UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Absolvent:

CONSTANŢA 2008

1

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

PROMOVAREA TURISMULUI GASTRONOMIC ÎN JUDEŢUL TULCEA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Absolvent:

CONSTANŢA2008

2

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………

Capitolulu I. Elemente definitorii ale potenţialului turistic al judeţului Tulcea…….1.1.Localizarea şi caracterizarea judeţului Tulcea………………………. 1.1.1. Scurt istoric al judeţului Tulcea…………………… 1.1.2. Aşezarea geografică

1.2.Resurse turistice naturale existente în judeţul Tulcea1.2.1. Relieful

1.2.2. Clima 1.2.3.Reţeaua hidrgrafică 1.2.4.Solurile 1.2.5.Bogăţiile naturale ale subsolului. 1.2.6.Flora 1.2.7.Fauna 1.3.Potenţialul turistic antropic al judeţului TulceaCapitolu II. Infrastructura generală şi infrastructura turistică

2.1.Infrastructura pentru transport2.1.1.Transporturile feroviare2.1.2.Transporturile rutiere2.1.3.Transporturile nalale2.1.4.Transporturile aeriene2.2.Structuri turistice de primire2.2.1.Structurile turistice de primire cu funcţiuni de cazare2.2.2. Capacitatea de cazare turistică în funcţiune

Capitolul III. Cererea turistică manifestată în judeţul Tulcea înperioada 2004-2007…………………………………………………………

3.1.Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare 3.1.1. Sosiri ale turiştilor în structurile turistice de primire cu funcţiuni de cazare

3.1.2.Înnoptări ale turiştilor în structurile turistice de primire cu funcţiuni de cazare

3.2. Calculul indicatorilr specifici circulaţiei turistice3.2.1. Durata media a sejurului3.2.2. Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare

3.2.3. Densitatea turistică în raport cu suprafaţa judeţului Tulcea 3.2.4. Densitatea turistică în raport cu populaţia judeţului Tulcea

Capitolul IV. Promovarea turismului gastronomic practicat in delta dunarii -Studiu de caz…………………………………………………………………………..

4.1. Aspecte definitorii ale turismului gastronomic4.1.2. Specificul bucătăriei ardeleneşti

3

4.1.3. Specificul bucătăriei bănăţene 4.1.4.Specificul bucătăriei munteneşti4.1.5. Specificul bucătăriei olteneşti4.1.6. Specificul bucătăriei moldoveneşti4.1.7. Specificul bucătăriei dobrogene4.2. Tradiţii şi specialităţi culinare specifice Deltei Dunării4.2.1. Structura etnică a locuitorilor din judeţul Tulcea 4.2.2. Specificul comunităţii greceşti din judeţul Tulcea

4.2.3. Specificul comunităţii turcilor tătari din judeţul Tulcea4.2.4. Specificul comunităţii ruşilor lipoveni din judeţul Tulcea

4.3. Promovarea turismului gastronomic în oraşul Sulina…………........………………….............

Bibliografie

4

INTRODUCERE

Turismul, caracterizat pe scurt, apare ca un fenomen economico-social specific

civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi, ca atare, influenţat de evoluţia ei.

Adresându-se unor segmente sociale largi şi răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul

se detaşează printr-un înalt dinamism, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. De asemenea,

prin caracterul său de masă şi prin conţinutul complex, turismul antrenează un vast potenţial

material şi uman, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra

relaţiilor interumane naţionale şi internaţionale.

În turism se disting două categorii de relaţii: relaţii materiale, care apar atunci când

turiştii recurg la anumite servicii plătite, şi relaţii imateriale, rezultate din contactul cu

populaţia locală, cu civilizaţia, cultura, tradiţiile, instituţiile publice din zona vizitată.

Motivaţiile pentru practicarea turismului sunt diversificate şi cu ajutorul lor se pot

distinge multe forme de turism: pentru recreere, odihnă şi divertisment, cultural, religios,

sportiv, de tratament şi balneoclimateric, pentru vânătoare şi pescuit, de agreement, ştiinţific,

pentru cumpărături, commercial expoziţional, montan şi de sporturi de iarnă etc.

Judeţul Tulcea, o zonă încă prea puţin cunoscută şi valorificată din punct de vedere

turistic, dispune de un bogat potenţial natural şi antropic ce se aşteptă a fi descoperit. Delta

Dunării, un paradis faunistic şi floristic, cu peisaje de neuitat şi bălţi pline cu peşte reprezintă

o premisă pentru practicarea turismului în cele mai variate forme. La fel şi Munţii Măcinului,

cu un relief de tip alpin, cu creste stâncoase, ascuţite şi pereţi abrupţi, cu o valoare ecologică

remarcabilă şi prezenţa multor specii floristice şi faunistice pot constitui un punct de atracţie

pentru doritorii de peisaje indedite. Numărul mare de mănăstiri şi lăcaşe de cult sunt în

aşteptarea credincioşilor de pretutindeni, iar siturile arheologice, monumentele arhitecturale,

muzeele şi alte obiective turistice interesante de pe tot cuprinsul judeţului oferă o mulţime de

posibilităţi pentru petrecerea timpului.

Pe teritoriul judeţului Tulcea convieţuiesc în armonie, de secole, cca. 17 etnii ale căror

obiceiuri şi credinţe au fost integrate în viaţa culturală şi spirituală a regiunii. Dintre acestea,

5

grecii, turcii şi tătarii, şi în special ruşii şi lipovenii sunt cei care şi-au păstrat tradiţiile şi

modul de viaţa, iar arta culinară specifică fiecărei comunităţi reprezintă baza turismului

gastronomic pe teritoriul judeţului. Fiecare etnie are secretele ei în domeniul gastronomic,

preparatele lor fiind apreciate atât de locuitorii judeţului, care au împrumutat multe din

bucatele tradiţionale lipoveneşti sau turceşti, dar şi de turiştii care au vizitat judeţul. Cei mai

mulţi sunt impresionaţi de specificul locuitorilor din Delta Dunării şi de bucătăria tradiţională

de aici, şi tocamai de aceea trebuie ca această zonă să fie făcută cunoscută, ea beneficiind de

un potenţial turistic foarte ridicat.

Chiar dacă turismul gastronomic reprezintă o formă de turism relativ nouă la noi în

ţară, el este practicat cu succes în alte locuri şi de aceea merită ca o încercare de promovare a

produselor culinare tradiţionale din zona Tulcea. Toţi turiştii care au vizitat această zonă au

gustat măcar un borş de peşte sau o baclava, dar pe lângă acestea mai sunt multe delicatesuri

care merită încercate.

6

CAPITOLUL I

ELEMENTE DEFINITORII ALE POTENŢIALULUI

TURISTIC AL JUDEŢULUI TULCEA

1.1. LOCALIZAREA ŞI CARACTERIZAREA JUDEŢULUI

TULCEA

1.1.1. SCURT ISTORIC AL JUDEŢULUI TULCEA

În judeţul Tulcea, arheologii au descoperit urme ale existenţei umane datând din

neolitic (aproximativ 5.500-2.799 î.e.n.). Primii locuitori ai acestei epoci au fost numiţi în

mod convenţional ca purtătorii culturii Hamangia, sau pe scurt “cultura Hamangia”, după

numele localităţii unde s-au făcut primele descoperiri (astăzi comuna Baia, judeţul Tulcea).1

Datorită poziţiei sale geografice, Dobrogea este primul teritoriu din ţara noastră unde cultura

neolitică îşi incheie activitatea către sfârşitul mileniului al III-lea î.e.n.

În secolele VII-VI î.e.n. se produce colonizarea greacă în bazinul Pontului Euxinus,

provocată de mutaţii social-economice şi de sărăcia endemică din metropolă. Astfel apar

oraşele Histria, Tomis, Callatis, la care se adauga mai  tarziu Axiopolis (lângă  Cernavodă)

ş.a.

Începând cu secolul al IV-lea î.e.n. asistăm la o adevărată explozie de aşezări sau

necropole getice pe tritoriul Dobrogei.2 Dintre toate descoperirile din judeţul Tulcea, cele de la

Agighiol, Murighiol, Enisala şi Teliţa aduc un aport substanţial în elucidarea vieţii materiale şi

spirituale a geţilor din această zonă.

În anul 44 î.e.n., Buerebista uneşte Dobrogea cu statul centralizat dac pentru o scurtă

perioada de timp. 

1Coteţ P., Popovici I., Gavrilă S., TULCEA – Ghid turistic, Editura……Bucureşti, 1975, pag. 19.2 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 22.

7

Primul secol e.n. a marcat  începerea dominaţiei romane în Dobrogea, dominaţie care a

durat şapte secole. În secolele II şi III e.n., Dobrogea cunoaşte o perioadă de dezvoltare.

Hărţile timpului3 ilustrează puternica reţea de drumuri şi fortificaţii ale Scythia Minor. Numai

pe limes-ul judeţului Tulcea de azi sunt înscrise 10 castre militare romane, iar urmele lor se

conturează până în prezent: la Tulcea se află ruinele cetăţii Aegyssus, la Isaccea –

Noviodunum, la Turcoaia – Troesmis, la Măcin – Arrubium, la Garvăn – Dinogeţia etc.4

Dominaţia împăratului Diocleţian, de la 284 până la 305 e.n. înseamnă, pentru regiunea

dintre Dunăre şi Mare, nu numai obţinerea unui nume nou, Scythia Minor, ci şi începutul

epocii de sfârşit al Imperiului roman, numită perioada romano-bizantină.5 Apariţia

creştinismului a constituit un fenomen care a promovat pe teritoriul dobrogean arta bizantină.

Pe pământul Dobrogei continuă să se descopere tot mai multe aşezări din perioada

secolelor VII-XI. Dintre staţiunile cunoscute de pe teritoriul judeţului Tulcea, cele mai

cercetate sunt aşezarea şi necropola de la Beroe (Piatra Frecăţei), a cărei continuitate din

perioada romană şi romano-bizantină până în secolul al X-lea, dă istoriei cele mai de seamă

valori documentare de viaţă materială şi spirituală a locuitorilor de aici.6

În secolele XII-XIV, genovezii au construit fortificaţii puternice la Chilia, Enisala şi

Vicina.

În secolul al XIV-lea, domnitorul Mircea cel Batrân şi-a extins dominaţia peste

Dobrogea. Domnia lui Mircea peste Dobrogea a fost însă de scurtă durată deorece la 1416

armatele otomane au invadat regiunea de unde nu vor mai pleca decât după patru secole şi

jumâtate, în urma războiului de independenţă.

În timpul razboaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-

lea, Dogrogea devine principalul teatru de razboi fiind pustiită şi devastată, şi numită atunci

Drumul Tătarilor sau Drumul Razboiului. Otomanii au acceptat aşezarea lipovenilor,

ucrainienilor şi bulgarilor veniţi din nordul Crimeii, a germanilor din sudul Rusiei, cât şi a

grecilor, evreilor şi armenilor aduşi aici de comerţul înfloritor.

3 Tabula Peutingeriana şi Itinerarium Antonini4 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 24.5 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 24.6 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 25.

8

Războiul de independenţă (1877-1878) a pus capăt dominaţiei otomane care a

influenţat viaţa etnografică, numele şi cultura locală. În noiembrie 1878, după 460 de ani de

stăpânire a Imperiului Otoman, Dobrogea, străvechi pământ românesc, revenea la patria

mamă. Pe 14 noiembrie 1878, trupe româneşti din Divizia Ploieştilor, conduse de generalul

Anghelescu, îşi făceau o intrare triumfală în Tulcea. Întregul oraş era cuprins de o atmosferă

de sărbatoare, tulcenii întâmpinându-şi fraţii cu o bucurie greu de descris în cuvinte. Generalul

Anghelescu va fi întâmpinat la intrarea în oraş de prefectul numit de regele Carol, de

oficialităţile oraşului şi de înalte feţe bisericeşti.

În 1879, judeţul Tulcea a fost format ca unitate administrativ-teritorială, având ca

reşedinţă administrativă oraşul Tulcea, cea mai populată localitate din Dobrogea la acea

vreme.

În primele decenii ale secolului XX, în viaţa judeţului Tulcea intervin elemente noi,

generate de dezvoltarea porturilor Tulcea şi Sulina şi de extinderea suprafeţelor cultivate.

Abia după eliberarea patriei, în procesul edificării socialiste a întregii ţări, în judeţul Tulcea se

înregistrează un continuu şi puternic avânt al vieţii social-economice.7

1.1.2. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Judeţul Tulcea se situeaza în extremitatea sud-estica a României şi ocupă jumătatea

nordică a provinciei istorice Dobrogea, a cărei însemnătate vine din aşezarea sa la gurile

Dunării şi ieşirea la Marea Neagră. Paralela de 45º latitudine nordică taie judeţul Tulcea în

partea centrală, iar meridianul de 29º 41’ 24" longitudine vestică străbate oraşul Sulina8, care

este extremitatea estică a României. Înconjurat din trei parţi de apă, judeţul se învecinează: la

vest cu judeţele Brăila şi Galaţi, la nord cu Ucraina prin graniţe naturale - Dunărea, la est cu

Marea Neagră, având hotar terestru doar la sud cu judeţul Constanţa.

Suprafaţa judeţului este de 8 499 km² (3.5% din suprafaţa României) din care 42.5%

sunt reprezentate de teren agricol, 41.6% apă şi mlaştini, 11.2% păduri. Populaţia judeţului

7 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 26.8 http://www.tulcea-turism.ro/Imag_Resurse/Tulcea_Turism_Romana/Relief_si_clima.htm

9

Tulcea este de 25 0641 locuitori. Gradul de urbanizare este de 49%. Judeţul are cea mai mică

densitate, 29.7 locuitori/km², faţă de media pe ţară de 91 locuitori/km², acest lucru datorându-

se suprafeţei mari acoperită de ape.

Tabelul 1.1. Populaţia judeţului Tulcea, a municipiilor şi oraşelor sale la 1 iulie, în perioada

2004-2007

Judetul Tulcea Anii

Numar locuitoriMunicipii 2004 2005 2006 2007

Tulcea 92676 92874 92652 92379

Babadag 10239 10145 10278 10146

Isaccea 5313 5312 5284 5341

Macin 11125 11099 11034 11011

Sulina 4708 4606 4630 4593

Populatie urbana 124061 124036 123878 123470

Populatie rurala 129358 128449 127736 127171

Populatie judet 253419 252485 251614 250641

Sursa: Anuarul statistic al României, ediţiile 2004-2007, Institutul Naţional de Statistică

Reşedinţa administrativă a judeţului este oraşul Tulcea, situat pe malul drept al

Dunării, la mila 40 şi cu o populaţie de 92 379 locuitori, fiind cel mai important centru

comercial al judeţului. Din punct de vedere etnic, structura populaţiei este după cum urmează:

români 88.7 %, ruşi (incluzând lipovenii) 7.5%, ucrainieni 1.4%, turci şi tătari 1.3%, rromi

0.5%, greci, armeni, evrei, italiani, germani 0.4 %. Din punct de vedere al religiei structura

populaţiei este: români ortodocşi 91.1%, români ortodocşi de rit vechi 6%,musulmani1.3%.9

Judeţul cuprinde 51 de unităţi administrativ-teritoriale, din care: Municipiul Tulcea, cu

o treime din populaţia judeţului, 4 oraşe: Babadag, Isaccea, Sulina şi Măcin, şi 46 de

commune.

9 http://www.apmtl.ro/prezentare_judet.html

10

Tabelul 1.2. Organizarea administrativă şi teritorială, în perioada 1990-2007

Anii Numarul oraselor si

municipiilor

Din care:

municipii

Numarul

comunelor

Numarul

satelor

1990 5 1 43 133

2000 5 1 43 133

2003 5 1 44 133

2004 5 1 45 133

2005 5 1 46 133

2006 5 1 46 133

2007 5 1 46 133

Sursa: http://www.tulcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=470

1.2. RESURSE TURISTICE NATURALE EXISTENTE

ÎN JUDEŢUL TULCEA

1.2.1. RELIEFUL

Datorită poziţiei sale geografice, judeţul Tulcea are aproape toate formele de relief din

România. Aici se întalnesc două grupe distincte de unităţi de relief: relieful înalt, cel mai

vechi din ţara noastră, şi relieful jos, cel mai nou din ţara noastră.

Relieful tulcean variază între 0 m altitudine la nivelul Mării Negre (localitatea Sfântul

Gheorghe) şi 467 m altitudine (în vârful Greci din Munţii Măcinului).

Relieful înalt, care formează horstul dobrogean, ocupă partea centrală a judeţului, unde

predomină munţii şi dealurile tocite de acţiunea îndelungată a factorilor externi şi este

reprezentat prin Munţii Măcinului, Dealurile Niculiţelului, Dealurile Tulceai, Podişul

Babadagului şi partea nordică a Podişului Casimcei.10

10 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 9.

11

Munţii Măcinului reprezintă cel mai evident martor al orogenezei hercinice la noi în

ţară, care s-a format la sfârşitul paleozoicului şi din care n-a mai rămas astăzi decât un ciot

deluros ce domină ostrovul Brăilei. Munţii Măcinului se desfăşoară pe linii paralele sub forma

mai multor culmi, mai numeroase în sud şi una singură în nord – pintenul Bugeacului. În

general, aceşti munţi au forma unui anticlinoriu, în care eroziunea foarte accentuată şi

îndelungată a scos la zi granitele cu aspectul lor structural, lacolitic. 11

Dealurile Niculiţelului reprezintă continuarea directă a Munţilor Măcinului, ca

orientare a culmilor, dar cu altitudini mai mici.

Zona Tulcea prezintă un relief larg vălurit, cu dealuri puternic erodate, cu câteva

depresiuni şi câmpii interioare, acestea fiind acoperite cu un strat de loess de 5 până la 30m.

În cadrul Podişului Babadag se remarcă o importantă linie de falie, între Peceneaga (la

nord-vest) şi Camena (la sud-est), care separă Podişul Dobrogei de nord de Podişul Dobrogei

Centrale. Podişul Babadagului este constituit dintr-o întinsă cuvertură sedimentară, dispusă

sub forma unui larg sinclinoriu, pe care se dezvoltă un relief în trepte, de cueste (coaste) şi

suprafeţe structurale.

Horstul dobrgean a avut o evoluţie în timp foarte frământată. Aici găsim incluse

formaţinuni cu o mare variabilitate, atât în ceea ce priveşte constituţia petrografică, cât şi în

ceea ce priveşte vârsta, astfel încât, se poate spune că este un “muzeu geologic natural”.

Treptele marginale ale horstului dobrogean, cu altitudini şi aspecte diferite de

pseudoterase şi de glacisuri piemontane acoperite cu loess, fac trecerea spre regiunile joase,

inundabile, din vest, nord şi est.

Unităţile joase de relief, extinse pe cca. 62% din teritoriul judeţului Tulcea includ Delta

Dunării, cea mai nouă formaţiune de relief a României, lunca Dunării, situată la periferiile de

vest şi nord ale judeţului, precum şi câmpia lagunară din preajma Lacului Razelm.

Relieful deltei este plan, cu o foarte mică înclinare de la vest la est, altitudinea medie a

reliefului deltei fiind de 0.5 m. Circa 3/4 din suprafaţa deltei este situată la altitudini pozitive

şi 1/4 sub nivelul de 0 m al mării.12

11 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 10.12Ciocârlan V., FLORA DELTEI DUNĂRII, Editura Ceres, Bucureşti, 1994, pag.7.

12

Delta înaintează în mare în dreptul gurilor de vărsare ale Dunării: la gura braţului

Chilia se formează o deltă secundară, iar la gura braţului Sfântul Gheorghe a apărut insula

Sacalin. Fenomenul de înaintare a deltei în detrimentul mării se datorează cantităţii mari de

aluviuni (58.7 milioane tone) transportate anual de Dunăre, din care o parte se varsă în mare,

iar restul se depune în cuprinsul deltei contribuind la aluvionarea sa continuă. Prin aluviunile

aduse de Dunăre sau resedimentate de curentul circular al Mării Negre, s-au creat în

Pleistocen sistemul de grinduri conjugate din Delta Dunării.

Grindurile şi ostroavele reprezintă relieful pozitiv al deltei, iar relieful negativ este

exemplificat prin: braţele Dunării, canale, gârle, mlaştini, bălţi şi lacuri.13

Uscatul deltaic reprezintă 13% din suprafaţă şi este reprezentat prin: grinduri fluviatile

(longitudinale), care însoţesc braţele Dunării şi sunt orientate pe direcţia vest-est, având

altitudini de 0.5-5m, grinduri fluvio–maritime (transversale) orientate pe direcţia nord-sud:

Letea, Caraorman, Sărăturile, Ivancea, Dranov etc., grinduri continentale ce reprezintă resturi

din uscatul predeltaic: Chilia şi Stipoc.14

Grindurile marine sunt formate din nisipuri modelate de vânt sub formă de dune,

acestea fiind cele mai impunătoare în peisaj şi cele mai atractive pentru botanişti.15

Grindul Letea are altitudinea maximă din Deltă (13m) şi reprezintă o mare acumulare

de nisip, dispusă în fâşii aproape paralele sub forma unui evantai, cu un relief de dune. Pe

acest grind se află pădurea Hăşmacu Mare-Letea, monument al naturii (rezervaţie de flora).

Grindul Caraorman (cu o altitudine maximă de 8m) reprezintă de asemenea o mare

acumulare de nisip.

Grindul Sărăturile, situat la vărsarea braţului Sfântu Gheorghe în mare, formează, pe

ţărm, cea mai lată plajă din ţară.

Grindul Chilia (cu altitudinea de 9m) este o porţiune a uscatului predeltaic (Câmpia

Bugeacului, de la nord) inclusă deltei datorită formării şi evoluţiei braţului Chilia şi este

acoperit cu loess.

13 http://www.delta-dunarii.ro/geografie.html14 http://www.deltadunarii.ro/istoric.asp15 Vasile Ciocârlan: FLORA DELTEI DUNĂRII, Editura Ceres, Bucureşti, 1994, pag.9.

13

Grindul Stipoc (cu altitudinea de 3m) este mult erodat (genetic este tot un grind

continental).

Cantitatea de aluviuni adusă anual de către fluviu, la care se adaugă resturile

organismelor moarte, praful eolian etc., vor face ca procentul uscatului să crească în

detrimentul reliefului negativ.16

Terenurile joase cuprind mlaştini, lacuri (Isac, Obretin, Matiţa, Merhei etc.), gârle,

canale (Litcov, Dranov, Dunăvaţ etc.), braţe secundare (Tătaru, Cernovca etc.), ostroave

(Tătaru, Babina, Cernovca etc.). Acestea sunt terenuri inundabile şi parţial, în partea de vest,

îndiguite şi desecate.   

Suprafaţa deltei creşte anual cu 40m, datorită celor cca. 67 milioane tone de aluviuni

depuse de fluviu. În Deltă există 18 zone strict protejate, din necesitatea de a conserva

procesul natural de evoluţie, fauna şi flora specifice: Roşca-Buhaiova (în împrejurimile

Lacului Roşca există cea mai mare colonie de pelicani din Europa), Letea (pădure cu aspect

tropical, aflată la cea mai mare altitudine), Sacalin-Zătoane (situată în apropiere de Sfântu

Gheorghe, unul dintre rarele locuri unde poate fi întâlnit pelicanul creţ) etc.

Lunca Dunării este o cîmpie aluvială predeltaică care se continuă din Balta Brăilei spre

nord prin localităţile Smârdan şi 23 August, de unde se prelungeşte spre est până la Ceatalul

Chiliei şi oraşul Tulcea. Este o câmpie umedă datorită numeroaselor lacuri care se află aici,

dintre care cele mai importante sunt Crapina şi Jijila.17 

Câmpia lagunară Razelm-Goloviţa se caracterizează prin predominarea elementului

acvatic şi prin prezenţa unor rare grinduri marine, relicte sau actuale, ca şi prin întinderea

mare a eleşteelor sau pepinierelor piscicole pe latura de est şi de nord a lacului Razelm.18

1.2.2. CLIMA

Clima judeţului Tulcea este temperat-continentală, cu un pronunţat caracter excesiv,

manifestat prin veri calde şi secetoase, ierni reci, marcate adesea de viscole şi cu fenomene de

nivaţie destul de frcvente, prin amplitudi mari de temperatură şi prin precipitaţii reduse, dar cu

16 http://www.delta-dunarii.ro/geografie.html17 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 14.18 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 17.

14

umiditate atmosferică ridicată (în zonele deltei, ca urmare a evaporaţiei de pe întinsele

suprafeţe de apă).19

Vara, vânturile puternice aduc aer cald şi uscat care usucă pamântul şi transformă solul

în praf. Temperaturile sunt mai scăzute în vest, în zona de deal.

Zona litoral-maritimă a regiunii se caracterizează printr-un climat mai blând, cu veri a

căror căldură este atenuată de briza răcoroasă a Mării Negre şi ierni cu temperaturi nu prea

coborâte (media termică a lunii celei mai reci, la Sulina, este de –0.6º C).

Temperatura medie anuală variază între 11.1ºC la Sulina şi Isaccea şi 10.7ºC la

Babadag, variaţiile între diverse puncte din judeţ fiind destul de mari.

Temperatura maximă, 39.5ºC, s-a înregistrat la staţia meteorologică Mircea Vodă (20

august 1945), iar minima absolută, -26.8ºC, la Tulcea (24 ianuarie 1943).

Precipitaţiile medii anuale însumează cantităţi cuprinse între 359 mm la Sulina (cele

mai mici din ţară) şi 455 mm la Isaccea.20

Regimul vânturilor este determinat, în primul rând, de dezvoltarea diferitelor sisteme

barice care traversează ţara noastră şi, în al doilea rând, de relieful accidentat al judeţului.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din sectorul nordic şi sudic. Iarna, viteza vândului este

mai mare decât vara. Dealtfel, viteza vânturilor şi frecvenţa acestora în judeţul Tulcea sunt

mari, ceea ce îl îndreptăţea pe geograful Constantin Brătescu să supranumească această zonă

“drumul vântului”. Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre nord-est

(18.3%), urmate de cele dinspre nord-vest (17.1%), dinspre est (15.2%) şi dispre nord (13%)

cu viteze medii anuale cuprinse între 0.8 şi 5.3m/s. În timpul verii, în condiţii de stabilitate

atmosferică, se manifestă o circulaţie termică locală a aerului, sub forma brizei de mare (ziua)

şi brizei de uscat (noaptea) care se resimte la o distanţă de 10-15km spre interiorul uscatului.

19 Vasile Ciocârlan: FLORA DELTEI DUNĂRII, Editura Ceres, Bucureşti, 1994, pag.9.20 http://www.apmtl.ro/prezentare_judet.html

15

1.2.3. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Cel mai important element pentru hisrografia judeţului Tulcea este fluviul Dunărea,

care străbate judeţul pe o lungime de 276km, aproximativ 10% din lungimea ei totală,

vărsându-se în Marea Neagră prin trei braţe: Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe.

Dunărea, prin braţul său secundar, Dunărea Veche, atinge teritoriul judeţului la

extremitatea sud-vestică, la cca. 5km amonte de comuna Dăeni. De la Smârdan şi pâna la

Ceatalul Chilia curge pe o singură albie, pentru ca aici, la cca. 70km de ţărmul mării, Dunărea

să se despartă în două braţe: Chilia şi Tulcea, care, după circa 19km, la Ceatalul Ismail, se

desface în alte două braţe: Sulina şi Sfântu Gheorghe.21

Braţul Chilia este cel mai nordic braţ şi cel mai activ, cu două grupări de ramificaţii şi

o microdeltă proprie. Are o lungime de 105km până la Periprava. Lăţimea maximă este

1000m şi adâncimea maximă 39m. Transportă cca. 60% din totalul apelor fluviului. Este

folosit numai pentru navigaţie de interes local.

Braţul Tulcea se întinde între ceatalurile Chilia şi Sfântu Gheorghe, are lungimea de

19km, lăţimea maximă 300m şi adancimea maximă 34m. Transportă cca. 40% din apele

fluviului şi este cale principală de navigaţie.

Braţul Sulina este cel mai scurt, mai drept şi mai amenajat braţ de vărsare. Are

lungimea de 64km, lăţimea maximă 250m şi adâncimea maximă 18m. Transportă cca. 17.7%

din apele fluviului şi este canal de trafic fluvio-maritim (la adâncimea minimă obligatorie de

7.32 m, pot circula nave de 7 000 t).

Braţul Sfântu Gheorghe este cel mai vechi braţ de vărsare al Dunării în mare. Are

lungimea de 64km, lăţimea maximă 550m şi adâncimea maximă 26m. Transportă cca. 19.8%

din apele fluviului şi este folosit pentru navigaţie locală.

Debitul Dunării cunoaşte variaţii destul de mari: primăvara şi vara, el atinge cca. 18

000 m³/s, iar vara şi toamna, până la cca. 6 000 m³/s.

Celelalte ape curgătoare din judeţ, mici şi cu o importanţă economică redusă, se pot

grupa după locul de vărsare astfel:

21 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 15.

16

a) ape care se varsă în Dunăre, situate în partea vestică şi nordică a judeţului, puţine la

număr şi cu un debit redus. Cele mai importante sunt: Topologu, Peceneaga, Cerna,

Luncaviţa, Isaccea.

b) ape care se varsă în lacurile litorale ale Mării Negre, cu lungimi şi debite mai mari, ca

cele din vest şi nord, mai importante fiind: Taiţa, Teliţa, Casimcea, Slava, Ceamurila,

Agighiol.22

Lacurile, fiind situate de-a lungul Dunării, în Delta Dunării şi pe litoralul Mării Negre

sunt mult mai bine reprezentate. Dintre lacurile aflate în lunca Dunării, cele mai importante

sunt: Jijila, Crapina, Racova, Rotundu, Saon, Somova şi Câşla.

În Delta Dunării există un număr însemnat de lacuri, de regulă cu suprafeţe întinse, cel

mai mare fiind lacul Dranov, cu peste 2 000ha. Alte lacuri cu suprafeţe asemănătoare sunt:

Gorgova, cu 1 300ha, Roşu tot cu 1 300ha, Merheiul Mare cu cca. 1 100ha, Leahova cu 1

000ha, Fortuna cu peste 900ha, Puiu cu 800ha ş.a.

Caracteristică lacurilor din deltă este adâncimea lor mică, variind între 0.5 şi 2m,

precum şi faptul că sunt legate cu braţele Dunării sau între ele printr-o ramificaţe de canale,

ele constituind principala sursă a producţiei de peşte.23

Complexul Razelm, cea mai importantă zonă lacustră a ţării, este reprezentat în judeţul

Tulcea prin lagunele Razem şi Goloviţa, cu o suprafaţă de cca. 54 600ha, respectiv aproape

75% din suprafaţa întregului complex. Morfogenetic, complexul lagunar Razelm s-a format în

diferite etape, prin bararea unor golfuri marine de către cordoane litorale. Adâncimile sale

variază între 2.5 şi 3m. De asemenea, gradul de mineralizare diferă: lacurile Razem şi

Goloviţa au ape mai dulci, datorită aportului de apă din braţul Sfântu Gheorghe, deversat aici

prin canalele Dranov şi Dunavăţ.24

Reţeaua hidrografică secundară a Deltei Dunării are, în linii mari, 4 componenete:

sahale (foste braţe ale Dunării în curs de colmatare), gârle (sahale de mici dimensiuni),

canaluri (sahale rectificate şi dragate), periboine (spărturi de litoral, guri pe unde se face

schimbul de ape). Se alatură acestora formaţiunile de natură depresionar-lacustră simple:

22 http://www.ropedia.ro/index.php?mod=judet&judet_id=20 23 http://www.deltadunarii.ro/apele.asp24 http://www.rapitori.ro/articole_arata.php?cat=1&id=45

17

ghioluri (adâncime 0.50-3m), limanuri (la gura unor mici râuri), lagune (vechi golfuri marine),

mlaştini (ape puţin adânci care pot seca), japşe (ape de la viituri) şi complexe: lacuri

depresionare (Padina, Şontea, Fortuna, Dranov, Matiţa, Obretin etc.). Hidrografia Deltei

cuprinde totodată cordonul litoral corespunzător, zona maritimă situată în lungul ţărmului, lată

de 10-15km, cu o adâncime mai mică de 25m, influenţată de vărsarea apelor dulci. 25

Judeţul Tulcea deţine mai puţin de jumătate din lungimea litoralului românesc al Mării

Negre. Ţărmul mării este jos şi nisipos, între acesta şi zona înaltă a judeţului interpunându-se

o zonă joasă de mlaştini şi lacuri. Platforma continentală se prelungeşte până la 100-200km în

larg.

O altă caracteristică a litoralului marin ce aparţine judeţului Tulcea o constituie

modificarea neîncetată a configuraţiei ţărmului datorită influenţei gurilor de vărsare ale

Dunării, dar mai ales datoritaă curenţilor marini.

1.2.4. SOLURILE

Cu toate că în cea mai mare parte este înconjurat de ape, judeţul Tulcea se

caracterizează prin predominarea solurilor de climă aridă. Factorii pedogenetici care imprimă

caracterele învelişului de sol sunt relieful, roca de solificare, precum şi situarea judeţului într-

o zonă de tranziţie de la climatul continental al Europei estice la climatul temperat

premediteranean al Peninsulei Balcanice.

Pe pantele mai accentuate din Culmea Pricopanului, în zona Tulcea şi în zona

Casimcea-Dorobanţu se produce fenomentul de eroziune, mai accentuat acolo unde învelişul

vegetal este slab dezvoltat.

Predominante în judeţul Tulcea sunt solurile bălane şi cernoziomurile carbonatice,

soluri cu o răspândire largă şi care acoperă aproape toate arealele cu altitudini mai joase.

În zonele Niculiţel şi Babadag, ca şi în zona Culmii Pricopanului se întânlesc soluri

brune podzolice, în ultima zonă fiind frecvent răspândite solurile scheletice.26

25 http://www.ici.ro/romania/ro/turism/dd_hidro.html26 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 12.

18

Soluri freatice umede apar în jurul complexului Razelm, la sud-est de Măcin şi în

sectorul Dunavăţ, zonă în care se întânlesc şi soluri nisipoase. În aceleaşi sectoare se găsesc şi

soluri halomorfe.

Delta Dunării este caracterizată printr-o varietate mare de soluri hidromorfe, de la

unele în curs de formare până la soluri evoluate în timp.

Unele areale au potenţial ridicat de salinizare datorită, în special, climatului arid din

reginue. Sunt bogate în materie organică, mai puţin bogate în carbonaţi, cu excepţia arealelor

din apropierea braţelor fluviale. Pe grindurile Chilia şi Stipoc se întânlesc soluri bălane

formate pe depozite loesside, iar in nordul grindului Letea şi în sudul grindului Caraorman se

întânlesc nisipuri mobile.27

1.2.5. BOGAŢIILE NATURALE ALE SUBSOLULUI

Horstul dobrogean şi Delta Dunării prezintă interes practic, atât în ceea ce priveşte

valorificarea rocilor comune, cât şi din punctul de vedere al potenţialului minier.

Din cele mai vechi timpuri, Dobrogea de nord şi nord-vest a constituit o sursă

importantă de roci de contrucţie. Din carierele judeţului Tulcea se extrag diferite varietăţi de

granite, porfire, calcare de diferite vârste, uneori detritice, gresii, caolin, cuarţite şi calcare

marmoreene.28

Granitele, foarte rezistente, se exploatează în zona de vest a judeţului, cele mai

însemnate cariere fiind la Turcoaia, Greci, Măcin şi Piatra Roşie. Porfirele, mai puţin

rezistente, se extrag din carierele Camena, Cârjelari, Consul şi Turcoaia. Calcarele de

diferite vârste sunt exploatate ca piatră de construcţie în carierele de la Zebil, Isaccea, Tulcea,

în podişul Babadag, la Slava Cercheză.

Rezerve de marmură şi calcar marmorean, folosite pentru mozaic, se exploatează la

Parcheş, în comuna Somova, o rezervă importantă reprezentând-o zăcământul de marmură de

la Agighiol. Nisipurile din delta maritimă, mai ales cele de la Sfântu Gheorche, conţin

minerale grele ca: titan, zircon, granaţi.

27 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 17.28 Sofia Vrabie: SFINXUL DELTEI MUNICIPIUL TULCEA – Ghid turistic, Editura Harvia, Tulcea, 2005, pag. 72.

19

1.2.6 FLORA

Vegetaţia judeţulului Tulcea se caracterizează prin bogăţie şi diversitate, determinate

de factori multipli, între care, pe primul loc, se situează aşezarea geografică. În acelaş timp,

variabilitatea vegetaţiei este determinată şi de temperatură, precipitaţii, vânturi, soluri şi

condiţii fizico-geografice. Ultimul factor împarte unitatea administrativă în două zone

distincte: Horstul Dobrogean şi Delta Dunării.

Vegetaţia prezintă câteva diferenţieri teritoriale, legate de fondul general al climatului

de stepă, de relief deluros, de cel muntos şi de întinsele suprafeţe acvatice şi de lunci. În

judeţul Tulcea, situat la punctul de interferenţă a unor mari regiuni floristice, există, alături de

elementele autohtone, specii mediteraneene, balcanice şi din stepa asiatică.

Horsul Dobrogean determină existenţa a 3 zone biogeografice: stepa, silvostepa şi

pădurea.

Zona stepei, desţelenită în proporţie de peste 95%, extinsă în părţile de est vest şi sud

ale judeţului, se întinde tentacular în depresiunile dintre formaţiunile înalte. Solurile fiind

fertile sunt folosite pentru agricultură; vegetaţia spontană ocupă suprafeţe restrânse pe pantele

mult înclinate şi coastele văilor. O mare răspândire o au gramineele adaptate regiunilor uscate:

păiuşul, negara, peliniţa, bărboasa, fânuţa cu bulbi şi colilia. Pe lângă speciile autohtone, apar

elementele pontice: otrăţelul, garoafa, iarba mare, elementele mediteraneene: aişor pe o mică

suprafaţă la marginea pădurii de la Slava Rusă şi elementele ponto-sudice şi siberiene: căciula

mocanului şi mărgica. În zona de stepă vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin arbuşti:

păducel, porumbar şi specii caracteristice Dobrogei: păliur şi iasomie.29

Silvostepa se interpune ca o zonă de trecere de la stepă la pădure sub forma unor fâşii

înguste. Aceasta apare în îmbinare cu terenurile agricole, cu pajiştile stepice secundare

degradate, precum şi cu mici pâlcuri de păduri, constituite din stejar pufos şi stejar brumăriu şi

amestecuri de jugastru, tei, păr pădureţ, arţar, carpen, ulm.

În Podişul Babadag şi Munţii Măcin se întâlneşte un etaj forestier alcătuit îndeosebi din

păduri de gorun, în care este foarte abundent teiul şi jugastrul. Local apare şi fagul.

29 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 13.

20

Flora Deltei Dunării însumează 955 specii, plus 64 subspecii de plante reprezentând

cca 1/3 din totalul de specii cunoscute în flora României.30

În dezvoltarea vegetaţiei din deltă rolul principal revine regimului hidrologic şi

variaţiei mici pe verticală a reliefului, care împarte vegetaţia în terestră şi acvatică.

Vegetaţia terestră ocupă suprafeţe reduse, în special pe grindurile cele mai înalte:

Letea, Caraorman, Chilia, Stipoc şi diferite grinduri fluviatile. Ea este reprezentată prin păduri

amestecate, zăvoaie, păşuni şă terenuri de cultură.31

Pădurile amestecate sunt constituite din plop alb, plop negru, stejar, ulm, plop

tremurător, meri şi peri pădureţi, diferiţi arbuşti (alun, porumbar, păducel, măceş, lemn

câinesc, corn etc.). Acestor păduri care apar pe grindurile Letea şi Caraorman le este

caracteristică şi prezenţa unor plante agăţătoare care le oferă un aspect de păduri tropicale

(liana, viţa sălbatică, carpenul de pădure). 32 Sunt numite de localnici „ hăşmacuri”.

Zăvoaiele sunt păduri de salcie în amestec cu frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile

fluviatile. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau o nota caracteristică peisajului.

În Delta Dunării predomină şi o vegetaţie de mlaştină stuficolă, care ocupă circa 78%

din suprafaţa totală. Principalele specii sunt: stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia

pitică si numeroase alte specii.33

Plantele submerse sunt destul de numeroase: broscăriţa apei, mârţul, brădişul,

sărmuliţa, coada calului etc., la care se adaugă cele cu frunze plutitoare: nufărul alb sau

galben, iarba broaştelor, plutica, cosorul etc.

Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe

ţărmurile marine active se extinde numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate

de cătină roşie şi albă, salcie mirositoare etc.34

Plaurul este o formaţiune specifică stufăriilor masive, este un strat gros de 1-1.6m

format dintr-o împletitură de rizomi de stuf şi de rădcini ale altor plante acvatice în amestec cu

30 Vasile Ciocârlan: FLORA DELTEI DUNĂRII, Editura Ceres, Bucureşti, 1994, pag.17.31 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 19.32 http://www.tulcea-turism.ro/Imag_Resurse/Tulcea_Turism_Romana/Delta_Dunarii.htm33 Gh. Mohan, A. Ardelean, M. Georgescu: REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII DIN ROMÂNIA, Editura Scaiul, Bucureşti, 1992, pag. 76.34 http://www.deltadunarii.ro/flora.asp

21

resturi organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bălţilor

transformându-se în insule plutitoare cu diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplasează

pe suprafaţa apei.

Vegetaşia plaurului diferă de restul stufăriilor. Stuful se dezvoltă aici în cele mai bune

condiţii, fiind mai înalt si mai gros. Alături de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apă,

cucuta de apă, troscotul, salcia pitică, precum şi plante agăţătoare.

1.2.7. FAUNA

Fauna zonelor de stepă şi silvostepă cuprinde multe specii de rozătoare cum ar fi:

popândăul, şoarecele decâmp, şoarecele de casă, şobolanul cenuşiu şi negru, orbetele mic şi

altele. Dintre rozătoare amintim şi iepurele de câmp, iar dintre carnivore dihorul pestriţ şi

dihorul de stepă. Alte specii reprezentative sunt : broaştele de pământ şi broaştele râioase. Pe

pantele însorite se întânleşte destul de frecvent broasca ţestoasă de uscat. Dintre reptile, cele

mai caracteristice pentru această zonă sunt: guşterul vărgat, şopârla de iarbă, şopârla de

pustiu.35

Păsările sunt destul de numeroase: ciocârlia de Bărăgan, fâsa de câmp. Unele caută

malurile înalte: dumbrăveanca şi prigoria. Potârnichea, prepeliţa, pasărea ogorului, spârcaciul

preferă stepa.

În zona de pădure, un număr mare de păsări populează frunzarul arborilor: piţigoil

mare, piţigoil albastru, silvia mică, muscarul negru, frunzăriţa cenuşie, florintele.

Dintre mamifere, mai frecvent se întânlesc: căprioara, cerbul lopătar, mistreţul, pisica

sălbatică, lupul şi rozătoarele mici cum ar fi: şoarecele scurmător, şoarecele cu guler şi

pârşii.36

Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Fauna este bogată, formată din specii

locale, dar şi migratoare, cuprinzând atât exemplare de uscat, cât şi acvatice.

Peştii sunt prezenţi prin 110 specii (somnul, zvârluga, ţiparul), cei mai mulţi de apă

dulce (60%), restul migrând primăvara din Marea Neagră. Între aceştia din urmă, sturionii şi

scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic. Cei mai mulţi dintre peştii deltei 35 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 13.36 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 13.

22

aparţin familiei Cyprinidae, cu foarte multe specii: crapul, roşioara, plătica şi cosacul,

babuşca, carasul.37

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului

ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltă si

care reprezintă 81% din avifauna României.

Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine

adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii şi speciile cosmopolite.

Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viaţă este legată de prezenţa apei. Acestea

se grupează în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apă, strict stenotope

(cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani), specii de stufării (toate speciile de

paseriforme acvatice), specii de ţărmuri (stârci, lopătari, ţigănuşi), specii de pajişti hidrofile cu

vegetaţie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de ţărmuri marine (unele laride).38

Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescăruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi.

Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce

în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate

de silvii, muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, raţe,

cormorani şi stârci. În pădurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibăresc 64

specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, piţigoi,

graur, precum şi codalbul, gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul a fost introdus

prin colonizare, populaţia dezvoltându-se rapid. În pajiştile de stepă nisipoasă sunt specifice

potârnichea, prepeliţa, cicârliile, pasărea ogorului. În satele deltei, pe lângă gospodării, sunt

frecvente guguştiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul.39

O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii. Coloniile

de cuibărit au reprezentat dintodeauna atracţia deltei. În Delta Dunării sunt mai multe tipuri de

colonii : de stârci, lopătari, ţigănuşi şi cormorani, de pelicani, de pescăruşi, de avoazete şi

ciocântorşi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protecţie

integrală Roşca-Buhaiova este cea mai mare din Europa şi este un exemplu de colonie mixtă.

37 http://www.caraorman.ro/delta/pesti/Pesti.html38 http://www.turismdelta.ro/pasari.htm39 http://www.deltadunarii.ro/fauna.asp

23

Aici se asociază mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pănă la sute de perechi

de pelican creţ şi cormoran mare.

Plaurii şi uscăturile din deltă sunt ocupate şi de mamifere, între care unele cu

deosebită importanţă economică. Printre mamiferele care populează Delta, trebuie menţionate

vidra, vizonul, nurca, hermina, nutria (toate din familia animalelor cu blana preţioasă), vulpea,

pisica sălbatică, lupul, ursul, porcul mistreţ, dihorul, iepurele. 40

1.3.POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

AL JUDEŢULUI TULCEA

Judeţul Tulcea cuprinde un bogat patrimoniu turistic antropic cuprinzând muzee,

biserici, cetăţi, monumente etc.

Biserici din localitatea Tulcea: Biserica Sfântul Mihail Arhanghelul, cel mai important

edificiu romano-catolic din oraş; Biserica Armenească, care reprezintă un element de potenţial

religios ce merită vizitat, din documentele vremii reieşind că în anul 1834 această biserică

deservea minoritatea armenească din oraş; Biserica Sfânta Treime care aparţine cultului

ortodox de rit vechi; Biserica Buna Vestire a aparţinut un timp comunităţii greceşti care locuia

în oraşul Tulcea. Biserica Înălţarea Domnului este cea de-a doua bisericuţă ortodoxă de rit

vechi, construită în formă de corabie; Biserica Sfântu Gheorghe, cunoscută şi sub numele de

„Biserica cu ceas”, care astăzi figurează pe lista monumentelor de arhitectură, Catedrala

ortodoxă Sfântul Nicolae pictată de Ştefan Luchian şi Constantin Artachino, declarată

monument de arhitectură deoarece a fost singura biserică ortodoxă de pe întregul cuprins al

Imperiului Otoman căreia i s-a permis sa îşi înalţe turlele mai sus decât ale geamiilor.41

Singurul lăcaş de cult reprezentant al cultului musulman existent în municipiul Tulcea

este geamia Azzizie, monument de arhitectură datorită materialului de construcţie (marmură

40 http://www.deltadunarii.ro/fauna.asp41 Sofia Vrabie: SFINXUL DELTEI MUNICIPIUL TULCEA – Ghid turistic, Editura Harvia, Tulcea, 2005, pag. 28-30.

24

cioplită cu grosimea de 85 cm) şi al numărlui mare de ferestre (32 -dispuse 14 în zona

inferioară şi 18 în zona superioară, pentru a asigura o bună iluminare).

Singura mărturie a existenţei cultului mozaic în municipiul Tulcea este Sinagoga, care

astăzi, datorită restrângerii comunităţii evreieşti ca urmare a emigrărilor şi a deceselor, acest

lăcaş de cult este actualmente închis.

În faţa liceului „Spiru Haret” se află bustul marelui cărturar, realizat de artistul Vasile

Chiriachide în 1913 şi dezvelit în 1922.

Piaţa Civică, loc ce marcheaza centrul municipiului este dominată de statuia ecvestra a

lui Mircea cel Batrân, realizată pe un soclu de travertin de către Ion Jalea.42

Găzduit într-o frumoasă clădire monument de patrimoniu arhitectural, construită în stil

neoclasic, Muzeul de Artă din Tulcea deţine colecţii de pictură, sculptură, icoane, grafică, artă

decorativă şi orientală, plăci de gravură.Clădirea a fost ridicată ca Palat Administrativ al

Sângeacului de Tulcea, denumit atunci şi Conacul Paşei. După reunirea Dobrogei cu ţara,

devine sediul Prefecturii Judeţului Tulcea, având la parter Tribunalul Judeţului, Corpul

Portăreilor şi Curtea de juraţi. Între 1950-1970, a funcţionat ca Sfatul Popular Raional Tulcea.

Devine sediul Muzeului de Artă la data de 23 august 1982.

Muzeul de Istorie şi Arheologie a fost înfiinţat în anul 1975 şi deţine colecţii de

arheologie: pre şi protoistorie, greco-elenistică, daco-romană, medievală (ceramică, sticlă,

unelte, arme, podoabe), numismatică: antică, medievală, modernă (tezaure monetare cu piese

romane, genoveze, tătăreşti), lapidariu (monumente epigrafice şi sculpturale).

Muzeul Delta Dunării are o colecţie formată din peste 1900 de piese biologice şi un

ierbar voluminos. În prezent patrimoniul cultural al muzeului cuprinde colecţii de botanică,

entomologie, malacologie, preparate umede, ornitologie, mamologie şi mineralogie, care

însumeaza peste 65.000 de piese muzeale.

Muzeul de Etnografie oferă publicului vizitator posibilitatea cunoaşterii patrimoniului

etnografic din nordul Dobrogei, într-o manieră de prezentare cu totul deosebită.

42 Sofia Vrabie: SFINXUL DELTEI MUNICIPIUL TULCEA – Ghid turistic, Editura Harvia, Tulcea, 2005, pag. 55.

25

Parcul Personalităţilor din Tulcea se întinde pe o suprafaţă de 17.000m², situată în

imediata apropiere a Casei Cărţii şi cuprinde 14 busturi ale persnalităţilor de vază ale

Dobrogei.

În oraşul Babadag se pot vizita: Geamia Ali-Ghazi Paşa, denumită după numele

întemeietorului ei. A fost construită în anul 1610, fiind cea mai veche clădire de acest fel din

judeţ. Cişmeaua Kalaigi, situată la intrarea în geamie are alimentare directă de la un izvor

natural, iar în popor se spune ca cine bea apă din acel izvor va rămâne în Babadag. În curte se

găseşte Mausoleul în care odihneşte întemeietorul acestui Sfînt lăcaş.

Legat tot de spiritualitatea islamică a acestor locuri este şi cavoul lui Baba Sari Saltuk

Dede, conducătorul cetelor turceşti care au întemeiat 40 de sate, printre care şi actualul oraş

Babadag.

Muzeul de artă orientală este găzduit de “Casa Panaghia” şi prezintă exponate legate de

prezenţa etniilor turcă şi tătară pe teritoriul Dobrogei de Nord: lucrări de artă orientală,

ţesături decorative orientale (covoare de cult, şaluri şi broderii persane), piese vestimentare,

obiecte de aramă, obiecte de podoabă.

Biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea datează din secolul al XVIII-lea şi prezintă un

iconostas executat din lemn, care a fost adus de la Mănăstirea gălăţeană „Adam“. Geamia din

Isaccea datează din secolul al XVI-lea, prezintă minaret şi o preţioasă decoraţie sculptată în

piatră.43 În acest oraş se mai poate vizita Cetatea Noviodunum, veche fortificaţie romană la

Dunare, una dintre cele mai vechi cetăţi din Dobrogea.

Oraşul Măcin, un mic port dunărean atrage atenţia prin geamia construită în 1860, prin

Mănăstirea Măcin, cu biserica construită din lemn, în stil maramureşean şi care adaposteşte o

raclă cu părţi din veşmintele Sfintei Paraschiva şi părţi din Sfinţii Mucenici de la Hozeva. Pe

malul drept al Dunării au fost descoperite urmele castrului roman Arrubium şi ale unei

aşezări romane şi apoi romane-bizantine.44

43 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_sub=7&id_loc=1952&id_jud=40&sub=Biserici&jud=Tulcea&loc=Isaccea&lg=144 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 72-74.

26

Biserica “Sfântul Nicolae” din Sulina (biserică ce a aparţinut comunităţii elene) a fost

construită 1863–1868 şi refăcută în anul 1923. Tot aici se găseşte Catredala ortodoxă “Sfântul

Nicolae”, datată din secolul XX, care se impune prin masivitate.45

Farul Observator ( Farul Vechi ) de la Sulina este farul construit în perioada Comisiunii

Europene a Dunării, actualmente scos din funcţiune. Este situat pe malul stâng al Dunării, iar

legatura sa cu partea continentală se realizează printr-un lung dig de piatră. Ceea ce este

fascinant la acest dig este faptul ca el încă mai păstrează inscripţiile celor ce au participat la

construcţia sa. Farul observator este cel la care s-au realizat filmări pentru filmul “Toate

pânzele sus”. Măiestria construcţiei şi sălbăticia naturii în care este amplasat, dau acestui

obiectiv un aer misterios şi arhaic.46

Farul nou este o construcţie modernă de 59m înălţime. A fost construit în 1982 ca far

maritim.

Cimitirul maritim se prezintă ca un ansamblu de trei cimitire: Cimitirul creştin

(împărţit în Cimitirul C.E.D., Cimitirul ortodox, Cimitirul ortodox de rit vechi-lipovenesc şi

Cimitirul bisericilor europene occidentale), Cimitirul musulman şi Cimitirul evreiesc. Printre

morminte de ofiţeri şi comandanţi din Marina Regală Româna poate fi găsit mormântul

Prinţesei Ecaterina Moruzi, nepoata Voievodului moldovean Ioan Sturza şi mormântul lui

William Simpson, omul de încredere al inginerului şef al Comisiei Europene a Dunării. 47

Palatul Comisiei Europene a Dunării de Jos este un monument de arhitectură laică.

Edificiul a fost construit în 1860 de Comisia Europeană a Dunării, în stil neoclasic, cu o

compozitie simetrica în plan şi spaţiu.

Biserica Sfinţii Voievozi din Agighiol este considerată monument istoric. Construită

între anii 1858-1860, are picturile realizate de către Rafael Mateef şi sculpturile aparţin

artistului Gheorghe Valleanos.48

45 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_sub=7&id_loc=2896&id_jud=40&sub=Biserici&jud=Tulcea&loc=Sulina&lg=146 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_ob=229547 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_ob=229448 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 65.

27

Satul Beidaud, resedinţa comunei omonime păstrează ca şi monument biserica

ortodoxă “Sfântul Nicolae”. La 3km de sat se găsesc urmele unui zid a ceea se presupune a fi

fost o “villa rustica", formş de locuire rurală română.49

În partea de nord-est a satului Răhmanu (Rahman), comuna Casimcea, echipele de

arheologi au scos la lumina urmele a două aşezări romane.

Casa memorială Panait Cerna se află în apropierea bisericii din satul Cerna, unde

poetul a slujit ca şi dascăl. Muzeul este organizat în trei săli şi prezintă datele bibliografice ale

poetului, reproduceri dupa fotografii, documente, acte de stare civilă şi de studii, ediţii ale

operei poetice, referinţe critice. În celelalte spaţii expoziţionale s-a reconstruit interiorul

ţărănesc tradiţional din acest areal, mobilierul şi cusăturile datează din secolul al XIX-lea. În

exterior sunt prezentate unelte agricole tradiţionale, care ilustrează pregnant activitatea din

această zonă. Momentan, curator al muzeului este chiar strănepoata poetului.50

În comuna Crişan de pe canalul Sulina, cunoscut pentru potenţialul său natural se

remarcă monumentul în formă de obelisc care s-a ridicat cu ocazia finalizării lucrărilor de

amenajare a braţului Sulina. Comuna este centru etnografic cu arhitectură populară şi artă

populară tradiţională specificş satului de tip pescăresc (port popular tradiţional lipovenesc).

În satul Teliţa din comuna Frecăţei se poate admira Biserica Adormirea Maicii

Domnului. Unicitatea ei în judeţ constă în faptul că este singura biserică cu şase turle,

nemaigăsindu-se alta în ţară.

În localitatea Jijila se pot vizita vestigiile aşezării romane Dinogeţia, rezervaţie

arheologică. De la vechea cetate s-au găsit ruinele unei clădiri cu ziduri groase. Din cetatea

existentă în sec. VI se păstrează zidul de incintă, gros de 3 m, străjuit de 14 turnuri. În incintă

se află ruinele unei bazilici, a unor drumuri, unelte agricole şi casnice, care indică rolul militar

al cetăţii. Dinogeţia este cel mai vechi oraş feudal atestat arheologic pe teritoriul României. În

apropiere se găseşte centrul etnografic Luncaviţa, centru de artă populară şi olărit.

Cetatea greco-romană Argamum din Jurilovca constituie unul dintre siturile

arheologice cele mai interesante ale Dobrogei. Împreuna cu insula Bisericuţa, ce se află la

49 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_loc=1945&id_jud=40&jud=Tulcea&loc=Beidaud&lg=050 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 71.

28

câţiva kilometri înaintea sa, în apele lacului Razelm, constituie un punct de atracţie al

turismului nord-dobrogean.51

Localizată nu departe de drumul comunal ce leagă localităţile Murighiol şi Dunăvăţu

de Sus, ne întâmpină ruinele fortificaţiei antice Halmyris. Cetatea Halmyris a fost ridicată din

ordinele împăratului Traian în secolul al II-lea e.n., în scop strategic peste o veche aşezare

getică. Cea mai însemnată descoperire în ruinele de la Halmyris a fost bazilica paleocreştină

în a cărei criptă au fost găsite rămăşiţele martirilor întru creştinătate Epictet şi Astion,

consideraţi de către specialişti primii martiri din această parte a continentului.52

Patrimoniul turistic antropic al comunei Niculiţel este format din biserici şi mănăstiri.

Biserica “Sfânta Paraschiva” am inclus-o în cadrul elementelor de potenţial turistic datorită

existenţei în sfântul lăcaş, a patru racle ce adăpostesc părticele din moaştele sfiinţilor martiri

Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philipos. Localizată în partea estică a Podişului Niculiţel, într-o

zonă pitorească, înconjurată de dealuri împădurite, se afla Mânăstirea Cocoş. Mânăstirea a

fost fondată în anul 1833 de către călugări veniţi de la Mânăstirea Neamţ: Visarion, Gherontie

şi Isaia, cu aprobarea autorităţilor musulmane. În anul 1853 se construieşte o nouă biserică de

piatră pe lângă cea originală construită din nuiele lipită cu pâmănt, ce rezistă până în anul

1910, când a fost demolată. În 1911, sub îndrumarea arhitectului Toma Dobrescu se începe

construcţia bisericii mari care a fost finalizată în anul 1913 cu pictură în stil bizantin realizată

de F.de Biasse, artist italian. Biserica, înaltă de 30 m, împreună cu chillile construite în stil

oriental şi învelite cu blănuri au fost trecute în anul 1959 în categoria monumentelor istorice.

Mânăstirea Saon, mânăstire de călugăriţe, a fost înfiinţată în 1846 ca schit de călugări, de

către monahi veniţi de la Mânăstirea Celic-Dere. În anul 1881 este construită biserica cu

hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, care a rămas neatinsă după incendiul care a

cuprins schitul în timpul stăreţiei monahului Filimon. Lângă stăreţie, nu departe de lac se

găseşte o moară de vânt, în judeţ nemaigăsindu-se decât la Mânăstirea Celic-Dere. Martirionul

de la Niculiţel este un monument unic în Europa. Expoziţia permanentă de obiecte

paleocreştine, fotografii color şi diapozitive completează muzeal vizitarea întregului ansamblu

51 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 63.52 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_ob=2570

29

paleocreştin. Descoperirea monumentului s-a datorat unor ploi torenţiale care, în primăvara

anului 1971, au provocat apariţia unei porţiuni din cupola criptei.53

În apropierea localităţii Nicolae Bălcescu se gaseşte, Mânăstirea Celic-Dere, obiectiv

de arhitectură religioasă, aşezământ monahal înfiinţat în 1841-1844, de către călugări români

şi ruşi.

În punctul “La Piscul Sărat”, situat pe dealurile din sudul localităţii Peceneaga, au fost

descoperite urme de locuire pe mai multe nivele începând cu perioada geto-dacică, perioada

romană şi cele mai noi din medievalul timpuriu.

În localitatea Sarichioi se află fascinanta cetate Enisala. Deşi abia în sec. XII a fost

reconstruită de genovezi, cele 400 de morminte dacice descoperite în zonă sunt din secolul al

IV-lea i.e.n. Vestigiile descoperite cuprind de la topoare de piatră şlefuită la vase ceramice şi

chiar scheletul unui mamut. Undeva, pe stanca dinspre miazănoapte, se pot vedea urmele

lăsate de un leu imemorial. Flăcări ciudate răzbat din când în cănd dinspre peştera unde se

spune că altădată locuia sfetnicul de taină al conducătorului cetăţii şi, în general, istoria se

simte în fiecare fibră a acestui munte tocit de vreme.54

Situată între dealurile Babadagului, pe cursul superior al pârâului Slava, se poate vizita

Mânăstirea Uspenia, mânăstire de călugări.

Mânăstirea Voievodenia este localizată în partea centrală a Podişului Babadagului, în

satul Slava Rusă. Mânăstirea numără 40 de măicuţe care trăiesc o viaţă de obşte. Construcţia

mânăstirii se datorează călugărilor ruşi, veniţi în secolul al XVII-lea pe aceste meleaguri, care

au înfiinţat iniţial un schit cu biserică din lemn, stareţul din acele vremuri aducând de la

Kazan (Rusia) icoana Maicii Domnului ca odor de preţ al mânăstirii. Odată cu întemeierea

satului Slava Rusă de către ruşii lipoveni şi extinderea teritorială a acestuia, călugării au simţit

nevoia să se izoleze şi mai mult, astfel că au părăsit actualul schit şi s-au mutat mai spre vest,

către izvoarele Slavei, unde au întemeiat actualul schit Uspenia. Mai târziu, locul a fost vizitat

de o văduvă bogată moscovită care a adus aici câteva măicuţe, reînviind astfel mânăstirea.55

53 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_loc=2895&id_jud=40&jud=Tulcea&loc=Niculitel&lg=054 Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion: TULCEA – Ghid turistic, Bucureşti, 1975, pag. 60.55 http://www.obiective-turistice.ro/index.php?id_loc=3068&id_jud=40&jud=Tulcea&loc=Slava%20Cercheza&lg=0

30

În comuna Smârdan, situată pe braţul Dunărea Veche, vis-a-vis de municipiul Brăila, a

fost ridicat un monument sub forma unui obelisc în memoria marinarilor care şi-au jertfit viaţa

în timpul Războiului de Independenţă.

În localitatea Turcoaia se pot vizita ruinele Cetătii Troesmis, rezervaţie arheologică.

Oraşul Troesmis a fost o amplă aşezare romană cu două fortificaţii,  construită pe locul unei

vechi cetăţi traco-romane din sec. IV i.e.n., în vremea împăratului Traian.

CAPITOLUL II

31

INFRASTRUCTURA GENERALĂ ŞI

INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

2.1. INFRASTRUCTURA PENTRU TRANSPORT

2.1.1. TRANSPORTURILE FEROVIARE

Transportul pe cale ferată este mijlocul de transport cel mai important al timpurilor

noastre şi, după toate probabilităţile, viitorul va confirma rolul său marcant pentru

expansiunea turistică de masă. Transporturile turistice pe calea ferată prezintă avantajul

siguranţei, confortului, regularităţii, şi economicităţii călătoriilor, păstrându-şi înaintatea

pentru formele turismului organizat cu caracter de masă şi pentru călătoriile efectuate la

distanţe medii.56

Tabelul 2.1. Liniile de cale ferată în exploatare, pe tipuri de linii, la 31 decembrie, în perioada

2002-2007

Sursa: http://www.tulcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=514

Accesul în judeţul Tulcea pe cale feroviară se relizează cu trenul accelerat pe ruta

Bucureşti – Medgidia – Tulcea, distanţa de 343km parcurgându-se în 5 ore şi cu trenul

personal pe ruta Constanţa – Medgidia – Tulcea, distanţa fiind de 144km şi parcurgându-se în

4 ore.

56 Nicolae Neacşu, Petre Baron, Oscar Snak: ECONOMIA TURISMULUI, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006, pag. 291.

32

JudeţulTulcea

Total(km)

din care:

electrificate

Din total: Densita tea liniilor la1000km²terotoriu

Linii cu ecartamen normal

Linii cuecartamentlarg

AniiTotal Cu o

caleCu

douăcai

2002 71 - 71 71 - - 8,42004 73 - 73 73 - - 8,62006 108 - 108 108 - - 12,72007 108 - 108 108 - - 12,7

2.1.2. TRANSPORTURILE RUTIERE

Transporturile turistice rutiere se caracterizează printr-o intensitate variabilă a

traficului, determinată de specificul cererii sezoniere ale turiştilor şi de diversitatea itinerarelor

parcurse. Ele se realizează cu preponderenţă prin folosirea mijloacelor motorizate de

transport, printre care ponderea cea mai mare o deţin autocarele, microbuzele şi

autoturismele.57

Reţeaua de drumuri publice din judeţul Tulcea are o lungime totală de 1318km, din

care 327km reprezintă drumuri naţionale şi 991km reprezintă drumuri judeţene şi comunale.58

Tabelul 2.2 Drumurile publice, pe tipuri de drumuri, la 31 decembrie, ]n perioada 2002-2007

Judeţul Tulcea

Tipuri de drumuri publice

Total (km)

Din caremoderni-zate

Drumurinaţionale

Din care moderni-zate

Drumuri judeţene şi comunale

Din care modernizate

Densitatea drumurilor publicepe 100km²teritoriu

Anii2002 1183 306 295 295 888 11 13,92004 1272 338 326 326 946 12 15,02006 1318 339 327 327 991 12 15,52007 1318 339 327 327 991 12 15,5

Sursa: http://www.tulcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=586

Accesul în judeţul Tulcea pe cale rutieră se poate face cu automobilul pe traseele:

Bucureşti (DN 22) – Hârşova (DN 22A) – Tulcea, distanţa fiind de 343km, Galaţi (DN 2B) –

Brăila (DN 22) – Tulcea, distanţa fiind de 93km şi Constanţa (DN 22) – Tulcea cu o distanţă

de 125km.

Există curse regulate cu autobuze sau microbuze care leagă Tulcea de restul ţării. Din

Bucureşti, pe traseul Bucureşti – Urziceni – Slobozia – Tulcea autobuzele pleacă din

Bucureşti de pe Calea Plevnei nr. 236.

57 Nicolae Neacşu, Petre Baron, Oscar Snak: ECONOMIA TURISMULUI, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2006, pag. 278.58 Institutul Naţional de Statistică: BREVIAR JUDEŢUL TULCEA, ediţia 2007, pag. 2.

33

Microbuzele Constanţa – Tulcea pleacă de la Autogara Tomis Nord, din Bd. Al.

Lăpuşneanu, Constanţa, în fiecare zi din jumătate în jumătate de oră, având staţii în fiecare

localitate de pe traseu.

Pentru cursele Galaţi – Tulcea autobuzele pleaca de la punctul de trecere cu bacul de

maşini din localitatea I.C. Brătianu, în fiecare zi din două în două ore. 

2.1.3. TRANSPORTURILE NAVALE

Transporturile navale sunt des folosite pentru practicarea turismului în judeţul Tulcea,

deoarece ele fac legătura cu Delta Dunării şi cu localităţile aflate aici, la multe dintre ele

neputându-se ajunge pe altă cale de transport.

Dunărea este cale navigabilă fluvio-maritimă între Măcin şi Sulina, iar braţele Sfâtu

Gheorghe şi Chilia Veche sunt căi de acces fluviale.

Navele de pasageri au ca punct de plecare Portul Tulcea, dar spre deltă se poate ajunge

şi cu nave particulare, ale localnicilor, acostate la faleza de pe malul Dunării.

Cursele clasice sunt: Brăila – Galaţi – Tulcea – Sulina (8 ore), Tulcea – Sulina (4 ore),

Tulcea – Chilia Veche – Periprava (4,30 ore), Tulcea – Sfântu Gheorghe (4 ore), Tulcea –

Crişan (1,30-2 ore), Crişan – Mila 23 (1 ora).

Cursele rapide sunt: Brăila – Galaţi – Tulcea – Sulina (4.30 ore), Tulcea – Sulina

(1,30-2 ore), Tulcea – Crişan (1-1,30 ore) şi Tulcea – Mila 23 (1-1,30 ore).

2.1.4. TRANSPORTURILE AERIENE

Transporturile aeriene sunt slab dezvoltate în judeţul Tulcea. Aeroportul „Delta

Dunării” din judeţ se află la 17km distanţă de municipiul Tulcea şi 3km faţă de localitatea

Cataloi, pe şoseaua Tulcea - Constanţa. Este un aeroport intern, dar la cerere poate fi deshis şi

pentru traficul internaţional.

În prezent, singura cursă reulată este Bucureşti – Tulcea, care are o durată de 45

minute, dar aeroportul organizează la cerere şi curse charter.

34

2.2. STRUCTURI TURISTICE DE PRIMIRE

Prin structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare se înţelege orice construcţie

sau amenajare care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare şi alte

servicii pentru turişti.

Tabelul 2.3. Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în judeţul Tulcea, în perioada 2004

– 2007

Judeţul Tulcea Anii

Tipuri de structuri 2004 2005 2006 2007Hoteluri 19 16 19 16Hoteluri pentru tineret - - - -Moteluri 6 2 2 1Hanuri 2 1 1 1Vile turistice 20 39 51 40Cabane turistice 3 1 1 1Pensiuni turistice urbane 9 10 11 9Pensiuni turistice rurale 19 20 24 25Pensiuni agroturistice 12 - - -Campinguri 2 1 2 1Popasuri turistice 1 2 3 2Sate de vacanţa 1 1 - 1Bungalouri 26 26 26 2Tabere de elevi şi prşcolari 3 3 3 3Căsuţe turistice - 1 1 -Spaţii de cazare pe nave 10 5 4 6Total 133 128 148 108

Sursa: Breviar statistic: TURISMUL JUDEŢULUI TULCEA , ediţia 2006 şi CAPACITATEA DE CAZARE

TURISTICĂ EXISTENTĂ LA 31 IULIE, ediţia 2007, Institutul Naţional de Statistică

Numărul unităţilor de primire este în creştere din anul 2004 până în 2006, dar în anul

2007 înregistrează o scădere bruscă în rândul bungalourilor, vilelor turistice şi hotelurilor. De

remarcat este creşterea numărului de pensiuni rurale şi a vilelor turistice, de unde rezultă

intensificarea turismului rural pe teritoriul judeţului Tulcea. Pe de altă parte se poate observa

desfiinţarea pensiunilor agroturistice începând cu anul 2006 şi a căsuţelor turistice în 2007.

Singurele structuri de primire al căror număr este din nou în creştere, după o perioadă de

35

declin din anii 2005, 2006, sunt spaţiile de cazare pe nave. Taberele de elevi şi preşcolari se

menţin la un nivel constant în perioada analizată, iar în judeţ nu au existat niciodată hoteluri

pentru tineret.

Tabelul 2.4. Structurile de primire turistică cu funcţiuni decazare turistică, pe tipuri de

structuri de primire şi categorii de clasificare în judeţul Tulcea în anul 2007

Tipuri de structuride primire turistică

Total din total, pe categorii de clasificare:5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea Neclasi-

ficateHoteluri 16 - 2 10 3 1 -Hoteluri pentru tineret- - - - - - -Moteluri 1 - - - - - -Hanuri 1 - - - - - 1Vile turistice 40 1 9 30 - - -Cabane turistice 1 - - 1 - - -Pensiuni turistice urbane9 - 3 1 5 - -Pensiuni turistice rurale25 - 5 4 11 5 -Pensiuni agroturistice- - - - - - -Campinguri 1 - 1 - - - -Popasuri turistice 2 - - 1 1 - -Sate de vacanţa 1 - - 1 - - -Bungalouri 2 - - 2 - - -Tabere de elevi şiprşcolari 3

- - - - -3

Căsuţe turistice - - - - - - -Spaţii de cazare pe nave6 - 3 2 1 - -Total 108 1 23 53 21 6 4

Sursa: CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ EXISTENTĂ LA 31 IULIE, ediţia 2007, Institutul Naţional de

Statistică

Din tabel se oservă că numărul cel mai mare îl deţin structurile de primire de categoria

3 stele, şi cu preponderenţă vilele turistice. Singura unitate de cazare de 5 stele de pe teritoriul

judeţului Tulcea este complexul de vile “Delta Nature Resort” din localitatea Somova.

2.2.1. STRUCTURI TURISTICE DE PRIMIRE CU FUNCŢIUNI DE CAZARE

Capacitatea de cazare turistică existentă reprezintă numărul de locuri de cazare de

folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare al structurii de

36

primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot

instala în caz de necesitate.

Tabel 2.5. Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică cu

funcţiuni de cazare turistică, în judeţul Tulcea în anii 2004- 2007

Tipuri de structuride primire turistică

Anii 2004 2005 2006 2007

Hoteluri 1076 1051 1210 1171Hoteluri pentru tineret - - - -Moteluri 404 64 72 24Hanuri 33 20 20 20Vile turistice 176 581 452 522Cabane turistice 34 8 8 8Pensiuni turistice urbane 127 203 173 152Pensiuni turistice rurale 202 231 366 368Pensiuni agroturistice 95 - - -Campinguri 454 810 956 310Popasuri turistice 40 52 62 94Sate de vacanţa 20 156 - 50Bungalouri 78 78 90 24Tabere de elevi şi prşcolari 632 549 620 558Căsuţe turistice - 120 148 -Spaţii de cazare pe nave 180 96 99 117Total 3551 4019 4276 3418

Sursa: Breviar Statistic: TURISMUL JUDEŢULUI TULCEA , ediţia 2006, şi CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ

EXISTENTĂ LA 31 IULIE, ediţia 2007, Institutul Naţional de Statistică

Din tabel se remarcă o scădere a capacităţii de cazare în anul 2007 faţă de 2006. Cea

mai mare pondere a numărului de locuri existente în structurile de primire în anul 2007 este

deţinută de hoteluri, urmate de taberele pentru elevi şi preşcolari şi de vilele turistice. Trebuie

remarcată creşterea numărului de locuri de cazare de pe nave şi apariţia locurilor de cazare în

sate de vacanţă în anul 2007 faţă de anul 2006. În general se înregistrează scăderi în

majoritatea tipurilor de structuri, cele mai însemnate fiin în moteluri, campinguri şi căsuţe

turistice, acestea din desfiinţându-se.

37

2.2.2. CAPACITATEA DE CAZARE TURISTICĂ ÎN FUNCŢIUNE

Capacitatea de cazare turistică în funcţiune reprezintă numărul de locuri de cazare puse

la dispoziţia turiştilor de către structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică,

ţinând cont de numărul de zile cât sunt deschise structurile de primire turistică în perioada

considerată. Se exprimă în locuri-zile.

Tabelul 2.6. Capacitatea de cazare turistică în funcţiune pe tipuri de structuri de primire turistică cu

funcţiuni de cazare turistică, în judetul Tulcea în perioada 2004-2007

Tipuri de structuride primire turistică

Anii 2004 2005 2006 2007

Hoteluri 250623  282122  266977 293582Hoteluri pentru tineret - - - -Moteluri 42076  14244  10008 3052Hanuri 6940 6560 4424 3370Vile turistice 18155 30698 101845 43158Cabane turistice 488 736 - 248Pensiuni turistice urbane 12009 18091 18992 14996Pensiuni turistice rurale 14246 24298 10710 10392Pensiuni agroturistice 1895 - - -Campinguri 31212 16470 51785 68602Popasuri turistice - 2745 5419 4278Sate de vacanţa 900 9516 - 8790Bungalouri 8128 - - -Tabere de elevi şi prşcolari 102561 143682 110110 109110Căsuţe turistice - 11040 - 9176Spaţii de cazare pe nave 2010 3258 - 2520Total 491243 563460 578270 571274

Sursa: Breviar Statistic: TURISMUL JUDEŢULUI TULCEA, ediţia 2006 şi FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE

PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE, ediţia 2008, Institutul Naţional de Statistică

Capacitatea de cazare turistică în funcţiune în perioada 2004-2006 a înregistrat cea mai

mare creştere din anul 2004 în anul 2005, diferenţa fiind de 72 217 locuri-zile. Cu toate că în

anul 2005 s-au desfiinţat pensiunile agroturistice şi bungalourile, capacitatea de cazare a

crescut datorită creşterilor semnificative a locurilor-zile în hoteluri, vile turistice şi pensiuni

turistice rurale, dar şi a apariţiei popasurilor turistice şi a căsuţelor turistice. Evoluţia

capacităţii de cazare în funcţiune din anul 2005 în anul 2006 a fost de numai 14 810 locuri-

38

zile, în această perioadă desfiinţându-se cabanele turistice, satele de vacanţă căsuţele turistice

şi spaţiile de cazare pe nave, dar mărindu-se în mod simţitor capacitatea de cazare în funcţiune

în vilele turistice, care a crescut cu 71 147 locuri-zile şi în campinguri. În anul 2007

capacitatea de cazare în funcţiune cunoaşte o uşoară involuţie, de numai 6 996 locuri- zile, cea

mai mare diferenţă înregistrăndu-se în rândul vilelor turistice, capacitatea de cazare în

funcţiune scăzând cu 58 687 locuri-zile faţă de anul 2006.

Per ansamblu, în judeţul Tulcea capacitatea de cazare în funcţiune a structurilor de

primire turistică nu a înregistrat modificări semnificative. Pe de o parte, pentru că serviciile

turistice şi condiţiile de cazare nu s-au îmbunătăţit, nu s-au depus eforturi susţinute de atragere

a turiştilor, iar pe de altă parte deoarece timpul liber pe care îl are fiecare turist este în scădere,

motiv pentru care turismul de week-end câştigă teren. Sezonalitatea este un alt factor care

influenţează acest indicator.

Din numărul total al structurilor de primire turistică din judeţul Tulcea, de 108 în anul

2007, 65 dintre acestea beneficiază de restaurant şi unităţi similare de alimentaţie publică. De

asemenea, pe teritoriul judeţului se întâlnesc şi unităţi de alimentaţie pentru servirea

consumatorilor independente. Restaurantele clasice, care servesc un larg sortiment de

preparate culinare, se găsesc în număr semnificativ pe teritoriul judeţului Tulcea. Nici

restaurantele cu specific local, pescăresc nu sunt puţine, dar acestea se găsesc cu precădere în

localităţile din Delta Dunării. În oraşul Tulcea, pe malul Lacului Ciuperca se află retaurantul

de tip grădină de vară, numit Regina Nopţii, singurul din judeţ. Acesta este amenajat cu

mobilier specific de grădină şi decoraţiuni adecvate şi atrage turiştii prin programul artistic cu

dansuri şi cântece populare româneşti şi dobrogene pe toată perioada verii. Dintre

restaurantele din localitatea Tulcea, cel mai mult atrage restauranul Insuliţa, restaurant cu

specific local, aşezat pe o insulă din lacul Ciuperca, unde turiştii servesc masa înconjuraţi de

apă şi stuf şi unde pot face plimbări cu barca sau cu hidrobicicleta pe întinsul lacului.

Alte unităţi de servire foarte numeroase pe teritoriul judeţului sunt unităţile de tip fast-

food cum sunt: restaurantele-autoservire, bufetele tip expres, pizzeriile şi snack-barurile. În

cofetăriile şi patiseriile tulcene se serveşte o gamă largă de produse specifice judeţului:

39

plăcintă dobrogeană, cherdele, merdenele, baclavale şi multe alte dulciuri foarte apreciate de

turiştii români dar mai ales de cei străini.

Pentru distracţia turiştilor şi în special a celor tineri se găsesc multe cluburi, discoteci,

baruri de zi şi de noapte, cafenele cu diferite programe: standup comedy, karaoke, jocuri

diverse. În oraşul Tulcea se află o sală o foarte mare sală destinată în exclusivitate doritorilor

de distracţie, clubul Regnum, cu multe jocuri de genul: biliard, tenis de masă, bowling, darts,

jocuri electronice.

.

.

40

CAPITOLUL III

CEREREA TURISTICĂ MANIFESTATĂ ÎN JUDEŢUL

TULCEA ÎN PERIOADA 2004-2007

3.1. FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE TURISTICĂ

CU FUNCŢIUNI DE CAZARE

3.1.1. SOSIRI ALE TURIŞTILOR ÎN STRUCTURILE TURISTICE DE PRIMIRE

CU FUNCŢIUNI DE CAZARE

Sosire unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de

primire turistică cu funcţiune de cazare turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi.

În fiecare structură de primire se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de

înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă.

Tabelul 3.1. Sosiri ale turiştilor români şi străini în judeţul Tulcea, în perioada 2004-2007

Judeţul Tulcea Anii

Sosiri 2004 2005 2006 2007

Români 56557 54617 43294 53630

Străini 16684 22959 11868 20445

Total 73241 77576 55162 74075

Sursa: BREVIAR JUDEŢUL TULCEA, ediţia 2007 şi FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE

TURISTICĂ, ediţia 2008, Institutul Naţional de Statistică.

Din tabel se observă că numărul de turişti sosiţi pe teritoriul judeţului Tulcea în

perioada 2004-2007 variază semnificativ de la an la an, cel mai scăzut fiind în anul 2006, an

în care numărul de turişti străini sosiţi a fost foarte mic în comparaţie cu ceilalţi ani, dar şi

41

numărul turiştilor români a fost foarte redus. În general s-au înregistrat scăderi ale sosirilor de

turişti din 2004 până în 2006, dar în anul 2007 numărul acestora este din nou în creştere.

Tabelul 3.2. Sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, pe

tipuri de structuri, în anul 2007

Judeţul Tulcea SosiriTiputi de structuri total români stăiniHoteluri 56584 37651 18933Hoteluri pentru tineret - - -Moteluri 358 190 168Hanuri 112 110 2Vile turistice 4915 4453 462Cabane turistice 112 87 25Pensiuni turistice urbane 2232 2097 135Pensiuni turistice rurale 3593 3043 550Pensiuni agroturistice - - -Campinguri 1927 1882 45Popasuri turistice 144 125 19Sate de vacanţa 282 247 35Bungalouri - - -Tabere de elevi şiprşcolari

2866 2866 -

Căsuţe turistice 856 806 50Spaţii de cazare pe nave 94 73 21Total 74075 53630 20445

SURSA: FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE, ediţia 2008,

Institutul Naţional de Statistică.

Pentru anul 2007, se observă că cel mai mare număr de turişti sosiţi îl înregistrează

hotelurile, un motiv însemnat fiind acela că unele dintre ele sunt deschise tot timpul anului.

Acestea sunt urmate de vile turistice şi pensiuni turistice rurale datorită avântului pe care l-a

luat turismul rural în ultima perioadă în judeţul Tulcea.

42

3.1.2. ÎNNOPTĂRI ALE TURIŞTILOR ÎN STRUCTURILE TURISTICE DE

PRIMIRE CU FUNCŢIUNI DE CAZARE

Înnoptarea este intervalul de 24 de ore, incepând cu ora hotelieră, pentru care o

persoană este ănregistrată în evidenţa spaţiului de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în

contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară

intervalului menţionat. Sunt avute în vedere şi înnoptările aferente paturilor instalate

suplimentar (plătite de turişti).

Tabelul 3.3. Înnoptări ale turiştilor români şi străini în judeţul Tulcea, în perioada 2004-2007

Judeţul Tulcea AniiÎnnoptări 2004 2005 2006 2007Români 100393 107746  113500  113123Străini 30169 46319  27833  33610Total 130562  154065  141333 146733

Sursa: BREVIAR JUDEŢUL TULCEA, ediţia 2007 şi FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE

TURISTICĂ, ediţia 2008, Institutul Naţional de Statistică.

Din tabel se remarcă o creştere semnificativă a numărului de înnoptări ale turiştilor din

anul 2004 în 2005, datorită creşterii numărului de înnoptări ale turiştilor străini. În anul 2006

se înregistrează o scădere bruscă, nu atât din cauza turiştilor români, cât din cea a turiştilor

străini, al căror număr de înnoptări s-a redus foarte mult. Anul 2007 înregistrează, tot datorită

turiştilor străini, o uşoară creştere a acestui indicator. Înconcluzie, turiştii străini sunt cei care

au influenţat numărul de înnoptări în structurile de primire turistică de pe teritoriul judeţului

Tulcea pe toată perioada analizată.

43

Tabelul 3.4. Înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de

cazare , pe tipuri de structuri, în anul 2007

Judeţul Tulcea ÎnnoptăriTipuri de structuri total români străiniHoteluri 107089 74610 30679Hoteluri pentru tineret - - -Moteluri 588 360 228Hanuri 222 220 2Vile turistice 10067 9095 972Cabane turistice 248 193 55Pensiuni turistice urbane 3030 2815 215Pensiuni turistice rurale 6686 5574 1112Pensiuni agroturistice - - -Campinguri 6114 6021 93Popasuri turistice 248 210 38Sate de vacanţa 682 589 93Bungalouri - - -Tabere de elevi şiprşcolari

10429 10429 -

Căsuţe turistice 1050 975 75Spaţii de cazare pe nave 280 232 48Total 146733 113123 33610

Sursa: FRECVENTAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE TURISTICĂ CU FUNCŢIUNI DE CAZARE, ediţia 2008,

Institutul Naţional de Statistică.

3.2. CALCULUL INDICATORILOR SPECIFICI CIRCULAŢIEI TURISTICE

Principalii indicatori ce caracterizează circulaăia turistică pe teritoriul unui judeţ sunt:

durata medie a sejurului, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică şi densitatea

turistică în raport cu suprafaţa şi cu populaţia judeţului.

3.2.1 DURATA MEDIE A SEJURULUI

44

Durata medie a sejurului se calculează prin impărţirea numărului de nopţi relizate, la

numărul de sosiri ale turiştilor şi se exprimă în număr de zile.

Tabelul 3.5. Durata medie a sejurului în judeţul Tulcea în perioada 2004-2007

Anii Sosiri Înnoptări Durata medie a sejurului

2004români 56557 100393 1.77străini 16684 30169 1.80total 73241 130562  1.78

2005Români 54617 107746  1.97Străini 22959 46319  2.01total 77576 154065  1.98

2006Români 43294 113500  2.62Străini 11868 27833  2.34total 55162 141333 2.56

2007Români 53630 113123 2.10Străini 20445 33610 1.64total 74075 146733 1.98

3.2.2. INDICELE DE UTILIZARE NETĂ A LOCURILOR DE CAZARE TURISTICĂ

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relaţia între capacitatea

de cazare turistică în funcţiune şi utilizare efectivă a acesteia de către turişti, într-o perioadă

determinată.

Acest indice se calculează prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la

capacitatea de cazare turistică în funcţiune, din perioada respectivă.

Tabelul 3.6. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 2004-2007

Anii Capacitatea de cazare turistică în funcţiune

Înnoptări Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare

2004 491243 130562  26.572005 563460 154065  27.342006 578270 141333 24.442007 571274 146733 25.68

3.2.3. DENSITATEA TURISTICĂ ÎN RAPORT CU SUPRAFAŢA JUDEŢULUI TULCEA

45

Densitatea turistică în raport cu suprafaţa se calculează ca raport între numărul turiştilor

care vizitează o zonă şi suprafaţa zonei respective. Acest indicator se exprimă în număr turişti

pe kilometru pătrat.

Tabelul 3.7. Densitatea turistică în raport cu suprafaţa, în judeţul Tulcea,

în perioada 2004-2007

Anii Sprafaţa judeţuluiTulcea (km²)

Sosiri Densitatea turisticăîn raport cu suprafaţa

2004 8499 73241 8.612005 8499 77576 9.122006 8499 55162 6.492007 8499 74075 8.71

3.2.4 DENSITATEA TURISTICĂ ÎN RAPORT CU POPULAŢIA JUDEŢTULUI TULCEA

Densitatea turistică în raport cu numărul de locuitori se calculează ca raport între

numărul turiştilor care vizitează o zonă şi numărul locuitorilor zonei respective.

Tabelul 3.8. Densitatea turistică în raport cu populaţia, în judeţul Tulcea, în perioada 2004-

2007

Anii Numărul locuitorilor Sosiri Densitatea turistică în raport cu populaţia

2004 253419 73241 0.282005 252485 77576 0.302006 251614 55162 0.212007 250641 74075 0.29

.

46

CAPITOLUL IV

PROMOVAREA TURISMULUI GASTRONOMIC

PRACTICAT ÎN DELTA DUNĂRII - STUDIU DE CAZ

4.1. ASPECTE DEFINITORII ALE TURISMULUI GASTRONOMIC

4.1.1. BUCĂTĂRIA ROMÂNEASCĂ

Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în timp, a

gusturilor şi obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă, cuprinde

nenumărate obiceiuri şi tradiţii culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite

prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiţii ale altor popoare, cu care poporul român a

intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât şi

preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creştin încă de la începuturile formării

sale, bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcţie de

anotimpul şi sărbătoarea pomenită. Bucatele româneşti sunt alcătuite atât din legume, cereale,

uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât şi din carne şi subproduse din carne. Un loc aparte

în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulceţurile.

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, Crăciunul, reprezintă pentru poporul

român prilej de mare bucurie. După postul Crăciunului, perioadă de înfrânare atât trupească

cât şi spirituală, dezlegarea la mâncare de dulce, aduce după sine numeroase obiceiuri şi o

diversitate de preparate din carne de porc şi dulciuri de sărbătoare. Tăierea porcului se face în

ziua de Ignat. Din carne de porc, pentru praznicul Crăciunului, se prepară slănină, cârnaţi,

cartaboşi, tobă, sarmale, friptură de porc, ciorbă de oase. Dulciurile care sfârşesc masa de

sărbătoare, sau cu care sunt omeniţi oaspeţii care calcă pragul casei şi colindătorii sunt:

cozonacul, plăcinta şi lipiile. Toate aceste preparate prezintă diversificări în funcţie de zona

etnografică şi sunt însoţite de băuturi specifice fiecărei zone: ţuică, palincă, diverse vinuri.

47

Boboteaza aduce după sine un arsenal de obiceiuri şi bucate tradiţionale care să

bucure trupeşte şi sufleteşte pe cei omeniţi. Amintind de îngheţurile Bobotezei, când

temperaturile reci culminează în perioada de iarnă, se prepară mai întâi piftiile. Acestea

preparate din picioare de porc, urechi, guşă, muşchi şi aromate cu usturoi trebuiesc pregătite şi

aşezate pe foc în ziua în care intră Preotul cu Botezul ca să sfinţească cu Sfânta Aghiazmă

Mare întreaga gospodărie. Nu lipsesc sarmalele şi carnea friptă cu cârnaţi. Dulciurile obişnuite

sunt lipiile, preparate cu aluat de cozonac şi unse cu ou şi smântână. Lipiile astfel obţinute se

servesc tradiţional la mesele de botez ale creştinilor, amintind de turtele făcute pentru Domnul

Iisus Hristos de Maica Precista în timpul Fugii în Egipt. Alături de ele se pot mânca prăjituri şi

cozonaci.

Sărbătorirea Învierii Domnului, a Sfintelor Paşti, este pentru întreaga creştinătate prilej

de bucurie şi praznic împărătesc pentru că prin Învierea Domnului se mântuieşte tot păcătosul

primind iertare de greşelile spovedite şi hrănindu-se trupeşte şi sufleteşte cu Sfintele Paşti

primeşte viaţă nouă. Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an,

presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată şi cu chibzuială. Masa

tradiţională pentru Sfintele Paşti este alcătuită la creştinii români din: drob de miel, ciorbă de

miel, friptură de miel, iar ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi şi pasca cu

brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă înroşite. Tradiţia populară spune că, la

răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coş cu ouă pe care a vrut să le dea

paznicilor. Aceştia au refuzat darul, batjocorindu-L şi mai mult pe Iisus. Plângând în hohote,

Maica Domnului a lăsat coşul la picioarele Răstignitului. Sângele, şiroind din trup, a

împestriţat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a şoptit că din acea zi toţi creştinii vor vopsi

ouă roşii. În felul acesta, ouăle roşii au devenit un simbol al Învierii Mântuitorului.

Bucătaăria românească poate fi definită ca un tot unitar, dar dacă analizăm structura

mâncărurilor din punct de vedere sortimental, al modului de preparare, al condimentării, al

structurii şi asocierii diferitelor materii prime, vom constata că există particularităţile zonale,

regionale. Fiecare provincie istorică are un specific aparte care s-a menţinut, s-a completat şi

s-a imbogăţit din punct de vedere sortimental şi calitativ.

48

4.1.2. SPECIFICUL BUCĂTĂRIEI ARDELENEŞTI

În Ardeal, românii, maghiarii, germanii şi alte culturi şi popoare s-au întrecut să lase

într-un mare coş bunătăţi şi reţete culinare din cele mai felurite. Celebra slană cu ceapă este

doar o expresie fadă a ceea ce reprezintă bucătăria ardelenească în imperiul bucatelor.59

În Ardeal se foloseşte mult slănina afumată, bine pregătită, care se consumă în tot

timpul anului, chiar şi vara, fie ca e tare, sau este folosită la prepararea diferitelor mâncăruri.

Mâncărurile obţinute în bucătăria din Transilvania grase, gustoase şi piperate, se realizează pe

bază de carne şi în special carne de porc, se folosesc legumele, zarzavaturile, laptele şi

brânzeturile precum şi ouăle. La obţinerea lor se foloseşte untura de porc şi rântaşul obţinut

din ceapă înăbuşită şi făină puţin rumenită. Sosurile sunt în general albe dar şi colorate cu boia

de ardei. Salatele, ca de altfel şi sosurile se îndulcesc cu zahăr.

Aici sunt preferate supele şi ciorbele de pasăre şi de vită, cu găluşte din griş sau

făină, tăiţei de casă, supe de griş, de chimen sau de roşii. Ciorbele de aici sunt acrite cu oţet,

sare de lămâie sau zeamă de varza. În unele zone se foloseşte pentru acrit agrişul şi rubarbura.

Specifice zonei sunt şi ciorbele dulci, adică neacrite, foarte bogate, cu multe legume şi carne

şi îmbunătăţite, „drese” cu gălbenuşuri de ouă, smântână şi făină. Caracteristic zonei este

tarhonul, folosit pentru a da aromă ciorbelor, în special celor de fasole, de cartofi sau de

salată. Sunt foarte apreciate supele gulaş şi papricaş cu tarhon. Nici supa de mere sau de

vişine cu smântână nu sunt cunoscute în alte zone ale României, iar ciorba de porc cu tarhon

completează o paletă pe cât de colorată pe atât de gustoasă. Scoaca din Apuseni este singura

ciorbă cu lapte de la noi din ţară.

Specifice zonei sunt şi gulaşul unguresc cu picioci (mai pe româneşte cartofi) şi

kaiserul săsesc, papricaşul, o altă invenţie secuiască compusă din găluşte de făină amestecate

cu ouă, unt şi opţional brânză, servite cu fiertură de viţel cu ardei, din care nu lipseşte paprika,

adică praful de ardei iute tocat este o delicatesă care iuţeşte minţile şi gurile mesenilor.60

59 http://www.afterhours.ro/articol_Bucataria_ardeleneasca.html60 http://www.afterhours.ro/articol_Bucataria_ardeleneasca.html

49

Sarmalele ardeleneşti sunt cât se poate de mari şi gospodinele practică o tehnică de

gătitit a sarmalelor numită “turnişorul”, cănd sarmalele se înşiră roată pe lângă pereţii oalei

iar în mijloc se face turn de carne şi slană afumată, chişcă, şorici şi varză.

Alte specialităţi ardeleneşti sunt: mâncarea de pui cu bulion de caise, turta de chimen,

mâncarea de prune sau gutui cu carne, papara de peşte, păpădia de Orăştie etc.61

4.1.3. SPECIFICUL BUCĂTĂRIEI BĂNĂŢENE

Apropierea geografică şi condiţiile istorice asemănătoare au făcut ca bucătăria

bănăţeană să se asemene foarte mult cu bucătăria ardelenească. Se regăsesc şi aici preparate

caracteristice bucătăriei maghiare şi germane, dar şi uşoare influenţe slave, venite de dincolo

de Dunăre. Mâncărurile pregatite în Banat sunt realizate din carne de porc în special, cu

legume prăjite şi înăbuşite în untură sau ulei, cu sosuri din făină, condimentate cu piper,

cimbru, boia de ardei, chimen. Este preferată carnea de porc şi de pasăre faţă de carnea de vită

şi peşte, care sunt ţi ele apreciate, dar apar mai rar în meniul bănăţenilor.

Se consumă multe supe şi ciorbe dulci, neacrite. Pentru acritul ciorbelor se

utilizează cu precădere sarea de lămâie sau oţetul. Ciorbele şi mâncărurile de aici sunt grase,

bogate, iar uneori sunt uşor legate cu rântaşuri. Şi aici, ca şi în Ardeal, sunt foarte apreciate

supele cu tăiţei de casă, supele gulaş şi ciorbele cu tarhon.62

Tăiţeii de casă se folosesc mult atât la prepararea gustărilor, a mâncărurilor dar şi la obţinerea

dulciurilor. Din tăiţei de casă se obţin renumitele preparate "iofca" cu varză, cu brânză, cu

nucă, cu lapte, cu mac, cu brânză de vaci.

Bucătăria din Banat se caracterizează prin mâncăruri gustoase, grase, hrănitoare.

Mâncărurile se caracterizează prin sosuri cu rântaş obţinut din făină încinsă care „se stinge”

cu supă de oase sau supă de zarzavat şi îmbunătăţite cu smântână. Rântaşul se foloseşte chiar

şi la sarmale. Se mănâncă mult papricaşul cu găluşte obţinute din făină şi ouă fierte în apă cu

sare.

61 Pentru mai multe detalii a se vedea RADU ANTON ROMAN:Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşi, Editura Paideia, Bucureşti, 2001, capitolul:Ardealul, la pohta ce pohtim noi..

62 http://www.vacantesicalatorii.ro/modules/revista/articole/articol.php?artID=1503

50

Sarmalele bănăţene se pregătesc din carne tocată cu satârul, sunt mari, nu au fineţea

celor din Moldova dar sunt gustoase.

Exista în Banat un preparat numit „Varga Beleş” care este o budincă din tăiţei de

casă cu brânză de vaci şi stafide, învelită în foaie de placintă şi coaptă în cuptor. Există

renumitele pogacele obţinute din aluat cu jumări, care se servesc la ţuică. Bitocul este cea mai

mare chiftea din lume, ca un drob, o amestecatură de cărnuri tocate, ouă moi şi smântână

foarte bine condimentată şi prăjită la foc mic într-o formă de cozonac.

„Destul de rar gătit în ultimii ani, şoriciul se mai umple înca în zonele bogate din

Banat, unde se taie porci mulţi şi graşi dar, din cauza căldurii slănina nu se afumă sau fierbe,

ci ajunge în primul rând untură şi jumări. Meşterii şvabi, breslaşi ai pregătirii porcului din

străbunic în nepot, sunt nişte adevăraţi artişti, scluptând în osânză şi cărniţă mai ceva ca moţul

în lemn. Ei ştiu să desprindă din scândura groasă de slănină o foaie lata de sorici captusit cu

un degeţel subtil de grăsime”.63

Printre mâncărurile tradiţionale din această zonă amintim: zacusca, ciorba de viăţel,

sarmale bătrâneşti, ceapa umplută, plăcinta de ceapă, taşchia, stanglele cu nuci, chiftele de

legume, găluşte cu mămăligă şi multe altele la fel de gustoase.

4.1.4. SPECIFICUL BUCĂTĂRIEI MUNTENEŞTI

Bucătăria din Muntenia se poate caracteriza prin diversitate, ingeniozitate, delicateţe.

Ea a suferit de-a lungul vremii influenţa grecească, orientală, fineţea şi rafinamentul bucătăriei

franceze şi până în zilele noastre înfluenţa italiană. Bucătăria din Muntenia, foloseşte un

sortiment variat de legume, carne, produse din came, peşte, lapte, paste făinoase, fructe.

Ciorbele sunt realizate din carne de pasăre şi vacă dar şi din legume, sunt acrite mai

ales cu borş şi se foloseşte mult leuşteanul care le da un gust aparte. Cele din legume sunt

îmbunătăţite cu orez, dar şi cu „zdrenţe” obţinute din ouă cu făină.

Turiştii care vizitează această regiune îşi vor aminti mult timp de delicioasa ciorbă de

burtă, apreciată atât pentru valoarea ei nutritivă, cât şi pentru faptul că este un remediu

63 ANTON ROMAN:Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşi, Editura Paideia, Bucureşti, 2001,pag. 462

51

împotriva mahmurelii. Pentru această ciorbă foarte gustoasă ingredientul principal este burta

de vită, bine curăţată şi fiartă în apă sărată. Când e fiartă, se adaugă morcovi, ceapă, piper şi

usturoi. Se fierb împreună, apoi se lasă să se răcească. Burta este tăiată în fâşii înguste, supa

este strecurată şi totul se lasă apoi pe foc, împreună cu făşiile de burtă. Se serveşte cu oţet sau

smântână.

. Tuslamaua este şi ea foarte căutată, fiind o mâncare bazată pe burtă de vacă şi piciore

de viţel, cu sos rezultat din iaurt, unt, zarzavaturi şi condimente.

În Muntenia se mănâncă de asemenea friptura cu prune uscate şi plăcinta cu brânză sau

dovleac, mai ales iarna.

Friptura de pui cu gutui sau cu caise ori raţa cu măsline pot concura onorabil pentru un

loc printre favorite.

Piftia de cocoş sau de gâscă este preferată de munteni, deşi iarna se prepară şi piftie de

porc.64

La prepararea bucatelor se foloseşte untdelemnul, untul dar şi untura mai ales în timpui

iernii. Sosurile sunt de regulă colorate şi se obţin din roşii vara şi bulion în timpul iernii.

Salatele sunt într-un sortiment foarte diversificat, se obţin din legume proaspete sau fierte în

combinaţii cu fructe, ouă, brânzeturi, „legate” între ele cu sosuri şi mai ales cu maioneză care

este un „liant” foarte apreciat: salata de ciuperci, salata de fasole verde, salata de crudităţi etc.

Alte preparaete tradiţionale din Muntenia sunt: renumiţii mititei, ciulamaua, pastrama

de mânzat, chifteluţele de burtă, antricotul măcelăresc, ostropelul de pui, ghiveciul măcelaresc

etc.65

4.1.5. SPECIFICUL BUCĂTĂRIEI OLTENEŞTI

Oltenia este cunoscută prin oamenii ei cinstiţi, harnici dar duri. Aceşti oameni, de

obicei foarte grăbiţi, ţin foarte mult la mâncărurile lor specifice şi le plac mai ales felurile

condimentate. Bucătăria din Oltenia păstrează şi astăzi obiceiul de a pregăti mâncarea în oale

de pământ la „test”, tehnologie care oferă un gust deosebit bucatelor, care poartă parfumul

bucătăriei noastre ţărăneşti.

64 http://www.travelguide-romania.ro/romania_gastronomy.php65 Pentru mai multe detalii a se vedea RADU ANTON ROMAN:Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşi, Editura Paideia, Bucureşti, 2001, capitolul:Valahia de Miazazi

52

Mâncarea oltenească, de obicei simpla, este întotdeauna asezonată cu ridichi şi ardei

iute.

Cârnaţii olteneşti sunt faimoşi. Sunt preparaţi din cantităţi egale de carne de vită şi

porc, tocată şi amestecată cu usturoi, piper şi sare, iar cu această pastă sunt umplute intestine

de oaie. Apoi cârnaţii sunt afumaţi timp de doua ore. Pentru cei care au un stomac sănătos,

cârnaţii olteneşti sunt un deliciu.66

Puiul la frigare, oltenesc, se prepară dintr-un “pui mare de curte, frecat cu sare şi piper

şi împănat sub piele cu slănină şi usturoi. Tras într-o ţeapă, puiul se pune pe lângă foc mic şi

se unge tot timpul cu smântână până se rumeneşte. Se serveşte cu mujdei, ori cu ceva pe

lângă, mămăligă, legume, ce o fi.”67

Sarmalele olteneşti se fac în special din carne de viţel, iar vara se fac sarmale din

legume tocate: ceapă, ardei gras, gogoşari, vinete, dovlecei, mărar şi leuştean.

În bucătăria oltenească se folosesc legumele proaspete, peştele, carnea de pasăre, vacă

şi porc, lactatele şi brânzeturile. Se pregătesc cum numai oltenii ştiu s-o facă, gustoasele

ciorbe de praz, de ştevie şi lobodă, fiertura oltenească, care este o ciorbă de pasăre şi legume

fierte în oală de pământ în spuză pe vatră. Când vorbim de bucătăria oltenească, nu putem să

nu amintim preparatele specifice acestei zone: ciulama de pui cu mămăliguţa, roşiile umplute

cu carne sau numai cu orez, tochitura oltenească, saramura de peşte, chiftele marinate, praz

umplut şi multe alte mâncăruri tradiţionale care demonstrează că în bucătărie totul este

posibil.

4.1.6. SPECCIFICUL BUCĂTĂRIEI MOLDOVENEŞTI

Se spune că bucătăria moldovenească este cea mai rafinată dintre toate.  Întotdeauna

gospodinele moldovence, indiferent în ce oraş locuiesc, işi primesc oaspeţii cu delicioasa

ciorbă de pui, cu omletă cu jumări şi brânză, sau cu faimoasele plăcinte “poale-n brâu”.

În Moldova se mănâncă mult dulciurile de bucătărie realizate din aluaturi cu diferite

umpluturi din legume, fructe, brânzeturi. Prăjiturile specifice acestei regiuni sunt atât de multe

66 http://www.travelguide-romania.ro/romania_gastronomy.php67 RADU ANTON ROMAN:Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşi, Editura Paideia, Bucureşti, 2001, pag. 371.

53

şi de diverse încât li s-a pierdut numărul: cozonac moldovenesc, pască, plăcinte cu dovleac,

turtă dulce cu miere, băbuşoare, papanaşi etc.

Legumele sunt transformate în mâncăruri apetisante în bucătăria moldovenească.

Ciorba de fasole, varza călită sau iahnia sunt preferate de moldoveni. Dintre ciorbele şi supele

lor se remarcă ciorba de potroace, făcuta din măruntaie de pui fierte cu morcov, ceapă,

patrunjel, orez şi borş. Se spune ca aceasta este remediul contra mahmurelii. Ciorbele se

acresc cu borş şi se îmbunătăţesc cu smântână şi ouă.

Tochitura moldovenească diferă de felurile asemănătoare care se fac în alte zone ale

ţării. Este făcută din ficat şi rinichi de porc tăiate mărunt şi prăjite în untură, la care se adaugă

un pahar de vin, piper şi usturoi. Acest fel nu este servit niciodată fară mămăligă.

Mămăliga acompaniază de asemenea şi sarmalele, care sunt fine şi delicate, sunt mici

şi se servesc câte 8-10 sarmale mici înfăşurate toate într-o foaie de varză.

Cea mai neaşteptată mâncare românească se întâlneşte aici: flori de bostan umplute.

Florile se culeg toamna, se scobesc de stamine şi se umple. Umplutura se face din carne tocată

foarte mărunt, îndulcită cu ceapă, morcov ras fin, sare şi piper, totul foarte bine călit. Tocătura

se amestecă cu miez de jimblă muiat în lapte şi stors şi două ouă. Florile se potrivesc în oala

unsă cu unt cu corola în sus, se tipăresc cu câte o felie subţire de roşie, se scaldă în sos subţire

de vin alb, bulion de roşii şi apă şi se dau la foc mic.

La prepararea mâncărurilor se foloseşte în special carnea de pasăre şi peştele, dar şi

carnea de porc, vacă, vânatul precum şi legumele, laptele ouăle şi brânzeturile.

Bucătăria Moldovenească nu este foarte aglomerată în condimente, se foloseşte mărar,

pătrunjel, cimbru, ardei iute, usturoi, leuştean etc.

Nu putem să vorbim despre bucătăria din Moldova dacă nu amintim de preparate cum

ar fi: alivenci, răcituri de pasăre, piftie de porc, borş moldovenesc, saramură de peşte,

pârjoale, guguloi moldovenesc, togmăgei umpluţi şi multe alte preparate, căci moldovenii sunt

foarte inventivi.

54

4.1.7. SPECIFICUL BUCĂTĂRIEI DOBROGENE

Bucătăria din Dobrogea este influenţată în primul rând de faună, de climă, dar şi de

bucătăria orientală. La prepararea mâncărurilor se foloseşte mult peştele, vânatul şi carnea de oaie dar

şi carnea de pasăre, vacă şi porc. Dobrogea este bogată în legume şi fructe, lapte, brânzeturi şi ouă.

Mâncarurile din Dobrogea redau cu prisosinţă bogăţia materiilor prime de care dispune această

zonă.

Bucatele sunt uşoare, gustoase, la pregătirea acestora se foloseşte mult untdelemnul, untul

şi margarina. Ciorbele se acresc cu borş, zeamă de varză dar şi cu oţet, sunt realizate din legume şi

mai ales peşte. Se folosesc mult gustările din legume proaspete sub formă de salată în

combinaţie cu ouă, brânză şi smântână. Sosurile sunt colorate cu pastă de roşii, se obţin din

legume înăbuşite cu făină dizolvată în apă şi “stinse” cu supă de oase. Preparatele de bază sunt

însoţite de garnituri din orez, legume dar şi paste făinoase. Se foloseşte mult laptele bătut, iaurtul

dar şi brânza telemea care se consumă ca atare dar şi în pregătirea altor mâncăruri.

De-a lungul istoriei, şi mai ales după primul Război Mondial, odată cu dezvoltarea staţiunilor de

pe malul Mării Negre, bucătăria dobrogeană, suferă influenşa marilor bucătării europene,

mâncărurile sunt fine, delicate, gustoase, se îmbunătăţeşte sortimentul de preparate culinare dar

şi calitatea acestora. Bucătăria dobrogeană poate rivaliza cu oricare altă bucătărie cu tradiţie.

Dintre specialităţile specifice dobrogene amintim: ciorbele pescăreşti, ciorba de burtă,

marinatele din peşte, saramura de crap, peştele la proţap, crapul umplut, cârnaţii de oaie, mielul la

proţap, saslâcul, chebabul, musacaua, chefirul, garniturile de orez, dar şi baclavalele, sarailiile,

dulciurile cu stafide şi rahat.

55

4.2. TRADIŢII ŞI SPECIALITĂŢI CULINARE SPECIFICE DELTEI

DUNĂRII

4.2.1. STRUCTURA ETNICĂ A LOCUITORILOR DIN JUDEŢUL TULCEA

Din punct de vedere etnografic, vestigiile arheologice şi documentele istorice

demonstrează permanenţa, pe pământul dobrogean, a populaţiei aborigene şi a suprapunerii în

straturi succesive atât a elementului românesc din celelalte ţinuturi, cât şi a populaţiilor

alogene.

Fiecare fapt de cultură populară din judeţul Tulcea dezvăluie relaţii de convieţuire între

românii autohtoni: moldoveni, mocani, păstori transilvăneni, pe de o parte, şi diferitele

populaţii stabilite aici: bulgari, turci şi tătari, lipoveni şi ucraineni, nemţi, italieni, greci, pe de

altă parte.

În timp s-a creat o civilizaţie care se caracterizează atât prin elemente comune tuturor

etniilor, cât şi prin note particulare, individuale, ale fiecărei etnii în parte.

Elementele comune, similitudinile, se datorează convieţuirii în acelaşi habitat (dacă

avem în vedere civilizaţia materială) cât şi a aceluiaşi fond străvechi mitic, a unor concepţii

arhaice care în evoluţia mentală a omenirii s-au materializat în credinţe şi obiceiuri (dacă

avem în vedere cultura spirituală).

Elementele de diferenţiere în cultura tradiţională a fiecărei etnii ţine, în fapt, de

variantele reprezentării acelor credinţe arhaice generate de : religie, secvenţa de timp în care s-

a conturat obiceiul, de locul de origine al etniei respective. Aceste elemente n-au împiedicat

însă, în judeţul Tulcea, convieţuirea paşnică a tuturor etniilor. Acestea şi-au respectat reciproc

obiceiurile, religia, modul de viaţă. Toleranţa a constituit întotdeauna nota esenţială a

comportamentului comunităţii tradiţionale dobrogene.

Istoria şi dinamica vieţii sociale, manifestările la nivel mental în acest areal în decursul

timpului, permite să considerăm şi să definim judeţul Tulcea drept zonă de convieţuire etnică.

56

4.2.2. SPECIFICUL COMUNITĂŢII GRECEŞTI DIN JUDEŢUL TULCEA

În judeţul Tulcea se gaseste un numar mare de greci raspanditi pe intreg teritoriul

acestuia. In localitatea Izvoarele insa, se află una dintre cele mai vechi comunităţi greceşti ce

exemplifică cel mai bine modul în care grecii au fost “modelaţi” de lumea în care au ales să

trăiască. Aşa se face că obiceiurile şi tradiţiile lor s-au modificat de-a lungul timpului, fiind

influenţate de cele româneşti sau bulgăreşti. În present, grecii din Izvoarele au prenume

româneşti, dar vorbesc greceşte şi şi-au păstrat portul popular. Printre obiceiurile pur greceşti

care au supravieţuit timpului şi se practică şi astăzi întâlnim: Elefterio , o adunare a femeilor,

care torc şi povestesc în jurul unei gropi pline cu jar; Horhubal, atunci când flăcăii satului se

întrec să aprindă pe înălţimi cele mai mari focuri.68 Alte tradiţii sunt “udatul mirelui”, când

băieţii abia căsătoriţi sunt băgaţi cu capul la uluc, sau ”ziua babei”, zi în care femeile fac ce

poftesc şi petrec până dimineaţa, fără bărbaţi. “Dragomanul” se practică de Sfântul Ion, când

flăcăii intră cu calul frumos împodobit chiar în casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci şi

colaci împletiţi ca semn al dragostei. De ”Florii”, la ”Lăzărel”, fetele de până la 16 ani cântă şi

primesc ouă, bani şi făină, iar la final rostogolesc sita, pentru ca vara să fie bogată.

Bucătăria grecească este una deosebit de aromată. Condimentele folosite: oregano,

mentă, usturoi, mărar, foi de dafin, busuioc, cimbru şi seminţe de chimion îi dau o savoare cu

totul specială. Printre preparatele tradiţionale se află pastisio, gyros, souvlaki, baclavalele şi

pitele, plăcintele, cu diverse umpluturi, mai ales brănză şi spanac.69

4.2.3. SPECIFICUL COMUNITĂŢII TURCILOR TĂTARI DIN JUDEŢUL

TULCEA

În judeţul Tulcea trăiesc un număr destul de mare de turci si tatari care, deşi

convieţuiesc împreună cu românii, păstrează multe dintre tradiţiile religiei lor. Aceştia încă

folosesc nume şi prenume turceşti, vorbesc limba turcă în familie şi merg să se roage la

geamii.

68 http://bucatarie.jurnalul.ro/articole/99726/traditii-vechi-cu-o-fata-noua.html69 http://bucatarie.jurnalul.ro/articole/99726/traditii-vechi-cu-o-fata-noua.html

57

Cea mai importantă şi cea mai veche sărbătoare a turcilor care încă se mai păstrează

este “Nevruzul”. Această sărbătoare începe cu o curăţenie generală, iar lumea aruncă în foc

hainele vechi şi-şi cumpără altele noi, simbolizând că necazurile şi supărările se aruncă odată

cu hainele cele vechi. Apoi, oamenii sar peste foc. Se gătesc totodată peste şapte feluri de

mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din

carne de oaie, bucate tradiţionale specifice.

Se vopsesc şi ouă roşii care semnifică speranţa, bucuria, lumina. Oamenii ciocnesc

ouăle pentru că este un vechi proverb care spune că “Până ce coaja oului nu va cădea la

pământ, nu va sosi primavăra”. Simbolurile “Nevruzului” sunt grâul încolţit, care semnifică

noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale

camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre

această sărbătoare.70

Altă sărbătoare religioasă a turcilor care se mai ţine încă în judeţul Tulcea este

Ramadam Bairam. În Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce),

deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu

nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă. Conform tradiţiei,

credincioşii işi urează “Bairam Kairl Bolsun!”. Dimineaţa, la ora 7:47, după un post negru de

30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10,

iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.

Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic.

Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se

împacă între ei de Ramadam Bairam.

Peste 70 de zile după această sărbatoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul

(Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic).

Bucatele turceşti din şudeţul Tulcea sunt deosebit de gustoase, reţetele fiind îvăţate de-

a lungul timpului şi de romăni: baclavalele, sarailiile, imam baildi, placintele cu carne de vita

sau pui care se numesc pide, suberek (placinte cu carne), sărmăluţele în foi de viţă, tocana cu

ciuperci şi carne de vită, fasolea cu coadă de oaie şi murături, cobete, pilau (pilaf), georek (o

70 http://www.divers.ro/traditii_turci_ro

58

lipie uriaşa), halviţa cu ciuen sunt doar căteva din delicatesele culinare specifice comunităţii

turceşti.71

4.2.4.SPECIFICUL COMUNITĂŢII RUŞILOR LIPOVENI DIN DELTA

DUNĂRII

În ceea ce priveşte repartiţia ruşilor lipoveni pe teritoriul Roâniei, judeţul Tulcea este

pe primul loc şi concentrează aproape jumătate din numărul lor total (16350 de locuitori).72

Dintre toate minorităţile din judeţ, aceştia şi-au păstrat cel mai bine credinţele şi obiceiurile,iar

în Delta Dunării, ei reprezintă o mare atractivitate pentru turişti.

Credinţa ruşilor lipoveni din judeţul Tulcea este creştin-ortodoxă de rit vechi, păstrată

neschimbată încă din timpul creştinării Rusiei Kievene în anul 988 de către cneazul Vladimir

Sveatoslavici. Şi în prezent, slujbele religioase se ţin în limba slavonă, iar calendarul folosit

este cel iulian.73

Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Calendarul pe

care îl respectă a rămas neschimbat, fiind cel iulian, decalat cu 13 zile. Pânş în zilele noastre,

la ruşii lipoveni s-a păstrat obiceiul efectuării semnului crucii în aproape orice acţiune pe care

o întreprind.

Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile legate de Maslenita (Săptămâna Brânzei sau

Lăsata Secului) , respectiv săptămâna de dinaintea intrării în postul Paştelui. Este o săptămână

de voie bună, sărbătorită cu cântece vesele pe străzile localităţilor şi cu preparate lactate

specifice: vareniki, blini, piroghi, etc. În localităţile din Delta Dunării, în ziua de Lăsata

Secului, când se intra în Postul Mare, se face un banchet şi are loc “bătutul halviţei”. O bucată

de halviţă atârnă de tavan şi cei care participă la joc trebuie să o prindă cu gura. A doua zi,

baieţii le urmăresc pe fete pentru a le mânji cu funingine.

În timpul slujbei de Florii, podelele bisericilor sunt acoperite cu un covor de iarbă, în

timp ce credincioşii ţin în mâini lumânări şi crenguţe de salcie sfinţite cu această ocazie.

71 http://www.newschannel.ro/stiri/39/10572/Etnoturism-cu-baclavale.html72 http://www.crlr.ro/lipoveni_repartitie.php73 http://www.crlr.ro/lipoveni_religie.php

59

În gospodăriile din zona Razelm, în Joia Mare, gunoiul de pe lângă casă se adună în

trei grămezi cărora li se dă foc. Lângă foc se pune o cană cu apă şi un coş cu ouă. După ce se

termină focul, ouăle sunt date copiilor din sat. De asemenea, în Vinerea Mare, oamenii

obişnuiesc să se spele pe faţă direct în Dunăre, cu apă neîncepută, pentru a avea câştig la

bogăţie, iar cei care dorm în timpul acelei zile trebuie să se aştepte la nenorocire.

Paştele, o sărbătoare foarte importantă pentru ruşii lipoveni, se sărbătoreşte în familie,

cu ouă vopsite şi cozonac, ce se sfinţesc în dimineaţa Învierii, după liturghie. Mielul nu face

parte din tradiţia ruşilor lipoveni. În toată perioada Paştelui, există la aceştia obiceiul de a se

pupa de trei ori când se întâlnesc, pronunţând „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) şi

respectiv „Adevarat a înviat!” („Voistinu voskrese!”).

De Crăciun, există şi la ruşii lipoveni obiceiul de a colinda, vestind Naşterea

Domnului, însă nu înainte de sărbătoare, ci după liturghie, şi cu un singur colind în repertoriu,

preluat din cântarea bisericească („Hristos se naste” – „Hristos rajdaetsja”).

În judeţul Tulcea, ruşii lipoveni păstrează şi obiceiuri legate de evenimentele

importante din viaţa lor, nu numai pe cele legate de sărbătorile creştine.

Căsătoria la ruşii lipoveni a păstrat poate cele mai multe particularităţi tradiţionale.

Căsătoria este precedată de logodna celor doi tineri, ocazie cu care se organizează petreceri la

casa fiecăruia dintre cei logodiţi („acolisnaia” la băiat şi „devisnic” la viitoarea mireasă). Până

la nunta propriu-zisă se organizează şezători la care fetele şi femeile cântă şi confecţionează

batiste cu marginea dantelată, pe care apoi le dăruie nuntaşilor. Înainte de cununia religioasă,

care are loc imediat după liturghie, se practică un obicei de „cumpărare-vânzare” a miresei de

la casa parintească, ocazie cu care sunt interpretate diferite cântece.

S-a păstrat obiceiul până în zilele noastre ca mirii să se cunune la biserică în costumele

tradiţionale pentru viaţa religioasă. După oficierea slujbei de cununie, mirii se îndreaptă către

casa mirelui, ducând împreună o icoană şi fiind însoţiţi pe noul drum de către preoţi. Cununia

civilă şi petrecerea propriu-zisă are loc spre după-amiază, seara, de multe ori petrecerea

prelungindu-se pe durata a 2-3 zile. În trecut, nunta lipovenească era marcată de un aer de

sobrietate, nefiind permisă muzica, ci doar anumite cântece folclorice interpretate de meseni.

Astăzi însă nu mai este aşa.

60

La decesul unui lipovean, acesta este privegheat timp de trei zile în camera din faţă a

locuinţei, fiind citită neîntrerupt Psaltirea. Se aprinde candela, care trebuie să ardă timp de

şase săptămâni. În jurul capului celui decedat se pune o cunună de hârtie, pe care scrie în

slavonă „Sfinte , puternice şi nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi!”, iar în mână i se

pune o hârtie cu binecuvântarea preotului. Slujba de înmormântare are loc la biserică, iar după

aceasta se organizează o masă întinsă la casa celui trecut în nefiinţă. Coliva la ruşii lipoveni

este făcută din grâu fiert , amestecat cu miere de albine.

Mortul este pus în groapă cu picioarele spre est, spre locul unde stă crucea, întrucât există

credinţa că la învierea morţilor, primul lucru pe care îl va vedea cel decedat să fie crucea.

Pentru cei mai în vârstă cărora li se naşte un copil sunt pregătite o serie de obiceiuri

care diferă de la un sat la altul. În Murghiol, părinţii trebuie să sară peste un foc făcut în curte,

în semn că au lăsat în urmă necazurile. În Băltenii de Sus sau Mahmudia, părinţii sunt

răsturnaţi cu barca, deaorece apa trebuie să le spele gândurile negre. Cei mai bogaţi işi pot

răscumpăra “udatul” cu o cinste la crâşmă pentru toţi cei care trec pe acolo.

Pentru a se feri de blesteme şi farmece, în localităţile C.A. Rosetti şi Caraorman se pun cranii

de cal la poartă, pentru ca asupra acestora să cadă eventualele nenorociri.

Lipovenii nu lasă pe nimeni să le fluiere în barcă deoarece le aduce ghinion. O monedă

de schimb des utilizată de pescarii din Deltă este rachiul sau vodca.

Bucătăria specifică lipovenească se caracterizează în primul rând prin abundenţa

peştelui. Ciorba pescărească de peşte se găteşte din mai multe soiuri de peşte şi este foarte

condimentată. Se spune ca borşul pescăresc gătit cu apă de Dunăre are un gust aparte. Peştele

la proţap fript deasupra jarului se consumă în general cu mămăligă şi mujdei de usturoi.

Batogul de peşte este peştele afumat, iar saramura reprezintă peştele în sos sărat. Alte

specialităţi culinare ale ruşilor lipoveni sunt: chifteluţe de cartofi sau de peşte, blinî (clătite cu

urdă sau brânză), kasnik sau psovnik (budinca de orez), vareniki (colţunaşi cu brânză).

61

4.3. PROMOVAREA TURISMULUI GASTRONOMIC ÎN

ORAŞUL SULINA

Intrând pe canalul Sulina şi apropiindu-ne de gura braţului, se vede un oraş ce pare

nesfârşit, fiindcă întinderea lui, care este de aproximativ 3 km, o are numai în sensul lungimii,

iar lăţimea maximă este de 500 m. Mlaştinile şi terenurile inundabile îl opresc să se dezvolte

şi în lăţime. Acest plăcut oraş este Sulina, situat în Delta Dunării, pe ambele maluri ale

Canalului Sulina.

4.3.1. ORAŞUL SULINA – SCURT ISTORIC

La capitolul “istorie nescrisă” există supoziţia cum că Sulina ar exista de prin secolele

VI – VII î.e.n., odată cu apariţia primelor colonii pe malul Pontului Euxinus. Aşadar, vreo

2700 de ani vechime, ceea ce ar plasa Sulina între cele mai vechi aşezări din ţară.

      Ceva mai sigur este că aproape 1000 de ani mai târziu, aici era graniţa dunăreană a

Imperiului Roman, destrămat la 476 e.n. Dacă galerele Romei ancorau în portul Sulina ar

însemna ca Sulina sa aibă doar 1700 de ani vechime. La capitolul “istorie scrisă”,

documentele ni-l prezintă începând cu perioada bizantină, prima menţiune datorându-i-se lui

Constantin Porphyrogenetul care, în lucrarea sa “De Administrando Imperii”, îl pomeneşte cu

numele de Solina.

Cele mai multe ştiri despre viaţa localităţii Sulina încep să apară din secolul XVIII,

când turcii încep să aleagă drumul apei până la Constantinopol, trecând pe braţul Sulina,

singurul navigabil la acea vreme. Astfel, Besir Aga, şeful haremului imperial, a fost cel care a

făcut o donaţie pentru construirea unui far la Sulina, în anul 1745.

Cu timpul, gurile Dunării mărindu-se, oraşul a început să decadă, astfel încât prin anul

1853 nu număra mai mult de 1000 de locuitori, în cea mai mare parte ionieni, greci şi maltezi.

Câteva barăci din lemn sau simple colibe din trestie, ridicate pe plajă, serveau drept adăpost

acestor aventurieri, a căror ocupaţie consta în a-i prăda pe nefericiţii căpitani de vase.

62

Astfel, tâlhăria era organizată şi practicată nepedepsit. Totuşi, tendinţa marilor ţări

industriale ale Occidentului de a acapara acest punct strategic al navigaţiei, devine tot mai

pronunţată. Ţările care urmareau acest lucru erau: Austria, Franţa, Germania şi Anglia.

După încheierea Tratatului de la Paris, din 30 martie 1856, care a pus capăt Războiului

Crimeei, a luat fiinţă la Sulina Comisia Europeană a Dunării (C.E.D.), cu scopul evident de o

mai bună administrare a intereselor comerciale pe fluviu.

Pentru ameliorarea procesului de colmatare, au fost construite diguri pentru îngustarea

canalului şi prelungirea lui în mare. De asemenea, pe pieptul de nisip, cel mai înaintat, s-a

construit în anul 1802, un far a cărei poziţie era absolut necesară la jumătatea secolului trecut.

Datorită situaţiei pe care a dobândit-o la gurile Dunării, Sulina a putut fi declarată

porto-franc. Un rol important în acordarea acestui statut l-a avut C.E.D. Acest lucru şi-a pus

amprenta asupra dezvoltării ulterioare a oraşului, Sulina devenind unul dintre oraşele cele mai

înfloritoare, un port modern al României din acea perioadă.

O şosea modernă, construită pe malul drept, asigura circulaţia pe o distanţă de 5 mile.

Un trotuar de beton pentru pietoni, a fost construit de-a lungul acestei şosele, în partea cea mai

frecventată a oraşului. Iluminatul portului şi al cheurilor era asigurat la început de felinare cu

petrol până s-a trecut la iluminatul electric. Asigurarea cu apă potabilă s-a făcut prin

construirea instalaţiilor necesare. Tot în această perioadă, s-au construit la Sulina cu sprijinul

C.E.D.-ului, două spitale dotate cu instalaţii moderne, care asigurau consultaţii şi spitalizarea

personalului C.E.D., populaţiei oraşului şi marinarilor care erau în trecere prin port.

Privilegiul de porto-franc a conferit Sulinei, nu numai un rol important la import şi

export, dar şi de intermediar în cadrul relaţiilor de schimb între ţările occidentale şi întreaga

zonă de la Dunărea de Jos, escală pentru produsele vest europene spre regiuni ca Transilvania,

Ungaria, Serbia şi Bulgaria.

4.3.2. INFORMAŢII GENERALE DESPRE ORAŞUL SULINA

Teritoriul administrativ al Sulinei este inclus în unitatea geomorfologică „Delta

maritimă”, în care Marea Neagră a avut o mare influenţă morfologică în interacţiune cu

fluviul. Teritoriul Sulinei, o vastă zonă mlăştinoasă plană, aflată sub nivelul mării, este

63

înconjurat de grindurile marine Letea, Caraorman şi Sărăturile. Deschiderea spre mare,

apărată de un cordon litoral subţire, se face pe latura estică.

Canalul Sulina delimitează două mari zone ale depresiunii:

- zona de la nordul Sulinei;

- depresiunea marilor lacuri (Lumina, Puiu, Roşu), care la rândul ei se divide în:

- zona Iacob;

- unitatea lacustră Puiu - Lumina;

- zona Roşu - Împuţita.

Plajele litoralului sunt diferenţiate astfel:

- sectorul dintre gura braţului Stambulul Vechi şi gura canalului Sulina, care este un

ţărm de transgresiune, în special în timpul furtunilor cauzate de vânturile de est şi nord-est;

- sectorul de la sudul canalului Sulina, care este un ţărm de acumulare şi eroziune,

constituit din aluviunile fluviului şi de curentul marin contrar.

Oraşul Sulina, ca teritoriu al deltei, constituie o unitate de interacţiune a mai

multor factori locali, cum sunt: poziţia la Dunăre şi Marea Neagră, suprafaţa mare a luciilor de

apă, morfologia terenului, etc.

În pofida faptului că se află aproape de mare, clima este excesiv de continentală (de

uscat), influenţată pe de-o parte de Marea Câmpie Rusă, iar pe de altă parte de Marea Neagră.

Imensele depozite de apă funcţionează asemenea unor depozite termice: toamna se răcesc mai

uşor, iar primăvara se încălzesc mai greu decât porţiunile de uscat.

Temperatura medie anuală la nivelul deltei, scade puţin spre vest de litoral, cea mai

ridicată fiind la Sulina, de 11.1°C (în delta propriu-zisă fiind de 10.6°C).

Precipitaţiile au o repartiţie neuniformă, sunt variabile şi se produc la intervale mari de

timp. Peste 55% din precipitaţii cad în lunile calde.

Vântul bate mai ales din nord-est, dar nu este o raritate nici cel de sud-est, ceva mai

rare fiind cele din sud-vest şi nord-vest. Pescarii din deltă cunosc 10 vânturi mai importante,

fiecare din ele având o denumire specifică; de unele se bucură, altele sunt primite cu

„bohumaţi” (înjurătură de origine slavă), în funcţie de consecinţele acestora: dacă mână

64

scrumbia şi chefalii spre mal sau dacă umple năvoadele de alge şi meduze moarte sau le

răpeşte lotcile uşoare.

Starea vântului îi poate interesa doar pe cei ce practică sporturile nautice. Simplul

vizitator al deltei se poate mulţumi să fie la curent cu faptul ca aici mai tot timpul adie vântul

(la zile fără vânt ne putem aştepta doar 25-30 de zile pe an!).

Reaţeaua hidrologică este constituită, în principal, din braţul Sulina, golful Musura,

lacurile Roşu, Roşulet, Lumina, Vătafu, Rotundu şi numeroase gârle şi canale.

Din punct de vedere al condiţiilor pedologice, putem menţiona faptul că Delta Dunării

se caracterizează printr-o mare varietate de soluri hidromorfe, de la unele soluri în curs de

formare până la soluri evoluate în timp.

Cele mai frecvent întâlnite soluri sunt cele ale regiunilor joase inundabile: soluri

azonale neevoluate, condiţionate de microrelieful grindurilor, dunelor de nisip şi depresiunilor

lacustro-mlăştinoase. În delta fluvio-maritimă predomină solurile nisipoase de dune

constituite din nisipuri, pe care se dezvoltă soluri sărate, solonceacuri, cu vegetaţie halofilă.

Fauna şi flora din jurul oraşului Sulina sunt specifice Deltei Dunării, foarte variate, cu

multe exemplare de animale, respectiv de plante, care se combină în peisaje extraordinare,

fără egal în Europa.

Oraşul Sulina dispune de un potenţial turistic antropic bogat, care trebuie vizitat de toţi

cei care ajung în această localitate.

4.3.3. MANIFESTĂRI CULTURALE ÎN ORAŞUL SULINA

FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE INTERPRETARE MUZICALĂ

„COPIII CÂNTĂ MAREA”

Apariţie nouă pe scena manifestărilor culturale găzduite de oraşul Sulina, Festivalul

Concurs Naţional de Interpretare Muzicală „Copiii cântă marea”, dezvoltă în rândul

concurenţilor spiritul competitiv şi atracţia către un act cultural de calitate.

Lansat în anul 2005, festivalul dedicat copiilor între 8 şi 16 ani, îşi propune să cultive

în inimile acestora, dragostea pentru artă în general şi cea pentru muzică, în special.

65

Structurat pe două categorii de vârstă, 8 – 12 ani şi 12 – 16 ani, festivalul generează

apariţia de noi valori în sfera interpretării muzicale.

FESTIVALUL MINORITĂŢILOR „SERBĂRILE DELTEI”

Manifestare în cadrul salbei de acţiuni artistice ce acoperă sezonul de vară, Festivalul

Minorităţilor „Serbările Deltei” atrage grupuri de ruşi – lipoveni, ucraineni, germani, turci,

rromi, maghiari sau greci, ce sosesc din Braşov, Bucureşti, Dej, Brăila, Tulcea, Sulina sau

Crişan, precum şi de pe întreg cuprinsul ţării, pentru a se întrece în a demonstra valoarea

etniilor din care provin.

Organizată pentru prima oară în anul 2001, această manifestare şi-a propus să

descopere şi să promoveze tineri interpreţi şi ansambluri, aducând în acest fel o contribuţie la

perpetuarea în timp a tradiţiilor specifice fiecărei minorităţi.

Scopul a fost atins: interpreţi, ansambluri de dansuri populare şi grupuri vocale

evoluând pe rând pe scena festivalului, au dovedit publicului dragostea pentru tradiţie.

Festivalul se organizează în ultima duminică a lunii iulie de către Primăria oraşului

Sulina, Casa de Cultură Sulina, Asociaţia Administraţiilor Publice Locale din Delta Dunării,

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Cultural Tulcea, Centrul de

Conservare şi Valorificare a Tradiţiilor Populare Tulcea şi Centrul Artistic Tulcea.

FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE CREAŢIE ŞI INTERPRETARE

MUZICALĂ „SULINA”

Festivalul - aflat anul trecut la cea de-a X-a ediţie – are propria sa istorie. La prima

ediţie, în anul 1998, festivalul se desfăşura în cadrul unei singure secţiuni: creaţie muzicală.

Începând cu cea de-a doua ediţie, manifestarea s-a îmbogăţit cu secţiunea interpretare.

Concurenţi din: Bucureşti, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Craiova, Timişoara, Bacău,

Buzău, Vaslui, Iaşi, Deva, Satu Mare, Zalău, Bârlad, Oradea – şi lista poate continua – au fost

prezenţi de-a lungul timpului la Sulina. Unii dintre concurenţii premiaţi au evoluat în timp,

formându-şi propriile trupe.

Organizatorii festivalului sunt Primăria oraşului Sulina şi Casa de Cultură Sulina, cu

sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi

Patrimoniul Naţional Cultural Tulcea, Consiliului Judeţean Tulcea. Pe parcurs, derularea

66

acestui proiect a avut ca parteneri o serie de instituţii şi agenţi economici locali şi din ţară,

dintre care amintim: Produktiv Sound & Lights Bucureşti, TV Electron M Bit, Societatea

Română de Radiodifuziune, TV Crescendo, S.C. Navrom Delta S.A., Banca Comercială

Română – filiala Sulina, Asociaţia Administraţiilor Publice Locale din Delta Dunării etc.

În cadrul festivalului, timp de două seri, pe scenă evoluează concurenţii înscrişi,

fiecare secţiune fiind încheiată de recitaluri susţinute de interpreţi de marcă şi trupe

consacrate.

Organizat în ultima duminică a lunii august în punctul cel mai estic al ţării, festivalul

reprezintă prin locaţia aleasă o invitaţie cu caracter permanent pentru toţi aceia care doresc un

strop de inedit în marea vieţii lor.

SPECTACOLUL „CÂNTECELE MĂRII”

Spectacolul - concurs „Cântecele Mării”, aflându-se la a VI-a ediţie, s-a impus deja ca

o manifestare de tradiţie care atrage an de an tot mai mulţi participanţi, demonstrând în acest

fel implicarea din ce în ce mai mare a maselor largi de tineri, dornici de a fi în mijlocul actului

cultural modern. Dorindu-se ca un spectacol de divertisment, totuşi manifestarea a dat la

iveala tinere talente care acum se află pe drumul consacrării.

Beneficiind de o locaţie cu totul aparte – plaja din SULINA – organizatorii acestui

eveniment, vă invită ca în cea de-a doua sâmbătă a lunii iulie, să fiţi prezenţi pe plajă, să

participaţi la concursuri, să dansaţi, să cântaţi alături de cei ce urcă pe scenă şi să vă bucuraţi

de cadrul natural cu totul deosebit : plaja Mării Negre la oră de seară.

Spectacol de sunet, lumină şi culoare, divertisment şi bună – dispoziţie, manifestarea

atrage ca un adevărat magnet atât localnicii, dar mai ales, turiştii români şi străini.

ZIUA MARINEI

Plecând de la ideea că una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor oraşului este

navigaţia, în fiecare an cu ocazia Zilei Marinei şi a Sfintei Maria, oraşul Sulina, asemenea

tuturor porturilor româneşti, îşi serbează toţi navigatorii, ziua de 15 august reprezentând o

sărbătoare cu conotaţii speciale.

Cu această ocazie sunt organizate slujbe religioase, precum şi diferite concursuri tipic

marinăreşti cu caracter de divertisment, din această categorie putând aminti:

67

întrecere bărci cu rame

concurs înot (băieţi, fete) cu repartizare pe categorii de vârstă şi diferite distanţe;

sărituri de la trambulină;

mers pe şcondru;

tras parâma;

prins raţe;

sărituri în sac.

Seara se organizează Balul Marinarilor, unde navigatorii şi familiile lor, împreună cu

toţi aceia ce ne vizitează oraşul, într-o atmosferă cu totul specială, se bucură de această mare

sărbătoare. Divertisment, muzică, dans, bună dispoziţie, ar putea fi doar câteva din cuvintele

care caracterizează această zi deosebită.

Ziua Marinei se organizează în fiecare an pe faleza din Sulina, acolo unde marinarii

primesc salutul veşnicului călător Danubiu.

4.3.4. STRUCTURILE TURISTICE DE PRIMIRE

Unităţile de primire cu funcţiuni de cazare din oraţul Sulina se concretizează în special

în pensiuni, aici practicându-se cu precădere turismul rural. Aici se găseşte un singur hotel de

3 stele „Jan Bart”.

Majoritatea unităţilor de cazare oferă şi servicii de alimentaţie, meniul cu specific

pescăresc fiind predominant. Preparatele culinare din această zonă sunt foarte apreciate de

turişti, iar lista lor este foarte lungă: borş pecăresc, scrumbie friptă pe cărbuni, batal la proţap,

tochitură dunăreană, tocăniţă de cegă, sfârâială dobrogeană, scrumbie cu legume, ştiucă

umplută sunt doar câteva din specialităţile care merită încercate neapărat dacă ajungeţi la

Sulina.

Personalul de bucătărie al pensiunilor sau localnicii care oferă cazare şi masă oferă

posibilitatea turiştilor să înveţe aceste reţete şi chiar îi ajută să gătească peştii prinşi de ei.

Tabelel 4.1. Structurile turistice de cazare

Denumire Categoria de confort

Număr delocuri

Tarfe sezon 2008camera dubla/noapte

68

Casa Alga 4* 20 160 RONMarina 4* 20 160 RONAurora 3* 15 150 RONCasa Coral 3* 32 140 RONElegant 4* 20 160 RONAdriana 2* 12 100 RONdelfinul 2* 10 110 RONAstir 3* 7 140 RONVihocencu 1* 10 70 RONAngy 2* 10 80 RONJosana 2* 8 80 RONAna 2* 10 100 RONRustic 2* 21 100 RONFlori 3* 7 130 RONMaxim 2* 20 120 RONDelta 2* 11 120 RON

4.3.5. CIRCUIT TURISTIC ÎN DELTA DUNĂRII

Obiectivul principal al produsului turistic este cunoaşterea de către turişti a

specificului culinar din zona Deltei Dunării, iar pe lângă aceasta, relaxarea într-un

peisaj mirific şi nu în ultimul rând participarea turiştilor la zilele oraşului Sulina.

Produsul turistic se adresează unui grup format din 10 turişti.

Perioada de desfăşurare a circuitului este între 14 – 17 august, sejurul fiind de

4 zile şi 3 nopţi.

Tariful este de 650 RON /sejur/ persoană.

Pe tot parcursul sejurului se va circula numai cu vaporul, turiştii fiind însoţiţi

de un ghid turistic.

Ziua 1

11:00 Turiştii sunt aşteptaţi în portul Tulcea – faleză de către ghidul turistic şi

îmbarcaţi pe vaporaşul „Aurora”.

11:30 Vaporul porneşte cătrea Sulina.

12:30 Servirea dejunului pe terasa vaporului. Meniul cuprinde: ciorbă de peşte

şi ştiucă umplută fiartă.

69

16:00 Grupul ajunge la Sulina unde se face cazarea la pensiunea „Aurora” 3*.

19:30 Se serveşte cina pe terasa pensiunii. Meniul cuprinde: tartine din peşte

afumat şi rasol de şalău cu maioneză.

20:30 Turiştii sunt invitaţi să petrecă seara pe plaja din Sulina, unde sunt

terase şi discoteci în aer liber, şi unde se ţin diferite spectacole cu ocazia zilelor

oraşului.

Ziua 2

7:00 – 9:00 Se serveşte micul dejun. Meniul cuprinde: marinată de hamsii,

chifteluţe de şalău, iar la alegere gem sau miere de albine, brânză dulce sau sărată,

caşcaval, şuncă presată sau salam de vară, ceai, lapte sau cafea.

10:00 Turiştii sunt invitaţi pe faleza oraşului unde se ţin diverse activităţi şi

concursuri cu ocazia Zilei Marinei: întrecere bărci cu rame, concurs înot, tras

parâma, prins raţe, etc.

12:00 Se pleacă cu vaporul în plimbare la Lacul Roşu, pe canalele Dunării. Pe

acest traseu ajungem la Lacul Roşuleţ, unde se află cherhanaua Roşuleţ, iar de aici

ajungem la Lacul Roşu, unde se află un atrăgător camping pentru tineret.

14:00 La lacul Roşu încep pregătirile pentru prânz. Turiştii vor fi învăţaţi să

gătească pescăreşte şi cei doritori vor participa la prepararea borşului de peşte

tradiţional şi a unui fel de mâncare specific Sulinei, numit scordolea.

Cel mai adevărat borş de peşte se face cu apă din dunăre, în aer liber, într-un

ceaun mare la un foc adevărat cu un strat de jar de 2-3 palme. Şi iese şi mai gustos

dacă se prepară din cel puţin trei feluri de peşte viu sau foarte proaspăt (crab, cegă,

biban).

BORŞ DE PEŞTE – reţetă tradiţională

70

PEŞTE CARTOFI CEAPĂ ARDEI

CURĂŢARE SPĂLARE TĂIERE

TC

APĂ

SUPĂ DE LEGUME FIERTE

SARE ULEI OŢET TC SMÂNTÂNĂ APĂ PĂTRUNJEL

CIORBĂ DE PEŞTE

Scordoleaua este un fel de mâncare specific Deltei Dunării. În zilele în care

vrem să mâncăm peşte poate fi o rapidă şi delicată hrană, iar vinul alb duce

rafinamentul acestei mese, la săţietate dar şi la o bună dispoziţie.

Peştele poate să fie crap sau scrumbie, macrou sau hering, cu cât mai mare cu

atât mai bun. Piureul trebuie sa fie de mare calitate, pufos şi parfumat de frunzele de

patrunjel care il si coloreaza spre auriu.se serveste nici firbinte nici rece, potrivit.

SCORDOLEA – reţetă tradiţională

71

PEŞTE CARTOFI

SARE

APĂPEŞTE SĂRAT Tº C

APĂ T C

PEŞTE FIERT CARTOFI FIERŢI (macinare)

CONDIMENTE: SARE, USTUROI PASTĂ, ULEI, LAPTE, OŢET

PIURE

+ măsline, patrunjel

SCORDALEA

15:00 Se serveşte prânzul. După aceasta, turiştii pot lenevi sau pot pescui, se

pot plimba cu barca cu vâsle pe lac sau pot admira fauna şi flora din zonă.

18:00 Grupul porneşte înapoi spre Sulina.

20:30 Se serveşte cina. Meniul cuprinde: salată de icre de ştiucă şi saramură de

crap.

21:30 Turiştii sunt invitaţi la plimbare pe faleza din oraş unde au loc

spectacole, unde se mănâncă hamsii pane şi se bea bere, şi unde pot aştepta

impresionantul foc de artificii de la ora 00:00.

Ziua 3

72

7:00 – 9:00 Se serveşte micul dejun. Meniul cuprinde: sandwichiuri cu pastă

de peşte proaspăt sau cu ton gratinat, iar la alegere gem sau miere de albine, brânză

dulce sau sărată, caşcaval, şuncă presată sau salam de vară, ceai, lapte sau cafea.

După micul dejun turiştii au timp liber în care pot merge la plajă sau la

pescuit, pot vizita obiectivele turistice din oraş sau pot face o plimbare până la farul

nou din Sulina cu şalupa.

13:30 Se serveşte dejunul. Meniul Cuprinde: supă de peşte servită cu pâine

prăjită şi plachie de crap.

14:30 Se pleacă în plimbare cu vaporul la Pădurea Letea, un obiectiv turistic

important, rezervaţie naturală. Această zonă de protecţie integrală este aşezată pe

grindul cu acelaşi nume fiind unul din cele mai vechi grinduri ale deltei. Letea poate

fi abordată dinspre Sulina, pe canalul Cardon, cu care ocazie ne oprim la Cardon.

Deplasându-ne mai departe, spre nord, ajungem în localitatea Sfistofca (denumirea sa

în limbaj lipovenesc înseamnă „fluierătură”), în vecinătatea căreia se află unul din

cele mai complexe heleştee din Europa. De la debarcader, putem ajunge mergând pe

jos până la zona îngrădită a pădurii, restul este rezervaţie de protecţie integrală.

19:30 Se serveşte cina. Meniul cuprinde: zacuscă de şalău şi crap la cuptor cu

sos de vin.

20:30 Turiştii sunt invitaţi pe plajă la un foc de tabără şi distracţie.

Ziua 4

7:00 – 9:00 Se serveşte micul dejun. Meniul cuprinde: gogoşele umplute cu

pastă de peşte, iar la alegere gem sau miere de albine, brânză dulce sau sarată,

caşcaval, şuncă presată sau salam de vară, ceai, lapte sau cafea.

După micul dejun, turiştii au timp liber să meargă la plajă sau la pescuit.

13:30 Se serveşte prânzul. Meniul cuprinde: ciorbă de perişoare de peşte şi

şalău în aspic cu garnitură de cartofi.

15:00 Turiştii sunt îmbarcaţi pe vapor pentru transferul la Tulcea.

19:00 Se ajunge în portul Tulcea.

73

ANALIZA DE PRET

Denumirea actiunii turistice: Circuit turistic in Delta Dunarii

Perioada de desfasurare: 14 – 17 august 2008

Grup minim 10 persoane

Beneficiar: S.C. RomTravel S.R.L.

Organizator grup: S.C. RomTravel S.R.L. Telefon: 0240515124

CALCULAŢIA PREŢULUI DE VÂNZARE

a) Cheltuieli directe:

cheltuieli cu cazarea (tarif/noapte x nr. nopţi):

50 RON/noapte x 3 nopţi = 150 RON/persoană

150 RON/persoană x 10 persoane = 1500 RON/grup

cheltuieli cu alimentaţia (tarif/zi x nr. zile):

50 RON/zi x 2 zile + 30 RON/zi x 2 zile = 160 RON/ persoană

160 RO/persoană x 10 persoane = 1600 RON/grup

cheltuieli cu transportul (tarif/oră x nr. ore):

100 RON/ora de marş x 16 ore = 1600 RON/grup

1600 RON : 10 persoane = 160 RON/persoană

cheltuieli cu ghidul (cotă/ghid):

100 RON/grup/zi x 4 zile = 400 RON/grup

400 RON : 10 persoane = 40 RON/persoană

cheltuieli cu căpitanul vaporuluil (cotă/căpitan):

100 RON/grup/zi x 4 zile = 400 RON/grup

400 RON : 10 persoane = 40 RON/persoană

b) Asigurarea (5% x C.D.):

5% x 5500 RON= 275 RON/grup

275 RON : 10 persoane = 27.5 RON/persoană

c) Comision (30% x C.D.):

74

10% x 5500 RON = 550 RON/grup

550 RON : 10 persoane = 55 RON/persoană

d) T.V.A. (19% x comision):

19% x 550 Ron = 104.5 Ron/grup

104.5 RON : 10 persoane = 10.45 RON/persoană

e) Total costuri (a + b + c + d):

5500 RON + 275 RON + 550 RON + 104.5RON = 6429.5 RON/grup

6429.5 RON : 10 persoane = 642.95 RON/persoană

f) Rotunjire ±:

+ 7.09 RON

g) Total pret de vanzare (e + f):

642.95 RON/persoana + 7.09 RON = 650 RON/persoană

650 RON/persoană x 10 persoane = 6500 RON/grup

Produsul turistic se adresează persoanelor cu vârsta de peste 25 - 30 ani şi se

comercializează în agenţiile de turism. Modalităţile de plată sunt cash sau cu ordin de

plată.

HARTA TURISTICĂ A TRASEULUI

75

CONCLUZII

76

Istoria judeţului Tulcea este puternic ancorată în istoria patriei, începuturile acestui

judeţ fiind din neolitic, fapt probat de descoperirile arheologice.

La sfârşitul secolului al VII-lea, când a început colonizarea greacă a ţărmului vestic al

Mării Negre, au rămas numeroase vestigii ale unirii dintre populaţia geto-dacică autohtonă şi

coloniştii greci.

În anul 44 î.e.n., Buerebista uneşte Dobrogea cu statul dacic pentru o scurtă perioadă

de timp. Primul secol e.n. a marcat începerea dominaţiei romane în Dobrogea, ce făcea parte

din provincia Moesia de Jos, dominaţie care a durat şapte secole.

Invazia slavilor şi a bulgarilor din anul 679 a distrus fortificaţia romană, iar Peninsula

Balcanică rămâne sub dominaţia Imperiului Bizantin a cărui flotă a protejat gurile de vărsare

ale Dunării. În secolele XII-XIV, genovezii au construit fortificaţii puternice la Chitila, Enisala

şi Vişina. În secolul al XIV-lea, domnitorul Mircea cel Bătrân şi-a extins dominaţia peste

Dobrogea în 1484, după căderea Chiliei, regiunea intrând sub dominaţia otomană.

În timpul războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea, Dobrogea devine principalul

teatru de război fiind pustiită şi devastată, fiind numit atunci Drumul Tătarilor sau Drumul

Războiului.

În 14 noiembrie 1878, armata română a intrat în Dobrogea, aceasta intrând sub

guvernarea Statului Român. În 1879, judeţul Tulcea a fost format ca unitate administrativ-

teritorială având ca reşedinţă administrativă oraşul Tulcea, cea mai populată localitate din

Dobrogea la acea vreme.

Judeţul Tulcea este situat în sud-estul României, în nordul Dobrogei, la nord fiind

mărginit de Dunăre şi la est de Marea Neagră.

Fluviul Dunărea, la vărsarea în Marea Neagră, formează Delta Dunării, declarată în

1990 Rezervaţie a biosferei, aflată sub egida UNESCO.

Reşedinţa administrativă a judeţului este oraşul Tulcea, situat pe malul drept al

Dunării, la mila 40. Având o populaţie de 97.417 locuitori, este cel mai important centru

comercial al judeţului.

Clima judeţului Tulcea este temperat-continentală. Apropierea de zona continentală a

Rusiei aduce aer rece care vine de la nord-est spre sud-vest, rezultând un vant numit crivaţ,

77

care aduce ierni foarte reci, cateodată îngheţând chiar Dunărea şi Delta pe o perioadă de doua-

trei luni.

Pe ţărmul braţului Sulina, briza mării aduce aer cald şi umed, înregistrându-se cele mai

ridicate temperaturi pe timp de iarnă din ţară.

Datorită poziţiei sale geografice, judeţul Tulcea are aproape toate formele de relief din

România. Aici se întâlnesc două grupe geografice: Podişul Dobrogei de nord, rămăşiţele

Munţilor Hercieni (cei mai vechi munţi din România) şi Delta Dunării, teren încă în formare,

care împreună cu complexul de lacuri Razem-Sinoe ocupă o suprafaţă de 4.470 km².

Fluviul Dunărea, care traversează teritoriul judeţului este divizat în 3 braţe: Chilia,

Sulina (braţ maritim) şi Sfântul Gheorghe.

Rutele turistice merg spre Măcin, Garvăn şi Isaccea, regiunea fiind cunoscută pentru

peisajele pitoreşti. Cele mai importante rute sunt cele din Deltă, regat al apelor şi al insulelor

plutitoare, un adevărat paradis al pescarilor şi vânătorilor, paradisul păsărilor şi al florei

formând un peisaj unic.

În acest sanctuar al naturii care conţine lacuri, insuliţe plutitoare de trestie, „păduri” de

trestie şi păduri de sălcii, paradisul păsărilor migratoare venite din toată Europa şi de pe alte

continente, se găsesc peste 300 de specii din care, 176 cuibăresc în Delta Dunării , iar 184

sunt protejate de Convenţia de la Berna.

În judeţul Tulcea se ajunge pe cale terestră, navală şi aeriană, iar circulaţia pe teritoriul

judeţului, şi mai ales în Delta Dunării se face în principal pe cale navală, atât cu vapoare de

pasageri, cât şi cu bărci rapide, şalupe sau bărci cu vasle.

Structurile turistice de primire sunt în număr de 108 în anul 2007, cu o capacitate de

cazare totală de 3418 locuri. Dintre acestea, 65 beneficiază de restaurant şi unităţi de

alimentaţie similare.

În anul 2007, în judeţul Tulcea au sosit 74 075 turişti, dintre care 53 630 români şi 20

445 străini. S-a înregistrat un număr total de 146 733 de înnoptări, mai exact 113 123

înnoptări ale turiştilor ramâni şi 33 610 innoptări ale turiştilor străini. Durata medie a sejurului

identificată în anul 2007 este de 1,98 zile/ turist, indicatorul înregistrat pentru turiştii interni

fiind de 2,10, iar pentru cei externi 1,64. Alţi indicatori care exprimă circulaţia turistică pe

78

teritoriul judeţului calculaţi pentru anul 2007 sunt: indicele de utilizare netă a locurilor de

cazare care este 25.68, densitatea turistică în raport cu suprafaţa judeţului, 8.71 şi în raport cu

populaţia, 0.29.

Pe teritoriul judeţului Tulcea trăiesc în armonie mai multe etnii, fiecare cu cultura şi

tradiţiile sale. Dintre aceştia, cei care şi-au păstrat cel mai bine obiceiurile sunt grecii, ruşii-

lipovenii şi turco-tătarii. Ei au reuşit, de-a lungul timpului, să influenţeze românii din această

zonă, mai ales în ceea ce priveşte cultura gastronomică. Românii au împrumutat şi au învăţat

de la aceste comunităţi multe reţete culinare şi secrete în ale bucătăriei.

Şi cum în judeţul Tulcea peştele este la el acasă, numai aici poţi degusta adevăratele

reţete pescăreşti, cum numai tulcenii ştiu sa le gătească. Oamenii din alte zone ale ţarii şi din

afara acesteia nu cunosc tradiţionalele borşuri pescăreşti cu apă de Dunăre sau ştiuca umplută,

rasolul de peşte sau srumbia la grătar, şi tocmai de aceea trebuie să-şi facă drum până la

Tulcea sau mai bine zis până în inima deltei. Pe lângă toate provocările de aici, peisajele

minunate şi liniştea naturii, întinderile de apă şi coloniile de păsări, am încercat să aduc un pic

de gust unui sejur în Delta Dunării, pentru a face cunoscute specialităţile tradiţionale de aici

celor pasionaţi de arta culinară.

79

BIBLIOGRAFIE

1. Balaure, V. (coord.), Marketing, ediţia a II-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2002.

2. Balaure, V., Cătoiu, I.,Vegheş C., Marketing turistic, Editura Uranus, Bucureşti,

2005.

3. Doamna E., Superstiţii din batrâni, Editura Polmedia, Bucureşti, 2000.

4. Voronca E. N., Datinele şi credinţele poporului roman, Editura Polirom, Iaşi, 1998;

3. Gh. Mocan, A. Ardelean, M. Georgescu – Rezervaţii şi monumente ale naturii

din România, Editura Scaiul, Bucureşti, 1992;

4. Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti, Editura Humanitas, Bucureşti,

1998;

5. Mihai Pop – Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura Univers, Bucureşti, 1999;

6. Petre Coteţ, Ioan Popovici, Gavrilă Simion – Tulcea – ghid turistic, Editura

pentru Turism, Bucureşti, 1975;

7. Radu Anton Roman – Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia,

Bucureşti, 2001;

8. Sofia Vrabie – Sfinxul Deltei – Municipiul Tulcea, Editura Harvia, Tulcea,

2005;

9. Tudor Pamfile – Sărbătorile la români, Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 1992;

10. Vasile Ciocârlan – Flora Deltei Dunării, Editura Ceres, Bucureşti, 1994;

11. *** Institutul Naţional de Statistică – Anuarul Statistic al României, Ediţia

2004;

12. *** Institutul Naţional de Statistică – Anuarul Statistic al României, Ediţia

2005;

13. *** Institutul Naţional de Statistică – Anuarul Statistic al României, Ediţia

2006;

14. *** Institutul Naţional de Statistică – Anuarul Statistic al României, Ediţia

2007;

15. *** Institutul Naţional de Statistică – Breviar Judeţul Tulcea, Ediţia 2007;

80

16. Institutul Naţional de Statistică – Breviar Statistic: Turismul Judeţului Tulcea,

Ediţia 2006;

17. Institutul Naţional de Statistică – Capacitatea de cazare turistică existentă la 31

iulie, Ediţia 2007;

18. Institutul Naţional de Statistică – Frecventarea structurilor de primire turistică cu

funcţiuni de cazare, Ediţia 2008;

19. http://www.tulcea-turism.ro

20. http://www.tulcea.insse.ro

21. http://www.apmtl.ro

22. http://www.delta-dunarii.ro

23. http://www.deltadunarii.ro

24. http://www.ropedia.ro

25. http://www.rapitori.ro

26. http://www.ici.ro

27. http://www.caraorman.ro

28. http://www.turismdelta.ro

29. http://www.obiective-turistice.ro

30. http://www.afterhours.ro

31. http://www.vacantesicalatorii.ro

32. http://www.travelguide-romania.ro

33. http://bucatarie.jurnalul.ro

34. http://www.divers.ro

35. http://www.newschannel.ro

36. http://www.crlr.ro

81

82