Raport privind analiza politicilor publice naționale din ...valueecoserv.cndd.ro/wp-content/uploads/A-5-1... · produsele din sectoarele economice menționate în cadrul legislativ

http://valueecoserv.cndd.ro

Raport privind analiza politicilor publice naționale din principalele sectoare economice privind integrarea valorii

serviciilor ecosistemice în procesul de luare a deciziilor

Autori: Andreea GHEBA, Mihai ADAMESCU, Magda BUCUR,

Relu GIUCĂ, Roxana CAZACU, Costel NEGREI


Cuprins

Introducere ......................................................................................................................................... 1 I. Sectorul economic ‐ forestier ................................................................................................. 3

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic ............................................................................................ 4 Strategia RNP – ROMSILVA pe termen mediu (2012‐2016) .................................................. 9 Strategia Forestieră Națională 2013‐2022 (draft) ............................................................... 10

II. Sectorul economic ‐ agricultură ............................................................................................ 13

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 ............................................................. 13 Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30

noiembrie 2009 .................................................................................................................... 14 Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

23 octombrie 2000 ............................................................................................................... 14 Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din

17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (cu modificările ulterioare) ........................................................................................................ 14

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 ......................................... 17 III. Sectorul economic ‐ energie ................................................................................................. 18

Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE ............................................................ 18

Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată 2010, cu modificările și completările ulterioare ..... 19

Planul național de acțiune în domeniul energiei regenerabile (PNAER) (2010) ................. 21 Strategia Energetică a României pentru Perioada 2007 ‐ 2020 Actualizată pentru Perioada

2011 – 2020 ......................................................................................................................... 22 Strategia Energetică a României: 2016‐2030, cu Perspectiva Anului 2050 ........................ 22

IV. Sectorul economic – turism .................................................................................................. 24

Legea Turismului (Proiect de lege din 2015, construit pe baza Ordonanței nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România (cu modificările ulterioare) ........................................................................................................ 24

Strategia Națională pentru Dezvoltare Regională 2014‐2020 (draft) ................................. 24 Strategia în domeniul Turismului, ÎMM și Mediului (2013) ................................................ 25


Concluzii ........................................................................................................................................... 26

Anexa 1. Sinteză a tipurilor de servicii ecosistemice și valorii acestora integrate în politicile publice naționale ...................................................................................................................... 27


Introducere

Analiza și integrarea valorii serviciilor ecosistemice în procesul de elaborare și

implementare a politicilor publice reprezintă un demers necesar în România, în contextul

intensificării dezbaterilor cu privire la necesitatea integrării acestora în planurile de management

a unor arii protejate, dar și la nivelul politicilor publice naționale. Conceptul de servicii

ecosistemice este unul complex, fiind dificil de integrat într-o politică publică, în special din

cauza greutăților ce țin de cuantificarea costurilor și beneficiilor economice, ecologice și mai ales

culturale, care se bazează pe percepțiile subiective ale actorilor interesați.

Scopul acestui raport este de a identifica și descrie modalitatea în care sunt integrate

valorile serviciilor ecosistemice în politicile din 4 sectoare economice din România. Pentru acest

lucru vom urmări principalele politici și strategii naționale în patru domenii: forestier,

agricultură, energie și turism, pentru a analiza cum este integrată componenta de mediu în

general și în particular cele patru servicii ecosistemice tot mai des întâlnite în dezbaterile din

literatura de specialitate și în strategiile promovate la nivelul Uniunii Europene: servicii de

producție, servicii de reglare, servicii de suport și servicii culturale. Accentul va fi pus pe

identificarea măsurilor compensatorii care au scopul de a păstra starea de conservare a mediului.

În literatura de specialitate valorizarea serviciilor ecosistemice este considerată un

obiectiv fundamental în jurul căruia ar trebui să se dezvolte politicile publice. Integrarea

serviciilor ecosistemice în procesul de luare a deciziilor ar avea ca rezultat o utilizare adecvată a

elementelor naturale, raportată la contextul economic și ecologic. Astfel, acest proces are

capacitatea de a sprijini atât realizarea de cadre legislative adaptate la nevoile și funcțiile

sistemului, cât și de planuri manageriale necesare pentru o mai bună gestionare a fondurilor

îndreptate în această direcție1. Astfel, în literatura de specialitate se discută despre trei tipuri

generale de valorizare a serviciilor ecosistemice: (1) valorizare economică (se traduce prin

valoarea monetară care este acordată serviciilor furnizate de sistem); (2) valorizare ecologică (se

1 Gretchen, C Daily, Polasky Stephen, Goldstein Joshua, M Kareiva Peter, Mooney Harold, și Pejchar1 Liba. 2009. „Ecosystem services in decision making: time to deliver.” Front Ecol Environ 7 (1): 21-28


centrează pe problemele legate de mediu, de „sănătatea ecosistemului”, de respectarea normelor

ecologice în vederea menținerii integrității sistemului); (3) valorizare culturală (se referă la

modalitatea în care se raportează indivizii la caracteristicile și funcțiile culturale ale sistemului)2.

Cu toate că în cadrul politicilor analizate, serviciile ecosistemice nu sunt specificate

explicit, în demersul analizei am ales să clasificăm pe tipuri de servicii ecosistemice funcțiile și

produsele din sectoarele economice menționate în cadrul legislativ. Demersul este unul

descriptiv, fiind evidențiate serviciile ecosistemice care apar în cadrul legislativ. Am urmărit

măsura în care cele trei tipuri de valorizări descrise mai sus se pot identifica în politicile publice

din cele patru sectoare naționale.

2 Groot, R.S. de, R. Alkemade, L. Braat, L. Hein, și L. Willemen. 2010. „Challenges in integrating the concept of ecosystem services and values in landscape planning, management and decision making.” Ecological Complexity 7: 260–272


I. Sectorul economic ‐ forestier

O caracteristică importantă a sectorului forestier este suprafața ridicată pe care îl ocupă

din teritoriul țării (aproximativ 30%)3. Acest aspect asigură o valoare economică ridicată a

serviciilor sistemului forestier, mai ales că vorbim de aproximativ 42% din suprafața fondului

forestier care are un scop de producție clar definit 4.

Ministerul Mediului, al Apei și Pădurilor5, ca autoritate publică centrală care răspunde de

silvicultură, recunoaște importanța funcțiilor și serviciilor acestui sector în procesul de dezvoltare

sustenabilă a României, fapt care implică o serie de reglementări și acțiuni centrate pe protejarea

și dezvoltarea acestuia. Preocupările principale în acest sens vizează sprijinirea serviciilor de

reglare a sistemului prin „înființarea perdelelor forestiere de protecție, împădurirea terenurilor

degradate și stabilizarea solului”, a serviciilor de producție („pădurea ca resursă regenerabilă) și

cele culturale („rolul social și cultural” al pădurii).

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este o instituție aflată în subordinea MMAP care

are principale obiective (stipulate în Codul Silvic) asigurarea pazei şi supravegherii stării de

sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic,

regulamentul său de funcționare aprobându-se prin HG.

Legislațiile în vigoare și strategii privind domeniul forestier

Cadrul legislativ în vigoare prin care se reglează serviciile din domeniul forestier este

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238

din 27 martie 2008 cu modificările și completările ulterioare. În ultimii ani, Codul Silvic a

suferit o serie de modificări necesare pentru a adapta contextul legislativ domestic la direcțiile de

3 Inventarul Forestier Național are rolul principal de „a evalua resursele forestiere [..] prin colectarea și, gestionare şi analiză a informațiilor privind resursele forestiere”, atribuțiile sale fiind reglementate în Codul Silvic, prin art. 89 http://roifn.ro/site/. 4 Conform site-ului RNP – Romsilva http://www.rosilva.ro/articole/prezentare_generala__p_178.htm. 5 Conform site-ul oficial al MMPA http://www.mmediu.ro/categorie/paduri/25.


la nivel european în domeniul forestier. O strategie importantă pentru domeniul forestier este

Strategia Romsilva 2012-2016 prin care regia își propune să crească competitivitatea RNP în

vederea gestionării durabile a fondului forestier. Strategia Forestieră Națională care se

elaborează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi se aprobă prin

hotărâre a Guvernului. În prezent strategia pentru 2013-2022 este în forma draft, documentul

fiind lansat spre dezbatere publică în anul 2012.

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic

În cadrul legislativ aflat în vigoare (art. 25) pădurile sunt clasificate în două grupuri în

funcțiile de serviciile pe care le furnizează. În prima categorie se încadrează pădurile care oferă

servicii de reglare („păduri cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei”),

servicii culturale („păduri pentru recreere”), servicii de suport („păduri de ocrotire a

genofondului şi a ecofondului”), precum și pădurile din ariile naturale protejate de interes

național. În a doua categorie se încadrează pădurile care oferă servicii de producție („realizarea

masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, de

protecție a calității factorilor de mediu”). În plus, normele tehnice privind amenajamentul silvic

are la bază o serie de principii, prevăzute în art. 20, ce încorporează valorile ecosistemice: „a)

principiul continuității şi al permanenței pădurilor; b) principiul eficacității funcționale; c)

principiul conservării şi ameliorării biodiversității; d) principiul economic”.

Valorizarea ecologică

Conform art. 88, dezvoltarea durabilă a fondului forestier național reprezintă o prioritate

națională de care răspunde autoritatea centrală pentru silvicultură. Astfel, prin implementarea

Programului național de împădurire se dorește menținerea „unui echilibru ecologic la nivel local

și național” necesar pentru conservarea sectorului forestier.

La nivel normativ, problema sustenabilității și a dezvoltării durabile se regăsește în Codul

Silvic, în articolul 5 în care sunt stipulate principiile care stau la baza gestionării durabile a

pădurilor, dintre care menționăm: „(b) asigurarea integrității fondului forestier si a permanenței


pădurii; (h) promovarea tipului natural fundamental de pădure si asigurarea diversității biologice

a pădurii; (k) prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acțiunilor umane si a

factorilor de mediu destabilizatori, (m) atenuarea consecințelor produse de schimbările climatice

asupra pădurilor, precum si adaptarea pădurilor la schimbările climatice.”

Conservarea biodiversității prin cele patru forme („genetică, a speciilor, ecosistemică și

peisagistică”) este un alt aspect reglementat în Codul Silvic. Conform art. 26, procedurile prin

care se realizează acest lucru se leagă în principal de conservarea serviciilor de suport

(menținerea anumitor zone dedicate faunei sălbatice și a habitatelor marginale; a biodiversității).

În cadrul aceluiași articol pădurile virgine și cvasivirgine sunt recunoscute ca având o valoare

excepțională care le încadrează, după caz, în patrimoniul UNESCO sau în cadrul unor arii strict

protejate din parcurile naționale sau naturale.

Înființarea fondul de conservare și regenerare a pădurilor este reglementată prin art. 33.

Fondul este utilizat în implementarea procedurilor de conservare și dezvoltare a serviciilor de

producție sau de reglare dintre care menționăm „(a) regenerarea suprafețelor parcurse cu tăieri;

(b) împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în

scopul împăduririi; f) acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de

calamități; g) efectuarea lucrărilor de degajări şi curățiri”.

Valorizarea ecologică a serviciilor fondului forestier sunt reglementate și prin Programul

național de împădurire (stipulat în cadrul art. 88). Prin intermediul acestui program se oferă

suport în dezvoltarea și conservarea serviciilor de producție, de reglare, de suport și culturale

(„împădurire a terenurilor din afara fondului forestier național şi a terenurilor cu destinație

agricolă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de mediu şi a optimizării peisajului, a asigurării şi

creșterii recoltelor agricole, a prevenirii şi combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de

comunicație, a digurilor şi a malurilor, a localităților şi a obiectivelor economice, sociale şi

strategice, urmărindu-se împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică”).

O altă modalitate prin care se asigură dezvoltarea durabilă a pădurilor este stipulată în art.

97, alin. 2 care presupune restricționarea „parcurilor naționale, naturale, rezervațiilor biosferei şi


ale siturilor Natura 2000” care se află pe proprietate privată prin stabilirea unor norme de comun

acord cu proprietarul sau prin plătirea proprietarului contravaloarea produsului care nu este

exploatat de către acesta. Aceste sume sunt stabilite anual prin HG (art. 99).

Valorizarea economică

Valorizarea serviciilor de natură economică, socială sau ecologică este recunoscută în art.

6 al Codului Silvic. În cadrul acestui articol este prevăzută obligația persoanelor juridice sau

publice de a plăti contravaloarea serviciilor oferite de pădurile aflate în vecinătatea proprietății

acestora. Valoarea unui „metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește a anual, prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură”,

conform art. 116.

Conform Codului Silvic (art. 11), Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are în

administrare fondul forestier proprietate publică a statului. Statutul acestei instituții este de regie

autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului. În art. 15 și 16 este reglementată și

activitatea ocoalelor silvice. Aceste instituții cu statut juridic au obligația de a asigura

„administrarea și/sau serviciilor silvice pentru suprafețe de fond forestier aflate în limitele

teritoriale ale județului în care acestea au sediul social și în județele limitrofe acestuia”(art. 16,

alin. 2). Importanța acestor instituții în contextul analizei privind integrarea valorii serviciilor

ecosistemice este dată și de sursa de finanțare a acestor factori de decizie. Conform legislației în

vigoare, veniturile Romsilva și ale ocoalelor silvice se compun atât din valorificarea „produselor

fondului forestier şi din alte activități economice specifice”, cât și din „contravaloarea serviciilor

ecosistemelor forestiere asigurate prin menținerea funcțiilor de protecție a pădurilor”.

Contravaloarea este asigurată, așa cum am menționat anterior, de cei care beneficiază direct sau

indirect de aceste servicii pe care le furnizează sectorul forestier.

Un serviciu de producție care este reglementat în Codul Silvic este activitatea de pășunat.

Potrivit art. 53, se stabilesc și normele impuse asupra acestei activități prin delimitarea perioadei

și a zonelor în care se pot întreprinde acest tip de activități. Iar valoarea plății pentru această

activitate „se stabilește prin înțelegerea părților” implicate.


Sursele în baza cărora este susținut fondul de conservare și regenerare a pădurilor sunt

furnizate în principal prin serviciile de producție ale sectorului forestier: „b) contravaloarea

pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârstă; e) 50% din

cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată; f) 10–

25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi

accidentale; h) sumele reprezintă contravaloarea efectelor determinate de funcțiile de protecție,

ecologice şi sociale ale pădurilor”. Serviciile oferite de fondul forestier sunt utilizate și în scop

științific (art. 74) pentru a dezvolta practici generalizabile care să urmărească „folosirea eficientă

a rezultatelor obținute”.

Valorizarea economică a serviciilor de producție oferite de sectorul forestier se

realizează în primul rând prin stabilirea resurselor lemnoase și nelemnoase furnizate (art. 58):

dintre care menționăm: „(a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor; (b)

produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboratelor; (e) alte produse:

arbori şi arbuști ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieți şi diferite produse din lemn; a)

faună de interes cinegetic; (b) pește din apele de munte, din crescătorii, bălți şi iazuri din fondul

forestier; (c) fructe de pădure.” Aceste produse pot fi exploatate după obținerea de autorizații din

partea autorităților responsabile de silvicultură sau după obținerea „acordului scris al

proprietarului fondului forestier”. Spre exemplu, (art. 20, pct. 10) exploatarea masei lemnoase se

desfășoară în baza unui amenajament silvic bazat pe autorizații de exploatare, eliberate de

responsabilul ocolului silvic. În cadrul acestor autorizații sunt incluse obligațiile privind protecția

mediului şi măsurile pentru monitorizarea acesteia.

Procedurile și reglementările prin care se poate valoriza economic serviciul de producție

sunt stabilite în art. 59, art. 60, art. 61, art. 62, art. 63, art. 64, art. 65, art. 66, art. 70. Exploatarea

produselor lemnoase se poate realiza în limita maximă care depinde de posibilitatea anuală a

unității de gospodărire (conform art. 59). În art. 60 se specifică faptul că valorificarea masei

lemnoase se realizează prin HG plecând de la o serie de principii dintre care menționăm: „(a)

valorificarea superioară a masei lemnoase; (b) sprijinirea dezvoltării rurale; (c) exploatarea


realizată doar de operatori economici autorizați; (d) prioritizarea alocării materialului lemnos din

proprietate publică necesar pentru încălzirea locuințelor; (e) transparența vânzării. Operatorii

economici autorizați pot exploata resursa lemnoasă doar în condițiile în care îndeplinesc și

respectă regulile silvice și „instrucțiunile privind termenele, modalitățile şi perioadele de

colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos” (conform art. 62). Aceste proceduri de

colectare a materialului lemnos trebuie să aibă în vedere protejarea și conservarea solului, a

drumurilor forestiere, a malurilor apelor precum și a arbuștilor care nu au fost marcați (art. 65).

În situația în care în timpul acestui proces se produc distrugeri ale elementelor mai sus

menționate, se aplică o contravenție operatorului economic de 5% din valoarea contractului (art.

66). Exploatarea ilegală (care presupune lipsa documentelor specifice de transport sau care nu

sunt completate corespunzător care să ateste proveniența acestuia) a materialului lemnos este

sancționată prin confiscarea și valorificarea acestuia în conformitate cu prevederile legale

(art.70).

Conform art. 90, se reglementează și Sistemul național al perdelelor forestiere de

protecție care are scopul de a dezvolta și proteja serviciile de reglare. Conform art. 101, serviciile

de reglare (perdele forestiere de protecție) care se găsesc pe teritoriu privat sunt reglementate și

protejate, oferindu-se proprietarului compensații pentru „pierderea de venit în cuantum de 10 ori

prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”.

Dezvoltarea durabilă a pădurilor este sprijinită material (compensare financiară) de către

autoritatea centrală responsabilă de silvicultură, aspect reglementat prin art. 97. Fondurile oferite

de stat sunt dedicate spre exemplu pentru: (b) compensațiile pentru proprietarii privați care aleg

să nu recolteze produse forestiere din zone protejate; „c) asigurarea diferenței dintre sumele

necesare pentru finanțarea integrală a lucrărilor prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. a)–d); e)

refacerea pădurilor, dacă sumele constituite la nivelul maxim din fondul de conservare şi

regenerare a pădurilor sunt insuficiente, şi a căilor forestiere de transport afectate de calamități

naturale sau de incendii, cu autor necunoscut”.


În ceea ce privește produsele nelemnoase, art. 61 specifică faptul că acestea pot fi

exploatate în funcție de normele tehnice impuse de autoritatea publică centrală responsabilă de

silvicultură.

Valorizarea economică a serviciilor sectorului forestier se face și prin intermediul

sancțiunilor impuse în Codul Silvic (art. 104, art. 104, art. 104, art. 104, art. 104). Prejudiciile

care sunt aduse fondului se sancționează material, civic sau penal conform legislației în vigoare.

Valorizarea culturală

În cadrul Codului Silvic acest aspect este mai puțin tratat. Valorizarea serviciilor

culturale este reglementată în art. 54 în care se precizează condițiile în care se pot desfășura

activitățile, precum și zonele de acces în sectorul forestier cu scop de recreere, turism și pentru

activități sportive.

Strategia RNP – ROMSILVA pe termen mediu (2012‐2016)

Prin intermediul strategiei, Romsilva are două priorități generale privind serviciile

furnizate de sectorul forestier: 1. gestionarea durabilă a fondului forestier și 2. valorificarea

superioară a produselor pădurii.

Valorizare economică

Menținerea integrității fondului forestier reprezintă unul din obiectivele propuse de RNP

- Romsilva în strategia sa. Astfel, se dorește prevenirea și combaterea procedurilor ilegale care

afectează în ansamblu serviciile sistemului forestier. O atenție sporită este acordată pădurilor

clasate în prima categorie (cu funcții de protecție), dorindu-se și o cuantificare a rezultatelor

economice ale acestora.

În vederea valorificării rentabile a masei lemnoase, se semnalează necesitatea menținerii

unui echilibru între masa lemnoasă pe picior și a celei fasonate, raportat la prețurile de pe piață.

În ceea ce privește valorizarea produselor nelemnoase, strategia propune dezvoltarea și


modernizarea sistemelor de colectare și depozitare a fructelor de pădure, ciupercilor și plantelor

medicinale.

Valorizare ecologică

Prin intermediul primei priorități a strategiei, se dorește ca regenerarea naturală să fie un

proces de bază pentru refacerea serviciilor de producție, de reglare și suport a fondului forestier.

În plus, se recunoaște necesitatea evaluării serviciilor de suport, în special pentru speciile

introduse artificial, dar și promovarea speciilor care sunt mai rezistente la condiții mai dificile

din zonele de câmpie.

Strategia Forestieră Națională 2013‐2022 (draft)

La fel ca și cazul Codului Silvic, în draftul Strategiei pe 2013-20226 se recunoaște

potențialul serviciilor de producție, culturale și reglare ale sectorului forestier pentru

dezvoltarea durabilă a României („captarea dioxidului de carbon, producția de biomasă, energiile

regenerabile, activități recreative sau benefice pentru sănătate, patrimoniu cultural important, locuri

de muncă” - pag.6). Astfel, prin intermediul acestei strategii, România adoptă direcțiile și

principiile Comisiei Europene în domeniul dezvoltării durabile propunându-și o „îmbunătățire a

competitivității pe termen lung; îmbunătățirea și protecția mediului înconjurător; contribuția la

îmbunătățirea calității vieții; încurajarea comunicării și coordonării pentru a spori coerența și

cooperarea la diferite niveluri” - pag. 7).

Obiectivele specifice ale acestei strategii, care implică o serie de măsuri de reglare,

conservare și compensare, valorizează economic și ecologic serviciile furnizate de sistemul

forestier prin „1. dezvoltarea cadrului instituțional și de reglementare a activității din sectorul

forestier; 2. gestionarea durabilă şi dezvoltarea resurselor forestiere; 3. planificarea forestieră; 4.

valorificarea superioară a produselor forestiere; 5. dezvoltarea dialogului intersectorial și a

6 Disponibilă la http://www.nostrasilva.ro/wp-content/uploads/2015/01/strategia-forestiera-national-draft.pdf


comunicării strategice în domeniul forestier; 6. Dezvoltarea cercetării științifice și a

învățământului forestier” (pag. 19).


Obiectivul 2 presupune sprijinirea serviciilor de producție și suport prin construirea

unui set de mecanisme dintre care menționăm: „asigurarea de servicii silvice pentru toți

administratorii de fond forestier, ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate inapte

pentru agricultură, realizarea sistemului național de perdele forestiere de protecție, elaborarea și

implementarea unui sistem național unitar care să furnizeze informații asupra producerii,

controlului, comercializării și transferului de material forestier de reproducere, dezvoltarea

rețelei de accesibilizare a fondului forestier, acordarea de sprijin financiar pentru proprietarii de

terenuri forestiere cu suprafețe mici (până la 30 hectare) în scopul gestionării durabile a

pădurilor; Elaborarea de studii pentru determinarea valorii economice totale a pădurilor şi a

vegetației forestiere în raport cu funcțiile atribuite” (pag. 21-24).

Prin obiectivul 3 strategia își propune să susțină dezvoltarea serviciilor de suport și

producție prin adaptarea și modernizarea sistemului de amenajare a pădurilor, perfecționarea

sistemului de cadastru, cât și prin elaborarea și perfecționarea inventarului forestier național

(pag. 26-27).

Valorizarea economică a serviciilor forestiere este susținută și prin intermediul

obiectivului 4 care își propune „dezvoltarea unui sistem bursier la nivel național pentru toate

categoriile de produse forestiere; valorificarea superioară a lemnului și a produselor nelemnoase;

utilizarea biomasei (a lemnului de mici dimensiuni și a resturilor rezultate din exploatarea și

prelucrarea lemnului) pentru producerea de energie verde; cuantificarea contravalorii funcțiilor

de protecție și a serviciilor ecosistemice; identificarea și cuantificarea serviciilor de mediu şi a

beneficiarilor serviciilor ecosistemice; acordarea de plăți compensatorii pe suprafață pentru

funcțiile protective (pag. 27-29).



Prin obiectivul 2, strategia își propune să sprijine servicii de producție și suport prin

„dezvoltarea metodologiilor/tehnologiilor pentru adaptarea ecosistemelor forestiere la schimbări

climatice, protecția calității solurilor forestiere; protejarea pădurilor cu structuri naturale și

cvasinaturale; conservarea habitatelor rare, amenințate, periclitate, conservarea habitatelor

marginale, zonelor umede, pădurilor ripariene” (pag. 24-25).

Obiectivul 6 al strategiei vizează valorizarea ecologică a sectorului forestier prin

„dezvoltarea cercetărilor în domenii prioritare de importanță națională și internațională

(schimbări climatice, energie regenerabilă, economie verde reconstrucție ecologică, amenajarea

complexă a bazinelor hidrografice torențiale, tehnologii ecologice de exploatare, studiul

lemnului, retehnologizarea industriilor de exploatare și prelucrare a lemnului)” (pag. 31).


II. Sectorul economic ‐ agricultură

Politica agricolă comună (PAC) este una dintre principalele politici europene care au

stat la baza Comunității Europene. Încă de la finalul anilor 1950 PAC a fost prevăzută cu scopul

susținerii agricultorilor astfel încât alimentele să fie disponibile cetățenilor UE la prețuri

accesibile. Dacă inițial măsura principală era aceea de a sprijini prețurile de pe piață, începând cu

1992, când s-a lansat principiul dezvoltării durabile în urma Summit-ului de la Rio de Janeiro, a

început acordarea de ajutoare agricultorilor cu condiția ca aceștia să fie „prietenoși” cu mediul

înconjurător. Odată cu lărgirea UE în 2007 și creșterea populației ocupate în agricultură, s-a

realizat o nouă reformă în agricultură, punându-se accentul pe creșterea economică în zonele

rurale prin ocuparea forței de muncă, promovarea inovației în agricultură și combaterea

schimbărilor climatice7.

La nivel normativ recunoașterea serviciilor ecosistemice și valorizarea acestora au fost

influențate de 3 directive ale Uniunii Europene:

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor

naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică. Scopul acesteia este „de a contribui la

asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale precum și a faunei și florei

sălbatice pe teritoriul european al statelor membre”; „menținerea sau restabilirea într-o stare de

conservare favorabilă a habitatelor naturale și a speciilor din fauna și flora sălbatică de interes

comunitar” (art.2 alin. (1) și (2)). Odată cu această directivă s-a constituit Rețeaua Natura 2000

compusă din situri care adăpostesc tipuri de habitate naturale de interes comunitar a căror

conservare necesită „desemnarea zonelor speciale de conservare; speciile de plante și animale de

interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea zonelor speciale de habitate; criterii

7 Mai multe informații privind istoria PAC pot fi accesate la: http://ec.europa.eu/agriculture/50-years-of-cap/files/history/history_book_lr_ro.pdf


pentru selectarea siturilor eligibile pentru identificarea ca situri de importanță comunitară și

desemnarea lor ca areale speciale de conservare. Siturile au fost constituite în raport cu valoarea

lor relativă pentru conservare”.

Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie

2009 privind conservarea păsărilor sălbatice. Scopul acesteia este acela de a conserva toate

speciile de păsări sălbatice pe teritoriul statelor membre, precum și al ouălor, cuiburilor și

habitatelor acestora (art. 1 alin. (1) și (2)). Conservarea, menținerea și restabilirea biotopurilor și

a habitatelor se impun următoarele măsuri: „(a) crearea unor arii protejate; (b) întreținerea și

gestionarea habitatelor situate în interiorul și în afara zonelor de protecție, conform imperativelor

ecologice; (c) restabilirea biotopurilor distruse; (d) crearea de biotopuri” (art. 3 alin. (2)).

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie

2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Plecând de la asumpția

că apa nu este un bun comercial oarecare ci un patrimoniu care trebuie protejat, obiectivul

directivei este acela de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor

de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane (art. 1). Statele membre își propun

„recuperarea costurilor serviciilor legate de utilizarea apei, inclusiv a costurilor legate de mediu

și de resurse” (art. 9).

Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17

decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin

scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE)

nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (cu

modificările ulterioare)

Începând cu anul 2013 se discută despre Noua Politică Agricolă Comună ale cărei

obiective sunt mult mai mult îndreptate către „performanța de mediu prin introducerea în cadrul

plăților directe a unei componente obligatorii de ecologizare”. România și-a asumat adoptarea

măsurilor specificate în cadrul acestei politici.


Valorizarea ecologică

Potrivit cadrului legislativ sunt sprijinite acele practici din agricultură care sunt

considerate benefice pentru mediu și climă precum: diversificarea culturilor, menținerea

pășunilor permanente, inclusiv a livezilor cu pomi fructiferi cultivați cu densitate scăzută pe

pășuni, stabilirea zonelor de interes ecologic pentru garantarea și îmbunătățirea biodiversității

(terenuri lăsate în pârloagă, elemente de peisaj, terase, zone de protecție, zone împădurite și zone

agroforestiere, sau care afectează în mod indirect biodiversitatea printr-o utilizare redusă a

materiilor prime la fermă, precum zonele acoperite cu culturi secundare și straturi vegetale de

iarnă) (punctele 37 și 44). Aceste practici sunt recomandate în special pentru fermierii care au

exploatații agricole în interiorul unor zone precum siturile Natura 2000 (integral sau parțial)

(punctul 37). De asemenea, pe lângă practicile de ecologizare, în regulament este precizat că ar

trebui sprijinite practicile care se încadrează în măsurile de agromediu, climatice și schemelor de

certificare. De asemenea, Comisia Europeană poate încadra și alte tipuri de zone de interes

ecologic dacă îndeplinesc criterii precum: îmbunătățirea performanței de mediu generale a

exploatației, în special în ceea ce privește biodiversitatea, îmbunătățirea calității solului și a apei,

conservarea peisajului și îndeplinirea obiectivelor de reducere a efectelor schimbărilor climatice

și de adaptare la acestea (punctul 45).


Pentru a beneficia de schemele de plăți directe fermierii trebuie să îndeplinească niște

cerințe minime precum solicitarea unui cuantum de minim 100 euro, sau să aibă o suprafață de

teren de minimum un hectar (art.10 alin. (1)). Există trei tipuri majore de scheme de plată:

schema de plată de bază, schema de plată unică pe suprafață și plăți conexe.

Din perspectiva valorizării serviciilor ecosistemice regulamentul oferă sprijin financiar

pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (servicii de reglare), menționate și mai

sus: diversificarea culturilor; menținerea pășunilor permanente existente; prezența unei zone de

interes ecologic pe suprafața agricolă; alte practici echivalente (art. 43-46). De asemenea, zonele

cu constrângere naturală sunt eligibile pentru finanțare la hectar (art. 48), precum și sprijin cuplat


facultativ, care în unele situații se acordă în anumite sectoare agricole care sunt deosebit de

importante din motive economice, sociale sau de mediu și sunt afectate de anumite dificultăți.

Practicile echivalente celor privind zonele de interes ecologic sunt: „(1) scoaterea ecologică din

circuitul agricol; (2) crearea unor zone de protecție pentru zonele de mare valoare naturală,

Natura 2000 sau alte situri de protecție a biodiversității, inclusiv de-a lungul gardurilor vii și a

cursurilor de apă; (3) gestionarea zonelor tampon necultivate și a marginilor câmpurilor (regimul

de tăiere, soiuri de iarbă locale sau determinate și/sau regimuri de însămânțare, reînsămânțare cu

soiuri regionale, neutilizarea de pesticide, nearuncarea îngrășămintelor de origine animală și/sau

a îngrășămintelor minerale, neirigarea, neetanșeizarea solurilor); (4) margini, zone din interiorul

câmpurilor gestionate pentru fauna și flora sălbatică sau faună specifică (margini cu plante

erbacee, protejarea cuiburilor, fâșii cu flori sălbatice, amestec de semințe locale, culturi

nerecoltate); (5) gestionarea (tăiere de formare, tăiere de întreținere, date, metode, refacere)

elementelor de peisaj [copaci, garduri vii, vegetație lemnoasă riverană, ziduri din piatră (terase),

rigole, iazuri]; (6) păstrarea solurilor turboase sau umede arabile sub iarbă (fără utilizarea de

îngrășăminte și fără utilizarea de produse de protecție a plantelor); (7) producție pe teren arabil

fără utilizarea de îngrășăminte (îngrășăminte minerale sau de origine animală) și/sau de produse

de protecție a plantelor și neirigate, nesemănate cu aceeași cultură doi ani la rând și pe un loc fix;

(8) conversia terenului arabil în pășuni permanente utilizate în mod extensiv;”

Plafonul național pentru România, conform Regulamentului Delegat (UE) 2015/851 al

Comisiei din 27 martie 2015 de modificare a anexelor II, III și VI la Regulamentul (UE) nr.

1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile

directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune este

1.772.469.000 euro în anul 2016 și va crește până la 1.903.195.000 euro în anul 2020.


Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020


Scopul acestuia este de a îmbunătăți calitatea mediului și a zonelor rurale8. Măsurile din

cadrul PNDR sunt următoarele:

1. Sprijin pentru fermierii din zonele defavorizate montane (Măsura 211) cu scopul de a se

menține viabilitatea spațiului rural și de a se susține activitățile agricole durabile. Plățile se

realizează anual în funcție de numărul de hectare de teren agricol utilizat, situat în zona montană

defavorizată. Prețul este de 50 euro/ha și scade proporțional dacă suprafața este mai mare de 50

de ha.

2. Sprijin pentru fermierii din zonele defavorizate altele decât cele montane (Măsura 212). Există

două tipuri de zone defavorizate: semnificativ defavorizate care se suprapun parțial sau total cu

Rezervația Biosferei „Delta Dunării” și zone defavorizate de condiții natural specifice. Pentru

primele valoarea plății este 90 euro pe hectar iar pentru cea de-a doua 60 euro pe ha, urmând să

scadă proporțional dacă suprafața este mai mare de 50 de ha.

3. Plăți de agro-mediu (Măsura 214) cu scopul sprijinirii dezvoltării durabile a zonelor rurale.

Măsura încurajează fermierii să folosească metode de producție agricolă compatibile cu

conservarea biodiversității, oferind 4 pachete de agro-mediu: (1) pentru menținerea pajiștilor cu

valoare naturală înaltă; (2) pentru utilizarea practicilor agricole tradiționale; (3) realizarea unui

management adecvat al pajiștilor importante pentru păsări; (4) pentru culturile verzi care asigură

protecția apei și a solului.

8 Disponibil la adresa http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr


III. Sectorul economic ‐ energie

Potrivit Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020 actualizată pentru

perioada 2011-2020 România își propune ca în domeniul energiei să respecte legislația și

directivele Uniunii Europene și să îndeplinească obiectivele trasate de aceasta. Unul din cele trei

obiective strategice principalele ale acestei strategii este dezvoltarea durabilă, în contextul

asigurării siguranței energetice și a competitivității.

Legislațiile în vigoare și strategii privind domeniul energiei regenerabile

Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind

promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de

abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE

Directiva privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile la nivelul statelor

membre a avut un impact major asupra politicilor și legislației din România. Problema principală

la care se raportează directivele din domeniul energetic sunt schimbările climatice și numărul

mare de emisii de gaze cu efect de seră. Se recunoaște faptul că supravegherea și controlul atent

asupra unor factori ar avea impact dezirabil asupra acestor fenomene: controlul consumului de

energie în Europa și intensificarea utilizării energiei regenerabile. Astfel, pachetul de măsuri a

fost construit în jurul acestor aspecte, elaborându-se un cadru legislativ pentru energia din surse

regenerabile care stabilea obiective privind ponderea pe care trebuie să o aibă energia din surse

regenerabile din totalul energiei produse.


Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse

regenerabile de energie, republicată 2010, cu modificările și completările ulterioare


Legea privind sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile este

principalul instrument care se poate utiliza pentru înțelegerea modalității în care România și-a

asumat utilizarea surselor regenerabile de energie în concordanță cu principii precum: protecția

mediului, reducerea poluării și stimularea dezvoltării durabile, promovate de Uniunea

Europeană.

Prin Legea 220/2008 se reglementează utilizarea surselor regenerabile de energie, ca

servicii de producție. Când discutăm despre energie regenerabilă avem în vedere mai multe

tipuri: energie hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW; energie

eoliană, solară, geotermală, biolichide, biomasă, biogaz, gaz de fermentare a deșeurilor, gaz de

fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate (a se vedea Art. 3 alin. (1).

Uniunea Europeană sprijină respectarea principiilor ecologice prin subvenționarea surselor de

energie regenerabilă. Rolul acestor subvenții este de a încuraja producerea și folosirea resurselor

regenerabile care ar diminua problemele de natură ecologică.


Potrivit legii, în România, furnizorii de energie au obligația de a achiziționa certificate

verzi pentru îndeplinirea unor cote obligatorii. Certificatele verzi reprezintă „titluri ce atestă

producerea din surse regenerabile de energie a unei cantități de energie electrică” (Art. 2 lit. H,

Legea 220/2008). Fiecare certificat verde este echivalentul unei cantități de MWh. În perioada

2010-2013, cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de

energie au crescut treptat: de la 8,3% în 2010, 10% în 2011, 12% - 2012; 2013 - 14% (Art. 4

alin. (4) Legea 220/2008). Creșterea se poate justifica prin sistemul de promovare prin certificate

verzi. Mecanismele prin care s-au determinat investițiile în producția de energie regenerabilă au

fost legate de impunerea cotelor obligatorii furnizorilor de energie și de crearea unei piețe a

certificatelor verzi. Fiecare producător de energie din surse regenerabile vinde energia produsă


către furnizori și pentru cantitatea livrată în rețea primește un număr de certificate verzi în

funcție de tipul de energie și de tehnologie. Cum furnizorii trebuie să dețină un număr de

certificate verzi aceștia sunt obligați să le achiziționeze de la producători. Astfel, producătorii de

energie din surse regenerabile au câștiguri suplimentare. Pentru a-și acoperi costurile

suplimentare, furnizorii transferă costurile certificatelor verzi în facturile plătite de persoane

fizice și juridice.

În lege sunt menționate ținte naționale privind ponderea energiei electrice produse din

surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică: 2010 – 33%, 2015 –

35%, 2020 – 38% (Art. 4 alin. (2)). De asemenea, pentru anul 2020 obiectivul național este ca

ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie să fie de 24%.

Ministerul Energiei (http://energie.gov.ro/) și Autoritatea Națională de Reglementare în

domeniul Energiei (http://www.anre.ro/) elaborează strategii de promovare și valorificare a

resurselor regenerabile de energie și de asemenea stabilesc normele și reglementările privind

utilizarea surselor regenerabile de energie (Art. 13, alin (1) lit. a), d)). De asemenea, Ministerul

elaborează o dată la 2 ani, pe baza rapoartelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul

Energiei, un „raport referitor la modul de realizare a țintelor naționale și măsurile întreprinse

pentru a facilita accesul la rețea al energiei electrice produse din surse regenerabile de energie”

(Art. 20, alin. (4)).

În ceea ce privește integrarea valorii serviciilor ecosistemice, acestea sunt recunoscute

tacit prin asumarea anumitor principii care sunt menționate în art. 1. Printre acestea pot fi

menționate legătura dintre promovarea/utilizarea energiei regenerabile și următoarele aspecte:

creșterea securității în alimentarea cu energie și reducerea importurilor de energie; dezvoltare

durabilă la nivel local și regional și crearea de locuri de muncă aferente proceselor de

valorificare a surselor regenerabile de energie; reducerea poluării mediului prin diminuarea

producerii de emisii poluante și gaze cu efect de seră. Nu în ultimul rând, în ultimul raport al

Comisiei Europene cu privire la progresul înregistrat între 2005-2013 în privința eficienței

energetice (calculată prin reducerea consumului de energie primară) este stipulată corelația dintre


creșterea ponderii energiilor regenerabile și scăderea consumului de energie primară întrucât cele

mai multe surse de energie au 100% eficiență de transformare (Sinteză privind raportul

Comisiei Europene COM (2015) 574 final din 18 noiembrie 2015).

Din perspectiva valorii economice a serviciilor ecosistemice un certificat verde (CV) se

tranzacționează în perioada 2008-2025 cu o sumă cuprinsă între 27 euro (valoare minimă) și 55

euro (valoare maximă) (art. 11). De asemenea, dacă un operator economic nu achiziționează

certificate astfel încât să atingă cota anuală obligatorie, acesta are obligația de a plăti

contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate către Administrația Fondului pentru Mediu, în

valoare de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziționat (Art. 12, alin. (2)).

Planul național de acțiune în domeniul energiei regenerabile (PNAER) (2010) elaborat în

anul 2010 de Ministerul de resort în conformitate cu modelul stabilit de Comisia Europeană și cu

prevederile art. 4 alin (1) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European. Printre măsurile

avute în vedere pentru atingerea obiectivelor pot fi enumerate mai multe strategii și programe

(34-35):

Elaborarea si aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020 (HG

1069/2007);

Realizarea de proiecte tip Joint Implementation (conform protocolului de la Kyoto);

Aplicarea sistemului cotelor obligatorii combinat cu tranzacționarea CV pentru E-SRE;

Organizarea si funcționarea bursei concurențiale de CV în cadrul OPCOM;

Emiterea garanțiilor de origine pentru energia electrică produsă din SRE;

Utilizarea biocarburanților și a altor carburanți regenerabili în amestec cu carburanții

convenționali;

Schema de ajutor de stat regional privind valorificare SRE;

Schema de cofinanțare fără aplicarea regulilor de ajutor de stat;


Programul național pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea SRE în sectorul public

pentru anii 2009-2010;

Programul privind producerea energiei din SRE: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro;

Schema de ajutor de stat „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru

procesarea produselor agricole şi forestiere în vederea obținerii de produse neagricole”.

Strategia Energetică a României pentru Perioada 2007 ‐ 2020 actualizată pentru Perioada

2011 – 2020

Unul dintre obiectivele energetice ale României este de a diminua efectele negative ale

modalității în care se produce energia asupra mediului și climei. Astfel, Ministerul Energiei își

propune susținerea energiei electrice și termice din surse de energie regenerabile, asumând că

este importantă investiția în tehnologii precum microhidrocentrale sau eoliene pentru producerea

energiei electrice, pe de-o parte și biomasă și energie solară pentru energie termică, pe de altă

parte. Suma estimată pentru investiții este de 1800 milioane de euro, astfel încât sursele

regenerabile de energie să poată fi valorificate. Nu în ultimul rând, strategia își propune

promovarea utilizării biocarburanților sau altor carburanți regenerabili prin scutiri de la plata

accizelor pentru astfel de produse.

Strategia Energetică a României: 2016‐2030, cu Perspectiva Anului 2050

Ministerul Energiei consideră că este nevoie de o nouă strategie care să fie construită în

jurul a 3 obiective fundamentale: securitate energetică, competitivitate a piețelor de energie și

sustenabilitate ecologică. Ministerul Energiei și-a asumat publicarea acestei strategii până la data

de 15 septembrie 2016. Unul dintre obiectivele strategice din 2016 formulat de Autoritatea

Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este legat de îmbunătățirea cadrului de


reglementare aferent schemelor de sprijin pentru promovarea energiei produsă din surse

regenerabile9.

9 Mai multe informații privind obiectivele strategice ale ANRE pot fi accesate la: http://www.anre.ro/ro/despre-anre/program-reglementari/programului-de-reglementari-al-anre-pentru-perioada-2016-2018&page=1


IV. Sectorul economic – turism

Legea Turismului (Proiect de lege din 2015, construit pe baza Ordonanței nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România (cu modificările ulterioare))

În cazul zonelor cu resurse turistice importante, statul român oferă facilități pentru

dezvoltarea turismului prin programe și măsuri speciale care țin cont inclusiv de ameliorarea și

protecția mediului (art. 52 alin. (1)).


Articolele 20-22 reglementează organizarea, coordonarea și dezvoltarea agroturismului și

turismului rural. Potrivit legii, există o serie de măsuri menite să sprijine dezvoltarea acestui

sector economic prin: promovarea tuturor zonelor rurale cu potențial turistic astfel încât să fie

valorificate servicii specifice precum resurse naturale, cultural istorice, tradiții, gastronomie

locală etc.


În afară de valorizarea economică este considerată importantă identificarea, dezvoltarea

și promovarea produselor specifice turismului rural și agroturismului fiind încurajată păstrarea

identității locale și creșterea valorii notorietății turistice. Aceste aspecte implică faptul că aceste

practici sunt considerate ca fiind valoroase în sine, dincolo de o valoare de piață.

Strategia Națională pentru Dezvoltare Regională 2014‐2020 (draft)

Sectorul serviciilor de turism are un loc important în cadrul acestei strategii, fiind

considerată o activitate economică de o importanță majoră.


Dezvoltarea durabilă a turismului reprezintă una dintre prioritățile de dezvoltare asumate,

obiectivul fiind acela de a valorifica potențialul turistic al României prin „crearea/modernizarea


infrastructurii specifice și prin valorificarea patrimoniului cultural cu potențial turistic”. În

vederea îndeplinirii acestui obiectiv sunt recunoscute principalele provocări ce țin de controlarea

impactul antropic asupra mediului, conservarea resurselor naturale și culturale, reducerea

poluării etc. Astfel, este justificată importanța dezvoltării durabile a turismului care trebuie să fie

legată de potențiala contribuție la „creșterea atractivității regiunilor, calitatea vieții cetățenilor,

protecția și conservarea mediului înconjurător și creșterea coeziunii sociale”.

Din perspectiva serviciilor ecosistemice culturale este recunoscută valoarea pe care o au

patrimoniul cultural, istoric și natural, tradițiile și cultura contemporană care sunt promovate prin

turism. În același timp valoarea serviciilor ecosistemice de producție poate fi relevantă în

condițiile în care o arie protejată poate fi un serviciu în sine de pe urma căreia beneficiază

comunitățile locale prin obținerea de venituri din turism.

Strategia în domeniul Turismului, ÎMM și Mediului (2013)

Printre obiectivele asumate de Guvernul României se regăsește încercarea de valorificare

a resurselor naturale, culturale, geografice, de mediu, de patrimoniu și etnografice. Strategia în

turism pleacă de la ideea conform căreia România are foarte multe resurse nevalorificate. Printre

obiectivele asumate se numără: racordarea turismului românesc la tendințele și practicile

europene, dezvoltarea și promovarea unor forme de turism „cu valoare adăugată” precum

turismul eco, de sănătate, conferințe și congrese, turism cultural etc.

Valorizare culturală

Atât turismul eco cât și cel agro se află printre priorități, fiind recunoscută astfel valoarea

serviciilor ecosistemice date de „păduri virgine, faună și floră, peisaj aferent turismului ECO” și

de tradiții locale, promovarea unor zone mai puțin cunoscute precum și valorizarea și

conservarea acestora, încurajarea dezvoltării pensiunilor agroturistice aferente agroturismului.

Promovarea ariilor naturale protejate este menționată ca importantă numai în cazul Deltei

Dunării, zonă în care există un potențial ridicat de valorificare a mai multor tipuri de turism.


Concluzii

Cadrul legislativ din cele patru sectoare economice analizate din România integrează

valorile sau chiar își asumă în mod direct directivele și principiile promovate de Uniunea

Europeană de la nivelul dezvoltării durabile. Prin prisma acestui lucru, se poate deduce faptul că

politicile domestice încorporează valori ecosistemice, cu toate că nu sunt menționate explicit

tipurile de servicii ecosistemice (de producție, de reglare, de suport, culturale). Astfel, am putut

identifica tipuri de beneficii care sunt valorizate în politicile publice și care pot fi clasificate în

funcție de tipologia mai sus menționată. O observație importantă legată de cadrul legislativ

național se leagă de lipsa unor strategii adoptate și asumate la nivel central sau politici aflate în

dezbatere publică, acestea regăsindu-se în format draft (domeniul forestier, domeniul turismului).

În urma analizei, s-a putut identifica atât o valorizare de natură economică a serviciilor

ecosistemice (schemele de plăți - directe, compensatorii și practici de sustenabilitate de mediu),

cât și o valorizare de natură ecologică. Fiind influențat de directivele europene, cadrul legislativ

național pune foarte mult accent pe importanța ecosistemelor din punct de vedere ecologic, fără a

se pune explicit o valoare monetară. De asemenea se conștientizează valoarea culturală a

sistemelor, promovându-se elementele ce țin de turism rural, eco-turism, agro-turism. În tabelul

de mai jos (Anexa 1) prezentăm succint cele mai întâlnite servicii ecosistemice pe domenii

economice de activitate, evidențiind factorii de decizie implicați și tipurile de valorizare întâlnite.


Anexa 1. Sinteză a tipurilor de servicii ecosistemice și a valorii acestora integrate în politicile publice naționale

Sector Factori de decizie Integrare a serviciilor ecosistemice în politicile publice (exemple) Integrarea valorii

serviciilor ecosistemice

Forestier Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA

- Servicii de producție: exploatarea masei lemnoase, activități de pășunat; - Servicii de reglare: păduri cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei; perdele forestiere; captarea dioxidului de carbon - Servicii de suport: păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului; menținerea anumitor zone dedicate faunei sălbatice și a habitatelor marginale; realizarea unui management adecvat al pajiștilor importante pentru păsări - Servicii culturale: păduri pentru recreere; pădurile virgine și cvasivirgine

- valorizare economică - valorizare ecologică - valorizare culturală

Agricultură Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

- Servicii de producție: agricultură tradițională, reînsămânțare cu soiuri regionale; ) producție pe teren arabil fără utilizarea de îngrășăminte - Servicii de reglare: diversificarea culturilor, menținerea pășunilor permanente, îmbunătățirea calității solului și a apei - Servicii de suport: stabilirea zonelor de interes ecologic pentru garantarea și îmbunătățirea biodiversității; margini, zone din interiorul câmpurilor gestionate pentru fauna și flora sălbatică sau faună specifică - Servicii culturale: conservarea peisajului

- valorizare economică - valorizare ecologică

Turism Ministerul Economiei

Autoritatea Națională pentru Turism

- Servicii de producție: valorificare resurse naturale - Servicii de reglare: ameliorarea și protecția mediului, reducerea poluării - Servicii de suport: păduri virgine, faună și floră. - Servicii culturale: peisaj aferent turismului eco, patrimoniu natural

- valorizare economică - valorizare ecologică - valorizare culturală

Energie Ministerul Energiei

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)

- Servicii de producție: surse de energie regenerabilă; eoliene, biomasă energie solară. - Servicii de reglare: reducerea poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante și gaze cu efect de seră

- valorizare economică - valorizare ecologică

Documents

Raport privind analiza politicilor publice naționale din ...valueecoserv.cndd.ro/wp-content/uploads/A-5-1... · produsele din sectoarele economice menționate în cadrul legislativ