, blocurilor,

placilor degradate, precum si a portiunilor de zidarie dislocata, impanarea lor la partea superioara cu

pene metalice si ancorarea de structura conform prevederilor normativului C.126.

3.9. Consolidarea stalpilor de zidarie

Cresterea capacitatii de rezistenta a elementului de tip stalp se poate realiza prin :

aplicarea unor armaturi transversale intr-un strat de mortar (camasuire armata) ;

realizarea unui strat de zidarie de caramida pe cant, armata cu etrieri in rosturi orizontale ;

camasuirea stilpilor de zidarie cu beton armat (fig. 3.20);

AN IV-CCIA, SEM. II



68

consolidarea cu juguri sau profile metalice dispuse pe contur sau la interiorul elementelor de

zidarie, combinat cu tiranti dispusi in perforatii in zidarie(fig.3.23…3.25).

Fig.3.23. Consolidarea pe contur a stalpilor de zidarie cu elemente metalice

Fig.3.24. Consolidarea stilpilor si peretilor cu profile dispuse la exterior

AN IV-CCIA, SEM. II



69

Fig.3.25. Consolidarea peretilor si stilpilor cu profile metalice la interior sau exterior

Etapele de executie pentru varianta cu juguri si profile metalice, cea mai eficienta tehnic este descrisa

in figura 3.23. Profilele metalice asigura atat o consolidare a elementului, cat si preluarea de la

zidarie a unor sarcini gravitationale sau orizontale, descarcand zidaria.

3.10. Consolidarea arcelor si boltilor de caramida fisurate, se pot repara/consolida prin:

Reparatii cu strepi de caramida, inlocuind caramizile degradate;

Injectarea fisurilor cu mortare cu rasini epoxidice;

Consolidare cu scoabe de otel-beton.

Introducerea de armaturi in perforatii, ulterior injectate (teserea cu armatura);

Camasuirea cu plase sudate a fetelor arcelor de zidarie;

Dispunerea de grinzi-centuri pentru preluarea impingerilor generate de arce sau bolti;

Introducerea de profile metalice peste buiandrugi in arc.

Reparatii cu

strepi de

caramida

Injectare cu

mortar cu rasini

epoxy

Scoabe

AN IV-CCIA, SEM. II



70

Fig. 3.26.Solutii de consolidare bolti si arce

Fig. 3.27.a) Buiandrug metalic peste gol cu buiandrug in arc. b). Dispunerea de stalpi lamelari

3.11. Consolidarea structurilor din zidarie simpla existente, prin introducerea de stalpi lamelari

(fig. 3.27.b), de beton armat (echivalent stalpisori de beton armat), la colturi, intersectii si ramificatii,

lamele legate intre ele cu centuri de beton armat. Grosimea lamelelor variaza intre 12...15cm, fiind

determinata de considerente tehnologice de turnare a betonului. Pentru asigurarea conlucrari cu

peretele se prevad ancore de legatura intre lamele, care trec prin perforatii realizate in zidarie (rosturi).

Solutia permite, transformarea unei zidarii simple -ZNA in zidarie confinata –ZC. Solutia impune si

interventii la nivelul fundatiilor.

Plase sudate

Perforatii

armate

Perforatii

armate

Grinzi de

beton

armat

Perforatii

armate

AN IV-CCIA, SEM. II



71

BIBLIOGRAFIE

2. CR0 - 2005 Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii

3. P100-1/2006 Cod de proiectare seismică. Partea I: Prevederi de proiectare pentru clădiri

4. P100-3/2008 Cod de proiectare seismică prevederi privind Evaluarea Seismică a clădirilor

existente

5. CR1-1-3-2005 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor

6. NP-082-04 Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea

vântului

7. CR2-1-1.1 Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat

8. NP 007-97 Cod de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat

9. NP001-2000 Cod de proiectare şi execuţie pentru construcţii fundate pe pământuri cu umflări

şi contracţii mari

10. ST 009-2005 Specificaţie tehnică privind cerinţe şi criterii de performanţă pentru produse din

oţel utilizate ca armături în structuri din beton

11. NE 012-99 Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton

precomprimat. Partea A: Beton şi beton armat.

12. NP 019-1997 - Ghid pentru calculul la stări limită a elementelor structurale din lemn

13. NP 005-2003 Normativ privind proiectarea construcţiilor din lemn.

14. NP112-2004 Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la

construcţii

15. P7-2000 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri sensibile la umezire

(proiectare, execuţie, exploatare)

16. C17-82 Instrucţiuni tehnice privind compoziţia şi prepararea mortarelor de zidărie şi tencuială

17. NP-028-1978 Norme tehnice provizorii privind stabilirea distanţelor între rosturile de dilatare

la proiectarea construcţiilor

18. COTTA N.L., CURTU I., SERBU A.- Elemente de construcţii si case prefabricate din lemn.

Ed.Tehnică, Bucureşti, 1990.

19. CURTU I., ROŞCA C.,- Reologia lemnului. Repografia Universitatea TRANSILVANIA

Braşov, 1993.

20. GOTZ, K.H- Construire én bois. Presses Polytechniques Romandes, Lausanne 1998.

21. NATTERER J., HERZOG T., VOLZ M.- Holzbau Atlas Zwei. Institut fur internationale

Arhitektur- Dokumentation, 1991, Munchen.

22. PERCHAT M.- Calcul des éléments et structures en bois initiation aux états limites. Principes,

généraux. Annales L’I.T.B.T.P., nr.497, octobre, PARIS

23. RACHER PATRICK s.a- Structures on bois aux états limites. Calcul de structure. Ed.

Eyrolles, 1997, Paris.

24. ● ● ● Eurocode 5, Calcul des structures en bois, part 1.1,. Règles générales et régles pour les

bâtiments. Norme P21-711, Ed. Eyrolles, Paris.

25. ● ● ● Manuel de calcul des charpantes en bois. Canadian Wood Council, 1991, Ottawa.

26. ● ● ● Cod pentru calculul si alcătuirea elementelor de construcţii din lemn. NP.005-2003.

Buletinul Construcţiilor. Vol.12, 2003, Bucureşti.

27. ● ● ● Eurocode 5,- Design of timber structure. Part 1.2- General rules for structural fire

design.ENV 1995-1-2

AN IV-CCIA, SEM. II



72

28. ● ● ● Normativ privind calculul structurilor de rezistenţă din lemn amplasate in zone seismice

NP019-2003 (Completare P100)

Documente normative de referinţă

1. STAS 10101/1-78-Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări permanente

2. STAS 10101/2-75-Acţiuni în construcţii. Încărcări datorite procesului de exploatare

3. STAS 10101/2A1-87-Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare pentru construcţii

civile, industriale şi agrozootehnice.

4. STAS 10101/23-75 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperatura exterioară.

5. STAS 10101/23A-78 - Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperatura exterioară în

construcţii civile şi industriale.

6. STAS 10107/0-90 Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat şi beton

precomprimat.

7. STAS 10107/1-90 Planşee din beton armat şi beton precomprimat. Prescripţii generale de

proiectare

8. STAS 10107/2-92 Planşee curente din plăci şi grinzi din beton armat şi beton precomprimat.

Prescripţii de calcul şi alcătuire

9. STAS 10107/3-90 Planşee cu nervuri dese din beton armat şi beton precomprimat. Prescriptii de

proiectare

10. STAS 10107/4-90 Planşee casetate din beton armat. Prescriptii de proiectare

11. SR EN 1991-1-1 Eurocod 1 Actiuni asupra constructiilor. Partea 1-1: Actiuni generale.Greutati

specifice , greutati proprii, incarcari utile pentru cladiri.

12. SR EN 1991 - pr. NA Eurocod 1 Actiuni asupra constructiilor. Partea 1-1: Actiuni generale.

Greutati specifice , greutati proprii, incarcari utile pentru cladiri. Anexa nationala.- serii de standarde

europene

13. SR EN 771-1 – Elemente pentru zidărie de argilă arsă

14. SR EN 771-2 - Elemente pentru zidărie de silico-calcar

15 SR EN 771-3 - Elemente pentru zidărie din beton

16. SR EN 771-4 - Elemente pentru zidărie de beton celular autoclavizat

17. SR EN 771-5 - Elemente pentru zidărie din piatră artificială

18. SR EN 771-6 - Elemente pentru zidărie din piatră naturală

19. SR EN 772-1 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 1: Determinarea

rezistenţei la compresiune

20. SR EN 772-3 - Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 3:Determinarea prin

cântărire hidrostatică a volumului net şi a procentului de goluri al elementelor pentru zidărie din

argilă arsă

21. SR EN 772-5 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 5: Determinarea

conţinutului de săruri solubile active al elementelor pentru zidărie din argilă arsă

22. SR EN 772-7 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 7:Determinarea absorbţiei

de apă prin fierbere pentru ruperea capilarităţii elementelor pentru zidărie din argilă arsă

23. SR EN 772-11 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 11: Determinarea

absorbţiei de apă datorită acţiunii capilare a elementelor pentru zidărie de beton cu agregate, piatră

artificială şi naturală şi viteza iniţială de absorbţie a apei a elementelor pentru zidărie din argilă. 24.

SR EN 772-13 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 13:Determinarea densităţii

aparente şi absolute în stare uscată a elementelor pentru zidărie (cu excepţia pietrei naturale)

AN IV-CCIA, SEM. II



73

25. SR EN 772-16 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 16:Determinare

dimensiuni

26. SR EN 772-19 Metode de încercare a elementelor pentru zidărie. Partea 19:Determinarea dilatării

la umiditate a elementelor ceramice cu goluri orizontale mari pentru zidărie de argilă

27. SR EN 998-1-Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 1 : Mortare pentru tencuire şi

gletuire

28. SR EN 998-2 Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2 : Mortare pentru zidărie

29. SR EN 1015-1 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie – Partea 1 : Determinarea

distribuţiei granulometrice (analiza prin cernere)

30. SR EN 1015-2Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 2: Luarea probelor de

mortar din grămadă şi pregătire încercări

31. SR EN 1015-7 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 7: Determinarea cantităţii

de aer din mortarul proaspăt

32. SR EN 1015-9 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 9: Determinarea duratei de

lucrabilitate şi timpului de corecţie a mortarului proaspăt

33. SR EN 1015-10 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 10: Determinarea

densităţii aparente a mortarului întărit

34. SR EN 1015-11 Metode de încercare a mortarelor pentru zidărie- Partea 11 :Determinarea

rezistenţei la încovoiere a mortarului întărit


conţinutului de săruri solubile din mortarele proaspete


coeficientului de absorbţie a apei datorată acţiunii capilare a mortarelor întărite

37. SR EN 1052-1 Metode de încercare a zidăriei. Partea 1:Determinarea rezistentei la compresiune

38. SR EN 1052-2 Metode de încercare a zidăriei. Partea 2 :Determinarea rezistentei la încovoiere.

39. SR EN 1052-3 Metode de încercare a zidăriei. Partea 3: Determinarea rezistenţei iniţiale la

forfecare.

40. SR EN 1052-4 Metode de încercare a zidăriei. Partea 4: Determinarea rezistenţei la forfecare

ţinând seama de umiditatea inclusă.

41. SR EN 1745 -Zidărie şi elemente pentru zidărie – Metode pentru determinarea valorilor termice

de calcul

42. SR EN 13501-1 Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc –

Partea I : Clasificarea în funcţie de rezultatele încercărilor de reacţie la foc

43. ETAG 003-1998 Guidelines for european technical approval for internal partition kits for use as

non-loadbering walls. EOTA, Brussels ,1998

44. SR EN 1996-1-1 Eurocod 6: Proiectarea structurilor din zidarie. Partea1-1. Reguli generale pentru

structuri de zidarie armate sau nearmate.

AN IV-CCIA, SEM. II



74

Anexă Bibliografică de echivalenta a SR EN

Nr.

crt. Indice Titlu in româna a corespondentei

1 SR EN 1998-1:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur

Partea 1: Reguli generale, acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri

2 SR ISO 1000:1995 Unităţi SI şi recomandări pentru utilizarea multiplilor şi

submultiplilor lor zecimali precum şi a altor unităţi

3 SR EN 1992-1-

1:2004

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli

generale si reguli pentru cladiri

4 SR EN 1992-2:2006 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 2: Poduri de

beton - Proiectare si prevederi constructive

5 SR EN 1992-1-

2:2006

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-2: Reguli

generale - Calculul comportării la foc

6 SR EN 1993-1-

1:2006+AC:2006

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-1: Reguli

generale si reguli pentru cladiri

7 SR EN 1993-1-

2:2006+AC:2006

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-2: Reguli

generale. Calculul structurilor la foc

8 SR EN 1993-1-

8:2006+AC:2006

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-8: Proiectarea

îmbinarilor

9 SR EN 1993-1-

9:2006+AC:2006 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-9: Oboseala

10 SR EN 1993-1-

10:2006+AC:2006

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de otel. Partea 1-10: Alegerea

claselor de calitate a otelului

11 SR EN 10002-

1:2002

Materiale metalice. Încercarea la tracţiune. Partea 1: Metoda de

încercare la temperatura ambiantă

12 SR EN 771-

1:2003+A1:2005

Specificaţii ale elementelor pentru zidărie. Partea 1: Elemente

pentru zidărie de argilă arsă

13 SR EN 771-

2:2003+A1:2005


pentru zidărie de silico calcare

14 SR EN 771-

3:2004+A1:2005


pentru zidărie de beton cu agregate (agregate grele şi uşoare)

15 SR EN 771-

4:2004+A1:2005


pentru zidărie de beton celular autoclavizat

16 SR EN 771-

5:2004+A1:2005


pentru zidărie de piatră artificială

17 SR EN 771-6:2006 Specificaţii ale elementelor pentru zidărie. Partea 6: Elemente

pentru zidărie de piatră naturală

18 SR EN 998-2:2004 Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2: Mortare pentru

zidărie

AN IV-CCIA, SEM. II



75

19 STAS 1040-85 Lemn rotund de răşinoase pentru construcţii. Manele şi prăjini

20 STAS 256-79 Lemn pentru mină

21 STAS 3416-75 Lemn rotund pentru piloţi

22 STAS 4342-85 Lemn rotund de foioase pentru constructii

23 SR EN

1313+1+A1:2001

Lemn rotund şi cherestea. Abateri admisibile şi dimensiuni

preferenţiale. Partea 1: Cherestea de răşinoase

24 STAS 1928-80 Cherestea de stejar. Clase de calitate

25 SR EN 1611-

1:2001+A1:2003

Cherestea. Clasificare după aspect a lemnului de răşinoase. Partea 1:

Molid, brad, pin, Douglas şi larice europene

26 STAS 3363-86 Cherestea de cireş, frasin, paltin, păr şi ulm. Clase de calitate

27 STAS 6709-86 Cherestea de artar, carpen, jugastru, mesteacan si salcâm. Clase de

calitate

28 STAS 10107/0-90 Constructii civile si industriale. Calculul si alcatuirea elementelor

structurale din beton, beton armat si beton precomprimat

29 STAS 10108/0-78 Constructii civile industriale si agricole. Calculul elementelor din

otel

Documents

REABILITAREA Si Consolidarea Constructiilor Din Zidarie 2