Upload
marianaroxana23
View
259
Download
0
Embed Size (px)
Introducere
Brânzeturile sunt produse naturale sau proaspete, care se obțin prin eliminarea zerului din coagulul
format în urma închegării laptelui integral, degresat sau parțial degresat, a smântânii, zarei sau a
amestecurilor acestor produse. Ele au constituit, alături de lapte, alimente principale în hrana diferitelor
popoare, din cele mai vechi timpuri.
Se presupune că prima brânză s-a obținut întâmplător, laptele fiind ambalat în stomace, pentru
transport la distantă. Sub actiunea căldurii și a fermenților din mucoasa stomacului, laptele se coagulă, cu
eliminarea unei părți din zer și astfel a apărut brânza, a cărei producție s-a dezvoltat treptat. La vechii
greci și romani, brânza era un aliment obişnuit și mult apreciat, în special cea din lapte de oaie și capră,
mai grasă cu gust picant. De la romani producția de brânzeturi a trecut la gali, unde s-a dezvoltat foarte
repede, apoi s-a extins pe valea Ronului în Elveţia si de aici în Germania.
Roma este considerată locul de formare a mai multor varietăți de brânzeturi care s-au extins treptat în
numeroase țări europene, brânza Emmental ar fi fost preparată prin anul 58 I.C., de tribul helvetic din
Alpii elveţieni, ca rezultat al influenţei romane din timpul invaziei acesteia. În țară noastră, producția de
brânzeturi a existat de peste 10.000 ani în urmă; tracii și geto-dacii fiind crescători de animale renumiți.
Dintre toate sortimentele de brânzeturi care se fabrică în ţara noastră, brânza telemea este cea mai
răspândită, apreciată şi căutată de consumatori. Această brânză, obţinută din laptede oaie, este
cunoscută şi sub numele de brânză albă sau brânză de Brăila.
După unii autori,strămoşul brânzeturilor în saramură este socotită o brânză egipteană cunoscută încă
din timpurileantice. În funcţie de condiţiile climatice şi de modul de prelucrare a laptelui în diferite ţări se
produc diferite sortimente de brânză albă în saramură: românească, bulgărească,
sârbească,grecească.Cuvântul telemea este de origină turcă, având semnificaţia de felie de la cuvântulturc
„telim" sau brânză cu găuri de la cuvântul „telme".
La început brânza telemea se prepara numai în regiunea de câmpie din lapte de oaie, având un caracter
meşteşugăresc. Odată cu trecerea la producţia industrială a brânzeturilor, s-a trecut şi la fabricarea brânzei
telemea din lapte de vacă.
I. Aspecte teoretice
1.1. Cracterizarea materiei prime și auxiliare
Laptele este un aliment valoros, însă relativ perisabil datorită contaminării sale cu
microorganisme, încă de la mulgere. Pe de altă parte, producţia de lapte este, în numeroase regiuni ale
globului, sezonieră, deci cantitativ neuniformă. În consecinţă, din cele mai vechi timpuri, s-au căutat
metode de conservare a laptelui sub diverse forme şi în condiţii convenabile. Pentru creşterea perioadei de
păstrare şi consum se apelează la diferite procedee de prelucrare, folosindu-se metode industriale sau
artizanale.
O direcţie deosebit de importantă în procesarea industrială a laptelui o constituie fabricarea
brânzeturilor. Astfel, peste 35% din cantitatea de lapte obţinută pe plan mondial este destinată obţinerii
brânzeturilor.
În ultima perioadă s-a constatat pe plan mondial o creştere importantă a ponderii brânzeturilor în
alimentaţia umană zilnică. Acest lucru poate fi explicat prin modificarea obiceiurilor alimentare, ușurinţa
şi flexibilitatea în consum, varietatea de textură şi arome în care se pot produce şi comercializa pe piaţă.
Transformarea laptelui în brânzeturi este un proces mai complex care constă în concentrarea
proteinelor împreună cu o fracţiune variabilă de grăsime şi substanţe minerale, cu eliminarea unei
importante cantităţi de apă şi lactoză. Brânzeturile pot fi conservate timp de câteva săptămâni până la mai
multe luni.
Avantajele rezultate din posibilitatea de a transforma principalele componente ale laptelui în
brânzeturi au constituit argumente pentru dezvoltarea acestei producţii: stabilitatea la păstrare, transportul
relativ uşor şi diversificarea dietei umane. Brânzeturile, ca rezultat al biotehnologiei aplicate, sunt unele
dintre cele mai complexeşi dinamice produse alimentare.
În esenţă, brânzeturile reprezintă o sursă concentrată de substanţe nutritive care provin din laptele
utilizat la fabricarea lor. Ele sunt reprezentate de cazeina laptelui, substanţe minerale,aproape toate
lipidele şi vitaminele liposolubile din laptele din care provin şi diferite cantităţi de constituenţi solubili în
apa existentă, reprezentaţi de lactoză, proteine din zer, vitamine şi alţi componenţi minori ai laptelui.
Sarea
Sărarea calupurilor de brânză este de doua feluri: umedă, respectiv uscată. Sărarea umedă presupune
așezarea calupurilor în navete pe unul sau mai multe randuri care se introduc într-un bazin cu saramură.
Parametrii tehnologici ai saramurii utilizate la obținerea brânzei telemea sunt următorii: aciditate 20-30˚T,
temperatura 14...18˚C (în funcție de anotimp), concentrația în NaCl 20-22%. Durata sărării este de 14-16
ore, cu întoarcerea calupurilor o dată la 7-8 ore, acestea fiind presarate cu 10-15 grame sare/calup și
reintroduse apoi în saramură. La finalul operației, brânza are o aciditate de 100-140˚T, o umiditate de 60-
64% și un conținut de sare de 2-2,2%.
Sararea uscată se face în navete, timp de 10-12 ore, interval in care bucățile de brânză sunt întoarse de
câteva ori și sărate cu aceeași cantitate de sare ca și în cazul sărării umede. Sărarea uscată poate fi
executată și direct în cutii sau butoaie captușite cu polietilenă, caz în care se întroduc zilnic 2-3 rânduri de
calupuri între care se presare sare în diverse cantități, acumulându-se astfel saramura „mama”, care în caz
că nu este suficientă se completează cu saramura pe bază de zer deproteinizat, cu concentrație de 11-12%.
Această etapă este deosebit de importantă, sararea fiind practic cea care conferă brânzei telemea
proprietățiile gustative caracteristice.
Ca și în cazul cărnii și a peștelui, sararea produce o serie de modificări la nivel macro și
micromelocular care înfluentează structura, gustul și consistența brânzei, în sensul că în timpul sărării se
produce o solubilizare parțială a matricei proteice din brânză, aceasta dobândind consistența semi-tare
caracteristică brânzei telemea.
De asemeni, tot în timpul sărării se realizează un schimb de ioni de Na+ si Cl- între saramura și brânza,
stabilindu-se totodată un echilibru permanent între constituenții solubili din saramura și brânza. Nu în
ultimul rând, sărarea este deosebit de importantă din punct de vedere microbiologic deoarece saramura
acționează ca și un excelent conservant, permițând controlul microflorei din brânză.
1.2 Caracterizarea produsului finit
Brânza telemea constituie sortimentul cu cea mai mare pondere în produc ția de
brânzeturi. Brânza telemea s-a preparat în trecut din lapte de oaie și era cunoscută sub
denumirea de brânză de Brăila. Denumirea de telemea a apărut recent, acest cuvânt fiind de
origine turcă și având semnificația de felie (telim) sau de brânză cu găuri.
Branza telemea se prezinta fie sub forma de bucati paralelipipedice, cu latura bazei de 9-11 cm și
înălțimea de 8-10 cm, având masa de cca. 1 kg, fie sub forma de bucăți triunghiulare cu masa de cca.0, 5
kg, cu suprafața netedă, curată și fără coajă, putând însă prezenta urme de sedila și semințe de negrilica.
Culoarea branzei este albă, porțelanoasă până la slab galbuie, în funcție de conținutul în grăsime al laptelui
materie primă, precum și de rasa și specia animalului de la care provine laptele, pasta fiind fără desen, cu
puține găuri de fermentare și mici spații de presare, iar gustul este potrivit de sărat, plăcut, aâand un miros
de fermentație lactică.
În ceea ce priveste consistența branzei, aceasta e fină, uniformizată, pasta rupându-se ușor, cu tendința
de sfărmare.
Din punct de vedere fizico-chimic, brânza telemea prezintă urmatoarele caracteristici:
grăsimea raportată la S.U. are valori cuprinse între 47-50% pentru cea obținută din lapte de oaie, și
respectiv 40-50% pentru cea din lapte de vacă;
conținutul în proteină se situează în jurul valorii de 15-16% pentru telemeaua din lapte de oaie, respectiv
16-16,5% pentru cea de vacă;
umiditatea la telemeaua din lapte de oaie este de max 55-57%,în timp ce la cea din lapte de vacă este
cuprinsă între 55-60%.
Consumul specific pentru obținerea unui kilogram de brânză telemea este 3-4 l lapte/kg branză în
cazul laptelui de oaie, respectiv 6,2-7,5 lapte/kg brânză pentru cel de vacă.
Componenţii nutriţionali ai brânzei telemea
Brânza telemea este un aliment nutritiv şi multilateral care poate juca un rol important într-o
alimentaţie corectă, echilibrată. De fapt brânza telemea este un produs care se bucură de o largă
„popularitate" datorită imaginii ei pozitive şi sănătoase, apreciate de consumatori ca având efecte benefice
asupra sănătăţii. În acelaşi timp, această imagine este susţinută şi de relativa ei disponibilitate, de
compatibilitatea ei şi a produselor ce o conţin cu tendinţele moderne referitoare la consumul mai mare de
alimente ce asigură un confort alimentar şi facilităţi de preparare. Sub multe aspecte brânza telemea e un
aliment ideal: nutritiv, flexibil în utilizare şi aplicare, senzorial, fiind apreciat de un număr mare de
consumatori. În plus datorită riscului redus la îmbolnăvire în urma consumului, e considerat aliment
relativ sigur şi apreciat în consecinţă.
Proteine
Importanţa nutriţională a brânzei telemea derivă, în primul rând, din conţinutul ei de proteine cu
valoare biologică mare. Prin conţinutul ei în aminoacizi esenţiali, proteinele din brânza telemea contribuie
în buna parte la asigurarea necesarului în aceşti compuşi indispensabili şi anume: lizină, leucină,
izoleucină, metionină, tirozină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină. Perioada de maturare duce la
mărirea digestibilităţii proteinelor din brânză. Aminoacizii liberi ai brânzei, în special acizii aspartic şi
glutamic, stimulează secreţia gastrică şi influenţează pozitiv digestia stomacală. Aminele sunt fiziologic
active şi pot influenţa presiunea arterială (tiramina şi fenil etilamina cu acţiune hipertensivă), sau sunt
alergenice (histamina cu efect hipotensiv).
Lipide
Grăsimile au câteva funcţii importante în brânză: influenţează de exemplu, fermitatea,adezivitatea,
aroma şi palatabilitatea. Ele contribuie, de asemenea la proprietăţile nutriţionale ale brânzeturilor deoarece
majoritatea conţin cantităţi importante din aceşti nutrienţi. În felul acesta brânza contribuie într-o măsură
semnificativă la asigurarea atât a lipidelor saturate cât şi totale dinraţia alimentară. Brânzeturile sunt o
sursă de acizi graşi esenţiali (linoleic şi linolenic) precursori ai prostaglandinelor care sunt responsabile
pentru multe efecte fiziologice în organism.
Lactoză şi acid lactic
În cea mai mare parte a brânzeturilor nu există lactoză, sau există în cantităţi foarte mici (1-3 g/100g)
deoarece o parte trece în zer, iar cea reţinută de coagulul de brânză este parţial sau total transformată în
acid lactic în timpul maturării brânzei. De aceea, brânzeturile sunt recomandate în dietele persoanelor care
suferă de intoleranţă la lactoză sau de diabet.
Substanţe minerale
Brânza telemea este un aliment cu caracteristici speciale sub aspectul aportului ei înmulte minerale
importante din punct de vedere nutritiv: calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu.Conţinutul de calciu şi
fosfor al brânzei este la fel de important ca cel a laptelui. Importanţa nutriţională a brânzei ca sursă
excelentă de calciu se explică atât prin nivelul ridicat al acestuia cât şi prin înalta sa biodisponibilitate
comparabilă cu cea a calciului din lapte. Aceaşi situaţie esteşi pentru fosfor şi magneziu. Raportul dintre
calciu şi fosfor în brânză este, de asemenea, optim sub aspect nutriţional şi fiziologic. De aceea, brânza
telemea poate juca un rol pozitiv în dietă pentru prevenirea osteoporozei sau cariilor dentare.
Vitamine
Brânza telemea este un aliment valoros şi prin conţinutul ei de vitamine lipo- şi hidrosolubile.
Astfel conţine vitaminele: A, D, B1, B2,, caroten.
Întrucât cea mai mare parte din lipidele laptelui trece în coagul şi vitaminele liposolubile vor
trece în acesta, aşa încât 80-85% din vitamina A a laptelui se regăseşte în grăsimea brânzei. Deoarece
vitaminele hidrosolubile din lapte vor trece în zer în timpul coagulării brânzei, pentru aceste vitamine
valorile sunt mai mici în brânzeturi. De exemplu numai 10-20% din tiamină, acid nicotinic, acid folic,
20-30% din riboflavină şi biotină, 25-45% din piridoxină şi acid pantotenic şi 30-60% din
ciancobalamină se vor regăsi în brânză, restul rămâne în zer. Conţinutul vitaminelor B se modifică pe
perioada maturării deoarece aceste vitamine sunt atât utilizate cât şi sintetizate de microbiota brânzei.
Acumulările de vitamine B depind de tipul ce cultură starter folosită şi se amplifică pe durata depozitării.
De aceea, după o perioadă mare de maturare, concentraţia acestor vitamine în brânză este mai crescută.
1.2.2.Caracteristici senzoriale brânza telemea proaspătă de vacă cal. I
Aspect exterior: bucăţi întregi, cu suprafaţa uscată, pe care pot apare seminţe de negrilică; se
admit urme de sedilă, se admit bucăţi uşor deformate; nu se admit bucăţi cu suprafaţa mucegăită, înmuiată,
mucilaginoasă (mâzguită), înroşită, îngalbenită sau cu urme de impurităţi.
În secţiune (la tăiere transversală): pastă uscată, uniformă, poate prezenta seminţe de
negrilică; nu se admite pastă neomogenă, cu impuritaţi, roşcată, galbenă sau cu mucegai şi nici aspect
buretos.
Consistenţa: masa compactă, legată, de consistenţă uniformă, se rupe uşor fără a se sfărâma;
consistenţa fină, moale, uşor elastică, asemănătoare caşului proaspăt.
Culoare: albă, până la albă cu nuanţe uşor gălbuie, uniformă în toată masa.
Miros şi gust: plăcut, specific brânzei telemea proaspete din laptele de vacă, dulceag, acrişor,
slab sărat; nu se admit gusturi şi mirosuri străine: de amar, de iod, de furaj, de fermentaţie străină (de ex.
butirică), de chimicale, metalice etc.
1.2.3.Proprietăţi fizico-chimice
Tabel 1. Caracteristicile fizico-chimice ale brânzei telemea
Indicatorul Conţinut
Apă, %, max. 60
Grăsime raportată la s.u., %, max. 42
Substanţe proteice, %, min. 16
Clorură de sodiu, în telemea, % 2,5-3,5
Aciditate, °T, în saramură, min. 50
As, mg/kg 0,1
Pb, mg/kg 0,6
Zn, mg/kg 30
Cu, mg/kg 3
Sn, mg/kg 100
Umiditate, % 60
1.2.4.Proprietăţi microbiologice
Tabel 2. Caracteristicile microbiologice ale brânzei telemea
Caracteristici Condiţii de admisibilitate
Bacterii coliforme, la 1 g produs, max. 10
Salmonella, la 50 g produs absent
Stafilococi coagulazo-pozitivi, la 1g produs, max. 1000
1.2.5.Defectele brânzei telemea
Consistenţă tare, aspră - apare datorită pierderii unei cantităţi mari de apă din brânză -
deshidratarea (foarte frecvent), cantităţii prea mari de cheag, temperaturii de închegare ridicată, tăierii
şi mărunţirii avansate a coagulului, fermentaţiei lactice energice, prin adaosul unei cantităţi mari de
cultură sau formată numai din bacterii acidifiante, sărare în saramură prea caldă. Ca măsuri de
prevenire se impun: respectarea parametrilor la coagularea laptelui(cantitate cheag, temperatură),
prelucrarea corespunzătoare a coagulului, folosirea culturilor de bacterii lactice specifice şi în cantităţi
optime, respectarea condiţiilor de saramurare.
Consistenţă sfărâmicioasă - datorită închegării la temperatură joasă şi duratei prelungite
(coagulul nu se sudează). Se impune folosirea de clorurâ de calciu, închegarea laptelui la 30°C .şi
durata 60 min.
Consistenţă moale - de obicei primăvara sau iarna, aciditate prea redusă prin fermentare,
folosirea unei cantităţi prea reduse de cultură, neadăugare de clorură de calciu, coagulul s-a răcit
prea repede în cazan sau pe crintă. Se recomandă folosirea culturilor mai active, în cantităţi mai
mari din bacterii lactice mezofile, folosirea de clorură de calciu, în sălile de fabricaţie temperaturi
mai ridicate (18...20°C).
Înmuiere la suprafaţă - cantitate insuficientă de acid lactic la suprafaţă, saramură preparată
cu apă sau din zer dulce cu concentraţie redusă, contaminarea brânzei şi saramurii cu drojdii
(consumatoare de acid lactic). Se impune folosirea saramurii obţinute din zer acid, condiţii igienice
la prepararea saramurii.
Lipirea calupurilor (blocarea brânzei în cutii) - brânză insuficient maturată cu aciditate
scăzută, saramura prea puţin acidă şi cu concentraţie scăzută de sare. Se impune respectarea
parametrilor procesului tehnologic.
Descuamare la exterior - depozitare la rece şi neîntoarcerea la timp a cutiilor. Pentru a se
evita defectul se prevede întoarcerea cutiilor periodic pentru a asigura circulaţia saramurii printre
calupuri.
Saramura roşie - folosirea apei de spălare bogată în săruri de calciu şi magneziu,
contactul cu aerul.
Crăpături orizontale - folosirea unei saramuri prea acide la ambalare, deshidratare
avansată, lapte cu aciditate ridicată, cultură nespecifică. Se impune ca saramura de completare să
nu depăşescă cu mai mult de 20°T saramura-mamă, folosirea de lapte cu aciditate normală şi a unei
culturi specifice.
Crăpături în formă de sâmbure de prună - apare la maturare, datorită activităţii
bacteriilor coliforme, gazogene. Se impune înlocuirea culturii de bacterii lactice care s-a infectat.
Aspect buretos - constă în apariţia unor ochiuri mici de fermentaţie datorită folosirii
unui lapte crud sau contaminării ulterioare cu bacterii coliforme. Se recomandă controlul regimului
de pasteurizare şi respectarea măsurilor de igienă.
Ochiuri mari de fermentaţie - în primele 2-3 zile după saramurare, datorită contaminării
culturii lactice cu microorganisme gazogene, după 3-4 săptămâni de la fabricaţie datorită
dezvoltării bacteriilor sporogene anaerobe. Se recomandă eliminarea oricărei surse de contaminare
şi o acidifiere corespunzătoare.
Gust amar - apare datorită folosirii de cultură de iaurt, saramurării şi maturării la
temperatură prea scăzută. Se impune folosirea de culturi lactice specifice, respectarea
temperaturilor prescrise.
Gust iute - datorită folosirii unei materii prime murdare. Se recomandă centrifugarea
corectă a laptelui.
Gust prea sărat - se datorează folosirii de saramuri de concentraţie prea mare, unor
schimbări prea dese ale saramurii, depozitării la temperaturi ridicate a brânzeturilor.
Mucilagiu roşu la suprafaţă - dezvoltarea bacteriilor roşii la suprafaţa calupurilor
neacoperite de saramură. Brânza poate fi recondiţionată prin spălare, trecerea în ambalaje curate şi
înlocuirea saramurii.
Balonarea produsului sau a ambalajului - ce se datorează dezvoltării bacteriilor
coliforme în timpul sărării şi primei faze de maturare, dezvoltării bacteriilor butirice, dezvoltării
drojdiilor. Balonarea este în funcţie de cantitatea de lactoză prin a cărei fermentare se produce şi
CO2.
II. Aspecte tehnologice
2.1. Schema tehnologică de obținere a brânzei telemea
Receptia laptelui
↓
Curatirea
↓
Preincalzire pentru smantanire 30-40s C
↓
Normalizare
↓
Pasteurizare 72-73s C – 20 sec.
↓
Racire la temperatura de fermentare 28-36s C
↓
Adaugare clorura de calciu 15-20 %
↓
Adaugare maia
↓
Adaugare cheag
↓
Prelucrare coagul
↓
Scoaterea pentru prelucrare
↓
Presarea
↓
Taierea
↓
Sararea
↓
Controlul calitativ
- organoleptic
- chimic
↓
Maturare
↓
Depozitare la 4-8s C
↓
Livrare
2.3 Descrierea fluxului tehnologic de obtinere a brânzei telemea
2.3.1.Descriere operatii
Recepţia laptelui
Recepţia cantitativă
Întreaga cantitate de lapte ce intră în fabrică se recepţionează cantitativ, operaţie care se poate face în
două moduri: volumetric sau gravimetric.
Volumetric. În cazul transportului laptelui cu cisterne, cantitatea de lapte se poate măsura, tot cu
aproximaţie, cu o stangă gradată, ce se introduce în fiecare compartiment a acestora.
Măsurarea volumetrică continuă a laptelui se poate face numai cu ajutorul aparatului numit
galaclometru, care lucrează în flux şi înregistrează pe cadran cantitatea de lapte ce trece, în litri. Pentru a
nu avea erori la măsurare, trebuie evitată pătrunderea aerului în conductele de transport ale laptelui.
Galactometrele pot avea debite variate; în ţara noastră se folosesc cele care asigură un debit de 15000 l/h, cu
o eroare max. de ± 0,5%.
Gravimetric. Laptele din cisternă este golit în bazinul cântarului pentru lapte, citindu-se pe un cadran
cantitatea în kilograme. Acest sistem de măsurare, cu toate că este mai precis, prezintă dezavantajul
caracterului discontinuu, şi faptului că în ţara noatră.laptele este recepţionat la litru.
Diferenţa între recepţia la volum şi la greutate a laptelui rezultă din faptul că laptele are o greutate
specifică mai mare decât unitatea. De exemplu, greutatea a 1000 l lapte, la temperatura de 20°C, este de
1030 kg, iar 1000 kg lapte reprezintă circa 971 l.
Recepţia calitativă
Materiei prime, înainte de a intra în fabricaţie, trebuie să i se determine calitatea şi, pe baza ei, să se
facă sortarea. Recepţia calitativă constă din examenul senzorial şi analiza de laborator.
Examenul senzorial al laptelui se face la fiecare bidon sau compartiment de cisternă, observând
impurităţile, culoarea, vâscozitatea, mirosul şi gustul.
După examenul senzorial, se iau probe pentru analize de laborator, determinându-se: densitatea, gradul
de impurificare, aciditatea, conţinutul de grăsime şi de proteine ale laptelui.
Temperatura laptelui trebuie controlată în mod obligatoriu, în special în perioada de vară, pentru a
vedea dacă acesta a fost răcit; nu se admite ca temperatura laptelui să depăşească 10-12°C.
În mod normal, laptele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să nu provină de la animale bolnave;
aciditatea să nu depăşească 20°T, o aciditate mai ridicată favorizând coagularea proteinelor în
timpul tratamentului termic;
să nu prezinte defecte de gust şi miros;
să nu aibă o densitate mai mică de 1,029;
să aibă un conţinut cât mai scăzut de impurităţi;
să nu conţină substanţe conservante, neutralizante sau substanţe străine.
Laptele de bună calitate trebuie să aibă şi un conţinut cât mai scăzut de microorganisme pentru a
asigura produsului finit caracteristici bacteriologice corespunzătoare.
După recepţia calitativă, prelucrarea laptelui trebuie făcută cât mai rapid, pentru a evita înmulţirea
microorganismelor şi creşterea acidităţii. De obicei, laptele trece direct la prelucrare; în caz contrar, acesta se
răceşte şi se depozitează până la intrarea în fabricaţie.
Curăţirea laptelui
Curăţirea în fabrică se face în scopul eliminării impurităţilor rămase în lapte după filtrarea acestuia în
zona de producere şi la colectare a lui în centrele respective.
Curăţirea în fabrică se realizează în următoarele etape:
- la golirea cisternelor în bazinul de recepţie al cântarului, când laptele este trecut prin tifon
împăturit în patru straturi, fixat pe ramă, tifon care apoi se spală, se dezinfectează prin fierbere şi clătire cu
apă clorinată şi, apoi, este uscat;
- la golirea bazinului de recepţie prin folosirea de filtre de conductă în varianta drept şi cu
cot.
Procedeul cel mai eficace de curăţire a laptelui este însă curăţirea centrifugală care se bazează pe
diferenţa dintre greutatea specifică a laptelui şi a impurităţilor. Se realizează, totodată, şi îndepărtarea
leucocitelor din lapte precum şi, parţial, a microorganismelor. În toba curăţitoarelor centrifugate, nămolul se
depozitează la periferia tobei, în timp ce laptele este evacuat prin partea superioară a tobei.
Curăţitorul centrifugal se diferenţiază de separatorul de smântână prin următoarele:
- numărul de talere este mai redus;
- distanţa dintre talere este mai mare;
- talerele nu prezintă orificii;
- spaţiul dintre tobă şi carcasă este mai mare şi aici se adună nămolul.
Se montează două curăţitoare în paralel, pentru a se îndepărta nămolul din tobă după 2-3 ore de
funcţionare, fără a se întrerupe fluxul tehnologic. Există şi curăţitoare centrifugale cu descărcare automată
a nămolului pe măsura acumulării lui.
Curăţitoarele centrifugale lucrează un timp mai îndelungat dacă laptele este rece (4°C) decât dacă
laptele este cald (~50°C), deşi curăţirea este mai eficientă dacă temperatura laptelui este de 35...65°C.
Realizarea separării optime se obţine la o turaţie a tobei de 4000- 7000 rot/min şi numai dacă în
prealabil laptele a fost filtrat.
Se utilizează curăţitoarele centrifugale semiermetice (alimentarea în contact cu atmosfera sub
influenţa presiunii hidrostatice a lichidului, iar evacuarea laptelui curăţat se face prin conductă, sub
influenţa presiunii imprimate de forţa centrifugă) cu evacuare continuă a nămolului.
Răcirea laptelui
Dacă laptele nu se prelucrează imediat după recepţia cantitativă/calitativă şi curăţire, acesta se răceşte
la 2...4°C în schimbătoare de căldură (răcitoare cu plăci) cu una sau mai multe zone şi se depozitează în
tancuri izoterme orizontale sau verticale cu capacitate mică (500-2500 l), medie (5000-15000 l) şi mare
(25000-100000 l).
Aceste tancuri trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
- materialul din care este confecţionat tancul izoterm să fie inactiv faţă de lapte (inox, polstif);
- să realizeze o izolare termică bună (creşterea de temperatură maximă 3°C/24h la o
temperatură exterioară de + 25°C);
- să fie perfect neted la exterior şi la interior;
- sâ nu conţină unghiuri sau curbe mici, care acumulează resturi de lapte şi nu permit o spălare
bună;
- golirea să se realizeze perfect, fără a rămâne resturi;
- agitarea laptelui să se facă lent şi uniform;
- să permită controlul nivelului laptelui, al temperaturii acestuia şi recoltarea probelor în
condiţii aseptice;
- să nu fie deformabil atunci când se umple cu lapte;
- să poată fi vizitat în interior pentru inspecţia igienizării.
Atât dispozitivul de agitare cât şi cel de antrenare trebuie să fie capsulate pentru a nu permite
impurităţilor şi aerului sâ ajungă în lapte.
Standardizarea (normalizarea) laptelui
Prin standardizare se înţelege operaţia prin care laptele este adus la procentul de gră sime
dorit. Ea se realizează prin creşterea sau micşorarea conţinutului de grăsime.
Creşterea conţinutului de grăsime se realizează prin:
- adăgarea de smântână proaspătă în lapte;
- amestecarea unui lapte cu un conţinut de grăsime mai scăzut cu altul mai gras.
Scăderea conţinutului de grăsime se realizează prin:
- extragerea unei cantităţi de grăsime din lapte;
- amestecarea laptelui integral cu lapte smântânit .
Calculul normalizării se poate face prin metoda pătratului lui Pearson (regula amestecurilor)
sau pe baza unor formule de bilanţ de materiale.
Normalizarea laptelui implică, deci, folosirea unor utilaje de separare a grăsimii în vederea obţinerii
de lapte smântânit care trebuie să se amestece cu lapte integral în proporţii stabilite prin pătratul lui
Pearson sau prin calcul. Laptele smântânit se obţine prin separarea grăsimii dintr-o anumită cantitate de
lapte integral. Separatoarele de grăsime au tobele prevăzute cu talere tronconice, la rândul lor prevăzute
cu orificii. Viteza de separare în câmp centrifugal este dată de relaţia:
vs=1
18⋅d2 (2⋅π⋅n )2⋅R⋅
ρ1−ρ2
η
în care: vs este viteza de separare a grăsimii, în m/s;
d - diametrul globulei de grăsime, în m;
n - turaţia tobei separatorului, în rot/s;
R - raza medie a tobei separatorului, în m;
ρ1 - masa specifică a plasmei laptelui, în kg/m3;
ρ2 - masa specifică a grăsimii laptelui, în kg/m3;
η - vâscozitatea dinamică a laptelui, în kg∙s/m2.
Din relaţia menţionată rezultă că viteza separării este determinată de caracteristicile globulei de
grăsime (d şi ρ2), de caracteristicile plasmei (ρ1 şi η). Raportul ρ1-ρ2/η este dependent de temperatură. La
creşterea temperaturii, vâscozitatea se micşorează şi creşte viteza de separare. Temperatura optimă de
separare este între 40-45°C. Dublarea razei tobei conduce la dublarea vitezei de separare. Dublarea turaţiei
tobei duce la creşterea de 4 ori a vitezei de separare.
Separarea grăsimii din lapte este influenţată de: calitatea laptelui, calitatea separatorului, debitul de
lapte.
Laptele cu impurităţi sau cu aciditate mare se degresează greu, deoarece particulele de impurităţi şi
particulele de cazeină precipită pe pereţii tobei împiedicând circulaţia normală a laptelui, ceea ce
implică oprirea şi spălarea separatorului mult mai des. Uniformitatea spaţiilor dintre talere şi echilibrarea
tobei separatorului influenţează mult separarea globulelor de grăsime. Când spaţiile dintre talere nu sunt
egale sau toba vibrează, se micşorează debitul de grăsime separat. Micşorarea debitului de lapte duce la
creşterea procentului de grăsime din smântână.
Pasteurizarea laptelui
Pasteurizarea laptelui se realizează printr-un tratament termic în anumite condiţii, ca să se asigure
distrugerea aproape în totalitate a florei banale, în totalitate a florei patogene, când aceasta există,
căutând să se influenţeze cât mai puţin structura fizică a laptelui, echilibrul său chimic, ca şi elementele
biochimice - enzime şi vitamine.
În procesul de pasteurizare trebuie stabilite temperatura şi durata, două elemente care se asociază
pentru a obţine eficienţa dorită.
Pasteurizarea laptelui destinat fabricării brânzeturilor este necesară pentru:
- distrugerea bacteriilor dăunătoare (coliforme, care produc balonarea timpurie prin
formare de CO2 şi H2) şi a celor patogene (nu sunt distruşi sporii bacteriilor din grupul Clostridium care
produc balonarea târzie a brânzeturilor);
- uniformizarea calităţii brânzeturilor prin faptul că se folosesc bacterii lactice şi alte culturi
în vederea dirijării procesului de maturare;
- îmbunătăţirea consumului specific datorită reţinerii în masa de brânză a unei părţi din
proteinele serice (lactalbumină şi lactoglobulină).
Dezavantajele pasteurizării laptelui destinat fabricării brânzeturilor se referă la următoarele aspecte:
- este afectat echilibru salin la temperaturi >65°C, în sensul că o parte din sărurile solubile de calciu şi
fosfor trec sub formă insolubilă (~ 5%), coagulul obţinut fiind moale, cu tendinţa de prăfuire; pasta de
brânză are o elasticitate mai mică, iar în brânză pot apărea crăpături;
- proteinele serice reţinute în coagul frânează sinereza (eliminarea zerului) şi în acelaşi timp, pot
contribui la formarea gustului amar prin hidroliza lor la dipeptide în procesul de maturare a brânzeturilor;
- pierderea într-o anumită măsură a gustului şi aromei caracteristice laptelui crud;
- prelungirea duratei de coagulare a laptelui;
- prelungirea duratei de măturare a brânzeturilor, deoarece sunt inactivate enzimele proprii laptelui cu
acţiune în maturarea brânzeturilor (fosfataza alcalină, lipaza);
- reducerea conţinutului laptelui în vitaminele A şi B1;
- distrugerea microflorei producătoare de factori de creştere pentru bacteriile lactice care intervin în
maturarea normală a brânzeturilor.
Laptele destinat fabricării brânzei telemea cu înglobare de albumină se pasteurizează la 85°C, cu
menţinere timp de 15 min, după care se răceşte la 38-40°C. Pasteurizarea se face în vane mecanizate.
Acest regim de pasteurizare a fost introdus ca urmare a cercetărilor efectuate în domeniul pasteurizării
laptelui şi se aplică numai la sortimentele de brânzetur cu înglobare de albumină.
Pregătirea laptelui pentru coagulare
Se realizează în următoarele etape:
- răcirea laptelui la temperatura de coagulare;
- însămânţarea cu culturi de bacterii lactice specifice fiecărui sortiment de brânză;
- adăugarea de clorură de calciu pentru îmbunătăţirea capacităţii de coagulare a laptelui şi calităţii
coagulului;
Răcirea laptelui pasteurizat se face cu scopul de a asigura temperatura optimă pentru dezvoltarea
bacteriilor lactice. Răcirea laptelui pasteurixat se realizează în vana în care a avut loc pasteurizarea
laptelui. Temperatura până la care se răceşte laptele folosit la obţinerea brânzei telemea cu înglobare de
albumină este de aprox. 38-40°C.
În laptele pasteurizat şi răcit se adaugă în următoarea ordine:
cultură DVS în proporţie de 0,05-0,3%;
CaCl2, 20-40 g/100 l lapte;
HCl, în proporţie de 40-60 ml/100 l lapte;
adaos de cheag fungic.
Deoarece prin pasteurizarea laptelui, microflora naturală a acestuia este distrusă, este necesară o
însămânţare a laptelui cu culturi de producţie. Microorganismele utilizate în culturile starter de
producţie, la fabricarea brânzei telemea cu înglobare de albumină sunt Streptococcus lactis şi
Lactobacillus casei, în proporţie mai redusă 0,05-0,3%, în funcţie de calitatea laptelui şi sezon.
Clorura de calciu se adaugă sub formă de soluţie 40% (50 ml/100 l lapte). Trebuie avut în vedere
că la adaosul de CaCl2 creşte aciditatea laptelui cu circa 1°T, la un adaos de 50 ml CaCl2/100 l lapte.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor tehnologice ale coagulului, se adaugă înainte de închegare acid
clorhidric pentru creşterea acidităţii laptelui la 24-25°T. Acidul clorhidric se diluează cu apă fiartă şi
răcită în proporţie de 1:130 părţi (aciditatea soluţiei nu trebuie să depăşească 80°T). Introducerea
soluţiei de HCl se face în porţiuni mici, laptele fiind sub continuă agitare, prevenind astfel precipitarea
cazeinei.
Pentru ca procesul de coagulare a laptelui să aibă loc în 10-15 min, la 38-40°C, se adaugă cheag
fungic Maxiren 1800.
Coagularea laptelui (închegarea)
Este operaţia de bază la fabricarea brânzeturilor, deoarece se separă cazeina şi alte substanţe din lapte
în scopul obţinerii brânzei.
Coagularea laptelui la fabricarea brânzeturilor se poate realiza în două moduri:
a) prin precipitare izoeletrică (pe cale acidă);
Prin coagularea acidă soluţia coloidală formată din micele de fosfocazeinat de calciu este destabilizată
printr-un proces de natură electrochimică. Prin fermentaţie lactică, lactoza din lapte este transformată
în acid lactic care determină reducerea ionizării funcţiilor acide ale cazeinei şi în consecinţă, micşorarea
puterii sechestrante a cazeinelor αs şi β faţă de minerale. Rezultă o solubilizare a calciului şi a fosfatului
micelar care este totală la pH 5,2 şi 40°C, la pH 5,0 şi 20°C şi la pH 4,6 şi 4°C, fig.2.
Fig.2.1. Evoluţia organizării cazeinei în funcţie de pH, pentru două tipuri de geluri lactice
Micelele lipsite de componentul stabilizator (fosfatul de calciu) se descompun în subunităţile din care
sunt formate: submicele. Dacă laptele este în mişcare, se formează flocoane de cazeinâ care plutesc în faza
apoasă. Când laptele este în repaus, submicele se leagă între ele prin legături de natură electrostatică şi
hidrofobe formând o reţea proteică care înglobează totalitatea fazei apoase formând un „gel lactic".
La o valoare a pH-ului de 4,6, care este punctul izolelectric mediu al cazeinelor, sarcinile lor electrice
se neutralizează, hidratarea submicelelor se reduce drastic şi structura submicelară dispare. În această formă,
gelul are o structură tridimensională, însă fragilă, datorită unor legături numeroase de energie forte redusă.
Dacă temperatura în cursul formării acidului lactic nu este prea scăzută (de ex. 30°C) şi laptele este în
repaus, se formează un gel asemănător cu coagulul enzimatic. Când laptele este acidifiat la aceeaşi
temperatură însă cu o agitare simultană, se formează un precipitat voluminos în locul gelului. Prin
centrifugare acesta este separat într-o fracţiune moale, care poate fi pompată, şi zer. Substanţa uscată a
fracţiunii solide este de maximum 23% (sau 17% în cazul utilizării laptelui degresat). Metoda centrifugării
este uneori folosită pentru producerea brânzei proaspete de vaci.
Coagularea acidă prin fermentaţie lactică necesită un timp îndelungat chiar şi la temperatura optimă.
Ca alternativă, acidul poate fi adăugat direct în lapte (acid lactic, acetic sau clorhidric) sau poate fi înlocuit
cu o lactonă care este hidrolizată formând acid. Ca şi în cazul coagulării enzimatice, coagularea acidă nu se
realizează la temperaturi scăzute ci în urma unei încălziri.
b) coagulare prin biocataliză (coagularea enzimatică);
Coagularea enzimatică a laptelui se desfăşoară în două faze:
faza primară (enzimatică) care este foarte rapidă, prezentată în fig.7, corespunde cu hidroliza k-
cazeinei (fracţiunea stabilizatoare pentru micelele de cazeină) la nivelul legăturilor foarte labile
Phe105 - Met106. Lanţul peptidic este scindat în două fragmente: k-cazeină, între resturile de aminoacizi 1-
105, rămâne ataşată de micela de cazeină, solubilă şi bazică şi glicomacropeptida, între 106 şi 169, care se
disociază de micelă, este solubilă, acidă şi se elimină în zer.
faza secundară (neezimatică) corespunde fenomenului de coagulare propriu-zisă a laptelui.
Hidroliza k-cazeinei de către enzimele coagulante în cursul fazei primare îndepărtează segmentul C-terminal
al k-cazeinei (macropeptida), segment hidrofil şi puternic încărcat, având ca rezultat reducerea sarcinilor
negative ale micelei cât şi a gradului de hidratare prin pierderea părţii hidrofile.
Prin îndepărtarea glicomacropeptidei, scade potenţialul electric al micelelor de cazeină, respingerea
electrostatică este anulată, iar micelele formează iniţial structuri de lanţuri care apoi formează o reţea
tridimensională (de gel).
Fig2.2. Hidroliza k-cazeinei şi vâscozitatea laptelui în cursul coagulării
Agregarea implică interacţiuni van der Waals, hidrofobice şi electrostatice, iar adaosul de clorură de
calciu favorizează fuzionarea micelelor prin formarea de legături dintre grupările fosforil ale β-cazeinei şi
ionii de calciu. Tăria gelului este determinată de numărul acestor legături şi este corelată cu randamentul în
brânză şi calitatea acesteia.
Fenomenul de agregare a micelelor de cazeină începe când 85-90% din k-cazeină este hidrolizata, ceea
ce corespunde la aproximativ 60% din timpul necesar pentru ca procesul de coagulare să fie vizibil. La
început, viteza de agregare este proporţională cu viteza de hidroliză a k-cazeinei, deci cu concentraţia de
coagulant, ea devine mai mică.
Reprezentarea schematică a procesului de coagulare enzimatică a cazeinei este prezentată în fig.4.
a b c
Fig.2.3.Reprezentarea schematică a procesului de coagulare enzimatică a cazeinei
a- micela de cazeină intactă;
b- particula de cazeină fără efectul coloidului de protecţie;
c- coagulul enzimatic (paracazeinat de calciu);
1- micela hidratată;
2- partea glicomacropeptidică hidrofilă a k-cazeinei;
3- partea sensibilă la calciu a k-cazeinei;
4- alte fracţiuni cazeinice sensibile la calciu (αs-cazeină).
Factorii care influenţează coagularea laptelui sunt:
temperatura la care are loc acţiunea cheagului este optimă la 40...41°C. În practică, temperatura
de coagulare variază între 25 şi 42°C, în funcţie de sortiment. În funcţie de temperatura de coagulare se
stabileşte şi durata coagulării. Temperatura de coagulare pentru brânza telemea cu înglobare de albumină
este de 38...40°C şi durata de 15...20 min.
cantitatea de săruri de calciu influenţează durata coagulării dar şi calitatea coagulului. La un
nivel scăzut de săruri de calciu se măreşte durata coagulării, iar coagulul are consistenţa moale. Durata
coagulării scade şi mai mult, iar tăria coagulului se măreşte şi mai mult dacă se adaugă şi fosfat
monosodic (50-70 g/100 l lapte).
gradul de aciditate al laptelui influenţează coagularea în sensul că viteza de coagulare creşte
o dată cu creşterea redusă a acidităţii. Activitatea optimă a cheagului este la pH=6,0-6,4 (media 6,2).
cantitatea de enzimă coagulantă determină viteza coagulării, atunci când concentraţia de
enzimă este în anumite limite.
compoziţia chimică a laptelui , respectiv un conţinut mai mare de substanţă uscată, determină o
cantitate mai mare de enzimă coagulantă pentru a obţine coagularea în timpul dorit şi o consistenţă normală
a coagulului.
tratamentul termic preliminar al laptelui conduce la prelungirea duratei de coagulare. Păstrarea la
rece a laptelui pasteurizat modifică echilibrul dintre cazeină micelară şi solubilă, în sensul micşorării
dimensiunilor micelelor de cazeină, ceea ce prelungeşte durata coagulării, coagulul obţinut fiind moale.
omogenizarea laptelui scurtează durata de coagulare a laptelui, deoarece la omogenizare are
loc o creştere a gradului de agregare a particulelor de cazeină. Omogenizarea mai are şi următoarele
efecte pozitive: se reduce conţinutul de grăsime în zer şi se îmbunătăţeşte consumul specific.
puterea de coagulare, necesarul de cheag, pregătirea soluţiei de enzimă coagulantă. Puterea de
coagulare este exprimată printr-un raport cantitativ între un anumit volum de preparat enzimatic şi un
anumit volum de lapte care este coagulat.
Se poate exprima în :
unităţi Soxlet: reprezintă volumul de lapte ce poate fi coagulat de o cantitate de enzimă în soluţie
(volume), la temperatura de 35°C în 40 min (2400 s):
P=2400⋅V
τ c⋅v
unde: P - puterea de coagulare;
V - volumul de lapte coagulat, în l;
v - volumul de enzimă (în soluţie), în l;
τ - timpul de coagulare, în secunde.
unităţi Berridge: în 1952 Berridge a propus utilizarea ca substrat pentru această probă, a laptelui
praf standardizat, reconstituit într-o soluţie de 0,01 mol/l CaCl2. El a introdus noţiunea de „substrat
standard" care este o soluţie de 120 g lapte praf degresat uscat prin procedeul de pulverizare, într-un litru de
soluţie de clorură de calciu N/50 (1,11 g CaCl2 anhidru/l). Unitatea Berridge sau unitatea de cheag (UC) este
definită ca fiind cantitatea de enzimă dintr-un militru de preparat ezimatic, care poate coagula 10 ml substrat
standard (pH~6) în 100 secunde la 30°C.
UC=10⋅Vτc⋅v
Puterea de coagulare este înscrisă pe eticheta produsului (lichid sau pulbere) sub formă de fracţie, de
exemplu 1:5000 sau 1:10000 pentru cheagul lichid şi 1:40000 sau 1:100000 pentru cheagul praf, aceasta
însemnând că 1 ml cheag lichid încheagă 5 l (5000 ml), respectiv 10 l (10000 ml) lapte, iar 1g de cheag praf
încheagă 40 litri lapte, respectiv 100 litri lapte.
Practic, norma de consum de enzimă coagulantă este mai mare, deoarece durata de coagulare este
uneori mai mică de 40 de minute, iar temperatura sub 35°C.
Cantitatea de cheag necesară coagulării se stabileşte cu relaţia:
C= L⋅S600⋅T
în care:
C- cantitatea necesară de enzimă lichidă sau soluţie de enzimă praf, în l;
L - cantitatea de lapte ce trebuie coagulată, în l;
S - timpul necesar pentru coagularea probei, în s;
T - timpul de coagulare al laptelui, în minute.
Pregătirea soluţiei de enzimă trebuie să se facă cu 1/2 oră înainte de folosire. În cazul folosirii
cheagului praf, pentru solubilizare se foloseşte fie apă fiartă şi răcită la 30-35°C, adăugându-se la 1 l apă şi o
lingură de sare, fie zer dezalbuminizat cu aciditate 80-120°T şi temperatura de 30-35°C (sarea favorizează
dizolvarea cheagului şi influenţează procesul de coagulare reducând durata acestuia).
Soluţia de cheag se adaugă în jet subţire pe toată suprafaţa laptelui, care se amestecă bine timp de 4
minute circular şi de jos în sus, pentru repartizarea uniformă a enzimei coagulante. Pentru a opri laptele în
mişcare, se introduce căuşul vertical la marginea vanei, în direcţiei opusă curentului format. în timpul
coagulării laptelui, cazanele sau vanele se acoperă cu capace prevenind astfel răcirea ia suprafaţă.
Durata de închegare depinde de sortimentul de brânză, dar şi gradul de maturare al laptelui; laptele
proaspăt necesită o durată mai mare de coagulare pentru a permite dezvoltarea bacteriilor lactice care să
asigure procesul de acidifiere.
În procesul de coagularea se observă următoarele modificări:
- faza de floculare, se formează fulgi foarte fini-flocoane;
- aglomerarea flocoanelor într-o masă din ce în ce mai compactă formând gel;
- fenomenul de contractare a coagulului şi eliminarea zerului (sinereză), când coagulul îşi micşorează
volumul.
Momentul final al coagulării se poate aprecia practic astfel:
se introduce o lingură în masa de coagul; cu partea concavă a lingurii se ridică o parte din coagul.
Un coagul bun pentru prelucrare este elastic, dă o ruptură dreaptă cu pereţi netezi, cu eliminare de zer
limpede, de culoare gălbuie. Pe lingură nu trebuie să adere flocoane de coagul. Dacă coagularea nu este
terminată, coagulul este moale, aderă pe lingură şi zerul apare tulbure, iar în cazul unei coagulări prea
înaintate, coagulul este tare şi zerul galben.
cu o presiune uşoară a degetului se încearcă separarea coagulului de marginea vanei, dacă coagulul
se desprinde uşor de pereţi, se introduce degetul arătător sau cel mijlociu în masa de coagul îndoindu-l şi
apoi scoţându-l afară. Dacă coagulul se rupe în linie dreaptă, pe deget nu aderă flocoane de coagul, iar zerul
care se elimină la suprafaţă este limpede şi de culoare galben-verzuie, coagularea laptelui se consideră
terminată.
Pentru coagularea laptelui se folosesc vane mecanizate de formă cilindrică în care au loc pasteurizarea,
răcirea şi coagularea laptelui.
Prelucrarea coagulului
După închegarea laptelui, coagulul rezultat se prelucrează în vederea eliminării unei cantităţi mai mari
sau mai mici de zer, asigurând în produsul finit un anumit conţinut de apă, specific fiecărui sortiment de
brânză.
Coagulul obţinut în urma închegării laptelui se prezintă ca o masă compactă cu aspect gelatinos, dar
care se caracterizează printr-o structură buretoasă-micelară cu capilare prin care se elimină zerul. Apa din
coagul se prezintă sub trei forme:
- apa liberă, care se află în spaţiile mari ale coagulului şi care poate fi eliminată prin prelucrare şi
presare;
- apa capilară conţinută în capilarele coagulului şi care nu se elimină prin presare; reducerea
cantităţii de apă capilară nu poate fi ealizată decât prin încălzirea coagulului (încălzirea a doua), când se
micşorează spaţiile capilare. Apa capilară constituie o rezervă de umiditate în timpul maturării, şi în final,
este aceea care determină conţinutul de apă al brânzei;
-apa de constituţie este cuprinsă în moleculele de paracazeină şi P, care nu poate fi eliminată nici prin
presare şi nici prin încălzirea a doua.
Gradul de eliminare a zerului (care conţine apă, lactoză, săruri minerale, vitamine, proteine solubile)
va determina intensitatea şi amplitudinea proceselor fermentative din masa de brânză la maturarea acesteia.
La brânzeturile tari se elimină o cantitate mai mare de zer decât la cele moi, majoritatea zerului este eliminat
la prelucrarea coagulului în vană şi mai puţin în timpul formării şi presării brânzei.
Factorii care influenţează deshidratarea (eliminarea zerului) se pot grupa astfel:
a) factori care nu pot fi modificaţi în timpul prelucrării coagulului, şi anume:
conţinutul de grăsime : scurgerea zerului este împiedicată în prezenţa globulelor de grăsime,
deoarece acestea pot astupa capilarele de scurgere a zerului;
conţinutul de săruri de calciu al laptelui care influenţează consistenţa coagulului, respectiv
capacitatea de eliminare a zerului; laptele cu o cantitate optimă de săruri de calciu va da un coagul ferm care
se deshidratează rapid;
pasteurizarea modifică proprietăţile laptelui, rezultatul fiind un coagul moale cu capacitate de
deshidratare redusă. Ameliorarea consistenţei coagulului se face prin adaos de CaCl2 şi culturi lactice;
b) factori care pot fi modificaţi în timpul prelucrării coagulului, şi anume:
aciditatea laptelui şi respectiv a masei de coagul care constituie factorul principal ce determină
eliminarea zerului. Cu cât aciditatea coagulului este mai mare cu atât capacitatea de reţinere a zerului
este mai mică, deci se favorizează deshidratarea, deoarece proteinele ce alcătuiesc coagulul sunt aduse
către punctul izoelectric la care sarcina electrică netă este nulă. Laptele cu aciditate mică formează un
coagul din care zerul se separă lent şi din acest motiv este indicat să se crească temperatura şi să se
realizeze un grad mai mare de mărunţire. Laptele cu aciditate ridicată sau maturare depăşită conduce la un
coagul care elimină cu uşurinţă zerul, coagulul se deshidratează excesiv şi se influenţează negativ
calitatea brânzei. Se impune deci, reducerea procesului de acidifiere prin utilizarea unei temperaturi mai
scăzute la coagulare şi prelucrarea coagulului;
temperatura : cu cât temperatura este mai ridicată cu atât zerul se elimină mai repede şi în
cantitate mai mare. Temperatura de prelucrare a coagulului este la brânzeturile moi mai scăzută;
mărimea bobului de coagul : în cazul boabelor de coagul mici creşte suprafaţa de eliminare a
zerului. La brânzeturile tari, bobul este mic (2-5 mm), iar la cele mai moi bobul este mai mare (10-30
mm).
Prelucrarea coagulului în vană implică următoarele operaţii:
- întoarcerea stratului de coagul de la suprafaţă cu scafa;
- tăierea coagulului cu harfa în coloane prismatice cu latura de 2-3 cm;
- tăierea coloanelor în cuburi cu latura de 2-3 cm;
- repaus 5-10 min şi eliminarea zerului separat.
Ustensilele de prelucrare sunt căuşul, cuţitul, harfa, lira şi amestecătorul (fig.5).
Fig.2.4. Ustensile de prelucrare a coagulului: a- căuş; b- cuţit; c- harfă; d- liră; e-amestecător
Formarea şi presarea
La terminarea fazei de prelucrare a coagulului, masa de particule de coagul trebuie să se unească şi să
formeze bucăţi de formă: paralelipipedică.
Procesul de formare are în primul rând rolul de a îndepărta zerul rămas între particulele de coagul,
influenţând într-o oarecare măsura procesul de maturare a brânzei şi de deshidratare în timpul maturării-
depozitării.
Prelucrarea coagulului pe crintă implică :
- scoaterea coagulului din cazan după prelucrarea acestuia;
- umplerea compartimentelor crintei, care se face cu cantităţi mai mici de coagul pentru a
favoriza eliminarea zerului;
- legarea sedilei;
- autopresarea; timp de 20-30 min ;
- desfacerea sedilei, ruperea marginilor coagulului şi legarea din nou a sedilei ;
- autopresare 30 min.
Trecerea coagulului din vană în forme trebuie să fie rapidă pentru ca particulele de coagul să nu se
răcească şi să nu capete la suprafaţă pojghiţă tare care împiedică lipirea între ele. Se foloseşte procedeul de
formare în pastă.
Se dă o înclinaţie vanei şi zerul se scurge prin ştuţul de golire. Masa de boabe de coagul formată în
vană trebuie să aibă înălţimea cu 2-3cm mai mare decât înălţimea brânzei după presare (modificările
dimensiunilor brânzei au loc numai pe înălţime. Din masa presată la înălţimea dorită, se taie cuburi de
mărime egală, care se pun în forme. Presarea se poate face şi la mijlocul vanei cu ajutorul unor dispozitive
care asigură menţinerea masei de coagul într-o ramă, presarea realizându-se în acest caz mecanic.
Sedilele sunt confecţionate din ţesături din fire răsucite de in sau cânepă, cu grosimi diferite, având 3-5
fire pe centimetru. Firele nu trebuie să se umfle în zer şi după spălare, uscarea să se facă cât mai repede.
Ţesătura formează ochiuri care permit scurgerea uşoară a zerului. Igiena sedilei prezintă o importanţă
deosebită pentru obţinerea unor brânzeturi de calitate. Sedilele care nu au fost bine spălate după folosire, pot
constitui focare de infecţie, favorizând dezvoltarea bacteriilor coliforme sau pot fi surse de infectare a
brânzei cu mucegaiuri şi drojdii. De asemenea pe sedilă rămân resturi de coagul care se usucă, la o nouă
folosire sedila se lipeşte de brânză, coaja se va rupe şi astfel este afectată calitatea produsului.
Presarea realizează unirea într-o masă cât mai compactă a particulelor de coagul şi eliminarea zerului.
Brânzeturile se supun autopresării sau presării.
Autopresarea este specifică brânzeturilor moi, dar se poate aplica şi la unele sortimente de
brânzeturi tari. În timpul autopresării, brânza se întoarce obligatoriu, întrucât straturile inferioare (de jos) se
compactizează mai bine sub presiunea straturilor superioare. La început, întoarcerea se realizează la 10-30
minute, iar apoi mai rar, la o oră până la 11/2 ore. Autopresarea brânzeturilor moi variază între 10 şi 24 ore,
iar la cele tari între 8 şi 10 ore şi se consideră terminată când zerul nu mai picură.
Presarea se execută la majoritatea brânzeturilor semitari şi tari, pentru unirea-lipirea particulelor de
coagul într-o masă compactă, autopresarea este insuficientă, fiind necesară presarea cu o anumită forţă.
Prin aşezarea în forme, particulele de coagul formează în masa de brânză o reţea de canale, care se
termină la suprafaţă cu numeroase orificii prin care se elimină zer. Presarea trebuie astfel condusă încât
orificiile să nu se astupe sau să se închidă, de aceea la început aceasta se execută cu o presiune redusă,
deoarece la o forţă mare de presare particulele de coagul calde şi plastice pot închide orificiile canalelor
mici de evacuare a zerului.
În timpul presării, trebuie să se asigure activitatea bacteriilor lactice prin continuarea procesului de
fermentaţie lactică - acidul lactic format asigură procesul de sinereză.
Presarea coagulului implică :
- aşezarea cadrului (chenar) metalic peste masa de brânză formată;
- desfacerea sedilei şi uniformizarea brânzei;
- strângerea din nou a sedilei, în formă de plic;
- aşezarea unui capac peste brânza din sedilă;
- presarea propriu-zisâ a brânzei cu o forţă de 3-3,5kgf/kg brânză. Durata presării este de 120-
150 min şi se consideră terminată când aciditatea brânzei ajunge la 60°T (50-70°T) şi de conţinutul de
apă la 63-65%.
Tăierea blocului se face în calupuri cu latura de 11 cm, cu pauză de 10-20 min între două tăieri.
Calupurile se aşează unul lângă altul pe crintă şi se menţin 15 min.
Sărarea
După operaţiile de autopresare sau presare, brânza se supune sărării (fig.6) care are următoarele
efecte:
- eliminarea în continuare a surplusului de zer;
- încetinirea sau oprirea activităţii microorganismelor nedorite sau dăunătoare;
- reglarea maturării brânzeturilor prin influenţarea activităţii enzimatice;
- accelerarea formării şi întăririi cojii brânzeturiior cu pastă tare;
- asigurarea unui gust plăcut brânzeturilor.
Fig.2.5. Fenomene de transfer în cursul sărării în saramură
Sarea pătrunde în masa de brânză de la exterior către interior. S-a constatat că la exterior, unde
deshidratarea este mai înaintată şi conţinutul de sare mai mare, are loc o frânare a proceselor
microbiologice, în sensul că imediat sub coaja brânzeturilor nu apar ochiuri (găuri) de fermentare sau chiar
dacă apar sunt de dimensiuni foarte mici, în comparaţie cu ochiurile din mijlocul masei de brânză.
După terminarea saramurării, părţile aflate imediat sub.coaja brânzei conţin mai multă sare decât
partea din mijlocul acesteia. Mai târziu în timpul maturării, conţinutul în sare tinde să se uniformizeze în
întreaga masă.
Sărarea este însoţită de un proces de deshidratare a brânzei care reprezintă şi o scădere în greutate a
acesteia, variabilă în raport cu umiditatea iniţială, de exemplu la brânzeturile moi pierderea în greutate
poate ajunge la 6%.
Conţinutul de sare la brânza telemea, maturată şi conservată în saramură, este între 3-6%.
Procesul de sărare al brânzei depinde de mai mulţi factori:
concentraţia saramurii. Brânza care se sărează în saramură cu o concentraţie mare de sare se
deshidratează intens. Conţinutul mare de sare poate influenţa nefavorabil dezvoltarea microorganismelor
specifice brânzei. Pe de altă parte, în cazul unui conţinut mic de sare, brânza va avea o consistenţă prea
moale, conţinut mare de apă, ceea ce favorizează procese microbiologice intense şi nedorite, influenţând
totodată negativ conservabilitatea produsului. Concentraţia în sare a saramurii se controlează cu un
areometru special (salimetru-densimetru) care se introduce direc în saramură indicând, în procente,
conţinutul de sare al acesteia Concentraţia saramurii variază între 12-24%.
temperatura saramurii. Viteza procesului de sărare depinde de temperatura încăperii unde se face
sărarea, în cazul sărării uscate, sau de temperatura saramurii. Cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât
procesul de difuziune a sării în masa de brânză este mai intens, şi cu cât temperatura este mai joasă, acest
procedeu este mai redus. Temperatura saramurii şi a aerului din încăperea de sărare variază între 8-16°C,
umiditatea relativă a aerului fiind de 90-95%.
conţinutul de apă din brânză : influenţează procesul de sărare. Astfel, în cazul brânzeturilor cu
pastă tare, care au o structură mai compactă şi un conţinut mai mic de apă decât brânzeturile moi, durata
procesului de sărare este mai lungă, putând ajunge la câteva zile.
La brânzeturile moi cu conţinut mare de apă, având o structură mai afânată, pătrunderea sării în
interiorul masei de brânză este mai intensă, fiind suficiente doar câteva ore.
diminuarea bucăţilor de brânză : la bucăţile de brânză de format mic, procesul de sărare este mult
mai intens în comparaţie cu bucăţile de brânză de format mare. Aceasta se explică prin faptul că în cazul
bucăţilor de brânză de format mic, suprafaţa specifică a brânzei fiind destul de mare, procesul de difuziune a
sării este mai intens.
durata de sărare depinde de mărimea şi de conţinutul de apă din brânză, de concentraţia şi de
temperatura saramurii. Cu cât brânzeturile sunt de format mai mare şi cu un conţinut mai mic de apă (de
exemplu, brânza Şvaiţer) cu atât durata de sărare în saramură este mai lungă. La sărarea brânzeturilor în
saramură concentrată şi cu temperatură înaltă, durata de sărare este mai mică şi invers.
Sărarea în saramură.
Este procedeul de sărare care se aplică la brânza telemea cu înglobare de albumină, cu următoarele
avantaje:
-se obţine o coajă mai uniformă;
-se realizează economie de timp, manoperă, sare.
Concentraţia saramurii variază între 13-18% pentru brânzeturile moi.
Temperatura saramurii trebuie să fie în sezonul cald de 12-14°C, iar în sezonul rece de 15-18°C; nu se
recomandă ca temperatura saramurii să scadă sub 10°C, iar aciditatea saramurii nu trebuie să depăşească 30-
35°T.
Brânzeturile introduse în saramură plutesc, partea superioară a brânzei depăşind nivelul saramurii. Din
această cauză este indicat ca pe această porţiune a brânzei să se presare sare uscată, iar bucăţile de brânză
trebuie întoarse la anumite intervale de timp, pentru a se asigura sărarea cât mai uniformă.
Saramura se prepară din apă potabilă. Pentru prepararea saramurii se stabileşte cantitatea de sare
necesară, care este în funcţie de cantitatea de saramură ce urmează a se prepara şi de concentraţia în sare pe
care trebuie s-o aibă saramura. De exemplu dacă concentraţia în sare a saramurii trebuie să fie de 18% şi se
prepară 1000 litri saramură, se va cântări 200 kg sare care se vor dizolva în 800 litri apă. Soluţia de sare se
fierbe, se lasă în repaus pentru sedimentarea substanţelor insolubile, apoi saramura limpezită şi răcită se
decantează în recipiente sau direct în bazinul de saramură. Având în vedere că în saramură trec azot solubil,
grăsime, lactoză, săruri minerale, compoziţia acesteia este modificată şi se favorizează dezvoltarea
microorganismelor în saramură, de aceea se recurge fie la schimbarea saramurii, fie igienizarea ei prin
fierbere, centrifugare şi răcire.
Durata sărării în saramură este influenţată de:
- mărimea bucăţilor de brânză;
- conţinutul de apă din brânză;
- concentraţia şi temperatura saramurii.
Sărarea umedă se realizează în vane de saramurare de construcţie asemănătoare vanelor de recepţie.
Maturarea brânzei
După sărare, "brânza crudă" trece la maturare, care este un proces complex, corespunzând
transformărilor enzimatice ale componentelor coagulului. Reacţiile biochimice care au loc la maturare
conferă brânzei caracteristici cu totul noi, pasta devenind mai moale, mai onctuoasă, cu gust şi miros plăcut.
Sub raport tehnologic, procesul de maturare cuprinde trei faze:
prematurarea (impropriu denumită prefermentare), în care caz are loc acidifierea pastei prin
transformarea lactozei în acid lactic, o slabă degradare a cazeinei şi formarea găurilor specifice la
anumite brânzeturi, prin acţiunea bacteriilor propionice;
maturarea propriu-zisă (impropriu denumită fermentarea principală), în care au loc
transformările biochimice cele mai importante, substraturile cele mai implicate fiind proteinele şi lipidele;
maturarea finală (impropriu denumită fermentarea finală), cunoscută sub denumirea de "affinage",
în care se continuă transformările biochimice, dar cu o viteză mai redusă, şi se definitivează aroma
(gust şi miros) specifică brânzei respective.
Activitatea enzimelor implicate în maturare este influenţată de: compoziţia brânzei crude,
structura micelelor de cazeină şi a grăsimii, umiditatea brânzei, pH-ul brânzei, temperatura de maturare,
potenţialul redox al brânzei, conţinutul de sare din brânză.
Principalele transformări ale componentelor brânzeturilor care au loc în timpul maturării sunt
următoarele:Proteoliza reprezintă procesul de bază în maturare, având loc proteoliza cazeinei care se
descompune în peptone, polipeptide, aminoacizi şi amoniac.
La maturarea brânzeturilor fabricate în condiţii aseptice participă :
- cheagul care acţionează asupra cazeinei atât în etapa de coagulare, cât şi la maturare când produce
peptide cu masă moleculară mare (3000-16000 Da) din αs1-cazeină şi mai puţin din β-cazeină, dar produce şi
peptide cu masă moleculară mică (MM<3000 Da) care reprezintă numai 5% din azotul total;
- enzimele proteolitice din culturile starter lactice care conduc la formarea de peptide cu lanţ scurt şi la
aminoacizi, având şi o activitate endopeptidazică;
- proteazele din lapte care acţionează în principal asupra β-cazeinei.
Consecinţele degradării proteinelor sub influenţa diverselor enzime proteolitice sunt următoarele:
- acumularea de azot solubil proteic şi neproteic;
- creşterea pH-ului brânzei, care tinde spre neutralitate, în funcţie de gradul de maturare;
- modificarea consistenţei brânzei, care devine mai moale, onctuoasă, dând impresia că este
mai grasă;
- creşterea capacităţii de reţinere a apei prin modificarea structurii fizice a pastei (în principal a
proteinelor), ceea ce se traduce prin frânarea reducerii umidităţii brânzei;
- produşii de hidroliză ai proteinelor influenţează gustul şi mirosul brânzeturilor cu atât mai mult cu
cât hidroliză este mai avansată.
Aprecierea gradului de maturare a brânzeturilor are în vedere, în principal, determinarea produselor
de degradare a proteinelor. Aceşti produşi pot fi determinaţi prin una din următoarele metode:
- determinarea azotului solubil (proteine solubile+azot neproteic);
- determinarea azotului neproteic dintr-un extract apos;
- determinarea conţinutului de tirozină în extractul tricloracetic;
- determinarea azotului aminic prin metoda formol-titrimetrică (metoda Sorensen) sau prin analiză
cromatografică;
- determinarea produselor de proteoliză ale cazeinei prin tehnică cromatografică.
Glicoliza: aproximativ 96% din lactoză laptelui este eliminată în zer ca lactoză sau lactat, însă caşul
proaspăt conţine uneori o cantitate importantă de lactoză care poate fermenta cu consecinţe majore asupra
calităţii brânzeturilor.
Fermentaţia lactică începe de fapt imediat după adăugarea culturilor factice şi a cheagului, proces care
continuă în timpul prelucrării coagulului, presare şi sărare.
Procesul de transformare a lactozei se evidenţiază prin modificarea pH-ului, care scade în timpul
prelucrării coagulului, a presării şi sărării brânzeturilor, dar a cărui valori nu trebuie să atingă valori prea
mici, deoarece brânza se acreşte, consistenţa pastei devine tare, sfărâmicioasă şi maturarea se face
neuniform, de la suprafaţă la centru. pH-ul nu trebuie să scadă sub 5 la brânzeturile moi şi cele cu mucegai,
iar pentru brânzeturile cu încălzirea a doua la temperaturi ridicate să fie peste 5. Nu se recomandă ca pH-ul
să aibă valori, mai mari de 5,3, deoarece maturarea ar decurge prea repede, proteoliza ar fi accelerată,
obţinându-se produşi cu gust neplăcut.
Consecinţele acumulării de acid lactic sunt:
- inhibă microflora de putrefacţie şi producătoare de gaze;
- favorizează dezvoltarea microorganismelor consumatoare de acizi;
- influenţează structura şi consistenţa pastei, rezultă o pastă fină, moale, de culoare gălbuie când
conţinutul de acid este potrivit, corespunzător cu sortimentul de brânză; pasta cu un conţinut insuficient de
acid este tare cauciucoasă, albă, iar dacă este prea acidă, este albă dar sfărâmicioasă;
- acidul lactic este un component de aromă, direct sau prin substanţele care pot lua naştere din
transformarea lactaţilor.
Durata procesului de degradare a lactozei este în funcţie de speciile de bacterii lactice, de temperatură,
de gradul de prelucrare a coagulului, astfel la brânza telemea, cantitatea de lactoză este mare şi
transformarea are loc lent, se formează acid lactic mai mult şi poate lega în mai mare măsură paracazeina,
rezultând dilactat de paracazeină insolubilă în sare, iar miezul brânzei este alb şi devine sfărâmicios.
Lipoliza. Lipidele au efecte importante asupra aromei şi texturii brânzeturilor sub trei aspecte
importante:
- reprezintă o sursă de acizi graşi, în special cu catenă scurtă, care au o contribuţie majoră asupra
lipolizei; la unele tipuri de brânzeturi, acizii graşi pot fi transformaţi în alte componente cu importanţă
pentru gust şi aromă în special metil cetone şi lactone;
- acizii graşi, în special acizii graşi polinesaturaţi, suferă oxidări care conduc la formarea diferitelor
aldehide nesaturate puternic aromate determinând defectul cunoscut de râncezire oxidativă;
- lipidele funcţionează ca solvenţi pentru componentele de gust şi aromă.
Grăsimea din brânzeturi joacă un rol important în procesul de maturare şi conservare. S-a constatat că
absenţa grăsimii provoacă o creştere a umidităţii pastei, ceea ce favorizează dezvoltarea microorganismelor,
în special a bacteriilor proteolitice, explicându-se în acest mod maturarea mai rapidă a brânzeturilor cu un
conţinut mai redus de grăsime faţă de sortimentele mai grase. Se consideră că grăsimea are un efect
bacteriostatic asupra bacteriilor anaerobe de putrefacţie, datorită acţiunii acizilor linoleic şi oleic, rezultaţi
din descompunerea gliceridelor în timpul maturării.
Enzimele implicate în degradarea lipidelor în timpul maturării sunt:
lipoprotein - lipaza proprie laptelui:
- este un dimer cu masa moleculară de 50000-70000;
- temperatura optimă este de 30..37°C şi pH optim de 8-9;
- este asociată în laptele proaspăt cu micele de cazeină;
- are afinitate după inducerea lipolizei faţă de globulele de grăsime;
- acţionează asupra acizilor cu lanţ lung (C 16:0; C 18:1) din structura gliceridelor;
- participarea ei la hidroliza gliceridelor este dependentă de gradul de pasteurizare al laptelui care
determină activitatea enzimei reziduale.
preparate enzimatice intenţionat adăugate cum ar fi: lipaza pancreaticâ, lipaza gastrică, esterazele
pregastrice, esterazele microbiene din Mucor miehei, P. roqueforti, P. caseicolum, Pseudomonas
fluorescens, Pseudomonas fragilis, Aspergillus niger;
lipaze elaborate de unele specii de lactobacili din culturile adăugate în laptele destinat fabricării
brânzeturilor;
lipaze produse de drojdiile care se dezvoltă la suprafaţa unor brânzeturi.
Fenomenele chimice şi biochimice ce au loc sunt extrem de complexe, datorită şi interacţiunii
diverselor substanţe ce apar în procesul fermentării şi al maturării brânzeturilor.
Ambalarea brânzeturilor
În scopul prevenirii unor modificări fizico-chimice, senzoriale, pentru prevenirea unor eventuale
infectări şi pentru păstrarea caracteristicilor avute la terminarea fabricării, respectiv a maturării, brânza este
protejată prin ambalare.
În ultimul timp, problema ambalării şi preambalării (în porţiuni mici) a brânzeturilor este o preocupare
de bază în producţia industrială, deoarece ea condiţionează conservarea acestor produse şi aspectul
comercial în reţeaua comercială.
Condiţiile ce se cer îndeplinite de ambalajele folosite în industria brânzeturilor sunt:
- protejarea mecanică şi igienică a brânzei;
- reducerea pierderilor de umiditate;
- prevenirea dezvoltării mucegaiurilor;
- impermeabilitatea la vapori de apă, la oxigen şi permeabilitatea la CO2;
- să nu conţină substanţe nealimentare care să pătrundă în brânză;
- să nu imprime brânzei gust sau miros străin (cu excepţia ambalajului din coaja de brad, când se
urmăreşte tocmai obţinerea aromei de răşină în brânza frământată).
Ambalarea brânzeturilor se face în condiţiile prevăzute de standardele şi normele în vigoare. În ultimii
ani, ambalarea brânzeturilor în folii de materiale plastice a luat o extindere din ce în ce mai mare. Se obţin în
felul acesta brânzeturi fără coajă, sau cu coajă comestibiiă care se maturează în stare ambalată. În acest mod
se reduce tratamentul brânzeturilor în depozite, precum şi partea necomestibilă a brânzei formată din coajă
care la unele brânzeturi vechi poate reprezenta 20-25% din greutatea totală.
Pentru ambalarea brânzei telemea se foloseşte folia termocontractibilă de polietilenă, operaţie realizată
cu ajutorul maşinilor de ambalat în vid.
Foliile din materiale plastice utilizate pentru ambalare trebuie să răspundă următoarelor cerinţe
principale:
- să fie netoxice şi chimic inerte faţă de brânză;
- să reziste la umiditate;
- să nu absoarbă grăsimea exudată de brânză;
- să posede o bună rezistenţă mecanică;
- pelicula nu trebuie să permită evaporarea apei din brânză şi nici pătrunderea oxigenului din aer care
ar favoriza dezvoltarea mucegaiurilor.
Depozitarea brânzeturilor
Procesele biochimice se desfăşoară neîntrerupt în brânzeturi până în momentul conservării lor. De aceea,
după ce se consideră faza de maturare terminată, ele se păstrează până în momentul ajungerii lor la
consumatori în asemenea condiţii, în care caracteristicile senzoriale şi fizico-chimice să fie cât mai puţin
modificate.
Depozitarea brânzei se face în spaţii cu temperatura de 2...6°C, deşi chiar şi în acest interval de
temperatură se constată o continuare a proceselor de maturare. Brânza care se depozitează trebuie să aibă
umiditatea max. 60%. În timpul depozitării se controlează calitatea brânzei şi a saramurii. Saramura cu
aspect necorespunzător se înlocuieşte cu alta proaspăt preparată. Condiţiile de depozitare (temperatură,
umezeală relativă) variază cu sortimentul de brânză şi sunt în funcţie de modul în care a fost fabricată
brânza, de caracteristicile ei în momentul în care intră la depozitare. Spaţiile de depozitare trebuie să fie
curate, dezinfectate periodic, fără mirosuri străine şi bine aerisite.
2.3.2.Utilaje folosite in tehnologia de fabricarea branzeturilor (specifice)
Rezervor tanc vertical sau orizontal
Fig.2.6. Rezervor tanc vertical sau orizontal
Rezervor tanc vertical sau orizontal, izolat termic utilizat pentru receptia si depozitarea
temporara a laptelui. Se fabrică în totalitate din otel inox alimentar WNR-1.4301 la cerinta si
nevoie poate fi dotat si cu o plapuma de racire.
Fig.2.7.Camera de maturare
Fabricatia produselor acidofile se face pe o linie tehnologica separata, produse de calitate, cu diferite
cantitati de grasime (iaurturi,sana,chefir,lapte batut,smantana etc). Produsele trec in camera de maturare,
sau/si in camera frigorifica. Linie tehnologica automatizata, sterilitate inalta, materii si materiale prime
din inox alimentar de calitate inalta.
2.8.Instalatiile de pregatire a culturii
2.9. Statii CIP
Curatenia este garantia calitatii. Este important pastrarea indicatorilor de calitate a
produselor pe toata perioada a termenului de pastrare.Pentru acest lucru, se utilizeaza statie CIP
penru spalarea si dezifectarii sistemului de conducte fara a-l demonta .
2.10. CRINTA DE PRESARE BRANZETURI
Crinta pentru branzeturi este utilizata pentru eliminarea zerului din produsele lactate proaspete pentru obtinerea de : telemea, cas, cascaval, branza proaspata.
Capacitate incarcare 300 litri/compartimentConsum de aer 100 L/compartimentGabarit L x l x h ( mm ) 3000 x 1150 x 400Masa 420 kg- Instalatia este realizata integral din inox si presupune 3 compartimente independentei cu o capacitate de cate 100 kg care se pot umple cu produs- Forta de presare este comandata de cate 2 cilindrii pneumatici de forta prin reglarea presiunii. Ridicarea si coborarea cilindrilor se realizeaza prin cate o maneta de comanda , separat pentru fiecare compartiment
A. Linii de prepararea a branzei moale si semimoale
Linia este destinata pentru procesarea branzei moale si semimoale (feta, branza cu mucegai si altele).Insalatia poate produce branzeturi:- din lapte de vaca: cu nu mai putin de 44% substanta uscata;- din lapte de oaie: cu nu mai putin de 46% substanta uscata.Productivitatea minima a instalatiei este de 5500 - 6000 kg/zi produs finit.Suprafata minima de instalare a liniei este de 280 mp.Inaltimea minima a incaperii este de 3,800 m.