14
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN M E H E D I N Ţ I COMISIA DE CONCURS Nr.329551 din 02.11.2016 APROB, PRESEDINTELE COMISIEI DE CONCURS A N U N Ţ În conformitate cu prevederile art. 27 35 , alin. 1, lit. a din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I, Dispoziţia M.A.I. - D.G.M.R.U. nr. II/1620/2015 privind unele proceduri şi formulare utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., adresa I.G.P.R. nr. 33411/2016, adresa M.A.I. -.D.G.M.R.U. nr. 294371/2016 şi anexa la Nota raport nr. 33340/ 2016 privind ghidul specialităţilor asimilate, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, cu sediul în municipiul Dr.Tr.Severin, Bd.Carol, nr.75, organizează: CONCURS/EXAMEN: Pentru ocuparea funcţiei de șef serviciu la Serviciul Cabinet, prevăzută la poziţia 4 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă. În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliție, cu următoarea pregătire de bază: - studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă pentru cei care au absolvit studiile universitare în sistem „nonBologna” sau - studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare pentru cei care au absolvit studiile universitare în sistem „Bologna” să aibă pregătirea de specialitate: - pentru cei care au absolvit anterior anterior organizãrii studiilor universitare de lungă durată în sistem „Bologna”: studii universitare de lungã duratã, cu diplomă de licenţă/echivalentã în una din specializãrile urmãtoarelor domenii fundamentale de ştiinţe: ştiinţe juridice, ştiinţe economice ori ştiinţe militare şi informaţii sau cursuri postuniversitare sau de masterat (studii de master) în specializarea management sau una din specializãrile urmãtoarelor domenii fundamentale de ştiinţe: ştiinţe juridice, ştiinţe economice ori ştiinţe militare şi informaţii; sau -pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem „Bologna”: studii de master, ciclul II de studii universitare, în ramura de ştiinţe-ştiinţe economice sau în unul din urmãtoarele domenii universitare de master: drept, ştiinţe militare, informaţii şi securitate naţionalã, ordine publicã şi siguranţã naţionalã ori management să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să deţină gradul profesional de minim inspector principal de poliţie;

R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

  • Upload
    others

  • View
    14

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN M E H E D I N Ţ I

COMISIA DE CONCURS

Nr.329551 din 02.11.2016

APROB,

PRESEDINTELE COMISIEI DE CONCURS

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile art. 2735

, alin. 1, lit. a din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind unele activităţi

de management resurse umane în unităţile M.A.I, Dispoziţia M.A.I. - D.G.M.R.U. nr. II/1620/2015 privind

unele proceduri şi formulare utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I.,

adresa I.G.P.R. nr. 33411/2016, adresa M.A.I. -.D.G.M.R.U. nr. 294371/2016 şi anexa la Nota raport nr.

33340/ 2016 privind ghidul specialităţilor asimilate, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, cu

sediul în municipiul Dr.Tr.Severin, Bd.Carol, nr.75, organizează:

CONCURS/EXAMEN:

Pentru ocuparea funcţiei de șef serviciu la Serviciul Cabinet, prevăzută la poziţia 4 din statul de

organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ,

următoarele condiţii:

să fie ofiţeri de poliție, cu următoarea pregătire de bază:

- studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă pentru cei care au

absolvit studiile universitare în sistem „nonBologna”

sau

- studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare pentru cei care au absolvit studiile

universitare în sistem „Bologna”

să aibă pregătirea de specialitate:

- pentru cei care au absolvit anterior anterior organizãrii studiilor universitare de lungă durată în

sistem „Bologna”: studii universitare de lungã duratã, cu diplomă de licenţă/echivalentã în una din

specializãrile urmãtoarelor domenii fundamentale de ştiinţe: ştiinţe juridice, ştiinţe economice ori ştiinţe

militare şi informaţii sau cursuri postuniversitare sau de masterat (studii de master) în specializarea

management sau una din specializãrile urmãtoarelor domenii fundamentale de ştiinţe: ştiinţe juridice,

ştiinţe economice ori ştiinţe militare şi informaţii;

sau

-pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem „Bologna”: studii de master, ciclul II de

studii universitare, în ramura de ştiinţe-ştiinţe economice sau în unul din urmãtoarele domenii

universitare de master: drept, ştiinţe militare, informaţii şi securitate naţionalã, ordine publicã şi

siguranţã naţionalã ori management

să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;

să deţină gradul profesional de minim inspector principal de poliţie;

Page 2: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

să aibă 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs (specialități

asimilate: acces general, conform anexei la nota-raport nr. 33340/2016);

să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;

să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu

fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;

să fi obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;

să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului:

- să dețină autorizație de acces la informații clasificate, nivel „strict secret”;

- să aibă o vechime în muncă/M.A.I. de 5 ani.

Concursul/examenul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi, din

mun.Dr.Tr.Severin, Bd.Carol, nr.75, în data de 05.12.2016, ora 10,00 şi va consta în susţinerea unei probe

unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.

Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este

declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.

În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă este declarat „admis” la concurs candidatul care

are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.

Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat

„admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 de ore de

la afişare, la secretariatul Serviciului Resurse Umane din Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinţi și

sunt comunicate candidaților în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Înscrierile se fac, în zile lucrătoare, la Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi – Serviciul

Resurse Umane, din mun.Dr.Tr.Severin, Bd.Carol, nr.75, pe bază de raport, depus, până la data de

09.11.2016, inclusiv, orele 16:00.

Cu ocazia înscrierii, candidaţii vor depune, următoarele documente:

- cererea de înscriere şi raportul de înscriere (model Anexele 1 şi 2 la prezentul anunţ);

- CV (model Anexa 3 la prezentul anunţ);

- actul de identitate şi documentele care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de

cerinţele postului;

- adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de

unitate cu menţiunea „apt funcţii de conducere”;

- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (model Anexa 4 la

prezentul anunţ);

Documentele vor fi prezentate de către candidat, în original, urmând a fi certificate pentru

conformitate, în prezenţa acestuia conform prevederilor legale. Precizăm faptul că nu se acceptă

xerocopierea documentelor originale care prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă şi

care nu permit stabilirea autenticităţii acestora sau sunt plastifiate.

În situaţia în care, din iniţiativa candidatului se prezintă la dosar copii legalizate ale unor

documente, acestea vor fi acceptate.

Candidaţii care nu sunt încadraţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi vor anexa la

raportul prin care solicită înscrierea pe lângă documentele sus-menţionate şi o adeverinţă emisă de

structura de resurse umane competentă, din care să rezulte că nu sunt sub efectul vreunei sancţiuni

disciplinare,precum, dacă fac sau nu obiectul unei cercetări prealabile/ cercetări administrative, nu sunt

puşi la dispoziţie în condiţiile art. 2721

alin. (2) sau suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 2725

lit. a) şi b)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare; gradul

profesional deţinut, calificativele obţinute în ultimii 2 ani de activitate, vechimea totală în M.A.I.,

vechimea în specialitatea funcţiei scoase la concurs, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitãrii

funcţiei, nivelul de acces la informaţii clasificate. Totodatǎ se va menţiona dacǎ pe parcursul activitǎţii

desfǎşurate au fost sancţionaţi disciplinar şi motivele pentru care au fost sancţionaţi.

Page 3: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

Avizul privind participarea la concurs conform Dispoziției D.G.M.O. nr.164592/2008 privind

modul de soluţionare, avizare, numire şi eliberare în/din functie a ofiţerilor din structurile cu atribuţii în

domeniile management organizatoric, mobilizare planificare a reacţiilor pentru situaţii de urgenţă şi

operative ale unităţilor M.A.I., poate fi depus de către candidaţii care nu sunt încadraţi la Inspectoratul de

Poliţie Judeţean Mehedinţi, până la data susținerii interviului, respectiv, 05.12.2016.

La concurs pot participa numai candidaţii al căror dosar este complet şi corect întocmit.

Tematica şi bibliografia întocmite prin grija Comisiei de concurs, constituie anexă la prezentul anunţ

şi sunt postate pe site-urile de INTERNET şi INTRAPOL, în continuarea prezentului anunţ.

Testarea psihologică a candidaţilor se va desfăşura la Centrul de Psihosociologie al Ministerului

Afacerilor Interne din Bucureşti, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2, la o dată ce se va comunica în timp

util candidaţilor.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de

Poliţie Judeţean Mehedinţi, telefon 0252/305111.

GRAFICUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI

Până la 09.11.2016 - depunerea rapoartelor şi documentelor necesare înscrierii la concurs

ora 1600

14.11.2016 - analiza dosarelor

05.12.2016 - susţinerea interviului structurat pe subiecte profesionale

ora 1000

05.12.2016 - afişarea rezultatelor

ora 1600

06.12.2016 - depunerea eventualelor contestaţii

ora 1600

08.12.2016 - afişarea rezultatelor eventualelor contestaţii.

ora 1600

De asemenea, candidaţilor le vor fi precizate aspectele prevăzute în actele normative în vigoare

referitoare la: desfăşurarea concursului/examenului, aprecierea şi notarea interviurilor, stabilirea şi

comunicarea rezultatelor.

AVIZAT:

MEMBRI COMISIEI DE CONCURS:

Page 4: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE NESECRET

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MEHEDINŢI Anexǎ la anunţul nr.329551/02.11.2016

COMISIA DE CONCURS

A P R O B

PREŞEDINTELE COMISIEI

TEMATICA SI BIBLIOGRAFIA

recomandată pentru concursul/examenul organizat în vederea ocupării funcţiei vacante

şef serviciu la Serviciul Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi

CAPITOLUL I- NOTIUNI GENERALE

TEMATICA

1. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Poliţiei Române.

2. Drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţeanului

3. Protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie

a acestor date;

4. Drepturile şi îndatoririle poliţistului;

5. Restrîngerea exerciţiului unor drepturi şi libertãţi ale poliţistului;

6. Dreptul la libera asociere;

7. Organizarea şi funcţionarea Corpului Naţional al Poliţistului;

8. Constituirea, organizarea, funcţionarea şi reprezentativitatea organizaţiilor sindicale.

BIBLIOGRAFIE

*Constituţia României

*Noul Cod Penal

*Noul Cod de procedurã penalã

*Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi

completările ulterioare;

* Legea nr.544/12.10.2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi

completările ulterioare;

*Legea nr.677/21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal şi libera circulaţie a acestor date;

*H.G. nr.123/7.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001

privind liberul acces la informaţiile de interes public;

*Legea nr.238/2009 republicatã cu modificãrile şi completãrile ulterioare privind reglementarea

prelucrãrii datelor cu caracter personal de cãtre structurile/unitãţile Ministerului Administraţiei şi

Internelor în activitãţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi

asigurare a ordinii publice;

*Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

*Legea nr.62/2011 a dialogului social;

*H.G. nr.833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea

acordurilor colective.

Page 5: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

CAPITOLUL II- MANAGEMENT ORGANIZATORIC

TEMATICA

1.Managementul culturii organizaţionale; Metode şi tehnici generale de conducere;Controlul şi

procesul decizional;Principii şi funcţii ale procesului managerial;Comunicarea în activitatea

managerialã;Managementul conflictelor;

2.Control intern/managerial;

3.Managementul resurselor umane;

4.Metode şi tehnici generale de conducere;

5.Selecţionarea şi pregãtirea poliţiştilor;

6.Funcţiile şi încadrarea poliţiştilor în categorii şi grade profesionale;

7.Fişa postului;

8.Perioada de stagiu/probã şi definitivarea în profesie;

9.Exercitarea tutelei profesionale în M.A.I.;

10.Evaluarea anualã a personalului M.A.I.

11.Modalitãţi de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I.

12.Principiile care guverneazã conduita profesionalã a poliţistului;

13.Declararea averilor şi intereselor;

14.Planificarea managerialã, conducerea subordonaţilor, controlul managerial.

BIBLIOGRAFIE

* Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

* O.U.G. nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.I.R.A., cu modificãrile şi completãrile

ulterioare;

*Ordinul M.A.I. nr.140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitãţile M.A.I.;

*Ordinul nr.400/2015 , actualizat pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al

entitãţilor publice, cuprinzând standardele de management/control intern la entitãţile publice şi pentru

dezvoltarea sistemelor de control managerial;

*Ordinul M.A.I. nr.86/2013, privind organizarea şi desfãşurarea activitãţilor de prevenire a

corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

*Ordonanţa nr.119/1999, republicatã, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv;

*Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Integritate,

republicatã;

*Legea nr.161/2003 privind unele mãsuri de asigurare a transparenţei în exercitarea demnitãţii

publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;

* H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

* Costică Voicu, Ştefan Prună – Managementul organizaţional al Poliţiei – Fundamente teoretice,

Editura MEDIAUNO 2007.

CAPITOLUL III- ANALIZA, INFORMARE, SINTEZÃ

TEMATICA

1.Analiza informaţiilor-concept şi tipologie;

2.Procesul analitic;

3.Ciclul informaţional

4.Evaluarea sursei şi a informaţiilor;

Page 6: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

5.Analiza strategicã;

6.Analiza SWOT;

7.Analiza PESTLE;

8.Elaborarea produsului analitic;

9.Definirea conceptelor de ameninţare, vulnerabilitate şi risc;

10.Modurile de prezentare ale produselor analitice sau de informare;

11.Organizarea şi desfãşurarea activitãţii informative de cãtre Poliţia Românã, Poliţia Românã de

Frontierã şi Oficiul Român de Imigrãri;

12.Redactarea documentelor neclasificate şi activitatea de secretariat în M.A.I.

BIBLIOGRAFIE

*Manualul de analiza informaţiilor-introducere în analiza informaţiilor, publicat în anul 2014 de

Editura Ministerului Afacerilor Interne;

*Dispoziţia I.G.P.R. S/53/2013 privind organizarea şi desfãşurarea activitãţii informative de cãtre

Poliţia Românã, Poliţia Românã de Frontierã şi Oficiul Român de Imigrãri;

*Instrucţiunile M.A.I. nr.1000 din 01.11.2005 privind redactarea documentelor neclasificate şi

activitatea de secretariat în M.A.I.

CAPITOLUL IV- PROTECŢIA INFORMAŢIILOR CLASIFICATE

TEMATICA

1.Protecţia informaţiilor clasificate-dispoziţii generale;

2.Clasificarea informaţiilor;

4.Declasificarea şi trecerea informaţiilor clasificate la un nivel inferior de secretizare;

5.Accesul la informatii clasificate;

6.Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, pãstrarea, arhivarea, procesarea , multiplicarea,

manipularea, transportul , transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate;

7.Efectuarea controalelor, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute de lege

în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

BIBLIOGRAFIE

*Legea nr.51 din 29 iulie 1991 republicatã cu modificãrile şi completãrile ulterioare privind

siguranţa naţionalã;

*Legea nr.182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificãrile şi completãrile

ulterioare;

* H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor

clasificate în România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;

* H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu;

* H.G.S/610/04.06.2008, pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informaţii secret de

stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de M.A.I.;

*O.M.A.I. nr.S/389/2003, declasificat pentru aprobarea Ghidului de clasificare a informaţiilor în

M.A.I. , precum şi a Listei cu informaţii secrete de serviciu în M.A.I.;

*Ordinul M.A.I. nr.S/66/2009, declasificat pentru înlocuirea Anexei nr.2 la Ordinul Ministrului

de Interne nr.S/389/2003, pentru aprobarea Ghidului de clasificare a informaţiilor în M.A.I. ,

precum şi a Listei cu informaţii secrete de serviciu în M.A.I.;

*Ordinul nr.S/353 din 23.11.2002, pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor

naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile

M.I.;

Page 7: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

* O.M.A.I. nr. 811/2005 privind efectuarea controalelor, constatarea contravenţiilor şi aplicarea

sancţiunilor prevăzute de lege în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate în M.A.I.;

*Ordinul M.A.I. nr.650 din 16.05.2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al

M.A.I.

CAPITOLUL V- RELAŢII CU PUBLICUL ŞI SECRETARIAT

TEMATICA

1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor,

precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile Ministerului Administraţiei şi

Internelor;

2. Activitatea de control şi analiză a modului de rezolvare a petiţiilor şi a primirilor în audienţă;

3. Verificarea şi cercetarea reclamaţiilor îndreptate împotriva personalului Ministerului Afacerilor

Interne.

4. Colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia pe teritoriul României a corespondenţei

clasificate.

5. Redactarea, gestionarea documentelor neclasificate şi activitatea de secretariat în Ministerul

Afacerilor Interne.

6. Arhivarea documentelor create de unităţile de poliţie şi organizarea activităţii specifice

compartimentelor de arhivare.

7. Confecţionarea, evidenţa, păstrarea şi utilizarea sigiliilor şi ştampilelor în Ministerul Afacerilor

Interne.

8. Activitatea de primire şi consiliere a publicului;

9. Activitatea de asistenţã a victimelor.

BIBLIOGRAFIE

Ordonanţa nr. 27/30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată,

cu modificări şi completări, prin Legea 233/23.04.2002;

Ordinul M.A.I. nr. 190/22.04.2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire,

evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în

structurilor Ministerului Afacerilor Interne;

H.G. nr. 1.723/14.10.2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei

în activitatea de relaţii cu publicul;

H.G. nr. 1.349 din 27.11.2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul

României, a corespondenţei clasificate;

Instrucţiunile M.A.I. nr. 1000/01.11.2005, privind redactarea, gestionarea documentelor

neclasificate şi activităţi de secretariat în Ministerul Afacerilor Interne;

Legea nr. 500 din 12.11.2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.

Legea nr. 183 din 16.05.2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în

documentele în formă electronică;

Legea nr.16 din 02.04.1996 privind Arhivele Naţionale;

Ordinul M.A.I. nr.995 din 26.10.2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind forma şi

modul de promovare şi transmitere a documentelor adresate conducerii Ministerului Afacerilor

Interne;

Ordinul M.A.I. nr. 650 din 16.05.2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al

Ministerului Administraţiei şi Internelor;

Instrucţiunile M.A.I. nr. S/233 din 17.04.2004 privind confecţionarea, evidenţa, păstrarea şi

utilizarea sigiliilor şi ştampilelor în Ministerul Afacerilor Interne.

Page 8: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

CAPITOLUL VI - CENTRUL OPERATIONAL

TEMATICA

1.Organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă ;

2.Organizarea preluării şi transmiterii apelului unic de urgenţă 112. Modul de acţiune a personalului

din centrul operational şi apeluri de urgenţă 112 după preluarea apelului de la operatorul STS;

3.Modul de acţiune, intervenţie şi cooperare a efectivelor de poliţie pentru soluţionarea

evenimentului sesizat prin SNUAU 112;

4.Contravenţii şi sancţiuni prevăzute de OUG 34/2008;

5.Modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru descoperirea , prinderea şi identificarea autorilor

infracţiunilor flagrante ce folosesc la comiterea acestora mijloace auto/moto, precum şi a autorilor de

furt de autovehicule potrivit concepţiei unitare „NĂVODUL”

6.Organizarea serviciului de permanenţă in unitatile / structurile MAI ;

7.Raportarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ. Noţiunea de eveniment, modul de

raportare a evenimentelor care intră în competenţa structurilor MAI, evenimentele care fac obiectul

raportarii imediate, date minime generale care se transmit la raportarea unui eveniment;

8.Alertarea structurilor MAI, măsurile organizatorice şi activităţile ce se execută după primirea

ordinului de alertă;

9.Acţiunile de intervenţie ce se desfăşoară, în sistem integrat, de către structurile Ministerului

Afacerilor Interne pentru prinderea persoanelor care au fost implicate în producerea unor

evenimente/incidente grave cu impact deosebit în domeniul ordinii şi siguranţei publice;

evenimente/incidente grave care generează declanşarea acţiunii Reţeaua.

BIBLIOGRAFIE: *OUG 34/19.03.2008 privind organizarea şi funcţionarea SNUAU 112 , mod. şi compl;

*OMAI S/61/03.03.2010 privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes

operativ;

*OMAI S/109//07.09.2015 privind realizarea capacităţii operaţionale necesare gestionării situaţiilor

speciale sau de criza din domeniul de competenţă a structurilor MAI ;

*OMAI S/108/20100 privind serviciul de permanenţă şi accesul în unităţile MAI ;

*Concepţia unitară „NĂVODUL” privind modul de acţiune ale efectivelor de poliţie pentru

descoperirea, prinderea şi identificarea autorilor de infracţiuni flagrante ce folosesc la comiterea

acestora, mijloace auto/moto, precum şi a autorilor de furt de autovehicule;

*Concepţia unitară privind modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea şi rezolvarea

evenimentelor semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă nr. 44597/27.03.2006.

*Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/ 177 din 22.08.2011 privind acţiunile de

intervenţie ce se desfăşoară, în sistem integrat, de către structurile Ministerului Administraţiei şi

Internelor pentru prinderea persoanelor care au fost implicate în producerea unor evenimente/incidente

grave cu impact deosebit în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

CAPITOLUL VII – MANAGEMENT STĂRI EXCEPŢIONALE

TEMATICA 1.Declararea starii de mobilizare partial sau totala si a starii de razboi precum si incetarea acestora;

2.Modalităţi de pregătire a cetăţenilor români pentru apărarea ţării;

3.Situaţii în care se instituie starea de urgenţă şi durata acesteia. Procedura de instituire a stării de

urgenţă şi măsurile care se pot dispune pe durata acesteia.

BIBLIOGRAFIE: *Legea nr. 355/20.11.2009 privind regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate

si al starii de razboi;

*Legea nr. 453/01.11.2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării

de asediu şi regimul stării de urgenţă

*Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Page 9: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

CAPITOLUL VIII – LOGISTICA

1. Raspunderea materiala a politistilor;

BIBLIOGRAFIE

1. OG 121/1998 si Instructiunile MAI 114 / 2013.

NOTĂ: se vor avea în vedere actele normative în vigoare la data publicării anunțului de

concurs/examen.

MEMBRI COMISIEI DE CONCURS:

Page 10: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

Anexa 1

MODEL

Cerere de participare la examen/concurs

DOMNULE COMANDANT,

Subsemnatul(a)____________________________________________ fiul (fiica)

lui____________________ şi al(a) ________________ născut(ă) la data de ________în localitatea

___________________judeţul/sectorul___________________ cetăţenia___________ cu

domiciliul(reşedinţa)în localitatea_________________________________________________________

judeţul/sectorul__________________str.______________nr.__ bl __ sc. __ etj. __ ap. __ absolvent(ă) al

(a)___________________________________________________________________________________

___________________________curs de_________________, sesiunea ____________________ ,

specializarea ____________________________de profesie _________________________________

salariat(ă) la __________________, starea civilă_____________cu serviciul militar __________________,

la arma ______________, trecut în rezervă cu gradul __________________________ .

Rog să aprobaţi înscrierea la concursul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie

Mehedinţi în vederea ocupării funcţiei de __________________________ , din cadrul

_________________________________________________________________. Am luat cunoştinţă şi sunt de acord cu condiţiile de recrutare, selecţionare şi participare la

concurs.

Semnătura _________________

Data ______________________

Page 11: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE MEHEDINŢI

________________________________________

(serviciul/subunitatea)

________________________________________

(grad, nume, prenume)

APROB

ŞEFUL INSPECTORATULUI

Comisar şef de poliţie

OPRIŢA ROMULUS

R A P O R T

din __________2016

Sunt absolvent al ________________________________________________________________________________________şi al

______________________________________________________________.

După absolvirea studiilor am fost repartizat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean _________________________ unde mi-am

desfăşurat activitatea la ________________________________________________________________________.

De la data de __________ îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile de serviciu, având funcţia de

_____________________________________ la Serviciul/ Biroul/Secţia_________________________________.

Rog să-mi aprobaţi înscrierea şi participarea la concursul/examenul ce se va desfăşura la data de 05.12.2016 în vederea ocupării

funcţiei şef serviciu la Serviciul Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.

Menţionez că am luat la cunoştinţă de condiţiile de participare la concurs precizate în anunţ, pe care le îndeplinesc în mod cumulativ.

Declar pe propria răspundere că am luat la cunoştinţă de prevederile Legii nr. 677/21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire

la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Sunt de acord ca datele referitoare la: nume, prenume, numele şi

prenumele membrilor de familie, domiciliu/reşedinţă, sex, datele şi locul naşterii, cetăţenie, etnie, origine rasială, convingeri politice,

religioase, filozofice, semnătură, cod numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, alte date de stare civilă, datele din permisul de

conducere, telefonul, profesie, locul de muncă, date privind cazierul judiciar, date referitoare la condamnări, date referitoare la sancţiuni

disciplinare sau contravenţionale, să le pun la dispoziţia Serviciului Resurse Umane din Inspectoratul Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru a fi

prelucrate, urmare a înscrierii mele la concursul privind ocuparea postului vacant de șef serviciu la Serviciul Cabinet.

Mă oblig ca în situaţia declarării inapt din punct de vedere psihologic sau a nepromovării probei de concurs, să mă prezint în maxim

30 de zile de la susţinerea acesteia la Serviciul Resurse Umane din Inspectoratul Poliţie Judeţean Mehedinţi, unde m-am înscris, pentru a ridica

documentele (în copie xerox sau copii legalizate) depuse de mine.

Anexez alăturat:

a) curriculum vitae;

b) copii ale actului de identitate şi ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (copiile

diplomelor şi copii ale foilor matricole anexe sau suplimentelor acestora); se va menţiona pentru fiecare act denumirea, emitentul, seria, nr. şi

data eliberării.

c) adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate;

d) declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare.

e) adeverinţa de la unitatea unde sunt încadrat din care rezultă că nu sunt cercetat disciplinar, nu mă aflu sub efectul unei sancţiuni

disciplinare, nu sunt pus la dispoziție în condițiile art. 27^21 alin. 2 sau suspendat din funcție în condițiile art. 27^25 lit. a și b din Legea nr.

360/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare sau, după caz, ale art. 89 din Legea nr. 80/1995, cu

modificările și completările ulterioare – numai pentru candidații care nu sunt încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinţi.

Faţă de cele de mai sus, rog analizaţi şi dispuneţi.

Data _____________ Semnătura ________________

Conform Legii nr. 677/2001 beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor şi de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveţi

dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere

scrisă, datată şi semnată la Serviciul Management Resurse Umane. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.

Anexa nr.2 NESECRET

Ex. nr. 1

Nr. ex. redactate: 1

Page 12: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

Curriculum vitae Europass

Inseraţi fotografia. (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Informaţii personale

Nume / Prenume Nume, Prenume (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Adresă(e) Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Telefon(oane) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Mobil: (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Fax(uri) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

E-mail(uri) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Naţionalitate(-tăţi) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Data naşterii (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Sex (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional

(rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Experienţa profesională

Perioada Menţionaţi separat fiecare experienţă profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea. (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Funcţia sau postul ocupat

Activităţi şi responsabilităţi principale

Numele şi adresa angajatorului

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Educaţie şi formare

Perioada Menţionaţi separat fiecare forma de învăţământ şi program de formare profesională absolvite, începând cu cel mai recent. (vezi instrucţiunile)

Calificarea / diploma obţinută

Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

(rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Aptitudini şi competenţe personale

Limba(i) maternă(e) Precizaţi limba(ile) maternă(e) (dacă este cazul specificaţi a doua limbă maternă, vezi instrucţiunile)

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)

Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere

Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la conversaţie

Discurs oral Exprimare scrisă

Limba

Limba

(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Page 13: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

Competenţe şi abilităţi sociale Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Competenţe şi aptitudini organizatorice

Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Competenţe şi aptitudini tehnice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului

Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Competenţe şi aptitudini artistice Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Alte competenţe şi aptitudini Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Permis(e) de conducere Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Informaţii suplimentare Includeţi aici orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate anterior, de exemplu: persoane de contact, referinţe etc. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Anexe Enumeraţi documentele anexate CV-ului. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Page 14: R O M Â N I A · 2016-11-02 · publice şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; * H.G. nr. 991/25.08.2005 pentru aprobarea Codului

Anexa nr.4

DECLARAŢIE

Subsemnatul(a)___________________________________, CNP_________________ fiul (fiica)

lui _________ şi ____________, născut(ă) la data de_______________, în localitatea

___________________ judeţul______________, posesor(posesoare) al(a) BI/CI seria ______nr._______

eliberat(ă)____________________________la data de___________în calitate de candidat la concursul

organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi pentru ocuparea funcţiei de

____________________________________________________, declar pe propria răspundere că am luat

la cunoştinţă despre condiţiile de recrutare cu care sunt de acord şi pe care le îndeplinesc cumulativ.

Precizez că nu fac parte din nici un partid, organizaţie politică sau grupare interzisă de lege sau care

promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de drept.

Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în situaţia în

care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta, incompatibilităţi determinate de neîndeplinirea

cumulativă a condiţiilor de recrutare, nu voi fi numit în funcţie chiar dacă rezultatele obţinute la concurs ar

permite acest fapt.

Dacă o asemenea situaţie se va constată după numirea în funcţie, urmează să fiu eliberat din funcţie.

Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă despre întregul conţinut şi am completat

personal datele din prezenta declaraţie.

Data__________

Semnătura____________________________