232
1 RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi de administraţia pe care o conduc şi pe parcursul anului 2014 și că am reuşit, împreună, să facem paşi importanţi spre Europa. Vă asigur că, şi de acum înainte, vom continua să derulăm în bune condiţii proiecte în folosul cetăţenilor şi vom gestiona eficient activităţile care intră în aria noastră de competenţă. Pe parcursul anului 2014 am finalizat o serie de proiecte începute în anii anteriori, proiecte care fac dovada preocupării mele pentru creşterea calităţii vieţii şi asigură, în continuare, premisele necesare dezvoltării armonioase a oraşului. Finalizarea Pădurii Schullerwald, a Pieţei Dominicane, reabilitarea termică a 16 blocuri - care înseamnă 1.060 de apartamente - asfaltarea a şase străzi de pământ (Compozitorilor, Valea Rusului, Codrului, Matei Eminescu, Vasile Petri şi Busuiocului), sunt câteva dintre reperele anului care a trecut. De asemenea, am realizat peste 1.200 de parcări de reşedinţă, am asfaltat 40.000 mp de alei şi parcări (ceea ce corespunde unui drum de 6,6 km), am realizat peste 4.000 mp de trotuar (str. Ion Minulescu, 1 Decembrie, Vasile Conta, Înfrăţirii şi Codrişor) şi am realizat aliniamentul de arbori de lalea (tulipani) pe strada Alexandru Odobescu. Tot în anul 2014 am avut două acţiuni unice, de comemorare a deportării evreilor şi respectiv a exodului saşilor, prilej cu care am organizat, pentru prima dată la Bistriţa în ultima sută de ani, spectacole de operă: „Nabucco” pentru comemorarea deportării şi „Aida” pentru comemorarea exodului. Pot spune că programele şi acţiunile culturale organizate anul trecut au fost de calitate şi au întrunit exigenţele bistriţenilor, dovadă fiind numărul mare de participanţi la aceste evenimente. Chiar dacă a fost un an dificil, un an agitat, consider că şi în anul 2014 am făcut paşi importanţi pe drumul europenizării şi cred că bistriţenii vor reţine anul 2014 drept anul Pădurii Schullerwald. Începutul lunii ianuarie a noului an a însemnat derularea procedurii de contractare a lucrărilor pentru amenajarea pârtiei de schi din viitorul Complex turistic şi de agrement „Wonderland”. Alte două obiective importante ale Complexului Wonderland sunt „Aqua Park - ul” şi asigurarea utilităţilor - ambele aflate în faza de contractare a proiectării. Pe parcursul anului 2015 se vor finaliza câteva obiective importante: Parcul Industrial, pasajele din centrul istoric, Centrul Municipal de Cultură, Centrul pentru Tineret şi Campusul „Liviu Rebreanu”, fântâna arteziană din cartierul „Ştefan cel Mare”; se vor asfalta cinci străzi: Iuliu Hossu, Tiberiu Brediceanu, Aviator Mihai Berbecariu, Castelanului, Secundară 9 Viişoara şi vom începe lucrările de asfaltare pentru încă două: Grigore Pletosu şi Secundară 7 Sigmir. Tot în 2015 vom moderniza peste 10.000 mp de trotuare de pe Calea Moldovei, Centura Veche (de la Turnătorie la Drumul Dumitrei Vechi), 1 Decembrie, Industriei, Tudor Vladimirescu, Panait Cerna ş.a.; am programat, de asemenea, începerea lucrărilor la Podul Berăriei, la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii componente Slătiniţa şi modernizarea Ştrandului Municipal.

RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

  • Upload
    others

  • View
    14

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

1

RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA

2014

Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi de administraţia pe care o conduc şi pe parcursul anului 2014 și că am reuşit, împreună, să facem paşi importanţi spre Europa. Vă asigur că, şi de acum înainte, vom continua să derulăm în bune condiţii proiecte în folosul cetăţenilor şi vom gestiona eficient activităţile care intră în aria noastră de competenţă.

Pe parcursul anului 2014 am finalizat o serie de proiecte începute în anii anteriori, proiecte care fac dovada preocupării mele pentru creşterea calităţii vieţii şi asigură, în continuare, premisele necesare dezvoltării armonioase a oraşului. Finalizarea Pădurii Schullerwald, a Pieţei Dominicane, reabilitarea termică a 16 blocuri - care înseamnă 1.060 de apartamente - asfaltarea a şase străzi de pământ (Compozitorilor, Valea Rusului, Codrului, Matei Eminescu, Vasile Petri şi Busuiocului), sunt câteva dintre reperele anului care a trecut. De asemenea, am realizat peste 1.200 de parcări de reşedinţă, am asfaltat 40.000 mp de alei şi parcări (ceea ce corespunde unui drum de 6,6 km), am realizat peste 4.000 mp de trotuar (str. Ion Minulescu, 1 Decembrie, Vasile Conta, Înfrăţirii şi Codrişor) şi am realizat aliniamentul de arbori de lalea (tulipani) pe strada Alexandru Odobescu. Tot în anul 2014 am avut două acţiuni unice, de comemorare a deportării evreilor şi respectiv a exodului saşilor, prilej cu care am organizat, pentru prima dată la Bistriţa în ultima sută de ani, spectacole de operă: „Nabucco” pentru comemorarea deportării şi „Aida” pentru comemorarea exodului. Pot spune că programele şi acţiunile culturale organizate anul trecut au fost de calitate şi au întrunit exigenţele bistriţenilor, dovadă fiind numărul mare de participanţi la aceste evenimente. Chiar dacă a fost un an dificil, un an agitat, consider că şi în anul 2014 am făcut paşi importanţi pe drumul europenizării şi cred că bistriţenii vor reţine anul 2014 drept anul Pădurii Schullerwald. Începutul lunii ianuarie a noului an a însemnat derularea procedurii de contractare a lucrărilor pentru amenajarea pârtiei de schi din viitorul Complex turistic şi de agrement „Wonderland”. Alte două obiective importante ale Complexului Wonderland sunt „Aqua Park - ul” şi asigurarea utilităţilor - ambele aflate în faza de contractare a proiectării. Pe parcursul anului 2015 se vor finaliza câteva obiective importante: Parcul Industrial, pasajele din centrul istoric, Centrul Municipal de Cultură, Centrul pentru Tineret şi Campusul „Liviu Rebreanu”, fântâna arteziană din cartierul „Ştefan cel Mare”; se vor asfalta cinci străzi: Iuliu Hossu, Tiberiu Brediceanu, Aviator Mihai Berbecariu, Castelanului, Secundară 9 Viişoara şi vom începe lucrările de asfaltare pentru încă două: Grigore Pletosu şi Secundară 7 Sigmir. Tot în 2015 vom moderniza peste 10.000 mp de trotuare de pe Calea Moldovei, Centura Veche (de la Turnătorie la Drumul Dumitrei Vechi), 1 Decembrie, Industriei, Tudor Vladimirescu, Panait Cerna ş.a.; am programat, de asemenea, începerea lucrărilor la Podul Berăriei, la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii componente Slătiniţa şi modernizarea Ştrandului Municipal.

Page 2: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

2

În ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, anul acesta vom depune o serie de proiecte în vederea obţinerii de finanţări nerambursabile pe Programul Operaţional Regional - sunt multe obiective pe care le avem în vedere, la care lucrează echipe din primărie şi pe care le pregătim pentru perioada 2016 - 2020. Unul dintre proiectele aflate în lucru, Cetatea Medievală, este un proiect amplu care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul de reabilitare termică va continua în acest an cu alte 15 blocuri, ţinta mea fiind ca Bistriţa să aibă minim 4.000 de apartamente reabilitate termic până la finalul acestui an. Sunt, de asemenea, propuse realizarea documentaţiilor aferente pentru modernizarea Pieţei Centrale, a Pieţei Decebal, a Centrului Intermodal, finalizarea Bisericii Evanghelice şi a clădirii Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, înfiinţarea unei linii verzi de transport, reabilitarea şcolilor gimnaziale nr. 4 şi 5, a liceelor „Grigore Mosil” şi „Tudor Jarda”, precum şi a şapte grădiniţe. De asemenea, este în curs de realizare documentaţia pentru reţelele de utilităţi în „Wonderland”, a unui azil în Sigmir şi a reţelei de piste pentru biciclete. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, am propus două proiecte interesante: primul proiect vizează refacerea infrastructurii pe traseul Gării - Decebal - Andrei Mureşanu - Năsăudului şi include realizarea unui pasaj subteran în zona intersecţiei Decebal - Ursului, iar cel de-al doilea proiect vizează reabilitarea străzilor din centrul istoric al oraşului.

Primarul municipiului Bistriţa Ovidiu Teodor Creţu

Page 3: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

3

1. DIRECŢIA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ, JURIDIC

Potrivit organigramei şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aprobate de Consiliul local al municipiului Bistriţa, Direcţia administraţie publică juridic face parte din aparatul de specialitate al primarului, fiind un serviciu prin care se asigură, în colaborare cu celelalte servicii din aparatul propriu de specialitate al primarului şi serviciile publice locale de sub autoritatea Consiliului local, respectarea legalităţii şi realizarea măsurilor de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi ale legilor ţării, ale hotărârilor Guvernului României, ale actelor emise de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, a hotărârilor consiliului local al municipiului Bistriţa şi a dispoziţiilor Primarului municipiului Bistriţa.

Activitatea Direcţiei Administraţie Publică Juridic se realizează prin următoarele servicii şi compartimente, între care există raporturi de colaborare: Serviciul juridic şi evidenţă documente, Serviciul cadastru şi revendicări imobiliare și Compartimentul autoritate tutelară.

În realizarea acestor activităţi, Direcţiei administraţie publică juridic îi revin în principal, următoarele atribuţii:

întocmeşte şi propune spre aprobare statute, regulamente, studii privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi serviciilor publice de interes local;

ia măsuri de realizare a politicii în domeniul fondului funciar şi cadastrului agricol, inclusiv punerea în aplicare a legilor proprietăţii;

participă la acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale şi generale, la acţiunile organizate privind consultarea cetăţenilor prin referendum şi finalizarea rezultatelor acestuia, la acţiunile privind recensământul populaţiei şi recensământul agricol;

asigură păstrarea, conservarea şi integritatea documentelor create de servicii, conform Nomenclatorului arhivistic aprobat şi asigură eliberarea de adeverinţe şi copii de pe documentele din arhivă, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice;

depune diligenţele necesare pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin municipiului în calitate de persoană juridică civilă şi asigură, pe bază de delegaţie, reprezentarea în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;

asigură întocmirea documentaţiilor necesare pentru exercitarea de către primar a atribuţiilor de Autoritate Tutelară, colaborează cu instanţele judecătoreşti pentru realizarea de către acestea a atribuţiilor ce le revin, conform modificărilor aduse de Codul Civil.

SERVICIUL JURIDIC ŞI EVIDENŢĂ DOCUMENTE

Anul 2014 din punct de vedere litigios, a antrenat Municipiul Bistriţa, Consiliul local al municipiului Bistriţa, respectiv Primăria municipiului Bistriţa sau Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, atât ca parte procesuală activă cât şi pasivă, într - un număr de aproximativ 1000 de cauze civile, comerciale şi de contencios administrativ, din care 414 au fost înregistrate în cursul anului 2014, dintre acestea unele fiind încă pe rolul instanţelor judecătoreşti în diferite grade de jurisdicţie, altele fiind soluţionate.

Dintre cauzele înregistrate în cursul anului 2014 menţionăm:

Page 4: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

4

Acţiuni în anularea hotărârilor Consiliului Local al municipiului Bistriţa, promovate de Prefectul judeţului Bistriţa - Năsăud în temeiul art. 135 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: număr acţiuni – 2.

Acţiuni în anularea Dispoziţiilor Primarului municipiului Bistriţa promovate de Instituţia Prefectului judeţul Bistriţa - Năsăud, în temeiul art. 135 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: număr acţiuni – 0.

Plângeri formulate de persoane fizice şi juridice în temeiul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (anulare acte emise de autorităţile publice, anulare act administrativ, excepţie nelegalitate act administrativ, suspendare executare act administrativ): nr. acţiuni – 27, din care 21 acţiuni anulare acte emise de autorităţile publice, anulare acte administrative, 4 acţiuni suspendare executare act administrativ și 2 acţiuni litigiu domeniu public.

Plângeri contravenţionale împotriva proceselor verbale de contravenţie, întocmite de Poliţia Locală: număr acţiuni – 101.

Cauze fond funciar: număr acţiuni – 8.

Plângeri Legea nr. 10/2001: număr acţiuni – 2.

Litigii locative, rezilieri contracte, rezoluţiuni contracte, pretenţii, atribuire beneficiu contract închiriere: număr acţiuni – 37.

Prestaţii tabulare, rectificări CF, uzucapiune, hotărâre care să ţină loc de act authentic, plângeri împotriva încheierii de Carte Funciară, partaj judiciar, grăniţuire, succesiuni, acţiuni în constatare: număr acţiuni – 26.

Calcul drepturi băneşti – profesori: număr acţiuni – 154.

Litigii achiziţii publice: număr acţiuni – 5.

Litigii Curtea de Conturi: număr acţiuni – 1.

Transformare amendă: număr acţiuni – 19.

Pretenţii: număr acţiuni – 5. În cursul anului 2014 s - a asigurat:

acordarea de asistenţă juridică de specialitate direcţiilor, serviciilor, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi serviciilor publice de interes local cu şi fără personalitate juridică;

verificarea şi aplicarea de viză juridică pe toate contractele încheiate în anul 2014;

s-au verificat şi avizat juridic toate referatele întocmite pentru emiterea Dispoziţiilor primarului municipiului Bistriţa şi Deciziilor conducătorilor structurilor cu personalitate juridică de interes local, pentru care s - a solicitat asistență juridică;

s-a întocmit şi prezentat pentru fiecare şedinţă a Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, lista dosarelor care au ca obiect plângeri la Legea nr. 18/1991, la Legea nr. 1/2000, la Legea nr. 247/2005, anulări/modificări de titlu de proprietate, aflate pe rol, în diferite stadii de soluţionare, la instanţele judecătoreşti;

s-a acordat asistenţă juridică direcţiilor şi serviciilor de fiecare dată când s - a solicitat acest lucru; În ceea ce priveşte activitatea de înregistrare şi comunicare a dispoziţiilor

Primarului municipiului Bistriţa, gestionarea Monitoarelor Oficiale ale României aceasta s - a realizat prin:

înregistrarea unui număr de 1474 dispoziţii în Registrul de evidenţă a dispoziţiilor Primarului municipiului Bistriţa,

Page 5: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

5

scanarea şi salvarea pe suport electronic a dispoziţiilor emise în anii 2013 şi 2014 de Primarul municipiului Bistriţa, precum şi a înscrisurilor anexate acestora,

comunicarea dispoziţiilor Primarului municipiului Bistriţa împreună cu înscrisurile anexate acestora Instituţiei Prefectului judeţul Bistriţa - Năsăud pentru exercitarea controlului de legalitate,

comunicarea dispoziţiilor înregistrate către direcţiile, serviciile, birourile, compartimentele şi persoanele desemnate pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a acestora,

comunicarea dispoziţiilor înregistrate către persoanele fizice sau juridice nominalizate în fiecare dispoziţie,

gestionarea Monitoarelor Oficiale ale României, multiplicarea şi comunicarea acestora către direcţii, servicii, compartimente în funcţie de obiectul reglementat şi domeniul de aplicabilitate;

funcţionarii Serviciului juridic şi evidenţă documente au acordat sprijin la acţiunile de înmânare a extraselor de carte funciară emise de OCPI ca urmare a derulării lucrării de Cadastru general a municipiului Bistriţa. Prin Serviciul juridic şi evidenţă documente s - a asigurat şi transmiterea către

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la solicitarea acesteia, a înscrisurilor şi clarificărilor necesare în vederea soluţionării dosarelor de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens s-a purtat corespondenţă cu persoanele îndreptăţite, cu instituţiile deţinătoare a documentelor solicitate de ANRP, precum şi cu compartimentele de specialitate din cadrul primăriei.

Totodată s-a asigurat şi îndeplinirea procedurii privind completarea şi înaintarea către ANRP a dosarelor cu notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 returnate de ANRP, respectiv a dosarelor care au format obiectul unor acţiuni în instanţă şi în care s - au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Activitatea de arhivare documente şi eliberare de copii, adeverinţe şi certificate din cadrul Serviciului juridic şi evidenţă documente se desfăşoară în baza atribuţiilor stabilite conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, a Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobată de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul de zi nr. 217/23.05.1996, a Procedurii Operaţionale nr. 30.447/23.04.2007 privind arhivarea, evidenţa, scoaterea şi restituirea documentelor din arhiva Primăriei municipiului Bistriţa, revizuită, a Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu Nomenclatorul arhivistic al Primăriei municipiului Bistriţa.

Scopul principal este de a asigura păstrarea, conservarea şi gestionarea documentelor aflate în arhiva proprie a Primăriei municipiului Bistriţa; asigurarea legalităţii şi exactităţii datelor înscrise în documentele eliberate din arhivă. Una din atribuţiile principale constă în verificarea şi preluarea anuală pe bază de inventar şi proces - verbal de predare - primire a documentelor constituite de către direcţiile, serviciile, birourile şi compartimentele Primăriei municipiului Bistriţa.

În anul 2014 s - au realizat următoarele activităţi:

preluarea documentelor create de compartimente/birouri/servicii/direcţii, cu respectarea termenelor prevăzute în Programul anual nr. 31.928/02.04.2014

Page 6: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

6

privind predarea la arhiva Primăriei municipiului Bistriţa a documentelor create de serviciile aparatului de specialitate al Primarului şi de serviciile publice de interes local,

întocmirea şi eliberarea, la solicitarea unor persoane fizice şi juridice, în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii, a 195 de adeverinţe, copii, răspunsuri privind documentele aflate în păstrare în arhiva instituţiei,

conducerea evidenţei dosarelor cuprinse în inventarele împrumutate compartimentelor şi serviciilor creatoare, verificarea integrităţii documentelor la restituire şi reintegrarea acestora în fond,

completarea proiectului de Nomenclator Arhivistic cu documentele nou create,

punerea la dispoziţia Compartimentului cadastru şi evidenta proprietăţii a documentelor necesare pentru realizarea lucrării de cadastru general,

participarea la înmânarea extraselor de carte funciară,

conducerea în sistem informatic a Registrului de dispoziţii a Primarului municipiului Bistriţa,

relocarea tuturor documentelor din depozitul de arhivă situat în Piaţa Centrală, nr. 6 în depozitul de arhivă alăturat, în vederea amenajării spaţiului cu rafturi mobile.

SERVICIUL CADASTRU ŞI REVENDICĂRI IMOBILIARE

Activităţile specifice ale Serviciului cadastru şi revendicări imobiliare se grupează în activităţi privind aplicarea legilor fondului funciar, activităţi privind realizarea şi gestionarea Cadastrului general al municipiului Bistriţa şi a sistemului integrat de cadastru şi carte funciară şi activităţi privind realizarea Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane pentru municipiul Bistriţa şi localităţile componente şi a Cadastrului spaţiilor verzi.

Structura şi denumirea actuală a acestui serviciu din cadrul Direcţiei Administraţie publică, juridic, a fost stabilită prin Hotărârile Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr.96/16.10.2014 şi nr. 97/16.10.2014.

În anul 2014 activitatea Serviciului cadastru şi revendicări imobiliare a constat în următoarele:

Activităţi privind aplicarea legilor fondului funciar: S-au analizat de către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, în şedinţa din data de 03.09.2014, un număr de 8 cereri de atribuire prin ordin al prefectului, a suprafeţelor de teren aferente caselor de locuit, pentru cota pentru care solicitanţii au făcut dovada deţinerii dreptului de folosinţă; Precizăm faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, “până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar”, acesta fiind motivul pentru care a fost întrunită doar o singură şedinţă a Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, pentru cererile de atribuire prin ordin al prefectului, care sunt exceptate de la această prevedere;

Page 7: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

7

S-au formulat un numar de 143 răspunsuri (din care 25 adrese la servicii din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, 35 adrese la instituţii publice şi persoane juridice şi 82 adrese la persoane fizice) faţă de solicitările formulate;

A fost întocmită Situaţia Statistică anuală a terenurilor Municipiului Bistriţa, raportat la categoriile de folosinţă şi tipul de proprietar (persoană fizică sau juridică);

A fost întocmită situaţia cu privire la încadrarea terenurilor din extravilan pe zone, în vederea stabilirii impozitelor şi taxelor;

S-au completat 7 dosare de despăgubiri atât cu documente cât şi cu precizări, urmare a solicitărilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor;

În baza Legii nr. 165/2013 s-au înregistrat 40 cereri, care au fost centralizate potrivit prevederilor legale; Urmare a solicitărilor OCPI Bistriţa-Năsăud, au fost modificate şi reactualizate anexele prevăzute de Normelor privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, de aplicare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

Prin Adresa înregistrată cu nr. 93906/18.11.2014 au fost returnate Anexele nr. 1-8 şi Anexa nr. 9 grafică, cu situaţia inventarierii terenurilor conform Legii nr. 165/2013, vizată de OCPI Bistriţa-Năsăud, astfel că acţiunea de inventariere prevăzută de lege, a fost finalizată la nivelul Municipiului Bistriţa; Activităţi privind datele din documentaţiile aferente punerilor în posesie urmare aplicării legilor fondului funciar:

Au fost eliberate 46 schiţe cu punerea în posesie solicitate de cetăţeni pentru întocmirea dosarului de înscriere în evidenţa de Carte Funciară solicitate de persoanele care doresc întabularea sporadică;

Au fost eliberate 38 schiţe suprapuse pe ortofotoplan; Au fost verificate de către Comisia municipală Bistriţa un număr de 7

documentaţii cadastrale pentru întocmirea planului de încadrare în tarla, din care 3 au fost semnate de către comisie, iar 4 documentaţii tehnice cadastrale au fost respinse, motivat de faptul că nu erau întocmite conform prevederilor legale;

Au fost verificate de către Comisia municipală Bistriţa un număr de 11 documentaţii cadastrale de planuri parcelare, din care 7 au fost semnate de către comisie, iar 4 planuri parcelare au fost respins;

Au fost eliberate copii după 8 planuri de punere în posesie; S-au vizat 36 de procese-verbale de vecinătate de către Comisia de

recunoaştere şi stabilire a limitei şi vecinătăţilor unor imobile, construcţii şi terenuri, iar un număr de 13 documentaţii au fost returnate în vederea completării sau respectării procedurii;

Pentru un număr de 29 documentaţii întocmite de persoanele fizice autorizate, comunicate de instanţa de judecată din dosarele aflate pe rol, au fost întocmite puncte de vedere;

Eliberarea unui număr de 14 note de constatare în vederea întocmirii documentaţiei privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, iar un număr de 6 documentatii au fost respinse;

Au fost întocmite un număr de 16 adrese ca urmare a verificărilor efectuate de comisia pentru constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, prin care s-a comunicat respingerea solicitărilor;

Page 8: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

8

În derularea lucrărilor de cadastru general şi sistem integrat de cadastru şi carte funciară, cadastrul imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane pentru municipiul Bistriţa şi cadastrul spaţiilor verzi au fost realizate următoarele activităţi: Activităţi derulate în cadrul lucrării de cadastru general şi sistem integrat de cadastru şi carte funciară și activităţi derulate în cadrul Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane pentru municipiul Bistriţa şi localităţile componente (SISDIEBDU). Activităţi derulate în cadrul lucrării de cadastru general şi sistem integrat de cadastru şi carte funciară:

S-au verificat documentele tehnice cadastrale pentru un număr de 8 sectoare cadastrale din Municipiul Bistriţa, ridurile Lempeş, Hill, Valea Budacului pe o suprafaţă de 200 ha, cuprinzând imobile construcţii şi teren, în vederea prezentării şi recepţionării de către Comisia internă de verificare şi recepţionare;

Au fost comunicate 85 adrese către serviciile din cadrul primariei, cu privire la imobilele-construcţii pentru verificare şi formularea unui punct de vedere (Urbanism, Direcţia Patrimoniu, Direcţia economică venituri- Serviciul de urmărire şi încasare);

Au fost contrasemnate de către Primar în conformitate cu prevederile legale, un numar de 59 sectoare cadastrale pentru o suprafaţă de 1303,93 ha în vederea depunerii de către executant la OCPI Bistriţa Năsăud pentru verificare şi recepţie;

Responsabilii lucrării Cadastru general şi sistem integrat de cadastru şi carte funciară au efectuat deplasări în teren, ca urmare a convocării de către OCPI, pentru verificarea sectoarelor cadastrale, în vederea eliberării Procesului-verbal de recepţie de către această instituţie;

S-au comunicat adrese unui număr de 1727 persoane - proprietari ai imobilelor terenuri şi construcţii pe o suprafaţă totală de 1021,15 ha teren, pentru vizualizarea şi consultarea sectoarelor cadastrale afişate, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 7/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea formulării unor eventuale contestaţii;

Responsabilul lucrării Cadastru general şi sistem integrat de cadastru şi carte funciară, numit în Comisia de soluţionare a contestaţiilor, a participat la OCPI la soluţionarea de către comisie a contestaţiilor depuse, după dezafişarea sectoarelor cadastrale;

S-a eliberat şi înmânat în anul 2014 un număr de 766 CF proprietarilor de imobile terenuri şi construcţii, după cum urmează:

o Municipiul Bistriţa: 578 CF-uri pentru suprafaţa de 182,7367 ha; o Localitatea componentă Sigmir: 144 CF-uri pentru suprafaţa de 34,2861ha; o Localitatea componentă Viişoara: 44 CF-uri pentru suprafaţa

de 25,1882ha; Până la această dată s-au executat lucrările de cadastru general faza de teren-

interviu, publicitate şi înmânare de CF-uri pentru suprafaţă totală de 8870 ha ce reprezintă 61,12% din totalul suprafeţei municipiului Bistriţa şi localităţile componente.

Din totalul suprafeţei de teren de 8870 ha, 4697 ha reprezintă proprietate publică a municipiului Bistriţa, iar 1961 ha reprezintă terenuri din intravilanul municipiului Bistriţa.

În total, la nivelul municipiului Bistriţa, în perioada 2010-2014 au fost eliberate 1693 CF-uri pentru suprafaţa de 4812,5975 ha respectiv 32,08 % din totalul suprafeţei municipiului Bistriţa şi localităţile componente, după cum urmează:

o Localitatea componentă Sigmir: 971 CF-uri pentru suprafaţă de 459,5003 ha; o Municipiul Bistriţa: 598 CF-uri pentru suprafaţa de 187,7697 ha;

Page 9: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

9

o Localitatea componentă Viişoare: 44 CF-uri pentru suprafaţa de 25,1882 ha; o un număr de 80 CF-uri pentru suprafaţa de 4140,1393 ha - Păduri și Pășuni

proprietatea publică a municipiului Bistriţa / persoanelor juridice şi comunelor învecinate care deţin proprietăţi pe UAT Bistriţa.

Activităţi derulate în cadrul Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane pentru municipiul Bistriţa şi localităţile componente (SISDIEBDU):

Eliberarea de produse cartografice analogice şi digitale din lucrarea SISDIEBDU, respectiv:

o eliberarea unui aviz de amplasament; o eliberarea unui număr de 27 produse cartografice în format analogic şi/sau

digital (ortofotoplanuri şi planuri extrase din lucrarea SISDIEBDU-GIS) pentru obţinerea de către persoanele fizice sau juridice a certificatului de urbanism;

o eliberarea unui număr de 99 de produse cartografice în format analogic/digital (extrase/planuri din lucrarea SISDIEBDU, ortofotoplanuri) pentru direcţiile/serviciile din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, pentru implementarea unor proiecte şi pentru documentaţiile necesare în vederea realizarii unor obiective de interes social, economic, turistic şi de agrement;

Amplasarea punctelor de pre-colectare echipate cu containere semiîngropate de 3 mc, conform documentelor prezentate de Consiliul Judeţean prin Adresa nr. UIP/EC/50/1614/12.02.2012 poziţionând pe ortofotoplan amplasamentele acestor puncte în corelaţie cu baza de date din lucrarea de GIS având în vedere că documentaţia Consiliului judeţean nu a fost prezentată în Sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970.

Pregătirea dosarelor cu documentaţii în conformitate cu prevederile art.12 (8) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, cu datele extrase din lucrarea de GIS, în verederea realizări fazei de interviu în cadrul lucrării tehnice de Cadastru general.

Au fost efectuate verificări în teren în vederea identificării terenurilor pe care sunt depozitate deşeuri, fiind identificaţi şi sesizaţi proprietarii acestor imobile în vederea salubrizării acelor zone, în cadrul campaniilor: Curăţenia de primavara şi Curăţenia de toamnă;

Instalarea şi setarea bazei de date si a ortofotoplanului, la direcţii şi servicii din Primarie (DSP, Urbanism, Direcţia Tehnică, Direcţia Patrimoniu ), pentru a putea avea acces la baza de date a lucrării SISDIEBDU, prin programul ArcExplorer;

Digitizare/denumire strazi noi din municipiul Bistrita, împreună cu Serviciul Urbanism.

Au fost puse la dispoziţia executanţilor de documentaţii tehnice a unor investiţii, prin serviciile din primărie, bazele de date grafice şi alfanumerice în format digital/analogic din lucrările de SISDIEBDU, Cadastru General şi Cadastrul spaţiilor ;

Pregatirea documentaţilor necesare organizării licitaţiilor, pentru realizarea investiţiilor promovate de compartiment în anul 2014;

S-au verificat şi ulterior s-au recepţionat de către comisia de recepţie-avizare a lucrării ,,Sistem informational specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane în municipiul Bistriţa’’ următoarele categori de lucrării: reţele edilitare pe suprafaţa de 118 ha şi componenta imobiliară pe suprafaţa de 393 ha. În anul 2014 a fost finalizată lucrarea SISDIEBDU pentru suprafaţa de 2560,3 ha, care este o lucrare funcţională, a cărei bază de date, întocmită în conformitate cu

Page 10: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

10

prevederile legale aplicabile, poate fi utilizată în orice documentaţie cadastrală, în orice proiect pe care Primăria municipiului Bistriţa îl derulează şi poate fi livrată oricărei persoane fizice şi juridice care solicită o astfel de bază de date. Prin realizarea lucrării de cadastru general pe întreaga suprafaţă de intravilan a Municipiului Bistriţa, această lucrare va avea şi valoare juridică, actualmente aceasta având doar valoare tehnică şi economică. COMPARTIMENTUL AUTORITATE TUTELARĂ Activitatea compartimentului o reprezintă, în principal, îndeplinirea atribuţiilor de Autoritate Tutelară, respectiv protecţia, potrivit legii şi a competenţelor stabilite prin Noul Cod Civil, a unor categorii de minori şi persoane majore. În ceea ce priveşte respectarea şi reprezentarea intereselor minorilor au fost întocmite, la solicitarea instanţelor judecătoreşti şi a birourilor notarilor publici, un număr de 127 anchete psihosociale, din care:

68 anchete psihosociale privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi şi stabilirea locuinţei minorului la domiciliul unuia dintre părinţi, în urma proceselor de divorţ;

5 anchete psihosociale privind exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte şi stabilirea locuinţei minorului la domiciliul acestuia;

6 anchete psihosociale privind stabilirea pe cale judecătorească a unui program de vizitare a minorului;

48 de anchete psihosociale întocmite, la solicitarea birourilor notarilor publici, privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi şi stabilirea locuinţei minorului la domiciliul unuia dintre părinţi. S - a întocmit documentaţia necesară şi s-au instituit prin dispoziţia primarului 17

curatele, fiind numiţi totodată curatori, care au fost încuviinţaţi de către Autoritatea Tutelară, să - i reprezinte sau să - i asiste pe minori, la încheierea unor acte notariale în numele şi pentru aceştia, după cum urmează:

14 dispoziţii au avut ca obiect acceptarea succesiunii de către minori în cadrul procedurilor succesorale;

2 dispoziţii au avut ca obiect vânzarea/cumpărarea de imobile şi încheierea contractelor de vânzare - cumpărare;

1 dispoziţie a avut ca obiect acceparea donaţiei de către minor. În scopul protecţiei drepturilor persoanei vârstnice şi a bunurilor acesteia, au fost desemnaţi inspectorii din cadrul compartimentului să asiste în faţa notarului public o persoană vârstnică, în vederea încheierii unui contract de întreţinere viageră, conform Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La solicitarea instanţelor judecătoreşti, s - au întocmit un număr de 2 anchete sociale la domiciliul persoanelor majore care urmează a fi puse sub interdicţie pe cale judecătorească, prin care s-a propus o persoană ce urma să fie numită în calitate de curator de către instanţa de tutelă, şi care să reprezinte interesele persoanei a cărei punere sub interdicţie a fost cerută, conform Protocolului de colaborare înregistat cu nr. 220/A/09.03.2012 la Judecătoria Bistriţa şi cu nr. 19273/09.03.2012 la Primăria municipiului Bistriţa, respectiv a Actelor Adiţionale nr. 1/12.12.2012 înregistrat cu nr. 992/A/12.12.2012 la Judecătoria Bistriţa şi cu nr. 93457/12.12.2012 la Primăria municipiului Bistriţa, şi nr. 2/21.03.2014 înregistrat cu nr. 146/A/2014 la Judecătoria

Page 11: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

11

Bistriţa şi cu nr. 26755/21.03.2014 la Primăria municipiului Bistriţa, încheiat ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Civil. În vederea întocmirii dosarelor privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, la solicitarea Compartimentului Prestaţii Sociale din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale Bistriţa, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 52/19.01.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, s - au întocmit un număr de 38 anchete sociale. Pentru verificarea modului în care tutorii şi-au îndeplinit sarcina tutelei stabilită prin dispoziţia primarului municipiului Bistriţa sau prin sentinţă judecătorească, s-au verificat darile de seamă anuale întocmite de către tutori, pe baza cărora s - au întocmit un număr de 30 adrese, prin care s - au redirecţionat către Judecătoria Bistriţa, potrivit competenţelor acesteia, dările de seamă împreună cu documentele justificative prezentate de tutori, în vederea descărcării de gestiune a acestora pe anul 2013. De asemenea, în urma decesului persoanelor pentru care a fost instituită tutela, s - au întocmit un număr de 5 adrese, prin care s - au redirecţionat către Judecătoria Bistriţa cererile de încetare tutelă, întocmite de tutorii persoanelor puse sub interdicţie, precum şi dările generale de gestiune şi documentele justificative prezentate de aceştia. S-a evaluat modul în care curatorii, părinţii sau reprezentanţii legali ai minorilor şi-au îndeplinit obligaţiile ce le-au revenit potrivit dispoziţiilor primarului municipiului Bistriţa, întocmite în anul 2013, în sensul verificării dacă sumele rezultate din tranzacţiile încheiate au fost consemnate pe numele minorilor, sau dacă bunurile achiziţionate au fost înscrise în evidenţele de carte funciară pe numele acestora. S-a constatat că cei în cauză şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile impuse prin dispoziţie, iar acolo unde a fost cazul s-a pus în vedere acestora, ca în termen de treizeci de zile de la data solicitării, să prezinte Compartimentului Autoritate Tutelară copia documentelor raportat la obiectul curatelei.

Obiectivele majore pentru anul 2015 ale Direcţiei administraţie publică, juridic sunt:

preluarea documentelor create de compartimente/birouri/servicii/direcţii, cu respectarea termenelor prevăzute în Programul anual privind predarea la arhiva Primăriei municipiului Bistriţa a documentelor create de serviciile aparatului de specialitate al Primarului şi de serviciile publice de interes local.

întocmirea adeverinţelor, certificatelor, răspunsurilor, a copiilor după documentele arhivate, în termen de maxim 15 zile de la data depunerii cererii de către persoana interesată.

întocmirea lucrărilor necesare în vederea analizării de către Comisia de selecţionare a dosarelor cu termen de păstrare expirat şi care pot fi propuse pentru eliminare.

emiterea dispoziţiei privind aprobarea Nomenclatorului Arhivistic al Primăriei municipiului Bistriţa şi a serviciilor publice municipale cu personalitate juridică.

amenajarea cu echipament de arhivare a spaţiului de arhivă din Piaţa Centrală nr. 6, situat lângă cel amenajat în cursul anului 2012 şi dotarea arhivei cu un sistem de detectare şi stingere a incendiilor - dispozitiv automat de stingere a incendiilor - soluţie gazoasă și cu un sistem de ventilaţie.

reevaluarea, în condiţiile noului Cod Civil şi a noului Cod de Procedură Civilă a colaborării cu serviciile din domeniul social, cu prioritate în domeniul protecţiei copilului şi a persoanelor vârstnice, inclusiv prin elaborarea şi implementarea

Page 12: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

12

unor proiecte comune ale Autorităţii Tutelare cu Direcţia Municipală de Servicii Sociale, cu celelalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în domeniu, colaborarea cu acestea, cu instanţele judecătoreşti şi Birourile notariale.

finalizarea aplicării legilor proprietăţii inclusiv în condiţiile disponibilizării şi predării de către A.D.S. a terenurilor de la SCDP, punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite înscrise în anexe, întocmirea dosarelor şi transmiterea lor la Fondul Proprietatea în vederea acordării de despăgubiri.

realizarea demersurilor necesare pentru identificarea de imobile (terenuri şi construcţii) proprietatea publică sau privată a municipiului Bistriţa necesare întocmirii şi implementării unor proiecte prioritare pentru realizarea de obiective de interes public în domeniul social, economic, turistic şi de agreement.

soluţionarea dosarelor privind legile proprietăţii, inclusiv a celor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect legile proprietăţii.

asigurarea cu profesionalism şi răspundere de asistenţă juridică de specialitate direcţiilor, serviciilor, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi serviciilor publice de interes local cu şi fără personalitate juridică.

asigurarea reprezentării cu profesionalism în faţa instanţelor judecătoreşti a intereselor municipiului Bistriţa, Primarului municipiului, Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa şi Consiliului local.

implicarea în elaborarea de noi proiecte de interes pentru municipalitate de către direcţie sau acordarea de asistenţă juridică şi asigurarea de date tehnice necesare; asigurarea de asistenţă juridică pentru proiectele deja aprobate, necesară pentru implementarea şi monitorizarea lor în diferite faze de execuţie; asigurarea unei comunicări eficiente în relaţiile cu celelalte servicii din aparatul de specialitate al primarului şi serviciile publice de interes local, având ca obiectiv prioritar comun asigurarea implementării proiectelor prevăzute în “ Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010–2030 ” ce au ca termen de realizare anul 2015 şi în perspectivă.

monitorizarea implementării proiectelor cuprinse în Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa pe perioada 2010-2030 care intră în responsabilitatea Direcţiei administraţie publică juridic şi implicarea cu răspundere şi profesionalism.

continuarea procesului de armonizare a normelor locale existente şi a celor care urmează a fi instituite cu normele Uniunii Europene şi directivele Comisiei Europene şi eliminarea celor care, deja aprobate, conţin prevederi care contravin acestora. Realizarea compatibilităţii instituţionale cu UE, identificarea cerinţelor şi obligaţiilor ce revin administraţiei publice locale ca urmare a aderării României la UE.

verificarea, recepţionarea internă a documentaţiei tehnice a lucrării de cadastru general pentru Municipiul Bistriţa conform programării, realizarea interviului, a procedurii de afişare şi transmitere pentru avizare la O.C.P.I. Bistriţa-Năsăud şi înscrierea din oficiu în evidenţele de Carte Funciară, publicare şi eliberare.

verificarea, recepţionarea de către comisia internă a documentaţiei tehnice şi gestionarea bazei de date din lucrarea SISDIEBDU pentru suprafaţa de 1266,97 ha, reprezentând lucrări topografice, cartare imobiliară şi constituire

Page 13: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

13

banca de date urbane privind imobilele, precum şi lucrări de inventariere reţele edilitare şi constituire bancă de date urbane privind reţelele.

completarea lucrării SISDIEBDU în baza documentaţiilor din lucrarea de cadastru general realizată, a documentelor gestionate de alte servicii din primărie, inclusiv în baza documentelor prezentate de cetăţeni, anexat solicitării de eliberare de planuri.

realizarea Planurilor parcelare prin utilizarea datelor din cadastrul general.

verificarea şi recepţionarea documentaţiei tehnice a lucrării privind Cadastrul spaţiilor verzi ale municipiului Bistriţa pentru o suprafaţa de 50 ha.

finalizarea aplicării legilor proprietăţii inclusiv în condiţiile disponibilizării şi predării de către A.D.S. a terenurilor de la SCDP, punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite înscrise în anexe, întocmirea dosarelor şi transmiterea lor la Fondul Proprietatea în vederea acordării de despăgubiri.

achiziţionarea unui sistem de centralizare a bazelor de date cadastru.

Implicarea în elaborarea de noi proiecte de interes pentru municipalitate prin asigurarea datelor tehnice necesare din lucrarea de cadastru general şi lucrarea SISDEIBDU, asigurarea unei comunicări eficiente în relaţiile cu celelalte servicii din aparatul de specialitate al primarului şi serviciile publice de interes local având ca obiectiv prioritar comun asigurarea implementării proiectelor prevăzute în “Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030” care au ca termen de realizare anul 2015 şi în perspectivă.

iniţierea demersurilor pentru implementarea arhivării electronice la nivelul Primăriei municipiuluiu Bistriţa.

COMPARTIMENT PREGĂTIRE DOCUMENTE, CONTENCIOS

Compartimentul pregătire documente, contencios are ca principal obiect de activitate pregătirea şedinţelor consiliului local şi a şedinţelor comisiilor de specialitate ale acestuia, gestionarea documentelor care decurg din activitatea consiliului, îndeplinirea procedurilor legale privind elaborarea proiectelor de hotărâre cu caracter normativ, asigurarea aducerii la cunoştinţă publică pe pagina web a instituţiei, dar şi în publicaţia „Primăria Bistriţa” şi Ziarul Bistriţa on-line, a informaţiilor legate de activitatea Consiliului local al municipiului Bistriţa – inclusiv a hotărârilor adoptate de acesta, precum şi publicarea declaraţiilor care, conform legii, trebuie depuse de aleşii locali în vederea exercitării, de către organele competente, a activităţii de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Mandatul actualului Consiliu local al municipiului Bistriţa format din 21 consilieri ales pentru perioada 2012 – 2016 a început odată cu declararea ca legal constituit a consiliului, în cadrul şedinţei festive din data de 28.06.2012.

Consiliul local al municipiului Bistriţa se întruneşte lunar în şedinţe ordinare, la convocarea primarului şi în şedinţe extraordinare, la convocarea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului. Activitatea consiliului local se desfăşoară, de asemenea, în cadrul celor 3 comisii de specialitate, fiecare comisie fiind formată din 7 membri astfel: Comisia economică, Comisia pentru dezvoltare urbană şi Comisia juridică şi administraţie publică locală.

Page 14: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

14

În anul 2014, Consiliul local al municipiului Bistriţa s-a întrunit în 11 şedinţe ordinare, 7 şedinţe extraordinare şi o şedinţă de îndată în care adoptat 147 hotărâri. Toate cele 19 şedinţe ale consiliului local au fost convocate de Primarul municipiului Bistriţa, au fost anunţate prin afişare la sediul instituţiei, pe site-ul propriu, la cele 4 panouri de afişaj ale Instituţiei de pe raza municipiului Bistriţa şi prin mass media. Toate cele 19 şedinţe au fost publice şi desfăşurate în prezenţa reprezentanţilor presei locale.

Activitatea comisiilor de spacialitate ale consiliului local: În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a

Consiliului local al municipiului Bistriţa, în cadrul acestuia funcţionează trei comisii de specialitate.

Şedinţele comisiilor de specialitate s-au desfăşurat astfel:

înaintea şedinţelor consiliului local, având pe ordinea de zi proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare/extraordinare a plenului, pentru care s-a solicitat raportul comisiei de specialitate;

în prima parte a lunii, de regulă în zilele de luni Comisia economică, marţi Comisia juridică şi administraţie publică locală şi miercuri Comisia pentru dezvoltare urbană, conform orarului stabilit de preşedinţii acestora, având pe ordinea de zi analiza unor petiţii adresate consiliului local, analizarea activităţii unor servicii publice de interes local. Activitatea a celor 3 comisii de specialitate ale Consiliului local al municipiului

Bistriţa în anul 2014, s-a desfăşurat astfel:

Comisia economică condusă de doamna consilier Tabără Camelia, s-a întrunit în 16 şedinţe, din care 11 pentru avizarea proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi 5 şedinţe de început de lună, pentru analiza activităţii unor servicii arondate comisiei economice şi a unor situaţii, informări întocmite de acestea. Comisia economică a avizat favorabil un număr de 97 proiecte de hotărâre şi nefavorabil 24 proiecte de hotărâre; au fost analizate de asemenea 9 informări şi 4 rapoarte întocmite de serviciile de specialitate, un număr de 19 adrese, cereri adresate Consiliului local de către cetăţeni ai municipiului Bistriţa, precum şi 4 plângeri prealabile.

Comisia pentru dezvoltare urbană condusă de domnul consilier Muthi Adrian Gelu s-a întrunit în 15 şedinţe, din care 11 şedinţe pentru avizarea proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi 4 şedinţe de început de lună, pentru analiza activităţii unor servicii arondate comisiei juridice şi a unor situaţii, informări întocmite de acestea. Comisia a avizat favorabil un număr de 53 proiecte de hotărâre şi nefavorabil 15 proiecte de hotarâre, 8 informări, 3 rapoarte întocmite de serviciile de specialitate, un număr de 26 cereri adresate consiliului local al municipiului, precum şi o plângere prealabilă.

Comisia juridică şi administraţie publică locală condusă de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, s-a întrunit în 16 şedinţe, din care 11 şedinţe pentru avizarea proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi 5 şedinţe de început de lună, pentru analiza activităţii unor servicii arondate comisiei juridice şi a unor situaţii, informări întocmite de acestea. Comisia a avizat favorabil un număr de 101 proiecte de hotărâre şi nefavorabil 10 proiecte de hotărâre; au fost analizate de asemenea, 12 informări, 3 rapoarte întocmite de serviciile de specialitate arondate Comisiei, un număr de 19 adrese, cereri

Page 15: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

15

adresate consiliului local sau Comisiei juridice şi administraţie publică locală de către cetăţeni ai municipiului, precum şi 4 plângeri prealabile. Comisiile de specialitate ale consiliului local s-au întrunit în 9 şedinţe comune şi

au avizat favorabil 16 proiecte de hotărâre şi nefavorabil un proiect de hotărâre; au analizat 3 informări şi 2 rapoarte întocmite de serviciile de specialitate şi 5 adrese şi cereri adresate consiliului local de către cetăţeni ai municipiului.

În cursul anului 2014, au fost supuse dezbaterii Consiliului local al municipiului Bistriţa un număr de 184 proiecte de hotărâre şi au fost adoptate 147 hotărâri. Pe întreg parcursul anului 2014, nici o hotărâre a consiliului local nu a fost anulată de instanţa de contencios administrativ.

Raportat la categoriile de atribuţii prevăzute în sarcina consiliului local de Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cele 147 hotărâri adoptate de Consiliul local al municipiului Bistriţa în 2014, pot fi clasificate astfel:

privind încetarea de drept a mandatului de consilier local – 1

schimbare viceprimar – 1

alegerea viceprimar – 1

alegerea preşedintelui de şedinţă – 5

aprobarea sau rectificarea bugetului local, virărilor de credite, a contului de încheiere a exerciţiului bugetar, stabilirea de impozite, taxe locale şi taxe speciale – 12

administrarea domeniului public şi privat al municipiului (hotărâri privind darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a municipiului, precum şi a serviciilor publice de interes local, respectiv hotărâri privind vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului, inventarul domeniului public, dezmembrări, parcelări – 49

organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, aprobarea şi modificarea contractului colectiv de muncă a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local – 3

asigurarea, potrivit competenţelor şi în condiţiile legii, a cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia, serviciile sociale, pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; cultura; tineretul; situaţiile de urgenţă; protecţia şi refacerea mediului înconjurător; dezvoltarea urbană; sportul; serviciile comunitare de utilitate publică, precum alimentarea cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, transport public local; locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa – 36

aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii – 14

avizarea sau aprobarea, în condiţiile legii, a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism ale municipiului – 1

dezvoltarea economico-socială şi de mediu – 8

cooperarea instituţională pe plan intern şi extern – 6

atribuirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa” – 3

Page 16: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

16

îndeplinirea altor atribuţii stabilite prin lege – 7 Referitor la Rapoartele de specialitate care au însoţit proiectele de hotărâre de

pe ordinea de zi a consiliului local, facem următoarele precizări: Un număr de 7 proiecte au fost incluse pe ordinea de zi a şedinţelor fără a fi

însoţite de un raport din partea serviciilor din aparatul de specialitate al primarului. Pentru celelalte 140 proiecte de hotărâre care au fost adoptate de Consiliul local

al municipiului Bistriţa în cursul anului 2014, au fost întocmite de către serviciile de specialitate un număr de 130 rapoarte realizate în comun, de mai multe servicii de specialitate, şi 10 de rapoarte întocmite de un singur serviciu de specialitate, pentru proiectele cu un grad de complexitate mai redus.

Serviciile de specialitate care au întocmit rapoarte de specialitate pentru proiectele de pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului local al municipiului Bistriţa sunt:

Direcţia Administraţie Publică, Juridic: pentru 97 proiecte Direcţia Patrimoniu: pentru 62 proiecte Direcţia Economică: pentru 62 proiecte Arhitectul Şef şi Serviciul urbanism – pentru 13 proiecte Direcţia Tehnică: pentru 25 proiecte Direcţia Integrare Europeană: pentru 21 proiecte Direcţia Servicii Publice Bistriţa: pentru 12 proiecte Direcţia Comunicare: pentru 13 proiecte Biroul Resurse Umane, Organizare: pentru 3 proiecte Direcţia Municipală de Servicii Sociale Bistriţa: pentru 5 proiecte Direcţia de Administrare a Pieţelor din municipiul Bistriţa: pentru 3 proiecte RPL Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa RA: pentru 2 proiecte Poliţia locală a municipiului Bistriţa: pentru 2 proiecte Serviciul Evidenţa Persoanelor: pentru 1 proiect Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă: pentru 2 proiecte Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa: Pentru un număr de 10 proiecte de hotărâre, Primarul municipiului Bistriţa a

întocmit rapoarte alături de Direcţia Ecomică, respectiv pentru cele de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014 şi de rectificare a acestuia. De asemenea, SC BUSINESS PARK BISTRIŢA SUD SRL a întocmit raport de specialitate pentru un proiect de hotărâre de aprobare a bugetului pe anul 2014 al acestei societăţi.

Conform art.45 alin.6 al Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetăţeni.

Raportat la aceste prevederi legale, iniţiativa legislativă la nivelul municipiul Bistriţa s-a exercitat după cum urmează: din cele 184 proiecte de hotărâre supuse dezbaterii Consiliului local în cursul anului 2014, 152 proiecte au fost propuse de către primar şi 32 proiecte de către consilieri locali.

Proiecte de hotărâre iniţiate de către consilieri locali Pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local au fost următoarele proiecte iniţiate

de consilieri: 1) Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Business Park Bistriţa Sud, proiect iniţiat de domnul consilier Bria Dumitru Alexandru (PSD) – proiectul a fost adoptat; 2) Proiect de hotărâre privind ecologizarea terenurilor aflate în proprietatea publică a municipiului Bistriţa afectate de stocarea temporară a deşeurilor municipale,

Page 17: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

17

proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim Peteleu Ioan (PER) – proiectul a fost respins; 3) Proiect de hotărâre privind creşterea transparentei decizionale în elaborarea proiectelor de hotărâre cu caracter normativ ale Consiliului local al municipiului Bistriţa, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul a fost adoptat; 4) Proiect de hotărâre privind amenajarea de către Primăria municipiului Bistriţa a terenului în suprafaţă de 826 mp, situat în incinta Colegiului Naţional Andrei Mureşanu, cu suprafaţă sintetică de tip multisport, pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică şi sport, proiect iniţiat de domnul consilier Seserman Sorin Alin (PDL) – proiectul a fost respins; 5) Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de dezvoltare şi a Regulamentului Parcului Industrial Bistriţa Sud, proiect iniţiat de domnul consilier Peteleu Ioan (PNL) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 6) Proiect de hotărâre privind aprobarea susţinerii Clubului Sportiv „For You Bistriţa” cu suma de 60.000 lei, pentru desfăşurarea activităţii pe anul 2014, proiect iniţiat de domnii consiliei Seserman Sorin Alin şi Sărmăşan Mihai Lucian (PDL) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 7) Proiect de hotărâre privind aprobarea susţinerii financiare a Asociaţiei Club Sportiv Tennis Elp Bistriţa cu suma de 40.000 lei pentru anul competiţional 2014, proiect iniţiat de domnii consiliei Seserman Sorin Alin şi Sărmăşan Mihai Lucian (PDL) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 8) Proiect de hotărâre privind creşterea accesibilităţii informaţiilor de interes public la nivelul municipiului Bistriţa, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 9) Proiect de hotărâre privind creşterea calităţii şi respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor publice executate în municipiul Bistriţa, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost respins; 10) Proiect de hotărâre privind introducerea dispozitivelor electronice POS în cadrul casieriilor Primăriei municipiului Bistriţa în vederea acceptării cardurilor bancare ca mijloc de plată, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – iniţiatorii şi-au retras iniţiativa, care a fost preluată de Primarul municipiului; 11) Proiect de hotărâre privind stimularea mişcării sportive în municipiul Bistriţa, proiect iniţiat de domnul consilier Seserman Sorin Alin (PDL) – proiectul de hotărâre a fost respins; 12) Proiect de hotărâre privind însuşirea de către Consiliul local al oraşului Bistriţa a proiectului de stemă a oraşului Bistriţa, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre nu a fost suspus dezbaterii consiliului local; 13) Proiect de hotărâre privind premierea sportivilor de performanţă din municipiul Bistriţa, componenţi ai echipei de fotbal Gloria Bistriţa care au contribuit în anul 2014 la menţinerea echipei de fotbal în liga a II-a şi la calificarea în Play-off şi a antrenorilor Cristian Coroian şi Sandu Negrean, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre a fost respins; 14) Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii de „Complex sportiv municipal” bazei sportive a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu, adoptarea unor măsuri

Page 18: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

18

de reabilitare, sistematizare verticală şi privind utilizarea bazei sportive, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) şi domnul consilier Seserman Sorin Alin (PDL) – proiectul de hotărâre a fost respins; 15) Proiect de hotărâre privind reglementarea unor măsuri de revitalizare urbană în vederea valorificării potenţialului constructiv prin mansardarea blocurilor vechi în scopul realizării de locuinţe pentru tineri, proiect iniţiat de domnul consilier Peteleu Ioan (PNL) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 16) Proiect de hotărâre privind efectuarea cu prioritate maximă a lucrărilor de cadastru general în vederea clarificării situaţiei juridice a terenurilor aferente străzilor din municipiul Bistriţa, pentru care sunt elaborate documentaţii tehnico-economice în diverse faze, în scopul demarării lucrărilor de execuţie, proiect iniţiat de domnul consilier Peteleu Ioan (PNL) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 17) Proiect de hotărâre privind îmbunătăţirea bazei materiale în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa, în vederea stimulării practicării şahului de către elevi, proiect iniţiat de domnul consilier Seserman Sorin Alin (PDL) – proiectul de hotărâre a fost respins; 18) Proiect de hotărâre privind transmiterea în administrarea Direcţiei comunicare a cabanei din Dealul Dumitrei, proprietate publică a municipiului Bistriţa, în vederea desfăşurării de activităţi de turism şi includerii în circuitul public, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost respins; 19) Proiect de hotărâre privind instalarea a trei cişmele în incinta unor unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 20) Proiect de hotărâre privind reglementarea unor măsuri de protecţie a cetăţenilor faţă de efectele nocive ale radiaţiilor electromagnetice generate de antenele de telefonie mobilă şi transmisii de date mobile, proiect iniţiat de domnul consilier Peteleu Ioan (PNL) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 21) Proiect de hotărâre privind propunerea de constituirea comisiei de verificare şi analiză a modului în care au fost îndeplinite prevederile HCL Bistriţa privind aprobarea susţinerii financiare a AFC Gloria Bistriţa, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost retras de către iniţiatori; 22) Proiect de hotărâre pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate privind lărgirea la trei benzi a străzii „Drumul Tărpiului” şi realizarea unei intersecţii denivelate la întâlnirea cu strada „Drumul Cetăţii”, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 23) Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr.31/29.03.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind aprobarea modificărilor regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Bistriţa, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 24) Proiect de hotărâre privind încetarea înainte de termen a mandatului de preşedinte de şedinţă al domnului consilier Bria Dumitru Alexandru şi alegerea unui nou preşedinte al Consiliului local al municipiului Bistriţa pe o perioadă de 3 luni, proiect iniţiat de domnii consilieri: Peteleu Ioan (PNL), Ilieş Narcisa (PDL), Seserman Sorin Alin (PNL), Sărmăşan Mihai Lucian (PNL), Moisil Filip (PNL), Moldovan Vasile

Page 19: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

19

(PNL) şi Gagea Maxim (PNL) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 25) Proiect de hotărâre privind abrogarea HCL nr.176/2007 privind aprobarea atribuţiilor specifice, a criteriilor şi a procedurilor de numire şi eliberare din funcţie a administratorului public, proiect iniţiat de domnii consilieri: Peteleu Ioan (PNL), Ilieş Narcisa (PDL), Seserman Sorin Alin (PNL), Sărmăşan Mihai Lucian (PNL), Moisil Filip (PNL), Moldovan Vasile (PNL) şi Gagea Maxim (PNL) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 26) Proiect de hotărâre privind ecologizarea terenurilor aflate în proprietatea publică a municipiului Bistriţa precum şi a celor aflate în proprietatea privată, afectate de stocarea temporară a deşeurilor municipale, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 27) Proiect de hotărâre privind iniţierea procedurii de modificare a stemei aprobată prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.52/26.08.2014, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre a fost adoptat; 28) Proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei pieţe volante în municipiul Bistriţa – „Piaţa Mică”, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost retras de către iniţiatori; 29) Proiect de hotărâre privind campania de informare a proprietarilor şi deţinătorilor de câini cu privire la obligativitatea înregistrării şi sterilizării câinilor aparţinând rasei comune, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 30) Proiect de hotărâre privind înfiind înfiinţarea pieţei agroindustriale „Viişoara”, proiect iniţiat de domnii consilieri Toniuc Alexandru Marian şi Gagea Maxim (PER) – proiectul de hotărâre a fost respins; 31) Proiect de hotărâre privind finanţarea activităţii sportive în municipiul Bistriţa, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii consiliului local; 32) Proiect de hotărâre privind înfiinţarea biroului consilierilor locali, proiect iniţiat de domnul consilier Toniuc Alexandru Marian (PER) – proiectul de hotărâre a fost restras de către iniţiator. În anul 2014 au fost iniţiate un număr de 13 proiecte cu caracter normativ care au fost anunţate în mod public prin afişare pe site-ul propriu www.primariabistrita.ro, la sediul propriu Piaţa Centrală nr.6 şi str.Gheorghe Şincai nr.2, şi aduse la cunoştinţă publică în cotidiane locale şi publicaţia proprie, în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. După adoptare hotărârile au fost afişate pe pagina de web a Primăriei, Secţiunile „Hotărârii CL” şi „Hotărâri de interes public”. Lucrările celor 19 şedinţe ale consiliului local din anul 2014 au fost consemnate în procese-verbale de şedinţă, afişate la sediul Primăriei municipiului Bistriţa şi pe pagina de web la Primăriei Bistriţa, Secţiunea Consiliul local – subsecţiunea „Informaţii şedinţe”. În aceeaşi secţiune a portalului sunt afişate şi Minutele şedinţelor Consiliului local al municipiului Bistriţa, întocmite conform Legii nr.52/2003 – care au fost, de asemenea, aduse la cunoştinţă publică şi prin intermediul publicaţiei „Primăria Bistriţa” şi a ziarului Bistriţa on-line.

Raportat la legislaţia privind controlul averilor dobândite în timpul exercitării mandatului de consilier local, aleşii locali au depus în termenele legale declaraţiile de

Page 20: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

20

avere şi declaraţiile de interese actualizate, care au fost comunicate Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi publicate pe pagina web a instituţiei.

Sinteza activităţii Secretarului municipiului Bistriţa Principalele atribuţii privitoare la şedinţele consiliului local ale Secretarului

municipiului sunt următoarele:

participă la şedinţele consiliului local;

asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor în funcţie; comunică ordinea de zi;

asigură pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local şi comisiilor de specialitate ale acestuia; asigură efectuarea lucrărilor de secretariat şi coordonarea activităţii Compartimentului pregătire documente;

efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a consilierilor;

informează pe preşedintele de şedinţă cu privire la majoritatea necesară pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local şi a procedurii de vot;

asigură întocmirea procesului-verbal al şedinţelor de consiliu local, îl pune la dispoziţie consilierilor în format electronic, o dată cu materialele pentru şedinţa următoare şi îl supune spre aprobare la începutul fiecărei şedinţe;

asigură întocmirea dosarelor de şedinţă prin intermediul Compartimentului pregătire documente;

urmăreşte ca la deliberare şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu ia parte consilierul care, în mod direct sau prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, respectiv să se abţină de la vot. Informează cu privire la asemenea situaţii şi face cunoscute sancţiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri;

contrasemnează, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, hotărârile consiliului local pe care le consideră legale;

depune în scris şi expune consiliului local opinia sa motivată în cazul în care refuză contrasemnarea unei hotarâri pe care o apreciază ca fiind ilegală; prezintă unele consideraţii cu privire la proiectele de hotărâre sau la alte probleme supuse dezbaterii consiliului local;

poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a şedinţelor ordinare ale consiliului local;

acordă iniţiatorilor proiectelor de hotarâre asistenţă şi sprijin de specialitate în desfăşurarea activităţii, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor discutate şi aprobate de consiliu. Asemenea obligaţii revin şi aparatului de specialitate al primarului;

asigură pregătirea materialelor supuse analizei şi aprobării consiliului local, de către serviciile de specialitate din cadrul primăriei cu activitate în domeniul respectiv, urmăreşte ca şefii de servicii să întocmească documentaţiile la timp, iar rapoartele prezentate să fie complete, să conţină precizări clare, concise şi fără echivoc incluzând menţionarea privind susţinerea din punct de vedere al legalităţii, necesităţii sau oportunităţii hotărârilor consiliului local, respectiv restituie pentru completare raportul compartimentului de specialitate şi documentaţiile incomplete;

Page 21: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

21

asigură comunicarea hotărârilor consiliului local în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării primarului şi prefectului; comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate se va face în scris şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop;

asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, precum şi între consiliul local şi prefect;

organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local;

asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a hotărârilor consiliului local în condiţiile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

asigură, prin intermediul Compartimentului pregătire documente gestionarea secţiunii „Consiliu local” a paginii de internet a Primăriei municipiului Bistriţa, www.primariabistriţa.ro În anul 2014 Secretarul municipiului a participat la un număr de 67 şedinţe, din

care:

11 şedinţe ordinare a consiliului local,

7 şedinţe extraordinare a consiliului local,

o şedinţă de îndată a consiliului local,

11 şedinţe ale Comisiei economice,

12 şedinţe ale Comisiei juridice şi administraţie publică locală,

14 şedinţe ale Comisiei pentru dezvoltare urbană;

11 şedinţţe comisii reunite de specialitate ale consiliului local. În anul 2014 nu au fost avizate, respectiv contrasemnate pentru legalitate de

către Secretar, un număr de 9 hotărâri ale consiliului local, respectiv: o Hotărârea consiliului local nr.6/06.02.2014 privind aprobarea bugetului de

venituri şi cheltuieli al S.C. Business Park Bistriţa Sud S.R.L. pentru anul 2014;

o Hotărârea consiliului local nr.7/06.02.2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Regiei Publice Locale „Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa” R.A. pe anul 2014;

o Hotărârea consiliului local nr.33/27.03.2014 privind aprobarea susţinerii financiare a Asociaţiei Club Sportiv Tennis ELP Bistriţa cu suma de 40.000 lei pentru anul competiţional 2014;

o Hotărârea consiliului local nr.34/27.03.2014 privind aprobarea susţinerii Clubului Sportiv „For You Bistriţa” cu suma de 60.000 lei pentru desfăşurarea activităţii pe anul 2014;

o Hotărârea consiliului local nr.79/31.07.2014 privind aprobarea unui sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Bistriţa, pentru anul 2014 în sumă de 200 mii lei, pentru unităţi de cult din municipiul Bistriţa, care aparţin cultelor religioase recunoscute din România;

o Hotărârea consiliului local nr.95/16.10.2014 privind alegerea domnului consilier Kiss Laszlo în calitate de Viceprimar al municipiului Bistriţa;

o Hotărârea consiliului local nr.96/16.10.2014 privind modificarea organigramei si a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi ale serviciilor publice de interes local;

o Hotărârea consiliului local nr.97/16.10.2014 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a aparatului de specialitate al

Page 22: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

22

Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor şi instituţiilor publice de interes local;

o Hotărârea consiliului local nr.98/16.10.2014 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2014.

Obiectivele generale şi derivate ale Compartimentului pregătire documente, contencios pentru anul 2015:

Nici o hotărâre a consiliului local să nu fie anulată în instanţa de contencios administrativ;

Actualizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Bistriţa aprobat prin Hotărârea consiliului local nr.250/26.11.2009, pentru eficientizarea activităţii membrilor consiliului local şi a serviciilor din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa pentru creşterea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor municipiului Bistriţa;

Eficientizarea comunicării între Consiliul local al municipiului Bistriţa şi structurile din aparatul de specialitate al primarului, serviciile publice de interes local şi cetăţenii municipiului pe baza principiilor transparenţei, răspunderii şi competenţei, prin:

o aducerea la cunoştinţă publică şi comunicarea în termenele legale a hotărârilor consiliului local, inclusiv afişarea pe pagina de internet a instituţiei a hotărârilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea oficială la Instituţia Prefectului.

o afişarea pe site-ul instituţiei şi în Buletinul informativ a minutei fiecărei şedinţe a Consiliului local al municipiului Bistriţa, în termen de 5 zile de la data şedinţei;

o facilitarea accesului rapid şi eficient al cetăţenilor din municipiul Bistriţa la informaţiile de interes comunitar legate de activitatea Consiliului local, prin gestionarea paginii de internet www.primariabistrita.ro, secţiunea Consiliul local şi a publicaţiei “Primăria Bistriţa” – on-line;

Îmbunătăţirea calităţii activităţii prin: o redactarea cu acurateţe a proceselor-verbale de şedinţă, a rapoartelor

comisiilor de specialitate, a proiectelor de hotărâre, a hotărârilor sau a altor documente solicitate;

o urmărirea respectării tuturor termenelor stabilite pentru preluarea materialelor care urmează a fi supuse dezbaterii şi aprobării consiliului local, pentru efectuarea lucrărilor de pregătire a şedinţelor consiliului local, pentru comunicarea hotărârilor consiliului local în vederea exercitării controlului de legalitate şi punerea în executare de către persoanele fizice şi juridice vizate;

o creşterea nivelului de securitate a documentelor gestionate la nivelul compartimentului.

2. ARHITECTUL ŞEF SERVICIUL URBANISM

Serviciul urbanism, funcţionează în baza Legii nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, a Ordinului Ministrului Dezvoltării

Page 23: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

23

Regionale şi Locuinţelor nr. 839/2009, a Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanism, cu modificările şi completările ulterioare.

Serviciul urbanism, are următoarele atribuţii:

avizează documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi eliberează certificate de urbanism;

verifică conţinutul documentelor depuse pentru eliberarea certificatului de urbanism;

determină reglementările din documentaţiile de urbanism, respectiv a directivelor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului, legal aprobate, referitor la imobilul pentru care se solicită certificatul de urbanism;

analizează compatibilitatea scopului declarat pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism cu reglementările din documentaţiile urbanistice legal aprobate;

formulează condiţiile şi restricţiile specifice amplasamentului, obligatorii pentru proiectarea investiţiei;

stabileşte avizele şi acordurile legale necesare autorizării;

verifică existenţa documentului de plată a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism;

în vederea eliberării autorizaţiilor de construire verifică documentele depuse, sub aspectul prezentării tuturor actelor necesare autorizării, conform prevederilor legale;

restituie documentaţia incompletă, cu menţionarea în scris a datelor şi elementelor necesare pentru completarea documentaţiei;

redactează şi prezintă spre semnare autorizaţiile de construire/desfiinţare;

înregistrează autorizaţiile şi certificatele de urbanism emise într-un registru în ordinea în care sunt emise;

ştampilează autorizaţiile de construire şi documentaţiile aferente potrivit prevederilor Legii nr. 453/2001;

întocmeşte şi eliberează certificate de urbanism şi autorizaţii de construire cu respectarea prevederilor legale şi cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate;

actualizează taxa de autorizare şi asigură încasarea acesteia la finalizarea lucrărilor pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire;

participă împreună cu specialiştii Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Bistriţa-Năsăud, la stabilirea limitelor teritoriale ale municipiului Bistriţa, precum şi la delimitarea intravilanelor localităţilor componente;

asigură trasarea aliniamentelor reţelelor de drumuri prevăzute în planurile urbanistice;

conduce evidenţa nomenclatorului stradal al municipiului Bistriţa şi localităţilor componente;

atribuie numere la imobile;

urmăreşte îmbunătăţirea continuă a aspectului municipiului şi a localităţilor componente, din punct de vedere urbanistic;

face propuneri privind atribuirea în proprietate a terenurilor aferente apartamentelor cumpărate din fondul locativ de stat şi imobilelor cumpărate conform legii şi le prezintă în Comisia municipală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;

Page 24: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

24

participă la recepţia la terminarea lucrărilor pentru construcţiile executate în baza unor autorizaţii de construire, întocmindu-se procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor în vederea înscrierii construcţiilor în evidenţele de carte funciară;

semnează procesele-verbale de recepţie pentru clădirile executate potrivit Legii nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi transmite Serviciului public municipal „Direcţia Venituri", în vederea înregistrării clădirilor în evidenţele fiscale şi determinării impozitului pe clădiri;

la finalizarea termenului de execuţie a lucrărilor de construire, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia de construire, stabileşte taxa datorată de către persoana care a obţinut autorizaţia de construire, pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie, conform prevederilor legale şi colaborează cu Serviciului public municipal „Direcţia Venituri", în vederea încasării acesteia;

în cazul în care apreciază că valoarea reală declarată a lucrărilor este subevaluată în raport cu alte lucrări similare, sesizează de îndată, dar nu mai târziu de 15 zile, Serviciului public municipal „Direcţia Venituri", în vederea efectuării inspecţiei fiscale în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru verificarea concordanţei dintre valoarea reală a lucrărilor declarate pentru regularizarea taxei şi înregistrările efectuate de contribuabil în evidenţa contabilă;

colaborează cu Poliţia comunitară în vederea asigurării disciplinei în construcţii pe teritoriul municipiului Bistriţa;

urmăreşte aplicarea măsurilor stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi încasarea amenzii în termen de 15 zile de la data confirmării primirii de către beneficiar a procesului-verbal, în caz contrar înaintează procesul-verbal Serviciului public municipal „Direcţia Venituri", în vederea executării".

face propuneri privind încadrarea terenurilor pe zone, în vederea stabilirii impozitului pe acestea;

transmite anual datele solicitate de către Institutul Naţional de Statistică cu privire la autorizarea lucrărilor de construcţii de locuinţe;

analizează cererile depuse de către cetăţenii municipiului Bistriţa cu privire la restituirea terenurilor din intravilanul municipiului Bistriţa;

întocmeşte lucrările privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, pentru parcuri, pieţe, cartiere, străzi, staţiile mijloacelor de transport din municipiu, precum şi alte obiective de interes local, potrivit reglementărilor legale;

colaborează cu Direcţia Economică în vederea elaborării proiectelor de hotărâri pentru concesionări de terenuri.

Pe parcursul anului 2014 au fost desfășurate următoarele activități:

coordonarea activităţii de urbanism şi amenajarea teritoriului - analizarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru case de locuit pe str. Matei Corvin, Bistrița și prezentarea acesteia în ședința de Consiliu local

emiterea a 2193 (1743 în 2013) certificate de urbanism, pentru lucrări de construcţii, parcelare terenuri, acte notariale, credite bancare, informări asupra reglementarilor şi servituţilor asupra terenurilor, întocmirea de studii de

Page 25: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

25

fezabilitate etc. pentru imobile din localităţile componente ale municipiului Bistriţa;

emiterea a 1151 (1042 în 2013) autorizaţii de construire, pentru realizare case de locuit, blocuri de locuinţe, case de vacanţă, anexe gospodăreşti, spaţii comerciale, spaţii de producţie, spaţii de alimentaţie publică, utilităţi, pentru imobile din localităţile componente ale municipiului Bistriţa;

emiterea a 17 autorizaţii de desfiinţare pentru locuinţe vechi şi unele spaţii cu altă destinaţie;

au fost verificate și însușite 266 (235 în 2013) procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, în vederea înscrierii construcţiilor executate în baza unor autorizaţii de construire în evidenţele de carte funciară; au fost verificate și însușite 63 (11 în 2013) procese verbale privind stadiul fizic al realizării construcțiilor și au fost intocmite un număr de 243 note de constatare și impunere, urmare a expirării valabilității autorizațiilor de construire.

au fost eliberate un număr de 743 (643 în 2013) certificate de nomenclatură stradală şi număr de imobil pentru construcţii existente sau nou edificate;

au fost atribuite 47 (15 în 2013) denumiri de străzi nou create și au fost prelungite denumirile pentru un număr de 20 străzi, urmare a extinderii intravilanului Municipiului Bistrița prin aprobarea în anul 2013 a documentației Actualizare Plan Urbanistic General ;

s-au înaintat propuneri către Prefectura Judeţului Bistriţa-Năsăud de atribuire în proprietate a terenurilor aferente caselor cumpărate din fondul locativ de stat pentru un număr de 4 case de locuit. S-au înaintat propuneri către Prefectura Judeţului Bistriţa-Năsăud de atribuire în proprietate a terenurilor aferente apartamentelor cumpărate din fondul locativ de stat pentru un număr de 6 apartamente

informare zilnica a cetăţenilor cu privire la regulamentele de urbanism şi condiţiile de autorizare a construcţiilor;

informarea publica a cetăţenilor cu privire la emiterea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire prin afişarea lunară a acestora pe site-ul primăriei;

raportarea lunara Institutului Naţional de Statistică cu privire la construcţiile de locuinţe finalizate şi numărul de autorizaţii emise; Faţă de anul 2013, numărul de autorizaţii de construire eliberate a crescut de la

1042 la 1151. Cele mai multe autorizaţii de construire s-au eliberat pentru realizarea de branşamente şi extinderi ale reţelelor de utilităţi, un număr de 262 autorizaţii de construire. Pentru realizarea unor locuinţe individuale s-au eliberat un nr. de 200 autorizaţii de construire, pentru locuinţe colective s-au eliberat un nr. de 6 autorizaţii de construire, pentru case de vacanţă pe terenuri situate în intravilanul municipiului Bistriţa s-au eliberat un nr. de 4 autorizaţii de construire, pentru spaţii comerciale, prestări servicii şi spaţii de producţie s-au eliberat un nr. de 22 autorizaţii de construire, pentru reabilitări și extinderi de locuinţe sau alte obiective, s-au eliberat un nr. de 47 autorizaţii de construire, pentru reabilitarea termica a locuințelor s-au eliberat un număr de 28 autorizații de construire şi pentru alte categorii de construcţii ( schimbări de destinație, anexe gospodărești, prelungire valabilitate autorizații de construire, continuare lucrări) s-au eliberat un nr. de 582 autorizaţii de construire. Principalele obiectivele pentru anul 2014 sunt:

Page 26: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

26

întocmirea de proceduri operaţionale pentru certificate de urbanism, autorizaţii de construire, procese verbale

organizarea în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România a unor acțiuni de popularizare a patrimoniului arhitectural cu valoare istorică din municipiul Bistrița

întocmirea temelor de proiectare în vederea demarării procedurilor de achiziție a proiectării

SERVICIUL MONUMENTE ISTORICE Serviciul monumente istorice are ca domeniu de activitate:

punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a clădirilor cu valoare istorică şi stilistică;

face propuneri pentru protejarea, conservarea sau restaurarea clădirilor monument istoric şi stabileşte normele de protecţie; controlează şi conduce respectarea măsurilor luate în acest scop întocmind teme de proiectare în vederea elaborării documentaţiilor de urbanism;

cooperează cu organismele de specialitate şi instituţii cu responsabilităţi în domeniul protejării monumentelor istorice şi asigură punerea în aplicare şi respectarea deciziilor acestora;

asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate pe domeniul public sau privat al municipiului, propunând alocarea de fonduri în acest scop;

cooperează cu proprietarii sau administratorii de monumente istorice; propune şi elaborează programe speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice; întocmeşte documentaţii pentru autorizarea executării lucrărilor pentru imobilele proprietatea municipiului Bistriţa;

întocmeşte semnele distinctive şi siglele monumentelor istorice;

propune şi ia măsuri pentru oprirea lucrărilor de construire sau desfiinţare în situaţia descoperirii unor vestigii arheologice aplicând măsurile legale;

colaborează cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural, furnizând acesteia toate informaţiile actualizate din domeniul protejării monumentelor istorice;

asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate pe domeniul public sau privat al municipiului, precum şi a celor aflate în litigiu, propunând alocarea de resurse financiare în acest scop;

asigură respectarea legislaţiei privind autorizarea executării construcţiilor, în centrul istoric în special, însoţeşte agentul constatator, având calitatea de martor, pentru aplicarea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991, republicată;

propune asocierea între Primăria municipiului Bistriţa şi persoanele fizice şi juridice pentru realizarea unor lucrări de protejare a monumentelor istorice;

face propuneri pentru cuprinderea în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, a unor obiective specifice privind protejarea monumentelor istorice;

face propuneri pentru luarea de măsuri tehnice şi administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor istorice; în vederea întocmirii sau modificării planurilor urbanistice generale sau a planurilor urbanistice zonale

Page 27: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

27

ale localităţilor, face propuneri pentru elaborarea documentaţiei pentru delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor istorice;

verifică elaborarea regulamentelor de urbanism pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice şi verifică dacă aprobarea lor s-a realizat numai pe baza şi în condiţiile avizului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice, după caz; propune elaborarea şi aprobarea de programe speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice din municipiu, cu respectarea avizului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice, după caz; ia măsuri pentru autorizarea cu prioritate a documentaţiilor tehnice care se referă la intervenţii asupra monumentelor istorice;

colaborează cu Serviciul urbanism întocmind un punct de vedere privind intervenţiile permise în centrul istoric, punct care va sta la baza emiterii certificatelor de urbanism şi a documentaţiei de urbanism, inclusiv pentru cele eliberate în regim de urgenţă.

Serviciul monumente istorice a participat în anul 2014 la implementarea proiectelor de regenerare urbană depuse spre finanţare europeană. În cadrul acestor proiecte au fost elaborate strategiile de dezvoltare urbană a centrului istoric, au fost selectate priorităţile publice de investiţii în zona istorică, au fost verificate toate lucrarile de specialitate executate în aceste proiecte care ating valori importante. Proiectele elaborate pentru zona istorică vizeaza dezvoltarea urbană cu impact la nivelul întregului spaţiu public din Centrul istoric.

Cel mai important dintre proiectele implementate in centrul istoric al municipiului este proiectul de Regenerare urbană a centrului istoric Bistrița, Axele turistice 1, 2, 3, prin care se reabiliteaza cea mai mare parte a pasajelor medievale și a piețelor istorice, Bistrița este singurul oraș din România care a ridicat un monument dedicat exodului saşilor 1944. Monumentul fost edificat în imediata vecinatate a Turnului Dogarilor, în piaţeta din fața imobilului care adăposteşte Căminul pentru Persoane Vârstnice, fosta clădire a Conventului Dominican “Sfânta Cruce”, atestat în jurul anului 1245. Lucrarea de artă a fost finanțată exclusiv de Asociaţia Saşilor Bistriţeni și a fost realizată de sculptorul bistrițean Mircea Mocanu.

În decursul anului 2014, Serviciul monumente istorice a desfăşurat activităţi de prevenire a degradării monumentelor istorice din municipiu, a participat la elaborarea unor proiecte menite să atragă finanţări pentru restaurarea monumentelor istorice, a iniţiat şi dezvoltat proiecte de promovare a turismului şi a derulat campanii de informare a proprietarilor de monumente în legătură cu obligaţiile şi drepturile acestor cetăţeni. Prevenirea degradării monumentelor istorice a fost o activitate ce s-a desfăşurat pe tot parcursul anului 2014. Una dintre formele de acţiune a constat în emiterea unor documente cu rol de reglementare a intervenţiilor în zona istorică, pentru toate imobilele pentru care s-a solicitat certificat de urbanism în vederea realizării unor intervenţii la aceste imobile. Analiza istorică, stilistică şi cercetarea valorii de patrimoniu pentru fiecare imobil în parte şi pentru fiecare solicitare prin cerere pentru emitere certificate de urbanism, s-a concretizat într-un act care prezintă valoarea istorică şi arhitecturală a imobilului respectiv şi elementele arhitecturale lipsite de valoare de patrimoniu care pot fi înlocuite. Documentul emis recomandă şi soluţii concrete de intervenţie care pot fi aplicate pe monument, în acele cazuri specifice şi oferă cetăţeanului posibilitatea identificării funcţiunilor şi oportunităţilor compatibile cu monumentul istoric și zona istorică în care se afla amplasat. În cursul anului 2014,

Page 28: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

28

Serviciul monumente istorice a emis 420 de documente privind reglementările de intervenţie pentru clădiri din zona istorică.

În conformitate cu prevederile HCL nr. 66/26.06.2014 și HCL nr. 79/31.07.2014, privind aprobarea unui sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Bistrița pentru unitățile de cult, care aparțin cultelor religioase recunoscute în România, Serviciul monumente istorice a monitorizat și evaluat situațiile de lucrări, devize, a efectuat verificări pe șantier privind suma aprobată pentru fiecare unitate de cult în parte.

Serviciul monumente istorice a întocmit documentaţiile pentru autorizarea lucrărilor de reabilitare pentru urmîtoarele imobile:

realizare poartă carosabilă, imobil nr.13, str. , str. N. Titulescu

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 44, str. N. Titulescu

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 11, str. Gh. Șincai

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 13, str. Gh. Șincai

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 16, str. Gh. Șincai

refacere finisaje interioare și revizuire instalații, imobil nr. 20, str. Gh. Șincai

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 4, str. V. Alecsandri

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr.1, str. Liviu Rebreanu

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr.8, str. Liviu Rebreanu

consolidare perete exterior stâng, imobil nr. 13, str. M. Viteazul

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 28, b-dul Independenței Totodata a elaborat documentațiile pentru amenajarile unor locații în care s-au desfățurat manifestari prilejuite de anumite sărbători: amenajare pietonal – Sărbătorile de iarnă, amenajare Heidenfeld – “Zilele municipiului Bistrița” și “Toamna Bistrițeană” Investiții (obiective) realizate în anul 2014, cu finanțare de la bugetul local în baza documentațiilor elaborate de Serviciul monumente istorice.

realizare poartă carosabilă, imobil nr.13, str. N. Titulescu

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 11, str. Gheorghe Șincai

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr. 13, str. Gheorghe Șincai

refacere finisaje interioare și revizuire instalații, imobil nr. 20, str. Gheorghe Șincai

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr.1, str. Liviu Rebreanu

reabilitare fațadă și revizuire învelitoare, imobil nr.8, str. Liviu Rebreanu

consolidare și reabilitare perete calcan al imobilului nr. 13, str. M. Viteazul Pentru anul 2015 Serviciul monumente istorice îşi propune o serie de obiective

specifice domeniului de activitate:

continuarea acțiunilor de prevenire a degradării clădirilor din centrul istoric prin solicitarea ca proprietarii să execute lucrări de întreţinere şi reparaţii acolo unde starea tehnică a clădirii o impune, stoparea intervenţiilor neconforme cu specificul şi stilistica arhitecturii medievale

asigurarea asistenței tehnice de specialitate proprietarilor imobilelor din centru istoric

emiterea acelor documente privind reglementările de intervenţie pentru clădiri din zona istorică, ori de câte ori se solicită de către serviciul urbanism, emitentul certificatului de urbanism,

reluarea acţiunilor de verificare a autorizaţiilor de construire privind realizarea şi amplasarea pe faţada clădirilor din centrul istoric a panourilor de firmă

Page 29: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

29

întocmirea temelor de proiectare şi a documentaţiilor tehnice pentru investiţiile promovate.

3. DIRECŢIA TEHNICĂ

Direcţia Tehnică are în componenţă: Serviciul Investiţii, Compartiment Imobile Învăţământ şi Compartiment Energetic și desfăşoară urmatoarele activităţi principale:

a pregătit și fundamentat bugetul pe anul 2014, a făcut propuneri pentru cheltuieli de capital: lucrări, proiectare, dotări etc., a preluat, analizat și propus lucrări de reparaţii curente: şcoli, creşe ;

a pregătit și fundamentat rectificările de buget pe parcursul anului 2014;

a întocmit listele de investiţii pe fiecare buget şi pe surse de finanţare, anexele atât la hotărârea de aprobare a bugetului local, cât şi la rectificările ulterioare ;

a întocmit lista sinteză a investiţiilor şi fişele pe fiecare obiectiv de investiţii, pe fiecare buget şi pe surse de finanţare, anexele atât la hotărârea de aprobare a bugetului local, cât şi la rectificările ulterioare, necesare depunerii bugetului la verificare şi avizare de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice BN;

a intocmit raportari statistice trimestriale și a ținut evidența realizării cheltuielilor de capital pe anul 2014, pe capitole bugetare şi surse de finanţare ;

a întocmit listele de investiţii şi a defalcat poziţiile „Alte cheltuieli de investiţii” pe ordonatori de credite, capitole bugetare şi pe surse de finantare conform Ordinului nr.1169/1997 al ministrului finantelor, pentru depunere Trezorerie în vederea decontării investiţiilor;

a întocmit cererile de admitere la finanţare pentru fiecare obiectiv de investiții nou şi în cotinuare, precum şi pentru poziţia alte cheltuieli de investiţii, pe bugete, capitole şi surse de finantare;

a rezolvat corespondenţa repartizată direcției, a soluționat problemelor apărute pe parcursul derulari contractelor de executare de lucrări încheiate, a contractelor de servicii de proiectare și de dirigenție de șantier;

a urmărit contractele de execuţie lucrări de investiţii şi reparaţii curente şcoli, creşe, a verificat situaţiile de lucrări, a colaborat şi îndrumat diriginţi de şantier care au contracte de servicii cu primăria;

a întocmit documentele necesare inţierii procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publică şi a participat în comisiile de evaluare;

a efectuat recepţii la terminarea lucrărilor şi recepţii finale, pregătind documentele aferente, pentru obiectivele de investiții finalizate sau la cele care a expirat perioada de garanție în anul 2014;

a elaborat proiecte de hotărâri cu documentele aferente pentru aprobare studii fezabilitate, documentaţii de avizare a lucrarilor de intervenţie (DALI) şi altele din domeniu de activitate;

a întocmit documentele necesare inţierii procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică (dotări, servicii, lucrări) pentru şcoli și creşe ;

a transmis situaţiile solicitate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice privind realizările şi decontările aferente investiţiilor finanţate si din fonduri de la bugetul de stat;

a gestionat din punct de vedere tehnic şi financiar toate proiectele, inclusiv a celor depuse pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.

Page 30: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

30

a transmis situaţiile solicitate de către Consiliul Judetean Bistriţa-Nasaud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Agenţia de Protecţia Mediului Bistriţa -Năsăud referitoare la investiţiile finanţate pe surse de finanţare;

a obţinut avize, acorduri, certificate de urbanism şi autorizatii de construire pentru obiectivele de investiţii finanţate în buget 2014;

a comunicat constructorilor aprobările de fonduri atât la bugetul iniţial, cât şi la bugetul rectificat , pentru contractele noi și în derulare, a solicitat grafice de execuţie fizice și valorice pentru respectarea termenelor contractuale;

a întocmit acte adiţionale la contractele în derulare;

a urmărit derularea contractelor de execuţie lucrări aferente obiectivelor de investiţii din Programul de investiţii pe anul 2014, pe surse de finanţare, a verificat şi confirmat plata acestora ;

a urmărit derularea contractelor servicii, modul de îndeplinire a sarcinilor şi confirmat plată acestora;

a urmărit lucrările derulate prin nucleele financiar contabile;

a efectuat recepţiile la terminarea lucrărilor şi recepţii finale aferente lucrărilor derulate prin nucleele financiar contabile;

a verificat şi confirmat restituirea garanţiilor de bună execuţie a contractelor in conformitate cu clauzele contractuale ;

a eliberat avize solicitate prin certificatul de urbanism, atât pentru persoane fizice cât şi juridice, în vederea autorizării unor lucrări care afectează străzile din municipiul Bistriţa;

a întocmit Cartea tehnică a construcţiei pentru obiectivele de investiţii finalizate;

INVESTIŢII PUBLICE STRUCTURATE PE DOMENII ŞI SURSE DE FINANŢARE DRUMURI ŞI PODURI Buget local și buget de stat

Amenajare străzi în zone noi de locuinţe, Municipiul Bistriţa - valoare 538.388,21 lei

Obiectivul de investiţii “Amenajare străzi în zone noi de locuinţe din Municipiul Bistriţa”, cuprinde străzile str. Turnului, Mioriţei, I. Hossu, Livezi, str. Matei Eminescu, str. sec.6 şi 7 Sigmir şi str. sec. 13 Viisoara, a fost promovat în anul 2007 și a fost elaborat și aprobat studiul de fezabilitate , s-au obţinut avizele şi acordurile prevăzute de lege, s-a elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detalii de execuţie. Obiectivul prevede amenajarea a 3,433 km de străzi cu o suprafaţă totală de 36.479 mp, care să asigure siguranţă şi confort circulaţiei și riveranilor, prin aducerea străzilor pietruite la o stare normală de exploatare, prin amenajarea unui sistem rutier adecvat traficului, amenajarea de trotuare şi spaţii verzi acolo unde trama stradală o permite. Execuţia lucrarărilor s-a desfăşurat etapizat fiind finalizate și recepționate lucrările la strada Turnului, str. Mioriţei, str. Livezile, str. sec.6 Sigmir şi str. sec. 13 Viisoara.

În anul 2014 au fost executate lucrările la str. Matei Eminescu constând din rețea de canalizare pluvială pe o lungime de 450 ml, asfaltare stradă pe o lungime de 465 m cu o lăţime de 6,00 m a părţii carosabile, în suprafață de 2909 mp cuprinzând partea carosabilă, racord la străzile laterale, realizarea de trotuare pe ambele părți în lungime de 403 m cu lăţime variabilă de 0,5-1,5m, a cărui suprafața pavată este de 742

Page 31: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

31

mp, s-au realizat marcajele și semnalizarea rutieră.Lucrările sunt finalizate urmand a fi recepţionate.

În anul 2014 au fost aprobate fonduri pentru începere execuție lucrări la strada Iuliu Hossu pentru care s-au obținut avizele, acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractului de executie lucrări,s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări, lucrările vor începe în anul 2015.

Amenajare şi modernizare străzi în zonele noi de locuinţe, Municipiul Bistriţa-valoare 2.451.769,74 lei În anul 2008 a fost promovat obiectivul de investitii “Amenajare şi modernizare

străzi în zonele noi de locuinţe din municipiul Bistriţa” cuprinde un număr de 4 străzi şi anume: str. Compozitorilor, str. George Enescu, str. Moşilor şi str. Grigore Pletosu.

În anul 2009, s-a elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii şi s-a elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detalii de execuţie.

Execuţia lucrarărilor s-a desfăşurat etapizat fiind finalizate și recepționate lucrările la strada George Enescu și Moşilor.

În anul 2014 au fost executate lucrările la str. Compozitorilor constând din rețea de canalizare pluvială pe o lungime de 1370 ml, asfaltare strada pe o lungime de 1296,25 ml cu o lăţime de 6,00 m a părţii carosabile, în suprafață de 8181,00 mp cuprinzând partea carosabilă, racord la străzile laterale, realizarea unui trotuar cu lăţime variabila cuprinsă între 0,75-1,50 1m, a cărui suprafața pavată este de 2951 mp, s-au realizat marcajele și semnalizarea rutieră. Lucrările sunt finalizate urmând a fi recepţionate.

Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe, Municipiul Bistriţa, etapa a-II-a - valoare 2.119,14 lei În anul 2009, s-a elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-

economici ai obiectivului de investiţii şi s-a elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detaliile de execuţie.

Prin proiect se propune amenajarea următoarelor străzi: o zona Unirea: str. Valea Rusului, str. George Mateiu şi str. secundară nr.

9; o zona Viişoara: str. T.Brediceanu, str. Ion Căianu, str.secundară nr.9 şi 10; o zona Jelna: str.Pajiştei şi str. Codrului;

Execuţia lucrărilor s-a desfăşurat etapizat fiind finalizate și recepționate lucrările la str. George Mateiu , str. secundară nr. 9 Unirea, str.secundară nr.10 Viisoara, str. Codrului. Ulterior aprobării studiului de fezabilitate si ca urmare a includerii unor strazi din municipiul Bistrita pe traseul Drumului Comunal 8C, Bistrița – Slătinița, str.Valea Rusului s-a executat in cadrul obiectivului de investitii “Amenajare Drum Comunal 8C, Bistrița – Slătinița”.

În anul 2014, au fost aprobate fonduri pentru începere execuție lucrări la strada Tiberiu Brediceanu și strada Sec.9 Viișoara pentru care s-au obținut avizele, acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractului de executie lucrări, s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări ,lucrările vor începe în anul 2015.

Amenajare şi modernizare strazi în localitatea componentă Unirea – Vasile Petri - valoare 341.061,19 lei

Obiectivul de investiţii a fost promovat in anul 1998 si aprobat in anul 1999 şi cuprinde amenajarea şi modernizarea a trei străzi din localitatea componentă Unirea: strada 1.1, strada 1.2 şi strada 1.3, cu o suprafaţă totală de 22.651 mp.

Page 32: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

32

Execuţia lucrărilor s-a desfăşurat etapizat fiind finalizate și recepționate lucrările la la strada 1.3 care face legătura dintre DN 17 şi podul nou executat peste râul Bistriţa în Unirea și la strada 1.1 care poartă denumirea de strada Emil Rebreanu.

În anul 2014 au fost executate lucrările la str. Vasile Petri constând din rețea de canalizare pluvială pe o lungime de 210 ml, asfaltare strada pe o lungime de 250 ml cu o lăţime de 6,00 m a părţii carosabile, în suprafață de 1512 mp cuprinzând partea carosabilă și racordul la străzile laterale, realizare trotuar cu lățime variabilă între 0,5-1,5m a cărui suprafața pavată este de 338 mp, realizat marcaje și semnalizarea rutieră.Lucrările au fost finalizate şi recepţionate.

Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe, Municipiul Bistriţa, etapa a-III-a – strada Aviator M. Berbecariu - valoare 839,97 lei

În anul 2013 s-a elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii.

În anul 2014 au fost aprobate fonduri pentru începere execuție lucrări pentru care s-au obținut avizele, acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractului de executie lucrări,procedura nefinalizata.

Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe, Municipiul Bistriţa, etapa a-III-a – strada Castelanului- valoare 1.219,36 lei

În anul 2012 s-a elaborat studiul de fezabilitate, aprobat în anul 2013 cu indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii.

În anul 2014 au fost aprobate fonduri pentru începere execuție lucrări pentru care s-au obținut avizele, acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractului de executie lucrări, procedura nefinalizata.

Creere acces auto între str. Arțarilor și str. Colibiței, inclusiv modernizarea str. Colibiței valoare 3.139,22 lei În anul 2012 a fost încheiat contractul de servicii de proiectare pentru elaborarea

tuturor fazelor de proiectare la obiectivul de investiții ”Creare acces auto între strada Arțarilor și str. Colibiței, inclusiv modernizarea str.Colibiței”, astfel a fost elaborat și aprobat studiul de fezabilitate și în anul 2013 a fost elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detaliile de execuţie.

În anul 2014 s-au obținut avize și acorduri .

Bretea de legatură între str. Tărpiului şi str. Subcetate, Municipiul Bistriţa - valoare 1.326.427,17 lei În anul 2010 a fost promovată investiţia “Bretea de legătură între strada

Tărpiului şi strada Subcetate” Între strada Tărpiului şi zona Subcetate nu exista o legătură viabilă, ceea ce

determină disfuncţionalităţi în asigurarea deservirii acestei zone, aflate în dezvoltare, astfel a fost elaborat şi aprobat un PUZ, care prevede o legatură între cele două zone, fapt pentru care s-au contractat toate fazele de proiectare cu ofertantul declarat câştigător în urma procedurii de atribuire a contractului de servicii.

În anul 2011, a fost elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea acestui obiectiv. In anul 2012 s-a elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini şi detalii de execuţie.

În anul 2013 au fost aprobate fonduri pentru începere execuție lucrări , pentru care s-au obținut avizele , acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractul de execuţie de lucrări ,s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări ,lucrările au început în anul 2014.

Page 33: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

33

În anul 2014 au fost executate lucrările la bretea de legătura între strada Tărpiului și strada Subcetate, constând din asfaltare strada pe o lungime de 565 ml cu o lăţime de 7,00 m a părţii carosabile, în suprafață de 4.105 mp cuprinzând partea carosabilă și racordul la străzile laterale, realizare trotuar pe o lungime de L=565 ml și o lăţime de 1,3m, a cărui suprafața pavată este de 734,5 mp, realizarea unei rigole carosabile din beton pe o lungime de L=565 ml, realizare gard, marcaje și semnalizarea rutieră. Lucrările au fost finalizate şi recepţionate.

Amenajare Drum Comunal 8C, Bistrița – Slătinița valoare – 1.361.475,09 lei Obiectivul de investiţii promovat pentru amenajare se suprapune peste străzile: Valea Rusului, Gorunului, Ulmului și Viile cu Pomi care fac parte din traseul Drumului Comunal 8C, Bistrița – Slătinița . Lungimea străzilor este de 2.062 ml şi s-a imparţit în 2 sectoare de diferite lungimi cu diferite profile transversale a acestora.

Sectorul 1 cu lungimea de 580 ml în profil de stradă clasa 4,se suprapune peste Valea Rusului (din DN17 pana la calea ferata), are lăţimea părţii carosabile de 6 m , cu două benzi de circulaţie şi un trotuar, canalizare pentru scurgerea apelor pluviale .

Sectorul 2 cu lungimea de 1482 ml cu profil de drum clasa tehnică IV,cuprinde strada Valea Rusului de la calea ferata si strazile Gorunului,Ulmului si Viile cu Pomi, are lăţimea părţii carosabile de 5 m , cu două benzi de circulaţie şi 2 acostamente. În anul 2013, s-a elaborat și aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții s-a elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini și detaliile de execuție. Obiectivul acestui proiect s-a incadrat în prevederile „Programului naţional de dezvoltare locală”, subprogram „Regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor” - Domeniul reabilitare/modernizare a drumurilor publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor și a fost depus pentru finanțare din bugetul de stat prin MDRAP. Astfel, s-a încheiat între MDRAP şi UAT municipiul Bistriţa, contractul de finanțare nr. 465/05.06.2013. Execuţia obiectivului de investiţii a început în anul 2013 şi s-a finalizat şi recepţionat în anul 2014. Din fondurile alocate în 2014 s-a realizat:

o pe sectorul 1 : s-a realizat stratul de bază din balast stabilizat,stratul de rezistență din anrobat bituminous AB2, stratul de legatura BAD25 și stratul de uzură BA16 pe o lungime de 580 ml.

o pe sectorul 2 : s-a realizat stratul de bază din balast stabilizat, stratul de rezistență din anrobat bituminous AB2, stratul de legatura BAD25 și stratul de uzură BA16 pe o lungime de 1482 ml, s-a realizat șanțul dalat pe o lungime de 800 ml și rigola acoperită pe o lungime de 116 ml, s-a finalizat pereul din piatră brută și parapet rigid de tip ușor din zidărie de piatră brută.

Amenajare strada Slătiniței de la km 5+172 la km 6+172 - valoare 9100 lei Drumul DJ172B (strada Slatinitei) porneste din DN17, în zona localitați Unirea și se dezvoltă la nord , spre localitatea Slătinița, care este încadrata administrativ ca și localitate componentă a municipiului Bistrita. Sectorul de stradă care urmeaza a se amenaja este cuprins între km 5+172 – 6+172 și este pietruit.

În anul 2014 s-a promovat obiectivul de investiţii s-au făcut toate demersurile pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare, s-a încheiat contractul şi s-a elaborat studiul de fezabilitate urmând a fi supus aprobării consiliului local.

Page 34: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

34

Amenajare legătură din strada Libertății spre zona Zăvoaie, inclusiv construirea podului Berăriei peste râul Bistrița – valoare 1.591,20 lei Prin Planul Urbanistic Zonal – Zăvoaie se prevede o nouă zonă de locuinţe

individuale, colective şi funcţiuni complementare de servicii, pentru a realiza dezvoltarea acestei zone. Primăria municipiului Bistriţa a propus ca legătura să se realizeze printr-un pod care va face legătura între strada Libertăţii și zona Zăvoaie. În acest sens, s-a promovat obiectivul de investiţie „Amenajare legătură din str. Libertăţii spre zona Zăvoaie, inclusiv construirea podului berăriei peste râul Bistriţa”.

Podul nou se va construi cu o singură deschidere de 37 m pe 5 grinzi casetate prefabricate, cu înălțime variabilă, din beton precomprimat cu armatură postântinsă. Accesul pe pod dinspre strada Petru Maior se va face prin construcția unui sens giratoriu cu 2 benzi de circulatie.

Accesul spre Zona Zăvoaie se va face din str. Petru Maior denumită în proiect drum principal.

Drumul principal cuprinde doua benzi carosabile, cu o lățime de 3.00 m fiecare, benzi ce se convertesc la intrarea pe pod la lățimea de proiectare a podului 2 x3,90 m. Proiectarea acestui drum face posibilă legătura rutieră dintre strada Petru Maior și zona Zăvoaie cu proprietăți deja existente. Strada racordează vertical nivelul existent al zonei cu nivelul căii pe podul proiectat.

Studiul de fezabilitate a fost aprobat în anul 2010, elaborându-se apoi proiectul tehnic,caiete de sarcini si detalii de ezecuţie.În anul 2014, a fost aprobat pentru începere execuție, pentru care s-au obținut avizele, acordurile, autorizația de construire și au fost făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractul de execuţie de lucrări ,s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări ,lucrările vor începe în anul 2015.

Consolidarea străzii Slătinița între km 1+300 și km 3+600 – valoare 40.052,00 lei

Strada Slătiniței se suprapune peste traseul drumului județean DJ172B realizând legătura rutieră între Municipiul Bistrița, respectiv drumul național DN17 din dreptul localității Unirea și localitatea componentă Slătinița.

În zona km 3+370 - km 3+420 s-a produs o alunecare a terasamentului de pe partea stângă, rezultând o prăbușire a benzii stângi a carosabilului. În aval s-a efectuat o săpătură la baza terasamentului, pentru a se construi o casă. În vederea stabilirii soluțiilor de remediere a unor probleme de instabilitate apărute, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică,după care s-a întocmirea Documentația de Avizare pentru Lucrări de Intervenție (D.A.L.I.) aferente obiectivului de investiție ,,Consolidarea străzii Slătinița între km 1+300 și km 3+600 în municipiul Bistrița”.

Ca urmare a costurilor foarte ridicate estimate de catre proiectant pentru intervenţia asupra întregului tronson s-a analizat şi s-a aprobat in consiliul local numai tronsonul foarte afectat, respectiv de la km 3+335 la km 3+430 în două etape, respectiv o etapă în soluţie provizorie (consolidare terasament) care va fi monitorizată pentru comportarea în timp, după care, dacă se va impune se va realiza etapa în soluţie definitivă (consolidare cu piloţi) .

Reabilitare și modernizare străzi în zona centrală – etapa II Municipiul Bistrița – valoare 74.400 lei

Municipalitatea propune o serie de proiecte pe infrastructura de transport, care prevăd lucrări de amenajare, modernizare şi reabilitarea străzi existente care să facă faţă traficului actual, deschiderea de noi accese auto în vederea fluidizării traficului în municipiu.

Page 35: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

35

Străzile din zona centrală fac parte din trama stradală a Municipiul Bistrița și sunt străzi de categoria II, III și IV care asigură traficul de legătură între centrul municipiului Bistrița , DN 17 și zonele rezidențiale ale municipiului sau asigură legătura cu alte drumuri locale.

În anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică și studiul de trafic pentru 24 de străzi din centru istoric: G.Coșbuc, Gh. Șincai, C.D. Gherea, Vasile Conta, Vasile Nașcu, Ciprian Porumbescu, Al. Vlahuță, Lupeni, I.L.Caragiale, B.S.Delavrancea, Barbu Lăutaru, Parcului – parțial, Parcare Barbu Lăutaru (la Sala Sporturilor ), Parcare Barbu Lăutaru (la Bl.4/B Piața Morii), Parcare V. Conta nr.1, Parcare str. Parcului nr.1,Parcare str. Parcului nr.2, N. Titulescu, Dogarilor, Baba Novac, Țibleșului, Zorilor, V. Alecsandri.

Linia verde de transport public pe traseul Viișoara – Centrul istoric- Unirea – valoarea 29.965,60 lei

În anul 2014 s-a elaborate studiul de oportunitate privind realizarea unei ”linii

verzi” de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric. CLĂIRI Buget local şi buget de stat şi fonduri externe nerambursabile postaderare

Blocuri de locuinţe cu destinaţia de locuinţe sociale, Viișoara - bloc nr. 1- valoare 869.760,66 lei

Obiectivul de investiţii cuprinde 9 blocuri de locuinţe cu un total de 200 apartamente, în regim de înalţime P+3E+M cu acoperiş tip şarpantă. Blocurile de la nr. 2 la nr. 9 cu un total de 180 apartamente, au fost executate şi finalizate în perioada 2010 - 2013 cu fonduri de la bugetul de stat şi de la bugetul local.

În luna iunie 2014 a început execuția lucrarilor la blocul nr. 1, cu 20 apartamente iar fondurile alocate de la bugetul local au permis executarea lucrărilor la stadiul de structură în roşu.

o infrastructura: săpături, cofraje, fundaţii şi elevaţii pentru subsolul tehnic, o planşeu peste subsol ; o structura de rezistenţă - planşee, grinzi, centuri, monolitizări sâmburi la

etajele superioare; o lucrări de zidărie pentru pereţii de închidere şi de compartimentări

interioare; o lucrările de şarpantare şi învelitoare din ţiglă (fiind finalizată șarpanta din

lemn și procurată țigla); o tâmplarie din profile PVC

Blocuri de locuințe construite prin ANL, Subcetate - etapa IV - valoare 35.504,90 lei

În anul 2014 s-a finalizat şi s-a aprobat Studiul de fezabilitate pentru un număr de 210 apartamente destinate tinerilor în vederea inchirierii. Obiectivul de investiţii va fi depus pentru finanțare la ANL Bucureşti, municipalitatea urmând a asigura viabilizarea terenului (utilităţi, branşamente, parcări, străzii, alei, spaţii verzi).

Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Național Liviu Rebreanu – valoare 1.378.757,38 lei Obiectivul de investiţii cuprinde reabilitarea sau demolarea unor imobile

existente, executarea unor imobile noi sistematizare pe verticală (terenuri de sport, pistă de alergat, amenajare curte, alei de circulaţie, spaţii verzi).

Page 36: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

36

Proiectul a început cu finanțare de la bugetul de stat, in baza HGR nr. 454/2007. Întrucât nu s-au mai alocat fonduri de la bugetul de stat acesta a fost susţinut în perioada, 2010-2012 și 2013 cu fonduri de la bugetul local, Ordinul de începere a lucrarilor s-a dat de către Beneficiar în data de 28.04.2010 fiind realizat și pus în funcțiune Imobilul 11 - Școala ciclu primar, P+2E în 2012 și începută execuția la Imobilul 1 - Scoala gimnazială în 2013.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a publicat Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4. Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă - Apelul de proiecte pentru fondurile realocate POR conform Deciziei Comisiei C (2013)/9772 finale din 19.12.2013. Primăria municipiului Bistriţa a depus la finantare proiectul „Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, în cadrul Axei prioritare 3, semnandu-se contractul de finantare nr. 4669/11.09.2014, cod SMIS 53718. În anul 2014 după semnarea contractului de finanţare au reânceput lucrările executându-se mansarda la internat, demolări, tencuieli şi închideri de tâmplarie la școala gimnazială și internat, săpătură la nouă cantină (imobil 12, existenta se va demola), infrastructura la noua sală de sport (imobil 10).

Odata cu reluarea lucrarilor, in faza de desfaceri la imobilul 1 (școala generală) s-a considerat necesară reevaluarea imobilelor din punct de vedere energetic și tehnic.

În urma expertizei și auditului energetic realizate în iulie 2014 au fost puse în evidență o serie de degradari ale elementelor structurale și nestructurale apărute în perioada dintre realizarea proiectului și obținerea finanării .

Restaurare Biserica Evanghelica CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional - valoare 42.832,38 lei

Biserica Evanghelică Sfântul Nicolae este monument istoric de importanţă naţională. În incendiului din vara anului 2008 au fost afectate turnul, o parte a şarpantei navei, planşeele boltite de acoperiş precum şi interiorul şi exteriorul acesteia. Punerea în siguranţă a turnului şi a şarpantei navei a avut loc prin lucrări de intervenţii de primă necesitate, care au fost deja executate. Stingerea incendiului a fost posibilă numai cu sacrificarea bolţilor navei, care au fost inundate apa pătrunzând în zidăria acestora umectând în special zonele de la naşterea bolţilor cu apă. Bolţile au rezistat încărcărilor suplimentare din apa de incendiu şi nu s-au surpat, totuşi au rămas profund afectate de consecinţele incendiului. În urma refacerii şarpantelor şi învelitorilor distruse, în anul 2013 s-au executat lucrări de punere în siguranţă a bolţii acoperiş şi realizarea finisajelor aferente în aceste zone accesibile numai de pe schele foarte înalte. Pentru punerea în valoare a bisericii şi includerea acesteia în circuitul turistic internaţional se impun a fi efectuate lucrări de restaurare atât la interior cât şi la exterior. În acest sens, în anul 2014 au fost elaborate studiile aferente monumentelor istorice, expertiza tehnică, Documentația de Avizare pentru Lucrări de Intervenție (D.A.L.I.) pentru lucrările interioare, aprobata în consiliul local şi depusă la finanţare din fonduri norvegiene prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE) 2009 -2014. Tot în anul 2014 s-a elaborate DALI pentru exteriorul bisericii care urmeaza să se definitiveze şi să se supună aprobarii consiliului local, în funcţie de rezultatele de la SEE, numai lucrările aferente exteriorului s-au cumulat cu lucrările aferente interiorului, pentru depunerea pe POR 2014-2020.

Page 37: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

37

Reabilitare termică a clădirii din Al. Odobescu nr. 17, cu funcțiunea de servicii de colectare a taxelor și impozitelor locale (buget local) – valoare 14.333,78 lei

Clădirea se află situată în intravilanul Municipiului Bistrița, P.U.Z. - Centru istoric, pe str. Alexandru Odobescu nr.17. În imobil iși desfășoară activitatea Direcția venituri şi aparţine domeniului public al Municipiului Bistrița cu un regim de înălțime S+D+P+M.

În anul 2011 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic. Pe baza expertizei tehnice si a auditului energetic, s-a elaborate şi aprobat Documentația de Avizare pentru Lucrări de Intervenție (D.A.L.I.). Obiectivul investiției prevede lucrări de combatere a tuturor problemelor depistate și crearea unor spații suplimentare in mansarda clădirii.

În anul 2014, a fost elaborat proiectul tehnic, caietele de sarcini și detalii de execuție (PT+CS+DE).

6. Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Bistrița - valoare totala 12.318.109,03 lei

Primăria Municipiului Bistriţa a elaborat și depus pentru finanțare prin Programul Operaţional Regional, 2007 – 2013, Axa prioritara 1 ,,Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere’’ Domeniul major de intervenție 1.2 - Sprijinirea investițiilor în eficiență energetică a blocurilor de locuințe, în 3 etape proiecte, al cărui obiectiv general este creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, au ca scop reducerea cu minim 40% a consumului de energie pentru încălzire și atingerea unui consum specific de energie pentru încălzire sub 100 kwh/mp/an pentru zona climatica specifică Municipiului Bistrița. Prin lucrările de reabilitare termică se prevede:

o izolarea termică a părţii opace a faţadelor; o înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în

bloc, cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată); tâmplăria trebuie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spaţiilor ocupate şi evitarea apariţiei condensului pe elementele de anvelopă;

o închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;

o termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă, respectiv izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel în cazul existentei şarpantei;

o termoizolare planșeu peste subsol neâncălzit la partea inferioară cu polistiren expandat – daca este cazul.

În cursul anului 2014, s-au realizat procedurile de achiziție și s-a inceput executia lucrarilor de reabilitare termica la urmatoarele obiective :

Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 1 Total valoare executată : 2.503.267,74 lei

În conformitate cu prevederile din Contractul de finanţare nr.3918 / 01.11.2013, cod SMIS 47453, care cuprinde reabilitare termic a unui nr. 235 de apartamente din 3 blocuri de locuințe s-a realizat achizția publică și s-a demarat execuția lucrărilor, astfel :

o Bloc 1 str.Calea Modovei sc.A, B, C – 120 apartamente; o Bloc 10 str. Andrei Muresanu sc.A, B – 35 apartamente; o Bloc 26 bdul Decebal sc.A, B, C și str. Lalelelor nr.11 sc.A – 80 apartamente;

S-au receptionat lucrarile efectuate pentru Bloc 10 str.Andrei Muresanu sc A,B si Bloc 26 Bloc 26 bdul Decebal sc.A,B,C și str. Lalelelor nr.11 sc.A, iar pentru lucrarile de la Bloc 1 str.Calea Modovei sc.A,B,C sunt realizate in procent de 80%.

Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 2

Page 38: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

38

Total valoare executată : 4.797.296,85 lei În conformitate cu prevederile din Contractul de finanţare nr. 4020/04.02.2014,

cod SMIS 47454, care cuprinde reabilitare termic a unui nr.1.047 de apartamente din 15 blocuri de locuințe s-a realizat achizția publică și s-a demarat execuția lucrărilor.

Proiect care cuprinde reabilitarea termică a unui număr de 1.047 de apartamente din 15 blocuri de locuințe impărtițe în 2 loturi astfel :

Lotul 1 o Bloc 1 str. Năsăudului sc.A, B, C, D, E – 226 apartamente; o Bloc 10 str. 1 Decembrie – 20 apartamente; o Bloc 13 str. Andrei Mureșanu sc. A, B, C, D, E, F – 129 apartamente; o Bloc 14 str. Andrei Mureșanu sc. A, B, C, D – 129 apartamente; o Bloc 30 str. Andrei Mureșanu sc. A, B, C, D, E, F – 61 apartamente; o Bloc 8 str. Andrei Mureșanu sc. A, B, C – 57 apartamente;

La finalul anului 2014 lucrarile cuprinse în acest lot, erau realizate în procent de 20%.

Lotul 2: o Bloc 3 - A3 str. Octavian Goga sc. A, B, C – 40 apartamente; o Bloc 5 - A4 str. Octavian Goga sc. A, B, C – 40 apartamente; o Bloc 7 - A5 str. Octavian Goga sc. A, B, C – 40 apartamente; o Bloc 1 str. Axente Sever sc. A, B, C, F, bloc 2 str. Gheorghe Pop de Băsești

sc.D, E și bloc nr. 2 str. 1 Mai sc.G, H – 93 apartamente; o Bloc 1 str. Gheorghe Pop de Băsești sc.A, B, C, D, E, F, bloc 11 str. Gheorghe

Pop de Băsești sc. A, B, C – 123 apartamente; o Bloc 11 str. Gheorghe Pop de Băsești sc. A, B – 20 apartamente; o Bloc 2 str .Axente Sever sc.A, B, C – 36 apartamente; o Bloc 1 str. Mărășești sc. D – 11 apartamente; o Bloc 2 str. Mărășești sc. A și B-dul Indepenenței 5 sc. B – 22 apartamente;

La finalul anului 2014 lucrarile cuprinse în acest lot, erau realizate în procent de 85%.

Îmbunatățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 3 Total valoare executată : 4.869.988,25 lei

În conformitate cu prevederile din Contractul de finanţare nr.4052/12.02.2014, cod SMIS 48136, care cuprinde reabilitare termic a unui număr de 794 de apartamente din 10 blocuri de locuințe s-a realizat achiziția publică și s-a demarat execuția lucrărilor.

Proiectul care cuprinde reabilitarea termică a unui număr de 794 de apartamente din 10 blocuri de locuințe, astfel : Lotul 1 :

o Bloc 2 str. Mihai Eminescu sc.A, B, C, D, E, F – 140 apartamente; o Bloc 52 – E1 B-dul Independenței – 64 apartamente; o Bloc 56 B-dul Independenței sc.A, B, C, D – 128 apartamente; o Bloc 1-T1 str. Solomon Haliță sc.A, B, C, D, E,F – 70 apartamente;

La finalul anului 2014 lucrarile cuprinse în acest lot, erau realizate în procent de 45%.

Lotul 2: o Bloc 38 str. General Grigore Bălan sc.A, B – 56 apartamente; o Bloc 40 str. General Grigore Bălan sc.A, B – 56 apartamente; o Bloc 42 str. General Grigore Bălan sc.A, B, C – 74 apartamente; o Bloc 1 str. Crinilor sc.A, B, C – 75 apartamente;

Page 39: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

39

o Bloc 2 str. Crinilor sc.A, B, C, D – 74 apartamente; o Bloc 7A Piața Petru Rareș sc.A, B, C, D – 57 apartamente;

La finalul anului 2014 lucrarile cuprinse în acest lot, erau realizate în procent de 35%.

În cursul anului 2014, s-au elaborat documentațiile tehnico economice necesare și s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru :

Îmbunatățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 4 Proiect care cuprinde reabilitarea termică a unui nuăr de 33 de apartamente

dintr-un bloc de locuințe, bloc 1 str.Panait Cerna sc.A, B – 33 apartamente; După parcurgerea tuturor etapelor de evaluare, proiectul a fost admis la

finanţare şi s-a semnat Contractul de finanţare nr.4865/25.11.2014, cod SMIS 54725 și au fost făcute toate demersurile în vederea încheieri contractelor de execuţie de lucrări și de servicii de dirigenție de șantier.

Îmbunatățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 5 Proiect care cuprinde reabilitarea termică unui număr de 154 de apartamente

din blocuri de locuințe, astfel : o Bloc 3 str. Ștefan cel Mare sc. A, B, C – 38 apartamente; o Bloc 10 str. Constantin Roman Vivu sc A, B, C, D – 59 apartamente; o Bloc 5 str. Andrei Mureșanu sc. A, B, C – 57 apartamente;

După parcurgerea tuturor etapelor de evaluare, proiectul a fost admis la finanţare şi s-a semnat Contractul de finanţare nr.4870/25.11.2014, cod SMIS 54726 și sunt făcute toate demersurile în vederea atribuirii contractelor de execuţie de lucrări și de servicii de dirigenție de șantier.

În cursul anului 2014, s-au elaborat documentațiile tehnico economice necesare și s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru :

Îmbunatățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 6 Valoare documentații și avize 44.352,78 lei. Proiect care cuprinde reabilitarea termicăa unui număr de 344 de apartamente

din 8 blocuri de locuințe, astfel : o str. Garii nr. 30 – 180 apartamente; o str. Iosif Vulcan nr. 4 - Bloc C2 – 30 apartamente; o str. Octavian Goga nr. 4 - Bloc B1 – 20 apartamente; o str. Octavian Goga nr. 6 - Bloc B2 – 20 apartamente; o str. Octavian Goga nr. 8 - Bloc B3 – 20 apartamente; o str. Solomon Haliță nr. 2 – 16 apartamente; o str. 1 Decembrie nr. 2 – Bloc 3 – 34 apartamente o str. 1 Decembrie nr. 2 – Bloc 4 – 24 apartamente

Îmbunatațirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 7 Valoare documentații și avize 44.791,95 lei

Proiect care cuprinde reabilitarea termicăa unui număr de 316 de apartamente din 8 blocuri de locuințe, astfel :

o Aleea Margaretelor nr. 2 – 70 apartamente; o str. Arțarilor nr. 28 - Bloc M3 – 40 apartamente; o str. Constantin Roman Vivu nr. 6 – 59 apartamente; o str. Constantin Roman Vivu nr. 2 – 30 apartamente; o str. Gheorghe Sincai nr. 28 – 25 apartamente; o b-dul Independeței – Bloc 1 – 50 apartamente; o b-dul Independeței – Bloc 2 – 18 apartamente;

Page 40: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

40

o b-dul Independeței – Bloc 71 – 24 apartamente;

Îmbunatațirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe - Bistrița 8 Valoare documentații și avize 58.411,46 lei.

Proiect care cuprinde reabilitarea termică a unui număr de 421 de apartamente din 10 blocuri de locuințe, astfel :

o b-dul Decebal nr. 46 – 40 apartamente; o b-dul Decebal nr. 2 – 29 apartamente; o str. Piața Morii nr. 2 – 24 apartamente; o str. 1 Decembrie nr. 1 – 16 apartamente; o str. Mihai Eminescu nr. 3 – 38 apartamente; o str. Andrei Mureșanu nr. 9 – 15 apartamente; o str. Gării nr. 32 – 80 apartamente; o str. Rodnei nr. 20 – 64 apartamente; o str. Carpați nr. 10 – 39 apartamente; o str. Rodnei nr. 1 – 76 apartamente

Au fost parcurse toate etapele de evaluare şi admitere a acestora și urmează semnarea contractelor de finanţare.

Reabilitarea clădirii Centrului municipal de Cultura George Coșbuc Bistrița monument istoric de categoria A – valoare 1.754.101,95 lei.

În anul 2013 au fost contractate lucrările de reabilitare aferente clădirii Centrului Municipal de Cultura, iar acestea au continuat și în anul 2014. Astfel au fost executate urmatoarele lucrări :

o desfacerea și înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate o reparații și înlocuiri de elemente de șarpantă - căpriori, tălpi, coame, popi,

arbaletrieri, astereala, învelitoare, jgheaburi o în locuire astereală din scândură de rășinoase și învelitoatre din tablă de

zinc și solzi de zinc, sorturi din tablă o ignifugarea elementelor înlocuite la șarpante și planșee și vopsirea

lemnăriei cu soluții antiseptice o desfaceri și refaceri de jgheaburi și burlane o desfaceri și refaceri de tencuieli interioare drișcuite la pereți și tavane

boltite o glet de var aplicat pe tencuieli interioare o tratare pereți cu soluție antimucegai o reparații fisuri și crăpături la zidării și tencuieli prin injectare cu mortar de

ciment, profiluri m simple la interior - pereți sitavane o îndepărtarea zugravelilor prin răzuire și reparații la ornamente de pe fațadă o reparații la ornamentele din piatră o consolidare planșee din lemn o izolații hidrofuge cu folii tefond o desfaceri și refaceri parțiale ale tencuielilor la fațadă o reparații pardoseli din cărămidă așezată pe lat și montarea podinei între

grinzi pentru susținerea umpluturii o canale de ventilație din beton - canal tehnic o captușeli fonoabsorbante cu plăci din vată minerală la tavane și tencuieli pe

rabit la tavane plane o intervenții la avanscena - zidărie de cărămidă și montat armături

Page 41: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

41

o arderea cu lampă a elementelor de tâmplărie, curățirea prin periere, revizuirea cercevelelor simple, tocuri la ferestre, înlocuire de praguri la uși și ferestre, revizuirea tâmplăriei din lemn

o realizat glafuri la ferestre o înlocuiri de instalații electrice o înlocuiri de instalații sanitare

Reabilitarea și modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret – str. Liviu Rebreanu nr. 18. – valoare 275.566,18 lei

Proiectul ”Reabilitarea și modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret” face parte din portofoliu de proiecte a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bistrița, care a fost admis la finanțare prin POR 2007-2013, Axa prioritara 1, ”Sprijinirea dezvoltarii durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană, sub-domeniul: Centre urbane”. După parcurgerea tuturor etapelor de evaluare, proiectul a fost admis la finanţare și s-a semnat Contractul de finanțare nr. 3707 / 25.04.2013 cod SMIS 7325.

Proiectul ”Reabilitarea și modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret”, prevede lucrări de consolidare fundații, înlocuirea șarpantei și a planșeului de lemn, consolidarea a pereților structurali, refacerea fațadelor, amenajarea exterioară și interioară, amenajare curte interioară, refacere instalații interioare.

În luna august a fost atribuit contractul de execuție lucrări în baza caruia s-au executat o parte din lucrările de reabilitare a Centrului Comunitar pentru Tineret urmând ca acestea să fie finalizate în anul 2015.

Reabilitarea clădirii din municipiul Bistrița, Piața Centrală nr. 4, în scopul înființării Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, Bistrița. valoare - 14.649,36 lei

În anul 2013 a fost încheiat contractul de servicii privind elaborarea fazelor de proiectare pentru obiectivul de investiţii “Reabilitarea clădirii din municipiul Bistrița, Piața Centrală nr. 4-6, în scopul înființării Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, Bistrița”. În luna Decembrie 2013, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local al municipiului Bistrita și a fost depus D.A.L.I pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de interventie 5.3 – ”Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractiviății României ca destinație turistică”. Operațiunea Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și doatrea acestora.

În anul 2014 a fost elaborat şi depus Proiectul Tehnic la Orgnismul Intermediar pentru Turism în vederea parcugerii etapelor de evaluare, este în evaluare şi nu este semnat contractul de finanţare.

Clădirea propusă este amplasata în zona centrului istoric al municipiului Bistrița, Piața Centrală nr. 4-6. și are o suprafață de 140 mp. Prin proiectul de reabilitare se propune amenajarea unui spaţiu cu instalaţii electrice, termice, sanitare și dotări adecvate (calculatoare, videoproiector, sistem audio, masă interactivă, LCD-uri, info-desk etc) care are ca scop funcţionarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistrita. Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea potenţialului turistic, cu precădere al potenţialului turistic din Bistrița, în ţară şi străinătate Alte proiecte în diferite stadii de pregătire :

Centru de promovare pentru energie regenerabilă - Reabilitare şi modernizare imobil str. N.Bălcescu - valoare – 2.980,00 lei.

Page 42: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

42

Prin Hotărârea Consiliului Local nr.24/27.03.2014 s-a stabilit destinaţia imobilului din municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr.19 de pe str.Nicolae Bălcescu, să fie ’’Centru de promovare pentru energie regenerabilă’’.

Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică și auditul energetic.

Incubator de afaceri - Reabilitare și modernizare imobil str. Mesteacănului - valoare – 6.281,59 lei. Prin Hotărârea Consiliului Local nr.24/27.03.2014 s-a stabilit destinaţia imobilului

din Municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr.9 de pe str. Mesteacănului, să fie Incubator de afaceri – structură creată pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de activitate.

Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Proiectul se doreşte a fi depus pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 însă pentru a fi eligibil, acesta ar trebui promovat şi depus de către SC Business Park Bistrita Sud SRL iar imobilului din str. Mesteacănului să i se dea o nouă destinaţie .

Centru de cercetare - dezvoltare - inovare pentru tehnologii noi, str. Rodnei - valoare 6.100,00 lei

Prin Hotărârea Consiliului Local nr.24/27.03.2014 s-a stabilit destinaţia imobilului din municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr. 16 de pe str.Rodnei, să fie Centru de cercetare - dezvoltare - inovare pentru tehnologii noi pentru a sprijini dezvoltarea acestora. Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Reabilitare si consolidare imobil Piaţa Centrală nr. 2, Municipiul Bistriţa - în vederea introducerii în circuitul turistic a monumentului istoric „Primăria Veche" - valoare 20.770 lei. În anul 2014 s-a contractat şi elaborat: expertiza tehnica, auditul energetic şi

studiul geotehnic necesare pentru demararea procedurilor de achiziţie a revizuirii fazelor de proiectare

Centru de zi pentru persoane vârstnice - Reabilitare și modernizare imobil din str. O. Goga - valoare 4.714,0 lei

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 16/2014 s-a stabilit destinaţia imobilului din Municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr. 17 de pe str.O. Goga, să fie Centru de zi pentru persoane vârstnice. Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Centru multifuncțional pentru activități sociale - Reabilitare şi modernizare imobil – Aleea Trandafirilor - valoare 4.836,0 lei Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 111/2013 s-a stabilit destinaţia imobilului din

municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr. 3 de pe Aleea Trandafirilor , să fie Centru multifuncțional pentru activități sociale.

Page 43: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

43

Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Dispecerat operativ Poliția Locală – Reabilitare imobil str. Gării nr. 30 -valoare 5.700,0 lei Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 112/2013 s-a stabilit destinaţia imobilului din

Municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr. 4 de pe str.Gării nr.30, să fie Dispecerat operativ Poliția Locală.

Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii şi impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Bazin de înot didactic – Reabilitare și modernizare imobil din str. Intrarea Cireșului - valoare 6.723,53 lei Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 24/2013 s-a stabilit desţinatia imobilului din

Municipiul Bistriţa, fostul Punct Termic nr. 24 din Intrarea Cireşului, să fie Bazin de înot didactic.

Pentru funcţionarea imobilului conform noii destinaţii si impunerea unor lucrări de intervenţii asupra acestuia, în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică şi auditul energetic.

Reabilitare și modernizare grădinița Dumbrava Minunată – str. Ecaterina Teodoroiu nr.1 - valoare 6.076,0 lei În anul 2014 s-a contractat si elaborat : expertiza tehnică, auditul energetic

şi studiul geotehnic necesare pentru demararea procedurii de achiziţie de contractare a revizuirii fazelor de proiectare.

Consolidare și modernizare Corp A ( clădire veche ) Colegiul Național Liviu Rebreanu str. Republicii nr.8. - valoare 154.466,40 lei Corpul A în care funcţionează Colegiul Național Liviu Rebreanu este monument

istoric de categoria A. În anul 2014 s-a elaborat scenariu de securitate la incendiu, documentaţiile pentru obţinerea avizelor şi acordurilor, studiu geo), s-a elaborat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) .

Locuinţe protejate pentru persoane vârstnice Sigmir – valoare 8.331,56 lei În localitatea componentă Sigmir, în zona şcolii generale s-a elaborat şi aprobat

un P.U.D. cu destinaţia construirii unui centru penmtru persoanele vârstnice. În anul 2014 s-a contractat și elaborat expertiza tehnică pentru două clădiri neutilizate pe amplasament, necesar pentru demararea procedurii de achiziţie de contractare a fazelor de proiectare.

Centru integrat de servicii sociale - Reabilitare și modernizare imobil situat pe str. Dornei, nr.12 - valoare 16.430 lei

În municipiul Bistriţa, str. Dornei nr.12 funcţionează Direcţia Municipal de Servicii Sociale, clădire monument istoric de categoria B. În vederea reabilitării și refuncţionalizării imobilului în anul 2014 s-a elaborat expertiza tehnică a construcţiei. TURISM Buget local, buget de stat şi fonduri externe nerambursabile postaderare

Regenerare urbană a centrului istoric Bistrița, Axa turistică 1,2,3 - valoare 7.166.125,08 lei

Page 44: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

44

Unul dintre proiectele cele mai importante din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bistrița este proiectul „Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3”, al cărui obiectiv general îl reprezintă regenerarea infrastructurii publice urbane din Centrul Istoric al Municipiului Bistriţa prin reabilitarea axelor turistice denumite Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor şi punerea în valoare a unora dintre pasajelor istorice, caracteristice Bistriţei medievale. După parcurgerea tuturor etapelor de evaluare, proiectul a fost admis la finanțare prin POR 2007-2014, Axa prioritara 1, „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Centre urbane” și s-a semnat Contractul de finanțare nr. 2153/15.09.2011 cod SMIS 7331. Lucrările la acest obiectiv au fost contractate în august 2013 și au fost executate lucrări de reabilitare rețele apă, canal, au fost executate rețele de iluminat public, de relocare a rețelelor electrice și rețele aferente curenților slabi (telecomunicații) și s-a realizat fundația din balast pe tronsonul din Bdul Republicii – str. Dornei pentru Axa 1, respectiv tronsonul din Bdul Republicii – str. Gh.Șincai pentru Axa 3. În anul 2014 s-a continuat cu lucrarile de reabilitare rețele apă, canal, de executie rețele de iluminat public, de relocare a rețelelor electrice, a rețelelor aferente curenților slabi și relocarea reţelelor de gaze naturale. S-au realizat zidurile din căramidă cu tencuieli, zugrăveli şi acoperiş pe Axa 1; zidurile din cărămidă aparentă şi acoperiş pe Axa 2; zidurile din piatră rostuită pe Axa 3. S-au realizat fundaţiile din balast, pe Axa 1: str. Dornei – str. L. Rebreanu, str. L. Rebreanu - Parc Municipal; Axa 2: B-dul Republicii - str. Dornei, P-ţa Centrală – P-ţa Mică, P-ţa Mica; Axa 3: str. Gh.Șincai – Parc Municipal. S-au realizat în Piața Mică: pavaj pietonal şi pavaj carosabil, structură fântână arteziană, spaţii verzi, structură luciu apă. În Piața Mihail Kogalniceanu s-a realizat pavajul, structura şi finisaj fântână arteziană, zid cu monument, spaţii verzi. Pe Axa 2 între str. I.L.Caragiale şi str. Dornei s-a montat confecţia metalică, finisată, de la pergolă. S-au mai realizat pavaje pietonale, Axa 1: str. Zorilor – str. E. Teodoroiu, str. E. Teodoroiu – Parc Municipal, Axa 2: B-dul Republicii – str. Lupeni, P-ţa Centrală – P-ţa Mică; Axa 3: B-dul Republicii - str. Gh.Șincai, str. Ţibleşului – str. G. Coşbuc, str. G. Coşbuc – str. N. Titulescu, Str. Vadului. S-au făcut lucrări de desfaceri şi refaceri tencuieli la pasajele acoperite, inclusiv zugrăvelile aferente. INFRASTRUCTURA PENTRU SPRIJINIREA AFACERILOR Buget local , buget de stat şi fonduri externe nerambursabile postaderare

Parc Industrial Bistrița Sud - valoare 19.113.867,12 lei Primăria Municipiului Bistriţa a elaborat și depus pentru finanțare prin Programul

Operaţional Regional, 2007 – 2013, proiectul Parc Industrial Bistriţa Sud, al cărui obiectiv general este crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor, de importanţă regională şi locală, reabilitarea siturilor industriale şi sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale regionale şi locale, care să faciliteze crearea de noi locuri de muncă şi creşterea economică durabilă.

Proiectul a fost admis la finanţare şi s-a semnat contractul de finanţare nr. 3603 / 29.01.2013 prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de intervenţie 4.1. Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor, de importanţă regională şi locală, cod SMIS 26487.

Page 45: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

45

Lucrările la acest obiectiv au fost contractate în martie 2014 şi s-au executat lucrări în procent de 77,72% .

În Parcul Industrial Bistriţa Sud s-au configurat 3 zone denumite: axa A, axa B, axa C. În cadrul acestor zone sunt prevăzute parcele care vor beneficia de un acces direct la căile de comunicaţie din cadrul parcului. In centrul de greutate al parcului s-a realizat, pe zona cu interdicţie de construire aferentă drumului de acces principal în parc, o intersecţie cu sens giratoriu.

S-au realizat: drumul de acces, drumurile pe cele trei axe, piste de biciclişti, parcări, trotuare pavate, reţea distribuţie apă, reţea canalizare, reţea de alimentare cu gaze naturale, reţea electrică de joasă tensiune, reţea pentru iluminatul public, staţie de epurare independenta de 420 mc/zi apa uzată, spaţii verzi.

S-au realizat toate lucrările de infrastructură şi utilităţi, agenţii economici urmând să-şi execute racordurile şi branşamentele la aceste reţele.

ILUMINAT PUBLIC Buget local

Extindere reţele de iluminat public Subcetate etapa II- valoare – 2.737,28 lei.

În urma amplasării în zona Ansamblului de locuinţe Subcetate a unei grădiniţe, prin renunţarea construirii a 2 blocuri , s-a modificat planul de sistematizare din zonă, iar traseele reţelelor de iluminat public proiectate iniţial în etapa II nu mai corespundeau cu situaţia din teren.

Aceste modificări precum şi necesitatea includerii iluminatului pe strada nou creata ce face legătura între strada Tărpiului şi strada Subcetate au condus la revizuirea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii: “Extindere rețele de iluminat public Subcetate etapa II“ Municipiul Bistriţa . Astfel în anul 2014 s-a elaborat şi aprobat studiu de fezabilitate cu noii indicatori tehnico-economici, pentru următoarele lucrări:

o montarea de corpuri de iluminat cu leduri o realizarea unui punct central de aprindere a iluminatului public o realizarea de firide de distribuţie iluminat public montate subteran în cămine

special amenajate o realizarea reţelelor de iluminat public în 4 etape dupa cum urmează:

- Etapa I - zona blocurilor sociale; - Etapa II - zona locuinţelor individuale, - Etapa III - pentru obiectivul „Bretea de legătura între str. Tărpiului şi str.

Subcetate”, - Etapa IV - zona blocurilor ANL + Grădiniţă .

ENERGIE TERMICĂ Buget local

Centrală termică pe gaze naturale - Grădiniţa cu program prelungit nr. 2, str. Rodnei - valoare 18.694,80 lei Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 funcţionează în municipiul Bistriţa, str.

Rodnei nr. 23 la etajul I al unui corp de clădire din cadrul Colegiului Tehnic Grigore Moisil. În anul 2013, datorită numărului mare de copii înscrişi, s-au amenajat la parterul imobilului o sală de clasă, un birou administrativ, vestiar, spălător şi un grup sanitar.

Page 46: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

46

Prin realizarea investiţiei în anul 2014 constând din montarea unei microcentrale de 24kw pe gaze naturale şi instalaţie de încălzire și apă caldă menajeră s-a asigurat încălzirea uniformă a spaţiilor de la parter şi apa caldă menajeră. Obiectivul a fost finalizat şi recepţionat.

Modificare sistem de încalzire de pe sobe de teracotă pe centrală termică proprie pe gaze naturale, Gradinița nr. 15, str. Zimbrului - valoare 5.140 lei

Încălzirea acestei unităţi de învăţământ era asigurată în perioada friguroasă a anului cu sobe de teracotă funcţionând cu combustibil gaze naturale. În fiecare încăpere exista o sobă de teracotă prevăzută cu un arzător atmosferic, cu randament foarte scăzut, ceea ce ducea la consumuri mari de combustibil şi creşterea cheltuielilor de întreţinere. Exista de asemenea pericolul accidentării copiilor la atingerea părţilor metalice ale sobelor încălzite. Încăperile în care nu existau montate sobe, (holul, vestiarul, bucătăria) nu aveau nici un fel de sursă de încălzire. Prin realizarea investiţiei s-a asigurat o încălzire uniformă a tuturor încăperilor, un confort termic optim pentru desfăsurarea activitătilor prescolare, prepararea apei calde menajere, precum şi o economie la consumul de combustibil. În anul 2013 s-a încheiat contractul şi au fost executate lucrări în proporţie de 90%, acestea au continuat şi s-au finalizat şi recepţionat în ianuarie 2014. PARCURI, SPAŢII VERZI, SERVICII RECREATIVE Buget local, buget de stat şi fonduri externe nerambursabile postaderare

Amenajare fântână arteziană str. Panait Cerna, Municipiul Bistrița – valoare 396.152 lei. În anul 2014 au continuat lucrările de execuţie la fântână, realizându-se :

o racord electric aferent staţiei de pompare o lucrări de amenajare spaţii verzi: decopertare şi înlocuire pământ, montare

gazon, plantare pomi, montare bănci şi coşuri de gunoi o decopertare și înlocuire strat suport pentru pavaj o montare borduri şi pavaj din plăci din beton vibropresat o grătar pentru rigole o placarea cuvelor de beton cu plăci mozaic de sticlă o finisarea exterioară a cuvelor de beton cu tencuieli decorative şi placarea cu

plăci de granit o confecţii metalice - montare element principal din tablă de inox o instalaţii electrice pentru iluminatul ambiental - conductori şi aparataje o procurare echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj (pompe

centrifugale, duză spumantă sifoane, sorburi, sistem de filtrare, proiectoare, tablou electric pentru proiectoare, spoturi cu led, corpuri de iluminat, etc).

Lucrările au fost finalizate şi recepţionate la valoarea totală a investitiei fiind de 676,907,01 lei inclusiv TVA .

Amenajare fântână arteziană și spații verzi în Municipiul Bistrița str. Ştefan cel Mare – valoare 197.766,48 lei. În martie 2014 a demarat execuţia efectivă a lucrărilor de construcţii pentru

amenajarea fântânii arteziene. După ocolirea şi protejarea reţelelor de utilităţi (reţea de energie electrică, reţea

de apă, reţea de gaz, reţea de telefonie, mutarea unui hidrant exterior suprateran), pe parcursul anului 2014, s-au executat următoarele lucrări:

Page 47: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

47

o Alei pavate - spaţii verzi: s-au executat lucrările de terasamente, s-au montat bordurile mici la trotuar şi parcare şi s-au montat pavelele din beton vibropresat pe strat suport din nisip

o Construcţii fântână arteziană: s-au executat la corpul fântânii (fundaţii, armături, cofrări şi betoane), camera pompelor, s-au montat băncile din beton, s-au executat şi montat medalioanele din beton mozaicat cu inserţie din inox pentru zodiace.

o Branșament de apă - canal: s-a executat: cămin de vizitare, instalaţia de apă în conductă de PP- R;

o Instalații electrice de iluminat: s-a executat racord în tub flexibil, cabluri, stâlpi metalici de iluminat.

Realizarile sunt în procent de aproximativ 56 %.

Reconstrucție ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în perimetrul de ameliorare Viișoara – Ghinda, Municipiul Bistrița - valoare 23.531,84 lei În anul 2010, a fost promovat obiectivul de investiții „Reconstrucție ecologică

forestieră pe terenuri degradate constituite în perimetrul de ameliorare Viișoara – Ghinda, mun. Bistriţa” care urmăreşte introducerea în circuitul productiv silvic a unor terenuri inapte altor folosinţe, înscriindu-se în obiectivul general al Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.

Obiectivul este finanţat în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate. Contractul de finanţare a fost semnat cu Administratia Fondului de Mediu în octombrie 2011. Terenul luat în studiu este de cca. 12 ha, încadrat în prezent la categoria de folosinţă „păşune”. Necesitatea și oportunitatea proiectului sunt determinate de efectele benefice imediate ale lucrărilor de împădurire asupra terenului în cauză, a celor limitrofe şi a mediului înconjurător în ansamblu, dintre acestea se enumeră:

o diminuarea valorilor extreme ale factorilor climatici, îmbunătăţirea gradului de umiditate a aerului şi solului şi implicit a condiţiilor staţionale pentru menţinerea şi dezvoltarea vegetaţiei forestiere şi erbacee;

o diminuarea proceselor de degradare a terenurilor şi ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a acestora sub efectul direct al culturilor forestiere;

o ameliorarea condiţiilor de mediu prin reducerea amplitudinii temperaturii, creşterea umidităţii solului şi a aerului, reducerea vitezei vânturilor;

o îmbunătăţirea aspectului peisagistic al zonei limitrofe. Lucrările contractate au fost etapizate pe ani, astfel: o În 2012 au fost efectuate lucrările corespunzatoare anului I de execuție a

obiectivului de investiții, respectiv: lucrări de pregătire a terenului, gărduleţe pe curbe de nivel, plantare compoziţie de puieţi, împrejmuire gard sârmă ghimpată, panouri informare.

o În anul 2013 au fost efectuate lucrările corespunzatoare anului II de execuție a obiectivului de investiții, respectiv: lucrări de completare a plantației, descopleșirea speciilor forestiere de specii ierboase, revizuirea plantației

o În anul 2014 au fost executate lucrările corespunzatoare anului III de execuţie a obiectivului de investiţii respectiv descopleşirea plantaţiei de specii ierboase şi completări cu specii forestiere 35 PI, 65 CI, ML, VIT, FR, ULT

Page 48: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

48

Împădurirea a 5,7 ha de teren amplasat în Valea Stegii, în compesarea terenului scos din fondul forestier Pădurea Schullerwald, mun. Bistriţa – valoare 85.979,58 lei

În anul 2013, a fost promovat obiectivul de investiţii „Împădurirea a 5,7 ha de teren amplasat în Valea Stegii, în compesarea terenului scos din fondul forestier Pădurea Schullerwald, Municipiul Bistriţa” care urmăreşte introducerea în circuitul productiv silvic al terenului oferit în compensare pentru scoaterea definitivă din fondul forestier a pădurii Schulerwald, a suprafeței de 0,7758 ha necesară pentru realizarea proiectului de modernizarea a infrastructurii turistice de agrement, prin amenajarea unor terenuri multifuncționale pentru fotbal, baschet, handbal și amenajari de alei în interiorul pădurii. Terenul luat în studiu este de 5,7 ha, încadrat în prezent la categoria de folosinţă „păşune”. Necesitatea şi oportunitatea proiectului este determinat de efectele benefice imediate ale lucrărilor de împădurire asupra terenului în cauză, a celor limitrofe şi a mediului înconjurător în ansamblu, dintre acestea se enumeră:

o diminuarea valorilor extreme ale factorilor climatici, îmbunătăţirea gradului de umiditate a aerului şi solului şi implicit a condiţiilor staţionale pentru menţinerea şi dezvoltarea vegetaţiei forestiere şi erbacee;

o diminuarea proceselor de degradare a terenurilor şi ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a acestora sub efectul direct al culturilor forestiere;

o ameliorarea condiţiilor de mediu prin reducerea amplitudinii temperaturii, creşterea umidităţii solului şi a aerului, reducerea vitezei vânturilor;

o îmbunătăţirea aspectului peisagistic al zonei limitrofe. În cursul anul s-a elaborat și aprobat Studiul de fezabilitate, Proiectul tehnic,

Caietele de sarcini și Detaliile de execuție, s-au obtinut avizele cuprinse în certificatul de urbanism în vederea eliberării autorizației de construire.

Lucrările contractate sunt etapizate pe ani, astfel: În 2013 au fost efectuate lucrările corespunzatoare anului I de execuție a obiectivului de investiții, respectiv: lucrări de pregătire a terenului, și împrejmuire gard sârmă ghimpată. În anul 2014 au continuat lucrările aferente anului I de execuție realizându-se plantări compoziţie puieţi 60 Go (St), 40Te, Fr, Pa, Ci; şi lucrări de organizare de şantier.

Modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor conexe în Municipiul Bistriţa, Pădurea Schullerwald - valoare 4.544.670,97 lei

Primăria Municipiului Bistriţa a elaborat și depus pentru finanțare prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2014, Axa prioritară 5, “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”, Domeniul major de intervenție 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice” proiectul „Modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor conexe în Municipiul Bistriţa, Pădurea Schullerwald”. După parcurgerea tuturor etapelor de evaluare, proiectul a fost admis la finanţare și s-a semnat Contractul de finanțare nr. 3583/12.12.2012, cod SMIS 15015.

Modernizarea și extinderea infrastructurii turistice de agrement Pădurea Schulerwald constă în:

o construirea a 2 terenuri multifuncționale pentru fotbal, baschet, handbal; o construirea unui circuit de skateboard și role; o construirea unui perete pentru cațărări; o construirea unui teren de paintball;

Page 49: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

49

o reabilitarea drumului de acces cu o lungime de 230 ml; o amenajarea de alei principale – 4550,0 ml; o amenajarea de piste pentru bicicliști – 1680, ml; o amenajarea de alei pietonale – 1800,0 ml; o dotări cu bănci cu jardinieră; pergolă cu bănci; magazie paintball; turnuri;

pergolă semirotundă; labirint; foișoare; o realizarea rețelei de apă și canalizare; o realizarea rețelei de iluminat ; o amenajarea unei zone de picnic;

Lucrarile la acest obiectiv au fost contractate în mai 2013. În anul 2014 s-au continuat lucrările de execuţie la obiectivul de investiţii cu :

amenajarea de alei principale, amenajarea de piste pentru bicicliști, amenajarea de alei pietonale, dotarea cu bănci si cu jardiniere, realizare pergolă cu bănci, construire magazie paintball, turnuri, pergolă semirotundă, labirint, foișoare, amenajarea zonei de picnic.

Lucrările au fost finalizate și recepționate in iulie 2014.

Unități de învățământ preuniversitar şi creșa Bistriţa - reparații curente (şcoli, gradinițe, cămine, creșe) Buget local

La nucleele financiare-învăţământ preuniversitar şi Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa (Creşe) s-au efecutuat în anul 2014 reparaţii curente finanţate de la bugetul local în valoare de 1.249,45 mii lei:

La Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” s-au efectuat lucrări de reparaţii curente totale în valoare de 74,20 mii lei, constând în: reparaţii instalaţii termice şi sanitare, sală mică de sport - local II, reparaţii instalaţii sanitare, local III - cantină, igienizări local III (parţial) și pavilion cantină, igienizări local I - aripa nouă, zugrăveli şi reparaţii interioare la sala sport - local II, amenajare săli clasa în corp III, pentru clasele care funcţionau la C.N.L.R.

La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu ” s-au efectuat lucrări totale în valoare de 40,33 mii lei, constând în reparaţii reţea termică exterioară.

La Liceul cu Program Sportiv s-au efectuat lucrări de reparaţii curente totale în valoare de 132,00 mii lei constând în: igienizări la grupul de clădiri din incinta unității, sistem ventilare băi la sala handbal Dorin Moruțan, reparații șarpantă intrare principală şi izolare pe lângă stâlpii de susţinere la sala handbal Dorin Moruțan, igienizari sala sport strada Parcului, repararea instalaţiei de încălzire Corp B, zugrăveli exterioare Sala sport strada Parcului, verificare prize pământ Corp B

La Colegiul Tehnic INFOEL au fost executate lucrări de reparaţii curente în valoare de 124,52 mii lei constând în: igienizări, reparaţii reţea canalizare menajeră corp A și cantină, ferestre PVC - sală festivă Corp B.

La Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” s-au efectuat lucrări de reparaţii curente în valoare de 47,70 mii lei constând în: montat gresie și faiantă, înlocuit uși băi corp B (internat), igienizări corp principal, corp B, corp C, înlocuit ușă din lemn cu ușa PVC la sala de sport

Page 50: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

50

La Liceul Tehnologic Forestier s-au efectuat lucrări de reparaţii curente în valoare de 33,00 mii lei, constând în: igienizări (parțial liceu și sala sport), reabilitare stâlp susţinere copertină intrare liceu.

La Liceul de Arte “Corneliu Baba” s-au efectuat lucrări de reparaţii curente în valoare de 45,00 mii lei constând în: reparaţii faţade imobil str. Independentei nr. 3 - 5, igienizări – grupuri sanitare, coridoare, săli clasă imobil str. Independenţei 3 - 5 şi str. Dornei nr. 1

La Liceul de Muzica ’’Tudor Jarda’’ s-au efectuat lucrări de reparații curente în valoare de 145,40 mii lei, constând în: igienizări și reparații săli de clasă, coridoare, grupuri sanitare, reparaţii acoperiş, parchet, reparaţii împrejmuire, reparaţii sală de sport

La Liceul Tehnologic Agricol s-au executat lucrări de reparații curente în valoare de 48,00 mii lei constând în igienizări (parțial Corp A și B)

La Liceul Tehnologic de Servicii s-au executat lucrări de reparații curente în valoare de 28,25 mii lei constând în: reparații grupuri sanitare fete și băieți, igienizări, reparații acoperiș și reparaţii instalaţii de încălzire.

La Liceul Teoretic Sanitar s-au executat lucrări de reparații curente în valoare de 33,00 mii lei constând în: igienizări și pardoseală gresie (parțial Corp A și B)

La Şcoala Gimnazială nr.1 s-au efectuat lucrări de reparaţii curente în valoare de 27,00 mii lei constând în: igienizări săli de clasă și coridoare (parțial Corp A și B), igienizări corp C (sala sport) și schimbare tâmplărie PVC 4.12 mp

La Şcoala Gimnazială nr.7 Viișoara s-au efectuat lucrări de reparații curente în valoare de 24.00 mii lei constând în: montat gresie hol şi scări acces la, reparaţii scări şi rampă acces

La Grădinița Viișoara s-a realizat trotuarul pe lângă grădiniţă, în interiorul curţii.

La Școala Generală Sărata s-au efectuat lucrări la grupuri sanitare şcoală, placare cu gresie şi faianţă, chiuvetă, etc.

La Şcoala Gimnazială “Avram Iancu“ au fost efectuate lucrări de reparații curente în valoare totală de 104,20 mii lei constând în: reparaţii acoperiş local A, igienizări săli de clasa holuri și băi, raschetat şi lăcuit parchet.

La Şcoala Generală Unirea au fost efectuate lucrări de igienizare .

La Şcoala Gimnazială nr.4. au fost executate lucrări de reparații curente în valoare totală de 50,89 mii lei constând în: igienizări, parchetare săli clasă la

La Şcoala Generală Slatiniţa s-a construit o lemnarie și au fost igienizate sălile de clasă

La Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” au fost executate lucrări de reparații curente în valoare de 34.00 mii lei constând în: Igienizări grupuri sanitare şi săli de clasă; Reparaţii placaj faianţă grupuri sanitare Sală sport (E1).

La Şcoala Gimnazială“ Ştefan Cel Mare“ au fost executate lucrări de reparații curente în valoare de 71.00 mii lei, constând în: igienizări (grupuri sanitare și săli clasă parţial), lucrări de reparaţii şi amenajare sală clasă (zidărie, tencuieli, tâmplărie, pardoseli parchet), izolaţii exterioare sală sport.

La Grădinița cu Program Saptămânal „Dumbrava minunată” au fost executate lucrări de reparații curente în valoare de 21,96 mii lei constând în: zugrăveli şi igienizări Corp 1 (C3), zugrăveli şi igienizări Corp 2 (1), înlocuire geamuri termopan Corp 1 (C3), reparaţii scări intrare Corp 1 (C3) şi Corp 2 (C1), tâmplărie lemn şi PVC la bucătărie şi sala mese Corp 1 (C3), montare faianţă şi gresie la spălător şi magazie alimente Corp 1 (C3), montare separatoare PVC

Page 51: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

51

grup sanitar Corp 1 (C3), reparaţii instalaţie canalizare şi montat clapetă sens Corp 2 (C1), executare lucrări instalare interfon Corp 1 (C3) și Corp 2 (C1)

La Grădinița cu Program Normal nr. 8 s-au executat lucrări de igienizări.

La Gradinița cu Program Prelungit nr. 2 au fost executate lucrări de reparații curente în valoare de 57,00 mii lei

La Gradinița cu Program Prelungit nr. 2 s-au executat: igienizări bucătărie, baie personal, baie copii, oficiu spălat vase, magazie alimente, , montat gresie hol, casa scării şi spaţiul nou creat, reparaţii gard, montat poartă acces persoane dinspre Dragoș Vodă şi delimitat spaţiul pentru pubele gunoi, reparat exteriorul clădirii şi reparată tencuiala cazută la intrare, zugrăveli lavabile hol etaj I și săli clasă (parțial), procurare lambriu PVC hol etaj I

La Grădinița cu Program Normal nr. 10 s-au executat lucrări de: parchetat 4 săli clasă cu parchet trafic intens, igienizări (sală grupă și cornul şi laptele), reparat şi înălţat gardul grădiniţei, reparat şi zugrăvit exterior clădire, vopsit scară interioară lemn și poartă acces, reparaţii pereţi, retencuire şi zugrăvit sală sport.

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 și la Grădinița cu Program Normal nr. 7 s-au executat lucrări de igienizări în valoare de 7,00 mii lei.

La Gradinița cu Program Prelungit „Raza de soare” au fost executate lucrări de reparații curente în valoare de 40,0 mii lei: lucrări de zugrăveli interioare și igienizări, schimbat uși din lemn și reparaţii scări

La Grădinița cu Program Normal nr. 5 au fost executate igienizări şi reparaţii scări intrare

La Gradinița cu Program Prelungit nr. 6 și Grădinița cu Program Normal nr. 17 s-au executat lucrări de igienizare la bloc alimentar, coridoare, băi, grupe copii, inlocuire baterii, lucrările au fost în valoare de 17,00 mii lei.

La Gradinița cu Program Prelungit nr. 12 s-au executat lucrări de reparații la canalizarea din subsol, igienizări

La Grădinița cu Program Normal nr. 16 zugrăveli interioare și igienizări, montare tarchet în holuri şi pe scări, dezafectare sobe teracota, lucrările au fost în valoare totala de 60,00 mii lei.

La Gradinița cu Program Prelungit nr. 13 s-au executat lucrări de igienizări, montare parchet, reparaţii acoperiş iar la Grădinița cu Program Normal nr. 9 s-au executat igienizări , reparatii acoperis. Lucrările au fost în valoare de 48,0 mii lei.

La Gradinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” s-au executat lucrări de reparații la foișor şi înlocuirea acoperişului, vopsitorii, schimbarea copertinei de la intrare, prelungirea instalaţiei de apă pentru încăperea de spălat legume, înlocuire ferestre, montare faianţă la băi şi bucătărie, reparaţii instalaţii electrice şi termice spălătorie. Lucrările au fost în valoare totală de 56,00 mii lei.

La Direcţia Municipală de Sănătate (Creșe) s-au executat lucrări la Creșa nr.4 constând în reparaţii la reţeaua de canalizare şi instalaţie stins incendiu precum şi igienizări la toate creşele. Lucrările au fost în valoare totală de 12,00 mii lei.

Principalele obiective majore pentru anul 2015 propuse în concordanţă cu Strategia de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa şi Planul de Acţiune privind Energia Durabila în municipiul Bistriţa:

execuţia lucrărilor de amenajare străzi, contractate;

elaborarea fazelor de proiectare şi contractarea execuției lucrărilor la alte străzi din municipiul Bistriţa;

Page 52: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

52

finalizarea lucrarilor la blocul nr.1 de locuințe sociale, cu un nr. de 20 apartamente - amplasament Viişoara

continuare fazelor de proiectare pentru 210 locuinţe, destinate tinerilor în regim de închiriere în strada Subcetate şi pentru 160 locuinţe sociale în Viişoara;

finalizarea execuţiei lucrărilor la obiectivele de investiţii privind asigurarea utilităţilor pentru locuințele destinate tinerilor în regim de închiriere în ansamblul Subcetate, reprezentâd branşamente și racorduri, în corelare cu execuţia celor 138 locuinţe Subcetate etapa 3 executate prin ANL

finalizarea lucrărilor la fântâna arteziană din Ștefan cel Mare;

continuare fazelor de proiectare pentru obiectivul de investiții: Drum de acces şi utilități aferente amplasamentului Complex sportiv polivalent Unirea şi includerea în proiect a canalizării menajere pe str. Valea Ghinzii și contractare faze de proiectare pentru Aqualand

continuarea lucrărilor la obiectivele de investiţii cu finanțare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 și anume: Regenerare urbana a centrului istoric Bistrita, Axa turistica 1, 2, 3; Reabilitarea Centrului Municipal de Cultura George Cosbuc–monument istoric de categoria A; Edificare şi construire Campus Scolar Colegiul Naţional Liviu Rebreanu; Parc industrial Bistriţa Sud; Reabilitarea şi modernizarea Centrului comunitar pentru Tineret – strada Liviu Rebreanu nr.18 ; Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 1 (3 blocuri din care 2 blocuri finalizate în 2014); Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 2 (15 blocuri), Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 3 (10 blocuri) ;

începerea lucrărilor la obiectivele de investiţii cu finanțare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 și anume: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bistrița – vector al creșterii atractivității turistice locale și naționale; Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 4 (1 bloc); Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 5 (3 blocuri)

realizarea reţelei de gaze naturale pentru alimentarea Parcului Industrial Bistriţa Sud;

realizarea utilităţilor pentru Campus Școlar Colegiul Naţional Liviu Rebreanu și pentru Centrul comunitar pentru Tineret – strada Liviu Rebreanu nr.18;

elaborarea fazelor de proiectare pentru construirea capelei mortuare în localitatea Sărata și pentru reabilitare Căminului Cultural Slătinița și Cămin Cultural şi Școala Sărata ;

elaborarea fazelor de proiectare pentru unele obiective de investiții care se preconizează a fi depuse în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și anume:

o restaurarea Ansamblul Sugalete, Restaurare Biserică Evanghelică, Reabilitarea şi modernizarea Primăriei vechi din P-ţa Centrală nr.2, Cetatea medievală Bistriţa – Regenerare urbană (pasaje, zidul cetății, reconstruire Poarta Lemnelor), reabilitarea unor strazi din zona centrală a municipiului (ex. G.Coșbuc, N. Titulescu, Zorilor, V. Alecsandri, Lupeni, I.L.Caragiale etc.), reabilitarea strazilor pe traseul Gării - Decebal -A.Mureşanu - Năsăudului, parcare subterană Piaţa M.Eminescu;

o reabilitarea și modernizarea unor imobile în care funcţionează unităţile de învăţământ preuniversitar - şcoli ( ex. Colegiul Național Liviu Rebreanu -

Page 53: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

53

corp A, monument istoric, Liceu Teoretic Sanitar Bistrița, Liceul Tehnologic de Servicii , Colegiu Tehnic ”Grigore Moisil”, Liceu de Muzică „Tudor Jarda”, Școala Gimnazială nr.4, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Școala Gimnazială nr.1, Școala Gimnazială Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”

o reabilitarea și modernizarea unor imobile în care funcţionează unităţile de învăţământ preşcolar – grădiniţe, creşe (ex. Grădinița cu program prelungit ''Căsuţa cu poveşti'' și Creşa nr. 2, Grădiniţa cu program prelungit nr. 3 şi Creşa nr. 3, Grădiniţa cu program prelungit nr.12 şi Creşa nr. 4, Grădiniţa Dumbrava Minunată , Grădiniţa nr. 2 N. Bălcescu)

începerea lucrărilor la obiectivele de investiţii cu finanțare din împrumuturi și anume: Pârtie de schi Wonderland și construirea Podului Berariei peste râul Bistrița, legatura între str. Libertății și zona Zavoaie

elaborarea fazelor de proiectare pentru unele obiective de investiţii din domeniul sport şi sănatate, asistenţă socială având ca locaţie unele din fostele puncte termice din Municipiul Bistriţa

reparaţii curente imobile în care îşi desfăşoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar

4. DIRECŢIA ECONOMICĂ

Direcţia Economică este serviciul care asigură formarea, administrarea, angajarea, utilizarea şi evidenţa resurselor materiale şi financiare ale municipiului Bistriţa. Asigură finanţarea activităţilor primăriei, a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa, a serviciilor publice de interes local, a lucrărilor de investiţii publice, întocmirea şi execuţia bugetului general al municipiului Bistriţa. Direcţia Economică are în structură două componente: componenta venituri şi componenta cheltuieli. Componenta venituri – are în structură din Serviciul constatare şi impunere, Serviciul urmărire şi încasare şi Biroul executarea creanţelor bugetului local iar Componenta cheltuieli e compusă din Compartimentul buget şi execuţie bugetară, Compartimentul financiar salarizare şi Compartimentul contabilitate. COMPONENTA VENITURI Serviciul constatare şi impunere organizează, îndrumă şi controlează acţiunea de constatare şi stabilire a impozitelor şi taxelor de la persoane fizice, precum şi cele de la persoane juridice, care se fac venit la bugetul local, pe categorii de impozite şi taxe locale; verifică agenţii economici, persoanele juridice asupra determinării materiei impozabile, precum şi asupra calculului impozitelor şi taxelor datorate bugetului local.

În perioada 01.01.2014 – 31.12.2014, Serviciul Constatare şi impunere a înregistrat 1.718 declaraţii de impunere terenuri şi clădiri deţinute de persoane fizice, 5.509 declaraţii de impunere a mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice, 1.669 declaraţii de impunere a mijloacelor de transport deţinute de persoane juridice şi 3.560 declaraţii de impunere pentru persoane juridice deţinătoare de clădiri, terenuri, taxă hotelieră, taxă reclamă şi publicitate, a verificat si soluţionat 293 dosare de scutire impozite şi taxe locale pentru: veterani de război, văduve de veterani, persoane fizice cu handicap grav, accentuat si invaliditate gr. I.

Page 54: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

54

S-au verificat, întocmit şi eliberat 11.259 certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice şi juridice în vederea rezolvării unor probleme legate de notariat, bancă, ambasadă, poliţie, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, unităţi militare, asistenţă socială etc. Conform planificărilor lunare au fost verificate 94 persoane juridice, stabilindu-se diferenţe de impozite şi taxe, cu majorări de întârziere (dobânzi şi penalităţi de întârziere) aferente în sumă de 482.238 lei din care s-au încasat 281.012 lei.

Serviciul Urmărire şi încasare urmăreşte încasarea veniturilor fiscale şi nefiscale în termen şi stabileşte măsuri de recuperare a debitelor prescrise; urmăreşte modul de calcul şi încasare a majorărilor pentru neplată sau plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor; ţine evidenţa sumelor date în debit sau la scădere de către serviciile de constatare şi impunere şi urmăreşte modul în care acestea sunt urmărite şi încasate;

În anul 2014, personalul din cadrul Serviciului Urmărire şi încasare a distribuit în teren pentru persoane fizice un număr de 41.700 plicuri reprezentând scrisoarea anuală a primarului şi înştiinţarea de plată privind impozitele şi taxele locale, precum şi un număr de 2.863 somaţii şi titluri executorii pe raza municipiului Bistriţa şi a localităţilor aparţinătoare.

În perioada 01.01.2014 – 31.12.2014, personalul din cadrul Serviciului Urmărire şi încasare a încasat impozite şi taxe locale, în special amenzi de circulaţie, pe chitanţiere şi a înregistrat în aplicaţia informatică de gestiune a impozitelor şi taxelor locale; a debitat 8.214 procese verbale privind amenzi contravenţionale - persoane fizice; a întocmit 155 borderouri de scădere; a întocmit 230 dosare de insolvabilitate; a înregistrat 17.606 cereri, declaraţii si adrese privind persoane fizice si juridice; a întocmit 980 dosare de executare silită – persoane fizice; a întocmit 3.516 acte de corespondenţă cu diferite instituţii publice în vederea stabilirii stării de fapt fiscale a contribuabililor, cum ar fi: Poliţia mun. Bistriţa – Biroul ordine publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa-Năsăud, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Birouri Notariale, precum şi din cadrul Primăriei mun. Bistriţa, Compartimentul Registrul Agricol, Serviciul Stare Civilă, Serviciul Evidenţa Populaţiei şi alte servicii şi compartimente.

În cursul anului 2014 veniturile proprii încasate au fost de 90.902.358 lei, procentul de realizare faţă de prevederile definitive fiind de 107,02%

Ponderea în cadrul veniturilor curente, şi anume 95,13 % o deţin veniturile fiscale. Acestea au fost realizate în proporţie de 103,41 % faţă de valorile prognozate. Veniturile realizate din impozitele pe clădiri şi terenuri sunt în proporţie de 103,87 % faţă de valorile prognozate.

Veniturile nefiscale, reprezentând 4,87 % din veniturile curente, au fost încasate în proporţie de 105,89 %.

Principalele surse de formare ale veniturilor fiscale au fost:

Impozite şi taxe pe proprietate – 21.939.412 lei din care:

Taxe pe servicii specifice – 7.646.840 lei din care o impozit pe clădiri persoane fizice – 6.353.511 lei; o impozit pe teren persoane fizice – 813.537 lei; o impozit/taxă pe clădiri persoane juridice – 11.906.137 lei; o impozit/taxă pe terenuri persoane juridice – 1.239.889 lei. o impozit pe teren extravilan 716.858 lei; o taxe judiciare de timbru – 909.480 lei;

Taxe pe servicii specifice – 7.646.840 lei din care:

Page 55: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

55

o taxă hotelieră – 93.142 lei; o impozit pe spectacole – 3.004 lei; o taxă mijloace de transport persoane fizice – 3.725.342 lei; o taxă mijloace de transport persoane juridice – 2.361.665 lei. o taxă reclamă, publicitate – 217.471 lei o taxe şi tarife pentru eliberare licenţe şi autorizaţii – 1.246.216 lei;

Venituri din vânzări de bunuri şi servicii – 6.387.760 lei din care: o venituri din prestări servicii – 1.576.998 lei; o diverse venituri – 1.053.506 lei; o taxe extrajudiciare de timbru – 664.675 lei; o amenzi – 3.092.581 lei

Biroul executarea creanţelor bugetului local desfăşoară activităţii de executare silită, la persoane fizice şi juridice, în condiţiile îndeplinirii şi respectării prevederilor legislaţiei fiscale, prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege în vederea colectării prin executare silită a veniturilor fiscale ale bugetul local, precum şi în vederea stingerii prin alte modalităţi a creanţelor fiscale locale; reprezintă instituţia în instanţă în cauze având ca obiect creanţele fiscale (contestaţii la executare, contencios administrativ); participă la întocmirea documentelor privind declararea stării de insolvabilitate; În cursul anului 2014, Compartimentul executare creanţe a distribuit în teren, pentru persoane juridice cu restanţe la plata impozitelor şi taxelor ce se fac venit la bugetul local, un număr de 288 somaţii însoţite de titluri executorii şi a instituit un număr de 18 popriri pe conturi bancare aparţinând diferiţilor agenţi economici. Pentru sumele care nu au putut fi recuperate prin poprire s-au aplicate sechestre asupra bunurilor proprietatea debitorilor. Astfel, în cursul anului 2014 s-au instituit un număr de 7 sechestre asupra unor bunuri mobile/imobile, procedura de valorificare aflându-se în diferite stadii.

În vederea recuperării unor debite restante datorate de către contribuabili-persoane fizice, sunt în lucru un număr de 1965 dosare de executare silită – popriri (asupra diferitelor categorii de venituri, in special salarii şi pensii), din care 1510 au fost instituite în cursul anului 2014.

Pentru recuperarea creanţelor fiscale datorate de contribuabili- persoane juridice, aflaţi în procedura insolvenţei sunt pe rol un număr de 455 dosare în care municipiul Bistriţa are calitatea de creditor, din care 50 dosare deschise in anul 2014.

Sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti un număr de 9 dosare având ca obiect contestaţie la executare, anulare act administrativ fiscal, precum şi acţiuni în constatarea nulităţii.

S-au întocmit 183 acte de corespondenţă cu diferite instituţii publice privind comunicarea situaţiei fiscale a contribuabililor şi au fost soluţionate un număr de 2 petiţii formulate de cetăţeni, potrivit prevederilor O.G. nr. 27/2002.

COMPONENTA CHELTUIELI Compartimentul buget şi execuţie bugetară verifică şi centralizează proiectele de buget ale aparatului propriu împreună cu cele ale serviciilor din cadrul primăriei şi cu proiectele de buget ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi ale celorlalte instituţii publice de interes local; elaborează proiectul de buget pentru aparatul propriu al primăriei; întocmeşte proiectul de hotărâre şi raportul privind

Page 56: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

56

aprobarea bugetului general al municipiului; răspunde de execuţia bugetului local şi raportările financiare, conform dispoziţiilor legale. Compartimentul financiar salarizare asigură încasarea şi evidenţa contabilă a impozitelor şi taxelor locale potrivit clasificaţie bugetare; asigură ridicarea şi depunerea de numerar de la trezorerie/bănci comerciale; răspunde de întocmirea, calculul şi plata drepturilor salariale ale personalului cât şi a viramentelor acestora.

Compartimentul contabilitate asigură execuţia bugetului local potrivit clasificaţiei bugetare ; asigură plata în termen a obligaţiilor financiare către terţi ; răspunde de întocmirea evidenţei contabile analitice şi sintetice, potrivit prevederilor legale.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr.5/06.02.2014 bugetul general al municipiului Bistriţa a fost aprobat la nivelul sumei de 218.509 mii lei la venituri și la cheltuieli la nivelul sumei 260.311 mii lei, iar prin rectificări succesive a ajuns la nivelul sumei de 232.212 mii lei la venituri și la suma de 274.014 mii lei la cheltuieli, potrivit HCL nr.147/23.12.2014.

Bugetul general al municipiului Bistriţa, afereant anului 2014, potrivit ultimei rectificări se prezintă astfel :

Indicator Buget local

Bugetul instituţiil

or publice finanţate din

venituri proprii și subvenţi

i din bugetul

local

Bugetul împrumuturilor interne

și externe

Bugetul fonduril

or externe nerambursabile

Total Transferuri între bugete

**) (se

scad)

Total buget

general (lei)

A 1 2 3 4 5=1+2+3+4

6 7=5-6

La venituri

a. prevederi bugetare iniţiale

209.847.000

17.345.000 0

227.192.000

8.683.000

218.509.000

b) prevederi bugetare definitive

223.533.000

17.422.000 0

240.955.000

8.743.000

232.212.000

c) încasări realizate

184.387.057

16.858.515 0

201.245.572

7.226.984

194.018.588

Excedent an anterior

17.458.057

2.814.120

La cheltuieli

a) credite aprobate iniţial

227.305.000

20.189.000

21.500.000 0

268.994.000

8.683.000

260.311.000

b) credite definitive

240.991.000

20.266.000

21.500.000 0

282.757.000

8.743.000

274.014.000

Page 57: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

57

c) plăţi efectuate

180.234.200

14.470.426

7.680.727 0

202.385.353

7.226.984

195.158.369

Excedent an curent (venituri-cheltuieli)

21.610.914

5.203.089 0

26.814.003

26.814.003

Bugetul local atât la venituri cât şi la cheltuieli, în sinteză, se prezintă astfel:

1. La venituri - lei -

Denumire Prevederi definitive

Încasari Procent

%

Total venituri din care : 223.533.000 184.387.057 0,82

Venituri proprii 84.795.000 90.902.358 1,07

I. Venituri curente din care: 151.300.000 156.644.590 1,04

Venituri fiscale 144.087.000 149.006.427 1,03

Venituri nefiscale 7.213.000 7.638.163 1,06

II. Venituri din capital 0 340.674 0,00

III. Subvenții (de la bugetul de stat) 10.401.000 10.891.736 1,05

IV. Sume primite de la U.E. 61.832.000 16.510.057 0,27

2. La cheltuieli - lei -

Denumirea indicatorilor Cod

indicator Prevederi definitive

Plăți efectuate

%

Total 240.991.000 180.234.200 0,75

Autorități publice și acțiuni externe 5102 15.194.000 13.406.010 0,88

Alte servicii publice generale 5402 3.366.000 931.645 0,28

Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi

5502 1.850.000 998.784 0,54

Ordine publică și siguranță națională 6102 6.072.000 5.556.636 0,92

Învățământ 6502 71.356.000 64.694.761 0,91

Sănătate 6602 1.294.000 1.212.301 0,94

Cultură, recreere și religie 6702 18.593.000 12.771.254 0,69

Asigurări și asistență socială 6802 9.716.000 8.451.937 0,87

Locuințe, servicii și dezvoltare publică

7002 102.274.000 64.740.626 0,63

Protecția mediului 7402 70000 1517 0,02

Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă

8002 1002000 289352 0,29

Transporturi 8402 10.204.000 7.179.377 0,70

Bugetul local s-a încheiat cu un excedent de 21.611 mii lei, care a fost propus a

fi utilizat în anul 2015 pentru realizarea de investiţii. După cum se vede din tabelul de mai sus, cheltuielile efective (plăți) la nivelul

Bugetului general al municipiului Bistrița pe anul 2014 se cifrează la suma de 195.158.369 mii lei, fiind structurate pe titluri de cheltuieli astfel:

Page 58: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

58

Indicator Titlul Suma

Total 195.158.369

Cheltuieli de personal 10 77.359.926

Cheltuieli materiale și servicii 20 44.371.293

Dobânzi 30 998.784

Subvenții 40 2.137.199

Transferuri între unități ale administrației 51 2.022.854

Alte transferuri 55 70.700

Proiecte cu finanțare externă 56 47.987.835

Asistență socială 57 3.425.638

Alte cheltuieli 59 1.125.203

Cheltuieli de capital 70 14.041.266

Rambursari de credite 81 1.750.000

Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent 85 -132.329

Din totalul cheltuielilor de personal, în sumă de 77.359.926 mii lei, suma de 54.129.906 mii lei sunt cheltuielile cu salariile aferente Capitolului 65.02. „Învăţământ”, ceea ce reprezintă un procent de 69,97 %. 5. DIRECŢIA COMUNICARE Direcţia comunicare are în structură Serviciul de relaţii publice comunicare, Serviciul educaţie turism şi Compartimentul tehnologia informaţiei. Principalele atribuţii ale Direcţiei comunicare sunt următoarele :

o asigurarea interfeţelor de comunicare între cetăţeni şi persoane juridice pe de o parte şi aparatul de specialitate şi serviciile publice de interes local pe de altă parte;

o asigurarea realizării ziarului Primăria Bistriţa, Buletinului Informativ şi Monitorului Oficial al municipiului Bistriţa.

o organizarea de activităţi specifice de tineret şi sport cu finanţare din bugetul local;

o asigurarea colaborării cu agenţii economici din turism cu scopul promovării turismului local;

o asigurarea colaborării cu instituţiile de învăţământ pe probleme de educaţie şi acţiuni specifice;

o asigurarea colaborării cu instituţiile de cultură şi culte pe probleme de cultură şi acţiuni specifice;

o asigurarea administrării sistemului informatic care deserveşte activitatea aparatului de specialitate şi al serviciilor publice de interes local;

SERVICIUL RELAŢII PUBLICE, COMUNICARE Serviciul relaţii publice, comunicare îndeplineşte următoarele atribuţii privind comunicarea şi relaţiile cu publicul: o înregistrează intrarea şi ieşirea documentelor adresate sau expediate în numele

Consiliului local şi Primăriei municipiului Bistriţa;

Page 59: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

59

o oferă informaţii şi sprijin în elaborarea unor documente cetăţenilor care se prezintă la sediul instituţiei;

o afişează în sala de relaţii cu publicul informaţii de actualitate, furnizate prin grija serviciilor de specialitate;

o colaborează cu serviciile de specialitate la actualizarea permanentă a materialelor informative destinate cetăţenilor;

o pune la dispoziţia cetăţenilor documentele necesare (formulare tip şi fişe de informaţii, inclusiv pentru obţinerea de informaţii publice conform Legii nr.544/2001) întocmite împreună cu serviciile din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, în vederea obţinerii de către cetăţeni a actelor şi documentelor eliberate de primărie;

o informează cetăţenii cu privire la natura serviciilor oferite de Primăria municipiului Bistriţa;

o îndrumă cetăţenii, reprezentanţii instituţiilor publice şi agenţii economici să se adreseze în funcţie de competenţe altor instituţii locale sau centrale, după caz;

o primesc solicitările privind informaţiile de interes public; o asigură afişarea în sala de relaţii cu publicul a informaţiilor de interes public

comunicate din oficiu, prevăzute la art.5 din Legea nr.544/2001; o asigură preluarea, înregistrarea şi repartizarea zilnică pe servicii şi funcţionari a

cererilor, scrisorilor, plângerilor, sesizărilor cetăţenilor, precum şi a actelor şi documentelor transmise de organele centrale şi locale ale administraţiei publice, de instituţii şi agenţii economici; conduce evidenţa informatizată a acestora;

o asigură descărcarea din evidenţă a actelor şi documentelor rezolvate şi prezintă lunar conducerii primăriei stadiul soluţionării acestora;

o asigură primirea şi expedierea prin fax a actelor şi documentelor; o asigura exploatarea centralei telefonice, preluare apelurilor telefonice o oferă cetăţenilor materiale informative care le sunt de folos acestora, în vederea

soluţionării anumitor probleme cu un caracter mai complex; o întreţine şi actualizează în permanenţă, cu sprijinul serviciilor de specialitate

fondul de materiale informative şi bazele de date. În ceea ce privind activităţile de protocol principale atribuţii sunt:

oo asigură comunicarea între cabinet primar, cabinet secretar, cabinet viceprimari municipiu, cu direcţiile, serviciile şi birourile din cadrul instituţiei şi cu alte instituţii de pe raza municipiului sau din alte localităţi din ţară;oorrggaanniizzeeaazzăă aaccttiivviittăăţţiillee ddee

pprroottooccooll aallee iinnssttiittuuţţiieeii

oo aassiigguurrăă lluuccrrăărriillee ddee sseeccrreettaarriiaatt ppeennttrruu PPrriimmaarr şşii vviicceepprriimmaarrii;;

oo aarree îînn ggrriijjăă cciirrccuullaaţţiiaa eeffiicciieennttăă aa ddooccuummeenntteelloorr ccaarree ttrraannzziitteeaazzăă ccaabbiinneettuull

pprriimmaarruulluuii,, ttrraannssmmiissiiiillee ddee ddaattee ccaarree vviizzeeaazzăă aaccttiivviittaatteeaa ccoonndduuccăăttoorruulluuii iinnssttiittuuţţiieeii,,

fflluuxxuull ddee ppeerrssooaannee şşii aaccttiivviittaatteeaa ddee rreellaaţţiiii ppuubblliiccee aaffeerreennttee ccaabbiinneettuulluuii pprriimmaarruulluuii;; o eessttee rreessppoonnssaabbiill ccuu iinnffoorrmmaarreeaa pprriimmaarruulluuii ddeesspprree oorriiccee ssiittuuaaţţiiee ccaarree pprreezziinnttăă uunn

ggrraadd ddee iinntteerreess ppeennttrruu aacceessttaa şşii ppeennttrruu iinnssttiittuuţţiiee şşii ppuunnee îînn aapplliiccaarree ssaauu

uurrmmăărreeşşttee eexxeeccuuttaarreeaa ddiissppoozziiţţiiiilloorr aacceessttuuiiaa;; o îînnttooccmmeeşşttee ddiiffeerriittee ttiippuurrii ddee ddooccuummeennttee ssaauu ssiittuuaaţţiiii llaa ssoolliicciittaarreeaa pprriimmaarruulluuii;; o pune la dispoziţia reprezentanţilor presei centrale şi locale, precum şi a

cetăţenilor, cu aprobarea primarului, informaţiile solicitate de aceştia în conformitate cu Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională;

o identifică şi actualizează informaţiile de interes public care sunt exceptate de la accesul liber, potrivit legii;

Page 60: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

60

o asigură editarea şi publicarea Ziarului primăriei (ediţie tipărită şi online), a Buletinului informativ şi Monitorului Oficial al instituţiei,

o informează în timp util şi asigură accesul ziariştilor la activităţile şi acţiunile de interes public organizate de Primăria municipiului Bistriţa; asigură periodic sau de fiecare dată când activitatea instituţiei prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri sau briefinguri;

o difuzează ziariştilor dosare de presă legate de evenimente sau de activităţi ale instituţiei;

o asigură potrivit Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională, prin responsabilii cu societatea civilă, numiţi prin dispoziţie de primar şi în colaborare cu Compartimentul pregătire documente, contencios, obligaţiile ce revin consiliului local şi primarului, de informare şi supunerea dezbaterii publice a proiectelor de acte normative (hotărâri, respectiv dispoziţii) şi de a permite accesul persoanelor interesate la luarea deciziilor administrative şi la şedinţele publice;

o asigură publicarea proiectelor de acte normative în Buletinul informativ, în afişier şi pe site-ul primăriei şi gestionează propunerile, opiniile şi observaţiile cetăţenilor;

o asigură mediatizarea organizării şedinţele publice în scopul participării persoanelor interesate la cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională;

o propune efectuarea de sondaje de opinie în mod direct sau în colaborare cu alte instituţii, asupra diferitelor probleme de interes pentru cetăţeni şi prezintă serviciilor şi conducerii primăriei rezultatele acestora pe probleme; realizează schimburi de informaţii şi experienţă cu alte primării din ţară pentru a adapta şi eficientiza relaţia cu presa şi cetăţenii;

o asigură organizarea conferinţelor de presă ale primarului pe baza materialelor puse la dispoziţie de serviciile primărie, monitorizează presa centrală şi locală şi aduce la cunoştinţa conducerii primăriei, articolele de interes ce vizează municipiul Bistriţa, primăria şi consiliul local;

o realizează materialele şi lucrările necesare primăriei, cu prilejul sărbătoririi unor evenimente naţionale şi locale (anunţuri, invitaţii, felicitări), precum şi protocolul acestora;

o întocmeşte în colaborare cu direcţiile şi serviciile instiuţiei Raportul anual al primarului privind starea economică şi socială a municipiului;

o întreţine şi actualizează în permanenţă fondul de materiale informative şi bazele de date;

o în colaborare cu Direcţia venituri asigură înregistrarea, informarea şi sprijinirea elaborării de documente, transportarea şi actualizarea permanentă a materialelor informative - suport pentru activităţile specifice administrării creanţelor fiscale;

o asigură în colaborare cu Direcţia venituri a informarea opiniei publicei, atât înainte cât şi după adoptare, cu privire la hotărârile privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale.

De asemenea Serviciul relații publice, comunicare are ca responsabilități: o iniţierea, gestionarea și derularea de proiecte cu finanţare atât de la bugetul

local cât şi din alte surse de finanţare (fonduri europene, guvernamentale, etc.) în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării;

Page 61: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

61

o organizarea primirii în audienţă a cetăţenilor, realizând lucrările de secretariat pentru audienţe şi conduce evidenţa cererilor, solicitărilor, plângerilor, propunerilor făcute de cetăţeni în timpul audienţelor şi urmăreşte soluţionarea acestora de către servicii în cazul în care nu pot fi rezolvate pe loc, precum şi transmiterea răspunsurilor către cetăţeni;

o asigură expedierea prin poştă sau curier a actelor şi documentelor rezolvate de primărie;

o transportă, prin curier corespondenţa instituţiei; asigură gestionarea timbrelor poştale;

o asigură depunerea şi ridicarea coletelor Primăriei municipiului Bistriţa; În spiritul unei transparenţe reale prin intermediul Serviciului relaţii publice,

comunicare s-a asigurat transmiterea informaţiilor de interes public către cetăţeni, instituţiile publice, agenţii economici şi diverse alte structuri asociative. Informaţiile de interes public, utile cetăţenilor au fost afişate la sediul instituţiei, postate pe portalul propriu http://www.primariabistrita.ro şi mediatizate prin intermediul presei locale, în cadrul conferinţelor de presă şi prin comunicatelor şi informaţiilor de presă transmise. De asemenea s-a continuat editarea şi publicarea ziarului „Primăria Bistriţa”, ziar cu apariţie lunară, precum şi a suplimentelor „Buletinului Informativ al Primăriei municipiului Bistriţa" şi „Monitorul Oficial al municipiului Bistriţa” cu apariţie periodică. De menţionat că toate aceste publicaţii se distribuie gratuit. Varianta on-line a ziarului „Primăria Bistriţa” care poate fi accesată de pe portalul instituţiei conţine informaţii actualizate zilnic şi, raportându-ne la numărul de accesări, a deveni extrem de căutată de cei care doresc să află mai multe despre activitate Consiliului Local şi a Primăriei municipiului Bistriţa.

Pe parcursul anului 2014, Serviciului relaţii publice, comunicare a instrumentat documentaţia aferentă acordării Titlului de cetăţean de onoare pentru domnii Alexandru Cristian Miloș, Ioan Repede și Nicoale Zăpârțan, personalităţi marcante care prin întreaga lor activitate au avut o contribuţia importantă la promovarea imaginii municipiului Bistriţa.

În conformitate cu prevederile Legii 544 / 2001, a liberului acces la informaţiile de interes public, s-a răspuns în termen solicitărilor adresate atât verbal cât şi în scris de către cetăţeni, ONG-uri, agenţi economici sau reprezentanţii presei. Cele 47 de solicitări adresate municipalităţii, pot fi departajate pe următoarele domenii de interes: utilizarea banilor publici (contracte, investiţii, cheltuieli, etc.) – 15 solicitări, modul de îndeplinire a atribuţiilor instituţiei publice – 16 solicitări, 4 solicitări informaţii referitoare la acte normative sau reglementări legale și 12 solicitări privind activitatea liderilor instituţiei. Toate cele 47 solicitări înregistrate fost rezolvate favorabil. În funcţie de tipul solicitantului, 4 dintre solicitările înregistrate, au fost adresate de persoane fizice, iar 43 de persoane juridice. După modalitatea de adresare a solicitării: 14 dintre acestea au fost redactate pe suport de hârtie, 23 au fost trimise prin e-mail iar 10 au fost adresate verbal.

Urmărirea modului de aplicarea a Legii 52 / 2003 a fost o altă preocuparea a Serviciului relaţii publice comunicare. Procesul de luare a deciziilor, organizarea şedinţelor de Consiliul Local, a dezbaterilor publice s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Toate cele 12 proiecte de acte normative adoptate în cursul anului 2014 au fost anunţate în mod public prin afişare la sediul propriu, postare pe site-ul instituţiei şi prin intermediul mass-media.

Pe parcursul anului 2014 au avut loc 19 şedinţe ale Consiliului Local Bistriţa, anunţate prin afişare la sediul propriu, postare pe site-ul instituţiei şi prin intermediul

Page 62: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

62

mass-media. Toate cele 19 şedinţe ale Consiliului Local Bistriţa s-au desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor mass-media iar procesele verbale (minutele) şedinţelor Consiliului Local Bistriţa au fost făcute publice prin afişare la sediul propriu, postare pe site-ul instituţiei şi prin intermediul mass-media. Pe parcursul anului 2014 nu s-au înregistrat acţiuni în justiţie intentate Primăriei municipiului Bistriţa, care să aibă drept obiect nerespectarea prevederilor legii privind transparenţa decizională. În anul 2014 au fost organizate 6 dezbateri publice pe diverse teme de interes general, după cum urmează:

o Proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014, în data de 4 februarie 2014;

o Studiul de oportunitate privind delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, a activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi a activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei, a Regulamentului activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, al activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi al activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei şi a Caietelor de sarcini pentru activitatea de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, pentru activitatea de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi pentru activitatea de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei, în data de 19 iunie 2014;

o Studiul de oportunitate privind delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, a activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi a activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei, a Regulamentului activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, al activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi al activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei şi a Caietelor de sarcini pentru activitatea de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, pentru activitatea de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj şi pentru activitatea de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei – în data de 2 iulie 2014;

o Planul Urbanistic Zonal „Centru Intermodal de Transport Public, străzile Gării, Rodnei, Industriei, Tărpiului, Arţarilor, Trandafirilor” din Municipiul Bistriţa, în ziua de 9 octombrie 2014

o Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentelor pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa, în data de 21 noiembrie 2014;

o Amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale – Municipiul Bistriţa, în data de 19 decembrie 2014.

În sarcina Serviciului relaţii publice, comunicare s-a regăsit şi organizarea audienţelor pentru cetăţeni. În cadrul programului de audienţe al Primăriei municipiului Bistriţa, pe parcursul anului 2014, s-au înscris 537 cetăţeni. Cererile celor care au

Page 63: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

63

solicitat audienţe susţinute de reprezentanţii executivului, pot fi grupate în 6 categorii de probleme, astfel:

fond locativ – 206 cereri de repartizare a unei locuinţe, reparaţii imobile şi orice alte probleme legate de fond locativ;

fond funciar – 91 solicitări de clarificare privind probleme legate de atribuiri terenuri şi punere în posesie, conform legislaţiei în vigoare, altele decât atribuirile de teren aferent construcţiilor;

urbanism – 93 de cereri referitoare la probleme legate de activitatea de urbanism – solicitarea de clarificări referitoare la condiţiile de eliberare a certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construcţie, solicitări de introducere de utilităţi publice, etc.

sociale – 41 de cereri s-au referit la solicitări de ajutoare sociale, alocaţii suplimentare, cantină socială, locuri de muncă şi orice alt tip de probleme sociale;

poliţia locală – 47

59 de cereri cu privire la probleme diverse. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată la nivelul înregistrării documentelor, în anul 2014 au fost procesate 104.354 documente. Toate aceste documente au fost preluate, prelucrate – înregistrate, repartizate şi ulterior monitorizat parcursul acestora în cadrul instituţiei, până la soluţionarea şi expedierea sau comunicarea răspunsului.

De menţionat că în cursul anului 2014, peste 100.000 de persoane s-au adresat Primăriei municipiului Bistriţa prin intermediul centrului de relaţii publice pentru informare sau îndrumare. Au fost expediate direct prin curier peste 8.900 de adrese, prin serviciul de curierat rapid 680 de adrese iar prin intermediul serviciilor poştale alte 81.728 de adrese.

Pe întreg parcursul anului s-a acordat o atenţie deosebită şi urmăririi activităţii de înregistrare şi repartizare a documentelor care au intrat în instituţie, precum şi cea de expediere şi comunicare în termen, a răspunsurilor la cererile şi petiţiile formulate.

Împreună cu Biroului administrativ, Serviciului Relaţii publice, comunicare a organizate activităţile de protocol în Primăria Bistriţa.

Obiectivele majore pe care Serviciului Relaţii publice, comunicare şi le propune pentru anul 2015 vizează implementarea de noi tehnologii de comunicare şi informaţionale cu scopul de a îmbunătăţii calitatea serviciilor cu impact direct asupra cetăţeanului. Creşterea gradului de transparenţă, informare şi implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor şi monitorizarea şi îmbunătăţirea permanentă a serviciilor de comunicare cu cetăţenii oferite prin mijloace electronice specializate – infochioşc, portal WEB, se numără printre priorităţile municipalităţii pentru perioada următoare. De asemenea pentru anul 2015 se vor face demersurile pentru achiziţionarea a două panou cu afişaj electronic pentru exterior și amplasarea lor în zonele aglomerate ale oraşului, precum și a 6 panouri de informare și amplasare lor în localităţile componente. SERVICIUL EDUCAŢIE, TURISM

În anul 2014 Serviciul Educaţie, Turism şi-a desfăşurat activitatea ca parte componentă a Direcţiei Comunicare, aflată în subordinea primarului. Serviciul Educaţie, Turism are în componenţa sa Centrul Comunitar pentru Tineret, entitate prin

Page 64: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

64

intermediul căreia se derulează întreaga activitate de tineret la nivelul instituţiei cât şi Centrul pentru Informare Turistică.

Activitatea desfăşurată în cadrul serviciului are următoarele obiective principale : o analizarea permanentă a legislaţiei în vigoare, întocmirea şi propunerea de

proiecte de hotărâri ale consiliului local, precum şi proiecte de dispoziţii ale primarului privind completarea şi/sau modificarea cadrului legal local în domeniile tineret, învăţământ, sport, turism;

o colaborarea cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru sport şi tineret a Judeţului Bistriţa Năsăud, Agenţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc”, ONG-uri de profil în vederea promovării şi sprijinirii acţiunilor specifice.

o propunerea modului de desfăşurare şi contribuţia permanentă la realizarea manifestărilor de tineret, sport şi promovare turistică, cuprinse în calendarul anual al instituţiei, participând astfel la întocmirea proiectului de hotărâre a consiliului local privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa.

o sprijinirea realizării de proiecte legate de dezvoltarea turismului local şi contribuţia, prin mijloace specifice, la promovarea imaginii municipiului Bistriţa (editarea unui album al municipiului Bistriţa în mai multe limbi, a unor pliante cu obiective din municipiu Bistriţa);

o colaborarea cu agenţii economici precum şi actualizarea bazei de date privind obiectivele turistice importante din municipiu, trasee turistice, acţiuni culturale;

o colaborarea cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Agenţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, ONG-uri de profil, în vederea promovării acţiunilor de sport şi tineret şi sprijină iniţiativele tinerilor legate de domeniul cultural social şi sportiv;

o întreţinerea unei legături permanente cu Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” şi colaborarea cu acesta în vederea producerii evenimentelor culturale specifice ;

o organizarea de cursuri acreditate de perfecţionare continuă şi pregătire pentru examenele şi testele şcolare naţionale, de limbi străine, jurnalism, utilizare calculator şi web design, muzică şi educaţie non formală destinate tinerilor;

o implicarea tinerilor din sistemul de învăţământ în acţiuni care să dezvolte aptitudini cetăţeneşti;

o asigurarea unei bune funcţionări a Consiliului Local al Tinerilor urmărind realizarea de obiective care vin în interesele tinerilor şi a preocupărilor acestora; Pe parcursul anului 2014, serviciul a derulat o serie de manifestări culturale,

sportive şi educative, cu scopul de a oferi cetăţenilor municipiului Bistriţa modalităţi cât mai agreabile şi constructive de petrecere a timpului liber.

În plan sportiv au fost continuate principalele manifestări care s-au impus de-a lungul timpului în municipiu şi care au fost gustate de către tinerii bistriţeni. Devenit deja un brand al Bistriţei, „Open Cross-ul Gabriela Szabo” înscrie municipiul pe lista oraşelor cu tradiţie sportivă. Evenimentul s-a desfăşurat în data de 12 aprilie şi a adunat la start aproximativ 1000 de participanţi atât din judeţul nostru cât şi din judeţele limitrofe. Concurenţii au fost împărţiţi pe şapte categorii de vârstă şi diferenţiaţi pe sexe astfel: copii, juniori III, juniori II, juniori I, tineret şi open. Câştigătorii au primit premii în bani şi cupe fiind felicitaţi de marea noastră a atletă, de talie mondială, Gabriela Szabo”. Primăria a sprijinit, de asemenea, activitatea sportivă din municipiu prin implicarea în organizarea, în perioada 31 mai – 1 iunie a Campionatului naţional

Page 65: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

65

de dans sportiv „Cupa Floris”, ediţia a 38 în cadrul căreia s-au desfăşurat concursuri pe diferite categorii de vârstă şi clase, la care au participat peste 1000 de sportivi. Totodată, prin intermediului Serviciului Educaţie, Turism, municipalitatea a susţinut în mod constant şi handbalul fiind una dintre ramurile care au beneficiat de finanţare în anul 2014. Domeniul tineret a fost foarte bine reprezentat în anul 2014, prin activităţi specifice, menite a cultiva atât spiritul civic, prin acţiuni de voluntariat, cât şi petrecerea cât mai agreabilă a timpului liber. Astfel, pentru cei dornici de distracţie, Serviciul Educaţie, Turism a organizat o diversificată paletă de evenimente, creând cadrul favorabil în care tinerii au putut interacţiona.

Luna mai a debutat cu organizarea „Zilei Muncii” şi „Zilei Tineretului”, evenimente de anvergură la care au participat un număr însemnat de bistriţeni. Astfel, Ziua Internaţională a Muncii a fost sărbătorită în mod tradiţional cu muzică de fanfară, muzică populară şi picnicuri. De ziua lor, tinerii au avut parte de o serie de activităţi sportiv distractive, work-shopuri de dans şi un concert R&B Corina Bud, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”.

Manifestările lunii mai au continuat cu Festivalul de cultură urbană „Nosa – 1264”, eveniment menit a promova arta urbană în rândul tinerilor. Evenimentul a debutat cu un concert pop rock susţinut de către trupe de elevi de la liceele bistriţene, continuând cu un spectacol de teatru în aer liber, work-shopuri de dans, beat box şi rap. De asemenea, iubitorii de literatură au putut participa la ateliere literare susţinute de scriitori consacraţi precum Dan Coman şi Ioana Bradea. Punctul culminant l-a constituit concursul de graffiti prin intermediul căruia peste 70 de tineri talentaţi au dat viaţă unui pasaj mohorât din oraş, experimentul fiind un real succes. Aflat la cea de-a şaptea ediţie, festivalul cultural destinat tinerilor a reuşit să se impună în galeria acţiunilor de gen desfăşurate în municipiu, atrăgând un număr mare de participanţi şi impresionând prin multitudinea de oportunităţi pe care le-a oferit pasionaţilor de cultură.

Nu au fost uitaţi nici prichindeii, 1 Iunie – „Ziua Copilului” fiind marcată la Bistriţa prin organizarea unor manifestări de amploare pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” la care au participat copii, preşcolari şi elevi din municipiu, realizate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Evenimentul, denumit generic „Lumea copiilor” a debutat cu un spectacol muzical-coregrafic susţinut de talentaţii elevi bistriţeni, culminând cu un carnaval la care dansul şi veselia au fost numitorul comun. Preşcolarii de la instituţiile de învăţământ din municipiu (aproximativ 350 de copii) au luat participat la faza judeţeană a festivalului „Kalokagathia”- festival de programe artistice ce s-a desfăşurat în Teatrul de vară.

Luna iunie a continuat cu inaugurarea pădurii-parc Schullerwald, modernizată prin intermediul unui proiect cofinanţat de Uniunea Europeană. Pe parcursul a două zile, bistriţenii au putut participa la jocuri, concursuri, demonstraţii sportive, spectacole muzical-coregrafice şi un mega concert Direcţia 5, toate menite a promova acest spaţiu de recreere şi loisir.

Serviciul Educaţie, Turism a organizat, pe parcursul vacanţei de vară, activităţi distractiv-recreative la ştrandul municipal, reunite sub genericul „Vacanţe Active” unde cei dornici de mişcare au putut participa la concursuri sportive dotate cu premii.

În luna octombrie s-a desfăşurat cea ce-a şasea ediţie a campaniei pro-cultură S’Love, dedicată elevilor de la unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiu. Acţiunile desfăşurate pe parcursul a două săptămâni au vizat desfăşurarea unui concurs de creaţie literară, work-shopuri literare şi întâlniri ale voluntarilor CLT cu

Page 66: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

66

preşcolarii de la grădiniţele din localităţile componente în cadrul acţiunii denumite generic „Teatru origami”.

Campania culturală pentru tineri s-a încheiat cu cea de-a opta ediţie a Festivalului de Teatru scurt pentru liceeni „Zbor”, la care au luat parte trupe de liceeni din judeţ şi din ţară. Spectacolele de calitate au fost gustate de un public numeros care a răsplătit cu aplauze talentul actoricesc al elevilor. Câştigătorii au plecat acasă cu premii în bani şi diplome oferite de serviciul de resort din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa.

Primăria municipiului Bistriţa a recompensat, şi în anul 2014, performanţele şcolare ale elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură domiciliaţi în municipiu. În acest sens, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 139/25.08.2010, elevii care au obţinut premii la faza judeţeană a olimpiadelor şcolare din clasele VI-XII, precum şi elevul cel mai bun la învăţătură din fiecare clasă I-V a primit un abonament la un prestator de servicii de sport (înot, tenis de câmp, fitness, dans sportiv), la alegere, numărul total al beneficiarilor fiind de 439 de elevi. Totodată au fost acordate şi două burse de merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa, bursele fiind acordate cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, cuantumul uneia fiind de 500 de lei/ lună. În urma analizei dosarelor depuse, au primit bursa studenţii Berbecariu Flaviu şi Turcu Alexandra toţi absolvenţi ai Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din municipiu.

În data de 19 decembrie au fost decernate „Premiile anuale ale municipiului Bistriţa”. Cu această ocazie au fost premiaţi cetăţenii cu rezultate deosebite pe parcursul anului şi care au promovat municipiul Bistriţa în ţară şi în străinătate. Cei 76 de câştigători ai celor 6 secţiuni: învăţământ, sport, cultură, ştiinţă şi economie, diverse, mass media au primit câte un trofeu constând într-o ţiglă personalizată, diplome şi sume în bani. Gala s-a finalizat printr-un concert de muzică pop susţinut de către trupa Ovidiu Ţurca Band.

Luna decembrie este şi luna cadourilor, municipalitatea oferind, ca de fiecare dată, pachete care au fost distribuite la: Şcoala de arte şi meserii „Sfânta Maria”, Centrul de Educaţie Incluzivă nr. 1, Centrul de Educaţie Incluzivă nr.2, Căminul de bătrâni, Asociaţia Nevăzătorilor, Centrul de Educaţie Incluzivă „Lacrima”, Fundaţia Bucuria, Casa Speranţei, Centrul de Clubul Pensionarilor. De asemenea, aproximativ 500 de prichindei de la grădiniţele din municipiu s-au întâlnit cu Moş Crăciun la Centrul Cultural „George Coşbuc”, care le-a oferit pachete cu dulciuri.

Trecerea dintre ani a fost marcată de către Primăria municipiului Bistriţa printr-un grandios foc de artificii şi un concert susţinut de Trupa VH2, desfăşurat pe scena amenajată în Piaţa Centrală.

Prin natura activităţii specifice, una din preocupările esenţiale ale serviciului a fost încheierea, derularea şi monitorizarea contractelor cu cofinanţare pe domeniile tineret, sport şi educaţie.

Serviciul Educaţie, Turism s-a implicat în activităţile extracurriculare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a acordat sprijin logistic şi material în vederea bunei organizări a acestora. În acest sens au fost finanţate programe de activităţi socio-educative ale unităţilor de învăţământ din municipiu, concursuri interliceale precum „Matematica de drag” dar şi activităţi cu caracter ecologic sau de conservare a tradiţiilor populare.

Consiliul Local al Tinerilor, entitate care are drept scop angrenarea tinerilor în actul administrativ fiind un bun exerciţiu democratic, s-a implicat activ în acţiunile serviciului, iniţiind şi acţiuni proprii care au avut ca public ţintă elevii din liceele bistriţene, dar şi

Page 67: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

67

alte categorii de tineri din municipiu (acţiuni de ecologizări şi plantări de arbori, acţiuni cu ghizii turistici formaţi prin programul „Şcoala de ghizi”, „Noaptea Sf. Andrei”, Dragobetele, Vacanţa activă). Prin astfel de acţiuni Consiliul Local al Tinerilor intenţionează să promoveze, în rândul tinerilor, adevăratele tradiţii româneşti urmărind astfel cultivarea şi conservarea identităţii naţionale în contextul unei acute globalizări.

Parte integrantă a Serviciului Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, Centrul Comunitar pentru Tineret şi-a definit, ca principal obiectiv, promovarea tinerilor şi a intereselor acestora prin oferirea unei alternative în ceea ce priveşte informarea, formarea şi educaţia, petrecerea timpului liber dar şi dezvoltarea personală.

Centrul Comunitar pentru Tineret a devenit un loc de întâlnire şi petrecere agreabilă a timpului liber, un spaţiu în care tinerii cu vârste între 12-24 de ani socializează, participă la cursuri gratuite, la activităţi recreativ-educative, beneficiind de consultanţă psihologică de specialitate.

De-a lungul timpului, Centrul Comunitar pentru Tineret a dezvoltat o reţea de elevi voluntari care participă activ la acţiunile organizate de către Serviciul Educaţie, Turism făcând parte activ şi efectiv din viaţa tinerilor bistriţeni.

Un segment important al activităţii Centrului îl reprezintă organizarea de cursuri gratuite, atât la materii care se regăsesc în programa examenelor naţionale, susţinute în clasa a VIII-a şi a XII-a, cât şi cursuri vocaţionale, acestea din urmă având rolul de a orienta şi dezvolta latura creativă a tinerilor. Grupul ţintă este format cu precădere din elevii de la şcolile şi liceele din Bistriţa. Programele oferite tinerilor şi indirect familiilor acestora sunt de tip complementar activităţilor educaţionale formale şi sunt gratuite, Primăria Municipiului Bistriţa punând la dispoziţia elevilor săli de curs bine dotate, materiale didactice şi sprijin logistic.

În anul şcolar 2014-2015 Centrul Comunitar pentru Tineret organizează cursuri gratuite la: limba şi literatura română (clasa a VIII-a şi clasa a XII-a), matematică (clasa a VIII-a şi clasa a XII-a), limbi moderne ( engleză ,franceză şi germană), istorie (clasa a XII-a), geografie (clasa a XII-a),biologie (clasa a XII-a), economie (clasa a XII-a), filozofie, training-uri şi consiliere psihologică la care participă 527 de tineri bistriţeni. Interesul crescut al tinerilor participanţi la cursuri se observă de la un an la altul prin numărul tot mai mare de elevi înscrişi.

Coordonatorii cursurilor sunt profesori voluntari de la şcolile din municipiul Bistriţa, cu o experienţă considerabilă atât în învăţământul de stat cât şi în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret.

La sfârşitul fiecărui an şcolar Primăria Municipiului Bistriţa organizează o gală prin care profesorilor voluntari le sunt recunoscute meritele.

Comparativ cu anii trecuţi, atât numărul profesorilor voluntari cât şi numărul de beneficiari ai Centrului a crescut, la fel şi numărul de ore rezultatul fiind o mai mare promovabilitate la nivelul municipiului Bistriţa atât la examenele de bacalaureat precum şi la cele de evaluare naţională.

Anul 2014 a confirmat faptul că din punct de vedere turistic, municipiul Bistrița devine an după an din ce în ce mai atrăgător pentru turiștii din Romănia și străinătate. Creșterea susținută a numărului vizitatorilor vechiului burg transilvan , începută în anul 2010, când a fost deschis primul Centru de Informare Turistică situat pe Strada Nicolae Titulescu și cu precădere după mutarea acestuia în actuala locație, în Piața Centrală nr. 13, demonstrează că programul în domeniul turistic pe care l-a desfășurat administrația Bistriței în acest interval a fost unul unul de succes și a venit în întâmpinarea cerinței privind informația, (hărţi/pliante, ghidaj, cazare, etc.),a celor care au venit și petrecut o perioadă de timp pe meleaguri bistrițene. Dacă în anul 2010 ( iulie – decembrie) am

Page 68: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

68

înregistrat 750 de turiști care au vizitat Centrul de Informare Turistică, în 2011 un număr de 2533 de turiști, 4264 în 2012 și 7497 de turiști în anul 2013.

În anul 2014 au beneficiat de serviciile specifice ale Centrului de Informare Turistică un număr de 8912 turişti, dintre aceştia 4189 fiind români (47,01%) şi 4723 (52,99 %) străini. Din cei 4723 de cetăţeni străini care au vizitat centrul, 4383 (92,80%) sunt cetăţeni provenind din ţări membre ale U.E. , restul de 340 (7,20 %) fiind din Republica Moldova, Japonia, SUA, Mexic, Brazilia, Australia, China, Chile, Norvegia, Rusia, Noua Zeelanda şi Ucraina. Vizitatorilor li s-au înmânat pliante, broşuri informative şi harta turistică a municipiului Bistriţa și au fost îndrumați către obiectivele turistice, monumentele istorice şi de arhitectură, biserici și edificii culturale.

Personalul Centrului de Informare Turistică s-a implicat, la fel ca și în anii precedenți, la solicitarea cadrelor didactice, în programele educative derulate în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”. Elevii care au participat la orele deschise, interactive, au primint informaţii despre istoria oraşului, obiectivele turistice şi programele pe care le derulează municipalitatea pe domeniul turistic și au răspuns întrebărilor celor prezenți.

Centrul de Informare Turistică a stabilit noi contacte şi a continuat pe parcursul anului 2014 bunele relaţii de colaborare, (prezentarea municipiului Bistriţa, Bisericii Evanghelice şi celorlalte obiective de interes turistic și cultural) cu agenții de turism și ghizi profesionişti din Bucureşti, Sibiu, Braşov, Mediaş, Târgu Mureș și Cluj Napoca, care au continuat vizitele, cu grupuri organizate de turişti.

La solicitarea instituţiilor publice/structurilor de primire turistică/cetăţenilor, au fost efectuate, atât de către personalul centrului turistic, cât și de ghizii voluntari din cadrul Consiliului Local al Tinerilor şi Centrului Comunitar pentru Tineret, servicii de ghidaj turistic. Acestea s-au desfăşurat pe tot parcursul anului 2014 şi cu precădere în timpul sezonului turistic, vârful fiind în lunile august și septembrie, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor municipiului- Iubim Bistrița, respectiv Comemorarea Exodului Sașilor. La solicitarea organizatorilor, Centrul de Informare Turistica a participat cu ghizi voluntari și materiale informative la Serbarile Bistriței Medievale. Deasemenea, CIT a participat cu corturi tematice si standuri cu pliante informative, la Targul de Promovare Turistică de la mijlocul lunii septembrie 2014.

Obiectivul turistic principal al municipiului Bistriţa, complexul Biserica și Turnul Bisericii Evanghelice, a fost vizitat în anul 2014 de 13303 turişti plătitori de bilete de acces, care au adus bugetului local un aport de 95510 lei. Numărul vizitatorilor, de la deschiderea obiectivului și până la finele anului 2014 a urcat astfel la 25698 de turiști La aceştia se adaugă, estimăm, aproximativ șapte mii de vizitatori (apoximativ 5000 în 2013 și 2000 în 2014 care au vizitat obiectivul turistic gratuit, cu ocazia diferitelor manifestări ( 450 de ani de la sfințirea Bisericii Evanghelice – 2013, Zilele Municipiului – 2013, Iubim Bistrița – Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice – 2014, etc). Obiectivele propuse pe anul 2015: 1. Turism : realizarea de proiecte legate de dezvoltarea turismului local şi contribuţia prin mijloace specifice la promovarea imaginii municipiului Bistriţa

o Valorificarea potenţialului turistic al Turnului Bisericii Evanghelice şi creşterea calităţii serviciilor oferite de către Centrul de Informare Turistică prin programe menite a prezenta istoria oraşului

o creşterea numărului de turişti care vizitează Centrul pentru Informare Turistică o promovarea oraşelor înfrăţite cu Bistriţa, ca obiective turistice, prin intermediul

agenţiilor de turism din municipiu, cu care colaborează Centrul o îmbunătăţirea conţinutului portalului „Bistriţa turistică” în cadrul site-ului Primăriei

Bistriţa

Page 69: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

69

o realizare materiale promoţionale o atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea turismului în municipiul Bistriţa o Constituirea unui parteneriat cu Asociaţia de promovare „Turism în Bistriţa-

Năsăud” în vederea valorificării potenţialului turistic al municipiului prin stabilirea unor măsuri de creştere a numărului de turişti în municipiu şi implicit judeţ

2. Sport – colaborarea cu diferite instituţii pentru desfăşurarea anumitor activităţi în care să fie antrenaţi tinerii şi alţi cetăţeni ai municipiului Bistriţa.

o a)ducerea la îndeplinire a acţiunilor cuprinse în calendarul anual de manifestări aprobat de Consiliul local

o b) realizarea unui proiect comun de sport şi tineret cu oraşele înfrăţite o c) atragerea de fonduri guvernamentale/europene pentru realizarea de noi baze

sportive în municipiu; o d) încheierea şi urmărirea derulării contractelor de cofinanţare

3. Tineret : o ducerea la îndeplinire a acţiunilor cuprinse în calendarul anual de manifestări

aprobat de Consiliul local o realizarea de proiecte în colaborare cu Consiliul Local al Tinerilor – permanent o încheierea şi urmărirea derulării contractelor de cofinanţare o atragerea de fonduri guvernamentale/europene pentru realizarea de proiecte de şi

pentru tineret 4.Învăţământ / Educaţie:

o Identificarea nevoilor şi monitorizarea permanentă a activităţilor unităţilor de învăţământ di municipiu

o b) ducerea la îndeplinire a acţiunilor cuprinse în calendarul anual de manifestări aprobat de Consiliul local

o implicarea permanentă în activităţile extracurriculare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar – permanent

o iniţierea de campanii în şcoli vizând educaţia non formală o diversificarea ofertei educaţionale la Centrul Comunitar pentru Tineret

COMPARTIMEN TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI Activitatea compartimentului în anul 2014 a fost axată pe două mari direcţii: menţinerea în stare de funcţiune la parametrii normali a sistemului informatic şi modernizarea acestuia. Prin grija personalului care încadrează acest compartiment au fost asigurate intervenţii în situații neprevăzute la echipamentele sistemului: calculatoare, imprimante, reţea de date şi telefonie, etc. O activitate intensă a fost desfăşurată în prevenirea şi combaterea ameninţărilor informatice: verificarea aplicării măsurilor de securitate, actualizarea soluţiilor antivirus şi combaterea viruşilor informatici atunci când a fost cazul. A fost monitorizată şi asigurată funcţionarea programelor informatice, în general de tip client-server, folosite de compartimentele de specialitate. În acest sens au fost făcute instalări şi configurări ale acestora, acolo unde s-a impus. Din punct de vedere al modernizării sistemului informatic, în anul 2014 s-a continuat cu virtualizarea serverelor (server de aplicații Indeco, Ecub, GeCon, Asisoc; server de actualizare și consultare Registru Agricol și Sobis)

Page 70: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

70

Pe parcursul întregului an au fost depuse eforturi însemnate care au avut ca rezultat continuarea canalizaţiei necesare îngropării infrastructurii de fibră optică a sistemului informatic al primăriei. Anul 2015 va avea ca obiective principale creșterea gradului de securitate a sistemelor informatice, diversificarea serviciilor informatice oferite, creșterea calității sistemului informatic.

6. POLIŢIA LOCALĂ Poliţia locală şi-a desfăşurat activitatea în anul 2014 cu un efectiv de 78 poliţişti locali. Au fost încheiate 3.777 procese verbale de contravenţie în valoare totală de 807.806 lei şi s-a dat curs unui număr de 4.305 sesizări. Au fost confiscate şi predate în vederea distrugerii, către Direcţia Sanitar-Veterinară, 390,05 kg de produse expirate. BIROUL SIGURANŢĂ PUBLICĂ ŞI COMPARTIMENTUL INTERVENŢII Biroul Siguranţă Publică și Compartimentul Intervenţii au, ca principală atribuţie de serviciu, menţinerea ordinii publice în zonele de competenţă. Totalul sancţiunilor contravenţionale aplicate în perioada 01.01 - 31.12.2014 este de 1.731, din care 600 de avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 214.596 lei. Sancţiuni încasate în 48 de ore: 423, în cuantum de 27.047,5 lei. Total sancţiuni încasate: 449, în cuantum de 33.517,5 lei. Situaţia în funcţie de temeiul legal:

H.C.L. nr. 119/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru reglementarea accesului auto şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi artistice în Centrul Istoric al municipiului Bistriţa „Zona pietonală Liviu Rebreanu”, modificată prin HCL nr. 12/2007.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 10, din care 6 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 2.650 lei.

H.C.L. nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 1.202, din care 408 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 143.457 lei.

H.C.L. nr. 38/2011 privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 153, din care 119 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 2.450 lei.

S-au încasat 111 taxe de deblocare a autovehiculelor, în valoare totală de 5.550 lei.

Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 273, din care 37 de avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 54.754 lei.

Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu modificările ulterioare.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 6, din care 2 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 3.275 lei.

Page 71: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

71

H.G.R. nr. 661/ 2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările ulterioare.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 9 avertismente.

O.U.G. nr. 97/ 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 53, din care 6 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 2.160 lei.

Legea nr. 38/2003 republicată, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 1. Valoarea sancţiunilor aplicate: 1.000 lei.

H.C.L. nr. 39/2011 - Regulamentul de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 5, din care 3 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 1.100 lei.

H.C.L. nr. 61/2014 privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiul Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 18, din care 9 avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate: 3.750 lei.

O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 1 avertisment.

43 de procese verbale au fost contestate în instanţă, 5 expediate la Judecătorie și 38 depuse direct la Judecătorie iar 3 procese verbale au fost prescrise. Pe parcursul anului 2014 poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică şi Compartimentul Intervenţii au aplicat 1.721 sancţiuni din care 594 avertismente cu valoare totală de214.246. De asemenea au fost aplicate 10 sancțiuni din care 6 avertismente, în valoare totală de 350 lei de poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Dispecerat, Armament, Muniţii. Total sancţiuni contravenţionale aplicate în anul 2014 a fost de 1.731 din care 600avertismente, 449 sancţiuni încasate 43 de procese verbale contestate în instanţă, 3 procese-verbale prescrise și 636 puse în executare.

Activităţi cu caracter periodic sau permanent În perioada analizată, în conformitate cu prevederile legii nr. 155/2010, Biroul Siguranţă Publică a desfăşurat activităţi care au avut, ca principal obiectiv, asigurarea ordinii şi liniştii publice, depistarea cerşetorilor, vagabonzilor, copiilor străzii şi a altor persoane care frecventează locuri cu impact asupra imaginii municipiului, a comerţului stradal neautorizat, activităţi de prevenire, precum şi menţinerea aspectului civilizat a arterelor de circulaţie, a parcurilor, a zonei pietonale şi al pieţelor din municipiu.

În sfera de competenţă au fost întreprinse numeroase acţiuni: o asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zonele şi locurile stabilite prin planul

aprobat în condiţiile legii, prin patrulări zilnice pedestre şi auto în cele patru sectoare prevăzute ale municipiului, precum şi pe raza celor şase localităţi componente;

o punerea în aplicare a dispoziţiilor primarului şi a hotărârilor Consiliului Local; o verificarea şi soluţionarea, potrivit competenţelor specifice, a sesizărilor

cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale;

Page 72: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

72

o verificarea periodică, în zonele de responsabilitate, a respectării prevederilor legale privind

o condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale;

o restricţionarea traficului rutier cu prilejul desfăşurării unor diverse manifestări; o acţiuni permanente în vederea depistării şi sancţionării contravenţionale a

persoanelor care desfăşoară comerţ stradal neautorizat; o depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au parcat neregulamentar

autovehiculele pe trotuare, zone verzi, a celor care au blocat căile de acces; o blocarea autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, în conformitate

cu prevederile actului normativ; o oprirea, staţionarea şi parcarea neregulamentară a autovehiculelor având

masa maximă autorizată de peste 2,5 t. pe domeniul public de pe raza municipiului;

o depistarea şi sancţionarea contravenţională a conducătorilor de taximetre care încalcă prevederile legale privind staţionarea, în timpul serviciului, în alte locuri decât cele anume desemnate şi marcate corespunzător;

o depistarea şi sancţionarea contravenţională a persoanelor care, în mod frecvent, apelează la mila trecătorilor;

o verificarea periodică a spaţiilor de joacă special amenajate pentru copii, a punctelor termice dezafectate şi a locurilor cunoscute ca fiind des frecventate de persoane fără adăpost (cu precădere pe timpul nopţii), în vederea depistării, conducerii acestora la U.P.U. şi ulterior a instituţionalizării în cadrul Centrului de Cazare Temporară, situat pe str. Ioan Luca Caragiale;

o în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice, combaterea faptelor şi actelor antisociale, s-au efectuat patrulări periodice în zonele blocurilor de locuinţe sociale situate în cartierul Subcetate din municipiu şi în localitatea componentă Viişoara;

o acţiuni de sancţionare contravenţională a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală, care circulă pe sectoare de drum unde le este interzis accesul;

o depistarea şi sancţionarea contravenţională a deţinătorilor de păsări şi animale de fermă pe care aceştia le deţin în interiorul zonei restricţionate;

o cu termen permanent s-a avut în vedere respectarea de către proprietari/deţinători de animale de companie, a obligaţiilor stipulate în actul normativ privind plimbarea acestora pe domeniul public;

o identificarea locurilor unde se regăsesc în mod frecvent câini fără stăpân, comunicând zonele biroului de specialitate în vederea prinderii şi transportului acestora la adăpostul special amenajat situat pe str. Simpozionului;

o însoţirea şi protecţia funcţionarilor din cadrul primăriei şi a altor instituţii, în executarea unor activităţi specifice de control;

o cu ocazia desfăşurării unor manifestări culturale, artistice, sportive, religioase, ceremoniale militare, mitinguri şi proteste, asigurarea măsurilor de ordine în conformitate cu avizele emise de către comisia de specialitate;

o în timpul anului şcolar, măsuri de supraveghere a celor 4 unităţi de învăţământ care revin în sarcina Poliţiei Locale, respectiv: Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială nr. 4, Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria” şi Liceul de Muzică „Tudor Jarda”. S-au asigurat măsuri de fluidizare şi

Page 73: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

73

dirijare a traficului rutier, cu precădere la trecerile pentru pietoni, pentru a se asigura traversarea străzilor în condiţii de siguranţă de către elevi;

o acţiuni periodice pe tema combaterii absenteismului şcolar; o acţiuni de depistare şi sancţionare contravenţională a persoanelor care nu

respectă prevederile legale privind regimul domicilierii; o identificarea şi înmânarea de invitaţii, administratorilor unor societaţi

comerciale de pe raza o municipiului, în vederea clarificării şi reglementării situaţiei financiare; o măsuri de ordine la „Casa Speranţei” situată în municipiu pe b-dul

Independenţei şi la imobilul cu nr. 12 situat pe str. Dornei, unde Primăria municipiului Bistriţa, prin D.M.S.S. oferă, periodic, produse alimentare de bază, cetăţenilor care se încadrează în cerinţele Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, precum şi ajutoare pentru încălzirea locuinţelor;

o asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, cu ocazia executării unor lucrări de toaletare arbori de aliniament, reabilitare, modernizare şi spălare a carosabilului şi trotuarelor, amenajare a spaţiilor verzi, sensuri giratorii, a parcărilor de reşedinţă, aplicarea marcajelor de circulaţie corespunzătoare, reţele de energie electrică, apă, canalizare şi gaze.

Acţiuni desfăşurate cronologic în municipiu, cu participarea efectivă a poliţiştilor locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică şi Compartimentul Intervenţii

o 31.12.2013-01.01.2014 - măsuri de ordine şi siguranţă publică desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Revelionul organizat de Primăria municipiului Bistriţa pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”.

o În data de 06.01.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în perimetrul adiacent Teatrului de Vară, unde Primăria municipiului Bistriţa, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, a organizat „Concertul Extraordinar de Bobotează” susţinut de Orchestra şi Corul Operei Române din municipiul Craiova.

o În data de 24.01.2014 s-au asigurat măsuri de restricţionare, ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Unirii din municipiu, la manifestările dedicate împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, ceremonial militar şi religios organizat de către Comenduirea Garnizoanei-Bistriţa.

o În zilele de 05.02.2014, respectiv 06.02.2014, în intervalul orar stabilit s-au asigurat măsuri de restricţionare, ordine şi siguranţă publică, pe str. Avram Iancu din municipiu, la manifestările dedicate împlinirii a 95 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, precum şi a decorării drapelului de luptă al unităţii. Organizator: Unitatea Militară 01331 Bistriţa.

o În data de 14.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” la spectacolul dedicat Zilei Îndrăgostiţilor – „Valentine's Day” organizat de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.

o În data de 17.02.2014, cu prilejul desfăşurării, în incinta Sălii Polivalente, a competiţiei de box feminin, în intervalul orar stabilit, un echipaj aparţinând Biroului Siguranţă Publică a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

Page 74: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

74

o În perioada 24.02.2014-28.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” unde s-a desfăşurat „Târgul de Dragobete și Mărţişor” - eveniment organizat de Primăria municipiului Bistriţa - Serviciul Educaţie, Turism.

o În data de 01.03.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” unde Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” a organizat un spectacol folcloric de Mărţişor, cu participarea Ansamblului folcloric „Cununa de pe Someş”.

o În data de 01.03.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică cu prilejul desfăşurării, în incinta Sălii Polivalente, a meciului de handbal feminin dintre echipa locală C.S.M. Bistriţa şi H. C. Alba-Sebeş.

o În data de 22.03.2014 s-a desfăşurat o manifestare cu caracter educativ, „Marşul pentru Viaţă”. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de însoţire a participanţilor, ordine şi siguranţă publică, pe itinerarul şi în intervalul orar stabilit.

o În data de 29.03.2014, în conformitate cu programul stabilit, în zona pietonală s-a desfăşurat o nouă ediţie a manifestării cu caracter educativ „Ora Pamântului”. Poliţiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 03.04.2014 s-a desfăşurat o paradă cu caracter promoţional organizată de către S.C. Walter Company S.R.L. Satu Mare, artiştii prezenţi invitând în premieră cetăţenii municipiului Bistriţa să asiste la reprezentaţiile speciale pregătite de Circul „Gartner” din Germania. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de însoţire a participanţilor, ordine şi siguranţă publică, pe itinerarul şi în intervalul orar stabilit.

o În perioada 02.04.2014-06.04.2014, în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu” s-a desfăşurat Ediţia a XXII-a a Expo Bistriţa – „Târgul de Florii și Paşti”. Organizatori: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa. Pe timpul derulării evenimentului, poliţiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 284/2014 emisă în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire a municipiului Bistriţa, în perioada 10.03.2014 - 10.04.2014 s-a desfăşurat programul „Curăţenia de Primăvară” la care au fost angrenaţi toţi cetăţenii, asociaţiile de proprietari/locatari, agenţi economici şi instituţii publice care domiciliază, au sediul şi/ sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bistriţa, precum şi a localităţilor componente. S-au întreprins măsuri de verificare zilnică a modului de îndeplinire a obligaţiilor acestora.

o În data de 11.04.2014 s-a desfăşurat manifestarea cu caracter sportiv-educativ „UDTM pe biciclete” - manifestare organizată de Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari din Bistriţa. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe itinerarul şi în intervalul orar stabilit.

o În data de 05.04.2014, în incinta Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa s-a desfăşurat o nouă ediţie a Olimpiadei Naţionale „Lectura ca abilitate de viaţă”. La solicitarea organizatorilor, în intervalul orar stabilit, un echipaj

Page 75: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

75

aparţinând Biroului Siguranţă Publică a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 12.04.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier la manifestarea sportivă organizată de către Primăria municipiului Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu aportul colaboratorilor: Ministerul Tineretului şi Sportului, L.P.S. Bistriţa, D.J.S. Bistriţa, C.S.M. Bistriţa şi A.J. Atletism Bistriţa – „Open Cros Gabriela Szabo”, editia a IX-a. În zilele premergătoare desfăşurării evenimentului, poliţiştii locali desemnaţi au distribuit înştiinţări proprietarilor de autovehicule, de a nu utiliza parcările în zona şi intervalul orar stabilit.

o În aceeaşi zi, în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu” s-a desfăşurat o nouă ediţie a „Târgului de Paşti al Saşilor - Ostermarkt” organizat de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 16.04.2014, în localităţile componente Sărata, Sigmir şi Ghinda s-au desfăşurat licitaţii publice organizate de Ocolul Silvic din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, în vederea acordării solicitanţilor suprafeţe de teren cu destinaţia de păşuni. Un echipaj aparţinând Biroului Siguranţă Publică a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o La solicitarea Direcţiei de Administrare Târguri, Pieţe şi Oboare din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, poliţiştii locali desemnaţi au asigurat, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, măsuri de ordine şi siguranţă publică în Piaţa en-gros de pe str. Tărpiului unde a fost amenajat punctul de sacrificare temporară a mieilor/iezilor.

o În data de 19.04.2014, poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe itinerarul şi în intervalul orar stabilit, la manifestarea cu caracter religios organizată de către bisericile baptiste şi penticostale din municipiu – „Marşul Învierii”.

o În conformitate cu planul de acţiune comun întocmit de către organele competente, în perioada 19/20 aprilie 2014 s-au asigurat măsuri de ordine, siguranţă publică şi restricţionare a traficului rutier la bisericile repartizate, la evenimentul cu caracter religios - “Învierea Domnului”.

o În data de 21.04.2014, un echipaj aparţinând Biroului Siguranţă Publică a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la Biserica ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi” situată în muncipiu pe str. Alexandru Odobescu, unde Î.P.S. Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoţi, a oficiat slujba vecerniei.

o În zilele de 23.04.2014, respectiv 25.04.2014, în intervalul orar stabilit, în perimetrul Parcului Municipal s-au derulat două manifestări cu caracter cultural, susţinute de membrii Formaţiunii Muzicii Militare. Organizator: Comenduirea Garnizoanei Bistriţa. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În zilele de 01.05.2014, respectiv 02.05.2014, politiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările

Page 76: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

76

cultural-artistice dedicate „Zilei Internaţionale a Muncii” și „Zilei Tineretului” organizate de Primăria municipiului Bistriţa în Parcul Municipal şi perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu”.

o În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 500 din 18.04.2014, privind stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European, în perioada 26.04.2014-24.05.2014, poliţiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de supraveghere, pe 3 schimburi, a amplasamentelor temporare situate în municipiu şi pe raza localităţilor componente.

o În data de 07.05.2014, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud a organizat, în perimetrul Parcului Municipal, manifestarea cu caracter sportiv „CROSUL TINERETULUI”. În intervalul orar stabilit, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o În data de 09.05.2014 s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Petru Rareş din municipiu, la ceremonialul militar şi religios dedicat „Zilei Europei”, „Zilei Independenţei de Stat”, „Zilei Victoriei Naţiunilor Unite” și a „Plecării în Teatrele de Operaţiuni din Afganistan” a militarilor din cadrul Batalionului 812 Infanterie-Bistriţa.

o În conformitate cu programul stabilit, poliţiştii locali, alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică cu ocazia sărbătoririi „Zilei Europei”, eveniment desfăşurat în data de 09.05.2014 pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”. Organizator: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Pro Ado Bistriţa.

o Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat, în data de 10.05.2014, măsuri de însoţire a participanţilor, ordine şi siguranţă publică, pe itinerarul şi în intervalul orar stabilit, la manifestarea cu caracter promonarhist: „Marş Regal”. organizat de Asociaţia Clubul Monarhiştilor-Bistriţa.

o În aceeaşi dată, pe scena amplasată pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, Palatul Copiilor Bistriţa a organizat faza judeţeană de folclor „La Porţile Dorului”. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o În perioada 10.05.2014-11.05.2014, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bistriţa s-a derulat o manifestare cu caracter expoziţional, de promovare a sportului cu motor în judeţ, „Tuning Show 2014” organizată de către BHP Racing-Bistriţa. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 15.05.2014, Fundaţia Umanitară pentru Copii „Inocenţii” a organizat, în zona pietonală, ediţia a VIII-a a „Olimpiadei Inocenţilor”. Poliţiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, în intervalul orar stabilit.

o În cadrul campaniei de prevenire şi conştientizare a accidentelor moto, în data de 17.05.2014, Clubul Moto „Rogue Pack RC” Bistriţa a organizat o paradă cu participarea unor bikeri de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud şi a judeţelor limitrofe. S-au asigurat măsuri de însoţire a participanţilor la acest eveniment, pe itinerariul şi în intervalul orar stabilit.

Page 77: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

77

o În zilele de 17.05.2014, respectiv 18.05.2014, poliţiştii locali alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările cultural-artistice şi sportive organizate de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Primăria municipiului Bistriţa – „Maialul Bistriţean Maghiar”, ediţia a XIV-a, manifestări care s-au desfăşurat în zona pietonală şi Ştrandul Municipal Codrişor.

o În perioada 19.05.2014 - 23.05.2014, în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu” şi Parcul Municipal s-a desfăşurat „Festivalul de cultură urbană pentru elevi şi studenţi Nosa” organizat de Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa. Poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 20.05.2014 s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la cimitirul situat pe str. Tărpiului din municipiul Bistriţa, unde a fost oficiată slujba de înmormântare a celui care a fost Ioan Szabo, tatăl Ministrului Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

o În perioada 21.05.2014-23.05.2014, cu ocazia alegerilor europarlamentare, pe scena amplasată pe pietonalul „Liviu Rebreanu” s-au desfăşurat ample manifestări cu caracter cultural, cu participarea unor artişti şi formaţii cunoscute în ţară şi judeţul nostru. S-au asigurat măsuri de ordine, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate în acest sens.

o În data de 23.05.2014, Societatea de Scleroză Multiplă - Oradea a organizat un tur ciclist simbolic, eveniment dedicat „Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple”. În colaborare cu instituţiile abilitate s-au asigurat măsuri de însoţire, ordine şi siguranţă publică pe traseul prestabilit.

o În data de 29.05.2014, în intervalul orar stabilit s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, de ordine şi siguranţă publică, la ceremonialul militar şi religios organizat de către Comenduirea Garnizoanei Bistriţa în parteneriat cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria municipiului Bistriţa, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Eroilor” la monumentul amplasat în Piaţa Petru Rareş din municipiu.

o În data de 31.05.2014, Clubul Sportiv „Casa Ema” - Bistriţa a organizat un tur ciclist simbolic, pe un itinerar prestabilit. În colaborare cu instituţiile abilitate s-au asigurat măsuri de însoţire, ordine şi siguranţă publică.

o În conformitate cu programul de desfăşurare a manifestărilor organizate de Primăria municipiului Bistriţa - Serviciul Educaţie, Turism, în data de 01.06.2014 s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică pe pietonalul „Liviu Rebreanu” unde s-a desfăşurat manifestarea cultural-artistică „Lumea Copiilor”, dedicată „Zilei Internaţionale a Copilului”.

o În data de 08.06.2014, Primăria municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” au organizat, în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu”, ediţia a XIV-a a Festivalului Etniilor - Pfingstfest. Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 20.06.2014, pe scena amplasată în zona pietonă „Liviu Rebreanu” s-a desfăşurat un spectacol de coregrafie pentru copii organizat de S.C. Beneritm S.R.L. În intervalul orar stabilit, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică.

Page 78: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

78

o În data de 26.06.2014, în intervalul orar stabilit, s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, de ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Unirii şi Piaţa Centrală din municipiu, pentru manifestarea dedicată „Zilei Drapelului Naţional” - ceremonial militar şi religios organizat de Comenduirea Garnizoanei municipiului Bistriţa.

o În conformitate cu avizul comisiei de resort, în perioada 27.06.2014 - 29.06.2014, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările cultural-artistice organizate de Asociaţia Culturală „Bistriţa Medievală” şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” cu sprijinul Primăriei municipiului Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în cadrul „Serbărilor Bistriţei Medievale 2014”. Evenimentele s-au desfăşurat în zona pietonală „Liviu Rebreanu”.

o Fanfara Garnizoanei Bistriţa a susţinut marţi, 1 iulie 2014, în filigoria din Parcul Municipal, un concert prilejuit de aniversarea a 183 de ani de la înfiinţarea primelor muzici militare din România. Un echipaj aparţinând Biroului Siguranţă Publică a asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o Rotary Club Bistriţa Nosa şi Rotary Club Bistriţa au organizat în data de 01.07.2014, în perimetrul parcului din strada Mihai Eminescu, o manifestare privind „Deschiderea oficială a anului rotarian 2014-2015” şi „Împlinirea a 109 ani de la înfiinţarea Rotary Internaţional”. În intervalul orar stabilit s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o În zilele de 05.07.2014 şi 06.07.2014, în urma finalizării proiectului de modernizare şi extindere a infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor aferente – „Pădurea Schulerwald”, Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa a organizat, în zonă, ample manifestări cultural-artistice şi recreativ-distractive. S-au asigurat măsuri de pază, ordine şi siguranţă publică.

o În zilele de 11.07.2014 şi 12.07.2014, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în Parcul Municipal şi perimetrul pietonal, unde s-a desfăşurat ediţia a V-a a Festivalului Cântecului şi Dansului Popular - „La Oglindă”, cu participarea unor formaţii folclorice reprezentative ale unor cercuri militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Organizator, Cercul Militar Bistriţa.

o În data de 17.07.2014, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” a organizat, în perimetrul pietonal, un spectacol de dans modern şi internaţional. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, în intervalul orar stabilit.

o În perioada 18.07.2014-20.07.2014, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestările dedicate împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară a Cetăţii Bistriţa: „Basm Festival”. Organizator, Asociaţia Bistriţa Civică.

o În perioada 25.07.2014-27.07.2014, pe platoul din faţa Sălii Polivalente, A.C.S. Ciclism Montan Bistriţa DH a organizat manifestarea cu caracter sportiv „Urban Flow Ride” - concurs de biciclete. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

Page 79: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

79

o În perioada 27.07.2014-30.07.2014, cu ocazia desfăşurării ediţiei a XVIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei 2014”, în conformitate cu programul aprobat, poliţiştii locali, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, restricţionare a traficului rutier în diferite locaţii din municipiu. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Municipal „George Cosbuc” Bistriţa şi Uniunea Europeană şi Extraeuropeană de Folclor I.G.F.

o În conformitate cu programul de desfăşurare a manifestărilor organizate de Comenduirea Garnizoanei Bistriţa, în data de 29.07.2014 s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, de ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Centrală din municipiu, cu ocazia desfăşurării ceremonialului militar şi religios dedicat „Zilei Imnului Naţional”.

o În perioada 31.07.2014-04.08.2014, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a organizat în parcarea din faţa Sălii Polivalente, ediţia a II-a a „Târgului de produse tradiţionale şi articole de sezon” - manifestare de promovare a produselor meşteşugăreşti şi de artizanat. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o În data de 09.08.2014, Centrul Cultural Municipal „George Cosbuc” Bistriţa a organizat prima ediţie a Festivalului „Bistriţa Rock” - eveniment cu caracter cultural, desfăşurat în Pădurea-parc „Schulerwald”. S-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, în intervalul orar stabilit.

o În data de 15.08.2014, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la manifestarea cultural-artistică „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti”, ediţia a XIII-a - manifestare organizată de Primăria municipiului Bistriţa în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”. Evenimentul s-a desfăşurat în zona pietonală „Liviu Rebreanu”.

o În data de 22.08.2014, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier la deschiderea manifestărilor prilejuite de „Zilele Municipiului Bistriţa”, în cele două locaţii: zona pietonală „Liviu Rebreanu” şi Complexul de agrement „Heidenfeld” situat în localitatea componentă Viişoara.

o În data de 04.09.2014 s-au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în Piaţa Unirii, respectiv cimitirul situat pe str. Tărpiului din municipiu, unde un sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, au oficiat slujba de înmormântare a părintelui Viorel Baciu, fost protopop de Bistriţa, trecut la cele veşnice în seara zilei de 01.09.2014, la vârsta de 80 ani.

o În data de 30.08.2014, politiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în incinta stadionului municipal „Jean Pădureanu”, la meciul de fotbal organizat între echipa locală F.C. Gloria Progresul Bistriţa şi Unirea Dej, în cadrul turului Ligii a III-a, seria a V-a, etapa I.

o În perioada 20.09.2014-21.09.2014, în conformitate cu programul de desfăşurare al manifestărilor culturale, emis de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică cu ocazia desfăşurării ediţiei a X-a a Festivalului

Page 80: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

80

Internaţional „Toamna Fanfarelor” desfăşurat în Complexul de Agrement “Heidenfeld” - Viişoara şi în Parcul Municipal.

o De asemenea, în aceeaşi perioadă, în conformitate cu avizul comisiei de resort, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, poliţiştii locali au asigurat măsuri de pază a bunurilor pe timp de noapte, de ordine, siguranţă publică, restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la expoziţia dedicată producătorilor agricoli din judeţ - ediţia a XIII-a a manifestării „Toamna Bistriţeană” care s-a desfăşurat în Complexul de Agrement “Heidenfeld” din localitatea componentă Viişoara. Organizator: Primăria municipiului Bistriţa prin Direcţia de Administrare a Pieţelor.

o În data de 22.09.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat restricţionarea traficului rutier în zona centrală, unde au avut loc manifestări organizate cu prilejul „Zilei internaţională fără autoturism” - eveniment inclus în cadrul programului Săptămâna Mobilităţii Europene 2014.

o În data de 29.09.2014 au fost asigurate măsuri de ordine şi siguranţă publică în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu”, la acţiunea stradală intitulată „Exprimă-te prin sport, artă, dans, muzică, voluntariat, nu prin violenţă” - acţiune organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud în cadrul Campaniei Naţionale „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

o În perioada 03.10.2014-05.10.2014, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, a organizat în perimetrul pietonal „Liviu Rebreanu” prima ediţie a festivalului „Bistritzer Oktoberfest”. În intervalul orar stabilit, poliţiştii locali desemnaţi, alături de celelalte instituţii abilitate, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zonă.

o În data de 12.10.2014 au fost asigurate măsuri de ordine şi siguranţă publică la sfinţirea Bisericii Greco-Catolice „Buna Vestire” din Bistriţa - eveniment religios organizat de Protopopiatul Greco-Catolic şi Parohia „Buna Vestire” Bistriţa.

o În perioada 17.10.2014-19.10.2014, alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona pietonală „Liviu Rebreanu”, la târgul organizat de S.C. Agro-Invest Prod S.R.L. Bistriţa: „Toamna Bucatelor de la Jupânu”, ediţia a VII-a.

o Poliţiştii locali desemnaţi din cadrul Biroului Siguranţă Publică, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal organizat în data de 18.10.2014 pe stadionul municipal „Jean Pădureanu”, între echipele Gloria Progresul Bistriţa şi C.S. Iernut, în cadrul Campionatului Naţional de Fotbal, Liga a III-a, seria a V-a.

o În perioada 22.10.2014-26.10.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona pietonală „Liviu Rebreanu” unde Camera de Comerţ şi Industrie, în colaborare cu Primăria municipiului Bistrita, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, a organizat ediţia de toamnă a manifestării expoziţionale de bunuri de larg consum „Expo Bistriţa-Toamna Aurie 2014”.

o În conformitate cu programul activităţilor desfăşurate de Unitatea Militară 01331 Bistriţa, în data de 25.10.2014 s-au asigurat măsuri de restricţionare a

Page 81: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

81

traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, la manifestarile dedicate „Zilei Naţionale a Armatei României”, desfăşurate în Piaţa Petru Rareş din municipiu.

o În perioada de 25.10.2014-31.10.2014 în conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 1.045 din 24.09.2014 privind stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, poliţiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de supraveghere, pe 3 schimburi, a amplasamentelor temporare situate în municipiu şi pe raza localităţilor componente.

o În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 1.208/2014 emisă în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire a municipiului Bistriţa, în perioada 01.11.2014-22.11.2014 s-a desfăşurat programul „Curaţenia de Toamnă” la care au fost angrenaţi toţi cetăţenii, asociaţiile de proprietari/locatari, agenţi economici şi instituţii publice care domiciliază, au sediul şi / sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bistriţa, precum şi a localităţilor componente. S-au întreprins măsuri de verificare zilnică a modului de îndeplinire a obligaţiilor acestora.

o În data de 01.11.2014, poliţiştii locali au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la cimitirele din municipiu. S-a urmărit, cu predilecţie, respectarea prevederilor legale privitoare la actele de comerţ, prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale, combaterea actelor de cerşetorie în zonele adiacente.

o În data de 09.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică, precum şi restricţionarea traficului rutier la ceremonia religioasă care s-a desfăşurat în curtea Bisericii Ortodoxe „Sfinţii Trei Ierarhi” cu ocazia participării ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, eveniment în cadrul căruia au fost sfinţite busturile lui Grigore Pletosu, Tudor Jarda şi Nicolae Bretan.

o Politiştii locali desemnaţi au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în incinta stadionului municipal „Jean Pădureanu”, la meciul de fotbal organizat între echipa locală A.F.C. Gloria Progresul Bistriţa şi C.S. Sănătatea Cluj, în cadrul turului Ligii a III-a, seria a V-a, etapa I, eveniment derulat în data de 15.11.2014.

o În data de 22.11.2014, poliţistii locali din cadrul Biroului Siguranţa Publică, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică la evenimentul sportiv „Elevii de Azi, Campionii de Mâine”, eveniment organizat în Parcul Municipal de Asociaţia Judeţeană de Atletism Bistriţa-Năsăud.

o În data de 01.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale A României.

o Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, în perioada 05.12.2014-31.12.2014, în perimetrul pietonal a fost amenajat „Orăşelul Copiilor”. Concomitent, în zonă s-a desfăşurat şi „Târgul de Crăciun” - manifestare organizată de Primăria municipiului Bistriţa în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Tot în această perioadă, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” a organizat Festivalul de Datini şi Tradiţii Populare „Rădăcinile Eternităţii”. Cu

Page 82: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

82

această ocazie au fost susţinute o serie de concerte şi spectacole specifice sărbătorilor de iarnă. Poliţiştii locali desemnaţi au asigurat, în permanenţă, măsuri de ordine şi siguranţă publică.

o În data de 22.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte structuri teritoriale componente ale Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier, ordine şi siguranţă publică, în Piaţa Petru Rareş, cu prilejul manifestărilor dedicate „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Organizator: Unitatea Militară 01331 Bistriţa.

o În perioada 31.12.2014/01.01.2015, poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Publică, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona pietonală, cu ocazia sărbătoririi Revelionului 2014-2015.

Din cele 81 de manifestări derulate 24 au avut un caracter cultural / artistic, sportive: 12, religioase: 7, gastronomice tipice tradiţionale: 3, ceremoniale militare: 8, comemorative: 5, educative: 7, expoziţionale: 10, caritabile: 1, cu caracter electoral: 2 și curaţenia de primăvară / toamnă: 2 Sancţiuni aplicate în zona blocurilor de locuinţe sociale:

o în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009: 2 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 325 lei;

o în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991: 2 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 700 lei;

o în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 97/2005: 2 sancţiuni contravenţionale, dintre care 1 cu amendă în valoare de 70 lei şi 1 cu avertisment scris.

Sancţiuni aplicate p.f., comercianţilor p.f./ juridice în perimetrele pieţelor agroalimentare depe raza municipiului:

o în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009: 129 sancţiuni contravenţionale, dintre care 94 cu amendă în valoare totală de 11.480 lei şi 35 cu avertisment scris;

o în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 39/2011: 3 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 cu amendă în valoare totală de 1.100 lei şi 1 cu avertisment scris;

o în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991: 2 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 750 lei;

o în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 661/2001: 5 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris;

o în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 97/2005: 1 sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 50 lei.

Nerespectarea de către proprietari/deţinători de animale de companie a obligaţiilor privind plimbarea acestora pe domeniul public, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009, au fost alicate sancţiuni aplicate 48 sancţiuni contravenţionale, dintre care 36 cu amendă în valoare totală de 4.750 lei şi 12 cu avertisment scris.

În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009 pentru oprirea, staţionarea şi parcarea neregulamentară a autovehiculelor având masa maximă autorizată de peste 2,5 t, au fost aplicate 354 sancţiuni contravenţionale, dintre care: 226 cu amendă în valoare totală de 54.983 lei şi 128 cu avertisment scris.

Page 83: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

83

În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 61/2014, privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de liberă trecere pentru circulaţia pe strazile din Municipiul Bistriţa au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 cu amendă în valoare totală de 3.750 lei şi 9 cu avertisment scris. În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009, privind circulația în regim de taxi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 cu amendă în valoare totală de 360 lei şi 11 cu avertisment scris. În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, a fost aălicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 1.000 lei. În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009 privind cicirculația pietonilor au fost aplicate 31 sancţiuni contravenţionale, dintre care 26 cu amendă în valoare totală de 1.975 lei şi 5 cu avertisment scris. În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009, privind asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul municipiului au fost aplicate 146 sancţiuni contravenţionale, dintre care 105 cu amendă în valoare totală de 17.435 lei şi 41 cu avertisment scris. În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 153/2009 privind mijloacele de afişaj şi reclamă publicitară, au fost aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, dintre care 18 cu amendă în valoare totală de 4.460 lei şi 10 cu avertisment scris. Pentru nerespectarea prevederilor o.u.g. nr. 97/2005-rep. privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor, au fost aplicate 53 sancţiuni contravenţionale, dintre care: 47 cu amendă în valoare totală de 2.160 lei şi 6 cu avertisment scris. În ceea ce privește executarea, în condiţiile legii, a mandatelor de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată, au fost eliberate un număr de 3 mandate. Prin acțiunile întreprinse polițiștii locali au depistat 501 cerșetori, dintre care 205

minnori, și au luat măsurile care se impuneau. În temeiul Legii nr. 61/1991 mod. (Art. 2; pct. 3, 33 şi 34) au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 116 cu amendă în valoare totală de 14.240 lei şi 13 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris. La solicitarea scrisă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în

decursul anului 2014, în conformitate cu prevederile O.G. 92/2003, agenții Poliției locale au desfășurat activități de identificare şi înmânare de invitaţii administratorilor unor societăţi comerciale de pe raza municipiului şi a localităţilor componente, în vederea clarificării şi reglementării situaţiei financiare. Au fost înregistrate 7 solicitări primite din partea instituţiei sus menţionate, prin care se solicită sprijinul în vederea identificării şi conducerii a unui număr de 10 persoane. În urma verificărilor efectuate şi a demersurilor întreprinse de către poliţiştii locali desemnaţi, s-au constatat următoarele: 1 persoană mutată de la adresa de domiciliu, 2 persoane au fost identificate şi conduse ulterior la sediul instituţiei în cauză iar 7 persoane identificate dar refuză colaborarea cu instituţia în cauză.

COMPARTIMENTUL SIGURANŢA CIRCULAŢIEI Compartimentul Siguranţa Circulaţiei ca principală atribuţie de serviciu asigurarea fluenţei traficului rutier pe raza municipiului. Pe parcursul anului 2014 aufost aplicate 1.476 sancţiuni contravenţionale, dintre care 327avertismente, în valoare de 205.260 lei. Dintre acestea 637 sancţiuni în

Page 84: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

84

valoare de 52.297,5 lei au fost încasate în 48 h totalul sancţiunilor încasate fiind de 689, în valoare de 59.752,5 lei. S-au încasat taxe de deblocare în valoare totală de 450 lei din care, pentru H.C.L. nr. 38/ 2011, 9 taxe, în valoare totală de 450 lei. Situaţia sancţiunilor contravenţionale aplicate în funcţie de temeiul legal:

H.C.L. nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire amunicipiului Bistriţa.

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 190, din care avertismente: 20, valoare sancţiuni aplicate: 14.350 lei S-au efectuat acţiuni şi s-au aplicat sancţiuni pentru:

o traversarea de către pietoni a spaţiilor verzi cuprinse în interiorul părţii carosabile a drumurilor publice:

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 139, din care avertismente: 3, valoare sancţiuni aplicate: 9.800 lei. o oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor cu masa maximă

autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza municipiului Bistriţa:

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 6, valoare sancţiuni aplicate: 720 lei. o oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe domeniul public cu

blocarea accesului unor obiective, locuinţe sau garaje sau cu blocarea altor autovehicule:

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 29, din care avertismente: 10, valoare sancţiuni aplicate: 2.280 lei. o staţionarea taximetrelor în timpul serviciului, în alte locuri decât cele

anume desemnate şi marcate corespunzător: total sancţiuni contravenţionale aplicate: 3, din care avertismente: 2, valoare sancţiuni aplicate: 120 lei.

S-au mai aplicat 13 sancţiuni, dintre care 5 cu avertisment scris şi 8 cu amendă în valoare totală 1.430 lei pentru alte fapte prevăzute de H.C.L. nr. 153/2009.

H.C.L. nr. 38/2011 – Regulament privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa:

Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 64,din care avertismente: 34, valoare sancţiuni aplicate: 2.275 lei, taxe de deblocare: 9, valoare taxe de deblocare: 450 lei.

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: Total sancţiuni contravenţionale aplicate: 1.195, din care avertismente: 270, valoare sancţiuni aplicate: 177.185 lei.

S-au efectuat acţiuni şi s-au aplicat sancţiuni pentru: o Nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe

drumurile publice: total sancţiuni contravenţionale aplicate: 68, din care avertismente: 30, valoarea sancţiunilor aplicate: 6.540 lei. o Circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis: total sancţiuni contravenţionale aplicate: 596, din care avertismente: 93, valoarea sancţiunilor aplicate: 87.955 lei. o Oprirea neregulamentară:

Page 85: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

85

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 476, din care avertismente: 137, valoarea sancţiunilor aplicate: 59.845 lei. o Staţionarea neregulamentară: total sancţiuni contravenţionale aplicate: 36, din care avertismente: 10, valoarea sancţiunilor aplicate: 9.625 lei.

S-au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală 13.220 lei pentru alte fapte prevăzute de O.U.G. 195/2002.

Legea nr. 61/1991 republicată - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice:

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 18, din care avertismente: 1, valoarea sancţiunilor aplicate: 4.450 lei.

Legea nr. 448/ 2006 republicată - privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:

total sancţiuni contravenţionale aplicate: 2 cu avertisment scris.

Legea nr. 38 / 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere: total sancţiuni contravenţionale aplicate: 7, valoarea sancţiunilor aplicate: 7.000 lei.

28 de procese verbale au fost contestate în instanţă din care 1 expediat prin Poliţia Locală la Judecătorie iar 27 aufost depuse direct la Judecătorie. Au fost transmise pentru executare silită, amenzile nefiind achitate, 534 procese verbale vizând contravenții la regimul circulației. Pe parcursul anului 2014 au fost preluate 4.119 sesizări, din care: 164 de sesizări scrise, primite prin Biroul Relaţii cu Publicul, 990 telefonice sau directe, primite prin Dispeceratul Poliţiei Locale, 1.942 primite prin „Telefonul Cetăţeanului” 0263/984 și 1.023 prin sistemul de monitorizare video al Poliţiei Locale. La solicitarea scrisă a organelor de poliţie, în anul 2014 au fost puse la dispoziţie un număr de 36 înregistrări video, pentru solutionarea unor fapte de natură penală. Pe parcursul anului 2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare, dirijare şi resticţionare a traficului rutier pe străzile din municipiul Bistriţa în 115 situaţii, mai jos evidenţiate:

o în preajma sărbătorilor legale sau religioase, când s-au impus măsuri de fluidizare, restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe diferite artere de circulaţie – 22 de situaţii;

o pentru efectuarea marcajelor rutiere pe străzile Gării, Lucian Blaga, B-dul Decebal, Ioan Slavici, Andrei Mureşanu, Gheorghe Şincai, Nicolae Titulescu şi Solomon Haliţă – 8 situaţii;

o pentru lucrările de asfaltare a părţii carosabile pe străzile Calea Moldovei, Lucian Balga, Mărăşti, Jupiter, Panait Cerna, B-dul Decebal, Gării, Cuza Vodă, Arţarilor, G-ral Grigore Bălan, Pîrcălabului, Ştefan cel Mare, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Subcetate, Năsăudului, 1 Decembrie, Axente Sever, Tărpiului, Andrei Mureşanu, Florilor, Calea Clujului, Gheorghe Şincai, Rodnei, Nicolae Titulescu şi B-dul Republicii – 32 de situaţii;

o pentru îndepărtarea zăpezii sau a ţurturilor formaţi la acoperişul clădirilor pe străzile B-dul Independenţei, Clopoţeilor, 1 Decembrie, B-dul Republicii, Bârgăului, Arţarilor şi Avram Iancu – 9 situaţii;

o pentru efectuarea unor lucrări la reţeaua de apă în partea carosabilă, de către AQUABIS S.A., pe străzile Arţarilor, Muncelului, 1 Decembrie, B-dul Decebal, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Aleea Tineretului, Mărăşti,

Page 86: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

86

Rodnei, Someşului, Carpaţi, Simion Bărnuţiu şi Şt. Octavian Iosif – 10 situaţii;

o pentru efectuarea unor lucrări la conductele de gaz, de către E-ON GAZ, pe străzile Tănase Tudoran şi Zăvoaie – o situaţie;

o pentru efectuarea unor manevre ale vagoanelor CFR, la intersecţia căii ferate cu partea carosabilă de pe strada Cuza Vodă – o situaţie;

o pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a pasajului de trecere la nivel cu calea ferată, de la intersecţia străzilor Eroilor, Arţarilor cu Ioan Slavici – 19 situaţii;

o în urma producerii unui incendiu la un imobil – o situaţie; o pentru remedierea defecţiunii produsă de căderea unui cablu T.V. pe partea

carosabilă, pe străzile Năsăudului, Calea Moldovei şi 1 Decembrie – o situaţie;

o în alte 11 situaţii în care s-a impus luarea măsurilor de restricţionare şi dirijare a traficului rutier.

Alte 31 de acţiuni punctuale, au fost desfășurate desfăşurate cu ocazia altor evenimente:

În data de 24.01.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în Piaţa Unirii, la manifestările dedicate Zilei Unirii.

În perioada 05.02.2014-06.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe strada Avram Iancu, la ceremonialului militar şi religios organizat cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înfiinţare şi decorare a drapelului de luptă. Organizator U.M. 01331 Bistriţa.

În data de 22.03.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit, pentru „Marşul pentru Viaţă” organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi, Filantropia şi ProVita Bistriţa.

În data de 03.04.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit pentru parada organizată de „Circului Gartner”.

În data de 11.04.2014, poliţiştii locali desemnaţi din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de însoţire a participanţilor pe itinerarul stabilit pentru evenimentul sportiv „UDTM pe biciclete”.

În data de 12.04.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit pentru Crosul „Gabriela Szabo “ – ediţia a IX-a.

În data de 19.04.2014, în conformitate cu avizul comisiei de resort, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier, pe itinerariul stabilit pentru Marşul Învierii organizat de bisericile penticostale şi baptiste din municipiul Bistriţa.

În conformitate cu planul de acţiune comun întocmit de organele competente, în perioada 19/20.04.2014 - de Paşti - s-au asigurat măsuri de restricţionare a traficului rutier la bisericile ortodoxe repartizate.

Page 87: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

87

În perioada 01.05.2014 - 02.05.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier la manifestările cultural-artistice organizate de către Primăria Municipiului Bistriţa şi dedicate „Zilei Internaţionale A Muncii” şi “Zilei Tineretului”, evenimente care s-au desfăşurat în Parcul Municipal şi zona pietonală „Liviu Rebreanu”.

În data de 09.05.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit pentru manifestările dedicate „Zilei Independenţei de Stat a României, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial” şi „Zilei Uniunii Europene”.

În data de 09.05.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Europei.

În data de 10.05.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţie,i împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit pentru „Marşul Regal” organizat de Asociaţia Clubul Monarhiştilor Bistriţa.

În perioada 17.05.2014-18.05.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu ocazia desfăşurării manifestării cultural-artistice „Maialul Bistriţean Maghiar” organizată de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa. Evenimentul s-a desfăşurat în zona pietonală „Liviu Rebreanu” şi Ştrandul „Codrişor”.

În data de 23.05.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier la turul ciclist organizat cu ocazia „Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple”, eveniment organizat de Societatea de Scleroză Multiplă din România – Filiala Bistriţa.

În data de 29.05.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, împreună cu celelalte forţe care deţin competenţe în materie, au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier la ceremonialul militar şi religios organizat de Garnizoana Bistriţa, cu ocazia „Zilei Eroilor”. Evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Petru Rareş.

În data de 24.05.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în localitatea Sigmir, cu ocazia sfinţirii Casei Parohiale.

În data de 26.06.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în Piaţa Centrală şi Piaţa Unirii unde s-a desfăşurat, cu ocazia „Zilei Drapelului”, un ceremonialul militar şi religios organizat de Garnizoana Bistriţa.

În perioada de 05.07-11.07.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier cu ocazia inaugurării „Pădurii Parc Schullerwald”.

În perioada 22.08.-24.08.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei, alături de celelalte forţe care deţin competenţe în materie,

Page 88: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

88

au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în Complexul „Heidenfeld” din Viişoara, precum şi în Piaţa Centrală din municipiu, unde au avut loc manifestările prilejuite de ediţia 2014 a Zilelor Municipiului Bistriţa.

În perioada 20.09.-21.09.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în perimetrul Complexului „Heidenfeld” din Viişoara unde s-a desfăşurat evenimentul anual „Toamna Bistriţeană”.

În data de 22.09.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseele stabilite pentru manifestările incluse în cadrul „Săptămânii mobilităţii europene 2014”, respectiv „Ziua internaţională fără autoturism”.

În data de 02.10.2014, politiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit pentru marşul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud în scopul promovării unei campanii pe linie de siguranţă rutieră şi intitulat „Marşul Anti-Viteză”.

În perioada 11.10-12.10.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe străzile Gării, Rodnei, Împăratul Traian, Someşului, Dornei, Gheorghe Şincai, Piaţa Centrală şi B-dul Decebal, la procesiunea Înalţilor Ierarhi şi credincioşi, precum şi la sfinţirea Bisericii Greco-Catolice.

Cu ocazia „Zilei Naţionale a Armatei României”, în data de 26.10.2014, politişti locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de dirijare şi restricţionare a traficului rutier cu prilejul desfăşurării ceremonialului militar şi religios la Monumentul Eroilor Neamului din Piaţa Petru Rareş din municipiu. Organizator - U.M. 01331 Bistriţa.

În data de 01.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe strada G-ral Grigore Bălan, la ridicarea buletinelor de vot de la tipografia „Revox”.

În data de 01.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier, la cimitirele din municipiu.

În data de 22.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier pe strada Parcului din municipiu, la crosul intitulat „Elevii de azi, campionii de mâine” organizat de către Asociaţia Judeţeană de Atletism Bistriţa.

În data de 01.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de dirijare şi restricţionare a traficului rutier cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale A României, manifestările fiind organizate de Instituţia Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud, alături de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa.

În data de 17.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de retricţionare şi dirijare a traficului rutier pe traseul stabilit la manifestarea cu caracter caritabil organizată de Asociaţia Baladele Bistriţei.

În data de 22.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier cu

Page 89: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

89

prilejul sărbătoririi Zilei Victoriei Revoluţiei României și a Libertăţii, manifestare organizată de Garnizoana Bistriţa.

În data de 31.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier în vederea fluidizării traficului în Piaţa Centrală cu ocazia REVELIONULUI 2015.

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului siguranţa circulaţiei au asigurat restricţionarea şi dirijarea traficului rutier la unele accidente de pe raza Municipiului Bistriţa:

În data de 11.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier la intersecţia străzilor P. Ispirescu cu 1 Decembrie la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 15.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe B-dul Independentei la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 21.02.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe Calea Moldovei la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 11.05.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier la intersecţia B-dului Independenţei cu str. Şt. O. Iosif la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 21.05.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au acordat sprijin Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa pe str. Mihai Eminescu, unde a avut loc un accident rutier cu victimă.

În data de 01.08.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe strada Gării la un accident rutier cu victime, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 10.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier la intersecţia străzilor G-ral Grigore Bălan cu Ştefan cel Mare la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţio carosabile.

În data de 28.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe Calea Moldovei la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 29.11.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier la intersecţia străzilor Sigmirului cu Calea Clujului la un accident rutier cu victime, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

În data de 11.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier în Unirea,

Page 90: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

90

la un accident rutier cu victime, la solicitarea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa.

În data de 24.12.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier pe B-dul Decebal la un accident rutier, până la sosirea Poliţiei Rutiere a Municipiului Bistriţa şi eliberarea părţii carosabile.

Pe parcursul anului 2014 poliţiştii locali din cadrul Compartimentului siguranţa circulaţiei au constatat 3 fapte care îmbracă forma unei infracţiuni, după cum urmează:

În data de 07.06.2014, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei l-au depistat pe numitul A.I.-D. circulând cu autovehiculul pe str. Parcului fără a deţine permis de conducere. Persoana în cauză a fost predată unui echipaj al Poliţiei Rutiere Bistriţa în vederea continuării cercetărilor.

În data de 18.10.2014, poliţistii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei au urmărit şi depistat, pe strada Mihai Warga, un autoturism marca VW, de culoare negru, înmatriculat în jud. SV, al cărui conducător a alimentat cu carburant în data de 17.10.2014 la una din staţiile PECO de pe raza municipiului Bistriţa şi a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului. Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud în vederea soluţionării.

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Siguranţa Circulaţiei l-au depistat pe numitul B.A.-S. în data de 23.11.2014, circulând cu autovehiculul pe str. Arţarilor fără a deţine permis de conducere. Persoana în cauză a fost predată unui echipaj al Poliţiei Rutiere Bistriţa în vederea continuării cercetărilor.

Activităţi cu caracter permanent desfășurate de Compartimentului Siguranţa Circulaţiei:

aplicarea normelor legale privind staţionarea, parcarea şi accesul pe sectoarele de drum pe care circulaţia este interzisă, pe raza municipiului Bistriţa;

verificarea şi soluţionarea, potrivit competenţelor specifice, a sesizărilor cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale;

în conformitate cu protocolul încheiat, s-au asigurat măsuri de supraveghere a celor 4 unităţi de învăţământ care revin în sarcina poliţiştilor locali. S-au asigurat măsuri de fluidizare şi dirijare a traficului rutier, cu precădere la trecerile pentru pietoni de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială nr. 4, Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria” şi Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, pentru ca elevii să traverseze străzile în condiţii de siguranţă. Nu s-au constatat aspecte deosebite.

restricţionarea traficului rutier în diferite locaţii unde s-au executat lucrări de modernizare a carosabilului, trotuarelor, amenajare a spaţiilor verzi, parcarilor, precum şi la aplicarea marcajelor de circulatie corespunzatoare.

Pe parcursul anului 2014 au fost eliberate 2.870 autorizații de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiul bistriţa a autovehiculelor de transport mărfuri de peste 2,5 tone, în valoare totală de 311.405,5 lei Principalele obiective pentru anul 2015:

Pe linie de siguranţă publică: o intreprinderea măsurilor necesare pentru asigurarea unui climat de

convieţuire cât mai apropiat de normalitate în zonele cu locuinţe sociale din cartierele Subcetate şi Heidenfeld;

o asigurarea supravegherii eficiente a Parcului Municipal şi a spaţiilor de joacă din cartierele municipiului;

Page 91: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

91

o continuarea combaterii actelor de apelare la mila publicului în locuri aglomerate sau în situaţii în care se produce disconfort cetăţenilor;

o monitorizare video şi intervenţie promptă în locurile şi zonele cunoscute prin frecvenţa de repetare a unor acte antisociale.

Pe linia siguranţei circulaţiei: o reluarea activităţilor de ridicare a vehiculelor oprite sau aflate în

staţionare neregulamentară pe arterele principale ale municipiului, precum şi a celor care ocupă în mod abuziv locuri de parcare cu abonament;

o combaterea pătrunderii unor vehicule pe sectoare de drum pe care accesul este interzis.

SERVICIUL CONTROL Serviciul Control din cadrul Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa îşi desfăşoară activitatea prin intermediul Biroului Inspecţie Comercială şi a Biroului Disciplina în Construcţii. Biroul Inspecţie Comercială În anul 2014, activitatea de inspecţie comercială s-a desfăşurat prin acţiuni de control, informare, consiliere, prevenire şi combatere a practicilor agenţilor economici, ce pot dăuna sănătăţii, securităţii şi intereselor consumatorilor, precum şi prin acţiuni desfăşurate ca urmare a reclamaţiilor şi sesizărilor primite. Pe parcursul anului 2014 s-au întreprins 1833 controale de zi şi de noapte la unităţi de comerţ, servicii şi alimentaţie publică cu activitate permanentă, cât şi cu activitate sezonieră (cu ocazia diverselor manifestări, târguri, serbări etc.). Pentru abaterile constatate s-au întocmit 1833 de acte de control, dându-se, după caz, termene de intrare în legalitate și 422 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Cuantumul total al amenzilor contravenţionale aplicatea fost de 149.450 lei:

o amenzi încasate până la 31.12.2014: 43.950 lei. o amenzi date în debit către Direcţia Venituri (neachitate în termen legal): 49.500

lei. o amenzi contestate în instanţă (plângere contravenţională): 2.000 lei. o avertismente: 199.

Diferenţa dintre plata amenzii în cuantum de jumătate din minimul prevăzut de lege în 48 ore şi valoarea nominală aplicată de agentul constatator: 53.400lei. Valoarea amenzilor active (pentru care nu a expirat termenul legal de plată) fiind de 600 lei. În funcţie de temeiul juridic al aplicării sancţiunilor contravenţionale, procesele verbale de constatare şi sancţionare au fost întocmite astfel:

Pentru încălcarea prevederilor H.C.L. 39/2011 privind aprobarea Regulamentului de autorizare şi desfăşurare a activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa s-au întocmit 266 de procese verbale – 142 procese verbale în care s-a dispus sancţiunea amenzii şi 124 cazuri în care s-a întocmit proces verbal de sancţionare cu avertisment, din care:

o pentru desfăşurarea de activităţi economice, fără Certificat de funcţionare eliberat de Primăria municipiului Bistriţa sau cu Certificat de funcţionare anulat, s-au aplicat amenzi în cuantum de 14.600 lei prin 34 procese

Page 92: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

92

verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 41 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 75 procese verbale de sancţionare;

o pentru desfăşurarea de activităţi economice cu Certificat de funcţionare eliberat de Primăria municipiului Bistriţa, fără viză anuală, s-au aplicat amenzi în cuantum de 7.300 lei prin 21 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 32 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 53 procese verbale de sancţionare;

o pentru producţia şi comercializarea de produse şi servicii de piaţă, altele decât cele înscrise în certificatul de funcţionare, s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.400 lei prin 4 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 3 procese verbale de sancţionare cu avertisment.Total: 7 procese verbale de sancţionare;

o pentru utilizarea de corpuri şi panouri de reclamă, publicitate, vitrine frigorifice, spaţii de expunere, copertine etc. fără autorizaţie provizorie de ocupare a domeniului public emisă de Primăria municipiului Bistriţa, s-au aplicat amenzi în cuantum de 3.700 lei prin 10 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 2 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 12 procese verbale de sancţionare;

o pentru nerespectarea reglementărilor privind expunerea de produse pentru reclamă s-au aplicat amenzi în cuantum de 11.900 lei prin 34 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 21 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 55 procese verbale de sancţionare;

o pentru neafişarea Certificatului de funcţionare, în copie sau original, la loc vizibil în unitate, s-au aplicat amenzi în cuantum de 2.300 lei prin 7 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit 8 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 15 procese verbale de sancţionare;

o pentru lipsa buletinelor de verificare metrologică pentru cântare sau orice alt dispozitiv de măsurat s-au aplicat amenzi în cuantum de 6.300 lei prin 12 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 8 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 20 de procese verbale de sancţionare;

o pentru neafişarea orarului de funcţionare şi nerespectarea acestuia s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.300 lei prin 4 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 2 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 6 procese verbale de sancţionare;

o pentru expunerea spre vânzare de mărfuri fără specificarea termenului de valabilitate sau cu termenul expirat, precum şi cu omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către agenţii economici, a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife, s-au aplicat amenzi în cuantum de 2.500 lei prin 5 procese verbale de sancţionare. Total: 5 procese verbale de sancţionare;

o pentru exercitarea de activităţi comerciale cu produse din sectorul alimentar şi de alimentaţie publică cu personal necalificat, fără cunoştinţe de specialitate, s-au aplicat amenzi în cuantum de 800 lei prin 2 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 5 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 7 procese verbale de sancţionare;

o tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 14.00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile

Page 93: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

93

persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora, s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.500 lei prin 3 procese verbale de sancţionare. Total: 3 procese verbale de sancţionare;

o suspendarea activităţii comerciale până la data autorizării şi amendă pentru desfăşurarea de activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică şi de servicii de piaţă fără autorizarea prevăzută de lege - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o neafişarea interzicerii oferirii şi vânzării produselor de tutun şi produselor alcoolice tinerilor sub 18 ani - s-a aplicat amendă în cuantum de 500 lei prin 1 proces verbal de sancţionare. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o comercializarea altor produse decât cele specifice comerţului stradal şi menţionate în art. 40 din prezentul regulament - s-au aplicat amenzi în cuantum de 400 lei prin 2 procese verbale de sancţionare. Total: 2 procese verbale de sancţionare;

o să asigure şi să impună personalului de deservire: echipament de protecţie, ecuson cu datele de identificare şi va avea un aspect îngrijit şi o ţinută decentă, individualizată pentru fiecare terasă - s-au aplicat amenzi în cuantum de 300 lei prin 3 procese verbale de sancţionare. Total: 3 procese verbale de sancţionare;

o neefectuarea salubrizarii permanente a amplasamentului ocupat - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare.

Pentru încălcarea prevederilor H.C.L. nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa s-au întocmit 37 de procese verbale – 29 procese verbale în care s-a dispus sancţiunea amenzii şi 8 cazuri în care s-a întocmit proces verbal de sancţionare cu avertisment din care:

o să asigure şi să menţină curăţenia pe trotuare, pe zonele verzi aferente imobilelor unde locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, a locurilor de parcare pe care le folosesc, precum şi în jurul garajelor pe care le deţin sub orice formă legală - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o vânzarea oricăror produse pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonilor - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o amplasarea, pe domeniul public, de construcţii improvizate (scene, corturi şi alte construcţii) fără aprobarea Primăriei şi fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a domeniului public, stabilite conform legii şi fără respectarea condiţiilor pentru asigurarea circulaţiei rutiere şi pietonale în deplină siguranţă - s-au aplicat amenzi în cuantum de 2.750 lei prin 6 procese verbale de sancţionare. Total: 6 procese verbale de sancţionare;

o să nu arunce sau să depoziteze deşeurile de orice fel în alte locuri decât cele anume desemnate pentru fiecare categorie de utilizatori - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

Page 94: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

94

o să asigure amplasarea la intrarea din stradă către punctele de lucru şi la sediul unde îşi desfăşoară activitatea a unui coş de dimensiuni reduse pentru colectarea hârtiilor, ambalajelor şi resturilor de ţigări. Această obligaţie revine în special agenţilor economici cu profil comercial - s-au aplicat amenzi în cuantum de 700 lei prin 4 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 2 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 6 procese verbale de sancţionare;

o să expună produsele în vederea comercializării numai în perimetrul anume delimitat, fiind interzisă expunerea acestora pe spaţiul destinat circulaţiei pietonilor - s-au aplicat amenzi în cuantum de 700 lei prin 4 procese verbale de sancţionare. S-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 5 procese verbale de sancţionare;

o să păstreze permanent curăţenia în piaţă şi în locurile unde îşi desfăşoară activitatea comercială - s-au aplicat amenzi în cuantum de 300 lei prin 4 procese verbale de sancţionare. Total: 4 procese verbale de sancţionare;

o să respecte normele igienico-sanitare cu privire la producţia, depozitarea, desfacerea şi comercializarea produselor agroalimentare - s-a aplicat o amendă în cuantum de 200 lei prin 1 proces verbal de sancţionare. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o să schimbe materialele de publicitate uzate sau deteriorate, cu aspect inestetic - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o să instaleze panourile publicitare conţinând denumirea firmei numai cu autorizaţia eliberată de Primărie - s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.600 lei prin 8 procese verbale de sancţionare. Total: 8 procese verbale de sancţionare;

o să nu desfăşoare nici un fel de activităţi economice fără montarea firmelor de identificare - s-au aplicat amenzi în cuantum de 600 lei prin 2 procese verbale de sancţionare. S-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 3 procese verbale de sancţionare.

Pentru încălcarea prevederilor O.G. 99/2000 republicată şi modificată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, s-au întocmit 9 procese verbale - 6 procese verbale în care s-a dispus sancţiunea amenzii şi 3 cazuri în care s-a întocmit proces verbal de sancţionare cu avertisment din care: o orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi

autorizaţi în condiţiile legii - s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.200 lei prin 3 procese verbale de sancţionare. Total: 3 procese verbale de sancţionare;

o pentru impiedicarea sau obstrucţionarea sub orice formă, de către comerciant sau de oricare altă persoană, a organelor autorităţilor administraţiei publice în exercitarea atribuţiilor lor privind controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare;

o orarul de funcţionare se afişează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia - s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.100 lei prin 3 procese verbale de

Page 95: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

95

sancţionare. S-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 4 procese verbale de sancţionare;

o este interzisă plata restului către consumator sub orice altă formă decât acordarea acestuia în numerar - s-a întocmit 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 1 proces verbal de sancţionare.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată şi modificată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite s-au întocmit 104 procese verbale – 41 procese verbale în care s-a dispus sancţiunea amenzii şi 63 de cazuri în care s-a întocmit proces verbal de sancţionare cu avertisment din care: o pentru expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alt

produs fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat - s-au aplicat amenzi în cuantum de 50.000 lei prin 25 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 43 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 68 procese verbale de sancţionare;

o pentru omisiunea întocmirii şi afişării în unitate, la locurile de desfacere sau servire de către agenţii economici, a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife - s-au aplicat amenzi în cuantum de 26.000 lei prin 13 procese verbale de sancţionare. S-au întocmit şi 19 procese verbale de sancţionare cu avertisment. Total: 32 procese verbale de sancţionare;

o pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită în condiţiile legii - s-au aplicat amenzi în cuantum de 4.500 lei prin 3 procese verbale de sancţionare. S-a întocmit şi 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 4 procese verbale de sancţionare.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control s-au întocmit 6 procese verbale de sancţionare:

o neprezentarea registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate - s-au aplicat amenzi în cuantum de 5.000 lei prin 5 procese verbale de sancţionare. S-a întocmit şi 1 proces verbal de sancţionare cu avertisment. Total: 6 procese verbale de sancţionare.

Controalele având ca obiect prevederile Legii nr. 12/1990 s-au efectuat în colaborare cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud. În decursul anului 2014 au fost confiscate şi distruse 390.05 kg produse expirate, de la un număr de 51 agenţi economici care, din neglijenţă sau rea voinţă, au expus spre comercializare produse neconforme. Cu ocazia „Zilelor Bistriţei Medievale” s-au efectuat acţiuni de control la 55 de agenţi economici autorizaţi special pentru desfacerea produselor în cadrul acestei manifestări. S-a asigurat buna desfăşurare a manifestărilor conform ordinelor de serviciu. Cu ocazia „Zilelor Municipiului Bistriţa” s-au efectuat controale la unităţile de alimentaţie publică în zonele Pietonal „Liviu Rebreanu” şi „Heidenfeld” - Viişoara. La manifestările ce au avut loc în „Heidenfeld” au fost controlaţi 72 de agenţi economici (alimentaţie publică, P.F.A., A.F., Î.I., producători articole artizanat, meşteşugari). Totodată, împreună cu poliţişti locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii s-a verificat legalitatea amplasării teraselor de alimentaţie publică pe pietonal, acţionându-se şi în scopul respectării reglementărilor legale în ceea ce priveşte comerţul ambulant.

Page 96: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

96

S-au efectuat controale la agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în pieţele municipiului Bistriţa, verificăndu-se existenţa certificatelor de funcţionare, documentele de provenienţă a mărfurilor, deţinerea buletinelor de verificare metrologică a cântarelor. Au fost verificaţi 62 de comercianţi şi producători agricoli şi s-au întocmit 10 procese verbale pentru lipsa buletinelor de verificare metrologică a cântarelor. În cadrul celor 51 de controale de noapte efectuate s-au verificat atât certificatele de funcţionare, respectarea orarului aprobat şi a limitelor de zgomot admise, sens în care a fost folosit sonometrul din dotare în 28 cazuri. S-au efectuat informări însoţite de fotografii cu referire la dosarele depuse în scopul obţinerii certificatelor de funcţionare de către agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul municipiului. Au fost folosite cu succes atât programul pentru monitorizarea activităţii agenţilor economici de pe raza municipiului şi a localităţilor componente - soft ce permite un control mai precis atât din punct de vedere al personalului folosit, cat şi al zonelor şi agenţilor cu probleme din punct de vedere al respectării legislaţiei în vigoare - cât şi baza naţională de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Biroul Disciplina în Construcţii Activitatea Biroului Disciplina în Construcţii s-a axat pe controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii şi afişajul stradal, executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, pe verificarea lucrărilor de construire cu privire la respectarea proiectelor tehnice de execuţie şi a autorizaţiilor de construire eliberate de către Primăria municipiului Bistriţa, respectiv pe verificarea şi soluţionarea sesizărilor provenite de la cetăţeni sau instituţii. În anul 2014 au fost înregistrate şi verificate 186 de sesizări de la cetăţeni şi instituţii publice din care 174 de sesizări au fost soluţionate și 12 sesizări sunt în curs de rezolvare. S-au efectuat controale ce au vizat:

o construcţii edificate conform prevederilor legale, existând şi fiind respectate autorizaţiile de construire;

o cazuri în care, în baza executării lucrărilor de construire, există certificat de urbanism şi documentaţia depusă în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, cazuri în care s-a dispus sistarea lucrărilor până la obţinerea autorizaţiei de construire;

o cazuri în care lucrările de construire au fost executate fără autorizaţie de construire, ca urmare s-au încheiat procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în conformitate cu Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;

o cazuri în care lucrările de construire au fost executate fără respectarea autorizaţiei de construire, ca urmare s-au încheiat procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în conformitate cu Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;

o verificarea sesizărilor primite de la cetăţeni şi de la instituţii publice; o verificarea măsurilor dispuse prin procesele verbale de constatare şi

sancţionare a contravenţiilor;

Page 97: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

97

o terasele - restaurant amplasate pe pietonal, dându-se termen pentru intrarea în legalitate, respectiv obţinerea autorizaţiei de construire;

o firmele amplasate pe faţada imobilelor, dându-se termen pentru intrarea în legalitate, respectiv obţinerea autorizaţiei de construire;

o imobilele clădiri din Centrul Istoric al municipiului Bistriţa; o participarea, împreună cu colegii de la Serviciul Urbanism, la recepţia

construcţiilor în vederea încheierii procesului verbal de recepţie. S-au întocmit 63 de procese verbale de constare şi sanctionare a contravenţiei în conformitate cu Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare dispunându-se, în funcţie de situaţia din teren, sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate sau desfiinţarea lucrărilor efectuate fără sau cu nerespectarea autorizaţiei de construire. Suma amenzilor aplicate prin procese verbale de constare şi sancţionare a contravenţiilor este de 231.000,00 lei, din care s-au achitat 94.652,00 lei. Diferenţa de 136.348,00 lei reprezintă procese verbale contestate în instanţă sau procese verbale neachitate, pentru care a expirat termenul de contestare şi sunt remise în debit Direcţiei Venituri, în vederea executării silite. S-au întocmit 81 de procese verbale de constare a contravenţiilor în conformitate cu HCL nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa, din care 58 cu avertisment. Suma amenzilor aplicate prin aceste procese verbale de constare a contraventiilor este de 4500,00 lei, din care s-au achitat 500,00 lei în termen de 48 ore. Diferenţa de 900,00 lei reprezintă reducerea amenzii plătite în 48 de ore de la înştiinţare, iar suma de 3.100,00 lei reprezintă procese verbale contestate în instanţă sau procese verbale neachitate, pentru care a expirat termenul de contestare şi sunt remise în debit Direcţiei Venituri, în vederea executării silite. S-au întocmit 4 procese verbale de constare a contravenţiilor în conformitate cu Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, art. 56 alin. 1 lit.a, din care 2 avertismente. Suma amenzilor aplicate prin aceste procese verbale de constare a contravenţiilor este de 3000,00 lei, din care s-au achitat 1250,00 lei în termen de 48 ore. Diferenţa de 1250,00 lei reprezintă reducerea amenzii plătite în 48 de ore de la înştiinţare, iar suma de 500,00 lei reprezintă procese verbale contestate în instanţă sau procese verbale neachitate, pentru care a expirat termenul de contestare şi sunt remise în debit Direcţiei Venituri, în vederea executării silite. Totalul proceselor verbale încheiate a fost de 148 iar valoare totală amenzi a fost de 238.500 lei, din care achitate 96.402 lei.

Biroului Disciplina în Construcţii a întocmit pe parcursul anului 2014 624 acte de control.

Numărul total de recepţii la construcţii, împreună cu Serviciul Urbanism a fost de 86. Numărul total de controale a fost de 1032 din care174 de sesizări rezolvate, 148 de procese verbale, 624 de acte de control și 86 de recepții. Obiective ale Biroului Inspecţie Comercială, pentru anul 2015:

o verificarea activităţii comerciale în unităţile de comerţ, cu o creştere a numărului controalelor avand ca tematică verificarea mărfurilor expirate sau cu termen de valabilitate nemenţionat;

Page 98: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

98

o verificarea normelor legale privind comerţul stradal, inclusiv în pieţele municipiului Bistriţa;

o verificarea respectării normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prin înteţirea controalelor de noapte şi a măsurătorilor de zgomot;

o aducerea, la cunoştinţa agenţilor economici, a prevederilor HCL nr. 110/2014 privind aprobarea regulamentelor pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa.

Obiective ale Biroului Disciplina în Construcţii, pentru anul 2015: o verificarea lucrărilor de construire şi a existenţei autorizaţiilor de construire /

desfiinţare, precum şi respectarea acestora, după caz; o verificarea şi aplicarea normelor de gospodărire pe teritoriul municipiului

Bistriţa; o verificarea respectării prevederilor Legii nr. 185/2013 privind amplasarea şi

autorizarea mijloacelor de publicitate, modificată; o participarea la recepţia fizică a lucrărilor de construire, precum şi la întocmirea

procesului verbal de recepţie.

7. DIRECŢIA MUNICIPALĂ DE SERVICII SOCIALE

Direcţia Municipală de Servicii Sociale funcţionează are în structura sa următoarele componente:

Căminul pentru persoane vârstnice

Compartimentul asistenţă persoane cu handicap

Compartimentul prestaţii sociale

Oficiul pentru consilierea romilor,

Cabinetul stomatologic

Serviciul financiar contabil, administrativ şi Biroul administrative, Cantina de ajutor social, Centrul Casa Speranţei

Centrul de Cazare Temporara Pentru Persoane Adulte fără Adăpost Direcţia Municipală de Servicii Sociale este furnizor de servicii sociale acreditat, pentru următoarele tipuri de servicii: - servicii Sociale Primărie - asistenţă pentru persoanele cu handicap; consiliere pentru persoanele de etnie rromă; cantina de ajutor social; - servicii Sociale specializate - centru de cazare temporară a persoanelor fără adăpost; cămin pentru persoane vârstnice; asistenţă la domiciliu pentru persoane vârstnice; centrul de cazare a tinerelor care provin din instituţii de ocrotire socială. Programele de asistenţă şi protecţie socială ale Direcţiei Municipale de Servicii Sociale au fost canalizate în principal pe opt direcţii, şi anume: Familia şi copiii, Asistenţa persoanelor cu venituri reduse şi situaţie socio-economică dificilă, Persoanele vârstnice, Persoanele cu handicap, Integrarea persoanelor de etnie rromă;, Persoanele lipsite temporar de adăpost şi tinerele provenite din instituţii de ocrotire social, Activități medicale stomatologice și Serviciul financiar contabil, salarizare şi administrativ 1. FAMILIA ŞI COPIII Compartimentul prestaţii sociale

Obiectul de activitate: o componentă importantă a sistemului de asistenţă socială o reprezintă prestaţiile sociale, transferuri financiare cuprinzând ajutoarele

Page 99: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

99

sociale acordate în situaţii de dificultate financiară a familiei sau persoanei, alocaţiile familiale, acordate familiilor în situaţia naşterii copiilor şi pentru creşterea şi educarea acestora, indemnizaţiile şi facilităţile acordate în unele situaţii pentru favorizarea incluziunii sociale şi asigurarea unei vieţi autonome. Aceste prestaţii sociale, se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat şi din cel local şi sunt reglementate prin legi speciale. Prestaţiile se acordă, în principal, după următoarele criterii: evaluarea contextului familial, veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia, condiţiile de locuire, starea de sănătate şi gradul de dependenţă al persoanelor.

Compartimentul prestaţii sociale din cadrul Direcţiei municipale de servicii sociale a intervenit în stabilirea, pentru cetăţenii municipiului Bistriţa, a următoarelor tipuri de prestaţii sociale: ALOCAŢIA PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI Familiile ale căror venituri au fost sub 530 lei/membru de familie, au beneficiat de prevederile Legii nr. 277 din 24 decembrie 2010 *** Republicată privind alocaţia pentru susţinerea familiei cu modificările şi completările ulterioare după cum urmează: Situaţia cererilor pentru acordarea alocaţiilor pentru susţinerea familiei în anul 2014, pe categorii de familii:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Familia cu doi părinţi total - 42

7 4 1 3 2 3 - - 5 4 9 4

Familia cu un părinte total - 32

4 2 3 2 7 1 3 2 2 3 2 1

INTRATE total 74

11 6 4 5 9 4 3 2 7 7 11 5

Situaţia alocaţiilor pentru susţinerea familiei încetate în anul 2014, pe categorii de familii:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Încetate total-106 10 5 6 12 17 8 5 10 12 6 6 9

Reactualizări cereri alocaţii pentru susţinerea familiei

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII total

90 79 56 89 76 53 82 79 54 77 57 60 852

Anchete sociale efectuate: 444

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII total

57 50 89 31 32 29 55 49 86 31 28 27 444

Numărul total al persoanelor care au beneficiat de alocaţii pentru susţinerea familiei este de 813, din care 482 de copii și 331adulţi. În anul 2014 au fost emise 527 dispoziţii ale primarului după cum urmează:

o 74 dispoziții de stabilire a dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei

Page 100: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

100

o 106 dispoziți de încetare din plată a alocaţiei pentru susţinerea familiei; o 66 dispoziţii de modificare sau încetare a dreptului la alocaţia pentru susţinerea

familiei ca urmare a primirii acestui drept, necuvenit o 139 de dispoziţii de suspendare a dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei o 72 dispoziții de reluare a plăţii alocaţiei pentru susţinerea familiei o 5 dispoziții de menţinere a plăţii alocaţiei pentru susţinerea familiei o 65 dispoziții de modificare a cuantumului alocaţiei pentru susţinerea familiei

ALOCAŢIA DE STAT Pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/22.09.1993, s-au depus pe cele 12 luni ale anului 2014 - 850 cereri

Distribuţia cererilor înregistrate a fost următoarea: - Alocaţia de stat pentru copii:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

nr. dos.

81 62 64 50 70 72 83 74 75 104 55 60

nr. copii

88 64 65 52 72 73 87 76 83 118 55 61

Total: 850 dosare; 894 copii din care 421 fete şi 473 băieţi INDEMNIZAŢIA PENTRU CREŞTEREA COPILULUI/STIMULENTUL DE INSERŢIE Pe anul 2014, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor s-a întocmit documentaţia pentru 860 dosare. Distribuţia cererilor a fost următoarea:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

nr. dosare

73 80 56 56 77 62 76 80 97 71 70 62

Total:860 dosare. 2. ASISTENŢA PERSOANELOR CU VENITURI REDUSE ŞI SITUAŢIE SOCIO-ECONOMICĂ DIFICILĂ CANTINA DE AJUTOR SOCIAL

Au beneficiat de serviciile cantinei de ajutor social, în medie, 58 persoane lunar. Alocaţia de hrană a fost de 6 lei zi/porţie. Distribuţia beneficiarilor cantinei de ajutor social a fost următoarea:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

nr. dosare

84 85 84 88 97 80 83 79 72 67 58 72

În medie, lunar, cinci persoane beneficiare ale cantinei de ajutor social au efectuat muncă în folosul comunităţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al cantinei de ajutor social. Distribuirea de lapte praf pentru sugari: S-au distribuit 1753 cutii de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 - 12 luni, de care au beneficiat 282 de copii. Ajutorul social prevăzut de Legea nr . 416/2001 privind venitul minim garantat În anul 2014 în municipiul Bistrita au beneficiat de prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat :

Page 101: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

101

Situaţia beneficiarilor ajutorului social pe parcursul anului 2014:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

număr familii 40 39 42 41 38 44 47 45 41 42 43 40

număr persoane

67 66 74 70 69 78 95 88 76 78 81 89

Sumele plătite în anul 2014 pentru ajutorul social:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

suma (lei)

7354 7255 8181

7708

6887 8225

9128 8826 8135 8254 8747 8116

Suma cheltuita pentru plata ajutorului social a fost de 96816 lei. Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele apte de munca

din familia beneficiara de ajutor social are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru. Astfel, persoanele apte de munca din familia beneficiară de ajutor social, care aveau obligaţia sa presteze acţiuni sau lucrări de interes local au fost în număr de 178(lunar aproximativ 15 persoane), din care şi-au îndeplinit obligaţiile privind munca în folosul comunităţii un număr de 138 persoane (lunar aproximativ 12 persoane).

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII total

persoane planificate la muncă

12 12 15 14 16 15 16 13 12 12 14 17 178 /15

persoane care au efectuat munca

11 Ore = 492

11 492

13 645

11 492

12 533

12 533

10 443

10 443

11 492

12 533

12 533

13 601

138 /12 6232/519

Familiile beneficiare ale ajutorului social care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinţei după cum urmează:

luna I II III XI XII

număr familii 27 27 27 21 24

Valoarea totală a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne a fost de =13630 lei .

În anul 2014 au fost emise: o 24 dispoziţii de stabilire a dreptului de ajutor social, o 52 dispoziţii de modificare a cuantumului ajutorului social, o 24 dispoziţii de încetare din plată a ajutorului social o 29 dispoziţii de suspendare a dreptului la ajutor social, motivate de

neîndeplinirea obligaţiilor privind efectuarea muncii în folosul comunităţii, respectiv prezentarea adeverinţelor din care să rezulte că persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social sunt în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca persoane în căutare de loc de muncă.

o 9 dispozitii de reluare a plăţii ajutorului social, în situaţia îndeplinirii după suspendarea plăţii a obligaţiilor prevăzute de lege. În anul 2014 au fost acordate 10005 ajutoare de urgenţă in valoare de 237138

lei și 2 ajutoare de înmormântare in valoare de 1000 ei De asemenea au fost întocmite:

o 189 anchete sociale privind venitul minim garantat

Page 102: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

102

o 250 cereri și declarații pentru acordarea ajutorului social, fișe de calcul și dispoziții de stabilire / modificare / suspendare / reluare / încetare transmise AJPS Bistrița

o 12 rapoarte statistice privind ajutorul social pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Sociala Bistriţa-Năsăud

o 10 rapoarte statistice privind ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne pentru AJPS

o 10 situații centralizatoare privind ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 tabele nominale cu persoanele convocate la muncă în folosul comunităţii pentru DSP

o 12 situații centralizatoare pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Bistriţa-Năsăud (tabele nominale pe suport hârtie şi în format electronic cu persoanele beneficiare ale ajutorului social)

o 12 borderouri cu cereri și declarații pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 borderouri privind dispozițiile de modificarea cuantumului / suspendarea dreptului / încetarea dreptului venitului minim garantat pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 borderouri privind platile venitului minim garantat pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 adrese cu Planurile lunare de acțiuni și lucrări de interes local la care participă persoanele beneficiare de ajutor social care sunt obligate de a efectua lunar, actiuni sau lucrari de interes local și Situatia lunara privind persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 situații ale venitului minim garantat privind persoanele apte de munca aflate în plata pentru Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud

o 12 situații ale persoanelor în căutarea unui loc de munca pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud

o 12 situații ale persoanelor în căutarea unui loc de munca pentru Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița - Năsăud

o 12 recuperări ajutoare de încălzirea locuinței cu gaze naturale o 2 recuperări ajutoare sociale o 64 diverse cazuri sociale o 315 declarații de întreținere Germania și Chestionare pentru constatarea

obligativității de asigurare / eliberării de asigurare a muncitorilor sezonieri români.

o 17 declaraţii necesare pentru acordarea tarifului social de SC Electrica SA o 9 anchete sociale burse medicale o 10 anchete în vederea obţinerii sprijinului financiar ce se acorda elevilor in

cadrul Programului national de protectie sociala „Bani de liceu”. o 34 anchete sociale si cazuri diverse

Monitorizarea familiilor beneficiare de ajutor social se face lunar prin: o informarea şi consilierea cetăţenilor cu privire la drepturile şi îndatoririle

beneficiarilor ajutorului social o preluarea dosarelor celor in drept (înmânarea cererilor tipizate, oferirea de

informatii, preluarea dosarelor cu verificarea actelor, a cererilor, certificarea şi

Page 103: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

103

înregistrarea acestora in registrul special de evidenţe in vederea acordării ajutoarelor sociale.)

o analizarea documentelor depuse la dosar şi evaluarea situaţiei socio-economice prin deplasare în teren, întocmirea de anchete sociale la domiciliu, întocmirea fişei calcului ajutorului social, referate şi proiecte de dispoziţii

o consilierea beneficiarilor aflați în evidenţă. o actualizarea dosarelor în plată cu acte doveditoare ale veniturilor şi

adeverinţelor AJOFM si adeverinţe privind efectuarea muncii in folosul comunităţii.

o actualizarea anchetelor sociale la domiciliul beneficiarilor la 6 luni şi ori de cate ori este nevoie.

PRESTAŢII FINANCIARE EXCEPŢIONALE PENTRU FAMILIILE CU COPII Potrivit prevederilor art.130 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, primarii acordă prestaţii excepţionale, în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. Astfel în Hotărârea Consiliului local nr. 82/2009, sunt prevăzute cuantumul maxim şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale pentru familiile cu copii. În anul 2014 au fost acordate un număr total de 87 de prestaţii financiare excepţionale după cum urmează: 85 de prestaţii financiare excepţionale pentru acoperirea unor cheltuieli necesare frecventării unei forme de învăţământ pentru un număr de 192 de copii, în valoare totală de 19200 lei și 2 prestaţii financiare excepţionale pentru alte cazuri prevăzute de Hotărârea Consiliului local nr. 82/2009 (5000lei). Au fost efectuate un număr de 87 de anchete sociale pentru verificarea situaţiei materiale şi sociale a solicitanţilor de prestaţii financiare excepţionale şi 117 de anchete sociale pentru verificarea situaţiei materiale şi sociale a solicitanţilor în vederea obţinerii sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI:

Pe parcursul lunilor noiembrie - decembrie 2014 au fost prelucrate un număr de 1160 de dosare depuse pentru ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie electrică. Dintre acestea 1134 dosare au fost depuse pentru aprobarea dreptului la ajutor încălzire cu gaze naturale, 11 dosare pentru aprobarea ajutorului de încălzire cu energie electrică şi 13 dosare pentru modificarea veniturilor sau numărului de membrii din familiile beneficiarilor acestui drept.

Campania 2013-2014 de verificare a suspiciunilor intervenite la beneficiarii ajutorului de încălzire a locuinţei:

o suspiciuni venituri APIA nedeclarate - 60 suspiciuni, confirmate 49 o suspiciuni depozite bancare peste 3000 lei -78 suspiciuni, 40 confirmate o suspiciuni mai multe maşini în proprietate – 36 suspiciuni, 0 confirmate o suspiciuni autoturism CC mai mare de 1600 cm3 – 63 suspiciuni, 2 confirmări o suspiciuni autorturism cu o vechime mai mica de 10 ani – 7 suspiciuni, 3

confirmări o suspiciuni mai mult de o locuinţă în proprietate – 8 suspiciuni, 6 confirmări

În urma campaniei de verificare şi control s-au întocmit un număr de 241 de proiecte dispoziţii de încetare / modificare a dreptului la ajutorul pentru încălzirea

Page 104: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

104

locuinţei cu gaze naturale respectiv de recuperare a sumelor acordate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire. Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 70/2011 a Guvernului României privind masurile de protecție socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, au depus cereri pentru ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne în sezonul rece ianuarie - martie 2014 un numar de 49 familii/persoane singure, iar in lunile noiembrie-decembrie a anului 2014, un număr total de 38 familii/persoane singure. PROTECȚIA COPILULUI În conformitate cu prevederile Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată şi a Ordinului 95/2006 pentru aprobarea metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială/persoane cu atribuţii de asistenţă socială, în domeniul protecţiei copilului, a fost evaluată situaţia socio-economică a familiilor pentru 98 copiii, la solicitarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Bistriţa-Năsăud sau din alte judeţe, după cum urmează:

o 75 de anchete sociale pentru copiii cu risc de abandon, cu propuneri de plasament de urgenţă sau menţinere în familie a minorului, sub monitorizare.

o 28 anchete sociale de evaluare în vederea redării în familie a minorilor. o 54 anchete pentru învoirea minorilor aflaţi în centre de plasament de a-şi

petrece vacanţele şcolare si sfârşiturile de săptămână în familii. o 18 anchete sociale de monitorizare a minorilor redaţi în familii. o 35 anchete sociale alte cazuri.

3. PERSOANELE VÂRSTNICE SERVICIUL CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

Căminul pentru Persoane Vârstnice are o capacitate de 37 locuri, numărul mediu de persoane vârstnice asistate lunar în anul 2014 fiind de 30 persoane, cu vârste cuprinse între 66 şi 92 de ani. Dintre aceste persoane, in medie, 15 persoane au fost de sex feminin şi 15 persoane de sex masculin. În cadrul Căminului, îngrijirea persoanelor vârstnice este permanentă, acestea beneficiind de cazare, preparare şi servire hrană (mic dejun, dejun şi cină), igienă personală, igiena spaţiilor de locuit, igiena îmbrăcămintei, asistenţă medicală, psihologică şi socială. Pentru serviciile oferite, s-a stabilit persoanelor vârstnice internate o contribuţie de întreţinere, în cuantum de 590 lei/lună. Menţionăm că acest cuantum nu s-a modificat faţă de anul precedent.

Compartimentul de Asistenţă la Domiciliu a Persoanelor Vârstnice a avut în evidenţă in anul 2014 un număr de 8 persoane vulnerabile, cu vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani, asistate de un singur ingrijitor la domiciliu. Dintre acestea, 6 persoane au fost de sex feminin şi 2 persoane de sex masculin. Îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu este temporară, acordarea serviciilor realizându-se în funcţie de specificul fiecărui caz şi după programul individual de îngrijire. Serviciile prestate, sociale, socio-medicale şi medicale au constat în consiliere psihologică, socială, juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, ajutor pentru menaj, prepararea şi servirea hranei, ajutor pentru realizarea igienei personale, antrenarea în activităţi economice, sociale şi culturale, îngrijiri medicale la domiciliu, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare şi dispozitive medicale.

Page 105: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

105

Pentru serviciile prestate, contribuţia persoanelor vârstnice diferă în funcţie de venitul fiecărei persoane. Astfel, persoanele care dispun de un venit lunar mai mic decât a V-a parte din nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură, potrivit Legii 416/2000, beneficiază de servicii gratuite. Persoanele care dispun de venituri mai mari decât suma mai sus menţionată achită o contribuţie, a cărei cuantum variază de la 0.3 lei/lună la 2,1 lei/lună.

4. ASISTENŢA PERSOANELOR CU HANDICAP Compartimentul Asistenţă Persoane cu Handicap face parte din Direcţia Municipală de Servicii Sociale, Persoanele cu handicap, adulţi şi copii, încadrate în gradul grav de handicap din municipiul Bistriţa au beneficiat, conform legislaţiei speciale în vigoare, de drepturi financiare, informare şi pregătire profesională pentru integrarea lor în societate şi prevenirea marginalizării.

Principalul obiect de activitate al acestui compartiment îl constituie protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din municipiul Bistriţa, având ca scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate.

Pe parcursul anului 2014:

au fost întocmite un număr de 80 anchete sociale în vederea obţinerii unor drepturi şi facilităţi pentru persoanele cu handicap (pentru obţinerea burselor medicale, pentru completarea dosarelor personale la Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) ;

s-au întocmit 168 de dosare pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru persoanele cu handicap, 95 dosare pentru numirea de curator pentru persoanele cu handicap grav;

s-au efectuat 41 anchete sociale pentru angajarea asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap grav, dintre care 3 pentru angajări noi şi 2 pentru prelungirea contractelor de muncă pe durată determinată/reveniri din concediu creștere copil pana la vârsta de 2 ani; au fost încetate/suspendate un număr de 6 contracte de angajare.

s-au întocmit 10 dosare de internare pentru persoane cu handicap în centre rezidenţiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Bistriţa-Năsăud;

monitorizarea activităţii a unui număr de 138 asistenţi personali şi a 263 de beneficiari cu handicap grav/curatori prin vizite, rapoarte de activitate şi anchete sociale de verificare a modului de efectuare a îngrijirii şi de respectare a sarcinilor şi atribuţiilor prevăzute în fişa postului, respectiv dispoziţii.

Personalul din cadrul compartimentului a pus în aplicare prevederile legale privind promovarea protecţiei şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Prevenirea marginalizării şi înlăturarea fenomenului de risc pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap din evidenţa compartimentului a fost materializat în: instructaje privind drepturile şi obligaţiile asistenţilor personali şi a persoanelor cu handicap, posibilitatea opţiunii persoanelor cu handicap de a alege între asistent personal angajat sau plata unei indemnizaţii lunare precum şi acordarea abonamentelor lunare pentru transportul gratuit al persoanelor cu handicap. În municipiul Bistriţa persoanelor cu dizabilităţi le sunt asigurate şi acordate drepturi şi facilităţi care să le permită depăşirea unei situaţii de nevoie sau de urgenţă, în funcţie de potenţialul funcţional al fiecăruia.

Page 106: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

106

Situaţia privind numărul asistenţilor personali pentru anul 2014:

luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

nr. asistenţi personali

145 145 144 142 141 140 139 140 141 139 138 139

Situaţia indemnizaţiilor pentru persoane cu handicap grav şi sumele lunare

acordate acestora pentru anul 2014.

Luna Număr persoane indemnizate Suma plătită

Ianuarie 371 235956

Februarie 362 230044

Martie 366 232776

Aprilie 380 241680

Mai 388 246768

Iunie 393 249948

Iulie 396 265320

August 407 272690

Septembrie 421 281700

Octombrie 430 287517

Noiembrie 441 295470

Decembrie 449 300194

Total, din care

(Cu asistenți

personali) Copii 43

(Cu asistenți personali) Adulți 96

(Beneficiază de indemnizație de handicap)

Copii 46

(Beneficiază de indemnizație de handicap)

Adulți 403

Total

Sexul feminin

21 58 16 115 209

Sexul masculin

22 38 30 288 378

5. OFICIUL PENTRU CONSILIEREA ROMILOR

Oficiul pentru Consilierea Romilor funcţionează în cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale în subordinea directă a directorului – domnul Dreptate Radu-Ioan. Oficiul pentru Consilierea Romilor a întreprins o serie de activităţi care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei romilor din municipiul Bistriţa cuprinzând cele 6 direcţii de acţiune, după cum urmează: 1. Educație Promovarea educaţiei incluzive în cadrul sistemului educaţional, inclusiv prin prevenirea şi eliminarea segregării şi combaterea discriminarii pe baze etnice, de statutul social, dizabilităţi sau alte criterii care afectează copiii şi tinerii proveniti din grupuri dezavantajate, inclusiv romi. Rezultate:

o 10 anchete sociale pentru elevii din municipiul Bistriţa care şi-au întocmit dosare pentru Programul Euro 200, program care a avut ca scop creşterea interesului elevilor pentru activitățile școlare.

Page 107: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

107

o 108 anchete sociale în vederea completării dosarului pentru orientarea școlară a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.

o 21 anchete sociale pentru obţinerea burselor sociale şi pe motive medicale pentru elevii şi studenţii din municipiul Bistriţa.

o scrierea şi depunerea unui proiect în cadrul programului FRDS "SINERGII PENTRU VIITOR - copii în situaţii de risc – “ÎNVAȚĂ ÎMPREUNA CU MINE" în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 7 Bistriţa.

o implementarea proiectului “ȘI EU VREAU LA ȘCOALĂ!” finanțat prin Fondul ONG în România Componenta 4 - Servicii sociale şi de bază inițiat de Fundația Ioncenți în Parteneriat cu Primăria municipiului Bistrița.

o 81 de copii au beneficiat de prestaţii financiare excepţionale acordate în baza prevederilor Hotărârii nr.82/2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa.

2.Sănătate Stimularea măsurilor de promovare a sănătaţii care să contribuie la creşterea

accesului cetăţenilor aparţinând minorităţii romilor la serviciile de sănătate publică şi la creşterea speranţei de viaţă. Acţiuni desfăşurate:

o consiliere şi informare cu privire la educaţia pentru sănătate ; o eliberare adeverinţe medicale în vederea întocmirii dosarelor de ajutor

social/cantină socială; Rezultate

o 30 persoane consiliate cu privire la educaţia pentru sănătate; o supravegherea şi consilierea gravidei; o 10 adeverinţe medicale eliberate

3.Locuire şi Mică Infrastructură Asigurarea de către instituţiile locale şi partenerii sociali a condiţiilor de locuit decente în comunităţile defavorizate din punct de vedere economic şi social precum şi asigurarea accesului la servicii publice şi mică infrastructură.

Acţiuni desfăşurate: In conformitate cu HCL nr. 25 si 26/27.03.2014 au fost aprobate listele de

prioritate pentru anul 2014 cuprinzând persoanele îndreptăţite să primească o locuinţă socială.

Deasemena prin HCL nr. 141/17.12.2014 s-a aprobat repartizarea a 20 de locuinţe sociale situate în municipiul Bistriţa, localitatea componentă Viişoara și o locuință pe str. Someșului, în ordinea stabilită în listele de prioritate aprobate pentru anul 2014.

Acestea se adaugă celor 210 locuinţe sociale finalizate de municipalitate în ultimii 3 ani. Dintre acestea aproximativ 80% au fost repartizate familiilor de etnie romă aflate în situaţie de dificultate. 4. Cultura

Păstrarea dezvoltarea şi afirmarea identităţii culturale (limbă obiceiuri patrimoniu) a minoritaţii romilor din municipiul Bistriţa.

Rezultate o 8 aprilie “Ziua internaţională a romilor” o Ziua Internaţională a Romilor a fost marcată de catre Oficiul pentru Consilierea

Romilor prin organizarea unei întâlniri a liderilor romilor din municipiul Bistriţa cu reprezentanţi ai institutiilor publice deconcentrate. In cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre istoria, cultura şi tradiţiile romilor. Totodata au fost distribuite materiale informative cu privire la Semnificaţia Zilei Internaţionale a Romilor.

Page 108: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

108

o 15 august Festivalul Tradiţiilor Tigăneşti La aceasta manifestare cultural - artistică organizată de Centrul Cultural Municipal

“George Coșbuc” au fost invitate să susţină un program artistic ansambluri ale romilor din judeţ şi nu numai printre care amintim: Fanfara ”Zece Prăjini” (Iaşi) , Relu & The Zuralia Orchestra (Bucureşti) şi ansamblurile Romafest (Tg. Mureş), ”Asul de treflă” (Bistriţa), ”D-Fantasy” (al Centrului Cultural Municipal), Lo Romengo Ilyo (Sâncraiu de Mureş), Pasztortuz (Băţanii Mari, Covasna).

5. Protecția Copilului Colaborarea cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţa Socială şi

Protecţia Copilului în vederea identificării soluţiilor pentru: o identificarea celor mai favorabile soluţii pentru rezolvarea cazurilor de abandon,

rele tratamente aplicate minorilor; o sprijinirea familiilor cu mulţi copii precum şi a altor situaţii care pun copilul în

dificultate. o preluarea minorilor identificaţi la cerşit în centrele rezidenţiale din subordine o luarea măsurilor stabilite de lege pentru reperezentanţii legali care nu

supraveghează minorii. o întocmirea planurilor de servicii pentru minorii aflaţi în situaţii de dificultate .

6. Administrație şi Dezvoltare Comunitară Crearea unui cadru favorabil de dezvoltare socio-economică a comunităţii de romi

din municipiul Bistriţa Acţiuni desfăşurate

o creşterea numărului de persoane de etnie romă care accesează serviciile sociale;

o îmbunătăţirea percepţiei asupra comunităţilor de romi; Rezultate Au accesat servicii sociale :

o 35 de persoane de etnie romă sunt beneficiare la Cantina de Ajutor Social o 45 persoane etnie romă beneficiază de prevederile Legii 416/2001 privind

venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare; o 10 anchete sociale pentru soluţionarea dosarelor pentru persoane care au

săvârşit infracţiuni penale; o 80 de familii de etnie romă sunt beneficiare de alocaţii de susţinerea familiei; o au fost acordate ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru perioada noiembrie

2013 -martie 2014 persoanelor de etnie romă care au domiciliul pe raza municipiului Bistriţa şi care folosesc pentru încălzirea locuinţei atât gaze naturale cât şi lemne.

o realizarea diagnozei sociale pentru comunitatea de romi din localitatea Viișoara. o colaborarea cu institutțile și organizațiile neguvernamentale care au ca obiect de

activitate protecția și promovarea drepturilor cetățenilor de etnie romă.

6. CENTRUL DE CAZARE TEMPORARA PENTRU PERSOANE ADULTE FĂRĂ ADAPOST (CNCPFA)

Acţiuni derulate în anul 2014 Rezultate

Accesul crescut la serviciile sociale oferite in centrele sociale reabilitate/modernizate/extinse/echipate: - informarea beneficiarului despre conditiile

- 73 de persoane au fost informate și au primit adăpost temporar în regim de noapte sau cazare – asigurare cazare în camera pentru bărbați sau femei, accesul la utilități privind

Page 109: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

109

de admitere in centru (durata asistării și condițiile de locuit): in regim de noapte sau de cazare, documentele necesare in vederea admiterii in CNCPFA: respectiv ancheta socială, planul de intervenție, planul individualizat de îngrijire și asistență, raport de consiliere, raport final, - accesul la o masa calda la cantina de ajutor social conform legii. - colaborarea cu instituțiile abilitate în rezolvarea diferitelor probleme sociale medicale sau de sănătate mentală. - redirecționarea persoanelor adulte fără adăpost în centrele rezidențiale publice sau private specifice: persoane cu handicap, persoane vârstnice. - colaborarea cu Serviciul de Urgenta, Unitate Primire Urgenta (UPU) si Serviciul Voluntar Situații de Urgenta (SVSU) in vederea identificării și transportului persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Bistrița la CNCPFA si de la CNCPFA către instituțiile specializate.

igiena personală. - 30 de persoane admise în regim de cazare pe perioada mai îndelungată au beneficiat de consiliere socială care presupune: identificarea unor spații de locuit, meținerea legăturii cu aparținătorii, reintegrarea în familie, reducerea și / sau evitarea consumului de alcool și tutun, prevenirea și reducerea fenomenului de cerșetorie, sprijin pentru obținerea actelor de identitate, acordarea sprijinului în vederea întocmirii dosarului pentru încadrarea intr-un grad de handicap sau pentru pensionare (după caz), îndrumare către alte instituții publice sau private care oferă alte servicii sociale pentru beneficiari. - 7 persoane au beneficiat de o masă caldă la cantina de ajutor social, dintre care 4 au beneficiat de o masa caldă în mod gratuit conform Legii 2008/1997- privind cantinele de ajutor social.

Creșterea gradului de sănătate a PAFA: - evaluare medicală primară și acordarea altor servicii de specialitate. - igienizarea beneficiarilor

- 73 de persoane au beneficiat de servicii medicale acordate de către asistentul medical al Centrului, din care: 4 persoane au beneficiat de consultații medicale de către medicul angajat al Direcției Municipale de Servicii Sociale, toate cele 73 de persoane au beneficiat de monitorizarea funcțiilor vitale și verificarea documentelor medicale necesare admiterii in CNCPFA din partea asistentului medical al Centrului, 16 de persoane au beneficiat de servicii medicale prin instituții medicale specializate Serviciul de Urgență, Unitate Primire Urgență (UPU) iar 12 au fost identificate de către Poliția Locală fiind însoțite la CNCPFA. - 73 de persoane au beneficiat de consilierea medicală în vederea prevenirii riscului de îmbolnăvire: adoptarea unui stil de viață sănătos pentru prevenirea contagiozității în rândul persoanelor adulte fără adăpost. - 73 de persoane au beneficiat de triajul epidemiologic – controlul tegumentelor si al scalpului la intrarea în CNCPFA si ori de câte ori este nevoie, - din cele 73 de cazuri: 6 persoane au beneficiat de supravegherea și administrarea tratamentului

Page 110: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

110

recomandat de medicul specialist, 6 persoane au fost îndrumate către medicii specialiști pentru diagnosticare, 2 persoane au fost îndrumate spre a se înscrie la un medic de familie, 2 persoane au beneficiat de tratament și îngrijire a plăgilor tegumentelor. - beneficiarii dependenți au parte de igienizare corporală din partea infirmierei: spălat pe cap, spălat pe corp, aplicare produse de deparazitare, schimbarea cu haine curate (din donații) etc.

Intergarea PAFA în societate: - identificarea aparținătorilor, - acordarea serviciilor de consiliere socială în vederea reintegrării PAFA în familie sau sensibilizarea acestora cu privire la vizitele pe care trebuie sa le primească aceste persoane.

- nu au a fost cazul de reintegrări în familie, - 6 persoane adulte fără adăpost au beneficiat de 18 de vizite ale membrilor familiei sau prieteni / cunoștințe.

Reducerea mortalității PAFA - 3 persoane fără adăpost (bărbați) au beneficiat de îngrijiri sociomedicale (prin serviciile spitalicești), evitând decesul în strada a acestora.

Reducerea fenomenului cerșetoriei în rândul PAFA

- ca urmare a asistării în CNCPFA 2 persoane au dobândit autonomia financiară proprie renunțând la realizarea veniturilor din cerșetorie.

Dificultăți întâmpinate în desfășurarea muncii

- consumul de alcool al beneficiarilor - comportamentul agresiv fizic și verbal pe care îl afișează unii beneficiari astfel crește riscul de a pune în pericol integritatea personalului. - problemele medicale ale beneficiarilor ”culeși” de pe strada și aduși forțat la Centru (neefectuarea prin Serviciul de Urgenta UPU, a minimului de analize pentru aceștia conform regulamentului: RBW, HIV, examen psihiatric si examen pulmonar).

Date despre beneficiari:

Capacitate (în cazul unităţilor de asistenţă socială)

Număr beneficiari (regim de noapte si regim de cazare)

Femei / bărbaţi

Dependenţi/ autonomi

Cu handicap / fără handicap / pensionari / salariați

Pt. copii: preşcolari/ școlari / liceeni / studenţi

Cu familie / fără familie (din date deținute)

22 în regim de cazare și 14 în regim de noapte

30 regim de cazare și 43 regim de noapte

Regim de cazare: 10 femei 21

2 dependenți 71 autonomi

36 fără handicap 21 cu certificat de încadrare în grad handicap 9 fără venituri

Nu e cazul 65 persoane fără familie 8 cu familie

Page 111: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

111

bărbați Regim de noapte: 8 femei 34 bărbați

7 pensie 0 salariați

7. ACTIVITĂȚI MEDICALE STOMATOLOGICE OFERITE

Cabinetul stomatologic asigura tratamente stomatologice gratuite pentru persoanele nevoiașe din municipiul Bistrița: persoanele vârstnice de la Căminul pentru Persoane vârstnice Bistrița, persoane fără adăpost cazate la Centrul de noapte și cazare pentru persoane fără adăpost Bistrița, persoane care beneficiază de ajutor social, persoane care nu depășesc venitul minim garantat, persoane încadrate în grad de handicap.

Asigura medicamente de uz stomatologic și de prim ajutor Servicii medicale stomatologice: extracții, tratamentul cariei simple, tratamentul

cariei complicate, tratament paradontal simplu, profilaxia cariei dentare și paradontopatiei (fluorizare, detartraj, tehnică periajului corect etc.), profilaxie funțională miogimnastică, deconditionari ale obiceiurilor vicioase, activitate permanentă de educație sanitară.

Activități medicale stomatologice efectuate în anul 2014: o 236 de consultații: din care 100 extracții dentare, 112 tratamente dentare

(tratamentul cariei simple, tratamentul cariei complicate, tratament paradontal simplu, profilaxia cariei dentare și paradontopatiei) 10 testări la anestezice, recomandări Rx panoramice și retroaveolare și s-a instituit antibioterapie și 14 detartraje și periaje profesionale.

o consilierea pacienților privind educația sanitară. 8. SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL, SALARIZARE ŞI ADMINISTRATIV Obiectul de activitate mai vizează gestionarea eficientă a patrimoniului şi fondurilor publice aprobate de Consiliul Local din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale pe capitole şi subcapitole, precum şi întocmirea şi utilizarea documentelor financiar contabile cronologic şi sistematic pe capitole şi subcapitole, la timp, conform legislaţiei în vigoare, atât cele comune pe economie cât şi cele cu regim special. Pentru atingerea obiectivelor pe anul 2014, personalul Serviciului financiar contabilitate, salarizare şi administrativ a avut la bază consecvenţa cu care s-a acţionat în vederea realizării atât a obiectivelor strategice ale Primăriei Municipiului Bistriţa şi Direcţiei, cât şi cele specifice serviciului, astfel:

plăţile au fost efectuate în limita creditelor bugetare aprobate numai pe bază de acte justificative întocmite conform dispoziţiilor legale şi numai după ce acestea au fost ordonanţate şi lichidate

toate cheltuielile angajate în anul 2014 pentru bunurile, lucrările, serviciile prestate, ajutoarele acordate au fost achitate până la data de 31.12.2014 ;

Page 112: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

112

angajamentele legale au fost precedate de angajamentele bugetare, asigurându-se astfel că au fost rezervate toate fondurile publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar 2014.

În ceea ce priveşte obiectivele specifice serviciului, acestea au fost rezolvate astfel:

până în data de 10 ale lunii pentru luna precedentă au fost întocmite, aprobate şi acordate drepturile de salarizare pentru, asistenţi personali, indemnizaţii, funcţionari publici, contractuali căminul pentru persoane vârstnice şi cantina socială ;

până la data de 25 ale lunii, pe luna precedentă au fost întocmite şi depuse declaraţiile la bugetul de sănătate, declaraţiile la bugetul de şomaj şi declaraţiile la bugetul consolidat de stat;

până în data de 10 ale lunii, pentru luna precedentă au fost întocmite şi depuse : monitorizarea cheltuielilor de personal - lunar şi trimestrial, întocmirea documentelor în Trezorerie în vederea ridicării şi achitării numerarului în conformitate cu prevederile legale, întocmirea şi depunerea până la data de 6 pentru luna precedentă a situaţiilor financiare lunare, întocmirea şi depunerea până la data de 15 pentru trimestrul expirat a situaţiilor financiare trimestriale, acordarea tuturor drepturilor şi prestaţiilor sociale la termenele stabilite în dispoziţiile primarului sau în ziua următoare virării fondurilor de DMPSS, întocmirea a trei proceduri de lucru pentru Serviciul financiar contabil ;

Anul 2014 a avut ca bază consecvenţa privind realizarea atât a obiectivelor strategice ale Primăriei Municipiului Bistriţa şi Direcţiei cât şi cele specifice serviciului. Desfăşurarea activităţii s-a realizat la un nivel calitativ superior ,fapt consemnat prin misiunea de control şi audit al Curţii de Conturi Bistriţa Năsăud (două luni). Prin fundamentarea corectă şi reală s-au asigurat resursele necesare în procent de sută la sută pentru asigurarea tuturor drepturilor. A fost efectuat câte un control lunar la Cantina Socială şi Căminul Pentru Persoane Vârstnice, pe linia respectării corelaţiei dintre cantităţile cuprinse în listele de alimente şi cantităţile efective puse în consum, precum şi un control lunar la casieria unităţii, verificarea sold-numerar. S-au întocmit 36 de contracte pentru persoanele de la Căminul pentru Persoane Vârstnice şi 17 de contracte şi acte adiţionale pentru îngrijire la domiciliu. În cadrul Planului European de furnizare a ajutoarelor alimentare în beneficiul a 5995 persoane defavorizate, conform Hotărârii de Guvern 600/ 2009 , in luna decembrie au fost distribuite pachete pentru un numar de 3600 beneficiari. In cursul anului 2014 s-au acordat 10.000 de pachete cu alimente familiilor şi persoanelor aflate în situaţii deosebite, conform Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Crăciun. Un pachet cu alimente, conţine 7 produse : 2 buc conservă carne vită în suc propriu 400g ,1 buc conservă carne vită în suc propriu 200g ,1 kg. zahăr alb tos,1 kg. orez cu bobul lung,1 kg. făină albă de grâu,1 litru ulei de floarea soarelui pentru gătit. Implicarea şi implementarea a 5 proiecte sociale obţinute, de anumite fundaţii începând de la încheierea contractelor, documentele aferente decontării , ordonanţări, lichidări, comenzi, rapoarte de activitate, ordine de plată.

Page 113: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

113

Nr.crt

Beneficiar Titlu proiect Valoare aprobata lei

1 Asociaţia Benita Grădiniţa Socială Benita 15.000,00

2 Asociația Nevăzătorilor din România

Acces for All 10.704,60

3 Asociația Clubul Amazoanelor Bistrițene

Mergi la control când suferi tu, sufar și eu

9.000,00

4 Fundaţia Bucurie Centrul de asistenţă şi Îngrijire pentru persoane cu handicap mintal

15.000,00

5 Fundaţia Inocenţi Socializare și reintegrare sociala pentru copii / tineri cu dizabilități

14.835,00

Total 64.539,60

Întocmirea unui număr de 6 contracte pentru cabinet stomatologic (ridicare reziduuri şi asigurare revizii tehnice lunare a aparatelor şi întreţinerii aparaturii medicale din dotare) servicii medicina muncii, 2 contracte de mentenanță program informatic, precum şi 10 contracte de achiziţii publice. S-a întocmit la timp documentaţia necesară în vederea achitării unor drepturi şi prestaţii sociale pe anul 2014 astfel :

Drepturi salariale cazuri valoare

1 asistenţii personali, funcţionari publici

1.952 2.695.399

2 contractuali CPV, contractuali DMSS

277 417.049

3 ajutor social şi ajutor lemne (L. 416/2001)

24 6.786

4 ajutor social de urgenţă (L.416/2001)

9 14.200

5 prestaţii financiare excepţionale

192 19.200

6 indemnizaţii ISTPH 4.804 3.140.063

7 ajutor încălzire lemne (OG.5/2003)

42 7.607

S-au întocmit, vizat, verificat, înaintat spre aprobare un număr de 121 de angajamente bugetare, 121 angajamente legale, 3955 ordonanţări și 3955 ordine de plată. S-a întocmit şi comunicat pe anul 2014 documentaţia pentru un număr de 3.968 persoane. S-au întocmit şi comunicat documentele pe anul 2014 către Casa de Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii, Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia Finanţelor Publice declaraţii pentru un număr de 3.960 persoane. S-au întocmit peste 20 dări de seamă statistice pentru Direcţia Judeţeană de Statistică, monitorizarea cheltuielilor de personal lunar şi trimestrial pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice . S-au întocmit un număr de aproximativ 37.600 documente financiar contabile pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice şi Direcţia Municipală de

Page 114: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

114

Servicii Sociale (note contabile, jurnale de casă, jurnale de bancă , balanţă de verificare , balanţe verificare analitice şi sintetice, situaţii financiare trimestriale şi anuale , registrul CFP, registrul jurnal, registrul inventar, fişe de cont pe bugetul local, de stat cele cu finanţare nerambursabile cele din afara bilanţului, cont de execuţie bugetară). Întocmirea a peste 14.800 de documente pe linie gestionară: recepţii, bon consum, liste alimente, documente pentru testarea pieţei, balanţe analitice. Obiective majore stabilite pentru anul 2015:

Realizarea unei baze de date comună a tuturor persoanelor beneficiare de prestaţii și servicii sociale

Limitarea riscului de excluziune / marginalizare socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice;

Promovarea participării persoanelor vârstnice la viaţa socială prin crearea de programe adecvate specificului acestei categorii de vârstă;

Furnizarea unui suport financiar, teoretic şi practic adecvat activităţilor de îngrijire promovate de Serviciul „Căminul pentru persoane vârstnice” prin participarea la cursuri de instruire adecvate specificului compartimentelor şi a specializării persoanelor implicate.

Asigurarea materialelor necesare desfăşurării activităţii;

Monitorizări continua pentru creşterea calităţii muncii

Dezvoltarea serviciului rezidenţial şi a serviciilor de îngrijire la domiciliu conform nevoilor persoanelor vârstnice din baza de date prin:

introducerea şi a altor tipuri de activităţi conforme cu nevoile identificate;

Scăderea numărului solicitărilor pentru internarea în spitalele de urgenţă sau în unităţi rezidenţiale medicale sau medico-sociale;

Sprijinirea cetăţenilor de etnie romă în vederea obţinerii drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare (venitul minim garantat, cantina de ajutor social, alocaţii de susținere familială etc.)

Implementarea proiectului “învață împreună cu mine” finanțat prin programul FRDS "sinergii pentru viitor - copii în situaţii de risc care se va derula în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 7 Bistriţa.

Colaborarea cu reprezentanţii instituţiilor deconcentate ale statului în vedere identificării / soluționării problemelor cu care se confruntă comunitatea romilor din municipiul Bistriţa

Gestionarea eficientă a patrimoniului Direcţiei Municipale de Servicii Sociale şi a fondurilor aprobate de Consiliul local din bugetul local, din bugetul de stat, din extrabuget şi respectiv din cele cu finanţare nerambursabilă. Executarea controlului financiar preventiv asupra tuturor documentelor din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale. cu cel puţin două zile înainte de data supunerii proiectului de operaţiuni.

Realizarea programului anual de achiziţii

Realizarea documentaţiei de specialitate, respectiv organigrama pentru funcţionarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice si pentru funcționarea unui centru pentru victimele violenţei în familie.

8. DIRECŢIA PATRIMONIU

Serviciul public municipal “Direcţia Patrimoniu” funcţionează în subordinea directă

a viceprimarului de resort și are drept principal obiect de activitate administrarea bunurilor

Page 115: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

115

aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa. Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu” are în subordine Serviciul administrare domeniu public şi privat, Oficiul buget salarizare contabilitate şi Compartimentul administrare fond locativ.

Serviciul administrare domeniu public şi privat are ca obiectiv principal administrarea terenurilor proprietate publică sau privată a municipiului Bistriţa şi desfăşoară următoarele activităţi principale:

întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă situaţia patrimoniului municipiului Bistriţa şi prezintă oportunităţi de valorificare eficientă a acestuia, inclusiv pentru bunurile proprii ce urmează a fi valorificate prin licitaţie publică;

întocmeşte rapoarte de specialitate privind concesionarea, închirierea sau vânzarea unor servicii publice de interes local sau a unor bunuri din patrimoniul municipiului Bistriţa şi asigură întocmirea contractelor de închiriere, concesionare, asociere, vânzare sau alte forme de valorificare a patrimoniului, urmărind respectarea clauzelor contractuale cuprinse în acestea;

urmăreşte încasarea chiriilor, redevenţelor, ratelor, taxelor, precum şi a penalităţilor pentru neplata la termen a obligaţiilor contractuale şi întocmeşte, după caz, toate documentele necesare pentru rezilierea / rezoluţiunea contractelor, recuperarea debitelor;

întocmeşte documentele de actualizare şi modificare a chiriilor, redevenţelor, a cotelor de participare în contractele de asociere, în corelaţie cu clauzele contractuale şi cu reglementările legale în vigoare;

întocmeşte şi eliberează abonamente de parcare şi urmăreşte respectarea prevederilor Regulamentului privind administrarea parcărilor de reşedinţă, precum şi a celor cu plată din municipiul Bistriţa;

exercită îndrumarea metodologică a asociaţiilor de proprietari în realizarea scopurilor şi sarcinilor ce la revin, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

monitorizează desfăşurarea activităţilor comerciale pe raza municipiului Bistriţa, eliberează certificatele de funcţionare pentru agenţii economici şi urmăreşte vizarea anuală a acestora. Compartimentul administrare fond locativ are ca obiect principal de activitate

administrarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţe, respectiv cele din fondul vechi, case şi blocuri, precum şi cele sociale şi ANL, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţe. Acesta se află în subordinea directorului executiv al Direcţiei Patrimoniu, personalul compartimentului având următoarele activităţi principale:

asigură inventarierea şi conducerea evidenţei spaţiilor din fondul locativ de stat cu destinaţia de locuinţe din municipiul Bistriţa şi face propuneri privind închirierea acestora;

administrează locuinţele sociale, potrivit competenţelor stabilite prin lege şi face propuneri de repartizare a locuinţelor sociale conform listei de prioritate aprobată de consiliul local;

asigură evidenţa cererilor de locuinţe şi face propuneri de repartizare a celor libere, în baza listelor de prioritate aprobate;

asigură evidenţa spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţe şi face propuneri de închiriere sau de vânzare, după caz, prin licitaţie publică a acestora;

face propuneri privind închirierea directă a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, din fondurile proprietate a municipiului Bistriţa, partidelor, fundaţiilor, asociaţilor, instituţiilor publice etc.;

Page 116: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

116

asigură şi urmăreşte încasarea chiriilor stabilite pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă, precum şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi face propuneri pentru folosirea sumelor încasate din chirii;

asigură şi urmăreşte încasarea ratelor lunare pentru apartamentele din imobilele vândute cu destinaţia de locuinţă, precum şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, etc. Oficiul buget salarizare contabilitate are următoarele atribuţii principale:

asigură încasarea şi depunerea zilnică a numerarului rezultat din încasări la Trezoreria municipiului Bistriţa şi efectuează virările ce se impun din sumele încasate, potrivit legii, în colaborare cu Direcţia Economică;

asigură urmărirea execuţiei bugetare din cadrul clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor pentru toate activităţile finanţate din bugetul propriu al Direcţia Patrimoniu;

întocmeşte contul de execuţie pentru bugetul propriu;

organizează şi răspunde de evidenţa sintetică şi analitică a conturilor;

întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru serviciul în care îşi desfăşoară activitatea ;

întocmeşte lunar balanţa de verificare, contul de execuţie şi fişele analitice;

întocmeşte trimestrial dările de seamă contabile şi răspunde de depunerea în termen a acestora la Direcţia economică din cadrul Primăriei;

exercită controlul financiar preventiv pentru Direcţia Patrimoniu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

întocmeşte statul de plată si face plăţile aferente pentru salariaţii din cadrul direcţiei. Activitatea direcţiei este autofinanţată, iar veniturile provin din: chirii spaţii cu

destinaţia de locuinţă, chirii spaţii altele decât cele cu destinaţia de locuinţă, redevenţe provenite din contractele de concesiune teren cu diferite destinaţii, chirii terenuri aferente chioşcurilor, tonetelor, măsuţelor loto - prono, cabine şi dulapuri telefonice, panouri publicitare, terenuri agricole, taxe privind folosirea temporară a domeniului public, taxe de autorizare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiului Bistriţa şi vize anuale, precum şi venituri din activitatea aferentă parcărilor publice amenajate în municipiul Bistriţa, respectiv abonamente locuri de parcare şi contracte de rezervare locuri de parcare (pentru persoane juridice) pentru parcările cu plată şi abonamente eliberate pentru parcările de reşedinţă.

Sumele provenite din vânzarea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, a locuinţelor vândute în baza Decretului Lege nr.61/1990, precum şi din vânzarea terenurilor, se fac venit la bugetul local al municipiului Bistriţa, iar sumele obţinute din vânzarea locuinţelor în baza Legii nr.112/1995 se fac venit la bugetul de stat.

Situația privind tipul şi numărul contractelor aflate în derulare în anul 2014

Nr. crt.. Tip act Număr contracte

Contracte închiriere locuinţe

1 Contracte de închiriere locuinţe situate în case din fondul vechi

142

2 Contracte închiriere locuinţe situate în blocuri din fondul vechi

65

3 Contracte închiriere locuinţe construite prin ANL 635

Page 117: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

117

4 Contracte de închiriere locuinţe sociale situate în Bistriţa, zona Subcetate şi localitatea componentă Viişoara

300

Contracte spaţii

5 Contracte închiriere spatii – societăţi comerciale 5

6 Contracte de închiriere spaţii - partide politice 5

7 Contracte închiriere asociaţii şi fundaţii 8

8 Contracte de închiriere spatii situate in puncte termice 8

Contracte concesiune teren

9 Concesiune teren zona Subcetate – case pt. tineri 20

10 Concesiune teren - case credit ipotecar - zona Subcetate 30

11 Concesiune teren pentru construire balcoane 67

12 Concesiune teren persoane fizice 33

13 Concesiune teren persoane juridice 35

14 Concesiune teren construire locaşuri de cult 18

15 Concesiune teren – spațiu verde 10

Contracte închiriere teren

16 Închiriere teren pentru amplasare chioşcuri 36

17 Închiriere spatii din incinta unităţilor de învăţământ cu destinaţia de chioşcuri alimentare, săli de clasa pentru cursuri, birouri

26

18 Închiriere spatii din incinta unităţilor de învăţământ cu destinaţia de terenuri de sport

7

19 Închiriere terenuri pe care sunt amplasate cele 18 staţii de transport public

1

20 Închiriere terenuri pentru amplasare panouri publicitare – reclamă în nume propriu

23

21 Închiriere teren pentru amplasare panouri publicitare – servicii de publicitate

10

22 Închiriere teren pentru amplasare tonete stradale 1

23 Închiriere teren pentru amplasare terase sezoniere 45

24 Închiriere teren căi de acces 6

25 Închiriere teren pentru amplasare cabine telefonice (17 cabine proprietatea SC Romtelecom SA)

1

26 Închiriere teren pentru amplasare dulapuri telefonice (5 dulapuri telefonice proprietatea SC ROMTELECOM SA)

5

27 Închiriere teren pentru amplasare staţie măsurare gaz 1

28 Închiriere teren pentru amplasare echipamente de telefonie mobila

3

29 Închiriere terenuri agricole (spațiu verde, curte, grădină) 154

30 Contracte rezervare loc parcare 20

31 Autorizații de folosire temporară a domeniului public (comercializare flori, martișoare, evenimente, etc.)

396

32 Autorizaţii de folosire temporară a domeniului public – amplasare panouri mobile şi afişe (alimentaţie publică)

10

Contracte asociere

33 Pentru amplasare indicatoare stradale + panouri de afişaj publicitar

1

Page 118: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

118

34 Pentru amenajare şi exploatarea unui spaţiu de alimentaţie publică

1

35 Amenajare staţie carburanţi 1

Contracte de comodat

36 Comodat terenuri 16

37 Comodat spaţii 7

Contracte vânzare - cumpărare

38 Contracte vânzare locuinţe conf L.112/1995 1

39 Contracte vânzare teren 19

40 Contracte cumpărare conf L.85/1992 1

Certificate de funcţionare

41 Pentru unităţi de alimentaţie publică 230

42 Pentru alte activităţi economice 1867

Serviciul administrarea domeniului public şi privat În vederea valorificării patrimoniului public şi privat al municipiului Bistriţa, în

perioada ianuarie – decembrie 2014 au fost adoptate un număr de 60 hotărâri ale Consiliului local al municipiului Bistriţa, care au fost puse în aplicare.

Administrare parcări publice Implementarea sistemelor de parcare cu plată şi de reşedinţă din municipiul Bistriţa

a fost în ultimii 5 ani cea mai importantă, vastă şi complexă activitate a direcţiei, urmând procedura şi regulamentele aprobate prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.123/25.06.2009, modificată prin HCL nr.31/29.03.2012.

Până la sfârşitul anului 2014 în municipiul Bistriţa au fost amenajate 8715 locuri de parcare şi atribuite un număr de 7339 locuri de parcare, cu un procent de ocupare de 84%, după cum urmează:

Nr. crt.

Zona de parcare

An atribuire Delimitare zonă Nr. locuri amenajate

Nr. locuri atribuite

1 A 2010 – 2011 Valea Căstăilor – Împăratul Traian – str. Gării – calea ferată

890 735

2 B 2009 – 2010 str. Gării – Bd. Decebal – I. Slavici – Arţarilor

609 548

3 C 2010 - 2012 str. I. Slavici – A. Mureșanu – calea ferată

481 382

4 D 2012 str. Năsăudului – Calea Moldovei – UCTA

1104 1045

5 E 2011 Bd. Independenţei – P. Maior – Gh. Pop de Băseşti

793 744

6 F 2011 Bd. Independenţei – Intr. Clopoţeilor – P. Maior

1074 996

7 G 2013 Zona Petre Ispirescu 542 516

8 H 2012 - 2013 Valea Căstăilor – Bd. Independenţei – Împăratul Traian - BIG

727 645

9 J 2013 str. Ursului – Bd. Decebal – Crinilor – Bd. Republicii

369 362

Page 119: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

119

10 K 2011 Zona Ştefan cel Mare 1109 916

11 L 2011 Zona C.R. Vivu 484 450

12 M 2014 A. Mureşanu - Năsăudului -1 Decembrie - P.Ispirescu

543 -

Total 8715 7339

În cursul anului 2014 s-au realizat peste 1200 de locuri de parcare de reşedinţă

noi,din care s-au atribuit un 653 de locuri conform tabelului de mai sus, în baza documentelor depuse de cetăţeni pentru atribuire. Celelalte locuri de parcare de reşedinţă nou create, urmează să fie atribuite în cadrul şedinţelor care se vor organiza în perioada imediat următoare.

Pe parcursul anului 2014 au fost atribuite un număr de 1667 locuri de parcare, atât în parcările nou create, cât şi din reatribuirea parcărilor ca urmare a renunţării de către deţinătorii de abonamente, din diferite motive. De asemenea au fost prelungite abonamentele pentru zonele amenajate şi atribuite în anii 2009 – 2013.

În anul 2014 încasările din activităţile aferente parcărilor de reşedinţă a crescut cu 13,1 % faţă de anul trecut, suma încasată fiind de 735.333 lei.

În ceea ce priveşte parcările cu plată din municipiu au fost eliberate un număr de 156 de abonamente şi s-au încheiat contracte de rezervare a locurilor de parcare în favoarea a 21 persoane juridice.

O realizare importantă este implementarea sistemului de plată a parcărilor prin transmiterea unui SMS de pe telefonul mobil.

Din funcţionarea sistemului de parcare cu plată, abonamente, tichete, parcometre şi contracte de rezervare, s-a încasat suma totală de 63.303 lei.

Administrare contracte În anul 2014 au fost în derulare un număr de 213 contracte de concesiune teren,

497 contracte de închiriere teren, 11 contracte de vânzare – cumpărare terenuri de sub construcţii, 2 contracte de administrare şi 3 contracte de asociere încheiate cu persoane fizice sau juridice. Au fost eliberate 351 autorizaţii de folosire temporară a domeniului public pentru activităţi de comercializare sau expunere produse, precum şi 2056 certificate şi vize de funcţionare pentru agenţi economici ce derulează activităţi comerciale pe raza municipiului Bistriţa, din care 237 pentru activităţi de alimentaţie publică.

Au fost încheiate un număr de aproximativ 70 acte adiţionale la contracte de închiriere pentru spaţiile şi terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a municipiului Bistriţa.

De asemenea au fost întocmite şi expediate un număr de aproximativ 280 comunicări privind actualizarea redevenţelor şi chiriilor cu indicele de actualizare la inflaţie pentru agenţii economici şi persoanele fizice care au încheiate contracte de concesiune şi închiriere teren cu Primăria municipiului Bistriţa şi aproximativ 180 notificări privind debitele restante la contractele de concesionare şi închiriere teren cu diferite destinaţii.

În cursul anului 2014 au fost organizate 4 licitaţii publice pentru închirierea unor spaţii din incinta unităţilor de învăţământ, pentru diferite activităţi, precum şi 6 licitaţii publice pentru închirierea a 6 loturi de teren situate în localitatea componentă Unirea, Dealul Cocoşului cu destinaţia de păşune.

Administrare certificate de funcționare / vize anuale În anul 2014 au avut loc 8 şedinţe ale Comisiei de autorizare a activităţilor

comerciale şi au fost aprobate un număr de 338 solicitări de autorizare, din care 38 pentru unităţi de alimentaţie publică. Au fost întocmite 98 notificări cu privire la condiţiile de

Page 120: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

120

funcţionare ale agenţilor economici. De asemenea în anul 2014 au fost vizate şi preschimbate un număr de 1762 certificate de funcţionare, din care alimentație publică 191, au fost modificate şi refăcute 91 de certificate şi au fost anulate la cerere un număr de 105 certificate, din care 20 certificate fiind pentru activităţi de alimentaţie publică.

În cursul anului 2014 s-au trimis 145 notificări privind restanţele de plată a vizei anuale.

Activitatea de îndrumare şi sprijinire a asociaţiilor de proprietari În ceea ce priveşte activitatea de îndrumare şi sprijinire a asociaţiilor de proprietari,

în anul 2014 au fost preluate şi verificate un număr de 283 bilanţuri depuse de către administratorii asociaţiilor de proprietari. Urmare sesizărilor înregistrate, au fost efectuate 8 verificări tematice a activităţii asociaţiilor de proprietari, au fost aplicate sancţiunile prevăzute de lege.

A fost organizat examen în urma căruia un număr de 6 persoane au primit atestatul de administrator.

Lucrări investiţii / reparaţii În vederea susţinerii proiectelor de regenerare şi reabilitare a Centrului Istoric al

municipiului Bistriţa în cursul anului 2014 s-au executat lucrări de reparaţii la faţade, şarpante şi învelitori la 7 imobile.

Tot în anul 2014 au fost executate lucrări de reparaţii şi intervenţii de reabilitare a unor spaţii din sediul Primăriei municipiului Bistriţa.

Au fost finalizate documentaţiile cadastrale de înscriere în evidenţele de carte funciară şi evaluarea a 14 spaţii situate în imobile din Centrul Istoric şi care urmează a se vinde în temeiul Legii nr.550/2002.

În anul 2014 au fost înregistrate 6 contracte de vânzare – cumpărare. A fost derulată procedura şi a fost încheiat contractul de servicii pentru întocmirea

documentaţiilor cadastrale şi înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilelor aferente fostelor puncte termice, 24 imobile şi a 14 spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, urmând a fi valorificate.

Compartimentul fond locativ În anul 2014 la Serviciul public municipal “Direcţia Patrimoniu“ - Compartimentul

Fond Locativ au fost administrate un număr total de 1157 contracte de închiriere locuinţe, după cum urmează: 142 situate în case din fondul vechi de locuinţe, 65 apartamente situate în blocurile vechi, 635 locuinţe construite prin A.N.L. şi 300 locuinţe noi realizate în zona Subcetate şi localitatea componentă Viişoara cu destinaţia de locuinţe sociale.

De asemenea au fost întocmite şi încheiate contracte, adrese, note de constatare, răspunsuri, etc., după cum urmează:

117 contracte de închiriere pentru locuinţele din case şi blocuri din fondul vechi, au fost prelungite în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.43/26.06.2014 privind prelungirea contractelor de închiriere cu destinaţie de locuinţă;

381 contracte de închiriere pentru locuinţele din blocurile construite prin A.N.L;

90 contracte de închiriere pentru locuinţele sociale edificate în localitatea componentă Viişoara;

1 contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe, în baza Legii nr.85/1992;

1 contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe, în baza Legii nr.112/1995;

3 locuinţe construite prin A.N.L. vândute în baza Legii nr.152/1998;

Page 121: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

121

s-a întocmit un număr de 116 adeverinţe de plată integrală, în vederea radierii sarcinilor înscrise în evidenţele de carte funciară;

33 notificări privind debitele restante la plata ratelor pentru locuinţele cumpărate şi care sunt situate în blocuri, în urma cărora acestea au fost plătite integral;

55 notificări privind debitele restante la plata ratelor pentru locuinţele cumpărate în baza Legii nr.112/1995, în urma cărora au fost achitate la zi un număr de 41 debite restante.

918 notificări expediate chiriaşilor care au înregistrat debitele restante la plata chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă, din care 301 la case din fondul vechi, 486 la locuinţele construite prin ANL, 51 la locuinţe din blocuri vechi şi 80 la chiriaşii din locuinţele sociale.

pentru 20 chiriaşi în locuinţe din fondul vechi s-au întocmit documentaţii pentru acţionarea în instanţă prin Direcţia Administraţie Publică Juridic - Compartimentul juridic, contencios în vederea rezilierii contractelor de închiriere, evacuării din locuinţă şi recuperării debitelor restante la chirie şi a penalităţilor aferente, în prezent fiind pe rolul instanţei de judecată un număr de 24 acţiuni.

pentru 14 chiriaşi ANL s-au întocmit documentaţii pentru acţionarea în instanţă prin Direcţia Administraţie Publică Juridic - Compartimentul juridic, contencios în vederea rezilierii contractelor de închiriere, evacuării din locuinţă şi recuperării debitelor restante la chirie şi a penalităţilor aferente;

pentru 7 persoane s-au întocmit documentaţii pentru acţionarea în instanţă prin Direcţia Administraţie Publică Juridic - Compartimentul juridic, contencios pentru rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare întocmite în baza Legii nr.112/1995, în prezent fiind pe rolul instanţei de judecată un număr de 7 acţiuni având acest obiect.

19 sentinţe definitive au fost investite cu formulă executorie (case si blocuri), 3 cereri de executare silită au fost transmise către executorul judecătoresc în vederea recuperării debitelor restante şi evacuarea debitorilor din locuinţe ANL.

9 cereri de executare silită au fost transmise către executorul judecătoresc în vederea recuperării debitelor restante şi evacuarea debitorilor din locuinţă;

Pentru chiriaşii din spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă au fost transmise un număr de 24 somaţii şi au fost întocmit 2 dosare în vederea acţionării în instanţă pentru recuperarea debitelor restante.

La registratura Direcţiei Patrimoniu au fost înregistrate în anul 2014 aproximativ 8200 de cereri, adrese, sesizări şi solicitări. Obiective majore stabilite pentru anul 2015:

Administrarea eficientă a domeniului public şi privat al Municipiului Bistriţa, închirierea sau concesionarea în condiţii avantajoase, folosinţa temporară a domeniului public şi privat, mijloace de publicitate;

Fundamentarea unui buget echilibrat, sustenabil în timp, capabil să asigure furnizarea serviciilor necesare;

Întocmirea evidenţei şi administrarea terenurilor proprietate publică sau privată a Municipiului Bistriţa rezultate în urma derulării lucrării de cadastru general;

Administrarea eficientă a parcărilor amenajate în municipiul Bistriţa, atât cele de reşedinţă cât şi cele cu plată;

Implementarea grafică a sistemului de parcări de reşedinţă şi vizualizarea acestuia on-line;

Page 122: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

122

Implementarea unui sistem de contorizare separată a consumului de apă rece la blocurile de locuinţe sociale, prin care să se reducă sau să se elimine fenomenul de debranşare a blocurilor de la reţeaua de apă rece.

Îmbunătăţirea continuă a performanţei serviciului şi cresterea satisfacerii clienţilor prin răspunsuri în maxim 25 zile la cererile, sesizările acestora.

Verificarea modului de întreţinere şi folosire de către chiriaşi a locuinţelor construite prin ANL sau a celor sociale, prin controale periodice;

La locuinţele sociale din str. Subcetate, bl.10, 11 şi 12 se vor monta un număr de 120 de echipamente compuse din electrovalve montate pe fiecare contor din interiorul locuinţelor, cabluri şi transformatoare electrice cu acţionare dintr-o încăpere de la subsolul blocurilor pentru întreruperea apei reci la cei rău platnici.

Îmbunătăţirea continuă a aspectului urbanistic a construcţiilor amplasate pe domeniu public, chioşcurilor, cabinelor şi dulapurilor telefonice, panouri publicitare, etc., precum şi efectuarea de lucrări privind reparaţii la învelitori, şarpante, faţade pentru punerea în valoare a imobilelor situate în Centrul istoric;

9. DIRECŢIA SERVICII PUBLICE SERVICIULUI TRANSPORT ADMINISTRARE CIRCULAŢIE Serviciul are drept principal obiect de activitate:

întocmirea regulamentele şi normelor locale de organizare şi funcţionare a serviciilor de transport public local, criteriile şi procedurile de monitorizare şi control al gestiunii serviciilor de transport public local;

monitorizarea funcţionării serviciilor de transport public local, pe baza indicatorilor de performanţă din Regulamentul-cadru de funcţionare a acestor servicii;

organizarea iluminatul public stradal şi ornamental al municipiului în condiţii de eficienţă şi siguranţă;

monitorizarea funcţionării serviciului de iluminat public în municipiul Bistriţa;

conducerea evidenţei indicatoarelor de circulaţie din municipiul Bistriţa, verifică şi propune măsuri de înlocuire a celor deteriorate

întocmirea documentaţiilor pentru executarea de parcări auto;

verificarea și emiterea de avize de amplasament pentru certificatele de urbanism solicitate;

întocmirea şi eliberarea autorizaţiillor de spargere a străzilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi de pe teritoriul municipiului Bistriţa şi urmăreşte respectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţii;

propune măsuri şi mijloace specifice siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din municipiul Bistriţa şi urmăreşte realizarea lor;

răspunde de reglementare şi desfăşurarea serviciilor publice de transport în municipiul Bistriţa;

eliberarea de autorizaţii de transport, licenţe de traseu autorizaţii de taxi;

eliberarea de carduri/legitimaţie de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi;

gestionează legitimaţiile carduri şi abonamentele eliberate în baza HCL nr. 178/30.09.2009, modificată prin HCL nr. 78/26.05.2011 și HCL nr. 28/29.03.2012 .

Page 123: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

123

Pe parcursul anului 2014 activitatea de transport public de persoane prin curse regulate s-a desfăşurat în gestiune delegată, în baza contractului de delegare nr. 3/D din 29.05.20009, încheiat cu operatorul de transport, S.C. TRANSMIXT S. A. Bistriţa. Transportul public local de călători a cunoscut o uşoară scădere a numărului de călători transportaţi în anul 2014 faţă de 2013 cu 55.260 călători, de la 3.927.422 persoane în 2013 la 3.872.162 persoane în anul 2014, însemnând o scădere de 1,40 %.

În ce priveşte calitatea serviciilor de transport s-a acţionat pentru respectarea frecvenţei de circulaţie pe traseele stabilite, creşterea capacităţii mijloacelor de transport, creşterea numărului de vehicule la orele de vârf. Numărul de telefon gratuit („televerde”), pus la dispoziţia călătorilor in anul 2011, a funcționat în continuare, dând posibilitatea acestora de a comunica reclamaţiile şi sesizările, iar operatorului de transport de a interveni prompt în soluţionarea acestora.

Pe traseul de transport nr. 13, unde numărul de călători a cunoscut o creştere smnificativă, în cursul anului 2014 s-au programat, la orele de vârf, autobuze articulate.

Parcul auto al operatorului de transport a fost înnoit în anul 2014, fiind achiziţionate autovehicule de ultimă generaţie, Euro 5 şi Eoro 6 Krafter pentru traseul nr. 3 şi fiind înlocuite autovehiculele aferente traseelor 11 şi 12 cu autovehicule de generaţie mai nouă, cu grad sporit de confort.

S-au înregistrat în cursul anului raportat un număr de 10 reclamaţii referitoare la următoarele aspecte:

o comportament necivilizat al unor călători în mijloacele de transport de pe traseele nr. 2 şi nr. 13 – 3 reclamații;

o atitudine necorespunzătoare a șoferului faţă de călători – 3 reclamații; o refuzul şoferilor de a îmbarca călători cu bagaje voluminoase şi de a opri

pentru debarcare în afara staţiilor – 2 reclamaţii; o aglomeraţie, în primele zile ale lunii, la casele de eliberare a abonamentelor

– 1 reclamație. o accident în mijlocul de transport din cauza şoferului care a frânat brusc – 1

reclamaţie, reclamaţie nefondată înrucât la verificarea înregistrărilor video s-a constatat că reclamanta s-a ridicat de pe scaun cu sacoşe în ambele mâini, fără a-şi asigura stabilitatea, fapt pentru care s-a dezechilibrat la frânare.

Pe lângă reclamaţiile înregistrate au mai fost sesizări telefonice cu privire la întârzieri ale mijloacelor de transport pe liniile 2, 3, 11, 12 şi 13. Majoritatea acestor întârzieri au fost generate de lucrările la carosabil şi reţelele de apă dar şi de defecţiuni în trafic ale mijloacelor de transport, situaţii în care au fost înlocuite cu autovehicule de rezervă, măsură ca a dus, implicit, la întârzieri faţă de graficul de circulaţie.

Toate reclamațiile au fost analizate și s-au luat măsuri de soluționare și eliminare a cauzelor care le-au generat. În cursul anului 2014, au beneficiat de facilităţi la transportul public un număr de 14.616 persoane, din care, 12.095 pensionari, 96 veterani de război şi văduve de război, 10 participanţi la revoluţia din decembrie 1989, 304 persoane persecutate politic de regimul comunist şi 2.111 persoane cu handicap ( 1.401 persoane cu certificat de handicap permanent şi 710 persoane cu certificat de handicap cu termen de revizuire). Numărul beneficiarilor de facilităţi a crescut faţă de anul 2013 cu 593 persoane, însemnând o creştere de 4,23%.

Pentru persoanele beneficiare de transport gratuit pe mijloacele de transport in comun (pensionari, veterani de război, persoane persecutate politic de regimul comunist, participanţi la revoluţia din decembrie 1989), în cursul anului 2014 s-au

Page 124: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

124

încărcat un număr de 1.839.460 călătorii, fiind utilizate, respectiv decontate de operatorul de transport un număr de 1.379.835 călătorii cu o valoare de 2.752.910 lei . Alte categorii de persoane beneficiare de facilităţi la transportul public au fost elevii, studenţii şi cadrele didactice, care, în baza Hotărârea nr. 178 din 30 septembrie 2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, cu modificările și completările ulterioare, au beneficiat de decontarea a 50% din valoarea abonamentelor la transportul public. În cursul anului 2014 au beneficiat de această facilitate, în medie, lunar, un număr de 1.030 persoane. Valoarea totală decontată în anul 2014 pentru aceste categorii de persoane a fost de 261.739 lei. În ce priveşte siguranţa circulaţiei, în anul 2014 s-au întocmit documentaţii şi a fost asigurată asistenţă tehnică pentru următoarele lucrări:

o realizare studiu de fezabilitate pentru sens giratoriu str. Drumul Cetăţii – str. Tărpiului – str. Livezi;

o realizare semaforizare pentru 2 treceri pentru pietoni, pe bulevardul Republicii şi str. Năsăudului din Bistriţa;

o montarea a 309 indicatoare rutiere diverse; o montarea a 8 oglinzi rutiere; o realizarea a 6.200 mp marcaje longitudinale, lucrare executată cu firmă

specializată; o realizarea a 13.436 mp marcaje rutiere transversale diverse (parcări, spații

interzise, interzis staționarea, ghidaje și săgeți, persoane cu handicap, stații autobuz, locuri așteptare taxi, delimitare a părții carosabile), din care, 2.638 mp marcaje pentru parcările de domiciliu;

o montarea de elemente metalice pentru interzicerea accesului auto pe o lungime de 300 m;

o realizarea a 6 parcări de domiciliu: o realizarea a 4 noi treceri pentru pietoni; o monitorizarea lucrărilor de refacere a carosabilului, ca urmare a reabilitării

reţelelor de apă şi canalizare, pe 62 străzi ; o asistenţă tehnică la lucrările de reabilitare zone rezidenţiale (alei şi parcări); o au fost eliberate un număr de 64 carduri legitimaţie pentru parcare persoane cu

handicap. o s-au eliberat 370 adeverinţe de radiere autovehicule

Pentru reglementare activităţii de transport în regim de taxi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată prin Legea 265/19.07.2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, au fost verificate în vederea acordării vizei anuale un număr de 387 autorizaţii taxi. Au fost suspendate în cursul anului 2014 un număr de 4 autorizaţii taxi. Au fost reautorizate, în urma procesului de divizare şi a celui de cesionare în condiţiile legii un număr de 67 autovehicule taxi. În cursul anului 2014 au fost înlocuite, în condiţiile legii, un număr de 67 autovehicule taxi autorizate, în toate cazurile autovehiculele înlocuitoare având performanţe şi condiţii de confort superioare. Pentru toate aceste autovehicule au fost verificate dosarele de autorizare şi au fost eliberate autorizaţii conform legii. În ce priveşte intervenţiile la reţelele de utilităţi, în cursul anului 2014, s-au făcut săpături în 512 locaţii situate pe domeniul public, pentru remedierea avariilor apărute la reţelele subterane, reabilitarea reţelelor de apă, canalizare sau gaz, după cum urmeză:

o avarii la reţelele de apa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107

Page 125: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

125

o avarii la reţelele de canalizare . . . . . . . . . . . . . .. . 17 o avarii la reţelele de gaz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. 70 o avarii la reţelele de telefonie . . . . . . . . . . . . . . . …. 7 o avarii la reţelele electrice subterane . . . . . . . . . ... 41 o reabilitare reţele apă-canal ................................... 62 o reabilitare reţele gaz .............................................. 9 o relocări reţele comunicaţii (RCS-RDS) ...................56 o branşamente si racorduri (apa, canal, ...… . . . . . 143 o electrice, gaz, reţele fibră optică), alte lucrări

În cursul anului 2014 au fost verificate şi emise 179 avize de amplasament, solicitate prin certificatele de urbanism. Pe lângă activităţile curente de monitorizare şi intervenţie în caz de avarii, în domeniul serviciului de iluminat public s-au realizat următoarele:

o iluminat public stradal parţial, prin montaj de corpuri de iluminat în 5 zone. Au fost montate 6 buc. corpuri cu becuri cu vapori de sodiu de înaltă presiune.

o reabilitarea iluminatului public stradal în Sărata (str. principală+străzile secundare), Unirea ( str. Bisericii - înlocuirea corpurilor existente, echipate cu becuri vapori mercur, cu corpuri echipate cu becuri vapori sodiu) şi Bistriţa (str. Izvorului – înlocuirea reţelei aeriene cu reţea subterană de iluminat public) - număr de corpuri montate: 250 buc.

o lucrări de iluminat public complet în 5 zone - număr de corpuri noi montate: 52 buc./ 5 zone.

Printre obiective majore ale Serviciului Transport Administrare Circulaţie pentru anul 2015 se numără:

Supravegherea lucrărilor din cadrul următoarei etape 2015 a programului privind reabilitarea reţelelor de apa si canalizare pe străzile din municipiu si localităţile componente, precum si refacerea spatiilor de pe domeniul public afectate de aceste lucrări;

Supravegherea până la finalizare a tuturor lucrărilor de refacere a spatiilor de pe domeniul public afectate de avarii apărute la reţelele subterane.

Realizarea monitorizării problemelor care necesită întreţinere şi reparare a sistemului de iluminat public şi asigurarea de intervenţii specifice.

Realizarea reabilitării iluminatului public stradal în 2 localităţi componente: Viişoara (străzile secundare) şi Unirea (străzile secundare) prin înlocuirea corpurilor echipate cu becuri vapori mercur, cu corpuri echipate cu becuri vapori sodiu.

Instalare de echipament de iluminare stradală pentru 20 zone;

Monitorizare serviciului de transport public local de persoane în scopul creşterii calităţii acestuia şi a îndeplinirii indicatorilor de performanţă stipulaţi în contractul de delegare a gestiunii serviciului.

Pregătirea documentaţiei şi realizarea procedurii de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;

Verificarea şi avizarea autorizaţiilor taxi, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport în regim de taxi cu toţi deţinătorii de autorizaţii taxi.

Monitorizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare de pe raza municipiului Bistriţa.

Monitorizarea serviciului de iluminat public şi asigurarea intervenţiilor specifice pentru întreţinerea şi repararea sistemului de iluminat public.

Page 126: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

126

SERVICIUL TEHNIC MARKETING Printre principalele obiecte de activitate ale serviciului se numără:

întocmeşte documentaţiile necesare desfăşurării activităţii serviciilor din cadrul Direcţiei Servicii Publice;

întocmeşte proiecte de amploare redusă pentru diverse reparaţii, împrejmuiri, construcţii;

urmăreşte comportarea în timp a străzilor, podurilor, podeţelor, pasajelor, clădirilor, zidurilor de sprijin , apărărilor de maluri, cuprinse în lista bunurilor domeniului public al municipiului Bistriţa şi cele 6 localităţi componente;

asigură desfăşurarea în condiţiile legii a activităţii laboratorului de determinări din cadrul Direcţiei Servicii Publice;

asigură implementarea şi perfecţionarea permanentă a sistemului propriu de asigurare a calităţii;

întocmeşte programul anual pentru întreţinerea şi repararea străzilor şi stabileşte necesarul de materiale pentru realizarea programului;

întocmeşte documentaţiile necesare amenajării, întreţinerii, funcţionării spaţiilor de joacă şi cele privind achiziţionarea de echipamente corespunzătoare;

întocmeşte lunar centralizatorul producţiei fizice şi valorice pe serviciile din cadrul direcţiei;

ţine evidenţa utilajelor (centrale termice cu instalaţii aferente) pe care le întreţine şi expoatează unitatea (cartea tehnică cu toate completările), a consumurilor de gaze;

elaborează programul anual al achiziţiilor, asigură organizarea şi aplicarea procedurilor prevăzute de lege pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii şi lucrări cuprinse în programul anual de achiziţii;

întocmeşte contractele de furnizare, servicii şi lucrări, urmăreşte derularea contractelor încheiate şi respectarea clauzelor contractuale;

fundamentează bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii;

preia apelurile telefonice şi sesizările de la cetăţeni, în vederea rezolvării lor Pe parcursul anului 2014 s-au realizat următoarele activităţi:

au fost întocmite documentaţii reabilitare alei şi parcări, în : Cvartal Piața Morii – Sala Polivalentă , Parcări Ecaterina Teodoroiu – Vasile Alecsandri, Parcare str. Florilor bl.1, Parcare str. Ursului nr.12, Parcare B-dul Decebal bl.40-44, Parcări Arțarilor bl.24-38, în suprafață de 18921,0 mp.

au fost întocmite documentaţii în vederea executării lucrărilor de reparații trotuare cu pavele din beton în suprafață de 23721 mp. Au fost urmărite lucrările de reparații pe străzile : Vasile Conta, Ion Minulescu, Codrișor, 1 Decembrie, Înfrățirii – în suprafață de 4142,38 mp.

au fost întocmite documentaţii și au fost urmărite lucrările de execuție șanturi betonate și rigole pe străzile Viorelelor, Tabără, Dâmbului .

actualizare baza de date anuală privind consumul de utilităţi, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual.

s-a întocmit documentația si s-a asigurat achiziția și montarea a 10 mese de tenis în municipiu.

Page 127: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

127

s-au urmărit lucrările la obiectivele de investiţii : amenajare cimitir str.Tărpiului, Bistrița.

pe parcursul anului 2014, s-au întocmit 25 caiete de sarcini în vederea efectuării licitaţiilor pentru produsele, serviciile şi lucrările prevăzute în Programul de anual de achiziţii

Printre obiective majore ale Serviciului Tehnic Marketing pentru anul 2015 se numără

întocmirea documentaţiei pentru reparaţii curente străzi pe 38.200 mp.

întocmirea documentaţiei pentru lucrări de reabilitare alei, parcări pe 19.100 mp.

întocmire documentaţia pentru lucrări de reparații trotuare cu pavele din beton pe 20.900 mp.

întocmirea documentaţiei pentru amenajare spații de joacă cu cauciuc – 12 locații

întocmirea documentaţiei reabilitări spații de joacă – 6 locații.

întocmirea documentaţiei pentru lucrările de execuție șanturi betonate și rigole pe străzile Busuiocului și Pajiștei .

actualizarea bazei de date anuală privind consumul de utilităţi, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual, aferent perioadei 2009 - 2020.

realizarea prin mijloace electronice a unui procent de cel puţin 60 % din achiziţiile aferente anului 2015 ;

aprovizionarea tehnico - materială cu ritmicitate pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii serviciilor din cadrul direcţiei;

SERVICIULUI SALUBRIZARE Printre principalele obiecte de activitate ale serviciului se numără:

monitorizarea respectării, de către operatorul de salubrizare stradală, a indicatorilor de calitate ai serviciului, a clauzelor contractuale şi a legislaţiei în vigoare referitoare la serviciul de salubrizare;

monitorizarea activităţii de colectare a deşeurilor municipale la platformele dotate cu containere semi-îngropate;

elaborarea şi actualizarea anuală a strategia locale privind accelerarea dezvoltării Serviciului public de salubrizare, monitorizarea implementării acesteia;

pregătirea, în colaborare cu operatorul serviciului public de salubrizare, a planurilor de implementare a strategiilor locale privind accelerarea dezvoltării serviciului de salubrizare şi prezentarea acestuia consiliului local spre aprobare.

Pe parcursul anului 2014 lucrările de salubrizare stradală au fost executate de către S.C.Urbana S.A conform Contractului nr. 2/L /2012 de prestare a serviciului de salubrizare în municipiul Bistriţa, încheiat cu Primăria municipiului Bistriţa. Activitatea de salubrizare a municipiului Bistriţa a constat în măturat manual, măturat mecanic, transport deşeuri stradale, stropit carosabil, răzuit rigole, curăţat, transport zăpada şi combaterea poleiului de pe trotuare.

o Suprafaţa concesionată pentru măturatul manual şi mecanic este de 800 039 mp/zi . Suprafaţa efectuată a fost de 231 254 301 mp, reprezentând un procent de 87,68 %;

o Cantitatea de deşeuri stradale transportată a fost de 12 468 mc ;

Page 128: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

128

o Suprafaţa concesionată pentru stropitul stradal este de 371467 mp/zi. Suprafaţa efectuată a fost de 52 544 762 mp;

o Suprafaţa concesionată pentru curăţatul rigolei stradale este de 130188 mp. Suprafaţa efectuată a fost de 118 283 mp, reprezentând un procent de 90,85 %;

o Suprafaţa concesionată pentru curăţarea, transportul zăpezii şi combaterea poleiului de pe trotuare este de 182 196 mp/zi. Suprafaţa efectuată a fost de 770 317 mp;

În luna martie 2014, lună declarată „Luna curăţeniei de primăvară”, Primăria municipiului Bistriţa a încheiat un contract cu Penitenciarul Bistriţa pentru efectuarea curăţeniei în următoarele zone:

o malurile râului Bistriţa între Spitalul TBC şi intersecţia cu Valea Căstăilor cât şi în localităţile componente Viişoara, Unirea şi Sărata;

o Valea Căstăilor; o şanţurile de gardă de pe străzile: Calea Clujului,Drumul Cetăţii, Simion

Mândrescu, Lucian Blaga, Eroilor, Dimitrie Cantemir, Poieni, Drumul Dumitrei Vechi, Valea Jelnei,Valea Budacului, Sigmirului, Soarelui, Tărpiului, Zăvoaie;

o spaţiul verde de pe străzile Arţarilor, Colibiţei şi din jurul bazei de agrement MHC;

o malurile pârâului Valea Slătiniţei – între DN 17 şi localitatea componentă Slătiniţa;

o malurile pârâului din localitatea componentă Ghinda; o malurile pârâului de pe strada Valea Rusului;

Cantitatea de deşeuri transportată a fost de 702 mc. Alte activităţi monitorizate de către Serviciul Salubrizare în „Luna curăţeniei de primăvară”:

o curăţarea gurilor de scurgere a apelor meteorice, activitate efectuată de SC Aquabis SA Bistriţa-Năsăud;

o curăţarea platformelor punctelor de colectare, activitate efectuată de către SC Urbana SA Bistriţa;

o curăţarea şanţurilor şi podeţelor efectuată de către locuitorii si agenţii economici din localităţile componente ale municipiului Bistriţa;

o salubrizarea spaţiilor verzi, a spaţiilor de joacă situate în cartierele cu blocuri; Printre obiective majore ale Serviciului Salubrizare pentru anul 2015 se numără:

o verificarea respectării legislaţiei în domeniul salubrizării; o monitorizarea respectării, de către operatorul de salubritate, a indicatorilor de

calitate ai serviciului şi a clauzelor contractuale ; o identificarea depozitelor necontrolate de deşeuri în vederea eliminării lor şi a

sancţionării persoanelor vinovate; o organizarea a două acţiuni numite *Luna curăţeniei* în perioada de primăvară,

respectiv de toamnă; o monitorizarea publicării în SEAP a anunţului de organizare a procedurii licitaţiei

deschise în vederea stabilirii operatorului pentru salubrizarea stradală SERVICIUL ÎNTREŢINERE STRĂZI

Printre principalele obiecte de activitate ale serviciului se numără:

administrarea şi întreţinerea reţelei stradale din municipiul Bistriţa şi localităţile componente, a aleilor pietonale, a pasajelor şi trotuarelor aferente

Page 129: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

129

acestei reţele, conform programului aprobat în limita fondurilor alocate din bugetul local

execută lucrările de sistematizare în zona ansamblurilor de locuinţe – alei, trotuare, scuaruri, parcări, etc.

execută lucrările de reparaţii ale tramei stradale, al aleilor şi trotuarelor deteriorate din municipiu şi din localităţile componente.

execută lucrările de reparaţii la poduri, podeţe, ziduri de sprijin, apărări de maluri, curăţarea şi amenajarea şanţurilor în municipiul Bistriţa şi localităţile componente.

execută lucrările de reparaţii şi întreţinere la obiectivele aferente de calamităţi naturale din municipiul Bistriţa şi localităţi componente

asigură funcţionarea staţiei de mixturi asfaltice

întocmeşte şi realizează programul anual de deszăpezire. Pe parcursul anului 2014 activitatea Serviciul Întreţinere Străzi a fost axată pe:

reparaţii curente prin covoraşe de uzură pe un număr de 102 străzi însumând o suprafaţă de 12.403 mp și reparaţii curente trotuare prin covoraşe de uzură pe un număr de 47 străzi însumând o suprafaţă de 4.808 mp.

reabilitare alei şi parcări cartier Independenţei Sud şi Nord, Mihai Eminescu-Lăcrămioarelor în suprafaţă de 20.335 mp

s-au creat un număr de 136 locuri de parcare pe domeniul public, prin execuţia a 6 parcări (4 ecologice, fiind cu dale grilă, iar 2 cu asfalt), pe o suprafaţă de 2.001 mp;

au fost executate lucrări de reparații cu piatră concasată, în suprafaţă de 200.566 mp ,pe străzile pietruite din municipiu şi din localităţile componente;

curăţarea şi decolmatarea şanţurilor pe o lungime de 738 ml;

pentru întreţinerea drumurilor au fost montate în număr de 6 podeţe: o în localitatea componentă Sigmir : un podeţ metalic cu Ø 500 mm de 9 ml o în localitatea componentă Ghinda : 4 podeţe metalice Ø 400 mm de 4,5 ml o strada Astrelor : un podeţ metalic cu Ø 600 mm de 7,5 ml

● pentru protejare spaţiilor verzi precum şi protecţia pietonilor au fost montate un nr. de 47 buc. stâlpi reflectorizanţi;

În perioada de iarnă s-a intervenit pentru combaterea poleiului şi pentru înlăturarea zăpezii de pe drumurile din municipiul Bistriţa , pentru care s-au folosit materiale antiderapante : 11 mc nisip 0- 8 mm; 376 tone sare şi 118 tone clorură de calciu;

în bazele de producţie s-au produs următoarele prefabricate: 4955,80 tone mixtură asfaltică. Printre obiective majore ale Serviciului Întreținere Străzi pentru anul 2015 se

numără:

reparaţii curente străzi pe 39.200 mp ;

reabilitare alei şi parcări în suprafaţă de 20.255 mp;

reparaţii străzi pietruite – 178.000 mp, în municipiul Bistriţa , localităţile componente şi 24.000 mp extravilan.

reparaţii străzi în perioada rece – 55 mp SERVICIUL ÎNTREțINERE IMOBILE șI MOBILIER URBAN

Serviciul Întreținere Imobile și Mobilier Urban asigură:

Page 130: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

130

întreținerea şi executarea lucrărilor de reparaţii la imobilele aparţinând domeniului public si privat al municipiului Bistrița in baza unei comenzi si a unui deviz de lucrări.

administrează şi asigura întreţinerea spaţiilor de joacă pentru copii şi a mobilierului urban – bănci, coşuri reziduri menajere, cișmele de băut apa , ceasuri publice ,stâlpi si elemente de protecție

execută lucrările de întreţinere şi reparaţii la ştrandul Codrişor Pădurea Schullerwald

execută lucrări de montarea si întreținerea indicatoarelor ,marcajelor rutiere

execută lucrări de investiții pentru obiectivele ce se pot realiza în regie proprie potrivit programului aprobat .

Pe parcursul anului 2014 activitatea Serviciul a realizat următoarele lucrări:

Lucrari de investiții la Obiectivul Reabilitare grup sanitar public din Piața Centrala

Lucrări de reparații interioare - imobil Piața Centrala nr 2

Lucrări de reparații acoperiș la Capela Mortuara - str. Tărpiului nr 1

Lucrări exterioare de izolare termica vestiare SCVISSP – str. Victor Babeș nr 39

Lucrări exterioare de izolare termica vestiare Serviciul întreținere străzi– str. Victor Babeș nr 28

Lucrări exterioare de izolare termica birouri si atelier tâmplărie - sediu – str. Simpozionului nr .2

Lucrări de compartimentare centrala termica ,vestiar,grup social si executie instalație de încălzire pe combustibil solid - Atelier mecanic Serviciul Întreținere Imobile si Mobilier Urban - str. .Simpozionului nr 2

Lucrări de reparații canalizare –str. Simpozionului nr 2

Lucrări de reparații pardoseala si instalație electrica la Adăpost câini fără stăpân –str. Simpozionului nr 2

Lucrări de executie spatii de garare pentru utilaje – Serviciul Mecanizare - str. Victor Babeș nr 28

Lucrări de montat placi andezit pe scări la Pasaj subteran –str. Gării – str. Dimitrie Cantemir

Lucrări de amenajare a secțiilor de votare pentru alegerea membrilor din România in Parlamentul European si alegerea Președintelui României .

Reparaţii la ştrandul municipal –tencuieli, ,vopsitorii bazine,

Lucrări de împrejmuirea a unui număr de 5 spaţii de joacă L= 301 ml

Lucrări de vopsit împrejmuire si echipamente la un număr de 10 spatii de joaca

Întreţinerea echipamentelor de joaca la un număr de 60 spaţii de joacă

Montat rastele pentru biciclete = 18 buc

Reparaţii la coşuri de gunoi din tabla vopsite negru = 220 buc

Montat coşuri de gunoi din tablă neagră = 57 buc

Montat bănci cu picioare de fonta in spatii de joaca = 12 buc

Montat bănci cu picioare de fonta in stațiile de transport = 21 buc

Montat bănci cu picioare de fonta in alte locații = 151 buc

Reparații bănci = 265 buc

Lucrări de reparații la corpurile de iluminat pietonal

Lucrări de reparații la ceasuri stradale

Lucrări de protecție acoperiș din șindrila la Pavilion - Parc Municipal

Page 131: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

131

Montat obiecte decorative - mobilier urban: mere = 1 buc

Lucrări de amenajare logistica pentru sărbătorile de iarna

Pentru siguranţa circulaţiei au fost efectuate următoarele lucrări: o semaforizare la trecerile pentru pietoni – str. Năsăudului și B-dul

Republicii o reparații lămpi cu lumina galbenă intermitentă = 105 buc o reparaţii la indicatoare rutiere = 256 buc o montate indicatoare rutiere cu folie reflectorizantă = 134 buc o montat indicatoare ,,intrarea pe strada indicată” = 175 buc o montat oglinzi rutiere = 8 buc o montat elemente metalice de protecție = 139 buc o executie marcaje rutiere transversale (treceri pentru pietoni), diverse în

suprafaţă de 10798 mp; o execuție marcaje parcări de domiciliu în suprafață de 2638 mp

Reparat si remontat afișiere pentru staţii de transport local in municipiul Bistriţa = 50 buc

Au fost întreţinute în bună funcţionare cișmelele, WC-uri publice şi pasajul pietonal (legătura între str. Gării şi str. Dimitrie Cantemir)

Reparații mobilier birou: Serviciul Public Comunitar pentru evidența persoanelor, Serviciul Întreținere străzi;

Reparații la Direcția de Administrare a Piețelor o reparații jgheaburi si burlane la Piața Decebal o întreținere instalații electrice si sanitare o reparație construcție provizorie punct de sacrificare miei o reparații mese = 98 buc o reparații învelitoare la scenă - Complex agrement Heidenfeld

Reparaţii la imobilele administrate de Direcţia Patrimoniu : o Imobil Gheorghe Șincai nr 1 - reparaţii jgheaburi si burlane o Imobil Liviu Rebreanu nr 38 – reparații exterioare o Imobil str. Gheorghe Șincai nr 16– reparații interioare si învelitoare o Imobil str. Mihail Kogălniceanu nr 35– reparații interioare o Imobil str. Nicolae Titulescu nr. 6 - reparații interioare o Imobil B-dul Decebal bl 2A – reparații exterioare o Imobil str. Nicolae Titulescu nr 22– demolare magazii o Imobil Calea Moldovei bl 1 –demolare magazii o Imobil Liviu Rebreanu nr 34 – demolare magazii o Imobil str. Zorilor nr 17 – demolat gard si refacere împrejmuire o Imobil str. Subcetate bl 6 /B - reparații scări exterioare o Imobil str. Viișoara bl 95A;95B;95C - reparații jgheaburi si burlane o Imobil Tiberiu Brediceanu bl 2;bl 2A - reparații copertine scări exterioare

Reparaţii la grădiniţe, şcoli primare si gimnaziale , licee,creșe : o Grădinița Trenulețul Veseliei –str. Rodnei nr.3 - lucrări de reparații bănci o Grădinița nr.3 – Aleea Plăieșului nr.3 – reparații instalații electrice o Grădinița nr. 13– str. Petre Ispirescu nr.10 A – lucrări de reparaţii

pardoseala din parchet o Grădiniţa Dumbrava Minunata – str. Ecaterina Teodoroiu nr.2-4 –

reparații interioare

Page 132: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

132

o Grădinița nr.12 –str. Andrei Mureșanu nr .44A – lucrări de executat foișor din lemn

o Creșa nr 1;2;3;4 – reparații interioare si igienizări o Liceul Teoretic Sanitar - lucrări de montat pardoseala din gresie o Școala gimnaziala nr.4 - reparații instalații electrice o Școala primara Sărata –reparat cos de fum o Școala primara Slătinița – reparat împrejmuire din placi de beton

prefabricate Printre obiective majore ale Serviciului Întreținere Imobile și Mobilier Urban pentru anul 2015 se numără execuția de marcaje transversale si diverse =10000 mp, reparat și vopsit imprejmuire la spațiile de joacă = 658 ml și asfaltare curte – str. Simpozionului nr. 2. SERVICIUL CONCESIONARE - VALORIFICARE TERENURI ȘI IMPLEMENTARE STRATEGII SERVICII PUBLICE

Prin delegare de atribuţii din partea directorului executiv al Direcţiei Servicii

Publice Bistriţa, serviciului coordonează activitatea următoarelor compartimente: Compartiment Activitate Sere, Compartiment Întreţinere Zone Verzi, Compartiment Amenajare Zone Verzi, Compartiment Administrare Pepinieră și Compartiment Administrare Cimitire. Prin activităţile specifice ale compartimentelor, se asigură amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi publice de pe raza municipiului Bistriţa, precum şi producerea materialului dendrofloricol necesar, întreţinerea şi funcţionarea ştrandului municipal Codrişor în sezonul estival, a Capelei mortuare şi a Cimitirului municipal.

Pe aprcursul anului 2014 activitatea serviciului şi a compartimentelor pe care le coordonează, s-a desfăşurat conform cerinţelor de calitate, atât în ceea ce priveşte producerea de material dendrofloricol, cât şi punerea acestuia în operă la amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi publice de pe raza municipiului Bistriţa:

în baza de producţie s-au obţinut în totalitate necesarul de plante anuale, bienale şi perene pentru spaţiile verzi publice din municipiu;

au fost amenajate toate terenurile destinate plantaţiilor floricole;

au fost plantate în ghivece, coşuri şi jardiniere un număr de 5.598 buc plante curgătoare, care apoi au fost montate pe stâlpi de iluminat stradal, stâlpi metalici ornamentali, garduri metalice în intersecţii, jardiniere pe faţada clădirii primăriei;

a fost distribuit către asociaţiile de proprietari/locatari un număr de 23 buc arbori, 8.139 buc arbuşti şi 3.315 buc răsaduri plante anuale;

a fost întreţinută o suprafaţă de 2.428 mp plantaţii floricole, prin lucrări repetate de udare, plivire, prăşire, completare goluri;

au fost plantate 122.994 buc plante anuale, 95.530 buc plante bienale;

s-au plantat 138 buc arbori, 1.158 buc arbuşti izolaţi, 1.890 buc arbuşti pentru gard viu, 1.243 buc trandafiri;

cosirea gazonului s-a executat în totalitate şi în mod repetat, atât pe spaţiile verzi centrale cât şi pe cele din cadrul cartierelor cu blocuri de locuinţe, pe o suprafaţă de 575.336 mp;

au fost aplicate tăieri de întreţinere şi regenerare unui număr de 1.683 buc arbori si 1.422 buc arbuşti;

au fost aplicate tunderi repetate pentru întreţinere la 83.917 mp gard viu;

Page 133: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

133

s-au executat lucrări de refacere a spaţiilor verzi, şi amenajare parcări înierbate (18.199 mp), prin aşternere a 377 mc de pământ vegetal şi semănat 799 kg gazon;

s-au executat în mod repetat lucrări de adunat resturi vegetale şi salubrizat spaţii verzi pe o suprafaţă de 152.508 mp;

au fost eliminaţi un număr de 198 buc arbori necorespunzători de pe domeniul public;

activitatea la Capela mortuară: - 413 persoane decedate depuse în capelă, din care 8 scutite de taxă; - 1.120 zile utilizare capela;

activitatea la Cimitirul municipal: - 85 locuri concesionate, din care 6 locuri scutite de taxă;

activitatea la Ştrandul municipal Codrişor: - perioada de funcţionare 11.06.14 – 31.08.14; - 65 zile cu încasări; - 4.264 adulţi; - 10.015 copii/studenţi/pensionari.

Printre obiective majore propuse pentru anul 2015 sunt:

Remedierea stării de fitosanitare a vegetaţiei de pe domeniul public al municipiului Bistriţa (arbori, arbuşti, gazon), prin combaterea atacurilor agenţilor fitopatogeni, cu ajutorul unui echipament performant;

Eficientizarea activităţii de întreţinere a plantaţiilor floricole şi a suprafeţelor gazonate, prin montarea în continuare a sistemelor de irigaţii;

Reducerea cheltuielilor privind consumul de apă şi reparaţiile la Ştrandul municipal Codrişor, prin reabilitarea celor trei bazine.

SERVICIUL DERATIZARE, DEZINSECŢIE, DEZINFECŢIE Serviciul public de Deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, asigură igienizarea municipiului Bistrița, prin acțiuni de dezinsecție interioară, deratizare interioară, dezinsecție exterioară, deratizare exterioară și dezinfecție. Aceste lucrări, se execută, fiecare după specificul ei,în spații închise sau deschise, aparținând domeniului public sau persoanelor fizice sau juridice. Altă componentă a serviciului este activitatea de ecarisaj desfășrată în municipiul Bistrița. Pe parcursul anului 2104 activitățile de deratizarea interioară s-a efectuat pe o suprafaţă de 233668 mp. Operaţia s-a executat în următoarele spații închise: 24 de şcoli - 3 tratamente, 28 de creşe şi grădiniţe - 3 tratamente, 16 de clădiri ale primăriei -1 tratament, 9 persoane juridice - 1 tratament, 112 asociații locatari/proprietari - 2 tratamente. La unele școli și grădinițe, s-a intervenit de mai multe ori, în funcție de situație. Deratizarea exterioară s-a executat pe o suprafaţă de 43933 mp. Spațiile deschise tratate, au fost: căminele reţelelor de apă şi canalizare - 1 tratament, pieţe agroalimentare - 3 tratamente, puncte colectare deşeuri menajere - 3 tratamente, locații semnalate de cetățeni -1 tratament. Dezinsecţia interioară s-a executat pe o suprafaţă de 581821 mp. Operaţia s-a efectuat în următoarele spații închise: 24 de şcoli - 2 tratamente, 28 de creşe şi grădiniţe - 2 tratamente, 16 de clădiri ale primăriei - 1 tratament, 9 persoane juridice - 1

Page 134: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

134

tratament, 112 asociații locatari/proprietari - 2 tratamente. Au fost şi cazuri când s-a intervenit de mai multe ori, în funcţie de situaţie. Dezinsecţia exterioară s-a executat pe o suprafaţă de 589386 mp: spații verzi aferente străzilor din municipiu - 2 tratamente, spații de joacă, pieţe agroalimentare - 4 tratamente, puncte colectare deşeuri, baze agrement, spaţii verzi din jurul blocurilor, curți grădinițe și școli - 2 tratamente. În cursul anului 2014 s-au efectuat 4 tratamente de dezinfecție la Adăpostul de câini fără stăpân. În anul 2014, de pe domeniul public au fost ecarisaţi 273 caini adulţi şi 203 caţei. Din totalul de câini din adăpost, au fost daţi spre adopţie un număr de 429. Asociaţia TORA, a dat spre adopţie 253 câini, persoane fizice din Bistriţa sau judeţ, au adoptat 73 câini iar 103 câini au fost adoptați de persoane sau asociaţii din Germania, Anglia, Belgia direct din adăpost, începând cu luna octombrie. Printre obiective majore propuse pentru anul 2015 se numără:

îmbunătățirea eficienței activității de dezinsecție exterioară, prin achiziționarea, în 2015, a unui generator de ceață, cu ajutorul căruia particulele se vor pulveriza mult mai fin.

creşterea eficienţei tratamentelor prin aplicări alternative cu substanţe biocide, ce conţin substanţe active diferite-lucru posibil prin diversificarea gamei de substanţe biocide.

adaptabilitatea la vectorii de infestare ce apar și tratamente de intervenție într-un timp cat mai scurt posibil.

controlul populaţiei canine de pe raza municipiului Bistriţa.

intensificarea activităţii de adopţie a câinilor, pentru evitarea eutanasierii. SERVICIUL EXPLOATARE CEANTRALE TERMICE INSTALAŢII

Serviciul desfășoară următoarele activități:

Activităţi de monitorizare, întreţinere şi exploatare a centralelor termice montate la imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa, precum şi la blocurile de locuinţe construite prin ANL;

Monitorizează şi evaluează starea tehnică şi siguranţa în funcţionare a instalaţiilor aflate în gestiunea şi administrarea sa, precum şi a indicatorilor specificaţi în reglementările în vigoare;

Obţine acordurile şi/sau autorizaţiile prevăzute de lege pentru instalaţii şi personal şi nu dezvoltă capacităţi de producţie suplimentare decât după obţinerea unei noi autorizări;

Operează, întreţine, repară şi dezvoltă sistemul de distribuţie a energiei termice în condiţii de siguranţă şi eficienţă energetică, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului şi sănătatea publică şi a normelor tehnice în vigoare;

Execută lucrări de reparaţie şi întreţinere la instalaţiile de apă şi cele de încălzire din imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa;

Intervine operativ la imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa, dotate cu centrale termice, în cazul unui pericol potenţial de producere a unor avarii, explozii sau a altor accidente în funcţionare;

Page 135: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

135

Execută lucrări de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile electrice din imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa;

Execută, verifică şi efectuează revizia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de presiune de lucru mai mică sau egală cu 6 bar;

Asigură întreţinerea şi funcţionarea fântânelor arteziene din municipiul Bistriţa;

Asigură regimul de supraveghere privind siguranţa în exploatare a maşinilor de rdicat prin operatorul RSVTI;

Asigură admiterea funcţionării maşinilor de ridicat: macarale cu Sn<1t şi macarale acţionate manual, stivuitoare autopropulsate,elevatoare pentru vehicole acţionate manual, platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilitaţi

Pe parcursul anului 2014 s-au realizat următoarele activități:

Lucrări de revizii-reparaţii la centrale termice murale şi cazane de apă caldă (36 centrale termice murale şi 98 cazane de apă caldă).

Verificări tehnice pentru autorizarea funcţionării la 34 cazane de apă caldă şi 16 de centrale termice murale.

Supravegherea, programarea, întreţinerea şi exploatarea centralelor termice de la şcoli, colegii, grădiniţe și blocuri ANL.

Lucrări de întreţinere şi verificarea funcţionarii fântânelor arteziene din municipiul Bistriţa

Verificări tehnice la supape de siguranţă împreună cu SC Progaz Instal - 30 buc

Lucrări de alimentare cu apă pentru stropire spaţii verzi - Piața Petru Rareş (echipare cămin apometru)

Înlocuire vas de expansiune în centrala termică de la Sere, str.Victor Babeş nr.37

Lucrări de reparaţii instalaţii la Ştrandul municipal: refacere alimentare cu apă la bazinele mici, duşuri şi grup social; refacere canalizare.

Lucrări de înlocuire garduri metalice pentru împrejmuirea spaţiilor verzi: Parc Avram Iancu, str.Arţarilor, Aleea Zambilelor, B-dul Gen.Grigore Bălan, bl.42

Lucrări de montare garduri metalice pentru împrejmuirea spaţiilor verzi: bl.5-7 str. Mesteacănului, str. Colibiţei, str. Lt.Călin, bl.1, str. Rodnei, bl.22, B-dul. Independenţei, str. Mihai Eminescu

Mutat gard din plase metalice-incintă Sere str. Victor Babeş nr.37

Demontat garduri metalice, Parc Casa Albă

Verificări tehnice periodice şi revizii la instalaţii utilizare gaze naturale la 35 branşamente.

Execuţie canalizare exterioară şi montat obiecte sanitare-WC, la Ştrandul Municipal

Înlocuit vane fontă din recuperări Dn200, Pn10, la evacuare apă bazin, Ştrand Municipal

Demontat şi rebobinat pompă submersibilă evacuare ape uzare Uzina Termică

Ravizuit arzătoare sobe imobil L.Rebreanu nr.2-4

Execuţie marcaje rutiere împreună cu Serviciul întreţinere imobile şi mobilier urban

Page 136: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

136

Înlocuit canalizare exterioară şi contorizare apă, Adăpostul pentru câinii fără stăpân

Reparat cablu alimentare senzor cântar bitum,

Asigurarea activităţii RSVTI la utilajele şi platformele de ridicat,conform prescripţiilor ISCIR

Lucrări la R.A.Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa:

Lucrări de execuţie instalaţie de alimentare cu apă pentru stropire-Pepinieră

Modificat instalaţie de utilizare gaze şi montat centrală termică murală - sediu Piaţa Calea Moldovei

Înlocuit hidrofor şi reparaţii instalaţii sanitare-Canton

Revizuit robineţi calorifer-sediu Piaţa Calea Moldovei Lucrări la Direcţia de Administrare a Pieţelor:

Desfundat canalizare şi reparaţii instalaţie sanitară WC, Piaţa Calea Moldovei

Punere în funcţiune şi golire (la începutul sezonului rece) instalaţie sanitară-sediu Piaţa EN Gross str.Tărpiului

Reparaţii instalaţii sanitare-hală carne, Piaţa Decebal

Înlocuit vas expansiune la centrala termică-sediu Piaţa Decebal

Lucrări de blindare duşuri - Heidenfeld Viişoara

Montat termostat ambiental - Hală lactate Piaţa Decebal

Înlocuit hidrant exterior Dn 80mm, Piaţa Independenţei Nord

Punere în funcţiune şi reglat CT murală - Hală Carne, Piaţa Decebal

Reparaţii instalaţie sanitară – Piaţa Independenţei Nord

Reparat cişmea Piaţa Independenţei Nord Lucrări la Direcţia Patrimoniu:

Înlocuit pompe recirculare agent termic la blocuri ANL: bl.7/A, bl.8/B, str. Subcetate, bl.1, str. Zefirului

Înlocuit suporţi fixare conducte apă-subsol bl. 95B, Viişoara

Dezafectat instalaţie sanitară şi de încălzire la imobilul din str.Liviu Rebreanu nr.18

Executat instalaţie interioară de încălzire şi sanitarăla imobilul din str.Liviu Rebreanu nr.38

Lucrări de debranşare şi rebranşare de la instalaţia de apă, a locatarilor răi platnici din blocurile sociale - Viişoara

Vidanjat subsol şi verificat instalaţii subsol bl. A2 str.Tiberiu Brediceanu

Remediat defect instalaţie de preparare apă caldă menajeră - C.T.- bl. 6, sc. A, Subcetate

Reparat centrală termică murală,bl.10, sc. A,ap. 19, Subcetate

Reparaţii instalaţii electrice şi sanitare-imobil, str.Piaţa Centrală nr. 21

Înlocuit boiler preparare apă caldă (1000l), bl.1 str. Zefirului

Reparaţii instalaţie de alimentare cu apă, imobil, Piaţa Centrală nr.10

Înlocuit vas de acumulare apă caldă (1000l), bl. 8 sc. B, str. Subcetate

Reparaţii instalaţie interoară de încălzire, bl.3, sc.A, ap.13, bl.6, sc.A, ap.8, str. Subcetate

Executat instalaţie interioară de încălzire şi gaze naturale,bl. 95C, sc.A, ap.5, Viişoara

Executat instalaţie de utilizare gaze naturale şi instalaţie de încălzire, imobil, str. Gh. Şincai nr. 3

Page 137: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

137

Verificat şi revizuit centrală termică murală, bl.9, sc.A, ap.67, str.Dragoş Vodă

Înlocuit racorduri flexibile gaz, bl.8, sc.A, ap.1, Viişoara Lucrări la Direcţia Municipală de Servicii Sociale:

Înlocuit regulator presiune apă-imobil str. Dornei nr. 12

Deblocat pompă recirculare a.c.m. - Cămin pentru persoane vârstnice

Verificat aparate de aer condiţionat - str. Dornei nr. 12

Înlocuire pompă de recirculare - Cămin pentru persoane vârstnice

Reviie tehnică, instalaţie de utilizare gaze naturale - Cămin pentru persoane vârstnice

Remediat scăpări instalaţie de utilizare gaze naturale - str. Dornei, nr.12

Echilibrat instalaţie interioară de încălzire - Cămin pentru persoane vârstnice

Punere în funcţiune baterii solare pentru preparare apă caldă - str. I. L. Caragiale

Lucrări la Instituţii de Învăţământ:

Reparaţii instalaţii sanitare la Grădiniţa nr.16

Reparaţii instalaţii sanitare şi de încălzire, Liceul teoretic Sanitar

Demontat centrală termică murală şi instalaţie interioară de încălzire-corp A, Liceul teoretic Sanitar

Reparaţii instalaţii termice-corp A, Liceul cu program sportiv - casa scării

Reparaţii instalaţii sanitare băi - Sală sport şi corp A, Şcoala gimnazială nr.4

Reparaţii instalaţii termice, Şcoala gimnazială nr.2 (Liceul de muzică Tudor Jarda)

Înlocuit lămpi iluminat, Grădiniţa nr.12, Grădiniţa nr.13, Grădiniţa nr.16

Reparaţii instalaţii sanitare la Grădiniţele nr.4 şi nr.5

Înlocuit placă electronică şi garnituri etanşare la centralele termice de la Liceul de Arte plastice Corneliu Baba, b-dul. Independenţei

Înlocuit vas de expansiune (300l) la Grădiniţa nr.11

Reparat ventilator-cazan pe combustibil solid Şcoala primară Sărata

Înlocuit instalaţie de alimentare cu apă-subsol Şcoala gimnazială Lucian Blaga

Extindere instalaţie de încălzire - Grădiniţa nr. 2, Grădiniţa nr.18

Modificat instalaţie de încălzire Grădiniţa nr.13

Înlocuit vas de expansiune - CT liceul de arte Corneliu Baba b-dul Independenţei

Reparaţii instalaţii termice, Şcoala gimnazială Ştefan cel Mare

Remediat defect instalaţie încălzire şi dezaerisit instalaţie la Grădiniţa din Ghinda

Lucrări de reparaţii instalaţii sanitare la Şcoala gimnazială Ştefan cel Mare

Verificat pierderi gaze naturale şi revizuit arzătoare sobe, Grădiniţa nr. 8,Grădiniţa nr.15

Execuţie instalaţie de încălzire (sală mese) şi reparaţii instalaţii sanitare, Şcoala gimnazială Avram Iancu

Execuţie instalaţie de încălzire şi instalaţie sanitară - Atelier, Liceul tehnologic Servicii

Reparaţii instalaţie interioară de încălzire, Grădiniţa nr. 9

Înlocuit robineţi pe racordul de apă potabilă-subsol, Grădiniţa, bl. 6, sc. A, str. Subcetate

Page 138: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

138

Înlocuit ventilator evacuare gaze arse,centrală termică murală, Grădiniţa nr.1

Desfundat canalizare interioară, Grădiniţa nr.3

Montat detectoare gaze arse şi electroventil închidere gaz, Grădiniţa nr.15

Reparaţii instalaţie de alimentare cu apă, Liceul Tehnologic Agricol

Extindere instalaţie interioară de încălzire (et.2),liceul tehnologic de Servicii Lucrări la imobilele Primăriei:

Revizuit instalaţie climatizare, Piaţa Centrală nr.6 (înlocuit traductor presiune chiller)

Demontat convector şi reparat instalaţie sanitară, Piaţa Centrală nr.6

Revizuit arzătoare sobe la Serviciul pentru evidenţa persoanelor - Piaţa Centrală nr.2 şi la Poliţia locală, Piaţa Centrală nr.4

Resetat programator chiller şi montat întrerupător general comandă - Piaţa Centrală nr.6

Verificat şi remediat defect la instalaţia de recuperare condens - Piaţa Centrală nr.6

Reparat convector - înlocuit condensator - Piaţa Centrală, 6

Lucrări de pregătire pentru iarnă chiller - Piaţa Centrală nr.6

Reparaţii instalaţie sanitară Poliţia Locală, Piaţa Centrală nr.2

Reparaţii instalaţii termice şi sanitare - Direcţia Venituri

Revizuit arzătoare sobe – Serviciul stare civilă

Verificare tehnică instalaţie de utilizare gaze naturale - Piaţa Centrală nr.1 Printre obiective majore propuse de serviciu pentru anul 2015 se numără:

Autorizarea funcţionării cazanelor, centralelor termice murale cu P<400kw scadente la verificarea periodică:12 centrale termice murale şi 34 cazane de apă caldă;

Lucrări de revizii - reparaţii la centralele termice: 36 centrale termice murale şi 98 cazane de apă caldă;

Verificări şi revizii tehnice la instalaţii de utilizare gaze naturale, conform comunicărilor primite de la E ON Gaz;

Întreţinerea şi supravegherea funcţionării centralelor termice şi a cazanelor de apă caldă

Executat contorizare apă potabilă, Baza nr.2, str. Simpozionului

Reautorizarea funcţionării la cazane cu P>400kw împreună cu CNICIR Cluj: 12 cazane de apă caldă

Înlocuire transformator de putere 10kVA, 20kV/6kV, cu transformator 250(400)kVA, 20kV/0,4kV, în postul de transformare din incinta fostei Uzini Termice

Înlocuit pompă evacuare ape uzate, de la decantorul din incinta fostei Uzini Termice

Întreţinere şi verivicare funcţionare fântâni arteziene şi grupuri sociale din Parcul Municipal

SERVICIUL MECANIZARE

Serviciul Mecanizare funcţionează în cadrul Direcţiei Servicii Publice și are următoarele atribuții:

Page 139: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

139

asigurarea funcţionării mijloacelor de transport şi utilajelor din dotarea serviciului în vederea realizării atribuţiilor de serviciu celorlalte servicii din cadrul Directiei Servicii Publice, precum și celorlalte direcții, servicii, birouri și compartimente din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița;

planificarea şi organizarea activităţilor de transport a personalului şi a materialelor;

planificarea mijloacelor de transport şi utilajelor în reparaţie, executând lucrări de reparații în atelierul propriu, iar la nevoie colaborează cu alte unități service autorizate;

asigură mijloacele de transport necesare pentru realizarea Programului de intervenție, pentru asigurarea activităților de deszapezire și combatere a poleiului;

asigură executarea inspecțiilor tehnice periodice a tuturor autovehiculelor. În anul 2014 starea tehnică a autovehiculelor şi utilajelor a fost bună, în procent de 90-93%. Autovehiculele si utilajele din dotarea Serviciului Mecanizare au efectuat un parcurs de: 563.869 km în azul autovehiculelor și 10.360,4 ore în cazul utilajelor. Pentru buna funcţionare a parcului auto s-au întreprins următoarele:

întreţineri zilnice la toate autovehiculele şi utilajele la începutul programului de lucru;

reparaţii în cadrul atelierului de reparaţii în număr de 60 la autoturisme şi autoutilitare, 30 la autovehicule, 12 la tractoare şi remorci, şi 40 la utilaje;

revizii tehnice în termen de garanţie la unităţi service autorizate, în număr de 14 la autoturisme şi autoutilitare, 3 la autovehicule;

reparaţii curente la unităţi service autorizate în număr de 26 la autoturisme şi autoutilitare, 2 la autovehicule.

Printre obiective majore propuse de serviciu pentru anul 2015 se numără:

Asigurarea unei stări tehnice bune la autovehicule şi utilaje;

Executarea întreţinerilor tehnice la timp şi de calitate;

Executarea reparaţiilor la un nivel calitativ superior şi scurtarea timpului de imobilizare a mijlocului fix;

Înnoirea parcului auto cu autovehicule şi utilaje. COMPARTIMENTUL FINANCIAR CONTABIL

Compartimentul financiar contabil asigură organizarea şi desfăşurarea activităţii financiar – contabile în cadrul direcţiei, conduce evidenţa contabilă privind efectuarea cheltuielilor prevăzute prin bugetul de venituri şi cheltuieli, a valorilor materiale, bunurilor de inventar, mijloacelor băneşti, a decontărilor cu debitorii şi creditorii; întocmeşte periodic situaţia execuţiei bugetare şi urmăreşte încadrarea acesteia în limitele de cheltuieli aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

Compartimentul financiar contabil asigură elaborarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli, având la bază fundamentările şi documentaţiile întocmite de serviciile şi compartimentele din cadrul direcţiei; întocmeşte şi verifică darea de seamă contabilă, contul de execuţie, anexele şi raportul explicativ.

Compartimentul financiar contabil asigură exercitarea controlului financiar preventiv pentru plăţile efectuate din bugetul direcţiei, eliberarea de valori materiale şi pentru alte operaţiuni specifice.

Page 140: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

140

Bugetul Direcţiei Servicii Publice pentru anul 2014 a fost aprobat la nivelul sumei de 41.934 mii lei, avănd ca surse de finanţare bugetul local : 41.669 mii lei şi venituri proprii: 265 mii lei.

Contul de execuţie bugetară realizat de Direcţa Servicii Publice Bistriţa pe titluri de cheltuieli, în anul 2014 se prezintă astfel:

Titlu de cheltuieli Buget aprobat Plăţi (mii lei)

Cheltuieli de personal 5.227,00 5.210,00

Cheltuieli bunuri şi servicii 30.615,00 23.049,00

Subvenţii 2.235,00 2.137,00

Cheltuieli de capital 3.857,00 1.830,00

Total 41.934,00 32.226,00

Execuţia bugetară în anul 2014 pentru secţiunea de funcţionare, în conformitate

cu structura funcţională a direcţiei se prezintă astfel:

Nr. crt.

Denumire serviciu/compartiment Buget aprobat Plăţi (mii lei)

1. Concesionare, valorificare terenuri şi implementare strategii publice

2.697,00 2.473,00

2. Administrare cimitire, ştrand 374,00 355,00

3. Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 209,00 175,00

4. Ecarisaj 217,00 203,00

5. Iluminat public 4.745,00 3.574,00

6 Intreţinere imobile şi mobilier urban 2.286,00 1.366,00

7. Salubrizare 7.370,00 7.056,00

8. Transport, administrare circulaţie 5.846,00 5.577,00

9 Întreţinere străzi 11.040,00 6.519,00

10. Mecanizare 2.805,00 2.684,00

11. Exploatare centrale termice, instalaţii 488,00 414,00

TOTAL 38.077,00 30.396,00

Pentru anul 2015 sunt propuse următoarele obiective majore:

fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe baza propunerilor şi documentaţiilor primite de la serviciile din cadrul Direcţiei Servicii Publice Bistriţa;

întocmirea periodică a situaţiei execuţiei bugetare şi urmărirea încadrării acesteia în limitele de cheltuieli aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli; rectificarea acesteia în condiţii de echilibru bugetar;

întocmirea situaţiilor financiare, lunare, trimestriale şi anuale (balanţe, bilanţ) şi contul de execuţie a direcţiei;

Page 141: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

141

efectuarea operaţiunilor financiare, prevăzute în bugetul anual al direcţiei, pentru toate activităţlie;

Întocmirea declaraţiilor fiscale şi depunerea acestora în termenele legale; 10. DIRECŢIA INTEGRARE EUROPEANĂ

Direcţia Integrare Europeană este structurată pe următoarele servicii şi

compartimente: Serviciul managementul proiectelor, Serviciul implementare proiecte cu fonduri externe nerambursabile și Compartimentul protecţia mediului, care include şi Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică.

Obiective generale :

Elaborarea si implementarea de strategii, programe si proiecte de dezvoltare locală si regională şi pentru integrare europeană;

Atragerea de fonduri nerambursabile pentru susţinerea dezvoltării locale şi regionale;

Crearea cadrului pentru proiectele cu finanţare nerambursabila de la bugetul local pentru asociaţii şi fundaţii;

Promovarea comportamentului ecologic prin realizarea Programului de educaţie ecologică pentru elevi - Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică;

Monitorizarea stării factorilor de mediu în municipiul Bistriţa.

Consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu autorităţi, instituţii şi organizaţii publice şi private, române sau străine;

Obiective majore 2014:

Implementarea proiectelor din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (5 proiecte individuale) ;

Demararea proiectelor care vizează realizarea Parcului industrial Bistriţa Sud şi Amenajarea pentru agrement a Pădurii - Parc Schullerwald;

Obţinerea de finanţare nerambursabilă pentru proiectele care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe construite în perioada 1950-1990;

Identificarea si elaborarea de noi proiecte finanţabile din surse nerambursabile, în corelare cu Strategia de Dezvoltare Locală pentru perioada 2010-2030;

Pregătirea proiectelor pentru viitorul ciclu de finanţare 2014-2020;

Desfăşurarea unor campanii de promovare a eficienţei energetice, reciclare a deşeurilor şi de protejare a biodiversităţii în municipiul Bistriţa.

I. Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Anul 2014 a însemnat continuarea procesului de implementare a proiectelor

finanţate din fonduri europene, contractarea unor noi finanţări, dar şi pregătirea proiectelor pentru următorul exerciţiu financiar din fonduri europene 2014-2020.

Sintetic în tabelul de mai jos este prezentat stadiul de realizare a proiectelor, la sfârşitul anului 2014:

Nr. crt.

Număr proiecte

Stadiul

Evaluare Precontractare Contractare Implementare Finalizate

A. Programul Operaţional Regional 2007-2013

Page 142: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

142

Nr. crt.

Număr proiecte

Stadiul

Evaluare Precontractare Contractare Implementare Finalizate

12 - - 1 10 1

B. Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate – FONDUL DE MEDIU

1 - - - 1 -

C. Proiecte de cooperare teritorială URBACT, INTERREG,

3 - - - 1 2

Total 16 1 12 3

În anul 2014 a fost finalizat un proiect apreciat de comunitatea bistriţeană intitulat: "Modernizarea si extinderea infrastructurii turistice de agrement si a utilitatilor conexe in Municipiul Bistrita - Padurea Schullerwald" (Pădurea - Parc Schullerwald). Un rezultat de importanţă strategică este elaborarea Viziunii Energetice Locale Bistriţa 2050, document aprobat de către Consiliul Local al municipiului Bistriţa prin Hotărârea nr. 111/27.11.2014 pentru privind aprobarea Viziunii Energetice 2050 şi a road-map-ului energetic pentru municipiul Bistriţa. Aceste documente au fost elaborate în cadrul Proiectului „IMAGINE” din cadrul Programului de Cooperare Teritorială INTERREG IV C.

Printr-un alt proiect desfăşurat în cadrul Programului de Cooperare Teritorială INTERREG IV C şi intitulat INNOCRAFTS au fost realizate:

1. Website-ul www.innocrafts-bistrita.ro care cuprinde o bază de date a sectorului artistic şi meşteşugăresc din Bistriţa şi zonele limitrofe acestuia

2. Videoclipul „Drumul meşteşugului” pentru promovarea şi diseminarea activităţii artiştilor şi meşteşugarilor din Bistriţa;

3. Plan de implementare pentru dezvoltarea activităţilor artistice şi meşteşugăreşti din municipiul Bistriţa care integrează lecţiile învăţate de-a lungul proiectului în politici la nivel local.

În cursul anului 2014 au fost atrase fonduri nerambursabile pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, fiind semnate contractele de finanţare pentru 4 proiecte:

„Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 2”;

“Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 3”;

“Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 4”;

“Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 5”. De asemenea, a fost semnat şi contractul de finanţare pentru proiectul „Edificare

şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional Liviu Rebreanu”.

A. Programul Operaţional Regional 2007-2013

1. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Bistriţa Planul Integrat pentru Dezvoltare Urbană Durabilă a municipiului Bistriţa a fost

depus la Agenţia de Dezvoltare Regională N-V şi a fost înregistrat cu nr. NV/5/1/1.1/218/31.03.2009.

Obiectivul general este „Creşterea gradului de atractivitate şi eficientizarea accesibilităţii în zona centrului istoric, prin fluidizarea traficului rutier, maximizarea

Page 143: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

143

traficului pietonal, amenajarea spaţiilor verzi si valorificarea potenţialului turistic”, prin promovarea următoarelor proiecte individuale:

1. Regenerare urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3 – în curs de implementare;

2. Reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal Bistriţa – finalizat 2013; 3. Reabilitarea Centrului Municipal de Cultură “George Coşbuc” – Bistriţa,

monument istoric de categoria A – în curs de implementare; 4. Reabilitarea şi modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistriţa -

finalizat 2013; 5. Sisteme de supraveghere în vederea prevenirii criminalităţii în centrul istoric al

municipiului Bistriţa – finalizat 2013 ; 6. Reabilitarea şi modernizarea Centrului comunitar pentru Tineret - Strada Liviu

Rebreanu, nr. 18 – în curs de implementare; 7. Restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric de categoria A - Strada

Nicolae Titulescu, nr. 8– Centru de Artă Tradiţională “Casa cu Lei”- finalizat 2013. Zona de acţiune urbană identificată în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare

Urbană a Municipiului Bistriţa cuprinde zona centrului istoric şi zona de protecţie a acestuia, în care este concentrată o populaţie de cca.17.000 locuitori.

Valoarea proiectelor este de 102.812.485,11 lei (23.918.780,27 euro), din care asistenţă nerambursabilă solicitată este de 81.642.243,36 lei.

Proiecte individuale PIDU

1.1. Regenerare urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă regenerarea centrului istoric urban din municipiul Bistriţa prin reabilitarea axelor turistice denumite Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor şi punerea în valoare a pasajelor, caracteristice Bistriţei medievale. Reabilitarea pasajelor istorice va conduce la unificarea centrului istoric, la facilitarea accesului la principalele monumente istorice din Bistriţa şi, nu în ultimul rând, la conservarea şi promovarea lor ca obiective cultural-turistice reprezentative pentru Municipiul Bistriţa.

Obiectivul proiectului este de regenerare a infrastructurii publice urbane din Centrul istoric al municipiului Bistriţa, valorificarea moştenirii istorice şi culturale prin reabilitarea şi punerea în valoare a pasajelor istorice, caracteristice Bistriţei medievale, precum şi de promovare a noilor axe turistice pietonale, respectiv Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Modernizarea a 14.202,78 mp suprafaţă de spaţiu pietonal istoric;

Reabilitarea “Punţii lui Keinzel” din zona Codrişor;

Reabilitarea reţelelor de utilităţi publice pe traseul celor 3 Axe;

Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public şi arhitectural;

Înlocuirea si completarea mobilierului urban: bănci din piatră şi din lemn, ceas stradal, suporţi pentru biciclete, indicatoare, obiective turistice, inserţii artistice în pavaj, statui decorative din fontă, ghivece pentru arbori, suport flori şi jardiniere, panouri electronice de informare publică şi monitoare stradale cu afişaj digital;

Punct de informare turistică în Piaţa Centrală;

Amenajarea a 5 fântâni arteziene pe traseul axelor turistice;

Amenajarea Pieţei Mici.

Page 144: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

144

Rezultate pe termen mediu şi lung:

protejarea mediului înconjurător şi promovarea resurselor de energie alternativă;

conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural;

conservarea şi promovarea artei tradiţionale şi a tradiţiilor bistriţene;

creşterea competitivităţii oraşului pe piaţa oraşelor turistice, ca urmare a îmbunătăţirii imaginii şi serviciilor şi a creşterii numărului de turişti;

creşterea veniturilor în cadrul instituţiilor şi organizaţiilor publice implicate în promovarea turistică şi culturală: muzee, săli de spectacole, etc.;

creşterea veniturilor în rândul ONG-urilor implicate în promovarea turistică şi culturală ca urmare a creşterii numărului de consumatori de turism şi cultură.

Valoarea proiectului conform contractului de finanţare nr. 2153 din data de 15.09.2011 este de 44.996.170,67 lei, din care:

valoarea totală eligibilă: 36.395.295,32 lei, din care co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului este de 727.905,91 lei;

valoarea TVA-ului aferentă cheltuielilor eligibile: 8.599.015,35 lei;

valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acestuia: 1.860,00 lei. Importanţa investiţiei: Prin proiect se are în vedere reabilitarea şi punerea în valoare a pasajelor

istorice, construindu-se, astfel, conceptul de axe turistice, cu denumiri care fac trimitere la simbolistica medievală a zonelor vizate: Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor. Axele turistice se ”desenează” folosindu-se trama stradală a oraşului vechi şi se vor constitui în trasee turistice menite să scoată în evidenţă elementele specifice burgului medieval, mergând pe ”harta” vechiului sistem de fortificaţii.

Ele se vor regăsi în zona centrului istoric şi prin crearea lor se urmăreşte atât promovarea acestora ca obiective cultural–turistice independente şi reprezentative pentru Municipiul Bistriţa, cât şi evidenţierea Centrului istoric ca întreg, el în sine monument istoric de interes naţional. În acest sens, vor fi evidenţiate şi promovate numeroasele monumente istorice de pe traseul celor trei axe. Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de pe traseul celor trei axe creşte potenţialul turistic al întregului “ansamblu urban fortificat” (centrul istoric) cât şi a “cetăţii medievale Bistriţa”, întrucât pasajele reabilitate contribuie şi ilustrează cel mai fidel plan al oraşului/cetăţii medievale – Bistriţa.

Pe traseul axelor vor fi amenajate adevărate galerii de artă, pentru organizarea de expoziţii de artă. Axa Artelor va fi amenajată pentru a găzdui expoziţia şi vânzarea de carte, de artă plastică, de artă fotografică, etc., toate acestea într-o atmosferă medievală învăluită în cântările trubadurilor. Axa Breslelor va evoca, la propriu, frumuseţea artei tradiţionale, a meşteşugurilor şi a tradiţiilor bistriţene şi se va transforma în târg de artă tradiţională şi meşteşuguri, unde vizitatorul va putea afla tainele acestor îndeletniciri si va putea achiziţiona o bucăţică din povestea lor. De altfel întreaga structură a proiectului vizează încurajarea/susţinerea activităţilor culturale şi a artei, indiferent de forma de exprimare, ca o componentă esenţială. Astfel, artiştii locali şi meşteşugarii, precum şi organizaţiile acestora, vor putea beneficia de un loc, special amenajat, pentru a-şi putea expune operele şi a le explica povestea. Proiectul propune o abordare integrată pentru formularea unui produs turistic cultural complet luând în considerare faptul că arta face parte din identitatea Municipiului Bistriţa, iar artiştii săi sunt spiritul locului.

Page 145: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

145

Potenţialul turistic al celor trei axe va fi întregit prin manifestările, evenimentele şi festivalurile care se vor desfăşura în centrul istoric al Bistriţei şi care vor da viaţă monumentului reabilitat.

Proiectul va contribui semnificativ la unificarea centrului istoric, la facilitarea accesului populaţiei în această zonă, la creşterea conştientizării populaţiei cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător, la educarea populaţiei în spiritul promovării moştenirii culturale locale, la creşterea investiţiilor în zonă, urmărind, ca finalitate, dezvoltarea economică şi socială a întregii comunităţi locale.

Stadiu: în implementare. Perioada de implementare: 16.09.2011 – 15.07.2015.

1.2. Reabilitarea Centrului Municipal de Cultură “George Coşbuc” – Bistriţa,

monument istoric de categoria A Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea patrimoniului cultural

naţional, prin reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură „George Coşbuc” din municipiul Bistriţa, în vederea includerii acestuia în circuitele turistice publice interne şi internaţionale, a creşterii numărului de turişti români şi străini care vizitează municipiul Bistriţa, precum şi includerea pe lista monumentelor UNESCO. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă reabilitarea Centrului Municipal de Cultură ’’George Coşbuc’’, situat pe strada Albert Berger, nr.10, prin:

Îmbunătăţirea condiţiilor funcţionale privitoare la utilizarea construcţiei;

Reabilitarea structurii de rezistenţă a clădirii;

Repararea şi recondiţionarea tuturor elementelor decorative şi de finisaj cu valoare istorică, păstrând pe cât posibil soluţiile iniţiale;

Efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, de apă şi canalizare, conform cu necesităţile funcţionale şi arhitecturale ale clădirii, inclusiv recondiţionarea sistemului de ventilare a clădirii, cu refolosirea parţială a sistemului istoric;

Iluminat arhitectural exterior şi interior;

Înlocuirea scaunelor din sala de spectacole şi sala studio;

Refacerea structurii scenei cu o pantă calculată pentru optimizarea vizibilităţii;

Dotarea cu sistem audio/video performant;

Dotarea obiectivului cu un infochioşc pentru informare turistică. Valoarea totală a proiectului este de 20.360.427,37 lei, din care: valoarea

asistenţei financiare nerambursabile, inclusiv TVA – 19.504.821,93 lei, valoarea contribuţiei proprii la cheltuielile eligibile – 320.732,99 lei, valoarea neeligibilă a proiectului suportată de municipiul Bistriţa, inclusiv TVA – 534.872,45 lei.

Perioada de implementare: 20.12.2011 – 19.07.2015. Stadiu: în implementare

1.3. Reabilitarea şi modernizarea Centrului comunitar pentru Tineret Cetin Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea infrastructurii serviciilor

sociale, prin reabilitarea şi modernizarea Centrului comunitar pentru Tineret - Strada Liviu Rebreanu, nr. 18 din municipiul Bistriţa, în vederea creşterii numărului de persoane care beneficiază de serviciile sociale oferite de centrul social reabilitat şi modernizat, precum şi diversificarea categoriilor sociale care beneficiază de serviciile centrului social.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Page 146: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

146

Creşterea rolului economic şi social al municipiului Bistriţa

Dezvoltarea infrastructurii pentru oferirea de noi servicii sociale tinerilor locuitori ai municipiului, prin oferirea de consiliere psihologică (tineri cu probleme de integrare socială, consum de droguri, orientare profesională, tineri cu părinţi plecaţi din ţară, tineri cu probleme la şcoală)

Creşterea numărului de beneficiari ai centrului comunitar cu 6%

reabilitarea şi modernizarea corpurilor clădirii Centrului Comunitar pentru Tineret CETIN, situat pe strada Liviu Rebreanu, nr. 18, prin lucrări de consolidare fundaţii, consolidare a şarpantei/planşeului de lemn, consolidare a pereţilor structurali, refacerea faţadelor, amenajare exterioară şi interioară, amenajare curte interioară, refacere/modernizare/executare instalaţii.

Achiziţionare dotări necesare exploatării clădirii. Valoarea proiectului conform contractului de finanţare nr. 3.707 din data de

25.04.2013 este de 2.596.809,89 lei, din care:

valoarea totală eligibilă: 2.001.367,00 lei, din care co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului: 40.027,34 lei

valoarea TVA-ului aferentă cheltuielilor eligibile: 472.361,73 lei

valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acestuia: 123.081,16 lei Importanţa investiţiei: Pentru dezvoltarea capitalului uman al tinerilor cu risc de excluziune socială din

municipiul Bistriţa este necesară disponibilitatea unei game largi de servicii sociale. Astfel, Centrul Comunitar pentru Tineret oferă o serie de servicii sociale necesare

dezvoltării armonioase a tinerilor, servicii oferite gratuit tinerilor din grupul ţintă. Serviciile oferite sunt:

acces la formare iniţială continuă. Exemple de cursuri oferite: cursuri de limba română, cursuri de limbi străine (germană, rusă, engleză, franceză, spaniolă), chimie, geografie, filozofie, economie, codul bunelor maniere, muzică (chitară clasică), teatru, film (proiecţii filme), pictură şi dans modern;

cursuri de formare profesională. Exemple de cursuri oferite: cursuri pentru dobândirea cunoştinţelor de bază în domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor (utilizare calculator), cursuri de web-design, cursuri de jurnalism şi editare foto;

acces la servicii profesionale de consiliere - consiliere socială pentru obţinerea drepturilor stabilite prin lege pentru tineri, consiliere psihologică pentru tinerii cu probleme sociale (integrare socială, consum de droguri, orientare profesională, consiliere pentru tinerii cu părinţi plecaţi din ţară, pentru tinerii cu probleme la şcoală, etc).

Centrul Comunitar pentru Tineret îşi propune:

să adune oamenii defavorizați într-un mediu comunitar lipsit de ameninţări;

să asigure activităţi specifice educaţionale, recreative, culturale şi psihologice, ca mijloc de protejare şi dezvoltare a sănătăţii mentale;

să dezvolte, să încurajeze şi să potenţeze creativitatea şi talentele tinerilor defavorizaţi;

să-i ajute pe tinerii defavorizaţi să recapete sau să dobândească deprinderi de muncă pozitive;

să ofere tinerilor defavorizaţi noi abilităţi şi cunoştinţe pentru a-i pregăti pentru viitoarele locuri de muncă sau cariere;

Page 147: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

147

să îi îndrume pe tinerii defavorizaţi să stabilească relaţii pozitive şi constructive cu semenii lor;

să ofere tinerilor posibilitatea de a participa la diverse activităţi plăcute care pot sau nu să fie oferite în şcolile locale;

să ajute profesorii locali, liderii comunităţii, pensionarii să lucreze la Centrul Comunitar, ca voluntari;

să informeze asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra drepturilor sociale ale persoanei;

să identifice şi să soluţioneze nevoile sociale individuale, familiale sau de grup, de informare şi consiliere din domeniul protecţiei copilului, familiei, precum şi al oricăror persoane aflate în nevoie, să prevină, să limiteze sau să înlăture temporar situaţii de dificultate ori vulnerabilitate în care se poate afla la un moment dat o persoană sau o familie, situaţii care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.

Prin proiect se va oferi tinerilor accesul la servicii sociale îmbunătăţite, la un nivel calitativ mai ridicat. De asemenea, modernizarea clădirii asigură continuitatea acestei activităţi în timp, prin reducerea riscului de neutilizare a clădirii datorită uzurii acesteia.

Stadiu: în implementare Perioada de implementare: 26.04.2013 – 25.09.2015.

2. Proiect „Modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice, de agrement

şi a utilităţilor conexe în municipiul Bistriţa – Pădurea Schullerwald” Proiectul a fost depus în data de 30.11.2009, la Agenţia de Dezvoltare

Regională Nord-Vest – Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - "Dezvoltarea durabila si promovarea turismului", Domeniu major de intervenţie 5.2 - "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice“.

În data de 12.12.2012 a fost semnat Contractul de finanţare nr. 3583. În data de 13.03.2014 a fost semnat Actul adiţional nr. 1 pentru prelungirea

perioadei de implementare cu 6 luni. Perioada de implementare a proiectului: 13.12.2012 - 12.12.2014.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de finanţare, este de 6.978.403,29 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 4.778.099,06 lei, contribuţia proprie la cheltuielile eligibile – 2.389.049,53 lei, valoarea neeligibilă a proiectului suportată de Municipiul Bistriţa – 1.053.560,46 lei şi TVA aferent cheltuielilor eligibile – 1.146.743,77 lei.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unei structuri de agrement turistic şi de recreere în Municipiul Bistriţa, prin modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de agrement şi a utilităţilor aferente în Pădurea Schulerwald, în vederea creşterii cu 24% a numărului de turişti – sosiri şi înnoptări, ai Municipiului Bistriţa, precum şi cel puţin triplarea localnicilor care utilizează această structură pentru petrecerea timpului liber.

Obiective specifice: Pentru atingerea obiectivului general s-au realizat următoarele obiective

specifice:

Page 148: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

148

Construirea a 5 terenuri de sport;

Crearea şi extinderea infrastructurii de agrement – aproximativ 6,7 km alei, inclusiv a utilităţilor aferente – 2,240.00 m reţea apa şi canalizare, 630.00 m reţea iluminat;

Crearea a 7 locuri pentru recreere şi amenajarea în Pădurea Schullerwald a unei zone pentru picnic şi a 10 zone de popas;

Construirea a aproximativ 1,850.00 m piste pentru cicloturism. Valoarea finală a proiectului: 6.888.553,97 lei

Stadiul proiectului: finalizat. Pagina web: http://bistritaschullerwald.ro/

3. Proiect „Parc Industrial Bistriţa Sud” Primăria municipiului Bistriţa a depus în data de 07.09.2010, la Agenţia de

Dezvoltare Regională Nord - Vest – Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, proiectul “Parc Industrial Bistriţa Sud”, în vederea obţinerii finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 – “Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de intervenţie 4.1 – „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală”.

În perioada septembrie 2010 – octombrie 2012, proiectul a parcurs toate etapele de evaluare: conformitate administrativă, eligibilitate, evaluare tehnică şi financiară şi evaluare strategică, finalizate cu vizita la faţa locului a experţilor din partea Organismului Intermediar A.D.R. Nord Vest.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de finanţare, este de 35.170.442,56, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată: 12.953.779,08 lei, contribuţia proprie la cheltuielile eligibile – 12.953.779,09 lei, cheltuieli neeligibile – 2.507.982,38 lei şi TVA - 6.754.902,01 lei.

Obiectivul general al proiectului: prin înfiinţarea acestei zone industriale se urmăreşte creşterea atractivităţii regiunii ca locaţie pentru investiţii în activităţi economice şi sociale, efectul pozitiv de antrenare în economie, crearea de noi locuri de muncă, creşterea gradului de competitivitate economică, atragerea investiţiilor autohtone şi străine şi atragerea de noi resurse la bugetul local.

Investiţia se va realiza în Municipiul Bistriţa, localitatea componentă Sărata, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare. În data de 29.01.2013 a fost semnat Contractul de finanţare nr. 3603.

În data de 22.05.2014 a fost semnat Actul Adiţional nr. 1- prelungirea perioadei de implementare cu 6 luni.

În data de 24.11.2014 a fost semnat Actul Adiţional nr. 2 - prelungirea perioadei de implementare cu 5 luni.

Perioada de implementare: 30.01.2013- 29.04.2015. Stadiu: proiectul se află în implementare. Pagina web: www.parcindustrialbistritasud.ro

4. Proiect ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe –

Bistriţa 1” COD SMIS 47453 Primăria municipiului Bistriţa a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Vest în data de 07.02.2013, Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 1”, care cuprinde un număr de 3 proiecte, grupate în funcţie de rata de cofinanţare a Asociaţiilor de Proprietari, respectiv 30% contribuţia

Page 149: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

149

unităţii administrativ teritoriale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari (de apartamente - locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 150 Euro.

Nr. crt.

Proiect

1 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Calea Moldovei, nr. 1, Bl. 1

2 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, strada Andrei Mureşanu, nr. 10, Bl. 10

3 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, B-dul Decebal, nr. 26 şi Str. Lalelelor, nr. 11

Proiectul este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990, prin reabilitarea termică a acestora.

Valoarea totală a proiectului este de 3.685.009,34 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din F.E.D.R: 1.691.464,6 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 371.297,11 lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului, inclusiv cota aferentă asociaţiilor de proprietari: 1.375.174,47 lei şi valoarea neeligibilă aferentă acesteia, inclusiv TVA: 247.073,16 lei.

Practic, prin acest proiect se vor reabilita un număr total de 235 apartamente. Contractul de finanţare nr. 3.918 a fost semnat în data de 01.11.2013. Perioada de implementare: 02.11.2013 – 01.02.2015. Stadiu: în implementare.

5. Proiect ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe –

Bistriţa 2” Primăria municipiului Bistriţa a depus în data de 7.02.2013 la Agenţia de

Dezvoltare Regionala Nord - Vest, Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 2”, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritarã 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe.

Cererea de finanţare cuprinde un număr de 16 proiecte, grupate în funcţie de rata de cofinanţare a Asociaţiilor de Proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari (de apartamente - locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 Euro.

Nr. crt.

Proiect

1. 2 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str.1 Decembrie, Bl. 10

Page 150: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

150

2. 3 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. O. Goga, Bl. 3-A3

3. 4 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. O. Goga, Bl. 5-A4

4. 5 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. O. Goga, Bl. 7-A5

5. 6 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Andrei Mureşanu nr. 13, Bl. 13

6. 7 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Andrei Mureşanu nr. 14, Bloc 14

7. 8 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Andrei Mureşanu nr. 30, Bloc 30

8. 9 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Andrei Mureşanu nr. 8, Bloc 8

9. 10

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. A. Sever nr.1, Str. Gh. Pop de Băseşti nr.2 si Str.1 Mai nr.2

10. 11

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Gh. Pop de Băseşti Nr.1

11. 12

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Gh. Pop de Băseşti Nr. 11

12. 13

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Gh. Pop de Băseşti Nr. 2

13. 14

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Mărăşeşti Nr.1

14. 15

Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Mărăşeşti nr.2 si B-dul Independenţei nr.5

Lucrările propriu-zise care se realizează în cadrul proiectului sunt următoarele:

izolarea termică a părţii opace a faţadelor;

finisaje exterioare;

înlocuire tâmplărie exterioarã;

închidere balcoane/logii cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;

izolarea termică a planşeului peste subsol şi/sau ultimul nivel;

reparaţii acoperiş tip şarpantă din elemente de lemn şi înlocuire învelitoare degradată la şarpantele autorizate;

izolarea termică a soclului (pentru blocurile a căror parter nu au spaţii comerciale);

refacere trotuare în jurul blocului. Valoarea proiectului conform contractului de finanţare este de 17.707.998,24 lei,

din care:

Valoarea contribuţiei proprii este de 6.829.762,99 lei;

Valoarea contribuţiei proprietarilor este de 1.707.440,75 lei. Contractul de finanţare nr. 4020 a fost semnat în data de 04.02.2014. Până la finalul anului 2014, au fost realizat un procent de 42,22% din lucrări. Perioada de implementare: 05.02.2014 – 04.08.2015 Stadiu: în implementare.

Page 151: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

151

6. Proiect ”Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 3” Primăria municipiului Bistriţa a depus în data de 31.05.2013, la Agenţia de Dezvoltare Regionala Nord – Vest, Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 3”, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe Cererea de finanţare cuprinde un număr de 10 proiecte, grupate în funcţie de rata de cofinanţare a Asociaţiilor de Proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari (de apartamente - locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 Euro.

Nr. crt.

Proiect

2 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Bulevardul Independenţei, nr. 52, bloc E1

3 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Solomon Haliţă, nr. 1, bloc T1

4 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Bulevardul Independenţei, nr. 56

5 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Crinilor, nr. 1

6 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Crinilor, nr. 2

7 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr. 7A

8 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan, nr. 38

9 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan, nr. 40

10 Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. General Grigore Bălan, nr. 42

Valoarea totală a Cererii de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a

blocurilor de locuinţe Bistriţa 3” este de 15.688.324,73 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 8.768.813,59 lei, contribuţia proprie la cheltuielile eligibile, inclusiv contribuţia Asociaţiei de proprietari – 5.845.875,72 lei şi contribuţia proprie la cheltuieli neeligibile şi TVA aferent, inclusiv contribuţia Asociaţiei de proprietari – 1.073.635,42 lei.

Contractul de finanţare nr. 4052 a fost semnat în data de 12.02.2014. Stadiu: în implementare.

7. Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bistriţa 4 Primăria municipiului Bistriţa a depus în data de 30.05.2014, la Agenţia de Dezvoltare Regionala Nord – Vest, Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 4”, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a

Page 152: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

152

oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe Cererea de finanţare cuprinde un proiect, în care contribuţia unităţii administrativ teritoriale este de 10% şi contribuţia asociaţiei de proprietari este de 30%, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari (de apartamente - locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 150 Euro.

Proiecte individuale: Blocul de locuinţe str. Panait Cerna, Nr. 1, Bloc 1, Bistriţa. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea eficienţei energetice a

blocurilor de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990, prin reabilitarea termică a acestora.

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii rezidenţiale contribuie la crearea şi menţinerea de locuri de muncă, cu efect asupra contracarării recesiunii economice, prin impulsionarea industriei de construcţii, precum şi a industriilor conexe extrem de afectate de criza economică.

Obiectivele specifice ale proiectului Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Panait Cerna, nr. 1 sunt:

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului de locuinţe nr. 1 de pe strada Panait Cerna;

Reabilitarea pentru creşterea eficienţei energetice a unui număr de 37 apartamente. Valoarea proiectului, conform contractului de finanţare nr. 4.865 din data de

25.11.2014 este de 868.329,53 lei, din care:

valoarea totală eligibilă: 712.981,50 lei, din care co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului este de 285.192,60 lei;

valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acestuia: 155.348,03 lei. Importanţa investiţiei: Clădirile rezidenţiale existente sunt, în general, vechi (peste jumătate din

clădirile rezidenţiale au fost construite înainte de 1970). Aceste clădiri au proprietăţi termice slabe - cu cerinţele medii pentru încălzire anuale cuprinse între 137-220 kWh/m2. Consumul de energie termică pentru încălzire şi apă caldă în gospodării reprezintă aproximativ 80% din consumul de energie al clădirilor. În medie, potenţialul de economisire a energiei în clădirile rezidenţiale este estimat la aproximativ 38%, care ar putea fi tradus în economii semnificative de petrol.

În prezent, în municipiul Bistrita, blocurile de locuinţe înregistrează, de regulă, un consum specific anual de energie pentru încălzire cuprins între 180 kWh/mp şi 240 kWh/mp.

Blocurile de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990 înregistrează cele mai importante pierderi de energie prin pereţii exteriori, ferestre şi terasă. Aceste pierderi de energie determină costuri foarte ridicate cu încălzirea apartamentelor pe perioada de iarnă. Totodată, blocurile proiectate în perioada 1950-1990 prezintă tâmplărie exterioară neperformanta din punct de vedere energetic.

Proiectul propune îmbunătăţirea eficienţei energetice a unui bloc de locuinţe. Proprietarii acestui imobil au venituri scăzute şi ca urmare nu pot susţine financiar reabilitarea blocului. Venitul mediu net pe membru de familie este sub 150 euro.

Implementarea măsurilor de eficienţă energetică în blocurile de locuinţe va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, prin:

Îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi confort termic interior;

Reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice;

Page 153: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

153

Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă de consum;

Reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie. În data de 25.11.2014 a fost semnat contractul de finanţare nr. 4865. Stadiu: în implementare Perioada de implementare: 26.11.2014 – 25.11.2015

8. Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bistriţa 5

Primăria municipiului Bistriţa a depus în data de 30.05.2014, la Agenţia de Dezvoltare Regionala Nord – Vest, Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - Bistriţa 5”, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe. Cererea de finanţare cuprinde trei proiecte individuale, grupate în funcţie de rata de cofinanţare a Asociaţiilor de Proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari (de apartamente - locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 Euro.

Proiecte individuale: 1. Blocul de locuinţe str. Andrei Mureşanu, nr. 5, Bistriţa; 2. Blocul de locuinţe Str. C. R. Vivu, nr. 10, Bistriţa; 3. Blocul de locuinţe Str. Ştefan cel Mare, nr. 3, Bloc 3, Bistriţa.

Obiectivul general al proiectelor constă în îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990, prin reabilitarea termică a acestora.

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii rezidenţiale contribuie la crearea şi menţinerea de locuri de muncă, cu efect asupra contracarării recesiunii economice, prin impulsionarea industriei de construcţii, precum şi a industriilor conexe extrem de afectate de criza economică.

Obiectivele specifice ale proiectelor: Obiectivele specifice aferente proiectului Reabilitarea termică a blocului de

locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, Nr. 5 sunt:

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului de locuinţe nr. 5 de pe strada Andrei Mureşanu;

Reabilitarea pentru creşterea eficienţei energetice a unui număr de 59 apartamente.

Obiectivele specifice aferente proiectului Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. C. R. Vivu, nr. 10 sunt:

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului de locuinţe nr. 10 de pe strada C. R. Vivu;

Reabilitarea pentru creşterea eficienţei energetice a unui număr de 59 apartamente.

Obiectivele specifice aferente proiectului Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, Str. Ştefan cel Mare, nr. 3, sunt:

Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului de locuinţe nr. 3 de pe strada Ştefan cel Mare;

Page 154: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

154

Reabilitarea pentru creşterea eficienţei energetice a unui număr de 39 apartamente.

Valoarea proiectului conform contractului de finanţare nr. 4.870 din data de 25.11.2014 este de 2.822.659,70 lei, din care:

valoarea totală eligibilă: 2.454.132,59 lei, din care co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului este de 981.653,04 lei;

valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acestuia: 368.527,11 lei. Importanţa investiţiei: Clădirile rezidenţiale existente sunt, în general, vechi (peste jumătate din clădirile

rezidenţiale au fost construite înainte de 1970). Aceste clădiri au proprietăţi termice slabe - cu cerinţele medii pentru încălzire anuale cuprinse între 137-220 kWh/m2. Consumul de energie termică pentru încălzire şi apă caldă în gospodării reprezintă aproximativ 80% din consumul de energie al clădirilor. În medie, potenţialul de economisire a energiei în clădirile rezidenţiale este estimat la aproximativ 38%, care ar putea fi tradus în economii semnificative de petrol.

În prezent, în municipiul Bistriţa, blocurile de locuinţe înregistrează, de regulă, un consum specific anual de energie pentru încălzire cuprins între 180 kWh/mp şi 240 kWh/mp.

Blocurile de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990 înregistrează cele mai importante pierderi de energie prin pereţii exteriori, ferestre şi terasă. Aceste pierderi de energie determină costuri foarte ridicate cu încălzirea apartamentelor pe perioada de iarnă. Totodată, blocurile proiectate în perioada 1950-1990 prezintă tâmplărie exterioară neperformanta din punct de vedere energetic.

Proiectul propune îmbunătăţirea eficienţei energetice a 3 blocuri de locuinţe. Proprietarii acestor imobile au venituri scăzute şi ca urmare nu pot susţine financiar reabilitarea blocului. Venitul mediu net pe membru de familie este sub 350 euro.

Implementarea măsurilor de eficienţă energetică în blocurile de locuinţe va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, prin:

Îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi confort termic interior;

Reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice;

Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă de consum;

Reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie.

În data de 25.11.2014 a fost semnat contractul de finanţare nr. 4870. Stadiu: în implementare. Perioada de implementare: 26.11.2014 – 25.11.2015.

9. Proiect „Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional Liviu Rebreanu”.

Primăria Municipiului Bistriţa a depus în data de 15.04.2014 Cererea de finanţare pentru proiectul „Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4. Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă - Apelul de proiecte pentru fondurile realocate POR conform Deciziei Comisiei C (2013)/9772 finale din 19.12.2013.

Page 155: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

155

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de finanţare nr. 4669/11.09.2014 este de 30.692.100,31 lei, din care valoare totală eligibilă - 20.325.430,31 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia Beneficiarului) şi valoare neeligibilă estimată inclusiv TVA aferentă acesteia este de 10.366.670,00 lei.

Obiectivul general al acestui proiect îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării şcolilor din Municipiul Bistriţa, prin edificarea şi construirea campusului şcolar al Colegiului Naţional Liviu Rebreanu, pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional.

Edificarea şi construirea campusului şcolar al Colegiului Naţional Liviu Rebreanu reprezintă un proiect complex din punct de vedere al intervenţiilor propuse. Pentru atingerea obiectivului general sunt necesare stabilirea şi realizarea unor obiective specifice, după cum urmează:

Reabilitarea, extinderea şi modernizarea imobilului 1 – Şcoala Generală;

Reabilitarea şi modernizarea imobilului 2 – Centru de Documentare şi Informare;

Reabilitarea, extinderea şi modernizarea mobilului 3 – Internat;

Demolarea imobilului 4 – Cantină parter;

Reabilitarea şi modernizarea imobilelor 5 şi 9 - Sala de sport polivalentă cu extindere sala de gimnastică;

Demolarea imobilului 6 – Corp auxiliar sala de sport;

Demolarea imobilului 7 – Şopron, Garaje;

Demolarea imobilului 8 – Sala mică de sport parter;

Construire imobil 10 – Sala de sport;

Construire imobil 12 – Cantina;

Achiziţionarea mobilierului, dotărilor specifice şi echipamentelor IT necesare pentru funcţionarea optimă a campusului şcolar creat;

Sistematizarea pe verticală – curţi, alei, spaţii verzi, terenuri de sport. În data de 11.09.2014 a fost semnat Contractul de finanţare nr. 4669. Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni. Stadiu: în implementare

10. Proiect „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa

– vector al creşterii atractivităţii turistice locale şi naţionale”. Primăria municipiului Bistriţa a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Cererea de finanţare „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa – vector al creşterii atractivităţii turistice locale şi naţionale”, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică, prin crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, în vederea promovării potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare. Obiectivele specifice sunt următoarele: 1. Crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa şi includerea acestuia în reţeaua naţională de centre de informare şi promovare turistică; 2. Creşterea numărului de turişti ai Municipiului Bistriţa şi implicit ai României, în urma creării Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa; 3. Crearea unei baze de date cu informaţii turistice, în vederea promovării

Page 156: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

156

online a Municipiului Bistriţa şi a României ca destinaţii turistice; 4. Crearea/menţinerea de locuri de muncă în perioada de operare a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa.

Stadiu: în contractare. B. Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea

terenurilor agricole degradate 1. Proiect „Reconstrucţie ecologică forestieră pe terenuri degradate

constituite în perimetrul de ameliorare Viişoara - Ghinda, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud”

Obiectivul proiectului constă în introducerea în circuitul productiv silvic a unor terenuri inapte altor folosinţe, cu un impact pozitiv asupra mediului, determinat de efecte precum: diminuarea valorilor extreme ale factorilor climatici, diminuarea proceselor de degradare a terenurilor şi ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a acestora, reducerea vitezei vânturilor; îmbunătăţirea aspectului peisagistic al zonei limitrofe, dar şi efecte precum conservarea biodiversităţii şi crearea unui climat favorabil pentru faună.

Suprafaţa de teren pusă la dispoziţie pentru implementarea proiectului, proprietate publică a municipiului Bistriţa, este de 12 ha, fiind constituită în perimetrul de ameliorare Viişoara – Ghinda, situat în municipiul Bistriţa.

Investiţia de bază presupune lucrări de pregătire a terenului, montarea unor gărduleţe de coastă, lucrări de împădurire prin plantarea a 78.000 de puieţi, instalare gard şi borne amenajistice, precum şi servicii de pază a perimetrului pentru o perioadă de 5 ani.

Bugetul proiectului are următoarea structură:

Denumire lei %

Valoarea proiectului 385.187,50 100,00

Finanţare nerambursabilă de la AFM 328.138 85,19

Contribuţie proprie 57.049,50 14,81

Perioada de implementare: 03.10.2011 – 03.10.2016. Stadiu: în implementare C. Proiecte de cooperare teritorială

I. Programul European Interreg IV C 1. Proiect INNOCRAFTS - INNOvating entrepreneurship policies in the

CRAFTS sector Proiectul INNOCRAFTS („Politici antreprenoriale inovative în sectorul meşteşugurilor”), este un proiect de iniţiativă regională, finanţat din programul european Interreg IV C, care a debutat plecând de la nevoia câtorva oraşe de a explora valorile care alcătuiesc identitatea unui oraş durabil şi, în special, de a consolida politicile antreprenoriale în domeniul meşteşugurilor artistice şi contemporane. Municipiul Bistriţa este partener in cadrul proiectului, alături de alte 14 oraşe din Franţa, Italia, Ungaria, Spania, Bulgaria, Finlanda, Lituania, Letonia, Slovacia şi Irlanda. Obiectivul general al proiectului constă în promovarea spiritului antreprenorial şi crearea de afaceri în domeniul meşteşugurilor artistice şi contemporane, prin

Page 157: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

157

îmbunătăţirea eficienţei politicilor de dezvoltare regionale şi locale, ca urmare a unor schimburi de experienţă şi de bune practici între partenerii implicaţi în proiect. Obiectivele specifice:

Identificarea şi promovarea de modele eficiente de afaceri pentru sectorul de meşteşuguri artistice şi contemporane;

Îmbunătăţirea serviciilor care sprijină afacerile şi furnizarea de incubatoare de afaceri şi parcuri industriale potrivite pentru creatori şi companii în curs de dezvoltare;

Facilitarea accesului la inovare astfel încât să poată fi dezvoltate noi practici, procedee, materiale şi produse care să conducă la poziţionări mai bune pe piaţă;

Furnizarea de asistenţă financiară către IMM-uri prin fonduri negarantate (împrumuturi, capital de risc, etc.);

Stimularea internaţionalizării IMM-urilor şi îmbunătăţirea accesului la pieţele naţionale şi internaţionale prin promovarea meşteşugurilor ca o industrie culturală şi creativă cheie pentru dezvoltarea economică a oraşelor europene pentru artă (târguri internaţionale, premii, competiţii, mărci, comerţ online , etc.);

Sprijinirea şi promovarea antreprenorilor tineri şi femei. Principalele activităţi din cadrul proiectului constau în :

Realizarea unui ghid de bune practici, a unor cartografieri la nivel regional şi a unei analize comparative interregionale în domeniul meşteşugurilor artistice şi contemporane;

Seminarii interregionale, sesiuni de instruire, vizite de studiu. Pe parcursul anului 2014, Municipiul Bistriţa a participat la 4 întâlniri organizate în cadrul proiectului, după cum urmează:

Acţiuni în cadrul proiectului INNOCRAFTS în anul 2014:

Târgul Internaţional de Meşteşuguri, Florenţa – Italia, a 78-a ediţie în perioada 28 – 30 aprilie 2014. La eveniment au participat toţi partenerii din cadrul proiectului INNOCRAFTS şi a reprezentat ocazia de a disemina proiectul la nivel internaţional, de a îmbunătăţi vizibilitatea proiectului, de a implica factorii interesaţi în etapa finală a proiectului şi de a avea discuţii directe cu partenerii a căror practică urmează a fi transferată în plan local.

Sesiune de Instruire, Riga – Letonia, în perioada 17-20 iunie, cu tema: promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor şi a femeilor. Participanţii au beneficiat de schimbul de experienţa referitor la bunele practici prezentate, în vederea analizării posibilităţii de implementare a acestora pe plan local. De asemenea, partenerii au avut ocazia să viziteze Muzeul Etnografic în aer liber şi să asiste la mai multe ateliere meşteşugăreşti.

Conferinţa finală a proiectului, cu titlul “Legături şi dezbateri pe tema meşteşugurilor” a avut loc la Florenţa în Italia în perioada 28-30 octombrie şi a prezentat rezultatele a 3 ani de cooperare precum şi viitoarele provocări ale sectorului artistic şi meşteşugăresc.

Evenimentul a reunit peste 120 de participanţi care au fost informaţi cu privire la perspectivele noului program INTERREG EUROPE de către Directorul INTERREG IVC, dl. Michel Lamblin care a subliniat rolul jucat de Uniunea Europeană în promovarea antreprenoriatului şi crearea de afaceri în domeniul industriilor culturale şi

Page 158: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

158

creative precum şi îmbunătăţirea eficienţei politicilor de dezvoltare locală şi regională prin împărtăşirea şi schimbul de bune practici şi experienţe. Proiectul INNOCRAFTS a ajuns la final cu rezultate importante: peste 60 de Bune Practici prezentate de parteneri, 24 dintre acestea au fost selectate pentru impactul dovedit la nivel local şi regional iar 10 au fost transferate sau au potenţial de transferabilitate. La nivelul municipiului Bistriţa, rezultatele proiectului Innocrafts au constat în:

1. Realizarea unui website care cuprinde o bază de date a sectorului artistic şi meşteşugăresc din Bistriţa şi zonele limitrofe acestuia: www.innocrafts-bistrita.ro;

2. Realizarea unui film „Drumul meşteşugului” pentru promovarea şi diseminarea activităţii artiştilor şi meşteşugarilor din Bistriţa;

3. Tipărirea a şase publicaţii informative cuprinzând evenimentele organizate în cadrul proiectului;

4. Analizarea şi evaluarea bunelor practici şi a ghidului final al proiectului; 5. Realizarea unui plan de implementare pentru dezvoltarea activităţilor artistice

şi meşteşugăreşti din municipiul Bistriţa care integrează lecţiile învăţate de-a lungul proiectului în politici la nivel local.

Bugetul total al proiectului este de 104.000 Euro, din care: o Finanţare UE – 88.400 Euro (85%) o Cofinanţare naţională – 13.520 Euro (13%) o Cofinanţare locală (contribuţie proprie) - 2.080 Euro (2%)

Perioada de implementare: 01.01.2012 – 31.12.2014. Stadiu: finalizat

2. Proiectul „ IMAGINE Low Energy Cities”

În luna decembrie 2011, în cadrul Programului European de finanţare Interreg IV C, a fost aprobat proiectul IMAGINE (Imagine Low Energy Cities), iniţiativă a Asociaţiei Energy Cities, proiect ce s-a desfăşurat în perioada 01.01.2012 – 31.12.2014, şi a cărui temă principală este energia şi transportul sustenabil. Municipiul Bistriţa este membru activ în cadrul asociaţiei încă din 2006, având experienţă în participarea la diverse proiecte iniţiate de aceştia. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dialogul între factorii interesaţi, construirea locală a viziunii viitorului energiei, precum şi integrarea rezultatelor acestui proces participativ în politici ale autorităţilor locale şi în planuri de acţiune. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă crearea unei metodologii pentru utilizarea energiei inteligente. Municipiul Bistrița a fost partener în cadrul proiectului alături de: Energy Cities (Besancon, Franta), Munchen (Germania), Lille (Franta), Figueres (Spania), Dobrich (Bulgaria), Milton Keynes (Marea Britanie), Modena (Italia), Universitatea Hafen City Hamburg (Germania) şi Odense (Danemarca). Proiectul IMAGINE permite oraşelor partenere să revizuiască, să evalueze şi să elaboreze Viziunile Energetice Locale 2050, cu aportul actorilor locali implicaţi şi a autorităţilor locale, în cadrul a trei forumuri participative. În acest context municipiul Bistrița a organizat Forumurile Energetice Locale în 27 februarie, 9 aprilie şi 21 mai 2014. Ca urmare a forumurilor participative, a fost întocmită Viziunea Energetică Locală Bistriţa 2050, document care a fost aprobat de către Consiliul Local al municipiului Bistriţa în Şedinţa din luna decembrie.

Page 159: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

159

În ceea ce priveşte întâlnirile transnaţionale acestea s-au desfăşurat după cum urmează: 25 - 28 martie 2014, Hamburg (Germania) al 5-lea Comitet de conducere organizat în cadrul proiectului. Sub titlul “Hamburg`s way to a low energy city” reprezentantul din Hamburg al “Coordination Centre for Climate Issues at the State Ministry for Urban Development “ a susţinut o prezentare a principalelor proiecte energetice ale oraşului şi s-a făcut şi o vizită în teren, la “The International Building Exhibition IBA” din Hamburg, impresionantă prin nivelul înalt de dezvoltare energetică sustenabilă în domeniul clădirilor cu destinaţii diverse: de locuit, de afaceri, sociale, publice, administrative etc. 11 - 12 iunie 2014, Dobrich (Bulgaria), seminarul organizat în cadrul proiectului centrat în jurul temei: ”Nearly Zero - energy regions: European Succes”. De asemenea a fost organizată şi o vizită în teren, la o grădiniţă în care s-au implementat măsuri de eficienţă energetică; un parc fotovoltaic şi staţia de producere biogaz din deşeuri biologice. 29 - 31 octombrie 2014, Munchen (Germania) conferinţa finală a proiectului, organizată în colaborare cu Forumul Future of Cities. Partenerii IMAGINE au expus care au fost lecţiile învăţate din cadrul proiectului cu privire la dezvoltarea urbană regenerativă, fiecare dintre parteneri încercând să evidenţieze ce s-a schimbat în oraşul lor ca urmare a participării în cadrul proiectului şi prin ce metode. Prezentările din cadrul conferinţei s-au axat pe optimizarea relaţiei dintre cercetare şi luarea deciziilor, precum şi pe metodele şi uneltele necesare realizării unui oraş regenerativ. Conferinţa s-a încheiat cu vizita în teren, fiind vizitate 4 obiective: sistemul de încălzire solară a cartierului Ackermannbogen, reabilitarea cursului râului Isar, una din cele mai mari zone urbane din Europa: Messestadt Riem, şi un complex de locuinţe care au fost reabilitate.

Perioada de implementare: 01.01.2012 – 31.12.2014 Stadiu: finalizat Rezultate: Viziunea energetică locală 2050 Manualul de bune practici „Oraşul care economiseşte energia” II. Programul European URBACT II 1. Proiect „ESIMEC – Economic Strategy and Innovation in MEdium sized

Cities” Primăria municipiului Bistriţa a participat în calitate de partener la proiectul

„ESIMeC” în cadrul Programului URBACT II, fazele 1 şi 2, fiind susţinut şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, confirmând totodată că obiectivele acesteia în cadrul proiectului sunt în concordanţă cu priorităţile programului la nivel naţional.

Proiectul cu acronimul ESIMeC („Economic Strategy and Innovation in Medium sized Cities”), este un proiect de capitalizare prin care se oferă autorităţilor locale şi regionale din diverse ţări ale UE instrumente specifice pentru a elabora strategii economice şi inovatoare în vederea combaterii efectelor crizei economice. Totodată, acest proiect oferă partenerilor implicaţi, prin schimburi de bune practici, soluţii viabile de dezvoltare urbană în concordanţă cu tendinţele europene.

Având în vedere rezultatele bune ale proiectului ESIMeC 2, Secretariatul URBACT a decis dezvoltarea unei reţele de proiecte pilot, care constau în punerea în

Page 160: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

160

aplicare a planurilor de acţiune dezvoltate în faza precedentă, iar proiectul ESIMeC este unul dintre aceste proiecte pilot.

Dezvoltarea zonei într-un parc industrial reprezintă o foarte bună opţiune, deoarece acest lucru va îmbunătăţi profilul economic, de mediu şi de sănătate al Bistriţei, prin comutarea activităţilor industriale din oraş în afara acestuia şi scăderea numărului şomerilor prin angajarea acestora în noile unităţi economice.

Astfel, municipiul Bistriţa este partener în cea de-a treia parte a proiectului, şi mai precis, este “shadow lead partner“ al proiectului alături de Basingstoke and Deane Borough Council, liderul de proiect.

Ceilalţi parteneri sunt din: Gavle (Suedia), Sabadell (Spania) și Debrecen (Ungaria), iar durata de implementare a proiectului este de 14 luni şi anume 1 decembrie 2013 – 31 martie 2015.

De asemenea, se continuă colaborarea cu Grupul Local de Suport URBACT (GLSU), grup care a avut un rol semnificativ în realizarea Planului de Actiune. Din acest Grup fac parte reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa Năsăud, Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Bistriţa Năsăud, Direcţia Regională de Statistică şi ai Consiliului Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

De altfel, unul din principalele puncte ale planului local de acţiune este lărgirea şi transformarea acestuia într-o structură permanentă. În primele luni ale proiectului s-au cooptat noii membri: Universitatea Tehnică Cluj Napoca – extensia Bistriţa, S.C. COMELF S.A., S.C. Business Park S.R.L., UGIR 1903, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud. Încă de la prima întâlnire s-a căzut de acord că permanentizarea structurii este foarte importantă, astfel în luna septembrie s-a semnat un Acord de Parteneriat, în care este prevăzut ca noua structură, denumită „Reţeaua pentru dezvoltarea forţei de muncă din Bistriţa” să se întâlnească la fiecare două luni.

Pe parcursul anului au avut loc mai multe întâlniri transnaţionale în cadrul proiectului:

o 29-31 ianuarie 2014, conferinţa de lansare a tuturor proiectelor pilot a organizată la Paris de Secretariatul URBACT

o proiectele sunt organizate în 6 reţele de transfer şi 3 reţele care sunt în etapa de implementare a planurilor de acţiune.

o noile obiective ale programului URBACT sunt: monitorizarea şi măsurarea impactului activităţilor din planurile de acţiune

o 19-20 martie 2014, Sabadell (Spania) primul eveniment transnaţional din cadrul proiectului, pe tema guvernării, leadership-ului şi a angajamentului factorilor interesaţi

o 12 mai 2014, şedinţa cu liderii de proiect din cadrul reţelelor pilot organizată de Secretariatul URBACT, în vederea discutării stadiului implementării acestora

o 9 - 12 iunie 2014, Gavle (Suedia) al doilea eveniment transnational al proiectului, cu tema „Implementarea planurilor locale de acţiune”.

o 22-25 septembrie 2014 Basingstoke (Anglia) întâlnirea transnaţională 3, focusul evenimentului transnaţional fiind „Implementarea planurilor de acţiune şi evaluarea URBACT”.

O altă temă importantă a fost „cuantificarea impactului”, identificarea rezultatelor si măsurarea impactului fiind o parte esenţiala a implementării si asumării Planurilor Locale de Acţiune, a strategiilor şi proiectelor.

o 29-30 octombrie 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei

Page 161: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

161

Publice a organizat la Bucureşti, un eveniment de diseminare în cadrul programului URBACT, numit URBACT Info Day; temele dezbătute au fost: progresul şi rezultatele obţinute în cadrul proiectelor implementate prin programul URBACT II; perspective şi provocări pentru implementarea Planurilor Locale de Acţiune referitoare la finanţare, consultare/ comunicare şi buna guvernare; lecţii învăţate pentru viitor – sugestii pentru îmbunătăţirea implementării proiectelor în cadrul URBACT III.

o 11-12 noiembrie 2014 a avut loc la Bistriţa evenimentul transnational 4, a cărui temă a fost „Finanţarea planurilor locale de acţiune”. Au participat partenerii din străinătate, precum şi reprezentanţi ai Grupului Local de Suport.

Evenimentul transnational a fost considerat de mare interes de participanţii locali, care au avut ocazia sa afle metode inovative de finanţare a afacerilor locale, dar şi pentru partenerii internaţionali care au avut astfel ocazia să cunoască mult mai bine oraşul nostru, din punct de vedere economic şi al pieţei muncii.

o 19-20 noiembrie 2014 întâlnirea Secretariatului URBACT cu toţi liderii proiectelor pilot fiind discutate principalele provocări întâlnite pe parcursul implementării planurilor locale de acţiune, care au fost cele mai importante lecţii învăţate de către oraşele partenere şi care este situaţia schimbată care trebuie evidenţiată şi comunicată celorlalţi parteneri.

Perioada de implementare: 31.12.2013 – 31.03.2015. Stadiu: în implementare

D. Centrul de Informare Europe Direct Bistriţa Centrul Europe Direct Bistriţa face parte din reţeaua de informare a Comisiei

Europene, oferind persoanelor interesate posibilitatea obţinerii de informaţii diverse privind Uniunea Europeană.

Proiectul Centrul Europe Direct Bistriţa este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa – Năsăud în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Începând cu anul 2008, Primăria municipiului Bistriţa sprijină financiar activitatea Centrului de Informare Europeană Europe Direct, prin alocarea de la bugetul local a sumei de 6000 de euro/an, reprezentând cheltuieli pentru informare şi comunicare. Pentru a perfecta condiţiile colaborării, în anul 2013, între primărie şi centru a fost semnat un acord de parteneriat, care stipulează obligaţiile şi drepturile fiecăreia dintre părţi.

Activităţile derulate de Centrul Europe Direct în anul 2014 au fost gândite astfel încât să se poate constitui în veritabile resurse de creştere a încrederii cetăţenilor în Uniunea Europeană.

În anul 2014, Centrul Europe Direct a organizat, în cadrul Modulului 1 următoarele acţiuni:

Campania de informare „Sunt cetăţean European, deci particip”;

Colectare de mesaje: Primăvara europeană – este dreptul tău, sădeşte-ţi viitorul! Centrul Europe Direct Bistriţa a lansat un apel către celelalte centre din reţeaua europeană pentru a trimite prin e-mail, un scurt mesaj scris – îndemn adresat cetăţenilor de a participa la votul pentru Parlamentul European. Motto-ul acţiunii a fost «European spring – it’s your right, sow your future». Mesajele scrise în limbile naţionale au fost listate şi organizate pe un panou inaugurat în cadrul Dineului de 9 Mai;

Page 162: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

162

Concurs de desen (postere) „Europa mea” - inclus în seria de evenimente „Creativitate şi Inovare”, proiectul a vizat creşterea nivelului de informare în rândul tinerilor privind Uniunea Europeană şi în special drepturile cetăţenilor, legislaţia şi politicile Uniunii Europene. La concursul de desen (postere) Europa Mea au participat 18 elevi ai claselor X-XI a Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa. Dintre cele 20 de lucrări înscrise în concurs, cele mai valoroase au fost premiate şi expuse într-o expoziţie care a avut loc odată cu Sărbătoarea Europei, în data de 9 mai, în „Teatrul de Vară” din municipiul Bistriţa;

Concursul de proiecte „Construcţia europeană” - „Sunt elev într-o ţară membră a Uniunii Europene” este genericul sub care s-a desfăşurat în data de 9 mai 2014, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, ediţia a X-a a concursului judeţean dedicat Zilei Europei;

Concursul de desen „Oraşul meu în viitor” - ziua de 16.05.2014 a fost dedicată concursului de desen “Oraşul meu în viitor” la care au participat elevii clasei a VI-a de la Liceul de Arte Corneliu Baba. Lucrările “micilor” artişti au fost expuse pe o perioadă de două zile în incinta Teatrului de Vară, fiind apreciate de vizitatorii şi expozanţii manifestării expoziţionale „Expo Casa & Security”;

Tineri prin labirint – Campania “Sunt cetăţean european, deci particip!”- Centrul Europe Direct Bistriţa a inclus şi anul acesta evenimentul “Sunt cetăţean European, deci particip!”, în cadrul Concursului Tineri prin labirint, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud. De asemenea, au fost organizate 31 evenimente pentru grupuri-ţintă specifice: 1. Conferinţa de presă pentru lansarea planului de acţiune al Centrului de

Informare Europe Direct Bistriţa 2014, care a avut loc în data de 28 ianuarie 2014, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa - Năsăud;

2. Premierea concursului “Călător în Europa”: Centrul Europe Direct Bistriţa a felicitat, într-un cadru festiv, cei 10 "povestitori" ale căror lucrări au întrunit aprecierile juriului în cadrul Concursului „Călător în Europa”, organizat în cursul anului 2013. Evenimentul a avut loc în data de 28 ianuarie 2014, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa - Năsăud;

3. Dezbaterea – Autorităţile publice şi rolul lor în perspectiva Alegerilor pentru Parlamentul European 2014, a fost organizată în data de 10 aprilie 2014 la Hotel Codrişor din municipiul Bistriţa;

4. Dezbaterea “Face Europa suficient pentru a limita şomajul în rândul tinerilor?” a fost organizată de Centrul Europe Direct Bistriţa, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca – Extensia Bistriţa în data de 5 noiembrie 2014, tema dezbaterii fiind “Strategia 2020” – obiectivele ocuparea forţei de muncă şi educaţia;

5. Campania „Antreprenor în Europa”: 5.1 Seminariile Economice ale Centrului Europe Direct Bistriţa: 5.1.1. „Seminarul specializat pe teme de fiscalitate”, desfăşurat în data de 27

februarie 2014 la sediul Administraţiei Fiscale Judeţeană; 5.1.2. Întâlnirea de lucru a mediului de afaceri cu domnul Eugen Orlando

Teodorovici - Ministrul Fondurilor Europene, domnul Remus Pricopie - Ministrul Educaţiei şi domnul Valeriu Ştefan Zgonea - Preşedintele Camerei Deputaţilor, organizată în data de 28 februarie 2014;

Page 163: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

163

5.1.3. Seminarul interactiv "Strategia 2020” organizat în data de 3 Aprilie 2014, la Hotel “Cora” Bistriţa, adresat antreprenorilor şi altor persoane interesate de legislaţia, politicile şi economia Uniunii Europene;

5.1.4. Seminarul interactiv “Importanţa Alegerilor Europarlamentare 2014” desfăşurat în data de 16 mai 2014 la “Teatrul de Vară” Bistriţa;

5.2. Reţeaua de femei antreprenor: dezbaterea „Sunt femeile antreprenor mai bine echipate pentru a prospera în era digitală?” a avut loc în 14 martie 2014, la Hotel „Metropolis” Bistriţa. Acţiunea s-a adresat reţelei de femei antreprenor constituită în cadrul Centrului Europe Direct Bistriţa şi altor persoane interesate să facă parte din reţeaua femeilor antreprenor;

5.3. Masa rotundă „Beneficiile Fondurilor Cadrului Strategic Comun pentru comunităţile judeţului”, a fost organizată în data de 6 septembrie 2014 de către Centrul Europe Direct Bistriţa, Primăria municipiului Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, cu participarea extraordinară a şase miniştrii din cadrul Guvernului României;

5.4. Concursul „Manager de Succesiune”: în data de 30 octombrie 2014, Centrul Europe Direct a oferit premiile “Manageri de succesiune”, în cadrul celei de a 21-a ediţii a evenimentului Topul Firmelor 2014, organizat de structura gazdă, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud;

6. Şcoala Europeană Creativitate şi Inovare: 6.1 Sesiuni informativ-formative: echipa Centrului Europe Direct Bistriţa a

organizat în anul 2014 activităţi din seria Şcoala Europeană – creativitate şi inovare la 8 şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud;

6.2. Şcoala de vară – Ateliere educaţionale şi de creaţie pentru elevi: în perioada 18-23 august 2014 a fost organizată “Şcoala de Vară – Ateliere educaţionale şi de creaţie pentru elevi”, în parteneriat cu Liceul de Arte “Corneliu Baba” din Bistriţa. În cadrul acestui eveniment, elevii liceului au realizat desene pe tema “Drepturile copiilor în Uniunea Europeană”, creaţiile lor urmând a constitui sursa pentru editarea Cărţii de colorat “Lumea pe care o căutăm – Europa 2020 prin ochii copiilor”. Autorii celor mai bune desene au fost premiaţi de echipa centrului;

6.3. Fantezie, Creativitate, Antreprenoriat la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa: în perioada 20 - 25 octombrie 2014, a avut loc cea de-a şasea ediţie a concursului Fantezii de Toamnă, parte a proiectului educaţional şi de cetăţenie democratică Fantezie, Creativitate, Antreprenoriat, organizat în parteneriat de Şcoala Gimnazială nr.1 Bistriţa şi Centrul Europe Direct Bistriţa. Scopul proiectului este de a dezvolta competenţe şi abilitaţi în rândul elevilor, în vederea exercitării cetăţeniei europene active;

6.4. Tradiţional românesc în Europa multiculturală, ediţia a VIII-a: cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului Tradiţional Românesc în Europa Multiculturală a avut loc în data de 10 aprilie 2014 în Sala de Sport a Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa. Elevii Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa au prezentat produse culinare şi obiceiuri de Paşte specifice diferitelor zone etnoculturale ale judeţului;

6.5. Tradiţional românesc în Europa multiculturală, ediţia a IX-a: evenimentul a fost organizat în data de 4 decembrie 2014, de către Centrul Europe Direct Bistriţa, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, Primăria Municipiului Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Elevii Liceului Tehnologic, ai Şcolii Gimnaziale Tureac, Şcolii Gimnaziale Budacu de Sus şi ai Şcolii Gimnaziale Petriş au promovat elemente culturale tradiţionale de Crăciun şi produse culinare şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă;

Page 164: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

164

7. Tabăra de fotografie pentru elevi „EU descopăr oameni şi locuri: Centrul Europe Direct Bistriţa şi Centrul Europe Direct Maramureş au organizat, în perioada 5-7 august, un nou eveniment în parteneriat: Tabăra de fotografie "EU descopăr oameni şi locuri";

8. Clubul Antreprenor Junior: au fost organizate 6 întâlniri interactive: în perioada octombrie-noiembrie au avut loc 4 întâlniri ale Clubul Antreprenor Junior, în cadrul cărora au fost stabilite direcţiile de acţiune ale Clubului pentru perioada următoare.

Au fost organizate 3 evenimente pentru publicul general specifice la care au participat peste 1500 de persoane:

1. Sărbătoarea Europei, activităţi derulate în 7 – 9 mai 2014, pe Stadionul “Jean Pădureanu” Bistriţa, Pietonalul Liviu Rebreanu şi în Teatrul de Vară, adresate publicului larg:

Competiţii sportive pe stadionul municipal, 7 mai 2014, Stadionul “Jean Pădureanu” Bistriţa;

Carnavalul statelor membre, 9 mai 2014 – Zona Pietonală şi Centrul Istoric al Municipiului Bistriţa;

Inaugurare panou cu mesaje: “Primăvara europeană, este dreptul tău! Sădeşte-ţi viitorul!”, 9 mai 2014, “Teatrul de Vară”, Bistriţa;

Vernisaj expoziţie postere “Europa Mea”, 9 mai 2014, “Teatrul de Vară” Bistriţa; 2. Ziua porţilor deschise: în data de 6 iunie 2014, la Centrul Europe Direct Bistriţa,

s-a desfăşurat evenimentul “Ziua porţilor deschise” în cadrul căruia echipa centrului a prezentat vizitatorilor infrastructura, serviciile furnizate şi activităţile organizate de Centrul Europe Direct Bistriţa, au fost realizate prezentări şi s-a răspuns întrebărilor participanţilor. Această ediţie s-a bucurat de mare succes în rândul copiilor.

3. Săptămâna Europeană a Mobilităţii: Echipa Centrului Europe Direct Bistriţa a fost unul dintre promotorii importanţei unui mediu urban sănătos, derulând minicampania de informare în zona centrală a oraşului şi organizând, în data de 22 septembrie Concursul “Seniorul bicicliştilor”. Au fost premiaţi cu diferite accesorii pentru biciclete, bicicliştii cu vârsta peste 60 de ani. În cadrul acestor evenimente, bistriţenii au fost încurajaţi să adopte un comportament mai prietenos cu mediul înconjurător, să participe activ la combaterea poluării şi să îşi protejeze propria sănătate prin desfăşurarea de activităţi în aer liber. II. Programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2013, pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005

Proiectele implementate de persoanele fizice, asociaţiile şi fundaţiile care activează în folosul comunităţii municipiului Bistriţa au beneficiat şi în anul 2014 de susţinere financiară de la bugetul local, în acest scop fi ind alocată suma de 400.000 lei.

Obiectivul prioritar al Programului anual de finanţare de la bugetul local pe anul 2014 a fost reprezentat de: „Dinamizarea Zonei Pietonale Liviu Rebreanu, a Parcului Municipal, a Centrului de Artă Tradiţională „Casa cu Lei”, a Pădurii Schullerwald şi a Ştrandului Municipal, prin organizarea de activităţi culturale, sportive, ecologice, sociale, educative, de tineret şi de promovare turistică”.

Page 165: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

165

În vederea solicitării de finanţare de la bugetul local, în perioada 24 februarie – 13 martie 2014, un număr de 68 de persoane fizice, asociaţii şi fundaţii interesate să desfăşoare activităţi în interesul municipiului Bistriţa au depus proiecte, care au fost evaluate de către comisiile de evaluare numite prin Hotărârea nr. 9/20.02.2014 a Consiliului local al municipiului Bistriţa. După finalizarea procedurii de evaluare, fiecare comisie a elaborat un raport al procedurii de atribuire, care a fost supus spre aprobarea Consiliului local al municipiului Bistriţa. Proiectele selectate au fost aprobate spre finanţare prin Hotărârea nr. 21/27.03.2014 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, între Municipiul Bistriţa şi beneficiarii de finanţare fiind încheiate contracte de cofinanţare.

Ca urmare a participării la selecţia publică a proiectelor, s-au încheiat contracte de finanţare nerambursabilă cu 31 de beneficiari, astfel:

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Domeniu Valoare contract

-lei-

1. 34721/ 10.04. 2014

Asociaţia „EURO TIN BN“ Bistriţa

Petrece-ţi timpul liber activ, sănătos şi informat

Tineret 13.500

2. 34723/ 10.04. 2014

Asociaţia Startin Bistriţa

Fii activ, trăieşte sănătos!

Tineret 10.000

3. 34727/ 10.04. 2014

Asociaţia Club Sportiv Schreiner Bistriţa

Festivalul Sportului Urban

Tineret 8.636

4. 34725/ 10.04. 2014

Andrei Nagy Campionate sportive între licee

Tineret 7.000

5. 34760/ 10.04. 2014

Asociaţia G.A.L. pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa – Şieu – Someş “Ruralis”

Forum Energie +20 pentru o lume în schimbare

Protecţia mediului

14.945

6. 34754/ 10.04. 2014

Fundaţia Cercetaşii Bistriţeni

“Cetatea Bistriţei” văzută prin ochii copiilor

Protecţia mediului

15.000

7. 34728/ 10.04. 2014

Club Sportiv Karate Bistriţa

Educaţie prin sport Sport 12.520

8. 34732/ 10.04. 2014

Club Sportiv Hercules Bistriţa

Luptele Greco-romane la porţile performanţei

Sport 10.000

9. 34734/ 10.04. 2014

Iosif Ureche

Dunlop Romanian Superbike – Campionat

Sport 10.000

Page 166: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

166

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Domeniu Valoare contract

-lei-

Motociclism Viteză pe Circuit 2014

10. 34736/ 10.04. 2014

Asociaţia Judeţeană de Handbal Bistriţa – Năsăud

Handbal Juvenil – Ambiţie şi Performanţă

Sport 10.000

11. 298/ 10.04. 2014

Fundaţia Nosa Topografia monumentelor din municipiul Bistriţa

Cultură 19.000

12. 297/ 10.04. 2014

Fundaţia Liviu Rebreanu

Memoria Caselor Cultură 20.000

13. 299/ 10.04. 2014

Biblioteca Judeţeană George Coşbuc

Conferinţa Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor 2014

Cultură 20.000

14. 293/ 10.04. 2014

Neniţoiu Ana Maria

Călător în istoria Bistriţei

Cultură 11.190

15. 300/ 10.04. 2014

Asociaţia de Prietenie Româno - Chineză

Literatura – Punte de legătură în dialogul intercultural sino-român

Cultură 6.500

16. 295/ 10.04. 2014

Asociaţia Proactiv

Festival de dans – Bistriţa Dance Fest

Cultură 14.220

17. 294/ 10.04. 2014

Nagy Alexandru Monografia Săratei şi Sofalva Monografiaja

Cultură 3.100

18. 296/ 10.04. 2014

Fundaţia Armonia Forte Fortissimo

Promovarea, revigorarea şi dezvoltarea muzicii de fanfară în general şi cu precădere a celei de promenadă în municipiul Bistriţa

Cultură 16.929,77

19. 34738/ 10.04. 2014

Fundaţia Inocenţi

Ne pregătim pentru şcoală

Educaţie 14.900

20. 34740/ 10.04. 2014

Fundaţia Gamaliel Bistriţa

Toţi diferiţi, toţi egali

Educaţie 7.560

Page 167: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

167

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Domeniu Valoare contract

-lei-

21. 34742/ 10.04. 2014

Asociaţia Pro Hereditatem

Tabăra de vară la Casa Maghiară din Bistriţa

Educaţie 11.019

22. 23685/ 10.04. 2014

Asociaţia Benita Grădiniţa Socială Benita

Social 15.000

23. 23031/ 10.04. 2014

Fundaţia Inocenţii

Socializare şi reintegrare socială pentru copii/tineri cu dizabilităţi

Social 14.835

24. 23583/ 10.04. 2014

Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene

“Mergi la control. Când suferi tu, sufăr şi eu.”

Social 9.000

25. 23689/ 10.04. 2014

Asociaţia Nevăzătorilor din România

Acces for All Social 10.704,60

26. 23321/ 10.04. 2014

Fundaţia Bucurie Centru de asistenţă şi îngrijire pentru tineri cu handicap mintal

Social 15.000

27. 34765/ 10.04. 2014

Morar Maria Exodul Relaţii Internaţionale

15.000

28. 34762/ 10.04. 2014

Asociaţia Argument

Scene Europene Relaţii Internaţionale

7.840,63

29. 34767/ 10.04. 2014

Asociaţia Tineri pentru Comunitate

Schimb de tineri româno-polonez

Relaţii Internaţionale

13.320

30. 34783/ 10.04. 2014

Copaciu Ioan Claudiu

Muzica – mesager al antiviolenţei

Interdisciplinar 13.000

31. 34771/ 10.04. 2014

Asociaţia Bistriţa Civică

Concurs cine ştie câştigă: “Cunosc Valorile oraşului meu multisecular?”

Interdisciplinar 8.400

32. 34769/ 10.04. 2014

Asociaţia Ascendent

Ascendent şi Nonformal la C.S.E.I. nr. 1 Bistriţa

Interdisciplinar 11.880

33. 34773/ 10.04. 2014

Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bistriţa

Pensionarii, vârsta înţelepciunii

Interdisciplinar 10.000

Page 168: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

168

Derularea contractelor de cofinanţare încheiate între beneficiari şi Consiliul local al municipiului Bistriţa a fost monitorizată de către direcţiile şi serviciile de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, astfel:

Centrul Municipal de Cultură “George Coşbuc” a monitorizat proiectele implementate în domeniul cultură;

Direcţia Municipală de Servicii Sociale a monitorizat proiectele implementate în domeniul social;

Direcţia Integrare Europeană a monitorizat proiectele implementate în domeniile: relaţii internaţionale, protecţia mediului şi interdisciplinar;

Direcţia Comunicare - Serviciul Educaţie, Turism a monitorizat proiectele implementate în domeniile: tineret, sport şi educaţie.

La finalul exerciţiului bugetar, serviciile susmenţionate au elaborat un raport cu privire la contractele de finanţare nerambursabilă încheiate în cursul anului fiscal în domeniile monitorizate, care a fost publicat în Monitorul Oficial al României şi pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa, la rubrica ”Finanţări nerambursabile”. Din raport rezultă că în anul 2014 toate cele 33 de proiecte au fost realizate de către beneficiari.

Direcţia Integrare Europeană a monitorizat proiectele finanţate în cadrul domeniilor: relaţii internaţionale, protecţia mediului şi interdisciplinar:

A. Domeniul relaţii internaţionale: 1. Proiect „Exodul” Beneficiar: Morar Maria Valoare cofinanţare de la bugetul local: 15.000 lei Scopul proiectului a fost reprezentat de evocarea unor evenimente dramatice din

istoria Bistriţei, respectiv deportarea evreilor, exodul saşilor din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi persecuţia la care au fost supuşi bistriţenii de către regimul comunist instalat după anul 1947. Prin proiect s-a realizat un film documentar intitulat “Plâng clopote în oraşul pustiu”, care scoate la lumină dramele prin care au trecut, în perioada 1940-1945, trei comunităţi din Bistriţa: a evreilor, a saşilor şi cea românească.

Filmul documentar a fost prezentat în data de 12 septembrie 2014, în cadrul manifestărilor organizate de primărie pentru comemorarea a 70 de ani de la exodul saşilor din Transilvania de Nord în Germania şi Austria. S-au inscripţionat 300 de dvd-uri, care au fost distribuite participanţilor la manifestări.

2. Proiect „Scene Europene” Beneficiar: Asociaţia Argument Valoare cofinanţare de la bugetul local: 7.840,63 lei Prin proiect s-a urmărit promovarea manifestărilor artistice bistriţene în Belgrad,

Serbia, prin organizarea unor evenimente teatrale, fiind montate şi prezentate la Bistriţa şi Belgrad spectacole de teatru realizate de trupa Corint a Asociaţiei Argument, în două versiuni: franceză şi română.

Proiectul s-a finalizat cu participarea trupei Corint, în perioada 17 – 19 octombrie 2014, la a 12-a ediţie a Festivalului de Teatru Licean Francofon, din Belgrad, alături de 13 trupe de teatru din Serbia, Cehia, Croaţia, Macedonia şi Muntenegru. Spectacolul „Les Girouettes” („Giruetele”), semnat Toma & Toma, a fost jucat în Serbia pe scena Teatrului 78 din Belgrad şi a fost premiat pentru cea mai bună coloană sonoră.

Page 169: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

169

Distribuţia spectacolului „Les Girouettes” a reunit tineri între 14 şi 19 ani, liceeni bistriţeni.

3. Proiect „Schimb de tineri româno-polonez” Beneficiar: Asociaţia Tineri pentru Comunitate Valoare cofinanţare de la bugetul local: 13.320 lei Scopul principal al proiectului este reprezentat de consolidarea relaţiilor de

colaborare dintre oraşele Bistriţa şi Zielona Gora, oraşe înfrăţite, prin intermediul unui grup de tineri români şi polonezi care au derulat în perioada 01.09.2014-05.09.2014, activităţi de cunoaştere şi promovare a oraşelor, folosind tehnici moderne, precum realizarea de poze şi filme în format 3D: 1 atelier practic de fotografie 3D şi 1 atelier practic de filmare 3 D realizate în diverse locaţii din Bistriţa, o expoziţie de fotografie 3D organizată în Parcul Municipal şi o vizionare de film la Centrul de Tineret Bistriţa.

Astfel, după instruirea realizată de către participanţii polonezi, tinerii au surprins imagini din Parcul Municipal, Pietonalul Liviu Rebreanu, Turnul Dogarilor, Biserica Evanghelică, Complex Sugălete, pieţe locale, biserici sau diverse străzi ale Bistriţei. De asemenea, au intervievat persoane pe stradă cerându-le părerea despre Bistriţa şi ceea ce ar schimba la acest oraş. Rezultatele muncii lor au fost expuse în data de 05.09.2014, în cadrul unei expoziţii de fotografie 3D organizate în Parcul Municipal, curioşii primind ochelari 3D pentru a vizualiza efectele specifice, activităţile continuând la Centrul de Tineret Bistriţa cu vizualizarea filmelor 3D şi ceremonia de premiere a participanţilor.

După plecarea polonezilor, s-a realizat diseminarea rezultatelor proiectului în mediul online şi în comunitate, în cadrul unei întâlniri organizate luni, 15 septembrie 2014 la Centrul de Tineret Bistriţa.

B. Domeniul protecţia mediului: 1. Proiect „Forum Energie +20 pentru o lume în schimbare” Beneficiar: Asociaţia GAL pentru Dezvoltare Durabilă în Regiunea Bistriţa –

Şieu – Someş “Ruralis” Valoare cofinanţare de la bugetul local: 14.945 lei Activităţile dezvoltate în cadrul proiectului au urmărit informarea grupului ţintă cu

privire la conceptul de producere şi utilizare a combustibililor din surse regenerabile, a măsurilor de eficienţă energetică la clădiri şi promovarea acestui concept ca bază de pornire pentru acţiuni concrete care au ca scop reducerea costurilor cu energia, utilizarea în mod curent a tehnologiilor „verzi” în detrimentul celor clasice, energofage şi poluante, reducerea poluării mediului înconjurător.

Au fost organizate sesiuni de brainstorming cu elevi din 5 licee diferite, mesajele şi fotografiile selectate în urma acestor sesiuni fiind inscripţionate pe 10 bannere, care au fost montate în refugiile de autobuz situate în locurile cele mai circulate din preajma şcolilor sau instituţiilor publice.

Proiectul a urmărit să prevină şi să combată poluarea mediului înconjurător, prin încurajarea cetăţenilor să sesizeze depozitele ilegale de deşeuri din proximitate, utilizând o tehnologie de ultimă oră (smartphon-ul şi aplicaţia free Trashout) şi să ajute la creşterea încrederii cetăţenilor în forţa ONG-urilor de a rezolva problemele de mediu, prin aducerea sesizării lor în faţa autorităţilor locale. Cetăţenii indică, cu ajutorul aplicaţiei pentru smartphone Trashout, depozitele ilegale de deşeuri, voluntarii Ruralis centralizează sesizările şi validează datele primite de la cetăţeni cu sprijinul echipelor

Page 170: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

170

locale şi a dotărilor tehnice, urmând să trimită sesizări scrise către autoritatea locală sau responsabilul direct (dacă este cunoscut).

De asemenea, prin proiect a fost “adoptat” un kilometru de râu, voluntarii realizând ecologizarea acestuia, de la Punte Lac Agrement la Podul Jelnei şi montarea unor panouri cu mesaje specifice protecţiei mediului.

2. Proiect „“Cetatea Bistriţei” văzută prin ochii copiilor” Beneficiar: Fundaţia Cercetaşii Bistriţeni Valoare cofinanţare de la bugetul local: 15.000 lei Proiectul a vizat implicarea activă a unui număr de 31 de elevi din şcolile din

Bistriţa, în activităţi practice artistice organizate în cadrul Atelierului de Dezvoltare Creativă cu tematica “Cetatea Bistriţei” şi implicarea grupului ţintă în activitatea de ecologizare a pădurii Codrişor.

Prin proiect au fost organizate acţiuni de ecologizare a zonelor afectate de deşeuri, la care au participat 31 de copii, care au adunat deşeuri menajere din locurile cele mai expuse poluării (malul râului Bistriţa şi Pădurea Codrişor), fiind amplasate 10 containere ecologice din lemn, confecţionate de către copiii care au participat la proiect, în punctele strategice ale Pădurii Codrişor.

Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au urmărit stimularea şi dobândirea deprinderilor practice artistice, stimularea creativităţii şi spontaneităţii şi promovarea valorilor tradiţionale locale, prin implicarea copiilor participanţi în activităţi artistice, creative prin atelierele de pictură şi editarea a 250 de broşuri documentare cu Bistriţa de AZI văzută prin ochii copiilor.

Atelierul de dezvoltare creativă a cuprins două module: Modulul artă decorativă Seminţele în imagini - confecţionarea a 10 tablouri prin modelaj cu seminţe cu teme - (Biserica Evanghelică, Turnul Dogarilor, etc.) şi Modulul pictură - tablourile prind viaţă - confecţionarea unui număr de 25 de tablouri cu teme diverse (Cetatea veche, Zona Sugălete, Biserica Evanghelică simbolul oraşului - stema).

C. Domeniul interdisciplinar: 1. Proiect „Muzica – mesager al antiviolenţei” Beneficiar: Copaciu Ioan Claudiu Valoare cofinanţare de la bugetul local: 13.000 lei Proiectul a urmărit diminuarea actelor de violenţă în şcoală, prin achiziţionarea

unor comportamente, atitudini şi relaţionări, implicând muzica în viaţa elevilor, ca alternativă la manifestările violente ale acestora.

În acest scop, formaţiile pop-rock, constituite din elevi de gimnaziu şi liceu, au susţinut concerte rock, purtând tricouri cu mesaje antiviolenţă, în diferite locaţii din municipiu: Parcul Municipal, Zona Pietonală Liviu Rebreanu, Ştrandul Municipal Bistriţa şi şcolile din municipiu.

În pauzele dintre recitaluri au fost proiectate filmuleţe care conţin şi acte de violenţă, cu scopul de a evidenţia consecinţele diferitelor forme în care aceasta se manifestă şi efectele acestora asupra stării psihice a elevilor.

Echipajele de elevi din şcolile partenere au prezentat mesaje antiviolenţă în diferite forme: postere, scurte dramatizări, documentare, etc.

Page 171: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

171

De asemenea, a fost organizat un concurs de chitară şi poezie, în cadrul căruia concurenţii au prezentat câte două poezii, creaţii proprii, cu mesaj antiviolenţă şi au cântat la chitară o piesă folk.

2. Proiect „Concurs cine ştie câştigă: “Cunosc valorile oraşului meu

multisecular?” Beneficiar: Asociaţia Bistriţa Civică Valoare cofinanţare de la bugetul local: 8.400 lei Proiectul şi-a propus implicarea elevilor în viaţa comunităţii, prin organizarea unui

concurs „Cine ştie câştigă: “Cunosc valorile oraşului meu multisecular?””, adresat elevilor din ciclul gimnazial din toate şcolile municipiului Bistriţa.

Scopul acestui concurs a fost de a implica elevii oraşului în viaţa comunităţii, tematica concursului fiind legată de istoria oraşului, bibliografia incluzând lucrări dinafara programei şcolare, disponibile la Biblioteca judeţeană sau la Muzeul judeţean.

La concurs au participat 17 echipe formate din câte 3 elevi, în etapa de preselecţie fiind selectate 11 echipe, care au participat la finală. După corectarea lucrărilor a fost stabilit clasamentul final, fiind acordate 3 premii a câte 500 lei pentru locul I, 3 premii a câte 400 lei pentru locul II şi 3 premii a câte 300 lei pentru locul III.

Echipele clasate pe locurile I, II şi III au participat la Turul cetăţilor medievale din Transilvania: Târgu-Mureş, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj-Napoca. 3. Proiect „Ascendent şi Nonformal la C.S.E.I. nr. 1 Bistriţa” Beneficiar: Asociaţia Ascendent Valoare cofinanţare de la bugetul local: 11.880 lei Proiectul a urmărit îmbunătăţirea nivelului de informare şi a abilităţilor copiilor şi tinerilor cu nevoi educative speciale privind stilul de viaţă sănătos, prin activităţi de educaţie incluzivă într-un mod „Nonformal şi Ascendent”.

Prin proiect au fost realizate o serie de activităţi de educaţie nonformală la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (C.S.E.I.) nr. 1: un atelier de formare în educaţia pentru sănătate, la care au participat 20 de cadre didactice ale centrului, 8 ateliere de educaţie nonformală pentru copiii din centru şi o întâlnire cu părinţii, pe teme legate de stilul de viaţă, activităţi de socializare şi dezvoltare a abilităţilor de viaţă (ateliere de arte plastice, bricolaj, dans şi jocuri de mişcare, teatru de păpuşi şi marionete, “frigăruia din fructe”), o expoziţie foto şi 4 concursuri, pentru cadrele didactice, elevi şi voluntari.

Au mai fost organizate şi activităţi de recreere şi timp liber, activităţi în cadrul zilelor din Calendarul Sănătăţii: o activitate dedicată Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, susţinerea participării elevilor de la C.S.E.I. nr. 1 la Olimpiada Inocenţilor şi activităţi la Ştrandul Codrişor, Festivalul Usturoiului şi Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei.

Pe toată perioada de implementare a proiectului a fost realizată monitorizarea şi evaluarea stadiului de implementare şi mediatizarea activităţilor proiectului în mass-media locală.

4. Proiect „Pensionarii, vârsta înţelepciunii” Beneficiar: Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bistriţa Valoare cofinanţare de la bugetul local: 10.000 lei

Page 172: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

172

Proiectul a urmărit organizarea unor activităţi de socializare menite să contribuie la prelungirea vieţii sociale active a pensionarilor. Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea pensionarilor astfel încât aceştia să ducă o viaţă cât mai sănătoasă din punct de vedere fiziologic, psihic, moral şi spiritual.

Obiectivul specific al proiectului a fost reprezentat de realizarea unor nuclee în jurul cărora să se polarizeze persoane vârstnice pentru ca acestea să aibă o viaţă activă, prin participarea la spectacole, concursuri şi excursii.

Pentru atingerea acestui obiectiv, Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice a organizat o serie de activităţi la care au participat persoane vârstnice din municipiu: un concurs de şah, un concurs de gătit intitulat “Atenţie găteşte bunica!”, un pelerinaj la Mănăstirea Prislop – Hunedoara şi o excursie pentru vizitarea Maramureşului, în cadrul căreia au fost vizitate: Cimitirul de la Săpânţa, Muzeul Memorial Sighet şi Mănăstirea Bârsana.

Diseminarea rezultatelor proiectului s-a realizat prin editarea, tipărirea şi distribuirea a 200 de broşuri “Vârsta Înţelepciunii”, care cuprind informaţii utile persoanelor vârstnice.

III. Relaţii internaţionale

Municipiul Bistriţa a încheiat acorduri de înfrăţire cu cinci oraşe din Europa:

Besançon – Franţa, Zielona – Gora – Polonia, Herzogenrath – Germania, L’Aquila - Italia, Wels – Austria precum şi cu un oraş din Statele Unite ale Americii – Columbus.

BESANÇON - FRANȚA Parteneriat început în anul 1990 iar în 27 mai 1997 s-a semnat Carta de înfrăţire

între cele două oraşe. Aşezare: Franţa, regiunea Franche-Comte. Populaţia: 190.000 de locuitori. Primar: Jean-Louis Fousseret. ZIELONA GORA - POLONIA Relaţiile de colaborare au debutat în 1996 în cadrul Programului European "ECOS

- OUVERTURE", municipiul Bistriţa fiind partener alături de oraşele: Montreuil - Franţa, Cottbus - Germania şi Zielona-Gora - Polonia. Carta de înfrăţire s-a semnat în 22 iulie 2001.

Aşezare: Polonia, regiunea Lubuskie. Populaţie: 150.000 de locuitori. Primar: Janusz Kubicki. COLUMBUS - S.U.A Relaţiile de colaborare cu acest oraş au debutat în octombrie 1998. Carta de

înfrăţire s-a semnat în 8 mai 2003. Aşezare: statul Georgia, S.U.A. Populaţia: 300.000 de locuitori. Primar: Teresa Pike Tomlinson HERZOGENRATH - GERMANIA Relaţiile de prietenie şi colaborare cu cetăţeni şi reprezentanţi ai oraşului

Herzogenrath datează de la începutul anului 1990. Carta de înfrăţire s-a semnat în data de 16 iulie 2005. Aşezare: Germania, regiunea Aachen. Populaţia: 50.000 de locuitori. Primar: Christoph von den Driesch.

Page 173: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

173

L'AQUILA - ITALIA Relaţiile de prietenie şi colaborare cu cetăţeni şi reprezentanţi ai oraşului L'Aquila datează de la începutul anului 2001. Carta de înfrăţire s-a semnat în data de 15 iulie 2006. Aşezare: Italia, capitala regiunii Abruzzo. Populaţia: 70.000 de locuitori. Primar: Massimo Cialente. WELS - AUSTRIA Relaţiile de colaborare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wels au fost iniţiate în

prima parte a anului 2013 prin intermediul Asociaţiei HOG Bistritz Nösen. Înţelegerea de cooperare s-a semnat în data de 13 septembrie 2014.

Aşezare: Austria, landul Austria Superioară (Oberösterreich) Populaţia: în jur de 59.339 de locuitori Primar: Dr. Peter Koits Evoluţia relaţiilor internaţionale în anul 2014 Anul 2014 a reprezentat un an de mare însemnătate pentru municipiul Bistriţa,

evenimentele majore care l-au marcat fiind înfrăţirea cu oraşul Wels din Austria, marcarea a 100 de ani de la izbucnirea primul război mondial şi comemorarea a 70 de ani de la exodul saşilor nord transilvăneni în Austria şi Germania.

De asemenea, pe parcursul anului 2014, municipiul Bistriţa a avut onoarea să primească vizita oficială a Excelenţei Sale domnul Philippe Beke - Ambasadorul Regatului Belgiei în România, ocazie cu care Primarul municipiului Bistriţa a prezentat oportunităţile de afaceri şi domeniile de colaborare care pot face obiectul unor viitoare cooperări între municipiul Bistriţa şi oraşe din Belgia.

Evoluţia relaţiilor internaţionale în anul 2014 s-a materializat printr-o serie de acţiuni şi evenimente organizate atât de municipalitatea din Bistriţa cât şi de partenerii externi ai acesteia, astfel:

1. „Zilele municipiului Bistriţa”, ediţia 2014 (22-24 august)

Anul 2014 a reprezentat un an de o mare însemnătate pentru întreaga lume, evenimentul central fiind dat de împlinirea a 100 de ani de la începerea primei mari conflagraţii mondiale.

Pentru marcarea acestui eveniment, sărbătoarea anuală a „Zilelor municipiului Bistriţa” s-a derulat în perioada 22 - 24 august, sub auspiciile comemorării momentelor începerii primului război mondial. Pe durata celor trei zile, momentele de comemorare s-au împletit cu cele de sărbătoare, având loc o serie de manifestări culturale, artistice şi un ceremonial ecumenic religios şi militar, toate având ca temă principală primul război mondial.

La aceste evenimente au participat reprezentanţi ai oraşelor înfrăţite cu Bistriţa: Herzogenrath – Germania, Zielona Gora – Polonia, Besançon – Franţa şi L’Aquila – Italia, precum şi reprezentanţi ai oraşului Wiehl – Germania şi ai Asociaţiei HOG Bistriz - Nösen. De asemenea, trebuie menţionată prezenţa domnului Gerard Magnin, director al Asociaţiei Energy Cities, prin intermediul căreia municipiul Bistriţa este implicat în proiecte de eficienţă energetică.

Momentul festiv de deschidere al manifestărilor a fost încheiat cu decernarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului domnilor: Alexandru Cristian Miloş, Ioan Repede şi Nicolae Zăpârţan.

Page 174: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

174

I. ÎNTÂLNIRI OFICIALE

Herzogenrath: Oraşul înfrăţit Herzogenrath din Germania a fost reprezentat la evenimentele din

Bistriţa de o delegaţie condusă de domnul primar Christoph von den Driesch, însoţit de: domnul Reinhard Granz - Preşedintele Comitetului de Parteneriat, domnul Josef Poque - Director Executiv Comitet de Parteneriat şi domnul doctor Thomas Baum - reprezentatul firmei VSU, cu care municipiul Bistriţa are o colaborare în domeniul planificării urbane. În cadrul întâlnirii oficiale desfăşurată în data de 23.08.2014, primarul oraşului Herzogenrath a subliniat succesul acţiunilor comune de anul trecut care s-au concretizat, printre altele, prin participarea unei delegaţii bistriţene la întâlnirea partenerială organizată de oraşul Herzogenrath, în perioada 03-07.10.2013, desfăşurată sub motto-ul: 2013 - Anul European al Cetăţenilor. “Noi suntem Europa! Avem (şi) noi un cuvânt de spus!”. Un accent deosebit a fost pus pe relaţiile bilaterale între consiliile locale ale tinerilor din Bistriţa şi Herzogenrath şi pe dorinţa reciprocă a celor două municipalităţi de continuare şi dezvoltare pe viitor a acestei colaborări. În acest sens, având în vedere faptul că în anul 2015 se vor împlini 10 ani de la semnarea în Herzogenrath a Acordului de parteneriat dintre oraşele Bistriţa şi Herzogenrath, primarii celor două oraşe au propus ca în vara anului 2015, în timpul vacanţei şcolare, să se organizeze o tabără de tineret la care să participe reprezentanţi ai tinerilor din oraşele înfrăţite şi partenere. Discuţiile au continuat cu stabilirea unor aspecte concrete referitoare la paşii care trebuie urmaţi în acest sens, de către reprezentanţii celor două administraţii. De asemenea, s-au purtat şi discuţii având ca temă structurile sportive din cele două oraşe, respectiv modalităţile diferite de finanţare a acestora. S-a discutat şi tema managementului deşeurilor din zona Bistriţei, respectiv posibilitatea implicării ca furnizor de know how a unor firme cu experienţă din zona Herzogenrath-ului în găsirea de soluţii, pe viitor la problemele ce se vor ridica în acest domeniu, urmând ca discuţiile pe acest subiect să fie continuate. L’Aquila:

Oraşul înfrăţit L’Aquila a fost reprezentat la manifestările organizate cu ocazia „Zilelor Municipiului Bistriţa - 2014” de domnul consilier municipal Tonino de Paolis.

În cadrul discuţiei oficiale din data de 22.08.2014 purtate cu domnul consilier Tonino de Paolis, acesta a transmis salutul primarului L’Aquilei, domnul Massimo Cialente şi dorinţa de reluare a schimburilor dintre cele două oraşe, care au fost stopate în ultimii ani din cauza cutremurului care a avut loc în 2009 la L’Aquila. În legătură cu acest subiect, reprezentantul oraşului italian a ţinut să menţioneze că lucrările de reconstrucţie ale oraşului durează foarte mult pentru că reabilitarea monumentelor istorice este extrem de costisitoare. Astfel, ei au primit propunerea financiară de a reconstrui oraşul, prin demolarea tuturor imobilelor distruse de cutremur, care ar fi fost mai accesibilă financiar, lucru pe care l-au refuzat, nedorind să renunţe la patrimoniul istoric. S-a trecut în revistă şi puntea comună între cele două popoare – originea latină şi asemănarea celor două limbi, fapt pentru care este foarte uşor pentru români să se stabilească în Italia şi pentru italieni sa vină în România, concluzia fiind că suntem toţi cetăţeni ai Europei, prin aderarea la Uniunea Europeană.

Page 175: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

175

Domnul consilier a ţinut să menţioneze şi faptul că a fost aleasă foarte bine tema în anul acesta, fiind o temă europeană. S-a punctat şi necesitatea demarării pregătirilor în vederea organizării unui eveniment comun cu ocazia aniversării a 10 ani de înfrăţire dintre oraşele Bistriţa şi L’Aquila, în anul 2016.

Zielona - Gora:

Oraşul înfrăţit Zielona-Gora a fost reprezentat la manifestările organizate cu ocazia „Zilelor Municipiului Bistriţa - 2014” de domnul Krzysztof Kaliszuk şi de doamna Iwona Skowronska, director departament Fonduri europene.

În cadrul discuţiei oficiale purtate cu delegaţia din Polonia în data de 22.08.2014, au fost amintite colaborările fructuoase şi schimburile realizate până acum cu oraşul Zielona Gora, exprimându-se în acelaşi timp şi dorinţa continuării pe viitor a bunei cooperări şi prin posibilitatea realizării de schimburi şi la nivelul cetăţenilor celor două oraşe.

În acest sens, viceprimarul Kaliszuk a avansat propunerea realizării în parteneriat, în anul 2015, a unui proiect în domeniul social, cu fonduri europene (în cuantumul a 75% finanţare europeană), proiect care să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi.

De asemenea, domnul Kaliszuk a făcut o scurtă prezentare a proiectelor pe care oraşul Zielona Gora îşi propune să le implementeze, dintre acestea amintind: extinderea şi modernizarea transportului public, prin achiziţionarea a 90 de autobuze electrice, realizarea unei centuri sudice a oraşului, extinderea reţelei termice etc.

A fost adus în discuţie şi statutul de zonă metropolitană, pe care oraşul înfrăţit cu Bistriţa îl va dobândi la începutul anului viitor, ceea ce va face ca Zielona Gora să devină al 6-lea oraş ca mărime din Polonia.

Besançon:

Oraşul înfrăţit Besançon a fost reprezentat la manifestările organizate cu ocazia „Zilelor Municipiului Bistriţa - 2014” de doamnele Solange Joly, Viceprimar delegat cu relaţiile internaţionale şi Dominique Levrey, responsabil relaţii internaţionale în cadrul primăriei Besançon.

În cadrul discuţiei oficiale a fost subliniată importanţa deosebită pentru municipiul nostru a relaţiei de înfrăţire pe care o avem încă din 1997 cu oraşul francez.

Discuţiile au continuat cu propuneri reciproce de schimburi în noi domenii de colaborare în contextul importanţei schimburilor între cetăţeni, elevi şi sportivi, în următoarele domenii:

Cultural: - Participarea unor mici grupuri de dans şi muzică din Besancon la

manifestările culturale internaţionale pe care le organizează municipiul Bistriţa în mod tradiţional în fiecare an: Festivalul Etniilor Pfingfest de Rusalii, Serbările Bistriţei Medievale, Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, Festivalul Internaţional al Fanfarelor „Mihail Warga”;

Sportiv: - Oportunitatea schimburilor între sportivi având în vedere varietatea de ramuri

sportive existente la Bistriţa în cadrul Liceului cu program sportiv; Social: - Demararea de schimburi de experienţă în principal în ceea ce priveşte

persoanele vârstnice, municipalitatea din Besancon făcând parte dintr-o

Page 176: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

176

reţea naţională a oraşelor „Prietene cu persoanele vârstnice” experienţă de care municipiul Bistriţa ar putea beneficia în folosul persoanelor vârstnice nevoiaşe din municipiul nostru.

De asemenea, a fost adusă în discuţie aniversarea a 20 de ani de existenţă a Asociaţiei franceze Franche Sylvanie, omoloaga Asociaţiei de prietenie româno – franceză ARFA Bistriţa, eveniment la care a participat domnul Ovidiu Creţu - Primarul municipiului Bistriţa, ocazie cu care a avut o întâlnire oficială cu domnul Jean – Louis Fousseret, Primarul oraşului Besancon, în cadrul căreia au fost reluate discuţiile pe marginea intensificării relaţiilor de colaborare între cele două oraşe. Wiehl – Germania

Oraşul Wiehl din Germania a fost reprezentat la evenimentele din luna august de o delegaţie condusă de domnul primar Werner Becker Blonigen, care a fost însoţit de domnul viceprimar Wilfried Bast.

În cadrul întâlnirii oficiale de sâmbătă, 23.08.2014 discuţiile s-au axat pe nevoile comune în vederea întăririi acestui parteneriat, care ar trebui sa treacă la un alt nivel prin schimburi între asociaţii si cetăţeni în ambele oraşe.

De asemenea s-a propus şi oficializarea acestui parteneriat prin semnarea, anul viitor, a unui acord de parteneriat sau chiar a unui acord de înfrăţire.

De o mare importanţă a fost şi prezenţa, în cadrul manifestărilor din acest an ale Zilelor municipiului Bistriţa, organizate sub auspiciile împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, a delegaţiei Asociaţiei Saşilor Transilvăneni HOG – Bistritz-Nösen compusă din: domnul Hans Franchy – Preşedintele organizaţiei, domnul Günter Klein şi domnul Michael Anders – Kraus - membrii ai Asociaţiei.

În cadrul discuţiei oficiale din data de 23 august 2014, au fost abordate subiecte de interes comun pentru ambele părţi şi s-au pus la punct detalii referitoare la evenimentele care vor organizate de Primăria municipiului Bistriţa în parteneriat cu Asociaţia Saşilor Transilvăneni HOG Bistritz – Nösen.

În cadrul discuţiilor cu privire la viitoarele modalităţi de colaborare dintre oraşele înfrăţite, primarul oraşului Herzogenrath - domnul Cristoph von den Driesch, a propus organizarea unor întâlniri ale tinerilor din oraşele înfrăţite (tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani) pentru dezbaterea unor teme de interes comun: cetăţenia europeană, voluntariatul, implicarea tinerilor în deciziile administraţiei locale, problemele de mediu, managementul deşeurilor, energia regenerabilă, etc., această propunere fiind înaintată tuturor oraşelor înfrăţite şi partenere.

II. CONFERINŢA “PRIMUL RĂZBOI MONDIAL – ASPECTE RELEVANTE DIN

ORAŞELE ÎNFRĂŢITE”

În data de 22 august 2014, delegaţiile străine au participat la Conferinţa cu tema „Primul război mondial – aspecte relevante din oraşele înfrăţite”, organizată de Primăria Municipiului Bistriţa.

Din partea municipiului Bistriţa, prezentarea “Bistriţa şi Primul Război Mondial” – susţinută de domnul Mihai Mureşan - director al Arhivelor de Stat, s-a axat pe o descriere a momentelor trăite de bistriţeni în lunile septembrie - octombrie 1914. Din descriere s-a reţinut faptul că în timpul primului război mondial, Transilvania nu a fost doar o zonă contencioasă între Regatul României şi Austro-Ungaria, ci şi un factor de primă importanţă în arsenalul politicii internaţionale de război. Românii transilvăneni, ca şi întreaga populaţie a provinciei, au răspuns cu loialitate solicitării împăratului şi celor

Page 177: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

177

două guverne, de la Viena şi Budapesta, ceea ce l-a surprins pe premierul maghiar, care judeca atitudinea românilor ca pe „o mare victorie pe frontul intern al monarhiei dualiste". În timpul mobilizării au fost permise purtarea cocardelor tricolore româneşti şi intonarea cântecului „Deşteaptă-te, române!", ordinele de chemare şi decretele guvernamentale au fost publicate şi în româneşte, s-a îngăduit arborarea drapelului naţional român, au fost suspendate procesele de presă, au fost amnistiaţi condamnaţii pentru delicte politice. Totuşi, Bistriţa şi împrejurimile n-au fost implicate direct în operaţiuni militare. Dar, în urma luptelor din Galiţia şi Bucovina foarte mulţi refugiaţi au ajuns la Bistriţa şi în împrejurimi.

Conferinţa a continuat cu prezentarea oraşului german înfrăţit cu titlul: „Herzogenrath şi regiunea Aachen în Primul Război Mondial”, susţinută de domnul Reinhard Granz - preşedintele Comitetului de Parteneriat Herzogenrath e.V.

În cadrul prezentării au fost menţionate: importanţa Aachenului şi a regiunii de graniţă în invazia Belgiei şi a Franţei şi implicarea încă de la început a Herzogenrathului împreună cu cartierele sale, în calitate de vecin nemijlocit al Aachenului. Concluziile prezentării au fost că oricum, „Marele Război” – aşa este considerat în Anglia, Franţa şi Belgia – a adus în Europa o nouă ordine statală, schimbată, în care trăim şi azi, în principiu. În Rusia războiul a dus la căderea sistemului ţarist şi la instaurarea sistemului comunist. Monarhia danubiană a dispărut de pe platforma politicii mondiale. Împăratul german a plecat în exil şi a lăsat în urmă o Germanie în care s-a putut dezvolta un stat democratic prin intermediul Republicii de la Weimar.

“Besançon în primul Război Mondial”, prezentat de doamna Solange Joly, material în care se menţionează că după războiul din 1870, după înfrângerea şi amputarea suferită de Franţa odată cu pierderea Alsaciei şi a Lorenei în favoarea Germaniei, Besançonul era o fortăreaţă militară într-o provincie aflată lângă frontieră, cu numeroase garnizoane pentru trupele infanteriei, artileriei, ingineriei, cu efectivele consolidate, deoarece durata serviciului militar obligatoriu a fost extinsă la trei ani. La fel ca în tot estul Franţei, patriotismul a fost intensificat din cauza amintirii încă prezente a invaziilor: Besançonul a fost asediat de către austrieci în 1819, la finalul primului Imperiu al lui Napoleon şi a fost marcat profund de teribila înfrângere din anii 1870-1871.

Următoarea prezentare a fost cea a oraşului polonez înfrăţit, cu titlul “Zielona – Gora în faţa Primului Război Mondial”, susţinută de doamna Iwona Skowronska. Din prezentare reţinem faptul ca în data de 28 iunie 1914, când arhiducele Ferdinand a fost asasinat în Sarajevo, Zielona Góra era un oraş mic din Imperiul german cu aproape 20.000 de locuitori. Nu existau unităţi militare iar luptele au avut loc departe de oraş dar, cu cât războiul a durat mai mult cu atât dificultăţile au fost mai mari pentru cetăţenii de rând. A fost introdusă raţionalizarea alimentelor iar oraşul împreună cu cetăţenii mai înstăriţi au trebuit să sprijine familiile soldaţilor căzuţi în luptă. În acest scop au avut loc diverse acţiuni şi strângeri de fonduri. Economia germană de război a cauzat o cerere foarte mare de metale feroase. Din acest motiv, la începutul anului 1917, a fost luată decizia de confiscare a orgilor bisericii realizate din cositor. Apoi, au fost luate clopotele bisericii; aproape 4000 de clopote au fost luate din turnurile bisericilor din Silesia, însă pierderile materiale nu au reprezentat cea mai mare problemă, cea mai mare tragedie a războiului fiind numărul de morţi, într-un oraş mic ca Zielona Góra murind peste 800 de persoane.

Din partea HOG Bistritz-Noesen, domnul istoric Gunther Klein a prezentat materialul “Atentatul de la Sarajevo şi urmările sale pentru Bistriţa”. Astfel aflăm ca în

Page 178: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

178

1914 la Bistriţa se aflau 3 cazărmi şi un spital militar. Regimentul de Infanterie nr. 63 se socotea urmaşul Regimentului nr. 2 de Infanterie de Graniţă Românesc din Năsăud (desfiinţat în anul 1851), deoarece întreaga zonă de recrutare a fostului regiment de graniţă făcea parte şi din zona de recrutare a Regimentului de Infanterie nr. 63 (adică toată Valea Someşului şi Valea Bârgăului). Pentru urmaşii grănicerilor acum soldaţi în Regimentul de Infanterie nr. 63, apelul împăratului de la Viena „An meine Völker” (Către popoarele mele) nu era doar o vorbă goală, ci un apel la onoarea lor de nepoţi şi strănepoţi de grăniceri. Din cauza pierderilor mari, Regimentul de Infanterie nr. 63 este scos de pe front la începutul anului 1918, pentru a forma nucleul unui nou regiment - Regimentul de Infanterie nr. 104. Noul regiment luptă în iunie 1918 în bătăliile de pe râul Piave pentru a fi mutat mai târziu în Franţa pe frontul de vest, unde participă în 12 şi 13 septembrie la bătălia de la St. Mihiel. După armistiţiul de la Compiègne din 11 noiembrie 1918 regimentul se întoarce la vatră. Nu se ştie exact dacă militarii bistriţeni au ajuns în timp acasă pentru a participa la adunarea de la Alba Iulia, unde la 1 decembrie 1918 s-a împlinit visul românilor din Transilvania – unirea cu ţara mamă România.

Prezentarea oraşului înfrăţit italian L’Aquila a fost făcuta de domnul Tonino de Paolis şi s-a intitulat “Eroii din toate ţările participante la Primul Război Mondial”, din care aflăm că Primul Război Mondial a fost un război global centrat în Europa, care a început în 28 iulie 1914 şi s-a încheiat în 11 noiembrie 1918. Peste 9 milioane de combatanţi au fost ucişi, fiind unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie, pavând drumul către schimbări politice majore, inclusiv revoluţii în multe din ţările implicate.

Războiul a canalizat toate marile puteri economice ale lumii, care s-au împărţit în două alianţe oponente: Aliaţii (bazata pe Tripla Antanta a Marii Britanii, Franţei şi Imperiului Rus) şi Puterile Centrale ale Germaniei şi Austro-Ungariei.

Italia a intrat în conflict de partea Antantei împotriva Austro–Ungariei, în mai 1915 şi Germaniei în august 1916. Mai important, o mişcare politică radical-naţionalistă, denumită Italia Iredentistă, creata în anii 1880, a început să revendice teritoriile locuite de italieni în Austro-Ungaria, în special litoralul austriac şi zona Tirolului. Până în anii 1910, ideile expansioniste ale acestei mişcări au fost preluate de o mare parte a elitei politice Italiene.

Băieţii '99 este denumirea dată în documentele militare pentru a-i desemna pe cei înrolaţi, care în 1917 împlineau 18 ani, şi astfel puteau fi încorporaţi. Recruţii foarte tineri, care de-abia împliniseră 18 ani sunt amintiţi în Primul Război Mondial, după înfrângerea de la Caporetto, într-o perioadă de reală criză a armatei, ei întărind şirul de la Piave, Muntele Grappa şi Montello, permiţând eliberarea Italiei în 1918, în bătălia de la Vittorio Veneto, exact la un an de la bătălia Caporetto.

De asemenea, aflăm despre „Survolarea Vienei” - un raid aerian întreprins de poetul şi patriotul naţionalist italian Gabriele D'Annunzio la 9 August 1918. Împreună cu 11 piloţi Ansaldo S.V.A. din echipa sa, escadrila 87, denumita La Serenissima (toţi având pictat pe fuzelaj Leul Sfântului Marcu, ca semn al escadrilei), a zburat peste 1.200 km într-o cursă dus-întors de la aerodromul militar al escadrilei de lângă San Pelagio, la Due Carrare lângă Padova şi apoi la Viena pentru a lansa câteva mii de fluturaşi de propagandă. Ultima prezentare din cadrul conferinţei a fost cea făcută de primarul oraşului german Wiehl, domnul Werner Becker-Blonigen: “Primul Război Mondial în oraşul Wiehl”. În această prezentare se menţionează că starea de spirit generală acum 100 de ani în Germania era caracterizată, ca în majoritatea ţărilor europene la acea vreme, de încredere naţională, mândrie euforică şi siguranţa că se dispune de puterea

Page 179: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

179

economică şi militară necesară victoriei. Era perioada în care conflictele între naţiuni erau rezolvate prin crearea de alianţe militare şi eventual soluţionate prin intervenţii militare. În actualul oraş Wiehl, care pe atunci era format din comunele Wiehl şi Drabenderhohe, începutul războiului a fost întâmpinat cu o oarecare nelinişte. Nu a existat nici un dubiu însă că atmosfera de mobilizare i-a cuprins pe toţi. Pentru majoritatea patria era în pericol. În concluzie, trebuie subliniat faptul că oamenii din Wiehl şi Drabenderhohe au fost nevoiţi să jelească foarte mulţi bărbaţi tineri, că nici o localitate şi nici o familie nu a rămas neanunţată printr-o scrisoare de moartea cuiva drag şi că acest “mare război” care ar fi trebuit să ducă la clarificarea relaţiilor de putere în Europa a adus tuturor popoarelor europene suferinţe fără margini, disperare, lipsă de orientare şi sărăcie. Comunele Wiehl şi Drabenderhohe / Bielstein au supravieţuit acestor evenimente dar consecinţele acestora au condus chiar la o ruptură a loialităţii religioase. Societatea din cele două localităţi s-a orientat mai tare spre “stânga” sau spre “dreapta”. Disputele sociale privind forma de guvernământ au fost puse în umbră de efectele pierderii războiului, a declinului economic, a pierderilor teritoriale şi a umilinţelor îndurate. Conferinţa s-a încheiat cu o sesiune de discuţii. Participanţii au concluzionat că tema conferinţei din acest an a fost foarte oportună şi de actualitate şi că această conferinţă a reprezentat un mod în plus de intensificare a relaţiilor dintre oraşele înfrăţite şi partenere.

III. ALTE MANIFESTĂRI IMPORTANTE

Momentul central al Zilelor municipiului Bistriţa – 2014 a fost reprezentat de organizarea în data de 23 august a ceremonialului religios, ecumenic şi militar, în memoria celor căzuţi în primul război mondial. Momentul a debutat cu ceremonialul religios şi a continuat cu discursurile oficialităţilor şi ale reprezentanţilor oraşelor înfrăţite. Vorbitorii au subliniat faptul că întreaga lume trebuie să înveţe din greşelile trecutului şi că trebuie să ne asigurăm că astfel de evenimente precum cel comemorat nu vor mai avea loc niciodată. De asemenea, trebuie reţinut faptul că din sacrificiul eroic al celor căzuţi în ultimele două războaie mondiale s-a născut Comunitatea Europeană, bastion al păcii şi dezvoltării membrilor săi şi că e necesar să conlucrăm pentru a le insufla în special celor tineri sentimente care să întărească dorinţa de pace. Ceremonialul a continuat cu depunerea unei coroane de flori, în amintirea celor căzuţi în Primul Război mondial, din partea tuturor oraşelor înfrăţite şi partenere. Un moment deosebit a fost lansarea a 100 de porumbei albi - simboluri ale păcii, care să transmită în întreaga lume mesajul Bistriţei pentru pace. Ceremonialul s-a încheiat cu prezentarea onorului militar.

De asemenea trebuie amintită şi manifestarea devenită tradiţională „Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”, din data de 23 august, care a permis cetăţenilor bistriţeni, dar şi tuturor participanţilor la eveniment ascensiunea gratuită cu liftul în turnul bisericii, unde s-a desfăşurat o expoziţie de ceramică. Cavalerii şi domniţele Cetăţii Bistriţa au pus în scenă momente medievale precum Rondul de noapte, Căpitanul gărzii, Paznicul turnului şi povestea construirii lui, formaţia Nosa a dansat pe muzica unor vremuri demult apuse iar trupa Sirius a oferit un spectacol de jonglerii cu foc.

Cei care au făcut noapte albă au putut vizita şi expoziţiile din interiorul şi din turnul Bisericii Evanghelice: ”Compus”, a artistului plastic Ciprian Cerbu, şi ”Arte

Page 180: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

180

plastice sub semnul culorilor primare”, realizată de Liceul de Arte ”Corneliu Baba” Bistriţa şi Liceul ”Principesa Natalia Dadiani” Chişinău.

După miezul nopţii au avut loc şi proiecţii de filme: un documentar despre Biserica Evanghelică şi pelicula realizată anul trecut, la împlinirea a 450 de ani de la sfinţirea simbolului oraşului, când reprezentanţii bisericilor istorice din Transilvania au semnat ”Declaraţia de la Bistriţa”.

Zilele municipiului Bistriţa 2014 şi comemorarea a 100 de ani de la începerea Primului război mondial s-au bucurat de un real succes, participanţii apreciind reuşita acestor evenimente şi posibilitatea de a participa la diverse manifestări culturale, artistice şi religioase.

Participanţii din străinătate au apreciat foarte mult ediţia din acest an a sărbătorii oraşului şi au concluzionat că împreună cu oraşele partenere formăm o reţea reală de prietenie în Europa.

2. Participarea unei delegații a municipiului Bistriţa la Perdonanza Celestiniană din oraşul înfrăţit L’Aquila.

La invitaţia domnului Massimo Cialente - primarul oraşului L’Aquila şi a consilierului delegat pentru relaţia cu oraşele înfrăţite - domnul Maurizio Capri, în perioada 27-31 august 2014, o delegaţie a municipiului Bistriţa, s-a deplasat în oraşul înfrăţit l’Aquila, Italia, pentru a participa la cea de-a 720-a ediţie a Perdonanzei Celestiniene, cea mai mare sărbătoare a oraşului. Delegaţia a participat la întâlnirea oficială comună a primarului Massimo Cialente cu reprezentanţii oraşelor înfrăţite şi partenere oraşului italian iar după- amiază au participat la procesiunea religioasă la care participă întreaga comunitate – ridicarea Bulei Papale de la Palatul Municipal şi depunerea ei la Biserica Santa Maria di Collemagio. La finalul programului, participanţii au vizitat Institutul Naţional de Fizică Nucleară şi laboratoarele acestuia.

3. Participarea unei delegații a municipiului Bistriţa la manifestările

ocazionate de sărbătorirea a 20 de ani de existenţă a Asociaţiei de prietenie Franco – Română Franche Sylvanie Besançon

În perioada 4-7 septembrie 2014, la invitaţia domnilor Claude Mercier şi

Dominique Loizeau, preşedinţi interimari ai Asociaţiei Franche – Sylvanie, o delegaţie a municipiului Bistriţa a participat la Besancon în Franţa la manifestările ocazionate de sărbătorirea a 20 de ani de existenţă a Asociaţiei de Prietenie Franco – Română Franche – Sylvanie. Asociaţia Franche – Sylvanie din Besancon are la Bistriţa o asociaţie omoloagă, Asociaţia de Prietenie Română – Franceză ARFA, care a creat o bibliotecă franceză care numără în jur de 10.000 de cărţi în limba lui Moliere.

Cu acest prilej, în decursul zilei de joi, 4 septembrie, delegaţia municipiului Bistriţa a participat la masa rotundă cu tema „România de astăzi”, moderată de domnul Claude Mercier, care a adresat participanţilor întrebarea „Care este preocuparea majoră în prezent în România în domeniul social, economic, politic şi în ceea ce priveşte Europa?”

Vineri, 5 septembrie, au avut loc dezbateri, schimburi, montaje video şi fotografii pe tema „Amintiri din cadrul proiectelor: reflecţii asupra celor 25 de ani de schimburi şi propuneri de noi cooperări” urmate de o seară festivă tradiţională românească.

De asemenea, cu această ocazie, cei doi primari au avut o întrevedere oficială în cadrul căreia au discutat aspecte legate de cooperarea dintre cele două oraşe înfrăţite şi viitoarele potenţiale acţiuni de cooperare la nivelul celor două municipalităţi.

Page 181: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

181

4. Comemorarea a 70 de ani de la exodul saşilor nord transilvăneni în

Germania şi Austria

Municipiul Bistriţa împreună cu Asociaţia H.O.G. Bistritz-Nösen au organizat în perioada 12-14 septembrie 2014, evenimentul de comemorare a 70 de ani de la exodul saşilor nord transilvăneni în Germania şi Austria.

În septembrie 1944 viaţa majorităţii saşilor din zona noastră a fost schimbată sau oarecum întreruptă forţat de natura evenimentelor din timpul celui de al doilea război mondial. Saşii au fost nevoiţi să se refugieze, lăsând în urmă munca lor de-o viaţă şi realizările unei civilizaţii europene milenare. Aproape toţi şi-au părăsit locurile natale sperând într-o revenire cât mai rapidă acasă, dar pentru mulţi acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Considerând importantă marcarea şi reamintirea acestui moment comun din istoria Europei şi a Bistriţei, municipalitatea Bistriţa a organizat pe parcursul celor 3 zile de desfăşurare a evenimentului, o serie de activităţi menite să facă cunoscute sau să amintească cetăţenilor momentele tragice prin care a trecut în urmă cu 70 de ani comunitatea săsească din nordul Transilvaniei.

La acest eveniment au participat: o delegaţie a oraşului austriac Wels, condusă de domnul Dr. Peter Koits - primarul oraşului Wiehl, reprezentanţi ai oraşului Wiehl (Germania), cu care Bistriţa are relaţii de colaborare, precum şi reprezentanţi ai Consulatului Germaniei, ai Consistoriului Bisericii Evanghelice C.A – domnul Reinhard Guib, episcopul Bisericii Evanghelice, reprezentanţi ai H.O.G Bistritz-Nösen (Asociaţia saşilor originari din zona Bistriţei stabiliţi în străinătate), ai altor asociaţii ale saşilor transilvăneni din Germania şi Austria precum şi a unei orchestre din Drabenderhöhe (Germania), în total aproximativ 80 de persoane. De asemenea, cu această ocazie, au fost prezenţi la Bistriţa şi un număr mare de saşi transilvăneni stabiliţi în Germania şi Austria, ca urmare a exodului din 1944.

Prima zi a evenimentului, vineri, 12 septembrie 2014, a debutat cu o conferinţă de presă şi o vizită ghidată a municipiului Bistriţa („Casa cu lei”, str. N. Titulescu, nr. 8) şi în localităţile cu patrimoniu săsesc din împrejurimi.

Ziua a continuat cu lansarea cărţii profesorului Horst Göbbel “WIR NÖSNER, Evacuarea saşilor din Transilvania de Nord în 1944 şi consecinţele ei”, urmată de prezentarea în premieră a filmului documentar „Plâng clopote în oraşul pustiu”, evenimente desfăşurate în Biserica Evanghelică - Bistriţa.

În data de 13 septembrie 2014, a avut loc, în Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Bistrita, momentul festiv de semnare a Înţelegerii de cooperare între municipiul Bistriţa şi oraşul Wels din Republica Austria.

Relaţiile de colaborare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wels au fost iniţiate în prima parte a anului 2013, prin intermediul Asociaţiei HOG Bistritz-Nösen.

Asociaţia saşilor bistriţeni şi a celor originari din zona Bistriţei (HOG Bistritz-Nösen) are drept obiectiv principal integrarea etnicilor germani proveniţi din zona Bistriţei, care forţaţi de împrejurările celui de-al doilea război mondial s-au stabilit în diverse ţări din străinătate. Marea majoritate a acestora s-au mutat definitiv în zona oraşului Wiehl din Germania şi în zona oraşului Wels din Austria, fără însă a uita ţara de origine, tradiţiile şi modul de viaţă al predecesorilor. Oraşul austriac Wels i-a primit pe saşi în 1944 când a avut loc emigrarea în masă, aici trăind în prezent circa 3.500 de saşi.

Momentul festiv a fost urmat de vizitarea expoziţiei itinerante „Plecare în necunoscut. Evacuarea saşilor din Transilvania de Nord 1944“, realizată de Asociaţia

Page 182: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

182

saşilor transilvăneni din Germania în cooperare cu Asociaţia HOG Bistritz-Nösen, Institutul Transilvania al Universităţii Heidelberg, Muzeul Transilvănean Gundelsheim şi Biserica Evanghelică C.A. din România.

Evenimentul s-a deschis cu un mini concert oferit de orchestra din Drabenderhöhe, o localitate situată lângă oraşul Wiehl (Germania) şi a cuprins imagini care prezintă plecarea saşilor din Ardeal până în noua lor patrie, Austria sau Germania. Expoziţia a avut un caracter itinerant, oprindu-se în opt oraşe, din Transilvania prin Ungaria spre Austria şi Germania, pe drumul reconstituit al convoiului din 1944. Bistriţa a fost al treilea oraş unde a ajuns expoziţia, după Sibiu şi Reghin, următoarea oprire fiind Budapesta.

După-amiaza zilei de sâmbătă a fost dedicată unei mese rotunde cu tema ”Memoria europeană comună. Prezentări şi mărturii”, desfăşurată în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa. Printre cei care au povestit evenimentele din 1944, când ei erau copii, au fost: Dr. Hans Franchy – preşedinte HOG Bistritz-Nösen, Fritz Frank – preşedinte de onoare HOG Bistritz-Nösen, Kurt Franchy – protopop evanghelic al regiunii Bistriţa între anii 1973-1977 şi preot evanghelic la Bistriţa până în 1978, prof. Horst Göbbel – cetăţean de onoare al Bistriţei, Eckehardt Zaig – preşedintele Forumului Democrat German Bistriţa-Năsăud, Manfred Schuller – preşedintele saşilor din Austria Superioară.

Tot din amplele manifestări organizate cu prilejul comemorării celor 70 de ani de la Exodul saşilor din Transilvania de Nord a făcut parte şi grandiosul spectacol „Aida”, de Giuseppe Verdi prezentat de Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. Spectacolul s-a desfăşurat în Biserica Evanghelică din Bistriţa încheind în forţă seara zilei de 13 septembrie.

Ultima zi a evenimentului a oferit bistriţenilor şi invitaţilor prezenţi la evenimente: o slujbă religioasă în Biserica Evanghelică, dezvelirea monumentului comemorativ din Piaţa Dominicană şi un concert oferit de orchestra din Drabenderhöhe.

Dezvelirea primului monument din ţară care comemorează exodul saşilor, situat în centrul municipiului vine să celebreze împlinirea a 70 de ani de la plecarea saşilor din Transilvania. În cinstea celor 40.000 de saşi care au părăsit forţat zona judeţului Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Saşilor Bistriţeni a finanţat şi realizat Monumentul dezvelit duminică, 14 septembrie 2014. Ceremonia a început cu intonarea Imnului României şi a continuat cu cuvântul de deschidere după care a urmat o slujbă de sfinţire a monumentului şi o rugăciune ecumenică la care au participat reprezentanţi ai mai multor confesiuni. Ceremonia s-a încheiat cu un miniconcert oferit de orchestra din Drabenderhöhe, care a încheiat şirul de evenimente comemorative printr-un concert mai amplu oferit cetăţenilor bistriţeni în Foişorul din Parcul Municipal Bistriţa.

5. Participarea delegaţiei municipiului Bistriţa, la lucrările “Forumului

Oraşelor Partenere”, desfăşurat în Zielona – Gora, Polonia, în perioada 11 – 14 septembrie 2014

La invitaţia domnului Janusz Kubicki - Primarul oraşului polonez înfrăţit cu municipiul Bistriţa, o delegaţie a municipiului Bistriţa a participat la Zilele oraşului Zielona Gora – Festivalul Vinului 2014, în perioada 11 – 14 septembrie.

Principalele evenimente la care a participat delegaţia Municipiului Bistriţa în cadrul acestui eveniment au fost cea de a XIX-a ediţie a Forumului Oraşelor Partenere şi întâlnirea bilaterală dintre reprezentanţii celor două oraşe înfrăţite, Zielona Gora şi Bistriţa.

Page 183: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

183

Tema din acest an a Forumului oraşelor partenere a fost dedicată „Noilor perspective financiare ale Uniunii Europene – noi provocări”, temă de mare interes având în vedere participarea numeroasă a reprezentanţilor celorlalte oraşe partenere şi înfrăţite cu Zielona Gora: Nitra (Slovacia), Zittau (Germania), Verden (Germania), Soltau (Germania), Cottbus (Germania), Kraljevo (Serbia), L’Aquila (Italia), etc. Acţiunea s-a desfăşurat în data de 12 septembrie 2014 iar în cadrul acesteia au fost prezentate exemple de proiecte care urmează să fie implementate din fonduri structurale în cadrul exerciţiului financiar 2014 - 2020.

De asemenea, în data de 12 septembrie delegaţia Municipiului Bistriţa a participat la o întâlnire bilaterală cu reprezentanţii oraşului Zielona Gora: domnul viceprimar Krzysztof Kaliszuk şi doamna Iwona Skowrońska, responsabil proiecte europene. În cadrul întâlnirii au fost dezbătute subiecte referitoare la realizarea a 2 proiecte de schimb de experienţă pentru tineri, finanţate prin programul Erasmus Plus, unul dedicat copiilor cu dizabilităţi iar celălalt constând în organizarea unei tabere sportive, pentru ambele proiecte propunându-se un parteneriat şi cu oraşul Nitra (Slovacia).

6. Participarea unei delegaţii a municipiului Bistriţa la Festivitatea de semnare a documentelor de parteneriat între municipiul Bistriţa şi Wels şi la manifestarea comemorativă “70 de ani de la exodul din Transilvania” - Wels (Austria), 27-28 septembrie 2014

Ca urmare a invitaţiei transmisă în data de 18 septembrie 2014 de către domnul dr. Peter Koits - primarul oraşului Wels, o delegaţie a municipiului Bistriţa, s-a deplasat în oraşul austriac Wels, în perioada 27 - 28 septembrie 2014, pentru a participa la Festivitatea de semnare a documentelor de parteneriat între municipiul Bistriţa şi oraşul Wels şi la manifestarea comemorativă “70 de ani de la exodul din Transilvania”, eveniment organizat ca răspuns la manifestările organizate în perioada 12-14 septembrie 2014 la Bistriţa.

Festivitatea de semnare a documentelor de parteneriat între oraşele Bistriţa şi Wels s-a desfăşurat în data de 27 septembrie, având ca locaţie Mănăstirea Minoriţilor din Wels, după ce în data de 1 martie a fost semnat un Memorandum în acest sens. Înţelegerea de cooperare semnată va sta la baza deschiderii de noi oportunităţi de colaborare între cele două oraşe, în următoarele domenii: economic, administrativ, social, cultural, educaţional, ştiinţific, sănătate, mediu şi sport.

Acest moment festiv a fost urmat de manifestarea comemorativă “70 de ani de la exodul din Transilvania”, în cadrul căreia delegaţia bistriţeană a participat la o serie de evenimente organizate de partea austriacă:

Vernisajul expoziţiei cu tema “Evacuare şi exod 1944”;

Lansarea cărţii “Biserica evanghelică în Austria şi enoriaşii ei saşi transilvăneni”;

Discursul domnului Episcop Dr. Michael Bünker, cu tema “Saşii transilvăneni şi Biserica evanghelică din Austria”;

Prezentarea filmului “Retrospectivă şi amintiri ale martorilor oculari 1944 -2014”;

Manifestări cultural artistice prezentate de ansambluri folclorice săseşti;

În data de 28.09.2014 a avut loc o slujbă religioasă, în cadrul căreia a rostit o predică şi Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România - domnul Reinhart Guib, urmată de vizitarea mai multor obiective de interes din oraşul Wels, în vederea organizării pe viitor a unor eventuale schimburi de experienţă.

Page 184: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

184

7. Participarea unei delegaţii a municipiului Bistriţa la Wiehl (29 septembrie - 1 octombrie 2014) – în Germania pentru a lua parte la manifestările organizate în vederea comemorării a 70 de ani de la exodul saşilor din Transilvania.

O delegaţie a municipiului Bistriţa s-a deplasat, în data de 29 septembrie la Wiehl –

în Germania, pentru a lua parte la manifestările organizate în vederea comemorării a 70 de ani de la exodul saşilor din Transilvania. Evenimentul de comemorare a fost organizat de Asociaţia de prietenie germană – săsească -română Wiehl – Bistriţa, în colaborare cu Primăria Wiehl.

Asociaţia de prietenie germană – săsească - română Wiehl - Bistriţa s-a constituit în 7 ianuarie 2014 şi are ca obiectiv principal stabilirea unor relaţii de prietenie între populaţiile oraşelor Wiehl şi Bistriţa.

În oraşul german şi în special în Drabenderhöhe - o localitate care aparţine de oraşul german, s-a refugiat un număr mare de saşi transilvăneni plecaţi forţat din ţară în 1944. Astfel, acest oraş a preluat funcţia de “naş” pentru populaţia săsească, obligându-se şi reuşind să creeze condiţiile necesare pentru păstrarea şi pe mai departe a obiceiurilor şi tradiţiilor săseşti.

Manifestările au debutat cu un moment solemn de depunere de coroane la mormintele Robert Gassner şi dr. Carl Molitoris - cimitirul din Drabenderhöhe şi cu dezvelirea unei sculpturi comemorative realizată de artistul bistriţean Mircea Mocanu (membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România), ca prim pas de colaborare între oraşele Bistriţa şi Wiehl.

Ca urmare a contactelor de colaborare avute şi a convingerii că aprofundarea relaţiilor dintre cele două oraşe exprimă dorinţa cetăţenilor, primarul municipiului Bistriţa şi primarul oraşului Wiehl au semnat în data de 30 septembrie o declaraţie de intenţie. Scopul acesteia îl constituie consolidarea durabilă a relaţiilor dintre cele două administraţii locale, între cetăţenii, întreprinderile, organizaţiile şi asociaţiile celor două oraşe, dar în special între tineri şi şcoli, obiectivul comun fiind de a consolida în continuare contactele existente pentru a putea da posibilitatea consiliilor locale din cele două oraşe să decidă încheierea unui parteneriat.

Programul manifestărilor a continuat cu un moment muzical oferit de corul saşilor din Drabenderhöhe şi de orchestra din Drabenderhöhe şi cu o serie de vizite la diferite obiective de interes.

IV. Protecţia Mediului

1. Acţiuni de promovare a protejării mediului înconjurător

15 martie - 15 aprilie, LUNA PĂDURII “Luna pădurii” reprezintă unul din cele mai importante evenimente silvice şi

ecologice cu tradiţie din România şi întreaga lume, fiind cunoscut şi sub denumirea “Sărbătoarea sădirii arborelui” şi o modalitate de sensibilizare a comunităţii şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului esenţial la menţinerea echilibrului ecologic.

Pornind de la importanţa ocrotirii pădurilor noastre, cu prilejul evenimentului „Luna Pădurii” desfăşurat în fiecare an în perioada 15 martie - 15 aprilie, Primăria municipiului Bistriţa a propus un program de igienizare a pădurilor din apropierea

Page 185: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

185

municipiului: Pădurea Codrişor, Pădurea Bisericii şi Hârja Mică din cartierul Unirea şi acţiuni de plantare în pepiniera Poligon situată în Bistriţa, pe Valea Căstăilor.

În cadrul aceluiaşi eveniment „Luna pădurii”, în data de 28 martie s-a desfăşurat la Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică, concursul pe teme ecologice şi silvice, cu participarea clasei a III-a de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”.

22 martie - ZIUA MONDIALĂ A APEI Motto: “Apa şi energia” Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, s-a desfăşurat la Centrul de Informare şi

Educaţie Ecologică o oră interactivă de ecologie la care au participat elevii clasei a I-a C de la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa.

De asemenea, s-a desfăşurat o acţiune de ecologizare pe malul râului Bistriţa pe sectorul dintre Podul Budacului şi Podul Jelnei, la care au participat peste 100 de elevi şi voluntari bistriţeni.

Acest tip de acţiuni încearcă să dezvolte o atitudine responsabilă faţă de mediu a locuitorilor municipiului Bistriţa, să-i facă să devină conştienţi de importanţa utilizării eficiente şi durabile a resurselor de apă şi energie.

29 martie - “Earth Hour” Municipiul Bistriţa a sărbătorit Ora Pământului, sâmbătă, 29 martie 2014,

alăturându-se astfel tuturor comunităţilor din lume care, indiferent de cultură sau poziţie geografică, şi-au arătat grija pentru planeta albastră în cadrul celei mai ample mişcări de susţinere a mediului înconjurător.

Numeroşi bistriţeni au dat curs invitaţiei primăriei la spectacolul de sunet şi lumină „BISTRIŢA SUSŢINE PĂMÂNTUL !” care a avut loc pe scena amenajată lângă Biserica Evanghelică. Evenimentul a început la orele 2000 cu prezentarea siglei evenimentului – o imensă „umbrelă care protejează Pământul” realizată de Liceul de Arte „Corneliu Baba” şi „New School Art Crew”, iar cercetaşii bistriţeni au aranjat sub umbrelă, în forma continentelor, candele colorate. În apropiere, lângă macheta din lemn a Cetăţii Bistriţei, simbolul „60+” realizat din gazon, va rămâne şi pe mai departe mărturie a angajamentului „BISTRIŢA SUSŢINE PĂMÂNTUL !”.

Evenimentele au continuat cu evoluţia elevilor de la Şcoala de Dans Reborn, după care primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a invitat un elev al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” să apese butonul care a stins luminile stradale în municipiu. Zona scenei a fost iluminată de candele aduse de copii de grădiniţă şi numeroşi tineri au pedalat pe cele două eco-biciclete asigurând, astfel, energia necesară pe scenă.

Tinerii artişti bistriţeni Simion Echim, Tudor Ivaşcu şi Tudor Dohotar au susţinut un duel de percuţie, iar Trupa „Sirius” a încântat publicul cu un spectacol de sunet şi lumină. Au fost lansate baloane luminoase din turnul Bisericii Evanghelice, iar după reaprinderea luminilor, primarul Ovidiu Teodor Creţu a transmis un „Mesaj pentru Pământ” şi a invitat publicul să imortalizeze momentul în fotografii sub umbrela care protejează Pământul.

Page 186: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

186

22 aprilie - Ziua Internaţională a Pământului

Tema aleasă pentru „Ziua Internaţională a Pământului” a fost ORAŞE VERZI, motivată de faptul că trebuie acordată o mare importanţă investiţiilor inteligente în tehnologie durabilă, elaborării şi implementării de politici publice de mediu care se bazează pe un public educat şi activ.

24 mai - Ziua Europeană a Parcurilor

“Parcuri pentru natură. Parcuri pentru bunăstare. Parcuri pentru pace” este sloganul Zilei Europene a Parcurilor 2014. Cu această ocazie, Primăria municipiului Bistriţa împreună cu Inspectoratul Şcolar au organizat acţiunea ”Fii eco şi contribuie la pacea şi bunăstarea oamenilor” – lecţii de biologie şi cunoaştere a mediului. De asemenea, la iniţiativa grupurilor Eco din şcolile bistriţene, în parcurile adoptate a fost ales un arbore numit ”Arborele Păcii” care a fost împodobit cu mesaje simbolice. Următoarele parcuri din municipiul Bistriţa au fost adoptate de şcoli:

Parcul din Piaţa Mihai Eminescu – adoptat de Liceul Tehnologic de Servicii;

Parcul Casa Albă – adoptat de Şcoala Gimnazială ”Lucian Blaga”;

Scuar Piaţa Centrală – adoptat de Liceul de Arte Plastice ”Corneliu Baba”;

Parcul Tineretului – adoptat de Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare”;

Parcul Eroilor – adoptat de Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”;

Locul de joacă din Parcul Municipal – adoptat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1.

Totodată s-a organizat un “Centru de jocuri distractive” în Parcul Municipal, cu participarea preşcolarilor de la grădiniţele ”Dumbrava minunată” şi ”Căsuţa cu poveşti”.

În cadrul proiectului cofinanţat din bugetul local ”Cetatea Bistriţei văzută prin ochii copiilor” s-a realizat un atelier de pictură organizat în Parcul municipal de către Fundaţia ”Cercetaşii Bistriţeni”.

”Hai prin parc cu bicicleta!” - sub acest motto s-a organizat un tur ciclist realizat de Consiliul Local al Tinerilor prin parcurile oraşului, pe traseul: Primăria Bistriţa – Parcul Eroilor – Parcul primei şcoli româneşti (str. Crinilor) – Parcul Casa Albă – Parcul Tineretului – Parcul municipal.

”Muzica – mesager al antiviolenţei” - s-a intitulat concertul susţinut de formaţiile pop-rock ale elevilor bistriţeni, în cadrul proiectului cu acelaşi nume, derulat de domnul Copaciu Ioan Claudiu, cu finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa.

5 iunie - Ziua Mondială a Mediului , ediţia a XVIII-a Motto: „Raise Your Voice, Not the Sea Level”

Primăria municipiului Bistriţa a marcat „Ziua Mondială a Mediului” organizând o

serie de manifestări care au cuprins: - Atelier de confecţionare de obiecte din materiale reciclabile realizat de voluntarii

de la Asociaţia Tineri pentru Comunitate; - ”Gala Premiilor pentru Mediu” 5 iunie 2014, organizată în foişorul din Parcul

municipal. În cadrul Galei Premiilor de Mediu au fost decernate următoarele premii:

Premiul pentru „Cel mai activ grup de preşcolari” în cadrul Centrului de Informare şi Educaţie Ecologică a revenit Grădiniţei nr. 6 care s-a remarcat prin

Page 187: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

187

cea mai bună mobilizare a copiilor în acţiunile de protecţia mediului, Grădiniţei nr. 11 „Căsuţa cu poveşti” pentru implicare în programul de educaţie ecologică desfăşurat la Şcoala Verde, Grădiniţei nr. 8 „Dumbrava Minunată” pentru activităţile complexe de protecţia mediului şi Gradiniţei Trenuleţul veseliei;

Premiul „Cel mai activ voluntar” a fost acordat elevei Toma Paula de la Şcoala Gimnazială nr 1;

Premiul „Cel mai implicat coordonator de Grup ECO” a fost acordat doamnei Popescu Teodora - profesor coordonator al Grupului ECO de la Centrul de Educaţie Incluzivă nr. 1;

Premiul „Inima verde” a fost acordat Grupurilor ECO de la Centrul de Educaţie Incluzivă nr. 1, Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” şi Liceului Tehnologic de Servicii;

Premiul pentru implicarea grupului Eco în Campania „Curăţenia de primăvară” a fost acordat Liceului Tehnologic Agricol, Liceului Tehnologic Forestier şi Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”;

Premiul pentru activitatea de mediu - sector ONG, a fost acordat Asociaţiei „Ascendent” şi Fundaţiei „Cercetaşii bistriţeni”;

Premiul pentru concursul „Ridică vocea. Nu nivelul mării” a fost acordat Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”;

Premiul "STEAGUL VERDE" - ediţia a XII-a, la care au participat 10 grupuri ECO de la şcolile generale şi liceele din municipiul Bistriţa a revenit: - la secţiunea şcoli gimnaziale: Şcolii Gimnaziale nr. 1 - la secţiunea licee: Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”

Concursul „Bistriţa verde”

Ediţia din acest an a concursului „Bistriţa verde” s-a desfăşurat in perioada iunie-

august şi s-au înscris 27 de participanţi: 8 concurenţi au fost înregistraţi pentru secţiunea „Cel mai frumos balcon cu flori”, 8 concurenţi pentru secţiunea „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuit” şi 11 pentru secţiunea „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă caselor de locuit”.

Concursul şi-a desemnat câştigătorii la cele trei secţiuni astfel: 1. Secţiunea: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă caselor de

locuit”: Locul I: Sîngeorzan Garofiţa; Locul II: Ceauşu Cornelia; Locul III: Ioniţoaie Constantin. 2. Secţiunea: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de

locuinţe”: Locul I: Creţu Traian; Locul II: Pop Maria; Locul III: Ţigu Steluţa. 3. Secţiunea: „Cel mai frumos balcon cu flori”: Locul I: Lazăr Viorica;

Locul II: Gal Paraschiva, Locul III: Curchi Maria;

Premiile au fost acordate în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul „Toamnei Bistriţene” în Heidenfeld (Viişoara).

Page 188: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

188

16-22 septembrie, Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2014 Motto: “Our streets, our choice” Sloganul evenimentului - "Străzile noastre, alegerea noastră", a încurajat

oamenii din întreaga Europă să creeze tipul de oraş în care doresc să trăiască. În municipiul Bstriţa s-au derulat următoarele acţiuni specifice:

Un PET pentru Traffic Snake ! – În 7 şcoli din municipiului Bistriţa s-au colectat 150 saci de PET-uri, în cadrul campaniei de mobilitate sustenabilă TRAFFIC SNAKE GAME, din care s-a realizat mascota campaniei „OSCAR, şarpele hoinar”. TrafficSnake Game (TSG) este o campanie europeană creată pentru a încuraja

mersul la şcoală, pe jos şi cu bicicleta, având drept principal grup ţintă elevii şi părinţii acestora. Campania constă într-un joc distractiv şi uşor de pus în aplicare. Pe lângă jocul efectiv, fiecare şcoală participantă este încurajată să organizeze acţiuni conexe şi să familiarizeze elevii cu concepte precum transport sustenabil şi mobilitate, mediu înconjurător şi sănătate.

Municipiul Bistriţa, în calitate de membru al Asociaţiei Oraşe Energie România, implementează acest proiect începând cu anul 2014, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. La ediţia din acest an au participat 906 elevi din clasele primare de la următoarele unităţi de învăţământ bistriţene: Şcoala gimnazială nr. 1, Şcoala gimnazială „Avram Iancu”, Şcoala gimnazială nr. 4, Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”.

Expoziţie şi realizare bannere pentru promovarea mijloacelor de transport sustenabile - acţiunile s-au derulat în cadrul proiectului ”FORUM ENERGIE +20 pentru o lume în schimbare”, implementat de Asociaţia RURALIS, cu finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2014;

„TRASHED” - proiecţia, în premieră la Bistriţa, a filmului documentar pe tema risipei de resurse şi poluării cu deşeuri la nivel global, film proiectat la mai multe festivaluri de film din lume;

Târg de biciclete şi piese de schimb, organizat de Asociaţia Bike News Rutieriştii.

Luni 22 septembrie, cu ocazia „Zilei Europene Fără Autoturism”, a fost suspendat traficul rutier în perimetrul str. Dornei - Piaţa Centrală – str. Gh. Şincai, zona fiind animată de participanţii la acţiunile:

„Oscar, şarpele hoinar”- mascotă realizată din PET-uri şi amplasată în Piaţa Centrală;

„Bicicleta mea” – desene pe asfalt realizate de preşcolari;

Expoziţie de promovare a mijloacelor de transport sustenabile - acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului ”FORUM ENERGIE +20 pentru o lume în schimbare”, cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2014, implementat de Asociaţia RURALIS;

Flashmob „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”, realizat cu sprijinul REBORN DANCE STUDIO; Special pentru această acţiune, clasele a III-a E, a III-a A, a I-a A, clasa

pregătitoare C, a I-a C Step by step de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, coordonate de către cadrele didactice CÂMPAN MONICA-OANA, ŢĂRAN LIVIA, RAD

Page 189: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

189

AURORA, CATALANO CRISTINA, PITEA CRIŞAN-ADINA, MOŢOC IOANA, RAD TEODORA şi susţinute de către părinţi, au realizat un Oscar mobil format dintr-un şir de copii costumaţi în culorile mascotei campaniei.

Lansarea concursului de idei cu tema: „Mascota ECO” adresat tinerilor din şcolile bistriţene, premiul oferit fiind o bicicletă urbană.

Programul „Curăţenia de primăvară şi curăţenia de toamnă” În anul 2014, Primăria municipiului Bistriţa a organizat cele două campanii de

curăţenie la care Direcţia Integrare Europeană, prin Compartimentul Protecţia Mediului, a organizat acţiuni de voluntariat, cu participarea elevilor din unităţile de învăţământ ale municipiului Bistriţa, în vederea ecologizării locaţiilor alese de fiecare Grup Eco: spaţii de joacă şi spaţii verzi din apropierea unităţilor de învăţământ, parcuri.

La acţiunile de ecologizare au participat 10 şcoli, cu un număr de aproximativ 200 de elevi. S-au colectat circa 150 de saci care au fost depozitaţi la cele mai apropiate puncte de colectare a deşeurilor menajere.

Spaţiile publice ecologizate au fost „adoptate” de către Grupurile Eco şi se vor afla în permanenta lor grijă, fiind o modalitate prin care se încearcă să se atragă atenţia asupra importanţei întreţinerii spaţiilor publice amenajate într-o stare cât mai bună şi cu cât mai puţine reparaţii.

La aceste acţiuni de voluntariat, Grupurile ECO au fost instruite cu privire la modalitatea în care se face colectarea selectivă a deşeurilor în cadrul sistemului integrat de gestionare a deşeurilor. Astfel, la cel mai apropiat punct de colectare a deşeurilor faţă de locul ecologizat, s-a făcut o demonstraţie practică a modului în care se depozitează corect în pubelele semiîngropate deşeurile produse de cetăţeni, iar elevii s-au arătat dispuşi să corecteze comportamentul greşit atât al lor cât şi al persoanelor care aruncă la întâmplare deşeurile la pubele.

Campania Europeană Display® reprezintă o iniţiativă în domeniul energiei lansată în anul 2003 de către Asociaţia Europeană a Autorităţilor Locale „Energy Cities”.

Scopul iniţiativei este de a încuraja autorităţile locale să afişeze public performanţa energetică a clădirilor administrate şi impactul asupra mediului, folosind un instrument asemănător etichetei energetice pentru aparatura electrocasnică. În prezent numărul oraşelor participante în Campania Display® este de 582 din 32 ţări europene, cu un număr total de 18 320 clădiri.

Municipiul Bistriţa se dovedeşte a fi un participant activ în Campania europeană Display®, astfel încât afişul energetic Display® pentru clădirea aparţinând Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, în care este evidenţiată evoluţia performanţei energetice „înainte” şi „după” reabilitarea şi modernizarea acestei clădiri prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, a fost inclus în expoziţia organizată la Bruxelles în data de 9 octombrie 2013, cu ocazia marcării evenimentului „Renovate Europe Day”.

Rezultatele de eficienţă energetică în clădiri publice prezentate în cadrul expoziţiei au fost promovate de către „Energy Cities” în noua publicaţie din decembrie 2014 a Campaniei Display®, realizată în engleză şi franceză: „Displayers renovate from G to A !”

Este de remarcat faptul că municipiul Bistriţa se alătură eforturilor oraşelor europene în ce priveşte promovarea economiei de energie, a surselor de energie regenerabilă, respectiv implementarea măsurilor de eficienţă energetică în clădirile publice.

Page 190: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

190

2. Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică din Bistriţa, strada Axente

Sever, nr. 1. Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică (CIEE) a fost înfiinţat în anul 2003, în

cadrul proiectului “ŞCOALA VERDE” – PROGRAM PHARE 2000, implementat de către Primăria municipiului Bistriţa în perioada 2003 - 2004, având ca scop educarea în spirit ecologic a preşcolarilor şi elevilor din municipiul Bistriţa şi implicarea lor în acţiunile ecoprotective.

Numărul elevilor şi, în general, al persoanelor din municipiul Bistriţa interesate de problematica mediului înconjurător este în creştere, fapt ilustrat şi de graficul următor:

0500

1000150020002500300035004000

nr.

ele

vi

şi

pre

co

lari

an şcolar

Nr. elevi şi preşcolari care au frecventat cursurile de educaţie ecologică organizate la

Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică

Lecţiile de ecologie desfăşurate în cadrul «Programului de Ecologie» sunt

structurate pe categorii de vârstă şi înţelegere a subiectelor abordate şi anume: Modulul 1: gestionarea deşeurilor, factori de mediu, energie şi eficienţă

energetică; Modulul 2: evenimentele din calendarul ecologic; Modulul 3: aspecte practice în vederea consolidării cunoştinţelor asimilate în

primele două module. La finalul orelor de curs, elevii vizionează minidocumentare video de educare şi

responsabilizare asupra protejării mediului înconjurător. În cursul săptămânii ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!” desfăşurată în perioada

7-11 aprilie, şcolarii şi preşcolarii din municipiul Bistriţa şi Şcoala gimnazială Petriş au învăţat în cadrul activităţilor ecologice desfăşurate la CIEE, modalităţi de protejare a mediului înconjurător şi de valorificare a resurselor naturale. Ca urmare a unei bune şi constante colaborări cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi cu instituţiile locale cu atribuţii de protecţie a mediului, la CIEE s-au desfăşurat în anul 2014 şi alte activităţi de promovare a protejării mediului înconjurător:

Ateliere de lucru, pentru confecţionarea podoabelor de sărbători şi a materialelor specifice „Zilei Europene a Parcurilor”, „Zilelor municipiului Bistriţa”;

Sesiuni de comunicare pe diverse teme privind managementul mediului, atât pentru elevi cât şi pentru adulţi;

Organizarea de expoziţii de mărţişoare ecologice;

Implicarea în promovarea campaniilor locale de protecţia mediului: Curăţenia de primăvară-toamnă, TrafficSnake Game;

Page 191: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

191

Lectii practice de colectare selectivă a deşeurilor. La “Colţul Verde” amenajat la Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică, copiii

care frecventează cursurile programului de educaţie ecologică au colectat cu conştiinciozitate deşeuri de echipamente electrice şi electronice de mici dimensiuni: becuri şi lămpi de iluminat, acumulatori, aparate electrice de mici dimensiuni, etc.

Cei mai harnici elevi au fost recompensaţi cu materiale promoţionale şi diplome. 3. Gestionarea cererilor de tăiere a arborilor în cadrul Comisiei de avizare a tăierilor de arbori

În cursul anului 2014 au fost formulate 80 de cereri de eliminare sau de tăieri de corecţie, de regenerare, de reducere în înălţime a arborilor de pe domeniul public şi privat din municipiul Bistriţa.

Acestea au fost analizate în cadrul celor 9 întâlniri ale Comisiei de avizare a tăierilor de arbori din anul 2014. S-a aprobat tăierea pentru 64 de arbori, faţă de 126 de arbori pentru care s-a solicitat eliminarea. Dintre cei aprobaţi spre eliminare, 1/3 au fost total sau parţial uscaţi, iar 1/3 au crescut accidental în apropierea blocurilor de locuinţe.

Lucrările de tăiere a arborilor de pe domeniul public s-au executat sub supravegherea reprezentanţilor Direcţiei Servicii Publice. În cazul arborilor situaţi pe domeniul privat, eliminarea arborilor a fost efectuată de către proprietarii terenurilor respective.

Situaţia pe luni a numărului de cereri formulate, respectiv a numărului de arbori pentru care s-a aprobat eliminarea (tăierea definitivă):

Nr. crt.

Luna Nr. arbori pentru care s-a

solicitat eliminarea Nr. arbori pentru care s-a

aprobat eliminarea

1. Ianuarie -

2. Februarie 3 3

3. Martie 14 5

4. Aprilie 15 10

5. Mai 3 3

6. Iunie 16 10

7. Iulie 6 6

8. August - -

9. Septembrie 11 6

10. Octombrie - -

11. Noiembrie 46 19

12. Decembrie 12 2

Total 2014 126 64

4. Gestionarea deşeurilor

Gestionarea deşeurilor în municipiul Bistriţa şi agenţi economici de profil: Administraţia publică locală a urmărit reducerea cantităţii de deşeuri eliminată în final şi cantitatea de deşeuri colectată selectiv. Colectarea selectivă s-a realizat prin serviciul de salubritate şi operatorii autorizaţi. Deşeurile colectate selectiv au fost predate agenţilor economici care au obligaţia să le valorifice. În anul 2014 a intrat în funcţiune Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor şi, ca urmare, au fost reorganizate punctele de colectare a deşeurilor, inclusiv în cele 6

Page 192: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

192

localităţi componente. Operatorul unic pentru judeţul Bistriţa-Năsăud care prestează serviciul de colectare şi transport al deşeurilor, este S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.A..

În conformitate cu Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, act normativ care reglementează colectarea selectivă a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă în instituţiile publice, de la cele 34 de puncte de colectare pentru toate spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul local şi Primăria municipiului Bistriţa, fiecare punct dotat cu câte trei europubele de culoare albastră (pentru hârtie-carton), verde (pentru sticlă), galben (pentru plastic), au fost colectate în anul 2014 şi predate la S.C. Urbana S.A. spre societatea care reciclează – S.C. FratelloPet Grup S.R.L., 3 tone hârtie şi 0,1 tone plastic. Începând din octombrie 2014, serviciul de ridicare a deşeurilor colectate selectiv în Primăria municipiului Bistriţa a fost preluat de către S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.A.. Organizarea şi monitorizarea campaniilor de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE):

Primăria municipiului Bistriţa a derulat 2 campanii de colectare DEEE de la populaţie în cursul anului 2014, desfăşurate sub motto-ul “Locul deşeurilor nu este acasă, trimite-le la plimbare!”. În cele două campanii organizate în lunile aprilie şi octombrie, au fost organizate câte 5 puncte de colectare a DEEE în municipiul Bistriţa, iar cetăţenii care au predat aparate electrice şi electronice uzate au avut posibilitatea să participe la o tombolă organizată de Asociaţia Română RoRec. În cele două campanii organizate în anul 2014 au fost colectate 16,33 tone DEEE.

În anul 2014 s-au colectat, prin campanii de colectare şi direct de la persoane fizice şi juridice, şi s-au predat spre valorificare RoRec-ului, 80,93 tone deşeuri de echipamente electrice şi electronice. Este de remarcat creşterea cu 6,4 tone a cantităţii de DEEE colectate în 2014 faţă de 2013, fapt datorat funcţionarii eficiente a Centrului permanent de colectare a DEEE.

La începutul anului şcolar 2014-2015 Primăria municipiului Bistriţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec au lansat în municipiul Bistriţa a IV-a ediţie a Programului pentru educaţie ecologică şi comportament etic “Patrula de reciclare”. Pentru intensa activitate desfăşurată pentru promovarea colectării DEEE, patrula Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Bistriţa, coordonată de doamna Teodora Popescu, a fost desemnată ambasador ROREC 2014.

Obiectivele majore ale Direcţiei pentru anul 2015 sunt reprezentate de:

Finalizarea până la 31.12.2015 a proiectelor din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană : Regenerare urbană Axele turistice 1, 2, 3, Reabilitare Centrul Cultural Municipal si Reabilitare şi modernizare Centru comunitar pentru tineret CETIN

Finalizarea până la 31.12.2015 a proiectului care vizează realizarea Parcului industrial Bistriţa Sud

Finalizarea până la 31.12.2015 a proiectelor care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe construite în perioada 1950-1990 Bistriţa 1, 2, 3, 4 şi 5;

Finalizarea până la 31.12.2015 a proiectului care vizează „Edificare campus şcolar CN Liviu Rebreanu”

Actualizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2010-2030;

Page 193: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

193

Elaborarea Planului integrat de creştere a calităţii vieţii cetăţenilor din comunităţile defavorizate de pe raza Municipiului Bistriţa în vederea obţinerii finanţării prin POR 2014-2020

Pregătirea unui portofoliu de 20 proiecte pentru ciclul de finanţare 2014-2020;

Aniversarea a 10 ani de înfrăţire cu oraşul Herzogenrath, Germania;

Desfăşurarea unor campanii de promovare a colectării selective a deşeurilor, a transportului public şi eficienţei energetice, dar şi de protejare a biodiversităţii în municipiul Bistriţa.

11. DIRECŢIA DE ADMINISTRARE A PIEŢELOR Direcţia de administrare a pieţelor din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa este un serviciu public municipal cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului României, hotărâri ale consiliului local, dispoziţiile primarului şi soluţionează problemele curente ale utilizatorilor pieţelor municipiului Bistriţa. Asigură urmărirea execuţiei bugetare din cadrul clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor pentru toate activităţile finanţate din bugetul propriu al D.A.P.M.B., Întocmește contul de execuție pentru bugetul propriu, organizează si răspunde de evidenţa analitică şi sintetică a conturilor, întocmeşte proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, întocmeşte și pezintă spre aprobare referate şi proiecte de hotărâri privind modificările care se impun a fi efectuate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe parcursul execuţiei bugetare, întocmeşte lunar balanţa de verificare, contul de execuţie şi fişele analitice, întocmeşte trimestrial dările de seama contabile şi răspunde de depunerea în termen a acestora la Direcţia economică din cadrul Primăriei. În cazul existenţei unor virări de credite, verifică încadrarea acestora în prevederile actelor normative în vigoare, primeşte zilnic de la Trezoreria municipiului Bistriţa extrasele de cont pentru toate capitolele de cheltuieli finanţate din buget, precum, şi contul de execuţie al bugetului propriu, asigură onorarea la timp şi corectă a obligaţiilor financiare ale direcţiei către terţi, precum şi a acestora faţă de D.A.P.M.B. exercită controlul financiar preventiv în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigură documentele şi sumele necesare pentru deplasarile efectuate de personalul propriu în interes de serviciu, în ţara sau străinătate, asigură evidenţa contabilă analitică şi sintetică a mijloacelor fixe, pe locuri de folosinţă, a obiectelor de inventar în magazii şi în folosință, precum şi a materialelor pe gestiuni şi pe feluri de materiale în scopul păstrării integrităţii patrimoniului direcţiei, asigură transmiterea la Direcţia administraţiei publice – Serviciul administraţiei publice, juridic contencios, a situaţiei debitorilor care nu şi-au onorat obligaţiile datorate D.A.P.M.B., în vederea recuperării lor potrivit legii. Direcţia de administrare a pieţelor organizează evidenţa analitică a debitorilor şi creditorilor şi furnizorilor direcţiei în aşa fel încât să urmărească în permanenţă situaţia reală a acestora, organizează evidenţa analitică a cheltuielilor de investiţii pe obiective în conformitate cu listele de investiţii anexate la bugetul de venituri şi cheltuieli, întocmește statele de plata pentru personalul din cadrul direcţiei, asigură şi urmăreşte modul de valorificare a rezultatelor inventarierii patrimoniului, întocmește conform legii, documentația pentru organizarea de licitații privind închirierea unor mese sau spații pentru amplasarea de chioșcuri în vederea comercializării de produse agroalimentare și industriale în piețele municipiului Bistrița, încheie în baza documentelor legale

Page 194: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

194

contracte de închiriere pentru aceste mese și spații comerciale, întocmește acte adiționle la contractele de închiriere în funcție de modificările intervenite în legislația în vigoare, conduce evidența chiriilor stabilite pentru mesele și chioșcurile din piețele municipiului Bistrița. Bugetul de venituri și cheltuieli al activității autofinanțate – Direcția de administrare a piețelor pe anul 2014, aprobat prin HCL nr.5 / FEB. 2014 se prezintă astfel:

I. Venituri: - Prevederi aprobate inițial: 1..424.000 lei - Dispoziții bancă 2013 268.000 lei

total venituri 1.692.000 lei - Venituri de realizat 2014 1.424.000 lei - Venituri realizate 2014 1.447.503 lei

Veniturile propuse pentru anul 2014, au fost realizate în procent de 101,65 %. II. Cheltuieli aprobate inițial 1.692.000 lei - Secțiunea funcționare 1.503.000 lei - Secțiunea dezvoltare 189.000 lei - Plaţi efectuate 2014 1.347.391 lei Situația încasărilor pe surse de venituri – de activități extrabugetare - Piețe, se prezintă astfel : Venituri taxe forfetare 425.008 lei Venituri din închirieri 6.053 lei Venituri din bilete WC 72.805 lei Venituri din chirii mese, chioșcuri, tonete 975.958 lei Venituri din penalități 67.679 lei Alte venituri 17.784 lei Total venituri 1.447.503 lei Plățile efectuate sunt în suma totală de 1.347.391 lei din care: Cheltuieli de personal 672.772 lei Cheltuieli materiale si servicii 490.919 lei Cheltuieli de capital 183.700 lei I. Cheltuieli de personal, în sumă totală de 672.772 lei reprezintă:

o cheltuieli cu salariile 535.457 lei o contribuții pensii, sănatate, șomaj 137.315 lei

II. Cheltuieli materiale și servicii, în sumă totală de 490.919 lei reprezentând : 1.Cheltuieli pentru bunuri și servicii din care: 465.499 lei

o încălzit, iluminat și forța motrica 89.061 lei o apa, canal,salubritate 182.848 lei o furnituri de birou 3.459 lei o materiale pentru curățenie 24.455 lei o carburanți 10.698 lei o piese de schimb 1.557 lei o materiale pentru întreținere 57.407 lei o servicii 68.227 lei o obiecte de inventar 21.876 lei

Page 195: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

195

o alte cheltuieli 5.911 lei 2. Reparații curente : 25.420 lei

o reparații, vopsitorii mese 1.762 lei o reparații punct asomare miei +en-gros 2.085 lei o reparații motocositoare 521 lei o reparații jgheaburi P. Decebal 296 lei o reparații clădire administrativă Piața Tărpiului 3.307 lei o reparații târg mașini Heidenfeld 1.190 lei o reparații centrala termică Piața Decebal 307 lei o reparații mașina numărare bancnote 880 lei o reparații tablou electricHeidenfeld 14.976 lei o reparații acoperiș sediu Piața Calea Moldovei 100 lei

III. Investiții în valoare de 183.700 lei reprezentând : o achiziție chioșcuri lemn Zona Pietonală 10 buc. 98.679 lei o instalație de produs agent termic cu panouri solare Heidenfeld 81.597 lei o stație de lucru tip 2 DELL pt. birou casierie 3.424 lei

12. DIRECŢIA MUNICIPALĂ DE SĂNĂTATE

Serviciul public municipal Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa, înființat în baza HCL nr.154 din 29 iulie 2009, se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr.162/2008 a Guvernului României privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, Legii nr.263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi completările ulterioare,Hotărârii Guvernului nr.1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară,Ordinului nr.5298/1668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale şi gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos modificat prin Ordinul nr.761/5675/2012 precum şi ale Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului de Organizare si Funcţionare.

Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa este serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, cu activitate permanentă, care dispune de autonomie administrativă şi funcţională. Serviciul public municipal „Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa ” are misiunea de a oferi, pe timpul zilei,servicii integrate de îngrijire, supraveghere şi educaţie timpurie copiilor cu vârstă antepreşcolară (3 luni-3 ani) care frecventează cele 4 creşe din municipiul Bistriţa, asigurarea supravegherii medicale, acordare de prim ajutor, efectuarea planului de imunizări, a examenelor de bilanţ a stării de sănătate, asigurarea asistenţei medicale şi medicină dentară a copiilor cuprinşi în grădiniţe, cămine şi şcolile de pe raza municipiului Bistriţa, activității asigurate prin cabinetele medicale şcolare şi dentare,precum şi identificarea familiilor cu risc medico-social de pe raza municipiului Bistriţa.

Finanţarea Direcţiei Municipale de Sănătate Bistriţa se asigură din bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor de organizare şi funcționare a creşelor, din contribuţiile lunare ale părinţilor/reprezentanţilor legali pentru întreţinerea copiilor în creşă, respectiv, prin transfer de la bugetul de stat, pentru acoperirea

Page 196: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

196

cheltuielilor de personal şi pentru medicamente şi materiale sanitare necesare pentru cabinetele medicale şcolare, cabinetele medicale dentare şi asistenţei comunitare.

Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa are în componenţă 4 creşe cu o capacitate de 283 de locuri, astfel:

o Creşa nr.1, Aleea Şieului nr.11B - 104 locuri, 4 grupe a câte 26 locuri/ grupă o Creşa nr. 2, str. Zimbrului nr.9 - 52 locuri, 2 grupe a câte 26 locuri/ grupă o Creşa nr. 3, Aleea Plăieşului nr.41- 100 locuri, 4 grupe a câte 25 locuri/

grupă o Creşa nr.4, str. A. Mureşanu nr.44A - 27 locuri, 1 grupă o 7 cabinete medicale şcolare, care funcţionează în 10 locaţii o 5 cabinete şcolare dentare

Creşele asigură,pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere şi educaţie timpurie copiilor de vârstă antepreşcolară.

Cabinetele medicale şcolare asigură asistenţa medicală şi de medicină dentară preşcolarilor şi elevilor din grădiniţe si şcoli.

Asistenţa medicală şi de medicină dentară acordată preşcolarilor şi elevilor pe toată durata în care se află în unităţile de învăţământ se asigură în cabinetele medicale şi de medicină dentară din grădiniţe şi şcoli. Acolo unde nu există cabinete medicale şi de medicină dentară în grădiniţe şi şcoli, asistenţa medicală se asigură prin arondarea la cabinetele medicale din unităţile şcolare cele mai apropiate, iar în afara programului se asigură de către medicii de familie pe listele cărora sunt înscrişi copiii. Examinarea şi evaluarea stării de sănătate acordate prin asistenţa medicală pentru preşcolari şi elevi pe toată perioada în care aceştia se află în unităţile de învăţământ, are următoarele obiective:

o asigurarea unui mediu sănătos pentru comunitatea de preşcolari şi elevi - identificarea şi managementul riscurilor pentru sănătatea colectivităţii, gestionarea circuitelor funcţionale, verificarea respectării reglementărilor de sănătate publică;

o asigurarea menţinerii stării de sănătate individuale şi colective - imunizări, triaj epidemiologic;

o examinarea stării de sănătate a elevilor - evaluarea stării de sănătate, monitorizarea copiilor cu afecţiuni cronice, eliberarea documentelor medicale necesare;

o asigurarea stării de sănătate individuale - acordarea de scutiri medicale, acordarea de îngrijiri medicale pentru afecţiuni curente care nu necesită apelarea la Serviciul unic de urgenţă - 112, până la preluarea copilului de către medicul de familie sau în colaborare cu acesta;

o servicii medicale de asigurare a stării de sănătate - acţiuni medicale curative, acordarea de consultaţii medicale la cerere, eliberarea de bilete de trimitere în regim special şi de reţete şi acordarea de prim ajutor în caz de urgenţă;

o activităţi de educaţie pentru sănătate şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos.

o identificarea familiilor cu risc medico-social de pe raza municipiului o Bistriţa.

Activitatea în creşe Numărul de locuri în creşele din municipiul Bistriţa este 283. Indicatorii urmăriţi privind activitatea din creşe pe anul 2014 sunt:

Page 197: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

197

Unitatea Nr. paturi

Nr. copii Înscrişi

Grad ocupare locuri ( %)

Examen de bilanţ

Creşa 1

104 104 82 104

Creşa 2

52 52 85 52

Creşa 3

100 100 82 100

Creşa 4

27 27 84 27

Total

283 283 83 283

Activitatea în cadrul creşelor vizează:

o organizarea şi asigurarea unui regim raţional de viaţă în vederea o dezvoltării normale somatice şi psihomotorii a copiilor; asigurarea unui

microclimat corespunzător; o asigurarea unei alimentaţii raţionale corespunzătoare vârstei din punct de o vedere caloric, cantitativ şi calitativ prin întocmirea zilnică de meniuri; o asigurarea unui program educativ complex, adaptat fiecărei grupe de o vârstă, în vederea stimulării dezvoltării fizice şi psihice, însuşirea

deprinderilor igienice adecvate vârstei. o triajul epidemiologic zilnic al copiilor care frecventează creşa, urmărind o starea de sănătate a copiilor şi depistarea oricăror boli infecto-contagioase; o urmărirea evoluţiei parametrilor fizici şi psihomotrici a copiilor din creşă cu o ocazia controalelor periodice; o profilaxia bolilor infecto-contagioase; o acordarea primului ajutor şi a îngrijirilor medicale necesare în caz de o îmbolnăvire, până la internarea copilului într-o unitate spitalicească sau

trimiterea copilului la domiciliu; o o bună colaborare a personalului din creşă cu părinţii.

Activitatea în cabinetele medicale şcolare şi cabinetele şcolare stomatologice Cabinetele medicale şcolare deservesc un număr de 15.057 elevi şi preşcolari din municipiul Bistriţa şi cartiere, în timp ce cabinetele şcolare dentare deservesc doar un număr de 12.164 elevi din municipiul Bistrita, 337 elevi din cartiere si 2.556 de preşcolari nefiind arondaţi la nici un cabinet stomatologic şcolar. Principalii indicatori urmăriţi privind activitatea din cabinetele medicale şcolare pe anul 2014 se prezintă astfel:

Unitatea Nr. elevi

Nr. preșcolari

Nr. consultaţii

Nr. tratamente

Nr. examene de bilanţ

Nr. vaccinări

Cabinet Şcolar 1

2.122 242 2.431 2.370 767 941

Cabinet Şcolar 2

1.682 625 3.960 3.073 419 602

Page 198: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

198

Cabinet Şcolar 3

2.348 756 3.541 1.675 726 833

Cabinet Şcolar 4

2.185 637 4.154 3.126 531 611

Cabinet Şcolar 5*

590 - 1.010 962 225 179

Cabinet Şcolar 6

2.703 - 2.924 2.654 934 716

Cabinet Şcolar 7*

871 296 1.206 301 546 269

Total 12.501 2.556 19.226 14.161 4.148 4.151

*deservite de acelaşi medic

Indicatorii urmăriţi privind activitatea din cabinetele şcolare dentare pe anul 2014 sunt:

Unitate Nr. elevi Nr. consultaţii Nr. tratamente

Cabinet Dentar 2

2.555 1.161 982

Cabinet Dentar 3

2.348 288 237

Cabinet Dentar 4

2.651 990 684

Cabinet Dentar 5

1.907 1.133 1.282

Cabinet Dentar 6

2.703 1.068 980

Total 12.164 4.640 4.165

Activitatea în cadrul cabinetelor medicale şcolare a vizat:

o aprecierea dezvoltării fizice( somatometrie, somatoscopie, fiziometrie) şi o neuropsihice a elevilor şi preşcolarilor; o examinările medicale de bilanţ a stării de sănătate, efectuate la elevii din o clasele I, IV, VIII, XII, din ultimul an al şcolii profesionale şi a preşcolarilor ; o înregistrarea şi dispensarizarea copiilor cu afecţiuni cronice; o efectuarea triajului epidemiologic a tuturor elevilor după vacanţe şi o zilnic a preşcolarilor; o controlul zilnic privind respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de o învăţământ, de cazare şi de alimentaţie din cadrul unităţilor de învăţământ

arondate şi a igienei individuale a preşcolarilor şi elevilor; o întocmirea meniurilor zilnice şi efectuarea anchetei alimentare o periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii raţionale în grădiniţe

şi cantine şcolare; o efectuarea de acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul elevilor, o familiilor elevilor şi a cadrelor didactice; o pregătirea grupei “ Sanitarii pricepuţi”; o acordarea primului ajutor, în caz de urgenţă, preşcolarilor şi elevilor; o efectuarea de tratamente şi vaccinări;

Page 199: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

199

o acordarea de consultaţii medicale la solicitarea elevilor; o buna colaborare cu părinţii, cadrele didactice şi întreg personalul din o unităţile de învăţământ arondate.

Activitatea în cadrul cabinetelor şcolare dentare a vizat: o aplicarea măsurilor de igienă orodentară; o depistarea activă şi dispensarizarea afecţiunilor orodentare; o examinarea, stabilirea diagnosticului şi efectuarea tratamentelor o cariilor dentare; o acordarea primului ajutor în caz de urgenţă; o educaţia preşcolarilor şi elevilor în vederea realizării profilaxiei cariei o dentare şi a anomaliilor dento-maxilare; o buna colaborare cu părinţii, cadrele didactice şi întreg personalul din o unităţile de învăţământ arondate.

Activitatea asistentei comunitare Asistenta comunitară deserveşte 3 comunităţi de romi din Bistriţa, Viişoara şi Sărata. și a vizat următoarele obiective:

o catagrafierea şi supravegherea a: 1.140 persoane, 54 gravide, 42 copii cu vârsta între 0-2 ani, 56 copii cu vârsta între 2-7 ani

o b) înscrierea pe lista medicilor de familie a 146 persoane care nu aveau medic de familie;

o sprijinirea personalului medical la efectuarea imunizărilor la copii cu vârsta între 0-14 ani şi la efectuarea examenelor medicale de bilanţ ;

o efectuarea de campanii de promovare a sănătăţii cu tematica: “Sănătatea reproducerii”; “Prevenirea şi tratamentul T.B.C.”; “Igiena orală şi igiena personală”, ”Împreună pentru sănătatea sânului” în colaborare cu D.S.P. Bistriţa şi Asociaţia Amazoanelor din Bistriţa;

o efectuarea de sesiuni de grup cu tematica : “Obţinerea calităţii de asigurat şi coasigurat”; ”Obţinerea actelor de identitate”; “Funcţionarea serviciului de urgenţă”; “Screening privind depistarea cancerului de col uterin”;

o facilitarea accesului femeilor cu vârstă reproductivă la metoda de contracepţie cu anticoncepţionale;

o participarea la triajul epidemiologic în şcolile din cartierul Sărata, Viişoara; o îndrumarea tinerilor de etnie romă către învăţământul preuniversitar şi

universitar; o identificarea şi anunţarea D.G.A.S.P. cu privire la abandonul copiilor o în maternitate şi a copiilor fără aparţinători; o cultivarea încrederii reciproce între autorităţile publice locale şi comunităţile de o romi pe care le are în subordine.

Obiective majore stabilite pentru anul 2015:

Creşterea calităţii serviciilor oferite de Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa în creşe prin angajarea de personal didactic, respectiv, educatoare - puericultoare, a căror activitate vizează:

o stimularea diferenţiată a copilului în vederea dezvoltării sale individuale în o plan intelectual, socio-afectiv şi psihomotric, ţinând cont de particularităţile

specifice de vârstă ale acestuia şi de potenţialul său evaluat; o realizarea unui demers educaţional bazat pe interacţiunea activă cu adultul,

Page 200: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

200

o rutina zilnică, organizarea eficientă şi protectivă a mediului şi a activităţilor de învăţare;

o promovarea jocului ca formă de activitate, metodă, procedeu şi mijloc de o realizare a demersurilor educaţionale la vârstele timpurii; o promovarea interacţiunii cu ceilalți copii prin activităţi în grup specifice

vârstei; o sprijinirea părinţilor şi familiei în educaţia timpurie a copiilor.

Realizarea unor noi campanii de promovare a sănătăţii în rândul comunităţilor de romi, reducerea abandonului în maternitate, reducerea numărului de copii de etnie romă nevaccinaţi prin înscrierea lor pe lista medicilor de familie.

Realizarea unei bune colaborări cu toate serviciile din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa şi celelalte entităţi publice.

13. CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ „GEORGE COŞBUC”

Centrul Cultural Municipal ,,George Cosbuc” Bistrița, ca instituţie publică de cultură, este instituția etalon, emblemă vieţii cultural-artistice a municipiului, prin specificul activităţii ce o desfăşoară, venind în contact direct cu cetăţeanul, oferindu-i acestuia, o gamă largă şi diversificată de manifestări cultural-artistice, în diferite forme şi modalităţi de exprimare a artei. Fiind instituţie publică cu personalitate juridică, Centrul Cultural Municipal, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului local al Municipiului Bistriţa, dispune de resursele necesare, pentru a satisface cele mai exigente şi diferite gusturi, printr-o activitate intensă, permanentă şi la un ridicat nivel calitativ, contribuind la ridicarea nivelului cultural şi artistic al municipiului, înscriindu-se în circuitul valorilor naţionale. Centrul Cultural Municipal îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, acţionând sub autoritatea Primăriei municipiului Bistrița. Centrul Cultural Municipal îşi are sediul administrativ în Municipiul Bistriţa, str. Albert Berger, nr. 10, iar pentru perioada în care sediul de la adresa de mai sus, se află în reabilitare, instituţia îşi desfăşoară activitatea în sediul din str. Liviu Rebreanu, nr. 23. Potrivit art. 209 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea Nr.97/2014, emisă de Consiliul local al Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal ,,George Coşbuc” Bistriţa este instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, finanţată din alocaţii de la bugetul local şi din venituri proprii. Această instituţie de cultură iniţiază şi desfăşoară proiecte şi programe culturale în domeniul educației permanente și a culturii tradiționale, urmărind:

o elaborarea unor proiecte atractive şi utile, de educaţie permanentă; o conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii

de pe raza Municipiului Bistriţa, precum şi ale patrimoniului cultural naţional şi universal;

o păstrarea şi cultivarea specificului zonal şi cultural; o cultivarea valorilor şi autenticităţii creaţiei populare contemporane şi artei

interpretative profesioniste şi neprofesioniste, în toate genurile – muzical, coregrafic, teatru, şi altele;

o realizarea şi dezvoltarea schimburile culturale pe plan județean, naţional şi internaţional, toate acestea fiind posibile prin organizarea şi desfăşurarea unor

Page 201: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

201

acţiuni menite să contribuie la cunoaşterea valorilor culturii şi artei, respectiv prin prestaţii culturale şi activităţi de petrecere a timpului liber pentru locuitorii municipiului şi localităţilor componente, constând în organizarea de spectacole artistice, editarea de broşuri şi reviste cu profil cultural-artistic, pliante, afişe, programe, CD-uri, DVD-uri, expoziţii, filmări şi alte forme de documentare.

Pentru realizarea acestor obiective, instituţia dispune de resursele umane, materiale şi financiare necesare, colaborează cu instituţii de specialitate, organizaţii neguvernamentale,

Prin acţiunile organizate şi susţinute pe parcursul anului 2014, Centrul Cultural Municipal ,,George Cosbuc” Bistriţa, s-a dovedit a fi centrul convergent al tuturor activitaţilor cultural-artistice din Municipiul Bistrita şi din județul, care, prin valoarea ridicată a formaţiilor artistice de care dispune, ţinând seama de baza materială şi de tehnică pe care o are în dotare, de valoarea şi nivelul de realizare ale programelor şi proiectelor culturale, s-a detaşat, ca fiind exponentul cultural activ, satisfăcând cele mai exigente gusturi şi preferinţe in domeniul artistic, ale unui public avizat.

Anul 2014 a fost, un an bogat sub raport cultural-artistic, un an în care calitatea actului cultural a fost o prioritate dominantă în întreaga activitate. S-a acţionat permanent pentru lӑrgirea paletei de acţiuni specifice domeniului de activitate al instituţiei şi ridicarea nivelului calitativ ale tuturor activităţilor culturale, detașându-se prezentarea muzicii culte – vocal – instrumentale care a fost prezentată atât în scenă cât şi în locașurile de cult, dovedindu-se a fi avut o mare influentă spirituală asupra enoriaşilor prezenţi, indiferent de confesiune.

Şi în anul 2014, un accent prioritar s-a pus pe organizarea şi susținerea unor acţiuni cultural-artistice de mare amploare, gen festivaluri naţionale şi internaționale, pe diverse genuri artistice, care au antrenat un mare număr de formaţii artistice din tară şi din afară, formaţii valoroase care prin spectacolele susţinute, au atras un mare număr de spectatori, de asemenea au fost marcate şi sărbătorite, prin acţiuni specifice, principalele momente din istoria României, 24 ianuarie – ziua Unirii Principatelor Romane, Ziua Europei, Ziua Imnului naţional, Ziua Independenţei Naţionale a României, Ziua de 1 Decembrie – Ziua Națională a României şi altele.

Anul cultural-artistic 2014 a început cu Concertul de Bobotează, susţinut de Orchestra Operei Romane Craiova, care a avut loc în sala de concerte a instituţiei noastre, Teatrul de Vara, în data de 6 ianuarie 2014 şi cu Concertul de muzică clasică - în biserică, organizat de către instituţia noastră, şi susţinut de către formația ,,Trio Clasic” Bistriţa, în data de 18 ianuarie 2014 în Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului in biserică”, ambele bucurându-se de o largă participare a publicului.

O altă acţiune desfăşurată în luna ianuarie 2014 a fost Balul Culturii Bistrițene cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, care a avut loc în data de 15 ianuarie 2014, în acceași zi a avut vernisajul expoziției „Portrete sentimentale” a doamnei Victoria Fatu Nalațiu.

Tot în luna ianuarie, în ziua de 24, a avut loc acţiunea intitulată ,,Hai să dăm mână cu mână”, dedicat Unirii Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859, la care formaţiile aparţinând instituţiei, care au prezentat un repertoriu adecvat, ținând seama de semnificaţia acestei zile, în faţa unui mare număr de spectatori. În luna ianuarie 2014, au fost prezentate mai multe spectacole folclorice în cartierele municipiului, şi în judeţ, de către Ansamblul folcloric ,,Cununa de pe Someş”.

În luna februarie 2014, a fost organizată acțiunea culturală intitulată ,,Ziua îndrăgostiților” – Valentine’s Day, pe scena mica de pe pietonal.

Page 202: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

202

În baza contractelor încheiate cu Teatrul Național ,,Bacovia” din Bacău, Teatrul Național din Târgu Mureș, Teatrul Evreiesc de Stat București, Teatrul Municipal Baia Mare, ȋncepând cu luna februarie 2014, a fost deschisă stagiunea teatrală, cu spectacole prezentate, lunar, la Teatrul de vară, care, prin valoarea artistică și repertoriul atent selectat, au reușit să atragă un mare număr de spectatori.

În data de 20 februarie s-a organizat o dezabtere cu scriitori și lansări de carte ale scriitorilor Gheorghe Zincescu și Nicolae Sȃrbu.

În 1 martie 2014 s-a organizat spectacol folcloric susținut de Ansamblul Cununa de pe Someș.

În 04 martie 2014 s-a organizat un concert de Jazz cu invitații: Oana Mureșan, Ianchis Flavius Sandor Laslo.

În data de 24 februarie 2014 s-a organizat spectacolul: ,,De Dragobete la Romani”, spectacol care s-a prezentat pe scena amenajata pe Pietonalul municipiului Bistrița.

Spectacolul dedicat Zilei Femeilor Vȃrsnice s-a organizat in data de 11 Martie 2014 la Teatrul de Vară.

În luna martie Centrul Cultural Municipal George Coșbuc a organizat un eveniment de amploare internațional ”Zilele Lumina Lina” având ca invitați peste 30 de scriitori din diferite țări.

Expoziția Foto „Dor de Argentina”, a domnului Florin Coșoiu, a fost deschisă în data de 10 martie 2014 la Centrul de artă tradiționalp ”Casa cu Lei”.

Teatrul de păpuși ,,Alexandru Misiuga” a prezentat, în anul 2014, tot în cadrul stagiunii anuale, atât în sala de spectacole a instituției cât și în deplasare, în fiecare lună, mai multe spectacole pentru copiii de la toate grădinițele și școlile generale din municipiu și din localitățile componente, la fiecare din aceste spectacole au participat un număr mare de copii, trupa de teatru deplasându-se în numeroase localități ale județului unde a prezentat spectacole pentru copiii și elevii din respectivele localități.

În duminica Floriilor din luna aprilie 2014, în ideea păstrării obiceiurilor și tradițiilor pascale ale cetățenilor de etnie germană, a fost organizat târgul de paști ,,Ostermarkt”, ocazie cu care au fost puse în valoare meșteșugurile populare specifice etniei.

În luna aprilie Centrul Cultural Municipal a fost organizator a Festivalului Internațional de Satiră și Umor Mărul de Aur aflat la ediția a XXX-a.

Cu ocazia sărbătorilor pascale ale anului 2014 s-a organizat un Concert Extraordinar susținut de European Royal Orchestra, București. În luna mai 2014 s-a desfășurat acțiunea intitulată ,,Zilele Operei” – Constantin Pavel, în cadrul căreia au fost susținute spectacole și recitaluri de muzică clasică de către ansamblului din cadrul Teatrului de Opera și Balet ,, Oleg Danovschi” din Constanța, în ideea cultivării gustului pentru spectacolul de opera, în principal vizând atragerea tineretului spre acest gen de artă.

În perioada 09 – 10 mai 2014 s-a desfașurat Festivalul de film cu caracter internațional, ,,Caravana TIFF la Bistrița”.

Tot in luna mai 2014, Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” a organizat Maialul bistrițean maghiar, târg de artă populară specific etniei maghiare și concurs de artă culinară, acțiune la care au fost prezente grupuri de etnie maghiara din România și Ungaria.

În zilele de 2 - 3 iunie 2014 , Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” Bistrița a organizat o acțiune dedicată comemorării evreilor. În cadrul acestei manifestări a fost invitat Teatrul Evreiesc de stat București care a jucat 2 piese: ”Janka”

Page 203: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

203

și ”Tragedie dentara” și s-a organizat concertul extraordinar Nabucco susținut de Opera Română din Craiova.

În luna iunie 2014 a avut loc Festivalul etniilor ,,Pfingstfest”, acțiune aflată la cea de-a XIV-a ediție, care s-a desfășurat pe scena de pe pietonalul municipiului, la care au participat formații aparținând etniilor conlocuitoare atât din județul nostru cât și din județele limitrofe, foamații care au susținit spectacole specifice etniilor din care provin, spectacolele bucurându-se de un real succes. Cu această ocazie au fost puse în valoare tradițiile, dansurile, costumele tradiționale specifice minorităților, realizandu-se un schimb bogat și util de idei, care va ajuta la conturarea limitelor care definesc indivizii și comunitățile umane. Printre ansamblurile și formațiile artistice participante se numără: Ansamblul artistic ,,Cununa de pe Someș” Bistrița, Ansamblul de dansuri săsești din Târgu Mureș, Ansamblul de dansuri maghiare ,,Vardozzsa” din Bistrița, Ansamblul cu specific italian ,,Fantezy” Bistrița, Ansamblul Ruso-Lipovean din Tulcea, Ansamblul de dansuri grecești ,,Efthimos” din Brașov, Ansamblul de dansuri săsești ,,Regenbogen” Bistrița, Ansamblul de dansuri Spaniole ,,Flamingo” Bistrița, Ansamblul de dansuri Ucrainiene ,,Kazachok” din Suceava, Ansamblul de dansuri țigănești ,,Illo Romano” din Lechința și Ansamblul de dansuri din Voievodeni, județul Mureș.

În perioada 24 – 26 iunie 2014, pe Pietonal și la Turnul Dogarilor, s-a desfășurat cea de a VI-a ediție ale Serbării Bistriței Medievale, acțiune organizată în colaborare cu Asociația Culturală ,,Bistrița Medievală” și în parteneriat cu Parohia Evanghelică din Bistrița. Aceasta acțiune și-a propus să redescopere și să valorifice istoria medievală a municipiului nostru. Concomitent, în zona pietonală, s-a desfășurat Târgul meșteșugarilor, la care au fost invitați și au participat meșteri populari din majoritatea zonelor din țară, prin care a fost promovată arta populară a creatorilor populari prezenți.

Cea mai de amploare acțiune cultural - artistică organizată de către Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” Bistrița, ajunsă la cea de a XIX-a ediție, este Festivalul Internațional de Folclor ,,Nunta Zamfirei”, care, în acest an s-a desfășurat în perioada 27 – 30 iulie. La acestă ediție au răspuns invitației organizatorilor, un număr de 11 țări, care și-au delegat cele mai valoroase ansambluri artistice, spre a prezenta arta popoarelor din care provin. Au participat ansambluri folclorice din: Spania, Rusia, Israel, Cehia, Turcia, Serbia, Cipru, Algeria, Croația, Ucraina și Franța, alături de care au susținut spectacole ansamblurile folclorice ,,Cununa de pe Someș” și ,,Balada” ambele din Bistrița, precum și numeroase formații și ansambluri artistice din țară. Întreaga acțiune s-a desfășurat pe scena amenajată pe pietonalul Municipiului Bistrița, în prezența unui mare număr de spectatori, care, prin modul lor de a se manifesta, au dovedit că folclorul mondial își stabilește, odată pe an, capitala în Municipiul Bistrița din România. Deoarece, întreaga acțiune a fost transmisă de către Studiourile de televiziune ”Favorit”,”Hora” și ”Inedit”, iubitorii de frumos de pe întreaga lume au avut posibilitatea să vizioneze ceea ce s-a desfășurat în Bistrița, cu ocazia acestui festival. În cadrul acțiunii, a avut loc și Târgul de artă populară și gastronomică, în cadrul căruia, fiecare țarp participantp la festival și-a expus produsele de artă populară și artizanale, acordând publicului prezent, posibilitatea de a intra în contact direct cu tradițiile și arta popoarelor respective.

În data de 9 august s-a organizat prima ediție a Festivalului Bistrița Rock unde au fost invitate trupele: Hara, Pact și Prefix 990.

La data de 15 august, a fost organizata de către Centrul Cultural Municipal, cea de a XIII-a ediție a ,,Festivalului Tradițiilor Țigănești”, care s-a desfășurat pe scena amenajată pe Pietonalul din Municipiul Bistrița, la care au participat formații și interpreți

Page 204: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

204

individuali de la copii sub vârsta de 5 ani, până la persoane vârstnice, cei prezenți pe scenă, etalându-și măiestria și talentul și oferind celor prezenți spectacole de o înaltă ținută artistică. La acțiune au fost prezente peste 11 formații și grupuri de dansuri țigănești, atât din județul nostru cât și din județele limitrofe, care, prin prestațiile lor, au contribuit la punerea în valoare a repertoriului specific și tradițional, contribuind la ridicarea etniei la un nivel superior de civilizație și cultură și integrarea cetățenilor acestei etnii în comunitatea naționalӑ.

În luna august Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” Bistrița a fost organizatorul manifestărilor culturale prilejuite de sărbătorirea Zilelor Municipiului Bistrita - ediția 2014. În intervalul 22- 24 august s-au derulat spectacole artistice, la care au participat un mare număr de formații și ansambluri folclorice și de alte genuri muzicale, cât și interpreți, care au susținut recitaluri în fata unui mare număr de spectatori. Acțiunea susținută, financiar, de către Primăria municipiului Bistrița, s-a desfășurat pe scenele amenajate pe pietonalul municipiului și la Heidenfeld - Viișoara, adunând, în fiecare zi, un număr mare de spectatori. Pe parcursul celor trei zile, alături de spectacolele în aer liber susținute de către ansambluri folclorice și soliști vocali invitați, au fost organizate expoziții de carte și expoziția ,,Bistrița de ieri și de azi”, având loc lansări de carte ale Revistei ,,Conexiuni”.”

În luna septembrie 2014, în organizarea Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc” Bistrița, a avut loc Reuniunea Coralӑ Internaționalӑ de muzicӑ religioasă ,,Bartolomeu Anania”, acțiune care s-a desfășurat în Biserica Romano - catolicӑ ,,Sf. Anton” din Bistrița, în Biserica ortodoxă ,,Intrarea Maici Domnului în Biserică”, în Biserica greco -catolica ,,Sfinții Trei Ierarhi” și în alte biserici din municipiu. La această acțiune au participat și susținut concerte, un număr de 9 formații corale din țară și din țări europene, prin care a fost promovata muzica corală religioasă.

Tot în luna septembrie a avut loc un eveniment cultural extraordinar cu ocazia comemorării exodului sașilor de acum 70 de ani, Opera Naționalӑ Cluj Napoca punând în scenă ”Aida” de Guseppe Verdi.

O altă acțiune de mare amploare a fost Festivalul Toamna Fanfarelor, ajuns la cea de a X-a ediție, în perioada 28 – 29 septembrie 2014. La manifestări au participat Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița, Toboșarii Cetății și majoretele Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc”, Fanfara și Majoretele ,,Nikola Parvanzov’ din Bulgaria, Fanfara din Gherla, Fanfara și majoretele tineretului din Csorvas – Ungaria, Fanfara și majoretele ,,Armonia” din Târnăveni, Fanfara ,,Promenada” și majoretele din Câmpia Turzii, fanfarele din Reghin și din Rodna. Acțiunile s-au derulat pe scenele amenajate pe Pietonal, în Filigorea din Parcul Mare și pe scena amenajata în Cartierul Viisoara, la ,,Heidenfeld”. În paralel a avut loc acțiunea de larg interes pentru public, ,,Toamna bistrițeană”, care a adunat în fiecare zi o mulți participanți, atrași atât de produsele expuse spre vânzare cât și de programele care se derulau pe scenă.

La începutul lunii octombrie a fost organizat spectacolul dedicat persoanelor vârstnice, în semn de prețuire și respect pentru această categorie de persoane, ocazie cu care a fost prezentat un bogat program artistic, cu repertoriu adecvat.

Ca o manifestare inedită a fost organizat la Bisrița prima ediția a Festivalului Oktoberfest. Pe scena amplasată în zona pietonală au evoluat: Alex Velea, Bere Gratis, DJ Rynno și Sylvia, Daniela Vlădescu, Viorel Rus, DJ Michael Star, Fanfara din Csorvas – Ungaria, etc.

În perioada 26 – 30 noiembrie 2014 a fost organizată cea de a X-a ediție a Festivalului Național de Teatru Profesionist și literatură ,,Liviu Rebreanu”. Au fost prezente pe scena, Teatrul ,,Bacovia” din Bacău, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul

Page 205: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

205

Național Târgu Mureș, Teatrul de magie București, Teatrul de Opera și Balet ,,Oleg Danovschi” din Constanța și Teatrul de păpuși ,,Alexandru Misiuga” a Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc”. În paralel, în foaierul Teatrului de vară și la Casa cu Lei, au fost organizate expoziții de carte și de caricaturi, lansări de carte, în cadrul ,,Târgului de carte” la care au participat edituri din București, Cluj-Napoca și Bistrița, a fost lansat și ultimul număr al Revistei ,,Conexiuni”.

Luna decembrie a găzduit spectacolul festiv dedicat Crăciunului, care a avut loc pe scena Teatrului de vară, cu participarea formației ,,European Royal Orchestra” din București, prezentând un spectacol de muzică clasică, la care a luat parte un mare număr de spectatori care au răsplătit din plin prestația, prin aplauzele repetate.

În perioadele 06 – 23 și 27 – 29 decembrie 2014, pe scena amenajata în fața bradului împodobit amplasat în zona pietonală s-au desfășurat activitățile cultural-artistice specifice sărbătorilor de iarnă, sub genericul ,,Rădăcinile eternității”. În acest înterval de timp, în fiecare seară, cu începere de la orele 17, au fost prezentate spectacole de colinde, obiceiuri și datini, de către grupuri și formații artistice din municipiul și județul nostru și din județele limitrofe, numerosul public prezent apreciind calitatea și nivelul artistic ridicat la care au fost prezentate concertele. Grupurile de colindători au aparținut Centrului Cultural Municipal, Cercului Militar Bistrița ,,Doinița”, Liceulu Tehnologic ,,Sfânta Maria”, Corala ,,Andrei Mureșianu”, corul ,,Appassionata”, grupurile de colindători de la Căminele Culturale din Susenii Bârgăului și din Spermezau, Lechința, Șieu, Mărișelu, Dumitra și din multe alte localități ale județului care, prin modul în care aceste acțiuni au fost percepute de către publicul spectator, a demonstrat pe deplin ca folclorul autentic, tradițiile și obiceiurile strămoșești, sunt nestemate ale neamului romanesc, preluate, prezentate și transmise generațiilor viitoare.

În materie de artă plastică, iubitorii acestui gen de artă, au întâlnit, de-a lungul anului la Centrul de arta tradițională ,,Casa cu lei” iar din cea de a doua parte al anului la Teatru de varӑ, exponate, permanent fiind organizate expoziții de lucrări foto și de artӑ plastică pe diferite domenii, pictură, graficӑ, caricaturi și alte genuri de exponate aparținând unui mare număr de autori, de la elevi la artiști consacrați în acest domeniu.

Activitatea literara a fost la ea acasă și în acest an, în cadrul acțiunlor organizate de Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc”, unde și-a găsit un cadru ideal de desfășurare, în principal prin activitatea Societății Scriitorilor Bistrițeni, prin editarea trimestrială a revistei ,,Conexiuni”.

În anul 2014, Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc”, a reușit sa promoveze toate formațiile care-și desfățoară activitatea în cadrul instituției, prin spectacole de toate genurile, prin emisiuni de radio și filmări TV, la cele mai reprezentative studiouri de radio și de televiziune locale, zonale și naționale.

Multitudinea și diversitatea acțiunilor cultural-artistice organizate și susținute de către Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” pe parcursul anului 2014, a fost posibilă și datorita colaborării și parteneriatului cu asociații, fundații, instituții, mijloace de informare în masa, persoane fizice și juridice din municipiu, din județul nostru, din țară și din afara țării, cu care au fost stabilite și menținute legături de colaborare. La rândul lui Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” sprijină acțiunile celorlalți colaboratori și parteneri, în ideea realizării unor acțiuni cultural-artistice la un nivel calitativ cât mai ridicat, satisfăcând cele mai exigente gusturi și pretenții ale largului public spectator, iubitor de frumos, indiferent de genul artistic preferat.

O parte din acțiuni s-au desfășurat în spațiile de la Centrul de arta tradițională ,,Casa cu lei”, cu ajutorul colaboratorilor, pentru care a fost stabilit un program de

Page 206: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

206

funcționare permanent. În spatiile acestei locații și-a desfășurat activitatea societatea scriitorilor bistrițeni, fiind organizate și un număr de 4 expoziții internaționale și expoziții locale, cu vânzare, acoperind întreaga perioadă a anului, de asemeni, tot în această locație au avut loc lansări de carte și programe de microconcerte de muzică clasică.

Pe parcursul anului 2014, la căminul cultural din cartierul Viișoara a fost amenajata o bibliotecă, unde a fost instalat mobilier adecvat, conținând un mare număr de volume, transferate de la biblioteca instituției.

Activitatea desfășurată la Casa de cultură din cartierul Sigmir a contribuit la revigorarea activității culturale a comunității din această localitate componentă, atrăgând și implicând responsabil membrii comunității, la viața culturala, justificând astfel scopul pentru care a fost construit acel edificiu de cultură.

Căminele culturale din cartierele Ghinda, Sărata și Slătinița au fost dotate cu diferite materiale și obiecte de inventar, executându-se lucrări de reparații și întreținere, în vederea conservării acestora și creării condițiilor civilizate pentru desfășurarea în bune condiții a activităților cu caracter cultural-artistic.

În anul 2014, s-au derulat un mare număr de proiecte culturale, procedurile de finanțare fiind coordonate de compartimentul contabilitate al Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc”.

Bugetul aprobat pentru anul 2014 (H.C.L. nr. 5 / 6.02.2014) Total venituri 3.550.000 lei pentru cele 2 secţiuni. secţiunea funcţionare 3.405.000 lei secţiunea dezvoltare 145.000 lei La rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli din data de H.C.L. nr.95-97/ 16.10. 2014, bugetul se modifică astfel: Total venituri 3.590.000 lei pentru cele 2 secţiuni secţiunea funcţionare 3.445.000 lei secţiunea dezvoltare 145.000 lei Realizat la 31.12 2014 pe cele 2 secţiuni - 3.230.000 lei total cheltuieli din care : secţiunea funcţionare 3.425.000 lei secţiunea dezvoltare 143.000 lei Regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general şi Hotărârea nr. 21 / 27. 03 2014 a Consiliului local al municipiului Bistriţa pentru aprobarea proiectelor care vor beneficia de cofinanţare de la bugetul local al Municipiului Bistriţa:

Proiecte culturale nerambursabile pe anul 2014

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Domeniu Rezultate

1 1

298/10.04.2014 Fundaţia Nosa Topografia monumentelor din municipiul Bistriţa

Cultură si culte

Realizat

Page 207: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

207

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Domeniu Rezultate

2

297/10.04.2014 Fundaţia Liviu Rebreanu

Memoria Caselor Cultură si culte

Realizat

3

299/10.04.2014 Biblioteca Judeţeană George Coşbuc

Conferinţa Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor 2014

Cultură si culte

Realizat

4

293/10.04.2014 Neniţoiu Ana Maria

Călător în istoria Bistriţei

Cultură si culte

Realizat

1 5

300/10.04.2014 Asociaţia de Prietenie Româno - Chineză

Literatura – Punte de legătură în dialogul intercultural sino-român

Cultură si culte

Realizat

6

295/10.04.2014 Asociaţia Proactiv

Festival de dans – Bistriţa Dance Fest

Cultură si culte

Realizat

7

294/10.04.2014 Nagy Alexandru Monografia Săratei şi Solvalva Monografiaja

Cultură si culte

Realizat

8

296/10.04.2014 Fundaţia Armonia Forte Fortissimo

Promovarea, revigorarea şi dezvoltarea muzicii de fanfară în general şi cu precădere a celei de promenadă în municipiul Bistriţa

Cultură si culte

Realizat

Situația contractelelor cu încheiate între municipiul Bistriţa şi beneficiarii de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate pentru activităţi nonprofit de interes general - domeniul „Cultură”, se prezintă astfel:

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Descrierea activității

1. 298/10.04.2014

Fundaţia Nosa

Topografia monumentelor din municipiul Bistriţa

Pentru finalizarea inventarierii patrimoniului municipiului Bistriţa, acţiune începută în anii 2007-2008 prin editarea lucrării „Topografia monumentelor din Bistriţa - Centrul istoric”, proiectul are în vedere analiza patrimoniului construit din spaţiul extramuros şi din localităţile componente ale municipiului, Ghinda, Viişoara, Sărata, Sigmir, Slătiniţa şi Unirea. Urgenţa acestui demers are ca obiectiv inventarierea patrimoniului construit ca o componentă esenţială în

Page 208: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

208

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Descrierea activității

păstrarea şi promovarea identităţii locale, în contextul transformărilor pe care viaţa economică şi moda le induc. Comemorarea a 70 de ani de la evacuarea saşilor din Transilvania de Nord, grup etnic cu o contribuţie esenţială în expresia constructiv–edilitară a localităţilor analizate, prin evidenţierea moştenirii culturale lăsate, va include realizarea unei expoziţii foto-documentare, în septembrie 2014, etalată pe panourile din Piaţa Centrală.

2. 297/10.04.2014

Fundaţia Liviu Rebreanu

Memoria Caselor

Proiectul presupune realizarea a 350 dvd-uri care conţin descrierea a 6 case monument istoric: Ansamblul Sugălete, Turnul Dogarilor, Şcoala Regală Medie de Fete, azi Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, Casa de Cultură a Sindicatelor şi imobilul de pe Strada Nicolae Titulescu nr. 16.

3. 299/10.04.2014

Biblioteca Judeţeană George Coşbuc

Conferinţa Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor 2014

Proiectul urmăreşte organizarea Conferinţei Naţionale a Bibliotecarilor şi, în acest context, derularea unor ample acţiuni culturale de impact pe raza Municipiului Bistriţa. Apreciem că aproximativ 150 de bibliotecari se vor întruni la Bistriţa, unde vor participa la simpozioane, dezbateri, mese rotunde, lansări de carte, workshop-uri, etc.

4. 293/10.04.2014

Neniţoiu Ana Maria

Călător în istoria Bistriţei

Proiectul susţine promovarea şi valorificare tradiţiilor culturale ale oraşului Bistriţa printr-o incursiune în istoria locală, istoricii, cercetătorii, profesorii, studenţii pot afla importante amănunte prin intermediul activităţilor care se vor desfăşura pe parcursul anului 2014, în perioada 1 iunie - 30 octombrie. Activităţile în sine se vor desfăşura, în colaborare cu Biblioteca Judeţeana George Coşbuc Bistriţa, pe trei nivele distincte: din punct de vedere vizual, al fotografiei, a documentelor de arhivă şi al publicisticii. Întregul material documentar identificat va ajuta la refacerea procesului complex de modernizare, conceput şi

Page 209: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

209

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Descrierea activității

aplicat în mediul urban, în oraşul Bistriţa, declanşat şi extins pe întreg parcursul secolelor XIX şi XX care va fi prezentat grupului ţintă sub forma unei expoziţii de fotografii, a unui simpozion, precum şi editarea unui volum despre istoria Bistriţei.

5. 300/10.04.2014

Asociaţia de Prietenie Româno - Chineză

Literatura – Punte de legătură în dialogul intercultural

In cadrul proiectului vor fi achiziţionate 100 de cărţi de literatură chineză, care se vor adăuga bibliotecii Asociaţiei Româno - Chineze de Prietenie cu R.P. Chineză – Filiala Judeţeană Bistriţa-Năsăud. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi organizate cinci lecturi publice şi dezbateri, la Biblioteca Judeţeană, Casa cu LEI şi trei colegii: Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi Colegiul „Infoel” Bistriţa. De asemenea, vom organiza o Conferinţă cu tema Literatura – punte de legătură în dialogul intercultural sino-român. În susţinerea acestui demers, în cadrul proiectului va fi realizată şi o pagină web bilingvă.

6. 295/10.04.2014

Asociaţia Proactiv

Festival de dans – Bistriţa Dance Fest

Prin proiect se va organiza, în perioada 13-14 septembrie, Festivalului de dans - Bistriţa Dance Fest” - un concurs care promovează două stiluri de dans: streetdance şi breakdance. Desfăşurătorul festivalului va cuprinde competiţii pentru fiecare gen de dans şi workshop-uri (cursuri intensive de scurtă durată). La finalul festivalului toţi participanţii la proiect vor face un tur al oraşului pentru a vizita punctele turistice şi pentru a cunoaşte cultura şi tradiţia oraşului Bistriţa

7. Nagy Alexandru

Monografia Săratei şi Solvalva

Prin proiect se urmăreşte editarea şi tipărirea Monografiei localităţii Sărata, redactată în limbile română şi maghiară - o lucrare amplă şi aprofundată cu privire la trecutul şi prezentul unei localităţi - parte componentă a municipiului Bistriţa, în care se va putea urmări dezvoltarea sa în cele opt secole, descrierea geografică, evenimentele istorice, activităţile

Page 210: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

210

Nr. crt.

Număr contract

Beneficiar Titlu proiect Descrierea activității

locuitorilor, obiceiurile şi tradiţiile, structura etnică şi componenţa populaţiei după religie, dezvoltarea învăţământului şi culturii şi multe alte lucruri interesante.

8. Fundaţia Armonia Forte Fortissimo

Promovarea, revigorarea şi dezvoltarea muzicii de fanfară în general şi cu precădere a celei de promenadă în municipiul Bistriţa

Prin proiect se urmăreşte continuarea concertelor duminicale de fanfară în locaţia de tradiţie a oraşului – Foișorul –din Parcul Municipal Bistrița, într-o ambianţă specifică alcătuită din toate categoriile de public cunoscător al acestui gen muzical, participarea la Festivalul Naţional al Fanfarelor de la Timişoara şi la Festivalul Internaţional al Fanfarelor M. Warga Bistrița – Heidenffeld.

9. Sumele rămase nealocate în cadrul domeniilor cuprinse în Programul anual s-au constituit intr-un fond comun, din care au fost finanţate proiectele înscrise pe listele de rezerva, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, până la limita fondurilor disponibile în Programul anual – pentru domeniul social a fost finanțat un proiect în valoare de 15.000 de lei iar pentru domeniul cultura, un proiect in valoare de 16.929,77 lei.

14. R.P.L. OCOLUL SILVIC AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA R.A. R.P.L. Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa R.A. funcţionează în subordinea Consiliului Local al municipiului Bistriţa și are ca scop gospodărirea unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice , ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a municipiului Bistriţa, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei municipiului şi a celei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii. R.P.L. Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa R.A. are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a municipiului Bistriţa, pe care îl administrează precum şi a celorlalte produse specifice fondului forestier, potrivit reglementărilor legale, în condiţii de eficienţă economică. Produsele specifice fondului forestier, precum şi celelalte bunuri care se realizează din acesta şi se valorifică sunt: produsele lemnoase principale , conservare, secundare, accidentale şi de igienă ale pădurii precum şi cele obţinute prin prelucrarea acestora (cherestea, grinzi etc.); alte produse lemnoase: arbori şi arbuşti ornamentali, răchită,

Page 211: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

211

puieţi forestieri, diferite bunuri şi produse din lemn; produse nelemnoase specifice din fondul forestier proprietate a municipiului Bistriţa cum sunt: vânatul din cuprinsul fondului de vânătoare pe care le gestionează, fructe de pădure, seminţe forestiere, ciuperci comestibile din flora spontană, plante medicinale şi ornamentale, răşină şi altele asemenea. De asemenea, prin H.C.L nr 37/04.04.2014 R.P.L. Ocolul silvic al municipiului Bistrița are mandat pentru organizarea procedurilor de închiriere a suprafetelor de pajiști a municipiului Bistrița și pentru urmarirea contractelor de închiriere si respectarii regulamentului privind organizarea si exploatarea pajistilor permanente proprietatea publica a municipiului Bistrita Activitatea silvică în sinteză pe anul 2014 se prezintă astfel:

Masa lemnoasă valorificată

Bistrița Livezile Total ocol

Volum mc Volum mc Volum mc

Agenți economici 5671 4847 10518

Populație și nevoi locale 5184 2903 8087

Total 10855 7750 18605

Cultura și regenerarea pădurilor

Lucrarea Suprafața ha

Puieți buc

Suprafața ha

Puieți buc

Suprafața ha

Puieți buc

Împăduriri integrale 6.9 34500 1.3 6500 8.2 41000

Completari 0.6 3100 0.98 4500 1.58 7600

Mobilizari sol 18.1 12.3 30.4

Descoplesiri 48.18 16.65 64.83

Ajutorare regenerări naturale 34.8 6.34 41.14

Total 108.58 37.600 37.57 11000 146.15 48600

Întretinerea culturilor tinere 28.53 36.78

65.31

Degajari 5.18 2.1 7.28

Curatiri 11.35 18.99 30.34

Rărituri 12 15.69 27.69 Activitatea de paza a fondului forestier sinteză pe anul 2014 se prezintă astfel:

Nr. Valoare Nr. Valoare Nr. Valoare

Infracțiuni 2 633,59 - - 2 633,59

Contravenții 17 1763,905 6 1603,27 11 3367,175

În anul 2014 personalul silvic cu atribuții privind paza pădurilor Primăriei municipiului Bistrița și Primăriei comunei Livezile a întocmit un numar de 2 Procese -verbale de constatare a infracțiunii silvice și un numar de 17 Procese - verbale de

Page 212: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

212

constatare a conravenției silvice, cu valorile pagubelor aferente, conform tabelului de mai sus. De asemenea s-au întocmit un număr de 2 Procese - verbale de constatare a conravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic, cu o valoare a amenzilor aplicate de 2000 lei. Pocesele verbale au fost întocmite pe raza cartierului Sărata, a localităților Cușma și Dumbrava, unde se comit cele mai multe sustrageri de material lemnos. Față de anul 2013 când s-au întocmit un număr de 2 Procese-verbale de constatare a infracțiunii silvice și un număr de 38 Procese-verbale de constatare a conravenției silvice se observă o scădere a activităților ilegale privind sustragerea de material lemnos din păduri, aceasta fiind posibilă prin activitatea bună pe linie de pază a pădurilor a personalului silvic și prin cantitatea mai mare de lemn de foc scoasă la vânzare. În activitatea de pază și protecție a fondului forestier, personalul silvic cu atribuții privind paza pădurilor a fost ajutat și de către politiști din cadrul I.P.J. Bistrița - Năsăud. În conformitate cu H.C.L NR. 37/04.04.2014, Ocolul silvic al municipiului Bistrița RA a organizat procedura de licitație publică pentru închirierea suprafețelor de pajiști permanente proprietatea Municipiului Bistrița. După desfășurarea licitației publice au fost încheiate un număr de 38 contracte de închiriere cu utilizatorii suprafețelor de pajiști care au fost declarați câștigători, durata de închiriere fiind de 5 ani de zile. Regulamentul privind organizarea și exploatarea pajiștilor permanente proprietatea publică a municipiului Bistrița, aprobat prin HCL 37/04.04.2014 stabilește modul de gestionare a acestor suprafețe de teren „până la elaborarea Amenajamentului pastoral”. În acest regulament se prevăd:

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească crescătorii de animale pentru a putea să închirieze suprafețe de pajiști

Data începerii pășunatului și durata perioadei de pășunat

Alegerea sistemului de pășunat adecvat

Lucrările de întreținere ale suprafețelor de pajiști care trebuie efectuate de către utilizatorii acestor suprafețe în vederea obținerii unei producții corespunzătoare de masă verde

Măsuri de prevenire a poluării apelor de suprafața sau adâncime în urma fertilizării excesive cu fertilizanți organici sau chimici.

Întreținerea și repararea utilităților pastorale care se afla pe aceste suprafețe de pajiști (fântâni, adăpători, vane pentru îmbăierea animalelor, drumuri de acces, podețe, etc.

Ocolul silvic al municipiului Bistrița a fost mandatat de către Consiliul local al municipiului Bistrița să urmărească aplicarea Regulamentului privind organizarea și exploatarea pajiștilor municipiului Bistrița de către utilizatorii acestor suprafețe de teren precum și ducerea la îndeplinire a prevederilor din „Contractele de închiriere”. Au fost efectuate în acest sens deplasări în toate trupurile de pajisti, din municipiul Bistrița și localitățile componente, punându-se accent pe verificarea efectivelor de animale, modul în care s-a efectuat fertilizarea cu îngrășăminte organice prin tirlire și stadiul efectuării lucrărilor de întreținere pe suprafețele de pajiști și la utilitățile zoopastorale. Aceste acțiuni au fost consemnate în procese verbale încheiate la fața locului. De asemenea toți titularii „Contractelor de închiriere” au fost notificați cu privire la responsabilitățile contractuale ce le revin privind efectuarea lucrărilor de întreținere pe

Page 213: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

213

suprafețele de pajiști proprietatea municipiului Bistrița, închiriate în vederea pășunatului animalelor . Prin H.C.L NR 37/04.04.2014 s-a stabilit ca „Amenajamentul pastoral” documentație în baza căreia se face gestionarea suprafețelor de pajiști de către administratorii acestor suprafețe se va întocmi în condițiile legii, pană la data de 01.11.2014 prin grija Ocolului silvic al municipiului Bistrița (art 3,alin 5) dar acest deziderat nu s-a realizat deoarece în luna iulie 2014 a fost promulgata Legea 86 pentru aprobarea O.U.G 34/2013 privind organizarea administrarea si exploatarea pajiștilor și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, în care se stipuleaza la art. 9, alin 9: „Consiliile locale au obligaţia să aprobe amenajamentele pastorale, valabile pentru toate pajiştile permanente aflate pe unitatea administrativ -teritorială în cauză, întocmite de către specialiştii din cadrul primăriilor, ai direcţiilor judeţene pentru agricultură şi din cadrul camerelor agricole judeţene aflate în subordinea consiliului judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau de către specialiştii din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, după caz, conform ghidului elaborat de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă". În luna septembrie a fost inițiat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Guvern de modificare și completare a Legii 86/2014 ,în acest proiect fiind cuprins și „Ghidul de întocmire a amenajamentului pastoral ”elaborat de Institutul de cercetare – Dezvoltare pentru Pajiști Brasov. Până la aceasta data acest proiect de Hotărâre de Guvern încă nu a fost aprobat și ca atare încă nu au fost începute demersurile pentru întocmirea „Amenajamentului pastoral” valabil pentru pajiștile municipiului Bistrița. Analizând Bugetul de Venituri şi cheltuieli pe anul 2014 Bistriţa şi coroborat cu devizele de execuţie a lucrărilor de cultură şi refacere a pădurilor, tăierile de îngrijire în arborete tinere, protecţia pădurilor punerea în valoare pe anul 2014 precum și toate cheltuielile pentru gospodărirea, întreţinerea şi paza pădurii realizate pe anul 2014 reiese fără echivoc posibilitatea realizării de venituri pentru gospodărirea durabilă a pădurilor precum şi realizarea de investiţii pentru pădure şi pentru cetăţenii municipiului şi localităţilor componente. Execuţia Bugetului de venituri şi cheltuieli a R.P.L. Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa R.A. pe anul 2014 se prezintă în felul următor: Proprietatea municipiului Bistrița:

Prevederi bugetare Venituri realizate %

Venituri totale 1.998.000 1.965.000 98,35

Cheltuieli totale 1.770.510 1.634.910 92.34

Proprietatea comunei Livezile:

Prevederi bugetare Venituri realizate %

Venituri totale 816.470 730.140 89,43

Cheltuieli totale 728.150 605.140 83,11

Situația veniturilor în anul 2014 din activitatea silvică :

Page 214: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

214

Prevederi bugetare Bistrița

Venituri realizate Bistrița

Prevederi bugetare Livezile

Venituri realizate Livezile

Venituri silvice 1.995.000 1.963.370 815.970 729.930

din care:

- venituri din vânzarea masei lemnoase şi alte venituri silvice

1.820.700 1.926.718 812.970 686.568

- venituri din alte activităţi silvice

131.000 0.00 3.000 6.810

Venituri din activitatea de vânătoare

Prevederi Incasări

Activitate de vânătoare 43.300 73.104

RPL Ocolul silvic al Municipiului Bistrița RA deține licența de gestionare a faunei cinegetice nr: 246/25.03.2010, iar in baza prevederilor art: 8 alin. 2 lit, a din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările si completările ulterioare, precum si in conformitate cu Referatul nr: 218730/14.06.2011 al Direcției Generale Păduri, referitor la rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice pentru gestionarii propuși de către proprietarii de terenuri, anexa nr. 1 poziția nr. 41, a obținut dreptul de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Fondului cinegetic nr. 24 denumit Cușma. În urma celor arătate mai sus I.T.R.S.V. Cluj-Napoca, prin reprezentanții săi legali în calitate de administrator a încheiat cu RPL Ocolul silvic al Municipiului Bistrița RA contractul de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 24 denumit Cușma nr: 34/06.07.2011, pe o perioada de 10 ani, iar la data de: 01.08.2011 s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire nr: 1372/01.08.2011, data cu care RPL Ocolul silvic al Municipiului Bistrița RA a început paza, ocrotirea și gestionarea faunei cinegetice din cadrul Fondului cinegetic nr:24 Cușma. Suprafața Fondului cinegetic nr:24 Cușma este de:13.293 ha din care 12.660 ha productiva cinegetic și care se împarte după cum urmează: Pădure: 2510 ha, Arabil, fânețe, vii, livezi: 7230 ha, Pășuni: 2920 ha, Luciu de apa: 46 ha și Suprafața neproductivă cinegetic: 587 ha. Pe aceasta suprafața, în urma evaluării efectivelor de vânat din primăvara 2014 se afla următoarele specii de vânat la care vânătoarea este permisă după cum urmează: Cerb comun: 48 buc, Caprior: 109 buc, Mistreț: 46 buc, Iepure: 50 buc, Fazan: 65 buc, Urs: 18 buc. Lup: 8 buc și Pisica sălbatică: 2 buc. În baza evaluării efectivelor sa obținut următoarea cota de recolta: Cerb comun: 3 buc (1 buc. mascul selecție, 1 buc. mascul trofeu și 1 buc femele/tineret), Căprior: 10 buc (2 buc mascul trofeu, 4 buc mascul selecție și 4 buc femele/tineret), Mistreț: 12 buc, Iepure: 10 buc, Fazan: 10 buc, Urs: 3 buc. Lup: 1 buc. În urma obținerii cotei de recoltă sa putut întocmi bugetul de venituri și cheltuieli pe linie de vânătoare la tarifele aprobate de Hotărârea C.A. NR.8/ 30.06.2014. Tarifele cuprinse in Hotărârea NR.8/ 30.06.2014 se afla pe site-ul RPL Ocolul silvic al Municipiului Bistrița RA.

Page 215: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

215

Recoltarea speciilor de interes cinegetic aprobate se realizează de către vânători români și străini în funcție de solicitări. Situația cheltuielilor efectuate pentru desfășurarea activității silvice în anul 2014:

Indicatori Prevederi an 2014 Bistrița

Realizat an 2014 Bistrița

Prevederi an 2014 Livezile

Realizat an 2014 Livezile

1.770.510 1.634.910 728.150 605.140

Cheltuieli de exploatare, din care: 1.770.510 1.634.910 728.150 605.140

cheltuieli cu bunuri şi servicii 428.010 384.550 208.700 175.400

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

225.000 299.350 34.400 30.750

Cheltuieli cu personalul, din care: 1.052.310 891.970 472.050 390.220

cheltuieli cu salariile 762.720 592.090 339.530 285.380

bonusuri cheltuieli sociale prevăzute la art.21 din Legea 571/2003 si tichete de masa

65.000 49.250 17.560 13.930

cheltuieli aferente contractului de mandat și altor organe de conducere și control, comisii și comitete

95.000 84.960 45.000 25.990

cheltuieli cu asigurările şi protecția socială, fondurile speciale şi alte obligații legale

194.590 165.670 69.960 64.920

Alte cheltuieli de exploatare 65.190 59.040 13.000 8.770

Cheltuieli financiare 0 0,00 0 0

Cheltuieli extraordinare 0 0,00 0 0

În cadrul cheltuielilor pentru investiții pe anul 2014 pentru proprietatea municipiului Bistrița au fost cuprinse :

Nominalizarea achiziţiilor de bunuri și a altor cheltuieli de investiţii

U / M Cantitate Valoare Realizat

I. Dotări independente 48.500 47.440

1. Maşină de teren, pază, vânătoare, mecanizare PSI și protecția muncii buc 1 35.000

34.000

2. Calculator de birou buc 3 13.500 13.440

II. Lucrări xxxx xxxx 7.000 0

1. Extindere branșament apa pepiniera Poligon xxxx xxxx 7.000

0

III. SF.+PT xxxx xxxx 38.655 37.350

1. Amenajament Pădure - Proprietatea Municipiului Bistriţa în xxxx xxxx 35.655

Page 216: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

216

administrare la OSM RA - în continuare

35.650

2. Expertize aducţiune apă păşune Valea Boilor- Pepinieră Poligon xxx xxx 3.000

1.700

Total 94.155

84.790

Pentru anul 2015 R.P.L. Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa R.A. are în principal următoarele obiective:

SF+PT+Expertize Amenajare punct termic nr. 29 str. Ștefan cel Mare pentru sediu ocol conform HCL nr.24 27.03.2014

SF+PT aducțiune apă pășune Valea Boilor – Pepinieră Poligon.

Instalatie de irigat Pepinieră Poligon.

Cultivarea pepinierei silvice cu puieti forestieri și ornamentali în vederea valorificarii lor crescând astfel diversificarea veniturilor

Identificarea de terenuri neproductive și degradate în urma întocmirii cadastrului general al municipiului Bistrița, împădurirea lor cu fonduri nerambursabile sau proprii în vederea creșterii fondului forestier

15. SERVICIULUI AUDIT PUBLIC INTERN Serviciul Audit Public Intern funcţionează în subordinea directă a primarului municipiului Bistriţa. Obiectul de activitate este asigurarea şi consilierea conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de guvernanţă. Serviciul audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

o angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare;

o plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;

o vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

o concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

o constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;

o alocarea creditelor bugetare; o sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia; o sistemul de luare a deciziilor; o sistemele de conducere şi control precum şi riscurile asociate unor astfel de

sisteme; o sistemele informatice.

Serviciul audit public intern asigură consiliere pentru structurile care solicită consultanţă, facilitarea înţelegerii, formarea şi perfecţionarea profesională. Activitatea

Page 217: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

217

de consiliere se organizează şi se desfăşoară sub formă de misiuni de consiliere formalizate, misiuni de consiliere cu caracter informal și misiuni de consiliere pentru situaţii excepţionale.

În anul 2014 au fost planificate un număr de 8 misiuni care au fost realizate în

procent de 100%, după cum urmează

o misiuni de asigurare regularitate – 62.5 %, performanţă – 25 % o misiuni de consiliere - 12,5%;

Misiunile realizate în 2014 s-au desfăşurat la un număr de 8 structuri funcţionale din care 2 structuri cu activitate de învăţământ (şcoală gimnazială, liceu) şi 6 structuri din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi a serviciilor publice de interes local. În baza adresei Curţii de conturi a României - Camera de Conturi Bistriţa – Năsăud s-a realizat în perioada 16.05.2014 - 06.06.2014 o verificare la următorii ordonatori terţiari de credite: Colegiul Tehnic “Infoel”, Liceul Teoretic Sanitar, Şcoala Gimnazială nr.1, Şcoala gimnazială “Lucian Blaga”, Liceul de muzică “Tudor Jarda”, Grădiniţa cu program prelungit “Căsuţa cu poveşti”, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa; Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 “Raza de Soare” și Grădiniţa cu Program Prelungit nr.12. Aceste verificări nu au fost prinse în planul anual de audit iar fondul de timp alocat din total timp disponibil a fost de 8,3%. În urma misiunilor realizate s-au transmis un număr de 24 recomandări aferente misiunilor de audit de asigurare şi performanţă implementate în procent de 45,83 restul având termen de implementare in 2015 şi 2 recomandări aferente verificărilor tematice efectuate la solicitarea Curţii de Conturi – toate implementate. Obiective majore stabilite pentru anul 2015:

o realizarea misiunilor de audit planificate respectându-se noile norme, în condiţii de calitate crescute faţă de cele realizate în 2014;

o creşterea gradului de prelucrare electronică a procedurilor de audit; o creşterea gradului de implicare a auditului în implementarea Sistemului de

control managerial la ordonatorii terţiari de credite. 16. SERVICIUL VOLUNTARIAT PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bistriţa a fost înfiinţat prin HCL nr.56/2006, ca serviciu public comunitar, prin unificarea serviciului public de pompieri civili şi a formaţiunilor de protecţie civilă. Serviciul are ca scopuri principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă.

Din punct de vedere organizatoric,conform organigramei aprobată prin HCL 102/2010 serviciul are un număr de cinci persoane angajate cu contract de muncă şi un număr de 205 posturi voluntari repartizaţi astfel: 27 voluntari în cadrul compartimentului pentru prevenire și 178 voluntari pentru 14 formaţii de intervenţie specializate pe următoarele domenii: transmisiuni-alarmare, cercetare-căutare, deblocare-salvare,cruce roşie-prim ajutor, sanitar-veterinar, adăpostire, echipa protecție NRBC, logistic, salvare-evacuare şi apărare împotriva incendiilor, în funcţie de riscurile de situaţii de urgenţă identificate la nivelul municipiului Bistriţa.

Până la această dată sunt încheiate un număr de 145 contracte de voluntariat, ce acoperă în totalitate cele 27 posturi din compartimentul prevenire şi o parte din formaţiile de intervenţie: PSI, cruce roşie-prim ajutor, adăpostire.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă are următoarele atribuţii principale:

Page 218: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

218

o desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea, respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă;

o verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor care privesc apărarea împotriva incendiilor în sectorul de competenţă;

o exercită acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor, protecţia persoanelor şi bunurilor periclitate de incendiu şi dezastre;

o acordă ajutor, în condiţiile legii, persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozie, incendiu, inundaţii, alunecări de teren, accidente, precum şi în caz de alte evenimente ce implică acţiuni de protecţie civilă.

Pe linia pregătirii personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă pe parcursul anului 2014 s-a urmărit creşterea nivelului de pregătire al personalului serviciului, angajat şi voluntar, prin participarea la diferite cursuri, instruiri teoretice şi practice. În cadrul serviciului ca voluntari, sunt în acest moment paramedici şi asistenţi medical cu stagiu de pregătire la Serviciul Judeţean de Ambulanţă și Spitalul Județean Bistrița – Năsăud. Totodată în perioada menţionată s-au desfăşurat toate activităţile prevăzute în Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2014, conform ordinului prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud. S-au efectuat pregătiri teoretice şi practice lunare cu voluntarii din formaţiile de intervenţie pentru deprinderea regulilor regulile de comportare în situaţii de urgenţă:

o noţiunile de salvare și prim ajutor; o aparatura şi tehnica din dotare şi modul de întrebuinţare a acestora; o metodele şi procedeele de intervenţie, de limitare şi înlăturare a urmărilor

cauzate de diferite situaţii de urgenţă. Pe linie de protecţie civilă se află în lucru spre reactualizare, documentele operative după cum urmează:

o Planul de înştiinţare şi alarmare al municipiului Bistriţa; o Planul de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor accidentale. o Planul de Analiză şi Acoperire a Riscurilor al municipiul Bistriţa ce urmează a fi

supus spre aprobare Consiliului Local ; o Planul de evacuare a populaţiei şi materialelor din municipiul Bistriţa în situaţii

de urgenţă; Tot pe parcursul anului 2014 s-au realizat următoarele:

o S-au actualizat dosarele tehnice pentru fiecare sirenă de alarmare şi au fost verificate şi întreţinute trimestrial toate sirenele din municipiul Bistriţa.

o S-a efectuat verificarea adăposturilor de protecţie civilă, urmând a se continua cu marcarea lor.

o S-au făcut pliante, ce s-au distribuit populaţiei cu ocazia diferitelor evenimente, pentru informarea acesteia asupra modului de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

o S-au efectuat instruiri lunare cu voluntarii din formaţiunile de protecţie civilă pe teme de: adăpostire, deblocare-salvare, evacuare.

o S-au editat şi afişat pe ziarul on-line al primăriei primele patru capitole din „Ghidul cetăţeanului pentru Situaţii de Urgenţă”.

o S-au completat cu voluntari echipa de adăpostire, logistica si evacuare. o S-a acordat sprijin, la solicitarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de

Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud, la pregătirea şi desfăşurarea

Page 219: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

219

concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, faza pe judeţ, destinat elevilor.

o S-a început reactualizarea componenţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi al Centrului operativ cu activitate temporară al municipiului Bistriţa conform prevederilor HG nr.1491/2004 şi a Ordonanţe de Urgenţă nr. 21 /2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Pe linie de apărare împotriva incendiilor în această perioadă activitatea s-a desfăşurat pe trei direcţii principale:

o Instruiri cu responsabili P.S.I. din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa (Legea 307/2006, Ordinul 163/2007, Ordinul 160/2008), instruiri cu salariaţii Primăriei din sectoarele de activitate expuse apariţiei unor situaţii de urgenţă, instruiri cu şefii formaţiilor de voluntari, precum şi cu voluntarii din compartimentul de prevenire, şi înmânarea „Fişei Postului” tuturor celor implicaţi în activitatea de prevenire la diferite niveluri;

o Realizarea de „ Programe de măsuri” cu ocazia diferitelor evenimente care s-au desfăşurat în această perioadă pe raza municipiului Bistriţa (Sărbători de iarnă, Sărbători Pascale, „Zilele Bistriţei”, festivalul Rock, „Zilele medievale”, ş.a.), pregătirea de informări pentru prelucrarea lor în şcolii, biserici, la efectuarea controalelor în gospodăriile cetăţeneşti, precum şi afişarea lor în diverse locuri din municipiu şi localităţile componente.

o Controale efectuate de către responsabilii cu prevenirea în gospodăriile cetăţeneşti, s-a continuat și în anul 2014 la: Sărata, Viişoare, Unirea, Sigmir, Ghinda, Slătiniţa și nu în ultimul rând Bistriţa – centrul istoric. Pe parcursul anului 2014 accentul s-a pus pe discutarea cu cetăţenii a Normelor

principale prevăzute în legislaţia în vigoare, pentru evitarea evenimentelor: o la arderea vegetaţiei uscate şi miriştilor ( informarea cetăţenilor de obligativitatea

solicitării permiselor de foc – s-au acordat 69 permise de lucru cu foc, pentru evitarea extinderii acestuia);

o la grajduri, magazii şi alte dependinţe, o la depozitele de furaje; o la folosirea bucătăriilor de vară, cuptoarelor şi maşinilor de gătit; o la instalarea şi folosirea sobelor; o la coşurile de fum; o la folosirea instalaţiilor pentru energia electrică; o la instalaţiile de gaz; o în centrul istoric verificarea stării clădirilor, acoperişurilor, instalaţiilor de apă,

instalaţiilor electrice şi de gaz. În urma controalelor efectuate şi a discuţiilor cu cetăţenii nu s-au constatat nereguli grave, iar cele existente s-au remediat pe loc iar in unele cazuri au fost fixate termene de remediere a deficiențelor .

Conform legislației în vigoare s-au impus termene pentru reglementare. Cu responsabilii P.S.I. s-au desfăşurat următoarele activităţi:

instruire semestrială cu aceştia şi înmậnarea atribuţiunilor ce le revin din Legea 307/2007, Ordinul 163/ 2007, Ordinul 160/2008;

aducerea la cunoştinţă a conducătorilor direcţi, prin adresă scrisă, cu privire la completarea fişei postului, cu atribuţiunile care le revin pe linie de P.S.I din Dispoziţia Primarului nr. 210 din 28. 02. 2011;

controale şi îndrumări semestriale privind următoarele:

Page 220: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

220

o instruirile făcute către salariaţi şi modul de completare a fişelor individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă;

o existenţa stingătoarelor şi termenul de valabilitate; o organizarea apărării împotriva incendiilor; o modul de completare şi existenţa documentelor de autoritate, care le-au

fost înmậnate cu ocazia instruirii; Intervenţia în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru municipiul Bistriţa şi

localităţile componente s-a asigurat prin echipele şi formaţiile de intervenţie dispuse atât în municipiul cât şi în localităţile componente.

De menționat faptul ca în anul 2014 baza materiala a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență s-a îmbunatațit consistent prin achiziționarea de noi echipamente de intervenție.

Foarte importantă pentru S.V.S.U este achiziționarea unei Autospecială pentru Stins Incendii (UTV „Fire” 4x4 ). Astfel, prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 58/29.05.2014, S.V.S.U trece de la categoria a II-a la categoria a III-a

În perioada analizată situaţia intervenţiilor se prezintă astfel:

Incendii Arderi vegetație

Inundaţii, asistenţa populației

Fenomene meteorologice periculoase

Altele Total

6 30 109 38 197 380

În cazul a 30 intervenţii, din cele 380, s-a acordat sprijin echipajelor profesioniste

ale IJSU „ Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud. Pe timpul intervenţiilor a fost salvată viaţa a 4 persoane (3 adulţi) precum şi

protejarea unor bunuri în valoare de 1.109.500 lei, dar s-au înregistrat şi pagube în valoare de 250.000 Lei.

Obiectivele şi acţiunile desfăşurate au avut ca scop fundamental “Intervenţia operativă şi ţinerea sub control a situaţiilor de urgenţă produse, din momentul ajungerii la locul evenimentului şi până la lichidarea urmărilor acestora”.

În scopul creșterii capacităţii operative a formaţiilor de intervenţie s-au desfăşurat o serie de acţiuni, cele mai importante fiind antrenamente specifice intervenţiilor şi pregătire pentru concursul profesional al serviciilor voluntare și analizarea cu membrii formaţiilor de intervenţie a modului de acţiune, după fiecare intervenţie.

Ca rezultat al seriozităţii în pregătirea desfăşurată, la concursul profesional al SVSU din judeţ, ce a avut loc la baza sportiva a Colegiului Liviu Rebreanu, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistrița, după centralizarea rezultatelor, S:V:S:U Bistrița s-a clasat astfel:

Locul I - la faza judeţeană, luna iunie

Locul I – faza interjudețeană, în perioada 09 – 12 iulie 2014 - Sibiu;

Locul III – faza Națională, în perioada 04 -06 augus 2014 – Râmnicul Vâlcea S-a asigurat personal din cadrul serviciului pentru supravegherea şi intervenţia

la situaţii de urgenţă la următoarele manifestări:

În timpul sărbătorilor de iarnă, Revelion

Cu ocazia „Osternarkt /Târgul de Paşte al saşilor bistriţeni”

Cu ocazia „Sărbătorilor Pascale” 2014

Page 221: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

221

Cu ocazia Manifestărilor dedicate „Zilei Tineretului” şi „Zilei Internaţionale a Muncii”

Cu ocazia „Zilelor municipiului Bistriţa”

Cu ocazia manifestărilor dedicate festivalului internațional „Nunta Zamfirei ”

La manifestarea „Gala Rock - lui Bistriţean”

Cu ocazia „ Manifestării religioase (procesiune)”

Ceremonialul dedicat „Zilei Pompierului”

Activități cu ocazia „Toamna bucatelor de la Jupânu”

Activități cu ocazia Zilei Naționale a României Pe parcursul anului 2015 activitatea serviciului va fi axată pe realizarea

următoarelor obiective:

optimizarea activităţii de planificare, organizare și desfășurare a intervenţiei în situaţii de urgenţă

redefinirea situaţiilor ce impun intervenţia serviciilor de urgenţă în concordanţă cu tipurile de riscuri existente la nivelul municipiului Bistriţa

asigurarea bazei tehnico-materiale de primă necesitate pentru intervenţie la situaţii de urgenţă ;

achiziţionarea de tehnică performantă pentru intervenţie în caz de situaţii de urgenţă si modernizarea celei existente (funcţie de alocările bugetare);

elaborarea programului de reorganizare și redimensionare a structurilor de situaţii de urgentă, protecţie civilă si apărare împotriva incendiilor de la nivelul localităţii, operatorilor economici în concordanţă cu legislaţia actuală pentru creşterea gradului de operativitate si intervenţie în situaţii de urgenţă civilă;

asigurarea fundamentării, şi normării activităţii de pregătire de protecţie civilă și apărare împotriva incendiilor în concordantă cu legislaţia în domeniu la nivel naţional și instituţional a:

o Comitetului pentru Situaţii de Urgentă al municipiului Bistriţa o Centrului operativ cu activitate temporară; o Celorlalte structuri constituite conform legislaţiei in domeniu.

îmbunătăţirea la nivelul standardelor internaţionale prin derularea programelor de achiziţionare şi modernizare de echipamente și tehnică specifică pentru activitatea de control și intervenţie în situaţii de urgenţă;

asigurarea mijloacelor tehnice necesare procesului informaţional – decizional la nivelul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistrița și a structurilor subordonate;

17. SERVICIUL ACHIZIŢII PUBLICE Serviciul achiziţii publice are următoarele atribuţii:

elaborează Programul anual al achiziţiilor publice pe baza necesităţilor şi priorităţilor comunicate de celelalte compartimente de specialitate, program pe care-l supune aprobării ordonatorului de credite.

realizează punerea in corespondenţă a produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul contractelor de achiziţie publică cu sistemul de grupare şi codificare utilizat în Vocabularul comun al achiziţiilor publice (CPV);

întocmeşte notele justificative şi le supune aprobării ordonatorului de credite in cazul aplicării unei proceduri care constituie excepţie de la regula de atribuire şi anume in cazul dialogului competitiv, negocierea cu şi fără publicarea unui anunţ de

Page 222: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

222

participare şi cererea de oferte, pe baza referatelor de necesitate transmise de către fiecare compartiment de specialitate;

înştiinţează Ministerul Finanţelor Publice in cazul procedurilor pentru care legislaţia în domeniul achiziţiilor publice nu impune publicarea în SEAP, asupra procedurii care urmează a fi derulată conform prevederilor legale in vigoare;

redactează şi înaintează, în conformitate cu prevederile legale, invitaţiile de participare, anunţurile de intenţie, de participare şi de atribuire spre publicare in Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după caz;

elaborează calendarul procedurii de atribuire necesar pentru planificarea procesului de achiziţii publice, evitarea suprapunerilor şi întărzierilor şi monitorizarea internă a procesului de achiziţii ţinand seama de termenele legale prevăzute pentru publicare invitaţii, anunţuri, depunere de oferte, duratele previzionate pentru examinarea şi evaluarea ofertelor precum şi de orice alte termene care pot influenţa procedura;

elaborează sau coordonează elaborarea documentaţiei de atribuire in colaborare cu compartimentele interesate de achizitionarea produselor, serviciilor sau lucrărilor;

pune la dispoziţia operatorilor economici documentaţia de atribuire, prin publicarea acesteia în SEAP; în cazul în care documentatia de atribuire nu se poate publica integral, în SEAP, aceasta va fi pusă, la dispoziţia operatorilor economici solicitanţi, fără costuri.

răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguităţi la solicitările de clarificări, răspunsurile însoţite de întrebările aferente publicându-le şi în SEAP pentru ca toţi operatorii economici interesaţi de procedură să aibă acces la ele;

participă ca membri in comisiile de evaluare a ofertelor, întocmeşte procesele verbale ale sedinţei de deschidere a ofertelor, solicitările de clarificari şi le transmite ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire, redactează procesele verbale intermediare, rapoartele intermediare şi finale ;

informează ofertanţii cu privire la rezultatele procedurii de achiziţie prin comunicări scrise;

redactează contractele de achiziţie publică pentru fiecare procedură adjudecată şi urmăreşte avizarea, semnarea şi predarea acestora celor implicaţi în urmărirea, recepţia şi plata acestora;

predă contractele de achiziţie semnate, operatorului economic care a câştigat procedura, compartimentului de specialitate care a solicitat achiziţia (pentru urmărirea derulării lor şi respectiv pentru efectuarea recepţiei) şi direcţiei economice sau compartimentului care efectuează plaţile aferente;

notifică ANRMAP, în maxim 48 de ore de la semnarea contractului, datele cu privire la contractul încheiat;

elaborează împreună cu Direcţia Administraţie Publică, Juridic şi transmite la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) punctul de vedere al autorităţii contractante în cazul existenţei unei contestaţii;

duce la îndeplinire măsurile impuse autorităţii contractante de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;

întocmeşte şi păstrează dosarul de achiziţie publică care cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul procedurii de atribuire, respectiv toate documentele necesare pentru derularea procedurii;

în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi revin, colaborează cu toate birourile, serviciile şi direcţiile din cadrul aparatului propriu al consiliului local, cu toate

Page 223: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

223

instituţiile şi serviciile publice de sub autoritatea consiliului local;

pune la dispoziţia oricărei autorităţi publice interesate, spre consultare, dosarul de achiziţie publică, dacă acest lucru este solicitat, cu condiţia ca nici o informaţie să nu fie dezvăluită dacă dezvăluirea ei ar fi contrară legii;

întocmeşte şi transmite, conform prevederilor legale, către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice raportarea privind achiziţiile publice pentru toate tipurile de contracte atribuite, în anul bugetar 2014;

predă la arhivă toate documentele cuprinse în nomenclatorul arhivistic pentru serviciul achizitii publice;

pentru procedurile care fac obiectul unor contracte finanţate din fonduri europene răspunde tuturor clarificărilor solicitate de Organismul intermediar sau Autoritatea de management, cu privire la procedurile de achiziţie publică;

elaborează împreună cu Direcţia Administraţie Publică, Juridic şi cu Direcţia de Integrare puncte de vedere cu privire la corecţiile financiare aplicate de Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli – POR.

Pentru anul 2014 au fost întocmite două programe anuale privind achiziţiile publice, în funcţie de finanţarea acestora: un program anual al achiziţiilor publice cu obiective finanţate din bugetul local și un program anual al achiziţiilor publice cu obiective finanţate din fonduri europene. Cele doua programe, impreuna, cuprind un numar de 162 obiective. Programul anual de achiziţii publice pe anul 2014, cu obiective finanţate din bugetul local, a cuprins, la aprobarea lui, un număr de 139 obiective iar Programul anual de achiziţii publice pe anul 2014, cu obiective finanţate din fonduri europene, a cuprins, la aprobarea lui, un număr de 8 proiecte, respectiv un număr de 23 obiective, după cum urmează:

Obiective finanţate din bugetul local (139 obiective) o cheltuieli de capital, total 102 obiective, din care: 11 lucrări, 76

servicii și 5 produse o cheltuieli curente, total 37 obiective, din care: 3 lucrari, 26 servicii și 8

produse

Obiective finanţate din fonduri europene o 8 proiecte, respectiv 23 obiective, după cum urmează: 6 lucrări, 16

servicii și 1 produs Programul de achiziţii a fost transmis tuturor direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor, solicitante de achiziţii de produse, servicii şi / sau lucrări, pentru luare la cunoştinţă şi implicarea efectivă în realizarea programului (prin realizarea temelor de proiectare şi a caietelor de sarcini pentru obiectivele pe care le-au solicitat a fi achiziţionate). Programul anual al achiziţiilor publice, de la aprobarea lui şi până la data de 31.12.2014, a suferit următoarele modificări : Obiectivele finanţate din bugetul local s-au suplimentat cu un număr de 21 obiective, după cum urmează :

cheltuieli de capital (14 obiective) o lucrări: s-au suplimentat cu un obiectiv; o servicii: s-au suplimentat cu un numar de 9 obiective o produse: s-au suplimentat cu un număr de 4 obiective

cheltuieli curente (7 obiective)

Page 224: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

224

o lucrări: s-au suplimentat cu un număr de 2 obiective; o servicii: s-au suplimentat cu un număr de 2 obiective; o produse: s-au suplimentat cu un număr de 3 obiective.

Obiective finanţate din fonduri europene s-au suplimentat cu un număr de 2 proiecte, respectiv, 3 obiective, toate în cadrul serviciilor Programul anual al achiziţiilor publice, la sfărşitul lunii decembrie 2014, cuprindea un număr de 186 obiective, din care 160 obiective finanţate din bugetul local şi un număr de 26 obiective finanţate din fonduri europene, după cum urmează:

Obiective finanţate din bugetul local ( 160 obiective) o cheltuieli de capital, total 116 obiective, după cum urmează: 12

lucrări, 85 servicii și 19 produse o cheltuieli curente, total 44 obiective, după cum urmează: 5 lucrări,

28 servicii și 11 produse

Obiective finanţate din fonduri europene (26 obiective), după cum urmează : 6 lucrări, 9 servicii și 1 produs

Analiza realizării obiectivelor programului anual de achiziţii, la data de 31.12.2014, s-a făcut având ca bază urmatoarele elemente :

o perioada de analiză: de la data aprobării programului de achiziţii pănă la data de 31.12.2014;

o data demarării procedurilor de achiziţie publică : februarie 2014; o număr de persoane implicate, efectiv, în realizarea procedurilor :9.

Numărul obiectivelor nu este egal cu numărul contractelor, deoarece, au fost situaţii când, pentru un obiectiv s-au încheiat mai multe contracte și situatii în care achizițiile prin cumpărare directă, s-au finalizat cu factura fiscală și nu prin încheierea unui contract de achiziție. Până la data de 31.12.2014 din totalul de 160 de obiective, finanțate din bugetul local au fost derulate şi finalizate un numar de 114 obiective, după cum urmează:

o 12 proceduri pentru un număr de 12 obiective concretizate în 12 contracte;

o un concurs de soluții care s-a finalizat prin acordarea unui premiu; o 102 cumpărări directe pentru un număr de 102 obiective concretizate în

99 contracte și 3 facturi Din totalul de 26 obiective finanţate din fonduri europene au fost derulate şi finalizate un numar de 25 obiective, dupa cum urmeaza: 5 proceduri pentru un număr de 5 obiective concretizate în 9 contracte și 17 cumpărări directe concretizate în 19 contracte și 1 factură.

Situaţia celor 139 obiective realizate până la 31.12.2014, este următoarea: Obiective finanţate din bugetul local (114 obiective, 12 proceduri, 102 cumpărări

directe) concretizate în 111 contracte, 1 premiu, 3 facturi:

cheltuieli de capital (71 obiective, 11 proceduri, 60 cumparari directe), concretizate in 69 contracte, 1 premiu, 1 factura), după cum urmează: o 11 proceduri, 10 contracte și 1 premiu - 5 lucrări, 5 cereri de oferte, 6

servicii, 1 licitație deschisă, 1 concurs de soluții, 3 cereri de oferte și 1 negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare

o 60 de cumpărări directe, 59 contracte și 1 factură - 2 lucrări (2 contracte), 42 servicii (42 contracte), 16 produse (15 contracte, 1 factură).

cheltuieli curente (43 obiective, 1 procedură, 42 cumpărări directe),

Page 225: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

225

concretizate în 42 contracte și 2 facturi, după cum urmează: o 1 procedură, 1 contracte și 1 obiectiv - 1 serviciu, licitație deschisă o 42 cumpărări directe, 40 contracte și 2 facturi - 5 lucrări (5 contracte),

26 servicii (26 contracte), 11 produse (9 contracte, 2 facturi). Obiective finanţate din fonduri europene pentru 25 obiective finanţate din fonduri europene au fost derulate şi finalizate un număr de 5 proceduri pentru un număr de 5 obiective concretizate în 9 contracte și 17 cumpărări directe concretizate în 19 contracte și 1 factură, după cum urmează: 5 proceduri și 9 contracte

o 5 lucrări - 1 licitație deschisa (1 contract) și 4 cereri de oferte (8 contracte)

o 17 cumpărări directe, 19contracte și 1 factură - 16 servicii (19 contracte) și 1 produs (1 factură).

Referitor la obiectivele nerealizate, situatia este urmatoarea:

Obiective finanţate din bugetul local, total 46 obiective: o cheltuieli de capital, total 45 obiective, după cum urmează: 5 lucrari

- 4 obiective - în derulare, 1 obiectiv - lipsa documentație (caiet de sarcini), 37 servicii - 35 obiective - lipsa documentație (caiet de sarcini), 1 obiectiv - în derulare, - 1 obiectiv - achiziție reluată de 5 ori - lipsa oferte, 3 produse - 2 obiective - lipsa documentație (caiet de sarcini), 1 obiectiv - s-a renuntat la achizițe

o cheltuieli curente, total 1 obiectiv, după cum urmează: 1 serviciu - 1 obiectiv - î derulare

Obiective finanţate din fonduri europene, total 3 obiective, după cum urmează: 1 lucrare (î derulare), 2 servicii (lipsă documentație – caiet de sarcini)

La procedurile derulate şi finalizate au fost depuse 5 contestații pentru 2 obiective: 4 contestații depuse pentru procedura „Parc Industrial Bistrița Sud-Cod Proiect” și 1 contestație depusă la procedura „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 2, execuție lucrări”. Toate contestațiile au fost soluționate de către CNSC, în favoarea autoritaţii contractante. Obiectivele majore pentru 2015 sunt

completarea programului informatic existent în cadrul serviciului cu module noi care să acopere activitaţile desfăşurate în cadrul serviciului şi să permită : o redactarea rapidă, uniformă, completa şi uşor de verificat a

documentaţiei de atribuire; o realizarea de raportări în orice moment, pe diverse segmente din

cadrul procesului de achiţie publică; o uniformizarea, la nivelul serviciului, a tuturor documentelor folosite în

elaborarea documentaţiilor de atribuire (cu respectarea reglementărilor legale în domeniul achiziţiilor publice);

o posibilitatea urmăririi, în orice moment, atât în interiorul serviciului cât şi din exterior (orice compartiment respectiv persoană care are acces la “circuitul documentelor”) a stadiului realizării programului de achiziţii publice

stabilirea unui program de analiză şi urmărire a stadiului de realizare a programului anual de achiziţii

Page 226: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

226

realizarea prin mijloace electronice a unui procent de 40 % din achiziţiile aferente anului 2015

promovarea acordurilor cadru pentru obiectivele pentru care se pretează acest lucru

elaborarea de proceduri de lucru pentru activitatea de achiziţii publice şi revizuirea celor existente.

Sarcini ale Sericiului achiziţii publice pentru 2015:

Întocmirea programului anual de achiziţii publice;

Întocmirea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor în scopul atribuirii contractelor de achiziţie publică care sunt cuprinse în programul anual de achiziţii publice;

Întocmirea documentelor necesare pentru:

o anunţul de intenţie, anunţurile de participare şi de atribuire a contractelor de achiziţie publică, transmiterea lor spre publicare, în SEAP în conformitate cu prevederile OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;

o justificarea procedurilor, altele decât licitaţia deschisă şi restrânsă;

o justificarea cerinţelor de calificare și a criteriului de atribuire;

o justificarea factorilor de evaluare;

o justificarea accelerării procedurii, după caz;

o constituirea şi numirea comisiilor de evaluare;

o dosarul achiziţiei publice.

Întocmirea şi transmiterea, în conformitate cu prevederile OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, a raspunsurilor pentru toate clarificările solicitate de ofertanţii care au obţinut în condiţiile legii documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei;

Organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire pentru obiectivele din cadrul programului anual de achiziţii (deschidere oferte, solicitări informaţii şi documente de la ofertanţii participanţi la procedură, dacă este cazul, analiză oferte, desemnare ofertă câştigătoare, întocmire şi semnare procese verbale intermediare, rapoarte de evaluare, comunicare rezultat procedură)

Întocmirea contractelor de achiziţii publice, cu ofertanţii a căror oferte au fost stabilite câştigătoare de către comisia de evaluare, semnarea acestora de către părţile contractante, înregistrarea acestora şi distribuirea acestora celor implicaţi în derularea şi urmărirea lor cât şi Direcţiei economice pentru efectuarea plăţilor

Întocmirea şi transmiterea, în conformitate cu prevederile OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, a documentelor solicitate de către C.N.S.C. Bucureşti în vederea soluţionării contestaţiilor făcute de către ofertanţii participanţi la procedurile de atribuire;

Page 227: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

227

Întocmirea şi transmiterea, conform prevederilor OUG.30/2006, privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a documentelor solicitate de către unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice pentru procedurile de achiziţie care sunt supuse verificării aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire;

Notificarea ANRMAP, în maxim 48 de ore de la semnarea contractului, datele cu privire la contractul încheiat;

Notificarea ANRMAP, cu privire la achiziţia directă a cărei valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro fără TVA, în maxim 10 zile de la primirea documentului justificativ ce stă la baza achiziţiei realizate;

Întocmirea și păstrarea dosarelor de achiziţie publică pentru toate procedurile derulate şi finalizate. Predarea dosarelor de achiziţie publică la arhivă;

Actualizarea programului anual de achiziţii publice în conformitate cu rectificările de buget din cursul anului;

Pentru procedurile care fac obiectul unor contracte finanţate din fonduri europene participarea la întocmirea răspunsurilor la toate clarificările solicitate de Organismul intermediar sau Autoritatea de management, cu privire la procedurile de achiziţie publică;

Elaborarea împreună cu Direcţia Administraţie Publică, Juridic şi cu Direcţia de Integrare a punctelor de vedere cu privire la corecţiile financiare aplicate de Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli – POR.

Asigurarea legăturii cu toate compartimentele, serviciile si direcţiile din cadrul primăriei în realizarea obiectivelor din cadrul programului anual de achiziţii;

Întocmirea şi transmiterea corespondenţei către toţi factorii implicaţi în atribuirea contractelor de achiziţii publice (autoritatea de reglementare, operatorii economici/ofertanţi, supraveghetorii sistemului)

18. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Bistriţa, instituție publică de interes local, fără personalitate juridică, înființată în prin Hotărârea nr. 31 din 24.02.2005 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa, are în structură Serviciul Evidența Persoanelor şi Serviciul de Stare civilă, conform organigramei și statului de funcții aprobate prin H.C.L. nr. 113/2012. Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistriţa este structurat pe 2 compartimente (Preluare și eliberare documente şi Evidenţă informatizată). Serviciul deserveşte în total 160.948 cetăţeni, adică populația municipiului Bistriţa și populaţia celor de 22 de unităţi administrative arondate: Comuna Budacu de Jos, Comuna Budeşti, Comuna Cetate, Comuna Dumitriţa, Comuna Galaţii Bistriţe, Comuna Lechinţa, Comuna Matei, Comuna Mărişelu, Comuna Miceştii de Câmpie, Comuna Milaş, Comuna Monor, Comuna Prundu Bârgăului, Comuna Şieu, Comuna Şieuţ, Comuna Şieu-Măgheruş, Comuna Şieu-Odorhei, Comuna Şintereag, Comuna Silivaşu de Câmpie, Comuna Sânmihaiu de Câmpie, Comuna Teaca, Comuna Tiha Bârgăului și Comuna Urmeniş.

Page 228: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

228

Actul de identitate este documentul cu care se face dovada identității, a cetățeniei și a domiciliului şi în baza căruia pot fi solicitate sau primite anumite drepturi, respectiv accesul la educație, muncă, sănătate, exercitarea dreptului de vot. Începând cu data de 01.01.2007, cartea de identitate a căpătat o nouă valență, respectiv aceea de document de călătorie în spațiul Uniunii Europene. În al doilea rând, datorită activităţii lucrătorilor din cadrul acestor servicii publice, cu privire la actualizarea continuă a bazelor de date, îşi pot desfăşura activitatea în condiţii optime o serie de instituții precum: instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, în domeniul justiţiei, recuperării creanţelor bugetare, unităţi sanitare şi de protecţie socială, bănci, direcţiile de statistică, alte persoane juridice. Urmare aplicării de la nivelul fiecărui serviciu local a unor proceduri specifice, zilnic, decadal sau lunar, bazele de date sunt actualizate continuu, întreținute și menținute în parametri optimi de funcționare. Înregistrările efectuate în aceste tipuri speciale de evidență pot preveni și combate diverse acțiuni înafara legii, pot furniza date importante de stare civilă, domiciliu sau reședință ale persoanelor ce încalcă legea, iar imaginile existente în baza de date informatizată, precum și fotografiile din evidența manuală au un rol extrem de important atunci când o persoană este urmărită, dispărută sau găsită și neidentificată. Principale atribuţii şi competenţe ale Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Bistriţa sunt:

o organizează activitatea de eliberare a actelor de identitate şi a cărţilor de alegător, sens în care primeşte, analizează şi soluţionează cererile pentru eliberarea cărţilor de identitate, stabilirea, restabilirea ori schimbarea domiciliului, precum şi acordarea vizei de reşedinţă, în conformitate cu prevederile legale;

o actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor - componenta judeţeană - cu informaţiile din cererile cetăţenilor pentru eliberarea actului de identitate precum şi din comunicările autorităţilor publice prevăzute de lege;

o răspunde de corectitudinea datelor preluate din documentele primare şi înscrise în formularele necesare eliberării actelor de identitate;

o furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale persoanei către autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţi economici şi de către cetăţeni;

o asigură aplicarea menţiunilor corespunzătoare persoanelor faţă de care s-a luat măsuri de interzicere a unor drepturi;

o desfăşoară activităţi de primire, examinare şi rezolvare a petiţiilor cetăţenilor; o deserveşte, inclusiv prin staţia mobilă, cele 22 comune arondate serviciului; o desfăşoară activităţi de punere în legalitate a persoanelor cu acte de identitate

ca urmare a stabilirii domiciliului în România; o eliberează acte de identitate persoanelor internate în unităţile sanitare şi de

protecţie socială, precum şi celor aflate în arestul unităţilor de poliţie ori în unităţile de detenţie din zona de responsabilitate;

o răspunde de activităţile de selecţionare, creare, folosire şi păstrare a arhivei specifice

o administrează reţeaua şi sistemul informatic pe probleme de competenţă a serviciului;

o întocmeşte situaţiile statistice, sintezele ce conţin activităţile desfăşurate lunar, trimestrial şi anual în cadrul serviciului.

Page 229: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

229

Anul 2014 a fost marcat de câteva momente importante, cu impact major asupra activității serviciului. Au avut loc 2 tururi de scrutin pentru alegerea Președintelui României, situații în care volumul de muncă și termenle foarte scurte din zilele respective au solicitat eforturi suplimentare din partea funcționarilor serviciului. Totuși, cea mai dificilă etapă a fost cea care a urmat implementării noii aplicații informatice SNIEP. Din punct de vedere statistic, activitatea serviciului în anul 2014 este concretizată în:

emiterea unui număr de 20.307 cărţi de identitate, cu următoarele ponderi: o 12% cărţi de identitate la prima eliberare; o 48% cărţi de identitate la expirarea vechiului act de identitate; o 9% cărţi de identitate la schimbarea numelui; o 22% cărţi de identitate ca urmare a schimbării de domiciliu; o 12% cărţi de identitate în locul celor pierdute sau furate; o 7% cărţi de identitate - alte cazuri

emiterea unui număr de 571 cărţi de identitate provizorii;

actualizarea unui număr de 1.428 vize de reşedinţă;

culegerea în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor un număr de 7.038 comunicări de naştere, deces, divorţ ori alte comunicări primite de la structurile de stare civilă, instanțe judecătorești, alte instituții;

54 de acţiuni cu staţia foto mobilă (în localităţile arondate în cadrul acțiunilor organizate cu posturile de poliție și primării, la penitenciar, la unităţile de ocrotire şi protecţie socială, la domiciliul persoanelor netransportabile), ocazie cu care au fost puse în legalitate un număr de 923 persoane;

verificarea a 4.173 persoane în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor în vederea furnizării de date cu caracter personal privind persoanele fizice.

Obiectivele majore pentru 2015 sunt stabilite cu focalizare pe schimbările pe care le va impune producerea cărților de identitate electronice. Cartea electronică de identitate este de tip smart card şi conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre elementele de noutate pe care le va conține cartea electronică de identitate menționăm certificatele digitale, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete, semnătura olografă a titularului. Emiterea noii cărți de identitate presupune modificări importante în activitatea serviciului, cum sunt cele legate de colectarea tuturor datelor, inclusiv a celor biometrice în ghișeul serviciului, dotarea cu aparatură nouă care să asigure un mod de lucru unitar în toată țara în ceea ce privește preluarea imaginilor și o serie de alte modificări despre care vom fi informați în perioada următoare. Prinre obiective principale alea serviciului pentru anul 2015 se numără: reducerea numărului persoanelor aflate în ilegalitate pe linia evidenţei persoanelor și introducerea unui registru electronic pentru cererile preluate în ghișeu. 19. SERVICIUL STARE CIVILĂ Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a fost înfiinţat în baza Ordonanței nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată prin Legea nr. 372/2002 şi

Page 230: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

230

reorganizat în temeiul O.U.G nr. 63 din 30.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr. 13/2011 şi a Hotărârii Consiliului local nr. 102 din 29.07.2010 pentru aprobarea organigramei aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi a serviciilor publice de interes local. Potrivit competenţelor stabilite prin lege, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, ca denumire generică, este structurat în două servicii de specialitate, respectiv: Serviciul Stare civilă şi Serviciul Evidenţa persoanelor. Serviciul Stare civilă, asigură înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă încheiate şi / sau produse pe teritoriul municipiului, precum şi pe teritoriul altor state, dar care privesc acte şi fapte ale cetăţenilor români cu domiciliul în municipiul Bistriţa, eliberarea înscrisurilor doveditoare, operarea şi comunicarea, după caz, a modificărilor intervenite în starea civilă a persoanelor, administrează şi actualizează permanent Registrul electoral şi participă la organizarea alegerilor, referendumului şi recensământului populaţiei. Structura de personal cuprinde 11 funcţii publice cu pregătire superioară juridică şi/sau administrativă. Sinteza activităţii anului 2014 se prezintă astfel :

o au fost înregistrate 7316 cereri depuse de persoanele fizice şi juridice direct la registratura serviciului, reprezentând cereri pentru întocmire acte şi eliberare certificate, adeverinţe, atestate de stare civilă, declaraţii privind drepturi nepatrimoniale, menţiuni privind modificări ale statutului civil, declaraţii pentru deschiderea procedurii succesorale, sentinţe de divorţ, sentinţe de stabilire / tăgadă /contestare paternitate, sentinţe de adopţie, transcrieri acte, dosare de divorţ pe cale administrativă, alte documente privind modificări în starea civilă;

o alte 1853 cereri au fost comunicate serviciului prin registratura primăriei, totalizând un număr de 9169 cereri.

o au fost întocmite în câte două exemplare originale un număr de 4066 acte de stare civilă din care, 2394 acte de naştere, 627 acte de căsătorie, 1045 acte de deces, 6235 certificate, 473 adeverinţe privind starea civilă, 580 extrase uz oficial de pe actele de naştere, căsătorie şi deces, la cererea autorităţilor publice cu atribuţii în domeniu, 603 livrete de familie, au fost operate 855 menţiuni pe actele de stare civilă, reprezentând modificări ale statutului civil.

o au fost întocmite şi soluţionate 202 dosare de transcriere a certificatelor de stare civilă întocmite de autorităţi străine, 12 dosare de schimbare a numelui/prenumelui pe cale administrativă;

o de asemenea, potrivit actelor normative aplicabile, la nivelul serviciului s-au întocmit referate şi dispoziţii pentru rectificarea a 14 acte de stare civilă şi au fost soluţionate 18 dosare de desfacere a căsătoriei pe cale administrativă.

o au fost întocmite documentaţii pentru deschiderea procedurii succesorale şi urmărirea succesiunilor vacante, pentru 484 de cazuri;

o au fost întocmite şi comunicate către Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale, 627 extrase de căsătorie cu menţiunea regimului matrimonial ales;

În anul 2014, în cadrul serviciului s-au desfăşurat activităţi specifice perioadelor electorale fiind organizate activităţile necesare alegerii reprezentanţilor din România în Parlamentul european şi pentru alegerea Preşedintelui României, a fost actualizat Registrul Electoral, au fost tipărite listele electorale permanente şi copiile de pe acestea.

Page 231: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

231

O realizare foarte importantă în anul 2014 a constat în culegerea în aplicaţia de stare civilă a unui număr de 43025 acte de naştere, căsătorie, deces, din perioada 1984-1994, totalizând la finalul anului un număr de 68025 acte, respectiv 22 ani culeşi integral şi 10 ani în procedură. Obiective pentru anul 2014:

o culegerea în aplicaţia de stare civilă a actelor de stare civilă pentru cel puţin 10 ani şi un număr minim de 40000 acte;

o începerea procedurii de scanare a actelor din registrele speciale ale perioadei 1950-1975, reprezentând acte transcrise şi reconstituite, pentru acte şi fapte de stare civilă produse în perioada 1866-1975;

o organizarea sălii pentru oficierea căsătoriilor în incinta Casei de cultură a municipiului şi valorificarea condiţiilor deosebite oferite de Parcul municipal.

20. BIROUL RESURSE UMANE, ORGANIZARE Activitatea Biroului resurse umane şi organizare este structurată pe următoarele componente: angajarea şi integrarea salariaţilor, motivarea salariaţilor, organizarea resurselor umane, gestiunea personalului, planificarea resurselor umane, evaluarea performantelor resurselor umane, gestiunea securităţii şi sănătăţii în muncă a salariaţilor, consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită şi urmărirea stadiului implementării standardelor de control intern/managerial la nivelul aparatului de specialitate şi serviciilor, instituţiilor şi regiei autonome de interes local.

În anul 2014 a fost elaborat si aprobat Regulamentul de Organizare si Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor şi instituţiilor publice de interes local. S-au aprobat organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa si al serviciilor si instituţiilor publice de interes local. Au fost organizate 41 concursuri de recrutare în urma cărora au fost angajate 33 de persoane. Au fost organizate 2 concursuri de promovare în vederea ocupării a doua funcții publice de conducere. Au fost angajate prin transfer un număr de 3 persoane.La nivelul aparatului de specialitate și serviciilor publice fără personalitate juridică, precum și la Poliția locala a municipiului Bistrița și Direcția municipală de servicii sociale au fost organizate de 6 examene de promovare, în urma cărora au promovat in grad profesional imediat superior un număr de 54 funcționari publici de execuție.

Au fost reînnoite contractele de munca pentru un număr de 50 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav. De asemenea 146 de persoane cu handicap grav cu domiciliul în municipiul Bistriţa au beneficiat de serviciile de îngrijire la domiciliu prin intermediul celor 146 asistenţi personali angajaţi ai Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa. S-au întocmit dispoziții si decizii în vederea stabilirii salariului de bază pentru un număr de 170 de angajați beneficiari ai prevederilor Hotărârii nr.871/2013 a Guvernului Romaniei pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. La solicitarea salariaților s-au eliberat un număr de 1231 adeverințe de medic, venit, vechime in muncă. Un număr de 34 de studenți au efectuat practică în cadrul instituției. S-a întocmit caietul de sarcini pentru furnizarea de echipament individual de protecţie pentru angajaţii aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică, iar ulterior s-a urmărit derularea, decontarea și finalizarea contractului pentru furnizarea de echipament

Page 232: RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BISTRIŢA 2014 · care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul

232

individual de protecţie pentru angajaţii aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică. S-a întocmit caietul de sarcini pentru servicii de Medicina muncii pentru angajaţii aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică, iar ulterior urmărirea derulării, decontării şi finalizării contractului de servicii de medicina muncii pentru angajaţii aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică și a contractului de servicii de medicina muncii pentru angajaţii Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa. Au fost programate şi s-a urmărit desfăşurarea controalelor medicale periodice pentru 250 persoane din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică și 180 persoane din cadrul Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa. S-au întocmit rapoarte de evaluare şi informări privind protecţia maternităţii la locul de muncă pentru 7 persoane. S-a elaborat programul de instruire periodică S.S.M. pentru angajaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice de interes local, fără personalitate juridică și ai Direcţiei municipale de servicii sociale Bistriţa S-a solicitat si urmărit efectuarea determinărilor de câmp electromagnetic de radiofrecvenţă şi microunde la punctele de lucru din cadrul primăriei municipiului Bistriţa. Printre obiective majore pentru anul 2015 se numără:

Implementarea tuturor standardelor de control intern/managerial la nivelul UAT, astfel încât la finalul anului 2015 sistemul să fie integral conform;

Identificarea elementelor de disfuncţionalitate şi a riscurilor care pot afecta realizarea obiectivelor generale şi a celor specifice ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice, instituţiilor publice şi regiilor autonome de interes local (standardele 11, 15, 16, 18, 23);

Elaborarea procedurilor de sistem şi operaţionale, manualelor de proceduri pentru activităţile/situaţiile care determină utilizarea acestor instrumente la nivelul Primăriei municipiului Bistriţa, respectiv la nivelul direcţiilor, serviciilor, birourilor şi compartimentelor de specialitate, în directa corelare cu fluxurile de informaţii (standardele 11,17, 22, 24, 25);

Elaborarea programului de pregătire profesională, la nivelul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi al serviciilor publice, instituţiilor publice şi regiilor autonome de interes local prin accesarea de fonduri nerambursabile (standardul 3).