PROIECTAREA UNEI COLECŢII VESTIMENTARE ÎN

TONURI SEMIDESCHISE PENTRU BLUZĂ ÎN FORMĂ DE “V”

CLASICĂ CU DECOLTEU PENTRU FEMEI

PLANUL PROIECTULUI

I. Argument

II. Colecţia vestimentară

III. Confortul optic. Caracteristici ale culorilor în tonuri semideschise

IV. Caracterizarea produsului selectat din colecţie. Materii prime necesare confecţionării.

Fişa de asortare

V. Documentaţia tehnică pentru produsul realizat

1. Proiectarea tiparelor de bază

2. Proiectarea tiparelor de model. Prelucrarea conturului

3. Construcţia şabloanelor

VI. Proces de producţie

1. Procesul tehnologic de realizare a produsului selectat

2. Fişa tehnică a produsului

VII. Calitatea produselor textile

VIII.Norme de sănătate şi securitate în muncă, paza şi stingerea incendiilor specifice

documentului textil

IX. Anexe

X. Bibliografie

I. ARGUMENT

Sectorul industrial al confecţiilor este unul dintre sectoarele dinamice ale economiei

româneşti. Acest sector industrial a demonstrat că este cel mai rentabil şi cel mai viabil, dacă ne

raportăm la industria uşoară în ansamblu şi pentru întreaga perioadă 1990 până în prezent.

De-a lungul timpului, vestimentaţia s-a diferenţiat în funcţie de vârstă, sex, clase

sociale şi profesii exercitate. Un rol important l-a ocupat şi silueta, stilul, cromatica şi

materialele utilizate.

Creată la început pentru apărarea corpului de acţiunea nefavorabilă a mediului

înconjurător, îmbrăcămintea a suferit multiple transformări, atingând o mare varietate de tipuri

şi forme, devenind un obiect al artelor aplicate. Aceste transformări s-au produs sub influenţa

condiţiilor istorice specifice fiecărei perioade şi a evoluţiei idealurilor estetice.

Prin îmbrăcăminte în sens larg se înţelege un complex de produse vestimentare cu care

se îmbracă oamenii. În sens restrâns, prin îmbrăcăminte se înţelege totalitatea produselor

vestimentare realizate în industria confecţiilor.

Prin specificul său, suferind prin purtare o uzură mai rapidă decât celelalte obiecte de

artă decorativă, îmbrăcămintea se schimbă cel mai frecvent şi oglindeşte cel mai bine evoluţia

civilizaţiei, a conceptelor şi idealurilor estetice.

Îmbrăcămintea respectă fidel originalitatea culturii naţionale a diferitelor popoare,

simţul lor estetic, tradiţia, nivelul de trai. Ca linie, stil şi tendinţe ale modei, îmbrăcămintea a fost

dictată de clasele sociale înstărite care impuneau restricţii în vestimentaţia oamenilor de rând.

Sectorul de confecţii este într-o continuă schimbare datorată dezvoltării gustului.

Cunoaşterea temeinică a utilajelor, a tehnologiilor şi a elementelor legate de proiectarea

îmbrăcămintei, duce la obţinerea unor modele şi produse de calitate, la verificarea reciprocă a

resurselor disponibile.

Pornind de la convingerea că moda presupune şi nu impune, propun în această lucrare

un model de bluză pentru femei cu decolteu în „V”, care poate fi îmbrăcată în orice moment al

zilei, împreună cu o fustă, în anotimpurile mai calde sau în anotimpurile mai reci, în funcţie de

materia primă din care este confecţionată.

II COLECŢIA VESTIMENTARĂ

Îmbrăcămintea, ca obiect vestimentar, diferă de la o zonă geografică la alta pe plan

mondial, cât şi pe plan naţional. Aceste diferenţe sunt determinate de factorii climatici şi

naţionali care domină regiunile respective. La aceşti factori se mai adaugă şi factorul “moda

timpului”, de asemeni un factor foarte important.

Moda este un ansamblu de gusturi, preferinţe şi deprinderi care domină la un moment

dat în cadrul societăţii. Fiecare perioadă de influenţă a modei are o perioadă mai mică sau mai

mare, în funcţie de factorii care au impus-o în viaţa societăţii.

Apariţia modei la îmbrăcăminte este determinată de o serie de factori decisivi cum ar

fi: linia de concepţie, materiile prime şi auxiliare apărute, zona geografică în care trăieşte

populaţia, materiile populare din zonă şi destinaţia îmbrăcămintei. La toate acestea trebuie avut

în vedere condiţiile de realizare a îmbrăcămintei. În acest sens, un rol important, îl are gradul de

tehnologizare a producţiei, determinat de nivelul utilajelor şi instalaţiilor, precum şi de nivelul de

calificare a personalului industrial. Cunoaşterea perfectă a tehnologiilor de lucru moderne şi o

mânuire corectă a utilajelor de către personalul muncitor, sunt benefice atât pentru întreprindere

cât şi pentru personal, în favoarea realizării unei vestimentaţii plăcute şi frumoase.

Dacă la alegerea modelului, a coloritului și a accesoriilor, o parte din răspundere vine și

celui care va purta produsul, cel care ține să își impună gustul și care își asumă răspunderea

pentru corectitudinea execuției este maistrul care croiește și probează produsul, dar și lucrătorul

care îl execută.

III CONFORTUL OPTIC. CARACTERISTICI ALE CULORILOR

ÎN TONURI SEMIDESCHISE

Promovarea noului în domeniul vestimentar constituie o preocupare a specialiştilor

pentru realizarea unor produse practice, comode şi în pas cu moda. Datorită caracterului dinamic

al modei, caracter influenţat de dorinţa permanentă a omului de a se individualiza prin ţinuta sa

vestimentară, de a ieşi din monoton, colectivele de creatori caută să satisfacă aceste cerinţe prin

proiectarea unor tipuri de produse în scopul satisfacerii cerinţelor pieţii în condiţii de calitate

superioară.

Creatorul nu se limitează la creaţia unei siluete rod al fanteziei sale, studiile sale trebuie

întotdeauna să fie legate de un model concret care să se poată realiza industrial. Creatorul ascultă

cerinţele pieţei, le elaborează şi le interpretează în funcţie de ceea ce impune moda, creând

modelele respective, analizând cu un ochi atent care sunt verigile reale tehnice şi productive.

Munca creatorului este o muncă de concepţie şi fiecare are modul său propriu de a-şi desfăşura

activitatea, are dreptul şi datoria să urmărească lucrul la propriile modele, de care şi răspunde.

La realizarea şi dezvoltarea unei colecţii nu participă numai atelierul de creaţie şi de

elaborare a colecţiilor, ci în diferite faze, aproape toate sectoarele unei întreprinderi. Astăzi apare

tendinţa de reducere a îmbrăcămintei de masa şi realizarea unei îmbrăcăminte orientate spre

client.

Astăzi şi în viitor estetica are un rol mai mic, pe primul loc se situează funcţionalitatea

(îmbrăcămintea funcţională). Deşi, în general, creatorii de modă tind să aplice o multitudine de

idei radicale, totuşi există anumite concepte, anumite legi care rămân valabile în elaborarea unei

siluete ce urmează să fie lansată sau mai concret a unei colecţii, a unui ansamblu vestimentar de

la care nu se fac derogări, asigurând fiecăruia confortul dorit.

Moda este surprinzătoare doar pentru consumatori, pentru creatori ea este previzibilă în

interdependenţă cu factorii social – istorici ai momentului. În lucrare se tratează doar latura

confortului optic conferit de culoare, linie, forma care în esenţă se reflectă în aşa zisul confort

social. Înţelepciunea naţiunilor pretinde că despre culori şi despre gusturi nu trebuie să se discute

niciodată. Epoca noastră a dat dezminţiri constante acestui aforism, căci nici nu se pot enumera

lucrările recente ce tratează despre culoare şi importanţa ei în mai toate domeniile. Tot aşa cum

cunoaşterea solfegiului este indispensabilă compozitorului muzical, aceea a culorilor trebuie să

fie preludiul oricărei creaţii în pictură şi în vestimentaţie. Dar, pentru aceasta specialiştii nu

trebuie să se mulţumească cu elementele rudimentare ale acusticii sau ale opticii. ,,Culoarea nu

este decât o senzaţie şi n-are nici o existenţă în afara organizării nervoase a fiinţelor vii”

(ROOD). Datele analitice despre lumină şi culoare vor susţine inspiraţia creatorului fără să

suprime prin teoria sensibilităţii şi emoţia acestuia. Obiectivele nu au nici o culoare prin ele

însele, dar ele au proprietatea de a absorbi anumite raze ale spectrului şi de a le retrimite înapoi

pe celelalte, după diversele influenţe ale luminii albe sau colorate care le radiază.

Se ştie că fenomenul perceperii luminii este pur fiziologic şi de un caracter bine definit.

În consecinţă culoarea este în noi şi nu în afara noastră. Savanţii au demonstrat că şi în cea mai

completă obscuritate, se pot trimite creierului senzaţii colorate, stimulând energetic cu ajutorul

unui curent electric, firicelele nervoase ale nervului optic. Limbajul de specialitate întrebuinţează

în mod curent termenii: lumină caldă, umbra rece, armonie colorată, veselă sau tristă, însă nu va

putea fi vorba de a defini exact cum o nuanţă de culoare să se încălzească sau să se răcească şi ce

raporturi poate avea cu priceperea alegerii unei anumite culori sau grupe de culori.

În vestimentaţie culorile pot determina alegerea ţesăturilor în funcţie de destinaţie şi

anotimp. În anotimpul rece se aleg culori calde mai apropiate de undele infraroşii, iar în

anotimpul cald se aleg culorile apropiate de undele ultraviolete. Culorile influenţează nervul

optic oferind senzaţia de căldură iarna şi de răcoare vara, în cazul în care grupa de culoare este

corespunzător aleasă.

Din cele mai vechi timpuri, o clasificare teoretică a culorilor a preocupat pe savanţi şi

printre artişti pe Delacroix, în special, care a fost unul dintre primii maeştri care i-au simţit

necesitatea.

Numeroşi fizicieni au încercat să stabilească o teorie bazată pe abstracţia celor trei

culori primare: roşu, galben şi albastru. Young şi Brewster, în special, care pretind că sunt trei

feluri de lumini principale fundamentale, roşul, galbenul şi albastrul, au arătat că prin amestecul

lor în diverse proporţii, rezultă toate celelalte lumini colorate. După Thomas Young fiecare

element infinit de mic al retinei poate să privească şi să transmită trei senzaţii diferite, posedând

trei fibrile nervoase destinate să primească trei senzaţii. O categorie din aceşti nervi este sensibilă

la acţiunea undelor luminoase lungi şi produce senzaţia căreia i se dă numele de roşu şi prin

extensie senzaţia de cald, o a doua categorie este sensibilă mai ales la acţiunea undelor de

lungime medie care produc senzaţia căreia i se dă numele de verde şi prin extensie de rece şi în

fine a treia categorie stimulată energetic de undele scurte şi care dă senzaţia cunoscută sub

numele de violet (rece).

Prin urmare roşul acţionează puternic asupra primei serii din aceşti nervi, însă el

acţionează, de asemenea, asupra celorlalte două serii, deşi cu mai puţină energie. Tot astfel stă

situaţia cu razele verzi şi razele violete ale spectrului.

Fiecare speţă acţionează asupra celor trei categorii de nervi, însă acţiunea ei este cu

mult mai energică asupra celulei care este destinată în mod special să o primească. Nervii primei

speţe sunt energetic stimulaţi de către lumina roşie, mai puţin de către lumina galbenă şi mai

puţin bine de către lumina verde şi foarte puţin de lumină violetă. Nervii celei de a doua speţe

sunt foarte sensibili la acţiunea luminii verzi, mai puţin la lumina galbenă şi albastră şi mai mult

la lumina roşie şi violet. Nervii celei de a treia speţe suportă uşor influenţa luminii violete şi se

lasă din ce în ce mai puţin influenţată de celelalte feluri de lumină în ordinea următoare: albastru,

verde, galben, portocaliu, roşu. Dacă însă se stimulează în acelaşi timp cu aproape aceeaşi

energie cele trei categorii de nervi se va obţine senzaţia căreia i se dă numele de alb.

Acestea fiind ştiute, creatorul de modă porneşte la alegerea culorilor pentru un

ansamblu vestimentar în funcţie de anotimp, astfel încât să obţină următoarea relaţie între culori:

cantitatea mare dintr-una din culorile ce va impresiona nervii unei speţe se va numi dominantă,

cea care va impresiona mai puţin această grupă de nervi se va numi subdominantă şi cea care va

impresiona mult mai puţin, dar fără importanţă se va numi sensibilă.

Dacă într-un ansamblu vestimentar vor fi folosite mai multe culori în aceeaşi măsură

(cantitate, proporţie) atunci cu siguranţă nu se va vorbi de confort optic, ci dimpotrivă. Confortul

optic este stimulat deci prin modul în care se excită anumite grupe de nervi, prin alegerea culorii

şi nu în ultimul rând al cantităţii de culori alese.

Contrastul joacă un rol deosebit de important pentru confortul optic, el fiind opoziţia în

formă, culori, umbre, lumină. Lumina este contrastul umbrei, albul al negrului, acestea numindu-

se contrast de ton. Purpuriul este contrastul verdelui, completarea sa. Aceasta se numeşte

contrastul culorii. Apropierea unei culori sau a unui ton opus către altul, produce un contrast de

ton. Se produc ambele contraste deodată dacă creatorul admite pe acelaşi ansamblu vestimentar

culori şi tonuri diferite, dar aceasta constituie o greşeală de concepţie.

Culoarea (fr. ,,couleur”- substanţă colorantă) reprezintă:

I. În sens fizic - proprietatea naturală in două variante: culoare-

lumină, componentă structurală a luminii, rază monocoloră de o anumită lungime de undă emisă

direct, de soare sau de altă sursă de lumină (prin fenomenul de dispersie rezultând cele şase

culori principale în ordine naturală, adică ROGVAIV si, în variantă pigmentară, culoare-

pigment, substanţă (materie), naturală sau produsă pe cale chimică, de o anumită calitate, vizibilă

doar pe lumină prin fenomenul de absorbţie - reflexie.

II. În sens psiho - fiziologic, percepţie vizuală, condiţionată de

lumină, de sursă, calitatea, locul şi momentul, timpul în care este emisă direct sau reflectată de

suprafaţa obiectelor (inclusiv de distanţa la care aceasta se află in spaţiu) şi de starea de sănătate

a vederii.

III. În sens pictural, - potenţială - stare pigmentară naturală sau

obţinută prin sinteză chimică= pigment, completată cu diferiţi aglutinanţi sau lianţi= vopsea;

IV. În sens gramatical, ca element de limbaj cu element constructiv de

spaţiu decorativ/pictural şi de sugerarea mişcării şi greutăţii prin efectul termo-dinamic şi tonal

(valoric);

V. În sens extra-artistic, funcţională, cu diverse roluri: de informare,

de avertizare, de orientare, de confort ambiental, de terapie complementară, ergonomic, etc.

Tonurile se deosebesc în trepte de intensitate luminoasă a unei culori. Se pot obţine

tonuri mai mult sau mai puţin clare dând culorii mai puţin sau mai mult alb. La fel prin mai mult

sau mai puţin negru se obţin tonuri mai închise. Negrul se adaugă culorii, nu invers.

Intensitatea luminoasă sau închisă se obţine şi prin diluarea sau concentrarea culorii la

acuarele sau prin apăsarea mai mare sau mai mică la ceracolor şi creioane colorate.

Fiecare ton are trei caracteristici:

I – gradul de culoare (cromatic, acromatic)

II – luminozitatea (închis, deschis)

III – intensitatea (procentul tonului activ)

Caracteristica psiho -fiziologică şi semnificaţia culorilor

Orice culoare are potenţial emoţional, care poate trezi anumite sentimente, gânduri,

reacţii (poate bucura, întrista, calma, relaxa, îmbărbăta).

Galben – semnifică lumina, măreţia, inteligenţa, invidia, gelozia. Stimulează gândirea

creativă, ridică tonusul vital, stimulează organul vizual, ajută sistemul nervos, stimulează

metabolismul, predispune spre comunicabilitate.

Oranj – simbolizează căldura, energia, bucuria, înteţeşte pulsul şi accelerează circulaţia

sângelui, favorizează metabolismul şi digestia, creează sentimentul de îndestulare.

Roşu - simbolul pericolului şi interdicţiei, dragostei, focului, luptei, puterii, pasiunii.

Este cea mai activă culoare, caldă şi enervantă, sporeşte încordarea muşchilor, măreşte tensiunea

arterială, creşte intensitatea respiraţiei. Micşorează iluzoric suprafaţa, colorată cu această culoare,

în suprafeţe mari fără zone neutre influenţează negativ.

Verde – simbolizează lumea vegetală, liniştea, odihna, tinereţea, speranţa. Este liniştit

şi blând, scade tensiunea arterială, scoate durerea, relaxează,influenţează ca calmant.

Albastru – semnifică puritatea spirituală, delicateţe, se asociază cu cerul, apa, aerul.

Este cea mai liniştită culoare. Creează stări de linişte şi relaxare.

Violet – semnifică tristeţe, durere, sinceritate. Este culoarea concentrării interioare. În

tonuri deschise produce impresii plăcute, influenţează pozitiv asupra sistemului cardiovascular şi

a plămânilor. În tonuri închise produce impresii neplăcute.

Alb – simbolul purităţii, cea mai uşoară culoare, culoarea deschideri totale, acceptarea

lumii reale. În combinaţii cu alte culori dă tonuri dă culori distincte.

Negrul – semnifică eleganţa, se foloseşte pentru crearea contrastelor. În proporţii mari

poate crea stări apăsătoare, sumbre. Pe un fondal negru culorile spectrului par mai intense şi mai

deschise.

IV. CARACTERIZAREA PRODUSULUI SELECTAT DIN

COLECŢIE.

MATERII PRIME NECESARE CONFECŢIONĂRII.

FIŞA DE ASORTARE.

Descrierea produsului este o operaţie premergătoare construcţiei tiparului. Pentru

detalierea componentelor unui produs trebuie să se ştie cu exactitate forma geometrică a

detaliilor respective.

Bluza este o îmbrăcăminte care se foloseşte în toate anotimpurile anului şi se poate

purta cu fustă sau pantaloni, în funcţie de modă şi sezon.

Produsul este alcătuit din următoarele detalii principale: faţă, spate.

Pe lângă detaliile principale, bluza mai cuprinde şi detalii secundare, cum ar fi:

buzunare, manşete.

Detaliile principale sunt considerate acele detalii ale produselor care nu pot lipsi din

componenţa acestuia, în timp ce detaliile secundare nu sunt obligatorii pentru componenţa

produsului. Pentru formarea imaginii asupra detaliilor principale, în cele ce urmează, se

precizează forma şi conturul acestor la vestimentaţia de bază.

Faţa bluzei pentru femei cu decolteu în V este conturată de următoarele linii: linia

laterală, linia taliei, linia cusăturii interioare, linia tivului.

Pentru ajustarea pe conformaţia corpului, spatele de bluză pentru femei cu decolteu în V

este prevăzut cu o pensă de ajustare, construită în linia taliei. La bluza pentru femei, se formează

două pense la fiecare spate de bluză.

Pe linia taliei, faţa de bluză se poate confecţiona cu una sau două pense în funcţie de

model şi de conformaţia purtătorului. Spatele este conturat de următoarele linii: linia laterală a

spatelui, linia interioară, linia tivului sau linia de terminaţie.

Betelia este detaliul principal care fixează bluza pe talia conformaţiei. Betelia este

conturată de: linia superioară, linia de montare cu faţa şi spatele de bluză, linia care formează

capătul din faţă al beteliei, linia care formează capătul din spate al beteliei.

Acest model de bluză poate fi purtat atât de femei cât şi de adolescente în anotimpurile

mai calde ale anului, la cumpărături, la şcoală, la un joc sportiv sau de ce nu.. în excursii, la mare

sau la minte.

Pentru producerea îmbrăcămintei se folosesc materiale textile de bază şi materiale

auxiliare. Aceste materiale au roluri diferite şi se adoptă în funcţie de specificul produsului la

care se aplică şi de destinaţia acestuia în procesul purtării. După importanţa pe care o au în

componenţa produsului, materialele utilizate pot avea funcţie de bază fiind numite materiale de

bază, sau funcţie auxiliară, numite materiale auxiliare.

a)Materiale de bază

Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl îndeplineşte materialul de

bază. Ca urmare, materialul de bază se numeşte materialul care îndeplineşte funcţia principală la

produs şi este întrebuinţat la confecţionare produsului.

Materialele care pot fi utilizate cu rol de material de bază sunt țesăturile, tricoturile,

blănurile naturale sau sintetice sau textilele nețesute.

b)Materiale auxiliare

Materialele auxiliare sunt acele materialele care în funcţie de produs şi model, pot lipsi

din componenţa produsului.

Materialele auxiliare pot fi: căptuşelile, întăriturile, aţa de cusut, furniturile, garniturile.

Întăriturile măresc rezistenţa la purtare sau şifonare a unor detalii, păstrând totodată

forma şi dimensiunile în funcţie de conformaţia corpului.

Aşa de cusut are rol de a îmbina detaliile, se foloseşte la prelucrarea îmbrăcămintei, la

formarea butonierelor, la broderii sau la coaserea nasturilor.

Furniturile de încheiat sunt reprezentate de nasturi sau fermoare.

Materialul de bază este o ţesătură semifină de fire de bumbac în proporţie de 100%, care

conferă durabilitate şi proprietăţile fiziologice corespunzătoare.

Produsul proiectat se realizează din ţesătură.

Ca proprietăţi de prelucrare ţesătura aleasă pentru confecţionarea bluzei se prelucrează

uşor atât la operaţiile de coasere cât şi la tratamentul umidotermic.

Ţesătura adoptată este rezistentă la acţiunea moliilor, ciupercilor, bacteriilor şi a razelor

solare, nu se contractă sau se împâsleşte.

Ca materiale auxiliare la proiectarea bluzei am folosit aţa de cusut, întărituri, nasturi.

Aţa de cusut este un fir răsucit din două sau mai multe fire răsucite în sens invers torsionării. Aţa

de cusut se alege în funcţie de materialul de bază. Astfel pentru ţesăturile din bumbac, lână,

mătase se va folosi aţa din bumbac sau tipul mătase, iar pentru ţesăturile din fibre chimice se

recomandă să se folosească aţa de aceeasi proveninţă şi cu aceleaşi propietăţi ale ţesăturii:

contacţia, rezistenţa, elasticitatea. Fineţea firului de aţă trebuie să corespundă cu fineţea

materialului. Se recomandă ca firul de aţă să aibă o fineţe mai mare decât firul materialului de

bază. Culoarea aţei de cusut se stabileşte în funcţie de culoare materialului de bază cu o nunaţă

mai închisă.

V. DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ PENTRU PRODUSUL REALIZAT

Documentaţia tehnică în industria de confecţii are ca scop orientarea muncitorilor,

tehnicienilor, inginerilor asupra modului de confecţionare a îmbrăcămintei şi a caracteristicilor

tehnice pe faze de fabricaţie.

Procesul de producţie industrială în intreprinderile de confecţii impune folosirea unei

documentaţii tehnice care să asigure confecţionarea îmbrăcămintei în anumite condiţii şi cu

anumite caracteristici tehnice.

Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă:

o schiţa modelului

o descrierea tehnică

o specificaţia materialelor

o tabelul dimensional sau actul normativ în baza căruia se execută modelul şi condiţiile

tehnice impuse

o completul de şabloane

o consumul specific pentru toate tipurile de materiale care intră în componenţa produsului

o procesul tehnologic de confecţionare

o modelul etalon.

Un factor important în elaborarea documentaţiei tehnice industriale este corelarea

documentelor, pentru orientarea unitară a personalului executant în realizarea produsului.

De asemenea realizarea documentaţiei tehnice în condiţii de calitate constituie un

stimulent în muncă pentru personalul care o utilizează în procesul de producţie.

Procesul de elaborare a prototipului cuprinde două faze principale:

Proiectarea modelului sau a prototipului;

Confecţionarea prototipului.

A. Proiectarea prototipului constă din operaţii de schiţare şi construire a tiparului pentru

produs, avându-se în vedere linia modei, scopul produsului şi destinaţia sa.

Faza de proiectare a modelului cuprinde două etape:

- desenarea modelului, care se prezintă sub formă de schiţă sau planşă;

- analiza tehico-artistică a desenului efectuată de către colectivul tehnic din cadrul

intreprinderii.

Construcţia tiparului cu respectarea strictă a schiţei se va face grafic, pe baza

dimensiunilor corpului, folosindu-se în calculul detaliilor elemente necesare ca:

- înălţimea corpului;

- circumferinţa bustului;

- adaosul de lejeritate al produsului.

B.Confecţionarea prototipului constituie faza de creaţie în care pe baza schiţei avizate

de colectivul de specialişti creatorul realizează modelul respectiv.

Confecţionarea prototipului cuprinde mai multe operaţii:

- croirea produsului care se va face pe baza tiparelor produsului creat. În cadrul

acestei operaţii se stabileşte consumul estimativ de materiale si condiţiile ce urmează a se

respecta în procesul de croire;

- confecţionarea modelului este operaţia de transformare a semifabricatelor în

produse finite. La operaţia de confecţionare a modelului se stabilesc consumul de aţă si celelalte

materiale auxiliare utilizate in confecţionare.

- analiza tehnică a modelului creat efectuată de către un tehnolog sau un specialist

în domeniu. La prezentare se analizează prototipul sub toate aspectele negative (ale prototipului)

care urmează a se îmbunătăţi prin modificările ulterioare ce se impun.

Această analiză tehnică a modelului creat este efectuată de comisia tehnică artistică a

agentului economic. La prezentare se analizează prototipul sub toate aspectele sale, urmând a se

îmbunătăţi prin modificările ce se impun.

Când modelul este în formă definitivă se prezintă spre contractare devenind modelul

omologat. Se fac apoi contractări ale modelului omologat pentru a se fabrica în unităţile de

producţie.

Construcţia îmbrăcămintei este o componentă însemnată a proiectării constructive şi

comportă lucrări pe două laturi:

o una creativă, orientată spre rezolvarea constructivă a modelului şi finalizată cu obţinerea

tiparelor acestuia;

o alta tehnică finalizată cu obţinerea elementelor documentaţiei tehnice necesare

introducerii în fabricaţie a noului produs.

Pe baza subiectului lucrării, având precizat produsul pentru care trebuie elaborată

documentaţia tehnică, se procedează la întocmirea unei game de schiţe cu modele de rochiţă, din

care se alege modelul preferat.

Schiţele se întocmesc pe planşele A4 cu reprezentări din spate de 4-5 ori mai mici în

raport cu vederea din faţă.

1. PROIECTAREA TIPARELOR DE BAZĂ

Din practică s-a constatat că tiparele de îmbrăcăminte sunt foarte variate din punct de

vedere al sortimentului cât şi a materialului.

Executarea tiparelor pentru fiecare model în parte este un proces destul de dificil, mai

ales că nu pot exista teorii specifice ficărui model în parte. Tiparul de bază poate fi executat pe

baza măsurilor luate pe corp, atunci când se execută pentru o persoană anume, sau pe baza

câtorva măsuri mai importante, determinate prin studii antropometrice atunci când produsul este

destinat producţiei în serie.

În construirea unui tipar clasic se disting trei etape:

1. Calculul dimensiunilor de bază,

2. Trasarea liniilor de bază,

3. Trasarea liniilor de contur.

Calculul dimensiunilor de bază

În această etapă de lucru, cunoscându-se dimensiunile principale, se stabilesc

dimensiunile de bază ale corpului care folosesc în construcţia tiparului (Lt, Ls, Lb, Pt, Ps, Lsp,

Lpt).

Trasarea liniilor de bază

Această etapă cuprinde operaţiile de trasare a liniilor de bază atât în lungime cât şi

lăţimea tiparului.

Trasarea liniilor de contur

Această etapă cuprinde operaţii de determinare a punctelor şi a liniilor ajutătoare şi apoi

trasarea liniilor de contur.

Dimensiunile necesare construcţiei tiparului de bază sunt grupate după cum urmează:

- Dimensiuni ale corpului

o Înălţimea corpului - Ic,

o Perimetrul taliei - Pt,

o Perimetrul şoldului - Ps.

- Dimensiunile proprii produsului – lungimea produsului Lpr.

- Adaosuri

o De lejeritate,

o De contracţie,

o De corecţie.

2. PROIECTAREA TIPARELOR DE MODEL. PRELUCRAREA CONTURULUI

Pentru construcţia tiparului de bază pentru bluză sunt necesari următorii parametri:

Dimensiunile corpului. Sunt dimensiuni ale corpului tip luate de pe corp.

Dimesiuni proprii produsului. Sunt dimensiuni caracteristice produsului proiectat ce se

obţin în general din normele departamentale.

Adaosurile. Sunt mărimi cifrice care se introduc în dimensionare tiparelor atât în

lungime cât şi în lăţime pentru a asigura libertatea de mişcare.

Dimensiunile principale ale corpului necesare pentru proiectarea bluzei sunt:

IC = 168 cm

Pb = 48 cm

Ad = 4 cm

Proiectarea tiparului de spate si faţă

I.Calculul dimensiunilor de bază

Lt=IC/4-2=40cm

Lb=IC/3+6=62cm

Pş=Pb+5=53cm

Lsp=Pb/3+2=18cm

Lpt=Pb/3+3=19cm

II.Trasarea liniilor de bază

Se trasează două axe de coordonate ale construcţiei:

AB=Pb/4+9=21cm

AT=Lt=40cm

AL=Lpr=66cm

Din punctele B,T si L se trasează liniile de bază în lungimea construcţiei:

BB1=Lsp+Ad/3=21cm

BB2=Pb+Ad=57cm

B2B3=Lpt+Ad/3+1=23cm

B1B4=B1B3/2=6,5cm

Din punctele obţinute se trasează liniile de bază în lăţimea tiparului.

III.Trasarea liniilor contur

Aa=Pb+Ad/8=7,12cm

aa1=Aa/4+0,5=2,25cm

a1a2=2cm

a2a3=1cm

Partea superioara a feţei de bluză este prevăzută cu o pensă de ajustare la bust, care se

introduce în linia umărului:

A2A3=Aa+1=8,12cm

A2G=A3G1=aa1+1=3,25cm

Se trasează răscroitura gâtului la faţă şi se uneşte punctul G1 cu A1. Pensa de la bust:

B2B5=B2B3/2

Se ridică o perpendiculară din B5 şi se obţine punctul P’ în funcţie de care se determină

P:

P’P=0,5

B5P1=B5P/2=12,5cm

P1P2=Pb/10-0.5...1=4cm

Din P1 se trasează un arc de cerc pe care se determină P2. Acest punct se uneşte cu B5

obţinându-se a doua latură a pensei.

B5P3=B5P=25cm

B1a4=Pb/4=12cm

P3P4+G1P=a1a3-1

P3P4=a1a3-(G1P+1)=11cm

B3R=4,5cm

Pentru trasarea răscroiturii braţului se unesc punctele a3R şi P4 cu o linie tangentă la

dreapta B1B3

Linia laterală: T2T3=T2T4=3...3,5cm

Definitivarea liniei şi terminaţiei: T1T5=L1L3=1cm

Se unesc punctele T4 cu T5 şi L2 cu L3 obţinundu-se liniile definitive ale taliei şi tivului.

Pensa de ajustare a spatelui se determină prin punctele B1,L1,T1 şi T2 care se obţin astfel:

Bb=BB1/2

BB1=4...6cm

LL1=5...6cm

TT1=TT2=2cm

Din punctul b se coboară o perpendiculară şi se obţin punctele B şi L în funcţie de care

se stabilesc lungimea şi adâncimea pensei.

Pensa de ajustare a feţei se obţine prin prelungirea în jos a verticalei B5P care la

intersecţia cu liniile taliei şi tivului se notează punctele T3 şi L2.

B5F=5...6cm

L1L2=5...6cm

T3T4=T3T5=2,5cm

După poziţionarea punctelor, se unesc F cu T4 şi cu L3 şi apoi F cu T5 şi L3 obţinându-se

pensa feţei.

La partea din faţă, bluza este prevazută cu rezerva de suprapunere şi cu dublură (bizet)

care se trasează astfel:

G2G3=L3L4=2cm

G3G4=L4L5=4...5cm

G4G5=1cm

Se unesc punctele G3 cu L4 cu linie întreruptă care marchează marginea pieptului în

formă finală şi apoi punctele G3, G5 si L5 obţinându-se marginea bizetului.

Tiparul de model se obţine din transformarea tiparului clasic, transformare ce cuprinde

o serie de lucrări şi operaţii cum ar fi:

o schiţarea liniilor de transformare pe tiparul clasic,

o schiţarea rezervelor la cusături, tivuri şi cute,

o decuparea detaliilor din construcţia clasică şi copierea lor pe coala de desen,

o reprezentarea grafică a transformării,

o calculul transformării tiparului.

Rezolvarea problemelor de ordin artistic se referă la obţinerea formei şi siluetei

produsului, la stabilirea raportului între diferite părţi ale produsului coresăunzător tradiţiei

modei, la stabilirea formelor, liniilor de contur şi a elementelor decorative.

Procesul de obţinere a tiparului final este complex şi conţine ca lucrări principale:

o construcţia tiparului clasic,

o transformarea tiparului clasic în tipar de bază,

o gradarea tiparului transformat la mărimile necesare producţiei industriale.

Tiparul clasic este un tipar nefinalizat, obţinut pe cale grafică şi prin calcule, ce

corespunde dimensional conformaţiei corpului.

Tiparul de bază se obţine prin transformarea tiparului clasic în model şi adăugarea

rezervelor de cusături şi tivuri necesare asamblării produsului. Totodată, tiparul este completat cu

elemente geometrice. Şabloanele se realizează prin copierea tiparului în forma sa finală.

Tehnica transformării tiparului în model cuprinde o serie de lucrări şi operaţii care se

descriu în continuare:

a) Schiţarea liniilor de transformare a tiparului clasic

Această lucrare seexecută pe o schiţă desenată cu mâna liberă în care sereprezintă

produsul de transformat. În cazul în care construcţia clasică cuprinde două sau mai multe piese

suprapuse, acestea sunt separate iarapoi se execută schiţele necesare.

b) Schiţarea rezervelor de cusături, tivuri

Pe schiţa realizată cu mâna liberă, se trasează conturul rezervelor pentru cusături şi

tivuri. Mărimea lor se stabileşte prin apreciere.

Toate rezervele se reprezintă în exteriorul tiparului, urmând ca în următoarele operaţii

să fie introduse la locul definitiv.

c) Decuparea detaliilor din construcţia clasică şi copierea pe coala de desen

Această operaţie se efectuează pe lucrări grafice executate la scara 1:5, 1:2 sau 1:1, în

funcţie de scop şi de necesităţi.

d) Reprezentarea grafică a transformării

Această operaţie se efectuează cu ajutorul tiparelor trasate pe coala de desen.

e) Calculul transformării tiparului

Procesul de transformare a tiparului de bază în tipar de model cuprinde lucrări grafice şi

operaţii de transformare a feţei şi spatelui.

Pentru obţinerea tiparului de model în cazul produsului ales ca temă pentru proiect se

execută următoarele etape de transformare:

a) Transformarea spatelui:

- se micşorează lungimea spatelui cu LL = l l = 4 cm ( scara 1:5, astfel încât linia tivului

devine L l

- porţiunea haşurată se elimină din tipar

b) Transformarea faţei:

- se transformă pensa pe bust în răscroitura mânecii realizând următoarele operaţii:

o se trasează linia de transfer a pensei: B P , unde P P ‚ 1 cm (1:5)

o se secţionează tiparul pe linia de transfer

o se roteşte suprafaţa B , P , P , P în sens orar până când laturile pensei de bust se

suprapun (B P = B P ).

- se micşorează tiparul feţei astfel încât L L = L L = 4 cm (1:5)

- porţiunea haşurată se elimină din tipar

- se modifică forma decolteului corespunzător liniei G G , unde G G = 2 cm (1:5)

c) Transformarea mânecii:

- se scurtează lungimea mânecii astfel încât C C = C C = 1,5 cm (1:5), porţiunea haşurată

se elimină din tipar.

3. CONSTRUCŢIA ŞABLOANELOR

Tiparele se construiesc grafic, pe baza dimensiunilor corpului. Pentru a deveni

şabloane de lucru, tiparele sunt completate cu rezervele necesare pentru cusături, tivuri

şi cute sau alte garnituri în formă iniţială.

În tiparul de bază sunt cuprinse toate componentele bluzei ce urmează a se croi din

materialul pentru confecţionare.

Şabloanele originale se confecţionează din hârtie şi se obţin prin reproducerea tiparului

de bază multiplicat. Aceste şabloane nu sunt folosite pentru lucru în secţiile de protecţie şi se

păstrează în cadrul serviciului tehnic, fiind utilizate pentru controlul şabloanelor de lucru.

Şabloanele de lucru se utilizează în cadrul secţiilor de producţie la croirea produselor

sau ca şabloane ajutătoare la operaţii de rihtuire, la trasarea conturului sau la coaserea diferitelor

garnituri. În procesul de producţie, pentru fiecare detaliu al îmbrăcămintei se confecţionează un

şablon, care trebuie să aibă forma şi dimensiunile detaliului reprezentat.

Şabloanele se confecţionează din carton, plăci din plastic, tablă sau placaj, prin

reproducerea tiparelor de bază. Pentru buna organizare a muncii, fiecare detaliu din completul de

şabloane este marcat cu:

- denumirea produsului,

- număr de model,

- mărimea (exprimată prin talie şi grosime),

- denumirea piesei (detaliu),

- numărul de încadrări pe material,

- sensul de amploare pe firul de material,

- semne necesare punctelor de întâlnire la asamblare,

- poziţia penselor de ajustare.

Formarea combinaţiilor are ca scop stabilirea formaţiilor în care se asamblează

şabloanele pe suprafaţa materialul de croit. Pentru determinarea consumului de ţesătură la un

produs de îmbrăcăminte, se aşează şi se trasează conturul şabloanelor pe materialul de croit pe

întreaga lăţime a acestuia, astfel încât spaţiile rămase neocupate între şabloane să fie cât mai

mici; în acest fel obţinem un consum raţional.

Operaţia de asamblare a şabloanelor pe material se numeşte încadrare şi poate fi

realizată prin diferite procedee ca:

- încadrări simple, în care, pe suprafaţa materialelor ce asamblează şabloanul unui

singur produs,

- încadrări combinate, în care, pe suprafața materialul se amplasează două sau mai multe

produse.

Încadrările simple se aplică numai pentru utilizarea raţională a cupoanelor fiind în

proporţie de 4-10%.

Din practica industrială s-a stabilit că încadrările combinate sunt mult mai avantajoase,

deoarece asigură diverse posibilităţi de încadrare care permit reducerea consumului de material.

Încadrările combinate se împart în:

-încadrări combinate din aceeaşi mărime de şabloane respectiv II 48 cu II 48 sau II 50

cu II 50 etc.

-încadrări combinate de aceeaţi mărime dar de modele diferite, respective modelul A

şi modelul B.Exemplu: II 48 A cu II 48 B, II 50 A cu II 50 B.

Astfel de încadrări se folosesc numai atunci cînd la unele modele rezultă la croit deşeuri

în calităţi mari; În astfel de cazuri modelele care se combină trebuie planificate in aceleaşi

calităţi şi confecţionate din acelaşi material:

- încadrări combinate de mărimi diferite ale aceluiaşi produs cum ar fi: I 48 cu III 44

sau III 46 cu I 50.

La încadrările combinate se urmăreşte ca mărimile ce se combină să fie în aceeaşi

proporţie la încadrare şi să se cupleze o mărime mare cu o mărime mică.

După forma combinaţiilor se procedează la stabilirea consumului de material pentru

fiecare combinaţie.

Operaţia de trasare a conturului şabloanelor constituie o lucrare de studiu, analizându-

se toate posibilităţile de amplasare şi reducere a consumului. Şabloanele pot fi aşezate pe

material dublu sau desfăcut.

După forma de încadrare pe lăţimea de material,acestea por fi:

Încadrări pe material dublu lat - în care materialul este dublat, iar şabloanele se

amplasează numai pe jumătate; exemplu: un piept, o mânecă şi jumătate de spate, etc;

Astfel de încadrări se folosesc la produsele din tricot tubular pentru costume,

pardesiuri, paltoane şi pantaloni. Avantajul acestor încadrări constă în faptul că tipul de şabloane

este mai mic şi detaliile decupate la croit sunt perechi. Aplicare încadrărilor pe material dublat

prezintă dezavantajul că există mai puţine posibilităţi de asamblare a şabloanelor ţi de reducere a

deşeurilor de material.

Încadrări pe material desfăcut - în care şabloanele se aşează pe întreaga lăţime.

Metoda încadrării pe material desfăcut este larg utilizată rezultând o serie de avantaje

economice. Prin această metodă de încadrare şabloanele au mai multe posibilităţi de aşezare şi

astfel rezultă mai puţine deşeuri din material.

La amplasarea şabloanelor pe material se vor aşeza şabloanele detaliilor mari pe

marginea materialului iar cele mai mici în interiorul acestora.Indiferent de metoda folosită la

amplasarea şabloanelor trebuie asigurate următoarele condiţii:

- respectarea firului de ţesătură stabilit la încadrare;

- evitarea suprapunerii şabloanelor în desen, care produc aşa numitele “Ciupituri de

margini sau colţuri”, ce scurtează sau îngustează detaliile produsului;

- respecatrea sensului şabloanelor faţă de sensul firelor şi al desenului pe material.

Lungimea rezultată prin încadrare reprezintă consumul exprimat în metri sau în

centimetri. Acest consum de încadrare combinată se va nota cu C , C ...C , în funcţie de

numărul combinaţiilor sau al încadrărilor care se formează.

Consumul specific permite determinarea economicităţii mijloacelor de producţie sau de

deservire şi serveşte la stabilirea cantităţilor de material şi de energie necesare realizării unei

anumite producţii.

VI. PROCESUL DE PRODUCŢIE

Întreprinderea de confecţii, prin substructura sa funcţională de concepţie şi de producţie,

are rolul de organizare a pregătirii şi realizării producţiei de îmbrăcăminte, precum şi a

serviciilor destinate valorificării prin comercializare.

Schema simplificată a fluxului de fabricaţie şi de finalizare:

Înmagazinarea şi recepţia materialelor:

o controlul calitativ,

o controlul cantitativ,

o păstrarea şi conservarea materialelor.

o pregătirea materialelorpentru croit:

o călcarea materialelor textile,

o controlul materialelor,

o sortarea materialelor,

o şablonarea,

o calculul loturilor.

o croirea materialelor:

o şpănuirea materialelor,

o secţionarea şpanului,

o decuparea detaliilor,

o controlul şi formarea pachetelor.

o confecţionarea semifabricatelor:

o pregătirea semifabricatelor,

o prelucrarea detaliilor principale,

o controlul tehnic de calitate.

o finisarea produselor:

o curăţirea de aţe şi scame,

o călcarea finală,

o controlul tehnic de calitate.

o înmagazinarea produselor finite:

o ambalarea şi transportul produselor,

o înmagazinarea produselor.

Procesului de producţie cuprinde toate procesele tehnologice care se desfăşoară în

întreprindere.

Procesul de producţie este constituit din procesele tehnologice organizate pe secţii şi

ateliere de producţie, în care se transformă materia primă în produse finite, sau se execută lucrări

ajutătoare procesului tehnologic de bază.

Procesele tehnologice anexe sunt organizate pe lângă procesele tehnologice de bază, în

secţii anexă, unde se desfăşoară activităţi de recuperare a materialelor refolosibile rezultate din

procesul tehnologic de bază.

1. PROCESUL TEHNOLOGIC DE REALIZARE A PRODUSULUI SELECTAT

Tehnologia de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte este condiţionată de

particularităţile constructiv - decorativ ale modelelor, de caracteristicile de confecţionabilitate a

materialelor utilizate precum şi dotarea tehnică a întreprinderilor de confecţii.

Modul de confecţionare, etichetare, ambalare şi depozitare pentru orice produs de

îmbrăcăminte, sunt date prin norme interne şi standard.

Marcarea produsului:

- eticheta ce indică grosimea va fi imprimată sau ţesută şi se fixează pe emblema

produsului,

- eticheta de prezentare din carton va fi fixată printr-o panglica în interiorul bluzei,

- emblemarea produsului va fi fixată în stare întinsă pe betelie în mijlocul spatelui sau

sub formă de inel.

Asamblarea se face conform condiţiilor contractuale fundamentale. Pe pachete sau cutii

se înscrie următoarele:

- denumirea produsului,

- numărul modelului,

- talia şi grosimea,

- numărul de bucăţi.

Depozitarea şi transportul se face conform STAS- 5665.

Se realizează o descompunere a produsului în elemente constituente şi a elemntelor în

repere componente. Se stabilesc fazele de prelucrare a detaliilor formate de fazele de asamblare

şi finisare.

În vederea elaborării proceselor tehnologice de confecţionare şi finisare a produsului

vor fi parcurse următoarele etape:

- stabilirea fazelor necesare realizări detaliilor, subansamblelor, respectiv produselor şi

modului de realizare

- stabilirea normei de timp, a normei de producţie şi a numărului de muncitori la fiecare

fază.

Nr. Crt. Conţinutul operaţiei Felul Operaţiei

1.Pregăteşte semifabricatul pentru confecţionare şi

alimentează locurile de muncăMasa de lucru

2. Surfilează faţa şi spatele bluzei Maşina triploc

3. Coase pensele la faţa bluzei Maşina simplă de cusut

4. Încheie feţele cu spatele pe linia umerilor Maşina simplă de cusut

5. Descalcă cusătura Fierul de călcat

6.Încheie feţele cu spatele pe cusăturile

lateraleMaşina simplă de cusut

7. Aplică dublura la răscroitura gâtului Maşina simplă de cusut

8. Descalcă cusătura Fierul de călcat

9. Cose tivul la partea inferioară Maşina simplă de cusut

10. Descalcă cusătura Fierul de călcat

11. Coase tivul mânecilor Maşina simplă de cusut

12. Descalcă cusătura Fierul de călcat

13. Curăţirea de aţe şi scame Manual

14. Călcarea finală Fierul de călcat

2. FIŞA TEHNICĂ A PRODUSULUI

Activitatea de producţie în întreprinderile industriale se desfăşoară pe baza

documentaţiei tehnice. Aceasta cuprinde totalitatea actelor normative pe baza cărora se

desfăşoară procesul de producţie în cadrul întreprinderii. Datorită calităţii unor indici tehnico -

economici a produsului confecţionat şi are ca scop orientarea în procesul de producţie –

fabricaţie asupra modului de confecţionare şi a caracteristicilor tehnice pe faze de fabricaţie.

Documentaţia tehnică necesară producţiei cuprinde: produsul etalon, şabloanele, norma

internă sau standardele, norma de consul şi procesul tehnologic de confecţionare.

Denumirea produsului: bluză pentru femei cu decolteu în „V”.

Domeniul de utilizare: îmbrăcăminte de zi.

Cusături utilizate: tighel, de surfilat.

Materiale folosite: - materialul de bază: ţesătura

- materiale auxiliare: aţa de cusut

Utilaje folosite: maşina triploc, maşina simplă, fierul de călcat.

Unelte folosite: foarfecele, metru de croitorie.

Operaţii de prelucrare:

o pregătirea pentru confecţionarea bluzei,

o confecţionarea produsului, conform procesului tehnologic de confecţionare,

o finisarea bluzei (curăţarea de aţe, călcare),

o controlul tehnic de calitate a produsului.

VII. CALITATEA PRODUSELOR TEXTILE

Industria textilă este unul dintre cele mai vechi sectoare economice şi, ca şi în alte

domenii, se fac simţite pretenţiile consumatorilor pentru calitatea produselor. În fiecare an în

lume miliarde de metri de textile ţesute, neţesute sau tricotate sunt verificate, reparate şi

clasificate, urmând a fi vândute sau pregătite pentru procesele următoare de fabricaţie.

Pe parcursul întregului proces de obţinere a produselor textile, acestea sunt controlate de

la două până la maxim şase ori pentru a se detecta defectele ce pot apărea pe suprafaţa lor. De

obicei, controlul produselor textile se realizează manual, scopul său fiind de a determina

diferitele defecte prezente, clasa defectelor respective şi a le repara dacă acest lucru este posibil.

Particularizând pentru cazul ţesăturilor şi tricoturilor metraj, se taie zona cu defect, se

marchează pe marginea semifabricatului, se încearcă remedierea defectului şi se clasifică

defectul şi materialul textil.

Componente ale sistemului I-tex de detecţie a defectelor:

a) sistemul de iluminare a balotului;

b) sistemul de camere video;

c) inspecţia on-line a produselor

d) prelucrarea statistică a datelor.

Datorită timpului lung de reacţie şi a oboselii în timp a operatorului uman, se simte

nevoia unui sistem automat de inspecţie capabil să verifice şi să clasifice ţesăturile sau tricoturile

pe clase de calitate cu o viteză mult mai mare decât a operatorului uman şi care să elimine

factorul subiectiv.

Abilitatea de a recunoaşte defectele şi a opri producţia cât mai repede posibil imediat

după apariţia defectului este foarte importantă pentru producătorii de textile. Acest sistem poate

fi aplicat la controlul materialelor textile în diverse stadii ale procesului tehnologic de fabricaţie:

inspecţia firului înainte de tricotare sau ţesere, inspecţia tricotului sau a ţesăturii în timpul

procesului sau imediat după tricotare, inspecţia materialului în timpul sau după vopsire, controlul

produsului gata confecţionat. Totul se desfăşoară în timp real şi, de aceea, costul detectării

imediate a defectelor este cu mult redus. Sistemele pot realiza o inspecţie a unui set reprezentativ

de materiale textile, din care vor învăţa caracteristicile lor, adaptându-se cerinţelor stadiului de

fabricaţie. De aceea, echipamentul sistemului de control automat poate folosi diferite tehnologii

de achiziţie a imaginilor. El poate să conţină componente mecanice, calculator, software, camere

video, sistem de iluminat, echipament de achiziţie video.

În principal, un sistem automat de detecţie a defectelor se bazează pe un dispozitiv

optoelectronic de inspecţie a suprafeţei materialului textil, cu un scanner bidimensional pe

direcţiile urzelii şi bătăturii sau un complex de camere video, o lampă fluorescentă ca sursă de

lumină, toate legate cu un sistem de achiziţie video.

Sisteme industriale de detecţie a defectelor

Compania israeliană Elbit Vision Sistems Ltd. prezintă sisteme automate de detectare a

defectelor şi de clasificare a lor pentru operaţiile de filare, ţesere, tricotare, confecţionare şi

finisare a materialelor textile vopsite sau nevopsite. Sistemele I–Tex pot detecta defecte de 0.5

mm. cu o viteză de 300 m / min. Ele folosesc algoritmi asemănători sistemul de recunoaştere

vizual uman. În acest scop, sistemul învăţă modelul corect al materialului textil, pentru ca apoi să

fie sesizate abaterile ce pot apărea pe parcursul inspecţiei acestuia. Schimbările de model sunt

analizate cu ajutorul mai multor algoritmi de detecţie pentru a se separa defectele reale de

variaţiile normale, acceptate în material. După detecţie, urmează localizarea defectului, stabilirea

coordonatelor, a mărimii lui şi înregistrarea acestuia într-un album de defecte. De asemenea, se

realizează şi o memorare de informaţii suplimentare pentru operatorul uman.

Procesul de control în cazul sistemelor I-Tex cuprinde:

o pre-inspecţia;

o inspecţia propriu-zisă;

o post-inspecţia.

Pre-inspecţia reprezintă un stadiu preliminar de învăţare a unui set de parametri, care se

realizează pentru fiecare material. Aceşti parametri reprezintă caracteristicile pentru “produsul

corespunzător”.

Inspecţia propriu-zisă este procesul în timpul căruia materialele verificate sunt trecute

prin faţa unităţii de achiziţie a imaginii. Camerele transferă imaginea materialului unui computer,

care analizează cu ajutorul unui algoritm de detecţie a defectelor neregularităţile materialului.

Acestea vor fi grupate după mărimea, direcţia şi forma lor. Poate avea loc şi o atenţionare

auditivă şi vizuală a operatorului uman.

Post-inspecţia este faza finală în timpul căreia baloţii cu material sunt catalogaţi după

reguli prestabilite. Prin analiza imaginilor sunt marcate locurile unde se vor tăia materialele

pentru eliminarea zonelor cu defecte.

Sistemul dezvoltat de Barco Vision Cyclops poate fi montat direct pe maşina de ţesut şi

astfel se previn defectele prin oprirea automată a maşinii la sesizarea acestora. Tipul defectului şi

poziţia apar pe un terminal, oferind date precise operatorului în legătură cu bucata verificată, iar

după eliminarea cauzei defectului se continuă procesul. Avantajele acestui sistem sunt: reducerea

controlului manual după ţesere şi micşorarea numărului de produse obţinute necorespunzătoare.

Utilizarea sistemelor automate de detectare a defectelor duce la:

o creşterea productivităţii cu 3 – 5 %;

o îmbunătăţirea imediată şi rapidă a proceselor tehnologice şi reducerea erorilor în

producţie;

o scăderea costurilor de producţie cu 2-3 %.

În plus, sistemele realizează controlul în proporţie de 100% a ţesăturilor sau tricoturilor,

împiedicând finisarea ulterioară a unor materiale cu defecte. Aceasta duce la reducerea costurilor

pentru energie, produse chimice şi altele.

Integrarea acestor tehnici moderne în procesul de producţie poate oferi avantaje

importante pe piaţa textilelor datorită produselor de calitate superioară obţinute, ceea ce

determină îmbunătăţirea imaginii firmei şi atragerea unor noi clienţi. Din experienţa firmelor ce

au implementate astfel de sisteme, s-a constatat o creştere de 10-15% a veniturilor anuale. Iată

doar câteva din motivaţiile care ar trebui să dea de gândit producătorilor asupra aplicării unor

metode avansate de control al calităţii.

VIII. NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ,

PAZA ŞI STINGEREA INCENDIILOR SPECIFICE DOCUMENTULUI

TEXTIL

Drumul parcurs de materia primă în vederea prelucrării poartă numele de flux

tehnologic. Un flux tehnologic începe cu circulaţia materiilor prime de la magazia de depozitare

şi se încheie la magazia de produse finite.

Fluxurile tehnologice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

o să asigure deplasarea materiilor prime şi a semifabricatelor fără întoarcere,

o să utilizeze raţional rezervele naturale,

o să asigure protecţia la diferite operaţii.

Normele de protecţie a muncii reprezintă un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicate

tuturor participanţilor la procesul de muncă.

Normele de protecţie a muncii sunt prezente pentru fiecare maşină în parte în „Norme

de protecţia muncii specifice industriei de tricotaje şi confecţii”.

Normele privind tehnica securităţii muncii se diferenţiază şi se dezvoltă corespunzător

în raport cu specificul ramurilor industriale departamentale şi a unităţilor aflate sub răspunderea

ministerelor economice.

Norme de igienă a muncii cuprinse în normele de protecţie a muncii se includ în

normele departamentale.

Accidentele de muncă şi bolile profesionale.

Art.23. În sensul prezentei legi când accidentele de muncă, se înţelege vătămarea

violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută profesională care are loc în timpul procesului

de muncă sau prin îndeplinirea îndatoririlor de serviciu indiferent de natura juridică a

contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea şi care provoacă incapacitatea temporară de

muncă de cel puţin trei zile.

Art.24. Accidentul de muncă se clasifică în raport cu urmările produse şi cu numărul

persoanelor accidentate. Accidentul care produce invoiliditatea, accidentul mortal.

Art.25. Accidentul de muncă va fi comunicat de îndată sau unei persoane fizice de către

conducătorul locului de muncă sau orice altă persoană care are recunoştinţă. Folosirea surselor

de foc unde acestea sunt interzise prin următoarele norme:

- neluarea măsurilor de protecţie a muncii prin prevenirea accidentelor, prin

electrocutare, prin executarea la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi

echipamentelor electrice, precum şi a măsurilor pentru prevenirea efectelor electrocutaţii statice

şi a descărcărilor atmosferei.

Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea şi utilizarea fondurilor, necesareă

măsurilor de protecţie a muncii.

Norme generale a protecţiei muncii cuprind principiile acestea care au ca scop de risc,

de accidentare sau de îmbolnăvire profesională existenţe în procesul de muncă.

Prevederile normelor generale de protecţie a muncii constituie gradul general pentru

elaborarea normelor specifice securităţii muncii.

Îndatoririle muncitorilor:

Art.2. Este interzis muncitorilor să se odihnească sau să doarmă la locurile de muncă, pe

stive de mărfuri, lângă maşini în funcţiune etc.

Art.12. Este interzis muncitorilor să atingă organele de maşini în mişcare sau

electromotoarele utilajelor în funcţiune.

Art. 14. Este interzis muncitorilor să păstreze lângă maşini materiale inflamabile sau

explozive.

Maşini simple şi speciale pentru cusut.

Art.1. Oprirea maşinilor se va face numai cu ajutorul pedalelor.

Art.2. În timpul lucrului pentru a evita înţeparea degetelor cu acul se vor evita

discuţiile.

Art.3. Este interzis a apăsa cu piciorul pe pedală în timp ce se fixează lucrul sub

piciorul acului.

Art.4. Răsturnarea capului de maşină pentru a fi curăţat se vor face cu atenţie şi numai

simultan cu ambele mâini.

Art.5. Este interzis a trage de cordon, deoarece s-ar putea provoca deranjamente în

instalaţia tehnică fiind pericol de electrocutare.

Art.6. Elevul este obligat să păstreze curăţenia în locul de muncă şi la anexele sociale

pe care le utilizează.

IX. ANEXE

X. BIBLIOGRAFIE

1. ”Utilajul și tehnologia meseriei” – Gheorghe Ciontea, Manual pentru licee industriale, Editura

didactică şi pedagogică – București.

2. ”Proiectarea îmbrăcămintei” – Gheorghe Ciontea, Manual pentru clasele a XI-a și a XII-a,

Editura didactică și pedagogică – București.

3. ”Proiectarea îmbrăcămintei” – A. Brumariu, Îndrumător de laborator, Institutul poiltehnic Gh.

Asachi – Iași.

4. ”Manualul croitorului” – M. Ciuntea, Editura didactică și pedagogică – București.

5. Reviste de modele – Burda nr. 7 și nr. 9, anul 2007.

6. Thomas, C., Filozofia vestimentaţiei, Editura Institutul European, Bucureşti, 1998.