PROTECTIA CIVILA PE TIMPUL OCUPATIEI MILITARE

CAP. I DEFINITIA DREPTULUI INTERNATIONAL UMANITAR.DEFINITIA PROTECTIEI CIVILE

Definitia dreptului umanitar

Conceptul de drept internaţional umanitar are o diversitate de substitute. Iniţial, el a intrat in limbajul de specialitate sub denumirea de „dreptul războiului”, cu două accepţii: jus ad bellum, expresie care desemnează regulile referitoare la condiţiile in care un stat putea recurge la folosirea forţei armate, şi jus in bello, adică ansamblul de norme aplicabile in raporturile dintre părţile aflate in conflict armat. Odată cu crearea, in 1863, a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, jus in bello se divide in două ramuri – dreptul războiului şi dreptul umanitar.

Cea mai simplă definiţie a dreptului internaţional umanitar este aceea potrivit căreia acesta este un ansamblu de norme care asigură protecţia omului in conflictul armat. In literatura romanească de specialitate, dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate este definit ca ansamblu de norme de drept internaţional, de sorginte cutumiară sau convenţională, destinat a reglementa in mod special problemele survenite in situaţii de conflict armat internaţional şi neinternaţional. Ca atare, el este o ramură a dreptului internaţional public. Ca ramură a dreptului internaţional public, dreptul internaţional umanitar imbracă caracteristicile acestuia. Se naşte prin acordul dintre state, deci este un drept consensual, toate statele fiind in acelaşi timp şi creatoare şi destinatare, ele trebuind ca atare să-l aplice şi să-l respecte.

Dreptul umanitar propriu-zis, care din titlu subliniază scopurile umanitare ale dreptului aplicabil in conflictele armate, a fost elaborat exclusiv in profitul victimelor, avand drept prioritate omul şi principiile umanitare, ca elemente

1

primordiale de pace şi civilizaţie. Normele din această categorie sunt in prezent concretizate in cele patru Convenţii elaborate la Geneva la 12 august 1949 şi in cele două Protocoale adiţionale la aceste Convenţii, adoptate la 8 iunie 1977, la Geneva.

Definiţia protecţiei civileConceptul de „protecţie civilă” a fost definit, cu valenţe juridice, in articolul 61 din Protocolul I de la Geneva din 1977. Datorită concepţiilor şi structurilor foarte diferite, ale acestei instituţii, ea nu a putut fi definită decat prin funcţiunile sale: „ prin expresia de protecţie civilă se inţelege indeplinirea tuturor sarcinilor umanitare sau a mai multora dintre ele, menţionate mai jos, destinate să protejeze populaţia civilă impotriva pericolelor ostilităţilor sau ale catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurand condiţiile necesare supravieţuirii acesteia”.

CAP. II EVOLUTIA PROTECTIEI POPULATIEI CIVILE

Pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial,dreptul umanitar nu asigura populatiei civile o protectie eficienta in caz de conflict armat. Aceasta situatie era consecinta conceptiei conform careia conflictul armat trebuia sa se reduca la lupta intre fortele armate. Membrii fortelor armate ar fi fost singurii expusi pericolelor inerente ale razboiului,in timp ce persoanele civile ramaneau la adapost de orice primejdie.

Cresterea fortei distructive a mijloacelor de lupta a provocat urmari tot mai dezastruoase pentru civili,ceea ce a determinat ulterior adoptarea in 1948 a Conventiei pentru reprimarea crimei de genocide si in 1949 a Conventiei a IV-a relativa la protectia persoanelor civile pe timp de razboi.Totusi,aceasta din urma avea unele lacune rezultate din faptul ca proteja persoanele civile si nu populatia civila in ansamblu.

2

Protocoalele Aditionale din 1977 s-au straduit sa acopere lacunele Conventiei din 1949.

Pe langa cele trei instrumente international mentionate,mai exista si alte acte normative care reglementeaza un anumit segment al protectiei sau care contin,pe langa norme ce reglementeaza alte domenii ale dreptului,si unele norme referitoare la dreptul umanitar,cum sunt:

-Conventia internationala asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid,30 noiembrie 1973;

-Rezolutia O.N.U. nr 3318/XXIX, Declaratia privind protectia femeilor si copiilor in caz de conflict armat;

-Protocolul Aditional II de la Conventiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate fara caracter international.

In conformitate cu prevederile art. 4 din Conventia a IV-a,sunt protejate persoanele care se gasesc,indiferent in ce forma,in caz de conflict armat sau de ocupatie sub puterea adversarului sau a unei puteri ocupante,ai carei cetateni nu sunt. In acelasi sens,art. 13 prevede ca : “Dispozitiile prezentului titlu privesc intreaga populatie a tarilor in conflict,fara nicio deosebire cu caracter discriminatoriu bazata pe rasa,nationalitate,religie sau pareri politice ce au ca scop sa micsoreze suferintele cauzate de razboi”.

Sunt persoane civile :

-persoanele care urmeaza fortele armate,fara a face parte direct din ele,cum sunt membrii civili ai echipajelor avioanelor militare,corespondentii de razboi,furnizorii,membrii unitatilor de lucru sau ai serviciilor insarcinate cu bunastarea fortelor armate;

-membrii echipajelor marinei comerciale si ai aviatiei civile;

-persoanele care nu fac parte din fortele armate ale unei parti la conflict;

-membrii personalului militar sanitar si religios,retinuti sub autoritatea putetii detinatoare,in scopul asistentei prizonierilor de razboi.

Sunt excluse din randul acestor persoane:

3

-ranitii,bolnavii si naufragiatii,al caror statut juridic este fixat de titlu II din Protocolul II;

-prizonierii de razboi

-persoanele care comit infractiuni in legatura cu ostilitatile militare.

CAP. III FUNCTIILE PROTECTIEI CIVILE

Protocolul enunţă in articolul 61, pct. a, par. 2, următoarele sarciniale protecţiei civile:* serviciul de alertă;* evacuarea;* punerea la dispoziţie şi organizarea de adăposturi;* aplicarea măsurilor de camuflaj;* salvare;* servicii sanitare, inclusiv prim-ajutor şi asistenţă religioasă;* lupta contra incendiilor;* reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase;* decontaminarea şi alte măsuri de protecţie analoge;* adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţă;* ajutor in caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii in zone sinistrate;* restabilirea de urgenţă a serviciilor indispensabile de utilitate publică;* servicii funerare de urgenţă;* ajutor in ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire;* activităţi complementare necesare indeplinirii oricăreia dintre sarcinile menţionate mai sus, cuprinzand planificarea şi organizarea, dar care nu se limitează la acestea”.

Din analiza acestor elemente rezultă că dreptul internaţional umanitar a proiectat funcţiile protecţiei civile, in trei planuri:

1. protejarea populaţiei civile contra ostilităţilor şi catastrofelor;

2. ajutorarea populaţiilor să depăşească efectele imediate ale conflictului armat şi ale catastrofelor;.

4

3.asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii populaţiei civile.

O simpla trecere in revista a acestor sarcini ne ofera scopul acesteia si anume acela de a pune la adapost populatia,bunurile ei si mediul natural inconjurator de pericolele rezultand din ostilitatile miltare si din catastrofele natural si tehnologice.

Aceasta punere la adapost se realizeaza pe mai multe planuri si anume:

1.pe plan preventiv - structurile de protectie civila nu vor astepta sa se produca unele catastrofe pentru a putea actiona,ci trebuie sa abordeze un plan de prevenire a catastrofelor si a efectelor acestora,concretizate in activitati cum ar fi:servicul de alerta,repararea si semnalizarea zonelor periculoase,furnizarea de informatii asupra zonelor expuse dezastrelor;

2.ajutarea populatiei pentru a depasi efectele imediate ale catastrofelor;

3.evacuarea populatiilor din zonele expuse pericolului,care cuprinde:

-asigurarea unei retele de adaposturi

-asigurarea cu personal de prim ajutor

-asigurarea transportului populatiei spre aceste locuinte

-ingrijiri medicale.

CAP. IV ORGANISME DE PROTECTIE CIVILA

In scopul exercitării funcţiilor protecţiei civile, statele au creat o varietate de organisme de protecţie civilă, unele numai pentru cazuri de conflict armat, altele şi pentru situaţii de catastrofe. Unele dintre acestea se ocupă de „protecţia civilă”, in timp ce altora li s-au incredinţat şi alte misiuni. Misiuni importante in domeniul protecţiei civile sunt indeplinite şi de Societăţile naţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, precum şi de organizaţiile confesionale.

Protocolul I din 1977 precizează că: „prin expresia ≪organisme de protecţie

civilă≫ se inţeleg aşezămintele şi alte unităţi infiinţate sau autorizate de către

5

autorităţile competente ale Părţii in conflict pentru a indeplini oricare din sarcinile menţionate in alineatul a) şi care sunt in exclusivitate afectate şi

utilizate pentru aceste sarcini”, iar prin termenul „≪personal al organismelor

de protecţie civilă≫ se inţeleg persoanele pe care o Parte la conflict le afectează in exclusivitate indeplinirii sarcinilor enumerate in alineatul a), inclusiv personalul afectat in exclusivitate administrării acestor organisme de către autoritatea competentă a acestei Părţi”, şi, in sfarşit prin termenul „material al organismelor de protecţie”, Protocolul, defineşte „echipamentul, aprovizionarea şi mijloacele de transport pe care aceste organisme le utilizează pentru a indeplini sarcinile enunţate la alineatul a)”.

Pentru a-şi putea indeplini funcţiile care le sunt incredinţate, organismele de protecţie civilă, inclusiv personalul care le deserveşte şi materialul din dotare trebuie să se bucure de imunitate. Condiţiile pe care trebuie să le indeplinească aceste organisme, personalul şi materialul lor pentru a intra in regimul protecţiei sunt următoarele:

- să fie create sau autorizate de stat. Indiferent de forma lor juridică „aşezăminte şi alte unităţi”, nu se pot bucura de imunitate, in exercitarea funcţiilor lor decat dacă sunt de stat sau autorizate de autorităţile competente ale statului. Pentru identificare, ele vor fi marcate cu semnul distinctiv al protecţiei civile constand intr-un triunghi bleu pe fond portocaliu;- să fie afectate exclusiv misiunilor de protecţie civilă şi utilizate numai pentru realizarea acestor misiuni. Durata pentru care sunt afectate acestor misiuni nu are nicio relevanţă pe planul protecţiei. Ele pot fi create ad-hoc, pentru a face faţă unei situaţii de criză, sau pot fi instituţionalizate pentru o durată nedeterminată. Important este să fie efectuate exclusiv aceste misiuni.- personalul care deserveşte organismele de protecţie civilă se bucură de imunitate pe timpul cat exercită misiunile specifice prevăzute la litera „a”.

Organisme de protecţie civilă funcţionează in toate statele, asocierea acestora in cadrul Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (O.I.P.C., cu sediul la Geneva) avand origini incă din anul 1931, cand ea funcţiona ca organizaţie neguvernamentală. Prin adoptarea Constituţiei din 1966, intrată in vigoare la 1 martie 1972, O.I.P.C., devine o organizaţie internaţională inter guvernamentală (anual aniversandu-se la 1 martie ziua mondială a protecţiei civile).

6

CAP V. CONTINUTUL PROTECTIEI CIVILE

Această problemă este reglementată de articolul 62 din Protocolul I, intitulat „Protecţia generală”, care dispune: „1. Organismele civile de protecţie civilă, ca şi personalul lor, trebuie să fie respectate şi protejate in conformitate cu dispoziţiile prezentului Protocol şi mai ales, cu dispoziţiile prezentei Secţiuni. Ele au dreptul să se achite de sarcinile lor de protecţie civilă, in afară de cazurile de necesitate militară imperioasă;2. Dispoziţiile paragrafului 1 se aplică deopotrivă civililor care, deşi nu aparţin unor organisme civile de protecţie civilă, răspund unui apel al autorităţilor competente şi indeplinesc sub controlul lor, sarcini de protecţie civilă;3. Clădirile şi materialul utilizate in scopuri de protecţie civilă, ca şi adăposturile destinate populaţiei sunt reglementate de articolul 52. Bunurile utilizate in scopurile protecţiei civile nu pot fi distruse şi nici deturnate de la destinaţia lor, decat de către partea cărora acestea aparţin”.

Trebuie remarcat că, intrucat activitatea membrilor forţelor armate şi a unităţilor militare afectate organismelor de protecţie civilă este reglementată printr-un articol special din Protocol – art. 67 -, dispoziţiile articolului 62, precum şi cele din articolele următoare, se referă exclusiv la organismele civile de protecţie civilă. Potrivit dispoziţiilor acestui articol au dreptul la respect şi protecţie organismele civile de protecţie civilă şi personalul lor. Fundamentul juridic al respectului şi protecţiei constă in caracterul civil al celor două componente ale protecţiei. Ca atare, activitatea organismelor şi persoanelor respective este acoperită, in primul rand, de Titlul IV (Populaţia civilă), Secţia I (Protecţia generală contra efectelor ostilităţilor), Protecţia specială, conţinută in articolele 61-66, nu face decat să completeze protecţia generală. Membrii organismelor civile de protecţie civilă nu trebuie, in calitatea lor de civili, să facă obiectul atacurilor directe, intrucat, aşa

7

cum dispune art. 51, „Populaţia civilă şi persoanele civile se bucură de o protecţie generală contra pericolelor rezultand din operaţiunile militare”. In virtutea acestei protecţii, ei au dreptul de a-şi exercita misiunile incredinţate, fără a fi ţinta atacurilor sau a unor măsuri restrictive ale inamicului.

Protecţia ii vizează deopotrivă pe toţi civilii – atat pe cei care fac parte din organismele civile de protecţie civilă, cat şi pe cei care nu aparţin acestor organisme, dar „răspund la apelul autorităţilor competente şi indeplinesc, sub controlul lor, sarcini de protecţie civilă”.

Norma referitoare la dreptul autorităţilor competente de a face apel, in anumite imprejurări, la populaţia civilă a fost consacrată in dreptul internaţional umanitar la Conferinţa diplomatică din 1949. Astfel, articolul 18, din Convenţia I din 12 august pentru ameliorarea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate in campanie, dispune: „Autoritatea militară va putea face apel la caritatea locuitorilor pentru ridicarea şi ingrijirea benevolă sub controlul său, a răniţilor şi bolnavilor, acordand persoanelor care au răspuns la acest apel protecţie şi facilităţile necesare.... Autoritatea militară trebuie să autorizeze locuitorii şi societăţile de ajutorare, chiar in regiunile invadate sau ocupate, să culeagă şi să ingrijească spontan răniţii şi bolnavii, indiferent de naţionalitatea lor...”. Persoanele civile care răspund la chemarea organelor competente, ale statului, dar care nu fac parte din organisme preexistente, trebuie să li se elibereze o carte de identitate, care să ateste calitatea pe care o au, precum şi semnul protector pe care să-l poarte pe o brasardă sau pe spate.

Clădirile şi materialul utilizat in scopul protecţiei civile, precum şi cele care aparţin organismelor de protecţie civilă, aşa cum au fost ele definite in art. 61, alin. d, se bucură, de asemenea, de protecţie. Este vorba, in primul caz, de adăposturile care servesc pentru protecţia populaţiei civile, indiferent dacă sunt organizate şi puse la dispoziţie de organismele de protecţie civilă sau nu şi de celelalte materiale prevăzute in art. 61, iar, in al doilea caz, de clădirile care adăpostesc serviciile administrative, personalul pichetelor, depozitelor de materiale, garaje, vehiculele care aparţin organismelor respective şi care sunt destinate protecţiei civile. Trebuie menţionat că, protecţia nu se referă la anumite tipuri de clădiri sau materiale, ci la scopul in care sunt utilizate, pentru indeplinirea funcţiilor protecţiei civile.

8

Pentru a proteja populatia civila impotriva efectelor atacurilor,statele de care apartine aceasta populatie au obligatii corespunzatoare. Acestea sunt:

-obligatia de a indeparta populatia civila si bunurile cu caracter civil din vecinatatea obiectivelor militare;

-evitarea amplasarii de obiective militare in interiorul sau in apropierea zonelor dens populate;

-obligatia de a lua orice alte masuri care sunt considerate necesare pentru a proteja populatia civila,persoanele civile si bunurile cu caracter civil.

Sunt considerate zone protejate(zonele de siguranta):

1.Zonele si localitatile sanitare. Ele sunt menite sa puna la adapost de urmarile razboiului ranitii si bolnavii,precum si personalul insarcinat cu organizarea si administrarea acestor zone si localitati si cu ingrijirile de dat persoanelor care s-ar gasi concentrate acolo;

2.Zonele si localitatile sanitare si de securitate.Aceste zone sunt organizate in scopul de a pune la adapost de urmarile razboiului ranitii si bolnavii,infirmii,persoanele in varsta,copii sub 15 ani,femeile insarcinate si mamele cu copii sub 7 ani;

3.Zonele neutralizate,destinate sa puna la adapost de pericolele luptelor,fara nicio distinctie,urmatoarele persoane:

a) ranitii si bolnavii,combatanti sau necombatanti;

b)persoanele civile care nu participa la ostilitati si care nu presteaza nicio munca cu caracter militar in timpul sederii lor in aceste zone.

4.Localitatile neaparate-menirea lor este aceea de a adaposti locuitorii necombatanti din localitatile respective;

5.Zone demilitarizate-au acelasi scop ca si localitatile neaparate,adica de a proteja persoanele necombatante care se afla in aceste zone.

9

In conformitate cu parag.1 al art.52 din Protocol, “Bunurile cu caracter civil nu vor face obiectul nici al atacurilor si nici al represaliilor”. Sunt bunuri cu caracter civil toate bunurile care nu sunt obiective militare.

Protocolul ofera un plus de protectie urmatoarelor categorii de bunuri material: 1.Bunuri culturale si lacasuri de cult;

2.Bunuri indispensabile supravietuirii populatiei civile.In legatura cu aceasta categorie de bunuri se interzice infometarea civililor ca metoda de razboi,atacarea,distrugerea,luarea sau scoaterea din uz a bunurilor indispensabile supravieturii populatiei civile;

3.Mediul inconjurator natural;

4.Lucrarile si instalatiile continand forte periculoase,cum ar fi digurile,barajele,centralele nucleare care produc energie electrica.

CAP. VI STATUTUL MEMBRILOR FORTELOR ARMATE SI AL UNITATILOR MILITARE AFECTATE ORGANISMELOR DE PROTECTIE CIVILA

Elaborarea unui statut juridic pentru militarii afectaţi organismelor de protecţie civilă, a fost una din problemele cele mai aprins dezbătute ale Conferinţei pentru reafirmarea şi dezvoltarea dreptului internaţional umanitar aplicabil in conflictele armate, din 1975. In Comisia a doua, pe marginea acestui punct, s-au conturat de la inceput două poziţii: una care era in favoarea unui statut juridic al militarilor din serviciul de protecţie civilă şi alta care era impotrivă. In final, s-a ajuns la includerea unui articol special in Protocol, astfel formulat:

„Articolul 67. Membrii forţelor armate şi unităţile militare afectateorganismelor de protecţie civilă.1. membrii forţelor armate şi unităţile militate afectate organismelor de protecţie civilă vor fi respectaţi şi protejaţi, cu condiţia ca:

10

a. acest personal şi aceste unităţi să fie afectate in permanenţă indeplinirii oricărei sarcini prevăzute in articolul 61 şi să i se consacre in exclusivitate; b. dacă a primit această insărcinare, acest personal să nu indeplinească alte sarcini militare in timpul conflictului; c. acest personal să se distingă net de ceilalţi membrii ai forţelor armate, purtand foarte vizibil semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile, care trebuie să fie suficient de mare şi avand in posesie cartea de identitate prevăzută in Capitolul V al Anexei I a prezentului Protocol, atestand statutul său; d. acest personal şi aceste unităţi să fie dotate numai cu arme individuale uşoare in vederea menţinerii ordinii sau pentru propria lor apărare. Dispoziţiile articolului 65, paragraful 3717 se vor aplica şi in acest caz: e. acest personal să nu participe direct la ostilităţi şi să nu comită sau să nu fie intrebuinţat pentru a comite, in afara sarcinilor de protecţie civilă acte dăunătoare Părţii adverse; f. acest personal şi aceste unităţi să-şi indeplinească sarcinile lor de protecţie civilă numai pe teritoriul naţional al Părţii lor.Nerespectarea condiţiilor enunţate in alineatul „e” de către oricare membru al forţelor armate care este obligat prin condiţiile prevăzute in alineatele „a” şi „b” este interzisă.2. membrii personalului militar care servesc in organismele de protecţie civilă, vor fi in cazul in care cad in mainile unei Puteri adverse, prizonieri de război. In teritoriul ocupat, ei pot să fie folosiţi, dar numai in interesul populaţiei civile din acest teritoriu, pentru sarcini de protectie civilă, in măsura in care este nevoie de aceasta, cu condiţia, totuşi, ca ei să fie voluntari dacă această muncă este periculoasă.3. Clădirile şi elementele importante ale materialelor şi ale mijloacelor de transport ale unităţilor militare afectate organismelor de protecţie civilă trebuie să fie marcate vizibil cu semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile. Acest semn trebuie să fie suficient de mare.

4. Clădirile şi materialele unităţilor militare afectate in permanenţă organismelor de protecţie civilă şi afectate in exclusivitate indeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, dacă vor cădea in mainile unei Părţi adverse, vor fi guvernate de dreptul războiului. Cu toate acestea, nu se va putea schimba destinaţia lor atata vreme cat ele sunt necesare indeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, in afara cazului unei necesităţi militare imperioase, cu condiţia ca, in prealabil, să fi fost luate măsuri pentru a face faţă, intr-un mod corespunzător, necesităţilor populaţiei civile”.

11

In schimbul protecţiei, membrii forţelor armate şi unităţile militare afectate organismelor de protecţie civilă, trebuie să fie afectate cu caracter permanent şi să se consacre exclusiv sarcinilor umanitare ale protecţiei civile. Aceste misiuni sunt consacrate populaţiei civile, cele executate in avantajul militarilor nu sunt acoperite de imunitate. Cea mai dură condiţie impusă militarilor din serviciile de protecţie civilă este stipulată in alineatul „b” şi constă in interdicţia de a fi utilizaţi in alte misiuni in tot cursul unui conflict. Dacă civilii afectaţi serviciilor de protecţie civilă pot primi alte misiuni nevătămătoare inamicului şi apoi să revină redobandindu-şi imunitatea, militarilor nu li se oferă o asemenea posibilitate. Este o soluţie logică, intrucat nu se poate pretinde unui adversar să protejeze militarii care ar putea lupta impotriva lui. Regimul portului de arme de către militari prevăzut in alineatul „d” este identic cu cel al civililor afectaţi organismelor de protecţie civilă, fapt ce rezultă şi din trimiterile la dispoziţiile art. 65 par. 3. Ele trebuie să servească menţinerii ordinii şi să asigure propria securitate. Portul armelor uşoare nu va fi considerat ca un act vătămător pentru inamic dacă se menţine in limitele menţionate.

Personalul civil al protecţiei civile, va fi tratat, cand cade in puterea inamicului, ca persoane civile, neputand fi făcute prizonieri de război, ci lăsate să-şi continue misiunile lor umanitare. Membrii personalului militar, afectaţi serviciilor de protecţie civilă sunt, in această situaţie, prizonieri de război. Dar este vorba de un statut de prizonieri de război cu anumite particularităţi determinate, pe de o parte de natura misiunilor pe care le indeplinesc aceşti militari, nemilitare şi umanitare şi in folosul populaţiei civile, iar, pe de altă parte, de faptul că prezintă garanţia că nu vor participa la ostilităţi pe toată perioada conflictului armat şi nu vor comite acte vătămătoare pentru inamicul captor.

Statutul clădirilor şi materialului unităţilor militare căzute în puterea Părţii adverse.

Problema protecţiei civile in teritoriile ocupate face obiectul unui articol special din Protocol, respectiv 63. Insă in acest articol, este vorba de organismele civile de protecţie civilă, in timp ce in paragraful 4 al articolului 67 este vorba de clădirile, materialele şi unităţile militare afectate in permanenţă organismelor de protecţie civilă. Există aici o formulare inedită, care a suscitat numeroase controverse şi anume atunci cand intră in mainile inamicului acestea „vor rămane guvernate de dreptul războiului”. Conceptul de „dreptul războiului” a fost inlocuit cu acela de

12

„dreptul conflictelor armate” care este mai cuprinzător. Autorii acestei formulări au dorit să facă trimitere la Regulamentul de la Haga din 1907 care interzice distrugerea sau confiscarea proprietăţii inamice fără necesitate militară imperioasă (art. 3 lit. g) şi jaful (art. 28 şi 47), dar admite in schimb, sechestrarea bunurilor militare ale inamicului (art. 53), fără obligaţia restituirii sau indemnizării. Astfel, in caz de necesitate militară, puterea de ocupaţie, işi va putea insuşi bunurile militare aparţinand organismelor militare de protecţie civilă. In schimb, bunurile imobiliare, neputand fi luate ca pradă de război, le va putea folosi cu titlu de administrator şi uzufructor (art. 55). Cea de-a doua frază a acestui paragraf, temperează rigorile primei, prevăzand că puterea de ocupaţie poate recurge la măsurile menţionate numai in anumite condiţii: a unei necesităţi militare imperioase; aceste bunuri să nu mai fie necesare indeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, chiar dacă ele sunt necesare protecţiei civile; să se fi luat măsuri prealabile pentru a putea face faţă nevoilor populaţiei civile. Raţiunea care a stat la baza acestei atenuări a fost aceea ca populaţia civilă să nu sufere ca urmare a rechiziţionării sau sechestrării acestor bunuri.

CAP. VII PROTECTIA CIVILA IN ROMANIA

Actualmente in Romania, protecţia civilă funcţionează in baza Legii Nr. 481/8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă. Precizand că protecţia este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, in scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului impotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi inlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate, Legea, la art. 3 enunţă atribuţiile acesteia.

Printre principalele atribuţii ale protecţiei civile se numără: protecţia populaţiei impotriva efectelor armelor de nimicire in masă şi convenţionale sau dezastrelor; asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale, participarea la acţiuni de limitare şi de inlăturare a urmărilor atacurilor inamicului sau a dezastrelor; asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată etc. Pentru indeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă sunt constituite, potrivit legii, servicii de urgenţă profesioniste şi voluntare.(art. 3 alin.3) Coordonarea, controlul

13

şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate in domeniul protecţiei civile se asigură, la nivel central, de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, de către inspectoratele judeţene şi Inspectoratul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă(art.7). Activitatea de protecţie civilă din Romania este coordonată de Primul-Ministru, care conduce această activitate prin ministrul de interne, in calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă(art. 12, alin. 1). La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, constituite potrivit legii, iar la nivelul agenţilor economici, de catre conducătorii acestora(art.12 alin. 2) La toate nivelurile de competenţă, in structurile cu activitate permanentă sau temporara din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se constituie structuri specializate in domeniul protecţiei civile. La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice şi al agenţilor economici cuprinşi in clasificarea din punct de vedere al protecţiei civile, se incadreaza personal de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile. Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, se organizează in subordinea Consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti. Aceste servicii publice sunt profesioniste şi voluntare. Prin acelaşi act normativ, se infiinţează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca organ de specialitate al Administraţiei Publice Centrale, demilitarizat, cu personalitate juridică, in subordinea Ministerului Administraţiei Publice (in prezent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative). Serviciile Publice Comunitare şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au ca scopuri principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului impotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă. Inspectoratul şi Serviciile Publice Comunitare, fac parte din forţele de protecţie ale sistemului de securitate naţională. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se infiinţează prin preluarea structurii unificate, realizată prin reorganizarea Comandamentului Protecţiei Civile şi a Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari.

Capacitatea de adaptare la condiţiile impuse de către Alianţa Nord- Atlantică a fost demonstrată nu numai prin participarea la unele activităţi de pregătire in comun, dar şi prin solicitarea structurilor de comandă şi intervenţie pentru a participa la constituirea unor forţe multinaţionale de sprijin şi asistenţă umanitară in caz de conflicte armate ori dezastre, in diferite zone ale globului.

Dintre exerciţiile practice desfăşurate de organismele de protecţie civilă pot fi menţionate următoarele:

14

- Exerciţiul Internaţional de Urgenţă Nucleară, care s-a desfăşurat la data de 7.11.1996, in Bucureşti şi in capitalele a incă 27 state din Europa şi America, iniţiat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică;- Exerciţiul denumit – „INEX-2-CH”, executat la recomandarea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (de la Viena), a vizat, pregătirea structurilor şi a procedurilor de intervenţie in cazul producerii unui accident nuclear. Romania, a participat printr-un exerciţiu complex care s-a desfăşurat in Centrul de Coordonare a Intervenţiei, din subordinea Comandamentului Protecţiei Civile, care asigură potrivit legii, Secretariatul Tehnic Permanent al Comisiei centrale pentru Accident Nuclear şi căderii de obiecte cosmice;- August 2001, la Sibiu, exerciţiul de protecţie civilă in caz de incendiu de mari proporţii;- Octombrie 2001 in Mureş – exerciţiu de protecţie civilă in caz de inundaţii;- Braşov, Timişoara – 2002, exerciţiu de protecţie civilă in caz de cutremur;- Exercitiul international – interventia in caz de atac terorist „BRASOV 2002”,- Bucureşti, 28.06.2002 - exerciţiu de protecţie civilă pentru limitarea şi inlăturarea urmărilor atacurilor aeriene;- Bucureşti, la 24 mai 2002 – exerciţiu de protecţie civilă in caz de accident chimic, la un agent economic;- martie 2003, la Piteşti, in cadrul Seminarului Internaţional „Dacia – 2003”, a fost realizat un exerciţiu practic, vizand consecinţele şi modul de acţiune in cazul unui atac terorist cu mijloace de dispersie radiologică. La această acţiune, organizată de către N.A.T.O. şi Comandamentul Protecţiei Civile din Romania, au participat 32 de state, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.Iniţiativa de la Marea Neagră pe probleme de Pregătire pentru Urgenţe Civile-Militare (BSI CMEP) – lansată in 2004, avand ca obiectiv planificarea şi dezvoltarea de planuri viabile privind cooperarea multilaterală, in vederea protejării şi salvării populaţiei civile ca răspuns la orice apariţie a riscurilor identificate şi ameninţărilor potenţiale grave pe ţărmurile Mării Negre sau in apropierea acestora şi in porturile din această zonă, fiind luate in considerare, atat riscurile provocate de folosirea agenţilor CBRN, cat şi dezastrele naturale şi tehnologice; Contribuţia IGSU la iniţiativă s-a concretizat in planificarea şi organizarea primului exerciţiu simulat pe calculator de managementul consecinţelor unei epidemii deliberate de variolă (atac bio-terorist)„TOMIS INTERNAŢIONAL 2005”, desfăşurat in luna septembrie 2005, la Constanţa, la care au fost implicaţi experţi din statele riverane Mării Negre, SUA, Croaţia, Azerbaidjan şi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.De asemenea, de o mare importanţă sunt participările experţilor militari şi civili romani, la exerciţiile de gestionare organizate sub egida Grupului de Experţi in

15

Sisteme de Alarmare şi Detecţie al N.A.T.O. (I.N.E.X.) precum şi de gestionare a crizelor, organizate, sub directa indrumare a Comitetului Superior de Planificare a Urgenţelor Civile - de tipul C.M.X.

CAP. VIII CONCLUZII

In concluzie,in tratamentul omului in caz de conflict armat exista anumite reguli prin care se acorda o protectie fundamentala persoanelor si bunurilor,altele decat combatantii si obiectivele militare,protectie rezultata din principiul inviolabilitatii si securitatii persoanei. Asa cum se prevede in art.72 si 75 din Protocolul aditional I din 1977,aceasta protectie fundamentala are valoarea de garantare a drepturilor omului in timpul razboiului si este aplicabila oricaror persoane si bunuri care se afla in puterea unei parti beligerante. Ea corespunde principiilor umanitare de baza si drepturilor omului si,in consecinta,trebuie aplicata in aceeasi masura si propriilor cetateni ai beligerantilor,neputand fi incalcata atunci cand se planifica actiuni defensive.Persoanele protejate nu pot renunta nici partial,nici total,la drepturile care le sunt asigurate,fie de Conventiile de la Geneva,fie prin acorduri special care ai fi semnate de beligeranti.

16

BIBLIOGRAFIE :

1.Drept umanitar – Nicolae Lupulescu, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009;

2.Protectia bunurilor culturale in dreptul international public – Marian Mihaila, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003 ;

3.Tratat de drept international umanitar- Ionel Closca si Ion Suceava, Bucuresti, 2000

4. Conventia de la Geneva relativa la protectia civililor in timp de razboi- Conventia a IV-a, 1949 ;

5. Protocolul aditional I, 1977 ;

17

6. Protocolul aditional II, 1977 ;

7. Legea nr.45/1994 a Apararii Nationale a Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr.172/07.07.1994, modificata prin Ordonanta de urgenta nr.13/13.03.2000, aprobata si modificata prin legea nr.398/2001, publicata in Monitorul Oficial nr.393/18.07.2001.

18