1

Ramuri, muguri si mugurasi

Cenaclul literar ”Ramuri, Muguri si Mugurasi” din Oltenita, multumeste tuturor celor ce au spriijinit aparitia, designul, precum si distribuirea tuturor Antologiilor de creatie literara: Dumitru Dragon(promovare on line), prof. Florian Sofian(coperta), Liviu – Andrei Dobre si Boboc Daniela (desenatori) si nu in ultimul rand cititorilor, care asteapta cu nerabdare aparitia unui nou numar.

Coordonatorii

2

3

Ramuri, Muguri și Mugurași (culegere de creație literară oltenițeană)

Vol. al- IX-lea

Coordonatori

Nicolae Mavrodin / Silviu Cristache

Editura pim, Iași, 2015

4

Editura Pim

Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 4, Iași – 700497

Tel: 0730.086.676 ; Fax: 0332.440.730

ISSN

©Această lucrare se află sub legea dreptului de autor.

5

Cuvânt înainte

Creatorii oltenițeni vor mai delecta publicul cititor, cu o nouă culegere de texte, a noua în ordine cronologică.

Alături de vechii prieteni ai noștrii, considerați consacrați, au apărut nume noi, precum: Camelia Șerbu, autoare a unui volum de versuri, intitulat ”Frânturi de vise”, Viorica Ruse - Zorojan, profesoară de limba și literatura română, cu șapte volume publicate între anii 2005 și 2011, un vechi cenaclist oltenițen, profesorul de istorie Enache Dobre, care și-a amintit că în urmă cu peste trei decenii scria poezie și era apreciat.

Din nou, Florian Sofian, care ne realizează și grafica Antologiei, este prezent cu poeme, care prezintă o societate în derivă, cu multe sincope în evoluția sa către o democrație adevărată. Dobrița Spirea este aceeași condeieră, care ne îndeamnă la penitență, la o viață curată și plină de evlavie, în poeme cu mare încărcătură duhovnicească. Tot în aceeași categorie de vârstă, de experiență în scris se încadrează și Aurora Georgescu, care prin sensibilitate și trudă creativă emoționează publicul.

Laura Stoica, o apariție recentă în Antolgia oltenițeană, ne delectează cu câteva poeme, care nu au titlu. Cititorul, poate să constate, că autoarea a lăsat intenționat poemele fără un titlu, pentru a fi remarcate de publicul larg. Poemele sale sunt de factură erotică, dar, cuprind si prbleme de viață cotidiană.

6

Dumitru Dragon, cantautor și patron al Rado-ului Tv Oltenița, este prezent pentru prima oară în Antologie, cu poezii scrise în tinerețe, pe când activa la Cenaclul Flacăra Tinerii condeieri sunt prezenți, în continuare, oferindu-ne noi creații, pe care să le citim, să le apreciem, prin mesajul transmis și prin tehnica poetică. Unul dintre cei mai fideli tineri, prezent în paginile acestei Antologii, încă din primul număr, Liviu – Andrei Dobre, ne oferă din nou plăcerea de a-i citi poemele ce sunt izvorâte din trăirile lăuntrice. și de data aceasta ne poară pe căile iubirii adevărate, dar și ale credinței.

O apariție constantă, mai ales de trei numere încoace, este a lui George Ene, tânărul ofițer de jandarmi, care îmbină munca de om al ordinei publice, cu cea de condeier. Poemele reflectă sentimentele sale, trăite în anumite momente ale existenței, căutarea acelui fior, care să penetreze sufletul cititorului.

Noua culegere, are ca tehnoredactor și în același timp creator de poezie, pe Silviu Cristache, același împătimit iubitor de poezie și trăire poetică intensă.

Sperăm, ca noul volum antologic să satisfacă publicul cititor, să producă emoții, dar, și controverse.

prof. Nicolae Mavrodin

7

Ramuri

8

Florian

Sofian

9

Regăsire (prea multe semne de-ntrebare) Mi-au trebuit vreo 70 de ani Să o-ntâlnesc pe Doamna Bătrânețe Eram copil și mă jucam printre tufani Nu mă gândeam atunci la tinerețe Necum că voi ajunge să mă uit de sus La tot ce-a fost odată, La timpul ce repede s-a scurs La viața ce-mi fusese dată. Mă uit de la așa o depărtare Că broasca ascunsă-n fir de iarbă Îmi dă o ”dulce” sărutare Și chiar mă gâdilă în barbă. Mă-ntreb cum am ajuns la o așa-nălțime Mă-ntreb ce făcui prea bun în viață Mă-ntreb ce a fost rău, ce a fost bine Mă-ntreb cât timp mai am în față; Îmi pun atâtea semne de-ntrebare, Dar nu mai aștept nici un răspuns Îmi văd în ele așa o asemănare Și nu mă mai mir cum am ajuns.

10

Vă place Brahms / Ce întreb și ce răspunzi Îmi place Bach(us) Iubesc licoarea-i binecuvântată Și soarele ce-n ea străluce; Chiar de la pământ m-ar pune de îndată Să-i simt savoarea și în Iad m-aș duce Căci sunt un luptător tenace Și sunt din neam vestit, biruitor, Precum strămoșul Burebista sunt vivace De ambră n-am să fiu vreodat´ risipitor Și-am să colind câmpiile-nsorite Când strugurii –or plesni de bucurie Și toate vremile-mi vor fi-mplinite Alături de amicii mei la o beție. Iubesc pe Bach(us) Îmi plac licorile-i vestite Și ca să scap de viața asta sumbră Aștept să vină zilele sortite Alături c-o damigeană sub cea mai deasă umbră Să depăn amintiri de demult Iar timpul să fie de-acum împietrit Și susurul licorilor să îl ascult Drumeț în liniște spre infinit.

11

Licoare-nșelătoare

De ce licoare-nșelătoare Mă lași ca să te mistui cu atâta lăcomie Și-n forța ta seducătoare Mă porți pe căi ”necunoscute” mie: Mă duci pe câmpuri Elizee Mă-nalți în vârfuri de Olimp, M-ascunzi în Universități atee Mă pierzi în infinitul Timp; Îți jur c-o să te părăsesc o vreme O eră ce-o să țină doar o clipă Și Bachus când o să mă cheme Ca să fumăm a păcii pipă. Cu el voi face-o frăție-n veșnicie În spațiul sideral și pe pământ. Mă voi feri de lăcomie Dar voi sorbi licoarea din pocalul sfânt Un Secol și-ncă trei Milenii În cântul iertătoarelor Ectenii.

12

Un hâtru ce umblă cu ...ulceaua mică

O , Doamne, de ce ai lăsat pe lume Atâția hâtri puși pe glume? Și mai ales pe acel hâtru Ce-nșeală cel mai rău la lâtru; Mi-a dat într-o butelcă de un kilo Un vin ce n-a băut nici Milo; Sorbii din el cu grijă mare Din zori și pân´ la răsărit de soare Și ce să vezi, drăcia celui blestemat Prea repede litrul fusese terminat; Eu sunt convins sută la mie Că asta fuse așa o blestemăție Și hâtrul acela umblase cu ulceaua mică Auzi procletul fără frică M-a înselat pe mine, om cinstit Ce niciodată nu m-am îndoit Că litrul, o măsură din străbuni Nu o să fie stricată de cei nebuni Că eu băui doar preț de o cinzeacă Și mă trezii cu butelcuța seacă ”Maestre” n-o mai lungi prea mult M-am săturat să te ascult Prea ești pornit pe jăluire Și nime nu-ți va aduce mulțămire Tu lasă litrul așa cum l-ai primit Și chiar de fost-ai păcălit Mai taie din ”poezeaua” asta lungă! Atâta milogeală o să ne ajungă

13

Și poți să-ți iei adio de la noi Și să te adăpostești lângă butoi Și n-o să mai fii înșelat de hâtri Atâtea zile cât în butoaie fi-vor mii de litri.

14

Azi zăbovesc la fereastra din Apus Azi zăbovesc la fereastra din Apus Dar cugetul îmi e spre Răsărit Oare am spus ce-aveam de spus Când încă n-am ajuns la Asfințit? Deschid încet fereastra spre Apus Văd zarea înspre infinit Spre care Cocoarele demult s-au dus Când sorții încă nu s-am împlinit Va fi de-acuma apusul un sfârșit? Dar cine știe unde-a fost un început Când încă multe nu s-au deslușit Și Universul încă-i prea tăcut?

15

De vorbă cu pronumele ....

Am stat de vorbă cu un Eu Nu știu al cui era Al meu, al tău, al lui Căci prea umbla hai-hui; Eu-l meu era tăcut Eu-l tău vorbea puțin Eu-l lui cum să-l ascult Când vorbea poate prea mult De Eu-l meu, de Eu-l tău Și-atunci m-am adresat lui Tu Era Tu-ul tău, Dar El-ul lui s-a supărat Și-am trecut la Noi-ul nostru imediat N-am zis nimic despre Noi Doar vorbe despre Voi Și am fugit spre Ei, Dar acolo erau toți adunați De parcă ar fi fost cei mai buni frați Eu-l meu, Tu-ul tău, El-lui lui Era așa o harababură Ca în orice bătătură Și atunci am plecat fără o vorbă, Fără Eu-l meu, fără Tu-ul tău Fără nimic al meu, fără nimic al tău Fără....

16

Negație ... pozitivă Nu-i viața mea doar o metaforă Și nici frântură din orișice figuri de stil; Nu-i scrisă chiar pe un ciob de amforă, Sau copleșită-n zori de-al păsărilor tril. E totu-n ea așa de pământesc Și nici o clipă nu pare siderală Nimic nu e satanic, nimic ceresc E totuși uneori prea ireală. Nu-i viețuirea mea așa de ternă, Dar nici nu am o fire temerară. Nu vreau să fie chiar eternă, Cum nu-mi doresc să fie solitară. Spre rătăciri n-am aplecare Lui Lucifer nu-i sunt dator cu temenele, Nici căile spre Domnul nu-mi sunt clare Nu voi să lâncezesc nici printre stele. Dar în parfumul fin de tuberoze Voi prețui un trai patriarhal Fără modernele metamorfoze Cu ritmul lor așa de infernal.

17

Aștept în tihnă... Aștept în tihnă un Reazem de Niciunde și-așa cum este scris în Catastif mă rog să mă ferească de osânde ca să nu fiu asemeni bietului Sisif. Silesc să fug din spațiile astrale Să plec dintre viitor înpre trecut. Chemări ciudate din vremuri ancestrale Mă trag către tărâmuri de temut. Revăd în negura de timpuri milenare Un suflet nenăscut, încă, departe Ce nepornit pe drumuri siderale Neliniștit, în rotunjimea unui ou se zbate. Odăi întunecate-nainte-mi se perindă Potop de cufere cu amintiri deșarte Ulcele seculare spânzurate-n grindă Așteaptă în zadar să fie sparte. Pe polițe, convoi rocambolesc de țeste Secate-n veci de-a ochilor sclipire Se ostenesc, din greu, să-mi dea de veste Că mă așteaptă acum o altă amăgire. Mă contopesc din plin cu zodiile eterne Alerg spre izbăvire printre ruine, Încerc să scap de zilele prea terne Fără ca Azi să mai aștept un mâine

18

Călător prin spațiile astrale Colind prin galaxii unde plantele suspină cu-ntristare Mă-ndrept în necuprinsul tainic al gliilor nepieritoare, Acolo unde vântul iernii adormit pe creste înghețate Împrăștie tenebrele în inimile pierite între ziduri de cetate, Cobor într-un ținut în care lumina e doar o umbră moartă Și prin unghere în care apasă năluce celor părăsiți de soartă Ne-mpiedicat de asaltul beznei ce-a năpădit potecile astrale. Ascult răscolitorul strigăt al pietrelor din spații siderale; Alung ne-nlănțuiții câini ce stau de veci la porțile olimpiene Și corbii rătăciți în prima ploaie de după vremurile terne; Aduc prinos mulțimilor de suflete fără putință de salvare, Mă regăsesc apoi din lumea lor pe alte căi stelare; Ajung acolo unde noaptea se scutură de beznă-n zori, Acolo unde trăiesc temuții păianjeni spânzurați de nori Și tot ce-i viu e copleșit ne-ndurător de hâda moarte. Acolo unde haosul nelegiuit nimic nu ne desparte. Și-n auziri de bucium ale Arhanghelului nicând înfrânt Zăresc biserici singuratice, dăinuitoare de secoli pe pământ; Călăuzit de ele las în urmă sărmane visuri ne-mplinite Rămân tot singuratic, dar scap acum de-osândele cumplite.

19

Iluzii pierdute, iluzii furate... Suflare bolnavă Ce stârnești doar iluzii Ca să prinzi altă navă Cine să-ți pună perfuzii? Pe Arca lui Noe prăpăd imens Și stârvuri pribere-n neștire; Doar Moartea trăiește intens Când toate aleargă-n pieire. Pruncucigașă mistui copii Și lași în urmă pustiu; Doar neființe și puhoi de stafii Iar pe Glob nimic nu e viu. O lume de mult putrezindă Puroiul îneacă tot Lutul? ´Napoi arătări se perindă ´Nainte se cască mormântul. Planetă atât de bolnavă Nu mai naști nici iluzii, În tine mustește otravă Geaba ți-or pune perfuzii Iluzii pierdute, iluzii furate Strigoii tronează-n cuprins; Zdrobită de bolovan în Cetate De mult Speranța s-a stins.

20

Iluzii pierdute, iluzii furate... Suflare bolnavă Ce stârnești doar iluzii Cine să-ți pună perfuzii? Să prinzi altă navă Pe Arca lui Noe prăpăd* imens Și stârvuri pribere-n neștire; Când toate aleargă-n pieire. Doar Moartea trăiește intens Pruncucigașă mistui copii Și lași în urmă pustiu; Pe Glob nimic nu e viu. Doar neființe și puhoi de stafii O lume de mult putrezindă Puroiul Ineacă tot Lutul? ´Nainte se cască mormântul. ´Napoi arătări* se perindă Planetă atât de bolnavă Nu mai naști nici iluzii, Geaba ți-or pune perfuzii În tine mustește otravă Iluzii pierdute, iluzii furate Strigoii tronează-n cuprins; De mult Speranța s-a stins. Zdrobită de bolovan în Cetate (varianta 7)

21

N.B. ”oportunitate” pentru cititori ș.a. - jocuri interactive - înlocuiți cuvintele notate cu ”asterisc” cu cele pe care le credeți potrivite: potop, dezastru, blestem, ucigași, asasini, criminali, etc. (înlocuiți cu ce orice, numai nu schimbați textul!) - icsați cu ”x” strofa care vi se pare mai reușită (strofa a -4-a ”a”, ”b”) - strofa 4 b Lume de mult muribundă

Mizeria sufocă tot Lutul În față-i deschis mormântul

în spate tot se scufundă. -Completați sau realizați alt comentariu , fără să plagiați, mai ales pe autor; - autorul este tributar unor opinii pesimist – catastrofice, societatea și planeta sunt iremediabil bolnave, nu există soluții, nu mai există speranțe...dar nici nu propune altceva...se lasă biruit de ... - el își manifestă protestul dar nici neputința în fața degradării societății și a omului; nu mai are speranțe nici în divinitate (vezi explicație expresiei ”bolovan”) - folosește figuri de stil argheziene: stârvuri, puroi, strigoi, ș.a. - N.B. – explicații (ne)cesare- ”suflare” = omenire, societate, etc. ”bolovan” = divinitate, zel, idol, ș.a.**

22

N.B. – realizați comentariul numai dacă ați citit ”operele complete” ale autorului, altfel riscați să... - Atenție! Achtung! Atention! Ostorojno! – nu aveți cum să citiți ”OC” măcar din două motive: nu -l cunoașteți și nu știți ce a scris...nu știți de unde să faceți rost de scrierile sale și nu văd ce rost ar avea să vă stricați rostul cu asemenea ”capodopere” deprimante generatoare de ....”și țineți minte, viața merge-nainte” sau după spusele unui scriitor francez – dacă cineva își închipuie că poate trăi fără societate se înșeală amarnic, dar dacă își închipuie că societatea nu poate trăi fără el se înșeală și mai amarnic.

Cu bine....

** - vezi fam. Sache – DS al Limbii Române, Academia RSR, 1982, pag 82; P.S. – o altă dilemă care vă poate încurca: care din cele două variante ar fi mai bună? Acordați fiecăreia o notă pe scara de la 10 la 01 și apoi eliminați-o pe cea care are punctajul mai bun / cf ”procedurilor” de la noi...

Același... 2 – relocați versuri- după modelul de mai jos, fără a schimba mesajul și sensul textului: Pe Arca lui Noe prăpăd imens Doar Moratea trăiește intens

23

Când toate aleargă-n pieire Și-n Stârvuri aleargă-n pieire. Și-s stârvuri pribege-n neștire Pe Glob nimic nu e viu Pruncucigasă mistui copii, Și lași în urmă pustiu Doar neființe și puhoi de stafii.

Succes....

24

Nicolae

Mavrodin

25

V-am dat teatru

Mă tot gândesc, la primele reprezentații de teatru românesc, la cel, care a contribuit la apariția teatrului în țara noastră. Iancu Văcărescu, a lăsat posterității, câteva versuri, referitoare la teatrul românesc. Marele om de cultură, spunea: ”V-am dat teatru / Vi-l păziți ca pe un lăcaș de muze / Prin el curând veți fi vestiți / Prin vești departe duse / prin el năravuri îndreptați / dați ascuțiri la minte/ podoabă limbii voastre dați / cu românești cuvinte”

În localitatea mea natală, teatrul a fost în deplinătatea forțelor sale. S-a jucat pe scena căminului cultural, dar, au existat și profesioniști, care au văzut lumina zilei aici.

Unul dintre actorii ”Generației de aur”, Ion Buleandră, a învățat carte în această localitate, aici a trăit o perioadă însemnată din viața sa. De la învățătoarea sa, domnișoara Valentina, a învățat să recite primele poezii, a căpătat pasiunea pentru arta declamativă. Fiu de țărani ”cu pământ puțin”, Ion Buleandră a îndrăgit teatrul încă din copilărie. A jucat pe scena Căminului Cultural, alături de Silvia Bădărău, Petre Vlad, Sanda Copăcel, din generația sa, entuziaști și plini de inițiative culturale.

În vacantele de vară, în satul de pe malul Argeșului se organizau două feluri de manifestări. Duminica, după slujba religioasă, în fața bisericii, cu hramul ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pe o scenă națională, aflată chiar în fața lăcașului de cult se desfășura hora satului. . Băieți și fete din sat, îmbrăcați de sărbătoare jucau sârbe, hore, brâuri și alte dansuri populare din zona sudică a țării.

26

Câteodată, băieții se încăierau pentru vreo fată, se loveau, uneori folosind si câte un corp metalic, care provoca de multe ori, celui lovit, sângerări. La cămin, în zilele de sărbătoare se desfășurau emisiuni culturale, fie recitaluri de poezie, piese de teatru, într-un act, ori brigăzi artistice, în prezența unei săli pline.

Nu lipseau oficialitățile, primarul, corpul didactic, preotul paroh. În satul de câmpie, unde am văzut lumina zilei, preotul Florea, originar din părțile Olteniei, era prezent la toate manifestările culturale, mai ales la serbările școlare. Ion Buleandră, n-a uitat niciodată să se întoarcă din când în când în satul de obârșie. Aici, se aflau părinții săi, fratele mai mic, de profesie tâmplar, dar și colegii de școală primară. Răzbise greu în viață, chiar dacă părinții săi, erau în categoria privilegiaților regimului politic, instaurat după 1947. Cu toată această ”origine sănătoasă”, tânărul absolvent al Institutului de Artă Dramatică și Cinematografică, a trebuit să treacă prin momente dificile. În București, nu avea acces, datorită relațiilor, pe care nu le poseda, mai ales că în Capitală se intra la teatrele importante numai pe bază de recomandări speciale. A ajuns la Bacău, unde a jucat cu succes în multe piese de teatru, de diverse genuri. S-a căsătorit cu actrița Kitty Stroescu, dar, n-au avut urmași, lucru care i-a marcat pe amândoi. După câțiva ani de activitate, atât ca actor, cât și ca regizor, va fi numit director al Tetrului din Bacău. În această calitate a adus un suflu nou în cadrul instituției, promovând cadre tinere, talentate și cu priză la public.

După aproape douăzeci de ani de activitate la Bacău, Ion Buleandră, se va stabili la Sibiu, împreună cu soția și soacra, o reputată pictoriță. La Sibiu, Ion Buleandră, a jucat

27

în multe piese, cu care a avut succes. Unul din rolurile îndrăgite a fost cel al domnului Jourdain, din comedia lui Molliere, ”Burghezul gentilom”. În același timp, cu activitatea scenică, a organizat și festivaluri de poezie, așa cum a fost cel de la Lancrăm, în memoria lui Lucian Blaga. Printre întâlnirile actorului Ion Buleandră cu locuitorii satului său natal, se numără și cea din 1982, când a susținut un recital de poezie eminesciană, la școala din localitate, în prezența celei care i-a pus condeiul în mână, domnișoara Valentina. Emoția revederii localului unde a învățat carte, a celor care l-au educat și i-au ghidat pașii în viață a fost, cât se poate de evidentă.

La trecerea în neființă, a învățătoarei sale, actorul Ion Buleandră, a recitat în biserica din sat, un fragment din poezia ”Eroii de la Turtucaia”, aparținând lui George Tutoveanu. Poezia a fost învățată în perioada cursurilor primare, în amintirea celor care s-au jertfit pentru apărarea teritoriului românesc de peste Dunăre. Emoția l-a copleșit în special , în momentul ieșirii din biserică și efectuării drumului spre cimitirul , unde va fi înhumată învățătoarea sa. Din păcate, evenimentele care se vor derula într-un ritm alert, după trecerea în mileniul al –III-lea, îi vor provoca actorului supărări și în anul 2005, după o luptă cu o boală necruțătoare, se va stinge ca o făclie ce nu va mai avea putere să lumineze, la numai 73 de ani.

A trăit într-o discreție totală, și-a apus într-un anonimat, care nu s-ar fi cuvenit. Din generația sa, au mai rămas câțiva în viață, printre aceștia numărându-se Mircea Albulescu, Draga Olteanu – Matei, Sanda Toma.

28

Ion Buleandră a purtat respect locului unde a văzut lumina zilei, s-a hrănit cu seva acestor locuri mioritice și a pornit în lunga călătorie fără de întoarcere, resemnat.

29

Nu sunt ce par a fi Aceeași întrebare mă sfredelește-ntr-una, Sunt eu, ce mă consider, ori numai amăgire, Furându-mi permanent mândria și minciuna Ori, numai rădăcină de sunet și simțire? Nu sunt ce par a fi, căci fruntea încruntată Mă dă ades de gol, chiar dacă vesel cânt, Îmi pun pe chip aceeași amprentă demodată Urzindu-mi chipul vesel, ce pare- a fi de sfânt. Căci, uneori mă sperii de multele grimase, Pe care din adâncuri le scot și le prezint, Precum străvechiul Ianus cu feșele-i rămase Încerc doar adevărul, chiar și atunci când mint. Nu sunt așa cum lumea mă privește, Și joviala-mi frunte fără de gânduri plină, În orice-mprejurare mă fură și-amăgește Chiar dacă mai mereu e tandră și senină. Aș vrea s-arunc cât mai departe- zare Aceste măști ce-s rupte din legendarul pom Din care mama Eva, cu pofta ei cea mare Ne-a alungat din ceruri, ne-a întrupat în om. Nu sunt ce par a fi, dar nu mă sinchisesc Mă dor de fiecare dată erorile comise De câte ori la ele,adesea mă gândesc Închid un ochi și-apoi mă tot îmbăt cu vise

30

De iude vivere... Mulți dintre noi, chiar și ne-nțărcați Filozofăm, deși nu știm ce vrem Știm să ne bate, uneori cu frați Dar, să iertăm nu vrem sau nu putem. Ne credem filozofi, dar nu suntem, Decât un amalgam de vise și durere Mai întreținem câte un vechi blestem Și suntem doar cu gândul la putere. Dar, nu trăim ca să schimbăm ceva Ne batem cuie mai mereu în noi Furăm vieții noatre, liberă cândva Acel contur, ce-a fost odat altoi. Dar, în prezent nu este mai nimic, Dospește-n om aceeași lipsă de mândrie În loc ă facem gândul mai voinic, Ne tot scăldăm în ură și prostie. Filozofăm, dar să mai ținem și al vieții ram, Căci, a trăi nu este doar un scop, Să treci mereu cu turcii în bairam, Ci, să culegi vieții câte-un strop. De fericire, de iubire și cu trudă Să numeri anii ce s-au scurs din tine S-asculți pământul cum muncește si asudă Hrănind ce mișcă-n drumul spre mai bine.

31

Umbrele trecutului Mă tot frământă ce a fost cândva Acum când este doar o amintire sfântă Într-o zi calmă, cu artiști ce cântă, În rămurele verzi, veniți de undeva. Văd umbrele trecutului, fantome încărcate Cu nostalgii furate, din calendare vechi, Oglinzi ce se-ntretaie cu urmele perechi Lăsate de haiduci în timpuri zbuciumate. Descoperim ce-i cântec în sutele de ani, Care s-au scurs prin noi, ca sevele uitate Prin colb de galantare străvechi, dar, nu pătate Decât de colbul vremii și de diverși dușmani. Am încercat să facem uitate aceste fapte, Dar nu ne lasă umbra eroilor din veacuri Ei se intorc în noi, oglinzi din mii de lacuri În ceasuri de trezire în fiecare noapte. Întorc iarăși clepsidra ce timpul îl măsoară, Și mă întreb, ce forță mă tot străpunge iar De-mi simt iar gena minții ca bulgăre de jar În timp ce amintirea tot urcă și coboară. Mă tot frământă veacul abia-nceput acum Și toți martorii noștri știuți și neștiuți Stigmatizați de epoci, cu vergile bătuți

32

Ce astăzi nu sunt umbre, ci doar un pic de scrum. Da, umbrele trecutului, mă răstignesc mereu Le simt în fiecare secundă ce se stinge În veac de nepăsare, când lașitatea-mpinge Direct spre disperare și ne apasă greu. Mă tot frământă ce a fost cândva, Acum, când este doar o amintire sfântă, Într-o zi calmă, cu artiști ce cântă, În rămurele verzi, veniți de undeva.

33

Dobrita

Spirea

34

Patimile și Învierea Domnului

Slavă Ție Doamne, slavă Ție, Slavă Tatălui, și Fiului și Sfântului Duh, Amin! Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție! Deoarece ne aflăm în perioada postului mare al patimilor și învierii Domnului, voi face referire numai la această mare sărbătoare a creștinătății și anume lumina învierii Domnului. După perioada tristă a Patimilor, vine bucuria învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De la sărbătoarea Floriilor sau a intrării Domnului în Ierusalim până la înviere ne aflăm, în săptămâna mare a Patimilor. Mântuitorul merge în Betania, unde îl învie pe Lazăr (mort de patru zile), se întâlneste cu ucenicii săi, se roagă împreună cu ei, le spală picioarele, în învață să fie uniți, să se roage împreună, legea dragostei, apoi merge în grădina Ghetsimani, lasă pe ucenici mai departe si se roagă cu lacrimi de sânge pentru patimile ce urmau. Urmează vânzarea de către Iuda, judecata la Pillat din Pont, apoi răstignirea pe cruce, moarte și în cele din urmă învierea.

35

Patimile Domnului Doamne, Iisuse Hristoase, Cine Te-a mângâiat Când ai fost bătut în cuie? Blând nevinovat. Prin nedreapta judecată Ai fost batjocorit. Maica cu durere-n suflet Toate le-a văzut. Te-a urmat pe Drumul Crucii Până la mormânt Inimă de maică sfântă În pieptu-i plângând. Cei ce s-au bucurat și te-au primit Cu crengi și flori în mână Acum tot ei sunt porniți De patimi și de ură. Atunci tot ei te-au răstignit Dar încă nu știau Și au primit iertarea Că nici nu se așteptau. Când Tu Ți-ai dat viața Atunci ei au văzut Că Tu ești Dumnezeu

36

Și-atunci au crezut. Și de frică, Doamne, Pământul s-a clătinat, Soarele s-a-ntunecat, Catapeteasma s-a crăpat. În Iad ai coborât, El s-a cutremurat, Moartea ai surpat-o Pe morți ai înviat. A treia zi, Hristoase, Cu Trup ai înviat Și cerul și pământul Ce mult s-au bucurat Cântând cu veselie: Hristos a înviat!

37

Răstignirea Răstignirea Ta pe Cruce Ne-a Iisus Sfânt Împăcare și iubire Și iertare pe pământ. Crucea ce era calvarul Și o moarte-ngrozitoare Acum e Altarul De viață aducătoare. Prin nemiloasa-Ți moarte Ce ai primit-o pentru noi Hristoase, ne-ai dat viață Și pacea dintre noi. Prin sfânta-Ți răstignire Cu sânge-Ai stropit Crucea dintr-un simplu lemn Pe loc s-a sfințit. Și Tu ne-ai lăsat-o semn Scut și armă Crucea Ta Alungând răul din cale Când ne însemnăm cu ea. Răstignirea Ta și crucea Ne sunt mare ajutor, Ne rugăm si facem cruce

38

Și trecem biruitori. Ajutorul crucii –i mare Vai de cei ce n-o cinstesc! Vai de cei ce o profană! Nu știu cât de mult greșesc. Omule , cinstește crucea Și pe Cel ce S-a jertfit! El n-a avut păcate: Pentru tine a plătit.

39

Salcia pletoasă Pe Dunăre, lângă apă, Salcia pe mal se-apleacă Se-apleacă pân ́la pământ, Eu mă uit la ea plângând. Câte doruri, câte lacrimi Și-ale Domnului Patimi Inima mi se tot frânge Plâng că și salcia plânge. Plânge salcia și-L roagă Pe Domnul să se întoarcă. Și Măicuța Sfântă plânge Că suntem plătiți cu sânge. Căci unicul Fiu iubit Pentru noi S-a răstignit, A călcat moartea pe moarte Pentru ale noastre păcate. Acum, noi să-L preamărim Nu din nou să-L răstignim. Să trăim în ascultare Arătându-i că-l iubim.

40

Scară către cer

Mântuitorul Hristos, a fost purtat în pântece de Maica

Sfântă și Fecioară, Maria. Dumnezeu fiind, Unul din Treime, prin nașterea Sa cu trup, a fost Dumnezeu și om. Ca om născut din Fecioara Maria, în anii trăiți pe pământ, Mântuitorul Hristos a întrecut pe mai marii învățați ai vremii în toate științele. Ca Dumnezeu și om, a învățat, a vindecat și prin venirea Sa pe pământ, a înnoit Legea talionului, înlocuind-o cu cea a iubirii. Maica Sfântă I-a fost alături în toată lucrarea dumnezeiască și pământească, de la naștere, până la Mormânt. De aceea, noi, creștinii și în special ortodocșii, o preaslăvim și o considerăm Maica noastră și nădejdea creștinilor.

41

Sfântă Fecioară Maria și Maica Domnului Iisus Hristos Tu ești scara cea cerească Legătura pământească, Între ceruri și pământ Ce-ai născut pe Domnul Sfânt. Tu ești și rămâi mereu Naștere de Dumnezeu Maică Sfântă, Preacurată De toti, binecuvântată. Tu ești Maică născătoare, Și de fii prea-iubitoare Nădejdea oamenilor, Ajutor creștinilor. Noi cu drag Te preamărim, Și cu toți îți mulțumim Ești a noastră bucurie, Maică Sfântă și Marie.

42

Plânge Maica pentru noi Prin lacrimi de durere Măicuța ne-a chemat Căci Tatăl, Creatorul Pe noi S-a supărat. Sfânta Fecioară, Maica, Domnului Iisus Din sfintele icoane Cu lacrimi sfinte a plâns. Căci tatăl Și-a-ntors fața Cea blândă de la noi Ca singuri să luptăm Cu vânturi și cu ploi. De nu ne vom întoarce Din nou la credință Va fi vai de noi, Și mare suferință. Din nou pe-această țară, Atât de greu lovită Dar turma lui Hristos, E tot mai rătăcită. E semn ca să ne-ntoarcem La chipul ce-am avut Căci Tatăl ni l-a dat Din duhul Său cel Sfânt.

43

Nădejdea creștinilor – Fecioara Maria Aș vrea Măicuță Sfântă, În brațe Să te strâng Să-ți cer iertare, Maică, La pieptul tău să plâng. C-așa ai plâns și Tu Și încă te rogi, Maică, Ca toți copii Tăi La tatăl să se-ntoarcă. Că-nstrăinarea grea Ne-a-ndepărtat de Tine Să nu ne lași, Preasfântă, Ne-ntoarce cu iubire. Că-n toată lumea sunt, Milioane de copii, Pe care-i ocrotești De marile stihii. Își mulțumim, Preasfântă Marie și Fecioară Nu lăsa nădejdea Creștinilor să moară. Adu-i la Fiul Tău, Ce-așa de mult ne-asteaptă Ca toți creștinii lumii

44

La El să se întoarcă. Pe toți vrea să ne vadă Sub cruce adunați, Pe toți El ne iubește Căci, noi, toți suntem frați.

45

După suferința Patimilor și după cuvântul Dreptului Simeon, care a prevestit că prin inima Sfintei Fecioare va trece sabie de durere (patimile Fiului Său), Maica Sfântă, participă acum și la Bucuria învierii Domnului. Femeile mironosițe sunt primele care merg la mormânt, așa cum merg creștinii ortodocși la trei zile la tămâiere, dar găsesc piatra dată la o parte, mormântul gol, doar giulgiul rămas. Mântuitorul încă se afla acolo, dar ele credeau că e grădinarul căruia i se adresează: ”Nu știți unde ni l-au pus pe Domnul?”. El răspunde: ”Mergeți și spuneți-le tuturor că Domnul a înviat”. Ele, cu frică, merg si propovăduiesc Învierea Domnului. Ucenicii, fiind încuiați în foișor, rămași acolo – de frică – încă din timpul patimilor, sunt vizitați de Maria Magdalena, care le vestește Învierea. Ei se bucură și pornesc apoi la propovăduire. Primii care l-au întâlnit pe drum pe Mântuitor (nerecunoscându-L) au fost Luca și Cleopa, în drum spre Emaus. Îl recunosc în momentul când frânge pâinea binecuvântată, dispărând dintr-o dată. De atunci, noi, creștinii ortodocși, mărturisi, de la înviere și până la înălțarea la cer, a Domnului Iisus Hristos, cu acest salut: ”Hristos a înviat” și răspunsul: ”Adevărat a înviat!”

46

Învierea Domnului Iisus Hristos Hristos a înviat! Pe noi ne-a luminat Cu flori , toți să-L primim, Și să îL preaslăvim! Pe bunul Dumnezeu Ce viață ne-a adus Lumină neapusă Slăvitul Domn, Iisus. Îi cântă tot pământul Și-i bucurie –n cer Iar grijile lumești De la oameni pier. Cu mare bucurie Ei toți s-au adunat Mărturisind la lume, HRISTOS A ÎNVIAT!

47

Învierea Natura toată-i strai domnesc Iar, păsările-ți cântă-n cor, Creștinii toți se pregătesc Și au uitat grijile lor. Cu toții vin ca să primească A Ta sfântă lumină, Și sufletul să se-odihnească Sub bolta cea senină. Grijile toate, supărarea, Toate ce s-au petrecut Încep să se risipească Totul s-a limpezit. În cete oamenii se-adună Cu toți, cu mic, cu mare Și merg când clopotele sună Merg la închinare. Vin să-L laude pe Domnul Cel ce ne-a mântuit, Cel ce pentru noi, Pe cruce-i răstignit. Cu mare bucurie-n suflet Lumină cu toții au luat, Și toți în glas mărturisesc: Hristos a înviat!

48

Lumina învierii Lumina blândă de la cer, Lumina cea dumnezeiască Vine din nou, la noi, creștinii Ca să ne izbăvească. E semn că Domnul ne iubește Și nu ne-a părăsit Suntem copii Săi din lume, Și totdeauna ne-a iubit. Iisus Hristos Mântuitorul, A înviat din morți Ca să ne-aducă a Sa lumină Dăruindu-ne la toți. Și tot pământul se trezește La viață pe un cânt Hristos e bucuria vieții E mare, bun și blând. În bucuria sfântă Toate s-au luminat, Creștinii cântă-n cor: Hristos a înviat! Și se adeverește: Adevărat a înviat!

49

Ghid duhovnicesc

Din toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu pe pământ, și-a luat alături ucenici (apostoli) pe care i-a învățat tainele Sale, ca după înălțarea la cer, să continue lucrarea mântuirii neamurilor, să propovăduiască evangheliile la toate neamurile. De nenumărate ori, eu am zis că m-am axat pe faptele sfinților apostoli și ale tuturor sfinților. Ei mi-au fost ghid duhovnicesc, pentru că de la Sfinții Părinți am învățat multe. Sfaturile lor, viețile lor, trăirile lor, m-au învățat să trag următoarele concluzii: 1) nimic fără Dumnezeu, pentru că acolo unde nu este Dumnezeu, spun Sfinții Părinți că își face diavolul cuib. 2) Lucrul fără Dumnezeu nu rezistă, nu duce nicăieir, totul se năruie, e praf și fum. 3 ) Lucrul făcut cu dragoste de Dumenzeu și față de semeni este lucrul desăvârșit (scopul lucrării să fie dragostea). 4) Mulțumire să-i aducem lui Dumnezeu pentru toate, și pentru cele bune, și pentur încercările prin care ne trece, pentru a ne întări și a fi statornici în credință, pentru a ne bucura împreună în cer. 5) Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu , trăim în pacea Sa, vom fi împreună cu El și aici pe pământ și dincolo, împreună cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adică Dumnezeu Unul = iubire

50

Dumitru

Dragon

51

Ce-i femeia? Femeia? Blândețea-ntruchipată A Evei lui Adam! Și zeci de carbaxine, cu apă La pahar. Femeia? Izvor de apă dulce Pentru poeme amare! Dar e cuprinsă adesea De instincte primare! Femeia? Sculptată-n poezie Și piatră de Cararra Dar cea mai pisăloagă Când vii acasă,seara! Femeia? Din fericirea sacră, De-a o avea aproape, Devii stăpânul lumii Când vrea ea, peste noapte! Războiul cel mai aprig Ti l-ai adus în casă De nu i-ai pus întreagă, chenzina ta Pe masă! Femeia? E-o bombă , care-mbină Utilul cu frumosul Și explozie va face De n-ai să-i scoți folosul! Astea mi le-a spus aseară Un moșneag, un călător Dar sărmanul nu știuse Că eu mâine...mă însor

52

La un azil de bătrâni La un azil de bătrâni Viața m-a purtat odată Așa ce-am văzut acolo Nu se uită niciodată O bătrână-n pragul mortii Toți copii și-i chema Ca să-i țină-o lumânare Și să fie lângă ea. Însă cine s-o audă, Când copii-s duși în lume S-au uitat că au o mamă Și la rele și la bune. A avut copii frumoși Și le-a dat haină curată Chiar când erau sănătoși Ea era îngrijorată. A vegheat la capul lor Nopți întrgi la tinerețe Și-a ajuns într-un azil Să moară la bătrânețe. Unde sunt copii ei Cărora ea le-a dat viață? Cum nu-i vede Dumnezeu

53

Altora, să dea povață? E-o bătrână pentru care Viața, rostul, nu-și mai are! Și moare c-un fel de teamă Dac-a fost o bună mamă! Era mândră de copii Care astăzi, au uitat Că mai au pe lume-o ,mamă Și care viață le-a dat. Și s-a stins încet cătrâna, Ținând strâns în mâna dreaptă O Suviță aurie A unui fiu, de altă dată. Mamele nu mor de tot Ca mușcata din fereastră Ele sunt adânc în noi Chiar când avem viața noastră!

54

Când eram copil Când eram copil de-o seamă Doar cu anii mei Mă pierdeam noaptea-n grădina Pomilor atei. Faima lor și-a mea dorință De-a porni de jos Mă chema noaptea-n coroana Pomului frunzos. Printre frunze rătăcită Doar privirea mea Caută spre cer coroana Steaua-i ascundea. Multe crengi de sub picioare Mi s-au rupt, n-am disperat Animat de altă creangă Iarăși, am urcat. Îmi croiam drum printre ele Printre frunze și, Îmi spuneam că poate-odată Steaua...voi găsi. Ochi aduceți pentru-o clipă Printre pleoape, anii mei Să revăd din nou lumina

55

Nopților din tei. Să-l privesc din nou pe-acela, Ce copil era De credea că frunza verde Steaua-i ascundea. Când în jurul lui tot cerul Se desfășura. Mangalia, 1974

56

Umbra pădurii Gândurile mele-apun Când se ivesc zorii S-a mai stins o lume-n mine Vamă dând uitării. Mă cuprinde atunci chemarea Frunzelor cărbune, Hei, bătrâne-n colț de țară Câte ai, a spune! Ce-am visat? Gândirea-ntoarsă De-aș avea, n-am să pot A aprinde-n mine visul Ce m-apasă prea de tot! Mă văd sub un soare șui Sunt în codru, umbră nu-i Unde-i umbra ta aprinsă Ce zâmbea peste poteci Unde-i marea ta de frunze Când sub soare te îneci? A copacilor mei umbră Ce sens ar avea Când s-o reîncarna bătrânii Și mă vor tăia?

57

Salba ierburilor creată, Mi se frânge în picioare Ca prin vis aud o voce Care-mi spune clar si tare: Amalgamul lumii tale L-aș putea eu răsturna? Să aduc la forma simplă Omul și unealta? Să prefac în scrum lumina Florilor de mac? Să ceer lebedei să cânte În amurg, cu drag?

58

Ecoul Se sparge-n curcubeul Ce azurul segmentează Chemarea-ntârziată a unui glas ce vine, Și-n volbura de vară a zilei descendente Ecoul ei se-ntinde, de scurge, peste mine! Văd firele luminii, urzite-n plasa zării Cum se apleacă-n calea , ecoului ce trece Simt indoirea cruntă a muntelui din suflet Parfumul ce se pierde, prin păru-mi ud si rece. Mă țintuie-n albastrul câmpiei florifere Chemarea ...și ecoul pașilor mei vagi Se răsfira pe frunze și flori liliacee Pe umbra lor perenă și-n cupele de fragi! Ohee, oheii Omule, hei, hei, E oare glasul, care l-am tot purtat pe buze Oriunde m-a dus gândul, în pribegia mea? E oare glasul, care mi-a rătăcit destinul O, astăzi ma îmbie, noi căi a le urca? În piept am un ecou, închis de atâția ani, Și-l simt cum tot vibrează Când glasul ce mă cheamă,

59

Ușor reverberează! Și să mă uit în urmă Nu știu de ce mi-e teamă Mă sperie menirea, chemării din azur? Când si-a purtat ecoul ca pe un talisman! Când revărsarea albă a sunetelor ei S-amplifica în pieptu-mi cu fiecare an? Uuu, uuu, ohe, oheiii! Omuleeeee.....hei heii Prin împletirea florilor din jur Simt pași ușori de gingașă crăiasă Brusc vântul se pornește ca turbat Mă-ntorc și văd în fața mea... O coasă!

60

Domnișoară, vis și cântec Domnișoară, vis și cântec Inima ți-e un descântec! Domnișoară, râu de munte Cântece-mi sunt prea scurte! Domnișoară trestie Gândul mi te-apropie Domnișoară, lună plină Ochi de crin, glas de lumină! Domnișoară, val de mare Unde ți-i surâsul oare? Domnișoară lebăda Visul meu, mi-l spulberă! Aș preface-n scrum tăcerea Florilor de mac Gândul aspru și durerea Lebedei pe lac Domnișoară fără preget Ți-am pus inima pe deget!

61

Enache

Dobre

62

Suflet în ceață Sufletul meu rătăcește prin ceață Se scoală pe la două noaptea Și se așează pe scăunel, Croșetează sau se uită pe un ziar mincinos. Sufletul meu rătăcește în ceață Privește șine de tramvai înnoroiate acolo, sunt ziduri princiare ce nu adăpostesc pe nimeni, doar vitrine lipite cu ziare. Sufletul meu rătăcește prin ceață Iar buldozerele sparg sunete pure.

63

Suflet neîncarcerat Teroarea tot mă calcă în picioare Ca un cal murg, având copite-n zări, Iar mintea mea râvnește căi solare Lipsite de minciuni și trădători. Văd, clipa-mi tăbăcește conștiința Cu frici fugare și avânturi seci Dar minea își zidește clar credința C-or fi umbroase trudnice poteci Teroarea tot îmi dă cu spini în față Iar eu aș bea miresme și culori Și aș schimba urâtul cu verdeață C-or fi-nfruzite tristele cărări. O cizmă îmi strivește câte-o floare Un fulgarin înăbușă un gând Cum se astupă glia cu ninsoare Când palide opaițe se-prind Teroarea vine zilnic și mă mușcă Sunt un biet om, copiii dorm sfioși, Doar sufletul, ce nu se află-n cușcă Rămâne treaz, visând cocori frumoși.

64

De toamnă Mai bate ploaia în pământul lumii Și tot mustesc cărările uitate, Mai urcă gândul până-n colțul lunii Să se-nfioare zările brumate. Mai trece-o zi, țintată fin cu ceață Și un necaz urmează bucuriei, Mai prelinge-o cută lin pe față Cum se apleacă marginea câmpiei. Se mai zărește albul pe la tâmple Și un fecior se duce la armată, Mai vin tristeți, ulcioarele să umple Cu nunta se mai duce câte-o fată. Mai umplu pământul frunze uscate Un clopot bate lung, ca o căință Mai pregătește mama pentru moarte, Mai trece un bunic în neființă. Mai trece boala tatei cu o zi Și florile se zbat in nopți muiate Văd clipe albe ce tot vor veni Mai zboară curajul în tăceri semănate. Mai bate ploaia în pământul lumii Noi tot mai urcăm pe cărări trecătoare, Mai trece-o clipă cu schimbarea lunii Scrutând doritori luminițe în zare.

65

Țara Țara mi-a limpezit Visele adolescente Făcându-le să treacă Printre rosturile oamenilor. Țara mi-a împletit cărările nesigure, Împletindu-le cu drumurile oamenilor. Țara mi-a îndreptat aripile molatice Dându-le vibrarea Din zborul oamenilor Țara mi-a vegheat ființa Bântuită de neliniști Ținându-mă la pieptul ei Până când mi-a dat drumul să zbor În unghi ascuțit spre împliniri.

66

Elegie pentru Basarabia și Bucovina Domnule, răpit-au un prun Prunul nostru cel prea bun. Domnule răpit-au un brad, Suflete noastre ard. Domnule, răpit-au un tei, Teiul plânge rupt în trei Domnule , răpit-au un măr, Ce-mi era frate sau văr. Domnule , răpit-au o viță, Ce-mi era o copiliță. Domnule-au crestau un dor, Ce nu-mi mai stă în pridvor... Domnule, răpit-au un munte, Ce avea zimbrul pe frunte. Domnule, răpit-au si un deal. Ce-a rămas fără de caval Domnule, au stricat și un vin, Au turnat în el venin. Domnule, au stâlcit și o limbă, Ce devine tot mai strâmbă. Domnule, au răpit și un rai, Stâlp și horn, pridvor, vătrai. Domnule, au închis biserici Care plâng în întunerici. Domnule, au cercat să suie O stafie pe statuie. Doamne, Ștefane, veghează Și ne ține mintea trează.

67

Unde Unde sunt țărmuri, Unde albastre? Unde vin păsări, Aripi prin astre? Unde mi-e ochiul, Îmbătat de lumină? Unde mi-e marea, Neumblată de lună? Unde mi-e cântul, Rătăcind ca visarea? Unde-i avântul, Ce îmi umple cărarea? Unde e ceasul, Ce îmi taie din drum? Unde e pasul, Ce răsună acum? Unde-i tăcerea, Ce-mi ciuntește cuvântul? Unde-i durerea, Ce se duce cu vântul? Unde e roata, Ce îmi clatină puntea? Unde e negura,

68

Ce îmi bântuie puntea? Unde e vântul, Ce îmi clatină poarta? Unde-i ideea, Ce mă taie cu dalta? Unde e floarea, Ce imi urzică ochii? Unde-i lingoarea, Ce îmi cumpără rochii? Unde-i stejarul, Ce îmi reazămă dorul? Unde-i paharul, Ce imi leagă piciorul? Unde-i durerea, Ce îmi cântă strune? Unde mi-s ghetele, Ce saltă nebune? Unde se cântă, Cântec de jale? Unde se joacă Și se sparg oale? Tropote, ropote, Nu mai știu unde sunt? Dangăne clopote

69

Și mă duc în pământ. Sapă lopețile, Am mai fost și-oi mai fi. Unde-mi sunt viețile, Mă sărută pe zi? Crește verdeața, S-a urcat și pe mine! Iar dimineața Îmi trimite albine! Vântul mă joacă, Spicul mă crește! De-aș vedea o fată, Ce cu flori mă privește! Ceru-i aproape Fântâna lină! Fata mă soarbe Din rădăcină! Unde e poarta Ce-i hodină în cale? Unde s-a dus fata, E mireasă pe vale! Unde e calul Să mă duc s-o ridic? Unde-i cavalul,

70

De iubire să-i zic? Vino frumoasă, Zânbetu-ți cerne! Flori, către mine, și către poiene! Unde mi-e casa, Pământul bogat? Aici e mireasma Aici, am arat!

1973

71

Caii galopând Privește caii galopând Cu coamele învălurate Privește huma scăpărând De sub copitele țintate. Privește roua de pe cai Când au adormit mai des afară Privește petecul din rai Din herghelia planetară. Privește fumul din înalt Ce ne rânjește drept în față Privește caii, ce în salt Se risipesc pe drum de ceață. Privește caii în galop, Cu clipe atârnând pe frunte Ce se opresc să bea un strop Din jgheabul cu speranțe mute. Privește caii galopând, Din timpuri de demult uitate Privește smogul fumegând Peste pământuri minunate. Privește caii cei frumoși Din când în când se duc să moară Chiar de se duc, sunt neîntorși Din puritatea planetară.

72

Nedumerire Mi-a căzut planeta-n gol Parcă nici nu ar fi fost. Se tot duce rostogol Și nu-nțeleg cu ce rost. A primit o piatră-n frunte De la vreun copil ștrengar? Sau veniră să o-nfrunte Pentru-o pâine și-un ștergar? Ori a luat-o din greșeală, Vreun țăran pe o cazma Pân ́s-a șters ne nădușeală S-a tot dus planeta mea. Ori s-a dus ca să bea apă Ca plugarii de pe șes Când de foc buza le crapă Mi s-a dus făr´ de-nțeles. Poate caută de lucru Pe la vreun patron stelar Care îi clipește acru Că se zbate în zadar. Poate merge să se schimbe, Cu o floare-n loc de spini Și vreo bombă s-o preschimbe, Într-o tufă de măslini. Mi-a plecat planeta-n vale Ca un cerc mânat de-un fiu Până nu mi se prăvale Până când nu e târziu.

73

Viziune după un război atomic Într-o secundă am părăsit planeta Lăsasem trupul sub moloz si smoală Soția îmi călcase salopeta. Copiii îmi sosiră de la școală. Părinții mei mai roboteau pe afară, Poștașul doar trecuse cu ziare La radio cântase o fanfară Pe cer mai stăruia un pic de soare. Ochii-mi se zbat în oglinzi de rouă Întorsul chip visează în fântâni Trecute vieți, pe care timpul plouă Și clipele rodesc din rădăcini. Tresar mici sori, în rătăcite cete Sclipesc idei, în lumile-n abis Și sar civilizații din comete Pe-a mea planetă, totul este stins. În urmă nu-s nici pietre funerare Neantul ne-a-nghițit fără să știm, Un praf rebel se-nalță către soare Suntem doar foști ce nu o să mai fim. Neputincios, materie stelară, În universul meu acesta strâmt

74

Îmi urlu dens, eroarea mea primară C-am vrut să fiu și-acuma nu mai sunt. Așa visa, dormind pe-un colț de masă Un colonel. Și brusc sare-n picioare Ce vis stupid! Curând se duce-acasă! E liniște în baza de lansare!

75

Cutia Pandorei Frumoasa mea cu ochii migdalați Te văd pierdută ca o undă-n zare Chiar de te pierzi ai pașii măsurați Spre mine , precum razele solare. De vii, sau pleci, clipe de umplu viața Cu fulgerări de bine sau de rău Când calci ușor, înmiresmezi verdeața Iar când zâmbești îl văd pe Dumnezeu. Pe zi mai cad tristeți nemărginite Ele se sting când ochii-ți strălucesc De vagi fiori , sau de chemări zidite În trupul tău, demonic – îngeresc. Ai vrea să tac, aș vrea să vii , e bine! Rostirile-s sculptate în idei Sunt spini, sunt flori, parfum sau mărăcine Eu sunt dorința, să te apleci s-o iei. A-nchis Pandora scrinul și-a plecat Spre alte zări, nemaicontând distanța Doar eu rostesc , în cugetu-mi curat Că în cutie a rămas...speranța. 2008

76

Neprețuită Hai să tăcem, să ne privim în taină Cum tac secretele iubiri ascunse Hai să-mbrăcăm a voluptății haină Și să scrutăm în doruri nepătrunse. Hai să punem pe clipe dor și jar Și gingășii pe drumuri răsfirate Hai să fim unul, iar și iar si iar Să fim pierduți în doruri fermecate. Hai să-mpletim iubirile în noapte, Să ne sorbim în taină răsuflarea Hai să înmiresmăm un colț de noapte Precum o briză înfierbântă marea. Iubito, nu fugi, nu-ți fie teamă De farmecul fluviilor line Să ne iubim etern de bună seamă Că taina frumuseții e în tine. Să ne chemăm, să ne-mpletim chiar viața Cum ne-mpletim si pașii și privirea Privesc cum calci înmiresmând verdeața Și te îmbraci etern cu fericirea.

77

De vei privi De vei privi, oricând, în orice clipă Priviri fugare, fulgerând o clipă Să știi că ele ard de mii de ori, Precum lumina de la mai mulți sori. Iar de îți lași privirile ascunse Aș vrea să cred că sunt adânc pătrunse De doruri, de idei nemărginite Că viața are sensuri infinite. Un sens ar fi să cazi al pieptul meu Nu ca o frunză de cade mereu Ci ca o iederă ce te cuprinde Precum aleanul, fuge și te prinde. De vei privi un om însingurat Prea gânditor, cu sufletul curat Își cenzurează clipele și viața Numai spre tine își intoarce fața. Pândește câte-un zâmbet, întrezărește dor Precum e apa vie țâșnită din izvor Aș vrea să te atingă, iluzie amară, Tu fugi ca o nălucă, ce piere-n fapt de seară.

78

Tu și clipa Întruchipare a visurilor mele Adolescente Lasă-mă să-ți sorb răsuflarea caldă, buzele piersică împârguită să-ți beau răsuflarea fremătătoare ca undele apelor străvezii cum zilnic beau raze de soare și clipe.

79

Elegie Mi-a fugit sufletu-n codru Prea l-a îmbiat verdeața Să asculte glas de crânguri Dar l-a prins frigul și ceața Mi-a urcat sufletu-n munte Îl chema prea sus înaltul Vroia zbor de capre negre În prăpastie-i fu saltul. Mi-a zburat sufletu-n soare Îl chema prea mult lumina Voia mult să coacă pâine Dar, curând, mușcă țărâna. Mi-a căzut sufletu-n mare Un delfin frumos ca visul Voia să cunoască visul Dar, l-a înghițit abisul. Sufletu-mi fugi spre tine, Cu priviri de forțe-aprinse Ca lumina spre o floare Tu ai brațele deschise?

1978, București

80

Viorica Ruse

Zorojan

81

PĂDUREA DE FAG Tu, pădure,eu pădure, fagii-nalți ne stau pe umeri, Eu pe-un munte, tu pe-un munte,stelele-ai uitat să numeri, Câte astre-atâtea doruri,câte clipe-atâta cer, Eu pe-un munte, tu-n pădurea fagilor de-nalt mister, Ai uitat cumva-n frunzișuri gura soarelui de miere, Cuiburile printre aripi desfăcute de plăcere, Ai uitat cumva lumina irizată, picurată Ce-nfășoară înălțimea fagilor cu ochi de fată? Tu pădure, eu albastră floare dezmierdată-n umbră, Eu pe-un munte, tu pe-un munte,stelele doar să ne-ajungă, Înălțându-ne-n lumina să ne-atingem vârfurile, Am lăsat în urma iarba să ne ude gândurile, Într-o lume doar a noastră, eu pădure, tu pădure, Fruntea ținem tot spre ceruri, dragostea să nu ne-o fure, Suntem numai noi, lumina ne-nfășoară picurând Și ne mai găsim prin veacuri, printre clipe, când și când

82

ACEIAȘI CARE TREC... Aceiași care trec sunt cei în căutare, Nu se opresc vreodată, doar trec, trăiesc un zbor Ca orișice secvență din filme-n derulare, Ca orice tren din gară c-un singur călător. Aceiași ce sosesc sunt doar semnale-n noapte, Cutremurați de-un cântec de-al depărtării chin, Calcă pe-aceiași pași și-i dor aceleași șoapte Sunt aripi care pleacă ți sigur nu mai vin. Dar dintr-atâtea trenuri ce fulgeră prin gări, Doar unul mai oprește tot căutând un dor, Cu istovirea-n frunte și cu speranț-amară, Ca orice tren din vama, c-un singur trecător...

83

CÂNTĂ-MI CEVA În peștera iernii pliată-n satenuri Sunt singurul care gândește cumva, Pe dealul ninsorii trec albele trenuri, Gonesc către tine, hai, cântă-mi ceva... Colinde-n răscruce de veacuri, în noapte, Din glasuri bătrâne se roagă așa: În peștera vieții cu vârstele coapte, Mereu să te bucuri, hai, cântă-mi ceva! Să cânți pentru tâmpla-nțeleaptă, cu jale Colinde scăldate în miruri de măr, Hai, cântă-mi de drumul ce-ți iese în cale, De vechile-alinturi rămase prin păr... Iubire de-o iarnă, colinzi răzvrătită, Așa te-am trăit, nici n-am vrut altcumva, Departe,-ntre brazi,fulguind tăinuită... Trec albele-ți trenuri, hai, cântă-mi ceva! Mi-așează-n trăsura satenuri curate, Dă bici hergheliei prin peșteri de nea, Colind către tine din vremuri uitate... Amintește-mi iubirea, hai, cânta-mi ceva!

84

CĂRUȚE CU STELE Căruțe cu stele, în lacrima serii, Cu luna de zestre, spre tine cobor, Se-nvârte iubirea în roțile mierii, Luceafărul pică petale de dor. Se-nalță cupole de prafuri stelare, Pe Calea Lactee căruțele vin E zestrea-și,iubito, cât ține o zare, Și-un dor de departe mă-mbată de chin... Doar noi doi pe lume și-o nuntă albastră, Doar noi doi pe Calea Lactee-nchinam Paharul spumos, într-o lună de-a noastră, E ultima dată când noi mai dansam...

85

DECEMBRIE Să-mi ningi, decembrie, să-mi umbli-n minte, Să am în ochi doar nebunia ta, Troiene de iubiri și stea din stea, Să-mi spicuiască-n geamul meu, cuminte. Să beau cafeaua...strânge-mă la piept, Dă roata invers, roata timpului, Să-mi ningi, decembrie, mai întelept, Nu mă lăsa în iarna nimănui! Să-mi vii din an în an, iubitul meu, Din universul nostru să lăsăm Pământului, troianul cel mai greu Iar noi, căderea blândă s-o păstram. Să ning cu tine peste lumea-n mers, O zi să fim o iarnă-n univers...

86

DRUMUL NOSTRU Cine are curaj să-ngrădeasc-o iubire, Când ea-i apa de râu și ni-e sete cumplit, Când ea-i aerul tot ce cuprinde subțire Răsăritul din noi, drumul nostru sortit? Cumpănește și vezi de-i poteca ușoară, Rădăcini o străbat, pietre aspre-i răsar, Fă-o netedă-n dor- o să plângi, c-o să doară... Cine are curaj, să-ndrăznească măcar Să se pună-ntre noi-flăcări vii or să-l ardă, Noi avem drumul nostru – veșnicie de lut, Ne-om purta pe cărări urma să ni se piardă, În albastre păduri, unde ne-am cunoscut. Răsăritul din noi naște iar din ruină, Raza lui violet sfarmă frunți de genuni, Lumea toat-a orbit, noi n-avem nicio vină, Drumul nostru-i normal într-un veac de nebuni.

87

PASĂREA NOPTII Se-amestecă în somnul meu c-o aripă uriașă, Ea țipa scurt, icnind din greu,despică noaptea-n două, Pe munții nopții de bazalt rânjeste luna lașă, Îmi fură pacea, tu nu-mi ești s-alerg desculță-n rouă. Se-ntâmpla rar, mereu la fel,când zorii sunt în fașă, La geamul meu, icnind din greu iubirea vrea să-mi intre, Da-i luna sus, o simt din plin, în jilțul ei, trufașă, Iar pașii mei, desculți prin ierbi ating roua cuminte. Țipete scurte, gâlgâiri și pocnete bizare Se-amestecă în somnul meu când miezul nopții tace, La gândul tău, amar mi-e tot,iubirile amare, A beznei păsări sparg în plisc desculță noastra pace. Aripi și aripi fâlfâind șterg bolta grea de stele, Prin case candele se-aprind când zorii sunt în fașă, Mi-e frică să nu ștergi și tu iubirea mea cu ele, Că sunt desculță-n noaptea ta iar sus, luna trufață...

88

ARMONIE ÎN OCTOMBRIE Iubire, dacă toate erau la locul lor, Pustia depărtare nu mă durea de dor Dar tu, în colț de lume și eu fără vreun rost, Cum să ne strângem brațul? Tu ești și eu am fost... Rănită, răvăsita de ploile haine, Octombrie mi-ndreaptă chemările spre tine, Bat clopote de-aramă în lumea ruginie, Și eu mi-adun copacii la piept, iarba târzie, Dar pasărea bolnavă a toamnei o mângâi, în cuibul ei de lună. Mă rog ca să ramai, Iubire, dacă toate erau la locul lor, Pustia depărtarea nu mă durea de dor...

89

BARCA În barca ta purtată de nuferi într-o vară Mi-aș face locuința, de ce să caut iar Știu c-aș avea acolo mătasea dintr-o seară Și-un pat regal, de perle și-o candelă cu jar. M-aș închina spre valul ce-mi scaldă o iubire, M-aș închina spre sălcii cu părul legănând, M-aș face pod de nuferi spre vechea amintire, Să vin puțin la tine cu vara, pe pământ. În barca ta purtată de nuferi albi spre maluri, Mi-aș face loc de veghe, să nu mai pierd nimic Nici verile cu perle, nici dulcile amaruri Și ti-as juca iubirea pe degetul cel mic...

90

DOINA PENTRU ÎNGERI Înger bleo de lună ud, Descălțat, umil și crud, Lăcrimând, curgând în șoapte, Însetat de mări de noapte, Deschide-ți aripile, Să te țin cu brațele, Prin copilăriile din al casei dud! Hai, și-agață-mă de-un ram, Când descalță luna-n geam, Să mă-nvârt cu stelele, Să-mi vorbesc tăcerile! Vii în tihnă, pleci în taină, Nu te saturi de lumină, Descălțat și fără haină, Răsfățat prin luna plină, Poți să-ncepi cu mine-o joacă Mă prefac că dorm și dacă Jocul vremii o să-ți placă, Din a mea copilărie, Taina mea ți-o voi da ție...

91

BUNĂ DIMINEAȚA Bună dimineața-n care liliacul mi-a-nflorit, Cu magnoliile-albastre tu din nou mi-ai răsărit, Mă gândeam că-mi intri-n casă cu tot cerul parfumat Și-mi schimbi bluzele de muguri mirosind a măr curat... Buna-i dimineata-n care incoltesc iubiri oricum, Le primesc să-mi intre-n curte, pe sub ploaia de salcâm, Mă alint-atât,prin aer mă ridic să te cuprind, În nunțirea primăverii, brațele spre tine-ntind. Dacă tu, frumosul zilei mă faci ape de oglinzi, Viorele de răcoare pe picioare mi le-ntinzi, Bună-i dimineața-n care liliacu-a tresărit În livada tinereții,unde-atunci ne-am întâlnit...

92

Laura

Stoica

93

Eram presus de orb ce ne invidia cum ochi în ochi eram Dar nu ne mai vedeam Iar mutul se mira cum gură-n gură de stăteam Aceeași limbă nu vorbeau Ologul n-avea stare intrigat c-același drum de îl aveam În mare grabă-l despărțeam, Pe ciunt l-am uluit cum în a noastră-mbrățișare Strângeam puternic depărtare Și-atunci înfuriată ploaia că n-avu timp să-și despletească Peste noi șiroaie C-o picătură ne stinse dragostea ce nu a fost decât un foc de paie

***

94

Te-am externat din viața-mi vindecat Urmând ca la carte ce-aveam de tratat Pentru a inimii nebună-ți bătaie Odaie, În ea de-o singură persoană pat Ca să nu cauți dintr-un coșmar pe cineva alăturat Pentru-ți flămândelor priviri, de mâncare un singur fel, Al întunericului perfect flagel Pe buzele -ți arse după gustu-mi, esență, De indiferență, Iar la plecare, Rețeta cu uitare.

***

95

Mi-ai răsturnat cumva lumea și am ajuns în rai? Dacă-i așa nu-i bai Să mă scufund în nori, să zbor în ape Să cred că ce-i departe e aproape, Frigul să mă încălzească Ce am pierdut să mă găsească, Nimic să am, dar să-ți fiu totul Cum Lunei îi este Pământul.

***

96

De ce te-ai îndrăgostit de mine destin Nu ți-a ajuns că știi unde-am să plec, de unde vin, A trebut să îmi săruți fiece pas, Din inimă să-mi faci numai de tine cunoscut atlas, Busolă să nu-mi dai, să-mi fie teamă Graniți de-i încalc, că va ieși o dramă Jucată-n monolog La care nu aplauzi desăvârșirea-n epilog?

***

97

Credeai că fără tine O primăvară nu mai vine Că nu își lasă plete verzi pe spate Și nu-nflorește stele-n noapte, Că nu-și va pune după ureche nori Zburând alături de cocori Că nu va țese l-al câmpului război Covorul trifoiului cu patru foi Că nu va deschide ferestre udate de lacrimi, uscate de râsete Făcându-și cuib în suflete?

***

98

Mi-ai înflorit genunchii cu o sărutare, Se ofiliseră cerând pământului iertare Că l-am călcat hai-hui Simțindu-mă a nimănui Și mi-ai promis că-mi faci cărare Pân ́l-a mea zare, Acoperiș sub colțuri de-așternut Unde a ta am fost când tu m-ai vrut La cumpăna dintre extaz și agonie Făcându-mă să uit că am murit, să cred că aș fi vie.

***

99

Mi-e iarnă și gândurile –mi sunt răscolite Într-un vârtej de zile încâlcite Care doresc a-ncepe-n răsărit Da-s rătăcite-n asfințit, Iar vorbele-mi rămas-au înghețate-n șoapte, De stele agățate, Nevăzute Ce vor cădea îndeplinind dorințe mute În primăvara altcuiva Neștiutor c-am fost cândva. ***

100

Își văd privirea Când spune ești prea Frumoasă Când ești furioasă, Prezentă Când ești absentă Tăioasă ca o sabie înfiptă adânc Când taci și plângi precum un prunc, Enervantă Când îmi repeți ce ai striga cu voce tolerantă Blândă ca o adiere Când țipi și ai putere Fiară Când puiu-ți aperi cu ochi de căprioară, Vie, Când râzi de ai comis vrei nepermisă ghidușie Simplă Când ești arogantă Provocatoare stând Când trupu-ți este obosit cu chipu-ți răvășit și păru-ți pe umări atârnând, Amantă Când gesturi faci de sfântă dezarmantă, Foc când ești doar o scânteie, Femeie.

***

101

Știi ce-mi place la tine de când ne-am cunoscut, Că n-ai cerut mai mult Decât să-ți dau am vrut, Că mi-ai privit cu admirație un trup ce mi se părea slut, Că dincolo de cuvinte ai auzit cum urlă-mi suflet mut, Că m-ai certat de am greșit și uneori mi-ai tras în fund un șut, Spre înainte, căci tu erai acolo și cu mult Că ai avut timp de pierdut Răbdare la fel ca la-nceput Cui o săracă, în atâte, făcându-mă să simt că-s om avut Avându-te pe tine, eu chiar sunt. ***

102

Mini – cuprins (1)

FLORIAN SOFIAN

Regăsire / Prea multe semne de-ntrebare............ ....9 Vă place Brahms / Ce întreb și ce răspunzi...........10 Licoare-nșelătoare...................................................11 Un hâtru ce umbla cu ...ulceaua mică.........................12 Azi zăbovesc la fereastra dinn Apus............................14 De vorbă cu prenumele.................................................15 Negație pozitivă...........................................................16 Aștept în tihnă..............................................................17 Călător prin spațiile astrale..........................................18 Iluzii furate, iluzii pierdute..........................................19 Iluzii furate, iluzii pierdute (variata) ..........................20

NICOLAE MAVRODIN

V-am dat teatru............................................................25 Nu sunt ce par a fi..........................................................29 De inde vivere.....................................................................30 Umbrele trecutului............................................................31

DOBRIȚA SPIREA

Patimile și învierea Domnului.......................................34 Patimile Domnului.........................................................35 Răstignirea ......................................................................37 Salcia pletoasă.................................................................39 Scară către cer..................................................................40

103

Sfântă Fecioara Maria și maica Domnului Iisus ..........41 Plânge Maica pentru noi...............................................42 Nădejdea creștinilor – Fecioara Maria...........................43 Învierea Domnului Iisus Hristos....................................46 Învierea..........................................................................47 Lumina învierii....................................................................48 Ghid duhovnicesc................................................................49

DUMITRU DRAGON

Ce-i femeia?........................................................................51 La un azil de bătrâni.........................................................52 Când eram copil...................................................................54 Umbra pădurii......................................................................56 Ecoul ..................................................................................58 Domnișoară, vis și cântec...................................................60

ENACHE DOBRE

Suflet în ceață....................................................................62 S u f l e t neîncarcerat...................................................................63 De toamnă..........................................................................64 Țara..................................................................................65 Elegie pentru Basarabia și Bucovina................................66 Unde...........................................................................67 Caii galopând...............................................................71 Nedumerire..................................................................72 Viziune după un război atomic......................................73 Cutia Pandorei................................................................75

104

Neprețuită......................................................................76

V I O R I C A R U S E – Z O R O J A N

Pădurea de fag....................................................................81 Aceiași care trec..................................................................82 Cântă-mi ceva....................................................................83 Căruța cu stele.................................................................84 Decembrie...........................................................................85 Drumul nostru......................................................................86 Pasărea nopții.......................................................................87 Armonie în octombrie..........................................................88 Barca ....................................................................................89 Doină pentru îngeri...........................................................90 Bună dimineața..................................................................91

LAURA STOICA

*............................................................................................93 **...........................................................................................94 ***.........................................................................................95 ****.......................................................................................96 *****....................................................................................97 ******...................................................................................98 *******................................................................................99 ********.............................................................................100 *********...........................................................................101

105

MUGURI

106

Silviu

Cristache

107

Blocul Spre surprinderea voastră, locuiesc la bloc. Da...la bloc, adică in acea clădire tăiată butucănos În care oamenii locuiesc la comun. În blocul meu se întâmplă multe, Asta pentru că poate, are multe etaje. La fiecare etaj, stă câte o ființă Plină de neprevăzut, Așa, că dacă-mi permite-ți O să fac un arbore ”familiar” al blocului meu. Undeva la subsol, chiar dincolo de el Stă însuși Țapul cu coarne Care își întinde copitele sale Să agațe câte o victimă nevinovată S-o facă membră cu acte în regulă A turmei sale Mai sus de el, un grup de bătrâni, mereu pe fugă Își fac rugăciunea de zi cu zi Alături de ei, un alt grup De dat asta de tineri Fac hărmălaie. Cine or fi ei? Nu stiu...gândiți și voi Mai sus de ei, într-o locuință umilă Cu geam spre curtea intrioară Locuiesc eu, alături de câtiva bătrâni înțelepți Ceva mai sus, de fapt la o treaptă deasupra mea Ca exact la jumate stau eu Stau gândurile celor din bloc, stau visele lor Stau faptele lor, ce-s puse-n talger de balanță

108

De cel ce locuieste dincolo de ultimul etaj Undeva în lumea în care Abia dacă poți ajunge cu liftul ... Acolo stă Dumnezeu, ce ne vede pe toti Din blocul asta numit Pământ, Terra, Sau cum doriti dumneavoastră.

109

Furtună Să trec prin furtună aș nădăjdui, Dar multe, fără rost, mi s-au cerut la vamă. De-ar trece anii, tot asta mi-aș dori, Nu are rost să le răspund celor de-o seamă. Furtuni neîncetate, tot mișună pe lut, Car ́mai de care, cu a sa menire. E numai una care aș fi vrut Să mă cucerească cu a sa pornire. Din multele ravagii ale naturii, Doar vama-i unica de vină. Întâii oameni, sclavi ai urii, Veninu-n inimă să le revină. Doar ea, săraca-i blestemată, Furtuna ce ne distruge casa. Când mintea omului e frământată De doar ce pune pe masă. Un singur viciu are furtuna, Și, tot de-acela –i este frică; E soaerele ce stă s-apună E limba care stă să zică. O vorbă mare de iubire, A celui ce e lângă noi

110

Este a omului ce e zidire Din slava Celui de peste noi. Furtuna ieri, era aproape Un pas si toate distrugea Dar astăzi văd că e departe Nu cred că s-ar întoarce tocmai ea. Furtuni sunt multe pe pământ De pleacă una, vine alta Și nu se merită un legământ, Căci, poate alta-ți este soarta!

111

N-ai ascultat N-ai ascultat al lumii glas Ce-n fața ta s-a întrupat Tu, către mine faci un pas Dar, între timp, m-am ....deșteptat! Destul am suferit de dorul tău, În nopțile ce mi le furai , plângând Prea multe vorbe, chiar de rău Ce le sopteai in lacrimi suspinând. O vorbă bună nu am auzit Și nici o faptă ce-i la locul său Te cred când spui că te-ai trezit Să vezi și tu cum pici în hău.

112

Nepăsare Domnilor ce=aveți iubite Ce se cred că-s fericite Cum de le-nșelați pe față, Ce credeați, că asta-i viață? Credeți că nu vor afla, Când la amante veți sta? Și că rămân singurele De se vor uni și ele! Să vă lase într-o gară, Poate chiar în zi de vară Când vă e lumea mai dragă Să străbateți lumea largă. Cu femeia neiubit Sau mai bine cu amanta, Care este fericită Nu cu inima rănită.

113

Camelia

Serbu

114

Femeie1 Pe tron, eu vreau să te așez Ca pe o zână din povești Să vezi și tu că nu visez Femeie, înger ești! Sărut femeie, fruntea ta, Sfioasă , albă ca o stea Cu picuri reci de-nfiorare Aleasa mea, gingașă floare! Ating femeie părul tău Buclat și mătăsos Soar tu știi sufletul meu De om sensibil drăgăstos! Femeie, mângâi mâna ta Ușoară ca un fulg de nea Ea știe dragostea să poarte Ființă fără de păcate! Femeie, mult te îndrăgesc Curat pe-acest pământ Ești începutul ce-l iubesc Și cel mai scump cuvânt! 1 poezia a apărut și în nr. 42 al revistei ”Bucureștiul Literar și Artistic”, la pagina 7

115

Mama Mama, minune în cuvânt De iubire și iertare Nu-i altul pe pământ Mai sfânt și nici mai mare! De-ai ști tu ce minune Se-ascunde-nm astă taină, La toată lumea tu ai spune: Ce bine-i să fii mamă! De-ai ști tu dragă mamă La ce răspuns vei da Domnul lin te cheamă Părtașă la împărăția Sa” Ce cinste ți-a fost dată, Să porți în astă viață De-ai ști că niciodată Nu ești fără speranță! De-ai vrea tu, scumpă mamă Să crești mulți îngerași De nimeni să n-ai teamă Fără Iisus nu-i lași! Cunună vei avea La fel ca mucenicii Să-ți fie sfinți totți pruncii Aceasta-i jertfa ta!

116

Odă femeii Femeie, preamărită ești Izvorul vieții cald Prin lume lin pășești Aș vrea la picooare să-ți cad! Binecuvântată fiind De neamuri și popoare Adorm cu tine-n gând Tu ești o scumpă floare Femeie, fericită să fii Cu lacrimi de bucurie De plâns nicicând să știi Tu, înger în feerie! Slăvit să fie Creatorul Ce tainic te-a plăsmuit A vrut să-mi stingă dorul Să fiu și eu iubit!

117

Ale noastre doruri Ți-e dor de vocea mea Și-o auzi mereu în gând Mi-e dor de umbra ta Și-o văd acum plecând. Ți-e dor de mâna mea Ce lin te-a mângâiat Mi-e dor de vorba ta Ce cald m-a alintat. Ți-e dor să mai adorm Pe pieptul tău duios, Mi-e dor de dulce somn Și când ești somnoros. Ți-e dor de trupul cald De buze dulci și moi Mi-e dor pe umăr să-ți cad Și veșnic să fim amândoi. Ți-e dor de rimă Mi-e dor de vers, Și-e dor de luna plină Mi-e dor de Univers! Ale noastre doruri multe Cine oare să le-asculte? Mii de vorbe sunt puține Veșnic dorul nostru ține!

118

De-ai ști De-ai ști ce mult am așteptat, Cât am sperat și am visat Când am adormit cu dor De credeam că am să mor... E-ai ști și tu ce este dorul Și jalea și amorul De-ai ști de luna plină De jarul din inimă. De –ai ști de visul diafan Ce se-ntrupa în noapte De razele de lună...nu-i în zadar De –ai ști de așteptare... De-ai ști de razele de lună Ce luminau stinghere Și nu aveau cui să îi spună De-ai ști de vise efemere... De-ai ști de bolta de pe cer, De miile de stele Ce mă făceau mereu să sper Să vină alesul inimii mele... De-ai ști că el a apărut, Că e o dâră de lumină Tu nu m-ai crede , ai fi tăcut

119

De-ai ști cât e de plină O inimă, ce visul și-mplinit!

120

Despre tine Pasul tău e-așa de lin Părul de mătasă Grai plăpând, dar și divin Ești așa frumoasă! Pielea ta catifelată, Moale ca s-o ceară Este-așa de parfumată, Vreau s-o mângâi iară! Miere este gura ta, Ca și mirul de-aromată Cum să uit așa ceva? Te iubesc, măi fată!

121

Inima ta Inima ta este ploaia de stele, Ce-mi răcorește din dureri. Atinge focul inimii mele Și nu-mi doresc alte comori! Din inima ta mare Coboară prea lin, O rază de soare Tu suflet divin! Inima ta mi-e mângâiere În cuvânt și-n vise Tu vii ușor ca o adiere Fără prea multe promise! Ești sufletul din mine, Ce te-mpletești cu cânt Eu scriu doar pentru tine E-acum pân-la mormânt!

122

Mă gândesc La fiecare pas Eu mă gândesc la tine. În suflet mi-ai rămas, Nu știu de este bine. La fiecare încercare Gândesc din nou la tine Alerg ca la salvare Tu mă asculți pe mine! La fiecare fricire Plutesc la tine iar Ce bucurie-n regăsire Și de al nostru dar! Reciproc ne poartă gândul De la munte la câmpie La iubit ne-o venit rândul Hai, iubite-n veșnicie!

123

Flori de tei Pe alei, cu Flori de tei. Ne plimbăm, Noi amândoi. Ținându-ne de mână Cu ochii umeziți Privim cerul senin Ca doi îndrăgostiți. În ochi tu mă privești Miroși a flori de tei Îmi spui multe povești Cu zâne și Feți Frumoși. Te ascult, reciți o poezie Miroase- a flori de tei Un vânt ușor adie, Și-n brațe tu mă iei.

124

Lume Lume, tu m-ai condamnat, Fără să mă fi cunoscut. Nicicând, nimic, eu n-am strigat, Iertarea-mi fuse scut. Lume, tu m-ai coborât, Mereu cu vorbe false, Ai vrut să mă vezi doborât Dar viața n-a vrut să te lase. Lume, lume curioasă, Să mă lași în pace. Viața e așa frumoasă Lasă răul care zace!

125

George

Ene

126

Aprilie...

Azi evoc trecutul...

Plouă în jurul meu

Și nu îmi aduce nimeni

O umbrelă,

Și nimeni nu mă ia

Sub umbrela sa...

Credeam că vei fi tu,

Dar azi...

Ca în fiecare zi

Din fiecare an,

Azi

Sunt singur...

127

Liniște

Lăsați-mă în liniștea mea contemplativă...

Aveți grijă cum pășiți,

Să nu o deranjați...

Atât de liniștită,

Liniștea mea...

Și atât de rară...

Nu o bruiați,

Nu o alungați!

E parte din mine...

128

Timpul

Ce spun acum

Să uiți...

Pentru că

Prezentul de acum

Este trecutul de acum...

Și va rămâne cel mult amintire

Ceea ce voi spune

Spun deja...

Dar acum este prezent

Și deja a trecut...

129

Dacă...

Dacă am fi putut atunci

Ce putem astăzi,

Ne-am fi dat seama

Că

Mâine

Nu s-ar fi deosebit

De involuția constantă

A zilei de

Astăzi

Adică ieri...

130

Lecție uitată

Am învățat să fiu mai bun,

Dar uneori uit...

Am învățat să iubesc,

Dar nu îmi amintesc uneori că,

Lângă mine,

Am cea mai minunată persoană...

Am învățat să spun adevărul,

Dar uneori uit și asta...

Am învățat că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate

Dar uneori le complic...

Am învățat că viața mea nu se deosebește

De a unui oarecare.

Dar,

Că

Lângă tine este VIAȚA MEA;

Din păcate, există clipe când uit și asta...

Am învățat că mai dureros decât să urli și să plângi

131

Este să nu poți face asta...

Am învățat că există persoane necunoscute

Care te înțeleg mai bine decât te înțelegi tu,

Dar și în cazul acesta,

Uneori,

Mă lasă memoria...

Am învățat că bețivii și copiii spun mereu adevărul,

Că un trecător bețiv îți poate da sfaturi de aur

Iar zâmbetul unui copil este capabil să împace

O mie de oameni care se ceartă;

Însă, uneori, nu mai comemorez aceste clipe...

Am învățat că din copilării izbunesc certuri serioase

Dar uneori uit că nu mai sunt copil...

Am învățat că soare poate fi în fiecare zi

Dacă vrei tu, dar uit atâtea...

Așa că o uit și pe asta...

Am învățat că între om și mare nu e mare diferență,

Că amândoi fierb, undeva în adncuri;

Și continui să uit uneori...

132

Am învățat că vorbele pot lovi mai tare decât un tren de mare viteză,

Dar de câte ori nu am uitat!?...

Am învățat să zâmbesc.

Și logic, faptele mele, nu mai dau voie azi...

Pentru că am învățat că arzi pe dinăuntru

Când persoanele pe care le rănești cel mai mult

Sunt tocmai cele pe care le iubești cel mai mult...

Și am învățat că nimioc nu poate stinge focul

Decât un simplu, sincer și cald: ”te iubesc!...”

Am învățat multe și le-am uitat...

Deci,

Nu sunt cu nimic mai bun

decât omul

care eram

înainte de a

învăța ceva?...

133

Frig...

E frig.

Pe holul infinit și gol

Tăcerea este stăpână...

Altă dată

Măștile

Se întâlneau la mijlocul holului

Și liniștea începea să fiarbă...

Dar se privesc dintr-un capăt al holului

În altul,

Despărțite de holul infinit

holul gol,

unde e atât de frig

e atât de sărat aerul

și puținele priviri rămase...

atât de amare...

134

Da...

Aș spune că timpul

nu îmi provoacă teama

unei limite...

Aș spune că seara

nu îmi porvoacă o silențioasă durere,

sub lumina lunii,

ascunsă de nori, prin picăturile de ploaie...

Aș spune că nu există timp să ne uite

și ploi să ne înece...

Și nu există lună mai luminoasă,

Perfectă în circularitatea ei

și simplă...

Decât tine,

iubita mea...

135

Adolescență

Întâlnesc alți adolescenți...

Înțeleg. Critic

Accept ceea ce devin

Uneori chiar fără nicio repulsie...

Gândesc atunci când nu trebuie,

Staționez când ar trebui să gândesc...

Măsor cuvintele aruncate-n vânt

Și ignor lucrurile serioase...

Îmi place viteza

Dar vor regreta alergarea aceasta mai târziu...

Sunt confuz

Și va trece...

136

Mini cuprins (2)

SILVIU CRISTACHE

Blocul .......................................................................107 Furtună......................................................................109 N-ai ascultat..................................................................111 Nepăsare........................................................................112

CAMELIA ȘERBU

Femeie.............................................................................114 Mama ...........................................................................115 Odă femeii........................................................................116 Ale noastre doruri........................................................117 De-ai ști........................................................................118 Despre tine......................................................................120 Inima ta.........................................................................121 Mă gândesc....................................................................122 Flori de tei....................................................................123 Lume .........................................................................124

GEORGE ENE

Aprilie........................................................................126 Liniște........................................................................... ..127 Timpul..............................................................................128 Dacă.............................................................................129 Lecție uitată....................................................................130 Frig...................................................................................133

137

Da..............................................................................134 Adolescență..................................................................135

Ale noastre dorur

138

Mugurasi

139

Liviu – Andrei

Dobre

140

Aveam un vis Aveam un vis, și tu erai acolo, nu aici, Ne-am scris, ne iubeam și eram mici... Dar timpul ne-a furat îmbrățișarea și sărutul, Prin fum am plecat, dar se întoarce trecutul. Era altă zi, era ieri, zâmbeam prima dată, Poezii, primăveri, poate cea mai frumoasă fată. Am privit-o cum fuge, credeam că-i mai bine, Am rănit-o și plânge, se minte la fel ca mine. Aș întoarce ceasul, îmi e dor să mă privească, Cum să trec impasul? Despărțirea să se oprească... Aveam fantezii, și le vedeam din viitor, Este noaptea zi, la tine mă gândesc și mor. Inima mă doare, pun gheață-n tratament, Pun sare și tresare, aripi rupte în moment. Încă te iubește, trebuie să cunoști asta, Se ascunde și zâmbește, îți înlătură năpasta. Nu sunt cel mai bun, pentru tine aș fi fost, Am ajuns acum într-un punct fără rost... Fluturi și flori de piatră, simțământ de lut, Ei n-o să vadă... ce-am avut... a trecut.

141

Curățenie de primăvară Mă trezesc dis-de-dimineață, Văd în ceață primăvara din viață. M-am hotărât să pun haosul în ordine, Și să păstrez doar ce-mi aparține. Dulceața ei îmi mătură gândurile, Către alte părți, alte porți ce așteaptă. Dar eu ard toate regretele și amintirile, Arunc și cenușa, nu știu ce mă așteaptă. Am vopsit pereții alb-negru, apoi abstract, După am spart ura cu toporul, strat după strat. M-am privit în oglinda sufletului îndurerat, De brățara timpului nu m-a interesat. Am strâns spini de lemn, cioburi și pietre, Sângerez... doare, dar nu se vede. N-am înțeles o lalea, un melc, un grăunte, Iar un ochi lăcrimează, celălalt surâde. Nu mai stau să dorm, nici să visez, Termin curățenia, mă grăbesc să mă distrez. Dulap aranjat, și tot nu știu cum să mă port... Vedeam totul clar, dar sincer nu mai pot. Îmi fac bagajul dar nu iau nimic, Repar și inima, uit și cine a greșit. Dacă îți va fi dor, lasă un semn pe cer,

142

Eu las totul, și ies din cerc. Când am privit pe fereastră, ploua, Dar era minunat când am deschis ușa... În grădină am săpat, în casă e curat, Am hrănit instinctele primare, le-am decorat. Om bun, mă îmbrac la costum... Arunc portofelul, în bibliotecă rămâne un album. Iau stiloul și fug să nu pierd trenul, Vine vara, altă veste, privește cerul!

143

Cuvinte ce dor – Am scris o scrisoare, dar n-am s-o trimit, Cuprinde suferință mare, cuvinte ce au rănit. Cuvinte auzite, rostite, gloanțe scrise, Și trimise nenorocite, aruncate ca niște fise. Am adunat în rânduri tot răul lor, S-a strâns râuri, și le simt cum dor, Certuri, conflicte, gelozie și mânie. Fapte nesimțite, pătate pe hârtie. Sunt defecte, regrete, dar și sentimente, Cuvinte frumoase, acoperite de cele urâte. Iar cuvintele urâte crestează sufletul, Simte-le, poate nu le mai folosești nici tu. Ce să fac cu scrisoarea? Să ardă în sobă? Sau să o corecteze marea, îmbrăcată în robă? Am luat flori, fluturi și curcubeu, Șterg cu nori, și scriu colorat ce era greu. Mă ustura urechea de atâta amărăciune, Dar a trecut clipa, mă bucur, și fac o plecăciune. Am primit înțelepciunea de a schimba lumea, Le deschid inima și le înlătur rugina. Scrisoarea a devenit antiteza ei, Am schimbat tot, tot ce-am auzit la ei. Drum drept, pavat uneori strâmb,

144

Tipărit de cuvinte ce dor, de plumb. Știu că te-ai rugat aseară să fie bine, Dacă nu e azi, sigur va fi mâine!

145

Deșert în inima mea O cafea amară în scară de bloc, Lângă gară, într-o seară fără noroc. Om glaciar cu lacrimi de vulcan, Sadic de natural cu zâmbet ocazional. Astăzi a fost eclipsă și de iubire lipsă, În inimă am deșert, oare, cât mai rezistă? Totuși, văd și singur cine mă iubește, Și cine mă amăgește și mă părăsește. Atâtea persoane fără personalitate... Greșesc că-mi doresc dreptate? Atâția oameni pe care credeam că-i cunosc, De câte ori am fost bun... de atâtea ori prost? Când te privesc, ești divină, ești copilă, Parfumul tău mă îmbată și mă ceartă, Mă privești, aprinzi scânteie fragilă, Tu, miros de ploaie și o clipă curată. O amintire de mușcată buză, Trezește un zbor zăpăcit de buburuză. Deșertul devine câmpie plină de maci, Aproape de râu, apare pădure. Ce faci?

146

Un arbore mi-a șoptit Un arbore mi-a șoptit că mă iubești, Un trandafir mi-a arătat ce frumoasă ești; Cerul mi-a spus cât ești de senină, Soarele mi-a descoperit tot ce te alină. Am înțeles simpatia ta de nea, Și m-am gândit să îți dau inima mea, Și petale înfocate de muzică, Să te îndrăgesc fără gram de frică. O privighetoare mi-a cântat gândurile tale, Apa vieții, Focul din privirile pasionale. O perdea trasă a văzut a ta timiditate, Sărut pe aripi de gând din noapte. Iar târziu în noapte, am ascultat stelele, Simfonia lor, dorințe și praf de zâne rele; Mi-au transmis prune și dume nebune, Că ești cea mai minunată din lume. Suntem două astre, departe și aproape, Miracol angelic, dans strălucitor în noapte. Eram bucăți, m-ai adunat și m-ai reparat, Inimă ce cântă la tobe de zâmbet, am aflat. Emoții ne cutremură, ne învie, ne omoară. Iar dorul de tine... cea mai aprigă boală. Realitate cu sânge-rece, dar tot te visez,

147

Adorm, mă trezesc, cu tine mă tratez. Un arbore mi-a șoptit să-ți spun cât te iubesc, Zâmbetul tău mi-a spus să mă grăbesc. Parcul ne strigă pe noi, să fim amândoi, Banca își dorește multe amintiri noi. Inspir, expir, respir pentru a te vedea, Perfecțiune, ochii tăi, și timpul ce ne vrea. Astăzi scriu, vrăjit de pomi înfloriți Ce au văzut cât suntem de fericiți; Ghiocel de catifea mi-a arătat a ta sensibilitate, Superbă și fină, plină de muzicalitate. O barcă vrea în lume, împreună, să fugim, Un arbore mi-a șoptit să ne iubim

148

Rămâi Chiar dacă clepsidra intervine, Știm că timpul nu ne aparține. Prezentul e trecut, de câteva zile, Zâmbesc, că-mi amintesc de tine. Ochii tăi sunt negura nopții ce urmăresc, Enigmatic, mă privesc și mă citesc. Zâmbetul tău, rupt din infinit divin, Mă face să fiu atât de senin. Chiar dacă bat orașe și pășesc stele, Aș vrea să fiu ecoul tăcerii tale, Trecând de surâs și răpite dileme, Pentru priviri și atingeri petale. Deși zic puține și fac multe, eu știu, Mai bine devreme, decât prea târziu; Și îți spun acum că ai simpatia primăverii, La tine regăsesc dulceața mierii. Dacă rămân amintire, știi că sunt visător, Nu mă lăsa să trec, același călător... Gândul tresare către tine, e jucător, Îmi e dor, privind din viitor. Ai frumusețe, înțelegere și mister, Nu știu dacă ești o fată simplă sau înger. Clar știu că ești curcubeu în floare,

149

Pot să te ating? Sau ești stare de visare? Pasional, iubesc șoaptele la lumina lunii, Promisiunea răsăritului, nu dumele lumii. Sunt aproape de distanța dintre noi, Rămâi cu bine, sau rămânem amândoi. .

150

Sparg sticla Sparg sticla și pășesc pe ea... Sângele îmi curge, nu simt durerea. Picioarele rănite desenează asfaltul, Greu e să trăiesc, tu să iubești pe altul... Merg în neștire, nu știu către unde... Mintea mi-e plină de gânduri absurde. Mă simt pustiu, trist, obosit... Îmi e dor de tot ce-am iubit. Trupul de răni este acoperit, Sufletul plânge, mereu nedojenit. Unde ești să mă vezi cum arat acum? Ai să te mai întorci pe același drum? Rănile să mi le schimbi în bucurii, Să ne iubim, să fim cum eram, copii. Nu mai vreau bogăție, faimă multă, Dacă nu e nimeni inima să-mi audă. Ce rost are să am totul, fără iubire? Să sfârșesc singur, trist, plin de amăgire? Mai bine sărac, să trăiesc de azi pe mâine, Dar să știu că am iubirea ta cu mine!

151

Alexandru

Drăgan

152

Dragoste apocaliptică Intră-mi pe sub piele ca acul unei seringi, Mărește-mi doza de tine Până când nu am să o mai pot duce! Eliberează-te! Lovește-mă! Sufocă-mă cu parfumul din zona gâtului tău, Prinde-mi limba cu limba ta și nu îi mai da drumul! Explodează! Distruge-mă! Vino așa cum nu ai mai venit niciodată! Ca o apocalipsă. Dezbracă tot ce stă în calea urii pe care mi-o porți! Întunecă soarele. Nu mai avem nevoie de el. Aici doar lava vulcanului îți învelește corpul fierbinte. Rupe din mine bucată cu bucată! Fa-mă să-ți simt durerea! Fă-mă să te simt! Eliberează crivățul din lanțurile predestinate mie! El nu are nici o vină. Fă-mă să-ți inspir cenușa Și să mă rostogolesc peste trupul tău galactic, În care știu că îmi e locul, Oprit fiind de lanțurile reci! Chinuie făptura aceasta, pe care o numesc Eu Și fă să devină vârtejul tuturor suferințelor tale! Provoacă un tsunami. Dar, salvează, te rog, o bucată de țărm! Să fie locul unde ne vom distruge reciproc.

153

Peste 4 miliarde de ani Peste 4 miliarde de ani se vor înâlni Într-un univers paralel, Alcătuit din ea și el, Unde el are nevoie de ea ca să respire, Nu de aerul rece și poluat din trafic, Când se întoarce de la muncă obosit, În același sacou șifonat și prăfuit, Pe care îl dă jos în fiecare seară Și care a fost călcat și aranjat De vreo 4 miliarde de ori… În zori, De către mâinile fierbinți ale unei Spica.

154

Când creierul ia o pauză de țigară Când creierul ia o pauză de țigară, E atunci când Cascade de amintiri se varsă Peste neuronii dornici să te cunoască, Să te descifreze în totalitate, Să te învețe pe de rost. Când creierul ia o pauză de țigară, E atunci când Numele tău se izbește-n timpane Și pătrunde în mintea plină de toane. Cine ești? Și de ce ai apărut într-o viață ca a mea, Fără să mă întrebi dacă vreau să fiu fericit? Cu siguranță aș fi spus ,,da”! Când creierul ia o pauză de țigară, E atunci când Realitatea se împarte în două lumi. Lumea ta și lumea mea. Zâmbetul tău e o portiță de trecere În lumea ta, Prin palmele tale, Prin părul tău. Am să o deschid fără să te întreb. Exact cum ai făcut și tu! Când creierul ia o pauză de țigară,

155

E atunci când Ochii tăi îmi intersectează privirea Și nu au nici o vină. Să știi că ți-a rămas un pic de praf de stele… Pe retină.

156

Tot ceea ce… Tot ceea ce vedem sau nu putem vedea Este un univers dintr-un alt univers. Visele sunt o oglindă dimensională vie Și refracția vieții dincolo de orizontul vizual, Energie stelară modelată în imagini, Singura fericire pe care Universul ți-o dă gratis, Atâta timp cât ești dispus să o primești.

157

Prezența ei Prezența ei e ca argintul viu, Ce mi se plimbă prin tot corpul. De unde vin, nici nu mai știu; Încet-încet îmi pierd și scopul. E vorba de o frumusețe rară, Prin ochii ei poți privi cerul, Iar zâmbetu-i ca prima oară, Îi învăluie misterul. Dorința zace printre rânduri, Și-ar vrea să-nsemne un cuvânt, Iar inima pulsează fluturi Și o iubește tot mai mult.

158

Era ea… Era ea, cea de acum câțiva ani, dar gata să îmbrățișeze un necunoscut aprins de scânteia unor vorbe ademenitoare. Nu părea schimbată, dar privea negativist lumea din jur, care se arăta, mai de mult, altfel, văzută prin niște ochi albaștri. Prima ei iubire dispăruse în ceața timpului. Reușise să scape de povara unor amintiri, care ar fi silit-o să privescă în trecut. Era puternică, dar nu își dădea seama de asta. Se victimiza tot timpul.

159

Navigatori în vid Salvat-au fericirea-ntr-un PDF, Ezitând să o mai pună în strofe, Savurând din ea la fiecare clic, Orbiți fiind, un pic câte un pic. Ajunși în fața unui negru lid, Au devenit navigatori în vid.

160

Fata lui Mefisto Ești doar o umbră a durerii mele, Nu simți nimic și ești mereu prezentă, Pe cer ai omorât atâtea stele; Doar Iuda te mai vede inocentă!

Întâlnire galactică Trupul tău este Calea Lactee, Eu sunt Andromeda.

161

Mini cuprins (3)

LIVIU – ANDREI DOBRE

Aveam un vis..............................................................140 Curățenie de primăvară..................................................141 Cuvinte ce dor................................................................143 Deșert în inima mea........................................................145 Un arbore mi-a șoptit..................................................146 Rămâi ............................................................................148 Sparg sticla...................................................................150

ALEXANDRU DRĂGAN

Dragoste apocaliptică....................................................152 Peste 4 miliarde de ani...................................................153 Când creierul ia o pauză de țigară..................................154 Tot ceea ce.......................................................................156 Prezența ei...................................................................157 Era ea... .......................................................................158 Navigatori în vid........................................................159 Fata lui Mefisto...............................................................160 Întâlnire galactică..........................................................160

162

Sa

facem cunostinta

163

Dumitru Dragon

164

Născut la data de 22 noiembrie 1952 Absolvent al liceului ”Alexandru Sahia” (acum

Neagoe Basarab) din Oltenița, fost profesor la Școala de Arte și Meserii , în momentul de față ”Liceul Tehnologic Ion Ghica”. Cantautor, conducător al formației ”Trubadurii”, colaborator al O TV –ului și al postului de televiziune ”Etno”. În prezent conducător al radioului Oltenița News Tv, din orașul Oltenița.

165

Enache Dobre

166

Născut în anul 1954, în comuna Nana, fostul județ Ilfov (acum Călărași). A urmat cursurile școlii primare si gimnaziale în comuna natală. A absolvit liceul ”Alexandru Sahia” din Oltenița, în anul 1973. Este absolvent al Institutului Politehnic din București, Facultatea de Mecanică, secția Utilaj Chimic și Petrochimic, devenind subinginer. A lucrat o scurtă perioadă de timp în județul Brașov, la Combinatul de Lianzi Hoghiz. Începând cu anul 1981 revine în comuna natală, unde intră în sistemul de învățământ, urmând ca după revolutia din 1989 să urmeze si cursurile Facultății de Istorie, din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” – București. Din 1993 est profesor la Scoala Nr. 1 din comuna natală.

A debutat literar în clasa a –IX-a, în 1969, în ziarul ”Steagul Roșu”, cu nuvela ”Ion al Ilincăi”. Va publica apoi în Flacăra (1987), precum și în alte ziare și reviste, până va publica prima carte (1999), intitulată ”Voinicii din Codrul Negru și Cerbul cu coarnele de aur”.

Are în pregătire un volum de poezii intitutat ”Naufragiat în roua dimineții”, precum și romanul ”I*m remember. Si Dumnezeu a creat femeia”.

167

Viorica Ruse Zorojan

168

S-a născut la data de 23-10-1965 în orașul Oltenița. Este absolventă a Facultății de Filologie a Universității București. În prezent este profesor de limba si literatuira română la Școala Nr. 3 din comuna Chirnogi, judetul Călărași. A debutat literar cu o culegere de versuri, ”Sunt dimineață de april”, în anul 1979, în clasa a –VIII-a. A publicat în mai multe ziare, printre care: Oglinda Olteniței, Pământ liber de Călărași, etc. Cărți publicate: -Pași în singurătate, Editura Semne, București, 2003 -Versuri pentru Denis și Alice, Editura Agora, Călărași, 2006 -Așteptare, Editura Tridona, Oltenița, 2007 -Regina Nopții, Editura Tridona, Oltenița, 2007 - Împăratul și tăietorul de lemne, Editura Tridona, 2007 -Nesteaua, Editura Detectiv, București, 2009 - Iertarea, Editura Tridona, Oltenița, 2011 - Departe de tot, Editura Pim, Iași, 2015 -Mâncătorii de covrigi, Editura Pim, Iași, 2015

169

Laura Stoica

170

Asistent medical pediatrie de 27 de ani, profesor de nursing la Scoala posliceala sanitara FEG de cinci ani (din Oltenița), Facultatea de drept absolvita, Cursuri de psihopedagogie postuniversitare, Fotograf- Scoala New Age Photograph.

171

CUPRINS

Cuvânt înainte.................................................................5

MINI CUPRINS 1 .............................................................105

MINI CUPRINS 2.............................................................136

MINI CUPRINS 3........................................................... 161

În atenția creatorilor de literatură din Oltenița și imprejurimi!

Stimați creatori, vă invităm să participați la elaborarea unei noi culegeri de poezie și proză oltenițeană. Dacă doriți să ne dați creații personale , pentru a fi publicate în volum, trebuie să trimiteți: materialele (de preferat nepublicate), o fotografie tip bust, un Curriculum Vitae (scurt) și suma de 50 lei. O să primiți în schimb, un număr de 7 Antologii.

Vă mulțumim !

172

Tipar digital realizat la:

Pim

EDITURA ȘI TIPOGRAFIA PIM

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr.4, Iași – 700497

Tel.:0730.086.676; Fax: 0332.440.730

E-mail: editura@pimcopy.ro

www.pimcopy.ro