23
P ub li c a ţ i a T e m a t i c ă N r . 3 9 , A N II Arhitectura sacră Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Publicaţia tematică NR. 39

  • Upload
    ngocong

  • View
    238

  • Download
    1

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Publicaţia tematică NR. 39

P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 39, AN II

Arhitecturasacră

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

Page 2: Publicaţia tematică NR. 39

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2015

Fotografie coperta I: Antoniu Bumb

Credite foto: Antoniu Bumb, Adriana Măgerușan, Zsolt Tovissi , Benedek Eduard, Pro Patrimonio

© RNDR, 2015

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINS

ABREVIERI ......................................................................................................................................................................................... 2

INTRODUCERE .................................................................................................................................................................................. 3

ARHITECTURA SACRĂ – NOȚIUNI GENERALE DESPRE LĂCAȘURILE DE CULT .................................................................... 4

BISERICI DE LEMN ............................................................................................................................................................................ 8

BISERICI DE ZID ............................................................................................................................................................................... 12

BISERICA DIN DENSUŞ ....................................................................................................................................................................14

RESTAURAREA BISERICII FORTIFICATE DIN CÂRȚA ................................................................................................................ 16

RESTAURAREA BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE DIN MOȘNA .................................................................................. 20

PĂREREA SPECIALISTULUI: INTERVIU CU RALUCA MUNTEANU ........................................................................................... 24

POSIBILITĂȚI DE FINANȚARE ....................................................................................................................................................... 32

BISERICA ÎN PEISAJUL CULTURAL ȘI NATURAL RURAL .......................................................................................................... 38

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................................................................ 40

Page 3: Publicaţia tematică NR. 39

2 3

FEADR

MADR

OAR

PNDR

RNDR

UE

UNESCO

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ordinul Arhitecților din România

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Uniunea Europeană

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

ABREVIERI IntroducereBiserica a fost dintotdeauna centrul vieții comunitare a satului românesc. Situată în vatra satului, aceasta configura întreaga structură a așezării. Cum lăcașul de cult era expresia culturii și spiritului locului, dar și a timpului și prosperității comunității într-o anumită perioadă, de multe ori, vechea biserică a fost înlocuită în ritualurile religioase de una mai nouă și de dimensiuni mai mari. Așa se face că, în multe sate, bisericile vechi de lemn sau de zid au fost parțial sau total abandonate. Alteori, ca în cazul satelor săsești, comunitatea a emigrat, iar în biserică nu se mai slujește sau, în cel mai bun caz, aceasta este folosită doar ocazional. Astfel, s-a accelerat procesul de degradare a patrimoniului arhitectural ecleziastic din mediul rural.

Patrimoniul nu înseamnă numai clădiri arhicunoscute și recognoscibile, prezentate pe coperta broșurilor turistice. Patrimoniul include o serie de obiecte de arhitectură sau artă care definesc istoria unui loc. Lăcașurile de cult vechi, împreună cu cimitirele din jurul lor și cu locuințele tradiționale, definesc peisajul cultural al satului tradițional.

Numărul de față al acestei publicații tematice este o pledoarie pentru restaurarea

și conservarea patrimoniului rural, fie că e vorba de biserici de zid sau de bisericuțe de lemn, parțial sau total abandonate în prezent. Acestea sunt expresia meșteșugului tradițional și o parte importantă a istoriei locului. Protecția și restaurarea lor este o componentă absolut necesară a procesului de dezvoltare durabilă a satelor de astăzi.

Page 4: Publicaţia tematică NR. 39

4 5

Arhitectura sacră – noțiuni generale despre lăcașurile de cult

Arhitectura sacră sau arhitectura religioasă se referă la conceperea și construcția spațiilor de rugăciune — biserici, moschei, sinagogi sau temple. Spațiile sacre sunt printre cele mai durabile și mai impresionante construcții ridicate de oameni de-a lungul timpului. Acest lucru este valabil și în spațiul rural românesc. Chiar dacă bisericile rurale vechi sunt de mici dimensiuni, element specific al ritului bizantin, ele înglobează cele mai iscusite tehnici și meșteșuguri ale locului.

Ca dispunere spațială, clădirile de cult greco-oriental au o configurație clar înrădăcinată în tradiție, care a rămas în mare parte neschimbată. În schimb, expresia formală diferă de la epocă la epocă. Așa se face că, putem data o biserică prin elementele ei stilistice, chiar și când e vorba de o biserică tradițională de sat.

În principiu, bisericile sunt compuse din trei spații principale: pronaos (spațiul de la intrare), naos (navă) și altar. Cele trei spații se succed de la vest la est, de la intrarea în spațiul cel mai puțin sacralizat, pronaosul, acolo unde stăteau de obicei femeile, până la altar, care e spațiul cel mai sacru, unde are acces doar preotul în timpul slujbelor. Ulterior, au apărut și spații auxiliare adăugate spațiilor principale, precum absidele laterale ale naosului la bisericile cu

plan trilobat. Des utilizate azi în arhitectura noilor edificii religioase, absidele laterale erau cândva specifice bisericii de mănăstire, căci acolo stăteau călugării. În alte cazuri, bisericii i s-a adăugat un spațiu exterior acoperit (pridvor) pe fațada vestică.

O caracteristică a ritului creștin oriental este atmosfera interioară intimă, ceea ce face ca aceste biserici să fie de dimensiuni reduse și să aibă ferestre mai mici decât cele obișnuite. Spațiul naosului și al altarului

Page 5: Publicaţia tematică NR. 39

6 7

sunt separate de un perete numit iconostas sau catapeteasmă, reprezentând unul dintre cele mai decorate elemente ale interiorului. Anumite momente ale slujbei religioase se desfășoară în taină, cu ușile iconostasului închise, iar în altele, preotul iese în naos. De altfel, pictarea interiorului nu este deloc întâmplătoare, existând manuale de pictură bisericească bizantină, numite erminii, care explică canoanele iconografiei teologice, de la poziția fiecărei picturi în biserică până la compoziția scenelor, reprezentarea chipurilor, poziția suitei de texte care le însoțesc etc.

Conform tradiției, orientarea bisericilor se face cu altarul spre Est. Doar constrângeri ale țesutului urban deja constituit au făcut ca în ultimele secole să fie acceptate, în situații excepționale, și altfel de orientări ale bisericilor. La fondarea unei așezări, biserica se afla însă în mijlocul satului și era orientată cu altarul la răsărit. Lăcașul era înconjurat de cimitirul satului și avea întotdeauna o clopotniță. Astfel, se produce o trecere de la biserica privită doar ca obiect singular de arhitectură la biserica-ax al vetrei satului și element în peisajul cultural al satului tradițional.

Page 6: Publicaţia tematică NR. 39

8 9

Biserici de lemn Biserica tradițională de lemn are multe elemente comune cu locuința tradițională de lemn. Aceste elemente țin nu doar de materialele și tehnicile de construcție la care se apela, ci și de formă și decorații. Mai târziu, începând cu secolul al XIV-lea, bisericile de lemn au împrumutat elemente specifice arhitecturii religioase de zid. Nu a existat de fapt o perioadă în care s-a construit exclusiv cu lemn și una în care s-au construit biserici de zid. Cele două tehnici de edificare a construcțiilor religioase s-au dezvoltat în paralel pe tot parcursul Evului Mediu, influențându-se reciproc.

Astăzi, bisericile de lemn s-au păstrat în număr destul de mic, față de cât de răspândite au fost pe teritoriul țării. Bisericile de lemn din Maramureș sunt cel mai bine conservate și, prin urmare, și cele mai cunoscute. În vechime, însă, biserici de lemn existau inclusiv în satele de câmpie. Odată cu extinderea suprafețelor agricole și defrișarea pădurilor de câmpie, bisericile de lemn din zonele joase s-au împuținat considerabil, iar tehnica construirii în lemn s-a pierdut. De aceea, s-a răspândit părerea aproape unanim acceptată că arhitectura de lemn este specifică zonelor de deal și de munte. Cercetările ne dovedesc însă că majoritatea caselor și bisericilor, azi dispărute, din zonele de câmpie erau construite în trecut din lemn, nefiind construcții specifice

doar Maramureșului sau Transilvaniei, ci regăsindu-se și la est sau la sud de Carpați, chiar până în apropierea Dunării.

Ca și casele țărănești, bisericile de lemn prezintă particularități de la o regiune la alta. În Țara Românească, sunt extrem de simple, lipsind monumentalismul. Încăperea altarului e de obicei mai îngustă decât nava și de formă poligonală în plan, mai rar pătrată. Fațada vestică este precedată de un pridvor de formă dreptunghiulară sau, mai rar, poligonală. Aceeași simplitate a planului se reflectă și în aspectul clădirii, care se aseamănă cu o casă tradițională. De cele mai multe ori, doar forma altarului și crucea din vârful coamei indică faptul că e vorba de o biserică.

Page 7: Publicaţia tematică NR. 39

10 11

În Moldova, cele mai vechi edificii religioase de lemn, păstrate, aparțin secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea și sunt influențate de arhitectura bisericilor de zid, foarte răspândite în regiune chiar și în Evul Mediu. Sub influența acestora, chiar și bisericile de lemn moldovenești au de obicei naosul lărgit prin cele două abside laterale. Pronaosul și altarul sunt de formă poligonală. O astfel de biserică poate fi văzută azi la Muzeul Satului din București, fiind adusă din satul Răpciuni (județul Neamț), localitate dispărută sub lacul de acumulare al hidrocentralei de la Bicaz. Specificul acestei biserici este dat de foișorul intrării, de formă pătrată, situat nu pe fațada vestică, ci pe latura sudică, deasupra foișorului fiind plasat turnul-clopotniță. În plus, la acest edificiu se combină tehnici tradiționale de îmbinare a lemnului, decorațiile în lemn de tip crestături, cu elemente specifice bisericilor

de zid, cum ar fi planul trilobat și acoperirea cu cupole a spațiilor interioare.

În Transilvania se păstrează cele mai vechi așezăminte religioase de lemn (multe datând din secolul al XVII-lea), dar și unele iscusit construite. Acest lucru se datorează faptului că lemnul era un material la îndemână, dar ține și de o circumstanță istorică: pentru o lungă perioadă de timp, românilor din această regiune le-au fost interzise construcțiile din zidărie. Arhitectura în lemn, așadar, s-a perfecționat și din cauza acestei constrângeri. Planul bisericilor transilvane este compus dintr-o navă dreptunghiulară, împărțită conform tradiției în pronaos și naos, și absida altarului, ceva mai îngustă decât nava, de formă pătrată, poligonală sau, mai rar, semicirculară. Pridvorul de la intrare este destul de comun și în această regiune, aflându-se fie pe fațada vestică, fie pe latura sudică. Turnul-clopotniță se ridică deasupra pronaosului și este foarte zvelt, definind specificul monumental al bisericii transilvănene. Spațiile naosului și navei sunt ceva mai ample decât cel al pronaosului, și sunt de obicei boltite cu lemn. Acoperișul din lemn cu învelitoare de șindrilă are pante repezi și streșini pronunțate, care protejează pereții exteriori.

La bisericile maramureșene, pridvorul din fațada dinspre apus are stâlpi decorați

și câteodată are chiar și un etaj superior puțin mai îngust, separat de arcadele parterului printr-o poală de acoperiș. Rolul pridvorului este același ca în cazul casei țărănești – precedă, protejează și marchează intrarea. Turnul iese din acoperișul cu pante pronunțate și se înalță foarte zvelt, fiind probabil influențat de arhitectura de zid gotică, transpusă și reinterpretată în lemn. Turnul-clopotniță este îmbogățit cu un foișor sub acoperiș, care are și un rol pronunțat decorativ. Dintre bisericile de lemn maramureșene, opt au fost introduse în patrimoniul mondial al UNESCO: Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud Deal, Șurdești, Plopiș și Rogoz.

Una dintre cele mai cunoscute biserici din zonă este cea de la Șurdești, considerată a fi printre cele mai înalte construcții sacrale de lemn din lume.

Situată într-un peisaj natural și cultural cu totul special, biserica se distinge din depărtare, mai ales prin prezența turnului. Construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, biserica nu este foarte mare (18 metri lungime), dar e caracterizată de o desăvârșită frumusețe a proporțiilor. Turnul este plasat peste intrare și are 54 de metri, la care se adaugă înălțimea navei, lăcașul având înălțimea totală de aproximativ 72 de metri.

Dincolo de aceste elemente caracteristice regiunilor istorice, există o mare varietate de forme de la o biserică la alta, ceea ce dovedește iscusința meșterilor populari, dar și gustul pentru reînnoire și nevoia de a ține pasul cu formele arhitecturii culte.

Trebuie menționat faptul că bisericile de lemn nu sunt specifice țării noastre. Ele se regăsesc pe un areal foarte mare, care include teritoriul de astăzi al Ucrainei, cel al Slovaciei sau Rusiei, pentru a menționa doar câteva țări din regiune. Ceea ce e cu totul specific bisericii maramureșene este proporția elementelor și înălțimea turlelor, care le fac să fie cu totul distincte în arhitectura lemnului din estul Europei.

Page 8: Publicaţia tematică NR. 39

12 13

Biserici de zid În general, asociem arhitectura tradițională sacră cu bisericile de lemn; cu toate acestea, cele mai vechi construcții care se păstrează sunt cele de piatră. Printre cele mai vechi edificii medievale păstrate pe teritoriul României de azi se află construcțiile cu caracter militar și construcțiile religioase. Dacă în cazul bisericilor de lemn există o oarecare unitate stilistică, dată de constrângerile impuse de materialele folosite și de ritul practicat, în ce privește bisericile de zid, diversitatea este extrem de mare. Bisericile de zid erau de multe ori construite cu meșteri occidentali, așa că arhitectura lor reflectă în mai mare măsură stilul epocii. În Transilvania se regăsesc de la biserici în stil romanic, la biserici în stil gotic timpuriu cistercian, gotic matur sau târziu, până la biserici baroce sau clădite în stil eclectic. Varietatea este ieșită din comun. În Țara Românească și Moldova, specificitatea ritului creștin oriental și-a pus amprenta asupra expresiei stilistice în forme ușor de identificat. Există un tipic al bisericilor moldovenești care are ca model exemplar biserica Mănăstirii Putna, de pildă, și un tipic al bisericilor muntenești, reprezentat de bisericile mănăstirilor din nordul Olteniei. Dintre edificiile religioase încă păstrate întregi, sunt reprezentative pentru arhitectura de zid de la începutul epocii medievale cele situate în județul Hunedoara: Densuș, Streisângeorgiu și Gurasada.

Page 9: Publicaţia tematică NR. 39

14 15

al IV-lea, în mai multe etape succesive. Cele mai vechi părți sunt naosul și absida altarului. Suprafața interioară a naosului este foarte mică, planul pătrat având laturi de circa șase metri. Spre răsărit se afla absida altarului de formă semicirculară, adâncă. La una dintre cele două sau trei refaceri la care a fost supusă biserica în secolele al XIV-lea și al XV-lea, s-a adăugat înspre latura sudică a absidei o încăpere joasă de mari dimensiuni, cu rol de diaconicon, iar în prelungirea fațadei sale s-a adăugat un pronaos amplu. Corpul principal și absida erau acoperite originar cu plăci subțiri de piatră, prinse în mortar pe extradosul bolții de piatră. Acest sistem de acoperiș a fost refăcut de restauratorii care au lucrat la intervențiile din timpul anilor ’60.

Se consideră că fragmentele de pictură murală excepționale, datând din 1443, sunt opera unei echipe de maeștri în frunte cu Ștefan, unul dintre primii zugravi români cunoscuți, influențat, fără îndoială, de stilul abordat la acea vreme în Țara Românească.

„Se remarcă îndeosebi plastica zidurilor construite din materiale aparente, scoase în cea mai mare parte din ruinele unor clădiri de epocă romanică, cel mai probabil de la vecina Sarmizegetusa: lespezi mari de piatră fățuită, unele basoreliefuri și inscripții latinești, altare votive, stâlpi de porți,

fragmente de coloane (…) tuburi de canal, piatră spartă (…), frize decorative construite din cărămizi dispuse în zigzag între două șiruri orizontale de plăci subțiri de piatră.” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor)Cea mai recentă restaurare a fost făcută între 2003 și 2005, prin contribuția Ambasadei Statelor Unite ale Americii și a Ministerului Culturii. Din anul 1991, biserica din Densuș a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO.

Fără îndoială, biserica Sfântul Nicolae din Densuș este un monument unic, nu doar prin vechimea sa (este cea mai veche biserică românească în care se mai țin încă slujbe), ci și prin elementele arhitecturale neobișnuite. Nu degeaba Nicolae Iorga a numit-o „fără pereche în toată românimea”.

La rândul său, George Călinescu spunea despre lăcașul de cult de la Densuș că este „o biserică bizară, făcută din mărmuri și coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susțin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură cu o inscripție

Biserica din Densușelegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva șuvițe de soare venind pe niște ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne”.

Biserica din Densuș e situată la zece kilometri de Hațeg, în apropierea drumului Hațeg-Caransebeș. Clădirea, aflată pe un deal și înconjurată de un cimitir vechi, a fost ridicată în stil romanic târziu, dar lipsesc date pe baza cărora să se poată stabili data exactă de fundare a bisericii.

„Construită dintr-un amestec de piatră brută de carieră (cioplitură) și blocuri de piatră fățuită, multe cu inscripții latine și basoreliefuri, biserica din Densuș este concepută după o structură tipic centrală: o încăpere de formă pătrată – naosul – în mijlocul căreia patru stâlpi, construiți fiecare din patru altare votive romane puse unul peste altul, susțin prin intermediul unui puternic trunchi de prismă, o turlă înaltă de secțiune pătrată.” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor)

Edificiul din Densuș a fost ridicat pe ruinele unei construcții din Antichitate, din secolul

Page 10: Publicaţia tematică NR. 39

16 17

Bisericile fortificate din sudul Transilvaniei au ajuns foarte cunoscute, mai ales pentru că șapte dintre ele sunt incluse pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial. Dintre cele șapte biserici fortificate, șase sunt săsești – Biertan (Birthälm), Câlnic (Kelling), Prejmer (Tartlau), Saschiz (Keisd), Valea Viilor (Wurmloch), Viscri (Deutschweisskirch) –, iar una e secuiască – Dârjiu (Székelyderzs). Lista bisericilor fortificate din Transilvania este totuși mult mai lungă. Multe dintre aceste monumente sunt puțin cunoscute. Este și cazul bisericii fortificate din Cârța (în maghiară Karcfalva), localitate situată în județul Harghita în depresiunea Ciucului, la 20 de km de Miercurea Ciuc. Biserica și zidul de fortificație care o înconjoară au trecut de curând printr-un amplu proces de restaurare, coordonat de arhitecții Miklós Köllő și Zsolt Tövissi.

Biserica de rit romano-catolic a fost construită în jurul anului 1500, în stilul goticului târziu. Structura este de tip sală, cu un singur spațiu interior, fără nave laterale. Una dintre cele mai spectaculoase zone ale interiorului bisericii, corul, prezintă o boltă cu nervuri intersectate în chei de boltă decorate cu reliefuri. Biserica este protejată de o incintă fortificată de plan inelar, cu ziduri de piatră. Accesul în incintă se face pe sub un turn de poartă protejat de un zid-scut.Ca orice proiect de restaurare, intervenția

a necesitat un lung proces de cercetare premergătoare, de la efectuarea de relevee exacte ale ansamblului până la realizarea de studii istorice, cercetări în arhive și studii arheologice la fața locului, precum și a unui studiu dendrocronologic al vegetației din incintă sau cercetarea de parament la elementele de zidărie.

Desigur, aceste cercetări au fost completate pe parcurs, odată ce șantierul a scos la iveală elemente neștiute și inaccesibile la momentul

Restaurarea bisericii fortificate din Cârța

Page 11: Publicaţia tematică NR. 39

18 19

proiectării, iar conceptul inițial s-a îmbogățit și s-a nuanțat în acest fel.

Principiile actuale de restaurare implică intervenții cu impact minim, reversibile și cât mai non-invazive, pe lângă păstrarea și evidențierea succesiunii straturilor istorice. În cazul de față, turnul medieval a fost înălțat și completat în perioada barocă. Restauratorii au dorit să evidențieze atât etapa medievală, cât și etapa barocă, păstrând în același timp unitatea de ansamblu. Pe lângă elementele arhitecturale, elementele de pictură murală

descoperite au fost restaurate și puse în valoare.

Reușita unei restaurări este în primul rând discreția. Cu cât procesul de conservare și restaurare salvează mai multe straturi succesive ale istoriei, cu intervenții minime, cu atât rezultatul final e mai firesc și autentic.

Proiectul „Restaurarea bisericii fortificate din Cârța” a fost nominalizat la Bienala Națională de Arhitectură din 2014, la secțiunea Arhitectura patrimoniului cultural.

Page 12: Publicaţia tematică NR. 39

20 21

Restaurarea bisericii evanghelice fortificate din Moșna

Bisericile fortificate din Transilvania sunt parte a unui patrimoniu cultural cu totul special. Acestea formează unul dintre cele mai dense sisteme de fortificații medievale de pe continentul european. Totuși, prea puține au beneficiat de o restaurare în ultimii ani. Printre cazurile fericite puse în valoare de restauratori, se numără biserica evanghelică din Moșna. Deși mai puțin cunoscută decât alte edificii similare, biserica ce datează din 1485 este considerată unul dintre cele mai frumoase edificii în stil gotic târziu

din Transilvania. De altfel, ea este opera meșterului Andreas Lapicida din Sibiu, un sculptor faimos din regiune.

Până în 1533, Moșna s-a bucurat de o mare prosperitate, comparabilă cu a Mediașului și Biertanului, aspirând să devină reședință de scaun. Titlul a fost primit în final de Mediaș, care s-a dezvoltat ca orașul principal al zonei. Dar această prosperitate i-a permis Moșnei să ridice o biserică de o dimensiune și bogăție formală impresionante.

Page 13: Publicaţia tematică NR. 39

22 23

Actualul edificiu a fost ridicat pe amplasamentul unei biserici de tip bazilical (cu o navă centrală și două nave laterale mai joase), construită în secolul al XIV-lea în stil romanic. O parte din elementele primei bazilici, cum ar fi portalul de vest și partea inferioară a zidurilor perimetrale, au fost menținute și înglobate în clădirea actuală. După cum se arată în descrierea proiectului nominalizat la Bienala de Arhitectură din anul 2014 „intervenții ulterioare asupra [bisericii] s-au făcut în 1575, 1791 (tribune adăugate), cât și în 1658, 1698, 1701, 1718, 1763, 1824. În secolul al XX-lea a fost renovat interiorul. Biserica din Moșna și biserica evanghelică fortificată din Cristian ar fi singurele opere de arhitectură ale lui Andreas Lapicida. (...)

Există posibilitatea ca și unele piese din componența actualilor pilaștri de Est să provină din elemente verticale punctuale ce separau navele bisericii anterioare. Cele două turnuri care adăpostesc accesele actuale – câte unul pe laturile de Nord și de Sud – sunt probabil rezultatul supraînălțării porticelor aparținând concepției inițiale, supraînălțarea fiind realizată cu ocazia fortificării bisericii”: O caracteristică aparte a interiorului bisericii este poziția înclinată a coloanelor. Există mai multe ipoteze care încearcă să explice acest fapt. Restauratorii arată că „în ceea ce privește înclinația coloanelor

ce separă cele trei nave, în literatura de specialitate este acceptată ipoteza avansată de Hermann Fabini. Conform acestei ipoteze, au fost edificate mai întâi cele două colaterale concepute ca sisteme structurale autoportante până în momentul realizării boltirii de peste nava centrală și care, după acest moment, trebuiau să funcționeze ca elemente tridimensionale de susținere a acoperirii din nava centrală”.

Lucrările la fortificațiile bisericii au început în 1520, când au fost construite turnul de observație, două turnuri de apărare și două bastioane. A fost construit apoi zidul cetății, cu o înălțime de nouă metri, care înconjoară biserica.

Recent, biserica și fortificațiile sale au fost supuse unui amplu proces de restaurare care s-a bucurat de aprecieri din partea profesioniștilor. Deși îndelungat, procesul de restaurare de la Moșna ar putea servi drept exemplu și pentru alte localități, din moment ce conservarea și valorificarea patrimoniului rămâne un mijloc important pentru dezvoltarea durabilă a satelor.

Proiectul „Biserica evanghelică fortificată de la Moșna / Meschen, județul Sibiu – restaurare” a fost nominalizat la Bienala Națională de Arhitectură din 2014, la secțiunea Arhitectura patrimoniului cultural.

Page 14: Publicaţia tematică NR. 39

24 25

Părerea specialistului: Interviu cu Raluca Munteanu

Raluca Munteanu este project manager în cadrul fundației Pro Patrimonio și coordonează proiectul „60 de biserici de lemn”. De profesie arhitect, a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. În perioada 2001-2003, a urmat cursul de studii postuniversitare în domeniul reabilitării și restaurării Baudenkmalpflege la Universitatea FH Köln, unde a venit în contact cu gândirea ecologică și durabilă în arhitectură. Astăzi, ea e implicată activ în multe proiecte de arhitectură sau urbanism.„Programul «60 de biserici de lemn» se desfășoară în parteneriat, între Ordinul Arhitecților din România și Fundația Pro Patrimonio și are ca obiectiv salvarea și conservarea patrimoniului rural din Nordul Olteniei și Sudul Transilvaniei, reprezentat de bisericile de lemn de cimitir, parțial sau total abandonate, toate clasate ca monumente istorice, datate între secolele XVII-XIX.”

Cum și când a început programul „60 de biserici de lemn”?

Raluca Munteanu: Programul a început în 2009, când istoricul de artă Luiza Zamora i-a prezentat domnului arhitect Șerban Sturdza (președinte al Ordinului Arhitecților din România la acea dată) imagini cu biserici de lemn în stare foarte proastă, ca urmare a cercetării de teren pe care o începuse în

județele Vâlcea și Gorj. Nu erau doar una sau două clădiri de patrimoniu în pericol, ci zeci, concentrate într-o zonă mică – Nordul Olteniei. În scurt timp, s-a format o echipă pentru intervenții de urgență, cu studenți arhitecți pentru documentare, iar Pro Patrimonio, prin arhitectul Șerban Cantacuzino, a sprijinit financiar demersul.

Știm foarte multe despre bisericile de lemn din Maramureș și foarte puține lucruri despre bisericile de lemn din celelalte zone ale țării. Cum ați descrie arhitectura bisericilor de lemn din nordul Olteniei și sudul Transilvaniei?

Page 15: Publicaţia tematică NR. 39

26 27

R.M.: Bisericile de lemn din nordul Olteniei reprezintă cel mai sudic exemplu de arhitectură religioasă de lemn. Edificiile din Nordul Europei (din Norvegia până în Maramureș) sunt foarte cunoscute și promovate. Cele din Nordul Olteniei și Sudul Transilvaniei nu se remarcă prin monumentalitate, fiind de dimensiuni foarte mici, după nevoile comunităților. Bisericile erau frecvent mutate, desfăcute și refăcute. Acestea sunt elemente importante ale peisajului cultural, așezate pe un punct mai ridicat, înconjurate de vegetație, de cimitir, la scara satului, decorate simplu de către meșteri locali cu pictură al secco sau al fresco.

Care e starea acestor biserici și în ce măsură pot fi salvate?

R.M.: Multe dintre biserici sunt încă în stare critică. Lista e deschisă. Se intervine la unele, dar se descoperă altele care se deteriorează. Starea proastă este cauzată de abandonarea lor, unele nemaifiind utilizate de mai bine de 80 de ani. Satele au uitat de ele, construindu-și biserici noi, în timp ce cele vechi au rămas în cimitir, uneori și acesta fiind abandonat. Soarta bisericilor ține în mare măsură de comunitățile locale, acestea fiind cele care le întrețin și le reintegrează după restaurare. Efortul de conservare și reabilitare nu este mare, dar trebuie să fie complementar

unor acțiuni de revitalizare a bisericilor, de reutilizare a lor, fie ca biserici, fie ca locuri întrebuințate în folosul comunității (de ex. muzeu).

Europa Nostra a inclus acest program în lista celor mai periclitate șapte situri din Europa în 2014 și a întocmit un raport despre modul cum ar putea fi salvate. Acțiunile sunt simple și în circa cinci ani se pot reabilita cele peste 60 de biserici de lemn de pe lista prezentată de Pro Patrimonio, cu un efort financiar redus, însă e nevoie de o implicare mai mare a actorilor instituționali.

În ce au constat intervențiile de până acum? Ne puteți da câteva exemple?

R.M.: S-au documentat (relevee și fotografii) peste 50 de biserici, s-au realizat circa 14 intervenții de urgență pentru protejare temporară – acoperire cu folie (de obicei bannere publicitare reciclate, primite ca donație) și s-au realizat zece intervenții de urgență pentru conservare pe durată medie – repararea învelitorilor de șiță. Opt intervenții de salvare de anvergură au avut loc până acum, incluzând mutarea a două biserici, dintre care una este în curs de restaurare — biserica de lemn din Urși. De asemenea, Pro Patrimonio caută în permanență modalități de finanțare pentru avansarea lucrărilor. În paralel cu acțiunile de conservare și salvare,

Page 16: Publicaţia tematică NR. 39

28 29

am organizat evenimente de promovare și strângere de fonduri: expoziții cu icoane restaurate și obiecte valoroase legate de biserică, muzee ale comunității, concerte și recitaluri.

În 2014, proiectul a fost inclus în programul internațional World Monuments Watch 2014 și în lista celor mai periclitate șapte situri din Europa, program al Europa Nostra și al Institutului Băncii Europene de Investiții.

În perioada 2009-2014, s-au folosit circa 90.000 de euro strict din donații particulare și de la organizații internaționale.

Un proiect de restaurare implică foarte multe specializări. Din ce domenii sunt cei cu care lucrați?

R.M.: Intervențiile Pro Patrimonio nu sunt acțiuni de restaurare, ci de urgență – tip SMURD – care pun în conservare clădirea

și îi prelungesc existența un timp, încercând să trezească în primul rând interesul comunității și apoi să găsească resurse care să conducă la o restaurare potrivită. Voluntarii proiectului sunt din domenii multiple: arhitecți, sociologi, antropologi, restauratori de pictură etc.

Din 2014, bisericile din zona aceasta au fost incluse de organizația Europa Nostra în programul „7 Most Endagered” (Cele mai periclitate șapte situri din Europa). Ce înseamnă acest lucru?

R . M . : Î n s e a m n ă o r e c u n o a ș t e r e internațională a valorii lor ca ansamblu. În realitate, nu e o mândrie să avem pe listă un ansamblu printre cele mai periclitate, mai ales dacă la nivel național nu există conștiința acestei valori a patrimoniului. Sprijinul Europa Nostra este important, iar raportul lor prin care este prezentat un plan de acțiune clar, cuantificat în timp și bani, poate fi o șansă importantă, dar poate deveni realitate doar cu sprijinul autorităților românești.

Care e scenariul pesimist și care e scenariul optimist în ceea ce privește soarta acestor monumente?

R.M.: În cel mai bun caz, reușim să le recondiționăm și le redăm comunității sau

vor dispărea. Peisajul satelor Olteniei de nord va deveni unul fără identitate și memorie, cu clădiri noi, impersonale, adesea urâte. Dispariția clădirilor vechi este irecuperabilă, transformând comunitățile în societăți fără memorie, fără identitate.

Cum ar putea fi integrate în viața comunității aceste biserici care sunt astăzi parțial sau total abandonate?

R.M.: Prin redeschiderea lor către viața comunității, fie ca locuri de cult, fie ca spații culturale (muzee, locuri pentru educația copiilor etc.). Nu în ultimul rând, acestea atrag turiști care, în afară de vizitarea bisericuțelor, pot beneficia de servicii locale (locuri de cazare, spații de servit masa, comercializare de produse locale).

Page 17: Publicaţia tematică NR. 39

30 31

Cum e receptată activitatea voastră de către comunitate? Mă refer atât la autoritățile locale, cât și la locuitorii din satele respective.

R.M.: Toate intervențiile s-au realizat doar în comunitățile care și-au dorit salvarea bisericilor de lemn. Localnicii (preot, primar și locuitori) au ajutat voluntar, după posibilități, cu cazare și masă pentru specialiști, muncă necalificată și materiale locale (piatră, lemn, var). Mai dificile sunt procedurile birocratice pentru obținerea autorizațiilor de intervenție, în care sunt implicate Direcțiile Județene de Cultură și Ministerul Culturii. Aceste autorizații, deși trebuie eliberate în 24 de ore conform legii, pot să întârzie și câteva luni.

Cele mai multe proiecte de restaurare inițiate în România până acum au vizat obiecte de patrimoniu arhicunoscute și mediatizate. Adică, patrimoniul clasat pe lista monumentelor istorice în „Categoria A – monumente de interes național”. Ce argumente putem aduce pentru conservarea și restaurarea patrimoniului din „Categoria B – monumente de interes local”?

R.M.: O parte din bisericile de lemn din programul „60 de biserici de lemn” sunt de categoria A. Ele nu sunt mediatizate, ci ignorate mai mult din prejudecata des

întâlnită că arhitectura de lemn este mai puțin valoroasă decât cea de zid. Arhitectura nu este monumentală și nici spectaculoasă, privită individual. Doar ca ansamblu, pe un teritoriu cu unitate de peisaj și cultură, edificiile devin cu adevărat interesante pentru publicul larg.

Cum va continua proiectul pe viitor?

R.M.: Prin intervenții punctuale, după necesități și posibilități. În acest ritm, pierderile vor fi mult mai mari decât ceea ce putem noi salva. Proiectul poate însă lua amploare și se poate schimba radical dacă găsim modalitatea de a aplica recomandările Europa Nostra. Aceste recomandări includ și Ministerul Culturii ca parte activă și care acționează în interes public și conlucrează cu societatea civilă.

Page 18: Publicaţia tematică NR. 39

32 33

Identitatea culturală a satului românesc reprezintă o importantă sursă de dezvoltare locală și este caracterizată de un patrimoniu cultural material și imaterial divers. Pentru a păstra nealterată moștenirea rurală și identitatea națională și pentru a le valorifica pe post de instrument de dezvoltare economică locală, în perioada de programare 2014-2020 vor fi sprijinite acțiuni de protejare a patrimoniului cultural de interes local, clădiri și monumente de patrimoniu identificate conform Legii 422/2001, în grupa B – monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, inclusiv așezăminte monahale.

O parte integrantă a moștenirii culturale o reprezintă așezămintele monahale. De-a lungul vremii, acestea s-au constituit în centre de acumulare și diseminare a valorilor culturale, prin prezervarea culturii și transmiterea ei generațiilor următoare.Așezămintele monahale din România au ca specific păstrarea identității și tradiției naționale prin practicile meșteșugărești, culinare și agricole, dar și prin conservarea stilurilor arhitecturale specifice regiunilor în care sunt construite. Din numărul total de 18.439 al unităților de cult din România, doar 276 (1,5%) sunt mănăstiri, 74 (0,4%) sunt schituri, iar aproape jumătate din mănăstirile din România (49,3%) și peste 56% din schituri sunt monumente istorice.

Posibilități de finanțare

Page 19: Publicaţia tematică NR. 39

34 35

Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural

Submăsura 7.6 – Sprijin pentru studii și investiții asociate cu întreținerea, refacerea și modernizarea patrimoniului cultural

Această sub-măsură va oferi sprijin financiar pentru protejarea, prin întreținere, restaurare și modernizare, a obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, așezăminte monahale, inclusiv a așezămintelor culturale – cămine culturale. Investițiile vor avea un impact pozitiv asupra turismului local și vor ajuta la stimularea dezvoltării mediului de afaceri local.

Sprijinirea conservării patrimoniului local și a tradițiilor are drept scop stimularea activităților de turism rural, precum și menținerea tradițiilor și a moștenirii spirituale, contribuind astfel la atractivitatea zonelor rurale.

Operațiuni/Acțiuni eligibile pentru sprijin:

A. Investiții în active corporale pentru: • restaurarea, conservarea și dotarea

clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B,

• construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă B;

• restaurarea, conservarea și/sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B;

• modernizarea, renovarea și/sau dotarea căminelor culturale.

B. Investiții în active necorporale:

Costurile generale ocazionate de cheltuielile cu construcția sau renovarea de bunuri imobile și achiziționarea sau cumpărarea prin leasing de mașini și echipamente noi, în limita valorii pe piață a activului, precum și onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, inclusiv studiile de fezabilitate, vor fi stabilite

Page 20: Publicaţia tematică NR. 39

36 37

în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru proiectele care prevăd și construcții-montaj, și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd simpla achiziție.

Tip de sprijin

• Rambursarea cheltuielilor eligibile suportate și plătite efectiv;

• Plata în avans, cu condiția constituirii unei garanții bancare sau a unei garanții echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art. 45 (4) și art. 63 ale Regulamentului (UE) nr.1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

Beneficiari

• Comunele definite conform legislației în vigoare;

• ONG-uri definite conform legislației în vigoare;

• Unități de cult conform legislației în vigoare;

• Persoane fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B.

Costuri eligibile

Cheltuielile eligibile specifice:• restaurarea, conservarea și dotarea

clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B;

• construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă B;

• restaurarea, conservarea și /sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B;

• modernizarea, renovarea și/sau dotarea căminelor culturale.

Cheltuieli neeligibile specifice:

• Contribuția în natură; • Costuri privind închirierea de mașini,

utilaje, instalații și echipamente; • Costuri operaționale, inclusiv

costuri de întreținere și chirie.

Condiții de eligibilitate

• Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;

• Solicitantul nu trebuie să fie în insolvență sau incapacitate de plată;

• Investiția trebuie să fie în corelare cu orice strategie de dezvoltare națională/regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții;

• Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul dintre tipurile de sprijin prevăzute prin măsură;

• Investiția trebuie să se realizeze în spațiul rural;

• Investiția din patrimoniul cultural de clasă B trebuie introdusă în circuitul turistic, la finalizarea acesteia;

• Solicitantul se angajează să asigure întreținerea/mentenanța investiției pe o perioadă de minimum cinci ani de la ultima plată.

Principii în ceea ce privește stabilirea de criterii de selecție

• Principiul potențialului turistic, acordând prioritate proiectelor din localitățile rurale cu potențial de dezvoltare turistic;

• Principiul valorii culturale în funcție de numărul de activități socio-culturale desfășurate.

Sume (aplicabile) și rata sprijinului

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de venit și nu va depăși 500.000 de euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi de 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 200.000 de euro.

Page 21: Publicaţia tematică NR. 39

38 39

Pe lângă conservarea și restaurarea bisericilor rurale, e absolut necesară identificarea și protejarea peisajului în care acestea se plasează, în ansamblul său.

Peisajul nu se reduce la natură, ci și antropicul definește peisajul. Cea mai simplă definire a acestuia este cea dată de instituția britanică a patrimoniului, English Heritage: „peisajul este peste tot și este multiplu prin felul în care este perceput. El poate fi la fel de bine urban sau rural, obișnuit sau special, marin sau terestru, cultural sau natural”.În scopul protecției, gestionării și planificării tuturor peisajelor și al creșterii gradului de conștientizare cu privire la valoarea unor peisaje culturale, în 20 octombrie 2000 a fost adoptată Convenția Europeană a Peisajului – cunoscută și sub numele de Convenția de la Florența, care a intrat în vigoare în 1 martie 2004.

Conform convenției, peisajul natural și cultural este un element-cheie al bunăstării individuale și sociale; el contribuie la formarea culturilor locale și este o componentă de bază a patrimoniului natural și cultural european; este o parte importantă a calității vieții pentru oamenii de pretutindeni.

Pentru ca o biserică veche să fie pusă în valoare, e nevoie ca întreaga localitate să

beneficieze de un management al peisajului. E nevoie de viziune la scară largă, care să păstreze structura satului și poziția privilegiată a bisericii în cadrul așezării, dar și de atenție la detalii: utilizarea materialelor specifice locului la construcția clădirilor, ca și la cea a elementelor secundare, precum anexe, porți, împrejmuiri etc.

În satul tradițional românesc, mediul construit se combină fericit cu mediul natural. În ultimii ani, însă, densificări ale clădirilor, construcții ieșite din scară și fără nicio legătură cu locul sau defrișări ale arborilor sau pomilor fructiferi au afectat tocmai imaginea de ansamblu a așezărilor și relația fericită care exista între elementele antropice și elementele naturale. Protejarea lăcașurilor de cult și a caselor tradiționale sau construirea caselor noi în spiritul specificului local sunt doar o mică parte din „politica peisajului”, având ca miză conservarea peisajului cultural și natural în ansamblul său.

Biserica în peisajul cultural și natural rural

Page 22: Publicaţia tematică NR. 39

40

BibliografieBienala Națională de Arhitectură, ediția a XI-a, 2014 - https://www.uar-bna.ro/2014/proiecte/d/

European Landscape Convention - http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/Landscape/presentation_en.asp

Valentin Sălăgeanu, „Ce este și de ce ne interesează peisajul cultural?”

Proiectul „60 de biserici de lemn” - http://60bisericidelemn.ro/

Cornel Ilie, „Biserica din Densus, un unicat al patrimoniului românesc”

Daniel Guță, „Povestea bisericii medievale de la Densuş, ridicată peste ruinele unui templu păgân al romanilor”

Grigore Ionescu, „Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor”, Editura Academiei, București, 1982

PNDR 2014-2020 Măsura 07 Servicii de bază și reînnoirea satelor în zonele rurale

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: [email protected]

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2015

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Page 23: Publicaţia tematică NR. 39

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale