ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE

“GHEORGHE IONESCU ŞIŞEŞTI” INSTITUTL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU

PAJIŞTI BRAŞOV

500128 Braşov, Str. Cucului Nr. 5 ROMANIA Tel. 0268 472 704, fax. 0268 475 295, e-mail: pajişti@brasovia.ro

Denumirea proiectulul CEEX:

RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A PAJIŞTILOR DEGRADATE DE FACTORI NATURALI ŞI ANTROPICI

- R E C O P A J -

Contract nr: 39 / 2005

RAPORT TEHNIC

Etapa a - II - a

Activităţi: II. 1. Înfiinţare experienţe pe pajiştile afectate de

aridizare, inundaţii şi sărăturare II. 2. Înfiinţare loturi demonstrative pe pajişti

degradate de diferiţi factori

BRAŞOV, iunie 2006

1

PROIECT CEEX – R E C O P A J

RAPORT TEHNIC Contract nr. 39 / 2005

Titlu: RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A PAJIŞTILOR DEGRADATE DE FACTORI NATURALI ŞI ANTROPICI – RECOPAJ

C U P R I N S Pag.

Activitatea 1. ÎNFIINŢARE EXPERIENŢE PE PAJIŞTI AFECTATE DE

ARIDIZARE, INUNDAŢII ŞI SĂRĂTURARE

1.1. Caracterizarea condiţiilor naturale, factorii de degradare a pajiştilor

(eroziunea şi sărăturarea) şi experimentările efectuate în Podişul Moldovei

(V. VÎNTU, USAMV Iaşi)

2

1.2. Caracterizarea condiţiilor naturale, factorii de degradare a pajiştilor

(inundaţii şi sărăturare) şi experimentările efectuate în Câmpia Banatului

(A. MOISUC, USAMV Timişoara)

25

1.3. Experienţe pe terenuri afectate de eroziunea solului şi aridizare din Câmpia

Transilvaniei (I.ROTAR, USAMV Cluj Napoca) 41

1.4. Experimentări privind ameliorarea şi utilizarea ierbăluţei (Phalaris

arundinacea) în amestecuri pe terenuri cu exces de umiditate şi inundabile

din Depresiunea Braşovului. (T. MARUŞCA, ICDP Braşov)

48

Activitatea 2. ÎNFIINŢARE LOTURI DEMONSTRATIVE PE PAJIŞTI

DEGRADATE DE DIFERIŢI FACTORI

2.1. Loturi demonstrative din vestul ţării (N. DRAGOMIR, SCDP Timişoara) 53

2.2. Loturi demonstrative din centrul ţării (V. CARDAŞOL, ICDP Braşov) 56

2.3. Loturi demonstrative din estul ţării (E. AVRAMESCU SCDP Vaslui)

Braşov, 15 IUNIE 2006 RESPONSABIL PROIECT,

Dr.ing. Teodor MARUŞCA

2

R A P O R T T E H N I C

Proiect CEEX nr. 39 / 2005

RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A PAJIŞTILOR DEGRADATE

DE FACTORII NATURALI ŞI ANTROPICI

„ R E C O P A J „

Etapa II – a Activitatea 1. ÎNFIINŢARE EXPERIENŢE PE PAJIŞTI AFECTATE DE ARIDIZARE,

INUNDAŢII ŞI SĂRĂTURARE În primul semestru al anului 2006 au fost înfiinţate un număr de 7 experienţe noi şi s-au continuat observaţiile în celelalte experienţe înfiinţate în anii anteriori. Dintre aceste experienţe în condiţii de aridizare pe soluri afectate de eroziune din Podişul Moldovei şi Câmpia Transilvaniei, 2 fiinţează în Câmpia Banatului şi Depresiunea Braşov pe soluri afectate de exces de umiditate şi inundaţii şi alte 2 pe soluri sărăturate din Banat şi Moldova.

1.1. CARACTERIZAREA CONDIŢIILOR NATURALE, FACTORII DE DEGRADARE A PAJIŞTILOR (EROZIUNEA ŞI SĂRĂTURAREA) ŞI EXPERIMENTĂRILE EFECTUATE ÎN PODIŞUL MOLDOVEI. 1.1.1.Cadrul natural

a. UEzăreni Aşezarea geografică

Din punct de vedere al aşezării geografice, ferma Ezăreni se încadrează între coordonatele 47°5'- 47 P

0P10 P

’P latitudine nordică şi 27 P

0P28' -27°33' longitudine estică .Relieful Câmpiei Moldovei are un

aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare şi deluroase, sub formă de platouri joase. Formele au contururi domoale, cu înclinări prelungi către S şi SE, având doar câte o coastă mai abruptă spre N şi NV iar văile sunt largi. Geomorfologia zonei

Din punct de vedere structural, Câmpia Moldovei face parte din vechea Platformă Moldovenească care nu este altceva decât o prelungire a Platformei Ruse pe teritoriul ţării noastre.

Această platformă cuprinde un etaj inferior, precambrian, constituit din roci cristaline cimentate şi un etaj superior, de cuvertură, care cuprinde depozite sedimentare, având grosimea mai mare de 100 m.

Etajul superior, denumit şi fundament, a suferit o serie de scufundări şi ridicări repetate în decursul erelor geologice, devenind, rând pe rând, fund de mare sau regiune cu teren uscat. Aceste fenomene tectonice au favorizat, pe de o parte fenomenul de depozitare creând stratul de cuvertură, gros de peste 100 m, iar pe de altă parte unele fenomene de modelare a cuverturii sub acţiunea numeroşilor factori externi. Geologia şi litologia zonei

Formaţiunile geologice care apar, aparţin sarmaţianului inferior şi sunt reprezentate de argile şi depozite de marne. În orizonturile superioare, marnele au suferit procese de alterare formându-se marnele loessoidizate (luturi). În aceste condiţii, rocile de solificare sunt reprezentate prin depozite loesoide şi luturi pe care s-au format cemoziomurile cambice.

3

În cadrul acestei unităţi sunt prezentate următoarele tipuri de relief: - relief structural; - relief de acumulare de-a lungul văilor. Relieful structural este reprezentat de suprafeţe interfluviale de eroziune, cu fragmentare

deluroasă şi colinară, ce constituie relieful dominant din cadrul fermei. Aceste suprafeţe s-au format pe un complex argilo-marnos; putenic fragmentat de reţeaua hidrografică.

Relieful de acumulare întâlnit de-a lungul văilor cuprinde văi halocene de origine aluvială inundabilă, reprezentate de albia pârâului Corneşti şi terase ce apar în partea estică a teritoriului.

Relieful actual al fermei Ezăreni se integrează în aspectul geomorfologic general al Câmpiei Moldovei. Cea mai mare parte dm suprafaţa fermei cuprinde platouri largi cu altitudini medii de 100-130 m şi pante de 2-4%. Altitudinea cea mai mare este de 170 m (Dealul nucului), iar cea mai mică înălţime (60 m) aparţine văii pârâului Ezăreni. Hidrografia şi hidrologia zonei

Reţeaua hidrologică este reprezentată prin câteva forme depresionare care constituie trasee de concentrare a scurgerilor de suprafaţă în urma ploilor mari sau la topirea zăpezilor. Pârâul Ezăreni, afluent al pârâului Nicolina, este cel mai important curs de apă cu debitul nepermanent. Datorită regimului hidrologic torenţial, acesta este regularizat prin două bazine de acumulare.

Apele de suprafaţă provin din ploi şi zăpezi, iar pe terenurile cu panta mai mare de 8% curg cu viteză spre căile apropiate, antrenând mari cantităţi de sol din stratul fertil de la suprafaţă. Turbiditatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/1 în perioadele de viitură iar mineralizarea între 100 şi 150 mg/1.

lazul Ezăreni are o lungime de aproximativ 3 km şi o adâncime ce variază între 0,5 şi 3 m, fîind folosit pentru piscicultură şi ca sursă de irigaţie.

Apele freatice se găsesc la adâncimi variate în strânsă legătură cu condiţiile de relief şi litologie. Astfel, pe văile înguste apar la 1-1,5 m, pe versanţi la 3-10 m, iar pe interfluvri la adâncimi mai mari de 10 m.

La circa 10-20 m deasupra văilor apare o linie de izvoare dintr-un strat freatic ce stă pe depozite de argilă saliferă. Apele sunt în general alcaline şi dure, contribuind la declanşarea alunecărilor de teren. Condiţiile climatice din zonă Regimul termic

Zona geografică a laşului se caracterizează printr-un climat temperat cu particularităţi determinate sub influenţa climatului stepei ruseşti.

Ferma Ezăreni face parte din provincia climatică Dfbx (după clasficarea lui Koppen), sau IIDps (după Clima României) caracterizată prin climă boreală, cu ierni friguroase şi geroase, cu temperatura celei mai reci luni sub -33°C şi temperatura celei mai calde luni 27°C.

Indicele de ariditate "de Martone’’ are valori între 26-30, corespunzâtor condiţiilor climatice din silvostepă care se datorează influenţei anticiclonului azoric.

Temperatura medie multianuală este de 9,4°C, minima de -8,1°C înregistrându-se în luna ianuarie, iar maxima de 28,4°C realizându-se în luna iulie .. Temperatura maximă absolută a fost de 40,2°C (iulie 1909), iar minima absolută a fost de Î30,6°C (ianuarie 1997). Amplitudinea temperaturilor atinge valori mari, de 70°C, determinate de valorile maxime absolute (40°C) din luna iulie şi minime absolute (-30°C) în luna ianuarie.

Primul îngheţ se produce de obicei în jurul datei de 15-20 octombrie iar ultimul la 10-20 mai, depăşirea temperaturilor de 0P

OPC are loc în preajma datei de 25-28 februarie, iar coborârea temperaturii

sub această valoare de la 1-5 decembrie. Temperaturile de peste 5 P

0PC încep de la 15-20 martie şi durează până aproape de 5-10

noiembrie, iar cele ce depăşesc 10°C se înregistreaza între 25-31 martie şi 15-20 octombrie.

4

Suma gradelor de temperaturâ activâ este de peste 3000°C, zilele de varâ cu maximum de 25°C sunt în număr de 90-95, iar cele cu temperauri ce depăşesc 30°C sunt în medie de 30 pe an. Regimul pluviometric

Precipitaţiile medii multianuale în zona laşului sunt de circa 529 mm (staţia meteorologicâ laşi) lunile cele mai ploioase fiind mai, iunie, iulie şi august . Precipitaţii reduse cantitativ cad în lunile ianuarie, februarie, martie, noiembrie si decembrie.

Repartizarea precipitaţiilor este neuniformă şi se diferenţiază în funcţie de anotimp astfel: - primăvara 20-27% -vara 31- 42% -toamna 17-29% -iarna 13-22% Apare caracteristic pentru regiunea laşi repartiţia neuniformă a precipitaţiilor atât pe decade,

luni, cât şi pe anotimpuri, cu consecinţe nefavorabile asupra creşterii şi fructificării plantelor agricole. Există cazuri în care cantitatea totală anuală de precipitaţii este excedentă, dar datorită

repartizării neuniforme a ploilor anul poate fi considerat secetos. Un fenomen periculos care se întâlneşte este grindina. Aceasta poate cădea vara şi provoacă pagube foarte mari prin micşorarea densităţii plantelor, expunerea acestora la atacul de boli şi dăunători sau în cel mai nefericit caz compromiterea culturii. Regimul eolian

UÎ Un timpul iernii dinamica atmosferică se caracterizează prin preponderenţa vânturilor de la N-V şi N ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara vânturile au direcţia S şi SE şi o viteză de 2,1 m/s. Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s au o frecvenţă medie de 78% activând puternic evaporarea apei din sol. în general frecvenţa maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste vânturi de origine continentală atrag după ele ierni în general friguroase mai ales în lunile ianuarie şi febmarie.

Calmul atmosferic reprezintă un procent de 26,6% înregistrându-se mai ales în luna iulie. Primăvara cunoaşte cea mai sporită frecvenţă a vânturilor care bat din toate direcţiile ceea ce diminuează procesul de calm. Toamna, când în estul ţării începe să se simtă influenţa anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenţei vânturilor dinspre N-V.

Viteza medie a vânturilor nu este uniformă. Un număr de peste 50 zile/an prezmtâ vânt a cărei viteză depăşeşte 16 m/s şi 5 zile cu vânt a cârui viteză are cel puţin 22 m/s. Cea mai mare viteză a fost atinsâ în 1966, de 40 m/s.

Iarna deşi frecvenţa vânturilor este mai mică, se manifestă destul de activ Crivăţul care bate din estul Europei producând frig şi viscole putemice.

În cursul anului, direcţiile predominante ale vântului se menţin în general aceleaşi şi numai frecvenţa lor oscilează puţin. Vegetaţia

Vegetaţia naturală este reprezentată prin specii ierboase caracteristice climatului de silvostepă ceva mai uscată şi cu totul izolat, prin unii arbuşti de silvostepă.

În păşunile naturale predomină asociaţii ierboase mezofite şi xeromezofite alcătuite din gramineee şi leguminoase. Sunt prezente speciile de Poa pratensis, Festuca vallesiaca, Agropyron repens, Agropyron cristatum, Trifolium repens, Medicago falcata, Melilotus officinalis, etc.

Pe pante se întâlnesc Andropogon ischaemum şi Stipa capillata. Pe lângă acestea se mai întâlnesc specii de Salvia austriaca, Salvia nemorosa, Phlomes tnberosa, Phlomes pungens, Eryngium campestre, Achillea millefolium, Galium verum, Centaurea scabiosa ş.a.. Pe solurile salinizate din lunci şi de pe coaste se întâlnesc asociaţii halofite reprezentate prin Puccinellia distans, Statice

5

gmelini, Scorzonera canna, Gamphorosma annua, Lepidium ruderale, Spergularia marginata, Matricaria chamomilla, Artemisia maritima ş.a. Solul

Pe teritoriul fermei Ezăreni, sub acţiunea complexă a factorilor pedogenetici, s-au format urmăoarele tipuri de sol: cernoziomul cambic tipic, cernoziomul cambic, solul aluvial molic şi lăcoviştile salinizate.

Cernoziomul cambic tipic lutos, format pe depozite loessoide şi luturi are următoarea secvenţă morfologică, Am-A/B-Bv-Cca.

Reacţia este slab acidă către neutră (pH 6,6 Î 6,9) în orizontul Am şi creşte până la 8,5 m orizontul Cca. S-a format pe platouri şi versanţi slab înclinaţi, reprezentând tipul de sol cu arealul cel mai mare de răspândire în cadrul fermei.

Cernoziomul cambic, moderat erodat, lutoargilos, foarte profund, format pe depozite loessoide are secvenţa morfologică Am-A/B-Bv-Cca. Solul are o reacţie neutră- slab alcalină (pH 6,9-8,4). Conţinutul în humus este mijlociu (2,78 g%), media m azot total, 0,198 %, foarte slab aprovizionat în fosfor mobil (1,2 mg%), mijlociu aprovizionat în potasiu mobil (11,7 %). Ocupă versanţi cu pante mici (3-5%) caracterizaţi prin climat mai arid decât împrejurimile.

Solul aluvial molic este slab salinizat, luto-argilos, format pe depozite aluviale. Morfologia este de tipul Amsc-Cca. Solul este mediu aprovizionat în humus şi azot total, bine aprovizionat în fosfor şi potasiu mobil iar reacţia este slab alcalină cu pH-ul cuprins între 8,1 şi 8,3. S-a format pe albiile majore ale pâraielor.

Lăcoviştile salinizate sunt luto-argiloase, formate pe argile. Secvenţa morfologică este de tipul Amsc-Agosc-Gr. Solul are un conţinut de 232 mg % sâmri solubile şi o reacţie slab alcalină (pH 8,3). Se găseşte pe vâile pâraielor cu apă freatică la mică adâncime.

Pe teritoriul fermei Ezăreni eroziunea se manifestă în ritmuri şi cu intensităţi diferite. Este prezentă eroziunea de suprafaţă, care, pe platouri orizontale şi foarte slab înclinate cu pante până la 4-5%, se desfaşoară lent până la moderat, cu pierderi anuale de sol în limite admisibile. Pe versanţii cu pante mai mari existâ condiţii potenţiale de manifestare a fenomenului cu o intensitate moderată până la puternică.

Ferma Ezăreni, din punct de vedere al condiţiilor climatice, se caracterizează printr-o climă cu ierni friguroase şi umede, cu temperatura celei mai reci luni sub – 3˚C, temperatura celei mai calde luni de 20-22˚C şi cu maximum de precipitaţii la începutul verii. Pe întreaga suprafaţă a Câmpiei Moldovei valorile medii anuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse între 10-11˚C.

Regimul temperaturii medii anuale se caracterizează prin valori medii anuale în jur de 9,6˚C cu valori medii lunare cuprinse între 23˚C în iulie şi –5˚C în ianuarie. Primele brume cad în jurul datei de 15 octombrie cu variaţii anuale între 10 septembrie şi 25 noiembrie, iar primăvara se înregistrează brume şi îngheţuri la sol în medie până în jurul datei de 17 aprilie. În zona unde se află SDE precipitaţiile anuale au o valoare de 552,4 mm cu o distribuţie neuniformă în timpul anului.

Lunile cele mai bogate în precipitaţii sunt: aprilie, mai, iunie, iulie. Lunile cele mai sărace în precipitaţii atmosferice sunt: februarie, martie, decembrie. Apariţia perioadei secetoase este specifică acestui regim climatic. Aceste perioade apar în timpul vegetaţiei plantelor şi sunt, uneori, destul de lungi. Există cazuri când, cantitatea totală anuală de precipitaţii este excedentară, dar datorită repartizării neprielnice a precipitaţiilor anul poate fi considerat secetos.

Date climatice medii de la Ezăreni sunt prezentate în tabelul 1. Nebulozitatea medie a zilei este de 6 ore. Nebulozitate mică au lunile iunie şi iulie cu valori de

3,4-5,6 ore, iar cea mai mare nebulozitate se înregistrează în lunile decembrie, ianuarie, februarie. Durata de strălucire a soarelui este de 2050 ore anual ceea ce reprezintă 44,5% din durata teoretic posibilă. Lunile cu cea mai lungă durată de strălucire a soarelui sunt în ordine descrescândă iulie, august, iunie la care durata de strălucire a soarelui este de 294 ore. Durata cea mai redusă de strălucire a soarelui este întâlnită în cursul lunilor noiembrie, decembrie şi ianuarie.

6

Tabelul 1 Date climatice medii de la Ezăreni

Luna Media multianuală ( P

0PC)

Suma multianuală precipitaţii (mm)

X 10,1 31,7 XI 4,3 36,0 XII -0,8 29,8

I -3,7 30,7 II -1,8 29,2 III 3,1 28,5 IV 10,1 42,2 V 16,0 55,4 VI 19,3 76,4 VII 21,2 70,7 VIII 20,4 78,4 IX 16,1 43,4

Media 9,5 - Total - 552,4

b. UPodu Iloaiei

Relieful Ţinând seama de particularităţile sale geomorfologice, Depresiunea Jijia-Bahlui este

considerată un district geomorfologic al Podişului Moldovei. Relieful are o fragmentare colinar-deluroasă, cu înălţimi medii de 150 m şi o energie de relief

de 60-70 m. Caracteristicile actuale ale reliefului sunt consecinţa influenţei cumulate a unor factori fizico-geografici şi antropici, care au acţionat permanent de-a lungul timpului şi l-au supus unor acţiuni puternice de transformare. Astfel, se pot distinge două tipuri majore de relief, unul sculptural, care a apărut ca urmare a acţiunii unor factori exogeni şi altul acumulativ, reprezentat prin numeroase văi, în care sunt amplasate iazuri, păşuni şi mai puţin teren arabil.

În condiţiile fizico-geografice din zonă, eroziunea solului se manifestă pe terenurile cu pante mai mari de 5% prin uşoare spălări, care se accentuează odată cu creşterea gradului de înclinare, fiind însoţite frecvent de apariţia ogaşelor şi ravenelor.

Teritoriul S.C.D. A. Podu-Iloaiei aparţine compartimentului sudic al Câmpiei Moldovei şi se caracterizează printr-un relief depresionar de origine erozivă, iar la ferma Scobâlţeni terenurile în pantă sunt dominante şi au o înclinare ce variază între 5-50%.

Altitudinea maximă din acest perimetru se găseşte în partea de NV a satului Popeşti (191 m), iar cea minimă (55 m), în lunca Bahluiului, rezultând o energie de relief de 136 m. Hidrografia şi hidrogeologia

Cu toate că densitatea totală a râurilor variază în jurul valorii de 1,5 km/kmP

2P, numai 30% dintre

ele au o scurgere permanentă, restul fiind semipermanente şi intermitente. Regiunea luată în studiu se încadrează în unitatea hidrogeografică a umidităţii deficitare, indicele potenţialului de scurgere al teritoriului având valori cuprinse între 0,6-0,8 iar precipitaţiile, inferioare mărimii evapotranspiraţiei

7

potenţiale. Caracterul scurgerii şi variaţia importantă a debitelor a impus amenajarea unui număr de 320 de iazuri şi lacuri de acumulare, a căror suprafaţă este de circa 6 000 ha şi care înmagazinează un volum de apă de aproximativ 185 milioane mP

3P.

Râurile din regiune se caracterizează printr-un regim cu frecvente şi accentuate variaţii de nivel şi debit, care determină producerea de viituri şi inundaţii cu efecte dintre cele mai grave. Perimetrul fermei Scobâlţeni aparţine bazinului inferior al Bahluiului, în care principalele cursuri de apă sunt Bahluiul, Bahluieţul, pârâul Cosiţeni şi pârâul Scobâlţeni, iar caracteristica hidrografiei acestui teritoriu o constituie prezenţa a numeroase iazuri pe văile existente, care au un efect pozitiv asupra regimului scurgerilor.

În timpul verii, când temperaturile sunt ridicate, debitele acestor râuri se diminuiază foarte mult, iar un rol foarte mare în economia hidrografică a zonei îl au apele subterane. Cele mai importante pânze de apă freatică se găsesc la baza teraselor Jijiei şi Bahluiului şi pe luncile lor şi se caracterizează în general printr-un conţinut ridicat în săruri solubile. În general apele din zonă sunt puternic mineralizate (bogate în sulfaţi, carbonaţi şi cloruri), fiind la limita condiţiilor de potabilitate.

Solurile Diversitatea factorilor pedoclimatici a determinat formarea în Câmpia Moldovei a unui înveliş

de sol destul de variat în raport cu suprafaţa acesteia. Solurile au evoluat pe materiale loessoide de textură mijlocie, în mare parte luturi loessoide de origine aluvionară, în timp ce pe pantele mai accentuate roca mamă este reprezentată din marne divers salinizate.

Pe terenurile neerodate sau slab erodate, conţinutul în humus este de 4,3-4,6%, iar pe cele erodate scade sub 2%. Valoarea medie a pH-ului este de 6,7-7,1, iar conţinutul în elemente minerale variază mult în funcţie de gradul de eroziune.

Având în vedere fertilitatea naturală a solurilor din Câmpia Moldovei, acestea pot fi grupate în trei categorii:

- soluri cu potenţial de fertilitate ridicat (cernoziomuri, cernoziomuri cambice, soluri cernoziomoide, unele soluri aluviale neafectate de eroziune etc.), pretabile pentru culturi cerealiere şi plante tehnice;

- soluri cu potenţial de fertilitate moderată (soluri cenuşii, brune şi soluri moderat erodate), potrivite pentru culturi cerealiere, plante tehnice, plantaţii viti-pomicole;

- soluri cu potenţial de fertilitate scăzut (soluri erodate, regosoluri, lăcovişti şi soluri hidromorfe), pretabile pentru plantaţii viti-pomicole şi forestiere.

În cadrul S.C.A. Podu-Iloaiei se întâlneşte o gamă largă de soluri, ce cuprinde soluri sărăturoase de lunci, cernoziomuri de pantă în diverse stadii de eroziune şi soluri de platouri formate din cernoziomuri slab şi mediu levigate.

La ferma Scobâlţeni, pe teren în pantă, solul este un cernoziom de pantă cu orizontul erodat pe diverse adâncimi, iar în perimetrul zonei studiate se întâlnesc mai multe tipuri de sol: cernoziom tipic, moderat erodat luto-argilos pe depozite loessoide, cernoziom cambic tipic, moderat erodat luto-argilos pe depozite loessoide, erodisol cambic puternic acoperit cu material de orizont A molic şi erodisol tipic cambic acoperit cu material de orizont A molic. Clima

Poziţia geografică a Câmpiei Moldovei şi relieful acesteia cu altitudini medii mai mici de 200 m determină uşoare deosebiri climatice faţă de celelalte subunităţi ale Podişului Moldovenesc. Lanţul Carpaţilor şi Subcarpaţilor Orientali generează mici deosebiri ale condiţiilor climatice dinspre vest spre est şi sud-est, accentuate şi de extinderea câmpiei pe 160 km de la nord la sud, corespunzător unui interval de circa 1P

0P latitudine. Astfel, temperatura aerului înregistrează valori medii multianuale de 8,3

P

0PC la Dorohoi, 8,6P

0PC la Botoşani, 9,5 P

0PC la Iaşi şi 9,1 P

0PC la Podu-Iloaiei, iar precipitaţiile au valori de

557,2 mm, 565,7 mm, 533,1 mm şi respectiv 531,7 mm. Depresiunea Jijia - Bahlui aparţine provinciei climatice BSbx, Dfbx, cu indicele de ariditate De

Martonne de 20-39, în care clima are un pronunţat caracter continental, cu numeroase trăsături sud-est

8

europene, caracterizată prin ierni reci şi veri moderat calde, cu precipitaţii maxime la sfârşitul primăverii şi în timpul verii şi minime toamna şi iarna.

Caracterul de climat temperat continental cu nuanţe de excesivitate este scos în evidenţă de temperaturile extreme absolute ale aerului şi de media temperaturilor maxime şi minime. În luna iulie, media temperaturilor maxime este de 34,4 P

0PC la Iaşi şi de 33,4P

0PC la Dorohoi, iar în luna ianuarie,

media temperaturilor minime este de -20,7P

0PC la Dorohoi şi de -18,9P

0PC la Iaşi.

Valorile precipitaţiilor medii multianuale înregistrate în Câmpia Moldovei se diferenţiază cantitativ în funcţie de altitudine, fiind mai mari în jumătatea nordică (557,2 mm la Dorohoi şi 565,7 mm la Botoşani) decât în cea sudică (510,4mm la Cotnari, 531,7 mm la Iaşi şi 533,1 mm la Podu-Iloaiei).

În acelaşi timp precipitaţiile medii multianuale descresc de la vest la est ca urmare a circulaţiei maselor de aer din aceeaşi direcţie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii au căzut la Dorohoi în anul 1914 (998,1 mm), iar cele mai reduse la Podu-Iloaiei în anul 1924 (239,6 mm).

Precipitaţiile medii lunare se înscriu pe o curbă ascendentă din februarie până în iunie-iulie (când ating valori lunare de 70-90 mm), după care urmează o perioadă de reducere continuă a lor, cele mai reduse cantităţi înregistrându-se în a doua jumătate a sezonului rece.

La staţia meteo Podu -Iloaiei, temperatura medie anuală a aerului este de 9,1 P

0PC, iar

amplitudinea medie anuală de 24,0P

0PC, în timp ce temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie)

este de -3,8P

0PC, iar a lunii celei mai calde (iulie) de 20,2P

0PC. Temperaturi medii zilnice de 5P

0PC se

înregistrează începând cu prima decadă a lunii aprilie până în decada a doua a lunii noiembrie, iar suma lor este de 3224 P

0PC pe intervalul de 232 zile.

Suma medie a precipitaţiilor anuale, la aceeaşi staţie meteo, este de 533,1mm, iar în cursul perioadei de vegetaţie (IV-IX) se înregistrează 378,7mm. În această zonă secetele sunt foarte frecvente şi apar de la sfîrşitul lunii iulie până în septembrie, iar precipitaţiile cad mai ales sub formă de averse, începând cu lunile aprilie-mai şi sunt repartizate neuniform în cursul perioadei de vegetaţie. Evapotranspiraţia reală este de 493 mm, indicele hidroclimatic de 78-90, indicele de ariditate de 27,9 iar umiditatea relativă a aerului are o valoare medie de 71% şi nu scade sub 64%.

În perimetrul SCA Podu-Iloaiei, vânturile au un regim neregulat şi bat mai ales din direcţia N-V, S-E şi N, aproximativ 73% din timpul anului. Masele de aer care se deplaseaza dinspre N şi N-V pot favoriza apariţia de precipitaţii, iar cele din S-V determină moderarea temperaturii iarna şi încălziri rapide vara. Vântul, alături de temperaturile ridicate din vară şi lipsa precipitaţiilor, accelerează foarte mult evapotranspiraţia, favorizând eroziunea solului.

Terenurile în pantă sunt afectate de secetă în mai mare măsură decât terenurile plane, din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii, a precipitaţiilor torenţiale şi slabei acoperiri cu vegetaţie. Vegetaţia

Existenţa pe teritoriul Depresiunii Jijia-Bahlui a unor compartimente geomorfologice şi climatice bine individualizate a determinat şi o diferenţiere a vegetaţiei naturale, însă se poate afirma că sub aspect geobotanic aceasta aparţine zonei de silvostepă, cu slabe influenţe stepice.

Pajiştile permanente întâlnite în regiune sunt într-un proces continuu de stepizare şi sunt răspândite în marea lor parte pe versanţii erodaţi sau afectaţi de alunecări.

În pajiştile permanente predomină asociaţiile vegetale formate din speciile Festuca valesiaca, Stipa pennata, Bothriochloa ischaemum, precum şi alte graminee mezoxerofile şi xerofile, cum ar fi Poa bulbosa, Cynodon dactylon, Artemisia austriaca.

În toate pajiştile, datorită păşunatului neraţional, se remarcă o creştere remarcabilă a numărului de buruieni adaptate condiţiilor de uscăciune, cum ar fi Salvia nemorosa, Artemisia austriaca, Achillea setacea etc, care indică de fapt o degradare a pajiştilor iniţiale.

Vegetaţia de silvostepă este cea care domină şi se carecterizează şi prin prezenţa a numeroase pâlcuri de pădure, în care întâlnim speciile: Quercus robur, Q. petrea, Acer campestre, Carpinus betulus etc. Vegetaţia intrazonală a pajiştilor este reprezentată de speciile Poa pratensis, Lolium

9

perenne, Agropyron pectiniforme, precum şi de unele specii halofile cum ar fi Puccinellia distans, Limonium gmelini etc.

Majoritatea terenurilor sunt utilizate în scop agricol şi sunt situate în proporţie de 60% (365 mii ha ) pe terenuri cu panta mai mare de 5%. Pe terenurile înclinate ponderea o deţine arabilul cu 71,2%, urmat de pajişti cu 24,7% şi plantaţiile viti-pomicole cu 4,1%.

1.1.2. Probleme ale eroziunii solului pe pajiştile din Moldova Câmpia Moldovei (Depresiunea Jijia-Bahlui), este partea cea mai joasă a Podişului Moldovei şi este cuprinsă între coasta Ibăneşti-Darabani la nord, valea Prutului la est, Podişul Bârladului la sud, Podişul Sucevei la vest. La suprafaţa totală a Moldovei, ea participă cu 14%. Privită în ansamblu, Câmpia Moldovei reprezintă o treaptă de relief mai coborâtă faţă de podişul înalt din vest şi sud, cu care este în contact prin marea „Coastă Moldavă”; altitudinea medie este de 150-200 m, iar podişul înconjurător depăşeşte 400 m. Procesele care caracterizează această zonă sunt reprezentate prin alunecări de strate, eroziune de suprafaţă şi de adâncime, manifestată prin rigole, ogaşe şi ravene. Declanşarea acestor forţe negative ale naturii a fost favorizată, în trecut, prin defrişări, desţeleniri, păşunat excesiv, orientarea parcelelor individuale pe linia de cea mai mare pantă etc. Aceste acţiuni greşite ale omului au făcut ca suprafeţe întinse pe terenurile în pantă să fie scoase din circuitul agricol, aşezările omeneşti şi căile de comunicaţie să fie ameninţate, luncile inundate şi islazurile colmatate (foto 1) .

Silvostepa Câmpiei Moldovei este alcătuită din asociaţii de Festuca valesiaca şi Stipa joannis, împreună cu graminee şi ierburi mezo-xerofile. Pe pajiştile degradate predomină Poa bulbosa, Cynodon dactylon, Bothriochloa ischamum, Euphorbia stepposa, Artemisia austriaca. Păşunatul excesiv a făcut ca aceste pajişti să aibă o compoziţie floristică săracă. Primăvara apar multe plante, începând cu acelea cu bulbi sau rizomi: Gagea sp., Allium sp., Seseli sp., Peucedanum sp., Phlomis tuberosa, Echium rubrum, E. vulgare, Astragalus onobrychis, trifolium sp., Melilotus officinalis, M. albus, Medicago falcata, Ononis spinosa, Crambe tataria. Pădurile din această zonă sunt alcătuite din Quercus robur, Crataegus monogyna, Evonymus verrucosa, Vibernum lantana, Ligustrum vulgare, Rhamnus cathartica, Cornus sanguinea. Vegetaţia azonală este reprezentată prin formaţii de lunci, văi şi depresiuni şi cuprinde: Agropyron repens, Poa pratensis ssp. Angustifolia şi Lolium perenne. Vegetaţia intrayonală de sărături, mai mult sau mai puţin adaptată la halofilie, este mai frecventă pe şesurile şi luncile Jijiei şi Bahluiului, precum şi ale afluenţilor lor. Asociaţia întâlnită aparţine speciai Puccinellia distans, împreună cu: Agropyron pectiniforme, Bromus inermis, Poa compressa, trifolium fragiferum, Melilotus officinalis, Salicornia herbacea, Matricaria chamomilla, Pedospermum canum, Plantago schwarzenbergiana, statice gmelini, Artemisia maritima, Leuzea salina, Taraxacum serotinum, Iris halophila şi altele.

Aceste pajişti au o valoare furajeră extrem de redusă, majoritatea plantelor halofile se usucă într-un timp foarte scurt şi nu mai sunt consumate de animale, iar primăvara timpuriu nu pot fi păscute din cauza umidităţii ce se menţine un timp mai îndelungat.

10

Foto 1 Terenuri degradate antropic

11

Datorită lucrărilor executate asupra vegetaţiei pajiştilor degradate de eroziune din Moldova, se poate constata care este compoziţia lor floristică (tab. 1).

Tabelul 1 Compoziţia floristică a pajiştilor degradate de eroziune în Moldova

D Asociaţiile vegetale Spraf. %

Producţia

SU q/ha

Acoperirea cu vegetaţie

G L Comes. Necons

. Festuca valesiaca 20 6 60 50 3 15 32 Festuca pseudovina 16 7 70 60 5 10 25 Bothriochloa ischaemum 12 5 30 15 1 5 79 Poa bulbosa 6 4 20 20 2 10 68 Festuca rupicola 4 7 70 50 10 7 33 Agropyron repens 4 8 50 50 5 7 38 Poa pratensis var. augustifolia

3 10 40 50 7 5 38

Agrostis tenuis 3 10 90 65 10 7 18 Lolium perenne 2 10 60 60 10 7 23 Stipa capillata 2 6 70 70 2 3 25 Cynodon dactylon 2 6 30 15 1 10 74 Artemisia austriaca 2 1 20 2 1 10 87 Euphorbia stepposa 1 2 20 - 1 3 96 Pajişti cu arboreta 1 2 25 10 1 19 70 Pajişti degradate 22 4 5 5 1 14 80 Total sau media ponderată

100 7 42 35 3 10 52

Principalele asociaţii de pe pajiştile permanente din Câmpia Moldovei În Câmpia Moldovei, ca şi în aproape toată Moldova sau Transilvania, ele sunt situate, în cea mai mare parte pe terenuri în pantă, unde, din cauza degradării prin eroziune şi păşunat neraţional, au ajuns să aibă o productivitate foarte scăzută. Refacerea lor este un imperativ economic şi social care nu mai trebuie discutat. Dar pentru a interveni eficient în viaţa acestor pajişti de pe pante, pentru a le transforma în pajişti temporare, se impune cunoaşterea lor atât sub raport geotehnic cât şi agroproductiv. Această lucrare a fost întreprinsă de colective de cadre didactice de la Universităţile de profil împreună cu cercetări de la Staţiunile de cercetări agricole. Ne facem o datorie de onoare să enumerăm reprezentanţii de seamă ai acestor colective: M. Răvăruţ, C. Burduja, C. Dobrescu, C. Bârcă, P. Raclaru, E. Turenschi, I. Căzăceanu (cadre didactice de la Universitatea Al. I. Cuza şi Institutul Agronomic Iaşi) şi A. Grîneanu, cercetător la Staţiunea I.C.A.R. Iaşi. Principalele asociaţii ce se regăsesc în această zonă pe pajiştile permanente de pe terenurile în pantă sunt următoarele: Asociaţia Festucetum valesiacae este foarte răspândită în Moldova, mai ales pe coastele aride cu înclinaţii şi expoziţii diferite, uneori cu alunecări de suprafaţă. În ceea ce priveşte compoziţia floristică, gramineele reprezintă 35-5+% şi sunt reprezentate de: Festuca valesiaca ca specie dominantă, însoţită de Cynodon dactylon, Bothriochloa ischaemum, Agropyron repens, Koeleria gracilis etc. Leguminoasele sunt puţine, 3-5%: Medicago falcata, M.

12

lupulina, Onobrychis viciifolia, Vicia cracca, iar Trifolium repens şi Lotus corniculatus se găsesc în denivelările cu umiditate mare. Din alte familii botanice se întâlnesc Plantago lanceolata, Achillea setacea, Artemisia austriaca, Erodium cicutarium, Eryngium campestre, Euphorbia cyparissias. Asociaţia Andropogonetum ischaemi reprezintă expresia unor degradări avansate ale solului, care provoacă dispariţia speciei Festuca valesiaca şi favorizează instalarea speciei Bothriochloa ischaemum. Asociaţia se caracterizează printr-o mare rezistenţă la uscăciune. Compoziţia floristică este relativ redusă (foto 2). Gramineele participă cu 35-70%; în afară de specia dominantă se mai găsesc Agropyron pectiniforme, Koeleria gracilis, Stipa capillata, Festuca valesiaca etc.

Leguminoasele sunt slab reprezentate, un procent mai mare având Medicago lupulina şi M. falcata. Mai rar se întâlneşte Astragalus onobrychis, Coronilla varia, Lotus corniculatus şi Melilotus officinalis. Din alte familii fac parte: Artemisia austriaca, Plantago lanceolata, Xeranthemum annum, Euphorbia cyparissias, Polygonum aviculare, Achillea setacea. Valoarea economică este redusă, deoarece animalele nu mănâncă specia dominantă decât atunci când este tânără. Asociaţia Stipetum lessingianae şi capillatae. Ocupă suprafeţe restrânse în Moldova şi poate fi considerată relicvă ale vechilor suprafeţe de stepă. Se dezvoltă mai ales pe expoziţie sudică şi constituie stadiul de îmbătrânire a pajiştilor. Acoperirea cu vegetaţie este de circa 60%. În afară de speciile de Stipa, gramineele însoţitoare sunt reprezentate prin Agropyron pectiniforme, Festuca valesiaca, Bothriochloa ischaemum, Agropyron repens. Leguminoasele au o proporţie de pânâ la 1%: Medicago lupulina, M. minima, Astragalus onobrychis, Onobrychis viciifolia. Speciile din alte familii sunt: Thymus sp., Lappula echinata, Taraxamum serotinum, Artemisia austriaca, Eryngium campestre. Valoarea economică a acestor pajişti este foarte redusă.

13

Foto 2 – Aspecte cu vegetaţia de pe terenul afectat de eroziune

Asociaţia Artemisietum austriacae Datorită păşunatului excesiv şi condiţiiloe ecologice nefavorabile, multe pajişti îşi schimbă compoziţia floristică: dominanţa lui Festuca valesiaca scade, ea fiind înlocuită cu Poa bulbosa, iar acolo unde terenul este mai puternic erodat şi arid, Artemisia austriaca devine dominantă pe suprafeţe mari, indicând un stadiu foarte avansat de degradare a pajiştilor. Compoziţia floristică este foarte săracă: specia dominantă ocupă 40-60% din suprafaţă. Dintre graminee se întâlnesc: Festuca valesiaca, Poa bulbosa, Bothriochloa ischaemum, Cynodon dactylon etc. Leguminoasele sunt aproape inexistente: foarte rar apare Medicago lupulina, M. minima şi M. falcata. Plantele din alte familii botanice sunt numeroase: Achillea setacea, Alyssum desertorum, Inula britannica, Plantago lanceolata, Potentilla anserina, Taraxacum serotinum şi altele. Valoarea furajeră a acestor pajişti este foarte redusă.

14

Asociaţia Poaetum bulbosae Din cauza păşunatului abuziv, al eroziunii şi a lipsei totale de îngrijire, în golurile create pe pajiştile de Festuca valesiaca se instalează Poa bulbosa, care devine dominantă. Slaba rezistenţă a ţelinii duce la spălarea puternică a solului. Gradul de acoperire cu vegetaţie este de 50-75%. Specia dominantă acoperă 30-60% din suprafaţă. Alături de ea se mai întâlnesc următoarele graminee: Festuca valesiaca, Bothriochloa ischaemum, Agropyron repens, Koeleria gracilis. Leguminoasele sunt foarte puţine: Medicago lupulina şi Lotus corniculatus, dar multe pajişti sunt lipsite de leguminoase. Plantele din alte familii botanice sunt, în linii generale aceleaşi din asociaţia Festucetum valesiacae, dar Artemisia austriaca, Erodium cicutarium, Achillea setacea, Lepidium draba, Taraxacum officinale, au o acoperire mai mare. Valoarea furajeră a acestei asociaţii este foarte redusă, mai ales din pcauza plantei dominante care are o perioadă scurtă de vegetaţie.

Asociaţia Festucetum valesiacae şi Poaetum bulbosae Din cauza păşunatului abuziv, Festuca valesiaca şi-a piedut din dominanţă şi Poa bulbosa a ocupat suprafeţe din ce în ce mai mari. Astfel s-a format asociaţia în care sunt dominante Festuca valesiaca şi Poa bulbosa. Compoziţia floristică nu se deosebeşte mult de aceea descrisă la asociaţia Festucetum valesiacae. În afară de cele două dominante, gramineele însoţitoare sunt: Agropyron repens, Bothriochloa ischaemum, Lolium perenne. Dintre leguminoase, Trifolium repens este prezent, împreună cu Medicago lupulina şi M. falcata. Plantele din alte familii botanice sunt aproape aceleaşi ca şi în cazul asociaţiei Festucetum valesiacae. Pe păşunile degradate şi neîngrijite se găsesc numeroase buruieni ce formează pâlcuri compacte: Carduus acanthoides, C. nutans, Eryngium campestre etc. Din punct de vedere economic, aceste pajişti sunt inferioare celor de Festuca valesiaca, deoarece Poa bulbosa are un ciclu vegetativ foarte scurt, se usucă în prima jumătate a lunii mai şi astfel rămâne numai partenera ei. Pentru sporirea producţiei de masă verde se impune aplicarea măsurilor radicale de îmbunătăţire. Din descrierea principalelor asociaţii de pajişti permanente ce ocupă terenurile în pantă din Câmpia Moldovei, se poate trage concluzia că toate au covorul ierbos degradat în diferite stadii, din cauza condiţiilor de relief şi folosirii neraţionale prin supraîncărcarea cu animale, lipsa de îngrijire etc. Pentru obţinerea de date experimentale ce pot fi extinse în producţie, la S.C.A. Podu Iloaiei s-au executat cercetări care au avut drept scop stabilirea metodelor de pregătire a terenului şi a patului germinativ, amestecurile cele mai adecvate, fertilizarea corespunzătoare etc. Experienţele s-au executat la punctele: Holm, Scobâlţeni, Popeşti, Cogeasca etc. Pentru determinarea influenţei vegetaţiei ierboase asupra pierderilor de apă, sol, elemente nutritive şi asupra apei infiltrată în sol, s-au montat experienţe pe parcele de controlul scurgerilor. 1.1.3. Pajiştile halofile din Bazinul inferior al Jijiei – Bahlui Suprafaţa pajiştilor permanente din România situate pe sărături este de 69.000 ha, din care circa 18.000 ha pe soluri saline şi 51.000 ha pe soluri alcalice (Teaci D. şi colab., 1980). Majoritatea suprafeţelor de pajişti situate pe solurile saline şi alcalice sunt răspândite în Câmpia Română de Est, în Câmpia Olteniei, în Câmpia de Vest, în Câmpia Moldovei, Lunca Prutului şi Bârladului, Lunca şi Delta Dunării şi fragmentar în alte zone geografice. Vegetaţia pajiştilor de pe solurile sărăturate cuprinde un număr mic de specii şi mai cu seamă specii nevaloroase din punct de vedere furajer. Compoziţia floristică a acestor pajişti prezintă diferenţieri în funcţie de intensitatea sărăturării, de anotimp şi de factorii climatici. Principalele cauze

15

care împiedică creşterea speciilor furajere valoroase, pe terenurile salinizate, sunt însuşirile fizice ale solului deosebit de rele, conţinutul ridicat în săruri solubile şi lipsa sau slaba activitate a microorganismelor. Speciile de plante şi fitocenozele care cresc în pajiştile de pe terenurile salinizate, prezintă adaptări la conţinutul solurilor în săruri, la gradul de sărăturare al acestora şi la natura sărurilor, ceea ce face ca vegetaţia halofilă să fie foarte variată. În România, vegetaţia halofilă a fost cercetată sub aspect fitocenologic, tipologic şi ameliorativ de mulţi botanişti români şi străini. Fitocenozele halofile cresc pe soluri halomorfe şi hidrohalomorfe, ceea ce imprimă un aspect mozaicat covorului vegetal. Vegetaţia halofilă prezintă valoare furajeră redusă şi se caracterizează printr-o evidentă schimbare a compoziţiei floristice, a structurii şi fizionomiei în decursul anului. Astfel, în multe pajişti de pe terenuri sărăturate, apare primăvara timpuriu Draba verna, ca după o perioadă scurtă, locul acesteia să fie luat de Poa bulbosa vivipara sau de Matricaria chamomilla-salina, apoi acestea sunt urmate de Festuca pseudovina, Puccinellia distans, Agropyron repens. În lunile iulie-august, când temperaturile sunt ridicate şi umiditatea redusă, se produce o întrerupere în ciclul biologic al majorităţii speciilor şi covorul vegetal al pajiştilor ia o înfăţişare stepică pregnantă; spre sfârşitul verii şi toamna, urmează a doua perioadă activă în care cresc speciile Artemisia maritima ssp. monogyna, Limonium gmelini, Camphorosma annua, Aster tripolium etc.,care dau o nouă înfăţişare covorului vegetal (foto 3,4).

Bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului este situat în Câmpia Moldovei – una din principalele unităţi geomorfologice ale Podişului Moldovenesc, cunoscută în literatura geografică şi sub numele de Câmpia Jijiei sau Depresiunea Jijia – Bahlui. Zona luată în studiu este amplasată pe teritoriul ţării între 47 P

0P şi 48 P

0P latitudine nordică şi între 27 P

0P şi 28 P

0P longitudine estică, fiind inclusă în climatul temperat al

emisferei nordice. La sud, se mărgineşte cu Podişul Central Moldovenesc, reprezentat prin subunitatea platourilor structurale Tansa – Repedea; la vest, se află Podişul Sucevei cu subunităţile sale de pe stânga Siretului; la nord, se află bazinul superior al Jijiei şi Başeului; la est, este delimitată de râul Prut. Suprafaţa studiată este de aproximativ 1920 kmP

2P, cu o lungime de 48 km pe direcţia N-S şi o lăţime de

40 km pe direcţia E-V.

16

Foto 3 – Aspecte de pe o pajişte halofilă de la Ezăreni Cele mai vechi noţiuni cu privire la unele părţi ale teritoriului luat în studiu, se găsesc în

însemnările unor călători: Guilbert de Lancy, d Hautorive, von Tott, A. Wolf ş.a. – citaţi de V. Băcăuanu. În anul 1835, F.G. Bauer întocmeşte o hartă în care este figurată zona Jijiei inferioare. În 1883, Gr. Cobălcescu face referiri la originea sculpturală a Podişului Moldovei, în care este inclusă şi Câmpia Jijiei. R. Sévastos în 1922, studiază relieful din jurul oraşului Iaşi, insistând asupra teraselor, cât şi a şesurilor Prutului şi Jijiei.

17

Foto 4 – Aspecte cu vegetaţia de pe o pajişte halofilă

Cele mai multe preocupări în legătură cu cercetarea reliefului câmpiei Moldovei le-a avut V. Tufescu. Între anii 1954 – 1962, C. Martiniuc analizează trăsăturile de bază ale Câmpiei Moldovei prin prisma interacţiunii dintre factorii interni şi externi. I. Sîrcu, în 1956 face o sinteză a problemelor referitoare la Depresiunea Jijia-Bahlui. N. Bucur analizând complexul pedologic din unele sectoare ale Câmpiei Moldovei, a arătat modul de formare al aluviunilor şesurilor. V. Băcăuanu publică în 1968 un amplu studiu geomorfologic al Câmpiei Moldovei.

După natura sărurilor solubile (Şerbănescu I., 1965), asociaţiile halofile se subdivid în: a) asociaţii de sărături clorurice; b) asociaţii de sărături sodice; c) asociaţii de sărături sulfatice. După tipul genetic de formare a sărurilor sărăturoase şi după natura concentraţiei în săruri

(Puşcaşu-Soroceanu Evdochia, 1966), se deosebesc asociaţiile halofile: a) asociaţii de sărături slabe; b) asociaţii de sărături moderne; c) asociaţii de sărături foarte puternice; d) asociaţii de lăcovişti slab sărăturate

18

După cerinţele ecologice, fiziologice şi biogeochimice, Kovka V.A. – 1956 (citat de Sandu Gh. şi colab., 1964), grupează vegetaţia naturală a solurilor sărăturoase în: a) halofite suculente (cărnoase), reprezentate prin Salicornia europaea, Petrosimonia triandra, Halocnemum strobilaceum, care cresc pe soluri umede, cu ape freatice puternic mineralizate, situate la mică adâncime (0,5-1,2 m). Halofitele suculente modifică puternic raportul Cl/SOB4B¯ şi NaP

+P/ (Ca P

2+P +

Mg P

2+P) în favoarea SOB4PB

2-P şi (Ca P

2+P + Mg P

2+P). Paralel cu acumularea clorurilor şi sulfaţilor de natriu,

halofitele suculente acumulează 3-5% până la10-20% gips raportat la suprafaţa uscată; b) halofite semisuculente, care cresc în zona semipustiurilor şi a pustiurilor unde nivelul apelor freatice este situat la 5-10 m adâncime şi de aceea aportul salifer capilar, în orizonturile superioare, este mai mic. Halofitele suculente extrag 300-600 kg/ha substanţe minerale. Circuitul biologic al halofitelor semisuculente favorizează apariţia proceselor de alcalizare a solurilor;

c) halofite xerofile (uscate), reprezentate de Salsola soda, favorizează procesele de desalinizare şi desalcalizare ale solurilor;

d) plante din stepele uscate şi semipustiuri, reprezentate prin pelinuri, graminee, leguminoase, cresc pe soluri automorfe cu nivel freatic situat la 10-20 m adâncime. Circuitul biologic al substanţelor minerale de la sociaţiile de graminee şi a plantelor efemere nu joacă rol important în procesul de salinizare sau alcalizare al solurilor. Actualul relief din Depresiunea Jijia-Bahlui este rezultatul acţiunii erozionale desfăşurată discontinuu şi în etape. Râul Jijia cu afluenţii săi Miletinul, Sitna, Jijioara, Bahlui, au sculptat în formaţiunile sarmaţiene un relief colinar, mai coborât, cu altitudini ce variază între 200-250 m. Frecvenţa cotelor cu altitudini peste 200 m este slab reprezentată în zona studiată. Altitudinea medie este cuprinsă între 100-125 m. Curba de repartiţie a altitudinilor medii arată scăderea treptată a altitudinilor medii ale reliefului dinspre N-V către S-E. Cele mai coborâte altitudini se măsoară în albiile văilor principale. În bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului, principalele tipuri de relief întâlnite sunt: relieful de denudaţie şi relueful de acumulare. Relieful de denudaţie este reprezentat prin relieful structural şi relieful sculptural. Relieful structural este condiţionat de înclinarea slabă a stratelor geologice şi de prezenţe unor succesiuni de strate cu rezistenţă diferită la eroziune. Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte a teritoriului şi se datoreşte eroziunii. Interfluviile structurale se prezintâ sub formă de coline, dealuri şi platouri joase. Relieful de acumulare se întâlneşte în lungul râurilor, al văilor principale, la schimbările mai importante de pantă şi este reprezentat prin şesuri, terase, conuri de dejecţie. Şesurile sunt cele mai recente forme ale reliefului de acumulare şi ocupă porţiunile ce lai coborâte. Aluviunile şesurilor principale sunt formate din roci argiloase şi argilo-nisipoase cu lentile şi intercalaţii de nisipuri şi prundişuri. Şesul Jijiei. Din imediata apropiere a izvoarelor (masivul deluros al Bourului, 380 m altitudine) şi până la confluenţa cu Valea Prutului, pe aproximativ 150 km, jijia este însoţită de un şes aluvionar cu lăţimi între 200-300 m şi 3 km, cu altitudine absolută de 140 m la Dorohoi şi 42 m la Victoria. Şesul este foarte umed, acoperit în mare parte cu bălţi şi mlaătini cu caracter permanent. Un mare neajuns al şesului Jijiei îl constituie caracterul său inundabil. Şesul Bahluiului. După ce părăseşte regiunea Dealului Mare-Hârlău şi intră în Câmpia Moldovei, Bahluiul îşi dezvoltă o albie majoră cu lăţimi ce variază de la 1 km şi pânâ la 2,5 km în cursul său inferior. Altitudinile absolute ale acestui şes descresc contunuu de la 137 m, la Hârlău până la 32 m în zona de confluenţă cu Jijia. În timpul verilor secetoase din loc în loc se observă sărături, care apar sub forma unor pete albe, precum şi numeroase crăpături a căror lungime poate depăşi 10-15 cm. Şesul Miletinului. Se prezintă ca o terasă de luncă inundabilă cu lăţime de la 0,5 la 1,5 km. Terasele fluviale din zona respectivă apar sub forma a 5-8 trepte morfologice situte deasupra şesului actual. Cele mai dezvoltate, mai numeroase şi mai înalte terase se întâlnesc în lungul râurilor din partea

19

de sud a Câmpiei Moldovei. Ele au fost dezvoltate chiar de la început şi au rezistat mai bine proceselor de denudaţie. Solurile halomorfe din zonă aparţin provinciei de salinizare predominant sulfatică.

Principale soluri afectate de sărăturare sunt pratosoluri aluviale, salinizate, soluri aluviale salinizate, lăcovişti salinizate (pe versanţi), lăcovişti sărăturate. ponderea suprafeţelor cu soluri saline şi alcalice este mai mare în nord (Câmpia Moldovei) şi scade în sud (Câmpia Covurluiului), aceasta datorită răspândirii mai mare a materialelor parentale salifere, prin intensitatea proceselor eroziunii, alunecărilor etc., care activează rezervele salifere din adâncime. Majoritatea suprafeţelor solurilor saline şi alcalice din această zonă sunt ocupate de pajişti permanente.

În bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului, solurile au ca rocă mamă luturi loesoide sau succesiuni de marne şi nisipuri. Predomină cernoziomurile levigate în diferite stadii şi cernoziomurile argiloase. Pe fundalul general al acestor soluri zonale se găsesc răspândite petice cu soluri cenuşii închise de pădure, soluri cenuşii şi brune cenuşii de pădure, solonceacuri şi soloneţuri care ocupă suprafeţele joase, slab drenate, sau terenurile în pantă unde apar izvoare de coastă, iar de-a lungul apelor se întâlnesc soluri de luncă şi aluviale. Solonceacurile şi soloneţurile au o răspândire mai mică şi se caracterizează printr-un conţinut mediu până la ridicat de săruri solubile (peste 1-1,5%) în partea superioară a profilului. Aceste tipuri de soluri nu au orizonturi clar diferenţiate, sunt improprii cultivării plantelor, folosite de obicei ca păşuni de calitate mijlocie sau slabă. Reţeaua hidrografică este relativ mică şi tributară Prutului, cel mai important râu. Colectorii principali sunt Jijia, Bahluiul, Başeul, Sitna şi Miletinul. În timpul verii, datorită secetelor, debitul multor ape se transformă într-un firicel de apă ce stagnează prin bălţi, sau chiar seacă complet, aşa cum este cayul cu Başeul, Jijia, Sitna, Miletinul, Jijioara. Numai Prutul nu seacă niciodată, uneori având un debit foarte mare. Un rol important îl au apele subterane, cele mai bogate pânze de apă freatică găsindu-se la baza traseelor Jijiei, Bahluiului, Prutului şi pe luncile lor, având un conţinut ridicat în săruri solubile. 1.1.4. Protocol experimental şi rezultate obţinute a) Experienţă înfiinţată pe teren afectat de eroziune

Experienţa s-a organizat la ferma Scobâlţeni, SCD Podu Iloaiei, pe un teren afectate de eroziune, cu panta de 18%, fiind de tip bifactorial, aşezată după metoda parcelelor subdivizate, în trei repetiţii. Factorii experimentali: Factorul A = amestecul de graminee şi leguminoase perene, cu 2 graduări:

a B1 B - Bromus inermis 50%+Onobrychis viciifolia 50%; a B2 B – Festuca pratensis 25%+Agropyron pectiniforme 25%+ Dactylis glomerata 10% + Lotus

corniculatus 25% + Medicago sativa 15% Factorul B fertilizarea, cu graduările:

b B1 B - martor (nefertilizat); b B2 B - 10 t/ha gunoi de grajd anual; b B3 B - 30 t/ha gunoi de grajd la 3 ani; b B4 B - 10 t/ha gunoi de grajd anual + NB50B; b B5 B - 30 t/ha gunoi de grajd la 3 ani + NB50 B;

Schita experientei: b B1 B b B2 B BB3 B b B4 B b B5 B RB1 B

b B5 B b B1 B BB2 B b B3 B b B4 B RB2 B a B1 B

b B4 B b B5 B BB1 B b B2 B b B3 B RB3 B

b B1 B b B2 B BB3 B b B4 B b B5 B RB1 B

b B5 B b B1 B BB2 B b B3 B b B4 B RB2 B a B2 B

b B4 B b B5 B BB1 B b B2 B b B3 B RB3 B

20

Suprafaţa unei variante:

L=4,0 m; l=3,0 m din care recoltabili 3,5 m x 2,5 m = 8,75 mP

2P

Suprafaţa unei parcele subdivizate = 240 mP

2

S=20 m x 12 m = 240 mP

2P din care recoltabili 12,5 m x 12,5 m = 218,75 mP

2P

Suprafaţa experienţei 20 m x 25 m =500 mP

2P din care recoltabili 25 m x 20 m = 437,5 mP

2P

b) Experienţă înfiinţată pe teren afectat de sărăturare

Experienţa s-a organizat la ferma Ezăreni, din cadrul USAMV Iasi, pe un teren afectate de sărăturare, fiind de tip bifactorial, aşezată după metoda parcelelor subdivizate, în trei repetiţii (foto 5). Factorii experimentali:

Factorul A: aplicare amendantelor, cu graduările: a B1B – Martor - neamendat a B2 B - fosfogips 10 t/ha a B3B - praf de lignit 5 t/ha

Factorul B fertilizarea, cu graduările: b B1 B Martor – nefertilizat b B2 B gunoi 20 t/ha anual b B3 Bgunoi 30 t/ha anual b B4 B gunoi 20 t/ha + NB50B

b B5 Bgunoi 30 t/ha + NB50B

Schita experientei:

b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B b B5 B RB1 B

b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B RB2 B a B1 B

b B4 B b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B RB3 B

b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B b B5 B RB1 B

b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B RB2 B a B2 B

b B4 B b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B RB3 B

b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B b B5 B RB1 B

b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B b B4 B RB2 B a B3 B

b B4 B b B5 B b B1 B b B2 B b B3 B RB3 B

Suprafaţa unei variante:

L=4,0 m; l=3,0 m din care recoltabili 3,5 m x 2,5 m = 8,75 mP

2P

Suprafaţa unei parcele subdivizate = 240 mP

2

S=20 m x 12 m = 240 mP

2P din care recoltabili 12,5 m x 12,5 m = 218,75 mP

2P

Suprafaţa experienţei 20 m x 40 m =800 mP

2P din care recoltabili 25 m x 20 m = 656,25 mP

2P

21

Foto 5 – Aspecte din câmpul experimental

În anul 2006 identificarea asociaţiilor s-a făcut prin metoda geobotanică pe itinerariu efectuându-se relevee pe suprafeţe de minimum 10 mP

2P. La individualizarea asociaţiilor asociaţiilor

vegetale s-a ţinut cont de speciile caracteristice dominante ce formează proporţia cea mai mare de biomasă şi reflectă condiţiile staţionale respective. De asemenea, s-a ţinut seama şi de speciile indicatoare care reflectă acţiunea anumitor factori ecologici. Speciile însoţitoare au fost considerate acelea care au o răspândire largă (specii ubicviste) sau care provin din asociaţiile vecine. În prezentarea vegetaţiei, asociaţiile halofile au fost reunite în alianţe, ordine şi clase, folosind sistemele de clasificare din ţara noastră şi din alte ţări. Abundenţa şi dominanţa au fost notate împreună după scara lui Braun – Blanquet (+-5), iar frecvenţa după scara lui Al. Borza (+-5). Datele înregistrate pentru fiecare releveu au fost centralizate în tabele sinoptice, care cuprind elementele necesare caracterizării asociaţiei:

22

altitudinea, numărul releveelor, gradul de acoperire, denumirea speciilor cu forma biologică şi elementul fitogeografic, abundenţa + dominanţa, frecvenţa şi gradul de prezenţă. După răspândirea geografică, speciile au fost încadrate în unul din următoarele elemente fitogeografice: eurasiatic, european, continental, mediteranean, cosmopolit, circumpolar, pontic, endemic. Forma biologică pentru fiecare specie este dată după clasificarea lui C. Raunkiaer: Therophyta, Hemicryptophyta, Chamaephyta, Geophyta. La asociaţii, speciile au fost înserate în tabele pe grupe economice: graminee, leguminoase, cyperacee şi juncacee şi plante din alte familii botanice. În cadrul acestor grupe, speciile au fost trecute în ordinea alfabetică, ţinându-se seama de notările pentru abundenţă + dominanţă, frecvenţă şi grad de prezenţă. Asociaţia Puccinellietum distantis (Tx 1931) Tx et Volk 1937 Ecologia. Asociaţie cu mare răspândire pe sărăturile continentale din Europa Centrală, frecventă şi în ţara noastră, fiind studiată sub multiple aspecte de numeroşi geobotanişti şi pratologi (M. Răvăruţ şi colab. 1956, 1968; St. Csürös şi colab. 1961; Ev. Puşcaşu Soroceanu şi colab. 1963; Al. Borza 1959, 1966; M. Păun 1967; I. Şerbănescu 1965;; E. Turenschi 1966; I. Pop 1968, ş.a.). În bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului, specia Puccinellia distans apare în asociaţie exclusivă sau ca dominantă, ocupând văile moderat până la puternic salinizate, cu umiditate sezonieră, mai ales primăvara, puternic uscate în timpul verilor secetoase. Profilul solului este umed aproape tot timpul anului, iar în verile secetoase umiditatea este accentuată începând de la adâncimea de 30-50 cm. Tipurile de sol pe care se dezvoltă sunt soloneţuri sau lăcovişti salinizate de la suprafaţă, cu nivelul apei freatice variabil (50-100 cm adâncime), bogată în săruri solubile. Puccinellia distans se instalează în condiţii foarte variate (cloruri, sulfaţi, carbonat de sodiu), fiind o specie răspândită în aproape toate asociaţiile halofile. Asociaţia formează pajişti dispuse fragmentar mai ales în luncile Jijiei şi Bahluiului şi a fost studiată în localităţile Leţcani, Podu Iloaiei, Miroslava. Structura floristică. Datorită conţinutului ridicat în săruri, în structura floristică a fitocenozelor cu Puccinellia distans, nu pot rezista decât acele specii care manifestă un anumit grad de toleranţă faţă de sărurile existente în sol. Covorul vegetal se prezintă variabil ca fizionomie şi acoperire a solului, putând fi de talie mică (15-20 cm) sau mai înalt (30-50 cm) şi format din tufe răzleţe sau dintr-o masă vegetală încheiată, după cum specia dominantă a avut posibilitatea să se dezvolte. Compoziţia floristică a asociaţiei este săracă, cuprinzând un număr de 38 specii, dintre care 18 sunt halofile obligatorii (47,4%), 7 specii sunt halofile suportante (18,4%) 3 specii sunt halofile preferante (7,9%), iar 10 specii sunt accidentale (26,3%). Acoperirea cu vegetaţie variază între 65-95%, cu predominarea gramineelor care ocupă 50-85% din masa vegetaţiei; leguminoasele sunt slab reprezentate (1%), iar speciile din alte familii ocupă 15-30%. În cadrul asociaţiei se întâlnesc numeroase specii nehalofile, ceea ce indică condiţii de tranziţie de la soluri sărăturate către cele nesărăturate. Specia dominantă, Puccinellia distans, participă cu 50-70% la acoperirea cu vegetaţie, după care urmează Agropyron repens, Alopecurus pratensis, situate pe locuri mai joase, arătând un caracter mezofit. Dintre speciile altor familii, cea mai mare dominanţă o înregistrează halofilele obligatorii şi suportante ca Pedospermum canum, Artemisia maritima, Taraxacum bessarabicum, Matricaria chamomilla f. salina şi Lepidium ruderale.

23

Asociaţia Puccinellietum distantis (Tx 1931) Tx et Volk 1937

Forma

biologică Element

fitogeografic Denumirea speciilor Abundenţa +

dominanţa Frecvenţa

Fam. Poaceae 50-85% H Cont. Puccinellia distans 4-5 4-5 G Euras Agropyron repens +-2 1-3 H Euras Alopecurus pratensis + +-1 H Euras Alopecurus ventricosus + + H Cont Agropyron pectiniforme + + H Euras Poa bulbosa + + G Cp Poa pratensis + +-1 G Euras Agropyron intermedium + + H Cp Beckmannia eruciformis + +

Fam. Leguminosae 1% H Euras Lotus tenuis + + H Euras Trifolium hybridum + + H Euras Medicago falcata + +

Fam. Cyperaceae şi Juncaceae 1% G Euras Juncus gerardi +-1 +-2 G Cosm Heleocharis palustris + + G Euras Carex vulpina + +

Alte familii 15-30% C N Podospermum canum +-2 +-4 H Euras Achillea setacea +-1 +-3 Ch Cont Artemisia maritima +-1 +-2 H Euras Taraxacum bessarabicum +-1 1-2 Th Euras Matricaria chamomilla + +-1 H End Plantago schwarzenbergiana + +-1 Th P Camphorosma annua + +-1 H Euras Inula britannica + +-1 Th Euras Lepidium ruderale + +-1 Th Cosm Polygonum aviculare + +-1 Th Cont Petrosimonia triandra + +-1 H P Rorippa kerneri + +-1 G Euras Aster tripolium + +-1 H P Limonium gmelini + +-1 Ph Euras Gypsophilla muralis + + Th Euras Atriplex tatarica + +

24

B i b l i o g r a f i e 1. BUCUR N. şi colab., 1996 - Asociaţia de Puccinellia distans din depresiune Jijia-Bahlui, Şt. şi cercet. de

biol.- Botanică, Bucureşti. 2. DUMITRESCU N., IACOB T., VINTU V., SAMUIL C., PUJINA D., PUJINA LILIANA, SILISTRU

DOINA, AILINCAI C., 1999 – Ameliorarea pajiştilor degradate din zona de silvostepă, Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

3. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., 1993, Imbunatatirea pajistilor permanente degradate din Podisul Central Moldovenesc prin lucrari tehnico-culturale. Lucrari stiintifice, vol. 36, Seria Agronomie, Iasi.

4. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., 1995, Controlling the water Erosion of the Soils from Romanian Forest Steppe. The Fifth International Rangeland Congres Utah, SUA.

5. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., AILINCAI, C., AILINCAI, DESPINA, PETROVICI, P., 1994, Erosion du sol, facteur polluant dans l’agriculture de la zone des collines. Conférences scientifique Bucarest, vol. 1.

6. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., DOINA, SILISTRU, AILINCAI, C., DESPINA, AILINCAI, 1999, Cercetari privind combaterea eroziunii solului pe pajistile din Moldova. Cercetari agronomice in Moldova, vol. 3-4.

7. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., SILISTRU, DOINA, AILINCAI, C., DESPINA, AILINCAI, CR.ARMASU, 1997, Probleme ale combaterii eroziunii solului pe pajisti. Lucrari stiintifice ale ICPCP , Magurele, Brasov.

8. IACOB T., 1977 - Efectul amendamentelor şi îngrăşămintelor aplicate pe pajişti de Puccinellia distans, Cercet. Agro. în Moldova, vol. IV, Iaşi.

9. IACOB T., 1978 - Contribuţii la studiul ecologiei asociaţiilor halofile Puccinellietum distansis, Camphorosmetum annuae, Artemisietum maritimae şi Juncetum gerardi din bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului, teză de doctorat, Iaşi.

10. IACOB T., DUMITRESCU N., SAMUIL C., TROFIN ALINA, 1996 – Contribuţii la îmbunătăţirea pajiştilor halofile din lunca Prutului, Cercetăti Agronomice ăn Moldova,XXIX, vol. 3-4(106), Iaşi.

11. IACOB, T., VINTU, V., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., TROFIN, ALINA, 1996, Contributii la imbunatatirea pajistilor halofile din Lunca Prutului. Cercetari Agronomice in Moldova, nr. 3-4, Iasi.

12. MURARIU ALEXANDRINA, 2003 – Fiziologia plantelor din pajişti, Junimea, Iaşi. 13. SAMUIL., C., 1999, Influenta fertilizarii asupra potentialului productiv al pajistilor temporare situate pe

teren puternic erodat. Lucrari st. UAMV Iasi, vol. 41, 42, seria Zootehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi. ISSN 1454-7368.

14. TEODORESCU S.E. 1998 – Cercetări privind punerea în valoare a solurilor salinizate şi alcalizate din sectorul mijlociu a luncii Prutului prin folosirea unor sortimente deculturi anuale şi perene, Iaşi, teză de doctorat.

15. TURENSCHI E., 1970 - Asociaţii de plante halofile din centrul Moldovei, Lucr. stiinţ. horti., Iaşi. 16. VÎNTU, V., AVARVAREI, I., IACOB, T., DUMITRESCU, N. AND SAMUIL, C., 2003, Improvement of

the degraded rangelands of the romanian forest steppe by organic and mineral fertilization. Proceedings of the VII-th International Rangelands Congress, Durban, South Africa. ISBN: 0-958-45348-9.

17. VÎNTU, V., IACOB, T., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C. AND ALINA, TROFIN, 2003, The rehabilitation of the degraded rangelands from Romania.s hilly zone by the radical recovery of the vegetation cover. Proceedings of the VII-th International Rangelands Congress, Durban, South Africa. ISBN: 0-958-45348-9.

18. VINTU, V., IACOB, T., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., 1996, Contributii la stabilirea amestecului de ierburi perene pentru infiintarea pajistilor temporare folosite prin pasunat in Depresiunea Jijiei inferioare si a Bahluiului. Cercetari Agronomice in Moldova, nr. 1-2, Iasi.

25

1.2. CARACTERIZAREA CONDIŢIILOR NATURALE, FACTORII DE DEGRADARE A PAJIŞTILOR (INUNDAŢII ŞI SĂRĂTURARE) ŞI EXPERIMENTĂRILE EFECTUATE ÎN CÂMPIA BANATULUI 1.2.1. Cadrul natural general Spaţiul geografic luat în studiu se caracterizează printr-o mare diversitate a condiţiilor

ecologice, determinată de variabilitatea foarte puternică a tuturor factorilor care contribuie la crearea mediului în care plantele cresc şi dau producţii.

Relieful cuprinde variate forme, de la lunci şi vechi delte la câmpii semidrenate, câmpii piemontane dealuri înalte, depresiuni intramontane şi munţi cu până la 2000 m.

Hidrologia în zona de câmpie atât sub aspectul prezenţei, mişcării şi a debitelor cât şi din punct de vedere al calităţii apei, contribuie la diversificarea condiţiilor de creştere a plantelor.

Geologia şi litologia zonei luate în studiu cuprinde variate forme de la cele eruptive şi cristaline din zona montană la formaţiunile carstice şi cele de gresii, luturile şi argilele piemonturile până la aluviunile şi depunerile lacustre din luncile şi deltele vechi din câmpiile joase.

Clima este strâns legată de zonele altitudinale cu mici abateri determinate de mezorelieful anumitor formaţiuni geomorfologice. Se realizează diferenţe de cca. 12 P

0P C în funcţie de altitudine şi de

cca. 1000 l/mP

2 Pprecipitaţii între zona cea mai secetoasă şi cea mai umedă. Câmpiile joase sunt

caracterizate de veri secetoase apropiindu-se în unele porţiuni de condiţii de stepă, mai ales în partea lor apropiată de frontiera vestică şi sud – vestică a ţării.

În aceste câmpii, pajiştile ocupă de regulă porţiunile care nu au putut fi arate. Ele constă în soloneţuri, puternic alcaline capabile să suporte o vegetaţie halofilă săracă, specifică, şi lăcovişti slab drenate cu exces prelungit de umiditate, de obicei argiloase.

Din punct de vedere pedologic în Banat sunt soluri cu însuşiri foarte diverse de la cele nisipoase la cele argiloase, de la cele alcaline la cele acide de la cele sărace în humus la cele bogate în humus bine echilibrate sub toate aspectele.

Principalele formaţiuni din Banat sunt: Câmpiile intermediare umezite freatic formate pe loessuri sau luturi loessoide care se

găsesc la altitudini cuprinse între 80-100 m. În această grupă intră câmpiile Jimboliei şi cele de la Ciacova – Deta, terenuri acoperite cu

cernoziomuri şi cernoziomuri levigate freatic umede, cu textură lutoasă formate pe loessuri de 2 m grosime şi cu ape freatice situate între 1,5 şi 5 m de obicei mineralizate.

Aici pajiştile ocupă suprafeţe cu totul neînsemnate mai ales pe soloneţuri şi lăcovişti nedrenate rămase accidental sau ca suprafeţe obligate pentru păşuni; terenurile fiind folosite ca arabil în proporţie de 95%.

Câmpiile înalte slab – fragmentate situate la altitudini de 100 – 150 m. Raioanele pedo – climatice se împart în două categorii: - raioane de câmpii loessoide – Carani, Felnac – Vinga, Voiteni – Moraviţa; - raioane de câmpii piemontane formate pe depuneri neritico – litorale, argiloase – Gătaia –

Buziaş – Jamu Mare şi Câmpia Oraviţa. Prima grupă de raioane este situată pe câmpii loessoide, mai vechi sub aspect geologic decât

câmpiile intermediare, acoperite cu cernoziomuri şi cernoziomuri levigate cu textură lutoasă şi luto – argiloasă. În cadrul lor sunt cuprinse unele văi destul de adânci, uneori pe versanţii erodaţi, slab drenate. Pe acestea din urmă, sunt păstrate unele suprafeţe de pajişti, pe soluri moderat până la puternic erodate.

Cea de-a doua grupă este situată pe câmpiile piemontane cu substrat litologic format din depuneri argiloase care au determinat apariţia şi dezvoltarea pe ele a solurilor vertice (smolniţelor). Aici pajiştile ocupă suprafeţe ceva mai întinse, dar sunt legate la rândul lor de porţiunile de pe versanţii mai puternic înclinaţi şi din văile slab drenate. Pajiştile de aici suferă de deficit de umiditate care

26

asociat şi cu o fertilitate slabă asigură plantelor condiţii precare de existenţă. Acestea sunt slab până la mijlociu productive deoarece beneficiază de un climat mai favorabil dar nu pe întreaga perioadă de vegetaţie.

Terasele râurilor din cadrul depresiunilor din cuprinsul piemonturilor bănăţene se află pe terenuri plane sau slab înclinate cu substrate litologice de origine aluvială având orizonturi de suprafaţă cu textură fină.

Terasele principalelor râuri Timiş, Bega, Bârzava, care sunt slab drenate extern şi cu un drenaj intern îngreunat în condiţiile unui regim bogat de precipitaţii, creează posibilitatea unor perioade prelungite cu exces de umiditate.

Acestea sunt terenuri slab înclinate cu drenajul extern neasigurat, impermeabilitate accentuată, cu soluri având aciditate moderată până la puternică, sărace în humus şi alte elemente nutritive.

Sub aspect climatic aceste terenuri beneficiază de posibilitatea producerii unei cantităţi considerabile de masă verde de 20 – 25 t/ha, cu condiţia ca fertilizarea solului şi drenajul să fie asigurat. Pajiştile din această zonă suferă din cauza excesului de umiditate, conţinutului scăzut în elemente nutritive şi acidităţii solului.

Piemonturile Banatului, depresiunile intramontane bănăţene şi clisura Dunării În această mare unitate ecologică au fost reunite suprafeţe foarte mari de terenuri care se

aseamănă între ele prin condiţiile de relief şi învelişul de sol. Subdiviziunile principale ale raioanelor pedoclimatice sunt: Podişul Lipovei, dealurile Lugojului, dealurile Bocşei şi Dognecei, dealurile Oraviţei, culmile Reşiţa – Caraşova, dealurile Pogănişului, culoarul Timiş – Cerna, clisura Dunării.

Caracteristică pentru aceste regiuni este fragmentarea reliefului constituit din suprafeţe predominant înclinate exceptând partea vestică (podişul Lipovei) cu expoziţii foarte variate realizându-se condiţii microclimatice foarte puternic diferenţiate de la un versant la altul. Diferitele expoziţii ale versanţilor duc la apariţia a o serie de condiţii climatice diferite făcând posibilă existenţa unor zone cu expoziţie sudică în care să se manifesete preponderent seceta din vară.

În Clisura Dunării, zonă cu un climat cu influenţe mediteraneene sunt soluri brune cu nuanţe roşcate, diverse soluri erodate şi materiale loessoide remaniate. Din acest punct de vedere apar câteva probleme acute pentru pajiştile din aceste zone, fiind necesară realizarea unui program de combatere a eroziunii însoţit de o fertilizare şi folosire corespunzătoare a pajiştilor.

Munţii Banatului ocupă teritoriile situate la altitudini de 400–2000 m şi cuprind un teritoriu diferenţiat altitudinal, pornind de la Valea Dunării (clisura) situată la 40-50m altitudine şi până la 2400m în masivul Retezat. Din punct de vedere al precipitaţiilor şi temperaturii întâlnim subzone calde şi relativ uscate, până la tundră alpină caracteristică regiunilor situate peste 2000m.

Partea cea mai reprezentativă de teren este alcătuită din versanţi cu pante destul de însemnate, cu unele zone de platformă din care se pot distinge cel mai bine cele de la cca. 1000m (Gărâna) şi cele peste 1400 m de la Semenic. În zonele mai joase 800-1000 m se întâlnesc condiţii de climă capabile să asigure producţii mari de masă verde dacă solurile sunt fertilizate şi amendate. Zonele peste 1800 m sunt similare cu alte zone ale ţării, însă temperatura este mai ridicată.

Litologic teritoriul este puternic diversificat începând cu calcarele marelui Carst Bănăţean şi a Muntelui Poiana Ruscă şi încheind cu eruptivul din masivul Retezat, trecând prin întinse zone de şisturi cristaline. Prin alterare, toate materialele exceptând calcarele dau un aluviu cu posibilităţi de acidifiere rapidă pe care evoluează solurile brune acide şi podzolice spodice. Din punct de vedere climatic există o mare diversitate.

În ansamblu, în Munţii Banatului regimul termic este mai ridicat decât la ceilalţi munţi din România. Solurile podzolice brune sunt de tip spodic.

În general, procesul evolutiv caracteristic al zonelor ocupate de pajişti este de acidifiere pronunţată a solurilor care este amplificat parţial de aplicarea unilaterală a îngrăşămintelor cu azot, acest lucru producând modificări ale compoziţiei floristice a pajiştilor cu apariţia speciilor acidofile.

27

Având în vedere faptul că majoritatea pajiştilor sunt situate în zonele de coline şi dealuri, suprafaţa cea mai mare o ocupă solurile cu o reacţie slab acidă şi acidă cu limite ale valorii pH de 5,4-6,8 reprezentând 75% în acest areal (în judeţul Caraş – Severin fiind de 79%, iar în judeţul Timiş 64%). Aceste soluri trebuie amendate cu calciu pentru a avea sporuri economice de recoltă, deoarece se modifică parţial compoziţia floristică a pajiştilor, este favorizată instalarea mai rapidă a leguminoaselor, având loc îmbunătăţirea calităţii furajului.

Productivitatea pajiştilor, în general este determinată de fertilitatea naturală a solurilor, de conţinutul în humus, de regimul de precipitaţii şi alţi factori. Conţinutul de fosfor joacă şi el un rol important la realizarea echilibrului între Ca şi P. Suprafeţele cu soluri bine aprovizionate cu fosfor reprezintă 48%, iar cele aprovizionate bine cu potasiu 56% din totalul suprafeţelor ocupate cu pajişti.

1.2.2. Descrierea condiţiilor pedoclimatice a. USaravale

Păşunea studiată la Saravale este slab productivă, aceasta fiind edificată de speciile Puccinelia limosa, Achillea setacea şi Artemisia santonicum, acestea formând principalele unităţi cenotaxonomice.

În tabelul 1 sunt prezentate caracteristicile fizico-chimice ale solului pajiştii pe care este amplasată experienţa. Aceste analize s-au efectuat pe probe de sol ridicate din perimetrul în care a fost amplasată experienţa.

Tabelul 1

Caracterisiticile fizico-chimice ale solului de la Saravale (2006)

Nr crt. Caracterisitic fizico-chimică analizată Valoarea 1 pH 7,74 2 Carbonat CaCOB3 B% 1,39 2 Nisip grosier (2,0-0,2 mm)% 0,5 3 Nisip fin (0,2-0,02 mm)% 45,9 4 Praf (0,02-0,002 mm)% 17,0 5 Argilă 2, sub 0,002 mm% 33,5 6 Argilă fizica, sub 0,01 mm% 47,2 7 Humus % 2,68 8 P ppm 84.6 9 P ppm calculat 58,54

10 K ppm 155 11 N total % 0,60 12 Cu (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 13,92 13 Zn (ppm) (conţinutul mediu 100 ppm) 75,8 14 Ni (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 26,2 15 Pb (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 15,1 16 Co (ppm) (conţinutul mediu 15 ppm) 6,27 17 Cr (ppm) (conţinutul mediu 30 ppm) 31,99 18 Cd (ppm) (conţinutul mediu 1 ppm) Concentraţie

nedetectabilă

Analizele privind concentraţiile metalelor grele din sol au fost realizate cu ajutorul aparatului cu absorbţie atomică Contraa 300, produs de firma Analytikjena. Concentraţiile de cadmiu din sol sunt

28

foarte mici, încât nu pot fi detectate cu ajutorul acestui aparat. Valorile acestora au fost sub conţinutul mediu admis de legislaţia în vigoare, doar cromul depăşeşte foarte uşor valoarea medie.

Altitudinea la care este situată experienţa este 87 m, aceasta fiind determinată cu ajutorul unui receptor GPS Magellan Meridian Color.

Pentru caracterizarea climatică s-au utilizat datele existente la arhiva Centrului Meteorologic Regional Banat-Crişana, înregistrate la staţia Meteorologică Sânnicolau Mare, cea mai apropiată de Saravale.

Tabelul 2 Temperatura aerului (P

oPC), precipitaţiile (mm), temperatura suprafeţei solului (P

oPC) şi umiditatea relativă

a aerului (%) înregistrate la Staţia Meteorologică Sânnicolau Mare în anul 2005 (Arhiva Centrului Meteorologic Regional Banat-Crişana)

Temperatura aerului (P

oPC)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

-0,5 -4,4 2,9 11,1 17,0 19,6 22,1 20,2 17,6 11,6 4,6 1,4 10,3 Abaterea 1,5 -5,1 -2,5 0,1 0,7 0,1 1,0 -0,4 0,9 0,5 -0,6 0,9 -0,2 Media (1972-1999) -2,0 0,7 5,4 11,0 16,3 19,5 21,1 20,6 16,7 11,1 5,2 0,5 10,5

Precipitaţii (mm)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Suma

2005

17,2 44,6 52,3 142,7 55,6 45,8 66,9 104,4 67,3 5,3 22,1 54,4 678,6 Abaterea

-15,6 13,8 22,7 96,8 -0,3 -30,0 12,8 53,3 30,2 -31,2

-21,9 6,6 137,2

Media (1960-2002) 32,8 30,8 29,6 45,9 55,9 75,8 54,1 51,1 37,1 36,5 44,0 47,8 541,4

Temperatura suprafeţei solului (P

oPC)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

-0,8 -5,2 3,0 12,6 21,6 25,3 26,4 23,7 20,0 11,9 4,2 1,0 12,0 Abaterea 0,2 -5,7 -2,8 -0,3 1,4 0,5 -0,5 -2,0 1,4 0,1 -0,9 0,8 -0,7 Media (1960-1999) -1,0 0,5 5,8 12,9 20,2 24,8 26,9 25,7 18,6 11,8 5,1 0,2 12,6

Umiditatea relativă a aerului (%)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

93 95 85 81 81 74 77 84 81 79 84 96 84 Abaterea 0 8 4 1 3 -3 6 14 4 -3 -7 3 3 Media (1960-1999) 93 87 81 80 78 77 71 70 77 82 91 93 82

29

Temperatura aerului a avut valori apropiate faţă de media multianuală. Suma precipitaţiilor

înregistrate a avut faţă de media multianuală. Cele mai ridicate valori lunare faţă de medie ale precipitaţiilor atmosferice au fost înregistrate în iunie şi august (62,5 mm; 96,8 mm; 53,3 mm).

Media anuală a temperaturilor suprafeţei solului este mai mică decât media multianuală abaterea fiind -0,7 P

oPC. Abaterile negative ale valorilor lunare ale temperaturii solului la suprafaţă faţă

de medie au fost înregistrate în februarie (-5,7P

oPC).

Umiditatea relativă a aerului a avut valori apropiate de media multianuală. Ceea mai mare abatere pozitivă a fost 14% (august 2005).

b. UFoieni

Pajiştea de la Foieni este una din suprafeţele Banatului care a fost inundată pentru o perioadă de circa două luni. Acest fapt a determinat modificarea vegetaţiei iniţiale, aceasta fiind la ora actuală edificată de specii precum Echinochloa crus-galli, Xanthium strumarium şi Cynodon dactylon.

În tabelul 3 sunt prezentate caracteristicile fizico-chimice ale solului pajiştii pe care este amplasată experienţa. Aceste analize s-au efectuat pe probe de sol ridicate din perimetrul în care a fost amplasată experienţa.

Tabelul 3

Caracterisiticile fizico-chimice ale solului de la Foieni (2006)

Nr crt. Caracterisitic fizico-chimică analizată Valoarea 1 pH 7,09 2 Carbonat CaCOB3 B% - 2 Nisip grosier (2,0-0,2 mm)% 21,2 3 Nisip fin (0,2-0,02 mm)% 48,3 4 Praf (0,02-0,002 mm)% 13,8 5 Argilă 2, sub 0,002 mm% 16,7 6 Argilă fizica, sub 0,01 mm% 25,0 7 Humus % 1,10 8 P ppm 20,8 9 P ppm calculat 17,51

10 K ppm 114 11 N total % 0,18 12 Cu (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 13,92 13 Zn (ppm) (conţinutul mediu 100 ppm) 75,8 14 Ni (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 26,2 15 Pb (ppm) (conţinutul mediu 20 ppm) 15,1 16 Co (ppm) (conţinutul mediu 15 ppm) 6,25 17 Cr (ppm) (conţinutul mediu 30 ppm) 31,99 18 Cd (ppm) (conţinutul mediu 1 ppm) Concentraţie

nedetectabilă

Analizele privind concentraţiile metalelor grele din sol au fost realizate cu ajutorul aparatului cu absorbţie atomică Contraa 300, produs de firma Analytikjena. Concentraţiile de cadmiu din sol sunt foarte mici, încât nu pot fi detectate cu ajutorul acestui aparat. Valorile acestora sunt apropiate de media admisă de legislaţia în vigoare.

30

Pentru caracterizarea climatică s-au utilizat datele existente la arhiva Centrului Meteorologic Regional Banat-Crişana, înregistrate la staţia Meteorologică Timişoara, cea mai apropiată de Foieni.

Tabelul 4 Temperatura aerului (P

oPC), precipitaţiile (mm), temperatura suprafeţei solului (P

oPC) şi umiditatea relativă

a aerului (%) înregistrate la Staţia Meteorologică Timişoara în anul 2005 (Arhiva Centrului Meteorologic Regional Banat-Crişana)

Temperatura aerului (P

oPC)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

0,0 -3,3 3,4 11,3 16,9 19,7 22,1 20,3 17,3 11,1 4,6 1,6 10,4 Abaterea 1,6 -4,4 -2,4 0,1 0,6 0,3 1,0 -0,1 0,8 0,1 -1,0 0,8 -0,2 Media (1960-1999) -1,6 1,1 5,8 11,2 16,3 19,4 21,1 20,4 16,5 11,0 5,6 0,8 10,6

Precipitaţii (mm)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Suma

2005

32,3 67,8 45,5 154,4 49,8 35,1 45,2 142,2 84,6 25,6 20,4 88,2 791,1 Abaterea -6,8 29,5 11,6 107,6-13,3 -44,5 -17,2 90,8 42,5 -16,6

-29,0 35,6 190,2

Media (1972-2002) 39,1 38,3 33,9 46,8 63,1 79,6 62,4 51,4 42,1 42,2 49,4 52,6 600,9

Temperatura suprafeţei solului (P

oPC)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

0,0 -4,4 3,5 12,2 19,2 25,8 27,3 23,1 20,4 12,5 4,8 1,5 12,2 Abaterea 0,7 -5,5 -3,0 -1,2 -2,0 1,1 0,0 -3,2 1,4 0,4 -0,6 0,9 -0,9 Media (1960-1999) -0,7 1,1 6,5 13,4 21,2 24,7 27,3 26,3 19,0 12,1 5,4 0,6 13,1

Umiditatea relativă a aerului (%)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media

2005

82 80 70 67 68 60 66 74 77 76 79 85 74 Abaterea -5 1 0 -1 2 -9 -1 9 4 -1 -4 -2 -1 Media (1960-1999) 87 79 70 68 66 69 67 65 73 77 83 87 74

31

Temperatura aerului în anul 2005 a înregistrat o abatere negativă de -0,2 P

oPC. Cele mai

scăzute valori ale temperaturii faţă de media multianuală au fost înregistrate în februarie februarie 2005. Suma precipitaţiilor înregistrate în 2005 a depăşit această valoarea mediei multianuale cu 190,2 mm. Cele mai ridicate valori lunare faţă de medie ale precipitaţiilor atmosferice au fost înregistrate în luna aprilie (107,6 mm) şi august (90,8 mm).

Media anuală a temperaturilor suprafeţei solului a avut valori diferite faţă de media multianuală (-0,9 P

oPC). Abaterile negative ale valorilor lunare ale temperaturii solului la suprafaţă faţă

de medie au fost înregistrate în februarie şi august (-5,5P

oPC, -3,2 P

oPC).

Umiditatea relativă a aerului a avut valori apropiate de media multianuală.

1.2.3. Protocol experimental şi rezultatele obţinute Au fost înfiinţate două experienţe cu fertilizare aplicată pe pajişti. Una dintre experienţe s-a înfiinţat în localitatea Foeni pe o pajişte afectată de inundaţii.

Experienţa a fost aşezată după metoda blocurilor. Suprafaţa unei parcele este 20 mP

2 P(4m x 5m).

Metoda de aşezare blocuri: - Număr repetiţii: 5 - Număr variante : 10 pentru fiecare experienţă - Număr experienţe: 2

Schema câmpului experimental din localitatea Foieni

10

3 9 1 8 2 6 4 5 7

1 m 6 4 7 5 10 9 1 3 2 8

7 5 8 2 4 3 10 9 1 6

8 1 10 6 7 1 5 2 4 3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Dozele de îngrăşăminte utilizate pentru pajiştea de la Foieni sunt următoarele: 1. Martor (NB0 BP B0 BKB0 B) – 0 g 2. NB100BP B0 BKB0 B- 588 g azotat de amoniu; 3. NB200BP B0 BKB0 B– 1176 g azotat de amoniu; 4. NB200BP B50 BKB0 B – 500 g NP + 882 g azotat de amoniu; 5. NB200BP B50 BKB50 B– 500g NPK + 882 g azotat de amoniu; 6. NB50+50BP B0 BKB0 B – 294 g azotat de amoniu + 294 g azotat aplicat fracţionat; 7. NB100+100BP B0BKB0 B- 588 g azotat de amoniu + 588 g azotat aplicat fracţionat; 8. NB100+100BP B50BKB0 B – (500g NP + 294 g azotat de amoniu) + 588 g azotat de amoniu; 9. NB100+100BP B50BKB50 B– (500 g NPK +294 azotat de amoniu) + 588 g azotat de amoniu; 10. NB100+50+50BP B50 BKB50 B - (500 g NPK +294 azotat de amoniu) + 294 azotat de amoniu + 294 azotat de

amoniu.

30m

40m

4m

5m

32

Produsele comerciale utilizate sunt: NPK 15:15:15, NP 20:20 şi azotat de amoniu 34%. Al doilea punct de experimentare a fost înfiinţat în localitatea Saravale pe o pajişte afectată de

sărăturare. Experienţa a fost aşezată după metoda blocurilor subdivizate. Suprafaţa unei parcele este 30 mP

2 P(6m x 5m), din care pe15 mP

2P s-au aplicat îngrăşăminte pe fond amendat cu fosfogips (10t/ha) iar pe

15 mP

2P pe fond neamendat.

Metoda de aşezare blocuri: - Număr repetiţii: 5 - Număr variante : 10 pentru fiecare experienţă - Număr experienţe: 2

Schema câmpului experimental din localitatea Saravale

10

3 9 1 8 2 6 4 5 7

1 m 6 4 7 5 10 9 1 3 2 8

7 5 8 2 4 3 10 9 1 6

8 1 10 6 7 1 5 2 4 3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Dozele de îngrăşăminte utilizate pentru pajiştea de la Saravale sunt următoarele: 1. Martor (NB0 BP B0 BKB0 B) – 0 g 2. NB100BP B0 BKB0 B- 882 g azotat de amoniu; 3. NB200BP B0 BKB0 B– 1764 g azotat de amoniu; 4. NB200BP B50 BKB0 B – 750 g NP + 1323 g azotat de amoniu; 5. NB200BP B50 BKB50 B– 750 g NPK + 1323 g azotat de amoniu; 6. NB50+50BP B0 BKB0 B – 441 g azotat de amoniu + 441 g azotat aplicat fracţionat; 7. NB100+100BP B0BKB0 B- 882 g azotat de amoniu + 882 g azotat aplicat fracţionat; 8. NB100+100BP B50BKB0 B – (750 NP + 441 g azotat de amoniu) + 882 g azotat de amoniu; 9. NB100+100BP B50BKB50 B– (750 g NPK + 441 azotat de amoniu) + 882 g azotat de amoniu; 10. NB100+50+50BP B50 BKB50 B - (750 g NPK +441 azotat de amoniu) + 441 azotat de amoniu + 441 azotat

de amoniu.

Produsele comerciale utilizate sunt: NPK 15:15:15, NP 20:20 şi azotat de amoniu 34%.

34 30

5m

6m

3m

33

Studiul vegetaţiei Vegetaţia a fost analizată cu ajutorul metodei geobotanice. Studiile de vegetaţie efectuate constă în analiza indicilor autoecologici (temperatură, umiditate şi reacţia solului) ai speciilor care alcătuiesc covorul vegetal; analiza indicelui de biodiversitate Shannon-Weaver şi a indicelui de dominanţă Simpson.

Studiul producţiei Producţiile pajiştilor studiate au fost determinate pentru un ciclu de exploatare prin metoda cosirilor repetate. Datorită faptului ca intervalul de la aplicarea îngrăşămintelor, respectiv a amendamentelor, a fost scurt nu s-au înregistrat diferenţe considerabile între variantele experienţelor.

Analize chimice Determinarea azotului s-a făcut prin metoda Kjeldahl, analiza conţinutului de fosfor şi potasiu în sol a fost realizată prin metoda Egner-Rheim-Domingo, iar în plante se va determina prin dozare pe cale colorimetrică şi prin metoda spectrometriei de emisie.

Conţinutul de calciu, magneziu în sol şi în plantă se va face prin dozare complexonometrică.

Prin electroforeză se vor determina diverse tipuri de proteine. Se vor mai face determinări privind conţinutul în unele vitamine, clorofila, celuloza şi

hemiceluloza, cenuşa, conţinut în metale grele (Fe, Pb, Cu, Ni, Cd) prin metode specifice.

Ua. Pajiştea de la Saravale Pajiştea de la Saravale este slab productivă, aceasta fiind edificată de speciile Puccinelia limosa, Achillea setacea şi Artemisia santonicum, acestea formând principalele asociaţii întâlnite pe această suprafaţă. Caracteristicile vegetaţiei acesteia sunt prezentate sub formă de relevee sintetice ( tabelul 5).

Tabelul 5 Releveu sintetic al pajiştii de la Brebu Nou (altitudinea 91m)

Indice autoecologic Nr.

crt. Specia

T (1-9)

U (1-10)

R (1-9)

Abundenţa-dominanţa

(1-5)

Acop.(%)

Poaceae (Gramineae) 1 Puccinelia limosa 3,5 0 5 5-3 75,5 2 Bromus hordeaceus 0 3 0 ±1 10,5 3 Poa bulbosa var. vivipara 2 3,5 4 ±1 0,5 4 Cynodon dactylon 3,5 3,5 0 + 0,3

Fabaceae (Leguminosae) 5 Trifolium striatum 1,5 3 4 ±1 1,5

Specii din alte familii botanice 6 Camphorosma annua 4 4 5 ±1 1,5 7 Chamomila recutita 3 3,5 0 + 0,3 8 Ranunculus pedatus 3 3 4 + 0,3 9 Thlaspi arvense 3 3 4 + 0,3

10 Plantago tenuiflora 3,5 3,5 5 + 0,3 11 Limonium gmelini 3,5 4 4 + 0,3 12 Artemisia santonicum 2,5 4 0 + 0,3 13 Plantago

schwarzenbergiana 3,5 4 5 + 0,2

14 Mentha pulegium 3 3 5 + 0,3 15 Cerastium dubium 3 3 0 + 0,2 16 Aster tripolium 0 0 5 + 0,1

34

Vegetaţia are o acoperire de 92,4% pe suprafaţa solului. Specia dominantă în covorul vegetal

este Puccinelia limosa. Mai întâlnim într-o proporţie ridicată următoarele specii: Bromus hordeaceus, Poa bulbosa var. vivipara, Trifolium striatum, Camphorosma annua.

Covorul vegetal al acestei pajişti este alcătuit din 16 de specii dintre care 25% sunt reprezentate de graminee, 6% cyperacee şi juncaceae şi tot atâtea leguminoase, restul de 69% fiind reprezentat de speciile din alte familii botanice.

Speciile mezoterme-moderat termifile sunt dominante ca acoperire de specii în această pajişte acestea participând în proporţie de 76,7%, dar ca număr de specii cea mai mare participare au speciile mezoterme. În pajiştea de la Saravale mai sunt întâlnite şi într-o măsură apreciabilă şi specii amfiterme (10,6%) (fig.3,1).

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

T0 T1,5 T2 T2.5 T3 T3.5 T4

%

Acop.%

% nr.specii

Fig.3, 1 Spectrul ecologic pentru temperatură al speciilor din pajiştea Saravale

În ceea ce priveşte indicele de umiditate (fig. 3.2), în covorul vegetal avem cea mai mare

acoperire realizată de speciile amfitolerante la umiditate (75,6%), dar ca număr de specii acestea sunt reprezentate în mai mare măsură speciile mezofite, mezofit-mezohidrofite şi mezohidrofite, acestea din urmă având însă o acoperire mai redusă.

0

10

20

30

40

50

60

70

80

U0 U3 U3.5 U4

%

Acop.%

% nr.specii

Fig. 3.2 Spectrul ecologic pentru umiditate al speciilor din pajiştea Saravale

35

În urma analizei indicilor pentru reacţia solului (fig.3.3) a speciilor care alcătuiesc pajiştea de

la Brebu Nou se observă că domină speciile neutrobazifile atât ca acoperire cât şi ca număr de specii.

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

R0 R4 R5

%

Acop.%

% nr.specii

Fig.3. 3 Spectrul ecologic pentru reacţia solului al speciilor din pajiştea Brebu Nou

Un alt aspect analizat este reprezentat de diversitatea şi dominanţa speciilor. Astfel, indicele

Shannon-Weaver calculat pentru această pajişte este 2,68 – acesta fiind caracteristic pentru o biodiversitate medie. În ceea ce priveşte dominanţa speciilor, indicele Simpson are valoare 0,09 ceea ce denotă că speciile din cenoză sunt numeroase şi au efective populaţionale apropiate.

Rezultatele de productie sunt putin edificatoare deoarece s-a luat in calcul doar primul ciclu de producţie. În urma analizei producţiilor medii obţinute pe fiecare variată se poate observa o diferenţă minimă a productiilor faţă de varianta martor. Cele mai mari producţii s-au obţinut pe variantele cu doze mixte de îngrăşământ (NPK) lucru edificat şi de figura 3.4.

0

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4

4.5

V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10

amendatne amendat

Fig.3.4 Reprezentarea grafică a producţiilor obţinute în câmpul experimental de la Saravale.

36

Ub. Pajiştea de la Foieni

Pajiştea de la Foieni este situată pe una din suprafeţele care a suferit în urma inundaţiilor,

aceasta fiind acoperită cu apă pentru o perioadă de circa două luni. Acest fapt a determinat modificarea vegetaţiei iniţiale, aceasta fiind în prezent edificată de specii precum Echinochloa crus-galli, Xanthium strumarium şi Cynodon dactylon.

În continuare este prezentat un releveu sintetic al vegetaţiei (tabelul 6).

Tabelul 6 Releveu sintetic al pajiştii de la Foieni (87 m altitudine)

Indice autoecologic Nr.

crt. Specia

T (1-9)

U (1-10)

R (1-9)

Abundenţa-dominanţa

(1-5)

Acop.(%)

Poaceae (Gramineae) 1 Cynodon dactylon 3,5 1,5 0 5-3 88,2 2 Agropyron repens 0 2,5 0 ±1 6,1 3 Echinochloa crus-galli 0 3,5 2,5 ±1 1,3 4 Hordeum murinum 3,5 2 0 ±1 1,4

Juncaceae şi Cyperaceae 5 Juncus effusus 2,5 3,5 0 + 0,6

Specii din alte familii botanice 6 Rumex crispus 2,5 3 0 + 0,3 7 Polygonum persicaria 3 5 0 + 0,3 8 Xanthium strumarium 3,5 2,5 0 ±1 0,3 9 Conyza canadensis 0 2 0 ±1 1,2

10 Ranunculus acris 0 0 0 + 0,1 11 Taraxacum officinale 0 2,5 0 + 0,2

Vegetaţia are o acoperire de 100% pe suprafaţa solului. Specia dominantă în covorul vegetal

este Cynodon dactylon. Mai întâlnim într-o proporţie ridicată următoarele specii: Agropyron repens, Echinochloa crus-galli,, Hordeum murinum, Xanthium strumarium şi Conyza canadensis.

Covorul vegetal al acestei pajişti este alcătuit din 11 specii dintre care 32% sunt reprezentate de graminee, 9% juncaceae, restul de 59% fiind reprezentat de speciile din alte familii botanice. În această pajişte lipsesc leguminoasele, deoarece pânza freatică este încă la suprafaţă, aceasta făcând deficitară capacitatea pentru aer a solului.

Speciile mezoterme-moderat termofile sunt dominante ca acoperire în această pajişte (89,9%), dar ca număr de specii sunt dominante speciile amfiterme (45%). În pajiştea de la Foieni mai sunt întâlnite specii microterme-mezoterme (fig3.5).

În ceea ce priveşte indicele de umiditate (fig.3.6), în covorul vegetal avem cea mai mare acoperire realizată de speciile xerofite-xeromezofite (88,2%), mai sunt prezente în proporţii variabile şi specii mezofite şi mezo-hidrofite.

În urma analizei indicilor pentru reacţie a solului (fig.3.7) a speciilor care alcătuiesc pajiştea de la Foieni se observă că domină speciile eurionice număr de specii dar şi ca acoperire (68,8%).

37

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

T0 T2.5 T3 T3.5

%

Acop.%

% nr.specii

Fig.3.5 Spectrul ecologic pentru temperatură al speciilor din pajiştea Foieni

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

U0 U1.5 U2 U2,5 U3 U3.5

%

Acop.%

% nr.specii

Fig. 3.6 Spectrul ecologic pentru umiditate al speciilor din pajiştea Foieni

38

0

20

40

60

80

100

120

R0 R2.5

%

Acop.%

% nr.specii

Fig.3.76 Spectrul ecologic pentru reacţia solului al speciilor din pajiştea Foieni

Un alt aspect analizat este reprezentat de diversitatea şi dominanţa speciilor. Astfel, indicele

Shannon-Weaver calculat pentru această pajişte este 2,12 – acesta fiind caracteristic pentru o biodiversitate scăzută a vegetaţiei.

În ceea ce priveşte dominanţa speciilor, indicele Simpson are valoare 0,11 ceea ce denotă că speciile din fitocenoză sunt numeroase şi au efective populaţionale apropiate.

Productivitatea pajiştii inundate, în primul ciclu de producţie, este de asemenea influenţată de epoca de aplicare a îngrăşământului şi de doza de aplicare. Astfel cele mai bune rezultate s-au obţinut n varianta NB200 BP B50BKB50 B (V5)(fig. 3.8)

0

2

4

6

8

10

12

V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10

Fig.3.8 Reprezentarea grafică a producţiilor obţinute în câmpul experimental de la Saravale.

39

Concluzii preliminare

În urma analizării rezultatelor obţinute am ajuns la următoarele concluzii: - ambele pajişti au cele mai multe specii reprezentate de plantele din alte familii

botanice; - în ceea ce priveşte indicele ecologic pentru temperatură în cazul ambelor suprafeţelor

analizate cea mai mare acoperire o au speciile mezoterme-moderat termofile; - pajiştea de la Saravale este dominate de speciile mezofite-mezohidrofite, iar cea de la

Foieni de cele speciile xerofite-xeromezofite; - în privinţa indicelui ecologic pentru reacţia solului pajiştea de la Saravale este

dominată ca acoperire a suprafeţei de specii neutro-bazifile, în timp ce pajiştea de la Foieni este dominată de speciile amfitolerante pentru reacţia solului;

- indicele de biodiversitate (Shannon-Weaver) este tipic pentru o diversitate medie la pajiştea din Saravale, în timp ce la Foieni biodiversitate este scăzută;

- la ambele pajişti indicele de dominanţă (Shannon-Weaver) ne arată că vegetaţia este alcătuită din specii numeroase cu efective populaţionale apropiate;

B I B L I O G R A F I E

1. ANGHEL Gh, 1984, Pajişti intensive, Editura Ceres Bucureşti 2. ANGHEL GH., RĂVĂRUŢ M., TURCU GH., 1971 – Geobotanica, Ed. Ceres, Bucureşti; 3.ARSENE, G.-G., 2002 – Elemente de ecologie generală, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara. 4. AUSTRHEIM, G., 2002 – Plant diversity patterns in semi-natural grasslands along an elevational gradient in Southern Norway, Plant Ecology, 161, p. 193-205. 5. BĂRBULESCU C., MOTCĂ Gh., 1983, Păşunile munţilor înalţi, Ed. Ceres Bucureşti 6. BĂRBULESCU C., MOTCĂ Gh., 1987, Pajiştile de deal din România, Ed. Ceres Buc. 7. BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., PUIA I., MOISUC AL., 1991, Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere, Ed. Did. Şi Ped. Bucureşti 8. BÎLTEANU T., 1985, Cercetări privind studiul compoziţiei floristice şi a valorii pastorale a pajiştilor permanente din bazinul Beregsău, Teză de doctorat, I.A.N.B. Buc. 9.BORZA AL., BOŞCAIU N., 1965, - Introducerea în studiului covorului vegetal, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti; 10. BOTNARIUC N., 1982, - Mecanisme de integrare şi control în ecosisteme, probleme moderne de

ecologie, Ed. Ştiinţifică şi Encicplopedică, Bucureşti; 11. BOTNARIUC N., VĂDINEANU AL., 1982, - Ecologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 12. BUJOREANU G., 1930, - Contribuţii la cunoaşterea succesiunii şi întovărăşirii plantelor, “Bul. Grăd. Bot. Şi al Muz. Bot. Cluj” 10, pag. 1-4; 13. COSTE, I., 1982 – Omul, biosfera, şi resursele naturale, Editura Facla, Timişoara. 14. COSTE I., 1985, Ecologie agricolă, Lito IAT 15. COSTE I., Arsene G.G., 2000, Lex principaux praires de Banat (Sud-Ouest de la Roumanie)- synthese phytosociologique, Colocviul româno-francez, Timişoara-Braşov. 16. DRAGOMIR, N., 2004 – Tehnologii de cultivare a pajiştilor şi plantelor furajere, Editura Eurobit, Timişoara. 17. FENSHAM, R.J., HOLMAN, J.E. et COCS, M.J., 1999 – Plant species responses along a grazing disturbance gradient in Australian grassland, Journal of Vegetation Science, 10, p. 77-86. 18. FISCHER, M., WIPF, S., 2002 – Effect of low-intensity grazing on the species-rich vegetation of traditionally mown subalpine meadows, Biological Conservation,104, p. 1-11.

40

19. FOSAA, ANNA MARIA, 2004 – Biodiversity patterns of vascular plant species in mountain vegetation of the Faroe Islands, Diversity & Distribution, 10, p217-223. 20. FONSECA, C.R., OVERTON, J.M., COLLINS, B. et WESTOBY, M., 2000 – Shifts in traits-combination along rainfall and phosphorus gradients, Journal of Ecology, 88, p. 964-977. 21. GIBSON, R.S. et BOSCH, O.J.H., 1996 – Indicator species for the interpretation of vegetation condition in the St Bathans area, Central Otago, New Zeeland, New Zeeland Journal of Ecology, 20 (2), p. 163-172. 22. HUA, Y., 2004 – Distribution of plant species richness along elevation gradient in Hubei Province, China, International Institute for Earth System Science, Nanjing University. 23. IONESCU I., 1997 – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere, Reprografia Universităţii din Craiova.

24. KOVACS C., 1979, Indicatori biologici ecologici şi economici ai florei pajiştilor , Publicaţie ICPP Braşov 25. MIHAI, G., 2002 – Valorificarea pajiştilor prin păşunat, Editura Academinpres Cluj-Napoca. 26. MOHAN G., ARDELEAN A., 1993, - Ecologie şi protecţia mediului, Ed. “Scaiul”, Buc. 27. MOISUC A., I.Samfira, Cojocariu Luminita, Horablaga M., Durău Carmen, 2000, Efectele antropogene pe unele pajişti din lunca Timişului, Lucrările Sesiunii Anuale de Comunicări Agricultura- o provocare pentru mileniul III

28. MOISUC A., I.SAMFIRA, COJOCARIU LUMINIŢA, 2000, Quelques considérations sur l’état actuel des prairies naturelles communales du département de Timiş, Colocviul româno-francez, Timişoara-Braşov, 2000, pg.54-59 29. MOISUC A., I.SAMFIRA, COJOCARIU LUMINIŢA, HORABLAGA M., CIORTEA G., 2001, Consideraţii privind producţia izlazurilor comunale din judeţul Timiş, Zilele academice timişene, Ediţia a VII-a, Timişoara, Lucrări ştiinţifice vol.XXXIII, Pg.151-155 30. MOISUC A., I.SAMFIRA, HORABLAGA M,COJOCARIU LUMINIŢA., 2002, Interrelaţia compoziţie floristică – valoare pastorală a unor pajişti din Banat, Sesiunea anuală omagială „80 de ani de la naşterea Prf.dr.doc.şt. Iulian Drăcea”, vol.XXXIV, Pg.207-214 31. MOISUC A., I.SAMFIRA, HORABLAGA M., LUMINIŢA COJOCARIU, 2001, Evolution of the pastures composition and yield in S-V of Romania under the influenceof the exploitation system changes., Proc. Symp. Restoration Ecology, University of Agricultural Sciences, Timişoara, Pg. 180-190. 32. MOISUC A., LUMINIŢA BREAZU, SAMFIRA I., 1994, Lucrări practice „Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere”, Editura Euroart 33. MOISUC A., LUMINIŢA COJOCARIU, I. SAMFIRA, 1998, Rezultate preliminarii privind sisteme de îmbunătăţire a pajiştilor din Vestul ţării, Lucr.şt.,USAB Timişoara, vol.XXX, Pg.237-244 34. MOISUC A., LUMINIŢA COJOCARIU, SAMFIRA I., 1997, Rezultate privind îmbunătăţire pajiştilor din Vestul ţării., Lucrări Ştiinţifice vol.XXIX, pg.151-154 35. MOISUC A., SAMFIRA I., CARRERE P., 2001, Pajişti naturale şi exploataţii ecologice, Editura Agroprint Timişoara 36. MOISUC, A., DUKIC, D., 2001 – Cultura plantelor furajere, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara. 37. MOISUC Al., I. SAMFIRA, COJOCARIU LUMINIŢA, HORABLAGA M., PLEŞA CLAUDIA, 2000, Evoluţii ale valorii pastorale şi producţiei în pajiştile din şesul Banatului, Lucrările Sesiunii Anuale de Comunicări Agricultura- o provocare pentru mileniul III 38. MOTCĂ Gh., 1988, Aspecte noi privind diagnoza stării de nutriţie a pajiştilor de munte, Lucrări St., IMRA Cristian Sibiu 39. NIEDERMAIER, K., 1962 – Cercetări asupra dinamicii producţiei unor pajişti situate la altitudini diferite, Analele ICCPT Fundulea, seria B, vol. XXX, Editura Agrosilvică Bucureşti, p. 135-147.

41

40. PEREZ-CORONA, M.E., VASQAUEZ DE ALDANA, B.R., CRIADO, B.G. et CIUDAD, A.G., 1998 – Variations in nutritional quality and biomass production of semiarid grasslands, Journal of Range Management, 51(5), p. 570-576.

41. PUŞCARU-SOROCEANU, EVDOCHIA, PUŞCARU, D., BUIA, A.,BURDUJA, C.,CSUROS, Ş., GRÂNEANU, A., NIEDERMAYER, K., POPESCU, P., RĂVĂRUŢ, M., RESMERIŢĂ I., SAMIOLĂ, Z., VASIU, V., VELEA, C., 1963 – Păşunile şi fâneţele din R.P.R. – Studiu geobotanic şi agroproductiv, Editura Academiei R.P.R.

42. SAFTA I. –Cercetări fitosociologice–agricole, asupra păşunilor din judeţul Timiş,1938.

43. SAMOILĂ şi colab., 1979, Pajiştile din Banat, 44. SANDA V.,şi colab.,1980,Cenotaxonomia şi chorologia grupărilor vegetale din România

45. STROIA C., SAMFIRA I., Elemente privind valoarea pastorală a unor pajişti din Banat, Sesiune Studenţească USA Bucureşti, 2002 46. TILMAN, D. et DOWNING, J.A., 1994 – Biodiversity and stability in grasslands, Nature, 367, p. 363-365. 47. ŢUCRA, I., KOVACS, A.J., ROŞU, C., CIUBOTARU,C., CHIFU, T., MARCELA NEACŞU, BĂRBULESCU, C., CARDAŞOL, V., POPOVICI, D., SIMTEA N., MOTCĂ, G., DRAGU, I., SPIRESCU, M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R.S. România, Centrul de Material Didactic şi Propagandă Agricolă, Bucureşti.

1.3. EXPERIENŢE PE TERENURI AFECTATE DE EROZIUNEA SOLULUI ŞI ARIDIZARE DIN CÂMPIA TRANSILVANIEI

Conform cu tema proiectului în Comuna Zau de Câmpie din judeţul Mureş, au fost înfiinţate patru câmpuri experimentale. Acestea sunt situate pe teritoriul aceleiaşi localitãţi, pe terenuri în pantã şi în patru locaţii diferite. Cadrul natural general Localizare: Comuna Zau de Câmpie este asezata la mijlocul Campiei Transilvaniei, la o distanta egala intre orasul Ludus si orasul Sarmas. Are o suprafaţă totală de teren de 5016 ha, din care arabil 2894 ha.. Orografia teritoriului este variatã, cuprinzând predominant relief deluros. Celor patru câmpuri experimentale li s-au determinat coordonatele geografice cu ajutorul GPS obţinând urmãtoarele date: Câmpul 1 : N 46 P

0 P37’ 24,6”

E 024 P

0P09’25,5”

Altitudine: 482 m Expoziţie: esticã Inclinaţie: 25 P

0P

Câmpul 2 : N 46 P

0 P37’ 24,6”

E 024 P

0P09’25,5”

Altitudine: 482 m Expoziţie: sudicã Inclinaţie: 20 P

0P

42

Câmpul 3 : N 46 P

0 P37’ 19,8”

E 024 P

0P09’38,5”

Altitudine: 448 m Expoziţie: sudicã Inclinaţie: 25 P

0

Câmpul 4 : N 46 P

0 P37’ 08,8”

E 024 P

0 P09’39,5”

Altitudine: 409 m Expoziţie: SE Inclinaţie: 25 P

0

Clima. Temperatura medie anuala a aerului este +8,5°C, respective de - 4°C în luna ianuarie si +18,5°C în luna iulie. Temperatura maxima si minima absoluta, care reflecta într-o anumita masura gradul de excesivitate a climei, cu posibilitate de repetare la un anumit interval de timp, au fost de +38,5°C (înregistrată în data de 16.08.1931 ) si -31°C (înregistrată la data de 25.01.1942). Data producerii a primului înghet la nivelul solului este cuprins în intervalul calendaristic 01.10 - 11.10, iar a ultimului înghet este cuprins în intervalul 21.04 - 25.04. Vegetaţia ierboasã a zonei luatã în studiu. Teritoriul localitãţii este situat în etajul nemoral. Pe baza releveului floristic efectuat s-a stabilit tipul de pajişte din zonã studiată. Aceasta este Festuca rupicola – Onobrychis viciifolia. Acest tip este întâlnit cu predilecţie pe versanţii însoriţi din zonã şi acolo unde se manifestã seceta orograficã. Solul Studiului pedologic a aratat, cã solurile pe care sunt amplasate câmpurile experimentale aparţin MOLISOLURILOR, tipurile Cernoziom argiloiluvial, respectiv Cernoziomoid conform Sistemului Român de Clarificare a Solurilor (SRCS) 1980. Dupa noul Sistem Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS)-2003 acestea aparţin FAEZIOMURILOR (Fz), respective CERNISOLURILOR (CER). Activitãţi realizate şi în curs de realizare în cadrul proiectului de cercetare – RECOPAJ

delimitarea şi pichetarea perimetrului experimental, respectiv a parcelelor experimentale – instalarea experienţei;

studiul pedologic şi agrochimic cu fazele de teren şi laborator ( studiul profilului de sol, prelevarea unor probe de sol, analize);

procurarea semintelor şi administrarea fertilizantilor;

observaţii de vegetaţie – fenologie, înaintea recoltării;

lucrări de întreţinere în câmpul experimental înaintea recoltării;

culegerea datelor meteorologice referitoare la mersul vremii;

stabilirea compozitiei floristice înaintea recoltării;

recoltarea (în functie de mersul vremii );

prelevarea de probe de masă verde pentru determinarea producţiei de SU şi a compoziţiei chimice ;

pregatirea probelor pentru analizele chimice de laborator ( etuvare, măcinare );

înregistrarea tuturor datelor obtinute şi întocmirea bazei de date;

prelucrare tuturor datelor în vederea intocmirii rapoartelor solicitate.

43

In cursul anului 2005 s-au efectuat în toate locaţiile lucrãrile pentru înfiinţarea câmpurilor de cercetare. In acest sens s-au executat lucrãrile solului cât mai devreme posibil dupã eliberarea terenului de cãtre planta premergãtoare pentru fiecare camp în parte. In vederea semãnatului s-a urmãrit pregãtirea cât mai bunã a terenului, mãrunţirea şi nivelarea acestora, fiind cunoscute exigenţele seminţelor de plante furajere perene la aceastã verigã tehnologicã.

44

Materialul destinat semãnatului a cuprins seminţe cu indici de valoare culturalã caracteristici categoriei biologice “Certificată 1”. Soiurile speciilor folosite sunt atât autohtone, create de ICDP Braşov şi alte Institute de cercetare –dezvoltare sau staţiuni de cercetare pentru pajişti cât şi străine. Acestea sunt:

Bromus inermis, soiul Doina - SCDP- Iasi, Romania, an productie 2004, netratata Onobrychis viicifolia, soiul Splendid, SCDP Iasi, Romania, an productie 2004, netratata Dactylis glomerata, soiul Amba, DLF Danemarca, an productie 2004, netratata

Dactylis glomerata, soiul Regent, SCDP Brasov, an productie 2004, netratata Festuca arundinacea, soiul Adela, SCDP Brasov, an productie 2004, netratata Medicago sativa, soiul Pomposa, DLF Danemarca, an productie 2004, netratata Lotus corniculatus, soiul Gran San Gabrielle, DLF Danemarca, an productie 2004, netratata.

Pentru semanat s-au stabilit Udouă amestecuri, A4 – amestec simplu:U Bromus inermis + Onobrychis viciifolia, respectiv un Uamestec complex A5U: Bromus inermis, Dactylis glomerata, Festuca arundinacea, Medicago sativa, Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus. Norma de semanat in cazul amestecului simplu a fost de 60 kg/ha, respective de 38 kg/ha in cazul amestecului complex. In cursul primãverii au fost efectuate observaţii asupra rasariri şi instalãri speciilor utilizate în amestecuri. In cursul perioadei de vegetaţie s-a urmãrit fenologia speciilor, în special a fabaceelor, specii considerate ca amelioratoare a însuşirilor fizico-chimice ale solului şi a calitãţii furajului (palatabilitate, conţinut în proteine, aminoacizi).

In fenofaza de înspicat a poaceelor, respective îmbobocire a fabaceelor s-a declanşat recoltatul. Modul de folosire a pajiştilor în toate locaţiile este fâneaţa, iar cositul s-a efectuat la o înãlţime

de 5 cm de la suprafaţa solului. Inaintea ciclului I de recoltare, conform protocolului de desfãşurare a cercetãtii au fost

efectuate în câmp, la faţa locului o serie de determinãri. Stabilirea recoltei de masã verde (m.v.) Metoda utilizatã a fost cea gravimetricã. Pentru aceasta, în funcţie de uniformitatea vegetaţiei

din cadrul fiecãrui câmp, cu ajutorul ramei metrice (1 x 1m) s-au stabilit mai multe puncte de probã. De pe aceaste suprafaţe s-a recoltat masa verde la o înâlţime cât mai uniformã (5cm) iar apoi s-a cântãrit.

Prelevarea probelor de masã verde pentru stabilirea compoziţiei chimice a furajului s-a efectuat cu ajutorul unei sonde, recoltând mai multe probe din masa de furaj, recoltatã, pânã la greutatea de 200 g pentru fiecare repetiţie din punctul de observaţie.

Pentru determinarea recoltei de substanţă uscată s-au recoltat probe în greutate tot de 200 de g, din fiecare repetiţie a punctului de observaţie, cu ajutorul unei sonde.

Determinarea compoziţiei floristice a covorului vegetal a pajiştilor înfiinţate s-a realizat prin metoda gravimetricã. In acest sens din masa verde recoltatã din fiecare repetiţie a punctelor de

45

observaţie s-au luat probe de 200 g masã verde, din care s-au identificat şi cântãrit speciile, pe cele trei grupe economice cunoscute poacee, fabacee şi plante din alte familii botanice.

Stabilirea unor indici agrochimici a solului – după recoltarea masei verzi, din fiecare punct s-au prelevat acelaşi număr de probe de sol pe adâncimea de 0 – 20 cm.

Rezultatele acestor investigaţii (anexa 1) până la data prezentei raportări se prezintă astfel: Câmpul 4 – amestec complex AB5 B: Bromus inermis, Dactylis glomerata, Festuca arundinacea,

Medicago sativa, Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus. Recolta de masă verde la ciclul I este de 13106 kg / ha. Recolta de SU la ciclul I este de 3342 kg / ha.

46

Compoziţia floristică pe cele trei grupe economice se prezintă astfel: poacee 50 %, fabacee 48 %,

plante din alte familii botanice 2 %. Prezentarea detaliată pe specii este redată în tabelul 2. Analiza chimică a probelor – probele de masă verde au fost uscate , măcinate şi sunt în curs de

analizare. Indicii agrochimici ai solului – probele de sol sunt în curs de analizare.

Câmpul 3 – amestec complex AB5 B Bromus inermis, Dactylis glomerata, Festuca arundinacea, Medicago sativa, Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus.

Recolta de masă verde la ciclul I este de 21733 kg / ha. Recolta de SU la ciclul I este de 6085 kg / ha. Compoziţia floristică pe cele trei grupe economice de plante: poacee 61 %, fabacee 38 %, plante

din alte familii botanice 1 %. Prezentarea detaliată pe specii este redată în tabelul 2. Analiza chimică a probelor de furaj - – probele de masă verde au fost uscate , măcinate şi sunt în

curs de analizare. Indicii agrochimici ai solului – probele de sol sunt în curs de analizare. Câmpul 1 – amestec simplu A B4 B: Bromus inermis şi Onobrychis viciifolia Recolta de masă verde la ciclul I: 21200 kg / ha. Recolta de SU la ciclul I este de 5427 kg / ha. Compoziţia floristică pe cele trei grupe economice de plante: poacee 38 %, fabacee 57 %, plante

din alte familii botanice 5 %. Prezentarea detaliată pe specii este redată în tabelul 2. Analiza chimică a probelor de furaj - – probele de masă verde au fost uscate , măcinate şi sunt în

curs de analizare. Indicii agrochimici ai solului – probele de sol sunt în curs de analizare.

Rezultatele determinarilor in curs de desfasurare vor contribui la completarea bazei de date si vor servi la intocmirea raportarilor ulterioare.

47

Anexa 1 Tabel 1

Date climatice si stationale Date climatice Tma 8,5P

0PC; min. -31°C; max. 38,5°C

FAEZIOMURI Tipuri de sol CERNISOLURI Tip de pajiste Festuca rupicola – Onobrychis viciifolia

Tabel 2 Compozitia floristica la ciclul I de recoltare a câmpurilor experimentale – loc. Zau de Câmpie, jud. MURES, iunie 2006

Pondere ( % ) FAMILIA Specia C4A5 C3A5 C1A4

Dactylis glomerata 42 57 - Bromus inermis 8 4 38 Festuca pratensis 0,3 + -

POACEAE

Poa pratensis + - - Lotus corniculatus 43 10,0 0,2 Medicago sativa 3 24,0 - Trifolium pratense 2 0,3 -

FABACEAE

Onobrychis viciifolia - 4,0 57 Cirsium arvense 0,3 - 2 Convolvulus arvensis 1,4 -0,2 2 Plantago lanceolata - -0,2 0,3

ALTE FAMILII BOTANICE

Tabel 3 Recolte de masã verde şi substanţã uscatã , ciclul I Câmp Amestec

Recolta de m.v. kg/ha Recolta de SU kg/ha

CB4 BAB5 B 13106 3342 CB3 BAB5 B 21733 6085 CB1 BAB4 B 21200 5427

48

1.4. EXPERIMENTĂRI PRIVIND AMELIORAREA ŞI UTILIZAREA IERBĂLUŢEI (Phalaris arundinacea) ÎN AMESTECURI PE TERENURI CU EXCES DE UMIDITATE ŞI INUNDABILE DIN DEPRESIUNEA BRAŞOVULUI.

Problema sortimentului de ierburi perene în special graminee adaptate şi rezistente la exces prelungit de umiditate este extreme de importantă, având în vedere inundaţiile care sunt tot mai accentuate în ultimii ani.

Dintre gramineele perene se detaşează net specia Phalaris arundinacea (ierbăluţă) care pe lângă rezistenţa de excepţie la exces de umiditate este singura specie furajeră cunoscută la noi care supravieţuieşte după depunerea unui strat de sedimente (mâl, pitriş etc.), aduse de inundaţii.

Pentru aceste considerente, după aproape trei decenii de ameliorare a ierbăluţei a fost omologat soiul românesc PREMIER cu însuşiri deosebite de producţie, calitate şi rezistenţă la boli faţă de populaţia locală. Întrucât în procesul de ameliorare pentru perspectivă au rezultat un număr de 6 sintetici noi din care 2 de înălţime mijlocie, 3 de înălţime mică şi înalt, cu producţie ridicată, calitatesuperioară şi proprietăţi mai bune de producere a seminţelor, s-a considerat utilă verificarea lor în cultură “pură” şi în amestec cu leguminoase perene, având drept martori soiuri de Dactylis glomerata şi Festuca arundinacea care au o oarecare rezistenţă la exces de umiditate.

În acest sens în toamna anului 1994 s-a înfiinţat o experienţă pe terenul ICDP – Braşov la 545 m altitudine, pe sol cernoziomoid, profound, foarte fertile cu exces temporar de umiditate în anii ploioşi (Schema).

Pajiştea semănată a ieşit bine din iarnă cu excepţia speciei Festuca arundinacea care nu a rezistat prea bine la ger, fiind necesară semănarea ei din nou în primăvara anului 2005.

Sortimentul de Phalaris arundinacea, trifoiul roşu şi lucerna au dovedit o foarte bună rezistenţă la ger urmat de specia Dactylis glomerata care a avut parţial de suferit.

49

50

Compoziţia floristică a amestecurilor la primele recolte ale anilor 2005 şi 2006 au fost extreme de heterogene (Tabelul 1).

Compoziţia floristică a culturilor pure de graminee şi amestecuri cu leguminoase perene la coasa I –a 2005 şi 2006

Anul → 2005 2006 Varianta G L A G L A

1. D.gl. 84 - 16 98 2 - 2. F.ar. - - - 98 - 2 3. Ph. ar. P 80 - 20 100 - - 4. Ph. ar. A 88 - 12 100 - - 5. Ph. ar. B 78 - 22 100 - - 6. Ph. ar. C 74 - 26 100 - - 7. Ph. ar. D 84 - 16 100 - - 8. Ph. ar. E 79 + 21 100 + - 9. Ph. ar. F 81 + 19 100 + - 10. T + M (L) + 92 8 12 88 - 11. D.gl. + L 41 50 9 65 35 - 12. F.ar. + L 15 80 5 12 88 - 13. Ph. ar. P +L 33 57 10 50 50 - 14. Ph. ar. A + L 32 60 8 45 55 - 15. Ph. ar. B + L 24 65 11 55 45 - 16. Ph. ar. C + L 25 68 7 50 50 - 17. Ph. ar. D + L 31 62 7 70 30 - 18. Ph. ar. E + L 30 59 11 52 48 - 19. Ph. ar. F + L 25 59 16 42 58 - 20. D + F + Ph + L 47 45 8 60 40 -

În primul an (2005) buruienile au avut o dominanţă mai mare de 12–26 % unde erau culturile

pure şi ceva mai scăzute, de 5-16 % unde în amestec erau leguminoase perene (trifoi şi lucernă). În anul 2006 buruienile au fost aproape în totalitate absente. În ceea ce priveşte participarea leguminoaselor perene se constată că trifoiul roşu domină în

ambii ani respective 37 % în anul 2005 şi 45 % în anul 2006 şi lucerna participă în medie cu 26 % în anul 2005 după care scade până la 9 % în anul 2006. facem încă o dată menţiunea că ambele leguminoase perene la semănat au participat în mod egal în amestec cu câte 25 % fiecare.

Dispariţia lucernei în defavoarea trifoiului roşu se datoreşte în bună parte excesului de umiditate din aceşti doi ani cu precipitaţii mai abundente.

51

Producţia de substanţă uscată a culturilor pure şi a amestecurilor de graminee cu leguminoase perene este prezentată în tabelul 2.

Tabelul 2 Producţia de SU t/ha în anul 2005 şi coasa I – 2006 la experienţa

cu amestecuri Phalaris arundinacea

Anul → 2005 2006 Varianta C 1 C 2 C 3 Total Dif. % C I Dif. %

1. D.gl. 6,2 7,1 4,4 17,7 0 100 5,58 - 100 2. F.ar. - 5,3 4,9 10,2 - 7,5 58 7,35 + 1,77 131 3. Ph. ar. P 8,0 8,8 8,1 24,9 + 7,2 141 6,98 + 1,40 125 4. Ph. ar. A 7,2 8,1 8,1 23,4 + 5,7 132 8,00 + 2,42 143 5. Ph. ar. B 6,8 9,3 7,3 23,4 + 5,7 132 6,68 + 1,10 120 6. Ph. ar. C 6,8 6,9 5,8 19,5 + 1,8 110 7,27 + 1,69 130 7. Ph. ar. D 6,8 7,9 7,1 21,8 + 4,1 123 7,20 + 1,62 129 8. Ph. ar. E 6,9 8,6 6,4 21,9 + 4,2 124 9,10 + 3,52 163 9. Ph. ar. F 7,1 7,7 6,2 21,0 + 3,3 119 7,77 + 2,19 139 10. T + M (L) 7,0 7,9 4,7 19,6 + 1,9 137 7,55 + 1,97 135 11. D.gl. + L 7,7 8,0 6,6 22,3 + 4,6 126 8,19 + 2,61 147 12. F.ar. + L 7,1 6,9 5,1 19,1 + 1,4 108 6,55 + 0,97 117 13. Ph. ar. P +L 7,4 6,8 5,7 19,9 + 2,2 112 6,24 + 0,66 112 14. Ph. ar. A + L 6,0 5,3 4,6 15,9 - 1,8 90 9,79 + 4,21 175 15. Ph. ar. B + L 6,3 5,6 4,9 16,8 - 0,9 95 6,89 + 1,31 123 16. Ph. ar. C + L 6,5 6,5 4,5 17,5 - 0,2 99 6,85 + 1,27 123 17. Ph. ar. D + L 6,7 6,8 4,8 18,3 + 0,6 103 6,71 + 1,13 120 18. Ph. ar. E + L 7,1 7,1 3,9 18,1 + 0,4 102 7,45 + 1,87 133 19. Ph. ar. F + L 6,87 7,1 4,8 18,7 + 1,0 106 8,10 + 2,52 145 20. D + F + Ph + L 8,0 7,7 6,8 22,5 + 4,8 127 8,83 + 3,25 158

În anul 2005 la 3 coase în regim de fâneaţă producţia cea mai ridicată de SU şi anume 24,9 t/ha

s-a înregistrat la soiul PREMIER de Phalaris arundinacea în cultură pură urmat de amestecul de leguminoase perene (trifoi roşu + lucernă). La prima coasă din 31.05.2006 producţia cea mai bună a fost la amestecul de Phalaris arundinacea Sintetic A (formă mijlocie şi foarte bună calitate) cu leguminoase care realizează 9,79 t/ha SU urmat de Phalaris arundinacea sintetic E (formă pitică mai tardivă) în amestec cu leguminoase perene care realizează 9,10 t/ha SU.

Se apreciează că amestecurile formate din Phalaris arundinacea soiul PREMIER şi ceilalţi sintetici (A – F) cu leguminoase sau în cultură pură pot rezolva problema completării sortimentului de specii pentru terenurile inundabile şi cu exces pronunţat de umiditate.

Prin introducerea în cultură a speciei Phalaris arundinacea pe lângă o producţie record de furaje se realizează în plus un intens drenaj biologic cu efecte benefice pe ansqamblul terenurilor afectate de inundaţii şi exces de umiditate, unde alte specii au de suferit sau nu supravieţuiesc.

52

Activitatea 2. ÎNFIINŢARE LOTURI DEMONSTRATIVE PE PAJIŞTI DEGRADATE DE DIFERIŢI FACTORI În acest an au fost înfiinţate mai multe loturi demonstrative în vestul, centrul şi estul ţării în

care s-au extins rezultatele unor cercetări anterioare privind combaterea vegetraţiei lemnoase nevaloroase şi buruieni din pajişti cât şi a unor amestecuri de ierburi pentru soluri erodate şi altele.

Activitatea de înfiinţare a loturilor demonstrative continuă în toamnă şi la anul viitor pentru a cuprinde o gamă cât mai variată de aspecte privind reconstrucţia ecologică a pajiştilor degradate.

2.1. LOTURI DEMONSTRATIVE DIN VESTUL ŢĂRII 2.1.1.Situaţia pajiştilor din judeţul Timiş

Suprafeţele de pajişti naturale şi izlazuri comunale din judeţul Timiş cuprind aproximativ

118.000 hectare. Din această suprafaţă, aproximativ 85%, este afectată de următorii factori naturali: excesul de umiditate, eroziuni şi alunecări, excesul de săruri solubile (soluri sărăturate). De asemenea, aproape 11%, sunt afectate de reacţia acidă a solului (Tabelul 1)

Tabelul 1

Structura factorilor care influenţează starea de degradare a pajiştilor naturale din judeţul Timiş

Factori de degradare ha %

1. Pajişti nedegradate 3540 3 2. Pajişti afectate de exces de umiditate 41300 35 3. Pajişti supuse eroziunilor şi alunecărilor 29500 25 4. Pajişti situate pe soluri sărăturate 28320 24 5. Pajişti situate pe soluri acide 12980 11 6. Pajişti situate pe roca mamă (pietriş şi bolovani) 2360 2

TOTAL 118000 100

Factorii de degradare prezentaţi mai sus, sunt amplificaţi de acţiunile negative care le execută omul, prin folosirea neraţională a acestor suprafeţe şi neaplicare a măsurilor speciale de îmbunătăţire a productivităţii şi calităţii lor.

Din studiile efectuate, rezultă că în judeţul Timiş peste 70% din suprafeţele de pajişti din zonele colinare şi submontane sunt invadate de specii lemnoase, care afectează atât vegetaţia ierboasă, cât şi păşunatul animalelor.

În zonele de câmpie joasă şi în cele depresionare, datorită excesului de umiditate, pajiştile sunt formate din specii nevaloroase (pipiriguri), adaptate la aceste condiţii, care provoacă denivelări ale terenului (apariţia muşuroaielor) şi îngreunează aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire a productivităţii acestora.

Dominanţa în covorul vegetal a speciilor nevaloroase se datoreşte, în mare parte, reacţiei solului (pH acid şi foarte alcalin), care influenţează negativ dezvoltarea gramineelor şi leguminoaselor perene şi favorizează apariţia speciilor de buruieni.

Pe pajiştile colinare şi submontane (zona Coşeviţa, localităţile de la poalele Munţilor Poiana Ruscă), datorită subâncărcării pajiştilor, ca urmare a scăderii numărului de animale, suprafeţe mari sunt invadate de ferigă (Pteridium aquillinium), pentru care măsurile de combatere sunt foarte costisitoare.

53

2.1.2. Sisteme tehnologice pentru ameliorarea pajiştilor naturale din judeţul Timiş Ţinând seama de multitudinea condiţiilor climatice care influenţează starea actuală a pajiştilor

şi izlazurilor comunale, cât şi a stadiului avansat de degradare a acestora, se impune aplicarea urgentă a unor măsuri tehnologice, într-un sistem ecologic etapizat:

- Inventarierea şi determinarea suprafeţelor de pajişti sau izlazuri comunale (pe localităţi, trupuri);

- Identificarea factorilor care influenţează starea de degradare a acestor terenuri şi stabilirea suprafeţelor afectate; - determinarea compoziţiei floristice a covorului vegetal pentru evidenţierea calităţii furajului de pe aceste terenuri; - Stabilirea capacităţii de păşunat (subîncărcarea) sau (supraîncărcarea) pajiştei, în concordanţă cu productivitatea pajiştei şi a numărului de animale din localitatea respectivă; - Evidenţierea lucrărilor de infrastructură existente pe aceste suprafeţe (căi şi drumuri de acces, podeţe fântâni sau alte surse de alimentare cu apă, umbrare naturale sau construite, terenuri împrejmuite, etc.); - Elaborarea unor programe speciale de ameliorare a pajiştilor şi izlazurilor, funcţie de condiţiile staţionale existente în fiecare localitate. Pentru realizarea acestor măsuri, plecând de la idea că izlazul sau pajiştea reprezintă „oglinda” sau „fereastra” fiecărei comunităţi, se propune că la nivelul fiecărei primării să se formeze o comisie, din care să facă parte şi specialişti agricoli, care să coordoneze toate acţiunile ce se vor stabilii pentru îmbunătăţirea acestor suprafeţe. După identificarea şi delimitarea suprafeţelor pe categorii şi grade de degradare se va trece la stabilirea lucrărilor tehnologice necesare ameliorării productivităţii pajiştilor şi izlazurilor. În funcţie de starea acestora se vor aplica următoarele lucrări agrofitotehnice, grupate în: - lucrări de suprafaţă; - lucrări de supraînsămînţare; - stabilirea modului de folosinţă; - lucrări radicale; - lucrări de infrastructură pastorală.

2.1.3. Câmp demonstrativ pentru combaterea vegetaţiei lemnoase

Pajiştile din zona colinară a judeţului Timiş, în special culoarul dintre Timişoara – Lipova, ce cuprinde o mare parte din Dealurile Lipovei se găsesc într-o stare de degradare puternică, datorată „invaziei” de vegetaţie lemnoasă, în proporţie ce variază între 20-60%. Această vegetaţie este formată, în special, din următoarele specii: Rosa canina, Crataegus monogina, Prunus spinosa, Sambucus nigra.

La începutul lunii mai 2006 s-a instalat un câmp demonstrativ în localitatea Bogda, ferma Sîrbu pe o pajişte invadată, în proporţie de 70%, de Rosa canina.

Variante: - defrişare manuală; - defrişare + fertilizare organică (40 t/ha gunoi); - defrişare + fertilizare minerală (200 kg/ha complexe 15:15:15) - defrişare + erbicidare (Glifotim 5l/ha) + fertilizare organică + supraînsămînţare; - defrişare + erbicidare (Glifotim 5l/ha) + fertilizare minerală + supraînsămînţare; Suprafaţa variantei: 100 mP

2P

Condiţii tehnice: - erbicidarea s-a efectuat prin stropirea lăstarilor de măceş, reşeneraţi după defrişare;

54

- supraînsămânţarea se va executa după distrugerea lăstarilor la începutul lunii august cu următorul amestec de graminee şi leguminoase perene: Dactylis glomerata (5kg/ha), Lolium perenne (7kg/ha), Festuca pratensis (5kg/ha), Trifolium repens (2kg/ha), Lotus corniculatus (3kg/ha). După semănatul amestecului, încorporarea seminţelor se va efectua cu ajutorul trecerii de mai multe ori ci ovinele;

- date despre erbicidul Glifotim: este sistemic şi are în compoziţia sa substanţă activă Glyphosate, fiind sintetizat de firma Glisando din Timişoara.

- erbicidarea s-a efectuat numai asupra arbuştilor de măceş şi nu pe toată suprafaţa de pajişte. Observaţie: lucrări în curs de executare, cu rezultate în etapa III.

2.1.4. Studiul biologiei şi combaterii speciilor de Rumex sp. din culturile de trifoliene şi din pajiştile degradate

Specii: Rumex crispus Rumex obtusifolius

Variante: 1. Netratat 2. Gallant (5l/ha) 3. Pivot 100 LC (1 l/ha) 4. Pivot 100 LC (2 l/ha) 5. Asupiv (5 l/ha) 6. Butiran (5 l/ha) 7. Erbicid pe bază de 2,4-D

Locul de desfăşurare: Timişoara (USAMVBT) Observaţie: Lucrări în curs de executare, cu rezultate în Etapa III. 2.1.5. Sesiuni ştiinţifice, workshop-uri

a. Sesiune ştiinţifică comună (Fac. Agricultură Timişoara + S.C.D.P. Timişoara), în perioada 18-19 mai 2006, cu prezentarea următoarelor lucrări:

1. N. DRAGOMIR, I. PEŢ, CORINA CRISTEA, M. SELEGEAN, CARMEN DRAGOMIR, S. GAŞPAR, D. RECHIŢEAN, LAURA MIHĂESCU, C. TURTĂ- The bacterial inoculation of white clover from grass and legumes mixtures. 2. B. LIXANDRU, SMARANDA MÂŞU, C. BOGATU, N. DRAGOMIR, I. PEŢ, ANCA PRICOP- Study of zinc bioaccumulation process in cereals from polluted soils versus rain regime. 3. M. SELEGEAN, N. DRAGOMIR, CORINA CRISTEA, I. PEŢ, CARMEN DRAGOMIR, S. GAŞPAR, LAURA MIHĂESCU, D. RECHIŢEAN, C. TURTĂ- The synergism between the glomus intraradices fungus and rhyzobium genus bacteria in legume fodder plants. b. Sesiune ştiinţifică comună (Fac. Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara + S.C.D.P. Timişoara),

în perioada 25-26 mai 2006, cu prezentarea următoarelor lucrări: 1. CORINA CRISTEA, N. DRAGOMIR, T. CRISTEA, I. PEŢ, S. GAŞPAR, D. RECHIŢEAN, LAURA MIHĂESCU- Reseaches regarding the determination of the optimal density in the seedling crops of Festuca rubra. 2. N. DRAGOMIR, I. PEŢ, M. SELEGEAN, CARMEN DRAGOMIR, CORINA CRISTEA, S. GAŞPAR, D. RECHIŢEAN, LAURA MIHĂESCU, C. TURTĂ – Research looking upon the seed production at white clover, in conditions of maximum efficiency. 3. S. GAŞPAR, N. DRAGOMIR, I. PEŢ, CARMEN DRAGOMIR, O. ŢINTOI, CORINA CRISTEA, D. RECHIŢEAN, - The effect of applying ashes from a thermal power station upon the red clover (Trifolim pratense L.) productivity.

55

4. LAURA MIHĂESCU, N. DRAGOMIR, I. PEŢ, CARMEN DRAGOMIR – Agrobiological studies upon some persian clover (Trifolium resupinatum L.) sorts. 5. I. PEŢ, N. DRAGOMIR, LAVINIA ŞTEF, CARMEN DRAGOMIR, CORINA CRISTEA, S. GAŞPAR, D. RECHIŢEAN, LAURA MIHĂESCU, C. TURTĂ – Research looking the effect of some biostimulants on the upon quality biomass of birdsfoot trefoil. 6. D. RECHIŢEAN, N. DRAGOMIR, I. PEŢ, CARMEN DRAGOMIR, S. GAŞPAR, O. ŢINTOI, CORINA CRISTEA – The relationship between the lawn surface and the animal load within the altitudinal area from Caraş-Severin county.

2.1. LOTURI DEMONSTRATIVE DIN CENTRUL ŢĂRII 2.2.1. Combaterea ferigii mari (Pteridium aquilinum)

În vederea combaterii speciei Pteridium aquilinum ( L ) Kuhn – feriga, s-a efectuat un studiu bibliografic complex asupra acestei specii, care creează probleme deosebite pentru suprafeţele pe care le invadează, specie aflată într-o continuă extindere pe pajiştile din România şi s-au dezvoltat cercetările în cadrul câmpului experimental Şinca –Braşov . Din punct de vedere sistematic Pteridium aquilinum ( L ) Kuhn este încadrată în încrengătura Pteridofita, clasa Filicopsida, ordinul Poliodyales, familia Dennstaedtiaceae ( Polipodiceae ). Dintre denumirile populare cele mai frecvent întâlnite sunt : feriga, feriga mare, cerga ursului, ţolul lupului, feregă, feriga urşilor etc. Ferigile sunt considerate printre primele plante apărute pe uscat, adaptate structural şi funcţional mediului terestru şi mai rar celui acvatic. Cea mai importantă adaptare apărută în morfologia ferigilor o constituie diferenţierea corpului lor în rădăcină, tulpină şi frunză, care alcătuiesc cormul şi în structura lor se întâlnesc ţesuturi conducătoare lemnoase şi liberiene, ele fiind cunoscute şi sub denumirea de criptogame vasculare. Datele privind instalarea speciei Pteridium aquilinum pe tera diferă după autori : 350 milioane de ani ( Denkewitz L. , 1997 ), 50 milioane ( Williams G., Whytock G.,1995 ). În Europa prezenţa sa este menţionată în Anglia din perioada Neoliticului, în Finlanda de aproximativ 1500 de ani ( Le Roy Holm and all. 1997 ). În ţara noastră se menţionează faptul că Pteridofitele au avut cea mai mare dezvoltare în era primară, la mijlocul şi sfârşitul ei, cu o vegetaţie luxuriantă. Resturile acestor plante au dat bogate zăcăminte de cărbuni de calitate superioară cum este antracitul şi huila, care se găsesc la Petroşani, Petrila, etc ( Păun M. şi colab, 1980 ). În decursul timpului specia Pteridium aquilinum s-a adaptat la diferite condiţii de climă şi sol având o largă răspândire pe glob, dar cu o pondere mai mare în zona temperată. Pteridium aquilinum ( L. ) Kuhn este o specie ierbacee perenă, cu rizomi groşi, ramificaţi lung, cu un număr mare de muguri din care se formează frunzele, care ajung la 1-2 m înălţime şi au limbul triunghiular – oval, de 3-4 ori penat – sectat, cu segmentele pieloase, glabre. Pe partea inferioară a frunzei se află spori ce formează o linie brună continuă. Maturarea şi răspândirea sporilor are loc în perioada iulie-septembrie. Fiecare plantă formează 200-300 miliarde de spori. În luna iulie apar sporangi pe dosul frunzelor, grupaţi în spori liniari, protejaţi de o induzie rudimentară, cu cili mărunţi pe marginea lobilor. Înmulţirea plantei se face asexuat prin spori şi pe cale vegetativă prin rizomi. Sporii determină extinderea considerabilă a arealului de infestare, în timp ce rizomii asigură îndesirea pe suprafaţa respectivă. Sporii ajunşi în condiţii favorabile germinează şi iau naştere formaţiuni lamelare de culoare verde, numite protale, pe care se formează anteridii cu anterozoizi şi arhegoane cu câte o oosferă. După fecundare pe fiecare protal se va forma un singur zigot, care dă naştere prin diviziuni mitotice separat unui embrion din care va rezulta corpul vegetativ caracteristic speciei. După Kovacs ( 1979 ), feriga de câmp este o plantă unde 2n = 52 cromozomi în celulele somatice, cu o reproducere anfimiotică şi apomictică, răspândirea sporilor fiind anemofilă.

56

În condiţii de laborator sporii germinează imediat după formarea lor şi după 1-2 luni apar primele plante. În condiţii de câmp protalul este sensibil la atacul anumitor fungi şi necesită condiţii favorabile respectiv un substrat bogat în elemente, astfel de condiţii fiind întâlnite pe pajişti cu vegetaţie neîncheiată ( covor ierbos cu goluri ). Instalarea plantelor de ferigă din spori se face în aproximativ 3 ani ( J.S. Rodwell ). Înmulţirea vegetativă prin rizomi este deosebit de puternică. S-a constatat că pe o pajişte invadată de ferigă se află până la 80-120 t de rizomi, pe care se află aproximativ 1 milion de muguri capabili să formeze noi rizomi şi muguri. În condiţiile experimentale s-a constatat că dintr-un fragment de rizom s-au format în 5 luni un nou rizom de 30 cm, două frunze şi 25 de muguri noi. Capacitatea de ramificare a rizomilor este foarte mare. Feriga de câmp prezintă în sol rizomi groşi de 1,5 – 3 cm diametru, în care se acumulează substanţele de rezervă şi alţi rizomi mai subţiri situaţi mai la suprafaţă. Studiile privind structura şi dezvoltarea sistemului de rizomi ( Watt A.S, 1940 ) au scos în evidenţă prezenţa a 3 tipuri de rizomi : - rizomi purtători de frunze, cu tijă scurtă, cu o creştere în lungime limitată pe care se formează numeroşi muguri de frunze, relativ subţiri, cu un conţinut de 15-20 % hidraţi de carbon ; - rizomi de rezervă, cu tije lungi, care produc foarte puţini muguri. Ei sunt viguroşi şi conţin 25-50% hidraţi de carbon ; - forme intermediare. Proporţia relativă şi distribuţia tipurilor de rizomi din sol variază, dar în general cei purtători de frunze sunt mai apropiaţi de suprafaţa solului. Modul de creştere a rizomilor şi morfogeneza frunzelor de ferigă sunt principalele elemente responsabile pentru dificultăţile de eradicare a ferigii, pentru că dominanţa apicală s-a dovedit a fi foarte complexă. Conway şi Stephens ( 1954 ) citaţi de Wulliams G.H. ( 1987 ), au afirmat că mugurii de frunze sunt formaţi 4 ani înainte ca frunzele să iasă din sol şi că pe rizomi se formează mai mulţi muguri de cât cei din care se formează frunze de la un an la altul. Atunci când mugurii se dezvoltă în frunze, ei devin activi în primăvară şi sunt alimentaţi din rezervele rizomilor purtători de frunze ( Williams and Foley, 1976), iar când glucidele sunt epuizate acestea sunt prelevate din rizomii de rezervă. După Wittle ( 1964 ) citat de Williams ( 1987 ) mişcarea glucidelor în frunze trece prin următoarele etape : - glucidele sunt transportate în frunzele în creştere pornind din rizomi şi din frunzele penate situate la bază ; - translocarea se continuă cu transferul către părţile apicale ale frunzei care începe ; - translocarea de la rizomi încetează ; transferul continuă către părţile apicale ale frunzei şi începe în direcţia rizomilor ; - migrarea glucidelor către frunze se opreşte şi rămâne numai către rizom pentru refacerea rezervelor. În interiorul plantei, nivelele cele mai scăzute în glucide sunt atinse la începutul lunii iulie, apoi ele cresc până la moartea frunzelor. Williams and Foley (1976), au arătat diferenţele între rizomii purtători de frunze şi rizomii de rezervă şi au sugerat că ele se manifestă printr-o activitate metabolică slabă în organele de depozitare, comparativ cu alte părţi ale plantei. Având în vedere caracteristicile speciei Pteridium aquilinum metodele de combatere trebuie să se bazeze pe fiziologia sa : schimburile care au loc la nivelul mugurilor dorminzi, conţinutul în glucide, ciclurile de translocare ale acestora etc. Planul de combatere trebuie să fie întocmit pe termen lung şi să ţină seama de o serie de aspecte în luarea deciziilor : - conservarea naturii ( floră, faună ) ; - sănătatea umană şi animală ; - creşterea productivităţii terenurilor ;

57

- prevenirea eroziunii solului ; - calitatea peisajului ; - silvice ; - arheologice ; - economice. Managementul suprafeţelor invadate cu ferigă este scump şi dificil de realizat, fapt pentru care se impune prevenirea proliferării speciei respective în alte areale şi selectarea cu atenţie a suprafeţelor pentru care combaterea speciei respective constituie o prioritate. Astfel, se recomandă combaterea ferigii acolo unde se vor obţine avantaje precise pentru agricultură, viaţa sălbatică , recreere, arheologice şi să se evite : - suprafeţele cu pantă mare, pentru a nu conduce la fenomene de eroziune ; - areale pe care se află flora sau fauna ocrotită sau care poate avea impact necorespunzător asupra peisajului ; - în zona limitrofă cursurilor de apă şi bazinelor de acumulare ; - suprafeţele cu litieră groasă de ferigă, unde nu există altă vegetaţie în stratul inferior, etc. O soluţie ecologică pentru asemenea suprafeţe este plantarea arborilor de provenienţă locală, care au ca urmare atât reducerea capacităţii de competiţie a ferigii cât şi creşterea diversităţii habitatului. Datorită utilizării intense a apei, hranei şi luminii, feriga este un concurent puternic pentru celelalte plante din covorul vegetal. În plus , s-a stabilit că frunzele ei eliberează substanţe fitotoxice, care cu ajutorul precipitaţiilor ajung în sol şi este posibil ca aceste substanţe (alelopatice ) să constituie un factor limitativ pentru dezvoltarea altor plante, mai puternic decât concurenţa pentru hrană, apă şi lumină ( Gliessman S.R., 1976 ). Capacitatea sa vegetativă exprimată prin numărul de tije/ m 2 şi prin înălţime ( măsurată de la colet la extremitatea terminală ), este determinată în principal ca şi în cazul celorlalte plante de: fertilitatea solului, de accesibilitatea pentru plante a substanţelor minerale prin apa din sol, etc, dar în cazul speciei Pteridium aquilinum , vigoarea plantelor este determinată de doi factori de o importanţă deosebită : adâncimea şi mişcarea liberă a apei şi aerului pe profilul solului. ( Sossountzov L, 1962 ). Ea reuşeşte la sfârşitul primăveri într-o perioadă foarte scurtă ( 2-3 săptămâni ) să îşi dezvolte aparatul vegetativ cu o rapiditate şi de o amploare incomparabilă cu a celorlalte specii. Invazia cu ferigă determină o serie de efecte negative atât economice, ecologice cât şi asupra sănătăţii animalelor. Feriga reduce în păşuni cantitatea de furaj disponibil, iar în condiţiile în care este consumată dă un gust amar laptelui, untului şi brânzeturilor şi cauzează intoxicări animalelor. Intoxicarea este mai frecventă la taurine, cabaline şi mai rară la ovine şi porcine. Ea se poate manifesta sub forma unei avitaminoze, care se datorează prezenţei unei thiamină sau intoxicare puternică, având aceleaşi simptome ca şi cancerul. Aceste toxine se pot transmite prin lapte şi pot contamina oamenii. Riscurile sunt mai ridicate atunci când vacile păşunează devreme zonele infestate cu ferigă ( Evans I.A, 1986 ). De asemenea cercetări recente au pus în evidenţă acţiunea cancerigenă asupra animalelor şi omului incluzând riscul, datorat sporilor din toamnă ( Frame.J., 1992, Marliere C.A. et. al 1994).

Feriga este o plantă ubigvistă tolerând în faza saprofită ( feriga cu spori ) o gamă largă a pH – ului din sol ( 3-8,5 ), optimul său situându-se în Europa între 3-5,5, dar se dezvoltă şi pe soluri cu valori mai mari ale pH – ului. După Conway E , ( 1949 ) gametofitul ( protalul ) se dezvoltă numai la pH de 5,5-7,5. Dintre metodele mecanice pentru combaterea speciei Pteridium aquilinum , cosirea , tocarea ( zdrobirea) , călcarea cu animale şi discuitul sunt cele mai frecvent menţionate în literatura de specialitate. Primele trei trebuie să fie realizate în perioada de creştere intensă a ferigii. Aratul şi discuitul distruge o parte din rizomi şi îi expune la acţiunea gerului, dar în majoritatea zonelor de deal şi munte, aratul este greu de realizat datorită pantelor accentuate, neuniformităţii

58

terenului, roca la suprafaţă, lipsei zonelor de acces, etc, ( Gimingham C.H. 1992, Cardaşol V., Şarpe N., 2002 ). În ceea ce priveşte acţiunea animalelor asupra acestui tip de vegetaţie, ea nu se poate exercita cu mare eficacitate, datorită particularităţilor biologice ale ferigii şi condiţiile în care se instalează. Astfel, rizomii bine aprovizionaţi în substanţe de rezervă situaţi în profunzime în sol sunt inaccesibili călcării de către animale, care nu pot acţiona de cât asupra frunzelor. Principiul epuizării rizomului , ca singura modalitate de acţiune prin animal necesită o perioadă lungă de timp şi cu încărcătură instantanee ridicată, astfel că nu există decât rare situaţii de control al ferigii prin animal. Simpla utilizare a păşunatului extensiv, corespunzând la aproximativ 60-90 de zile de păşunat/ha şi o încărcătură instantanee de 1000 kg greutate vie/ha, a determinat a reacţie defensivă a ferigii care s-a manifestat printr-o creştere a densităţii frunzelor ( 30-40 frunze/mp ) la sfârşitul lunii iulie, o reducere a înălţimii cu aproximativ 50% faţă de neexploatate, respectiv o producţie anuală de 5 t/ha SU de ferigă faţă de 9 t/ha SU de ferigă în situaţia de abandon( Teissier J.H. et .colab. 1986 ). Taurinele au o eficienţă mai mare de cât ovinele,în combaterea ferigii, dar trebuie avut grijă ca animalele să fie hrănite corespunzător , înainte de a fi introduse pe suprafeţele cu ferigă, pentru a se evita cazurile de intoxicare. Combaterea termică Feriga este considerată ca o specie adaptată la incendiere, frunzele uscate şi tulpinile ard foarte bine, ele fiind utilizate în trecut drept combustibil. Deşi s-a constatat că rizomii sunt sensibili la temperaturi de 45 P

0P C şi îşi încetează activitatea la 55 P

0 PC, rezistenţa la foc se explică prin faptul că ei se

formează la adâncimi mai mari în sol ( Kirkwood şi Archibold citaţi de Proca S.V , 2005 ). Înmulţirea prin spori poate fi avantajată pe suprafeţe incendiate , ca urmare a alcalinizării solului, aceştia întâlnind condiţii optime de pH ( 5,5 – 7,5 ) pentru dezvoltarea pratolului ( Conway E – 1949, Oinonen E ,1967 ). Incendierea poate avea ca efect diminuarea sau creşterea gradului de acoperire cu ferigă. Aceasta depinde de intensitatea focului, de climat şi de celelalte specii din covorul ierbos. Astfel, feriga se găseşte adesea în asociaţie cu Calluna vulgaris. După un foc uşor sau moderat, Calluna vulgaris aflată în stadiu tânăr poate regenera relativ repede şi să fie competitivă cu feriga. De asemenea, incendierea nu se recomandă pe terenurile în pantă, datorită riscului mare de apariţie a eroziunii solului. Combaterea biologică Până în prezent specia de insecte cu cele mai mari şanse în combaterea ferigii este considerată Parthenodes angularis răspândită pe ferigile din Africa de Sud ( Lawton 1986 ). Este o molie ale cărei larve trăiesc în rahis, atacul lor determinând uscarea frunzei de ferigă. Feriga este o plantă foarte viguroasă, astfel că este puţin probabil că o singură specie de Parthenodes să o combată cu succes. Totuşi studiile începute în Anglia cu alte 4 specii de insecte Eupteryx maigudoi ( Africa de Sud ), Conservula cinisigna ( Africa de Sud ) şi alte două neidentificate ( din Tasmania şi Africa de Sud ) sunt încurajatoare şi în asociere cu ciuperci poate constitui o soluţie permanentă de combatere a ferigilor la un preţ scăzut. În Noua Zeelandă au fost identificate ciuperci care parazitează în special frunzele de ferigă, iar unele chiar şi rizomii:Asochyta pteridis, Crytomicina pteridis, Rhophographus pteridis şi Fusarium sp.

Combaterea chimică Rezultatele limitate şi dificultăţile de combatere ale speciei Pteridium aquilinum prin metodele

mecanice, termice şi biologice au impus efectuarea a numeroase studii şi cercetări privind posibilităţile utilizării diferitelor produse chimice în combaterea ferigii. Printre primele experimentări menţionate sunt cele efectuate în Anglia ( Aldhous J.R., 1966 ) cu erbicidul Dicamba în doze de 2;4;6 şi 8 l/acru, aplicat în lunile aprilie, mai iunie, iulie şi august. Efectul maxim de combatere determinat în luna septembrie a aceluiaşi an fiind înregistrat la doza maximă.

59

Studiind efectul erbicidelor Picloram, în doze de 1,25 ; 2,4 ; 3,3l/ha şi Dicamba 4 ;6 ; 8l/ha Mitchell ( 1968 ), a obţinut cele mai bune rezultate, indiferent de doză, la folosirea Picloramului, aplicat preemergent cu 7 zile înainte de apariţia primelor frunze de ferigă, iar pentru Dicamba rezultatele îl indică să fie folosit când apar primele frunze de ferigă. Au urmat o serie de experimentări în diferite ţări, cu utilizarea glifosatului, asuloxului, sulfonilureice Kirkwood et. al. 1982, Williams 1987, West and Standell 1989 , Lavrieand West – 1993, Lingorsky - 1997 ), precum şi a unor adjuvanţi care asigură o creştere a efectului erbicidelor.

În urma rezultatelor obţinute , majoritatea cercetărilor scot în evidenţă efectul erbicidului Asulox care în funcţie de condiţiile experimentare, aplicat în doză de până la 12l/ha asigură o bună combatere a ferigii.

La concluzii asemănătoare au ajuns şi Marrs şi Frost ( 1996 ) prin folosirea elicopterului la erbicidarea cu asulox cu menţiunea că au fost luate toate măsurile pentru protejarea suprafeţelor incendiate. Tratamentul şi-a menţinut efectul timp de 2 ani după care feriga a regenerat, astfel că autorii după continuarea cercetărilor şi în alte dispozitive experimentale menţionează că este puţin probabil ca eradicarea completă a ferigii să fie realizată prin folosirea asuloxului şi cosirea ferigii de două ori pe an, chiar dacă această lucrare mecanică se repetă timp de 6 ani.

În România invazia masivă în ultimii 10-15 ani a speciei Pteridium aquilinum se datoreşte defrişărilor masive de păduri, neaplicării lucrărilor de întreţinere şi exploatare corespunzătoare a terenurilor agricole, în mod deosebit a pajiştilor permanente. În prezent, feriga se găseşte pe mari suprafeţe în judeţele : Alba, Braşov,Caraş – Severin,Covasna, Harghita, Hunedoara, Mehedinţi, Satu – Mare, Vâlcea, Timiş, iar în perspectivă în mod cert specia respectivă se va extinde pe noi areale.

În ţara noastră primele cercetări privind combaterea speciei Pteridium aquilinum au fost efectuate la de Vlăduţiu.I şi colab. ( 1978 ).

Dintre erbicidele testate : ICEDIN, ANITEN, DM 68, TORDON 101MIX , TORDON 22 K, BROMINAL, PRINTAN şi ROUNDUP, cele mai eficiente s-au dovedit DM 68 în doză de 15 şi 20 l/ha, Tordon 22K în doză de 12 l/ha, rezultate asemănătoare fiind obţinute şi cu Tordon 1001 Mix.

Aplicarea erbicidelor s-a făcut la derularea cât mai completă a foliajului, ramura principală nelemnificată. Gradul de combatere al ferigii a fost de peste 90%.

Erbicidarea 2 ani consecutivi ( 1976-1977 ) cu produsele Tordon 22K, Tordon 101 Mix şi Aniten a păşunii Firiza, Jud Maramureş a evidenţiat superioritatea primelor două erbicide ( Tordon 22 K şi Tordon 1001 Mix ), care conţin picloram, gradul de combatere al ferigii fiind de 100% cu un spor în cantitatea de fân obţinut de 25-40% ( Mihai Gh. 1978 ).

60

Rezultatele obţinute de Severeanu şi colab ( 1992 ) la Făget şi Fîrdea jud. Timiş pe pajişte desţelenită cu 5-6 ani înaintea efectuării tratamentelor şi pe care feriga s-a instalat în procent de 80-100%, au demonstrat eficacitatea deosebită a produsului Asulox aplicat doi ani consecutivi în doză de 6l/ha în diluţie de 600 l apă. Distrugerea ferigii a ajuns la 95-98% . Tratamentul s-a făcut când suprafaţa foliară a plantei a fost maximă ( sfârşitul lunii iulie până la sfârşitul lunii august ) şi nu s-a observat efecte fitotoxice asupra covorului ierbos. Petanec ( 2000 ), pe baza studiilor efectuate în perioada 1993-1995, cu aplicare 3 ani consecutiv a erbicidelor, a obţinut rezultatele prezentate în tabelul 1. Se constată că cele mai bune rezultate s-au obţinut la varianta cu Glean 50g/ha. În variantele cu Arsenal feriga nu a mai regenerat, însă au fost distruse în totalitate speciile de graminee din covorul vegetal

Acţiunea diferitelor erbicide asupra ferigii şi vegetaţiei utile din covorul ierbos ( după Petanec D. 2000 ) Tabelul 1

Var.

Erbicidul aplicat *

Doza la ha

( litri )

Acţiunea erbicidului asupra ferigii de câmp şi asupra vegetaţiei utile

1995

Remanenţa erbicidului asupra ferigii şi asupra vegetaţiei utile ( 1996 )

1 MON 8448 5,0 10,0

Feriga afectată foarte puţin – pârlită Vegetaţia utilă distrusă şi înăbuşită

Ferigă reinstalată Vegetaţie utilă înăbuşită

2 MON 8732 5,0 10,0

Feriga foarte puţin distrusă ( 10% )- pârlită Vegetaţia în curs de înăbuşire

Ferigă reinstalată Vegetaţie înăbuşită

3 ROUNDUP 5,0 10,0

Feriga distrusă ( 50% ) Vegetaţia utilă afectată parţial ( 20% ) parţial înăbuşită

Feriga se reinstalează Vegetaţie utilă înăbuşită

4 BASTA14 SL

5,0 10,0

Feriga puţin distrusă ( 30% ) Vegetaţia utilă parţial afectată parţial înăbuşită

Ferigă reinstalată Vegetaţie utilă înăbuşită

5 BANVEL 4 S

1,0 2,0

Feriga afectată foarte puţin (cel mult 10% ) Vegetaţia utilă conservată, dar în curs de înăbuşire de către ferigi

Ferigă reinstalată Vegetaţie utilă înăbuşită

6 ICEDIN SUPER

3,0 6,0

Feriga foarte puţin afectată ( pârlită ) Vegetaţia utilă distrusă parţial sau înăbuşită de ferigă

Ferigă reinstalată Vegetaţie utilă înăbuşită

7 GARLON 2,0 3,0 4,0

Feriga nu este afectată Vegetaţia utilă înăbuşită de ferigă

Ferigă rămasă intactă Vegetaţie utilă înăbuşită

8 ARSENAL 5,0 10,0

Feriga distrusă ( 80% ) Vegetaţia utilă distrusă ( 80-90% )

Feriga începe să apară din nou din rizomi Vegetaţia utilă distrusă

9 GLEAN 25g 50g

Ferigă distrusă complet ( 100% ) Vegetaţia utilă conservată foarte bine ( inclusiv leguminoasele ) ( 100% )

Feriga distrusă complet Vegetaţia utilă foarte bine instalată, inclusiv leguminoase

10 ASULOX 6,0 Nu s-au mai făcut tratamente în 1995 Feriga revigorează

Feriga se reinstalează Vegetaţie utilă dispare

* Erbicidele au fost aplicate în toţi anii în luna mai la derularea completă a frunzelor

61

Merită menţionat faptul că în contradicţie cu rezultatele obţinute de ceilalţi autori la folosirea Asulox-ului, în doză de 6l/ha din datele prezentate de autor ( Petanec D. 2000 ) vegetaţia utilă a dispărut.

În perioada 1998-2003 în perimetrul Valea Plaiului – Coasta Lacului, situat în localitatea Vaideeni – Vâlcea, la altitudinea de 950-1100 m, pe sol brun acid umbric, cu un conţinut de 16 ppm P mobil, 120 ppm K mobil, 3,1 me/100 g sol Al mobil şi 5,8% humus s-au efectuat o serie de studii şi cercetări privind combaterea speciei Pteridium aquilinum ( V. Cardaşol şi colab. 2002 , N Şarpe şi colab. 2004 ). Dispozitivul experimental s-a amplasat pe o suprafaţă acoperită cu ferigă în procent de 70-90% ( Foto1 ), în covorul ierbos fiind prezente şi speciile : Agrostis tenuis, Cyonosurus cristatus, Trifolium repens, Lotus corniculatus, Euphorbia cyparissias, Lamium sp.., Taraxacum officinale, Polygonum sp. Potentilla erecta, Hypericum perforatum,Galium cruciata,Achillea millefolium, Urtica dioica, etc. Variantele experimentale, alături de martorul netratat, au constat din ASULOX, ICEDIN, GARLON, ROUNDUP, GLYFOGAN, aplicate fiecare în doză de 12 l/ha 12 + 6 l/ha şi 12 + 12 l/ha ARSENAL în doze de 2 ;4 ; 6 şi 8 l/ha GLEAN 50, 100 g/ha iar SANSAC în doze de 1 ; 2 şi 4 l/ha. Erbicidarea s-a făcut cu aparatul COOPER PEGLER 15 într-o diluţie de 400 l apă/ha. Primele tratamente s-au făcut cînd plantele se aflau în faza de 2 – 4 frunze penate, la o înălţime medie a plantelor de 60 cm, iar în cazul aplicării a două doze de erbicid, cel de al 2-lea tratament s-a efectuat la un interval de o lună. Erbicidarea, doi ani consecutivi, cu ASULOX în doză de 12 l/ha a determinat reducerea participării speciei Pteridium aquilinum de la 70% la 10%, iar la dozele superioare 12 +6 l/ha şi 12 +12 l/ha feriga a dispărut din covorul vegetal. În aceste condiţii a avut loc instalarea vegetaţiei ierboase : Agrostis tenuis 60%, Holcus lanatus 3% ,Trifolium repens 5%,Cynosurus cristatus 2% şi a speciilor din grupa “ DIVERSE “: Galium cruciata, Euphorbia cyparissias, Polygonum sp., Taraxacum officinale, Ranunculus sp., Hypericum perforatum, Lamium sp., Verbascum phlomoides etc.

Tratamentul cu ROUNDUP sau GLIPHOGAN în doză de 12 l/ha a determinat combaterea speciei Pteridium aquilinum ponderea acesteia în covorul ierbos reducându-se de la 80 % la 20%, iar la dozele de 12 +6 l/ha şi 12 +12 l/ha combaterea a fost totală. Cele două erbicide au avut o acţiune de combatere totală şi a celorlalte specii de graminee şi leguminoase perene din covorul ierbos.

Un efect deosebit de favorabil l-a avut şi produsul GLEAN, care folosit în doză de 50 g/ha a asigurat o combatere a ferigii în procent de 95 %, protejând şi favorizând instalarea speciilor mezotrofe în mod deosebit : Agrostis tenuis, Holcus lanatus şi Festuca rubra ,care au ajuns la un grad de acoperire de 80 %.

Arsenalul aplicat în doze de 2 ;4 ; 6 sau 8l/ha a asigurat de asemenea o combatere totală a speciei Pteridium aquilinum . Pentru a stabili durata efectului fitotoxic al substanţei active imazapir, după 2 ani de la erbicidarea cu ARSENAL s-a semănat pe parcele cu suprafaţa de 1mp, un amestec format din Dactylis glomerata ( 2g ) , Phleum pratense ( 1g ), Lotus corniculatus ( 2g ) şi Trifolium repens (1g ).

Determinările efectuate la 30 şi 60 de zile de la semănat au evidenţiat o bună răsărire şi acoperire a terenului cu speciile semănate care au ajuns la 80 -90% : Dactylis glomerata 40%, Phleum pratense 45% , Lotus corniculatus 10% şi Trifolium repens 5%.

Gradul redus de toxicitate al Arsenalului la nivelul suprafeţei solului se poate explica prin faptul că datorită densităţii foarte mari a ferigii, erbicidul nu a ajuns pe sol el fiind translocat prin aparatul foliar la nivelul rizomilor ( Foto 2 ).

Celelalte produse utilizate GARLON, ICEDIN şi OLTISAN, deşi au provocat într-un interval scurt de la aplicare ( 2-3 săptămâni ) fenomene de fitotoxicitate : răsucirea peţiolului, frunzelor, tulpinilor, îngălbenirea frunzelor şi necrozarea acestora, ulterior plantele şi-au reluat creşterea şi dezvoltarea, iar în anul următor nu au existat diferenţe între acestea şi cele din varianta martor.

62

Foto 1-2. VAIDEENI – Jd. VÂLCEA

Foto 3 - 4.

63

De remarcat faptul că în condiţiile anului 2003 în faza de creştere intensă ( 15.06. – 20.07.), tulpina plantelor de ferigă a avut o creştere medie de 6 cm/ zi. De asemenea, rizomii au ajuns la sfârşitul lunii august la o adâncime de 1,5 – 2 m. Extinderea speciei Pteridium aquilinum şi în judeţul Braşov, ca şi fabricarea unor noi erbicide a determinat amplasarea începând cu anul 2002 a unui câmp experimental pe teritoriul comunei Şinca- Braşov, în trupul de pajişte Piscul Popii, cu un grad de acoperire cu ferigă cuprins între 50 -90 % ( Foto 3 ).

În anii 2002 şi 2003 au fost aplicate în diferite doze şi combinaţii produsele : ASULOX, DACSULFURON 750WP, DACGLISAT 50WSG, ARSENAL şi ROUNDUP.

În anul 2005 şi 2006 parcelele experimentale au fost subdivizate şi pe fiecare jumătate de parcelă s-a aplicat cantitatea de îngrăşăminte chimice echivalentă dozei de NB50 BP B50BKB50 B kg/ha.

Desprimăvărarea foarte târzie şi temperaturile mai mici din aprilie, mai şi prima decadă a lunii iuniefaţă de cele din anii normali au întârziat creşterea şi dezvoltarea plantelor ( Foto 4).

În acest an au fost recoltate probele de sol din afara perimetrului experimental pentru analize chimice şi s-au efectuat primele observaţii şi determinări privind speciile care alcătuiesc covorul ierbos, urmând ca primul ciclu de recoltă să se realizeze în perioada 10-15 iulie.

B I B L I O G R A F I E

1. ANDREI .M ., Flora României, Determinator ferigi. Ed. Sigma – 2000 2. CARDAŞOL V ., N ŞARPE., Chemical control of bracken ( Pteridium aquilinum ( L ) Kuhn ) species in Romania. 12 th Ewrs ( European Weed Research Society ), Symposium Wageningen, Olanda, 2002 ( p 200 – 203 ) 3. CONWEAY. E., The autoecology of braken ( Pteridium aquilinum ( L ) Kuhn : The germination of the spore, the development. The prothallus and the young sporofhyte. Proc. Of the Royal Society of Edinsburg, 163, 1949 ( p 325-343 ) 4. DENKEEWITZ . L., Le jardin de fougeres. Edition Eugen Ulmer. 1997 ( p13) 5. EVANS I.A., The carcinogenic, mutagenic and teratogenic, toxicity of bracken, Bracken ecology, land use and control tehnolog (Redige par R.T. Smith et J.A Taylor ), Parthenon 1986 (p.139 – 146 ) Frame .J., Improved Grassland Management, Farming Press. U.K. 1992 ( p. 76 – 77 ) 6. GIMINGHAM C.H.,The lowland heathland management handbook. English Nature Science No. 8. Peterborough : English Nature1992 7. GLIESSMAN S.R., Allelopathy in a broad spectrum of environments as illustraded by bracken, Botanical journal of the Linnean Society 73,1976 ( p. 95 – 104 ) 8.KOVACS J.A., Indicatori biologigi, ecologici şi economici ai florei pajiştilor. Redacţia de Propagandă-tehnică Agricolă Bucureşti 1979 ( p.1- 34 ) 9. LAWRIE J., Study of the low dose of buds and rhizome growth in bracken using a peaked logistic curve, Bringhton Crop Protection Conference – Weeds, 1995 ( p. 1003-1008 ) 10. LAMPKIN N., Organic Farming – FarmingPress. U.K. 1990 ( p209) 11. LAWTON J.H., Biological control of bracken plans and possibilities 1986 ( p 445 – 452) 12. LAWTON J. H.et al.The ecology of bracken – feeding insect : background for a biological control programme. Bracken 85 Conference Proceedings. Kirkby Lonsdale : Parthenon Press 1986. 13. LINGORSKY V., Effet sur la vegetation d une prairie permanente de Bulgarie de divers traiements de lutte contre Pteridium aquilinum. Fourrages 149, 1997 ( p. 95-102 ). 14. KIRKWOOD et. al. Studies on the mode of action of asulam in bracken (Pteridium aquilinum L.Kuhn), Proc. Royal Society of Edinburgh, 81B, 1982 ( p. 85-96 ). 15. MARLIERE C.A et al .Gastric and aesophageal cancer related to bracken(Pteridium aquilinum ) ingestion : a case control study from Ouro Preto, Minas Gerais, Borazil. Brancken Conference, Aberystwyth, 1994 ( p 99 )

64

16. MIGUEL E. ALONSO- AMELAT, et. al. Bracken adaptation mechanisms and xenobiotic Chemistry – Pure Appl. Chem., Vol. 73 No.3, 2001 ( p. 549-553 ). 17. OINONEN E., Sporal regeneration of bracken ( Pteridium aquilinum) ( L ) Kuhn in Finland in the light of the dimensions and the age of its clones. Acta Forestalia Fennica, 83 (1), 1967 ( p. 1-96) 18. PĂUN M., Ed. Didactică şi Pedagogică – Bucureşti 1980 ( p 295 ) 19. PETANEC D., Combaterea chimică a ferigii de câmp ( Pteridium aquilinum L ) din zonele de deal şi munte. Teză de Doctorat, USAMVB Timişoara, 2000 20. PETANEC D. şi colab Cercetări privind combaterea speciei Pteridium aquilinum L. de pe pajiştile permanente din zona de deal din Judeţul Caraş – Severin. Proplant 1995 ( p 401-497 ) 21. PROCA S.V., Combaterea unor buruieni din pajişti. Teză de doctorat USAMVB Timişoara, 2005 22. RODWELL J.S et al. British Plant Communities. Vol 3. Grasslands and Montane Communities Cambridge University Press( p 490 ) 23. RHONE – POULENC, Bracken Management Handbook Integrated Bracken Management A quide to best practice ( p. 1-34 ) 24. ROY HOLM and al. World weeds. Ed. John Wileyand Sons Inc.,New York 1997 ( p 649 ) 25. SEVEREANU C,GRAUR L.,OLTEANU D., Cercetări privind combaterea chimică a vegetaţiei lemnoase şi a ferigii de câmp din pajişti. Lucrări Ştiinţifice ale ICPCP Braşov–vol XV-1992 (p. 75-84) 26. SOSSOUNTZOV L., Influence de la nutrition minerale sur la morfologie, la croissance et l histologie du sporophyte de„ Marsilea Dnemmondii “en culture aseptique. These de Doctorat Maisson et Cie – Editeurs- Paris 1962 27. ŞARPE N., CARDASOL V., LAUER C.F., Combaterea chimică a ferigii de câmp (Pteridium aquilinum)( L ) Kuhn pe păşunile României. Zeitschrift fur Pflazenkrankheiten und Pflanzenschutz, fournal of Plant Dissease and Protection, Eugen Ulmer Gribth, Stuttgard, 2004 28. TEISSIER J.H., Espaces fourrageres et amenegement les cas des Hautes Vosges INRA.1986(p 41) 29. VLĂDUŢIU I., şi colab., Simpozionul Internaţional CAER – Constanţa 1978 30. WATT A.S., Contributions to the ecology of bracken ( Pteridium aquilinum). I The rhizome, New Phytologist 39-1040,( p 401 – 422 ) 31. WEST T., STENDEL C., Response of bracken and eight pasture grass species to some sulforiyluren herbicides, Brighton Crop Protection conference – Weeds, 1989 32. WILLIAMS. G.H.,Le controle de la fougere aigle dans les patures–Fourrages 112,1987(p383–397)

2.2.2. Combaterea şteviei (Rumex sp.) Speciile de Rumex aparţin ordinului Polygonales, familia Polygonaceae. Dintre aceste specii, Rumex obtusifolius şi Rumex crispus prezintă o mare variabilitate de forme şi o largă plasticitate ecologică. Astfel, Rehinger ( 1937,1949 ), menţionează prezenţa speciei Rumex obtusifolius L. până la altitudini de 1360 m în Austria, 2800 m, în Iran şi 3200 m, în Mexic. În ţara noastră speciile de Rumex obtusifolius şi crispus sunt întâlnite frecvent pe terenurile arabile şi pajiştile din zonele de câmpie şi deal, iar în zona de munte Rumex alpinus (Foto1). Considerate ca specii care preferă suprafeţele de teren bine aprovizionate cu azot ele se regăsesc pe diferite tipuri de sol cu valori ale pH –ului de la foarte acid la alcalin ( pH BH2O B= 4 – 8,3 ). Deşi în fenofaza vegetativă ( rozetă ) ştevia are un conţinut în proteină, fosfor, calciu şi potasiu asemănător cu Trifolium repens L, totuşi ele sunt refuzate de animalele care păşunează datorită conţinutului ridicat în acid oxalic ( V. Cardaşol şi colab. 1994, Fişche ADCF. 1987 ). Consumată accidental, în stare verde, în cantităţi ridicate ea provoacă tulburări digestive animalelor. Amphlet & Rea ( 1909 ) arăta că dintre rumegătoare cerbii preferă consumarea speciei Rumex obtusifolius. Instalarea şi proliferarea speciei Rumex în covorul ierbos al pajiştilor este favorizată ca şi în cazul celorlalte buruieni de anumite condiţii pedoclimatice, exces sau deficit de umiditate şi mai ales de gospodărirea necorespunzătoare a pajiştilor permanente şi temporare : încărcătură cu animala

65

neadecvată capacităţii de producţie a pajiştii, necosirea resturilor rămase după păşunat, începerea păşunatului prea timpuriu în primăvară sau întîrzierea păşunatului în toamnă până la venirea îngheţului, recoltarea furajului după ce buruienile au făcut seminţe, fertilizarea cu îngrăşăminte chimice sau lichide în doze mari, folosirea gunoiului de grajd care nu este bine fermentat, târlirea excesivă etc. La acestea se mai adaugă şi folosirea la supraînsămânţarea sau însămânţarea pajiştilor a unor seminţe infestate cu Rumex sp dimensiunile seminţelor fiind asemănătoare cu cele ale leguminoaselor perene : Trifolium pratense, Medicago sativa, Lotus corniculatus. Studiile şi cercetările efectuate au evidenţiat dificultăţile în combaterea speciilor respective, ca urmare a caracteristicilor morfogenetice : perenitate, adaptarea la condiţii de secetă şi exces de umiditate, grad ridicat de competiţie, coeficient ridicat de înmulţire, o singură plantă întru-un an produce peste 50.000 de seminţe, care îşi păstrează facultatea germinativă în sol o perioadă îndelungată de timp ( peste 40 de ani ). De asemenea, seminţele îşi menţin viabilitatea la trecerea prin tubul digestiv al animalelor sau atunci când ele au fost depozitate în platformele de gunoi. Caracteristicile morfogenetice ale şteviei îi asigură un grad ridicat de infestare. Astfel, cercetările efectuate au demonstrat că la o săptămână de la înflorire, seminţele în formare au deja capacitatea de a germina în procent de 10-20%, iar după 3 săptămâni depăşeşte 70% ( Fişche ADCF 7 ; 1987, 1992 ). Numărul foarte mare de rizomi şi acumularea unor cantităţi importante de substsnţe de rezervă asigură emitere de noi plante din mugurii situaţi în sol la adâncimi de până la 10 cm. În condiţiile în care se efectuează lucrările de pregătire a patului germinativ prin arătură şi discuire rizomii sunt secţionaţi şi aduşi la o adâncime de 10-15 cm, asigurânduli-se condiţii favorabile de formare de noi plante de Rumex sp . De asemenea studii de dată mai recentă au scos în evidenţă manifestarea fenomenului de alelopatie. Germinaţia seminţelor de Lolium multiflorum soiul Barmultra şi de Lolium perenne soiul Vigor a fost diminuată cu aproximativ 20% pe suprafeţele de teren infestate cu Rumex obtusifolis ( S. Luth et. al. 1987 ). În urma studiilor şi cercetărilor efectuate pe trupul de pajişte Poiana Mică, pe platforma de eroziune a masivului Postăvarul, la altitudinea de 950 m, pe o suprafaţă de teren fertilizată excesiv prin târlire cu tineret taurin de reproducţie şi ulterior folosită ca loc de odihnă pe timp de noapte pentru animale, s-au desprins următoarele concluzii : ( V. Cardaşol 1995, V. Cardaşol şi colab. 2001 ). - fertilizarea organică excesivă a determinat proliferarea, în covorul vegetal al pajiştii permanente, a speciilor nitrofile nevaloroase : Rumex obtusifolius, L. 40%, Urtica dioica L. 20%, Taraxacum officinale Web. 5%, Ranunculus sp.5%, Veronica chamaedris L. 2%, Alchemilla vulgaris L. 3% etc, acestea înlocuind vegetaţia dominată iniţial, în pajiştea permanentă de către Nardus stricta L. 50%, Festuca rubra L. 30%, Agrostis tenuis Sibth 10%, Genista sagitalis L. 1% şi plante diverse 9% ( Hypericum perforatum L., Campanula patulla,Achillea millefolium L., Hieracium pilossela L., Hieracium aurantiacum L., etc ) ; - erbicidele ICEDIN SUPER, OLTISAN M, GARLON 4, STARANE 250EC şi ASULOX folosite în doze de 1; 2 şi 3 l/ha au în diluţii de 400 l/apă, au manifestat un grad de fitotoxicitate diferit asupra speciilor din covorul vegetal. Astfel, Rumex sp. şi Urtica dioica au fost combătute prin aplicarea dozelor de 2-3 l/ha ICEDIN SUPER sau OLTISAN M, iar produsele GARLON 4, STARANE 250EC şi ASULOX au avut efecte asemănătoare la dozele de 1-2 l/ha; - diminuarea participării plantelor nevaloroase din covorul ierbos, prin aplicarea deferitelor erbicide, a determinat proliferarea spoeciilor valoroase de graminee : Dactylis glomerata L., Lolium perenne L., Poa pratensis L., iar dintre leguminoase Trifolium repens L . şi Trifolium pratense L. - epoca optimă de aplicare a erbicidelor a fost în fenofaza de rozetă a speciei Rume sp. - la alegerea erbicidului trebuie să se ţină seama de compoziţia floristică a covorului ierbos. Prezenţa leguminoaselor în procent mai mare de 10%, impune folosirea produsului ASULOX, care asigură protejarea gramineelor şi leguminoaselor perene.

66

2006 I. C. D. P. Braşov – Câmp demonstrativ

COMBATEREA SPECIEI Rumex sp, cu ierbicidul ASULOX Pe baza rezultatelor obţinute pe pajiştile permanente, în primăvara acestui an s-a înfiinţat un lot demonstrativ cu suprafaţa de 0,5 ha la ICDP Braşov, pe o pajişte semănată în anul 2004 cu un amestec format din : Festuca pratensis TRANSILVAN – 17 kg/ha, Festuca arundinacea 14 kg/ha, Phleum pratense 2 kg/ha, Trifolium pratense 2kg/ha.

Infestarea masivă cu Rumex s-a datorat faptului că o perioadă îndelungată de timp (1975-1984), purinul de la grajdurile de taurine a deversat peste cele două bazine de acumulare şi s-a scurs pe suprafaţa respectivă, aceasta fiind scoasă din circuitul agricol. Ulterior, după schimbarea sistemului de evacuare a dejecţiilor pe sistem solid (aşternut de paie şi evacuare cu racleţi), suprafaţa a fost semănată cu culturi prăşitoare. Rezerva foarte mare de seminţe de Rumex sp. din sol a determinat infestarea pajiştii semănate ( Foto 2 ).

67

Din determinările efectuate, numărul de plante/mP

2 P de Rumex sp este de 5-20 cu un grad de

acoperire de 60-100 %. ( Foto 2 ). Erbicidarea s-a efectuat cu MSP-12, la data de 04-05.2006, cu doza de 4l/ha Asulox într-o

diluţie de 500 l/ha apă. Plantele de Rumex sp se aflau în faza vegetativă premergătoare apariţiei tijelor florale ( Foto 2).

Condiţiile atmosferice din ziua erbicidării au fost favorabile , cu timp însorit şi temperatura

aerului de 18 P

0 PC . Primele precipitaţii căzute după tratament au avut loc după 54 ore. Cu toate acestea

temperaturile mai scăzute din luna mai şi prima decadă a lunii iunie, faţă de anii normali a făcut ca manifestarea efectului de fitotoxicitate să se facă vizibil după 20 de zile iar la 26 de zile (30.05.2006 ), plantele de Rumex sp să fie îngălbenite în procent de 60-805 (Foto 3 ).

Efectul tratamentului este corespunzător, erbicidul Asulox fiind un produs sistemic, el se translocă prin frunze în tulpină şi rizomi şi actionează ca inhibant al diviziunii celulare în punctele de creştere ( meristeme ). Pe baza observaţiilor efectuate s-a constatat că la baza plantelor afectate prin erbicidare se află în faza de răsărire noi plăntuţe din rezerva de seminţe existente în sol ( Foto 4 ). Aceasta impune repetarea erbicidării cu Asulox şi în anul următor.

Câmpuri demonstrative – Depresiunea Braşov

68

Câmpuri demonstrative – Depresiunea Făgaraş

2.3. LOTURI DEMONSTRATIVE DIN ESTUL ŢĂRII In judeţul Vaslui pajiştile naturale au o pondere de 23,8% . Din suprafaţa de 95 633 ha pajişti

naturale 78 % se află pe pante de peste 20% , iar dintre acestea peste 53% sunt supuse degradării prin eroziunea de suprafaţă şi alunecări .

Din total suprafaţă ( 95 633 ha ), 34 439 ha adică 36% este acoperită de vegetaţie ierboasă si lemnoasă nevaloroasă.

Producţia obţinută de pe aceste pajişti degradate sunt în general sub 5-6 t masă verde pe hectar şi este slabă calitativ.

Aceste aspecte demostrează necesitatea unei intense activităţi de cercetare atât în cea ce priveşte tehnologia de exploatare, dar mai ales în ceea ce priveşte creşterea productivităţii acestora prin introducerea în covorul ierbos de specii şi soiuri valoroase , adaptate zonei cu efect major asupra calităţii solului şi în combaterea eroziunii.

Luând în considerare rolul esenţial al pajiştilor în reconstrucţia ecologică şi protecţia solului , în cadrul proiectului RECOPAJ la SCDP Vaslui în primăvara acestui an a fost înfiinţat un lot demonstrativ cu 5 amestecuri după cum urmează :

Amestec 1 Amestec 2 Dactylis glomerate Dactylis glomerate Festuca pratensis Bromus inermis Bromus inermis Lotus corniculatus Lotus corniculatus Onobrychis viciifolia Medicago sativa

69

Amestec 3 Amestec 4 Dactylis glomerate Festuca pratensis Festuca pratensis Lolium perene Lolium perene Dactylis glomerate Lotus corniculatus Trifolium repens

Lotus corniculatus Amestec zonal Bromus inermis Onobrychis viciifolia Semănatul a fost executat manual în perioada 26 – 27 aprilie 2006 Fertilizarea de bază s-a făcut cu complexe N 20 P 20 K 20 – în doze de 300 kg/ha. Cultura a răsărit în perioada 11 -12 mai 2006.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie vom urmări modul de comportare a amestecului şi a fiecărei specii din cadrul amestecului faţă de factorii de mediu .

A fost înfiinţata de asemenea o experienţă folosind amestecuri identice cu cele de la lotul demonstrativ . In cadrul experienţei vom urmării modul de comportare a amestecurilor şi a fiecărei specii în doze de 60 , 90 , 120 , 150 kg/ha

Fertilizarea de bază s-a făcut cu 300kg /ha complexe N20 P20 K20. Data semănatului 27- 28 .04.2006 Data răsăritului 12.05.2006 Experienţele vor fi urmărite riguros pe tot parcursul perioadei de vegetaţie , iar rezultatele vor fi

raportate după cercetarea şi efectuarea calculelor statistice.

Braşov, 15 IUNIE 2006 RESPONSABIL PROIECT, Dr.ing. Teodor MARUŞCA